curs pai 13 aptitudini speciale

8/16/2019 Curs PAI 13 Aptitudini Speciale

1/22

Aptitudini speciale

1

Cuprins

Aptitudini speciale

6.1 Aptitudinile pentru arta plastică

6.2 Aptitudinea muzicală

6.3 Aptitudinea tehnică

6.4 Taxonomia aptitudinilor umane a lui Fleishman şi F-JAS

(Fleishman Job Analysis Survey )


2/22

Aptitudini speciale

2

Aptitudini speciale

Aptitudinile speciale spre deosebire de cele generale (inteligenţa şi creativitatea)

acestea sun aptitudini specializate implicate în diferite domenii, menţionăm mai jos

câteva:

Aptitudini muzicale Aptitudini matematice

Aptitudini literare Aptitudini constructiv-tehnice

Aptitudini pentru arte plastice Aptitudini artistice Aptitudini pedagogice Aptitudini ştiinţifice

Aptitudini sportive Aptitudini organizatorice

6.1 Aptitudinile pentru arta plastică

O condiţie necesar ă pentru creaţia artistică este emotivitatea, care determină atitudinea artistului faţă de obiectul reprezentat şi caracterul activit ăţ ii lui. Operele

de artă prezintă o imagine artistică a obiectului reprezentat. Ele însă exprimă nu

numai viaţa, dar şi atitudinea artistului faţă de respectivul obiect, viziunea lui, fapt

care este legat de partea creativă a activităţii, de profunzimea tr ăirilor sale

emoţionale.

Plecând de la cele două aspecte, cercetătorii au dat diverse interpretări ale

aptitudinilor pentru arta plastică. Unii dintre ei le divizează în aptitudini de reflectare-reproducere şi aptitudini creative. Alţii pornesc de la interacţiunea

strânsă dintre două aspecte ale activităţii artistului şi de aceea evidenţiază o

structur ă unica integr ă – aptitudinile pentru artă plastică.

V.I. Kirienko Examinând aptitudinile de reflectare-reproducere, numite de el

“plastice”, evidenţiază:

1) viziunea integrală a subiectului asupra unui eveniment, fenomen, proces;

2) evaluarea devierilor de la direcţiile de reper (pe verticală şi orizontală);


3/22

Aptitudini speciale

3

3) evaluarea propor ţiilor;

4) evaluarea relaţiilor de lumină;

5) evaluarea raporturilor de perspectivă;

6) viziunea asupra culorii.

V.Kirienko consider ă că reproducerea şi memoria vizuală sunt componente ale

aptitudinilor de reflectare.

Aptitudinea de evaluare a devierilor de la direcţiile de reper, evaluarea propor ţiilor,

evaluarea relaţiilor de lumină, evaluarea raporturilor de perspectivă sunt direct

condiţionate de sarcinile care urmează a fi rezolvate în procesul de executare a

desenului.

Prezintă interes o metoda proprie de cercetare elaborată de V.Kirienko şi utilizată

pentru a examina aptitudinile plastice “în formă pur ă”. Spre exemplu, în procesul

de cercetare a aptitudinii de evaluare a propor ţiilor subiectul trebuia să găsească

dreptunghiurile identice sau asemănătoare cu cele date prin intermediul schimbării

formei ramei unui aparat special. Datorită introducerii unor forme geometrice

nesemnificative în experienţa de viaţă a persoanelor supuse experimentului,

V.Kirienko a reuşit să facă abstracţie de emoţionalitatea percepţiei modelelor.

Cercetarea a demonstrat, că persoanele iniţiate în domeniul artelor plastice mai

exact, mai precis rezolvă problemele ce ţin de determinarea propor ţiilor, de relaţii

lumini-umbre, de mişcări în perspectivă [85].

Spre deosebire de V.I.Kirienko, A.G.Kovaliov examinează structura aptitudinilor

pentru arta plastică ca interacţiune, ce reflectă unitatea componentelor

reproductive şi a celor creative în activitatea plastică. În opinia lui, în fiecare

acţiune reproductivă e prezentă partea creativă, iar în cele creative – partea de

reproducere [89, p.155].

A.Kovaliov diferenţiază 3 grupuri componente a aptitudinilor pentru activitatea

plastică:

a) elementele principale ale aptitudinilor

b) componente de reper

c) componente de fon.


4/22

Aptitudini speciale

4

La proprietăţile coordonatoare el atribuie imaginaţia artistică, dintre cele de reper

face parte sensibilitatea naturală înaltă a analizatorului vizual, care se dezvoltă în

procesul activităţii, precum şi dibăcia specială a mâinilor.

A.Kovaliov defineşte cel de al treilea grup de componente – fonul – drept oanumită predispunere emoţională, necesar ă artistului în procesul activităţii, care

apare datorită existenţei unei sensibilităţi emoţionale înalte.

Structura aptitudinilor pentru activitatea plastică elaborată de A.Kovaliov, se

găseşte într-o relaţie ideală cu cerinţele specificului desenului şi picturii [89].

Observaţii valoroase despre calităţile psihologice ale copiilor cu talent artistic se

conţin în lucrarea lui C.Kik, care a cercetat talentul “supranormal” pemtru desen.

Acest studiu a fost executat în baza testării a 13 copii în vârsta de 8-14 ani. C.Kik

organiza şi petrecea personal lecţii de desen, compunea sarcini pentru copii,

analiza lucr ările, ducea convorbiri cu părinţii şi învăţătorii. Astfel a reuşit să

elaboreze caracteristica completă a fiecăruia dintre cei testaţi [apud.85].

Pe baza faptelor empirice acumulate el a ajuns să considere că talentul artistic

este multilateral, el constituie o totalitate a diverselor aptitudini de redare plastică a

ideii, relevând astfel structura complexă a aptitudinilor pentru arta plastică.

Psihologul român Al.Roşca diferenţiază următorii componenţi structurali ai

talentului artistic:

a) fixarea rapidă, exactă şi durabilă a imaginilor vizuale ale obiectelor;

b) tendinţa de percepere a întregului, cu înclinare mai redusă spre analiză;

aprecierea corectă a abaterii liniilor de la verticală sau orizontală;

c) aprecierea sau reproducerea corectă a propor ţiei obiectelor etc.

Totodată Al.Roşca remarcă, că unii autori consider ă ca o componentă a talentului

artistic aprecierea sau judecata artistică [25, p.49].

Ernst Meyman a cercetat structura aptitudinilor pornind de la investigarea cauzelor

incapacităţii de a desena. Într-un experiment el propunea mai multor persoane să

deseneze din memorie profilul munţilor, turele bisericii sau instrumentele de care se

foloseau frecvent. Pe lângă reprezentarea obiectului, subiecţii experimentali erau

rugaţi să-i facă şi o descriere orală. Cei testaţi au demonstrat rezultate diferite. Prin cese explică acest fapt? “Încercarea de a desena din memorie se dovedea a fi nereuşită


5/22

Aptitudini speciale

5

din cauza percepţiei vizuale slab dezvoltate, din cauza nivelului redus a memoriei

vizuale şi exersării insuficiente în examinarea vizuală grafică” [citat după 85].

Autorul a stabilit următoarele cauze ale incapacităţii de a desena:

- percepţia vizuală analitică inexactă şi observarea neclar ă a formelor şi culorilor

obiectelor;

- memoria vizuală faţă de imagini, forme, culori puţin dezvoltată;

- insuficienţa coordonării imaginilor vizuale memorizate cu mişcările efectuate în

procesul desenării;

- absenţa schemelor însuşite pentru desen;

- dibăcia insuficientă a mâinilor.

Pe baza analizei cauzelor incapacităţii de a desena E. Meyman evidenţiază 10

componente principale ale structurii aptitudinilor plastice:

- priceperea de a distinge elementele formelor şi culorilor contemplate;

- perceperea corectă a imaginilor;

- memoria vizuală asupra formelor şi culorilor;

- coordonarea memoriei cu mişcările mâinilor;

- imaginaţia;

- dibăcia mâinilor;

- spiritul de observaţie;

- memorizarea exactă a formelor şi culorilor;

- desenul liber, f ăr ă şabloane;

- creativitatea;

Totodată, autorul menţionează că percepţia vizuală analitică, perceperea

imaginilor, dibăcia mâinilor sunt atribute ale unei iscusinţe obţinute prin exersare.

H.Manuel a cercetat caracteristicile psihologice ale persoanelor talentate în

desen. Cu acest scop, autorul a aplicat metoda testului, metoda biografică şi

observarea. Pentru diagnosticarea talentului în desen el considera necesar

măsurarea înzestr ării intelectuale generale, căreia îi atribuia o însemnătate


6/22

Aptitudini speciale

6

primordială. Talentul lingvistic era considerat de autor un indice general, deoarece

nu a constatat în studiile sale dependenţa între scris şi desen. Testele prezentate

solicitau enunţurile subiecţilor ce includeau concepţii despre distanţă, lungime,

curbur ă şi dimensiuni în procesul de diferenţiere a propor ţiilor. Rezultatele obţinute

i-au permis lui H. Manuel să evidenţieze următoarele componente ale

aptitudinilor pentru arta plastică:

1) memorizarea formelor vizuale şi reproducerea lor în desen;

2) observarea şi selectarea aspectelor elocvente din contextul situaţiilor

vizualizate;

3) memoria vizuală a formelor;

4) operarea în minte cu formele vizuale;

5) coordonarea mişcărilor mâinilor în corespundere cu perceperea vizuală a

imaginii;

6) combinarea şi unirea elementelor perceperii vizuale în combinaţii artistice

noi;

7) aptitudinea de a vedea frumosul în linii, forme, culori şi compoziţie;

8) capacitatea de distingere a culorilor;

9) identificarea diferenţelor în dimensiunile vizuale;

10) acuitatea vederii;

11) interesul pentru activitate şi rezultatele ei;

12) inteligenţa generală.

Norman Meier a studiat aptitudinile artistice în decurs de 10 ani. În lucrarea sa(„Factors in artistic aptitude. Final Summary of a ten-year study of a special

ability”, 1939) consacrată judecăţilor estetice ca criteriu artistic al talentului, el

indica următorii 6 factori pe care în opinia lui se bazează aptitudinea artistică:

a) dibăcia mâinilor sau măiestria;

b) energie şi perseverenţă în realizarea scopului;

c) dotare estetică generală;

d) facilitatea percepţiei;


7/22

Aptitudini speciale

7

e) imaginaţia creativă;

f) gândirea estetică.

N. Meier a ajuns la concluzia, că toţi aceşti factori se înterpătrund, sunt legaţi între

ei prin diverse modalităţi; întregul proces dinamic reprezintă în sine un nod, unde

totul este interdependent şi asigur ă dezvoltarea.

H. F. Dreps în cercetările sale urmăreşte determinarea principalelor caracteristici

psihologice la persoane cu aptitudini artistice [citat după 85]. El a evidenţiat şase

factori în structura aptitudinilor:

a) estetica enunţurilor;

b) imaginaţia;

c) memoria vizuală a formelor;

d) exactitatea şi siguranţa mişcărilor;

e) sensibilitatea la culoare;

f) aptitudinea pentru reprezentarea grafică, care include propor ţionalitatea şi

originalitatea desenelor liniare, spirit de observaţie a luminilor şi umbrelor, analiza

perspectivei, diferenţierea culorilor.Ioan Berar investigând componentele structurale ale aptitudinilor grafice

diferenţiază:

a) capacitatea de diferenţiere cromatică;

b) perceperea corectă a propor ţiilor, „simţul” ritmului, formei şi volumului;

c) dexteritatea manuală,

d) coordonarea ochi-mână;

e) spiritul de observare;

f) gândirea în imagini;

g) interes şi atracţie pentru activitatea desf ăşurată, perseverenţă, etc.

Totodată, I.Berar subliniază că o atenţie deosebită trebuie acordată sensibilităţii

estetice şi creativităţii elevilor .


8/22

Aptitudini speciale

8

Concluzii privind aptitudinile pentru arta plastică

Analiza cercetărilor descrise până la acest moment demonstrează ca diferiţi autori

caracterizează aptitudinile pentru arta plastică ca structuri psihologice complexe.

Elementele structurale ale aptitudinilor studiate se află în relaţii deinterdependenţă, se înterpătrund în mod deosebit şi formează ca rezultat o

proprietate integrală a personalităţii.

Totodată în cercetările psihologice poate fi destins un şir de lucr ări în care sunt

reflectate elemente separate ale aptitudinilor pentru activitatea plastică: dibăcia

mâinilor (Whipple, Welman), memoria vizuală a propor ţiilor (H.F.Dreps),

recunoaşterea culorii (E.Meyman), spirit de observaţie şi memoria vizuală

(F.Rossolimo), necorespunderea vizual - ilustrativă (C.Jasper), imaginaţiacreativă (V.B.Grippen), recunoaşterea formei. P.C.Daniels a evidenţiat ca unul

dintre elementele de bază al aptitudinilor pentru desen la copii de vârstă

preşcolar ă aptitudinea de diferenţiere a echilibrului compoziţional. C.Jasper a

cercetat simţul ritmului în procesul grafic. Un rol important în creaţia plastică a

copiilor îl au culorile – mijloc principal de dezvăluire a atmosferei emoţionale în

procesul de creare a unui tablou. E.A.Williams şi W.Walton au cercetat simţul

armoniei referitor la culori [citat după 85]. Ei au determinat simţul armonieiculorilor ca fiind una dintre tr ăsăturile principale ale talentului artistic.

K.Whorley a evidenţiat simţul pentru unitatea compoziţională, în baza căruia a pus

trei principii:

a) scoaterea în evidenţă,

b) echilibrul şi

c) coraportul. În majoritatea cazurilor cercetătorii examinează aptitudinile pentru arta plastică, ca

o proprietate integrală a personalităţii, formată dintr-o multitudine de elemente

interdependente ce se influenţează reciproc.

„Cea mai completă” descriere a aptitudinilor pentru arta plastică realizată în baza

analizei unui număr mare de cercetări teoretice şi în rezultatul cercetărilor empirice

proprii, este reflectată în lucr ările lui H.Manuel. Însă printre elementele evidenţiate

de acest autor lipseşte componenta emoţională. În timp constatăm, că alţi autori


9/22

Aptitudini speciale

9

demonstrează importanţa creării atmosferei emoţionale, dezvoltării gândirii

estetice pentru obţinerea performanţelor în artele plastice. H.Manuel însă include

în structura aptitudinilor pentru arta plastică inteligenţa generală, considerând-o

componentă necesar ă şi obligatorie.

Analiza lucr ărilor altor autori relevă un fapt remarcabil: inteligenţa generală nu

este plasată printre elementele de structur ă ale aptitudinilor pentru arta

plastică, în schimb sunt incluse gândirea, analiza, caracteristici ale memoriei şi

percepţiei, care efectiv fac parte din facultăţile mintale.

Sinteza datelor expuse anterior conduce la următoarele: aptitudinile pentru arta

plastică se compun din:

a) memorarea formelor vizuale şi reproducerea lor în desen;

b) spiritul de observaţie;

c) memoria imaginativă;

d) operarea cu forme şi imagini în minte;

e) exactitatea mişcării mânii;

f) combinarea elementelor perceperii în imagini noi;

g) diferenţierea culorilor;

h) perceperea vizuală a diferenţelor în dimensiuni;

i) acuitatea vizuală;

j) sensibilitatea emoţională.

Elementele menţionate şi relaţiile dintre ele alcătuiesc sistemul aptitudinilor pentru

arta plastică, care asigur ă succesul personalităţii în activitatea respectivă.Totodată, în urma studierii literaturii şi rezultatelor cercetărilor realizate de savanţi-

psihologi, am tras concluzia, că un factor important în dezvoltarea aptitudinilor

pentru arta plastică este interesul care face parte din sistemul factorilor

motivaţionali, participă la motivaţia comportamentului, joacă nu numai un rol

stimulator, dar şi instrumental şi este responsabil pentru stilul comportării.

Psihologul V.S.Kuzin observă că înclinaţiile copiilor spre activităţile pentru arta

plastică sunt însoţite de manifestarea interesului către culoare şi către


10/22

Aptitudini speciale

10

particularităţile formei obiectelor înconjur ătoare. Ei încep să se intereseze de

toate, ce într-o măsur ă sau altă are legătur ă cu arta plastică. Astfel, dezvoltarea

interesului către lecţiile de artă plastică este o condiţie necesar ă pentru formare

succesibilă a aptitudinilor artistice [94, p.266]. Psihologul român Ioan Berar [3]

este de părere că pentru stimularea dotării generale şi stimularea aptitudinilor

specifice diverselor domenii artistice ar fi bine să se ia în consideraţie

componentele lor structurale printre care plasează interesul şi atracţia spre

activitatea respectivă.

6.2 Aptitudinea muzicală

În general când ne referim la cineva cu aptitudini muzicale avem în vedere faptul că

acea persoană are anumite calităţi pe baza cărora ar putea să obţină performanţe

bune/foarte bune în domeniul muzical.

Diver şi autori care au relizat cercetări în acest domeniu, au pus în evidenţă

diverse elemente structurale ale aptitudinii muzicale.

W. Häcker şi T. Ziehen (1922) evidenţiază cinci aspecte principale:

1. Componenta senzorială: se refer ă la capacitatea de a discrimina diferitenuanţe ale înălţimii, intensităţii şi duratei sunetelor muzicale;

2. Componeneta mnemică: reţinerea şi reproducerea calităţilor sunetului;

3. Componenta sintetică: implică perceperea configuraţiilor şi combinaţiilor

muzicale, diferenţierea motivelor, melodiilor, structurii ritmului etc;

4. Componenta motorie: se refer ă la exprimarea sunetului auzit în manier ă

vocală sau prin intermediul unui instrument;

5. Componeneta ideativă: se refer ă la asociaţia dintre compoziţia muzicală şi

conţinutul de idei.

O analiză cu un caracter mai ales aplicativ o realizează C. Seashore1 care a

dezvoltat în 1919 un test pentru măsurarea abilităţilor muzicale (Seashore Tests

of Musical Ability), care este utilizat şi astăzi în SUA.

1 Carl Emil Seashore (1866-1949), psiholog american interesat în mod particular de audiologie, psihologiamuzicii,limbajului, artelor grafice şi măsurarea motivaţ iei şi aptitudinilor şcolare.


11/22

Aptitudini speciale

11

În structura aptitudinii muzicale distingem 25 de componenete, grupate în cinci

clase (Al. Roşca, B. Zörgö, 1972, pag. 76):

1. Senzaţiile muzicale şi sensibilitatea muzicală: perceperea înălţimii, a

intensităţii, a duratei, a ritmului, etc;

2. Activitatea muzicală: controlul înălţimii, intensităţii, duratei, ritmului, timbrului

sunetului;

3. Memoria şi imaginaţia muzicală: reprezentări auditive şi motrice, imaginaţia;

4. Inteligenţa muzicală: asociaţii muzicale libere, capacitatea de reflexie

muzicală, inteligenţa generală;

5. Sentimentele muzicale: gustul muzical, reacţia afectivă la muzică,capacitatea de a exprima emoţii şi sentimente prin muzică.

În ceea ce priveşte talentul muzical autorul menţionează şase capacităţi

esenţiale (simţul înălţimii, al intensităţii, al timpului, al armoniei, al ritmului şi

memoria sunetelor), pentru fiecare dintre aceste capacităţi dezvoltă teste care să

le măsoare (testul pentru simţul înălţimii, intensitate etc).

Exemple

Testul pentru simţ ul amoniei : se prezintă succesiv câte două acorduri, al doilea

fiind când mai constant/disonant faţă de primul şi se cere evaluarea celui de al

doilea ritm.

Testul pentru simţ ul înăl ţ imii : se ascultă două sunete succesive, diferite ca

înălţime, cerânduse subiectului să stabilească dacă al doilea sunet este mai înalt,

mai grav decât primul.

De menţionat că nu toate componentele au aceeaşi importanţă, diferenţiereanuanţelor de înălţime, de intensitate şi de durată având o importanţă semnificativă,

în plus, aceşti factori precum şi ceilalţi (activitatea muzicală, memoria şi imaginaţia

muzicală, inteligenţa muzicală, sentimentele muzicale) variază independent (nu

există o corelaţie semnificativă între ei).

Testele dezvoltate de Seashore deşi aveau o validitate satisf ăcătoare, au fost

criticate de către muzicieni, obiecţia adusă fiind că modelul propus abordeză


12/22

Aptitudini speciale

12

aptitudinea muzicală într-un mod fragmentar şi prin studierea unor funcţii izolate

se pierde din vedere esenţa talentului muzical. (Al. Roşca, B. Zörgö).

Alt autor, G. Révész2 face o distincţie între muzicalitate (care reprezintă

atitudinea persoanei faţă de muzică) şi aptitudinile muzicale (care reprezintă mijloacele folosite de muzician în activitatea artistică). El evocă următoarele

componente ale aptitudinii muzicale:

1. Simţul ritmului

2. Auzul absolut (identificarea tonurilor pe baza înălţimii)

3. Recunoaşterea octavelor

4. Auzul relativ (sensibilitatea faţă de intervale)

5. Perceperea analitică (a unei combinaţii de două, trei sau mai multe sunete)

6. Perceperea şi reproducerea melodiilor

7. Capacitatea de a cânta după auz

Studiind corelaţiile dintre aceste componente el stabileşte semnificaţia fiecărei

componente în determinarea gradului de dezvoltare al muzicalităţii, ierarhia fiind

următoarea: pe primul loc, capacitatea de a cânta după auz, apoi urmează, auzulabsolut, auzul relativ şi perceperea analitică. Critica adusă lui Révész este de

asemenea că izolează muzicalitatea de aptitudinile muzicale, Teplov considerând

că „muzicalitatea derivă în primul rând din aptitudinile muzicale şi din

particularităţile emoţionale ale individului” (op.cit. pag 81).

Alt cercetător, Fr. Brehmer, dezvoltă şapte teste grupate în două categorii:

1. Metoda reproductivă (activă): subiectul este cel care interpreteză o melodie

sau gama.

Această metodă include:

a. executarea unei melodii cunoscute, la alegere;

b. reproducerea vocală a unei melodii necunoscute care a fost anterior

interpretată la un instument muzical;

c. executarea gamei în ambele sensuri, apreciindu-se calitatea execuţiei.

2 Géza Révész (1878-1955), psiholog de origine maghiar ă, studiză psihologia cu Georg Elias Müller.


13/22

Aptitudini speciale

13

2. Metoda identificării (pasivă): subiectul ascultă şi apoi evaluază un fragment

muzical.

Această metodă include:

a) O probă de recunoaştere a schimbărilor dintr-o melodie cunoscută (se

execută iniţial corect apoi cu unele modificări care trebuie identificate);

b) O probă de recunoaştere a schimbărilor dintr-o melodie necunoscută;

c) O probă de recunoaştere a schimbărilor dintr-o melodie necunoscută

transpusă (se execută o întâi o melodie apoi aceeaşi melodie într-o altă

gamă şi cu unele modificări solicitându-se subiectului să identifice

diferenţele);

d) Recunoaşterea schimbărilor într-o gamă (se execută gama corect şi

apoi cu unele modificări).

Mai amintim o abordare interesantă a aptitudinilor muzicale, menţionată de J.

Kries3 care vorbeşte despre 3 caracteristici principale ale muzicalităţii:

a) muzicalitatea intelectuală (simţul ritmului, auzul muzical, memoria

muzicală);

b) b) muzicalitatea emoţională (reactivitate emoţională faţă de muzică);

c) c) muzicalitatea creativă (imaginaţia creatoare, originalitate, inventivitate

etc).

Alţi autori abordeză aptitudinea muzicală plecând de la interpretările muzicale

realizate de copii, li se cere acestora să continue o melodie începută după cum cred,

simt, liber, f ăr ă a li se oferi vreun fel de indicii despre cum să lucreze pentru a nu-i

influenţa. I. Creangă4

care a f ăcut cercetări în acest sens propune pentru descope-rirea aptitudinii muzicale un test melodic, compus din 20 de motive muzicale.

Dezvoltarea aptitudinilor muzicale

Cercetări actuale au pus în evidenţă efectele pozitive ale ascultării muzicii (în special

cea clasică) încă din perioada intrauterină, asupra dezvoltării neuropsihologice

3 Johannes von Kries (1853–1928) psiholog German care a studiat mecanismele neurale ale percepţ iei, cercetări îndomeniul psihofiziologiei (ştiinţ elor neurocognitive).4 I. Creangă, „Măsurarea aptitudinii muzicale prin metoda testelor”, Revista de psihologie nr. 3, 1940.


14/22

Aptitudini speciale

14

ulterioare, muzicalitatea formându-se foarte timpuriu, chiar şi în condiţiile în care de

exemplu copiii provin din părinţi cu dizabilitaţi auditive severe5, o explicaţie posibilă

fiind că stimularea auditivă timpurie poate facilita formarea unor reţele neuronale care

au legătur ă cu inteligenţa muzicală, evidenţiată de H. Gardner 6.

Astăzi este acceptată ideea că toţi copii au aptitudini muzicale, Vanda

Weidenbach7 susţinând ideea că „toţi oamenii dispun de un potenţial pentru

performanţe muzicale” , iar autori ca Sloboda, Davidson şi Howe8,9 susţin că

„aptitudinile muzicale constituie o componenetă organică a structurii intelectuale a

fiecărui individ, transformarea acestora în performanţe muzicale fiind modulată de

cultur ă” (C. E. Ildikó, op. cit.)

Copii talentaţi, foarte receptivi încă de la 2 ani „r ăspund la muzică prin mişcări şireuşesc să capteze mici secvenţe muzicale..., repetarea unor fraze melodice, în

jurul vârstei de 3 ani încep să cânte cu tot mai mare acurateţe, la respectând

numai conturul melodic, recunoscând treptat înălţimea corectă a tonurilor....,

cântecul spontan, improvizat este înlocuit treptat de recunoaşterea şi imitarea unor

cântece familiare copilului. Interpretarea vocală apare relativ timpuriu, chiar

paralel cu învăţarea limbajului, copilul vocalizează, cântă spontan. La 5-6 ani

interpretarea vocală începe să respecte structura şi tonalitatea (înălţimeatonurilor). Ca un reper de vârstă copii talentaţi muzical prezintă semne ale

potenţialului lor şi un interes viu pentru muzică în jurul vârstei de 5 ani”. (C. E.

Ildikó, op. cit.)

Cercetări actuale (Vanda Weidenbach, 1996) menţionează următorii factorii ce s-au

dovedit a fi foarte semnificativi în determinarea succesului muzical prin influenţa

lor pozitivă asupra învăţării şi angajamentului în domeniul muzical:

1. expunerea timpurie la experienţe muzicale;

2. anturaj;

5 T. Blum, „Human Proto-development: Very early auditory stimulatio”, în „International Journal Prenatal and PerinatalPsycholoy and Medicine”, 10.1998, pag. 447-446, apud. Cîmpian Erika Ildikó, Anuarul Institutului de Istorie George Bariţ ,Cluj Napoca, 2003.6 H. Gardner, „Frames of mind. The theory of multiple intelligences”, Basic Books, New York, 1983.7 V. Weidenbach, „Contemporary notions of musical ability: Changing classroom praxis to meet the needs”, în „PrimaryEducator”, 2, 1996, p. 3-8.8 M.J.A. Howe, J.W. Davidson, J.A. Sloboda, „Innate talent: Reality or myth?”, în „Behavioral and Brain Sciences”, 21,1998, p. 399-442.

9 M.J.A. Howe, J.W. Davidson, D.G. Moore, J.A. Sloboda, „ Are there early childhood signs of musical ability?”, în„Psychology of Music”, 23, 1995, p. 126-176.


15/22

Aptitudini speciale

15

3. factori culturali;

4. motivaţie;

5. încurajare şi suport părintesc;

6. încredere în sine;

7. predare eficientă (pozitivă şi încurajatoare);

8. strategii eficiente de exersare;

9. strategii eficiente de învăţare (a muzicii);

10. influenţa celor de aceeaşi vârstă;

11. selecţia instrumentului;

12. oportunităţi pentru prestaţie muzicală.

Aceeaşi autoare atrage atenţia că în disputa privind caracterul înnăscut sau

dobândit al talentului muzical există multe date care sugerează că aptitudinile

muzicale se formează într-un proces normal de culturalizare în primii ani de via ţă.

Exemplul cel mai bun în acest sens este „auzul absolut” (absolute pitch),

despre care multă vreme s-a crezut că are o origine înnăscută, fiind neinfluenţabil

prin experienţă sau, mai exact, f ăr ă o influenţă determinantă. Date recente însă

demonstrează că el poate fi dobândit printr-un proces de învăţare. În acelaşi timp,

auzul absolut nu pare a fi un predictor atât de eficient în privinţa prestaţiei

muzicale cum s-a vehiculat mult timp în literatura de specialitate. Dar există o

legătur ă relativ puternică între stimularea timpurie şi succesul ulterior. De

asemenea, nici inteligenţa generală exprimată prin coeficientul de inteligenţă nu

este un predictor esenţial în ceea ce priveşte performanţele muzicale. Conform

teoriei modulare a inteligenţei, formulată de Gardner, există mai multe tipuri sau

forme de inteligenţă, printre care şi cea muzicală. Fiecare dintre acestea

reprezintă un sistem de procesare, un set de deprinderi rezolutive relativ autonom

şi cu valoare culturală, având o bază neuronală identificabilă. Este o idee cer ămâne controversată până astăzi, deşi multe date recente par să susţină o

asemenea abordare. Spre exemplu, Levitin şi Bellugi (alţii: Reis, Schader, Shute,

Don, Milne, Stephens şi Williams) au investigat persoane având sindromul

Williams, o condiţie determinată genetic, caracterizată prin retardare mintală (C.I.

mediu: aproximativ 60). Datele lor arată că anumite aptitudini, respectiv deprinderi

muzicale şi ritmice au r ămas intacte, ceea ce le-a permis să aibă performanţe

similare cu persoanele control, lucru explicabil tocmai prin sistemele multipleamintite mai sus.


16/22

Aptitudini speciale

16

Cel mai bine fundamentat model al talentului muzical este oferit de Joanne

Haroutounian, 200010. Urmând modelul lui Renzulli, autoarea circumscrie talentul

muzical prin trei categorii de bază:

(A) aptitudini şi abilităţi muzicale;

(B) interpretare creativă;

(C) angajament.

Aceste categorii au fost elaborate pe baza literaturii de specialitate, analiza de

conţinut a unor scale de evaluare (rating sclaes) existente şi utilizate, precum şi pe

baza unor inteviuri cu exper ţi în domeniu şi cu profesori de muzică. Cele trei

categorii sunt definite prin câteva componente esenţiale, detaliate mai jos.

Corelaţia semnificativă între diferitele componente ale categoriilor indică

consistenţa internă a scalelor de evaluare, precum şi validitatea modelului propus

de autoare. În continuare vom completa prezenta descrierea acestor componente.

(A) Aptitudini şi abilităţi muzicale (music aptitude and ability):

1) Memorie tonal ă (tonal memory) – aptitudine muzicală de bază, se refer ă la

reactualizarea secvenţelor muzicale şi ritmurilor în plan mental, la capacitatea de a

„gândi muzical”. Este o componentă indispensabilă, de exemplu, în compararea şi

discriminarea sunetelor; subiecţii cu deficite în acest sens nu sunt capabili să

compare cu succes două sunete pentru că nu pot menţine activate în memorie

suficient timp reprezentarea auditivă a sunetelor pentru a realiza comparaţia. Ca

urmare, aceştia au dificultăţi serioase în a învăţa cântece, melodii, fiindcă nu

reuşesc să menţină activ patternul tonal al melodiilor 11.

2) Simţ ul ritmului (rhythmic sense) – se refer ă la capacitatea de a susţine un ritm

continuu cu acurateţe, de a reda secvenţe ritmice de diferite lungimi, dar nu se

rezumă numai la atât. Ritmul fiind un atribut muzical de bază, este de asemenea

importantă şi capacitatea de a r ăspunde fluent, cu uşurinţă la diferite ritmuri, la

modificările în ritm şi tempo. Execuţia muzicală presupune planificarea secvenţei

10 J. Haroutounian, MUSICLINK: Nurturing talent and recognizing achievement, în „Arts Education Policy Review”, 101,2000, p. 12-21.

11 D.J. Levitin, Tone deafness: Failures of musical anticipation and self-reference, în „International Journal of Computingand Anticipatory Systems”, 4, 1999, p. 243-254.


17/22

Aptitudini speciale

17

muzicale produse, iar structura ritmică constituie în acest proces, în mare măsur ă,

un suport. De asemenea, nuanţările ritmice reprezintă elementul în jurul căreia se

conturează expresivitatea interpretării.

3) Discriminare perceptiv ă (perceptive listening) – presupune percepţia

diferenţelor fine în înălţimea tonurilor, ritm şi melodie. Discriminarea înseamnă şi

compararea a două secvenţe ritmice, tonale sau melodice, urmată apoi de luarea

unei decizii de tip „identic/diferit”, ori f ăr ă formarea pe plan mental a unor structuri,

acest lucru nu este posibil.

4) Discriminare contextual ă (contextual discrimination) – înţelegerea producţiei

muzicale nu poate fi separată de contextul muzical. Discriminarea contextuală

înseamnă capacitatea de a identifica pattern-uri, melodii, eventual chiar instrumente

în întregul proces muzical, într-un context mai amplu.

5) Execuţ ia (performance) – în fine, pe lângă reprezentarea, discriminarea şi

structurarea mentală a informaţiei muzicale, o componentă de bază este

prestaţia,interpretarea efectivă. Autoarea include în această dimensiune

capacitatea individului de a reda, interpreta vocal sau instrumental cu acurateţe şi

uşurinţă naturală o melodie. Trebuie menţionat că deşi această componentă este

de obicei cea mai evidentă, cea mai „palpabilă”, ea nu poate fi concepută f ăr ă

componentele enumerate mai sus.

(B) Interpretare creativă (creative interpretation):

6) Experimentarea cu sunete (expermenting with sounds) – la vârste mai mici

aceasta ia forma unui joc cu sunetele, pentru ca mai târziu copilul să treacă la

manipularea, transformarea, extinderea ideilor muzicale. Acest lucru presupune

fluenţă armonică, flexibilitate.

7) Sensibilitate estetic ă (Aesthetic sensitivity) – se refer ă la capacitatea de a

conştientiza schimbări minore în atmosfera, dinamica şi coloratura muzicii.

8) Expresivitate (expressiveness) – se refer ă la manifestarea implicării expressive

în prestaţia muzicală sau reacţia la muzică.


18/22

Aptitudini speciale

18

(C) Angajament (commitment):

9) Perseverenţă (perseverance) – manifestarea unei concentr ări superioare,

precum şi motivaţia interioar ă pentru muzică. Condiţie fundamentală în dobândirea

expertizei în domeniul muzical, perseverenţa, angajamentul, se refer ă la interesul

individului pentru toate activităţile muzicale, imersiunea completă în acest

domeniu, la menţinerea unui anumit nivel de motivaţie indispensabil pentru

pregătirea îndelungată, sistematică şi deliberată, uneori timp de zeci de ani.

10) Disponibilitatea de a-şi îmbunăt ăţ ii şi elabora ideile (readiness to refine ideas)

– tânărul muzician este critic şi autocritic, are aspiraţii înalte. (Datorită

caracteristicilor de vârstă, această componentă poate fi inclusă în model, sau mai

degrabă, poate fi luată în considerare doar la subiecţi care au ajuns în stadiul

formal al gândirii.)

6.3 Aptitudinea tehnică

Din datele diverse de cercetare reies următoarele componente ale aptitudinii

tehnice:

1. Dexteritatea manuală

2. Percepţia Spaţială

3. Gândirea tehnică

În afara acestor componente principale mai sunt menţionate: simţul muscular

(kinestezia), timpul de reacţie, simţul tactil, acuitatea vizuală şi mai puţin atenţia,

inteligenţa, aprecierea duratei.

Pe baza studiilor de analiză factorială J. W. Cox (1928) sesizează prezenţa

factorului m în structura aptitudinii tehnice, care constă în sesizarea şi folosirea

principiilor şi relaţiilor mecanice. Factorul spaţial k este pus în evidenţă de El.

Koussy (1935), fiind considerat cel mai important factor determinant al aptitudinii

mecanice. O altă caracteristică importantă este inteligenţa practică (W. P.

Alexander, 1935), care conţine factorul spaţial-mecanic (k:m), vezi modelul

organizării ierarhice a abilităţilor (Ph. Vernon, 1960). Acest tip de inteligenţă

practică se opune în concepţia autorului factorului verbal-educaţional (v:ed).


19/22

Aptitudini speciale

19

Diferenţierea între inteligenţa practică şi cea abstractă apare în jurul vârstei de 10-

12 ani, perioadă în care menţionează şi Piaget apariţia operaţiilor formale ale

gândirii. K. Roth, tot pe baza analizei factoriale consemnează trei factori principali

care intr ă în structura aptitudinii tehnice:

a) abilitatea motrică (dexteritate manuală);

b) inteligenţa perceptivă;

c) inteligenţa formală, abstractă.

Cercetări privind aptitudinea tehnică găsim încă de la începutul secolului XIX, când

apar primele lucr ări de psihologie aplicată (W. Stern, 1903). Ca urmare a

industrializării, a dezvoltării social-economice, a progresului tehnologic, apare şi o

nevoie tot mai mare de a face o cât mai fidelă analiză a muncii în scopul recrutării,

selecţiei, instruirii şi evaluării personalului într-o manier ă cât mai precisă, validă.

Pentru aceasta este necesar o cât mai bună identificare a cunoştinţelor,

deprinderilor şi aptitudinilor necesare pentru executarea eficientă a sarcinilor de

muncă. În acest sens foarte utilă este taxonomia aptitudinilor umane a lui

Fleishman (Fleishman, 1975; Fleishman & Quaintance, 1984). Un instrument util

care se bazează pe această taxonomie este Fleishman Job Analysis Survey (F-

JAS) care face legătura dintre sarcinile de muncă şi aptitudinile de care are nevoie

personalul pentru realizarea acestora12. Pentru a putea obţine un profil aptitudinal

complet sunt surprinse mai multe domenii ale performanţei umane care includ

aptitudini cognitive, psihomotrice, fizice, senzorial-perceptive şi de personalitate, pe

care le redăm în continuare într-o descriere sintetică13.

6.4 Taxonomia aptitudinilor umane a lui Fleishman

APTITUDINE DEFINIŢIE

APTITUDINI COGNITIVE

1. Înţ elegerea verbală Este aptitudinea de a asculta şi în ţ elege limba vorbită (cuvinte şi fraze)2. Înţ elegerea limbajului scris Este aptitudinea de a citi şi în ţ elege propoziţ ii şi fraze scrise.3. Exprimarea orală Este aptitudinea de a folosi cuvinte şi fraze în actul vorbirii, astfel încât ceilal ţ i

să în ţ eleagă.4. Exprimarea în scris Este aptitudinea de a folosi cuvinte şi fraze scrise astfel încât să fie înţ elese

12

Fleishman, E., Reiylly, M., „F-JAS: Fleishman Job Analysis Survey, Ghid de administrare”, Edit. Psihocover, Bucureşti, 2006.13 PITARIU, HORIA D., „F-JAS: Fleishman Job Analysis Survey, Ghid de administrare”, Horia Pitariu, Dragoş Iliescu, DorinaColdea, Bucureşti, Editura Psiho Cover, 2006.


20/22

Aptitudini speciale

20

de alte persoane.5. Fluenţ a ideilor Este aptitudinea de a oferi un anumit număr de idei cu privire la un subiect

dat.6. Originalitatea Este aptitudinea de a emite idei neobişnuite sau ingenioase despre un subiect

sau o problemă dată.7. Capacitatea de memorare Este aptitudinea de a ţ ine minte informaţ ii (cuvinte, cifre, imagini şi proceduri).

8. Receptivitatea la probleme Este aptitudinea de a realiza că ceva nu merge sau riscă să nu meargă bine.9. Raţ ionament matematic Este aptitudinea de a înţ elege şi a organiza o problemă şi, apoi, de a selecta

o metodă sau o formulă matematică pentru a o rezolva.10. Uşurinţ a aritmetică Această aptitudine se refer ă la gradul în care operaţ iile de adunare, scădere,

înmulţ ire sau împăr ţ ire pot fi efectuate rapid şi corect.11. Raţ ionament deductiv Este aptitudinea de a aplica reguli generale la probleme specifice cu scopul

de a găsi r ăspunsuri logice la acestea.12. Raţ ionament inductiv Este aptitudinea de a combina informaţ ii distincte sau r ăspunsuri specifice la

probleme date cu scopul de a formula reguli sau concluzii generale.13. Ordonarea informaţ iilor Este aptitudinea de a aplica corect o regulă sau un set de reguli cu scopul de

a ordona obiecte sau acţ iuni într-o anumită secvenţă.14. Flexibilitate categorială Este aptitudinea de a produce multe reguli, astfel încât fiecare dintre ele să

arate cum trebuie grupat un anumit set de lucruri într-un mod diferit.15. Rapiditatea structur ăriiinformaţ iilor

Este aptitudinea de a recepta rapid informaţ ii care, la început, par f ăr ă senssau organizare.

16. Flexibilitatea structur ării Este aptitudinea de a identifica sau recunoaşte un model cunoscut (formă geometrică, obiect, sau cuvânt) care este ascuns într-un alt material.

17. Orientarea spaţ ială Este aptitudinea de a cunoaşte propria situare în raport cu poziţ ia unui obiectsau de a spune unde se situează un obiect în raport cu propria persoană.

18. Capacitatea de vizualizare Este aptitudinea de a imagina cum va ar ăta un obiect când va fi mişcat saucând componentele sale vor fi rearanjate.

19. Rapiditatea percepţ iei Este aptitudinea care priveşte gradul în care o persoană reuşeşte să comparerapid şi cu precizie litere, cifre, obiecte, imagini sau forme/tipare/modele.

20. Atenţ ia selectivă Este abilitatea unei persoane de a se concentra asupra unei sarcini f ăr ă a selăsa distrasă de la această activitate.

21. Atenţ ia distributivă Este aptitudinea de a pendula între două sau mai multe surse de informa ţ ii.APTITUDINI PSIHOMOTORII

1. Precizia controlului Este aptitudinea de a face mişcări precise asupra manetelor de control aleunui aparat, maşinării sau vehicul.

2. Coordonarea mişcăriimembrelor

Este aptitudinea de a coordona mişcările a două sau mai multe membre (deex. cele 2 braţ e, cele 2 picioare sau un bra ţ şi un picior), cum ar fi în cazulcontrolului manetelor unui echipament mecanic.

3. Alegerea r ăspunsurilor motrice Este aptitudinea de a putea alege rapid şi cu precizie între două sau maimulte mişcări ca r ăspuns la cel puţ in două semnale diferite (lumini, sunete,imagini etc.).

4. Sincronizarea mişcărilor Este capacitatea de ajustare a manetelor de control ale unui echipament, careacţ ie la modificările de viteză şi/sau de direcţ ie ale unui obiect aflat în

continuă mişcare.5. Timpul de reacţ ie Este aptitudinea de a da un r ăspuns rapid la un singur semnal (sunet, lumină,

imagine etc.), de îndată ce acesta se produce.6. Stabilitatea mână-braţ Este aptitudinea de a menţ ine stabile mâna şi braţ ul.7. Dexteritatea manuală Este aptitudinea de a efectua mişcări pricepute şi coordonate ale unei mâini,

şi unui braţ sau ale ambelor mâini, pentru a apuca, a aşeza, a deplasa sau aasambla obiecte, de genul uneltelor sau componentelor.

8. Dexteritatea degetelor Este aptitudinea de a face mişcări îndemânatice şi coordonate ale degetelorde la una sau ambele mâini, pentru a apuca, aşeza ori deplasa obiecte demici dimensiuni.

9. Viteza ansamblului încheieturiimână-degete

Este aptitudinea de a face mişcări simple, rapide şi repetate ale degetelor,mâinilor şi încheieturii mâinii.

10. Rapiditatea de mişcare amembrelor

Această aptitudine se refer ă la rapiditatea cu care poate fi efectuatã o singur ă mişcare cu mâinile sau cu picioarele.


21/22

Aptitudini speciale

21

APTITUDINI FIZICE

1. For ţ a statică Este aptitudinea de a exercita o for ţă muscular ă continuă pentru a ridica, a împinge, a trage sau a căra obiecte.

2. For ţ a explozivă Este aptitudinea de a folosi pusee scurte de for ţă muscular ă pentru a sepropulsa (de pildă, pentru a sări sau a sprinta), sau pentru a arunca obiecte.

3. For ţ a dinamică Este capacitatea muşchilor de a exercita for ţă în mod repetat sau continuu, întimp.

4. For ţ a trunchiului Este abilitatea care se refer ă la gradul în care muşchii abdomenului şi airegiunii lombare pot susţ ine o parte a corpului sau poziţ ia picioarelor, în modrepetat sau continuu pentru mult timp.

5. Supleţ ea extensiei Este aptitudinea de a se înclina, a se întinde sau a torsiona corpul, braţ eleşi/sau picioarele.

6. Supleţ ea dinamică Este abilitatea de a înclina, întinde, torsiona sau r ăsuci braţ ele şi/saupicioarele în mod rapid şi repetat.

7. Coordonarea ansambluluimişcărilor

Este capacitatea de coordonare a braţ elor, picioarelor şi trunchiului înactivităţ i în care întregul corp este în mişcare.

8. Echilibrul corporal Constă în capacitatea de a păstra sau redobândi echilibrul propriului corp,sau de a-l menţ ine vertical în ciuda unei poziţ ii instabile.

9. Rezistenţ a fizică Este capacitatea de a exercita efort fizic într-un interval de timp f ăr ă a-şipierde suflul/respiraţ ia.

APTITUDINI SENZORIALE/ PERCEPTUALE

1. Acuitatea vizuală de aproape Este capacitatea de a realiza o bună discriminare vizuală la distanţ e mici.2. Acuitatea vizuală la distanţă Este capacitatea de a face discriminări vizuale la mare distanţă.3. Vederea cromatică Este abilitatea de a potrivi sau diferenţ ia culorile.4. Vederea nocturnă Este capacitatea de a face discriminări vizuale în condiţ ii de luminozitate

scăzută.5. Vederea periferică Este abilitatea de a percepe obiecte sau a detecta mişcări faţă de sine, atunci

când ochii sunt aţ intiţ i înainte.6. Perceperea adâncimii /

vederea stereoscopică

Este abilitatea de a distinge care dintre mai multe obiecte este mai departe

sau mai aproape de observator.7. Vederea în lumină str ălucitoare Este capacitatea de a percepe obiecte în prezenţ a unei lumini orbitoare sau

str ălucitoare.8. Sensibilitatea auditivă Este abilitatea de a detecta şi discrimina sunete care pot varia într-o gamă

foarte mare de tonuri (înălţ imi) şi / sau volume (intensitate).9. Atenţ ia auditivă Este abilitatea unei persoane de a se concentra asupra unei singure surse

auditive de informaţ ii, în prezenţ a altor sunete f ăr ă relevanţă sauperturbatoare.

10. Localizarea sunetelor Este abilitatea de a identifica direcţ ia din care vine un sunet.11. Recunoaşterea vorbirii Este abilitatea de a asculta şi în ţ elege cuvintele rostite de o altă persoană.12. Claritatea vorbirii Este abilitatea de a comunica oral într-o manier ă clar ă şi inteligibilă pentru

auditor.

APTITUDINI SOCIALE / INTERPERSONALE 1. Amabilitatea Este aptitudinea de a fi plăcut, plin de tact şi serviabil în relaţ iile de muncă cu

ceilalţ i.2. Flexibilitatea comportamentală Este aptitudinea de a adapta propriul comportament la situaţ iile schimbătoare

din mediul de muncă.3. Capacitatea de coordonare Este aptitudinea de a structura planurile de muncă şi activităţ ile, astfel încât

să coincidă cu programele, stilul şi ritmul de muncă ale celorlalţ i şi de a leajusta, amendându-le cu schimbările ce se impun.

4. Responsabilitatea Este aptitudinea de a fi o persoană de încredere şi cu simţ ul responsabilităţ iifaţă de alţ ii.

5. Asert ivitatea Este aptitudinea de a-şi exprima părerile şi opiniile într-un mod curajos şi activ.6. Capacitatea de negociere Este aptitudinea de a negocia cu alţ ii pentru rezolvarea unui conflict.

7. Persuasiunea Este capacitatea de a prezenta informaţ iile astfel încât să influenţ eze opiniilesau acţ iunile celorlalţ i.


22/22

Aptitudini speciale

22

8. Sociabilitatea Este aptitudinea de a fi comunicativ şi participativ în situaţ iile sociale.9. Conformitatea socială Este aptitudinea de a adera la reguli şi politici de comportament social.10. Receptivitatea socială Este aptitudinea de a înţ elege corect situaţ iile sociale.11. Auto-controlul Este aptitudinea de a r ămâne calm şi echilibrat în situaţ ii dificile sau

stresante.12. Încrederea socială Este aptitudinea de a afişa încredere în sine în situaţ iile sociale.

13. Dezvoltarea celorlalţ i Este aptitudinea de a contribui la dezvoltarea talentelor şi competenţ elorcelorlalţ i.

14. Obţ inerea de informaţ ii princonversaţ ie

Este aptitudinea de a descoperi informaţ ii importante referitoare la oproblemă, prin conversaţ ie, întrebări sau discuţ ii.

15. Dorinţ a de realizare Este aptitudinea de a-şi fixa standarde foarte înalte şi de a realiza cât maibine posibil o sarcină.

16. Deschiderea către experienţă Reprezintă aptitudinea de a avea o atitudine deschisă şi veşnic curioasă,receptivă la noi idei, circumstanţ e şi medii.

17. Independenţ a şi autonomia Aptitudinea de a lucra într-un mediu nestructurat, cu minimă îndrumare sausupervizare.

18. Perseverenţ a Este aptitudinea de a menţ ine un nivel optim de efort până când sarcinile demuncă sunt realizate cu succes.

19. Controlul tendinţ ei de a luadecizii pripite

Este aptitudinea de a se ab ţ ine de la decizii finale până când nu au fostculese şi evaluate toate datele relevante.

20. Argumentarea verbală Este aptitudinea de a-şi susţ ine şi apăra verbal raţ ionamentele şi propriileconcluzii.

21. Capacitatea de refacere atonusului

Este aptitudinea de a reveni în mod rapid la energia şi doza de entuziasminiţ iale, după o situaţ ie descurajantă.

Profilul aptitudinal14 obţinut este necesar pentru:

‐ compararea cu cerinţele aptitudinale ale postului de muncă;

‐ oferirea informaţiilor necesare pentru dezvoltarea unor sisteme de

selecţie, instruire şi evaluare a performanţelor, validate ştiinţific şifundamentate juridic.

Aplicaţii ale F-JAS

‐ selecţia personalului, evaluarea performanţelor şi promovare

‐ pregătirea profesională a personalului, se pot dezvolta programe de instruire;

‐ suport pentru deciziile legate de promovarea personalului, se pot elabora

programe de pregătire profesională care să urmărească dezvoltarea

aptitudinilor necesare pentru o paletă largă de posturi;‐ pot fi dezvoltate sisteme de evaluare a performanţelor profesionale, care să

se centreze pe sarcini clare şi pe aptitudini relevante (direct) pentru

respectivele sarcini;

‐ dezvoltarea familiilor de posturi de muncă ori de ocupaţii, a grupajelor care

presupun cerinţe aptitudinale comune (Fleishman, E., Reiylly, M., op. cit. p. 27).

14 Pentru evaluarea fiecărei aptitudini vezi „Handbook of Human Abilities – Ghidul aptitudinilor umane”, E. A.Fleishman, adaptat în România de H. Pitariu, D. Iliescu, D. Coldea, Edit. Sinapsis, Cluj-Napoca, 2008.

curs pai 13 aptitudini speciale

Documents