Denumirea mărcii ESSENS conţine în ea mai multe subînţelesuri şi cuvinte. Putem descoperi în această expresie a cuvântului englez „essence” care înseamnă principal, bază, dar şi esenţă aromatică, care se foloseşte la fabricarea parfumurilor şi cosmeticelor. Alt cuvânt pe care-l putem interpreta când auzim cuvântul ESSENS este „sense”, adică sensul, simţul. Cu simţurile noastre percepem toate lucrurile din imprejurul nostru şi ele ne sunt cele mai apropiate ajutoare, care ne însoţesc şi ne acompaniază în viaţă. Reţeaua de marketing este după părerea mai multor specialişti, una din căile cele mai rapide spre independenţa financiară şi realizarea propriilor vise. Şi cuvântul „vis” (în cehă „sen”) este elementul component al mărcii ESSENS.
ESSENS rezultatul comun al activităţii creative a mai multor profesionalişti din domeniul fabricării produselor cosmetice, adaosurilor nutritive şi reţelelor de marketing.ESSENS în septembrie 2011 a introdus pe piaţă parfumuri de calitate,produse din cele mai bune esenţe aromatice,
care desfătează şi bucură simţurile voastre.
Vă puteţi bucura de 20 parfumuri de damă şi 10 de bărbaţi,
printre care desigur că vă veţi găsi ceea ce vă place, numarul lor desigur
se va mări până la sfârşitul anului 2011 cu alte noutăţi. Echipa internaţională a ales cu grijă
cele mai potrivite componente aromatice achiziţionate de la unul
din furnizorii mondiali de esenţe de parfumuri . Din aceste produse
în Republica Cehă a fost fabricat produsul final - parfumul care este
ambalat în flacoane de calitate din atelierele italiene, producătoare de sticlă
care au o tradiţie de lungă durată.
Producţia pe teritoriul Republicii Cehe se desfăşoară în fabrica care are certificat de producţia produselor cosmetice şi farmaceutice.
Permite un control permanent al calităţii produselor şi fabricarea după cele mai stricte reţete şi norme ale
Uniunii Europene. Tot aici are loc proiectarea seriilor de produse noi.
este...
Flaconul de parfum ascunde în el un mic miraculos -
mirosul, care numai cu mici picături poate să vă facă plăcută toată ziua, să farmece mediul dimprejurul nostru sau să devină
tema conversaţiei şi cu o persoană complet străină, care ne face un compliment. „Ce
miros plăcut, cu ce v-aţi dat ?” Mirosul sub diferite aspecte ne face deosebită viaţa de toate zilele. Un mic lux sub formă de flacon cu parfum şi-l poate permite fiecare din noi. Mirosul plăcut ne transpune pentru o clipă în altă sferă ceea ce este secretul succesului şi
popularităţii, de care se bucură parfumul.
Istoria Mirosurile plăcute au fascinat omenirea din cele mai
îndepărtate veacuri. Primele metode de fabricare a mirosurilor le-au descoperit oamenii întâmplător.
Au observat, că atunci când se ard anumite lemne se emană un miros plăcut. De aici a luat naştere
în limba latină „per fumum” adică „prin fum”.Prima menţiune despre utilizarea substanţelor
mirositoare aromatice le găsim în vechile culturi dezvoltate – la Egipteni, Greci şi Romani. Ca
inventatorii adevăraţi ai parfumului sunt consideraţi Arabi, care în jurul anului 1000 e.n. au dezvoltat
tehnica distilării şi au produs primul ulei eteric curat. Aceste cunoştiinţe le-au preluat Europenii în secolul
al XI-lea cruciaţii, iar în secolul al XII-lea în Franţa s-a dat prima concesie de fabricare a parfumului.
3 %
100 puncte
6 %400 puncte
12 %
2.400 puncte
4.000 puncte
9 %1.200 puncte
17 %Poziţie de percepere I.
Planul
marketing
1 punct = 1 € fără TVA
Marja pentru distribuitor este de 40% din preţul de distribuire. La provizii se plăteşte 33% din preţul produselor.
cu perioadă de califi care lunară
1 plan – evaluat lunar
distribuţie 28 %Pe primul plan nu sunt niciun fel de condiţii structurale, decide numai deveru total al distribuitorului, care este
totalul deverului lui personal şi deverul grupei lui.
Provizia este calculatădin totalul deverului distribuitorului.
Proviziile pt. planul 1.se plătesc lunar întotdeauna la data de 10 a lunii următoare după luna evaluată
-calificată, sau pot fi obţinute sub formă de reducere la cumpărăturile personale, maximal până la 50 % (din preţ
fără TVA).
Proviziile nesolicitate vor fi înregistrate fiecărui distribuitor fără nici-o restricţie şi la cererea
distribuitorului vor fi plătite oricând.
Poziţia de percepere II.
20 %6.000 puncte
25 %15.000 puncte
10.000 puncte
28%Manajer
naţional – argint
Manajer internaţional – platin4 × 25 % linie ( cu condiţia ca în una din linii să fie deverul de min. 10.000 puncte în străinătate) 1% parte contribuţie ladeverul internaţional (coeficient 1,0)+Pentru fiecare altă linie calificată 25 % cu devermin. 10.000 puncte în străinătate, mărimea coeficientului cu 0,5
Manajer naţional – platin 3 × 25 % linie – 1 % parte contribuţie la deverul internaţional (coeficient 1,0)+Pentru fiecare altă linie calificată 25 % mărimea coeficientului cu 0,5
Manajer naţional – aur3 x 17 % linie – 2 % parte contribuţie la deverul internaţional (coeficient 1,0)+Pentru fiecare altă linie calificată 17 % mărimea coeficientului cu 0,5
Proviziile conf. planului 2.se plătesc lunar întotdeauna la data de 10 a lunii următoare după evaluarea lunii.
planul 2. (internaţional) –
evaluat lunar, distribuiţie 4 % Proviziile conf. planului 2 sunt calculate
ca totalul proviziilor pentru fiecare calificare realizată.
Manajer naţional dublu aur9 × în calendarul anului când a susţinut manajerul naţional aur - contribuţie 1 % parte la deverul internaţional pentru anul calendaristic (coeficient 1,0)
Manajer internaţional dublu platin9 × în anul calendaric susţinut manajer internaţional platin - 1 % contribuţia parte la deverul internaţional pentru anul calendaristic (coeficient 3,0)
Planul 3 (de fidelitate) –se
evaluează anual, distribuire 1 %
Manajer naţional dublu platin9 × în anul calendaric susţinut manajer naţional platin – - 1 % contribuţia parte la deverul internaţionalpentru anul calendaristic (coeficient 2,0)
Proviziile conform planului 3 se plătesc anualîntotdeauna la 10.1 a anului următor după anulevaluat
Atunci când distribuitorul atinge modelul acestui dever, i se cuvine lui conform sistemului nostru de provizii suma de 1 288 €.
In reţeaua de sub distribuitor în acest caz se plăteşte 1 277 €.
exemplu
10 100
400 4 000
40 400
600 6 000
120 1 200
1 000 10 000
240 2 400
1 500 15 000
număr flacoane
vândute (PF)
număr de puncte
1 026 PF
28%
20%
9%
3%
17%
6%
25%
12%256
113
177
67
413
Celor care construiesc pe frumos, sănătate, dezvoltarea proprie şi libertatea
financiară, avem multe de oferit!
Cuvântul esence înseamnă „esenţial – principal” iar noi ca firma ESSENS ne ocupăm nu numai de ingredientele parfumurilor şi al adaosurilor nutritive, dar şi de principiul diferitelor sectoare de viaţă şi de activităţi de întreprindere.
Căci şi reuşitul MLM este deasemenea creeat din diferite componente, esenţe.
La fel cum şi principiul (esenţa) vieţii satisfăcătoare este compus din diferite esenţe.
pe ce ne sprijinim –
pe ce ne bazăm promovarea
un grup de lucru-relaţie
sănătate
frumuseţea
competenţă
relaţiile personale
sistem
produs de calitateaccesibilitatea
venituri pasive
dezvoltareapersonală
realizarea de sine
De esenţe, într-o oarecare măsură, este legată alchimia, adică ştiinţa, care se preocupă de raporturile diferitelor componente în amestecuri. Noi credem, că fiecare din noi trebuie să se gândească bine din ce şi cum îşi creează viaţa
sa. Ce şi câtă prioritate îi dă, pe ce valori şi principii se va clădi ,în ce va investi timpul şi energia sa.
ce inseamnaIntenţia societăţii noastre este să creem tuturor membrilor noştri mijloace
atractive şi echilibrate pentru a se realiza, să-şi creeze o carieră sau numai să câştige posibilitatea să fie membru al unei grupări armonioase de oameni ce
gândesc la fel.
ESSENS WORLD a.s.Příkop 843/4602 00 Brno
Republica Cehăwww.essensworld.com