1
CURTEA DE APEL TIMIŞOARA
DECIZII RELEVANTE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Trimestrul al IV-lea 2016
Selecţia şi prelucrarea speţelor a fost realizată de:
Vicepreşedintele Curţii de Apel Timişoara
Judecător Conf. univ. dr. Marian BRATIŞ
Grefier-documentarist Floare NYIREDI
2
Cuprins
§.Arbitraj comercial .............................................................................................................................. 3
1. Acţiune în anulare a sentinţei arbitrale pentru motive care privesc
absenţa/nulitatea/caracterul inoperant al convenţiei de arbitraj, respectiv, pentru motive de
ordine publică referitoare la lipsa caracterului imparţial al instanţei de arbitraj şi la
încălcarea dreptului la un proces echitabil de către aceeaşi instanţă. Respingerea acţiunii ca
neîntemeiată ................................................................................................................................... 3
§.Drept societar .................................................................................................................................... 16
2. Cerere formulată de un asociat pentru dizolvarea societăţii, în calitate de „persoană
interesată”, invocând expirarea sediului social şi a mandatului administratorilor.
Respingerea cererii asociatului .................................................................................................. 16
§. Dreptul insolvenţei .......................................................................................................................... 18
3. Cerere formulată de creditorul care deţine mai mult de 50 % din valoarea creanţelor,
pentru schimbarea practicianului de insolvenţă. Caracterul caduc al cererii de schimbare,
în raport cu dispoziţia de confirmare a practicianului desemnat prin hotărârea adunării
creditorilor. Respingerea cererii ................................................................................................ 18
4. Contracte de împrumut succesive. Garantarea restituirii sumelor de bani împrumutate
printr-un contract de ipotecă imobiliară unic. Lipsa semnificaţiei scopului folosinţei
împrumuturilor. Constatarea caracterului garantat al întregii creanţe în sarcina
debitorului. Admisibilitate .......................................................................................................... 23
5. Hotărâre a adunării creditorilor. Verificarea legalităţii hotărârii în raport cu
respectarea dispoziţiilor privind modul de valorificare a bunurilor debitorului.
Admisibilitate – anularea hotărârii adunării creditorilor ....................................................... 26
3
§.Arbitraj comercial
1. Acţiune în anulare a sentinţei arbitrale pentru motive care privesc
absenţa/nulitatea/caracterul inoperant al convenţiei de arbitraj, respectiv, pentru motive
de ordine publică referitoare la lipsa caracterului imparţial al instanţei de arbitraj şi la
încălcarea dreptului la un proces echitabil de către aceeaşi instanţă. Respingerea
acţiunii ca neîntemeiată
Convenţia europeană asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului: art.
6 paragraf 1
Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă: art. 608 alin. (1) lit. h) şi i),
art. 548, art. 550 – 551, art. 579
Legea nr. 287/2009 privind Codul civil: art. 1179, art. 1295 – 1314, art. 2016, art.
1303
Potrivit dispoziţiilor art. 550 alin. (2) C. pr. civ., validitatea clauzei compromisorii
este independentă de valabilitatea contractului în care a fost înscrisă.
Cu toate acestea, atât contractul, cât şi convenţia de arbitraj trebuie să întrunească,
deopotrivă, condiţiile generale de validitate prevăzute cu titlu de drept comun pentru orice
contract, şi anume: capacitatea de a contracta, consimţământul părţilor, un obiect determinat
şi licit, o cauză licită şi morală [art. 1179 alin. (1) Cod civil].
Convenţia de arbitraj, prezentată sub cele două modalităţi – clauza compromisorie şi
compromisul – trebuie să îndeplinească şi unele condiţii de formă şi de conţinut
suplimentare, cum sunt: forma scrisă [art. 548 alin. (1) C. pr. civ.]; forma autentică notarială
[art. 548 alin. (2) C. pr. civ.]; angajamentul părţilor contractante de a supune eventualele
litigii sau chiar litigiul declanşat între părţi cu privire la obligaţiile asumate prin contractul
de bază unui organ de jurisdicţie arbitral, desemnând şi arbitrii sau numai instituţia
permanentă de arbitraj [art. 550 alin. (1) şi art. 551 alin. (1) C. pr. civ.].
În prezenta cauză, reclamanta invocă lipsa consimţământului propriu şi vicierea
consimţământului reprezentantului său la încheierea actului adiţional nr. 1/28.09.2015 cu
pârâta.
Curtea observă că prima teză afirmată pune în discuţie absenţa consimţământului, sub
aspectul lipsei oricărei manifestări de voinţă a reclamantei de a se angaja juridic prin acest
act adiţional.
Această susţinere este nefondată, întrucât actul adiţional, conţinând clauza
compromisorie există, are un conţinut suficient de cuprinzător pentru a surprinde părţile
contractante sub atributele lor de identificare şi reprezentare, conţinutul şi obiectul
contractului principal, conţinutul şi obiectul clauzei compromisorii, încheierea întregului act
adiţional cuprinzând cele două instrumente contractuale prin numerotarea şi datarea
înscrisului, respectiv, semnarea acestuia de către părţile contractante şi aplicarea ştampilei
conţinând firma fiecăreia dintre ele.
Acest act adiţional cuprinde, aşadar, consimţământul partenerilor semnatari.
4
Înscrisul nu a fost declarat fals, nici în privinţa scrisului, nici a semnăturilor.
Prin urmare, actul adiţional şi clauza compromisorie există în realitatea obiectivă şi
sunt susceptibile de a produce efectele juridice intenţionate de părţile contractante.
Reclamanta susţine absenţa consimţământului său şi prin ineficientizarea
împuternicirii eliberată mandatarului său, totodată prepus şi reprezentant al acesteia, în
condiţiile în care împuternicirea acordată acesteia nu i-a conferit şi prerogativa de a angaja
reclamanta prin acte de dispoziţie şi inserarea unui compromis în cadrul actelor juridice pe
care urma să le încheie în contul reclamantei, iar pe de altă parte, actul adiţional semnat de
acest reprezentant nu face parte din domeniul actelor de administrare/conservare înscrise în
mandat, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 2016 alin. (2) Cod civil.
Curtea constată că nici această susţinere nu este fondată. Problema de drept evocată
de reclamantă, are în obiect, nu existenţa împuternicirii încheiată între aceasta şi mandatarul
său, ci obiectul şi întinderea sarcinilor, atribuțiilor, prerogativelor şi drepturilor pe care le-a
încredinţat reclamanta, în calitate de persoană reprezentată, prepusului său împuternicit, în
calitate de reprezentant.
Regimul juridic al acestei împuterniciri este cel rezervat de Codul civil instituţiei
reprezentării (art. 1295-1314), iar nu cel rezultat din combinarea a trei seturi de
reglementări diferite, aplicabile în materii diferite, aşa cum a procedat reclamanta, şi anume:
reprezentarea, mandatul cu reprezentare, mandatul fără reprezentare.
Persoana împuternicită de aceasta are statutul de administrator cu puteri de
reprezentare a reclamantei, cel puţin în scopurile definite prin actul de reprezentare înfăţişat
de împuternicire.
În temeiul acestor poziţii juridice, se prezumă că actele încheiate de reprezentant sunt
însăşi actele juridice ale persoanei juridice reprezentate, cu excepţia cazului în care
asemenea acte exced obiectului de activitate al persoanei reprezentate şi a celor interzise de
lege.
În contractul încheiat de terţ cu un asemenea reprezentant, în contul persoanei
reprezentate, terţul este dator să observe doar cele două interdicţii mai sus arătate.
Persoana împuternicită acţionând ca reprezentant şi prepus al reclamantei a încheiat
actul adiţional la acordul de asociere materializând consimţământul reclamantei, în cadrul
prerogativelor acordate, în domeniul activităţii desfăşurate de reclamantă, fără a-i fi interzis
prin actul de reprezentare sau prin dispoziţia legii să recurgă la clauza compromisorie.
Nemenţionarea în împuternicire a posibilităţii introducerii în convenţiile pe care urma să le
încheie a clauzei de arbitraj nu are semnificaţia interdicţiei, în sensul că, reprezentantului
reclamantei i s-a interzis o asemenea electio juris.
Dimpotrivă, interdicţia convenirii asupra convenţiei de arbitraj este cea care se
impune a fi înscrisă printre limitările puterilor de reprezentare.
Apelul reclamantei la prevederile art. 2016 Cod civil, în conformitate cu care
persoana reprezentantului trebuie să dispună de o împuternicire expresă pentru a încheia
acte de compromis, este nefondat, deoarece, aceste dispoziţii legale nu se referă la convenţia
de arbitraj, ci la acte de dispoziţie juridică cu caracter patrimonial şi la cele care
condiţionează valorificarea acţiunii în justiţie. Se observă, din conţinutul împuternicirii, că
reclamanta i-a transmis persoanei împuternicite mai mult decât puterile generale de
5
administrare, şi anume puterea de a angaja răspunderea juridică a reclamantei în raporturile
pe care le va încheia cu terţii contractanţi, ceea ce semnifică inclusiv încheierea de acte de
dispoziţie juridică, în sensul exercitării de drepturi şi asumării de obligaţii din sfera de
acţiune a reclamantei.
Chiar şi în ipoteza afirmată de reclamantă referitoare la depăşirea puterilor convenite
propriului reprezentant, în legătură cu inserarea clauzei compromisorii, Curtea relevă că
reclamanta a oferit temeiuri obiective pârâtei, în calitate de terţ, că reprezentantul său
acţionează întru totul în limita puterilor conferite, ceea ce rezultă din raporturile existente
chiar între societatea pârâtă şi unul dintre asociaţi, pe de o parte, şi societatea reclamantă,
administrată şi reprezentată de acelaşi asociat, pe de altă parte. În acest caz, potrivit
prevederilor art. 1303 alin.2 Cod civil, contractul este valabil şi produce efecte juridice faţă
de reprezentat, deoarece acesta din urmă nu se poate prevala faţă de terţul contractant de
lipsa puterii de a reprezenta.
În ceea ce priveşte scopul nelegitim al clauzei compromisorii, reclamanta apelează,
din nou, la drepturile şi obligaţiile asumate prin contractul de bază, referitoare la prestaţiile
la care părţile s-au obligat, însă, Curtea relevă că nu este similară cauza încheierii
contractului principal cu scopul inserării clauzei compromisorii, aceasta din urmă
rezumându-se la acordul de voinţă potrivit căruia eventualele litigii născute din
neexecutarea, executarea necorespunzătoare sau cu întârziere a obligaţiilor contractului
principal să fie soluţionate de instanţa de arbitraj, stipulaţia astfel convenită determinând
doar forma de soluţionare a diferendului şi organele de jurisdicție, iar nu modul de executare
a obligaţiilor contractuale.
În ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor de ordine publică referitoare la
imparţialitatea arbitrilor, Curtea constată că această susţinere este neîntemeiată. Astfel,
soluționarea de către tribunalul arbitral, cu precădere, a excepţiei privind competenţa sa
funcţională, pe temeiul afirmării nulităţii clauzei compromisorii, respectiv caracterului
inoperant, prin încheiere de şedinţă separată de hotărârea de fond este impusă de prevederile
art. 579 alin. (1) şi (3) C. pr. civ., conform cărora, tribunalul arbitral este dator să-şi verifice
propria sa competenţă, la primul termen, din oficiu., În cauza arbitrală s-a ridicat de
reclamantă (pârâtă în faţa instanţei de arbitraj) excepţia necompetenţei tribunalului arbitral.
Prin urmare, cu atât mai mult, instanţa arbitrală avea obligaţia de a se pronunţa asupra
acestei probleme de drept, ceea ce nu are semnificaţia unei încălcări a imparţialităţii
arbitrilor în judecarea cauzei.
Referitor la încălcarea dispoziţiilor imperative privind soluţionarea fondului cauzei
arbitrale fără administrarea de probe, ceea ce constituie o înfrângere a prevederilor art. 13
alin. (2) C. pr. civ., art. 6 paragraf 1 din Convenţia europeană asupra drepturilor şi
libertăţilor fundamentale ale omului, Curtea relevă că şi această susţinere este neîntemeiată.
Respingerea de către instanţa de arbitraj a unei/unor cereri în probaţiune formulate
de una dintre părţile litigante, nu constituie o răpire a dreptului la un proces echitabil, dacă
tribunalul a dat dispoziţia de respingere motivat de caracterul inutil, neconcludent sau lipsit
de pertinenţă a mijloacelor probatorii solicitate. Este şi rămâne în atributul instanţei de
arbitraj să decidă, potrivit elementelor deliberate, măsura în care cererile părţilor sunt
6
întemeiate şi concură la justa soluţionare a cauzei sau, dimpotrivă, nu prezintă aceste
trăsături.
Prin urmare, doar respingerea nemotivată, situată în afara domeniului de aplicare a
obligaţiei de a judeca, pronunţată de tribunal asupra cererilor părţilor referitoare la
probaţiune sunt de natură a aduce atingere dreptului la un proces echitabil, ceea ce nu se
regăseşte în cauză.
(Secţia a II-a civilă, Sentinţa civilă nr. 10/PI din 19 octombrie 2016, rezumată de
judecător conf. univ. dr. Marian Bratiş)
Prin sentinţa arbitrală nr. 12/15.06.2016 pronunţate de Curtea de Arbitraj de pe lângă
Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, s-a admis acţiunea reclamantei SC A…
SRL Timişoara reprezentată convenţional prin avocat B... împotriva pârâtei SC C... SRL
Timişoara; a fost obligată pârâta la plata sumei de 217.ooo lei reprezentând contravaloarea
facturii seria EU nr. 250/25.03.2016 şi la plata penalităţilor de întârziere în sumă de 4.340 lei
de la data de 02.04.206 până la data de 06.0+4.2016; a fost obligată pârâta la plata
penalităţilor de întârziere de la data de 97.04.2016 în sumă de 1.085 lei pe zi de întârziere,
până la achitarea efectivă a debitului şi la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată,
taxa judiciară de timbru în sumă de 7.297,88 lei şi 9.000 lei onorariu de avocat.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ, Industrie şi
Agricultură Timiş, a reţinut că atât Acordul de asociere nr. 3/06.04.2015 cât şi Actul adiţional
nr. 1/28.09.2015, la Acordul de asociere nr. 3/06.04.2015, au fost semnate de către pârâtă,
prin intermediul doamnei D…, în baza unei împuterniciri acordate în mod expres de către
pârâtă.. Prin urmare, Tribunalul arbitral a reţinut că există consimţământul pârâtei la semnarea
Actului adiţional, acest consimţământ fiind exprimat prin intermediului mandatarului, în
condiţiile art. 1296 NCC, sens în care Tribunalul arbitral a respins apărarea pârâtei cu privire
la lipsa consimţământului la încheierea actului juridic.
În continuare, raportându-se la apărările pârâtei întemeiate pe dispoziţiile art. 1214
NCC, Tribunalul arbitral a avut a se pronunţa asupra valabilităţii consimţământului exprimat
de pârâtă prin reprezentant convenţional, sens în care a analizat dacă este incident în speţă
dolul, viciu de consimţământ, invocat de către pârâtă prin întâmpinare.
Tribunalul arbitral nu a putut reţine ca fondate apărările pârâtei, potrivit cu care Actul
adiţional ar fi anulabil pe considerentul că mandatara ar fi semnat acest act juridic fără să-l
lectureze, invocând că semnarea actului i-ar fi fost solicitată de domnul E..., care întrunea, la
momentul respectiv, o dublă calitate: aceea de administrator al reclamantei, şi aceea de
director general al pârâtei. Relativ la această apărare, Tribunalul arbitral a constatat că la
dosarul cauzei nu s-a depus niciun contract de muncă din care să reiasă că domnul E... ar fi
fost angajat al pârâtei, respectiv că ar fi deţinut calitatea de director general, iar din certificatul
eliberat de ORC Timiş reiese că administratorul pârâtei, având mandat cu durată nelimitată,
este domnul F..., şi nu domnul E.... Este adevărat că domnul E... a fost împuternicit să
acţioneze, în numele şi pentru pârâtă, în baza unor împuterniciri acordate expres, pentru
anume operaţiuni, însă calitatea de împuternicit, acordată punctual, pentru anumite acte şi
operaţiuni, nu se identifică cu cea de manager al pârâtei. Pe de altă parte, Tribunalul arbitral a
7
luat act de conţinutul declaraţiei extrajudiciare, sub semnătură privată, a doamnei Todea,
depusă de pârâtă în probaţiune la dosarul arbitral, prin care aceasta a arătat că " nu am citit
acest document, ci doar l-am semnat (...); poate îmi aruncam o privire peste el (...)", declaraţie
în raport cu care Tribunalul arbitral a apreciat că mandatarul a acţionat într-o maniera
culpabilă, care-i este pe deplin imputabilă, şi că acest mod de executare a mandatului nu poate
atrage consecinţa anulării Contractului, deoarece, în caz contrar, i s-ar permite pârâtei să se
prevaleze de propria-i culpă în alegerea reprezentantului (culpa in eligendo), ceea ce ar
conduce la încălcarea principiului nemo auditur propriam suam turpitudinem allegans (nimeni
nu se poate prevala de propria-i culpă pentru a clama protecţia unui drept subiectiv).
Reclamanta în mod întemeiat a arătat că apărarea pârâtei, de a nu recunoaşte efectele
juridice ale unui mandat expres şi special, a fost manifestată şi în alte situaţii similare,
depunând în acest sens la dosarul arbitral sentinţa civilă nr. 1799/2013 a Tribunalului
Specializat Cluj, în care s-a reţinut că, faţă de actul adiţional din speţă, pârâta (aceeaşi cu cea
din prezentul litigiu) a făcut apărări similare cu cele din prezentul litigiu, respectiv a susţinut
că actul adiţional nu reflectă rezultatul negocierilor, şi că reprezentantul pârâtei ar fi fost
mandatat doar să semneze actul adiţional, nu şi să îi verifice conţinutul. Prin sentinţa
menţionată, pârâta, aceeaşi cu cea din prezentul litigiu, a fost obligată la plata unor pretenţii şi
dobânzi, rezultate dintr-un acord de asociere. Instanţa de judecată a reţinut faptul că atitudinea
reprezentantului pârâtei, de a-şi fi asumat riscul de a semna un contract fără să-i verifice
conţinutul, reflectă, pe de o parte, încrederea în partenerii contractuali, dar, în acelaşi timp,
reprezintă asumarea unui risc major în mod voluntar de către pârâtă, care nu mai poate invoca
ulterior că nu a cunoscut conţinutul actului asumat prin semnătură. De asemenea, instanţa de
judecată a reţinut că faptul semnării unui act juridic, fără a fi citit în prealabil conţinutul
acestui act, fie personal, fie prin mandatarul ales, este exclusiv culpa pârâtei, care, acţionând
de o astfel de manieră, în speţă, nu va putea să-şi invoce propria culpă. Aceste argumente au
fost reţine şi instanţa arbitrală, deoarece şi în prezentul litigiu pârâta a invocat faptul că
doamna D… nu avea împuternicirea de a semna contractul nr. 01TL/10.06.2015, deşi din
împuternicirea acordată, rezultă contrariul. Se menţionează că instanţa arbitrală a verificat
dacă sentinţa civilă nr. 1799/2013 al Tribunalului Specializat Cluj, a rămas definitivă şi a
constatat că s-a respins apelul formulat de pârâtă prin Decizia civilă nr. 7/2014, dar şi recursul
formulat prin Decizia nr. 3546/2014, sentinţa civilă nr. 1799/2013 al Tribunalului Specializat
Cluj rămânând definitivă. Cele statuate de instanţa de judecată clujeană au fost luate în
considerare de instanţa arbitrală pentru a desprinde prezumţia unui modus operandi în ceea ce
priveşte conduita juridică a pârâtei, care a manifestat în mod repetat tendinţa de a se sustrage
de la plata obligaţiilor contractuale asumate, fie invocând în apărare lipsa mandatului
persoanei care a semnat actul juridic la care pârâta era parte, fie invocând depăşirea limitelor
acestuia. Tribunalul arbitral sesizat cu prezentul litigiu a constatat faptul că apărările pârâtei
comportă o anume stereotipie, iar caracterul lor nefondat permite desprinderea prezumţiei că
aceste apărări sunt făcute de pârâtă în scopul de a se eschiva de la executarea obligaţiilor
asumate prin actul juridic supus discuţiei, în contextul în care a beneficiat deja de executarea
obligaţiilor corelative de către cocontractant.
În ceea ce priveşte apărarea pârâtei, privind nevalabilitatea consimţământului său, prin
prisma afectării consimţământului pârâtei de dol, viciu de consimţământ, în condiţiile art.
8
1214 din noul Cod civil, Tribunalul arbitral a reţinut că potrivit art. 1214 alin. (1) din noul
Cod civil, "consimţământul este viciat prin dol atunci când partea s-a aflat într-o eroare
provocată de manoperele frauduloase ale celeilalte părţi, ori când aceasta din urmă a omis, în
mod fraudulos, să îl informeze pe contractant asupra unor împrejurări pe care se cuvenea să i
le dezvăluie."
Tribunalul arbitral nu a putut reţine incidenţa dolului, viciu de consimţământ, alegat de
pârâtă, întrucât aceasta nu a arătat în ce constă "eroarea provocată de manoperele frauduloase
ale celeilalte părţi", obligaţie ce-i revenea potrivit dispoziţiilor art. 249 din noul Cod de
procedură civilă, raportat la cele ale art. 1214 noul Cod civil. Relativ la acest aspect,
Tribunalul arbitral a observat că, deşi invocă incidenţa dolului, pârâta arată în întâmpinare că
"domnul E… a impus semnarea acestuia în numele subscrisei, de către angajata noastră,
doamna D…", ceea ce conturează eventualitatea incidenţei violenţei, viciu de consimţământ -
instituţie juridică diferită de dol, la care, însă, pârâta nu s-a referit, astfel încât Tribunalul
arbitral, fiind ţinut de principiul disponibilităţii, a omis a se pronunţa.
Pentru motivele arătate, instanţa arbitrală a respins apărarea pârâtei, a nevalabilităţii
Actului adiţional nr. 1/2015, care stă la baza pretenţiilor reclamantei, ca neîntemeiate.
Instanţa arbitrală a reţinut că, în urma realocării atribuţiilor şi beneficiilor dintre părţi
prin art. 3 din Actul adiţional nr. 1/2015, pârâta ar fi trebuit să achite pârâtei suma de 217.000
lei, până la data de 01.04.2016.
Pârâta avea de achitat factura seria EU, nr.250/25.03.2016, în valoare de 217.000 lei.
Pârâta nu a efectuat nici până în prezent plata sumei restante, deşi în art. 3 din Actul
adiţional nr. 1/2015, se prevede că termenul de plată este de maximum 10 zile de la emiterea
facturii, dar nu mai târziu de data de 01.04.2016.
Prin urmare, instanţa arbitrală a admis cererea reclamantei de obligare a pârâtei la
plata sumei de 217.000 lei, rezultată din factura fiscală seria EU nr. 250/25.03.2016.
Debitul nefiind achitat în termen, sunt justificate şi pretenţiile reclamantei de a solicita
penalităţile de întârziere în sumă de 1085 lei, pe zi de întârziere, respectiv, în sumă de 4340
lei de la data de 02.04.2016 şi până la data introducerii acţiunii, 06.04.2016, conform art. 3
din Actul adiţional nr. 1/2015 şi în continuare până la achitarea efectivă a debitului.
În derularea raporturilor dintre părţi, pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţiile pe care şi le-a
asumat, iar executarea întocmai şi la timp este o condiţie esenţială pentru desfăşurarea în bune
condiţii a raporturilor contractuale.
În raporturile contractuale, executarea exactă a obligaţiei este o condiţie esenţială
potrivit art. 1516 C. civ. Numai prin executarea la termen a obligaţiei, creditorul realizează
scopul avut în vedere la încheierea contractului cu debitorul.
Împotriva acestei sentinţe, dar şi a încheierilor din data de 1 iunie 2016 şi 8 iunie 2016,
a formulat acţiune în anulare reclamanta SC C... SRL Timişoara reprezentată convenţional de
SCA G… B., solicitând; suspendarea efectelor executorii ale hotărârii arbitrale, admiterea
acţiunii, anularea hotărârii arbitrale şi, pe cale de consecinţă, în ipoteza în care instanţa va
reţine ca întemeiat motivul prevăzut de art. 608 alin.1 lit. b) C. pr. civ., trimiterea cauzei către
instanţa competentă să o soluţioneze, în ipoteza în care va reţine ca întemeiat motivul
prevăzut de art. 608 alin.1 lit. h) C. pr. civ, reţinerea cauzei spre judecare în fond şi,
9
rejudecând să dispună respingerea cererii arbitrale ca neîntemeiată cu obligarea pârâtei la
plata cheltuielilor de judecată în temeiul art. 453 C. pr. civ.
[…]
Prin cererea arbitrală înregistrată pe rolul Curţii de Arbitraj de pe lângă CCIA Timiş,
sub nr. 09/06.04.2016 care a format obiectul dosarului nr. 15/2016, SC A… SRL a solicitat
obligarea reclamantei la plata facturii emise în baza actului adiţional nr. 1/28.09.2015 la
Acordul de asociere nr. 3/06.04.2015, respectiv la plata sumei de 217.000 lei (reprezentând
contravaloarea facturii seria EU nr. 250/25.03.2016) şi a penalităţilor de întârziere de 1.085 pe
zi de întârziere, calculate începând cu data de 02.04.2016 şi până la achitarea efectivă a
debitului.
În faţa Tribunalului Arbitral, reclamanta a invocat prin întâmpinare excepţia
necompetenţei generale a acestuia pentru a judeca litigiul, având în vedere lipsa
consimţământului său pentru încheierea Actului adiţional nr. 1/28.09.2015 la Acordul de
Asociere, în cuprinsul căruia era inserată clauza compromisorie.
De asemenea, reclamanta a invocat nulitatea absolută a actului, având în vedere lipsa
consimţământului la încheierea actului adiţional nr. 1/28.09.2015 la Acordul de asociere nr.
3/06.04.2015 şi a Acordului de asociere, iar în subsidiar a solicitat nulitatea contractului
pentru vicierea consimţământului prin dol, al aşa zisului reprezentant al reclamantei, angajata
D....
Prin Sentinţa Arbitrală nr. 12/15.06.2016, Tribunalul Arbitral a admis acţiunea
formulată de către SC A… SRL, pârâtă în prezenta cauză, şi a dispus obligarea reclamantei la
plata facturii seria EU nr. 250/25.03.2016 şi la plata penalităţilor de întârziere.
Reclamanta învederează faptul că invocat prin întâmpinarea depusă excepţia
necompetenţei Curţii de arbitraj, având în vedere faptul că actul juridic care constituie temeiul
pretenţiilor deduse judecăţii şi în cuprinsul căruia este stipulată clauză arbitrală este lovit de
cauze de nulitate de natură a afecta actul în întregimea sa (inclusiv clauza arbitrală).
Procedând în mod fundamental greşit, instanţa de arbitraj a soluţionat această excepţie
premergător fondului (deşi excepţia ar fi trebuit unită cu fondul, în acest caz).
Prin încheierea din 1 iunie 2016, Tribunalul arbitral s-a declarat competent general,
material şi teritorial să judece pricina, având în vedere dispoziţiile art. 6 din Actul adiţional nr.
1/28.09.2015 la Acordul de asociere nr. 3/06.04.2015.
Arată că regula Kompetenz-kompetenz (competence-competence) conferă tribunalului
arbitral dreptul şi obligaţia de a interpreta convenţia arbitrală în temeiul căreia a fost
însărcinat cu soluţionarea cauzei, dar această interpretare este supusă cenzurii depline a
instanţei de judecată statale, atunci când aceasta este chemată să soluţioneze o cerere de
anulare a hotărârii pe motiv că tribunalul arbitral a soluţionat litigiul în temeiul unei convenţii
nule.
În prezenta speţă există motive de nulitate care afectează atât clauza arbitrală, cât şi
contractul de proiectare în care aceasta este inclusă, ceea ce echivalează cu suprimarea regulii
autonomiei clauzei arbitrale.
Or, fundamentul oricărui arbitraj este convenţia arbitrală încheiată de părţi; în lipsa
acesteia nu poate exista un arbitraj valabil, arbitrii neavând competenţa de a soluţiona litigiul.
10
Nulitatea clauzei compromisorii intervine, potrivit legii române, atunci când aceasta
nu îndeplineşte condiţiile de fond pentru validitatea acesteia (capacitate, consimţământ, cauză,
obiect).
Ca regulă, un act juridic încheiat printr-un reprezentant nu produce efecte directe între
reprezentat şi terţ decât în măsura în care există împuternicire şi în limitele acesteia, aşa cum
rezultă din act şi din lege (art. 1.296 C.civ.).
Potrivit dispoziţiilor art. 2.016 C.civ., intitulat marginal „întinderea mandatului",
regulile care guvernează această materie sunt următoarele:
(1) Mandatul general îl autorizează pe mandatar să efectueze numai acte de conservare
şi de administrare.
(2) Pentru a încheia acte de înstrăinare sau grevare, tranzacţii ori compromisuri, pentru
a se putea obliga prin cambii sau bilete la ordin ori pentru a intenta acţiuni în justiţie, precum
şi pentru a încheia orice alte acte de dispoziţie, mandatarul trebuie să fie împuternicit în mod
expres.
(3) Mandatul se întinde şi asupra tuturor actelor necesare executării lui, chiar dacă nu
sunt precizate în mod expres.
În cauza dedusă judecăţii, instrumentum-ul intitulat de părţi Actul adiţional nr.
1/28.09.2015 la Acordul de asociere nr. 3/06.04.2015 cuprinde două negotium-uri distincte,
respectiv: (i) o modificare a acordului de asociere iniţial ca urmare a relocării atribuţiilor
astfel cum au fost stabilite iniţial, prin care se impune în sarcina reclamantei obligaţia de a
achita suma de 217.000 lei.
Ambele negotium-uri reprezintă acte de dispoziţie, fiind calificate ca atare atât de
dispoziţiile legale relevante, cât şi de literatura de specialitate şi jurisprudenţa constantă a
instanţelor naţionale.
Pentru încheierea acestora este necesar un mandat special - care să indice cel puţin
natura juridică a operaţiunii şi obiectul ei.
În cauză, doamna D... nu a avut o astfel de împuternicire din partea societăţii C... SRL,
astfel încât actele încheiate de aceasta în absenţa mandatului special apar ca neproducând nici
un efect în sarcina reclamantei, care nu şi-a exprimat consimţământul la încheierea acestora,
iar clauza arbitrală inoperantă.
Nici împuternicirea prezentată de către SC A… SRL şi reţinută în mod greşit de către
Tribunalul arbitral ca fiind suficientă pentru încheierea unor astfel de acte nu poate fi primită
ca temei al reprezentării, din mai multe perspective.
Mandatul acordat doamnei D..., este un mandat general, acordat doar pentru acele acte
utile şi necesare pentru aducerea la îndeplinire a obligaţiilor reclamantei rezultate exclusiv din
procedura de achiziţie publică, în vederea câştigării licitaţiei publice.
Or, Acordul de asociere şi Actul adiţional aferent acestuia, precum şi clauza arbitrală
conţinută de acesta din urmă, nu doar că nu sunt menţionate în mod special, dar nici nu sunt
incluse în mod necesar în sfera actelor pentru care a fost mandată dna. Todea, în condiţiile în
care, participarea reclamantei/câştigarea licitaţiei publice putea avea loc independent de
existenţa şi conţinutul acestor înscrisuri.
Mai mult decât atât, reclamanta arată că nici teoria mandatului aparent nu ar putea fi
incident în cauză, câtă vreme domnul E…, în nume personal, participa la activităţile curente
11
ale societăţii C... S.R.L. şi o coordona de facto pe doamna D..., cunoscând conţinutul
mandatului acesteia.
Faţă de toate aceste aspecte, apreciază că Tribunalul arbitral a respins în mod greşit
excepţia propriei necompetenţe generale şi a judecat cauza în temeiul unui convenţii arbitrale
nule, motiv de anulare a acţiunii arbitrale consacrat de art. 608. alin. (1) lit. b C. pr. civ. şi
reţinut în mod corespunzător şi în practica instanţelor naţionale: Lipsa unui pact
compromisoriu inserat în cuprinsul unui act juridic încheiat între părţile litigante atrage
necompetenţa instanţei arbitrale.
Actul Adiţional nr. 1 (şi implicit clauza arbitrală) este nul, fiind încheiat cu vicierea
consimţământului doamnei D..., cu fraudarea legii şi în vederea obţinerii unor foloase
personale injuste.
[…]
Examinând acţiunea în anularea sentinţei arbitrale, inclusiv a încheierii de şedinţă
atacate, formulată de reclamantă prin prisma motivelor invocate, şi anume prevederile art. 608
alin. (1) lit. b) şi h) C. pr. civ., precum şi a apărărilor formulate de pârâtă, Curtea constată că
se impune cu precădere analizarea şi pronunţarea asupra motivelor care, invocate fiind de
reclamantă, în drept, pot conduce la desfiinţarea hotărârii arbitrale, şi, în continuare la
pronunţarea uneia dintre soluţiile prevăzute de art. 613 alin. (3) C. pr. civ. sau, dimpotrivă,
constatând că nu sunt incidente aceste motive de anulare să pronunţe o sentinţă de respingere
a acţiunii în anulare. Această procedură de examinare a cauzei este dictată de natura juridică
mixtă a acţiunii în anulare a sentinţei arbitrale, de control judiciar asupra sentinţei arbitrale
atacate printr-o astfel de acţiune, şi, consecutiv, în cazul admiterii acţiunii, de supunere spre
cercetare în fond a întregii cauze.
Astfel, reclamanta invocă, în cuprinsul primului motiv de anulare a sentinţei arbitrale,
nelegalitatea constând în soluţionarea litigiului de către instanţa de arbitraj în absenţa unei
convenţii de arbitraj sau în temeiul unei convenţii de arbitraj nule ori inoperante [art. 608 alin.
(1) lit. b) C. pr. civ.].
Sub acest motiv, reclamanta susţine următoarele:
Contractul reprezentat de actul adiţional nr. 1/28.09.2015 este lovit de nulitate, pentru
lipsa consimţământului reclamantei, ceea ce antrenează, totodată nulitatea clauzei
compromisorii, ceea ce impune constatarea caracterului comun al cauzei nulităţii, atât asupra
contractului, cât şi a convenţiei de arbitraj, iar nu disocierea acestora; tribunalul arbitral avea
obligaţia, ca în aplicarea regulii Kompetenz - Kompetenz, să constate nulitatea convenției de
arbitraj şi să se dezinvestească de soluţionarea cauzei arbitrale, pentru lipsa sa de competenţă,
deoarece, în această ipoteză, autonomia clauzei compromisorii în raport cu contractul de bază
nu mai poate fi păstrată, sub aspectul condiţiilor de validitate.
Curtea constată că acest motiv de anulare a sentinţei arbitrale este neîntemeiat.
Într-adevăr, potrivit dispoziţiilor art. 550 alin. (2) C. pr. civ., validitatea clauzei
compromisorii este independentă de valabilitatea contractului în care a fost înscrisă.
Cu toate acestea, atât contractul, cât şi convenţia de arbitraj trebuie să întrunească,
deopotrivă, condiţiile generale de validitate prevăzute cu titlu de drept comun pentru orice
contract, şi anume: capacitatea de a contracta, consimţământul părţilor, un obiect determinat şi
licit, o cauză licită şi morală [art. 1179 alin. (1) Cod civil].
12
Convenţia de arbitraj, prezentată sub cele două modalităţi – clauza compromisorie şi
compromisul – trebuie să îndeplinească şi unele condiţii de formă şi de conţinut suplimentare,
cum sunt: forma scrisă [art. 548 alin. (1) C. pr. civ.]; forma autentică notarială[art. 548 alin.
(2) C. pr. civ.]; angajamentul părţilor contractante de a supune eventualele litigii sau chiar
litigiul declanşat între părţi cu privire la obligaţiile asumate prin contractul de bază unui organ
de jurisdicţie arbitral, desemnând şi arbitrii sau numai instituţia permanentă de arbitraj [art.
550 alin. (1) şi art. 551 alin. (1) C. pr. civ.].
În prezenta cauză, reclamanta invocă lipsa consimţământului propriu şi vicierea
consimţământului reprezentantului său la încheierea actului adiţional nr. 1/28.09.2015 cu
pârâta.
Curtea observă că prima teză afirmată pune în discuţie absenţa consimţământului, sub
aspectul lipsei oricărei manifestări de voinţă a reclamantei de a se angaja juridic prin acest act
adiţional.
Această susţinere este nefondată, întrucât actul adiţional, conţinând clauza
compromisorie există, are un conţinut suficient de cuprinzător pentru a surprinde părţile
contractante sub atributele lor de identificare şi reprezentare, conţinutul şi obiectul
contractului principal, conţinutul şi obiectul clauzei compromisorii, încheierea întregului act
adiţional cuprinzând cele două instrumente contractuale prin numerotarea şi datarea
înscrisului, respectiv, semnarea acestuia de către părţile contractante şi aplicarea ştampilei
conţinând firma fiecăreia dintre ele.
Acest act adiţional cuprinde, aşadar, consimţământul partenerilor semnatari.
Înscrisul nu a fost declarat fals, nici în privinţa scrisului, nici a semnăturilor.
Prin urmare, actul adiţional şi clauza compromisorie există în realitatea obiectivă şi
sunt susceptibile de a produce efectele juridice intenţionate de părţile contractante.
Reclamanta susţine absenţa consimţământului său şi prin ineficientizarea
împuternicirii eliberată mandatarului său, totodată prepus şi reprezentant al acesteia, numita
D..., în condiţiile în care împuternicirea acordată acesteia nu i-a conferit şi prerogativa de a
angaja reclamanta prin acte de dispoziţie şi inserarea unui compromis în cadrul actelor
juridice pe care urma să le încheie în contul reclamantei, iar pe de altă parte, actul adiţional
semnat de acest reprezentant nu face parte din domeniul actelor de administrare/conservare
înscrise în mandat, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 2016 alin. (2) Cod civil.
Curtea constată că nici această susţinere nu este fondată. Problema de drept evocată de
reclamantă, are în obiect, nu existenţa împuternicirii încheiată între aceasta şi mandatarul său,
ci obiectul şi întinderea sarcinilor, atribuțiilor, prerogativelor şi drepturilor pe care le-a
încredinţat reclamanta, în calitate de persoană reprezentată, prepusului său împuternicit, în
calitate de reprezentant.
Regimul juridic al acestei împuterniciri este cel rezervat de Codul civil instituţiei
reprezentării (art. 1295-1314) iar nu cel rezultat din combinarea a trei seturi de reglementări
diferite, aplicabile în materii diferite, aşa cum a procedat reclamanta, şi anume: reprezentarea,
mandatul cu reprezentare, mandatul fără reprezentare.
În concret, împuternicirea s-a încheiat între reclamantă, în calitate de angajată şi
numita D..., în calitate de salariată cu contract individual de muncă al celei dintâi şi persoană
împuternicită a aceleiaşi reclamante.
13
Prin urmare, persoana împuternicită este un prepus şi, totodată un reprezentant al
reclamantei iar nu un mandatar independent, ordinar sau calificat.
În aceste condiţii, împuternicirea înfăţişează puterea de a reprezenta reclamanta în
cadrul serviciului prestat de persoana împuternicită potrivit angajamentului contractual de
dreptul muncii încheiat cu aceeaşi reclamantă.
Aşadar, poziţiile juridice ale celor două părţi ale împuternicirii sunt cele ale persoanei
reprezentate ale cărei acte juridice în raport cu terţii sunt date în competenţa persoanei
reprezentante, prepus al celei dintâi.
Reclamanta este persoană juridică profesionistă, organizată sub forma unei societăţi
activând în comerţ.
Persoana împuternicită de aceasta are statutul de administrator cu puteri de
reprezentare a reclamantei, cel puţin în scopurile definite prin actul de reprezentare înfăţişat
de împuternicire.
În temeiul acestor poziţii juridice, se prezumă că actele încheiate de reprezentant sunt
însăşi actele juridice ale persoanei juridice reprezentate, cu excepţia cazului în care asemenea
acte exced obiectului de activitate al persoanei reprezentate şi a celor interzise de lege.
În contractul încheiat de terţ cu un asemenea reprezentant, în contul persoanei
reprezentate, terţul este dator să observe doar cele două interdicţii mai sus arătate.
Persoana împuternicită D... acţionând ca reprezentant şi prepus al reclamantei a
încheiat actul adiţional la acordul de asociere materializând consimţământul reclamantei, în
cadrul prerogativelor acordate, în domeniul activităţii desfăşurate de reclamantă, fără a-i fi
interzis prin actul de reprezentare sau prin dispoziţia legii să recurgă la clauza compromisorie.
Nemenţionarea în împuternicire a posibilităţii introducerii în convenţiile pe care urma să le
încheie a clauzei de arbitraj nu are semnificaţia interdicţiei, în sensul că, reprezentantului
reclamantei i s-a interzis o asemenea electio juris.
Dimpotrivă, interdicţia convenirii asupra convenţiei de arbitraj este cea care se impune
a fi înscrisă printre limitările puterilor de reprezentare.
Apelul reclamantei la prevederile art. 2016 Cod civil, în conformitate cu care persoana
reprezentantului trebuie să dispună de o împuternicire expresă pentru a încheia acte de
compromis, este nefondat, deoarece, aceste dispoziţii legale nu se referă la convenţia de
arbitraj, ci la acte de dispoziţie juridică cu caracter patrimonial şi la cele care condiţionează
valorificarea acţiunii în justiţie. Se observă, din conţinutul împuternicirii, că reclamanta i-a
transmis persoanei împuternicite mai mult decât puterile generale de administrare, şi anume
puterea de a angaja răspunderea juridică a reclamantei în raporturile pe care le va încheia cu
terţii contractanţi, ceea ce semnifică inclusiv încheierea de acte de dispoziţie juridică, în
sensul exercitării de drepturi şi asumării de obligaţii din sfera de acţiune a reclamantei.
În ceea ce priveşte caracterul excedentar al actului adiţional conţinând clauza
compromisorie, în raport cu puterile conferite reprezentantului prin împuternicire, Curtea
relevă că actul împuternicirii cuprinde printre alte drepturi şi obligaţii ale reprezentantului
semnarea tuturor documentelor rezultate pe parcursul şi/sau în urma desfăşurării procedurii de
atribuire a contractului de achiziţie publică. Actul adiţional cuprinzând clauza compromisorie
a fost încheiat în baza acordului de asociere al părţilor în vederea participării la procedura de
atribuire şi adjudecării contractului de achiziţie publică, acord semnate, de asemenea, de
14
acelaşi reprezentant D.... Actul adiţional a intervenit după adjudecarea lucrării, pe baza
acordului de asociere, pe care îl modifică în vederea executării lucrării adjudecate, de către
reclamantă, exclusiv.
Rezultă că actul adiţional priveşte implementarea contractului de achiziţie, succede
procedurii de atribuire şi are efectul realizării scopului propus de părţi prin acordul de
asociere şi al celui definit de împuternicire, motiv pentru care se integrează atât dreptului
reprezentantului de a semna (încheia) acte ulterioare proceduri, în legătură cu obiectul
achiziţiei publice (pct.2 din împuternicire), cât şi autorizării sale de a angaja răspunderea
reclamantei cu privire la toate actele şi faptele ce decurg din participarea la procedură
(alineatul penultim din împuternicire).
Chiar şi în ipoteza afirmată de reclamantă referitoare la depăşirea puterilor convenite
propriului reprezentant, în legătură cu inserarea clauzei compromisorii, Curtea relevă că
reclamanta a oferit temeiuri obiective pârâtei, în calitate de terţ, că reprezentantul său
acţionează întru totul în limita puterilor conferite, ceea ce rezultă din raporturile existente
chiar între societatea pârâtă şi asociatul (reprezentant al acesteia E…), pe de o parte, şi
societatea reclamantă, administrată şi reprezentată de acelaşi E…, pe de altă parte. În acest
caz, potrivit prevederilor art. 1303 alin. (2) Cod civil, contractul este valabil şi produce efecte
juridice faţă de reprezentat, deoarece acesta din urmă nu se poate prevala faţă de terţul
contractant de lipsa puterii de a reprezenta.
În ceea ce priveşte vicierea consimţământului reprezentantului reclamantei prin
inducerea în eroare a reprezentantului, exercitarea puterii de influenţă asupra acestuia de către
reprezentantul pârâtei, abilitatea acestui reprezentant de a coordona şi da ordine angajaţilor
aflaţi sub contract de muncă (inclusiv împuternicita D...) şi administrarea de facto pe care
reprezentantul pârâtei o exercită şi asupra societăţii reclamante, Curtea constată că aceste
susţineri nu se sprijină pe elemente probatorii care să se afle în legătură directă cu mijloacele
de inducere în eroare, cu manoperele dolosive, exerciţiul sugestiei, captaţiei, controlului şi
direcţionării capacităţilor psiho-fizice ale reprezentantului reclamantei spre alterarea voinţei
conştiente şi manifestarea unui consimţământ viciat la încheierea actului adiţional.
Pe de altă parte, E… a fost desemnat de reclamantă să îi organizeze activitatea şi
resursele umane, fiind totodată colaboratorul său în iniţierea şi parcurgerea procedurilor de
achiziţie a lucrărilor publice, acordându-i puterile corespunzătoare de organizare, conducere şi
control asupra societăţii reclamante. Mai mult, aceluiaşi reprezentant i-a permis să-şi
constituie o societate paralelă, cu care a încheiat acorduri de asociere în vederea participării
împreună la procedurile de achiziţie şi de realizare a lucrărilor adjudecate. Aşadar, confuzia
creată între interesele societăţii reclamante referitoare la administrarea, organizarea şi
conducerea sa de către numitul E…, în calitate de administrator de fapt, şi interesele societăţii
pârâte, administrată de aceeaşi persoană se datorează, inclusiv, contribuţiei societăţii
reclamante care a acceptat o atare suprapunere de roluri contrare.
În ceea ce priveşte scopul nelegitim al clauzei compromisorii, reclamanta apelează, din
nou, la drepturile şi obligaţiile asumate prin contractul de bază, referitoare la prestaţiile la care
părţile s-au obligat, însă, Curtea relevă că nu este similară cauza încheierii contractului
principal cu scopul inserării clauzei compromisorii, aceasta din urmă rezumându-se la acordul
de voinţă potrivit căruia eventualele litigii născute din neexecutarea, executarea
15
necorespunzătoare sau cu întârziere a obligaţiilor contractului principal să fie soluţionate de
instanţa de arbitraj, stipulaţia astfel convenită determinând doar forma de soluţionare a
diferendului şi organele de jurisdicție, iar nu modul de executare a obligaţiilor contractuale.
Al doilea motiv invocat de reclamantă se referă la încălcarea prin hotărârea
tribunalului arbitral a ordinii publice, bunelor moravuri ori dispoziţiilor imperative ale legii
[art. 608 alin. (1) lit. h) C. pr. civ.].
În susţinerea acestui demers, reclamanta aduce în dezbatere încălcarea dispoziţiilor
imperative privitoare la existenţa şi limitele mandatului.
Asupra acestei probleme de drept Curtea s-a pronunţat deja supra constatând că actul
reprezentării este valabil, iar clauza compromisorie inserată în actul adiţional nu depăşeşte
puterile de reprezentare conferite persoanei reprezentante, potrivit legii.
În plus, instanţa statuează că nici în privinţa consimţământului reclamantei şi
reprezentantului acesteia nu se constată încălcarea unor norme imperative, de ordine publică,
astfel că nu este incidentă sancţiunea nulității absolute sau relative asupra clauzei
compromisorii sau a conţinutului acordurilor principale încheiate de părţi (acord de asociere şi
act adiţional).
În ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor de ordine publică referitoare la
imparţialitatea arbitrilor, Curtea constată că această susţinere este neîntemeiată. Astfel,
soluționarea de către tribunalul arbitral, cu precădere, a excepţiei privind competenţa sa
funcţională, pe temeiul afirmării nulităţii clauzei compromisorii, respectiv caracterului
inoperant, prin încheiere de şedinţă separată de hotărârea de fond este impusă de prevederile
art. 579 alin. (1) şi (3) C. pr. civ., conform cărora, tribunalul arbitral este dator să-şi verifice
propria sa competenţă, la primul termen, din oficiu., În cauza arbitrală s-a ridicat de
reclamantă (pârâtă în faţa instanţei de arbitraj) excepţia necompetenţei tribunalului arbitral.
Prin urmare, cu atât mai mult, instanţa arbitrală avea obligaţia de a se pronunţa asupra acestei
probleme de drept, ceea ce nu are semnificaţia unei încălcări a imparţialităţii arbitrilor în
judecarea cauzei.
Referitor la încălcarea dispoziţiilor imperative privind soluţionarea fondului cauzei
arbitrale fără administrarea de probe, ceea ce constituie o înfrângere a prevederilor art. 13
alin. (2) C. pr. civ., art. 6 paragraf 1 din Convenţia Europeană asupra drepturilor şi libertăţilor
fundamentale ale omului, Curtea relevă că şi această susţinere este neîntemeiată.
Respingerea de către instanţa de arbitraj a unei/unor cereri în probaţiune formulate de
una dintre părţile litigante, nu constituie o răpire a dreptului la un proces echitabil, dacă
tribunalul a dat dispoziţia de respingere motivat de caracterul inutil, neconcludent sau lipsit de
pertinenţă a mijloacelor probatorii solicitate. Este şi rămâne în atributul instanţei de arbitraj să
decidă, potrivit elementelor deliberate, măsura în care cererile părţilor sunt întemeiate şi
concură la justa soluţionare a cauzei sau, dimpotrivă, nu prezintă aceste trăsături.
Prin urmare, doar respingerea nemotivată, situată în afara domeniului de aplicare a
obligaţiei de a judeca, pronunţată de tribunal asupra cererilor părţilor referitoare la probaţiune
sunt de natură a aduce atingere dreptului la un proces echitabil, ceea ce nu se regăseşte în
cauză.
16
Constatând că nu sunt incidente motivele de anulare a sentinţei arbitrale şi a încheierii
de şedinţă pronunţate de tribunalul arbitral, astfel cum au fost invocate de reclamantă, Curtea
urmează a respinge acţiunea în anulare, ca nefondată.
În cauză au fost solicitate cheltuieli de judecată de către intimată, în sumă de 8000 de
lei, reprezentând onorariu de avocat, cheltuieli dovedite cu Factura fiscală Seria SRM nr. 100
din 07.10.206 . Având în vedere prevederile art. 451-453 C. pr. civ., şi în considerarea
caracterului întemeiat al acestei cereri, Curtea va admite cererea şi va dispune obligarea
reclamantei la plata acestora către pârâtă.
§.Drept societar
2. Cerere formulată de un asociat pentru dizolvarea societăţii, în calitate de
„persoană interesată”, invocând expirarea sediului social şi a mandatului
administratorilor. Respingerea cererii asociatului
Legea nr. 31/1990: art. 227, art. 237
Dispoziţiile art. 237 din Legea 31/1990 reglementează patru cazuri speciale de
dizolvare a societăţii de persoane, respectiv a societăţii cu răspundere limitată, printre care
sunt enumerate şi cele referitoare la expirarea sediului social, respectiv a faptului că
societatea nu mai dispune de organe statutare, fiind incluse aici şi organele de administrare
ale societăţii.
Toate aceste cazuri speciale de dizolvare, sunt prevăzute de legiuitor cu titlu de
sancţiune pentru neîndeplinirea unor obligaţii legale ale societăţii, referitoare la, după caz,
transparenţa organelor sale statutare, caracterul extinctiv al funcţionalităţii acestora,
dispariţia unui atribut de identificare în spaţiu al societăţii cum este sediul social şi
neîndeplinirea condiției legale sau statutare referitoare la minimul capitalului social afectat
funcţionării societății. Pentru a evita dizolvarea societăţii datorită acestor cauza speciale
prevăzute de lege, asociaţii au posibilitatea remediului societar prin înlăturarea cauzei
incidente asupra dizolvării. În cazul în care asociaţii nu intervin pentru a remedia aceste
neregularităţi, legea prezervă dreptul oricărei persoane interesate prejudiciate, de a cere
dizolvarea societăţii. Printre aceste persoane interesate, raportat la prejudiciul încercat, nu
se regăsesc şi asociaţii societăţii. Pentru asociaţi, legea prevede fie remediul reprezentat de
înlăturarea cauzelor speciale de dizolvare, fie recurgerea la adoptarea unei hotărâri a
Adunării Generale a Asociaţilor de dizolvare a societăţii pe cale societară urmată de
lichidarea şi radierea societăţii din evidenţele registrului comerţului.
(Secţia a II-a civilă, Decizia civilă nr. 767/A din 12 octombrie 2016, rezumată de
judecător conf. univ. dr. Marian Bratiş)
17
Prin sentinţa civilă nr. 387/06.04.2016 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosar nr.
x/30/2015, s-a respins cererea formulată de petenta A... în contradictoriu cu pârâţii SC B...
SRL Timişoara, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara şi Oficiul
Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Timiş, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a constatat că o societate cu răspundere limitată se
dizolvă pentru anumite cauze prevăzute de lege însă doar prin două modalităţi, respectiv prin
hotărârea asociaţilor sau prin hotărâre judecătorească.
Dizolvarea prin hotărâre judecătorească intervine fie pentru cazul prevăzut de art. 227
alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990 fie pentru cazurile prevăzute de art. 237 din aceeaşi lege.
Din coroborarea sistematică a dispoziţiilor legale rezultă însă că dizolvarea prin
intermediul instanţei intervine doar atunci când există o neînţelegere gravă între asociaţii,
atunci când societatea nu are organe statutare sau nu se mai pot întruni, asociaţii au dispărut
sau nu au domiciliul/reşedinţa cunoscute, într-un cuvânt, atunci când nu există posibilitatea
întrunirii voinţei asociaţiilor din motive obiective sau subiective.
Or, în speţă, s-a constatat că reclamanta este asociat unic al pârâtei SC B... SRL astfel
că nu există nici un impediment factual sau juridic care să o oprească a adopta o hotărâre de
dizolvare voluntară pentru motivele invocate, acesta fiind motivul pentru care nu poate intra
în categoria persoanelor interesate vizate de art. 237 alin. (1) din Legea nr. 31/1990.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta A…, solicitând admiterea
acestuia, schimbarea în totalitate a sentinţei atacate şi, pe cale de consecinţă, evocând fondul,
admiterea cererii astfel cum a fost formulată, respectivă să se dispună dizolvarea SC B... SRL
Timişoara cu sediul expirat situat în […].
În motivare, arată că art. 237 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 republicată, face vorbire
despre sintagma „orice persoană interesată”, fără a exclude în vreun fel din câmpul de aplicare
al acestei norme juridice pe asociatul sau pe asociaţii persoanei juridice care se află în vreuna
din ipotezele despre care face vorbire textul de lege. Prin urmare este complet eronată
susţinerea primei instanţe potrivit căreia apelanta nu ar putea recurge la procedura prevăzută
de art. 237 din Legea nr. 31/1990 republicată, având la depoziție doar calea dizolvării
voluntare. Această susţinere a apelantei se întemeiază şi pe principiul de drept potrivit căruia
unde legea nu face distincţii nici noi nu putem să facem distincţii. Prin urmare, câtă vreme
articolul invocat permite oricărei persoane interesate să ceară dizolvarea, cu atât mai mult,
textul se poate aplica şi în ipoteza asociatului unic care nu poate adopta o hotărâre de
dizolvare voluntară, întrucât mandatul administratorilor care ar trebui să aducă la îndeplinire
hotărârea AGA a expirat, şi sediul social nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege,
fiind expirat.
[…]
Examinând apelul reclamantei prin prisma motivelor invocate în fapt şi în drept,
precum şi a dispozițiilor art. 476-482 C. pr. civ., Curtea constată că apelul este nefondat
urmând a fi respins pentru motivele ce succed.
În cauză reclamanta a solicitat dizolvarea SC B... SRL Timişoara, arătând că sunt
incidente motivele de dizolvare referitoare la expirarea sediului social şi a mandatului
administratorilor aceleiaşi societăţi, ceea ce corespunde prevederilor art. 237 din Legea nr.
31/1990
18
În mod corect prima instanţă a respins cererea de dizolvare, arătând că în calitatea sa
de asociat unic al societăţii, reclamanta are posibilitatea de a solicita pe cale voluntară
dizolvarea societăţii, adoptând o hotărâre a Adunării Generale în acest sens.
Mai mult, Curtea de Apel învederează că dispoziţiile art. 237 din Legea 31/1990
reglementează patru cazuri speciale de dizolvare a societăţii de persoane, respectiv a societăţii
cu răspundere limitată, printre care sunt enumerate şi cele referitoare la expirarea sediului
social, respectiv a faptului că societatea nu mai dispune de organe statutare, fiind incluse aici
şi organele de administrare ale societăţii.
Toate aceste cazuri speciale de dizolvare, sunt prevăzute de legiuitor cu titlu de
sancţiune pentru neîndeplinirea unor obligaţii legale ale societăţii, referitoare la, după caz,
transparenţa organelor sale statutare, caracterul extinctiv al funcţionalităţii acestora, dispariţia
unui atribut de identificare în spaţiu al societăţii cum este sediul social şi neîndeplinirea
condiției legale sau statutare referitoare la minimul capitalului social afectat funcţionării
societății. Pentru a evita dizolvarea societăţii datorită acestor cauza speciale prevăzute de lege,
asociaţii au posibilitatea remediului societar prin înlăturarea cauzei incidente asupra
dizolvării. În cazul în care asociaţii nu intervin pentru a remedia aceste neregularităţi, legea
prezervă dreptul oricărei persoane interesate prejudiciate, de a cere dizolvarea societăţii.
Printre aceste persoane interesate, raportat la prejudiciul încercat, nu se regăsesc şi asociaţii
societăţii. Pentru asociaţi, legea prevede fie remediul reprezentat de înlăturarea cauzelor
speciale de dizolvare, fie recurgerea la adoptarea unei hotărâri a Adunării Generale a
Asociaţilor de dizolvare a societăţii pe cale societară urmată de lichidarea şi radierea societăţii
din evidenţele registrului comerţului.
§. Dreptul insolvenţei
3. Cerere formulată de creditorul care deţine mai mult de 50 % din valoarea
creanţelor, pentru schimbarea practicianului de insolvenţă. Caracterul caduc al cererii
de schimbare, în raport cu dispoziţia de confirmare a practicianului desemnat prin
hotărârea adunării creditorilor. Respingerea cererii
Legea nr. 85/2014: art. 57
Din economia art. 57 alin. (3) – (4) din Legea nr. 85/2014 rezultă că în cadrul primei
adunări a creditorilor, cu majoritate de 50% din valoarea totală a creanţelor cu drept de vot,
creditorii pot decide fie confirmarea administratorului judiciar numit provizoriu de către
judecătorul sindic, fie numirea altui administrator judiciar. De asemenea, din lectura
aceloraşi prevederi rezultă că un creditor care deţine mai mult de 50% din valoarea totală a
creanţelor poate să decidă, fără consultarea adunării creditorilor, fie confirmarea
administratorului judiciar provizoriu numit de judecătorul sindic, fie desemnarea altui
administrator judiciar în locul celui provizoriu numit.
19
După depăşirea acestui moment procedural – confirmarea administratorului
provizoriu sau numirea altui administrator judiciar în prima adunare a creditorilor – devin
incidente dispoziţiile art. 54 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, conform cărora „în orice stadiu
al procedurii, judecătorul-sindic, din oficiu sau ca urmare a adoptării unei hotărâri a
adunării creditorilor în acest sens, cu votul a mai mult de 50% din valoarea totală a
creanţelor cu drept de vot, îl poate înlocui pe administratorul judiciar/lichidatorul judiciar,
pentru motive temeinice.
Prin urmare, dacă la prima adunare a creditorilor legea conferă putere discreţionară
creditorului majoritar sau creditorilor ale căror creanţe însumează mai mult de 50% din
valoarea totală a creanţelor cu drept de vot, de a decide asupra practicianului de insolvenţă
care să gestioneze procedura insolvenţei debitoarei, după desemnarea sau confirmarea unui
practician în insolvenţă, înlocuirea acestuia ulterior, în timpul derulării procedurii nu se mai
poate realiza prin simpla manifestare de voinţă a creditorului sau a creditorilor majoritari, ci
numai pentru motive temeinice şi numai de către judecătorul sindic după o atentă analizare a
argumentelor invocate şi o încadrare a lor în ceea ce legea denumeşte generic „motive
temeinice”.
(Secţia a II-a civilă, Decizia civilă nr. 781 din 13 octombrie 2016, rezumată de judecător
conf. univ. dr. Marian Bratiş)
Prin sentinţa civilă nr. 595 din 18 iulie 2016, pronunţată în dosarul nr. 705/108/2016,
judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Arad:
- a respins cererea formulată de creditoarea Direcţia Generală Regională a Finanţelor
Publice Timişoara – Administraţia Judeţeană a Finanţelor publice P. pentru schimbarea
practicianului în insolvenţă;
[…]
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a constată că prin încheierea civilă nr.
432/23.05.2016, rămasă definitivă prin neapelare, s-a confirmat administratorul judiciar A…
SPRL, precum şi onorariul acestuia în cuantum de 1500 lei/ lună şi un onorariu de succes de
3% din vânzări, s-a constatat că a fost aprobat raportul privind cauzele şi împrejurările care au
dus la starea de insolvenţă a societăţii debitoare şi s-a constatat de asemenea desemnarea
administratorului special al debitoarei în persoana doamnei B....
S-a mai arătat că în considerentele respectivei încheieri s-a reţinut că prin raportul
privind activitatea desfăşurată în perioada 29.02.2016-23.05.2016, administratorul judiciar
provizoriu a informat că a convocat, pentru data de 03.05.2016, adunarea creditorilor
debitoarei, iar potrivit procesului verbal al acestei şedinţei a fost confirmat administratorul
judiciar, a fost stabilit onorariul acestuia în cuantum de 1.500 lei/ lună şi un onorariu de
succes de 3% din vânzări şi a fost aprobat raportul privind cauzele şi împrejurările care au dus
la starea de insolvenţă a societăţii debitoare întocmit în temeiul art. 97 din Legea nr. 85/2014.
Judecătorul sindic a mai observat că la data de 03.05.2016, adunarea creditorilor a
confirmat administratorul judiciar, a fost stabilit onorariul acestuia, cererea formulată ulterior
acestei date de către creditorul Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara –
Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad fiind prin urmare tardivă şi neîntemeiată,
20
fără a invoca motive obiective de neîndeplinire ori de îndeplinire defectuoasă şi repetată a
atribuţiilor de către administratorul judiciar, care la momentul formulării cererii nu mai avea o
calitate provizorie în cauza de faţă. Pentru aceste motive, judecătorul sindic a respins cererea
creditoarei Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara – Administraţia
Judeţeană a Finanţelor Publice Arad pentru schimbarea practicianului în insolvenţă.
[…]
Împotriva acestei sentinţe civile, în termen legal, a declarat apel, creditoarea Direcţia
Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor
Publice Arad, solicitând schimbarea în tot a sentinţei atacate, în sensul admiterii cererii
instituţiei sale şi numirea în calitate de lichidator judiciar în prezenta cauză pe
practicianul în insolvenţă C... IPURL, cu un onorariu de 500 lei/lună şi onorariu de succes de
0%.
În opinia creditoarei apelante sentinţa apelată este nelegală şi netemeinică fiind dată cu
aplicarea greşită a legii, învederând instanţei de apel că pentru prima adunare a creditorilor
stabilită de administratorul judiciar pentru data de 03.05.2016, a transmis un punct de vedere
prin care s-a solicitat prorogarea discutării ordinii de zi privind confirmarea lichidatorului
judiciar şi stabilirea onorariului, întrucât în cadrul A.J.F.P. Arad nu a fost întrunită comisia de
selecţie a practicienilor în insolvenţă în vederea selectării unui lichidator judiciar şi stabilirea
onorariului, aşa cum prevăd dispoziţiile O.P. ANAF nr.1451/2015. Creditoarea a mai susţinut
că nici la data de 04.05.2016, când a fost publicat în BPI nr. 8595/04.05.2016, procesul verbal
al Adunării Generale a creditorilor, prin care se confirma în calitate de administrator judiciar
al debitoarei SC D… SRL - lichidatorul judiciar A… SPRL, nu era în măsură să-şi exprime
poziţia faţă de ordinea de zi, comisia de selecţie practicienilor în insolvenţă întrunindu-se doar
la data de 23.05.2016 fiind emisă în acest sens Decizia nr. 5/23.05.2016 prin care A.J.F.P.
Arad a selectat ca şi lichidator judiciar pentru debitorul SC D… SRL pe C... IPURL, cu un
onorariu de 500 lei/lună şi onorariu de succes de 0%.
Având în vedere aceste circumstanţe de fapt, creditoarea-apelantă a susţinut că ar fi
fost oportună convocarea unei alte adunării a creditorilor privitoare la confirmarea
lichidatorului judiciar şi stabilirea onorariului acestuia, având în vedere că a solicitat
prorogarea discutării acestora, întrucât nu a fost întrunită comisia de selecţie a practicienilor
in insolvenţă, mai ales în condiţiile în care, după publicarea tabelului definitiv, creditoarea
apelantă arată că figurează cu un procent de 56,77%, încadrându-se în condiţiile prevăzute
den art. 57 alin. 3, din Legea nr. 85/2014 privind legea insolvenţei.
În opinia creditoarei apelante, prima instanţa în mod greşit a reţinut că cererea sa este
tardiva şi neîntemeiata, considerând că această cerere nu poate fi tardivă câtă vreme, la
momentul când a fost confirmat lichidatorul judiciar A… în Adunarea Creditorilor din data de
03.05.2016, aceasta nu era majoritară. În acest sens, a subliniat că numai după depunerea
cererii de creanţa suplimentară, aprobată de judecătorul sindic, instituţia apelantă a devenit
majoritară şi doar din acel moment putea solicita schimbarea administratorului judiciar în
conformitate cu prevederile art. 57 alin. (3) din Legea nr. 85/2014.
În drept, apelanta creditoare a invocat art. 466, art. 468, art. 470-480 din Noul Cod de
procedură civilă şi art. 57 alin. (3) din Legea nr. 85/2014 şi Ordinul Preşedintelui ANAF nr.
1451/2015.
21
Practicianul în insolvenţă A… IPURL, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei
SC D… SRL a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului şi menţinerea sentinţei
apelate ca fiind temeinică şi legală.
S-a apreciat că în mod legal judecătorul sindic a respins cererea creditoarei Direcţia
Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor
Publice Arad de înlocuire a practicianului în insolvenţă A… IPURL, care a fost confirmat prin
încheierea civilă nr. 432 din 23 mai 2016, rămasă definitivă prin neapelare.
S-a arătat că atâta vreme cât art. 57 alin. (3) din Legea nr. 85/2014 se referă doar la
confirmarea lichidatorului judiciar numit provizoriu sau desemnarea unui alt lichidator în
locul lichidatorului judiciar numit provizoriu, nu se mai poate pune problema înlocuirii
lichidatorului judiciar în baza acestui temei de drept. În acest context, a susţinut atâta vreme
cât lichidatorul judiciar nu mai este provizoriu, întrucât a devenit definitiv, singura modalitate
de înlocuire a acestuia este cea prevăzuta de art. 57 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, respectiv
pentru motive temeinice, însă nici în cererea de înlocuire, nici în motivele de apel, în opinia
practicianului în insolvenţă nu s-au invocat motive obiective de îndeplinire defectuoasă a
atribuţiilor de către lichidatorul judiciar.
Examinând apelul declarat în cauză, în condiţiile art. 477 Cod procedură civilă, Curtea
constată că acesta este neîntemeiat şi se impune a fi respins.
Din economia art. 57 alin. (3) – (4) din Legea nr. 85/2014 rezultă că în cadrul primei
adunări a creditorilor, cu majoritate de 50% din valoarea totală a creanţelor cu drept de vot,
creditorii pot decide fie confirmarea administratorului judiciar numit provizoriu de către
judecătorul sindic, fie numirea altui administrator judiciar. De asemenea, din lectura aceloraşi
prevederi rezultă că un creditor care deţine mai mult de 50% din valoarea totală a creanţelor
poate să decidă, fără consultarea adunării creditorilor, fie confirmarea administratorului
judiciar provizoriu numit de judecătorul sindic, fie desemnarea altui administrator judiciar în
locul celui provizoriu numit.
Acest moment procedural s-a produs în ce priveşte debitoarea insolventă D… SRL, la
data de 3 mai 2016, cu ocazia primei adunări a creditorilor, când a fost adoptată hotărârea de
numire a administratorului judiciar provizoriu desemnat de judecătorul sindic, hotărâre care
putea fi atacată, conform art.57 alin.6 din aceeaşi lege, în termen de 5 zile de la publicarea în
BPI (care s-a produs la 4 mai 2016), însă creditoarea-apelantă, deşi nu a votat, solicitând
amânarea luării unei hotărâri cu privire la acest aspect, nu a atacat hotărârea adoptată în
termenul defipt de lege.
De asemenea, hotărârea adunării creditorilor a fost valorificată şi de către judecătorul
sindic care, prin încheierea nr. 432/23 mai 2016 a confirmat administratorul judiciar stabilit de
adunarea creditorilor, încheierea care nu a fost nici ea apelată, rămânând definitivă.
După depăşirea acestui moment procedural – confirmarea administratorului provizoriu
sau numirea altui administrator judiciar în prima adunare a creditorilor – devin incidente
dispoziţiile art.54 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, conform cărora „în orice stadiu al
procedurii, judecătorul-sindic, din oficiu sau ca urmare a adoptării unei hotărâri a adunării
creditorilor în acest sens, cu votul a mai mult de 50% din valoarea totală a creanţelor cu drept
de vot, îl poate înlocui pe administratorul judiciar/lichidatorul judiciar, pentru motive
temeinice.
22
Prin urmare, dacă la prima adunare a creditorilor legea conferă putere discreţionară
creditorului majoritar sau a creditorilor ale căror creanţe însumează mai mult de 50% din
valoarea totală a creanţelor cu drept de vot, de a decide asupra practicianului de insolvenţă
care să gestioneze procedura insolvenţei debitoarei, după desemnarea şi confirmarea unui
practician de insolvenţă, înlocuirea acestuia ulterior, în timpul derulării procedurii nu se mai
poate realiza prin simpla manifestare discreţionară de voinţă a creditorului sau a creditorilor
majoritari, ci numai pentru motive temeinice şi numai de către judecătorul sindic după o
atentă analizare a argumentelor invocate şi o încadrare a lor în ceea ce legea denumeşte
generic „motive temeinice”.
Plecând de la aceste premise de ordin teoretic, Curtea constată că apelanta-creditoare
nu a participat cu un vot pentru sau împotrivă la prima adunare a creditorilor dar nici nu a
atacat această hotărâre în termen de 5 zile de la publicarea ei în BPI, cum de altfel nu atacat
cu apel nici încheierea judecătorului sindic prin care a fost confirmat administratorul judiciar
numit de creditori astfel că a pierdut momentul procesual de a impune prin voinţa
discreţionară a celui ce deţine majoritatea un practician de insolvenţă.
Din această perspectivă, în mod just a concluzionat prima instanţă că cererea de
înlocuire a administratorului judiciar cu un alt practician de insolvenţă indicat de către
apelanta-creditoare este tardivă deoarece, la momentul procesual la care s-a formulat această
solicitare, creditoarea nu mai avea dreptul procesual de a impune un administrator judiciar ci
doar a solicita eventual înlocuirea celui iniţial desemnat şi confirmat, dar numai pentru motive
temeinice.
În această din urmă privinţă – existenţa unor motive temeinice – Curtea constată că
apelanta-creditoare nu a invocat nici în faţa judecătorului sindic şi nici prin motivele de apel,
vreun motiv temeinic care să justifice înlocuirea administratorului judiciar, susţinând, fără nici
un temei legal, că ar avea dreptul, chiar şi în acest stadiu al procedurii, să impună un alt
practician de insolvenţă decât cel desemnat şi confirmat.
Cu alte cuvinte, prima instanţă nu a negat dreptul creditoarei de a impune sau de a
alege un practician de insolvenţă, ci a subliniat în mod just că acest drept procesual este
limitat în timp până la momentul la care adunarea creditorilor ia o hotărâre privind
desemnarea unui administrator judiciar al procedurii. Depăşirea acestui moment al procedurii
din motive subiective ce ţin de organizarea internă a creditoarei, conduce la pierderea
dreptului procesual de a impune un practician de insolvenţă, iar înlocuirea acestuia mai poate
fi dispusă numai prin hotărârea judecătorului sindic şi numai în condiţiile existenţei unor
„motive temeinice” la care se referă art.57 alin. (4) din lege, dar care nu au fost nici invocate
şi nici probate.
Având în vedere aceste considerente de fapt şi de drept, Curtea va face aplicarea art.
480 alin. (1) C. pr. civ. şi va respinge apelul declarat de creditoarea Direcţia Generală
Regională a Finanţelor Publice Timişoara, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice
Arad, împotriva sentinţei civile nr. 595 din 18 iulie 2016, pronunţată de Tribunalul Arad în
dosarul nr. x/108/2016/a1.
23
4. Contracte de împrumut succesive. Garantarea restituirii sumelor de bani
împrumutate printr-un contract de ipotecă imobiliară unic. Lipsa semnificaţiei scopului
folosinţei împrumuturilor. Constatarea caracterului garantat al întregii creanţe în
sarcina debitorului. Admisibilitate
Legea nr. 85/2014: art. 110 – 111
Legea nr. 287/2009 privind Codul civil: art. 1270, art. 1272, art. 1280 – 1281
Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă: art. 249 - 250
Conform art. 1270 Cod civil, contractul valabil încheiat are putere de lege între
părţile contractante şi se modifică sau încetează numai prin acordul părţilor sau din cauze
autorizate de lege.
De asemenea, art. 1272 Cod civil, statuează că, contractul valabil încheiat obligă nu
numai la ceea ce este expres stipulat, dar şi la toate urmările pe care practicile statornicite
între părţi, uzanţele, legea sau echitatea le dau contractului după natura lui.
În fine, conform art. 1280 Cod civil contractul produce efecte numai între părţi dacă
prin lege nu se prevede altfel, iar potrivit art. 1281 Cod civil, contractul este opozabil terţilor,
care nu pot aduce atingere drepturilor şi obligaţiilor născute din contract.
Curtea apreciază că raporturile contractuale dintre apelante creditoare şi debitoare,
sunt valabil încheiate, că acestea reflectă voinţa reală a părţilor contractante, că nu există
nici un temei pentru a considera ca invalid contractul de ipotecă imobiliară prin care este
garantată restituirea celor două împrumuturi de bani, într-o sumă globală de 100.000 euro,
şi că creditorul obligaţiei de restituire are dreptul de a exercita acţiunile relative la creanţa
sa garantată, inclusiv prin înscrierea acestei creanţe cu acest titlu în tabelul de creanţe al
debitorului.
(Secţia a II-a civilă, Decizia civilă nr. 760/A din 12 octombrie 2016, rezumată de
judecător conf. univ. dr. Marian Bratiş)
Prin sentinţa civilă nr. 289/07.04.2016 pronunţată de Tribunalul Arad în dosar nr.
x/108/2015/a2, în baza art. 139 C. pr. civ. a fost conexat dosarul cu nr. x/108/2015/a4 la
prezenta cauză; s-a admis în parte contestaţia formulată de A... şi B... împotriva Tabelului
preliminar al creanţelor debitoarei SC C... SRL Arad în privinţa creanţei deţinute de
creditoarea SC D... SRL Arad, şi în consecinţă, s-a dispus înscrierea în tabelul definitiv,
întocmit de administratorul judiciar E… SPRL Arad, a creanţei deţinute de creditoarea SC
D... SRL Arad în cuantum de 369.087,69 lei din care: 222.945 lei în grupa creanţelor
garantate şi 146.142,69 lei în grupa creanţelor chirografare, fără cheltuieli de judecată.
[…]
În Tabelului preliminar al creanţelor debitoarei SC C… SRL, creditorul D…. SRL a
fost înscris, cu creanţă în cuantum total de 369.087,68 lei ca şi creanţă garantată potrivit
prevederilor art. 159 pct. 3 din Legea nr.85/2014.
24
Judecătorul sindic a constatat că, creditorul D… SRL a depus în dovedirea creanţei
sale: facturi neîncasate, 19 facturi, în cuantum de 146.142,68 lei, contractele de împrumut şi
contractul de ipotecă imobiliară, autentificat sub nr. 368/05.03.2015 la BNP F….
Astfel, judecătorul sindic a reţinut că potrivit contractului de ipotecă imobiliară
autentificat sub nr. 368/05.03.2015 la BNP F…, la art. 1 se prevede că ipoteca constituită pe
bunurile imobile garantează rambursarea împrumuturilor în sumă de 100.000 euro acordate de
creditoarea ipotecară debitoarei prin contractele de împrumut semnate la data de 06.01.2014 şi
la data de 25.02.2015.
Judecătorul sindic a apreciat că, din cele două contracte de împrumut garantate cu
contractul de ipotecă, a fost dovedită doar plata sumei de 50.000 euro cu titlu de împrumut
acordat în baza contractului din data de 06.01.2014, împrumut acordat pentru cumpărare de
terenuri.
În ceea ce priveşte, nerealitatea acordării împrumutului din data de 06.01.2014,
invocată de cei doi creditori, judecătorul sindic a apreciat că, contestaţia este neîntemeiată
sub acest aspect, întrucât plăţile au fost dovedite cu extrase de cont ataşate declaraţiei de
creanţă şi deşi au fost făcute de G…, H… şi I…, toate ordinele de plată menţionează că
acestea sunt făcute în contul D… în vederea cumpărării de terenuri.
În ceea ce priveşte nelegalitatea contractului de ipotecă imobiliară autentificat sub nr.
368/05.03.2015 la BNP F… având în vedere că prin încheierea acestui contract a avut loc o
grevare de sarcini asupra unei părţi importante din patrimoniul societăţii fără a exista o
aprobare a Adunării Generale a Asociaţiilor, creditorul contestator B... arată că în calitate de
asociat ce deţine 50% din părţile sociale nu a participat şi nu şi-a dat acordul pentru încheierea
acestui contract de grevare bunuri.
Judecătorul sindic, a apreciat că este neîntemeiată contestaţia şi pentru acest motiv
având în vedere că nelegalitatea contractului nu a fost constatată printr-o sentinţă
judecătorească, iar contestatorul nu face dovada că ar fi atacat în instanţă contractul de ipotecă
imobiliară autentificat sub nr. 368/05.03.2015 la BNP F… în calitatea sa de asociat ce deţine
50% din părţile sociale ale C… SRL .
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel creditorii S.C. D... SRL Arad şi B… .
Creditoarea S.C. D... SRL Arad a solicitat prin cererea de apel modificarea în parte a
sentinţei atacate cu consecinţa respingerii contestaţiilor formulate de B... şi A... la Tabelul
preliminar al creanţelor întocmit pentru debitoarea SC C... SRL.
[…]
Apelantul B…, a solicitat prin cererea de apel schimbarea sentinţei atacate în sensul
admiterii în totalitate a contestaţiei sale.
[…]
Examinând apelul creditoarei SC D... SRL Arad prin prisma motivelor invocate în fapt
şi în drept precum şi devolutiv, conform dispoziţiilor art. 476-482 C. pr. civ., Curtea constată
că apelul este fondat pentru considerentele ce succed.
Astfel, creditoarea apelantă critică hotărârea primei instanţe sub aspectul înscrierii
creanţei în sumă de 146.142,69 lei în grupa creanţelor chirografare, deşi între creditoare şi
debitoare s-au încheiat două contracte succesive de împrumut, de câte 50.000 euro fiecare,
25
precum şi un contract de ipotecă imobiliară pentru a garanta restituirea sumei totale de
100.000 euro.
Curtea a administrat în cauză proba cu înscrisuri constând în contractele de împrumut
invocate de către apelantă precum şi a contractului de ipotecă imobiliară, iar din conţinutul
acordurilor încheiate de către părţi se reţine că prin contractul de împrumut din 06.01.2014, s-
a convenit împrumutarea debitorului cu suma de 50.000 euro în vederea achiziţionării de
terenuri, contract precizat asupra posibilităţii de prelungire a duratei sale prin actul adiţional
din 22.12.2014. Printr-un al doilea contract de împrumut încheiat la 25.02.2015, s-a convenit
împrumutarea unei alte sume de 50.000 euro debitorului, în scopul desfăşurării de activităţi
proprii acestuia din urmă. Prin acelaşi contract de împrumut s-a mai convenit constituirea de
ipoteci imobiliare pe terenurile debitorului în vederea restituirii împrumuturilor.
Prin contractul de ipotecă imobiliară, autentificat prin încheierea nr. 368/05,.03.2015
la SPN J… S., aceleaşi părţi au convenit constituirea de către debitor a unei ipoteci pentru mai
multe parcele de teren, cu titlu de garanţie pentru a asigura restituirea împrumutului în valoare
de 100.000 euro, rezultând din cele două contracte de împrumut mai sus arătate.
Rezultă aşadar că întreaga creanţă în sumă de 100.000 euro este una garantată.
Potrivit art. 249 C. pr. civ. cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o
dovedească, iar conform art. 250 C. pr. civ., dovada unui act juridic sau a unui fapt se poate
face prin înscrisuri, martori, prezumţii, prin expertiză, prin mijloace materiale de probă sau
prin orice alte mijloace prevăzute de lege.
Contractele prezentate de către apelanta creditoare fac parte din categoria dovezilor
constând în acte juridice, care probează raporturile reale încheiate de părţi cu privire la
împrumuturi şi garantarea unor sume de bani. De altfel, debitoarea a expus aceeaşi situaţie de
fapt şi în faţa primei instanţe prin întâmpinarea depusă la dosarul acesteia, fila 19.
Conform art. 1270 Cod civil, contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile
contractante şi se modifică sau încetează numai prin acordul părţilor sau din cauze autorizate
de lege.
De asemenea, art. 1272 Cod civil, statuează că, contractul valabil încheiat obligă nu
numai la ceea ce este expres stipulat, dar şi la toate urmările pe care practicile statornicite
între părţi, uzanţele, legea sau echitatea le dau contractului după natura lui.
În fine, conform art. 1280 Cod civil contractul produce efecte numai între părţi dacă
prin lege nu se prevede altfel, iar potrivit art. 1281 Cod civil, contractul este opozabil terţilor,
care nu pot aduce atingere drepturilor şi obligaţiilor născute din contract.
Curtea apreciază că raporturile contractuale dintre apelante creditoare şi debitoare,
sunt valabil încheiate, că acestea reflectă voinţa reală a părţilor contractante, că nu există nici
un temei pentru a considera ca invalid contractul de ipotecă imobiliară prin care este garantată
restituirea celor două împrumuturi de bani, într-o sumă globală de 100.000 euro, şi că
creditorul obligaţiei de restituire are dreptul de a exercita acţiunile relative la creanţa sa
garantată, inclusiv prin înscrierea acestei creanţe cu acest titlu în tabelul de creanţe al
debitorului.
Curtea constată că în mod greşit prima instanţă a considerat că cel de-al doilea contract
de împrumut nu poate fi cuprins în garanţia oferită de contractul de ipotecă imobiliară, pentru
motivul că împrumutul secund ar fi fost acordat în vederea desfăşurării unei activităţi proprii
26
ale debitorului. Curtea relevă că ceea ce este relevant pentru raportul contractual dedus
judecăţii este obiectul acestuia, şi anume transmiterea de către creditoare a unei sume de bani
către debitor, în scopul folosinţei acestei sume de bani, neavând semnificaţie juridică scopul
în care debitorul împrumutat va utiliza suma de bani împrumutată.
Referitor la apelul contestatorului B…, Curtea constată că acest apel este nefondat.
Prezentul apel se concentrează pe două critici: nelegala înscriere a creditoarei SC D...
SRL Arad cu suma de 50.000 euro ca şi creanţă garantată în tabelul creanţelor, pentru motivul
că nu ar exista dovezi ale împrumutului, cu specială privire a remiterii sumei de bani către
debitor, ceea ce ar atrage sancţiunea nulităţii contractului potrivit art. 1179 Cod civil;
înscrierea ca şi creanţă garantată a sumei de bani ce a făcut obiectul contractului de împrumut
din 06.01.2014. În raport de aceste critici, apelantul solicită instanţei de apel să menţină
înscrierea creditoarei în tabelul de creanţe doar cu suma de 146.142,69 lei în grupa creanţelor
chirografare.
Curtea a arătat deja motivele pentru care apreciază că apelanta creditoare a făcut
dovada raporturilor contractuale de împrumut şi de garanţie a restituirii celor două
împrumuturi de bani cu debitorul, respectiv că în raport de starea de fapt constatată şi regimul
juridic aplicabil acesteia, creanţa apelantei creditoare este una certă, lichidă, exigibilă,
bucurându-se de atributul garantării prin contractul de ipotecă imobiliară, astfel că se impune
înscrierea întregii creanţe solicitate de apelanta creditoare în tabelul de creanţe cu titlu de
creanţe garantate.
Astfel fiind, se va admite apelul creditoarei SC D... SRL Arad împotriva sentinţei
civile nr. 289/07.04.2016 pronunţată de Tribunalul Arad în dosar nr. x/108/2015/a2, se va
schimba în parte sentinţa atacată, în sensul că se vor respinge contestaţiile formulate de
contestatorii A... şi B... împotriva tabelului preliminar de creanţe al debitoarei SC C… SRL şi
se va dispune înscrierea creditoarei apelante în tabelul definitiv cu creanţa de 369.087,68 lei
ca şi creanţă garantată şi se va respinge apelul contestatorului B... împotriva aceleiaşi sentinţe,
menţinând în rest dispoziţiile sentinţei atacate.
5. Hotărâre a adunării creditorilor. Verificarea legalităţii hotărârii în raport cu
respectarea dispoziţiilor privind modul de valorificare a bunurilor debitorului.
Admisibilitate – anularea hotărârii adunării creditorilor
Legea nr. 85/2016: art. 14, art. 116, art. 117
Cererea de anulare formulată de către apelanţi apare ca fiind întemeiată faţă de
dispoziţiile art. 14 alin. (7) din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora, hotărârea adunării
creditorilor poate fi desfiinţată de judecătorul-sindic pentru nelegalitate, la cererea
creditorilor care au votat împotriva luării hotărârii respective şi au făcut să se consemneze
aceasta în procesul-verbal al adunării, precum şi la cererea creditorilor îndreptăţiţi să
participe la procedura insolvenţei, care au lipsit motivat de la şedinţa adunării creditorilor,
dispoziţii pe care, de altfel, şi judecătorul-sindic le-a apreciat ca fiind aplicabile în speţă.
27
Criticile aduse de apelanţi nu se limitează la a afirma o nemulţumire faţă de
oportunitatea ofertei de dare în plată supusă votării, ci, raportându-se la dispoziţiile legale
de la art. 116 şi urm. din Legea nr. 85/2006, coroborate cu dispoziţiile Codului civil şi a celui
de procedură civilă, au criticat modul de înstrăinare a bunului şi sub aspectul modului,
anterior stabilit, de vânzare a bunurilor, în cadrul procedurii.
Cum, în cauză, nu se poate constata verificarea legalităţii variantei propuse de un
creditor şi de lichidator, observând că dispoziţiile art. 116 şi 117 din Legea nr. 85/2006 nu au
fost respectate, fiind singurele prevederi ce stabilesc modul de vânzare la licitaţie, conform
regulamentului propus de lichidator şi aprobat de creditori, care nu cuprinde şi modalitatea
dării în plată, se concluzionează că hotărârea adunării creditorilor încalcă dispoziţiile legii
privind vânzarea bunurilor debitorilor, astfel încât, hotărârea astfel adoptată va fi anulată.
(Secţia a II-a civilă, Decizia civilă nr. 752/A din 10 octombrie 2016, rezumată de
judecător conf. univ. dr. Marian Bratiş)
Prin Sentinţa civilă nr. 929/07.07.2016, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr.
x/30/2014/a1, a fost respinsă contestaţia formulată de contestatorii A… şi B…, împotriva
hotărârii Adunării Creditorilor SC C… SRL din data de 03.06.2016, în contradictoriu cu
intimatul lichidator judiciar D… IPURL.
[…]
Analizând contestația, prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale
incidente, judecătorul sindic a constatat următoarele:
Potrivit aliniatului 7 al art. 14 din Legea nr. 85/2006, hotărârile adunării creditorilor
sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi desfiinţate pentru nelegalitate. Aşadar,
judecătorul sindic a reţinut că temeiurile pentru care poate desfiinţa o hotărâre a adunării
creditorilor sunt doar cele legate de încălcarea procedurii obligatorii de convocare a adunării
creditorilor, reglementată de art. 13, 14 şi 15 din lege, deci motive de nelegalitate şi nu de
netemeinicie.
Însă, creditorii ce au formulat contestaţia dedusă spre soluţionare nu invocă aspecte de
nelegalitate constând în convocarea sau desfăşurarea nelegală a adunării creditorilor sau
modul în care s-au exprimat, consemnat sau apreciat voturile creditorilor din dosar; că
aspectele invocate de ei se referă la modul în care s-a apreciat, cu majoritate de voturi, că
poate fi valorificat bunul din averea debitoarei.
Judecătorul sindic a apreciat că nu poate interveni asupra acestui aspect care s-a
consfinţit prin hotărârea atacată, aspect ce conţine voinţa celor ce au adoptat-o, fiind vorba de
o chestiune de oportunitate exceptată de la controlul şi cenzura sa şi, în temeiul art. 14 alin.
(7) din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic a respins contestaţia.
Împotriva Sentinţei civile nr. 929/07.07.2016, pronunţată de Tribunalul Timiş în
dosarul nr. x/30/2014/a1, au declarat apel, la data de 11.07.2016, creditorii A… şi B…,
solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a Sentinţei nr. 929/07.07.2016, pronunţată de
Tribunalul Timiş şi admiterea cererii de anulare a Hotărârii Adunării Creditorilor SC C…
SRL, din data de 03.06.2016 învederând că o adunare a creditorilor, convocată legal şi în
condiţii legale de validitate nu poate adopta hotărâri contrare legii, în speţă contrare Codului
28
civil, Codului de procedură civilă şi Legii insolvenţei, întrucât, în caz contrar, s-ar permite
adunărilor de creditori încălcarea legii, lucru care nici instanţelor de judecată nu le este
permis; că, la data de 03.06.2016, Adunarea creditorilor SC C…. SRL a aprobat cu majoritate
de voturi propunerea de „dare în plată” avansată de creditorul chirografar E… SRL,
propunerea ce constă în cedarea proprietăţii staţiei de carburanţi deţinute de debitoarea în
lichidare C… SRL către creditoarea chirografară E… SRL, contra sumei de 170.100 lei care
ar urma să fie virată de E… SRL în contul de insolvenţă; că prin contestaţia care face obiectul
prezentului dosar au solicitat Tribunalului Timiş anularea acestei hotărâri a Adunării
creditorilor C… SRL.
[…]
Examinând apelul declarat de creditoare, prin prisma motivelor de apel şi a
dispoziţiile. art. 480 şi urm. C. pr. civ., Curtea constată următoarele:
Judecătorul-sindic în motivarea soluţiei atacate a reţinut că în fapt creditorii nu au
formulat critici de nelegalitate raportat la hotărârea contestată, astfel încât, asupra oportunităţii
luării unei măsuri, instanţa nu se poate pronunţa.
Se reţine că, la data de 20.05.2016, lichidatorul a recepţionat o ofertă de dare în plată
din partea creditorului SC E… SRL, în vederea preluării staţiei de distribuţie carburanţi
existentă în averea debitoarei; că în urma recepţionării ofertei de dare în plată din partea
creditorului, în vederea îndeplinirii atribuţiilor prevăzute de lege, a procedat la convocarea
adunării creditorilor societăţii debitoare pentru a pune în discuţie oferta înregistrată, adunarea
creditorilor fiind stabilită pentru data de 03.06.2016, când aceasta s-a şi aprobat.
Din punct de vedere formal, sunt îndeplinite condiţiile legii pentru a se introduce
acţiunea.
Pe fond, însă, atât intimatul cât şi instanţa de fond, s-au limitat la aprecierea faptului că
hotărârea nu a fost criticată raportat la condiţiile de legalitate a convocării adunării generale,
respectiv a modului de vot.
Cu toate acestea, cererea de anulare formulată de către apelanţi apare ca fiind
întemeiată faţă de dispoziţiile art. 14 alin. (7) din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora, hotărârea
adunării creditorilor poate fi desfiinţată de judecătorul-sindic pentru nelegalitate, la cererea
creditorilor care au votat împotriva luării hotărârii respective şi au făcut să se consemneze
aceasta în procesul-verbal al adunării, precum şi la cererea creditorilor îndreptăţiţi să participe
la procedura insolvenţei, care au lipsit motivat de la şedinţa adunării creditorilor, dispoziţii pe
care, de altfel, şi judecătorul-sindic le-a apreciat ca fiind aplicabile în speţă.
Criticile aduse de apelanţi nu se limitează la a afirma o nemulţumire faţă de
oportunitatea ofertei de dare în plată supusă votării, ci, raportându-se la dispoziţiile legale de
la art. 116 şi urm. din Legea nr. 85/2006, coroborate cu dispoziţiile Codului civil şi a celui de
procedură civilă, au criticat modul de înstrăinare a bunului şi sub aspectul modului, anterior
stabilit, de vânzare a bunurilor, în cadrul procedurii.
Astfel, în derularea procedurii insolvenţei debitoarei SC C… SRL, prin hotărârea
adoptată de aceeaşi creditori, în data de 16 06 2015, după prezentarea raportului de evaluare
de către practician, s-a stabilit că modalitatea de valorificare aprobată este metoda licitaţiei
publice.
29
Ori, normele cuprinse în art. 116 şi urm. din lege stabilesc imperativ, nişte etape de
urmat, în funcţie de modul de înstrăinare ales, respectiv :
- în varianta de la art. 116, bunurile vor putea fi vândute în bloc - ca ansamblu în stare
de funcţionare - sau individual, dar metoda de vânzare a bunurilor, respectiv licitaţie publică,
negociere directă sau o combinaţie a celor două, va fi aprobată de adunarea creditorilor, pe
baza propunerii lichidatorului, când lichidatorul prezintă adunării generale a creditorilor şi
regulamentul de vânzare corespunzător modalităţii de vânzare pentru care optează.
- în varianta de la art. 117, lichidatorul va prezenta comitetului creditorilor un raport
care va cuprinde evaluarea bunurilor şi metoda de valorificare a acestora şi în care se va
preciza dacă vânzarea se va face în bloc sau individual ori o combinaţie a acestora, prin
licitaţie publică sau negociere directă sau prin ambele metode, iar dacă se propune vânzarea
în bloc prin negociere directă, lichidatorul va putea propune, în baza ofertelor primite,
începerea negocierii cu unul sau mai mulţi cumpărători identificaţi, cu precizarea condiţiilor
de plată şi a preţului minim de pornire a negocierii, care nu poate fi inferior preţului de
evaluare.
- în varianta prevăzută de art. 118, imobilele vor putea fi vândute direct, în urma
propunerii lichidatorului, aprobată de adunarea generală a creditorilor, când propunerea
lichidatorului va trebui să identifice imobilul, prin situaţia de pe teren şi prin datele din
registrele de publicitate imobiliară, să arate sarcinile de care este grevat şi să indice pasul de
supraofertare şi data până la care, în caz de aprobare a vânzării, sunt acceptate supraoferte, se
va convoca adunarea generală a creditorilor, în termen de maximum 20 de zile de la data
propunerii, notificând propunerea administratorului special, creditorilor cu garanţii reale
asupra bunului, titularilor unor drepturi de retenţie de orice fel şi comitetului creditorilor,
supunând votului adunării generale a creditorilor propunerea de vânzare, dar, ulterior
aprobării de către adunarea generală a creditorilor, vânzarea va putea fi făcută, sub sancţiunea
nulităţii, numai după 30 de zile de la data ultimei publicări făcute de lichidator în ziar a
anunţului privind condiţiile de supraofertare.
Ca urmare, în speţă, raportat la singurul regulament de vânzare depus la dosar, care nu
a mai fost modificat ulterior, vânzarea aprobată de creditori se poate face numai prin licitaţie.
Dacă se consideră oportună o altă modalitate prevăzută de lege, aceasta trebuie supusă
aprobării creditorilor, cu precizarea expresă a temeiului de drept şi a urmării procedurii
impuse de lege, cu modificarea regulamentului de vânzare, după caz.
Cum, în cauză, nu se poate constata verificarea legalităţii variantei propuse de un
creditor şi de lichidator, observând că dispoziţiile art. 116 şi 117 din Legea nr. 85/2006 nu au
fost respectate, fiind singurele prevederi ce stabilesc modul de vânzare la licitaţie, conform
regulamentului propus de lichidator şi aprobat de creditori, care nu cuprinde şi modalitatea
dării în plată, se concluzionează că hotărârea adunării creditorilor încalcă dispoziţiile legii
privind vânzarea bunurilor debitorilor, astfel încât, hotărârea astfel adoptată va fi anulată.
Desigur că lichidatorul, dacă apreciază oportună modificarea regulamentului, iar
creditorii adoptă o astfel de măsură, conform dispoziţiilor legale incidente, va proceda la
reluarea procedurii în funcţie de varianta aleasă.
Pentru motivele mai sus expuse, în temeiul art. 47. alin. (6) din Legea nr. 85/2014 şi
art. 480 din noul Cod de procedură civilă, Curtea va admite apelul declarat de creditorii A…
30
şi B…, împotriva Sentinţei civile nr. 929/2016, pronunţată de Tribunalul Timiş, în dosarul nr.
x/30/2014/a1, va schimba sentinţa apelată şi, pe fond, va admite cererea formulată de
creditorii A… şi B… şi va dispune anularea hotărârii Adunării Creditorilor debitoarei SC C…
SRL, din data de 3.06.2016.