CAPITOLUL I

PARADIGMA MODERNA DE SECURITATE

1. 1.Factori cu implicatii majore asupra mediului international de securitate

A. GLOBALIZAREA : ►dependenta statelor de stabilitatea regionala,zonala si globala ; ►retelele erei informationale amplifica si disemineaza impactul evenimentelor ; ►rolul contradictoriu al mass-media fata de perceptiile opiniei publice privind evenimentele majore ;

B. RĂZBOIUL ÎMPOTRIVA TERORISMULUI : ►complexitate crescanda si disproportionalitate ca efecte ; ►acces la high-tech si inarmarea neconventionala cu putere de lovire asupra NATO ; ►proliferarea armelor NBCR si a vectorilor purtatori la actori statali si non-statali ;

C. DISCREPANŢELE GEOGRAFICE : ►intre tarile in curs de dezvoltare si cele dezvoltate se adancesc ; ►genereaza migratii masive inclusiv interconinentale ; ►amplifica tensiunile etnice si religioase ; ►diminuiaza dramatic nivelul de trai si calitatea vietii ;

D. FACTORII DE MEDIU : ►distribuirea inechitabila a resurselor ; ►controlul politic al accesului la resurse ; ►dependenta de combustibilii fosili ; ►poluarea exagerata a unor zone ; ►cresterea nevoilor de apa si hrana; ►modificarea globala a unor factori de mediu(exemplu clima) ; E. STATE GUVERNATE INEFICIENT : ►fragmentarea din motive economice,etnico-religioase,miscarilor separatiste ; ►securitate interna precara,control scazut la frontiere ; ►prolifereaza crima organizata nationala si transfrontaliera ; ►genereaza resurse pentru actiuni teroriste internationale ; ►pot forma adevarate ’’axe ale raului’’ ; F. IDEOLOGIILE RADICALE ; ►genereaza extremism si impotrivire la shimbare/transformare ; ►folosesc orice mijloace pentru atingerea scopurilor ; ►prin politica dictatoriala produc si determina schimbari in plan intern si extern ; G. CONFLICTELE NEREZOLVATE ; ►intretin focare cu grade diferite de periculozitate ; ►pot reactiva cu o amploare mai mare ; ►pot fi transformate in instrumente de negociere in relatiile internationale ; ►se pot transforma in procese geoeconomice.

1

1. 2. TEORII SI CURENTE DESPRE SECURITATE

1.2.1 Paradigma idealistă despre securitate

-este consecinţa Primului Război Mondial;-pleca de la aprecierea că interesele indivizilor, ale statelor şi ale întregii comunităţi

mondiale se găsesc într-o potenţială armonie şi considera că prin educţie morală şi acţiunea colectivă a popoarelor se poate asigura un climat de pace şi securitate în Europa şi în lume;

-opinia publică cu sentiment al responsabilităţii civice care a dus la creşterea conştiinţei sociale şi la afirmarea unei moralităţi internaţionale, în măsură să determine apariţia unui nou tip de relaţii între state, în care să fie promovate egalitatea în drepturi, neamestecul în treburile interne, relaţii economice reciproc avantajoase, respectarea independenţei şi suveranităţii naţionale;

-arhitectura de securitate specifică proclama un sistem al securităţii colective, ce avea ca instrument de aplicare în practică a valorilor anunţate prin Liga Naţiunilor;

-rezultatul era legat de înlăturarea cauzelor care au generat războaiele, respectiv vechile practici diplomatice şi se baza pe credinţa sinceră că salvând naţiunea putea fi conturat un sistem de securitate internaţională care să depăşească interesele egoiste, naţionale, ce ameninţau pacea;

-avea la bază cele trei tipuri de securitate: individuală, naţională şi internaţională şi câteva criterii de ordin moral,ceea ce a făcut ca idealismul să-şi demonstreze în scurt timp ineficienţa, marile probleme care au apărut atât la nivel naţional cât şi internaţional n-au putut fi nici controlate şi cu atât mai puţin rezolvate;

-marea greşeală a idealismului, era aceea că a plecat de la premisa că marile puteri erau mulţumite cu situaţia lor politică şi teritorială după primul război mondial, raţionament greşit, având în vedere că era puţin probabil ca statele, de mărimi diferite şi cu puteri inegale ar fi acceptat în realitate o astfel de situaţie.

1.2.2. Paradigma realismului politic

- s-a impus autoritar în teoria relaţiilor internaţionale, după cel de-al Doilea Război Mondial;

- mediul internaţional este perceput în viziune realistă ca un mediu anarhic, în care statele, datorită inexistenţei unui guvern mondial care să ordoneze activitatea acestora, sunt preocupate pentru propria lor securitate, pentru a-şi asigura supravieţuirea;

- securitatea statelor se realizează după principiul dilemei securităţii, potrivit căruia, unele state urmărind mărirea gradului de securitate, prin adoptarea unor politici militare adecvate, determină alte state care se simt ameninţate, să procedeze la fel, înregistrându-se astfel un cerc vicios în care securitatea este relativă;

- semnificaţia termenului de dilemă a securităţii, este dată de realitatea că încercarea statelor de a-şi asigura propriile nevoi de securitate, indiferent de intenţie, duce la creşterea insecurităţii celorlalţi, deoarece fiecare consideră măsurile proprii ca fiind defensive, iar pe cele ale celorlalţi, ca fiind potenţial ameninţătoare.

1.2.3.Curentul behaviorismului

- reprezentat de adepţii abordării şi validării ştiinţifice a principalelor idei promovate de şcoala realistă a relaţiilor internaţionale,deoarece securitatea nu a beneficiat de o atenţie deosebită din partea specialiştilor;

- evidenţierea că un război la nivel global, în care să fie implicate armele nucleare, nu era posibil, datorită consecinţelor dezastruoase înregistrate de ambele părţi;

2

- oamenii politici concluzionează că statul nu putea duce o politică izolaţionistă si au început să insiste pe rolul important jucat de fiecare ţară pentru a realiza o ordine internaţională legitimă.

1.2.4.Curentul neorealismului- a apărut într-un moment delicat al existenţei realismului;- se bazează pe restabilirea valorilor esenţiale ale realismului şi să convingă că teoria

relaţiilor internaţionale are un caracter ştiinţific;- pornind de la caracterul anarhic al domeniului internaţional, fiecare stat este responsabil

pentru propria sa securitate; - noutatea introdusă: scopul fundamental al statelor nu este maximizarea puterii, ci

maximizarea securităţii, aceasta înseamnă că puterea este un mijloc inevitabil pentru obţinerea unor scopuri, cum este de pildă securitatea;

- pentru realizarea unei securităţi adecvate, este necesar să se dezvolte capacitatea economică a statului care contribuie automat la creşterea puterii militare, şi dezvoltarea unor relaţii externe, ce trebuie să vizeze întărirea propriilor alianţe şi slăbirea alianţelor potrivnice.

1.3. Conceptul de “Securitate” de la traditional la multidimensional

1.3.1 Elemente teoretice

- Securitate absenta amenintarilor cu distrugereaJohn Mroz

- “the condition of being protected from or not exposed to danger; a feeling of safety or freedom from absence of danger”

Oxford English Dictionary

Securitatea moderna include politica traditionala de aparare si de asemenea actiunile non-militare ale unui stat, pentru a-I asigura totala capacitate de supravietuire ca entitate politica, in scopul de a-si exercita influenta si a-si indeplinii obiectivele interne si internationale”.

Michael H.H. Louw Securitatea moderna este mentinerea unui mod de viata acceptabil pentru popor si compatibil cu nevoile si aspiratiile legitime ale celorlalti.Ea include absenta atacurilor armate si a coercitiei,absenta subversiuni interne si absenta eroziunii valorilor politice,economice si sociale,care sunt esentiale pentru calitatea vietii”.

National Defence College –Canada

“Security, in an objective sense,measures the absence of threats toacquired values, in a subjectivesense, the absence of fear that such values will be attacked”

Arnold Wolfers, “National Security as an ambigouous symbol”, 1962

- Valori si interese- ”interese existentiale”- Amenintari si vulnerabilitati- durata si intensitati- Natura politica a securitatii- ”high politics”- Securitate –sensul clasic

1.3.2. Statul şi natiunea în globalizare- Capacitatea de a descuraja sau infringe o agresiune militara externa.

3

- Securitate nationala=securitate militara.

Razboiul Rece- Studiile strategice;- Securitatea =studiul amenintarii, folosirii si controlului fortei militare;- Problematica nucleara.

Redefinirea conceptului Problemele nemilitare ale anilor saptezeci-resursele, saracia Cazul “URSS”-arma nucleara , KGB –ul Multidimensionalitatea securitatii

- Politic- Militar- Economic- Societal- Ecologic

Widening si deepening Securitatea:verticala si orizontala

Verticala- Global- Stat- Individ

Orizontala- Sanatate- Economia- Mediu - Saracia

Concepte operationale Securitatea cooperativa Securitatea democratica Comunitatea de securitate “Human security”

Strategia de securitate a UE Large-scale aggression against any Member State is now improbable. Instead Europe

faces new threats which are more diverse, less visible and less predictable. In particular, Europe faces three key threats”.

Terorism Proliferare WMD Statele falimentare Crima organizata

1.4. Securitatea Modernă în Globalizare Introducere

4

Conceptul de securitate a devenit după 1989 unul din cele mai utilizate concepte la nivelul elitelor internaţionale alături de conceptele de globalizare şi dezvoltare durabilă.

Până în anii 1980, conceptul de securitate avea un rol subsidiar, în analizele de specialitate fiind dezvoltat cu precădere în domeniul militar, în cadrul studiilor strategice.

Contemporaneitatea denotă un interes din ce în ce mai mare faţă de interconexiunea noţiunilor de securitate şi dezvoltare durabilă.

1.4.1 Securitatea umanităţii este afectată de factori din cinci sectoare principale: militar, politic, economic, social şi de mediu.

Securitatea militară priveşte interacţiunea dublă a capacităţilor statului, ofensivă şi defensivă, şi percepţia statelor, fiecare despre intenţiile celuilalt.

Securitatea politică se referă la stabilitatea organizaţională a statelor, a sistemelor de guvernare şi a ideologiilor care le legitimează.

Securitatea economică priveşte accesul la resurse, finanţe şi pieţe necesar pentru a susţine un nivel acceptabil de bunăstare şi de putere a statului.

Securitatea socială se preocupă de capacitatea de susţinere, în limitele unor condiţii de evoluţie acceptabile a elementelor tradiţionale de limbă, cultură, identitate şi obiceiuri culturale şi religioase.

Securitatea mediului se referă la menţinerea biosferei locale şi planetare, ca suport esenţial de care depind toate acţiunile oamenilor.

1.4.2 Ameninţările Sociale la Adresa Securităţii Individuale- ameninţările fizice (durere, rănire, moarte); -ameninţările economice (furt sau distrugere a proprietăţii, împiedicarea accesului la

muncă sau la resurse);- ameninţările drepturilor (încarcerarea, negare a libertăţii civile normale)- ameninţările poziţiei sau statutului (desfiinţarea, umilire publică).

1.4.3 Globalizarea – Factor Major în Realizarea Securităţii spre o Dezvoltare Durabilă

Societatea este un fragment component al naturii, chiar dacă se deosebeşte esenţial de o mare parte a ei, şi înainte de toate de cea primitivă.

Deoarece paradigma dezvoltării indurabile nu ne poate asigura securitatea, este înaintată o nouă doctrină - asigurarea securităţii prin dezvoltarea durabilă.

Prioritatea va deveni dezvoltarea durabilă şi nu noţiunea de securitate, doar prin cea din urmă şi încă la o interpretare cu sens învechit, nu poate fi asigurată supravieţuirea omenirii şi protejarea biosferei.

Unul din principiile majore ale interconexiunii şi interacţiunii securităţii şi dezvoltării durabile în orientarea lor noosferică devine globalizarea procesului de asigurare a securităţii.

5

Securitatea – Sistem Complex

SECURITATE - latinescul securitas, -atis (sécurité, fr.) - reprezintă faptul de a fi la adăpost de orice pericol; sentimentul de încredere şi de linişte pe care îl dă cuiva absenţa oricărui pericol.

Securitatea reprezintă acea stare de fapt care pune la adăpost de orice pericol extern şi intern o colectivitate sau un stat oarecare, în urma unor măsuri specifice, ce sunt adoptate şi care asigură existenţa, independenţa, suveranitatea, integritatea teritorială a statului şi respectarea intereselor sale fundamentale.

În terminologia uzitată de către Organizaţia Naţiunilor Unite, conceptul de securitate este echivalent cu resursele pe care statele şi comunitatea internaţională se sprijină pentru a-şi asigura securitatea:

echilibrul de forţe; descurajarea; securitatea colectivă, neutralitate, nealiniere, coexistenţă paşnică, etc.

În definirea conceptului de securitate, un rol important îl are statul, ca principal actor pe scena mondială, precum şi în domeniul relaţiilor internaţionale. Problema securităţii nu poate fi abordată decât în contextul relaţiilor de putere, politicului revenindu-i responsabilitatea de a elabora proiecte pentru a promova la nivelul statului securitatea naţională şi de a participa la realizarea securităţii internaţionale.

Termenul de securitate nu are o formulare clară şi precisă; acesta se referă la o varietate de riscuri, despre a căror existenţă avem prea puţine cunoştinţe şi a căror natură de-abia o putem percepe.

Securitatea este un concept insuficient dezvoltat din punct de vedere teoretic din următoarele motive:

gradul de dificultate ridicat pe care îl presupune conceptul de securitate a determinat o modestă abordare din partea cercetătorilor şi analiştilor;

Globală

Regională

Naţional Statală

Locală Individuală

6

suprapunerea dintre securitate şi conceptul de putere; statele fiind angajate în lupta pentru putere, securitatea era considerată un derivat al puterii, în mod deosebit al celei militare;

studiile strategice au limitat orizontul de cercetare a conceptului de securitate, deoarece acestea erau axate, mai ales pe elaborarea de strategii pe termen scurt, menite să răspundă provocărilor tot mai sofisticate ale producţiei de armament şi comandamentelor de ordin politic;

interesul politicienilor de a menţine ambiguitatea conceptului, pentru ca în numele securităţii naţionale, să promoveze politici externe, care nu au nimic comun cu termenul în sine, principalul obiectiv fiind materializarea unor intenţii care vizează extinderea şi consolidarea puterii în alte spaţii, în detrimentul securităţii altor state.

RESURSE: ENERGIA

soft, indirect

hard, direct

MIGRAŢIA DEMOGRAFIA

CRIMA ORGANIZATĂ

TERORISM

?

?P

RE

SIU

NE

PREZENTARE GENERALĂ A PROVOCĂRILOR

LA ADRESA SECURITĂŢII GLOBALE

Pe termen scurt Pe termen lung

POLUAREA MEDIULUI

PROLIFERAREAADM

NAŢIONALISM ŞI CRIZE DE IDENTITATE NAŢIONALĂ

În condiţiile proliferării unor ameninţări reale la adresa umanităţii, cum ar fi terorismul sau dezastrele naturale ecologice, problema securităţii capătă o semnificaţie şi importanţă hotărâtoare, nemaifiind o opţiune egoistă şi unilaterală, cum de regulă era identificată în cadrul statului, ci o problemă globală care necesită cooperare şi contribuţii responsabile din partea tuturor actorilor de pe scena internaţională.

Securitatea cooperativă - sistem strategic care se creează în jurul unui nucleu de state liberale democratice legate împreună într-o reţea oficială sau alianţe neoficiale şi instituţii caracterizate de valorile comune acceptate şi cooperare economică, politică şi în domeniul apărării, practică şi transparentă.

Într-un sistem de securitate cooperativă, obiectivele de securitate naţională ale statelor ca entitate individuală sunt conectate de către patru inele consolidate de securitate:

Inelul unu: promovarea şi protejarea drepturilor omului în propriile lor graniţe şi în zona de influenţă (Securitate individuală).

Inelul doi: menţinerea păcii şi stabilităţii în spaţiul lor comun (Securitate colectivă). Inelul trei: protecţie reciprocă împotriva agresiunii exterioare (Apărare colectivă).

7

Inelul patru: promovarea în mod activ a stabilităţii în alte zone unde conflictul ar putea să ameninţe securitatea lor comună, folosind mijloace politice, informaţionale, economice şi, dacă e necesar, militare (promovarea stabilităţii).

Concept N.A.T.O.

NATO − Un Exemplu Practic de Securitate Cooperativă

8

1.4.4. Strategia de securitate a Uniunii Europene Euss -2003 (Strategia Solana) “O Europă sigură într-o lume mai bună”

I. CADRUL CONCEPTUAL : a)Face o evaluare comprehennsiva a mediului de securitate (identifică provocările

globale şi ameninţările majore la adresa securităţii); b) Defineşte Obiectivele Strategice de Securitate ale Uniunii Europene; c) Pune în evidenţă implicaţiile politice ale opţiunilor strategice pentru membri UE; II. Strategia a definit OBIECTIVELE DE SECURITATE ALE UNIUNII astfel :

a) Protecţia valorilor comune, a intereselor şi independenţei Uniunii; b) Promovarea coeziunii economice şi sociale; c)Intărirea pieţei interne a Uniunii, precum şi a uniunii economice şi monetare; d) Promovarea unui înalt grad de angajare a forţei de muncă şi de protecţie socială; e) Asigurarea unui înalt nivel de protecţie a mediului; f) Încurajarea progresului ştiintific şi tehnologic; g)Crearea ariei comune de libertate, securitate şi justiţie; h)Dezvoltarea unei politici externe şi de securitate comune în scopul promovării

9

şi apărării valorilor Uniunii în întreaga lume;

III. Principii şi reguli de bază pentru funcţionarea Uniunii: a)Orice competenţă care nu este conferită Uniunii prin Constituţie, este de competenţa Statelor Membre; b)Uniunea se conduce după regulile subsidiarităţii şi proporţionalităţii;

Clauza de Solidaritate: Statele Membre vor acţiona împreună împotriva oricărei acţiuni teroriste şi oricărui act terorist.

1.4.5. Securitatea modernă şi globalizarea;

- ESTUL, V-ESTUL şi ... R-ESTUL;- Mediul de securitate global: complex, dinamic şi turbulent;- Riscuri, ameninţări şi confruntări “clasice” şi asimetrice;- Procese contradictorii;- Integrare, fragmentare, fracturare;- Securitate naţională vs Securitate internaţională (globală, zonală, regională, locală);- Securitate Externă vs. Securitate Internă.

Componentele Securităţii(Dimensiuni)

10

CETĂŢENEASCĂ

DEMOCRATICĂ

COLECTIVĂ ECOLOGICĂ

ALIMENTARĂ

JURIDICĂ

PERSOANELOR ŞI A BUNURILOR

SECURITATEA

STATUL

GLOBALIZAREA ŞI INFLUENŢA ASUPRA STATULUISTATUL ÎNTR-O LUME GLOBALIZATOARE

comerţulfluxul informaţional de date

migraţia

poluarea transfrontalieră

transferul electronic de bani

diplomaţia

comunicaţiile prin satelitmonitorizarea agenţiilor

globale de guvernare

mişcările de trupe

rachetele balistice

naţionalismul

FUNCŢIONALITATEA SUVERANITĂŢII

SUVERANITATEANAŢIONALĂ

SUPRANAŢIONALĂINTERNAŢIONALĂ

TRANSNAŢIONALĂREGIONALĂ

LOCALĂ

11

STATE

ORGANIZAŢII INTERNAŢIONALE

ORGANIZAŢII TRANSNAŢIONALE (NON-GUVRNAMENTALE) ŞI MIŞCĂRI

CONCEPTE MODERNEÎN EPOCA GLOBALIZĂRII

SECURITATE

ECONOMIE

IDENITATE

INTERDEPENDENŢĂ GLOBALĂ CRIZĂ DE IDENTITATE

Siguranţa Naţională ca Sistem Complex - Subsisteme şi Relaţiile între Domeniile Vitale

12

SECURITATEA NAŢIONALĂ

Integritatea teritorială şi

suveranitatea naţională

Pacea socială şi statul de drept

Stabilitatea politică,

economică şi socială

Apărarea naţională şi autonomia

relativă

Legitimitatea statului, ordinea juridică, pactul

naţional şi armonia socială

Legitimitatea guvernului, rolul

instituţiilor şi actul de guvernare

Viabilitatea şi susţinerea naţiunii şi

calitatea vieţii

Dezvoltarea socială şi individuală, participarea

cetăţenilor, gradul de satisfacere

Principalele procese generatoare de securitate în plan continental:- lărgirea N.A.T.O. şi a Uniunii Europene; - dezvoltarea formelor de cooperare subregională;- tendinţele de dezvoltare a unor sisteme de management al crizelor, prin coordonarea

organizaţiilor cu responsabilităţi în domeneniu (O.N.U., N.A.T.O., U.E., O.S.C.E.).De asemenea, în noul context de securitate, adaptarea şi transformarea N.A.T.O. vor

conduce la configurarea unor noi parteneriate şi forme de cooperare, precum şi la crearea unor instrumente specifice de contracarare a riscurilor neconvenţionale.

Tendinţe de globalizare a securităţii:- dimensiunea reactivă;- dimensiunea anticipativă şi preventivă.Globalizarea, fenomen complex, multidimensional şi omniprezent, generează efecte

pozitive, dar şi negative, care, combinate cu ameninţările de securitate, îndeosebi cele asimetrice, pe care, într-o anumită măsură, le favorizează, creându-le câmp larg de manifestare, reprezintă un asemenea exemplu.

Deoarece globalizarea şi riscurile şi ameninţările de securitate pun probleme tuturor ţărilor, conducerile acestora caută soluţii adecvate pentru a le depăşi.

Într-un fel, globalizarea îşi poate găsi răspunsul în promovarea unei politici de dezvoltare durabilă a tuturor ţărilor lumii. Pe de altă parte, o soluţie viabilă împotriva riscurilor şi ameninţărilor de securitate pare a fi integrarea regională. În cadrul acesteia din urmă, statele adoptă o politică de securitate şi apărare comună, folosind resursele umane, materiale, financiare şi informaţionale de care dispun, într-o manieră colectivă.

1.5. Statul şi Natiunea în Globalizare Introducere Statul şi Natiunea Globalizarea Geopolitica statului naţional în perspectiva globalizării

1.5.1. Delimitări Conceptuale

13

STATUL - sumă de instituţii de guvernare distincte de restul societăţii care creează sfere publice şi sfere private. (definiţie organizaţională).

- sumă de instituţii care îndeplineşte un anumit scop sau obiectiv, statul putând fi identificat cu o instituţie sau organizaţie care îndeplineste una din funcţiile statului (definiţie funcţională).

În prezent, statul este definit ca un spaţiu organizat politic, care nu poate exista decât pe o bază teritorială bine organizată din punct de vedere geografic.

NAŢIUNEA - membru al O.N.U., independent şi suveran pe un teritoriu; - comunitate de oameni cu o descendenţă, cultură şi teritoriu comune.

TERITORIU - entitate geografică, concretă, umanizată, având o anumită specificitate FRONTIERĂ - spaţiu de separaţie între două state (de natură convenţională sau impusă),

ce delimitează teritoriul pe care îşi exercită suveranitatea exclusivă fiecare dintre ele.

Tipuri de frontierea) frontiere terestre;b) frontiere fluviale;c) frontiere maritime (limita exterioară a apelor teritoriale);d) frontiere aeriene (liniile perpendiculare care pornesc de la cele terestre

sau acvatice până la limita inferioară a spaţiului cosmic).GRANIŢĂ – linia care stabileşte limita suveranităţii şi jurisdicţiei unui stat, linie care

indică forma spaţială a unui stat, locul până unde suveranitatea de stat este recunoscută, până unde trebuie apărată, până unde statul îşi exercită autoritatea prin legi administrative şi prin aplicarea de impozite

GLOBALIZAREA - ,,micşorarea lumii şi mărirea gradului de conştientizare a lumii ca un întreg” – Roland Robertson.

Globalizarea este termenul modern folosit la descrierea schimbărilor în societăţi şi în economia mondială care rezultă din comerţul internaţional extrem de crescut şi din schimburi culturale.

Termen Controversat: „..procesul de surmontare al graniţelor apărute de-a lungul istoriei. Ea devine astfel

sinonimă cu eroziunea (dar nu şi cu dispariţia) suveranităţii statelor naţionale şi se înfăţişează ca o ‚detaşare’ a economiei de piaţă faţă de normele morale şi legăturile instituţionalizate dintre societăţi ..“ [Elmar Altvater]

„... intensificarea relaţiilor sociale de pretutindeni, prin care locuri aflate la mare distanţă unele de celelalte ajung să se interconecteze astfel încât evenimentele dintr-un loc sunt marcate de procese care au loc într-un loc de la mulţi kilometri depărtare şi viceversa ...“ [Anthony Giddens]

„... intensificarea cantitativă şi calitativă a tranzacţiilor ce depăşesc limitarea impusă de graniţe, concomitentă cu expansiunea spaţială a acestora ...”

[Ulrich Menzel]

„... cea mai mare schimbare economică şi socială de la Revoluţia Industrială încoace ...“ [Dirk Messner / Franz Nuscheler]

„..o interdependenţă sporită şi integrarea diferitelor economii din lume ..” [Meghnad Desai]

„... descătuşarea puterilor pieţii mondiale şi slăbirea puterii economice a statului ...“ [Schumann/Martin]

14

„... un termen la modă, folosit de ceva timp în dezbaterile politice, publicistice şi ştiinţifice în mod inflaţionist, şi care este privit, pe de o parte, ca o „ameninţare“ şi, pe de cealaltă, ca o „oportunitate“ ...“ [Johannes Varwick]

Cauzele Globalizării

Consecinţele Globalizării

15

1.5.2. Oportunitatile Globalizariio Mobilitatea capitaluriloro Internationalizarea productiei o Libera circulatie a marfuriloro Sporirea concurentei, care conduce la sporirea eficientei

1.5.3 Tendiţele Globalizării POZITIVE:

- Accelerarea integr\rii economice, tehnologice, culturale, politice; - Guvernarea democratică, economie de piaţa, respectarea drepturilor

omului, dinamism economic, revoluţia comunicaţiilor în reţea.

NEGATIVE:- Conflictele interetnice, proliferarea NBCR, terorismul, traficul de droguri, crizele internaţionale, sărăcirea resurselor, colapsul economic, creşterea populaţiei, dezastrele ecologice etc.

NATURALE:- Coerenţa, dublarea şi uniformizarea constanţelor de existenţa (natura,casa,

familia, climatul social etc.) cu procesele lente ale evoluţiei (modific\rile genetice, gusturile consumatorilor, natura sistemului interstatal etc.).

1.6. GLOBALIZAREA MILITARĂ

1. 6.1 Originea şi evoluţia fenomenului de globalizare militară

16

Globalizarea militară poate fi considerată, în linii mari, un proces ce încorporează expansiunea şi intensitatea sporită a legăturilor militare dintre unităţile politice ale sistemului mondial. Acest proces a condus la o apropiere mai mare între centrele de putere militară, sporind astfel eventualitatea unui conflict, pe măsura proliferării capacităţii de a proiecta la mari distanţe puterea distructivă. Simultan, timpul de decizie şi reacţie militară s-a micşorat şi, ca atare, maşinăriile militare şi permanenta lor pregătire de luptă au devenit o parte integrantă a vieţii sociale moderne.

În prezent, există trei mecanisme care conturează globalizarea militară: sistemul de război, adică ordinea geopolitică, rivalitatea marilor puteri, conflictul şi relaţiile

de securitate; dinamica armamentului, dată de modul în care se răspândesc pe glob tehnologiile de

producere a armelor şi capacităţile militare; geoguvernarea violenţei organizate, ce include reglementarea internaţională, formală şi

informală, referitoare la dobândirea, desfăşurarea şi utilizarea puterii militare.

1.6.2.Trăsături distincte ale globalizării militare contemporane

Geopolitica • rivalitate globală • securitate cooperativă şi apărare colectivă • rivalitate şi competiţie în interiorul unor cadre cooperative instituţionalizate

Sistemul transferurilor de armament • intensificarea dinamicii armamentelor • reşterea volumului comerţului cu armament • transnaţionalizarea producţiei de armament • comerţul cu armament devine orientat către profit, pe o piaţă globală reglementată

Geoguvernarea • generalizarea, legalizarea, instituţionalizarea regimurilor de reglementare • intensitatea cheltuielilor militare globale, a transferurilor de armament, precum şi

intensitatea conectării în plan militar-diplomatic se situează la un nivel ridicat; • în comparaţie cu ultima parte a secolului al XIX-lea, producţia şi comerţul cu

armament, precum şi reţelele de legături militare şi de securitate au devenit mult mai instituţionalizate şi reglementate;

• revoluţia militar-tehnologică a dus la accelerarea dinamicii globale a armamentului, pe măsură ce standardele militare stabilite de statele din primul şi al doilea eşalon dobândesc un statut global;

17

Ordinea militară mondială a devenit mai descentralizată, deoarece globalizarea şi modernizarea au încurajat apariţia unor noi concentrări de putere militară. Dacă la începutul secolului al XX-lea în Europa domina ordinea militară a lumii, spre sfârşitul secolului puterea sa a fost eclipsată de cea a Statelor Unite ale Americii, iar concentrări masive de putere militară şi de potenţial productiv militar au apărut în Asia, America de Sud şi Orientul Mijlociu;

De la sfârşitul Războiului Rece se semnalează presiuni sporite, de ordin financiar, tehnologic, industrial şi politic, asupra statelor capitaliste avansate de a se implica în eforturi de cooperare multilaterale în vederea raţionalizării bazei industriale de apărare. Aceasta contribuie la denaţionalizarea industriei de apărare în majoritatea statelor avansate şi la globalizarea producţiei acestei industrii.

1.6.3. Aspecte ale fizionomiei războaielor viitorului- implicaţii ale fenomenului de globalizare militară asupra războaielor viitorului

considerarea războiului ca fiind o înfruntare militară între două sau mai multe entităţi grupate în tabere beligerante, cu scopul de a impune una celeilalte voinţa prin lupta armată, desfăşurată în unul sau mai multe teatre de operaţii;

considerarea războiului ca o înfruntare complexă (informaţională, politică, economică, culturală, militară) între grupări flexibile (statale, nonstatale, alianţe, coaliţii), cu scopuri şi obiective diversificate, complementare sau opuse, în funcţie de interese şi grupări de forţe.

Impactul globalizării asupra fenomenului militar la începutul mileniului trei.Impact generat de:

• Implicaţiile revoluţiei stiinţifice şi tehnice şi ale tendinţelor de universalizare a riscurilor, pericolelor şi ameninţărilor asupra acţiunii militare sunt profunde;

• Restructurarea sistemelor militare moderne este o alta tendinţă a finalului de secol şi începutului de mileniu;

• Între tendinţele identificate se individualizează şi cea care se referă direct la raportul dintre scientizarea armelor, armamentelor şi revoluţia în sfera reglementării acţiunii militare moderne.

Caracteristicile care vor caracteriza operaţiile forţei secolului XXI:- flexibilitatea doctrinei- mobilitatea strategică- modularitatea- capacitatea de luptă în cooperare sau multinaţională şi adaptabilitatea- caracteristici care vor influenţa decisiv sfera reglementării acţiunii militare.

18

Războiul cibernetic – „cyberwar“ reprezintă atacul electronic în scopul paralizării sistemului de conducere al adversarului (C4I2), precede „decapitarea“ acestuia punând la dispoziţia forţelor proprii informaţii privind structura acţiunilor (dispozitiv, sistem de lovire, amenajare genistică), puterii de lupta şi intenţiilor adversarului fără ca acesta să facă acelaşi lucru

Războiul reţelelor informatice – „netwar“ constă în substituirea structurilor organizatorice ale adversarului, în desfăşurarea de operaţiuni împotriva unui adversar nu foarte bine structurat pe verticală, dar organizat pe reţele: terorismul şi crima organizată internaţional

Războiul softurilor – „softwar“, reprezintă forma modernă de exprimare a războiului psihologic (propaganda alba, neagră sau gri, dezinformarea). Componentă a „războiului informaţional“, „softwar“-ul creează efecte atât în domeniul complotului, cât şi a realităţii virtuale, urmărind controlul şi anihilarea moralului adversarului

Pe măsură ce procesul globalizării avansează, războiul devine un mijloc al politicii comunităţii internaţionale de impunere prin forţă a unor decizii de gestionare violentă a crizelor şi conflictelor, fapt ce impune în continuare dezvoltarea armatelor profesioniste şi a componentelor internaţionale integrate acestora;

Războiul se va baza pe strategii de descurajare şi pe efortul comunităţii internaţionale de oprire a violenţelor şi de folosire a dialogului, diplomaţiei şi presiunilor politice, economice şi militare pentru rezolvarea diferendelor;

Războiul militar va fi unul înalt tehnologizat, utilizând, pe lângă armamentul clasic, sisteme de arme şi echipamente a căror funcţionare se bazează pe noi forme de energie;

Tipurile de războaie se vor diversifica, probabil în funcţie de câte tipuri de entităţi se vor confrunta.

Indicatori stări de securitate şi stabilitatea ai României

19

20

CAPITOLUL II

TIPOLOGIA SECURITĂŢII MODERNE

2.1 Tipologie actualăSecuritatea este un concept complex cu o evoluţie dinamică în istoria omenirii. Deşi istoria

evoluează fără întrerupere, uneori ritmul transformărilor evolutive este atât de înalt încât evoluţia devine revoluţie, un fenomen care schimbă situaţii bine-stabilite într-o manieră imprevizibilă, profundă şi ireversibilă. Pe parcursul secolelor, evoluţia şi evoluţia au caracterizat scenariile de securitate, concepţiile de securitate şi natura conflictelor.

Tipologie = studiu ştiinţific al trăsăturilor tipice sau al relaţiilor reciproce dintre diversele tipuri ale unor obiecte sau fenomen.

Niveluri de cuprindere

nivelul individual; nivelul societal sau colectiv; nivelul statal; nivelul regional; nivelul internaţional sau global.

Securitatea individului - Conceptul are în centrul său individul ca element al societăţii.- Scop:

- asigurarea integrităţii fizice a individului împotriva oricărei forme de violenţă, ce rezultă sau nu dintr-un conflict.

-Vizează nu doar ameninţările la adresa individului şi a populaţiei căreia acesta aparţine, ci semnifică preocuparea tuturor factorilor responsabili statali şi nonstatali de a asigura binele fiinţei umane în totalitatea sa.

- Securitatea personală, a individului poate fi considerată ca fiind o componentă a securităţii unui popor.

Securitate naţională - Conceptul de securitate naţională a evoluat de la apărarea de către stat a intereselor sale

suverane, utilizând mijloace militare, până la includerea dimensiunilor nonmilitare ale securităţii. - În accepţiunea tradiţională, termenul de securitate se referă la efortul de apărare a

integrităţii teritoriului naţional, la protejarea populaţiei ţării, la protecţia independenţei politice şi a suveranităţii naţionale, împotriva exercitărilor de forţă din exterior.

- Dezbaterile pe tema securităţii au condus la lărgirea acestui concept prin includerea conceptului de securitate colectivă.

- Ameninţările lumii moderne nu mai provin de la un adversar bine definit, prin urmare şi modul de abordare şi soluţionare a noilor riscuri de securitate trebuie să depăşească decizia « clasică » de creştere a cheltuielilor militare şi dislocare de forţe armate.

Securitatea regionalăLa sfârşitul războiului rece, mediul instabil al continentului a stimulat regionalizarea

problematicii securităţii.

21

Procesul, punctează specialiştii în globalizare, îmbinat cu iniţiativele internaţionale, a produs o reîntemeiere a unui regim cooperativ sau comun de securitate la nivel global, în contextual reformării ONU.

S-au creat mecanisme de consultare şi coordonare internaţională cu sferă de aplicare asupra problemelor interne ale statelor membre.

Securitatea regională este o necesitate impusă de numeroase determinări: provocările fenomenului globalizării, dificultăţile mari pe care le întâmpină, în prezent, statele din regiune, pe plan economic, etnic, în problemele de mediu şi nu numai.

Securitate globală Necesitatea edificării unei securităţi de nivel global a apărut în condiţiile escaladării cursei

înarmărilor, în mod deosebit a celor nucleare, când nici un stat nu se simţea capabil, de unul singur, să dispună de resursele necesare obţinerii victoriei sau evitării înfrângerii.

Securitatea globală este condiţionată, în prezent, de revoluţia militar-tehnologică, de globalizarea transferurilor de armament ,de noile concentrări de putere militară.

Dimensiuni ale securităţii

securitate politică; securitate militară; securitate economică; securitate socială; securitatea mediului; securitate energetică; securitate alimentară.

Securitate politicăSecuritatea politică exprimă "stabilitatea organizaţională a statelor, a Sistemelor de

guvernare şi a ideologiei care le legitimează". Într-un stat puternic coeziunea internă creează premisele pentru o securitate naţională

autentică, deoarece factorul politic nu este afectatde aspecte perturbatorii. Într-o lume a interdependenţelor, există şi posibilitatea ca statele puternice să folosească

ameninţarea externă ca un mijloc de a păstra şi a menţine la un nivel ridicat unitatea internă. În cazul statelor slabe, obiectul de referinţă al securităţii naţionale este greu de definit,

deoarece nu există o perspectivă clară asupra conceptului, succesiunea unor grupuri nereprezentative la conducerea ţării, fără programe precise de guvernare, aduc, prin prezenţa lor, insecuritate.

Lipsa unui mecanism eficient al succesiunii politice determină numeroase ameninţări de ordin politic, care se pot concretiza în crize guvernamentale, lovituri de stat şi chiar în mişcări violente, situaţie ce afectează profund securitatea naţională.

Securitate militarăPresupune interacţiunea dublă a statului de a dispune de capacităţi ofensive şi defensive

armateşi percepţia statelor, fiecare despre intenţiile celuilalt. Unul din atributele importante ale statului este de a se îngriji de asigurarea unui potenţial militar înmăsură să răspundă nevoilor de apărare şi săasigure în acelaşi timp descurajarea potenţialilor.

Securitate economicăEste dată de accesul la resurse, finanţe şi pieţe, în vederea menţinerii unui nivel acceptabil

de bunăstare şi putere a statului.

22

Înseamnă existenţa unei baze industriale capabilă să producă tehnică militară necesară apărării. De aceea, un stat cu performanţe economice deosebite este privit ca o ameninţare pentru securitatea altor state, iar statul care are o economie neperformantă are probleme şi cu securitatea naţională, devenind vulnerabil în relaţiile cu celelalte state.

Capacitatea economică a unui stat reprezintă fundamentul principal al existenţei statului respectiv, deoarece în funcţie de posibilităţile economice se edifică şi celelalte componente ale securităţii.

Securitate socialăPresupune promovarea unor strategii naţionale care să determine o politică realistă în

domeniul protejării şi bunăstării populaţiei, atât prin creşterea gradului de profesionalizare, cât şi a condiţiilor de muncă şi viaţă, asigurând astfel un nivel de pregătire şi sănătate corespunzătoare.

Un obiectiv important în această direcţie îl reprezintă conservarea tradiţiilor de limbă, cultură, a obiceiurilor culturale şi religioase, care să definească naţiunea în relaţiile cu alte state.

Securitatea mediuluiReprezintă, în condiţiile epocii contemporane, o parte inseparabilă şi deosebit de importantă

o securităţii naţionale. Dezastrele provocate de cutremure, inundaţii, epidemii, secete pot avea implicaţii pe termen

scurt asupra securităţii naţionale, iar altele, precum diminuare grosimii stratului de ozon şi efectul de seră, sunt efecte ce pot afecta securitatea planetei.

Existenţa armelor nucleare reprezintă un potenţial pericol iar în situaţia folosirii lor, chiar şi parţiale, se ridică numeroase semne de întrebare cu supravieţuirea nu numai a omului, dar şi a vieţii în general.

Conjugarea eforturilor factorilor implicaţi în această problematică reprezintă o responsabilitate globală, deoarece securitatea mediului, în contextul unei interdependenţe.

Securitate energeticăEste strâns legată de vulnerabilitatea faţă de întreruperile în aprovizionarea cu resurse

energetice – petrol, gaze naturale, cărbune şi energie electrică.Cauzele se regăsesc la nivelul următorilor factori: conflicte armate, terorism, calamităţi

naturale, naţionalizare, rivalităţi de factură geopoliticăEnergia este un domeniu de importanţă strategică pentru faptul că asigurarea acesteia la preţuri rezonabile influenţează competitivitatea economică, capacitatea de producţie internă şi forţa politică a unui stat.

Securitatea aprovizionării cu energie afectează bunăstarea unui stat, iar schimbările în preţurile energiei afectează alocarea bunăstării la nivel naţional. De buna aprovizionare cu energie depinde şi capacitatea de apărare a unui stat.

Securitatea energetică reprezintă un concept complex politic, tehnic, economic, comercial şi social.

Securitatea energetică poate fi considerată drept asigurarea continuităţii în alimentarea cu energie, în diversele ei forme, cu respectarea unor condiţii restrictive, pe un orizont de timp dat.

Securitate alimentarăConstituie o componentă fundamentală a securităţii vieţii umane, dar şi un deziderat esenţial al

dezvoltării economico-sociale.Problema alimentară la nivel global se caracterizează prin decalaje cantitative şi calitative marcante între ţări şi grupuri de ţări, dar şi în interiorul aceleiaşi ţări, datorate discrepanţei dintre resursele alimentare şi necesităţi, dintre cererea nominală şi cererea solvabilă.

Situaţia actuală impune astfel cu necesitate găsirea unor soluţii durabile, care să îmbine eficienţa cu eficacitatea.

23

Conceptul de securitate se află într-o evoluţie permanentă. Pe masura dezvoltării scietăţii omeneşti apar noi componente ale securităţii. Un exemplu îl constituie securitatea cibernetică.

Între tipurile de securitate este o strânsă interdependenţă, fapt ce face ca acest concept să fie foarte complex. Interdependenţa este atât între dimensiuni, cât şi între niveluri. Astfel securitatea individului este dependentă de securitatea statului şi de securitatea economică. Există, de asemenea, o strânsă legătură între securitatea globală şi securitatea statului.

În prezent principalele spaţii de confruntare nu mai sunt cele referitoare la ambiţiile geopolitce, la rivalităţile militare, ci cele economice şi cele legate de lupta pentru resurse, informaţii şi comunicări

2.2 Tipuri de Conflicte ce se vor manifesta în mediul de securitate

,,Nici pacea, nici războiul ,,nu există în forme extreme. Pacea perfectă este un vis utopic…”.

Drumul de la criză la conflict

Analizând frământările şi configuraţia securităţii globale putem observa faptul că ,,regiuni întregi sunt afectate de stări de tensiune, instabilitate şi conflict, de sărăcie şi frustrare care generează sau favorizează proliferarea noilor riscuri şi ameninţări.

Conflictele sunt inerente tuturo rsocietăţilor. Diferenţele de interese şi opinii între grupuri sunt naturale, fireşti, dar modul cum se manifestă şi sunt gestionate determină măsura în care conflictul semanifestă în mod non-violent sau devine violent.

Potrivit Strategiei de Securitate Naţională a României, adoptată de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării în aprilie 2006, la nivel global, lumea continuă să rămână puternic conflictuală.

24

Tendinţe majore:Accelerarea proceselor de globalizare şi de integrare regională, concomitent cu persistenţa

unor acţiuni având ca finalitate fragmentarea statalăConvergenţa rezonabilă a eforturilor consacrate structurării unei noi arhitecturi de

securitate, stabile şi predictibile, însoţită de accentuarea tendinţelor anarhice în unele regiuniRevigorarea eforturilor statelor vizând prezervarea influenţei lor în dinamica relaţiilor

internaţionale, în paralel cu multiplicarea formelor şi creşterea ponderii intervenţiei actorilor nestatali în evoluţia acestor relaţii

Multe conflicte interne vor continua să vicieze mediul de securitate datorită dificultăţilor de încheierea a acestora şi de aplicare a dreptului internaţional.

Conflictul intern este cea mai letală formă de violenţă care a erupt în urma Războiului Rece şi a produs mai multe victime în rândul civililor decât războaiele terorist si inter-statal la un loc.

ONU şi câteva organizaţii regionale vor continua să exercite gestionarea conflictelor interne deoarece statele puternice vor dori să minimizeze implicarea directă, în special prin sprijinirea uneia din părţi (îndeosebi prin asigurarea armamentului necesar).

Statele cu o guvernare ineficientă, cu tensiuni etnice, culturale sau religioase, cu o economie slab dezvoltată şi frontiere permeabile vor constitui baze de dezvoltare a terorismului transnaţional

Sponsorizarea terorismului

Numărul statelor sponsor ale acestui tip de terorism va scădea sau se va reduce ca rezultat al schimbării regimurilor politice, restabilirii relaţiilor cu vecinii sau al ajungerii la concluzia că terorismul va deveni contraproductiv. Tacticile teroriste vor deveni mai sofisticate şi cu impact de masă. Ne putem aştepta ca tendinţele în creşterea letalităţii, în atacurile teroriste, să continue.

Accentuarea identităţilor regionale va conduce la creşterea rezistenţei politice locale faţă de interferenţele externe, cu preponderenţă în Europa, Orientul Mijlociu şi estul Asiei.. SUA va conduce procesul globalizării, dar fiecare regiune va fi mai preocupată de priorităţile sale politice şi economice. În acelaşi timp, creşte riscul protecţionist, astfel că multe din tehnologiile moderne, revoluţionare nu vor mai fi exportate, fapt ce va duce la accentuarea diferenţelor regionale

25

Elitele globalizării vor prospera, dar majoritatea populaţiei va fi exclusă de la beneficiile acestui fenomen. Creşterea populaţiei, sărăcia şi epuizarea resurselor vor fi poveri grele pentru ţările dezvoltate, iar migraţia va deveni o sursă majoră de tensiuni interne.

2.3. Securitatea Nationala Modernă„O naţiune are asigurată securitatea în măsura în care nu este în pericol de a trebui să-şi

sacrifice valorile fundamentale dacă doreşte să evite viitorul şi are capacitatea, dacă este provocată, să şi le conserve prin obţinerea victoriei într-un asemenea război“

(Walter Lippmann).

„Securitatea, într-un sens obiectiv, măsoară absenţa ameninţărilor la adresa unor valori dobândite şi în sens subiectiv, absenţa temerilor că aceste valori vor fi supuse unor atacuri“

(Arnold Wolfers). „În cazul securităţii, discuţia priveşte preocuparea de a fi liberi de ameninţări. Când această

discuţie se poartă în contextul unui sistem internaţional, securitatea vizează capacitatea statelor şi societăţilor de a-şi menţine identitatea, independenţa şi integritatea funcţională“

(Barry Buzan). In schimb, terorismul international structurat in retele transfrontaliere, proliferarea armelor de distrugere in masa, guvernarea ineficienta, conflictele regionale si criminalitatea transnationala organizata sunt definite drept noile amenintari la adresa securitatii nationale.

Prăbuşirea blocului comunist est-european şi a URSS la sfârşitul anilor 80 şi începutul anilor 90, concomitent cu aderarea la NATO si UE a condus, asa cum am prezentat anterior, la disparitia conflictelor de tipul primului si al doilea razboi mondial de pe lista amenintarilor la adresa securitatii nationale a Romaniei.

In schimb, terorismul international structurat in retele transfrontaliere, proliferarea armelor de distrugere in masa, guvernarea ineficienta, conflictele regionale si criminalitatea transnationala organizata sunt definite drept noile amenintari la adresa securitatii nationale.

26

Noile amenintari la adresa securitatii statelor, au condus in mod direct la o reconfigurare a conceptului de securitate nationala, securitatea unei entităţi statale fiind asigurată dacă se ţine cont de fiecare dintre următoarele cinci componente:

componenta politică a securităţiicomponenta militarăcomponenta economicăcomponenta societalăcomponenta ecologică

Progresul tehnologic al societăţii postindustriale creează riscuri de securitate. Prin urmare, societatea postindustrială este o societate a riscului. În societatea postindustrială statul şi naţiunea sunt expuse unor riscuri sociale şi tehnice fără precedent. RISCURILE sunt politice (războaie civile, conflicte etnice şi religioase), economice (crize economice, şomaj, sărăcie), riscuri de mediu (accidente industriale, poluare), societale (agresarea identităţii, afectarea ordinii publice, corupţie, trafic de bunuri şi persoane, terorism).

Ameninţările, în sensul tradiţional, s-au diminuat. Securitatea se defineşte mai mult ca securitate în condiţii de risc. Securitatea în secolul XXI este securitatea societăţii riscului. Practic, evenimentele cu consecinţe neprevăzute sunt cele care determină agenda de securitate a viitorului.

Putem afirma asadar ca protecţia cea mai bună pentru securitatea noastră este o lume compusă din state democratice bine guvernate. O lume mai sigură este o lume unită şi echitabilă, bazată pe un sistem de securitate global, eficace, sprijinit pe sistemele de securitate statale şi instituţionale viabile. Rezulta ca un sistem de securitate global nu se poate construi decat pe baza unor strategii nationale moderne, corespunzatoare noilor amenintari ale secolului 21.

2.4. Securitatea CivilaSECURITÁTE s.f. 1. Faptul de a fi la adăpost de orice pericol; sentiment de încredere şi de

linişte pe care îl dă cuiva absenţa oricărui pericol. ♢ Securitate colectivă = stare a relaţiilor dintre state, creată prin luarea pe cale de tratat a unor măsuri de apărare comună împotriva unei agresiuni;

SECURITÁTE f. 1) Situaţie fără pericol; lipsă de primejdie; SECURITÁTE s.f. 1. Stare de siguranţă, de lipsă de primejdie;

APĂRARE - s.f. Acţiunea de a (se) apăra. ♢ A lua apărarea = a apăra (pe cineva sau ceva). Legea apărării naţionale – “...activităţi adoptate şi desfăşurate de statul român în scopul de a garanta securitatea naţională...”

Mediul global de securitate:- “satul global” – Marshall McLuhan - “prima societate globală din istorie” – Brzezinski- o lume fără graniţe

Procesul de asigurare a funcţionalităţii economiei globale în cadrul unei societăţi globale, apte să creeze structuri de decizie globală, capabile să rezolve probleme globale.

Procese ce ce îl definesc: Comunicare rapidă; Comprimarea distanţelor; Interconectarea şi creşterea interdependenţelor; Integrarea pieţelor financiare şi comerciale; Internaţionalizarea producţiei (firme globale); Probleme “planetare” – abordări globale;

27

- Încălzirea globală – efectul de seră- Protejarea surselor de apă potabilă- Migraţia masivă ilegală cauzată de sărăcie- Internaţionalizarea crimei organizate - droguri, arme, fiinţe- Terorismul internaţional

Globalizarea Uniunii EuropeneCea mai avansată uniune supranaţională - rezultatul unui proces de cooperare început în

anul 1951, care a cuprins 6 valuri de extindere:În prezent UE este compusă din 27 de state membre.

PARLAMENT EUROPEAN COMISIE EUROPEANĂ - Guvern CURTE DE JUSTIŢIE EUROPEANĂ BANCA CENTRALĂ BANCA EUROPEANĂ DE INVESTIŢII FONDUL EUROPEAN DE INVESTIŢII COMITETUL REGIUNILOR COMITETUL ECONOMIC ŞI SOCIAL

Globalizarea Uniunii Nord-Americană Are la bază Parteneriatul pentru Securitate şi Prosperitate în America de Nord şi Tratatul

Nord-American de Comerţ Liber (NAFTA)

Globalizarea Grupului de Dialog pentru Cooperare Asiatică – ACD

Creat în 2002, pentru a promova cooperarea asiatică la nivel continental, prin integrarea organismelor de cooperare economică şi politică existente anterior: ASEAN, SAARC şi Consiliul de Cooperare al Golfului. Este considerat precursor al Uniunii Asiatice.

Tările din Orientul Mijlociu, care fac parte din Asia dar nu şi-au manifestat intenţia de a intra în ACD, au început să constituie o Uniune a Golfului. În 2008 a fost creată Banca Centrală a Golfului.

Globalizarea Uniunea Naţiunilor Sud-Americane – UNASUR

Creată în 2008 prin integrarea a două uniuni economice regionale, MERCOSUR şi Comunitatea Anzilor, după modelul Uniunii Europene.

Intenţionează promovarea cooperării în domeniile: infrastructură, energie, libera circulaţie şi dezvoltare economică, prin crearea unei pieţe unice, constituirea băncii centrale - Banca Sudului şi adoptarea unei monede unice.

Venezuela şi Brazilia au elaborat un plan al Consiliului Sud-American de Apărare care proiectează politica de securitate ca mecanism de securitate regională.

Apărarea civilă Se referă la misiunile globale de protecţie şi de securitate

28

Apărarea civilă este o combinaţie de patru componente:

- securitatea generală (de ordine publică şi de asigurare a funcţionării instituţiilor) - protecţia şi asigurarea funcţionării instalaţiilor vitale (PIC) - protecţia populaţiei (misiunea de securitate civilă) - spiritul/conştiinţa civic(ă) (capacitatea şi determinarea populaţiei de a rezista în

cunoştinţă de cauză în faţa efectelor agresiunilor).

Securitatea civilă - un răspuns global în faţa tuturor ameninţărilor Biroul pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare, OCHA

Coordonarea în domeniul umanitar se bazează pe ideea că o abordare coerentă a răspunsului la urgenţă va maximiza beneficiile sale şi va minimiza potenţialele dificultăţi coordonarea comună va fi mai eficientă decât coordonarea sectorială.

- dezvoltarea de strategii comune;- organizarea forumurilor de coordonare; - mobilizarea resurselor;- probleme de interes comun;- administrarea mecanismelor şi instrumentelor de coordonare.

Eficientizarea Sistemului de Management al Situaţilor de Urgenţă

SECURITATEA SECURITATEA

CIVILĂCIVILĂ

EficientizareEficientizare FlexilibitatFlexilibitatee

Apropierea de cetăţean

Responsabilizarea nivelului local

Descentralizareadeciziei

Abordare particulară (riscuri dotare)

GÂNDIRE GÂNDIRE GLOBALĂ GLOBALĂ

++ACACŢŢIUNE IUNE LOCALĂLOCALĂ

29

SNMSU - fundamentat în 2004 este conceput centralizat Dezavantaje

- nu au fost avute în vedere lipsa unor corespondenţi în teritoriu a instituţiilor responsabile din administraţia publică centrală

- funcţiile de sprijin sunt îndeplinite de mai multe entităţi, ceea ce poate conduce la disoluţia autorităţii

- contact indirect şi greoi cu cetăţeanul.

Protecţia infrastructurii critice europene Interconectarea – interdependenţe sectoriale

a) Identificarea Infrastructurii Critice Europene

ECI – discontinuitatea acesteia ar afecta:- două sau mai multe state membre, sau- un singur stat membru.

Aceasta include efectele care rezultă din dependenţele inter-sectoriale asupra altor tipuri de infrastructură.

b)Proiectarea Infrastructurii Critice Europenec) Evaluarea nevoii de a îmbunătăţi protecţia ECI

Crearea unei culturi de securitate civilă prin informarea cetăţenilor asupra riscurilor existente şi educarea lor cu privire la măsurile practice de apărare

Scopul: - o societate informată şi rapidă în reacţii, capabilă să îşi reducă vulnerabilitatea la dezastre.

2.4.Securitatea Nationala-delimitari conceptuale- concepte

Securitatea naţională - legată indisolubil de stat, ca entitate politică şi administrativă distinctă.Statul - o organizaţie compusă din numeroase elemente, conduse şi coordonate de

conducerea de stat (autoritatea executivă), care deţine atât capacitatea sau autoritatea de a face şi a implementa reguli de constituire pentru toţi oamenii, cât şi parametrii legiferării altor organizaţii sociale într-un teritoriu dat, folosind forţa, acolo unde este necesar, pentru a-şi îndeplini scopurile.

30

CercetareCercetare

SpaţiuSpaţiu

ChimicChimic

Transport Transport

FinanciaFinanciarr SănătateSănătate

AlimentaţieAlimentaţie

ApăApă

CC&IT&IT

NuclearNuclear

EnergieEnergie

SectoareSectoareCIP CIP

Securitatea naţionala - legăturile care există între dinamica internă şi cea internaţională a statului, deoarece de modul cum relaţionează cele două funcţii ale statului depinde şi se realizează şi securitatea statului respectiv.

Trei componente definitorii - ideea de stat, baza fizică a statului şi exprimarea instituţională a statului,fiecare în parte, obiective ale securităţii şi, în acelaşi timp, conexiunile dintre ele reprezintă o altă direcţie principală de cercetare pentru securitatea naţională.

Suveranitatea - expresie a stabilităţii,defineşte după cum un stat, hotărăşte pentru sine cum să rezolve problemele interne şi externe, inclusiv dacă să ceară sau nu asistenţă din partea altora,limitandu-si astfel libertatea luându-şi angajamente externe. Termenul "naţională"- se referă la stat sau la naţiune? Indubitabil, obiectul securităţii îl constituie naţiunea şi atunci trebuie înţeleasă legătura dintre stat şi naţiune:naţiunea-stat, statul naţiune, naţiunea-stat parţială şi statul multinaţional. Natiunea-stat - naţiunea precede statul, legătura dintre naţiune şi stat este puternică, situaţie ce determină legitimitate pe plan intern şi o percepţie unitară pe plan internaţional.

Statul-naţiune, statul joacă un rol determinant în formarea naţiunii, de aici şi responsabilitatea statului în a da autenticitate şi dinamism naţiunii, pentru ca aceasta să prezinte coerenţă şi unitate în interior şi credibilitate în exterior.

2.6 Securitate Regională/Zonală- Necesitate cu determinări multiple

DeterminăriMediile instabile ale continentelor au stimulat regionalizarea problematicii securităţii.

Securitatea regională este o necesitate impusă de numeroase determinări:- provocările fenomenului globalizării; - dificultăţile mari pe care le întâmpină, în prezent, statele din diferite areale/regiuni, pe

plan economic, etnic, în problemele de mediu şi nu numai; - deficitele economice şi de stabilitate nu pot fi soluţionate pe căi şablon, prin soluţii

exterioare de forţă, care să genereze fenomene de respingere, resentimentare; - perspectivă regională, printr-o prismă geopolitică, iar nu teologică a islamismului;- nevoia de cooperare acolo unde mediul de securitate este bulversat de violenţă, injustiţie

socială, spor demografic masiv etc.;- implicarea SUA cu partenerii BRIC intr-o agendă de securitate ce corespunde de fiecare

dată realitatilor de insecuritate regionale;- reglemetarea accesului la resurse energetice ar putea sta la baza problemei securităţii

energetice a unor areale;- nevoia de a cuceri supremaţia economico-politico-militara regionala;- diminuarea rolului unor aliante de state- crearea culoarelor strategice de transport energetic;- realizarea securitatii prin cooperare.

Definire şi caracteristiciSecuritatea regională, care este, practic, o însumare a securităţii entităţilor economice,

etnice, statale şi de altă natură din zonă, se clădeşte pe implicarea statelor, pe baza conceptului „probleme regionale comune –soluţii prin cooperare regională”, în combaterea riscurilor şi ameninţărilor actuale generate de procesul globalizării.

Caracteristici:-armonizarea politicilor regionale şi globale în domeniu;-intelegerea naturii larg instituţionalizate şi regularizate a globalizării militare şi politice

contemporane;

31

2.7 Securitatea Internaţională

Viziuni diferite: asupra tipurilor de sisteme internationale:- intr-o viziune-şase tipuri de sisteme :echilibrul puterii, bipolar vag, bipolar strâns, veto-ul

unitar, universal şi anarhic; - in alta viziune de la patru tipuri: ierarhic, difuz, bloc difuz şi bipolar;- se tine cont in toate viziunile de mai multe variabile, printre care: stratificarea, polaritatea,

distribuţia puterii şi omogenitatea.

Puncte de vedere:- sistemele bipolare sunt caracterizate de o violenţă internaţională mai rară, dar mai intensă;- in sistemele mai difuze este specifică o violenţă mai frecventă, însă mai redusă ca

intensitate; - în sistemele unde diferenţele de ideologie sunt mici, statele din acest sistem sunt mai puţin

predispuse la conflict, deci, au un grad de securitate mai ridicat, faţă de statele unde diferenţele ideologice sunt mari, care se confruntă cu riscuri evidente pe linia securităţii;

- sistemele care asigură securitatea internaţională-sistemul bipolar generează forma cea mai radicală a dilemei securităţii,iar sistemele multipolare sunt mai puţin predispuse la incidente;

- o structură bipolară este de preferat pentru securitatea internaţională, deoarece aceasta este mai stabilă şi controlabilă, faţă de sistemele mai difuze;

- echilibrul puterii reprezintă un principiu esenţial, deoarece în baza acestuia se construieşte şi se afirmă securitatea internaţională,care este de fapt o balanţa a puterii,deci o stare de lucruri în care nici o putere nu se află într-o poziţie de preponderenţă, putând impune celorlalţi legea sa;

- in rândul cercetătorilor a câştigat în ultimul timp audienţă ideea îmbunătăţirii actualului sistem internaţional prin implementarea acelor politici care să determine soliditate şi coerenţă sistemului;in acest sens, se discută tot mai mult de trecerea de la anarhia imatură, specifică perioadei pe care o traversează omenirea la ora actuală, la o anarhie matură, în care, prin asigurarea participării responsabile a tuturor unităţilor sistemului, de la statul naţional, ca principal actor al scenei mondiale, până la ceilalţi actori nonstatali, să se creeze un fundament solid pentru respectarea unor norme anarhice;

- atingerea acestor deziderate presupune existenţa unor state puternice, ordonate şi stabile în interior, capabile să genereze norme comune pentru tot sistemul în ansamblul său, care vor fi benefice pentru toate statele şi, implicit, ar asigura securitatea internaţională corespunzătoare;

- rezolvarea ar fi asigurarea bazelor unei anarhii stabile, în care forţa n-ar mai prevala în rezolvarea diferendelor, iar naţionalismul exacerbat, xenofob şi expansionist ar fi eliminat din realitatea internaţională.

2.8. Procesul de securitate la nivel globalNecesitate - sorgintea militara- condiţiile războiului industrializat, când nici un stat nu se simţea capabil, de unul singur,

să dispună de resursele necesare obţinerii victoriei sau evitării înfrângerii;- doar alianţele militare au fost capabile să facă faţă ameninţărilor grave la adresa

securităţii, coagulând eforturile statelor componente în organizarea şi ducerea războiului.- controlul pattern-ului relaţiilor militare globale şi de securitate postbelice, s-a realizat prin

numeroase acorduri bi şi multilaterale de securitate şi cooperare militară intre statele de pe mapamond(NAATO si Tratatul de la Varsovia);

32

- vreme de aproape cinci decenii, geopolitica lumii a fost dominată de două sisteme opuse de alianţe militare şi pacte de securitate regională, care au sporit de la an la an amploarea forţelor armate desfăşurate la scară mondială;

- dispariţia bipolarităţii a marcat o scădere în importanţă a securităţii globale şi o reformulare în termeni regionali sau locali a intereselor de securitate primare ale marilor puteri, devenite puteri militare de rang mediu, ca şi a strategiilor naţionale de securitate;

- asistăm, în prezent, la o „descentralizare a sistemului de securitate internaţională“, la apariţia de complexe regionale de securitate relativ disparate“, la o regionalizare a securităţii globale.

Revitalizarea globalizarii-transformari globale: - atractia pentru regionalizare/integrare a unor forţe centripete care se orientează spre

apărarea comună şi aranjamente de securitate multilaterale (în cadrul NATO, ASEAN, ONU, angajamentelor globale ale SUA);

- consolidarea reciprocă a proceselor de regionalizare şi globalizare a relaţiilor militare şi de securitate prin dezvoltare;

- nevoia funcţionării continue a unor mecanisme de coordonare şi cooperare în combaterea ameninţărilor difuze la adresa securităţii;

- identificarea factorilor sistemici care influenţează securitatea naţiunilor.

Securitatea globala-conditionata de:- revoluţia militar-tehnologică (ce adus la accelerarea dinamicii globale a armamentului);- globalizarea transferurilor de armament; - pattern-urile actuale ale producţiei globale de tehnică şi tehnologie militară;- noile concentrări de putere militară.- riscurile şi ameninţările majore actuale in fata carora statele se găsesc mult descoperite;- nevoia de descrestere a puterii militare naţionale sau a aliaţilor.- promovare a securităţii prin cooperare in fata terorismului si proliferarii armelor de

distrugere in masa,alaturi de securitatea colectiva si comuna;- abordarea aspectelor de securitte economica, sociala, ecologica.

Angajamente de securitate prin cooperare - ca perspectiva de securitate globala:- controlul şi siguranţa arsenalelor nucleare;- asigurarea conversiei industriilor militare şi de apărare ce ar periclita securitatea

internaţională;- aranjamente comune de reglementare a dimensiunii şi structurii arsenalelor militare şi

proliferării tehnologiilor considerate periculoase;- definirea cât mai coerentă a noţiunii de intervenţie legitimă ca proces multilateral convenit

care să reglementeze utilizarea forţei ca măsură de ultimă instanţă pentru asigurarea securităţii;- promovarea transparenţei şi a interesului reciproc al părţilor participante la aranjamente de

securitate cooperativă.Elemente de arhitectura de securitate globala:- reforma instituţiilor de securitate;- întărirea structurilor globale de securitate; - transformarea unor instituţii in organizatii mult mai puternice şi mai reprezentative;- stabilirea unor noi reglementări pentru autorizarea acţiunilor militare împotriva ţărilor care

încalcă prevederile Cartei ONU; - restructurarea in cadrul ONU a Comisiei pentru Drepturile Omului, pentru a se nu se

permite ca din componenţa sa să facă parte ţări care violează aceste drepturi;

33

- redefinirea noţiunii de terorism, în perspectiva unei conferinţe mondiale în această problemă, ce va avea loc curand;

- aplicarea tripticului:integrare-dezvoltare-securitate ca premisa de globalizare; - schimbari in componenta si atributiile Consiliului de Securitate al ONU;- intarirea legaturilor cu organizatiile de securitate regionala(NATO,UE,

OSCE0 pentru participarea acestora la securitatea globala.

(In)securitate - este globalizarea însă doar un factor de securitate sau şi de insecuritate?.

- globalizarea naşte insecuritate pe cele mai diverse căi:- ale terorismului politic transnaţional;- ale traficului ilegal de arme şi mijloace letale neconvenţionale;- ale traficului de droguri şi persoane;- ale migraţiei clandestine;- ale proliferării armelor de distrugere în masă;- ale agresiunii economico-financiare;- ale provocării de catastrofe de mediu;

-remediu:- necesitatea unei abordări preventive, sistematice, coordonate a problematicii securităţii

globale; - armonizarea politicilor statale şi internaţionale de combatere a crimei organizate şi terorismului;- gestionarea tuturor aspectelor negative, insecurizante ale globalizării;- întărirea actualelor instituţii şi mecanisme de acţiune globală, a sporirii legăturilor şi

funcţionalităţii acestora.

2.9 Securitatea prin cooperare şi amenintarile globale- Constituirea Comunitatii Globalizante

Amenintari globale:- dezechilibre in diferite zone,datorita insuficientei dezvoltarii durabile realizate in plan

regional si chiar mai extins;- starea precara a statelor, dupa criterii de existenta si extindere a saraciei,din motive de

acces, achizitionare oportuna si continua si de valorificare eficienta a resurselor;- existenta in multe zone si regiuni din toata Lumea a turbulentelor, neincrederii si

deficitului de democratie cu efecte negative asupra evolutiei proceselor globalizarii;-indepartarea treptata a civilizatiei umane de matricea ei de existenta si de dezvoltare

naturala; - aceentuarea pe diferite areale (Asia,America si Africa) a polarizarii economico-sociale, cu

zone bogate si zone sarace, stiind ca de multe ori contrastele se atrag (migratia ilegala tot mai accentuata) sau se resping (in plan ideologic);

- lipsa pacii si armoniei internationale ca fundamente ale dezvoltarii economice si cresterii nivelului de trai;

- incapacitatea unor puteri executive de a se adapta pentru a putea face fata cu brio expansiunii proceselor globalizarii.

Prima etapa a rezolvarii majoritatilor problemelor prezentate mai sus o reprezinta realizarea mediului comun de securitate propice continuarii si progresului umanitatii,care presupune printre altele:

- cooperarea larga interstatala/regionala/zonala;

34

- intensificarea dezvoltarii durabile in cele trei dimensiuni de baza-economica, sociala si de mediu;

- realizarea unitatii in diversitate, plecand de la individ pana la comunitate, pentru consacrarea valorilor si intereselor globale;

- sporirea interconectarilor si interdependentelor politice, economice, juridice, intrestatale , transnationale si transfrontaliere;

- reconstructii succesive de structuri si entitati administrativ-teritoriale mai mult dupa criterii morale si cu implicarea mai multor/tuturor statelor;

- mai multa solidaritate sociala si internationala, toleranta etnico-religioasa si dialog politic;- cautarea cu mai multa vointa si perseverenta a consensului in marile decizii si abordarea

neconflictuala a diferendelor existente sau care apar.O analiza atenta a problemelor prezentate mai sus ne retin atentia ca de fapt avem de-a face

cu principalele prerogative ale securitatii prin cooperare/cooperative, care trebuie privita ca solidaritate internationala pentru realizarea globalizarii.

In acest caz nu avem de-a face cu o hegemonie planetara, ci cu o conjugare si concentrare a energiilor comune pentru garantarea premiselor globalizarii si astfel asigurarea viitorului umanitatii si al planetei.

Definitie amenintari globale: - un set divers si multiplu de entitati negative generalizate, - insotite de conditii de conflict si stari de necesitate,- ipostazele contradictorii ale unor actori internationalide la parteneri/aliati la

concurenti/adversari,- cei care nu sunt nici acum recunoscuti in relatiile internationale (adevarati renegati),- cei ramasi in urma cu intelegerea sensului dezvoltarii societatii umane (retardati).Complexitatea lor obliga statele la pregatirea unor planuri si programe de descurajare,

preintampinare si contracarare a lor.Securitatea prin cooperare este o consecinta si o posibila solutie impotriva

amenintarilor globale, prin angajarea statelor tocmai cand ele pierd unele atribute (suveranitate, planificare strategica, dezvoltare), iar la asemenea actiuni participa si alti actori nonstatali internationali, dar si realitatea ca sfidarile si provocarile la adresa securitatii nationale, regionale, zonale si mondiale apartin cel mai mult unor entitati nonstatale multinationale si transfrontaliere.

Comunitatea globalizanta, apare in urmatoarele conditii si circumstante:- extinderea schimbarii globale, ceea ce inseamna realizarea stabilitatii in lume si la nivelul

structurilor ei componente fundamentale, in primul rand bazata pe norme internationale;- realizarea unui echilibru de putere,de la nivelul local (de vecinatate), pana la niveluri

internationale mult mai inalte, alaturi de care sa se creeze si sa se dezvolte forte internationale ale globalizarii, cu responsabilitati in diferite areale turbulente;

- caile globalizarii vor depinde mult timp de legitimitatea creata si impusa, adica de modul in care indivizii, comunitatile si structurile colective de securitate vor elabora, accepta si transpune in practica norme juridice, care sa reglementeze fara discriminare relatiile inter si intra/statale mai mult ori mai putin armonizate cu interesele globalizarii;

- la nivelul comunitatii globalizante in expansiune trebuie sa se constientizeze tot mai mult necesitatea de a adera la un sistem coerent si consistent de valori si idealuri commune, pe care institutii adecvate si abilitate sa le apere si sa le promoveze;

- crearea si extinderea sistemelor de securitate pana la complexe de securitate colectiva/comuna, constituind o prioritate in lume (dupa exemplul Europei si spatiului euroatlantic);

- ele vor fi elementele care vor da trainicia necesara comunitatii internationale, aceasta devenind mai degraba globalizanta sub conducerea unui lider mondial de tip entitate statala ori orgamizationala;

35

- astfel se ajunge la un pas de sistemul global de securitate in slujba comunitatii globalizante, in cadrul caruia se regasesc principiile managementului superior si eficient (al artei strategice)- complementaritatea si subsidiriatatea.

2.10 Securitatea Individuală

Elemente definitoriiSecuritatea individuală vizeaza:

- raportul dintre individ şi societate;- raportul dintre individ şi instituţiile organizate ale statului;

- asigurarea si garantarea drepturilor si obligatiilor omului;- pozitia statului fata de om prin morala si lege.

Caracteristici:- se supune autoritatii politice;- este direct proportionala cu gradul de libertate al individului;- mediul in care traieste omul genereaza riscuri si amenintari umane:de ordin

social,economic si politic;- lipsa statului este cea mai mare si grava amenintare la adresa omului;- are o foarte mare potentialitate in continutul securitatii moderne si influenta asupra celorlate componente/dimensiuni.

2.11. Scuritatea Alimentară şi Siguranţa Alimentelor – Implicaţii în Securitatea Naţională

Motto: „Oamenii sunt sub vremuri iar nu vremurile sub oameni”

2.11.1 Marile provocări contemporane:

Globalizarea – Libera Circulaţie a Mărfurilor, a Mărfurilor Lipsite de Risc Pentru:► Mediu► Plante► Animale► Om

Economia de Piaţă► Economia Liberei Iniţiative► Economia Concurenţială► Economia de Profit► Economia Reală

Democraţia► Libertatea Individului► Libertatea De Gândire, De Exprimare► Plurarismul Politic► Societatea Civilă► Libertatea De Atitudine► Libera Circulaţie A Informaţiei► Respectarea Şi Apărarea Proprietăţii Private

36

2.11.2. Realităţi Contemporane a)Era atomică îndepărtează spectrul unui nou război mondialAu loc războaie – locale

– pe resurse – agroalimentare – energetice

Securitatea alimentară / obiective şi deziderate majoreSecuritatea energetică / popoarelor şi statelor lumiib) Producţia agricolă nu întotdeauna este rentabilăc) La nivelul uniunii europene:

POLITICA AGRICOLĂ COMUNĂ (P.A.C.)► susţinerea puternică a agriculturii, a producţiilor agroalimentare nerentabile► controlul exceselor de producţie

d)Asigurarea necesarului şi chiar a excedentului de mărfuri inclusiv alimentare în ţările dezvoltate: UE,Ccanada, SUA, etc.

e. În România - potenţial de producţie pentru a hrăni 80-100 milioane persoane (un paradox) - import de până la 70% din necesarul de consum al actualei populaţii de circa 20 milioane persoane.f). Apariţia şi diseminarea unor mărfuri purtătoare de risc (prin libera circulaţie a

mărfurilor); căile artificiale (comerciale, turistice) şi rolul tot mai important al acestora în diseminarea bolilor şi a altor factori de risc:

► *v gripa aviară:- natural 57 focare - comercial 123 focare

► *v blue tongueh) Criza bolii vacii nebune

– generată de coborârea necontrolată a nivelului temperaturii şi presiunii de procesare a făinii de carne-oase– diseminată prin:- circulaţia (înainte de diagnostic) a vacilor infectate,- circulaţia (pâna la interzicerea consumului) a făinii de carne-oase contaminate

i) Criza dioxinei – generată de utilizarea necontrolată a unor furaje în hrana animalelor – amplificată de războaiele mediatice consecutive

j)Criza melaminei– generată de dorinţa de profit prin creşterea nivelului proteic al laptelui şi

produselor din lapte prin intermediul unui produs toxic – melaminak) Criza gripei aviare

– boală cu apariţie şi evoluţie naturală dar cu efecte agravate de distorsiunile mediatice

l) Criza bolii limbii albastre în europa – difuzare generată de diminuarea controlului circulaţiei animalelor = libera circulaţie a mărfurilor

2.11.3. Soluţii şi Măsuria) Susţinerea producţiei agricole inclusiv prin:

► susţinerea financiară► predictibilitatea vânzării produselor agricole► garantarea pieţii pentru cotele cantitative repartizate► certificarea calităţii şi a absenţei factorilor de risc din produsele agroalimentare

indigene

37

► capacitatea de identificare a factorilor de risc din produselor agroalimetare - de import sau

- chiar din comerţul intracomunitarb)Instituţionalizarea administrării factorilor de risc:

► A.N.S.V.S.A. – administrator al factorilor de risc epidemiologic sanitar veterinar şi al siguranţei alimentelor astfel:

► riscul epidemiologic: riscul apariţiei şi evoluţiei de boli noi, emergente sau reemergente

► riscul alimentar sanitar - intrinsec, generat de zoonoze (boli transmisibile de la animale la om)

► riscul prin reziduuri medicamentoase generate de utilizarea necontrolată a medicamentelor de uz veterinar:

- lipsa de control a reziduurilor la înregistrarea acestor medicamente – vezi producători indigeni;- inexistenţa unei liste de medicamente exclusiv pentru om;- lipsa de control a reziduurilor în produsele de origine animală şi animalieră de la animalele tratate cu medicamente;- Consecinţe: îmbolnăviri sau chiar epidemii cu germeni deveniţi rezistenţi

► riscul de poluanţi din mediu – apă – aer – sol

► riscul de contaminanţi din furaje – micotoxine► riscul alimentar prin OMG

Necesitatea administrării unitare a factorilor de risc pe întregul lanţ alimentar: mediu plante (furaje) - animale – om

* 90% din factorii de risc din alimente sunt de origine animală80% din agenţii de bioterorism sunt reprezentaţi de factorii de risc sanitar- veterinar-

epidemiologic sau sanitar (zoonoze)** A preveni este mai eficient decât a combate*** Medicina veterinară = medicină preventivă pentru factorii de risc transmisibili de la animale la om**** O LUME = O SĂNĂTATE***** VET 2011 1761 = Facultatea de medicină veterinară de la Lyon

1861 = Facultatea de medicină veterinară de la Bucureşti

c) Organizarea şi funcţionarea structurilor de administrare a riscului prin:Identificarea şi evaluarea riscului : capacitatea analitică de diagnostic şi de cercetare a

riscului:► România singura ţară din Europa fără un institut de cercetare în domeniul sanitar

veterinar şi pentru siguranţa alimentelor în interesul public, major, chiar dacă:- IDSA – atestat pentru cercetare-dezvoltare- IISPV - atestat pentru cercetare-dezvoltare- ICS- Laboratoarele judeţene

► ANSVSA – instituţie centrală de specialitate, care nu are insă între atribuţii organizarea, coordonarea şi finanţarea de programe de cercetare în domeniu

*v. situaţiile din ţările UE: Franţa, Germania, Anglia, Italia, etc *v. stările concurenţiale cu care România se confruntă chiar intracomunitar

– blue tongue Olanda şi morvă Anglia

38

Gestiunea riscului prin:► reglementări în parteneriat cu toţi participanţii la gestiunea riscului epidemiologic şi al siguranţei alimentelor:

- Ministerul Agriculturii- Ministerul Adminstraţiei şi Internelor – Centrul Naţional de Combatere a Bolilor- Ministerul Sănătăţii – zoonoze- Ministerul Finanţelor- Ministerul Transporturilor – circulaţia animalelor şi produselor animaliere (ca

marfă potenţial purtătoare de risc)- Serviciile de Informaţii

► implementare la nivelul structurilor teritoriale/ operatorilor economici – parteneriatul dintre aceştia;

* v. regionalizare, compartimentalizare► sistemul naţional de alertă;► sistem TRACES;► sistemul de comandă piramidală foarte clar, rapid şi eficient

d) Comunicarea riscului:► informarea► educaţia populaţiei► păstrarea calmului, a raţiunii► cultivarea încrederii

* v. sistemul de comunicare din SUAEfecte► liniştea şi pacea socială ► posibilităţi majore de control al tulburărilor de altă natură apărute în societate

*v. societăţile din UE*v. perioada de după al II lea război mondial

În caz contrar: ► tulburarea sănătăţii indivizilor; ► afectarea sănătăţii populaţiei;► vulnerabilitatea deciziilor (atitudinilor) indivizilor;► afectarea unor scoruri electorale;► antrenarea în tulburări sociale;► şi multe altele.

2.12. Securitatea Energetică a României în Contextul Globalizării şi Integrării Europene

Situatia actuala privin securitatea energeticaRomânia consideră că regiunea Mării Negre este un spaţiu geopolitic deschis comunităţii

democratice internaţionale, în cadrul căruia se pot manifesta plenar statele aliate, partenere şi prietene.

Romania promovează activ ideea necesităţii definirii şi implementării unei Strategii euroatlantice pentru regiunea Mării Negre, care vor viza: - dezvoltarea coridoarelor energetice şi de transport capabile să conecteze economic şi

comercial regiunea pontică la statele comunităţii euroatlantice; - valorificare superioară a potenţialului oferit de porturile maritime şi fluviale din regiune; - protecţia mediului şi restabilirii echilibrului ecologic al Mării Negre.

39

Importanta Marii Negre din punct de vedere energetic• este un conector de importanţă primordială situat pe coridorul ce leagă comunitatea

euroatlantică (în calitate de furnizor de securitate şi consumator de energie) de arealul strategic Orientul Mijlociu – Regiunea Caspică – Asia Centrală (în calitate de furnizor de energie şi consumator de securitate).

• regiunea Mării Negre este principalul spaţiu de tranzit şi – într-o măsură importantă – o sursă majoră pentru energia ce se consumă în Europa. Prognozele întrevăd posibilitatea creşterii substanţiale a ponderii sale în următoarele decenii, fapt ce îi conferă un rol crucial în securitatea energetică a Europei.

Vulnerabilităţi(deficienţe),ale Sistemului Energetic National• instalaţii de producere, transport şi distribuţie a energiei parţial invective şi depăşite

tehnologic, cu consumuri şi costuri mari de exploatare mari; • lipsa echipamentelor pentru implementarea tehnologiilor performante în sectorul de

extracţiea huilei şi o eficienţăenergetică redusă pe lanţul producţietransport- distribuţie-consumator final ; 

• instalaţii şi echipamente utilizate pentru exploatarea lignitului uzat moral şi fizic, cu costuri ridicate de exploatare şi performanţe scăzute ;

• sectorul de producere a energiei electrice este organizat pe filiere tehnologice mono-combustibil ; companiile miniere nu sunt, în general, performante;

• există şi o capacitate Redusă de cercetare-dezvoltare-diseminare însectorul energetic şi cel minier ;

• lipseşte o strategie clară privind modernizarea sistemelor de alimentare cu energietermică dinsisteme centralizate, în condiţiile opţiunilor crescânde ale populaţiei pentru încălzirea individuală a locuinţelor în mediul urban ;

• multe dintre unităţile de producere energiei electrice nu respectă cerinţele privind protecţia mediului din Uniunea Europeană, alinierea la aceste cerinţe necesitând fonduri importante.

Alte Vulnerabilităţi(deficienţe),ale Sistemului Energetic National:Potenţialul limitat al resurselor naţionalede uraniu, ceea ce conduce la neacoperirea necesarului

de uraniu natural din resurseinterne pentru funcţionarea a două unităţi nuclearo-electrice la Cernavodă, începând cu anul 2017 (resursele s-ar epuiza în 2017).

Modificări semnificative ale nivelului apei în Dunăre, datorită schimbărilor climatice, care conduc la neasigurareaapeide răcire la amplasamentul Cernavodă pentru funcţionarea în siguranţă a două unităţi nuclearoelectrice.

Lipsa unor instrumente fiscale eficiente pentru susţinerea programelor de investiţii în eficienţa energetică,utilizarea resurselor regenerabile şi dezvoltarea serviciilor energetice.

Blocarea activităţii de exploatare a huilei ca urmare a nerestructurării financiare a operatorului. Oportunităţi pentru dezvoltarea securităţii energetice• Romania are o poziţie geografică favorabilă pentru a participa activ la dezvoltarea

proiectelor de magistrale pan-europenede petrol şi gaze naturale; • se înregistrează creşterea încrederii în funcţionarea pieţei de capital din România, ceea ce

permite listarea cu succes la Bursă a companiilor energetice• experienţa îndelungată şi existenţa unor infrastructuri pentru exploatarea resurselor

energetice primare interne, bazate pe cărbuneşi uraniu; • existenţa unui important sector hidroenergetic capabil să furnizezevolumul necesar de

servicii tehnologice de sistem;• accesarea Fondurilor Structurale ale UE pentru proiecte în domeniul energiei;

40

• liberalizarea totală a pieţelor de energie şi gaze naturale• existenţa pieţelor fizice şi financiare de energie, precum şi accesul la pieţe regionale de

energie electrică şi gaze naturale, cu oportunităţi de realizare a serviciilor de sistem la nivel regional;

Obiectivul dezvoltării durabile în energetică va impune: • promovarea producerii energiei pe bază de resurse regenerabile, astfel încât consumul de

energie electrică realizat din resurse regenerabile de energie electrică să reprezinte 33% din consumul intern brut de energie electrică al anului 2010, 35% în anul 2015 şi 38% în anul 2020.

• Se va încuraja stimularea investiţiilor în îmbunătăţirea eficienţei energetice pe întregul lanţ: resurse – producţie – transport – distribuţie – consum. Promovarea utilizării biocombustibililor lichizi, biogazului şi a energiei geotermale se va apropia de standardele europene.

• Se vor susţine mai serios activităţile de cercetare-dezvoltare şi diseminare a rezultatelor cercetărilor aplicabile. Simultan, se va avea în vedere reducerea impactului negativ al sectorului energetic asupra mediului înconjurător prin utilizarea tehnologiilor curate.

Perspective pentru dezvoltarea securităţii energetice• abordarea, în comun cu statele membre ale UE, a referitoare la protecţia infrastructurii

critice din problemelor sistemul energeticîn lupta împotriva terorismului; • diversificarea şi consolidarea, în cadrul stabilităţii la nivel european, a relaţiilor de

colaborare cu ţările producătoare de hidrocarburi, precum şi cu cele de tranzit; • încheierea de contracte pe termen lung pentru gaze naturale din import pentru a diminua

riscurile de întrerupere a furnizării, cu respectarea regulilor concurenţiale; • stimularea investiţiilorîn domeniul exploatări rezervelor de gaze naturale, prin încurajarea

identificării de noi câmpuri şi valorificarea maximă a potenţialului;• diversificarea surselor de aprovizionare şi dezvoltarea

rutelor de transport• realizarea de contracte pe termen lung pentru furnizorii interni de cărbune care să le

asigure acces la pieţele financiare, cu respectarea regulilor concurenţiale; • punerea în valoare de noi perimetre pentru exploatarea lignituluişi a uraniului care să

asigure cererea după anul 2015-2017;

Obiectivele ridicării nivelului de competitivitate va viza:• continuarea procesului de restructurare pentru sectorul de lignit în vederea creşterii

profitabilităţii şi accesului pe piaţa de capital; • continuarea dezvoltării şi perfecţionarea mecanismelor pieţelor concurenţiale pentru

energie electrică, gaze naturale şi servicii energetice;• extinderea activităţii operatorului pieţei angrode energie electrică din România la nivel

regional, participare activă la realizarea pieţei regionale de energie şi a pieţei unice europene` continuarea procesului derestructurare, creştere a profitabilităţii şi privatizării în sectorul energetic (privatizarease va realiza atât cu investitori strategici,cât şi prin listarea pe piaţa de capital);

• liberalizarea în condiţii tehnice controlate de siguranţă în alimentare a tranzitului de energie şi asigurarea accesului permanent şi nediscriminatoriu la reţelele de transport şi interconexiunile internaţionale (creşterea capacităţii de interconexiune de la circa 10% în prezent la 15-20% la orizontul anului 2020);

Principalele ameninţări sunt: :- terorismul internaţional;

- proliferarea armelor de distrugere în masă;

41

- conflictele regionale; - criminalitatea transnaţională organizată; - proasta guvernare; - ameninţări de mediu, etc.Interese naţionale fundamentale:

- integrarea deplină în structurile euroatlantice; - menţinerea integrităţii, unităţii, suveranităţii, independenţei şi indivizibilităţii statului;

- economia de piaţă competitivă; - modernizarea radicală a sistemului de educaţie;

- creşterea bunăstării generale; - afirmarea şi protejarea culturii, identităţii naţionale şi vieţii spirituale.

Scopul declarat al Strategiei energetice constă în asigurarea aşa numitei independenţe energetice în contextul dezvoltării durabile a României şi a Uniunii Europene.

Securitatea aprovizionării, ca obiectiv central, presupune: - menţinerea suveranităţii naţionale asupra resurselor primare de energie; - respectarea opţiunilor naţionale în domeniul energiei ;• Lipsa unei securităţi energetice la nivelul UE se reflectă negativ şi asupra securităţii noastre

energetice.• România are o situaţie energetică relativ stabilă faţă de alte state vecine. • Aflată la frontiera de Est a UE şi NATO, România are interesul major de a se învecina cu

state stabile, democratice şi prospere, deoarece acestea menţin pacea şi buna înţelegere în relaţii, creează comunităţi pluraliste şi au un comportament predictibil în domeniul securităţii. Pe acest fundal, Strategia pune accent pe construirea unui regim de securitate şi prosperitate în zona Mării Negre.

2.13 Securitatea urbană şi protecția infrastructurii criticeSecuritatea urbană conferă mediul și oprtunitățile necesare cetățenilor pentru a-și dezvolta

potențialul productiv în contextul urban,precum și pentru a aborda liber aspectele importante pentru ei.Siguranța in locurile publice ,fiabilitatea infrastructurii și a serviciilor ,securitatea sistemelor economic și social sunt critice, în special pentru populatia saraca, in realizarea contributiei pentru familie, comunitate și societate. In plus degradarea și distrugerea continuă a sistemelor și resurselor înconjurătoare amenință securitatea și așa fragilă a comunităților .Scopul securități urbane este de a imbunatăți condițiile elementare de devoltare în zonele urbane și pre-urbane: hrană,apă,servicii,locurile de muncă și condițiile de trăi.Pentru imbunatatirea securitati urbane sunt necesare programe integrate orientate pe comunitate care să promoveze abordarea de către administrația locală a dezvoltărilor locale.

2.13.1.Amenințări la adresa securității urbaneSistemele urbane se caracterizeaza prin complexitatea deosebită a activităților economice

și sociale, prin conlucrarea unui număr mare de persoane ,de multe ori cu origini și istoric familial și comunitar diferit.Caracteristic este și ritmul intens de activității și viața precum și condiționare de un complex de factori care trebuie menținuți intre anumite limite. Fără a epuiza subiectul voi enumera câteva din amenințările semnificative la securitatea urbană:catastrofele naturale precum inundațiile

Amenințări semnificative la adresa securității urbane inundațiile, cutremurele, furtunile de mare intensitate.

Catastrofe naturale sunt schimbării cauzate de natura a suprafeței pământului a atmosferi care influențează la rândul lor biosfera; inundațiile cutremurele ,furtunile de mare intensitate pot fi

42

devastatoare atunci când intră în contact cu zonele dens populate.probemele sunt legate pe de o parte de incapacitatea de a proteja viața și bunurile datorită lipsei sau neaplicării reglentarilor în construcția de locuințe ,în construcția și intreținerea de adăposturi și în pregătirea populației iar pe de alta parte de capacitatea de a limita urmările de a salva vieții după catastrofă.

Degradarea mediului – Poluarea afecteaza sănătatea pe termen scurt sau pe termen lung a cetățenilor iar orașele sunt afectate atât de poluare din exterior cauzată de instalații industriale deșeuri.Deteriorarea apei este o alta amenințare la securitatea urbană.Poluarea apelor reprezintă alterarea calităților fizice, chimice și biologice ale apelor produsa directă sau indirect ,in mod natural sau antropic.Apa poulată devine improprie utilizării normale.

Criminalitatea-săvârșire de omoruri ,totalitatea infracțiunilor săvârșite pe un anumit teritoriu într-o anumită perioadă.Diversitatea umana specifică orașelor precum și complexitatea activitatilor economice si sociale prezenta unor tentatii si lipsa resurselor sau posibilitatii legale de a-le satisface sunt factori care genereaza forme de criminalitate diverse la nivelul oraselor.activitatile ilicite precum prostitutia,pariurile ilegale ,consum de droguri.

Crima organizată reprezintă o problemă dificilă pentru securitatea urbană datorită naturii sale transfrontaliere,incluzând traficul uman, criminalitatea ,economică spălare de bani,comerțul cu droguri și pe un trend crescător criminalitatea informatică. Acest tip de amenințare la adresa securității urbane constituie o preocupare la nivel european cu atăt mai mult cu cât prin desființarea frontierelor dintre statele membre,rețele criminale devin interconectate national și internațional și se suprapun amenințării teroriste.

Terorismul aceste “fagel al lumii contemporane” constituie sursa majoră de instabilitate în plan subregional ,regional și mondial deoarece toată lumea este afectată de el în mod direct sau indirect. Organizatii teroriste: Al-Qaida- organizația înfiintată de Osama Bin-Laden. Hamas numită și Mișcarea de Rezistență islamică a fost fondată in 1987 că o prelungire a ramurii palestiene a Frației Musulmane și rămane o grupare activă în spațiul palestian dar și islamic.Hezbollah numit și Partidul lui Dumnezeu și alte denumiri Jihadul Islamic este o grupare formata in Liban.

2.13. 2.Recomandarea Consiliului Europei nr 197/2006 privind securitatea urbană în EuropaSecuritatea urbana reprezintă o problemă de preocupare la nivelul Comisiei Europene ,care

vine în sprijinul statelor membre pentru a institui un cadru comun de abordare.Astfel prin recomandarea menționată in titul capitolului sunt enuntate următoarele:-autoritatea politică locală are un rol determinat în asigurarea securități urbane,atât ca interfață dintre diferite servicii tehnice cât și ca interlocutor pentru diferitele nivele de guvernare ,este responsabilă în fața electoratului cu privire la securitatea urbană sau percepția electoratului aspura acesteia.

Congresul recomandă -Comitetului de ministri și Comisiei Europene crearea unui Centru Euopean de resurse pentru securitatea urbană prin cooperarea organizațiilor a instituților de cercetări și agenților publice din acest domeniu ,în special cu scopul de a:-dezvolta o sinergie intre diferiti actori din domeniu și rețelele existente-imbunătațirea culegerilor de date calitative și cantitative.-promovarea dezbaterilor publice Europene pe problematică de securitate si violență cu scopul de a combate sentimentul de insecuritate al populației.imbunătatirea cunosțiintelor despre strategii existente pentru promovarea securități urbane.

2.13.3.Infrastructura critică ,securitatea urbană și mediul construitInfrastructura critică și mediul construit –cuprind toate elementele fizice ale societăți

construite de om,domeniile incluse sunt de la instituții de invatământ pănă la instalați de canalizare.Mediul construit include infrastructura critică- ea se referă mai degrabă la amenajările fizice și informatice care facilizează transportul de idei, date și informații, energie, persoane bunuri și servicii

43

Infrastructura critică si securitatea urnbană are 2 aspecte: -primul aspect se referă la includerea elementelor specifice protecției infrastructurii critice în activitățile privind evaluarea riscurilor,selectarea măsurilor implemementate pentru diminuarea riscurilor.-al doilea aspect se referă la managementul catastrofelor (evenimente cu impact major asupra comunități)

Complexitatea problematicii de protecția a infrastructurilor critice impune o conlucrare echilibrată între instituții,detinător,operator,utilizator și experitză de terță parte materializată prin activitate de consultanță,activitatea de cercetare sau activitatea unor asociații profesionale. La acest moment realitatea ne arată că această problematică este aborată numai parțial și sectorial ,nu numai în orașele din Romania dar și la nivel European.Securitatea urbană poate fi realizată numai prin parteniatul public-privat-cetățean ,și trebuie corelată cu alte metode master de securitate la nivel național și internațional.

Protecția infrastructurilor critice este o problemă de actualitate pentru administrația locală care poate contribui activ la gestionarea riscurilor precum și ,în special ,a situațiilor de urgențe și criză.Gestionarea “infrastructurilor critice”trebuie asigurată printr-un management riguros și eficient de prevenire al riscurilor și vulnerabilităților și nu printr-un plan de măsuri privind inlăturarea efectelor produse de o eventuală perturbare a funcționării sau mai grav de un “crash”al infrastructurii critice.Protecția infrastructurii critice reprezintă totalitatea strategiilor,programelor privind prevenirea ,pregătirea răspunsul și procedurile de recuperare în caz de dezastre și situații de urgență.

2.14. Securitatea naţională şi criza

CRIZĂ: - manifestare violentă a contradicțiilor (economice, politice, ideologice, militare etc.). economică , fază a ciclului economic în care se formează un surplus relativ de mărfuri în raport cu capacitatea de cumpărare limitată a populației, ceea ce duce la scăderea producției, la falimente, șomaj etc.;

- energetică ,fenomen complex care se manifestă prin insuficiența resurselor energetice clasice.

- moment critic, periculos și decisiv; tulburare. lipsă acută. (< fr. crise)

VULNERABILITĂŢI: - interne – sociale;

- bancare;- spirituale;- militare;

- externe - acţiuni posibil agresive din partea Rusiei - acţiuni posibil subversive dinspre ungaria, Ucraina, Bulgaria; - lipsa sprijinului acordat de UE României; - lipsa suportului logistic-militar american;

- ameninţări viitoare.

2.14.1. Vulnerabilităţi interne

Vulnerabilitaţi Sociale Şomaj - criza economică generează tot mai mulţi şomeri. Numărul locurilor de muncă

disponibile este de zeci de ori mai mic în comparaţie cu cel al şomerilor. Iar specialiştii nu vin deloc cu veşti bune - anul acesta rata somajului va creşte, fapt ce va duce la peste 500.000 de oameni fără locuri de muncă.

44

Corupţie - "Astăzi ca să câştigi nu trebuie să fii bine educat, să fii pregătit. Oamenii văd că poţi să ai rezultate fără muncă, pentru că există foarte multă corupţie, mediul privat este încă infirm, iar instituţiile statului slabe.

Vulnerabilităţi BancarePrincipalele vulnerabilităţi pentru sectorul bancar, manifestate pregnant în această perioadă

de criză economică şi financiară globală sunt volatilitatea finanţării externe şi riscul de credit sporit reflectat de dinamica accentuată a creditelor neperformante, arată raportul băncii centrale.

Împrumuturile externe rambursabile pot constitui vulnerabilitate majoră în condiţiile crizei actuale din românia, o atenţie deosebită trebuie acordată studiilor internaţionale privind modul în care F.M.I. a contribuit la accentuarea crizei în ţările în care a acordat împrumuturi.

Vulnerabilităţi SpiritualeBOR consideră că actuala criză financiar-economică este rezultatul "unei profunde crize

spirituale şi morale care poate fi depăşită prin sporirea credinţei, a rugăciunii şi cooperării pentru a finaliza un lăcaş de cult care adună oameni, care sunt învăţaţi să se respecte şi să se ajute reciproc".

Vulnerabilităţi MilitareAERIENE - lipsa banilor reduce capacitatea de a asigura serviciul de poliţie aeriană în

bune condiţii-duce la o posibilă vulnerabilitate externă;TERESTRE - reducerea exerciţiilor afectează pregătirea militarilor cu implicaţii asupra

determinării în a participa cu rezultate bune la misiuni externe;NAVALE - reducerea determinării în ceace priveşte acţiunile de interceptare şi escortare a

navelor ce braconează sau execută contrabandă în apele teritoriale naţionale;INTEL.- reducerea vigilenţei şi motivaţiei în ceea ce priveşte culegerea de informaţii.

2.14.2.Vulnerabilităţi externe

Acţiuni posibil agresive din partea Rusiei - economice;- spionaj;- informatice;- presiuni din partea mafiei ruse;- export de droguri;- manipulări şi dezinformări.

Acţiuni posibil subversive dinspre Ungaria, Ucraina, BulgariaActiunile pot fi:

- în ceea ce priveşte obţinerea unor avantaje ce ţin de Ardeal, Moldova, Ttransnistria, Marea Neagră.

- de instigare la conflict, haos, proteste privind actuala împărţire teritorială a României, - de avantaje economice la Marea Neagră, etc.

Lipsa sprijinului acordat româniei de U.E.În situaţia precedentă de salvare a Greciei de la colapsul economic, U.E. va fi în

expectativă deoarece criza actuală poate genera mai multe ţări posibil asistate în Europa, ceea ce ar conduce la o imposibilitate de ajutor financiar venit din partea UE. către România.

Lipsa suportului logistic-militar american- ineficienţa măsurilor în ceea ce priveşte scutul;

45

- decalarea programului;- încredere acordată rusiei în privinţa asigurării capabilităţilor de protecţie a Europei

neacoperită de umbrela NATO.

2.14.3. Ameninţări viitoare,,Dacă la început o idee nu pare absurdă, atunci n-are nici o şansă”

Albert Einstein.,,La capitolul viitor, lucrez pe fizica imposibilului a lui Michio Kaku

IMPOSIBILITĂŢI DE CLASA I

ANALIZĂ

Gravitaţia

Posibile arme ce pot afecta gravitatia satelitara (staţii orbitale cu rol în spionaj)

Electro-Magnetismul

Perturbarea energetică a româniei (afectarea iluminării oraşelor, perturbarea reţelelor de telefonie mobilă, afectarea internetului şi a reţelelor protejate şi dedicate ale alianţei)

Forţe Nucleare

Cutremure provocate, iradiere pe zone geografice, distrugeri masive de populaţii-posibil control din cosmos prin sateliţii dedicaţi (steaua morţii)

NanotehnologiaAfectarea liderilor, a liderilor spirituali, a celor ce conduc alianţa

PsihotronicaManipularea minţii conducătorilor şi a persoanelor cheie, proiectarea gândurilor, creerea falsului deja vu, leziuni ale creierului, etc

Roboţii

Încălcarea legilor roboţilor (a nu se întoarce împotriva celui care la creat (nu au conştiinţă, pot afecta fiinţa biologică, control al persoanelor bioconectate la internet-bioneticii afectaţi prin crearea altei realităţi GEN MATRIX)

Civilizaţia Umană

Să devenim în viziunea lui carl sagan o specie bi-planetară, altfel vom fi exterminaţi de însăşi planeta pamânt,

Noua Eră Glaciară, expandarea soarelui, necesitatea coloniilor spaţiale....

PrecogniţiaInterpretarea voit eronată a scrierilor ce reflectă viitorul previzibil-creerea sentimentului de permanentă frică.

46

accentuarea crizei poate spori vulnerabilităţile României,

47

UENECUNOSCUT

NATO

ROMÂNIA

anumite state şi companii multinaţionale pot desfăşura acţiuni ce pot slăbi entitatea statală, din interior haosul şi lipsa unui factor mobilizator poate genera premize-precedentul

Iugoslaviei, necesitatea unităţii şi încrederii în ierarhia statală, cu accent pe biserică şi armată, necesitatea unităţii euro-atlantice in faţa unor pericole ce ţin de imposibil, acesta este un exerciţiu, nu o posibilă realitate.

2.15 Securitatea modernă, Securitatea privată, Infrastructuri critice

Securitatea integrată- securitatea moderna;

- premise:- Noi riscuri/Amenintari Securitatea:

- integratoare- sistemica- comprehensiva

- Responsabilitati:- Administratie publica- Structuri de ordine publica- Structuri de : - Inteventie

- Informati- Contrainformatii- Crima organizată.- Militare- Protecţia mediului

- Cadrul organizational- Anticipare eveniment- Tipologie eveniment- Conceptie- Anticipare- Preventie- Aparare- Gestiune Evenimente- Respectarea exigente EU.

- DIRECTII de actiune strategica- Contracararea proactiva contra terorismului;- Masuri de contraproliferare;- Prevenirea si combaterea crimei organizate;- Perfectionarea managementului crizelor.

- MEDIUL International de Securitate- Unipolaritate- Actori non-statali- Securitatea colectiva- Crize regionale- Redefinirea conceptului de putere

- Mediul Diplomatic-Tratatulde cooperareNATO-UE-Tratatul de la Lisabona-Tratatul OSCE-Tratatul de la SANHAI

48

- MEDIUL GGG- Geostrategic- Geopolitic- Geoeconomic

- Infrastructurile critice si rezilienta- Securitatea privatizata şi semiprivatizata- Sisteme si sectoare de securitate

2.16. Securitatea prin cooperare geostrategică în regiunea extinsă a Mării Negre Cooperarea GeostrateficăCooperarea înlocuieşte realizarea securităţii, prin forţă şi putere, din jocurile strategice cu

sumă nulă. Eficienţa cooperării este net superioară, prin jocurile strategice cu sancţiuni şi recompense reducând substanţial consumurile de resurse şi cheltuielile pentru securitate. Pe fondul acestui context global se profilează şi Regiunea Extinsă a Mării Negre cu razele şi umbrele sale.

ParticipanţiActori internaţionali ca SUA, NATO, UE, Rusia, au iniţiative şi preocupări în care se

reflectă revigorarea intereselor strategice pentru Marea Neagră, pe dimensiunile nordică şi sudică ale securităţii euroatlantice, prin care se materializează interesele respective. Nici unul dintre principalii actori internaţionali amintiţi nu are o strategie proprie pentru securitatea regiunii.

Domenii ale CooperăriiCooperarea acoperă multe din domeniile plasate, după Summit-ul NATO din 1991, în categoria

„soft security“, cu şase priorităţi: promovarea comerţului şi afacerilor; statul de drept; construcţia societăţii civile; energie; mediu; sănătate publică.

Marea Baltică vs. Marea NeagrăElementul comun pentru Marea Baltică şi Marea Neagră este prezenţa intereselor

Federaţiei Ruse, în ambele zone, precum şi apartenenţa riveranilor la aceleaşi categorii de state: promovarea comerţului şi afacerilor; statul de drept; construcţia societăţii civile; energie mediu; sănătate publică.

Resurse de apă specifice diferitelor Ţări Europene

49

Resursele de apă endrogene – se formează din precipitaţiile de pe teritoriul ţării Resursele de apă endrogene –sunt evaluate la 42km3/an Resursele de apă endrogene ale României raportate la populaţie sunt de 1.894m3/an.

Consumuri specifice de apă pe cap de locuitor ale diferitelor Ţări Europene

50

1960 – realizarea Planului de amenajare a apelor din România România este unul din cei mai mari consumatori de apă din Europa Consumul de apă pe cap de locuitor depăşeşte cu mult valorile altor ţări europene.

51

CAPITOLUL III

DIMENSIUNI

3.1. ELEMENTE CONSTITUTIVE ALE SECURITĂŢII MODERNE

Dimensiunea politică -exprimă stabilitatea organizaţională a statelor, a sistemelor de guvernare şi a ideologiei care

le legitimează; -intr-un stat puternic(statul democratic) autoritatea şi legitimitatea sunt două elemente definitorii,ceea ce da coeziunea internă si creează premisele pentru o securitate naţională autentică,- -statele puternice pot să folosească ameninţarea externă ca un mijloc de a păstra şi a menţine la un nivel ridicat unitatea internă; -in cazul statelor slabe, obiectul de referinţă al securităţii naţionale este greu de definit, deoarece nu există o perspectivă clară asupra conceptului, succesiunea unor grupuri nereprezentative la conducerea ţării, fără programe precise de guvernare, aduc, prin prezenţa lor, insecuritate; -lipsa unui mecanism eficient al succesiunii politice determină numeroase ameninţări de ordin politic, care se pot concretiza în crize guvernamentale, lovituri de stat şi chiar în mişcări violente, situaţie ce afectează profund securitatea naţională

Dimensiunea militară -presupune interacţiunea dublă a statului de a dispune de capacităţi ofensive şi defensive

armate şi percepţia statelor, fiecare despre intenţiile celuilalt;-intr-o lume anarhică, unul din atributele importante ale statului este de a se îngriji de

asigurarea unui potenţial militar în măsură să răspundă nevoilor de apărare şi să asigure în acelaşi timp descurajarea potenţialilor inamici;

-in perioada Războiului Rece funcţiona principiul echilibrului de "sumă zero", prin care fiecare grupare urmărea cu maximă încordare orice modificare în distribuţia puterii, proliferarea armamentelor de înaltă tehnicitate fiind considerată un mijloc de autoapărare.

Dimensiunea economică -accesul la resurse, finanţe şi pieţe, în vederea menţinerii unui nivel acceptabil de bunăstare şi

putere a statului;-existenţa unei baze industriale capabilă să producă tehnică militară necesară apărării; -un stat cu performanţe economice deosebite este privit ca o ameninţare pentru securitatea

altor state, iar statul care are o economie neperformantă are probleme şi cu securitatea naţională, devenind vulnerabil în relaţiile cu celelalte state;

-capacitatea economică a unui stat reprezintă fundamentul principal al existenţei statului respectiv, deoarece în funcţie de posibilităţile economice se edifică şi celelalte componente ale securităţii.

Dimensiunea socială -promovarea unor strategii naţionale care să determine o politică realistă în domeniul

protejării şi bunăstării populaţiei;-creşterea gradului de profesionalizare, cât şi a condiţiilor de muncă şi viaţă;-asigurarea unui nivel de pregătire şi sănătate corespunzătoare;

52

-un obiectiv important în această direcţie îl reprezintă conservarea tradiţiilor de limbă, cultură, a obiceiurilor culturale şi religioase, care să definească naţiunea în relaţiile cu alte state.

Dimensiunea de mediu -reprezintă protejarea nationala fata de dezastrele provocate de cutremure, inundaţii,

epidemii, secete si internationala fata de subţierea stratului de ozon şi efectul de seră;-existenţa armelor nucleare reprezintă un potenţial pericol, iar în situaţia folosirii lor, chiar

şi parţiale, se ridică numeroase semne de întrebare cu supravieţuirea nu numai a omului, dar şi a vieţii în general;

-conjugarea eforturilor factorilor implicaţi în această problematică reprezintă o responsabilitate globală, deoarece securitatea mediului, în contextul unei interdependenţe economice tot mai pronunţate, a devenit o obligaţie morală a tuturor.

3.2.Dinamica domeniilor de securitate sub impactul globalizării

Aspecte generale-definiţia securităţii cu toate elementele ei o face complicată, foarte greu de explicat şi de

înţeles;-când se face o analiză amănunţită a acesteia, fie că este vorba despre securitate naţională,

regională sau globală, trebuie ţinut cont de toate dimensiunile sale.-în perioada Războiului Rece şi puţin timp după, securitatea naţională avea aceeaşi

semnificaţie cu apărarea naţională;-promovarea intereselor de securitate se realiza aproape exclusiv prin instrumente politice şi

militare;-in prezent, se defineste securitatea actorilor statali şi nonstatali prin

componente/dimensiuni precum: securitatea umană, securitatea politică, securitatea economică, securitatea socială, securitatea culturală, securitatea ecologică, securitatea militară.

-toate aceste concepte sunt la fel de importante pentru realizarea stării de securitate şi, mai mult, ele se intercondiţionează.

Explicaţii succinte-dimensiunea politică vizează atât relaţia dintre stat şi cetăţenii săi, cât şi relaţiile

internaţionale ale statului respectiv; -dimensiunea economică are în vedere fundamentarea economică a securităţii la toate

nivelurile sale, cu accent pe cel individual; -dimensiunea socială este extrem de importantă, deoarece securitatea statului nu poate fi

realizată fără a avea la bază securitatea indivizilor;-dimensiunea culturală priveşte problemele delicate legate de etnie şi religie, sursele unora

dintre cele mai importante conflicte ale ultimelor decenii; -dimensiunea ecologică include trei aspecte ce nu pot fi ignorate: problemele de mediu

cauzate de război, resursele naturale si posesia sau controlul lor care pot da naştere unor dispute internaţionale şi catastrofele naturale;

-dimensiunea militară a securităţii a fost readusă în atenţia analiştilor, prin iniţierea şi intensificarea luptei împotriva teroriştilor şi a fost recunoscută caracteristica de multidimensionalitate a riscurilor, pericolelor şi ameninţărilor.

53

Percepţia ameninţărilor- statele lumii,cu precădere cele euroatlantice, consideră că securitatea se măsoară în

termeni non-militari. Din acest punct de vedere, se poate aprecia că şi ameninţările la adresa securităţii sunt de aceeaşi natură, însă cele militare nu sunt eliminate în totalitate.

- procesul de globalizare poate constitui o importantă ameninţare la adresa securităţii, prin implicaţiile pe care le poate avea la adresa umanităţii:

- integrarea, concomitent cu tendinţele de fragmentare; - centralizarea, concomitent cu tendinţele de descentralizare;- internaţionalizarea, concomitent cu tendinţele de regionalizare.

3.3.Dimensiunea politică a securităţii

3.3.1.Guvernarea-definirea conceptuluiDimensiunea politică a securităţii poate fi analizată pe două niveluri: -cel intern, în care conceptele de bună guvernare şi proastă guvernare au un rol central; -cel extern, raportat la securitatea internaţională sau la dreptul internaţional.

.Guvernarea -reprezintă, în sens larg, procesul decizional şi cel prin care sunt sau nu sunt implementate

deciziile; -activitate al cărei scop este supravegherea şi controlul societăţii pentru a urma o anumită

direcţie ce reflectă nevoile programatice.-tradiţiile şi instituţiile pe baza cărora se exercită autoritatea într-o ţară, cu scopul realizării

binelui comun: -procesul prin care sunt selecţionaţi, monitorizaţi şi înlocuiţi cei care deţin autoritatea; -capacitatea guvernului de a gestiona eficient resursele şi de a implementa politicile;-respectul cetăţenilor şi al statului pentru instituţiile care guvernează interacţiunile economice şi sociale dintre ei.-capacitatea statelor de a-şi servi cetăţenii, regulile, procesele şi comportamentele prin care

sunt exprimate şi gestionate interesele şi prin care este exercitată în societate puterea;-sistem de valori, politici şi instituţii prin care o societate îşi gestionează problemele

economice, politice şi sociale; -include toate mecanismele şi procesele folosite de către cetăţeni pentru a-şi articula

interesele, rezolva divergenţele şi exercita drepturile şi obligaţiile.

Norme de evaluareŢin de procesul dezvoltării: bazat pe drepturi şi bazat pe nevoi.-cea bazată pe drepturi, este construită pe afirmaţii ca:

-întotdeauna drepturile implică şi obligaţii; -drepturile omului sunt universale; -drepturile pot fi realizate doar dacă sunt luate în considerare atât rezultatele, cât şi procesele; -drepturile sunt indivizibile întrucât sunt interdependente.

-cea bazată pe nevoie nu oferă indicatori clari pentru guvernare, deoarece este întemeiată pe principii mult mai ambigue decât cele anterioare:

-nevoile sunt satisfăcute sau întrunite; -nevoile nu sunt neapărat universale; -nevoile pot fi satisfăcute prin strategii care vizează rezultatele acţiunii; -nevoile pot fi clasificate în funcţie de priorităţi.-avantajele guvernarii bazată pe drepturi:

54

-îşi centrează atenţia pe cetăţeni, buna guvernare fiind considerată un bun public la care aceştia au dreptul; -acordă o atenţie deosebită drepturilor şi proprietăţii; -aduce în prim-plan importanţa normelor şi a regulilor prin care

societatea este guvernată şi este realizat procesul de dezvoltare a acesteia.

Indicatorii bunei guvernari-participarea – gradul de implicare a decidenţilor; -decenţa – gradul în care crearea şi implementarea legilor ţine cont de demnitatea umană; -corectitudinea – gradul în care oficialii publici, numiţi sau aleşi, îşi asumă

responsabilitatea pentru acţiunile lor şi răspund cerinţelor formulate de public;-transparenţa – gradul în care deciziile luate de oficialii publici sunt clare şi deschise

votului cetăţenilor sau reprezentanţilor acestora; -eficienţa – gradul în care regulile facilitează procesul decizional rapid şi la timp.

3.4.Dimensiunea economică a securităţii

Dezbateri de ideiProblema dimensiunii economice a securităţii este una deosebit de controversată şi

politizată. Curente politico-economice: - mercantiliştii şi neomercantiliştii pun pe primul plan statul, ca gestionar al scopurilor

sociale şi politice pentru care este generată bunăstarea şi ca furnizor al securităţii necesare desfăşurării tuturor activităţilor economice si din această perspectivă dimensiunea economică a securităţii este doar o parte a securităţii naţionale, ce reprezintă prioritatea principală a statului;

- liberalii, în schimb, pun pe primul loc economia şi afirmă că aceasta ar trebui să constituie baza oricărei construcţie socială, iar piaţa trebuie să fie lăsată a opera cât mai liber, fără intervenţia statului; de asemenea, statul furnizează legile,scopul principal al securităţii constă în dezvoltarea regulilor care creează mobilitatea economiilor naţionale;

- socialiştii adoptă o poziţie intermediară, susţinând că economia constituie baza construcţiei sociale, iar statul nu poate exista în afara acestei logici, sarcina lui fiind aceea de a guverna economia în funcţie de scopurile politico-sociale ale justiţiei şi echităţii; se evidenţiază securitatea celui slab din punct de vedere economic şi împotriva celui puternic şi bogat;

În contextul integrării, la scară globală a principalelor forţe ale economiilor, tot mai puţin naţionale şi tot mai mult dependente de centrele globalizatoare, rolul statului în asigurarea securităţii economice trebuie redefinit în permanenţă.

.Globalizarea şi securitatea economică- globalizarea nu a însemnat sfârşitul statului, ci a dat naştere la un tip diferit de stat, unul

cu atribute pe care nu le-a mai avut înainte;- statele naţionale, depind de entităţi aflate dincolo de jurisdicţia lor naţională, dintre care

cele mai importante considerăm a fi capitalul global în sensul investiţiilor străine, respectiv cererea globală agregată pentru produsele indigene, care stă la baza exporturilor;

- integrarea statelor în structurile europene a condus la o exercitare a suveranităţii într-un mod foarte diferit decât în trecut. Suveranitatea, aşa cum o înţelegem tradiţional, în sensul unei autorităţi supreme şi unilaterale asupra teritoriului şi populaţiei este pe cale de dispariţie, apărând suveranitatea partajată, suveranitatea articulată, suveranitatea comună.

- apariţia organismelor internaţionale sau multinaţionale care au început reglementarea relaţiilor apărute pe fondul globalizării economice şi a diversificării ameninţărilor comune:

-O.N.U. si G8;

55

-F.M.I., Banca Mondiala, G.A.T.T. (Acordul General pentru Tarife şi Comerţ), W.T.O. (Organizaţia Mondială a Comerţului);

-scopul acestor instituţii este acela de asigurarea echilibrului în condiţiile existenţei a diferite forme şi modele cu organizare economico-politico-socială uneori antagonică;

-unele instituţii au rămas în urma istoriei şi s-au desfiinţat , altele, mult mai deschise la condiţii noi de existenţă şi mult mai maleabile, şi-au schimbat radical optica sau au fost forţate să se supună unor modernizări politice şi structurale;

-chiar dacă unele organizatii şi-au pierdut menirea sau au devenit aservite marilor puteri, aceste organisme creaza cadrul dezvoltării şi evoluţiei relaţiilor internaţionale.

-la ora actuală se conturează două tendinţe: -pe de o parte, multilateralitatea şi globalizarea; -pe de altă parte, naţionalism şi identitate;

-frontiera rămâne instituţia politică de bază a unui stat, fără de care nu poate exista o viaţă economică, socială şi politică organizată juridic.Globalizarea implică faptul că oamenii, ideile, bunele şi relele societăţilor şi comunităţilor

şi foarte multe altele vor circula tot mai repede şi în cantităţi tot mai mari în interiorul şi în afara graniţelor, punând astfel la încercare unul dintre principiile fundamentale ale suveranităţii: abilitatea de a controla ceea ce traversează graniţele în ambele direcţii.

3.5.Dimensiunea socială a securităţii

Aspecte generale-dezvoltarea lumii conştientizează faptul că problemele sociale, coroborate cu nerespectarea

drepturilor omului pot servi drept forţă motrice a dezvoltării durabile a civilizaţiei;-problemele sociale scăpate de sub control pot declanşa sau alimenta violenţa sau pot mări

vulnerabilitatea la apariţia conflictelor; -statele, actorii nonstatali şi organismele internaţionale nu trebuie să scape din vedere

dreptul oricărei persoane la securitate socială, inclusiv la asigurări sociale.

Definirea conceptului-este o componentă a securităţii naţionale (internaţionale) şi se referă la o situaţie fără

pericol (lipsită de primejdii, o stare de siguranţă,normalitate) care priveşte societatea omenească;-a fost utilizat, pentru prima dată, în S.U.A., ca titlu al unei legi votate de Congres (Actul

securitatii sociale, din 14 august 1935); -ideea mai larga de securitate socială este contemporană naşterii drepturilor omului;-la nivelul U.E., securitatea socială se referă la protejarea drepturilor de securitate socială

ale persoanelor care circulă dintr-o ţară în alta pentru căutarea unui loc de muncă; -un obiectiv prioritar al U.E. îl constituie coordonarea sistemelor de securitate socială, fapt

care constă într-un mecanism bilateral sau multilateral destinat protejării acestor drepturi.

Dezbaterea conceptului-orice fiinţă umană are dreptul la viaţă, la libertate şi la securitatea persoanei sale;-orice persoană, în calitatea sa de membru al societăţii, are dreptul la securitate socială;-orice om este îndreptăţit ca prin efortul naţional şi colaborarea internaţională, ţinîndu-se

seama de organizarea şi resursele fiecărei ţări, să obţină realizarea drepturilor economice, sociale şi culturale indispensabile pentru demnitatea sa şi libera dezvoltare a personalităţii sale;

-aceste axiome privind securităea sociala, expprima atât lipsa ameninţărilor şi a stărilor de pericol la adresa individului şi a comunităţii, cât şi preocuparea tuturor factorilor responsabili pentru asigurarea bunăstării acestora;

56

-în sens restrâns, securitatea socială se referă la asigurarea protecţiei individului şi a comunităţii în faţa oricăror forme de violenţă, iar în sens larg, ea se referă la asigurarea bunăstării acestora şi a prosperităţii societăţii.

Conţinut-securitatea socială se referă, în general, la probleme legate de: educaţia cetăţenilor,

asistenţă medicală, asigurarea locuinţelor şi a asistenţei sociale, asigurarea locurilor de muncă şi a condiţiilor de mediu, culturalizarea cetăţenilor şi sprijinirea tineretului etc.;

-securitatea socială presupune controlul şi gestionarea tuturor riscurilor, ameninţărilor, vulnerabilităţilor, provocărilor şi pericolelor existente la adresa individului şi a comunităţii (societăţii), astfel încât aceştia să fie apăraţi şi protejaţi din toate punctele de vedere;

-în momentul de faţă se observă tensiuni şi mişcări sociale determinate atât de inegalităţile economice cât şi de stările de incertitudine provocate de modificarea sistemului clasic de ierarhizare a valorilor;

-populaţia globului în continuă creştere impune statelor măsuri eficiente şi soluţii pentru asigurarea stabilităţii şi securităţii sociale;

-probleme sociale ar putea apărea şi datorită dezechilibrelor create în domeniul sănătăţii între ţările dezvoltate şi celelalte ţări;

-stabilitatea şi securitatea socială a statelor lumii ar putea fi influenţată, în acelaşi timp, şi de gradul de asigurare a resurselor naturale, precum şi de factorii de mediu;

-securitatea socială nu poate fi garantată în absenţa unei democraţii ai cărei membri să împărtăşească valorile şi practicile cooperării, dialogului şi compromisului sau daca nu se bazeaza pe fundamentele solide ale unei dezvoltări economice durabile ori daca nu este asigurat un echilibru politic.

Social şi societal-relevant în ultima vreme este conceptul de securitate societală care se referă la

ameninţările şi vulnerabilităţile ce afectează modelele de identitate comunitară şi cultură, deci doua elemente în plus faţă de cea socială;

-pot apare situaţii când ciocnirea dintre aceste modele de securitate după criterii culturale devine inevitabilă, îmbrăcând forme violente, în interiorul statelor şi nu numai, problemele de securitate societală şi socială devin probleme de securitate naţională, regională şi chiar globală, iar rolul comunităţii internaţionale în prevenirea amplificării conflictelor apare şi mai pregnant;

-legat de securitatea socială şi securitatea societală, se poate aprecia că în ultimul timp a început să se cristalizeze un nou concept-human security (securitatea umană), care a fost abordat pentru prima dată în anul 1993 prin intermediul Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare.

3.6.Dimensiunea ecologică

Realităţi-este tot mai evident faptul că omenirea se află într-o profundă criză ecologică; -aceasta dimensiune ecologică necesită mai mult decât celelalte dimensiuni ale securităţii, o

atenţie sporită în favoarea securizării, atât din partea guvernelor, cât mai ales din partea societăţii civile;

-rezultatele nu sunt întotdeauna încununate de succes, dacă măsurile luate nu sunt de mare amploare;

-priorităţile în acest sens nu sunt întotdeauna clare datorită problemelor ce pot fi politizate sub aspectul intervenţiei imediate;

57

-locaţia geografică şi nivelul de bunăstare al ţării joacă un rol decisiv în interesul acordat securitatii ecologice/de mediu.

Definirea componentelor-ameninţările din partea mediului natural la adresa civilizaţiei umane ce nu sunt rezultatul

acţiunilor umane (cutremurele, erupţiile vulcanice);-ameninţările cauzate de acţiunile umane asupra sistemelor naturale sau structurilor

planetei, atunci când schimbările făcute par a constitui ameninţări existenţiale la adresa unei părţi sau a întregii civilizaţii (exemplul concret, în acest caz, îl constituie poluarea, ce are ca efect distrugerea stratului de ozon);

-ameninţările cauzate de acţiunile umane asupra sistemelor naturale sau structurilor planetei, atunci când schimbările făcute nu par a constitui ameninţări existenţiale la adresa unei părţi sau a întregii civilizaţii, însă pe termen lung există efecte negative (de exemplu exploatarea resurselor minerale).

-aceste trei componente cuprind o varietate de probleme ca: -distrugerea ecosistemelor; -schimbarea climei; -pierderea biodiversităţii; -distrugerea pădurilor, deşertificarea; -problemele energetice; -probleme legate de hrană; -conflictele sociale, etc.

-exceptând distrugerea ecosistemelor nici una dintre celelalte nu este o problemă exclusiv ecologică,ele se intersectează cu celelalte dimensiuni ale existenţei umane, implicit ale securităţii, însă aici sunt privite din punct de vedere al impactului pe care îl au asupra mediului natural;

-degradarea mediului include un lung şir de disfuncţii majore şi complexe, care se întreţin unele pe altele, sporind lanţul vulnerabilităţilor; despăduririle conduc la degradarea solului, ceea ce influenţează negativ producţia agricolă,care afectează atât exporturile, cât şi rezervele de hrană ale populaţiei, determinând apariţia anumitor boli, scăderea coeziunii sociale şi, implicit, mişcări sociale,iar in acest context, apar sau sunt accentuate tendinţe precum autoritarismul, violenţa, instabilitatea politică, dar şi strămutări masive de populaţie etc.

3.8. Dimensiunea culturală a securităţii

Elemente definitorii-aceasta dimensiunea culturală a securităţii comportă două aspecte:-pe de o parte, impactul culturii asupra securităţii; -iar pe de altă parte, existenţa ori inexistenţa unei culturi de securitate,care în cazul absenţei

poate reprezenta o vulnerabilitate a naţiunii respective, cu implicaţii asupra întregii comunităţi internaţionale;

-ameninţările la adresa dimensiunii culturale a securităţii pot apărea din cauza dezvoltării unor politici al căror rezultat constă în marginalizarea populaţiei indigene sau omogenizarea unor populaţii diverse pentru a menţine stabilitatea politică;

-la nivel internaţional se observă că globalizarea a accentuat fenomenul de aculturaţie cu implicaţii asupra securităţii moderne;

-religia reprezintă un important aspect al dimensiunii culturale a securităţii, ea deţinând un rol cheie atât prin prevenirea, cât şi prin provocarea unor forme variate de conflictualitate(se poate considera şi afirma că religia este relevantă pentru toate conflictele, deoarece cuprinde concepte precum viaţa şi moartea, război sfânt sau război drept);

58

-se exprimă opinia că în condiţiile actuale,în care ideologiile seculare sunt în declin, religia, una dintre ultimele forţe motivaţionale într-o lume lipsită de alte sisteme puternice de credinţă, este exploatată pentru a mobiliza oamenii pentru atingerea obiectivelor politice;

-comunităţilor religioase le revine sarcina mult mai dificilă de a interpreta textele religioase într-un mod care să transceandă violenţa din text, de a reconsidera cu atenţie demnitatea celorlalţi, credinţa sau necredinţa altor religii şi de a practica o politică teologică care să privească cu înţelegere la caracterul secular al statului şi al societăţii civile;

-religiile trebuie să se achite de această imensă responsabilitate care poate fi o oportunitate de a contribui la conturarea societăţii civile în mileniul al treilea sau riscă marginalizarea.

Factorul religios şi securitatea culturală-conflictele religioase tind să aibă un nivel mai mare de intensitate, severitate, brutalitate şi

letalitate decât celelalte forme de conflict; -războaiele au o durată mai mare atunci când religia este un important factor declanşator; -în cazul eşecului unui stat, liderii religioşi reprezintă figuri principale de autoritate; -factorii religioşi sunt invariabil legaţi de identitatea grupurilor etnice, de limba, teritoriul,

politica şi economia acestora; -factorii religioşi constituie o componentă esenţială a procesului de gestionare şi rezolvare a

conflictelor.Există mai multe motive pentru care, în ultimele decenii, chiar dacă numărul conflictelor

intra şi inter-statale a scăzut, conflictele zonale constituie o trăsătură definitorie, iar natura lor este preponderent etnico-religioasă.

3.9. Dimensiunea militară a securităţii

Elemente definitorii-presupune interacţiunea dublă a statului:

-de a dispune de capacităţi ofensive şi defensive armate; -percepţia statelor, fiecare despre intenţiile celuilalt.

-in actualitate , unul dintre atributele importante ale statului este de a se îngriji de asigurarea unui potenţial militar în măsură să răspundă nevoilor de apărare şi de descurajare a potenţialilor inamici;

-pe timpul Războiului Rece funcţiona principiul echilibrului de sumă zero prin care fiecare grupare urmărea cu maximă încordare orice modificare în distribuţia puterii, proliferarea armamentelor de înaltă tehnicitate fiind considerată un mijloc de autoapărare;

-competiţia dintre marii actori internaţionali se intersectează cu o multitudine de forme de cooperare, alianţă şi integrare;

-războiul, ca mijloc de soluţionare a conflictelor este oficial interzis, prin reglementări speciale, cu unele excepţii notabile;

-asistăm la relansarea cursei înarmărilor,la dezvoltarea puterii militare a statelor şi grupărilor de state, la proliferarea lentă şi legală sau ilegală a armelor de distrugere în masă, la amplificarea terorismului, separatismului etnico-religios, etc.

Puterea militară şi securitatea-existenţa şi manifestarea puterii militare au stat la baza edificării primelor puteri cu vocaţie

globală, respectiv a imperiilor, ea constituie instrumentul prin care puterea politică a reuşit să supună alte populaţii sau civilizaţii;

-în prezent, în privinţa puterii unui stat se manifestă două curente de opinie:

59

-primul, potrivit căruia puterea economică a trecut pe primul plan, puterea militară pierzându-şi importanţa;

-al doilea care susţine că puterea militară este singurul, adevăratul şi singurul determinant al puterii unui stat;

-cu toate că utilizarea puterii militare este tot mai intens contestată în politica internaţională, ea continuă să fie folosită pentru deblocarea unor situaţii strategice, jucând un rol major în configurarea relaţiilor internaţionale şi a mediului global de securitate.

Puterea militară în sec.XXI- puterea militară reprezintă capacitatea statului, susţinută de potenţialul său militar, în

scopul asigurării securităţii proprii şi a aliaţilor pentru îndeplinirea obiectivelor şi intereselor politico-militare;

- elemente caracteristice:- avantajul tehnologic; - supremaţia informaţională; - noile generaţii de arme inteligente;- războiul bazat pe reţea; - forţele expediţionare sustenabile;- mijloacele superspecializate;

- dezvoltarea şi implementarea acestora necesită resurse financiare importante de care unele state dispun, altele nu, acest aspect scoţând în evidenţă dimensiunea reală a decalajelor militare între statele lumii.

- incertitudinea strategică:liniile de despărţire şi frontierele dintre acţiunile guvernelor, forţelor militare şi populaţiei civile, sectorului public şi celui privat au devenit mult mai estompate şi neclare;

- apariţia unei noi generaţii de combatanţi: entităţile sub-statale, grupurile non-naţionale şi transnaţionale, a căror identitate este fundamentată pe o bază comună, ca de exemplu ideologia, apartenenţa tribală, cultura, etnicitatea, religia, geografia sau pe o combinaţie a unora sau a tuturor acestor factori, devenind mai violente şi vizează să modifice echilibrul forţelor pentru a-şi promova propriile interese;

- într-o astfel de perspectivă, puterea militară, singură, nu ar avea capacitatea de a soluţiona problemele conflictuale ale epocii actuale şi de perspectivă; astfel de probleme reclamă dialog şi negociere, cooperare internaţională, elaborarea unui set de valori democratice care să fie respectate de toţi actorii internaţionali.

Demilitarizarea

- îmbracă astăzi mai multe forme:

- controlul civil şi democrat;

- prezenţa civililor în aparatele militarizate ale ministerelor (apărare,

interne, servicii);

- prezenţa la nivelul societăţii civile a unui puternic corp de experţi civili care au multiple posibilitati de a se exprima critic în probleme de securitate naţională şi internaţională, prin intermediul mass-media sau al organizaţiilor neguvernamentale de tip „think-tank”;

- mare merit revine mediului universitar occidental care a permis în mai multe rânduri democratizarea conţinutului securităţii naţionale, prin dezvoltarea domeniului studiilor strategice în anii ’60, a studiilor de securitate în anii ’80, iar mai nou a trecut la abordarea metodică a componentelor principale ale securităţii;

60

- apariţia a ceea ce s-a numit ulterior „probleme globale”, chestiuni precum sărăcia şi subdezvoltarea, resursele naturale de importanţă strategică (în special petrolul), poluarea de dimensiuni continentale sau chiar globale conving statele occidentale ca nici măcar cei puternici militar nu mai pot gestiona singuri anumite probleme de securitate modernă.

3.11.Dimensiunea umană a securităţii

Evoluţie-în anii '90, relaţiile internaţionale erau caracterizate de 2 curente majore: dezvoltarea

economică şi securitatea militară, acestea două interacţionând una cu alta în mod continuu;-după Războiul Rece, ambele curente au suferit schimbări importante,conceptul de

securitate umană, deşi nu era nou, a început să devină suma celorlalte două;-în 1992, Institutul pentru Studii Strategice din Marea Britanie, a propus analizarea

conceptului de securitate din punct de vedere militar, dar cu toate acestea, a fost nevoit să recunoască importanţa, ignorată mai mult sau mai puţin până în acel moment, a unor noţiuni cum ar fi, securitatea politică, economică, socială, umană,ecologică etc.;

-securitatea umană a prins formă pentru prima oară, când a fost definită în cadrul Raportului pentru Dezvoltare Umană din 1994,ce aparţinea Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (United Nations Development Program – UNPD);

-conceptul de securitate era folosit într-o manieră prea îngustă, acesta reprezentând doar securitatea graniţelor în faţa agresiunilor externe sau apărarea intereselor internaţionale ale statului, fiind ignorate nevoile zilnice ale individului;

-ulterior deşi era rămas un subiect controversat, securitatea umană a devenit baza pentru toatele modele viitoare de securitate şi pune in plan principal individul, în contrast cu vechile strategii de securitate, care erau centrate pe securitatea statului;

-deşi nu au permis clarificarea conceptului de securitate umană, au permis analiştilor şi factorilor de decizie din multe state dezvoltate, să lanseze programe internaţionale, care aveau la bază individul nu statul;ex. proiectul interzicerii minelor anti-personal, proiect la care a aderat şi România;

-în 1999, mai multe state au lansat Reţeaua de Securitate Umană (Human Security Network – H.S.N.), prima întâlnire având loc în Norvegia, la nivel ministerial,care in 2004 includea 12 state (Austria, Canada, Chile, Elveţia, Grecia, Irlanda, Iordania, Mali, Olanda, Norvegia, Slovenia şi Thailanda, Africa de Sud participând ca observator), fiind văzută ca un mecanism internaţional de acţiune colectivă aducând în sfera atenţiei internaţionale diverse probleme noi sau pe cele ignorate până în acel moment;

-H.S.N. devine cu timpul un actor important pe scena politică internaţională, elaborând unele proiecte cum ar fi cel amintit mai sus de eliminare a minelor anti-personal, dar şi prin proiecte mai puţin cunoscute cum ar fi cele de control asupra armelor, cele de luptă împotriva H.I.V., cele de educare a indivizilor privind drepturile omului, fiind, de asemenea, un element de bază în elaborarea şi crearea Curţii Internaţionale de Justiţie (International Criminal Court);

-în anul 2000, Canada a făcut paşi importanţi în sensul implementării conceptului de securitate umană, stabilind acest concept ca piatra de temelie a politicii internaţionale aplicate de aceasta;

-eforturile diplomatice canadiene nu au rămas fără răspuns, ţări ca Austria sau Elveţia adoptând rapid la rândul lor acest concept;

-în 2003, ca urmare a susţinerii acordate de către O.N.U. şi în special datorită secretarului acesteia de la data respectivă, Kofi Annan, s-a instituit un comitet dedicat special securităţii umane în cadrul O.N.U.;

61

-aceşti paşi, împreună cu publicarea Raportului Barcelona elaborat de Uniunea Europeană în 2004 au dus la elaborarea doctrinei europene privind securitatea umană (A Human Security Doctrine for Europe), doctrină ce cerea imperativ crearea unui grup de reacţie rapidă privind pericolele la adresa securităţii umane. Deşi acest grup nu este alcătuit şi nici nu a fost elaborat în totalitate, reprezintă un imbold serios către toate guvernele europene şi nu numai.

Probleme de conţinutDezbaterea conceptului de securitate umană a fost centrată în jurul a patru întrebări cheie:

- care este obiectivul securităţii?- care sunt pericolele la adresa securităţii?- cine are dreptul de a asigura securitatea?- care sunt căile de asigurare a acestei securităţi?

La prima întrebare-telul principal îl reprezintă individul, nu statul aşa cum se obişnuia până de curând;paradigma securităţii umane identifică şi securitatea comunităţii din care individul face parte, încercând astfel protejarea mediului de viaţă a individului în faţa elementelor cu caracter perturbator sau chiar distructiv.

A doua întrebare-răspuns relativ, deoarece aceasta are nevoie de o definiţie clară a conceptului;securitatea umană reprezintă orice parte a societăţii şi a vieţii în general,asigurarea hranei şi a sănătăţii în principal, dar, în acelaşi timp si asigurarea securităţii politice, economice sau chiar cea mentale a individului.

Răspunsul la a treia întrebare-deşi doar statul are monopolul legal asupra violenţei prin legile create şi adoptate, această cale a putut fi folosită cu succes doar în trecut;astăzi, datorită valenţelor cuprinzătoare ale securităţii umane, statul nu numai că nu mai poate fi singurul în drept să asigure securitate, dar nici nu mai poate îndeplini un asemenea rol cuprinzător, putând fi chiar un element destabilizator;cei mai mulţi analişti şi chiar instituţiile internaţionale au ajuns să considere problema securităţii umane ca fiind una globală, fiind posibilă doar prin cooperarea internaţională.

Răspunsul la a patra întrebare-nu putem vorbi de mijloace şi căi precise atunci când avem în vedere un termen atât de cuprinzător; securitatea umană trebuie văzută nu doar ca un scop ci, de asemenea, ca o metodă în atingerea scopului.

Securitatea umană era împărţită astfel în două categorii importante:-prima categorie este construită în jurul unor nevoi elementare cum ar fi necesarul

de alimente sau servicii medicale; - a doua parte are la bază protecţia în faţa unor elemente ce pot perturba în mod

negativ viaţa socială.Deoarece securitatea umană se identifică cu toate părţile unei societăţi şi cu stabilirea unei

stări de perfecţiune totale, tot mai mulţi critici afirmă că securitatea umană reprezintă doar o utopie.

3.12. Influenţe şi determinări ale mediului internaţional asupra securităţii naţionale

Aspecte generale-securitatea oricărei ţări se asigură numai în interacţiune cu mediul internaţional, în

cadrul căruia se întrepătrund strategiile naţionale de securitate ale actorilor vieţii internaţionale;-planificarea informaţiilor necesare deciziilor politice în domeniul securităţii naţionale

implică, pe cale de consecinţă, permanente evaluări şi reevaluări ale mediului internaţional;-configuraţia actuală a mediului internaţional se caracterizează prin factori multipli de

insecuritate;

62

-noua ordine mondială nu este, în prezent, o realitate, ci doar o aspiraţie, o ocazie favorabilă şi o posibilitate de care generaţiile de astăzi ar trebui să ştie să profite pentru construirea unui sistem internaţional de securitate care să garanteze valorile şi idealurile fiecărei naţiuni.

Realităţi determinanteNu s-au stins vechile rivalităţi:

-ale Războiului Rece;-opoziţia fundamentală a ideologiilor politice; -confruntarea dintre superputeri.

Sunt constatate nişte realităţi noi si diverse: -explozia antagonismelor etnice; -manifestarea rivalităţilor naţionale; -actualitatea tensiunilor religioase; -proliferarea armelor şi apariţia de noi puteri nucleare; -regimuri politice ambiţioase şi autoritariste; -recrudescenţa extremismului, a xenofobiei; -evoluţiile pline de agitaţii din noile entităţi statale apărute pe seama destructurării

construcţiilor geopolitice mai vechi; -explozia unor faţete, încă ascunse, ale terorismului şi probabilitatea exacerbării

acestora; -problematica cu totul aparte a pericolului reprezentat de ameninţarea

fundamentalismului islamic, care este, într-un fel, corolar al tuturor noilor ameninţări;-ameninţarea structurilor internaţionale create pentru menţinerea păcii şi securităţii

mondiale. O.N.U.;-numeroase organizaţii regionale de securitate constituite, nu atât pe criterii geografice, cât

mai ales de cultură şi civilizaţie comune ţin să se afirme în defavoarea organizaţiei mondiale;-constituirea unor noi organizatii de securitate europeana si nu numai: (disponibilitatea

Franţei, Germaniei, Belgiei şi Luxemburgului de a se constitui într-o organizaţie politico-militară de securitate eminamente europeană;coaliţia americano-britanică;uniunea scandinava;Uniunea Rusia-Belarus);

-valorile asumate de circa jumătate din comunitatea mondială nu sunt compatibile cu principiile societăţilor democratice occidentale;

-contradictiile dintre civilizaţia occidentală, eminamente creştină si lumea nedemocratica, eminamente confuciano-islamică.

-într-o eră în care lumea devine tot mai mult interdependentă economic, tehnologic şi ecologic, orice încercare de izolare militară şi politică ar fi rezultatul unei decizii de securitate lipsită de responsabilitate;

-amploarea şi ritmul fără precedent al schimbărilor care au loc în prezent în lume şi numărul tot mai mare de factori care pot ameninţa în momentul de faţă pacea mondială, stabilitatea regional-locală şi securitatea naţională scot în evidenţă nevoia stringentă de informaţii prin care să se înţeleagă în profunzime evenimentele şi tendinţele mondiale;

-fundamentul procesului informaţional-decizional în problemele securităţii naţionale trebuie să-l constituie, însă, în principal, efortul propriu, deoarece în acest domeniu se exercită atributele exclusive ale independenţei şi suveranităţii statului.

3.13.Vulnerabilităţile Lumii contemporaneLa început de mileniu III exista trei lumi care continuă să coexiste:

- în curs de industrializare-modernizare; - industrială de varf;

63

- post-industrială, în conformitate cu cerintele societatii cunoasterii bazate pe informatii.

Resursele energetice şi de materii prime- limitate şi repartizate inegal pe suprafaţa planetei; - expansiunea industrială şi globalizarea economică devoratoare de materii prime şi

produse energetice; - energetica se bazează pe combustibili fosili şi nucleari, nu pe resurse regenerabile; - cei mai mari consumatori sunt S.U.A., China şi U.E.;- diferenţe mari între preţul de exploatare,export şi transport;

- energiile noi (atomică, eoliană, solară, pe bază de hidrogen etc.) se dezvoltă într-un ritm inferior nevoilor de producţie;

- competiţia pentru energie (hidrocarburi) pare a domina începutul de mileniu, cu polarizarea atenţiei pe statele Golfului, Bazinul Caspic, Siberia de Est şi de Vest, Africa de Vest, Asia de Sud-Est, nordul Americii de Sud, Canada etc.;

- competiţiile şi conflictele internaţionale se concentrează în spaţiile respective.

Procurarea hranei - alături de lipsa de educaţie şcolară şi de asistenţă medicală calificată, foametea condamnă şi

periclitează viaţa a peste 1 miliard de oameni (din cei peste 6 miliarde de locuitori ai planetei).

Resurse insuficiente de apă - o vulnerabilitate care afectează, în special, statele şi societăţile din Africa Sahariană, Orientul

Apropiat şi Mijlociu sau Asia Centrală; - cele mai importante resurse de apă se plasează în Canada (2850 km3), Papua Noua Guinee

(810 km3), Norvegia, Noua Zeelandă, R. D. Congo etc.;- resurse minime şi slabe au: Kuweitul, E.A.U., Mauritania, Livia, Iordania, Egipt, Yemen,

Turkmenistan etc.;- competiţia pentru resurse de apă se manifestă uneori în forme violente, ca de pildă în

Orientul Apropiat şi Mijlociu - Turcia, Siria, Israelul, Iordania şi Irakul.

Degradarea mediului-afecteaza grav echilibrele naturale ale Terrei prin transformări decisive în intensitate şi

extensiune a problemelor contemporane referitoare la încălzirea globală şi la subţierea stratului de ozon;-încălzirea globală este provocată de acumularea în atmosferă a unor cantităţi periculoase de

gaze (dioxid de carbon, metan, oxid de azot şi sulf, clorofluorocarbonaţi), ajungându-se treptat la producerea unui efect de seră (inclusiv la topirea catastrofală a calotelor polare, ridicarea nivelului mărilor, pierderea fertilităţii solurilor);

-subţierea stratului de ozon permite razelor ultraviolete să determine efecte asemănătoare încălzirii globale.

Problemele populaţiei -tendinţa de creştere ritmică se manifestă cu pregnanţă în China, India, Asia de Sud-est,

Orientul Apropiat şi Mijlociu; -până spre 2050, actuala populaţie de 6 miliarde locuitori probabil se va dubla; -expansiunea demografică (cu urmări economice, şocuri - politice şi militare) se intersectează

cu îmbătrânirea şi reducerea populaţiei în U.E., F.Rusă şi chiar în S.U.A.;-suprapopularea unor ţări şi regiuni, coroborată cu accentuarea sărăciei în spaţiile respective

alimentează valurile de emigranţi ce ameninţă să sufoce U.E. şi S.U.A.;

64

-există legături directe între expansiunea demografică şi exploatarea sălbatică şi degradarea solurilor, defrişarea pădurilor, conflictele economice şi etno-culturale etc.

-peste 50 milioane de oameni sunt atinşi de S.I.D.A., cu precădere în Africa Subsahariană; -sporirea populaţiei în statele Golfului, teritoriile Palestiniene, India, Bangladesh, Angola, R.

D. Congo etc. combinată cu susţinerea actualelor sisteme de redistribuire a averii va continua să stimuleze instabilităţile locale şi regionale;

-în mod similar, depopularea unor teritorii întinse şi foarte bogate în resurse (în Siberia, de pildă), plasate în vecinătatea unor state în expansiune demografică (China) generează tot instabilitate politico-militară;

-Europa de Vest are o tendinţă de reducere şi îmbătrânire a populaţiei aspect ce stimulează afluxul de emigranţi din Lumea a treia, cu o multitudine de riscuri.

SECURITATE MODERNA-SECTOR SI DIMENSIUNI

3.14.Securitate şi siguranţa naţională

Definire-siguranţa naţională este gradul relativ de garanţie pe care statul îl poate oferi naţiunii

într-o anumită epocă, privind atingerea şi protejarea obiectivelor naţionale în pofida antagonismelor existente, prin intermediul acţiunilor politice, economice, sociale, militare etc.;

SECURITATE MODERNA

DOMENII

POLITIC ECONOMIC SOCIETAL

ECOLOGIC/ MEDIU

SI ALTELE

MILITAR/DE

APARARE

65

STRATEGII DEPARTA-MENTALE

-siguranţa naţională este circumscrisă domeniilor vitale de activitate socială, care presupune:-garantarea suveranităţii naţionale şi a integrităţii teritoriale (apărarea naţiunii, capacitatea de

a guverna autonom în contextul interdependenţei); -apărarea păcii sociale şi a statului de drept (justiţia, eficienţa dreptului, siguranţa publică); -menţinerea stabilităţii politice, economice şi sociale şi garantarea faptului că transformările se realizează prin intermediul instituţiilor (actul de guvernare, forme de integrare şi participare socială, politică şi publică, rolul instituţiilor, utilizarea resurselor); -protejarea condiţiilor şi a capacităţilor care să ofere viabilitate şi susţinere naţiunii şi care să permită convieţuirea democratică (democraţia, nivelul de trai, dezvoltarea personalităţii umane etc.).

Siguranţa naţională implică existenţa unei doctrine de securitate, în acest sens, fiind necesară delimitarea celor două noţiuni.

Siguranţa naţională, deşi există diferite concepte, poate reprezenta gradul relativ de garanţie pe care un stat îl poate asigura naţiunii căreia i se circumscrie, într-o anumită perioadă, prin intermediul acţiunilor politice, economice şi militare, în scopul realizării şi salvgardării obiectivelor naţionale, în ciuda antagonismelor interne sau externe, existente sau previzibile1.

Analiză comparată

-problemele de securitate sunt cele din subcapitolele anterioare;-siguranţa naţională face parte din sistemul de bunuri publice fără de care nu pot exista

condiţii pentru convieţuirea colectivă şi, cu atât mai puţin, pentru dezvoltarea armonioasă a societăţii;

-siguranţa naţională face parte din funcţiile şi activităţile considerate bunuri publice pure, activităţi exclusive ale statului sau funcţii statale de nivel superior;

-securitatea unei naţiuni: -depinde de continuitatea, consolidarea şi integrarea unui

ansamblu de resurse provenind din diferite surse de putere socială, care generează existenţa statului; -modelează structura şi organizarea statului;-dă direcţie şi sens funcţionării instituţiilor statale;-conferă conţinut specific politicilor sale interne.

-se bazează pe sistemul naţional de securitate, care exercită o funcţie generală de autoapărare socială, reprezentat de ansamblul organelor legislative, executive şi judecătoreşti, a instituţiilor, organismelor economice, organizaţiilor neguvernamentale şi cetăţenilor care, potrivit legii ori liber consimţit, îşi asumă obligaţii sau manifestă preocupări şi iniţiative civice în legătură cu realizarea, protejarea ori afirmarea valorilor şi intereselor de securitate;

-sistemul naţional de securitate, exercită, şi o prelungire specializată a misiunii sociale de autoapărare, alcătuit din ansamblul autorităţilor publice cu statut autonom, precum şi din alte instituţii legal învestite să desfăşoare activităţi de informaţii, contrainformaţii şi de securitate în scopul cunoaşterii, prevenirii, contracarării sau înlăturării, după caz, a ameninţărilor la adresa securităţii naţionale.

Ameninţări la adresa siguranţei naţionale- instabilitatea politică;- lipsa de coeziune naţională; - creşterea demografică; - reducerea resurselor hidrologice; - impasurile religioase, rasiale şi etnice; - degradarea mediului înconjurător, a biodiversităţii şi a resurselor naturale; - creşterea economica, a bolilor noi şi recurente şi a microorganismelor imune; - schimbarea naturii muncii;

1 Benjamin Olivia Hernandez, Siguranţa naţională într-o lume globalizatoare, INAP 101;

66

- lipsa liderilor capabili să ia decizii adecvate; - uzura centralelor nucleare; - terorismul; - acţiunea crimei organizate, în special ale traficărilor.

3.15. Securitatea românilor din afara României

3.15.1.Preocupări de securitate privind românii din vecinătatea teritoriului naţional

- Hartă reprezentând răspândirea Tracilor în perioada Regelui Burebista, în interiorul şi în imediata vecinătate a teritoriului naţional contemporan -

Noţiunea de român este mult mai largă decât aceea de cetăţean al României sau de vorbitor al dialectului istoric traco-român.

Prin românii din vecinătatea teritoriului naţional, înţelegem toate comunităţile de limbă şi simţire românească care trăiesc în proximitatea graniţelor politice ale României şi care, în iconomia istoriei poporului nostru şi-au păstrat vorba, portul, obiceiurile strămoşeşti sau identitatea de neam creştin-ortodox.

Românii, au preluat de la înaintaşii lor tracii, portul, limba şi o bună parte din tradiţii şi credinţe. Chiar şi astăzi, unele din obiceiurile asociate cultului religios creştin-ortodox, în special ritualurile de înmormântare, sunt pre-creştine şi, din această perspectivă, datează probabil din mileniul III î.Hr. sau anterior acestei perioade.

Consideraţii Etnico-Geograficec cu privire la Românii din Vecinătatea Teritoriului Naţional

67

– Harta etnică a populaţiei de origine Română-

După cum spunea istoricul nostru encicloped, Nicolae Iorga, poporul român are cele mai multe dintre trăsăturile sale definitorii de origine tracică. – Conform istoricului Herodot, în funcţie de zona geografică în care trăiau, tracii aveau diferite nume, adică daci sau bănăţeni, geţi sau munteni, costoboci, din Maramureşul istoric până în Slovacia şi Cehia de astăzi, carpi, între Nipru şi Don etc. Însă limba şi credinţele lor sunt comune şi au fost păstrate până în zilele noastre, în mijlocul comunităţilor româneşti întinse de-a lungul întregului continent european, din sudul Lituaniei până în Cehia şi din Trancarpatia şi Bucovina, până în Macedonia şi Grecia.

Astăzi, Curriculum Vitae-ul acestor oaze de românitate, din vecinătatea graniţelor politice ale României, minorităţi în mai toate statele Europei central-răsăritene şi de sud-est, le recomandă ca păstrătoare a unor valori comune de limbă, cultură, tradiţii, credinţe sau religie creştin-ortodoxă.

TERITORIUL NAŢIONAL AL ROMÂNIEI– HARTĂ POLITICĂ ŞI ADMINISTRATIVĂ A ROMÂNIEI, ÎNCEPÂND CU 1881 –

În epoca contemporană, punctată de istoria efervescentă a ultimului secol şi jumătate, graniţele politice şi administrative ale României au fost într-o continuă dinamică. Cu toate acestea, în linii mari, se poate afirma că, vatra tradiţional - românească se regăseşte în interiorul teritoriului naţional al României Mari, consfinţită prin unirea Transilvaniei cu Principatele Române, la 1 Decembrie 1918.

68

ROMÂNII DIN ESTUL TERITORIULUI NAŢIONAL: BASARABIADescendenţi ai carpilor, românii din estul teritoriul naţional se află răspândiţi din

Republica Moldova şi Ucraina, până în sudul Lituaniei, unde, susţine istoricul militar Mircea Dogaru, trăiesc traci nici romanizaţi, nici slavizaţi.

După cel de-al doilea război mondial, când România pierde teritoriile marcate pe harta din dreapta, respectiv Basarabia, Ţinutul Herţei şi sudul Dobrogei, consecinţele pentru populaţia de origine română din aceste spaţii tradiţional româneşti vor fi dintre cele mai tragice, în special în zonele care vor intra în sfera de influenţă sovietică, în aşa numitele Republici Sovietice Socialiste RSS Moldovenească şi RSS Ucraineană.

Consecinţele social – demografice ale pactului molotov - ribbentrop (1940) şi ale celui de – al doilea război mondial, asupra populaţiei româneşti din estul teritoriului naţional

a) Prizonieri politici şi masacre ale civililor; b) Prizonieri de război şi deportări ale românilor în U.R.S.S.;c) Foametea din 1946-1947;d) Munca forţată şi Armata Roşie;e) Fuga în România şi Europa Occidentală;f) Urmările politicii antiromâneşti din Basarabia şi nordul Bucovinei;g) Colonizarea Basarabiei cu elemente străine de neamul românesc.

69

Nordul Bucovinei face parte astăzi din regiunea Cernăuţi a Ucrainei. Locuit de români din cele mai vechi timpuri, teritoriul Bucovinei a făcut parte din voievodatul Moldovei, a fost apoi anexat Austriei, în 1775. Devine Ducatul Bucovinei în 1849, unindu-se ulterior cu celelalte provincii româneşti în România Mare la 15-28 noiembrie 1918, pentru ca, după cel de-al doilea război mondial, să fie ocupată de U.R.S.S. După destrămarea acesteia, Bucovina, ca tot restul nordului românesc, devine parte a Ucrainei.

Conform recensământului din Ucraina anului 2001, populaţia Ţinutului Herţei este de 32.000 de locuitori, dintre care 93% de etnie română. Toate satele din raion sunt exclusiv româneşti, în afară satului Mamorniţa, situat în extremitatea nord-vestică a regiunii.

Transcarpatia este o zonă dacică, aflată la nord de actuala graniţă politică a României, teritoriu cu o suprafaţă de 12800 km2 , populată în 1380 numai de români. Constituită din ducatele sau voievodatele româneşti Belek sau Berg şi Ung, în Transcarpatia locuiau în 1989 circa 45.000 de români, iar în 2000, circa 32.100.

70

Românii din Vestul Teritoriului Naţional: Ungaria şi Cehia

HARTĂ UNGUREASCĂ CU AREALUL DE RĂSPÂNDIRE AL ROMÂNILOR -

Românii care trăiesc pe teritoriul actual al Ungariei, Slovaciei sau Cehiei se consideră una dintre cele mai vestice ramuri a traco-românităţii, descendenţi din triburile tracice care, în secolul I î.Hr., sub regele Burebista, se întindeau în partea de vest, pe teritoriul de azi al Ungariei, Slovaciei şi Cehiei.

În Ungaria – vezi harta, românii formează o minoritate naţională băştinaşă care, înainte de 1920, a avut legături naturale şi directe cu marea masă a românilor din Transilvania. Localităţile în care astăzi trăieşte majoritatea românilor din Ungaria, în afară de Budapesta, se regăsesc de la Mureş pînă dincolo de Crişul Repede, de-a lungul frontierei dintre Ungaria şi România, în special în localităţile: Aletea, Apateu, Bătania, Bedeu, Bichiş, Bichişciaba, Budapesta, Cenadul Unguresc, Ciorvaş, Crîstor, Chitighaz, Darvaş, Giula sau Jula, Jaca, Leta Mare, Leucuşhaz, Micherechi, Otlaca-Pustă, Peterd, Pocei, Săcal, Seghedin, Vecherd.

În Cehia mai trăiesc încă populaţii care vorbesc dialecte ale limbii române, au în vocabular cuvinte apropiate lexicului românesc şi se fac uşor înţeleşi, au sentimente comune şi apropiate nouă, au credinţe şi obiceiuri asemănătoare celor tradiţional româneşti, fiind, în conformitate cu definiţia poetului nostru naţional Mihai Eminescu, „fraţi pierduţi”. Românii sau vlahii din Cehia sunt amintiţi, printre alţii, de saxonul Alfred cel Mare, care pomeneşte de Daţ(c)ia, teritoriu întins între Morava şi Vistula şi a cărei populaţie este estimată astăzi, după unii istorici, la ordinul zecilor, poate chiar sutelor de mii.

71

Românii din Sudul Teritoriului Naţional: CROAŢIA, SERBIA, BULGARIA, MACEDONIA, ALBANIA, GRECIA ŞI TURCIA

Românii sud-dunăreni sau balcanici sunt împărţiţi, în grupuri distincte, astfel:a) în părţile central-sudice, în special în Tessalia, Munţii Pindului, Macedonia, Epirul şi

Albania, trăiesc aromânii sau macedo-românii;b) spre nord, în Dalmaţia, trăiesc istro-românii;c) în ţinuturile vechii Serbii, Bosniei şi Muntenegrului, trăiesc timocenii, inclusiv în

apropierea Belgradului, de la râul Morava până la răsărit de Vidin şi chiar mai departe, spre Silistra şi ţinuturile pontice;

d) spre răsărit, în Tracia, se află grupul megleno-românilor.

Astăzi, estimăm că, în Peninsula Balcanică trăiesc între câteva sute de mii şi peste un milion de etnici români, vorbitori ai diferitelor dialecte istorice, precum aromâna, meglenoromâna, istroromâna etc.

Arealul de răspândire a Românilor din Sudul Teritoriului NaţionalIdentitatea strămoşească a supravieţuit mai mult în sudul ţinuturilor slave, cum ar fi Serbia,

Macedonia sau Bulgaria. O comunitate mare din sud-vestul Albaniei se consideră a fi un popor de sine stătător. În Macedonia, fraţii noştri se găsesc în special la est de Vardar. În unele cazuri identitatea aromână a supravieţuit chiar dacă limba nu se mai vorbeşte, aşa

cum este cazul ţinţarilor din Serbia. În Grecia, o mare parte dintre grupurile de etnie română locuiesc în regiunile Veria,

Grebena şi Atena, însă mulţi dintre aceştia au astăzi identitate grecească şi se identifică cu naţiunea şi cultura greacă.

În Croaţia sau Dalmaţia trăieşte încă o mică comunitate de origine română, care, pe lângă cuvintele apropiate lexicului nostru, au păstrat şi memoria identităţii lor de neam.

72

CONŞTIINŢA APARTENENŢEI IDENTITARE A ROMÂNIlLOR DIN BALCANI

HARTĂ CU LOCALITĂŢILE DIN VALEA TIMOCULUI –

În general, românii din Balcani, aromâni sau vlahi, au reuşit să împletească propria etnicitate cu identitatea naţională a statelor în care trăiesc şi ca urmare, nu au renunţat la conştiinţa lor distinctă co-naţională.

În special, aromânii care până în zilele noastre practică păstoritul, reprezintă cele mai închise societăţi aromâne care şi-au păstrat identitate specifică şi sunt buni cunoscători de aromână. Totuşi, chiar şi la aromânii agricultori din moşi-strămoşi, s-a făcut simţită tendinţa de asimilare, în special în comunitatea slavilor agricultori.

În ceea ce îi priveşte pe negustorii şi meşteşugarii aromâni din Peninsula Balcanică, mulţi dintre aceştia s-au integrat în cultura şi civilizaţia greacă, datorită mediului urban în care trăiau şi a contactelor constante cu grecii. Din această perspectivă, mulţi aromâni din Grecia şi sudul Albaniei au astăzi identitate grecească, construită în ultimul secol, inclusiv cu gândul la unele avantaje economice care pot rezulta din relaţia cu Grecia. Familii şi indivizi care încearcă să se identifice cu grecismul, se pot găsi în numeroase localităţi din toată Europa de sud-est, mulţi dintre aceştia distanţându-se de cultura şi civilizaţia română.

Conştiinţa naţională, etnică şi religioasă a românilor din vecinătatea Teritoriului NaţionalTranscarpatia este un ţinut în care, chiar dacă nu a aparţinut nici României Mari, nici

Principatului Transilvaniei, astăzi funcţionează 11 şcoli cu predare în limba română şi 2 şcoli mixte. Românii din Maramureşul istoric sunt păstrători ai vechilor tradiţii strămoşeşti, în special în ceea ce priveşte cultul căsătoriilor, al înmormântărilor etc., dar şi al credinţei creştin-ortodoxe.

Cernăuţiul a fost una dintre „perlele” universitare ale Regatului României.Cât priveşte Ţinutului Herţei, amintim personalitatea românească reprezentată de poetul,

prozatorul şi dramaturgul Gheorghe Asachi (1788-1869). Românii din Cehia au capitala la Mezilici, munţii din zonă purtând încă nume româneşti

precum: Bucovina, Cneghina, Visoca, Solana, Glatnata etc. Sunt încă meşteşugari şi păstori, îşi spun vlahi, produc brânză care se cheamă întocmai, brânză şi trăiesc în oraşe şi sate care poartă de asemenea nume româneşti, precum: Crasna, Bistriţa, Roznov, Clăbuc, Usetin, Câlţi, Hovezi, Vlahiţa, Palanca etc. Din vocabularul lor amintim cuvinte precum: baci, cornute, urdă, caş, catrinţe, smetana (smântână) etc. Ei cred în strigoi, în moroi, în vârcolaci, în zmei, în vrăji şi în descântece.

Chiar dacă, urmare a politicii de deznaţionalizare a românilor dusă de către cancelariile de la Budapesta şi Viena, mulţi dintre românii din Ungaria, asemeni multora dintre semenii noştri translivăneni, aflaţi în teritoriile cedate Ungariei prin Dictatul de la Viena, au renunţat la religia strămoşească şi au îmbrăţişat invenţia denumită drept greco-catolicism, astăzi în Ungaria mai există comunităţi pur româneşti de credinţă creştin-ortodoxă. Biserica Ortodoxă Română din

73

Ungaria are 21 de parohii în jurul cărora românii păstrează vie conştiinţa naţională, etnică şi religioasă, în localităţile populate de români, după cum urmează: Aletea, Apateu, Bătania, Bichiş, Bichişciaba, Budapesta, Cenadul Unguresc, Ciorvaş, Chitighaz, Crâstor, Darvaş, Jula, Jaca, Leucuşhaz, Micherechi, Otlaca-Pustă, Peterd, Săcal, Seghedin şi Vecherd.

În sud, Zona Timocului sârbesc şi bulgăresc, puternic influenţată în trecut de cultura şi civilizaţia bizantină, a rămas în vremuri ataşată de valorile de limbă, credinţă şi spiritualitate românească, păstrând în timp, ca moştenirea cea mai de preţ, cultura, limba, religia, obiceiurile şi sfintele tradiţii strămoşeşti. Prima mănăstire ortodoxă din zonă a fost construită de Radul I Voivoda Vlaşci, la sfârşitul secolului al XIII-lea. Sfântul Nicodim de la Tismana, fiu de cneaz român din Serbia şi a unei domniţe înrudite cu familia cneazului sârb Lazăr (1371 - 1389), şi-a început viaţa monahală la mănăstirea Hilandar de la Muntele Athos, apoi s-a stabilit la Şaina, lângă Cladova (Serbia), unde întemeiază mănăstirea cu hramul Sfânta Treime, precum şi mănăstirile Vratna şi Mănăstiriţa, aflate în apropiere.

Românii balcanici au urmărit mereu doar obţinerea unor drepturi naţionale elementare în cadrul structurilor politice în care au trăit şi nu şi-au propus niciodată o afirmare statală proprie. Cu toate acestea, astăzi, în special în Valea Timocului şi alte zone, precum Meteora Greciei, românii suportă cu greu, din partea oficialităţilor locurilor, puternice procese de deznaţionalizare şi asimilare de către populaţiile majoritare cu care convieţuiesc.

Majoritatea etnicilor români din vecinătatea teritoriului naţional sunt creştin-ortodocşi, inclusiv cei din Ungaria.

Consideraţii demografice cu privire la românii din afara graniţelor ţăriiIndiferent de zonele din afara graniţelor ţării în care convieţuiesc, Transcarpatia, Basarabia

de Nord, ţinutul Herţei, Bucovina de Nord, Basarabia de Sud etc., indiferent de ţara a căror cetăţeni sunt, Ungaria, Serbia, Ucraina, Republica Moldova etc. şi indiferent de cum se numesc ei ca minoritari în aceste ţări, vlahi sau valahi, cuţo-vlahi, timoceni, tranistrieni, aromâni, istroromâni, meglenoromâni, ţinţari, macedoromâni etc., situaţia românilor din vecinătatea teritoriului naţional este la fel de dificilă.

În acest context, probabil că alături de românii din Ucraina, timocenii sunt conaţionalii din afara graniţelor ţării a căror voce se aude cel mai puţin la Bucureşti, fără şcoli, fără biserici, nefiind nici măcar recunoscuţi ca minoritate de către statul a căror cetăţeni fideli sunt.

În România în schimb, nici un guvern de după 1989 nu a considerat utilă acordarea de facilităţi organizaţiilor minoritare din hotarele politice ale României, pe bază de reciprocitate cu cele obţinute de minoritatea românilor din proximitatea graniţelor politice ale ţării. Din contra, la noi minoritarii se bucură nu de drepturi, ci de privilegii, în timp ce românii din ţările limitrofe sunt “ajutaţi” să-şi uite identitatea de neam, fiind lăsaţi să dispară ca minorităţi naţionale, încet, dar sigur. Câteva consideraţii privind chestiunea socio-demografică a românilor dinVvalea Timocului

Începând cu anul 1833 şi până în zilele noastre, sârbii au interzis limba română în şcoli şi biserici, dau nume sârbeşti întregii populaţii româneşti din Valea Timocului, iar românii, chiar şi acolo unde sunt majoritari, nu mai sunt reprezentaţi la nivelul conducerii administrative. Cu toate acestea, la recensământul din 1895 apar totuşi 159.510 de români.

După ce în 1919, unele glasuri timocene cer unirea cu România Mare, sârbii se autosesizează şi, la recensământul din 1921 nu mai apare niciun român în acest teritoriu, ci o nouă etnie, cea vlahă, cu 142.773 de suflete.

În 1946, românii timoceni îşi cer drepturile etnice. Drept urmare, autorităţile sârbe lansează o şi mai mare prigoană împotriva românilor, printr-o campanie de dezinformare în masă, prin care încearcă, chiar cu oarecare succes, să convingă elementul românesc că de fapt ei nu sunt români, ci sârbi care vorbesc o a doua limbă.

74

Mult mai importanţi decât o arată rezultatele recensămintelor oficiale sârbeşti, atât numeric, cât şi procentual, ca pondere locală, românii timoceni nu au nici cel mai neînsemnat drept la păstrarea identităţii naţionale, fiind o populaţie lipsită de cele mai elementare drepturi naţionale: nici un minut de limbă română în şcoli, nici un cuvânt românesc în bisericile lor, nici un cuvânt românesc în presa şi media sârbă centrală sau locală.

Astăzi, realitatea demografică din Valea Timocului ascunde o mare de români uitaţi de autorităţile de la Bucureşti, o populaţie în parte îmbătrânită, dar totuşi tânără care, în ciuda vicisitudinilor acestor vremuri, încearcă să-şi păstreze identitatea naţională, prin cultura, credinţa, obiceiurile şi tradiţiile multimilenare.

Consideraţiuni statistice cu privire la românii de la sud de Dunăre - statistici româneşti -Datorită politicii de deznaţionalizare a elementului românesc din Peninsula Balcanică, dusă

de tinerele state naţionaliste din zonă, în special de către Serbia, Bulgaria şi Grecia, numărul real al românilor din aceste teritorii nu poate fi cunoscut cu certitudine, acesta fiind cu siguranţă mult superior cifrelor oficiale ale recensămintelor organizate de aceste state, situaţia fiind general valabilă în toate ţările din vecinătatea României.

George Vâlsan spunea că regiunea populată cu români în Serbia era limitrofă cu jud. Mehedinţi şi Caraş-Severin pe valea Timocului şi până dincolo de valea Moravei, iar în sud până la muntele Rtanj într-un ţinut care cuprindea a şasea parte din Serbia. Între Niş şi Belgrad e staţiunea Vlaschi-Dol (Valea Românească). La izvoarele Timocului există numiri ca Vlascopolie, Vlascoselo, Petruşa, Vlahova, Tatmişiţa, Periş, Vlaşca. La începutul secolului al XX-lea, în cuprinsul regatului sârbesc s-ar fi aflat 250 denumiri de sate alcătuite din cuvântul vlah exceptând alte deumiri de râuri munţi şi ţinuturi întregi (Starii Vlah), statisticile din 1908-1912 arătând circa 260-300.000 de români.

Odată cu începutul secolului al XIX-lea şi naşterea şi amplificarea mişcării naţionale greceşti, s-a ajuns la confundarea întregii mase de români ortodocşi sau aro(u)mâni cu grecii, ignorându-se astfel caracterul etnic distinct al ortodocşilor din aceste spaţii.

Dimitrie Bolintineanu credea că, în spaţiul sudic al Peninsulei Balcanice, trăiau 1.200.000 de români.

În lucrarea sa memorialistică, I. Neniţescu aprecia numărul românilor la 863.000. În 1906, V. Diamandi credea că în Turcia europeană, trăiau 721 000 de români, în Grecia

200.000, în Serbia 150.000, iar în Bulgaria 110.000. În 1913, Constantin Noe, secretar al Societăţii de cultură macedo-române din Bucureşti,

credea că în Macedonia trăiau 350.000 de români. În anul 1919, delegaţia românilor balcanici la Paris, condusă de G. Murnu, aprecia că în

spaţiul Macedoniei istorice trăiau circa 480.000 de români, cărora li se adăugau înca 120.000 de conaţionali, împrăştiaţi în alte zone ale celor patru state balcanice existente atunci.

- statistici străine -Primele elemente statistice străine cu privire la românii de la sud de Dunăre datează de la

sfârşitul secolului al XIX-lea, când geograful francez G. Lejean, documentându-se la faţa locului, scrie că în anul 1857, în Serbia trăiau circa 39.728 de români în cercul Pojarevaţ, 35.671 în Craina, 20.597 în Cerna Rieca, 7.351 în Ciupria, 996 în Semedria sau Podunavlia, în total 104.343 de suflete. În Bulgaria, acesta aprecia numărul lor la 40 000.

Conform rapoartelor consulare austriece, totalul românilor din Peninsula Balcanică însuma 3.134.450 de suflete, răspândite astfel: 220.000 în Rumelia de Sus, 289.750 în Bosnia şi Herţegovina, 77.300 în Novi-Pazar, 420.000 în Bulagria, 1.450.000 în Rumelia de Jos, Macedonia şi Albania, 137.000 în teritoriul cedat Greciei prin tratatul de la Berlin, 140.000 în restul Greciei, 400.000 în Serbia.

75

Despre realităţile demografice ale românilor din Balcani există mai multe statistici, unele ruseşti, altele turceşti, altele sârbeşti. Despre numărul românilor de peste Dunăre însă, au făcut menţiuni şi o serie de călători străini, diplomaţi, militari, publicişti ş.a., proveniţi fie din spaţiul balcanic, fie din alte părţi ale Europei. Astfel, francezul G. Routier aprecia că, în Macedonia şi în vechea Serbie, trăiau 183.000 de români, cifră apropiată de cea înscrisă în statistica oficială turcă din anul 1905, conform căreia românii alcătuiau cca 6% din totalul populaţiei.

Într-o statistică germană din 1906, în Turcia europeană sunt consemnaţi 56.000 de români. În 1853, Ubicini aprecia numărul românilor din Turcia la 400 000, iar şase ani mai târziu E. Poujade oferea cifra de 800.000, reţinută şi de E. Picot, în 1874.

În anul 1895, G. Weigand aprecia că, în spaţiul balcanic, trăiau 373.000 de români, dintre care 163.000 în Turcia şi Grecia, 150.000 în Serbia şi 60.000 în Bulgaria. Un bun cunoscător al realităţilor balcanice, colonelul L. Lamouche, credea că, în anul 1899, în Turcia trăiau 500 – 600.000 de români, cărora li se adăugau 145.000 în Serbia şi 60.000 din Bulgaria.

Pentru Macedonia, în 1918, cehul V. Sis credea că trăiau 58.000 de români, iar la New York, în 1916, se aprecia că numărul românilor s-ar ridica la 63.895. De asemenea, delegaţia bulgară la Conferinţa de Pace de la Paris, din anii 1919-1920, aprecia că în Macedonia istorică trăiau 79.401 de români.

Metodele folosite în scopul deznaţionalizării populaţiei româneşti din vecinătatea teritoriului naţional:

a)interzicerea oficială a limbii române în vetrele tradiţional româneşti;b) desfiinţarea şcolilor româneşti sau a celor cu predare în limba română;c) alungarea preoţilor români din lăcaşele de cult creştin ortodoxe şi înlocuirea acestora cu

preoţi ortodocşi sârbi, ucraineni etc.;d) oficierea serviciilor religioase doar în limbile oficiale ale statelor rezidente şi alte acţiuni

menite să ducă la abandonarea religiei străbune în defavoarea religiei majorităţii, cu implicaţii liturgice şi sociale asupra conaţionalilor noştri, de a nu mai înţelege mesajul religios şi a nu mai participa la sfintele taine bisericeşti, de a nu mai conştientiza morala creştină şi apartenenţa identitară;

e) dărâmarea unor lăcaşe de cult creştin ortodoxe sau profanarea şi modificarea destinaţiei acestora;

f) compromiterea religiei străbune, acolo unde legătura cu Biserica Ortodoxă Română este prea puternică, prin intervenţia subtilă asupra dogmei şi fabricarea de noi culte, precum uniatismul, menite a fi îmbrăţişate de o parte dintre credincioşii români care, încet dar sigur se vor dezrădăcina;

g) tolerarea de către autorităţile locale a manifestărilor antiromâneşti cu pronunţat caracter xenofob, precum şi prezentarea excesivă în media a cazurilor antisociale care au drept protagonişti minoritari români, în scopul formării şi susţinerii în rândurile populaţiei transformarea numelor româneşti, în special a prenumelor, prin slavizarea, ucrainizarea, rusificarea, bulgarizarea sau maghiarizarea acestora, după caz, inclusiv prin impunerea unor liste de nume permise pentru botezul copiilor români;

i) modificarea continuă a numelor etnicilor români, având drept consecinţă modificarea documentelor de identitate a acestora şi, implicit, întreruperea continuităţii arborelui genealogic, în scopul atrofierii conştiinţei apartenenţei la familie şi neam;

j) specularea anumitor terminologii moştenite, precum termenul de vlah, sau inventarea de popoare noi, precum cel “moldovenesc”;

k) proliferarea cu mare emfază a unor false terminologii, precum cea de „rom”, atribuite iniţial ţiganilor originari din Rajahstanul Indiei, stabiliţi inclusiv pe meleagurile mioritice şi toleraţi de poporul român, în profunda sa atitudine creştină, în scopul creării la nivel mondial a confuziei între acest grup etnic seminomad şi poporul român şi, în consecinţă, a compromiterii identităţii româneşti;

76

l)derularea unui proces susţinut de deznaţionalizare a elementului românesc, de negare sau asimilare a acestuia în rândul majorităţii, prin orice alte acţiuni menite să ducă la pierderea conştiinţei identităţii naţionale, în special în rândul populaţiei tinere care, cu toate că nu cunoaşte altă limbă decât cea română, se declară totuşi de altă naţionalitate, în realitate nereuşind să facă diferenţa între cetăţenie şi naţionalitate;

m) renunţarea de bună voie la etnia şi limba română, precum şi la religia creştin-ortodoxă, în favoarea unor mici avantaje care, de cele mai multe ori, se dovedesc simple amăgiri;şi, nu în ultimul rând,

n) pierderea încrederii conaţionalilor noştri din vecinătatea teritoriului naţional, în susţinerea de către autorităţile statului român a elementului românesc din afara graniţelor.

Consecinţele deznaţionalizării populaţiei româneşti din vecinătatea teritoriului naţional – perspectiva geopolitică

Pornind de la realităţile istorice în care, statele moderne iau deciziile politice şi strategice prin consultarea directă a populaţiei, sub forma plebiscitului sau referendumului şi în contextul unei Europe în care tot mai mult se vehiculează conceptul unităţii în diversitate, explică importanţa majoră pe care o acordă marile state europene păstrării fiinţei naţionale şi conservării lor etnice, în mijlocul popoarelor în care trăiesc.

Statele europene au început tot mai mult să realizeze ceea ce Nicolae Iorga puncta, dintr-o perspectivă atemporară şi anume, faptul că un popor fără istorie, care îşi pierde identitatea sau îşi ignoră trecutul este condamnat de istorie. Ele au înţeles mai bine decât noi, ceea ce părintele nostru Arsenie Boca spunea: “Neamurile au un destin ascuns în Dumnezeu. Când îşi urmează destinul, au apărarea lui Dumnezeu. Când şi-l trădează, să se gătească de pedeapsă!”

În contextul lipsei unei atitudini ferme din partea autorităţilor de la Bucureşti, consecinţele proceselor de deznaţionalizare a populaţiei româneşti din vecinătatea teritoriului naţional sunt:

a) falsificarea adevăratei cifre demografice a populaţiei româneşti din aceste teritorii şi, implicit, îngrădirea dreptului la autodeterminare a acestor etnici între popoarele în mijlocul cărora convieţuiesc;

b) minimizarea pe cât posibil a realului aport adus de elementul traco-român la istoria, cultura şi civilizaţia Europei centrale şi de sud-est;

c) consemnarea pentru istorie a unor date mistificate privind rezultatele recensămintelor efectuate de oficialităţile ţărilor în arealul cărora locuiesc românii;

d) atrofierea, până la pierderea totală a conştiinţei de neam a populaţiilor de origine traco-română din aceste teritorii.

Propuneri privind exercitarea dreptului internaţional al salvării identităţii naţionale a românilor care trăiesc în vecinătatea teritoriului naţional:

a) demararea unor programe ştiinţifice, în scopul cunoaşterii şi conştientizării la nivel naţional şi a promovării la nivel internaţional a adevărurilor istorice referitoare la coordonatele spaţio-temporare ale etnogenezei româneşti, precum şi la evoluţia demografică a elementului românesc în interiorul, dar mai ales în afara actualelor hotare politice ale României;

b) introducerea în cadrul sistemului românesc de învăţământ a lecţiilor de istorie care să permită accesul la informaţii reale, complete şi actualizate, referitoare la trecutul şi prezentul comunităţilor româneşti din interiorul şi din exteriorul graniţelor, în perspectiva formării în rândul tineretului, a unei culturi istorice bogate şi autenticente, menite să trezească conştiinţa colectivă asupra chestiunii etnogenezei româneşti;

77

c) susţinerea de către mass media naţională a demersurilor necesare în scopul celor prezentate la litera b), prin subiecte de ştiri şi programe de radio şi televiziune menite să ofere publicului informaţii reale, pertinente şi actuale;

d) operaţionalizarea unei entităţi instituţionale cu atribuţii specifice în:- reprezentarea drepturilor internaţionale ale minoritarilor români de peste graniţele

ţării, prin care să se ceară şi să se monitorizeze respectarea drepturilor la viaţă naţională a tuturor comunităţilor româneşti şi

- definirea clară şi apărarea interesului geopolitic şi geostrategic al României din această perspectivă, în contextul unei Europe care apără din ce în mai mult păstrarea identităţii naţionale, inclusiv a minorităţilor conlocuitoare.

3.16. Criterii de Securitatea

a) Poziţia faţă de securitatea modernă:România - Se doreşte o colaborare strânsă cu aliaţii şi partenerii, cu respectarea strategiei de securitate a U.E.Ucraina - Doreşte implementarea unei noi strategii militare - reformarea şi dezvoltarea Forţelor Armate care să facă faţă noului val de ameninţări.Rusia - Intensificarea conflictelor regionale determină Rusia să adopte o poziţie defensivă pentru apărarea securităţii proprii şi a intereselor aliaţilor.Georgia - Se doreşte o dezvoltare siguraă a statului şi a valorilor naţionale fundamentale, cu aspiraţia de a se integra în cadrul NATO şi UE.

Turcia - Conform principiului “pace acasă, pace în lume”, Turcia dezvoltă relaţii cu celelalte ţări, asigurându-şi în acelaşi timp unitatea statului.Grecia - Menţinerea securităţii prin acţiuni diplomatice de apărare.

Balcanii de vest - Cooperarea tuturor ţărilor din Balcanii de Vest cu NATO şi cu membrii Parteneriatului pentru Pace reprezintă soluţia pentru o stare permamentă de stabilitate şi prosperitate în această regiune.

b) Poziţii faţă de securitatea colectivă şi comunăRomânia - Este stat membru al N.A.T.O. şi U.E.Ucraina - Vrea să fie stat membru al NATO şi UE, iar în acest scop colaborează cu aceste organizaţii din punct de vedere militar.Rusia - Vrea să stabilească relaţii cu organizaţiile NATO si UE. Susţine securitatea colectivă (Tratatul Organizaţiilor privind Securitatea Colectivă) şi securitatea comună (Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa)Georgia - Doreşte să fie stat membru al NATO şi UE şi să contribuie la apărarea regiunii Mării Negre.Turcia - Cooperează cu organizaţii precum UN, NATO, OSCE pentru promovarea şi menţinerea păcii.Doreşte să devină stat membru al UE.Grecia - Este stat membru al NATO şi UE.Balcanii de vest - Vor să coopereze cu NATO şi UE în scopul menţinerii securităţii atât în zona Balcanilor cât şi în întreg continentul Europei.

c) Poziţia faţă de o strategie de securitate pentru Europa de EstRomânia - Promovează ideea necesităţii unei strategii europene şi euroatlantice, pentru regiunea Mării Negre conform procesului de stabilizare din Europa de Sud-Est realizat de NATO şi UE.

78

Ucraina - Se doreşte o colaborare strânsă cu Europa de Est şi cu regiunea Mării Negre, în acest sens implementânduse o formaţiune multinaţională numită BLACKSEAFORRusia – Georgia - Situaţia actuală din Orientul Mijlociu şi Asia Centrală influenţează siguranţa naţională a Georgiei. Se pune accentul pe relaţiile cu regiunea Mării Negre şi cu statele din sud-estul Europei, în vederea asigurării securităţii acestei zone.Turcia - Cooperare politică şi economică cu scopul de a contribui la asigurarea păcii şi securităţii în plan global şi regional.Ankara 1998 “Forţa Multinaţională a Păcii în Europa de Sud-Est” – iniţiativa Turciei pentru cooperare regională.Grecia - Se doreşte păstrarea unor bune relaţii cu statele din Balcani promovând “Parteneriatul pentru Pace”.Pentru securitatea din Europa de Sud-Est se pune accentul pe cooperarea militară cu Rusia şi Marea Neagră.Balcanii de vest - În contextul situaţiei actuale, ţările din Sud-Estul Europei trebuie să-şi unească eforturile pentru a înlătura eventualele ameninţări la adresa securităţi

d) Conexiuni faţă de securitatea din vecinătate:România - Se doreşte o colaborare strânsă cu statele vecine pentru menţinerea unei stabilităţi şi dezvoltări economice în zonă. Valorificarea politicilor NATO şi ale UE în scopul dezvoltării relaţiilor bilaterale cu statele din Orientul Mijlociu, Asia, Africa şi de pe continentul american.Ucraina - Alături de vecinii săi din Europa, Ucraina contribuie la menţinerea stabilităţii şi păcii pe întreg continentul.Rusia - Cooperare cu Republica Belarus pentru dezvoltarea Forţelor Armate, cooperarea cu statele membre ale TOSC pentru asigurarea securităţii colective, cooperarea cu statele membre ale UE pentru menţinerea păcii.Georgia - Parteneriate strategice cu Ucraina, Azerbaijan, Moldova, statele U.E., regiunea Mării Negre, Turcia, Rusia cu cu scopul asigurării securităţii regionaleTurcia - Dezvoltă relaţii multilaterale cu Bulgaria, România, Macedonia şi Albania pentru menţinerea securităţii în zonă. Participă activ la Procesul de Cooperare a Ţărilor din Europa de Sud-Est.Promovează pacea în zonele conflictuale din Balcani şi din Orientul Mijlociu.Grecia - În Orientul Mijlociu şi în Spaţiul Mediteranean este promovată cooperareaşsi menţinerea păcii în zonă.Balcanii de Ves t - Se doreşte o colaborare strânsă cu statele vecine pentru menţinerea unei stabilităţi şi dezvoltări economice în zonă.

e) Tendinţe privind securitatea în acest spaţiu:România - Terorismul, expansiunea crimei organizate şi proliferarea armelor, problema

refugiaţilor sunt toate ameninţări la adresa securităţii acestui spaţiu. Cu toate acestea, tendinţa securităţii este de a se extinde din zona militară şi către alte zone precum: economie, energie şi societatea în ansamblul ei.

79

3.17. Paradoxuri în securitatea economică

3.17.1. Paradoxul plăţilor ,,fără bani “:- este generat de lipsa monedei de plată din visteria firmelor; -a dus la înfiinţarea circuitelor de decontări prin hârtii de valoare numite în unele

ţări ,,bonuri de compensare’’, care prelungesc agonia firmelor şi blochează sistemul de plăţi faţă de salariaţi şi la bugetul de stat;

-toate firmele au mari sume de încasat dar nimeni nu poate oferi moneda de plată şi pune la dispoziţie din nou aceleaşi hârtii de valoare;

-duce la disponibilizări de salariaţi ca urmare a imposibilităţii de plată a salariilor şi totodată creşte îndatorarea firmei la bugetul de stat care acceptă într-un procent destul de mic decontarea pe baza hârtiilor de valoare.

3.17.2. Paradoxul preţului conjunctural sau ,,sfidarea comercială”: -apărut ca urmare a unei oferte scăzute pentru un produs de pe piaţă ce creează un fenomen

apropiat speculei, exploatat deplin de comercianţii care doresc să-şi rotunjească veniturile, prin creşterea preţurilor exploatând nevoiastrictă a consumatorilor pentru acest produs;

-avem de-a face cu un fel de monopol al preţului pentru acel produs deficitar la un moment dat pe piaţă.

3.17. 3. Paradoxul protecţiei sociale sau ,,câştigul fără muncă”: -se datorează concesiilor financiare făcute de guverne care au determinat salariaţii să solicite şomajul şi sumele compensatorii acordat de stat decât să ocupe un loc de muncă prost plătit; -efectele acestor politici a creat pe termen lung mari probleme sociale datorită crizei de locuri de muncă şi totodată grave dezechilibre economice prin exodul de salariaţi din sectorul productiv către sectorul protecţiei sociale;

-aceste dezechilibre au dus la creşterea efortului financiar a celor din sectorul productiv pentru susţinerea celor din sectorul protecţiei sociale;

-s-a creat un curent periculos în rândul maselor de şomeri care din orgolii personale caută numai locuri de muncă bine plătite şi cu efort fizic redus;

-mulţi dintre şomerii care se reangajează păstrează perioade destul de mici locurile de muncă şi se reîntorc în sistemul de protecţie socială al statului.

3.17.4. Paradoxul ,,ruinării prin îmbogăţire”-a apărut ca urmare a cursei oarbe a indivizilor de a strânge pe orice căi sume imense pentru

a le stoca în bănci pentru vremuri mai negre;-a creat un mit al îmbogăţirii prin acumularea dobânzilor bancare;-creşterea inflaţiei, fenomen caracteristic economiei de piaţă, a devalorizat treptat marile

acumulări de bani din bancă aducând treptat pe foştii bogătaşi în pragul ruinării datorită scăderii puterii de cumpărare a monedei naţionale;

-investirea sumelor acumulate ar fi fost o soluţie bună de prosperitate a lor.

3.17.5. Paradoxul circulaţiei băneşti sau ,,ingineria financiară a băncilor”-a fost iniţiat pentru a da impresia că ceva s-a schimbat în circulaţia monetară;-băncile au înfiinţat sistemul de plăţi prin ,,Bancomat,” ce reprezintă o mutaţie a plăţilor din

casieria băncii în bancomate de stradă unde riscurile sunt destul de ridicate privind transportul valorilor, securitatea aparatelor electronice de plată şi vulnerabilitatea cardurilor la atacul hakerilor;

80

-de fapt nimic nu s-a schimbat în circulaţia monetară, ci doar s-a creat iluzia falsă că sistemul bancar este mai aproape de cetăţean;

-prin acest artificiu băncile câştigă mult mai mult decât ar fi câştigat prin operaţiunile de casă întrucât pentru operaţiunile efectuate pe bancomatele altor bănci decât cele ale băncii emitente a cardului încasează comisioane destul de ridicate;

-amplasarea bancomatelor este făcută în aşa fel încât distanţele sunt foarte mari iar rezervele fiind limitate obligă cetăţeanul să facă operaţiunea bancară pe orice bancomat.

3.17.6. Paradoxul dezvoltării economice fără cercetare -a apărut ca urmare a minimalizării ştiinţei prin nealocarea fondurilor pentru cercetarea

ştiinţifică care a creat un mare dezechilibru în acest sector datorită pierderii specialiştilor şi deteriorării bazei tehnice de cercetare;

-guvernele vorbesc mereu de dezvoltare economică dar nu spun nimic de modul cum se va produce aceasta fără cercetarea ştiinţifică, care este motorul dezvoltării economice a unei ţări;

-ignorarea cercetării ştiinţifice a costat şi va costa foarte mult economiile statelor în tranziţie din această parte a Europei.

3.17.7. Paradoxul reducerii şomajului- prin iluzie folosind inflaţia ca element ce poate reduce şomajul prin oferte de angajare

făcute de întreprinzători, prin acordarea unor salarii atractive;-salariaţii, în aceste condiţii, nu îşi dau seama că noile condiţii de angajare acceptate nu sunt

mai atractive decât cele pe care le-au refuzat;-în aceste condiţii, forţa de muncă va cunoaşte un grad de ocupare mai mare care va scădea

ulterior; -inflaţia creează oamenilor iluzia unor venituri mai mari ceea ce îi determină să

supraestimeze veniturile salariale fără să aibă în vedere nivelurile unor salarii reale care reflectă puterea de cumpărare ce variază în funcţie de nivelul inflaţiei;

-în consecinţă, o politică de inflaţie deliberată şi printr-o ofertă atractivă de angajare care creează iluzia unor posibilităţi de lucru mai atractive poate duce temporar la reducerea şomajului dar fără să poată stopa creşterea sa după o perioadă scurtă de timp.

Fenomenele/paradoxurile menţionate alături de alţi factori au o influenţă negativă puternică asupra instabilităţii şi securităţii economiei naţionale. După opinia noastră, securitatea economică poate fi privită în două aspecte:

-crearea de către stat a condiţiilor care ar garanta neadmiterea daunelor ca rezultat a ameninţărilor economice interne şi externe;

-de a neadmite scurgerea informaţiei economice confidenţiale despre activitatea unităţilor economice de interes naţional,încălcarea secretului comercial, exercitarea diversiunilor economice etc.

Organele de decizie trebuie să promoveze o politică de securitate economică şi de analiză a riscurilor ce pot ameninţa securitatea în diverse sectoare ale economiei naţionale.

Securizarea unei economii este vitală pentru viitorul oricărei ţări şi nu poate fi scoasă din contextul modern al fenomenelor globale şi naturale care agresează economiile naţionale şi le pot produce mari pierderi şi dezechilibre pe termen lung.

81

CAPITOLUL IV

MANAGEMENTUL STĂRII DE SECURITATE

4.1 GLOBALIZAREA

PROCESE- pe termen lung, - dinamic,e -continu,e - variabile, - complexe.

FORŢE- globale, - zonale, - regionale, - locale, - individuale.

FORME-integrari succesive: locale,regionale, zonale-construcţie;-întrepătrunderi periferice ale civilizaţiilor -asimilare reciprocă;-o mare conflagraţie mondială cu un singur câştigător

FINALITATEintegrarea, dezvoltarea şi securitatea supranaţionale, cuprinzătoare şi durabile, instituţionale, pluraliste şi bazate pe norme

82

Dimensiuni ale globalizării şi interacţiunile dintre acestea

Cauzele globalizării

83

GLOBALIZARE

ECONOMICO-

FINANCIARĂECONOMICO-

FINANCIARĂ

TEHNOLOGICĂTEHNOLOGICĂ

INFORMAŢIONALĂINFORMAŢIONALĂ DE SECURITATEDE SECURITATE

CULTURAL-SPIRITUALĂ

CULTURAL-SPIRITUALĂ

POLITICĂPOLITICĂ

ADMINISTRATIVĂ/JAI

ADMINISTRATIVĂ/JAI

INOVAŢII TEHNICE ŞI

TEHNOLOGICE

INOVAŢII TEHNICE ŞI

TEHNOLOGICE

COMERŢUL INTERNAŢIONALCOMERŢUL

INTERNAŢIONAL

NOUA ORDINE MONDIALĂ

NOUA ORDINE MONDIALĂ

GLOBALIZAREARELAŢIILOR

INTERNAŢIONALE

GLOBALIZAREARELAŢIILOR

INTERNAŢIONALE

GLOBALIZAREGLOBALIZARE

4.2 Matricea globalizării insecurităţiiRISCURI AMENINŢĂRI PERICOLE UMANSTATALÎN REŢEAGLOBAL

RĂZBOIUL

- împiedică dezvoltarea umană;-poate răsturna un regim;- poate slăbi infrastructura guvernamentală;-poate conduce la eşec economic şi politic;-distruge relaţiile de cooperare şi diplomaţia dintre state, destabilizând sistemul

internaţional;-încurajează crearea a diferite forme de supraveghere şi cenzură care inhibă dezvoltarea

reţelelor;-potenţialitatea unui război nuclear, ameninţă existenţa umană şi a întregii societăţi

omeneşti.

TERORISMUL ŞI CRIMINALITATEA-afectează din ce în ce mai mult civilii;-cauzeaza restrângerea libertăţilor civile de către State;-pot cauza distrugeri importante în infrastructura unui stat şi pot slăbi încrederea cetăţenilor

în acesta;-activităţile ilicite transnaţionale modifică radical mediul strategic internaţional,subminând

întregul sistem;-cyberterorismul si hackerii, de exemplu, pot destabiliza Instituţiile ce operează cu vaste

reţele transnaţionale de calculatoare;-un atac terorist, în special unul nuclear, ameninţă existenţa întregii societăţi omeneşti.

STATE EŞUATE- sunt incapabile să furnizeze serviciile sociale necesare factorului uman;-furnizează refugiaţi grupărilor teroriste transnaţionale,organizaţiilor criminale care slăbesc

statul;-ameninţă legăturile, destabilizând sistemele şi forţând o reconstrucţie a relaţiilor dintre

actori;-modelele în reţea ale interacţiunilor dintre actorii globali se bazează în mare parte pe

stabilitatea statului;-evoluţia unei societăţi globale este impietată de consecinţele eşuării statului.

CONFLICTUL PENTRU RESURSE-poate priva indivizii umani de bunurile necesare,cauzând sărăcie,foamete,inegalitate;-poate declanşa război şi poate eroda influenţa statului;-consumul sporit de resurse,corelat cu diminuarea rezervelor, poate conduce la modificarea

intereselor strategice;-buna funcţionare a reţelelor depinde de furnizarea continuă de resurse;-competiţia pentru resurse concentrează eforturile actorilor unul impotriva

celuilalt,impietând dezvoltarea unei societăţi globale.

RISCURI AMENINŢĂRI, PERICOLE, UMAN, STATAL, ÎN REŢEA, GLOBAL EPIDEMIILE

-13 milioane oameni mor anual din cauza bolilor infecţioase;-3,1 milioane mor din cauza SIDA;

84

-extinderea bolilor printre cetăţeni afectează resursele statului şi limitează performanţa guvernului;

-statele slăbite din punct de vedere al resurselor umane influenţează negativ mediul de securitate,forţând o schimbare în dinamica politică şi economică;

-epidemiile determină statele să reglementeze circulaţia peste graniţe, limitând eficienţa reţelelor;

-bolile precum HIV/SIDA şi SARS afectează toţi indivizii umani, la nivel global, fără a ţine seama de naţiuni sau state.

MEDIUL-condiţiile vitrege de vreme pot afecta sănătatea, condiiile de locuit şi existenţa oamenilor

de pretutindeni;-dezastrele ecologice pot restrânge resursele economice şi politice ale statului;-dezastrele ecologice necesită o schimbare rapidă a priorităţilor sistemului pentru a putea

răspunde naturii globale a crizei;-dezastrele ecologice pot istruge nodurile unei reţele;-schimbările semnificative ale climei au impact asupra tuturor aspectelor societăţii umane,

inclusiv asupra bunăstării economice şi sociale.PROLIFERARE ARME DE NIMICIRE ÎN MASĂ-armamentul nuclear,chimic,biologic şi radiologic poate vătăma/ucide un număr nelimitat

de oameni;-pot distruge o mare parte a populaţiei unei ţări şi pot slăbi instituţiile şi întregul aparat

guvernamental;-existenţa centrelor de putere în sistem poate determina şi alţi actori ai scenei internaţionale

să achiziţioneze ANM;-înăsprirea reglementărilor împotriva proliferării nucleare ţinteşte reţelele şi inhibă

fluxurile transnaţionale;-atacurile nucleare multiple pot distruge continente întregi.

RĂZBOIUL INFORMAŢIONAL

-în tentativa de a controla şi regulariza fluxurile de informaţii, statele pot restrânge libertăţile civile;

-poate determina un stat să practice dezinformarea;-Războiul informaţional poate provoca un recul, o schimbare sistemică cauzată de

dezinformare;-ţinteşte reţelele de informaţii, iar statele pot răspunde prin limitarea capacităţilor şi

libertăţilor caracteristice;-proiecţia mediatizată a noastră înşine şi a celorlalţi este esenţială pentru înţelegerea

securităţii.Din cele enunţate mai sus, reiese că există trei caracteristici principale ale globalizării:

- contracţia spaţiului;- contracţia timpului;- dispariţia graniţelor.

Deoarece oamenii de pe tot globul pot interrelaţiona mai intens, mai profund şi mai rapid,ei sunt expuşi în acelaşi timp atât oportunităţilor, cât şi riscurilor, pericolelor şi ameninţărilor ce derivă din alte zone ale lumii.

Mai mult, lipsa controlului asupra procesului de globalizare are efecte negative la nivelul acestei lumi interconectate,ceea ce.face ca globalizarea sa devina motorul amplificării insecurităţii

85

Se observă că, alături de nivelurile „tradiţionale” de realizare a securităţii – uman, statal, global –, au fost introduse alte două – sistem şi reţea -, ce ilustrează mai fidel complexitatea lumii actuale, în special caracteristicile sale la nivel regional si zonal.

4.3.Contracararea insecurităţii

4.3.1. Necesitate-documente ce propun strategii de contracarare a globalizării insecurităţii:-ONU, prin Declaraţia Mileniului (2000) şi raportul O lume mai sigură: responsabilitatea

noastră comună (2004); -NATO, prin diferitele variante ale Conceptului strategic; -UE, prin Strategia de securitate europeană (2003) şi cerinţele de aderare pentru viitoarele

ţări membre;-OSCE, prin Strategia de abordare a ameninţărilor la adresa securităţii şi stabilităţii

secolului XXI (2003);-partea cea mai dificilă, adică elaborarea şi implementarea politicilor propriu-zise,rămâne

responsabilitatea statelor naţionale, care, în contextul globalizării, reprezintă şi ele medii de amplificare a insecurităţii;

-noua dimensiune globală a strategiilor de securitate naţională trebuie să urmărească realizarea a trei scopuri principale:

promovarea unor valori globale, prin integrare şi adaptare paşnică la schimbare, concomitent cu dezvoltarea unor sisteme, instituţii şi norme globale viabile;

protejarea autonomiei individuale, comunitare,naţionale şi regionale, bazată pe diversitate şi dreptul la exprimarea liberă a opţiunilor şi reflectată în instituţii naţionale flexibile, susţinute de statul de drept;

îmbunătăţirea şi dezvoltarea instituţiilor şi instrumentelor de securitate prin cooperare, necesare reducerii şi prevenirii conflictelor şi altor ameninţări la adresa securităţii naţionale şi internaţionale.

-întrucât conceptul de securitate este structurat pe câteva dimensiuni clasice – economică, politică, militară, socială şi de mediu , este necesar ca viziunea globală a strategiilor de securitate naţională să ia în considerare riscurile la adresa securităţii naţionale determinate de globalizare, pe toate cele cinci dimensiuni;

În acest context, identificarea şi implementarea unor politici pentru contracararea la nivel naţional a insecurităţii globalizate devin mult mai dificile; într-adevăr, statul modern dispune de instrumentele politice, sociale şi economice necesare, însă, fără sprijinul internaţional, eficacitatea acestora poate fi pusă sub semnul întrebării.

4.3.2. Soluţii-la nivel multilateral, un acord între state şi organizaţii ar putea crea un climat global

favorabil democraţiei şi drepturilor omului;-ţările mai puţin dezvoltate, prin deschiderea şi liberalizarea pe plan internaţio-nal a

propriilor pieţe şi prin câştigarea unui acces mai larg la pieţele ţărilor dezvoltate, ar putea realiza rate mai mari de creştere şi dezvoltare;

-o finalizare pozitivă a Acordului de la Doha ar putea reîntări factorii globaliză-rii şi ar putea extinde libertăţile civile şi politice specifice democraţiei; eşecul ar însemna întârzierea progresului pe ambele fronturi pentru milioane de oameni;

-încurajarea globalizării în ţările mai puţin dezvoltate, nu numai că se creează posibilitatea accelerării creşterii economice, promovarea unor standarde mai înalte şi,în ansamblu, sporirea calităţii vieţii, şi, totodată, se poate vorbi despre extinderea libertăţilor civile şi politice;

86

-contracararea criminalităţii, terorismului şi corupţiei, ca cele mai dramatice elemente ale globalizării insecurităţii, necesită abordarea „curativă” a problemelor politice, economice şi sociale ce le generează şi le susţin;

-controlul dezechilibrelor economice, guvernelor autoritare şi lipsa oportunităţilor de dezvoltare umană în multe dintre regiunile lumii;

-existenţa locurilor de muncă şi a mijloacelor pentru o viaţă decentă sunt cruciale în dezvoltarea durabila;

-dezvoltarea cooperării internaţionale, armonizarea legislaţiei interne a statelor şi sporirea colaborării în domeniul informaţiilor;

-dezvoltarea asistenţei şi a altor forme de implicare regională a statelor dezvoltate în sprijinul celor în curs de dezvoltare;

-investiţiile în creştere susţinută ar trebui văzute ca principale scopuri ale strate-giilor naţionale de securitate ale acestora din urmă, la fel ca şi oferirea de asistenţă externă – în cazul ţărilor cărora procesul de globalizare le-a creat diverse oportunităţi de dezvoltare;

-crearea unor noi modalităţi şi instrumente de gestionare a riscurilor, pericolelor şi ameninţărilor la adresa securităţii, printr-o abordare holistică referitoare la relaţiile existente între, pe de o parte, diversele instrumente nonmilitare, precum programele instituţiilor financiare, programele bilaterale pentru promovarea democraţiei sau activităţile organizaţiilor nonguvernamentale şi pe de altă parte, instrumentele militare, precum operaţiile de pace;

-implementarea unor politici referitoare la întărirea domniei legii, promovarea educaţiei, lupta împotriva corupţiei, combaterea marginalizării, accentuarea acelor elemente care ajută la dezvoltarea culturii politice şi de securitate, întărirea relaţiilor cu ţările vecine etc.;

-întărirea puterii, voinţei de asumare a responsabilităţii, flexibilitatea şi transparenţa instituţiilor naţionale şi internaţionale;

-dezvoltarea culturii organizaţionale şi capacitatea liderilor de a pregăti atât instituţiile, cât şi cultura pentru o nouă eră.

4.4. FACTORI DE INSECURITATE ECONOMICA

4.4.1. Accentuari conceptuale ale securitatiiSecuritatea ca stare-securitatea ca proces este definită drept un concept esenţialmente

contestat, reprezentând absenţa oricărui pericol la adresa valorilor protejate.Securitatea naţională reprezintă securitatea individului, colectivităţii; instituţiilor; statului;

regiunilor; organizaţiilor internaţionale; societăţii globale. Modelele de securitate primează securitatea statului sau cea a individului/ omului/ cetăţeanului .

DEFINIŢIA TERMENULUI DE SECURITATE Provenind din latinescul securitas-securitatis, termenul desemneaza faptul de a fi la adapost de orice pericol; sentimentul de încredere si de liniste pe care îl da cuiva absenta oricarui pericol.

Factorii economici generatori de securitateFactorii economici care pot genera securitate nu pot fi decuplaţi de procesul ireversibil al

globalizării, ce favorizează atât competiţia, cât şi cooperarea pentru putere, resurse, căi de transport şi comunicaţii şi pieţe de desfacere.

Fenomenul globalizării a accelerat integrarea economică, tehnologică, culturală şi politică, alături de guvernarea democratică, dinamismul economic şi economia de piaţă, respectarea drepturilor omului şi evoluţia comunicaţiilor.

Fenomenul de crestere a PIB-ului pe cap de locuitor se incadreaza perfect ca fiind un factor generator de securitate.

87

Atingerea unui anumit nivel de securitate depinde de capacitatea statului de a agrega resursele la nivel intern şi de a câştiga sau a-şi menţine accesul la resurse economice externe.

Crearea condiţiilor pentru asigurarea creşterii economice şi, implicit, realizarea securităţii necesită creşterea semnificativă a investiţiilor străine, gestionarea corespunzătoare a datoriei publice, deficitului de cont curent şi a ratei oficiale de schimb, reducerea inflaţiei şi a datoriilor externe, crearea unui mediu de afaceri prielnic şi a unui cadru legislativ favorabil dezvoltării economiei de piaţă. Cresterea investiţiilor straine asigura un nivel ceva mai ridicat al securitaţii naţionale,iar in continuare vă prezint un grafic al investiţiilor străine in perioada 2003-2006 perioadă premergatoare crizei economice.

4.4.2.Accentuari conceptuale ale insecuritaţiiConform definiţiei date de dictionarul explicativ român,termenul de insecuritate are

inţelesul acelei stari lipsite de siguranţa,de apărare,lipsită de orice stare de securitate.Starea de insecuritate este creată de o multitudine de factori,printre care se pot enumera cei

geo-politici,sociali,demografici si economici.În scopul prevenirii insecurităţii există o instituţie de stat,si anume Autoritatea Naţională a Resurselor de Securitate,instituţie ce se ocupa de protejarea securitaţii naţionale.

În continuare va prezint schema de organizare a acestei instituţii,schemă conform căreia este impărţită pe departamente respectiva organizaţie:

Factori economici generatori de insecuritateSărăcia extremă, crizele financiare şi de resurse energetice, presiunile exercitate de statele

dezvoltate şi de marile organizaţii economice asupra zonelor mai puţin dezvoltate sau instabile economic se constituie în tot atâtea ameninţări la adresa securităţii zonale şi internaţionale.

Problemele demografice (creşterea populaţiei/consumului în raport cu resursele planetei, condiţiile insalubre de trai şi răspândirea bolilor infecţioase, urbanizarea iraţională etc.), problemele legate de hrană (sărăcia, foametea, consumul în exces, degradarea terenurilor cultivabile şi a resurselor de apă etc.), probleme economice (menţinerea unor modele nesustenabile de producţie, instabilitate socială legată de existenţa lipsurilor şi a distribuţiei inegale a resurselor

88

etc.) constituie un ansamblu de factori ce impietează procesul de dezvoltare a zonelor mai puţin favorizate de creşterea şi circuitele economiei globale,si in consecinţa crează insecuritate.

Accesul diferenţiat la resurse afectează relaţiile dintre state cu consecinţe dintre cele mai distrugătoare asupra securităţii.

Epuizarea resurselor naturale, la care se adaugă creşterea preţurilor materiilor prime şi a resurselor energetice, accentuarea dezastrelor naturale sau produse de om, sporirea inflaţiei şi a şomajului, „supraîncălzirea economiei” etc. sunt fenomene ce continuă să influenţeze stabilitatea şi securitatea globală.

De asemenea, agresiunea şi confruntarea economică, dusă prin intermediul unor firme, corporaţii multinaţionale/transnaţionale, trusturi, ce folosesc numeroase elemente specifice (structuri economice, pârghiile economico-financiare, potenţialul economic, politica şi legislaţia economică, organizarea economică, pregătirea tehnologică şi managerială etc.) poate duce la slăbirea economică a statului agresat şi, implicit, a securităţii naţionale.

Economia subterană, migraţia „creierelor” şi a forţei de muncă, legislaţia ambiguă, corupţia reprezintă alte aspecte ce impietează asupra procesului de realizare a securităţii.

În continuare va prezint ponderea economiei subterane in PIB-ul oficial al României in perioada 1990-2003.

4.5. Direcţiile de acţiune ale transformării instituţionale naţionale

4.5.1.Direcţiile de acţiune necesare asigurării unui climat de securitate, intern şi externOrientarea politicii externe, diplomatice şi de colaborare internaţională, pentru afirmarea

României ca pol şi sursă de stabilitate, în calitatea sa de membru al unor structuri politice, militare şi economice suprastatale;

Reforma şi modernizarea instituţiei militare în scopul eficientizării capacităţii de apărare şi de răspuns la necesităţile rezultate în urma modificărilor apărute în mediul de securitate internaţional.

Adaptarea activităţilor structurilor de informaţii la realităţile cotidiene, respectiv la riscurile şi ameninţările actuale, şi la noile oportunităţi rezultate în urma aderării României la NATO şi UE.

Riscuri şi ameninţări la adresa securităţii naţionale a României:

89

Terorismul internaţional Proliferarea A.D.M. Conflicte regionale Criminalitatea transnaţională organizată Disfuncţii interne(guvernarea ineficientă, corupţia, sărăcia).

Obiectivele naţionale:- construcţia noii identităţi europene şi euroatlantice a României- securitatea şi stabilitatea regională

-asumarea rolului de vector dinamic al securităţii în regiunea Mării Negre-abordarea cuprinzătoare şi adecvată a problematicii securităţii interne-dezvoltarea unei economii competitive şi performante- transformarea instituţiilor cu responsabilităţi în domeniul securităţii naţionale-dezvoltarea şi protecţia activă a infrastructurii strategice.

Direcţii de acţiune ale transformării instituţionale- Controlul instituţiilor din domeniul securităţii naţionale

- Planificarea, proiectarea şi evaluarea politicilor de securitate - Cadru legislativ conform obiectivelor de securitate

- Adaptarea politiciide apărare la noile provocări- Construcţia Comunităţii Naţionale de Informaţii- Educaţia pentru securitate naţională- Politici externe, de securitateşi apărare.

Transformarea profundă a mecanismelor de proiectare, implementare, control şi evaluare a politicii externe

Acţiuni necesare: a) Participarea activă la operaţiuni de pace şi la alte acţiuni vizând soluţionarea crizelor internaţionale; b) Reconfigurarea strategiei de securitate energetică, în consonanţă cu strategia energetică a Uniunii Europene; c) Creşterea capacităţii de acţiune a instituţiilor care au responsabilităţi în domeniul securităţii naţionale; d) Consolidarea rolului României în cadrul NATO şi al UE, concomitent cu întărirea capacităţii de a acţiona ca vector dinamic al politicilor vizând securitatea euroatlantică; e) Prevenirea şi contracararea eficientă a terorismului internaţional, proliferării armelor de distrugere în masă şi a criminalităţii transfrontaliere.

Creşterea gradului de expertiză a personalului ce realizează controlul democratic civil asupra instituţiilor care au responsabilităţi în domeniul securităţii naţionale

a)Sprijinirea perfecţionării nivelului de expertiză al personalului civil din cadrul comisiilor de apărare, ordine publică si siguranţă naţională din Parlament

b)Perfecţionarea cadrului legislativ c)Intensificarea colaborării cu organismele neguvernamentale d)Îmbunătăţirea transparenţei în relaţiile dintre instituţiile cu responsabilităţi în domeniul

securităţii naţionale şi Parlament e)Sporirea competenţei instanţelor civile în rezolvarea unor probleme în materie de

securitate naţională;

90

Crearea unui sistem modern, eficient şi participativ de planificare, proiectare şi evaluare a politicii de securitate.

PROGRAM DE APĂRARE: Stabilirea obiectivelor de securitate şi a ameninţărilor

Interne- securitatea frontierelor, a energiei, a transporturilor, a sistemelor de aprovizionare cu resurse vitale şi a infrastructurii critice

Externe- terorismul, criminalitatea organizată, insecuritatea activităţilor financiar-bancare, a sistemelor informatice şi a celor de comunicaţii, dezastre naturale şi riscuri de mediu

Sistem de identificare şi semnalare imediată a ameninţărilor, a riscurilor şi vulnerabilităţilor Înlăturarea ameninţărilor

- responsabilităţile revin preponderent: administraţiei publice şi structurilor de ordine publică, precum şi celor care se ocupă cu prevenirea şi gestiunea urgenţelor civile, securitatea frontierelor şi garda de coastă; structurilor de informaţii, contrainformaţii şi securitate; organismelor de prevenire a spălării banilor şi de control al importurilor şi exporturilor strategice; structurilor militare,

Fundamentarea unui nou cadru legislativ privind transformarea instituţiilor care au responsabilităţi în domeniul securităţii naţionale, în acord cu noile cerinţe ale mediului de securitate.

Elaborarea şi implementarea unei noi concepţii privind rolul politicii de apărare în cadrul celei de securitate pentru a face faţă noilor provocări

Obiectivele politicii militare:a) asigurarea coeziunii şi coordonării strategiilor sectoriale în domeniul apărării (restructurarea şi modernizarea forţelor, integrarea efectivă în NATO, gestionarea eficientă a politicilor de personal şi a resurselor disponibile);b)dezvoltarea diplomaţiei apărării prin promovarea cooperării militare şi în domeniul securităţii, astfel încât aceasta să determine un impact vizibil asupra consolidării instituţiilor statale, consolidării dialogului strategic şi schimbului de informaţii în domeniul militar, promovării stabilităţii, încrederii şi securităţii prin cooperare

Adaptarea premiselor fundamentale ale politicii de securitate- tipologia riscurilor şi crizelor

- diplomaţie preventivă- noi misiuni ale forţelor armate - adaptarea organismului militar la noile tipuri de misiuni.

Construcţia comunităţii naţionale de informaţii pentru creşterea eficienţei, sporirea responsabilităţilor şi optimizarea folosirii resurselor în combaterea noilor riscuri şi ameninţări la adresa securităţii naţionale

comunitatea naţională de informaţii serviciul român de informaţii serviciul de informaţii externe direcţia generală de informaţii a apărării direcţia generală de informaţii şi protecţie internă (M.I.R.A.).

91

OBIECTIVE Integrarea informatiilor furnizate de componentele CNI; Stabilirea oportunităţii informării Planificarea, anticiparea şi previziunea Cooperarea şi colaborarea Protecţia surselor şi mijloacelor Îmbunătăţirea comunicării şi transformarea sistemului de educaţie şi cercetare privind

securitatea naţională - dezvoltarea componentei de relaţionare a instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii

naţionale cu autorităţi publice şi organizaţii neguvernamentale active în domenii de interes pentru problematica de securitate;

- evaluarea posibilităţilor transferului de expertiză din sfera societăţii civile către instituţiile cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, în domeniile de interes pe care mediul civic le asociază conceptului de siguranţă naţională şi modului în care se realizează securitatea naţională;

- promovarea, în societatea civilă, a specificului, legitimităţii, legalităţii şi importanţei publice a activităţilor de securitate naţională;

- identificarea intereselor, a spaţiilor comune de analiză şi dezvoltare a unor proiecte de consultare, dialog sau dezbatere cu mediul instituţional public şi organizaţii neguvernamentale interesate de domeniul securităţii naţionale;

- transmiterea mesajului instituţional şi promovarea activităţilor dedicate educaţiei de securitate în sfera legislativului, executivului şi societăţii civile.

4.7.Starea de pace – o excepţie?

Numărul mare şi cvasipermaneţa conflictelor de joasă intensitate din perioada de după al doilea război mondial şi până în prezent, ne permit să apreciem că la nivel global, starea de pace este o excepţie, iar conflictul de joasă intensitate este o normalitate a stării în care fiinţează şi acţionează actorii politico-militari pe scena internaţională contemporană;

-frecvenţa şi amploarea conflictelor de mică intensitate şi informale, începând cu anii ‘80:

Conflicte de mică intensitate intrastatale: situaţia din Spania şi Rusia, unde mişcările separatiste încearcă să pună în aplicare planuri

secesioniste; intensificarea fără precedent a războaielor civile, în special din zona central –

americană(Nicaragua, El Salvador) sau Africa-Asia (Mozambic şi Yemen); anihilarea unor reprezentanţi Hamas din zona de interes a Israelului;

Conflicte de mică intensitate interstatale: situaţia actuală dintre China şi Taiwan; situaţia existentă între Israel - Palestina - Siria şi alte state arabe, referitoare la însăşi

existenţa statului Israel în zonă;

Conflicte informale intrastatale: situaţia actuală din Franţa, unde mişcările separatist-extremiste din Normandia doresc să se

recunoască statutul de minoritate şi limba ca atare; situaţia prezentă din zona ex-sovietică, unde o serie de state ar dori să iasă de sub influenţa

Rusiei şi să fie independente cu adevărat (Ucraina etc.); situaţia din ultimii 10 ani din Republica Moldova, unde conducerea Transnistriei doreşte să

aibă dreptul la aşa-zisa autodeterminare, concomitent cu impunerea unor planuri de federalizare a ţării de către unii dintre actorii planului de pace;

92

situaţia actuală din China, unde populaţia din zona Tibet solicită dreptul la autodeterminare;

situaţia din Cipru, unde populaţia de origine greacă este în conflict cu cea turcă şi fiecare doreşte formarea unor state separate;

- conflictele interetnice ale anilor 1990 din Georgia (Abhazia, Osetia de Sud, cu tendinţe centrifugale, de asemenea, în Adjaria), Karabah;

- genocidul din Somalia şi Ruanda şi ineficienţa intervenţiilor internaţionale pentru oprirea acestuia;

Conflicte informale interstatale: situaţia actuală din Republica Moldova, unde anumiţi factori din acest stat ar dori ca

populaţia din zona Moldovei, teritoriu românesc, să fie populaţie moldovenească şi să se formeze Republica Moldova, cu graniţele între Nistru şi Carpaţii Orientali;

situaţia din Turcia, unde armata acestui stat încearcă să înfrâgă dorinţa de autodeterminare a populaţiei kurde, atât cea care locuieşte pe teritoriul acestei ţări, cât şi cea care trăieşte pe teritoriul Irakului;

situaţia actuală dintre România şi Ucraina privind delimitarea platoului continental din Marea Neagră, statutul Insulei Şerpilor şi construirea Canalului Bîstroe;

situaţia existentă între Coreea de Sud şi Japonia privind influenţa în Marea Japoniei,prin delimitarea platformei continentale în jurul unei insule nelocuite, stare similară celei amintite mai sus privind Insula Şerpilor;

Conflictele de medie intensitate generate de „civilizaţii” proprii Valului al Doilea: atacul irakian asupra Kuweitului în 1991 şi cele două conflicte din Irak, având la bază

resursele de petrol, caracteristice civilizaţiei „masificării”; „diviziunea” Iugoslaviei (proclamarea independenţei Croaţiei în 1991, a Bosniei-

Herţegovina şi a Macedoniei în 1992, împreună cu conflictele cunoscute între Serbia şi Croaţia, incendierea generală din Bosnia şi intervenţiile NATO din Serbia), provocate de naţionalism - o noţiune desuetă, prin prisma globalizării caracteristică celui de-Al Treilea Val.

În acest context, se remarcă tendinţa de comutare/escaladare a conflictului din punctul de vedere al intensităţii şi al spaţiului de manifestare, precum şi ame-ninţarea cu utilizarea de arme de distrugere în masă sau declanşarea de atrocităţi împotriva unor segmente ale populaţiei:

-urmărirea cu atenţie a evoluţiei politice din Iran, ţară care, sfidând opinia publică mondială şi sub masca utilizării în scopuri paşnice a energiei nucleare, caută să pună la punct mijloace proprii de folosire în scopuri militare a acesteia;

-monitorizarea situaţiei Coreii de Nord privind apărarea naţională nucleară.

4.8.STĂRILE EXCEPŢIONALE.

4.8.1. Ce este starea excepţională-urmarea unei declaraţii a autorităţilor statului, făcută ca răspuns la o situaţie excepţională

care prezintă o ameninţare fundamentală la adresa ţării;-declaraţia poate:

suspenda anumite funcţii normale ale guvernări; atenţiona cetăţenii să îşi schimbe comportarea normală; autoriza instituţiile guvernamentale să pună în aplicare planuri de pregătire pentru starea de

urgenţă; să restrângă sau să suspende unele libertăţi civile sau drepturi ale omului.

93

-declararea stării excepţionale poate decurge din situaţii foarte diverse:o întreprinderea unei acţiuni armate îndreptate împotriva statului de către elemente

interne sau externe; o calamităţile naturale; o tulburările interne; o epidemiile şi epizootiile;o crizele financiare sau economice;o greva generală.

-sunt situaţii obişnuite, mai ales în regimurile dictatoriale unde stările excepţionale pot dura cât durează şi regimul, iar în anumite situaţii este instituită şi legea marţială, care conferă militarilor mai multă putere de acţiune;

-alţi termeni folosiţi cu referire la situaţiile excepţionale sunt starea de urgenţă, starea de alertă, starea de asediu şi starea de necesitate.

4.8.2. Componentele esenţiale -un cadru legal, adică baza constituţională şi legislativă a stării exceptionale;-un cadru operaţional, adică structura organizaţională şi planurile strategice necesare în

starea excepţională;-deşi separate,componentele trebuie să fie compatibile; cu alte cuvinte, cadrul legal trebuie

să ia în considerare cerinţele operaţionale, iar cerinţele operaţionale trebuie să respecte cadrul legal, inclusiv legislaţia internaţională;

-preocuparile se vor concentra pe cadrul legal, examinând răspunderea în faţaparlamentului, drepturile omului şi supremaţia legii pe durata stărilor de urgenţă.

4.8.3. Complexitatea stării excepţionale-instituirea stării exceptionale duce în mod inevitabil la restrângerea activităţilor

economice, civile sau politice desfăşurate în mod normal, precum şi a drepturilor de care beneficiază în mod obişnuit cetăţenii;

-scopul este de a face faţă circumstanţelor extraordinare care au dus la starea de măsuri speciale;

-există pericolul ca guvernul să profite de starea excepţională pentru a instituirestricţii nejustificate:

-ale drepturior omului şi libertăţilor civile;-pentru a neutraliza opozanţii politici; -a amâna alegerile;-alte scopuri în beneficiu propriu care ar fi mai greu de atins în împrejurări normale.

-în unele ţări a existat tendinţa de a menţine stări exceptionale timp de mai mulţi ani sau chiar decenii, mult timp după ce motivul iniţial dispăruse;

-nu trebuie minimalizat pericolul ca o „dictatură constituţională” să apară ca urmare a unei stări excepţionale.

4.8.4. Principii fundamentale ce trebuie respectate-constituţia sau legislaţia unei ţări definesc:

-împrejurările care pot duce la instituirea unei stări excepţionale;-procedurile care trebuie urmate;-limitările împuternicirilor speciale care pot fi invocate;-drepturile care pot fi suspendate.

-deşi fiecare ţară îşi defineşte propriile practici, există norme internaţionale care pot fi folosite orientativ:

Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale;

94

Convenţia Internaţională privind Drepturile Civile şi Politice.

4.8.5. Principii de aplicat-caracterul temporar: acesta se referă la natura excepţională a declarării stării speciale;-ameninţare excepţională: criza trebuie să reprezinte un pericol real, actual sau cel puţin

iminent, la adresa comunităţii;-declararea: starea exceptională trebuie anunţată în mod public; în acest fel cetăţenii sunt

informaţi cu privire la situaţia legală şi se reduce posibilitatea creării unei stări exceptionale de facto, adică o situaţie în care statul restrânge drepturile omului fără a declara oficial o starea speciala;

-comunicarea: măsurile luate trebuie aduse la cunoştinţa celorlalte state şi aorganismelor care veghează la aplicarea tratatului;

-proporţionalitatea: măsurile luate pentru a face faţă crizei trebuie să fie proporţionale cu gravitatea situaţiei excepţionale pentru aria de aplicare, conţinutul efectiv şi durata acestor măsuri;

-legalitatea: pe durata stării exceptionale, drepturile omului şi libertăţile fundamentale trebuie să respecte limitele stipulate de instrumentele relevante ale dreptului internaţional şi legislaţiei naţionale; starea declarata nu implică o suspendare temporară a supremaţiei dreptului, nici nu îi îndreptăţeşte pe guvernanţi să încalce principiul legalităţii, pe care trebuie să îl respecte în orice împrejurare;

-intangibilitatea: se referă la drepturile fundamentale de la care nu se poate face derogare, nici măcar în situaţii exceptionale:

-dreptul la viaţă;-interzicerea torturii;-abolirea sclaviei;-neaplicarea legislaţiei post facto şi alte garanţii juridice;-dreptul la personalitate juridică;-libertatea de gândire, conştiinţă şi religie;

-prevederi cu caracter umanitar care trebuie să rămână inviolabile:-tratamentul uman aplicat tuturor persoanelor private de libertate;-interzicerea luării de ostatici şi incarcerarea nerecunoscută ca atare;-protecţia drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor;-interzicerea propagandei care instigă la război sau la ură naţională, rasială sau religioasă;

-garanţii procedurale şi de altă natură, menite să asigure integritatea sistemului judiciar.

4.8.6. Împuterniciri speciale ce pot fi acordate -sunt acordate guvernului în virtutea Constituţiei sau a legilor în vigoare;

- sunt foarte diverse:-limitarea libertăţii presei şi interzicerea reuniunilor publice;-desfăşurarea de forţe armate în interiorul ţării;-evacuarea populaţiei din locuinţe şi de la locurile de muncă;-percheziţionarea locuinţălor şi a altor spaţii private fără mandat; -arestări fără formularea de acuzaţii;-confiscarea proprietăţii private (cu sau fără compensaţie) şi/sau distrugerea acesteia;-reglementarea funcţionării întreprinderilor private; -amestecul în tranzacţiile financiare şi reglementările privind exporturile;-adoptarea de legi speciale pentru a pedepsi nerespectarea reglementărilor de urgenţă.-constituirea/interzicerea la nevoie a unor organe judiciare speciale/ extraordinare.

95

4.8.7. Restricţii strategice-răspunderea guvernării trebuie să rămână la autorităţile civile la nivel naţional şi local; -forţele de securitate care acordă sprijin autorităţilor civile au un rol subsidiar;-împiedicarea abuzului de putere specială;-executivul să nu aibă autoritatea exclusivă de a declara stări exceptionale;-necesitatea ratificării de către parlament a deciziei executivului – adesea prin vot calificat; -guvernele, controlate de Parlament, trebuie să furnizeze o justificare bine argumentată atât

a deciziei lor de a declara stari exceptionale cât şi a măsurilor specifice, adaptate situaţiei;-Parlamentele sa dispuna de capacitatea de a reconsidera starea excepţională la intervale

regulate şi de a o suspenda dacă este necesar;-principiul supremaţiei civile asupra sectorului de securitate să nu poată fi ameninţat;-răspunderea post hoc în faţa Parlamentului trebuie garantată prin lege;

4.8.8. Rolul sistemului judiciar-trebuie să continue să asigure dreptul la o judecată imparţială;-trebuie să ofere persoanelor un mijloc eficient de recurs în eventualitatea că

oficialităţile guvernamentale le încalcă drepturile;-pentru ca drepturile nederogabile să nu fie încălcate, dreptul de a deschide o acţiune pe

chestiuni referitoare la legalitatea măsurilor exceptionale trebuie să fie garantat prin independenţa puterii judecătoreşti;

-tribunalele vor juca un rol major în luarea de decizii privind legalitatea declarării stării exceptionale ca şi în reevaluarea legalităţii anumitor măsuri excepţionale.

4.8.9. Rolul societăţii civile şi comunităţii internaţionale-este în interesul vital al statului să gestioneze stările excepţionale în mod responsabil şi

justificabil;-situaţiile excepţionale influenţează şi relaţiile unui stat cu vecinii săi şi pot avea efecte

asupra comunităţii internaţionale; -statele ar trebui să fie interesate ca declararea şi punerea în aplicare a stărilor excepţionale

să respecte anumite limite şi să se facă în conformitate cu normele internaţionale;-comunitatea internaţională trebuie să joace un rol activ în asigurarea respectării acestor

norme de către state şi să coopereze cu guvernele respective pentru a asigura revenirea rapidă la normalitate şi reinstaurarea ordinii constituţionale care garantează deplina exercitare a drepturilor.

4.8.10. Care autoritate a statului poate declara starea excepţională-statele dispun de mecanisme legale care reglementează declararea stărilor excepţionale şi

punerea în aplicare a derogărilor;-prerogativa declarării stării exceptionale presupune trei proceduri:

Executivul declară starea excepţională şi este obligat să informeze Parlamentul într-o perioadă de timp precizată;

Executivul declară starea excepţională, dar aceasta trebuie ratificată de Parlament înainte de luarea măsurilor de excepţie;

Parlamentul însuşi declară starea excepţională.

4.9. Starea de urgenţă

96

Starea de urgenţă priveşte situaţii de criză ce impun măsuri excepţionale care se instituie în cazuri determinate de apariţia unor pericole grave la adresa apărării ţării şi securităţii naţionale, a democraţiei constituţionale ori pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea urmărilor unor dezastre.

Starea de urgenţă reprezintă ansamblul de măsuri excepţionale de natură politică, economică şi de ordine publică aplicabile pe întreg teritoriul ţării sau în unele unităţi administrativ-teritoriale care se instituie în următoarele situaţii:

existenţa unor pericole grave actuale sau iminente privind securitatea naţională ori funcţionarea democraţiei constituţionale;

iminenţa producerii ori producerea unor calamităţi care fac necesară prevenirea, limitarea sau înlăturarea, după caz, a urmărilor unor dezastre. Starea de urgenţă poate fi instituită şi menţinută numai în măsura cerută de situaţiile care le

determină şi cu respectarea obligaţiilor asumate de România potrivit dreptului internaţional.

Pe durata stării de urgenţă sunt interzise:-limitarea dreptului la viaţă, cu excepţia cazurilor când decesul este rezultatul unor

acte licite de război;-tortura şi pedepsele ori tratamentele inumane sau degradante;-condamnarea pentru infracţiuni neprevăzute ca atare, potrivit dreptului naţional sau

internaţional;-restrângerea accesului liber la justiţie.

Pe durata stării de urgenţăexerciţiul unor drepturi şi libertăţi fundamentale poate fi restrâns, cu excepţia drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale prevăzute în legislaţie, numai în măsura în care situaţia o cere, şi cu respectarea Constituţiei României, republicată.

La instituirea stării de urgenţă, unele atribuţii ale administraţiei publice centrale de specialitate şi ale administraţiei publice locale trec în competenţa autorităţilor militare şi a altor autorităţi publice, prevăzute în decretul de instituire a stării de urgenţă. Autorităţile civile ale administraţiei publice continuă exercitarea atribuţiilor care nu au fost transferate autorităţilor mai sus au obligaţia de a acorda sprijin acestora.

Conducătorii autorităţilor publice, ai celorlalte persoane juridice, precum şi persoanele fizice au obligaţia să respecte şi să aplice toate măsurile stabilite în ordonanţa de urgenţă, în actele normative conexe, precum şi în ordonanţele militare sau în ordine, specifice stării instituite.

În situaţia în care Parlamentul nu încuviinţează starea instituită, preşedintele României revocă de îndată decretul, măsurile dispuse încetându-şi aplicabilitatea.

În funcţie de evoluţia situaţiilor de pericol, preşedintele României, cu încuviinţarea Parlamentului, poate prelungi durata stării instituite şi poate extinde sau restrânge aria de aplicare a acesteia.Prelungirile se dispun în condiţiile prevederilor de ordonanţă.

În cazul înlăturării situaţiilor de pericol, înainte de expirarea termenului stabilit, încetarea aplicării măsurii excepţionale se dispune prin decret, cu încuviinţarea prealabilă a Parlamentului.

În cazul instituirii stării de urgenţă în temeiul legii coordonarea aplicării măsurilor dispuse prin decret revine Ministerului Administraţiei şi Internelor.

97

În condiţiile acestea, Poliţia Comunitară poate fi militarizată, în totalitate sau numai în anumite unităţi administrativ-teritoriale, desfăşurându-şi activitatea în subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor.

În cazul acesta, Ministerul Apărării sprijină forţele Ministerului Administraţiei şi Internelor, la cererea acestuia, în baza aprobării CSAT, în limitele şi condiţiile stabilite de acesta.

Forţele Ministerului Apărării Naţionale pot acorda sprijin numai în misiuni pentru care au pregătirea şi dotarea corespunzătoare.

Pe durata stării de urgenţă, instituită în temeiul gestionarea măsurilor dispuse revine Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, sub conducerea nemijlocită a ministrului administraţiei şi internelor şi în coordonarea Primului-ministru.

Pentru aplicarea măsurilor prevăzute în decretul de instituire a stăriistării de urgenţă, autorităţile militare, precum şi celelalte autorităţi publice au următoarele atribuţii şi răspunderi:

să dispună depunerea temporară, la organele de poliţie de pe raza judeţului sau a municipiului Bucureşti, a armelor, muniţiilor şi materialelor explozive aflate asupra populaţiei şi să procedeze la căutarea celor nedepuse în termenul stabilit, urmând ca la încetarea măsurii excepţionale acestea să fie înapoiate celor în drept să le deţină;

să dispună închiderea temporară a societăţilor care comercializează arme şi muniţii şi să instituie paza acestora;

să efectueze controale asupra unor persoane sau locuri, când acestea se impun; să suspende, temporar, apariţia sau difuzarea unor publicaţii sau unor emisiuni ale

posturilor de radio ori de televiziune; să emită ordonanţe militare sau ordine, după caz;

În exercitarea atribuţiilor ce le revin pe durata stării de urgenţă, autorităţile pot emite ordonanţe militare, respectiv ordine, care sunt obligatorii,conform legii.

În funcţie de situaţia operativă concretă din unităţile administrativ-teritoriale în care a fost instituită starea de urgenţă, CSAT poate dispune ca unităţile militare din forţele destinate apărării să fie trecute în trepte superioare ale capacităţii de luptă, potrivit planurilor întocmite, inclusiv completarea lor cu resurse umane şi materiale, conform organizării la război.

Pe timpul stării de urgenţă,CSAT, în limitele prevăzute de legea sa organică, poate prelungi durata îndeplinirii îndatoririlor militare ale cetăţenilor.

Ordonanţele militare se emit în limitele stabilite prin decretul de instituire a măsurii excepţionale,de comandanţii de mari unităţi în raza teritorială pentru care au fost împuterniciţi de şeful Statului Major General, când starea de urgenţă este numai în anumite zone.

Ordonanţa militară sau ordinul cuprinde:-titlul şi numărul;-autoritatea emitentă;-baza legală a emiterii;-perioada de aplicare;-modul de aducere la cunoştinţa populaţiei

Pe durata stării de urgenţă, instituită legal se pot dispune următoarele:

98

aplicarea planurilor aprobate, conform dispoziţiilor ordonanţei de urgenţă şi ale decretului de instituire;

organizarea şi asigurarea cu prioritate a transporturilor pentru nevoile autorităţilor publice stabilite să acţioneze;

închiderea frontierei de stat, în întregime sau în zona în care a fost instituită starea de urgenţă, intensificarea controlului la punctele de trecere a frontierei care rămân deschise, precum şi supravegherea frontierei pe toată lungimea sa.

Pe durata stării de urgenţă, instituită în temei legal autorităţile şi instituţiile publice, agenţii economici şi populaţia sunt obligate să respecte şi să aplice prevederile legale speciale pe domeniu, precum şi măsurile dispuse de autorităţile competente.

Autorităţile militare şi celelalte autorităţi publice, cărora le revin îndatoriri în temeiul ordonanţei de urgenţă, au obligaţia ca, în termen de 90 de zile de la data intrării ei în vigoare, să elaboreze planuri de cooperare şi de acţiune specifice, să stabilească forţele şi mijloacele necesare punerii lor în aplicare şi să asigure cunoaşterea de către personalul din structurile subordonate a obligaţiilor ce îi revin.

În termen de 60 de zile de la încetarea stării de urgenţă, preşedintele României prezintă Parlamentului o informare asupra evenimentelor care au determinat instituirea acestora, acţiunile întreprinse şi măsurile necesare prevenirii unor astfel de situaţii.

4.10.STAREA DE ASEDIU

Starea de asediu priveste situaţii de criză ce impun măsuri excepţionale care se instituie în cazuri determinate de apariţia unor pericole grave la adresa apărării ţării ş securităţii naţionale, a democraţiei constituţionale ori pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea urmărilor unor dezastr

Starea de asediu reprezintă ansamblul de măsuri excepţionale de natură politică, militară, economică, socială şi de altă natură aplicabile pe întreg teritoriul ţării ori în unele unităţi administrativ-teritoriale, instituite pentru adaptarea capacităţii de apărare a ţării la pericole grave, actuale sau iminente, care ameninţă suveranitatea, independenţa, unitatea sau integritatea teritorială a statului.

În cazul instituirii stării de asediu se pot lua măsuri excepţionale aplicabile pe întreg teritoriul ţării ori în unele unităţi administrativ-teritoriale.

Starea de asediu poate fi instituită şi menţinută numai în măsura cerută de situaţiile care le determină şi cu respectarea obligaţiilor asumate de România potrivit dreptului internaţional.Art.32.- Pe durata stării de asediu sunt interzise:

-limitarea dreptului la viaţă, cu excepţia cazurilor când decesul este rezultatul unor acte licite de război;-tortura şi pedepsele ori tratamentele inumane sau degradante;-condamnarea pentru infracţiuni neprevăzute ca atare, potrivit dreptului naţional sau internaţional;-restrângerea accesului liber la justiţie.

Pe durata stării de asediu,exerciţiul unor drepturi şi libertăţi fundamentale poate fi restrâns, cu excepţia drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale prevăzute la in lege, numai în măsura în care situaţia o cere, şi cu respectarea Constituţiei României, republicată.

La instituirea stării de asediu , unele atribuţii ale administraţiei publice centrale de specialitate şi ale administraţiei publice locale trec în competenţa autorităţilor militare şi a altor autorităţi publice, prevăzute în decretul de instituire a stării de asediu. Autorităţile civile ale

99

administraţiei publice continuă exercitarea atribuţiilor care nu au fost transferate autorităţilor prevăzute mai sus şi au obligaţia de a acorda sprijin acestora.

Conducătorii autorităţilor publice, ai celorlalte persoane juridice, precum şi persoanele fizice au obligaţia să respecte şi să aplice toate măsurile stabilite în prezenta ordonanţă de urgenţă, în actele normative conexe, precum şi în ordonanţele militare sau în ordine, specifice stării de asediu.

În situaţia în care Parlamentul nu încuviinţează starea instituită, preşedintele României revocă de îndată decretul, măsurile dispuse încetându-şi aplicabilitatea.

În funcţie de evoluţia situaţiilor de pericol, preşedintele României, cu încuviinţarea Parlamentului, poate prelungi durata stării instituite şi poate extinde sau restrânge aria de aplicare a acesteia. Prelungirile se dispun în condiţiile prevederilor de ordonanţă.

În cazul înlăturării situaţiilor de pericol, înainte de expirarea termenului stabilit, încetarea aplicării măsurii excepţionale se dispune prin decret, cu încuviinţarea prealabilă a Parlamentului.

În cazul instituirii stării de asediu în temeiul legii coordonarea apli cării măsurilor dispuse prin decret revine Ministerului Administraţiei şi Internelor.

În condiţiile acestea, Poliţia Comunitară poate fi militarizată, în totalitate sau numai în anumite unităţi administrativ-teritoriale, desfăşurându-şi activitatea în subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor.

În cazul acesta Ministerul Apărării sprijină forţele Ministerului Administraţiei şi Internelor, la cererea acestuia, în baza aprobării CSAT, în limitele şi condiţiile stabilite de acesta.

Forţele Ministerului Apărării Naţionale pot acorda sprijin numai în misiuni pentru care au pregătirea şi dotarea corespunzătoare.

Pe durata stării de urgenţă, instituită în temeiul gestionarea măsurilor dispuse revine Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, sub conducerea nemijlocită a ministrului administraţiei şi internelor şi în coordonarea primului-ministru.

Pentru aplicarea măsurilor prevăzute în decretul de instituire a stării stării de asediu, autorităţile militare, precum şi celelalte autorităţi publice au următoarele atribuţii şi răspunderi:

să dispună depunerea temporară, la organele de poliţie de pe raza judeţului sau a municipiului Bucureşti, a armelor,muniţiilor şi materialelor explozive aflate asupra populaţiei şi să procedeze la căutarea celor nedepuse în termenul stabilit, urmând ca la încetarea măsurii excepţionale acestea să fie înapoiate celor în drept să le deţină;

să dispună închiderea temporară a societăţilor care comercializează arme şi muniţii şi să instituie paza acestora;

să efectueze controale asupra unor persoane sau locuri, când acestea se impun; să suspende, temporar, apariţia sau difuzarea unor publicaţii sau unor emisiuni ale

posturilor de radio ori de televiziune; să emită ordonanţe militare sau ordine, după caz;”

În exercitarea atribuţiilor ce le revin pe durata stării de asediu, autorităţile pot emite ordonanţe militare, respectiv ordine, care sunt obligatorii,conform legii.

În funcţie de situaţia operativă concretă din unităţile administrativ-teritoriale în care a fost instituită starea de asediu, CSAT poate dispune ca unităţile militare din forţele destinate apărării să fie trecute în trepte superioare ale capacităţii de luptă, potrivit planurilor întocmite, inclusiv completarea lor cu resurse umane şi materiale, conform orga-nizării la război.

Pe timpul stării de urgenţă,CSAT, în limitele prevăzute de legea sa organică, poate prelungi durata îndeplinirii îndatoririlor militare ale cetăţenilor.

Ordonanţele militare se emit în limitele stabilite prin decretul de instituire a măsurii excepţionale, de comandanţii de mari unităţi în raza teritorială pentru care au fost împuterniciţi de şeful Statului Major General, când starea de asediu a fost instituită în anumite unităţi administrativ-teritoriale;

100

Ordonanţa militară sau ordinul cuprinde:-titlul şi numărul;-autoritatea emitentă;-baza legală a emiterii;-perioada de aplicare;-modul de aducere la cunoştinţa populaţiei

Pe durata stării de asediu se pot dispune următoarele măsuri:-aplicarea planurilor de acţiune specifice şi de cooperare aprobate, precum şi luarea

altor măsuri care se impun;-organizarea şi asigurarea cu prioritate a transporturilor pentru nevoile autorităţilor

publice stabilite să acţioneze;-închiderea frontierei de stat, în întregime sau în zona în care a fost instituită starea

de urgenţă, intensificarea controlului la punctele de trecere a frontierei care rămân deschise, precum şi supravegherea frontierei pe toată lungimea sa.Pe durata stării de asediu, instituită legal autorităţile şi instituţiile publice, agenţii

economici şi populaţia sunt obligate să respecte şi să aplice prevederile legale speciale pe domeniu, precum şi măsurile dispuse de autorităţile competente.

4.11. Starea de mobilizare si de razboi

4.11.1. Delimitari conceptuale

Starea de mobilizare reprezinta totalitatea masurilor extraordinare ce se pot institui, in principal, in domeniile politic, economic, social, administrativ, diplomatic, juridic si militar, planificate si pregatite pe timp de pace, precum si a actiunilor desfasurate pentru aplicarea acestora, potrivit legii, la aparitia sau iminenta unei amenintari grave care poate afecta suveranitatea, independenta si unitatea statului, integritatea teritoriala a tarii si democratia constitutionala.

Starea de razboi reprezinta totalitatea masurilor extraordinare care se pot institui, in principal, in domeniile politic, economic, social, administrativ, diplomatic, juridic si militar, in vederea exercitarii dreptului inerent al statului la autoaparare individuala sau colectiva.

Mobilizarea poate fi partiala sau totala. Mobilizarea partiala consta in aplicarea succesiva si limitata a masurilor si a actiunilor

prevazute prin lege, in una sau mai multe unitati administrativ-teritoriale, precum si pentru anumite elemente ale fortelor destinate apararii. Economia poate fi mobilizata in totalitate, in unitatile administrativ-teritoriale unde s-a declarat aceasta stare . La nivel national, pot fi mobilizati operatorii economici si institutiile publice din domeniile de activitate necesare sustinerii efortului de aparare.

Mobilizarea totala consta in aplicarea masurilor si actiunilor prevazute prin lege pe intregul teritoriu al statului.

Pe timpul starii de mobilizare partiala sau totala ori al starii de razboi se pot dispune, cu respectarea prevederilor Constitutiei Romaniei, republicata, masuri pentru restrangerea exercitiului unor drepturi sau libertati fundamentale.

4.11.2. Declararea starii de mobilizare partiala sau totala si a starii de razboi, precum si incetarea acestora

101

Mobilizarea partiala sau totala si starea de razboi se declara potrivit prevederilor Constitutiei Romaniei, republicata.

Parlamentul declara, prin hotarare, in sedinta comuna, mobilizarea partiala, totala, demobilizarea sau, in exclusivitate, starea de razboi. Parlamentul aproba sau respinge, anterior sau ulterior emiterii, dupa caz, decretul Presedintelui Romaniei de declarare a mobilizarii partiale sau totale ori a demobilizarii.

Presedintele Romaniei poate declara, cu aprobarea prealabila a Parlamentului, prin decret, contrasemnat de primul-ministru, mobilizarea sau demobilizarea, dupa caz, a fortelor destinate apararii. Numai in cazuri exceptionale, hotararea Presedintelui se supune ulterior aprobarii Parlamentului, in cel mult 5 zile de la adoptare.

Hotararea Parlamentului privind declararea starii de mobilizare sau a starii de razboi sau decretul Presedintelui Romaniei privind declararea starii de mobilizare se publica imediat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, si cuprinde, dupa caz:

-motivele care au impus declararea mobilizarii sau a starii de razboi; -tipul mobilizarii; -unitatea sau unitatile administrativ-teritoriale in care se declara mobilizarea, elementele

fortelor destinate apararii, precum si, la nivel national, operatorii economici si institutiile publice din domeniile de activitate necesare sustinerii efortului de aparare;

-masurile de prima urgenta care urmeaza a fi luate, precum si nominalizarea documentelor care includ activitatea operatorilor economici si a institutiilor publice care se mobilizeaza si urmeaza a fi puse in aplicare;

-drepturile si libertatile fundamentale al caror exercitiu se restrange, conform prevederilor constitutionale, pe timpul mobilizarii sau al starii de razboi;

-autoritatile militare si civile desemnate pentru executarea prevederilor hotararii Parlamentului sau ale decretului Presedintelui Romaniei si competentele acestora, inclusiv cele transferate de la alte autoritati;

-alte prevederi, daca se considera necesare. Hotararea Parlamentului sau decretul Presedintelui Romaniei privind starea de

mobilizare/de razboi se transmite imediat Guvernului si celorlalte autoritati publice cu atributii in domeniul apararii si securitatii nationale, care raspund de punerea in aplicare a prevederilor acesteia/acestuia.

Hotararea Parlamentului privind declararea starii de mobilizare sau a starii de razboi, precum si decretul Presedintelui Romaniei privind declararea starii de mobilizare se transmit, pentru informarea populatiei, imediat si in mod corect, prin toate mijloacele de comunicare in masa Dispozitiile de mai sus se aplica in mod corespunzator si hotararii Parlamentului privind incetarea starii de mobilizare sau a starii de razboi, precum si decretului Presedintelui Romaniei privind declararea incetarii starii de mobilizare. 4.11.3. Sistemul national de mobilizare Sistemul national de mobilizare cuprinde:

-structuri de conducere si de executie; -resursele; -infrastructura si relatiile aferente;-atributii, potrivit prevederilor legii si ale altor acte normative, in domeniul mobilizarii. Conducerea sistemului national de mobilizare:

- Parlamentul;- Presedintele Romaniei;-Consiliul Suprem de Aparare a Tarii; -Guvernul;

102

-alte autoritati publice cu atributii in domeniul apararii si securitatii nationale. Pe timpul starii de mobilizare sau al starii de razboi, Presedintele Romaniei informeaza

Parlamentul despre masurile luate in calitate de comandant al fortelor armate. Ministerul Apararii Nationale- destinatie:- coordoneaza unitar planificarea si evaluarea pregatirii pentru mobilizare a fortelor

destinate apararii;-monitorizeaza executarea acestor activitati, prin Statul Major General si structurile

specifice din cadrul celorlalte institutii/autoritati publice cu atributii in domeniul apararii si securitatii nationale;

- indeplinind in acest scop urmatoarele atributii: o analizeaza nevoile de aparare si propune Consiliului Suprem de Aparare a

Tarii masurile privind organizarea si inzestrarea fortelor destinate apararii si pregatirii populatiei;

o inainteaza propuneri Consiliului Suprem de Aparare a Tarii pentru declararea mobilizarii si demobilizarii fortelor destinate apararii;

o planifica, organizeaza si desfasoara pe timp de pace pregatirea pentru mobilizare a fortelor destinate apararii, a populatiei, a persoanelor din conducerea autoritatilor publice centrale si locale, precum si a operatorilor economici si institutiilor publice, cu sarcini la mobilizare si razboi, in vederea indeplinirii atributiilor ce le revin pentru apararea tarii;

o evalueaza pe timp de pace, in cooperare cu Oficiul Central de Stat pentru Probleme Speciale, activitatea operatorilor economici si a institutiilor publice cu sarcini si atributii pentru asigurarea Armatei Romaniei (armata) cu resurse materiale la mobilizare si razboi;

o monitorizeaza activitatea operatorilor economici militarizati pentru satisfacerea cererilor armatei;

o asigura generarea si regenerarea fortelor armatei, potrivit actelor normative in domeniu .

o Conducerea mobilizarii fortelor destinate apararii constituie atributul fiecarei institutii cu atributii in domeniu, pentru structurile subordonate sau coordonate.

Conducerea mobilizarii fortelor armatei:

o constituie atributul sefului Statului Major General;o se realizeaza la nivel strategic din Centrul de conducere a mobilizarii, constituit la Statul

Major General; o prin Grupa centrala de conducere a mobilizarii.

Oficiul Central de Stat pentru Probleme Speciale asigura punerea in aplicare a Planului de mobilizare a economiei nationale pentru aparare si a sistemului de prioritati si alocare a resurselor pentru aparare, in conditiile legii.

Pe timpul starii de mobilizare sau al starii de razboi, la nivel de executie, sistemul national de mobilizare se compune din:

-fortele destinate apararii; -autoritatile publice; -serviciile publice deconcentrate si serviciile comunitare; -institutiile publice si operatorii economici a caror activitate este nemijlocit legata

de asigurarea resurselor necesare mobilizarii si ducerii razboiului;-resursele;- infrastructura;

103

-relatiile aferente. Elementele sistemului national de mobilizare, la nivel de executie, raspund de executarea

masurilor si indeplinirea actiunilor privind starea de mobilizare sau starea de razboi, fiecare in domeniul sau de activitate, potrivit legii.

Daca este necesar, acestea constituie structuri specifice, din aparatul propriu si/sau din unitati aflate in subordine, in coordonare sau sub autoritate, pentru organizarea, coordonarea si executarea sarcinilor ce le revin.

In exercitarea atributiilor ce le revin potrivit legii, urmatoarele autoritati militare pot emite, pe toata perioada starii de mobilizare sau a starii de razboi, ordonante militare, care sunt obligatorii:

-ministrul apararii nationale si seful Statului Major General, pe intregul teritoriu al tarii; -comandantii militari din judete, numiti de Consiliul Suprem de Aparare a Tarii, pentru

judetele respective; -comandantii de garnizoane, pentru garnizoana respectiva. Ordonanta militara cuprinde:

-titlul si numarul; -autoritatea emitenta; -baza legala a emiterii; -perioada de aplicare; -regulile si masurile speciale care se dispun in zona de aplicare a acesteia; -sanctiunile aplicabile in cazul nerespectarii acestora; -autoritatea abilitata sa asigure aplicarea si respectarea dispozitiilor acesteia; -modul de aducere la cunostinta populatiei; -data, stampila si semnatura autoritatii emitente.

Pe timpul starii de razboi, autoritatile militare pot dispune masurile speciale conform atributiilor si raspunderilor prevazute la art. 20 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul starii de asediu si regimul starii de urgenta, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 453/2004.

In plus, acestea mai pot dispune masuri si stabili mijloace pentru: -interzicerea demisiei, pentru persoanele cu sarcini la mobilizare si razboi; -interzicerea accesului in zone sau obiective cu grad de risc ridicat din punct de vedere al

sigurantei persoanelor, in care au loc actiuni militare; -obligativitatea adapostirii populatiei in lucrarile permanente sau temporare; -suspendarea temporara a autorizatiilor de procurare a armei si/sau a permiselor de arma,

precum si suspendarea eliberarii acestor documente; -interzicerea temporara a utilizarii aparatelor de zbor si de navigatie pe apa; -interzicerea iluminatului si respectarea regulilor de camuflaj. Autoritatile militare sunt obligate sa ia toate masurile pentru reducerea la minimum a

vulnerabilitatilor asupra personalului, facilitatilor si materialelor necesare activitatilor militare fata de amenintari si riscuri.

La declararea starii de mobilizare sau a starii de razboi, unele atributii ale autoritatilor administratiei publice centrale de specialitate si ale autoritatilor administratiei publice locale pot trece in competenta autoritatilor militare, asa cum au fost prevazute in hotararea Parlamentului ori in decretul Presedintelui Romaniei privind declararea starii de mobilizare sau a starii de razboi.

Autoritatile civile ale administratiei publice continua exercitarea atributiilor care nu au fost transferate autoritatilor militare si au obligatia de a indeplini intocmai prevederile ordonantelor militare.

Pe timpul starii de mobilizare sau al starii de razboi, autoritatile civile ale administratiei publice au atributii privind:

104

-asigurarea indeplinirii masurilor stabilite si a respectarii regulilor dispuse, fiecare in domeniul sau de activitate;

-punerea la dispozitia autoritatilor abilitate a evidentei salariatilor cu obligatii militare la mobilizare si razboi;

-asigurarea indeplinirii de catre operatorii economici, institutiile publice si persoanele fizice a dispozitiilor si masurilor privind pregatirea economiei, a teritoriului si a populatiei pentru aparare;

-asigurarea indeplinirii masurilor pentru efectuarea rechizitiilor de bunuri si a prestarilor de servicii in interes public;

-asigurarea reparatiei, conform planurilor existente, a resurselor de materii prime, a produselor industriale, a bunurilor alimentare, a energiei, a transporturilor, a lucrarilor publice si a comunicatiilor;

-asigurarea punerii in aplicare a masurilor stabilite pentru rationalizarea consumurilor. Conducatorii autoritatilor publice care au atributii la mobilizare si razboi au obligatia de a

pune in aplicare documentele de mobilizare, precum si ordinele si instructiunile privind modul de actiune a structurilor proprii si a celor din sfera lor de activitate, potrivit reglementarilor legale, pe timpul starii de mobilizare sau al starii de razboi.

4.12. Locul si rolul R o m a n i e i in S - E Europei

INTERESE NATIONALEMentinera integritatii, suveranitatii,si independentei statului romanGarantarea drepturilor si libertatilor democraticeDezvoltarea economica si sociala a tariiAfirmarea identitatii nationale FACTORII DE RISC Posibile evolutii negative in plan subregionalProliferarea armelor de distrugere in masaExpansiunea retelelor teroriste si a crimei organizate transnationalaCresterea fluxului de emigranti ilegaliTraficul ilegal de persoane, arme, droguriVALORIFICAREAPOZITIEI GEOSTRATEGICE AROMANIEISpatiul central-european

viitor pol de prosperitateSpatiul sud-est european

amplificarea riscurilor neconventionaleSpatiul CSI

relatiile Federatiei Ruse cu NATO si UESpatiul Marii Negre

zona de importanta strategica NATOspatiu de tranzit pentru resurse energetice

ROMANIA tara membra a Uniunii EuropeneImplementarea programelor europeneParticiparea la dezvoltarea regionalaDezvoltarea politicilor europene de securitate si apararePromovarea stabilitatii si securitatii

105

ROMANIAtara membra a NATOGarantia securitatii si stabilitatiiAsigurarea accesului la procesul de luare a deciziilorFactor catalizator pentru accelerarea proceselor interneAdaptarea capacitatilor sale la misiunile incredintateParticiparea la procesul de democratizare si reconstructie din IRAK si AFGHANISTANROMANIAmembru activ al OSCEContribuie la imbunatatirea securitatii politice economice si de mediu pentru tarile OSCEImplicarea in actiunile OSCE din Bosnia-Hertegovina, Serbia, Georgia, Albania...Promovarea in plan politico-militar a proceselor de stabilizare si democratizare din spatiile adiacente.

4.13. România furnizor de securitate şi stabilitate în zona Mării Negre

Potenţialul militar al zonei MĂRII NEGRE este relevant, având ca exemple:- facilităţile naţionale pentru extinderea managementului spaţiului aerian al NATO către

zona Caucazului sau baze intermediare pentru transport; -perceperea regiunii ca o zonă-tampon împotriva traficului de arme şi materiale sensibile,

venind dinspre CSI;- infrastructura portuară regională, potrivită pentru proiecţia de forţe militare;- cooperarea regională în domeniul schimbului de informaţii şi implementarea măsurilor

antiterorism, ca parte a efortului general de combatere a terorismului.Regiunea a ajuns în centrul atenţiei globale, ca urmare a trei procese:-solicitările operaţionale ale NATO şi cele ale coaliţiei antiteroriste înrăzboiul global împotriva terorismului (GWOT) Marea Neagră are, din punct de vedere strategic, o situaţie specială;- descoperirea potenţialului Mării Negre şi posibilitatea creşterii relevanţei acesteia pentru

Europa;- recesiunea puterii Rusiei şi în consecinţă, şansa pentru statele din regiune de a adopta o

orientare proeuropeană;România – factor de stabilitate şi cooperare pentru securitatea zonei Mării Negre Pentru regiunea Mării Negre, zonă strategică de interes global, România este garantul

stabilităţii politice şi al participării la asigurarea securităţii energetice a Occidentului, dar şi contributorul de marcă la spaţiul de securitate comun, la stabilitatea sa democratică.

UE, NATO şi SUA vor găsi în statul nostru un partener sau aliat serios, responsabil, un lider regional care, prin resurse umane profesioniste, mijloace militare şi economice eficiente, se poate angaja politic şi poate juca un rol-cheie în stabilizarea regiunii.

Din această perspectivă, regiunea Mării Negre este „o zonã relativ micã, traversatã, în timp, de forţe provenind din nord-est (Rusia, via-Ucraina şi/sau Georgia), din sud (Turcia) şi vest (puterile europene: Franţa, Germania, Austria, Marea Britanie sau state precum România şi Bulgaria)”

Datorită poziţiei sale geografice, zona Mării Negre are răspunsuri pentru ambele probleme enunţate mai sus. Pe de o parte, reprezintă un coridor strategic unic, ce leagă Europa de Vest cu Asia Centrală şi Orientul Mijlociu, conectând cererea de resurse energetice a pieţelor europene şi americane cu resursele disponibile pe pieţele Asiei Centrale şi Mării Caspice.) Terorismul, ale cărui origini pot fi găsite în Orientul Mijlociu, reprezintă o ameninţare globală,

106

lipsită de orice fundament ideologic, ce a afectat până acum trei continente (european, american şi african).

4.13.1. Implicarea actorilor regionali

NATO şi UE trebuie să creeze strategii regionale coerente, având în vedere că ambele organizaţii au dezvoltat programe bilaterale active cu sistemele de conducte: Caspian Pipeline Consortium, Blue Stream, Odessa-Brody (deja existente), Baku-Tbilisi-Ceyhan (în construcţie), precum şi alte planuri aflate în derulare în ţările regiunii.

O parte importantă a politicii Uniunii Europene o reprezintă relaţia cu Federaţia Rusă, care acoperă un spectru variat de aspecte, variind de la cooperarea economică şi comercială până la dialog politic şi cooperare în domeniul justiţiei şi afacerilor interne.

4.13.2.Obiective strategice pe termen scurt sau mediuPrimul obieciv vizează extinderea NATO în regiunea Mării Negre. Al doilea obiectiv strategic de pe agenda atlantică este soluţionarea „conflictelor

îngheţate". Al treilea obiectiv strategic este succesul strategiei euro-atlantice în spaţiul pontico-

caucazian Al patrulea obiectiv strategic - pe termen mediu - este ca strategia euro-atlantică pentru

Marea Neagră să se bucure de o prioritate ridicată pe lista obiectivelor strategice ale Washingtonului şi Bruxellesului.

Al cincilea este un plan de acţiune concertat al Occidentului în domeniile securităţii şi dezvoltării în regiune.

4.31.3.Actori naţionali şi organizaţiile internaţionale şi securitatea Zonei extinse

Ca reacţie la procesul de extindere a NATO, Federaţia Rusă a lansat o serie de iniţiative: Comunitatea Statelor Independente, Organizaţia Tratatului de Securitate Colectivă, precum şi iniţiative similare pentru integrarea economică

Deschiderea Mării Negre a permis iniţierea şi dezvoltarea unor forme multiple de cooperare (bilaterale, trilaterale, subregionale şi regionale).Bruxellesul a elaborat o Politică Externă şi de Securitate Comună (PESC), care include scopuri, obiective, acţiuni umanitare şi de management al crizelor, precum şi de prevenire a conflictelor

În spiritul noilor dezvoltări ale lumii în care trăim, poziţia geostrategică a unui stat la Marea Neagră devine din ce în ce mai importantă.

Complexitatea naturii riscurilor şi ameninţărilor la adresa securităţii regionale Rolul acestor organizaţii NATO şi UE• România şi Bulgaria au calitatea de membru cu drepturi depline al NATO şi UE;• Turcia este membră a NATO şi a început discuţiile în vederea aderării la UE;• Rusia şi Ucraina au relaţii speciale cu NATO, fiind, în acelaşi timp, împreună cu Georgia,

membre ale Parteneriatului pentru Pace – din 1994 - şi având acorduri de parteneriat cu UE – 1996;• Oficiali din Ucraina şi Georgia şi-au declarat de curând intenţia de a strânge relaţiile cu

NATO şi UE.Strategii comune pentru statele din regiunea Mării Negre crearea unui spaţiu legitim al NATO pentru a acţiona în zonă;

• atragerea Rusiei ca partener;• coordonarea eforturilor şi intereselor comunităţii euro-atlantice;• stabilizarea statelor mai puţin dezvoltate, prin democratizare şi dezvoltare instituţională;• mobilizarea şi participării societăţii civile;

107

• dezvoltarea cooperării regionale;Rolul Mării Negre va creşte semnificativ nu numai în valorificare resurselor energetice

caspiene şi a celor proprii, dar şi în conexarea statelor riverane şi a celor din zona extinsă într-un puternic sistem regional de cooperare economică, politică, culturală şi în parametrii de securitate şi stabilitate

Prin integrarea în NATO şi U.E, România este chemată să contribuie semnificativ la estomparea efectului de falie strategică din spaţiul sud-est european, prin transformarea regiunii extinse a Mării Negre într-o zonă a stabilităţii, prosperităţii şi dezvoltării durabile, democratice.

Având în vedere diversitatea economică, civilizaţională, culturală şi militară a ţărilor din zonă, se impune elaborarea şi realizarea unui tematici prin care să se identifice efectele de confluenţă şi cele de confruntare din acest spaţiu extins al Mării Negre, cu scopul de a se evalua şi prognoza principalele direcţii de evoluţie a strategiilor de parteneriat şi de cooperare precum şi modalităţile de optimizare a acestora.

108

CAPITOLUL V

CORELAŢIE SECURITATE - APĂRARE

5.1. Apărarea Naţională

5.1.1. Elemente definitoriiApararea Nationala cuprinde ansamblul de masuri si activitati adoptate si desfasurate de

statul roman in scopul de a garanta suveranitatea nationala, independenta si unitatea statului, integritatea teritoriala a tarii si democratia constitutionala.

Activitatile privind apararea nationala sint asigurate si duse la indeplinire de catre autoritatile publice, potrivit competentelor stabilite prin Constitutie si legile tarii.

Masurile adoptate privind apararea nationala sint obligatorii pentru toti cetatenii tarii, pentru autoritatile si institutiile publice si private si pentru toti agentii economici, indiferent de forma de proprietate.

Reglementarile privind apararea nationala se intemeiaza pe: -respectarea prevederilor Constitutiei si ale legilor tarii;-principiile doctrinei militare a statului roman;-normele general-admise de dreptul international;-prevederile tratatelor la care Romania este parte.

In caz de agresiune care atenteaza la integritatea teritoriala, la existenta si la unitatea statului si a poporului roman, a carei amploare depaseste capacitatea combativa a fortelor armate organizate pe principiul suficientei defensive, riposta va cuprinde formele corespunzatoare in care vor fi angajate toate resursele umane si materiale necesare respingerii acesteia.

5.1.2. Participarea la misiuniIn interesul securitatii si apararii colective, potrivit obligatiilor asumate de Romania prin

tratate, acorduri si alte intelegeri internationale, participarea fortelor armate la actiuni militare, actiuni in sprijinul pacii sau in scopuri umanitare se aproba de Parlament, la propunerea Presedintelui Romaniei.     Desfasurarea exercitiilor si a operatiunilor de mare amploare ale fortelor armate, precum si a altor activitati care implica intrarea, stationarea ori trecerea unor unitati militare straine pe teritoriul Romaniei se aproba de Parlament, la propunerea Presedintelui Romaniei.    Pentru activitatile de natura celor prevazute la alineatul precedent, de mai mica amploare, aprobarea se da de catre Presedintele Romaniei, astfel:     - la propunerea Guvernului, pentru actiuni cu durata de pana la 90 de zile, care angajeaza forte in valoare de pana la o brigada din trupele de uscat, un grup de aviatie si o escadra navala, cu formatiunile de comanda si de sprijin aferente, dar nu mai mult de 5.000 de militari;     - la propunerea primului-ministru, pentru actiuni cu durata de pana la 60 de zile, care angajeaza forte in valoare de pana la un batalion sau divizion din trupele de uscat, o escadrila de aviatie si un divizion de nave, cu formatiunile de comanda si de sprijin aferente, dar nu mai mult de 3.000 de militari;

- la propunerea ministrului apararii nationale, pentru actiuni cu durata de pana la 45 de zile, cu forte terestre, aeriene si navale, care angajeaza maximum 2.000 de militari.     Actiunile de aceasta natura, cu durata mai mica de 30 de zile, cu forte care angajeaza mai putin de 1.000 de militari, se aproba de ministrul apararii nationale, la propunerea Statului Major General.

109

    Participarea unor unitati ale fortelor armate, in afara teritoriului Romaniei, cu efective si tehnica de lupta, la exercitii militare comune cu unitati ale altor state se aproba de Presedintele Romaniei, la propunerea ministrului apararii nationale sau a ministrului de interne, dupa caz.

5.1.3. Structura sistemului national de aparareSistemul national de aparare cuprinde:

-conducerea; -fortele;-resursele;-infrastructura teritoriala.

5.1.4.Conducerea sistemului national de aparare Este un atribut exclusiv si inalienabil al autoritatilor constitutionale ale statului si se

realizeaza de catre:-Parlament;-Presedintele Romanie; -Consiliul Suprem de Aparare a Tarii; -Guvernul Romaniei; -Ministerul Apararii Nationale;-autoritatile administratiei publice cu atributii in domeniul apararii nationale.

Pentru conducerea actiunilor militare la nivel strategic se infiinteaza, pe timp de razboi, Marele Cartier General, subordonat direct Consiliului Suprem de Aparare a Tarii. Numirea in functie a sefului Marelui Cartier General se face de catre Presedintele Romaniei, la propunerea ministrului apararii nationale.

Structura organizatorica si atributiile Marelui Cartier General se stabilesc din timp de pace prin hotarire a Consiliului Suprem de Aparare a Tarii, la propunerea ministrului apararii nationale.

Pentru asigurarea conducerii unitare pe timp de razboi, in fiecare judet si in municipiul Bucuresti se infiinteaza, prin hotarire a Consiliului Suprem de Aparare a Tarii, functia de comandant militar, subordonat Marelui Cartier General.

Atributiile comandantului militar se stabilesc din timp de pace de catre Statul Major General si se aproba prin hotarire a Consiliului Suprem de Aparare a Tarii.

Numirea comandantilor militari ai judetelor si al municipiului Bucuresti se face de catre seful Marelui Cartier General.

5.1.5. Fortele destinate apararii:-fortele armate;-fortele de protectie.

Fortele armate:-armata; -mari unitati si unitati din subordinea Ministerului Administratiei si Internelor;-forte ale serviciilor de informatii ale statului;-alte formatiuni de aparare armata organizate potrivit legii.

Fortele de protectie cuprind: -unitatile si formatiunile de protectie civila;-formatiunile sanitar-voluntare ale Crucii Rosii;-alte formatiuni ce se vor stabili prin lege.

Fortele destinate apararii desfasoara activitati de pregatire specifice, in limitele spatiului national terestru, aerian, maritim si fluvial, cu respectarea normelor de protectie a mediului.

Pentru desfasurarea acestor activitati, fortele destinate apararii folosesc poligoanele si celelalte amenajari din dotare, precum si terenurile, aeroporturile, aerodromurile, porturile, spatiile

110

si alte bunuri imobiliare stabilite impreuna cu autoritatile administratiei publice sau persoanele fizice ori juridice respective, in conditiile legii privind rechizitiile.Dupa efectuarea activitatilor prevazute la alin. 1 si 2, bunurile imobiliare respective se restituie in starea in care au fost preluate.

5.1.6. Resursele apararii nationale Se constituie din totalitatea resurselor umane, financiare, materiale si de alta natura, pe care

statul le asigura si le angajeaza in sustinerea eforturilor de aparare a tarii.Resursele umane se constituie din intreaga populatie apta de efort pentru apararea nationala.

Pregatirea populatiei pentru aparare se realizeaza potrivit legii.Cetatenii romani apti pentru serviciul militar nu pot fi numiti in functii de conducere din

institutiile autoritatilor publice, daca nu au indeplinit aceasta obligatie din motive imputabile lor.Ministrii, secretarii si subsecretarii de stat, precum si demnitarii cu rang corespunzator

acestora, prefectii, subprefectii, primarii si secretarii de la municipii, orase si comune, conducatorii agentilor economici si institutiilor publice cu sarcini la mobilizare vor fi pregatiti, in vederea indeplinirii atributiilor ce le revin pe linia apararii nationale, prin grija Statului Major General,iar modul de organizare si participare la pregatire a persoanelor avind functiile stabilite mai sus se stabileste prin hotarire a Guvernului.

Celelalte resurse, precum si pregatirea economiei si a teritoriului pentru apararea nationala se asigura in conformitate cu prevederile legii.

Cheltuielile necesare organizarii, inzestrarii, mobilizarii, intretinerii si instruirii efectivelor active si in rezerva, precum si finantarii lucrarilor de investitii ale fortelor armate se suporta din bugetul de stat si din alte fonduri legal constituite.

Infrastructura teritoriala se constituie din ansamblul lucrarilor si amenajarilor teritoriului care pot fi folosite in scopul apararii nationale.Pregatirea teritoriului pentru apararea nationala se asigura in conformitate cu prevederile legii.

Ministerele, autoritatile administratiei publice, agentii economici indiferent de forma de proprietate, au obligatia de a obtine avizul Statului Major General pentru amplasarea noilor obiective de investitii si dezvoltarea celor existente, in scopul incadrarii acestora in infrastructura sistemului national de aparare. Lista obiectivelor de investitii si dezvoltare, precum si criteriile de realizare a acestora, pentru care este obligatoriu avizul Statului Major General se stabileste prin hotarire a Guvernului.

La proclamarea starii de asediu sau de urgenta, la declararea mobilizarii ori a starii de razboi pot fi rechizitionate bunuri apartinind agentilor economici, institutiilor publice, celorlalte persoane juridice si persoanelor fizice si pot fi chemati cetateni apti de munca pentru prestari de servicii, in conditiile prevazute de lege.

Prin hotarire a Consiliului Suprem de Aparare a Tarii, agentii economici a caror activitate este nemijlocit legata de asigurarea resurselor necesare apararii pot fi militarizati. Organizarea si functionarea acestora se stabilesc prin hotarire a Guvernului.

Fortele armate vor acumula din timp de pace, in rezervele proprii, armament, tehnica de lupta si materiale care sa asigure indeplinirea misiunilor ce le revin, compensarea consumurilor si a pierderilor probabile la razboi.

Nomenclatorul si nivelurile acestor rezerve se aproba de Consiliul Suprem de Aparare a Tarii, la propunerea Ministerului Apararii Nationale si, dupa caz, a organelor de resort.

Inlocuirea periodica si transferul in economie a bunurilor din rezervele constituite se reglementeaza prin hotarire a Guvernului.

Stadiul pregatirii populatiei, economiei si teritoriului pentru aparare se verifica prin exercitii si antrenamente de mobilizare de catre Statul Major General impreuna cu Oficiul Central de Stat pentru Probleme Speciale si cu Administratia Nationala a Rezervelor Materiale, pe baza planului aprobat de Consiliul Suprem de Aparare a Tarii.

111

Institutiile si autoritatile administratiei publice, agentii economici, indiferent de forma de proprietate, au obligatia de a satisface comenzile necesare apararii nationale, integral si in termenele stabilite prin contract in timp de pace si cu prioritate in timp de razboi.

5.1.7. Organizarea armateiArmata este componenta de baza a fortelor armate, care asigura, pe timp de pace si la

razboi, integritatea intr-o conceptie unitara a activitatilor tuturor fortelor participante la actiunile de aparare a tarii.

Armata are in organizare : -organele centrale ale Ministerului Apararii Nationale; -categoriile de forte;-organele militare teritoriale.

Organele centrale ale Ministerului Apararii Nationale sint stabilite prin lege.Categoriile de forte ale armatei sint:

-fortele terestre; -fortele aeriene; -fortele maritime.

Ele au in compunere: -state majore; -comandamente de arma; -mari unitati si unitati luptatoare; -mari unitati si unitati de invatamint si de instructie;-unitati si formatiuni de asigurare de lupta si de logistica.

Organele militare teritoriale au in compunere: -centre militare zonale;-centre militare judetene;-centre militare ale sectoarelor municipiului Bucuresti.

5.1.8. Atributiile autoritatilor publice privind apararea nationalaParlamentul, Presedintele Romaniei, Guvernul Romaniei si Consiliul Suprem de Aparare a

Tarii isi exercita atributiile privind apararea nationala potrivit prevederilor constitutionale si legilor tarii.

Guvernul Romaniei raspunde de organizarea activitatilor si de aplicarea masurilor ce privesc apararea nationala si are urmatoarele atributii:

-coordoneaza activitatea ministerelor si a celorlalte autoritati ale administratiei publice pentru realizarea masurilor de asigurare a capacitatii de aparare a tarii;

-asigura alocarea si utilizarea, potrivit legii, a resurselor financiare si materiale necesare organizarii, inzestrarii si mobilizarii fortelor armate, intretinerii si instruirii efectivelor, mentinerii in stare de operativitate a tehnicii si armamentului, precum si realizarii lucrarilor de investitii pentru aparare;

-stabileste obligatiile ce revin ministerelor si agentilor economici din planul de mobilizare a economiei nationale pentru primul an de razboi;

-asigura, din timp de pace, constituirea rezervelor materiale necesare pe timp de razboi, atit pentru nevoile apararii, cit si ale populatiei;

-conduce, prin prefecti, activitatile specifice din judete si din municipiul Bucuresti.

Ministerul Apararii Nationale raspunde de infaptuirea conceptiei fundamentale de aparare a tarii in domeniul militar, in care scop:

112

-analizeaza nevoile de aparare a tarii si propune autoritatilor competente stabilite prin Constitutie si alte legi, masurile privind organizarea si inzestrarea armatei, pregatirea populatiei si a teritoriului;

-asigura pregatirea comandamentelor si instruirea efectivelor active si din rezerva;-organizeaza, din timp de pace, pregatirea de mobilizare a armatei si populatiei; face

propuneri pentru declararea mobilizarii generale sau partiale si conduce desfasurarea acesteia;-indruma si controleaza, prin Statul Major General, in colaborare cu alte autoritati

abilitate, masurile de pregatire luate de ministere, agentii economici si institutiile publice, in scopul realizarii productiei si a prestarilor de servicii pentru fortele armate, intocmirii lucrarilor de mobilizare la locul de munca si pregatirii teritoriului pentru aparare.

Ministerele, serviciile de informatii ale statului, celelalte autoritati ale administratiei publice centrale raspund de executarea masurilor de aparare a tarii, fiecare in domeniul sau de activitate, potrivit legii; conducatorii acestora prezinta rapoarte cu privire la exercitarea atributiilor privind apararea nationala, dupa caz, Parlamentului, Guvernului, Consiliului Suprem de Aparare a Tarii, anual sau ori de cite ori li se cere.

La declararea mobilizarii si a starii de razboi, ministrii de resort raspund direct de repartizarea resurselor privind: materiile prime, produsele industriale, bunurile alimentare, energia, transporturile, lucrarile publice si comunicatiile.Cerintele fortelor destinate apararii se asigura cu prioritate.

Autoritatile administratiei publice locale, potrivit competentei, au, in timp de pace si in caz de mobilizare si de razboi, in raza lor teritoriala, urmatoarele atributii:

-asigura indeplinirea de catre agentii economici, institutiile publice si persoanele fizice a dispozitiilor si masurilor privind pregatirea populatiei, economiei si a teritoriului pentru aparare;

-urmaresc si intervin pentru satisfacerea cererilor prezentate de unitatile militare existente in raza lor teritoriala pentru nevoile de mobilizare;

-indeplinesc masurile necesare pentru efectuarea de rechizitii si chemari pentru prestari de servicii potrivit legii;

-intocmesc, actualizeaza si pun la dispozitie centrelor militare judetene si ale sectoarelor municipiului Bucuresti monografia economico-militara a unitatilor administrativ-teritoriale respective;

-asigura centrelor militare zonale, judetene si ale sectoarelor municipiului Bucuresti terenurile, localurile, instalatiile de telecomunicatii, dotarile si fondurile necesare desfasurarii activitatii acestora, potrivit normelor stabilite prin hotarare a Guvernului;

-indeplinesc orice alte atributii referitoare la apararea nationala, potrivit legii.

5.2. COMPONENTA APARARII A SISTEMULUI SECURITATII NATIONALE

5.2.1 Cadrul legislativ. adaptarea la cerintele natoPrincipalele acte normative care asigura în prezent organizarea si functionarea sistemului militar sunt:

- Legea nr. 45/1994 privind apararea nationala, cu modificarile si completarile ulterioare;-Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, cu modificarile si completarile

ulterioare;- Legea nr. 46/1996 privind pregatirea populatiei pentru aparare, cu modificarile si

completarile ulterioare;- Hotarârea Guvernului nr. 618/1997 privind modul de executare a serviciului utilitar

alternativ;- Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul starii de asediu si

regimul starii de urgenta;

113

-Legea nr. 63/2000 privind planificarea apararii nationale;- Legea nr. 195/2000 privind constituirea si organizarea clerului militar;-Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare;- Legea nr. 257/2001 privind modul de actiune împotriva aeronavelor care utilizeaza

neautorizat spatiul aerian al României;- Hotarârea Guvernului nr. 582/2001 pentru aprobarea “Ghidului Carierei Militare”;- Legea nr. 182/2002 privind informatiile clasificate;- Legea nr. 477/2003 privind pregatirea economiei nationale si a teritoriului pentru aparare;- Hotarârea Guvernului nr. 172/2003 privind adaptari institutionale în perspectiva

aderarii României la NATO;- Legea nr. 22/2004 pentru aderarea României la Tratatul Atlanticului de Nord, semnat la

Washington la 4 aprilie 1949;- Legea nr. 42/2004 privind participarea fortelor armate la misiuni în afara teritoriului

statului român.Pâna la obtinerea statutului de membru NATO, în calitate de stat partener, România a

adoptat o serie de acte normative, dintre care cele mai relevante sunt:- Legea nr. 23/1996 privind ratificarea Acordului dintre statele parti la Tratatul Atlanticului

de Nord si celelalte state participante la Parteneriatul pentru Pace cu privire la statutul fortelor lor, încheiat la Bruxelles, la 19 iunie 1995;

- Legea nr. 61/2000 privind aplicarea Acordului dintre statele parti la Tratatul Atlanticului de Nord si celelalte state participante la Parteneriatul pentru Pace cu privire la statutul fortelor lor, încheiat la Bruxelles, la 19 iunie 1995;

- Legea nr. 153/2000 privind ratificarea Protocolului Aditional Suplimentar la Acordul dintre statele parti la Tratatul Atlanticului de Nord si celelalte state participante la Parteneriatul pentru Pace cu privire la statutul fortelor lor, încheiat la Bruxelles, la 19 decembrie 1995;

- Legea nr. 681/2001 privind ratificarea Acordului de Securitate între guvernul României si Organizatia Tratatului Atlanticului de Nord;

- Legea nr. 260/2002 privind ratificarea Acordului între România si Statele Unite ale Americii privind statutul fortelor Statelor Unite în România, semnat la 30 ianuarie 2001 la Washington. În cadrul procesului de armonizare legislativa în conformitate cu statutul de membru NATO, sunt în curs de pregatire o serie de reglementari sau amendamente aduse cadrului normativ existent care vizeaza domenii precum:

sistemul national de management al crizelor – va permite înfiintarea unui sistem unitar,destinat sa asigure resursele umane, materiale si financiare, precum si reglementarea pregatirii si actiunii autoritatilor publice, persoanelor fizice si juridice, în scopul prevenirii si gestionariicrizelor;

- îmbunatatirea reglementarii regimului starii de asediu si al starii de urgenta – va asigura armonizarea prevederilor cu cele existente în statele membre NATO si va genera cadrul adecvat pentru o reactie rapida în caz de amenintare, precum si pentru masuri eficiente post-criza;

- pregatirea populatiei pentru aparare – urmareste armonizarea cadrului legislativ cu cel al statelor membre;

- pregatirea economiei nationale si a teritoriului pentru aparare – va face trecerea de laun sistem centralizat, bazat pe autoritate, la îmbinarea dintre cerintele unei planificari centralizate si cele ale asigurarii resurselor de aparare în conditiile economiei de piata.

Noua Lege fundamentala a României, aprobata prin referendum în 18-19 octombrie 2003, ofera oportunitatea revizuirii legislatiei interne referitoare la fortele armate în ceea ce priveste profesionalizarea completa a acestora, precum si participarea României la apararea colectiva în cadrul NATO si operatiuni de raspuns la crize.

În acest context, noua Constitutie a României creeaza un cadru mai clar definit de gestionare a fenomenului militar, asigurând sprijinul pentru îndeplinirea obiectivelor de reforma.

114

5.2.2. Misiunile armatei românieiMisiunea fundamentala a Armatei României consta în apararea intereselor nationale ale

României,în conditiile democratiei constitutionale si ale controlului democratic si civil asupra fortelor armate. Armata trebuie sa fie pregatita sa previna, sa descurajeze si sa contracareze o eventuala agresiune armata împotriva României si aliatilor sai.

Misiunile Armatei României sunt:a. contributia la securitatea României pe timp de pace;b. apararea României si a Aliatilor sai;c. promovarea stabilitatii regionale si globale, inclusiv prin utilizarea diplomatiei

apararii;d. sprijinirea institutiilor statului si a autoritatilor locale în caz de urgente civile.În vederea îndeplinirii misiunilor, fortele Armatei României vor fi restructurate si

modernizate vizând urmatoarele cerinte specifice: Contributia la securitatea României pe timp de pace- Apararea spatiului aerian al României

Armata României asigura controlul si protectia spatiului aerian, precum si îndeplinirea obligatiilor asumate în cadrul NATO privind contributia la NATINEADS.

- Contributia la asigurarea integritatii apelor maritime teritoriale, zonelor contigua sieconomica exclusiva

Armata României acorda sprijin Politiei de Frontiera, în scopul asigurarii integritatii apelormaritime teritoriale, zonelor contigua si economica exclusiva. În anumite circumstante, armata asigura sprijinul necesar pentru supravegherea, paza si protejarea intereselor României în acestezone.

-Colectarea, procesarea, analiza si diseminarea informatiilor militareArmata României, prin structuri specializate, desfasoara activitati de culegere de date si

informatii, procesare, analiza si diseminare a informatiilor din domeniul apararii, pentru punerea la dispozitia factorilor de decizie politica, politico-militara si militara a datelor necesare exercitarii actului de conducere si comanda, precum si pentru schimbul de date cu aliati si parteneri. În acest domeniu, se asigura sprijinul informativ si cooperarea cu alte institutii guvernamentale specializate.

- Extragerea si evacuarea cetatenilor români din strainatateArmata României desfasoara sau participa la actiuni specifice de extragere si evacuare a

cetatenilor români din strainatate, a caror viata este în pericol, în cazul în care aplicarea masurilor de interventie cu mijloace nonmilitare se dovedeste insuficienta. În functie de situatie, coopereaza cu aliatii sau partenerii sai.

- Asigurarea securitatii facilitatilor, transporturilor si comunicatiilor militareSecuritatea facilitatilor si comunicatiilor militare este asigurata permanent. Acelasi regim e

asigurat si bazelor/facilitatilor militare puse la dispozitia Aliantei prin Sprijinul Natiunii Gazda. Armata asigura protectia transporturilor de echipament, tehnica si personal militar pe teritoriul României.

- Asigurarea serviciilor de ceremonie, protectie si protocolArmata asigura personalul specializat pentru ceremonii militare si activitati de protocol de

stat, precum si pentru protectia personalitatilor militare, române si straine, pe teritoriul României.

5.2.3. Apararea României si a aliatilor sai

a) Respingerea unei agresiuni armate împotriva României sau aliatilor sai, în cadrul apararii colective a NATO

În cazul unei agresiuni armate, Armata României actioneaza pentru respingerea acesteia,

115

sprijinind si beneficiind de sprijin din partea aliatilor, în baza Tratatului de la Washington. În acest scop, accentul se va muta de la fortele teritoriale (in place) spre fortele dislocabile cu nivel de capacitate operationala diferentiat, cu capabilitati adecvate, cu autosustinere în teatru, capabile sa opereze întrunit sub comanda nationala sau NATO.

b) Sprijin pentru asigurarea functionarii institutiilor guvernamentale si protectia populatiei

Armata României acorda sprijin institutiilor abilitate ale statului pentru asigurarea continuitatii capacitatilor vitale de comunicatii si protectia elementelor de infrastructura, precum si a obiectivelor economice cu grad ridicat de risc bacteriologic, chimic, radiologic sau nuclear. De asemenea, armata acorda sprijin pentru protectia transporturilor terestre, aeriene, maritime si fluviale

.5.2.4. Promovarea stabilitatii regionale si globale, inclusiv prin utilizarea diplomatiei apararii

a) Participarea la operatii de raspuns la crize (CRO)Armata României participa la operatii de raspuns la crize conduse de NATO, UE, OSCE si

ONU. România va contribui la aceste operatii cu contingente nationale sau contingente în cadrul formatiunilor multinationale si initiativelor regionale. Fortele destinate pentru îndeplinirea acestei cerinte vor fi selectate din acelasi set unic de forte.

b) Participarea la operatii de asistenta umanitara în afara teritoriului RomânieiArmata României contribuie la operatii de asistenta umanitara, cautare-salvare si de

înlaturare a efectelor dezastrelor, individual sau în cadrul unor formatiuni multinationale.c) Participarea la operatii militare în cadrul unor coalitii ad-hocArmata României participa la operatii, alaturi de alte state, pentru a sprijini aliatii si

partenerii în lupta împotriva terorismului si pentru asigurarea stabilitatii internationale. Fortele vor fi selectate din acelasi set unic de forte.

c) Participarea la initiative de cooperare în domeniul apararii si la implementarea masurilor de crestere a încrederii si stabilitatii

Armata României desfasoara activitati specifice conform angajamentelor internationale în domeniul securitatii si apararii la care România este parte. Armata României contribuie la cresterea încrederii si stabilitatii la nivel subregional, regional si al securitatii europene, prin promovarea diplomatiei apararii si participarea la aranjamente si procese de cooperare în aceste domenii.

d) Oferirea de asistenta militara si sprijin pentru alte stateArmata României ofera asistenta militara si sprijin prin actiuni de cooperare bilaterala si

multilaterala cu statele aliate, precum si cu alte state, inclusiv prin oferte de instruire si învatamânt în facilitati de pe teritoriul national, donatii de echipamente si altele.

e) Contributia la eforturile nationale si internationale de control al armamentelor si decombatere a proliferarii armelor de distrugere în masa

Armata României contribuie la eforturile nationale si internationale prin activitati specifice, precum controlul exporturilor/importurilor pentru echipamentele proprii, participarea la inspectiile de verificare, expertiza si schimb de informatii.

Sprijinirea institutiilor statului si a autoritatilor locale în caz de urgente civilea) Participarea cu forte si sprijin logistic pentru limitarea si înlaturarea efectelor

dezastrelorArmata României contribuie la operatiuni de limitare si înlaturare a efectelor dezastrelor, la

solicitarea autoritatilor civile.b) Sprijin în caz de accident chimic, biologic, nuclear sau radiologicArmata României ofera, la cerere, asistenta autoritatilor civile în caz de accidente la

instalatiile si laboratoarele biologice, chimice si nucleare.c) Sprijinirea actiunilor de cautare si salvare

116

Armata României executa misiuni de cautare si salvare în sprijinul populatiei civile, în functie de resursele disponibile, complementar si în coordonare cu alte institutii responsabile.

5.2.5. STRUCTURA DE CONDUCEREConducerea activitatilor destinate apararii nationale este de competenta autoritatilor publice

constitutionale ale statului român. Potrivit prevederilor art.7 din Legea nr. 45/1994 privind apararea nationala a României, “conducerea sistemului national de aparare (…) se realizeaza de catre:

- Parlament;- Presedintele României;- Consiliul Suprem de Aparare a Tarii;- Guvernul României;- Ministerul Apararii Nationale;

- autoritatile administratiei publice cu atributii în domeniul apararii nationale”. Parlamentul aproba, prin lege organica, structura sistemului militar, pregatirea populatiei, a economiei si a teritoriului pentru aparare, precum si statutul militarilor de profesie. Adopta Strategia de securitate nationala a României, aproba Carta alba a securitatii si apararii nationale a Guvernului, aproba lista programelor de constituire, modernizare si pregatire a Armatei României.

Presedintele este, potrivit prevederilor Constitutiei României, comandantul fortelor armate si îndeplineste functia de presedinte al Consiliului Suprem de Aparare a Tarii. În acest cadru, presedintele stabileste principalele obiective si directii de actiune pentru asigurarea securitatii nationale, prin elaborarea Strategiei de securitate nationala a României. Trimiterea fortelor armate în afara teritoriului statului român în misiuni de aparare colectiva, în sprijinul pacii, de asistenta umanitara si tip coalitie se aproba, la propunerea primului-ministru, de catre Presedintele României, dupa consultarea Consiliului Suprem de Aparare a Tarii. Presedintele României informeaza Parlamentul despre decizie în termen de 5 zile de la luarea acesteia, iar daca Parlamentul este în vacanta, la începerea sesiunii ordinare sau extraordinare, dupa caz. În situatia în care trimiterea fortelor armate în afara teritoriului statului român în misiuni în sprijinul pacii si tip coalitie nu se face în baza unui tratat international la care România este parte, Presedintele României solicita încuviintarea Parlamentului. Presedintele României poate declara, cu aprobarea prealabila a Parlamentului, mobilizarea partiala sau generala a fortelor armate. În caz de agresiune armata îndreptata împotriva tarii, Presedintele României ia masuri pentru respingerea agresiunii si le aduce la cunostinta Parlamentului.

Consiliul Suprem de Aparare a Tarii coordoneaza aplicarea unitara a actiunilor întreprinse de Guvern, de ministere si alte institutii publice cu atributii în domeniul apararii, ordinii publice si sigurantei. De asemenea, aproba structura de forte a Armatei României, precum si planurile de reforma ale acesteia.

Guvernul asigura implementarea propriu - zisa a politicii de securitate si de aparare a României. În acest sens, el asigura integrarea actiunilor si masurilor concrete de asigurare a securitatii nationale si coordonarea principalelor proceselor în desfasurare – pregatirea pentru aderarea la NATO si UE, reforma administrativa, reforma fortelor armate etc. Este responsabil de gestionarea sistemului national de management al crizelor. Elaboreaza Carta alba a securitatii si apararii nationale si aproba Strategia militara a Românie Guvernul informeaza presedintii celor doua Camere aleParlamentului despre situatia fortelor armate aflate în misiune în afara teritoriului statului român, trimestrial sau de câte ori este nevoie. Trimiterea fortelor armate în afara teritoriului statului român la exerciti comune se aproba de catre primul-ministru, la propunerea ministrului apararii nationale.

Ministerul Apararii Nationale este institutia de specialitate a administratiei publice centrale responsabila cu implementarea politicii de aparare a României si conducerea activitatii în domeniul apararii nationale. Contribuie la elaborarea principalelor documente de planificare a

117

apararii la nivel national si elaboreaza si supune spre aprobare Strategia militara a României. Conducerea ministerului se exercita de catre ministrul apararii nationale, care raspunde în fata Parlamentului, a Guvernului si a Consiliului Suprem de Aparare a Tarii pentru aplicarea politicii de securitate nationala în sectorul militar si alocarea resurselor pentru îndeplinirea obiectivelor în acest domeniu. Participarea la misiuni individuale sau ceremoniale în afara teritoriului statului român se aproba de ministrul apararii nationale.

5.2.7. ORGANIZAREA MINISTERULUI APARARII NATIONALEMinisterul Apararii Nationale are în componenta sa structuri centrale si structuri

subordonate structurilor centrale.a) STRUCTURILE CENTRALE ALE MINISTERULUI APARARII NATIONALENoul statut al României, de membru NATO, implica un nivel superior al interactiunii

politicostrategice cu Alianta, atât din punct de vedere calitativ, cât si cantitativ. În acest context, la nivelul Ministerului Apararii Nationale, structurile de conducere si procedurile de lucru informationale/decizionale sunt în curs de adaptare, în vederea accelerarii si flexibilizarii procesului decizional.

Ministrul apararii nationale conduce, prin secretarul de stat pentru integrare euroatlantica si politica de aparare, secretarul de stat pentru relatii cu Parlamentul, armonizare legislativa si relatii publice, secretarul de stat pentru armamente, seful Statului Major General, secretarul general, inspectorul general al Ministerului Apararii Nationale si sefii celorlalte structuri centrale, activitatea structurilor din subordinea acestora.

Secretarul de stat si sef al Departamentului pentru Integrare Euroatlantica si Politica de Aparare coordoneaza procesul de reforma a armatei si de integrare în NATO si Uniunea Europeana, dezvoltarea relatiilor militare internationale si promovarea obiectivelor politicii de aparare si asigura planificarea integrata a apararii.

Secretarul de stat si sef al Departamentului pentru Relatii cu Parlamentul, Armonizare Legislativa si Relatii Publice coordoneaza relatiile cu Parlamentul, cu alte autoritati publice si organizatii guvernamentale, coordoneaza activitatea legislativa si procesul de armonizare a prevederilor normative din domeniul apararii cu celeale statelor membre NATO si ale Uniunii Europene si conduce activitatile de relatii publice.

Secretarul de stat si sef al Departamentului pentru Armamente coordoneaza activitatile si procesele de achizitii de sisteme de armament performante, în conformitate cu cerintele compatibilitatii si interoperabilitatii tehnice cu sistemele din înzestrare ale tarilor membre NATO.

Seful Statului Major General este responsabil de pregatirea de lupta a armatei, capacitatea si conducerea operationala a acesteia, precum si pregatirea sistemului militar în vederea trecerii de la starea de pace la cea de razboi. În acest scop subordoneaza nemijlocit categoriile de forte ale armatei. Seful Statului Major General este militarul cu rangul cel mai înalt din armata, numit pe o perioada de 4 ani de Presedintele României, la propunerea ministrului apararii nationale, cu avizul primului - ministru.

Secretarul general al Ministerului Apararii Nationale asigura fluidizarea relatiilor la nivelul structurilor centrale ale Ministerului Apararii Nationale, precum si între minister si alte autoritati publice, organizarea si desfasurarea activitatilor privind asistenta juridica, medicala, gestionarea facilitatilor de infrastructura ale armatei României, coordonarea unor procese interne de management la nivelul ministerului. Inspectorul general al Ministerului Apararii Nationale coordoneaza activitatile specifice de control si evaluare a activitatilor desfasurate în armata, organizeaza si conduce activitatile de protectie a muncii si mediului si de supraveghere tehnica si metrologie.

În scopul îmbunatatirii si armonizarii relatiilor dintre structurile Ministerului Apararii Nationale s-au creat grupuri de lucru, comitete si subcomitete pentru coordonarea reformei si integrarii în NATO. De asemenea, sub conducerea ministrului apararii nationale functioneaza

118

Consiliul de Planificare a Apararii, pentru stabilirea prioritatilor privind planificarea si alocarea resurselor Ministerului Apararii Nationale. Pentru realizarea conducerii militare functioneaza structuri de conducere operationala si structuri de conducere administrativa. Conducerea operationala se exercita de catre Statul Major General, comandamentele operationale, comandamentul flotei maritime, comandamentul flotilei fluviale si comandamentele brigazilor (similare). Structurile de conducere administrativa la nivel strategic, operativ si tactic sunt departamentele, directiile din compunerea Ministerului Apararii Nationale, Statul Major General si statele majore ale categoriilor de forte ale armatei.

5.2.8. ORGANIZAREA SI ÎNZESTRAREA CATEGORIILOR DE FORTE ALE ARMATEI

5.2.8.1 FORTELE TERESTREFortele Terestre au în prezent în compunere 2 comandamente teritoriale de tip „corp de

armata”, 1 comandament operational întrunit, iar în subordine nemijlocita, o mare unitate de parasutisti, mari unitati si unitati de arme si de logistica, institutii de învatamânt si alte formatiuni.Principalele categorii de tehnica din dotarea Fortelor Terestre includ (decembrie 2003):*

- 8 avioane de cercetare fara pilot *- 160 instalatii de lansare RAD- 82 instalatii de lansare RAA- 452 tunuri antitanc- 385 tunuri a.a. calibru 30-100 mm- 835 tancuri- 1.820 TAB, MLI si autotunuri- 899 piese de artilerie.

Componenta apararii a sisttemulluii securiitatii nationaleAnumite categorii de tehnica de lupta de baza au durata normala de functionare depasita, cu

consecinte negative privind fiabilitatea si nivelul de uzura. Înzestrarea marilor unitati, unitatilor si formatiunilor este realizata aproape de nivelul stabilit prin Tratatul CFE la categoriile guri de foc de artilerie calibru peste 100 mm, tancuri si transportoare amfibii blindate, iar pentru celelalte echipamente, armamente si munitii, potrivit necesarelor stabilite.

Dotarea cu mijloace de comunicatii radio compatibile cu echipamentele NATO ale fortelor prevazute a executa misiuni de aparare colectiva sau operatii în sprijinul pacii (PSO) sub conducerea NATO a constituit o prioritate în acest domeniu. Drept rezultat, nivelul de asigurare cu astfel de mijloace a brigazilor si batalioanelor desemnate a executa aceste tipuri de misiuni se situeaza peste 90%.

5.2.8.2. FORTELE AERIENEStatul Major al Fortelor Aeriene are în prezent în subordine: Comandamentul Operational

Aerian Principal, baze aeriene, o brigada si un regiment de rachete sol-aer, precum si structuri de artilerie antiaeriana, radiolocatie si razboi electronic, institutii militare de învatamânt, precum si unitati si formatiuni de sprijin si logistica.

O parte a tehnicii aflate în dotarea Fortelor Aeriene este uzata fizic si moral, cu performante reduse si cu resursa consumata partial sau integral, urmând ca dupa anul 2005 sa fie scoasa din înzestrare si înlocuita cu tehnica performanta. Unele mijloace au fost achizitionate în ultimii ani (avioanele de transport C-130) sau au fost modernizate (elicoptere IAR-330 SOCAT, avioane MiG-21 LANCER), fiind compatibile si interoperabile cu sistemele similare existente în armatele statelor membre NATO.

119

5.2.8.3. FORTELE NAVALEÎn compunerea Fortelor Navale intra în prezent Comandamentul Operational Naval, Centrul

de Scafandri, Batalionul de Razboi Electronic, Batalionul de Infanterie Marina, Baza Navala, unitati de instructie si de logistica, precum si institutii militare de învatamânt. Principalele tipuri de tehnica din înzestrarea Fortelor Navale sunt (decembrie 2003): Din totalul acestora, aproximativ 90% au o durata în serviciu care se situeaza între 15 si 20 de ani.

5.2.8.4 DIRECTIILE PRINCIPALE ALE MODERNIZARIIReforma în domeniul militar urmareste, din perspectiva optimizarii capacitatii de aparare a

tarii si a integrarii în NATO, obtinerea unei armate cu o structura de forte robusta, supla si flexibila, cu posibilitati de desfasurare (dislocare) si sustinere în teatru îmbunatatite, compatibila cu standardele NATO, în limitele a maxim 90.000 de persoane (75.000 militari si 15.000 civili).

- 1 fregata si 6 corvete- 32 nave de patrulare si costiere- 21 nave de lupta contra minelor- 37 nave de sprijin si diverse- 105 avioane de lupta MiG-21 LANCER- 15 avioane de transport- 89 elicoptere de atac si sprijin, din care:- 24 IAR-330 SOCAT *- 144 tunuri a.a. cal. 30-100 mm- 48 avioane de scoala si antrenament- 9 complexe de rachete sol-aer- 5 FPS 117, 108 statii radar analogiceModernizarea Armatei României se bazeaza pe urmatoarele directii principale de actiune:

Revizuirea fundamentala a structurii de forte pentru a raspunde cerintelor noului mediude securitate, precum si statutului de membru NATO.

Redimensionarea structurilor centrale ale Ministerului Apararii Nationale pentru eficientizarea procesului decizional si a actiunilor în directia restructurarii si modernizarii Armatei României. Se va urmari, de asemenea, asigurarea unei mai bune coordonari, prin intermediul consiliilor si grupurilor de lucru existente (Consiliul de Planificare a Apararii, Consiliul de Coordonare a Reformei si Integrarea în NATO, Consiliul de Standardizare si Interoperabilitate, Consiliul de Supraveghere a Cerintelor, Consiliul de Achizitii si altele).

Asigurarea sustinerii financiare prin bugetul de stat si venituri extrabugetare, dimensionate si fundamentate prin intermediul Sistemului de Planificare, Programare, Bugetare si Evaluare a fortelor, activitatilor si resurselor în Ministerul Apararii Nationale (SPPBE), pe baza programelor de constituire, modernizare si pregatire a Armatei României.

Realizarea unor structuri echilibrate de personal, precum si eficientizarea modalitatilorde disponibilizare si de protectie sociala a acestuia. Pe termen lung, reducerea ponderii cheltuielilor de personal va permite redirectionarea resurselor spre instruirea si modernizarea structurilor militare.

Evaluarea proiectelor majore de achizitii si modernizare a tehnicii militare aflate în derulare, urmând ca pe baza acesteia sa se decida continuarea, adaptarea sau renuntarea launele din proiectele respective, pentru ca reducerea structurii de forte sa aiba ca rezultat cresterea performantelor acesteia. În functie de evolutia procesului de restructurare, va fi avuta în vedere angajarea altor proiecte majore de achizitii.

Realizarea unei ponderi a costurilor de operare si mentenanta similare cu cea existenta în armatele statelor membre NATO, pentru obtinerea unei forte interoperabile cu structurile NATO, capabile sa îndeplineasca misiunile asumate. Finalizarea procesului de reforma va permite asigurarea capacitatii operationale a armatei pentru apararea

120

intereselor nationale, în conformitate cu prevederile strategiei de securitate nationala a României. În vederea asigurarii securitatii militare a României, eforturile vor fi îndreptate în directia realizarii structurii de forte proiectate conform capacitatii de aparare necesare, concomitent cu dezvoltarea cadrului de cooperare în plan regional si subregional si participarea la întreaga gama de misiuni a NATO.

5.2.9. STRUCTURA DE FORTEÎn conformitate cu prevederile Strategiei de securitate nationala a României si Directivei

Ministeriale 2003 a NATO, precum si a discutiilor de aderare purtate cu expertii NATO, a fost demarat procesul de revizuire fundamentala a structurii de forte "Structura de forta 2007", în contextul pregatirii pentru trecerea de la conceptul apararii individuale la cel de aparare colectiva. Revizuirea este bazata pe o reevaluare radicala a cerintelor operationale în functie de capabilitati si resurse. Aceasta reflecta schimbarea mediului de securitate, luând în considerare noul statut al României de membru NATO, angajamentele sale fata de Alianta si responsabilitatile nationale ale armatei. În acest sens, Consiliul Suprem de Aparare a Tarii a aprobat Misiunile si cerintele specifice ale Fortelor Armate ale României (mentionate la cap. 3.2).

PREMISELE DE REVIZUIRE FUNDAMENTALA A PLANURILOR DE APARARE Nu exista nici o amenintare de agresiune militara majora împotriva României sau

aliatilor acesteia. Timpul de avertizare si pregatire în cazul aparitiei unei asemenea amenintari va fi suficient de lung pentru a permite activarea unui sistem capabil de a constitui fortele de raspuns necesare. Ca membru NATO, daca securitatea sa este amenintata, România va fi sprijinita de catrealiati în conformitate cu articolul V al Tratatului Atlanticului de Nord.

Riscurile previzibile la adresa securitatii cer protejarea si apararea intereselor Românei si aliatilor sai în afara teritoriului national, incluzând participarea la operatii militare de mare intensitate, având capacitate de autosustinere, departe de teritoriul national si în afara ariei de responsabilitate a NATO. Riscurile prezente includ terorismul, existenta altor fenomene neconventionale precum instabilitatea regionala sau urgentele civile.

Structura trebuie sa asigure forte si capabilitati robuste, interoperabile, dislocabile, mobile, superioare din punct de vedere tehnologic, cu capacitate de autosustinere si capabile sa participe la operatii în afara teritoriului României, în absenta Sprijinului Natiunii Gazde (HNS), precum sisa participe la anihilarea amenintarilor teroriste.

Fortele trebuie sa fie capabile sa fie dislocate si sustinute în teatrul de operatii pe o perioada de timp mai mare de doi ani. Trebuie analizate implicatiile dislocarii pe o durata de 6 luni, precum si ale intervalelor de 12 la 24 de luni dintre dislocari.

Nivelul capacitatii operationale (readiness) a fortelor va respecta criteriile NATO de încadrare, înzestrare si instructie în vederea participarii la operatii de lupta/razboi.

Luând în considerare actualul, precum si viitorul mediu de securitate, conceptul fortelor derezerva si teritoriale va fi revizuit fundamental pentru a redirectiona resursele catre asigurarea capabilitatilor fortelor dislocabile.

Angajamentele actuale vor fi mentinute, iar angajamentele ulterioare vor fi analizate.Cifra de personal, la pace: maximum 90.000. Procesul de profesionalizare a fortelor va tinde spre eliminarea treptata a serviciului militar

obligatoriu pâna în 2007.Numarul fortelor si structurilor destinate pentru participarea la misiuni de aparare colectiva

va creste progresiv si acestea vor fi încadrate numai cu profesionisti. Pentru a asigura sprijinul fortelor la nivelul cerintelor si standardelor NATO va fi implementat un sistem logistic adecvat.

Resursele vor fi alocate cu prioritate unitatilor din pachetul de forte pus la dispozitia NATO. În pregatirea fortelor pentru participarea la misiuni NATO, va fi fructificata experienta acumulata pe baza evaluarilor conform Conceptului Capacitatilor Operationale – CCO.

121

5.2.10. RESURSELE PENTRU APARARE

5.2.10. SISTEMUL INTEGRAT DE MANAGEMENT AL RESURSELOR PENTRU APARARE

În conformitate cu prevederile Legii nr. 63/2000, în Ministerul Apararii Nationale a fost implementat un sistem de planificare, programare, bugetare si evaluare, compatibil cu cele existente în statele membre NATO. Esenta acestui sistem consta în faptul ca planificarea, programarea, bugetarea si evaluarea resurselor umane, materiale si financiare destinate armatei se realizeaza pe termen lung, într-o conceptie integrata, pe baza de programe.

Sistemul de Planificare, Programare, Bugetare si Evaluare cuprinde activitati ciclice care îmbina elaborarea centralizata a Directivei de Planificare a Apararii si evaluarea, cu programarea si gestionarea descentralizata a programelor. Deciziile în domeniul planificarii apararii se iau în cadrul Consiliului de Planificare a Apararii, condus de catre ministrul apararii nationale, iar sistemul este gestionat de catre Directia Planificare Integrata a Apararii din cadrul Departamentului pentru Integrare Euroatlantica si Politica de Aparare.

Toate activitatile planificate in cadrul Ministerului Apararii Nationale respecta urmatoarele principii:

- Toate activitatile desfasurate de structurile ministerului vor fi cuprinse în „Programele deconstituire, modernizare si pregatire a Armatei României”, asigurându-se gestionarea într-o conceptie integrata a resurselor în raport cu obiectivele de îndeplinit;

- Obiectivele generale si specifice ale programelor, prioritatile de finantare ale acestor obiective, precum si fondurile alocate pentru fiecare program sunt stabilite în cadrul Directivei de Planificare a Apararii;

- Programarea resurselor se va realiza în concordanta cu obiectivele planificate si cuprioritatile stabilite. Lipsa unei asigurari integrale a fondurilor va determina modificarea obiectivelor si, implicit, a nivelurilor de performanta (capabilitate) planificate.

Finantarea pe baza de programe se aplica experimental, la nivel national, începând cu anul 1999. În Ministerul Apararii Nationale sistemul a fost aplicat experimental în anii 2000 si 2001, iar din anul 2002 acesta constituie baza procesului de planificare si bugetare.

Eforturile Ministerului Apararii Nationale vor fi canalizate pentru realizarea urmatoarelor obiective:

- Consolidarea (reorganizarea, resubordonarea si încadrarea) tuturor structurilor de planificare;

- Îmbunatatirea capacitatii de estimare a costurilor;- Corelarea sistemului de planificare a apararii cu sistemele de elaborare a cerintelor si de

achizitii;- Corelarea structurii ordonatorilor secundari/tertiari de credite cu structura programelor;- Încorporarea executiei bugetare, ca element al sistemului de planificare;- Promovarea unor masuri în vederea armonizarii cadrului legislativ national în domeniu cu

cerintele sistemului de management al resurselor pentru aparare. Realizarea corelatiei între clasificatia bugetara nationala si cea de tip NATO.

MANAGEMENTUL ACHIZITIILORPolitica Ministerului Apararii Nationale în domeniul achizitiilor urmareste:

- coordonarea politicii de achizitii cu politicile guvernamentale în domeniul economicofinanciar si de restructurare a industriei de aparare;

- generalizarea aplicarii competitiei în initierea si negocierea contractelor de achizitii, precum si supravegherea furnizorilor industriali;

- evaluarea riscurilor si costurilor pe toata durata de viata a produselor, cu încadrarea în graficul de realizare si obtinerea valorilor aprobate pentru performante;

122

- reconsiderarea problemelor de off-set, transfer tehnologic, protectia mediului si a proprietatii industriale în contractele externe;

- constituirea de echipe multidisciplinare pentru conducerea programelor de achizitii si supravegherea rezultatelor;

- cresterea investitiilor financiare în fazele initiale de cercetare-dezvoltare, corelat cu o politica activa de “achizitii din raft” (COTS);

- cooperarea cu industria nationala de profil si alte firme specializate, pe baza principiilor economiei de piata;

- abordarea, în cadrul relatiilor de cooperare internationala, a problemei achizitiilor coordonate, armonizarea conceptelor, utilizarea unui limbaj, a unor cerinte si proceduri comune în practica achizitiilor militare, precum si constituirea/includerea de/în grupuri sau consortii ale cumparatorilor;

- adaptarea sistemului în concordanta cu politicile si practicile achizitiilor utilizate în cadrul NATO si UE (grupurile de lucru specializate din subordinea Conferintei Directorilor Nationali pentru Armamente - CNAD, respectiv Grupul Vest-European pentru Armamente - WEAG), în scopul crearii bazei necesare participarii României, în viitor, la programele de cooperare internationala în domeniul sistemelor de armamente.

SISTEMUL INTEGRAT DE MANAGEMENT AL ACHIZITIILOR PENTRU APARARE

Începând cu anul 1999, în Ministerul Apararii Nationale se aplica Sistemul integrat de management al achizitiilor pentru aparare (SIMAPA), un sistem modern de management al programelor de achizitii, care introduce conceptia de finantare pe programe de achizitii. Este primul de acest tip utilizat în administratia de stat, similar celor utilizate în tarile membre NATO (inclusiv cu PAPS – Periodic of Armaments Planning System).

Prin utilizarea noului concept SIMAPA se identifica si se stabilesc atât nevoile si cerintele de noi arme, cât si prioritatile privind necesarul de resurse, se coordoneaza si se controleaza procesul de achizitii.

În cadrul managementului integrat al achizitiilor pentru aparare sunt definite trei sisteme majore si functioneaza trei consilii care participa, interactioneaza si asigura eficienta în luarea deciziilor, astfel:

Sistemul de Planificare, Programare, Bugetare si Evaluare (SPPBE), coordonat de secretarul de stat si sef al Departamentului pentru Integrare Euroatlantica si Politica de Aparare. Prin Consiliul de Planificare a Apararii – CPA, condus de ministrul apararii nationale, sistemul asigura stabilirea prioritatilor privind planificarea si alocarea resurselor pentru achizitii.

Sistemul de Emitere a Cerintelor (SEC), condus de Consiliul de Supraveghere a Cerintelor CSC, asigura validarea si aprobarea Documentului cu Nevoile Misiunii - DNM si a Documentului cu Cerintele Operationale - DCO si stabileste prioritatile de dotare cu sisteme noi de arme, corespunzator fortelor proiectate.

Sistemul de Management al Achizitiilor (SMA), condus de Consiliul de Achizitii – CODA, sprijina luarea deciziilor privind managementul programelor de achizitii.

Activitatile consiliilor trebuie sa se coreleze în punctele de decizie, pe durata desfasurarii programelor de achizitii, pentru a putea asigura utilizarea eficienta a resurselor, managementul programelor si îndeplinirea cerintelor operationale si obiectivelor de înzestrare.

Procesul de management al achizitiilor este structurat pe categorii de achizitii, pe faze si puncte de decizie care acopera întreaga durata de viata a unui program, de la planificare, cercetare, dezvoltare, productie, instalare, operare, sprijin logistic si urmarire a comportarii în exploatare pâna la scoaterea din uz.Sistemul SIMAPA implica abordarea programelor de achizitii, prin formula: achizitie = cerinte + cumparare + sprijin, pe baza urmatoarelor reguli: sa se cunoasca exact de ce este nevoie; care sunt resursele disponibile pentru cumparare; cum se cumpara si care sunt responsabilitatile organismelor implicate. Pe aceste coordonate, un program de

123

achizitie a unui sistem de armament trebuie sa plaseze o arma eficienta la dispozitia utilizatorului, când si unde este necesara, în limita fondurilor puse la dispozitie de catre utilizator.

Sistemul integrat de management al achizitiilor pentru aparare are la baza:- atribuirea de responsabilitati-cheie privind deciziile majore în ceea ce priveste stabilirea

cerintelor (CSC), ierarhizarea prioritatilor în alocarea fondurilor (CPA) si conducerea programelor de achizitii (CODA);

- Productie si Scoatere din uz- Instalare- Dezvoltare- Tehnologica- Initiere- Program- Concept

Departamentul pentru Armamente - STATUL MAJOR GENERALCategoriile de forte ale armateiDezvoltare concept _ respectarea principiului conform caruia orice program de achizitie

presupune existenta unei cerinte aprobate, asigurarea integrala a resurselor si o strategie de achizitie;

- conducerea programelor de achizitii pe echipe de lucru, în cadrul carora membrii au responsabilitati clare;

- realizarea consensului, în procesul de achizitii, între autoritatea tehnica, autoritateacontractanta si autoritatea financiara;

- realizarea coerentei dintre resursele alocate si necesarul real;- analizarea mai multor variante fezabile;- structurarea pe faze distincte a procesului, trecerea de la o faza la cealalta efectuându-se

prin puncte de decizie;- reducerea costurilor si a riscului, acestea urmând sa fie analizate la fiecare punct de

decizie;- negocierea corecta a contractului de achizitie si împartirea echitabila a riscului între

M.Ap.N. si producator;- atribuirea în executie a contractelor pentru programele de achizitii pe baza de competitie,

asigurându-se astfel transparenta procesului;- estimarea, la initierea procesului de achizitie, a costurilor, a graficului de realizare si a

parametrilor de performanta, care vor fi evaluati si ajustati pe parcursul derularii programului.Cadrul legislativ specific al SIMAPA este reglementat atât la nivel national, cât si la nivel

ministerial si departamental. În calitatea sa de autoritate de reglementare pentru achizitii în Ministerul Apararii Nationale, Departamentul pentru Armamente a actionat pentru dezvoltarea si completarea cadrului legislativ existent privind organizarea si desfasurarea procedurilor de achizitie a produselor si serviciilor necesare armatei, care urmareste atât promovarea transparentei si competitiei, cât si utilizarea resurselor industriei nationale.

MODERNIZAREA ÎNZESTRARIIÎnzestrarea Armatei României va avea la baza urmatoarele principii:- achizitionarea unor sisteme de armament performante, care sa raspunda cerintelor de

precizie, mobilitate, flexibilitate si interoperabilitate;- asigurarea interoperabilitatii Armatei României cu armatele tarilor membre NATO;- cresterea calitatii înzestrarii prin achizitii de echipamente noi, dar si prin modernizarea si

revitalizarea celor vechi care dispun de resursa tehnica necesara;- utilizarea capacitatii industriei nationale de aparare pentru a asigura unele necesitati de

dotare a armatei;

124

- mentinerea unei componente a cercetarii militare în subordinea Ministerului Apararii Nationale pentru asigurarea consultantei stiintifice si expertizei strict necesare în domeniul tehnicii militare.

Obiectivele în domeniul înzestrarii, pe termen scurt (2002-2004), vizeaza:- asigurarea tehnicii si echipamentelor necesare realizarii obiectivelor de parteneriat cu

termen de finalizare 2002-2004;- finalizarea si promovarea proiectelor de acte normative privind înzestrarea armatei;- asigurarea echipamentelor, tehnicii si materialelor necesare sustinerii dinamicii structurii

de forte proiectate pentru aceasta perioada;- initierea programului de achizitii ale navelor de lupta de tip fregata pentru Fortele Navale;- asigurarea stocurilor de armament, munitii si materiale la standardele NATO;- realizarea sistemului informatic al Ministerului Apararii Nationala la nivelul structurilor

centrale;- asigurarea echipamentelor necesare pentru operationalizarea conducerii la nivel tactic,

exclusiv pentru Fortele Active, iar dintre acestea cu prioritate cele puse la dispozitia pentruoperatiuni de sprijin al pacii conduse de NATO în cadrul PfP;

- Dezvoltarea si achizitia de echipamente de aparare NBC, necesare protectiei personalului si tehnicii;

- Asigurarea unor mijloace de vedere pe timp de noapte cu radiatii termice.

Obiectivele în domeniul înzestrarii, pe termen mediu (2005-2008), au în vedere:- asigurarea echipamentelor militare necesare realizarii obiectivelor de parteneriat asumate

de România;- continuarea si finalizarea programelor majore de înzestrare a Armatei, destinate

operationalizarii si consolidarii structurii de forte;- continuarea si finalizarea programului informatic al noii structuri de forte;- initierea si a _ finalizarea programului de dotare a Fortelor Navale cu nave de lupta de tip

fregata;- continuarea dotarii cu mijloace de protectie individuala si colectiva si mijloace de vedere

si observare pe timp de noapte;- angajarea de noi programe de înzestrare pentru modernizarea sistemelor de lupta aeriana,

dezvoltarea capacitatilor de detectare si distrugere a minelor, marirea puterii de foc si preciziei;- initierea unor programe de achizitii destinate Fortelor Speciale.Prioritatile modernizarii înzestrarii armatei au în vedere urmatoarele:- realizarea unui sistem de conducere eficient la unitatile nominalizate în documentele de

planificare a apararii, prin înlocuirea mijloacelor de comunicatii analogice cu altele digitale, la nivelul standardelor NATO;

- continuarea implementarii sistemului de transmisiuni al armatei – STAR 2000 (componenta mobila) într-o noua conceptie si implementarea treptata a sistemelor C4I (comanda, control, comunicatii, computere si informatica), accentul punându-se pe realizarea unui sistem de management integrat al spatiului aerian prin operationalizarea sistemelor moderne de cercetare si control al traficului aerian (FPS-117, Gap Filler), operationalizarea si interconectarea sistemului de suveranitate aeriana ASOC, precum si prin implementarea sistemului de recunoastere amic-inamic (IFF) la principalele categorii de tehnica de lupta; acestea vor creste capacitatile de supraveghere, avertizare timpurie si contramasuri electronice în spatiul de interes strategic;

- îmbunatatirea puterii de foc, mobilitatii si preciziei prin modernizarea armamentului si realizarea de munitii performante; astfel, se vor finaliza programele de modernizare aflate în derulare: TR-85 M1 si MLI-84 M, realizarea sistemului antiaerian cal. 2x35 mm tractat si propulsat GEPARD, sistemul LAROM, sistemul de conducere a focului tip COMBAT si munitie performanta;

125

- cresterea puterii de foc si a posibilitatilor de folosire în lupta a aeronavelor, prin modernizarea avioanelor MiG-21 LANCER si a elicopterelor IAR 330 H, prin care se îmbunatatesc performantele sistemelor de navigatie, cercetare si management al sistemelor de armament de la bord; vor fi îmbunatatite capabilitatile de cercetare aeriana si va creste calitatea serviciilor de asistenta acordata navigatiei aeriene – prin intermediul sistemelor de asistenta a navigatiei aeriene GHIDUL si ATTNA;

- îmbunatatirea sistemelor de navigatie, de comunicatii si conducere automata a focului, precum si a autonomiei la navele de lupta, prin dotarea cu sisteme de realimentare pe mare. Totodata, vor fi introduse în înzestrarea Fortelor Navale nave de lupta din clasa fregatelor care vor asigura cresterea capacitatii operationale în teatrul maritim;

- achizitionarea de mijloace de protectie individuala si colectiva, precum si a unor mijloace care sa permita ducerea actiunilor de lupta în medii ostile (NBC) si îmbunatatirea posibilitatilor de ducere a actiunilor de lupta de catre Fortele Speciale;

- optimizarea sistemului logistic la toate esaloanele prin implementarea unui sistem informatic si dotarea cu mijloace de transport performante;

-asigurarea securitatii fizice a locatiilor destinate conducerii strategice – sistem integrat desecuritate a localului M-100 (SIS-M100);

- asigurarea asistentei medicale – instrumentar si aparatura medicala.

CERCETARE SI DEZVOLTARE Abordarea problematicii cercetarii stiintifice are la baza investitia în stiinta si tehnologie, componenta critica a capacitatii de aparare. În domeniul tehnicii militare, cercetarea-dezvoltarea urmareste orientarea cercetarii spre directii de perspectiva pentru armata, prin participarea la realizarea programelor majore de înzestrare, în cooperare cu parteneri strategici interni sau externi, prin aport de transfer de tehnologii de vârf care sa asigure ridicarea nivelului general al performantelor activitatii de cercetare-dezvoltare si industriei nationale de aparare, în scopul recuperarii decalajului tehnologic.

Politica în domeniul cercetarii stiintifice militare raspunde urmatoarelor obiective majore:- directionarea spre dezvoltarea de armamente si tehnica de lupta eficiente, necesare

apararii în conditiile unui razboi conventional;- realizarea unei anumite independente a Ministerul Apararii Nationale privind

cercetarea stiintifica în domeniul tehnicii militare;

- mentinerea competentei stiintifice si tehnice optime în centrele proprii de cercetare pentru cunoasterea si aplicarea tehnologiilor de vârf, conditie indispensabila asigurarii unei înzestrari moderne;

- integrarea resurselor destinate cercetarii în domeniul tehnicii militare în cadrul programelor de constituire, modernizare si pregatire a Armatei României;

- promovarea cofinantarii în relatiile cu unitatile producatoare, în scopul reducerii costurilor si cresterii gradului de cointeresare;

- stimularea cooperarii internationale în scopul accederii la tehnologii de vârf, pentru realizarea de tehnica compatibila cu cea a NATO.

Reforma în domeniul cercetarii stiintifice si dezvoltarii tehnologice pentru aparare a început cu strategia pe termen lung (1997-2010) si restructurarea unitatilor de cercetare-dezvoltare. Activitatile de cercetare în domeniul apararii se realizeaza printr-o subcomisie a Colegiului Consultativ pentru Cercetare-Dezvoltare si Inovare din cadrul Ministerului Educatiei si Cercetarii si se concretizeaza, în principal, în accesul armatei la finantarea pe baza de competitie prin programele nationale de cercetare-dezvoltare si inovare.

Se urmareste initierea unui nou subprogram national denumit „Tehnica si tehnologii pentru industria de aparare” în cadrul Programului national de cercetare-dezvoltare si inovare, care va

126

sprijini eforturile de dezvoltare tehnologica si inovare în domeniul apararii. Cooperarea dintre Ministerul Apararii Nationale, Ministerul Educatiei si Cercetarii si Ministerul Economiei si Comertului va asigura identificarea de obiective si oportunitati comune cu industria nationala, evitând paralelismele si stimulând competitia în selectia integratorilor de sisteme de arme, împartirea riscurilor, îmbunatatirea calitatii, mentenantei si disponibilitatii tehnicii aflate în dotarea trupelor.

5.2.11. MANAGEMENTUL RESURSELOR FINANCIAREFONDURILE ALOCATE MINISTERULUI APARARII NATIONALE ÎN

PERIOADA 1999-2003 angajarea programelor de securizare a obiectivelor militare; Contextul macroeconomic în cadrul caruia s-au prognozat si realizat tintele macroeconomice în perioada 2001-2004 dovedeste angajamentul asumat de Guvern, prin Programul de guvernare, pentru politicile de dezvoltare economica si management fiscal prudent. Procesul de restructurare si în special asigurarea protectiei sociale pentru personalul disponibilizat, precum si rambursarea creditelor deja contractate pentru programele de modernizare/achizitii de echipamente militare, au afectat în mod negativ structura bugetului pe categorii de cheltuieli, în sensul scaderii drastice a cheltuielilor pentru operare si mentenanta, în primul rând a celor pentru pregatirea de lupta.

PROFILUL DE BUGET PENTRU PERIOADA 2004 – 2007Pentru perioada 2004-2007 se are în vedere un profil de buget minim. Acest profil minimal

este expresia angajamentului politic al Guvernului de a asigura o alocatie bugetara de 2,38% din PIB pentru Ministerul Apararii Nationale în perioada 2004-2007. Începând cu anul 2004, având în vedere statutul României de membru NATO, în bugetul apararii vor fi prevazute anual contributiile nationale, reprezentând obligatia de participare a tarii noastre la bugetele comune ale Aliantei Nord-Atlantice (bugetul civil, bugetul militar si bugetul de infrastructura). În acest sens, participarea la bugetele comune este o parte a aranjamentelor multianuale de management al resurselor si cerintelor aliate stabilite de autoritatile militare NATO. Contributia procentuala pentru bugetul militar si Programul NATO pentru Investitii de Securitate (NATO Security Investment Program – NSIP) care revine României este de 1,3233%. De asemenea, ca stat membru NATO, România a preluat integral obligatia finantarii participarii la activitatile prevazute în cadrul Programului Individual de Parteneriat (IPP), obligatie care presupune un efort suplimentar de circa 700.000 USD anual. Cheltuielile legate de sustinerea personalului la NATO vor fi stabilite în functie de numarul de posturi ce va fi destinat României în structura Aliantei.

MANAGEMENTUL RESURSELOR UMANEPolitica de personal a fost revizuita si modificata cu scopul de a crea un model de

management al resurselor umane similar cu cel aplicat în armatele statelor membre NATO. Au fost reconfigurate substantial doctrina, practicile si procedurile de personal pentru a se asigura corectitudinea si transparenta acestora, realizarea corelatiei grad-functie si încadrarea unitatilor cu personal militar si civil care poseda deprinderile, instruirea si cerintele lingvistice necesare.

CONCEPTIA PRIVIND MANAGEMENTUL RESURSELOR UMANEModernizarea sistemului de gestiune a personalului militar profesionalizat se desfasoara pe

baza Conceptiei privind managementul resurselor umane în Armata României si urmareste restructurarea personalului în acord cu procesul de operationalizare a structurilor armatei, precum si asigurarea interoperabilitatii în acest domeniu cu armatele statelor membre NATO. Potrivit Conceptiei privind managementul resurselor umane în Armata României, obiectivelemodernizarii în acest domeniu sunt:

- reabilitarea carierei militare, ca model si practica, în acord cu dezvoltarile de acest tip înteoria si practica managementului resurselor umane în armatele moderne;

127

- redefinirea locului si rolului personalului civil din Armata României;- cresterea transparentei si asigurarea sanselor egale în promovarea cadrelor militare;- definirea posturilor pe grade militare, în sistem piramidal, precum si restructurarea

acestora pe categorii de personal, astfel încât raportul dintre ofiteri si subofiteri sa tinda catre valoarea 1/3;

- cresterea numarului civililor cu studii superioare, precum si a numarului de civili caredetin functii de conducere sau de consiliere a factorilor de decizie politico-militari;

- Accentuarea profesionalizarii personalului militar si civil în acord cu necesitatile „Structurii de forta 2007”;

- Reabilitarea statutului subofiterului si adaptarea sistemului de pregatire si utilizare profesionala pentru ca acesta sa devina “coloana vertebrala a armatei”;

- Utilizarea unui sistem de recrutare si selectie care sa retina candidatii cu potentialuladecvat pentru cariera militara;

- Reconversia profesionala a personalului cu contract limitat si a celui disponibilizat ca urmare a reducerii efectivelor armatei;

- Implementarea unui sistem de gestiune informatizata a personalului care sa permitaîncadrarea posturilor potrivit principiului “omul potrivit la locul potrivit”.

Conceptia privind managementul resurselor umane în Armata României este pusa în aplicare printr-un pachet de proiecte cuprinzând masurile preconizate în vederea modernizarii sistemului de management al resurselor umane în componentele sale esentiale: posturile, personalul si motivatia pentru cariera militara. În acest sens, principalele directii de actiune sunt:

a) Structurarea functiilor în sistem piramidalUna dintre prioritatile asigurarii interoperabilitatii în domeniul managementului resurselor

umane cu armatele statelor membre NATO o constituie adoptarea sistemului piramidal, ca mod de structurare a functiilor pe categorii de personal militar profesionalizat, astfel încât raportul dintre ofiteri si subofiteri sa tinda catre valoarea 1/3, precum si ca mod de gestiune a ofiterilor,subofiterilor/maistrilor militari si gradatilor profesionisti pe grade militare si tipuri de cariera.

Pe baza Principiilor si normelor de definire a functiilor personalului profesionalizat din armata vor fi ierarhizate pe grade militare toate functiile de ofiteri, subofiteri/maistri militari si gradati profesionisti în proportii descrescatoare, pe masura urcarii pe treapta ierarhica urmatoare a structurii gradelor militare, corespunzatoare fiecarei categorii de personal.

b) Promovarea profesiei militare, recrutarea si selectia candidatilor pentru cariera militara Profesionalizarea armatei si cresterea gradului de interoperabilitate cu armatele statelor membre NATO sunt conditionate de calitatea candidatilor selectionati pentru formare în sistemul militar de învatamânt si utilizati ca militari profesionisti – ofiteri, subofiteri, militari voluntari angajati pe baza de contract.

În acest domeniu, principalele optiuni fundamentale vizeaza:- consolidarea sistemului de promovare, recrutare si selectie a candidatilor pentru cariera

militara;- dezvoltarea sistemului de selectie aptitudinala pentru identificarea tinerilor cu un potential

realde utilizare în cariera militara;- intensificarea actiunii de promovare a profesiei militare în mediile de recrutare a

candidatilor pentru profesia militara, în scopul cresterii numarului si calitatii celor care au optat pentru aceasta cariera.

c) Managementul carierei militareÎn Armata României, cariera militara este gestionata pe baza unui nou sistem de

management, proiectat în raport cu nevoile actuale si de perspectiva ale Armatei României si compatibil cu cele din armatele statelor membre NATO. La baza functionarii acestui sistem se afla

128

Ghidul carierei militare, instrument care asigura transparenta, sanse egale si corectitudine în promovarea ofiterilor, subofiterilor/maistrilor militari pe treptele ierarhiei militare.

d) Managementul personalului civilPolitica de management al personalului civil din armata vizeaza:- asigurarea unui traseu de cariera pentru civilii cu studii superioare pentru încadrarea

posturilor de lideri de structuri-expert, în domenii ce nu necesita specializare militara;- perfectionarea pregatirii civililor prin cursuri de specializare;- încadrarea civililor în posturi de expertiza si conducere din domenii de sprijin al actiunilor

militare care nu necesita specializare militara.e) Învatarea limbii englezeÎn cadrul acestui obiectiv* pâna la sfârsitul anului 2003, s-a urmarit asigurarea competentei

lingvistice la nivel 3 3 3 3, conform STANAG 6001, a tuturor persoanelor încadrate în pozitii - cheie – comandanti de unitate si elemente de stat major din structurile operationalizate si cele destinate misiunilor PfP, echipajele operationale ale navelor si avioanelor, personalul militar si civil din cadrul structurilor centrale si ale statelor majore ale categoriilor de forte ale armatei, personalul din echipele de legatura si operatorii în retelele de comunicatii cu NATO.

f) Reconversia profesionala si protectia socialaMasurile de protectie sociala a personalului armatei sunt asemanatoare celor aplicate în

tarile europene care si-au restructurat armatele nationale (Cehia, Polonia, Ungaria, Franta), acestea dovedindu-se eficiente pe termen mediu si lung. Principala componenta a sistemului de masuri active pentru protectia militarilor si civililor o constituie reconversia profesionala în ocupatii cerute pe piata muncii, prin servicii de preconcediere si masuri active de protectie sociala.

Serviciile de preconcediere se aplica pâna la iesirea din sistem a personalului militar. Masurile active de protectie sociala se aplica dupa iesirea din sistem a personalului militar disponibilizat si constau în:

- calificare, recalificare prin cursuri;- consiliere si asistenta pentru deschiderea unei afaceri (inclusiv acordarea de microcredite);- plasament pe piata fortei de munca;- incubator de afaceri.Reconversia profesionala se desfasoara pe baza Programului de reconversie profesionala

a personalului militar disponibilizat din Armata României, elaborat cu expertiza specialistilor NATO si acceptat spre finantare de Banca Mondiala, prin Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est.

În perioada 2002-2004, în cadrul Programului “Social Sector Development”, Banca Mondiala va aloca Armatei României aproximativ 3 milioane USD ce vor fi utilizate în special pentru calificarea si recalificarea militarilor disponibilizati. Pentru acordarea de microcredite si crearea unor incubatoare de afaceri, vor fi alocate, în cadrul aceluiasi program, 12 milioane USD la nivel national, la care va avea acces si personalul militar disponibilizat.

g) Gestiunea informatizata a personaluluiPlanificarea carierei si prognoza pe termen mediu si lung a resurselor umane ale apararii se

bazeaza pe gestiunea informatizata a personalului. În acest sens, se va dezvolta Sistemul informatic integrat de gestiune a resurselor umane – SIPER, aflat în functiune, astfel încât acesta sa asigure:

- obtinerea în timp real a informatiilor privind starea resurselor umane;- gestiunea personalului pe tipuri de cariera;- modelarea unor scenarii organizationale si prognozarea evolutiei personalului, în acord cu

nevoile procesului de modernizare a armatei.h) Consolidarea moralului personaluluiStarea moralului personalului armatei este caracterizata de încrederea în propriile forte, în

129

comandanti si în mijloacele de lupta, prin coeziunea comandamentelor si unitatilor si prin angajarea deplina a tuturor cadrelor militare pentru îndeplinirea obiectivelor de integrare în structurile de securitate euroatlantice.

În vederea consolidarii moralului se actioneaza pentru:- îmbunatatirea conditiilor de munca si de viata ale cadrelor militare;- îmbunatatirea salarizarii personalului;- derularea transparenta a procesului de restructurare a armatei;- solutionarea problemelor sociale;- consolidarea si dezvoltarea masurilor de asistenta psihologica, sociala si juridica a

militarilor.

5.2.12. FORMAREA SI PERFECTIONAREA PREGATIRII MILITARILORÎnvatamântul militar este învatamânt de stat, integrat în învatamântul national ca subsistem

cu personalitate si identitate proprii, compatibil cu sistemele de formare si perfectionare a personalului militar profesionalizat din armatele statelor NATO.Învatamântul militar cuprinde: învatamântul liceal militar, învatamântul postliceal (pentru formarea maistrilor militari si subofiterilor), învatamântul universitar de lunga durata (pentru formarea ofiterilor de comanda si ofiterilor specialisti), învatamântul postuniversitar, învatamântul de specializare si perfectionare militara.

Învatamântul militar este învatamânt deschis si selectiv, nesupus nici unei forme de discriminare, indiferent de conditia sociala si materiala, rasa, sex, nationalitate, apartenenta politica sau religioasa.

Formarea personalului militar profesionalizat se realizeaza pe doua filiere complementare:- filiera directa, prin absolvirea unei institutii militare de învatamânt pentru formare;- filiera indirecta, prin absolvirea unui curs de formare (pregatire militara de baza si

specializare militara) de catre absolventi ai institutiilor civile de învatamânt care au îndeplinit serviciul militar obligatoriu.

Planurile de modernizare a sistemului de învatamânt militar si de coordonare integrata a pregatirii personalului militar si civil au vizat crearea Universitatii Nationale de Aparare (Hotarârea Guvernului nr. 1027/2003 privind schimbarea denumirii Academiei de Înalte Studii Militare în Universitatea Nationala de Aparare si unele masuri referitoare la organizarea si functionarea acesteia). Aceasta reprezinta institutia de învatamânt militar superior de cel mai înalt nivel, urmând a se subordona nemijlocit ministrului apararii nationale.

Rolul Universitatii Nationale de Aparare este de a pregati lideri si experti militari si civili, din tara si strainatate, selectionati pentru îndeplinirea atributiilor unor functii de conducere si expertiza în domeniile apararii si securitatii nationale, precum si de a elabora studii si proiecte de cercetare în domeniu.

Universitatea Nationala de Aparare asigura îndeplinirea urmatoarelor misiuni: - pregatirea interarme, întrunita si pentru operatii multinationale, a ofiterilor de arme, selectionati pentru functii de conducere si stat major, la nivel de mari unitati, comandamente operationale si structuri centrale;

- pregatirea personalului militar si civil selectionat din cadrul Ministerului Apararii Nationale, precum si din alte ministere sau agentii guvernamentale si neguvernamentale, pentru functiide conducere si expertiza de nivel înalt în domeniul managementului resurselor de aparare;

- pregatirea comandantilor si a ofiterilor de stat major pentru conducerea actiunilor militarela nivel strategic, operativ si tactic;

- pregatirea politico-militara a personalului militar si civil din cadrul Ministerului AparariiNationale si din alte ministere sau agentii guvernamentale si neguvernamentale, pentru îndeplinirea functiilor de conducere/management si de stat major/expertiza în domeniile securitatii si apararii nationale;

130

- pregatirea prin masterat si doctorat în stiinte militare;- instruirea si perfectionarea pregatirii personalului pentru încadrarea unor functii în

structuri militare internationale;- perfectionarea pregatirii si specializarea personalului militar si civil în domenii relevante

pentru dezvoltarea si modernizarea structurilor sistemului de securitate nationala;- dezvoltarea teoriei si gândirii militare, precum si desfasurarea de activitati de cercetare

stiintifica în domeniul apararii si securitatii nationale;- elaborarea de studii în domeniul apararii si securitatii nationale pentru Ministerul Apararii

Nationale, precum si pentru celelalte structuri centrale ale statului;- dezvoltarea relatiilor de colaborare cu institutii de învatamânt superior si cercetare din tara

si din strainatate.Universitatea Nationala de Aparare s-a constituit pe nucleul Academiei de Înalte Studii

Militare, pentru a încorpora ulterior alte structuri de învatamânt si cercetare stiintifica, si este structurata în unitati functionale distincte, specifice domeniilor de învatamânt, cercetare stiintifica, logistica si conducere.

Sistemul militar de învatamânt include de asemenea: Centrul Regional pentru Managementul Resurselor de Aparare, Brasov – institutie de

învatamânt postuniversitar care asigura pregatirea personalului selectionat, militari si civili, pentru functii superioare de conducere si expertiza, la nivel operativ si strategic, în domeniul managementului resurselor destinate apararii si securitatii nationale.

Centrul de Pregatire a Subofiterilor (în structura Scolii de Maistri Militari si Subofiteri a Fortelor Terestre - Pitesti) - institutie de învatamânt postliceal care selectioneaza, verifica, formeaza si pregateste militari angajati pe baza de contract pentru a deveni subofiteri luptatori ai Armatei Române, conform standardelor, cerintelor, criteriilor si metodelor armatelor statelor membre NATO, în cooperare cu Corpul Infanteriei Marine Americane. Absolventii pot avea acces într-o scoala de subofiteri corespunzatoare categoriei de forte ale armatei din care fac parte.

Academia Tehnica Militara si Academia Navala “Mircea cel Batrân” - institutii de învatamânt universitar de lunga durata si postuniversitar care, prin cursuri universitare, postuniversitare, studii aprofundate si doctorat în stiinte ingineresti formeaza, specializeaza si perfectioneaza ofiteri ingineri, experti în conducerea sistemelor tehnice integrate, în organizarea si conducerea actiunilor fortelor navale si a sistemelor logistice în timp de pace si razboi. Aceste institutii desfasoara, de asemenea, activitati de cercetare stiintifica în domenii de vârf.

Academii ale categoriilor de forte, centre de limbi straine, scoli de aplicatii, colegii militare liceale si scoli de subofiteri si maistri militari, aflate în subordinea categoriilor de forte ale armatei. Totodata, pregatirea si perfectionarea personalului Armatei României se realizeaza si prin programe de perfectionare în cadrul scolilor NATO, precum si în institute din statele membre NATO.

5.2.13. INSTRUCTIAObiectivul general al pregatirii îl constituie realizarea nivelului de instruire necesar

îndeplinirii misiunilor ce revin Armatei României în timp de pace, în situatii de criza si la razboi, în conformitate cucerintele ce deriva din participarea la întreaga gama de misiuni ale Aliantei.

Scopul pregatirii comandamentelor îl constituie realizarea, mentinerea si perfectionarea capacitatii acestora de a conduce fortele în conditiile razboiului modern, precum si în implementarea regulilor si procedurilor specifice participarii la întraga gama de misiuni ale NATO.

Instructia trupelor cuprinde totalitatea activitatilor destinate însusirii cunostintelor, formarii siperfectionarii deprinderilor generale si de specialitate, individuale si colective – cuprinse

131

în Lista cu cerintele esentiale ale misiunii – METL –, prin care se formeaza luptatorul si coeziunea pentru lupta a structurilor militare si se cultiva spiritul de lupta si virtutile militare.

Instructia unitatilor si subunitatilor nominalizate pentru misiuni sub conducerea NATO sau sub mandat ONU, UE sau OSCE se executa în conformitate cu normele stabilite pentru toate celelalte structuri militare, dupa programe specifice. Ponderea temelor, exercitiilor si sedintelor de instructie cu continut specific acestor genuri de misiuni se stabileste de catre statele majore ale categoriilor de forte ale armatei. Instructia logistica se executa în scopul realizarii sprijinului logistic dinamic, oportun, economic si eficient al comandamentelor si trupelor pe timp de pace, în situatii de criza si la razboi.

Instructia interarme se executa în perioada instructiei subunitatilor, de la structuri de tip batalion (similare acestuia) în sus, pentru integrarea actiunii subunitatilor de arme si specialitati militare din compunere cu cele primite ca întarire sau în sprijin, pentru îndeplinirea misiunilor de lupta, folosind la maximum capacitatile proprii fiecarei componente integrate.

Instruirea prin simulare reprezinta una dintre componentele programului de instruire a armatei. Centrul National de Simulare, destinat instruirii într-o gama larga de operatii (ducerea razboiului, operatiuni în sprijinul pacii – PSO – si situatii de urgenta civila), este operational din primavara anului 2002. În faza initiala, facilitatile centrului vor fi utilizate pentru instruirea unitatilor active, pâna la nivel brigada, din cadrul Fortelor Terestre. Aceasta capabilitate din domeniul simularii va creste compatibilitatea cu NATO si va introduce practica simularii în procesul de instruire a Armatei României.

Instructia rezervistilor se organizeaza si se desfasoara pe baza unui plan anual în functie defondurile alocate. Obiectivele care se au în vedere la desfasurarea instructiei rezervistilor sunt: - actualizarea cunostintelor, priceperilor, deprinderilor militare generale si de specialitatesi însusirea atributiilor în conformitate cu specificul fiecarei functii, arme si specialitati pentru care au fost chemati la instructie;

- însusirea caracteristicilor tehnico-tactice si formarea priceperilor si deprinderilor necesarefolosirii armamentului si tehnicii militare nou-introduse în dotarea structurilor militare în care sunt încadrati;

- realizarea coeziunii pentru lupta a structurii pe care o completeaza. LOGISTICA

În perioada 2000 - 2001 s-a proiectat noua configuratie a sistemului logistic al Armatei României prin elaborarea Conceptiei Managementului logisticii, inclusiv a conceptiilor logistice ale categoriilor de forte ale armatei. Ca o materializare a acestor conceptii, au fost înfiintate structurile de conducere logistica la nivel operativ si tactic si de executie logistica la nivel tactic. Totodata, este în curs de aprobare Conceptia sustinerii logistice a fortelor la nivel strategic.

În vederea asigurarii compatibilitatii si interoperabilitatii cu structurile NATO, a fost constituit Centrul de Coordonare a Miscarii, iar personalul necesar utilizarii Sistemului Aliat pentru Dislocare si Miscare (ADAMS) a fost cuprins în programe speciale de pregatire.

Modernizarea sistemului logistic integrat se va baza pe adaptarea conceptuala si structurala a sistemului logistic actual la dimensiunile, configuratia si misiunile Armatei României, astfel încât sa raspunda nevoilor de asigurare a unitatilor luptatoare cu toate categoriile de tehnica si materiale (la timpul si în locul ordonat, cât mai simplu si cu cheltuieli minime), precum si cerintelor de compatibilitate cu sistemele similare din tarile membre NATO, inclusiv pentru asigurarea Sprijinului Natiunii Gazde.

Sistemul logistic integrat va avea la baza urmatoarele principii:- asigurarea unei punti de legatura eficiente între sistemul logistic al armatei si

economia nationala, care se va baza în continuare pe utilizarea resurselor materiale si umane, respectiv a capabilitatilor si facilitatilor de care dispune economia nationala. În acest sens, se va

132

demara externalizarea activitatii de întretinere/reparatii a echipamentelor majore, prin dezvoltarea unui parteneriat cu industria de aparare;

- asigurarea managementului centralizat al resurselor materiale comune categoriilor de forte si implementarea conceptului de vizibilitate totala asupra resurselor. Aceasta implica concentrarea structurilor logistice furnizoare de resurse materiale pentru folosinta comuna a categoriilor de forte (depozite de materiale comune, centre de mentenanta pentru tehnica comuna) la nivelul unei structuri unice pentru întregul sistem logistic al armatei, prin intermediul careia sa se asigure managementul centralizat si distributia resurselor materiale;- adaptarea si aplicarea conceptului de vizibilitate totala a resurselor materiale

disponibile în sistemul logistic prin utilizarea Sistemului Informatic Automatizat pentru Logistica. Prin utilizarea acestui sistem, baza de date privind existentul în echipamente si materiale comune va fi vizibila pentru toti utilizatorii din structura categoriilor de forte si a comandamentelor de arma.

Principalele obiective ale sistemului logistic integrat sunt:- eliminarea paralelismelor si suprapunerilor în realizarea sustinerii logistice a fortelor;- reducerea semnificativa a stocurilor excedentare, inclusiv a depozitelor, precum si a

personalului implicat în activitati administrative;- continuarea procesului de valorificare a excedentelor de tehnica si materiale prin Agentia

deValorificare;- alocarea eficienta a resurselor materiale;- modernizarea structurilor si procedurilor de achizitii si mentenanta a echipamentelor;- dimensionarea rezervelor (stocurilor) materiale în raport cu dimensiunea si misiunile

fortelor;- asigurarea unui sistem de transporturi militare terestre, maritime/fluviale si aeriene, suplu,

flexibil si eficient;- transformarea sistemului logistic bazat pe depozitare si aprovizionare în sistem logistic

bazatpe fluxuri de distributie.În cadrul Companiei Nationale „ROMTEHNICA”-S.A., Agentia de Valorificare a

organizat si desfasurat licitatii pentru valorificarea unor bunuri excedentare si/sau uzate fizic/moral, aflate în administrarea MApN.

INFRASTRUCTURAInfrastructura strategica este constituita din ansamblul lucrarilor si amenajarilor

teritoriului care pot fi folosite în scopul apararii nationale. Ea se realizeaza în timp de pace, prin activitatea de pregatire a teritoriului pentru aparare.

Responsabilitatea privind realizarea, exploatarea si întretinerea obiectivelor care pot fi folosite în scopul apararii nationale revine ministerelor de resort si autoritatilor administratiei publice în patrimoniul carora se gasesc. Fondurile necesare se vor aloca de la bugetul de stat.

Ministerul Apararii Nationale administreaza infrastructura militara specifica, reprezentata de cladirile si spatiile cu destinatie proprie, pistele de aviatie, drumurile, platformele etc.

Dezvoltarea, modernizarea si întretinerea infrastructurii sunt actiuni corelate cu procesul de modernizare pe care îl parcurge armata privind pregatirea în vederea integrarii în NATO.

Principalele directii de actiune pentru modernizarea infrastructurii sunt:- finalizarea elementelor de infrastructura necesare operationalizarii Centrului Operational

deSupraveghere Aeriana (ASOC);- continuarea realizarii sistemului de transmisiuni al armatei STAR, RTP (reteaua de

transmisiuni permanenta) si începerea realizarii componentei mobile a sistemului în configuratia C4I;

133

- realizarea capacitatilor si componentelor tehnice necesare asigurarii protectiei infrastructurii, inclusiv împotriva actiunilor teroriste;

- continuarea modernizarii unor poligoane necesare desfasurarii exercitiilor comune cu statele membre NATO;

- continuarea reabilitarii spatiilor de cazare si hranire, a facilitatilor tehnice si spatiilor administrative si de depozitare, cu prioritate pentru marile unitati si unitatile nominalizate pentru participarea la întreaga gama de misiuni ale NATO;

În vederea pregatirii, mentinerii si modernizarii facilitatilor pentru Sprijinul Natiunii Gazde (HNS -Host Nation Support) se vor urmari:

-modernizarea facilitatilor si capacitatilor apartinând aeroporturilor desemnate pentru dislocarea fortelor (APOD - Air Port of Deployment), pentru îndeplinirea standardelor NATO;

- îmbunatatirea facilitatilor în porturile maritime si fluviale pentru acostare nave,- încarcare –descarcare, depozitare si manipulare;- dezvoltarea infrastructurii în poligoanele de instructie si antrenament disponibile pentru

fortele NATO;- modernizarea unor depozite de combustibili si materiale;- dezvoltarea altor facilitati logistice si medicale, în locatiile care pot fi utilizate ca puncte

de debarcare-îmbarcare.Modernizarea infrastructurii informationale a apararii reprezinta o necesitate determinata de

rolul strategic al informatiei în apararea nationala. Utilizarea tehnologiei informatiei si managementul resurselor informationale, în context C4I, trebuie sa asigure prin sistemele stationare si semistationare capacitatile de generare, utilizare si de acces distribuit la informatiile necesare pentru asistarea deciziei si securitatea datelor.

A fost definitivat Catalogul National pentru Sprijinul Natiunii Gazde care a fost transmis ca oferta la NATO. În viitor, ca membru NATO, România va analiza posibilitatea amplasarii unor facilitati NATO (NATO flag) pe teritoriul sau, la nivelul unor posibile centre de excelenta.

INFORMATIILE PENTRU APARAREActivitatea de informatii pentru aparare reprezinta una dintre componentele indispensabile

functionarii optime a sistemului militar.Sistemul de informatii se înscrie în sprijinul pentru dezvoltarea politicii de aparare a

României,configurarea dimensiunilor majore ale diplomatiei apararii si asistenta pentru evaluarea de catre structurile politico-militare a dimensiunilor de transformare a mediului de securitate regional si global.

Ca urmare a dobândirii statutului de membru NATO, dar si a dinamicii mediului international de securitate, se impune diversificarea activitatilor de informatii si protectie militara, urmarindu-se urmatoarele directii principale de actiune:

- obtinerea, verificarea, prelucrarea si valorificarea informatiilor si datelor referitoare la riscurile si amenintarile externe si interne, militare si nemilitare care pot afecta siguranta nationala;

- cooperare, prin formele si mijloacele specifice, cu celelalte structuri din cadrul sistemuluinational de aparare în vederea prevenirii si combaterii terorismului;

- promovarea si apararea, pe plan extern, a intereselor politico-militare nationale, prinintermediul diplomatiei militare;

- protectia personalului si a intereselor patrimoniale ale armatei, precum si obtinerea sivalorificarea datelor si informatiilor referitoare la actiunile ilegale de natura sa afectezestabilitatea organismului militar;

- identificarea, descurajarea si contracararea actiunilor de dezinformare si influentare

134

care contravin intereselor Armatei României;- protectia informatiilor clasificate NATO, la nivelul standardelor NATO în domeniu si

în conformitate cu reglementarile elaborate la nivelul Autoritatii Nationale de Securitate;- realizarea interoperabilitatii în domeniul componentelor de securitate a informatiilor

din cadrul retelelor de calculatoare si al sistemelor de comunicatii.

JUSTITIA MILITARASistemul justitiei militare este structurat pe doua componente distincte subordonate

autoritatilor civile, respectiv Directia Instantelor Militare – Ministerul Justitiei – si Sectia Parchetelor Militare Ministerul Public. Din punct de vedere administrativ aceste structuri sunt subordonate Ministerului Apararii Nationale.

Componenta din cadrul Ministerului Apararii Nationale este Directia Legislatie si Asistenta Juridica,care are ca principale atributii:

- sustinerea intereselor Ministerului Apararii Nationale în fata instantelor de judecata militare, civile si cu jurisdictie speciala;

- avizarea proiectelor de reglementari elaborate în cadrul Ministerului Apararii Nationale;- fundamentarea juridica a deciziilor conducerii ministerului si coordonarea asistentei

juridice în armata.

ASISTENTA MEDICALAAsistenta medicala a armatei este coordonata de Directia Medicala, structura de

specialitate subordonata Secretariatului General. Directia Medicala elaboreaza conceptia unitara privind organizarea, dotarea si functionarea sistemului de asistenta medicala si sanitar-veterinara în armata, precum si pentru perfectionarea si modernizarea activitatilor specifice, în scopul prevenirii îmbolnavirilor, pastrarii si îmbunatatirii starii de sanatate pentru mentinerea permanenta a capacitatii de lupta a efectivelor armatei.

Pentru îndeplinirea misiunilor sale, Directia Medicala coopereaza cu structurile de conducere militare si civile care au responsabilitati în activitatea de asistenta medicala si sanitar-veterinara.

Conceptul unitar privind asigurarea asistentei medicale în armata este definit prin urmatoarele domenii prioritare:

- mentinerea starii de sanatate si prevenirea îmbolnavirilor în masa prin asigurarea de serviciide sanatate pentru profilaxia bolilor, tratarea, îngrijirea si recuperarea medicala apersonalului armatei;

- asigurarea expertizarii medicale si medico-militare a personalului în scopul selectionarii pecriterii specifice armelor si categoriilor de forte ale armatei si precizarii gradului demodificare a aptitudinilor pentru serviciul militar sau pentru unele arme;

- managementul resurselor si logisticii aferente asigurarii asistentei medicale a trupelor;- asistenta sanitar-veterinara si prevenirea transmiterii de boli de la animale la om;- asigurarea activitatilor de cercetare stiintifica medicala si medico-militara, de învatamânt

medico-militar si informatica medicala.Directia Medicala coordoneaza, ca for metodologic, activitatile serviciilor medico-sanitare

ale categoriilor de forte ale armatei si conduce nemijlocit formatiunile medicale ale armatei. Suportul logistic specific este asigurat printr-un sistem descentralizat pentru asistenta curativoprofilactica curenta. Asistenta medicala de înalta performanta, activitatile specifice mediului militar si cele deasigurare a dotarii pentru situatii de criza sau de razboi se realizeaza printr-un sistem centralizat.

În perspectiva restructurarii si redimensionarii armatei, formatiunile medicale subordonate nemijlocit Directiei Medicale, precum si cele din serviciile medicale ale categoriilor de forte se vor adapta noilor structuri organizatorice si vor asigura un nivel al asistentei medicale diferentiat în functie de esalon (strategic, operativ sau tactic).

135

Reorganizarea sistemului national de asistenta medicala în baza Legii nr. 145/1997 a permis functionarea, începând cu 1 aprilie 1999, a Casei Asigurarilor de Sanatate a Apararii, Ordinii Publice, Sigurantei Nationale si Autoritatii Judecatoresti (C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.). Aceasta îsi desfasoara activitatea în subordinea Casei Nationale de Asigurari de Sanatate.

ASISTENTA RELIGIOASAProcesul de reforma include si componenta spirituala a apararii, în cadrul careia un loc

aparte a fost conferit nevoilor religioase, morale si spirituale ale personalului armatei.Activitatea de asistenta religioasa este organizata si se desfasoara în toate unitatile, marile

unitati si institutiile militare de învatamânt, în baza Legii nr. 195/2000 privind constituirea si organizarea clerului militar, a Hotarârii Guvernului nr. 674/2001 si a Regulamentului de organizare si functionare a asistentei religioase în armata. Obiectivele asistentei religioase:

- transmiterea învataturii de credinta proprii cultului caruia apartin militarii si cultivarea respectului fata de valorile spirituale ale poporului român;

- cultivarea sentimentelor patriotice si a atasamentului si loialitatii fata de armata;- contributia la combaterea manifestarilor antisociale prin îmbunatatirea starii morale,

psihice si disciplinei militarilor.Organizarea si conducerea activitatii de asistenta religioasa în Armata României se

desfasoara cu sprijinul nemijlocit al bisericilor si cultelor recunoscute în stat. Elaborarea metodologiei, a programelor de educatie moral-religioasa, precum si coordonarea activitatii de selectionare, recrutare si încadrare a preotilor sau deserventilor spirituali ai cultelor recunoscute de legile tarii se fac de catre Sectia Asistenta Religioasa din Ministerul Apararii Nationale. Coordonarea si îndrumarea activitatii de asistenta religioasa se realizeaza prin intermediul compartimentelor specializate existente la statele majore ale categoriilor de forte ale armatei si la marile unitati si institutiile militare de învatamânt si prin relatia directa cu preotii militari din structurile armatei.

Asistenta religioasa este asigurata de catre 6 culte, majoritatea preotilor fiind ortodocsi, la nivelul structurii centrale fiind reprezentate si Biserica Romano-Catolica si Alianta Evanghelica. Potrivit conceptiei privind asistenta religioasa în armata, pâna în anul 2007 în structurile armatei vor fi încadrati circa 100 de preoti si 50 de preoti diurnisti.

Serviciul religios se desfasoara conform rânduielile bisericesti în lacasurile de cult ale unitatilor militare sau în spatii special amenajate pentru aceasta unica destinatie. Pentru personalul armatei apartinând altor culte decât cel ortodox, recunoscute de lege, Sectia Asistenta Religioasa stabileste împreuna cu reprezentantii acestor culte modalitatile de acordare a asistentei religioase.

SPRIJINUL ACORDAT DE ARMATA AUTORITATILOR ADMINISTRATIEI PUBLICE

Armata acorda sprijin autoritatilor administratiei publice si populatiei civile, la cererea acestora, pentru prevenirea, limitarea si înlaturarea efectelor dezastrelor naturale, ale celor provocate de factori umani sau în cazul altor situatii deosebite.

Sprijinul acordat administratiei publice centrale sau locale se concretizeaza în actiuni care vizeaza, în mod deosebit, sprijinul logistic si militar în situatii speciale. În caz de urgente civile sau alte situatii deosebite, armata poate acorda sprijin material sub forma de ajutoare, cu titlul gratuit, constând în alimente de stricta necesitate, articole de echipament, corturi, medicamente etc., sau poate aproba efectuarea, contra cost, a unor prestari de servicii cu efective si tehnica militara. În acest scop, a fost dezvoltata o relatie permanenta între armata, pe de o parte, si autoritatile administratiei publice, organizatiile neguvernamentale si populatia civila, pe de alta parte, materializându-se prin cooperarea la nivel operational civili-militari (CIMIC).

Cooperarea civili-militari (CIMIC) a reprezentant întotdeauna o parte componenta a actiunilor

136

militare, fie ca asistenta civila în pregatirea pentru lupta, fie ca asistenta militara în reabilitarea economica si refacerea infrastructurii. În prezent, la Corpul 1 Teritorial, este constituit grupul 1 CIMIC, de nivel batalion specializat, capabil sa îndeplineasca sarcini specifice atât la nivel national, cât si în operatiuni multinationale.

Structurile responsabile în acest domeniu vor fi dezvoltate pe baza standardelor statelor membre NATO, a doctrinei nationale a cooperarii civili-militari si a necesitatilor stabilite pe baza misiunilor armatei.

Principalele atributii ale structurilor CIMIC din Armata României se concretizeaza în:- asigurarea cadrului de cooperare între institutia militara si autoritatile centrale (locale),

organizatiile guvernamentale si neguvernamentale cu care intra în contact pe timpuldesfasurarii unor activitati comune;

- orientarea, informarea si acordarea sprijinului reciproc al structurilor militare si civileprivind masurile ce se impun pentru folosirea resurselor puse la dispozitie de ambele parti;

- initierea si dezvoltarea relatiilor cu organele de specialitate din administratia publica, protectiacivila si sociala, învatamânt, cercetare, sanatate, finante publice, economie, comunicatii, transport, lucrari publice, mediu etc. si organizatiile/fundatiile neguvernamentale;

- elaborarea de propuneri si întocmirea de studii privind modul în care militarii pot veni însprijinul populatiei civile în diferite situatii, la solicitarea autoritatilor administratiei publice;

- sprijinirea autoritatilor administratiei publice pentru distribuirea ajutorului umanitar saupentru alte actiuni întreprinse de institutia militara în folosul populatiei civile (transport, hrana, cazare, asistenta medicala etc);

- stabilirea masurilor de identificare si elaborarea propunerilor privind protectia speciala aobiectivelor culturale si populatiei civile, precum si recunoasterea si repartizarea unor zone cu posibilitati de adapostire, hranire, cazare etc.

Pentru îmbunatatirea activitatii de cooperare civili-militari se vor continua actiunile de reglementare a accesului personalului CIMIC din Armata României la informatiile din domeniul administratiei publice, cât si ale organizatiilor neguvernamentale sau ale organismelor internationale la nivel statal sau private care actioneaza pe teritoriul României.

Gestionarea urgentelor civile într-un cadru integrat interagentii reprezinta unul dintre domeniile prioritare de cooperare cu structurile NATO si cu institutiile responsabile din statele membre ale Aliantei Nord-Atlantice.

PROTECTIA MEDIULUIUna dintre prioritatile reformei militare vizeaza alinierea armatei la eforturile nationale de

sustinere si extindere a actiunilor de refacere si conservare a mediului, prin promovarea trecerii la activitati si tehnologii mai putin poluante. Armata României aplica principiile nationale ale dezvoltarii durabile si îmbunatatirii conditiilor de sanatate a personalului, prin actiuni concrete de reducere a impactului negativ produs de activitatile militare, raspunzând astfel politicii si strategiei nationale de mediu.

Strategia de Protectie a Mediului în Armata României reglementeaza principalele obiective si directii de actiune în domeniu, în conformitate cu etapele de realizare a reformei organismului militar.

Obiectivele pe linia protectiei mediului pâna în anul 2010:- demararea implementarii sistemelor de management de mediu în sectorul militar prin

aplicarea standardului ISO 14001;- institutionalizarea structurilor de protectie a mediului în armata, de la nivel central pâna la

nivel brigada;- completarea cadrului legislativ militar pe linia protectiei mediului;- evaluarea impactului activitatilor militare asupra mediului;

137

- dezvoltarea procesului de educatie ecologica în sistemul militar;- actualizarea si îmbunatatirea permanenta a bazei de date de mediu a Ministerului Apararii

Nationale;- identificarea principalelor surse de poluare si initierea unor programe si proiecte, finantate

de organismele europene militare sau civile, privind reducerea poluarii generate de activitatile militare si de activitatile de sprijinire a activitatilor militare.

OPINIA PUBLICA SI MASS-MEDIAArmata, ca institutie publica, are ca responsabilitate comunicarea corecta si în timp util a

informatiilor relevante pentru opinia publica. Prin procesul de comunicare se urmareste ca publicul sa fie informat cu prioritate asupra:

- rolului, misiunile si planurile de reforma ale armatei;- gradului de pregatire si instruire a personalului;- resurselor alocate pentru diferite programe în domeniul apararii;- nevoilor de înzestrare si modernizare;- cooperarii cu alte institutii ale statului si cu diferite organizatii internationale.Din punctul de vedere al relatiilor publice, obtinerea si mentinerea încrederii si sprijinului

cetatenilor, a opiniei publice pentru actiunile armatei reprezinta un obiectiv strategic. Imaginea publica a armatei este o componenta a capacitatii sale de lupta, tinând cont de faptul ca sprijinul populatiei se materializeaza în sustinerea, la nivel public si politic, a alocarii resurselor necesare armatei pentru îndeplinirea misiunilor sale.

Opinia publica reflectata în mass-media reprezinta unul dintre canalele de feed back în reforma militara. Încrederea acordata armatei ca institutie se mentine la un nivel ridicat, de aproximativ 70%, favorizând evolutia si modernizarea organismului militar si pregatirea acestuia în vederea integrarii în structurile de securitate euroatlantice. Aceasta încredere se datoreaza în mare masura si comunicarii oficiale stabilite între armata si opinia publica prin intermediul structurilor de relatii publice. Principii ale informarii publice.

- Prevederile Constitutiei României referitoare la dreptul la informatie al tuturor cetatenilor vor fi respectate atât în litera, cât si în spiritul lor.

- Informatiile solicitate de mass-media, diferite organizatii sau de simpli cetateni vor fi puse la dispozitie în mod rapid si complet, în masura în care acestea nu intra sub incidenta legilor sireglementarilor referitoare la protectia informatiilor militare.

- Întregul personal al armatei si membrii familiilor acestuia vor beneficia de un flux permanent de informatii generale si militare publice.

- Informatiile nu vor fi declarate secrete sau ascunse opiniei publice numai pentru a protejaorganismul militar de atitudini critice.

- Difuzarea informatiilor poate fi refuzata numai în cazurile când acest fapt ar afecta negativ securitatea si apararea nationala, siguranta sau aspecte private ale vietii militarilor si civililor din cadrul armatei.

- Politica de informare publica a Ministerului Apararii Nationale exclude categoricpropaganda de orice fel.

În cadrul Ministerului Apararii Nationale functioneaza Directia Relatii Publice, structura specializata în domeniul gestionarii imaginii institutiei militare. Ca interfata între institutia militara si societate, aceasta structura a amplificat si diversificat dialogul public, contribuind la mentinerea unei imagini credibile a armatei.

Anual, Directia Relatii Publice elaboreaza Strategia de Comunicare a Ministerului Apararii Nationale, care cuprinde: analiza imaginii institutiei militare pe anul precedent, prognoza pentru anul respectiv, profilul imaginii dezirabile a institutiei militare, obiectivele de comunicare, temele si mesajele de baza pentru comunicarea interna si externa si responsabilitati în domeniul comunicarii si relatiilor publice.

138

Modalitatile prin care este realizata informarea publica cuprind: comunicate, buletine si conferinte de presa, interviuri cu personalitati din conducerea armatei, declaratii de presa, briefing-uri de presa, campanii de presa, calatorii de presa, simpozioane si seminarii pe problematica militara si de comunicare, reviste si pliante, filme pe casete video, INTERNET, INTRANET.

În cadrul Ministerului Apararii Nationale, mentinerea legaturii cu mass-media se desfasoara prin intermediul sistemului de relatii publice. Relatia de parteneriat între armata si mass-media se bazeaza pe principiul beneficiului reciproc.

Jurnalistii civili sunt invitati si acreditati la toate activitatile cu caracter public desfasurate de armata, atât în tara, cât si în strainatate. Prin Biroul de Presa al ministerului se asigura documentarea acestora în legatura cu participarea militarilor români la misiuni internationale, interventia armatei în cazuri de dezastre si calamitati sau pozitia Ministerului Apararii Nationale în cazul unor accidente sau incidente.

Din punct de vedere organizatoric se vor urmari dinamizarea sistemului de relatii publice din armata si pregatirea personalului implicat. Pentru îmbunatatirea eficacitatii informarii publice sunt prevazute o serie de actiuni care vizeaza:

- reorganizarea structurilor de programe la emisiunile militare de radio si televiziune,precum si a continutului informativ al publicatiilor militare pentru cresterea impactului si a audientei în rândurile publicului;

- proiectarea si realizarea unor pliante de prezentare a armatei pe categorii de forte,arme si specialitati, anunturi si spoturi publicitare la radio si televiziune pentru atragereatinerilor spre cariera militara;

- dezvoltarea cooperarii cu structurile de relatii publice ale altor institutii ale statului sineguvernamentale relevante;

- elaborarea unor noi regulamente, instructiuni si metodologii în domeniul relatiilor publicepentru redefinirea structurii si atributiilor elementelor sistemului de relatii publice din armata.

Pentru îmbunatatirea relatiilor cu mass-media se vor continua actiunile de reglementare si facilitare a accesului jurnalistilor la informatia din domeniul militar, precum si a modalitatilor de efectuare a stagiului militar al jurnalistilor civili în structurile de relatii publice din armata.

De asemenea, se va asigura coordonarea si cooperarea cu structurile NATO, respectiv cu Oficiul de Informare si Presa, în contextul corelarii la nivel de mesaje si informatii transmise, în special în probleme derivând din participarea la misiuni sau procese interaliate.

5.3. Securitatea de apărarea a României

5.4. Puncte comune – o paralelă a celor trei strategii de securitate

5.4.1.Strategia de securitate naţională a româniei Într-o lume complexă, dinamică şi conflictuală, aflată în plin proces de globalizare, securitatea fiecărei ţări, ca şi securitatea comunităţii internaţionale în ansamblu, se bazează nu numai pe capacitatea de reacţie şi adaptare, ci şi, mai ales, pe capacitatea de anticipare şi de acţiune pro-activă, iar înţelegerea profundă a tendinţelor majore de evoluţie a securităţii internaţionale.

Strategia de securitate naţională reprezintă un factor integrator de sinteză; ea se operaţionalizează printr-un ansamblu de decizii, planuri, măsuri şi acţiuni menite să prevină şi să contracareze eficient riscurile şi ameninţările ce pun în pericol valorile şi interesele naţionale, precum şi valorile care dau identitate şi unitate construcţiei europene. Strategia are ca scop: prevenirea şi contracararea pericolelor generate de mediul internaţional, garantarea stării de securitate internă, în ansamblul său, a siguranţei personale şi securităţii comunităţilor. strategia vizează, totodată, securitatea energetică şi alimentară, securitatea transporturilor şi a infrastructurii,

139

securitatea sănătăţii publice, sanitară, ecologică şi culturală, securitatea financiară, informatică şi informaţională. strategia de securitate naţională integrează atât activitatea de politică externă, diplomatică şi de colaborare internaţională, cât şi pe cea a instituţiei militare şi a forţelor de ordine publică, activitatea structurilor de informaţii, precum şi pe cea a altor agenţii guvernamentale cu responsabilităţi în domeniu. şi armonizarea eforturilor vizează atât cadrul naţional, cât şi dinamica relaţiilor în spaţiul comun de securitate şi apărare european, precum şi în spaţiul euroatlantic.

Terorismul internaţional -imperativul contracarării noului val de terorism internaţional şi cel al cooperării forţelor democratice – inclusiv prin acţiuni comune desfăşurate în zonele ce generează terorism .

Angajarea activă în procesul de asigurare a securităţii internaţionale, prin promovarea democraţiei, lupta împotriva terorismului internaţional şi combaterea proliferării armelor de distrugere în masă, reprezintă principalul imperativ al etapei actuale pentru politica de securitate a României. Această opţiune constituie condiţia fundamentală a participării Romaniei la beneficiile globalizării, a exploatării oportunităţilor pe care le prezintă mediul internaţional şi a contracarării eficiente a riscurilor şi ameninţărilor.

Proliferarea armelor de distrugere în masă (ADM): Existenţa şi proliferarea armelor nucleare, chimice, biologice şi radiologice constituie o ameninţare deosebit de gravă sub raportul potenţialului de distrugere, în condiţiile în care: accesul la astfel de mijloace devine tot mai uşor, iar tentaţia dobândirii lor sporeşte ameninţător;

Conflictele regionale: În pofida evoluţiilor pozitive din ultimul deceniu şi jumătate, ce au făcut din Europa un loc mai sigur şi mai prosper, arealul strategic în care este situată România este încă bogat în conflicte locale, cu puternice implicaţii pentru pacea şi securitatea regională şi europeană.

Criminalitatea transnaţională organizată: Reprezintă o formă de infracţionalitate foarte gravă, care a dobândit capacitatea de a influenţa politica statelor şi activitatea instituţiilor democratice. Ea constituie atât o expresie a proliferării unor fenomene negative ce se amplifică în condiţiile globalizării, cât şi o consecinţă directă a gestionării ineficiente a transformărilor politice, economice şi sociale radicale care s-au produs în Europa centrală, de est şi de sud-est după prăbuşirea regimurilor comuniste.

Un rol important în procesul de consolidare a stabilităţii şi securităţii noilor democraţii din Europa centrală, de est şi de sud-est revine capacităţii statelor şi a societăţilor de a promova o gestiune eficientă a intereselor publice, de a garanta exercitarea responsabilă şi eficientă a puterii, în deplin acord cu principiile democraţiei şi cerinţele respectării drepturilor omului. Expresia publică a acestor exigenţe este buna guvernare, domeniu în care în România – ca şi în majoritatea statelor din această regiune – s-au înregistrat, în anii care au trecut de la prăbuşirea regimurilor comuniste, progrese însemnate.

Noile democraţii din această regiune continuă, însă, să se confrunte cu diferite fenomene negative care afectează calitatea actului de guvernare. În acest context, guvernarea ineficientă – efect al deficitului democratic şi al corupţiei endemice instituţionale, ce se reflectă în manifestări de clientelism politic, ineficienţă a administraţiei publice, tendinţe autoritariste şi lipsă de transparenţă şi responsabilitate publică – subminează încrederea cetăţenilor în instituţiile publice şi poate constitui o ameninţare majoră la adresa securităţii statelor.

Securitatea naţională poate fi, de asemenea, pusă în pericol de o serie de fenomene grave, de natură geofizică, meteo-climatică ori asociată, provenind din mediu sau reflectând degradarea acestuia, inclusiv ca urmare a unor activităţi umane periculoase, dăunătoare sau iresponsabile. Riscurile şi ameninţările la adresa securităţii naţionale pot fi amplificate de existenţa unor vulnerabilităţi şi disfunctionalităţi, între care următoarele fenomene sunt generatoare de preocupări sau pericole: dependenţa accentuată de unele resurse vitale greu accesibile; unele tendinţe negative persistente în plan demografic şi migraţia masivă; nivelul ridicat al stării de insecuritate socială, persistenţa stării de sărăcie cronică şi accentuarea diferenţelor sociale;

140

proporţia redusă, fragmentarea şi insuficienta implicare a clasei de mijloc în organizarea vieţii economico-sociale; fragilitatea spiritului civic şi a solidarităţii civice; infrastructura slab dezvoltată şi insuficient protejată;

5.4.2. STRATEGIA NATON.A.T.O. reprezintă instrumentul cel mai potrivit care asigură siguranţa naţiunilor şi ţărilor

împotriva instabilităţii economice şi a celorlalte ameninţări, cadrul optim pentru crearea unei societăţi democratice şi prospere.

Valorile comune care stau la baza Alianţei şi pe care aceasta îşi propune să le apere sunt democraţia, drepturile omului şi respectarea legilor.

Prin Strategia NATO, au fost stabilite următoarele direcţii de acţiune în acest domeniu:armonizarea legislaţiei şi a procedurilor specifice cu reglementările internaţionale si cu

standardele UE privind forţele şi serviciile de ordine publică; consolidarea relaţiilor de parteneriat cu structuri similare din statele membre NATO si UE,

precum şi dezvoltarea legăturilor cu cele aparţinând altor state; continuarea participării forţelor de ordine publică, civile şi militare la misiuni internaţionale;

reglementarea răspunderii Ministerului de Interne şi a Ministerului Justiţiei - a structurilor acestora - în eradicarea abuzurilor şi ilegalităţilor;

consolidarea sistemului instituţional de acţiune - servicii de informaţii, poliţie, minister public, justiţie - care să facă posibilă aplicarea fermă a legii;

întărirea acţiunilor de prevenire şi control pentru limitarea şi stoparea criminalităţii; dezvoltarea permanentă a controlului civil asupra instituţiilor din domeniul siguranţei

naţionale şi implicarea societăţii civile în apărarea ordinii publice; restructurarea sistemului instituţional al ordinii publice prin descentralizarea serviciilor din

domeniul ordinii publice şi demilitarizarea în mare măsură a acestora; constituirea sistemului naţional de gestionare a crizelor pe principiul managementului

integrat al riscurilor şi conectarea acestuia la organismele existente în NATO şi UE; combaterea eficace a terorismului, corupţiei şi crimei organizate, inclusiv prin diverse forme

de cooperare regională şi subregională; îmbunătăţirea colaborării dintre autorităţile din sistemul de apărare şi justiţie şi a acestora cu

societatea civilă; securizarea frontierei de stat în concordanţă cu interesele naţionale şi exigenţele aderării la

Uniunea Europeană, concomitent cu modernizarea procedurilor de control la frontieră; construirea parteneriatului cu societatea civilă, inclusiv prin asigurarea unui echilibru între

dreptul la liberă informare şi necesitatea protejării informaţiilor clasificate; protecţia dreptului la intimitate, la propria imagine şi la corecta informare a cetăţeanului; asigurarea funcţionării la standarde comunitare a instituţiilor care au atribuţii pe linia

migraţiei şi azilului.În domeniul apărării, principalele direcţii de acţiune sunt: îndeplinirea obiectivelor asumate prin Programul naţional anual pentru integrare în NATO şi

asigurarea interoperabilităţii cu forţele Alianţei Nord-Atlantice; participarea intensificată la Parteneriatul pentru Pace şi dezvoltarea cooperării militare bi- şi

multilaterale, în vederea realizării obiectivelor de parteneriat asumate de România; constituirea şi consolidarea capabilităţilor necesare pentru îndeplinirea performantă a

obligaţiilor asumate de România, de a participa în cadrul unor operaţiuni de menţinere a păcii, de salvare, de răspuns la crize, de combatere a terorismului şi de asistenţă umanitară la nivel subregional şi regional;

restructurarea şi modernizarea Armatei României, îndeosebi modernizarea structurală a forţelor şi a sistemelor de instruire şi continuarea armonizării cadrului legislativ naţional din domeniul apărării cu cel existent în ţările membre NATO şi UE;

141

adaptarea la condiţiile contemporane a sistemului de mobilizare şi planificare integrată a apărării şi asigurarea concordanţei dintre obiectivele propuse şi resursele alocate;

operaţionalizarea forţelor destinate participării la misiuni ale Uniunii Europene, în cadrul politicii europene de securitate şi apărare, precum şi ale NATO, ONU şi ale forumurilor/initiaţivelor subregionale;

managementul eficient al resurselor umane şi restructurarea forţelor, concomitent cu creşterea gradului de profesionalizare a personalului armatei şi modernizarea învăţământului militar;

asigurarea stocurilor de echipamente, tehnică de luptă, muniţii şi materiale; îmbunătăţirea colaborării dintre serviciile de specialitate pe linia schimbului operativ de

informaţii vizând potenţialii factori de risc la adresa securităţii şi stabilităţii interne; redimensionarea corpului de comandă la nivelul forţelor în proces de reducere, restructurare

şi modernizare; reglementarea pensionării cadrelor militare; aplicarea programelor de reconversie

profesională a personalului disponibilizat din armată şi industria de apărare; planificarea coerentă a activităţii de înzestrare şi achiziţii, prin coordonare cu politicile în

domeniul economic, de privatizare şi restructurare a industriei naţionale de apărare; dezvoltarea şi achiziţionarea de echipamente noi, interoperabile cu cele utilizate de NATO;

întărirea controlului parlamentar asupra organismului militar; sprijinirea autorităţilor publice în caz de urgenţe civile, dezastre sau calamităţi naturale.

Operaţiunea Active Endeavour (OAE) reprezintă răspunsul imediat al NATO la atacurile teroriste asupra Statelor Unite de la 11 septembrie 2001, ca urmare a invocării, pentru prima dată în istoria Alianţei, a articolului 5. Operaţiunea a fost lansată în luna octombrie 2001, cu scopul combaterii terorismului şi de a preveni acţiuni teroriste în Marea Mediterană.

Navele NATO desfăşoară activităţi de patrulă, monitorizare a traficului naval şi control şi oferă escortă navelor nemilitare prin strâmtoarea Gibraltar. Din luna aprilie, 2003, au fost realizate operaţiuni de inspectare a vaselor, pentru a descuraja proliferarea armamentelor şi a mişcărilor teroriste.

5.4.3.STRATEGIA UE

Apărarea europeană nu înseamnă înlocuirea apărării colective prin N.A.T.O.În strategia SOLANA se fac referiri la următoarele tipuri de ameninţări şi modalităţile de

combatere a acestora si anume:- Terorismul internaţional- Armele de Distrugere în Masă- Conflictele - Instabilitatea regională- Crima organizată

Pentru apărarea securităţii şi promovarea valorilor sale Uniunea Europeană are trei obiective strategice: Abordarea ameninţărilor, construirea securităţii în vecinătatea noastră precum şi o ordine internaţională bazată pe multilateralismul eficient.

o Uniunea Europeană a fost activă în a face faţă ameninţărilor-cheie. Ca obiective sunt definite : o politică de combatere a proliferării, Uniunea Europeană şi statele membre intervenind pentru a contribui la soluţionarea conflictelor regionale şi pentru a repune pe picioare statele aflate în derivă, inclusiv în Balcani, Afganistan şi în RDC.

o Chiar şi într-o eră a globalizării, geografia este încă un element important. Este în interesul european ca ţările de la graniţele noastre să fie bine guvernate.

142

o ordine internaţională bazată pe multilateralismul eficient devine astfel un scop, având în vedere faptul că securitatea şi prosperitatea noastră depind tot mai mult de un sistem multilateral eficace . Dezvoltarea unei societăţi internaţionale mai puternice, a unor instituţii internaţionale funcţionale şi a unei ordini internaţionale guvernate de lege constituie obiectivul U.E.. UE să fie mai activă, mai coerentă şi mai capabilă.şi trebuie să conlucreze cu ceilalţi, să fie

mai activă în urmărirea obiectivelor strategice. Acest fapt este valabil pentru întregul spectru disponibil de instrumente de gestionare a crizelor şi de prevenire a conflictelor, inclusiv activităţile politice, militare şi civile, comerciale şi de dezvoltare. Sunt necesare politici active pentru a face faţă dinamismului noilor ameninţări.

O Uniune Europeană mai capabilă. Este nevoie de o capacitate diplomatică mai puternică, de un sistem care să combine resursele statelor membre cu cele ale instituţiilor UE.

O Uniune Europeană mai coerentă. Existenţa politicii externe şi de securitate comune şi a politicii europene de securitate şi apărare este justificată prin faptul că suntem mai puternici atunci când acţionăm împreună.

Conlucrarea cu partenerii. Cooperarea internaţională este o necesitate. Trebuie să ne urmărim obiectivele atât prin intermediul cooperării multilaterale în cadrul organizaţiilor internaţionale, cât şi prin intermediul parteneriatelor cu actori-cheie. Relaţiile transatlantice sunt de neînlocuit. Acţionând împreună, Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii pot fi o forţă formidabilă a binelui în lume. Obiectivul nostru ar trebui să fie un parteneriat eficient şi echilibrat cu SUA. Acesta este un motiv în plus pentru ca UE să continue să îşi dezvolte capacităţile şi să îşi consolideze coerenţa.

PUNCTE COMUNEObservaţii

Prin Strategia Naţională de Securitate s-a stabilit armonizarea intereselor şi priorităţilor naţionale de securitate cu cele colective, definite în documentele strategice fundamentale (prin încorporarea în Strategia Naţională de Apărare a Ţării a prevederilor din Strategia de Securitate a UE, Conceptul Strategic al NATO).

Cele trei strategii fac referire la noile tipuri de ameninţări corespunzătoare etapei actuale şi conţin direcţii de acţiune comune pentru a contracara efectele acestora.

Pe dimensiunea estică, sudică sau în Balcanii Occidentali, având în vedere efortul său de susţinere a politicii de vecinătate a UE, statul român va putea contribui la: aprofundarea percepţiei statelor membre UE relativ la riscurile emergente din aceste regiuni, precum şi la consolidarea relaţiei de complementaritate şi coordonare strategică între NATO şi UE în plan regional şi global . În contextul integrării, România devine un vector important al implicării NATO şi UE în zone de interes pe care ţara noastră le deţine prin poziţionarea sa în zona sud-est europeană şi a Mării Negre.

Pentru atingerea intereselor sale legitime, statul român – parte integrantă a comunităţii euroatlantice şi participant activ la noua construcţie europeană – promovează, protejează şi apără democraţia, respectă drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi acţionează, în conformitate cu prevederile dreptului internaţional, pentru accelerarea modernizării şi dezvoltării sale economice şi sociale, asigurarea unui standard de viaţă european şi afirmarea deplină a identităţii naţionale.

Aria similară de activitate a NATO şi PESA (domeniul de apărare), precum şi faptul că mai mult de două treimi din membrii celor două organisme sunt comuni, la care se pot adăuga complexitatea şi varietatea sarcinilor care revin comunităţii internaţionale în vederea soluţionării diferitelor crize, au contribuit, de asemenea, la intensificarea discuţiilor asupra rolului diferitelor instiuţii şi a modalităţilor de contracarare a ameninţărilor de securitate prin intermediul acestora.

Cele două organisme se află acum într-un stadiu în care procesele transformatoare experimentate începând cu ultima decadă a secolului trecut au ajuns într-o fază în care se manifestă

143

din ce în ce mai intens. Pot fi amintite în acest sens valurile de lărgire (NATO - 1999, 2004, UE – 2004, 2007), reforma internă, operaţionalizarea unor componente armate şi, nu în ultimul rând, deschiderea spre noi cooperări, toate acestea pentru a răspunde mai bine provocărilor externe.

Dacă NATO a devenit mai extinsă, prin admiterea treptată de noi state membre din Europa Centrală şi de Est sau prin lărgirea ariei de operaţii spre zone din afara spaţiului euroatlantic propriu-zis ca reacţie la noile riscuri de securitate (terorism, state-problemă sau cu o structură instituţională fragilă, proliferarea armelor de distrugere în masă, conflicte regionale), Uniunea Europeană şi-a sporit, la rândul său, numărul de membri cu statele din aceeaşi zonă geografică şi şi-a lărgit sfera de acţiune de la domeniul comercial, monetar şi economic spre cel de apărare şi securitate cu o perspectivă de dezvoltare evidentă pe dimensiunea politică. În ceea ce priveşte Alianţa Nord-Atlantică, această extindere a reprezentat un pas major atât din perspectiva politică, cât şi militară.

Din punct de vedere politic, NATO se învecinează direct cu fosta ameninţare comună, fostul URSS; actuala Federaţie Rusă, care s-a transformat într-un partener important, atât pentru NATO, cât şi pentru UE, iar din punct de vedere militar, Alianţa a devenit şi mai diversificată.

Pe de o parte, NATO a absorbit ţări care îndeplinesc standardele de securitate şi apărare aliate, însă aderarea a reprezentat şi o nouă multiplicare a specificităţilor naţionale în domeniul capacităţilor militare în cadrul NATO.

Pe de altă parte, noii aliaţi au adus o nouă perspectivă asupra riscurilor şi ameninţărilor, caracteristice vecinătăţii în care trăiesc, precum şi noi capacităţi şi expertiză în combaterea noilor ameninţări. Din punct de vedere al domeniului apărării, acelaşi lucru este valabil şi pentru PESA. Reformarea mecanismelor de acţiune, a structurilor, extinderea geografică sau cea funcţională reprezintă o altă caracteristică pregnantă ale celor două organisme internaţionale. În acest cadru, procesul de reformă, precum şi depăşirea unor blocaje instituţionale, comune majorităţii instituţiilor create după cel de-al doilea Război Mondial, prin modernizare şi reorganizare structurală, ar trebui să se reflecte pozitiv asupra relaţiei NATO-PESA.

Astfel, integrarea europeană în domeniul apărării va putea contribui la consolidarea poziţiei UE pe scena internaţională ca actor economic, politic şi militar, deschis spre noi cooperări şi parteneriate.

Mediul de securitate internaţional va continua să fie marcat de existenţa tensiunilor şi conflictelor de diferite naturi. În aceste condiţii, unul din răspunsurile pe care comunitatea internaţională le poate oferi este apărarea colectivă. NATO reprezintă un astfel de mecanism, care de-a lungul timpului şi-a dovedit viabilitatea.

Treptat, UE poate dezvolta un mecanism similar, pentru a cărui eficienţă un element esenţial îl va reprezenta cooperarea transparentă, de la egal la egal, cu Alianţa Nord-Atlantică.De asemenea, investiţii similare în capacităţi şi infrastructuri militare vor putea genera efecte sporite de cooperare între cele două componente.

În acest context, este de menţionat faptul că primatul naţional faţă de cel supranaţional interguvernamental va juca un rol important în structurarea relaţiilor dintre cele două instituţii în domeniul securităţii.

Caracterul ameninţărilor asimetrice la adresa securităţii internaţionale va determina o transformare continuă a mecanismelor instituţionalizate de contracarare a acestora, incluzând relaţiilor NATO-PESA.

Printr-o abordare conjugată va fi posibilă dezvoltarea unor capacităţi comune de a prinde noi tipuri de acţiuni diferite faţă de tiparele tradiţionale de acţiune în domeniul apărării şi securităţii ale NATO şi UE, dar şi a unor modalităţi flexibile de a răspunde la cerinţele din ce în ce mai complexe ale membrilor săi.

Ameninţările reprezentate de terorism, proliferarea armelor de distrugere în masă, diferitele tipuri de trafic (persoane, arme stupefiante etc.), conflictele îngheţate cu caracteristici specifice

144

imprimate de factori regionali sau globali, în condiţiile diminuării barierelor în calea difuziunii lor şi propagării multidirecţionale a efectelor lor negative pe diferite paliere (apărare, economic, societate, identităţi etc.) fac necesare răspunsuri colective, iar NATO şi PESA oferă astfel de mecanisme viabile de răspuns.

NATO a identificat provocările viitoare cărora va trebui să le facă faţă odată cu manifestarea noilor ameninţări, de tip asimetric.

Pentru asigurarea succesului în aceste noi misiuni, NATO resimte nevoia de readaptare a modului de abordare a acestora; căile şi mijloacele militare trebuie să implice sprijinul mutual, într-o manieră coordonată, al instrumentelor politice, civile şi economice ale naţiunilor membre.

Pericolelor Războiului Rece i-au urmat perspective mai promiţătoare, dar nu lipsite de provocări, oportunităţi şi riscuri noi, astfel că o nouă Europă, beneficiind de o nouă configuraţie de integrare politică, se naşte concomitent cu o nouă structură de securitate euroatlantică, în care NATO joacă rolul principal.

Alianţa se află în centrul eforturilor întreprinse pentru a stabili noi forme de cooperare şi de înţelegere reciprocă în regiunea euroatlantică, angajându-se în desfăşurarea unor noi activităţi, favorizând instaurarea unei stabilităţi mai mari.

145

CAPITOLUL VI

CULTURA DE SECURITATEA

6.1. Cultura şi cultura de securitate

Cultura generală poate fi considerată ca un ansamblu de cunoştinţe pe care trebuie să le deţină un cetăţean în evoluţia sa cotidiană.

Cultura de masă va reprezenta acel ansamblu de cunoştinţe şi valori cu care masele evoluează şi pe care o modelează prin creativitate sau prin asimilare.

Cultura poate fi structurată astfel: • stadiu de dezvoltare intelectuală a unei persoane; • totalitatea cunoştinţelor, specifice unui domeniu, deţinute la un moment dat de o persoană; • totalitatea valorilor materiale şi spirituale realizate de o naţiune sau de omenire în evoluţia

istorică. Cultura include două componente:- cunoştinţele (elementele obiective);-atitudinile în raport de ceilalţi membri ai societăţii şi faţă de societate în ansamblul ei.Problematica unei culturi priveste si domeniul de investigat:-cultura de securitate este încadrată în familia culturilor de masă;-daca am restrînge domeniul de referinţă – spre exemplu la domeniul militar al securităţii –

am putea susţine că ne aflăm în cazul unei culturi specifice, profesionale.Cultura de securitate presupune un proces educaţional de durată, bine articulat şi adaptat

perioadelor educative consacrate prin invatamant institutionalizat: -educaţia indivizilor constituie premisa fundamentală pentru realizarea germenilor unei

culturi de securitate;- cînd aceşti indivizi devin membri ai unor instituţii din sfera securităţii, ei pot deveni

catalizatori ai adaptării acestora necesităţilor sociale ale securităţii. -instituţiile nu pot fi adaptate cerinţelor din sfera securităţii decît din interior, prin

capacitatea indivizilor de a remodela atît forma, cît şi fondul problemelor.

6.2.Cultura de securitate şi apărare

6.2.1. Elemente definitorii -ansamblul preocupărilor instituţionale; -de a cultiva în rândul populaţiei cunoaşterea elementelor principale privind securitatea

modernă şi apărarea naţională în contextul integrării europene şi euroatlantice;-modul în care comunităţile şi instituţiile onorează (însuşesc, respectă şi aplică) şi participă

la crearea stării de linişte naţională, dezvoltare durabilă şi bunăstare socială.6.2.2. În plan sociologic-se afirmă ca un ansamblu armonizat dintre dreptul garantat la securitate şi apărare şi

obligaţiile cetăţeneşti pentru participarea la realizarea acestora; -în multe state europene, cultura de securitate şi apărare dobândeţte un caracter

popular,deoarece implică o masă mare de oameni situată în egală măsură în mediile urban și rural;-cetăţenii adoptă în mod constant elementele de modernitate ale securităţii și se adaptează

mai uşor modelelor apărării naţionale aflată într-o permanentă evoluţie.

6.2.3. Diferenţa specifică

146

-cultura de securitate devine atât o forță nivelatoare la nivelul societăţii, comunităţilor şi la nivel naţional;

-cultura de apărare devine o forță eliberatoare;-cetăţenii sunt tot mai mult preocupaţi de starea de securitate,ca normalitate naţională şi

socializează mai uşor pentru aceasta;-în acelaşi timp, cetăţenii devin mai puţin obsedaţi de problemele războiului.

6.3.Cultura de securitate în cadrul organizaţiilor militare

Necesitatea-faciliteaza comunicarea la nivel organizaţional;-are obiective şi scopuri precise privind clarificarea şi dezvoltarea conceptuală a

domeniului;-lipsa de precizie şi de claritate în termeni conduce la manipularea conceptelor de către

grupuri sau persoane ale căror interese nu coincid cu cele ale naţiunii;- reducerea marjei de utilizare a acestora în alte scopuri, ostile;-faciliteaza înţelegerea naturii şi a scopului serviciilor de informaţii, contrainformaţii şi

securitate;-se realizeaza prin Doctrina naţională a informaţiilor pentru securitate care vizează, printre

altele, instituirea terminologiei unitare pentru compatibilitatea structurilor de informaţii naţionale cu cele ale aliaţilor şi dezvoltarea unei culturi de securitate în măsură să faciliteze comunicarea la nivelul securităţii naţionale, cu celelalte autorităţi şi instituţii publice, inclusiv cu societatea civilă, precum şi cu structurile de informaţii partenere.

Obiective-promovarea, în societatea civilă, a specificului, legitimităţii, legalităţii şi importanţei publice a activităţilor de securitate si aparare naţională;-identificarea intereselor, a spaţiilor comune de analiză şi dezvoltarea unor proiecte de consultare, dialog sau dezbatere cu mediul instituţional public şi cu organizaţii neguvernamentale interesate de domeniu;-transferul mesajului instituţional şi promovarea activităţilor dedicate culturii de securitate în sfera legislativului, a executivului şi a societăţii civile;-organizarea de evenimente instituţionale care să valorifice preocupările pentru implementarea problemelor legate de securitate si aparare, precum şi a documentelor euroatlantice;-participarea la seminarii, dezbateri, mese rotunde, conferinţe cu reprezentare naţională şi

internaţională;-încurajarea participării experţilor din structurile de specialitate la cursuri de specializare oferite de organizaţiile neguvernamentale cu preocupări în domenii de activitate relaţională cu securitatea si apararea naţională (prevenirea conflictelor, avertizare timpurie, management de proiect, prezentare instituţională, tehnici de prezentare: comunicare, imagine, relaţii publice, drepturile omului).

Aprecieri privind nivelul culturii de securitate şi apărare-iniţiativa individuală- gradul de responsabilitate şi libertatea indivizilor;-toleranţa dată de risc- gradul de încurajare a angajaţilor instituţiei, de asumare a riscului,

de a fi inovativi şi ofensivi;-direcţia – măsura în care obiectivele stabilite sunt clare, performante;- integrarea – gradul de încurajare a acţiunilor coordonate;

147

 -sprijinul managementului – măsura în care managerii asigură sprijinul subordonaţilor şi comunicarea clară cu aceştia;

-controlul - gradul utilizării regulilor şi reglementărilor în supravegherea directă a angajaţilor;

-identitatea – gradul de identificare a angajaţilor cu organizaţia;-sistemul de recompense – gradul în care acestea se bazează pe performanţele obţinute de

angajaţi;-toleranţa conflictului – gradul de încurajare a angajaţilor pentru rezolvarea conflictelor;-procedee de comunicare – gradul de restricţionare a comunicaţiilor la anumite niveluri.

6.4.Rolul culturii de securitate în SRI

SRI a avut şi inspiraţia de a defini un cadru postuniversitar de abordare a domeniului culturii de securitate prin programe masterale. In Viziunea Strategică 2007-2010 se afirmă că transformarea se va fundamenta şi pe „cultura de securitate” pe care o defineşte a fi un proces de „promovare şi consolidare a valorilor democratice prin dezvoltarea unei înţelegeri comune a provocărilor şi oportunităţilor în domeniul securităţii naţionale la nivelul statului şi societăţii româneşti”.

Referitor la direcţiile de acţiune documentul mai sus menţionat afirmă că este vizată „consolidarea valorilor democratice în interiorul şi exteriorul Serviciului” prin „promovarea unei culturi de securitate moderne, europene şi euroatlantice, în spiritul respectării drepturilor omului şi libertăţilor civile, a transparenţei şi echidistanţei politice, inclusiv în rîndul societăţii în ansamblul său”.

Priorităţile conceptului de transformare şi adaptare a SRI se vor baza, printre altele, şi pe investiţia în resursa umană, adică „educarea personalului selecţionat, într-o nouă cultură de securitate, pe categoriile activităţilor specifice SRI”. Printre alte priorităţi – plasat pe ultimul loc – regăsim şi „definirea instrumentelor corespunzătoare relaţionării cu societatea civilă şi mediul privat”.

In ultimii ani s-a evidentiat o nouă orientare şi deschidere spre dezvoltarea cooperării cu societatea civilă prin crearea unei Direcţii Programe de Comunicare cu responsabilităţi pe dezvoltarea comunicării active cu media şi promovarea culturii de securitate.

Apreciem că, din perspectiva documentelor europene fundamentale (Madrid) privind realizarea unei comunităţi europene bazată pe cunoaştere, ar fi mai indicat să promovăm conceptul de cunoaştere în domeniul securităţii în loc de cultură de securitate:

-este de preferat să afirmi despre cineva că nu cunoaşte domeniul securităţii decît să-l cataloghez ca un incult în domeniul securităţii;

-societatea cunoaşterii asigură o diseminare fără precedent a cunoaşterii către toţi cetăţenii prin mijloace noi, folosind cu prioritate Internetul, cartea electronică şi metodele e-learning;

-se asigura astfel bazele unei viitoare societăţi a conştiinţei, a adevărului, moralităţii, creativităţii şi spiritului, elemente definitorii în realizarea unei culturi de securitate viabile.

6.5.SRI-DLAPON

148

O prioritate prevăzută de reforma pe termen scurt şi mediu a Serviciului Român de Informaţii este reprezentată de realizarea educaţiei de securitate în sfera societăţii civile, pentru cunoaşterea noului mediu de securitate şi a tipurilor de ameninţări la adresa securităţii naţionale, regionale şi globale.

În acest scop, prin hotărârea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării nr. 00145 din 15.11.2001, s-a înfiinţat Departamentul de Legătură cu Autorităţi Publice şi Organizaţii Neguvernamentale (DLAPON), structură funcţională a Serviciului Român de Informaţii, specializată în comunicarea interinstituţională, cu atribuţii specifice pe linia promovării dialogului şi a consultării cu mediul instituţiilor publice şi cel al organizaţiilor neguvernamentale din ţara noastră.

6.5.1.Priorităţile pe termen scurt şi mediu ale DLAPON

Pentru materializarea dezideratelor Serviciului în acest domeniu, DLAPON acţionează pentru:

* dezvoltarea componentei de relaţionare cu autorităţi publice şi organizaţii neguvernamentale active în domenii de interes pentru problematica de securitate;* evaluarea posibilităţilor transferului de expertiză din sfera societăţii civile către Serviciul

Român de Informaţii, în domeniile de interes pe care mediul civic le asociază conceptului de siguranţă naţională şi modului în care se realizează securitatea naţională;

* promovarea, în societatea civilă, a specificului, legitimităţii, legalităţii şi importanţei publice a activităţilor de siguranţă naţională;

* identificarea intereselor, a spaţiilor comune de analiză şi dezvoltare a unor proiecte de consultare, dialog sau dezbatere cu mediul instituţional public şi organizaţii neguvernamentale interesate de domeniul securităţii naţionale;* transmiterea mesajului instituţional şi promovarea activităţilor dedicate educaţiei de securitate în sfera legislativului, executivului şi societăţii civile.

6.5.2.Competenţe

În vederea îndeplinirii misiunii de comunicator instituţional specializat, DLAPON:

* organizează programe şi proiecte în scopul promovării preocupărilor Serviciului Român de Informaţii privind implementarea sarcinilor ce-i revin în problematica de securitate;* susţine interesele instituţiei cu prilejul participării la seminarii, dezbateri, mese rotunde, conferinţe cu reprezentare naţională şi internaţională;* mediază interesele societăţii civile în raporturile cu Serviciul Român de Informaţii;* asigură transferul de know-how, precum şi a feed back-ului instituţional către organizaţiile neguvernamentale cu expertiză naţională şi internaţională pe domeniile de interes comun;* intermediază participarea experţilor din Serviciu la cursuri de specializare oferite de organizaţiile neguvernamentale cu preocupări în domenii de activitate convergente securităţii naţionale;* promovează proiectele de succes la nivelul instituţiei.

ACTIVITĂŢI DESFĂŞURATE:* seminarii* simpozioane

149

* sesiuni de comunicări* dezbateri* mese rotunde* conferinţe* competiţii

Asigurarea securităţii naţionale, regionale şi globale ar fi dificilă fără o comunicare biunivocă şi constructivă cu cetăţenii. Starea de securitate a cetăţeanului induce starea de securitate a societăţii şi de aceea trebuie conştientizată nevoia de securitate. Drept consecinţă, Serviciul Român de Informaţii, prin intermediul DLAPON a lansat la 30.09.2003 programul Centrul de Informare pentru Cultura de Securitate, care asigură implicarea instituţiei în agenda dezbaterii publice din România, în spiritul încurajării dialogului dintre aceasta şi societatea civilă, sens în care beneficiază inclusiv de asistenţă tehnică şi expertiză din partea unor entităţi interne şi internaţionale ( de exemplu, Diviziunea pentru Diplomaţie Publică a NATO) active în sfera prolematicii de securitate ori a celei de mediere a legăturilor dintre structurile contributoare la consolidarea securităţii şi stabilităţii şi cetăţeni.

6.6.Virtutile şi carenţele culturii de securitate şi apărare

.Virtuţile- promovează “drepturile” sau, mai degrabă, valorile intrinseci, valorile care îi conferă

consistenţă şi continuitate prin cunoaşterea şi comportamentul acecvat faţă de securitate şi apărare;-permite să se realizeze o strategie a securităţii care să cuprindă atât valorile, atitudinile,

acţiunile sau normele menite să stabilească priorităţile faţă de un anumit concept geopolitic, faţă de alianţe, resurse, dar şi loialitatea faţă de aliaţi, planificare, cât şi celelalte concepte derivate (securitate naţională, internaţională, globală, securitate colectivă, insecuritate, securitate cooperativă, politică de securitate etc.);

-actorii unei astfel de culturi sunt:-societatea civilă, care conferă legitimitate culturii; -politicul, care este factorul decizional;-factorii de specialitate, care oferă expertiza necesară într-un anumit domeniu.

-un rol extrem de important în elaborarea culturii de securitate dar şi în diseminarea ei în rândul societăţii civile este deţinut de aşa-zisele “think tanks”, termen care denumeşte o gamă largă de instituţii specializate în furnizarea recomandărilor, expertizelor, consultanţei în diverse domenii.

- The Copenhagen Institute şi, cel mai important, The European Union Institute for Security Studies, pentru a aminti doar câteva din Europa au scopul declarat:

de a ajuta la crearea unei culturi comune de securitate si aparare europeană; de a susţine dezbaterea strategică prin furnizarea unei interfeţe optime între factorii

europeni de luarea deciziilor şi diverse grupuri de specialişti neoficiali.

-este în măsură să garanteze libertatea acţională şi decizională în concordanţă cu propriul sistem de valori, precum şi cu interesele naţionale, protejează individul sau organizaţia respectivă de orice pericol sau ameninţare care ar putea surveni, făcând tot posibilul ca acesta să înţeleagă riscurile, ameninţările, pericolele la adresa securităţii naţionale, asigură statutul de partener în relaţiile cu ceilalţi subiecţi;

150

- este capabilă să evidenţieze şi capacitatea lor de a răspunde şi de a se integra efortului de apărare a valorilor şi intereselor fundamentale naţionale, ale democraţiei şi statului de drept în raport cu riscurile, provocările si ameninţările la adresa acestora.

Carenţe- lipsa armonizarii sistemelor de securitate şi apărare;- lipsa unor programe de pregătire comună la nivel european şi euroatlantic în cadrul noului

Tratat constituţional şi noului Concept strategic NATO;- insuficienta capacitate acţionala militară a UE;- existenţa prea multor vulnerabilităţi ce pot fi exploatate de adversar;

. - anumite restricţionări de securitate impuse de societate pot fi valorificate politic;- folosirea unor stereotipuri puse pe seama unor grupuri sociale ori etnico-religioase.

6.7.CLARIFICĂRI PRIN CULTURA DE SECURITATE

6.7.1. Servicii de informaţii

O distincţie clară între:- serviciile naţionale de informaţii (SRI şi SIE);- serviciile naţionale de securitate şi protecţie (STS şi SPP);-structurile departamentale cu atribuţii informative (Direcţia Generală de Informaţii a

Armatei şi Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă a Ministerului Internelor şi Reformei Administrative). Criteriile de diferenţiere ce pot fi folosite ţin de: -analiza atribuţiilor legale ale fiecărei structuri; -modalităţile de control democratic al activităţii acestora:

-sfera de competenţă din domeniul securităţii naţionale a fiecărei structuri.Denumirea generică "servicii de informaţii" introdusă în textul modificat din Constituţia în vigoare face referire la categoriile de servicii, având în vedere că unele sunt "autorităţi administrative autonome", iar altele "structuri interne specializate".Principalele diferenţieri ale structurilor departamentale cu atribuţii informative faţă de serviciile naţionale de informaţii sunt următoarele: - au atribuţii strict delimitate de sfera de responsabilitate a ministerului din care fac parte; - nu sunt supuse controlului parlamentar direct prin comisii special constituite; - şefii lor nu sunt ordonatori primari de credite; - şefii acestor departamente nu fac parte din C.S.A.T. etc.

6.7.2. Comunitatea naţională de informaţii- necesitate -o abordare de tip sinergetic a sistemului securităţii naţionale; -o organizare emergentă -ca efect al necesităţii cooperării sincrone a structurilor de

informatii;-într-o formă sau alta această structură a existat şi până acum chiar dacă nu a purtat în mod

explicit această denumire; încă din anii ’90 a existat o anumită coordonare unitară a activităţii organizaţiilor cu atribuţii informativ-operative la nivelul C SAT; de asemenea, între structurile informative au fost realizate şi funcţionează protocoale de cooperare prin care se încearcă reglementarea aspectelor mai importante ale interoperabilităţii necesare în rezolvarea diverselor situaţii specifice mediului contemporan de securitate;

151

-într-o asemenea abordare, serviciile de informaţii devin şi proiectanţi, arhitecţi şi constructori ai securităţii, locul şi rolul lor în edificiul social căpătând atributele unui real furnizor de cunoştinţe specializate, bazate pe o cercetare rezervată;

-procesul de legiferare a activităţii noilor structuri informative trebuie, în mod inevitabil să găsească răspunsuri la probleme cu care societatea românească, aflată în plin proces de maturizare democratică, nu s-a mai confruntat până în prezent : -care sunt misiunile unui serviciu de informaţii într-o societate democratică? -cine sunt noii utilizatori ai informaţiilor şi care sunt nevoile acestora? -care sunt modalităţile cele mai potrivite pentru a subordona activitatea serviciilor exclusiv intereselor naţionale? -cine sunt exponenţii intereselor naţionale şi cui datorează serviciile loialitatea? -care să fie raporturile cu puterea şi cum pot fi evitate tentativele de atragere a serviciilor în jocurile politice? -care sunt cele mai bune modalităţi de a elibera conduita profesio-nală de mentalităţile trecutului? -dar cele pentru a asigura respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor? -care sunt limitele mijloacelor secrete de angajare a competenţelor legale? -cum se poate apăra siguranţa statului, fără a fi lezate drepturile şi libertăţile cetăţenilor? -cum trebuie recrutat ori format personalul în noile condiţii de activitate? Comunitatea Naţională de Informaţii reprezintă o necesitate obiectivă a etapei şi o oportunitate majoră a procesului de dezvoltare în domeniul activităţii de informaţii, contrainformaţii şi de securitate la nivel naţional, determinată de evoluţia mediului de securitate, având ca scop creşterea eficienţei şi coerenţei funcţionale, prin armonizarea structurală, coordonarea oportună, eliminarea suprapunerilor şi prevenirea apariţiei intervalelor în activităţile specifice; România contemporană are nevoie de o comunitate de informaţii funcţio-nală, capabilă să răspundă preventiv dinamicii actualului mediu de securitate. Această entitate trebuie să realizeze atât sinergizarea activităţii structurilor cu atribuţii informative, adică optimizarea cooperării concomitente a acestora, cât şi sporirea calităţii emergenţelor analitice în vederea exploatării adecvate de către beneficiarii legali ai activităţii lor.

6.7.3. Sinergizarea comunităţii naţionale de informaţii

Aspectele principale:- compatibilizarea conceptuală şi acţională a instituţiilor cu atribuţii în domeniu cu structurile de informaţii şi securitate din spaţiul euro-atlantic; - asigurarea interoperabilităţii cu organizaţiile similare partenere din structurile politice,

politico – militare şi de securitate din care România face parte sau doreşte să facă parte;- creşterea gradului de interoperabilitate internă în domeniul intelligence-ului ;

- optimizarea activităţii informativ - operative şi a calităţii produselor analitice oferite pentru procesul decizional al beneficiarilor legali;

- gestionare eficientă a resurselor financiare; - proiectarea unor structuri suple, profund reformate, capabile să se adapteze dinamicii

situaţiilor operative.Sinergizarea activităţii structurilor cu atribuţii informativ - operative prin obiective:

- delimitarea clară a competenţelor organizaţiilor cu atribuţii în domeniul informativ;

152

- clarificarea zonelor de intersecţie a structurilor cu atribuţii informative; - gestionarea eficientă a tuturor surselor informative; - evaluarea unitară a surselor de informare;

- colectarea coerentă a nevoilor de informare ale beneficiarilor legali; - operaţionalizarea nevoilor de informare ale beneficiarilor;- proiectarea coerentă a acţiunilor şi operaţiunilor informative, inclusiv ale celor inter-

instituţionale sau transnaţionale;- implementarea managementului prin proiecte şi programe în optimizarea activităţii

structurilor cu atribuţii informative; - analiza strategică unitară a informaţiilor;

- crearea şi gestionarea Canalul unic de informare al decidenţilor abilitaţi legal;- creşterea responsabilităţii beneficiarilor legali în utilizarea intelligence-ului; - eliminarea concurenţei neproductive dintre structurile cu atribuţii informative; - eliminarea eventualelor paralelisme dintre serviciile naţionale de informaţi şi structurile departamentale cu atribuţii sectoriale informativ – operative;- optimizarea şi coordonarea Diplomaţiei intelligence-ului.

6.7. 4. Funcţiile comunităţii naţionale de informaţii Funcţia de analiză strategică :

se realizează cu precădere la nivelul comunităţii de informaţii; asigură canalul unic de informare al beneficiarilor legali potrivit principiului „need

to know”; se realizează pe domeniile mari ale activităţii informative; permite operaţionalizarea principiului „need to share”; presupune primirea şi procesarea tuturor informaţiilor primare semnificative .

Funcţia de planificare strategică: colectează nevoile de informare din partea beneficiarilor abilitaţi legal; operaţionalizează nevoile de informare; distribuie sarcinile fiecărei structuri cu atribuţii informative în funcţie de

competenţele legale ale acestora. Funcţia de coordonare unitară a operaţiilor:

asigură coordonarea directă a operaţiunilor multi-instituţionale; coordonează anumite acţiuni de cooperare cu structurile similare din alte state.

Funcţia de management integrat al resurselor (umane, financiare, tehnice, materiale): participă la proiectarea nevoilor unui sistem unitar de formare la nivel bazal şi

pentru specialităţile similare; oferă posibilitatea transferului de specialişti între structuri;

permite redistribuirea resurselor umane în caz de necesitate; asigură gestionarea eficientă a resurselor financiare alocate în funcţie de proiectele

şi programele aprobate. Funcţia de inspecţie generală şi audit:

poate asigura gradul de independenţă necesar pentru activităţile de inspecţie şi audit; permite folosirea unui sistem unitar de criterii în evaluarea performanţelor

structurilor cu atribuţii informative. Funcţia de cercetare fundamentală:

înfiinţarea unui Centru de studii strategice şi intelligence (este necesară coagularea preocupărilor instituţionale pe această problematică atât din perspectiva unei mai bune utilizări a resurselor umane cât şi ca o gestionare mai eficientă a resurselor financiare);

153

formarea culturii de intelligence a decidenţilor politici (un proiect necesar care poate fi operaţionalizat în strânsă relaţie cu mediul academic).

6.7. 5. Conceptul de intelligence

Conceptul de intelligence larg uzitat în statele democratice la care ne raportăm deseori în stabilirea diverselor standarde de performanţă nu are o traducere fidelă în limba română, cele mai importante sensuri pentru care este folosit în literatura de specialitate se referă la acesta ca fiind: •element de cunoaştere susceptibil a fi codificat pentru a fi păstrat, prelucrat sau comunicat; •produs rezultat din culegerea, procesarea, integrarea, analiza, evaluarea şi interpretarea datelor avute la dispoziţie referitor la domenii de interes;

•produsul analitic rezultat din procesarea datelor (informaţiilor brute); •activitatea ce generează informaţii prelucrate; •titlu generic pentru spionaj;

▪informaţie prelucrată cognitiv cu o anumită semnificaţie pentru un beneficiar. În opinia noastră, considerăm necesar ca şi în ţara noastră, aşa cum este şi în multe alte culturi, acesta să fie implementat în forma exprimată în limba engleză – intelligence - cu referire expresă numai la sensurile care ţin de problematica securităţii naţionale şi/sau private .

6.7.6. Formarea culturii de intelligence

Una dintre funcţiile Comunităţii Naţionale de Informaţii este funcţia de cercetare fundamentală în cadrul căreia este bine să operaţionalizăm responsabilitatea coordonării procesului de formarea a culturii de intelligence a celor interesati si responsabili. Acest demers ar fi mult uşurat prin crearea unui Centru de studii strategice şi intelligence prin coagularea preocupărilor instituţionale pe această problematică atât din perspectiva unei mai bune utilizări a resurselor umane şi financiare, cât şi din cea a exploatării mai eficiente a rezultatelor activităţii de cercetare fundamentală. Apreciem că un astfel de proiect absolut necesar poate fi operaţionalizat relativ rapid printr-un parteneriat strategic cu mediul academic şi cu societatea civilă dedicat acestui domeniul (ONG – uri, fundaţii etc.). Diagnoza realistă a culturii de intelligence la diverse nivele de analiză relevă următoarele aspecte:

-la nivelul decidenţilor politici: persistenţa unor confuzii conceptuale în discursurile referitoare la domeniul securităţii

naţionale; preocupări scăzute în politicile de resurse umane ale partidelor politice pentru formarea

unei culturi de securitate minimale pentru persoanele care ocupă sau urmează a ocupa diverse funcţii;

slabe preocupări pentru formarea culturii de securitate (implicit cea de intelligence) a candidaţilor la funcţiile eligibile;

politizarea excesivă a problemelor legate de securitatea naţională; preocupări scăzute pentru a proiecta şi implementa reformarea profundă a sistemului

naţional de securitate. -pentru societatea civilă şi elitele intelectuale:

slabă implicare în fundamentarea ştiinţifică a politicilor de securitate naţională; numar mic de elemente ale societatii civile in masura sa faca cultura de

securitate/intelligence;-la nivelul percepţiei publice:

viziune aproape paranoică faţă de “autorităţile informative”;

154

atitudinea faţă de “autorităţile informative” funcţionează pe “principiul vinovăţiei; perpetuarea inducerii unei atitudini de neîncredere faţă de “autorităţile informative” ale

statului;-efecte asupra instituţiilor cu atribuţii în domeniul intelligence-ului romanesc:

crearea unor presiuni artificiale asupra angajaţilor din instituţiile cu atribuţii în domeniu; scăderea moralului ofiţerilor operativi; disiparea resurselor în acţiuni de prevenire şi explicare a diverselor „atacuri” mediatice.

Credem că optimizarea formării culturii de intelligence a decidenţilor politici prin implicarea nemijlocită a Comunităţii Naţionale de Informaţii vizează următoarele aspecte: - reformarea politicilor privind managementul resurselor umane ale partidelor; - formarea elitelor politice să includă în mod obligatoriu pregătirea în domeniul securităţii naţionale; - implicarea mediului academic în procesul de formare a elitelor politice în domeniul securităţii naţionale; - accesul la informaţii clasificate - condiţie pentru înscrierea pe listele electorale; - programe de formare continuă in domeniul securităţii naţionale a decidenţilor politici.

6.7.7. Intelligence privat

În cadrul conceptului de securitate naţională ar trebui să distingem pe lângă intelligence-ul guvernamental şi o anumită intersectare cu intelligence-ul privat, care este foarte puţin reglementat şi de aceea şi mai puţin vizibil.

Apreciem că în ceea ce priveşte intelligence-ul privat încercările de dezvoltare ale acestuia au fost şi sunt mai timide deoarece, aşa cum se întâmplă în toate ţările civilizate la care facem dese referiri atunci când ne raportăm la standardele democratice şi de performanţă, în firmele sau în posturile de management al acestui domeniu sunt angajaţi, de cele mai multe ori, foşti ofiţeri ai instituţiilor care gestionează problematica intelligence-ului guvernamental.

La noi, culpabilizarea generalizată (şi de cele mai multe ori fără un temei justificat) a rezerviştilor structurilor cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale în perioada de după Revoluţie a determinat o anumită discreţie în ceea ce priveşte angajarea acestora în domeniul afacerilor în posturi care ar viza realizarea intelligence-ul privat.

Chiar dacă această reticenţă în a utiliza expertiza rezerviştilor amintiţi s-a manifestat mai ales în mediul privat românesc, firmele străine sau cu capital majoritar străin nu s-au sfiit să caute cu prioritate angajarea unor astfel de specialişti.

În opinia noastră securitatea privată trebuie să fie abordată la nivel legislativ şi conceptual ca fiind parte intrinsecă a securităţii naţionale.

Statele Unite ale Americii prin activarea dimensiunii pre-emptive a intelligence-ului guvernamental determinat de războiul declarat împotriva terorismului după dramaticele atentate din 11 septembrie 2001, s-au văzut în scurt timp în faţa unui aflux masiv de informaţii primare care nu puteau fi procesate, analizate şi exploatate oportun numai cu mijloacele de care dispuneau instituţiilor de stat. Pentru rezolvarea acestui impas F.B.I. a apelat din ce în ce mai des la firmele private de Intelligence (Business Intelligence, Competitive Intelligence etc.) pentru a folosi tehnologia şi experţii lor în sprijinul guvernului.

Managementul strategic al oricărei companii care se respectă se bazează într-o măsură mai mare sau mai mică pe intelligence-ul privat, iar capacitatea acestuia de a recunoaşte valoarea noului în fluxul informaţional, de a-l asimila şi de a-l aplica în funcţie de necesităţile derulării afacerilor asigură eficacitatea procesului decizional la acest nivel.

155

Abilitatea unei companii de a obţine şi utiliza intelligence-ul privat devine tot mai importantă pe măsură ce debitul informaţional referitor la dinamica pieţei sporeşte, iar incertitudinile privind oportunităţilor viitoare se intensifică.

Companiile au nevoie de o capabilitate structurală pentru a căuta, a identifica şi a interpreta informaţiile despre propriile rezultate, despre preferinţele neexploatate ale clienţilor, despre concurenţă, precum şi despre potenţialele nişe de piaţă.

Schimbările mediului de afaceri sunt mai rapide ca niciodată. Pentru a fi la curent cu aceste schimbări organizaţia trebuie să depună un efort concertat pentru a obţine informaţiile despre dinamica lor şi mai ales despre modul în care acestea ar putea influenţa activitatea companiei.

Problematica business intelligence-ului este doar o mică parte a ceea ce ar putea deveni intelligence-ul privat dacă va fi proiectat într-un cadru legislativ adecvat (activităţile de detectivi particulari, activităţile de analize de risc etc.).

Este în interesul întregii societăţi ca securitatea privată şi, implicit intelligence-ul privat să fie foarte bine reglementate pentru a pune mai presus de orice principiul legalităţii şi respectarea necondiţionată a drepturilor fundamentale ale omului.

Procesele de reconversie profesională pentru viitorii rezervişti din structurile cu atribuţii informative şi a altor experţi din domeniul securităţii naţionale să se realizeze prin programe guvernamentale. Acest demers vizează atât nevoia unei preocupări fireşti a statului ca aceşti slujitori loiali ai săi, supuşi multor privaţiuni de-a lungul carierei, să poată fi cuprinşi în normalitatea unei socializări benefice la vârsta pensionării, cât şi implementării corecte, pe baze legale a activităţilor din domeniul securităţii private în general şi a intelligence-ului privat în particular.

Includerea în cadrul Consiliului Consultativ al Comunităţii Naţionale de Informaţii şi a unor reprezentanţi ai securităţii private să se asigure atât premisele pentru crearea unui cadru legislativ adecvat cât şi un canal optim de comunicare în timp real cu intelligence-ul guvernamental. În acest fel va fi garantată o dezvoltare corectă a securităţii private din România.

6.8.Centrul de Promovare a Culturii de Securitate

6.8.1. Prezentare

Asociatia "Centrul de Promovare a Culturii de Securitate" (CPCS), cu sediul in Str. Electronicii, nr. 12, Timisoara, Romania, este constituita ca persoana juridica romana, de drept privat, fara scop patrimonial, in temeiul Ordonantei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociatii si fundatii, modificata si completata prin Ordonanta Guvernului nr. 37/2003.

Scopul Asociatiei este promovarea, dezvoltarea si implementarea unor proiecte/modele si standarde de securitate comunitara si individuala pentru crearea unei Culturi de Securitate, prin cercetare, studii, informare si educatie in parteneriat cu institutiile de invatamant atat de stat cat si private, precum si cu institutii de tip medical, militar, politie, justitie, religios dar si cu organizatii guvernamentale si non-guvernamentale, avand ca finalitate dezvoltarea unei comunitati careia ii pasa de siguranta cetatenilor sai, precum si promovarea cunoasterii, respectului si increderii reciproce intre membrii si institutiile comunitatii.

6.8.2. Obiectivele Asociaţiei

Stimularea interesului si preocuparilor institutiilor si persoanelor particulare fata de Cultura/Educatia de Securitate, prin intermediul mass-media si a altor actiuni de promovare directionate in acest sens;

156

-Integrarea in institutiile de invatamant a Educatiei pentru Securitate atat pentru copii si adolescenti, cat si in institutii publice pentru adulti, prin organizarea de cursuri, conferinte, simpozioane, traininguri si seminarii, intalniri, colocvii, vizionari, workshopuri, grupuri de discutii, mese rotunde, tabere, excursii si alte activitati recreativ-educationale;

-Editarea, publicarea si difuzarea de materiale informative si stiintifice,carti, reviste, pliante si alte materiale tiparite si audio-vizuale;

-Stabilirea de contacte si colaborarea permanenta cu institutiile stiintifice din tara si din strainatate, cu expertii in domeniu, precum si cu alte organizatii-institutii guvernamentale sau non-guvernamentale care au ca domeniu de interes Cultura de Securitate si domeniile conexe;

-Atragerea, sprijinirea si indrumarea persoanelor fizice sau juridice care doresc sa se initieze si sa se perfectioneze in domeniul securitatii, protectiei personale, precum si a tuturor celor interesati de Cultura de Securitate;

-Desfasurarea de actiuni concrete, in limitele de competenta a asociatiei, in vederea prevenirii si combaterii agresiunii/violentei – asigurarii protectiei personale, de grup si societale;

-Acordarea de titluri si diplome onorifice persoanelor/institutiilor care se remarca in realizarea scopurilor asociatiei;

-Participarea la proiecte, conferinte si sesiuni de comunicari stiintifice avand ca subiect domeniul Securitatii organizate/sprijinite de institutii de invatamant superior din Romania si din strainatate, autoritati publice locale si centrale precum si de institutii cu atributii in domeniul securitatii nationale etc.

6.8.3. Cultura de Securitate

Acest concept utilizeaza o noua abordare institutionala fata de promovarea dialogului cu actorii-institutiile publice, precum si validarea misiunii sociale a acestora in spiritul cunoasterii noilor tipuri de amenintari, riscuri si vulnerabilitati, la nivel individual, de grup, societal, national, regional si global.

Lupta impotriva terorismului, crimei organizate, criminalitatii transfrontaliere sunt realitati pe care reprezentantii societatii civile trebuie sa le cunoasca, pentru a participa, impreuna cu institutiile statului, la cunoasterea, prevenirea si combaterea acestor probleme. Iar cand provocarea este de ordin securitar, ea ar trebui sa ne priveasca pe toti in aceeasi masura.

Centrul de Promovare a Culturii de Securitate doreste sa se implice activ in actiuni de educatie preventiva si de gestiune a noii realitati de securitate ca indicator al unei vocatii de factura euro-atlantica si comunitar-europeana.

Obiectivul urmarit este stabilitatea, pacea si constructia unei societati moderne, democratice conectata la valorile euro-atlantice.

6.8.4. Mod de lucru-identificarea-tintelor potentiale sau reale (cine sau ce este sau poate fi amenintat?); -agresorilor potentiali sau reali (cine –persoane sau organizatii- ameninta sau ar putea sa faca

aceasta?) -metodelor posibile, planuri sau actiuni in desfasurare (cum, prin ce activitati se pericliteaza

entitatea aparata – persoana, institutie, simbol, resursa sau obiectiv);

157

-momentului si/sau locului( cand si unde se pot materializa); -factorilor interni si externi care pot favoriza producerea amenintarii (infrastructura de sprijin

– mijloace si resurse)

CPCS – cu ajutorul informatiilor de tip OSINT si HUMINT (prin evaluarea, coroborarea, analiza si interpretarea datelor) extrage concluziile si identifica posibilele moduri de evolutie a evenimentelor furnizand securitate prin proiectele pe care le dezvolta si implementeaza (actionand atat preventiv, cat si ofensiv, prin initiative de natura a descuraja desfasurarea de actiuni impotriva sigurantei personale, de grup sau societale, precum si de a influenta in directia consolidarii acesteia) adica sa creasca, in termeni reali, valoarea indicilor de siguranta din mediul de referinta si sa construiasca, proactiv, premise de prezervare si afirmare viitoare a intereselor comunitatii.

Pentru a stabili caile concrete de prevenire a materializarii unui risc si /sau de combatere a unei amenintari, CPCS actioneaza in scopul cunoasterii tendintelor, a faptelor, cat si a circumstantelor evenimentiale, care includ:

-teritoriul relevant (locatie,regiune,zona,tara); -domeniile de interes (directiile de actiune); -problemele specifice si cazurile propriu-zise.

In general se presupune ca nu trebuie sa actionezi decat cand exista un pericol clar si prezent. CPCS considera ca o atitudine pasiva pana la momentul cand pericolul este evident si iminent poate fi contraproductiva si cu siguranta contracararea acestuia implica cresterea considerabila a costurilor unei reactii imediate si eficiente.

Viata oamenilor ca indivizi, colectivitati sau state depinde in mod fundamental de Securitate.Siguranta este sinonima cu normalitatea sociala si are un loc central in organizarea si functionarea in conditii optime a societatii!

6.9.Cultura de securitate-o cultură a Păcii

Cultura Pacii reprezintă valorile, atitudinile şi formele de comportament care reflectă respectul pentru viaţă, pentru fiinţele umane şi demnitatea lor şi pentru drepturile omului, respingerea violenţei sub toate formele ei şi aderarea la principiile libertăţii, dreptăţii, solidarităţii, toleranţei şi înţelegerii dintre popoare şi între grupuri şi indivizi.Pentru a putea, noi şi generatiile viitoare, să culegem roadele acestei culturi a păcii, trebuie să acţionăm neîntârziat: - să încurajăm educaţia pentru pace, drepturile omului şi democraţie, toleranţa şi înţelegerea

internaţională; - să protejăm şi să respectăm drepturile omului, fără excepţie, şi să luptăm împotriva oricărei

forme de discriminare; - să promovăm principiile democratice la toate nivelele societăţii; - să trăim în toleranţă şi solidaritate; - să protejăm şi să respectăm mediul.

Statul fără cultura de securitate şi apărare a Păcii devine aproape imposibil, adica un summum de grupări de interese particulare susţinute politic.

Societatea în afara culturii de securitate şi apărare devine o masă amorfă cu identitate minimală, iar civilizaţia devine o imposibilitate istorică.

Cultura de securitate şi apărare devine un ansamblu de modele de gândire, atitudine şi acţiune privind protejarea valorilor şi intereselor naţionale,care trebuie să caracterizeze o populaţie sau o societate, inclusiv materializarea acestor modele în aspecte concrete. Cultura de securitate şi apărare cuprinde:

158

-elemente nonmateriale(ideale): politica, doctrina şi strategia de securitate şi apărare, concepţii, concepte, simboluri, norme, proceduri, instituţii în domeniu etc.

-elemente materiale: forţele şi mijloacele de securitate şi apărare. Relaţia dintre cultura de securitate şi apărarea naţională şi societate este una de

interdependenţă şi atât de puternică, încât specialiştii pun semnul egalităţii între ele. Totuşi, prin cultura de securitate şi apărare naţională întelegem produsele ideale şi materiale ale unei naţiuni, iar prin societate înţelegem un grup relativ autonom care se autoreproduce, ocupă acelaşi teritoriu şi participă la o cultură comună. Aşadar, nu există cultură în afara unei societăţi şi nici societate fără o anumită cultură.

CAPITOLUL VII

CULTURĂ DE SECURITATE-CARACTERISTICI SI FUNCŢII

7.1.Cultură de securitate-caracteristici si funcţii

7.1.1. Delimitări conceptuale Cultura de securitate reprezintă o componentă a culturii nationale şi universale în general. Dar cultura de securitate este şi o componentă esenţială a sistemului de conducere strategică (politico-militară) căruia îi conferă un important grad de dinamică şi eficienţă. Pentru a defini conceptul de cultură de securitate este necesar să definim, mai întâi, conceptul de cultură. Prin cultură se înţelege, desigur într-un sens mai larg, totalitatea cunoştinţelor omenirii despre existenţă şi lume acumulate în procesul evolutiei practicii social-istorice şi concretizate în crearea tuturor valorilor materiale şi spirituale în scopul asigurării progresului social. Cultura de securitate constituie o componentă a culturii, în general, se individualizează printr-un anumit specific, dar si prin trăsăturile şi funcţiile sale caracteristice. Cultura de securitate poate fi definită ca totalitatea cunoştinţelor, implicit şi explicit politice şi de altă natură, care asigură managementul politic şi nu numai al stabilităţii şi siguranţei individului, societăţii si statului în concordanţă cu cerinţele dezvoltării şi valorilor naţionale şi europene/euroatlantice.Cu alte cuvinte, cultura de securitate indică gradul de cunoaştere şi creativitate în domeniul asigurării liniştii, încrederii şi colaborării interne şi externe şi care se constituie într-o condiţie esenţială pentru o politică eficientă, credibilă şi dinamică, atât pentru cetăţean, societatea politică şi societatea civilă, cât şi pentru guvernatori şi guvernaţi. Societatea politică, instituţiile statale, partidele politice etc. nu pot fi/ exista şi nu pot să-şi îndeplinească misiunea de a organiza şi conduce cât mai bine treburile comunităţii respective fără o temeinică cultură de securitate, iar societatea civilă nu este în măsură să se implice activ asupra conducătorilor şi să-i determine să îi servească corespunzător interesele nationale,comune/colective fără un minimum de elemente de cultură de securitate. Deoarece experienţa istorică a arătat că organizarea şi conducerea democratică a societăţii este o condiţie a progresului istoric, între cultura de securitate şi democraţie există o relaţie directă,cel mai clar exprimată prin intermediul politicii. Cu cât gradul de cultură de securitate a unui popor este mai

159

ridicat, cu atât şi promovarea unor politici democratice şi strategii de stabilitate devine mai certă. Şi invers. Aceeaşi experienţă istorică atestă că în mare măsură regimurile democratice au realizat comunităţi umane cu un grad destul de ridicat de cultură de securitate, iar in regimurile dictatoriale au apărut, de regulă, dacă facem abstracţie de factorii externi, comunităţi mai mult cu o ideologie politică de securitate, bazată pe nationalism exacerbat şi integrare forţată. Importanţa culturii de securitate în ultima vreme s-a evidenţiat tot mai mult pentru organizarea şi conducerea politică dinamică a societăţii.Acest fapt a determinat pe mulţi analisti, din zone diferite, să elaboreze studii aprofundate privind conceptul, rolul, funcţiile culturii de securitate.

7.1.2. Segmentele culturii de securitate

Reprezentând totalitatea cunoştinţelor despre integrare,stabilitate şi dezvoltare şi concretizarea acestora în valori materiale şi spirituale, cultura de securitate comportă aşadar mai multe segmente care pot fi tratate fiecare de sine stătător. Un prim segment se referă la cunoştinţele de securitate , care reflectă în mod veridic realitatea înconjurătoare, incluzând totalitatea problemelor despre stat, societate şi om. Acest segment reflectă, de fapt, cunoaşterea reală a societăţii si comunitatilor, întrucât se realizează prin intermediul ştiinţelor care reflectă, de regulă, adevăruri obiective. Un al doilea segment al culturii de securitate vizează reflectarea integrării,stabilităţii şi dezvoltării prin prisma unor interese individuale, naţionale şi comune/colective, oferind o imagine subiectivă despre realitatea înconjurătoare. Expresia acestei reflectări o constituie existenţa unor politici si strategii. Uneori politicile şi strategiile de securitate, în diversitatea lor, reflectă insuficient Lumea şi o fac prin prisma unor interese, ceea ce determină ca adevărurile exprimate să nu reflecte întotdeauna şi suficient o cunoaştere exactă, ci una deformată, dar concordantă cu aceste interese. Al treilea segment al culturii de securitate îl constituie valorificarea cunoştinţelor din domeniu acumulate de structurile statale şi societale în crearea de valori materiale şi spirituale proprii. Prin urmare, cultura de securitate reprezintă atat gradul de cunoaştere (prin intermediul ştiinţelor), cât si gradul de reflectare (prin intermediul unor interese), precum şi gradul de creaţie umano-societalo-statală, prin concretizarea cunoştinţelor acumulate în valori materiale şi spirituale. Sfera totală de cuprindere a culturii de securitate poate acum fi privită atât în sens larg ca o dimensiune a valorilor materiale şi spirituale, cât şi în sens restrâns- ca o dimensiune a valorilor spirituale. Deoarece statul şi societatea, privite ca sistem social global, sunt formate din subsisteme naţionale, departamentale, pe domenii etc. care, luate separat, reprezintă la rândul lor o ierarhie/ sisteme de sine stătătoare şi cultura de securitate se manifestă ca un produs al unui popor, al unei naţiuni, ca o cultură naţională ori elemente de sine stătătoare ale acestora. Cultura de securitate românească reprezintă, aşadar, totalitatea cunoştinţelor indivizilor, structurilor societale şi statale şi factorului politic despre integrare, stabilitate şi dezvoltare concretizate în valori materiale şi spirituale realizate în procesul practicii naţionale şi internaţionale şi aplicate în condiţiile dinamice concrete în care există şi se dezvoltă relaţiile intrastatale şi suprastatale. Rezultă, ca urmare a unei analize mai profunde, că în mod direct cultura de securitate indică gradul de existenta, cunoaştere şi de aplicare/respectare a normelor naţionale şi internaţionale de integrare,stabilitate şi dezvoltare de către toţi beneficiarii acestor nevoi, la un moment dat, având un caracter atât naţional cât şi supranaţional.

160

O cultură de securitate autentic naţională poate dobandi o valoare universală prin aportul pe care îl are la cunoaşterea, asigurarea şi proiectarea stabilitatii internationale, în forme adecvate, multinaţionale, atractive si eficiente.

7.1.3. Dimensiuni/componente

Cultura de securitate, în general, atât cea naţională cât şi cea universală, are cu certitudine mai multe dimensiuni/componente, în funcţie de domeniul de activitate şi de aportul pe care le poate avea la un moment dat.În aceeasi ordine de idei se poate vorbi si de o cultură de securitate care se referă mai mult la un fond larg de cunoştinţe, după cum pot să existe în cultura de securitate dimensiuni tehnice, economice, politice, istorice etc. Din analiza studiilor întreprinse în diferiţe scoli de gandire şi practică strategică se disting trei dimensiuni ale culturii de securitate: cognitivă, afectivă şi apreciativă. Dimensiunea cognitivă se referă la cunoştinţele privind, îndeosebi, sistemul şi acţiunile de securitate la nivel naţional, multinaţional, colectiv/comun, prin cooperare şi internaţional. Dimensiunea afectivă include sentimente de ataşament, de angajare sau de refuz faţă de instituţiile şi acţiunile de securitate, faţă de politicile şi strategiile de securitate ale factorului politico-militar. Dimensiunea apreciativă se referă la judecăţile de valoare, la opiniile şi dezbaterile privind sistemele de securitate, locul, rolul, construcţia şi destinaţia acestora, dar şi cu privire la dinamica şi misiunile acestora. Între aceste dimensiuni există o interdependenţă, în sensul că evaluarea politică a unui sistem de securitate nu se poate face fără cunoştinţe in domeniu, iar acestea, la rândul lor, generează judecăţi de valoare care, împreună, generează o anumită atitudine de participare sau neparticipare la efortul de securitate. De regulă, cultura de securitate conduce la o participare activă la viaţa publică, la influenţarea şi rezolvarea acţiunilor de stabilitate, de aici, concluzia că, în general, cultura de securitate este preponderent participativă şi creatoare. Deoarece cultura de securitate are un rol important atât pentru societatea politică cât şi pentru societatea civilă, unii analişti acreditează ideea răspândirii unor componente/dimensiuni ale culturii de securitate în cadrul unei culturi civice. Este evident că, în acest sens, se poate vorbi de o cultură civică mai dezvoltată, care este definită, în principal, prin raportarea cetăţenilor la valorile politice democratice, şi, deci, la participarea acestora la acţiunile de susţinere a democraţiei si prin actiuni de stabilitate, integrare şi dezvoltare. Dar, în final, această cultură civică devine în realitate o formă a culturii de securitate.

7.1.4. Poziţia populaţiei faţă de securitate În funcţie de dimensiunile culturii de securitate (cognitivă, afectivă şi apreciativă), se manifestă trei tipuri de stări de spirit ale populaţiei unei ţări în raport cu politica şi strategia de securitate: acordul, apatia şi alienarea. Acordul presupune prezenţa activă şi acceptarea deplină a celor trei dimensiuni ale culturii de securitate: cunoaştere, afectivitate şi evaluare. Apatia presupune o existenţă minimă de cunoştinţe politice şi de securitate, dar, pe plan afectiv şi apreciativ, se manifestă indiferenţa faţă de orice plan , program ori strategie de securitate . Alienarea presupune existenţa unui nivel ridicat de cunoştinţe politice şi de securitate, dar şi elemente apreciative, dar se caracterizează prin ostilitate faţă de sistemul politic care generează/aplică politica de securitate. Cu cât stările de apatie şi alienare fata de securitate, integrare şi dezvoltare sunt mai numeroase în societate, cu atât stabilitatea sistemului politic este mai fragilă.

161

Pentru realizarea unei culturi de securitate valoroase, care să-şi manifeste din plin dimensiunile sale cognitive, afective şi apreciative, este nevoie de un climat democratic, în care să existe, pe de o parte, libertatea de gândire, de exprimare, de liberă circulaţie a informaţiei, de acces liber la instruire şi informare, iar, pe de altă parte, să existe o responsabilitate faţă de veridicitatea informaţiei şi a unui comportament corespunzător democratic în societate din partea tuturor cetăţenilor, atât a guvernanţilor cât şi a guvernaţilor.

7.1. 5. Trăsături Cultura de securitate se caracterizează prin anumite trăsături specifice, care o individualizează de cultură în general. Astfel, cultura de securitate se distinge, în primul rând, prin faptul că se bazează pe un fond larg de cunoştinţe care vizează toate domeniile/dimensiunile securităţii moderne şi care sunt fructificate in relaţiile cu cultura politică. O autentică cultură de securitate nu poate să facă abstracţie de cunoştinţe în domeniul economic, social, moral, al istoriei naţionale şi universale etc. Cunoştinţele din aceste domenii sunt necesare în formarea culturii de securitate, atât pentru conducerea politico-militară/strategică, cât şi pentru participanţii/beneficiarii stabilităţii, integrării şi dezvoltării. Pentru putera conducătoare acest lucru se impune ca o condiţie sine-qua-non, pentru că elaborarea unor programe politice adecvate de organizare şi conducere a statului, societăţii şi comunităţilor implică vaste cunoştinţe din toate domeniile/ dimensiunile/sectoarele de securitate. Pentru ceilalţi, se impun aceleaşi cerinţe de cunoştinţe generale şi specifice,care să-i ajute la înţelegerea fenomenului politic şi proceselor de stabilitate şi linişte garantată, la adoptarea unei atitudini mai participante şi active faţă de aceasta. Se poate spune că între cultura politiăa, luată la modul general, şi cultura de securitate există o relaţie directă si integratoare, în sensul că o cultură de securitate autentică nu poate exista decât pe fondul unei cât mai vaste culturi politice. O altă trăsătură a culturii de securitate se referă la specificul valorilor şi normelor pe care se întemeiază şi se aplică în practică. Dacă plecăm de la premisa că valoarea reprezintă întruchiparea unor scopuri, proiecte, dorinţe, într-un cuvânt, a unor idealuri în raport cu mediul în care trăim, valoarea de securitate exprimă formularea unor idealuri privind acţiunile politice si nu numai de organizare şi conducere a statului si societăţii în concordanţă cu cerinţele moderne de stabilitate,integrare şi dezvoltare cerute de progresul istoric. Deci, valorile de securitate în acest caz reprezintă un raport între realităţi şi idealuri economico-politico-sociale referitor la progresul individual şi colectiv mult aşteptat. Aşadar, cultura de securitate include valori care reclamă acţiuni pentru promovarea progresului în ceea ce priveşte stabilitatea, integrarea şi dezvoltarea şi care îmbracă, parafrazând definiţia originară a politicii, "binele general al societăţii". Pornind de la această trăsătură caracteristică a culturii de wsecuritate, valorile politice ale acesteia se referă şi la idealurile de libertate ale individului, comunităţii şi popoarelor, la organizarea şi funcţionarea democratică a societăţii, la gândirea şi exprimarea liberă a nevoilor de apartenenţă şi siguranţă, la dreptate şi echitate socială în raport cu accesul şi aportul la cerinţele de securitate şi desigur la un echilibru cât mai just între garantarea drepturilor şi manifestarea responsabilităţii.

De asemenea, valorile politice de securitate trebuie să reprezente şi un raport mai evident între realitatea socială şi dorinţele fiecăruia de mai bine, să se manifeste ca acte sociale conştiente, întruchipate în idealuri ce caracterizează un anumit sistem de valori naţionale şi comune/colective, dar şi valori generale umane specifice comunităţilor pe care orice societate în evoluţia sa istorică le presupune. Orice sistem politic îşi creează anumite criterii de apreciere a valorilor de securitate, după care îşi conduce activitatea de promovare a acestora în interior(securitatea internă) şi în exterior (participativă şi cooperativă). Strâns legate de valorile de securitate sunt normele politice ale realizării securităţii moderne, care decurg din criteriile de apreciere a valorilor societale, naţionale şi integratoare. Norma de securitate exprimă astfel regula de activitate, de convieţuire s’şi de participare responsabilă, adica un model de comportare fixat, prin tradiţie, necesitate sau prin lege, privind

162

manifestările şi nevoile de securitate ale indivizilor, ale organizaţiilor şi puterii politice în ansamblul organizării şi conducerii vieţii sociale. În cadrul fiecărei societăţi/comunitati se dezvoltă şi perfecţioneaăa mereu un ansamblu de norme de securitate specifice, care reglementează raţional şi eficient raporturile între cetăţeni, între grupuri/grupări/comunităţi sociale şi între acestea şi puterea politică cu privire la asigurarea şi garantarea stabilităţii, integrării şi dezvoltării. Într-un sistem politic modern şi bine articulat în societate, normele de securitate îşi găsesc expresia în adoptarea unei legi fundamentale, în Constituţie asadar, care constituie principalul cadru normativ în limitele căruia cetăţenii ţării respective îşi exercită drepturile şi responsabilităţile, adică îşi desfăşoară activitatea. Putem conchide că valorile de securitate modernă, pentru a fi operante, trebuie concretizată în legi şi alte norme de conduită socială.

Expresia concludentă a culturii de securitate, evidenţierea valorilor de securitte în contextul dinamic al relaţiilor internaţionale şi ale profundelor transformari interne, setul de norme cu aplicabilitate diferenţiată pe domeniile/dimensiunile securităţii naţionale sunt cuprinse în STRATEGIA DE SECURITATE NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI/ STRATEGIA NAŢIONALĂ DE APĂRARE, documente de referinţă al politicii puterii. Având şi valoarea unui cadru normativ adecvat, o mare importanţă o au ulterior elaborarea şi implementarea unor planuri şi programe de specialitate ale sectoarelor de securitate, în care să se regăsească atât cerinţele de progres ale societăţii şi aspiraţiile cetăţenilor de mai bine,cât şi cerinţele şi exigenţele externe exprimate ca determinări ale participării noastre la securitatea comună/colectivă sau la securitatea prin cooperare. O altă trăsătură a culturii de securitate este aceea că are la bază atât mijloace şi instituţii specifice (ale dimensiunilor/sectoarelor de securitate), cât şi mijloace şi instituţii caracteristice întregii societăţi, adică ale nivelului naţional şi de integrare. Ca instituţii şi mijloace specifice sunt: structurile administraţiei publice locale, ale ministerelor, organizaţii departamentale, o parte din mijloacele de informare, organizaţiile societăţii civile etc. Ele asigură formarea şi dezvoltarea în forma primară a unei culturi de securitate, larg răspândită pe orizontala nivelelor locale şi departamentale. Celelalte instituţii şi mijloacele aparţin Guvernului, Parlamentului şi Instituţiei prezidenţiale, la care se adaugă cele ale integrării europene şi euroatlantice, care prin forme de instruire şi informare generală a populaţiei şi straturilor societale şi comunitare, concură în acelaşi timp şi la formarea şi dezvoltarea unei culturii de securitate moderne. Se poate deci afirma că, dintre toate formele de cultură, cultura de securitate, independent sau în cadrul unei culturi politice, trebuie să beneficieze de un cadru mult mai organizat şi instituţionalizat, dinamic şi proactiv. O altă trăsătură caracteristică culturii politice este aceea că ea se manifestă cu precădere ca disciplină în cadrul unor ştiinţe politice şi numai într-o oarecare măsură ca ideologie politică. Ideologia politică reprezentand un ansamblu relativ bine structurat de valori şi idei politice, cu caracter de grup, de clasă si care exprimă interesele şi scopurile politice ale puterii, nu se poate identifica cu cultura de securitate, care este în principiu unitară, de masă, puternic racordată în mediul internaţional ţi destul de complexă. Cultura de securitate ca disciplină ştiinţifică şi numai cu o uşoară coloratură ideologică, dar ca un ansamblu de idei şi valori individuale, societale, comunitare, naţionale si nu numai, apare desigur ca un produs colectiv şi national, din teorie şi practică şi care se materializează în doctrine şi programe politice, urmărind atragerea cetăţenilor la valorile, ideile şi normele proclamate ca necesare dezvoltării societale, comunitare şi integratoare. Deşi valorile, ideile, convingerile pot fi şi politice şi chiar specifice unui anumit grup, ele sunt prezentate şi receptate, de regulă, ca fiind de interes naţional, având drept ţintă şi deopotrivă beneficiar mediul social extins. Aşadar, cultura de securitate nu poate să reprezinte o componentă a culturii politice cu caracter partizan, ci mai degrabă cu caracter coerent, realist şi naţional/global. Pentru factorul de putere, cultura de securitate poate avea cel mult o

163

sorgine/conotaţie de ideologie politică, dar exprimarea ei în doctrine şi programe poate să ofere cele mai adecvate variante de organizareţşi conducere institiţionalizată în mediul social şi specific. Cu cât cultura de securitate înglobează interesele şi aspiraţiile de progres ale mai multor cetăţeni, cu atât este mai realistă,pragmatica şi eficientă. Dacă ar trebui să facem o apreciere a nivelului actual al culturii de securitate a tuturor factorilor societali, comunitari şi naţionali, putem cu uşurinţă concluziona că aceasta nu s-a cristalizat în suficientă măsură într-un conţinut teoretico-metodologic clar, că nu este materializata suficient în doctrine şi strategii politice concrete privind realizarea şi păstrarea acesteia în intern şi internaţional în funcţie de factorii perturbatori, cum ar fi bunăoară: riscuri şi situaţii riscante, ameninţări, pericole, provocări, sfidări, vulnerabilităţi, agresiuni neconvenţionale etc.

7.1.6. Funcţii Cultura de securitate îşi îndeplineşte rolul său în societate/comunitate,în mediul naţional şi internaţional, în atributele managementului prin anumite funcţii, care au un caracter general ,dar şi particular privind garantarea stabilităţii, accelerarea integrării şi ritmuri înalte de dezvoltare. Ca funcţii cu determinări generale şi particulare menţionăm: funcţia informaţională, funcţia axiologică şi funcţia normativă. Funcţia informaţională constituie calea sigură şi directă de transmitere spre individ, societate, comunitate şi structuri acţionale a informaţiilor cu privire la organizarea sistemului de securitate, la acţiunile politice si de altă natură ale componentelor acestuia, la valorile naţionale şi comune/colective de securitate adecvate oricărei situaţii şi la normele privind realizarea, dezvoltarea şi păstrarea acesteia. Această funcţie contribuie substanţial la formarea unui fond de cunoştinţe teoretic-metodologice şi, implicit, la cunoaşterea modului concret de organizare la nivelul societăţii, a legăturilor de cooperare interinstituţională, a coordonării operaţionale şi acţionale între instituţiile statale şi cele societale, a criteriilor prin care puterea apreciază/expertizează starea de securitate. Prin această modalitate de informare şi cunoaştere se asigură formarea unui comportament corespunzător din partea cetăţenilor şi un management superior şi eficient din partea puterii. Într-un sistem politic democrat, funcţia informaţională a culturii de securitate se realizează în ambele sensuri, de la factorii de putere către individ, iar în urma unor disfuncţii de securitate şi invers. În acest fel, guvernanţii fac permanent cunoscute deciziile luate, le justifică după valori şi norme şi pe aceste temeiuri dau sugestii sau orientează anumite acţiuni. La rândul lor, cetăţenii, societatea şi comunitatea au obligaţia de a-şi exprima opţiunile asupra oportunităţii, legitimităţii şi aportului social iî realizarea deciziilor şi actelor politice în caz de nevoie , astfel manifestându-se şi anumite atitudini, comportamente sociale şi chiar politice faţă de puterea în exerciţiu. Funcţia axiologică se referă la modul în care se apreciază valoarile de securitate în strânsă legătură cu fenomenul politico-militar internaţional şi modalităţile concrete de constituire a lor intr-un sistem naţional de valori, precum şi a raportării acestuia la realitatea practică din mediul national. În principal, prin această funcţie se realizează cel mai mult si bine anumite convingeri ale oamenilor faţă de valorile de securitate, care se pot exprima fie prin recunoaştere, ataşament şi aport concludent, fie de reţinere sau de respingere privind aceste valori. Convingerile formate în timp, la rândul lor, generează în mod deosebit atitudini politice contradictorii, ce reprezintă modalităţi de raportare a cetăţenilor la fenomenele politice interne si externe pe care le apreciază într-un mod anume, adeseori diferit faţă de putere. Funcţia normativă a culturii de securitate priveşte modul în care sistemul de valori de securitate se converteşte în norme, proceduri, reguli, tehnici şi standarde de securitate menite să dea stabilitate societăţii şi să asigure aportul de securitate al statului angajat internaţional. În elaborarea unor norme şi reguli de comportament în domeniu şi în sistem, cultura de securitate este bine să tindă sau chiar să asigure consensul , lucru ce se realizează destul de greu, deoarece sunt încă dese situaţiile când unele structuri politice ale societăţii resping artificial/politic o parte a

164

normelor şi regulilor de securitate elaborate de puterea în exerciţiu. Pentru stabilitatea socială, ca premiză foarte importantă de securitate internă, alaăuri de integrare şi dezvoltare, este necesară însă acceptarea de către toţi membrii şi factorii societali a unui număr suficient de mare de norme şi reguli care să asigure în orice moment securitatea naţională şi participarea la securitatea internaţională, chiar dacă o parte dintre acestea o parte a societăţii nu o împărtăşeşte. Într-o societate în care există o temeinică cultură de securitate, normele şi regulile care reglementează stabilitatea şi siguranţa naţională sunt respectate de către toţi cetăţenii şi instituţiile, dacă acestea exprimă voinţa majorităţii, chiar dacă unii factori societali nu sunt de acord cu ele. Cum la fel de bine într-o societate democratică cu un înalt grad de cultură de securitate se admite contestarea politică a anumitor valori şi norme, care însă nu înseamnă automat nerespectarea lor. Ca funcţii specifice pentru factorii puterii, cultura de securitate include şi elaborarea unor programe politice corespunzătoare dezvoltării democratice moderne a societăţii şi asigurarea transpunerii lor cât mai adecvate în practica de securitate, iar pentru cetăţeni, formarea unui comportament de respectare a normelor şi regulilor de securitate, a legilor ţării şi de schimbare prin metode democratice a celor care sunt apreciate că nu corespund nevoilor reale de securitate, dezvoltare şi progres. În concluzie, cultura de securitate îndeplineşte un rol însemnat în organizarea şi conducerea democratică a societăţii, în asigurarea unor norme şi reguli de convieţuire în concordanţă cu cerinţele dezvoltării sociale pe linia progresului internaţional. Rolul culturii de securitate se concretizează mai ales prin convertirea întregului său conţinut în acţiuni politice.

7.2.Centrul de informare pentru Cultura de Securitate

Beneficiind de expertiza dobândită în şcoli de prestigiu din ţară şi străinătate, specialiştii Direcţiei Programe de Comunicare a SRI au lansat în anul 2003 un proiect-pilot regional în parteneriat cu Fundaţia EURISC, Centrul de Informare pentru Cultura de Securitate, pentru a răspunde interesului şi nevoii de cunoaştere a problematicii de securitate de către societatea civilă din România.

Instituţionalizarea cadrului de dialog şi dezbatere pe teme de securitate şi stabilitate s-a realizat prin intermediul Centrului de Informare pentru Cultura de Securitate - un proiect cu destinaţie publică, ai cărui beneficiari aparţin instituţiilor guvernamentale, de învăţământ, organizaţiilor neguvernamentale, mediului de afaceri şi lumii academice - care încearcă translarea şi armonizarea în plan naţional a agendei Diviziei de Diplomaţie Publică a NATO.

Activităţile Centrului de Informare pentru Cultura de Securitate vizează promovarea publică a unor teme, precum:

-implementarea în liceele din Bucureşti şi din ţară a campaniei „Terorismul de lângă noi” – proiect premiat în cadrul competiţiei Olimpiadele Comunicării;

-diplomaţia publică şi autorităţile de intelligence;-serviciile de informaţii – instituţii ale statului de drept;-ameninţările transfrontaliere şi securitatea cetăţeanului;-oportunităţi de dezvoltare a carierei în cadrul Serviciului Român de Informaţii; -prevenirea şi combaterea pericolului reprezentat de bioterorism, precum şi promovarea

măsurilor de biosecuritate şi biosiguranţă. Campania “Terorismul de lângă noi”, derulată în mediile preuniversitare şi universitare, cu aportul Inspectoratelor Şcolare, demers inovant şi dinamic, a întrunit aprecierea atât a publicului tânăr căruia i s-a adresat, cât şi a autorităţilor publice şi a mass media.

-Parteneriate lansate sub egida Centrului de Informare pentru Cultura de Securitate- Parteneriatul cu Centrul Zonal de Înalte Studii pentru Prevenirea Bioterorismului, prezentat

165

publicului la data de 20 iunie 2008. Înfiinţat în anul 2005, este o organizaţie autonomă, neguvernamentală, membrii săi fiind academicieni, oameni de ştiinţă cadre didactice, ofiţeri din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, specialişti care militează pentru asigurarea biosecurităţii şi biosiguranţei.

Prin acordul de colaborare încheiat cu Serviciul Român de Informaţii, Centrul Zonal de Înalte Studii pentru Prevenirea Bioterorismului îşi propune:-să transfere către Centrul de Informare pentru Cultura de Securitate informaţiile pe care le

deţine în domeniul luptei antibioteroriste;-să colaboreze în vederea iniţierii unor proiecte de cercetare ştiinţifică pe această temă;-să organizeze şi/ sau să participe împreună cu reprezentanţii Serviciului Român de Informaţii la manifestările ştiinţifice cu tematică în domeniul luptei antibioteroriste;-să elaboreze studii de specialitate sau să organizeze evenimente comune - sub egida

Centrului de Informare pentru Cultura de Securitate din cadrul Serviciului Român de Informaţii.

7.3 Direcţia Programe de Comunicare

Din perspectiva schimbării şi a creşterii capacităţii de răspuns instituţional, Direcţia Programe de Comunicare – înfiinţată în anul 2008, este continuatoare a Departamentului de Legătură cu Autorităţi Publice şi Organizaţii Neguvernamentale, are ca principal obiectiv dezbaterea publică a unor teme privind problematica de securitate, prin intermediul unor programe tematice privind cultura de securitate, pe trei dimensiuni:

Programe de comunicare – în domeniul diplomaţiei publice a Serviciului, în parteneriat cu instituţii, organizaţii şi persoane juridice de drept public şi privat;

Relaţia cu mass media – diversificarea formelor de comunicare cu presa şi creşterea gradului de profesionalizare în acest sens;

Evaluarea activităţii de comunicare/ promovare publică – pe baza instrumentelor de comensurare a percepţiei opiniei publice furnizate institute de sondare consacrate.

Direcţia Programe de Comunicare participă la îndeplinirea obiectivelor strategice ale Serviciului Român de Informaţii, asigurând consolidarea relaţiilor cu autorităţi publice, instituţii, organizaţii şi persoane juridice de drept public şi privat, precum şi fundamentarea, elaborarea şi gestionarea strategiilor şi programelor de informare, cultură de securitate şi comunicare publică.

Principalele obiective specifice ale Direcţiei Programe de Comunicare sunt:

promovarea activităţii de diplomaţie publică pe linia educaţiei de securitate în sfera societăţii civile;

dezvoltarea programelor de dialog/ dezbatere/ training cu mass media în scopul cunoaşterii/ înţelegerii agendei instituţiei pe componentele de interes public;

susţinerea în dialogul public a unor teme privind specificul, legitimitatea, legalitatea şi raţionalitatea socială a serviciilor de informaţii pentru securitate naţională;

dezvoltarea unui parteneriat cu mediul instituţional, asociativ şi privat, prin intermediul unor programe şi proiecte în scopul promovării culturii de securitate în sfera societăţii civile din România;

extinderea programelor/ proiectelor cu autorităţi publice, organizaţii neguvernamentale, mediul academic, pe teme de interes pentru problematica securităţii naţionale.

7. 4. Viziunea strategică a SRI pentru perioada 2007-2010

166

Într-un mediu strategic caracterizat de evoluţii complexe, precum emergenţa noilor riscuri şi ameninţări şi racordarea României la dezvoltărileîn domeniul securităţii din cadrul UE şi NATO, transformarea SRI reprezintă un demers natural şi necesar, care urmăreşte definirea unor priorităţi şidirecţii strategice pentru următorii ani.

În acest context, începând cu luna octombrie 2006, a fost iniţiat un proces extins de consultare şi analiză, materializat într-un proiect de transformare şi adaptare a SRI, care se va implementa, etapizat, pe o perioadă de trei ani.

Cadru generalRedefinirea profilului strategic al României şi dinamica mediului de securitate au un impact

deosebit asupra activităţii serviciilor de informaţii, determinând necesitatea adaptării acestora la noul context geostrategic. De asemenea, sporirea şi diversificarea beneficiarilor legali, care solicită produse de intelligence consistente şi variate, fundamentează nevoia de transformare, adaptare şi modernizare a Serviciului. Eficienţa procesului decizional naţional şi, mai nou, comunitar şi aliat, depinde preponderent de identificarea anticipativă, analizarea şi înţelegerea provocărilor şi oportunităţilor strategice, caracteristici definitorii ale unui serviciu de informaţii modern şi flexibil.

7.4.1. Statutul de membru al UE şi NATOApartenenţa la UE şi NATO implică asumarea unor noi responsabilităţi şi adaptarea

conceptuală şi funcţională a instituţiilor din sectorul de securitate, prin prisma conectării României la dinamica acestor două organizaţii, în care securitatea este indivizibilă, iar garantarea ei se face în comun.

În efortul de susţinere a politicii de vecinătate a UE, pe dimensiunea estică, sudică sau în Balcanii Occidentali, statul român va putea contribui la: aprofundarea percepţiei statelor membre UE relativ la riscurile emergente din aceste regiuni, precum şi la consolidarea relaţiei de complementaritate şi coordonare strategică între NATO şi UE în plan regional şi global. În contextul integrării, România devine un vector important al implicării NATO şi UE în zone de interes pe care ţara noastră posedă expertiză prin poziţionarea sa în zona sud est europeană şi a Mării Negre.

Logica integrării în spaţiul de securitate european şi euroatlantic presupune: armonizarea intereselor şi priorităţilor naţionale de securitate cu cele colective, definite în documentele strategice fundamentale (prin încorporarea în Strategia Naţională de Apărare a Ţării a prevederilor din Strategia de Securitate a UE, Conceptul Strategic al NATO); coordonarea proceselor de transformare naţionale cu cele ale structurilor comunitare şi aliate, inclusiv prin coordonarea programelor şi acţiunilor, a fondurilor şi resurselor dedicate combaterii riscurilor şi ameninţărilor la adresa securităţii; promovarea intereselor naţionale în forurile aliate şi comunitare, demers care poate constitui un vector de catalizare şi modelare al cerinţelor proprii de securitate.

7.4.2. Transformarea mediului de securitate Cu toate beneficiile socio-economice pe care le induce, globalizarea are un impact direct asupra securităţii care se traduce prin proliferarea ameninţărilor neconvenţionale la nivel internaţional. În acest context, se poate vorbi şi despre emergenţa unui fenomen de globalizare a riscurilor.

Aceste evoluţii se manifestă pe o scenă internaţională caracterizată de coabitarea unor grupuri de state şi comunităţi care au intrat într-o etapă post-industrială de dezvoltare, cu altele care se află într-o perioada de tranziţie politică şi economică spre modernitate; precum şi de o creştere a numărului „societăţilor fragile” şi al „statelor slabe” care se definesc prin inabilitatea de a controla evoluţiile de pe propriile teritorii naţionale.

167

Creşterea caracterului transnaţional al ameninţărilor, diversificarea actorilor, a surselor de conflict şi a mijloacelor de utilizare/exercitare a forţei au condus la schimbări profunde în registrul riscurilor şi ameninţărilor la adresa securităţii. În condiţiile diminuării ameninţărilor militare şi a provocărilor clasice de ordin inter-statal, pe termen scurt şi mediu, a devenit predominantă manifestarea unor noi tipuri de riscuri şi ameninţări, asimetrice şi neconvenţionale.

Pentru contracararea acestora, se pune accent pe latura anticipativă şi preventivă şi pe o cunoaştere aprofundată şi extinsă, dimensiuni în care serviciile de informaţii joacă un rol deosebit – de avanpost în garantarea securităţii. În acest context, este necesară adaptarea activităţii Serviciului Român de Informaţii pentru îmbunătăţirea capacităţii de răspuns la aceste noi provocări:

Terorismul internaţional – identificarea şi anihilarea reţelelor teroriste, cunoaşterea intenţiilor şi prevenirea actelor teroriste atât pe teritoriul naţional cât şi în arealul de manifestare a intereselor colective şi comunitare.

Proliferarea armelor de distrugere în masă – conjugarea eforturilor naţionale şi internaţionale de combatere a proliferării armelor de distrugere în masă, inclusiv prin identificarea noilor tehnologii, a mijloacelor şi metodelor de acţiune. Instabilitatea regională – cunoaşterea provocărilor la adresa stabilităţii statelor din regiune, precum şi a oportunităţilor de promovare şi consolidare a democraţiei. Prevenirea apariţiei şi/sau extinderii eventualelor conflicte prin sprijinul acordat eforturilor diplomatice şi militare de stabilizare şi creştere a încrederii şi securităţii în plan regional.

Criminalitatea transfrontalieră organizată – integrarea eforturilor serviciilor de informaţii şi autorităţilor poliţieneşti şi executive, la nivel naţional şi inter-statal, în vederea anihilării reţelelor de crimă organizată sau a diminuării activităţii acestora, precum şi fenomenelor conexe (traficul ilegal de persoane, droguri şi armamente, migraţia ilegală, corupţia ca vector de propagare a criminalităţii organizate).

Caracteristica acestor tipuri de riscuri şi ameninţări este reprezentată de faptul că nu pot fi analizate în mod individual, iar graniţa dintre acestea este volatilă şi difuză, determinând un potenţial ridicat de relaţionare, interconectare şi de interdependenţă. Astfel, o prevenire şi contracarare eficientă impune o abordare exhaustivă şi integrată, pe dimensiune internă şi externă, ţinând cont de faptul că disocierea netă între cele două dimensiuni s-a atenuat treptat, în contextul acţiunii conjugate şi întrepătrunderii unor procese generatoare de riscuri şi vulnerabilităţi. De asemenea, trebuie avută în vedere şi apariţia unor noi vulnerabilităţi sau activarea / accentuarea unor provocări emergente la adresa securităţii naţionale, precum diminuarea accesului statului român la resurse vitale pentru realizarea intereselor naţionale.

Pentru contracararea acestor riscuri şi vulnerabilităţi, este critică dezvoltarea capacităţii de percepţie anticipativă care să permită evitarea surprizei strategice, domeniu în care eficienţa activităţii serviciilor de informaţii are un rol fundamental.

7.4.3.PRINCIPIITransformarea SRI se fundamentează pe următoarele principii: a)PROFESIONALISM –

vizează managementul resurselor umane şi urmăreşte îmbunătăţirea instruirii şi pregătirii personalului, inclusiv prin atragerea de expertiză din afara serviciului.

b)CAPABILITATE – se adresează restructurării componentei operaţionale, tehnice şi logistice şi vizează dezvoltarea de capacităţi adecvate pentru îndeplinirea misiunilor specifice, precum şi eficientizarea administrării raţionale a resurselor.

c) FLEXIBILITATE – se referă la reforma organizaţională şi are ca obiectiv definirea unei structuri suple, rapid adaptabile care să permită abordarea unei palete largi de operaţiuni. d) COOPERARE – vizează dezvoltarea relaţiilor bi/multilaterale, schimburilor de informaţii şi operaţiunilor în comun cu partenerii naţionali şi internaţionali.

168

e) CULTURĂ DE SECURITATE – se referă la promovarea şi consolidarea valorilor democratice prin dezvoltarea unei înţelegeri comune a provocărilor şi oportunităţilor în domeniul securităţii naţionale la nivelul statului şi societăţii româneşti.

7.4.4. DIRECŢII DE ACŢIUNE

În baza principiilor enunţate, transformarea SRI urmăreşte: a) Profesionalizarea Serviciului prin: Optimizarea politicilor de selecţie/instruire/pregătire/promovare a personalului, cu accent pe componentele de colectare/analiză/prognoză în domeniul informaţiilor.

Introducerea, prin intermediul ghidului carierei personalului SRI, a unui mandat, limitat în timp, pentru ocuparea unei funcţii. Acest mecanism va asigura o dinamică corespunzătoare a resursei umane şi mobilitatea necesară rotaţiei pe post, inclusiv pentru nivelurile de conducere. Creşterea eficienţei SRI prin diseminarea unor informaţii care să ofere avantaj strategic, operaţional şi tactic instituţiilor statului în procesul de adoptare a deciziilor şi politicilor/strategiilor în domeniul securităţii naţionale.

b) Dezvoltarea capacităţii Serviciului de a-şi îndeplini misiunile prin:Utilizarea unor mijloace şi metode dinamice şi inovative de prevenire şi contracarare a riscurilor şi ameninţărilor. Creşterea capacităţii de protecţie a Serviciului prin adoptarea unui nou concept de securitate organizaţională care să includă şi altedomenii precum: protecţie fizică şi acces sedii, securitate informaticăşi protecţie documente clasificate.

Dezvoltarea unui sistem de planificare strategică prin alocarea, echilibrarea şi integrarea resurselor în funcţie de obiective şi priorităţi,precum şi elaborarea unei Strategii de Informaţii.

c). Flexibilizarea structurii Serviciului prin:- debirocratizarea, creşterea gradului de autonomie şi descentralizarea procesului de luare a deciziilor la nivel structural;

- echilibrarea corespunzătoare a responsabilităţilor, printr-o distribuţie uniformă a acestora la nivelul sistemului de conducere;

- regândirea practicilor şi regulamentelor interne şi susţinerea cooperării pe orizontală între structuri;

- - realinierea structurilor la nivel central şi teritorial pentru maximizarea performanţei.- e). Dezvoltarea cooperării cu partenerii SRI prin:- Consolidarea modului de manifestare al SRI pe dimensiunea externă, în cooperare cu SIE

şi alţi parteneri naţionali şi externi. Realizarea unui climat de colaborare pragmatic între structurile care intră în componenţa comunităţii de informaţii.f). Consolidarea valorilor democratice în interiorul şi exteriorul Serviciului:

Promovarea unei culturi de securitate moderne, europene şi uroatlantice, în spiritul respectării drepturilor omului şi libertăţilor civile, a transparenţei şi echidistanţei politice, inclusiv în rândul societăţii în ansamblul său.

Edificarea unei imagini publice corecte, de instituţie aflată în slujba naţiunii şi a cetăţeanului şi sub controlul autorităţilor abilitate de lege. Rezultatele procesului de transformare şi adaptare a Serviciului depind de: angajamentele şi eforturile proprii, instituirea unui cadru legislativ adecvat, responsabilizarea tuturor actorilor interni care contribuie la garantarea securităţii naţionale şi a siguranţei cetăţeanului, precum şicoordonarea eforturilor într-o abordare conjugată, unitară, a instituţiilor statului cu atribuţii în acest domeniu. Pornind de la premisa că libertatea şi securitatea sunt intrinsec corelate, iar cetăţenii României nu se pot bucura pe deplin de drepturile şi libertăţile lor fundamentale într-o stare de insecuritate, Serviciul contribuie,prin propriile demersuri, la prezervarea drepturilor şi libertăţilor individului. Conştientizând propriul rol într-un stat democratic, Serviciul Român de Informaţii promovează o politică a informaţiilor în consonanţă cu intereselede securitate naţională. Materializarea acesteia reprezintă asumarea funcţiilor specifice

169

în domeniul securităţii, între care contribuţia la informarea instituţiilor fundamentale ale statului, susţinerea, promovarea şi protejarea acţiunilor acestora sunt cele mai relevante. Eficienţa Serviciului nu se rezumă doar la atingerea obiectivelor în domeniul informaţiilor, ci vizează şi desfăşurarea activităţilor în conformitate cu legislaţia în vigoare, în spiritul principiului statului de drept.

7.4.5.Conceptul de transformare şi adaptare a serviciului român de informaţii Investiţia în resursa umană:

- sporirea atractivităţii serviciului, pentru angajarea de personal înalt calificat; - educarea personalului selecţionat, întro nouă cultură de securitate, pe categoriile activităţilor specifice SRI; - evaluarea şi promovarea, la nivel individual, conform unor criterii bine definite de

profesionalism şi competenţă. Dezvoltarea unor mecanisme complexe, de creştere a atitudinii proactive a SRI prin:

- reevaluarea permanentă a factorilor de risc şi vulnerabilităţilor;- realocarea dinamică, pe operaţiuni, a resurselor; - descentralizarea deciziilor, debirocratizarea şi comunicarea rapidă pe orizontală; - - auditarea calităţii operaţiunilor prin prisma rezultatelor şi nu numai a indicatorilor

statistici.Acestea reprezintă repere specifice organizaţiilor de tip “reţea”, care vor permite o sinergie

reală - prin prisma acţiunilor „întrunite” - între diverse structuri din cadrul SRI. Creşterea capacităţii de obţinere a informaţiilor din surse deschise şi exploatarea intensivă a

potenţialului acestora, în cadrul unui Centru specializat, în conformitate cu modalităţile moderne de lucru dezvoltate împreună cu partenerii externi ai Serviciului. Astfel, va fi îmbunătăţită funcţia de alertă/avertizare asupra unor evenimente/tendinţe, orientarea şi documentarea componentei operaţionale, componenta analitice, precum şi promovarea utilizării raţionale a surselor secrete în etapele preliminare ale activităţii informativ-operative.

Dezvoltarea unei infrastructuri informatice integrate, fiabile şi eficiente, cu rol catalizator, care să asigure tuturor structurilor SRI servicii de informare comune, la costuri minime. Înfiinţarea funcţiei de director pentru tehnologia informaţională (în filozofia ”CIO”- Chief Information Officer) va permite dezvoltarea acestei responsabilităţi în domeniul Comandă, Control, Comunicaţii, Computere, Informaţii.

Introducerea unui sistem raţional de planificare integrată a resurselor, care să asigure convergenţa dintre misiuni, capabilităţi, operaţiuni şi activităţi, în conformitate cu dezvoltarea unei Strategii de Informaţii derivată din Strategia Naţională de Apărare a Ţării.

Înfiinţarea unei structuri de Planificare Strategică, ca senzor al deficienţelor instituţionale şi depozitar al propunerilor de corectare sau modernizare transmise din interior şi exterior, care să structureze şi să planifice procesul de transformare în etape pragmatice şi relevante.

Îmbunătăţirea componentei analitice, mai bine armonizată cu palierul operaţional, pentru a asigura capacitatea de: prognoză corectă, pe termen mediu şi lung, în combaterea riscurilor asimetrice - interne şi externe – aflate la interferenţa responsabilităţilor diverselor servicii de informaţii naţionale; expertiză multidisciplinară, necesară analizelor de risc şi a înţelegerii fenomenelor actuale; conectare la “reţeaua” analitică naţională, prin implementarea contractării pe termen limitat a unor proiecte utilizând institute de cercetare şi analiză din mediul academic, economic şi din societatea civilă.

Cooperarea, pe palierul naţional, cu celelate servicii de informaţii şi consolidarea profilului SRI în cadrul comunităţii de informaţii, precum şi diversificarea conectării externe, în format bilateral şi multilateral va reprezinta un important factor de multiplicare a eforturilor serviciului în domeniul anticipativ şi în cel operaţional.

170

Diversificarea beneficiarilor şi a produselor elaborate de SRI, care permit creşterea eficienţei şi utilităţii instituţiei în susţinerea politicilor promovate de autorităţile statului.

Definirea instrumentelor corespunzătoare relaţionării cu societatea civilă şi mediul privat.

171

CAPITOLUL VIII

EDUCAŢIA DE SECURITATE ŞI APĂRARE

8.1.Premisele educaţiei de securitate

Atitudini nefireşti-serviciile de informaţii nu au reuşit încă să câştige încrederea populaţiei;-ele apar neprietenoase, atât pentru populaţie, cât şi pentru numeroase persoane publice -

politicieni, analişti politici şi alţi formatori de opinie - mai mult sau mai puţin avizaţi în domeniu; -este ştiut că nicăieri în lume aceste servicii nu se bucură de prea multă simpatie, dar nici nu

sunt supuse unui proces continuu de discreditare;-suspiciunea, acuzele ce li se aduc, din rea credinţă sau datorită necunoaşterii intimităţii

activităţii lor, sunt insuficient fundamentate;- manipularea este facilitată şi de necunoaştere, necunoscători se arată a fi atât cei care

acuza public, cât şi cei care se lasă angrenaţi în disputa provocată dintr-un anume interes;-interesant este că discuţiile publice nu au ajuns niciodată la un verdict final;-ştim sau nu câte ceva despre serviciile de informaţii, ne şi înghesuim să le culpabilizăm în

bloc - interne, externe, departamentale şi intradepartamentale, nu are importanţă, toate sunt vinovate;

-graţie mass- media, azi, toţi am aflat de existenţa "agentului acoperit" şi, când vrem să ne exercitam dreptul democratic de a controla serviciile de informaţii, numai cu el începem. Dar să ne întrebăm dacă Attius, trimisul lui Decebal la Roma pentru a culege informaţii despre intenţiile de expansiune spre est ale Imperiului, ar mai fi reuşit să devina membru al Senatului român, dacă "Parlamentul Daciei" ar fi impus regelui lor cum să-şi acopere spionii.

Educaţia de securitatePentru a nu intra în sarabanda intereselor unor asemenea indivizi, cetăţeanul onest trebuie

să înţeleagă corect rolul şi misiunile acestor servicii, să ştie ce si cum să fie controlate, pentru ca acest control să-i ofere garanţia că ele servesc exclusiv interesele sale de securitate, ale comunităţii din care face parte şi, în final, servesc securitatea naţională faţă de care nu poate rămâne indiferent.

Aşadar, apare nevoia unei educaţii de securitate a fiecărui cetăţean şi, obligatoriu, a fiecărui politician.

Cetăţeanul trebuie să ştie: -ce să ceară instituţiilor abilitate pentru securitatea sa şi a comunităţii din care face

parte;-să conştientizeze îndatoririle pe care le are în sprijinul acestor instituţii ale statului.

Pentru politicieni, care îşi asumă responsabilităţi faţă de comunitate, pentru formatorii de opinie ce se exprimă public, educaţia de securitate trebuie să se ridice la nivelul unui tehnocrat.

Ea îşi găseşte suport în cultura de securitate care trebuie să menţină, permanent, interesul public. Această educaţie a cetăţeanului nu are nimic comun cu acea îndoctrinare ideologică.

Azi, în România, la nivelul populaţiei, educaţia de securitate nu este încă în măsură să implice pertinent societatea civilă în validarea deciziilor privind ansamblul problemelor ce privesc destinul cetăţenilor.

172

8.2. Educaţia în securitate şi apărare

Obiective imediate• conştientizarea domeniului, atît ca necesitate socială cît şi ca procesualitate; • identificarea dimensiunilor, atît la nivelul individului, al comunităţilor, cît şi al naţiunilor

prin definirea unui sistem coerent de referinţă; • realizarea unor priorităţi la nivelul instituţiilor statului şi al individului; • identificarea modalităţilor concrete de realizare a programelor educaţionale care au ca

finalitate cunoaşterea în domeniul securităţii şi apărării.

Obiective de perspectivă • actualizarea constantă a înţelegerii evoluţiei domeniului securităţii şi apărării prin monitorizarea performantă a principalelor dimensiuni – militare, economice, politice, culturale, de mediu, informaţionale, financiare, etc.;

• adaptarea programelor de educaţie în sfera securităţii şi apărării în concordanţă cu evoluţiile mediului de securitate internaţională;

• definirea şi realizarea unui parteneriat public-societate civilă; • racordarea demersurilor naţionale în domeniul cunoaşterii în sfera securităţii şi apărării cu

cele la nivel regional şi internaţional. Pentru realizarea obiectivelor imediate şi de perspectivă este necesară definirea unor

instituţii sau grupuri de lucru formate din specialişti în domenii complementare (politic, militar, diplomatic, economic, informaţii, media, social, etc).

8.3.Priorităti ale studiului psihologiei educaţiei privind cultura de securitateUrmărind optimizarea instruirii şi educaţiei, psihologia educaţiei privind cultura de

securitate este o ramură aplicativă a psihologiei, pe lângă multe altele şi urmăreşte ca, pe baza unor cercetări psihologice să se amelioreze cunoaşterea socială a securităţii şi apărării naţionale.

Ca ramură a psihologiei, psihologia educaţiei în acest domeniu ocupă un loc important în cadrul mai larg al cunoştinţelor psihologice fundamentale şi aplicativ-practice, precum şi în sistemul ştiinţelor care se ocupă de educaţie.

Psihologia educaţiei privind cultura de securitate studiază o multitudine de fenomene, activităţi, relaţii, legităţi, precum:

-legile ce guvernează activităţile psihocomportamentale şi psihologia socială a indivizilor supuşi influentţlor educaţiei în domeniile securităţii şi apărării naţionale;

-dezvoltarea psihismului de-a lungul maturităţii umane şi factorii dezvoltării psihice; -fundamentele psihologice ale instruirii şi educaţiei privind cultura de securitate (modul în

care se dobândesc cunoştinţele, se formează trăsăturile de personalitate, se construiesc abilităţile);- bazele psihologice ale selectării şi utilizării metodelor de formare şi dezvoltare asupra

individului (metode de predare- învăţare- evaluare);- aspectele subiective ale unor fenomene cu conotaţii pozitive sau negative în viaţa

individului (succesul sau insuccesul profesional şi social);- dimensiunile psihologice ale agenţilor implicaţi în activităţile instructiv-educative

(relaţiile dintre educat şi educator, elemente de psihologie a grupului, climatul educativ etc.);-relaţiile dintre diverse variabile educaţionale (formele de educaţie socio-profesională,

condiţiile exterioare ale procesului educaţional, etc). În consecintă, psihologia educaţiei contribuie hotărâtor la pregătirea psihologică a

profesorilor, aducând soluţii practice în rezolvarea unor probleme educative.

173

Din punct de vedere practic, cunoştinţele acumulate de psihologia educaţiei în cultura de securitate şi apărare sunt preţioase pentru toţi cei implicaţi în actul educativ şi oricine este supus influenţelor educative şi exercită asemenea influenţe.

Necesitatea cunoaşterii psihologice a pregătirii în acest domeniu derivă din aceea că actul de instruire şi de educaţie trebuie să se adapteze la situaţii infinit de variate, dată fiind diversitatea aptitudinilor, atitudinilor şi aspiraţiilor individului din societatea modernă.

8.4. R Reforma în educaţie – riscuri şi vulnerabilităţi la adresa domeniului securităţii naţionale

ARGUMENTProblema educaţiei româneşti este una de viziune. Nu a existat, nu a fost fixat un ideal

educaţional la care să se raporteze toţi cei care au ajuns, voit sau întâmplător, să decidă la un moment dat asupra educaţiei. Au existat doar iniţiative şi modele propuse, care, mai devreme sau mai târziu, au fost uitate. Oamenilor cărora le-a picat soarta educaţiei româneşti în mână, le-a lipsit consensul. Nimic din ce s-a început nu a fost dus la bun sfârşit. Dar iniţiative au fost nenumărate…

RADIOGRAFIA UNEI REFORME CONTINUE

“Ori să se revizuiască primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască primesc! Dar atunci să se schimbe pe ici şi pe colo şi anume în punctele…esenţiale!”

(I. L. Caragiale)(II.

REFORMA EDUCAŢIEI – RISCURI ŞI VULNERABILITĂŢI LA ADRESA DOMENIULUI SECURITĂŢII NAŢIONALE

-O schimbare fundamentală proiectată şi realizată la nivelul sistemului de educaţie, în orientarea acestuia, în structură, în conţinut. -O organizare nouă, bazată pe structuri noi, programe noi, metode noi.

-O inovaţie structurală a sistemului, produsă la nivelul relaţiilor ierarhice dintre treptele de învăţământ, în contextul deschiderii şcolii faţă de societate.

Factorii care determină declanşarea procesului de reformă a educaţiei vizează:a) Evoluţia istorică a şcolii şi a societăţii;b) Fenomenul de criză a educaţiei, caracteristic sistemelor moderne de învăţământ.Prima reformă s-a realizat imediat după Revoluţie şi s-a rezumat la a scoate din manuale

simbolurile comuniste şi cultul personalităţii; legea învățământului din 1995, sub care ne aflăm și azi, a copiat aproape ad-literam sistemul și concepția după care era organizat învățământul de dinainte de 1989.

Mai târziu, reforma lui Marga a încercat să dea libertate şcolilor în realizarea conţinuturilor învăţării, ca oferta şcolară să fie relevantă specificului regional sau local al pieţei muncii. Curriculumul naţional era restrâns la 70%, restul devenind iniţiativă a şcolilor şi a comunităţilor. Se încearcă responsabilizarea oamenilor din educație pentru întâia dată.Miniştrii care s-au succedat au încercat în van să reformeze şi să corecteze erorile unui sistem eminamente de stat, necompetitiv, care pierdea vizibil din calitatea serviciilor; Ministru Andronescu anulează cât poate din reformele lui Marga și își propune un proiect megalitic (și foarte păgubos): informatizarea liceelor; Ministru Atanasiu nu reformează nimic, fiind străin de problemele educației; Ministru Miclea a avut inițiative curajoase, dar nu a fost susținut politic și administrativ; Ministru Hărdău a avut un mandat fixat de sindicate.

174

• Educaţia devine tema electorală de mare impact, Preşedintele solicitând un Pact Naţional pentru Educaţie;

• Apare raportul “România educaţiei, România cercetării”, care pune un diagnostic sumbru educaţiei româneşti: se stinge încet, dar sigur;

• Cauzele incoerenţei administrării sistemului şi a ineficienţei acestuia au fost în principal două: oamenii partidelor politice care au dat miniştri ai educaţiei care aveau viziuni complet diferite şi funcţionarii eterni din Ministerul Educaţiei şi din multele instituţii coordonate de acesta care nu au fost în stare să ofere continuitate, aflându-se cu totul la dispoziţia deciziei politice.

Degringolada din educație:a) naște lipsă de respect pentru păstrarea ordinii publice prin aprecierea pentru valori și

proceduri;b) conduce la inexistența unui grad rezonabil de claritate morală și intelectuală în

fundamentarea propriilor instituții;c) determină instabilitate în procesul de dezvoltare socială;d) nu ajută la consolidarea încrederii în democrație;e) poate duce la căderea în tragedia sordidă a dictaturii;f) nu transmite respectul pentru persoana umană și pentru cultul libertăților civile;g) anunță dislocări masive de posturi, care pot favoriza migrația populației spre alte state;h) poate da naștere la mișcări sociale fără precedent;i) creează un mediu propice pentru înflorirea corupției și a traficului de influență în

menținerea unor posturi;Reforma educaţiei este necesară şi urgentă, căci întârzierea ei riscă să transforme România

într-o ţară subeducată şi neperformantă pe termen lung, sacrificând generaţiie viitoare pe altarul intereselor de grup care domină sistemul actual, fapt ce se va repercuta asupra identităţii noastre naţionale, asupra statului de drept şi asupra securităţii naţionale… căci “o soţietate fără prinţipuri va să zică că nu le are”.

8.5. Educaţie pentru securitate şi apărare- securitatea individuală”

ARGUMENT

Scopul acestui program este de a-i ajuta pe cetăţeni să-şi recunoască drepturile şi de a-i determina pe adulţi să accepte că, indiferent de vârstă, ei sunt subiecţi sociali, activi în universul său, al familiei şi comunităţii. Sunt propuse secţiuni structurate pe principalele drepturi şi obligaţii ale cetăţeanului prin care ei să fie iniţiaţi în drepturile şi obligaţiile lor.

Educaţia pentru drepturile şi obligaţiile individului, valorile şi atitudinile care pot fi formate şi dezvoltate în perioada maturităţii este benefică dată fiind receptivitatea specifică omului modern.Nu vom urmări în acest program însuşirea unor reguli rigide, ci un permanent exerciţiu, vom evita strategiile strict expozitive şi vom pune în joc metode bazate pe acţiune.

Vom începe realizarea acestei educaţii prin a fi noi înşine imparţiali în relaţia cu beneficiarii, iar în grupurile de lucru va predomina un climat.

175

CAPITOLUL IX

SOCIETATEA CIVILĂ ŞI CULTURA DE SECURITATE

9.1. ONG-urile şi cultura de securitate

9.1.1. Principii pentru realizarea obiectivelor culturii de securitate:

-principiul diversităţii: cu toate ca exista opinii diferite, indiferent de optiunile fiecarui membru in domeniul securitatii si apararii,principiul vocii unice va fi aplicat numai in probleme cu implicatii legale; la dezbateri se pot inscrie toti cei care cred in valorile securitatii si apararii nationale, indiferent de institutia de stat sau privata din care provin;

-principiul transparenţei: toate actiunile asociatiei privind cultura de securitate si aparare vor fi publice, transparente, in mod deosebit cele cele care cuprind propuneri; orice membru are dreptul la exprimarea punctelor de vedere in cunostinta de cauza;

-principiul adevărului: fiecarui membru ii este asigurata cunoasterea adevarata si originala privind securitatea si apararea nationala,iar reactia acestuia sa fie exprimata cu onestitate si sinceritate, dupa priceperea fiecaruia,atit in prezentarea punctelor de vedere in relatiile interne, cit si in calitate de reprezentanti ai asociatiei in societate;

-principiul dinamicităţii: fiecare membru si asociatie este obligat sa participe activ la dezvoltarea cunoasterii in domeniile securitatii si apararii nationale prin propuneri, atitudini, opinii, critici, lucrari, inovatii si alte forme de participare; -principiul echilibrului: nu sint acceptate in asociatie manifestarile si luarile de pozitie privind securitatea si apararea nationala extreme si extremiste, indiferent de motivatie si de natura lor;

-principiul camaraderiei: membrii asociatiei se vor sprijini intre ei pentru a intelege noile aspecte moderne ale securitatii si apararii nationale sau pe cele mai sensibile care afecteaza viata privata sau profesionala a cetateanului si se poate cere un sprijin lamuritor din afara;pregatirea in domeniile securitatii si apararii nationale se va face in baza adevarului, curajului, determinarii, loialitatii, echilibrului si punctelor de vedere exprimate de membri si simpatizanti in toate dezbaterile lor.

9.1.2. Premisele activităţii şi obiectivele-prin statutul asociaţiei sa se prevada desfasurarea de activitati orientate spre educaţie civică

şi apărarea drepturilor omului ; -se va ţine cont, încă de la începutul activităţii, de faptul că există inca foate multa

incoerenta în sistemul naţional de securitate, angajaţii avînd acces liber la documente de pregatire si care să le apere drepturile; -asociaţia sa işi propuna,privind securitatea si apararea nationala, generarea unui cadru organizat de dezbatere, de promovare şi valorizare a expertizei, pregătirii profesionale, sentimentelor naţionale şi calităţii morale ale membrilor societăţii civile care au activat sau mai activează în sfera securităţii naţi-onale; -există un număr ridicat de foşti angajaţi ai sistemului, extrem de bine pregătiţi şi care sînt în pensie si prin funcţiile deţinute anterior pot participa la pregatirea in domeniu la nivel local; -sa se realizeze dupa posibilitati un think-tank virtual (aici poate că este ideea novatoare de bază a întregii activităţi) care să devină, în timp, un interlocutor specializat şi credibil al instituţiilor de stat şi private în sfera securităţii;

-în conformitate cu statutul asociaţiei sa fie realizarea unor studii de specialitate;- oferirea unui suport calificat în promovarea, dezvoltarea şi implementarea culturii de securitate;

176

- susţinerea instituţiile din sistemul naţional de securitate pentru asigurarea transparenţei, respectarea cadrului legislativ, evitarea exceselor şi abuzurilor, implementarea măsurilor care vizează adaptarea acestora mediului naţional şi internaţional de securitate;

- facilitarea şi promovarea schimbului liber de idei, soluţii, studii şi cercetări aplicative între diferite părţi interesate direct, prin Internet sau alte mijloace;

- monitorizarea respectării şi apărării drepturilor omului, în mod deosebit a drepturilor persoanelor aparţinînd instituţiilor din sistemul naţional de securitate în conformitate ca legislaţia în vigoare.

9.1.3. Modalităţi concrete de realizareCeea ce diferenţiază şi oferă particularitate fiecarei asociatii în raport cu modalitatea de

acţiune a altor asociaţii similare, este caracterul deschis al întregii activităţi, accesibil oricărui cetăţean cu acces la Internet, 24 de ore din 24.

Cu exceptia unui minim cod de conduită, referitor la limbajul folosit şi la evitarea atacurilor nefondate pe probe, oricine poate fi binevenit.

Prin alegerea unor teme propuse de chiar membrii asociaţiei– virtuali sau înscrişi formal – think-tank-ul asociaţiei este practic „conectat” la probleme reale ale celor care sînt preocupaţi de domeniul securităţii si apararii.

În egală măsură, valoarea membrilor este cea care dă valoare intelectuală dezbaterilor şi soluţiilor oferite

Prin activitatile desfasurate, contribuţia fiecărui membru la creşterea volumului de cunoaştere generală în sfera securităţii creste si poate fi tot mai apreciat prin calitatea surselor de documentare.

Existenta unui portal educaţional poate oferi cititorilor: legături utile şi diverse pe internet, articole de specialitate (membrii avind posibilitatea sa le posteze direct şi fără restricţii), emisiuni televizate în reluare la cererea membrilor,întîlniri de lucru la sediu, sau adunări de socializare în locuri publice.

In felul acesta asociaţia se doreşte a fi o fereastră deschisă spre documentare şi cunoaştere,iar incetul cu încetul se poate realiza, astfel, o „masă critică” de specialişti sau amatori deschişi spre consolidarea unui spaţiu virtual accesibil tuturor celor care doresc, cu onestitate şi dedicaţie, să facă paşi concreţi în educaţia personală sau a celorlaţi pentru a obţine, respectiv a oferi cunoaşterea în domeniul securităţii si apararii.

Informaţia analizată de specialiştii de pe website se transformă în cunoaştere, iar cunoaşterea constituie premisa modificării de opinii şi atitudini.

Internetul se dovedeşte o modalitate extrem de eficientă şi ieftină, accesibilă şi protejată de educaţie pentru augmentarea cunoaşterii în domeniul securităţii. În perspectivă, asociaţiile pot realizarea reviste de specialitate (accesibilă tuturor atît ca limbaj, cît şi ca participare la întocmire) şi, ca dovadă de maturitate, avansarea unui Program naţional de educaţie în domeniul securităţii care să se aplece către toate categoriile de vîrstă şi sociale, construit din perspectiva resurselor financiare sărace, unul din instrumentele de implementare fiind Internetul.

Este tot mai clar că timpul devine una din variabilele existenţei noastre şi ca atare el trebuie maximizat în scopul educaţiei personale.

Un program educaţional în domeniul securităţii trebuie să intre în casele celor interesaţi şi să nu se cantoneze în modalităţile clasice de învăţămînt.

Noi credem că nu oamenii trebuie să se deplaseze, ci cunoaşterea, accesul la educaţie şi la cei care o experienţă mai bogată.

177

9.2.Parteneriat public-societate civilă în cultura de securitate

9.2.1. Aspecte generaleMediul de securitate a favorizat proliferarea ONG-urilor care au devenit portavocea unor

grupuri de interese politice (Vatra românească, Alianţa civică etc.) Experienţa ne demonstrează că în domeniul securităţii numai cetăţenii liberi, informaţi, instruiţi şi motivaţi să susţină o cauză aducătoare de beneficiu public general pe termen lung pot activa într-un mod coerent şi consecvent.

Tocmai din acest postulat poate fi desprins cu claritate potenţialul rol pe care l-ar avea organizaţiile non-guvernamentale (ONG-urile) în realizarea unei culturi de securitate.

Unirea cetăţenilor în organizaţii civice permite realizarea unei culturi de securitate, care nu poate fi percepută în afara unui set de valori civice care modulează procesul de adoptare a deciziilor în domeniul securităţii naţionale.

Din acest punct de veder,e ONG-urile în calitatea lor de elemente ale societăţii civile au de jucat un rol extrem de important, am putea spune chiar excepţional.

Rolul de excepţie constă în deţinerea apriorică de către ONG-uri a unui şir de avantaje în faţa altor structuri private sau statale.

Faptul că ONG-urile nu pot avea interese economice şi politice proprii ar trebui să le facă din start credibile atît în ochii cetăţenilor, cît şi ai autorităţilor publice .

9.2.2. Aportul ONG la cultura de securitate şi apărareONG-urile au valoare prin:

sînt cele mai receptive la asimilarea celor mai avansate experienţe în materie de securitate; produc evenimente de rezonanţă pentru cunoasterea aspectelor naţionale de securitate şi

apărare; lansează idei noi; oferă servicii şi transfer de abilităţi altor ONG-uri, organelor de guvernămînt şi în mediul

cetăţenilor care încă nu au fost atraşi în activitatea îndreptată spre atingerea beneficiului public de securitate si apărare. Pentru a fi eficiente în aceste preocupări, ONG-urile au nevoie de cîteva lucruri: -auto-organizare şi structurare;-creare a reţelelor de comunicare; -să posede un potenţial de monitorizare a politicilor publice ale guvernanţilor în diferite

domenii;-să fie extrem de utile în calitate de parteneri ai autorităţilor, contribuind la promovarea

unor politici publice de securitate şi apărare coerente şi ajustate reciproc; - parteneriat cu autorităţile publice drept cea mai sigură garanţie a continuităţii promovării

politicilor publice de securitate si aparare în interesul cetăţenilor, indiferent de culoarea politică a forţelor care se succed la guvernare.

9.2.3. Noi elemente de valoare Există cîteva organizaţii neguvernamentale dedicate politicii de securitate:

-Asociaţia Euro-Atlantică “Manfred Worner”;-Fundaţia EURISC;-Asociaţia George C. Marshall –România; -Casa NATO.

Totuşi, expertiza acestor organizaţii pare să se limiteze la organizarea de conferinţe şi dezbateri, rolul lor de ansamblu în elaborarea studiilor fundamentale pentru politica de securitate fiind limitat.

178

În ceea ce priveşte societatea civilă, este nevoie de aportul ei cu noi elemente de valoare pentru a se consolida firava cultură de securitate apărută în ultimii ani:

să se transforme cele cîteva ONG-uri cu preocupări în domeniu în think-tank-uri specializate în analiza critică a problemelor de securitate şi apărare naţională;

facultăţile de ştiinţe politice trebuie să-şi largească aria preocupărilor în domeniile securităţii şi apărării;

mass-media, care a reprezentat principalul controlor democratic al sistemului de securitate naţională, să încerce, chiar în detrimentul profitului, să aloce spaţii mai mari modernizării securităţii naţionale.

Cunoaşterea în domeniul securităţii sau cultura de securitate si aparare poate si trebuie sa constituie o preocupare constantă a formelor de învăţămînt, de pe lîngă ministerele şi instituţiile din sistemul naţional de securitate, avînd ca obiectiv pregătirea membrilor societăţii pentru a intelege continutul si dinamica lor si procesul de control democratic al instrumentelor de forţă ale statului. În domeniul educaţiei pentru realizarea cunoaşterii în sfera securităţii si apararii, asociaţiile şi fundaţiile existente îşi bazează, cum am mai spus, activitatea pe seminarii, cursuri sau mese rotunde,insa au loc la intervale neregulate de timp (pe tematici care, de regulă, sînt la modă), iar participarea este restrînsă la un corp de specialişti deseori selecţionaţi. Acestea nu sînt niciodată accesibile publicului larg, iar documentele dezbătute sînt destinate unei categorii de specialişti, majoritatea dintre ei învăţînd din mers domeniul abordat (cazul protecţiei infrastructurilor critice, spre exemplu). Educaţia pentru realizarea cunoaşterii în domeniul securităţii nu este un domeniu interesant pentru structurile mediatice naţionale;doar dacă este vorba de scandaluri legate de achiziţii de armament, scurgeri de informaţii sau implicarea instituţiilor din sistemul naţional de securitate în sfera politicii.

9.3.Tripticul social al insecurităţii naţionaleSecuritatea în general este definită ca fiind lipsa de orice risc, ameninţare şi pericol,

evidenţiată prin sentimente de încredere şi de linişte, pe care le percepşi manifestă cetăţenii şi societatea în condiţii de normalitate internă şi externă. Ca atare, securitatea modernă apare, în cele mai multe situaţii, ca o precondiţie a funcţionalităţii oricărui (micro/macro) grup social formal sau informal, a oricărei organizaţii sociale, economice, politice etc., în raport cu acţiunea unor factori perturbatori generatori de anormalitate în mediul intern şi/sau extern.

Studiile de specialitate ne arată că securitatea naţională este rezultanta sinergică a acţiunilor întreprinse prin mijloacele şi reglementările instituţiilor statului, care au rolul de a realiza, a proteja şi a afirma interesele şi valorile fundamentale ale naţiunii, contracarînd factorii interni şi internaţionali care ameninţă aceste interese şi valori prin obiective clare de securitate.

În mod logic, este uşor de înţeles că insecuritatea naţională este rezultanta emergentă a acţiunilor factorilor interni (vulnerabilitati) şi externi (riscuri, ameninţări, pericole, provocări, sfidari, tensiuni şi agresiuni non-militare) care periclitează interesele şi valorile fundamentale ale României. Starea de insecuritate este, aşadar, opusul stării de securitate şi se poate defini acum ca fiind pierderea capacităţii statului:

-de a produce şi utiliza resurse informaţionale, energetice şi umane; -de a-şi menţine coeziunea, omogenitatea, unitatea şi identitatea, ca urmare a

gestionării politice ineficiente, a agresiunilor şi crizelor generatoare de situaţii sociale patologice, crize de sistem, ori de situaţii limită.

Insecuritatea poate fi provocată si prin agregarea unui set de factori care, la prima vedere, nici nu au o legătură directă/ evidentă cum ar fi bunăoară:

-sărăcirea accelerată a populaţiei în etapa de tranziţie prelungită;

179

-educaţia insuficientă pe toata durata vietii;-moralitatea lacunară în împrejurări responsabile;-salarizarea minimală în situaţii complexe.

La prima vedere, aceştia sunt factori care nu par să aibă interconexiuni între ei, precum şi nici între ei şi securitatea naţională. Dar totuşi,dacă încercăm să căutăm factorii sociali care pot genera insecuritate naţională, vom observa că descoperim un triptic (sistem cu trei elemente, cu ierarhizare şi dinamică deosebite).

În vîrful acestuia se regăseşte starea accentuată de sărăcie a societăţii, populaţiei şi individului, iar către bază se poate găsi accesul limitat/ restricţionat fie la educaţie, fie şi la sănătate, apreciate pe termen mediu şi lung, până la cel puţin o generaţie(schema de mai jos). 

Ca si cum nu ar fi suficiente, acestea pot fi însoţite şi de alţi factori sociali complementari de insecuritate, precum dezvoltarea inegală, scăderea natalităţii, bolile, epidemiile, lipsa de cultură etc., care pot fi elemente definitorii şi ale unei societăţi eşuate în primul rând social.

Aprecierea unanimă a specialiştilor arată că statul devine principalul vinovat la această situaţie socială grea, deoarece în Constituţia României, la Articolul 47 (1) se arată cu claritate- „Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent”.

SĂRĂCIE

ACCES LIMITAT LA EDUCAŢIE

ACCES LIMITAT LA SĂNĂTATE

180

În plus, în Strategia de securitate naţională a României, se precizează că „Si-temul securităţii naţionale  se defineşte prin ansamblul mijloacelor, reglementărilor şi instituţiilor statului român, care au rolul de a realiza, a proteja şi a afirma interesele fundamentale ale României“. În acest document se vizează, totodată, securitatea energetică şi alimentară, securitatea transporturilor şi a infrastructurii, securitatea sănătăţii publice, sanitară, ecologică şi culturală, securitatea financiară, informatică şi informaţională.

La rîndul ei, în Strategia naţională de apărare a ţării, adoptată de puţină vreme, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată, se poate citi la capitolul Valorile şi interesele naţionale că principalele valori care fundamentează existenţa şi prosperitatea statului român sînt, printre altele: -respectul pentru demnitatea omului, pentru drepturile şi libertăţile sale fundamentale. În baza acestor valori, interesele naţionale sînt, printre altele: - creşterea bunăstării cetăţenilor, a nivelului de trai şi de sănătate a populaţiei.

Dar în conditiile unei capacitatea reduse de înţelegere a decidentului politic, despre starea unei naţiuni se:

-afectează posibilitatea de legiferare si de reglare a administraţiei publice;-împiedică dezvoltarea şi valorificarea resurselor; -menţine capacităţi de producţie la nivel scăzut; -afectează amploarea proceselor economice; -stimulează modalităţi ilegale şi imorale de soluţionare a situaţiilor complexe.Acestea sunt motivele serioase, din punctul de vedere al respectării legilor şi documentelor

fundamentale ale unei ţări, pentru care în ultimii ani în actul de guvernare al statului s-au înregistrat atâtea eşecuri.

Deoarece starea de sărăcie a societăţii, comunităţilor şi individului a crescut exponenţial în ultimii ani, se poate afirma, fără să greşim, că la nivelul conducerii politice nationale, aflată în acest moment la guvernare,s-au inregistrat mari insatisfacţii în misiunea sa faţă de cetăţenii ţării.

Sigur, toate nevoile sociale ale societăţii în altă parte au fost rezolvate prin aplicarea concepţiilor de dezvoltare şi bunăstare, care în unele state au fost total străine puterii politice şi executive. Conform unei definiţii din paradigma securitatii moderne, statutul de bunăstare arată că puterea este folosită în mod deliberat (prin politică şi administraţie) în efortul de a modifica jocul forţelor de piaţă în cel puţin trei direcţii:

-garantarea unui venit minim indivizilor şi familiilor, independent de valoarea de piaţă a muncii sau a proprietăţii lor;

-limitarea insecurităţii pe calea sprijinirii indivizilor şi familiilor pentru a face faţă anumitor „contingenţe sociale” (de exemplu boală, bătrîneţe, şomaj) care altfel ar conduce la crize personale sau familiale;

-asigurarea tuturor cetăţenilor, fără deosebire de status şi clasă, a celor mai adecvate standarde existente în cadrul unei game acceptate de servicii sociale.

Pentru România, esenţa statutului bunăstării ar putea consta în existenţa unor standarde minime protejate de guvern în privinţa venitului, nutriţiei, sănătăţii, locuinţei şi educaţiei, asigurate fiecărui cetăţean ca drept politic şi nu ca un act de caritate, şsa cum s-a afirmat într-o lucrare din sec.XIX .

Aşadar, acum mai mult ca oricand, din punct de vedere politic, securitatea devine şi un sentiment sau acţiune de solidaritate economică şi socială comunitară a celor bogaţi cu cei săraci, cu recunoaşterea pericolului potenţial pe care îl reprezintă "bombele sărăciei şi subdezvoltării". În acest fel demersul social-economic reprezintă suportul paşnic al securităţii, aşa cum s-a afirmat într-o lucrare privind gestionarea crizelor politico-militare,apărută în anul 2003.

O naţiune se află în stare de securitate dacă dezvoltă capacităţi eficiente de gestionare a necesităţilor sociale şi este capabilă să prevină implicarea excesivă a ideologiilor în procesele sociale organizate. Sigur, se poate spune că actuala criză economico-financiară, din care nici măcar Europa nu a putut ieşi prea uşor în plan social, impune ca în România conceptul economico- social

181

de piaţă să fie modificat prin prisma paradigmelor economice moderne fie nordice, fie aparţinând Extremului Orient.

În Articolul 135(2) din Constituţie se spune că statul trebuie să asigure crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii. Se poate spune că, din nou, Constituţia este încălcată, fapt ce generează riscuri suplimentare. Riscurile şi ameninţările din mediul social la adresa securităţii naţionale pot fi amplificate de existenţa unor vulnerabilităţi şi disfunctionalităţi, între care următoarele fenomene sînt generatoare de preocupări sau pericole ingrijoratoare:

- nivelul ridicat al stării de insecuritate socială, persistenţa stării de sărăcie cronică şi accentuarea diferenţelor sociale;

-proporţia redusă, fragmentarea şi rolul insuficient al clasei de mijloc în organi-zarea vieţii economico-sociale;

- fragilitatea spiritului civic şi a solidarităţii civice;- infrastructura slab dezvoltată şi insuficient protejată; -starea precară şi eficienţa redusă a sistemului de asigurare a sănătăţii populaţiei; -carenţele organizatorice, insuficienţa resurselor şi dificultăţile de adaptare a sistemului de

învăţămînt la cerinţele societăţii;-angajarea insuficientă a societăţii civile în dezbaterea şi soluţionarea problemelor din

sectoarele de securitate.În mediile academice se recunoaşte că toate aceste vulnerabilităţi pot avea o singură

determinare şi anume- sărăcia.În statele autentic democrate există definit un prag minim şi câteva trepte de sărăcie, ceea ce în România nu există; nici măcar o analiză care să definească un prag minim.

La Banca Mondială  putem găsi suficiente referinţe în domeniul saraciei şi anume: un om poate fi catalogat ca fiind sărac dacă veniturile sale zilnice sînt sub 5 (cinci) dolari. La noi în ţară, venitul din economia reală este de 150 de euro pe lună, dar cu reducerile de 25% ne încadrăm cu vârf şi îndesat într-o sărăcie aproape lucie. Sărăcia atrage după sine şi alşi factori sociali de insecuritate, dintre care consumul de droguri, alcoolismul, violenţa de stradă, delincvenţa juvenilă, corupţia, crima organizată, terorismul, migraţia, toate, dar absolut toate, catalogate ca factori de risc şi ameninţări la adresa securităţii naţionale.

În aceste condiţii, autorităţile sunt numai la un pas de a gestiona violenţa, în loc să o prevină prin controlul riscurilor şi ameninţărilor. Aşa se face că nu ar fi de mirare dacă grupuri ale societăţii/comunităţilor sarace, aflate în tripticul cu o complexitate dinamică şi diversă a elementelor "sărăcie-educaţie-sănătate" ar recurge uşor şi frecvent la violenţă. Dar ce este violenţa in acest caz? Studii sociologice şi juridice arată că violenţa reprezintă produsul deteriorării grave a nevoilor fundamentale omeneşti. 

O altă vulnerabilitate o reprezintă migraţia care, de asemenea, devine un element cheie al securităţii sociale şi societale. În studii recente ale organizaţiilor internaţionale, aceasta este definită ca un fenomen colectiv de transfer temporar sau definitiv al unei largi mase de populaţie care interacţionează cu capacităţile de absorbţie şi adaptare ale societăţii. În ţările de tranziţie, migraţia încurajează şi traficul de persoane. România este ţară de origine şi de tranzit pentru diferite rute ale migraţiei, care poate determina şi riscuri militare: iredentismul, terorismul etc. Traficul de fiinţe umane este o importantă sursă socială de insecuritate naţională, aşa cum se arată într-o lucrare românească (Stan Petrescu, Apărarea şi securitatea europeană, Editura Militară, 2006).

Dar spaţiul de interes strategic în care se află România este sursă, zonă de tranzit şi destinaţie a unor activităţi criminale grave: trafic ilegal de armament, narcotice, migraţie ilegală, trafic de fiinţe umane (Stan Petrescu, op.cit.). Cele mai importante ţări de origine pentru traficul de fiinţe umane, conform organizatiilor internaţionale de profil sînt: Moldova, România, Ukraina,

182

Rusia şi Bulgaria unde sunt încadrate aceste acţiuni criminale în categoria efectelor tranziţiei, care au generat schimbări politice, sociale şi culturale, care, la rîndul lor, au determinat o creştere a sărăciei şi a ratei şomajului, o distribuţie inegală de putere pe piaţa muncii relevată prin ratele ridicate ale şomajului, munca la negru, remunerarea proastă a muncii. Un fenomen exploziv în aceste ţări îl reprezintă prostituţia de masă, de tranzit si comerciala din cauza sărăciei şi a mizeriei materiale.

Criza economică prelungită din Europa de Vest - principala destinaţie cativa ani buni a emigranţilor români - a făcut ca începînd din 2009 mulţi dintre cei care au trăit şi muncit în alt tip de societate, să se întoarcă acasă. Mare le-a fost dezamăgirea şi însoţită de revoltă faţă de situaţia în care se află România, după 20 de ani. Ei pot reprezenta masa critică pentru această societate săracă, lipsită de educaţie, bolnavă, destructurată şi anomică în posibile revolte sociale de amploare care să pună în pericol liniştea şi ordinea publică, adică securitatea internă. 

Asistăm în momentul de faţă la o lipsa de reacţie a societăţii româneşti, care dupa parerea specialistilor europeni este determinată, în principal, de doi factori:

-globalizarea elitelor, care creează o gravă fisură în societatea noastră; -narcotizarea media, devenind tot mai tabloidizată şi bazată pe un jurnalism de piaţă.

Elitele tot mai bogate se deznaţionalizează şi devin din ce în ce mai cosmopolite în globalizare, în timp ce populaţia se renaţionalizează şi devine din ce în ce mai locală. Asistăm fără să vrem la globalizarea culturii capitaliste, care generează o rămânere la nivel local a culturii tradiţionale, fapt ce reprezintă o resuscitare a vechilor identităţi regionale si locale. Toate ţările Europei de Sud-Est urmează un pattern de renaştere a identităţii ca o formă - de cele mai multe ori involuntară - de apărare în faţa formelor occidentale considerate în sărăcie fără substanţă şi relevantă.

În ultimii ani, majoritatea statelor foste comuniste "beneficiază" de o mass-media cu standarde coborate şi cu slăbiciuni în exces. Cauzele sunt în primul rînd din învăţămîntul de specialitate, unde funcţia formativa a presei, considerată "comunistă" a fost înlocuită cu "divertismentul". Viitorul jurnalist învaţă că mass-media are obligaţia să distreze, să binedi-pună, să relaxeze consumatorul. Televiziunea, ca partea cea mai reprezentativă a postmodernităţii, este şi cea mai vinovată de lipsa de educaţie şi de reacţie a societăţii. Cultura televizată, în goana după audienţă, cultivă cei 4S - sînge, sex, senzaţional, spectacular, după cum se afirmă în studiile europene mai recente. În noul Ev Media interacţiunea comunicativă între oameni, grupuri şi societate slăbeşte şi capătă rol narcotizant. Mass-media este comercială şi epidermică, superficială, propunând un şuvoi de modele şi imagini ghid ale nonvalorii - în 98% din situaţii! - sfârşind prin a infantiliza publicul cu show-uri filozofico-dramatice şi publicitate stupidă. Adevărul nu mai contează. El devine un concept demodat, pentru profesioniştii care confundă imaginea cu imaginaţia. In astfel de conditii a devenit celebra remarca unui sociolog, care a afirmat că adormirea simţurilor este drogul maselor nemulţumite de propria viaţă şi existentă. 

Agresarea mediatică prin radio şi televiziune este un alt factor de insecuritate socială, fiind concepută astfel încît să se declanşeze concomitent, din interior şi din exterior.Astfel se dă impresia că procesele dezorganizante se produc natural, de la sine şi nu sînt induse de către o decizie premeditată. Astfel de acţiuni duc la întreruperea capacităţii de protecţie naţională şi pot viza:

-inducerea unui complex naţional de inferioritate;- promovarea neîncrederii generale şi a lipsei de respect faţă de instituţiile naţionale

fundamentale,;-spolierea patrimoniului naţional;

183

-crearea unui sentiment de culpabilitate naţională (aşa cum în actualitate se afirmă frecvent că toţi suntem de vină pentru dezastrul în care se află România acum);

- inducerea unui sentiment de inutilitate socio-profesională. Cum, însă, proprii decidenţi politici utilizează tot mai mult tehnica agresării mediatice,

avem de-a face cu o ameninţare directă la securitatea naţională, care, adăugată tripticului sărăcie-lipsă educaţie (educaţie cu televizorul)- lipsă sănătate (imposibilitatea susţinerii sistemului social naţional) şi altor factori sociali de insecuritate face ca securitatea modernă să dobândească un sector nou, cel al protecţiei şi asistenţei sociale, alături de cele politic, economic, societal, de mediu şi militar.

9.4.Realizarea securităţii naţionale pe baza democraţiei reprezentative

184

Modelul mixt-participativ si reprezentativ – de realizare a securităţii naţionale

185

9.4.Securitatea privată

Apariţie-tendinţa de privatizare a violenţei la diferite niveluri de conflict prin implicarea unor

agenţii precum liderii militari, miliţiile, rebelii, grupările paramilitare, bandele şi grupurile de crimă organizată;

-proliferarea globala a furnizării armelor de calibru mic şi a armamentului uşor ca urmare a unei mai uşoare accesibilitati şi a unor mecanisme de control mai slabe sau mai modeste;

-incapacitatea guvernelor de a controla spirala violenţei şi asigurarea efectivă a punerii în aplicare a legii şi ordinii;

-agenţiile oficiale de asigurare a securitatii statale, cum ar fi poliţia şi serviciile de apărare sunt adesea prea slabe, prea corupte, sau incapabile să exercite si sa aplice normele de drept şi sa asigure monopolul statului asupra controlului violenţei organizate;

-externalizarea funcţiunilor militare si politienesti tradiţionale către sectorul privat;-apariţia conflictelor de slaba intensitate cu diferiti actori non-statali sustinuti de noile

tehnologii şi de o conectivitate îmbunătăţită aferenta procesului de globalizare, face ca sarcina de gestionare a acestora doar prin eforturile unor instituţii de stat, sa fie o sarcină dificilă, dacă nu chiar imposibilă;

-tendinţă a globalizarii. Reacţie:

-tendinţă de privatizare a securitatii, întrucât autorităţile de stat au găsit extrem de dificila sarcina abordării acestor noi conflicte;

-sigurarea securităţii rămâne încă una dintre sarcinile primordiale ale statului-naţiune modern,atât a securitatii externe, cât şi a securitatii interne (apărarea suveranităţii de stat si protecţia ordinii publice);

-tendinţă în curs de dezvoltare, atât pe plan intern cat şi pe plan extern,este salutată de state şi, în multe cazuri, aprobata în mod activ.

Transformarea în marfă a securităţii: Protecţia persoanei şi a proprietăţii devine din ce in ce mai puţin de competenţa exclusivă a

poliţiei publice, si devine acum din ce în ce mai mult asigurata de o pleiada de agenţii publice, comerciale, şi de voluntariat; apariţia unui mozaic al furnizării de servicii de securitate, tot mai mult determinat de dorinţa şi capacitatea de profit;

diferenţe majore în natura evoluţiei serviciilor privatizate de securitate în diferite regiuni:Companiilor de Securitate Private (CSP) şi / sau a Companiilor Militare Private (CMP);

raportul actual existent al gardienilor de securitate privată raportat la cel al personalului de poliţie din ţările occidentale dezvoltate este de 3:1,iar in ţările mai puţin dezvoltate ar putea fi de 10:1 sau mai mult;

eficienta (raport cheltuieli/scop) ridicata a structurilor private de securitate; se dezechilibrează sau slăbeşte în mod substanţial noţiunea de stat ca scut de securitate, se

reduce în mod eficient monopolul de stat asupra utilizării legitime a forţei în menţinerea ordinii;

aparitia si ascensiunea unei industrii de securitate privată ; preocupari pentru legitimizare de stat si recunoastere societala si comunitara(a nu se

confunda cu situatia din statele esuate); sponsorizarea de catre stat a unor structuri actionale si agenti economici de securitate

privata;

186

aparitia paramilitarismului ca instrument de stat dar privatizat sau instrument privatizat pentru interese de grup;

insuficienta produselor de mobilizare militara impun folosirea unor structuri paramilitare (Rusia- detasamentele de cazaci);

extinderea luptei impotriva terorismului face posibila interventia structurilor paramilitare/private de securitate;

cooperarea fortelor de stat cu cele paramilitare si private; neacceptarea de catre populatie a pierderilor in confruntarile de securitate.

Concluzie: Răspândirea războaielor sporadice de mici dimensiuni va determina ca forţele armate regulate sa isi schimbe forma, sa isi micşoreze mărimea, şi sa se estompeze. Odată cu aceasta, o mare parte din sarcinile de zi cu zi de apărare a societăţii împotriva ameninţării conflictelor de mică intensitate vor fi transferate către societati furnizoare de servicii de securitate în plină expansiune, precum şi într-adevăr va veni o vreme când, probabil, organizaţiile care vor cuprinde aceste societati, vor prelua puterea de stat.

Securitate privată în România

■ sectorul de servicii private in Romania este netransparent, chiar opac si putine firme sunt listate, spre exemplu, la bursa;

■ sectorul de stat de securitate si cel privat nu se afla in competitie si ca atare este necesara realizarea atit a unei demarcatii clare a competentelor cit si introducerea unor agremente de cooperare;

■exista conditiile aparitiei unor acte de coruptie, mai ales in procesele de licentiere pentru firme sau persoanele angajate, datorita duratei si lipsei de transparenta a procesului;

■ exista serioase semne de intrebare mai ales referitor la activitatea de supraveghere (MAI, politia si SRI) care opereaza uneori discretionar motiv pentru care este recomandata revizuirea unor proceduri sau inlocuirea unora, la nevoie;

■ in conditiile in care firmele de securitate din Romania sunt implicate in activitati in strainatate se impune adaptarea cadrului legal afferent;

■ profesionalismul angajatilor este apreciat ca fiind foarte scazut, partial si datorita salariilor inadecvate din acest sector, dar si datorita coruptiei care permite obtinerea certificarii profesionale;

■ in mod suplimentar se recomanda apelul si la alte institutii pentru supravegherea activitatii acestor firme precum Parlamentul sau Avocatul Poporului.

Parteneriatul public-privat in domeniul securitatii moderne

a)Organizarea unor intruniri privind Parteneriatele Public-Privat impotriva crimei organizate si a terorismului la nivel national si european.

b)Schimbul de informatii, intre sectoarele publice si private, privind legislatia in domeniul combaterii infractiunilor.

c)Consolidarea proceselor facute prin implementarea strategiilor moderne, urmarindu-se infiintarea unor platforme nationale, si cooperarea majoritatii actionarilor din domeniul public si privat in vederea cresterii coordonarii si a dezvoltarii initiativelor privind combaterea infractiunilor si sensibilizarea opiniei publice referitor la prevenirea infractiunilor.

d)Incurajarea parteneriatelor public-privat pentru realizarea sistemului viitor de statistica a infractiunilor, prin schimbul de informatii. Sectorul privat trebuie incurajat sa contribuie, prin aceste parteneriate, la realizarea bancii de date statistice.

e).Realizarea unui inventar al initiativelor parteneriatelor multinationale publice si private, document care sa fie publicat sub forma unei antologii care sa includa cele mai bune firme din sectoarele publice si private in activitatea impotriva crimei organizate si a terorismului.

187

f).Realizarea unui studiu detaliat asupra modului in care informatiile neconfidentiale, detinute de organizatiie publice si private, pot fi accesate de sectoarele publice si private, mai ales pentru organizatiile de afaceri europene si institutiile de impunere a legii.

g).Incurajarea cooperarii mutuale si parteneriatele intre institutiile care impun legea si sectorul privat, mai ales pentru dezvoltarea unor modele compatibile, comune de schimb al informatiilor.

h).Elaborarea unui model de schimb al analizelor criminologice intre sectorul privat si cel public,care sa permita identificarea modalitatilor in care aportul sectorului privat trebuie sa faca parte din volumul informatiilor nationale

i)Atragerea atentiei opiniei publice prin intermediul unor site-uri specifice.j).Explorarea posibilitatii realizarii unor programe de training comune sectoarelor publice si

private.k)Explorarea posibilitatii combinarii experientei private si publice in lupta impotriva crimei

organizate,terorismului si criminalitatii financiare.l).Intocmirea documentelor de reglementare nationala si a UE intr-o maniera eficienta si rapida

pentru clarificarea atributiilor UE si ale platformelor nationale ale parteneriatelor publice-private.

CAPITOLUL X

DEMOCRAŢIA ŞI CULTURA DE SECURITATE

10.1 DemocraţieSecuritatea este esenţială vieţii indivizilor, colectivităţilor şi statelor.Practic, orice domeniu

al vieţii individuale şi sociale are nevoie de securitate.a) Formă de organizare ş i de conducere politică a societăţii, care proclamă suveranitatea

poporului.b) Formă de guvernare a statului, bazată pe separaţia puterilor şi pe votul universal.c) Stat căruia îi este proprie o astfel de organizare.d) Metodă de conducere a unui colectiv, care asigură participarea tuturor membrilor la

luarea deciziilor importante.În societatea de azi, democraţia stabileşte raportul între rolul şi

competenţele statului cu cele ale societăţii c ivile privită prin prisma structurilorşi instrumentelor pe care aceasta din urmă este capabilă să şi le creeze în folos propriu.

Deci, atunci când se apreciază cultura de securitate a unui popor se ia în calcul gradul de implementare a democraţiei în viaţa societăţii respective şiprocedeul în care instituţiile statului abilitate în domeniul securităţii au reuşit să conştientizeze, la nivelul populaţiei, ro lul, obligaţiile, avantajele şi aşteptările fiecărui ind ivid de la starea de securitate realizată.

10.2. Cultura de securitateCultura de securitate - valori, norme, atitudini sau acţiuni care determină înţelegerea şi

asimilarea conceptului de securitate şi a celorlalte concepte derivate: securitate naţională, securitate internaţională, securitate colectivă, insecuritate, securitate cooperativă, politica de securitate.

Cultura de securitate este :- un concept modern cu multe determinări ş i reverberaţii naţionale şiinternaţionale.- o dimensiune a culturii naţionale şi a celei universale în general.-o componentă esenţială a sistemelor de conducere trategică (politicoeconomico- militare) ;

188

- totalitatea cunoştinţelor, imp licit şi explic it politice ş i de altă natură, care asigură managementul strategic şi nu numai al stabilităţii şi s iguranţei individului, comunităţii, societăţii şi statului, în concordanţă cu cerinţele dezvoltării şi valorilor naţionale şi europene/euroatlantice.

- totalitatea cunoştinţelor umane despre existenţă, viaţă şi lume, acumulate permanent în procesul evo luţiei sale social-istorice şi concretizate în rearea tuturor valorilor materiale ş i spirituale în scopul asigurării progresului social.

- parametrul de stare ce indică gradul de cunoaştere şi creativitate umană în domeniul asigurării liniştii, încrederii şi colaborării interne şi externe şi care devine şi o condiţie esenţială pentru o politică efic ientă, credibilă şi dinamică,

- atât pentru cetăţean, comunitate, societatea politică şi societatea c ivilă, cât şi pentru factorii puterii ş i cei guvernaţi..

Conţinutul culturii de securitate cuprinde mai multe segmente:a.) Primul dintre acestea se referă la cunoştinţele de securitate, care reflectă cu suficientă

veridicitate realitatea concretă în dinamică, incluzând totalitatea problemelor despre stat, naţiune, comunitate, societate şi individ.

b) Al doilea segment al culturii de securitate vizează reflectarea stabilităţii, integrării şi dezvoltării prin prisma unor interese individuale, de grup, naţionale şi comune/colective, oferind o imagine subiectivă, uneori de tip reacţie, despre realitatea existenţială şi înconjurătoare, tot în dinamică.

c.) Al treilea segment al culturii de securitate îl constituie valorificarea cunoştinţelor din domeniu acumulate de structurile statale ş i societate în crearea de valori materiale şi spirituale proprii, adică definirea intereselor naţionale de securitate.

Cultura de securitate are trei funcţii: cognitivă, afectivă şi apreciativă.Toate la un loc dau conţinutului şi practic ii culturii de securitate o fizionomie de disciplină

de învăţământ în cadrul ştiintelor politico-sociale, cu un loc şi un rol bine definite în practica relaţiilor interne şi internaţionale.

Remodelarea instituţională şi legislativă a sistemului securităţii naţionale prevede formularea şi implementarea politicii de securitate a României, cultura de securitate, având un rol important prin:

- formarea de specialişti ;- complexitatea politicii de securitate ;- semi-transparenţa politicii de securitate ;- dinamica ei.

Actorii care contribuie la menţinerea democraţiei şi securităţii sunt :- Societatea civilă - legitimitate c ivilă ;- Politicul decizie ;- Funcţionarii publici - expertiză ;

10.3. Democraţia, condiţie de bază pentru cultura de securitate

În formularea şi implementarea culturii de securitate a României Democratia are un rol fundamental prin :

- Cunoaşterea politicii de securitate ;- Unitatea naţională ;- Legis laţia democratică ;- Transparenţa securităţii ş i a politicii de securitate ;- Uniunea Europeană ;

189

- Responsabilitatea fiecărui cetăţean ;- Asigurarea securităţii naţionale ;

“Oamenii care renunţă la libertate pentru securitate le pierd pe amândouă.,,

10.2. Democraţia şi cultura de securitate

Aspecte generale

Democraţia stabileşte raportul între rolul şi competenţele statului cu cele ale societăţii civile privită prin prisma structurilor şi instrumentelor pe care aceasta din urmă este capabilă să şi le creeze în folos propriu.

Aprecierea culturii de securitate a unui popor are în vedere: -nivelul de implementare a democraţiei în viaţa societăţiirespective;-modalitatea în care instituţiile statului abilitate în domeniul securităţii au reuşit să

conştientizeze, la nivelul populaţiei, rolul, obligaţiile, avantajele şi aşteptările fiecărui individ de la starea de securitate realizată.

Aspecte democraticeAbordarea de ansamblu a conceptului de securitate aduce în discuţie componentele

fundamentale ale acesteia si implementarea lor în politicile interne şi externe ale statelor, precum şi în structurile societăţii civilemai ales privind respectarea drepturilor omului şi libertăţilor lui fundamentale.

Opţiunile popoarelor pentru democraţie şi instaurarea statului de dreptau schimbat esenţa conceptului de securitate internaţional:

-a dispărut posibilitatea izbucnirii unui conflict armat pe o bază ideologică, dispărând bipolarismul de putere;

-s-au intensificat manifestările de afirmare a identităţilor etnice în cadrul unor formaţiuni statale apărute;

-constituirea de noi state independente.O puternică conştientizare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului care a

cuprins aproape întreaga societate civilă a acestor state,afirmarea identităţii etnice, nu numai că au schimbat şi conţinutul conceptului de securitate regională şi zonală, dar au adus în prim planul atenţiei comunităţii internaţionale acest concept, generând şi atitudini preventive şi postfactum din partea acesteia(democraţie pentru securitate).

În consecinţă,din punct de vedere democratic, asistăm la ora actuală la demersuri politice şi diplomatice şi chiar intervenţii militare ale comunităţii internaţionale, pentru impunerea sau menţinerea păcii, pentru stoparea violenţelor sângeroase între etnii ori a încălcărilor grave ale drepturilor omului şi libertăţilor lui fundamentale în scopul creării condiţiilor favorabile pentru implementarea democraţiei(securitate pentru democraţie).

Decizia democratică şi cultura de securitate Demersurile de securitate şi apărare naţională iniţiate de majoritatea comunităţii

internaţionale nu întotdeauna au avut un consens, atât între statele cu democraţie tradiţională sau în curs de consolidare, cât şi în interiorul acestora.

Sunt edificatoare greutăţilor întâmpinate de parlamentele unor ţări (între care se află şi România ) sub presiunea fie a opoziţiei politice interne fie a unei părţi a opiniei publice, pentru a decide asupra participării sau nu în situaţiile menţionate mai sus.

190

În ce priveşte România, nu opţiunile pro sau contra le luăm în discuţie, ci unele argumente aduse în favoarea unor opţiuni exprimate care demonstrează lipsa unei culturi de securitate a unor politicieni, formatori de opinie şi chiar reprezentanţi ai societăţii civile.

Nu mai putem invoca permanent tradiţia istorică a poporului român, potrivit căreia el a luptat numai pe teritoriul naţional. Că el a depăşit frontierele naţionale numai obligat de necesitatea recuceririi teritoriilor ocupate sau participăii la nimicirea definitivă a inamicului.

Este greu de acceptat cum nu se poate înţelege că în mileniul trei securitatea unui popor se află în interdependenţă şi în context cu securitatea internaţională ( zonală, regională), că nu poţi fi numai consumator de securitate ci şi generator de securitate, nu numai prin aport cu propria-ţi securitate dar şi printr-o participare activă, politică, diplomatică, militară, materială, financiară şi de altă natură la realizarea securităţii regionale sau zonale, dacă aceasta corespunde modului de acţiune al majorităţii comunităţii internaţionale, formată din state puternice, cu democraţii tradiţionale,consolidate.

Securitatea şi apărarea naţională în democraţieSecuritatea naţională, fiind un concept care trebuie fundamentat de Parlament şi realizată

în exclusivitate de structurile specializate ale statului, angrenează toate resursele societăţii şi intră în responsabilitatea fiecăruicetăţean.

Pentru ca ea să se regăsească în comportamentul cotidian al individului, el trebuie să posede o cultură de securitate:

-să evidenţíeze capacitatea membrilor societăţii de a înţelege riscurile, provocările şi ameninţările la adresa securităţii naţionale, identificate şi confirmate de organele abilitate în domeniu;

-să evidenţieze şi capacitatea lor de a răspunde şi a se integra efortului de apărare a valorilor şi intereselor fundamentale naţionale,ale democraţiei şi ale statului de drept în raport cu riscurile, provocările şi ameninţările la adresa acestora.

Pentru o societate democrată, cultura de securitate naţională nu trebuie confundată cu însuşirea mecanică, de către populaţie, a unui concept politic, aşa cum se impunea doctrina militară de altadata privind apărarea patriei de către întregul popor.

Poate că acesta este şi motivul pentru care există încă reţineri în a cere populaţiei o atitudine participativă la efortul structurilor de specialitate pentru realizarea securităţii naţionale.

Este de retinut atentia sa nu se formeze o falsă cultură de securitate si aparare naţională, la nivel de masă, care sa genereze atitudini patriotarde, naţionalist – extremiste, festiviste de solidaritate. Într-un context democratic au fost unele greseli care s-au manifestat, sub diferite forme, atât ca atitudini individuale ale unor persoane care au încercat pe această cale să se facă remarcate, cu orice preţ, în viaţa publică, cât şi ca atitudini de grup, care-şi propun atragerea elementelor naţionaliste - segmentul mai hipersensibil cu sloganuri gen ’’nu ne vindem ţara’’ sau anumite reţineri, mai mult sau mai puţin făţişe, individuale, în rândul clasei politice şi nu numai, privind aderarea la NATO.

Se mai pot menţiona chiar întârzierile Parlamentelor, puse pe seama lipsei de consens politic, în ce priveşte elaborarea strategiei de securitate naţională, neclarităţi, confuzii şi imprecizii în fundamentarea conceptelor de securitate naţională, respectiv siguranţă naţională şi în formularea intereselor naţionale fundamentale care să fie în acord cu o strategie coerentă a politicii externe, pe termen lung, fermă, explicită şi fără ambiguităţi.

În unele situaţii a existat la început chiar şi o obstrucţionare, pe căi şi cu mijloace oculte, a restructurării de fond, conceptuală, a industriei militare în conformitate cu noua arhitectură de

191

securitate globală şi europeană, în acord cu declaraţiile oficiale privind opţiunea României de aderare la NATO.

Fără a detalia, dar importanţa pentru cultura de securitate în discuţie impune cel puţin înţelegerea faptului că terorismul, ca principală ameninţare la adresa securităţii statelor democrate, determină, printre altele, proiectarea şi producerea unor noi arme şi echipamente militare corespunzătoare. Toate aceste argumente trebuiau luate în considerare şi de factorii responsabili din România care, dacă ar fi înţeles dinamica fenomenului militar contemporan (care, obligatoriu, trebuie să intre în cultura de securitate a decidenţilor politici) şi ar fi avut voinţă politică dezinteresată, ar fi acţionat ferm şi preventiv în procesul de reformă nu numai a armatei, ci şi a industriei militare, ar fi evitat pierderile în domeniu şi poate că ar fi obţinut şi beneficii.

Securitate-politică externă şi democraţieLipsa unei culturi de securitate naţională la nivelul întregii societăţi care să răspundă

cerinţelor democraţiei consolidate de tip occidental, precum şi calităţii de membru al NATO este vizibilă şi azi.

Se comentează şi se interpretează în cele mai diferite feluri prezenţa militarilor români în afara ţării,(spaţiul fostei Iugoslavii, Afganistan, Irak şi în alte zone geografice ale lumii),demonstrând o percepţie simplistă a contextului politic şi militar internaţional pe fondul unei slabe culturi de securitate.

În concepţia multor state occidentale, determinările între politica externă şi securitatea naţională sunt atât de strânse, încât cele două sintagme se folosesc împreună.

Astfel,americanii apreciază că politica externă şi de securitate naţională constituie un obiectiv fundamental al statului, distinct, inseparabil. Englezii vorbesc la fel despre politica externă şi de apărare, într-o singură expresie.

Aşadar, în actualul context politic internaţional şi ca urmare a opţiunii ferme a României de aderare la valorile lumii democrate şi civilizate, în percepţia generală, a membrilor societăţii, trebuie ca politica externă a statului să fie pusă,indiscutabil şi explicit, în slujba şi în interesul fundamental al securităţii naţionale.

Mai mult, tot ca o consecinţă a opţiunii concrete pentru democraţie şi civilizaţie, trebuie schimbată mentalitatea cu privire la serviciul militar. Este o realitate, pe care nu o putem contesta, că armata, azi, iese cu ofertă pe piaţa muncii. Ea se referă la un serviciu militar profesionist, voluntar care se prestează pe teritoriul naţional sau în afara acestuia, în funcţie de condiţiile contractuale stabilite şi, bineînţeles, în acord cu interesele politicii externe şi de securitate naţională, precum şi cu obligaţiile asumate ce decurg din promovarea acestor interese.

Ca urmare, un asemenea contract presupune avantaje, drepturi, obligaţii şi riscuri. Concret, încă de la plecarea primului contingent de militari români în Bosnia şi Herţegovina, s-au avut în vedere voluntariatul şi riscurile, motivate de salariile pentru care acestea au fost asumate.

False aspecte ale culturii de securitate în democraţieToate comentariile pe tema prezenţei militarilor români în afara graniţelor ţării sunt un

reflex al unei false culturi de securitate naţională ce aparţine acum trecutului, stimulat de o slabă cultură de securitate naţională a prezentului, la nivelul populaţiei.

Se cunoaşte despre intenţiile deja devenite declaraţii politice cu privire la serviciul militar pe bază de voluntariat, serviciul militar profesionist devenund o certitudine ăncepând cu anul 2007. Dar încă nu se cunosc îndeajuns consecinţele ce decurg dintr-o asemenea măsură asupra nevoilor de securitate naţională.

Trebuie adus la cunoştinţa populaţiei faptul că resursa umană pentru interesele de politică externă şi de securitate naţională se va asigura pe bază de voluntariat şi, atunci când situaţia o va cere, pe bază de mobilizare.

192

Pentru ambele nevoi, resursa umană trebuie să aibă un nivel prealabil de pregătire. În acest scop, societatea civilă trebuie să fie preocupată a găsi forme de pregătire corespunzătoare a acestei resurse umane.

În ţările membre NATO care au adoptat seviciul militar pe bază de voluntariat s-au înfiinţat Asociaţii ale ofiţerilor de rezervă, organizaţii neguvernamentale,agreate de ministerele apărării, care realizează pregătirea militară a posibililor candidaţi la oferta de muncă a armatei şi a eventualelor alte nevoi ale securităţii naţionale. Pe lângă NATO funcţionează Confederaţia Interaliată a Ofiţerilor de Rezervă ( CIOR ) care îndrumă activitatea asociaţiilor naţionale.

În România, cu mare greutate, Statul Major General, cu sprijinul substanţial al Uniunii Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere s-a reuşit să se înfiinţeze o asemenea asociaţie. Dar s-a făcut mult prea puţin pentru dezvoltarea ei în teritoriu şi pentru a se cunoşte despre existenţa ei în rândul celor interesaţi.

Discursurile publice ale unor politicieni şi chiar specialişti în domeniu sunt frumoase, aparent elevate, de cele mai multe ori într-un limbaj forţat academic, pline de termeni tehnici şi, din considerente ieftine de imagine personală, pronunţate în mod mecanic chiar în limba engleză.

Este evident că,în această formă, ele sunt accesibile mai mult unui segment îngust de populaţie şi nu produc modificări de percepţie în marea masă a acesteia care posedă un index scăzut de cultură de securitate.

În ţara noastră populaţia posedă cunoştinţe insuficiente despre NATO, lucru constatat şi de multe sondaje efectuate de reporteri TV în cursul anului acesta care au pus într-o poziţie jenantă nu numai cetăţeanul simplu de pe stradă ci chiar şi cadre militare active. Ar fi interesant a se investiga în rândul oamenilor de afaceri români despre volumul cunoştinţelor lor privind componenta economică a NATO.

Aducerea la cunoştinţa opiniei publice a structurilor specializate, modalităţilor de lucru cu ele şi ofertei NATO în domeniul economic şi ştiinţific prezintă o importanţă deosebită pentru industria de armamente, tehnică şi echipamente militare, în scopul atragerii capitalului privat în acest domeniu.

Apoi, puţini tineri ştiu, spre exemplu, că în România funcţionează cursuri post universitare care pregătesc funcţionari internaţionali pentru NATO.

Securitatea individuală în democraţieSecuritatea personală, a individului poate fi considerată ca fiind o componentă a

securităţii unui popor. Simpla însumare însă, a securităţii personale a tuturor membrilor societăţii nu reprezintă, singură, securitatea unui popor ci numai împreună cu securitatea naţională.

Securitatea personală derivă din drepturile fundamentale ale omului şi libertăţile lui fundamentale.Într-o societate cu o democraţie consolidată, modernă, cu un grad înalt de cultură şi civilizaţie, există şi o cultură de securitate corespunzătoare, în care fiecare cetăţean conştientizează care-i sunt obligaţiile privind securitatea naţională dar şi care-i sunt drepturile şi aşteptările în domeniul securităţii personale.

În acest sens el le înţelege, le aprofundează şi este interesat să cunoască riscurile, provocările şi ameninţările la adresa sa, în activitatea cotidiană (ex. în domeniul social, financiar, al mediului, alimentar, transporturilor ş.a.). Consideram că o astfel de societate trebuie să-şi creeze propriile organisme neguvernamentale şi structuri de largă informare publică şi, respectiv, de asigurare, în domeniul privat care să realizeze un anumit index de securitate personală fiecărui membru al ei.

În acest fel, securitatea personală devine un reflex dobândit înt-un cadru superior de cultură şi civilizaţie, creată pe o bază solidă de democraţie, reflex cu conotaţie vitală,altul decât instinctul primar de apărare, propriu nu numai fiinţei umane.

Preluarea calificată de către domeniul privat a atribuţiilor de identificare şi evaluare a riscurilor, provocărilor şi ameninţărilor, de informare a individului despre acelea care decurg din

193

situaţii concrete de interes personal, precum şi realizarea corespunzătoare a securităţii lui constituie o provocare pe care o consideram în deplin acord cu dinamica de dezvoltare a unei reale democraţii, consolidate şi autentice, în noul mileniu şi, de ce nu, profitabilă pentru întreprinzători.

Această preluare este cerută, în primul rând, de necesitatea diminuării dependenţei destinului cetăţeanului de subiectivitatea structurilor specializate în domeniu ale statului, uneori controlate, dirijate, influenţate şi chiar presate de factorul politic, aflat la putere şi chiar în opoziţie.Trebuie să reamintim faptul că dependenţa totală a securităţii persoanei de structurile statului determină, în mod inevitabil, îngustarea democraţiei şi, în final,instaurarea dictaturii.

Pe de altă parte, preluarea atribuţiilor de realizare a securităţii persoanei de către domeniul privat mai determină şi degrevarea statului de cheltuieli enorme care nu ar putea să le facă faţă iar eficienţa lor niciodată nu ar fi pe măsura aşteptărilor.

Crearea unor asemenea organisme ale societăţii civile înseamnă şi multă responsabilitate şi corectitudine din partea întreprinzătorilor privaţi. De aceea, ei trebuie sprijiniţi de către structurile specializate ale statului pentru a realiza o pregătire profesională temeinică şi să beneficieze de un cadru legislativ foarte clar dar şi sever,pentru a descuraja din start incompetenţa, excrocheria şi impostura.

Unele mari firme comerciale şi bancar financiare şi-au creat deja instrumente proprii de identificare şi evaluare a riscurilor care pot apărea în domeniul lor de activitate. Acestea pot fi considerate ca un prim pas pe care societatea civilă la considerat necesar să-l facă pentru a-şi apăra propriile interese, fără a mai apela la serviciile structurilor specializate ale statului.

Relaţia civili-militari ca expresie democraticăRelaţia civili-militari trebuie să se realizeze în teatrele de operaţii unde se află prezente

efective ale comunităţii internaţionale cu misiuni de impunere sau menţinere a păcii. Este vorba, atât de autorităţi, cât şi de populaţia autohtonă faţă de care necesită,din partea

militarilor, străini lor, un comportament studiat, plin de respect pentru tradiţii, obiceiuri, cultură, religie, alte valori spirituale şi materiale ale acestora pentru a se evita inducerea sentimentului de trupe de ocupaţie.

Este evident că, de acum, in democratie trebuie să ne ocupăm tot mai mult de misiunile necombatante, care vor permite cercetătorilor să-şi extindă viitoarele studii la analiza rolului non-soldaţilor în operaţiile post-conflict şi în cele de menţinere a păcii.

Introducerea în urmă cu peste patru decenii a conceptului de constabulare force (forţe de ordine publică), adică unităţi angajate în folosirea minimă a forţei, care vizează stabilirea de relaţii internaţionale viabile ca alternativă a victoriei militare devine, aşadar, de mare actualitate.

10.3.Democraţia şi cultura de securitate

Democraţie Formă de organizare şi de conducere politică a societăţii, care proclamă suveranitatea

poporului. Formă de guvernare a statului, bazată pe separaţia puterilor şi pe votul universal. Stat căruia îi este proprie o astfel de organizare. Metodă de conducere a unui colectiv, care asigură participarea tuturor membrilor la luarea

deciziilor importante.Securitate Situaţie fără pericol; lipsă de primejdie; siguranţă. Organ de stat care are ca sarcină apărarea organizării politice şi sociale a statului. Securitatea internaţională (zonală, regională ), securitatea naţională, securitatea intereselor

unei colectivităţi şi securitatea persoanei, a individului.

194

Securitate internaţionalăSe fac demersuri politice şi diplomatice şi chiar intervenţii militare ale comunităţii

internaţionale, pentru impunerea sau menţinerea păcii, pentru stoparea violenţelor sângeroase între etnii ori a încălcărilor grave ale drepturilor omului şi libertăţilor lui fundamentale în scopul creării condiţiilor favorabile pentru implementarea democraţiei.

Securitatea naţională Este un concept fundamentat de parlament şi realizat în exclusivitate de structurile

specializate ale statului; Angrenează toate resursele societăţii şi intră în responsabilitatea fiecărui cetăţean. Pentru ca ea să se regăsească în comportamentul cotidian al individului, el trebuie să posede

o cultură de securitate.

Securitatea personală, a individului este o componentă a securităţii unui popor. are la bază drepturile fundamentale ale omului şi libertăţile lui fundamentale.

10.3.1 Cultura de securitate, condiţie de bază pentru democraţie

Aspecte teoreticeCultura de securitate este :

- un concept modern cu multe determinări şi reverberaţii naţionale şi internaţionale;- o dimensiune a culturii naţionale şi a celei universale în general;- o componentă esenţială a sistemelor de conducere strategică(politico-economico-

militare) ;- totalitatea cunoştinţelor umane despre existenţă, viaţă şi lume;- parametrul de stare ce indică gradul de cunoaştere şi creativitate umană în domeniul

asigurării liniştii, încrederii şi colaborării interne şi externe;Cultura de securitate se constituie în domeniul politic şi are un conţinut specific, trăsături şi

funcţii caracteristice. Primul segment se referă la cunoştinţele de securitate; Al doilea segment al culturii de securitate vizează reflectarea stabilităţii, integrării şi

dezvoltării prin prisma unor interese individuale; Al treilea segment al culturii de securitate îl constituie valorificarea cunoştinţelor din

domeniu acumulate de structurile statale şi societate;Cultura de securitate are trei funcţii :

- cognitivă; - afectivă ;- apreciativă;

Democraţia, condiţie de bază pentru cultura de securitate Cunoaşterea politicii de securitate ; Unitatea naţională ; Legislaţia democratică ; Transparenţa politicii de securitate ; Uniunea Europeană ; Responsabilitatea fiecărui cetăţean ; Asigurarea securităţii naţionale ;

195

CAPITOLUL XISTRATEGIA ŞI CULTURA DE SECURITATE

11.1. Cultura civică – liantul strategiei şi culturii de securitateCultura civică este justificată de nevoia de a continua şi de a aprofunda educaţia

civică a populaţiei, iniţiată în formele anterioare de învăţământ, în ceea ce priveşte practicarea unui comportament civic într-o societate democratică, definit prin trasături cum ar fi: responsabilitatea, toleranţa, comunicativitatea ş.a.

Demersul de familiarizare cu specificul educaţiei civice, deja schiţat în forme de pregătire anterioară este reluat în mod concentric şi  aprofundat prin:

-dimensiunea descriptiv-informativă (cunoştinţe despre societate, stat, securitate internă şi externă etc.);

-dimensiunea normativă (transmiterea valorilor şi a normelor sociale privind securitatea modernă);

-dimensiunea interogativ-reflexivă şi valorizatoare (reflecţia critiă asupra intereselor naţionale,comune şi colective de securitate);

-dimensiunea practică (formarea de atitudini şi de comportamente democratice, exersarea acestora în cadrul unor activităţi de învăţare ce au ca referinţă practicile democratice,drepturile şi obligaţiile sociale şi statale pentru securitate).

11.2 . Conştientizarea politicii şi strategiei de securitate şi apărare prin cultura de securitate

11.2. 1. Obiectivele politicii de apărare a României:- consolidarea statutului României ca stat membru NATO şi UE şi dezvoltarea unui profil

strategic adecvat în cadrul acestor organizaţii;- continuarea reformei organismului militar pentru dezvoltarea unei capacităţi de apărare

credibile, moderne şi eficiente;- întărirea controlului civil şi democratic asupra armatei şi perfecţionarea mecanismelor de

realizare a acestuia, în conformitate cu principiile şi valorile democraţiei constituţionale;- consolidarea statutului României de contributor la securitatea regională şi globală.În concordanţă cu poziţia geostrategică a României în spaţiul Sud-Est European – ţară de

frontieră a NATO şi a Uniunii Europene – politica de apărare naţională va avea ca obiectiv strategic apărarea şi promovarea intereselor vitale ale României, precum şi participarea activă a ţării noastre la asigurarea securităţii zonelor de interes NATO, UE şi SUA.

11.2.2. Mediul de securitate - caracteristici:

-accelerarea proceselor de globalizare şi de integrare regională, concomitent cu proliferarea acţiunilor având ca scop fragmentarea statală ;

-convergenţa rezonabilă a eforturilor consacrate structurării unei noi arhitecturi de securitate, stabile predictibile, însoţită de accentuarea tendinţelor regionale anarhice;

-revigorarea eforturilor statelor vizând prezervarea influenţei lor în dinamica relaţiilor internaţionale, în paralel cu multiplicarea formelor şi creşterea ponderii intervenţiei actorilor nestatali în dinamica relaţiilor internaţionale.

196

11.2.3. Obiectivele de securitate naţională a României:

-păstrarea independenţei, suveranităţii, unităţii şi integrităţii teritoriale a statului român, în condiţiile specifice ale aderării la NATO şi integrării ţării în Uniunea Europeană;

- garantarea ordinii constituţionale, consolidarea statului de drept şi a mecanismelor democratice de funcţionare a societăţii româneşti, prin: asigurarea libertăţilor democratice ale cetăţenilor, a drepturilor şi îndatoririlor constituţio-nale, a eligibilităţii şanselor; perfecţionarea sistemului politic şi dezvoltarea modalităţilor de realizare a solidarităţii sociale, aprofundarea reformei în justiţie, întărirea autorităţii statului, consolidarea mecanismelor de respectare a aplicării legii;

- relansarea economiei naţionale, combaterea sărăciei şi a şomajului; perfecţionarea mecanismelor economiei de piaţă şi a disciplinei financiare;

- dezvoltarea societăţii civile şi a clasei de mijloc;- asigurarea stabilităţii sistemului financiar-bancar şi al echilibrului social; -modernizarea instituţiilor de apărare a ordinii publice; -garantarea siguranţei cetăţeanului;-optimizarea capacităţii de apărare naţională, în conformitate cu standardele NATO;-acţiuni diplomatice şi o politică externă creativă, dinamică şi pragmatică bazată pe

respectarea tratatelor şi acordurilor internaţionale la care România este parte, a obiectivelor şi Cartei ONU;

-diversificarea şi strângerea legăturilor cu românii care trăiesc în afara graniţelor ţării;-dezvoltarea relaţiilor de bună vecinătate, a unei conduite participative pentru consolidarea

stabilităţii şi reglementarea crizelor, asigurarea securităţii ecologice;-implicarea societăţii civile în realizarea obiectivelor strategiei de securitate.Obiectivele politicii de securitate naţională pot fi atinse dacă se ţine cont de specificaţiile

nucleului de securitate naţională, exprimate prin prevederile Constituţiei:- manifestarea unor transformări substanţiale în toate domeniile vieţii sociale, ceea ce

impune adaptarea permanentă a dimensiunilor şi componentelor securităţii naţionale;-îmbinarea şi suprapunerea permanentă a noilor provocări şi sfidări (cele legate de

globalizare) la adresa securitatii, cu formele clasice de riscuri si vulnerabilitati regionale (focarele de tensiune tradiţionale) care încă mai persistă;

-continuarea şi dezvoltarea actualelor procese generatoare de securitate zonală (continentală), precum şi extinderea NATO şi a UE, lărgirea formelor de cooperare regională şi locală, formalizarea unor sisteme de securitate.

11.2.4. Realizarea securităţii şi stabilităţii regionale

În calitatea sa de stat aflat într-o zonă de importanţă strategică pentru cele două organizaţii, România trebuie să joace un rol de impportanţă majoră în procesul de definire şi implementare a politicilor stabilizatoare, de cooperare şi asistenţă de securitate ale NATO şi Uniunii Europene, în Europa de Sud-Est şi de Est, precum şi în Caucazul de Sud, Orientul Mijlociu şi Regiunea Caspică. În anii precedenţi, România s-a aflat între două focare majore de instabilitate şi conflict. Absenţa unor strategii anticipative adecvate ale comunităţii internaţionale pentru aceste regiuni – strategii apte să prevină violenţele majore şi crimele împotriva păcii şi unmanităţii – a făcut ca violenţele din spaţiul ex-iugoslav să fie de lungă durată iar eforturile vizând soluţionarea problemelor să sufere de lipsă de coerenţă şi perspectivă.

Prin intervenţia comunităţii euro-atlantice şi prin măsuri de impunere şi menţinere a păcii luate în tultimii ani, intensitatea conflictelor care au afectat pacea şi securitatea în Balcani s-a dominuat în mod semnificativ, iar prin admiterea României şi Bulgariei în NATO situaţia din regiune a devenit mai stabilă.

197

Aportul României la securitatea regională a fost direcţionată spre afirmarea rolului de contribuitor activ în domeniul securităţii şi de factor de cooperare, stabilitate democratică şi progres.

Dată fiind proximitatea geografică şi conexiunile regionale, interesul primordial al României în acest domeniu constă în democratizarea, dezvoltarea economică, stabilitatea şi orientarea regiunii spre integrarea europeană, simultan cu sporirea României ca factor de securitate regional.

11.2.5. România-vector dinamic al securităţii în regiunea Mării Negre

Ca stat graniţă al Uniunii Europene şi ca membru al NATO, România are interesul major de a se învecina cu state stabile, democratice şi prospere, deoarece acestea menţin pacea şi buna înţelegere în relaţii, crează comunităţi pluraliste şi au un comportament predictibil în domeniul securităţii.

Construirea unui regim de securitate şi prosperitate în zona Mării Negre reprezintă o direcţie distinctă de acţiune a acestei strategii. România are un interes strategic fundamental ca regiunea extinsă a Mării Negre să fie stabilă, democratică şi strâns conectată la structurile europene şi euro-atlantice.

Subsumat acestui interes, obiectivul strategic al ţării noastre este acela de a stimula o implicare europeană şi euro-atlantică cât mai puternică în regiune.

Localizată la interferenţa a trei zone de importanţă deosebită – Europa, Orientul Mijlociu şi Asia Centrală – regiunea Mării Negre este o zonă principală de tranzit pentru resurse energetice şi, totodată, un spaţiu important de manifes-tare a unor riscuri asimetrice şi focare de conflict, având un impact semnificativ asupra securităţii euro-atlantice. România promovează activ ideea necesităţii definirii şi implementării unei strategii euro-atlantice pentru regiunea Mării Negre: -luând în considerare experienţa abordării concertate NATO-UE în procesul de stabilizare din Europa de Sud-Est; -privind nevoia unui echilibru apt să favorizeze opţiunea democratică a statelor; -să preîntâmpine agravarea riscurilor şi ameninţărilor şi să contribuie activ şi eficient la soluţionarea conflictelor, stărilor de tensiune şi disputelor. Prioritare pentru România sunt: -armonizarea şi eficientizarea proceselor instutuţionale de cooperare iniţiate în anii care au trecut; -contracararea tentaţiilor monopoliste sau hegemonice; -stabilirea unui nou cadru de dialog şi cooperare la care să participe toate statele şi organizaţiile democratice interesate; -imperativul etapei este trecerea de la vorbe la fapte, de la discuţiile despre importanţa şi identitatea geo-politică a regiunii extinse a Mării Negre la proiectarea de strategii şi programe şi la implementarea acestora, prin acţiuni concrete. În acest sens, România acţionează ferm pentru organizarea Forumului Mării Negre pentru Dialog şi Cooperare – iniţiativă consacrată preponderent promovării democraţiei şi dezvoltării economice, creşterii încrederii, consolidării stabilităţii, păcii şi securităţii. Concomitent, România va sprijini activ procesul de constituire – în spaţiul adiacent Mării Negre – a unei euro-regiuni de dezvoltare economică aptă să faciliteze cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene, să stimuleze dezvoltarea infrastructurii energetice şi de transport, să promoveze comerţul, investiţiile şi perfecţionarea mecanismelor de piaţă.

198

11.3. La ce serveşte SNS?

Studiile de specialitate au identificat cel putin cinci ratiuni care impun existenta unui asemenea document, astfel:

- Se poate asigura gestionarea de catre guvern a tututor amenintarilor intr-o modalitate cuprinzatoare.

- Se eficientizeaza sectorul national de securitate prin optimizarea participarii tuturor actorilor din sistemul national de securitate.

- Se poate conduce unitar procesul de implementare a politicilor departamentale.- Se poate realiza consensul public si, ca o consecinta, suportul acestuia necesar alocarilor

bugetare pentru indeplinirea obiectivelor documentului (este extrem de important ca validarea sa de catre parlament permite, ulterior, ca institutiile din sistemul national de securitate sa solicite finantarea diferitelor proiecte, misiuni care permit atingerea obiectivelor SNS).

- Determina cresterea increderii si cooperarii regionale si internationale In primul rind, pentru a fi un document cuprinzator, SNS impune realizarea unei analize performante care sa urmareasca "captarea starii", adica a tuturor amenintarilor reale la adresa securitatii natiunii. Putem admite, din ratiuni metodologice, ca riscurile sunt forme incipiente ale amenintarilor si ca ele pot fi gestionate prin masuri de tip preventiv, in care aportul serviciilor de informatii este determinant. De-a lungul timpului amenintarile interne si externe au fost tratate separat dar actualul mediu de securitate international, cu o dimensiune tot mai importanta de interconditionare ca efect al globalizarii, impune o investigare cuprinzatoare si integrata atit a mediului intern cat si extern. Pentru proiectarea unor asemenea politici (strategii) trebuie solicitate elemente de intrare (INPUT) din partea actorilor guvernamentali relevanti in sfera securitatii natiunii si, la modul ideal, punctele de vedere ale actorilor non-guvernamentali sau internationali. In al doilea rind, SNS trebuie si poate armoniza actiunile numarului tot mai mare al actorilor din domeniul securitatii natiunii, incluzindu-i pe cei de nivel national, al administratiei locale, al comunitatilor de afaceri , al diferitelor ONG-uri, alte organisme regionale sau internationale. Un proces centralizat de formulare a strategiei, care fructifica toate informatiile de intrare (INPUT) furnizate de o mare varietate de surse, poate realiza o intelegere comuna, cuprinzatoare si accesibila a securitatii natiunii.

In al treilea rind, SNS ofera o orientare unitara si clara institutiilor si agentiilor implicate in gestionarea domeniului securitatii natiunii. Ea trebuie sa ofere analize comparative care vizeaza alinierea si corelarea deciziilor operationale cu obiectivele pe termen scurt sau lung, definite in cadrul documentului. Managementul integrat al securitatii natiunii va permite alocarea optima a resurselor, favorizind reducerea si eliminarea discrepantelor, a redundantei sau a deficientelor proprii proiectarii si implementarii deciziilor in sfera securitatii natiunii.

In al patrulea rind, SNS permite realizarea unui parteneriat la nivel national in domeniul securitatii natiunii, prin profunzimea dezbaterilor si cooperarea interprofesionala, interdepartamentala si transpartinica. Acest dialog constituie o premisa favorabila obtinerii unui consens referitor la valorile si necesitatile fundamentale ale natiunii, concomitent cu identificarea intregului spectru al amenintarilor care pericliteaza aceste valori si necesitati. Validarea sa de catre parlament va permite obtinerea ulterioara a resurselor necesare protejarii valorilor si necesitatilor natiunii. In al cincilea rind, SNS este un instrument de crestere a increderii la nivel regional si international, un document coerent si transparent, referitor la problemele securitatii natiunii, transmis comunitatii internationale care favorizeaza intelegerea si cooperarea internationala.

199

11.3.1.STRUCTURA SNS

In pofida particularitatilor nationale putem identifica trei elemente de baza care trebuie sa constituie osatura unei SNS moderne si eficiente, astfel:

- Prima tema vizeaza definirea VIZIUNII statului asupra mediului international si a rolului pe care doreste sa si-l asume in cadrul acestui sistem. Acesta optiune este determinata de necesitatile si valorile statului, de structura sistemului de guvernare si de particularitatile proceselor decizionale. In mod ideal trebuie definita o viziune strategica, pe termen lung, spre care natiunea doreste sa tinda

- A doua tema majora se refera la necesitatea realizarii unui demers evaluator, cit mai performant, a amenintarilor si oportunitatilor actuale si viitoare. Teoretic investigarea trebuie sa se refere la amenintarilor interne si externe dar, in realitate, majoritatea SNS se concentreaza pe amenintarile si oportunitatile externe. In cadrul acestei teme trebuie vizata si identificarea optiunilor politice si a preferintelor partenerilor de securitate internationala, optiuni care pot genera, in egala masura, oportunitati de cooperare.

- A treia tema majora trebuie sa aduca precizari referitoare la procesele de implementare a SNS, pentru fiecare membru al sistemului national de securitate. Aici vor fi detaliate genurile de activitati in sfera securitatii (securitatea publica, in domeniul informatiilor, etc.) si domeniile de competenta pentru institutiile si agentiile sunt mandatate sa actioneze.

11.3.2.FORMULAREA SNS

Procesul de realizare, de formulare a SNS trebuie sa urmareasca un algoritm care include reexaminarea, realizarea proiectului, medierea si aprobarea.

Reexaminarea - este aproape intotdeauna initiata de catre guvern. In unele cazuri, legislativul sau grupuri specializate in domeniul securitatii pot recomanda reexaminarea SNS. Acest proces poate fi anual sau ocazional (Elvetia). Institutia care elaboreaza proiectul este, de regula, specificata de catre guvern si poate fi un organism (comitet) oficial sau un organism constituit ad-hoc (ocazional). In unele situatii putem identifica existenta unui consiliu special de securitate care ofera consultanta presedintelui (SUA, Austria, Federatia Rusa) sau, ca in alte state, poate juca acest rol chiar executivul (Canada sau Letonia) sau un comitet ad-hoc. Acest comitet trebuie sa realizeze consultari cu majoritatea actorilor guvernamentali din sfera securitatii, precum apararea, serviciile de informatii, comisiile parlamentare si, tot mai des in ultima vreme, ministerele care nu sunt asociate traditional cu acest domeniu precum agricultura, transporturile, sanatatea, finantele. Comitetul poate consulta si actorii non-guvernamentali printre care remarcam partidele politice, media, mediul academic si stiintific, precum si societatea civila. Uneori acestea avanseaza puncte de vedere diferite iar comitetul trebuie sa realizeze sintetizarea lor in cadrul unei abordari coerente asupra securitatii natiunii. Scopul vizat prin acesta consultare larga, in cadrul procesului de formulare a SNS, este asigurarea unei participari cuprinzatoare in vederea facilitarii proceselor, ulterioare, de implementare. In Elvetia aces proces se realizeaza in doua etape: a) realizarea unei consultari cuprinzatoare si relevante socio-politice pentru a obtine un raport general agreat, adresat guvernului, care cuprinde sugestiile pentru SNS, si b) realizarea proiectului de catre o organizatie guvernamentala care include acest raport in cadrul procesului de intocmire a propriului raport

Medierea - este obtinuta prin luarea in considerare a diferitelor INPUT-uri, promovate de diferiti actori din sistemul national de securitate, din timpul procesului de realizare a proiectului.

Aprobarea - este atributul legislativului sau a executivului, fiind o etapa obligatorie, sau nu. Daca executivul a initiat procesul de reexaminare este evidenta nevoia de aprobare din partea

200

legislativului. Unele parlamente iau doar nota de SNS (Elvetia) pe cind altele se implica in mod serios in acest demers, promovind uneori modificari semnificative ale documentului.

11.3.3.PROBLEMELE CHEIE ALE SNS

In primul rind, SNS trebuie sa realizeze un echilibru intre transparenta si confidentialitate (secret). Unele state cauta sa elimine acesta problema prin apelul la un limbaj vag - cunoscut ca "ambiguitate strategica" - care are o influenta negativa asupra eficientei documentului. Exista, in alte state, doua versiuni ale SNS, una publica si una clasificata. Daca SNS constituie un subiect de dezbatere publica atunci el trebuie sa includa obiectivele generale ale securitatii natiunii si trebuie sa transfere responsabilitatea implementarii unor documente subordonate (doctrine, strategii departamentale sau alte mecanisme de planificare).In al doilea rind, exista perceptia prezentei unui conflict intre nevoia de asigurare a libertatii actionale si plaja de evolutie a liderilor. Din aceste considerente multe state opteaza pentru identificarea unor PROBLEME specifice si nu pentru nominalizarea unor STATE specifice., cu exceptia cazurilor in care SNS este menita sa transmita un mesaj clar altui stat, care poate fi nominalizat. In al treilea rind, nevoia reexaminarii SNS trebuie pusa in balanta cu costurile pe care le genereaza, atit umane cit si financiare. In timp ce acest proces devine o necesitate obiectiva atunci cind apar modificari semnificative ale mediului international de securitate, sau atunci cind varianta curenta a SNS este inadecvata, daca acest proces are o frecventa nejustificat de mare pot fi generate tensiuni suplimentare in alocarea resurselor. O SNS performanta impune implicarea acelor oficiali care sunt responsabili si cu politicile de implementare. In al patrulea rind, SNS trebuie sa realizeze un echilibru intre dezbaterea publica si opiniile expertilor, avind in vedere ca dezbaterea publica determina sentimentul de coparticipare, intrucit daca exista perceptia publica? asupra SNS ca este subordonata unor jocuri politice exista sanse mari de subminare a credibilitatii si eficientei sale.

11.3.4.IMPLEMENTAREA SNS

SNS nu ofera, decit rareori, solutii pentru problemele specifice securitatii natiunii. Dupa validarea sa, conform procedurilor specifice statului, fiecare actor din sistemul securitatii nationale devine responsabil de implementarea prevederilor sale, in sfera de competenta. In cadrul fiecarei institutii vor fi realizate evaluari specifice asupra capabilitatilor necesare si a planurilor de actiune.

Pot fi identificate urmatoarele situatii:

. Adaptarea mecanismelor politice actuale - este cazul unor interventii la nivelul resurselor umane, a distributiei geografice a resurselor, a politicilor de achizitii, etc. Toate strategiile/doctrinele subordonate pot fi modificate in concordanta cu prevederilor SNS.

Realizarea unor noi instrumente - este cazul unor comitete de supraveghere, grupuri de lucru interguvernamentale s au alte mecanismeLa nivel national implementarea SNS poate fi gestionata prin realizarea unui "grup special" de monitorizare a modalitatilor de realizare a politicilor de securitate; unele opinii considera aceasta situatie ca fiind un impediment in procesul decizional din domeniul securitatii natiunii. Aceste organism evalueaza SNS din perspectiva capabilitatilor curente si a estimarii amenintarilor. Acest rol, in unele state, este atributul unei institutii gen "Consiliul National de Securitate" iar in alte state acest proces este realizat prin intrunirile ad-hoc ale unor grupuri de lucru interdepartamentale.Institutiile de monitorizare, structural si procedural, se bazeaza pe urmatoarele principii: cuprinzatoare, transparenta,

201

dezbaterea si consensul. Aceleasi principii stau la baza activitatii comitetelor de reexaminare a SNS.

11.4. SNS democratică şi eficientă – principii

Instituţia responsabilă cu elaborarea proiectului SNS trebuie să ţină seama de următoarele principii:

a. Caracterul cuprinzător şi relevant - strategia trebuie să fie cuprinzătoare în formularea ei, incluzind întregul spectru al problemelor de securitate la nivel naţional, armonizând opiniile referitoare la mijloacele şi capabilităţile necesare implementării ei. Se recomandă includerea punctelor de vedere ale ONG-urilor în acest document.

b. Dezbaterea şi consensul - acestea sunt esenţiale în realizarea unei susţineri largi, dar şi a realizării unui document implementabil.

c. Evaluarea globală a ameninţărilor - trebuie analizată o varietate largă şi relevantă a ameninţărilor, printre ele fiind incluse şi cele menţionate în rapoartele ONU, precum ameninţările economice şi sociale (inclusiv pandemiile şi dezastrele naturale sau artificiale), conflictele interstatale, conflictele interne, terorismul, armele de distrugere în masă şi crima transnaţională.

d. Evaluarea obiectivă a modalităţilor - SNS va evalua misiunile diferitelor instituţii guvernamentale în raport de ameninţările identificate, în corelare cu temele actuale din sfera politicii precum alianţele, utilizarea forţelor armate, proliferarea ADM şi rolul dezvoltării economice şi democratice în cadrul viziunii naţionale privind securitatea.

e. Transparenţa - este condiţia esenţială a evitării includerii unor interese particulare, precum ministere sau agenţii din domeniul securităţii, în scopul dominării documentului final.

f. Monitorizarea constantă şi evaluarea ameninţărilor - monitorizarea, printr-o instituţie desemnată, a compatibilităţilor dintre actuala SNS şi evoluţia variabilelor securităţii naţionale şi internaţionale poate fi realizată din perspectiva aceloraşi principii care orientează instituţiile de reexaminare.

g. Respectarea legislaţiei internaţionale - SNS trebuie să ţină seama de actele normative internaţionale, la care statul a aderat, concomitent cu reglementările generale în domeniul securităţii.

11.5. Strategia şi incultura de securitate

Context general  PARADOXAL ŞI JIGNITOR- incultura naţională de securitate reprezintă un factor de risc şi o vulnerabilitate la adresa securităţii naţionale.

REALITĂŢI:-statul român şi-a încălcat constant angajamentele luate la NATO şi UE de a aloca fonduri

necesare promovării culturii de securitate; -societatea civilă nu pare interesată de subiect;-cetăţeanul, principalul beneficiar, este mai preocupat de preţuri decît de a trage la

răspundere Guvernul,pentru încălcarea Strategiei de Securitate Naţională. În secolul nostru, SECURITATEA: -devine axul central pe care se fundamentează dezvoltarea economică şi, în consecinţă,

bunăstarea socială; -este un produs de consum, cu o piaţă proprie şi standarde de calitate specifice; -este un concept definit prin lentilele deformatoare ale ideologiilor, mai mult sau mai puţin

expirate, prezente în spaţiul politico-militar.

202

Strategia de securitate  Este caracterizată de o logică paradoxală în contradicţie a războiului şi a păcii.

Cuprinde patru elemente: OBIECTIVELE ( ţinta); CONCEPTELE STRATEGICE (calea, cursul de acţiune); RESURSELE; RISC-ul (falia dintre obiective şi resurse).

O strategie bună aşează cele patru elemente într-un echilibru relativ. Relaţiile civil-militare sînt componenta instituţională principală a politicii de securitate ,model

care a fost propus ca factor ideal în programele de asistenţă occidentală sub egida NATO, UE sau OSCE.

Potrivit "Geneva Centre for Democratic Control of Armed Forces, strategia de securitate naţională ar trebui să cuprindă 3 părţi:

-viziunea statului privind securitatea naţională; -evaluarea ameninţărilor şi oportunităţilor prezente şi viitoare;-sarcini şi misiuni pentru instituţii cu specificarea resurselor. În contextul actual al globalizării, definirea interesului naţional este extrem de dificil. Interesele

naţionale sînt considerate acele provocări ce îngrijorează cetăţenii unei naţiuni, identificate de literatura de specialitate în trei tipuri:

-interese vitale, de securitate fizică a cetăţenilor;-interese fundamentale, care pot afecta interesele vitale dacă nu sînt realizate;-interese periferice. Evident, fezabilitatea strategiei naţionale depinde de resursele disponibile şi de capacitatea de a

mobiliza acele resurse efectiv şi în mod eficient.    Cultura de securitate

Cultura de securitate reprezintă totalitatea noţiunilor, ideilor şi informaţiilor de care dispun, la un moment dat, cetăţenii statului, referitoare la valorile, interesele şi necesităţile naţionale de securitate, dar şi modalitatea de dezvoltare a unor atitudini, motivaţii şi comportamente necesare apărării şi protecţiei personale, de grup şi statale faţă de vulnerabilităţi, factori de risc, ameninţări, stări de pericol sau agresiuni potenţiale, precum şi promovării lor în mediul intern şi internaţional de securitate.

Educaţia de securitate este una preventivă şi de gestiune a noului mediu de securitate intern şi internaţional, precum si a tipurilor de ameninţări la adresa securităţii.  Mai pe înţelesul tuturor: cultura de securitate a fiecăruia se realizează prin educaţia de securitate şi ajută fiecare individ, familie sau grup să se apere în faţa agresiunilor la care este supus din exterior, inclusiv din partea propriului stat.

Persistenţa inculturii de securitate adânceşte anomia socială şi incapacitatea de a reacţiona pozitiv la nedreptăţile sau agresiunile la care fiecare individ este supus.

Mass-media este un vector important de formare a culturii de securitate, dar din experienţa ultimilor ani, este principalul pol de rezistenţă la tentativele timide de promovare a educaţiei de securitate şi a politicilor de securitate ce ar trebui asumate de cetăţeni.  

Politica de securitateÎntr-o democraţie, politica de securitate este transparentă şi amplu dezbătută, iar judecarea

unei politici de securitate se face de către electorat, în timp ce viabilitatea unei strategii poate fi supusă atât scrutinului politicienilor, cât şi scrutinului public, prin referendum.

203

Ce ne facem atunci cînd cultura de securitate lipseşte, iar electoratul nu este în măsură să emită păreri faţă de politica de securitate naţională?

Dacă pe timp de război succesul unei politici naţionale de securitate îl reprezintă "cîştigarea războiului", pe timp de pace criteriul de bază este acela de estimare a modului de îndeplinire a obiectivelor strategice asumate (în campania electorală, eventual), pe baza unor costuri rezonabile, definite de către populaţie.

Strategia naţională de securitate, ca document de planificare strategică, încearcă să pună în acord obiectivele strategice stabilite de decidenţii politici, cu resursele disponibile şi să ofere cursul de acţiune (conceptul) pentru realizarea lor.

În realitate, în România, Strategia Naţională de Securitate a fost mereu ignorată sau contrazisă, din motive politicianiste.

Întrebare logică: care este scopul strategiei de securitate? Evident, acela de a propune un concept strategic, un plan de acţiune, clare si explicite, pentru a explica modul de angajare a resurselor, în scopul îndeplinirii obiectivelor; 

Securitatea internăLipsa educaţiei de securitate la nivel naţional se remarcă prin absenţa oricărei reacţii

publice la încălcarea Strategiei de Securitate Naţională a României, adoptată de către Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, prin Hotărîrea nr. 62 din 17 aprilie 2006.

Potrivit acesteia, securitatea internă reprezintă ansamblul activităţilor de protecţie, pază şi apărare a locuitorilor, comunităţilor umane, infrastructurii şi proprietăţii împotriva ameninţărilor asimetrice de factură militară sau non-militară, precum şi a celor generate de factori geo-fizici, meteo-climatici ori alţi factori naturali sau umani care pun în pericol viaţa, libertăţile, bunurile şi activităţile oamenilor şi ale colectivităţilor, infrastructura şi activităţile economico-sociale, precum şi alte valori, la un nivel de intensitate şi amploare mult diferit de starea obişnuită.

Securitatea internă priveşte, deopotrivă, siguranţa cetăţeanului şi securitatea publică, securitatea frontierelor, a energiei, a transporturilor şi a sistemelor de aprovizionare cu resurse vitale, precum şi protecţia infrastructurii critice.

Ea include, din punct de vedere structural, securitatea societală şi asigurarea stării de legalitate, contracararea terorismului şi a criminalităţii organizate, securitatea activităţilor financiar-bancare, a sistemelor informatice şi a celor de comunicaţii, protecţia împotriva dezastrelor şi protecţia mediului.

Pentru asigurarea capacităţii de acţiune în orice situaţie, este necesară implementarea unui sistem naţional integrat de management al crizelor, ce va articula, într-o reţea modernă şi funcţională, toate structurile – civile şi militare, din administraţia centrală şi locală – cu atribuţii în acest domeniu şi va asigura coordonarea eficientă a resurselor umane, materiale, financiare şi de altă natură folosite pentru prevenirea pericolelor, controlul şi înlăturarea manifestărilor negative, lichidarea consecinţelor şi restabilirea sau reconstrucţia stării de normalitate.

Acest sistem va urmări asigurarea unui nivel optim de pregătire şi planificare operaţională şi funcţională a tuturor structurilor cu responsabilităţi în domeniu, pentru gestionarea întregului spectru al crizelor din domeniul securităţii. 

  .Buna guvernareBuna guvernare constituie o condiţie esenţială a securităţii şi prosperităţii, instrumentul prin

care democraţia trece din planul conceptelor şi al teoriilor, în planul vieţii reale. Ea este unitatea de măsură cumulativă prin care viaţa socială validează rezultatul alegerilor

democratice, probează realismul programelor şi capacitatea forţelor politice de a-şi îndeplini promisiunile, cu stricta respectare a standardelor democratice.

204

Buna guvernare evaluează succesul măsurilor de combatere a insecurităţii, inechităţii şi sărăciei şi stabileşte corecţiile necesare. Eficienţa administraţiei publice constituie o condiţie esenţială pentru asigurarea securităţii şi prosperităţii cetăţenilor României. 

Protecţia infrastructurilor criticeO direcţie prioritară de acţiune pentru realizarea obiectivelor prezentei strategii o reprezintă

necesitatea declanşării unui amplu proces de dezvoltare, modernizare şi asigurare a protecţiei infrastructurii critice, a elementelor vitale ce vizează pregătirea instituţiilor, societăţii, economiei şi teritoriului naţional pentru a face faţă riscurilor şi ameninţărilor la adresa securităţii.

Domeniile de interes major privesc în mod deosebit: infrastructura de transport – în mod deosebit, construcţia de autostrăzi şi modernizarea rapidă a infrastructurii feroviare – şi reţeaua de management a traficului; infrastructura energetică; infrastructura de comunicaţii; managementul potenţialului hidrografic şi protecţia împotriva inundaţiilor; restructurarea sistemului bazelor militare, identificarea domeniilor de risc, elaborarea hărţilor cuprinzând riscurile probabile şi dezvoltarea întro concepţie nouă a infrastructurii, pentru apărarea popula ţiei de pericolele unor calamităţi naturale, dezastre şi accidente ecologice.

Voinţa politicăPrincipala resursă pentru îndeplinirea acestui program o reprezintă voinţa politică a forţelor

cărora poporul le-a încredinţat responsabilitatea guvernării şi legătura acestora cu poporul, cu oamenii care şi-au pus speranţele în acest program

Realizarea obiectivelor strategiei securităţii naţionale implică un efort major de conştientizare a acestei răspunderi şi a nevoii de consolidare a bazei politice şi civice a guvernării, precum şi cerinţa apelului la judecata poporului şi la angajarea sa conştientă în realizarea programului.

Cetăţeanul român este, însă, principalul beneficiar al politicii de securitate şi, deci, are dreptul şi datoria de a contribui activ la construcţia ei cotidiană.

Cetăţeanul, depozitarul legitim al drepturilor şi libertăţilor fundamentale pe care se întemeiază statul democratic, are – potrivit Constituţiei – în materie de securitate naţională, drepturi inalienabile dar şi obligaţii proprii, asumate conştient.

De aceea, cetăţenii trebuie să-şi dezvolte un comportament participativ şi responsabil, educaţia civică fiind calea cea mai potrivită pentru armonizarea acestor drepturi şi obligaţii ce conferă adevărata substanţă a patriotismului civic autentic şi profund.  

205

CAPITOLUL XII

MANAGEMENTUL EDUCAŢIONAL PENTRU CULTURA DE SECURITATE

12.1. MANAGEMENT EDUCAŢIONAL

Delimitări conceptuale

Managementul educational este un segment din teoria generala a managementului, dar are în plus si aspecte particulare care-l definesc si il diferentiaza în raport cu alte abordari sectoriale ale acestuia.

În ziua de azi, managerul este mai mult decât un conducator. Responsabilitatile lui tin de arta si stiinta de a organiza, de a pune în functiune, de a optimiza si de a interveni în activitatea unei institutii cu impact social major si cu un colectiv mai extins sau mai restrâns.

Management însemna a conduce, a gasi solutii. Aceasta conceptie se poate aplica si procesului educational, unde directorul/managerul are dificila misiune de a identifica cele mai eficiente metode de a conduce si promova imaginea scolii.

Funcţiile managementului educaţionalEsenta managementului o reprezinta functiile sau atributele, dupa cum a rezultat din

definitie. Cel care a identificat si analizat procesele de management pentru prima data a definit cinci functii principale: previziunea, organizarea, comanda, coordonarea, controlul.

Functia de previziune consta in ansamblul proceselor de munca prin intermediul carora se determina principalele obiective ale organizatiei precum si resursele si principalele mijloace necesare realizarii lor.

Functia de coordonare consta în ansamblul proceselor de munca prin care se armonizeaza deciziile si actiunile personalului organizatiei si ale subsistemelor sale.

Functia de antrenare incorporeaza ansamblul proceselor de munca prin care se determina personalul organizatiei sa contribuie la stabilirea si realizarea obiectivelor previzionate.

Functia de evaluare-control poate fi definita ca ansamblul proceselor prin care performantele organizatiei, sunt masurate si comparate cu obiectivele si standardele stabilite initial, in vederea eliminarii deficientelor constatate si integrarii abaterilor pozitive.

Functia de organizare desemneaza ansamblul proceselor de management prin intermediul carora se stabilesc si delimiteaza procesele de munca fizica si intelectuala si componentele lor precum si gruparea acestora pe posturi, formatii de munca, compartimente si atribuirea lor personalului corespunzator anumitor criterii manageriale, economice, tehnice si sociale, în vederea realizarii în cât mai bune conditii a obiectivelor previzionate.

Managerul formatorDatorita contextului social-cultural-politic, statutul si rolul managerului formator au

devenit unul tot mai complex. Managerul formator trebuie sa beneficieze de o instruire potrivita, trebuie sa îsi asume rolul de conducator deoarece de la el se asteapta decizii, organizare buna, optimizare a procesului instructiv-educativ.

206

Performantele de pregatire ale participantilor, precum si performantele metodologice si profesionale ale formatorilor sunt influentate de activitatea globala a managerului formator.

Se poate deosebi doua tipuri de manageri în cadrul organizatiei de pregatire: managerul general/institutiei si managerul grupului. Capacitatea de a conduce este data de triunghiul format din competente-autoritate- responsabilitatea manageriala. Diferenta de statut si rol între un profesor si director este una extrem de importanta deoarece saltul de la o functie la alta presupune o oarecare pregatire.

În general s-a constat ca cei mai buni profesori devin cei mai buni manageri generali/directori, dar pentru a fi un bun director e nevoie de ceva mai mult decât o buna activitate de pregatire. A conduce un grup de pregatire poate fi o performanta dar nu una suficient de mare pentru a conduce o institutie. E nevoie de o calificare speciala dobândita si prin participarea la cursuri speciale de management.

Managerul general nu este doar un manager administrativ, ci el este coordonatorul întregii activitati din unitatea de pregatire, atât în sens administrativ, financiar-contabil, cât si în sensul instructiv-educativ. El se subordoneaza superior, iar într-o anumita masura si autoritatilor locale. Pentru a stabili competentele unui manager general trebuie i se defineasca un status (pozitia unui manager în cadrul sistemului de învatamânt si a institutiei de pregatire) si un rol (felul cum se comporta un manager general, precum si asteptarile pe care le au de la el cei care-i sunt subordonati sau cei la care se subordoneaza).

Un manager general are, în calitatea lui de manager, de îndeplinit mai multe roluri: -de reprezentant al statului; -de reprezentant al comunitatii educative;-presedinte al Consiliului formmatorilor si al Consiliului de Administratie din unitatea de

pregatire; -de a stabili, în conformitate cu Planul Unic Managerial scopul si obiectivele didactice; -în plan financiar este ordonator de credite; -decident, în contextul în care a conduce înseamna obligatoriu a lua decizii; -de organizator în spatiul de pregatire pe care îl administreaza; -mediator, fiind obligat sa negocieze în rezolvarea unor situatii care pot fi si conflictuale;-evaluator al activitatii pe care o desfasoara formatorii si participantii. Cel mai important lucru pentru un manager general este ca actul sau managerial sa fie

încununat de succes. Pentru ca acest lucru sa se realizeze este necesara îndeplinirea unor motivatii, cum ar fi:

-propunerea unor obiective rationale; -abordarea problemelor în ansamblul lor; -identificarea resurselor si a variantelor de solutionare a unor probleme;-luarea rationala a deciziilor, alegerea variantelor organizatorice directe si economicoase; -recunoasterea propriilor limite si greseli precum si identificarea solutionarii acestora;-o permanenta comunicare cu toti partenerii educationali precum si e un stil managerial

adecvat.Fiecare manager general: -are propria sa personalitate;-se manifesta într-un anume stil;-este capabil de un anumit nivel de eficienta;-stilul de conducere trebuie sa fie în acord cu personalitatea managerului, sa fie diferentiata

în functie de situatia pe care o rezolva, precum si de posibilitatile subalternilor;-poate fi mai autoritar sau mai participativ; -performantele pe care le pot realiza managerii tin deu nivelul lor de pregatire manageriala,

de capacitatile lor de efort si de disponibilitatea întregii lor personalitati fata de problemele

207

concrete din comunitatea care asteapta de la el decizii corecte, sprijin în caz de nevoie, succes în activitate.

Formatorul- managerul grupului de pregatireFormatorul conduce direct si autonom foarte multe activitati, fie la nivelul microgrupului

de pregatire, fie la nivelul macrogrupurilor, fie la nivelul intregii institutii. El se afla într-un continuu raport partenerial cu particpantii la pregatire din perspectiva educationala, formativa. Profesorul/formatorul trebuie sa-si asume un set de responsabilitati, având atributii sporite la nivelul unui grup de pregatire.

Pentru toti formatorii de azi si de mâine, managementul este si va fi o provocare tot mai mare. Profesorul/formatorul este implicat plenar în ceea ce se cheama a fi managementul schimbarii.

Rolurile pe care le îmbratiseaza formatorul/profesorul, în calitate de conducator, sunt multiple:

-receptor si emitator al diferitelor mesaje;-participant în activitatile specifice; -realizator, proiectant, organizator, responsabil al unor actiuni; -de decizie, în selectia obiectivelor, continuturilor, strategiilor, resurselor;-de sursa de informare, model de comportament, purtator de valori; -de consiliere, ghidare; -de aparare, protectie.În raport cu toate aceste roluri, formatorul/profesorul e factorul cel mai interactiv la nivelul

grupului de pregatire, aflându-se în contact nemijlocit cu participantii. În timpul predarii cunostintelor el utilizeaza o anumita strategie, reusind sa mentina grupul

de participanti într-o situatie interactiva, fiecare în parte si toti împreuna fiind parteneri, într-un proces condus delicat si discret de catre omul de la catedra.

Niveluri ale conducerii învăţământului Învatamântul românesc, din perspectiva conducerii lui, are o a anumita structura sau

niveluri de etajare. Putem vorbi, asadar de un sistem institutional al conducerii învatamântului, între elementele acestuia existând legaturi de subordonare si /sau de conlucrare în raport de atributiile functionale stabilite prin lege si prin alte acte normative.

Principiul care sta la baza sistemului institutional al conducerii învatamântului este acela al îmbinarii conducerii unitare a învatamântului cu autonomia locala si institutionala. Vorbind despre rostul conducerii învatamântului acesta are drept scop realizarea functionarii corespunzatoare a întregului sistem, atât în ansamblul sau, cât si la nivelul fiecarui element „adoptându-l si racordându-l necontenit la cerintele dezvoltarii economice, stiintifice si culturale ale societatii, dezvaluind si înlaturând la timp neajunsurile, obstacolele care apar în procesul realizarii obiectivelor propuse.

Sistemul de învatamânt românesc este condus pe trei niveluri distincte, dar nu separate între ele:

■managementul strategic, exercitat la nivel national;■ managementul tactic, la nivel teritorial si al universitatilor;■managementul operativ, planificarea lui pe toate nivelurile.

Managementul strategic se realizeaza la nivel national, gratie activitatii unor institutii cum sunt: Parlamentul, Guvernul si Ministerul Educatiei si Cercetarii pe baza de lege. La nivel national se stabilesc orientarile, obiectivele si directiile întregului învatamânt, în legatura directa cu finalitatea educatiei, dar si cu obiectivele strategice ale Guvernului si cerintele de dezvoltare economico-sociala a tarii.

208

Asa cum îi spune si numele, managementul strategic nu se schimba dupa conjuncturi sau modificari sezoniere. El se defineste prin stabilitate, coerenta si reglementari stricte. Managementul strategic implementeaza în învatamânt politicile si strategiile de guvernare. Managementul tactic. Acesta se realizeaza la nivel teritorial, precum si al universitatilor. Institutiile care reglementeaza si asigura functionarea procesului didactic în plan teritorial sunt Inspectoratele scolare Judetene si al Municipiului Bucuresti. Atributiile acestora sunt stipulate în Legea Învatamântului, precum si în alte acte normative cum ar fi: Statutul Personalului Didactic, Regulamentul de Organizare si Functionare.

12.2. Formarea culturii de intelligence-prioritate în demersul educativ prin cunoaştere

12.2.1. Aspecte negative în atenţia managementului educaţional în domeniu

Diagnoza realistă a culturii de intelligence/securitate la diverse niveluri de analiză relevă următoarele aspecte,care prin managementul educational trebuie eliminate:

-la nivelul decidenţilor politici:- persistenţa unor confuzii conceptuale în discursurile referitoare la domeniul

securităţii naţionale;- preocupări scăzute în politicile de resurse umane ale partidelor politice pentru

formarea unei culturi de securitate minimale pentru persoanele care ocupă sau urmează a ocupa diverse funcţii;

- slabe preocupări pentru formarea culturii de securitate (implicit cea de intelligence) a candidaţilor la funcţiile eligibile;

- politizarea excesivă a problemelor legate de securitatea naţională;- preocupări scăzute pentru a proiecta şi implementa reformarea profundă

a sistemului naţional de securitate.-societatea civilă şi elitele intelectuale:- slabă implicare în fundamentarea ştiinţifică a politicilor de securitate

naţională:-la nivelul percepţiei publice:-viziune aproape paranoică faţă de autorităţile informative;- atitudinea faţă de autorităţile informative funcţionează pe “principiul vinovăţiei”;- perpetuarea inducerii unei atitudini de neîncredere faţă de autorităţile informative ale

statului;

-posibile efecte asupra instituţiilor cu atribuţii în domeniul intelligence-ului românesc:- crearea unor presiuni artificiale asupra angajaţilor din instituţiile cu atribuţii în domeniu;-scăderea moralului ofiţerilor operativi;- disiparea resurselor în acţiuni de prevenire şi explicare a diverselor „atacuri” mediatice.

12.2.2. Optimizarea formării culturii de intelligence prin managementeducaţionalCredem că optimizarea formării culturii de intelligence a decidenţilor politici prin

implicarea nemijlocită a Comunităţii Naţionale de Informaţii vizează următoarele aspecte:- reformarea politicilor privind managementul resurselor umane ale partidelor;- formarea elitelor politice să includă în mod obligatoriu pregătirea în domeniul securităţii naţionale;- implicarea mediului academic în procesul de formare a elitelor politice în domeniul

securităţii naţionale;- accesul la informaţii clasificate - condiţie pentru înscrierea pe listele electorale;- programe de formare continuă in domeniul securităţii naţionale a decidenţilor politici.

209

Formarea culturii de intelligence reprezintă, în opinia noastră o prioritate a oricărui demers educativ prin cunoaştere,iar coordonarea factorilor implicaţi ONG – uri, medii academice, instituţii cu atribuţii în domeniu să devină o nouă responsabilitate a Comunităţii Naţionale de Informaţii.

12.3. DOCUMENTE STRATEGICE ROMÂNEŞTI

12.3.1. Strategia de securitate naţională a româniei A fost emisă în 17 aprilie 2006 de către preşedintele României:

Scop: prevenirea şi contracararea pericolelor generate de mediul internaţional, cât şi garantarea stării de securitate internă, a siguranţei personale şi securităţii comunităţilor.

Vizează: – Securitatea energetică, alimentară, securitatea transporturilor şi a infrastructurii, securitatea sănătăţii publice, sanitară, ecologică şi culturală, securitatea financiară, informatică şi informaţională. – Armonizarea eforturilor naţionale cu angajamentele internaţionale şi identificarea modalităţilor de lucru apte să prevină şi să contracareze oportun ameninţările. • Integrează: atât activitatea de politică externă, diplomatică şi de colaborare internaţională, cât şi pe cea a instituţiei militare şi a forţelor de ordine publică, activitatea structurilor de informaţii, precum şi pe cea a altor agenţii guvernamentale cu responsabilităţi în domeniu. • Reflectă: modificările care au avut loc în mediul de securitate intern şi internaţional, realităţile şi tendinţele globale. • Este parte integrantă a securităţii europene şi euroatlantice şi constituie un tot unitar fundamentat pe efort naţional, pe acţiune comună, cooperare şi parteneriat.

Principalele riscuri şi ameninţări- terorismul internaţional structurat în reţele transfrontaliere; - proliferarea armelor de distrugere în masă; - conflictele regionale; - criminalitatea transnaţională organizată; - guvernarea ineficientă.

Căile pentru realizarea obiectivelor naţionale:- participarea activă la înfăptuirea securităţii internaţionale; - construcţia noii identităţi europene şi euroatlantice a României;- securitatea şi stabilitatea regională în contextul unei noi paradigme;- asumarea rolului de vector dinamic al securităţii în regiunea Mării Negre; - abordarea cuprinzătoare şi adecvată a problematicii securităţii interne; - buna guvernare – ca instrument esenţial în construcţia securităţii naţionale; - economia competitivă şi performantă – pilon al securităţii naţionale; - transformarea instituţiilor cu responsabilităţi în domeniul securităţii naţionale; - dezvoltarea şi protecţia activă a infrastructurii strategice.

Cu privire la Uniunea Europeană• România susţine dezvoltarea PESC şi a PESA, inclusiv prin creşterea contribuţiei la capabilităţile militare şi la cele destinate combaterii terorismului şi gestiunii urgenţelor civile în spaţiul comunitar.

210

• România îşi va spori participarea la promovarea democraţiei, păcii, securităţii şi prosperităţii în cadrul politicii de vecinătate şi la operaţiunile de gestionare a crizelor regionale şi de securizare a fluxurilor energetice şi comerciale. • România va aplica cu fermitate principiile îndeplinirii obiectivelor Politicii Europene de Vecinătate. • România va contribui la asigurarea unui mediu stabil şi sigur în regiunea estică, sud-estică şi pontică, prin derularea de proiecte vizând dezvoltarea ariilor transfrontaliere de interes major pentru securitatea naţională.

b) Strategia apărării• Strategia de Apărare a României (SARo - 2006) se fundamentează pe prevederile, opţiunile şi direcţionările Constituţiei României, ale legislaţiei naţionale în domeniu şi ale deciziilor privind intergrarea europeană şi euro-atlantică a României. • Ea este armonizată cu Strategia de Securitate a Uniunii Europene, Conceptele Strategice ale NATO, precum şi cu alte documente relevante ale ţărilor aliate, partenere sau prietene şi prevederile normelor dreptului internaţional.

Fundamentele strategiei de apărareApărarea urmăreşte să asigure promovarea, protecţia şi apărarea condiţiilor vitale ale

existenţei poporului roman, precum şi a principiilor, valorilor şi intereselor ce călăuzesc activitatea sa în cadrul comunităţii democratice internaţionale.

Oportunităţi strategice deosebite: Apartenenţa la NATO (garanţia primordială de securitate naţională) Participarea la dezvoltarea PESC şi la construcţia spaţiului unic european de justiţie şi ordine publică:

• Existenţa şi funcţionarea unor parteneriate strategice cu state din comunitatea euro-atlantică sau cu alte state democratice din diferite zone ale lumii;• Dezvoltarea a politicilor de securitate ale NATO şi UE consacrate regiunilor care prezintă un interes deosebit pentru securitatea Romaniei (Balcanii de Vest, Orientul Mijlociu şi Asia Centrală);• Dezvoltarea unor proiecte strategice de interes european şi global în regiunea extinsă a Mării Negre,• Gradul ridicat de interoperabilitate a instituţiilor de securitate şi apărare ale României cu structurile similare din statele membre ale Alianţei Nord-Atlantice, Uniunii Europene şi parteneriatelor strategice. Dimensiunile şi viziunea apărării contribuţia specifică a apărării: – Apărarea Romaniei şi a intereselor sale vitale; – O contribuţie majoră, la cooperarea trans-atlantică şi apărarea colectivă în cadrul NATO, precum şi la construcţia edificiului securităţii şi apărării europene; – Participarea activă, la eforturile comunităţii internaţionale democratice privind contracararea noilor riscuri şi ameninţări, sporirea ajutorului umanitar, întărirea păcii, securităţii şi stabilităţii internaţionale.

Obiectivele strategice ale Apărării

211

Forţele armate trebuie:• Să atingă nivelele de performanţă sabilite de CSAT şi Ministerul Apărării, în conformitate cu planurile şi programele naţionale şi cu cele ce privesc obligaţiile asumate în cadrul NATO, UE sau al altor acorduri internaţionale;• Să îndeplinească, la nivelul standardelor stabilite, misiunile încredinţate de autorităţile publice competente, în domeniul aparării naţionale, apărării colective, politicii europene de securitate şi apărare, operaţiunilor de coaliţie, prevenirii conflictelor şi gestiunii crizelor, urgenţelor civile şi intervenţiilor umanitare;• Să finalizeze, procesul profund de transformare radicală a Apărării,;• Să fie gata să răspundă unor sarcini neplanificate în cazul în care interese vitale ale Romaniei ar putea fi afectate, inclusiv în cazul unor acţiuni teroriste, Misiunile Apărării• Securizarea teritoriului naţional împotriva unui atac militar direct;• Protecţia şi salvarea cetăţenilor romani aflaţi temporar în afara ţării; • Protecţia şi salvarea bunurilor valorilor, activităţilor şi intereselor în străinătate ale Romaniei,• Participarea la îndeplinirea sarcinilor securităţii interne privind: securizarea frontierelor; protecţia infrastructurii critice; menţinerea sau restabilirea ordinii publice în situaţii excepţionale; • Salvarea şi protecţia vieţii, a integrităţii fizice şi a sănătăţii cetăţenilor, precum şi a bunurilor din proprietatea publică şi privată, în situaţii critice;• Asigurarea temporară a condiţiilor minime de viaţă în cadrul comunităţilor umane afectate de calamităţi naturale, accidente industriale sau ecologice, dezastre sau acţiuni criminale; dezorganizarea gravă a activităţii economico-sociale produsă prin întreruperea unor fluxuri sau activităţi de importanţă vitală; • Participarea la apărarea teritoriului, vieţii cetăţenilor, libertăţii, bunurilor, valorilor şi intereselor statelor aliate, partenere şi prietene în cadrul sistemului de apărare colectivă al Alianţei Nord-Atlantice, politicii europene de securitate şi apărare, parteneriatele strategice şi al prevederilor Chartei Naţiunilor Unite;• Participarea la pregătirea şi implementarea unor activităţi şi măsuri de cooperare şi creştere a încrederii, păcii, securităţii şi stabilităţii regionale. • Participarea la eforturile comunităţii internaţionale democratice vizând: lupta împotriva terorismului internaţional; interzicerea proliferării armelor de nimicire în masă; contracararea regimurilor tiranice agresive; consolidarea democraţiei; stoparea conflictelor sângeroase care pun în pericol pacea şi securitatea internaţională prin încălcarea gravă şi masivă a drepturilor omului, genocid, crime de război şi/sau crime împotriva umanităţii; prevenirea sau lichidarea consecinţelor unor catastrofe umanitare; reconstrucţia post-conflict;

Prevenirea crizelor şi soluţionarea conflictelor regionale • Participarea la procesul de definire şi implementare a politicilor stabilizatoare, de cooperare şi asistenţă de securitate ale NATO şi Uniunii Europene în Europa Centrală, de Est şi de Sud-Est;• Consolidarea rolului de furnizor de stabilitate şi securitate în regiunea Balcanilor, în zona extinsă a Mării Negre şi în spaţiul ex-sovietic; • Participarea activă a României în cadrul diferitelor iniţiative regionale şi subregionale de cooperare în domeniul securităţii;

212

• Participarea la misiunile de securitate conduse de NATO sau UE şi/sau sub mandat ONU sau OSCE.

Transformarea apărării– Conducerea, comanda, directionarea şi managementul Apărării;– Concepte, politici, strategii şi doctrine;– Forţele Armate - puterea militară, capacităţile operaţionale;– Domeniul informaţii-contrainformaţii-securitate militară;– Ethosul militar

12.3.2. Cartea albă a securităţii şi apărăriiGuvernul şi M. Ap. elaborează Carta Albă a Apărării, prin care sunt stabilite: – obiectivele politicii de apărare;– măsurile şi acţiunile avute în vedere pentru îndeplinirea acestora;– misiunile şi cerinţele specifice pentru armata României;– resursele naturale, umane, materiale, financiare şi de altă natură care urmează să fie asigurate anual în vederea generării capabilităţilor militare necesare îndeplinirii misiunilor armatei.Are un orizont de acoperire pe termen mediu de 4 ani şi conţine şi prevederi pe termen lung

pentru realizarea obiectivelor naţionale şi colective de securitate şi apărare. După ce este însuşită de Guvern şi avizată de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, Carta Albă a Apărării se supune spre aprobare Parlamentului în termen de cel mult 6 luni de la acordarea încrederii Guvernului.

Politica de securitate a României, se înscrie în politica de securitate a comunităţii euroatlantice şi are la bază un ansamblu unitar de principii, direcţii de acţiune şi modalităţi de realizare a obiectivelor strategice din Strategia de Securitate Naţională a României, în vederea promovării intereselor naţionale.

Politica de securitate naţională a României stipulată în Carta albă a securităţii şi apărării naţionale

„Asigurarea securităţii naţionale a României reprezintă un proces continuu şi complex, extins asupra unui spectru larg de domenii, relaţii şi interdependenţe, destinat promovării intereselor şi obiectivelor de securitate ale statului, societăţii şi cetăţeanului”.

12.3.3. Direcţiile de acţiune în domeniul apărării naţionale sunt cf. Cap.2 :• Revizuirea structurii de forţe a armatei;• Continuarea procesului de modernizare a tehnicii militare şi a echipamentelor;• Îndeplinirea obligaţiilor asumate de România în procesul de integrare în NATO si UE;• Consolidarea sistemului de planificare multianuală a resurselor;• Optimizarea capacităţii combative a forţelor armate;• Perfecţionarea managementului resurselor umane;• Dezvoltarea relaţiilor civili-militari şi îmbunătăţirea mecanismelor de exercitare a controlului civil;• Dezvoltarea şi optimizarea cooperării militare bilaterale şi multilaterale.

Alte activităţi• Este descrisă contribuţia la NATO prin pachetul de forţe conform Calendarului de Refome.

213

• Este prezentată şi cooperarea militară internaţională a ţării noastre cu state puternice la nivel european şi global: Marea Britanie, Franţa, Germania, Statele Unite ale Americii.• Prin participarea la iniţiative, procese şi operaţiuni militare din Africa până în Orientul Mijlociu şi Asia Centrală, România şi-a afirmat potenţialul global de promovare a stabilităţii şi securităţii.

• Activitatea sa în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite, Organizaţiei Mondiale a Comerţului, Organizaţiei Mondiale a Muncii sau Fondului Monetar Internaţional reprezintă de asemenea modalităţi de participare la procese globale cu relevanţă directă pentru securitatea naţională a României.

•12.3.4. Strategia militară a româniei

• Document elaborat prima dată în practica militară românească, prin care Ministerul Apărării trasează orientarea strategică în vederea îndeplinirii obiectivului fundamental stabilit de Preşedinte în Strategia de Securitate Naţională a României şi a prevederilor Cartei Albe a Guvernului.• Misiunea principală a armatei este de a garanta cetăţenilor României respectarea strictă a drepturilor omului într-un stat suveran, independent, unitar şi indivizibil, angajat activ în procesul de integrare europeană şi euroatlantică, în condiţiile unui regim politic bazat pe democraţia constituţională, sub un strict control democratic civil asupra forţelor armate. • Pentru îndeplinirea acestei misiuni, organismul militar este şi va fi subordonat exclusiv voinţei poporului român.• Armata României trebuie să fie pregătită să prevină, să descurajeze şi, dacă este necesar, să înfrângă un eventual agresor care ar ameninţa şi ar atenta la securitatea statului român, concomitent cu asigurarea capacităţii de a participa la prevenirea conflictelor, gestionarea crizelor şi apărarea colectivă în plan regional.• A fost elaborată pe următoarele considerente: România nu are inamici declaraţi, se bucură de relaţii paşnice cu vecinii, iar probabilitatea apariţiei, pe termen scurt şi mediu, a unei ameninţări militare majore la adresa securităţii sale, este minimă. Strategia este, în mod evident, defensiv - activă.

Esenţa documentului cuprinde patru concepte strategice:– Capacitate defensivă credibilă - presupune o permanentă capacitate de reacţie, eficientă şi adecvată, la riscurile existente şi probabile din mediul de securitate. Pe baza unei evaluări realiste a riscurilor, trebuie să menţinem permanent forţe credibile, suficiente din punct de vedere cantitativ şi pregătite la nivelul standardelor moderne.– Restructurare şi modernizare - constă, în primul rând, în realizarea unor structuri adecvate, mai reduse ca dimensiuni, mai compacte, suple şi flexibile, capabile să fie dislocate rapid şi apte să dispună de resurse corespunzătoare pentru susţinerea efortului militar şi, în al doilea rând, în creşterea calităţii înzestrării atât prin modernizarea echipamentului existent, cât şi prin achiziţii de echipamente noi.– Parteneriat operaţional intensificat - se bazează pe parteneriatele speciale, bilaterale şi multilaterale şi pe dezvoltarea altora care servesc la întărirea securităţii naţionale– Integrare graduală - constă în accelerarea procesului de aderare la structurile militare europene si euroatlantice şi este condiţionată de interoperabilizarea treptată a armatei noastre cu armatele statelor membre, fapt ce va permite României să-şi ocupe locul dorit şi meritat în cadrul comunităţii internaţionale.

12.3.5. Strategia de transformare a apărării

214

• Document cu aplicabilitate la nivelul tuturor structurilor Ministerului Apărării, care stabileşte principiile directoare şi principalele obiective ce trebuie realizate, pe etape, în perioada 2006-2025, pentru asigurarea succesului procesului de transformare a armatei şi sincronizarea acestuia cu transformarea militară a NATO şi a Uniunii Europene.

• Obiectivul fundamental al transformării constă în asigurarea capacităţii necesare armatei României de a promova şi proteja interesele naţionale în faţa riscurilor şi ameninţărilor curente aflate în dezvoltare şi a celor viitoare, îndeplinirea angajamentelor în planul securităţii şi apărării asumate de ţara noastră în cadrul NATO şi UE, precum şi faţă de alte organisme internaţionale

Cerinţe, premize, provocări• Transformarea armatei României este văzută ca o cerinţă a transformării NATO şi a structurilor militare ale Uniunii Europene. • Procesul transformării abordează trei domenii: cultura militară, planificarea şi transformarea capabilităţilor. • Activităţile vor fi planificate şi desfăşurate în concordanţă cu prevederile cadrului de transformare conceput şi elaborat de specialiştii Alianţei şi ai Uniunii Europene. • Principalele provocări în domeniul apărării se concentrează asupra a două domenii cheie:

– adaptarea capabilităţilor şi capacităţilor militare ale Uniunii Europene la procesul de schimbare a rolului forţei în relaţiile dintre ţări;– daptarea acestora la ritmul actual al revoluţiei tehnologice.

Conceptul Viziunea pe Termen Lung privind Nevoile de Capabilităţi şi Capacităţi Europene de Apărare

• Lumea anului 2025 va fi mult mai diferită, interdependentă şi inegală faţă de situaţia actuală. • Ritmul de creştere economică deosebit de ridicat al statelor asiatice Japonia, China şi India în comparaţie cu cel al ţărilor europene, tendinţele demografice actuale, faptul că fenomenul de globalizare va avea învingători şi învinşi în rândul ţărilor, regiunilor sau în interiorul societăţilor, precum şi estimarea că în anul 2025 Europa va depinde în procent de 90% de resursele externe de petrol şi 80% de cele de gaze naturale vor avea un impact major asupra intereselor de securitate ale Uniunii Europene.

Etapele procesului de transformare: Etapa finalizării restructurărilor de bază (2005-2007).

Au fost îndeplinite obiectivele: – Restructurarea şi reorganizarea sistemului de conducere la nivel strategic şi operativ; – Reorganizarea şi operaţionalizarea noii structuri de evaluare sistemică a M. Ap.;– Definitivarea procesului de înfiinţare, reorganizare, resubordonare sa desfiinţare a unităţilor, potrivit planurilor anuale aprobate de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării;– Continuarea operaţionalizării unităţilor planificate pentru NATO şi UE. – Realizarea nivelului de încadrare conform prevederilor Catalogului NATO de Capabilităţi şi Catalogului Cerinţelor 2005, Catalogului de Forţe 2007 al – Reorganizarea sistemului logistic întrunit, a logisticii categoriilor de forţe ale armatei şi a sistemului medical militar;– Implementarea serviciului militar bazat pe voluntariat;– Reorganizarea structurilor cu atribuţii în managementul proprietăţii imobiliare.

Etapa integrării operaţionale în NATO şi Uniunea Europeană (2008-2015).

215

Obiectivele pe termen mediu ale procesului de transformare: – Continuarea operaţionalizării forţelor destinate NATO şi Uniunii Europene şi implementarea Obiectivelor Forţei;– Finalizarea restructurării sistemului logistic de nivel strategic şi operativ;– Continuarea achiziţiilor de echipamente noi şi a programelor majore de înzestrare, conform cerinţelor Obiectivelor Forţei şi a Concepţiei de înzestrare a Armatei;– Reorganizarea învăţământului militar; – Extinderea implementării unor cerinţe ale Obiectivelor Forţei (instruire, competenţă lingvistică, comunicaţii şi informatică) la nivelul forţelor de generare şi regenerare;– Creşterea contribuţiei cu forţe la Forţa de Răspuns NATO şi pentru UE;– Evaluarea sistemică şi structurală a domeniilor principale ale procesului de integrare operaţională a Armatei în cadrul NATO şi UE şi fundamentarea deciziilor de corecţie şi îmbunătăţire a politicilor, proceselor şi programelor în derulare;– Participarea la activităţile Echipelor Integrate de Dezvoltare şi Echipelor de Proiect organizate sub egida Agenţiei Europene de Apărare, în funcţie de interesele naţionale şi de planurile şi programele elaborate la nivelul Ministerului Apărării.

Etapa integrării depline în NATO şi Uniunea Europeană (2016-2025). Obiectivele pe termen lung ale procesului de transformare:

– Concentrarea eforturilor şi resurselor financiare şi umane în vederea realizării tuturor capabilităţilor prevăzute în Obiectivele Forţei şi îndeplinirii responsabilităţilor în cadrul NATO şi Uniunii Europene;– Continuarea modernizării şi înzestrării cu echipamente noi şi realizarea interoperabilităţii şi interschimbabilităţii depline cu armatele ţărilor membre NATO şi ale Uniunii Europene;– Crearea condiţiilor pentru dispunerea marilor unităţi şi unităţi în cazărmi cu facilităţi complete pentru asistenţă socială, cazare, dispunerea echipamentelor militare şi instrucţie;– Concentrarea activităţilor de evaluare sistemică şi structurală pe domeniul procesului de înzestrare şi modernizare cu tehnică şi echipamente.– Concluzionând, transformarea armatei României nu reprezintă un scop în sine, ci răspunsul adecvat la evoluţia mediului de securitate, transformarea NATO şi la angajamentele pe care România şi le-a asumat în cadrul UE şi alte angajamente asumate pe plan internaţional. Pentru a fi eficientă, transformarea trebuie să fie susţinută de schimbarea mentalităţii şi îmbunătăţirea capacităţii de adaptare la nou a profesioniştilor armatei.

12.3.6. Planificarea apărăriiReglementare:

Legea 473 din 4 noiembrie 2004 • Planificarea reprezintă un atribut şi componentă esenţială a politicii de apărare. • În cadrul procesului de planificare a apărării sunt incluse programele, acţiunile şi măsurile iniţiate de România în cadrul contribuţiei la securitatea şi apărarea colectivă în cadrul NATO, precum şi a contribuţiei aferente Uniunii Europene, în contextul cooperării militare bilaterale şi multilaterale cu alte state şi al îndeplinirii obligaţiilor asumate prin participarea la activitatea unor organizaţii şi regimuri juridice internaţionale.• Planificarea apărării se realizează pe baza deciziilor politice ale Preşedintelui, Parlamentului şi Guvernului României, precum şi a măsurilor şi acţiunilor întreprinse la nivelul celorlalte instituţii publice care au răspunderi în domeniul apărării. Principalele documente care fundamentează planificarea apărării la nivel naţional sunt: Strategia Naţională de Securitate şi Programul de Guvernare.

216

Obiectivul general:• De a furniza capabilităţile militare şi tot sprijinul necesar pentru a fi utilizate eficient în îndeplinirea obiectivelor asumate, folosind resursele limitate puse la dispoziţie.• Fazele sistemului sunt interconectate şi rezolvă următoarele aspecte:

– Planificare – care sunt cerinţele militare necesare acoperirii nevoilor de securitate?– Programare – ce capabilităţi sunt programate în următorii şase ani pentru îndeplinirea obiectivelor de apărare?– Bugetare – ce resurse financiare sunt necesare pentru realizarea capabilităţilor din primul an al programului?– Evaluare – se îndeplinesc obiectivele planificate?

Rolul sistemului de planificare al NATO– Se urmăreşte dezvoltarea unitară a capabilităţilor militare ale aliaţilor pentru a răspunde cerinţelor de interoperabilitate şi standardelor NATO. – Au loc consultări periodice privind armonizarea cu cerinţele NATO a planurilor şi politicilor naţionale în domeniul apărării. – Se urmăreşte realizarea concordanţi necesare între planificarea apărării la nivel naţional şi planificarea NATO.Sistemul de Planificare, Programare, Bugetare şi Evaluare (SPPBE) este asemănător cu

cel folosit în SUA şi compatibil cu procesul de planificare din NATO

12.3.7. Doctrina naţională a informaţiilor pentru securitate Defineşte cadrul general al activităţii de informaţii pentru securitate şi se constituie într-un

ghid în procesul culegerii, prelucrării, analizei, interpretării şi utilizării informaţiilor care privesc securitatea României şi a aliaţilor săi.

Doctrina vizează:• Perceperea si întelegerea corecta a activitatii de informatii,;• Asigurarea suportului teoretic al politicilor, strategiilor si legislatiei privind activitatea de informatii, contrainformatii si de securitate;• Statuarea principiilor coordonarii efortului informativ national în vederea elaborarii produselor analitice si luarii deciziilor privind securitatea nationala;• Instituirea mecanismelor de evaluare si valorificare integrata a informatiilor pentru securitate;• Instituirea terminologiei unitare care sa asigure compatibilitatea structurilor de informatii nationale cu cele ale aliatilor;• Perfectionarea cadrului organizational-functional necesar concentrarii structurilor informative, potrivit domeniilor, problemelor si profilurilor specifice de activitate, asupra informatiilor cu relevanta în planul de securitatii;• Asigurarea, în domeniul securitatii si al activitatii serviciilor de informatii pentru securitate, a suprematiei legii, protejarea statului de drept si a respectului drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului;• Dezvoltarea si consolidarea participarii la cooperarea internationala si la schimbul de informatii privind amenintarile la adresa securitatii nationale si a aliatilor României.

Principiile activităţii de informaţii pentru securitate• legalitatea -;• caracterul planificat si sistematic;• ofensivitatea si mobilitatea;

217

• anticiparea si previzionarea; • obiectivitatea evaluarilor;• informarea exacta, corecta si oportuna a factorilor de decizie• independenta, neutralitatea si echidistanta politica ;• protectia surselor, metodelor si mijloacelor;• cooperarea, conlucrarea si colaborarea • Coordonarea eforturilor informative, schimbul de informatii si alte nevoi de cooperare se realizeaza prin protocoale, programe, proiecte ori operatiuni informative.

Cunoastere, anticipare, prevenire si contracarare• planificarea activitatii de informatii pentru securitatea nationala• culegerea de informatii pentru securitatea nationala• procesarea (producerea) informatiilor pentru securitatea nationala• comunicarea informatiilor pentru securitatea nationala• protectia informatiilor pentru securitatea nationala.

12.4. RĂZBOIUL COGNITIVManagementul educaţional pentru cultura de securitate şi reforma sistemului de intelligence

nu poate să nu ia în calcul specificul noilor ameninţări. Război cognitiv înseamnă folosirea capacităţilor de cunoaştere şi de prelucrare a informaţiei

în scop conflictual. În ceea ce priveşte ameninţările, războiul cognitiv, folosirea capacităţilor de cunoaştere şi

de prelucrare a informaţiei în scop conflictual, este un lucru mai complicat decât pare la prima vedere (ex. modul în care diverse culturi văd sărăcia şi bogăţia.

12.4.1. Competiţia pentru influenţarea opiniei publiceEste un adevărat razboi cognitiv, la care participă: -partidele şi alte organizaţii politice;-organizaţiile economice şi brandurile; -ONG şi societatea civilă;-grupurile de interese (legitime sau ilegitime); -statul naţional vs alte state - prin procesele care astăzi se numesc public diplomacy;-sindicatele şi grupurile profesionale; -structurile instituţionale ale statului prin procese de educaţie dar şi prin campanii de

marketing social;-structuri de organizare teritorială care concurează la crearea de identităţi (locale, regionale,

naţionale şi chiar transnaţionale). Acum competiţia economică nu se dă doar pe piaţa de tip economic:-apar acţiuni de destabilizare a opiniei publice în ceea ce priveşte sensul acţiunii colective;-presiuni neoliberale legate de reducerea rolului statului;-elitele politice se bat în strategii pe termen scurt, iar elitele intelectuale se bat pentru

resurse.Apare un fenomen important care poate produce ravagii şi chiar produce stagnarea sau

evoluţia în cerc a statului: revendicarea sensului sau monopolul sensului ca urmare a votului, altfel spus, cine câştigă alegerile are dreptate.

Astfel, din patru în patru ani, morişca electorală face să schimbam strategiile, tacticile, planurile de dezvoltare şi nu putem merge înainte prin acumulare.

218

12.4.2. Element de conflictualitate-dispariţia sensului comun asupra războiului.În societăţile noastre, numite tot mai des ca pluraliste, asistăm la dispariţia sensului comun

asupra razboiului. În Războiul Rece aveam războiul tuturor pentru apărarea patriei, dar acum în legătură cu

participarea militarilor romani în Irak şi Afganistan există o dezbatere publică, de multe ori cu accente contradictorii.

Este războiul nostru? se întreabă cetăţenii, oare cei care mor acolo nu sunt doar mercenari, de ce îi ingropăm cu onoruri militare?

Opinia publică încă nu a avut cum să înţeleagă faptul că, în noile condiţii geostrategice, securitatea este o afacere colectivă, că ţara nu se apără doar la graniţele fizice, geografice.

Legitimitatea politică a unor acţiuni militare nu este încă consensuală, atîta timp cât Războiul din Golf şi Operatiunile aeriene împotriva Yugoslaviei nu au avut mandat ONU.

Încă nici nu cred că suntem pregătiţi să facem o dezbatere publică legată de rolul armatei în cadrul lărgirii spectrului de riscuri majore: terorismul, riscuri ecologice, sanitare, sărăcia, criza de organizare a armatelor clasice (sfârşitul războiului de contact şi apariţia războiului la distanţă).

Se multiplică conflictele privind sensul între beligeranţi, între naţiunile occidentale care au intervenit în diferite ţări şi acestea, între organizaţiile internaţionale pentru justificarea rolului lor, în interiorul grupurilor şi comunităţilor se luptă lideri de opinie şi fracţiuni de publicuri.

12.4.3. Atacul prin surse deschisePercepţia asupra realităţii sociale este o construcţie generată de presiunea mediatică. Imaginea noastră despre foarte multe instituţii, procese, fenomene sociale este mediată, se

formează indirect, nu printr-un contact nemijlocit. Să luăm exemplul indicelui de percepţie a corupţiei care este un rezultat combinat al

bombardamentului mediatic şi percepţie directe, nemijlocite. Indicele de percepţie a corupţiei este folosit în general ca metodă de agresiune asupra societăţilor şi este amplificat prin surse deschise.

Atacul prin surse deschise este ameninţarea cea mai importantă în acest moment este un atac cognitiv care poate să cunoască diferite forme.

În reforma serviciilor secrete apare o importantă dilemă pentru statele moderne: -fie vom investi în capitalizare intelectuală, în diversitatea sistemelor cognitive mobilizabile

(greu de justificat aceste orientări bugetare); -fie investim în capacităţi de interceptare şi control al infrastructurilor cu riscul unor mari

eşecuri operaţionale. Dacă vom alege prima variantă atunci vom putea ca naţiune să gestionăm sisteme cognitive

diversificate, să facem, în cazul acestui tip de conflict, managementul unor scheme descentralizate şi diversificate(nu gândim ca în Războiul Rece, o schemă după care comportamentul şi reactia sunt previzibile după o schema culturală cunoscută). Astăzi indivizii folosesc mai multe sisteme de interpretare în funcţie de situaţii de interacţiune. Individul nu mai este sclavul unui fix informaţional, el îşi face propriul mozaic, mereu de studiat, de observat.

12.4.4. Lipsa unor instituţii de reflecţie şi a unor think tankuri Societatea noastră cred că este foarte slabă din acest punct de vedere pentru că nu are prea

multe mecanisme care sa ofere expertiză externă. Dacă luăm acum Legea uninominalului şi facem un experiment: sunt unul sau doi oameni care au lucrat la lege şi care ştiu care sunt consecinţele până la capăt, cum se alege un deputat, prin toate filtrele respective; nimeni nu a citit până la capăt această lege. Aşa se întâmplă cu majoritatea documentelor: cele mai vizibile şi cele mai importante pentru societate sunt cele pe care nu le cunoaşte nimeni. Şi din acest punct de vedere, câteodată, serviciile de informaţii au senzaţia că ştiu totul, că nu au nevoie de nimeni, că, dacă ştiu lucruri de budoar, să zicem social, cunosc şi tot ce se întâmplă în societatea românească, ca şi tendinţe, evoluţii dinamice de profunzime. Fără expertiză externă, eu mă îndoiesc că este aşa.

219

Avem nevoie de grupuri de reflecţie şi influenţă. Nu se pot dezvolta decât cu ajutorul unor bugete şi cu încurajarea instituţiilor statului. O reţea de think-tankuri nu se poate dezvolta fără vizibilitate mediatică, logistică, fară forţă editorială şi mai ales fără comenzi din administraţie, industrie şi chiar din partea guvernului. Un exemplu grăitor, ce nici nu mai merită analiză suplimentară: AlvinToffler, ştim cu toţii că a scris lucruri interesante, dar foarte puţini ştiu că a fost angajat sau este, a fost tot timpul angajat la Rand Corporation.

12.5. Managementul educaţional pentru informaţiile clasificate

12.5.1. Aspecte generale A apăra informaţia, a o împiedica să ajungă în mâna adversarului ori a răufăcătorului, a

asigura protecţia informaţiilor nu sunt activităţi noi. Se poate spune că păstrarea secretului profesional, a secretului militar cu atât mai mult, este o primă condiţie a succesului misiunii de îndeplinit.

Necesitatea securităţii informaţiilor este determinată de gradul de utilitate al acestora, având în vedere că ele oferă, de cele mai multe ori, atu-ul în jurul căruia se construiesc strategiile câştigătoare, combat cu succes strategiile competitorilor, controlează comportamentele altora (indivizi, grupuri sau organizaţii) şi reprezintă cea mai importantă sursă a puterii sociale.

Prin diseminarea fără control a informaţiilor pot fi afectate interesele şi imaginea statului (securitatea naţională), ale unei organizaţii (persoană juridică de drept public sau privat) ori ale unei persoane fizice.

12.5.2. Controversa media-informaţia clasificatăS-a sesizat frecvent că există între apărătorii de secrete prin profesie şi mass-media, o

controversă. Slujitorii mass-media caută forme de senzaţional, mai ales în zona informaţiilor cenuşii şi a

unor aspecte negative care, uneori, pot avea caracter confidenţial. De aceea, securitatea informaţiilor clasificate şi prevenirea scurgerii acestora în activitatea de

informare publică se află în atenţia autorităţilor publice şi militare din toate ţările lumii şi este considerată una din condiţiile asigurării securităţii naţionale.

Se veghează ca în mass-media să nu apară informaţii şi date clasificate privitoare la domenii care contribuie la realizarea strategiei naţionale de apărare a ţării, precum şi la măsurile care se preconizează să fie luate în timp de pace sau de război pentru contracararea unei agresiuni.

Controversa rezultă din viziuni diferite privind conceptul de presă liberă: - în cadrul sistemului de securitate a informaţiilor clasificate se acceptă că presa este liberă

şi datoare să informeze opinia publică, aceasta fiind unica raţiune a existenţei sale, dar fără să stânjenească securitatea naţională şi fără să afecteze imaginea ţării, a instituţiilor ori a persoanelor;

- poziţia presei este că opinia publică trebuie informată despre ce se află în structurile puterii, în cele ale securităţii naţionale, în armată, inclusiv pe timpul desfăşurării unor acţiuni militare sau de luptă împotriva terorismului, relatând atât lucrurile bune, cât şi pe cele rele, asumându-şi prerogativele de a discerne şi de a veghea la nepericlitarea securităţii naţionale, implicit a imaginii ţării.

Această controversă, generată de unii factori obiectivi (informaţii cenuşii, necunoaşterea întregului ansamblu al intereselor naţionale), cât şi subiectivi (orgoliile unor specialişti, dorinţa de a surprinde spectaculosul, de a apăra şi ce trebuie şi ce nu trebuie) se va menţine în permanenţă.

Dacă este păstrată în limite normale, dovedindu-se calm şi înţelegere reciprocă, controversa este benefică, constituind reacţia de reglare a sistemului. Dacă orgoliile sunt cele ce guvernează procesul, dacă apar conflicte interumane şi mai ales dacă emoţiile sunt cele ce dictează comportamentul, controversa se transformă în conflict, iar din desfăşurarea acestuia nu câştigă nici

220

organele care apără secretele, nici presa, nici opinia publică, ci numai adversarii securităţii naţionale şi ai apărării ţării, artizanii atacurilor la imagine.

Informaţia, cu atât mai mult cea clasificată, fiind un factor de putere, este firesc ca ea să fie protejată. Comunicarea, în aceste condiţii, trebuie să-şi propună să apere imaginea, iar când este afectată, să sugereze şi soluţii de refacere a acesteia. În materialele publicate nu trebuie să se folosească drept "condimente" informaţii clasificate pentru a fi receptate mai bine de auditoriu. România nu-şi poate permite, prin atacuri la imagine, diminuarea rolului ei în formare de furnizor de securitate atât în zona de responsabilitate a NATO, cât şi a Uniunii Europene.

12.5.3. Locul şi rolul Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat în

managementul educaţional pentru cultura de securitateOficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat (ORNISS) reprezintă

autoritatea naţională de securitate în domeniul protecţiei informaţiilor clasificate naţionale, NATO şi UE.

ORNISS a apărut în momentul trecerii într-o etapă superioară a politicii de securitate a României în procesul de aderare la NATO, la cererea expresă a Alianţei, şi funcţionează în conformitate cu prevederile stipulate în:

- Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate; - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 153/2002 privind organizarea şi funcţionarea

ORNISS aprobată prin Legea nr. 101/2003; - Hotărârea Guvernului nr. 353/2002 pentru aprobarea Normelor privind protecţia

informaţiilor clasificate ale Organizaţiei Atlanticului de Nord în România; - Hotărârea Guvernului nr.585/2002 pentru aprobarea Standardelor naţionale de protecţie a

informaţiilor clasificate în România. ORNISS are misiunea să asigure implementarea unitară a măsurilor de protecţie a

informaţiilor clasificate în România. ORNISS este:-o instituţie publică aflată în subordinea Guvernului;-în coordonarea directă a primului ministru; -condusă de un director general cu rang de secretar de stat; -acţionează în domeniul securităţii naţionale, cooperând cu serviciile de informaţii, fără a

desfăşura activităţi specifice acestora; -este organismul naţional de legătură cu Oficiul de Securitate NATO şi cu alte autorităţi de

securitate, din statele membre sau partenere ale Alianţei Nord-Atlantice şi ale UE.

12.5.4 Contribuţia ORNISS la promovarea culturii de securitate a NATO şi UE • exercită atribuţii de reglementare, autorizare, evidenţă şi control, pe baza legislaţiei

naţionale, a principiilor generale şi standardelor minime de securitate ale NATO şi ale Uniunii Europene;

• desfăşoară activitatea în domeniile: securitatea personalului, securitatea fizică, securitatea documentelor, securitatea industrială (inclusiv emiterea autorizaţiilor speciale pentru fotografierea, filmarea, cartografierea şi executarea unor lucrări de arte plastice în obiective sau locuri de importanţă deosebită pentru protecţia informaţiilor clasificate) şi securitatea informaţiilor pe suport electronic (INFOSEC);

• avizează acordurile internaţionale departamentale şi coordonează activităţile de negociere şi de semnare a tratatelor internaţionale referitoare la protecţia informaţiilor clasificate la nivel guvernamental;

• asigură cadrul general de pregătire a persoanelor care au acces la informaţii clasificate, precum şi informarea publicului, ca formă a educaţiei de securitate, parte a culturii de securitate a NATO şi a UE.

221

12.5.5. Domenii specifice pentru managementul educaţionalSecuritatea personalului reprezintă ansamblul măsurilor de protecţie legate de accesul

persoanelor la informaţii clasificate. Se asigură astfel, apărarea imaginii fiecăruia dintre noi. Dacă am primi acces la informaţii clasificate fără acoperire, ar fi afectată imaginea ORNISS şi a autorităţilor care, în baza legii, fac verificările de rigoare. Dacă accesul incorect ar afecta securitatea naţională, iar situaţia n-ar fi singulară, este evident că putem aprecia că imaginea ţării este afectată.

Obiectivele măsurilor de protecţie privind accesul persoanelor la informaţii clasificate urmăresc:

- să prevină accesul persoanelor neautorizate la informaţii clasificate; - să permită identificarea persoanelor care, prin acţiunile lor, pot afecta securitatea

informaţiilor clasificate; - să asigure accesul persoanelor la informaţii clasificate numai pe baza unui document

special de acces (denumit generic certificat de securitate) şi a respectării principiului „nevoia de a cunoaşte”.

Principiul „nevoia de a cunoaşte” se referă la necesitatea imperioasă ca o persoană să aibă acces numai la informaţiile clasificate exclusiv în scopul realizării atribuţiilor sale de serviciu, numai în momentul şi numai pe durata în care accesul este absolut necesar. Nici o persoană nu este îndreptăţită, doar prin rang, funcţie sau prin deţinerea unui certificat de securitate, să aibă acces la o anumită informaţie clasificată dacă acest lucru nu este absolut necesar pentru îndeplinirea sarcinilor de serviciu.

Aş vrea să fiu lămuritor cu un aspect care ţine de imagine şi am observat că nu este corect perceput. În presă, chiar în păreri ale unor persoane oficiale, se fac referiri la „certificatele ORNISS”. Este just că, certificatele de securitate sunt eliberate de ORNISS, dar cunoaşterea mecanismului acordării ori ridicării este important de ştiut.

Procedurile privind securitatea personalului urmăresc acordarea accesului la informaţii clasificate numai persoanelor care se dovedesc loiale, oneste şi demne de încredere. Certificatul de securitate, atestând aceste calităţi, se eliberează în urma unor verificări specifice de securitate, efectuate de autorităţile abilitate prin lege, şi reprezintă corolarul muncii acestora pentru gestionarea imaginii celor implicaţi.

Referitor la obiectul verificărilor se prevede că „…persoanele care vor avea acces la informaţii clasificate secrete de stat vor fi verificate, în prealabil, cu privire la onestitatea şi profesionalismul lor…”.

Autorităţile abilitate pentru efectuarea verificărilor de securitate pentru personalul propriu, precum şi pentru personalul altor autorităţi şi instituţii publice, agenţi economici etc. (stabilit, în condiţiile legii, în competenţa acestora), denumite prin lege autorităţi desemnate de securitate, sunt: Serviciul Român de Informaţii; Serviciul de Informaţii Externe; Ministerul Apărării, prin Direcţia Generală de Informaţii a Apărării; Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă; Serviciul de Protecţie şi Pază; Serviciul de Telecomunicaţii Speciale.

Legislaţia prevede că verificările de securitate se fac cu aprobarea ORNISS şi cu acordul persoanei pentru care se solicită accesul la informaţii clasificate. Aşadar, dacă ştiu că sunt probleme, nu-mi dau acordul pentru verificări, mi se protejează imaginea, dar nu mai pot lucra cu informaţii clasificate. Datele privind persoanele sunt clasificate şi, ca atare, nu fac obiectul comentariilor.

Conţinutul verificărilor este stabilit prin standardele naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate. Criteriile principale relevante în acordarea avizului de securitate au în vedere aspectele ce pot genera riscuri de securitate. În urma verificărilor, autoritatea abilitată eliberează un aviz de securitate.

222

ORNISS, pe baza analizei concluziilor prezentate în avizul de securitate, decide cu privire la eliberarea certificatului de securitate.

O procedură de reverificare se impune ori de câte ori este necesar să se garanteze menţinerea condiţiilor în baza cărora s-a eliberat certificatul de securitate pentru acces la informaţii clasificate.

Reverificarea este obligatorie de fiecare dată când apar indicii că menţinerea certificatului nu mai este compatibilă cu interesele de securitate.

Neacordarea certificatului de securitate sau retragerea motivată a acestuia determină interdicţia de acces la informaţii clasificate.

Securitatea fizică reprezintă un domeniu expresiv, greu de eludat, privind promovarea imaginii. Ansamblul măsurilor de protecţie aplicate în spaţiile în care sunt gestionate informaţii clasificate ce trebuie protejate împotriva accesului neautorizat, deteriorării, distrugerii, pierderii sau compromiterii, se află, de regulă, la vedere.

Măsurile de securitate fizică, aplicate în cadrul programelor de protecţie fizică, urmăresc:- să prevină pătrunderea neautorizată a persoanelor în spaţiile protejate; - să prevină, să descopere şi să împiedice acţiunile ostile, de natură să afecteze securitatea

informaţiilor clasificate; - să asigure condiţii ca persoanele autorizate să intre în contact numai cu acele informaţii la

care au dreptul pe baza certificatului de securitate şi a principiului „nevoia de a cunoaşte” Programele vizând securitatea fizică cuprind măsurile active şi pasive de protecţie a

informaţiilor clasificate, care se referă la: - stabilirea şi delimitarea zonelor speciale de securitate; - reglementarea şi controlul accesului în zonele de securitate; - paza şi supravegherea zonelor de securitate.

Securitatea documentelor reprezintă aplicarea măsurilor şi procedurilor de protecţie pentru prevenirea sau detectarea acţiunilor ce pot conduce la pierderea sau compromiterea informaţiilor clasificate, precum şi pentru recuperarea informaţiilor care au făcut obiectul unor asemenea acţiuni.

Domeniul „securitatea documentelor” stabileşte măsurile ce trebuie aplicate de către toţi cei ce utilizează informaţii clasificate, pe întreaga durată a ciclului de viaţă al acestora, corespunzător cu nivelul lor de clasificare, cu privire la aspectele presupuse de gestionarea informaţiilor clasificate.

Securitatea industrială se referă la ansamblul măsurilor de protecţie a informaţiilor clasificate vehiculate în domeniul industrial, în legătură cu licitarea, negocierea şi derularea unor contracte clasificate.

Asigurarea unei calităţi superioare a managementului informaţiilor clasificate din domeniul industrial nu este doar un accesoriu obligatoriu, ci constituie o problemă de imagine naţională, una din căile de acces în clubul select al naţiunilor industrializate.

Reprezintă un contract clasificat, orice contract, încheiat în condiţii legale, în cadrul căruia se cuprind şi se vehiculează informaţii clasificate.

Participarea la negocieri în vederea încheierii unui contract clasificat este permisă în baza unei autorizaţii de securitate industrială, eliberată în urma unor verificări specifice, care confirmă aplicarea măsurilor minime de securitate prevăzute în standarde.

Derularea unui contract clasificat de către un agent economic se realizează în baza unui certificat de securitate industrială, eliberat în urma verificărilor specifice, care confirmă aplicarea măsurilor minime de securitate prevăzute în standarde. Să ne imaginăm ce ar însemna să primească certificat pentru un contract NATO o firmă de apartament, fără bonitate, în imposibilitate să se achite de minime obligaţii. Imaginea României, a Guvernului, a ORNISS şi a autorităţii care a făcut verificarea ar fi compromisă.

223

Verificările de securitate urmăresc ca: - angajaţii, managerii sau proprietarii să deţină certificat de securitate corespunzător

nivelului de clasificare al informaţiilor la care vor avea acces; - spaţiile în care se vor gestiona informaţii clasificate să fie protejate corespunzător

standardelor specifice; - obiectivul industrial să fie stabil din punct de vedere economic, să nu fie implicat în litigii

care îi pot afecta stabilitatea economică, să-şi plătească obligaţiile financiare şi să nu prezinte riscuri de securitate.

INFOSEC reprezintă totalitatea măsurilor de securitate destinate protecţiei informaţiei procesate, stocate ori transmise prin sisteme informatice şi de comunicaţii sau alte sisteme electronice, împotriva pierderii confidenţialităţii, integrităţii, disponibilităţii, autenticităţii şi non-repudierii în mod accidental sau intenţionat, precum şi destinate prevenirii pierderii integrităţii ori disponibilităţii sistemelor, a serviciilor şi resurselor acestora.

Domeniile de activitate specifice activităţii INFOSEC sunt: COMSEC (securitatea comunicaţiilor), COMPUSEC (securitatea calculatoarelor), CRIPTO (securitatea criptografică) şi TEMPEST (protecţia împotriva radiaţiilor ce pot compromite informaţia clasificată).

Negocierea acordurilor internaţionale ORNISS coordonează, la dispoziţia primului-ministru, activităţile de negociere şi

încheiere a acordurilor internaţionale de protecţie a informaţiilor clasificate cu statele membre ale NATO şi UE, precum şi cu alte state, avizează acordurile privind protecţia informaţiilor clasificate din domeniul apărării, iniţiază sau avizează actele normative cuprinzând prevederi în materie.

Au fost semnate deja mai multe acorduri, se află în procedura de semnare cateva acorduri bilaterale pentru protecţia reciprocă a informaţiilor clasificate, sunt în curs de negociere acorduri de securitate cu state importante şi cu altele au fost întreprinse acţiuni pentru demararea negocierilor.

Activitatea de relaţii internaţionale constituie o componentă importantă a activităţii desfăşurate de ORNISS. Aceasta implică participarea la acţiuni organizate de NATO şi UE, în scopul dezbaterii şi clarificării unor aspecte de securitate relevante pentru perfecţionarea sistemului naţional de protecţie a informaţiilor clasificate.

ORNISS asigură participarea specialiştilor săi în cadrul comitetelor, comisiilor şi grupurilor de lucru organizate de Alianţă şi de UE pe problematica securităţii informaţiilor clasificate, cu o prestaţie respectabilă şi o contribuţie esenţială la imaginea ţării.

Cooperarea inter-instituţională În exercitarea atribuţiilor ce i-au fost conferite prin lege, ORNISS colaborează cu

instituţiile cu responsabilităţi în domeniul protecţiei informaţiilor clasificate. Astfel, procesul de evaluare şi verificare în vederea autorizării accesului la informaţii

clasificate este coordonat de către ORNISS, ca autoritate naţională de securitate şi este realizat împreună cu autorităţile desemnate de securitate. De asemenea, unele sarcini specifice din domeniile de competenţă ale ORNISS sunt realizate în colaborare cu alte instituţii publice, în funcţie de profilul activităţii acestora, cum ar fi: Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Economiei şi Comerţului, Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiilor.

În vederea creării cadrului legal în materie, ORNISS a încheiat protocoale speciale cu autorităţile desemnate de securitate, care reglementează condiţiile de cooperare pe domeniile specifice fiecărei activităţi.

Implementarea consecventă a reformei în domeniu, precum şi stabilitatea şi credibilitatea instituţiei, profesionalismul şi experienţa personalului, acumulate în decursul activităţii desfăşurate, au contribuit la transformarea ORNISS într-un garant al eficienţei sistemului de protecţie a informaţiilor NATO şi naţionale clasificate, precum şi într-un partener al structurilor comunitare specializate în protecţia informaţiilor U.E. clasificate.

224

Continuarea reformei vizând: -încheierea acordurilor de securitate cu fiecare din statele membre NATO; -perfecţionarea cadrului pentru protecţia informaţiilor UE clasificate;-extinderea Sistemului Naţional de Registre şi adaptarea acestuia la exigenţele protejării,

în perspectivă, a informaţiilor UE; -dezvoltarea cooperării cu autorităţile desemnate de securitate; -consolidarea cooperării cu autorităţile naţionale de securitate din ţările membre NATO şi

UE. Ca o recunoaştere a profesionalismului şi seriozităţii cu care este abordată problema

promovării imaginii tuturor structurilor implicate, inclusiv a ţării, nici unul din certificatele de securitate emise până în prezent de către ORNISS pentru acces la informaţiile NATO sau UE clasificate nu a fost invalidat de Oficiul de Securitate al NATO (NOS) ori de Oficiul de Securitate al Consiliului UE.

Acreditarea de către ORNISS a sistemelor informatice şi de comunicaţii prin intermediul cărora sunt transmise informaţii ale Alianţei Nord – Atlantice şi ale Uniunii Europene. Faptul este deosebit de relevant ţinând cont de participarea României la operaţiuni de menţinere a păcii iniţiate de NATO, precum şi la acţiuni similare desfăşurate sub egida Uniunii Europene.

Sub aspectul perfecţionării instrumentarului internaţional, ORNISS participă la negocierea şi încheierea de acorduri bilaterale şi internaţionale privind protecţia informaţiilor clasificate, absolut indispensabile pentru realizarea schimbului de informaţii în cadrul activităţilor de cooperare la care va participa România.

Întrucât securitatea nu este un domeniul abstract, ci se realizează pentru oameni împreună cu oamenii, ORNISS îşi gestionează propria imagine printr-o contribuţie substanţială la realizarea educaţiei de securitate, prin organizarea de stagii de pregătire, seminarii şi mese rotunde pe teme specifice pentru personalul din instituţiile publice care deţin şi gestionează informaţii clasificate. Oficiul contribuie determinant la realizarea unei imagini favorabile României, prin realizarea unei culturi de securitate la nivelul societăţii, în primul rând al structurilor care utilizează informaţii clasificate, ca parte a culturii de securitate a Alianţei şi a Uniunii Europene.

În concluzie, se poate aprecia că România dispune în prezent de un sistem de protecţie a informaţiilor clasificate modern, deplin operaţional, obiectiv, eficace şi credibil, dezvoltat în jurul ORNISS, ca autoritate naţională de securitate, edificat pe baza standardelor Alianţei Nord-atlantice, îndeplinind integral cerinţele de securitate ale acesteia şi standardele de securitate ale Uniunii Europene. În acest mod, ORNISS contribuie în mod esenţial la consolidarea rolului prefigurat pentru România, de furnizor de securitate şi de imagine pozitivă.

12.6. Barometre de percepţie a riscului de securitate

Barometrele de percepţie a riscului şi rezultatele lor sunt un bun diagnostic pentru o serie de elemente ale culturii noastre de securitate.

Cultura noastră de securitate este grevată de o serie de efecte perverse ale neinformării şi tranziţiei haotice.

Percepţia riscurilor în societate este influenţată de o serie de elemente de nesiguranţă socială care fac să pălească sistemul riscurilor majore, un fel de definire hiperpersonalizată a situaţiei. În România, dintre următoarele probleme, care sunt primele 3 care vă preocupă cel mai mult?

225

33%

21%

18%

5%

6%

1%

4%

1%

1%

7%

1%

1%

8%

13%

20%

8%

14%

3%

9%

6%

5%

1%

6%

3%

1%

1%

4%

8%

9%

4%

11%

4%

8%

7%

14%

4%

13%

9%

2%

1%

2%

Somajul

Mizeria si excluziunea sociala

Nesiguranta

Terorismul

Degradarea mediului …

SIDA

Schimbarile climatice

Consecintele globalizarii

Toxicomaniile (alcoolism, …

Riscurile nucleare

Accidentele rutiere

Riscurile alimentare

Riscurile chimice

Nu stiu

Nu raspund

Această percepţie influenţează încrederea în instituţiile principale ale statului român. Fără a vorbi despre instituţiile politice, încrederea generală în statul român şi capacitatea sa

de acţiune în asigurarea securităţii individuale sau colective este pusă puternic sub semnul întrebării.

Aproape 60% din cetăţenii români nu au încredere în principalele politici publice pe care le desfăşoară autorităţile deşi, în unele domenii, în ultimii ani, statul român desfăşoară o activitate remarcabilă, compatibilă european.

226

Nu ne mirăm atunci că, în cazul unor subiecte care devin scandaluri de media, inerţia unei percepţii negative se păstrează.

Dacă ne uităm la uniformitatea percepţiei, la faptul că practic cetăţenii aplică aceeaşi intensitate a atitudinii la subiecte diferite ca substanţă sau ca proximitate faţă de spaţiul lor, ne dăm seama că, în fond, percepţia riscurilor, este puternic marcată de un fond perceptiv negativ al culturii de securitate şi de inconsistenţele sistemului de reprezentare socială a instituţiilor publice.

Aveţi încredere în autorităţile române în ceea ce priveşte acţiunile lor de protecţie cetăţenilor în următoarele domenii:

227

-55%

-55%

-57%

-59%

-48%

-53%

-58%

-52%

-57%

-58%

-56%

-49%

-55%

35%

31%

30%

35%

31%

38%

31%

29%

38%

33%

36%

41%

27%

f umatul în rândul tinerilor

drogurile

poluarea atmosf erica

alcoolismul

SIDA

obezitatea în rândul tinerilor

poluarea lacurilor, râurilor si a marilor

accidentele rutiere

pesticidele

deseurile chimice

deseurile radioactiv e

terorismul

incendiile f orestiere

Nu Da

Pornind de la evaluarea negativă neinfluenţată de o incidentă, să-i spunem statistică a riscurilor, populaţia estimează că i se ascunde adevărul în legătură cu gestionarea riscurilor majore. Aici însă perceptia pare mai realist influenţată de periculozitatea percepută.

Totuşi, o serie de domenii cum sunt poluarea, accidentele industriale, deşeurile nucleare sunt percepute ca fiind zone în care autorităţile nu spun adevărul cetăţenilor cu o intensitate destul de mare.

Pentru fiecare din domeniile următoare, estimaţi că se spune adevărul privind riscurile pe care le prezintă pentru populaţie?

228

-53%

-60%

-55%

-50%

-52%

-54%

-57%

-57%

-52%

-55%

-53%

-53%

-49%

29%

30%

33%

31%

27%

28%

33%

33%

33%

36%

31%

33%

34%

instalatiile chimice

inundatiile

maladiile profesionale

centralele nucleare

transportul materialelorpericuloase

accidentele domestice

organismele modificaregenetic

incineratoarele dedeseuri menajere

antenele de retea pentrutelefoanele mobile

produsele alimentare

gripa aviara

accidentele de avion

radiografiile medicale

Nu Da

Suspiciunea publică privind ascunderea adevărului se întinde şi asupra unor domenii sociale cum ar fi maladiile profesionale, organisme modificate genetic, incinerarea deşeurilor menajere sau transportul materialelor periculoase.

Pentru fiecare din domeniile următoare, estimaţi că se spune adevărul privind riscurile pe care le prezintă pentru populaţie?

229

-30%

-34%

-37%

-31%

-34%

-35%

-45%

-35%

-47%

-51%

-50%

-43%

-42%

57%

52%

57%

52%

44%

54%

38%

34%

42%

45%

60%

56%

34%

fumatul în rândul tinerilor

drogurile

poluarea atmosferica

alcoolismul

SIDA

obezitatea în rândultinerilor

poluarea lacurilor, râurilorsi a marilor

accidentele rutiere

pesticidele

deseurile chimice

deseurile radioactive

terorismul

incendiile forestiere

Nu Da

Aţi accepta să locuiţi în apropierea:

230

-45%

-42%

-50%

-47%

-46%

-44%

-50%

-49%

-43%

-41%

-43%

-39%

-42%

46%

34%

37%

41%

34%

34%

43%

45%

45%

43%

40%

37%

46%

instalatiile chimice

inundatiile

maladiile prof esionale

centralele nucleare

transportul materialelor periculoase

accidentele domestice

organismele modif icare genetic

incineratoarele de deseuri menajere

antenele de retea pentru telef oanele

mobile

produsele alimentare

gripa av iara

accidentele de av ion

radiograf iile medicale

Nu Da

-65%

-74%

-82%

-81%

-86%

-86%

-73%

-86%

-83%

-87%

-87%

-87%

18%

8%

8%

3%

17%

3%

6%

2%

2%

25%

4%

3%

unei antene de reteapentru telefoane

mobile

unor linii de înaltatensiune

unui centru decercetari nucleare

unei centralenucleare

unei zone seismice

unui incinerator dedeseuri menajere

unui aeroport

unei zone predispusela inundatii

unei instalatii chimiceimportante

unei zone dedescarcare a

deseurilor menajere

unei zone dedepozitare a

deseurilor radioactive

unei zone dedepozitare a

deseurilor chimice

Nu Da

Sondaj International Brand Consultants (IBC), noiembrie 2008, esantion nationa

Avem în acest moment în România o cultură de securitate imprecisă şi ambiguă, structurată de goluri de informatii, spaime nejustificate sau apatie acţională.

231

Dintre diferitele activităţi industriale sau tehnologice enumerate mai jos, care sunt acelea care, în opinia dumneavoastră, riscă să producă un accident grav sau o catastrofă în România?

232

-50%

-52%

-70%

-66%

-70%

-75%

-75%

-80%

-82%

-90%

-91%

-93%

-97%

48%

30%

34%

25%

25%

20%

18%

9%

7%

3%

50%

30%

10%

centrala nucleara

depozitele de deseurinucleare

instalatiile chimice

transportul materialelorpericuloase

rafinariile de petrol

distributia de gazenaturale

laboratoarele decercetare biologica

fabricile si depozitele defocuri de artificii

barajele

transportul rutier

transportul aerian

instalatiile militare

transportul pe sine

Nu pot produce un accident grav Pot produce un accident grav

CAPITOLUL XIII

REPERE PENTRU CULTURA DE SECURITATEA

13.1. Aspecte ale acquis-ului comunitar privind securitatea şi apărarea comuna

S ecuritatea naţională : este un drept imprescriptibil care derivă din suveranitatea deplină a poporului, se fundamentează în ordinea constituţională şi se înfăptuieşte în contextul securităţii regionale, euro-atlantice şi globale şi reprezintă condiţia fundamentală a existenţei naţiunii şi statului care are ca domeniu de referinţă valorile, interesele şi necesităţile naţionale.

Într-o nouă abordare, securitatea naţională a devenit un concept menit să definească, să apere şi să promoveze valorile, interesele, necesităţile de securitate ale naţiunilor, comunităţilor sociale, statelor naţionale şi cetăţenilor acestora printr-un proces socio-politic complex întreţinut prin demersuri de natură politică, economică, socială, informaţională, juridică, ecologică, socială, militară, care are drept finalitate starea de securitate fundamentată pe ordinea de drept.

A părarea naţională : este misiunea armatei de apărare a suveranităţii, independenţei, integrităţii statului şi unităţii teritoriale; protejarea intereselor naţiunii organizate în stat, de pericolele externe prin pregătirea şi organizarea luptei armate comune a membrilor comunităţii împotriva unui agresor care utilizează forţa armată în urmărirea intereselor sale expansioniste. În lipsa unei autorităţi superioare comunităţilor care recurg la forţă, între acestea intervine starea de război .

Apărarea comună înseamnă constituirea (cu aportul şi prin voinţa tuturor statelor participante) a instrumentelor – instituţii, resurse umane, materiale, financiare şi informaţionale, acte normative juridice – destinate să le protejeze interesele fundamantale, să le apere teritoriul, independenţa şi suveranitatea.

Specific apărării comune este şi faptul că structura militară constituită în acest scop se află sub comanda organelor uniunii şi nu a fiecărui stat membru.

Structura destinată apărării comune este permanentă, ea fiind gata oricând să-şi exercite rolul pentru care a fost creată.

Uniunea Europeană vrea să-şi constituie o structură militară proprie pe care să o întrebuinţeze atunci când este necesar să se implice consistent şi sistematic în activităţi cum ar fi:

- apărarea teritoriului său;- apărarea independenţei şi a intereselor sale fundamentale;- gestionarea unor crize din zonele sale de interes strategic;- soluţionarea unor conflicte de pe continentul european şi din alte regiuni ale lumii.

Concept şi caracteristici :Apărarea comună, prin conţinut, sarcini, modalităţi de soluţionare a problemelor ivite

datorită provocărilor mediului de securitate intern şi internaţional, se substituie apărării naţionale al cărei rol, în timp, îl preia integral.

Acest concept derivă din voinţa şi acordul statelor ce doresc să organizeze în comun sistemul securităţii şi apărării intereselor naţionale fundamentale.

În timp, uniunea statelor care îşi construiesc structuri destinate apărării comune vor dobândi tot mai mult caracteristicile definitorii ale unei naţiuni şi se vor comporta ca atare atât pe plan intern, cât şi internaţional.

Obligaţiile statelor :- întărirea acţiunilor de prevenire şi control pentru limitarea şi stoparea criminalităţii;

233

- combaterea eficace a terorismului, corupţiei şi crimei organizate transfrontaliere, inclusiv prin diverse forme de cooperare regională;

- securizarea frontierelor de stat concomitent cu modernizarea procedurilor de control la frontieră;

- dezvoltarea cooperării militare bi- şi multilaterale;transformarea şi modernizarea armatelor, îndeosebi modernizarea structurală a forţelor şi a sistemelor;

- statele membre sunt obligate să acorde ajutor şi asistenţă prin toate mijloacele de care dispun în cazul în care unul dintre statele membre ar face obiectul unei agresiuni armate pe teritoriul său;

- operaţionalizarea forţelor destinate participării la misiuni ale U.E. în cadrul politicii europene de securitate şi apărare, precum şi ale NATO, ONU.

Participarea statelor la apărarea comună : Statele participante realizează apărarea comună prin constituirea, cu aportul şi efortul

susţinut al ţărilor implicate, a unor forţe armate comune permanente, aflate sub comanda unei conduceri supranaţionale, cu misiunea de a le apăra şi promova interesele la fel cum ar face-o o armată naţională.

Apărarea comună reprezintă angajamentul tuturor statelor de a se apăra reciproc de o agresiune exterioară.

Organizaţia de apărare comună are ca principal scop apărarea tuturor membrilor de orice acţiune externă.

Statele participante îşi păstrează capacitatea de decizie autonomă, lansarea şi coordonarea unor operaţiuni militare sub autoritatea UE, ca răspuns la situaţii de criză, angajarea resurselor de către statele membre la astfel de operaţiuni bazându-se pe decizii suverane.          

Raporturile dintre UE şi NATO, în domeniul securităţii şi apărării colective, se completează reciproc.

O Uniune Europeană capabilă să acţioneze pe scena internaţională, inclusiv prin mijloace militare, nu face astfel concurenţă Alianţei Nord-Atlantice, ci, dimpotrivă, întăreşte credibilitatea şi eficacitatea contribuţiei europenilor la această organizaţie.

234