Începutul sec.VII d.H. Mauricius. Strategicon. Fragmente..............................................................................................................................“Deoarece au mulţi regi* şi nu se înţeleg între dânşii, e nimerit ca peunii dintre ei să-i mânuim cu vorbe sau daruri, mai ales pe cei din apropiereahotarelor noastre, iar împotriva celorlalţi să pornim cu război, pentru caduşmănia faţă de toţi să nu ducă la unire sau la o singură stăpânire. De aşazişiirefugiaţi, trimişi să ne arate drumurile şi să ne descopere pe cineva,trebuie să ne păzim cu străşnicie; măcar că sunt romani, ei au căpătat cuvremea această calitate, au uitat de ale lor şi sunt cu mai multă tragere deinimă faţă de duşmani. Pe cei binevoitori să-i răsplătim, iar pe cei care ne facrău să-i pedepsim. Bucatele aflate în ţara din apropiere să nu le părăduim, ci săne străduim să le aducem în ţară la noi, pe animale şi corăbii: căci râurile lor sevarsă în Dunăre şi căratul se face uşor cu ajutorul corăbiilor”.

Sec. IX. Moise Chorenati, geograf armean. Despre Ţara Românilor“Sarmaţia, din care o parte e la răsărit de Zaghura, care e Ţara bulgarilorşi germanilor (se întinde) în spre Oceanul nordic, până la ţara necunoscutăcăreia îi zic Balak şi până la muntele Râvbia, de unde iese râul Donavis”.

Oguzname

„Hanul, fiind informat de această aventură, a decis să crească acest copil gândindu-se că î iș pierduse tatăl în serviciul său, i i-a dat numele de „Kipceak”, care în limba turcă înseamnă „unș arbore desfrunzit. Când băiatul a ajuns la o vârstă potrivită, Oguz-Han i-a dat o armată considerabilă pentru a se lupta cu ru ii, ulahii (românii), maghiarii i ba kirii, care locuiau peș ș ș malurile râurilor Tin (Don), Atell i Jaigik (în Caucaz)”ș

Sec. X. Constantin Porfirogenetul, De administrando imperii. Despre viaţapolitică la Dunărea de Jos..........................................................................................................................................“Neamul pecenegilor s-a aşezat şi într-o parte a Bulgariei, în ţinutulNiprului, Nistrului şi a celorlalte fluvii de acolo. Când e trimis acolo cu vasele,solul împărătesc poate merge de acolo, uşor şi repede, spre Chersones, unde îigăseşte tot pe pecenegi; iar după ce-i găseşte, îi înştiinţează printr-un om alsău, însă rămâne în vase; şi prin acest om le duce darurile împărăteşti, iar elpăzeşte lucrurile din vase. Ei vin la dânsul şi după ce se urcă pe vase, solul ledă oamenii săi ca ostatici, apoi ia şi el alţi ostatici de la aceşti pecenegi şi îiţine în vase, şi abia după aceea se înţelege cu dânşii. Când pecenegii facjurăminte în faţa solului, după legile lor, acesta le dă darurile împărăteşti şiprimeşte de la ei prieteni câţi pofteşte, şi apoi se întoarce. Aşa trebuie să neînţelegem cu ei, în aşa fel încât atunci când împăratul are nevoie de ei, să-lservească, fie împotriva ruşilor, fie împotriva bulgarilor, fie împotriva turcilor

(= ungurilor): căci ei sunt în stare să se războiască cu toţi aceştia şi de multe oripornesc împotriva lor. Ei au ajuns de temut în zilele noastre................................................................................................................................Dincoace de fluviul Nipru, înspre partea Bulgariei, lângă malurilefluviului, există cetăţi părăsite: prima este cetatea numită de pecenegi Aspron(Albă), deoarece pietrele sale par albe; a doua cetate se numeşte Tungate, a treia71Cracnacate, a patra Salmacate, a cincea Saracate şi a şasea Gieucate. În clădirileacestor cetăţi vechi se găsesc urme de biserici, cruci tăiate şi piatră poroasă; deaceea unii cred că romanii au avut cândva locuinţe în locurile acelea...............................................................................................................................Locurile pecenegilor în care s-au aşezat atunci turcii (ungurii) senumesc după numele fluviilor de acolo. Fluviile sunt acestea: primul fluviu senumeşte Baruh, al doilea Cubu, al treilea Trullos, al patrulea Brut iar alcincilea Svatopluk................................................................................................................................Acestea sunt locurile vrednice de amintit şi numele lor de lângă fluviulIstru. Cele mai dinlăuntrul decât acestea, unde sunt peste tot aşezări turceşti(ungureşti), au primit numiri după râurile care curg pe acolo. Râurile suntacestea: primul râu se numeşte Timiş, al doilea Tutis, al treilea Mureş, alpatrulea Criş, iar un alt râu este Tisa. Cu turcii (ungurii) se învecinează înpartea de răsărit bulgarii, unde îi desparte fluviul Istru, fluviu numit şi Dunăre;la apus sunt francii, iar la miazăzi croaţii...............................................................................................................................Provincia actuală a Traciei fusese pusă sub oblăduirea împăratului dinConstantinopol şi a slujit pentru serviciile lui: în ea nu se afla niciunconducător de oşti. Dar de când neamul urât de Dumnezeu al bulgarilor a trecutfluviul Istru, de atunci şi împăratul, din pricina năvălirii sciţilor şi bulgarilor, savăzut silit s-o aducă în situaţia de provincie şi să numească în ea unconducător de oşti. Trecerea barbarilor peste fluviul Istru s-a întâmplat spresfârşitul domniei lui Constantin Pogonat, când a ajuns cunoscut şi numele lor;căci mai înainte erau numiţi onogunduri................................................................................................................................Eparhia Sciţiei se află sub un conducător şi are 15 oraşe: Tomis,Dionysopolis, Acrae, Callatis, Istros, Constantiana, Zelpa, Tropaeum,Axiopolis, Capidava, Carsos, Troesmis, Noviodunum, Aegissos şi Halmyris”

Sec. XI. Kekaumenos. Strategicon. Despre vlahii din Tesalia,,Loviţi cu război de către împăratul Traian şi înfrânţi deplin, au fost şide acesta, iar regele lor, numit Decebal, a fost ucis şi capul i-a fost înfipt într-osuliţă în mijlocul oraşului romeilor. Căci aceştia sunt numiţii daci, (zişi) şibeşi. Şi locuiau mai întâi lângă râul Dunărea şi un râu pe care acum îl numimSava, unde locuiesc mai de curând sârbii, în locuri întărite (de natură) şi

greu accesibile.”

Simon de la Keza. Gesta Hungararum. Despre convieţuirea românilor cu secuii“Mai rămăseseră dintre huni 3000 de bărbaţi care au scăpat cu fuga dinrăzboiul Crimhildira (Crimhilda)care, temându-se de popoarele din Apus, aurămas în Câmpia Cigla (loc neidentificat) până la vremea lui Arpad. Aceştia nus-au chemat huni, ci secui, căci aceşti secui sunt rămăşiţe ale hunilor care, cândau aflat că unghurii se întorc din nou în Panonia, le-au ieşit în cale când seîntorceau la hotarele Rutenoiei, şi după ce au cucerit împreună Panonia audobândit o parte din aceasta, însă nu în câmpia Panoniei, ci, vecini cu românii,au avut aceiaşi soartă în munţi. De aceea, amestecându-se cu românii se spunecă se folosesc de literele acestora”.

1501. Enea Silvio Piccolomini, Cosmographia, prezintă date referitoare laoriginea poporului român.,,Regiunea Transilvaniei este aşezată dincolo de Dunăre. A fost locuităodinioară de daci, popoare viteze şi vestite prin multe înfrângeri ale romanilor:în vremea noastră e locuită de trei popoare: saşii, secuii şi românii. Saşii îşitrag originea din Saxonia, bărbaţi puternici şi deprinşi cu lupta. Ei sunt numiţidupă cele şapte cetăţi (oraşe) pe care le locuiesc, «Siebenbürgeri» în limba lormaternă. Secuii sunt socotiţi cei mai vechi unguri, primii dintre toţi cei care auvenit din Ungaria veche în această provincie. De aceea deşi îşi cultivăpământul cu mâinile lor trăind la ţară şi îşi pasc turmele lor, totuşi ei suntnumiţi nobili şi când se întâlnesc între ei, fiecare îl salută pe celălalt zicându-i«nobile domn...» şi nici nu plătesc dări decât în anul când se încoroneazăregele Ungariei. iar atunci i se predau regelui atâţia boi câţi capi de familiesunt, şi se spune că numărul lor ar trece de 60 de mii. Şi când li se porunceştesă iasă la război, dacă nu se supun, atunci sunt pedepsiţi cu pedeapsa capitală,iar bunurile lor sunt confiscate. Românii sunt un neam italic după cum vomarăta ceva mai apoi, totuşi vei găsi printre transilvăneni puţini bărbaţi cuexperienţă care să nu cunoască limba ungară... etc.... Ioan de Hunedoara, a cărui reputaţie o întunecă pe a celorlalţi, nu asporit gloria ungurilor cât a romanilor din mijlocul cărora se născuse.Valahia este o regiune vastă care începând de la [hotarele]Transilvaniei se întinde până la Marea Neagră, este netedă aproape în întregimeşi e lipsită de (cursuri de) ape. Spre miazăzi se află fluviul Dunărea, la nordsunt ruşii pe care cei din vremea noastră îi numesc ruteni şi către râul Nistruneamurile nomade ale sciţilor pe care îi numim azi tătari.Acest pământ a fost locuit odinioară de geţi, care l-au pus pe fugăruşinoasă pe Darius, fiul lui Histaspe, şi au pricinuit multe înfrângeri Traciei. Încele din urmă au fost subjugaţi şi zdrobiţi de forţele romane. Şi a fost acolo dupăo colonie de romani, care să-i ţină în frâu pe Daci, sub conducerea unui oarecareFlaccus, după care a fost numită Flacchia. Apoi după o lungă bucată de timp,alternându-se numele, aşa cum se întâmplă a fost numită Valahia, şi în loc deflacci [locuitorii] au fost numiţi valahi. Acest popor până acum are un grairoman, deşi schimbat în mare parte şi abia putând fi înţeles de un om din

Italia...”

1532. Francesco della Valle, Însemnări despre originea, obiceiurile şi oraşeleromânilor,,Târgoviştea este un oraş nu prea mare, aşezat în şes şi înconjurat deziduri. Castelul din acel (oraş), în care locuieşte domnul ţării, e împrejmuit cupari de stejar foarte groşi. Locuitorii trăiesc după legea ortodoxă şi seîmbracă în haine lungi, purtând pe cap căciuli asemenea celor croate. Limbalor e puţin deosebită de limba noastră italiană; ei îşi zic în limba lor romanispunând că au venit din vremuri străvechi, de la Roma, pentru a se aşeza înaceastă ţară; şi când vreunul întreabă dacă ştie careva să vorbească în limbalor valahă, ei spun în felul acesta: ştii româneşte, adică ştii să vorbeşti limbaromână, din cauză că limba lor s-a stricat. Căci ei sunt oameni barbari şiaspri în obiceiuri. În acest oraş a fost înălţată o biserică a sfântului Francisc(având) câţiva călugări observanţi, care fac slujba bisericească potrivitregulilor bisericii romane. Această ţară e foarte mănoasă, are de toate înafară de vin; în locul căruia oamenii obişnuiesc să bea bere. Pe un deal înfaţa oraşului se află o mânăstire sau mai degrabă o abaţie foarte mare, încare locuiesc nişte călugări greci care ne-au făcut o foarte bună primire şi neaupovestit toată istoria aşezării locuitorilor din această ţară, după cumurmează. Precum că împăratul Traian, învingând şi cucerind această ţară, aîmpărţit-o între soldaţii săi şi a prefăcut-o în colonie romană, încât aceştiatrăgându-se, după cum se spune, din vechi (colonişti) păstrează numele deromani. Dar în decursul veacurilor au schiminosit aşa de mult numele ca şiobiceiurile şi limba, că abia îi mai poţi înţelege, de aceea îşi zic astăzi români.Aceasta este tot ce am putut afla de la acei călugări. Stăpânul meu s-a oprit aicicâteva zile, apoi s-a hotărât să treacă în ţara voievodului Petru, domnulMoldovei sau al Valahiei de sus, după cum vrem să-i spunem. Această ţară estevecină cu tătarii, cu polonii şi cu Ţara Românească, pomenită mai sus. El făceaacest drum pentru a trata cu acest voievod Petru. După ce a mers două zile afost înştiinţat de garda sa, care călărea totdeauna înainte pentru a asiguradrumul, să nu treacă mai departe, pentru că acel Petru i-a pregătit o cursă(pândindu-l) cu 1500 de călăreţi cu gândul să ne taie pe toţi în bucăţi. Aflândacest lucru stăpânul meu, şi încredinţându-se că ştirea era adevărată a hotărât săse întoarcă înapoi, din care cauză am călărit toată noaptea aceea cât şi ziuaurmătoare, întorcându-se la Târgovişte. Domnul acestui oraş care aflase despreacest lucru de la curieri ai stăpânului meu, i-a ieşit în întâmpinare cu mareoaste de călăreţi dar nefiind (acesta) urmărit de duşmani, n-a avut nevoie deajutorul lui. Deci neizbutind Petru, voievodul Moldovei, să-şi ducă laîndeplinire gândul, după pofta inimii sale cele rele, s-a prefăcut mirat căstăpânul meu s-a întors înapoi cu atâta grabă şi şi-a trimis solii săi după el pânăla Târgovişte cu multe daruri, spre a-i câştiga bunăvoinţa, arătându-se gata să-istea în ajutor el însuşi cu (toate) forţele sale armate”.

PRECURSORII LUI ROESLER SI SULZER:

Unii istorici, pentru a servi interesele politice ale stăpânilor alogeni, ajung la formularea unor teorii potrivit cărora românii nu s-ar fi format ca popor în ţara lor de astăzi, unde ar fi venit din altă parte.

Szamoskozy Istvan - cronicar maghiar, colecţionar de inscripţii latine din Transilvania, într-o lucrare din anul 1593 susţine că românii sunt urmaşii coloniştilor romani, după domnia lui Mihai Viteazul, afirmă că românii nu sunt urmaşii coloniştilor romani, întrucât Gallienus mută pe romani la sud de Dunăre.

Makkai Laszlo - istoric maghiar, scrie în 1946 că, "intr-un mod incontestabil", informaţiile lui Anonymus, "provin dintr-o primi Gesta Hungarorum, operă compusă la finele secolului al XI-lea adică la o dată relativ destul de apropiată de evenimentele respective", ulterior pentru Makkai, afirmaţiile lui Anonymus reprezintă "basme".

Szamoskozy - este primul care neagă, în scris, autohtonia şi continuitatea românilor în Dacia. Este combătut de cărturarii saşi L. Toppeltinus şi J. Troster

J. Troster - autor al unei lucrări intitulate Dacia Das ist die neve Beschreibung des Landes Siebenburger, este convins că "românii de azi ce trăiesc în Ţara Românească, Moldova şi Munţii Transilvaniei, nu sunt decât urmaşii legiunilor romane de pază.

Benko Iozsef - în cartea Transilvania sive magnus Transilvaniae Principatus (Viena, 1778) arată că la abandonarea provinciei traiane, "mulţi romani împreună cu dacii indigeni au rămas pe loc"

Franz Ioseph Sulzer - sas de origine, între 1781-1782 editează la Viena o lucrare în trei volume, intitulată Geschichte das transalpinischen Daciens, în care arată că românii: -nu se trag din coloniştii romani din Dacia-s-au format în Peninsula Balcanică, unde primesc influenţa slavă, îmbrăţişând ortodocsia-trec fluviul în două etape la sfârşitul secolului al XIII - când sunt atacate de împăratul Isac Angelos şi în 1241 după marea invazie tătară, când "Cumania era golită de toţi locuitorii"-în Transilvania se aşează după venirea ungurilor şi de aceea nu au drepturi politice. Michael Lebrecht - un învăţat sas, în timpul răscoalei condusă de Horia arată că românii, ca urmaşi ai romanilor sunt "cei mai vechi locuitori ai acestor regiuni".

Împăratul Iosif al II-lea în 1784 arată că românii sunt "Cei mai vechi şi mai numeroşi locuitori ai Transilvaniei".

E. Gibbon - cărturar englez, în 1787 arată că în Dacia, după retragerea aureliană, rămâne "o parte însemnată din locuitorii ei, care mai mare groază aveau de emigrare decât de stăpânitorul got".

Mişcarea naţională românească din 1791 este comentată defavorabil de: I.C.Eder - sas de origine, adnotează "istorico-critic" Supplex Libellus Valachorum reluând ideile lui Sulzer, arătând că: românii n-au origine romană, ei emigrează la nord de Dunăre în secolul al XIII-lea, unde se manifestă ca nişte trântori şi nu au nici un drept în Transilvania.

Marton Bella - încearcă să "demonstreze" că românii sunt de origine bulgară, de aceea li se spune "valohi".

I.Chr. Engel - arată în lucrările sale că ostaşii şi provincialii romani retraşi din Dacia ajung sub stăpânirea bulgarilor de la Volga (Viena, 1794; Hale, 1791) mai susţine că locuitorii de origine română revin în nordul Dunării în anul 811 - 813, când ţarul Krum îi nimiceşte pe avari. Menţionează că românii vin în Transilvania în sec. IX. Mai vorbeşte despre o colonizare a Maramureşului cu vlahi din jurul Constantinopolului, trimişi de împăratul Andronic al II-lea Paleologul în ajutorul regelui maghiar Ladislau Cumanul cu ocazia unei campanii împotriva tătarilor.

Corifeii Şcolii Ardelene (P.Maior, G.Şincai, S.Micu. I.Budai.Deleanu), istoricii eleni D. Philippide şi D. Fotino stabiliţi în Ţara Românească, dar şi învăţatul mitropolit sârb Ştefan Stratimirovici sau marele slavist Paul Ioseph Schafarik (Leipzig, 1844) reliefează netemeinicia afirmaţiilor lui Sulzer, Eder, Engel, Bolla.