Download - depozitarea deseurilor
DEPOZITAREA DEŞEURILOR
Până în prezent în practica mondială ca şi în ţara noastră predomină încă evacuarea
deşeurilor menajere în aşa zise „gropi de gunoi” care de fapt sunt nişte gropi provenite fie din
depresiuni geografice naturale, fie rezultate în urma unor decopertări de teren sau cariere de
construcţii (pentru nisip şi cărămizi).
În ultimul timp aceste gropi din jurul localităţilor urbane rămân tot mai puţine, iar
distanţa până la cele ce au mai rămas este din ce în ce mai mare şi deci şi cheltuielile cu
transportul deşeurilor colectate se măresc. De aceea, cu avizul organelor locale agricole, sanitare
şi de producţia apelor se mai folosesc şi alte terenuri care nu sunt în totalitate gropi sau maidane,
ci terenuri mai puţin fertile pentru agricultură din care o parte sunt amenajate în aşa fel încât
depozitarea deşeurilor menajere să se facă pe verticală, în adâncime şi în înălţime – raportat la
nivelul suprafeţei terenului respectiv. Din această cauză locurile de depozitare a deşeurilor
menajere mai poartă denumirea şi de rampe sau halde iar depozitarea deşeurilor, după modul în
care asigură protecţia mediului înconjurător, poartă denumirea de depozitare simplă sau
depozitare controlată.
1.1. Depozitarea simplăDepozitarea simplă constă în descărcarea simplă, neorganizată a deşeurilor menajere pe
maidane, în diverse gropi, foste cariere, sau pe alte terenuri, fără a se lua unele măsuri speciale
pentru protecţia mediului înconjurător. Acest sistem de depozitare a fost în trecut (şi încă mai
este) sistemul cel mai larg folosit, pentru că este cel mai ieftin, mai comod, dar nu şi cel mai
igienic. Substanţele organice existente în componenţa deşeurilor menajere, constituie locul
prielnic de adăpostire şi înmulţire a tot felul de inscte, muşte şi şobolani. În acelaşi timp resturile
alimentare din conţinutul lor atrag turme de porci şi alte animale care, consumându-le odată cu
microorganismele infectate, se pot îmbolnăvi şi de aici se pot răspândi diferite boli şi la
populaţie.
Fig. 1. Depozitarea simplă a deşeurilor
De aceea, acest sistem de depozitare simplă este unanim recunoscut ca periculos pentru
igiena publică, este inestetic şi răspândeşte mirosuri neplăcute. Când bate vântul din direcţia
acestor depozite ajung, odată cu mirosul urât, tot felul de hârtii, textile, plastic şi praf până în
oraşul apropiat.
Este cazul ca aceste depozite simple să dispară şi să devină depozite de deşeuri
controlate, acceptate pe plan mondial de toate organismele sanitare.
1.2.Depozitarea controlatăDepozitarea controlată este folosită din ce în ce mai mult în lume şi în ţara noastră şi
rămâne încă sistemul principal de depozitare şi neutralizare a deşeurilor menajere până când
sistemele de prelucrare a deşeurilor menajere, în scopul selectării şi valorificării materialelor
refolosibile şi a energiei potenţiale, se vor dezvolta şi vor câştiga prioritate în aplicarea lor pe
plan mondial şi în ţară. Dar şi atunci tot vor mai fi anumite depozite pentru aşa-zise „refuzuri”
care apar chiar şi în urma incinerării (cenuşa).
Trecerea de la depozitarea simplă la depozitarea controlată a fost făcută prima dată în
Anglia de către doi ingineri I. C. Dawes şi M. Call, cu scopul eliminării depozitării simple.
În celelalte ţări, metoda s-a răspândit destul de lent. În Franţa primele depozite controlate
de deşeuri menajere au apărut abia în anul 1935, iar în România, deşi au existat şi înainte de cel
de-al doilea război mondial unele preocupări în acest domeniu, numai în parte au fost aplicate
astfel de tehnologii de depozitare controlată a deşeurilor în Bucureşti şi în unele oraşe mari din
ţară.
Fig. 2. Depozitarea controlată a deşeurilor
1.3.Depozitarea deşeurilor menajere în unele ţăriDin sintezele documentare elaborate de Institutul naţional de Informare şi Documentare –
INID – Bucureşti şi din publicaţiile unor specialişti străini, privind depozitarea deşeurilor
menajere, rezultă o serie de aspecte mai deosebite. În cea mai mare parte, deşeurile menajere
sunt evacuate, transportate şi depozitate în rampe controlate sau „organizate”. Rare şi puţine sunt
cazurile, când depozitarea se face în depozite neorganizate, adică în depozitare simplă. Cele mai
multe ţări neutralizează deşeurile menajere prin depozitare controlată în proporţii cu mult mai
mari decât prin procedee de prelucrare şi distrugere.
Astfel, în Germania, unde, deşi s-a extins foarte mult neutralizarea şi valorificarea
energetică prin incinerare a deşeurilor menajere, existând în jur de 50 de „crematorii de gunoaie”
din care 30 sunt destinate producerii de căldură, tot mai rămân circa 70% din deşeurile menajere
care se depozitează controlat.
O situaţie asemănătoare este şi în Danemarca şi Olanda. În Anglia, unde funcţionează
numai 4 incineratoare de deşeuri menajere din care se obţine căldură, aproape 80% din deşeurile
menajere sunt colectate de consiliile districtuale locale şi de autorităţile locale şi depozitate, de
regulă, pe maidane, cu obligaţia de a se asigura protecţia mediului înconjurător. În acest sens o
mică parte din deşeuri sunt depozitate în grămezişi arse, iar maoritatea sunt depozitate în rampe
controlate, în ultimul timp, pentru că, pe de o parte, nu mai sunt locuri corespunzătoare
depozitării deşeurilor solide decât la distanţe foarte mari de localităţile urbane şi deci cu
cheltuieli mari de transport, iar, pe de altă partea intervenit criza de energie şi de materii prime,
s-a ajuns la o căutare activă de metode de evacuare, neutralizare şi valorificare a deşeurilor
menajere.
În Italia, peste 60% din deşeurile menajere sunt depozitate în rampe controlate, deşi au
fost construite de unele firme instalaţii care prelucrează şi valorifică deşeurile menajere în
întreaga lor componenţă.
În Austria, 70% din deşeurile menajere sunt depozitate în rampe controlate însă în
condiţii superioare, în sensul că sunt organizate rampe de depozitare controlată prevăzute cu
instalaţii de măcinare şi compactare a deşeurilor precum şi cu instalaţii de compostare pentru
fertilizarea terenurilor agricole. Deci, sunt tipuri de depozite cu depozitare controlată a deşeurilor
menajere: depozite compactate, unde deşeurile sunt supuse fermentaţiei (putrefacţiei) anaerobe şi
depozite compostate cu proces de fermentaţie (putrefacţie) aerobe.
Pentru capitală – la Viena – în jurul căreia nu mai sunt locuri apropiate de depozitare
corespunzătoare a deşeurilor menajere, s-au construit coline artificiale în ramblee circulare de
15-20 m înălţime realizate din pământ excavat. După depozitarea deşeurilor pe circa 10 metri
înălţime se prevede acoperirea acestora cu pământ sau compost de gunoi aşezat straturi.
În S.U.A. în jur de 70% din deşeurile menajere sunt evacuate şi depozitate, dintre care
numai jumătate în rampe controlate şi restul sunt duse pe maidane şi depozitate simplu, sau în
grămezi mai mici cărora li se dă foc, diferenţa de 30% sunt prelucrate şi valorificate prin
instalaţii complexe.
În Statul Virginia din S.U.A, deşeurile s-au depozitat în aşa fel încât s-a format o colină
artificială, transformată şi amenajată pentru practicarea diverselor sporturi caski, săniuş, etc.,
procedeu preluat şi de cei din regiunea Chicago. Prin aceasta, ca de altfel în întreaga lume, se
urmăreşte repunerea în valoare, fie productivă fie în alte scopuri, a terenurilor degradate, chiar şi
a terenurilor rămase în urma exploatărilor miniere aflate la suprafaţă.
Astfel de terenuri sunt suficiente şi în ţara noastră mai ales în urma decopertărilor ce se
fac în localităţile din judeţul Gorj şi în alte localităţi cu exploatări de suprafaţă.
DEZAVANTAJELE UNEI DEPOZITĂRI
SIMPLE A DEŞEURILOR MENAJERE
În ţara noastră, cu excepţia oraşelor Iaşi şi Constanţa, unde funcţionează câte o staţie şi
Bucureşti unde există două staţii de valorificare energetică prin incinerare, toate deşeurile
menajere se depozitează, teoretic, după metoda de depozitare controlată. Practic însă, în afara
faptului că în lipsa unor gropi naturale, sau acelor apărute datorită carierelor de construcţii,
deşeurile menajere, în multe localităţi urbane, sunt depuse pe maidane, în depozitare simplă,
fiind cea mai ieftină metodă de a scăpa de ele. În această situaţie valoarea economică a deşeurilor
menajere este negativă, iar efectele lor nocive sunt considerabile.
Câtă vreme aceste deşeuri se produceau în cantităţi reduse, influenţa lor negativă asupra
mediului înconjurător era şi ea redusă prin aceea că era posibilă o anihilare prin intermediul
factorilor naturali din mediul înconjurător. Datorită însă, puternicei dezvoltări industriale pe care
o cunoaşte omenirea de mai bine de o sută de ani, au apărut în marile aglomerări urbane a căror
consecinţă directă o constituie producerea unor uriaşe cantităţi de deşeuri, în speţă deşeuri
menajere. Dacă aceste deşeuri sunt depozitate necorespunzător, aruncate pur şi simplu în anumite
gropi sau pe maidane se iveşte pericolul poluării mediului ambiant, o poluare care este extrem de
periculoasă pentru că are caractere diverse şi se poate manifesta pe suprafeţe mari.
Fig. 3. Deşeuri depozitate necorespunzător
Din analiza acestor ameninţări potenţiale se constată că materiile organice aruncate
neorganizat pe câmp, fără o neutralizare prealabilă, creează aproape întotdeauna posibilitatea
răspândirii unor microorganisme patogene.
Dintre bolile infecţioase care sunt transmise din infectarea solului şi prin răspândirea
virusului de către rozătoare şi de viermi cât şi prin intermediul apelor fluviale sunt înregistrate
maladii de natură microbiană, virotică sau parazitară ca dizenteria, febra tifoidă, holera, hepatita,
poliomelita, etc..
Multe asemenea maladii pot fi răspândite şi prin intermediul solurilor îmbibate cu
germeni patogeni sau agenţi paraziţi. Acestor maladii de mulţi ani li se adaugă şi altele – de
origine „chimică” – provocate de infiltraţiile unor elemente provenite din deşeurile menajere
către pânzele de apă freatică; printre aceste substanţe nitraţii sunt cel mai des întâlniţi şi sunt şi
cei mai periculoşi.
Aceşti nitraţi ajunşi în exces în pânzele freatice, dăunează şi culturilor din agricultură
pentru că fac ca excesul de azot mineral, de obicei sub formă nitrică, să ajungă în pânzele
freatice.
În plus, rozătoarele sunt beneficiarele unor depozite de deşeuri organice, unde-şi au
adăpostul şi hrana, sunt păgubitoare pentru recolte şi în general pentru toate amenajările într-o
gospodărie agricolă.
Fig. 4. Rozătoarele rezultate în urma neprelucrării deşeurilor organice
O poluare intensă a solului împrăştie o nouă poluare în aer, a mirosurilor insuportabile
care creează populaţiei din aşezările apropiate depozitării necontrolate a deşeurilor menajere o
profundă stare de inconfort. Această poluare nu trebuie neglijată pentru că ea face inaccesibile
suprafeţe impregnate de astfel de mirosuri pentru îndelungate perioade de timp şi îngreunează
lucrările ce se cer executate. Pe de altă parte aceste mirosuri au efecte negative şi asupra faunei
folositoare (cum ar fi insectele polenizatoare sau păsările insectivore) cât, mai ales asupra
calităţii şi stării fiziologice a plantelor. Aceasta se explică prin faptul că mirosurile nu sunt
altceva decât substanţe volatile care se impregnează atunci când sunt în cantităţi apreciabile, pe
suprafaţa folieră, introducându-se apoi prin intermediul stomatelor în interiorul organismului
vegetal. Totodată, prin sistemul radicular, substanţele odorante pătrund în organism conferindu-i
acestuia o parte din însuşirile lor. Aşa se face că vegetaţia crescută pe asemenea terenuri
prezintă, în cele mai multe cazuri, o calitate redusă. Ele devin greu digestibile, inclusiv atunci
când sunt folosite ca furaj. Animalele acceptă cu dificultate în raţie plante care au mirosuri
deosebite faţă de normal.
Această poluare a mirosurilor neplăcute mai prezintă şi alte dezavantaje printre care
împiedicarea unei amenajări optime a mediului ambiant, limitându-i posibilitatea devenirii unui
cadru propice pentru turism şi pentru petrecerea vacanţelor.
Agricultura din apropierea acestor depozite de deşeuri urât mirositoare, pe lângă
inconvenientele de ordin economic arătate în legătură cu defertilizarea pământului şi poluarea
atmosferică cu mirosuri insuportabile, nu mai poate fi socotită o agricultură cu o productivitate
ridicată.
Aceste inconveniente ale depozitării simple a deşeurilor menajere rezultă din faptulş ca
acestea devin habitat pentru muşte, ţânţari, şobolani, pentru tot felul de microorganisme şi
microbi ce răspândesc maladii microbiene (febra tifoidă, dizenteria, holera), maladii virotice
(hepatita, poliomelita) şi alte maladii purtate de tot felul de paraziţi la care se mai adaugă şi cele
de origine „chimică” sunt suficiente pentru a se pune capăt acestui sistem de depozitare simplă a
deşeurilor menajere.
Ceea ce se face acum, practic, este o depozitare simplă a deşeurilor menajere peste care
după un timp, care nu este condiţionat de timpul intrării în putrefacţie a deşeurilor, se aruncă un
strat de pământ cărat din demolările de construcţii sau din dislocările de pământ pentru fundaţii
sau canalizări. Este cu mult prea puţin şi nici pe departe nu se poate considera o depozitare
controlată.
Pentru ca depozitul (rampa) de deşeuri menajere să nu mai prezinte inconvenientele
depozitării simple, trebuie să se treacă la depozitarea controlată a acestora pe baza unei
tehnologii stabilită prin normative.
Tehnologia unei bune depozitări controlate a deşeurilor trebuie să îndeplinească
următoarele condiţii:
deşeurile menajere descărcate din autogunoiere să se depoziteze în straturi cu o
grosime medie de cica 1,5 – 2,0 metri;
straturile noi de deşeuri menajere nu vor fi depuse decât după ce temperatura stratului
precedent, rezultată din fermentaţia aerobă, a scăzut până la valoarea temperaturii
solului natural;
deşeurile menajere vor trebui să fie suficient de compactate pentru a evita golurile
mari de aer, care favorizează autoaprinderile şi deci riscul incendierii rampei de
depozitare;
compactarea trebuie făcută astfel încât să permită totuşi aerarea deşeurilor şi deci să
asigure fermentarea aerobă;
este preferabil ca structurile de deşeuri menajere să fie acoperite zilnic, cu un strat de
10 – 30 cm pământ, nisip, sau alte materiale inerte;
Aplicându-se această tehnologie, rampa de deşeuri menajere nu mai emite mirosuri urâte,
iar datorită cantităţii insuficiente de aer şi temperaturii de fermentare, de circa 60 – 70 0 C, larvele
de muşte încep să dispară, şobolanii nu se mai pot dezvolata, microbii nu se mai împrăştie şi deci
se evită maladiile microbiene şi infecţioase şi se evită poluarea mediului înconjurător.
CRITERIILE DE AMENAJARE ŞI
EXPLOATARE A RAMPELOR DE GUNOI
ORĂŞENEŞTI
Depozitarea se face în cea mai mare parte printr-o descărcare directă în gropile
respective, cu sau fără acoperire cu materiale inerte. În zona depozitelor de gunoaie deschise,
aerul este viciat de un miros urât, iar în gunoaiele neacoperite se înmulţesc rapid muştele. Sunt
destul de frecvente şi cazurile de aprindere şi ardere a gunoaielor.
Fig.5. Autoaprinderea gunoaielor în rampele de depozitare
Fumul şi cenuşa degajate, praful de suprafaţă şi materialele mai uşoare care sunt ridicate
şi purtate de vânt, poluează mediul înconjurător pe întinderi apreciabile. De multe ori, în
gunoaiele depuse în straturi groase, substanţele organice se descompun foarte greu şi lent. Pe de
altă parte, produsele de descompunere dizolvabile în apele de precipitaţii, prin scurgerea lor în
sol poluează şi contaminează apele freatice, fenomen care, mai ales în cazul gropilor adânci,
poate să se extindă pe suprafeţe mari.
Datorită acestor prejudicii, astfel de locuri de depozitare pot fi acceptate din punct de
vedere igienic numai la distanţe relativ mari (500 – 1.000 m) faţă de surse de apă. Ca urmare, se
impune ca asemenea locuri de depozitare a gunoaielor, din punct de vedere sanitar, să fie
realizate după studierea detaliată, la faţa locului, a situaţiei şi condiţiilor concrete existente şi să
fie amplasate astfel încât să se asigure faţă de sursele de apă o fâşie de protecţie de cel puţin 500
– 1.000 de metri. În multe ţări, depozitarea deschisă a gunoaielor este reglementată prin
prescripţii foarte severe. Ea este condiţionată de acoperirea succesivă a straturilor de gunoaie cu
materiale (zgură, moloz, cenuşă) inerte sau pământ.
Conform prescripţiilor în vigoare, locurile de depozitare trebuie să fie amplasate faţă de
cursurile de apă de suprafaţă, lacuri, instalaţiile de alimentare cu apă, la o distanţă de cel puţin
150 metri. Nivelul inferior al gunoaielor depozitate trebuie să fie deasupra nivelului cel mai
ridicat al apelor freatice. Acest procedeu reduce acţiunile negative ale depozitării deschise, însă
are un dezavantaj foarte mare, întrucât nu poate fi aplicat decât în afara perimetrului localităţilor,
cât şi faptul că necesită o suprafaţă de teren destul de mare. Terenurile umplute pot fi folosite în
agricultură sau în alte scopuri.
Stabilirea amplasamentelor pentru aceste depozite de gunoaie cât şi exploatarea lor sunt
reglementate de prescipţii sanitare severe, dintre care menţionez:
gunoaiele pot fi depuse în terenuri de depozitare numai în straturi cu grosimea de cel
mult 1,8 metri (6 picioare);
după o grosime de 20 – 22 cm (9 ţoli), straturile trebuie să fie acoperite cu pământ sau
alte materiale corespunzătoare; stratul proaspăt depus nu poate sta neacoperit mai
mult de 24 de ore;
împrăştierea materiilor uşoare de către vânt trebuie împiedicată prin garduri din plasă
de sârmă;
materiile care se descompun sau cele putrescibile (peşte, alte resturi animaliere)
trebuie separate şi îngropate într-un loc special stabilit în incinta depozitului, la o
adâncime de cel puţin 60 cm;
trebuie prevenită apariţia incendiilor, în care scop se vor asigura instalaţiile de stins
corespunzătoare.
În general, atât la proiectarea şi amenajarea, cât şi la exploatarea acestor spaţii de
depozitare a gunoaielor, trebuie avute în vedere câteva considerente strict necesare în cazul unei
protecţii eficiente a mediului înconjurător.
Astfel, stabilirea amplasamentului pentru depozitarea gunoaielor trebuie făcută cu
acordul organelor sanitare, agenţiilor de protecţia mediului, a oficiului pentru ape şi a altor
organe de specialitate. Depozitele de gunoaie trebuie să fie realizate pe cât posibil pe bază
regională. Pentru locaţiile cu număr de locuitori sub 20.000, nu este permisă realizarea de
depozite de gunoaie. În prealabil, trebuie analizate posibilităţile de micşorare a volumelor
(concasate etc. Faţă de localităţile cele mai apropiate, trebuie asigurată o fâşie de protecţie de cel
puţin 200m. La alegerea amplasamentului trebuie avut în vedere ca nivelul apelor freatice să fie
pe cât se poate mai adânc, iar deasupra lor să fie un strat impermeabil de protecţie naturală. În
gropile de extracţie a balastului, cât şi în şanţuri care au legături cu apele de suprafaţă sau cu ape
freatice, mlăştinoase, cu nivelul adânc al carierelor de piatră care nu izolează apa. La proiectarea
depozitelor trebuie avută în vedere şi încadrarea lor ca formă în caracterul zonei respective. De
asemenea, trebuie luată în consideraţie reţeaua de drumuri existentă, în sensul că vehiculele de
transport al gunoaielor să aibă acces la depozit şi pe timp nefavorabil.
O atenţie deosebită se acordă pregătirii terenului depozitului şi depozitării gunoaielor.
Terenul depozitului trebuie realizat astfel încât să nu fie posibilă poluare, respectiv contaminarea
apelor freatice şi a apelor de suprafaţă. În acest scop, suprafaţa terenului trebuie să fie izolată. La
acest lucru se poate renunţa la aceste cazuri când apele subterane sunt la adâncimi mari şi
deasupra lor există un strat protector impermeabil natural. În cazul în care nu există un strat
impermeabil natural, realizarea lui este obligatorie. Se recomandă folosirea în acest scop a
gunoaielor menajere ciuruite (având mărimea granulelor mai mică de 50mm). Stratul de
impermeabilitate pe fundul depozitului trebuie să fie subţire (0,5-1,0) şi compactat
corespunzător.
În cazul nivelelor ridicate ale apelor freatice, şi în special acolo unde diferenţa între cota
nivelului fundului depozitului şi a nivelului apelor freatice este de 1m, trebuie realizată o izolare
de impermeabilizare prin alte metode cum ar fi, de exemplu, căptuşala cu un strat de argilă cu
grosimea compactă de cel puţin 30 cm sau compactarea solului cu mortar de ciment.
Gunoaiele trebuie să fie întinse pe întreaga suprafaţă, pe cât posibil orizontal, în strat
subţire şi compact. Din acest punct de vedere, concasarea gunoaielor este foarte avantajoasă.
Vehiculele care sosesc în depozit sunt dirijate spre locul de descărcare de către personalul de
supraveghere. Nu este permisă descărcarea vehiculelor la marginea depozitului ci la o distanţă
anumită spre interior. Împrăştierea gunoaielor descărcate în grămezi se face cu vehicule pe şenile
echipate cu lame de buldozer.
Nivelul gunoaielor trebuie să fie deasupra digului, asigurându-se o pantă corespunzătoare
pentru scurgerea apelor din precipitaţiile atmosferice. În funcţie de condiţiile locale, apele de
precipitaţii trebuie evacuate prin şanţuri, conducte sau tuburi de drenaj, pozate în pământ.
Circulaţia în depozit trebuie astfel organizată încât vehiculele să aibă posibilitatea de a se
apropia de locul de descărcare din orice parte.După terminarea umplerii depozitului, suprafeţele
trebuie acoperite cu materiale adecvate pentru utilizarea ulterioară a terenurilor respective.
Depozitul trebuie să fie împrejmuit cu un gard corespunzător pentru a împiedica accesul
persoanelor străine. Trebuie să fie asigurate instalaţii sanitare (igienice) şi mijloacele de protecţie
necesare personalului.Un mod de a se asigura şi eficienţa economică a acestei activităţi este şi
valorificarea terenurilor de depozitare. Depozitele de gunoaie umplute sunt adecvate pentru a fi
valorificate în agricultură sau silvicultură.
Se recomandă realizarea pe aceste terenuri de parcuri sau terenuri sportive cu plantarea
unei vegetaţii corespunzătoare. Realizarea parcurilor trebuie proiectată dinainte şi asigurată
încadrarea lor în ansamblu.
Dacă terenurile de depozitare sunt utilizate ca suprafeţe pentru construcţii de locuinţe sau
clădiri industriale trebuie să se procedeze cu mare atenţie întrucât pot apărea fenomene de
coroziune, tasări sau alunecări care ar putea să fie periculoase pentru construcţiile respective. Nu
este permisă realizarea pe aceste terenuri de clădiri de locuit cu mai multe nivele sau hale
industriale care necesită o fundare adâncă sau capacitate portantă mare. Trebuie avută în vedere
şi corodarea rapidă a diferitelor conducte pozate în aceste terenuri. Aceste terenuri pot fi folosite
în principal pentru construirea de diferite depozite.