Download - 78877125 Note Curs Proc Civila
NOTE DE CURS
DREPT PROCESUAL CIVIL
Lector univ.dr. CZIKA DANIELA
Cap. I. CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND PROCESUL
CIVIL
I. Noţiunea dreptului procesual civil şi legătura acestuia cu dreptul
material civil
Înfăptuirea justiţiei în cauzele civile se realizează în conformitate cu
procedura stabilită de lege, pe baza unui ansamblu de norme juridice ce
reglementează această procedură.
Ramură distinctă a sistemului de drept, dreptul procesual civil
reprezintă ansamblul normelor juridice care reglementează activitatea de
judecată a instanţelor judecătoreşti privitoare la drepturi civile ori la interese
legitime care se pot realiza numai pe calea justiţiei, precum şi modul de
executare silită a hotărârilor judecătoreşti sau a altor titluri executorii.
II. Principiile fundamentale ale dreptului procesual civil
Definiţie
Principiile organizării şi funcţionării justiţiei pot fi definite ca fiind
acele reguli cu caracter general pe baza cărora sunt structurate şi îşi exercită
atribuţiile prevăzute de lege sistemul de instituţii care compun puterea
1
judecătorească, raporturile dintre aceste instituţii precum şi relaţiile pe care le
stabilesc cu celelalte autorităţi ale statului, cu organizaţiile private şi cu
cetăţenii.
Dreptul procesul civil, ca ramură a sistemului de drept român este
constituit pe baza unor principii specifice, denumite principii fundamentale ale
dreptului procesual civil.
1. Principiul legalităţii
Acest principiu este un principiu cadru, înăuntrul căruia trebuie să se
regăsească toate celelalte principii.
Principiul legalităţii semnifică faptul că desfăşurarea întregii activităţi
procesuale, toate actele participanţilor la procesul civil, deliberarea şi
hotărârea pronunţată, trebuie să aibă loc şi să se realizeze numai în
conformitate cu prevederile legii. A se vedea Art. 124 din Constituţie .
2. Principiul aflării adevărului
Acest principiu presupune existenta unei concordanţe depline între
realitatea împrejurărilor în care s-a produs faptul prejudiciabil şi concluziile la
care a ajuns instanţa, exprimate în hotărârea dată cu privire la aceste
împrejurări. A se vedea în acest sens art.129 alin.5 C.proc.civ.
3. Principiul dreptului la apărare
Potrivit prevederilor art.24 din Constituţie dreptul la apărare este
garantat, în tot cursul procesului părţile având dreptul să fie asistate de un
avocat ales sau numit din oficiu. În acelaşi sens, art.13 din Legea 304/2004
privind organizarea judiciară dispune că:” Dreptul la apărare este garantat.
În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie reprezentate sau, după caz,
asistate de un apărător, ales sau numit din oficiu, potrivit legii”.
4. Principiul publicităţii
Publicitatea şedinţei de judecată este consacrată în art.121 din Codul de
2
procedură civilă: “şedinţele vor fi publice afară de cazurile când legea
dispune altfel”.
De la acest principiu există o excepţie: “instanţa poate sa dispună ca
dezbaterile sa se facă în şedinţă secretă, dacă dezbaterea publică ar vătăma
ordinea sau moralitatea publică sau pe părti. În acest caz, părţile vor putea fi
însoţite, în afară de apărătorii lor, de cel mult două persoane desemnate de
ele”. Hotărârea se pronunţă întotdeauna în şedinţă publică, sub sancţiunea
nulităţii.
5. Principiul oralităţii
În temeiul acestui principiu preşedintele completului are obligaţia, sub
sancţiunea nulităţii hotărârii, de a da cuvântul părţilor pentru a-şi susţine oral
pretenţiile, a discuta regularitatea actelor de procedură, a propune probe şi a
formula concluzii. Codul de procedură civilă consacră principiul oralităţii
dezbaterilor în art.127:“pricinile se dezbat verbal, dacă legea nu dispune
altfel”.
6. Principiul rolului activ al judecătorului
Principiul rolului activ al judecătorului, consacrat de art. 129 – 130 C.
proc. civ., obligă instanţa ca mai întâi de toate să dea acţiunii calificarea
juridică exactă şi în funcţie de aceasta să verifice condiţiile de admisibilitate a
cererii şi să se pronunţe apoi în concret asupra tuturor capetelor de cerere.
7. Principiul disponibilităţii
Procesul civil este caracterizat de disponibilitate în sens material şi în
sens procesual. Principiul disponibilităţii cuprinde următoarele drepturi :
- dreptul persoanei interesate de a porni sau nu procesul
civil.
- dreptul de a determina limitele cererii de chemare în judecată sau
ale apărării.
3
- dreptul de a renunţa la judecată sau la dreptul subiectiv, dreptul
de achiesare şi dreptul de a stinge litigiul printr-o tranzacţie.
- dreptul de a ataca sau nu prin căile de atac legale, hotărârea
judecătorească, şi de a stărui sau nu în calea de atac exercitată.
- dreptul de a cere executarea hotărârilor judecătoreşti.
8.Principiul contradictorialităţii
Principiul contradictorialităţii se întâlneşte în raporturile dintre părţi
şi în raporturile dintre părţi şi instanţă manifestându-se în toate fazele şi
etapele procesului civil, excepţie făcând etapele deliberării şi pronunţării
hotărârii.
Contradictorialitea în procesul civil îngăduie părţilor să participe
activ la prezentarea, argumentarea şi dovedirea dreptului lor, în cursul
desfăşurării judecăţii, având dreptul de a discuta şi combate susţinerile făcute
de fiecare din ele,precum şi de a-şi expune punctul de vedere asupra
iniţiativelor instanţei în scopul stabilirii adevărului şi al pronunţării unei
hotărâri legale şi temeinice.
Nerespectarea acestui principiu deosebit de important deoarece
asigură şi dreptul la apărare şi aflarea adevărului, este sancţionat cu nulitatea
hotărârii
9.Principiul nemijlocirii
Acest principiu constă în obligaţia instanţei de a cerceta direct şi
nemijlocit toate elementele care servesc la lămurirea împrejurărilor cauzei.
Conform legislaţiei actuale, administrarea dovezilor se face de către
completul de judecată în întregul său, fie la sediul instanţei, fie la locul unde
se găseşte proba ce urmează a fi administrată.
10.Principiul continuităţii
4
Principiul continuităţii presupune ca judecarea pricinii să se facă de la
început şi până la sfârşit de acelaşi complet de judecată, într-o singură şedinţă,
care să se încheie prin deliberarea judecătorilor şi pronunţarea hotărârii.
În legislaţia noastră acest principiu are o aplicativitate limitată la faptul
că hotărârea trebuie să fie pronunţată de aceiaşi judecători în faţa cărora s-au
pus concluziile în fond. Nerespectarea acestui principiu atrage casarea
hotărârii potrivit art.304 pct.2 C.proc.civ.
11. Principiul independentei judecatorului si al supunerii lui
numai fata de lege
Independenta judecatorului nu poate fi conceputa in lipsa unor garantii
legale corespunzatoare :
- existenta unui control judiciar adecvat de natura sa asigure respectarea
legalitatii si sa garanteze independenta judecatorilor. Institutia cailor de atac
este consacrata in marea majoritate a legislatiilor procesuale si ea are ca scop
remedierea erorilor judiciare;
- publicitatea dezbaterilor;
- secretul deliberarii;
- inamovibilitatea judecatorilor;
- raspunderea disciplinara a judecatorilor;
- autonomia instantelor judecatoresti fata de toate celelalte autoritati
statale.1
1 I. Les, Drept procesual civil. Curs universitar, ed. Lumina Lex, 2002, pag. 17.
5
12.Principiul desfasurarii procedurii judiciare in limba romana
In concordanta cu dispozitiile art. 6 alin. 1 din Constitutia Romaniei,
care garanteaza persoanelor apartinand minoritatilor nationale dreptul la
"exprimarea identitatii lor etnice, culturale, lingvistice si religioase", precum
si cu principiul egalitatii tuturor cetatenilor, art. 127 alin. 2 din legea
fundamentala instituie si o importanta exceptie. Potrivit acestui text:
"Cetatenii apartinand minoritatilor nationale, precum si persoanele care nu
inteleg sau nu vorbesc limba romana au dreptul de a lua cunostinta de toate
actele si lucrarile dosarului, de a vorbi in instanta si de a pune concluzii, prin
interpret; in procesele penale acest drept este asigurat in mod gratuit" .
Potrivit art. 128 din Constitutia Romaniei si art. 12 al Legii nr. 304/2004
privind organizarea judiciara, in procesul civil procedura judiciara se
desfasoara in limba romana si ca urmare in fata organelor judiciare se
asigura partilor si altor persoane chemate in proces folosirea limbii materne,
actele procedurale intocmindu-se in limba romana.2.
13.Principiul inamovibilitatii judecatorilor
Constitutia Romaniei, fidela principiilor statului de drept, dar in egala
masura si principiilor dreptului international, a consacrat in art. 124 alin. 1
inamovibilitatea judecatorilor. Potrivit textului constitutional amintit:
"Judecatorii numiti de Presedintele Romaniei sint inamovibili, potrivit legii".
Modul de investire in functie - alegere sau numire - nu este prin el
insusi de natura sa asigure impartialitatea judecatorilor. Mai este necesar in
acelasi timp ca magistratii sa fie constituiti intr-un corp profesional si
2 I. Les, Drept procesual civil. Curs universitar, ed. Lumina Lex, 2002, pag. 26.
6
avansati pe criterii de competenta, iar raspunderea lor disciplinara sa
intervina numai in conditii care justifica declansarea unei atare proceduri. O
temeinica pregatire profesionala si impartialitatea judecatorilor sunt cerinte
esentiale ale bunei functionari a autoritatii judecatoresti intr-un stat de drept.
Fara indeplinirea acestor conditii nu se poate vorbi de o reforma reala a
justitiei, asa cum fara profesori nu pot exista nici planuri adecvate de
invatamant3.
Capitolul II.NORMELE DE PROCEDURĂ CIVILĂ
I. Definitia normelor de procedura civila
Normele de procedura civila sunt acele norme juridice care
reglementeaza modul de judecata a pricinilor civile si cele privind punerea in
executare silita a hotararilor judecatoresti sau a altor titluri executorii.
Există 2 mari categorii de norme civile:
-norme de drept material (norme de fond)– care reglementează
raporturile sociale cu privire la persoane, între subiectii de drept si
patrimoniul lor;
3 I. Les, Drept procesual civil. Curs universitar, ed. Lumina Lex, 2002, pag. 20.
7
-norme de drept procesual –care reglementează raporturile sociale legate
de infaptuirea justitiei si punerea in executare a hotărârilor si a altor
titluri executorii.
II. Clasificarea normelor de procedura civila
a. dupa obiect:
-norme de organizare judecatorească – reglementeaza organizarea si
funcţionarea instantelor: au caracter imperativ, cu exceptia normelor
privitoare la recuzarea judecatorilor.
-norme de competenţă – reglementează sarcinile instantelor judecătoresti
faţă de atribuţiile altor organe cu activitate jurisdicţională (generală), modul
de repartizare între instanţe de drept diferit (materială) şi între instanţe de
acelaşi grad (teritorială);
Au caracter imperativ, în principiu, doar normele de competenţă
materială, cele de competenţă teritoriala au caracter dispozitiv, cu exceptia
celor care se refera la persoane si al bunuri – prev in art, 13-16 Cpc.
-norme de procedură propriu-zise - reglementeaza modul de judecare si
de executare si pot fi:
- de procedură contencioasă;
- de proceduă necontencioasă;
- de executare silita.
In principiu, au caracter imperativ cele care determină ordinea firească a
judecăţii, etapele si principiile; au caracter dispozitiv normele care stabilesc
facilităţi pentru părţi.
b. dupa întinderea câmpului de aplicare:
-norme generale – se aplică în toate cazurile şi în orice materie, dacă legea
nu prevede altfel;
8
-norme speciale – se aplică numai într-o anumită materie, cuprind dispozitii
derogatorii, de strictă interpretare şi aplicare; se aplică cu prioritate şi se
completeaza cu norma generală.
c. după caracterul conduitei pe care o prescriu:
-norme imperative – impun o anumită conduită obligatorie, de la care este
interzis să se deroge, chiar cu autorizarea instanţei; nerespectarea lor atrage
nulitatea ababsolută; aplicarea lor poate fi cerută de oricare din părtile din
proces, inclusiv din oficiu, de către instanţă; viciile unui act procedural
savârşit prin încălcarea unei norme imperative nu pot fi acoperite prin voinţa
părţilor;
-norme dispozitive (supleative) – suplinesc voinţa neexprimată a părţilor,
îngăduindu-le să îşi exercite dreptul de dispoziţie; părţile se pot înţelege, în
anumite limite. Nerespectarea lor atrage nulitatea relativă; aplicarea lor
poate fi cerută doar de către partea în favoarea căreia acţionează norma;
partea interesată poate renunţa la invocarea incălcării normei supleative.
Pentru distingerea caracterului imperativ sau dispozitiv al normelor
de procedură legiuitorul stabileşte anumite criterii:
- exprimarea legiuitorului;
- când exprimarea nu permite calificarea exactă se foloseşte criteriul
finalităţii textului; au caracter imperativ normele care, prin finalitatea
lor, depăşesc interesul personal şi vizează un interes general.
9
Capitolul III. PROCESUL CIVIL
I. Definirea procesului civil.
Persoana ale cărei drepturi subiective civile sunt contestate sau
încălcate se poate adresa instanţei de judecată competente pentru a restabili
această situaţie. Sesizarea instanţei se face prin cererea de chemare în
judecată.
Prin proces, în sens etimologic, se înţelege mers, evoluţie,
desfăşurarea unui fenomen, eveniment.
DEFINITIE :
Procesul civil este activitatea desfăşurată de către instanţă, părţi,
organe de executare şi alte persoane sau organe care participă la înfăptuirea
de către instanţele judecătoreşti a justiţiei în pricinile civile, în vederea
realizării sau stabilirii drepturilor şi intereselor civile deduse judecăţii şi
executării silite a hotărârilor judecătoreşti sau a altor titluri executorii,
conform procedurii prevăzute de lege.
II. Fazele şi etapele pe care acesta le parcurge
Procesul civil parcurge două faze:
1.Faza judecăţii care se desfăşoară mai întâi în faţa instanţei de fond şi se
finalizează cu deliberarea şi pronunţarea hotărârii. Ea este declanşată prin
10
cererea de chemare în judecată care investeşte instanţa competentă. La
rândul său, această fază cuprinde mai multe etape:
Prima etapă (etapa scrisă), constă în încunoştiinţarea reciprocă a părţilor
despre pretenţiile, apărările şi probele ce urmează a fi administrate în
vederea dovedirii lor.
Cea de a doua etapă este etapa dezbaterilor în şedinţa de judecată, etapă
complexă ce se desfăşoară, de regulă, la mai multe termene de judecată,
dând posibilitatea părţilor să-şi susţină în mod real şi contradictoriu
pretenţiile şi apărările, să administreze probe şi să pună concluzii asupra
fondului cauzei . Dezbaterea este contradictorie şi este condusă şi controlată
de judecător cu respectarea unor principii fundamentale (principiul
contradictorialităţii, principiul dreptului de apărare, principiul rolului activ al
judecătorului, principiul disponibilităţii, principiul publicităţii şi principiul
oralităţii). După închiderea dezbaterilor, urmează etapa deliberării şi
pronunţării hotărârii.
Prin epuizarea acestor etape se finalizează judecata în prima instanţă, dar
partea nemulţumită poate declanşa etapa căilor de atac. Poate exista şi o
etapă a căilor extraordinare de atac, care vizează, în condiţiile legii,
hotărâri definitive sau irevocabile.
2.Faza executării silite care include activitatea instanţei de executare şi a
executorilor judecătoreşti care-si îndeplinesc atribuţiile procesuale sub
controlul instanţei.
Nu este obligatoriu ca procesul civil să parcurgă toate aceste etape, în
consecinţă se impun următoarele precizări:
-faza executării silite intervine în cazul hotărârilor susceptibile de a fi puse
în executare cu ajutorul forţei de constrângere a statului, în măsura în care
debitorul nu-şi execută de bună voie obligaţia.(de ex.o hotărâre
11
judecătorească pronunţată într-o acţiune în constatare nu este susceptibilă de
executare silită ).De asemenea, dacă debitorul îşi va executa de bună voie
obligaţia consemnată în titlu executoriu faza executării va lipsi;
-în ipoteza în care creditorul pune în executare un alt titlu executoriu decât o
hotărâre judecătorească, va exista numai faza executării;(de ex.este cazul
executării silite a unui contract de credit bancar).
-este posibil ca procesul să se termine fără o judecată propriu-zisă atunci
când reclamantul îşi retrage acţiunea, renunţă la dreptul său, tranzacţionează
ori lasă pricina în nelucrare, ori dacă partea interesată nu exercită căile de
atac împotriva hotărârii pe care o consideră legală şi temeinică.
Dispoziţiile codului de procedură civilă care reglementează desfăşurarea
procesului civil respectă normele impuse de CEDO în această materie .
Astfel ,în conformitate cu art.6 pct.1 din Convenţia Europeană a
Drepturilor Omului: “Orice persoană are dreptul să-i fie examinată cauza
sa în mod echitabil, de către un tribunal independent şi imparţial, stabilit
prin lege, care va decide asupra drepturilor şi obligaţiilor sale civile sau
asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală împotriva ei.
Hotărârea trebuie să fie pronunţată în public, dar accesul în sala de şedinţă
poate fi interzis persoanelor sau publicului în timpul întregului sau a unei
părţi din proces, în interesul moralităţii, ordinii publice sau al securităţii
naţionale într-o societate democratică, când interesele minorilor sau
protecţia vieţii private a părţilor la proces o cer sau în măsura considerată
strict necesară de către tribunal, când datorită unor împrejurări speciale
publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei”.
De asemenea , Constituţia consacră ,în art.21, accesul liber la justiţie
– “orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a
12
libertăţilor şi intereselor sale legitime” – “nici o lege nu poate îngrădi acest
drept”.
CAP IV.COMPETENTA INSTANTELOR JUDECATORESTI
Termenul de competenta nu este propriu dreptului, îl întâlnim si in
alte domenii4. Dar chiar in domeniul dreptului termenul are acceptiuni
diferite. In domeniul dreptului, exercitarea atributiilor instantelor
judecatoresti in statul de drept nu se poate face fara o delimitare clara a
sarcinilor ce revin acestora in functie de gradul de ierarhie pe care se afla, fie
intre instantele judecatoresti si alte organe carora legea le confera atributii
jurisdictionale. In domeniul dreptului termenul de competenta are mai multe
acceptiuni.5
In cadrul dreptului procesual civil competenta este definita ca fiind
aptitudinea recunoscuta de lege unei instante judecatoresti (unui alt organ de
jurisdictie sau cu activitate jurisdictionala) de a judeca un anumit
litigiu.6Deci, vorbind de competenta ne raportam la instanta judecatoreasca
(sau la un alt organ de jurisdictie, ori cu activitate jurisdictionala) si nu la
judecatorii care simt incadrati la acea instanta.7
Privita din punct de vedere juridic, problema competentei intereseaza
toate ramurile dreptului, de justa ei rezolvare depinzand cunoasterea
4 Fl. Marcu, C.Maneca, Dictionar de neologisme, Ed. Academiei, Bucuresti, 1978, pag. 236.5 S. Ghimpu, Gh. Brehoi, Gh. Mohanu, A. Popescu, I. Urs, Dictionar juridic, Ed. Albatros, Bucuresti,1985, pag. 96; A. Iorgovan, Consideratii pe marginea unui curs universitar, Studii si Cercetari Juridice nr.3/1985, pag. 255-256; I. Deleanu, Tratat de procedura civila, vol. I, Ed. Europa Nova, Bucuresti, 1995, pag. 319-320.6 I. Stoenescu, S. Zilberstein, Drept procesual civil. Teoria generala. Judecata la prima instanta. Hotararea, editia a II-a, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1983, pag.136-137.7V. M. Ciobanu, Interesul practic al clasificarii legilor de procedura in functie de obiectul lor de reglementare, Revista Romana de Drept, nr. 4/1983, pag. 37
13
organelor chemate sa solutioneze problema privind apararea drepturilor si
intereselor persoanelor fizice si juridice in statul de drept8.
I.Clasificarea normelor de competenţă:
1. după organul jurisdicţional:
-norme de competenţă generală –reglementează activitatea tuturor
organelor jurisdicţionale. Au caracter absolut.
-norme de competenţă jurisdicţională –operează în cadrul aceluiaşi sistem
de organe; Ele reglementează activitatea fiecărui organ de jurisdicţie si se
subdvid în:
-norme de competenţă materială (care au caracter absolut) – ne
raportăm la instanţe judecătoreşti de grad diferit; Sunt reglementate de
norme imperative:
-competenţa materială funcţională – după felul atribuţiilor jurisdictionale;
-competenţa materială procesuală– în funcţie de obiect, valoare sau natura
litigiului.
-norme de competenţă teritorială –au caracter imperativ; stabilesc
competenta teritoriala in materie de stare si capacitate a persoanelor; sunt
norme pentru instante de acelasi grad:
-competenţa teritorială de drept comun - cererea de chemare în judecată se
introduce la instanţa de drept comun competentă din punct de vedere
teritorial. Au caracter relativ;
8 I. Stoenescu, S. Zilberstein, Teoria generala, pag. 134; V.M. Ciobanu, Tratat teoretic si practic de procedura civila, vol. I, Ed. National, Bucuresti, 1996, pag. 371-372; Fl. Magureanu, Drept procesual civil, ed. a III-a, Ed. All Beck, Bucuresti, 2001, pag.135 si urm.
14
-competenţa teritorială facultativă (alternativă) – reclamantul poate alege
între mai multe instanţe. Au caracter relativ;
-competenţa teritorială exclusivă – numai la o anumită instanţă. Au caracter
absolut.
2. după caracterul normelor ce reglementează competenţa:
-competenţa absolută – reglementată prin norme imperative, obligatorii atât
pentru părţi, cât şi pentru instanţă; necompetenţa absolută a instanţei poate fi
invocată oricând, atât în faţa instanţei de fond, cât şi a instanţei de apel sau
de recurs;
-competenţa relativă –reglementată de norme dispozitive, părţile pot
deroga, încălcarea normelor nu poate fi invocată decât de către pârât şi
NUMAI prin întâmpinare sau la prima zi de judecată.
II.COMPETENTA GENERALĂ
Atunci când o lege specială nu stabileşte expres competenţa altui
organ de jurisdicţie, litigiul va fi soluţionat de către instanţele judecătoreşti.
a.Directiile generale ale finantelor publice judetene, care emit decizii –
impotriva lor –se poate face contesaţie la Ministerul Finantelor.
b.în materie de invenţii şi mărci: competent OSIM:
- contestaţiile împotriva hotărârilor OSIM sunt soluţionate de Comisia
de Reexaminare din cadrul OSIM; împotriva hotărârilor acesteia –
recurs la Tribunalul Bucureşti, în 3 luni de la comunicare;
- în competenţa instanţelor: sunt litigiile cu privire la calitatea de
inventator; anularea unui brevet de invenţie emis de OSIM, cererea
privind acordarea unei licenţe obligatorii;
c.în materia contravenţiilor:
15
- judecătoria în raza căreia a fost savârşită contravenţia – pentru
plaâgerile îpotriva p-v de sancţonare contravenţională de transformare
a amenzii în închisoare contravenţională.
d.în materia exercitării drepturilor şi îndatoririlor părinteşti:
- autoritatea tutelară – pentru vizitarea minorului în timpul căsătoriei,
când părintii sunt despărţiţi în fapt; instanţa – în timpul divorţului.
e.în materia încredinţării minorului:
- încredinţarea lor altor persoane decât părinţilor – de către comisiile
pentru ocrotirea minorilor; în timpul divorţului însă, sau ca urmare
a decăderii părinţilor din drepturile părinteşti – instanţa de judecata.
f.în materia înregistrărilor de stare civilă şi a actelor de stare civilă:
- pentru efectuarea si reconstituirea actelor de stare civilă –serviciul de
Stare Civilă; pentru anularea, rectificarea, completarea, inregistrarea
tardiva a nasterii – instanţa de judecată;
g.în materia schimbării numelui şi a prenumelui:
- pe cale administrativă –sunt competente organele de poliţie; în urma
ăronunţării divortului şi desfacerii adoptiei –este competentă
instanţa de judecată.
h.în materie succesorală:
- dacă succesorii se înţeleg –este competent notarul, daca nu se înţeleg
este competentă instanţa de judecată;
i.în materie electorală:
- tribunalul – pentru contestaţiile la constituirea Comisiilor electorale;
- tribunalele şi judecătoriile – pentru contestaţiile privind admiterea
sau respingerea candidaturilor pentru comisiile locale;
- ÎCCJ– pentru contestaţiile privind formarea şi componenţa Biroului
Electoral Central.
16
j.în materia competentei Curtii Constitutionale:
- Aceasta analizează constituţionalitatea actelor normative (controlul
anterior, controlul posterior).
k.în materia litigiilor de muncă – Este competent Tribunalul-secţia de
dreptul muncii.
l.în materia contenciosului administrativ:
- orice persoană fizică sau sau juridică, dacă se consideră vatamată în
drepturile sale printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat
(inclusiv nerăspunderea petitionarului, în temen de 30 de zile de la
înregistrarea cererii) al autoritaţii administrative de a îi rezolva
cererea, se poate adresa instanţei judecătoreşti competente, pentru
anularea actului, recunoasterea dreptului pretins şi repararea pagubei
ce i-a fost cauzată.
III.COMPETENŢA MATERIALĂ A INSTANŢELOR DE
JUDECATĂ
Competenţa materială a judecătoriei
Judecatoriile judeca:
a. în primă instanţă, judecă toate cererile, în afară de cele date prin lege în
competenţa altor instanţe. Judecătoriile sunt instanţele de drept comun
pentru judecata în primă instanţă;
b. plângerile împotriva hotărârilor autorităţilor administraţiei publice sau a
altor organe cu activitate jurisdictională în cazurile prevăzute de lege (ex:
plângerile împotriva proceselor verbale de sancţionare contravenţională);
c. în orice alte materii date prin lege în competenţa lor (ex: contestatia la
executarea silita).
Competenţa materială a tribunalului
17
a. în primă instanţă judecă:
- procese si cereri in materie civila, al caror obiect are o valoare mai
mare de 500.000 lei, cu excepţia cererilor de împărţeală judiciară, a
cererilor în materie succesorală, a cererilor neevaluabile în bani şi a
cererilor privind materia fondului funciar, inclusiv cele de drept
comun, petitorii, sau, posesorii, formulate de terţii vătămaţi în
drepturile lor prin aplicarea legilor în materia fondului funciar;
- conflictele de muncă, cu excepţia celor date prin lege în competenţa
altor instanţe;
- cereri in materie de contencios administrativ, în afara celor date în
competenţa Curţilor de Apel;
- procese şi cereri în materie de creaţie intelectuală şi de proprietate
industrială;
- procese şi cereri în materie e expropriere;
- cereri pentru încuviinţarea adoptiilor, nulitatea sau desfacerea
adopţiilor;
- cereri privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare în
procese penale;
- cereri de recunoastere a hotărârilor date in ţări străine, sau de
încuviinţare a executării silite a acestor hotărâri.
b. ca instanţe de apel – judecă apelurile împotriva hotărârilor date de
judecătorii în primă instanţă;
c. ca instanţe de recurs –judecă recursurile împotriva hotărârilor
judecătoriilor care nu sunt supuse apelului;
d. în orice alte materii date, prin lege, în competenţa lor:
- căi extraordinare de atac împotriva propriilor hotărâri;
- contestaţia la executare, când tribunalul este instanţa de executare;
18
- cereri de indreptare a greşelilor materiale din propriile hotărâri;
- conflicte de competenţă între două judecătorii aflate în raza
Tribunalului, sau între o judecătorie din raza lui şi un alt organ
jurisdicţional;
- cererea de recuzare a tuturor judecătorilor de la o judecătorie din raza
sa;
TRIBUNALUL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI are în
competenţă exclusivă:
- înregistrarea partidelor politice;
- în materie de inventii si mărci;
- validarea alegerii Primarului General al capitalei;
- cereri de adoptie cu element de extraneitate.
1. Competenta materiala a Curtii de Apel
a. în primă instanţă –judecă cererile în materie de contencios administrativ
privind actele autorităţilor şi instituţiilor centrale;
b. ca instantă de apel – judecă apelurile împotriva hotărârilor pronunţate în
primă instanţă de către tribunale;
c. ca instantă de recurs – judecă recursurile împotriva hotărârilor
tribunalelor, pronunţate în apel sau împotriva hotărârilor pronunţate în
primă instanţă de tribunale, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului,
precum şi în orice alte cazuri expres prevăzute de lege;
d. în orice alte materii date de lege în competenţa lor:
- conflictele de competenţă între două tribunale, sau un tribunal şi o
judecătorie care se află în raza sa, între două judecătorii care nu se află
în raza aceluiaţi tribunal sau între un tribunal din raza sa ţi un alt
organ jurisdictional;
19
- contestaţiile la executarea silită, când Curtea de Apel este instanţa de
executare;
- cereri de îndereptare a greşelilor materiale din propriile hotărâri.
2. Competenta materiala a ÎCCJ
- recursuri împotriva hotărârilor Curţii de Apel si a altor hotărâri, în
cazurile prevăzute de lege;
- recursurile în interesul legii;
- în orice materii date în competenţa sa, prin lege;
- conflicte de competenţă între două curţi de apel; între două tribunale,
sau între un tribunal şi o judecătorie, sau între două judecătorii care nu
aparţin aceleiaşi curţi de apel; între o Curte de Apel si un alt organ
jurisdictional;
- cereri de recuzarea a unei Curti de Apel;
- cereri de strămutare;
- contestaţia în anulare şi revizuirea împotriva propriilor hotărâri;
- cereri de îndreptare a gresşlilor materiale din propriile hotărâri;
ÎCCJ– în Secţii Unite, judecă:
- recursuri împotriva hotărârilor sale, pronunţate în primă instanţă;
- recursuri în interesul legii şi recursuri împotriva deciziilor secţiilor
sale;
IV.COMPETENŢA TERITORIALĂ
1. competenţa teritorială de drept comun:
- cererea se face:
- la instanta de la domiciliul pârâtului. Dacă pârâtul are
domiciliul în străinîtate sau nu are domiciliul cunoscut, cererea
se face la instanţa reşedinţei sale din ţară, iar dacă nu are nici
20
reşedinţă cunoscută, la instanţa domiciliului sau reşedinţei
reclamantului;
În cazul în care pârâtul are, în afara domiciliului său, o
îndeletnicire profesională sau o aşezare agricolă, comercială sau
industrială, în mod statornic, cererea se poate face şi la instanţa
locului acestei aşezări, pentru obligaţiile patrimoniale care sunt
născute sau care urmează să se execute în acel loc;
- la instanta sediului principal la firmei, pentru persoane
juridice de drept privat;
Cererea poate fi formulată şi la instanţa locului unde societatea îşi
are reprezentanţa, pentru obligaţiile ce urmează a fi executate în
acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentant sau
din fapte săvârşite de acesta;
- dacă pârâtul este o asociaţie sau o societate fără
personalitate juridică –este competentă instanţa de la domiciliul
persoanei careia i s-a încredinţat preşedinţia sau directoratul;
daca o astfel de persoana nu există– la instanţa domiciliului
oricăruia dintre asociati.
- domiciliu = adresa unde paratul locuieste efectiv, fara mutatie;
-la instanţele din capitala ţării sau la cele din reşedinţa judecţului unde
îşi are domiciliul reclamantul, pentru cererile îndreptate împotriva
statului, direcţiilor generale, regiilor publice, caselor autonome şi
administraţiilor comerciale ; În cazul în care sunt competente mai
multe judecătorii din circumscripţia aceluiaşi tribunal, cererile arătate
mai sus se introduc la judecătoria din localitatea de reşedinţă a
judeţului, iar în capitală, la judecătoria sectorului 4.
21
Cererea îndreptată împotriva ami multor pârâţi poate fi făcută la
instanţa competentă pentru oricare dintre ei.
2. Competenţa teritorială alternativă (facultativă)
Potrivit disp. art. 10 c.p.c.există 8 cazuri de competenţă
alternativă:
- pentru desfacerea unui contract – (executate, anulare,
rezoluţiune, reziliere) şi la instanţa locului prevăzut în contract
pentru executarea, chiar şi în parte, a contractului;
- în cererile ce izvorăsc dintr-un contract de locaţiune a unui
imobil, în acţiunile în justificare sau în prestaţie tabulară, – instanţa
locului unde se afla imobilul;
- cererile ce izvorăsc dintr-o cambia, cec sau billet la ordin,
instanţa locului de paltă;
- cererile privitoare la obligaţii comerciale , instanţa locului unde
obligaţia a luat naştere sau cea a locului plăţii;
- cererile izvorâte dintr-un contract de transport, instanţa locului
de plecare sau de sosire;
- în cererile împotriva unei femei căăatorite care are reşedinta
diferită de cea a soţului – instanşa resedintei femeii;
- cererile pentru pensie alimentară – instanţa domiciliului
reclamantului;
- în cererile ce izvorăsc dintr-un fapt ilicit – instanţa locului unde
s-a savârşit acel fapt.
- în materie de asigurare – instanţa domiciliului asiguratului, sau unde
se afla bunurile asiguratului sau unde s-a produs accidentul;
3. Competenta teritoriala exclusivă:
- pentru imobile – instanţa unde se află imobilul;
22
- în materia moştenirii – instanţa ultimului domiciliu al defunctului
(domiciliu, reşedinţa sau ultima locuinţă efectivă);
- pentru contravenţii – instanţa de la locul savârşirii contravenţiei;
- pentru persoane:
- la divorţ:
- instanţa de la ultimul domiciliu conjugal al soţilor;
- instanţa de la domiciliul pârâtului, dacă nici unul din soţi
nu mai locuieste la domiciliul conjugal;
- instanta de la domiciliul reclamantului, daca domiciliul
paratului nu este cunoscut.
- pentru incuviintarea adoptiei:
- instanţa de la domiciliul adoptatorului;
- instanţa de la sediul unităţii de ocrotire, când copilul este
părăsit şi ocrotit;
- instanţa de la domiciliul copilului, pentru adoptiile cu
element de extraneitate.
- pentru declararea disparitiei sau a mortii – instanta de la
ultimul domiciliu al disparutului.
V.PROROGAREA COMPETENTEI
Intervine în situaţia în care o instanţă competentă să soluţioneze
cererea cu care a fost sesizată, devine competentă (în temeiul legii, a unei
hotărâri judecătoreşti pronunţată de o instanţă superioară, sau prin convenţia
părtilor) sa rezolve si cereri care, în mod obişnuit nu intră în competenţa sa.
1. Prorogarea legală de competenţă – operează în cazuri expres prevăzute
de lege:
23
- art 9c.p.c. – în cazul coparticipării procesuale pasive, reclamantul
poate introduce cererea la instanţa domiciliului oricăreia din pârâţi;
- art. 17c.p.c. – cererile accesorii şi incidentale sunt de competenţa
instanţei care judecă cererea principală:
- daca sunt mai multe capete de cerere, dintre care unele sunt
accesorii, acestea vor fi soluţionate de instanta competenta pentru
cererea principala (chiar daca erau de competenţa altei instanţe);
- cererile privind luarea măsurilor asiguratorii, pentru asigurarea
dovezilor, cereri prin care pârâtul are pretenţii proprii împotriva
reclamantului – au caracter incidental - vor fi soluţionate de
aceeaşi instanţă.
- art. 164 – conexitatea: părţile pot cere întrunirea mai multor pricini ce
se află în faţa aceleiaşi instanţe sau instanţe deosebite de acelasi grad,
în care sunt aceleaşi părti sau chiar împreună cu alte părţi şi al căror
obiect şi cauză au o strânsă legătură (poate fi făcută la cererea părţilor
sau din oficiu); dosarul va fi trimis mai întâi instanţei care a fost
investită prima, dacă părţile nu cer trimiterea lui la una din celelalte
instanţe sau dacă una din pricini este de competenţa unei anumite
instanţe şi părţile nu o pot înlătura.
- art. 163 – litispendenţa – nimeni nu poate fi chemat în judecată
pentru aceeasi cauză, acelaşi obiect şi de aceeaşi parte înaintea mai
multor instanţe (cererile trebuie să se afle pe rolul aceleiaşi instanţe
sau a unor instanţe diferite, dar deopotrivă competente şi de fond).
2. Prorogarea judecatorească de competenţă
a. Există în caz de delegare a instanţei;
b. în caz de recuzare a tuturor judecătorilor unei instanţe, sau când, din
cauza recuzării, nu se poate întruni completul de judecată;
24
c. în caz de strămutare a pricinilor;
d. în caz de admitere a recursului şi de casare cu trimitere la altă instanţă
decât aceea care a judecat prima oară fondul, dar egală în grad cu aceasta.
In toate aceste cazuri cauza se va soluţiona de o instanţă egală în grad,
stabilită prin hotărâre judecătorească; calea de atac asupra hotărârii
pronunţate de instanţa investită prin prorogare – de către instanţa superioară
acesteia.
3. Prorogarea conventională de competenţă
- acolo unde legea permite; prin convenţie în scris sau verbal (în faţa
instanţei alese); cu îndeplinirea unor condiţii:
- părtile – capacitate procesuală de exerciţiu, consimtământul – liber şi
neviciat;
- convenţia părţilor trebuie să fie expresă;
- în convenţie să se determine exact instanţa aleasă;
- instanţa aleasă să nu fi necompetentă absolut.
- conventia poate fi încheiată înaintea ivirii litigiului (dacă legea nu
interzice expres); dacă convenţia este încheiată după sesizarea unei
instanţe, părţile pot stabili o altă instanţă numai până la prima înfăţişare.
VI.EXCEPŢIA DE NECOMPETENŢĂ
Este mijlocul procesual prin care se invocă necompetenţa instanţei de
judecată, constată pe parcursul procesului (după sesizarea instanţei şi
înainte de pronunţarea unei hotărâri);
Daca s-a pronunţat o hotărâre în prima instanţă se poate invoca
necompetenţa prin apel;
25
Daca s-a pronunţat o hotărâre definitivă (în apel) se invocă
necompetenţa prin recurs.
Excepţia de necompetenţă absolută poate fi invoctă atunci când se
încalcă competenţa generală, materială si teritorială exclusivă. Ea poate fi
invocată de oricare din părţi, de procuror sau de instanţă, pe tot parcursul
procesului.
Exceptia de necompetenţă relativă poate fi invocată atunci când se
încalcă competenţa teritorială (mai puţin cea exclusivă).Ea poate fi invocată
numai de catre pârât.
Daca excepţia este admisă, instanţa hotărăşte care este instanta
competentă sau organul jurisdicţional competent, apoi îşi declină
competenţa în favoarea acestuia. Daca este competent un organ al statului
fără activitate jurisdicţionala, instanţa nu îşi va declina competenţa, ci va
respinge cererea ca inadmisibilă. Daca litigiul are un element de extraneitate,
admitându-se excepţia, se respinge cererea ca nefiind de competenţa
instanţelor române.
Împotriva hotărârii de dezinvestire-investire se poate face apel şi
recurs in termen de 15 zile de la pronunţare, iar dupa ce devine irevocabilă,
dosarul se trimite la instanţa competentă.
Actele de procedură făcute de instanţa necompetentă sunt nule, cu
excepţia probelor care rămân câştigate cauzei şi nu vor fi refăcute decât
pentru motive temeinice.
VII.CONFLICTELE DE COMPETENŢĂ
În cazul în care instanţa care a primit dosarul prin hotărârea de
declinare a competenţei dată de altă instanţă constată că este necompetentă şi
26
competenţa aparţine instanţei care a trimis dosarul se naşte un conflict de
competenta negativ (mai multe instanţe sesizate cu aceeasi cerere, din care
cel putin una să fie competentă, s-au declarat necompetente prin hotărâri
ramase definitive, iar declinările sunt reciproce);
Dacă se declară ambele competente – în cazul normelor de
competenţă teritorială alternativă se naşte un conflict pozitiv de
competenţă.
Conflictele de competenţă se rezolvă pe calea regulatorului de
competenţă de către instanţa superioară comună instanţelor aflate în
conflict;
Instanţa în faţa căreia s-a ivit conflictul, în cazul conflictului pozitiv,
şi ultima instanţă care s-a pronunţat asupra competenţei, în cazul conflictului
negativ – va suspenda din oficiu orice altă procedură şi va înainta dosarul
instanţei competente să soluţioneze conflictul (dreptul de a sesiza această
instanţă nu aparţine părţilor);
Instanţa competentă să soluţioneze conflictul hotărăste în camera de
consiliu, fără citarea părţilor. Trimiterea dosarului la instanţa competentă se
face numai după rămânerea irevocabilă a regulatorului (care poate fi atacat
cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare, cu excepţia celei pronunţate
de ÎCCJ care este irevocabilă. Instanţa căreia i se trimite dosarul nu îşi va
mai putea declina competenţa, dacă nu au apărut temeiuri noi;
Conflicte între instanţe si alte organe cu activitate jurisdictională se
rezolvă la sesizarea instanţei unde s-a ivit conflictul, de către instanţa
ierarhic superioară.
27
VIII.INCIDENTE PROCEDURALE PRIVIND
CONSTITUIREA INSTANŢEI
De regulă, instanţele de judecată soluţionează cererile care le sun date
în competenţă potrivit normelor de competenţă prevăzute de lege. Există
însă situaţii în care o cauză este judecată de o altă instanţă decât cea care este
competentă teritorial să judece acea pricină.
1.DELEGAREA INSTANTEI
Partea interesată poatre cere ÎCCJ să desemneze o altă instanţă de
acelaşi grad cu cea competentă, atunci când aceasta din urmă, datorită unor
împrejurări excepţionale este împiedicată, un timp mai îndelungat, să
funcţioneze.
2.STRAMUTAREA PRICINILOR
Aceasta se poate cere:
- pe motiv de rudenie sau de afinitate (când una din părţi are două
rude sau afini până la gradul al IV- lea printre magistraţii de la
instanţa sesizată); cererea poate fi facută de partea interesată numai
înaintea începerii oricărei dezbateri; competenţa aparţine instanţei
ierarhic superioare;
- bănuiala legitimă (se presupune că obiectivitatea poate fi ştirbită de
împrejurările cauzei, a calităţii părţilor sau a vrăjmaşiei locale);
cererea poate fi făcută de partea interesată în orice stare a pricinii;
Competenţa de solutionare apartine ÎCCJ.
28
- siguranţa publică; Cererea poate fi făcută de procurorul care pune
concluzii la ÎCCJ în orice stare a pricinii. Competenţa apartine ÎCCJ.
-
SOLUŢIONAREA CERERII
Cererea este soluţionată în secret, în camera de consiliu, cu participarea
părţilor. Preşedintele instanţei poate cere suspendarea cauzei. Hotararea
pronunţată se dă fără motivare şi nu e supusă niciunei căi de atac (de lege
lata ar trebui să fie atacată pe calea contestaţiei în anulare – dacă sunt
îndeplinite condiţiile acesteia). Dacă cererea se admite, cauza se trimite spre
judecată unei alte instanţe de acelaşi grad, arătându-se în ce măsură actele
îndeplinite de instanţă vor fi păstrate;
În cazul în care nu s-a suspendat pricina şi hotărârea de strămutare s-a
dat după ce instanţa s-a pronunţat, în literatura de specialitate s-a propus ca
hotărârea să fie considerată neavenită şi instanţa la care s-a strămutat să se
pronunţe pe fond ca şi cum prima hotărâre nu ar exista.
3.INCIDENTE PRIVIND COMPUNEREA INSTANŢEI DE
JUDECATĂ
1. INCOMPATIBILITATEA
Cazuri de incompatibilitate:
29
- Judecatorul care a pronuntat o hotarare intr-o pricina nu poate lua
parte la judecarea aceleiasi pricini in apel sau recurs.
- Judecatorul care a pronuntat o hotarare nu poate lua parte la judecata
aceleiasi priciniin caz de rejudecare dupa casare – se are in vedere
casarea cu trimitere .
- Judecatorul nu poate solutiona o pricina in care a fost martor, expert
sau arbitru.
In doctrina si in practica s-a stabilit ca nu exista incompatibiliatate decat
daca judecatorul s-a pronuntat asupra fondului sau a altei probleme
litigioase si nu asupra unei execeptii, aceasta deoarece odata ce instanta
de control judiciar a stabilit ca exceptia a fost gresit admisa, acest
judecator nu poate sa admita din nou exceptia si sa pronunte aceeasi
solutie intrucat ar incalca autoritatea de lucru judecat.
Cauzele de incompatibilitate sunt de stricta interpretare si nu pot fi extinse
prin anaogie : Judecatorul care a fost avocat in pricina pe care urmeaza sa o
solutioneze nu este incompatibil dar poate fi recuzat.
Potrivitart.27, judecatorul poate fi recuzat:
1. cand el, sotul sau, ascendentii ori descendentii lor au vreun interes
in judecarea pricinii sau cand este sot, rudă sau afin, până la al patrulea
grad inclusiv,cu vreuna din părţi.
2. când el este sot, rudă sau afin în linie directă ori în linie colaterală,
până la al patrulea grad inclusiv, cu avocatul sau mandatarul unei părţi
sau dacă este căsătorit cu fratele ori sora soţului uneia din aceste
30
persoane;
3. când soţul în viaţă şi nedespărţit este rudă sau afin a uneia din părti
până la al patrulea grad inclusiv, sau dacă, fiind încetat din viaţă ori
despărţit,au rămas copii;
4. dacă el, soţul sau rudele lor până la al patrulea grad inclusiv au o
pricină asemănătoare cu aceea care se judecă sau dacă au o judecată la
instanţa unde una din părţi este judecător;
5. dacă între aceleaşi persoane şi una din părţi a fost o judecată penală
în timp de 5 ani înaintea recuzării;
6.dacă este tutore sau curator al uneia dintre părţi;
7.dacă şi-a spus părerea cu privire la pricina ce se judecă;
8. dacă a primit de la una din părţi daruri sau făgăduieli de daruri ori
altfel de îndatoriri;
9. dacă este vrăjmaşie între el, soţul sau una din rudele sale până la al
patrulea grad inclusiv şi una din părţi, soţii sau rudele acestora până la
gradul al treilea inclusiv.
Potrivit art.28 c.p.c.nu se pot recuza judecătorii, rude sau afini ai
acelora care stau în judecată ca tutore, curator sau director al unei
instituţii publice sau societati comerciale, când aceştia nu au interes
personal în judecarea pricinii.
De asemenea, nu se pot recuza toţi judecătorii unei instanţe sau ai unei
secţii a acesteia.Cererile de recuzare a instanteţor ierarhic superioare
formulate la instanţa care soluţionează litigiul sunt inadmisibile.
31
Pentru aceleasi motive de recuzare nu se poate formula o noua cerere
împotriva aceluiaşi judecător.
PROCEDURA DE SOLUTIONARE A INCOMPATIBILITATII
Incompatibilitatea se invoca pe cale de exceptie. Sanctiunea este
nulitatea absolita. Asupra exceptiei instanta se pronunta prin intermediul
unei incheieri interlocutorii care se poate ataca numai impreuna cu fondul.
Incompatibilitatea mai poate fi invocata pe calea apelului, sau a recursului.
Din momentul in care hotararea a ramas irevocabila nu mai este posibila
sanctionarea acestei neregularitati procedurale. Incompatibilitatea
judecatorului care a solutionat recursul nu mai e posibila.
2.ABTINEREA si RECUZAREA
ABTINEREA este acea situaţie în care un judecător care ştie că se
află într-unul din cazurile prevăzute de lege, declară că se retrage de la
judecata unei anumite pricini. Judecătorul este dator să înstiinţeze pe şeful
lui şi să se abţină.
RECUZAREA este situaţia în care una dintre părti poate cere, în
cazurile prevăzute de lege, îndepărtarea unuia sau mai multor judecători de
la soluţionarea unei pricini.
Asemănări şi deosebiri:
Cazurile de abţinere si recuzare sunt aceleasi.
Însă , normele care reglementează abtinerea sunt imperative pe când cele cu
privire la recuzare sunt dispozitive. Cu toate astea, nerespectarea obligaţiei
32
de abţinere nu afectează valabilitatea hotărârii ci atrage sancţiuni disciplinare
pentru judecătorul respectiv.
Abţinerea poate fi propusă de judecător pe toată durata procesului, pe
când recuzarea trebuie efectuată până la începerea oricărei dezbateri, în caz
contrar atragand decăderea din dreptul de a recuza.
Apoi, spre deosebire de abţinere, care este propusă de judecător,
propunerea de recuzare se face de către partea interesată, verbal sau în scris,
motivarea acesteia trebuind să fie în scris, deoarece asupra acesteia se va
decide în camera de consiliu.
Judecătorul recuzat poate declara că se abţine,astfel că, aceasta din
urmă cerere, va fi soluţionată cu prioritate şi de ea depinde soarta cererii de
recuzare care, în cazul admiterii cererii de abţinere, ar trebui respinsă ca
ramasă fără obiect.
SOLUŢIONAREA ABŢINERII ŞI RECUZĂRII
Judecata cererii se face în camera de consiliu, fără prezenţa părţilor, şi
în timpul acesta, nu se va efectua niciun act de procedură; instanţa
competentă se pronunţă asupra cererii printr-o încheiere şi va arăta şi ce acte
făcute de judecătorul care s-a abţinut sau a fost recuzat vor fi păstrate;
Încheierea prin care instanţa s-a pronunţat asupra admiterii, ca si cea prin
care a admis recuzarea – NU sunt atacabile; încheierea prin care s-a respins
recuzarea se poate ataca odată cu fondul.
CAPITOLUL V. ACŢIUNEA CIVILĂ
1.Noţiune.
Acţiunea civilă poate fi definită ca fiind ansamblul mijloacelor
33
procesuale prin care, în cadrul procesului civil, se asigură protecţia dreptului
subiectiv civil, prin recunoaşterea sau realizarea lui, în cazul în care este
încălcat sau contestat.
2. Părţile acţiunii civile
Acţiunea civilă fiind legată de dreptul subiectiv, nu poate fi concepută
fără existenţa cel puţin a unei persoane care să fie interesată în protecţia
dreptului subiectiv nesocotit sau încălcat.
În momentul în care acţiunea civilă este exercitată este nevoie de cel
puţin două persoane, una care pretinde (reclamantul) şi una care se opune
(pârâtul).
Părţile au denumiri specifice în raport cu diferitele faze ale procesului
civil.
3.Obiectul acţiunii civile
Obiectul acţiunii civile este ceea ce se cere prin acţiunea respectivă,
concretizându-se în raport cu mijlocul procesual folosit.
4.Cauza acţiunii civile
Prin cauza acţiunii civile se înţelege scopul către care se îndreaptă
voinţa celui care reclamă sau se apără, scopul care exprimă şi caracterizează
voinţa sa în justiţie, scop explicat cu împrejurările şi motivele speciale care au
determinat partea să acţioneze.
5.Condiţiile cerute pentru exerciţiul acţiunii civile
Condiţiile cerute pentru exerciţiul acţiunii civile respectiv pentru punerea în
mişcare a tuturor formelor procedurale ce intră în conţinutul acţiunii civile
(cererea de chemare în judecată,căile de atac etc.) sunt următoarele:
-afirmarea unui drept subiectiv civil ce se cere protejat;
-interesul urmărit prin punerea în mişcare a acţiunii;
34
-capacitatea procesuală;
-calitatea procesuală.
A. Dreptul
Pornind de la corelaţia dintre acţiunea civilă şi dreptul subiectiv civil
pentru punerea în mişcare a acţiunii civile se cere în primul rând existenţa
unui drept subiectiv ce se cere protejat,ori a unui interes legitim care nu se
poate realiza decât pe calea justiţiei.
Dreptul subiectiv ce se cere a fi protejat trebuie sa indeplineasca anumite
conditii9:
a) sa fie recunoscut si ocrotit de lege, sa nu fie ilegal, imoral sau sa
contravina ordinii economice si sociale;
b) sa fie exercitat in limitele sale externe (de ordin material si juridic) si
interne, adica conform scopului recunoscut de lege (art. 3 alin. (2) din
Decretul nr. 31/1954);
c) sa fie exercitat cu buna-credinta (sa nu fie exercitat abuziv)10 ;
d) sa fie actual, deci sa nu fie supus unui termen sau unei conditii
suspensive. Conditia nu se cere atunci cand partea cere sa se constate dreptul
in starea in care se afla. In cazul drepturilor afectate de termen sau de
conditie suspensiva, creditorul poate cere masuri de asigurare sau
conservare, ori poate cere asigurarea dovezilor11.
9 I. Stoenescu, S. Zilberstein, Drept procesual civil. Teoria generala. Judecata la prima instanta. Hotararea, editia a II-a, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1983, pag. 295-296, V.M. Ciobanu, Tratat teoretic si practic de procedura civila, vol. I, Ed. National, Bucuresti, 1996, pag. 268-269.
10 Cu privire la exercitarea abuziva a dreptului subiectiv civil a se vedea aria Banciu, in Contributia practicii judecatoresti Ia dezvoltarea principiilor dreptului civil roman, Ed. Academiei, Bucuresti, 1978, pag. 38-56; D. Gherasim, Buna-credinta in raporturile juridice civile, Ed. Academiei, Bucuresti, 1981, pag. 104-123.11 E. Herovanu, Tratat teoretic si practic de procedura civila, vol. I, Iasi 1926, pag. 397-411.
35
Daca se invoca faptul ca dreptul nu este actual, cererea va fi respinsa ca
prematura, insa reclamantul va putea introduce o noua cerere la implinirea
termenului sau a conditiei12 .
In cazul in care se constata ca reclamantul nu justifica un drept subiectiv
cererea reclamantului - forma de manifestare a actiunii - va fi respinsa .
B. Interesul
Interesul reprezintă folosul practic pe care o parte îl urmăreşte punând
în mişcare procedura judiciară pentru valorificarea dreptului subiectiv civil ce
se cere protejat.
Cerinţe pe care trebuie să le îndeplşinească interesul:13
a) sa fie nascut si actual14 , in sensul ca daca cel interesat nu ar recurge la
actiune in momentul respectiv s-ar expune prin aceasta la un prejudiciu.
Daca dreptul pretins este actual si interesul este nascut si actual.
Reclamantul trebuie sa justifice o incalcare a dreptului sau material de catre
cel care-l cheama in judecata. Este posibil ca interesul desi nu este actual sa
justifice actiunea (de exemplu actiunile prevazute de art. 110 C. proc. civ.
privind predarea unui nemiscator) si pentru asigurarea dovezilor -art. 235
alin. (1) C. proc. civ.15 ;12 S. Zilberstein, V. M. Ciobanu, Precizari privind institutia exceptiilor in dreptul procesual civil, Studii si Cercetari Juridice nr. 1/1983 pag. 47.C.S.J., sec. cont. ad., dec.nr.399/1994, Culegere de Decizii 1994, pag.505-506.13 Florea Magureanu, Drept procesual civil, Ed. a V-a, Ed. All Beck, 2002, pag. 53.14 I. Stoenescu, S. Zilberstein, Drept procesual civil. Teoria generala. Judecata la prima instanta. Hotararea, editia a II-a, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1983, pag. 299. 15 Într-adevar, art. 235 alin. (1), C. proc. civ. prevede: "oricine are interes sa constate de urgenta marturia unei persoane, parerea unui expert, starea unor lucruri miscatoare sau nemiscatoare, sau sa dobandeasca recunoasterea unui inscris, a unui fapt sau a unui drept, va putea cere administrarea acestor dovezi daca este primejdie ca ele sa dispara sau sa fie greu de administrat in viitor". Cererea poate fi facuta chiar daca nu este primejdie in intarziere, in cazul cand paratul isi da incuviintarea. A se vedea si E. Herovanu, Principiile procedurii judiciare, Institutul de arte grafice "Lupta", Bucuresti, 1932, vol. I, pag. 157-158
36
Cerinta interesului nascut si actual, enuntata uneori sub forma de "interes
legitim juridiceste proteguit", vizeaza mai putin exercitiul dreptului la
actiune, ci mai degraba priveste temeinicia sau netemeinicia pretentiei
formulate, deoarece, pentru a afla daca un interes este sau nu in conflict cu
legea, este necesar sa se dezbata fondul pretentiei. Asadar, vom intelege prin
aceasta cerinta faptul ca interesul trebuie sa fie in legatura cu pretentia
formulata, deci cu dreptul subiectiv civil afirmat, ori cu situatia juridica
legala pentru a carei realizare calea justitiei este obligatorie16 .Este insa
posibil ca dreptul sa nu mai fie actual si totusi interesul de a actiona sa
existe, sa fie actual. Astfel se intampla, de exemplu, in cazurile prevazute de
ari. 110 C. proc. civ. si in cazul asigurarii dovezilor (art.235 alin. 1 C. proc.
civ.). S-a decis ca pentru promovarea unei actiuni in constatare de catre
proprietarul bunului, urmeaza a se constata ca interesul reclamantului este
nascut si actual si in cazul in care exista pericolul ca dreptul sau de
proprietate sa fie incalcat in viitor17.
b) interesul trebuie sa fie legitim, sa nu vina in contradictie cu legea sau
cu normele morale. In literatura juridica de specialitate s-a afirmat ca
interesul trebuie sa fie si juridic . In doctrina se arata ca interesul trebuie sa
fie si juridic, pentru a se sublinia ca un interes pur economic sau pur teoretic
nu pot justifica exercitiul actiunii civile.
c) sa fie personal - in folosul celui care recurge la forma procedurala, iar
nu in folosul adversarului sau. Aceasta cerinta exista si atunci cand forma
procedurala nu este promovata de titularul dreptului, ci de alte persoane sau
Tribunalul Suprem, sec. civ., dec. nr.894/1978 Culegere de Decizii 1978 pag. 257-258.16 G. Boroi, D. Radescu, Codul de procedura civila comentat si adnotat, Ed. All, 1994, pag. 100.17 Trib. Supr., sec. civ., dec. nr. 894/1978, Culegere de Decizii 1978, pag. 257-258.
37
organe carora legea le recunoaste legitimare procesuala. Intrucat folosul
practic se produce asupra titularului . Interesul trebuie sa fie si direct in
sensul ca o persoana nu poate apara dreptul altei persoane18 . Exceptii fac:
actiunea oblica si actiunile colective exercitate, spre exemplu, de sindicate
sau de asociatiile pentru protectia consumatorilor19 .
C.Capacitatea procesuală şi sancţiunea lipsei capacităţii procesuale
Capacitatea procesuală este aptitudinea generală a persoanelor de a dobândi şi
de a exercita drepturi şi de a-şi asuma obligaţii, în plan procesual pentru a
valorifica în justiţie dreptul sau interesul în legătură cu care s-a născut litigiul.
Capacitatea procesuală de folosinţă
Capacitatea procesuală de folosinţă reprezintă acea parte a capacităţii
procesuale care constă în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi şi
obligaţii procesual civile.
Capacitatea procesuală de exerciţiu
Prin capacitate procesuală de exerciţiu se înţelege acea parte a
capacităţii procesuale care constă în aptitudinea unei persoane care are
folosinţa unui drept, de a exercita acest drept în justiţie .
D. Calitatea procesuală. Definiţie. Justificare. Sancţiunea lipsei
calităţii procesuale.
Calitatea procesuală presupune existenţa unei identităţi între persoana
reclamantului şi persoana care este titulara dreptului în raportul juridic dedus
judecăţii (calitate procesuală activă ) şi între persoana pârâtului şi cel obligat
18 I. Deleanu, Tratat de procedura civila, vol. I, Ed. Europa Nova, Bucuresti, 1995, pag. 146-147.
19 V.M. Ciobanu, Tratat teoretic si practic de procedura civila, vol. I, Ed. National, Bucuresti, 1996, pag. 272
38
în acelaşi raport juridic (calitate procesuală pasivă ).Lipsa acestei identităţi
este sancţionată prin respingerea acţiunii ca fiind formulată de o persoană
fără calitate.
Calitatea procesuala nu se confunda cu interesul. Exista situatii in care desi
unele persoane au interes nu pot exercita actiunea civila, intrucat legea
limiteaza numarul titularilor dreptului la actiune si nu recunoaste calitatea
procesuala anumitor persoane. Asa de exemplu, desfacerea casatoriei prin
divort poate fi ceruta numai de soti, tagada paternitatii poate fi facuta numai
de sotul mamei ori dreptul la actiune pentru stabilirea filiatiei fata de mama,
poate fi exercitat numai de copil20 .
6.Clasificarea actiunilor civile:
a. în funcţie de scopul material urmărit de reclamant:
- acţiuni în realizarea dreptului – cele prin care se solicită instanţei să
îl oblige pe pârât la respectarea dreptului, iar dacă acest lucru nu mai este
posibil, la despagubiri pentru repararea prejudiciului suferit;
- acţiuni în constatare dreptului –prin care se solicită să se constate
numai existenţa unui drept al reclamantului sau inexistenţa unui drept al
pârâtului împotriva sa.
- acţiuni declaratorii –prin care se cere instanţei să constate existenţa sau
inexistenţa unui raport juridic;
20 Florea Magureanu, Drept procesual civil, Ed. a V-a, Ed. All Beck, 2002, pag. 57.
39
- acţiuni interogatorii – prin care, titularul dreptului, în mod preventiv,
cheamă în judecată o persoană care ar putea eventual să îi conteste dreptul,
pentru a lua act dacă recunoaşte sau nu dreptul.
- actiuni în constituire de drepturi – prin care se solicită aplicarea legii la
anumite fapte şi date pe care le invocă, pentru a deduce consecintele ce se
impun, în vederea creării unor situaţii juridice noi. Hotararile pronuntate
asupra acestor actiuni se caracterizeaza prin aceea ca ele au un caracter
constitutiv de drepturi. Asadar, ele produc efecte juridice pentru viitor. Au
acest caracter, in general, actiunile care privesc starea si capacitatea
persoanelor, ca de pilda: actiunea de divort, actiunea privind punerea sub
interdictie, actiunea privind declararea disparitiei sau a mortii unei persoane.
Prin caracteristica enuntata actiunile in constituire de drepturi se deosebesc
esential de celelalte categorii de actiuni civile. De remarcat faptul ca spre
deosebire de hotararile pronuntate in actiunile in constituire de drepturi, cele
pronuntate in actiunile in realizare sau in actiunile in constatare au un
caracter declarativ21 .
b. in funcţie de natura dreptului ce se valorifică prin actiune:
acţiuni personale –prin care se valorifică un drept personal, de creanţă;
Actiunile personale sunt acele actiuni (cereri) prin care se valorifica un drept
personal, de creanta. Numarul actiunilor personale este nelimitat, deoarece
nelimitat e si numarul drepturilor de creanta. Deci au acest caracter toate
actiunile prin care se valorifica un drept de creanta care se naste dintr-un act
juridic, lege, fapt cauzator de prejudicii etc.Cu titlu de exemplu, enumeram
cateva asemenea actiuni: actiunea proprietarului pentru plata chiriei ori in
21 I. Les, Drept procesual civil. Curs universitar, ed. Lumina Lex, 2002, pag. 114-115.
40
evacuare, actiunea pentru plata pensiei de intretinere, actiunea in revocarea
unei donatii, actiunea in hotarnicie, actiunea in reductiunea liberalitatilor si
cea prin care se pretinde raportul22 .
acţiuni reale – prin care se valorifică un drept real; sunt mobiliare şi
imobiliare; Actiunile reale sunt acele actiuni (cereri) prin care se valorifica
un drept real. Categoria actiunilor reale este limitata in mod natural de
numarul limitat al drepturilor reale23 .
Au acest caracter: actiunea in revendicare prin care se apara dreptul de
proprietate, actiunea confesorie si negatorie (prin care se apara, respectiv se
contesta un drept de servitute, superficie, uzufruct, uz si habitatie) 24 ,
actiunea prin care se valorifica un drept real accesoriu (actiunea ipotecara
sau actiunea creditorului gajist).
Actiunile reale sunt25 :
- mobiliare - este actiunea prin care se exercita un drept real care poarta
asupra unui bun mobil26 (exemplu actiunea in revendicare a unui bun mobil
de la posesorul de rea-credinta);
- imobiliare - cand dreptul valorificat are ca obiect un bun imobil
(exemplu actiunea in revendicare a unui bun imobil).
Actiunile imobiliare se impart la randul lor in actiuni petitorii si actiuni
posesorii, dupa cum urmaresc apararea dreptului de proprietate sau a altui
22 Trib. Supr., sec. civ., dec.nr.2338/1985, Revista Romana de Drept nr.9/1986, pag. 62-63.23 I. Les, Drept procesual civil. Curs universitar, ed. Lumina Lex, 2002, pag. 115.24 Ca o actiune reala este calificata si actiunea in granituire - C. Barsan, Actiunea in granituire, Revista Romana de Drept nr.8/1984, pag. 34; P. Perju, Probleme privind actiunea in granituire, Dreptul nr.6/1991, pag. 35.25 Florea Magureanu, Drept procesual civil, Ed. a V-a, Ed. All Beck, 2002, pag. 6226) A se vedea, I. Deleanu, Tratat de procedura civila, vol. I, Ed. Europa Nova, Bucuresti, 1995, pag. 122. Pe calea unei asemenea actiuni, creditorul gajist, titular al unui drept real accesoriu, va putea obtine redobandirea unui lucru mobil care face obiectul gajului, daca deposedarea s-a facut impotriva vointei sale.
41
drept real imobiliar, ori doar posesiunea bunului imobil (deci o situatie
juridica de fapt).
acţiuni mixte. Actiunea mixta este aceea al carui obiect poarta atat asupra
unui drept real, cat si asupra unui drept de creanta .
In literatura juridica actiunile mixte sunt impartite in doua grupe27 :
a) Actiunile care urmaresc executarea unui act juridic. Exemplul clasic
este cel al actiunii in predarea unui imobil, intemeiata pe contractul de
vanzare, in sistemul contractelor consensuale din codul civil. Intr-adevar,
intr-un atare sistem, cumparatorul devine proprietar al bunului in momentul
acordului de vointe si din acest moment cumparatorul are la dispozitie
actiunea reala pentru apararea dreptului de proprietate. Dar in temeiul
contractului de vanzare, cumparatorul devine in acelasi timp, creditor al
obligatiei de predare si, cu acest titlu, dispune de o actiune personala in
predarea imobilului, in aceste conditii, intrucat cumparatorul sesizeaza
instanta in dubla sa calitate de proprietar si creditor, actiunea sa poate fi
introdusa deopotriva la instanta domiciliului vanzatorului parat sau la
instanta locului situarii imobilului. Este solutia consacrata in dreptul
nostru de art. 10 pct. 2 c. proc. civ.
b) actiunile in anulare sau rezolutiune a unui act juridic prin care se
transmite sau se constituie un drept real imobiliar, ca de exemplu actiunea in
revocare a donatiei unui imobil pentru neexecutarea de sarcini, cand
reclamantul isi valorifica un drept personal, decurgand din contract, dar in
acelasi timp urmareste si revendicarea bunului, ca o consecinta a admiterii
laturii personale a actiunii.
c. în funcţie de obiectul lor:
27 I. Stoenescu, S. Zilberstein, Drept procesual civil. Teoria generala. Judecata la prima instanta. Hotararea, editia a II-a, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1983, pag. 251.
42
-acţiuni patrimoniale, care pot fi evaluabile în bani;
-acţiuni nepatrimoniale, al căror obiect nu poate fi evaluat în bani (de ex.
Acţiunile privitoare la nume, încredinţarea minoruluio rezultat din
căsătoria părţilor). Importanţa acestei distincţii constă în stabilirea
competenţei instanţelor de judecată.
d. în funcţie de calea procedurală aleasă:
- principale;
- accesorii - a căror rezolvare depinde de soluţia din acţiunea
principală;
- incidentale – pot avea şi existenţă de sine-stătătoare, dar sunt
formulate într-un proces deja început.Î
- Acţiunea civilă în cadrul procesului penal
n Îîn f Actiunea civila, ca institutie a dreptului procesual penal, este mijlocul
legal prin care o persoana care a suferit un prejudiciu material sau moral prin
infractiune cere repararea acestuia in cadrul procesului penal. Ca actiune
judiciara, actiunea civila este, in esenta, o institutie de drept civil, devenind o
institutie a dreptului procesual in masura in care este exercitata in cadrul
unui proces penal28 .uncţie de . a) Actiuni patrimoniale -; Acele actiuni care sunt evaluabile in bani. b) Actiuni extrapatrimoniale -; Ac
28 V. Pavaleanu, Drept procesual penal, Partea generala, Editura Lumina Lex, Bucuresti 2001, pag. 205
43
CAPITOLULVI. PARTICIPANŢII LA PROCESUL CIVIL
Privit in ansamblul sau, procesul civil este o activitate care se
desfasoara in timp, incepand cu cererea de chemare in judecata prin care este
sesizata instanta de judecata si incheind cu punerea in executare silita a
hotararii29 .
La activitatea de judecata a cauzelor civile si de executare a hotararilor
pronuntate in aceste cauze, participa:
- Instanta
- Partile
- Procurorul
- organul de executare
- alte persoane si organe care poarta denumirea generala de participanti la
procesul civil.
Instanta, partile, tertele persoane si organele de executare sunt
participanti procesuali principali, intrucat prin activitatea lor influenteaza
29 Florea Magureanu, Drept procesual civil, Ed. a V-a, Ed. All Beck, 2002, pag. 65.
44
desfasurarea si soarta procesului civil. Dintre acesti participanti instanta,
reclamantul si paratul sunt subiecti procesuali indispensabili, caci fara
"prezenta" lor nu este posibila activitatea judiciara.
In procesul civil pot participa si alte persoane, cum ar fi: martorii,
expertii, interpretii etc. Acestia sunt insa participanti procesuali auxiliari;
rolul lor este subsidiar si vizeaza doar lamurirea unor imprejurari de fapt ale
cauzei.
O pozitie aparte in procesul civil revine Ministerului Public. Acesta
participa la activitatea judiciara atat in calitate de subiect procesual, cat si ca
organ de stat specializat in asigurarea si garantarea legalitatii30 .
1.Instanţa de judecată
Instanta, ca organ al statului ce si-a insusit misiunea de a infaptui
justitia, este chemata sa rezolve litigiile care apar in circuitul civil. Fiind
sesizata cu o cerere de chemare in judecata, instanta are obligatia sa o
rezolve, deoarece potrivit art. 3 C. civ." judecatorul care va refuza sa judece,
sub cuvant ca legea nu prevede, sau ca este intunecata sau neindestulatoare,
va putea fi urmarit ca culpabil de denegare de dreptate".
Asadar instanta fiind sesizata cu o cerere de chemare in judecata, este
organul de stat imputernicit prin lege sa rezolve litigiile dintre parti31 .
Activitatea instantei cuprinde doua functii procesuale, una in
continuarea celeilalte, si anume cercetarea cauzei si solutionarea ei32 .
Indeplinirea primei functii duce la stabilirea, pe baza de probe, a situatiei de
fapt. Suveran apreciator al faptelor, judecatorul e dator inainte de toate sa le 30 I.Les, Drept procesual civil. Curs universitar, ed. Lumina Lex, 2002, pag. 36.31 Florea Magureanu, Drept procesual civil, Ed. a V-a, Ed. All Beck, 2002, pag. 65.
32 A. Hilsenrad, I. Stoenescu, Procesul civil in R.P.R., Editura Stiintifica, Bucuresti, 1957, pag. 59.
45
cunoasca, astfel ca daca probele administrate de parti sunt insuficiente ori
neconcludente, e dator sa solicite administrarea altor probe, sa faca verificari
directe, sa ordone probe din oficiu, ale caror rezultate, raman opozabile si
obligatorii partilor. A doua functie consta in pronuntarea hotararii, prin
aplicarea textului de lege corespunzator situatiei de fapt stabilite.
În România funcţionează o singură instanţă supremă, denumită Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie, cu personalitate juridică şi cu sediul în capitala
ţării. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi aplicarea
unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei
sale (art. 16 alin. 1 şi 2 din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară).
Curţile de apel sunt instanţe cu personalitate juridică, în
circumscripţia cărora funcţionează mai multe tribunale şi tribunale
specializate.
Tribunalele sunt instanţe cu personalitate juridică, organizate la
nivelul fiecărui judeţ şi în municipiul Bucureşti, având în circumscripţie
toate judecătoriile din judeţ sau, după caz, din municipiul Bucureşti.
Tribunalele specializate sunt instanţe fără personalitate juridică, care
funcţionează la nivelul fiecărui judeţ şi al municipiului Bucureşti şi au, de
regulă sediul în municipiul reşedinţă de judeţ. Tribunalele specializate sunt
tribunale: pentru minori şi familie; de muncă şi asigurări sociale;
comerciale; administrative-fiscale. (art.35 din Legea 304/2004).
Judecătoriile sunt instanţe fără personalitate juridică, organizate în
judeţe şi în sectoarele municipiului Bucureşti.
46
2.COMPUNEREA INSTANŢEI DE JUDECATĂ
COMPUNEREA INSTANTEI desemnează alcătuirea instantei cu
numarul de judecatori prevazut de lege.
CONSTITUIREA INSTANTEI desemnează alcatuirea completului de
judecata cu toate persoanele si organele prevazute de lege . Participarea
grefierului, magistratului-asistent (la Inalta Curte), a procurorului precum si
a asistentilor judiciari (in conflictele de munca si asigurari sociale).
GREFIERUL
Semneaza incheierea de sedinta, semneaza alturi de presedinte
procesu-verbal de constatare a starii materiale a inscrisului defaimat, scrie
marturia dupa dictarea presedintelui, semneaza interogatoriul, semneaza
hotararea, semneaza formula executorie etc.
Grefierii se pot abtine si pot fi recuzati in aceleasi conditii ca si
judecatorii cu exceptia cazului cand si-au spus parerea cu privire la pricina
ce se judeca.
MAGISTRATUL-ASISTENT
La Inalta Curte de Casatie si Justitie rolul grefierului este indeplinit de
magistratul asistent. Acestia se bucura de stabiliate, sunt numiti si promovati
in functie de catre Consiliul Superior al Magistraturii pe baza de concurs.
47
Participa la sedintele de judecata, redacteaza inchierile, participa cu vot
consultativ la deliberari si redacteaza hotarari conform repartizarii facute de
presedinte pentru toti membrii completului de judecata.
Magistratul-asistent se poate abtine si poate fi recuzat in aceleasi
conditii ca si grefierul.
PROCURORUL
Poate sa ceara stramutarea pricinii, poate sa porneasca actiunea civila, sa
participe la dezbateri si sa exercite ai de atac, sa participe la cercetarea locala
si are dreptul de a pune intrebari celui chemat la interogatoriu.
ASISTENTUL JUDICIAR
Face parte din alcatuirea completului de judecat numai in solutionarea
conflictelor de munca si de asigurari sociale in prima instanta.
Participa la deliberare cu vot consultativsi semneaza hotararile pronuntate.
Poate fi recuzat si se poate abtine in aceleasi conditii ca si grefierul
Gresita compunere a completului inseamna ca pricina a fost judecata
de un numar mai mare sau mai mic decat cel impus de lege. Aceasta
neregularitate poate fi invocata pe calea exceptiei care este o execeptie de
procedura, dilatorie si absoluta. Instanta se pronunta asupra exceptiei printr-
o incheiere interlocutorie ( nu mai poate reveni asupra ei) care poate fi
atacata numai impreuna cu fondul. Mai poate fi invocata pe calea apelului
sau daca hotararea este definitiva pe calea recursului.
3. PĂRŢILE ÎN PROCESUL CIVIL
48
Parti în procesul civil sunt persoanele care îndeplinesc condiţiile
generale pentru exerciţiul acţiunii civile şi între care s-a legat raportul juridic
dedus judecăţii, iar nu reprezentanţii lor legali sau conventionali.
Părţilor iniţiale li se mai pot adăuga pe parcursul procesului şi terţe
persoane care intervin din proprie initiativă sau sunt introduse fortat de
reclamant, pârât sau chemat în garanţie.
Nu întotdeauna calitatea de parte revine titularului dreptului. Legea
recunoaşte legitimare procesuală şi altor persoane sau organe.
Rolul părţilor în proces este esenţial, deoarece înfăptuirea justiţiei
gravitează în jurul lor, astfel încât dacă procesul este necesar părţilor şi
părţile sunt necesare procesului, fără părţi şi fără instanţă neputând exista
proces.
Condiţiile ce se cer a fi îndeplinite pentru a fi parte în proces
Condiţiile pe care o persoană trebuie să le îndeplinească pentru a fi
parte în proces constituie în acelaşi timp condiţii pentru exerciţiul dreptului
la acţiune.
Indiferent de forma procesuală şi indiferent dacă este vorba de un
litigiu între două părţi sau de o coparticipare procesuală trebuie îndeplinite
cumulativ următoarele condiţii:
- dreptul;
- interesul;
- capacitatea procesuală;
- calitatea procesuală.
49
Drepturile şi îndatoririle procesuale ale părţilor. Abuzul de drept
procesual
Legea procesuală acordă o serie de drepturi părţilor pentru a garanta
exerciţiul liber al acţiunii civile. De asemenea, legea impune anumite
îndatoriri părţilor sub sancţiunile prevăzute de lege.
A. Drepturile procesuale ale părţilor
-dreptul fiecărei părţi de a adresa cereri instanţei;
-dreptul de a participa la judecata pricinii şi deci dreptul la citare;
-dreptul de apărare care implică dreptul de a răspunde celeilalte părţi, dreptul
de a administra probe, dreptul de a cunoaşte piesele dosarului, dreptul de a fi
asistat de avocat, dreptul de a recurge la interpret, etc.;
-dreptul de a participa personal la proces sau prin mandatar;
-dreptul de a recuza pe judecător, procuror, grefier, magistrat – asistent şi
experţi;
-dreptul de a ataca hotărârea şi încheierile instanţei;
-dreptul de a pretinde restituirea cheltuielilor de judecată in cazul câştigării
procesului;
-dreptul de a dispune de soarta procesului prin renunţarea la judecată sau la
dreptul subiectiv, prin recunoaşterea pretenţiilor reclamantului, prin
achiesarea la hotărârea pronunţată sau prin încheierea unei tranzacţii.
B.Principalele îndatoriri ale părţilor
-îndeplinirea actelor de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele
prevăzute de lege sub sancţiunea nulităţii, perimării, decăderii, etc.;
-exercitarea drepturilor procesuale cu bună-credinţă şi potrivit scopului în
vederea căruia au fost recunoscute de lege. Cel ce deturnează dreptul
50
procesual de la scopul pentru care a fost recunoscut şi îl exercită cu rea-
credinţă săvârşeşte un abuz de drept procesual.
C. A buzul de drept procesual
Art.723 C.proc.civ. prevede că: “Drepturile procedurale trebuie
exercitate cu bună-credinţă şi potrivit scopului în vederea căruia au fost
recunoscute de lege. Partea care foloseşte aceste drepturi în chip abuziv
răspunde pentru pagubele pricinuite”.
Abuzul de drept procesual presupune un element subiectiv constând în
exercitarea cu rea-credinţă a dreptului procedural şi un element obiectiv
constând în deturnarea dreptului de la scopul social-economic pentru care a
fost recunoscut, de la finalitatea sa legală.
4.COPARTICIPAREA PROCESUALĂ
Procesul civil presupune existenţa a două părţi cu interese contrarii:
reclamant-pârât; apelant-intimat, revizuent-intimat etc. Este însă posibil ca
mai multe persoane sa fie împreună reclamante sau pârâte, dacă obiectul
pricinii este o obligaţiune comună ori dacă drepturile sau obligaţiile lor au
aceeasi cauză.
In acest caz există o coparticipare procesuală sau litisconsorţiu.
Pentru existenţa coparticipării procesuale nu trebuie să existe
identitate de obiect sau cauză, ci este suficient ca între obiect şi cauză să
existe o strânsă legatură.
CLASIFICARI:
Coparticipare procesuală subiectivă există atunci când există o pluralitate
de persoane cu aceleaşi interese .
51
Coparticiparea procesuală obiectivă există atunci când se cere conexarea
a două sau mai multe cereri, cu condiţia să nu fie aceleaşi părţi în toate
cererile.
Coparticipare procesuală activă, pasivă sau mixtă există după cum în
proces sunt mai mulţi reclamanţi şi un singur pârât, un singur reclamant
si mai mulţi pârâţi etc.
Coparticipare procesuala facultativa este regula.
Coparticipare procesuală necesară sau obligatorie există în cazul în care
se atacă un contract la încheierea căruia au participat mai multe părţi şi
când chemarea în judecată a tuturor părţilor este obligatorie.
EFECTELE COPARTICIPARII
Fiecare coparticipant îşi exercită şi îşi asumă drepturile şi obligaţiile
procesuale specifice pozitiei sale procesuale. Renunţarea la judecată,
achiesarea, tranzacţia savârşite de unul dintre participanţii la proces vor
produce efecte numai cu privire la persoana sa , neputând fi extinse si asupra
celorlalţi.
Exceptie face cazul când între coparticipanţi există raporturi de
solidaritate sau indiviziune, când efectele se întind şi asupra
coparticipanţilor.
Coparticipantii pot avea un singur reprezentant, caz în care se va
comunica o singura copie de pe cererea de chemare in judecata, sau
întâmpinare. Actele de procedura ale coparticipantilor sunt supuse unei
singure taxe de timbru. Dacă sunt mai mulţi reclamanţi sau pâraţi, vor fi
52
obligati să plătească cheltuielile judiciare în mod egal, proporţional sau
solidar.
5.PARTICIPAREA TERTILOR IN PROCESUL CIVIL
Este posibil ca, pe parcursul procesului să apară interesul lărgirii cadrului
procesual iniţial, fixat de reclamant prin cererea de chemare în judecată,
astfel încât hotărârea ce se va pronunţa să fie opozabilă şi altor persoane
decât reclamantului sau pârâtului.
Acest interes poate sa aparţină părţilor, care pot formula o cerere de
intervenţie forţată, pentru introducerea în cauză a unei terţe persoane, sau
terţilor care pot solicita introducerea lor în cauză.
EFECTE ALE INTERVENŢIEI
Terţul devine parte în proces cu toate consecinţele ce decurg din
aceasta calitate.Hotărârea dată are autoritate de lucru judecat si faţă de
intervenient. Pe de lată parte, se prorogă competenţa instanţei şi asupra
cererii de intervenţie.
Intervenientul poate să exercite împotriva hotărârii căile de atac
prevazute pentru cererea principală, chiar dacă , formulată separat, ar fi atras
o altă cale de atac.
Cererea de intervenţie se înregistrează în dosarul constituit pentru
soluţionarea cererii de chemare în judecată iar nu într-un dosar nou.
A. INTERVENTIA VOLUNTARĂ
53
Oricine are interes poate interveni intr-o pricina ce are loc intre alte
persoane.
Interventia este in intres propriu atunci cand cel care intervine invoca un
drept al sau iar interventia este in interesul uneia dintre parti cand sprijina
numai aparararea acesteia.
Ceea ce distinge cele doua forme nu este interesul ci dreptul invocat care
fie apartine tertului fie apartine partii in favoarea careia s-a facut interventia.
Interventia voluntara = cererea unui tert de a intra intr-un proces pornit
de alte parti, pentru a-si apara un drept propriu sau pentru a apara dreptul
unei parti din acel proces.
Interventia voluntara poate fi : principala si accesorie
EX: Cererea de intreventie principala formulata de chirias intr-un proces in
care se revendica un bun a fost calificata drept cerere de interventie
accesorie in favoarea paratului, intrucat obiectul actiunii in revendicare este
dreptul de proprietate iar intervenientul nu este titularul unui astfel de drept.
1.INTERVENTIA PRINCIPALA
Este folosita de tertul care urmareste sa i se recunoasca sau stabileasca
un drept propriu. Aceasta interventie este facuta sub forma unei cereri de
chemare in judecata, avand natura juridica a acesteia si se indreapta
impotriva ambelor parti initiale din proces.
Cererea de interventie in interes propriu se poate face numai in fata
primei instante si inainte de inchiderea dezbaterilor. Prin exceptie, cu
acordul partilor (doar a acelora care sunt parti si in apel) se poate face si in
54
fata instantei de apel.Si in cazul casarii cu trimitere se poate primi o asmenea
cerere, urmand aceleasi reguli, in prima instanta pana la inchiderea
dezbaterilor, in apel cu acordul partilor.
ADMISIBILITATE
Interventia principala nu este admisibila in cererile cu caracter strict
personal: desfacerea casatoriei, tagada de paternitate etc. Este posibila numai
in situatia in care intr-un astfel de litigiu sunt formulate si cereri incidentale
sau accesorii (partajul bunurilor) In contencios administrativ este admisibilă.
Este admisibila si in materie de ordonanta presedintiala cu conditia sa nu
puna in discutie fondul ci sa urmareasca doar luarea unor masuri vremelnice.
Este inadmisibila în cazul revizuirii si a contestatiei in anulare intrucat
aceasta se poate discuta numai in prezenta celor ce au fost parti in
procesul a carui hotarare este supusa revizuirii.
PROCEDURA DE JUDECATA A INTERVENTIEI
Fiind o cerere incidentala , este de competenta instantei care judeca
cererea principala. Dupa depunerea la dosar a unei cereri de interventie
instanta trebuie sa se pronunte asupra admisibilitatii ei in principiu. Pentru
aceasta dupa ascultarea partilor si a intervenientului, instanta trebuie sa
verifice:
-Daca tertul justifica un interes si pretinde un drept propriu.
-Daca cererea sa are legatura cu cererea principala
-Daca cererea este facuta in termen, iar daca e facuta in apel trebuie sa
ceara acordul partilor
55
-Daca in raport cu litigiul dintre reclamant si parat, interventia este
admisibila.
Instanta se pronunta printr-o incheiere prin care, dupa caz, va admite in
principiu sau va respinge ca inadmisibila. Incheierea poate fi atacata numai
cu fondul (interlocutorie)
Daca cererea a fost respinsa, tertul poate ataca hotararea impreuna cu fondul
sau poate formula o cerere principala fara pericolul autoritatii de lucru
judecat.
Daca cererea a fost admisa:
- instanta este investita cu judecarea cererii tertului
- are loc o prorogare de competenta, o prelungire a competentei
instantei asupra cererii de interventie, chiar daca, in cazul formularii
cererii pe cale principala, ar fi fost de competenta altei instante.
- tertul devine parte in proces
- se intrerupe cursul prescriptiei
Cerera de interventie trebuie comunicata. Oricare dintre parti pot formula
cerere reconventionala impotriva intervenientului.
Tertul intra in proces in starea in care acesta se gaseste. Nu va putea cere
refacerea actelor de procedura efectuate inainte.
∇ Intrucat tertul are pozitia procesuala ca cea a reclamantului, poate
chema in judecata alte persoane si poate chema in garantie.
Atunci cand judecata cererii principale ar fi intarziata de judecata cererii de
interventie se poate disjunge cauza.
56
Admiterea atat a cererii principale cat si a celei de interventie nu poate avea
loc intrucat ele se exclud reciproc. Este posibila doar admiterea in parte a
amandurora.
2.INTERVENTIA ACCESORIE
Prin interventia accesorie tertul participa voluntar la judecata pentru a
apara drepturile uneia dintre partile initiale.
Intervenientul accesoriu nu tinde la valorificarea unui drept propriu ci
urmareste ca instanta sa pronunte o solutie favorabila partii pentru care a
intervenit.El are totusi un interes propriu.Cererea de interventie accesorie se
poate face si in fata instantei de recurs
ADMISIBILITATE
Ca regula, este admisibila in orice materie, inclusiv contestatia la
executare, litigii de munca.
Nu este admisibila in pricinile cu caracter strict personal, revizuire sau
contestatie in anulare.
PROCEDURA DE SOLUTIONARE A CERERII ACCESORII
Interventia accesorie este o cerere incidentala de competenta instantei
care judeca pricina principala.
Pentru admiterea acesteia in principiu, instanta trebuie sa asculte tertul si
partile.
Daca cererea este admisa – instanta incuvinteaza cererea printr-o
interventie interlocutorie.
Efecte:
57
-Tertul devine parte in proces
-Terţul are o pozitie subordonata partii in folosul careia a intervenit
-Daca cerera este facuta in apel nu se poate cere mai mult decat a apelat
partea in faoarea careia a intervenit.
-Intervenitia accesorie se judeca intotdeauna impreuna cu cererea principala
-O singura hotarare care va fi opozabila tuturor.
-Daca reclamantul renunta la dreptul subiectiv cererea accesorie va fi
respinsa ca ramasa fara obiect.
-Daca paratul achieseaza la pretentiile reclamantului cererea de interventie
va fi respinsa ca ramasa fara obiect.
B.INTERVENTIA FORTATA
Oricare din parti poate chema in judecta o alta persoana care ar putea
sa pretinda aceleasi drepturi ca si reclamantul .
Exemplu: in cazul obligatiilor cu pluralitate de creditori, atunci cand
debitorul este chemat in judecata doar de unul dintre creditori. El poate sa
solicite introducerea in cauza a celorlalti creditori pentru a evita o posibila
ulterioara chemare in judecata.
Pot apela la aceasta forma de interventie atat paratul cat si reclamantul
Reclamantul – pana la incheierea dezbaterilor
Paratul – pana la depunerea intampinarii sau prima zi de judecata. In
cazul in care reclamantul isi reintregeste actiunea, pana la primul termen.
Sanctiunea nedepunerii acestor cereri in termenele prevazute de lege este
judecarea cererii separat..
58
Nu este admisibila in apel. Doar in cazul rejudecarii fondului.
PROCEDURA DE JUDECATA
Tertul sta in proces prin vointa reclamantului sau a paratului. Intrucat
cererea nu a fost voluntara nu ii putem atribui calitate procesuala activa,
chiar daca poate formula aceleasi drepturi ca si reclamantul
Este o cerere incidentala si este de competenta instantei care judeca cererea
principala
Cererea trebuie sa fie motivata si se comunica atata celui chemat (+
copii de pe cererea de chemare in judecata, intampinare si inscrisurile de la
dosar), cat si partii adverse Cel chemat dobandeste calitatea de intervenient
in nume propriu si hotararea ii va fo opozabila. Produce aceleasi efecte ca si
cerera de interventie voluntara principala.
1.CHEMAREA IN GARANTIE
Partea poate sa cheme in garantie o alta persoana impotriva careia ar
putea sa se indrepte, in cazul in care ar pierde procesul, cu o cerere de
chemare in garantie. Cel care ii datoreaza garantie sau despagubiri.
Poate fi folosita atat de parat cat si reclamant, in aceleasi termene de
mai sus.
Nu se poate face in apel. Etc.
Cel chemat in garantie poate la randul lui sa cheme in garantie o alta
persoana
Nu intotdeauna cererea de chemare in garantie se indreapta impotriva
unei persoane straine de proces. Aceasta poate fi facuta si de un parat
59
impotriva celuilalt daca in proces sunt mai multi parati. De asemenea si
impotriva intervenientului voluntar.
ADMISIBILITATE
Codul nu limiteaza chemarea in garantie doar la anumite materii.Se face
frecvent in materie contractuală. Daca cumparatorul s-a judecat pana la
ultima instanta cu evingatorul fara sa cheme in judecata pe vanzator, si a fost
condamnat, vanzatorul nu mai raspunde de evictiune, de va proba ca erau
mijloace sa castige judecata. Exceptio mali processus – exceptia procesului
rau condus.
Nu este admisibilă în cazul ordonanţei presedinţiale şi în litigii de muncă.
PROCEDURA DE SOLUTIONARE
Este o cerere incidentala, de competenta instantei care judeca cererea
principala.
Are natura juridica a unei cereri de chemare in judecata
Tertul se bucura de independenta procesuala
Daca este respinsa – prin incheiere interlocutorie, atacabila odata cu
fondul.
2.ARATAREA TITULARULUI DREPTULUI
Paratul care detine un lucru pentru altul sau care exercita in numele
altuia un drept , va putea arata pe acela in numele caruia detine lucrul, daca a
fost chemat in judecata de o persoana care pretinde un drept real asupra
lucrului.
60
Aratarea titularului poate fi facuta numai de catre reclamant şi numai
dacă între pârât şi terţ există un raport juridic cu privire la bunul ce
constituie obiectul litigiului.
PROCEDURA DE SOLUTIONARE
Cererea trebuie motivată si se depune odata cu intampinarea sau cel
mai tarziu la data primei infatisari. Nu trebuie sa cuprinda elementele unei
cereri de chemare in judecata Nu trebuie pusa in discutie admisibilitatea ei in
principiu.
Tertul va lua locul paratului care va fi scos din judecata. Sau va dobandi
calitatea de intervenient principal.
6.REPREZENTAREA CONVENTIONALA A
PERSOANELOR FIZICE SI JURIDICE
Reprezentarea legală – intervine in cazul persoanei fizice lipsite de
capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa; parinti,
tutore, curator.
Reprezentarea convenţională
Are la baza acordul dintre parte si reprezentant, acord in temeiul caruia
reprezentantul indeplineste actele de procedura in numelesi pe seama partii.
In mod obisnuit reprezentarea partilor in procesul civil este permisa, cu
exceptii ca: interogatoriu, divort, etc.
A.REPREZENTAREA PRIN MANDATAR NEAVOCAT
61
Daca cererea de chemare in judecata este facuta de mandatar, in cerere
trebuie mentionat acest lucru, cu indicarea numelui si caliatii mandatarului.
Justificarea calitatii de reprezentant se face cu procura care se alatura cererii
in original sau copie legalizata.
Procura – trebuie data pentru exercitiul dreptului de chemare in judecata
sau reprezentare in judecata, dupa cum poate fi pentru amandoua. Un
mandat general, pentru orice litigiu este nul, cu exceptia cazurilor cand
mandatarul nu are domiciliul in tara sau procura este data unui prepus.
Trebuie facuta in scris sub semnatura legalizata. Dreptul de reprezentare
poate fi dat si verbal, in instanta si consemnat in inchieierea de sedinta.
Punerea de concluzii de catre mandatar – mandatarul nu poate pune
concluzii decat prin avocat, cu exceptia consilierului juridic. Aceasta se
refera la punerea de concluzii in fond. 3 exceptii: cand mandatarul este
doctor sau licentiat in drept sot sau ruda pana la gradul IV.; la judecatorie
cand mandatarul este sot sau ruda gradul IV; cand dreptul de reprezentare
izvorasta din lege sau dispozitie judecatoreasca.
o Mandatul judiciar NU inceteaza prin moartea mandatarului sau daca
acesta a devenit incapabil, ci dureaza pana la retragerea lui de catre
mostenitori sau reprezentati legali.
o Renuntarea la mandat trebuie facuta cu instiintarea instantei si a
mandantului cu cel putin 15 zile inainte de infatisare sau implinire a
cailor de atac.
Magistratul poate fi reprezentat de un alt magistrat sau asistat de un
avocat, in fata sectiilor disciplinare ale Consiliului Superior al
Magistraturii.
62
B.REPREZENTAREA PRIN AVOCAT
Avocatul reprezinta partea in temeiul unui contract de asistenta
juridica, incheiat in forma scrisa de avocat si clientul sau mandatarul sau. In
baza acestui contract, avocatul se legitimeaza prin procura avocatiala,
aceasta poate fi „procura” la care se refera Codul. In contractul de asistenta
este prevazuta intinderea puterilor pe care clientul le ofera avocatului. Daca
nu se prevede altfel avocatul poate sa savraseasca orice act, specific
profesiei pe care il considera necesar pentru apararea intereselor clientului
sau.
In ceea ce priveste actele de dispozitie si avocatul are nevoie de
procura speciala, daca in contractul de asistenta juridica nu s-a precizat
expres ca poate face astfel de acte. Avocatul care a participat la o faza a
procesului poare declara orice cale de atac impotriva hotararii date.
C.REPREZENTAREA CONVENTIONALA A PERSOANELOR
JURIDICE
Persoanele juridice sunt reprezentate fie de avocat, fie de consilier
juridic.
Consilierul juridic in activitatea sa asigura consultanta si reprezentarea
autoritatii sau institutiei in serviciul careia se afla, ori a persoanei juridice in
care se afla in raport de munca, avizeaza si contrasemneaza actele cu
caracter juridic.
63
D.REPREZENTAREA ASIGURATA DE CONSILIERUL IN
PROPRIETATE INDUSTRIALA.
Activitatea de consilier in proprietate industriala consta in acordarea
de asistenta de specialitate in domeniul propreitatii industriale si
reprezentarea persoanelor fizice si juridice romane sau straine interesare in
fata Oficiului de Stat pentru Inventii si Marci, precum si fata de terti in
procedurile reglementate.
In fata instantelor judecatoresti acestia sunt conditionati de a avea calitatea
de avocat sau consilier juridic.
Daca reprezentantul nu face dovada calitatii sale, instanta poate acorda un
termen pentru implinirea lipsurilor. Daca lipsurile nu se implinesc, cererea
va fi anulata.
Lipsa calitatii de reprezentant se invoca pe calea exceptiei ( de
preocedura)Ea poate fi invocata in orice stare a pricinii, dar nu direct in caile
de atac intrucat sanctiunea este nulitatea relativa iar aceasta nu poate fi
invocata pentru prima oara in caile de atac. Titularul dreptului poate ratifica
actele facute de cel care nu avea calitatea de reprezentant.
Sanctiunea nulitatii intervine numai in situatia in care cererea de chemare
in judecata a fost facuta de reprezentant in numele titularului si nu de titular
personal deoarece intr-o asemenea situatie, partea doat s-ar consemna ca
fiind absenta, nu s-ar anula cererea.
Procurorul
64
Procurorul este parte in proces in sens procesual si nu material. In acelasi
timp el isi pastreaza calitatea de organ care vegheaza la respectarea legii in
activitatea de judecata.
FORMELE PARTICIPARII PROCURORULUI LA PROCESUL
CIVIL
In cazul in care procurorul a pornit actiunea, titularul dreptului va fi
introdus in proces in calitate de reclamant. Acesta va putea sa renunte la
judecata sau la dreptul subiectiv, sa faca o tranzactie , sau, daca procurorul
intentioneaza sa retraga actiunea, poate sa ceara continuarea judecatii.
Participarea la judecata procesului civil
-Poate pune concluzii in orice proces, in orice faza a procesului, daca
apreciaza ca este necesar pentru apararea ordinii publice, a drepturilor si
libertatii cetatenilor, chiar si atunci cand procesul are ca obiect drepturi cu
caracter strict personal.
-Atunci cand participa la procese acesta poate ridica exceptia de
neconstitutionalitate.
- In anumite materii participarea procurorului si punerea de concluzii
este obligatorie: punerea si ridicarea interdictiei; declararea disparitiei
si a mortii pe cale judecatoreascap; expropriere; adoptie; controlul
averii demnitarilor etc.
In cazul participarii procurorului la judecata in pricinile unde aceasta este
obligatoriu, lipsa concluziilor acestuia atrage nulitatea hotararii deoarece
completul nu a fost legal constituit.
Exercitarea cailor de atac
65
Poate sa exercite cai de atac impotriva oricaror hotarari, chiar si
impotriva hotararilor pronuntare asupra unor cereri cu caracter strict
personal, indiferent daca a participat sau nu la judecarea pricinilor.
Termenele cailor de atac, pentru procuror curg de la pronuntare si nu de la
comunicare.
Cererea de punere in executare a hotararilor judecatoresti
Poate sa ceara punerea in executare a hotararilor judecatoresti dar
numai in cazurile prevazute de lege in care poate porni actiunea civila si
numai daca hotararea este in favoarea acelor persoane (minor, interzisi,
disparuti etc). Indiferent daca procesul a fost sau nu pornit de el.
66
CAPITOLUL VI. ACTELE DE PROCEDURĂ
1.Definiţie
Definim actul de procedura civila ca orice manifestare de vointa
facuta in cursul si in cadrul procesului civil, de catre instanta de judecata,
parti sau alti participanti la activitatea judiciara, in vederea producerii unor
efecte juridice determinate33 .
Procesul civil este o activitate care se desfasoara in timp si consta
dintr-un complex de acte procedurale fie ale partilor, fie ale instantei insasi,
fie ale organelor auxiliare ei. Prin mijlocirea actelor de procedura, procesul
civil ia viata, se dezvolta si se sfarseste. Este firesc ca legea sa nu lase aceste
acte sa se savarseasca la intamplare, dupa vointa si capriciul partilor si
judecatorului, ci sa reglementeze in mod precis si detaliat forma acestor acte,
conditiile in care ele trebuie indeplinite si sanctiunea incalcarii dispozitiilor
legale.34
33 I. Les, Drept procesual civil. Curs universitar, ed. Lumina Lex, 2002, pag. 16634 I. Stoenescu, S. Zilberstein, Drept procesual civil. Teoria generala. Judecata la prima instanta. Hotararea, editia a II-a, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1983, pag. 409.
67
Actul de procedură poate fi definit ca o manifestare de vointa
subiectilor procesuali35 .
2.Conditiile generale ale actelor de procedura
In special majoritatea actelor dispuse de catre instantele de judecata si
de organele de executare trebuie indeplinite in forma scrisa. De la aceasta
regula trebuie facuta o importanta exceptie in privinta actelor ce reprezinta
manifestari unilaterale sau bilaterale de vointa ale partilor
Actele de procedura se supun unor reguli36:
a) de regula, actele de procedura se intocmesc in scris.
Aceasta regula este necesara deoarece astfel se poate usor dovedi
existenta actelor de procedura si se asigura conservarea lor. Se arata insa ca
exista si exceptii, citandu-se "art.82 C. proc. civ. potrivit carora la judecatorii
cererile celor domiciliati in localitati rurale se pot face si verbal, judecatorul
intocmind un proces-verbal despre aratarile partii. Din imprejurarea ca in
unele lucrari de specialitate se citeaza acest singur exemplu s-ar putea crede
ca in toate celelalte cazuri actul de procedura imbraca forma scrisa, dar
exista si alte numeroase acte de procedura care - in intelesul lor de operatii
juridice - nu mai imbraca o asemenea forma, legea precizand ca ele pot.fi
facute si verbal in fata completului de judecata. Exemplu, cererea de
recuzare a judecatorului, tranzactia, renuntarea la actiune, raspunsul la
interogatoriu, incuviintarea sau respingerea de catre instanta a unor cereri
etc., insa acestea sunt si ele consemnate in scris37 .
35 A se vedea in acest sens: D. Radu, in Dictionar de drept procesual civil; I. Les, Sanctiunile procedurale in procesul civil roman, pag. 18-21; O. Ungureanu, Actele de procedura in procesul civil, Edit. Press "Mihaela", Bucuresti, 1996, pag. 15.36 I. Stoenescu, S. Zilberstein, Drept procesual civil. Teoria generala. Judecata la prima instanta. Hotararea, editia a II-a, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1983, pag. 411-412. Pentru o posibila distinctie intre conditii de forma si de fond, a se vedea O. Ungureanu, Actele de procedura in procesul civil, Casa de editura si presa "Sansa" S.R.L., Bucuresti 1994, pag. 28-39. 37 Florea Magureanu, Drept procesual civil, Ed. a V-a, Ed. All Beck, 2002, pag. 190.
68
b) actele de procedura trebuie sa relateze chiar in continutul lor faptul ca
au fost indeplinite cerintele legii.
Cu alte cuvinte, cuprinsul actului nu poate fi completat cu probe
extrinseci, de exemplu, cu un alt act, cu martori sau prezumtii. Astfel, daca
in procesul-verbal de predare a unei citatii nu se arata data la care predarea a
avut loc, actul de procedura este nul, fara a se putea face proba in afara
actului insusi. Aceasta insa nu inseamna - pentru a nu cadea in formalism -
ca lipsa unei mentiuni exprese nu ar putea fi inlocuita cu o alta mentiune
facuta in actul insusi .
In literatura de specialitate s-a aratat ca aceasta conditie nu este o
regula generala, obligatorie, deoarece fiind si acte ce se realizeaza in forma
orala, nu se poate respecta conditia, si, de asemenea, faptul ca legea nu
impune o asemenea cerinta pentru actele ce se intocmesc in scris de catre
parti ci numai pentru actele instantei care au ca finalitate constatarea unor
activitati procesuale.
c) o alta regula este acea ca actele de procedura trebuie indeplinite in limba
romana. Legea pentru organizarea judecatoreasca, Legea nr. 92/ 1992,
prevede la art. 6 "Procedura judiciara se desfasoara in limba romana".
3.Clasificarea actelor de procedura
Clasificarea actelor de procedura se poate face in functie de criterii
diferite:38
38 E. Herovanu, Principiile procedurii judiciare, Institutul de arte grafice "Lupta", Bucuresti, 1932, vol. II, pag. 79; I. Stoenescu, S. Zilberstein, Drept procesual civil. Teoria generala. Judecata la prima instanta. Hotararea, editia a II-a, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1983, pag.
69
a) in raport de organele sau persoanele care le intocmesc ori de la care
emana actele de procedura se clasifica in:
- actele partilor: cererea de chemare in judecata, intampinarea, cererea
reconventionala, cererea de exercitare a unei cai de atac, cererea de a se pune
in executare hotararea etc.;
- actele instantei: incheierile, hotararea judecatoreasca, dispozitia de
comunicare a hotararii si cea pentru punerea in executare a hotararii;
- actele organelor auxiliare ale justitiei: dovezile de comunicare a actelor
de procedura, procesele-verbale de luare a masurilor asiguratorii, actele de
executare ale organelor de executare etc.;
- actele altor participanti in proces: intocmirea si depunerea raportului de
expertiza, depozitia de martor, cererea de anulare a unei amenzi facuta de un
martor sau expert etc.
b) in functie de continut actele de procedura se clasifica in:
- acte de procedura care contin o manifestare de vointa: cererea de
chemare in judecata, intampinarea, cererea reconventioala, cererea de
exercitare a unei cai de atac, achiesarea, renuntarea, tranzactia etc.;
- acte de procedura care constata o operatie procedurala: citatia, procesul-
verbal de sechestru, comandamentul etc. Unii autori disting acte al caror
continut il formeaza o manifestare de vointa, acte al caror continut il
formeaza manifestari de cunoastere (marturia) sau de cunostinte de
specialitate (raportul de expertiza), acte al caror continut il formeaza
activitatea de perceptie, rationament si de dispozitie a instantei (perceperea
si aprecierea probelor, darea solutiei) si acte al caror continut il formeaza
aducerea la indeplinire a altor acte (actele de executare) ;
70
c) in functie de natura lor actele de procedura se clasifica in:
- acte judiciare, care se indeplinesc in fata instantei: interogatoriul partii,
depozitia martorului, pronuntarea hotararii etc.;
- acte extrajudiciare, care se indeplinesc in cadrul procesului, dar in afara
instantei: expertize, somatia, actele de executare cu exceptia procedurilor
executionale judiciare etc. Uneori actele de procedura sunt clasificate,
potrivit acestui criteriu, in acte procesuale propriu-zise si acte
extraprocesuale 39 .
d) in functie de modul de efectuare actele de procedura se clasifica in:
- acte scrise: cererea de chemare in judecata, cererea pentru exercitarea
unei cai de atac, incheierile, hotararea etc.;
- acte orale: depozitia martorilor, raspunsurile la interogatoriu, sustinerile
partilor, citirea minutei etc.
CAPITOLUL VII.TERMENELE PROCEDURALE
1.DEFINIŢIE
Termenul procedural este intervalul de timp înăuntrul căruia trebuie
îndeplinit sau, după caz, este oprit să se săvârşească un anumit act de
procedură.
2.CLASIFICARE
Termenele procedurale pot fi clasificate în funcţie de mai multe
criterii:
a. în funcţie de caracterul lor, termenele sunt:
-imperative (peremptorii), înăuntrul cărora trebuie îndeplinit un act de
procedură (ex: termenul de exercitare a unei căi de atac).
39 O. Ungureanu, Actele de procedura in procesul civil, Casa de editura si presa "Sansa" S.R.L., Bucuresti 1994, pag. 23.
71
-prohibitive (dilatorii), înăuntrul cărora nu poate fi săvârşit actul de
procedură.
b. în funcţie de modul în care sunt stabilite, termenele sunt:
-legale, atunci când sunt stabilite prin lege.
-judecătoreşti, stabilite de instanţă în cursul procesului;
-convenţionale, stabilite de părţi (ex: termenul arbitrajului).
c. în funcţie de sancţiunea ce intervine în caz de nerespectare, termenele
sunt:
-absolute, a căror nerespectare afectează valabilitatea actelor de procedură;
-relative, care în caz de nerespectare nu afectează valabilitatea actului de
procedură ci atrag, cel mult, sancţiuni disciplinare sau pecuniare pentru cei
vinovaţi de nerespectarea lor.
3.CALCULUI TERMENELOR PROCEDURALE
C. proc. civ. se stabileşte modul de calcul al termenelor procedurale
pe ore, zile, săptămâni, luni şi ani.
Termenul pe ore începe să curgă de la miezul nopţii zilei următoare.
Termenul se calculează pe zile libere, neintrând în calcul nici ziua în
care a
început, nici ziua când s-a împlinit.
Termenele statornicite pe ani, luni sau săptămâni se împlinesc în
ziua anului,lunii sau săptămânii corespunzătoare zilei de plecare.
Termenul care încep la 29, 30 sau 31 ale lunii, şi se sfârşesc într-o lună care
nu are o asemenea zi, se va socoti împlinit în ultima zi a lunii.
Termenul care se sfârşeşte într-o zi de sărbătoare legală, sau când serviciul
este suspendat, se va prelungi până la sfârşitul primei zile de lucru
următoare.
72
Caracterele termenelor procesuale. Termenele joacă un rol
particular în cadrul procedurii judiciare. Ele sunt menite să disciplineze
activitatea procesuală.
Un alt caracter al termenelor este dat de faptul că ele au menirea de a
impulsiona desfăşurarea procesului civil şi de a limita toate acele situaţii
care ar putea conduce la întârzierea judecăţii. În această ordine de idei se
poate afirma că cel mai adesea termenele sunt statornicite pentru a limita în
timp exerciţiul unui drept procesual civil sau pentru a restrânge limitele de
timp în care se pot îndeplini anumite formalităţi procedurale.
Termenele procedurale trebuie să ţină seama, însă, şi de interesele părţilor
litigante, care trebuie să aibă un timp rezonabil pentru a reflecta asupra
exerciţiului drepturilor lor şi pentru realizarea efectivă a formelor de
procedură impuse sau admise de lege.
Termenele încep să curgă de la data comunicării actelor de procedură
dacă legea nu dispune altfel. Termenele încep să curgă şi împotriva părţii
care a cerut comunicarea, de la data când a cerut-o.
4.SANCŢIUNI (Decăderea).
Potrivit C. proc. civ., neexercitarea oricărei căi de atac şi
neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage
decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea
dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.
În acest din urmă caz, actul de procedură se va îndeplini în termen de 15 zile
de la încetarea împiedicării; în acelaşi termen vor fi arătate şi motivele
împiedicării.
Decăderea intervine numai în caz de nerespectare a termenelor legale,
73
imperative şi absolute. Aceasta deoarece nerespectarea termenului prohibitiv
duce la nulitatea actului de procedură. Apoi, dacă nu este respectat un
termen judecătoresc, sancţiunea constă în posibilitatea judecătorului de a nu
mai acorda un nou termen pentru îndeplinirea actului de procedură care nu a
fost îndeplinit în termenul iniţial.
Decăderea intervine în următoarele cazuri:
-când prin lege este stabilit un termen fix pentru săvârşirea unui act de
procedură sau pentru exercitarea unui drept, iar partea a lăsat să expire acel
termen fără să beneficieze de el;
-când legea procesuală a stabilit că exercitarea unui drept trebuie să se
facă într-o anumită etapă a procesului sau într-un anumit moment procesual,
iar partea nu a respectat această cerinţă;
-când legea procesuală stabileşte o anumită ordine în efectuarea
actelor de procedură, pe care partea nu a respectat-o.
Sancţiunea decăderii nu intervine dacă:
- nu a fost constatată de instanţă;
-partea care putea să invoce sancţiunea, renunţă la acest drept;
-decăderea priveşte peuna din părţile legate printr-un raport de solidaritate
sau de indivizibilitate, cu condiţia ca cel puţin una dintre celelalte părţi să fi
săvârşit actul de procedură în termen;
-decăderea se acoperă, potrivit legii; partea interesată a fost împiedicată de o
împrejurare mai presus de voinţa ei să efectueze actul de procedură în
termen şi s-a admis cererea de repunere în termen.
Ca efect al decăderii, se pierde dreptul procedural care nu a fost exercitat în
termen.
74
5.Repunerea în termen
În condiţiile C. proc. civ., decăderea nu operează atunci când partea
dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa
ei să săvârşească actul de procedură în termen. în acest caz, actul de
procedură.
Pentru a se dispune repunerea în termen se cer a fi îndeplinite mai
multe condiţii:
-partea care nu a săvârşit un act de procedură înăuntrul termenului legal
imperativ trebuie să facă dovada că a fost împiedicată dintr-o împrejurare
mai presus de voinţa ei, care s-a produs înainte de împlinirea termenului;
-în termen de cel mult 15 zile de la data încetării împiedicării, partea
interesată trebuie să formuleze atât cererea de repunere în termen şi să-şi
efectueze actul de procedură pe care nu l-a îndeplinit în termen.
Cererea de repunere în termen se soluţionează de instanţa competentă
să soluţioneze calea de atac sau să îndeplinească actul de procedură cu
privire la care a intervenit decăderea.
Asupra cererii de repunere în termen, instanţa se va pronunţa printr-o:
-încheiere, atunci când s-a cerut repunerea în termen cu privire la un act de
procedură care trebuia îndeplinit pe parcursul judecăţii, deci înainte de
pronunţarea unei hotărâri. Această încheiere poate fi atacată numai odată cu
fondul;
-încheiere, atunci când s-a cerut repunerea în termenul de exercitare a unei
căi de atac, şi cererea este admisă, fără ca la acelaşi termen să aibă loc şi
judecata căii de atac. încheierea poate fi atacată odată cu fondul;
-decizie, dacă s-a cerut repunerea în termenul de exercitare a unei căi de atac
şi cererea a fost admisă, la acelaşi termen judecându-se şi fondul, sau atunci
75
când cererea a fost respinsă. In acest ultim caz, cererea de repunere în
termen va fi respinsă ca tardivă sau ca nefondată, iar calea de atac ca tardivă.
Cât priveşte calea de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârii
prin care instanţa se pronunţă asupra repunerii în termen, sunt de reţinut
următoarele:
-dacă s-a cerut repunerea în termenul de apel, decizia poate fi atacata cu
recurs;
-dacă s-a cerut repunerea în termenul de recurs, hotărârea prin care se
soluţionează cererea este irevocabilă;
CAPITOLUL VIII. SANCŢIUNILE PROCEDURALE
In materie procesual civila sanctiunile procedurale reprezinta "masuri
cu caracter de constrangere menite sa garanteze respectarea normelor
juridice care prescriu formele si conditiile dupa care trebuie sa se desfasoare
activitatea judiciara in pricinile civile"^3 .
Sanctiunile vizeaza toate actele de procedura, deci atat actele
instantei, cat si ale partilor sau altor participanti la proces. Dar, ele difera
dupa insemnatatea formei procedurale pe care o protejeaza si dupa interesul
care impune respectul acelei forme . Distingem astfel urmatoarele sanctiuni:
- nulitatea actului de procedura;
76
- decaderea din termenul prevazut pentru indeplinirea actului;
- perimarea cererii prin care a fost investita instanta;
- prescriptia dreptului de a obtine executarea silita;
- sanctiunile pecuniare;
- sanctiunile disciplinare;
- obligatia de a completa sau reface actul indeplinit fara respectarea
dispozitiilor legale;
- obligatia de. a despagubi partea vatamata prin incalcarea formelor
procedurale.
Sanctiunile procedurale au in toate situatiile un rol deosebit de important,
intrucat ele sunt destinate sa contribuie la o optima administrare a justitiei.
1.NULITATEA
Prin nulitate se desemneaza, in general, sanctiunea ce se poate aplica
in cazul nesocotirii anumitor dispozitii legale40 sau "mijlocul tehnic prevazut
de lege pentru a asigura respectarea conditiilor de validitate a actului
juridic”.
Din punct de vedere strict procedural, nulitatea este sanctiunea care
intervine in cazul actului de procedura care nu indeplineste conditiile
prevazute de lege pentru validitatea lui, lipsindu-l in total sau in parte de
efectele firesti. Nulitatea este cea mai importanta sanctiune pentru incalcarea
normelor procedurale este nulitatea actului, adica actul este lipsit, in total sau
40 T.Ionascu, E. Barasch, in Tratat de drept civil. Partea generala, vol. I, Editura Academiei, Bucuresti, 1967, pag. 320-321; O. Capatina, in Tratat de drept civil, Partea generala, vol. I, Editura Academiei, Bucuresti, 1989, pag. 212.
77
in parte, de efectele sale firesti si aceasta nulitate opereaza uneori de drept,
alteori la cererea partii vatamate; astfel ea poate constitui chiar temeiul unor
cai de atac (recurs, contestatie in anulare) .
CONDIŢII CERUTE PENTRU A INTERVENI NULITATEA
1. actul de procedura sa fie indeplinit cu neobservarea formelor legale, sau
de un functionar necompetent, indiferent daca aceste forme la care se refera
textul din cod privesc elemente exterioare actului (exemplu, forma scrisa
s.a.) sau interioare ori intrinseci (exemplu, citatia nu cuprinde mentiunea
referitoare la instanta la care trebuie sa se prezinte cel citat ori la termenul de
judecata). De asemenea, nu se cere ca respectivele forme sa fie reglementate
prin norme imperative sau dispozitive.
2. actul sa fi "pricinuit partii o vatamare", fara a intelege numai un prejudiciu
material, vatamarea urmand sa fie apreciata in concret de instanta. Uneori,
asa cum am aratat, vatamarea este prezumata de lege fara posibilitate de
dovada contrara, sau se prezuma "iris antum", realizandu-se in acest mod,
rasturnarea sarcinii probatiunii. In toate celelalte cazuri, partea urmeaza sa
probeze existenta vatamarii. Aceasta deoarece simpla incalcare a unor norme
procedurale nu este pedepsita cu nulitatea decat daca partea care o invoca a
fost vatamata.
3. vatamarea sa nu se poata inlatura decat prin anularea actului.
Art. 106 alin. 2 C. proc. civ. permite judecatorului sa dispuna indreptarea
neregularitatilor savarsite cu privire la actele de procedura, ceea ce
echivaleaza cu refacerea sau completarea actului, insa, in situatia in care
instanta dispune refacerea in intregime a actului de procedura, nu suntem in
prezenta inlaturarii vatamarii, ci instanta trebuie sa dispuna mai intai
anularea actului, iar apoi efectuarea aceluiasi act cu respectarea formelor
78
prevazute de lege. Spre exemplu, in cazul in care minuta este semnata de toti
judecatorii si numai hotararea a ramas nesemnata de unul dintre ei, se poate
evita sanctiunea nulitatii prin semnarea ulterioara; contradictia dintre minuta
si dispozitiv nu ar trebui sa duca la nulitatea hotararii, ci la refacerea
dispozitivului hotararii in sensul solutiei din minuta41 .
Alte cauze de nulitate care nu sunt prevazute de art. 105 C. proc. civ.
si care rezulta din literatura juridica mai veche, sunt cauzele extrinseci42 :
- lipsa capacitatii partilor;
- neplata taxelor de timbru;
- nerespectarea unui termen prohibitiv.
In literatura de specialitate au fost mentionate si urmatoarele cauze de
nulitate:
a) netimbrarea cererilor potrivit dispozitiilor legale.
b) compunerea nelegala a completului de judecata cu privire la numarul
de judecatori, participarea in complet a unui judecator incompatibil, a unuia
care a fost recuzat ori neparticiparea procurorului in cazurile expres
prevazute de lege;
c) nerespectarea termenelor prohibitive.
Actul procedural intocmit prematur este nul. Este o nulitate independenta
de vatamare, operanta prin simpla nerespectare a normei referitoare la
termene .
CLASIFICAREA NULITĂŢILOR
41 G. Boroi, D. Radescu, Codul de procedura civila comentat si adnotat, Ed. All, 1994, pag. 146.42 Florea Magureanu, Drept procesual civil, Ed. a V-a, Ed. All Beck, 2002, pag. 199.
79
a) nulitatile absolute (care apar daca la intocmirea actelor de procedura au
fost incalcate normele imperative) prezinta urmatoarele particularitati^2 :
- pot fi invocate in orice faza a procesului civil;
- pot fi invocate de oricare dintre parti, de procuror si de instanta din
oficiu;
- viciile unui act afectat de nulitate absoluta nu pot fi acoperite.
b) nulitati relative apar cand s-a incalcat o norma dispozitiva
Regimul lor juridic este opus fata de cel al nulitatii absolute, pot fi
invocate numai intr-un anumit termen (de regula la primul termen de
infatisare ce a urmat dupa savarsirea neregularitatii), dreptul de a le invoca
este recunoscut numai partii in favoarea careia a fost prevazuta dispozitia
legala (dispozitie ce se considera incalcata numai daca partea solicita
anularea actului), si partea interesata poate renunta la invocarea nulitatii.
Daca nulitatea relativa nu a fost invocata in termenul prevazut de lege,
pana la prima zi de infatisare ce a urmat dupa savarsirea neregularitatii si
inainte de a se pune concluzii in fond, se considera ca partea a renuntat tacit
la invocarea nulitatii si deci nu mai poate sa apeleze la acest drept. in caz
contrar, s-ar duce la tergiversarea judecatii si la sicanarea partii adverse43 .
Dupa cum sunt sau nu expres prevazute de lege, nulitatile sunt
exprese (de exemplu, art. 43, 88, 95 alin. ultim, 100 alin. penultim, 133,
161, 258 alin. 1 etc., toate din Codul de procedura civila) si virtuale,
semnificatia acestei distinctii fiind prevazuta in art. 105 alin. 2 teza finala.
Nulitatile virtuale sau tacite ori implicite sunt acelea care isi au
izvorul in nesocotirea principiilor fundamentale sau a altor reguli de drept
procesual civil. Nulitatea este incidenta, in primul rand, in cazul nesocotirii
unor reguli esentiale privitoare ia desfasurarea procesului civil. Nulitatea
43 Florea Magureanu, Drept procesual civil, Ed. a V-a, Ed. All Beck, 2002, pag. 202
80
trebuie considerata incidenta si in cazul nesocotirii unor reguli de o
importanta mai redusa. Aceasta indreptateste concluzia ca nulitatea se aplica
si in cazul incalcarii unor reguli prin care se urmareste numai apararea
intereselor uneia dintre parti. Prin urmare, nulitatea absoluta si nulitatea
relativa se poate exprima printr-o nulitate expresa sau printr-o nulitate
virtuala44 .
EFECTELE NULITĂŢII
Actul de procedura lovit de nulitate, ca si in dreptul material, nu mai
produce efectele juridice conferite de lege, afectând deci, atat operatiunea
juridica la care se refera, cat si actele incheiate pentru constatarea acelei
operatiuni. Asa de exemplu, daca cererea de chemare in judecata a fost
anulata, inseamna ca instanta de judecata nu a fost investita cu solutionarea
pricinii45 .
Nulitatea actului de procedura nu atrage nulitatea actului precedent si
nici a actului care urmeaza, daca acesta nu depinde de actul care a fost
anulat. Asa de exemplu, nulitatea declaratiei unui martor nu atrage nulitatea
declaratiei altui martor sau a unei expertize. Avand in vedere insa legatura
dintre actele de procedura, actul care urmeaza ar putea avea soarta celui
anulat daca acesta depinde sau are legatura cu actul anulat46 .
Cum insa, procesul civil consta dintr-un complex de acte care se fac in
timp si intre care exista legatura, anularea unui act va putea atrage si
anularea actelor care urmeaza. Este o solutie inscrisa in art. 106 alin. 1 care
44 Tr. Ionascu, E.A.Barasch, La conception de la nullite des actes juridiques dans le droit socialiste roumain, Bucuresti, Ed. Academiei si Librairie generale de droit et de jurisprudence, 1973, pag. 133.45 I. Stoenescu, S. Zilberstein, Drept procesual civil. Teoria generala. Judecata la prima instanta. Hotararea, editia a II-a, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1983, pag.415.
46 Idem, pag.415.
81
dispune ca anularea unui act de procedura atrage si nulitatea actelor
urmatoare, in masura in care acestea nu pot avea o existenta de sine
statatoare. Astfel, anularea citarii atrage si nulitatea hotararii care s-a
pronuntat, desi partea nu a fost regulat citata; anularea minutei atrage si
nulitatea hotararii; lipsa incheierii de dezbateri atrage si ea nulitatea
hotararii47 .
Judecatorului poate sa dispuna indreptarea neregularitatilor savarsite
cu privire la actele de procedura, ceea ce echivaleaza cu refacerea sau
completarea actului, insa, in situatia in care instanta dispune refacerea in
intregime a actului de procedura, nu suntem in prezenta inlaturarii vatamarii,
ci instanta trebuie sa dispuna mai intai anularea actului, iar apoi efectuarea
aceluiasi act cu respectarea formelor prevazute de lege. Spre exemplu, in
cazul in care minuta este semnata de toti judecatorii si numai hotararea a
ramas nesemnata de unul dintre ei, se poate evita sanctiunea nulitatii prin
semnarea ulterioara; contradictia dintre minuta si dispozitiv nu ar trebui sa
duca la nulitatea hotararii, ci la refacerea dispozitivului hotararii in sensul
solutiei din minuta48 .
Refacerea actului nul este hotarata de catre instanta si acesta isi va
putea produce efectele prevazute de lege, de la data refacerii lui49 .
In cazul in care nulitatea se constata la o instanta superioara, aceasta
va anula actele de procedura intocmite cu incalcarea legii si va dispune fie
refacerea la instanta inferioara, daca se da solutie de casare cu trimitere la
aceasta instanta pentru rejudecare, fie refacerea lor de catre insasi instanta de
47 A se vedea Trib. Supr., sec. civ., dec. nr. 1496/1986, Revista Romana de Dreptnr.5/1987, pag. 67 si C.S.J., sec. civ., dec. nr.2322/1993, Dreptul nr.8/1994, pag. 87; a se vedea si Trib. mun. Buc, sec. III civ., dec. civ. 66/1990, Dreptul nr.3/1992, pag. 67-68.48 G. Boroi, D. Radescu, Codul de procedura civila comentat si adnotat, Ed. All, 1994, pag. 146.
49 6) Florea Magureanu, Drept procesual civil, Ed. a V-a, Ed. All Beck, 2002, pag. 203.
82
recurs, daca a dispus casarea hotararii si retinerea pentru rejudecare. Regula
ca actul atacat nu are nici o valoare, se refera la functia procedurala a
acestuia, nu si la constatarile de fapt sau manifestarile de vointa pe care actul
le cuprinde si care se mentin, producandu-si efectele50
2.DECĂDEREA
Decaderea este o sanctiune pentru neglijenta de care a dat dovada
partea care nu si-a exercitat dreptul procesual in intervalul de timp fixat de
lege. Fara existenta acestei sanctiuni nu s-ar putea asigura finalitatea
termenelor in procesul civil, aceea de a asigura o desfasurare a procesului
intr-un timp cat mai limitat, pentru a se pune cat mai devreme capat unei
stari de fapt care tulbura bunele relatii sociale51 .
Potrivit art. 103 alin. 1 C. proc. civ. "neexercitarea oricarei cai de atac
si neindeplinirea oricarui alt act de procedura in termenul legal atrage
decaderea afara de cazul cand legea dispune altfel sau cand partea dovedeste
ca a fost impiedicata printr-o imprejurare mai presus de vointa ei". Exista si
alte texte in cod care prevad expres sanctiunea decaderii: art. 138 alin. final,
art. 170, art. 186, art.610. Alteori, legiuitorul foloseste expresii echivalente,
ca de exemplu "nu vor mai putea fi invocate in cursul judecatii" (art. 136 C.
proc. civ.) sau "nu vor mai putea fi invocate in cursul instantei" (art. 138
alin. 1 C. proc. civ.). In sfarsit, de cele mai multe ori decaderea nu este
50 I. Stoenescu, S. Zilberstein, Drept procesual civil. Teoria generala. Judecata la prima instanta. Hotararea, editia a II-a, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1983, pag. 415; E. Herovanu, Principiile procedurii judiciare, Institutul de arte grafice "Lupta", Bucuresti, vol. III, 1932, pag. 93-94; Gr. Porumb, Codul de procedura civila comentat si adnotat, vol. I, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1960, pag. 226-227.51 I. Stoenescu, S. Zilberstein, Teoria generala, pag. 429.Gr. Porumb, Codul de procedura civila comentat si adnotat, vol. I, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1960, pag. 216. Pentru o cercetare mai ampla vezi I. Les, Sanctiunile procedurale in procesul civil roman, Ed. Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti 1988, pag. 163-212.
83
expres prevazuta de lege, ea ramanand ca o idee virtual continuta in norme
care fixeaza termenul52 .
Cazurile de decadere53 :
(a) cand legea de procedura stabileste un termen fix pentru indeplinirea
unui act de procedura sau pentru exercitarea unui drept, iar partea nu si-a
valorificat acel drept in termenul respectiv.
Exemplu, termenul pentru exercitarea apelului este de 15 zile de la
comunicarea hotararii daca legea nu prevede altfel (art. 284 C. proc. civ.).
Acelasi termen este prevazut de lege si pentru exercitarea recursului (art.
301 C. proc. civ.). Daca partea interesata nu a facut cerere pentru apel sau
pentru recurs in termenul legal de 15 zile, nu mai poate solicita caile
respective de atac, fiind decazuta din dreptul de a le mai invoca.
(b) cand legea procesuala stabileste ca exercitarea unui drept trebuie sa se
faca intr-o anumita etapa a procesului si partea nu respecta aceasta cerinta a
legii. Exemplu, propunerea de recuzare se va face pentru fiecare judecator in
parte, inca inainte de inceperea oricarei dezbateri (art. 29 alin. (1) C. proc.
civ.) sau, cererea de interventie in interes propriu se poate face numai in fata
primei instante si inainte de incheierea dezbaterilor (art. 50 C. proc. civ.).
(c) cand legea procesuala stabileste o ordine in efectuarea actelor de
procedura, iar partea nu a respectat-o.
Exemplu, exceptia de necompetenta relativa trebuie invocata la prima
zi de infatisare, inaintea oricaror alte exceptii de procedura (art. 136 C. proc.
civ.).
52
53 Florea Magureanu, Drept procesual civil, Ed. a V-a, Ed. All Beck, 2002, pag. 205.
84
Pentru a interveni decaderea, in afara conditiilor aratate, se cer a fi
indeplinite si celelalte conditii rezultate din dispozitiile articolului 103 alin.
(1) C. proc. civ :
- inexistenta unei derogari exprese de la sanctiunea decaderii;
-partea interesata sa nu dovedeasca ca a fost impiedicata printr-o
imprejurare mai presus de vointa ei sa actioneze pe intreaga durata a
termenului.
EFECTE:
Principalele efecte ale decaderii sunt:
- pierderea unui drept care nu a fost exercitat in termenul legal
imperative.54
- ineficienta actului tardiv incheiat.
Decaderea nu atinge dreptul subiectiv ce se valorifica prin actiune, dar
poate duce in mod indirect la pierderea dreptului la actiune55 . Decaderea are
ca efect principal stingerea tuturor posibilitatilor de punere in valoare a
dreptului neexercitat in termenul legal .
Decaderea lipseste actul de procedura de efectele sale firesti, insa daca
actul cuprinde manifestari de vointa, declaratii sau constatari de fapt, acestea
isi vor produce efectele (de exemplu, o cerere de exercitare a unei cai de atac
respinsa ca tardiva poate fi folosita ca o marturisire extrajudiciara sau ca un
inceput de dovada scrisa)56 .
COMPARAŢIE ÎNTRE DECĂDERE ŞI PRESCRIPŢIE
54 V.M. Ciobanu, Drept procesual civil, Vol. I, T.U.B. 1986, pag. 215.
55 D. Florescu, Cu privire la sanctiunea nerespectarii termenelor de procedura civila, A.U.B., nr. 1/1971, pag. 139.56 G. Boroi, D. Radescu, Codul de procedura civila comentat si adnotat, Ed. All, 1994, pag. 153.
85
A. Asemanari
a) atat decaderea cat si prescriptia fac sa se stinga drepturi procesuale care
nu au fost exercitate in termen;
b) nici prescriptia si nici decaderea nu afecteaza dreptul subiectiv;
c) ca si prescriptia, decaderile sunt de drept strict, normele ce le
reglementeaza fiind de stricta interpretare, deci ele nu pot fi stabilite pe cale
de analogie;
d) dispozitiile art.1888 C. civ. din materia prescriptiei se aplica si la
calculul termenelor de procedura imperative, dupa cum regulile inscrise in
art. 101 alin.3-5 C. proc. civ. (referitoare la calculul termenelor pe ani, luni,
saptamani si la ipoteza in care termenul se sfarseste intr-o zi de sarbatoare
legala) si in art.104 C. proc. civ. sunt valabile si in materia prescriptiei.
B. Deosebiri
a) prescriptia este o institutie de drept material, ce urmareste inlaturarea
incertitudinii din circuitul civil, pe cata vreme decaderea este o institutie a
dreptului procesual civil ce intervine in cazul nerespectari termenelor
imperative - conditii extrinseci pentru indeplinirea unor acte de procedura -,
interesand in primul rand distribuirea justitiei ,
b) prin prescriptie se pierde direct dreptul la actiune (dreptul de a obtine
condamnarea paratului), pe cand decaderea afecteaza numai indirect acest
drept;
c) termenele procedurale imperative simt mult mai scurte decat termenele
de prescriptie;
d) termenele stabilite sub pedeapsa decaderii curg atat impotriva celor cu
capacitate de exercitiu, cat si a celor lipsiti de capacitate, in timp ce cursul
prescriptiei e suspendat, in conditiile art.14 din Decretul nr. 167/1958, in
86
cazul celor fara capacitate ori cu capacitate de exercitiu restransa. De
asemenea, cursul prescriptiei este suspendat si in alte cazuri (art. 13 si 14 din
Decretul nr. 167/1958);
e) termenele de prescriptie se intrerup prin recunoastere, introducerea unei
cereri de chemare in judecata si printr-un act incepator de executare (art. 16
din Decretul nr. 167/1958), pe cand termenele procedurale sanctionate cu
decaderea se intrerup numai daca actul de procedura nu a putut fi indeplinit
dintr-o imprejurare mai presus de vointa partii;
f) forta majora constituie pentru prescriptie un caz de suspendare (art. 13
din Decretul nr. 167/1958), in timp ce pentru termenele legale imperative
reprezinta, asa cum am aratat, un caz de intrerupere (art. 103 C. proc. civ.);
g) prescriptia este reglementata intotdeauna de norme imperative, instanta
este obligata sa o constate din oficiu si nu se poate renunta la ea, in timp ce
termenele procedurale sunt stabilite si prin norme dispozitive, astfel ca
decaderea relativa poate fi invocata numai de partea interesata, iar aceasta
poate si renunta la ea.
REPUNEREA ÎN TERMEN
Repunerea in termen este posibilitatea pe care o are instanta de a
inlatura decaderea partii, atunci cand constata ca au existat motive obiective
care au impiedicat-o sa introduca actul procedural in termenul legal, in
dreptul material, art. 19 al decretului nr. 167/1958 da acest drept instantei
pentru a inlatura prescriptia dreptului la actiune57 . Textul cere numai o
57
5
I. Deleanu, Repunerea in termen in conditiile art. 19 din Decretul nr. 167/1958, in RR.D. nr. 9-12/1989, pag. 32; I. Stoenescu, S. Zilberstein, Drept procesual civil. Teoria generala. Judecata la prima instanta. Hotararea, editia a II-a, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1983, pag. 436-437; V.M. CIOBANU, Drept procesual civil, voi 1, pag. 218-219; N. Dogaru si M. Bilca, Data de la care incepe sa curga termenul inauntrul caruia se poate cere repunerea in termen, "Revista Romana de Drept" nr. 8/ 1968, pag. 70.
87
"justificare temeinica", dar nu un caz de forta majora, aceasta potrivit art. 15,
avand un efect mai energic, anume suspendarea prescriptiei.
Deci, partea care a fost decazuta din dreptul de a exercita o cale de atac
sau de a indeplini un alt act de procedura, va trebui sa solicite instantei
repunerea in termen, dovedind ca a fost impiedicata de o imprejurare mai
presus de vointa ei. Asupra repunerii in termen se va pronunta instanta
competenta sa solutioneze calea de atac ori sa indeplineasca actul de
procedura cu privire la care a operat decaderea. Astfel, cererea de repunere
in termenul de recurs, se va judeca de catre instanta de recurs, desi, potrivit
art.302 C. proc. civ., cererea de recurs se depune, sub sanctiunea nulitatii, la
instanta a carei hotarare se ataca .
3.PERIMAREA
Perimarea apare astfel ca o sanctiune care se raporteaza la intreaga
activitate procesuala, iar nu doar la un act de procedura concret. O definitie a
perimarii trebuie sa tina seama de aceste realitati. In acest sens putem defini
perimarea ca o sanctiune procedurala ce determina stingerea activitatii
judiciare datorita ramanerii litigiului in nelucrare din vina partii, timp de un
an in materie civila, 6 luni in materie comerciala, precum si atunci cand
intervine in cursul executarii silite .
Conditiile ce se cer indeplinite pentru a opera perimarea58 :
a) cererea sa fi ramas in nelucrare timp de un an, in materie civila, si de 6
luni in materie comerciala; perimarea opereaza numai daca procesul a ramas
58 V.M. Ciobanu, Tratat teoretic si practic de procedura civila, vol. II, Ed. National, Bucuresti, 1997, pag. 226.
88
in nelucrare, iar nu si in cazul cand, indiferent din ce cauza, el a continuat sa
se gaseasca pe rolul instantei, deci justitia a fost activa .
b) ramanerea in nelucrare sa se datoreze culpei partii;
c) sa nu fi intervenit o cauza de intrerupere sau de suspendare a
termenului de perimare;
Repunerea dosarului pe rol constituie un act de procedura facut in
vederea judecarii pricinii, care conform art. 249 C. proc. civ., intrerupe
cursul perimarii. Acest caracter al intreruperii se pastreaza chiar daca
actiunea nu este timbrata, deoarece neplata taxelor de timbru nu poate
inlatura existenta si efectele rezolutiei judecatorului. Pe de alta parte, o
cerere de rectificare, judecata in contradictoriu, intrerupe cursul perimarii .
Dar daca pretinsul act de procedura nu are in vedere continuarea
judecatii, el nu poate intrerupe curgerea perimarii .
d) sa nu existe o cauza de stingere a procesului prevazuta de o norma
speciala. Astfel, in materia divortului, potrivit art. 618 C. proc. civ., se
prevede stingerea procesului daca partile s-au impacat. in acest caz,
prevederile art. 618 se vor aplica cu prioritate fata de cele ale art. 248.
4.AMENDA JUDICIARĂ
In afara de obligarea partii care a pierdut procesul la plata
cheltuielilor de judecata avansate de partea castigatoare si eventual la
despagubiri, in unele cazuri anume stabilite de lege o parte poate fi obligata
si la plata unei amenzi civile in favoarea statului. in toate aceste cazuri -
legea a ales pe cele mai frecvente - suntem in fata unui abuz de drept
procesual .
Conceptul de amenda evoca, in general, acea sanctiune care se
materializeaza in plata unei sume de bani. Ea se aplica pentru "neexecutarea
89
unor obligatii cu caracter administrativ, civil sau fiscal ori in cazul savarsirii
unor infractiuni"59. Prin urmare, amenda nu reprezinta o sanctiune proprie
dreptului procesual civil sau altei ramuri concrete de drept, caci ea se poate
aplica in cazul savarsirii unor abateri de natura diferita sau chiar si in cazul
transgresarii legii penale.
In dreptul procesual civil sintagma "amenda judiciara" evoca o
sanctiune determinata si care se aplica de instanta persoanei ce a nesocotit
dispozitiile legislatiei procesual civile60.
59 Mic dictionar enciclopedic, Editura stiintifica si enciclopedica, Bucuresti, Editia a II-a, revazuta si adaugita, 1978, pag. 32.60 M. Costin, in Dictionar de drept procesual civil, pag. 57-58.
90
CAPITOLUL IX. JUDECATA ÎN PRIMĂ INSTANŢĂ
ACTELEPROCEDURALE
Procesul civil incepe printr-o procedura scrisa, ce consta in
introducerea cererii de chemare in judecata, prin care reclamantul sesizeaza
instanta de judecata, declansand astfel procesul, si care constituie baza
raporturilor care se nasc intre reclamant si parat, precum si dintre instanta de
judecata si parti. Judecata in prima instanta, reglementata de art. 109-281 C.
proc. civ., constituie dreptul comun in ceea ce priveste judecata, ceea ce
inseamna ca dispozitiile care o reglementeaza se vor aplica si la judecata
cailor de atac, in masura in care nu sunt potrivnice prevederilor exprese din
materia cailor de atac .
1.CEREREA DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ
Poate fi definita ca fiind acel mijloc general prin care o persoana
solicita concursul instantelor judecatoresti in vederea ocrotirii drepturilor si
intereselor sale legale . In alta definitie, cererea de chemare in judecata este
forma de manifestare a actiunii civile prin care se investeste instanta de
judecata sau mijlocul procedural prin care cel vatamat intr-un drept civil
solicita concursul organelor specializate ale statului in vederea restabilirii
situatiei de drept incalcate61 .
61 I. Stoenescu, S. Zilberstein, Drept procesual civil. Teoria generala. Judecata la prima instanta. Hotararea, editia a II-a, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1983, pag. 454; Gr. Porumb, Codul de procedura civila comentat si adnotat, vol. I, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1960, pag. 181; O. Ungureanu, Actele de procedura in procesul civil, Casa de editura si presa "Sansa" S.R.L., Bucuresti 1994, pag. 42; V. Negru, D. Radu, Drept procesual civil, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1972, pag. 194.
91
In general, se vorbeste de cereri introductive de instanta, care sunt cele
prin care se declanseaza procesul civil si cereri incidente, ce se fac in cursul
unui proces deschis deja si care pot proveni fie de la reclamant (numite si
cereri aditionale sau modificatoare), fie de la parat, fie de la alti participanti
sau de la terte persoane.
Cuprinsul cererii de chemare in judecata
Cererea de chemare in judecata trebuie sa cuprinda o serie de
elemente :
a. Numele, domiciliul sau resedinta partilor ori, pentru persoanele
juridice, denumirea si sediul lor, precum si, dupa caz, numarul de
inmatriculare in registrul comertului sau de inscriere in resistrul persoanelor
juridice, codul fiscal si contul bancar.
b. Numele si calitatea celui care reprezinta partea in proces, iar in
cazul reprezentarii prin avocat, numele acestuia si sediul profesional.
O parte poate participa in procesul civil fie in nume propriu, fie in
calitate de reprezentant al uneia dintre parti. Aceasta din urma este si
acceptiunea la care se refera art. 112 alin. 2 C. proc. civ.
c. Obiectul cererii si valoarea lui, dupa pretuirea reclamantului atunci
cand pretuirea este cu putinta
Legislatia noastra procesuala nu ne ofera elemente definitorii cu
privire la obiectul actiunii civile. Dincolo de teorii si definitii, conceptul de
obiect al actiunii civile se raporteaza la pretentia afirmata in justitie, adica la
ceea ce se pretinde de reclamant prin cererea de chemare in judecata, adica
plata unei sume de bani, predarea unui bun mobil sau imobil.
Determinarea obiectului cererii de chemare in judecata prezinta un
interes teoretic si practic sub multiple aspecte :
92
- in acest fel paratul este pus chiar de la inceput in situatia de a cunoaste
pretentiile adversarului si de a se putea apara;
- obiectul este un element necesar al dispozitivului hotararii, iar instanta
este chemata sa statueze numai in limitele determinate prin cererea de
chemare in judecata ( si totusi, uneori, in mod exceptional, legea, in temeiul
rolului social al judecatorului, ii ingaduie in mod expres, sau mai exact il
obliga sa se pronunte asupra unor aspecte care nu se regasesc in cererea
reclamantului. Astfel, art. 42 din Codul familiei prevede ca instanta va
hotari, cu ocazia pronuntarii divortului, cu privire la incredintarea copiilor
minori si stabilirea pensiei de intretinere pentru acestia).
- cunoasterea obiectului cererii de chemare in judecata este necesara si
pentru corecta solutionare a unor exceptii de procedura, cum sunt exceptia
puterii lucrului judecat, exceptia de conexitate si exceptia de litispendenta;
- ajuta la determinarea admisibilitatii sau inadmisibilitatii unor probe (de
exemplu, a probei cu martori).
- in cazul actiunilor reale imobiliare precizarea obiectului este necesara si
pentru determinarea competentei instantei.
Obiectul cererii de chemare in judecata trebuie sa indeplineasca
anumite cerinte :
- sa fie licit, adica sa nu contravina legii;
- sa fie posibil, adica reclamantul sa nu solicite instantei sa-1 oblige pe
parat la ceea ce nu se poate realiza, de exemplu la predarea unui bun
determinat care a pierit sau a fost distrus;
- sa fie determinat sau determinabil, deoarece in fata instantei se rezolva
o neintelegere concreta, nu o problema de principiu. S-a decis ca este
inadmisibila cererea prin care reclamantul cere sa se constate ca nu are nici
93
un fel de datorie catre parati . Obiectul cererii poate fi unic, dar se poate
concretiza si intr-un capat de cerere principal si in capete de cerere accesorii.
Valoarea obiectului cererii, atunci cand este susceptibil de pretuit o
stabileste reclamantul, insa paratul poate contesta aceasta valoare, urmand ca
in acest caz valoarea sa fie stabilita de instanta in baza probelor administrate
de parti, ori dispuse din oficiu .
Modificarea sau completarea actiunii se poate face numai in fata instantei
de fond, pana la prima zi de infatisare .
Numele, obiectul si semnatura sunt prevazute de art.133 alin. l C.
proc. civ., sub sanctiunea nulitatii si de aceea ele sunt numite esentiale. In ce
priveste nulitatea pentru lipsa semnaturii, ea poate inlaturata in tot cursul
judecatii. Daca paratul invoca lipsa de semnatura, reclamantul va trebui sa
semneze cel mai tarziu la prima zi de infatisare urmatoare, iar cand este
prezent in instanta, in chiar sedinta in care a fost invocata nulitatea (art.133
alin.2).
Si in acest caz prima zi de infatisare are o mare importanta in faza de
desfasurare a procedurii orale a procesului civil, dar ea nu trebuie
confundata cu primul termen de judecata .
Este prima zi de infatisare termenul la care sunt indeplinite cele
doua conditii, chiar daca taxele de timbru s-au achitat dupa acest termen In
schimb, termenul la care partile nu au putut pune concluzii deoarece cauza s-
a amanat pentru lipsa de aparare sau pentru ca cererea de chemare in
judecata nu a fost comunicata paratului ori pentru ca, fata de obiectul cererii,
completul de judecata nu era legal constituit nu poate fi socotit prima zi de
infatisare .
Nu poate fi considerata prima zi de infatisare termenul la care partile
nu au putut pune concluzii deoarece:
94
- cauza s-a amanat pentru lipsa de aparare ;
- cererea de chemare in judecata nu a fost comunicata paratului ;
- pentru ca fata de obiectul cererii, completul de judecata nu era legal
constituit .
Efectele cererii de chemare in judecata
Cererea de chemare in judecata este actul procedural prin care
reclamantul investeste instanta de judecata cu o pretentie civila. Intreaga
activitate de solutionare a litigiului se va derula in limitele pretentiilor
determinate de reclamant prin cererea de chemare in judecata. In aceleasi
limite va trebui si judecatorul sa statueze in final asupra pretentiilor deduse
in justitie. Judecatorul nu poate depasi limitele judecatii determinate de parti.
Doar in mod exceptional, legea, in temeiul rolului social al judecatorului, ii
ingaduie in mod expres, sau mai exact il obliga sa se pronunte asupra unor
aspecte care nu se regasesc in cererea reclamantului. Astfel, art. 42 din
Codul familiei prevede ca instanta va hotari, cu ocazia pronuntarii
divortului, cu privire la incredintarea copiilor minori si stabilirea pensiei de
intretinere pentru acestia.
Efecte :
a) cererea de chemare in judecata investeste instanta cu solutionarea
litigiului la care se refera. Din momentul inregistrarii cererii de chemare in
judecata ia nastere un nou raport juridic intre parti - un raport procesual -
care genereaza drepturi si obligatii nu numai pentru parti, ci si pentru
instanta
In mod exceptional, instanta se poate sesiza si din oficiu, atunci cand :
- persoana vatamata este o persoana fizica lipsita de capacitate de
exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa;
95
- in cazul actiunilor de desfacere a casatoriei (divort), instanta are
obligatia de a se pronunta din oficiu cu privire la incredintarea copiilor
minori si a pensiei de intretinere pentru acestia;
- punerea sub interdictie a debililor sau alienatilor mintali se poate face si
de catre instanta, din initiativa ei.
b) cererea de chemare in judecata constituie baza raportului procesual
civil ce se formeaza prin introducerea ei intre reclamatii si parat, fixand
cadrul procesual in care se va desfasura judecata cu privire la parti si la
obiectul litigiului. Instanta nu poate largi cadrul procesual prin introducerea
din oficiu a altor persoane in proces, aceasta posibilitate avand-o numai
partile, prin formele de interventie fortata si tertele persoane interesate, prin
interventia voluntara. Pe de alta parte, instanta este tinuta si de obiectul
cererii si, astfel cum am aratat deja, nu poate da altceva decat s-a cerut (extra
petila), mai mult decat s-a cerut (plus petita), deoarece ar incalca principiul
disponibilitatii .
c) in cazul competentei teritoriale alternative cererea de chemare in
judecata exprima optiunea reclamantului pentru una din instantele
competente, optiune la care ulterior nu poate reveni.
In cazul competentei teritoriale alternative, cererea de chemare
in judecata exprima optiunea reclamantului pentru una dintre
instantele deopotriva competente, iar, dupa aceasta alegere, reclamantul nu
mai poate reveni asupra ei si paratul nu poate cere declinarea competentei .
Cererea de chemare in judecata creeaza starea de litispendenta. Prin
promovarea cererii de chemare in judecata se fixeaza, in principiu, in mod
definitiv si competenta instantei de judecata. Daca se exercita o noua cerere
de chemare in judecata, in fata aceleiasi instante sau a unor instante diferite,
96
avand acelasi obiect, intre aceleasi parti si intemeiata pe o cauza identica, se
creeaza starea de litispendenta (art. 163 C. proc. civ.) .
d) cererea de chemare in judecata opereaza punerea in intarziere a
paratului, ceea ce face ca el sa fie considerat posesor de rea-credinta :
- in caz de admitere a cererii sa datoreze fructele din momentul sesizarii
instantei (in cazul actiunilor reale imobiliare sau a celor mixte);
- sa suporte riscurile pieirii bunului (in cazul cererii ce are ca obiect
predarea unui bun determinat);
- sa curga dobanzile (in cazul cererii prin care reclamantul pretinde o
suma de bani care nu era purtatoare de dobanzi);
e) introducerea cererii de chemare in judecata, chiar la o instanta
necompetenta, face sa se intrerupa prescriptia dreptului la actiune, mai exact
a dreptului de a obtine condamnarea paratului (art.16 lit. b din decretul
nr.167/1958). Este unul din efectele cele mai importante si mai energice ale
cererii de chemare in judecata. Un atare efect este recunoscut in mod expres
atat de art. 1865 pct. 1 C. civ., cat si de art. 16 alin. 1 lit. b din Decretul nr.
167/1958.
f). Cererea de chemare in judecata produce efectul transmiterii anumitor
actiuni cu caracter strict personal asupra mostenitorilor. Actiunile cu caracter
strict personal se particularizeaza de alte actiuni civile prin faptul ca ele nu
pot fi transmise asupra mostenitorilor. Cu toate acestea, exista unele actiuni
care desi sunt legate intim de persoana titularului pot fi continuate de catre
mostenitori daca ele au fost introduse in timpul vietii autorului. Au acest
caracter actiunea privind stabilirea filiatiei fata de mama (art. 52 alin. 2 C.
fam.), actiunea pentru tagada paternitatii (art. 59 alin. 2 C. fam.), actiunea
pentru stabilirea paternitatii din afara casatoriei (art. 54 alin. 2 C. fam.) si
actiunea privind revocarea unei donatii pentru ingratitudine (art. 833 C. civ.)
97
2.Citarea şi comunicarea actelor de procedură
Citarea este obligatorie in fata tuturor organelor de jurisdictie, daca
legea nu dispune altfel, inclusiv in cazul tertilor intervenienti. Rezulta deci
că :
- judecata se face de regula cu citarea partilor, exceptiile fiind prevazute in
mod expres de lege (de exemplu, in cazul ordonantelor presedintiale, cand
solutionarea cererii se poate face si fara citarea partilor), incuviintarea unor
masuri asiguratorii;
- pentru judecarea procesului civil este obligatoriu ca partile sa fie citate
legal, si nu ca ele sa fie prezente in instanta.
Cum judecata unui proces nu se face, de regula, la un singur termen, ar
urma ca pentru fiecare termen partile sa fie citate. Dar, art. 153 C. proc. civ.
prevede ca partea care a fost prezenta la infatisare, ea insasi sau prin
mandatar, chiar neimputernicit cu dreptul de a cunoaste termenul, nu va fi
citat in tot cursul instantei, fiind presupusa ca cunoaste termenele urmatoare
(Instanta are indatorirea de a se convinge ca partile prezente au luat cu
adevarat cunostinta de termenul fixat). Este o regula exprimata in practica
prin expresia "are termenul in cunostinta".
Legea prevede doua derogari de la regula ca nu se poate trece la judecata
fara citarea partilor:
a) cand partea respectiva se prezinta in instanta, desi nu fusese citata, sau
citarea fusese viciata. Procedura de citare este considerata indeplinita daca,
desi nu exista dovada de citare, a depus o cerere prin care a solicitat
amanarea judecatii pentru a-si pregati apararea, prin aceasta facand dovada
ca a cunoscut termenul de judecata.
98
b) partea care a fost prezenta la unul din termenele de judecata, este
prezumata a cunoaste toate termenele urmatoare in fata aceleiasi instante, cu
exceptia cazurilor in care judecata a fost reluata dupa ce procesul a fost
suspendat sau scos de pe rol, ori a fost repus pe rol dupa inchiderea
dezbaterilor, sau se cere chemarea partii la interogatoriu .
Dispozitiile legale referitoare la citare au caracter imperativ, nerespectarea
lor atragand nulitatea hotararii pronuntate si casarea ei cu trimitere spre
rejudecare . Dupa pronuntarea hotararii nulitatea pentru necitare poate fi
invocata numai de partea care are interes, respectiv partea care nu a fost
citata .
In aceste cazuri, nu este valabila comunicarea hotararii facuta avocatului,
daca partea nu facuse alegerea de domiciliu la acesta .
Vor fi citate: partile, persoanele care au intervenit in proces, martorii,
expertii si alte categorii de persoane. Pentru paratul al carui domiciliu nu
este cunoscut, reclamantul trebuie sa faca dovada ca a facut tot posibilul sa-1
afle, si nu a fost cu putinta .
Cu privire la inmanarea citatiei pot sa apara mai multe situatii :
- partea citata se afla la domiciliu si primeste citatia, agentul va inmana
acesteia dovada pe care este obligat sa o certifice;
- cel citat se gaseste la domiciliu, dar refuza citatia sau nu vrea sa
semneze, ori nu poate, caz in care agentul ii va lasa citatia, iar in cazul
refuzului de a o primi, o va afisa pe usa locuintei, incheind despre aceasta un
proces-verbal [art. 92 alin. (1) si (2) si art. 100 C. proc. civ. cu privire la
continutul si valoarea probatorie a procesului-verbal]. Comunicarea citatiei
si a altor acte de procedura nu se poate realiza prin afisare in cazul
persoanelor juridice, precum si a asociatiilor sau societatilor care, potrivit
99
legii, pot sta in judecata, cu exceptia cazurilor in care se refuza primirea sau
daca se constata, la termen, lipsa oricarei persoane la sediul acesteia .
- cel citat nu se gaseste la domiciliu, caz in care agentul va inmana citatia
unei persoane din familie, sau altei persoane care locuieste cu cel citat, cu
exceptia minorilor sub 14 ani si a persoanelor lipsite de capacitate de
exercitiu, ori persoanei care in mod normal primeste corespondenta.
Persoana care primeste citatia va semna de primire, iar agentul va intocmi un
proces-verbal;
- daca persoanele mentionate mai sus nu pot semna adeverinta de primire,
agentul lasa citatia si incheie procesul-verbal, iar daca nu vor sa semneze sau
agentul nu gaseste pe nimeni la domiciliul celui citat, afiseaza citatia si
incheie procesul-verbal;
- daca cel citat locuieste intr-un hotel si nu este indicat apartamentul sau
nu este gasita persoana citata, agentul va lasa citatia receptionerului,
administratorului, portarului sau celor ce-i inlocuiesc, iar daca acestia refuza
sa o primeasca, va afisa citatia pe usa principala a cladirii, si va încheia
process verbal despre aceasta.
3.ÎNTÂMPINAREA
Intampinarea este actul procedural prin intermediul caruia paratul
raspunde la pretentiile formulate de reclamant, aratand totodata si apararile
sale. Ea face parte, alaturi de cererea de chemare in judecata si actiunea
reconventionala, din categoria actelor procedurale ce se intocmesc in faza
scrisa pregatitoare a procesului civil .
Este nefiresc ca in aceasta etapa scrisa reclamantul si judecatorul sa
nu fie informati de "armele" pe care paratul le va folosi in apararea sa,
pentru a permite apoi sa se treaca la dezbaterea orala a procesului, ale carui
100
linii principale trebuie sa fie trasate prin cererea de chemare in judecata si
intampinare. Altfel spus, reclamantul si judecatorul trebuie sa cunoasca
"cazul" si "modelul juridic" pe care paratul le opune celor construite prin
cererea de chemare in judecata, pentru ca primul sa-si poata pregati
raspunsul adecvat, iar cel de-al doilea sa poata compara de la inceput
pozitiile celor doua parti . Pana la urma este vorba de o "egalitate de arme
De aceea intampinarea prezinta o utilitate practica incontestabila. Ea este
destinata, cum deja am vazut, sa asigure un echilibru in situatia juridica a
partilor.
Potrivit art. 115 c. proc. civ. intampinarea trebuie sa cuprinda :
1) Exceptiile de procedura pe care paratul le ridica la cererea
reclamantului. Este vorba despre acele aparari care nu pun in discutie
fondul dreptului dedus in judecata, ci anumite cerinte de ordin formal
privitoare la actiune. De pilda, cererea de chemare in judecata nu este
semnata sau desi introdusa printr-un mandatar, acesta nu a alaturat la cerere
procura. Tot astfel, cand cererea a fost introdusa la o instanta necompetenta
etc.
Desi textul se refera numai la exceptiile de procedura, aceasta nu
inseamna ca exceptiile de fond nu trebuie sa figureze in intampinare, precum
exceptiile privind nulitatea cererii, necompetenta, lipsa de interes,
litispendenta, de prematuritate a cererii, lipsa de calitate procesuala etc .
2) Raspunsul la toate capetele de fapt si de drept ale cererii. Prin acest
raspuns, paratul invoca aparari de fond, propriu-zise, care pot fi in fapt sau
in drept. De pilda, fata de pretentia reclamantului care afirma ca l-a
imprumutat pe parat cu o suma de bani, paratul raspunde ca nu a primit suma
101
de bani pretinsa - aparare in fapt - sau invoca compensatia legala - aparare in
drept.
Daca cererea de chemare in judecata are mai multe capete, paratul trebuie
sa raspunda pentru fiecare capat de cerere in parte.
Intampinarea va cuprinde si apararile de fond, pentru fiecare capat de cerere
al reclamantului, atat apararile in fapt, cat si apararile in drept. In privinta
mijloacelor de proba, daca paratul solicita dovada cu martori, va arata
numele si domiciliul acestora, iar cand cere proba prin inscrisuri, va anexa la
intampinare copii de pe inscrisuri, in atatea exemplare cati reclamanti sunt,
plus cate un exemplar pentru instanta .
3) Dovezile cu care se apara paratul impotriva fiecarui capat de cerere.
Desi art. 115 se refera numai la dovada cu martori, pentru a preciza ca
paratul va indica numele si domiciliul acestora in vederea citarii, este
neindoielnic ca se aplica si in cazul intampinarii dispozitiile procedurale
privitoare la propunerea probelor fie ca este vorba despre folosirea probei
prin inscrisuri sau despre chemarea la interogatoriu a reclamantului.
4) Semnatura. Intampinarea trebuie semnata, lipsa semnaturii atragand
aceeasi sanctiune, care opereaza in aceleasi conditii, ca si in cazul in care
cererea de chemare in judecata nu este semnata. Daca intampinarea nu este
formulata personal de catre parat, ci de catre un reprezentant al acestuia, se
va preciza aceasta imprejurare si se va alatura dovada calitatii de
reprezentant.
102
4.CEREREA RECONVENŢIONALĂ
In procesul civil, paratul nu adopta intotdeauna o pozitie defensiva,
de aparare, ci poate avea si o atitudine agresiva, ridicand pretentii proprii
impotriva reclamantului. Legea reglementeaza aceasta posibilitate prin art.
119 alin. 1 C. proc. civ., aratandu-se ca daca paratul are pretentii in legatura
cu cererea sau cu mijloacele de aparare ale reclamantului, el poate sa faca
cerere reconventionala . Asa de exemplu, in timp ce reclamantul solicita ca
prin condamnarea paratului, ce spera sa obtina, sa-l determine pe acesta sa-si
execute obligatiile dintr-un contract, paratul solicita anularea sau
rezolutiunea contractului respectiv.
In aceste cazuri, in care paratul are si el la randul lui pretentii impotriva
reclamantului, poate sa faca o cerere reconventionala . In lipsa acestei cereri,
instanta nu poate obliga pe reclamant la efectuarea prestatiilor ce le are fata
de parat, chiar daca ele exista si au fost dovedite . Prin introducerea unei
cereri reconventionale se poate urmari :
a) neutralizarea obligatiei pe care reclamantul a formulat-o impotriva
paratului, de exemplu, in cazul in care reclamantul cere executarea unui
contract incheiat cu paratul, acesta din urma solicita anularea, rezolutiunea,
rezilierea contractului respectiv;
b) atenuarea obligatiei paratului fata de reclamant , cum ar fi, cererea
paratului-debitor, care, pretinzandu-se si el creditor al reclamantului, exige
in contra acestuia lichidarea creantei sale (prin ipoteza, paratul nu ar putea
opune, pe cale de simpla aparare, compensatia legala, deoarece creanta sa nu
este inca lichida). Pe calea cererii reconventionale nu poate fi opusa
compensatia legala, inclusiv din motivul ca aceasta poate fi obtinuta pe cale
de simpla aparare in proces .
103
c) obtinerea unei obligari la plata si a reclamantului, spre exemplu,cererea
locatarului-parat, chemat in judecata de catre proprietar pentru a evacua
imobilul ce formase obiectul unui contract de locatiune, prin care se
solicita instantei sa-1 oblige pe reclamant la plata contravalorii reparatiilor
aduse la imobil; la cererea prin care proprietarul unui teren solicita
instantei sa constate ca a devenit, prin accesiune, proprietarul constructiei
edificate
104
CAPITOLUL X. EXCEPŢIILE PROCESUALE
Putem defini exceptiile procesuale ca fiind mijloacele prin care, in
conditiile legii, partea interesata, procurorul sau instanta din oficiu, invoca in
cadrul procesului civil si fara a pune in discutie fondul dreptului,
neregularitati procedurale (privitoare la compunerea instantei, competenta
acesteia ori la actele de procedura), sau lipsuri referitoare la dreptul la
actiune, urmarind, dupa caz, anularea ori respingerea cererii formulate de
reclamant .
1.CLASIFICARE
Exceptiile de procedura nu trebuie confundate cu exceptiile de drept
material. Prin intermediul acestora din urma debitorul urmareste, de regula,
sa se libereze de datorie. Asa este cazul exceptiei de plata, compensatiei,
exceptiei de nulitate a contractului etc .
Mijloacele prin care paratul invoca obiectiuni impotriva fondului
pretentiei reclamantului, urmarind respingerea cererii acestuia ca
neintemeiata (nefondata), alcatuiesc categoria apararilor de fond,
numite si aparari propriu-zise
Exceptiile de procedura propriu-zise sunt acelea care se refera la
conditiile formale ale judecatii. In aceasta categorie se incadreaza cea mai
mare parte a exceptiilor, cum sunt:
- exceptia de incompatibilitate,
- exceptia de recuzare,
- exceptia privind nulitatea actelor de procedura,
- exceptia de necompetenta.
- exceptia de litispendenta,
- exceptia de conexitate,
105
- exceptia de perimare,
- exceptia lipsei de citare sau a citarii nelegale .
Exceptiile procesuale, asa cum le-am delimitat mai sus, se clasifica, de
regula, dupa urmatoarele criterii :
a) dupa obiectul asupra caruia poarta exceptiile procesuale se clasifica in
exceptii de procedura si exceptii de fond.
Exceptiile de procedura vizeaza incalcarea regulilor procedurale
privind compunerea instantei, competenta acesteia si procedura de judecata.
Se incadreaza in aceasta categorie exceptia de incompatibilitate, exceptia de
recuzare, exceptia de necompetenta, exceptia de conexitate, exceptia de
litispendenta, exceptia lipsei dovezii calitatii de reprezentant, exceptia lipsei
de citare sau a citarii nelegale, exceptia de perimare etc .
Exceptiile de fond privesc lipsuri referitoare la exercitiul dreptului la
actiune. Astfel cum am aratat, in conceptia-noastra. conditiile de exercitiu
ale actiunii sunt: dreptul, interesul, capacitatea procesuala si calitatea
procesuala. Strans legate, de asemenea, de exercitarea dreptului la actiune
sunt prescriptia dreptului de a obtine condamnarea paratului si puterea
lucrului judecat.
b) Dupa efectul pe care tind sa-l realizeze exceptiile procesuale se impart in
exceptii dilatorii si exceptii peremptorii (dirimante). Unii autori retin si o a
treia categorie si anume exceptiile declinatorii, adica cele care, in caz de
admitere, au ca rezultat trimiterea cauzei unei alte instante (necompetenta,
litispendenta, conexitatea), dar recunosc ca au ca efect si amanarea cauzei^ .
Exceptiile dilatatorii tind la amanarea judecatii, declinarea
competentei sau refacerea unor acte. Intra in aceasta categorie exceptia de
106
incompatibilitate, exceptia de recuzare, exceptia de conexitate, exceptia de
litispendenta, exceptia lipsei de citare etc.
Exceptiile peremptorii tind la respingerea sau anularea cererii ori la
stingerea procesului. Au acest caracter prescriptia^11 , puterea lucrului
judecat, exceptia lipsei calitatii procesuale, exceptia lipsei calitatii
procesuale, exceptia lipsei capacitatii procesuale, exceptia lipsei dovezii
calitatii de reprezentant, perimarea etc.
c) Dupa caracterul imperativ sau dispozitiv al normei incalcate exceptiile
procesuale se clasifica in exceptii absolute si exceptii relative.
Exceptiile absolute privesc incalcarea unor norme imperative si pot fi
invocate de oricare din parti, de procuror sau de instanta, din oficiu, in orice
faza a procesului, chiar si direct in apel sau recurs. Au acest caracter
exceptia de incompatibilitate, exceptia de necompetenta generala, materiala
sau teritoriala exclusiva, exceptia de prescriptie etc.
Exceptiile relative privesc incalcarea unor norme dispozitive si pot fi
invocate numai de partea interesata si numai intr-un anumit termen (prima zi
de infatisare sau termenul urmator celui in care s-a savarsit neregularitatea).
Intra in aceasta categorie, de exemplu, exceptia de recuzare sau exceptia de
necompetenta teritoriala (cand nu are caracter exclusiv) .
2.PROCEDURA DE SOLUŢIONARE
In cazul in care sunt invocate mai multe exceptii in acelasi timp,
judecatorul trebuie sa deduca aceasta ordine din caracterul si efectele pe care
le produc in proces. Exista, in literatura de specialitate, autori^4 , care arata
o anumita ordine de solutionare a exceptiilor procesuale: exceptiile legate de
107
investirea instantei, exceptia de necompetenta, exceptia puterii lucrului
judecat, exceptia de prescriptie etc. Dupa alti autori, vor fi rezolvate mai
intai exceptiile referitoare la investirea instantei (exceptia de netimbrare sau
de insuficienta timbrare), apoi exceptia de necompetenta, exceptiile privind
compunerea sau constituirea instantei, puterea de lucru judecat, prescriptia
etc. Pentru a putea rezolva exceptia puterii de lucru judecat sau prescriptiei,
instanta trebuie sa fie competenta, iar apoi, sa fie constituita potrivit legii;
inainte de a se pronunta asupra prescriptiei, instanta trebuie sa verifice daca
este in masura sa se mai pronunte in pricina respectiva, deci sa rezolve
exceptia puterii de lucru judecat etc .
In mod exceptional, exceptia va putea fi unita cu fondul, cand pentru
solutionarea lor este nevoie sa se administreze dovezi pentru dezlegarea
fondului pricinii. Exista situatii in care exceptia nu poate fi solutionata pe
baza actelor de la dosar, fiind necesara si administrarea altor dovezi. Pentru
asemenea situatii legea permite unirea exceptiilor cu fondul cauzei.
Daca exceptia invocata este gasita intemeiata, instanta o va admite,
pronuntand fie o incheiere atunci cand dispune amanarea judecatii, ori se
pronunta asupra incompatibilitatii, recuzarii, conexitatii etc, fie o hotarare -
sentinta ori decizie - atunci cand pronunta decimarea competentei,
respingerea sau anularea cererii ori perimarea. In cazul in care exceptia este
respinsa, instanta pronunta o incheiere interlocutorie si continua judecata.
Incheierea de admitere sau de respingere va putea fi atacata cu apel sau
recurs numai o data cu fondul, daca legea nu prevede expres o alta solutie
(de ex. potrivit art. 34 alin. 1 C. proc. civ. incheierea prin care s-a admis
recuzarea nu poate fi atacata prin nici o cale de atac) .
108
3.Exceptia de neconstitutionalitate
Potrivit art. 144 lit. c din Constitutie, Curtea Constitutionala hotaraste
asupra exceptiilor ridicate in fata instantelor judecatoresti privind
neconstitutionalitatea legilor si ordonantelor. Deci la controlul a priori, care
vizeaza controlul legilor inainte de promulgare in conditiile stabilite de
art.144 lit. a si care constituie o prima garantie pentru evitarea intrarii in
vigoare a unor legi contrare Constitutiei, legea fundamentala adauga
controlul a posteriori, pe cale de exceptie, care are in vedere legi si
ordonante intrate in vigoare .
4.Exceptia de necompetenta
Exceptia procesuala este mijlocul procedural prin care, in conditiile
legii, partea interesata, procurorul sau instanta din oficiu, invoca, in cadrul
procesului civil si fara a pune in discutie fondul dreptului, neregularitati
procedurale privitoare la compunerea si constituirea instantei, competenta
acesteia ori la procedura de judecata sau lipsuri referitoare la exercitiul
dreptului la actiune ori, dimpotriva, aplicarea normelor legale referitoare la
acestea, urmarind, dupa caz, declinarea competentei, amanarea judecatii,
refacerea unor acte, anularea, respingerea ori perimarea cererii. In alti
termeni, intarzierea sau impiedicarea judecatii.
Exceptia de necompetenta este prin urmare mijlocul procedural prin
care partea chemata in fata instantei necompetente poate solicita acesteia sa
se desesizeze si sa trimita cauza spre solutionare la instanta de judecata sau
la organul cu atributii jurisdictionale competent potrivit legii. Cel mai
adesea, exceptia de necompetenta se invoca de catre parat, intrucat el este
mai intai afectat prin chemarea in fata altei instante decat cea competenta.
109
Exceptia de necompetenta absoluta poate fi invocata insa si de procuror si
chiar de catre instanta din oficiu .
Necompetenta poate fi invocata prin diferite mijloace procesuale, care
difera dupa momentul la care se invoca :
- daca necompetenta se invoca in cursul judecatii, mijlocul procesual este
exceptia de necompetenta;
- daca necompetenta se invoca dupa ce s-a pronuntat hotararea primei
instante, mijlocul procesual este calea apelului;
- cand necompetenta se invoca in cazul unei hotarari definitive, mijlocul
procesual este recursul.
Exceptia de necompetenta se invoca in mod diferit, dupa cum norma
de competenta ce se pretinde a fi fost incalcata are caracter imperativ sau
dispozitiv, deci in raport de faptul daca competenta este absoluta sau relativa
Exceptia de necompetenta absoluta - in cazul incalcarii competentei
generale, materiale si teritoriale exclusive -, poate fi invocata de oricare din
parti de procuror sau de instanta din oficiu, in tot cursul procesului. In fata
primei instante, exceptia poate fi opusa chiar si dupa ce instanta a rezolvat
unele probleme litigioase prin incheieri interlocutorii de care, in principiu,
este legata . Mai mult, exceptia de necompetenta absoluta poate fi invocata,
pentru prima oara, in fata instantei de recurs, desi n-a fost ridicata in fata
instantei de fond si nici n-a format obiectul unui motiv de recurs .
Necompetenta absoluta a instantelor judecatoresti prezinta
urmatoarele trasaturi :
- poate fi invocata de oricare dintre parti, de procuror si de instanta din
oficiu;
- poate fi invocata in orice faza a procesului civil, inclusiv in faza
controlului judiciar;
110
- partile nu pot deroga in nici un mod de la regulile de competenta
absoluta.
c. Invocarea celor doua categorii de exceptii
Exceptia lipsei capacitatii de exercitiu si exceptia lipsei dovezii calitatii de
reprezentant pot fi invocate in orice stadiu al pricinii si au drept consecinta
anularea actelor de procedura savarsite de cel lipsit de aceasta capacitate,
respectiv de cel ce nu si-a justificat calitatea de reprezentant al partii .
Cele doua exceptii sunt exceptii peremptorii care incep prin a avea un
efect dilatoriu, deoarece in prima faza instanta nu anuleaza cererea ci amana
judecata prin acordarea unui termen pentru indeplinirea lipsei (art. 161 C.
proc. civ.) .
5.LITISPENDENŢA
Litispendenta reprezinta situatia procesuala in care doua sau mai
multe instante de fond, deopotriva competente, sunt sesizate cu aceeasi
cauza civila . Ea reprezinta o imprejurare anormala in opera de infaptuire
a justitiei, intrucat poate determina pronuntarea unor hotarari judecatoresti
contradictorii^1 .
Mijlocul procedural destinat a inlatura o atare situatie care poate
dauna procesului firesc de administrare a justitiei este tocmai exceptia de
litispendenta. Intr-adevar, potrivit art. 163 alin. 1 C. proc. civ.: "Nimeni nu
poate fi chemat in judecata pentru aceeasi cauza, acelasi obiect si de aceeasi
parte inaintea mai multor instante".
Exceptia de litispendenta este o exceptie de procedura, dilatorie si
absoluta. Ea poate fi ridicata de oricare dintre parti sau de instanta din oficiu,
in orice stare a pricinii, in fata instantelor de fond. Daca insa, intr-una din
111
pricini judecata a ajuns in faza recursului, in fata instantei in care procesul se
judeca in fond se va invoca autoritatea de lucru judecat a hotararii definitive
ce formeaza obiectul recursului, urmand a se suspenda judecata in fond pana
la solutionarea recursului .
Litispendenta implica urmatoarele conditii, ce trebuiesc sa fie intrunite in
mod cumulativ :
a) existenta unei identitati de parti, obiect si cauza. Identitatea dintre cele
doua actiuni trebuie sa fie totala: existenta unei stranse legaturi intre cele
doua actiuni nu poate determina starea de litispendenta, ci numai aceea de
conexitate. Partile, obiectul si cauza sunt elementele esentiale prin care se
identifica orice actiune civila.
b) cele doua actiuni trebuie sa se afle pe rolul unor instante deopotriva
competente.
c) pricinile trebuie sa se afle in fata instantelor de fond.
6.CONEXITATEA
Conexitatea este reglementata de art. 164 C. proc. civ. si are in vedere
existenta a doua sau mai multor pricini ce se afla inaintea aceleiasi instante
sau a unor instante deosebite, dar de acelasi grad, in care sunt aceleasi parti
sau chiar impreuna cu alte parti, si al caror obiect si cauza au intre ele o
stransa legatura .
Din dispozitiile art. 164 C. proc. civ. pot fi desprinse si explicitate si
conditiile conexitatii. Aceste conditii se refera la :
a) existenta a doua sau mai multe cauze pendinte la aceeasi instanta, sau la
instante diferite, de acelasi grad, in care sa figureze cel putin o parte
comuna. In legatura cu aceasta conditie esentiala a conexitatii remarcam ca
112
ea vizeaza indeosebi aspectul subiectiv al institutiei, respectiv partile din
cele doua sau mai multe actiuni. Din acest punct de vedere, legea impune
cerinta ca cel putin una din parti sa fie comuna in cele doua sau mai multe
actiuni pendente in fata instantelor judecatoresti.
b) existenta unei stranse legaturi de obiect si cauza intre cele doua sau
mai multe procese. Conditia triplei identitati de parti, obiect si cauza intre
cele doua actiuni nu este ceruta in cazul conexitatii, astfel cum ea este
impusa de lege in cazul litispendentei sau al autoritatii lucrului judecat. De
aceea, trebuie remarcat ca prin conexare actiunile isi pastreaza intreaga lor
individualitate si nu se realizeaza o contopire a acestora intr-un singur
proces. Actiunile conexate sunt si raman distincte, doar judecata lor se face
de aceeasi instanta.
7.AUTORITATEA DE LUCRU JUDECAT
Pentru a exista putere de lucru judecat, trebuie sa existe tripla
identitate: de parti, de obiect si de cauza.
a. Partile. Art. 1201 C. civ. pretinde ca judecata sa aiba loc "intre aceleasi
parti, facute de ele sau contra lor in aceeasi calitate". Acest text evoca, astfel
cum judicios s-a remarcat, un principiu juridic, logic si moral^4 . Este vorba
aici de aplicatiunea principiului relativitatii lucrului judecat. Acest principiu
reprezinta o transpunere pe plan procesual a unui cunoscut principiu de drept
civil si in conformitate cu care conventiile n-au efect decat intre partile
contractante (art. 973 C.civ.).
Cele doua parti constituie elementul subiectiv al actiunii, iar fara ele
activitatea judiciara nici nu poate fi intretinuta. Dar conditia identitatii
partilor pentru existenta lucrului judecat are in vedere nu prezenta lor fizica
113
la proces, ci prezenta juridica, adica participarea la proces in nume propriu
sau in calitate de reprezentant .
b. Obiectul
Conceptul de obiect al actiunii civile se raporteaza la pretentia
afirmata in justitie, adica la ceea ce se pretinde de reclamant prin cererea de
chemare in judecata, adica plata unei sume de bani, predarea unui bun mobil
sau imobil .
In sens mai larg, obiect al procesului il constituie ceea ce partile
inteleg sa supuna judecatii, ceea ce ele pretind ca judecatorii sa verifice, sa
aprecieze, sa constate, sa judece. Deci, actiunea aduce in discutie o problema
de fapt si o problema de drept, pe care judecatorii sunt chemati sa le rezolve
prin hotarare judecatoreasca , tocmai pentru a asigura protectia dreptului
subiectiv.
Pentru a exista autoritate de lucru judecat este necesar ca obiectul din
cea de-a doua actiune sa fie identic.
c. Cauza
Cauza este un element-conditie a actiunii civile ce raspunde la
intrebarea: pentru ce se judeca partile? .
114
CAPITOLUL XI.INCIDENTE CE POT APĂREA ÎN
CURSUL JUDECĂŢII
1.SUSPENDAREA
Prin suspendare se intelege oprirea cursului judecatii datorita unor
imprejurari voite de parti, care nu mai staruie in solutionarea cauzei, sau
independente de vointa lor^1 , cand sunt in imposibilitatea fizica sau juridica
de a se prezenta la judecata. Cazurile principale de suspendare sunt grupate
in art.242-244 C. proc. civ., dar sunt si cazuri prevazute in alte texte din
Codul de procedura civila (de ex. art.21, art. 40, art.155 alin.2) .
A. Suspendarea voluntara
Acest incident intervine datorita manifestarii de vointa a partilor, care
poate fi expresa sau tacita. Art. 242 C. proc. civ. dispune ca instanta va
suspenda judecata cand amandoua partile o cer sau daca nici una din parti,
desi legal citate, nu se prezinta la termenul de judecata si nici una dintre ele
nu a cerut judecarea in lipsa.
B. Suspendarea judecatoreasca
Art.243 C. proc. civ. prevede cinci cazuri de suspendare :
a) Moartea uneia din parti. Este evident ca un asemenea eveniment
dezorganizeaza procesul, care isi pierde caracterul contradictoriu, ramanand
in instanta numai o singura parte . Mortii persoanei fizice ii corespunde
dizolvarea persoanei juridice, precum si reorganizarea ei prin comasare
(absorbtie sau fuziune) ori divizare totala. Art. 243 alin. 1 pct. 1 c. proc. civ.
are in vedere ipoteza in care partea cu care s-a legat, in mod legal, procesul a
decedat ulterior introducerii actiunii. Asa fiind, textul nu este aplicabil,
115
atunci cand la introducerea actiunii paratul nu se mai afla in viata si, deci,
raportul procesual nu se putea lega cu acesta, reclamantul trebuind sa
introduca actiunea impotriva mostenitorilor celui decedat .
Daca in momentul sesizarii instantei paratul este decedat, judecata nu se
suspenda, reclamantul urmand sa-si modifice cererea chemand in judecata
pe mostenitori .
b) Interdictia uneia dintre parti. Pana la numirea tutorelui, partea pusa sub
interdictie prin hotarare judecatoreasca definitiva, pierzand capacitatea de
exercitiu, nu mai poate sta personal in proces. Ea va fi reprezentata si. de
aceea procesul se suspenda pana la numirea tutorelui.
c) Moartea mandatarului uneia dintre parti, daca moartea s-a intamplat cu
mai putin de 15 zile inainte de ziua infatisarii. Legea presupune ca intr-un
interval atat de scurt, partea nu a avut timp .sa numeasca un alt mandatar, ba
chiar poate sa nu fi aflat despre deces.
d) Incetarea functiei tutorelui (sau curatorului). In cazul in care o persoana
lipsita de capacitate de exercitiu (de exemplu, cel pus sub interdictie),
reprezentata in proces de tutore, redobandeste capacitatea de exercitiu (prin
ridicarea interdictiei), din acel moment ea urmeaza a figura personal in
proces. In acest scop, procesul se va suspenda pentru ca partea sa fie citata
personal pentru termenele de judecata urmatoare. Tot astfel, in cazul
minorului, la implinirea varstei de 14 ani, suspendarea judecatii opereaza
pana la introducerea in proces a minorului care, de la implinirea acestei
varste, dobandind o capacitate de exercitiu restransa, va sta in proces
personal, asistat fiind de cel chemat de lege a-i incuviinta actele.
116
e) Declararea in stare de faliment (actualmente insolvabilitate - nota H.
Sasu) a uneia dintre parti. Falitul fiind desesizat de dreptul de a dispune de
bunurile din patrimoniul sau, judecata se suspenda pentru a fi introdus in
cauza judecatorul-sindic.
2.ACTELE DE DISPOZIŢIE ALE PĂRŢILOR
Principiul disponibilitatii procesuale confera partilor dreptul de a se
desista de la judecata ori de a renunta la dreptul subiectiv, iar paratului
posibilitatea de a achiesa la pretentiile reclamantului sau chiar la hotararea
pronuntata impotriva sa. De asemenea, partile pot pune capat procesului
civil printr-o tranzactie. in sistemul nostru procesual desistarea reclamantului
imbraca doua forme: renuntarea la judecata si renuntarea la dreptul subiectiv
dedus judecatii. La randul sau, achiesarea poate privi pretentiile formulate
prin actiune sau chiar hotararea pronuntata .
Fiind acte de dispozitie ele trebuie facute de parte personal sau prin
mandatar cu procura speciala. Reprezentantii legali (parinti, tutori) au nevoie
si de autorizarea autoritatii tutelare.
I.RENUNŢAREA LA JUDECATĂ
Renuntarea la judecata poate avea loc in tot cursul judecatii, in fata
primei instante sau a instantei de apel ori a celei de recurs, fie verbal in
sedinta, fie prin cerere scrisa. Cu toate ca renuntarea poate avea loc oricand,
art. 246 distinge in functie de faptul daca ea s-a facut dupa comunicarea
cererii de chemare in judecata catre parat, dar inainte de a se intra in
dezbaterea fondului, ori dupa acest moment. In prima situatie renuntarea se
117
poate face fara consimtamantul paratului, dar la cererea acestuia reclamantul
poate fi obligat la cheltuieli de judecata .
II.DESISTAREA
Desistarea se face fie verbal in sedinta, fie prin cerere scrisa. Ea poate
fi facuta personal, de parte, sau prin mandatar cu procura speciala. Cerinta
unei procuri speciale decurge din natura renuntarii la actiune ca act de
dispozitie . Cu alte cuvinte, nu poate fi nici o deosebire, cit priveste
exercitarea dreptului prin mandatar sau reprezentant , legal, intre renuntarea
la actiune si renuntarea la drept.
Desistarea se poate face atat atunci cand partea potrivnica nu se
opune, cit si atunci cand aceasta nu justifica opunerea sa, in care caz instanta
poate sa ia act de desistare si sa inchida dosarul^ .
III.RENUNŢAREA LA DREPTUL SUBIECTIV CIVIL
Renuntarea la dreptul subiectiv se poate face oricand in cursul
judecatii, fie in fata instantelor de fond, fie in fata instantei de apel sau de
recurs. Renuntarea se face verbal in sedinta sau prin inscris autentic. in
practica judiciara se admite ca sunt opozabile partilor si renuntarile
extrajudiciare, facute prin inscris sub semnatura privata, recunoscut de catre
reclamant. Legea nu mai cere consimtamantul paratului, indiferent de
momentul la care intervine renuntarea la drept, deoarece nu mai exista riscul
de a fi chemat in judecata pentru valorificarea dreptului subiectiv la care s-a
renuntat. Renuntarea reclamantului nu are insa efect asupra solutionarii
cererii de interventie principala .
118
Renuntarea la drept sa infatiseaza ca un act procedural unilateral prin
care reclamantul renunta la dreptul subiectiv dedus in justitie. O atare
desistare prezinta urmatoarele trasaturi :
a) este un act unilateral de vointa al reclamantului. Efectele acestui act nu
sunt insa conditionate de acceptarea partii adverse. In acest sens art. 247
alin. 2 C. proc. civ. precizeaza ca renuntarea "se poate face si fara invoirea
celeilalte parti, atat in prima instanta cat si in apel".
b) este un act de dispozitie cu efecte defavorabile pentru reclamant. De
aceea, pentru a fi valabila este necesar ca reclamantul sa aiba capacitate de
exercitiu.
c) renuntarea reclamantului trebuie sa fie expresia libera si neconditionata
a consimtamantului reclamantului. Consimtamantul trebuie sa fie exprimat
intr-o forma precisa si neechivoca. In caz contrar, un asemenea act nu va
putea produce efectele vizate de art. 247 C. proc. civ.
Renuntarea la drept se poate face atat in fata instantei de fond, cat si
in fata instantei de apel in sedinta sau printr-un inscris autentic. Asadar
renuntarea la drept nu se poate presupune. Ea trebuie sa rezulte fie dintr-o
declaratie expresa din partea titularului dreptului, fie din fapte neechivoce, a
caror interpretare duce in mod necesar la o singura concluzie, aceea a
renuntarii la drept.
Nu este necesar ca desistarea sa se faca printr-un act scris, ea poate fi
facuta si verbal in fata instantei.
IV.Achiesarea
Achiesarea reprezinta un act de dispozitie prin care paratul recunoaste
pretentiile reclamantului sau adera la hotararea pronuntata impotriva sa.
Exista doua forme ale achiesarii: achiesarea la pretentiile reclamantului si
119
achiesarea la hotarare. Conditiile acestui act de dispozitie nu difera
esentialmente de cele ale renuntarii la drept. Ele se refera la capacitatea de
exercitiu a partii si la exprimarea valabila a consimtamantului. in continuare
vom analiza distinct cele doua forme ale achiesarii.
I. Achiesarea paratului
In cazul achiesarii nu este necesar consimtamantul reclamantului, fiind un
act unilateral de vointa.
Daca paratul recunoaste numai partial pretentiile reclamantului, la cererea
acestuia, instanta va putea pronunta o hotarare partiala care este executorie
de drept (art. 270 si 278 pct. 7 C. proc. civ.). O asemenea achiesare poate
avea loc si in apel .
Recunoasterea totala a pretentiilor reclamantului de catre parat se poate
face numai pe calea unei marturisiri pure si simple. Marturisirea calificata si
marturisirea complexa nu pot fi considerate ca achiesare, aceasta din urma
neputand fi dedusa nici din refuzul paratului de a raspunde sau de a se
infatisa la interogatoriu. Daca recunoasterea a avut loc la prima zi de
infatisare si paratul nu era pus in intarziere, el nu poate fi obligat la plata
cheltuielilor de judecata .
II. Achiesarea partii care a pierdut procesul se caracterizeaza prin aceea ca
partea renunta la dreptul de a ataca cu apel hotararea de prima instanta sau la
apelul declarat, hotararea devenind definitiva. Se poate renunta si la recurs,
sau se poate retrage recursul, hotararea devenind astfel irevocabila. Aceasta
forma de achiesare poate fi tacita (implicita) sau expresa .
Achiesarea la hotarare are ca efect stingerea irevocabila a procesului,
astfel ca orice posibilitate de contestare ulterioara este exclusa. Hotararea
pronuntata si la care a achiesat partea care a pierdut procesul dobandeste
putere de lucru judecat.
120
III. Achiesarea tacita
Executarea partiala a hotararii mai inseamna achiesare la intreaga
hotarare, afara de cazul in care intre capetele de cerere exista indivizibilitate.
Pe de alta parte, nu valoreaza achiesare tacita nici trecerea termenului fara sa
se exercite calea de atac impotriva hotararii, deoarece in acest caz suntem in
prezenta unei situatii in care dreptul de exercitare a caii de atac s-a pierdut in
virtutea legii, deci prin decadere .
IV. Achiesarea expresa are loc in situatia in care partea care are dreptul sa
atace hotararea declara, dupa pronuntarea hotararii, ca renunta la calea de
atac. Declaratia va fi consemnata intr-un proces verbal, semnat de presedinte
si de grefier. Renuntarea se poate face insa si ulterior, prin infatisarea partii
inaintea presedintelui sau prin inscris autentic, dupa cum este posibila si
retragerea caii de atac care a fost exercitata in conditii de regularitate
procedurala. In doctrina s-a precizat ca renuntarea la calea de atac, inainte de
a se naste acest drept, este contrara ordinii publice .
V.Tranzactia
Tranzactia este contractul prin care partile sting un proces inceput sau
preintampina nasterea unui proces prin concesii reciproce, constand in
renuntari reciproce la pretentii, ori in prestatii noi promise sau savarsite de o
parte in schimbul renuntarii de catre cealalta parte la dreptul ce este litigios
sau indoielnic .
Fiind un contract ce intervine intre parti, se cer a fi indeplinite
conditiile de fond si de forma pentru incheierea actelor juridice. Partile
trebuie sa aiba capacitatea deplina de exercitiu, sa se refere la drepturi de
care partile pot dispune si sa fie incheiata in forma autentica, daca invoiala
121
cuprinde un act solemn. Instanta judecatoreasca este datoare sa verifice daca
partile au capacitate de a incheia tranzactii, daca actul este expresia vointei
lor libere, precum si daca prin incheierea tranzactiei nu se urmareste
realizarea unor scopuri ilicite .
CAPITOLUL XII. MĂSURILE ASIGURĂTORII
1.Sechestrul judiciar
REGLEMENTARE LEGALĂ.
Instituţia sechestrului judiciar este reglementată de dispoziţiile art.598-
601cpc.
DEFINIŢIE
Sechestrul judiciar constă în indisponibilizarea bunului şi numirea de
către instanţă a unei persoane căreia i se încredinţează, pe timpul cât durează
judecata procesului, bunul în litigiu, spre păstrare şi conservare
(administrare)62. Sechestrul se aplică asupra bunului în legătură cu care se
desfăşoară judecata63, după ce a fost dovedită necesitatea instituirii
sechestrului64.
62 I. Stoenescu, S. Zilberstein, Drept procesual civil. Teoria generală, ediţia a II-a, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1983, pag. 257.63 A se vedea, Trib. Supr., sec. civ., dec. nr. 2108/1971, Culegere de Decizii 1971, pag. 199-200; Trib. Cluj, dec. civ. nr. 341/1973 cu notă de Gh. I. Petrescu, în Revista Română de Drept nr. 2/1974, pag. 129-132; Trib. jud. Timiş, dec. civ. nr. 960/1976, Revista Română de Drept nr. 12/1976, pag. 61.64 A se vedea, Trib. Supr., sec. civ., dec. nr. 1453/1970, Revista Română de Drept nr. 10/1971, pag. 1
122
Dispoziţiile legale aplicabile sunt cuprinse în prezent în art. 598 C.
proc. civ. Potrivit alin. l, ori de câte ori există un proces asupra proprietăţii
sau posesiei unui lucru mişcător sau nemişcător, sau asupra administraţiei
ori folosinţei unui lucru comun - de exemplu - într-o acţiune în revendicare,
posesorie, sau de ieşire din indiviziune65 - instanţa de judecată, la cererea
părţii interesate, poate lua măsura sechestrării bunului litigios pînă la
rezolvarea definitivă a procesului.
Bunuri asupra cărora se poate institui sechestrul
După cum precizează art. 598 alin. 1, în cazul în care procesul poartă
asupra proprietăţii sau posesiunii unui bun mişcător sau nemişcător, precum
şi în cazul în care este în litigiu numai administraţia sau folosinţa unui bun
comun ,se poate formula cerere de instituire a unui sechestru judiciar .
Cererea se rezolvă cu citarea părţilor interesate, printr-o hotărâre66
susceptibilă de recurs.
Sechestrul se aplică asupra bunului în legătură cu care se desfăşoară
judecata67, după ce a fost dovedită necesitatea instituirii sechestrului68.
Măsura sechestrului judiciar se poate lua şi numai asupra unora din
bunurile care fac obiectul litigiului69.
Simpla existenţă a unui proces cu privire la un bun nu este ,prin ea
însăşi suficientă pentru luarea acestei măsuri ,ci este necesar a se dovedi că
există pericol de dispariţie ,degradare ,înstrăinare sau risipire a bunurilor sau
chiar o proastă administrare a averii succesorale .65 Faptul că instanţa nu a instituit sechestru judiciar asupra tuturor bunurilor in litigiu, nu afectează cu nimic valabilitatea lui. A se vedea, in acest sens, Trib. Supr., Secţ. civ., dec. nr. 2108 din 30 noiembrie 1971, Culegere de Decizii pe anul 1971, pag. 199-200.66 Hotărîrea dată asupra cererii de sechestru judiciar are un caracter provizoriu, instanţa putând reveni oricând asupra ei, dacă s-au schimbat împrejurările.67 A se vedea, Trib. Supr., sec. civ., dec. nr. 2108/1971, Culegere de Decizii 1971, pag. 199-200; Trib. Cluj, dec. civ. nr. 341/1973 cu notă de Gh. I. Petrescu, Revista Română de Drept nr. 2/1974, pag. 129-132; Trib. Jud. Timiş, dec. civ. nr. 960/1976, Revista Română de Drept nr. 12/1976, pag. 61.68 A se vedea, Trib. Supr., sec. civ., dec. nr. 1453/1970, Revista Română de Drept nr. 10/1971, pag. 171.69 Tribunalul Suprem, secţia civilă, dec. nr. 2108/1971, în Culegere de Decizii 1991, pag. 199-200.
123
SCOPUL INSTITUIRII SECHESTRULUI JUDICIAR
Scopul instituirii sechestrului judiciar este de a organiza păstrarea,
paza şi administrarea bunurilor în litigiu, prin însărcinarea unei persoane
determinate, care se numeşte de asemenea sechestru judiciar70. Aplicarea
sechestrului nu echivalează cu nefolosirea bunului, ci doar îl va împiedica pe
deţinător să îl înstrăineze71.
CEREREA DE INSTITUIRE A SECHESTRULUI JUDICIAR
Cererea privind sechestrul judiciar poate fi făcută de reclamantul din
acţiunea principală, dar şi de altă persoană interesată, de intervenientul
principal ori în acţiunile de partaj chiar de pârât72.
Soluţionarea cererii, care are un caracter contencios, se face cu citarea
părţilor, potrivit procedurii prevăzute de art. 598 C. proc. civ.73,
constituindu-se un dosar distinct de cel care priveşte fondul. Cererea se
rezolvă de instanţa de fond sesizată cu cererea principală, fie că aceasta se
află pe rolul său, fie ca este într-o cale de atac74. Cererea nu poate fi deci
făcută în faţa instanţei de apel sau de recurs75. Instanţa se pronunţă printr-o
hotărâre, supusă căilor de atac în condiţiile dreptului comun76 şi poate 70 E. Herovanu, Teoria execuţiunei silite, Ed. Librăriei Cioflec. Bucureşti, 1942, pag. 125.71 Trib. Mun. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, dec. nr. 942/1990, în Culegere de practică judiciară civilă a Tribunalului Bucureşti, 1990, pag. 142, nr. 193.72 G. Boroi, D. Rădescu, Codul de procedură civilă comentat şi adnotat, Ed. All, 1996, pag. 840.73 Măsura sechestrului judiciar nu se poate lua pe calea ordonanţei preşedinţiale - vezi E. Herovanu, Teoria execuţiunei silite, Ed.Librăriei Cioflec. Bucureşti, 1942, pag. 122-125 (cu unele nuanţe); Trib. Tutova, 8 dec. 1909, în Em. Dan, Codul de procedură civilă adnotat, Ed. a II-a, Editura Alcalay & Co, Bucureşti, 1914, pag. 960, nr. 60; N. Toacşe, O. Tudora, notă la sent.civ.nr. 769/1968 a Jud.Constanţa, Revista Română de Drept nr. 9/1969, pag. 142; nr. 219/1994, Dreptul nr. 12/1994, pag.75.74 Soluţia privind competenţa este prevăzută în mod expres în art. 14 alin. l din Legea nr. 603/1943 privind simplificarea procedurii împărţelilor judiciare. Acelaşi text stabileşte că judecata se face de urgenţă şi cu precădere, iar întâmpinarea nu este obligatorie (alin. 2 şi 3).75 Cas. l, 10 sept. 1876, în Em. Dan, Codul de procedură civilă adnotat, Ed. a II-a, Editura Alcalay & Co, Bucureşti, 1914, pag. 960, nr. 57.76 în practică, se pronunţă, chiar de către aceeaşi instanţă, uneori încheiere, iar alteori sentinţă (vezi Trib. Supr., sec. civ., dec. nr. 1206/1971 şi nr. 2108/1971, Culegere de Decizii 1971, pag. 198-200, în care se
124
încuviinţa o execuţie vremelnică în temeiul art. 279 C. proc. civ.77.
Hotărârea are putere de lucru judecat relativă astfel încât dacă o primă cerere
a fost respinsă ea poate fi reiterată sau instanţa poate reveni asupra măsurii
dacă s-au schimbat împrejurările ce au determinat luarea ei .
Însă ,aplicarea sechestrului judiciar nu echivalează cu nefolosirea
bunului, deţinătorului fiindu-i interzis să-l înstrăineze ,nu să-l şi folosească .
În cazul în care părţile nu se înţeleg cu privire la persoana ce urmează a fi
numită sechestru judiciar, terţa persoană numită de judecător trebuie să nu
fie interesată în cauză78.
Hotărârea instanţei are putere de lucru judecat relativă, asupra ei
putându-se reveni, dacă s-au schimbat împrejurările ce au fost avute în
vedere la încuviintarea măsurii ori atunci când o primă cerere a fost respinsă.elea neevaluabile
2.Sechestrul asigurător .
Reglementare legală
Reglementată de art. 591-595 şi 597-601 C. proc. civ. măsura
sechestrului asigurător constă în indisponibilizarea unei cantităţi de bunuri
mobile ale pârâtului debitor - ce se află la el sau la un terţ -, care urmează a
fi vândute silit pentru realizarea creanţei reclamantului, dacă în momentul în
care acesta a obţinut o hotărâre definitivă, debitorul nu-şi execută de bună
voie obligaţia. Deci în acest caz obiect al măsurii îl constituie numai bunuri
mobile, ce nu formează obiect al litigiului, deoarece acesta constă în plata
unei sume de bani79.
face referiri la soluţiile Tribunalului muncipiului Bucureşti).77 E. Herovanu, Teoria execuţiunei silite, Ed.Librăriei Cioflec. Bucureşti, 1942, pag. 130.78 Trib. Suprem, secţia civ., dec. nr. 1206/1971, în Culegere de Decizii 1971, pag. 198; dec. nr. 1602/1972, în Revista Română de Drept nr. 4/1973, pag. 175.79 V. M. Ciobanu, Tratat teoretic şi practic de procedură civilă, vol. II, Ed. Naţional, Bucureşti, 1996, pag. 66.
125
Deosebiri faţă de sechestrul judiciar
1)O primă deosebire dintre sechestrul judiciar şi cel asigurător constă în
aceea că primul poartă asupra unui bun determinat care formează obiectul
litigiului dintre părţi, în timp ce sechestrul asigurător indisponibilizeazâ în
patrimoniul debitorului (pârâtului) bunuri ce nu formează obiect al litigiului,
dar care urmează să fie vândute prin executare silită pentru a satisface
creanţa creditorului, în momentul obţinerii titlului executor80.
2)O altă deosebire constă în aceea că pot fi sechestrate bunuri mobile -
lucrurile şi fructele stabileşte art. 591 alin. l - care se află în casă, moşie sau
pământul închiriat ori arendat sau cele care au fost transportate în alt loc fără
consimţământul proprietarului, conform art. 1730 C. civ. Potrivit art. 592,
pentru plata chiriei sau arenzii ce datorează chiriaşul ori arendaşul principal,
vor putea fi sechestrate şi lucrurile subchiriaşilor şi subarendaşilor care se
vor afla în locurile ocupate de dânşii şi fructele pământului ce li s-a
subarendat81.
Procedura de soluţionare
Cererea de sechestru asigurător se introduce la instanţa domiciliului
debitorului (art. 595 C. proc. civ.), dar dacă cererea principală se
soluţionează de altă instanţă, la aceasta se va adresa şi cererea de instituire a
sechestrului .
Potrivit art. 591 alin. l, înfiinţarea sechestrului asigurător poate fi cerută
de creditorul a cărui creanţă este constatată printr-un act scris82 şi este ajunsă
80 Florea Măgureanu, Drept procesual civil, Ed. a V-a, Ed. All Beck, 2002, pag. 230.81 A se vedea şi Cas. I, 12 mai 1884, în Dan Emil, Codul de procedură civilă adnotat, Ed. a II-a, Editura Alcalay & Co, Bucureşti, 1914 pag. 948, nr. 1 (sub art. 611, în prezent art. 592).82 S-a decis că prin "act scris", se înţelege numai actul constatator al creanţei, din textul căruia să rezulte, fără intervenţia unor alte împrejurări străine, elementele raportului juridic încheiat între părţi, în special existenţa datoriei şi obligaţia debitorului de a plăti o anumită sumă de bani - Cas. II, dec.nr. 297/1937, Codul 1944 pag. 247, nr. 4; Trib. Roman, 20 oct. 1899 şi 11 dec. 1919, în Dan Emil, Codul de procedură
126
la termen83 deodată cu chemarea în judecată pentru plata creanţei sale84.
În lipsa unei prevederi legale exprese, cererea pentru încuviinţarea
sechestrului asigurător se rezolvă pe cale necontencioasă, citarea părţilor
putând fi dispusă de instanţă când aceasta are nevoie de unele lămuriri85.
Asupra cererii de aplicare a sechestrului asigurător, instanţa se va
pronunţa printr-o încheiere care este supusă recursului în 5 zile de la
comunicare. Recursul se judecă de urgenţă şi cu precădere cu citarea în
termen scurt a părţilor.
Dacă cererea este admisă,măsura este adusă la îndeplinire de către
executorul judecătoresc,iar organele de executare se deplasează la domiciliul
pârâtului (debitorului) sau la locul unde se află bunurile, le inventariază şi le
declară sechestrate printr-un proces-verbal de sechestrare86.
civilă adnotat, Ed. a II-a, Editura Alcalay & Co, Bucureşti, 1914 pag. 949, nr. 15 şi pag. 951 nr. 25. S-a apreciat că cerinţa este îndeplinită chiar dacă actul sub semnătură privată este numai semnat de debitor şi nu poartă menţiunea "bun şi aprobat", deoarece forţa probantă a actului nu se judecă în cadrul cererii de sechestru asigurător - Cas. II, 14 decembrie 1912, în Dan Emil, Codul de procedură civilă adnotat, Ed. a II-a, Editura Alcalay & Co, Bucureşti, 1914, pag. 951, nr. 25. Unele instanţe (C. Galaţi II, 5 oct. 1904, în Em. Dan, op.cit, pag. 949, nr. 12) au decis că o sentinţă judecătorească, deşi supusă apelului, echivalează cel puţin cât un act scris şi cel interesat poate cere înfiinţarea măsurii, în timp ce alte instanţe au decis în sens contrar (C. Buc. III, 22 martie 1901, în Dan Emil, Codul de procedură civilă adnotat, Ed. a II-a, Editura Alcalay & Co, Bucureşti, 1914 pag. 949, nr. 13); vezi şi E. Herovanu, Teoria execuţiunei silite, Ed.Librăriei Cioflec. Bucureşti, 1942, pag. 164.83 Nu este deci suficient să se fi introdus o cerere în privinţa fondului, ci trebuie ca şi creanţa constatată prin act scris să fie exigibilă - C. Iaşi, 25 ianuarie 1907, în Dan Emil, Codul de procedură civilă adnotat, Ed. a II-a, Editura Alcalay & Co, Bucureşti, 1914 pag. 949, nr. 11.84 Aceasta nu înseamnă desigur că cererea de sechestru asigurător nu poate fi formulată şi după sesizarea instanţei cu cererea asupra fondului. Pe de altă parte, s-a decis că regula din art. 594 (fost 613), potrivit căreia sechestrul se poate cere odată cu intentarea acţiunii, se aplică cu atât mai mult când creditorul are un titlu definitiv, pe care însă nu-1 poate executa din cauză că partajul nu este definitiv - C. Buc. III, 27 oct. 1901, în Dan Emil, Codul de procedură civilă adnotat, Ed. a II-a, Editura Alcalay & Co, Bucureşti, 1914 pag. 949, nr. 6.85 T. S., s. civ., dec. nr. 1703 din 12 octombrie 1971, I. Mihuţă, Repertoriu de practică judiciară civilă a Tribunalului Suprem şi a altor instanţe judecătoreşti pe anii 1969-1975, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1976, pag. 973, nr. 11986 Florea Măgureanu, Drept procesual civil, Ed. a V-a, Ed. All Beck, 2002, pag. 231. Potrivit art. 600 C.proc.civ. instanţa va putea, la nevoie şi în cazurile urgente, să dea autorităţii locale ordin scris ca, chiar înainte de deplasarea executorului judecătoresc, să oprească debitorul să scoată sau să ascundă vreun lucru din cele a căror sechestru se cere. Pe de altă parte, este de reţinut că aplicarea sechestrului nu reprezintă o dare în plată şi deci riscul pieirii bunurilor rămâne asupra proprietarului, astfel încât debitorul nu se poate considera eliberat de obligaţia la care este ţinut prin hotărârea judecătorească - Trib. Supr., sec. civ.. dec. nr. 1476/1974, Revista Română de Drept nr. 1/1975, pag. 64; a se vedea şi M. Ionescu, Efectele sechestrului în cazul concursului de creditori, Revista Română de Drept nr. 5/1967, pag. 109-114.
127
Sechestrul se aplică pe o cantitate de bunuri suficientă, după aprecierea
executorului, pentru realizarea creanţei. Aceste bunuri pot fi lăsate în
custodie debitorului sau unei terţe persoane, sau poate fi un sechestru cu
ridicata sau cu aplicare de sigilii87.
3. POPRIREA ASIGURATORIE
Reglementare.Noţiune.
Reglementată de art. 597 coroborat cu art. 592-595 C. proc. civ.,
poprirea constă în indisponibilizarea sumelor de bani sau efectelor (titluri de
valoare)88, pe care debitorul le are de primit de la un terţ debitor al său,
pentru ca ulterior, după obţinerea titlului executoriu, creditorul să-şi
îndestuleze creanţa din aceste sume/efecte. Deşi textele nu vorbesc de două
feluri de popriri, doctrina şi jurisprudenţa disting constant între poprirea
asigurătorie şi poprirea executorie (definitivă, propriu-zisă)89.
Prin înfiinţarea unei popriri asiguratorii ,se nasc trei raporturi
juridice90:
-între creditorul popritor şi debitorul poprit;
-între debitorul poprit şi terţul poprit;
-după obţinerea titlului executoriu, între creditorul popritor şi terţul poprit.
87 C.S.J., sec. com., dec. nr. 246/1995, Dreptul nr. 2/1996, pag. 117.88 A se vedea pe larg, cu privire la obiectul popririi, S.Zilberstein, V.M.Ciobanu, I.Băcanu, Drept procesual civil – Executarea silită, pag. 74-87.89 A se vedea, de exemplu D. Negulescu, Teoria popririi, ediţia V, Bucureşti, 1927, pag. 21-30; D.Sudit, Poprirea, Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1936, pag. 1-4. I. Stoenescu, A. Hilsenrad, S. Zilberstein, Tratat teoretic şi practic de procedură a executării silite, Ed. Academiei, Bucureşti, 1966, pag. 278; T. Pop, Valorificarea creanţelor prin poprire, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1972, pag. 19; Gr. Porumb, Codul de procedură civilă comentat şi adnotat, vol. II, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1962, pag. 261-262.90 V.M. Ciobanu, Drept procesual civil, Vol. I, T.U.B. 1986, pag. 244.
128
Caractere juridice
Poprirea asigurătorie are caracter conservatoriu. Pe acest caracter se
întemeiază dispoziţia din art. 597 C. proc. civ., care permite creditorului, ce
nu are titlu executoriu, ca odată cu introducerea acţiunii, ori ulterior, să ceară
înfiinţarea unei popriri91.
Prin sume datorate de terţul poprit, debitorului poprit, trebuie să se
înţeleagă nu numai sumele stabilite în momentul înfiinţării popririi, dar şi
cele care vor deveni exigibile şi în viitor, precum şi cele ce se vor naşte după
înfiinţarea popririi, dar din raportul juridic existent, la acea dată, între terţul
poprit şi debitorul poprit.
Subiectele popririi sunt cele care deja au fost menţionate92:
-creditorul popritor, cel care solicită luarea acestei măsuri asigurătorii;
-debitorul poprit, cel obligat faţă de creditorul popritor;
-terţul poprit, care este datornic (debitor) al debitorului poprit.
Procedură
Competentă să soluţioneze cererea de înfiinţare a popririi este
judecătoria de la domiciliul terţului poprit sau de la domiciliul debitorului .
Poprirea este înfiinţată de instanţă, fără citarea părţilor, printr-o ordonanţă
de poprire ce se comunică direct terţului poprit.Prin această ordonanţă se dă
ordin terţului poprit să nu plătească sum ape care o datorează creditorului
său .Din acest moment, terţul poprit nu mai poate face plăţi către debitor sau
către o altă persoană, din sumele datorate debitorului.
Terţul poprit răspunde pentru orice plăţi făcute, împotriva ordonanţei de
91 V. M. Ciobanu, Tratat teoretic şi practic de procedură civilă, vol. II, Ed. Naţional, Bucureşti, 1996, pag. 74.92 Florea Măgureanu, Drept procesual civil, Ed. a V-a, Ed. All Beck, 2002, pag. 232.
129
poprire dată de instanţă.
Efectele popririi
Principalul efect al popririi este efectul de indisponibilizare a sumelor
datorate de terţ , indiferent de cuantumul creanţei pentru care s-a înfiinţat
poprirea93. Acest efect total al popririi, care ar putea părea exorbitant, se
explică prin necesitatea ca creditorul popritor să se pună la adăpostul unui
concurs cu alţi creditori şi în special cu creditorii privilegiaţi sau cu cauze de
preferinţă, care ar putea interveni cu cereri de poprire până în momentul
rămânerii definitive a hotărârii de validare. Debitorul poprit va putea înlătura
efectul total al popririi, consemnând, cu afectaţiune specială, la dispoziţia
creditorului popritor, suma datorată. In felul acesta terţul va putea să-i
plătească debitorului suma datorată94.
CAPITOLUL XIII.PROBELE IN PROCESUL CIVIL
93 Bineînţeles că, în cazurile in care poprirea, se înfiinţează asupra retribuţiei pe care debitorul poprit o are de primit de la terţul poprit, indisponibilizarea operează în limitele şi condiţiile prevăzute de art. 409 c. proc. civ. Nu este vorba, astfel cum s-a susţinut (V. Negru, D. Radu, Drept procesual civil, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972, pag. 129), despre o aplicare a art. 409 c. proc. civ., prin analogie, ci de o aplicare diretă, căci măsurile asigurătorii se aduc la îndeplinire, în vederea unei ulterioare executări silite.94 I. Stoenescu, S. Zilberstein, Drept procesual civil. Teoria generală. Judecata la prima instanţă. Hotărârea, ediţia a II-a, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983, pag. 261-262.
130
Reclamantul este cel care invoca in sprijinul pretentiilor sale o
anumita stare de fapt. Paratul, cel putin la initierea procesului, nu solicita
schimbarea starii de fapt existente.
De aceea, inca din dreptul roman a fost consacrat principiul potrivit
caruia cel ce afirma o pretentie in justitie trebuie sa o dovedeasca. Aceasta
regula traditionala este exprimata prin adagiul latin "ei incumbit probatio qui
dicit non qui negat". Principiul enuntat este consacrat si in Codul nostru
civil: potrivit art. 1169 C. civ. "Cel ce face o propunere inaintea judecatii
trebuie sa o dovedeasca" si isi gaseste consacrare in marea majoritate a
legislatiilor civile si procesual civile.
De aceea, starea de fapt de care se bucura paratul se socoteste, pana la
dovada contrarie, corespunzatoare dreptului si, drept urmare, paratul nu are
de facut nici o dovada. Sarcina dovezii apasa, asadar, pe umerii
reclamantului.
Cu titlu de regula generala aratam mai intai ca dovezile se propun de
reclamant prin cererea de chemare in judecata, iar de parat prin intampinare
sau cel mai tarziu la prima zi de infatisare. Daca partea intelege sa se
serveasca de proba cu inscrisuri acestea vor trebui depuse, in copie, in atatea
exemplare cate parti cu interese potrivnice sunt, plus un exemplar pentru
instanta.
Probele nepropuse in conditiile aratate, mai sus sau cel mai tarziu la
prima zi de infatisare nu vor mai putea fi invocate in tot cursul instantei.
Totusi sanctiunea decaderii nu opereaza in situatiile de exceptie anume
prevazute in art. 138 C. proc. civ .Potrivit textului mentionat, dovezile
neinvocate in limine litis vor putea fi propuse ulterior dar numai in una din
urmatoarele situatii:
- cand nevoia dovezii ar reiesi din dezbateri si partea nu o putea prevedea;
131
- cand administrarea dovezii nu pricinuieste amanarea judecatii;
- cand dovada nu a fost ceruta in conditiile legii "din pricina nestiintei si
lipsei de pregatire a partii"
Subiectul probei
Probele se administreaza in proces pentru a convinge pe judecator, deci
subiectul probei este judecatorul . Se spune uneori ca administrarea probei
este sinonima cu formarea convingerii judecatorului asupra existentei
faptului dovedit, proba reprezentand un fenomen subiectiv, o credinta. Dar o
credinta care nu poate fi arbitrara, o pura manifestare a increderii, ci ea
trebuie sa se sprijine pe indicii exterioare pe baza carora se construieste un
rationament, care este de tip dialectic deoarece orice proba se discuta in
contradictoriu de catre parti in fata judecatorului .
Rolul activ al instantei este un principiu aplicabil si in materia probelor;
este regula in conformitate cu care instanta de judecata chemata sa
stabileasca adevaratele raporturi dintre parti, adevarul obiectiv, are
indreptatirea si totodata indatorirea ca, fara a stirbi dreptul partilor de a-si
face probele si sustinerile lor, sa ordone din proprie initiativa administrarea
oricaror probe, sa intreprinda orice demers procesual susceptibil a duce la
descoperirea adevarului .
Obiectul probei
Obiectul probei consta in actele si faptele juridice care, in complexul
lor, tind sa dovedeasca raportul juridic litigios. In virtutea unui principiu,
unanim admis, "da mihi factum, dabo tibi jus", proba nu poarta decat asupra
existentei faptelor, care conditioneaza aplicarea regulei de drept. Fiecare
parte trebuie sa dovedeasca, conform legii, faptele necesare pentru realizarea
132
pretentiei sale, iar judecatorul va trage consecintele juridice ale faptelor
dovedite de parti. In practica, partile probeaza fapte proprii a determina
aplicarea unei reguli juridice, care apreciaza ca este favorabila. Este insa
vorba de simple sugestii, judecatorul fiind cel care va decide aplicarea unei
reguli de drept si calificarea juridica a faptelor .
Obiect al probei sunt faptele juridice in inteles larg (fapte juridice in
inteles restrans si acte juridice) care au creat, modificat sau stins raportul
juridic dedus judecatii ori faptele care au determinat ineficacitatea acestuia si
au dat dreptul de a cere constatarea nulitatii actului juridic, anularea,
rezolutiunea, rezilierea acestuia etc .
Faptele care trebuie dovedite pot fi materiale sau psihologice (dolul,
reaua-credinta etc., care se exteriorizeaza prin rezultatul lor). Faptele
materiale se exteriorizeaza in concret, pe cand cele psihologice se
materializeaza numai prin consecintele pe care le determina. Si unele si
altele pot forma obiect al probatiunii judiciare .
Clasificarea probelor
Probele sunt clasificate in raport de mai multe criterii :
a) dupa cum probele se efectueaza in fata instantei, in procesul respectiv, sau
in afara ei probele se impart in judiciare si extrajudiciare. Sunt probe
judiciare: marturisirea, depozitiile martorilor, intrucat sunt efectuate in fata
instantei. Sunt extrajudiciare: inscrisurile, expertiza sau probe administrate
in cadrul altui proces sau unei alte instante .
b) dupa criteriul naturii lor, probele se clasifica in probe personale si probe
materiale. Primele cuprind relatari ale omului facute in forme prescrise de
lege (rapoarte de expertiza, marturisirea obtinuta prin intermediul
133
interogatoriului etc.) in timp ce secundele au ca obiect fapte ce se percep
prin intermediul unui obiect material .
Cele doua categorii de probe au un anumit specific:
- Probele personale constau in fapte ale omului ce pot fi: pozitive
(declaratii consemnate in inscrisuri sau facute oral), negative sau de abtinere
(de ex. ascunderea sau distrugerea unui inscris, lipsa la interogatoriu), de
rationament (ca in cazul prezumtiilor legale si a celor simple).
- Probele materiale sunt lucruri care prin infatisarea sau starea lor, prin
insusiri sau particularitati etc. dovedesc raportul dedus judecatii sau
contribuie la dovedirea lui ;
c) dupa cum faptul probator duce sau nu direct la stabilirea faptului
principal probele se impart in directe si indirecte.
Probele directe dovedesc prin ele insele raportul dedus judecatii (de ex.
inscrisul care constata actul juridic cu privire la care exista litigiul), pe cand
probele indirecte dovedesc numai un fapt vecin si conex, din a carui
cunoastere se trage concluzia existentei raportului juridic litigios (de ex.
prezumtiile). Probele indirecte se caracterizeaza prin aceea ca intre faptul
generator de drepturi si dovada se interpune un alt fapt intermediar. Printr-un
asemenea fapt, vecin si conex, se poate ajunge la stabilirea raportului juridic
litigios.
d) O clasificare a probelor in raport de natura probelor este aceea in probe
preconstituite si probe simple libere, constituite in timpul solutionarii
litigiului.
Probele preconstituite sunt acele probe constituite anterior aparitiei
litigiului dintre parti pentru a dovedi nasterea, modificarea sau stingerea unui
raport juridic. Aceste probe sunt constituite intr-un anumit fel, in principiu,
prin acte scrise, in vederea eventualitatii unui litigiu.
134
Probele preconstituite sunt acte scrise de orice natura si de orice calitate.
ÎNSCRISURILE
Inscrisurile sunt mijloace de dovada cuprinzand constatari si declaratii
privind acte sau fapte juridice, consemnate, cu mana, prin dactilografiere,
litografiere, imprimare sau mijloace informatice, cu orice fel de litere ori
prin efectuarea de orice alte semne conventionale, pe un suport material:
hartie, carton, panza, lemn, plastic sau orice alt material .
Clasificarea inscrisurilor
Inscrisurile se pot clasifica dupa mai multe criterii.
Dintr-un prim punct de vedere deosebim inscrisurile preconstituite
(intocmite in scopul de a servi ulterior ca mijloc de dovada) si cele
nepreconstituite (confectionate ocazional, fara finalitate probatorie).
Principalele inscrisuri preconstituite sunt cele autentice si sub semnatura
privata. Prezinta caracter nepreconstituit, intre altele, registrele comerciale
precum si registrele si hartiile domestice, mentiunea facuta de creditor pe
titlul de creanta, scrisorile expediate in cadrul unei corespondente obisnuite,
rabojurile si orice bilete sau tichete eliberate pentru a dovedi o anumita
situatie
De asemenea doctrina distinge intre inscrisurile semnate si
inscrisurile nesemnate. In prima categorie amintim inscrisurile autentice si
inscrisurile sub semnatura privata, iar in cea din urma registrele comerciale,
precum si registrele sau inscrisurile casnice.
La randul lor, inscrisurile preconstituite semnate se subdivid in
primordiale (intocmite pentru a atesta incheierea, modificarea sau stingerea
135
unui act juridic), recognitive (destinate sa inlocuiasca, in cazurile prevazute
de art. 1189 C. civ. , originalul pierdut) si confirmative (folosite pentru a
valida, in conditiile statornicite de art. 1190 C. civ. , un act viciat, prin
inlaturarea imperfectiunii care il infirma) .
Criteriul distinctiv al unei atari subdiviziuni il constituie obiectul
inscrisurilor :
(a) inscrisurile originare sau primordiale sunt acele inscrisuri care sunt
intocmite spre a constata existenta unui anumit raport juridic.
(b) inscrisurile recognitive sunt intocmite cu scopul de a inlocui un inscris
originar disparut.
(c) inscrisurile con.firmative sunt acele inscrisuri care au menirea, astfel
cum o sugereaza si denumirea lor, de a ratifica un act anulabil.
Legislatia noastra face referire la toate aceste categorii de inscrisuri
preconstituite.
Un alt criteriu deosebeste inscrisurile originale de reproduceri, care
pot imbraca fie forma de duplicat, fie de copii legalizate . Acestea trebuie sa
coincida integral cu continutul originalului. Impartirea aratata prezinta
interes sub aspectul puterii doveditoare, potrivit distinctiilor stabilite de art.
1188 C. civ.
.1.ÎNSCRISURILE AUTENTICE
Puterea doveditoare a inscrisului autentic comporta insa unele
circumstantieri in functie de continutul sau. In aceasta privinta se impune sa
facem distinctie intre mentiunile referitoare la constatarile personale ale
agentului instrumentator si declaratiile propriu-zise ale partilor. Mentiunile
inscrisului privitoare la faptele materiale petrecute in fata organului
instrunlentator si constatate prin propriile sale sirnturi ("ex propriis
sensibus"). In cadrul si in limitele atributiilor sale, fac dovada pana la
136
inscrierea in fals . Astfel, de pilda, fac dovada pana la inscrierea in fals:
semnaturile partilor, semnatura agentului instrumentator, mentiunile privind
prezentarea si identificarea partilor, locul de incheiere a actului si data
incheierii inscrisului.
Cercetarea si stabilirea falsului se face de catre organele de urmarire si
instantele de judecata penale si hotararea lor, avand autoritate de lucru
judecat, este folosita de instanta civila, care de obicei suspenda judecarea
procesului pana la rezolvarea falsului in penal.
Forta juridica a inscrisului autentic fata de tertele persoane
Dar care este forta juridica a inscrisului autentic fata de tertele
persoane? In acest sens art. 1173 C. civ. precizeaza ca: "Actul autentic are
deplina credinta in privinta oricarei persoane despre dispozitiile si
conventiile ce constata". Din aceste dispozitii se poate trage concluzia ca
legea consacra opozabilitatea erga omnes a inscrisului autentic. Aceasta
opozabilitate se refera, asa cum rezulta in mod clar din art. 1173 alin. 1 C.
civ ., la "dispozitiile si conventiile" pe care le constata inscrisul. Dispozitiile
pe care inscrisul le constata isi trag taria din recunoasterea raportului juridic
de catre parti. O atare recunoastere, pe care legea o prezuma reala pana la
dovada contrara, este una si aceiasi fata de toti, adica atat fata de parti, cat si
fata de tertele persoane .
2.ÎNSCRISURILE SUB SEMNĂTURĂ PRIVATĂ
Inscrisul sub semnatura privata este inscrisul intocmit de parti, fara
interventia autoritatii publice, notarului public sau agentului instrumentator,
137
semnat de catre participanti, indiferent ca este scris in intregime de unul din
ei, datat sau nu, suficient fiind sa fie semnat.
Un al doilea element al actului sub semnatura privata in civil este
formalitatea "multiplului exemplar" si aceea a formulei "bun si aprobat" la
actele unilaterale (art.1179-1180 Cod civil) .
Legea nu impune conditii deosebite cu privire la modul de materializare
a inscrisului sub semnatura privata. Asa fiind, inscrisul poate fi
dactilografiat, imprimat, scris de mana etc. Cerinta esentiala a oricarui
inscris sub semnatura privata este semnarea acestuia de partea care se obliga.
Incheierea actului sub semnatura privata nu este supusa asadar unor
formalitati deosebite; absenta unui formalism in aceasta privinta poate fi
desprinsa din principiile instituite de Codul civil in aceasta materie .
Inscrisurile sub semnatura privata se deosebesc prin trasaturi specifice,
atat de cele autentice, cat si de cele care cuprind atestari provenite de la terti:
a) Caracteristicile distinctive ale inscrisului sub semnatura privata fata de
cel autentic decurg din calitatea semnatarilor si, totodata, din independenta
lor.
Sub primul aspect, semnatarii se comporta ca autori personali ai
inscrisului ce constituie rezultatul cooperarii lor. Ei actioneaza in afara de
orice atributii profesionale, pe care le exercita, eventual, in activitatea
curenta social-economica.
In ce priveste forta probanta a inscrisului sub semnatura privata,
art.1177 alin. l Cod civil dispune ca acela caruia i se opune un act sub
semnatura privata este obligat sa recunoasca^1 sau sa tagaduiasca scrierea
sau semnatura sa . La fel ca si cuprinsul inscrisului ori semnatura si data
inscrisului sub semnatura privata este supusa conditiei recunoasterii.
138
Semnatura nu trebuie sa cuprinda toate elementele numelui; este suficient ca
ea sa fie data in forma in care partea semneaza in mod obisnuit. De
asemenea, legea nu cuprinde mentiuni privitoare la locul unde trebuie
asezata semnatura; ea poate fi situata la sfarsitul inscrisului, astfel cum se si
obisnuieste in practica, sau marginal daca textul a ocupat intreaga pagina.
Semnatura este o cerinta esentiala caci ea exprima consimtamantul partii la
incheierea actului juridic. De aceea, in practica se acorda o importanta
deosebita acestui element al actului sub semnatura privata .
Retinem ca actul sub semnatura privata face dovada continutului si a
datei pana la proba contrara (art.1176-1178 Cod civil). Aceasta dovada se
face, in principiu, tot printr-un inscris. Semnatura partilor este cea care da
forta probanta inscrisului. Daca o parte nu recunoaste semnatura sa, va trebui
sa recurga la procedura de verificare a scriptelor (art. 171-170 Cod
procedura civila), prin efectuarea unei expertize sau la procedura falsului
(art.180-184 Cod procedura civila). Daca se stabileste ca actul autentic sau
sub semnatura privata este fals, el isi pierde forta sa probatorie .
Verificarea de scripte - procedura aplicabila inscrisurilor sub semnatura
private.
Verificarea de scripte este procedura la care se recurge atunci cand
partea nu recunoaste scrierea sau semnatura de pe un inscris.
Cand una dintre parti declara ca nu recunoaste fie scrisul, fie
semnatura dintr-un inscris sub semnatura privata, instanta nu va respinge
inscrisul, ci va pasi la verificarea acestuia. Daca, prin urmare, inscrisul sub
semnatura privata - care nu se bucura ca inscrisul autentic de prezumtia de
validitate - nu constituie o proba, in cazul in care nu este recunoscut de
partea careia i se opune, pe de alta parte, insa, aceasta tagada nu trebuie sa
duca la inlaturarea actului, ci instanta are obligatia sa procedeze la
139
verificarea de scripte in mod direct, pe baza pieselor de comparatie produse
de parti, sau pe calea unei expertize grafice.
Procedura verificarii de scripte este reglementata in art. 177 -179 C.
proc. civ., texte care vizeaza doar inscrisurile sub serrmatura privata. Cu
toate acestea s-a apreciat, cu suficient temei, ca procedura verificarii de
scripte se poate aplica si in privinta inscrisurilor ce emana de la terte
persoane, caci pentru descoperirea adevarului si atare inscrisuri trebuie
verificate.
.Înscrierea in fals a actelor autentice si a actelor sub semnatura privata
Atat prezumtia de autenticitate, cat si puterea doveditoare pana la
inscrierea in fals, recunoscuta constatarilor aratate, deosebesc vadit inscrisul
autentic de cel sub semnatura privata, care nu se bucura de asemenea
avantaje. In schimb, in cazul ambelor categorii opereaza inscrierea in fals .
Inscrierea in fals reprezinta operatia care se declanseaza atunci cand
partea interesata declara ca un inscris este plasmuit.
Procedura de constatare a falsului este o procedura speciala si
complexa Ea este reglementata amanuntit in art. 180-185 C. proc. civ.
Aceasta procedura este aplicabila indiferent de natura falsului: material sau
intelectual . In cazul falsului material adevarul este alterat printr-o simpla
plasmuire constand in imitarea semnaturii unei persoane, modificarea datei
inscrisului, efectuarea de stersaturi sau adaugiri in cuprinsul actului etc. In
cazul falsului intelectual alterarea adevarului este rezultatul activitatii
frauduloase a insusi redactorului actului, care trece in cuprinsul acestuia,
pentru anumite mentiuni, un continut diferit fata de cel voit de parti (de ex.
notarul trece un alt pret, sau alte conditii de plata decat cele stabilite de
contractanti) .
140
Beneficiaza de forta doveditoare pana la inscrierea in fals anumite
constatari ale agentului instrumentator. Ele trebuie sa reuneasca o dubla
cerinta spre a fi supuse acestui regim: sa fie personale si, totodata, facute in
limitele atributiilor sale. In conditiile aratate, constatarile demne de crezare
pana la inscrierea in fals alcatuiesc doua grupe distincte.
O prima categorie include faptele savarsite de insusi agentul
instrumentator. Astfel, sunt datarea operatiunii prin zi, luna si an (eventual
si ora), localizarea acesteia (la sediu sau la domiciliul solicitantului), modul
cum a procedat la identificarea partilor (prin cunostinta personala sau pe
baza de acte), existenta propriei semnaturi pe incheierea de autentificare. A
doua categorie cuprinde fapte petrecute in fata agentului instrumentator si
constatate prin propriile sale simturi. In principal, acesta ia act de
prezentarea partilor in persoana sau prin mandatar valabil imputernicit, de
declaratia facuta explicit de ele ca inscrisul le reda fidel vointa si de
semnaturile lor .
Cum se declanseaza procedura inscrierii in fals?
Procedura inscrierii in fals debuteaza in urma denuntului facut de
partea interesata, personal sau printr-un mandatar cu procura speciala, asa
cum reiese potrivit art. 180 C. proc. civ.
Daca la termenul cand se face inscrierea in fals partea potrivnica nu
este de fata instanta va acorda un termen si va dispune infatisarea ambelor
parti. Cu acest prilej, partea care intelege sa foloseasca inscrisul are obligatia
de a-l infatisa in original. Presedintele instantei va constata starea materiala a
inscrisului pe care-l va preda grefei spre pastrare. Inscrisul va fi semnat, in
prealabil, spre neschimbare de presedinte, grefier si de catre parti.
Daca la termenul sorocit de instanta partea declara ca renunta la
inscris sau nu se infatiseaza instanta va inlatura acest mijloc de dovada. In
141
schimb, daca partea care a defaimat inscrisul nu se infatiseaza la termenul
stabilit de instanta sau daca prezentandu-se nu staruie in declaratia sa
privitoare la fals, inscrisul va fi considerat ca recunoscut.
Potrivit art. 112 pct. 5 C. proc. civ. , la cererea de chemare in judecata
se vor alatura atatea copii, dupa inscrisurile de care reclamantul intelege sa
se serveasca, cati parati sunt plus o copie pentru instanta Toate copiile vor fi
certificate de reclamant ca fiind conforme cu originalul. Daca inscrisurile
sunt redactate intr-o limba straina sau cu litere vechi se vor depune traduceri
sau copii cu litere latine, dupa ce acestea vor fi certificate de parte. Daca mai
multi parati au un singur reprezentant se va comunica cate o singura copie
dupa fiecare inscris.
PROBA CU MARTORI
Martorii sunt persoane străine de interesele în conflict, care relatează în
faţa instanţei de judecată fapte sau împrejurări referitoare la pricina ce se
judecă, fapte ce ar putea servi la soluţionarea ei. Mijlocul de probă este
depoziţia martorului, în care se materializează cunoştinţele acestuia despre
faptele trecute pe care le-a recepţionat şi memorat .
Regulile şi excepţiile, referitoare la probarea actelor juridice prin
declaraţiile martorilor sunt prevăzute în art.1191-1198C.civ.
Persoane care pot fi ascultate ca martor i
De regulă, orice persoană poate fi ascultată ca martor, excepţiile fiind
prevăzute expres de lege în art.189C.proc.civ.
Administrarea probei cu martori
Martorii se propun de părţi prin cererea de chemare în judecată şi prin
întâmpinare sau cel mai târziu la prima zi de înfăţişare. Dacă proba se solicită
142
în cursul judecăţii, în condiţiile art.138pct.2 şi 4 C.proc.civ., lista martorilor se
va depune, sub sancţiunea decăderii, în termen de 5 zile de la încuviinţare
(art.186 alin.2C.proc.civ.).
Înainte de a fi ascultat, martorul depune jurământul. Fiecare martor va
fi ascultat separat, cei neascultaţi neputând fi de faţă.
Mărturisirea
Noţiunea şi caracterele juridice ale mărturisirii.Administrarea probei
mărturisirii. Interogatoriul.
Mărturisirea este recunoaşterea de către o persoană a unui fapt pe care
adversarul său îşi întemeiază pretenţiile şi care este de natură să producă
efecte probatorii împotriva celui ce a făcut-o. Mărturisirea nu se confundă cu
mărturia întrucât ea provine de la una din părţile litigante şi nu de la un
martor, persoană ce nu este implicată direct în proces.
În prezent mărturisirea are aceeaşi valoare probantă ca şi celelalte
mijloace de probă.
Marturisirea are urmatoarele caractere95 :
a) este un act unilateral de vointa, constient, liber si irevocabil prin care o
parte recunoaste pretentia sau faptul afirmat de persoana adversa. Art. 1206
alin. (2) Cod civil prevede ca marturisirea poate fi revocata pentru eroare de
fapt. Ea exprima o vointa constienta si libera si, ca atare, il leaga pe autor,
independent de acceptarea partii adverse .
Marturisirea apare ca un act unilateral de vointa. De aici decurge
caracterul definitiv si irevocabil al marturisirii. Aceasta inseamna că autorul
recunoasterii nu mai poate face ulterior acte valabile de retractare a
95 Romul Petru Vonica, Dreptul contractelor comerciale, Editura Holding Reporter, 1999, pag.123.
143
declaratiilor sale . Exceptia revocarii marturisirii ca urmare a unei erori de
fapt a generat comentariul ca nu este vorba aici de o revocare propriu-zisa, ci
de anularea declaratiei de recunoastere pentru eroare de fapt .
Imprejurarile concrete in care a fost elaborata recunoasterea trebuie sa
excluda orice suspiciune, cu privire la existenta vreunei presiuni obiective.
b) constituie un mijloc de proba sigura, speciala contra autorului ei si in
favoarea partii care isi intemeiaza pretentiile pe actul recunoscut, incat
datorita consecintelor sale grave, cel care o face trebuie sa aiba capacitatea
necesara pentru a face acte de dispozitie. Art.1204 Cod civil o claseaza
printre prezumtii;
c) este un act personal si prin urmare, nu poate fi facuta decat de titularul
dreptului sau de un mandatar cu procura, nefiind valabila o marturisire
facuta de o alta persoana. Fiind un fapt personal, este indiferent ca este
primita sau nu de partea adversa.
d) este un act expres, neputand fi dedusa numai din tacerea partii, chiar
daca cealalta a pretins ca s-a intamplat un anumit fapt. Declaratiile unei
parti, numai atunci ii sunt opozabile, cand sunt facute cu stiinta ca ele vor
constitui o dovada contra sa; simplele afirmatii nu sunt marturisire. Nu
constituie o marturisire cu putere de dovada, sustinerea cererii sau a
exceptiei fiind un mijloc de aparare a intereselor partii, iar nu declaratii
facute pentru a fi invocate contra celui care le face.
Interogatoriul persoanei juridice
Prin exceptie, art. 222 alin. 1 C. proc. civ. prevede ca statul si
celelalte persoane juridice de drept public, precum si persoanele juridice de
drept privat vor raspunde in scris la interogatoriul ce li se va comunica,
potrivit prevederilor art. 222 alin. 2 din Codul de procedura civila -
144
societatilor comerciale de persoane, ai caror asociati cu drept de reprezentare
vor fi citati personal la interogatoriu.
Din considerente de ordin practic persoanelor juridice li se comunica
in scris punctele de pe interogatoriu, iar raspunsul se da, de asemenea, in
scris^, fiind necesar ca el sa fie semnat si parafat de organul care reprezinta
persoana juridica in mod valabil .
Prezumţiile. Noţiune. Clasificare.
Prezumţiile sunt consecinţele ce legea sau magistratul le trage dintr-un
fapt cunoscut la unul necunoscut (art.1199 C.proc.civ.)
1.Prezumţiile legale
Prezumţiile legale pot fi prezumtii relative de prezumtii absolute.
Criteriul de disociere il constituie puterea doveditoare diferita de care se
bucura fiecare dintre aceste specii.
Astfel, prezumtiile legale relative confera credibilitate faptului pretins,
de regula, pina la proba contrara, avind deci putere doveditoare iuris tantum.
Ele alcatuiesc categoria uzuala, de drept comun, a prezumtiilor legale.
Aceste mijloace de proba pot fi ilustrate prin numeroase exemple. Legea
prezuma, de asemenea, printre altele: ca exista o cauza juridica in orice
conventie (art. 907 C. civ.), ca termenul este stipulat in favoarea debitorului
(art. 1024 C. civ.), ca remiterea voluntara de catre creditor in mainile
debitorului a copiei legalizate de pe titlul creantei semnifica plata datoriei
(art. 1138 alin. 2 C. civ.), ca posesiunea unui lucru mobil corporal implica
dobandirea proprietatii acestuia (art. 1909 C. civ.) etc.
Spre deosebire de prezumtiile relative, prezumtiile absolute, denumite
si irefragabile, nu pot sa fie rasturnate prin contraproba, fiind crezute iuris et
de iure. In rindul acestor prezumtii restranse ca numar se includ cele
145
enumerate (de altfel nesistematic) de art. 1201 si 1202 alin. 2 C. civ.
Clasificarea dihotomica a suscitat obiectii, in primul rand fiindca
admisibilitatea probei contrare sufera ingradiri in cadrul anumitor prezumtii
legale relative, stirbindu-le caracteristicile firesti. Astfel, prezumtia
dobandirii prin posesie a dreptului de proprietate asupra unui bun mobil
poate fi combatuta prin dovada contrara numai daca priveste un bun pierdut
sau furat (art. 1909 alin. 2 C. civ.). Prezumtia de raspundere ce incumba,
in baza art. 1000 alin. 1 C. civ., persoanei care exercita paza juridica a unui
lucru nu poate fi rasturnata decat cu probe care atesta interventia fortei
majore, culpa victimei sau fapta unui tert .
2.Prezumtiile simple
Acest tip de prezumtii este nelimitat , fiind doar definite generic de
art. 1203 din Codul civil , legea ingaduind judecatorului sa foloseasca
experienta sa proprie, sa faca uz de puterea sa de judecata si de intelegere .
Denumite si prezumtii ale omului, acestea sunt elaborate de la caz la
caz, printr-un demers cognitiv personal, de catre subiectul probei, ca. mijloc
de a descoperi, pe cale indirecta, un fapt necunoscut, pornind de la un fapt
vecin si conext . Prin definitie, este vorba despre prezumtii din afara celor
instituite de o dispozitie legala.
Expertiza.
Expertiza reprezintă un mijloc de dovadă la care instanţa sau părţile pot
recurge atunci când pentru lămurirea unor împrejurări de fapt sunt necesare
cunoştinţe de specialitate dintr-un anumit domeniu de activitate.
Expertiza este reglementată în art. 201 – 214 C.proc.civ.
Expertiza este un mijloc de proba lasat la libera apreciere a
judecatorului. Constatarile tehnico-stiintifice ale specialistului poarta numai
146
asupra elementelor de fapt supuse judecatii. Activitatea lui inceteaza acolo
unde incepe opera de valorizare de catre judecator a constatarilor de fapt ale
cauzei. Constatarile tehnico-stiintifice ale expertului nu se pot substitui
aprecierilor facute de judecator .
Instanta de judecata are calitatea sa se pronunte asupra puterii
doveditoare a expertizei, dupa ce a pus concluziile raportului expertilor in
discutia contradictorie a partilor. Judecatorul poate sa primeasca expertiza,
daca concluziile ei sunt de natura sa-i formeze convingerea, ori sa o
respinga. In ambele cazuri, judecatorul va trebui sa-si motiveze decizia. El
este insa legat de constatarile de fapt ale expertizei, data, constatarile facute
in prezenta partilor, sustinerile facute de acestea in prezenta expertilor.
Aceste mentiuni fac dovada pana la inscrierea in fals; avand in vedere ca
expertii sunt delegati ai instantei, chiar daca valoarea probatorie a expertizei
nu difera de a celorlalte mijloace de proba, aceasta calitate a expertilor face
ca expertiza sa ocupe un loc distinct in sistemul probelor .
Efectuarea expertizei este lasata la aprecierea instantei, in sensul ca
aceasta are posibilitatea de a dispune asupra necesitatii lamuririi unor
imprejurari de fapt. Exista insa si situatii in care efectuarea expertizei este
obligatorie, sub sanctiunea nulitatii hotararii :
- expertiza psihiatrica in materia punerii sub interdictie (art. 30 din
Decretul nr. 32/1954);
- expertiza medico-legala pentru stabilirea varstei, in cazul inregistrarii
tardive a nasterii;
- expertiza pretuitoare in materie de gaj, pentru stabilirea valorii
bunului gajat (art. 1689 C. civ.);
Propunerea privind efectuarea expertizei se face de catre parti, ori de
catre instanta din oficiu. Expertiza poate fi efectuata numai prin birourile
147
locale de expertiza, si numai de catre specialisti atestatj ca atare. In
domeniile strict specializate in care nu exista experti autorizati, din oficiu
sau la cererea oricareia dintre parti, judecatorul poate solicita punctul de
vedere al uneia sau mai multor personalitati ori specialisti din domeniul
respectiv.
La solicitarea instantei, dupa ce proba a fost incuviintata prin incheiere,
biroul local recomanda un numar de experti, din care instanta numeste unul
sau mai multi.
Pe langa expertul sau expertii numiti de instanta, se permite sa participe si
un expert recomandat de parte, cu conditia ca el sa figureze in evidenta
biroului local.
Cercetarea la faţa locului
Cercetarea la faţa locului este considerată o probă judiciară directă şi
reprezintă mijlocul prin care instanţa ia cunoştinţă în mod direct de starea
unor lucruri, de situaţia unui imobil sau despre alte împrejurări de fapt ce
pot avea importanţă pentru soluţionarea litigiului.
Cercetarea la faţa locului, se solicită de partea interesată sau se
dispune din oficiu de instanţă prin încheiere.
Cercetarea la fata locului duce la constatarea nemijlocita a starii si
situatiei unui obiect, locului si modului de asezare a unor lucruri etc., in
general a unor bunuri imobile sau mobile netransportabile la instanta .
CAPITOLUL XIV. ETAPA DEZBATERILOR
148
Şedinţa de judecată
Dezbaterea cauzei în şedinţă publică reprezintă cea de a doua etapă a
procesului civil.
În această etapă a procesului civil, un rol important revine revine
completului de judecată, prezidat, de regulă de judecătorul desemnat, după
caz, de preşedintele instanţei sau al secţiei. Şedinţa de judecată este condusă
de preşedinte care exercită poliţia şedinţei, putând lua măsurile necesare
pentru păstrarea ordinii şi bunei-cuviinţe.
Principalele momente în desfăşurarea judecăţii
Deschiderea şedinţei de judecată se face de preşedintele completului
de judecată. Pricinile se judecă în ordinea stabilită pe lista afişată, având
prioritate cele urgente, rămase în divergenţă (atr.125alin.2C.proc.civ.) şi
cele amânate din lipsă de timp (art.157C.proc.civ.).
Înainte de începerea dezbaterilor, părţile pot solicita amânarea pricinilor
care nu pot fi judecate, dacă aceste cereri nu provoacă dezbateri
(art.126C.proc.civ.).
• Înainte de a se intra în dezbateri, instanţa are obligaţia de a încerca
stingerea conflictului de drepturi prin împăcarea părţilor.
• Un moment procesual important îl constituie susţinerea cauzei de
către părţi, scop în care instanţa va da mai întâi cuvântul reclamantului, apoi
pârâtului.
• În desfăşurarea acestei etape a procesului civil, un moment esenţial îl
constituie prima zi de înfăţişare. Prima zi de înfăţisare este termenul la care
părţile legal citate, pot pune concluzii (art.134C.proc.civ.). A pune concluzii
în sensul art.134, nu înseamnă a pune efectiv concluzii, ci a avea
posibilitatea să se pună concluzii, ceea ce înseamnă că această cerinţă este
149
îndeplinită chiar în lipsa părţii legal citată. Din punct de vedere
procedural, prima zi de înfăţişare prezintă importanţă deosebită, deoarece
până în acest moment se pot exercita anumite drepturi procedurale şi pot
interveni modificări în structura acţiunii civile. Astfel, din punct de vedere
probatoriu, până la această dată părţile pot pronune probe, dacă nu au
propus prin cererea de chemare în judecată sau prin întâmpinare, sub
sancţiunea decăderii. Până la prima zi de înfăţişare pot fi admise cereri de
modificare a acţiunii, ulterior acestui termen admiterea cererii este
condiţionată de consimţământul pârâtului. De asemenea, în anumite situaţii,
cadrul procesual poate fi lărgit numai până la acest termen.
• Când instanţa apreciază că au fost lămurite toate aspectele de fapt şi
de drept ale cauzei declară închiderea dezbaterilor, urmând a se retrage
pentru deliberare.
CAPITOLUL XV.ETAPA DELIBERĂRII
Deliberarea şi pronunţarea hotărârii
După închiderea dezbaterilor urmează etapa deliberării şi pronunţării
hotărârii. Deliberarea reprezintă operaţia în cadrul căreia judecătorii
stabilesc soluţia ce urmează să fie pronunţată cu privire la litigiul dintre
părţi.
Deliberarea se realizează, în secret, fie în şedinţă, fie în camera de
consiliu. După deliberare, dacă completul este format din mai mulţi
judecători, preşedintele completului adună părerile judecătorilor, începând
cu cel mai nou în funcţie, el pronunţându-se cel din urmă
(art.256C.proc.civ.).
150
Dacă majoritatea legală nu se poate întruni, pricina se judecă din nou
în complet de divergenţă, în aceeaşi zi sau în cel mult 5 zile
(art.257alin.1C.proc.civ). După încheierea deliberării, se va întocmi de
îndată dispozitivul hotărârii care se semnează, sub sancţiunea nulităţii, de
către judecători şi în care se va arăta, când este cazul, opinia separată a
judecătorilor rămaşi în minoritate.
Dispozitivul se pronunţă, în numele legii, de preşedinte în şedinţă
publică, chiar în lipsa părţilor (art.258alin.1 şi 2 C.proc.civ.). După
pronunţarea minutei, urmează redactarea hotărârii, cu respectarea
exigenţelor prevăzute în art.261C.proc.civ.
Hotărârea se redactează în două exemplare originale şi se comunică
părţilor în copie în cazul în care de la comunicare începe să curgă termenul
de exercitare a apelului sau recursului.
Hotărârea judecătorească
Hotărârea judecătorească reprezintă actul final şi de dispoziţie al
instanţei prin care se soluţionează, cu putere de lucru judecat, litigiul dintre
părţi.
După obiectul lor, hotărârile judecătoreşti se clasifică în sentinţe,
decizii şi încheieri. Sentinţele sunt hotărârile prin care instanţele rezolvă
fondul cauzei în primă instanţă sau prin care prima instanţă se dezinvesteşte
în temeiul unei excepţii procesuale. Deciziile sunt hotărârile prin care se
soluţionează apelul, recursul, precum şi recursul în interesul legii. Toate
celelalte hotărâri date de instanţă în cursul judecăţii se numesc încheieri
(art.255 C.proc.civ.).
EFECTELE HOTĂRÂRII JUDECĂTOREŞTI
Efectele hotararii judecatoresti
151
Prin efecte ale hotararii judecatoresti trebuie sa intelegem
consecintele juridice ce decurg din solutionarea litigiului dintre parti.
1) Un prim efect al hotararii judecatoresti vizeaza dezinvestirea instantei.
Acest efect se produce din momentul pronuntarii hotararii. Solutia rezulta si
din dispozitiile exprese ale art. 258 alin. 3 C. proc. civ., text potrivit caruia
dupa pronuntarea hotararii nici un judecator nu poate reveni asupra parerii
sale .
Exista insa si situatii in care instanta pronunta numai o hotarare
partiala. Art. 270 prevede ca "daca paratul recunoaste o parte din pretentiile
reclamantului, instanta, la cererea acestuia , va dai o hotarare partiala in
masura recunoasterii".
Odata pronuntata sentinta, judecatorii nu mai pot reveni asupra
fondului.
2) Al doilea efect important al hotararii este acela de a constitui un inscris
autentic. Este o consecinta a elaborarii unui act juridic cu "solemnitatile
cerute de lege, de un functionar public, care are dreptul de a functiona in
locul unde actul s-a facut" (art. 1171 C. civ.). Hotararea judecatoreasca are
astfel forta probanta a unui act autentic, astfel incat in ce priveste
constatarile personale ale judecatorilor, hotararea face dovada pana la
inscrierea in fals . Declaratiile consemnate, care, in principiu, fac dovada
pana la proba contrarie, nu pot fi rasturnate in recurs decat producandu-se
dovezi noi cu acte, deoarece alte probe sunt inadmisibile (art. 305 C. proc.
civ.) .
3) Un efect important al hotararilor judecatoresti este cel executoriu.
Potrivit art. 374 C. proc. civ. hotararile judecatoresti devin titluri executorii
numai in masura in care sunt investite cu formula executorie. Hotararea care
152
constituie titlul executoriu poate fi pusa in executare in termenul de
prescriptie^.
Hotararea prin care s-au stabilit drepturi de natura patrimoniala
trebuie pusa in executare in termenul de prescriptie de 3 ani. Punerea in
executare a hotararilor, prin care s-au stabilit drepturi personale
nepatrimoniale, se poate face in termen de 30 de ani (art. 404 C. proc. civ.).
In cazul in care hotararea nu a fost pusa in executare, la implinirea
termenului de prescriptie a dreptului de a obtine executarea silita, se pierde
puterea de lucru judecat, fiind posibila introducerea unei noi cereri daca
dreptul de a obtine condamnarea paratului (dreptul la actiune) nu s-a
prescris, in cadrul careia hotararea poate fi folosita ca mijloc de proba .
4) Hotararea judecatoreasca produce, de regula, si un efect declarativ, prin
urmare, hotararea doar constata existenta unui drept, acesta preexistand
judecatii. Prin exceptie, hotararea pronuntata in actiunile in constituire de
drepturi creeaza situatii juridice noi si, in principiu, isi produce efectele
numai pentru viitor. Exista si hotarari prin care se creeaza situatii juridice
noi, dar efectele se produc retroactiv (exemplu, desfiintarea casatoriei,
tagaduirea paternitatii etc.) .
5) Un alt efect al hotararilor judecatoresti vizeaza prescriptia extinctiva.
Odata pronuntata, hotararea are ca efect si schimbarea obiectului
prescriptiei. Cu alte cuvinte, prescriptia dreptului la actiune este inlocuita cu
prescriptia dreptului de a cere executarea silita. De aceea, se vorbeste in
doctrina despre o novatie sau de o noua actiune - o "actio judicati " .
6) hotararea judecatoreasca are autoritate de lucru judecat
Puterea de lucru judecat nu este reglementata in mod expres ca efect al
hotararii judecatoresti, ci ca o prezumtie legala absoluta irefragabila in
153
art.1201 C. proc. civ. si ca o exceptie de fond, peremptorie si absoluta de
art.166 C. proc. civ.
CHELTUIELILE DE JUDECATĂ
Cheltuielile de judecata reprezinta ansamblul sumelor de bani pe care
trebuie sa le suporte partile in legatura cu activitatea lor procesuala.
Partea care a pierdut procesul suporta atat cheltuielile facute de ea,
cat si cheltuielile facute de partea care a castigat deoarece este in culpa
procesuala , prin atitudinea sa in proces determinand aceste cheltuieli.
154