OrganogenezaCaulogeneza = dezvoltarea de lastariRizogeneza = dezvoltarea de radacini

Embriogeneza = dezvoltarea de embrioniCalogeneza = dezvoltarea de calus

Calus + Organogeneza → Organogeneza indirectaCalus + Caulogeneza → Caulogeneza indirectaCalus + Rizogeneza → Rizogeneza indirecta

Calus + Embriogeneza → Embriogeneza indirecta

Cultura de meristeme reprezintă cea mai extinsă utilizare a tehnicilor in vitro atât

în scopul multiplicării unui material biologic valoros uniform genetic, copii fidele ale

organismului de origine, cât şi de obţinere a unui material liber de virusuri (deci,

obţinere de mericlone) – după Roşu A., 1999.

Cultura de explante caulinare cu muguri axilari sau apicali are ca principiu,

obţinerea vitroplantelor pornind de la cultivarea centrilor histogeni şi organogeni vegetali

(meristemele), situaţi în mugurii caulinari formaţi in vivo pe plantă, împreună cu structuri

tisulare de dimensiuni variabile din zonele adiacente centrilor respectivi.

Propagarea clonală prin organogeneză directă are ca principiu regenerarea

vitroplantelor pornind de la muguri caulinari neoformaţi prin diferenţierea realizată direct

pe explante.

Embriogeneza sensu stricto constă din dezvoltarea embrionului, pornind de la

zigot şi parcurgând cele patru stadii principale (globular, cordiform, torpedo,

cotiledonar).

Există şi embriogeneză asexuată naturală, care porneşte de regulă de la

celulele somatice ale ţesutului intra-ovular al unor specii (de exemplu, la unele specii

ale genului Citrus, în paralel cu embrionul zigotic se dezvoltă adesea embrioni adventivi

din celule ale nucelei, integumentului sau endospermului). Embriogeneza asexuată

naturală poate fi realizată şi prin intermediul unor părţi vegetative modificate (rizomi,

tuberculi, stoloni, bulbi, drajoni, corm).

In vitro embriogeneza poate fi asexuată, atunci când porneşte de la celule

somatice (cultura de embrioni somatici - atunci când dezvoltarea embrionului începe de

la celule care nu sunt obţinute prin contopirea gameţilor), sau zigotică (cultura de

embrioni zigotici).

Embriogeneza somatică (numită şi asexuată, adventivă sau non-zigotică), se

bazează pe dediferenţierea celulelor somatice şi pe capacitatea acestora de a a-şi

exprima integral potenţialul morfogenetic caracteristic speciei.

Embriogeneza somatică in vitro poate fi directă (atunci când nu implică

parcurgerea fazei de calus), sau indirectă (atunci când implică şi parcurgerea fazei de

calus).

Embriogeneza somatică poate fi indusă cu succes pornind de la celule somatice,

ţesut nucelar sau ţesuturi gametice, şi este influenţată atât de factori endogeni

(genotipul, vârsta şi tipul explantului), cât şi exogeni (compoziţia mediului nutritiv – în

principal factorii hormonali – , temperatura, lumina, etc.).

Embriogeneza somatică indirectă, spre deosebire de embriogeneza somatică

directă, implică şi parcurgerea fazei de calus pentru obţinerea embrionilor somatici

viabili.

Propagarea prin organogeneză indirectă, are ca principiu regenerarea

vitroplantelor via calus iniţiat de la explante variate.

Propagarea generată de la celule somatice şi realizată prin regenerare

secvenţială (organogeneză) sau prin regenerare unitară (embriogeneză), implică

parcurgerea unor faze similare (dediferenţierea, inducerea şi realizarea) - De Klerk G.-J.

şi colab., 1997).

Orice fragment de ţesut vegetal alcătuit din celule vii poate fi

stimulat să prolifereze în condiţii in vitro şi să dezvolte un ţesut cu

creştere neorganizată şi aspect tumoral numit calus.

După inoculare, primele diviziuni celulare sunt localizate la

periferia explantului şi duc la apariţia unor zone cu celule multiplicate

într-un flux necontrolat. Aceste zone, apar ca răspuns la rănirea

mecanică a explantului, şi constituie calusul de rănire.