bine (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)

BÍNE adv., s. n. sg. I. Adv. 1. În mod prielnic, în mod favorabil, avantajos, util. ◊ Expr. A(-i) prinde (cuiva) bine (un lucru, o învățătură, o întâmplare) = a-i fi de folos, a-i fi prielnic. A(-i) veni cuiva bine (să...) = a(-i) veni cuiva la îndemână; a fi avantajat de o situație prielnică. ◊ (În formule de salut) Bine ai (sau ați) venit (sănătos, sănătoși)! ◊ (Referitor la sănătate) A se simți bine. A(-i) face (cuiva) bine (mâncarea, băutura, plimbarea etc.). A dormi (sau a se odihni etc.) bine. (Ce), nu ți-e bine? = a) (ce), nu ești sănătos? ai o slăbiciune fizică?; b) (ce), ești nebun? nu ești în toate mințile? 2. În concordanță cu regulile eticii sociale, în mod cuviincios, cum se cere, cuminte. Să te

porți bine cu oricine. ♦ Expr. (Fam. și ir.) Bine ți-a făcut! = așa trebuia, așa se cuvenea să-și facă (pentru purtarea ta urâtă, condamnabilă)! ♦ În concordanță cu regulile sau canoanele esteticii; agreabil, frumos, minunat. Cântă și dansează bine. Cu rochia asta iți șade bine. ◊ Bărbat sau femeie bine făcut(ă) = bărbat sau femeie chipeș(ă). ♦ În concordanță cu adevărul, cu corectitudinea; clar, precis, exact. Vezi bine că așa stau lucrurile. Să știu bine că mor, și nu mă las până nu-mi aflu dreptatea! ◊ De-a binelea = de-adevărat, cu adevărat. ♦ (Având valoarea unei afirmații) Bine, am să

procedez cum vrei tu! ◊ Expr. (Că) bine zici = (că) zici așa cum trebuie. Ei bine... = după cum spuneam... ♦ Cu grijă, cu atenție. Uită-te bine și învață. 3. Deplin, în întregime, complet. E cherchelit bine. ♦ (La comparativ) Mult. A fost plecat doi ani și mai bine. ♦ Mult și prielnic. A plouat bine. A

mâncat și a băut bine. II. S. n.sg. 1. Ceea ce este util, favorabil, prielnic, ceea ce aduce un folos cuiva. ◊ Om de bine = om care acționează în folosul, în sprijinul, care ajută pe cei din jurul său.

◊ Expr. A face (cuiva un mare) bine sau a face (cuiva) bine (cu ceva) = a ajuta (pe cineva) la

nevoie. Să-ți (sau să vă) fie de bine! = a) să-ți (sau să vă) fie de (sau cu) folos!; b)(ir.) se spune cuiva care a procedat (greșit) împotriva sfaturilor primite. A vorbi (pe cineva) de bine = a lăuda (pe cineva). 2. Ceea ce corespunde cu morala, ceea ce este recomandabil din punct de vedere etic.

◊ Expr. A lua (pe cineva) cu binele = a proceda cu blândețe, cu înțelegere, cu bunăvoință față de

cineva supărat, irascibil sau îndârjit. 3. (Fil.; art.) Obiectul moralei ca știință. 4. (Adjectival; despre

oameni) Armonios dezvoltat, plăcut la vedere. – Lat. bene (în sensul II 3, calc

după gr. Agathos, germ. das Gut).

bine (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)

bíne adv. – 1. Perfect, în mod sau în cantitate satisfăcătoare. – 2. Așa cum se cuvine, potrivit.

– 3. Da, într-adevăr, așa e (formulă de aprobare). – 4. (Fam.) Elegant, fercheș, arătos (cu acest sens

se folosește numai ca adj.) – 5.(S. m.) Bunăstare, fericire. – 6. (S. m.) Avere, bunuri. – 7. Beneficiu

(împreună cu vb. a face). – 8. Element care intră în compunerea unui anumit număr de cuvinte,

pentru a exprimă ideea de „bine”: binecredincios, binevesti; în general este traducere din gr. εὐ -.

– Mr. gine, megl. bini, istr. bire. Lat. bĕnĕ (Pușcariu 203; REW 1028; Candrea-Dens., 160;

DAR), cf. it. bene, prov. ben, fr., sp. bien, port. bem. Der. binețe, s. f. (formulă de salut, bună ziua), de la formula de salut bine ați venit sau bine v-am găsit (pentru posibilitatea de derivare a acestui

cuvînt, megl.ghineață, megl. bineață, cu suf. -eață, cf. Pascu, Beiträge, 15); binișor, adv. (potrivit, așa și așa; încet, cu băgare de seamă).

bine (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))

BÍNE1 adv. I. 1. În mod convenabil, după cum își dorește cineva. Câtu-i lumea pe sub soare, Nu-i

bine ca-n șezătoare (JARNIK-BÎRSEANU). ◊ Expr. A fi (sau a face, a se simți) bine sau a-i fi (sau a-i merge) bine (cu sănătatea) = a fi sănătos. A (se) face bine = a (se) însănătoși. A nu-i fi bine = a fi

bolnav; (fam.) a fi nebun. A(-i) prinde (cuiva) bine = a(-i) fi (cuiva) de folos. A sta bine = a fi bogat. A-i veni bine (să...) = a găsi momentul prielnic (să...), a-i fi la îndemână (să...). (Decât...) mai bine să... = (decât...) prefer să... Dacă (sau de)..., e bine = dacă (sau de)..., poți fi mulțumit. Bine-ai venit! formulă de salut la primirea unui musafir. Bine v-am găsit! formulă de salut pe care o spune un

nou venit. 2. În mod plăcut, agreabil. Floarea miroase bine. ◊ Expr. E bine = e vreme bună. 3. În mod comod, confortabil. S-așază mai bine pe prispă (CAMILAR). 4. (Eliptic, cu sensul unei propoziții

afirmative) Sunt de acord, îmi convine. Bine, Ivane, du-te (CREANGĂ). ◊ Expr. Ba bine că nu! = se înțelege! firește! Ei bine! = fie (și așa)! Bine că... = noroc că... II. 1. Cum trebuie, cum se cere.

◊ Expr. A pune (ceva) bine = a pune (ceva) la păstrare, la o parte. (Fam.) A pune bine (pe cineva) = a ponegri (pe cineva) căutând să-i prejudicieze situația. Bine-rău = mai mult sau mai puțin, după posibilități. După ce ne-am pus bine-rău gura la cale... (CREANGĂ). 2. Conform realității, adevărului;

exact, precis; corect, just. ◊ Expr. A ști (prea) bine (ceva). = a) a ști (ceva) mai dinainte; b) a fi convins de ceva. Să știu bine că... = măcar să..., chiar dacă... A vedea bine = a-și da seama (de ceva). Vezi bine (că...) = firește, negreșit. (Că) bine zici = așa este, ai dreptate. 3. În mod reușit,

frumos. A cânta bine. ◊ Expr. A-i sta(sau a-i ședea) bine = a i se potrivi. ◊ (Adjectival, fam.) Un bărbat

bine. 4. În conformitate cu cerințele sociale, morale, profesionale etc. Se poartă bine. ◊ Expr. A fi bine = a fi spre binele cuiva, a fi recomandabil. A face bine (să...) = a proceda așa cum e (mai) potrivit. Nu faci bine ceea ce faci! (CREANGĂ). Bine ți-a făcut! = așa-ți trebuie!III. (Cu sens întăritor) 1. De-a binelea, de tot, pe deplin. Vorba bine nu sfârșea Și de cale se

gătea (ALECSANDRI).2. Tare mult, foarte... ◊ Expr. Mai bine (de...) = mai mult (de...). Mult și bine =

foarte mult. (Fam.) De bine ce... = abia, cu toate că. De bine ce am venit, tu pleci. A dormi bine = a

dormi adânc, fără întrerupere. A mânca bine = a mânca mult, din lucruri bune. – Lat. bene.

bine (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))

BÍNE2 s. n. sg. 1. Mulțumire, fericire, bunăstare. ◊ Loc. adv. Cu bine = cu succes, în mod fericit.

◊ Expr. A i se fi urât cu binele, se spune când cineva își riscă situația, comițând imprudențe. A da binelui cu piciorul = a nu accepta o situație bună. A nu fi (sau a nu face) a bine = a nu fi semn

bun. 2. Ceea ce este recomandabil din punct de vedere moral. ◊ Loc. adv. Cu binele = cu vorbe

bune, cu blândețe. ◊ Expr. A vorbi (pe cineva) de bine = a lăuda (pe cineva). A se lua cu binele pe lângă cineva = a se purta frumos cu cineva, a-l linguși pentru a-i câștiga bunăvoința.A lua pe cineva (sau a-i lua cuiva ceva) în nume de bine = a se arăta binevoitor și mulțumit de cineva. ◊ Compus:om-de-bine = om care face fapte bune, care se preocupă de mulțumirea

celorlalți. 3. (Concr.) Faptă bună. ◊ Expr.Fă bine și... (sau de...) = fii bun și... (sau de...). (Reg.) A

face (cuiva) bine cu ceva = a împrumuta (pe cineva) cu ceva. ♦ Folos, avantaj. ◊ Expr. A-i face (cuiva) bine = a ajuta (pe cineva). Să-ți fie de bine! = a) (urare adresată celui care termină de

mâncat sau de băut) să-ți priască!; b) (ir.) nu ai decât să suporți toate consecințele (faptelor tale)!

4. (În expr.) De-a binele(a) = bine de tot; așa cum trebuie. De bine, de rău = după posibilități, mai

mult sau mai puțin; cumva. [Formă gramaticală: (în expr.) binele(a)] – Lat. bene.

bine (Dicționaru limbii românești, 1939)bíne adv. (lat. bĕne, d. benus, bonus, bun; it. bene, pv. ben, fr. sp. bien, pg. bem). Așa cum se cuvine, frumos, conform adevăruluĭ, esteticiĭ saŭ moraleĭ: a face bine, a vorbi bine. Tare, mult, foarte: a ploŭat bine, e beat bine (= e beat răŭ). A ședea bine, a ședea liniștit, a fi cuminte, a fi astîmpărat; a veni, a se potrivi bine pe corp: haĭna-ĭ șade bine. A sta bine, a fi înfloritor, a fi

bogat: bine staĭ! Bine făcut, robust, zdravăn. Bine văzut, stimat, respectat. A vinde bine, a vinde cu folos. A fi bine, a-țĭ fi bine, a fi sănătos: acuma-s bine, dar ierĭ mĭ-a fost răŭ. Nu ți-ĭ bine? Ești nebun? A face bine cu, a’mprumuta cu: fă-mĭ bine c’un franc! A pune bine (Munt.), a pune la o parte, a economisi, a ascunde ca să se păstreze. Să-țĭ fie de bine, să-țĭ folosească, să-țĭ priĭască (iron. orĭ serios): să-ți fie de bine prînzu! Ia fă bine și pleacă de aci, ia fă bunătate (orĭ plăcere) și pleacă de aci! Exclamativ: 1) ca aprobare (= îmĭ place, am înțeles, am auzit): Dute-n’dată! – Bine! 2) Ca aprobare ironică saŭ ca amenințare: Vrea să zică, nu vrei? Bine saŭ Bine-bine! Maĭ bine, maĭ degrabă, preferabil: dacă e așa, rămîn maĭ bine acasă. Maĭ mult: doĭ anĭ și maĭ bine, maĭ bine de doĭ anĭ. A vrea maĭ bine, a prefera. De-a binele, serios, cu tot dinadinsu, de tot: a adormit de-a binele. Cu binele, cu binișoru, cu blîndeță, încet. Vezĭ bine! se’nțelege, fără’ndoială! Ba bine că nu! se’nțelege, nici nu poate fi altfel! De bine, de răŭ, cu maĭ multe orĭ maĭ puțin folos: avea de bine, de răŭ, o văcuță, care i-a murit. Mult și bine V. mult. Bine zici! în adevăr, aĭ dreptate (cp. cu curat așa!). De bine ce, arată contrastu, surpriza: lupiĭ mi-aŭ mîncat caiĭ de bine ce mi-ĭ cumpărasem; de bine ce l-am ajutat, m’a ocărît. S.n. fără pl. Acțiune bună, frumoasă, morala: binele va fi răsplătit, mult bine a făcut săracilor. Folos: ploaĭa a făcut mult bine semănăturilor. Noroc, bucurie: du-te cu bine, vino cu bine (formulă de urare unuĭa care pleacă). S’auzim de bine,să fim sănătoșĭ, rămînețĭ sănătoșĭ. Rămîĭ cu bine, rămîĭ sănătos (formule de a-țĭ lua adiĭo). A vorbi de bine, a lăuda (o persoană).

bine (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)

bíne1 adv.

bine (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)

bíne2 s. n., art. bínele

bine (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)bine adv. 1. așa cum se cuvine, conform cu adevărul, cu morala: fă bine, vorbește bine; mai bine, mai mult: de 20 și mai bine de ani: 2. cu folos: a vinde bine; 3. foarte, prea: nod bine strâns; d’a binele, de tot: a dormi d´a binele;4. sănătos: sunt bine. [Lat. BENE]. ║ n. 1. ceea ce-i folositor: binele ades vine pe urmele mâhnirii GR. AL.; 2. noroc:vin’ cu bine, cu bine te du ! AL.; s áuzim de bine ! rămâneți sănătoși ! (formulă de urat la plecare).

bine (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)

BÍNE adv., s. n. I. Adv. 1. În mod prielnic, în mod favorabil, avantajos, util. ◊ Expr. A(-i) prinde (cuiva) bine (un lucru, o învățătură, o întâmplare) = a-i fi de folos, a-i fi prielnic. A(-i) veni cuiva bine (să..) = a(-i) veni cuiva la îndemână; a fi avantajat de o situație prielnică. ◊ (În formule de salut) Bine ai (sau ați) venit (sănătos, sănătoși)! Fii (sau fiți) bine venit (veniți)! Bine te-am (sau v-am) găsit (sănătos, sănătoși)! ◊ (Referitor la sănătate) A se simți bine. A(-i) face(cuiva) bine (mâncarea, băutura, plimbarea etc.). A dormi (sau a se odihni etc.) bine. (Ce), nu ți-e bine? = a) (ce), nu ești sănătos! te simți rău?; b) (ce), ești nebun? nu ești în toate mințile? 2. În concordanță cu regulile eticii sociale, în mod cuviincios, cum se cere, cuminte. Să te porți bine cu

oricine. ◊ Expr. (Fam. și ir.) Bine ți-a făcut! = așa trebuia, așa se cuvenea să-ți facă (pentru purtarea ta urâtă, condamnabilă)! ♦ În concordanță cu regulile sau canoanele esteticii; agreabil, frumos, minunat. Cântă și dansează bine. Cu rochia asta îți stă bine ◊ (Adjectival; despre oameni) Armonios

dezvoltat, plăcut la vedere. ♦ În concordanță cu adevărul, cu corectitudinea; clar, precis, exact. Vezi bine că așa stau lucrurile. Să știu bine că mor, și nu mă las până nu-mi aflu dreptatea! ◊ De-a binelea = de-adevărat, cu adevărat. ♦ (Având valoarea unei afirmații) Bine, am să procedez cum vrei

tu! ◊ Expr. (Că) bine zici= (că) zici așa cum trebuie. Ei bine... = după cum spuneam... ♦ Cu grijă, cu atenție. Uită-te bine și învață. 3. Deplin, în întregime, complet. E cherchelit bine. ♦ (La comparativ) Mult. A fost plecat doi ani și mai bine. ♦ Mult și prielnic. A plouat bine. A mâncat și a băut bine. ◊ Compuse: bine-crescut = care a primit o bună educație, cu maniere frumoase, cuviincios; bine-cunoscut = celebru; bine-venit = care vine la momentul potrivit, agreat, oportun; a cărui sosire face

plăcere. II. S. n. Ceea ce este util, favorabil, prielnic, ceea ce aduce un folos cuiva. ◊ Om de bine = om care acționează în folosul, în sprijinul celor din jurul său, care ajută pe cei din jurul său.

◊ Expr. A face (cuiva un mare) bine sau a face (cuiva) bine (cu ceva) = a ajuta (pe cineva) la

nevoie. Să-ți (sau să vă) fie de bine! = a) să-ți (sau să vă) fie de (sau cu) folos!; b) (ir.) se spune cuiva care a procedat (greșit) împotriva sfaturilor primite. A vorbi(pe cineva) de bine = a lăuda (pe cineva). 2. Ceea ce corespunde cu morala, ceea ce este recomandabil din punct de vedere etic.

◊ Expr. A lua (pe cineva) cu binele = a proceda cu blândețe, cu înțelegere, cu bunăvoință față de

cineva supărat, irascibil sau îndârjit. 3. (Fil.; art.) Obiectul moralei ca știință. — Lat. bene (sensul II

3, calc după gr.agathós, germ. das Gut).