Download - Curs 1 Definitie. Generalitati
Tehnologii de valorificare,
depozitare şi
managementul deşeurilor,
Noţiunea de deşeu. Prevenirea formării deşeurilor.
Curs 1
In natură nu există deșeuri; toate procesele /
produsele sunt interconectate între ele; orice va
merge într-un anume loc; nu sunt pierderi inutile.
(Barry Commoner)
Aceste legi naturale sunt valabile dintotdeauna
pentru toate organismele vii, pentru întreaga
biocenoză, cu excepția rasei umane. Iar aceasta a
devenit evident în ultimele sute de ani, când
populația a crescut exponențial, iar cantitățile de
resurse naturale neregenerabile extrase și
utilizate, respectiv gradul de poluare al atmosferei,
apei și solului au avut, de asemenea un trend
crescător.
Creșterea consumului a generat în ultimele decenii
producerea unor cantități tot mai mari de deșeuri,
inclusiv pe cap de locuitor.
Omenirea produce numeroase substanțe pe care
natura nu le mai poate descompune.
Inevitabil, apare necesitatea de a ”plăti” într/un fel
sau altul pentru această împovărare a naturii.
Noţiunea de deşeu
Definiţia 1 (conf. DEX) - Rest dintr-un material
rezultat dintr-un proces tehnologic de realizare a
unui anumit produs, care nu mai poate fi valorificat
direct pentru realizarea produsului respectiv (din fr.
déchet)
De ce nu este suficientă definiţia?
Definiţia deşeurilor poate fi extrem de
subiectivă, întrucât ceea ce reprezintă
deşeu pt o persoană, poate reprezenta o
resursă valorificabilă pt alta.
Deşeurile vor trebui să aibă şi o definiţie
legală, deoarece definirea lor corecta
are, cu siguranţă, implicaţii pt mediul de
afaceri, autorităţi locale, ministere.
Definiţia a fost amendată şi îmbunătăţită, în timp
de regulamentele referitoare la managementul
deşeurilor, adoptate în întreaga Uniune
Europeană:
„Deşeu - orice substanţă sau obiect pe care
deţinătorul îl aruncă ori are intenţia sau obligaţia
să îl arunce.
Deţinător de deşeuri - producătorul deşeurilor
sau persoana fizică ori juridică ce se află în
posesia acestora;
Deşeuri periculoase - orice deşeuri care prezintă
una sau mai multe din proprietăţile periculoase
prezentate în legislație.
Biodeşeuri - deşeuri biodegradabile provenite din
grădini şi parcuri, deşeurile alimentare sau cele
provenite din bucătăriile gospodăriilor private,
restaurantelor, firmelor de catering ori din
magazine de vânzare cu amănuntul, compatibile
cu deşeurile provenite din unităţile de prelucrare
a produselor alimentare.
Din definiția anterioară, dată de comisia
europeană pentru deșeuri sunt excluse
următoarele:
Emisiile gazoase;
Apele uzate;
Deșeurile radioactive;
Acestea fiind gestionate prin directive separate.
Gestionarea deşeurilor - colectarea, transportul,
valorificarea şi eliminarea deşeurilor, inclusiv
supervizarea acestor operaţiuni şi întreţinerea
ulterioară a amplasamentelor de eliminare,
inclusiv acţiunile întreprinse de un comerciant sau
un broker.
Este considerat subprodus, şi nu deşeu o substanţă
sau un obiect care rezultă în urma unui proces de
producţie al cărui obiectiv principal nu este
producerea acestuia şi care îndeplineşte,
cumulativ, următoarele condiţii:
a) utilizarea ulterioară a substanţei sau a obiectului
este certă;
b) substanţa sau obiectul poate fi utilizat direct, fără
a fi supus unei alte prelucrări suplimentare celei
prevăzute de practica industrială obişnuită;
c) substanţa sau obiectul este produs ca parte
integrantă a unui proces de producţie;
d) utilizarea ulterioară este legală, în sensul că
substanţa sau obiectul îndeplineşte toate
cerinţele relevante referitoare la produs, la
protecţia mediului şi protecţia sănătăţii pentru
utilizarea specifică şi nu va produce efecte
globale nocive asupra mediului sau a
sănătăţii populaţiei.
În cazul în care anumite categorii de deşeuri au
trecut printr-o operaţiune de reciclare, recuperare,
recuperare, tratare etc. şi dacă îndeplinesc
criteriile specifice stabilite de Comisia Europeană,
acestea încetează să mai fie considerate deşeuri.
Autoritatea publică centrală pentru protecţia
mediului poate decide, prin ordin al ministrului,
pentru fiecare caz, dacă un anumit deşeu a încetat
să fie considerat ca atare, pe baza unor studii de
evaluare a impactului social/economic şi asupra
mediului cu respectarea următoarelor condiţii:
a) substanţa sau obiectul este utilizat în mod curent
pentru îndeplinirea unor scopuri specifice;
b) există o piaţă sau cerere pentru substanţa ori
obiectul în cauză;
c) substanţa sau obiectul îndeplineşte cerinţele
tehnice pentru îndeplinirea scopurilor specifice şi
respectă legislaţia şi normele aplicabile produselor;
d) utilizarea substanţei sau a obiectului nu va
produce efecte nocive asupra mediului sau
sănătăţii populaţiei.
Necesitatea unei definiţii legale a deşeurilor,
o definiţie acceptată şi o clasificare a
deşeurilor este evidentă şi pentru a permite
elaborarea planurilor locale, regionale şi
naţionale de management a deşeurilor.
Informaţiile despre deşeuri referitoare la tipul
acestora şi cantităţile de deşeuri generate
sunt solicitate la nivel national de UE pt
realizarea unei Strategii Nationale sub
incidenţa Directivei europene a deşeurilor.
Directiva Europeană privind gestionarea
deşeurilor este esenţa ierarhiei în
managementul deşeurilor şi baza oricărei
strategii care încurajează deplasarea
accentului în managementul deşeurilor către
reducerea volumului acestora, reutilizare şi
reciclare.
Informaţiile exacte privind sursele şi
compoziţia deşeurilor permit elaborarea
strategiilor privind minimizarea cantităţiilor de
deşeuri, reutilizarea şi reciclarea acestora.
Clasificarea deşeurilor este, de asemenea
dificilă, datorită compoziţiei lor eterogene,
variaţiilor în compoziţia deşeurilor, funcţie de
provenienţă.
Clasificarea deşeurilor este necesară şi pt
asigurarea unei acurateţi în definiţia
deşeurilor, pentru ca metodele de raportare
ale acestora trebuie să fie uniforme.
De ex, informaţiile privind deşeurile rezultate
în Europa sunt recunoscute ca fiind neexacte
datorită metodelor şi datelor de colectare şi
cuantificare diferite, funcţie de diversele
sisteme administrative.
De aceea avem nevoie de puncte de referinţă,
respectiv de o structură unitară privind definirea
şi clasificarea deşeurilor.
Prin natura lor deşeurile sunt materiale
eterogene, dificil de descris, definit şi clasificat.
În multe cazuri deşeurile sunt amestecuri de
substanţe aflate cumva în zona de „graniţă”
între 2,3 categorii. În plus, deşeurile pot varia
din punct de vedere al compoziţiei lor zilnic,
lunar, sezonier şi funcţie de locaţia de unde
provin.
Logic că, atunci când rezultatele financiare şi
legale sunt dependente de definirea corectă a
deşeurilor, atunci acest domeniu este din start
o sursă de probleme potenţiale.
Există diferenţieri în ceea ce priveşte taxele de
depozitare a deşeurilor, astfel că unele
neconcordanţe privind clasificarea deşeurilor
devin, din punct de vedere financiar foarte
importante pentru companie.
O problemă viitoare asociată cu definiţia
deşeurilor este dacă acestea pot fi reciclate şi
dacă devin produse „ reciclate” sau „bunuri
de consum”.
Directiva UE privind deşeurile defineşte
deşeurile ca fiind „orice substanţă sau obiect
pe care deţinătorul îl elimină (renunţă la el)
sau intenţionează să îl elimine”.
Pentru “bunurile reciclate”, însă, când
acestea îşi schimbă destinaţia iniţială de
„deşeuri”, apar şi unele reglementări
necesare dpdv legislativ (în ceea ce priveşte
manipularea lor, de ex, fiind astfel necesară
„bunuri”, diferenţiarea clară între deşeuri şi
bunuri de consum).
Acest lucru este important deoarece a fi
deşeu sau a fi bun de consum înseamnă a
avea implicaţii legislative şi financiare diferite
privind controlul şi manipularea respectivului
obiect/ substanţă etc.
Un ’deţinător’ poate să înseamne
producătorul de deşeuri sau persoana care
este în posesia deşeului,
Un ’procesator’ poate să înseamne orice
persoană a cărui activitate produce deşeuri
sau orice persoană care realizează o pre-
procesare, fie ea amestecare sau alt tip
operaţie mai complexă ce are ca rezultat o
schimbare în natura şi compoziţia deşeului.
Definiţia acceptată de factorii interesaţi şi de
cei decizionali:
„Orice obiect sau substanţă care a devenit
deşeu, va rămâne deşeu până când va putea
fi în întregime recuperat, nemaipunând
problema unei potenţiale ameninţări asupra
mediului sau a sănătăţii umane.”
Deşeul a fost definit ca orice substanţă sau obiect
din categoriile propuse în Directiva originală
privind gestionarea deşeurilor:
1. Producţia sau consumul reziduurilor nespecificate.
2. Produse nespecificate
3. Produse expirate
4. Materiale vărsate, pierdute sau care au suferit o
schimbare de la compoziţia iniţială, incluzând aici orice
material sau echipament contaminat din greşeală
5. Materiale contaminate sau murdărite ca rezultat al unor
acţiuni planificate ( ex: reziduuri din operaţii de curăţat,
împachetat, diverse materiale sau recipienţi etc.)
6. Părţi neutilizabile (ex: baterii sau catalizatori uzaţi etc.)
7. Substanţe care nu mai prezintă calităţile cerute (ex: acizi,
săruri, solvenţi contaminaţi, etc.)
8. Reziduuri din procese industriale (ex: nămoluri, reziduuri
de la sonde etc)
9. Reziduuri din procese poluante (ex: nămoluri de la filtre
de aer, hidrocicloane, filtre cu saci, filtre uzate etc.)
10. Reziduuri de la diverse instalaţii, utilaje, maşini (ex:
reziduuri de la mori, ciururi, strunguri etc.)
11.Reziduuri provenite din minerit, extracţie şi preparare
(ex: steril minier, uleiuri, iazuri etc.)
12. Materiale impregnate, contaminate (ex:uleiuri
contaminate cu PCB)
13.Orice material, substanţă sau produs a cărei
întrebuinţare este interzisă prin lege.
14. Produse de care deţinătorul lor nu mai are
nevoie pentru utilizare ulterioară (ex: produse
agricole, menajere, de birotică, comerciale,
resturi din magazine etc.).
15. Materiale contaminate, substanţe sau produse
rezultate din acţiuni de remediere.
16. Orice material sau substanţă sau produs care
nu este conţinut în categoriile anterioare.
Această clasificare a deşeurilor a stat la baza
efecturii listei deşeurilor din Catalogul
European care conţine peste 650 categorii de
deşeuri, fără a fi considerat exhaustiv, putând
fi îmbunătăţit şi completat în continuare.
Legea conservării masei
SISTEM Intrări Ieşiri
Pierderi
Pierderi
Pierderi
Echilibrul masei furnizează cadrul general pentru înţelegerea transferului de poluanţi în mediu, a comportamentului acestora şi la repercusiunile generate de expunerea omului (şi a organismelor vii) la doza de poluant.
Exemplificând pentru deşeuri :
Prelucrare
Materie primă Produs finit + Deşeu
Proveninenţa deşeurilor: se estimează că anual, Europa
produce cca. 3000 milioane tone deşeuri
Prevenirea formării deşeurilor
Reducerea cantităţii de deşeuri la sursă
Colectarea selectivă
Reciclarea deşeurilor
Educaţia şi conştientizarea populaţiei
Cerinţele promovate de dezvoltarea durabilă.
Educaţia, protecţia mediului şi
gospodărirea deşeurilor
Universităţile, educaţia în general
încearcă să promoveze programe
referitoare la un eficient
management al deşeurilor în
cadrul comunitar sau domestic.
Diversitatea deşeurilor
generate
Deşeurile generate, chiar în
cadrul gospodăriilor populaţiei,
pot atât deşeuri nepericuloase,
cât şi deşeuri periculoase.
Cunoaşteţi exemple de deşeuri
menajere periculoase?
Cum le poţi elimina pentru a nu
prejudicia mediul?
Măsuri de implementare privind
colectarea, transportul si
depozitarea deşeurilor
municipale, conform planului
regional de gestionare a
deşeurilor
Principalele obiective privind
colectarea şi transportul deşeurilor
sunt următoarele: Îmbunatăţirea/dezvoltarea unui sistem integrat
de colectare si transport a deşeurilor
Extinderea sistemului de colectare a deşeurilor
astfel încât aria de acoperire sa fie de 100 % in
mediul urban si minim 90 % in mediul rural
Staţii de transfer şi depozite
Eliminarea deşeurilor in conformitate cu
cerinţele legislaţiei în domeniul gestiunii
deşeurilor in scopul protejării sănătăţii
populaţiei si a mediului este unul dintre
obiectivele principale din domeniul gestiunii
deşeurilor
Managementul deşeurilor reprezintă
controlul realizat de om privind
colectarea, tratamentul şi depozitarea
diferitelor categorii de deşeuri.
Se utilizează în vederea reducerii
impactului negativ pe care îl reprezintă
deşeurile asupra mediului înconjurător,
dar şi asupra societăţii.
Tendinţa la nivel european privind
depozitarea deşeurilor
0
50000
100000
150000
200000
250000
300000
1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006
EU
27 -
Can
tita
te d
eseu
ri m
un
icip
ale
(m
ii t
on
e)
MSW total MSW depozitat
extinderea colectării deşeurilor în zona rurală;
noi cerinţe privind colectarea, sortarea,
valorificarea şi eliminare pentru diferite
categorii de deşeuri;
implicarea activă a prestatorilor de servicii va
conduce la ameliorarea standardelor
serviciului de salubrizare;
crearea unei infrastructuri adecvate unei
gestionări integrate a deşeurilor
Prevenirea producerii deşeurilor:
Reducând cantitatea de deşeuri generate şi
periculozitatea lor, atunci eliminarea
deşeurilor va fi mai uşoară.
Reciclare şi refolosire: dacă prevenirea nu
este posibilă, vor fi valorificate cantităţi cât
mai mari de deşeuri, de preferat prin
reciclare.
Îmbunătăţirea eliminării finale şi a
monitorizării
Utilizarea durabilă a resurselor naturale;
Minimizarea impactului negativ asupra sănătăţii
populaţiei si mediului
Considerarea întregului ciclu de viaţă;
Măsuri care să urmărească decuplarea legăturii
dintre creşterea economică şi generarea
deşeurilor;
Măsuri de eficientizarea sistemului de sancţiuni,
proporţionale şi cu efect de descurajare;
Măsuri care să asigure sortarea la sursă, colectare
şi reciclarea fluxurilor de deşeuri prioritare.
În România, în mediul urban, gestionarea
deşeurilor municipale este realizată în mod
organizat, prin intermediul serviciilor proprii
specializate ale primăriilor sau al firmelor de
salubritate.
Populaţia deservită de serviciile de salubritate
în mediul urban a reprezentat în anul 2006,
79% din totalul populaţiei urbane.
În mediul rural nu există servicii organizate
pentru gestionarea deşeurilor.
În anul 2006 doar aproximativ 1% din
deşeurile municipale colectate au fost
valorificate.
În jur de 99% deşeurile municipale
colectate sunt eliminate prin
depozitarea în spaţii organizate
(depozite de deşeuri).
Conforme sau neconforme???
MSW = Municipal Solid Waste
Tendinţa depozitării deşeurilor
municipale în România
0
50
100
150
200
250
300
350
400
450
2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006
De
se
uri
mu
nic
ipa
le (
Kg
/pe
rs/a
n)
RO - MSW total RO - MSW depozitat EU27 - MSW depozitat
Până in 2015 Directiva Cadru
2008/98/CE privind deşeurile
prevede introducerea de sisteme
de colectare separată, pe 4
fracţii: hârtie, metal, platic şi
sticlă
Depozitarea MSW în România
Din 225 depozite existente în zona urbană la
nivelul anului 2008, doar 20 sunt realizate
după normele europene. Restul de 205
depozite sunt neconforme cu cerinţele
europene şi vor sista depozitarea etapizat,
după următorul grafic:
26 depozite în anul 2008;
78 depozite pâna la 16 iulie 2009;
101 depozite pâna la 16 iulie 2017;
Măsuri pentru reducerea
gazelor cu efect de seră pentru
depozitele de deşeuri din
România
Închiderea depozitelor neconforme;
Instalarea sistemelor de colectarea a
gazului;
Reducerea cantităţilor de deşeuri
biodegradabile destinate depozitării.
Serviciile de salubritate
Source: World
Bank
Trendinţa privind emisiile de
CH4 din depozitarea deşeurilor
Source: World Bank
Reducerea impactului
asupra mediului
Creşterea valorii produselor utilizând
resurse mai puţine (creşterea
productivităţii);
Reducerea impactului de mediu pe unitate
de resursă utilizată (creşterea eco-
eficienţei);
Alternative mai bune la utilizarea
tradiţională a resurselor.
UE intenţionează să reducă semnificativ
cantităţile de deşeuri generate, prin aplicarea de
politici de prevenire, de utilizare eficientă a
resurselor şi încurajarea consumului durabil.
Protecţia mediului prin măsuri care să permită
disocierea creşterii economice de impactul
negativ asupra mediului;
Echitatea şi coeziunea socială respectarea
drepturilor fundamentale, diversităţii culturale;
Prosperitatea economică respectând condiţiile
ecologice.
Obiective strategice ale
României 2013: Încorporarea organică a principiilor şi
practicilor dezvoltării durabile în ansamblul
programelor şi politicilor publice ale României,
ca stat membru al UE.
2020: Atingerea nivelului mediu actual al
ţărilor Uniunii Europene la principalii indicatori
ai dezvoltării durabile.
2030: Apropierea semnificativă a României de
nivelul mediu din acel an al ţărilor membre ale
UE din punctul de vedere al indicatorilor
dezvoltării durabile.