dinamica juridică a reformei administraţiei publice din ... · 11 consolidarea autonomiei locale,...
TRANSCRIPT
STUDII, OPINII, INFORMĂRI
Dinamica juridică a reformei administraţiei publice din România
Lector. univ. dr. Eduard Călinoiu
Consilier
Consiliul Legislativ
1
A. Iorgovan, Tratat de drept administrativ, vol. I, ediţia a IV-a,
Editura CH Beck, Bucureşti, 2005, pag.188.
2
J. Rivero, J. Waline, Droit administratif, 20 e édition, Paris,
Ed. Dalloz, 2004, pag.9.
Buletin de informare legislativă nr. 2 / 2015 3
zează că, într-un sens restrâns, expresia drept
administrativ urmează să desemneze numai regulile
originare, adică acelea care sunt distincte de dreptul
privat.
În momentul de faţă, se acceptă ideea că drep -
tul administrativ cuprinde componenţa şi sfera de
acţiune a organelor prin care se desfăşoară activitatea
administrativă la nivel central şi la nivel teritorial,
acţiunea propriu zisă a administraţiei, principiile pe
care aceasta se întemeiază, precum şi controlul
administraţiei, indiferent dacă acesta se exercită sub
forma non-jurisdicţională sau sub forma jurisdic -
ţională.
Concepţiile principale exprimate în doctrina de
drept administrativ a statelor europene au fost
numeroase şi au dat expresie unor diverse interese şi
puncte de vedere. Aşa, de pildă, doctrina franceză
de drept administrativ din secolul XIX se întemeiază
pe distincţia între actele de autoritate şi cele de
gestiune, pe responsabilitatea statului pentru actele
de putere publică şi pe independenţa administraţiei
faţă de tribunale. În doctrina franceză, întregul drept
administrativ era fundamentat în special pe teoria
ordinii publice şi funcţionarea serviciilor publice.
Mai târziu, profesorul Georges Vedel circumscrie
sfera administraţiei publice la sfera executivului,
considerând că administraţia asigură exerciţiul puterii
executive, sub un regim de putere publică. O con cep -
ţie mai largă este exprimată de André de Laubadère,
care include în sfera noţiunii de admi nistraţie ansam -
blul de autorităţi, agenţi şi organisme însărcinate sub
impulsul puterilor politice, a asigura multiplele
intervenţii ale statului modern. În sfârşit, Jean Rivero
face apel la noţiunea de interes public sau interes
Administraţia publică, în orice societate, fie ea
clasică, fie modernă reprezintă, în esenţă, un
instrument al statului indispensabil în atingerea unor
deziderate, a unor obiective majore determinate de
el, în fapt de realizare a unor valori politice stabilite
prin diverse reglementări interne, în scopul
satisfacerii interesului general, prin acţiunea puterii
politice.
Dreptul administrativ reprezintă, prin exce -
lenţă, o ramură a sistemului de drept intern. Autori
de prestigiu care au studiat această ramură de drept au
adus importante precizări cu privire la domeniul de
acţiune a dreptului administrativ. Astfel, regretatul
profesor Antonie Iorgovan, în Tratatul său de drept
administrativ, estimează că dreptul administrativ
poate fi definit ca „ramura dreptului public carereglementează, concret sau cu valoare de principiu,relaţiile sociale din sfera administraţiei publice,precum şi pe cele de natură conflictuală dintreautorităţile publice sau structuri private, investite cuautoritate publică, pe de o parte, şi cei vătămaţi îndrepturile lor prin actele administrative ale acestorautorităţi, pe de altă parte1
.
În literatura franceză, în volumul apărut în
2004, semnat de Jean Rivero şi Jean Waline, se defi -
neşte dreptul administrativ
2
ca fiind ansamblul
regulilor juridice aplicabile activităţii administrative,
indiferent dacă acestea constituie reguli de drept
privat sau de altă natură. Autorii menţionaţi preci -
4 Buletin de informare legislativă nr. 2 / 2015
Studii, opinii, informări
din 1991
6
, având ca punct de plecare amplitudinea
coordonatelor de natură constituţională, ce reconsi -
derau atât sistemul administraţiei publice româneşti
cât şi ramura administraţiei publice autonome, în
reconsiderarea interesului general, cu caracter naţio-
nal, respectiv cu caracter local. Din acelaşi punct de
vedere, al constituţionalismului, revizuirea actului
fundamental al statului din octombrie 2003
7
, a avut
menirea de a institui noi dispoziţii constituţionale
care fie au corectat unele disfuncţionalităţi ale
normelor iniţiale, fie au atins rolul şi funcţiile unor
structuri ale administraţiei publice.
Astfel, pe plan intern, faţă de aceste imperative
ale societăţii româneşti, putem sublinia că marile
obiective, subsumate ideii de reformare şi regândire
a administraţiei publice, s-au realizat în mare parte,
atingându-se majoritatea domeniilor de interes pentru
viaţa economico-socială a statului nostru.
Necesitatea satisfacerii intereselor generale ale
societăţii, atât la nivel central, cât şi local a deter mi -
nat, în plan funcţional, implicarea autorităţilor în
anumite domenii de activitate, prin conferirea com -
petenţelor legale, respectiv a instrumentelor cores -
punzătoare şi necesare realizării scopurilor şi a obiec-
ti velor fixate.
În pofida acestor evoluţii pozitive, adminis tra -
ţia românească, aflată în faţa integrării în structurile
Uniunii Europene şi-a arătat slăbiciunea, introducând
noi cerinţe şi adaptări ale administraţiei publice.
Astfel, au devenit prioritare atât realizarea unui pro -
fund proces de reformare a sectorului public cât şi
crearea unui sistem de administrare modern, res pon -
sabil, previzibil, transparent şi receptiv la nevoile
cetăţenilor şi a mediului de afaceri.
Aşa cum arătau primele documente de
raportare ale Comisiei Europene din anul 1999,
progresele reale înregistrate de România până în
momentul invitării la începerea negocierilor de
aderare în privinţa organizării şi funcţionării
administraţiei publice, s-au dovedit modeste, fiind
general, relevând că în timp ce guvernarea se referă
la decizii esenţiale, care anga jează viitorul naţiunii,
administraţia se ocupă de problemele cotidiene. În
opinia sa, administraţia publică reprezintă în esenţă
activitatea prin care autorităţile publice asigură
satisfacerea nevoilor de interes public, în timp ce
dreptul administrativ ar fi un ansamblu de reguli
juridice distincte de cele de drept privat, care
ar conduce activitatea administrativă a puterilor
publice.
3
În concepţia şcolii germane, administraţia,
prin vocaţia sa, realizează sarcinile statului în sfera
administraţiei, aici fiind inclusă, spre deosebire de
doctrina franceză, şi sfera relaţiilor externe. Concep -
ţia şcolii germane nu diferă de aceea a şcolii franceze
când se evocă sensul structural al administraţiei
publice, prin aceasta înţelegându-se – în ambele
doctrine – totalitatea serviciilor care exercită cu titlu
principal o activitate administrativă.
În diversele accepţii pe care lucrările europene
de drept administrativ le dau acestei noţiuni, esenţială
este subordonarea faţă de lege, principiul legalităţii
fiind de altfel recunoscut de toate manualele şi
lucrările de drept administrativ, ca fiind primul ce
guvernează activitatea administrativă
4
.
Necesitatea unui demers de reformare a siste -
mului de administraţie publică a fost determinat de
momentul decembrie 1989 ca unul dintre obiectivele
majore ale societăţii româneşti, pe care îl regăsim
constant în programele de guvernare ale diferitelor
partide ce s-au succedat în perioada post decem bristă.
Pe parcursul afirmării „constituţionalismu -
lui” ca mod de acţiune şi gândire, locul legii ca factor
suprem de evaluare a activităţii administrative l-a luat
Constituţia, ca expresie a voinţei şi comandamentelor
generale
5
.
Momentul culminat al transformării adminis -
traţiei statului român a fost reprezentat odată cu
adoptarea prin referendum a Constituţiei României
6 Constituţia României, adoptată în şedinţa Adunării Constituante
din 21 noiembrie 1991 şi publicată în M. Of. nr. 233 din 21
noiembrie 1991, intrând în vigoare în urma aprobării acesteia prin
referendumul naţional din 8 decembrie 1991.
7
A se vedea Legea nr. 429/2003 privind revizuirea Constituţiei
României din anul 1991, publicată în M. Of. nr. 758 din 29
octombrie 2003, aprobată prin referendumul naţional din 18-19
octombrie 2003, confirmat prin Hotărârea Curţii Constituţionale
nr. 3 din 22 octombrie 2003.
3
A se vedea pentru dezvoltări: A. Iorgovan, op.cit., pag.16 şi
urm.; I. Alexandru, Drept administrativ comparat, ediţia II-a
revăzută şi adăugită, Editura “Lumina Lex”, Bucureşti, 2003,
pag.37 şi urm.
4
E.Forsthoff, Traité de droit administratif allemande, Ed. Emile
Bruylant, Bruxelles, 1965, pag.35 ; J. Schwarze, Droitadministrative européen, vol. I, Ed. Emile Bruylant, Bruxelles,
1994, pag.17.
5
L. Favoreu ş.a., Droit constitutionnel, 8-e édition, Paris, Dalloz,
2005, pag.111 şi urm.
Buletin de informare legislativă nr. 2 / 2015 5
Studii, opinii, informări
cării lor, la rolul euroregiunilor, la aplicarea Cartei cu
privire la autoadministrarea locală şi, în mod cu totul
deosebit, la noţiunea de funcţie publică comu -
nitară.
10
Revenind, subliniem că, în cazul în care regle -
mentarea administraţiilor publice la nivelul statelor
membre ţine exclusiv de competenţa autorităţilor lor
naţionale, ca atribut al suveranităţii acestora,
problemele preocupante ale administraţiei publice
centrale în anul 2000 se rezumau la evaluarea
criteriilor politice, precum şi a capacităţii adminis -
trative a României necesare de a pune în aplicare
acquis-ului comunitar, din perspectiva accederii ţării
noastre la Uniunea Europeană
11
.
De asemenea, începutul reformelor majore a
fost Programul de guvernare din 28 decembrie
2000 pentru perioada 2001-2004
12
, document
programatic al guvernării de la acea vreme, care a
abordat frontal accelerarea reformei administraţiei
publice centrale şi locale, pornind de la evaluarea
critică a Comisiei Europene a situaţiei din acea
perioadă în materia respectivă. În acel cadru se
urmărea realizarea criteriilor de aderare la Uniunea
Europeană, demonstrând că ţara noastră putea face
faţă obligaţiilor care îi reveneau în calitate de viitor
stat membru, prin întărirea capacităţii adminis -
trative.
Programul de guvernare privitor la admi nis -
traţia publică centrală şi locală stabilea zece obiective
fundamentale printre care erau: restructurarea pro -
fundă a administraţiei; schimbarea de fond a rapor -
tului dintre administraţie şi cetăţean; descentralizarea
serviciilor publice şi consolidarea autonomiei admi -
nistrative şi financiare; demilitarizarea unor servicii
comunitare; reconsiderarea admi nis traţiei însărcinate
cu protecţia copilului.
Stadiul realizării procesului de reformă a
admi nistraţiei publice, dincolo de evoluţia sa sinu -
considerate încă departe de a îndeplini exigenţele
Uniunii Europene în această problematică
8
.
În consecinţă, s-a impus în acea perioadă
(1999) un amplu proces de reformă administrativă,
astfel încât, administraţia publică din România,
treptat, atât din punct de vedere structural, cât şi
funcţional să se racordeze cerinţelor europene în
materie. Cu toate acestea, din prisma coordonatelor
Uniunii Europene, este cunoscut faptul că, în general,
organizarea şi funcţionarea administraţiei publice nu
este supusă unor rigori de reglementare obligatorii
pentru statele membre, astfel că problematica în
discuţie este rezervată dispoziţiilor şi principiilor de
drept naţionale.
Profesorul Ioan Alexandru şi colaboratorii săi,
în contextul volumului “Dreptul administrativ în
Uniunea Europeană”, precizează că “Dreptul admi -
nis trativ european sau – mai exact – al Uniunii
Europene, este strâns legat de noţiunea administraţiei
publice europene (...) Noţiunea de administraţie
publică europeană este susceptibilă de două sensuri:
unul material şi altul formal. Abordarea materială
presupune analiza activităţii de organizare a
executării şi de executare în concret a legislaţiei
comunitare (legislaţia primară şi derivată), realizată
prin acţiuni cu caracter de dispoziţie sau acţiuni cu
caracter de prestaţie. Abordarea formală se bazează
pe analiza sistemului de instituţii şi structuri
administrative europene care realizează această
activitate”
9
.
Ca o paranteză, precizăm că dreptul european
însuşi reprezintă o ramură de drept specifică, având
un caracter interdisciplinar, care preia numeroase
elemente din ramurile dreptului public şi ale dreptului
privat, inclusiv al dreptului administrativ. În această
privinţă, în literatura de specialitate s-au făcut ample
referiri la implicaţiile pe care le au actele emise de
instituţiile comunitare, precum şi la procedura ata -
10
A se vedea pentru dezvoltări: C. Călinoiu, V. Vedinaş, Teoriafuncţiei publice comunitare, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1999,
pag.9 şi urm.
11 Consolidarea autonomiei locale, administrative şi financiare,perfecţionarea cadrului legislativ, armonizarea legislaţiei ţăriinoastre cu reglementările europene au reprezentat, în mare
măsură, o schimbare de fond a raportului dintre administraţie şi
cetăţean, punând în mai mare măsură accentul pe eficienţă, ca şi
consecinţă a începutului deschiderii capitolelor de negociere a
ţării noastre cu Uniunea Europeană.
12
Programul de guvernare al PDSR-ului a fost publicat în M.Of.
nr. 700 din data de 28 decembrie 2000.
8
Printre alte preocupări ale Comisiei Europene în domeniu, în
acelaşi an de referinţă 1999, era elocvent „continuarea reformeistructurilor guvernamentale şi clarificarea schemelor decomunicare, necesare pentru îmbunătăţirea capacităţii puteriiexecutive”, recomandare, ce a avut un impact imediat asupra
aptitudinii de coordonare eficientă a politicilor guvernamentale
din ţara noastă.
9
Ioan Alexandru, Mihaela Cărăuşu, Ilie Gorjan, Ivan Vasile
Ivanoff, Cezar Corneliu Manda, Alina-Livia Nicu, Crina
Rădulescu, Cătălin Silviu Săraru, Dreptul administrativ înUniunea Europeană, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2007, pag.211,
212.
6 Buletin de informare legislativă nr. 2 / 2015
Studii, opinii, informări
promovau descentralizarea
17
, precum şi refor marea
instituţiei prefectului (făcându-se referire la faptul că
prin această ordonanţă de urgenţă
18
s-a reglementat
ca prefectul să fie înalt funcţionar public, neputând
avea în paralel o carieră politică).
Ca o constatare negativă, acelaşi raport al
Comisiei din 2006 arăta că, în procesul legislativ,
Guvernul României continua să emită acte normative
pe calea ordonanţelor de urgenţă, menţionându-se în
acest sens că, în perioada 30 septembrie 2005 –
15 martie 2006, au fost emise nouăzeci de astfel de
ordonanţe de urgenţă. Se arată că, procedând în acest
mod, se întărea puterea Guvernului în detrimentul
Parlamentului, ceea ce reducea transparenţa în
procesul de adaptare a actelor normative.
Sintetizând aceste aspecte privitoare la stadiul
de reformă al administraţiei publice, conţinute în
Rapoartele periodice ale Comisiei Europene
19
, opi -
năm că acestea se subordonau scopului fundamental
al Uniunii Europene, precizat, de altfel, în Tratatele
instituind Comunităţile Europene (CECO, CEEA,
CEE), reiterat în Tratatul de la Maastricht şi respectiv
în Tratatul de la Amsterdam, anume: aplicarea uni -
formă a dreptului european pe teritoriul ţării noastre
în mod identic, ca şi în celelalte state membre ale
Uniunii.
Spectrul larg şi extrem de variat al acestor noi
valori europene, ce prezintă un impact deosebit în
ordinea juridică administrativă a fiecărui stat mem -
bru, demonstrează amploarea procesului de reformă
administrativă, care atinge toate punctele esenţiale,
relevante administraţiei publice. Ca şi alte tipuri de
oasă din perioada 1999-2002, a fost evidenţiat de o
manieră elocventă, prin Raportul Comisiei Europene,
elaborat pentru anul 2003
13
– ca interval de referinţă.
Documentul era unul destul de obiectiv şi realiza o
radiografie completă a stadiului dez voltării Româ -
niei, incluzând şi aspectele ce ţin de organizarea şi
funcţionarea administraţiei publice
14
.
Dacă aprecierile pozitive priveau în mod
concret modificarea Constituţiei, reducerea utilizării
ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului, adoptarea
pachetului legislativ anti-corupţie, demilitarizarea
poliţiei, asigurarea drepturilor minorităţilor, legislaţia
împotriva discriminării, elementele critice acopereau
trei domenii importante, respectiv capacitatea
administrativă, reforma în justiţie şi corupţia
15
.
Pe aceleaşi coordonate ca un semnal pozitiv pe
calea reformelor administraţiei publice s-a subliniat
revizuirea statutului funcţionarului public
16
.
De altfel, referindu-se strict la administraţia
publică, Raportul Comisiei Europene privind monito -
rizarea României elaborat în mai 2006 arăta că, de la
ultimul raport din octombrie 2005, s-au înregistrat
progrese în domeniu, menţionându-se în special
continuarea procesului de descentralizare, prin
adoptarea în Parlament a două acte normative care
13
European Commission, 2003, „Regular Report on Romania’sprogress towards accession on European Union”, pag. 121.
14
De asemenea, se preciza în acelaşi Raport al Comisiei pe
anul 2003 că, ţara noastră are o capacitate administrativă slabăîn ceea ce priveşte implementarea legislaţiei adoptate şi de
altfel că poate fi considerată ca având o economie de piaţă
funcţională dacă continuă progresele satisfăcătoare până în
acel moment.
15
În ceea ce priveşte strict problematica reformei administrative,
analizată în contextul evaluării criteriilor politice - Democraţia şistatul de drept -, Comisia Europeană a evidenţiat carenţele
constatate la nivelul organizatoric şi funcţional al administraţiei
publice, începând cu structurile puterii executive (Guvernul),
continuând cu cele ministeriale şi finalizând cu autorităţile
administraţiei publice locale autonome. Procesul de monitorizare
şi respectiv, evaluarea acestor structuri administrative acoperă
întregul spectru al problemelor ridicate de fenomenul admi -
nistrativ: aspectul competenţelor mijloacelor, procedurilor, al
organizării, precum şi principiilor ce le guvernează din punct de
vedere al eficienţei, transparenţei.
16
Se făcea referire la Legea nr. 7/2006 privind statutul
funcţionarului public parlamentar, publicată în M.Of. nr. 35 din
16 ianuarie 2006, respectiv Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr. 15/2005 privind unele măsuri pentru ocuparea prin concurs a
funcţiilor publice vacante din cadrul autorităţilor şi instituţiilor
publice implicate în implementarea angajamentelor asumate prin
negocierile de aderare a României la Uniunea Europeană,
publicată în M. Of. nr. 205 din 10 martie 2005.
17
Raportul făcea referire la Legea nr. 195/2006 a descentralizării,
publicată în M.Of. nr.453 din 25 mai 2006 respectiv Legea
serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, publicată
în M. Of. nr. 254 din 21 martie 2006.
18
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 179/2005 pentru
modificarea şi completarea Legii nr. 340/2006 privind
instituţia prefectului, publicată în M.Of. nr. 1142 din
16 decem brie 2005.
19
Având în vedere concluziile Consiliului European de la Madrid
din perioada 15-16 decembrie 1995, corelate cu Rapoartele de
ţară şi Rapoartele Comisiei Europene privind progresele
României în domeniul reformelor în vederea aderării acesteia la
Uniunea Europeană, putem afirma că procesul de aderare a fost
unul lung şi complex. Urmând concluziile negocierilor, Uniunea
Europeană a decis continuarea monitorizării acestor deziderate
şi după aderarea ţării noastre de la 1 ianuarie 2007, respectiv
întocmirea unor rapoarte anuale referitor la progresele României
după aderare.
Buletin de informare legislativă nr. 2 / 2015 7
Studii, opinii, informări
lungat, ceea ce afirmă că dobândirea statutului de
membru cu drepturi depline la Uniunea Europeană
începând cu 1 ianuarie 2007 incumbă statului nostru
o continuare a reformelor administrative în vederea
eficientizării administraţiei publice, ceea ce pre -
supune în primul rând elaborarea strategiilor de
realizare a reformei economico-sociale, care situează
de facto sistemul administraţiei publice, definindu-i
obiectivele priorităţile, precum şi mijloacele şi moda -
lităţile de înfăptuire a acestora.
În acest sens, Prof. Univ. Dr. Ioan Alexandru
arăta că, „reforma justiţiei sau a administraţiei publi -
ce trebuie să aibă ca finalitate redobândirea autorităţii
statului, eficienţa gestionării treburilor publice,
reflectată printr-o mai bună servire a intereselor şi
nevoilor populaţiei”
22
.
Pentru atingerea acestor obiective, o reformă
administrativă profundă, ale căror efecte pozitive să
se dovedească durabile, presupune mai întâi o recon -
siderare structurală a administraţiei publice care să
opereze în plan vertical, de sus în jos.
Astfel, procesul de reformă în administraţia
publică din România trebuie să se fundamenteze pe
următoarele principii majore: abordarea unitară a
elementelor reformei funcţionale, structurale şi orga -
nizatorice a administraţiei publice; definirea clară a
rolului şi a funcţiilor de bază a autorităţilor centrale
şi locale; întărirea autonomiei şi accelerarea proce -
sului descentralizării sistemului administraţiei, prin
aplicarea concretă a principiului subsidiarităţii, prin
deplasarea treptată a centrului de greutate a activităţii
organelor centrale de stat dinspre gestionarea vieţii
economico-sociale, spre elaborarea cadrului normativ
adecvat, a strategiilor de dezvoltare durabilă la nivel
naţional şi sectorial, a metodologiilor la nivel naţional
şi sectorial; optimizarea managementului în adminis -
traţia publică prin dezvoltarea economiei de piaţă şi
afirmarea structurilor reprezentative ale societăţii
reformă derulate în diverse domenii de activitate,
procesul de reformă a administraţiei publice nu
trebuie să constituie un scop în sine, ci el trebuie să
urmărească anumite scopuri precise, de a căror atin -
gere depinde asigurarea funcţionalităţilor statului,
prin exercitarea corectă şi eficace a acestora. Anterior
aderării României la Uniunea Europeană, au fost
făcute eforturi considerabile pentru ca ritmul
reformelor din diverse domenii să crească și a existat
o susținere politică transpartinică pentru îndeplinirea
unor criterii care să permită aderarea în 2007.
Administrația publică a fost pusă în centrul acestui
proces, beneficiind de investiții importante destinate
creșterii capacității proprii, eforturile sale fiind
distribuite în mod coerent către închiderea capitolelor
de negociere.
În acest context, Guvernul României a adoptat
două strategii succesive privind reforma adminis -
traţiei publice: Strategia privind accelerarea reformeiadministraţiei publice 2001 – 2003 şi Strategiaactualizată a Guvernului României privind accele -rarea reformei în administraţia publică 2004 – 2006,
care au stat la baza implementării unor reforme în
domenii cheie, respectiv: politicile publice, descen -
tralizarea și funcția publică.
Din anul 2007 nu a mai existat o strategie
integratoare aferentă domeniului administrație pu bli -
că
20
, deși instituții ale administrației publice centrale
au avut mai multe inițiative care au abordat aspecte
ale reformei acesteia
21
, însă de o manieră fragmentată
și fără a evidenția cauzele profunde care, chiar în
prezența unor proceduri și reglementări clare și
suficiente, afectează funcționarea eficientă a institu -
țiilor publice.
În ceea ce priveşte direcţiile de reformare
propuse în cazul României, schimbarea mentalului
colectiv al unei societăţi presupune un timp înde -
20
În absența unei viziuni strategice care să vizeze creșterea
capacității sectorului public de a formula politici publice și de
a gestiona eficient furnizarea serviciilor în perioada 2007 –
2013, singurele documente cu impact asupra domeniului au
fost reprezentate de Cadrul Național Strategic de Dezvoltare aRomâniei al cărui rol principal a fost acela de sprijini procesul
de programare financiară și de Programul Național de
Reforme.
21
În perioada 2007-2013 au fost aprobate prin hotărâri ale
Guvernului sau, după caz, acte cu caracter normativ ale
autorităților de reglementare, un număr de peste 40 de strategii
sectoriale. Acestora li se adăugă și alte documente de politici
publice (propuneri de politici publice, strategii sau programe
strategice) adoptate ca atare, fără includerea lor în acte cu caracter
normativ emise de autoritățile în drept sau elaborate în cursul
perioadei de referinţă şi aflate în prezent pe circuitul de avizare/în
procedură de adoptare. A se vedea Hotărârea nr. 909/2014 privind
aprobarea Strategiei pentru consolidarea administraţiei publice
2014-2020 şi constituirea Comitetului naţional pentru coor do -
narea implementării Strategiei pentru consolidarea administraţiei
publice 2014-2020 adoptată de Guvernul României în data de
15 octombrie 2014 şi publicată în M.Of. nr. 834 şi 834 bis din
17 noiembrie 2014 (Anexele 1-3).
22
Pentru detalii a se vedea I. Alexandru, Politică, administraţieşi justiţie, Ed. All Beck, 2004, p. 208.
civile; asigurarea unor servicii publice pentru
populaţie, motivarea autorităţilor locale prin
acordarea de competenţe decizionale orientate spre
promovarea intereselor sociale în cadrul procesului
de dezvoltare durabilă
23
.
Consolidarea reformelor administraţiei româ -
neşti ocupă în mod constant un loc important atât în
plan legislativ cât şi în programele guvernamentale,
altfel spus dinamica administraţiei publice se exprimă
în dinamica reformei.
Pe plan legislativ, cu ocazia dinamicii reformei
în materie au fost adoptate o serie de acte normative
de natură a elimina sau de a reduce carenţele
sistemului administrativ, quintesenţa acestora fiind
Constituţia României, republicată în 2003; art. 120
reprezintă fundamentul a unor principii de bază, ce
reliefează principii de drept constituţional, ale admi -
nistraţiei publice locale din unităţile adminis trativ-
teritoriale, și anume principiile descentralizării,
autonomiei locale şi deconcentrării serviciilor pu -
blice.
Printre principalele rezultate obținute în
perioada 2001-2013, menționăm faptul că au fost
adoptate o serie de acte normative și documente
strategice relevante în domeniu: Legea adminis -
traţiei publice locale nr. 215/2001; Legea-cadru a
descentralizării nr. 195/2006 și normele metodolo -
gice de aplicare a acesteia; Legea privind finanţele
publice locale nr. 273/2006; Legea privind prefectul
şi instituţia prefectului nr. 340 din 12 iulie 2004
(republicat); Legea statutului aleşilor locali
nr. 393/2004; Legea privind Codul de conduită a
funcționarilor publici nr. 7/2004 (republicată),
Hotărârea Guver nului nr. 775/2005 pentru aprobarea
Regulamentului privind procedurile de elaborare,
monitorizare și evaluare a politicilor publice la nivel
central; Hotă rârea Guvernului nr.870/2006 privind
Strategia pentru îmbunătăţirea sistemului de
elaborare, coor-donare și planificare a politicilor
publice la nivelul administraţiei publice centrale;
Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr.
51/2006; Strategia pentru o reglementare mai bună la
nivelul adminis trației publice centrale 2008-2013 etc.
Totodată, au fost revizuite și îmbunătățite
statutul funcționarilor publici și legea administrației
publice locale și au fost elaborate acte normative care
reglementează incompatibilitățile și conflictele de
interese pentru sectorul public, dar și transparența
decizională.
Pentru a se adapta și, implicit, pentru a răs pun -
de cât mai eficient nevoilor actualului context socio-
economic în care se află România, administrația
publică trebuie să își concentreze esența misiunii sale
clasice, de punere în aplicare a legii și de furnizare
de servicii publice, spre o abordare modernă și
inovatoare, axată pe facilitarea dezvoltării socio-
economice a țării, prin intermediul unor servicii
publice, investiții și reglementări de calitate.
Astfel, pentru realizarea unui profund proces
de reformare a sectorului public şi crearea unui
sistem de administrare responsabil, previzibil,
transparent şi incoruptibil, Guvernul României a
adoptat în colaborare cu Ministerul dezvoltării
regionale şi administraţiei publice Hotărârea
Guver nului nr. 909/2014 privind aprobarea
Strategiei pentru consolidarea administrației
publice 2014-2020 și constituirea Comitetului
național pentru coordonarea implementării
Strategiei pentru consolidarea administrației
publice 2014-2020
24
.
În definirea obiectivelor strategice pentru
perioada 2014 – 2020, instituțiile implicate și-au
propus să pornească de la analizele recent elaborate,
Studii, opinii, informări
8 Buletin de informare legislativă nr. 2 / 2015
23
H. Kassim, The European Administration: betweeneuropeanization and domestication. Governing Europe, Ed. By J. Hayward, A Menon, Oxford University Press, 2003,
p. 9-10.
24
H.G. nr. 909/2014 a fost publicată în M.Of. nr.834/bis din 17
noiembrie 2014 şi a fost inițiat de Ministerul Dezvoltării
Regionale și Administrației Publice (MDRAP) care, împreună cu
Cancelaria Primului Ministru (CPM), a definit principalele
orientări strategice. Cele două instituții vor face parte din
structura responsabilă de coordonarea implementării prezentei
Strategii, detaliată la capitolul XII.
25
După 1 ianuarie 2007, România s-a angajat cu seriozitate în
respectarea Agendei Lisabona relansată, fapt pentru care a
elaborat Programul Naţional de Reformă pe perioada 2007-2010, în contextul căruia un element important l-a constituit
dezvoltarea capacităţii administrative de implementare, evaluare
şi monitorizare a reformelor asumate. Ulterior, în anul 2011,
Programul a fost înlocuit prin Programul Naţional de Reformăpentru perioada 2011-2013, pe coordonatele Strategiei Europa
2020, reprezentând platforma-cadru pentru definirea şi aplicarea
politicilor de dezvoltare economică a statului, în concordanţă cu
politicile Uniunii Europene.
precum și de la strategia pentru consolidarea
administraţiei publice pentru perioada 2007-2010
25
,
încercând să contureze o viziune coerentă a cărei
aplicare să genereze o îmbunătățire substanțială a
activității administrației. Pentru ca acest lucru să se
întâmple trebuie îndeplinite o serie de măsuri obiec -
tive:
� angajamentul politic transpartinic pentru
susținerea acelor măsuri menite să combată
cauzele structurale care au contribuit la
limitarea efectelor inițiativelor de reformă
propuse în trecut;
� constituirea unui mecanism de coordonarea implementării măsurilor de reformăsusținut de la cel mai înalt nivel, gestionat
de către Cancelaria Primului Ministru și
Ministerul Dezvoltării Regionale și Admi -
nis trației Publice și care să fie însoțit de
proceduri transparente de monitorizare și
evaluare;
� constituirea unui mecanism de colaborare șiconsultare cu societatea civilă și de respon -sabilizare a acesteia în vederea sprijinirii
procesului de implementare, monitorizare și
evaluare a acestor inițiative de reformă.
În plus, documentul are ca obiectiv să stabi -
lească bazele pentru conturarea unor proiecte
strategice prioritare care să abordeze trans-sectorial
anumite inițiative pentru reforma procesului decizio -
nal, a funcției publice și a capacității de gestionare a
serviciilor publice astfel încât să fie asigurată imple -
mentarea unitară și chiar standardizată, acolo unde
este cazul, a măsurilor prevăzute.
Cu scopul de a asigura condițiile necesare
îndeplinirii obiectivelor stabilite în Strategia Europa2020, dar și pentru a contribui la creșterea impactului
utilizării fondurilor europene în administrația publică,
Comisia Europeană a impus o serie de condițio na -
lități prin Poziția Serviciilor Comisiei cu privire ladezvoltarea Acordului de Parteneriat și a progra -melor în România pentru perioada 2014 – 2020,
precum și prin Regulamentul UE nr. 1303/2013
26
.
Pentru obiectivul tematic ”Consolidarea capa -
ci tății instituționale și o administrație publică efi -
cientă”, condiționalitatea ex-ante este definită în
felul următor: existenţa unei strategii de consolidarea eficienţei administrative a statelor membre, inclusivo reformă a administraţiei publice. În mod specific,
criteriile care au termen de îndeplinire anul 2016
vizează următoarele aspecte: analiza şi planificarea
strategică a acţiunilor de reformă juridică, orga -
nizaţională şi/sau procedurală;dezvoltarea unor sis -
teme de management al calităţii;acţiuni integrate de
simplificare şi raţionalizare a procedurilor adminis -
trative;dezvoltarea şi punerea în aplicare a unor
strategii şi politici privind resursele umane care să
acopere planurile de recrutare şi parcursul carierei
personalului, construirea capacităţilor şi finan ţa -
rea;dezvoltarea de competenţe la toate nivelurile;
dezvoltarea de proceduri şi instrumente de moni -
torizare şi evaluare.
În plus, la nivelul administrației publice locale
de bază, fenomenul fragmentării administrative, în
numeroase cazuri, generează costuri de funcționarenejustificate în raport cu eficiența îndeplinirii atribu -
țiilor conferite prin lege și, prin efectele sale legate
de precaritatea mijloacelor de autofinanțare, reclamă
implementarea principiului constituțional al autono -
miei locale.
Astfel, în contextul fragmentării administrative
devine extrem de dificilă corelarea strategiilor și
politicilor de la nivel local cu cele de la nivel central.
Totodată, capacitatea administrativă și forța
celor patru structuri asociative ale autorităților admi -
nistrației publice locale sunt adesea insuficiente
pentru a constitui un partener de discuție real pentru
structurile de la nivel central, pentru a putea acorda
consultanță de specialitate unităților administrativ-
teritoriale membre, pentru a putea elabora consecvent
studii și analize și a identifica și promova bune
practici, utile atât pentru membrii asociațiilor, cât și
pentru fundamentarea politicilor la nivel central. Mai
mult, există tendința, din partea a numeroase instituții
publice centrale, de a consulta mai mult formal
Studii, opinii, informări
Buletin de informare legislativă nr. 2 / 2015 9
26
Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 al Parlamentului European
și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor
dispoziții comune privind Fondul european de dezvoltare
regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul
european agricol pentru dezvoltare rurală și Fondul european
pentru pescuit și afaceri maritime, precum și de stabilire a unor
dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare
regională, Fondul social european, Fondul de coeziune și Fondul
european pentru pescuit și afaceri maritime și de abrogare a
Regulamentului (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului publicat în
JOUE L 347, 20.12.2013, p. 320.
10 Buletin de informare legislativă nr. 2 / 2015
Studii, opinii, informări
unui corp profesionist de funcţionari publici, stabil şi
neutru din punct de vedere politic coroborat cu
implementarea unui cadru legislativ unitar şi coerent
şi, respectiv, cu dezvoltarea coeziunii strategiilor de
management al resurselor umane şi de instruire
profesională
28
; reforma administraţiei publice localeprin conti nuarea procesului de descentralizare,
concomitent
29
cu deconcentrarea serviciilor publice
şi cu asigurarea cadrului optim pentru repartizarea
competențelor între administrația publică centrală și
administrația publică locală; îmbunătăţirea proce -sului de formulare a politicilor publice, prin crearea
siste melor de coordonare şi perfecţionare a capa -
cităţii de management a structurilor guverna men -
tale
30
.
Cadrul organizatoric necesar implementării
unei astfel de strategii pe termen lung presupune, în
opinia mea, colaborarea tuturor instituţiilor implicate
şi interesate pentru a pune în aplicare, într-un mod
structurile asociative și de a evita implicarea acestora
încă din faza de fundamentare a deciziilor care
privesc autoritățile locale.
La acestea se adaugă decalaje de dezvoltare
inter și intra-regionale adesea pronunțate și nivel de
dezvoltare inferior mediei europene, precum și
disparități semnificative în dezvoltarea socio-
economică de la nivelul unităților administrativ-
teritoriale.
În ceea ce privește aspectele instituționale,
remarcăm existența unor relaţii defectuoase între
ministere şi entităţile pe care le coordonează,
concretizate în: suprapunerea de responsabilităţiintra-sectoriale și dificultăți în gestionarea aspec -telor inter-sectoriale la nivel teritorial; centralizareaexcesivă și coordonarea slabă; utilizarea ineficientăa resurselor, corelată cu fragmentarea administraţieice presupune un număr prea mare de structuricostisitoare în teritoriu; suprapunere de atribuții, înunele cazuri, ale structurilor deconcentrate aleautorităților publice centrale cu cele ale autoritățilorpublice locale27
.
Parcursul reformei administraţiei publice din
România s-a încadrat în ultimii 10 ani în liniile
generale impuse, pe de o parte de asigurarea crite-
riilor politice în vederea aderării la Uniunea Euro-
peană, pe de altă parte de nevoia constantă de
adaptare la schimbările socio-economice ale ţării. Şi
într-un caz şi în altul, amploarea şi ritmul proceselor
de transformare a fluctuat, cu impact direct în
substanţa şi efectele procesului de reformă.
În acest sens, elementele cheie pe care ar
trebui să se fundamenteze reforma administraţiei
publice din ţara noastră în vederea consolidării
acesteia pe perioada 2015-2020 pentru a fi posibilă
îmbunătăţirea reală a organizării şi funcţionării
administraţiei, în consonanţă cu exigenţele majore
ale Uniunii Europene sunt următoarele: reformafuncţiei publice, care trebuie să conducă la crearea
27
În consecinţă, au fost identificate trei domenii esenţiale pentru
administraţia publică: funcţia publică, descentralizarea şi
deconcentrarea serviciilor publice şi procesul de formulare a
politicilor publice, domenii ce au fost abordate de o manieră
unitară într-o strategie coerentă. A se vedea pentru dezvoltări,
C. C. Manda, Elemente de ştiinţa administraţiei, Curs
universitar, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2012, p. 296,
F. Bondar, Politici publice şi administraţia publică,Ed. Polirom, Iaşi, 2007, p.101-121.
28
Printre diverse alte măsuri şi priorităţi privind acest domeniu,
îl reprezintă înfiinţarea unei structuri din specialişti în resurse
umane (board) cu rolul de a asigura premisele unei abordări
integrate a managementului resurselor umane din administraţie,
fără a se substitui autorităţilor pe domeniile de competenţă
conferite prin lege sau a crea un mecanism decizional paralel.
Această structură va fi creată şi îşi va desfăşura activitatea ca
parte integrantă a Comitetului Național pentru Coordonarea
Implementării și Monitorizarea Strategiei pentru Consolidarea
Administrației Publice 2014-2020, respectiv subcomitetul pentru
resurse umane, iar pe termen lung, odată cu intrarea în vigoare a
noilor modificări legislative şi instituţionale, ca structură
permanentă pe lângă instituţia provenită din consolidarea rolului
şi extinderea competenţelor Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor
Publici.
29
Prin dezvoltarea de mecanisme de monitorizare referitor la
exercitarea competențelor de către structurile deconcentrate ale
ministerelor și celorlalte organe de specialitate ale administrației
publice centrale, precum și de evaluare a efectelor și impactului
deconcentrării, dar şi prin elaborarea de analize cu privire la
oportunitatea transferului competenţelor de la administraţia
publică centrală la administraţia publică locală, astfel încât
procesul decizional cu privire la transferul de competenţe să
devină unul predictibil, transparent şi menit să asigure exercitarea
competenţelor la palierul optim. A se vedea „Obiectivul general
IV:Creșterea autonomiei locale și consolidarea capacității
autorităților administrației publice locale pentru promovarea și
susținerea dezvoltării la nivel local” precizat în contextul
Strategiei pentru consolidarea administrației publice 2014-2020.
30
Îndeplinirea „obiectivelor” de politici publice precizate în
planurile de reformă strategice nu reprezintă exclusiv o sarcină
politică, ci mai ales, una administrativă, fapt care impune o
redefinire a modului în care responsabilitatea se împarte între
managementul politic al unei organizaţii reprezentante a
administraţiei publice şi managementul administrativ al acesteia.
A se vedea F. Bondar, op. cit., p. 119 şi urm.
Buletin de informare legislativă nr. 2 / 2015 11
Studii, opinii, informări
modul de supraveghere a acestora şi de adaptare
periodică a sistemului.
Pe de o parte, administraţia se referă la modul
în care este implicată formal şi organizează coor -
donarea activităţilor din sectorul public, iar pe de altă
parte, capacitatea administrativă care este o evaluare
a funcţionării structurii ierarhice a perso nalului din
serviciile publice, fiind deci doar unul dintre elemen -
tele reformei administraţiei publice.
Realizarea oportună a unei reforme a adminis -
traţiei publice justificată, fundamentată de cerinţele
sociale şi de studiile ştiinţifice este benefică atât
pentru interesul general, cât şi pentru cel local.
Indiferent de tendinţele contradictorii sau de
alte obstacole subiective cu privire la consolidarea şi
înfăptuirea unei reforme, aceasta trebuie să fie reali -
zată ori de câte ori cerinţele sociale o justifică drept
oportună, pe baza studiului ştiinţific al reali tăţilor
politice şi social economice.
În acest sens sunt necesare procese decizionale
coerente, resurse umane competente și bine gestio nate,
un management eficient și transparent al chel tuielilor
publice, o structură instituțional-admi nis trativă adec -
vată, proceduri de funcționare clare, simple și predi c -
tibile, precum și o atitudine și cultură organi zațională
centrate pe promovarea interesului public.
În concluzie, o administrație trebuie să fie capa -
bilă să utilizeze cât mai eficient resursele dispo nibile
pentru a atinge rezultatele scontate, să se adap teze, să
anticipeze și să răspundă prompt nevoi lor din ce în ce
mai diversificate ale societății, să fie acce sibilă
beneficiarilor și responsabilă în fața aces tora. Doar o
astfel de administrație va fi credibilă și capa bilă să
implementeze politici publice în interesul cetățenilor.
eficient, măsurile prevăzute în cadrul direcţiilor de
acţiune.
În vederea realizării acestui deziderat, înfiin -
țarea și operaționalizarea unui Comitet Național pentru
Coordonarea Implementării și Monitorizarea Strategiei
pentru Consolidarea Administrației Publice 2014-2020
(CNCIMS) reprezintă o primă etapă deosebit de
importantă în cadrul procesului de implementare a
măsurilor de reformă a administrației publice, măsuri
propuse prin Strategia pentru Con so lidarea Capacității
Administrației Publice. Oportu nitatea creării acestui
organism rezidă din necesitatea asigurării, la nivel
guvernamental, a unui cadru instituțional coerent și
eficace, care să coordoneze în mod unitar măsurile
sectoriale de reformă a adminis trației publice și care
să asigure remedierea defi ciențelor semnalate prin
analizarea cauzelor structurale.
Aşadar, ideea de reformă în administraţie, în
special când se pune cu o anumită obstinaţie şi
amplitudine, este mărturia unui moment de criză prin
care trece administraţia publică respectivă
31
.
Discuţiile despre reforma administraţiei publi -
ce dau naştere unor confuzii referitoare la sensul
acestei expresii. Reforma înseamnă mai mult decât
îmbunătăţirea capacităţii administrative. Astfel,
aceas ta reprezintă în fond, o nouă reaşezare a sa pe
baze şi principii noi, compatibile cu situaţia politică,
socială şi economică dintr-un anumit moment al
evoluţiei unui stat. Fiind un concept larg, include
toate aspectele organizării sectorului public, printre
care se remarcă arhitectura globală a ministerelor şi
agenţiilor, organizaţiile şi instituţiile de la nivel local,
sistemele, structurile, procesele, motivaţiile precum şi
31
A se vedea I. Alexandru, 2001, op. cit., p. 89 şi urm.
12 Buletin de informare legislativă nr. 2 / 2015
Studii, opinii, informări
În noul Cod civil, reglementarea efectelor
nulităţii are sediul materiei în dispoziţiile art.1254-
1265.
Principalul efect al nulităţii actului este cel al
retroactivităţii, astfel încât toate efectele actului
încheiat cu nesocotirea dispoziţiilor legale sunt
înlăturate nu numai pentru trecut (ex tunc), de la
momentul realizării acordului de voinţă, ci şi pentru
viitor (ex nunc), ajungându-se să se considere că, de
fapt, actul juridic nu a fost niciodată încheiat. Acest
principiu este consacrat prin dispoziţiile art.1254 din
Codul civil, potrivit cărora „contractul lovit de nulitate
este considerat a nu fi fost niciodată încheiat”.
Justificarea acestei reguli este în strânsă
legătură cu principiul legalităţii, care presupune ca,
pentru restabilirea ordinii de drept nesocotite la
momentul încheierii actului, să fie înlăturate toate
efectele produse pe temeiul unui asemenea act.
Altminteri, ar însemna ca sancţiunea aplicată să fie
una pur formală şi să nu conducă la restabilirea
legalităţii.
Regula generală este că nulitatea presupune
lipsirea actului juridic civil de efectele în vederea
cărora a fost încheiat, pentru că ceea ce este nul nu
poate produce efecte valabile. Există totuşi situaţii în
care, deşi actul juridic este lovit de nulitate, i se poate
recunoaşte valabilitatea, în tot sau în parte, întrucât
sunt principii de drept fondate pe raţiuni mai puter -
nice, care în conflict sau în concurs cu regula quodnullum est, nullum producit effectum, o înlătură sau,
după caz, o anihilează
4
.
Regulile de natură să înlăture efectele nulităţii
sunt:
a) conversiunea actului juridic;
1. Aspecte introductive
Actul juridic, odată încheiat, beneficiază de
prezumţia de valabilitate până la momentul
desfiinţării sale pe cale judiciară, sau al consolidării
pe cale amiabilă, ori prin respingerea acţiunii în
constatarea nulităţii actului.
Vechiul Cod civil nu conţinea în dispoziţiile
sale o definiţie a nulităţii sau o reglementare
sistematică a acesteia. Regulile care înlătură efectele
nulităţii erau o creaţie jurisprudenţială.
Prin noul Cod civil
1
, s-a reglementat unitar
nulitatea contractelor, pornind de la clasificarea
principală a nulităţilor şi continuând cu regimul
juridic al acestora, principalele cauze de nulitate,
efectele nulităţii, precum şi cu problemele validării
contractului lovit de nulitate.
Prin efectele nulităţii se înţeleg consecinţele
juridice ale aplicării sancţiunii nulităţii
2
, respectiv
urmările survenite în cazul desfiinţării în întregime
sau în parte, a unui act juridic lovit de nulitate.
Efectul nulităţii se poate exprima sintetic
prin adagiul quod nullum est, nullum produciteffectum3
, indiferent dacă nulitatea este absolută
sau relativă.
Consideraţii privind înlăturarea efectelor nulităţiiactului juridic prin validarea contractului,
în lumina prevederilor noului Cod civil
Liviu VÂTCĂ
Consilier, șef sector
Consiliul Legislativ
1
Conform Secţiunii a 4-a - Nulitatea contractului, din Titlul II -
Izvoarele obligaţiilor, Capitolul I - Contractul din Legea
nr.287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările
ulterioare.
2
Cu privire la definiţia efectelor nulităţii, a se vedea, Gh. Beleiu,
Drept civil român - Introducere în dreptul civil - Subiecteledreptului civil - Ediţia a XI-a revăzută şi adaugită, Editura
Universul Juridic, Bucureşti, 2007, p. 228; D. Cosma., Teoriagenerală a actului juridic civil, Editura Ştiinţifică, Bucureşti,
1969,, p. 336; 359; M. Nicolae, Actul juridic civil şi Prescripţiaextinctivă în „Instituţii de drept civil. Curs selectiv pentru licenţă
2008-2009”, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2008, p. 105-
106.
3 Ceea ce este nul, nu produce niciun efect. 4
M. Nicolae, op. cit., p. 115
Buletin de informare legislativă nr. 2 / 2015 13
Studii, opinii, informări
constau în renunţarea la mijloacele şi excepţiile ce
puteau fi opuse pentru a se obţine anularea actului.
Această confirmare a actului poate fi făcută numai în
măsura în care nu aduce atingere drepturilor câştigate
şi conservate de către terţii de bună-credinţă
6
. Această
regulă este în concordanţă cu jurisprudenţa Curţii
Europene a Drepturilor Omului. Astfel, în Cauza
Străin şi alţii contra României
7
, Curtea a considerat
că vânzarea de către stat a bunului altuia unor terţi de
bună-credinţă, chiar şi atunci când este anterioară
confirmării în justiţie în mod definitiv a dreptului de
proprietate al altuia, coroborată cu lipsa totală a
despăgubirii, reprezintă o privare de proprietate
contrară art.1 al Protocolului nr.1.
Confirmarea făcută de una dintre părţi nu
împiedică invocarea nulităţii contractului de către
cealaltă parte, atunci când fiecare dintre părţi ar putea
invoca o nulitate una împotriva celeilalte. Altfel spus,
actul confirmativ nu produce efecte extensive, de
natură să acopere cauze de nulitate care puteau fi
invocate şi de alte părţi decât titularul actului
confirmativ.
De asemenea, faptul că este confirmat un
contract anulabil pentru vicierea consimţământului
prin dol sau violenţă nu implică renunţarea la dreptul
de a cere daune-interese
8
.
În perioada în care nulitatea există în stare
latentă, dar care nu s-a materializat, părţile au
posibilitatea să procedeze la validarea actului juridic,
până la data hotărârii judecătoreşti care ar urma să-l
desfiinţeze
9
.
Noul Cod civil reglementează în art.1261-
1265 posibilitatea validării contractului, atunci când
nulitatea este acoperită prin confirmare sau prin alte
moduri anume prevăzute de lege.
Confirmarea este un act juridic unilateral,
abdicativ şi accesoriu, prin care partea îndreptăţită să
ceară în justiţie anularea actului renunţă expres sau
tacit, cu titlu abdicativ, la acest drept. Ca urmare a
b) validarea contractului;
c) alte modalităţi anume prevăzute de lege.
2. Cauze de validare
Noul Cod civil reglementează în art.1261-
1265 posibilitatea validării contractului, atunci când
nulitatea este acoperită prin confirmare sau prin alte
moduri anume prevăzute de lege.
Confirmarea anulabilităţii actului implică
renunţarea la dreptul de a invoca nulitatea înăuntrul
termenului de prescripţie. Confirmarea trebuie să
rezulte din voinţa certă a părţii, expresă sau tacită.
3. Confirmarea contractului
3.1. Condiţiile confirmăriiPotrivit prevederilor art.1.262 din Codul civil,
confirmarea unui contract anulabil rezultă din voința,
expresă sau tacită, de a renunța la dreptul de a invoca
nulitatea. Voința de a renunța trebuie să fie certă.
Pentru a produce efecte confirmarea, iar actul
anulabil să devină valabil şi să producă efecte
juridice, trebuie întrunite următoarele cerinţe:
– condiţiile de validitate a contractului trebuie
să fie îndeplinite în momentul confirmării acestuia;
– manifestarea de voinţă în sensul confirmării
trebuie făcută de parte numai în măsura cunoaşterii
cauzei de anulabilitate, iar în caz de violenţă, numai
după încetarea acesteia;
– în lipsa confirmării exprese, este suficient ca
obligaţia să fie executată în mod voluntar la data la
care ea putea fi valabil confirmată de către partea
interesată;
– actul confirmativ, în cazul confirmării ex -
prese, trebuie să cuprindă obiectul, cauza şi natura
obligaţiei şi să facă menţiune despre motivul acţiunii
în nulitate.
3.2. Cuprinsul actului confirmativPentru a fi valabil, actul confirmativ trebuie să
cuprindă obiectul, cauza și natura obligației și să facă
mențiune despre motivul acțiunii în anulare, precum
și despre intenția de a repara viciul pe care se
întemeiază acea acțiune
5
.
3.3. Efectele confirmăriiEfectele confirmării se produc în mod
retroactiv, de la momentul încheierii contractului şi
5
Art.1.264 din Codul civil.
6
Art.1265 alin.(1) din Codul civil.
7
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.99 din
2 februarie 2006.
8
Potrivit art.1257 din Cod civil, în caz de violenţă sau dol, cel al
cărui consimţământ este viciat are dreptul de a pretinde, în afară
de anulare, şi daune-interese sau, dacă preferă menţinerea
contractului, de a solicita numai reducerea prestaţiei sale cu
valoarea daunelor-interese la care ar fi îndreptăţit.
9
În acest sens, a se vedea şi Decizia nr.1918/2005 a Înaltei Curţi
de Casaţie şi Justiţie, Secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
14 Buletin de informare legislativă nr. 2 / 2015
Studii, opinii, informări
exerciţiu, potrivit dispoziţiilor art.1263 alin.(3) şi (4)
din Codul civil.
14
.
– persoana care poate invoca nulitatea poate
confirma contractul numai cunoscând cauza de nuli -
tate şi, în caz de violenţă, numai după încetarea
acesteia
15
.
O dispoziţie particulară este conţinută de
art.1263 alin.(3) din Codul civil pentru situaţia
actelor minorului, în sensul că, atunci când au fost
încheiate fără încuviinţarea persoanei abilitate să o
facă, aceasta va putea să ceară anularea actului sau,
dimpotrivă, să-l confirme, dacă această încuviinţare
era suficientă pentru ca actul să fie considerat valabil.
Minorul devenit major poate confirma singur actul
făcut în timpul minorităţii, atunci când el trebuia să
fie reprezentat sau asistat. Totodată, după descărcarea
tutorelui, el poate să confirme actul făcut de tutorele
său fără respectarea tuturor formalităţilor cerute
pentru încheierea sa valabilă
16
.
Dacă prin confirmare actul juridic ar fi întregit
cu condiţia ce-i lipsea, actul ar trebui să-şi producă
efectele numai din momentul confirmării, adică din
momentul întrunirii tuturor condiţiilor sale de
validitate.
Ca urmare a confirmării, actul îşi produce
efectele de la data încheierii sale, fără a implica
apariţia vreunui element nou (confirmatio nil datnovi). Pe de altă parte, există situaţii în care validi -
tatea actului prin confirmare exclude posibilitatea
reparării viciului iniţial.
În cazul unei nulităţi relative pentru leziune,
neechivalenţa prestaţiilor ce caracterizează de regulă
acest viciu nu dispare prin confirmare. De fapt, confir -
marea reprezintă numai o renunţare la dreptul de a
invoca nulitatea pe cale de acţiune sau de excepţie.
În funcţie de modalitatea în care a fost expri -
mată, confirmarea poate fi expresă sau tacită.
Confirmarea expresă poate fi consemnată
printr-un înscris autentic sau sub semnătură privată.
Potrivit art.1264 din Codul civil, „Pentru a fi
valabil, actul confirmativ trebuie să cuprindă obiec -
caracterului său unilateral, confirmarea devine irevo -
ca bilă din momentul săvârşirii ei valabile, chiar dacă
nu a fost acceptată de beneficiar.
Pot fi remediate, prin confirmare, operaţiunile
juridice lovite de nulitate relativă sau cele care, în
mod excepţional, le sunt asimilate.
Confirmarea are caracter abdicativ şi totodată
accesoriu, în sensul că, pe de o parte, ea reprezintă o
renunţare la un drept, fapt ce rezultă neîndoielnic din
cuprinsul art.1262 din Codul civil
10
, iar pe de altă
parte, nu are o existenţă de sine stătătoare, ci se referă
în mod necesar la alt act juridic, de care este legat
printr-un raport de dependenţă funcţională
11
.
Titular al dreptului de a confirma actul juridic
anulabil este persoana ocrotită de dispoziţia legală a
cărei încălcare atrage sancţiunea nulităţii relative.
Când acest drept aparţine mai multor persoane,
confirmarea săvârşită de una din aceste persoane nu
stinge dreptul celorlalte persoane îndreptăţite să ceară
nulitatea actului sau să opună pe cale de excepţie
nulitatea – art.1265 C. civ.
12
.
Pentru a produce efecte confirmarea iar actul
anulabil să devină valabil şi să producă efecte
juridice, trebuie întrunite următoarele cerinţe:
– să emane de la partea îndreptăţită să se
prevaleze de nulitate, căci renunţarea la un drept nu
poate fi săvârşită decât de titularul dreptului respectiv.
– viciul care afecta actul, făcându-l anulabil,
să fi încetat în momentul confirmării, potrivit
dispoziţiilor art.1263 alin.(1) din Codul civil
13
. În
cazul unui viciu de consimţământ este necesar ca
acesta să fi încetat, întrucât, ca act juridic, confir -
marea trebuie să fie, la rândul ei, expresia unei voinţe
neviciate. Dacă viciul actului este urmarea unei
incapacităţi, actul poate fi confirmat numai cu înde -
plinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru săvâr -
şirea valabilă a actelor de dispoziţie de către
persoa nele lipsite ori restrânse în capacitatea de
10
Potrivit art.1262 din Codul civil, „(1) Confirmarea unui
contract anulabil rezultă din voinţa, expresă sau tacită, de a
renunţa la dreptul de a invoca nulitatea. (2) Voinţa de a renunţa
trebuie să fie certă.”
11
D. Cosma, op.cit., p. 312-317.
12
Potrivit art.1265 alin.(2) din Codul civil, „Când fiecare dintre
părţi poate invoca nulitatea contractului sau mai multe părţi o pot
invoca împotriva alteia, confirmarea făcută de una dintre acestea
nu împiedică invocarea nulităţii de către celelalte părţi.”
13
Potrivit art.1263 alin.(1) din Codul civil,” Un contract anulabil
poate fi confirmat dacă în momentul confirmării condiţiile sale de
validitate sunt întrunite.”
14
Art.1262 din Codul civil: „(3) Persoana chemată de lege să
încuviinţeze actele minorului poate, în numele şi în interesul
acestuia, cere anularea contractului făcut fără încuviinţarea sa ori
să confirme contractul atunci când această încuviinţare era
suficientă pentru încheierea valabilă a acestuia. (4) Dispoziţiile
alin.(3) se aplică în mod corespunzător şi în cazul actelor
încheiate fără autorizarea instanţei tutelare.”
15
Art.1263 alin.(2) din Codul civil
16
Art.48 Cod civil.
Buletin de informare legislativă nr. 2 / 2015 15
Studii, opinii, informări
anulabil, fie să exercite acţiunea în anulare, în termen
de şase luni de la notificare, sub sancţiunea decăderii
din dreptul de a cere anularea contractului – art.1265
alin.(6) din Codul civil.Confirmarea unui contract anulabil pentru
vicierea consimţământului prin dol sau violenţă nu
implică prin ea însăşi renunţarea la dreptul de a cere
daune-interese – art.1265 alin.(3) din Codul civil.Faţă de terţi, confirmarea nu poate produce
efecte de natură să le vatăme acestora drepturile
dobândite anterior. Acest aspect rezultă din art.1265
alin.(1) teza a II-a din Codul civil, potrivit căruia
confirmarea atrage renunţarea la mijloacele şi excep -
ţiile ce puteau fi opuse, sub rezerva însă a drepturilor
dobândite şi conservate de terţii de bună-credinţă.
Terţii rămân, prin urmare, îndreptăţiţi să invoce pe
cale de excepţie nulitatea oricărui act juridic încheiat
de autorul lor anterior confirmării, dacă îi preju di -
ciază. Ca urmare, faţă de terţi, confirmarea produce
efecte numai de la data ei (ex nunc).
Rezultă că dreptul de proprietate asupra unui
imobil, dobândit de terţul cumpărător de la o per -
soană pe deplin capabilă şi cu voinţă neviciată nu
poate fi desfiinţat ca rezultat al confirmării actului de
înstrăinare anulabil, prin care acelaşi vânzător trans -
mi sese acelaşi bun, în timpul minorităţii, deci la o
dată anterioară celei de-a doua vânzări, unei alte
persoane.
Confirmarea constituie modalitatea uzuală de
validare a unui act juridic lovit de nulitate relativă.
Regimul nulităţii absolute exclude, în principiu, o
asemenea cale de validare, nici partea în cauză, nici
terţele persoane neavând posibilitatea să-l confirme
19
.
Dacă nulitatea absolută ar putea fi înlăturată
prin confirmare, regulile imprescriptibilitatea şi
invocarea nulităţii absolute de oricine are interes şi
de alte persoane cărora legiuitorul le acordă calitate
procesuală activă, ar fi lipsite de sens.
Confirmarea inadmisibilă, expresă sau tacită, a
nulităţii absolute este lovită şi ea de nulitate absolută.
Este admisă, totuşi, în condiţii de excepţie, salvarea
unui asemenea act, derogarea explicându-se, potrivit
literaturii de specialitate, prin asimilare cu o nulitate
relativă. Astfel, nulitatea unei liberalităţi (donaţie sau
legat), inclusiv nulitatea absolută poate fi remediată,
potrivit art.1010 din Codul civil, prin confirmarea sa
tul, cauza şi natura obligaţiei şi să facă menţiune
despre motivul acţiunii în nulitate, precum şi despre
intenţia de a repara viciul pe care se întemeia acea
acţiune.”
Titlul confirmativ care nu îndeplineşte toate
condiţiile înscrise în art.1264 din Codul civil poate
constitui un început de dovadă scrisă, urmând să fie
completat prin alte mijloace de probă spre a se bucura
de credibilitate deplină.
În lipsa confirmării exprese, este suficient ca
obligaţia să fie executată în mod voluntar la data la
care ea putea fi valabil confirmată de către partea
interesată
17
.
Confirmarea tacită poate rezulta şi din novaţia
unei obligaţii anulabile sau înstrăinarea cotei părţi
atribuite printr-un partaj anulabil.
Confirmarea este totală când se referă la toate
viciile actului, sau parţială, când se limitează la unul
sau unele vicii care afectează actul, ori la unul sau la
unele din angajamentele asumate.
Confirmarea făcută de una dintre părţi nu împie -
dică invocarea nulităţii contractului de către cealaltă
parte, atunci când fiecare dintre părţi ar putea invoca o
nulitate una împotriva celeilalte. Altfel spus, actul
confirmativ nu produce efecte extensive, de natură să
acopere cauze de nulitate care puteau fi invocate şi de
alte părţi decât titularul actului confirmativ.
De asemenea, faptul că este confirmat un con -
tract anulabil pentru vicierea consimţământului prin
dol sau violenţă nu implică renunţarea la dreptul de a
cere daune-interese
18
.
Trebuie să facem distincţia între efectele aces -
tui act faţă de părţi şi efectele faţă de terţi.
Faţă de părţi, confirmarea face inatacabil actul
viciat, consolidând efectele sale. Prin confirmare dis -
pare anulabilitatea, posibilitatea de a anula sancţiunea
nulităţii, nu însuşi viciul actului anulabil. Confirmarea
are efect retroactiv în raporturile dintre părţi, pentru că
îşi produce efectele nu de la data săvârşirii sale, ci de
la data încheierii actului confirmat, potrivit preve -
derilor art.1265 alin.(1) teza I din Codul civil.
Cel care trebuie să confirme poate să fie pus
în întârziere, printr-o notificare prin care partea
interesată să-i solicite fie să confirme contractul
17
Art.1263 alin.(5) C.civ.
18
Potrivit art.1257 din Codul civil, în caz de violenţă sau dol, cel
al cărui consimţământ este viciat are dreptul de a pretinde, în
afară de anulare, şi daune interese sau, dacă preferă menţinerea
contractului, de a solicita numai reducerea prestaţiei sale cu
valoarea daunelor-interese la care ar fi îndreptăţit.
19
Potrivit art.1247 alin.(4) din Codul civil, „Contractul lovit de
nulitate absolută nu este susceptibil de confirmare decât în
cazurile prevăzute de lege”.
24
Eroarea comună şi invincibilă se referă întotdeauna la
dobânditorul dreptului de la titularul aparent sau la beneficiarul
actului de stare civilă. În acest sens, a se vedea H. Capitant,
F. Terré, Y. Lequette, Les grandes arrêts de la jurisprudentecivile, tome I, 11e éd., Dalloz, Paris, 2000, speţa 100, p. 483-488.
25
Art.17 alin.(2) din Codul civil.
26
Art.17 alin.(3) din Codul civil.
27
Art.293 alin.(2) din Codul civil
20
Trib. Supr., Col. civil, dec. nr. 747 din 1955, în Culegere deDecizii ale Tribunalului Suprem pe anul 1955, p. 74; dec. nr.
2237 din 1956 în Culegere de Decizii pe anul 1956, p. 147.
21
Prin analogie cu regimul derogator instituit de art.1167 alin.(3)
din Codul civil, s-a decis că deşi două sau mai multe persoane nu
pot testa una în favoarea celeilalte sau în favoarea unui terţ (prin
acelaşi act), totuşi nulitatea ce derivă din încălcarea acestei
prohibiţii legale, prevăzute de art.857 din Codul civil „poate fi
înlăturată prin confirmarea sau executarea voluntară a testa -
mentului nul, aplicându-se prin asemănare regula de la donaţii”
[Trib.Supr., secţ.civ., dec.nr. 627 din 10 martie 1973, în Culegerede Decizii ale Tribunalului Suprem pe anul 1973, p. 196].
22
Fr. Deak,“Tratat de drept civil. Contracte speciale”, Editura
Universul Juridic, Bucureşti, 2001, p. 123
23
A se vedea M. B. Cantacuzino, Curs de drept civil, ediţia a II-
a, Editura Ramuri, Craiova, p.390.
16 Buletin de informare legislativă nr. 2 / 2015
Studii, opinii, informări
Când cineva, împărtăşind o credinţă comună
şi invincibilă, a considerat că o persoană are un
anumit drept sau o anumită calitate juridică, instanţa
judecătorească, ţinând seama de împrejurări, va putea
hotărî că actul încheiat în această stare va produce,
faţă de cel aflat în eroare, aceleaşi efecte ca şi când ar
fi valabil, afară de cazul în care desfiinţarea lui nu
i-ar cauza nici un prejudiciu
25
.
Eroarea comună şi invincibilă nu se prezumă
26
,
ea trebuie dovedită, şi nu îşi găseşte aplicarea în
materie de carte funciară şi nici în alte materii în care
legea reglementează un sistem de publicitate.
O aplicaţie a acestei excepţii o găsim consa -
crată în art.102 din Codul civil: „actele de stare civilă
întocmite de o persoană care a exercitat în mod public
atribuţiile de ofiţer de stare civilă, cu respectarea
tuturor prevederilor legale, sunt valabile, chiar dacă
acea persoană nu avea această calitate, afară de cazul
în care beneficiarii acestor acte au cunoscut, în
momentul întocmirii lor, lipsa acestei calităţi.”
Totodată, în materia căsătoriei
27
, atunci când
soţul unei persoane declarate moarte s-a recăsătorit
şi, ulterior, hotărârea declarativă de moarte este
anulată, noua căsătorie rămâne valabilă dacă soţul
celui declarat mort a fost de bună-credinţă, prima
căsătorie considerându-se desfăcută la data încheierii
noii căsătorii. Astfel, eroarea şi buna-credinţă a
soţului recăsătorit salvează cea de-a doua căsătorie,
care este, prin ipoteză, nulă, deoarece prima căsătorie
era în fiinţă, din moment ce soţul declarat mort era
în viaţă, astfel încât hotărârea declarativă de moarte
este de la început lovită de nulitate absolută.
de către moştenitorii universali ori cu titlu universal
ai dispunătorului, fără ca prin această renunţare să se
prejudicieze drepturile terţilor
20
. Efectele nulităţii
dispar, desigur, numai faţă de cei care au consimţit la
validarea donaţiei.
Întrucât reglementarea a existat într-un
conţinut asemănător, cu privire la donaţii
21
, şi în
vechiul Cod civil, calificarea acestei manifestări de
voinţă a suscitat discuţii. S-a precizat în literatura de
spe cia litate că în persoana succesorilor donatorului
nulitatea pentru nerespectarea formei devine relativă
în înţelesul că ei pot în mod valabil confirma donaţia
autorului lor.
Pe lângă opinia că ne aflăm în prezenţa unei
nulităţi absolute care în mod excepţional poate fi
acoperită
22
, s-a susţinut şi opinia conform căreia
donaţia nulă absolut pentru vicii de formă lasă în
persoana succesorilor o obligaţie civilă imperfectă
(naturală), care, fiind executată sau confirmată de
bunăvoie şi în deplină cunoştinţă a cauzei de nulitate,
nu dă loc de repetiţie, potrivit dispoziţiilor art.1092
alin.(2) din vechiul Cod civil
23
.
Noţiunea şi efectele validităţii aparenţei în
drept îşi găsesc reglementare în dispoziţiile art.17 din
Codul civil, potrivit căruia, atunci când actul juridic
a fost încheiat într-o situaţie de eroare comună şi
invincibilă
24
, instanţa va putea, ţinând seama de
aceste împrejurări, să considere că actul astfel
întocmit va produce faţă de cel aflat în eroare,
aceleaşi efecte ca şi când ar fi valabil, sub rezerva
ipotezei în care desfiinţarea actului nu i-ar produce
niciun prejudiciu.
1
Publicate în Buletinele de Informare Legislativă nr. 4/2014 şi nr.
1/2015
2
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 174 din
13 martie 2015
3
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din
21 aprilie 2015
4
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 364 din
26 mai 2015
5
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342
din 19 mai 2015
Buletin de informare legislativă nr. 2 / 2015 17
Studii, opinii, informări
Prezentăm parte din argumentaţiile reţinute în
motivarea soluţiilor pronunţate de Curtea Constitu -
ţională, după cum urmează:
Decizia nr. 76 din 26 februarie 2015
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 374 alin. (7) teza a doua din
Codul de procedură penală, excepţie ridicată de
reprezentantul Ministerului Public în Dosarul
nr. 23.361/3/2013 al Tribunalului Bucureşti — Secţia
I penală
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 374 alin. (7) teza a doua cu
denumirea marginală Aducerea la cunoştinţă aînvinuirii, lămuriri şi cereri din Codul de procedură
penală, care au următorul conţinut: „Probele adminis -
trate în cursul urmăririi penale şi necontestate de
către părţi nu se readministrează în cursul cercetării
judecătoreşti. Acestea sunt puse în dezbaterea con -tradictorie a părţilor şi sunt avute în vedere deinstanţă la deliberare.”
Examinând excepţia de neconstituţionalitate,
Curtea constată că, potrivit dispoziţiilor legale cri -
ticate, cu prilejul judecăţii în primă instanţă a unei
cauze penale, probele administrate în cursul urmăririi
penale şi necontestate de către părţi sunt puse în
dezbaterea contradictorie a „părţilor”. Art. 32 din
Codul de procedură penală defineşte in terminispărţile în procesul penal, care sunt numai inculpatul,
partea civilă şi partea responsabilă civilmente.
Potrivit art. 30 din acelaşi cod, procurorul este un
organ judiciar care participă în procesul penal alături
de subiecţii menţionaţi în art. 29, fiecare având roluri
şi poziţii diferite. Prin urmare, din economia textelor
legale mai sus arătate procurorul nu este parte
Cu ocazia sesizării unor excepţii de necon -
stituţionalitate au fost supuse analizei instanţei
constituţionale dispoziţii din noile coduri, în acest
sens fiind pronunţate mai multe decizii de admitere a
unor excepţii pentru prevederi din Codul de proce-
dură civilă, Codul penal şi din Codul de proce dură
penală, care au fost menţionate în informările
anterioare
5
.
Ulterior, au fost publicate în Monitorul Oficial
al României, Partea I, alte decizii de admitere a unor
excepţii de neconstituţionalitate, pentru dispoziţii din
Codul de procedură penală, după cum urmează:
Decizia nr. 76 din 26 februarie 2015 referitoare la
excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.
374 alin. (7) teza a doua din Codul de procedură
penală
5
; Decizia nr. 166 din 17 martie 2015 refe -
ritoare la excepţia de neconstituţionalitate a dis -
poziţiilor art. 54, art. 344 alin. (3) şi (4), art. 346
alin. (3) şi (7), art. 347 şi art. 549
1
din Codul de
procedură penală
5
; Decizia nr. 235 din 7 aprilie 2015
referitoare la excepția de neconstituționalitate a
dispozițiilor art.484 alin.(2) și ale art.488 din Codul
de procedură penală
5
; Decizia nr. 336 din 30 aprilie
2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate
a dispoziţiilor art. 235 alin. (1) din Codul de proce -
dură penală
5
;
Noile Coduri în jurisprudenţa Curţii Constituţionale. Decizii de admitere (III)
Izabella Nina NAVROŢCHI
Consilier, şef de sector
Consiliul Legislativ
în procesul penal. Aşa fiind, prevederile art. 374
alin. (7) teza a doua din Codul de procedură penală
nu permit procurorului să participe la dezbaterea
contradictorie a probelor administrate în cursul
urmăririi penale, sens în care Curtea constată că o
astfel de reglementare contravine dispoziţiilor consti -
tuţionale ale art. 131 referitor la Rolul MinisteruluiPublic.
Art. 131 din Legea fundamentală consacră
procurorului un rol esenţial în activitatea judiciară şi
anume acela de reprezentant al intereselor generale
ale societăţii, de apărător al ordinii de drept, precum
şi al drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale
cetăţenilor. Dispoziţiile constituţionale instituie atri -
buţii cu caracter de generalitate care sunt concretizate
detaliat, după caz, prin legi organice sau prin legi
ordinare. De aceea, formele concrete prin care
Ministerul Public îşi poate îndeplini rolul de
reprezentant al interesului social, general şi public
constau, potrivit art. 63 din Legea nr. 304/2004
privind organizarea judiciară, în: efectuarea urmăririi
penale în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege,
conducerea şi supravegherea activităţii de cercetare
penală a poliţiei judiciare, precum şi conducerea şi
controlul altor organe de cercetare penală, sesizarea
instanţelor judecătoreşti pentru judecarea cauzelor
penale, potrivit legii, exercitarea acţiunii civile, în
cazurile prevăzute de lege, participarea, în condiţiile
legii, la şedinţele de judecată, exercitarea căilor de
atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, în condiţiile
prevăzute de lege, apărarea drepturilor şi intereselor
legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub
interdicţie, ale dispăruţilor şi ale altor persoane, în
condiţiile legii, acţionarea pentru prevenirea şi
combaterea criminalităţii, sub coordonarea minis -
trului justiţiei, pentru realizarea unitară a politicii
penale a statului, studierea cauzelor care generează
sau favorizează criminalitatea, sens în care elabo -
rează şi prezintă ministrului justiţiei propuneri în
vederea eliminării acestora, precum şi pentru perfec -
ţionarea legislaţiei în domeniu, verificarea respectării
legii la locurile de deţinere preventive, precum şi în
exercitarea oricăror altor atribuţii prevăzute de lege.
Potrivit art. 67 alin. (1) din Legea nr. 304/2004,
„procurorul participă la şedinţele de judecată, încondiţiile legii, şi are rol activ în aflarea adevărului”,iar, potrivit dispoziţiilor art. 351 şi art. 363 din Codul
de procedură penală, judecata se desfăşoară oral,
nemijlocit şi contradictoriu, la ea participând, în modobligatoriu, procurorul care exercită un rol activ, învederea aflării adevărului şi a respectării dispoziţiilor
legale, putând formula motivat cereri, ridica excepţiişi pune concluzii în acord cu obiectivele stabilite de
Constituţie.
Curtea constată că, în timp ce textul constitu -
ţional se referă la apărarea ordinii de drept, precum şi
la drepturile şi libertăţile cetăţenilor, art. 374 alin. (7)
teza a doua din Codul de procedură penală restrânge
posibilitatea procurorului de a participa la dezbaterea
contradictorie a probelor administrate în cursul
urmăririi penale şi necontestate de către părţi. Contra -
dictorialitatea, prin natura sa, este ea însăşi o garanţie
a dreptului la un proces echitabil pentru realizarea şi
apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale,
întrucât duce la atingerea obiectivelor constituţionale
prin posibilitatea atât a acuzării, cat şi a apărării, nu
numai de a lua cunoştinţă de toate piesele, obser -
vaţiile sau elementele de probă propuse judecătorului
de natură să îi influenţeze decizia, ci şi de a le discuta
ori comenta. Această exigenţă poate fi realizată în
diferite moduri, cu condiţia ca partea adversă să aibă
posibilitatea de a combate în mod direct observaţiile
depuse. Limitarea prevăzută de textul legal criticat
este neconstituţională, deoarece art. 131 alin. (1) din
Legea fundamentală stabileşte în mod clar şi
categoric sfera atribuţiilor procurorului, fără a trimite
la cazuri stabilite prin altă lege.
Curtea a admis excepţia de neconstituţio -
nalitate ridicată şi a constatat că soluţia legislativă de
excludere a procurorului de la dezbaterea contradic -
torie a probelor cuprinsă în art. 374 alin. (7) teza a
doua din Codul de procedură penală este neconstitu -
ţională, întrucât afectează dreptul constituţional al
procurorului de a participa la dezbaterea contradic -
torie a probelor administrate în cursul urmăririi
penale şi necontestate.
Decizia nr. 166 din 17 martie 2015 refe -
ritoare la excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 54, art. 344 alin. (3) şi (4), art. 346
alin. (3) şi (7), art. 347 şi art. 549
1
din Codul de
procedură penală, excepţie ridicată în Dosarul
nr. 737/270/2014 al Judecătoriei Oneşti
18 Buletin de informare legislativă nr. 2 / 2015
Studii, opinii, informări
Buletin de informare legislativă nr. 2 / 2015 19
Studii, opinii, informări
prevăzute de lege prin care pot fi invocate situaţii sau
împrejurări ce susţin şi probează apărarea. Acesta
include participarea la şedinţele de judecată, posi -
bilitatea de a folosi orice mijloc de probă, de a solicita
administrarea unor probe şi de a invoca excepţii
procedurale ce îi pot sprijini poziţia.
Curtea apreciază că procedura desfăşurată în
faţa judecătorului de cameră preliminară care decide
cu privire la fondul cauzei, respectiv cu privire la
elementele esenţiale ale raportului de conflict —
faptă, persoană şi vinovăţie — în ceea ce priveşte
aplicarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale,
nu întruneşte garanţiile prevăzute de art. 6 paragrafele
2 şi 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale, aşa cum acestea
au fost dezvoltate în jurisprudenţa instanţei europene.
Instanţa constituţională a admis excepţia de
neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art.
549
1
alin. (2) din Codul de procedură penală sunt
neconstituţionale. De asemenea, a admis excepţia de
neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legisla -
tivă cuprinsă în art. 549
1
alin. (3) din Codul de
procedură penală, potrivit căreia judecătorul de
cameră preliminară se pronunţă „în camera de con -siliu, fără participarea procurorului ori a persoa -nelor prevăzute la alin. (2)” este neconstituţională.
Totodată, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi
a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 549
1
alin. (5) din Codul de procedură penală, potrivit
căreia instanţa ierarhic superioară ori completul
competent se pronunţă „fără participarea procu -rorului şi a persoanelor prevăzute la alin. (2)” este
neconstituţională.
Decizia nr. 235 din 7 aprilie 2015 refe ritoare
la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art.484 alin.(2) și ale art.488 din Codul de
procedură penală, excepție ridicată, din oficiu, de
către Curtea de Apel Ploiești — Secția penală și
pentru cauze cu minori și de familie
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl
constituie dispozițiile art.488 alin.(1) și (2) din Codul
de procedură penală, care au următorul cuprins: „(1)
Împotriva sentinței pronunțate potrivit art.485,
procurorul și inculpatul pot declara apel, în termen
de 10 zile de la comunicare. (2) Împotriva sentinței
prin care acordul de recunoaștere a fost admis, se
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 54, art. 344 alin. (3) şi (4),
art. 346 alin. (3) şi (7) şi art. 347 din Codul de
procedură penală. Curtea Constituţională va reţine ca
obiect al excepţiei şi dispoziţiile art. 549
1
din Codul
de procedură penală – Procedura de confiscare sau
desfiinţare a unul înscris în cazul clasării, alături de
dispoziţiile de lege invocate expres de autorul excep -
ţiei, urmând să analizeze în ce măsură dispoziţiile
art. 549
1
din Codul de procedură penală respectă
prevederile constituţionale şi convenţionale referi -
toare la dreptul la un proces echitabil şi dreptul la
apărare, prevăzute de art. 21 alin. (3) şi art. 24 din
Constituţie şi de art. 6 paragraful 1 din Convenţia
pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale.
Ţinând seama de concepţia legiuitorului cu
privire la procedura de judecată în camera preli -
minară, şi în cazul procedurii speciale privind
confiscarea specială sau desfiinţarea unui înscris,
soluţionarea cauzelor de către judecătorul de cameră
preliminară se face în camera de consiliu, fără parti -
ci parea procurorului şi a persoanelor ale căror drep -
turi sau interese legitime pot fi afectate, şi fără
posibilitatea de a propune probe, de a formula cereri
şi a ridica excepţii, în condiţiile în care aceştia pot
depune doar note scrise.
În ceea ce priveşte procedura referitoare la
luarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale sau
a desfiinţării unui înscris în caz de clasare sau
renunţare la urmărirea penală, Curtea constată şi
înfrângerea principiului publicităţii procesului,
întrucât atât fondul cauzei, cat şi contestaţia împo -
triva soluţiei pronunţate, conform art. 549
1
alin. (3) şi
(5) din Codul de procedură penală, se soluţionează
într-o şedinţă nepublică.
Curtea Constituţională observă lipsa unei
raţiuni care să justifice absenţa publicităţii şedinţei
de judecată în procedura supusă controlului de
constituţionalitate şi, prin urmare, constată că
dispoziţiile art. 549
1
din Codul de procedură penală
contravin prevederilor constituţionale ale art. 21
alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil. Curtea
consideră că dreptul la apărare conferă oricărei părţi
implicate într-un proces şi indiferent de natura
acestuia (civil, penal, comercial, administrativ, litigiu
de muncă) posibilitatea de a folosi toate mijloacele
20 Buletin de informare legislativă nr. 2 / 2015
Studii, opinii, informări
declara apel împotriva sentinței referitoare la admi -
terea sau respingerea de către instanța de judecată a
acordului de recunoaștere a vinovăției, în mod
necesar și evident, nu pot fi disociate de prevederile
art.488 alin.(3) și art.484 alin.(2) din Codul de proce -
dură penală. Având în vedere art.31 alin.(2) din Legea
nr.47/1992 privind organizarea si funcționarea Curții
Constituționale, Curtea s-a pronunțat și asupra consti -
tu ționalității altor prevederi din actul atacat, de care,
în mod necesar și evident, nu pot fi disociate preve -
de rile menționate în sesizare, extindinzându-şi con -
trolul de constituționalitate și asupra prevederilor
art.488 alin.(3) din Codul de procedură penală,
precum și asupra soluției legislative consacrate de
art.484 alin.(2) din Codul de procedură penală.
Pentru respectarea prevederilor constitu țio nale
ale art.1 alin.(5), art.16, art.21, art.24 și art.131 este
necesar ca nu doar inculpatul și procurorul, ci și
persoana vătămată, partea civilă și partea respon -
sabilă civilmente să aibă dreptul de a face apel
împotriva soluției instanței de fond cu privire la
acordul de recunoaștere a vinovăției, în măsura în
care acestea au interesul să promoveze o astfel de
acțiune, Curtea constată că, pentru restabilirea stării
de constituționalitate, se impune ca dispozițiile
art.488 alin.(3) din Codul de procedură penală să
reglementeze în mod corelativ dreptul participanților
anterior enumerați de a fi citați în procedura de
soluționare a acestei căi de atac
Art.484 alin.(2) din Codul de procedură penală
prevede că instanța de fond se pronunță asupra
acordului de recunoaștere a vinovăției prin sentință,
în urma unei proceduri necontradictorii, în ședință
publică, după ascultarea procurorului, a inculpatului
și avocatului acestuia, precum și a părții civile, dacă
este prezentă. Curtea arată că se impune ca instanța
de fond să se pronunțe asupra acordului de recunoaș -
tere a vinovăției în urma citării și ascultării și a
persoanei vătămate, a părții civile și a părții respon -
sabile civilmente, dacă, legal citate, acestea sunt
prezente.
Curtea Constituţională constată că dispo zițiile
art.488 din Codul de procedură penală, precum și
soluția legislativă cuprinsă în art.484 alin.(2) din
Codul de procedură penală, care exclude persoana
vătămată, partea civilă și partea responsa bilă
poate declara apel numai cu privire la felul și cuan -
tumul pedepsei ori la forma de executare a acesteia.”
Dispozițiile art.478—488 din Codul de pro ce -
dură penală reglementează procedura specială a
acordului de recunoaștere a vinovăției.
Respectarea principiilor constituționale și a
drepturilor fundamentale prevăzute la art.1 alin.(5),
art.21 și art.24 din Constituție impune reglementarea
de către legiuitor, la art.488 alin.(1) și (2) din Codul
de procedură penală, a dreptului persoanei vătămate,
a părții civile și a părții responsabile civilmente,
alături de procuror și de inculpat, de a formula apel
împotriva sentinței de admitere sau de respingere a
acordului de recunoaștere a vinovăției și pentru alte
motive decât cele referitoare la felul, cuantumul și
forma de executare a pedepsei, atunci când acestea
au interesul procesual de a invoca astfel de motive de
nulitate absolută sau relativă, și corelativ la art.488
alin.(4) din Codul de procedură penală, a competenței
instanței de apel de a pronunța și alte soluții decât
cele de la lit.a)—c) ale alin.(4) al acestui articol.
De asemenea, pentru asigurarea constituțio na -
lității instituției reglementate la art.478— 488 din
Codul de procedură penală trebuie recunoscută
posibilitatea instanței de a admite apelul și de a
respinge acordul de recunoaștere a vinovăției dacă
constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la
art.485 alin.(1) lit.b) din Codul de procedură penală.
Curtea observă că, din perspectiva dispozițiilor
constituționale invocate mai sus și a prevederilor
art.126 alin.(1) din Constituție, conform căruia „justi -
ția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție
și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de
lege”, este criticabilă soluția legislativă regle men tată
de dispozițiile art.485 alin.(1) lit.a) și b) din Codul de
procedură penală, prin raportare la art.480—482 din
același cod, care nu permite instanței de judecată să
verifice corectitudinea încadrării juridice a faptelor
săvârșite, întrucât, în funcție de încadrarea juridică,
este stabilit și maximul special al pedepsei, iar situa -
rea acestui maxim în limita de cel mult 7 ani repre -
zintă una dintre condițiile de încheiere a acor dului de
recunoaștere a vinovăției, conform art.480 alin.(1)
din Codul de procedură penală.
Curtea constată că dispozițiile art.488 alin. (1),
(2) și (4) din Codul de procedură penală, ce regle -
mentează dreptul procurorului și al inculpatului de a
6
https://www.ccr.ro/noutati/COMUNICAT-DE-PRES-165
Buletin de informare legislativă nr. 2 / 2015 21
Studii, opinii, informări
garantarea libertăţii individuale a inculpatului arestat,
înainte de expirarea duratei măsurii preventive.
Cât priveşte natura juridică a termenuluireglementat de art. 235 alin. (1) din Codul de proce -
dură penală, Curtea observă că practica judiciarăcvasiunanimă a calificat termenul de minim 5 zile desesizare a instanţei pentru prelungirea arestăriipreventive ca fiind un termen de recomandare.
Ţinând cont de faptul că raţiunea termenului
de depunere a propunerii de prelungire a duratei
arestării preventive este aceea de a asigura respec -
tarea dreptului fundamental la apărare al inculpatului
arestat şi de a elimina arbitrariul cât priveşte dispu -
nerea prelungirii măsurii privative de libertate, Curtea
constată că acest termen are natura juridică a unui
termen peremptoriu. Aceasta este singura interpretare
care poate determina compatibilitatea normelor
procesual penale criticate cu dispoziţiile constitu -
ţionale şi convenţionale referitoare la dreptul la
apărare şi cu dispoziţiile constituţionale privind
înfăptuirea justiţiei.
Curtea reţine că nerespectarea termenului de
depunere a propunerii de prelungire a arestării pre -
ventive la judecătorul de drepturi şi libertăţi „cu celpuţin 5 zile înainte de expirarea duratei arestăriipreventive” este de natură să cauzeze o vătămare
procesuală, concretizată în încălcarea dreptului
fundamental la apărare al inculpatului arestat, aşa
încât sunt incidente normele procesual penale ale
art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală, sanc -
ţiunea pentru nerespectarea acestui termen fiind
decăderea procurorului din exerciţiul dreptului de a
depune propunerea de prelungire a duratei arestului
preventiv şi nulitatea absolută a actului făcut peste
termen.
În ziua de 7 mai 2015, Plenul Curţii Consti -
tuţionale a luat în dezbatere excepţia de neconsti -
tuționalitate a dispozițiilor art.222 din Codul de
procedură penală – Durata arestului la domiciliu. Cu
unanimitate de voturi, a admis excepția de neconsti -
tuționalitate și a constatat că dispozițiile art.222 din
Codul de procedură penală sunt neconstituționale.
6
civilmente de la audierea în fața instanței de fond,
sunt neconstituționale.
Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015 refe -
ritoare la excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 235 alin. (1) din Codul de
procedură penală, excepţie ridicată în Dosarul
nr. 681/86/2015 al Tribunalului Suceava — Secţia
penală
Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate,
potrivit dispozitivului încheierii de sesizare a Curţii
Constituţionale, îl constituie dispoziţiile art. 235 alin.
(1) şi (2) din Codul de procedură penală, „în măsura
în care s-ar interpreta că termenul de 5 zile este un
termen de recomandare, şi nu unul imperativ”.
Din analiza motivelor de neconstituţiona litate
rezultă că, în realitate, sunt criticate doar prevederile
cuprinse în alin. (1) al art. 235 din Codul de
procedură penală. În aceste condiţii, Curtea constată
că obiect al excepţiei de neconstituţio nalitate îl
constituie dispoziţiile art. 235 alin. (1) din Codul de
procedură penală, „în măsura în care s-ar interpreta că
termenul de 5 zile este un termen de recomandare, şi
nu unul imperativ”. Dispoziţiile criti cate au următorul
conţinut: „Propunerea de prelun gire a arestăriipreventive împreună cu dosarul cauzei se depun lajudecătorul de drepturi şi libertăţi cu cel puţin 5 zileînainte de expirarea duratei arestării preventive.”
Curtea reţine că, potrivit normelor procesual
penale cuprinse în art. 235 alin. (1), propunerea de
prelungire a arestării preventive împreună cu dosarul
cauzei se depun la judecătorul de drepturi şi libertăţi
cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei
acesteia, alin. (2) al aceluiaşi articol, în prima şi
ultima teză, stabilind că judecătorul de drepturi şi
libertăţi fixează termen pentru soluţionarea propu -
nerii de prelungire a arestării preventive înainte de
expirarea duratei măsurii, avocatul inculpatului este
încunoştinţat şi i se acordă, la cerere, posibilitatea de
a studia dosarul cauzei. Reglementarea acestui ter -
men are drept scop acordarea unui interval de timp
suficient pentru ca atât propunerea de prelungire a
arestării preventive, cât şi, eventual, contestaţia for -
mulată de procuror în temeiul art. 204 alin. (5) din
Codul de procedură penală, în caz de respingere a
propunerii de prelungire a arestării preventive, să fie
soluţionate cu respectarea dreptului la apărare şi
22 Buletin de informare legislativă nr. 2 / 2015
Studii, opinii, informări
* * *
Până la data publicării prezentului articol,
prevederile din noile Coduri, declarate neconsti -
tuţionale prin deciziile analizate, nu au fost înlăturate
în mod expres din cuprinsul acestora şi nici modi -
ficate, în sensul punerii lor de acord cu deciziile
Curţii Constituţionale, cu excepţia dispoziţiilor din
Codul de procedură penală referitoarea la măsura
controlului judiciar. Amintim însă faptul că, în con -
formitate cu prevederile art. 147 alin. (1) din
Constituţie, ele au încetat să mai producă efecte
juridice la 45 de zile de la publicarea deciziilor Curţii
Constituţionale, iar pe durata acestui termen, dispo -
ziţiile în cauză au fost suspendate de drept.
Curtea a constatat că, prin omisiunea legiui -
torului de a reglementa în cuprinsul acestui articol
termenul şi durata maximă a măsurii preventive a
arestului la domiciliu luate în procedura de cameră
preliminară şi în cursul judecăţii în primă instanţă,
sunt încălcate dispoziţiile constituţionale cuprinse în
art.23 – libertatea individuală, art.25 – libera circu -
laţie, art.26 – viaţa intimă, familială şi privată, art.39 –
libertatea întrunirilor, art.41 – munca şi protecţia
socială a muncii şi, respectiv în art. 53 – restrângerea
exerciţiului drepturilor sau libertăţilor fundamentale.
Argumentaţiile reţinute în motivarea soluţiei
pronunţate de Plenul Curţii Constituţionale vor fi
prezentate în cuprinsul deciziei, care se va publica în
Monitorul Oficial al României, Partea I.
Anibal Teo do res -
cu s-a născut la 21 fe -
bruarie 1881 în comuna
Câmpi neanca, judeţul
Râm nicu Sărat, în pre -
zent judeţul Vrancea.
Studiile liceale le-a făcut
la Focşani şi Bucureşti.
A fost licenţiat al Facul -
tăţii de Drept a Univer -
sităţii din Bucu reşti, în
1903. Teza sa de licenţă
avea titlul Jură mân tul.Şi-a sus ţinut, în 1905, la Facul tatea de Drept a Uni -
versităţii din Paris, teza de doctorat, cu titlul Les loisroumaines et les etrangèrs.
La revenirea în ţară a devenit colaboratorul
profesorului C.G. Dissescu la Facultatea de Drept a
Universităţii din Bucureşti. La 11 noiembrie 1909 a
ajuns docent pentru dreptul civil la Facultatea de
Drept a Universităţii din Bucureşti, iar din 15 ianuarie
1910 conferenţiar. La 20 iulie 1921, ca urmare a
înfiinţării, la Facultatea de Drept, a Catedrei de Drept
Administrativ, a fost numit profesor agregat pentru
drept administrativ, iar apoi, la 1 aprilie 1925, pro -
fesor definitiv. A activat, în calitate de profesor, la
această catedră până în 1947, inclusiv. De remarcat că
în perioada 1 octombrie 1939 – 8 octombrie 1940 a
funcţionat ca decan al Facultăţii de Drept. La 25 oc -
tombrie 1964 a devenit profesor emerit, iar în peri -
oada 1969-1971 a funcţionat ca profesor consul tant la
Facultatea de Drept a Universităţii din Bucu reşti.
Profesorul Anibal Teodorescu s-a preocupat în per -
manenţă de îmbunătăţirea cursului său de drept
administrativ, urmărind să cuprindă în prelegerile sale
toate ideile şi experienţele noi în materie şi să pună la
dispoziţia studenţilor rezultatele ultimelor sale
cercetări.
Printre studenţii săi s-a numărat şi reputata
juristă Yolanda Eminescu, care, peste ani, îşi amintea:
„Traversasem Podul Elefterie şi mă aflam pe stradadr. Lister, îndreptându-mă spre locuinţa unorprieteni.
Şi, deodată, am în faţă silueta ascetică aprofesorului Anibal Teodorescu, care locuia în fru -moasa vilă florentină1 de lângă biserică2.
Era fostul decan al Facultăţii de Drept şiprofesorul de drept administrativ din perioada stu -denţiei mele.
La scurt timp după 1947 fusese arestat o lungăperioadă şi nu ştiam că fusese eliberat. Mă îndreptspre el şi-i spun câtă bucurie îmi face aceastăîntâlnire.
– Ce mai faceţi domnule profesor. Sunt fericităsă vă văd sănătos!
A urmat o lungă conversaţie în care a ţinutsă-mi explice că fusese multă vreme închis pe baza
Buletin de informare legislativă nr. 2 / 2015 23
1
Clădirea respectivă a fost transformată, pentru o perioadă de
timp, după decesul lui Anibal Teodorescu, în magazin cu circuit
închis al Armatei. Ulterior a intrat în posesia familiei lui Iosif
Constantin Drăgan.
2
Biserica „Sfântul Elefterie”
PERSONALITĂŢI ALE CONSILIULUI LEGISLATIVde-a lungul timpului
M e d a l i o n
Anibal Teodorescu: Fondatorul dreptuluiadministrativ modern în România
Sorin POPESCU Tudor PRELIPCEANU
Preşedinte de Secţie
Consiliul Legislativ
Anibal Teodorescu a fost în 1913, 1920, 1926
deputat de Ilfov, iar în 1932 deputat de Teleorman.
Între 1926 şi iunie 1927 a fost primar general al
municipiului Bucureşti. A fondat Muzeul Comunal
din Bucureşti, devenit ulterior Muzeul de Istorie şi
Artă al Municipiului Bucureşti, căruia i-a donat piese
numeroase şi valoroase.
A îmbinat activitatea de la catedră cu cea de
avocat pledant. Ca urmare a notorietăţii pe care a
câştigat-o ca avocat, Anibal Teodorescu a fost, între
1939-1940, decan al Baroului de Avocaţi Ilfov şi
apoi preşedinte al Uniunii Avocaţilor din România.
În calitatea sa de avocat, s-a pus în serviciul oame -
nilor lezaţi în drepturile lor prin acte administrative
ilegale.
Anibal Teo -
do rescu este consi -
derat drept fon da-
tor al dreptului ad -
minis trativ modern
în Ro mânia. „Acelacare a studiat drep -tul ad ministrativro mân, în mod ex -clu siv şi aprofun -dat, de-a lun gul apatru dece nii, înpri ma jumă tate asecolului al XX-lea,a fost profe sorulAnibal Teodo rescu.
Se poate afir ma că făurirea dreptului administrativromân modern este opera acestui mare profesor. Înediţiile succesive ale Tratatului său de dreptadministrativ, în două volume, Anibal Teodorescu aanalizat temeinic problematica acestei discipline,formulând principiile călăuzitoare ale dreptuluiadministrativ. Ceea ce l-a caracterizat pe AnibalTeodorescu a fost o riguroasă exigenţă faţă de sineînsuşi, un efort continuu pentru aflarea adevărului,precum şi eleganţa stilului în care îşi prezentarezultatele cercetărilor ştiinţifice”4
. De altfel,
„analizând dreptul administrativ în esenţa sa,profesorul [Anibal Teodorescu] arată că, spredeosebire de alte ramuri ale dreptului, această ştiinţăse găseşte într-o veşnică transformare. Cauza cedetermină această mobilitate constă în sporirea
24 Buletin de informare legislativă nr. 2 / 2015
unei simple decizii ... administrative! Era o practicăfrecventă la acea dată.
Concluzia profesorului, cu privire la încer -carea prin care trecuse, era însă stupefiantă. Ampovestit-o prietenilor în repetate rânduri, consi -derând-o un adevărat triumf al spiritului juridic.
– Vreau să vă declar, a spus Anibal Teodorescu,că ceea ce m-a indignat n-a fost faptul că am fost ţinutla închisoare câţiva ani, ci faptul că am stat închis ...fără o „condamnaţiune” la bază.
Întâmplarea mi se pare foarte semnificativăpentru personalitatea celui căruia i se datoreazăiniţiativa construirii (cu contribuţia în principal aavocaţilor) a frumoasei clădiri a Facultăţii de Drept(astăzi anexată de Universitate) pusă sub patronajulmarelui legiuitor bizantin care a fost împăratulJustinian şi având înscris pe frontispiciu adagiul„Justitia est regina virtutum et fundamentumregnorum”.
Cuvinte care deveneau magice în prelegerilearistocratice ale unui alt profesor de atunci, MirceaDjuvara, pentru care Justiţia era ... „imanentă,absolută şi perfectă”.
Cine mai ştie astăzi că Anibal Teodorescu adăruit facultăţii o copie a celebrului mozaic, repre -zentând pe Justinian, de la San Vital din Ravenna,mozaic montat pe unul din pereţii frumoasei săli deconferinţe de la etajul I, care din această cauză eradenumită „Sala Justinian?”3
În cadrul Aca de -
miei de Ştiinţe Morale
şi Poli tice de pe lângă
Facul tatea de Drept a
Universităţii din Bucu -
reşti a ţinut nu meroase
comunicări ştiin ţifice.
În cadrul acestei acade -
mii, Anibal Teodorescu
s-a pronunţat, cu o iro -
nie necruţătoare, împo -
triva Dictatului de la
Viena din 30 august
1940, prin care repre zen tanţii fascişti ai Germaniei şi
Italiei hotărau arbitrar smulgerea unei părţi din
teritoriul României şi atribuirea acesteia, în mod
samavolnic, Ungariei hortyste.
4
Mihai T. Oroveanu: Anibal Teodorescu, în „Studii şi cercetări
juridice”, nr.1, 1981, p.73.
3
Yolanda Eminescu: Totul părea posibil. Triumful spirituluijuridic, Bucureşti, Editurile Continent XXI şi Tempus, 1993,
p.20-21.
Personalități ale Consiliului Legislativ de-a lungul timpului
cercetare juridică aprofundată asupra perioadei
menţionate.
A fost membru al Institutului Social Român, al
Institutului de Ştiinţe Administrative al României, al
Institutului Polonez de Ştiinţe Administrative, al
Societăţii de Legislaţie Comparată din Paris. La
24 mai 1945 a fost ales membru corespondent al
Academiei Române, iar la 3 iulie 1990 a fost repus în
drepturi ca membru corespondent al Academiei
Române.
Anibal Teodorescu a publicat în decursul
timpului mai multe lucrări, după cum urmează:
Jurământul (teză pentru licenţă), Bucureşti, 1903;
Les lois roumaines et les etrangèrs (teză de doctorat),
Paris, Editura Henri Jouve, 1905, 353 p.; Ideeasocialistă şi Karl Marx, 1907; Capacitatea de aînstrăina a stabilimentelor de utilitate publică, 1908;
Asociaţiile de comune în dreptul administrativ, în
„Curierul Judiciar”, 1908; O nouă concepţiune aactelor de guvernământ. Teoria legalităţii, Bucureşti,
1909; La propriété industrielle en Roumanie. Ducaractère et des effets du dépôt des marques defabrique ou de commerce, Bucarest, 1912; Noţiuni dedrept administrativ (2 volume), 1912-1913 (publicat
ulterior în mai multe ediţii); Vânzarea moşiiloraparţinând persoanelor morale, 1912; Principii dereorganizare a Senatului, 1914; Studii şi note dedrept public, 1916; Doctrina solidarismului juridic,
1923; Participarea magistraturii în administraţie, în
„Dreptul”, 1924; Curs de drept administrativ, 1924;
Tratat de drept administrativ, vol. I, Bucureşti, 1929,
483 p., vol. II, Bucureşti, 1935, 398 p.; L’adminis -tration centrale de la Roumanie, în La vie juridiquedes peuples, vol. IV, Roumanie, Paris, Dela -
grave,1933, p.34-56; Le fondement juridique de laresponsabilité dans le droit administratif, 1935; Cursde drept administrativ, litografiat, Bucureşti: 1939,
427 p., 1940, 447 p., 1941, 670p., 1942, 719 p., 1943,
670 p., 1945, 531 p., 1947, 349 p.; Teoria răspunderiiadministraţiunii publice pentru daune, Bucureşti,
1942, 119 p.; Valoarea juridică a unui vechi cuvântromânesc, Bucureşti, Analele Academiei Române,
1946; Note şi interpretări privind istoria vechiuluidrept românesc în secolele XIV şi XV, 1971.
Profesorul Anibal Teodorescu a încetat din
viaţă la 29 august 1971, în Bucureşti, rămânând în
conştiinţa urmaşilor ca un exemplu de dăruire şi
probitate ştiinţifică.
exigenţelor vieţii sociale, creşterea rolului statului şia atribuţiilor acestuia, îndatoriri îndeplinite, înmajoritatea lor, prin organele administrative. Deaceea, dreptul administrativ este în permanentăcăutare a celor mai corespunzătoare formule deaplicare a principiilor constituţionale”5
.
De remarcat că în primul volum al lucrării sale
fundamentale, Tratat de drept administrativ, Anibal
Teodorescu a analizat principiile fundamentale şi
dominante ale acestei ştiinţe a administraţiei, formu -
lând următoarele mari teorii: a statului, a funcţiilor
sale organice, a personalităţii juridice, a funcţio -
narilor publici, a actului administrativ şi a răspunderii
administraţiei. În al doilea volum a cercetat organi -
zarea administrativă a statului, centrală şi locală.
Între instituţiile juridice cărora Anibal Teodo -
rescu le-a acordat o deosebită atenţie s-a situat şi
Consiliul Legislativ interbelic. De altfel, capitolul XI
din volumul II al Tratatului de drept administrativeste dedicat Consiliului Legislativ.
Tratatul ar mai fi trebuit sa cuprindă încă două
volume, care însă nu au mai fost realizate. După cum
se arată în prefaţa la primul volum, volumul al treilea
ar fi trebuit să abordeze acţiunea administrativă, cu
privire specială asupra elementelor ştiinţei adminis -
traţiei, înţelegând prin aceasta studiul legilor admi -
nis tra tive în baza cărora statul îşi îndeplineşte
atribuţiile, iar ultimul volum ar fi trebuit să fie dedicat
justiţiei administrative.
Anibal Teodorescu a funcţionat, ca cercetător
ştiinţific principal, împreună cu alţi foşti pro fesori ai
Facultăţii de Drept, precum: Nicolae Daşcovici,
Vintilă Dongoroz, Eugen Heroveanu, Ion Rosetti-
Bălănescu şi Ovid Sachelarie, în cadrul Colectivului
pentru Vechiul Drept Românesc, condus de aca -
demicianul Andrei Rădulescu, şi apoi în cadrul
Sectorului de Istoria Dreptului Românesc de la
Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” din Bucureşti,
între anii 1957-1963. În această perioadă a colaborat
la elaborarea studiilor introductive şi la alcătuirea
ediţiilor critice ale celor mai importante legiuiri
româneşti. A învăţat limba maghiară pentru a descifra
documentele originale referitoare la instituţiile
juridice ale secolelor XIV şi XV din Transilvania şi a
dat, la începutul anului 1971, forma finală mono gra -
fiei, la care a lucrat mulţi ani, intitulată cu modestie
Note şi interpretări privind istoria vechiului dreptromânesc în secolele XIV şi XV, deşi era prima
5 Idem, p.74
Buletin de informare legislativă nr. 2 / 2015 25
Personalități ale Consiliului Legislativ de-a lungul timpului
NOI APARIŢII EDITORIALE
Tudorel TOADER, Marieta SAFTA
Dialogul judecătorilor constituţionali
Bucureşti, Universul Juridic, 2015
26 Buletin de informare legislativă nr. 2 / 2015
rea rolului său prin propria jurisprudenţă. Sprijinin -
du-se numai pe textele Constituţiei, se subliniază că
deciziile Curţii Constituţionale sunt valabile ergaomnes şi că, începând cu data publicării lor în
Monitorul Oficial, aplicarea lor este obligatorie. Cu
referire la deciziile interpretative, autorii subliniază:
„conferirea unei interpretări a normei care să o
compatibilizeze cu Constituţia, acolo unde acest
lucru este posibil şi necesar, este de natură să
realizeze o constituţionalizare mai subtilă […] sau
mai puţin agresivă a sistemului normativ, fără a
impune o intervenţie imediată a legiuitorului pentru
remedierea viciului de constituţionalitate. Cu toate
acestea, salvarea normei într-o anumită interpretare
dată de Curtea Constituțională nu trebuie să fie
urmată de o stare de pasivitate din partea legiui -
torului.” O serie de comparaţii, sub acest aspect, sunt
realizate cu activitatea judecătorului constituţional
din Franţa, Italia, Germania, Belgia și sunt prezentate
pe scurt în finalul acestui capitol, care concluzionează
că dialogul judiciar, şi prin intermediul acestuia,
dreptul comparat în materie constituţională, capătă o
importanţă sporită.
Capitolul al II-lea Dialogul judecătorilorconstituţionali la nivel internaţional abordează tema
colaborării Curţilor Constituţionale cu judecătorii
Curţii Europene a Drepturilor Omului. Astfel,
cooperarea dintre acestea funcţionează pe baza unor
În procesul de constituționalizare a dreptului,
de continuă adaptare la realitățile interne și
internaționale, un rol covârșitor îi revine Curții
Constituționale care, prin activitatea complexă,
deschisă cooperării instituționalizate, realizează o
consolidare a valorilor fundamentale ale democrației.
Azi, mai mult ca oricând, există un dialog al
Curţii Constituţionale fie cu mass media, cu diverse
autorităţi publice naţionale, cu instanţe internaţionale
de aceeaşi natură sau echivalente, fie cu jurisdicţiile
de la cel mai înalt nivel ale Uniunii Europene.
Punându-şi problema descifrării dialogului
dintre aceste instituţii şi Curtea Constituţională a
României, prof.univ.dr. Tudorel Toader, unul dintre
cei 9 judecători ai Curții şi lect.univ.dr. Marieta Safta,
prim magistrat-asistent, au elaborat această lucrare
de interes, structurată în trei capitole.
Prin intermediul a zece dialoguri, autorii
prezintă mecanismele de colaborare instituţională
între Curtea Constituţională şi Curtea de Justiţie a
Uniunii Europene, Curtea Europeană a Drepturilor
Omului, celelalte instanţe de jurisdicţie constitu -
ţională, Comisia de la Veneţia, Parlament, Preşe din -
tele Românei, Guvern, Avocatul Poporului, instanţele
judecătoreşti şi mass-media.
Primul capitol debutează cu un scurt istoric
al Curţii Constituţionale, punctând principalele mo -
mente: creare, instituirea competenţelor, consoli da -
Buletin de informare legislativă nr. 2 / 2015 27
şi în România. Referitor la adoptarea actelor nor ma -
tive de către legiuitor, autorii insistă asupra necesităţii
respectării normelor de tehnică legislativă, deşi
Constituţia României nu stabileşte expres exigenţe
privitoare la calitatea legislaţiei. În acest sens, Curtea
a reţinut că, de principiu, orice act normativ trebuie să
îndeplinească anumite condiţii calitative, printre
acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce
înseamnă că acesta trebuie să fie suficient de precis şi
clar pentru a putea fi aplicat. Referitor la adoptarea
actelor normative, Curtea apreciază neconstitu ţio -
nalitatea lor, limitând oarecum acţiu nea legiuitorului,
dar aceasta numai în scopul asigurării justului
echilibru între necesităţile de protecţie a drepturilor şi
libertăţilor fundamentale.
Un alt tip de dialog analizat în cadrul acestui
volum este şi cel dintre Curte şi Guvernul României.
Există o serie de situaţii legate de activitatea de
legiferare a Guvernului care trebuie să fie de natură
a realiza o circumscriere a activităţii acestuia în
limitele legii fundamentale.
O atenţie deosebită o acordă autorii şi dialo -
gului dintre Curtea Constituţională şi instanţele
judecătoreşti sau de arbitraj comercial, arătând că de
principiu, „competenţele diferite şi sistemele diferite
cărora aparţin […] ar trebui să fie o garanţie în sine
a coexistenţei şi a realizării acestui dialog, în scopul
asigurării respectării drepturilor şi a libertăţilor
cetăţenilor”.
În sfârşit, ultimul dialog despre care vorbesc
autorii acestui volum este cel dintre Curtea Constitu -
ţională şi Avocatul Poporului, despre care se arată că
este evidentă implicarea acestuia din urmă în cadrul
controlului de constituționalitate, după cum este
evident rolul Curţii Constituţionale în consoli darea
rolului acestei autorităţi şi a poziţiei pe care în mod
real ea trebuie să o deţină în rândul autori tăţilor
statului de drept, ca apărător al drepturilor şi
libertăţilor persoanelor.
Toate situaţiile în care dialogul dintre aceste
instituţii este necesar, sunt însoțite de decizii şi texte
legale, care argumentează şi susţin expunerile.
Bogata experienţă a autorilor în domeniul dreptului
constituţional este mai mult decât un garant că
volumul de faţă constituie un instrument preţios,
dezlegând probleme nebănuite sau abia întrezărite,
util atât celor care creează dreptul, cât și celor care îl
aplică, motiv pentru care îl recomandăm cu căldură.
Lucica Violeta Niculae
Expert
Consiliul Legislativ
concepte de ordin sistemic precum: unitate, diferenţă
şi diversitate, omogenitate şi pluralitate, delimitare,
interacţiune şi implicare. Autorii fac în continuare o
analiză a dialogului dintre Curtea Constituţională a
României şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului,
bazat pe dispoziţiile art. 20 din Constituţie. Articolul
în cauză determină ca instanţa europeană să fie mai
mult decât un simplu partener de dialog, jurispru -
denţa acesteia constituind un cadru de referinţă obli -
ga toriu. În acelaşi timp, este de remarcat că C.E.D.O.
se foloseşte de jurisprudenţa Curţii Constituţionale a
României cu referire la dreptul naţional şi utilizează
dreptul comparat în scop interpretativ şi pentru
definirea unor concepte autonome. Aşa stând lucru -
rile, autorii concluzionează că cele două Curţi urmă -
resc realizarea garanţiilor privind apărarea drepturilor
şi libertăţilor fundamentale, în limitele şi particula -
rităţile determinate de competenţa lor, cu respectarea
principiului subsidiarităţii, precum şi a identităţii
naţionale.
Cu referire la dialogul dintre Curtea Consti -
tuţională a României şi Curtea de Justiţie a Uniunii
Europene, aceasta din urmă a subliniat în rapoartele
sale că elaborarea ordinii juridice a Uniunii Europene
a fost, în mare măsură, rezultatul susţinut cu instan -
ţele naţionale, prin procedura de trimitere pentru
pronunţarea unei hotărâri preliminare. În continuare,
sunt analizate o serie de aspecte specifice adoptate de
instanţele constituţionale din unele statele membre
ale U.E. printre care: Germania, Italia, Estonia,
Letonia, Polonia, Franţa, Belgia, Spania, conclu zio -
nând că evoluţia dialogului dintre curţile constitu -
ţionale şi C.J.U.E. ilustrează o tendinţă de conservare
a poziţiei şi rolului instanţelor de jurisdicţie naţională
şi respectiv de afirmare a poziţiei şi rolului C.J.U.E.
Un subcapitol aparte este dedicat şi analizei
dialogului dintre Curtea Constituţională a României
şi Comisia de la Veneţia. Un scurt istoric, prezentarea
activităţii acestei instituţii şi identificarea formelor
de dialog între cele două, permit cititorului să înţe -
leagă mecanismul de consolidare a unor stan darde în
domeniul legilor de revizuire a constituţiei, în
domeniul legilor electorale sau al referendu mu rilor.
În cel de-al III-lea capitol se propune desci -
frarea dialogului dintre judecătorii constituţionali şi
autorităţile statale române. Astfel, se detaliază as -
pecte privind raporturile ce au loc între Curtea
Constituţională şi Parlament, evidenţiind faptul că
este de interes examinarea limitelor de competenţă
ale celor două instituţii, precum şi unele distincţii
legate de efectele specifice pe care le produc actele
acestora. Urmează un tablou al modului în care sunt
aleşi judecătorii curţilor constituţionale în diferite ţări
Noi apariții editoriale
28 Buletin de informare legislativă nr. 2 / 2015
Noi apariții editoriale
Ion M. ANGHEL, Grigore SILAŞI,Adrian Dumitru CRĂCIUNESCU
Diplomaţia Uniunii Europene (şi regulile acesteia)
Bucureşti, Universul Juridic, 2015
Volumul – structurat în 3 părţi: Partea I –
Regulile dreptului diplomatic, Partea a II-a: Diplo -
maţia Uniunii Europene şi regulile care i se aplică şi
Partea a III- a: Activitatea diplomatică, iar fiecare în
parte pe Capitole şi Secţiuni -, realizează o prezentare
cuprinzătoare, la zi, a principalelor aspecte privind
regulile, normele şi principiile care guvernează drep -
tul diplomatic şi dreptul comunitar şi oferă informaţii
actualizate despre normele şi instrumen tarul aferent
muncii diplomatice în format bilateral, european si
multilateral. Astfel de la noţiunea de „diplomaţie”,
tendinţele actuale în diplo maţie, izvoarele Dreptului
diplomatic, la reprezentanţe şi misiuni diplomatice,
stabilirea/ încetarea relaţiilor diplomatice, imunităţile
de jurisdicţie şi de executare, noţiunea de invio la -
bilitate a localurilor misiunii, a arhivelor, a agentului
diplomatic şi azilul diplomatic, continuând cu regu -
lile care se aplică în cazul diplomaţiei (diplomaţia ad-
hoc), diplomaţia multila terală, prin organizaţii
inter naţionale, rolul organi zaţiei internaţionale în
relaţiile diplomatice, (statutul ONU, NATO), co n ti -
nuând, printr-un capitol distinct, dată fiind importanţa
şi actualitatea subiectului – Uniunea Europeană ca
participant în relaţiile internaţionale, ( care tratează,
în cuprinsul său isto ricul Uniunii Europene pornind
de la înfiinţarea sa, Tratatul de la Lisabona,
personalitatea juridică a Uniunii Europene), şi mai
departe, competenţele acesteia, regulile şi politica
externă şi diplomaţia Uniunii Europene, cu elemente
de diplomaţie bilaterală şi organizaţională a statelor
din UE, mergând mai departe cu politica externă şi
proble matica drepturilor omului, încheind cu acti -
vitatea diplomatică: uzanţe, ceremonial şi protocol,
volumul analizează în detaliu toate aceste instituţii
înglobând practic alte ramuri ale dreptului – dreptul
comunitar, al Uniunii Europene în cea a Dreptului
diplomatic, fapt ce îi conferă o complexitate rar
întâlnită şi o abordare care, deşi amplă, pe cât se
poate de sistematizată a tuturor instituţiilor implicate.
Însă, Partea a II-a a lucrării, cea care a dat şi titlul
cărţii „Diplomaţia Uniunii Europene şi regulile care
i se aplică” este cea care reţine atenţia în mod
deosebit, dată fiind abordarea originală şi extrem de
detaliată a instituţiei, Uniunea Europeană fiind unul
dintre principalii actori contemporani ai vieţii
internaţionale, o parte din membrii săi aflându-se
printre marile puteri eco nomice ale lumii, iar alţii, în
calitatea lor de Membrii permanenţi ai Consiliului de
Securitate al ONU sau în NATO – au un rol
covârşitor în menţinerea unui climat de pace în lume;
iată de ce, toate acestea fac din UE un pol al puterii
şi stabilităţii, conturându-se ca un partener de relaţii
diplomatice care nu poate fi ocolit pe harta lumii.
Deosebit de importantă este Secţiunea a IV-a a
acestui capitol, „Diplomaţia bila terală şi cea orga -
nizaţională a statelor din Uniunea Europeană”, dat
fiind faptul că adâncirea procesului de integrare
europeană va duce inevitabil la o reconfigurare a
categoriilor de relaţii pe care le vor avea statele
membre între ele. Interesantă este optica autorilor
Buletin de informare legislativă nr. 2 / 2015 29
Noi apariții editoriale
Diplomatia U.E., reprezintă pentru mine un pri -
vilegiu ca act de împlinire într-o profesie – un verumfestin intelectual. Diplomaţia, constituindu-mi pro -
fesia, atracţia şi – aș putea spune, pasiunea însăşi
aceasta captivum et inexpletum obsessum – captiva
și nepotolita preocupare pentru cunoaşterea și
formularea chiar a regulilor ei, se explica printre
altele, venind ca o confirmare fireasca a ceea ce
afirmase Cicero – consuetudo quasi altera natura(obişnuinţa este a doua natura)”, tot astfel opinăm că
acest volum, prin originalitatea abordării instituţiilor
analizate, devine o carte de referinţă nu doar pentru
diplomaţi, dar şi pentru cei care doresc să cunoască
regulile şi instrumentele pe care se fundamentează
diplomaţia, în general, şi diplomaţia europeană
actuală, în particular şi nu în ultimă instanţă pentru
toţi cei pasionaţi de ramura Dreptului diplomatic.
Madeleine Ploștinariu
Consilier
Consiliul Legislativ
cum că relaţiile bilaterale dintre state se vor reduce
mult în atare context, însă fără ca acestea să dispară
vreodată, iar cele multilaterale se vor contura la
nivelul UE. Rămâne de văzut dacă acest fapt va
exclude paralelismul în coexistenţa cu actualele
relaţii multilaterale. Interesantă este şi ideea de
„standarde duble”, ca o a treia dimensiune a diplo -
maţiei tradiţionale, şi un nou mod de diplomaţie
intraeuropeană. Autorii continuă cu o prezentare a
instituţiilor prin intermediul cărora se realizează
mecanismele diplomatice ale Uniunii Europene, cu
accent pe cel mai important forum diplomatic
multilateral la nivel central cu sediul la Bruxelles –
Consiliul de Miniştrii al UE.
Interesant este şi Capitolul X, „Dreptul Uniunii
Europene de a încheia tratate” – dată fiind per so -
nalitatea juridică a UE, aceasta este subiect de drept
internaţional. O carte extrem de valoroasă care, cum
însuşi chiar unul dintre autorii săi afirma, „ca
pasionat cercetător al Dreptului diplomatic (de mai
bine de jumătate de secol), antamarea subiectului –
Bogdan DIMA
CONFLICTUL DINTRE PALATE -Raporturile de putere dintre
Parlament, Guvern și Președinte înRomânia postcomunistă.
București, Editura Hamangiu, 2014
Încercăm să aducem în atenția cititorului un
autor care, la origine are pregătire juridică, fiind
absolvent a două facultăți de profil, respectiv Facul -
tatea de Drept – Universitatea București și Collège
Juridique Franco Roumain d‘études européennes.
Și-a susținut teza de doctorat cu lucrarea
CONFLICTUL DINTRE PALATE – Raporturile
de putere dintre Parlament, Guvern și Președinte
în România postco munistă, ulterior publicată.
Cum singur a declarat la un moment dat că
„Pentru că în țara asta, așa cum mi-a spus un român
deștept, poți să șochezi și prin idei, nu numai prin
înjurături. Am ales să șochez prin idei”, volumul de
față realizează o analiză obiectivă și aprofundată a
raporturilor dintre cele trei puteri în stat, rolul
fiecăreia și interacțiunea dintre ele.
Prin urmare, încercăm să rămânem în nota și
spiritul autorului care își identifică lucrarea ca fiind
„o analiză în oglindă a dispozițiilor constituționale,
pe de o parte, și a practicii instituționale, privind
raporturile de putere dintre executiv și legislativ în
cadrul sistemului de guvernare postcomunist, pe de
altă parte”.
Volumul, de întindere destul de mare, este
constituit din trei părți distincte, precedate de un
capitol introductiv, în care autorul își propune încă de
la început, să clarifice, pentru o mai bună înțelegere
a subiectului abordat, conținutul unor termeni, destul
de uzitați de altfel, ale căror semnificații sunt
prezentate de diverși autori în mod diferit, creându-se
astfel, în opinia autorului „o confuzie generală a
semnificațiilor”.
Cu titlu de exemplu sunt amintite și dezvoltate
prin prisma propriilor idei și percepte câteva expresii
cum ar fi: „raporturi de putere”, „sistem de guver -
nare” sau „postcomunism”.
În cadrul aceluiași capitol este analizată meto -
dologia de cercetare din trei perspective: a) perspec -
tiva normativ-instituțională care vizează interpretarea
dispozițiilor constituționale, legale și reglementare ce
stabilesc prerogativele formale ale Președintelui
în raporturile sale cu Guvernul și Parlamentul;
b) perspectiva practicii politice și instituționale prin
care sunt avute în vedere prerogativele atribuite de
legiui tor în competența fiecărei autorități și c) per -
spectiva comparativă unde sunt menționate dispoziții
constituționale prin care sunt reglementate instituțiile
politice ale statelor membre ale Uniunii Europene,
cât și dispozițiile constituționale ale altor state,
nemembre ale Uniunii Europene.
După o introducere destul de amplă în tematică
cu scopul declarat al familiarizării cititorul cu con -
ceptele menționate și a înțelegerii semnificațiilor
acestora din perspectiva autorului, Partea I „Rapor -
turile de putere dintre Parlament și Guvern” debu -
tează cu o trecere în revistă a unor teorii vechi „dar
actuale” privind principiul separațiilor puterilor în
stat, începând cu filozofii Locke și Hobbes sau
Montesquieu și până în prezent.
Noi apariții editoriale
30 Buletin de informare legislativă nr. 2 / 2015
Buletin de informare legislativă nr. 2 / 2015 31
Analizând principiul separațiilor puterilor în
stat în concordanță cu timpurile actuale, autorul
ajunge la concluzia că „...regimurile democratice
actuale mențin distincția dintre legislativ și executiv
ca element constitutiv al sistemului de guvernare ”.
Mai mult, această teorie a fost reevaluată în concor -
danță cu realitățile obiective din statele democratice,
„unde se manifestă o anumită concentrare către
autoritățile executive”.
Poate cea mai amplă din întreaga lucrare,
Partea I este structurată pe cinci capitole în cuprinsul
cărora sunt analizate raporturile de putere din sfera
executivului cât și a raporturilor dintre autoritățile
executive și cele legislative.
Ideea importantă care se reține cu predilecție
este aceea că separația puterilor în stat nu trebuie să
reprezinte o delimitare rigidă, palpabilă între cele trei
puteri ale statului, ci are loc o întrepătrundere, o
distribuire a atribuțiilor, un „mijloc eficient de con -
trol, reciproc, de temperare, astfel încât niciuna dintre
ele să nu ajungă să le domine pe celelalte ”.
Din acest punct de vedere, în continuarea pre -
zentării sunt analizate fiecare dintre aceste autorități,
începând cu rolul, prerogativele, atribuțiile și impor -
tanța Guvernului precum și controlul parlamentar
asupra Guvernului (sub toate aspectele semnificative
pe care acest control le presupune).
Capitolul IV privind „Angajarea răspunderii
Guvernului” reprezintă în opinia noastră o parte
interesantă prin modul de abordare a subiectului,
având în vedere că, în practica actuală, această
atribuție a Guvernului a dat impresia, în anumite
cazuri că a depășit prevederile constituționale destul
de restrictive din acest punct de vedere.
Nici jurisprudența Curții Constituționale nu a
reușit, în opinia autorului, să clarifice mai mult limita
până la care se poate angaja răspunderea de către
Guvern, care precizează că „Limitările definite prin
jurisprudența Curții au fost prea generale și nu au
avut potențialul de a produce o schimbare semnifi -
cativă în practica abuzivă a utilizării angajării răspun -
derii de către guvernele post comuniste ”.
Că procedura angajării răspunderii de către un
guvern rămâne și pe viitor o problemă controversată
și o temă de dezbatere între specialiștii de drept con -
sti tuțional, și nu numai, dovadă concluziile autorului,
potrivit cărora „Puterea discreționară a Guvernului
de a decide momentul și conținutul proiectelor de
lege asupra cărora își angajează răspunderea rămâne
în continuare periculos de extinsă”.
Ultimul capitol al primei părți analizează dele -
garea legislativă, evoluția acesteia în timp, teorii și
modalități de abordare și interpretare. În dez baterea
acestui subiect, autorul pleacă de la definiția prof.
univ.dr. Ioan Vida, care, în lucrarea sa, intitulată
„Legistică formală” susține cu argumente juridice
că „În esență..., prin delegare legislativă se înțelege
transferul unor atribuții legislative de la Parlament
la Guvern, în anumite condiții prevăzute de Con -
stituție și lege, sau chiar o acaparare a unor asemenea
atri buții de către Guvern, în virtutea unei stări de
fapt”.
Dată fiind importanța practică pe care dele -
garea legislativă o are în viața socială, politică și
economică actuală, autorul îi acordă un spațiu extins
tocmai în ideea de a explica și de a înțelege în con-
dițiile actuale rolul de „armă puternică a Guvernului
prin care domină Parlamentul și asigură guvernarea
societății”, rol care uneori pare să exceadă spiritului
și literei legii.
Partea a II-a a lucrării abordează raporturile de
putere intraexecutive, respectiv relațiile dintre
Președinte și Guvern, influența Președintelui în
cadrul executivului. Strâns legat de aceste aspecte,
autorul încearcă să facă lumină asupra unui termen
relativ nou introdus în literatura de specialitate, acela
de semiprezidențialism, conceptele și modul în care
studiile comparative de drept constituțional au încer -
cat să-l definească și să-l accepte.
Ultima parte a volumului de față, dar nu mai
puțin importantă, cuprinde două capitole distincte.
Primul capitol dezvoltă raporturile de putere dintre
Parlament și Președinte și modul în care cele două
puteri în stat se diferențiază și se întrepătrund în
același timp. Astfel, în abordarea acestei ultime
părți sunt invocate prevederile constituționale,
potrivit cărora „Controlul parlamentar asupra
actelor Preșe dintelui, emise în situații excepționale
repre zintă un control de natură politică, prin care
se urmărește garantarea principiului separației
puterilor în stat ”.
Prin urmare, deducem cu ușurință că, un loc
aparte îl ocupă răspunderea politică a Președintelui
pentru fapte grave de încălcare a Constituției cu
urmă rile ce decurg de aici și implicit puterea constitu -
țională a Parlamentului de a-l suspenda sau chiar
demite, în anumite condiții expres prevăzute de legea
fundmentală.
În opinia autorului, instituția suspendării
Președintelui trebuie analizată sub mai multe aspecte,
pe de o parte ca o modalitate de „limitare a puterii
șefului statului”, iar pe de altă parte, ca o activitate
de blocare a unei activități neconstituționale a aces -
tuia. În aceeași manieră de analiză și înțelegere a
fenomenelor politice, se pune și întrebarea dacă nu
cumva se poate vorbi și de reversul medaliei, adică
Noi apariții editoriale
posibilitatea exercitării abuzive din partea Parla -
mentului a acestui prerogativ constituțional, cel al
procedurii de suspendare.
Din perspectiva raportului dintre Parlament și
Președinte, ca element de noutate, este invederat și
faptul că potrivit prevederilor noului Cod penal, rolul
Parlamentului de punere sub acuzare a Președintelui
este drastic diminuat, având în vedere că „forul
legislativ nu mai are posibilitatea de a aprecia sau
stabili conținutul faptei de înaltă trădare”.
Cel de-al doilea capitol se referă la raporturile
de colaborare dintre Președinte și Guvern, modul de
desemnare a primului-ministru, condițiile încetării
madatului Guvernului.
În scurta prezentare a volumului am încercat să
reținem și mai ales să înțelegem ideile esențiale pri -
vind raporturile de putere dintre Parlament, Guvern și
Președintele României, modul în care se influențează
reciproc, dacă se poate vorbi sau nu de supremația
uneia dintre puteri asupra altei puteri, care sunt limi -
tările constituționale ce pot și trebuie acceptate.
Lectura cărții și înțelegerea unor mecanisme
politice poate fi interesantă pentru orice cititor, chiar
și pentru cel neavizat, pentru a putea cunoaște mai
bine și mai corect evenimentele politice, sociale și
economice pe care le străbatem în prezent.
În același timp, volumul de față poate repre -
zenta un reper și un îndrumar util pentru juriștii
specializați în drept constituțional.
Ingrid Ispas
Consilier
Consiliul Legislativ
32 Buletin de informare legislativă nr. 2 / 2015
Noi apariții editoriale
În galeria lucrărilor oferite publicului larg, dar
în mod special profesioniştilor care activează în
domeniul atât de actual al drepturilor omului, se
înscrie şi prezenta apariţie editorială, lucrare realizată
de d-na prof. univ. dr. Irina Moroianu Zlătescu, în
limba engleză.
Avem în vedere volumul referitor la „Human
rights – a dynamic and evolving process” apărut la
editura Pro Universitaria, volum care, astfel cum
precizează autoarea în prefaţa sa, prezintă aspecte ale
evoluţiei drepturilor omului la nivel internaţional,
regional, european şi naţional, bazate pe cele mai noi
cercetări în domeniu, majoritatea dintre acestea fiind
prezentate în cadrul dezbaterilor unor conferinţe
internaţionale şi publicate în volume, reviste interna -
ţionale sau în cărţi de specialitate.
Pentru a înţelege fenomenele referitoare la
originile şi evoluţia conceptului drepturilor omului,
trebuie privit acest concept prin prisma evenimen -
telor care s-au produs de-a lungul etapelor istorice
parcurse de omenire. Pentru aceasta a fost necesară o
analiză pas cu pas a evoluţiei procesului de cunoaş -
tere şi a aptitudinilor omului, caracteristici care au
fost influenţate de climatul social, politic, economic
şi teritorial existent la un anumit moment dat,
începând de la primul drept natural al omului, cele al
dreptului la viaţă şi terminând cu noile provocări în
acest domeniu.
După cum precizează autoarea lucrării, chiar
în debutul acesteia, în anii ce au urmat celui de-al
doilea război mondial, problematica drepturilor
omului a atins nivelul unui autentic fenomen politic,
social, juridic, cu implicaţii, practic, în toate dome -
niile existenţei umane, cu toate că primele manifestări
în acest domeniu se pierd în negura vremurilor.
Astfel, se poate considera istoria drepturilor omului
ca fiind indisolubil legată de însăşi istoria fiinţei
umane, constituind chiar o componentă a acesteia.
Căutarea surselor, a normelor care guvernează dome -
niul drepturilor omului începe cu studierea tradiţiilor,
a obiceiurilor, a primelor mărturii scrise şi a urmelor
arheologice.
Ca fenomen social, geneza drepturilor omu lui,
care coboară până în zorile antichităţii, trece prin
veacurile Evului Mediu, se dezvoltă prin contri buţia
importantă a secolelor XVII-XVIII, pentru ca anii ce
au urmat celui de-al doilea război mondial să le dea
contur definitiv.
O datare a celor mai vechi urme nu este
posibilă, descifrarea lor trebuie căutată în concepţia
despre lume a oamenilor, în relaţia dintre om şi
divinitate, precum şi în relaţia dintre putere şi om.
Din aceste relaţii au izvorât normele morale, adică
atitudinile umane care definesc buna (sau reaua)
conduită, care prescriu reguli de comportament
cărora oamenii trebuie să li se supună, să li se confor -
meze în raporturile dintre ei.
Buletin de informare legislativă nr. 2 / 2015 33
Noi apariții editoriale
Irina MOROIANU ZLĂTESCU
Human rightsa dinamic and evolving process –
Drepturile omului – proces dinamic și evolutiv
Bucureşti, Editura Pro Universitaria, 2015
În schimb, ca fenomen juridic, drepturile
omului îşi au originea în doctrina dreptului natural,
care porneşte de la ideea că omul, prin însăși natura
sa, are în orice loc şi în orice moment drepturi care
sunt anterioare şi primare celor acordate de către
societate şi care sunt recunoscute de dreptul natural.
Abordarea ştiinţifică din acest punct de vedere
trebuie să plece de la două premise: una, de la
constatarea sociabilităţii naturale a persoanei umane,
alta, de la constatarea că puterea este inerentă oricărei
formaţiuni, chiar dacă tipul de organizare este diferit.
La fel ca şi domeniul pe care îl studiază, ştiinţa
drepturilor omului este o ştiinţă în permanentă
evoluţie, dar aflată şi sub presiunea unei încărcături
politice ce nu poate fi ignorată. Actualele situaţii care
se întâlnesc în diferite locuri ale globului o dovedesc
pe deplin. Totuşi, numai prin abordări obiective şi
dezinteresate progresul ştiinţei drepturilor omului
poate fi asigurat.
Ştiinţa drepturilor omului s-a format şi a evo -
luat în domeniul interdisciplinar pentru că ea cerce -
tează comportamentele individuale şi ale societăţii
aplicabile unui grup de discipline care “studiază
sistemele, structurile şi manifestările interactive din
societate, dintre individ şi stat, precum şi sistemele
de relaţii şi interacţiuni dintre diferitele grupuri sau
persoane”.
Dezvoltarea fără precedent înregistrată în
domeniul normelor internaţionale, a determinat apa -
riţia în dreptul internaţional a unui număr însemnat
de discipline autonome. Printre acestea, menţionăm
cu titlu de exemplu: dreptul internaţional al mediului,
dreptul internaţional al dezvoltării, dreptul adminis -
trativ internaţional, dreptul organizaţiilor interna -
ţionale, dreptul internaţional al energiei nucleare,
dreptul la cooperare ştiinţifică şi tehnică, dreptul
aerospaţial şi cosmic ş.a.
Ştiinţa drepturilor omului s-a conturat în timp
ca o ramură distinctă a dreptului internaţional gene -
ral, constituind dreptul internaţional al drepturilor
omului, ramură care a evoluat şi s-a dezvoltat în
cadrul comunităţii internaţionale şi care a creat un
drept de promovare şi protecţie care garantează
persoanei respectarea şi satisfacerea unor valori
comune întregii comunităţi internaţionale. Şi astfel,
problematica drepturilor omului a depăşit cadrul
statului naţional, devenind una de drept regional,
european sau internaţional.
Departe de a fi înaintat într-un marş triumfal
către o ţintă fixă, drepturile omului sunt o creaţie
continuă care a cunoscut în evoluţie progrese şi
stagnări, piedici vechi şi noi provocări, fiind un
sistem deschis, adaptabil, care, în timp, se dezvoltă
prin noi drepturi şi noi garanţii ale drepturilor con -
sacrate, dar care se confruntă şi cu noi provocări.
Printre aceste noi provocări, le menţionăm pe cele
referitoare la dreptul la fericire sau la relaţia dintre
persoane şi media, aspecte care sunt analizate în
finalul lucrării.
În domeniul drepturilor omului nu avem de-a
face cu reguli fixe, drepturile fiind prin natura lor
dinamice, ci ne confruntăm cu efortul cotidian de a
armoniza ideea de om cu limitele comunităţii umane,
dreptul persoanei cu cel al colectivităţii, interesele
individuale cu rigorile binelui comun, valoarea
personală cu pretenţiile statului sau ale oricărui tip de
autoritate.
De altfel, prin acest demers, autoarea lucrării
continuă în mod firesc şi necesar seria studiilor şi
materialelor iniţiate până în prezent în acest domeniu.
Prezenta lucrare este o carte care cuprinde
aspecte noi din domeniul atât de vechi, dar în acelaşi
timp, atât de actual al drepturilor omului, reflectând
experienţa de o viaţă a autoarei, specialist de marcă în
acest domeniu, coroborată şi cu discuţiile cu jurişti,
medici, istorici, economişti, filologi sau alţi specia -
lişti sau colegi cu care a lucrat împreună în cadrul
manifestărilor ştiinţifice create de către Institutul
Român pentru Drepturile Omului, al cărui director
este.
dr. Cătălin Ciora
Consilier – şef sector
Consiliul Legislativ
Noi apariții editoriale
34 Buletin de informare legislativă nr. 2 / 2015
O delegație alcătuită din specialiști din cadrul
Secretariatului General al Adunării Generale din
Republica Kenya a efectuat o vizită în România, la
invitația domnului Cristian Adrian Panciu, secretarul
general al Camerei Deputaților. Scopul vizitei dele -
gației kenyene a fost o cunoaștere aprofundată a
modului de funcționare a sistemului parlamentar
bicameral: management, activități și proceduri spe -
cifice.
Programul vizitei a cuprins și o întâlnire cu
membri ai Consiliului Legislativ, ce a avut loc în data
de 20 aprilie 2015. Cu acest prilej, a fost făcută o
prezentare a organizării și funcționării Consiliului
Legislativ și, în special, a rolului care îi revine în
cadrul procesului legislativ, oaspeții kenyeni arătând
un deosebit interes față de activitatea acestei instituții.
Bogdan Dobrescu
Expert
Buletin de informare legislativă nr. 2 / 2015 35
Vizita delegaţiei Adunării Naţionale a Republicii Kenya
REVUE DE SCIENCE CRIMINELLE ET DE DROIT PÉNAL COMPARÉ
1. PONSEILLE, ANNE. – Prise en consideration de l’état de santé de la personne suspectée ou condamnée
par la loi no 2014-896 du 15 août 2014 relative à l’individualisation des peines et renforçant l’efficacité des
sanctions pénales = Luarea în considerare a stării de sănătate a persoanei suspectate sau condamnate în bazaLegii nr.2014-896 din 15 august 2014 referitoare la individualizarea pedepselor şi pentru întărirea eficacităţiisancţiunilor penale. În: Revue de science criminelle et de droit pénal comparé. – nr.4, 2014, p.729-759.
Legea nr.2014-896 din 15 august 2014 referitoare la individualizarea pedepselor şi pentru întărirea eficacităţii
sancţiunilor penale conţine mai multe dispoziţii inovante, dar care au trecut neobservate, deşi sunt importante: ele
ilustrează o mai mare grijă a legiuitorului pentru sănătatea fizică sau mentală a persoanei condamnate sau numai
pusă sub acuzare. În acest scop, mai multe instituţii penale noi au fost create sau reînnoite prin această recentă lege.
Subiect: boală mentală ; discernământ ; încarcerare – incompatibilitate cu sănătatea ; suspendare pedeapsă
2. ZENCKER, VANESSA. – Les usages de l’evocation par la Chambre des appels correctionnels =
Utilizării evocării (casării) de către instanţa penală de apel. În: Revue de science criminelle et de droit pénal
comparé. – nr.4, 2014, p. 745-759.
Când este învestită cu judecarea unei hotărâri nule pentru viciu de formă, legea impune instanţei penale de apel
să evoce, adică să se substituie primei instanţe, în loc de a-i retrimite cauza (C.pr.pen. art.520). Cum această
dispoziţie derogă de la principiul dublului grad de jurisdicţie, ea nu ar trebui să se aplice decât în caz de nulitate
a hotărârii pentru viciul de formă pe care îl vizează expres. Dar jurisprudenţa, preocupată de accelerarea
procedurilor, a interpretat extensiv acest text. Din această cauză, domeniul evocării este aplicat peste măsură.
Evocarea se impune astfel nu doar când instanţa anulează o hotărâre nelegală, ci şi atunci când formulează o
încheiere de şedinţă. Analizând tabloul deciziilor, pare că evocarea este, într-un fel, victima succesului său, în
măsura în care creşterea sa îi prejudiciază coerenţa. Se dovedeşte că, pentru a delimita puterea de evocare, să fie
utilizat în cadrul unui control de proporţionalitate, criteriul gravităţii viciului care loveşte hotărârea apelată.
Subiect: evocare ; instanţă de apel ; rejudecare cauză
REVUE DU DROIT PUBLIC
3. . – Table ronde animé par Dominique Rousseau, avec Pierre Avril, Julie Benetti et Pierre-Yves Gahdoun =
Masă rotundă condusă de Dominique Rousseau, cu Pierre Avril, Julie Benetti şi Pierre-Yves Gahdoun.
În: Revue du droit public. – nr.6, 2014, p.1456-1471.
În cadrul rubricii Dezbatere: ”Dreptul constituţional între dreptul politicului şi dreptul societăţii”a fost organizată o masă
rotundă la care au fost invitaţi să participe profesori renumiţi din universităţile franceze, propunându-se o dezbatere asupra
situaţiei actuale a dreptului constituţional, cu privire specială asupra predării acestuia în universităţile franceze.
Subiect: drept constituţional francez
36 Buletin de informare legislativă nr. 2 / 2015
REFERINŢE BIBLIOGRAFICE
Articole din revistele de drept străineintrate în Biblioteca Consiliului Legislativ
– Bibliografie adnotată* –
∗Lucrare realizată de Maria Luiza Manea şi Lucica Violeta Niculae, Consiliul Legislativ
Buletin de informare legislativă nr. 2 / 2015 37
Referințe bibliografice
4. AFROUKH, MUSTAPHA. – L’émergence d’un droit à la sécurité des personnes dans la jurisprudence
de la Cour européenne des droits de l’homme = Apariţia unui drept la securitate a persoanelor înjurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. În: Revue du droit public. – nr.1, 2015, p.139-158.
Convenţia europeană a drepturilor omului nu poate rămâne în afara modei. Printre conceptele care au făcut vâlvă,
un loc aparte este rezervat celui de “securitate”, cel care de câţiva ani se află în centrul discursului juridic şi politic.
Pentru a răspunde preocupărilor unei “societăţi îngrijorate în faţa a ceea ce ea percepe ca înmulţire a pericolelor,
ameninţărilor, catastrofelor, accidentelor, urgenţelor şi crizelor” faţetele şi declinările ei s-au multiplicat, uneori
de manieră dezordonată: securitatea lucrătorului la locul său de muncă, securitate socială, securitate alimentară,
securitate sanitară, securitate juridică, securitate economică. Este admisă totuşi o dificultate în definirea ei într-o
formă clară şi concretă. De aici, o anume greutate pentru doctrină în stabilirea cu precizie a obiectului ei.
Subiect: drept la securitate ; protecţia vieţii ; securitate/vulnerabilitate
5. ARLETTAZ, JORDANE. – Penser l’Etat dans sa(ses) langue(s) = Gândirea Statului în limba/limbilesa/sale. În: Revue du droit public. – nr.3, 2014, p. 705-731.
Ca stat instituţional unilingv, Franţa nu scapă, din punct de vedere politic, problematicii date de diversitatea
lingvistică. Dezbaterea se impune în spaţiul public cu regularitate de metronom, și alternanţa politică n-a ajuns să
epuizeze acest subiect controversat, reprezentat de recunoaşterea limbilor regionale în Stat. Una după alta, au fost
convocate ratificarea Cartei europene a limbilor regionale sau minoritare, adoptarea unei legi generale care să
favorizeze utilizarea lor sau, mai recent, revizuirea constituţională care permite depăşirea cenzurii judecătorilor
din strada Montpensier (sediul Consiliului Constituţional). Problema recunoaşterii limbilor regionale, la intersecţia
reflecţiilor sociologice, identitare, naţionaliste sau filozofice, trece în Franţa prin cristalizări politice, se îneacă în
meandrele adunărilor parlamentare, încinge spiritul constituanţilor, apoi se uită într-un aviz al Consiliului de Stat
sau o jurisprudenţă constituţională, pentru ca apoi să renască.
Subiect: etatizarea limbii ; teritorializarea dreptului ; teritorializarea puterilor ; teritoriu lingvistic
6. BLANC, AGNÈS. – Confiscation et contraventions de grande voirie = Confiscarea şi contravenţiilereferitoare la circulaţia pe căile principale de transport. În: Revue du droit public. – nr.3, 2014, p.643-676.
Contravenţiile referitoare la circulaţia pe căile principale de transport beneficiază din anul 2006 de o definiţie legală. Ele sunt
“instituite prin lege sau prin decret, în funcţie de valoarea amenzii, cu scopul sancţionării abaterilor de la norme
şi au ca obiect construcţii ce nu aparţin căii de rulare, protecţia fiind destinată fie integrităţii sau utilizării acestui
domeniu public, fie unei servituţi administrative menţionată la articolul L.2131-1”. Aceste contravenţii
sancţionează lipsa autorizaţiei în caz de ocupare sau de lucrări efectuate pe domeniul public maritim, fluvial,
feroviar, aeronautic şi militar. Pedeapsa este asigurată printr-o amendă asociată, dacă este cazul, cu un ordin de
repunere a lucrurilor în starea iniţială, acest ordin putând obliga el însuşi la plata de penalităţi de întârziere. Dacă
ordinul Administraţiei nu este respectat, Administraţia poate proceda “proprio motu” la aducerea lucrurilor în
starea anterioară, pe cheltuiala contravenientului.
Subiect: cale publică ; confiscare ; contravenţie ; domeniu public
7. BOURREL, ROMAIN. – Plaidoyer pour la réorganisation de l’architecture des textes financiers
français = Pledoarie pentru o nouă arhitectură a textelor financiare franceze. În: Revue du droit public. – nr.5,
2014, p.1213-1239.
În fiecare an, la începutul toamnei, în Parlament se produce acelaşi ritual: depunerea, discutarea apoi votarea
proiectului legii finanţelor şi a proiectului legii de finanţare a securităţii sociale. De la revizuirea Constituţiei din
22 februarie 1996, articolul 47-1 dispune că “Parlamentul votează proiectele de lege de finanţare a securităţii
sociale în condiţiile prevăzute prin lege organică”. Şi totuşi, azi, în condiţiile finanţelor publice globalizate,
deosebirea dintre cele două texte nu mai corespunde unei realităţi materiale. De mai multe decenii, finanţele
publice cuprind finanţele de stat, finanţele locale şi finanţele sociale şi astfel se constată două mişcări concomitente
şi ambivalente între aceste trei componente ale finanţelor publice: în momentul distanţării relative a finanţelor de
stat şi locale, finanţele de stat şi finanţele sociale tind să se apropie. Această apropiere între finanţele de stat şi cele
ale securităţii sociale, mai ales dacă e vorba de previziunile veniurilor şi cheltuielilor se percepe astfel, cu ajutorul
mai multor indicatori.
Subiect: finanţe de stat ; finanţe publice
8. CHEMILLIER-GENDREAU, MONIQUE. – Le concept de souveraineté a-t-il encore un avenir? =
Mai are conceptul de suveranitate un viitor? În: Revue du droit public. – nr.5, 2014, p.1283-1309.
Noţiunea de suveranitate, născută în societăţile imperiale (“superanitas” din dreptul roman) şi-a găsit forma
modernă într-un context cultural determinat, cel al Europei de la sfârşitul Evului Mediu. Puterea împăratului
diminuează şi rangul său religios legat de autoritatea Papei (care nu era numai de ordin spiritual) sunt contestate.
Şi alţi prinţi ai diferitelor ţări ale Europei vor dori suveranitatea pentru beneficiul lor. Aceasta pare o marcare a
libertăţii lor faţă de puterile cărora le erau supuşi până la acel moment. Ea indică măsura propriilor lor
38 Buletin de informare legislativă nr. 2 / 2015
Referințe bibliografice
independenţe. Această pagină din istoria Europei nu implică şi masa populaţiei. Ea va intra în joc mai târziu. Dar
problema definirii suveranităţii rămâne nerezolvată de-a lungul evoluţiei istorice, fie că vorbim de teoria juridică
sau de doctrina politică.
Subiect: democraţie mondială ; societate mondializată ; suveranitate
9. CLAIRE, CUVELIER ; DELPHIENE, HUET; CLÉMENCE, JANSSEN-BENNYNCK. – La science
française du droit constitutionnel et le droit comparé: les exemples de Rossi, Barthélemy et Mirkine-
Guetzévitch = Ştiinţa franceză a dreptului constituţional şi dreptul comparat: exemplele lui Rossi, Barthélemyşi Mirkine-Guetzévitch. În: Revue du droit public. – nr.6, 2015, p. 1534-1578.
Prezentul studiu îşi propune să pună în evidenţă legăturile existente în Franţa între ştiinţa dreptului constituţional
şi dreptul comparat prin prezentarea succintă a lucrărilor a trei autori importanţi ce au marcat în perioade diferite,
ştiinţa constituţionalistă. Aceştia sunt Pelegrino Rossi, Joseph Bartéhelemy şi Boris Mirkine-Guetzévitch. De
asemenea, sunt prezentate reflecţiile autorilor pe margine metodologiilor în dreptul comparat.
Subiect: drept comparat ; drept constituţional francez
10. DENQUIN, JEAN-MARIE. – Remarques sur la situation du droit constitutionnele en France =
Observaţii privind situaţia dreptului constituţional în Franţa. În: Revue du droit public. – nr.6, 2015,
p.1472-1482.
Observaţiile autorului vizează situaţia dreptului constituţional francez contemporan.
Subiect: drept constituţional francez
11. GUILLOUD-COLLIAT, LAETITIA. – Le multilinguisme dans le fonctionnement institutionnel de
l’Union européenne = Multilingvismul în funcţionarea instituţională a Uniunii Europene. În: Revue du droit
public. – nr.5, 2014, p.1337-1374.
În ciuda greutăţilor generate în funcţionarea cotidiană a instituţiilor europene, multilingvismul n-a fost pus în
discuţie în cadrul Uniunii. Acest lucru este uşor de înţeles dacă admitem că limbile nu s-ar putea reduce sub nicio
formă doar la a comunica sau la a vehicula informaţii. De fapt, departe de această schemă de redactare, utilizarea
limbilor lor în cadrul instituţiilor europene apare statelor membre ca o garanţie că cultura lor şi influenţa lor vor
fi recunoscute şi păstrate la scară europeană. În paralel, pentru Uniune, complexitatea generată de coabitarea
diferitelor sale limbi oficiale este compensată de creşterea legitimităţii pe care o conferă şi prin sentimentul de
apartenenţă care poate rezulta, din partea cetăţenilor europeni. Apărarea multilingvismului se poate justifica atât
din punct de vedere a statelor membre cât şi al celui al Uniunii Europene.
Subiect: calitatea normelor ; identitate europeană ; justificare multilingvism ; limba de lucru ; multilingvism
instituţional
12. HÄBERLE, PETER. – Idées associées au constitutionnalisme d’aujourd’hui – un point de vue
allemand = Idei asociate cu constituţionalismul contemporan – un punct de vedere german. În: Revue du droit
public. – nr.6, 2014, p.1483-1493.
În cadrul rubricii – „Dezbatere privind dreptul constituţional între dreptul politicului şi dreptul societăţii” autorul
expune punctul de vedere german asupra stadiului actual de dezvoltare al „statului constituţional”
Subiect: constituţionalism
13. HALPÉRIN, JEAN-LOUIS. – Une nouvelle République des constitutionnalistes? = O nouă Republicăa constituţionaliştilor? În: Revue du droit public. – nr.6, 2014, p.1494-1505.
Autorul propune o scurtă analiză pentu a vedea dacă, de-a lungul ultimelor trei decenii, s-a produs sau nu o
schimbare considerabilă prin reînnoirea profundă a ştiinţei dreptului constituţional în Franţa.
Subiect: constituţionalism
14. LAPIN, JIM. – L’équilibre des finances publiques: une exigence externe mettant en cause la
souveraineté de l’Etat = Echilibrul finanţelor publice: o exigenţă externă care pune în discuţie suveranitateastatului. În: Revue du droit public. – nr.3, 2014, p.733-758.
Construirea, uneori în marş forţat, a Uniunii Europene a antrenat o neîncredere în privinţa democraţiei din partea
cetăţenilor din ţările membre. Această construcţie nu corespunde cu exactitate exigenţelor de funcţionare a unei
democraţii. Instituţiile europene exercită din ce în ce mai mult o formă de tutelă asupra guvernelor naţionale,
evitând în acelaşi timp crearea unui guvern european. Se observă că Statele-naţiuni membre ale zonei euro îşi
trag legitimitatea din procesul electoral şi din Constituţia lor, dar renunţă din ce în ce mai mult la instrumentele
de putere. Astăzi guvernele nu mai pot gândi economia lor cu aceleaşi instrumente de acum treizeci de ani. Marea
mobilitate a capitalurilor a schimbat profund modul de funcţionare economică internaţională, dând o importanţă
mai mare actorilor privaţi.
Subiect: echilibru bugetar ; partajarea suvranităţii ; politică bugetară ; salvgardarea democraţiei ; suveranitate financiară
Buletin de informare legislativă nr. 2 / 2015 39
Referințe bibliografice
15. MARCHAND, JENNIFER. – Réflexions sur le principe de transparence = Reflecţii asupra principiuluitransparenţei. În: Revue du droit public. – nr.3, 2014, p. 677-703.
Asistăm azi la promovarea generalizată a exigenţelor de transparenţă. Nimeni nu se mai opune transparenţei în
privinţa activităţilor politice, administrative sau economice, aceasta având conotaţii pozitive, iar negarea ei este
asociată cu secretul şi corupţia. Noţiunea de transparenţă exercită o putere atât de fascinantă, încât este aproape
un obstacol în analiza semnificaţiei sau a conţinutului ei. Mai mult decât o simplă judecată de valoare, transparenţa
asigură funcţionarea democratică a instituţiilor sociale impregnate de reguli juridice, cum ar fi Statul sau
întreprinderea. Transparenţa va emerge progresiv, ca principiu general de drept, până ce se va transforma în normă
juridică autonomă.
Subiect: principiul transparenţei ; transparenţă administrativă
16. MILLET, FRANÇOIS-XAVIER. – Le premier renvoi préjudiciel de la Cour constitutionnelle fédérale
allemande: un pas en avant, trois pas en arrière = O primă cerere de întrebare preliminară a CurţiiConstituţionale federale germane: un pas înainte, trei paşi înapoi. În: Revue du droit public. – nr.1, 2015,
p.185-203.
Hotărârea “Bundesverfassungsgericht” de a trimite o cerere preliminară intervine în contextul crizei economice
şi financiare care a atins Europa încă din anul 2010. Văzând dificultăţile financiare întâmpinate de câteva ţări din
zona euro în privinţa sustenabilităţii datoriilor lor suverane, Statele membre au procedat la o acţiune concertată
care a dus mai întâi la instituirea unor instrumente „ad hoc” cum ar fi fondul european de stabilizare financiară
şi mecanismul european de stabilitate financiară, apoi încheierea a două noi tratate: tratatul instituind mecanismul
european de stabilitate, adoptat de 18 ţări ale zonei euro; tratatul asupra stabilităţii, coordonării şi guvernanţei în
Europa, semnat de 26 din cele 28 ţări membre ale Uniunii Europene. În acest context, a apărut o decizie OMT
(Outright Monetary Transaction – tranzacţii cu valori mobiliare monetare -) a Consiliului guvernatorilor Băncii
Centrale Europene din 6.09.2012. BCE a motivat această decizie, care nu a intrat încă în vigoare, bazându-se pe
necesitatea, pe de o parte, favorizării scăderii dobânzii pe piaţa de capital, şi pe de altă parte, garantarea unei mai
bune transmiteri a politicii monetare, în scopul unei mai bune realizări a obiectivului principal al BCE: stabilitatea
preţurilor. La prima vedere, decizia OMT pare conformă cu ortodoxia liberală subiacentă din Tratatele Uniunii
Europene. Şi totuşi, ea a fost atacată de mai mulţi reclamanţi la Curtea Constituţională Federală pentru motive
diametral opuse: pe de-o parte ultra-ortodocşii consideră că obiectivul deciziei pe care o contestă este solidaritatea
financiară şi nu stabilitatea preţurilor; pe de altă parte, adversarii opiniei liberale critică condiţionalitatea legată
de decizia OMT.
Subiect: control de identitate ; control „ultra vires” ; declaraţie „ultra vires”
17. ROUSSEAU, DOMINIQUE. – Le droit constitutionnel continue: institutions, garantie des droits et
utopie = Dreptul constituţional continuă: instituţii, garantarea drepturilor şi utopie. În: Revue du droit public. –
nr.6, 2015, p. 1517-1533.
Consideţiile autorului gravitează în jurul dreptului constituţional francez, iar după părerea sa, introducerea
contenciosului constituţional este departe de a steriliza ideea constiţională sau de a aduce atingere principiului
democratic, ci dimpotrivă a contribuit la reînnoirea atât a unuia, cât şi a celuilalt.
Subiect: Constituţie, Franţa
18. VERGOTTINI, DE GIUSEPPE. – Le droit constitutionnel aujourd’hui. Regards sur le constitu -
tionnalisme italien = Dreptul constituţional astăzi. O privire de ansamblu asupra constituţionalismului italian.În: Revue du droit public. – nr.6, 2014, p.1505-1516.
Autorul îşi prezintă reflecţiile pe marginea dreptului constituţional italian. El consideră că adoptarea constituţiei la
jumătatea secolului trecut şi aderarea la tratatele pe care se bazează actuala Uniune Europeană au reprezentat momente
de întrerupere a continuităţii constituţionale şi, în consecinţă, au influenţat profund dreptul constituţional italian.
Subiect: constituţionalism
REVUE FRANÇAISE DE DROIT CONSTITUTIONNEL
19. FABERO, FLORENCE. – Le fédéralisme, solution française de décolonisation: le cas de la Nouvelle-
Calédonie = Federalismul, soluţia franceză pentru decolonizare: cazul Noii Caledonii. În: Revue française de
droit constitutionnel. – nr.101, 2015, p..
Formarea unei federaţii presupune o provocare împotriva coeziunii, refuzând pur şi simpla asimilare. Pentru a
înfrunta exigenţele vieţuirii împreună, marea majoritate a statelor planetei sunt mai mult sau mai puţin de inspiraţie
40 Buletin de informare legislativă nr. 2 / 2015
Referințe bibliografice
federală şi recurg la calificarea statelor componente. Complexitatea constituirii popoarelor în comunităţi statale
apelează la diferite tipuri de asociere, iar naţiunile se întrepătrund. Diferitele comunităţi călite prin istorii, după
ce au cauzat războaie, s-au unit în confederaţii sau federaţii, după modele mereu noi. Cu siguranţă federalismul
nu este federaţie. Federalismul este o idee politică, pe când federaţia este materializarea lui instituţională care se
sprijină pe o Constituţie federală. Federalismul şi federaţia sunt un răspuns pertinent în contextul populaţiei
marcate de diversitate. Cazul Noii Caledonii arată că federalismul, care presupune asocierea şi partajarea, apare
ca fiind soluţia franceză de decolonizare.
Subiect: constituţie federală ; federalizare ; Noua Caledonie ; stat federal
20. HUTIER, SOPHIE. – Retour sur un moyen récurrent: les malfaçons de l’étude d’impact sur des
projets de loi = Revenire asupra unui mijloc recurent: lacunele studiului de impact asupra proiectelor de lege.
În: Revue française de droit constitutionnel. – nr.101, 2015, p. 73-86.
Calitatea redacţională a textelor legislative apărea printre temele abordate la revizuirea constituţională din 23 iulie
2008. Constituantul a dotat procedura de elaborare cu un nou instrument: realizarea unui studiu de impact la
elaborarea proiectelor de lege. Acest mecanism se bazează pe realizarea unei evaluări prealabile a textului, al
cărui obiectiv este acela de a măsura consecinţele acestuia în virtutea criteriilor predeterminate. Dacă demersul
poate fi salutat, metoda nu este nouă, puterile publice fiind de mult timp sprijinite pe diferite mecanisme de
expertiză, cu scopul de a răspunde exigenţei calitative însăşi cerută de grija pentru eficacitate.
Subiect: proiect de lege ; studiu de impact
21. KABRIEVA IA., TALIA ; NARYCHKINE E., SERGUEÏ. – Le statut de l’Assemblée fédérale de la
Fédération de Russie = Statutul Adunării federale a Federaţiei Ruse. În: Revue française de droit consti -
tutionnel. – nr.101, 2015, p.87-96.
Adoptarea Constituţiei Federaţiei Ruse a deschis o nouă pagină în dezvoltarea funcţiei parlamentare în Rusia. În
acest text, pentru prima dată, organul legislativ naţional a fost denumit parlament. Acest fapt denotă deschiderea
Constituţiei Federaţiei Ruse către valorile juridice recunoscute în statele democratice ale lumii. Principiile de
funcţionare ale Adunării federale, statutul şi regimul de activitate al camerelor Adunării federale, Consiliul
Federaţiei şi Duma de Stat au fost definite prin Constituţie.
Subiect: Consiliul Federal ; Constituţie ; Duma de Stat ; Federaţia Rusă
22. MBONGO, PASCAL. – L’industrie des votations populaires aux Etats-Unis = Industria voturilorpopulare în Statele Unite. În: Revue française de droit constitutionnel. – nr.101, p. 97-120.
America este ţara care numără cele mai multe consultări populare comparativ cu alte ţări: unele sunt naţionale, ca
alegerea preşedintelui Statelor Unite, alegerea membrilor fiecărei Camere a Congresului; consultările populare sunt
deja un fenomen local: se votează la nivelul fiecărui stat pentru a desemna Guvernatorul acestuia, membrii
diferitelor adunări locale, începând cu Parlamentul fiecărui stat, judecătorii, primarii, şerifii, directorii şcolilor
publice. De aceeaşi manieră, se votează în unele state pentru revocarea (Recall) Guvernatorului, a primarilor, a
judecătorilor, a şerifilor.Iar în unele state există în mod regulat referendumuri fie la nivel de stat, fie la nivelul
colectivităţilor mai mici. Statele federale americane sunt din punct de vedere constituţional competente să statueze
în toate problemele care n-au fost rezervate statului federal (al X-lea Amendament), o competenţă care include mai
ales “puterea de reglementare a alegerilor”. Vorbind de “industria alegerilor” nu avem în vedere doar analiza a ceea
ce reprezintă hiperdemocraţia locală în Statele Unite. Se va analiza şi în ce mod diferite chestiuni de inginerie
electorală sunt atinse de “penumbrele şi emanaţiile Constituţiei” referitoare la federalism sau la protecţia
constituţională a drepturilor, chestiuni interesând universalitatea votului, fie chestiuni privind banii alegerilor.
Subiect: alegeri ; consultare populară ; referendum ; scrutin ; Statele Unite ; vot
23. SAUDRAIS, HÉLÈNE. – Aux sources de la loi, les archives parlamentaires (XIXe – XXe siècle) =
Izvoarele legii, arhivele parlamentare (secolele XIX – XX). În: Revue française de droit constitutionnel. – nr.101,
2015, p.165-175.
Mai mult decât oricare altă ramură a ştiinţei istorice, cunoaşterea activităţii parlamentare este bazată pe surse
oficiale de o mare bogăţie. Studiul acesteia se extinde natural în arhivele parlamentare, inventariate şi conservate
de cele două Adunări şi de către Arhivele Naţionale. Departamente ale Arhivelor Adunării naţionale şi ale Senatului
au ca sarcină asigurarea colectării, conservării, clasării şi comunicării arhivelor parlamentare, potrivit condiţiilor
definite la articolul 7 bis din Ordonanţa din 17 noiembrie 1958 şi reluate în Legea arhivelor din 15 iulie 2008. Este
fără îndoială o activitate foarte veche cu rădăcini datând de la crearea Adunării naţionale şi a Senatului, după cum
arată articolul 44 din reglementarea de la 1789: “Fiecare cameră va numi un arhivar particular şi vor forma de
comun acord un comitet comun pentru a alege un arhivar general, care va avea ca sarcină păstrarea actelor
normative”.
Subiect: arhiva parlamentară ; arhivar ; arhivă acte normative
Buletin de informare legislativă nr. 2 / 2015 41
Referințe bibliografice
REVUE INTERNATIONALE DE DROIT COMPARÉ
24. PARIS, MARIE-LUCE. – Le “European Convention on Human Rights Act” de 2003: dix ans après
l’incorporation de la Convention Européenne des Droits de l’Homme en droit irlandais = “EuropeanConvention on Human Rights Act” din 2003: zece ani de la includerea Convenţiei Europene a DrepturilorOmului în dreptul irlandez. În: Revue internationale de droit comparé. – nr.4, 2014, p.1001-1041.
Irlanda a introdus Convenţia Europeană a Drepturilor Omului prin adoptarea “European Convention on Human
Rights Act 2003” pe 30 iunie 2003. Construit pe acelaşi model ca “Human Rights Act” din 1998 care încorpora
CEDO în Regatul Unit, ECHR pune în aplicare un mecanism similar, centrat în jurul interpretării conforme şi a
declaraţiei de incompatibilitate. Totuşi, la mai bine de zece ani de la intrarea sa în vigoare, se constată că ECHD
nu a avut acelaşi impact precum HRA, în ordinea juridică internă. Sistemele juridice irlandez şi britanic, „a priori”apropiate în termeni de tradiţie juridică („common law”, dualism) şi de traiectorie, vis-a-vis de sistemul de la
Strasbourg (ratificare precoce, încorporare tardivă), prezintă în realitate abordări diferite în termeni de protecţie
a drepturilor şi deci de loc a Convenţiei în dreptul intern. Fenomenul de jurisdicţionalizare a mecanismelor de
protecţie, atât de important în sistemul juridic irlandez, cunoaşte deja aceste mecanisme, adică un catalog al
drepturilor şi libertăţilor, ca un control jurisdicţional dezvoltat. Ataşamentul faţă de Constituţie şi de jurisprudenţa
constituţională a împriedicat oarecum, preeminenţa ECHR în ordinea juridică internă, chiar dacă acesta a permis
o oarecare înnoire a constituţionalismului. Studiul de faţă are ca obiect analizarea acestor fenomene, expunând
motivele care au permis adoptarea ECHR şi făcând un bilanţ a aplicării acestuia în dreptul naţional britanic.
Subiect: Convenţia Europeană a Drepturilor Omului ; drepturi fundamentale
25. PERLO, NICOLETTA. – Le principe de subsidiarité orizontale: un renouvellement de la relation
entre l’administration et les citoyens. Etude comparée franco-italienne = Principiul susidiarităţii orizontale:o reînnoire a relaţiei dintre administraţie şi cetăţeni. Studiu comparat franco-italian. În: Revue internationale
de droit comparé. – nr.4, 2014, p.983-1000.
Subsidiaritatea orizontală este regula conform căreia Administraţia favorizează şi privilegiază iniţiativa autonomă
a cetăţenilor în exercitarea activităţilor de interes general. Aplicarea acestui principiu introduce o nouă paradigmă
în relaţia dintre Administraţie şi administraţi: cea de “Administrare partajată”. Cetăţenii şi administraţia, ca subiecte
egale, se aliază împărţindu-şi resursele cu scopul satisfacerii interesului general. Înscrisă în Constituţia italiană din
anul 2001, subsidiaritatea orizontală nu s-a remarcat în vreun text normativ în Franţa. Totuşi, analiza jurisprudenţei
Consiliului de Stat şi cea a procedurii de autorizare a unui contribuabil care susţine colectivitatea teritorială din
care face parte, permite constatarea faptului că subsidiaritatea teritorială este un principiu subadiacent în ordinea
juridică franceză. Comparaţia dintre cele două ţări ilustrează transformările care traversează administraţia publică
şi relaţiile ei cu cetăţenii.
Subiect: administraţi ; administraţie ; cetăţean ; contribuabil ; principiul subsidiarităţii orizontale
26. UMANSKY, ANDREJ. – Réajustement ou destabilisation du droit pénal spécial allemand? Un
apperçu des réformes du Code pénal des dernières années = Reajustare sau destabilizare a dreptului penalspecial german? O privire asupra reformelor aduse Codului penal în ultimii ani. În: Revue internationale de
droit comparé. – nr.4, 2014, p.933-956.
Evoluţie, schimbări, bulversări. Fără îndoială, se constată că dreptul german a suferit în aceşti ultimi ani numeroase
modificări. Legiuitorul se vede obligat pe de-o parte să satisfacă aşteptările europene sau internaţionale şi pe de
altă parte să răspundă societăţii însăşi, în special în domeniul mediului şi al informaticii. Luarea în calcul a acestor
două surse s-a arătat a fi un exerciţiu dificil, care trebuia îndeplinit repede şi bine. Acest material merge pe firul
modificărilor dreptului penal german care au fost observate în ultimii zece ani, marcând problemele, datorate
adesea lipsei de precizie a normelor în discuţie aduse prin aceste noi paragrafe.
Subiect: dreptul mediului ; falsificare de monedă ; siguranţa statului ; spălare de bani ; ura rasială
REVUE TRIMESTRIELLE DE DROIT COMMERCIAL ET DE DROIT ÉCONOMIQUE
27. DURAND, FRÉDÉRIC. – La représentation mutuelle des codébiteurs solidaires au paiement de la
dette fiscale = Reprezentarea reciprocă a codebitorilor solidari la plata datoriei fiscale. În: Revue trimestrielle
de droit commercial et de droit économique. – nr.4, 2014, p.761-771.
* Lucrare realizată de Mihaela Bora şi Lucica Violeta Niculae, Consiliul Legislativ
42 Buletin de informare legislativă nr. 2 / 2015
Referințe bibliografice
Reprezentarea reciprocă a co-obligaţilor solidari este o construcţie doctrinară destinată a da seamă asupra unor
efecte ataşate solidarităţii. Foarte criticată în dreptul civil, ea rămâne o noţiune incontestabilă în dreptul fiscal.
Câmpul său de aplicaţie rămâne totuşi limitat. Uneori, perenitatea unor soluţii date în acest domeniu apar azi ca
fiind nesigure din cauza posibilei lor contradicţii cu articolul 6 § 1al Convenţiei europene a drepturilor omului şi
mai ales cu principiul contradictorialităţii aplicabil litigiilor legate de impozit.
Subiect: codebitori ; datorie fiscală ; reciprocitate ; reprezentare
28. RUHLMANN, FRANÇOIS. – Les listes d’arbitres – Perspectives = Listele cu arbitri – Perspective.
În: Revue trimestrielle de droit commercial et de droit économique. – nr.4, 2014, p.729-760.
Din punctul de vedere francez, se impune o reflecţie asupra constituirii, conduitei şi utilizării listelor cu arbitrii şi
perspectivele ce se deschid asupra numeroaselor aspecte ale procesului arbitral. Reflecţia pune în lumină unele
avantaje determinante ale unui arbitraj instituţional de calitate, interesând în definitiv, toate formele de arbitraj.
Se subliniază garanţiile oferite de o listă de arbitri, mai precis în ceea ce priveşte independenţa şi competenţa, dar
şi obigaţiile ce apasă în acest domeniu asupra centrelor, şi de o manieră generală, responsabilităţile ce le incumbă.
Articolul invită la o gândire globală care să conducă la prefigurarea semnării unei carte etice, nu numai pentru
ansamblul membrilor unei liste, ci şi pentru toţi actorii unei instanţe ţinuţi între ei la o strictă independenţă. Carta
Federaţiei centrelor de arbitraj proclamă perfecţiunea ansamblului de virtuţi ce se propun a fi garantate, în interesul
unei bune justiţii. O listă oficială a arbitrilor ţinută în bună formă va permite asigurarea unei mai bune examinări.
Subiect: arbitru ; centre de arbitrii ; lista cu arbitrii
REVUE TRIMESTRIELLE DE DROIT EUROPÉEN
29. DEFOSSEZ, ALEXANDRE. – La directive 2014/67/UE relative à l’exécution de la directive 96/71/CE
concernant le détachement de t ravailleurs: un premier pas dans une bonne direction = Directiva2014/67/UE cu privire la executarea Directivei 96/71/CE referitoare la detaşarea lucrătorilor: un prim pasîntr-o direcţie bună. În: Revue trimestrielle de droit européen. – nr.4, 2014, p.833-847.
Directiva 2014/67/UE are un dublu obiectiv: o clarificare asupra unor dispoziţii conţinute de directiva 96/71/CE
în vederea îmbunătăţirii luptei contra abuzurilor, dar mai ales o ameliorare a cooperării între statele membre.
Directiva trebuie transpusă până la data de 18 iunie 2016. Ea codifică în principal jurisprudenţa existentă,
precizează unele concepte operaţionale ale directivei 96/71/CE sau confirmă utilizarea, până la acest moment
informală, a unor instrumente. Sunt introduse şi elemente de noutate (mai ales în ceea ce îl priveşte pe
subantreprenor), dar având în vedere durata negocierilor şi mai ales urgenţa socială a chestiunii, s-ar putea pune
întrebarea dacă un termen de transpunere mai scurt n-ar fi un semnal puternic pentru lucrători, pentru populaţie
şi pentru întreprinderi. Şi totuşi, nimic n-ar interzice, în opinia autorului, judecătorilor şi autorităţilor să folosească
chiar de acum noua directivă care clarifică directiva 96/71/CE, începând astfel lupta contra abuzurilor şi a falselor
detaşări.
Subiect: detaşare ; lucrător detaşat ; lucrători ; ţara de origine
30. HARDY, BRUNO. – Application dans l’espace de la directive 95/46/CE: la géographie du droit à
l’oubli = Aplicarea în spaţiu a directivei 95/46/CE: geografia dreptului la uitare. În: Revue trimestrielle de droit
européen. – nr.4, 2014, p. 879-897.
În hotărârea Google Spania şi Google, Curtea interpretează câmpul de aplicare spaţial al directivei europene în
materia protecţiei datelor cu caracter personal, şi statuează că această directivă este aplicabilă activităţii motoarelor
de căutare Google Inc., societate stabilită în California. Materialul acestui articol reprezintă o analiză critică a
raţionamentului Curţii şi pune în discuţie maniera în care efectele noului “drept la uitare” pot fi circumscrise din
punct de vedere geografic.
Subiect: dreptul la uitare ; Google ; motor de căutare
31. COURTIAL, JEAN. – Le Tribunal d’appel des Nations unies: les premiers pas d’une nouvelle
juridiction administrative internationale = Tribunalul de apel al Naţiunilor Unite: primii paşi ai unei noijurisdicţii administrative internaţionale. În: Revue du droit public. – nr.5, 2014, p.1375-1404.
Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a adoptat la sfârşitul anului 2008 o rezoluţie al cărui obiect era
acela de a dota Naţiunile Unite cu “un nou sistem de administrare a justiţiei, independent, transparent,
profesionalizat, dotat cu suficiente venituri şi descentralizat, care se supune regulilor aplicabile dreptului
Buletin de informare legislativă nr. 2 / 2015 43
Referințe bibliografice
internaţional, principiilor legalităţii şi al respectului paradigmelor fundamentale, permițând aplicarea respectului
drepturilor şi obligaţiilor funcţionarului şi determinând pe responsabili şi funcţionari să răspundă de acţiunile lor.
Noul sistem de administrare a justiţiei se articulează într-o procedură numită “non formală”, după traducerea
oficială aproximativă a sintagmei englezeşti “informal system” care înseamnă reglementarea amiabilă a
diferendelor, medierea şi intervenţia Ombudsman-ului, şi o procedură “formală”, sau “formal system” în engleză,
destinat contenciosului administrativ. Ţinând cont de procedura formală, Adunarea Generală a creat, prin aceeaşi
rezoluţie, o jurisdicţie administrativă cu două grade, compusă dintr-un tribunal de primă instanţă – Tribunalul de
contencios al Naţiunilor Unite – şi o juristicţie de apel – Tribunalul de apel al Naţiunilor Unite.
Subiect: nouă jurisdicţie administrativă ; ONU ; Tribunal de apel
32. DE J.SIERRA CADENA, GRENFIETH. – L’imbrication du principe de précaution allemand et de
la théorie du bilan française dans le droit administratif espagnol à l’ère de l’européisation du droit
administratif = Suprapunerea principiului de precauţie german şi a teoriei franceze a bilanţului în dreptuladministrativ spaniol, în era europenizării dreptului administrativ. În: Revue internationale de droit comparé. –
nr.4, 2014, p. 957-982.
“Principiul de precauţie” german şi “teoria bilanţului” franceză sunt „a priori” două noţiuni distincte; şi totuşi,
probleme juridice transversale le-au apropiat treptat în dreptul administrativ spaniol. Din punctul de vedere al
dreptului comparat, pare că asistăm la apariţia unei suprapuneri a două noţiuni, care deşi diferite se completează,
pentru a aduce răspunsuri adecvate unor situaţii juridice noi. Miza acestui material este aceea de a utiliza
laboratorul de drept administrativ spaniol pentru a evidenţia migraţia de noţiuni dintre spaţiile juridice, mai precis
în materia regularizării riscului, protecţia drepturilor fundamentale şi garaniţia interesului general. Artiolul
surprinde mizele actuale ale europenizării dreptului administrativ, ilustrându-le printr-o analiză a circulaţiei
principiului de precauţie şi a teoriei bilanţului în jurisprudenţa Tribunalului Suprem Spaniol. În acest sens, dreptul
public comparat a devenit un dispozitiv teoretic pentru formarea unui „ius publicum” comun în Europa.
Subiect: administraţie ; cetăţean ; principiul german de precauţie ; teoria franceză a bilanţului