5/17/2018 Cap. I. Psihopedagogia Adolescentilor Tinerilor Adultilor - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/cap-i-psihopedagogia-adolescentilor-tinerilor-adultilor
1
PSIHOPEDAGOGIA ADOLESCENłILOR, TINERILOR ŞI
ADULłILOR
CAPITOLUL I
CUNOAŞTEREA ŞI CARACTERIZAREA PSIHOLOGICĂ A
PERSONALITĂłII
1. 1. INTRODUCERE ÎN PROBLEMATICA PERSONALITĂłII
1. 1. 1. Conceptul de personalitate
Din punct de vedere etimologic, termenul „personalitate” derivă din latinescul persona care, înterminologia teatrului antic, însemna masca actorului. Mai târziu, semnificaŃia acestui termen s-a extins la
rolul jucat de actor pe scenă, pentru ca, în final conceptul de personalitate să fie utilizat în general cu
referire la fiinŃa umană.
În accepŃiunea simŃului comun, personalitatea face referire la individul de excepŃie, la persoana
creativă pe plan social şi cultural, punct de vedere care nu este însă pe deplin acceptat de ştiinŃa
psihologiei. Pentru psihologia ştiinŃifică, personalitatea reprezintă o calitate pe care o poate dobândi
virtual orice individ uman, într-o anumită etapă a dezvoltării sale, şi anume în perioada adolescenŃei
avansate, şi care întruneşte anumite caracteristici definitorii. Conceptul de personalitate reprezintă un
integrator semantic superior, un concept de maximă generalitate, atributul de personalitate fiind specific
uman. În psihologie, noŃiunea de personalitate reprezintă un construct ştiinŃific elaborat prin abstractizare,
cu ajutorul căruia se realizează descrierea, explicarea şi înŃelegerea omului concret şi a modalităŃilor sale
de conduită în situaŃii diferite de viaŃă şi de activitate.
Sunt autori care consideră că, în linii mari, istoria psihologiei reprezintă însăşi istoria răspunsului
la întrebarea „ce este personalitatea?” Aceasta deoarece numărul definiŃiilor, ca şi cel al teoriilor
personalităŃii să fie unul impresionant. Pentru exemplificare, cităm doar câteva dintre aceste definiŃii, mai
reprezentative:
- personalitatea reprezintă „îmbinarea unitar ă şi nerepetitivă a însu şirilor psihice care caracterizează mai
pregnant şi cu un grad mai mare de stabilitate omul concret şi modalit ăŃ ile sale de conduit ă” (Al. Roşca,
1976);
- personalitatea reprezintă „organizarea dinamică în cadrul individului a acelor sisteme psihofizice care
determină gândirea şi comportamentul său caracteristic” (G. Allport, 1981);
5/17/2018 Cap. I. Psihopedagogia Adolescentilor Tinerilor Adultilor - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/cap-i-psihopedagogia-adolescentilor-tinerilor-adultilor
2
- personalitatea este „elementul stabil al unei conduitei unei persoane, modul său obi şnuit de a fi, ceea ce
o diferen Ń iază de alte persoane” (N. Sillamy, 1965).
Se observă că, fiecare dintre definiŃiile de mai sus subliniază fie aspectul de unicitate, de
irepetabilitate al personalităŃii, fie pe cele de unitate, de organizare dinamică şi de stabilitate ale acesteia.
Sub aspect structural, personalitatea reprezintă un ansamblu de trăsături fizice, fiziologice, psihologice şi
psihosociale (cognitive, afective, volitive, temperamentale, caracteriale, aptitudinale, motivaŃionale,
atitudinale, creative etc.), care asigură adaptarea unică şi nuanŃată a individului la mediul său. DefiniŃia
subliniază faptul că principala funcŃie a personalităŃii este funcŃia de adaptare la solicitările mediului
sociocultural.
1. 1. 2. Sensurile conceptului de personalitate
Conceptul de personalitate este folosit atât în limbajul curent, cât şi în literatura de specialitate cu
sensuri diferite, două dintre acestea fiind mai des utilizate: sensul psihologic şi sensul valoric
(discriminativ). Primul dintre ele se referă la faptul că orice om normal este sau poate fi o personalitate
deoarece reprezintă o unicitate, o individualitate irepetabilă. Unicitatea personalităŃii nu exclude însă existenŃa unor asemănări posibile între oameni datorate apartenenŃei la acelaşi mediu social şi cultural,
însuşirii aceloraşi modele culturale, valori sociale, obiceiuri, limbă şi tradiŃii sau apartenenŃei la aceeaşi
categorie de vârstă. Toate acestea fac ca unii oameni să se şi asemene între ei. În cazul sensului
psihologic, sfera de cuprindere a conceptului de personalitate este foarte largă, excepŃia fiind nou-născutul
care reprezintă mai degrabă un individ biologic, „un candidat” la umanitate, adică la dobândirea
atributului de personalitate, dar nu o personalitate propriu-zisă.
Sub aspect valoric, sunt considerate personalităŃi doar persoanele creative pe plan social şi
cultural, adică acei oameni pe care performanŃele socio-profesionale deosebite obŃinute i-au ridicat larangul de valoare socială. Din acest punct de vedere există personalităŃi valorice ştiinŃifice, culturale,
artistice, politice, sportive, militare, ecleziastice etc. În cazul sensului valoric, sfera conceptului de
personalitate se restrânge semnificativ.
1. 1. 3. Personalitatea ca sistem
Personalitatea trebuie înŃeleasă ca un sistem bio-psiho-sociocultural hipercomplex, autoorganizator şi
autoreglator, aflat în relaŃii de interacŃiune cu mediul extern. Diferitele subsisteme componente ale
personalităŃii (cognitiv, afectiv, motivaŃional, volitiv, temperamental, caracterial, aptitudinal etc.)
interacŃionează între ele, importantă fiind înŃelegerea interdependenŃelor din cadrul sistemului, cuparticularităŃile şi legităŃile lui specifice. La rândul său, sistemul de personalitate devine subsistem în
raport cu macrosistemul sociocultural căruia îi aparŃine, importantă fiind cunoaşterea modului în care
personalitatea interacŃionează cu mediul extern (sociocultural, educaŃional, familial, profesional, natural
etc.). Teoriile dinamice promovate de psihologia dezvoltării consideră că personalitatea este şi un sistem
dinamic-evolutiv, deoarece însuşirile şi structurile psihice de personalitate au un caracter transformativ şi
modificabil, ceea ce face ca personalitatea să prezinte trăsături distincte în diferitele sale etape de vârstă.
5/17/2018 Cap. I. Psihopedagogia Adolescentilor Tinerilor Adultilor - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/cap-i-psihopedagogia-adolescentilor-tinerilor-adultilor
3
Astfel, pentru a putea cunoaşte personalitatea trebuiesc identificate acele legităŃi care permit descrierea,
explicarea şi înŃelegerea dinamicii generale a organizării psihice şi psihosociale a personalităŃii de-a
lungul timpului, împreună cu posibilitatea de previziune a comportamentelor şi acŃiunilor acesteia.
Prin raportare la factorul timp, în evoluŃia ontogenetică a personalităŃii distingem trei mari etape:
1. etapa ascendent ă (0 - 20/25 ani) este o etapă de creştere şi dezvoltare caracterizată prin formarea
proceselor, funcŃiilor şi însuşirilor psihice, a componentelor sistemului psihic (cognitive, afective,
motivaŃionale, volitive, caracteriale, aptitudinale, creative etc.). În această etapă ritmul transformărilor
este intens;
2. etapa optimului func Ń ional (20/25 - 65 ani) când ritmul dezvoltării psihice propriu-zise încetineşte
considerabil, iar structurile psihice anterior constituite acum se vor perfecŃiona, consolida şi maturiza. Are
loc acum îmbogăŃirea experienŃei individuale de viaŃă, valorificarea potenŃialului informaŃional şi
aptitudinal dobândit, personalitatea funcŃionând la cotele sale valorice cele mai înalte;
3. etapa regresivă , descendent ă (după 65 ani) caracterizată prin încetarea dezvoltării, prin apariŃia de
dezorganizări şi efecte involutive, la început la nivel biologic, inclusiv la nivelul creierului, iar apoi şi lanivel psihologic, inclusiv comportamental.
1. 1. 4. Structura personalităŃii
Din punct de vedere structural, personalitatea poate fi înŃeleasă ca o „constelaŃie de trăsături” (P.
Guilford) sau, mai corect, ca un sistem de trăsături. În limba engleză există peste 17000 de cuvinte care
desemnează trăsături de personalitate, dintre care marea lor majoritate sunt trăsături de afectivitate (G.
Allport, 1990). Totuşi, personalitatea nu se reduce la o simplă însumare de trăsături psihice. Sub aspectul
organizării sale interne, personalitatea este o structură ierarhică ale cărei componente psihice sunt
diferenŃiate calitativ. Organizarea internă a personalităŃii este de tip plurinivelar, existând trăsături bazale,trăsături intermediare şi trăsături superioare, supraordonate, între care pot exista diferenŃieri genetice
(trăsături/niveluri înnăscute, primare şi dobândite, secundare) şi funcŃionale (niveluri/trăsături inferioare
şi superioare).
Trăsăturile de personalitate constituie însuşiri sau manifestări durabile şi stabile ale persoanei în
situaŃii şi contexte diferite, care se reflectă direct în comportamentele observabile ale acesteia. Trăsătura
psihică reprezintă „o însuşire sau o particularitate relativ stabilă a unei persoane sau a unui proces psihic;
pe plan comportamental o trăsătură este indicată de predispoziŃia de a răspunde în acelaşi fel la o varietate
de stimuli” (I. Radu, 1991). De exemplu, dacă perseverenŃa reprezintă un mod relativ constant decomportare a unei persoane în activităŃi şi în situaŃii diferite, o manifestare care apare la ea în majoritatea
situaŃiilor de viaŃă, aşadar în mod invariabil, durabil şi stabil, putem afirma că perseverenŃa este într-
adevăr o trăsătură de personalitate a acelei persoane. Trăsăturile de personalitate arată că dincolo de
aparenta variabilitate situaŃională a conduitelor persoanei, există anumiŃi invarianŃi situaŃionali, anumite
constante comportamentale care sunt tocmai trăsăturile. Acestea dau consistenŃă internă personalităŃii
deoarece semnifică stabilitatea ei comportamentală. În contextul personalităŃii, trăsăturile sunt noŃiuni
5/17/2018 Cap. I. Psihopedagogia Adolescentilor Tinerilor Adultilor - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/cap-i-psihopedagogia-adolescentilor-tinerilor-adultilor
4
descriptive, care în practică au însă o valoare explicativă şi predictivă deoarece pe baza lor putem explica
şi descrie comportamentele actuale şi anticipa pe cele viitoare ale unei persoane în situa Ńii relativ
asemănătoare.
Pentru a cunoaşte trăsăturile de personalitate trebuie să pornim de la observarea, pe o perioadă
îndelungată, a comportamentelor acesteia în situaŃii diferite, grupând apoi diversitatea comportamentelor
constatate în categorii distincte şi asociindu-le anumite etichete verbale (harnic, altruist, generos, tolerant
etc.). Holban (1971) consideră că simpla inventariere analitică a trăsăturilor de personalitate nu ne spune
însă mare lucru despre o persoană, personalitatea nefiind o simplă însumare de trăsături psihice.
Importantă este surprinderea structurii, a configuraŃiei sale interne, adică a modului în care trăsăturile se
interrelaŃionează şi se influenŃează reciproc, fapt care ar permite o predicŃie corectă a conduitelor
individului. Ierarhizarea şi interdependenŃa trăsăturilor de personalitate face ca trăsăturile supraordonate
să susŃină sau să inhibe manifestarea altor trăsături subordonate.
Psihologul american G. Allport (1981) consideră că trăsăturile de personalitate pot fi de trei tipuri:
- cele mai semnificative sunt tr ăsăturile cardinale (2-3) care descriu cel mai bine persoana, fiindprezente în conduita acesteia în mod stabil şi durabil; ele reprezintă un fel de „dominantă” psihică a
personalităŃii, „trăsături-pivot” care subordonează şi influenŃează toate celelalte trăsături şi orientează
întregul sistem al reacŃiilor şi comportamentelor individului;
- urmează tr ăsăturile principale (10-15), care sunt cele pe care persoana le poate recunoaşte la
sine şi care se concretizează, de asemenea, în conduitele acesteia în mod constant şi stabil;
- cele mai puŃin importante sau practic neimportante sunt trăsăturile secundare şi de fond (de
ordinul zecilor sau chiar sutelor) care reprezintă, de fapt, manifestări accidentale, situaŃionale, ocazionale
şi întâmplătoare ale persoanei.În cadrul sistemului trăsăturilor de personalitate trebuie identificată trăsătura sau trăsăturile
cardinale, adică acele însuşiri „pivot” prin care se exprimă cel mai pregnant personalitatea individului. În
explicarea conduitei unei persoane, trăsătura „pivot” este cea care are o valoare centrală, ea fiind o
dominantă psihică în structura personalităŃii. Apoi, trebuiesc identificate trăsăturile centrale, de asemenea
semnificative pentru cunoaşterea persoanei, dar şi modul în care acestea interacŃionează cu cele cardinale.
Sub aspectul gradului de generalitate, G. Allport consideră ca personalitatea se defineşte prin
existenŃa a două categorii de trăsături: cele individuale, care sunt unice şi specifice unei persoane şi pe
care le numeşte „dispoziŃii personale” şi cele comune, generale, caracteristice unui număr mare deoameni, deoarece ele reflectă valori sociale şi rezultă din conformarea şi interiorizarea normelor morale şi
social-culturale. Prin urmare, personalitatea reprezintă unitatea dintre trăsăturile individuale (unice),
particulare (tipice unui grup, categorii de oamenii) şi cele general umane, modul de îmbinare al acestora
conferind personalităŃii unicitate şi irepetabilitate. Astfel, generalul personalităŃii nu există decât transpus
în forme individuale. Organizarea comportamentului individual se realizează după legi proprii, astfel că
nu este nevoie să studiem fiecare caz particular în parte pentru a evidenŃia existenŃa unor regularităŃi
5/17/2018 Cap. I. Psihopedagogia Adolescentilor Tinerilor Adultilor - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/cap-i-psihopedagogia-adolescentilor-tinerilor-adultilor
5
legice ale comportamentului individual (M. Golu, 2002). Aceste regularităŃi legice caracterizează fiecare
comportament individual şi pot fi deduse dintr-o cunoaştere aprofundată a individului şi a modurilor sale
de reacŃie în situaŃii diferite. Cu cât cunoaştem mai bine o persoană, cu atât putem formula aşteptări mai
realiste şi emite predicŃii mai corecte faŃă de modul său de a se comporta, pentru aceasta nefiind neapărat
nevoie de o cunoaştere a omului în general. Spre deosebire de regularităŃile legice care sunt caracteristice
fiecărui comportament individual, legităŃile statistice sunt un rezultat al măsurătorilor statistice realizate
pe eşantioane mari şi reprezentative din populaŃia generală. Astfel, cunoaşterea psihologică a
personalităŃii presupune raportarea ei la trei tipuri de norme:
- la normele generale (deoarece fiecare om este la fel ca toŃi ceilalŃi oameni),
- la normele grupale, interindividuale (deoarece fiecare om este la fel ca unii oameni),
- la normele individuale (deoarece fiecare om este unic) (Murray şi Schneider, 1974).
1. 1. 5. Dezbaterea „trăsătură-situaŃie”
Una dintre problemele majore şi de actualitate ale cunoaşterii şi explicării personalităŃii se referă la rolul pe care îl au trăsăturile de personalitate sau situaŃiile externe în determinarea comportamentelor,
problemă cunoscută în psihologie sub numele de „dezbaterea trăsătură-situaŃie”. Ea a apărut ca răspuns la
întrebarea: comportamentul uman este determinat de factori interni (tr ăsături de personalitate, dispozi Ń ii
interne) sau, mai degrabă , de factori externi, adică de situa Ń ia în care se găse şte individul ?
În legătură cu acest răspuns s-au conturat două concepŃii psihologice contradictorii referitoare la
factorii determinanŃi ai comportamentului: concepŃia psihologiei personalităŃii care subliniază importanŃa
factorilor interni în determinarea comportamentelor, respectiv, concepŃia psihologiei sociale care
accentuează rolul decisiv al factorilor externi, situaŃionali. Rolul determinan Ń ilor interni este reliefat de teoriile psihologice orientate spre investigarea
modurilor de organizare internă structural-funcŃională a personalităŃii, conceptul fundamental fiind cel de
„trăsătură de personalitate” (factor intern), concept a cărui semnificaŃie a fost anterior explicată.
Psihologii sociali consideră însă că identificarea trăsăturilor, a factorilor interni nu reprezintă punctul final
al cunoaşterii personalităŃii, ci mult mai important este modul în care aceştia depind de contextul
situaŃional şi formelor lor de manifestare în cadrul social. De aceea, tocmai pentru a sublinia faptul c ă
factorii interni nu sunt total independenŃi de influenŃele situaŃionale, conceptul de trăsătură de
personalitate, preferat de psihologii personalităŃii, a fost înlocuit cu cel de „dispoziŃie internă”, mai puŃinrigid şi mai permeabil la influenŃele externe, situaŃionale şi la semnificaŃii sociale (Neculau şi DârŃu,
2003).
Rolul determinan Ń ilor externi este reliefat de teoriile din domeniul psihologiei sociale care au
centrul lor conceptul de ”situaŃie”, înŃeleasă ca un ansamblu structurat de factori externi care are puterea
de a determina comportamentul unei persoane. AdepŃii acestei orientări consideră că nu trebuie
subestimat rolul situaŃiei în înŃelegerea şi explicarea comportamentelor umane, prin atribuirea eronată de
5/17/2018 Cap. I. Psihopedagogia Adolescentilor Tinerilor Adultilor - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/cap-i-psihopedagogia-adolescentilor-tinerilor-adultilor
6
cauze comportamentului individual în detrimentul factorilor situaŃionali. Cercetările demonstrează lipsa
aportului trăsăturilor de personalitate în determinarea comportamentului social. Astfel, atunci când
situaŃiile sunt puternice, constrângătoare şi prezintă caracteristici bine conturate, diferenŃele
interindividuale de personalitate tind să fie estompate, personalitatea subiecŃilor fiind copleşită de
influenŃa situaŃională şi modelându-se în acord cu cerinŃele acesteia (Neculau şi DârŃu, 2003). Mult mai
importante decât dispoziŃiile interne devin însă cogni Ń iile (credinŃe, idei ale persoanei), care mediază
acŃiunea factorilor situaŃionali, determinând schimbările la nivel comportamental. Pornind de la aceste
rezultate, tot mai mulŃi psihologi tind să considere trăsăturile de personalitate doar simple categorii
semantice f ără un suport real, concret deoarece acestea nu mai reflectă structuri reale de personalitate.
Mai mult, cei mai radicali psihologi sociali au adoptat un model constructivist al personalităŃii conform
căruia construcŃia personalităŃii este exclusiv rezultatul factorilor situaŃionali, rolul trăsăturilor fiind doar
de categorizare a comportamentelor sociale şi de stabilire a semnificaŃiei lor. ExistenŃa unor regularităŃi şi
stabilitatea comportamentelor este explicabilă exclusiv prin similarităŃile dintre situaŃiile sociale.
Rolul ambelor tipuri de determinan Ń i, interni şi externi, este reliefat de adepŃii teoriei
interacŃioniste, orientare, situată pe poziŃia de mijloc între teoriile trăsăturilor şi cele situaŃionale, care se
fundamentează pe ideea că personalitatea este dublu determinată: atât intern, de invarianŃii săi individuali,
cât şi extern, de situaŃiile şi rolurile sociale asumate de individ. DeterminanŃii interni şi cei externi au
ponderi egale în influenŃarea comportamentelor sociale, putând chiar interacŃiona, lor alăturându-li-se o a
treia categorie distinctă de factori reprezentaŃi de variabilele moderatoare. Acestea favorizează
schimbarea cauzelor comportamentului social de la trăsătură la situaŃie şi invers. În concepŃia
interacŃionisŃilor, o astfel de variabilă moderatoare este chiar puterea situaŃiei: o situaŃie puternică,
constrângătoare, bine structurată şi care oferă subiecŃilor posibilităŃi reduse de alegere liberă, vaminimaliza influenŃa factorilor interni în determinarea comportamentului, f ăcând ca majoritatea
indivizilor să manifeste comportamente asemănătoare într-o astfel de situaŃie, în timp ce una slabă,
nestructurată, va amplifica influenŃa factorilor dispoziŃionali, lăsând loc variabilităŃii şi diversităŃii
interindividuale a comportamentelor sociale.
1. 1. 6. Formarea şi dezvoltarea personalităŃii
Personalitatea nu este un dat înnăscut, astfel că la naştere copilul nu este o personalitate, ci doar un
„candidat” la umanitate şi la dobândirea atributului de personalitate. Procesul de formare al personalităŃiieste unul îndelungat şi complex, care începe imediat după naştere şi continuă pe parcursul vârstelor
copilăriei, preadolescenŃei şi adolescenŃei, astfel că, la finalul acesteia, adică în adolescenŃa avansată
(până la 20-25 ani) structurile psihice de personalitate se stabilizează, personalitatea definitivându-se în
coordonatele şi componentele sale esenŃiale. Personalitatea se constituie şi se dezvoltă în ontogeneză, în
contextul relaŃiilor sociale şi interpersonale cu mediul socio-cultural, şi a influenŃelor educaŃionale şi
culturale care acŃionează asupra ei. Acest fapt presupune însuşirea de către individ a limbii şi culturii,
5/17/2018 Cap. I. Psihopedagogia Adolescentilor Tinerilor Adultilor - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/cap-i-psihopedagogia-adolescentilor-tinerilor-adultilor
7
interiorizarea şi asimilarea modelelor comportamentale, a normelor şi valorilor socio-culturale prin
educaŃie, autoeducaŃie şi învăŃare, personalitatea fiind aşadar un produs socio-cultural. Deşi personalitatea
este un produs social, ea nu este însă o simplă amprentă, rezultat imediat şi brut, un „ecou” al mediului
social. Persoana umană nu se constituie printr-un simplu efect de „amprentă” al relaŃiilor sociale. Aceasta
deoarece întotdeauna influenŃele (stimulările, cerinŃele, solicitările) externe acŃionează prin intermediul
condiŃiilor interne ale persoanei. Prin „condiŃii interne” înŃelegem:
a) datele de ordin biologic, adică echipamentul nativ, transmis genetic care controlează constituŃia
somatică, tipul de sistem nervos (de activitate nervoasă superioară) şi graŃie lui temperamentul, precum şi
predispoziŃiile native care stau la baza aptitudinilor şi a altor însuşiri psihice de personalitate;
b) datele de ordin psihologic, adică procesele şi structurile psihice constituite în ontogeneză, cum ar fi:
sentimente şi pasiuni, atitudini şi aspiraŃii, interese şi idealuri, motivaŃii superioare şi convingeri, procese
cognitiv-intelectuale şi reglatorii etc. Toate acestea s-au format ca prin interacŃiunea dintre factorii interni
şi condiŃiile externe, fiind rezultatul interiorizării cerinŃelor şi influenŃelor externe.
Formarea şi dezvoltarea personalităŃii, devenirea ei se realizează printr-un proces îndelungat,complex, multifazic şi pluridimensional, la care contribuie factorii ereditari (genetici), cei de mediu
(familiali, sociali, culturali, economici, şcolari, profesionali, istoric, natural, geografic etc.), precum şi
factorii educaŃionali (educaŃia şi autoeducaŃia). Ereditatea, mediul şi educaŃia sunt factorii modelatori ai
personalităŃii, fiecare intervenind în ponderi şi cu intensităŃi diferite în formarea şi dezvoltarea acesteia.
Dacă la vârstele mici personalitatea se construieşte şi se dezvoltă, mai ales, sub influenŃa influeneŃelor,
cerinŃelor şi solicitărilor externe venite în principal din partea familiei şi a şcolii, prin acŃiune repetată,
aceste cerinŃe externe sunt treptat asimilate, interiorizate şi transformate în cerinŃe interne faŃă de sine, în
nevoi proprii de acŃiune, de dezvoltare etc. La un moment dat, în procesul de dezvoltare a personalit ăŃii,asistăm la un echilibru între cerinŃele externe şi cele interne pentru ca într-o etapă următoare, şi anume la
persoana adultă, matură, cerinŃele interne să ocupe un rol predominant în procesul de formare şi
dezvoltare a personalităŃii. Persoana poate deveni astfel propriul ei educator la un anumit nivel de
maturitate psihologică, şi anume, atunci când cerinŃele externe au fost interiorizate şi transformate în
cerinŃe proprii faŃă de sine însăşi (D. Vrabie, 1966). Aşadar, personalitatea este nu numai produsul, creaŃia
societăŃii, culturii şi a educaŃiei primite, ci şi propriul său creator deoarece ea este determinată, dar se şi
autodetermină, este educată dar se şi poate autoeduca, este creată, dar se şi autocreează.
Psihologia abordează personalitatea sub aspectul posibilităŃilor ei de cunoaştere, dezvoltare şi deeducare. Atunci când ne propunem să dezvoltăm anumite funcŃii, componente sau însuşiri psihice ale
persoanei (aptitudinile, creativitatea, trăsăturile ei pozitive de caracter etc.), trebuie să pornim de la
cunoaşterea acestor aspecte distincte, ca şi a întregii personalităŃi în care acestea sunt implicate ca
dimensiuni integratoare. Dimensiunile cardinale integratoare numite şi laturi, componente psihologice,
subsisteme sau însuşiri psihice ale personalităŃii sunt temperamentul, caracterul, aptitudinile şi
creativitatea.
5/17/2018 Cap. I. Psihopedagogia Adolescentilor Tinerilor Adultilor - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/cap-i-psihopedagogia-adolescentilor-tinerilor-adultilor
8
1.2. DIMENSIUNILE PSIHOLOGICE ALE PERSONALITĂłII
Psihologia abordează personalitatea sub aspectul posibilităŃilor ei de cunoaştere, dezvoltare şi de
educare. Atunci când ne propunem să dezvoltăm anumite funcŃii, componente sau însuşiri psihice ale
persoanei (aptitudinile, creativitatea, trăsăturile de caracter etc.) trebuie să pornim de la cunoaşterea
acestor aspecte distincte, ca şi a întregii personalităŃi în care acestea sunt implicate ca dimensiuni
integratoare. Dimensiunile cardinale integratoare numite şi laturi, componente psihologice, subsisteme
sau însuşiri psihice ale personalităŃii sunt: temperamentul, caracterul, aptitudinile şi creativitatea.
1.2.1. TEMPERAMENTUL –SUBSISTEMUL DINAMICO-ENERGETIC AL PERSONALITĂłII
1.2.1.1. NoŃiunea de temperament
Temperamentul reprezintă aspectul sau subsistemul dinamico-energetic al personalităŃii şi se defineşte
prin următoarele aspecte:a) nivelul energetic al acŃiunii, adică modul de acumulare şi de descărcare al energiei în activităŃile
practice şi/sau intelectuale desf ăşurate; pe baza acestui aspect caracterizăm o persoană ca energică sau
dimpotrivă, lipsită de energie, explozivă, rezistentă sau care oboseşte uşor etc.;
b) dinamica acŃiunii, adică ritmul, tempoul desf ăşurării activităŃiilor; pe baza acestui aspect caracterizăm
o persoană ca fiind mai rapidă sau dimpotrivă, mai lentă în acŃiune, dar şi în felul în care memorează,
gândeşte, învaŃă etc.;
c) ritmul şi viteza reacŃiilor şi a trăirilor afective, exprimate prin modificările accelerate sau încetinite,
precum şi prin regularitatea acestora;d) impulsivitatea, adică modalitatea de răspuns la anumite solicitări (brusc, sacadat, domol, lent);
e) adâncimea şi tăria proceselor psihice, îndeosebi a celor senzoriale şi afective, ecoul şi rezonanŃa lor în
interioritatea personanei;
f) capacitatea de adaptare la situaŃii noi (uşoară /dificilă);
g) expresivitatea, manifestată în intonaŃia vorbirii, debitul şi viteza limbajului, expresiile emoŃionale, în
mişcările şi acŃiunile voluntare.
1.2.1.2. Tipologii temperamentale
Tipurile temperamentale clasice au fost descrise încă din antichitate de către medicul grec Hypocratecare, pe baza observării şi înregistrării faptelor de conduită întâlnite în viaŃa cotidiană clasifică oamenii în
patru tipuri temperamentale: sangvinic, coleric, flegmatic şi melancolic. Această clasificare este valabilă
şi astăzi, cu excepŃia explicaŃiei oferite de Hipocrate cu privire la determinarea temperamentelor, care este
nevalidă, neştiiŃifică. Prezentăm mai jos profilurile psihologice ale celor patru temperamente clasice
alcătuite din trăsăturile considerate cele mai reprezentative pentru acestea.
5/17/2018 Cap. I. Psihopedagogia Adolescentilor Tinerilor Adultilor - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/cap-i-psihopedagogia-adolescentilor-tinerilor-adultilor
9
Temperamentul coleric: reactivitate motorie accentuată, energic, nereŃinut, tendinŃă spre impulsivitate,
nestăpânire de sine, agitaŃie, uneori chiar agresivitate, violenŃă; procesele afective sunt intense, cu o
expresivitate manifestă, prezintă explozii emoŃionale, neechilibrat (instabil) emoŃional, fire deschisă,
extraversiune, grad crescut de sociabilitate, comunicativitate; alternanŃă între activism impetuos şi
perioade de delăsare în activitate; într-o sarcină î şi etalează rapid posibilităŃile de acŃiune, tempo rapid în
activitate; incapabil să desf ăşoare activităŃi de migală; suportă greu situaŃiile de aşteptare, plăcerea de a
opune rezistenŃă; tendinŃă spre dominare în grup, înclinaŃie spre stări de alarmă şi exagerare etc.
Temperamentul sangvinic: reactivitate motorie accentuată, activism crescut, tempou rapid în activitate,
emoŃile sunt intense, dar sentimentele superficiale, dispoziŃie stenică, abundenŃa expresiei verbale, resimte
nevoia de variaŃie în decor şi în activitate, adaptabilitate crescută la situaŃii noi, angajare uşoară în
activitate cu etalarea rapidă a posibilităŃilor de lucru, capacitate de efort îndelungată, î şi menŃine
rezistenŃa şi echilibrul psihic în situaŃii dificile, suportă f ără crize insuccesele, fire deschisă, extraversiune,
grad crescut de sociabilitate, conunicativitate, echilibru (stabilitate) emoŃional.
Temperamentul flegmatic: aspect de calm, tempou lent în activitate, echilibru emoŃional, sentimentestabile, durabile, reactivitate emoŃională redusă, tablou comportamental sărac în manifestări, lentoare în
mişcări şi limbaj, răbdare, toleranŃă, înclinaŃie spre rutină şi stereotipie, fire închisă, introversiune, grad
scăzut de sociabilitate, adaptabilitate mai dificilă la situaŃii noi, refuzul schimbărilor, capacitate de muncă
îndelungată şi tenace, capabil de activităŃi de migală, cugetat în tot ceea ce face.
Temperamentul melancolic: hiporeactiv pe plan motor, capacitate de lucru redusă în condiŃii de
suprasolicitare şi stres, randament progresiv în activitate, sensibilitate ridicată, puternic afectat de
insuccese, adaptare mai dificilă la situaŃii noi şi schimbătoare, tendinŃă de închidere în sine, adesea
refugiu pe plan imaginar, prudenŃă exagerată în situaŃii noi, procesele afective au adânci rezonanŃe,sentimentele sunt durabile, fire închisă, introversiune, epuizare mai rapidă în activitate cu instalarea mai
rapidă a oboselii, neechilibrat emoŃional, stabilitate în relaŃiile interpersonale.
În practică, tipurile temperamentale pure sunt extrem de rar întâlnite. Cei mai mul Ńi oameni aparŃin
unor temperamente mixte, intermediare. Temperamentul fiecărei persoane se prezintă ca o mixtură, o
constelaŃie de trăsături din două, trei sau chiar patru tipuri temperamentale din care unul este însă
predominant în sensul că trăsăturile specifice lui se regăsesc într-un număr mai mare la o persoană. În
funcŃie de această predominare vom spune că persoana respectivă aparŃine unui temperament sau altuia.
Prin urmare, nu există nici un fel de contradicŃie între tipologie şi unicitate.1.2.1.3. Determinarea temperamentului
Fiziologul rus I. P. Pavlov a fost cel care a oferit fundamentul neurofiziologic necesar înŃelegerii
temperamentului. El demonstrează experimental că la baza activităŃii nervoase a oamenilor şi animalelor
se află două procese nervoase: excitaŃia şi inhibiŃia. În comportament, excitaŃiei îi corespunde impulsul
spre acŃiune, iar inhibiŃiei (procesul contrar de frânare, amânare sau suspendare, anulare a acesteia)
5/17/2018 Cap. I. Psihopedagogia Adolescentilor Tinerilor Adultilor - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/cap-i-psihopedagogia-adolescentilor-tinerilor-adultilor
10
încetarea sau inhibarea unei acŃiuni sau reacŃii. ExcitaŃia şi inhibiŃia se caracterizează prin trei însuşiri:
intensitate, echilibru şi mobilitate.
Intensitatea (forŃa) se referă la tăria cu care cele două procese apar şi se manifestă în sistemul nervos.
Din acest punct de vedere, procesele nervoase de excitaŃie şi inhibiŃie pot fi puternice (intense) şi slabe.
Echilibrul se referă la raportul de intensitate/forŃă dintre excitaŃie şi inhibiŃie, la balanŃa dintre ele. Din
punct de vedere al echilibrului, deosebim procese nervoase de excitaŃie şi inhibiŃie echilibrate şi
neechilibrate. Trebuie f ăcută distincŃia între echilibru (nonechilibru) temperamental şi cel emoŃional.
Primul se referă la raportul dintre excitaŃie şi inhibiŃie, al doilea la procesele emoŃionale.
Mobilitatea constă în rapiditatea cu care excitaŃia cedează locul inhibiŃiei şi invers, cele două procese
nervoase înlocuindu-se reciproc. Din acest punct de vedere, avem procese nervoase mobile şi inerte.
Prin combinarea celor trei însuşiri (intensitatea, echilibrul şi mobilitatea), I.P. Pavlov stabileşte 4 tipuri
de activitate nervoasă superioară (A.N.S.) cărora le corespund cele 4 tipuri de temperamente clasice:
1. Tipul puternic, echilibrat, mobil → temperamentul sangvinic
2. Tipul puternic, neechilibrat, excitabil → temperamentul coleric3. Tipul puternic, echilibrat, inert → temperamentul flegmatic
4. Tipul slab → temperamentul melancolic
I.P. Pavlov arătă astfel că la baza fiecărui tip de temperament stă un anumit tip de A. N. S. (tip de
sistem nervos). Între temperament şi tipul de activitate nervoasă superioară nu există o relaŃie de
identitate, ci doar una de corespondenŃă, (o relaŃie, o legătură), temperamentul fiind o noŃiune
psihologică, în timp ce tipul de A.N.S. reprezintă o noŃiune fiziologică. Temperamentul exprimă modul de
manifestare, de exteriorizare a tipului de activitate nervoasă superioar ă în planul conduitei, el
reprezintând baza materială a comportamentului şi personalit ăŃ ii.
1.2.1.4. Locul temperamentului în sistemul de personalitate
Chiar dacă din punct de vedere biologic şi medical melancolicul pare a fi mai „vulnerabil” decât
sangvinicul, din punct de vedere psihologic şi pedagogic ele trebuie privite ca aparŃinând altui tip
temperamental şi nu unui alt nivel de perfecŃionare. Practica ne arată că în rândul elevilor şi studenŃilor
care obŃin rezultate strălucite se găsesc destui cu temperament melancolic. De altfel, în istoria culturii
întâlnim multe celebrităŃi care au avut un temperament melancolic. Concluzia care se impune este aceea
că valoarea omului nu depinde de temperament , ci de alte subsisteme ale personalităŃii şi, în primul rând,
de subsistemul relaŃional-valoric, adică de caracter. Energia globală specifică sangvinicului nu implică neapărat capacităŃi, inteligenŃă, aptitudini, perseverenŃă şi forŃa voinŃei, la fel cum nivelul redus de energie
caracteristic melancolicului nu înseamnă lipsa acestor calităŃi. Nimeni nu este bun sau rău, harnic sau
leneş, capabil sau incapabil, creator sau necreator prin temperamentul său. Din punct de vedere
psihologic, no Ń iunea de temperament este neutr ă sub aspect valoric, aptitudinal-performanŃial, intelectual,
moral, estetic etc. Aşadar, în psihologie se consideră că nu există temperamente bune sau rele, superioare
5/17/2018 Cap. I. Psihopedagogia Adolescentilor Tinerilor Adultilor - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/cap-i-psihopedagogia-adolescentilor-tinerilor-adultilor
11
sau inferioare, pozitive sau negative, fiecare din ele prezentând atât trăsături pozitive, cât şi riscul unor
însuşiri negative.
Cercetările psihologice arată că particularităŃile tipului de sistem nervos nu determină zestrea
aptitudinală a persoanei, inteligenŃa sa, trăsăturile sale morale. Talente ca şi prestaŃii înalt creative,
trăsături caracteriale psihomorale diferite, pozitive ca şi negative, niveluri de inteligenŃă crescute pot fi
întâlnite la oricare dintre cele patru temperamente. Trăsăturile temperamentale nu corelează semnificativ
cu trăsăturile orientativ-motivaŃionale, aptitudinale, intelectuale sau caracteriale. Temperamentul este mai
degrabă o caracteristică formală, un cadru, în care sau pe care se pot clădi, prin educaŃie, variate
conŃinuturi psihologice. De exemplu, o persoană care are un temperament sangvinic poate deveni o
valoare sau un răuf ăcător. Aceasta depinde de sensul, de direcŃia pe care educaŃia o dă persoanei
respective, de ceea ce se achiziŃionează în timpul vieŃii, pe această structura ereditară a temperamentului.
Totuşi, temperamentul î şi pune pecetea asupra conduitei, în special, asupra modului în care diverse
conŃinuturi sunt realizate. Altruismul, generozitatea, de exemplu, nu sunt trăsături temperamentale, dar
modul cum fiecare dobândeşte şi le exprimă în comportamentul său depind de temperament. De altfel, între temperament şi caracter, ca susbsisteme ale personalităŃii, există o relaŃie de interinfluenŃare. Astfel,
temperamentul influenŃează caracterul, în sensul că poate nuanŃa, facilita sau inhiba manifestarea
trăsăturilor caracteriale. La rândul lui, caracterul influenŃează temperamentul prin aceea că poate permite
valorizarea şi valorificarea optimă a trăsăturilor temperamentale.
În consecinŃă, subsistemul dinamico-energetic, adică temperamentul trebuie considerat ca Ńinând de
stilul, de forma de a fi şi de a se comporta a persoanei. Temperamentul colorează într-un mod caracteristic
conduita şi prestaŃiile unui individ, dinamica lor, dar nu determină nivelul lor valoric. El reprezintă aşadar
forma conduitei şi a personalităŃii, felul în care reacŃionează şi acŃionează (rapid-lent, hiperenergic-hipoenergic etc.), dar nu şi conŃinutul acesteia, care este dat de caracter.
1.2.1.5. Cunoaşterea, influenŃarea şi educarea temperamentelor
Pentru determinarea temperamentului unei persoane trebuie să Ńinem seama de situaŃia în care se află
persoana, situaŃie care poate fi familiară, cunoscută sau inedită. De exemplu, într-o situaŃie familiară un
temperament melancolic poate da dovadă de calm, sociabilitate, încredere în sine etc., întrucât
împrejurarea dată nu implică riscuri sau ameninŃare. Într-o situaŃie nouă însă, acelaşi temperament se
manifestă prin închidere în sine, printr-un reflex prelungit de prudenŃă. Fireşte, există mecanisme de
compensare învăŃate în cursul vieŃii, cum ar fi sistemul deprinderilor şi al obişnuinŃelor, care dacă suntbine consolidate şi flexibile feresc persoana de instabilitate şi inadaptabilitate în diferitele împrejurări ale
vieŃii. Totodată în procesul învingerii greutăŃilor individul se fortifică.
Aşadar, pentru a identifica temperamentul predominat al unei persoane vom căuta să-l cunoaştem,
observându-i şi înregistrându-i comportamentele în situaŃii cât mai variate, dar mai ales în situa Ńii cu
caracter de test psihologic. De exemplu, o situaŃie tipică de aşteptare, o situaŃie competiŃională, o
activitate care cuprinde un element imprevizibil sau cu un grad mare de dificultate, o situaŃie de adaptare
5/17/2018 Cap. I. Psihopedagogia Adolescentilor Tinerilor Adultilor - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/cap-i-psihopedagogia-adolescentilor-tinerilor-adultilor
12
la nou, o situaŃie de interacŃiune socială (ex. o sarcină de reprezentare a colectivului într-o confruntare de
opinii sau în faŃa autorităŃii: director, diriginte etc.) etc. Toate aceste situaŃii prezintă caracter de test
psihologic şi pot pune în evidenŃă trăsături temperamentale specifice, indici de temperament.
Este foarte importantă cunoaşterea temperamentului prin observarea comportamentelor persoanei în
situaŃii cât mai diferite sub aspectului complexităŃii şi dificultăŃii lor, aşadar atât în situaŃii cunoscute,
familiare, dar şi în situaŃii noi, neobişnuite, cât şi în situaŃii dificile, chiar critice. De asemenea,
comportamentele persoanei în astfel de situaŃii trebuiesc observate o perioadă lungă de timp, trebuind
efectuate un număr suficient de mare de observaŃii, pentru a putea extrage o concluzie validă despre
apartenenŃa la unul sau altul dintre tipurile temperamentale.
În ordinea dezvoltării personalităŃii, temperamentul ne apare ca fiind o modalitate primordială,
trăsăturile de temperament fiind primele observabile la copil, atunci când nu se poate spune nimic despre
celelalte dimensiuni ale personalităŃii (aptitudini, caracter etc.) care încă nu s-au constituit.
Tipul de A.N.S. este determinat ereditar şi rămâne invariabil pe parcursul vieŃii. Acest fapt extinde
controlul genetic şi asupra temperamentului. Componenta genetică acŃionează mediat asupra însuşirilorpsihice, prin mijlocirea tipului de A.N.S. De aceea, temperamentul rămâne relativ constant pe tot
parcursul vieŃii, el modificându-se foarte puŃin sub influenŃele factorilor educaŃionali şi de autoeducaŃie, a
mediului social, familial, profesional etc. Prin educaŃie, autoeducaŃie, muncă, activitate, învăŃare, efort de
voinŃă, exerciŃiu, doar anumite trăsături de temperament pot fi modelate, influenŃate f ără însă ca tipul
temperamental predominant să se poată schimba radical.
Datele ştiinŃifice, ca şi experienŃa cotidiană, dovedesc că în orice activitate sau manifestare a omului pe
lângă aptitudini, motivaŃie, interese, trăsături de caracter etc. sunt implicate, de regulă, şi particularităŃi
dinamice ale personalităŃii care Ńin de ritmul, tempoul şi energia acesteia. O bună parte din cazurile deinadaptare şcolară sau profesională se explică inclusiv prin lipsa de concordanŃă între particularităŃile
energetico-dinamice şi natura activităŃii pe care persoana urmează să o efectueze. Rezultatele slabe ale
unor persoane se datoresc nu atât slabelor capacităŃi aptitudinale, cât blocajelor sau stărilor de
supraexcitaŃie determinate, în special, de trăsăturile energetico-dinamice. În alte situaŃii trăsăturile
temperamentale pot favoriza obŃinerea de succese.
În domeniul educaŃional, nu numai trăsăturile temperamentale ale elevilor trebuie să intre în atenŃie, ci
şi cele ale personalului didactic, deoarece felul în care profesorul reacŃionează afectiv în diferite situaŃii,
nu poate fi considerat nici pe departe un factor neglijabil. Trăsăturile energetico-dinamice-afective aleprofesorului pot influenŃa climatul psiho-social din clasă şi şcoală, care este un important factor de
eficienŃă şi randament şcolar. De aceea manifestările comportamentale ale profesorilor trebuie să
constituie obiectul unui autocontrol şi autoreglări conştiente.
1.2.1.6. Extraversiunea şi introversiunea
Dimensiune temperamentală cu două orientări de sens opus, extraversiunea – introversiunea a fost
descrisă de Carl Gustav Jung. Această dimensiune, specific umană, este condiŃionată de existenŃa Eu-lui,
5/17/2018 Cap. I. Psihopedagogia Adolescentilor Tinerilor Adultilor - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/cap-i-psihopedagogia-adolescentilor-tinerilor-adultilor
13
adică a lumii interne, care cuprinde ansamblul trăsăturilor afective, perceptive, imaginative, a
reprezentărilor, tendinŃelor, aspiraŃiilor şi preferinŃelor omului. Extraversiunea şi introversiunea se pot
manifesta atât în planul activităŃii psihice interne (în gândire, afectivitate etc.), dar şi în planul
comportamental şi al activităŃii sociale. Prin acestea, C. G. Jung distinge la oameni două atitudini diferite
faŃă de viaŃă, două moduri de a reacŃiona la împrejurări, pe care el le găseşte suficient de pronunŃate şi de
răspândite încât să le descrie ca fiind tipice. Extraversiunea-introversiunea încep să se manifeste foarte de
timpuriu la copil, unii considerând că poate fi înnăscută. În aceeaşi familie se pot găsi atât copii
extravertiŃi, cât şi introvertiŃi. Cele două trăsături nu se regăsesc la o persoană în stare pură (cazuri foarte
rare), ci combinate, una dintre ele fiind însă predominantă.
Extraversiunea presupune orientarea predominantă spre lumea externă, spre lumea obiectelor şi
fenomenelor reale, lăsând pe planul al doilea lumea interioară cu toate componentele sale. La extravertit,
energia psihică este orientată spre obiect, rolul predominant în determinarea preferinŃelor, a alegerilor şi
deciziilor sale avându-l factorul extern. Interesele şi aspiraŃiile acestor persoane sunt dirijate spre ceilalŃi
indivizi, spre fenomenele şi situaŃiile lumii externe. Tipul extravertit este – aşa cum îl descrie Jung –motivat de factori din afară şi, în mare măsură, influenŃat de mediu. Adultul extravertit este sociabil,
orientat spre ceilalŃi şi este interesat de oricine şi de orice. Îi plac organizaŃiile, grupurile, fiind de obicei
activ şi încercând să se dovedească util. Intelectualii extravertiŃi au calităŃi similare, se simt excelent
lucrând cu ceilalŃi, fiind cadre didactice sau f ăcând să circule într-un fel oarecare cunoştinŃele lor. Faptul
că relaŃionează uşor cu ceilalŃi îi ajută să facă în mod efectiv lucrul acesta. ExtravertiŃii tind să fie
optimişti şi entuziaşti, deşi entuziasmul lor poate să nu dureze prea mult. La fel se întâmplă şi cu relaŃiile
lor cu ceilalŃi oameni, care se fac şi se desfac la fel de repede şi de uşor. Slăbiciunea extravertiŃilor constă
în tendinŃa către superficialitate şi în nevoia de a face o bună impresie; nimic nu-i bucură mai mult decâtaudienŃa la public. Nu le place singurătatea, considerând că reflecŃia este inutilă, le lipseşte autocritica.
Deoarece se adaptează uşor la societate, de obicei acceptă normele şi regulile momentane, impuse,
tinzând astfel să fie oarecum convenŃionali în raŃionamentele lor. ExtravertiŃi sunt colericii şi sangvinicii.
Introversiunea este specifică persoanelor care tind să se retragă din interacŃiunea socială şi să centreze
mai curând asupra propriilor gânduri şi sentimente, a propriilor idei şi teorii despre lume şi despre sine,
aceştia fiind mai puŃin interesaŃi de evenimentele lumii reale. La introvertit, energia psihică este orientată
spre subiect, adică spre sine însuşi. Dacă extrovertitul este dominat de realitatea externă (materială şi
socială), introvertitul abordează lumea în mod subiectiv, în funcŃie de semnificaŃia acesteia pentru el însuşi. Tipului introvertit îi lipseşte încrederea în relaŃiile cu oamenii, tinde să fie nesociabil, nu agreează
societatea, se simte stingher şi pierdut în adunările mari.şi preferă reflecŃia în locul activităŃii practice.
Este impresionabil şi îi este teamă să nu pară ridicol, adesea părând incapabil să înveŃe cum să se
comporte în situaŃii sociale. Tinde să fie hiperconştiincios, pesimist şi critic. Nu-şi cheltuieşte energia
încercând să-i impresioneze pe ceilalŃi sau risipind-o în activităŃi sociale. Posedă adesea cunoştinŃe
deosebite sau poate manifesta vreun talent care depăşeşte standardele obişnuite. IntrovertiŃii se simt în
5/17/2018 Cap. I. Psihopedagogia Adolescentilor Tinerilor Adultilor - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/cap-i-psihopedagogia-adolescentilor-tinerilor-adultilor
14
largul lor în singurătate sau în grupuri mici şi familiare, preferă propriile lor gânduri şi cărŃile
conversaŃiei, precum şi ocupaŃiile liniştite unei activităŃi zgomotoase. Propria lor judecată este mai
importantă pentru ei decât opinia general acceptată de toŃi ceilalŃi. IndependenŃa de judecată şi de decizie,
precum şi lipsa de convenŃionalitate pot fi valoroase dacă sunt corect înŃelese şi utilizate. În pofida lipsei
lor de farmec social, introvertiŃii î şi fac adesea prieteni loiali şi plini de înŃelegere, iar prieteniile lor sunt
profunde şi durabile. IntrovertiŃi sunt melancolicii şi flegmaticii.
1.2.2. CARACTERUL – SUBSISTEMUL RELAłIONAL-VALORIC ŞI DE AUTOREGLARE AL
PERSONALITĂłII
1.2.2.1. NoŃiunea de caracter
Cunoscând particularităŃile dinamico-energetice care Ńin de temperament şi extraversiune şi
introversiune nu totuşi putem spune nimic despre trebuinŃele materiale şi spirituale ale persoanei, despre
hărnicia, cinstea, modestia, sinceritatea, patriotismul şi multe alte trăsături ale personalităŃii. Toate acesteanu mai depind de temperament, ci de caracter. Cuvântul î şi are originea în limba greacă şi înseamnă
gravare, trăsătură, semn, particularitate sau pecete. Caracterul este sistemul de atitudini care-şi pune
amprenta pe modul de manifestare a persoanei f ăcând-o să fie ea însăşi şi deosebind-o de alte persoane.
În sens general, caracterul desemnează ansamblul trăsăturilor esenŃiale şi calitativ specifice, care se
exprimă în activitatea omului în mod stabil şi permanent. În această accepŃiune, conceptul de caracter
poate fi confundat cu cel de personalitate.
Într-un sens restrâns (specific), caracterul este definit ca fiind totalitatea trăsăturilor esenŃiale şi stabile,
derivate din orientarea şi voinŃa omului. Această definiŃie dezvăluie, cel mai adecvat, conŃinutulpsihologic al noŃiunii de caracter.
1.2.2.2. Locul caracterului în sistemul de personalitate
Trăsăturile care intră în structura caracterului nu sunt manifestări întâmplătoare, ci însuşiri esenŃiale şi
durabile care determină un mod constant de manifestare a persoanei. Cunoscând trăsăturile de caracter ale
unei persoane vom putea prevedea cum se va comporta ea într-o împrejurare sau alta de viaŃă. De pildă,
despre o persoană care se caracterizează prin hărnicie şi perseverenŃă putem anticipa care va fi atitudinea
ei faŃă de sarcinile profesionale, faŃă de diferitele activităŃi etc. Manifestările sporadice, accidentale,
situaŃionale, care apar doar în anumite împrejurări nu sunt definitorii pentru persoană şi de aceea nu se pot înscrie ca trăsături pozitive sau negative de caracter. Pot fi considerate trăsături de caracter numai
însuşirile care exprimă o atitudine stabilizată, pozitivă sau negativă, faŃă de realitate şi care se manifestă
constant şi durabil în faptele de conduită ale persoanei, în majoritatea situaŃiilor de viaŃă şi de activitate.
Sunt trăsături de caracter numai acele însuşiri care deŃin un loc dominant în structura persoanei şi care
exercită o influenŃă constantă asupra modului ei de a gândi, simŃi şi acŃiona. Trăsăturile de caracter nu
sunt direct observabile, ci ele pot fi „descifrate” din viaŃa şi activitatea omului prin inferenŃă, pornind de
5/17/2018 Cap. I. Psihopedagogia Adolescentilor Tinerilor Adultilor - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/cap-i-psihopedagogia-adolescentilor-tinerilor-adultilor
15
la observarea îndelungată, în diferite situaŃii de viaŃă şi de activitate şi interpretarea actelor de conduită,
prin desprinderea doar a acelor manifestări durabile, stabile de comportament.
În timp ce temperamentul nu implică referirea la valoare, caracterul nu se poate defini numai în sens
psihologic, f ără referire la valori morale, sociale etc. Aşadar, putem caracteriza o persoană, îi putem
evalua comportamentele şi acŃiunile sub aspect valoric, ca fiind pozitive sau negative, bune sau rele,
corecte sau greşite etc., f ăcând referire la trăsăturile ei de caracter. Caracterul constituie aspectul
(subsistemul) rela Ń ional-valoric şi de autoreglare al personalit ăŃ ii, profilul psihomoral al persoanei,
esenŃa (conŃinutul) conduitei şi al personalităŃii sale.
1.2.2.3. Componentele structurale ale caracterului
Din structura caracterului fac parte două segmente: un segment direcŃional, de orientare, format din
Ńelurile activităŃii, din concepŃia generală despre lume şi viaŃă, din drumul de viaŃă ales, precum şi din
valorile pe care persoana le recunoaşte şi le confirmă practic prin comportamentul său şi un segment
efector, care se referă la mecanismele voluntare ale conduitei, voinŃa reprezentând osatura, coloana
vertebrală a caracterului. De aici rezultă una din definiŃiile care au fost date caracterului ca fiind „voin Ń amoral organizat ă”.
Caracterul se dezvăluie în faptele de conduită, în relaŃiile cu ceilalŃi, cu grupul mai restrâns sau mai
larg. Actele de conduită sau relaŃiile cu alŃii relevă „poziŃiile” specifice pe care persoana le adoptă faŃă de
ceilalŃi oameni faŃă de muncă şi de propria persoană. Aceste poziŃii reprezintă ceea ce numim atitudini, iar
caracterul ne apare ca un sistem de atitudini şi tr ăsături caracteriale. Atitudinea reprezintă „un sistem
relativ durabil de reacŃii faŃă de obiecte, persoane, valori etc. reacŃii ce reflectă conceptele şi convingerile
subiectului referitor la obiectul vizat şi care-l determină pe acesta la un anumit spectru comportamental”
(Vrabie, 1975).Atitudinea este simultan fapt de conştiinŃă şi comportament. În structura unei atitudini este inclusă o
componentă cognitivă, de cunoaştere, una afectivă şi o a treia comportamentală. Atitudinea nu este o
dispoziŃie de moment, ci o propensiune stabilă, un principiu unificator al actelor de conduită care
prefigurează o formă mai generală de reacŃii faŃă de persoane, idei, situaŃii, instituŃii, valori etc. Opinia
este expresia verbală a atitudinii. Prin atitudini şi valori, persoana nu se mai raportează separat la fiecare
din obiectele unei categorii, la însuşiri de detaliu, ci la clasa de obiecte sau evenimente ca unitate.
Definitoriu pentru ceea ce numim atitudine este referinŃa implicită sau explicită la valori. Cuplul atitudini-
valori Ńine de nucleul persoanei (Linton, 1972). „A lua atitudine” înseamnă a lua o poziŃie, a fi pro saucontra în raport cu un fapt, eveniment, situaŃie, a te raporta selectiv la acestea, ceea ce se exprimă în
caracterul selectiv al opiniilor şi al modului de comportare.
Valorile sunt mai mult decât însuşiri ale fenomenelor sau actelor externe. Pe o anumită treaptă de
dezvoltare istorică, ele s-au conturat ca principii (binele, adevărul, frumosul, dreptatea etc.), care au
apărut din anumite nevoi ale speciei umane ale unor grupuri sociale, având un conŃinut general uman şi
unul în funcŃie de contextul social-istoric concret. În anumite condiŃii, omul le proiectează ca obiect al
5/17/2018 Cap. I. Psihopedagogia Adolescentilor Tinerilor Adultilor - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/cap-i-psihopedagogia-adolescentilor-tinerilor-adultilor
16
dorinŃei, al expectaŃiei şi aspiraŃiei sale. De cele mai multe ori, grupul social preia valorile sub formă de
idealuri şi le propune membrilor săi. În consecinŃă, pentru copil, valorile sunt iniŃial date externe care
trebuiesc însuşite, asimilate, interiorizate şi transformate în valori proprii. Aşa cum copilul sau tânărul
găseşte o structură socială, o anumită tehnologie şi cultură determinată, găseşte şi un sistem de valori
socioculturale şi morale, recunoscut prin aprecierea colectivă, care i se propune ca principiu de conduită.
Atitudinile nu trebuiesc însă confundate cu valorile. Ele constituie mai degrabă recunoaşterea valorilor,
însuşirea sau interiorizarea lor de către persoană. Cunoaşterea atitudinilor şi valorilor proprii unei
persoane sau grup constituie practic un instrument de previziune a comportamentului. Atitudinile unei
persoane tind să formeze un sistem unitar. Astfel, unele idei şi valori sunt centrale, altele sunt periferice.
Atitudinile centrale sunt cele care definesc orientarea persoanei. Sunt trei categorii de atitudini, şi anume:
a) atitudini fa Ńă de oameni, fa Ńă de societate în general: umanismul, grija faŃă de ceilalŃi, sociabilitatea,
altruismul, sinceritatea, spiritul combativ, spiritul de cooperare, spiritul critic, exigenŃa faŃă de alŃii,
corectitudinea, cinstea, tactul, delicateŃea, capacitatea empatică etc., precum şi opusele tuturor acestora:
individualismul, „închiderea în sine”, indiferenŃa, nesinceritatea, egocentrismul, susceptibilitatea,intoleranŃa, răutatea etc.
b) atitudini fa Ńă de muncă , fa Ńă de activitatea desf ăşurat ă: hărnicia, sârguinŃa, conştiinciozitatea,
exigenŃa în activitate, punctualitatea, grija probitatea, responsabilitatea profesională, entuziasmul, spiritul
de iniŃiativă, creativitatea, grija pentru produsele muncii, spiritul de întrajutorare etc.; ca trăsături negative
de caracter menŃionăm: lenea, neglijenŃa, apatia, rutina, dezorganizarea etc.
c) atitudini fa Ńă de sine: modestie, spiritul autocritic, autoironia, autoexigenŃa, demnitatea personală,
conştiinŃa adevăratei valori a propriei persoane, optimismul, încrederea în sine, stăpânirea de sine etc.
Reversul negativ al acestor trăsături îl constituie îngâmfarea, aroganŃa, sentimentul inferiorităŃiipersonale, al subaprecierii, ca şi al autoaprecierii necritice, timiditatea, egocentrismul (tendinŃa de a pune
în centrul atenŃiei altora propria persoană), incapacitatea de a înŃelege pe alŃii, de a aprecia situaŃiile în
care se află semenii săi etc.
În afară de trăsăturile care decurg din orientarea omului, din concepŃia lui despre lume şi viaŃă, adică
din segmentul direcŃional, de orientare, caracterul se exprimă şi prin energia, prin eforturile conştiente şi
voluntare pe care omul le face în vederea realizării scopurilor fixate şi care Ńin de segmentul efector. Dacă
stabilirea scopurilor este dependentă de orientarea persoanei, realizarea lor solicită eforturi voluntare
susŃinute. VoinŃa imprimă caracterului trăsături volitive ca: energia, fermitatea, gradul de organizare,hotărâre, curaj, spiritul de iniŃiativă cu care acŃionează omul în realizarea sarcinilor care îi stau în faŃă,
stăpânirea de sine, spiritul de disciplină, autocontrolul, fermitatea, puterea voinŃei, tenacitatea, hotărârea,
perseverenŃa, orientarea spre scopuri etc.
1.2.2.4. Formarea caracterului
Trăsăturile de caracter se formează în contextul relaŃiilor reciproce dintre oameni, în familie, şcoală şi
colectivele de muncă, prin învăŃare, educaŃie şi autoeducaŃie, prin însuşirea normelor şi valorilor socio-
5/17/2018 Cap. I. Psihopedagogia Adolescentilor Tinerilor Adultilor - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/cap-i-psihopedagogia-adolescentilor-tinerilor-adultilor
17
morale externe. Pentru copil, valorile externe (sociale, culturale, morale etc.) sunt treptat însuşite,
asimilate, interiorizate şi transformate în valori proprii de conduită socială, morală etc. Odată recunoscute,
însuşite sau interiorizate de către persoană valorile se transformă în atitudini care prin stabilizare devin
trăsături de caracter. Trăsăturile negative de caracter sunt efectul educaŃiei greşite în familie sau şcoală.
PrezenŃa lor creează reale dificultăŃi în adaptarea şi integrarea socială a persoanei, ducând la tensionarea
relaŃiilor interindividuale şi la necesitatea reeducării persoanei. Pentru formarea trăsăturilor pozitive de
caracter trebuie să avem în vedere parcurgerea următoarelor etape:
a) însuşirea de către copil, preadolescent sau adolescent a unor reprezentări şi noŃiuni morale clare.
Aşa cum ne ocupăm de rigurozitatea noŃiunilor ştiinŃifice este necesar să ne ocupăm şi de felul cum elevii,
copii şi tineri, î şi însuşesc semnificaŃiile noŃiunilor morale, socio-morale etc. De exemplu, copilul trebuie
ajutat să cunoască şi să înŃeleagă semnificaŃiile pe care pe au noŃiuni, cum ar fi: munca, perseverenŃa,
toleranŃa, altruismul etc. precum şi importanŃa formării şi dezvoltării la propria persoană a unei conduite
de viaŃă care să se sprijine pe astfel de valori. În acest fel, prin acŃiuni psihopedagogice specifice, realizate
în şcoală şi familie, copilul trebuie ajutat să î şi formeze treptat reprezentări şi noŃiuni referitoare la ce înseamnă să fii perseverent, harnic, tolerant etc.;
b) transformarea acestor noŃiuni morale în convingeri morale, în sentimente şi atitudini morale. În
acest sens, se poate acŃiona în moduri diferite: prin încurajare şi susŃinere afectivă, prin motivarea pozitivă
a comportamentelor pozitive dorite, prin oferirea de modele de comportamente de urmat sau de explica Ńii
cu privire la unele erori de comportament etc.;
c) transpunerea constantă a acestor convingeri, sentimente şi atitudini morale în activitatea şi
comportamentul persoanei. Stimulând copilul sau tânărul să exerseze frecvent şi susŃinut în activitatea şi
comportamentul propriu aceste valori şi atitudini morale, acestea se vor transformă în deprinderi şiobişnuinŃe morale fixate în trăsături pozitive de caracter. Dintre trăsăturile negative de caracter mai
frecvent întâlnite la copii, preadolescenŃi şi adolescenŃi sunt minciuna, capriciile, încăpăŃânarea,
negativismul, timiditatea etc.
1.2.3. APTITUDINILE –SUBSISTEMUL INSTRUMENTAL-EXECUTIV AL PERSONALITĂłII
1.2.3.1. Conceptul de aptitudine
Termenul de „aptitudine” provine din cuvântul latin aptus (apt de…) şi se referă la posibilitatea de adesf ăşura o anumită activitate cât mai facil, obŃinând rezultate deasupra mediei celorlalte persoane.
Aptitudinea reprezintă o însuşire sau un complex de însuşiri psihice şi fizice, relativ stabile care asigură
succesul, reuşita, performanŃa într-o activitate sau alta. DefiniŃia subliniază aspectul de eficienŃă, de
randament al unei aptitudini. Orice însuşire sau proces psihic privit sub unghiul eficienŃei devine
aptitudine (de ex. memoria, spiritul de observaŃie, gândirea divergentă etc.).
5/17/2018 Cap. I. Psihopedagogia Adolescentilor Tinerilor Adultilor - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/cap-i-psihopedagogia-adolescentilor-tinerilor-adultilor
18
Una şi aceeaşi aptitudine poate constitui o premisă a reuşitei în activităŃi diferite. De exemplu:
coordonarea ochi-mână este implicată în diferitele ramuri sportive (tir), în activităŃi profesionale (ex.
asamblarea pieselor în industria electronică), artistice, dar şi în chirurgie, în conducerea automobilului etc.
O aptitudine izolată nu poate asigura singură succesul într-o activitate; importantă este combinarea
aptitudinilor, care permite susŃinerea lor reciprocă, compensarea unei însuşiri deficitare prin altele (ex.
bună memorie poate compensa până la un punct inteligenŃa, o judecată profundă poate suplini un deficit
de informaŃie etc.).
1.2.3.2. Locul aptitudinilor în sistemul de personalitate
Aptitudinile împreună cu capacităŃile constituie componenta instrumental-executivă (opera Ń ională) a
personalit ăŃ ii. Aptitudinea ne indică ce poate face o persoană şi nu doar ce ştie ea, de aceea se
demonstrează întotdeauna prin reuşita în activitate. Nu orice fel de rezultate (slabe sau medii) ne indică
prezenŃa unor aptitudini, ci doar acele rezultate superioare mediei, aşadar performanŃele obŃinute în mod
constant într-o activitate.
Aptitudinile reprezintă astfel o instrumenta Ń ie psihică deoarece individul se foloseşte de aptitudini casisteme operaŃionale superior dezvoltate pentru a realiza la nivel performant anumite activităŃi.
Apropiat termenului de aptitudine este cel de capacitate. Deşi aparent sinonime, între aptitudine şi
capacitate există totuşi oarecare deosebiri: dacă aptitudinea rezultă dintr-un potenŃial nativ şi se
demonstrează prin uşurinŃa în învăŃarea şi execuŃia unei activităŃi, capacitatea reprezintă o aptitudine
împlinită, rezultată din exerciŃiu, care s-a consolidat cu deprinderi şi s-a îmbogăŃit cu cunoştinŃe adecvate.
Dacă manifestările surprinzătoare la vârste precoce ne indică prezenŃa unor aptitudini, despre capacităŃi se
poate vorbi doar după ce persoana ajunge la rezultate remarcabile, după exersări şi elaborări complexe de
sisteme de lucru. Capacitatea este aşadar o aptitudine maturizată, exersată, dezvoltată la un nivel superior.Nivelul imediat superior capacităŃilor este cel al talentului care reprezintă combinarea originală a
aptitudinilor şi capacităŃilor prsoanei, asigurând rezultate creative remarcabile într-un domeniu sau altul.
Forma cea mai înaltă de dezvoltare a aptitudinilor, manifestată printr-o activitate creatoare de însemnătate
istorică pentru viaŃa societăŃii, o constituie geniul care îmbină la nivel excepŃional talentul şi creativitatea.
1.2.3.3. Premisele naturale ale aptitudinilor
Se pune întrebarea dacă aptitudinile sunt înnăscute sau dobândite. Unii psihologi susŃin că aptitudinile
sunt înnăscute, în special cele cum ar fi aptitudinile muzicale, auzul foarte bine dezvoltat, cele fizice şi
psihofizice etc., acestea datorându-se unor elemente anatomofiziologice. În plus, numeroasele studii arată că inteligenŃa are o importantă componentă ereditară, care este legată de funcŃionarea creierului. AlŃii
afirmă că aptitudinile sunt dobândite, ele fiind rezultatul influenŃelor de mediu.
Există o componentă înnăscută a aptitudinilor. Ele au la bază anumite predispozi Ń ii native care
formează premisele naturale ale aptitudinilor. Precocitatea manifestării unei aptitudini este un indiciu
pentru existenŃa acestor predispoziŃii native. Acestea Ńin de: particularităŃile diferiŃilor analizatori,
proprietăŃile proceselor nervoase de excitaŃie şi inhibiŃie, relaŃia dintre primul şi al doilea sistem de
5/17/2018 Cap. I. Psihopedagogia Adolescentilor Tinerilor Adultilor - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/cap-i-psihopedagogia-adolescentilor-tinerilor-adultilor
19
semnalizare, însuşiri anatomo-fiziologice mai generale, cum ar fi o constituŃie fizică mai robustă, unele
particularităŃi anatomo-fiziologice ale aparatului verbomotor, ale unor sisteme de reacŃie etc. Aceste
predispoziŃii native constituie însă numai una din condiŃiile procesului complex de formare a
aptitudinilor, deoarece prin ele însele, predispoziŃiile nu asigură dezvoltarea nici unei aptitudini.
Dezvoltându-se pe baza predispoziŃiilor native, aptitudinile nu sunt totuşi rezultate directe ale acestora, ci
ale activităŃii, ale dezvoltării, în care predispoziŃiile reprezintă doar momente de plecare, premise.
Formarea şi dezvoltarea aptitudinilor propriu-zise necesită o activitate intensă, sistematică şi organizată în
domeniul respectiv, însuşirea cunoştinŃelor şi deprinderilor adecvate. Prin urmare, deşi depind de
predispoziŃii, aptitudinile sunt totdeauna un rezultat al dezvoltării, al exercitării lor într-o activitate sau
alta. Aptitudinile sunt un „aliaj” între elementele înnăscute şi cele dobândite prin învăŃare şi experienŃă.
În determinarea aptitudinilor, ca şi a altor însuşiri psihice, nu putem determina exact componenta
ereditară în stare pură, în afara oricărui conŃinut datorat „absorb Ń iei” prin experienŃă şi învăŃare, la fel cum
nu poate fi măsurată cu exactitate componenta dobândită. Nu putem avea, deocamdată o „radiografiere”
psihologică a înzestrării genetice înainte ca individul, respectiv copilul, să se manifeste, să desf ăşoare oactivitate sau prestaŃie. Încă de la jumătatea secolului al XX-lea, D.O.Hebb distingea cu privire la
inteligenŃă, ca aptitudine generală studiată sub denumirea de factorul „G”, potenŃialul înnăscut al
dezvoltării mintale, numit inteligenŃa „A” şi nivelul efectiv atins la un moment dat, inteligenŃa „B”.
InteligenŃa „A” nu poate fi evaluată, măsurată, pentru că la nou-născut ea nu este conturată încă, iar
nivelul inteligenŃei „B”, accesibil evaluării psiho-metrice, nu indică în mod necesar nivelul inteligenŃei
„A”. Aşadar, nu se poate postula o relaŃie liniară între inteligenŃa „B” şi inteligenŃa „A”. Se ştie că grupuri
sau persoane dezavantajate cultural sau educaŃional nu-şi realizează potenŃialul lor intelectual nativ.
Estimarea inteligenŃei native constituie o problemă deschisă, întrucât inteligenŃa „A” poate rămâne, după cum arată experienŃa, în stare latentă. InteligenŃa „B” poate fi cunoscută practic cu deosebire la vârsta
şcolară, prin rezultatele obŃinute de elev în munca de învăŃare. Dezvoltarea inteligenŃei „B” este
determinată de influenŃele externe de mediu şi educaŃie, dar în acelaşi timp, şi de inteligenŃa „A”, care se
investeşte, se valorifică necontenit, prin procesul învăŃării în inteligenŃa „B“. Ceea ce numim coeficient de
inteligenŃă‚ stabilit prin probe psihometrice, este expresia sau măsura inteligenŃei „B” în care se află
înglobată, într-o proporŃie necunoscută, şi inteligenŃa „A”.
1.2.3.4. Formarea şi dezvoltarea aptitudinilor
PredispoziŃiile native, mai ales în prima perioadă a vieŃii omului, constituie o înzestrare foartegenerală, ele fiind polivalente. Pe baza aceloraşi predispoziŃii native se pot dezvolta, prin educaŃie,
experienŃă şi învăŃare aptitudini diferite, în funcŃie de condiŃiile vieŃii şi activităŃii persoanei.
PredispoziŃiile constituie un teren favorabil pentru forme diferite de activitate, diferen Ńierea aptitudinilor
depinzând de influenŃele social-educative, de interesele şi mai ales de activitatea persoanei. Din aceste
motive, diferenŃele interindividuale sunt neînsemnate la naştere şi în primii ani ai vieŃii copilului, în
comparaŃie cu diferenŃele care apar mai târziu sub influenŃa condiŃiilor de mediu şi educaŃionale. Deşi
5/17/2018 Cap. I. Psihopedagogia Adolescentilor Tinerilor Adultilor - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/cap-i-psihopedagogia-adolescentilor-tinerilor-adultilor
20
depind de predispoziŃii, aptitudinile sunt totdeauna un rezultat al dezvoltării învăŃării, al exercitării lor
într-o activitate sau alta, formarea şi dezvoltarea aptitudinilor necesitând o activitate intensă, sistematică
şi organizată în domeniul respectiv, o însuşire a cunoştinŃelor şi deprinderilor adecvate.
Nu este obligatoriu ca aptitudinile să se manifeste la vârste fragede, ci şi mai târziu, ca rezultat al
învăŃării şi perseverenŃei în activitate, al însuşirii unor cunoştinŃe vaste şi sistematice în legătură cu acea
activitate. „ Niciodat ă nu e prea târziu” reprezintă un principiu definitoriu pentru dezvoltarea aptitudinilor
într-un anumit domeniu, munca perseverentă fiind un factor de cea mai mare importanŃă în dezvoltarea
aptitudinilor şi talentelor. De asemenea, manifestarea tardivă a aptitudinilor nu constituie un indiciu că au
lipsit premisele naturale pentru aceste aptitudini.
Aptitudinile trebuie privite şi ca un produs social-istoric. Pe măsură ce activitatea oamenilor s-a
diferenŃiat tot mai mult, sfera aptitudinilor a devenit tot mai cuprinzătoare. Pe măsură ce au apărut noi
domenii de activitate, s-au dezvoltat aptitudini noi, cele anterioare dobândind un conŃinut nou. Există o
relaŃie directă între specializarea muncii şi specializarea aptitudinilor.
1.2.3.5. Cunoaşterea aptitudinilor Aptitudinile trebuie considerate sub un dublu aspect: cel al eficienŃei (funcŃionalităŃii), adică al
reuşitei în activitate, precum şi sub un aspect procesual, care se referă la la structura acestora, la procesele
psihice care compun aptitudinile respective. Aptitudinile se obiectivează în performanŃele, în rezultatele
unei activităŃi, adică în produsele lor materiale şi spirituale, în care găsim, într-o formă condensată şi
fuzionată, acele procese psihice care alcătuiesc aptitudinile respective, concurând la realizarea prestaŃiei.
Ex.: rezultatele şcolare identice la matematică sau la muzică presupun combinaŃii aptitudinale diferite.
O aptitudine implică simultan o combinare de procese sau însuşiri psihice, dar şi un nivel funcŃional al
acestora. Unul şi acelaşi rezultat într-o activitate poate fi obŃinut prin mijloace (mecanisme) psihicediferite, aşadar prin combinări de aptitudini diferite la persoane diferite. Indicatorii prezenŃei unei
aptitudini la o persoană sunt: a) rezultatele supramedii obŃinute de aceasta într-o activitate anume; b)
constanŃa, stabilitatea cu care sunt obŃinute aceste rezultate; c) efortul cantitativ mai redus depus de
persoana respectivă pentru obŃinerea rezultatelor superioare mediei comparativ cu ceilalŃi. Ultimul
indicator reliefează uşurinŃa cu care sunt însuşite cunoştinŃele necesare activităŃii şi cu care se formează şi
se consolidează deprinderile şi priceperile executive. Nivelul de dezvoltare al aptitudinilor se poate evalua
după indicatori ai performanŃei, cum ar fi: rapiditatea, precizia, productivitatea, eficienŃa, originalitatea.
1.2.3.6. Clasificarea aptitudinilor După natura proceselor psihice implicate în strutura lor, aptitudinile pot fi:
- senzoriale: acuitatea vizuală, tactilă, auditivă, capacitatea de reprezentare spaŃială a obiectelor,
spiritul de observaŃie, orientarea rapidă şi corectă în timp şi spaŃiu, percepŃia şi aprecierea distanŃelor etc;
- psihomotorii: dexteritatea manuală, coordonarea oculo-motorie, coordonarea ochi-mână-picior,
viteza de reacŃie, precizia mişcărilor, rapiditatea lor etc.;
5/17/2018 Cap. I. Psihopedagogia Adolescentilor Tinerilor Adultilor - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/cap-i-psihopedagogia-adolescentilor-tinerilor-adultilor
21
- intelectuale: inteligenŃa, aptitudinile verbal-logice, matematice, capacitatea de analiză şi sinteză,
raŃionamentul inductiv/deductiv, memoria logică, bogăŃia imaginaŃiei, fluenŃa ideilor, originalitatea
gândirii etc.;
- fizice: forŃa fizică, viteză, rezistenŃă la efort şi oboseală, îndemânare, supleŃe corporală etc.
După orientare sau grad de specializare, vorbim despre:
- aptitudini generale (inteligenŃa, aptitudinea şcolară, capacitatea de învăŃare, cea de memorare, spiritul de
observaŃie etc.), utile în toate domeniile de activitate sau în cele mai multe dintre ele;
- aptitudini speciale care mijlocesc eficienŃa activităŃii într-un anumit domeniu: aptitudini sportive,
tehnice, actoriceşti, pedagogice, manageriale, ştiinŃifice, artistice etc. Adesea sunt numite şi aptitudini
profesionale. Aptitudinile generale nu le pot înlocui pe cele speciale, ci doar le pot compensa într-o
anumită măsură, mai ales în domeniul sportiv, artistic, tehnic. În cercetarea ştiinŃifică, inteligenŃa este
indispensabilă. Orice activitate profesională sau socială necesită o îmbinare de aptitudini generale şi
speciale, care sunt ireductibile una la alta, în sensul că nu se pot înlocui reciproc. Există totuşi multe
activităŃi în care primează aptitudinile speciale, cele generale nefiind obligatorii la cote foarte înalte. Dinmultitudinea aptitudinilor umane generale şi speciale, o importanŃă deosebită pentru psihologia educaŃiei
o au inteligenŃa generală, aptitudinile şcolare şi aptitudinea pedagogică.
1.2.3.7. InteligenŃa ca aptitudine generală
InteligenŃa este cea mai complexă dintre aptitudinile umane. Termenul derivă din latinescul
interlegere care însemna a discrimina, dar şi a lega, a pune împreună. Aşadar, într-o primă accepŃiune
etimologică, inteligenŃa ar fi capacitatea min Ń ii umane de a stabili rela Ń ii. În accepŃia unor gânditori,
inteligenŃa este un instrument al cunoaşterii, al abstractizării şi sintezei în timp ce simŃul comun o
consideră ca fiind un instrument al reuşitei.J. Piaget (1964) defineşte inteligenŃa drept capacitatea de adaptare optimă şi eficientă la situaŃii noi şi
problematice ale mediului, realizată prin valorificarea datelor experienŃei. Aşadar, inteligenŃa este legată
de adaptare care la rândul ei reprezintă rezultatul interacŃiunii a două componente: asimilarea, adică
achiziŃia de cunoştinŃe, date, experienŃe şi acomodarea care presupune restructurarea şi reorganizarea
modelelor anterioare de cunoaştere ca rezultat al noilor achiziŃii. Cele două componente, asimilarea şi
acomodarea, tind să se afle permanent într-un echilibru, în acest mod realizându-se dezvoltarea
inteligenŃei. Sub aspect procesual, inteligenŃa include toate procesele psihice de cunoaştere, ceea ce face
ca adeseori să fie confundată cu gândirea. Gândirea cu particularităŃile ei specifice reprezintă cea maiimportantă componentă din structura inteligenŃei, dar nu singura, ci alături de alte procese cognitiv-
intelectuale cum ar fi: memoria, imaginaŃia, limbajul, observaŃia etc. Psihologia ştiinŃifică a trecut de la o
definiŃie abstractă, generală, la definiŃii operaŃionale care au permis măsurarea acestei aptitudini generale.
A Binet şi T. Simon au conceput prima primul test de măsurare a inteligenŃei în urmă cu aproximativ un
secol. Testul a fost creat ca un instrument de predicŃie a reuşitei şcolare cerut de nevoi de ordin practic.
5/17/2018 Cap. I. Psihopedagogia Adolescentilor Tinerilor Adultilor - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/cap-i-psihopedagogia-adolescentilor-tinerilor-adultilor
22
1.2.4. CREATIVITATEA – DIMENSIUNE CARDINALĂ DE PERSONALITATE
1.2.4.1. ConsideraŃii generale privind creativitatea
Creativitatea este o formă superioară a activităŃii umane care are cinci implicaŃii în progresul
societăŃii şi chiar în schimbarea istoriei şi reformarea lumii. Creativitatea este un fenomen extrem de
complex, un complex de procese şi fenomene psihice cu numeroase aspecte, faŃete şi dimensiuni, un
fenomen multidimensional. Creativitatea nu este o capacitatea psihică autonomă şi nici măcar produsul
exclusiv al proceselor psihice de cunoaştere (inteligenŃă, imaginaŃie, gândire, memorie etc.), întrucât la
actul creator participă întregul sistem psihic uman. Unii autori (I. Moraru) fac deosebirea între creativitate
şi creaŃie. Creativitatea este definită ca activitatea mintală de elaborare a ideilor noi şi originale, iar creaŃia
este activitatea de metamorfozare a ideilor noi în proiecte, planuri, schiŃe şi în final în obiecte tehnice sau
artistice cu valoare utilitară pentru societate. AlŃi autori nu fac această deosebire şi definesc creativitatea
„ca un ansamblu unitar al factorilor subiectivi şi obiectivi care duc la realizarea de către indivizi sau
grupuri a unui produs original şi de valoare” (Al. Roşca).Sunt trei semnificaŃii ale conceptului de creativitate:
1) creativitatea ca produs → produs creativ;
2) creativitatea ca proces → proces creativ/ proces de creaŃie;
3) creativitatea ca trăsătură sau dimensiune de personalitate → personalitate creativă / creatoare.
La acestea se mai adaugă alte două:
- creativitatea ca atribut al unui grup → grup creativ/ creator,
- creativitatea ca atribut al unui mediu → mediu creativ/ creator.
Toate aceste criterii reprezintă şi perspective diferite de analiză ale creativităŃii.