curs-6.2.-psihologia-alimentatiei-umane

Interdicțiile alimentare sociale și religioase

Psihologia alimentației umane Page 66

Unul dintre aspectele socio-culturale majore ale nutriţiei umane este reprezentat de interdicţii.

În general este vorba de alimente ce nu pot fi consumate (uneori nici măcar atinse) fără a risca consecinţe nefaste.[Rozin P.]

Cel mai cunoscut termen denumind o atare interdicţie totală este cel polinezian de tabu, ajuns în Europa după expediţiile căpitanului Cook (care de altfel a sfârşit mâncat de antropofagi în Hawaii).

Cuvântul “tabu” în traducere înseamnă “puternic marcat”. Marele poet dădea o dispoziţie prin care un aliment (sau alt obiect) devenea sacru sau interzis.

Există şi prohibiţia alimentară, o treaptă de mai mică stricteţe a acestor evitări în sensul că încălcarea prohibiţiei este mai puţin gravă, putând fi reportată.

Interdicţiile alimentare pot fi temporare sau permanente; ele pot cuprinde un grup social de mai mică sau de mai mare amploare.

CAPITOLUL

11

INTERDICŢIILE ALIMENTARE SOCIALE ŞI RELIGIOASE



11.1. SOCIETATEA HINDUISTĂ

Societatea hinduistă este obligată în virtutea unui principiu religios (ahimsa, principiu ce obligă a nu face rău nici unei fiinţe vii) să nu consume

nici o proteină animală. Nu poţi omorî şi nici consuma alimentar fiinţe vii.

“

Hindusul nu-şi permite să mănânce ceea ce nu este pur, fie pentru

natura sa, fie prin starea sa de conservare, fie prin mâinile care le-au atins, fie (mai ales în sudul Indiei) prin ochii care l-au privit. (Ca la români: ochii fură !).

Conform acestui fapt, oameni cu relaţii chiar prieteneşti, dacă nu aparţin aceleiaşi caste, nu iau masa împreună.

În restaurante şi în comunităţi există, totdeauna, un brahman din casta preoţilor.

Pentru cei ce au posibilitatea să consume o masă cu mai multe feluri (orezul fiind totdeauna materia primă de bază a acestora) ordinea şi compoziţia felurilor servite este supusă unor reguli extrem de stricte.

Legile igienei tradiţionale impun felul şi cantitatea de mirodenii utilizate.

Înainte şi după masă se fac întotdeauna abluţiuni. Una din obsesiile hindusului este să nu ducă la gură un obiect atins de

altcineva. De aceea nu va folosi nici lingură, nici furculiţă şi mănâncă cu degetele.

Dacă ni se pare curios, să ne gândim cum am reacţiona dacă ni s-ar oferi o perie de dinţi utilizată anterior de altcineva.

Ca farfurii se folosesc frunze (frunze de bananier sau frunze de arbori cusute împreună) care se aruncă după ce au fost utilizate.

Pentru a bea folosesc fie căuşul mâinii, fie mici recipiente de argilă pe care le distrug după ce au băut.

Curăţarea vaselor de cupru sau argint se face cu grija cu care un chimist îşi manipulează eprubetele.

Nu mănânci niciodată fără a oferi înainte ofrande divinităţii, dacă eşti acasă le depui pe altarul familial.

Indienii au trei tipuri de mancare: TAMASIC care reprezintă ignoranţa şi care se prepară cu trei ore înainte de a fi consumată, RAJASIC care reprezintă pasiunea şi care este în acelaşi timp amară, acidă, sărată, astringentă, uscată şi iute, şi SATTVIC (în figură) care reprezintă bunătatea şi asigură o viaţă lungă.



Posturile periodice, uneori de lungă durată, vizează desigur şi igiena căilor digestive.

Un hindus care se respectă preferă să moară decât să încalce

anumite interdicţii. Hindusul este mult mai puţin exigent în ceea ce priveşte igiena

colectivă. Sentimentul de unitate cu tot ce este viu, chiar şi cu ce este neînsufleţit face să lase pe seama vacilor, furnicilor, altor insecte grija să distrugă resturile menajere împrăştiate cam peste tot”.

Cum se evită proteinele animale ? În măsură diferită, în funcţie de regiuni geografice şi secte. Cei mai

mulţi sunt ovo – lacto – vegetarieni, consumă produse de lapte şi ouă. Membrii sectei Jaina includ microorganismele în prohibiţie astfel încât

filtrează apa de băut şi evită alimentele ce ar putea fi stricate şi să conţină germeni vii [Mahias M.C.].

Atunci când se suie pe motocicletă îşi pun mască pe gură ca din greşeală să nu înghită insecte.

11.2. POPULAŢILE SEMITE

La populaţiile semite (evrei şi musulmani) este interzis consumul cărnii de porc. Aceste posibilităţi alimentare se găsesc în cele două cărţi sfinte, respectiv Leviticul XI şi a cincea surată din Coran.

La evreul din antichitate alimentaţia era supusă la numeroase restricţii religioase. Masa la care se mânca era considerată ca un altar. Iniţial legile de puritate îi implicau numai pe preoţi. Ele se aplicau celorlalţi evrei numai când erau în Templu, sub presiunea fariseilor care vroiau să facă din Israel un “popor sfânt” deci pur, ele s-au extins şi la restul populaţiei.

Fariseii de altfel aveau un fel de “cooperative” alimentare, un mod de a respecta fără riscuri prescripţiile alimentare.

Negustorii de vite aveau vaci “profane” cât şi vaci destinate consumului. Carne de vită de consum era suficientă.



Sunt declarate impure cămila, iepurele, toate animalele carnivore ca şi fructele de mare. Carnea trebuie golită de sânge (după Vechiul Testament

sângele este viaţa). Evreul trebuie să aibă două rânduri de veselă: un rând pentru

alimentele din carne şi altul pentru alimentele lactate. Laptele şi derivatele sale, smântâna, untul, brânzeturile sunt gătite separat.

Înainte de a te aşeza la masă trebuie să binecuvântezi, să aduci prinos de mulţumire Domnului. Dacă nu o faci înseamnă că îl furi pe Creator.

Este interzis să fierbi iedul în laptele mamei sale. Rabinii au extins interdicţia la toate produsele de carne şi toate produsele lactate.

Nu este permis să consumi unt, lapte sau brânză după ce ai mâncat carne, inversul însă este îngăduit. Se respectă pauza de la 4 la 6 ore (în funcţie de comunitate) pentru a consuma brânză dacă, la prânz, ai mâncat carne.

Carnea trebuie să provină numai de la animale rumegătoare, având copitele despicate. Se impune tăierea rituală a animalului, cuţitul de tăiere trebuie să fie perfect neted şi să nu fie aplicat pe gâtul animalului decât o singură dată.

Înainte de a fi dată spre consum carnea trebuie scăldată într-o soluţie de apă cu sare, pentru a-şi pierde tot sângele. Carnea friptă nu are nevoie de acest tratament deoarece flacăra arde sângele.

Viaţa evreului practicant este rituată de rituri de purificare. Viaţa zilnică era încorsetată de 248 de precepte şi 356 de interdicţii. În orice moment un evreu poate fi contaminat de impuritate. Fără a fi înscrise în Cartea Sfântă, prin Legea orală se considerau

impurificări, orice contact cu un neevreu sau stabilirea în afara Ţării Sfinte. Se făceau abluţiuni înainte de a lua masa şi înaintea rugăciunii şi băi

rituale în ajunul Sabatului.

Ramadanul este a noua lună a anului musulman (care are ca punct zero Hegira; calendarul este lunar).

Rădăcina de la care vine cuvântul este RMD “căldura verii”.Este considerată a fi o lună binecuvântată în cursul căreia Profetul a avut primele revelaţii ale Coranului.

Instituit după Hegira Siyâm, postul este obligatoriu în Ramadan. În surata a-II-a se precizează: “Postul vă este prescris, cum a fost şi acelor care v-au precedat, ca să

vă puteţi manifesta pe această cale pioşenia”.



Abstinenţă de la luna nouă până când va apare în aceeaşi formă (29 – 30 de zile) între răsăritul şi apusul soarelui. Nu bei, nu mănânci, nu fumezi, nu foloseşti parfum, nu ai relaţii sexuale.

Cum poţi stabili acest moment ? Este clipa când nu mai poţi deosebi un fir de aţă albă de un fir de aţă

neagră. Nu ai nici gânduri necurate. Cum faci cu gândurile necurate ? Precum ştergătorul de parbriz. Le goneşti, ele revin, le goneşti…. Postul este unul din cei cinci stâlpi ai Islamului. Aceştia sunt:

Chahada (profesiunea de credinţă): Nu există decât Allah şi Mahomed este profetul său; Rugăciunea; Pomană; Pelerinajul la Mecca.

Nu postesc copiii ce nu au atins pubertatea, bolnavii, femeile gravide

şi cei ce călătoresc. În prima parte a lunii Allah îşi răspândeşte mila, apoi iartă păcatele, iar

în ultimele zece zile ale Ramadanului te eliberează de flăcările Iadului. Postul se termină pintr-o mare sărbătoare Aïd el – Fitr, ocazie de vizite

şi împăcări. Înainte însă, fiecare musulman trebuie să depună Zakat el – Fitr, o

pomană purificatoare, destinată săracilor. Tradiţional este o anumită cantitate din cea mai răspândită cereală a

ţării respective (grâu, orez, orz). Secara se bea cu lapte acru. Se mănâncă khobs – pâinea tradiţională

din postul musulman. Tradiţiile magrebiene ca şi cele africane propriu-zise leagă postul de

virilitate (rajla) şi onoare (ennif). Există o mare înţelepciune şi un extrem echilibru existenţial în

organizarea postului Ramadanului. Postul din luna Ramadan este cel mai cunoscut din cele cinci obligaţii

canonice ale musulmanului. Este obligaţia credinciosului de a se abţine de la mâncare şi băutură

în timpul zilei, în timpul nopţii fiind permis un regim normal, ba chiar unele compensaţii.

Postul care afectează starea de sănătate este descurajat, ba chiar interzis.

“Lui Dumnezeu îi place să îi fie acceptate dispensele aşa cum îi place să I se îndeplinească prescripţiile”.

Rugăciunea, pomana ostentativă şi postul ostentativ nu reprezintă o îndeplinire a obligaţiei canonice.

“De la acela care nu se abţine de a cădea în falsitate prin vorba şi prin fapta sa, Dumenezeu nu cere să se abţină nici de la mâncare, nici de la băutură”.



Asemeni rugăciunii, asemeni daniei, postul Ramadanului este o întâlnire cu Creatorul, este o purificare: “Pentru orice lucru există o curăţare: curăţarea corpului este postul”.

11.3. JAPONIA

Etica legată de respectul faţă de viaţă are o consecinţă neaşteptată în viaţa socială a Japoniei.

Din o sută de japonezi trei aparţin la ceea ce s-a numit “o naţiune invizibilă a Japoniei”. Aceştia sunt buracuminii, în traducere “locuitori ai cătunelor”.

Buracuminii sunt un eufemism pentru casta celor necuraţi, “eto”. În

aceste ghetouri locuiau cei care erau măcelari sau prelucrau pieile de animal. Aveau ca vecini, împărţind acelaşi domiciliu forţat, actori, prostituate,

acrobaţi ambulanţi sau indivizi care, săvârşind vreo infracţiune erau condamnaţi ca pentru o perioadă proporţională cu gravitatea faptei comise – să locuiască printre necuraţi.

Şogunii epocii Edo (1603 – 1868) au trimis în “cătunele speciale” pe toţi cei a căror meserie era legată de asasinarea animalelor. Aceştia nu aveau dreptul să locuiască în afara zonelor speciale şi nici să se căsătorească cu cei din alte stări sociale neimplicate în răul omului.

În 1871, la patru ani după ce Japonia a adoptat o constituţie de tip european, buracuminii au devenit cetăţeni obişnuiţi ai Japoniei, cu toate drepturile ce decurg de aici.

În 1872 împăratul Japoniei, Matuhito, a gustat carne de vită. Cele două religii dominante în Japonia, şintoismul şi budismul, o interziceau. Împăratului i-a plăcut degustarea şi a permis poporului japonez să consume carne.

Această permisiune ambiguă pentru spiritul public şi-a vădit ambiguitatea în ridicarea la Shimoda a templului vacilor măcelărite. Templul onorează memoria primelor vaci sacrificate în Japonia şi prima violare a interdicţiei budiste de a consuma carne.

Ţăranii au răspuns la desfiinţarea ghetourilor buracuminilor prin incendieri şi pogromuri.

Şi astăzi urmaşii buracuminilor (depistaţi de cei interesaţi prin agenţii particulare de detectivi) au dificultăţi în a se căsători şi a-şi găsi serviciu.

curs-6.2.-psihologia-alimentatiei-umane

Documents