DEZVOLTAREA DURABILA SI ENERGIILE REGENERABILE IN ROMANIA
CAPITOLUL I DEZVOLTAREA DURABILA
1.1. Notiuni introductive
La inceput de secol si mileniu, civilizatia industriala ajunsa la nivelul
globalizarii, avand puterile uriase conferite de stiinta si tehnologie, se confrunta totusi cu
probleme foarte serioase. Adaptate situatiei dar pastrandu-si integral caracterul dramatic,
cuvintele lui Hamlet se potrivesc momentului in forma "a fi sau a nu mai fi". Salvarea
mai poate fi inca posibila numai pe calea dezvoltarii durabile. Aceasta este unanim
considerata ca singura "iesire de siguranta" pentru a evita o prabusire apropiata
intrerupand procesele de autodistrugere si a se sustrage destinului trist pe care l-au avut
toate civilizatiile precedente, dupa lungi perioade de un uimitor progres. Desigur
omenirea este amenintata de multe pericole (pandemii, meteoriti, cutremure, vulcani,
accidente nucleare etc.) dar cele care decurg din degradarea mediului si epuizarea
resurselor sunt cele mai importante, fiind extinse asupra intregii planete si practic
ireversibile. Conceptul dezvoltarii durabile renunta la lupta cu natura in schimbul
prieteniei cu aceasta, cautand sa franeze orice proces susceptibil de a aduce prejudicii
generatiilor viitoare si sa repare tot ce se mai poate. Este o manifestare de solidaritate
peste limitele unei vieti, dovada a maturitatii civilizatiei noastre in era globalizarii si
cautarilor extraterestre. Sunt necesare grabnic schimbari profunde in sferele activitatilor
industriale, economice, educative, culturale, administrative, politicii, stiintei si
tehnologiei revenindu-le un rol hotarator. Pe acest drum, inainte de toate, este nevoie de
un alt mod de a gandi si de alte atitudini, in spiritul "thinking globally, acting locally".
Totul trebuie facut rapid, din mers. Au de invatat copiii dar si cei maturi, pentru a nu fi
expusi sa devina, de la o zi la alta, incompatibili cu exigentele locului unde muncesc sau,
ceea ce este mai grav, suferinzi de "sindromul managerului depasit", care blocheaza si
imbolnaveste un intreg sector, ducandu-l la esec.
Sub presiunea situatiei existente, se construieste o baza corecta de gandire si
se adopta repere sintetice de orientare, avand rol catalizator in activitatea inginereasca.
Importanta lor este exceptionala in constructii deoarece acestea sunt utilizate cel mai
indelung. De regula, nu mai este timp sa apara cuvinte noi si se adopta frecvent expresii
in care termenii vechi primesc uneori semnificatii suplimentare, inca neincluse in
dictionare. Caracteristic este ca in engleza a fost introdusa sintagma "sustainable
development", iar in franceza "développement durable" preluata in romana prin
"dezvoltare durabila" (existand si variantele viabila sau sustenabila, care ar fi fost mai
aproape de sensul dorit). Alti termeni sau expresii mai putin cunoscuti sunt: masivitate
(greutate) virtuala, dematerializare, materiale ecologice, energie inglobata, energie
primara, secundara si finala, exergie, anergie, materiale energofage. imobile cu consum
redus de energie, case pasive, audit energetic etc.
Orice obiect are o masa dar realizarea lui implica folosirea unor materii prime
avand masa totala m1. In plus, se utilizeaza si o cantitate de energie obtinuta prin arderea
unei mase m2 de combustibili fosili. Astfel apare masa virtuala a produsului, care rezulta
dupa ce se scade masa m3 (ceea ce poate fi utilizat din deseurile recuperate dupa
dezafectare sau din produsul de fabricatie)
Desigur este o exprimare neobisnuita dar interesanta, deoarece sugereaza
intuitiv importanta agresiunii exercitata de orice proces de productie.
Plaja de variatie este vasta, in functie de produs, tehnologie si modul de
valorificare a deseurilor.
O astfel de abordare ar putea aduce date foarte interesante in constructii. In
primul rand ar trebui stabilite valori pentru diverse materiale utilizate si apoi pentru
variate tipuri de cladiri civile si lucrari ingineresti, tinand seama si de ceea ce se consuma
ulterior cu prilejul reparatiilor capitale. Rezultatul obtinut, impartit la durata medie de
viata a constructiei, da numai un indicator partial la care mai trebuie adaugat indicatorul
corespunzator consumului anual de energie in exploatare .
Dematerializarea a aparut recent, deoarece utilizarea din ce in ce mai intensa
a materialelor si energiei contribuie la degradarea mediului si la epuizarea resurselor
neregenerabile . Termenul dematerializare inseamna descresterea cantitatilor de materiale
incluse in circuitul de productie industriala si de generare a energiei. Astfel, a fost
adoptata expresia "decarbonarea energiei" prin folosirea resurselor regenerabile. Ideea se
reflecta in declaratiile "Clubului pentru factorul 10" , care argumenta ca aceasta
descrestere trebuie sa fie de zece ori si a dat loc la multe controverse, unii apreciind ca
diminuarea necesara ar fi de 100, altii mult mai mica. Se poate face o legatura si cu
propunerea lui Weizsäker , ca in urmatorii 50 de ani, cand populatia Terrei va creste de la
6 la 9 miliarde iar nevoile se vor egaliza, supravietuirea cere ca eficienta sa sporeasca de
cel putin patru ori.
Pentru un produs oarecare conteaza: indicele de impact, cantitatea care se
produce anual si trebuie actionat pentru: conceptii imbunatatite, tehnologii mai eficiente,
utilizarea resurselor regenerabile sau disponibile in cantitati practic nelimitate,
diminuarea consumurilor specifice in exploatare, folosirea deseurilor si recuperarea
materialelor din obiecte dezafectate. Toate sunt obiective principale ale progresului
tehnic.
Prin volumul urias al productiei de energie din combustibili fosili, acesta este
domeniul in care dematerializarea este deosebit de importanta. Un exemplu interesant
este dat de Islanda, tara in care se produce electricitate folosind apa fierbinte a
gheizerelor si cu ea se hidrogen utilizat la transporturile in comun. Se dezvolta si centrale
hidroelectrice cu ajutorul unor ghetari care se topesc acum cu viteza accelerata. In
curand, islandezii isi propun sa devina exportatori de hidrogen in vederea propulsarii
vapoarelor. In SUA, Franta, Germania si Japonia se dezvolta intens pilele de combustibil,
care utilizeaza hidrogen rezultand energie electrica fara ardere si fara degajari de CO2.
Dematerializarea poate fi un impuls pentru modificari favorabile in industrie.
Iata doua exemple banale. In componenta vehiculelor rutiere exista subsistemul de
evacuare a gazelor emise si de atenuare a zgomotului. La autoturismele Dacia 1300,
acum scoase din fabricatie dar inca prezente pe arterele de circulatie, tobele si teava de
esapament trebuie inlocuite anual deoarece se corodeaza. Circa 30 kg de material (metal
si azbest), fara a tine seama de masa virtuala, se transforma periodic in deseuri. Pe
parcursul a 20 de ani de utilizare a automobilului, masa lor ajunge sa fie aproape egala cu
cea a metalului din caroserie si motor! Nenumarate exemple exista la tot pasul si gasirea
lor poate constitui o tema de debut pentru orice curs de pregatire. In cadrul preocuparilor
pentru dezvoltare durabila, dematerializarea poate fi obtinuta prin imbunatatirea
conceptiei subansamblului respectiv si a calitatii cu care ajunge acesta pe piata. Este
interesant de remarcat ca dematerializarea vine in acest caz in contradictie cu
rentabilitatea fabricantului. Plecand de la calitatea mai slaba, acesta cheltuieste mai putin
si vinde mai mult, transferand dezavantajele in sarcina cumparatorului si asupra mediului
inconjurator, de unde sunt preluate resursele neregenerabile si unde sunt acumulate
deseurile. Contradictia intre economic si ecologic se manifesta atunci cand se fac analize
partiale, fara a tine seama de costurile care includ exploatarea si intretinerea pe durata de
viata (LCA - life cycle asessment). Problema trebuie examinata pe ansamblu si in cadrul
unui mecanism economic, conceput pentru a fi favorabil dezvoltarii durabile.
Dematerializarea este un argument si pentru valorificarea deseurilor prin
reciclare (sticle, metale, hartie, caramida, beton etc.), compostare (resturi alimentare) sau
incinerare (cauciuc, lemn). Un efect contrar este cand se fura si se sparg capace de
canalizare, tevi si alte elemente metalice inca utile, pentru a fi vandute centrelor de
achizitie. Din pacate, cu exceptia hartiei si a bateriilor auto, aproape nimic nu se
colecteaza pentru reciclare.
Materialele ecologice se disting prin aceea ca nu da 444e41e uneaza mediului
inconjurator si oamenilor. Placile de azbociment, ferodourile cu azbest, rocile usor
radioactive, anumite feluri de vopsea, sursele de COV (componente organice volatile) si
altele care polueaza nu pot fi incadrate in aceasta categorie favorabila. Prin asimilare cu
denumirea de carbune alb, data surselor hidroelectrice, se utilizeaza termenul de "material
alb" pentru cazul cand nu se consuma resurse neregenerabile. La fel, prin imprumut,
exista si denumirea de "material verde" care, ca si o planta, nu implica degajari de bioxid
de carbon. Astfel lemnul si produsele agricole, care absorb CO2 in perioada de crestere a
plantelor, nu degaja mai mult din acest gaz cand sunt arse, ceea ce justifica utilizarea lor
pentru inlocuirea combustibililor fosili. Si totusi acestea genereaza alte cateva substante
nocive daca ard.
Putine produse pot fi 100% verzi dar industria occidentala se orienteaza in
aceasta directie. Astfel apar compozitele la care armarea este asigurata cu fibre vegetale.
Toate produsele organice naturale se degradeaza indata ce mor. Pentru a impiedica
poluarea cu mase plastice, se cauta solutii sub forma materialelor biodegradabile. Idealul
ar fi sa se poata produce materiale care nu se degradeaza atata vreme cat sunt folosite, dar
care sa poata fi restituite mediului inconjurator, cand nu mai sunt utile.
1.2. Energie inglobata. Materiale energofage si imobile cu
consum redus de energie
Exista un "cost energetic" al materialelor, referitor la realizarea lor industriala
(fig. 1). Cand acest pret este mare, se adopta calificativul "energofag", denumire menita
sa sensibilizeze publicul. La o apreciere corecta, este necesara caracterizarea pe durata de
viata a produselor finale: vehicule, instalatii industriale, cladiri etc. In mod gresit,
utilizarea materialelor de izolare termica eficiente (pasla minerala, polistiren expandat) a
fost limitata drastic in anii 1970-1980, pe criteriul ca sunt energofage, cerand la fabricatie
cantitati importante de energie dar neglijand efectul benefic preponderent pe care acestea
il au in perioada de exploatare a constructiilor. La randul sau, aluminiul, pentru a carui
producere este necesara multa energie, prezinta avantajul ca nu se distruge prin oxidare,
putand fi reciclat. Candva, in viitor, tot necesarul de aluminiu va putea fi asigurat numai
prin reciclari. Trebuie observat ca pentru confectionarea unei folii de aluminiu (ρ = 2690
kg/m3) reciclat, se consuma numai 15,6 MJ/kg fata de 170 MJ/kg in cazul cand se recurge
la aluminiu nereciclat.
Fig.1 Energia inglobata (Ev) in materiale de constructie, dupa
Horst Arndt: Holtz- lemn; Zst- izolatie termica din celuloza; HWL- placi
fibrolemnoase; Gips- ipsos; KS- silicocalcar; GB- beton celular; Mifa- vata
minerala; PS- polistiren expandat; PB- beton poros; GF- vata de sticla; DSB-
beton dens; Z- caramida; STB- beton armat; PUR- spuma de poliuretan; K-
var (in MJ/t); ZT- ciment (in MJ/t); LZSB- beton usor cu adaosuri poroase.
Sunt indicatori care se modifica permanent ca urmare a progresului
tehnologic
Studii statistice efectuate in tarile dezvoltate scot in evidenta ponderea mare a
energiei care se consuma in cladiri care nu au scop productiv (fig. 2), situatie care se
reflecta in nivelul ridicat al cheltuielilor si in emisiile anuale de CO2. O analiza efectuata in
Anglia, publicata in , dupa Digest of UK Energy Statistics, evidentiaza urmatoarea
repartitie a consumului anual de energie: constructii 46%, industrie, agricultura si
transporturi 44%, productia de materiale de constructie 10%.
In figura 3 se prezinta o comparatie intre energia inglobata si energia
consumata in decursul a 25 ani de utilizare a diverse tipuri de constructie in Anglia, la
nivelul anilor 1975, cu mentiunea ca ulterior consumul in exploatare a mai scazut iar cel
inglobat a crescut, pentru a spori protectia termica a imobilelor. Totusi, pe ansamblu,
ponderea consumului in cladiri ramane foarte mare, deoarece majoritatea imobilelor sunt
vechi.
Astfel a crescut preocuparea pentru diminuarea consumului specific de
energie in cladiri civile, de la 200.300 kwh/m2·a pentru imobilele realizate pana in anii
'70, catre 75 kwh/m2·a in prezent. Mai mult, se dezvolta si imobile ecologice, care duc
preocuparea pentru eficientizarea energetica pana a le face furnizoare de mici cantitati de
energie electrica curata, folosind celule fotovoltaice montate pe acoperisuri. Se disting
doua categorii:
- case cu consum redus de energie (low energy houses), avand un
consum de energie finala de ordinul a 50 kWh/m2·a pentru incalzit spatiile;
- case pasive (passive houses), cu un consum de energie finala care
coboara spre 20 kWh/m2·a, fara a considera prepararea apei calde.
Fig. 2 Repartitia consumului de energie finala in Suedia. Se observa ca sectoarele
rezidential si tertial reprezinta 39% din total
Fig. 3 Comparatie privind consumul energie in 25 ani de exploatare si cel inglobat
in alcatuirea cladirilor de locuit din Anglia
Intre timp a aparut si notiunea de casa cu consum foarte redus de energie
demarate in Germania "SUPERNIEDRIGENERGIE HÄUSER", intermediar intre 20.50
kWh/m2·a.
Prin analogie cu vehiculele de transport rutier si tinand seama de echivalenta
energetica (1 litru de combustibil lichid = 10 kWh) aceste imobile sunt numite si "case de
2 sau 3 litri". Este un mod foarte eficient de a atrage atentia populatiei pentru constructii
ecologice, care beneficiaza de o protectie termica foarte buna, impreuna cu alte masuri:
utilizarea energiei solare, geotermale si eoliene, recuperarea caldurii pierdute prin aerul
viciat etc.
1.3.Audit energetic
Cuvantul englez "audit" inseamna revizie contabila, bilant sau constatare.
In contextul preocuparilor pentru dezvoltare durabila, auditul energetic a fost introdus in
SUA, ca o conditie pentru obtinerea subventiilor de stat oferite de Programul pentru
Conservarea Energiei (SSEP), in 1997, apoi pentru garantarea imprumuturilor. Acum,
auditul energetic inseamna identificarea si cuantificarea scurgerilor (consumurilor) de
energie, care au loc intr-o anumita unitate fizica (industrie, cladire, instalatie). In /7/ se
precizeaza ca auditul energetic stabileste intrarile de electricitate, gaz, petrol, carbune,
abur si modul in care acestea sunt folosite pentru iluminare, incalzire, conditionarea
aerului si productie. Auditul energetic trebuie sa stabileasca modalitati eficiente pentru
economiile de energie si reduceri de cheltuieli ca urmare a investirii in masurile de
conservare a energiei. In normativele aprobate de MLPTL, NP 47, 48 si 49/2000 se
introduce o defalcare in trei componente:
- expertizarea termica in care se stabilesc caracteristicile termotehnice ale
cladirilor (elemente de constructii si instalatii) si consumurile de energie pentru
satisfacerea exigentelor de functionare normala;
- certificatul energetic prin care, plecand de la expertiza energetica, se
stabileste "calitatea energetica" a constructiei si se acorda un calificativ. Certificatul
energetic devine obligatoriu in multe situatii;
- auditul energetic prin care se prezinta solutii pentru reducerea consumului
de energie in cladiri.
Din sfera principiilor, sub presiunea timpului care se scurge, dezvoltarea
durabila trebuie sa se concretizeze in actiuni cu efecte in multe domenii si, in mod
special, cu privire la reducerea consumurilor de energie obtinuta prin arderea
combustibililor fosili. Pentru aceasta, inginerilor le revin mari responsabilitati. Desi
cercetarea stiintifica mai poate aduce importante rezultate in domeniul valorificarii
energiilor regenerabile, totusi solutiile tehnologice care pot fi aplicate imediat, exista si ar
trebui introduse fara intarziere, cu sprijin guvernamental.
In sinteza, pot fi retinute patru concluzii dominante.
- Ne aflam la inceputul procesului de tranzitie spre dezvoltarea durabila
care se impune cu maxima necesitate si urgenta iar transformarile necesare trebuie sa
patrunda in toate sectoarele de activitate, incepand cu energia si educatia populatiei.
- Modificarile care se impun trebuie realizate in timpul generatiei actuale.
Altfel va fi prea tarziu.
- De cele mai multe ori, beneficiile nu apar numai acolo unde sunt cerute
investitiile. De aceea, statul si structurile internationale trebuie sa se implice substantial
prin legislatie, mecanism economic si sprijin financiar.
Trecerea spre dezvoltarea durabila este un proces de amploare planetara,
realizabil simultan prin cooperarea tuturor tarilor, deoarece efectele asupra mediului
natural nu cunosc limite impuse de granite. Este poate cel mai important aspect al
globalizarii. Suntem toti intr-o singura, unica ambarcatie.
1.4. Dezvoltarea economica durabila si mediul
Rolul omului in transformarea mediului a fost intuit cu peste un secol in
urma de catre Al. Von Humboldt, a fost reafirmat de catre S.Mehedinti,
G.Valsan, P.George, G.Bertrand, Ed. Bonnefous si altii care fac distinctie intre
mediul natural si mediul umanizat, antropizat sau culturalizat.
Deseori, activitatile umane pot produce modificari mult mai complexe
si de mai mare amploare decat fenomenele naturale (eroziunea solului,
colmatarea albiilor, defrisarea vegetatiei forestiere si ierboase, modificarea
arealelor speciilor floristice si faunistice sau chiar disparitia unora dintre acestea.
La Conferinta O.N.U de la Rio de Janeiro, din anul 1992, in raportul intitulat
"Viitorul nostru comun", dezvoltarea economica durabila sau cresterea durabila
reprezinta "o noua cale de dezvoltare care sa sustina progresul uman nu numai in cateva
locuri si pentru cativa ani, ci pentru intreaga planeta si pentru un viitor indelungat."
Omul, mediul si economia formeaza un sistem unitar la echilibrul
caruia trebuie sa vegheze intreaga societate umana. Ca urmare, noile concepte
au in vedere relatiile complexe economie-om-mediu si urmaresc sa previna
efectele negative rezultate din valorificarea resurselor in scopuri economice, sa
permita o dezvoltare echilibrata a sistemelor social-economice si ecologice incat
sa asigure existenta nu numai a generatiilor actuale, ci si a celor viitoare.
Strategia dezvoltarii durabile necesita o corelatie intre sistemele
economice, tehnologice si cele de tip uman, pe de o parte, precum si cele de tip
ambiental, pe de alta parte.
Exista doua categorii de factori cu rol in dezvoltarea durabila:
factori de baza,
factori de varf.
Dezvoltarea economica din societatea contemporana, caracterizata
printr-o tendinta tot mai evidenta de globalizare, genereaza, din pacate, si
fenomene cu tenta de criza, care se resimt deopotriva in procurarea de materii
prime si resurse energetice, de resurse agroalimentare si de apa, ca si in plan
demografic, social si cultural.
In ultima instanta, consumul excesiv de resurse naturale, in conditiile
unui spor demografic de nestavilit, constituie cauza crizei ecologice care
afecteaza negativ dezvoltarea economica.
Necesitatea abordarii dintr-o perspectiva ecologica, a politicilor de
dezvoltare economica, potrivit conceptului "capacity building" a fost reafirmata la
Conferinta de la Rio de Janeiro, din 1992, la cea de la Kyoto din 1997, si a fost
reluata recent cu ocazia Summit-ului Pamantului de la Johannesburg din anul
2002.
Dezvoltarea economica durabila, asa cum a fost definita de raportul
Bruntland, din anul 1998, nu reprezinta altceva decat "acea dezvoltare ce corespunde
necesitatilor societatii actuale, fara a compromite capacitatea de a satisface nevoile
generatiilor viitoare. "In acest context, starea economiei, privita la orice scara-locala,
regionala sau globala-nu poate fi izolata de starea mediului ambiant, de capacitatea de
sustenatie a acestuia.
O lunga perioada de timp, pana in urma cu circa 20 de ani, se acorda prioritate
cresterii economice, excluzand problemele de protectie a mediului. Formele grave de
manifestare a deteriorarii componentelor mediului inconjurator au impus schimbarea
acestei mentalitati.
Desigur ca perspectiva cresterii economice inaintea protectiei mediului este
posibila. Se poate sustine o astfel de strategie prin faptul ca o economie stabila genereaza
fonduri si permite o intensa munca sociala in domeniul protectiei mediului. Aceasta se
aplica mai ales in cazul tarilor in curs de dezvoltare. Se favorizeaza pagubele ecologice si
consecintele asupra sanatatii generatiilor prezente si viitoare. De asemenea, nu este
sesizata problema necesitatii participarii tuturor tarilor la rezolvarea problemelor globale
ale protectiei mediului (schimbari climatice, stratul de ozon, desertificarea etc). Tarile,
mai ales cele in curs de dezvoltare, sunt confruntate cu grave probleme de protectia
mediului pe plan local, nemaiavand disponibilitati, mai ales materiale, de a contribui la
rezolvarea celor globale.
Pe de alta parte, insusi principiul de a aborda mai intai paguba si apoi
remedierea este de pus in discutie si nu constituie singura abordare. Managementul
ecologic, ca si stiinta medicala, are un principiu confirmat, prevenirea este intotdeauna
mai buna si mai economica decat tratarea. Iata de ce este esential ca in aceasta etapa de
dezvoltare a omenirii, in toate tarile, obiectivele economice si cele ecologice, incluzand si
actiunile de protectia mediului sa fie integrate de la inceput in scopul de a minimaliza
pagubele ecologico-economice. In ultimul timp, specialistii, numerosi politicieni si
factori de decizie au inteles acuitatea acestei probleme, cautand solutii locale sau globale,
economice, tehnice sau politice. Aceasta a condus la dezvoltarea ingineriei mediului.
Nivelul optim corespunde acelei dezvoltari de lunga durata care poate fi
redimensionarea cresterii economice, avand in vedere o distributie mai echitabila a
resurselor si accentuarea laturilor calitative ale solutiei:
eliminarea saraciei in conditiile satisfacerii nevoilor esentiale pentru un
loc de munca, hrana, energie, apa, locuinta si sanatate;
asigurarea cresterii demografice a populatiei la un nivel acceptabil
(crestere demografica controlata);
conservarea si sporirea resurselor naturale, pastrarea diversitatii
ecosistemelor, supravegherea impactului activitatilor economice asupra mediului;
reorientarea tehnologiilor si abordarea controlului riscurilor;
descentralizarea formelor de guvernare, cresterea gradului de participare
la luarea deciziilor privind mediul si dezvoltarea pe plan national si international;
Mediul ambiant este, inainte de orice, un ansamblu teritorial sau un spatiu
geografic in care se desfasoara viata umana. Din aceasta perspectiva, omul trebuie
considerat ca fiind "chintesenta mediului." Studiul relatiilor dintre om sau organisme si
natura are la baza teoria sistemelor care implica un continuu aport de substanta, energie si
informatie din exterior, transformarea acestora in cadrul sociogeosistemului si elaborarea
sau productia de noi bunuri utile si reziduuri provenite din valorificarea resurselor
preluate de om din natura.
Rolul omului in transformarea mediului a fost intuit cu peste un secol in urma
de catre Al.Von Humboldt, a fost reafirmat de catre S. Mehedinti, G.Valsan, P.George,
G.Bertrand, Ed.Bonnefous si altii care fac distinctie intre mediul natural si mediul
umanizat, antropizat sau culturalizat.
Deseori, activitatile umane pot produce modificari mult mai complexe si de
mai mare amploare decat fenomenele naturale (eroziunea solului, colmatarea albiilor,
defrisarea vegetatiei forestiere si ierboase, modificarea arealelor speciilor floristice si
faunistice sau chiar disparitia unora dintre acestea.
De aici rezulta necesitatea cunoasterii relatiilor om-natura si descifrarea
proceselor ce contribuie la organizarea si functionarea sistemelor geografice pentru ca
acestea sa-si mentina capacitatea de autoreglare.
La Conferinta O.N.U de la Rio de Janeiro, din anul 1992, in raportul intitulat
"Viitorul nostru comun", dezvoltarea economica durabila sau cresterea durabila
reprezinta "o noua cale de dezvoltare care sa sustina progresul uman nu numai in cateva
locuri si pentru cativa ani, ci pentru intreaga planeta si pentru un viitor indelungat."
Dezvoltarea durabila sau dezvoltarea sustenabila trebuie privita ca fiind
singura alternativa la criza modelului traditional de crestere economica in care
deteriorarea mediului si criza ecologica au efecte directe atat asupra economiei cat si a
societatii umane.
Tabel 1. Criterii ale dezvoltarii
durabile si ariile de cuprindere
Categorii principale
Criteriul de baza Aria de cuprindere
A. Protectia biosistemelor si a componentelor acestora
Conservarea biodiversitatii
Protectia aerului, apelor, padurilor si solurilor
Protectia sanatatii oamenilor si animalelor
B. Eficienta capitalului natural, material si uman
Productivitatea solurilor
Consumurile de energie
Raportul surse regenerabile / neregenerabile
Productivitatea munciiC. Echitate (intre state, in
plan regional si in plan local)
Intre state:
Fenomene globale de poluare
In plan regional:
Poluarea transfrontaliera
Poluarea apelor de granita
Poluarea marilor bazine hidrografice
Gradul de epuizare a resurselor
Repartitia costurilor sociale ale protectiei mediului
In plan local:
Resursele regenerabile
Numarul populatiei si marimea statelor
Comportamentul ecologic al comunitatilor umane
Omul, mediul si economia formeaza un sistem unitar la echilibrul
caruia trebuie sa vegheze intreaga societate umana. Ca urmare, noile concepte
au in vedere relatiile complexe economie-om-mediu si urmaresc sa previna
efectele negative rezultate din valorificarea resurselor in scopuri economice, sa
permita o dezvoltare echilibrata a sistemelor social-economice si ecologice incat
sa asigure existenta nu numai a generatiilor actuale, ci si a celor viitoare.
Strategia dezvoltarii durabile necesita o corelatie intre sistemele
economice, tehnologice si cele de tip uman, pe de o parte, precum si cele de tip
ambiental, pe de alta parte.
Exista doua categorii de factori cu rol in dezvoltarea durabila:
factori de baza, care sunt caracteristici tuturor statelor, si cuprind
elemente ale cadrului natural (pozitie geografica, clima, relief, alcatuire
geologica, ape, vegetatie, fauna, soluri si resursele dependente de aceste
elemente) precum si componente de ordin social, in cadrul carora rolul principal
revine fortei de munca.
factori de "varf" care sunt proprii societatilor cu economie
dezvoltata si care sunt reprezentati prin tehnologii perfectionate, personal cu
inalta calificare, cercetare stiintifica bine organizata etc.
Dezvoltarea durabila implica trei dimensiuni distincte:
o dimensiune ecologica, pentru asigurarea compatibilitatii om-
natura;
o dimensiune social-umana, care sa contribuie la revigorarea
generatiilor actuale si viitoare;
o dimensiune teritoriala (nationala, regionala si globala)
determinata de tendintele tot mai accentuate de mondializare sau globalizare,
integrare si multipolaritate.
Atat in economie cat si in ecologie, actioneaza legea dependentei
echilibrate a ecosistemelor si a sistemelor sociale, de volumul resurselor
(materiale, energetice, informationale) care conditioneaza dezvoltarea. Prin
exploatarea si valorificarea excesiva a acestora, peste limita de regenerare sau
de suport, sistemele naturale, din care fac parte resursele prelevate, pot deveni
instabile la actiunea factorilor externi.
Exploatarea solului ofera cel mai bun exemplu in acest sens. Prin
aplicarea de substante chimice fertilizante, productia agricola a crescut
considerabil, intr-o prima etapa, pentru ca apoi sporul realizat, in acest mod, sa
fie tot mai redus. Defrisarea padurilor duce la restrangerea arealelor forestiere cu
pana la 20-25 milioane hectare pe an.
Corelarea dezvoltarii economice cu structurile ecologice, dintr-un
anumit cadru teritorial, constituie strategia de baza in definirea conceptului de
ecodezvoltare.
Elaborat in urma cu doar cateva decenii, acest concept se impune, tot
mai pregnant, atat in politicile de protectie a mediului inconjurator cat si in
configuratia structurilor economice.
Protectia mediului inconjurator, cu toate componentele acestuia,
implica analiza unor aspecte dintre cele mai complexe, de la cele care privesc
schimbarile climatice si degradarea ozonosferei sau formarea ploilor acide, pana
la utilizarea excesiva a produselor chimice, acumularea unor mari cantitati de
deseuri, poluarea apelor interioare si litorale, degradarea solurilor, prevenirea
riscurilor naturale si tehnologice, declinul biodiversitatii etc.
In planul politicilor de mediu, evolutii pozitive au fost inregistrate doar
in prevenirea deteriorarii stratului de ozon, a ploilor acide, a riscurilor naturale si
tehnologice, in timp ce in celelalte domenii masurile luate au fost insuficiente, nu
numai ca acoperire geografica, ci si in raport cu elementele componente ale
sistemelor naturale afectate de poluare.
Intre optimul economic si cel ecologic exista o contradictie generata de
caracteristicile bunurilor cu care se opereaza. Economia foloseste bunuri
concrete, cu o valoare ce poate fi calculata, pe cand ecologia ia in considerare
bunuri ce nu intra in sistemul de valori caracteristice economiei, fapt pentru care
sunt denumite bunuri libere (atmosfera, peisajele, speciile rare etc.) Acestea din
urma sunt cele mai expuse riscului de degradare.
Privita din perspectiva globala, exista o singura economie mondiala in
care sunt legate, in masura mai mare sau mai mica, toate tarile, regiunile sau
chiar localitatile.
Atat in economie, cat si in procesul de transformare a spatiului
geografic, exista fluctuatii ciclice care pot fi incadrate in patru tipuri:
cicluri logistice, de lunga durata, cu faze de expansiune si de criza
(faza 1100-1300, cu expansiune data de cresterea demografica si colonizarile
teritoriale din Evul Mediu, faza 1300-1450 corespunde crizei feudalismului, faza
1450-1600 marcheaza trecerea la capitalismul mercantilist, cu afaceri si comert.
In faza urmatoare se deschide era industriala etc.);
ciclurile climatice, la scara mare, cum a fost si cel dintre 1870-
1900, au generat declinul economic al unor state, precum Marea Britanie si
altele, concomitent cu ascensiunea altora ca S.U.A, Franta, Germania, Rusia;
ciclurile Kondratiev, cu durate medii de 20 ani, sunt fluctuatii ale
preturilor, cu caderi, cresteri si spirale inflationiste. Ele sunt determinate de lipsa
tehnologiilor noi;
acestora li se aduga ciclurile Kuznets care pun in evidenta si mai
pregnant instabilitatea structurilor economice si a echilibrelor ecologice.
Ecodezvoltarea, conceputa ca dezvoltare economica in context
ecologic, implica o buna cunoastere a legilor naturale care stau la baza
functionalitatii geosistemice, de care depind echilibrele ecosistemice, dar si
corelarea acestora cu structurile sociale, cu specificul civilizatiilor din fiecare
regiune geografica.
Dupa modul in care a fost abordata ecodezvoltarea si raporturile om-
natura au rezultat in timp 4 conceptii diferite:
conceptia geocentrica exclude interventia umana asupra mediului
natural. Conform acestei conceptii, natura trebuie sa-si pastreze puritatea
neatinsa;
conceptia biocentrica promoveaza rolul omului in protectia tuturor
formelor de viata. Ea pune accent pe preocuparile de ordin ecologic ale societatii
umane;
conceptia antropocentrica situeaza omul in centrul preocuparilor de
ordin economic incat toate resursele trebuie subordonate nevoilor crescande ale
acestuia;
conceptia generalizatoare are la baza principiul reconcilierii omului
cu natura si mentinerea unui echilibru ecologic prin care sa se asigure
dezvoltarea economica si progresul societatii umane.
Mediul inconjurator nu trebuie privit ca un sistem static, ci se afla intr-o
permanenta evolutie, avand importante geofluctuatii care afecteaza toate
componentele geosistemice: clima, soluri, resurse de apa, biodiversitate etc.
O asemenea evolutie conditioneaza in mod direct bioproductivitatea si
intregul complex de procese fizico-chimice si biologice de care depinde
asigurarea securitatii omenirii, nu numai cu produse agroalimentare, ci si cu
energie, materii prime. Fluctuatiile geosistemice conditioneaza, in
egala masura, dinamica populatiei, atat in structura, in miscarea ei naturala, cat
si in repartitia teritoriala. Asemenea fenomene au avut loc si in trecut, incat ele se
pot reedita in noile conditii ale tendintei de a se stabili un alt echilibru intre
populatia in crestere si resursele de care dispune societatea umana aflate in
declin.
CAPITOLUL 2. DIMENSIUNI ALE DEZVOLTARII
DURABILE
2.1.Provocari majore ale dezvoltari
Lumea se confrunta in prezent cu o presiune extraordinara generata
de insuficienta resurselor, in special in cazul celor mai saraci si dezavantajati
locuitori ai planetei. Un miliard de oameni, indeosebi din tarile in curs de
dezvoltare, nu au aces la apa curata; 1,7 miliarde oameni nu au acces la
sistemul sanitar; peste 2,2 milioane oameni din tarile in curs de dezvoltare,
majoritatea copi, mor anual datorita bolilor asociate lipsei apei si servicilor de
sanatate. Pana in anul 2025 circa o jumatate din populatia globului se va
confrunta cu lipsa apei. La acestestatistici mai trebuie adaugata cresterea
populatiei globului cu aproximativ 90milioane pe an, crestere concentrata de
asemenea in tarile in curs de dezvoltare.
Toate acestea sporesc provocarile uriase carora decidenti politici
trebuie sa le faca fata. Ei trebuie sa reconcilieze nevoile si aspiratile unei populati
in crestere cu resursele limitate oferite de mediul natural.
Dintre provocarile majore se detaseaza:
. Productia alimentara. Cresterea populatiei globului la 9 miliarde
locuitori in urmatori 40 de ani va determina dublarea consumului de alimente.
Desi rata necesara de crestere a productiei alimentare este de1,6% anual (2% in
ultimele trei deceni), oameni de stinta considera ca aceasta sarcina va fi foarte
dificil de realizat in viitor deoarece multe dintre sursele de crestere anterioare nu
mai sunt disponibile. Doua optiuni raman posibile: intensificarea productiei pe
pamantul aflat deja in folosinta sau extinderea productiei pe suprafete noi. In
ultimele trei deceni, pe seama intensificari s-a asigurat 90% din cresterea
productiei agricole. Este insa greu deapreciat daca o noua "revolutie verde" va
mai putea fi posibila in vitor, asigurand cresteri la fel de spectaculoase ale
veniturilor ca in ani anteriori. Provocarea consta nu doar in a incerca o
performanta asemanatoare, cat mai ales de a realiza acest lucru intr-un mod mai
putin daunator mediului decat pana acum.
. Cresterea rapida a populatiei. Sporirea rapida a populatiei si a
volumului de activitati creste presiunea asupra ecosistemelor fragile. In ultimul
deceniu, intre 7% si 10% din padurile tropicale au fostdistruse; importantestraturi
geologice au fost epuizate, iar zonele de litoral au fost poluate intr-un ritm
nemaiintalnit.
Agricultura bazata pe defrisarea padurilor concomitent cu cresterea tot
mai rapida a populatiei creeaza cicluri vicioase ale degradari solului si reduceri
productivitati. Este recunoscut faptul ca o crestere a veniturilor nu produce
aceste probleme, ci din contra, le poate reduce.
. Urbanizarea si poluarea. Faptul ca 90% din cresterea populatiei
globului se inregistreaza in zonele urbane ridica probleme deosebite de
schimbare sociala si institutionala, investiti in infrastructura si controlul poluari.
Numeroaseautoritati municipale sunt coplesite de responsabilitatile curente, iar
sarcinile aflate in fata lor vor continua sa creasca in vitor. Pentru a face apa
curata disponibila pentru fiecare locuitor in urmatori 40 de ani trebuie extinse
servicile pentru mai mult de 3,7 miliarde rezidenti urbani. In orase
precumBangkok, Mexico City sau Sao Paulo, aerul poluat si apa constituie
serioase amenintari pentru sanatatea populatiei. Emisileindustriale ale gazelor de
sera, amenintand cresterea cu 2-4 grade C a temperaturi globului de-a lungul
urmatorului secol, nu dau semne de atenuare. Reducerea consecintelor poluari
in unele tari cu crestere rapida cere ca poluarea pe unitatea de output industrial
sa scada cu 90% pana in 2030. De asemenea, consumul de energie a crescut.
Din totalul consumului energetic, combustibili minerali reprezinta in
prezent 80%, ceea ce duce la poluarea aerului si la efectul de sera.
Atat Conferinta Natiunilor Unite privind Mediul si Dezvoltarea din iunie
1992 de la Rio de Janeiro, cat si Conferinta ONU de la Johannesburg din 26
august - 4 septembrie 2002 au contribuit in mod semnificativ la constientizarea
urgentei unei dezvoltari durabile. Mesajul clar adresat intregi lumi este urmatorul:
fara o gestionare mai buna a mediului inconjurator dezvoltarea va fi subminata,
iar fara o dezvoltare accelerata a tarilor sarace, politicile privind mediulvor esua.
Aceste conferinte au constituit astfel un semnal adresat intregi lumi
care, dupa deceni de distrugere a calitati mediului in favoarea cresteri
economice, a devenit tot mai ingrijorata privind legatura cruciala si potential
pozitiva intre cele doua fenomene. Umanitatea trebuie sa invete sa traiasca in
cadrul restrictilor mediului fizic, privit atat ca furnizor de inputuri cat si ca loc de
evacuare adeseurilor. Trebuie recunoscut ca, desi degradarea mediului nu a
atins nivelurile critice de amenintare a vieti pe pamant, ea poate provoca un
declin puternic a calitati lumi in care traim. Trebuie asumata responsabilitatea
privind alte speci si necesitatea protejari biodiversitati. De asemenea, este
necesara gasirea unui mod care sa permita tuturor oamenilor, in prezent si-n
vitor, sa se bucure de apa si aer curat, precum si de soluri fertile.
2.2.Directi de cercetarea dezvoltari durabile
Termenul de "dezvoltare durabila" a fost introdus in limbajul curent de
Comisia Mondiala asupra Mediului si Dezvoltari (Comisia Brundtlant) in 1987.
Vorbind despre dezvoltare ca "satisfacerea nevoilor generatilor
prezente fara a compromite capacitatea generatilor vitoare de a-si asigura
nevoile", raportul ComisieiBrundtlant,Vitorul Nostru Comun, a pus in evidenta
nevoia de abordare simultana a imperativelor dezvoltari si mediului.
De atunci, a fost depusa o munca substantiala pentru
operationalizarea conceptului de dezvoltaredurabila, ceea ce a constituit de altfel
si principala tema a Raportului Dezvoltari Mondiale prezentat de Banca Mondiala
in 1992. Eforturile vor inregistra un progres in masura in care se va reusi
integrarea a trei puncte de vedere:
. cel al economistilor, ale caror metode cauta sa maximizeze
bunastarea in conditile constrangerilor impuse de stocul de capital existent si de
tehnologile disponibile;
. cel al ecologistilor, care pun accentul pe pastrarea integritati
subsistemelor ecologice consideratevitale pentrustabilitatea ecosistemului global.
Uni sustin prezervarea tuturor ecosistemelor, in timp ce alti vorbesc de
mentinerea rezistentei si adaptabilitati dinamice a sistemelor naturale ce
constituie suport al vieti. Unitatile de calcul ce raspund acestui ultim deziderat nu
sunt monetare, ci fizice, iar disciplinele predominante care le studiaza sunt
biologia, geologia, chimia si stintele naturale in general;
. cel alsociologilor, care accentueaza faptul ca actori-cheie sunt
fintele umane, ale caror modele de organizare sociala sunt cruciale pentru
identificarea solutilor viabile in vederea atingeri unei dezvoltari durabile. Intr-
adevar, dovadaconsta in aceea ca subestimarea factorilor socialiin procesul
dezvoltari pune serios in pericol eficienta diferitelor programe si proiecte de
dezvoltare.
In timp ce economisti, ecologisti si sociologi sunt in principiu de acord
ca punctul de vedere al fiecaruia este important, ei nu abordeaza de regula
aceste probleme din toate aceste perspective. Un economist, de exemplu, ar
putea usor recunoaste importanta factorilor sociali sau de mediu, dar ar putea
interpreta aceste probleme prin lentilele propri. Problemele sociale tind astfel sa
fie reduse la chestiuni de inegalitate, iar problemele de mediu la chestiuni de
management al resurselor naturale. In schimb, ar putea fi absente problemele
care tin de coeziune sociala, identitate culturala si integritate a ecosistemului.
Incercarea decidentilor politici de a reuni experti din toate aceste
discipline, ca parteneri egali, trebuie precedata de rezolvarea unui numar
important de chestiuni conceptuale si metodologice. Problemele cheie
nerezolvate privesc patru mari directi:
- evaluarea
- luarea decizilor in conditi de incertitudine
- proiectarea politica si institutionala
- sustenabilitatea sociala.
Cum ar trebui evaluat mediul ?
Punctul de plecare pentru un bun management al mediului este
recunoasterea costului generat de pagubele provocate mediului si luarea lor in
considerare in procesul decizional. Dar acest lucru este dificil de pus in practica
pentru ca ar fi necesara o estimare nu numai a beneficilor directe pentru oameni
(de exemplu, beneficile datorate productivitati solurilor bune sau apei curate), dar
de asemenea si beneficile indirecte (de exemplu, protectia bazinelor de apa ca
urmare a prezentei tinuturilor impadurite). In plus, unele active naturale, precum
diversitatea biologica, au valori potentiale de care nu suntem inca informati (de
exemplu, furnizarea de noi medicamente in vitor) si care sunt dificil de estimat.
Cei mai multi dintre noi cred ca lumea naturala are o valoare
"intrinseca", dincolo de valoareaacesteiapentru oameni.
Un numar important de tehnici, inclusiv evaluarea conditionata,
estimarea costului de inlocuire sau utilizarea pietelor "surogat", au fost
perfectionate pentru estimarea valori servicilor aduse de mediu. Banca Mondiala
si-a consolidat in ultimul timp capacitatea de asistare a decidentilor politici din
tarile in curs de dezvoltare privind utilizarea acestor tehnici. Raman insa multe
alte lucruri de perfectionat in termeni metodologilor si aplicari empirice.
Cum ar trebui construita sustenabilitatea in termeni conturilor
nationale?
Tehnicile de evaluare au fost folosite de obicei in scopul informari la
niveluri de proiect si de sector. Ele sunt in acelasi timp necesare influentari
decizilor la nivel national. Conturile nationale conventionale pot fi utile
macroeconomistilor, insa ele raspund prea putin necesitatilor de masurare a
venitului sustenabil sau schimbarilor in capacitatea productiva a natiuni. Aceste
conturi includ estimari ale deprecieri capitalului produs de oameni, nu insa si al
deprecieri resurselor naturale, care este deosebit de importanta in cazul unor
tari.
De exemplu, atunci cand se defriseaza padurile tropicale, nu se face
nici o estimare asupra pierderi unuiasemenea activ de neinlocuit.
Pentru a rezolva unele din aceste deficiente, Banca Mondiala a
colaborat cu Oficiul de Statistica al ONU si cu alte instituti, punand la punct, in
ciuda unor probleme tehnice, un nou sistem de conturi nationale - Sistem
Integrat de Conturi Economice si de Mediu - care sa includa si aspecte
referitoare la mediul natural.
Cum ar trebui sa evaluam vitorul?
Emisiunea dioxidului de carbon in aer nu costa nimic generatia
prezenta, insa poate costa generatile vitoare. Cum ar trebui evaluat impactul pe
termen lung? In mod conventional, economisti au aplicat rate de actualizare
costurilor si beneficilor vitoare. Ecologisti, si chiar cetateni obisnuiti, au
argumentat adesea ca este cu siguranta gresit sa se evalueze bunastarea
oamenilor nenascuti inaintea evaluari propriei bunastari. Economisti raspund ca
aceasta nu reprezinta bunastarea generatilor vitoare care este actualizata; este
pur si simplu faptul ca o unitate monetara de azi poate fi investita cu o rata real
pozitiva generand mai multe unitati monetare in vitor (si deci valoreaza mai mult
de o unitate monetara in vitor). Acesta este motivul pentru care ei aleg, de obicei,
sa actualizeze vitorul la costul de oportunitate al capitalului.
Pentru decizile pe termen scurt, acest argument este convingator,
desi este inca subiectul unor probleme empirice cunoscute privind estimarea
unei rate de actualizare corespunzatoare. Pe termenul lung, este totusi necesar
sa analizam nivelul ratei de actualizare, care ar trebui sa fie suficient de inalt,
deoarece nu putem fi siguri ca ratele pozitive ale randamentului investitiei vor
continua in vitor, mai ales daca baza resurselor naturale continua sa se
deterioreze. Cei mai multi economisti sustin folosirea pentru perioade foarte
lungi de timp a unui nivel al ratelor de actualizare mai mic de 9-12%, egal cu cel
folosit de obicei pentru investitile pe termen mediu in tarile in curs de dezvoltare.
Insa, cat de scazut ar trebui sa fie acest nivel ramane inca un subiect
controversat.chiar intre economisti.
Exista sugestia practicari unor rate de actualizare egale cu zero;
aceasta ar incuraja forma de dezvoltare capital-intensiva, ceea ce ar conduce
probabil la efecte adverse ale dezvoltari. De asemenea, ar trebui respins
argumentul ca impactul asupra mediului ar trebui sa aiba o rata de actualizare
separata, mai mica decat in alte cazuri; nu exista nici un motiv pentru a da
prioritate protectiei mediului in raport cu sanatatea, educatia sau proiectele de
planning familial. Exista nevoia explorari unor modalitati variate ale suplimentari
analizei cost-beneficiu- precum impunerea "conditiei de sustenabilitate" - cerand
sa nu fie epuizat intreg stocul de capital.
face ca abordarile conventionale ale managementului riscului, care
asociaza probabilitati diferitelor rezultate posibile, sa fie dificil de implementat.
Si un comportament uman bine intentionat poate conduce la o paguba
ecologica total neasteptata. De exemplu, cand clorofluorocarburile au fost initial
folosite, nimeni nu a anticipat deteriorarea stratului de ozon.
Gradul inalt de incertitudine nu justifica inactiunea. Sub presiunea
saraciei, a dinamici demografice si economice, costurile inactiuni sunt chiar mai
mari decat cele ale actiuni. Incertitudinea cere evaluari riguroase ale mediului
pornind de la datele stintifice disponibile.
Cum ar trebui sa acordam prioritate biodiversitatii ?
Disparitia specilor este un caz extrem al ireversibilitati, dar impactul
pierderi diversitati biologice este incert datorita lipsei noastre de cunostinte.
Unele speci sunt vazute ca depozitare ale unui material biologic cheie;
altele sunt vazute ca avand o semnificatie genetica marginala. Dar, cunostintele
noastre in acest domeniu sunt destul de limitate.
Cata prioritate ar trebui data protectiei biodiversitati? Pe de o parte,
uni biologi ar dori sa salveze orice. Disparitia iminenta a rinocerului alb, balenelor
sau elefantilor, a stimulat eforturile de conservare. Insa vointa publica de a salva
nenumaratele speci marunte (insecte minore si plante) este mult mai putin
evidenta, iar costul salvari tuturor specilor poate fi prohibitiv. Pe de alta parte, pot
fi acceptate initiative organizate si corelate, prin care s-ar putea prezerva
mostenirea genetica unica a lumi.
Cum ar trebui stabilite prioritatile ?
In fata problemelor complexe generate de pericolele la care este
expus mediul si de volumul limitat al resurselor, de unde ar trebui sa inceapa
guvernul?
Problemele care par la prima vedere cele mai urgente pot sa nu fie in
practica ca cea mai buna alegere in termeni monetari. In Europa rasariteana, de
exemplu, in ciuda nevoi evidente de curatare a raurilor poluate, calculele pot
demonstra ca benefici mai mari s-ar obtine prin reducerea poluari aerului.
O abordare interesanta de stabilire a prioritatilor apatine echipei de la
Universitatea Harvard care a pus la punct o schema pentru clasificarea diferitelor
optiuni. Esenta acestei metode, care continua munca de pionierat a Agentiei de
Protectie a Mediului a SUA, consta in derivarea unui set de indicatori bazat pe
impactul deteriorari mediului asupra sanatati umane, activelor productive si
functilor ecologice. Aceasta metodologie este inca in stare incipienta.
Astfel de analize pot fi utile oricarei tari deoarece permit conceperea
unor planuri de actiune asupra mediului prin care decidenti vad problemele de
mediu ca un intreg. In plus, intr-o anumita masura, procesul este participativ.
Astfel,publicul poate fi constientizat cu privire la optiunile si pericolele carora
trebuie sa le faca fata.
Politicile pentru dezvoltarea sustenabila a mediului se inscriu in doua
categori. In prima, sunt cele care promoveaza cresterea economica si gestiunea
mediului. Acest gen de politici includ eliminarea subventilor la utilizarea
resurselor, clarificarea drepturilor de proprietate, accelerarea educatiei si a
programelor privind populatia. Astfel de politici ar trebui sa fie relativ
necontroversate, avand nevoie de vointa politica si fonduri pentru implementarea
lor. In cea de a doua categorie sunt incluse politicile menite sa stopeze
comportamentul de producere a pagubelor mediului prin reglementari si
stimulente.
Ele-s mai controversate in aceea ca implementandu-le gresit pot
provoca distorsiuni in economie. Studile empirice evidentiaza faptul ca
instrumentele bazate pe criteri de piata precum cele care genereaza obligati
pentru cei care polueaza, sunt in general mai bune decat restrictile cantitative, in
ciuda faptului ca ultimele au predominat in cadrul politicilor. O sarcina majora
este aceea de a evalua masura in care tarile in curs de dezvoltare pot evita
abordarile de comanda si control, abordari comune si tarilor industriale, care deci
minimizeaza orice compromis intre cresterea economica si protectia mediului.
Multe politici bine intentionate privind mediul au esuat datorita lipsei
capacitati institutionale. Ca urmare, numeroase tari cauta sa-si consolideze
capacitatea lor institutionala. Banca Mondiala acorda asistenta la mai mult de 50
dintre ele. Experienta sugereaza ca structura organizationala a institutilor este
mai putin importanta decat claritatea mandatului, resursele adecvate si abilitatile
tehnice. Raman insa de precizat alte aspecte in termeni proiectari institutionale
corespunzatoare in diferite contexte socio-culturale.
Componentele sociale ale dezvoltari nu sunt mai putin importante
decat cele economice sau tehnice. Oameni pot fi priviti atat ca beneficiari cat si
ca victime ale tuturor activitatilor de dezvoltare. Implicarea lor activa in procesul
dezvoltari este cheia succesului. Programele de mediu vor esua cu certitudine
daca nu vor avea drept obiectiv permanent continuarea sporiri bunastari
oamenilor. Tarile sarace sunt cel mai puternic afectate de degradarea mediului,
find in acelasi timp si cel mai slab echipate pentru a se proteja.
Dezvoltarea durabila sub aspect ecologic (eco-dezvoltarea) trebuie sa
asigure protectia biosferei, respectiv a biodiversitati si a desfasurari normale a
fenomenelor si ciclurilor bio-geo-chimice.
Ecologisti au un rol din ce in ce mai important in procesul adoptari
decizilor economice. Ei aduc o perspectiva la nivelul ansamblului sistemului, o
vedere pe termen lung care accentueaza prevenirea si un pachet de practici
ecologice menite sa consolideze dezvoltarea socioeconomica.
In mod traditional, ecologia avea o relevanta redusa pentru cei
interesati de domeniul afacerilor. Insa, in ultimi ani situatia s-a schimbat,
reflectand o alta perceptie asupra modului in care oameni influenteaza utilizarea
si conservarea resurselor naturale.
Initial, resursele naturale erau considerate "bunuri libere" si prevala
cresterea economica nelimitata. Conceptia de azi cuprinde trei principi ecologice
fundamentale:
. Activitatea economica umana este un subsistem care opereaza in
cadrul unuia mai larg, dar finit - ecosistemul. Dezordinea in ecosisteme (de
exemplu, epuizarea resurselor sau poluarea) se interfereaza in cele din urma cu
sistemele de sustinere avieti,pe care se bazeaza economia.
. Pe masura ce activitatea umana se extinde iar populatia se afla in
crestere, sunt utilizate cantitati tot mai mari de resurse naturale fapt ce
genereaza un volum tot mai mare de deseuri, riscand depasirea limitelor de
toleranta ale ecosistemelor.
. Uneori impactul dezvoltari produce schimbari de mediu pe termen
lung si chiar in mod ireversibil. De exemplu, daca padurile tropicale sunt taiate.si
solul este expus, mineralele (deja cu oferta redusa) sunt filtrate de ploaie. Astfel
solul se intareste, impiedicand regenerarea padurilor si obtinerea unor recolte
stabile.
Ca rezultat al atingeri unui grad mai ridicat de constientizare, ecologisti
joaca acum un rol vital in definirea managementului padurilor, al terenurilor
mlastinoase si al zonelor de litoral si in echilibrarea raporturilor dintre oameni,
septel, plante si sol. Ecologisti se implica din ce in ce mai mult in implementarea
proiectelor de dezvoltare, pe masura ce guvernele se orienteaza spre protejarea
aerului si calitati apei, conservarea resurselor naturale si sustinerea dezvoltari
economice cu un management eficient al mediului.
Provocarea pentru ecologie consta intr-o mai buna masurare si
predictie a ceea ce se intampla cu sistemul natural sau cu ecosistemul implicat in
procesul de dezvoltare. De exemplu, ei ar putea fi consultati privind amplasarea
unei fabrici industriale si modul cum ar trebui tratati poluanti rezultati, in functie
de capacitatea de absorbtiea mediului natural. Atunci cand structura si procesele
unui ecosistem sunt intelese, ecuatile pot lega aceste elemente esentiale intr-un
model predictiv.
Initial, problemele dezvoltari erau sanatatea si poluarea la nivel local,
in timp ce acum acestea au dimensiuni globale si regionale. Ecologisti sunt din
ce in ce mai implicati in procesul dezvoltari prin faptul ca ei ajuta la formarea unei
noi constinte a dezvoltari. Pentru acestia strategia are trei componente: (1)
integrarea problemelor ecologice in politicile de dezvoltare economice si
sectoriale, (2) proiectarea strategilor anticipative si preventive pentru proiectele
de dezvoltare, (3)accentuarea efectului pozitiv al politicilor ecologiceasupra
dezvoltari.
Prevenirea -mai buna decat tratamentul
Deoarece decidenti politici au ajuns la concluzia ca terapia sistemelor
ecologice degradate este extrem de scumpa, consumatoare de timp si adesea
imposibila, politicile de mediu au ajutat la anticiparea impacturilor semnificative
ecologice si socioeconomice.
Aplicarea politicilor de mediu anticipative si preventive ridica insa mai
multe probleme. De regula, astfel de politici au nevoie in avans atat de certitudini
stintifice, cat si de acceptarea in plan politic a impactului advers demonstrat. In
plus, predictia pagubelor este adesea slaba sau absenta. Pentru a aborda aceste
dificultati, ecologisti s-au bazat din ce in ce mai mult pe evaluari de mediu menite
sa determine efectele potentiale semnificative ale programelor de dezvoltare
propuse. Din octombrie 1989 Banca Mondiala a cerut ca toate proiectele de
investiti propuse sa fie realizate in acest mod, cea ce a condus la o reproiectare
a multora dintre ele.
Ecologisti pot fi eficienti in influentarea politicilor doar daca ei pot
demonstra ca politicile ecologice promoveaza si nu impiedica dezvoltarea
durabila. Aceasta cere un parteneriat cu economisti, in urma caruia sa fie
estimate atat costul pagubelor provocate ecosistemelor cat si beneficile
economice ale conservari acestor sisteme.
Economia mediului ajuta la apropierea de conceptul dezvoltari
durabile pentru ca incorporeaza aspecte de mediu si sociale in adoptarea
decizilor. Ea implica o noua sinteza aprincipilor economice existente si a
extensilor lor. Istoric, dezvoltarea lumi industrializate s-a concentrat pe outputul
economic, astfel ca, deloc surprinzator, modelul postbelic al tarilor in curs de
dezvoltare a fost dominat de cresterea economica. Dar in ani '60 a fost dezvoltat
modelul cresteri echitabile pentru a incorpora obiective sociale, cum sunt
atenuarea saraciei si redistribuirea venitului. In ani '80, modelul a fost extins din
nou pentru a cuprinde conceptul de dezvoltare durabila, reflectand cresterea
preocupari privind mediul.
Cresterea economica inca umbreste alte obiective, fapt sesizabil in
cazul tarilor industrializate, care au inceput sa abordeze problemele de mediu
numai dupa ce au atins obiective economice majore. In prezent, decidenti politici
din intreaga lume incearca din ce in ce mai mult sa gaseasca cai de dezvoltare
sustenabila.
Scopul este maximizarea bunastari ca rezultat al activitatilor
economice, concomitent cu mentinerea sau cresterea in timp a stocului de active
economice, ecologice si socio-culturale (pentru a asigura
sustenabilitateavenituluisi echitatea intra-generationala)sisatisfacerea
nevoilordebaza ale saracilor(pentrua sustine echitatea inter-generationala).
Economia mediului contribuie la aceasta cautare prin incorporarea criterilor de
mediu si sociale in adoptarea decizilor economice.
Ea ofera decidentilor politici atat mijloace de evaluare a impactului
activitati umane asupra mediului, cat si instrumente de adoptare a unor decizi
mai bune. Economia mediului, ca domeniu de studiu, nu este noua. De-a lungul
ultimelor doua deceni principile economice existente au fost construite si extinse
pornind in special de la evaluarea impactului activitati asupra mediului natural si
social, care adesea nu este bine reflectat in tranzactile de piata. Insa este de
data recenta aplicarea acestor concepte la tarile in curs de dezvoltare, mai ales
prin influentarea adoptari decizilor la nivel de proiect. In ultimi ani, economisti
mediului au inceput sa se intereseze de politicile macroeconomice.
In timp ce bazele acestei abordari sunt optimizarea economica si
alocarea eficienta a resurselor, practicieni recunosc ca aceste concepte nu sunt
usor de aplicat la unele obiective de mediu si sociale, precum prezervarea
rezistentei sistemelor ecologice la socuri, promovarea participari publicului larg la
decizi sau reducerea conflictelor. In aceste cazuri ei se bazeaza adesea pe
tehnici, precum analiza multicriteriala, pentru a facilita compromisurile intre
diferite obiective.
Dezvoltarea economica durabila (sustenabila) este in mod obisnuit
interpretata ca find un proces de mentinere a bunastari proiectate pe un termen
nedefinit in vitor. Optimalitatea economica, definita ca maximizare a valori
prezente a consumului, se deosebeste de sustenabilitate. Mai mult chiar,
optimalitatea poate fi compatibila cu non-sustenabilitatea, astfel incat pe o
traiectorie definita in termeni optimalitati prezente, consumul vitor tinde sa scada,
poate chiar la zero. Mai multe lucrari recente au cautat sa combine optimalitatea
si sustenabilitatea prin faptul ca nu au mai luat in considerare acele traiectori ale
consumului lipsite de etica, ce trateaza bunurilor oferite de mediu ca
find o sursa de utilitate in sine, ca si input-uri pentru productie. Astfel,
sustenabilitatea devine o constrangere suplimentara pentru traiectoria cresteri
economice optimale.
Problema cu aceste abordari este ca ele nu surprind diversitatea
contributilor mediului natural la economie, iar subiectul premizelor restictive sunt
economile simple. Asemenea modele pot conduce la analize utile, dar aplicarea
lor la economile reale si la mediu este limitata in mod inevitabil.
Daca considerarea optimalitati si sustenabilitati conduc la recomandari
diferite in ce priveste masurile de politica economica, trebuie sa se identifice o
ordine de prioritate. Exista mai multe motive de confruntare cu perceptia
economica obisnuita, potrivit careia optimalitatea ar trebui sa fie obiectivul
dominant:
. de multe ori optimalitatea nu constituie baza pentru politica publica;
existenta statului bunastari nu este optima, si nu asigura in mod necesar
dreptatea sociala sau respectarea drepturilor omului;
. calculele de optimalitate ar putea sa nu fie realizabile din cauza
dificultatilor de evaluare a mediului;
. chiar daca se fac calcule de optimalitate, acestea pot subestima
pagubele aduse mediului, intrucat pretul vitor al bunurilor de mediu ar putea fi
substantial mai mare decat pretul prezent, data find rata de distrugere a mediului.
Asemenea cresteri posibile de pret sunt insa lasate in mod curent in afara
calculelor, din cauza incertitudini evolutiei lor.
. calculele de optimalitate bazate pe consum vor fi nefavorabile
bunurilor de mediu, chiar daca bunurile de mediu sunt luate in calcul, in masura
in care consumul de bunuri produse si servici este mai motivat de dorinta de a
avea o pozitie relativa mai buna. Consumul ce permite imbunatatirea statutului
social nu produce o crestere agregata a
bunastari, ci castigul unei persoane implica pierderi pentru alta
persoana. In literatura se argumenteaza ca multe bunuri sunt bunuri publice
care, din cauza non-excluziuni, nu pot fi consumate intr-un mod care confera
benefici relative. Atunci cand sunt sacrificate pentru consumul de bunuri ce
confera statut, modificarea neta a bunastari nu va fi reflectata cu acuratete de
catre valorile lor relative, evidentiate fie prin preturi, fie prin disponibilitatea de
plata.
Din toate aceste motive, abordarea in aceasta lucrare este de a
considera aceasi definitie a sustenabilitati economice - mentinerea bunastari -
folosita si la determinarea optimalitati, dar in conditile unei evaluari mai detaliate
a contributiei mediului la aceasta bunastare, astfel incat sa se poata formula
principi privind sustinerea acestei contributi. Implicatile economice ale cautari
unor principi de acest fel pot fi explorate pe mai multe cai.
Bunastarea economica deriva din venituri si din mediu, care
indeplineste mai multe functi, contribuind la productie si deci la obtinerea
veniturilor, sau in mod direct la asigurarea bunastari. Venitul este generat de
catre stocul de capital, ce cuprinde capitalul produs, capitalul uman, capitalul
natural si capitalul social.
Capitalul natural indeplineste si functile de mediu, care creeaza
bunastare in mod direct. Pentru ca bunastarea economica sa nu se reduca,
stocul de capital care o genereaza trebuie mentinut. Aceasta implica necesitatea
ca, pentru sustenabilitatea economica, diferenta dintre investitile brute si
deprecierea capitalului sa fie pozitiva.
Evaluarea efectelor
Primul mod prin care economia mediului imbunatateste analiza
politica este de a ajuta la evaluarea impactului decizilor la diferite niveluri.
Nivelul de proiect In mod traditional, economisti s-au bazat pe analiza
cost-beneficiu pentru a determina daca un proiect merita sau nu intreprins.
Conform Banci Mondiale, acest tip de analiza este din ce in ce mai adoptat
pentru o mai buna evidentiere a problemelor sociale si de mediu.
In primul rand, unele inputuri si outputuri nu sunt corect apreciate de
catre piata. Un exemplu in acest sens il constituie externalitatile - efectele de
beneficiu sau dauna care-s impuse de alti, dar care nu pot fi restituie sau
pretinse celui care le genereaza. Din pacate, externalitatile sunt adesea dificil de
masurat in termeni fizici sau monetari. Un alt exemplu il reprezinta resursele la
care accesul este liber, fara plata, precum un lac sau o autostrada publica - care
sunt dificil de evaluat si tind sa fie supraexploatate, deoarece sarcinile
utilizatorului sunt neglijabile.
Ce se poate face? Valoarea unei externalitati poate fi evaluata pe
baza preturilor umbra ori a costului de oportunitate. Dar daca aceasta evaluare
nu este posibila, decidenti politici pot impune reglementari si standarde care
stabilesclimite fizice asupra pagubelor externe ori definesc mai bine drepturile de
proprietate, incurajand imbunatatirea managementului resurselor naturale.
Nivelul sectorial Studile arata ca actiunile la nivel sectorial au adesea
impacturi de mediu si sociale mai puternice decat proiectele individuale. Regula
de baza pentru o evaluare eficienta a unei resurse rare (sau serviciu) precum
apa (sau transportul) este ca pretul ar trebui sa fie egal cu costul furnizari unitati
marginale (aditionale) de output. Totusi, in multe tari astfel de resurse sunt
subventionate. Cresterea pretului mai aproape de nivelurile eficiente este
esentiala pentru a reduce utilizarea lor risipitoare,realizand deci atatcastiguri
economice cat si de mediu. Analiza ecologica si economica ajuta in acest sens.
Mai intai, ea accentueaza nevoia de evaluare eficienta si de stabilire a unor
sarcini suplimentare pentru a acoperi impactul extern. De exemplu, daca
evacuarea gazelor automobilelor provoaca probleme respiratori, pretul
combustibilului bazat pe costul marginal ar trebui sa fie suplimentat cu taxele de
poluare corespunzatoare pagubelor provocate sanatati sau mediului. In al doilea
rand, acest tip de analiza incurajeaza planificarea comprehensiva a resurselor pe
termen lung.
Nivelul macroeconomic Politicile la nivelul intregi economi
(atatsectoriale cat si macroeconomice) au efect asupra resurselor naturale de
baza, insa interactiunile complicate nu sunt inca bine intelese. Generalizarile
simpliste nu sunt posibile.
Multe cazuri de pagube de mediu sunt determinate de esecurile pietei
si distorsiuni politice, exacerbate de saracie. Reformele politice care promoveaza
eficienta sau reduc saracia ar trebui sa ajute mediul, insa unele reforme pot avea
efecte negative aupra mediului, de exemplu, ca urmare a definiri incomplete a
drepturilor de proprietate.
Solutia nu este modificarea politicilor initiale (care au obiective socio-
economice conventionale), cimai degraba proiectarea unor masuri
complementare, care sa atenueze efectele negative sau sa sporeasca impactul
pozitiv al acestor politici asupra mediului.
Nivelul international. Fenomenele regionale (precum ploile acide) si
cele globale (precum epuizarea stratului de ozon, incalzirea globala, pierderea
biodiversitati si poluarea apelor internationale) au ridicat probleme. Aceste
probleme raspandite pretutindeni si pe termen lung au condus la idei noi privind
incertitudinea siireversibilitatea. De exemplu, chiar atunci cand impactul este
incert, sustenabilitatea sugereaza ca ar trebui impuse limite pentru degradarea
resurselor, n special daca consecintele vitoare sunt ireversibile si catastrofale.
Aceasta abordare precautionala se regaseste in aparitia consensului privind
limitarea emisilor de gaz pentru a evita posibila incalzirea globala. Eforturile sunt,
de asemenea, in desfasurare pentru a imbunatati functionarea mecanismului de
mobilizare si alocare eficientasi echitabila a resurselor.
Cazul dezvoltari durabile este de obicei sustinut cu argumente
economice si tehnico-ecologice. Componentele sociale ale durabilitati dezvoltari
nu sunt mai putin importante. Intr-adevar, esecul de a recunoaste rolul
determinant al "actorilor sociali" a afectat negativ multe programe al caror
obiectiv era dezvoltarea.
Dezvoltarea sociala durabila inseamna evitarea unor probleme majore:
tensiuni generate de discrepantele majore intre bogati si saraci,
deoarece o societate
profund divizata dupa acest criteriu nu poate fi stabila pe termen
lung; refuzul de a permite unei comunitati de limba sau cultura, unei etni sau unei
natiuni, sa oprime alte comunitati;
nerespectarea sistematica a drepturilor omului, intrucat istoria
demonstreaza ca in caz contrar se produc tensiuni politice violente incompatibile
cu dezvoltarea durabila etc.
Deci sloganul "a pune oameni pe primul plan" in cadrul politicilor si
programelor de investiti orientate spre dezvoltare ori pentru asistenta in
dezvoltarea spontana nu este lipsit de continut. Inseamna, pur si simplu, a
recunoaste rolul central al actorilor sociali si institutilor lor in dezvoltarea durabila.
Durabilitatea trebuie sa fie "construita" in plan social si abordatasimultan sub trei
aspecte: economic, ecologic si social.
Instrumentele sociologului
Ce adauga perspectiva sociologica arsenalului de instrumente pentru
a dobandi dezvoltarea sustenabila? Cel putin doua seturi de elemente. Mai intai,
ea furnizeaza un set de concepte care ajuta la explicarea actiuni sociale, relatilor
dintre oameni, formelor complexe ale organizari sociale, aranjamentelor lor
institutionalizate si cultura, motivele, stimulentele si valorile care reglementeaza
comportamentul lor unul fata de altul si fata de resursele naturale. In al doilea
rand, ea ofera un set de tehnici sociale apte pentru coordonarea prompta a
actiuni sociale, impiedicand comportamentul daunator, stimuland asocierea,
aranjamente sociale alternative si dezvoltarea capitalului social.
Tehnicile sociale
Proiectanti de programe aflati in cautarea cresteri sustenabilitati nu
sunt cel mai adesea consienti de repertoriul vast al instrumentelor de
management social si parghilor culturale ce pot fi folosite pentru a mobiliza
energia sociala si a coordona actiunea in sensul programelor de dezvoltare.
Aceste instrumente variaza de la :
crearea unei constinte publice la investitia in capitalul uman; de la
simple consultati la dezvoltarea mangementului coparticipativ; de la sisteme de
stimulente la controale institutionale;
de la valorificarea traditilor si a vechilor practici la introducerea
inovatilor;
de la autorizare la cresterea coeziuni sociale;
de la comportamentul dat de motivarea economica a indivizilor la
utilizarea puteri solidaritati, increderi auto-organizari si valorilor adoptate de grup.
Aceste instrumente pot fi de asemenea combinate pentru a schimba
modelele sociale existente si a promova o cultura a protectiei resurselor. In
proiectele sociale de exploatare a padurilor, de exemplu, planificatori au mai
multe optiuni strategice pentru programele de plantare a pomilor: abordarile
centrate pe comunitate, abordarile centrate pe famili ori abordari centrate pe
grupuri mici.
Strategia sociala, nu numai tehnica, trebuie aleasa de la inceput, iar
scopul ar trebui sa fie intotdeauna construirea sau accentuarea asocierilor
institutionale.
Ce rol ar trebui sa joace utilizatorii?
O problema cruciala si controversata priveste rolul pe care ar trebui
sa-l joace utilizatori resurselor in managementul mediului. Uni decidenti politici
resping optiunea incredintari responsabilitatilor de management utilizatorilor,
temandu-se ca resursele ar putea fi folosite in mod abuziv; ei sustin astfel
controlul statului. Alti pledeaza impotriva interventiei guvernamentale,
concentrandu-se numai pe utilizatori si piete.
Managementul resurselor nu ar trebui incredintat total utilizatorilor.
Decidenti politici ar trebui sa determine daca utilizatori sunt intotdeauna capabili
sa exercite managementul. A considera o astfel de abilitate caexistenta din start
in toate cazurile este o simpla naivitate.
Problema nu este totusi capacitatea subiectiva (sau lipsa) unuia sau
altui utilizator individual sau mai multora de a exercita functi manageriale.
Factorul decisiv este, mai degraba, prezenta sau absenta formelor de organizare
structurala corespunatoare conduceri mediului. Altfel, actiunile individuale ale
utilizatorilor multipli se pot usor combina pentru a produce un rezultat advers la
nivel de sistem.
Adesea, setul de utilizatori atomizati are nevoie sa fie organizat in
grupuri interactive, institutionalizate, cultural coezive pentru a dobandi abilitatea
de conducere si a formula si respecta reguli adecvate, drepturi si obligati.
Pot modelele traditionale de organizare sociala din tarile in curs de
dezvoltare sa indeplineasca acest rol? Dezamagirea privind proliferarea
slabiciunilor si manifestarea ineficientei agentilor guvernamentale au condus la
sustinerea idei de a reinvia institutile traditionale. In anumite circumstante,
aceasta tehnica sociala poate fi uneori eficienta. Insa aceasta nu poate deveni o
strategie universala, deoarece formarea structurilor institutionale pentru
managementul mediului la nivel local cere mai mult decat o simpla reinviere a
institutilor vechi sau traditilor.
2.3. Drepturile de proprietate si calculul economic
In prezent, orice analiza a mediului porneste de la recunoasterea
faptului esential ca problemele poluari si deprecieri resurselor naturale constituie
provocarea majora a societati actuale si a modurilor in care omul in intelege sa
se dezvolte. Pretutindeni in lume dezbaterea publica invoca poluarea apei si a
aerului, subtierea stratului de ozon, protocolul de la Kyoto, epuizarea resurselor
naturale si despadurirea etc. Numeroase asemenea dezbateri reflecta, pe de o
parte, conceptia eronata ca agravarea problemelor de mediu demonstreaza
caracterul inadecvat al abordari economice in legatura cu aceste probleme. Pe
de alta parte, discursul public asupra problemelor ecologice tradeaza modalitatea
superficiala de expediere a argumentelor sub forma numeroaselor proteste, in
defavoarea identificari adevaratelor cauze ce alimenteaza atat "consumarea"
mediului, cat si majoritatea reactilor de indignare cu privire la acest proces.
Deoarece universul insemna materie, compozitia acestuia consta intr-o
multitudine de resurse naturale si elemente chimice. Daca prin multitudinea
resurselor naturale intelegem energia externa disponibila omului, necesara
desfasurari tuturor actiunilor umane, atunci problema resurselor naturale nu este
una a raritati de natura intrinseca. Strict dintr-un punct de vedere fizico-chimic,
resursele naturale reprezinta unul si acelasi lucru cu oferta totala de materie si
energie, ceea ce inseamna ca, din punct de vedere tehnic, aceasta oferta poate
fi apreciata ca find finita. Insa, adevarata problema a resurselor naturale este
mai degraba una de utilizare,accesibilitate si economisire.
In acest studiu ne propunem formularea unei abordari alternative la
explicatile "ecologiste" asupra deteriorari mediului. Utilizarea teoriei economice
pentru tratarea problemelor ecologice ofera posibilitatea amendari unora dintre
cele mai grave erori care se comit in analizele de mediu. Abordarea pe care o
propunem este reprezentata de ceea ce in literatura de specialitate se cheama
"ecologia de piata", adica aplicarea sistematica a principiului drepturilor de
proprietate in domeniul mediului si al resurselor naturale. Aceasta pozitie
metodologica deriva din recunoasterea faptului fundamental ca productia si
schimbul (voluntar), in calitate de cauze legitime ultime ale progresului societati
umane, se bazeaza pe recunoasterea si respectul drepturilor de proprietate
privata, ca drepturi exclusive. Corespunzator acestei abordari, problemele de
mediu constituie rezultatele previzibile ale fisurilor manifestate in structura
institutionala a drepturilor de proprietate; in mod similar cu identificarea surselor
problemelor de mediu, modalitatea de rezolvare a acestora ar consta exclusiv in
corectarea fisurilor drepturilor de proprietate asupra resurselor naturale.
Pozitia metodologica a "ecologiei de piata" deriva din afirmarea
indelungatei traditi a individualismului metodologic care aseaza in centrul atentiei
si analizei stintifice omul, ca persoana individuala. In acest context, formularea
problemelor de mediu ca probleme de drepturi de proprietate (drepturi ale
persoanelor) face ca aceasta abordare sa fie centrata pe om, ceea ce o
deosebeste de alte concepti asupra problemelor ecologice, centrate in general
pe natura, pe mediu, pe drepturile animalelor etc. Faptul ca ecologisti de piata isi
concentreaza analiza asupra omului si drepturilorsale deproprietate nu inseamna
ca, prin aceasta analiza, are loc neglijarea naturi. Argumentul fundamental
consta in faptul ca existenta drepturilor personale de proprietate asupra
resurselor de mediu reprezinta modalitatea optima de solutionare a problemelor
ecologice, in ceea ce priveste protejarea naturisi conservarea resurselor
naturale.
Originile acestei abordari constau in recunoasterea avantajelor care
decurg din manifestarea caracteristici de exclusivitate a proprietati private.
Inovatia institutionala a drepturilor exclusive furnizeaza singurul criteriu
consistent logic si etic, lipsit de arbitrar si de caracter discriminator, de rezolvare
a conflictelor in contextul general al raritati. Existenta drepturilor exclusive face
ca oameni sa administreze chibzuit resursele pe care le detin, sa-si dezvolte
proprietatea si sa o foloseasca productiv. In acest context, rezolvarea
problemelor de mediu este circumscrisa intr-o mica masura programelor
ecologice publice de miliarde de dolari (suportate, in general, de catre cei care
nu reprezinta cauza problemelor ecologice), destinate preveniri si combateri
poluari mediului inconjurator, ci mai degraba restaurari si respectari drepturilor de
proprietate. In conditile resurselor non-exclusive (spre exemplu, resursele
maritime, in general, cele caracterizate prin acces gratuit), principiul "maini
invizibile" functioneaza invers fata de mecanismul descris de Adam Smith: cand
fiecare isi urmareste interesul personal contribuie, in detrimentul tuturor, la
supraexploatarea si epuizarea resurselor respective. Intr-un asemenea mod se
deruleaza mecanismul pe care ecologistul american Garet Hardin l-a denumit
"the tragedy of the commons", sintagma invocata insistent de catre economisti in
analiza resurselor aflate in proprietate comuna: "o resursa la care toata lumea
are acces liber este o resursa fata de care nimeni nu are interesul sa asigure
intretinerea sau reinnoirea, deoarece este vorba de actiuni ce nu pot avea
valoare comerciala; deci o resursa condamnata sa fie supraexploatata si rapid
epuizata". Aceasta inseamna ca proprietatea privata promoveaza conservarea si
folosirea inteleapta a resurselor pentru vitor.
In general, intelegerea pe care majoritatea economistilor o ataseaza
conceptului de "drept de proprietate" se bazeaza pe ignorarea faptului ca dreptul
de proprietate are eminamente natura privata si individuala. Invocarea
justificarilor etice ultime ale proprietati private, asa cum deriva acestea din teoria
dreptului natural a lui John Locke, vine nemijlocit in sprijinul acestei poziti
analitice. Astfel, natura publica a proprietati (proprietatea tuturor, dar a nimanui,
de fapt, formulare defectuoasa prin aceea ca orice utilizare a unei resurse
reclama, in mod necesar, un drept exclusiv) nu reprezinta nimic altceva decat
rezultatul vicieri controlului exclusivasupra utilizarilor pentru care o resursa este
potrivita, datorita calitatilorei naturale intrinsece.
In legatura cu analiza economica a mediului se cuvine a remarca
distinctia dintre resursele utilizate (devenite bunuri economice ca urmare a
transformarilor graduale la care au fost supuse prin munca omului) si resursele
neutilizate (adica obiectele materiale din universul exterior ce nu constituie bunuri
economice).
Invocarea drepturilor de proprietate se poate face numai in legatura cu
prima categorie, ca drepturi de proprietate asupra resurselor utilizate. Explicatia
acestei situati constain faptulca drepturile legitimede proprietate decurg, in mod
necesar si esential, din apropriere originara (principiul lockean de homesteading
- combinarea munci cu obiectele materiale neutilizate, deci nerevendicate, din
universul extern) si, succesiv, din productie si schimb voluntar.
In ceea ce priveste categoria resurselor neutilizate, este necesar sa
mentionam ca practica generala actuala este ca aceste obiecte materiale sa fie
trecute in proprietate publica printr-o simpla proclamatie dinpartea statului. Astfel,
modul de constituire a proprietati publice nu presupune atragerea in utilizare a
resurselor respective, ci se bazeaza pe simpla revendicare a statului in virtutea
careia acesta isi creeaza un drept de control exclusiv. De fapt, proprietatea
publica se cuvine a fi mentionata, mai degraba, ca proprietate de stat, in masura
in care autoritatea decizionala a statului este organismul care detine dreptul de
control exclusiv, in absenta oricarei posibilitati ca membri societati sa transfere
liber "partile sociale" detinute de ei din ceea ce numim "proprietate publica". In
consecinta, problema proprietati resurselor neutilizate nu poate fi rezolvata decat
prin interpretarea acestora ca atare, adica elemente naturale neutilizate, non-
exclusive. Singura modalitate legitima de a scoate aceste elemente din starea de
natura (din categoria elementelor non-exclusive) este prin apropriere originara,
prin utilizarea lor, care creeaza valoare economica acestor elementesi le
transfera, astfel, in categoria bunurilor economice.
Existenta proprietati publice asupra resurselor neutilizate genereaza o
serie intreaga de efecte de tip "tragedy of the commons". Pe de o parte, are loc
impiedicarea constituiri de drepturi exclusive de control prin apropriere originara,
adica a proprietati private asupra resurselor naturale, pe masura ce are loc
cresterea valori economice a acestor resurse. Pe de alta parte, "controlul public"
asupra resurselor naturale este lipsit de atat de instrumentele cat si de
stimulentele necesare pentru asigurarea utilizari lor in mod rational, economic. In
absenta proprietati private asupra resurselor naturale lipsesc atat posibilitatea
calculului economic, cat si stimulentele care decurg din caracteristica de
exclusivitate a proprietati private, asa cum vom arata in cele ce urmeaza.
Dimensiunea economica a abordari resurselor de mediu devine
circumscrisa unei analize de tipul administrator (de stat) vs. proprietar (privat).
Elementul principal al acestei analize rezida in pozitia speciala a
administratorului proprietati colective, in comparatie cu cea a producatorului-
proprietar privat. Acesta din urma are dreptul absolut de a utiliza proprietatea sa
dupa cumconsidera ca este mai bine (de a exploata mijloacele sale de productie
sau de a le transfera altui producator). Obiectivul proprietarului este acela de a
maximiza valoarea produselor sale (venitul) plus valoarea resurselor folosite
pentru producerea lor (valoarea capitalului), pentru ca este si proprietarul unora
si al celorlalte. Aceasta inseamna ca proprietarul va incerca sa evite productia
atunci cand valoarea produsului marginal va deveni inferioara valori consumului
de capital, ceea e inseamna ca proprietarul va actiona in directia conservari
valori capitalului (a resurselor naturale) atunci cand preturile anticipate ale
produselor sale sunt mai mari, si invers. Spre deosebire, administratorul (care nu
este inzestrat cu libertatea de comercializare a mijloacelor de productie)
opereaza in conditile unor motivati foarte puternice de maximizare a valori
prezente a fluxului de venituri vitoare pe
seama scaderi valori capitalului. Aceasta situatie, care echivaleaza cu
suprautilizarea si consumarea stocului de resurse naturale aflate in proprietate
publica reflecta, de fapt, un proces de "decapitalizare", de erodare, a resurselor
naturale.
Analiza comparata administrator vs. proprietar in legatura cu resursele
naturale furnizeaza partial justificarea economica a manifestari proprietati private
in acest domeniu, prin stimulentele unei utilizari chibzuite a proprietati. Spre
exemplu, raritatea anticipata sporita a cuprului are drept consecinta reducerea
disponibilitati proprietarilor resurselor de cupru de a valorifica aceasta resursa pe
piata prezenta, ceea ce echivaleaza cu cresterea disponibilitati de a astepta
preturile mai mari din vitor. O asemenea situatie inseamna reducerea ofertei
prezente in ceea ce priveste cuprul, cea ce genereaza preturi in crestere in
prezent; in aceste conditi, se stimuleaza o serie de comportamente
"echilibrante", adica se incurajeaza investitile pentru descoperirea unor noi
zacaminte, pentru descoperirea unor materiale substituibile cuprului etc.
In conditile absentei proprietati private asupra resurselor naturale, mai
mult decat disparitia stimulentelor utilizari chibzuite a resurselor de mediu, cea
mai dramatica consecinta ar fi absenta preturilor, ca indicatori esentiali ai raritati
resurselor si ca instrumente indispensabile actiuni antreprenoriale "calculate".
Asadar, absenta proprietati private asupra resurselor naturale indica
eliminarea posibilitati utilizari calculului economic, ca instrument indispensabil
pentru asigurarea coerentei dispuneri bunurilor de ordin intermediar in cadrul
structuri de productie. Chiar in situatia in care oameni ar dezvolta un
comportament echivalent celui ghidat de stimulentele si constrangerile
caracteristice unei ordini sociale a proprietati private, adica desi se comporta casi
cum ar munci pentru ei, in absenta preturilor formate din schimbul voluntar de
drepturi de proprietate privata nu exista nici o posibilitate logica de determinare a
raritati relative a resurselor, astfel incat sa se poata evalua gradul in care acestea
trebuie consumate, respectiv economisite.
Mediul reprezinta atat un spatiu in care se desfasoara activitatea
umana, cat si un furnizor de resurse pentru aceasta activitate. Dar cum ar trebui
sa tina cont utilizatori acestor resurse de fenomene cum ar fi de pilda epuizarea
resurselor?
Aceasta problema este delicata deoarece o mare parte dintre
resursele utilizate in activitatile economice nu se tranzactioneaza pe nici o piata
si, deci, nu au preturi. Pentru alte resurse avem motive sa credem ca
preturilecurente sunt subevaluate din cauza ca unele bunuri complementare in
utilizarea acelor resurse nu au pret si nu sunt tranzactionate pe piata. In cele din
urma descoperim ca marea problema este legata de evaluarea pretuluicorect la
care trebuie utilizate resurselenaturale. Pentru a avea insa preturi relevante,
trebuie sa avem preturi de piata, rezultate din confruntarea preferintelor
individuale. Dar ca sa avem piata, avem nevoie de proprietate asupra resurselor
de mediu, iar aceasta e o problema mai mult decat delicata. Pentru unele
resurse exista proprietate privata: padurile, unele lacuri.
Pentru altele nu exista momentan, dar ar putea fi reinstaurata:
resursele subsolului intra in general in aceasta categorie; statul concesioneaza
de regula exploatarile de resurse subteran e atunci cand se hotaraste sa
colaboreze cu persoane private. Pentru cateva resurse nu exista proprietate
privata si este si greu de imaginat, si greu de implementat: aerul, apele
curgatoare, marea.
Miza acestui demers este simplu de inteles. De indata ce indivizi
dispun de preturi relevante ale resurselor, acestea vor fi alocate in cele mai bune
utilizari. In plus, indivizi vor fi dispusi sa economiseasca resursele de mediu pe
care le pot controla si nu sa le exploateze pana la epuizare. Pentru ca latura
economisitoare a indivizilor sa iasa la iveala, ei trebuie sa-si dea seama ca
protejarea resurselor este o activitate profitabila. Pentru aceasta, trebuie sa aiba
siguranta ca se vor bucura de roadele activitati lor. Daca aceasta parte e pusa
sub semnul intrebari, atunci indivizi vor fi tentati sa consume complet resursele.
De aceea e foarte importanta instaurarea proprietati private asupra resurselor de
mediu cat de mult posibil. Un exemplu evident este dat de situatia padurilor. Atat
timp cat este neclara, proprietari vor prefera sa-si taie singuri padurile decat sa le
lase pe mana hotilor de lemne. Odata eliminata nesiguranta privind posesia
padurilor, proprietari vor fi inclinati sa-si protejeze avutul si sa 'cultive' copaci asa
cum se cultiva castraveti.
Un pret bun primit pe cherestea de la producatori de mobila, de
exemplu, ii va stimula pe proprietari sa se gandeasca din ce in ce mai mult la
padure ca la o afacere pe termen lung, copaci find capitalul lor. Nici un
intreprinzator nu-sidistruge capitalul.
In cea ce priveste resursele subsolului, si aici trebuie introduse piete
libere. Un mare obstacol il constituie proprietatea de stat in domeniul exploatari si
prelucrari. In prezent,distributia resurselor este inca tributara sistemului dirijist. In
acest sistem, e imposibil de precizat care sunt cele mai bune cai de folosire a
resurselor. Pe o piata libera, pretul petrolului de exemplu e un semnal pentru
producatori si utilizatori. Pentru producatori, cresterea pretului pe piata incita la
cautarea unor modalitati de sporire a productiei pe o perioada de timp data
(cautarea de noi campuri petroliere, exploatarea mai eficienta a celor existente,
etc.). Pentru utilizatori, cresterea pretului incita la cautarea unor resurse
substituibile in productie. Daca petrolul devine extrem de rar, intreprinzatori au
avut deja timp sa gaseasca un inlocuitor. Toata activitatea economica depinde
de jocul preturilor acestor resurse. In schimb, in conditile actuale din Romania,
nimeni nu-si poate da seama daca resursele se epuizeaza sau nu, decat in
termeni fizici. Evaluarea pur fizica este foarte inselatoare, deoarece exprima
situatia intr-un anumit moment dat si intr-o anumita conjunctura. De exemplu,
uraniul se afla intr-o anumita cantitate in subsol. Dar daca ar avea o valoare de
piata, fluctuatia acesteia ar putea impinge uni intreprinzatori sa caute mai multe
zacaminte de uraniu sau sa exploateze unele zacaminte care acum nici nu sunt
puse la socoteala din cauza ca procesele de purificare sunt prea scumpe.
Problemele legate de resursele de apa sau aer sunt identice, numai ca
rezolvarea lor este si mai dificila. Totusi este evident ca nu pot fi estimate corect
si relevant aceste rezerve si consumul lor daca nu exista preturi de piata.
Desigur, este posibil ca afisarea unor astfel de preturi sa fie in sine o activitate
economica prea costisitoare. In acest caz, ar trebui sa ne obisnuim cu gandul ca
acest gen de resurse nu este suficient de 'deteriorat' pentru ca oameni sa
resimta realmente deprecierea servicilor de care se bucura.
Cea mai dificila situatie este creata de estimarea efectelor provocate
de poluare asupra stocului de resurse naturale. Principali purtatori de poluare
sunt apele curgatoare si aerul. Cum ar putea fi estimata poluarea din punct de
vedere monetar? Solutile utopiste de provenienta ecologista nici macar nu merita
a fi luate in consideratie, deoarece ele presupun ca mediul ar avea o valoarea
intrinseca,deosebita de valoarea economica, lucru care reprezinta evident o
absurditate.Mediul nu poate avea decat o valoare economica sau nici o valoare.
Desigur indivizi pot sa admire o padure, aerul de munte, dar atat timp cat nu stim
cat sunt dispusi sa si plateasca pentru aceste bunuri, nu putem face nici un fel de
estimari precise.
Luarea in calcul a deprecieri resurselor de mediu trebuie sa porneasca
prin urmare de la indivizi. Exprimarea unor preturi de piata este esentiala in acest
context. Contabilitatea ar produce rezultate mult mai utile daca ar putea tine cont
de astfel de preturi de piata. In general vorbind, contabilitatea ar putea produce
rezultate mai bune daca intrarile ar fi ajustate continuu astfel incat sa se tina cont
de evolutia preturilor de piata. Dar aceasta este o problema cu care
contabilitatea se confrunta in general, nu doar in acest domeniu. Numai ca aici
problema estimari profitabilitati anumitor utilizari a resurselor devine esentiala
pentru existenta lor. Majoritatea resurselor nu pot fi inlocuite deloc sau atunci
cand e posibil, procesul este extrem de lung si greu. De exemplu, daca apar erori
de estimare a productiei de cherestea si se taie prea multi copaci, inlocuirea lor
se va face la o rata mult prea mica pentru a pastra profitabilitatea intreprinderi. In
acest domeniu, marja de eroare trebuie sa fie mai mica decat oriunde altundeva.
2.4 .Resursele energetice, o problema economica si de mediu
Problemele mediului inconjurator fac parte din problemele grave aleomeniri si
practic,in orice domeniude activitate, estenecesar sa se identifice acesteprobleme sisa se
incerceprevenirea , ameliorarea sau chiar rezolvarea totala a lor.
Sursele de energie existente se clasifica in:
surse de energie conventionale, care cuprind energia hidraulica, carbuni,
petrolul si gazele naturale;
surse de energie neconventionale, in care se includ lemnele de foc si alti
combustibili vegetali ,energia animalasiumana , energiaeoliana, energia solara, etc;
energia nucleara, cu o foarte mare importanta pentru dezvoltarea societati
umane.
In anul 2004 ,in Romania ,structura acoperiri necesarului de energie primara
era:
Acoperirea necesarului de energie primara in anul 2004
In prezent, ritmul alert de dezvoltare a societati moderne si mai ales a industriei
, determina nevoia acuta de resurse energetice din ce in ce mai bogate.
Consumul de energie a crescut continuu si intr-un ritm din ce ince mai
accentuat. Este suficient sa privim cifrele care sustin aceasta afirmatie: omenirea a
consumat in ultimi 250 de ani mai multa energie decat in primi 1.750 de ani ai erei noastre,
ultima suta de ani find caracterizata printr-o crestere a consumului anual de energie
primara de aproximativ 10,5 ori . Totodata, in acesti ultimi 100 de ani , datorita progresului
tehnic si tehnologic al lumi moderne , a crescut continuu cota resurselor conventionale in
consumul de energie primara ,ajungand de la 27,4% lacirca 85%, adica de 3,1
ori,consumul din aceste resurse crescand deci de 32,5 ori pe cap de locuitor al globului .
Consumul anual de resurse primare a crescut in acesti ultimi 100 de ani de
circa 4ori, iar ce din resurse conventionale de peste 8 ori.
Intr-un clasament intocmit de organismele internationale de profil se
mentioneaza ca productia si consumul de energie primara difera de la tara latara, find
neuniform repartizate pe glob. Astfel, in functie de productia de energie primara, pe primul
loc al clasamentului se aflau Emiratele Arabe Unite. Tot in top,dar de aceasta data pe
treapta a 3 a, se afla Qatar, iar pe locul 5 este situata Norvegia. In functie de consumul de
energie primara, Emiratele Arabe Unite se afla pe locul 3, Qatar pe locul1, iar Norvegia pe
locul 19. In acest clasament, Romania se afla pe locul 45 din punctul de vedere al
productiei de energie primara si pe locul 66 in cel al consumului.
Conform unei analizea Transelectrica se estimeaza ca in tarile Uniuni Europene
consumul de Energie va creste cu aproximativ 0,4 pana la 0,5% pe an,in perioada 2005-
2020. Dependenta de importuri pe purtatori de energiea crescut de la 28% in 1999 la 34%.
In 2003 , inprincipal datorita cresteri importului de titei, produse petroliere si
gaze naturale pentru consumul intern. Conform aceleiasi surse va creste si dependenta de
importul de resurse energetice.
Toate aceste probleme tin de un indicator care se numeste eficienta energetica.
Tinand cont de aceasta situatie, alternativele ar putea fi cele prezentate in continuare.
Pe plan mondial, politicile energetice au fos torientate , dupa crizele petroliere ,
catre:
-asigurarea energiei necesare cresterie conomice;
-asigurarea securitati energetice;
-ameliorarea impactului mediului ambulant la nivel local si regional;
Problemele legate de poluarea transfrontiera (ploile acide datorate, in special ,
emisilor de SO2 si NOx) au determinat ca, in timp , politicile energetice sa includa o
componenta importanta orientata spre cresterea eficientei utilizari energiei.
Preocuparile pentru eficienta energetica s-au dezvoltat mai ales pentru a
raspunde necesitatilor de reducerea impactului activitatilor sectorului energetic asupra
mediului ambiant.
Integrarea economica si politica a Romaniei in structurile UE va insemna
respectarea conditilor impuse de doua importante documentedin domeniul
energiei :Tratatul Cartei Energiei (incheiat la 17 decembrie 1944 la Lisabona) si Protocolul
pentru Eficienta Energetica , care stabilesc conditi de cooperare in domeniul energiei si
contin urmatoarele prevedere importante:
promovarea stabiliri preturilor energiei pe baza pietei;
reflectareacosturilor si beneficilor referitoare la mediulambiant pe intreg
ciclul energetic;
promovarea eficientei energetice, utilizarea combustibililor curati si a
resurselor regenerabile de energie.
Prin protocolul de Eficienta Energeticatarile semnatare, printre care se numara
si Romania, se obliga sa-si stabileasca si sa implementeze strategi de cresterea eficientei
energetice pe intregul lant energetic resurse -producere - transport - distributie - utilizare.
CAPITOLUL 3
ENERGII NECONVENTIONALE
3.1. Prezentare
Sursele de energie neconventinale detin un potential energetic important si
ofera disponibilitati nelimitate de utilizare pe plan local si national.Valorificarea surselor
regenerabile de energie se realizeaza pe baza a trei premise importante conferinte de
acestea,si anume, accesibilitate, disponibilitate si acceptabilitate.
Sursele regenerabile de energie asigura cresterea sigurantei in alimentarea cu
energie si limitarea importului de resurse energetice, in conditile unei dezvoltari
economice durabile.
In conditile meteorologice din Romania, in balanta energetica pe termen mediu
si lung se iau in considerare urmatoarele tipuri de surse regenerabilede energie: energia
solara, energia eoliana, hidroenergia, bioamasa si energia geotermala. Programul de
utilizare a surselor regenerabile de energiese inscrie in cerintele de mediu asumate prin
protocolul de la Kyoto laConventia - Cadru a Natiunilor Unite, asupra schimbarilor
climatice, ratificat deRomaniaprin Legeanr.3/2001.
3.2.Energia solara
Cantitatea de energie solara receptionata pe suprafata globului este repartizata
in mod neuniform, in functie, in primul rand , de forma Pamantului, care face ca unghiul
de incidenta al razelor solare sa se reduca continuu de la Ecuador catre poli si, in al doilea
rand de repartitia inegala a nebulozitati.
Aceste aspecte au insemnate consecinte pe plan economic, regiunile cu cele
mai bune conditi. Pentru captarea energiei solare find cele de la latitudini mici si cu
nebulozitate reduse. Aceste conditi se intalnesc in Africa deNord , Asia de sud-vest si Asia
Centrala, Europa Sudica, Australia Centrala si de Sud-Vest,etc.
Captarea energiei solarese poate realiza ptrintr-o mare varietate de metode,
dintre care unele sunt utilizate deja pe scara larga, iar altele n-au depasit stadiul
experimental. Energia Solara poate fi utila omului doar prin conversia ei intr-o alta forma
de energie ,prin diferite metode:
bioconversia , transformarea naturala a energiei solare in biomasa.
conversia energiei solare in energie termicase realizeaza in
principal cu ajutorul panourilor solare;
Conversia energieisolarein energia electrica (fotovoltaica) areloc
prinintermediul unor instalati cu abateri fotoelectrice pe baza de siliciu.
folosirea calduri inmagazinate in stratul superior al apei oceanului
poate fi pusa in practica in zona intertropicala unde diferenta de temperatura intre suprafata
si adancime depaseste 18 grade celsius in tot timpul anului .
Un procedeu de perspectiva este fotoelectroliza pei, prin care e obtine
hidrogenul , un combustibil foarte util.
Energia solara, in toate variantele de utilizare, prezentate anterior , are si
avantajul de a fi inepuizabila, abundenta, cu un cost neglijabil in forma sa bruta si , mai
ales, nepoluanta ,acestea find aspecte de mare importanta pentru valorificarea ei in viitor.
Totusi , faptul ca numeroase metode de valorificare a acestei energii sunt inca in stadiul de
experimente se datoreaza unor dificultati inerente: densitatea slaba a fluxului energetic,
intermitenta datorata alternantei intre zi si noapte, nebulozitate , pretul ridicat al instalatilor
de captare si conversie ,pierdere de energie princonversie, etc.
Astfel se explica numarul redus de instalati de captare si conversie a energiei
solare, a caror productie de energie electrica este inca foarte mica si, chiar la nivelul
actual, nu acopera mai mult de 2%din consumul de energie al statelorindustriale
dezvoltate.
Celulele fotovoltaice transforma razele solare in electricitate. In ultimi ani au
aparut noi tehnologii de conversie fotovoltaica cuo eficienta mare si pret redus. Panourile
fotovoltaice sunt in ziua de azi din ce in ce mai folosite ,mai ales in zonele izolate, in care
nu se poate producee nergie electrica prin metode conventionale. Sistemele fotovoltaice
sunt usor de manuit , au nevoie rar de intretinere si nu polueaza mediul inconjurator .
Celulele fotovoltaice folosesc materiale semiconductoare pentru a capta energia solara .
Pentru a creste cantitatea de radiati ce alimenteaza panourile fotovoltaice se folosesc
sisteme de concentraresicautare a razelor solare.
O modalitate decolectare a calduri solare consta in utlizarea apei , ieftina si din
abundenta.
Diferenta de temperatura dintre apa calda de suprafata si straturile de adancime
poate determina un motor termic sa produca energie electrica. Au fost realizate doua
variante ale acestei tehnologi : iazurile solare si conversia oceanica aenergie solare
(OTEC).
Prima varianta necesita un lac artificial de apa sarata. Eficienta redusa a
conversiei este compensata de preturile reduse pe metru patrat.
A doua varianta pare mai promitatoare.Energia solara captata de oceane
poatefi valorificata in regiuni unde exista diferente de temperatura de cel putin 20 grade
Celsius intre apa de suprafata si cea de andancime,pentru alimentarea unuimotor
termic,find astfel capabila sa furnizeze energie electrica non-stop.
Desi marile sisteme OTEC se confruntacu multe piedici , uni analisti punandu-
le indiscutie eficienta economica, valoarea lor este intarita de capacitatea de a produce si
alte bunuri de consum, in speta apa proaspata si peste.
Data find dezvoltarea instabila a valorificarii energiei solare, previziuni pentru
viitor sunt dificil de exprimat. Preturile reduse ale combustibilului solid au contribuit la
diminuarea interesului,dar atractia pentru o sursa noua, nepoluanta , de energie, corborata
cu deschiderea de noi piete, poate da un nou impuls acestei industri. Un studiu efectuat in
1994 de Banca Mondiala a relevat ca energia solara va fi rentabila in multa tari incurs de
dezvoltare.
Abundenta energiei solare o recomanda ca fundamentul sistemului energetic
mondial inca un secol de acum incolo. Daca s-ar valorifica doar un sfert din energia solara
incidenta din zonele urbane ale planetei , toate necesitatile mondiale de energie ar fi de
departe satisfacute.
3.3.Energia eoliana
Energia eoliana rezulta ca urmare a diferentei de potential termic si de presiune
din troposfera (ca urmare a incalziri neuniforme a atmosferei).Cu cat curentul de
aer(vantul) are o viteza mai mare ,cu atat efectul mecanic creste si prin urmare si
cantitateade energie electrica rezultata.
Pe suprafata Pamantului, energia eoliana semanifesta neuniform. Potentialul
eolian variaza latitudinal si altitudinal.
Desi puterea vantului asiguramai putin de 0,1% din energia electricala scara
mondiala, s-a dovedit o reala alternativa, find considerata suficient de solida pentru a fi
folosita de catre servicile de electricitate publica. In multe regiuni de pe glob, vantul face
concurenta centralelor de carbuni, iar specialisti prevad ca, daca turbinele de vant vor intra
in productia de masa, costurile vor scadea, transformand vantul intr-una din cele mai
ieftine surse de energie.
Curenti de aer sunt din abundenta. Exceptand regiunile sensibile, potentialul
global de energie eoliana este aproximativ de cinciorimai mare decat toata cantitatea de
electricitate folosita pe Tera . Din momentce energia furnizata variaza cuputerea atreia a
vitezei vantului, majoritate proiectelor de valorificare vor fi amplasate in zone cu curenti
puternicide aer. Europa ar putea obtine intre 7-26% din necesarul de energie electrica
folosind curenti de aer, procentul varind in functie de marimea terenurilor protejate din
ratiuni estetice sau de mediu.
Totusi exista oserie dedezavantaje cu privire la folosirea vantuluica sursa
majora de energie , si anume: -apar conflicte privind terenurile , datorita faptului
cafermeledevant vor "ocupa"suprafete intense .
Trebuie tinut totusi cont de faptul ca aceste suprafete sunt slab populate ,iar
generatoarele eoliene ocupa mai mult vizual terenul, astfel incat suprafata in conjuratoare
poate fi folosita pentru pasuni sau ca teren arabil. In multe regiuni cu regim de curenti
puternici, valorificarea acestora poate ridica valoarea terenurilor prin efectul de paravant si
reducerea eroziuni solurilor.
-se poate produce deteriorarea vizuala a peisajului;
-reprezinta un pericol pentru pasari;
-distantele care separa marile zone cu potential eolian de concentrarile industriale si umane sunt mari.
3.4.Sisteme geotermale
Caracteristicile sistemelor geotermale
Geotermia se refera la caldura interna a pamantului. Masurarea ei se
exprima prin cresterea de temperatura in functie de adancime (gradientul
geotermal) care in medie atinge 2,5 - 3°C/ 100 m.
O sectiune in interiorul Pamantului permite diferentierea urmatoarelor
unitati: Scoartacontinentala si oceanica (CRUST), Invelisul (MANTLE),
Nucleul extern (OUTER CORE), Nucleul intern (IRON CORE).
Modurile de transfer al caldurii interne :
a) Conductia
b) Gradientul de termperatura dT/dz sau gradientul geotermal
c) Conductivitatea termica "K"
d) Convectia
Actualmente se stie ca energia termica provine din doua surse
principale: una este caldura generata in timpul formarii planetei atat prin
coliziunea cu mici corpuri (acretiune) cat si prin diferentierea gravitationala a
scoartei, invelisului si nucleului; cealalta sursa este cea radioactiva.
Fluxul de caldura
Referitor la fluxurile de caldura, luand in consideratie continentul
european, se poate afirma ca:
- exista o relatie evidenta intre tectonica placilor si fenomenologia geotermala.
- exista o certa corelare intre cresterea fluxului caloric si compresia corticala.
- la grosime mai mare corticala (35-45 Km adancime) fluxul termic este mai mic
iar la grosimi corticale mai mici (15-20 Km) fluxul termic este mai mare.
Harta fluxului de caldura masurat in Europa
Zacaminte geotermale
Atunci cand intr-o zona geografica exista conditiile geologice si
economice necesare pentru ca energia termica a subsolului sa poata fi
exploatata, se spune ca acolo exista un zacamant sau un depozit geotermal.
Zacamant geotermal
Clasificarea zacamintelor geotermale
O prima clasificare a zacamintelor geotermale ia in seama forma in
care se afla fluidul purtator al apei, considerand trei tipologii: sisteme
hidrotermice, sisteme geopresurizate si sisteme de roca fierbinte.
a). Sisteme hidrotermice . Aceste sisteme au in interior, in forma
naturala, fluidul calopurtator. Acesta este apa, ea putandu-se afla in stare lichida
sau in stare de abur in functie de conditiile de presiune si temperatura din
interiorul zacamantului.
Sisteme cu predominanta de abur. Apa din zacamant se afla in stare
de abur, in mod obisnuit in conditii de saturare, desi poate fi si abur supraincalzit
(200°C - 350°C si 8 bari - 50 bari).
Camp geotermal cu preponderenta de aburi in zona vulcanica
Sisteme cu predominanta de apa. In aceste sisteme, apa se afla in
stare lichida sau ca un amestec de abur si apa lichida (30°C si 400°C, presiunea
sub 8 bari)
b). Sisteme geopresurizate .Ele se afla la o adancime mai mare, din
care cauza apa lichida este supusa unei presiuni mari, pana la 1000 bari, o
temperatura de 150 - 200°C, si are un inalt grad de salinitate.
c). Sisteme de roca fierbinte
Sunt alcatuite din formatiuni de roca impermeabile care au o
temperatura intre 150°C si 300°C, fara ca in interiorul lor sa existe vreun fluid
care sa le traverseze. Incalzirea rocilor este datorata apropierii de pungi
magmatice. Aceste sisteme sunt cele mai numeroase dintre cele trei mentionate,
reprezentand 85% din totalul de resurse geotermale.
Geotermie de entalpie inalta si joasa. O alta terminologie geotermala
foarte utilizata in clasificarea unui zacamant este urmatoarea:
- zacaminte de entalpie inalta, peste 150°C, atunci cand fluidul produs
este capabil sa miste un grup turboalternator si sa genereze electricitate la
preturi competitive,
- zacaminte de entalpie medie, intre 100°C si 150°C,
- zacaminte de entalpie joasa - acvifere, in care temperatura este sub
100°C.
Sisteme geotermale
Centrale electrice geotermale
Centralele electrice geotermale utilizeaza apa si aburul natural care se
gasesc la o temperatura ridicata in pamant pentru a actiona generatoarele
turbinelor in vederea producerii electricitatii.
Clasificare :
a. Instalatii cu vaporizare brusca ("flashed steam"). Apa fierbinte
extrasa este trecuta prin separatoare unde, eliberata de presiunea din
zacamantul de adancime, o parte din ea se vaporizeaza brusc transformandu-se
in aburi. Forta aburului este folosita pentru a invarti generatorul turbinei.
b. Instalatii cu abur uscat. Unele zacaminte geotermale produc mai
mult abur si foarte putina apa. In acest caz, aburul este trimis direct catre turbina.
Instalatie geotermala cu recircularea fluidului
c. Centrale electrice binare. Intr-o centrala electrica binara, apa
geotermala este trecuta printr-un schimbator de caldura, unde caldura sa este
transferata unui al doilea lichid (binar). Fluidul de lucru fierbe si se transforma in
vapori care actioneaza generatorul turbinei. Este apoi condensat inapoi in lichid
si refolosit mereu.
d. Centrale electrice hibride. In unele centrale, se combina procesele
binare cu cele de vaporizare brusca.
Zacamintele mai mici si cu temperaturi mai scazute (20-150°C) sunt
utilizate in mod direct in statiunile de tratament, sere, ferme piscicole, industrie si
la incalzirea locuintelor. Acestea au fost folosite inca de la inceputurile omenirii.
O tehnologie geotermala care ajuta la pastrarea unei temperaturi
confortabile in interior folosind caldura pamantului este pompa de caldura
geotermala. Acestea pot reduce utilizarea energiei electrice cu 30-60%
comparativ cu sistemele traditionale de incalzire si racire.
Protejarea si conservarea mediului inconjurator
Folosind energia geotermala regenerabila pentru utilizare directa sau
pentru producerea electricitatii, conservam sursele epuizabile si mai poluante
cum ar fi cele de combustibili fosili si uraniu. Instalatiile de utilizare directa nu au
efecte asupra mediului. Nici centralele electrice geotermale nu au un impact
puternic asupra mediului si pot functiona fara probleme oriunde. Spre deosebire
de centralele care folosesc combustibilii fosili, in cazul centralelor geotermale nu
se arde combustibil si, prin urmare, nu se degaja emisii de fum, ci numai vapori
de apa.
Metodele de tratare a apei geotermale au fost imbunatatite pentru a
rezolva problemele de coroziune si de exfoliere a conductelor. Au aparut tehnici
de eliminare a bioxidului de siliciu din rezervoarele cu continut ridicat.
Specialistii estimeaza ca pana in anul 2020 este posibil ca
rezervoarele geotermale realizate de om sa furnizeze 5 - 10% din electricitatea
mondiala.
Potentialul de energie geotermala in Romania
Resursele geotermale utilizate corespund unor temperaturi scazute
(55 - 105°C) si, in consecinta, pot sa furnizeze numai energie termica. Potentialul
energetic este localizat in special in Campia de Vest - unde sunt in exploatare
cele mai multe resurse dovedite, in Campia Romana - unde este identificat un
potential confirmat in jurul Municipiului Bucuresti precum si in Carpatii
Meridionali.
Resurse geotermale in Romania
Ca o prima concluzie in ceea ce priveste resursele geotermale, se pot
sublinia urmatoarele elemente:
· In bilantul energetic national, marimea acestui sector va ramane
limitata. De la contributia actuala de 1 PJ/an, in mod realist ne putem astepta la o
dublare sau o triplare in cursul urmatorilor 10 ani.
Exista deja un sector industrial implicat in tehnologia utilizarii energiei
geotermale. Chiar daca echipamentele necesare pentru o mai buna utilizare a
potentialului si pentru o modernizare a instalatiilor geotermale mentionate
anterior nu dispun in totalitate de o conceptie dintre cele mai sofisticate si mai
eficiente, cele mai multe dintre ele sunt fabricate in Romania. Ca urmare, exista
o baza calificata din punct de vedere tehnic pentru o dezvoltare ulterioara.
3.5. BIOCARBURANTII
Biocarburantii sunt carburanti fabricati din materiale organice folositi pentru
transport. Carburantii cei mai folositi in prezent sunt biodieselul (fabricat din uleiuri
vegetale) si bioetanolul (fabricat din plante cu un continut bogat de zahar sau amidon). In
prezent au loc cercetari pentru dezvoltarea de tehnici de productie din "a doua generatie",
care pot produce biocarburanti din material lemnos, vegetale si unele tipuri de deseuri.
Biocarburantii joaca un rol unic in politica energetica europeana. Acestia
reprezinta in prezent singurul inlocuitor direct pentru produsele petroliere din
transporturi, ce pot fi folositi la scara larga. Alte tehnologii, cum ar fi hidrogenul, au un
potential enorm, insa sunt departe de a atinge o viabilitate la scara larga si necesita
schimbari majore privind parcurile auto si la sistemul de distributie al carburantilor.
Biocarburantii pot fi folositi in prezent la autovehiculele cu motoare obisnuite
(nemodificate pentru amestecurile cu continut scazut de biocarburanti, sau cu modificari
care presupun costuri scazute pentru amestecurile cu continut ridicat de biocarburanti).
Schimbarea amestecului de carburanti folositi in transport este importanta,
deoarece sistemul de transport al Uniunii Europene depinde aproape in intregime de
utilizarea produselor petroliere. O mare parte dintre aceste produse petroliere sunt
importate din regiuni ale lumii instabile din punct de vedere politic. Petrolul este sursa de
energie care pune Europei problema cea mai serioasa din punct de vedere al securitatii
aprovizionarii.
Biocarburantii au un al doilea avantaj major: producerea si utilizarea lor duce
la diminuarea emisiilor de gaze cu efect de sera, insa nu este cel mai ieftin mod de a
reduce efectul de sera. Insa, pe langa imbunatatirea randamentului vehiculelor, este una
dintre putinele masuri care ofera perspectiva practica a reducerii emisiilor de gaz in
sectorul transporturilor pe termen mediu. Asa cum arata graficul, reducerea emisiilor de
gaze ce afecteaza stratul de ozon din domeniul transporturilor reprezinta o necesitate
importanta, deoarece se asteapta ca emisiile anuale sa creasca cu 77 de milioane de tone
intre 2005 si 2020 - de trei ori mai mult decat in orice alt sector.
Astfel, promovarea biocarburantilor ofera beneficii atat in ceea ce priveste siguranta de furnizare, cat si politica referitoare la schimbarile climaterice. Totusi, este important de remarcat ca se pot produce biocarburanti prin metode care nu reduc emisiile de gaze cu efect de sera sau care afecteaza mediul in mod semnificativ - de exemplu, prin reafectarea in acest scop a terenurilor din cadrul natural cu un grad mare de diversificare. Pentru a fi eficienta, politica privind biocarburantii trebuie sa asigure evitarea acestor dezavantaje.
Legenda: "Forecast change in greenhouse gas emissions, 2005-
2020
CAPITOLUL 4
DEZVOLTAREA POLITICII UNIUNII
EUROPENE PRIVIND BIOCARBURANTII
PREVEDERILE DIRECTIVEI PRIVIND BIOCARBURANTII
4.1. Prezentare
Biocarburantii exista de multa vreme. De fapt, modelul Ford Ta fost proiectat
initial pentru a folosi bioetanol. Insa carburantii pe baza de petrol au castigat un rol
dominant in transportul terestru in anii 1930. Aceasta situatie a ramas aceeasi in lume
pana in momentul in care, cu sprijin guvernamental, bioetanolul a inceput sa fie folosit in
Brazilia in anii 1970, reprezentand in prezent 11% din piata carburantilor folositi in
transporturi .
In Europa, unele tari au inceput sa-si manifeste interesul pentru utilizarea
biocarburantilor in anii 1990. UE a inceput sa acorde o atentie speciala acestui subiect in
2001, cand Comisia a facut propuneri legislative adoptate in anul 2003 sub forma
directivei privind biocarburantii si a articolului 16 din directiva privind impozitele la
energie. Aceste propuneri au fost dezbatute intr-un context diferit de cel actual.
In acea perioada, biocarburantii erau considerati carburanti marginali.
Ponderea lor pe piata europeana era doar de 0,3%. Doar 5 dintre statele membre de atunci
aveau experiente semnificative in utilizarea biocarburantilor, pentru restul statelor
reprezentau o categorie inexistenta. Intre timp, asa cum arata graficul, preturile petrolului
au fluctuat intre 20-30 $/baril timp de peste 15 de ani.
In diagrama de mai jos se prezinta pretul mediu anual al petrolului $/baril.
In lumina acestor date, nu este surprinzator faptul ca Uniunea Europeana a
hotarat sa actioneze cu prudenta, pas cu pas. Directiva privind biocarburantii a exprimat
intentia clara a Uniunii Europene de a "promova utilizarea biocarburantilor in toate
statele membre pentru a contribui la indeplinirea obiectivelor propuse,precum: cele
legate de schimbarile climaterice, de siguranta surselor de energie inofensive pentru
mediu si de promovarea surselor de energie regenerabila"5. Totusi, in timp ce celelalte
obiective ale Uniunii legate de energia regenerabila (privind ponderea generala a folosirii
energiei regenerabile si producerea de energie) sunt prevazute pentru 2010, directiva
privind biocarburantii stabileste obiective nu numai pentru 2010 (atingerea unei ponderi
de 5,75% pe piata de petrol si diesel utilizate in transporturi), dar si un obiectiv
intermediar pentru 2005 (2%). Li s-a cerut statelor membre sa-si stabileasca obiective
orientative pentru 2005, tinand seama de aceasta valoare de referinta.
Aceste obiective nationale orientative, odata adoptate, nu sunt obligatorii. Ele
reprezinta un angajament moral din partea statelor membre si nu o obligatie legala de a
atinge nivelul propus de folosire a biocarburantilor. Caracterul progresiv al politicii
europene privind biocarburantii se manifesta prin faptul ca, spre deosebire de directiva
privind electricitatea produsa din surse de energie regenerabila , aceasta nu contine, in
stadiul initial, cererea expresa ca statele membre "sa ia masurile necesare" pentru a-si
indeplini obiectivele fixate pentru 2005.
In schimb, exista un alt aspect de importanta cruciala: directiva contine o
"clauza de revizuire" (articolul 4.2). Pana la sfarsitul anului 2006, Comisia trebuie sa
intocmeasca un raport privind progresele efectuate in utilizarea biocarburantilor. "In baza
acestui raport", se mentioneaza in directiva, "Comisia prezinta, atunci cand este cazul,
Parlamentului European si Consiliului adaptarea sistemului de obiective . Daca acest
raport concluzioneaza ca obiectivele orientative nu pot fi atinse din cauze care nu sunt
justificate si/sau nu au legatura cu noile dovezi stiintifice, se va propune modificarea
obiectivelor nationale si, eventual, stabilirea unor obiective obligatorii, intr-o maniera
adecvata."
Astfel, prin adoptarea directivei, UE a recunoscut ca este nevoie de un sistem
de obiective stricte, poate chiar de unele obiective cu caracter obligatoriu, pentru a atinge
tinta stabilita pentru 2010. Insa UE a preferat sa amane decizia privind acest sistem pana
la analizarea prezentului raport, care stabileste daca, fara un astfel de sistem, obiectivul
intermediar de 2% a fost totusi atins .
Cum functia acestui raport este de a prezenta progresele realizate pana in anul
2006, el nu va acoperi statele care s-au integrat in Uniunea Europeana in 2007 (Romania
si Bulgaria). Aceste state trebuie sa elaboreze primele rapoarte nationale in conformitate
cu directiva privind biocarburantii pana la 1 iulie 2007. Acestea au un potential ridicat
pentru producerea de bioenergie; integrarea lor va facilita dezvoltarea si punerea in
aplicare a politicii Comunitatii privind biocarburantii.
In timp ce raportul se axeaza pe progresele realizate in vederea indeplinirii
obiectivelor stabilite in directiva privind biocarburantii, este important de remarcat ca
aceste obiective sunt sustinute prin masuri initiate in cadrul Politicii Agricole Comune, in
special dupa reforma din 2003. Prin ruperea legaturii dintre platile acordate fermierilor si
recoltele pe care acestia le produc, reforma le-a permis sa profite de noile posibilitati
aparute pe piata, cum ar fi cele oferite de biocarburanti. In plus, cum fermierii nu pot
produce culturi in scop alimentar pe terenuri izolate, ei pot folosi aceste terenuri pentru
culturi fara scop alimentar, inclusiv pentru biocarburanti. Este disponibil in acest moment
un credit pentru culturile folosite pentru producerea biocarburantilor, urmand a fi extins
in 2007 in toate statele membre; planul de actiune privind padurile stabileste masuri in
favoarea energiei produse din masa lemnoasa, iar noua politica pentru dezvoltare rurala
include masuri care sustin energiile regenerabile. In cele din urma, prin sistemul de "eco-
conditionalitate", fermierii primesc fonduri cu conditia respectarii legislatiei comunitare
in domeniul mediului si a pastrarii terenului agricol in bune conditii din punct de vedere
ecologic. Se asigura astfel faptul ca atat recoltele folosite pentru fabricarea
biocarburantilor, cat si cele folosite in alimentatie indeplinesc standardele de viabilitate in
domeniul mediului .
4.2. Evaluarea progreselor
Din 2003, pretul petrolului s-a dublat. UE a constatat in multiple randuri ca
sursele sale de energie nu sunt sigure - de exemplu, efectele uraganului Katrina asupra
furnizorilor de petrol in august/septembrie 2005 si intreruperea temporara a furnizarii
gazelor naturale pe teritoriul Ucrainei in ianuarie 2006. In acest timp, biocarburantii s-au
dovedit a fi o alternativa viabila pentru petrol. In majoritatea statelor membre, motorina
cumparata contine deja biodiesel in cantitate scazuta; marile companii petroliere au
anuntat deja programe de investitii in biocarburanti de sute de milioane de euro; la randul
lor, companiile producatoare de autovehicule au inceput sa comercializeze masini care
pot functiona pe baza de carburanti cu un continut ridicat de etanol.
Asa cum se arata in tabelul din Anexa 1, biocarburantii erau folositi in 2005
in toate cele 21 tari membre care au pus la dispozitie date (cu patru exceptii). Ponderea pe
piata a acestui tip de carburanti a ajuns la 1%. Aceasta cifra reprezinta o rata de progres
destul de buna - o dublare in doi ani. Totusi, proportia mentionata este mai mica decat
valoarea de referinta de 2%, si decat cea de 1,4%, care ar fi fost atinsa daca toate statele
membre si-ar fi indeplinit obiectivele. In plus, progresul inregistrat este foarte neuniform.
Doar Germania (3,8%) si Suedia (2,2%) au atins valoarea de referinta. Biodieselul a atins
o pondere de aproximativ 1,6% din piata de diesel, in timp ce etanolul a ajuns la o
pondere de doar 0,4% din piata de petrol.
Gradul de neuniformitate dintre statele membre se diminueaza. De la
inceputul anului 2005, 13 state membre au primit aprobarea de ajutoare de stat pentru noi
exonerari fiscale privind biocarburantii. Cel putin 8 state membre au adoptat obligatii sau
planuri in acest sens.
Asa cum se arata, 19 state membre si-au stabilit deja obiective pentru 2010.
Daca toate statele membre ating obiectivele pe care si le-au propus, nivelul de utilizare al
biocarburantilor in statele membre va ajunge la 5,45% - doar cu 0,3% mai putin decat
obiectivele stabilite. Experienta din 2005 sugereaza ca, in practica, diferenta va fi mai
mare. In anul 2005, dintre cele 21 de state membre pentru care sunt disponibile
informatii, doar doua state si-au indeplinit obiectivele propuse. In medie, statele membre
au indeplinit doar 52% din acest obiectiv. Chiar daca diferenta va fi doar de jumatate din
aceasta cifra in 2010, Uniunea va atinge un nivel de folosire al biocarburantilor de doar
4,2% in 2010. Comisia considera ca aceasta este o estimare rezonabila a rezultatului
previzibil al politicilor si masurile existente. (Estimarile folosite in simularile recente sunt
mai mici: scenariul evolutiei normale al modelului PRIMES arata o pondere pe piata de
3,9% in 2010, in timp ce modelul Green-X arata o pondere pe piata de doar 2,4%.).
Aceste cifre sunt in concordanta cu opinia exprimata in cadrul consultarii publice pe
marginea revizuirii directivei privind biocarburantii: marea majoritate a respondentilor au
afirmat ca nu se asteapta ca proportia de 5,75% sa fie atinsa12. De aceea, Comisia a
concluzionat ca este putin probabil ca obiectivul stabilit de directiva privind
biocarburantii pentru 2010 sa fie atins.
Pentru a intelege ce masuri trebuie luate pentru a accelera utilizarea
biocarburantilor, trebuie sa analizam situatia celor doua state membre care au facut cele
mai mari progrese in acest sens - Germania si Suedia. In timp ce succesul Germaniei a
constat mai ales in utilizarea biodieselului, Suedia s-a concentrat asupra bioetanolului.13
In alte privinte insa politicile aplicate de catre cele doua state au mai multe elemente
comune. Ambele tari au actionat in acest domeniu de mai multi ani. Ele promoveaza atat
amestecurile cu continut ridicat de biocarburanti sau biocarburantii puri (pentru a asigura
vizibilitatea politicii carburantilor), dar si amestecurile cu un continut scazut de
biocarburanti, compatibile cu conditiile de distributie si cu motoarele existente (pentru a
extinde pe cat de mult posibil tinta politicii). Ambele state au introdus exonerari fiscale
pentru biocarburanti, fara limitarea cantitatii pentru care se pot obtine beneficii,
combinand produse interne cu produse din import (din Brazilia in cazul Suediei si din alte
state membre in cazul Germaniei). Cele doua state investesc in cercetarea si dezvoltarea
biocarburantilor si au considerat biocarburantii din prima generatie ca o etapa in crearea
biocarburantilor din a doua generatie.
Exonerarea fiscala este o forma de sustinere pe termen lung a
biocarburantilor. In 2005 si 2006, mai multe state membre au anuntat introducerea unei
noi forme de sustinere: obligatiile privind biocarburantii. Aceste obligatii reprezinta
instrumente juridice pentru a impune furnizorilor de carburanti sa includa un anumit
procentaj de biocarburanti in cantitatea totala pe care o scot pe piata. Unele state membre
folosesc acest tip de obligatii pe langa exonerarea fiscala, iar altele ca o alternativa pentru
exonerare.
Exista motive sa credem ca, pe termen lung, obligatiile privind biocarburantii
vor diminua costurile de promovare a acestora - in parte deoarece asigura o desfasurare la
scara larga - si se vor dovedi a fi metoda cea mai eficienta. Comisia incurajeaza utilizarea
acestora.
Franta si Austria sunt singurele state membre care experimentat regimul
obligatiilor privind biocarburantii pentru mai mult de cateva luni. Obligatiile impuse de
Franta in ianuarie 2005 stabileau ponderea biocarburantilor la 2%. Totusi, furnizorii de
combustibili au ales sa plateasca taxe suplimentare in schimb - optiune prevazuta de
lege ; proportia de 2% nu a fost atinsa. Obligativitatea a fost introdusa de Austria in
octombrie 2005, impunand o cota a biocarburantilor de 2,5% si inregistrand un efect
imediat. Ponderea biocarburantilor a crescut la 3,2% in ultimul trimestru al anului 2005,
comparativ cu valoarea de mai putin de 0,2% in primele trei trimestre. In ambele cazuri,
este prevazut ca obligatiile sa ajunga la nivele mai mari in anii urmatori. Nu sunt
disponibile date privind impactul costurilor. Comisia va urmari indeaproape progresele
facute cu privire la aceste obligatii.
In lumina mentinerii constante a preturilor mari la petrol si a dovezilor ca
biocarburantii reprezinta o alternativa viabila pentru transport, consideram ca este un
moment adecvat sa revizuim cadrul legal al politicii Uniunii privind biocarburantii.
Exista o nevoie presanta ca Uniunea Europeana sa trimita un semnal clar al hotararii sale
de a reduce dependenta de utilizarea produselor petroliere in transporturi. Biocarburantii
reprezinta singura modalitate practica de a realiza acest lucru astazi, si constituie o
completare necesara pentru eficienta energetice si schimbarea modelului in sectorul
transporturilor. Angajamentul de a promova biocarburantii este o modalitate de a reduce
efectul cresterii preturilor la petrol si al intreruperii furnizarii acestuia, dar si de a micsora
probabilitatea ca preturile petrolului sa ramana la nivelul ridicat actual, demonstrand
actorilor de pe piata petrolului ca tarile consumatoare de petrol doresc sa dezvolte o
alternativa reala.
Legislatia favorabila biocarburantilor va sprijini autoritatile nationale,
regionale si locale in atingerea obiectivului de a reduce dependenta de produsele
petroliere in transporturi; va da incredere companiilor, investitorilor si oamenilor de
stiinta care cauta modalitati cat mai eficiente de indeplinire a acestui obiectiv; va
contrazice pe cei care cred ca, indiferent de pret, consumatorii europeni vor ramane
mereu prizonierii preturilor petrolului.
Un semnal sub forma unor obiective obligatorii, impuse prin lege este mult
mai puternic decat angajamentul voluntar.
Un semnal transmis prin intermediul adoptarii unui nou cadru legislativ in
intreaga Uniune Europeana, cu o piata anuala de peste 300 de milioane de tone de petrol
utilizat pentru transporturi, are mai multe sanse de a fi auzit, crezut si luat in considerare
decat semnalele trimise individual de catre statele membre.
Efortul colectiv facut de cele 27 de state membre pentru a dezvolta
tehnologiile si piata in domeniul biocarburantilor are mai multe sanse de succes si de
reducere a costurilor decat eforturile individuale ale statelor membre.
Comisia a luat primele masuri pentru transmiterea acestui semnal prin planul
de actiune privind biomasa din decembrie 2005, strategia referitoare la biocarburanti din
februarie 2006 si Cartea Verde privind Energia din martie 2006. Consiliul si Parlamentul
European au adoptat in general abordarile propuse in aceste documente.
Pentru a trimite un semnal clar privind hotararea Uniunii Europene de a-si
reduce dependenta de utilizarea produselor petroliere in transporturi, urmatoarea etapa va
fi stabilirea de obiective minime pentru ponderea viitoare a biocarburantilor. Astfel cum a
fost stabilit in foaia de parcurs privind energia regenerabila16, o pondere adecvata ar fi de
10% in 2020.
4.3. Necesitatea eficientei in politica privind biocarburantii
Deoarece consumul de biocarburanti este in crestere, este necesar ca politica
privind biocarburantii sa atinga un nivel inalt de eficienta. Aceasta presupune:
- crearea unui cadru care da incredere investitorilor pentru a investi in
producerea mai eficienta si mai intensa de biocarburanti, si informeaza producatorii de
autovehicule asupra carburantilor pentru care trebuie proiectate autovehiculele (de aceea
este necesara stabilirea de obiective minime privind biocarburantii pentru 2015 si 2020);
- pastrarea la nivel minim a obligatiilor administrative ale tuturor partilor
implicate;
- incurajarea productiei de biocarburanti in modalitati care sa contribuie in
mare masura la indeplinirea obiectivelor directivei referitoare la reducerea emisiilor de
gaze cu efect de sera si la asigurarea unor surse de carburanti care sa nu afecteze mediul
inconjurator.
Comisia este constienta de faptul ca, inainte de a trece la urmatoarea etapa in
promovarea biocarburantilor, statele membre si membrii Parlamentului European vor dori
sa se asigure ca promovarea biocarburantilor este intr-adevar un obiectiv dezirabil. Duce
intr-adevar utilizarea biocarburantilor la reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera? Vor
deveni biocarburantii viabili din punct de vedere comercial? Este compatibila
promovarea biocarburantilor cu protectia mediului, inclusiv biodiversitatea, conservarea
solului, calitatea apei si a aerului?
Clauza de revizuire inclusa in directiva privind biocarburantii cere ca raportul
asupra progreselor facute sa abordeze aceste probleme. Raspunsurile primite in cadrul
consultarii publice pe marginea revizuirii directivei subliniaza de asemenea necesitatea
abordarii lor. Aceste intrebari sunt analizate in urmatoarea sectiune a raportului. Mai
multe informatii, privind toate aspectele tehnice mentionate in articolul 4.2 din directiva
privind biocarburantii, se gasesc in documentul de lucru al personalului Comisiei, care
insoteste acest raport.
4.4.Impactul economic si de mediu al promovarii biocarburantilor
De-a lungul timpului, au circulat informatii incorecte privind impactul
economic si de mediu al biocarburantilor.
De exemplu, in anii 1990, exista tendinta de a evalua impactul gazelor cu
efect de sera al producerii de biocarburanti doar din punctul de vedere al emisiilor de
dioxid de carbon. Emisiile de protoxid de azot cauzate de utilizarea ingrasamintelor si de
cultivarea pamantului nu au fost luate in calcul. Efectul potential al protoxidului de azot
asupra incalzirii globale, calculat cantitativ, este de circa 300 de ori mai mare decat cel al
dioxidului de carbon. Prin neluarea in considerare a acestor emisii, s-a ajuns la
exagerarea beneficiilor utilizarii biocarburantilor asupra reducerii emisiilor de gaze cu
efect de sera.
Un exemplu mai recent il constituie afirmatia larg raspandita conform careia
consumul de biodiesel al Europei a dus la defrisari si la distrugerea habitatelor naturale
din Indonezia si Malaiezia pentru producerea de ulei de palmier. De fapt, pentru
fabricarea biodieselului s-au folosit cantitati nesemnificative de ulei de palmier -
aproximativ 30 000 de tone in 2005. Prin contrast, productia globala de ulei de palmier a
crescut cu aproape 10 milioane de tone intre 2001/02 si 2005/06. Aceasta crestere a fost
determinata de piata produselor alimentare si nu de fabricarea biocarburantilor.
Nu exista dovezi ca dezvoltarile trecute din domeniul biocarburantilor au
contribuit la defrisarile efectuate in aceste doua regiuni, insa este esentiala formularea
unor politici de promovare a biocarburantilor care sa contribuie la dezvoltarea durabila in
viitor, mai ales daca utilizarea biocarburantilor va creste semnificativ in comparatie cu
nivelurile actuale.
In scopul intocmirii acestui raport, Comisia a considerat utila elaborarea unei
descrieri a impactului economic si de mediu al folosirii biocarburantilor. Aceasta
descriere este realizata in detaliu in documentul de lucru al personalului Comisiei, care
insoteste acest raport. Pe baza acestui document, se pot trage urmatoarele concluzii
privind impactul economic si de mediu al promovarii biocarburantilor:
Costuri
- Costul suplimentar pentru utilizarea biocarburantilor depinde de pretul
etrolului, de ponderea importurilor si de competitivitatea pietelor agricole. La un pret al
petrolului de 48$/ baril, ceea ce reprezinta pretul de referinta folosit de catre Comisie,
costul suplimentar direct pentru atingerea unei ponderi pe piata a biocarburantilor de 14%
(in comparatie cu pretul carburantilor conventionali) a fost estimat la 11,5-17,2 miliarde
de euro in 2020. Daca pretul petrolului va fi de 70$/baril, aceasta cifra ar scadea la 5,2 -
11,4 miliarde de euro. Cu toate acestea, chiar folosind cele mai moderne tehnologii,
costul biocarburantilor produsi in UE va determina o situatie dificila pentru acestia, in
sensul de a concura cu combustibilii fosili, cel putin pe termen scurt si mediu. Astfel cum
rezulta din Strategia UE privind biocarburantii COM(2006) 34, cu tehnologiile
disponibile in prezent, biodieselul produs in UE poate intra in competitie cu petrolul la un
pret aproximativ de 60 euro/baril, in timp ce bioetanolul devine competitiv la un pret al
petrolului de aproximativ 90 euro/baril. Conform documentului de lucru al personalului
Comisiei, adoptat impreuna cu aceasta Comunicare, care are la baza analiza JRC Well to
Wheel, pragurile de rentabilitate pentru biodiesel si bioetanol sunt de 69-76 euro si
respectiv de 63-85 euro.
- Biocarburantii din a doua generatie nu sunt inca disponibili pe piata
(comercializarea lor este anticipata pentru 2010 - 2015) si este posibil sa fie mai scumpi
decat cei din prima generatie. Se asteapta ca preturile acestora sa scada pana in 2020. In
acel an, atat biocarburantii din prima generatie, cat si cei din a doua generatie vor fi
disponibili pe piata.
Siguranta furnizarii
- Biocarburantii asigura furnizarea energiei pe termen scurt prin
reducerea necesitatii de a pastra rezerve de petrol necesare pentru a face fata
intreruperilor. Valoarea acesteia este estimata la 1 miliard de euro pe an (in cazul unei
proportii de folosire a biocarburantilor de 14%).
- Cea mai buna modalitate de a asigura energia pe termen lung este
diversificarea surselor de energie. In transporturi, sursele de energie sunt putin
diversificate. Biocarburantii contribuie la diversificarea surselor de energie prin
imbogatirea gamei de carburanti si prin sporirea numarului de regiuni in care se pot
produce acestia. Nu s-a identificat inca modalitatea de acordare a unei valori monetare
acestui beneficiu.
- Biocarburantii se pot produce dintr-o gama larga de materii prime.
Pentru a asigura furnizarea energiei, este recomandabila mentinerea diversitatii acestei
game. Un amestec care include atat biocarburanti produsi la nivel intern, precum si
biocarburanti importati dintr-o varietate de regiuni este mai benefic decat un produs care
se bazeaza doar pe materialele ce pot fi procurate la pret mic (trestie de zahar din
Brazilia, ulei de palmier din Malaezia si Indonezia). Este de asemenea de dorit scoaterea
pe piata a biocarburantilor din a doua generatie, astfel incat sa existe o si mai mare
diversitate de materii prime.
Alte efecte economice
- Atingerea unei ponderi de 14% a biocarburantilor prin productia
interna va duce la cresterea numarului de angajati in UE de pana la 144 000 de persoane,
si a produsului intern brut cu 0,23% fata de normal.
- Masurile politicii comerciale menite sa faciliteze accesul la piata
biocarburantilor din UE, aflata in continua crestere, pot contribui la incheierea cu succes
a negocierilor comerciale desfasurate in prezent.
- UE mentine o importanta protectie privind importul pentru anumite
tipuri de biocarburanti, in special bioetanol pentru care exista un nivel de protectie
tarifara de aproximativ 45% ad valorem. Taxele de import pentru alti biocarburanti-
biodiesel si uleiuri vegetale-sunt cu mult mai scazute (intre 0-5%). Este inca neclar, in
acest moment, datorita nesigurantelor ce caracterizeaza Runda Doha in cadrul
Organizatiei Mondiale a Comertului, daca va avea loc in viitorul apropiat o liberalizare
mondiala, care sa reduca aceasta protectie. In paralel, au loc negocieri privind Zona
liberului schimb, inter alia cu Mercosur, cu care se negociaza in prezent chestiunea unui
acces crescut la pietele noastre pentru anumiti producatori de etanol competitivi. Tarile
ACP (Africa, Caraibe si Pacific) si tarile cele mai putin dezvoltate, precum si tarile care
beneficiaza de scheme "SGP+" din partea UE19 au deja acces duty-free nelimitat pe piata
europeana. In cazul in care s-ar observa ca distributia de biocarburanti viabili catre UE
sufera anumite restrictii, UE este gata sa examineze daca extinderea accesului pe piata ar
putea fi o optiune pentru dezvoltarea pietei.
- Dezvoltarea biocarburantilor din a doua generatie, prin cercetare si
dezvoltare si alte masuri, ar ajuta la cresterea inovatiilor si la mentinerea pozitiei
competitive a Europei in sectorul energiei regenerabile.
Emisiile de gaze cu efect de sera
- Biocarburantii de prima generatie produsi in Europa pe baza metodei de
fabricare cea mai atractiva din punct de vedere economic duc, dupa estimarile "well-to-
wheel", la emisii de gaze cu efect de sera cu 35-50% mai mici decat carburantii
conventionali pe care ii inlocuiesc. Alte metode de fabricare duc la reduceri mai mici sau
mai mari ale emisiilor. Una dintre metode (producerea etanolului in centralele pe baza de
carbune, produsele secundare fiind folosite ca hrana pentru animale) duce la emisii de
gaze cu efect de sera mai ridicate decat carburantii conventionali pe care ii
inlocuieste.
- Fabricarea etanolului din trestie de zahar cultivata in Brazilia duce
la reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera cu aproape 90%. Producerea de biodiesel
din ulei de palmier si soia reduce aceste emisii cu 50% si respectiv 30%.
- Atunci cand procesele de fabricare a biocarburantilor din a doua
generatie vor fi gata sa intre pe piata ar trebui sa determine reduceri importante, de circa
90%.
- Drenarea zonelor umede pentru a produce orice tip de biocarburanti
va duce la pierderea carbunelui stocat, a carui formare ar dura sute de ani, prin reducerea
emisiilor anuale de gaze cu efect de sera.
- Daca biocarburantii ating o proportie de folosire de 14%, se
asteapta reducerea emisiilor gazelor cu efect de sera cu 101-103 de milioane de tone de
CO2eq pe an in comparatie cu emisiile inregistrate biocarburantii utilizati in prezent.
Alte efecte asupra mediului
- In cazul in care cultivarea materiilor prime pentru fabricarea
biocarburantilor este realizata pe un teren adecvat, impactul asupra mediului (in afara de
gazele cu efect de sera) al ponderii pe piata de 14% va fi usor de abordat.
- Daca, din cauza cresterii folosirii biocarburantilor, se vor cultiva
materii prime pe terenuri neadecvate - cum ar fi padurile tropicale si alte habitate cu o
mare valoare naturala - se va ajunge la daune substantiale pentru mediu. Nu este necesara
utilizarea acestor terenuri pentru a ajunge la o proportie de folosire a biocarburantilor de
14%.
- Standardele privind calitatea carburantilor si emisiile de gaze de la
autovehicule, aflate in vigoare in UE, confirma faptul ca modificarea volumului de
biocarburanti folositi nu va avea o influenta semnificativa asupra emisiilor de gaze
poluante.
- Directiva privind calitatea carburantilor in UE trebuie revizuita
pentru a realiza un progres gradat catre utilizarea in cantitate mai mare a biocarburantilor
la vehiculele cu motoare obisnuite pana in 2020 .
CAPITOLUL 5
STUDIU DE CAZ
Energia Eoliana
5.1. Notiuni generale
In acest capitol , va invitam sa descoperiti generatoarele eoliene.
Pentru aceasta, vom prezenta mai intai principiul de conversie a energiei, pe
care se bazeaza functionarea unui generator eolian. Apoi se vor evidentia
particularitatile dispozitivelor, pentru ca ulterior sa se dezvolte componentele unui
generator eolian prin intermediul unei scheme interactive. La final, va fi
prezentata importanta generatoarelor eoliene si vom incheia cu emisia sonora a
generatoarelor eoliene.
Moara de vant este stramosul generatoarelor eoliene (Fig. 5.1). Ea a
aparut in Evul Mediu in Europa. Ea a functionat la inceput cu ax vertical.
Fig.5.1: Imagine a doua mori de vant
Mai tirziu, morile se orientau dupa directia vantului si au fost puse
panze pentre a capta mai bine energia vantului. (Fig.5. 2)
Fig. 5.2: imagine a unei mori de vant cu panze
Prima moara de vant cu pale profilate a aparut in secolul doisprezece.
Chiar daca era foarte simpla, este totusi vorba de prima cercetare aerodinamica
a palelor. Acestea au fost utilizate in principal pentre pomparea apei sau pentru
macinarea graului.
In perioada Renasterii, inventatori celebrii ca Leonardo da Vinci s-au
interesat foarte intens de morile de vant, ceea ce a condus la numeroase inovatii,
uneori inutile. De atunci, morile s-au inmultit in Europa.
Revolutia industriala a oferit un nou inceput pentru morile de vant, prin
aparitia de noi materiale. In consecinta, utilizarea metalului a permis modificare
formei turnului si cresterea considerabila a masinilor pe care le numim pe scurt
'eoliene'. (Fig. 5.3)
Fig. 5.3: Moara de vant (Germania de Nord)
Evolutia electricitatii in secolul XX a determinat aparitia primelor
eoliene moderne (Fig. 5.4). Este studiat profilul palelor, iar inginerii se inspira
dupa profilul aripilor de avion.
Fig. 5.4: Eoliana moderna
In prezent, eolienele sunt, aproape in totalitate cu ax orizontal, cu
exceptia modelelor cu ax vertical ca cele cu rotor Savonius si Darrieus, care sunt
inca utilizate, dar sunt pe cale de disparitie.
Ultimele inovatii permit functionarea eolienelor cu viteza variabila,
respectiv reglarea vitezei turbinei eoliene in functie de viteza vantului.
Stocare
acumulatori
Energie
cinetica
vant
Energie
mecanica
rotor
Energie
electrica
generator
Retea de
distributie
Sarcini izolate
(ex: sate
izolate)
Energia de origine eoliana face parte din energiile regenerabile. Aero-
generatorul utilizeaza energia cinetica a vantului pentru a antrena arborele
rotorului sau: aceasta este transformata in energie mecanica, care la randul ei
este transformata in energie electrica de catre generatorul cuplat mecanic la
turbina eoliana. Acest cuplaj mecanic se poate face fie direct, daca turbina si
generatorul au viteze de acelasi ordin de marime, fie se poate realiza prin
intermediul unui multiplicator de viteza. In sfarsit, exista mai multe posibilitati de a
utiliza energia electrica produsa: fie este stocata in acumulatori, fie este
distribuita prin intermediul unei retele electrice, fie sunt alimentate sarcini izolate.
Sitemele eoliene de convesie au si pierderi. Astfel, se poate mentiona un
randament de ordinul a 59 % pentru rotorul eolienei, 96% al multiplcatorului.
Trebuie luate in considerare, de asemenea, pierderile generatorului si ale
eventualelor sisteme de conversie.
Imagine a unei eoliene cu trei pale de 750 kW
5.2. Tipuri de instalari
O eoliana ocupa o suprafata mica pe sol. Acesta este un foarte mare
avantaj, deoarece perturba putin locatia unde este instalata, permitand
mentinerea activitatilor industriale sau agricole din apropiere.
Se pot intalni eoliene numite individuale, instalate in locatii izolate.
Eoliana nu este racordata la retea, nu este conectata cu alte eoliene.
In caz contrar, eolienele sunt grupate sub forma unor ferme eoliene.
Instalarile se pot face pe sol, sau, din ce in ce mai mult, in largul marilor, sub
forma unor ferme eoliene offshore, in cazul carora prezenta vantului este mai
regulata. Acest tip de instalare reduce dezavantajul sonor si amelioreaza
estetica.
Imagine a unei ferme eoliene
Ferma eoliana offshore de la Middelgrunden (Danemarca)
Orientarea axului
Exista mai multe tipuri de eoliene. Se disting insa doua mari familii:
eoliane cu ax vertical si eoliene cu ax orizontal.
Indiferent de orientarea axului, rolul lor este de a genera un cuplu
motor pentru a antrena generatorul.
Eoliene cu ax vertical
Pilonii eolienelor cu ax vertical sunt de talie mica, avand inaltimea de
0,1 - 0,5 din inaltimea rotorului. Aceasta permite amplasarea intregului
echipament de conversie a energiei (multiplicator, generator) la piciorul eolienei,
facilitand astfel operatiunile de intretinere. In plus, nu este necesara utilizae unui
dispozitiv de orientare a rotorului, ca in cazul eolienelor cu ax orizontal. Totusi,
vantul are intensitate redusa la nivelul solului, ceea ce determina un randament
redus al eolienei, aceasta fiind supusa si turbulentelor de vant. In plus, aceste
eoliene trebuiesc antrenate pentru a porni, pilonul este supus unor solicitari
mecanice importante. Din acest motive, in prezent, constructorii de eoliene s-au
orientat cu precadere catre eolienele cu ax orizontal.
Cele mai raspandite doua structuri de eoliene cu ax vertical se
bazeaza pe principiul tractiunii diferentiale sau a variatiei periodice a incidentei:
. Rotorul lui Savonius in cazul caruia, functionarea se bazeaza pe principiul
tractiunii diferentiale. Eforturile exercitate de vant asupra fiecareia din fetele uni
corp curbat au intensitati diferite. Rezulta un cuplu care determina rotirea
ansamblului.
Schema de principiu a rotorului lui Savonius
. Rotorul lui Darrieus se bazeaza pe principiul variatiei periodice a incidentei.
Un profil plasat intr-un curent de aer, in functie de diferitele unghiuri, este supus
unor forte ale caror intensitate si directie sunt diferite. Rezultanta acestor forte
determina aparitia unui cuplu motor care roteste dispozitivul.
Imaginea unei eoliene Darrieus
Eoliene cu ax orizontal
Functionarea eolienelor cu ax orizontal se bazeaza pe principiul
morilor de vant. Cel mai adesea, rotorul acestor eoliene are trei pale cu un
anumit profil aerodinamic, deoarece astfel se obtine un bun compromis intre
coeficientul de putere, cost si viteza de rotatie a captorului eolian, ca si o
ameliorare a aspectului estetic, fata de rotorul cu doua pale.
Eolienele cu ax orizontal sunt cele mai utilizate, deoarece randamentul
lor aerodinamic este superior celui al eolienelor cu ax vertical, sut mai putin
supuse unor solicitari mecanice importante si au un cost mai scazut.
Imaginea unei eoliene cu ax orizontal si a unei mori de vant
Exista doua categorii de eoliene cu ax orizontal:
. Amonte: vantul sufla pe fata palelor, fata de directia nacelei. Palele sunt rigide,
iar rotorul este orientat, cu ajutorul unui dispozitiv, dupa directia vantului.
Schema unei eoliene cu ax orizontal amonte
. Aval: vantul sufla pe spatele palelor, fata de nacela. Rotorul este flexibil si se
auto-orienteaza.
Schema unei eoliene cu ax orizontal aval
Dispunerea amonte a turbinei este cea mai utilizata, deoarece este
mai simpla si da cele mai bune rezultate la puteri mari: nu are suprafete de
directionare, eforturile de manevrare sunt mai reduse si are o stabilitate mai
buna.
Palele eolienelor cu ax orizontal trebuiesc totdeauna, orientate in
functie de directia si forta vantului. Pentru aceasta, exista dipozitive de orientare
a nacelei pe directia vantului si de orientare a palelor, in functie de intensitatea
acestuia..
In prezent, eolienele cu ax orizontal cu rotorul de tip elice, prezinta cel mai ridicat
interes pentru producerea de energie electrica la scara industriala.
5.3.Situatia actuala
Noile cerinte in domeniul dezvoltarii durabile au determinat statele
lumii sa isi puna problema metodelor de producere a energiei si sa creasca cota
de energie produsa pe baza energiilor regenerabile. Protocolul de la Kyoto
angajeaza statele semnatare sa reduca emisiile de gaze cu efect de sera. Acest
acord a determinat adoptarea unor politici nationale de dezvoltare a eolienelor si
a altor surse ce nu degaja bioxid ce carbon.
Trei factori au determinat ca solutia eolienelor sa devina mai
competitiva:
. noile cunostinte si dezvoltarea electronicii de putere;
. ameliorarea performantelor aerodinamice in conceperea turbilor eoliene;
. finantarea nationala pentru implantarea de noi eoliene.
In prezent, pe plan mondial, ponderea energiilor regenerabile in
producerea energiei electrice, este scazuta. S poate spune ca potentialul
diferitelor filiere de energii regenerabile, este sub-exploatat. Totusi, ameliorarile
tehnologice au favorizat instalarea de generatoare eoliene , intr-un ritm
permanent crescator in ultimii ani, cu o evolutie exponentiala, avand o rata de
crestere de 25% in 2003.
Filiera eoliana este destul de dezvoltata in Europa, detinand pozitia de
lider in topul energiilor regenerabile. Acest tip de energie regenerabila asigura
necesarul de energie electrica pentru 10 milioane de locuitori. Dealtfel, 90 % din
producatorii de eoliene de medie si mare putere, se afla in Europa.
Repartitia in Europa a energiei electrice produse pe baza eolienelor,
arata diferente intre state. Germania este liderul pe piata europeana, in ciuda
unei incetiniri in 2003 a instalarilor. Spania, pe pozitia a doua, continua sa
instaleze intensiv parcuri eoliene. Danemarca este pe a treia pozitie, avand
dezvoltate eoliene offshore si trecand la modernizarea eolienelor mai vechi de 10
ani.
(Sursa: Wind energy barometer-EuroObserv'ER 2004)
Costurile si eficienta unui proiect eolian trebuie sa tina seama atat de
pretul eolienei, cat de cele ale instalarii si intretinerii acesteia, precum si de cel al
vanzarii energiei. O eoliana este scumpa. Trebuiesc realizate inca progrese
economice pentru a se putea asigura resursele dezvoltarii eolienelor. Se
estimeaza ca instalarea unui kW eolian, costa aproximativ 1000 Euro. Progresele
tehnologice si productia in crestere de eoliene din ultimii ani permit reducerea
constanta a pretului estimat. Pretul unui kWh depinde de pretul instalarii eolienei,
ca si de cantitatea de energie produsa anual. Acest pret variaza in functie de
locatie si scade pe masura dezvoltarii tehnologie.
In Germania si Danemarca, investitorii sunt fie mari grupuri industriale,
fie particulari sau agricultori. Aceasta particularitate tinde sa implice populatia in
dezvoltarea eolienelor. Energia eoliana este perceputa ca o cale de diversificare
a productiei agricole. In Danemarca, 100 000 de familii detin actiuni in energia
eoliana. Filiera eoliana a permis, de asemenea, crearea de locuri de munca in
diverse sectoare, ca cele de producere a eolienelor si a componentelor acestora,
instalarii eolienelor, exploatarii si intretinerii, precum si in domeniul cercetarii si
dezvoltarii. Se inregistreaza peste 15 000 de angajati in Danemarca si 30 000 in
Germania, direct sau indirect implicati in filiera eoliana.
5.4. Perspective
Energia eoliana este considerata ca una din optiunile cele mai durabile
dintre variantele viitorului, resursele vantului fiind imense. Se estimeaza ca
energia eoliana recuperabila la nivel mondial se situeaza la aproximativ 53 000
TWh (TerraWattora), ceea ce reprezinta de 4 ori mai mult decat consumul
mondial actual de electricitate.
In Europa, potentialul este suficient pentru asigurarea a cel putin 20% din
necesarul de energie electrica pana in 2020, mai ales daca se ia in considerare
noul potential offshore.
Scara zgomotelor
(Sursa: Revue Sciences et Avenir, iulie 2004)
Chiar daca eolienele de prima generatie erau deranjante din punct de vedere
sonor, se pare ca in prezent, dezvoltarile tehnologice au permis reducerea considerabila a
zgomotului produs de astfel de instalatii. Astfel, pe scara surselor de zgomot, eolienele se
situeaza undeva intre zgomotul produs de un vant slab si zgomotul din interiorul unei
locuinte, respectiv la aproximativ 45 dB. Evolutia nivelului sonor in functie de numarul
de eoliene este logaritmica, respectiv instalarea unei a doua eoliene determina cresterea
nivelului sonor cu 3 dB si nu dublarea acestuia.
Pentru diminuarea poluarii sonore exista mai multe cai:
multiplicatoarele sunt special concepute pentru eoliene. In plus, se incearca
favorizarea actionarilor directe, fara utilizarea multiplicatoarelor.
profilul palelor face obiectul unor cercetari intense pentru reducerea poluarii
sonore determinata de scurgerea vantului in jurul palelor sau a emisiilor datorate
nacelei sau pilonului. Arborii de transmisie sunt prevazuti cu amortizoare pentru
limitarea vibratiilor, antifonarea nacelei permite, de asemenea, reducerea
zgomotelor.
Capitolul 6
CONCLUZII
Lucrarea de fata este structurata pe 5 capitole importante . In primele doua
capitole ale lucrarii se incearca o prezentare cat mai succinta a notiunii de dezvoltare
durabila , urmand ca in capitolele 3 si respectiv 4 sa se axeze mai mult pe partea de
energii regenerabile, parte importanta iin viitor pentru realizarea unei adevarate
dezvoltari durabile. In capitolul 5 s-a realizat un scurt studiu de caz pe tema energiei
regenerabile.
In ultimul capitol, respectiv capitolul 6 am creionat unele concluzii in linii
mari a ceea ce inseamna dezvoltarea durabila si mai ales a importantei ei pentru viitorul
omenirii.
Dupa analizarea tuturor acestor aspecte, s-a ajuns la urmatoarele concluzii:
1. Referitor la textul mentionat in articolul 4.2 din directiva privind biocarburantii,
motivele pentru care este probabil ca obiectivele stabilite de catre directiva pentru
2010 sa nu fie indeplinite nu pot fi considerate ca "justificate" sau ca "legate de noile
descoperiri stiintifice".
2. Consiliul si Parlamentul trebuie sa fie increzatori ca, prin utilizarea crescuta a
biocarburantilor, se va ajunge la o siguranta mai mare a surselor de energie si la
reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera. Cresterea consumului de biocarburanti
este singura modalitate in prezent pentru a reduce dependenta aproape completa de
petrol in domeniul transporturilor si una din putinele metode de a reduce semnificativ
emisiile de gaze cu efect de sera din domeniul transporturilor.
3. Pentru a trimite un semnal clar privind planurile sale de a reduce dependenta de
produsele petroliere in transporturi, Uniunea trebuie sa treaca la o noua etapa in
elaborarea politicilor sale de promovare a biocarburantilor.
4. Beneficiile referitoare la reducerea cantitatii de gaze cu efect de sera ale politicii
privind biocarburantii pot creste, iar riscurile pentru mediu pot scadea printr-un
sistem simplu de stimuli/sprijin care, de exemplu, sa descurajeze transformarea
solului cu o valoare de biodiversitate ridicata in scopul cultivarii de materii prime
pentru biocarburanti, sa impiedice utilizarea de sisteme de proasta calitate pentru
producerea biocarburantilor si sa incurajeze utilizarea de procese de fabricare din a
doua generatie. Acest sistem trebuie astfel proiectat incat sa se evite discriminarea
intre productia interna si importuri, si sa nu reprezinte o bariera in calea comertului.
Efectele acestui sistem trebuie evaluate si functionarea sa trebuie monitorizata pentru
a permite perfectionarea sa in viitor.
5. Acest sistem trebuie proiectat astfel incat sa nu se diminueze siguranta furnizarii de
energie. Beneficiile decurg din diversitatea surselor de energie, a tipurilor de biomasa
si a regiunilor din care se face importul. De aceea, sistemul nu trebuie sa favorizeze
un anumit tip de biocarburant sau anumite materii prime, ci sa incurajeze practici de
producere a biocarburantilor de toate tipurile, dintre cele inofensive pentru mediu,
inclusiv in tarile terte.
Pentru a trece de la ponderea actuala de utilizare a biocarburantilor de 1% la o
pondere de 10%, trebuie luate urmatoarele masuri:
. Modificarea gradata a directivei privind calitatea carburantilor si a
standardului pentru motorina, luand in calcul progresul tehnologic si respectand in acelasi
timp obiectivele privind calitatea aerului, pentru a permite utilizarea curenta a
biocarburantilor in amestec la un nivel mult mai ridicat decat in prezent;
. Adaptarea (cu fonduri reduse) a noilor vehicule pentru a putea functiona pe
baza acestor amestecuri ce au in compozitie o cantitate mare de biocarburanti;
. Scoaterea pe piata de catre industria petroliera a unui stoc de petrol cu
presiune de evaporare scazuta sau modificarea directivei privind calitatea carburantilor
pentru a tine seama de presiunea de evaporare cauzata de amestecul petrolului cu etanol
in cantitati mici;
. Disponibilitatea biocarburantilor din a doua generatie (daca din ce in ce
mai multe masini din UE vor functiona cu motorina, comercializarea combustibililor
fabricati pe baza de biomasa va capata o importanta deosebita).
. Introducerea exploatarii padurilor si dezvoltarea culturilor de rapita in UE
si in tarile ce se invecineaza la est cu UE;
. Luarea de masuri in scopul asigurarii beneficiilor pentru mediu, antrenate
de utilizarea biocarburantilor, inclusiv descurajarea folosirii biocarburantilor care duc la
emisii de gaze cu efect de sera ridicat sau care afecteaza de o maniera importanta
biodiversitatea; monitorizarea si raportarea constanta, de catre Comisie, a impactului de
mediu well-to wheel al producerii si utilizarii de biocarburanti.
. Punerea in aplicare continua a unei abordari echilibrate privind comertul
international cu biocarburanti, astfel incat atat tarile exportatoare, cat si producatorii
interni sa poata investi cu incredere in oportunitatile create de catre piata europeana aflata
in continua dezvoltare.
Asa cum s-a aratat in evaluarea impactului pentru foaia de parcurs pentru
energia regenerabila, o pondere de 10% de biocarburanti poate fi atinsa in 2020, cu
utilizarea limitata a biocarburantilor din a doua generatie. Dezvoltarea biocarburantilor
din a doua generatie va duce totusi la reducerea emisiilor de gaze de sera si la siguranta
de furnizare prin atingerea acestei ponderi; astfel, va fi mai usoara atingerea unor ponderi
chiar mai mari. Dezvoltarea biocarburantilor din a doua generatie are nevoie, pe langa
sprijinul din partea Comunitatii si a programelor nationale de cercetare si dezvoltare, de
stimulente pe piata si de stabilirea unui cadru pe termen mediu pentru promovarea
biocarburantilor.
Modificarea directivei privind biocarburantii nu va duce automat la
indeplinirea tuturor acestor cerinte, ci vor fi necesare eforturi sustinute in domeniul
industriei si al agriculturii, atat din partea statelor membre, cat si din partea UE. Insa, fara
cadrul creat de modificarea directivei, este putin probabil ca aceste masuri vor fi luate.