dĂmuc, te iubesc! - comunadamuc.ro damuc.pdf · văduve, ca să faci un drum mai scoţi un ban din...

20
DĂMUC, TE IUBESC! V in în faţa dumneavoastră cu încrederea și convingerea că, în acești 8 ani, am administrat cu bună credinţă și cu tot ce mi-a stat în putinţă această comună! Eu cred că, la un moment dat, apare o uzură între administraţie și comunitate. Unora, din bună-credinţă, li se pare că s-ar fi putut face mai mult, alţii din rea-credinţă amplifică aceste lucruri, ca să denigreze sau să destabilizeze. Eu vă spun că am făcut și am obţinut maxim din ce puteam obţine și realiza! Și, de aceea, sondajele spun că am 77% intenţie de vot. Eu cred că acești 8 ani au fost anii normalităţii, adică am vrut să aduc lucrurile pe un făgaș normal, să vă bucuraţi de o bunăstare și confort cât de cât normal. Eu zic că anii care vor urma, dacă voi avea continuitate, vor fi anii performanţei maxime în administraţia din Dămuc. Am acumulat experienţă suficientă, cunoștinţe, relaţii de muncă, un colectiv bun cu care să lucrez și suntem pregătiţi să nu scăpăm nici un fond neatras, să cheltuim banul public în așa fel încât să simţiţi că standardul de viaţă și de confort se apropie cu pași repezi, comparându-se cu occidentul. Aș mai enumera toate realizările noastre, din cei 8 ani, și eu zic că nu sunt puţine, comparativ cu bugetul comunităţii noastre, care rezultă din cei „doi bani ai văduvei”, pentru că resurse proprii nu prea avem, așa cum celelalte comunităţi din jur le au. Campania electorală Campania electorală este o perioadă când noi, cei din administraţie, scoatem în evidenţă realizările personale, realizările pe plan local, implicarea pentru binele comunităţii. Unii o fac cu pasiune și cu sinceritate, alţii o fac cu ură, invidie și, dacă s-ar putea, să moară vecinul, ca să-i ia capra! Vă îndemn la reflecţie spre adevăr și conștiinţă. Eu cu echipa de consilieri și echipa de la primărie ne-am dat toată silinţa să vă fie dumneavoastră bine și credem că realizările sunt de necontestat, vizibile. Comuna noastră, din 2008 încoace, a cunoscut un progres, care poate nu pare foarte mare, recunosc, dar s-a făcut după bugetul și posibilităţile ei. A crescut mult în infrastructură. Cei care sunteţi de bună- credinţă aţi văzut, mai tot timpul, un șantier continuu în această comună. Este doar o dovadă că ne-am implicat și s-a muncit. Se vor găsi unii să cârcotească, să denigreze; aceștia sunt oamenii și noi îi înţelegem. Inima și sufletul lor nu vor să vadă lucrul bun. Noi nu intrăm în polemici cu nimeni. Dacă ești om corect, te uiţi la cele scrise, citești și te gândești, analizezi și judeci ce vrei: bine sau rău? Omul, întotdeauna, a avut înclinaţii spre rău. Vă dau niște exemple: • Aţi votat Dan Diaconescu - unde este Dan Diaconescu acum, ce a făcut el pentru voi? • Aţi votat Klaus Iohannis - unde este Iohannis acum, au trecut aproape doi ani, ce a făcut el pentru voi? Analizaţi și spuneţi voi dacă vă este mai bine! (continuare în pagina a 3-a) PUBLICAȚIE DE ATITUDINE CIVICĂ Se distribuie GRATUIT

Upload: others

Post on 30-Oct-2019

4 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Page 1: DĂMUC, TE IUBESC! - comunadamuc.ro damuc.pdf · văduve, ca să faci un drum mai scoţi un ban din buzunar, ca să-i dai unui cetăţean ca să treci pe la el să-i rupi grădina

DĂMUC, TE IUBESC!

Vin în faţa dumneavoastră cuîncrederea și convingerea că,în acești 8 ani, am administrat

cu bună credinţă și cu tot ce mi-a stat înputinţă această comună!

Eu cred că, la un moment dat, apareo uzură între administraţie șicomunitate. Unora, din bună-credinţă, lise pare că s-ar fi putut face mai mult,alţii din rea-credinţă amplifică acestelucruri, ca să denigreze sau sădestabilizeze. Eu vă spun că am făcut șiam obţinut maxim din ce puteam obţineși realiza! Și, de aceea, sondajele spuncă am 77% intenţie de vot.

Eu cred că acești 8 ani au fost aniinormalităţii, adică am vrut să aduclucrurile pe un făgaș normal, să văbucuraţi de o bunăstare și confort câtde cât normal.

Eu zic că anii care vor urma, dacă voiavea continuitate, vor fi aniiperformanţei maxime în administraţiadin Dămuc. Am acumulat experienţăsuficientă, cunoștinţe, relaţii de muncă,un colectiv bun cu care să lucrez șisuntem pregătiţi să nu scăpăm nici unfond neatras, să cheltuim banul publicîn așa fel încât să simţiţi că standardulde viaţă și de confort se apropie cu pașirepezi, comparându-se cu occidentul. Așmai enumera toate realizările noastre,din cei 8 ani, și eu zic că nu sunt puţine,comparativ cu bugetul comunităţiinoastre, care rezultă din cei „doi bani aivăduvei”, pentru că resurse proprii nuprea avem, așa cum celelaltecomunităţi din jur le au.

Campania electorală

Campania electorală este o perioadăcând noi, cei din administraţie, scoatemîn evidenţă realizările personale,realizările pe plan local, implicareapentru binele comunităţii. Unii o fac cupasiune și cu sinceritate, alţii o fac cuură, invidie și, dacă s-ar putea, sămoară vecinul, ca să-i ia capra!

Vă îndemn la reflecţie spre adevăr șiconștiinţă. Eu cu echipa de consilieri șiechipa de la primărie ne-am dat toatăsilinţa să vă fie dumneavoastră bine și

credem că realizările sunt denecontestat, vizibile. Comuna noastră,din 2008 încoace, a cunoscut un progres,care poate nu pare foarte mare,recunosc, dar s-a făcut după bugetul șiposibilităţile ei. A crescut mult îninfrastructură. Cei care sunteţi de bună-credinţă aţi văzut, mai tot timpul, unșantier continuu în această comună.Este doar o dovadă că ne-am implicat șis-a muncit.

Se vor găsi unii să cârcotească, sădenigreze; aceștia sunt oamenii și noi îiînţelegem. Inima și sufletul lor nu vor săvadă lucrul bun. Noi nu intrăm înpolemici cu nimeni. Dacă ești omcorect, te uiţi la cele scrise, citești și tegândești, analizezi și judeci ce vrei:bine sau rău?

Omul, întotdeauna, a avut înclinaţiispre rău. Vă dau niște exemple:

• Aţi votat Dan Diaconescu - unde

este Dan Diaconescu acum, ce a făcut elpentru voi?

• Aţi votat Klaus Iohannis - unde esteIohannis acum, au trecut aproape doiani, ce a făcut el pentru voi?

Analizaţi și spuneţi voi dacă vă estemai bine!

(continuare în pagina a 3-a)

PUBLICAȚIE DE ATITUDINE CIVICĂ Se distribuie GRATUIT

Page 2: DĂMUC, TE IUBESC! - comunadamuc.ro damuc.pdf · văduve, ca să faci un drum mai scoţi un ban din buzunar, ca să-i dai unui cetăţean ca să treci pe la el să-i rupi grădina

Investiții realizate din bugetul local• Staţii de autobuz.• Curăţenie în comună, plantări de tuia și flori, care au schimbat

imaginea comunei.• Fântână arteziană.• Zilele comunei, 4 ediţii, cu artiști de top aduși la Dămuc.• DC 201 (pârâul Străjii) – un drum creat de la 0.• Modernizarea stânilor, înfiinţare asociaţie.• 20 de poduri de acces gospodării peste pârâul Dămuc.• Indicatoare rutiere.• Prelungire semnal Vodafone.• Pompa remiza PSI.• Panouri pentru menţinerea curăţeniei în comună.• Reparaţii pod Asău.• Zid podiș Covăseni, zid biserică Roșeni.• Zid Dorina Băţu.• Organizarea colectivului, dotări cu birouri și calculatoare,

profesionalizarea acestuia - echipă competentă.• Sprijin pentru biserici.• Lucrări în urma calamităţilor 2010-2012.• Reparat poduri la Pr. Străjii, Strungi, Dorina, pr. Piciorului, pe DJ

127 A.• 60 parcele oferite unor personalităţi, pentru a investi și a dezvolta

turismul în zonă. Terenul a fost proprietate personală și nu dindomeniul public al comunei.

• Atragere de investitori la baza sportivă și păstrăvărie.• Feerii de Paști și Crăciun.• Achiziţie teren școală.• Extindere Școală Huisurez - finalizare până la alegerile din 2016.• Modernizare Grădiniţa nr. 1.

Investiții realizate prin fonduri nerambursabile:

• Reabilitarea și modernizarea Liceului Tehnologic.• Amenajare spaţii verzi în Centru civic.• Modernizarea centrului cultural.• Lucrări de construcţii a infrastructurii de prevenire a inundaţiilor,

pe pâraiele torenţiale Huisurez (sat Huisurez) și Frunţii (sat Dămuc),precum și pe afluenţii acestora.

• Lucrări de construcţii a infrastructurii de prevenire a inundaţiilorpe pârâul torenţial Saltir.

• Modernizare drumuri sătești – asfaltare pe 4,4 km.• Achiziţie buldoexcavator pentru serviciul de gospodărire comunală.

Investiții realizate cu sprijin politic șicheltuieli cu protocol:

• Pod la Pârâul Frunţii.• Asfaltare 3 km + 3,5 DJ 127A; în prezent, se realizează lucrări de

modernizare care vor duce la asfaltarea drumului până la Șugău.• Câștigat păduri și pășuni în instanţă: aproximativ 1500 ha.• Relaţii externe cu Primăriile din Gols (Austria) și New Jersey (SUA).• Am dus dămucenii în Grecia și Austria.• Prima pensiune din Dămuc – Ionuţ Bucur.• Sportul și cultura - domenii înfloritoare în perioada mandatului

meu.• Două microbuze școlare

Proiecte de în curs de implementare:• Reţea de apă în comuna Dămuc: staţie de captare, tratare și

primele racorduri.• Asfaltare drum peste deal Piatra Luciului.• Regularizări pr. Mâţu, pr. Gavriluţ, pr. Băţu, pr. Asău.• Asfaltare Băţu.• Finalizare școală Huisurez.• Asfaltare străzi.• Modernizare dispensar uman.• Piaţa acoperită în zona postului de poliţie.• Spaţii joacă pentru copii (în zona Postului de Poliţie).• Bloc ANL (16 apartamente).• Sală sport.• Teren sport la Școala Huisurez.• Asfaltare Bicăjel - drum forestier cu potenţial turistic.• Achiziţie autobasculantă.• Atragerea de investitori pentru e crea locuri de muncă.

DĂMUC, TE IUBESC! pagina 2

Page 3: DĂMUC, TE IUBESC! - comunadamuc.ro damuc.pdf · văduve, ca să faci un drum mai scoţi un ban din buzunar, ca să-i dai unui cetăţean ca să treci pe la el să-i rupi grădina

(continuare din pag 1)

Eu vă îndemn să reflectaţi la oamenii de valoare,oamenii care ne-au sprijinit, nu vă lăsaţi prostiţi depromisiuni și minciuni! Veniţi lângă mine, să continuămceea ce am pornit! Luaţi aminte ce scriu eu aici, mi-amcreat relaţii interumane, am cunoscut oameni și astadatorită faptului am avut posibilităţi financiare proprii.Mai scoţi un ban din buzunar și îi plătești gunoiul uneivăduve, ca să faci un drum mai scoţi un ban din buzunar,ca să-i dai unui cetăţean ca să treci pe la el să-i rupigrădina în două, pentru binele vostru și asta știţi voi. Aţivenit la mine că nu aveţi bani să plătiţi impozitul șiscoteam bani din buzunar și vă dădeam să achitaţi,pentru că îmi era milă de voi. Am făcut zilele comunei,mai scoteam un ban din buzunar că nu ajungeau cei dinbuget; mașinile mele cărau pâine din transpiraţiafamiliei mele, pentru ca oamenii să se simtă bine și să semândrească, pentru că și noi suntem vrednici de ceva pelumea asta. Să vadă lumea că suntem oameni gospodari,oameni ca oamenii, iar unii bădărani ne-au aruncat făinăde cari în bucate, să vadă lumea cât de proști suntem. Șiasta o știţi voi!

Am cumpărat, din bugetul familiei mele, terenuri șile-am dat la diverse personalităţi, asta ca să vină sădezvolte în comună și să aducă bunăstare în viitor încomună, prin contribuţia la bugetul comunei. Acum, vinunii concetăţeni de-ai noștri și ne fac hoţi și că, veziDoamne, ei vor face mult mai mult. În următorii ani, eivor merge pe bâjbâite, cel puţin patru ani, pentru că nuștiu ce înseamnă fonduri europene, nu știu ce înseamnăadministraţie publică locală. Și asta v-o spun din proprieexperienţă. Ei vă spun că vin și vor face ordine. Ordineaeste făcută oameni buni, poate dezordine mai degrabă!!!

Ce v-au spus ei, ce vor face? Cu ce proiecte vin ei săvă aducă dumneavoastră bunăstare? Au fost pe la caseledumneavoastră? Ce v-au promis? Eu, acum opt ani, amfost pe la casele voastre și v-am lăsat niște pliante.Uitaţi-vă pe ele și vedeţi: ce am făcut și ce n-am făcut?Staţi strâmb și judecaţi drept!!! Discutaţi cu cei din

familie, cu vecinii voștri, cu rudele voastre și vedeţi câtbine au făcut unii și cât rău au făcut alţii!

PDL sau PNLAu tăiat salarii!Au închis spitale!Întotdeauna s-au îmbogățit unii și

au sărăcit alții!Investiții puține și scandaluri multe!Intimidări și arestări de la țărăniști

până la PNL-iști și PDL-iști!

PSDCREȘTERI DE PENSII și salarii!S-au redeschis spitale!Investiții multe!

Pentru comuna noastră:1. Am primit 10 miliarde – din care am achitat

datoriile pe care le-am acumulat la calamităţile din 2010.2. Am primit 4,4 km de asfalt pe drumul de la Biserica

Ivaneș la Primărie și străzile laterale, podiș. Astaînseamnă aproximativ 4,5 miliarde. Aţi scăpat, oamenibuni, de praf și glod, nu? Umblaţi în ciubote când ploua,când mergeaţi la Biserică la Ivaneș sau la Roșeni, dădeaţicu pantofii în pietre, bolovani și noroi ? Deci, simţiţi undram de civilizaţie, nu?

3. Am primit bani să terminăm Grădiniţa de la centru.Și Liceul Tehnologic tot cu sprijinul PSD-ului l-am reparat.Este vizibil acest obiectiv – 18 miliarde.

4. Am modernizat căminul cultural, tot cu sprijinulPSD-ului – 7 miliarde.

5. Am primit 40 miliarde pentru asfaltare până laHuisurez – drumul judeţean 127 A. 3,5 km asfalt, cel maimult asfalt din ultimii 30 ani, deci tot cu sprijinul PSD-ului.

6. Am primit bani pentru gardul și Școala Huisurez, săo terminăm până în toamnă – 10 miliarde.

7. Am primit, pe ordonanţa 28, de la Guvernul Pontafinanţare de 4 milioane euro!!! Adică, e și greu de scris160 miliarde, oameni buni! Pentru asfaltarea drumuluiPârâul Străjii - Trei Fântâni: 8,7 Km.

8. Am primit asigurări că, dacă va ajunge la guvernarePSD-ul, vom finaliza asfaltarea de la Huisurez spre Șugău– limita cu Harghita, încă 4,5 Km.

9. Microbuz, buldoexcavator, autobasculantă.10. Două microbuze școlare pentru transportul

elevilor.

Deci, investiţii majore, oameni buni, nu vise care sepromit. Vorbesc de lucruri care s-au realizat.

Cu stimă, al vostru prieten,ANTON COVASAN

VĂ ROG, IEȘIŢI CU TOŢII LA VOT!VOTAŢI PSD!

DĂMUC,TE IUBESC!

pagina 3 DĂMUC, TE IUBESC!

Page 4: DĂMUC, TE IUBESC! - comunadamuc.ro damuc.pdf · văduve, ca să faci un drum mai scoţi un ban din buzunar, ca să-i dai unui cetăţean ca să treci pe la el să-i rupi grădina

Pe această cale, vreau să le mulţumesc cetăţenilorcomunei, care pun suflet și contribuie la menţinereacurăţeniei din comună, dovedind astfel că suntem ocomună civilizată, cu oameni gospodari. Ne mândrim căastăzi avem condiţii la care alţii nici nu visează. Estecurăţenie în comună.

Dar să nu uităm de unde am plecat. Un aspectcomplet deplorabil, mizerie, praf, noroi - de care mulţidămuceni au uitat, au uitat cum era acum 10 ani. Totuși,putem da un exemplu, pentru cei care, și astăzi, seconfruntă cu asemenea condiţii. Doar prin implicare 100%din partea primăriei alături de cetăţeni se poate ieși dinaceastă situaţie.

Calamități 2010-2011: Am avut mari probleme…

În anii 2010-2011, comuna noastra a fost trasă înapoide la investiţii, din cauza calamităţilor naturale. A fostnevoie de foarte mulţi bani pentru refacereainfrastructurii avariate de inundaţii și astfel s-au ţinut înloc alte proiecte pentru dezvoltarea comunei.

Oamenii au fost devastaţi. Dezastrul din urma ploilortorenţiale și a viiturilor a însemnat case avariate, animaleînecate, culturi distruse, poduri și porţiuni de asfaltrupte, drumuri inundate.

Oficialităţile care au venit în zonă și au văzutdezastrul, ne-au sprijinit financiar și astfel a fost posibilărefacerea drumurilor, podurilor și podeţelor. Pentru uniicetăţeni, s-au construit poduri noi, pentru alţii s-aurefăcut din temelii cele avariate.

Le mulţumim pe această cale tuturor celor care ne-auoferit sprijin moral și material.

În ciuda greutăților, am început treaba…

• Achiziţie microbuze școlare și autoutilitarăPentru transportul facil al elevilor, au fost

achiziţionate două microbuze școlare, iar pentrurezolvarea problemelor în zonele cu acces îngreunat, afost achiziţionată autoutilitara Mitsubishi L200, aServiciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă.

• Dispensar veterinar, farmacie, cabinet stomatologicO mare necesitate și, în final, un proiect de succes, a

fost modernizarea vechii clădiri a dispensarului veterinar,care era în paragină. Clădirea a fost transformată într-unamodernă, cu centrală termică și dotări de ultimageneraţie, iar acum găzduiește, în incintă, AsociaţiaCrescătorilor de Animale, o sală de conferinţe, un

dispensar veterinar, un cabinet stomatologic la standardeeuropene, o frizerie și o farmacie nouă, toate făcute cubun gust și pasiune, pentru a ridica gradul de confort aldămucenilor.

DĂMUC, TE IUBESC! Dămuc 2008 - 2016

Page 5: DĂMUC, TE IUBESC! - comunadamuc.ro damuc.pdf · văduve, ca să faci un drum mai scoţi un ban din buzunar, ca să-i dai unui cetăţean ca să treci pe la el să-i rupi grădina

Infrastructura rutieră și de calamități

• Asfaltare DJ 127APrincipala necesitate pentru dămuceni a fost,

dintotdeauna, asfaltarea drumului DJ127A (care aparţinede Consiliul Judeţean Neamţ), cu 3 km de covor asfaltic înanul 2009, iar acum încă 3,5 km de asfalt, până în centrulsatului Huisurez, acesta fiind un deziderat pe viitor. Cuimplicare și mult sprijin politic, dămucenii au trecut, dela cizmele cu care mergeau prin drumul cu gropi, noroi șipraf, la pantofi curaţi. Această asfaltare a fost mai multdecât necesară pentru locuitorii comunei și a fost posibilădupă ani de insistenţe și intervenţii, atât pe plan local,cât și la București, reușindu-se ceea ce nu s-a reușit înzeci de ani.

• Modernizare drumuri săteștiNe-am dorit îmbunătăţirea condiţiilor de trai pentru

dămuceni. Am lucrat și am depus, încă din anul 2011, unproiect pentru asfaltarea primelor străzi din comună. În2014, am reușit să putem începe lucrările.

O lucrare grea, de anvergură, la finalizarea căreia seva fi reușit modernizarea străzii vechi, a uliţelor Saltir,Nica Sabin, Andone, Roșeni, Covasenilor și a 200 metri dinstrada Băţu.

Dămuc 2008 - 2016 DĂMUC, TE IUBESC!

Page 6: DĂMUC, TE IUBESC! - comunadamuc.ro damuc.pdf · văduve, ca să faci un drum mai scoţi un ban din buzunar, ca să-i dai unui cetăţean ca să treci pe la el să-i rupi grădina

DĂMUC, TE IUBESC!

• Deschiderea drumului peste pârâul Străjii spre

Trei Fântâni (DC 201)

Drumul Comunal 201 este un drum făcut prinpasiune, dăruire și implicare pentru dămuceni. Acestdrum, care face legătura între cele două sate (Dămuc șiTrei Fântâni) a fost realizat pentru a oferi un viitor maibun, nu doar nouă, ci mai ales nepoţilor noștri, zonafiind de o frumuseţe rară și cu un potenţial turisticimens. Vă garantez eu, că cei care promit acum, nici nuvor putea să-l întreţină.

Dămuc 2008 - 2016

Page 7: DĂMUC, TE IUBESC! - comunadamuc.ro damuc.pdf · văduve, ca să faci un drum mai scoţi un ban din buzunar, ca să-i dai unui cetăţean ca să treci pe la el să-i rupi grădina

• Amenajarea torenților Capolnei,Saltir, Frunții și Huisurez

Calamităţile din primii ani de mandat, ne-au obligatsă conștientizăm importanţa amenajării pâraielor,pentru diminuarea sau totala evitare a efectelorploilor torenţiale. De aceea, am atras fondurieuropene în valoare de aproximativ 2 milioane deeuro, pentru realizarea lucrărilor de stăvilire a apelor.Este un pas important în dezvoltarea infrastructuriirutiere în comună.

Dămuc 2008 - 2016 DĂMUC, TE IUBESC!

Page 8: DĂMUC, TE IUBESC! - comunadamuc.ro damuc.pdf · văduve, ca să faci un drum mai scoţi un ban din buzunar, ca să-i dai unui cetăţean ca să treci pe la el să-i rupi grădina

DĂMUC, TE IUBESC!

• Amenajare Centru Civic Dămuc

Dacă, în anii din urmă, vizitatorii comunei nu îșidădeau seama unde era primăria sau centrul comunei,mi-am dorit, odată cu câștigarea unui nou mandat,implementarea unui proiect, cu fonduri europene, princare dămucenii să fie mândri de comuna în carelocuiesc, așa cum, și pentru cetăţenii din vest, centrullocalităţii este reprezentativ. De aceea, noul CentruCivic a fost proiectat de la zero, fiind dotat cu locurinoi de parcare, cu trotuare, o nouă amenajarepeisagistică, fântână arteziană, totul la standardeeuropene.

• 60 de parcele de teren oferite unor personalități

Pentru dezvoltarea zonei și a comunei, au fostdonate 60 de parcele de teren, din proprietatea privatăa mea. Printre personalităţile care au primit proprietăţiîn comuna noastră, putem enumera pe Ana MariaProdan, Cosmin Olăroiu, Alexandru Bourceanu. IonuţIftimoaie ș.a.

• Preluarea drumurilor forestierede la Romsilva

După un efort administrativ care a durat mai bine depatru ani, am reușit preluarea drumurilor forestiereBicăjel și Mâţu-Vetea Mare. Intenţia este de a finanţamodernizarea lor, prin proiecte europene. Sesiuneapentru drumuri forestiere se va deschide spre sfârșitul

Dămuc 2008 - 2016

Page 9: DĂMUC, TE IUBESC! - comunadamuc.ro damuc.pdf · văduve, ca să faci un drum mai scoţi un ban din buzunar, ca să-i dai unui cetăţean ca să treci pe la el să-i rupi grădina

Timp liber, educație și cultură

„Tineretul, doar prin cultură și învăţământ, se poatedezvolta și emancipa, fiind viitorul ţării” - AntonCovasan

• Căminul CulturalDintotdeauna am știut că educaţia este calea spre

dezvoltare, de aceea mi-am dorit ca tineretul ComuneiDămuc să aibă parte de cele mai bune condiţii, pentrudesfășurarea activităţilor culturale și de învăţământ. Amreușit să finanţăm cu aproximativ 200.000 de euro, osumă importantă de bani, construcţia unui nou cămincultural, după modelul celor din Europa.

În vechea clădire, pe lângă Căminul Cultural, îșidesfășurau activitatea poșta și farmacia, fiind unamalgam de activităţi în aceeași locaţie.

Centrul Cultural „Daniel Bucur” găzduiește lucrărilemarelui sculptor, recunoscut la nivel mondial, fiul alsatului, care a participat și la inaugurare.

„De ce Daniel Bucur? Pentru că, în calitate de artist,sculptorul duce peste hotare faima artei românești și acomunei noastre, Dămuc”.

• Turismul - cea mai mare oportunitate economicăComuna Dămuc sau Ţinutul de la poalele Hăşmaşului,

aşa cum ne place nouă, celor de aici, să îi spunem, esteun ţinut de vis din punct de vedere turistic. În urmaevaluării făcute de Institutul de Geografie al AcademieiRomâne, comuna Dămuc este înconjurată de un cadrunatural (munţi, păduri, lacuri, izvoare minerale, peisaj,interes cinegetic) care a primit 9 puncte din 10 posibile.De aceea, ca primar al Comunei Dămuc, mi-am propustransformarea ei într-o bijuterie a judeţului Neamţ șipromovarea frumuseţilor naturale atât pe plan intern, câtși pe plan internaţional, punând suflet pentru atragereainvestitorilor și fiind totodată principalul promotor alzonei.

• Achiziţie teren lângă școalăPentru încurajarea activităţilor sportive și în aer liber

în Comuna Dămuc, am luat decizia achiziţionării uneiparcele de teren de lângă Școala Dămuc, teren care neajută la găsirea spaţiilor necesare pentru construcţia uneiSăli de sport, care le va oferi elevilor condiţiile necesare

DĂMUC, TE IUBESC!Dămuc 2008 - 2016

Page 10: DĂMUC, TE IUBESC! - comunadamuc.ro damuc.pdf · văduve, ca să faci un drum mai scoţi un ban din buzunar, ca să-i dai unui cetăţean ca să treci pe la el să-i rupi grădina

• Amenajare piaţa agroalimentarăÎn zona postului de poliţie, este menajat un spaţiu

unde se desfășoară, în prezent, piaţa în aer liber. Îmi do-resc atragerea de fonduri europene, prin GAL CEAHLĂU,pentru a fi transformat acest spaţiu în piaţă acoperită,amenajată, unde dămucenii vor avea condiţii occidentalepentru a desfășura această activitate, un spaţiu de joacăpentru copii, cu tobogane, scrâncioburi, balansoare, undecopiii se pot juca și recrea, în condiţii de siguranţă, dar șio tribună, cu scenă, pentru a putea organiza activităţiculturale și de divertisment pentru dămuceni.

• Achiziţie buldoexcavator pentru serviciul de gospodărire comunală

Pentru micile lucrări necesare în buna gospodărire acomunei, a fost achiziţionat, prin fonduri europene, unbuldoexcavator nou, de ultimă generaţie. Pe lângă dotă-rile standard am achiziţionat și o lamă de deszăpezire,pentru a face economii în lunile de iarnă și a internalizadeszăpezirea în comună.

• Acţiune cu tinerii din Comuna DămucCa primar, m-am implicat împreună cu grupurile de

tineri din Comuna Dămuc în acţiuni de voluntariat, alăturide câteva persoane din fruntea judeţului nostru.

• Familia Familia a fost, nu de puţine ori, neglijată, locul fiind

luat de problemele ce apar în comună. Având o familieunită, formată din oameni gospodari, care au înţeles cemi-am propus, încă de la începutul mandatului: că, așacum arată gospodăria familiei mele, tot așa va arăta șiComuna Dămuc.

„Dămuc, te iubesc și te voi avea în sânge până lamoarte! - Anton Covasan.

• Pelerinaj al dămucenilor la muntele AthosUn cadou special oferit de mine, din buzunarul pro-

priu, a constat în excursia oferită unor cetăţeni ai comu-nei Dămuc, un prilej pentru aceștia de a vedea și aadmira locuri minunate din însorita Grecie, un prilej derugăciune, apropiere și reculegere sufletească.

• Extindere Școala HuisurezUn proiect important pentru comunitatea de oameni

din Huisurez, aflat încă în derulare, este extinderea ȘcoliiHuisurez, pentru ca elevii acestei școli să își poată des-fășura activităţile școlare în condiţii optime.

• Înfrăţirea cu Gols și vizita dămucenilorÎn anul 2015, am consolidat relaţia cu municipalitatea

Gols din Austria. După vizita unei delegaţii austriece la in-augurarea Centrului Cultural, a urmat vizita noastră dinluna august. Ne-am prezentat cu muzica tradiţională și unansamblu de dansuri.

Dămuc 2008 - 2016 DĂMUC, TE IUBESC!

După excursie, unii oameni mă pupau. Acum, m-au trădat.

Page 11: DĂMUC, TE IUBESC! - comunadamuc.ro damuc.pdf · văduve, ca să faci un drum mai scoţi un ban din buzunar, ca să-i dai unui cetăţean ca să treci pe la el să-i rupi grădina

- Împreună cu doamna Emilia Arcan, preșe dinta Consiliului Judeţean Neamţ

Cu Daniel Bucur și cu Ion Rotaru, primarul comunei Alexandru cel Bun și fost primar de Piatra NeamţAlături de doamna președinte Emilia Arcan, a Consiliului Judeţean Neamţ

Împreună cu deputatul Ionel Arsene, președintele PSD Neamţ

pagina 11 DĂMUC, TE IUBESC!

AcţiunipoliticeAm organizat înpermanenţă acţiunipolitice, pentruatragerea investiţiilorîn comuna Dămuc. „Fără implicarea șiajutorul oamenilordin politică, nu ar fiposibilă dezvoltareacomunei noastre șiatragerea de fonduripentru proiectelecare ne sunt atât denecesare pentru aduce un trai mai bundămucenilor”.

Page 12: DĂMUC, TE IUBESC! - comunadamuc.ro damuc.pdf · văduve, ca să faci un drum mai scoţi un ban din buzunar, ca să-i dai unui cetăţean ca să treci pe la el să-i rupi grădina

DĂMUC, TE IUBESC! pagina 12

Vizite ladomiciliulbătrânilorMi-am făcut un obicei dina vizita bătrânii dincomună, pentru a-iîntreba de sănătate și a leveni în ajutor cu ce amputut. Din păcate, timpulnu mi-a permis să ajung înfiecare casă, cum mi-aș fidorit.

Page 13: DĂMUC, TE IUBESC! - comunadamuc.ro damuc.pdf · văduve, ca să faci un drum mai scoţi un ban din buzunar, ca să-i dai unui cetăţean ca să treci pe la el să-i rupi grădina

pagina 13 DĂMUC, TE IUBESC!

Page 14: DĂMUC, TE IUBESC! - comunadamuc.ro damuc.pdf · văduve, ca să faci un drum mai scoţi un ban din buzunar, ca să-i dai unui cetăţean ca să treci pe la el să-i rupi grădina

DĂMUC, TE IUBESC! pagina 14

Poiana Șugău în anul 2008Am transformat un loc uitat de toată lumea, într-unobiectiv cu care comuna se poate mândri.

Page 15: DĂMUC, TE IUBESC! - comunadamuc.ro damuc.pdf · văduve, ca să faci un drum mai scoţi un ban din buzunar, ca să-i dai unui cetăţean ca să treci pe la el să-i rupi grădina

pagina 15 DĂMUC, TE IUBESC!

Zilele comuneiDamuc

Am organizat cu plăcere zilele comunei Dămuc,unde toţi locuitorii au avut ocazia să se bucurealături de mari artiști naţionali.

Competitorii mei încearcă să minimizeze acesteacţiuni, însă vă rog să vă întrebaţi când, în trecut,au mai avut loc astfel de evenimente pe valeaDămucului? Vă răspund tot eu. Niciodată! Evenimentele au avut rolul de a vă bucura și de a văapropia.

Page 16: DĂMUC, TE IUBESC! - comunadamuc.ro damuc.pdf · văduve, ca să faci un drum mai scoţi un ban din buzunar, ca să-i dai unui cetăţean ca să treci pe la el să-i rupi grădina

Nouă staţii de autobuzrealizate pentru confortuldămucenilor

20 de poduri de acces gospodării pestepârâul Dămuc

DĂMUC, TE IUBESC! pagina 16

Page 17: DĂMUC, TE IUBESC! - comunadamuc.ro damuc.pdf · văduve, ca să faci un drum mai scoţi un ban din buzunar, ca să-i dai unui cetăţean ca să treci pe la el să-i rupi grădina

Am luptat şi am câştigatpentru comunitate!Pădurea comunei este, iarăşi, un aspect de care m-am ocupatîndeaproape. Atât primăria, cât şi o parte dintre dumneavoastră suntîndreptăţiţi, prin hotărâri judecătoreşti, să primească suprafeţe devegetaţie forestieră productivă. În schimb, lucrurile s-au blocat pentrualţii, care cred că vor ajunge acolo să o împartă susţinătorilor lor, aşa cum,cu bună credinţă, au împroprietărit composesoratele harghitene şiprietenilor lor, cu 7000 de ha pe administrativul comunei Dămuc. Ca primar în funcţie, din ce a avut primăria până acum, am încercat săechilibrez lucrurile, să putem menţine locurile de muncă în fiecare firmăcare se ocupă de exploatare forestieră. Mi-aş fi dorit să pot ajuta maimult, dar acestea sunt posibilităţile în acest moment.Păşunea din Hăşmaş, care acum creează mari dispute, era aproapepierdută în instanţă. Am luptat şi am câştigat pentru comunitate.

pagina 17 DĂMUC, TE IUBESC!

Page 18: DĂMUC, TE IUBESC! - comunadamuc.ro damuc.pdf · văduve, ca să faci un drum mai scoţi un ban din buzunar, ca să-i dai unui cetăţean ca să treci pe la el să-i rupi grădina

Prietenii adevăraţi Viaţa îţi dă ocazia să descoperi şi redescoperi oameni. Adevăratul

caracter al oamenilor este testat în situaţii limită. Atunci ei îşi aratăintenţiile şi interesele. Eu le mulţumesc celor care au fost alături de mineşi au rămas alături de mine.

Regret să spun, dar au fost persoane, de care am fost apropiat și m-autrădat. Şi, dacă au trădat o dată, o vor face de fiecare dată. Asta denotăun caracter slab sau duplicitar. „O să le dea Dumnezeu după inima lor”, iarei trădători sunt şi trădători vor fi – pentru că, pe ei, nici Dumnezeu nu-imulţumeşte. Pentru mine, Dumnezeu înseamnă totul.

DĂMUC, TE IUBESC! pagina 18

Page 19: DĂMUC, TE IUBESC! - comunadamuc.ro damuc.pdf · văduve, ca să faci un drum mai scoţi un ban din buzunar, ca să-i dai unui cetăţean ca să treci pe la el să-i rupi grădina

pagina 19 DĂMUC, TE IUBESC!

Promisiunefermă: o viaţămai bună șiinvestiţii caresă creeze locuride muncă!

Le mulţumesc tuturor dămucenilor, pentruînţelegerea pe care mi-au acordat-o, atunci când le-am cerut să facem comuna curată, să o aducem lastandarde europene, acelora care au înţeles să numai lase animalele (slobode) pe stradă, acelora pecare, din diferite pricini, i-am mai certat să-i aduccu picioarele pe pământ, acelora cărora le-ampromis şi nu am reuşit să le rezolv problemele, dincauza legislaţiei care nu mi-a permis!

Mulţumesc tuturor celor care au înţeles căplanurile mele sunt pe termen mediu şi lung şi, defiecare dată, au avut răbdarea de a vedea finalizateproiectele.

Îmi pare rău că, din cauza unor blocajeadministrative - intenţionate, se pare, după cumafirma un reprezentant al PNL, la o întâlnireelectorală - asfaltarea DJ 127 A (Huisurez-Şugău) aînceput cu un an întârziere, faţă de cum eraprogramat. Dar a început şi această lucrare deosebitde importantă pentru comună. Eu m-am luptat cât

de bine am ştiut şi am putut! Anul acesta se vafinaliza 100% asfaltul până în centrul Huisurezului.

Două au fost cele mai mari dorinţe aledămucenilor: modernizarea drumului judeţean şiprelungirea semnalului de mobil. De ambele sarcinim-am achitat onorabil. Şi, dacă voi primi votuldumneavoastră în continuare, agenda administraţieiva fi aceeaşi ca până acum: îmbunătăţirea niveluide trai şi crearea premiselor unor investiţii care săducă la crearea de locuri de muncă. Astfel vomreuşi să ne ţinem tinerii alături de noi şi nu vor finevoiţi să plece în străinătate.

Ţin la echipa cu care vin în faţa dumneavoastrăşi vă cer votul. Sunt oameni vrednici, oamenimuncitori, oameni care cunosc şi greutăţileadevărate ale vieţii, ca mulţi dintre dumneavoastră.

Primar Anton COVASAN

Echipa PSD pentru Dămuc

Covasan Anton - primar1. Găină Bangău Simion2. Dandu Iulian3. Burlacu Valentina4. Scurtu Ghiorghe5. Dandu Gheorghe6. Voaideș Ion7. Oniga Cătălin8. Oniga Cătălin9. Covasan Emanoil10. Păscăruș Simion11. Dandu Emil12. Găină Nicu13. Bucur Doina14. Gârbuleți Ion15. Colcer Cezar-Florin16. Vaideș-Petrescu Emil

VOTAȚI PSD! VOTAȚI TREI TRANDAFIRI PE TOATE BULETINELE DE VOT!

“Dintre toate valorile vieții,sufletești și spirituale,prietenia este cea mai generoasă“

Page 20: DĂMUC, TE IUBESC! - comunadamuc.ro damuc.pdf · văduve, ca să faci un drum mai scoţi un ban din buzunar, ca să-i dai unui cetăţean ca să treci pe la el să-i rupi grădina

DĂMUC, TE IUBESC! pagina 20

Stimaţicetăţeni,Dragii meidămuceni,

Îmi aduc aminte cu plăcere de emoţiile începutului,de acum opt ani. Atunci, am venit în faţa dumneavoastrăpentru prima dată şi v-am cerut votul… cu multepromisiuni, cu multe speranţe. Vă promiteam că încomuna noastră se vor întâmpla multe. Atunci când nu aiavut tangenţe cu administraţia, lucrurile par mult maiuşor de făcut. Habar nu ai ce te aşteaptă. Mulţi dintredumneavoastră mi-aţi încredinţat votul şi acum facemun nou inventar al lucrurilor bune.

Dacă s-au realizat multe dintre lucrurile promise saudacă nu destule, dumneavoastră veţi decide, pe 5 iunie.Realizările echipei sunt ilustrate în paginile anterioare.După cum am mai spus, având în vedere putereaeconomică a comunei, ceea ce se transpune într-unbuget mic, am reuşit totuși să mișcăm - aș zice euconsistent - lucrările de modernizare a infrastructurii șicondiţiile de trai ale comunităţii noastre.

Aș fi vrut să fac mai multe; lipsa experienţei dinprimul mandat m-a făcut să batem pasul pe loc şi să nureuşim să finanţăm câteva proiecte importante, mai alesdin cauza lipsei personalului calificat, și nu a slugilor,cum ar spune alţi pretendenţi la funcţia de primar. Cinecrede că le știe și le face pe toate de unul singur seînșeală, mai ales într-o administraţie unde, fără ocolaborare și fără oameni competenţi, nu poţi facenimic. De exemplu, până în 2008, comuna noastrăcâştigase 0 proiecte, iar din 2008 până în prezent s-auaccesat fonduri în valoare de peste 3 milioane de euro,din fonduri europene, din fonduri de la Banca Mondială,din fonduri guvernamentale! V-aș întreba, retoric: ce arface o întreprindere fără ingineri, numai cu directorul?Deci, cu o colaborare strânsă și cu oameni inteligenţipoţi face minuni.

Şi Dumnezeu a făcut lumea în șapte zile! Nu se poateface totul peste noapte, aveţi răbdare, oameni buni,suntem pe fagașul cel bun! Am acumulat experienţă, amcreat relaţii interumane, cunoaștem reţeta tuturorobiectivelor pe care urmează să le facem, numaidumneavoastră să aveţi încrederea și răbdarea necesare.

Spuneam că am avut emoţii în 2008. Vă spun sincercă și acum am emoţii, deși se văd cu ochiul liberlucrurile făcute. Am emoţii pentru că unii, din invidie,aruncă cu noroi și denigrează, vă spun povești, că ei facși dreg. Dar ce fac? Au condus ei ceva mai mult decât omaşină? Au ei experienţa necesară? Vreţi să mai pierdeţicel puţin patru ani până se vor adapta şi vor înţelegelegile şi modul cum funcţionează administraţia, cum sescrie şi se promovează un proiect, cu cine vor lucra? Sepromite că ei vor lucra cu patru oameni şi nu cu atâţiaboi. Iar eu vă spun că, fără oameni bine pregătiţi, fără oarmată corespunzătoare, poţi pierde nu o luptă, ciîntreg războiul. Se aruncă cu noroi, că s-a facut aia şi nus-a făcut cealaltă. Administraţia actuală a făcut totuldupă o consultare prealabilă cu necesităţile comunităţii.În plus, totul s-a facut cu votul Consiliului Local. Lemulţumesc pe această cale tuturor consilierilor care m-au sprijinit, atât celor din partea PSD, cât şi celor dinopoziţie.

Mi-am promis ca, în această campanie, care este abiala început, să nu răspund provocărilor, să mă rog pentrucei care chiar îmi vor răul, să-L rog pe bunul Dumnezeusă vă lumineze minţile, să faceţi diferenţa dintre bine şirău, să alegeţi cu mintea, nu cu inima. Tot timpul mi-am

dorit să fac ceva pentru comunitatea mea. Nicio secundăintenţia mea nu a fost de a face rău, de a vă împovăra.Totul s-a făcut cu respectarea legii, indiferent cât sestrăduiesc unii să demonstreze altfel. Poate au existatmomente în care am folosit cuvinte mai grele, poate v-am supărat pe unii dintre dumneavoastră, dar nu dinsuflet sau inimă, ci numai şi numai din inerţia faptelorde moment. Eu îmi cer iertare faţă de cei pe care i-amsupărat şi aș spune precum Apostolul Pavel: „Căci, măcarcă sunt slobod faţă de toţi, m-am făcut robul tuturor, casă câştig pe cei mai mulţi. Cu iudeii m-am făcut ca uniudeu, ca să câştig pe iudei; cu cei ce sunt sub Lege m-am făcut ca şi când aş fi fost sub Lege (măcar că nu suntsub Lege), ca să câştig pe cei ce sunt sub Lege; cu cei cesunt fără Lege m-am făcut ca şi cum aş fi fost fără Lege(măcar că nu sunt fără o Lege a lui Dumnezeu, ci suntsub Legea lui Hristos), ca să câştig pe cei fără lege. Amfost slab cu cei slabi, ca să câştig pe cei slabi”. Și toateastea pentru comunitatea noastră, ca să ne fie binetuturor.

Aveţi timp să analizaţi pe toate feţele realizărilecelor două mandate pe care mi le-aţi încredinţat. A venitmomentul să staţi şi să judecaţi. Este normal, sănătos şidemocratic să existe divergenţe în idei, este normal şide dorit să nu fiţi cu totul de acord cu mine, dar nu enormal să se ignore şi să se şteargă cu buretele ceea ces-a construit şi realizat în aceşti opt ani.

Unii dintre dumneavoastră îşi doresc săajungă consilieri locali, să vă ajuteDumnezeu. Rugaţi pe cei care listacărora vă aflaţi să demonstreze ceşi cum vor face ei să fie mai binecomunităţii noastre. Aşa veţidescoperi că multe dintre celece vă sunt spuse sunt minciuni,iar dacă par adevăruri eletrebuie demonstrate. Eu amfost reclamat la toateinstituţiile de control alestatului român, am fost şi voi fiverificat şi voi răspunde pentrutoate acţiunile mele. Doaratâta vă cer, să vă demonstrezece vor ei să facă şi cu ceresurse.

Ştiţi prea bine că împreunăcu soţia mea avem o afacere. Toţidămucenii şi nu numai ştiu că totceea ce am acum acasă am avut şiînainte de a deveni primar. Demulte ori, am scos un ban dinbuzunarul meu atunci când a trebuit sămerg la Bucureşti pentru un proiect,la Iaşi pentru alt proiect, în Greciaca să încercăm să deschidemorizontul mental al unoracare acuma aruncă cupietre în mine,în Austriapentru a nefaceprieteni,să vadătinerii ceau ei şinu avemnoi.Copiii

multora dintre dumneavoastră au fost acolo şi s-aubucurat, au dansat... şi alte eforturi care le-am făcutpentru zilele comunei, pâinea pe care am pus-o pe masăa fost tot din buzunarul familiei mele. I-aş întreba pe ceicare mă fac hoţ dacă ei ar avea puterea, vreodată, săscoată un bănuţ pentru semenii lor şi dacă ar avea deunde?

Efortul meu a fost maxim pentru a reuşi, de asta amspus că toţi cei care visează nu ştiu dacă vor fi în staresă repare ce am facut eu cu echipa din primărie, pentrucă munca asta necesită pasiune şi efort mare financiarpe care nu vor şti de unde să-l scoată! Pentru că a fiprimar necesită abilităţi şi viziune pe termen lung, nu pemandate, nu doar gândire de moment. Dorinţa mea estesă duc lucrările şi planurile mai departe, așa cum mi-ampropus. Avem idei, avem planuri, avem proiecte la carenu numai visez, ci vor fi şi duse la capăt. Aceasta esteambiţia mea, oameni buni, pentru că aşa am fost dat pepământ. să lupt pentru oameni. Numai că oamenii suntslabi în faţa lumii şi în faţa lui Dumnezeu. De aceea, amales sloganul meu: „Dacă uiţi cine te-a ajutat, nu tepoţi numi om!”

Pentru asta, trebuie să ai conştiinţă, să-l iubeşti peDumnezeu.

Aduceţi-vă aminte că nimeni nici nu ştia unde se aflăDămucul, nici indicatoare cu localitatea Dămuc nu

existau. Nu a fost uşor, dar nu mă plâng. Amfost forţat să merg înainte și am planuri

măreţe, cu care visez să mămândresc la nepoţi şi strănepoţi.

Ambiţia mea este să nu facumbra degeaba acestui pământ.

Referitor la trecerea meala PSD pot spune că am intratîntr-un partid puternic înRomânia. În 2008, a fostpartidul cu care m-am luatluptat. Atunci nu existaalternativa decât PLD-ul, apoi

PDL-ul. A fost şi PDL unpartid mare, din păcateacuma nu mai există. PSDexistă, deci intuiţia mea a

funcţionat. Oameni care augreşit sau greșesc sunt şi într-

un partid şi-n altul, dar PSD-ulne-a ajutat cel mai mult. Ajutorul

lor s-a văzut în lucrurile realizate înmandatul 2012-2016. Şi, cumspuneam la început, dacă uiţi cine

te-a ajutat, nu te poţi numi om

Anton Covasan