DISLALIADislalia (dis = lipsa, deficienţă şi lalie = vorbire, glas, voce), cea mai frecventă tulburare

de limbaj, constă în incapacitatea totală sau parţială de a pronunţa (emite, articula) corect anumite sunete sau grupuri de sunete.

Dislalia se manifestă prin deformarea, omiterea, substituirea şi/sau inversarea sunetelor. În formele grave de dislalie, astfel de fenomene se produc şi la nivelul silabelor şi chiar al cuvintelor.

Pentru copilul antepreşcolar, tulburările de pronunţie nu constituie semnale de alarmă, dislalia are o natură fiziologică ca urmare a nedezvoltării suficiente a aparatului fonoarticular şi a sistemelor cerebrale implicate în actul vorbirii, în schimb, la vârsta preşcolară se simte nevoia unei intervenţii logopedice pentru a nu permite stabilizarea şi formarea unor deprinderi deficitare de pronunţie (peste 3,5 ani).

Clasificarea dislaliilor

1. După modul de afectare a aparatului verbo-motor:- dislalia organică – datorată anomaliilor organelor periferice ale vorbirii - dislalia mecanică (disglosie) - dislalia audiogenă (hipoacuzie)- dislalia funcţională – datorată funcţionării defectuoase a aparatului verbo-articulator - dislalia motorie (deformări de sunete) - dislalia senzorială (înlocuiri de sunete)- dislalia sociogenă – datorată imitaţiei inconştiente a modelelor greşite, educaţiei deficitare, bilingvismului2. După gradul de extindere al dislaliei:- dislalie simplă sau parţială (monomorfă) – este afectat un singur sunet- dislalie generală sau complexă (polimorfă) – sunt afectate mai multe sunete- dislalia universală (totală)3. După întinderea şi structurarea fonemului afectat:- dislalia sunetelor – la nivelul pronunţiei sunetelor, cu următoarele forme:

a) dislalia prin omisiune de sunete – sunetul lipseşte la pronunţare (moghilalia)b) dislalia prin alterare (deformare) – sunetul este alterat la pronunţarec) dislalia prin înlocuire de sunete – se pronunţă alt sunet în locul celui corect (paralalia)

- dislalia silabelor – cuprinde tulburările la nivelul pronunţiei unor cuvinte4. În funcţie de sunetele afectate se clasifică în (E. Verza):- betacism şi parabetacism – afectarea sunetului b (ism–deformări/omisiuni, para-înlocuiri)

- capacism şi paracapacism – afectarea sunetului c- deltacism şi paradeltacism – afectarea sunetului d- fitacism şi parafitacism – afectarea sunetului f - gamacism şi paragamacism – afectarea sunetului g - hapacism şi parahapacism – afectarea sunetului h- lamdacism şi paralamdacism – afectarea sunetului l- mutacism şi paramutacism – afectarea sunetului m- nutacism şi paranutacism – afectarea sunetului n - pitacism şi parapitacism – afectarea sunetului p - rotacism şi pararotacism – afectarea sunetului r- sigmatism şi parasigmatism – afectarea sunetelor s, z (siflante), ş, j (şuierătoare), ţ, ce, ci (africate)- tetacism şi paratetacism – afectarea sunetului t- vitacism şi paravitacism – afectarea sunetului v - zitacismul şi parazitacismul – afectarea sunetului zSigmatismele sunt cele mai frecvente dislalii. Nu există denumiri specifice pentru afectarea vocalelor.5. După numărul fonemelor afectate, dislaliile se clasifică în:- monomorfe – este afectat un singur fonem sau o singură grupă de articulare- polimorfe – sunt afectate mai multe grupe de foneme6. După locul de articulare al fonemelor:- dislalia labialelor- dislalia dentalelor- dislalia lingualelor- dislalia guturalelor7. După modul de producere al sigmatismului şi rotacismului se disting:a) sigmatism- sigmatism interdental – pronunţia se face cu limba între dinţi (peltic)- sigmatism lateral (pareze, hipoacuzia de percepţie) – aerul se scurge pe părţile laterale

– bilateral – lateral drept (dexter) – lateral stâng (sinister)- sigmatism strident – aspect sonor, strident al sunetului- sigmatismul nazal (dislalia nazală) – sunetul este pronunţat nazal, specific rinolaliei

deschise- dislalia sforăitoare labio-dentală – sunetele sunt pronunţate sforăitorb) rotacism- rotacism lingual lateral – sunetul e pronunţat cu una din laturile limbii- rotacism velar – sunetul este pronunţat prin vibraţii ale palatului- rotacism uvular – sunetul este pronunţat prin vibraţii ale luetei - rotacism lingual dorsal – vibraţii produse de apropierea dorsului lingual de palatul dur- rotacism faringian – vibrează peretele faringian- rotacism bilabial – se pronunţă cu vibraţia buzelor- rotacism bilateral lingual – prin vibraţia ambelor părţi ale limbii

Forme clinice

În funcţie de cele trei zone de articulare, E. Vrăşmaş şi C. Stănică descriu următoarele forme ale dislaliilor:

1. Tulburări de pronunţie în prima regiune de articulare- pitacismul- betacismul- mutacismul – datorat insuficientei închideri a buzelor- fitacismul şi vitacismul – datorate malformaţiei buzei superioare, a incisivilor superiori

sau prognaţiei2. Tulburări de pronunţie în a doua regiune de articulare (arcada dentară şi

regiunea mediopalatală)- tetacismul- deltacismul- nutacismul- sigmaticele (34 de forme) – sigmatism addental (vârful limbii apasă pe arcada dentară şi

nu permite ieşirea aerului printre dinţi, frecvent la hipoacuzici) - sigmatism interdental (limba plasată între dinţi) - sigmatism labial (limba se prelungeşte şi pătrunde între buze) - sigmatism palatal (vârful limbii se ridică către palat) - sigmatism lateral (mai ales în cazul parezelor) - sigmatism lateroreflex (defect între cel interdental şi cel addental) - sigmatism şuierat - sigmatism labio-dental (incisivii superiori se aplică pe buza inferioară) - sigmatism cacuminalis (limba atinge partea mediană a palatului) - sigmatism nazal - sigmatism sforăit (sunetele se formează pe peretele posterior al faringelui) - sigmatism faringian (sunetele apar răguşite uşor nazal) - sigmatism laringian (la pronunţie participă mai mult epiglota)- parasigmaticele – înlocuirea lui s cu h, f, v, t, d- deformările africatelor – deformarea lui ţ- zitacismul- alterarea prepalatalelor ş şi j – datorate distanţei prea mici dintre dinţi, lipseşte şanţul

mijlociu al limbii- rotacismele (32 de forme) - rotacism palatal - rotacism uvular sau graseiat (vibrează vălul palatin) - rotacism dorsal (vibrează partea dorsală a limbii) - rotacism laringian (r vibrant, scârţâit) - rotacism nazal - rotacism bucal (vibrează obrajii) - rotacism lateral sau marginal (vibrează o margine laterală a limbii) - rotacism lingual (nevribant, lipsit de sonoritate) - rotacism faringian (vibrează faringele) - rotacism labial sau bilateral (vibrează vălul palatin în canalul dintre văl şi

partea posterioară ridicată a limbii), limba este prea scurtă şi nu atinge alveolele

- rotacism monovibrant (vibraţia e prea scurtă) - rotacism interdental (limba vibrează între dinţi)- lamdacismele – lamdacism lacunar (lipseşte sunetul) - lamdacism semimuiat (sunetul nu are sonoritate, pentru că se scurge

lateral) - lamdacism nazal - lamdacism bilabial (limba e aşezată între buze) - lamdacism nesonor sau mut (sunetul e bine articulat dar fără sunet

laringian) - lamdacism fricativ retropalatal (un sunet asemănător lui h) - paralamdacismul (poate fi înlocuit cu toate sunetele din zona sa de

articulaţie)3. Tulburările sunetelor în a treia regiune de articulare- deformări ale sunetelor ocluzive c şi g- deformări ale fricativei hÎn general se întâlneşte înlocuirea unuia cu altul sau cu ocluzivele linguo-dentale. Poate

apare sunetul parazitar h (ch, gh) când forţa de emisie a aerului este foarte mare.4. Dislaliile vocalelor – sunt destul de rare când auzul este normal, se întâlnesc în cazul

tulburărilor de auz. În general se datorează unei poziţii şi deschideri intermediare ale limbii şi maxilarelor. Se întâlnesc şi dificultăţi în pronunţarea diftongilor sau triftongilor. O altă tulburare a vocalelor este adăugarea unei vocale sau chiar a unei consoane între vocalele diftongului sau triftongului.

La deficienţii mintal pronunţia se caracterizează prin neclaritate şi monotonie, trăsătura de specificitate fiind fragilitatea conduitei verbale. Dislalia sunetelor înâlnită mai ales la cei cu intelect normal, se extinde în cazul celor cu deficienţe mintale la nivelul silabelor şi cuvintelor. O caracteristică a vorbirii copiilor cu deficienţă mintală este imaturitatea ei. E. Verza afirmă faptul că „la deficientul mintal, dislalia nu dispare decât în urma unei activităţi logopedice susţinute”. E. Verza aminteşte ca principale cauze ale deficienţei de limbaj la deficientul mintal: insuficienţa intelectuală, analiza şi sinteza deficitară, incapacitatea de a efectua generalizări, abstractizări şi comparaţii între fenomenele lumii înconjurătoare. Corectarea se realizează cu dificultate datorită vocabularului sărac, a neformării structurii silabelor, a nedezvoltării auzului fonematic, a deficienţelor schemelor verbo-motorii şi a inerţiei vorbirii. Este util a se folosi propoziţii sau fraze cu rimă.

Sunete bilabiale: p, b, mSunete labio-dentale: f, vSunete linguo-dentale: s, z, t, d, ţ, n, l, rSunete prepalatale: ş, j, ce, ci, ge, giSunete velare/guturale: c, g, hSunete palatale: che, chi, ghe, ghi

Consoane oclusive (consoană articulată prin ocluziunea canalului fonator, urmată de o explozie): p, b, t, d, c, g, n

Consoane semioclusive (care este pe jumătate oclusiv; începe cu o ocluzie şi se termină printr-o constricţie): ţ

Consoane fricative (la pronunţarea căruia canalul fonator se îngustează şi aerul produce un zgomot de fricţiune): f, v, h, ş, j, s, z

Consoane surde (care sunt rostite fără participarea corzilor vocale): p, c, t, v, ş, s, ţConsoane sonore (care sunt rostite prin vibrarea corzilor vocale, glota fiind închisă): b, g,

m, d, n, f, j, z, l, r

Diagnosticul dislaliei – probe

Pentru depistarea dislaliei se utilizează un sistem de probe verbale care să releve modul deficitar de pronunţie al sunetelor. Aceste probe trebuie să clarifice pronunţia fiecărui sunet din alfabet, a silabelor şi a cuvintelor uzuale, a grupelor de consoane şi vocale, precum şi pronunţia propoziţiilor. Diagnosticarea se realizează în vorbirea independentă şi vorbirea reflectată.

În vorbirea independentă probele urmăresc:- pronunţia liberă a sunetelor din alfabetul ilustrat- denumirea unor serii de imagini referitoare la categorii (obiecte, fiinţe, fenomene ale

naturii, culori, momente ale zilei, mijloace de transport)- denumirea schemei corporale cu ajutorul imaginilor- nivelul de dezvoltare a limbajului, înţelegerea unor noţiuni familiare- recitarea unor poezii- povestire liberă sau după imagini- convorbire liberăÎn vorbirea reflectată se urmăresc aceleaşi elemente:- pronunţia sunetelor din alfabet (logopedul pronunţă sunetele rar, copilul repetă)- pronunţia reflectată a unor cuvinte- pronunţia unor serii de cuvinte care conţin grupuri de consoane şi vocale

Programul terapeutic complex – etape

În corectarea dislaliei trebuie să ţinem cont de următoarele principii:- respectarea particularităţilor de vârstă ale copilului, ale tipului şi gradului de deficienţă,

nivelul de şcolarizare;- respectarea succesiunii etapelor de corectare;- continuitatea activităţii terapeutice în familie şi la şcoală;- respectarea unităţii de cerinţe în terapie;- trecerea corectării prin planuri acţionale diferite (imagine – sunet – literă şi invers);- folosirea jocului;- aplicarea psihoterapiei.Etape:1. Etapa pregătitoare2. Etapa terapiei - terapia generală – dezvoltarea mobilităţii aparatului fonoarticulator - dezvoltarea respiraţiei corecte (verbale şi nonverbale) - dezvoltarea auzului fonematic - terapia specific logopedică – emiterea/impostarea sunetului (obţinerea sunetului)

- consolidarea sunetului corectat - automatizarea sunetului corectat

Terapia cu caracter general

1. Dezvoltarea mobilităţii aparatului fonoarticulatora) dezvoltarea mobilităţii generale - exerciţii de mers- exerciţii de gimnastică pentru membre, trunchi, gât, cap, torace, abdomen - jocuri de mişcareb) dezvoltarea mobilităţii fonoarticulatorii- mobilitatea maxilarelor (închiderea şi deschiderea gurii, mişcarea mandibulei stânga-

dreapta, sus-jos, clănţănitul dinţilor, mestecatul)- mobilitatea obrajilor (sugerea, umflarea obrajilor)- mobilitatea linguală (muşcătura, scoaterea şi retragerea limbii, limba în diferite forme,

mişcarea limbii sus-jos, stânga-dreapta, ştergerea dinţilor, buzelor, plescăitul)- mobilitatea labială (sugerea şi ţuguierea buzelor, rânjitul, ţinerea cu buzele a unui obiect

ce este tras, fluieratul, suflatul, vibrarea buzelor, sforăitul calului, acoperirea unei buze cu cealaltă)

- exersarea palatului, muşchilor faringelui (căscare, deglutiţie, imitarea tusei, sforăitul şi tropăitul)

2. Dezvoltarea respiraţiei corectea) educarea respiraţiei nonverbale- suflatul în lumânarea aprinsă, cu paiul în apă, trompetă, morişcă, pe dosul mâinii- umflarea balonului, aburirea oglinzii- mirositul unei sticluţe de parfum- inspir-expir în trei timpi- inspir-expir pe nas şi gură alternativ- inspiraţie diferenţiată alternativ pe cele doua nărib) formarea unui ritm respirator uniform- exerciţii de respiraţie în faţa oglinzii- exerciţii libere în stare de repaos- exerciţii libere de respiraţie în mersc) educarea respiraţiei verbale- pronunţarea vocalelor ritmic, rar, prelung- pronunţarea ritmică a consoanelor- exerciţii ritmice: exclamaţii, interjecţii- număratul în expiraţie3. Dezvoltarea auzului fonematic- exerciţii de recunoaştere şi imitare a sunetelor din natură (onomatopee)- exerciţii de recunoaştere şi pronunţare a unor serii de silabe opuse luate din cuvinte

paronime (pa-pe-pi-po-pu, ba-be-bi-bo-bu)- exerciţii de diferenţiere a consoanelor surde de cele sonore (t-d, p-b, c-g, f-v)- exerciţii pentru diferenţierea sunetelor cu punct de articulare apropiat (barcă-barză,

rece-rege-lege, dop-top-ţap, cer-ger, clonţ-glonţ, aţe-ace, muscă-muşcă)

- exerciţii de transformare a cuvintelor, prin înlocuirea de sunete sau silabe (mac-rac, pat-sat, masă-casă, mare-sare)

- exerciţii de analiză fonetică cu indicarea primului sau ultimului sunet din cuvânt-completarea cuvintelor cu prima silabă pronunţată de logoped-jocuri de corelare a sunetului cu obiectul care-l produce

Terapia cu specific logopedică

1. Emiterea/impostarea sunetuluiExerciţii premergătoare emiterii sunetelor (pregătirea impostării)- imitarea sâsâitului şarpelui, solicitarea liniştii, gânsacul supărat, sunetul produs de

insecte în zbor, de vânt, foarfecă, şoarece, vântul, telefonul, frigul, strănutul, curcanul, măgarul, etc.

- exerciţii de diferenţiere a poziţiei aparatului fono-articulator la sunetele siflante faţă de şuierătoare

- exerciţii de pronunţie prin închiderea foselor nazale cu mâna- exerciţii pentru emiterea sunetelor s, z, ş, j, ţ, r, ce, - exerciţii de recunoaştere vizuală şi auditivă a sunetelorExerciţii demonstrative la oglindă, de articulare corectă a sunetului- exerciţii de articulare a sunetului în paralel profesor-elev- exerciţii de pronunţie a sunetului cu voce crescândă în intensitate. Primele exerciţii

trebuie făcute în şoaptă, cu un minim de efort articulator.- exerciţii de autocorectare prin raportarea la modelul acustic oferit de profesor- exerciţii de pronunţie a sunetului independent- se va stabili corespondenţa între sunet şi literă pe tot parcursul exerciţiilor menţionateCorectarea în cazul dislaliilor polimorfe se face ţinând cont de ontogeneza sunetelor (s, ş,

z, j, ţ, ci, gi, b, d, g, n,f, m, c, p, t, r)2. Consolidarea sunetuluiIntroducerea sunetului în silabe

- pronunţarea unor silabe directe, indirecte, reflectat şi independent- silabe directe şi inverse - structuri reversibile- logatomi- structuri silabice cu ritm- structuri silabice consonantice sau cu diftongi- stabilirea locului sunetului în silabă- formarea şi pronunţarea de silabe ce conţin consoane surde şi sonoreIntroducerea sunetului în cuvinte- asocierea silabelor în vederea formării cuvintelor, mono, bi, şi polisilabice în care

sunetul se află în diferite poziţii- cuvinte în care consoana afectată este intervocalică- cuvinte în care consoana afectată este precedată de o consoană şi urmată de o vocală

(scap, şnur, braţ)- exemple de cuvinte ce conţin sunetul impostat, de la cuvinte în care consoana se

pronunţă o singură dată, la cuvinte în care consoana se pronunţă de mai multe ori

- cuvinte în care silaba cu sunetul corectat este constantă dar prima silabă, sau ultima se schimbă (casă-masă-lasă, cară-pară-gară, sapă-sare-sanie, ramă-raţă-rasă-rană)

- structuri verbale reversibile (sar-ras, cos-soc, pod-dop, toc-cot, roz-zor)- formarea unor cuvinte noi prin înlocuirea, omisiunea, adăugarea la sunetul impostat,

exerciţii de diferenţiere s-ş (scoală-şcoală), z-j (zar-jar), r-l (rac-lac)3. Automatizarea sunetuluiExersarea sunetului în propoziţii- propoziţii simple care conţin cuvinte cu sunetul corectat în diferite poziţii (Soarele a

răsărit. Afară e soare.)- sintagme cu partea finală constantă (Tata e acasă. Mama e acasă. Maria e acasă.)- sintagme cu partea iniţială constantă (Soarele a răsărit. Soarele e pe cer. Soarele

străluceşte.)- sintagme cu frecvenţa mare a sunetului corectat. Sanda suie sus pe scară. Zăpada cade

în zori de zi. Şase saşi în şase saci.)- sintagme afirmative, negative, interogative- povestiri şi repovestiri după imagini, tablouri, planşe, casete audio sau video- framântări de limbă, ghicitori- dialoguri după o anumită temă- compuneri scurte după imagini, cu cuvinte date, libere

TABEL CU CUVINTE PENTRU DIAGNOSTICAREA DISLALIEI (după E.Vrăşmaş)

Sunetul examinat Poziţie iniţială Poziţie mediană Poziţie finalăa ac sac apao of loc alou unic bunic unue efort melc Enei inel bine haiă ăsta măr cană

î/â îndesat mâna vârîp pipa sapa rupb butoi mobila bobm mac amar ramf foc afară ufv vaca movilă movt tabla cotor cotd dulap adânc rodn noapte Ana lanl leu albina calr rac gară mărs sac ascunde rosz zăpada vaza aragazţ ţap aţa laţş şcoala roşu cocoş

ce ceas acesta aceci cine rocile facige Geta deget mergegi Gigel rigid mingig gol măgar dragh haina Ahile ohou ou boulean nouai caiet paiei creion uleiae aer Naepr praf aproapetr tren Petredr drept codrugr Griviţei tigrucr crai secretsc scara ascunde piscst strada astupă vastfl floare suflăsn snoblb albina colbcl claca sticlalt altul multpl plastic umple

PROGRAM DE INTERVENŢIEOBIECTIVE ŞI ACTIVITĂŢI TERAPEUTICE

PERIOADA:

DIAGNOSTIC LOGOPEDIC: Dislalie monomorfă – capacism

NR.CRT.

OBIECTIVE TIPURI DE ACTIVITĂŢI

1. Etapa pregătitoareFamiliarizarea subiectului cu logopedul şi cu mediul în care a fost introdus.

- Subiectul s-a acomodat relativ repede cu logopedul cât şi cu mediul.

2. Conştientizarea deficienţei şi formarea încrederii în posibilitatea de corectare.

- Subiectul conştientizează deficienţa şi face eforturi în a şi-o corecta.

3. Etapa terapieia)terapia generalăGimnastica generală - rotirea braţelor (moara de vânt);

- aplecarea capului (bing-bang, tic-tac);- aplaudatul;- imitarea spălatului mâinilor;- închiderea şi deschiderea pumnului;- arătarea fiecărui deget în parte etc.

4. Educarea respiraţiei nonverbale

- S-au executat exerciţii pentru obţinerea unei respiraţii lungi,fără efort, pentru educarea echilibrului între expiraţie şi inspiraţie: suflarea nasului în batistă, suflarea într-un pai aflat într-un pahar cu apă, suflarea bucăţelelor de hârtie, mirosirea florilor, imitarea căţelului care adulmecă vânatul etc.

5. Dezvoltarea mobilităţii fonoarticulatoare

- S-au executat exerciţii:a) pentru antrenarea mobilităţii faciale – exemple: umflarea alternativă a obrajilor, imitarea râsului şi a surâsului, feţe triste, mirate, încruntate;b) pentru antrenarea motricităţii labiale – exemple: vibrarea buzelor, întinderea şi/sau rotunjirea lor, diferite alte jocuri;c) pentru antrenarea motricităţii linguale – exemple: scoaterea în forma de săgeţica şi/sau retragerea limbii din/în gură, mişcarea limbii spre dreapta şi stânga.

6. Antrenarea auzului fonematic

- Prin exerciţii corespunzătoare, subiectul îşi va forma capacitatea de diferenţiere şi percepţie fonematică corectă. Imitarea sunetelor din natura prin următoarele onomatopee (în şoaptă sau tare): cu-cu, cuţu-cuţu, cucuriguuu

7. b)terapia specific logopedicăImpostarea şi exersarea sunetului deficitar „c”

- Poziţia corectă pentru emisia sunetului „c” (consoană ocluzivă, posteorolinguală, surdă şi velară):

Apexul limbii stă la baza incisivilor inferiori. Buzele sunt uşor întredeschise. Dinţii sunt uşor depărtaţi.

- Este necesară repetarea ciclului de pronunţie-demonstraţie-imitaţie după model, în faţa oglinzii.

8. Fixarea şi consolidarea sunetului deficitar „c”

- Primele exerciţii de pronunţie trebuie făcute în şoaptă, urmând ca pe măsură ce se consolidează pronunţia corectă a sunetului, să devină mai puternică. - Consolidarea s-a efectuat prin introducerea deficitară în silabe:

a) directe: ca, che, chi, co, cu;b) inverse: ac, ec, ic, oc, uc;c) structuri reversibile: ba/ab, be/eb, bi/ib, etc. d) logatomi: cac, chec, chic, coc, cuc;e) intervocale:

aca, eche, ichi, oco, ucu;

ache, achi, aco, acu; eca, echi, eco, ecu; ica, iche, ico, icu; oca, oche, ochi, ocu; uca, uche, uchi, ucu;

f) combinatii consonantice: cra, cre, cri, cro, cru; cla, cle, cli, clo, clu;

- Se va introduce sunetul afectat în cuvinte monosilabice, bisilabice, polisilabice în care fonemul se va afla în poziţie: a) iniţială: ca, car, cal, cad, cam, car, cap, cas, caz, chel, chef, chem, chip, chin, cos, coş, copt, corn, colb, cu, curm, cub, cuib, cat, cana, casa, cale, cafea, caiet, cheie, chenar, cheamă, chipiu, chiflă, chimen, chibrit, copil, coleg, coteţ, cosit, curaj, curat, cuier, cules, curea, curte, căluţ, câine, cântar, cârmă, cârpă, canar, cârnat, cabană, caravană, cafeluţă, cheiţă, chitară, Chirilă, Chiriac, copăcel, conace, cunoscut, curios, curajos, cuminte, cuvios, cântăreţ; b) mediană: ochi, acar, vaca, văcar, păcat, pachet, buchet, baschet, parchet, rechin, Achim, urechi, ridichi, local, frică, pică, Rica, ciocan, ducă, nucă, Luca, acadea, rachetă, ochelari, jachetă, tabacheră, pachete, stachetă, bucheţel, închide, rochie, deschide, manechin, strachină, smochină, ocolit, racolat, decorat, decupat, descusut, recunoscut, pereche, ureche, ridiche, Enache, Costache, recrutat, acrit, sacre, făclie; c) finală: ac, fac, rac, mac, sac, tac, zac, bec, sec, chec, foc, zic, mic, joc, soc, toc, duc, nuc, suc, arac, hamac, sărac, gândac, îmbrac, berbec, bunic, ibric, paznic, voinic, boboc, noroc, deloc, aduc, usuc, butuc.

9. Diferenţierea sunetului c-g

c-t

- Se fac exerciţii de diferenţiere:a) mai întâi la nivelul silabelor: c-g (ca-ga, ce-ge, ci-gi, co-go,

cu-gu, aca-aga, cec-geg, coc-gog, cic-gig, ec-eg, ici-igi, etc.b) mai apoi la nivelul cuvintelor cuvintelor: caz-gaz, cală-

gală, fac-fag, creier-greier, coarne-goarne, cros-gros, luncă-lungă, cură-gură, cută-gută, conac-gonac, coană-goană, cer-ger etc.

- Se fac exerciţii de diferenţiere:a) mai întâi la nivelul silabelor: c-t (ca-ta, ce-te, ci-ti, co-to,

cu-tu, aca-ata, cec-tet, coc-tot, cic-tit, ec-et, ici-iti, etc.b) mai apoi la nivelul cuvintelor : coc-cot toc-tot, con-ton,

cub-tub, cos-tos, mic-mit, mac-mat, sac-sat, cale-tale, curte-turte, muc-mut, coacă-toată, cârmă-târnă, mocan-motan, corn-torn, curcă-turcă-turtă etc.

10. Automatizare - Se fac exerciţii: a) propoziţii simple cu sunetul aflat în cele trei poziţii: iniţială,

mediană, finală:Tac şi fac.

Costică a căzut şi are acum un cucui cât o nucă. Acarul este sărac. În cuptor coc un cozonac cu nucă, un colac şi un chec. În coş e un caş. Caietul şi cartea copilului cel mic sunt pe banca colegului. Mă duc la nuc. Cocoşul cântă : Cucurigu! Cucurigu!b) povestiri şi repovestiri după imagini, se memorează poezii, ghicitori etc.

„Pe un câmp cu floriceleA şi B aduc cu eleÎntr-un car tras de doi caiÎncă o litera: un C. Dar Vai!Mă uit la C şi-mi este milă.O fi cocoaşa de cămilă?Sau poate e un covrigelDin care a mâncat niţelÎmpins de foame un căţel?Aşa e, că de gândim puţinGrivei e cu stomacul plinFiindcă litera C vine de la cozonac,carne, caşcaval, clătite şi colac!Doamne! Câte s-au adunat!Dintr-un C Grivei s-a săturat.Chiar o fi bun C-ul de mâncat?”

Cucurigu-gaguuu !S-a trezim moşneagu!Aşa strigau doi cocoşiObraznici şi arţăgoşi,Sub fereastra lui bunicu,De i-au speriat pisicu.

BIBLIOGRAFIE :

VERZA, E (1982), Ce este logopedia? Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,1982

VERZA, E (1977), Dislalia si terapia ei, Editura: Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti

PAUNESCU, C (1966) STUDII şi cercetări de logopedie

PAUNESCU, C – Itroducere in Logopedie

Damaschin, D.(1973) -  Defectologie, E.D.P., Bucuresti.

Anca, M.D. (2002). -  Logopedie. Cluj-Napoca: Presa Universitara Clujeana

Calavrezo, C. (1967) -  Metode si procedee pentru corectarea disgrafiei si a dislexiei, în "Tulburarile limbajului scris", E.D.P., Bucuresti. Carroll, B.J.(1979) - Limbaj si gândire, E.D.P., Bucuresti

BUICĂ, B. C. - „BAZELE DEFECTOLOGIEI”, ED. ARAMIS, BUCUREŞTI, 2004

DAMASCHIN D. – Defectologia. Teoria şi practica compensaţiei. Nevăzători, ambliopi, orbi-surdomuţi, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1973;

AVRAMESCU, M.D. – Defectologie si logopedie, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2002;

MUŞU I., TAFLAN A. – Terapie educaţională integrată, Ed. ProHumanitate,Sibiu, 1997;

PĂUNESCU C. – Copilul deficient. Cunoaşterea şi educarea lui, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1983;

RĂŞCANU R. – Psihologia comportamentului deviant, Ed. UniversităţiiBucureşti, 1994;

POPOVICI D.V. – “DEZVOLTAREA COMUNICARII LA COPIII CU DEFICIENTE MINTALE”, BUCURESTI, ED. PRO HUMANITATE, 2000.

VERZA E.- „PSIHOPEDAGOGIA SPECIALA”, BUCURESTI, E.D.P., 1998

TOBOLCEA IOLANDA - Terapia tulburărilor de limbaj Curs de logopedie

EMIL VERZA - Conduita verbală a şcolarilor mici