MODULUL 9:DEFICIENŢA MINTALĂ

9.1 DEFINIRE

Întrucât deficienţa mintală desemnează o realitate complexă, un fenomen bio-psiho-social foarte eterogen determinat de varietatea cauzelor, de gradul diferit de manifestare şi de tulburările asociate, termenul de deficienţă mintală nu se referă la o entitate, la un tablou clinic unitar şi deci nu îi corespunde o unitate de ordin structural-funcţional, biologic sau psihologic. Din aceste considerente, este dificil de oferit un profil general al deficientului mintal.

Pentru proiectarea unor programe educaţionale recuperative care să vizeze caracteristicile psihofizice, potenţialul care poate fi stimulat, direcţiile de acţiune, nivelul posibil de atins în demersul integrării socio-profesionale a persoanei, este nevoie de o definire şi caracterizare a dizabilităţii mintale dintr-o perspectivă pluridisciplinară.

Asociaţia Americană pentru Întârzierea (Deficienţa) Mintală [AADM] (1992, apud Verza, 1999) defineşte întârzierea (deficienţa) mintală astfel: „deficienţa mintală se referă la limitări substanţiale în funcţionarea prezentă. Este caracterizată printr-o funcţionare intelectuală semnificativ sub medie, existând corelări cu limitări în două sau mai multe ditre următoarele capacităţi adaptive, care se manifestă înaintea vârstei de 18 ani:

- comunicare, - autoîngrijire, - viaţa acasă, - deprinderi sociale, - utilizarea serviciilor comunităţii, - autoorientarea, - sănătatea şi securitatea personală, - cunoştinţe teoretice - timp liber - şi muncă. Ioan Druţu (1995, p. 14) arată că deficienţa mintală reprezintă „o insuficienţă globală şi un funcţionament

intelectual semnificativ inferior mediei, care se manifestă printr-o stagnare, încetinire sau o lipsă de achiziţie în dezvoltare, determinate de factori etiologici biologici şi/ sau de mediu - care acţionează din momentul concepţiei până la încheierea maturizării şi care au consecinţe asupra comportamentului adaptativ".

Din definiţiile amintite mai sus rezultă câteva caracteristici ale deficienţei mintale (Vrăşmaş, T., 1996):1. dezvoltarea intelectuală este sub medie şi duce la limitări ale individului în cauză;

2. limitările se pot manifesta în mai multe domenii: comunicare, autoîngrijire, autogospodărire, relaţionare socială, servicii comunitare, orientare situaţională, sănătate şi securitate personală, timp liber, muncă;

3. poate fi determinată de o serie de factori, interni sau externi ce pot acţiona în orice moment al dezvoltării individului, din momentul concepţiei până la finalizarea maturizării;

4. influenţează adaptarea individului la mediul socio-profesional şi cultural, la cerinţele în continuă schimbare a societăţii;

5. deficienţa este definită ca o dificultate fundamentală în învăţarea şi îndeplinirea anumitor deprinderi de viaţă cotidiană;

6. capacităţile personale în care există o limitare substanţială sunt cele de conceptualizare, cele practice şi de inteligenţă socială. Aceste trei arii sunt în mod particular afectate în deficienţa mintală, în timp ce alte capacităţi (de ex. sănătatea, temperamentul) s-ar putea să nu fie;

7. întârzierea mintală este caracterizată printr-o funcţionare intelectuală semnificativ sub medie, coeficient de inteligenţă (Q.I.) de aproximativ 70-75 sau mai puţin, bazat pe o evaluare care cuprinde mai multe teste generale de inteligenţă administrate individual şi care trebuie revizuite de către o echipă multidisciplinară şi validate cu teste adiţionale sau alte informaţii evaluative.

Limitările intelectuale survin în acelaşi timp cu limitări ale capacităţilor de adaptare. Limitările de adaptare sunt mai apropiate de limitările intelectuale decât de alte circumstanţe cum ar fi diversitatea cultural lingvistică sau limitările senzoriale.

Evaluarea limitărilor capacităţii de adaptare este necesară întrucât funcţionarea intelectuală nu este suficientă pentru diagnosticarea deficienţei mintale. Impactul asupra funcţionării normale a persoanei datorat acestor limitări este suficient de comprehensiv pentru a cuprinde cel puţin două abilităţi de adaptare sau o limitare generalizată şi pentru a reduce probabilitatea erorilor de măsurare.

9.2 CLASIFICAREA DEFICIENȚELOR MINTALE

De-a lungul timpului au existat o serie de clasificări ale deficienţei mintale, majoritatea bazate pe valoarea coeficientului de inteligenţă IQ, care se calculează astfel: IQ= VM/ VC x 100, unde VM = vârsta mintală

și VC = vârsta cronologică. Cu alte cuvinte, coeficientul de inteligenţă exprimă raportul dintre performanţa reală a subiectului (VM) şi

performanţa aşteptată în funcţie de vârsta cronologică (VC).Cele mai cunoscute clasificări ar fi:

Clasificarea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii [OMS]: Întârziere (înapoiere) mintală uşoară sau debilitate mintală - IQ = 50-70 Întârziere (înapoiere) mintală medie, IQ = 35-49 Întârziere (înapoiere) mintală gravă, IQ = 20-34 Întârziere (înapoiere) mintală profundă, IQ sub 20 Întârziere (înapoiere) mintală cu nivel neprecizat, cazuri în care inteligenţa persoanei nu poate fi

măsurată prin probe standardizateCel mai des întâlnită în lucrările de specialitate (Druţu, I., 1995) este următoarea clasificare:

Deficienţa mintală profundă sau gravă, IQ = 0-20

Deficienţa mintală severă, IQ = 20-35/40 Deficienţa mintală moderată, IQ = 35/40-50/55 Deficienţa mintală uşoară, IQ = 50/55-70 Intelect liminar (de limită), IQ = 70/80.

9.3 GRADELE DEFICIENȚEI MINTALE

9.3.1 DEFICIENȚA MINTALĂ PROFUNDĂ

Este cea mai gravă formă a deficienţei mintale, persoana având nevoie de supraveghere, control şi ajutor aproape permanent, fiind incapabilă să se descurce singură. Nivelul mintal al persoanelor din această categorie a deficienţei se găseşte undeva la nivelul vârstei de 2 ani, iar coeficientul de inteligenţă este sub 20. Vorbim de o mortalitate crescută în rândul acestor persoane datorată rezistenţei slabe la infecţii și a diferitelor tipuri de afecțiuni ale organelor interne care pot fi asociate. Media de viaţă este de aproximativ 19-20 de ani, în funcție mai ales de cauzele care au generat deficiența și de afecțiunile asociate. Dintre caracteristici putem aminti:

a) retardare profundă;b) capacitate foarte slabă de funcţionare în domeniul senzorio-motor;c) imposibilitate de a utiliza limbajul pentru comunicarea cu cei din jur;d) funcţii intelectuale foarte slab dezvoltate;e) persistenţa unor impulsuri primare;f) crize acute de plâns;g) automutilare, apatie.

După Gherguţ (2005), din punct de vedere clinic putem distinge în cazul deficienţei mintale profunde următoarele forme:

- deficienţa mintală profundă - forma completă, caracterizată printr-o existenţă pur vegetativă, prin afectarea cronică a unei părţi a sistemului nervos, prin absenţa comunicării, tulburări neurologice grave, şanse puţine de supravieţuire, vârsta mintală de până la un an.

- deficienţa mintală profundă - forma incompletă, caracterizată prin afectarea parţială a sistemului nervos, posibil asociată cu alte tipuri de deficiențe accentuate (mai ales senzoriale), comunicare redusă la cuvinte monosilabice, afecţiuni psihomotorii grave, mişcări stereotipe, vârsta mintală de 2-3 ani.

9.3.2 DEFICIENȚA MINTALĂ SEVERĂ

Cuprinde categoria deficienţilor mintali care au un coeficient de inteligenţă situat între 20-35/40. Dintre caracteristicile acestei categorii de deficienţi mintali putem aminti:

slaba dezvoltare motorie, limbaj mimic, posibilităţi reduse de comunicare, dar dacă sunt incluşi în programe educaţionale pot achiziţiona un

număr limitat de cuvinte în general este imposibilă achiziţionarea autonomiei personale, dar îşi pot însuşi abilităţi elementare de

îngrijire în perioada adultă pot realiza sarcini simple, repetitive necesită supraveghere constantă.

9.3.3 DEFICIENȚA MINTALĂ MODERATĂ

Corespunde unui coeficient de inteligenţă situat între 35/40-50/55, vârsta mintală a acestor subiecţi nedepăşind 7 ani.

Dintre caracteristicile acestei categorii de subiecţi putem aminti: posibilitatea comunicării prin limbaj dar vocabularul este restrâns, format din cuvinte uzuale, vorbirea este

imperfectă, apar frecvent tulburările de limbaj; gândirea este concretă, situaţională; atenţie caracterizată prin instabilitate; memorie mecanică, diminuată; achiziţionarea unei autonomii satisfăcătoare; necesitatea acordării unei asistenţe moderate; incapacitatea achiziţionarii unui număr suficient de cunoştinţe şcolare (în mică măsură lectura, scris,

calcul). Achiziţionarea se face în general spre adolescenţă; grad crescut de imaturitate afectivă şi labilitate manifestatee prin crize de plâns, negativism faţă de cei

din jur, indiferenţă, tendinţe de izolare, puerilism, ataşament exagerat faţă de persoanele care îi îngrijesc; mare nevoie de securitate, minimă capacitate de autoprotecţie împotriva unor pericole obişnuite; capacitatea executării unei munci calificate, în general într-un atelier protejat; incapacitatea de a duce o viaţă independentă, chiar dacă supravegherea pe care o necesită este minimă.

9.3.4 DEFICIENȚA MINTALĂ UȘOARĂ

Cuprinde intervalul cuprins între intelectul liminar şi deficienţa mintală moderată, definită printr-un coeficient de inteligenţă cuprins între 50 şi 69 şi o vârstă mintală de până la 9 ani.

Dintre caracteristici putem aminti: retard uşor în dezvoltarea senzio motorie; probleme de orientare în spaţiu; constanţa percepţiei de formă, mărime, greutate se realizează greu, cu mari dificultăţi; lipsa flexibilităţii în gândire care este reproductivă, concretă, inaptă de abstractizări şi generalizări; dificultăţi de înţelegere şi de integrare a noilor cunoştinţe în sistemul celor existente deja; retard uşor în dezvoltarea limbajului, atât în ceea ce priveşte apariţia acestuia cât şi dezvoltarea

ulterioară; vocabular sărac, numeroase tulburări de limbaj; memorie slab dezvoltată, fidelitate scăzută a acesteia, nu este capabil să-şi elaboreze un plan de

organizare a materialului atunci când încearcă să-l fixeze ceea ce va duce la dificultăţi de transfer a cunoştinţelor; imaturitate afectivă, incapacitatea de a-şi controla emoţiile ceea ce va afecta negativ relaţiile cu cei din

jur; dezvoltare bună a contactelor sociale; capacitatea achiziţionării de cunoştinţe şcolare care însă nu depăşesc nivelul clasei a lV-a; în urma unei educaţii speciale se poate ajunge la o competenţă socială şi profesională bună; în condiţii de stres socio economic apare necesitatea unei asistenţe, îndrumări.Dintre cele mai frecvente forme clinice întâlnite pot fi amintite (Verza, F., 2007):- deficientul mintal armonic, la care deficienţa mintală predomină, manifestă probleme de adaptare la

cerinţele şcolii, dar care are o prognoză profesională favorabilă fiind caracterizat de trăsături de personalitate ca: hărnicie, perseverenţă, docilitate.

- deficientul mintal dizarmonic, caz în care vorbim de o asociere între deficitul intelectual şi tulburări afective şi de comportament. Există mai multe forme de manifestare ale deficientului mintal dizarmonic şi anume:

deficientul mintal dizarmonic instabil caracterizat prin agitaţie permanentă, incapacitate de concentarre pe o anumită sarcină, turbulenţă, instabilitate, reacţii impulsive, dificultăţi de adaptare

deficientul mintal dizarmonic excitat, cu tulburări asemănătoare instabilului dar mult mai pronunţate, agitaţie motorie permanentă, atitudini dezordonate

deficientul mintal dizarmonic emotiv, la care predomină instabilitatea afectivă, reacţiile exagerate debilitatea Chaslin, care se caracterizează prin capacitate de memorare bună, dar lipsă de interes,

credulitate, vanitate, sugestibilitate, liosa spiritului critic şi autocritic, incapabil de efort susţinut leneşul, caracterizat prin lipsă de dinamism, incapacitate de decizie, apatie accentuată, inerţie, instabilitate,

inadaptare

9.3.5 INTELECTUL DE LIMITĂ

Se referă la o categorie eterogenă de forme şi grade de manifestare a căror trăsătură comună constă în fenomenul decompensării şcolare la vârsta de 11-12 ani urnată de apariţia unor reacţii nevrotice şi comportamentale consecutive insuccesului şcolar (Gherguţ, A., 2005, pag. 128).

Este foarte uşoară identificarea copilului cu intelect liminar mai ales în timpul activităţii şcolare. Dintre caracteristicile acestuia pot fi amintite:

- necesitatea unui timp mai îndelungat pentru a-şi elabora răspunsurile care variază de la un moment la altul (uneori sunt foarte bune asemănătoare cu ale unui copil normal, alteori slabe)

- probleme în însuşirea citit-scrisului şi a calculului matematic- probleme de orientare spaţială relevate în dificultatea copilului de a respecta forma, mărimea, proporţia,

orientarea- probleme în înţelegerea şi rezolvarea sarcinilor şcolare- încetineală în gândire, operaţii ale gândirii dezvoltate numai până la un anumit nivel, probleme în

realizarea abstractizărilor şi generalizărilor- apariţia unor baraje în gândire şi lapsusuri- dificultăţi în stabilirea unor relaţii interpersonale corecte- imaturitate socio-afectivă- hiperactivitate motorie, intelectuală şi emotivă- tulburări de comportament datorate în primul rând insuccesului şcolar- stimă şi imagine de sine scăzute- probleme de adaptare la colectivul clasei şi al şcolii- în perioada adultă apare posibilitatea executării – practicării unor meserii simple dar în perioade dificile

necesită îndrumare şi suprveghere.

9.4 TRASĂTURI DE SPECIFICITATE ALE DEFICIENŢEI MINTALE

Trăsăturile de specificitate se referă la caracteristicile deficienţei mintale, trasăturile specifice variind de la un grad de debilitate la altul şi putându-se modifica de la o vârstă la alta pentru acelaşi coeficient de inteligenţă.

Trebuie să ţinem cont, însă, de o observaţie a lui Şerban Ionescu (1975, apud Chelemen & Peter, 2010, p. 153) care afirma că: “dincolo de o anumită specificitate a populaţiei de deficienţi mintali, există diferenţe individuale importante”. Cu alte cuvinte, în momentul în care se doreşte recuperarea acestei categorii de persoane se pot lua în calcul caracteristicile comune, deşi reuşita va fi asigurată doar dacă vom ţine cont de particularităţile individuale, de ceea ce-i diferenţiază unii de alţii.

Principalele trăsături de specificitate ale deficientului mintal sunt: rigiditatea, vâscozitatea genetică, heterocronia, fragilitatea conduitei verbale şi fragilitatea construcţiei personalităţii. În ceea ce urmează ele vor fi tratate pe rând.

9.4.1 RIGIDITATEA

Termenul a fost introdus de Lewin, desemnând prin intermediul termenului „rezistenţa la schimbare sub toate formele, incluzând ideea de schimbare şi perseverare” (Buică, 2004, p. 158). Cel care s-a ocupat mai mult de această caracteristică este Kounin (1941, apud ibidem) care afirma următoarele: „Spre deosebire de copil, adultul are un număr mai mare de “regiuni psihologice” dar graniţele dintre acestea devin tot mai rigide pe măsura înaintării în vârstă”. Este vorba, aşadar, de nişte „regiuni psihologice” existente la nivelul creierului, regiuni care la adult se găsesc în număr mai mare. Pe măsură ce înaintăm în vârstă, graniţele ce delimitează aceste regiuni devin din ce în ce mai rigide. Gradul de rigiditate se referă la raportul funcţional dintre două regiuni învecinate ale structurilor sistemului nervos şi cu cât graniţa dintre două regiuni este mai rigidă cu atât una o va influenţa mai puţin pe cealaltă. Kounin arăta că deficienţii mintali diferă de indivizii normali cu aceeaşi vârstă mintală şi cu acelaşi număr de regiuni psihologice printr-o mai mare rigiditate, care corepunde de fapt vârstei cronologice mai mari.

Problematica rigidităţii este nuanţată de Werner (apud Ionescu, 1975) care vorbeşte despre două categorii de rigiditate:

subnormală, care exprimă relaţia existentă între două regiuni între care există o fuziune aproape completă şi care va duce la răspunsuri nediferenţiate la acelaşi stimul;

anormală, care sugerează separarea completă a două regiuni cu dominarea, in funcţie de situaţie, a uneia sau a celeilate şi care va duce la răspunsuri stereotipe sau aberante.

Sesizăm la această categorie de copii rigiditatea gândirii, a memoriei, a limbajului, a comportamentului, iar dintre urmările imediate putem aminti: rezistenţa la schimbare, o anumită fixare pe diferite obiecte, persoane, idei, dificultăţi de adaptare la situaţii noi, rigiditatea reacţiilor adaptative şi comportamentale.

9.4.2 VÂSCOZITATEA GENETICĂ

Inhelder afirma, în 1969 (apud Chelemen & Peter, 2010), că debilitatea seamănă cu o construcţie neterminată datorită incapacităţii de a atinge stadiul gândirii formale, ca urmare deficientul mintal neputând atinge decât, eventual, stadiul operaţiilor concrete.

În plan psihic, deficientul mintal are o dezvoltare lentă, nu atinge stadiile superioare, rămânând centrat pe o anumită perioadă evolutivă o perioadă mai lungă de timp, dezvoltarea rămâne neterminată, determinând dificultăţi în achiziţiile instrumentale şi de adaptare, apare incapacitatea de a păstra achiziţiile realizate până la un moment dat pentru o perioadă mai lungă de timp, se remarcă persistenţa elementelor anterioare, o anumită lentoare, plafonare şi chiar regresie.

L.S. Vâgotski era de parere că pe baza vâscozitatii genetice, handicapatul de intelect este obligat să se încadreze în “zona proximei dezvoltări” ceea ce înseamnă că dezvoltarea subiectului este limitată în raport cu gravitatea deficienței (Verza, 2007).

9.4.3 HETEROCRONIA

Termen introdus de R. Zazzo care se referă la faptul că deficientul mintal se dezvoltă diferit de la un sector la altul din punct de vedere psihologic, că diferitele funcţii psihogice nu se dezvoltă în mod echilibrat. Heterocronia cea mai evidentă se poate remarca între dezvoltarea fizică şi cea mintală, respectiv între dezvoltarea somatică şi cea cerebrală (Radu, 2000).

Problema heterocroniei este valabilă şi la persoanele normale, dar dezvoltarea unei funcţii stimulează şi evoluţia alteia, pe când la deficientul mintal avansul unei funcţii se poate realiza în detrimentul alteia.

9.4.4 FRAGILITATEA CONSTRUCŢIEI PERSONALITĂŢII

În prezentarea acestei caracteristici, R. Fau porneşte de la următoarea idee: “Datorită operaţiilor logice scăzute la care ajunge deficientul mintal, nu se facilitează constituirea de raporturi sociale stabile şi evolutive, deoarece predomină fragilitate şi infantilism în comportament” (apud Ionescu, 1975, p. 32).

Ca urmare, deficientul mintal poate manifesta duritate, impulsivitate şi lipsă de control, deci o fragilitate disociată, iar pe de altă parte o fragilitate mascată caracteristică deficienţilor mintali care trăiesc într-un mediu securizant şi care face posibilă disimularea trăsăturilor negative de caracter.

9.4.4 FRAGILITATEA CONDUITEI VERBALE

Este o altă caracteristică a deficienţilor mintali, introdusă în anul 1973 de către Emil Verza (1988, p. 25) şi care o defineşte ca: „neputinţa handicapatului de a exprima logico-gramatical conţinutul situaţiilor semnificative, de a se menţine la nivelul unui progres continuu şi de a-şi adapta conduita verbală la schimbările ce apar în diverse împrejurări”.

Slaba dezvoltare a limbajului deficientului mintal este observabilă atât în aspectele obişnuite ale comunicării orale şi scrise cât şi la nivelul prelucrărilor semantice, în frecvenţa mare a tulburărilor de limbaj etc.

Întrebări de evaluare

1. Cum ai defini deficienţa mintală ?2. Care sunt principalele caracteristici ale deficienţei mintale?3. Care este modalitatea de calcul a vârstei mintale (V.M.) ?4. Cum se stabileşte gradul deficienţei mintale?5. Ce criterii de clasificare a deficienţelor mintale cunoşti? 6. Caracterizează fiecare grad al deficienţei mintale.7. Explică principalele elemente de specificitate ale deficienţei mintale.