PERIOADA ADULTĂ

La ora actuală, omul adult, făuritorul principal al vieții sociale și al progresului, trăiește in zone foarte diferite ale pământului și conștestizează condiția existențială a destinului său social. Amprenta social-economică și culturală a creat la adulți o condiție de diferențiere a structurilor dinamice ale personalității lor față de tineret și copii. Și aceasta, deoarece oamenii adulți de azi sunt marcați de mentalitatea și stilul de viață din deceniile 4-5 ale secolului precedent. Există anumite condiții ce și-au pus amprenta asupra dezvoltării în copilaria și adolescența adulților, condiții și evenimente ce au modelat felul de a gândi, a fi și a acționa al acestora. Este adevarat că adulții de azi au schimbat viața socială din zillele noastre, au constituit substanța umană ce a creat și vehiculat caracteristicile vieții moderne de azi. Există un coeficient de intervenție a factorilor biologici și în timpul vârstelor adulte, ca și în cazul proceselor de creștere din vârstele tinere. La vârstele de peste 35 de ani au loc forme de exprimare de maximă forță, energie, prin care se realizează contribuția consistentă a adulților la cerințele vieții sociale. De altfel, vârstele adulte se mai numesc și vârste active.Subetapele vârstei adulte. 1) prima perioada adultă, între 35 și 45 de ani, se poate considera că se consumă vârsta adultă de stabilitate în care implantația profesională este intensă, activitatea pe acest plan este cumulativă, activă și creatoare. Adeseori la această vârstă se mai parcurge o facultate sau un doctorat, o școală de perfecționare, de reciclare etc. Statutele și rolurile sociale încep să fie mai încărcate de responsabilități, accesul în ierarhia profesională este activ. În viața de familie, copiii încep să fregventeze școala, ceea ce creează o creștere relativă a conținutului subidentității de parinte și o modificare în evoluția familiei. 2) perioada adultă dintre 45 și 55 de ani se caracterizează prin trecerea pe planuri de mai mare responsabilitate profesională. Subidentitatea de soț se va diminua ușor ca și aceea de parinte, dat fiind faptul că independența copiilor nu mai necesită o atenționare permanentă în acest rol. 3) perioada adultă prelungită ( de la 55 la 65 de ani) se caracterizează printr-o oarecare diminuare a forței fizice, o perioadă critică. Diminuarea celor 4 feluri de suidentități este relativ inegală, dar regula este validă mai ales pentru subidentitatea familială de parinte. Familia se află în prim proces de denuclearizare, are loc apoi diminuarea anulativă a subidentitații profesionale, rămâne activă subidentitatea maritală familială, dominant maritală și aceea de activități social-culturale. Intrarea în perioadele de pensionare echivalează cu o importantă restructurare a întregului regim de viață, activitate, relații sociale etc.

Capacitățile cognitive În perioadele de mai sus menționate au loc schimbări relativ importante în structura generală a caracteristicilor psihice. Amprenta profesională se instituie asupra structurilor operative psihice. Însasi capacitățile senzoriale se dezvoltă în anumite direcții sub influența profesionalizării și se deteriorează sub influențe convergente biologice și de suprasolicitare. După 50 de ani scade capacitatea de observare vizuală și mulți oameni utilizează proteze

vizuale (ochelari), corecția vizuală permițând ca aceștia să-și exercite mai departe sensibilitatea vizuală profesionala dobandita. Se dezvoltă, de asemenea, mult caracterul mobiltății vederii, și aceasta are o curbă descendentă spre sfârșitul maturității. În schimb, estimația artistică și estetică a vederii este în creștere până foarte târziu. În cazurile obișnuite are loc o scădere ușoară a audibilității la fregvențele foarte joase, după 45 de ani, sensibilitatea tactilă are o curbă lenta de descreștere după 45 de ani.

Caracteristicile personalității la varstele adulte Omul modern implicat in forme de responsabilitate complexă pe direcții, subidentități în care este solicitat (profesie, viața socială,familie și statut matrimonial) se află în mare parte absorbit în angajamentele sociale și dispune de reltiv puțin timp. Standardul de viață se află în creștere, responsabilitatea în familie este complexă, copiii au nevoie de hrană, îmbrăcăminte, spațiu personal pentru învățare și odihnă, distracții, educație. În perioada adultului tânăr, personalitatea este antrenată în trăiri efective intense, aspirații puternice, nu totdeauna clare și asortate la posibilitățile corelate personale și de activitate. Se manifestă conflicte de rol și statut, doarece adultul tânăr este încă preparat teoretic și practic multilateral, are preocupări diverse, ori intalnește pe posturile de muncă de care depinde, persoane mai limitate, mai pragmatice. În perioada de stabilizare (adult I) există o modificare a proporțiilor dintre cele 3 categorii de relații, aspirații. În perioada de adult II se conștientizează simțul reușitei și împlinirii sau al nereușitei și neîmplinirii în combinații de reusită, cu neimplinire și simț de ratare latent sau nereușită cu împliniri (la persoanele foarte creative sau obstruate), nereușita și neîmplinirea (simț de ratare activ). În perioada adult III sub imperiul dezamăgirii profesionale (pensionarea) are loc în mai mare masură conștientizarea simțului reușitei și al împlinirii, o încărcare cu neliniște și anxietate și pregătirea pentru acest nou ,,șoc al realități'' în care se reproduc la un alt nivel situațiile de adaptare descrise pentru situația de adult tânăr de la primul pol al vârstelor adulte.

În perioada adultă au loc modificări importante în structura familiei, întrucât familia poate fi privită ca un ,,sistem'' relativ deschis în care circulă afecțiunea, intimitatea, adjustări de identificare familială (onoarea și rangul social al familiei, contribuția sa socială, un fel de statut social al ei ). Familia are un stil pe care îl consumă, unul care se acceptă ca reprezentativ (oficial) și un nivel existențial spre care aspiră. După un timp de conviețuire, familia dobândește un fel de stil comun (aerul de familie), care se exprimă ca o similitudine discretă ce nu se bazează pe trăsăturile feței ori ale corpului, nici chiar exclusiv pe trăsături de caracter ori temperament comune. Dar nenumarate ore petrecute împreună, sute și sute de ore de masă comune, momente de întâlnire și de despărțire temporală, de cooperare în realizarea de obiective implicate în bunul trai al familiei, chiar adevăruri și controverse rostite cu vehemență își lasă toată amprenta în gesturile, modul de abordare pe ceilalți, în replici, expectații etc., toate acestea intră în stitul de familie. Succesele și esecurile se evaluează într-un mod specific în familiile și constituie un fel de momente de întărire a suportului afectiv și de intimitate al familiei. Adeseori familia aplanează dificultățile de parcurs al unora sau altora din membrii săi, prin forța potențială culturală -materială și de

relații de care dispune. Ca atare, echilibrul familiei se bazează pe forța de coeziune și respectarea regulilor sale și deseori are un lider, de obicei persoana cea mai de forță, mai inteligentă ori mai capabilă sa stabileze echilibrul efectiv și material. Gradele de dependență și libertate ale membrilor familiei între ei este diferit și diversificat decât dependența de regulile familiei, respectarea cărora are un caracter mai rigid.

Fără îndoială, existența de preocupări sociale, culturale, extraprofesionale și extrafamiliale, cercul de prieteni și de loisiruri (timp liber) creează în perioadele adulte resurse importante de echilibrare și de exprimare a personalității.

BătrâneţeaStadiile ciclului al treilea al vieţii

Dincolo de 65 de ani începe ultimul ciclu al vieţii care nu este de dorit, dar de care nimeni nu scapă. Instalarea bătrâneţii este un fenomen natural rezultând din legităţile vieţii şi în faţa căruia ştiinţa a încercat să găsească, nu căi de înlăturare, ci de întârziere, de amânare.

Preocupările referitoare la bătrâneţe sunt vechi, dar cercetarea propriu-zisă, desfăşurată sistematic şi în profunzime, a început după anul 1945. Cercetările încep să se înmulţească şi apar instituţiile cu orientare spre investigaţie ştiinţifică, dar şi tratament. Interesul pentru toate schimbările care se petrec in ultima parte a vieţii a fost susţinut şi de creşterea longevităţii din acest secol. Procesul de îmbătrânire presupune o interacţiune şi inter-influenţă deosebită dintre schimbările bilogice şi cele psihice şi se constată că ritmul şi profunzimea celor din urmă au o mare importanţă în instalarea celei de-a treia vârste. Pot fi identificate câteva stadii între care sunt diferenţe semnificative. De aceea psihologii americani disting doar două, adică : „young old” între 65 şi 75 de ani şi „old-old” după 75 de ani.

În literatura românească de specialitate se face de asemenea o distincţie: între 65 şi 70 de ani este considerat stadiu de trecere; intervalul 70-80 ani ca prima bătrâneţe, 80-90 ca a doua bătrâneţe şi peste 90 de ani ca marea bătrâneţe.

Stadiul de trecere, adică de la 65 la 70 de ani se caracterizează pe scurt prin următoarele:pensionarea care a intervenit în finalul stadiului adult a anulat identitatea profesională recunoscută. G.W.Allport spune că societatea pierde foarte mult că nu utilizează disponibilităţile vârstnicilor. Dacă bătrânii mai au condiţii, pot îndeplini chiar şi temporar activităţi de muncă. Cei mai mulţi însă îşi investesc forţele fizice şi psihice în activităţi casnice, culturale sau educaţionale familiale, adică îşi cresc nepoţii, ajută familiile tinere. Ei îşi reorganizează programul de viaţă în raport cu noile preocupări şi reuşesc astfel să rămână activi şi folositori. Relaţiile speciale se mai restrâng. Apare o fragilitate biologică caracteristică, ce explică îmbolnăviri mai fregvente şi vindecări mai lente. Dar în ansamblu este un stadiu care nu pune încă prea mari probleme.

Stadiul primei bătrâneţi cuprins între anii 70 şi 80 de ani se caracterizează prin scăderea sensibila a capacităţilor fizice şi psihice care determină respectivele persoane să îşi reducă angajările în activitate şi relaţii, să acorde atenţie crescută păstrării sănătăţii. Dacă nu intervin probleme grave de sănătate viaţa se trăieste relativ restrâns, dar senin.

A doua bătrâneţe, cea intre 80-90 de ani implică scăderi accentuate ale capacităţilor fizice şi a multor dintre cele psihice. Starea de sănătate este din ce în ce mai ameniţată, cuplul

conjugal se poate destrăma datorită dispariţiei partenerului, modificările în plan afectiv sunt intense, apare dependenţa de altul pentru rezolvarea problemelor curente în viaţă.

Sfârşitul acestui stadiu şi ceea ce numeşte vârsta marii bătrâneţi necesită o supraveghere, aproape permanenţa din partea celor din jur.

Regresiile în plan biologic la bătrâneţePe măsură ce se înaintează în vârstă se produc o serie de schimbări in regimul zilnic de

viaţă. Acestea se accentuează de la un stadiu la altul şi anume:scade durata generală a somnului, stocarea de informaţii şi învăţarea. Apar fregvent insomnii. Pe parcusul zilei se simte o anume stare de oboseală care face simţită nevoia repaosului.

Se modifică regimul alimentar, poate scădea secreţia salivară şi apetitul alimentar.Apar momente de proastă dispoziţie şi îmbolnăviri tot mai fregvente.Dar, pe parcursul ei, bătrâneţea presupune şi multe alte modificări organice.La nivelul sistemului osos se poate accentua pierdera de ţesut osos, mobilitatea

articulaţiilor scade şi mişcările devin mai dificile. Reumatismul, discopatiile, sciatica pot fi fregvente.

La nivelul aparatului circulator se înregistrează un proces de îngroşare a pereţilor vaselor sangvine şi de micşorare a lumenului care accentuează pericolul de infarct.

Aparatul respirator funcţionează mai slab, respiraţia este mai superficială, oxigenarea întregului organism este diminuată şi apar des îmbolnăviri care se pot repede agrava.

Modificări nedorite apar şi la nivelul aparatului digestiv.În sistemul neuroendocrin există o tendinţă generală în funcţionarea diverselor glande.Modificări importante se produc şi la nivelul sistemului nervos central. Se produce o încetinire chiar şi în activitatea sistemului simpatic şi parasimpatic.În strânsă legătură cu schimbările funcţionale interne sunt şi modificări externe ale

organismlui. Acestea constau chiar în modificarea siluetei adică se produce o gârbovire progresivă. Mersul îşi schimbă ritmul şi siguranţa. Fizionomia se modifică foarte mult, ridurile sunt mai numeroase, dantura care se pierde modifică raporturile între părţile feţei, părul este total albit, ochii au o expresie obosită. Pielea este mai subţire şi palidă, uscată, ridată, cu o pigmentare caracteristică.

Toate acestea contribuie la schimbarea imaginii de sine şi a atitudinilor faţă de sine, dar care sunt dependente şi de alte particularităţi ale unei persoane.

Modificări în planul sensibilităţii şi psihomotricităţiiSe constată o scădere mai întâi lentă a funcţiilor senzoriale şi motrice de la 65 la 70 de

ani, dar care se intensifică între 70-7 ani iar mai departe se stabilizează, dar la niveluri reduse.

În ceea ce priveşte văzul, se accentuează scăderea acomodării cristalinului. Câmpul vizual se reduce şi se modifcă şi activitatea retinei aşa că diferenţierea culorilor este mai slabă.

Auzul suferă modificări mai lente între 65 şi 75 ani, dar apoi scăderea sensibilităţii este mai accentuată atât pentru sunetele verbale şi muzicale cât şi pentru cele naturale.

În ceea ce priveşte psiho-motricitatea se constată o scădere progresivă a calităţilor motrice cum sunt: precizia, supleţea, viteza, forţa, gradul de coordonare.

La începutul acestui ciclu, o mare parte a bătrânilor reuşeşte să îşi păstreze capacităţile psiho-comportamentale.

Conservări şi regresii ale capacităţilor cognitive complexeÎn activităţile curente ale bătrânilor sunt implicate mai ales capacităţile de gândire şi

memorie şi cele de comunicare verbală.Memorarea se modifică diferit în funcţie de cele două mari sisteme adică cea a memoriei

de scurtă durată şi de lungă durată. Memoria de scurtă durată are scăderi uşoare în stadiul de trecere, ceva mai accentuate în prima bătrâneţe şi evident şi mai accentuate în cea de a doua bătrâneţe.

În schimb memoria de lungă durată poate conserva multă vreme o parte a ceea ce a fost acumulat în anii anteriori.

Dacă este vorba de a memora ceva ce va fi păstrat pentru mai multă vreme, în aceşti ani ai bătrâneţii se constată, o scădere a vitezei de întipărire, a timpului de păstrare, a vitezei de reactualizare.

Dupa 80 de ani hipomnezia se accentuează iar amnezia poate cuprinde câmpuri mai mici sau mai largi ale experienţei trecute.

Parcurgerea stagiilor bătrâneţii duce şi la modificarea capacităţilor verbale, mai ales în ceea ce priveşte verbo-motricitatea.

Modificări ale motivaţiei şi afectivităţii Apare o reactivitate afectivă crescută la toate tipurile de schimbări din ambianţă şi mai

ales o tendinţă spre negativizare, cu cât se înaintează spre finalul primei bătrâneţi sau se intră în cea de-a doua.

Manifestarea emoţiilor are forme mai primitive, în sensul depăşirii intensităţii normale, a accentuării labilităţii, a amplificării peste limită a unor conduite emoţionale expresive, etc.

Dar, după vârsta de 70 de ani, pot apărea şi momente de contemplare liniştită a ceea ce se petrece în jur, cu compararea fregventă a celor prezente cu cele a tinereţii proprii şi cu înclinaţia de a le aprecia pe cele ce au aparţinut vieţii personale. H Wallon relevă această întoarcere fregventă către trecutul propriu şi tendinţa de a se fabula uşor cu privire la ceea ce a reuşit, de ce onoruri s-a bucurat etc.

Bucuriile bătrâneţii, mai numeroase în stadiul de trecere şi în prima parte a primei bătrâneţi sunt, legate de sănătatea şi bunăstarea proprie, a copiilor şi a nepoţilor. Nefericirea apare atunci când se deteriorează sănătatea, când apar lipsuri materiale mari sau când copii sunt nevoiţi să plece şi să-i lase singuri. Se accentuează stările afective negative atunci când partenerul de viaţă sau prietenii apropiaţi mor. Neliniştea, anxietatea sunt dese şi durabile şi dacă nu există şanse de soluţionare a problemelor, toate acestea duc la instalarea depresiei. Depresia este cea mai importantă tulburare afectivă a vârstei a treia.

Toate aceste schimbări în plan afectiv şi emoţional au forme variate de manifestare, în funcţie de felul în care s-au desfăşurat stadiile anterioare.

Schimbări caracteristice în manifestarea personalităţii la bătrâneţeÎnaintarea în vârstă este conştientizată de fiecare cu amărăciune. Şi este reflectată şi în

realizarea funcţiilor proiective ale personalităţii. Se spune despre bătrâneţe că trecutul este

lung dar viitorul este scurt. Aceasta face să se petreacă o simplificare a planurilor de viaţă.Este însă semnificativ că, pentru destul de mult timp se conservă la bătrâneţe încrederea

în sine, ieşirea din câmpul profesional şi organizarea vieţii în jurul problemelor casnice şi a conducerii de liberă voie a acestora generează o descreştere a sentimentului de responsabilitate socială personală care-i face să se relaxeze şi să se bucure de o anumită libertate.

Dar cu înaintarea în vârstă şi scăderea forţelor fizice şi psihice sunt mai puţin angajaţi în rezolvarea problemelor altora şi rămân astfel relativ liniştiţi.

Vagopsihotonia este o caracteristică generală a tuturor tipurilor de răspunsuri pe care le dă persoana în vârstă la stimulările ambianţei. În acelaşi timp se poate trăi şi o stare de oboseală şi epuizare care nu se explică prin perioade anterioare de activitate intensă, ci prin slăbirea generală a capacităţilor psihice,

Dificultăţile de comunicare şi interacţiune eficientă cu cei tineri, impresia de neputinţă şi de a nu reuşi să ţină pasul îi fac pe bătrâni să se poarte din ce în ce mai mult ca nişte persoane puternic introvertite.

Teama de boală şi de moarte tinde să fie foarte accentuată şi să blocheze manifestări mai active care în fapt, ar fi în folosul lor.

Bătrâneţea poate duce şi la deteriorări grave ale personalităţii prin apariţia demenţei senile, a pierderii identităţii personale, a alcoolismului, vagabondajului etc.

Pentru toate cele subliniate mai sus bătrâneţea este atât o problemă individuală cât şi socială. Cercetările de psihologia bătrâneţii sunt orientate către uşurarea trăirii finalului vieţii. Multe dintre acestea susţin şi fundamentează asistenţa socială a bătrâneţii, alături de contribuţia altor specialişti.

Moartea şi doliulÎn culturile vestice, subiectul morţii este o problemă sensibilă, care în trecut era fregvent

evitată.Medicii şi psihologii au încercat să considere moartea nu ca un eveniment distinct care

incheie viaţa, ci ca un proces important în ciclurile vieţii. Astăzi, majoritatea medicilor recunosc că persoana muribundă trebuie să fie conştientă de condiţia ei pentru a se adapta psihologic şi a face aranjamentele practice necesare.

Stadiile în procesul morţii ale lui Kubler–RossEa a studiat peste 200 de oameni bolnavi în faza terminală. Pe baza interviurilor şi

observaţiilor ei, cercetătoarea a afirmat că procesul morţii constă din 5 stadii prin care trece muribundul:

Negarea –este considerată o modalitate benefică de a face faţă şocului iniţial.Revolta - perosoana muribundă are sentimente de revoltă faţă de condiţia în care se află şi

indignare în raport cu sănătatea „De ce eu?”Negocierea – adoptarea unor abordări diferite, pacientul încearcă să negocieze cu

Dumnezeu pentru prelungirea vieţii.Deprimarea – pacienţii aflaţi în faza terminală, atunci când apar simptome mult mai

severe sau se impune sptalizarea, ei au un sentiment de profundă pierdere.

Acceptarea – în acest stadiu final, indivizii muribunzi acceptă moartea. Liniştea şi compania binevoitoare sunt apreciate, iar ei sunt mai detaşaţi şi lipsiţi de emoţie.

Îngrijirea muribunzilorO consecinţă importantă a studiului lui Kubler-Ross privind oamenii muribunzi este

înţelegerea, faptul că persoanele muribunde au nevoie de o îngrijire sensibilă atunci când se pregătesc de moarte.

O abordare mai umană în favoarea îngrijirii muribunzilor este în uşoară dezvoltare o dată cu apariţia azilurilor speciale. Accentul acestora se pune pe menţinerea pacientului într-o stare confortabilă, fără durere. Familia şi prietenii sunt încurajaţi să ajute la îngrijirea pacientului.

Mişcarea de internare în azilurile speciale a luat fiinţă prin activitatea medicului britanic Cicely Saunders în anul 1960.

În concluzie amintim că cercerările psihologice au surprins complexitatea omului, detaliind noi întrebări legate de omul viitorului şi viitorul omului. Cercetarea modernă înregistreză dimensiunile acestei mari interogaţii, ce traversează întreaga psihologie a vârstelor.