RĂSPUNDEREA JURIDICĂ ÎN DREPTUL MEDIULUI

8.1. Răspunderea civilă în dreptul mediului

8.2. Răspunderea contravenţională în dreptul mediului

8.3. Răspunderea penală în dreptul mediului

8.4. Garda Naţională de Mediu

Aşa cum s-a arătat în cursul 2, noţiunea de răspundere juridică în sens larg:

• este proprie tuturor ramurilor de drept şi

• exprimă instituţionalizarea unui regim juridic prin care se urmăreşte ca

provocatorul unui prejudiciu adus unei părţi vătămate să fie sancţionat şi

obligat să repare prejudiciul pe care l-a cauzat.

În dreptul mediului, instituirea răspunderii juridice presupune definirea noţiunii de

prejudiciu (sau daună sau pagubă) adus mediului. Definiţia acceptată în sens larg

pentru dauna ecologică este: acea vătămare care aduce atingere

ansamblului elementelor unui sistem şi care datorită caracterului său indirect şi

difuz nu permite constituirea unui drept la reparaţie.

Problema centrală care apare în acest sens este de a stabili cine este

victima daunei:

• omul sau

• mediul său.

În funcţie de răspunsul dat, se conturează concepţia asupra naturii

daunei ecologice. Aceasta presupune stabilirea prealabilă a

statutului juridic al elementelor naturale sau antropice care constituie

mediul, pentru a stabili dacă sunt bunuri protejate din punct de vedere

juridic.

În accepţiunea modernă a dreptului mediului se recunoaşte fiecărui individ un

drept subiectiv la mediu, care permite o protecţie funcţională a componentelor

acestuia. Ca urmare, orice poluare constă într-o violare a acestui drept şi

constituie o culpă. În acest sens este importantă noţiunea de daună ecologică

în sens restrâns, respectiv prejudiciul cauzat mediului independent de

leziunea directă a unui interes uman.

A doua categorie importantă o constituie pagubele suferite atât de mediu cât şi

de om.

Scopul instituirii răspunderii juridice în dreptul mediului este de a

instituţionaliza un regim juridic, prin care provocatorul unei pagube asupra

mediului sau “poluatorul” să fie sancţionat şi obligat să plătească pentru

remedierea pagubei pe care a produs-o.

Reglementările din domeniul mediului

sunt constituite de ansamblul de norme şi proceduri care au ca scop

legiferarea protecţiei mediului.

Eşecul conformării cu normele şi procedurile în vigoare poate conduce doar la

sancţiuni de ordin administrativ sau juridic.

În schimb, răspunderea juridică în dreptul mediului introduce suplimentar faţă de

reglementările în vigoare în domeniu şi obligativitatea ca potenţialul poluator să

plătească pentru remedierea (până la o stare satisfăcătoare) sau compensarea

pagubei provocate mediului.

Introducerea regimului de răspundere juridică în domeniul mediului prezintă o

serie de dificultăţi, legate în special de faptul că nu toate formele de pagube pot fi

remediate prin aplicarea răspunderii juridice în dreptul mediului. Suplimentar

trebuie îndeplinite următoarele condiţii:

să existe unul sau mai mulţi poluatori identificabili;

paguba să fie concretă şi cuantificabilă;

să se poată stabili o legătură de cauzalitate între pagubă şi

poluatorul/poluatorii identificaţi.

Exemple:

a) de aplicare eficace, când paguba este provocată de:

accidente industriale;

o poluare graduală, cauzată de introducerea în mediu a unor substanţe

sau deşeuri periculoase provenite din surse identificabile.

b) în care aplicarea este dificilă, de tipul unei poluări extinse şi difuze, caz în

care este imposibilă stabilirea unei legături între efectele negative generate

asupra mediului şi anumiţi agenţi poluatori individuali:

modificările climatice provocate de emisiile de CO2 şi celelalte gaze cu

efect de seră;

declinul zonelor împădurite, cauzat de ploile acide;

poluarea aerului provocată de trafic.

În România, reglementarea răspunderii juridice pentru nerespectarea

normelor de drept al mediului este realizată prin intermediul Legii protecţiei

mediului nr.137/1995, completată cu reglementările sectoriale. Categoriile de

răspundere aplicabile sunt Stipulate in Art. 82,

completată cu reglementările sectoriale, speciale, în care sunt prevăzute acţiunile

sau inacţiunile care atrag una sau mai multe dintre formele răspunderii juridice.

Legea PROTECȚIEI MEDIULUI nr. 137/1995, CAPITOLUL

V, Sancțiuni

Încălcarea prevederilor prezentei legi atrage răspunderea civilă,

contravenţională sau penală după caz.

8.1. Răspunderea civilă în dreptul mediului

În cadrul răspunderii civile delictuale în dreptul mediului se sancţionează:

• o conduită reprobabilă, antisocială, a subiectelor de drept (persoane fizice sau juridice) care prin faptele lor ilicite (comisive sau omisive) produc pagube:

- factorilor de mediu sau

- mediului în ansamblul său.

În România noua Constituţie consacră expres îndatorirea tuturor persoanelor fizice sau juridice de a proteja şi a ameliora mediul înconjurător:

CONSTITUŢIE, Titlul II, Cap. 2, Drepturile şi libertăţile

fundamentale , Art. 35 (Dreptul la mediu sănătos)

3) Persoanele fizice sau juridice au îndatorirea de a proteja şi ameliora mediul înconjurător.

Tot Constituţia creează cadrul juridic general pentru ocrotirea prin mijloace de

drept a victimelor acţiunilor care produc prejudicii mediului:

CONSTITUŢIE, Titlul IV, Economia şi finanţele publice Art. 135

(Economia)

2) Statul trebuie să asigure:

e) refacerea şi ocrotirea mediului înconjurător, precum şi menţinerea

echilibrului ecologic.

Termenul de “refacere a mediului înconjurător” utilizat în textul

constituţional se poate interpreta în sensul:

• contribuţiei statului la remedierea sectoarelor degradate ecologic,

• intervenţiei instituţiilor civile în soluţionarea delictelor civile prin

care s-au cauzat prejudicii mediului înconjurător.

Constituţia consacră şi obligaţia specifică impusă proprietarilor pentru

protecţia mediului:

În lipsa unei reglementări speciale, se face apel la principiile clasice ale

răspunderii civile (pentru situaţiile în care se produc prejudicii ca urmare a

nerespectării dispoziţiilor legale referitoare la conservarea, protecţia şi

dezvoltarea mediului), după cum urmează:

• norme referitoare la raporturile de vecinătate (esenţa normelor priveşte

concilierea intereselor agentului poluator cu cele ale victimei poluării,

stabilindu-se atât limitele admisibile ale poluării, cât şi obligaţia ca daunele

să fie suportate de cel ce poluează);

• norme care reglementează răspunderea civilă reparatorie.

CONSTITUŢIE TITLUL II, Cap. 2, Drepturile şi libertăţile fundamentale,

Art. 44 (Dreptul de proprietate privată)

6) Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind

protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la

respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin

proprietarului.

Cine este răspunzător? (subiectele răspunderii). Prin definiţie, mediul natural nu este subiectul victimă care să reclame

reparaţia, ci o valoare fundamentală care este ocrotită prin lege, pe plan

intern şi internaţional.

În cadrul dreptului intern, subiectul poate fi:

• statul;

• o unitate administrativ teritorială sau

• o persoană fizică sau juridică, publică sau privată căreia i s-a produs un

prejudiciu printr-o faptă ilicită, ca urmare a nerespectării normelor

de protecţia mediului.

În cadrul dreptului internaţional subiectul îndreptăţit de reparaţie este în

principiu titularul mediului, respectiv statul.

Cum se poate angaja răspunderea civilă delictuală în

dreptul mediului? (elementele constitutive ale atragerii răspunderii civile)

Pentru angajarea răspunderii civile trebuie să fie întrunite în mod cumulativ

următoarele condiţii:

să se fi săvârşit o faptă cu caracter ilicit;

să existe un prejudiciu;

să existe un raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu;

să existe culpa autorului faptei ilicite;

la momentul săvârşirii faptei, autorul să fi avut capacitatea delictuală.

Aceste condiţii sunt necesare în oricare din cazurile de:

răspundere pentru fapta proprie;

răspundere pentru fapta altuia;

prejudicii cauzate de lucruri sau animale.

În dreptul mediului faptele generatoare de răspundere includ:

• conduite ilicite prin care se produc pagube mediului – fapte care

atrag răspunderea subiectivă (pe temeiul culpei);

• activităţi curente, normale, licite, dar care pot constitui uneori cauze

ale vătămărilor produse mediului - fapte care atrag răspunderea

obiectivă (pe temeiul riscului), în afara oricărei culpe.

În dreptul mediului prejudiciul cuprinde:

• pagubele suferite de mediul natural prin poluare;

• pagubele suportate de om sau de bunuri.

Prejudiciul trebuie evaluat, prin estimarea cheltuielilor necesare pentru

refacere. În legătură cu raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu,

trebuie să se ţină seama de împrejurarea că orice faptă se desfăşoară într-o

infinită serie de relaţii cu alte fapte ori cu o serie de factori exteriori.

Formele răspunderii civile delictuale, particularitate în domeniul

dreptului mediului înconjurător:

• Răspunderea subiectivă pentru pagubele produse mediului se aplică rar,

reclamantul (victima) trebuind să dovedească că i s-a cauzat un prejudiciu real,

direct şi personal, precum şi culpa autorului faptei, cuantumul prejudiciului şi

raportul de cauzalitate între faptă şi prejudiciu. Proba culpei este greu de făcut

în cazul prejudiciilor cauzate prin poluare (datorită naturii diverse a poluanţilor).

Elementul subiectiv al răspunderii civile este culpa. Caracterul ilicit şi cel

culpabil al faptei cauzatoare de prejudicii sunt condiţii distincte fără de care nu

există răspundere civilă. Pentru ca fapta ilicită să devină culpabilă trebuie să

se fi produs un anumit ecou pe plan psihologic (în aspectul intelectiv şi mai

ales volitiv), adică să capete un contur subiectiv.

• Răspunderea obiectivă se aplică în cazul reglementării generale a

răspunderii pentru prejudiciile cauzate mediului înconjurător. Răspunderea

obiectivă este fundamentată pe ideea de risc în sensul că activitatea care

crează pentru altul un risc, independent de culpă, face pe autorul său

responsabil pentru prejudiciul pe care îl poate cauza.

LEGEA PROTECŢIEI MEDIULUI, Cap. IV Atribuţii şi răspunderi

Art. 81

Răspunderea pentru prejudiciu are caracter obiectiv, independent

de culpă.

În cazul pluralităţii autorilor, răspunderea este solidară.

În cazul activităţilor generatoare de risc major, asigurarea

pentru daune este obligatorie.

O.G. nr. 2/2001, Art. 1

Legea contravenţională apără valorile sociale, care nu sunt ocrotite prin legea

penală. Constituie contravenţie fapta săvârşită cu vinovăţie, stabilită şi sancţionată

prin lege,ordonanţă, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a

consiliului local al comunei, oraşului, municipiului sau al sectorului Municipiului

Bucureşti, a consiliului judeţean ori a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

8.2. Răspunderea contravenţională în dreptul mediului

Răspunderea contravenţională are un rol economic şi se instituie ca un

instrument utilizat pentru prevenirea poluării.

În România, regimul juridic al contravenţiilor este stabilit prin O. G. nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravenţiilor , aprobată cu modificări prin Legea

180/2002, actualizată în 2014.

Reglementarea cadru privind regimul juridic al contravenţiilor prevede două mari

categorii de sancţiuni contravenţionale:

• principale: avertismentul, amenda contravenţională, obligarea

contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii şi închisoarea

contravenţională (dacă nu există consimţământul contravenientului pentru aplicarea

sancţiunii anterioare)

• complementare: confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din

contravenţii, suspendarea sau anularea, după caz, a avizului, acordului sau

autorizaţiei de exercitare a unei activităţi (cu referire la mediu este vorba de acordul

sau autorizaţia de mediu), închiderea unităţii, blocarea contului bancar,

suspendarea activităţii agentului economic, retragerea licenţei sau a avizului pentru

anumite operaţiuni ori pentru activităţi de comerţ exterior, temporar sau definitiv,

desfiinţarea lucrărilor şi aducerea terenului la starea iniţială.

Contravenţiile la normele pentru protecţia mediului sunt stabilite în cadrul:

• Legii protecţiei mediului;

• altor legi speciale privind protecţia diferiţilor factori mediului (Legea apelor, Codul

silvic, etc).

• altor tipuri de acte normative care au legătură cu protecţia mediului.

Prin aplicarea sancţiunilor contravenţionale pentru încălcarea obligaţiilor care

vizează protecţia mediului se urmăreşte realizarea următoarelor scopuri:

determinarea agentului poluator să respecte prevederile legale, respectiv

să promoveze tehnologii şi tehnici care protejează mediul, evitând în acest

fel poluarea sau reducând pe cât de mult posibil consecinţele poluării;

colectarea sumelor plătite cu titlu de amendă contravenţională în fonduri

speciale, distincte, utilizate pentru finanţarea unor investiţii antipoluante,

sprijinirea cercetării ştiinţifice, acordarea de stimulente întreprinzătorilor care

fac investiţii în acest domeniu sau pentru activităţi de reconstrucţie

ecologică;

realizarea unui echilibru economic între agenţii poluatori şi cei care nu

poluează mediul.

Legea protecţiei mediului instituie mai multe categorii de contravenţii

pentru încălcarea de către persoane fizice şi juridice, precum şi de către

autorităţi, a unui număr de obligaţii explicit exprimate în textul de lege. Pentru

fiecare dintre contravenţiile enumerate, legea stabileşte cuantumul amenzilor

aplicabile, precum şi condiţiile de reactualizare a acestora:

LEGEA PROTECŢIEI MEDIULUI Cap. V Sancţiuni Art. 83

Constituie contravenţii încălcarea următoarelor prevederi din lege:…

Contravenţiile menţionate la alin. 1 se sancţionează după cum urmează:…

Cuantumul amenzilor contravenţionale se stabileşte prin hotărâre a

Guvernului.

Legea 137/1995 a protecţiei mediului instituie trei categorii de contravenţii

sancţionate prin amenzi:

• cu cuantum mai redus, pentru încălcarea unor prevederi legale cum sunt:

obligaţia persoanelor fizice şi juridice de solicitare şi obţinere a avizului, acordului

şi autorizaţiei de mediu, obligaţia efectuării evaluării impactului asupra mediului,

obligaţia efectuării bilnţului de mediu, obligaţia persoanelor fizice şi juridice privind

mediatizarea proiectelor şi activităţilor pentru care se solicită aviz, acord sau

autorizaţie ş.a (Art. 83, lit. a - h);

• cu cuantum mai ridicat, pentru nerespectarea obligaţiilor administraţiei

publice locale privind: supravegherea aplicării prevederilor din planurile de

urbanism şi amenajare a teritoriului, supravegherea agenţilor economici din

subordine pentru prevenirea eliminării accidentale de poluanţi sau a depozitării

necontrolate de deşeuri, ş.a (Art. 83 lit. i - q);

• cu cuantum substanţial, pentru încălcarea obligaţiilor persoanelor fizice şi

juridice de a se conforma dispoziţiilor autorităţilor pentru protecţia mediului

prevăzute de lege, de respectare a normelor, tehnologiilor şi biotehnologiilor, a

normelor de radioprotecţie şi de securitate, ş.a (Art. 83 lit. r - u).

Legea protecţiei mediului stabileşte de asemenea autorităţile abilitate

cu constatatrea şi aplicarea contravenţiilor:

LEGEA PROTECŢIEI MEDIULUI Cap. V Sancţiuni Art. 84

Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor prevăzute la art. 83 se fac de

către personalul împuternicit din cadrul autorităţilor publice centrale şi teritoriale

pentru protecţia mediului, precum şi din cadrul autorităţilor administraţiei publice

locale, de către ofiţerii de poliţie şi de personalul Ministerului Apărării Naţionale,

împuternicit în domeniile sale de activitate, conform atribuţiilor stabilite prin lege.

Prezenta lege se completează cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr.

2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi

completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare.

8.3. Răspunderea penală în dreptul mediului

Diferenţa principală între infracţiunile ecologice şi contravenţiile ecologice

constă în periculozitatea socială a încălcărilor normelor de protecţie a

mediului.

Răspunderea penală pentru încălcarea normelor privind protecţia mediului

se înscrie în principiile răspunderii infracţionale, adică:

abaterea trebuie să aibă un pericol social ridicat;

abaterea trebuie să reprezinte o serioasă ameninţare a intereselor

societăţii:

- în domeniul ocrotirii mediului;

- în domeniul folosirii resurselor naturale;

-să ameninţe viaţa sau sănătatea oamenilor.

Analiza legislaţiei penale româneşti în domeniul mediului relevă caracterul

incomplet şi parţial al reglementărilor care vizează protecţia mediului şi

conservarea naturii. Se citează cazurile infracţiunilor contra sănătăţii publice

cuprinse în Art. 308-313 din actualul Cod penal, al infracţiunilor silvice cuprinse

în Codul silvic ş.a.

Codul penal introduce în

Capitolul II

FALSIFICAREA INSTRUMENTELOR DE AUTENTIFICARE SAU DE MARCARE

TITLUL VIII

INFRACTIUNI LA REGIMUL STABILIT PENTRU ANUMITE ACTIVITÃTI

ECONOMICE

Art. 3022. - Nerespectarea dispozitiilor privind importul de deseuri si reziduuri

Efectuarea oricãror operatiuni de import de deseuri ori reziduuri de orice naturã

sau de alte mãrfuri periculoase pentru sãnãtatea populatiei, pentru mediul

înconjurãtor, precum si introducerea, în orice mod, sau tranzitarea acestora pe

teritoriul tãrii, fãrã respectarea dispozitiilor legale, se pedepseste cu închisoarea de

la 2 la 7 ani.

Dacã faptele prevãzute în alineatul precedent au pus în pericol sãnãtatea sau

integritatea corporalã a unui numãr mare de persoane, au avut vreuna dintre

urmãrile arãtate în art. 182 ori au cauzat o pagubã materialã importantã, pedeapsa

este închisoarea de la 3 la 10 ani si interzicerea unor drepturi, iar în cazul în care

s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane ori pagube importante

economiei nationale, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 20 de ani si interzicerea

unor drepturi.

Tentativa se pedepseste.

Legea protecţiei mediului prevede un număr de fapte care constituie infracţiuni şi

se pedepsesc dacă acestea au fost de natură să pună în pericol viaţa sau

sănătatea umană, animală sau vegetală.

LEGEA PROTECŢIEI MEDIULUI Cap. V Sancţiuni Art. 85

Constituie infracţiuni următoarele fapte, dacă au fost de natură să pună în pericol

viaţa sau sănătatea umană, animală sau vegetală: …

Infracţiunile menţionate la alin. 1 se pedepsesc după cum urmează:

a) cu închisoare de la 3 luni la 1 an sau cu amendă de la 40.000.000 lei la 60.000.000 lei,

dacă faptele săvârşite au fost de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană,

animală sau vegetală, pentru cele prevăzute la lit. a)-d);

b) cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă de la 50.000.000 lei la 75.000.000 lei

pentru cele prevăzute la lit. e)-j);

c) cu închisoare de la 1 la 5 ani pentru cele prevăzute la lit. k)-t);

d) cu închisoare de la 2 la 7 ani pentru cele prevăzute la lit. u)-x).

Dacă infracţiunile pedepsite conform alin. 2 lit. c) şi d) au pus în pericol sănătatea sau

integritatea corporală a unui număr mare de persoane, au avut vreuna dintre urmările

prevăzute în art. 3022 din Codul penal ori au cauzat o pagubă materială importantă,

pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi, iar în cazul în

care s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane ori pagube importante economiei

naţionale, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Tentativa se pedepseşte.

Infracţiunile prevăzute în legea protecţiei mediului sunt clasificate în patru

categorii, în funcţie de pedepsele aplicabile. La rândul lor, acestea pot fi dispuse

în două mari grupe:

• infracţiuni de pericol “calificat” (spre exemplu, nerespectarea restricţiilor

sau interdicţiilor stabilite pentru protecţia apei şi a atmosferei, potrivit unor

prevederi explicit precizate în legea protecţiei mediului ), incriminate şi

sancţionate indiferent de faptul că acest pericol s-a materializat sau nu (Art.

85, alin. 1, lit. a-d);

• infracţiuni de rezultat (spre exemplu, provocarea contaminări mediului) şi

de pericol (spre exemplu, continuarea activităţii după dispunerea încetării

acesteia), (Art. 85, alin. 1, lit. e-x).

Legea protecţiei mediului stabileşte de asemenea autorităţile abilitate cu

constatarea şi cercetarea infracţiunilor:

LEGEA PROTECŢIEI MEDIULUI Art. 86

Constatarea şi cercetarea infracţiunilor se fac din oficiu de către organele

de urmărire penală, conform competenţei legale.

Descoperirea, în exercitarea atribuţiilor prevăzute de lege, de către

personalul împuternicit din cadrul autorităţilor competente pentru

protecţia mediului, a săvârşirii oricăreia dintre infracţiunile prevăzute

la art. 85 se aduce de îndată la cunoştinţă organului de urmărire

penală competent, potrivit legii de procedură penală.

8.4. Garda Naţională de Mediu

Prin HG. 297/2003 s-a înfiinţat Garda Naţională de Mediu, instituţie publică cu

personalitate juridică, reprezentând un corp specializat de control şi inspecţie,

cu statut specific şi cu atribuţii în urmărirea respectării prevederilor legale în

domeniul protecţiei mediului, silviculturii şi cinegetic.

Garda Naţională de Mediu are următoarea structură organizatorică:

Comisariatul General al Gărzii Naţionale de Mediu, cu sediul în municipiul

Bucureşti;

Comisariatul Municipiului Bucureşti al Gărzii Naţionale de Mediu;

Comisariatele judeţene ale Gărzii Naţionale de Mediu;

Comisariatul de Mediu al Administraţiei Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării".

Prin intermediul structurilor sale, Garda Naţională de Mediu desfăşoară activităţi

de sancţionare a contravenţiilor, de sesizare a organelor de urmărire penală în

cazul infracţiunilor din domeniul protecţiei mediului, precum şi de colaborare

cu unităţile de poliţie şi/sau de jandarmerie la constatarea infracţiunilor:

HG 297/ 2003, Art. 7

Garda Naţională de Mediu are următoarele atribuţii principale în domeniul protecţiei

mediului, silviculturii şi cinegetic:

a) controlează activităţile cu impact major asupra mediului înconjurător, constată încălcările

prevederilor actelor normative în domeniul protecţiei mediului şi aplică sancţiunile

contravenţionale prevăzute de acestea;

b) participă la intervenţiile pentru eliminarea sau diminuarea efectelor majore ale poluărilor

asupra factorilor de mediu, stabileşte cauza acestora şi aplică sancţiunile contravenţionale

prevăzute de lege, inclusiv oprirea unor instalaţii şi/sau suspendarea unor activităţi pe

perioade determinate, atunci când este pusă în pericol sănătatea cetăţenilor sau când

poluările depăşesc limitele admise de legislaţia de mediu;

c) sesizează organele de urmărire penală şi colaborează cu unităţile de poliţie şi/sau de

jandarmerie la constatarea faptelor care, potrivit legislaţiei de mediu, constituie infracţiuni;

d) cooperează, pe bază de protocoale, cu toate autorităţile cărora le-au fost stabilite, potrivit

legii, atribuţii referitoare la protecţia mediului;

e) controlează investiţiile în domeniul mediului în toate fazele de execuţie şi are acces la

întreaga documentaţie;

HG 297/ 2003, Art. 7

f) constată încălcările privind implementarea prevederilor amenajamentelor

silvice în domeniul mediului şi aplică sancţiunile contravenţionale prevăzute de

lege;

g) constată şi sancţionează faptele de natură contravenţională prevăzute de

legislaţia din domeniul silvic cu privire la exploatarea şi comercializarea

materialului lemnos;

h) constată şi sancţionează contravenţiile la legislaţia cinegetică cu privire la

gestionarea fondurilor de vânătoare, evaluarea efectivelor de vânat şi

exercitarea vânătorii;

i) constată şi sancţionează actele de braconaj, precum şi alte fapte care

constituie contravenţii la legislaţia în vigoare în domeniul cinegetic.

Garda Naţională de Mediu desfăşoară atât activităţi de supraveghere şi

control pentru a asigura reducerea efectelor poluării asupra mediului şi a

bunei gestionări a investiţiilor de mediu, cât şi de “ poliţie de mediu.”