Universitatea Stefan cel Mare Facultatea de Istorie si Geografie Geografia Turismului

Dinamica si presiunea atmosferica

Dinamica si presiunea atmosferica

Deasupra continentelor si oceanelor se afla un invelis gazos numit atmosfera, a carui existenta este necesara pentru desfasurarea vietii pe Terra. Acest invelis este intr-o permaneta interactiune cu relieful,cu suprafata solului,a oceanelor si a gheturilor, prin fluxuri permanente de energie si substanta, asigura mediul favorabil aparitiei si dezvoltarii biosferei. Forta de atractie a Terrei se manifesta si asupra atmosferei sale. Drept urmare aerul1

atmosferic exercita o presiune asupra suprafetei

terestre. La nivelul marii, in conditii

normale, presiunea atmosferica are o valoare de 760 mm coloana de mercur . Presiunea aerului sufera modificari atat in timp cat si in spatiu. Valoarea presiunii atmosferice depinde de o serie de factori intre care temperatura aerului are un rol important. Cu cat aerul este mai rece cu atat este mai dens si presiunea este mai mare si invers, aerul prin incalzire devine mai putin dens si are o presiune mai mica.De aceea, presiunea atmosferica creste noaptea si scade ziua, este mai mare in timpul iernii si mai mica vara. Totodata, presiunea atmosferica inregistreaza unele variatii si in spatiu. Se constata ca presiunea scade pe masura ce creste altitudinea, deoarece aerul se rarefiaza.Aceasta scadere a presiunii se face aproximativ cu 10 mm la fiecare 100 de metri altitudine. Variatii ale presiunii se inregistreaza si in plan orizontal la nivelul marii. Datorita incalzirii neuniforme a aerului iau nastere presiuni diferite in atmosfera joasa care impun o circulatie a maselor de aer. Cauzele circulatiei atmosferice sunt caldura solara receptionata neuniform si gravitatia, care impune o diferentiere barica ,urmata de deplasarea maselor de aer in tendinta de reechilibrare a presiunii. Circulatia aerului se face dinspre sectoarele cu densitate mai mare spre cele mai putin dense si mai calde. Pe de o parte ,aerul cald tinde sa se ridice in atmosfera ,pe de alta parte , cel rece, mai dens si mai greu, coboara. Aerul rece polar se deplaseaza spre zonele intertropicale , iar aerul cald se deplaseaza spre poli. Astfel iau nastere miscari verticale si orizontale intr-o circulatie generala a atmosferei. Rotatia Pamantului impune tuturor particulelor de aer o accelerare a miscarii (forta Coriolis), datorita cresterii vitezei de rotatie de la Ecuator spre poli. Forta Coriolis schimba permanent directia orizontala de deplasare a particulelor de miscare, spre dreapta in emisfera nordica si spre stanga in cea sudica. Devierile impuse de forta Coriolis conduc la formarea celor sase celule ale circulatiei generale: doua ale alizeelor, (de NE si SE) , doua ale vanturilor de vest de la latitudinile medii si doua polare. Aerul din celulele de convectie ecuatoriale si polare are o miscare in sens direct (celule Hadley) , iar la latitudinile medii, miscarea este in sens invers acelor de ceas (celule Ferrel) . Celulele ecuatoriale sunt separate la sol printr-o fasie de convergenta situata pe un minim de presiune (talvegul ecuatorial) , iar cele polare sunt despartite de cele ale latitudinilor medii tot printr-o fasie de convergenta situata la circa 60 grade latitudine N si S (frontul polar) . Circulatia reala este, insa, mult mai complexa. Astfel se remarca o dominare mai puternica a circulatiei in sensul paralelelor (V-E) si o deplasare meridiana a celulelor in2

functie de anotimp. Pe alocuri se observa o schimbare totala de sens ,de exemplu,generarea- pe anumite fasii - de arii ciclonale si anticiclonale, aparitia de ondulatii numite "unde Rossby" si a unor curenti "jet". In troposfera superioara, incepand de la circa 3000 m in sus, si la baza stratosferei, se creeaza vanturile geostrofice vestice. Vanturile de vest apar in ambele emisfere, de la 15-20 grade latitudine pana la poli, unde se formeaza un vartej circum polar care coincide cu centrul polar de joasa presiune .Totodata, creste presiunea continuu catre latitudinile joase, formand doua dorsale anticiclonale, aproximativ deasupra Tropicul Racului si a Tropicului Capricornului. Intre dosalele anticiclonale se formeaza, deasupra talvegului depresionar ecuatorial, vanturile geostrofice estice.Aceste vanturi de altitudine formeaza ondulatii laterale pe mii de km, numite unde Rossby. La latitudinile medii si mari, masele de aer se deplaseaza in cadrul unor vartejuri mobile, numite arii ciclonale si anticiclonale. In emisfera nordica, vanturile bat in sens invers miscarii acelor de ceas intr-un ciclon si in sensul acelor de ceas intr-un anticiclon . In emisfera sudica situatia e inversa. Ciclonii se extind pe sute de mii de km2, se deplaseaza cu 20-100km/h si dureaza pana la doua zile, rar o saptamana. Ciclonii apar pe frontul polar, pe cel artic si sub o forma particulara in zona intertropicala, intre 8-20 grade latitudine N si S. Ciclonii tropicali (ce poarta denumirea de taifun sau de uragane) se formeaza numai vara, pe suprafetele oceanice, unde temperatura apei depaseste 26'C. Curentii jet reprezinta concentrarea, mai ales spre centrul culoarului vanturilor de vest din troposfera inalta, a unor sectoare unde deplasarea aerului atinge viteze maxime de pana la 450 km/h. Curentii jet subtropicali apar la 30-35' latitudine N si S(iarna) , iar curentii jet polari, la circa 60' latitudine. Curentii polari prezinta variabilitate mai mare sub aspectul marimii, al vitezei si al traiectoriei. In troposfera inferioara, trei aspecte devin specifice: o zonalitate barica de nivel global, o diferentiere intre continente si oceane si o diferentiere sezoniera. Zonalitatea incepe cu braul de minim ecuatorial, urmat de zonele maximului subtropical, dupa care, spre poli, se intensifica diferentele intre continente si oceane. La latitudini medii si mari apar areale permanente de maxim si minim barometric sau sezoniere, situate pe oceane sau continente si numite centri de actiune ai atmosferei. Acesti centri produc miscari de tip ciclon si anticiclon, se deplaseaza spre nord sau sud,3

in functie de anotimp, se intensifica sau slabesc, fara a disparea. Centrii barici permanenti joaca un rol important in geneza si deplasarea maselor de aer si, ca urmare, determina vremea si influenteaza climatul regional. Iarna, minima ecuatoriala este plasata la 15 grade latitudine sudica ; maxima subtropicala se descompune in centri situati pe oceane: Anticiclonul Azorelor si cel Sud-Atlantic ;Hawaii si cel Sud-Pacific ;cel Sud-Indian ; pe continentele sudice braul de maxim se intrerupe. La latitudinile medii presiunea scade, dar diferentiat :in nordul Atlanticului apare Minima Islandei iar in Pacific se gaseste minima Aleutinelor ; in emisfera sudica se formeaza un brau continuu de presiune joasa in jurul Antarctidei, la peste 50 grade latitudine sudica. Pe continentele nordice se creeaza in schimb minime barice : Anticiclonul siberian ( intre 40 si 60 grade latitudine N ) ,centrat pe podisul Mongoliei si Anticiclonul Canadian .Pe arealele polare arctice si si antarctice apar presiuni ceva mai ridicate decat pe fasia subpolara , marcata de anticicloni. Vara, mai ales in iulie, presiunea joasa ecuatoriala se deplaseaza spre N (pana la 30 grade latitudine N) se contureaza minime puternice in podisul Iran ,Campia IndoGangetica ,Campia Mesopotamiei, Peninsula Araba, Sahara de SE, Podisul Mexican. La aceleasi latitudini, pe oceane apar maxime subtropicale. Se mentin astfel, usor deplasati spre nord si mai intensi decat iarna, cei doi anticicloni: Azore si Hawaii. In emisfera sudica, braul anticiclonic subtropical devine aproape continuu. Peste Antarctida, maxima se mentine si e intensifica. In general, vara circulatia meridiana apare diminuata si dezorganizata la toate latitudinile. Mareele atmosferice reprezinta perturbatii ale circulatiei generale semidiurne si sunt impuse de Luna si Soare. Amploarea lor depinde de latitudine . Ele sunt maxime la Ecuator si descresc catre poli .Spre deosebire de mareea lunara, care este o unda gravitationala, mareea solara este dominant o unda termica, cauzata de incalzirea semidiurna, mai ales in vecinatatea stratosferei. Amplitudinea sa creste cu altitudinea, incepand de la 30 km. La 90 km inaltime ajunge sa fie de 100 ori mai mare decat cea de la suprafata terestra. La Ecuator, unde mareea atmosferica este maxima, presiunea la nivelul marii variaza conform cu unda mareica semidiurna, unul dintre maxime producandu-se cu doua ore inainte de trecerea Soarelui la meridian. Aceasta variatie a mareei atmosferice are ca efect o usoara accelerarea rotirii Terrei.

4

BibliografieDinu Oprea, Curs de geografie generala. Elenicz Mihai, Geografie generala, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2000; Grigore Posea, Ileana Armas, Geografie fizica: Terra - camin al omenirii si sistemul solar , Editura Enciclopedica, Bucuresti, 1998.

5

6