3
\\172.17.20.4\Operatori\Tatiana\Doc_2016\Hotariri\Aprob_reg_propr_intelectzuala.docx
Aprobat
prin Hotărîrea Guvernului nr.
din 2016
REGULAMENTUL
privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate
intelectuală de către organele vamale
I. DISPOZIŢII GENERALE
1. Regulamentul privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate
intelectuală de către organele vamale (în continuare – Regulament) stabileşte
condiţiile de intervenţie a organelor vamale în cazul mărfurilor susceptibile de a
aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală, în care:
1) sînt introduse sau scoase de pe teritoriul vamal al Republicii Moldova;
2) sînt declarate organelor vamale în scopul plasării lor sub un regim
vamal definitiv sau suspensiv;
3) se află sub supraveghere vamală în orice alte situaţii;
4) nu au fost declarate la intrarea sau la ieşirea din ţară şi sînt descoperite
de organele vamale în timpul efectuării controalelor vamale;
5) au intrat în proprietatea statului prin confiscare sau prin abandon în
favoarea statului.
2. Prezentul Regulament reglementează măsurile care trebuie întreprinse
de către organele vamale în cazurile în care se stabileşte că mărfurile menţionate
la pct.1 din prezentul Regulament aduc atingere drepturilor de proprietate
intelectuală.
3. Prevederile prezentului Regulament nu se aplică mărfurilor care sînt
obiect al dreptului de proprietate intelectuală protejat şi care au fost fabricate cu
consimţămîntul titularului de drept, dar se afla fără consimţămîntul acestuia în
una dintre situaţiile menţionate în pct.1 din prezentul Regulament.
4. Prevederile prezentului Regulament nu se aplică bunurilor destinate
uzului personal, deplasate peste frontiera vamală a Republicii Moldova de către
persoane fizice.
II. CEREREA DE INTERVENŢIE
A ORGANULUI VAMAL
Secţiunea 1
Depunerea şi examinarea cererii de intervenţie a organului vamal
5. Cererea de intervenţie a organului vamal se depune de către titularul
dreptului de proprietate intelectuală la Serviciul Vamal.
4
\\172.17.20.4\Operatori\Tatiana\Doc_2016\Hotariri\Aprob_reg_propr_intelectzuala.docx
6. Cererea de intervenţie a organului vamal se depune la Serviciul Vamal
în formă scrisă sau în formă electronică, cu aplicarea semnăturii electronice.
7. Cererea de intervenţie a organului vamal se completează în două
exemplare, conform modelului stabilit în anexa nr. 1 la prezentul Regulament: un
exemplar pentru Serviciul Vamal, marcat cu cifra „1”, şi un exemplar pentru
depunător, marcat cu cifra „2”.
8. Cererea de intervenţie a organului vamal se completează conform
Instrucţiunii de completare aprobate de Serviciul Vamal.
9. Documentele anexate la cererea de intervenţie, inclusiv actele în limbi
străine, se traduc și se depun în limba de stat şi fac parte integrantă din aceasta.
10. Originalul cererii de intervenţie şi al documentelor anexate la aceasta
trebuie să conţină semnătura şi ştampila titularului de drept.
11. La cererea de intervenţie se anexează în mod obligatoriu următoarele
documente:
1) declaraţia titularului de drept, conform modelului anexei nr.2 la
prezentul Regulament;
2) dovada că este titularul dreptului de proprietate intelectuală.
12. Declaraţia prevăzută la pct. 11 lit.a) din prezentul Regulament se
completează şi se semnează de către titularul de drept sau persoana autorizată şi
va avea un termen de valabilitate echivalent cu termenul de protecţie acordat.
13. Serviciul Vamal este în drept să solicite informaţii cu referire la
dreptul de proprietate intelectuală pentru care a fost depusă cererea de
intervenţie, precum şi la locul de fabricaţie sau de producţie, reţeaua de
distribuţie ori numele licenţiaţilor, consimţămîntul producătorilor şi alte
informaţii cu referire la dreptul de proprietate intelectuală, în limitele
prevederilor art. 3021 din Codul vamal al Republicii Moldova.
14. În cazul în care cererea nu conţine informaţiile enumerate în art. 3021
din Codul vamal al Republicii Moldova, Serviciul Vamal poate respinge cererea
de intervenţie vamală. În acest caz, Serviciul Vamal îşi motivează decizia,
precum şi anexează informaţii privind procedura de revizuire. Cererea de
intervenţie vamală depusă repetat va fi acceptată numai în cazul în care aceasta
va fi completată corespunzător.
15. Titularul de drept, cu cel puţin 30 de zile înainte de expirarea perioadei
de intervenţie vamală, este în drept să depună la Serviciul Vamal o cerere scrisă,
prin care să solicite prelungirea acesteia.
16. Cererea trebuie să cuprindă datele de identificare ale titularului
dreptului şi ale cererii de intervenţie pentru care se solicită prelungirea, precum
şi menţiuni privind modificarea informaţiilor cuprinse în cererea de intervenţie.
17. Titularul de drept este obligat, în termen de 15 zile, să informeze
Serviciul Vamal despre modificările apărute.
5
\\172.17.20.4\Operatori\Tatiana\Doc_2016\Hotariri\Aprob_reg_propr_intelectzuala.docx
Secţiunea a 2-a
Acceptarea cererii de intervenţie
18. În termen de 30 de zile de la primirea cererii de intervenţie, Serviciul
Vamal notifică în scris titularului acceptarea ori respingerea cererii sau faptul că
ea face obiectul unor examinări sau necesitatea prezentării unor informaţii
suplimentare.
19. Dacă cererea de intervenţie este acceptată, Serviciul Vamal stabileşte
perioada în decursul căreia organele vamale trebuie să intervină. Perioada de
timp stabilită nu poate depăşi un an.
20. Decizia de acceptare a cererii de intervenţie a titularului este
comunicată imediat solicitantului, precum şi birourilor vamale, în baza unei
dispoziţii emise de Serviciul Vamal cu privire la aplicarea de măsuri la frontieră
pentru protecţia proprietăţii intelectuale.
III. CONDIŢII ÎN CARE SE EFECTUEAZĂ
INTERVENŢIA ORGANULUI VAMAL
Secţiunea 1
Măsuri prealabile depunerii unei cereri
de intervenţie a organului vamal
21. În cazul în care nu este depusă cererea de intervenţie sau pînă la
acceptarea acesteia, organul vamal poate suspenda operaţiunea de vămuire şi/sau
să reţină, pentru un termen de 4 zile lucrătoare, mărfurile aflate în una dintre
situaţiile prevăzute la art.301 din Codul vamal al Republicii Moldova, dacă are
temeiuri suficiente de a considera că aceste mărfuri aduc atingere unui drept de
proprietate intelectuală.
22. Organul vamal notifică titularului de drept şi declarantului/
destinatarului mărfurilor, dacă aceştia din urmă sînt cunoscuţi, măsura aplicată,
conform modelului prevăzut în anexele nr.4 şi 5 la prezentul Regulament.
23. Termenul de 4 zile lucrătoare începe să curgă de la data la care
titularul de drept a primit notificarea.
24. Declaraţia prevăzută la art. 3021 alin. (4) lit. a) din Codul vamal al
Republicii Moldova se semnează de către titularul de drept sau persoana
împuternicită corespunzător, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2 la
prezentul Regulament, şi va avea un termen de valabilitate echivalent cu
termenul de acordare a protecţiei.
6
\\172.17.20.4\Operatori\Tatiana\Doc_2016\Hotariri\Aprob_reg_propr_intelectzuala.docx
Secţiunea a 2-a
Intervenţia organului vamal în cazul cererii
de intervenţie acceptate
25. În cazul prevăzut la pct. 21 din prezentul Regulament, organul vamal
poate solicita informaţii referitor la dreptul protejat titularului de drept pînă la
notificarea acestuia despre o posibilă încălcare a unui drept de proprietate
intelectuală.
26. În baza cererii de intervenţie, organul vamal este în drept să suspende
operaţiunea de vămuire şi/sau să reţină, pentru un termen de 10 zile lucrătoare,
mărfurile susceptibile de a aduce atingere unui drept de proprietate intelectuală,
acestea fiind plasate în regim de antrepozit vamal din contul şi pe seama
declarantului.
27. Organul vamal, în urma emiterii deciziei de reţinere a mărfurilor
susceptibile de a aduce atingere unui drept de proprietate intelectuală sau
suspendare a operaţiunii de vămuire, notifică aceasta titularului de drept,
conform modelului din anexa nr.4 la prezentul Regulament, şi
declarantului/destinatarului mărfurilor, conform modelului din anexa nr.5 la
prezentul Regulament.
28. Dacă organul vamal suspendă operaţiunea de vămuire şi/sau reţine
mărfurile în condiţiile prevăzute la art. 302 din Codul vamal al Republicii
Moldova şi există o cerere de intervenţie acceptată înainte de expirarea
termenului de 4 zile lucrătoare, termenul de 10 zile lucrătoare prevăzut la
art. 304 alin. (2) lit. a) şi alin. (7) din Codul vamal al Republicii Moldova curge
din ziua următoare celei în care cererea de intervenţie a fost acceptată.
29. Titularul de drept informează în scris organul vamal, în termen de
10 zile lucrătoare de la data primirii notificării prevăzute la pct. 27 din prezentul
Regulament sau de 3 zile lucrătoare în cazul mărfurilor perisabile, dacă mărfurile
reţinute aduc atingere unui drept de proprietate intelectuală.
30. În cazuri întemeiate şi la cererea scrisă a titularului de drept, termenul
stipulat în pct.29 din prezentul Regulament poate fi prelungit cu cel mult 10 zile
lucrătoare, cu excepţia mărfurilor perisabile.
31. La calculul numărului zilelor lucrătoare prevăzute la art. 302 şi 304 din
Codul vamal al Republicii Moldova nu se include ziua în care a fost primită
notificarea.
32. La decizia de reţinere a mărfurilor susceptibile de a aduce atingere
unui drept de proprietate intelectuală şi/sau de suspendare a operaţiunii de
vămuire, se va întocmi un act de control fizic al bunurilor şi un proces-verbal de
reţinere a mărfurilor şi obiectelor aflate sub control vamal, care se păstrează sub
supraveghere vamală conform prevederilor art.304 alin.(51) din Codul vamal al
Republicii Moldova.
33. Dacă o declaraţie vamală se referă atît la mărfurile susceptibile de a
aduce atingere unui drept de proprietate intelectuala, cît şi la mărfurile care nu se
află în această situaţie, se vor întreprinde următoarele acţiuni:
1) organul vamal invalidează declaraţia vamală depusă iniţial;
7
\\172.17.20.4\Operatori\Tatiana\Doc_2016\Hotariri\Aprob_reg_propr_intelectzuala.docx
2) pentru mărfurile care nu sînt susceptibile de a încălca un drept de
proprietate intelectuală, declarantul depune o declaraţie vamala modificată;
3) pentru mărfurile care sînt susceptibile de a încălca un drept de
proprietate intelectuală, declarantul depune o declaraţie vamală de antrepozit
vamal sau declaraţie sumară pentru plasarea acestora în depozit provizoriu, pe
cheltuiala acestuia. Din momentul în care organul vamal primeşte notificarea că
produsele reţinute sînt contrafăcute, toate cheltuielile aferente depozitării
mărfurilor sînt suportate de către titularul de drept.
34. Biroul vamal, în cel mult 24 de ore, informează în scris Serviciul
Vamal despre măsurile întreprinse, conform modelului din anexa nr. 3 la
prezentul Regulament, şi transmite copii ale documentelor pe care le deţine în
legătura cu mărfurile reţinute
35. Biroul vamal notifică, în termen de 24 de ore, titularului de drept şi
declarantului/deţinătorului/destinatarului mărfurilor măsurile întreprinse de către
postul vamal, conform modelelor din anexele nr. 3 şi 4 la prezentul Regulament.
36. Corespondenţa prevăzută în capitolul XII din Codul vamal al
Republicii Moldova, referitoare la fiecare reţinere şi/sau suspendare a operaţiunii
de vămuire, se transmite de către titularul de drept Serviciului Vamal şi/sau
biroului vamal de la care a primit notificarea, cu excepţia cererii de intervenţie.
37. Acordul prevăzut la art. 304 alin. (2) lit. b) din Codul vamal al
Republicii Moldova se transmite imediat către biroul vamal şi Serviciul Vamal.
38. Dacă, în termen de 10 zile lucrătoare, declarantul/destinatarul/
deţinătorul mărfurilor contestă măsurile de reţinere a mărfurilor şi/sau
suspendarea operaţiunii de vămuire ori se opune distrugerii mărfurilor, organul
vamal informează titularul de drept în acest sens.
39. Dacă, în termen de 10 zile lucrătoare, titularul de drept va acţiona în
instanţa de judecată, organul vamal reţine mărfurile pînă la data la care hotărîrea
judecătorească rămîne definitivă şi irevocabilă.
40. Dacă, în termen de 10 zile lucrătoare, titularul de drept nu acţionează
în judecată declarantul/destinatarul mărfurilor, organul vamal dispune eliberarea
mărfurilor şi/sau acordarea liberului de vamă, conform prevederilor Codului
vamal al Republicii Moldova.
41. Termenul de 10 zile lucrătoare stipulat în pct. 38-40 din prezentul
Regulament, curge de la data în care titularul de drept a primit de la organul
vamal copia contestării măsurii de reţinere a mărfurilor şi/sau suspendării
operaţiunii de vămuire, depusă de către declarantul/destinatarul mărfurilor.
42. În cazul mărfurilor prevăzute la art. 301 alin.(1) lit. e) din Codul vamal
al Republicii Moldova care au intrat în proprietatea de stat prin confiscare sau
abandon în favoarea statului, organul vamal notifică numai titularul de drept,
conform modelului din anexa nr. 3 la prezentul Regulament.
43. La examinarea mărfurilor, Biroul vamal poate permite prelevarea de
probe conform procedurii stabilite de Serviciul Vamal, iar la cererea expresă a
titularului de drept, le poate înmîna sau transmite acestuia din urmă exclusiv
pentru a fi analizate şi pentru a facilita continuarea procedurii, în cazul în care
circumstanţele permit acest lucru şi/sau probele trebuie restituite imediat după
8
\\172.17.20.4\Operatori\Tatiana\Doc_2016\Hotariri\Aprob_reg_propr_intelectzuala.docx
finalizarea analizei tehnice şi dacă este posibil înainte de acordarea liberului de
vamă sau de anularea măsurii de reţinere a mărfurilor.
44. Prelevarea de eşantioane se efectuează în condiţiile prevăzute de
reglementările vamale.
45. Eşantioanele pot fi utilizate de către Serviciul Vamal ca material de
instruire a colaboratorilor vamali şi/sau plasate în Muzeul produselor
contrafăcute, amplasat în incinta Centrului de instruire al Serviciului Vamal.
IV. DISPOZIŢII APLICABILE MĂRFURILOR CARE ADUC
ATINGERE UNUI DREPT DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
46. Mărfurile care aduc atingere unui drept de proprietate intelectuală nu
pot fi:
1) introduse pe teritoriul vamal al Republicii Moldova;
2) scoase de pe teritoriul vamal al Republicii Moldova;
3) exportate;
4) reexportate;
5) plasate sub un regim vamal suspensiv;
6) plasate în zonă economică liberă.
47. Pentru mărfurile care aduc atingere unui drept de proprietate
intelectuală vor fi aplicate măsurile prevăzute la art. 305 alin. (2) din Codul
vamal al Republicii Moldova.
48. Aplicarea măsurilor prevăzute la pct.46 din prezentul Regulament nu
exclude valorificarea de către titular a drepturilor sale pe cale judiciară.
49. Ca urmare a aplicării măsurilor de protecţie conform art.304 din Codul
vamal al Republicii Moldova, titularul de drept este obligat să distrugă mărfurile
contrafăcute în decurs de 3 luni calendaristice. Termenul dat începe să curgă de
la data constatării că mărfurile reţinute aduc atingere unui drept de proprietate
intelectuală.
50. Pentru a plasa mărfuri contrafăcute sub destinaţia vamală „distrugere”,
importatorul depune la organul vamal, declaraţie vamală, iar cheltuielile de
distrugere sau alte cheltuieli aferente ori similare sînt puse în sarcina titularului
de drepturi.
51. Responsabilitatea pentru respectarea prevederilor legislaţiei naţionale
cu privire la ocrotirea mediului înconjurător o poartă titularul de drept.
52. Distrugerea se poate efectua prin următoarele metode: termice,
chimice, mecanice sau prin alte procedee, care pot fi utilizate concomitent sau
succesiv, conform prevederilor legale.
53. Organul vamal este în drept să refuze plasarea mărfurilor în destinaţia
vamală „distrugere” în cazul în care:
1) distrugerea lor poate cauza prejudiciu oamenilor şi mediului
înconjurător.
2) organul vamal nu are posibilitate să controleze dacă mărfurile au fost
realmente distruse;
3) distrugerea comportă cheltuieli din partea statului.
9
\\172.17.20.4\Operatori\Tatiana\Doc_2016\Hotariri\Aprob_reg_propr_intelectzuala.docx
54. Distrugerea mărfurilor se efectuează cu participarea colaboratorului
postului vamal căruia îi este repartizată declaraţia vamală respectivă, titularului
de drept, declarantului/destinatarului mărfurilor sau reprezentatului acestuia şi
altor participanţi, după necesitate.
55. După distrugerea mărfurilor contrafăcute, se întocmeşte un act de
distrugere a acestora, conform modelului stabilit de Serviciul Vamal.
56. Actul de distrugere a mărfurilor contrafăcute este semnat de:
1) colaboratorii vamali care au supravegheat procesul de distrugere a
mărfurilor;
2) titularul de drept;
3) reprezentantul organului de stat în domeniul ocrotirii mediului
înconjurător, reprezentantul organului sanitaro-epidemiologic sau reprezentanţii
altor organe de stat, dacă natura mărfurilor supuse distrugerii impune prezenţa
lor;
4) alte persoane care au participat la procesul de distrugere a mărfurilor.
57. Actul de distrugere se anexează la exemplarul declaraţiei vamale, care
se păstrează la postul vamal respectiv.
58. Biroul vamal va transmite Serviciului Vamal copiile actelor de
distrugere a mărfurilor.
59. Mărfurile contrafăcute pot fi predate cu titlu gratuit unor instituţii
publice, inclusiv din sistemul protecţiei sociale, unor asociaţii obşteşti ori
fundaţii cu caracter umanitar, unor asociaţii ori cluburi sportive, instituţii de
învăţămînt de stat, unor persoane fizice care au avut de suferit de pe urma
calamităţilor naturale.
60. Predarea cu titlu gratuit este aplicabilă dacă sînt întrunite cumulativ
următoarele condiţii:
a) există acordul scris al titularului dreptului de proprietate intelectuală;
b) mărfurile sînt apte pentru consumul sau uzul persoanelor;
c) este depusă declaraţia beneficiarului mărfurilor preluate, conform
anexei nr.6 la prezentul Regulament.
61. Prin declaraţia depusă, beneficiarul îşi va asuma pe propria răspundere
responsabilitatea de a nu comercializa mărfurile preluate.
62. Predarea cu titlu gratuit a mărfurilor contrafăcute nu este supusă
încasării drepturilor de import.
63. În cazul predării cu titlu gratuit a mărfurilor contrafăcute, se
întocmeşte un act de predare-primire a acestora, conform modelului din anexa
nr.7 la prezentul Regulament.
64. Actul de predare-primire a mărfurilor contrafăcute este semnat de:
1) colaboratorii vamali care au supravegheat acţiunea de predare-primire a
mărfurilor;
2) titularul de drept;
3) beneficiarul mărfurilor preluate;
4) alte persoane care au participat la procesul de distrugere a mărfurilor.
65. Actul de predare-primire a mărfurilor contrafăcute se păstrează de
către Serviciul Vamal, conform legislaţiei Republicii Moldova.
10
\\172.17.20.4\Operatori\Tatiana\Doc_2016\Hotariri\Aprob_reg_propr_intelectzuala.docx
68. Procedura de distrugere a mărfurilor care fac obiectul unor livrări mici,
precum și răspunderea organelor vamale și a titularului de drept sînt prevăzute la
art. 3051 și 307 din Codul vamal al Republicii Moldova.
11
\\172.17.20.4\Operatori\Tatiana\Doc_2016\Hotariri\Aprob_reg_propr_intelectzuala.docx
Anexa nr.1 la Regulamentul privind asigurarea
respectării drepturilor de proprietate
intelectuală de către organele vamale
Cerere de intervenţie
în temeiul art. 3021 din Codul vamal al Republicii Moldova
1. Data primirii cererii de intervenţie de
către Serviciul Vamal
______/______/_______
2. Către Serviciul Vamal al Republicii Moldova
MD-2065, mun. Chişinău,
str. N. Starostenco nr. 30
Tel: 022 574 201
Fax: 022 273 061
Email: [email protected]
3. Coordonatele solicitantului: (titular de drepturi în sensul art. 1 pct. 49) din Codul vamal al
Republicii Moldova)
Nume: …................................................................
Funcţia: …...........................................................
Adresa: …............................................................
Localitatea:….................................................
Cod poştal: …...................................................
Ţara: ….................................................................
Cod fiscal: ….....................................................
Telefon: …..........................................................
Telefon mobil: …............................................
Fax: …....................................................................
E-mail…....................................................................
Adresa de Internet:……………………………
4. Statutul solicitantului (în sensul art. 1 pct. 49 ) din Codul vamal al Republicii Moldova)
Titular de drept Reprezentant al titularului
Persoană autorizată să utilizeze dreptul Reprezentant al persoanei autorizate
5. Tipul (tipurile) de drepturi pentru care este depusă cerere:
Marcă Desen/model industrial Drepturi de autor şi conexe
Brevet de invenţie Indicaţie geografică Denumire de origine
Soi de plante Certificat suplimentar de protecţie Altele
12
\\172.17.20.4\Operatori\Tatiana\Doc_2016\Hotariri\Aprob_reg_propr_intelectzuala.docx
6. Numele şi adresa persoanei de contact
(pe probleme administrative):
Telefon fix: …........................................................
Fax:
…........................................................
Telefon mobil:
….......................................................
E-mail:
……………………………………..
….........................................................
7. Numele şi adresa persoanei de contact
(pe probleme tehnice):
Telefon fix:
…........................................................
Fax:
….........................................................
Telefon mobil:
…........................................................
………………………………………
….........................................................
8. Anexez date esenţiale privind mărfurile originale:
Numărul de documente anexate1: Numărul de fotografii anexate
1:
9. Anexez informaţii specifice privind tipul sau modalitatea de fraudă:
Numărul de documente anexate1: Numărul de fotografii anexate
1:
10. Anexez documentul (ele) care atestă calitatea de titular al drepturilor pentru mărfurile
în cauză, în sensul art. 1 pct. 49) din Codul vamal al Republicii Moldova
Numărul de documente anexate1:
11. Anexez declaraţia, în sensul art. 1 pct. 44) din Codul vamal al Republicii Moldova şi îmi asum
responsabilitatea în conformitate cu art. 3021 din Codul vamal al Republicii Moldova
Declaraţia anexată
12. Procedura privind livrările mici, conform prevederilor art.3051 din Codul vamal al
Republicii Moldova
Solicit utilizarea procedurii prevăzute în art. 3051 din Codul vamal al Republicii Moldova şi sînt
de acord să acopăr costurile referitoare la distrugerea mărfurilor.
13. Informaţiile suplimentare cunoscute de titular, de exemplu:
– Ţara de producţie: - Numărul de documente anexate1:
– Rutele utilizate pentru trafic: - Numărul de documente anexate1:
– Diferenţele tehnice dintre mărfurile
autentice şi mărfurile suspecte: - Numărul de documente anexate1:
– Poziţia tarifară (HS):
– Alte informaţii utile - Numărul de documente anexate1:
14. Data depunerii cererii de intervenţie:
Data întocmirii Locul Semnătura şi ştampila solicitantului
1 Se indică numărul corespunzător. În cazul în care nu există nici un document se indică 0.
13
\\172.17.20.4\Operatori\Tatiana\Doc_2016\Hotariri\Aprob_reg_propr_intelectzuala.docx
15. Decizia Serviciului Vamal (în sensul art. 303 din Codul vamal al Republicii Moldova)
Cererea de intervenţie a fost aprobată. Numărul de înregistrare a cererii de intervenţie
Data Locul Semnătura şi ştampila
Cererea este valabilă pînă la:______/_______/_______.
Orice cerere pentru prelungirea valabilităţii va fi adresată Serviciului Vamal cu cel puţin 30 de zile
lucrătoare înainte de data expirării cererii de intervenţie.
Cererea a fost refuzată.
Decizia motivată a acestui refuz şi informaţiile privind procedura de apel sînt anexate la prezentul
document.
Data Locul Semnătura şi ştampila
Instrucţiuni de completare
Rubrica 3: În sensul art. 1 pct.49) din Codul vamal al Republicii Moldova, în calitate de
solicitant poate acţiona deţinătorul unui drept de proprietate intelectuală sau reprezentantul acestuia ori
orice altă persoană autorizată să utilizeze acest drept sau reprezentantul acesteia.
În orice caz, persoana, fizică sau juridică, ce completează rubrica 3 din cererea de intervenţie
are obligaţia de a fi cea care va furniza documentele menţionate în rubrica 11 a cererii.
Rubricile 4 şi 5: Se marchează căsuţa respectivă.
Rubrica 6: Se înscriu detaliile referitoare la persoana de contact în probleme administrative.
Rubrica 7: Se înscriu detalii referitoare la persoana de contact care va fi responsabilă de
prezentarea către organele vamale a detaliilor tehnice referitor la mărfurile reţinute. Dosarul tehnic va
conţine diverse fişiere cu informaţii, imagini, fotografii etc. capabile să ajute organul vamal la
determinarea şi depistarea mărfurilor contrafăcute şi a operelor-pirat. Dosarul tehnic va fi remis
Serviciului Vamal, odată cu cererea de intervenţie, pe suport de hîrtie şi în format electronic.
Rubricile 8, 9, 13: Documentele ataşate conform rubricilor 8 şi 9 trebuie să conţină informaţii
precise şi detaliate, care să permită autorităţilor vamale identificarea corectă a mărfurilor autentice,
precum şi orice informaţii cu referinţă la tipul sau modalitatea de fraudă de care titularul ar putea avea
cunoştinţă.
Tipurile de informaţii prezentate în documente ataşate la rubricile 8, 9 şi 12 trebuie să fie cît
mai diverse şi detaliate, pentru a permite organelor vamale să identifice, în mod simplu şi eficient,
utilizînd principiile analizei de risc, atît mărfurile originale, cît şi cele care aduc atingere unui drept de
proprietate intelectuală.
Pot fi adăugate şi alte date în sprijinul acestor informaţii, precum valoarea mărfii legale, locul
în care se află mărfurile sau locul de destinaţie prevăzut, elementele de identificare a lotului sau ale
coletelor, data de sosire sau de plecare prevăzută a mărfurilor, mijlocul de transport utilizat şi
identitatea importatorului, a exportatorului sau a titularului mărfurilor.
Rubrica 10: În cazul în care cererea de intervenţie este depusă de către titular însuşi ca dovadă
a dreptului de proprietate intelectuală prevăzută la art. 3021 alin. (4) lit. b) poate servi:
14
\\172.17.20.4\Operatori\Tatiana\Doc_2016\Hotariri\Aprob_reg_propr_intelectzuala.docx
a) pentru drepturile care fac obiectul unei înregistrări sau, dup caz, al unei depuneri – dovada
înregistrării de către biroul în cauză sau a depunerii;
b) pentru dreptul de autor, drepturile conexe sau dreptul referitor la desene şi modele
neînregistrate sau nedepuse – orice mijloace de probă care atestă calitatea de autor a acestuia sau de
titular originar.
Poate fi considerată drept dovadă, astfel cum este prevăzut la lit. a), o copie a înregistrării din
baza de date a autorităţilor naţionale sau internaţionale competente.
Pentru denumirile de origine şi indicaţiile geografice protejate, dovada va atesta, de asemenea,
faptul că titular este producătorul sau grupul şi că denumirea/indicaţia a fost înregistrată.
Dacă cererea de intervenţie este depusă de către orice altă persoană autorizată să utilizeze unul
dintre drepturile de proprietate intelectuală, suplimentar la dovezile menţionate mai sus, se depune
documentul în temeiul căruia persoana este autorizată să utilizeze dreptul în cauză.
Dacă cererea de intervenţie este depusă de către un reprezentant al titularului sau al oricărei
alte persoane autorizate să utilizeze unul dintre drepturile de proprietate intelectuală, la dovezile
menţionate mai sus se depune, suplimentar, documentul care atestă calitatea lui de reprezentant.
Rubrica 14: Semnînd rubrica respectivă, solicitantul certifică faptul că acceptă prevederile
capitolului XII din Codul vamal al Republicii Moldova şi obligaţiile ce decurg din aceasta.
Notă: Cererea de intervenţie se depune la Serviciul Vamal în două exemplare: un exemplar,
marcat cu cifra „1”, pentru organul vamal şi un exemplar, marcat cu cifra „2”, care, după completarea
şi semnarea rubricii 14 de către organul vamal, se returnează solicitantului.
Cererea de intervenţie şi documentele anexate trebuie să cuprindă semnătura şi ştampila
titularului dreptului.
15
\\172.17.20.4\Operatori\Tatiana\Doc_2016\Hotariri\Aprob_reg_propr_intelectzuala.docx
Anexa nr.2
la Regulamentul privind asigurarea
respectării drepturilor de proprietate
intelectuală de către organele vamale
DECLARAŢIE
în conformitate cu prevederile art. 302 1
din Codul vamal
al Republicii Moldova
Subsemnatul/a,________________________________, cu domiciliul/sediul în
______________________________________, titularul dreptului de proprietate intelectuală,
în sensul art. 1 pct. 49) din Codul vamal al Republicii Moldova, conform documentelor
probatorii anexate la cererea de intervenţie, prin prezenta confirm că:
- în conformitate cu articolul art. 3021
alin. (4) lit. a) din Codul vamal al Republicii
Moldova, îmi asum responsabilitate faţă de persoanele implicate în situaţia prevăzută la art.
301 din Codul vamal al Republicii Moldova în cazul în care procedura iniţiată în conformitate
cu capitolul XII din Codul vamal al Republicii Moldova nu îşi urmează cursul din cauza unei
acţiuni sau a unei omisiuni din partea mea sau în cazul în care instanţa stabileşte că mărfurile
respective nu aduc atingere unui drept de proprietate intelectuală;
- mă angajez să achit toate cheltuielile ocazionate de depozitarea, manipularea şi
păstrarea mărfurilor sub supraveghere vamală, precum şi cheltuielile de distrugere sau alte
cheltuieli aferente ori similare, în conformitate cu prevederile capitolului XII din Codul vamal
al Republicii Moldova;
- mă angajez, în termen de trei luni calendaristice, să distrug mărfurile dovedite că aduc
atingere unui drept de proprietate intelectuală. Termenul dat începe să curgă de la data
constatării că mărfurile reţinute aduc atingere unui drept de proprietate intelectuală;
- am luat cunoştinţă de prevederile art. 304 alin. (5) şi (10), art. 307 alin. (1)-(3) din
Codul vamal al Republicii Moldova;
- mă angajez să informez Serviciul Vamal, conform art.304 alin.(10), despre încetarea
protecţiei dreptului de proprietate intelectuală şi despre alte schimbări aferente, precum şi să
suport consecinţele prevăzute de legislaţia în vigoare.
Data _______________
Numele ______________
Semnătura ___________
16
\\172.17.20.4\Operatori\Tatiana\Doc_2016\Hotariri\Aprob_reg_propr_intelectzuala.docx
Anexa nr.3
la Regulamentul privind asigurarea
respectării drepturilor de proprietate
intelectuală de către organele vamale
RAPORT
În conformitate cu prevederile art. 302 alin. (1) şi/ sau art. 304 din Codul vamal al
Republicii Moldova, vă informăm asupra măsurii de reţinere a mărfurilor susceptibile de a
aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală şi/sau suspendare a operaţiunii de
vămuire în baza:
- Dispoziţiei Serviciului Vamal nr. ___ din _________ cu privire la aplicarea de măsuri
la frontieră pentru protecţia proprietăţii intelectuale;
- aplicarea acţiunii ex-oficiu.
Anexăm copii ale următoarelor documente:
- copia declaraţiei vamale iniţiale;
- copiile documentelor aferente mărfurilor reţinute (contractul de vînzare cumpărare,
factura, scrisoarea de trăsură/conosamentul/air bill, packing list etc.);
- copia actului de control fizic;
- copia procesului-verbal de reţinere a mărfurilor.
Şef Birou vamal ………………………..
17
\\172.17.20.4\Operatori\Tatiana\Doc_2016\Hotariri\Aprob_reg_propr_intelectzuala.docx
Anexa nr.4
la Regulamentul privind asigurarea
respectării drepturilor de proprietate
intelectuală de către organele vamale
NOTIFICARE către titularul dreptului
În conformitate cu:
- art. 302 din Codul vamal al Republicii Moldova; şi /sau
- art. 304 din Codului vamal al Republicii Moldova şi în baza Dispoziţiei Serviciului
Vamal al Republicii Moldova nr. ___ din _________ cu privire la aplicarea de măsuri la
frontieră pentru protecţia proprietăţii intelectuale, organul vamal reţine mărfurile susceptibile
să aducă atingere drepturilor de proprietate intelectuală şi/sau suspendă operaţiunea de
vămuire.
Mărfurile suspectate că aduc atingere unui drept de proprietate intelectuală au fost
reţinute în data de ............., la Postul Vamal .................... , Biroul vamal ……………..
Prezenta decizie se refera la:
- tipul/categoria mărfii;
- cantitatea;
- tipul dreptului protejat.
Veţi informa în scris organele vamale în termenele prevăzute la art. 304 din Codul
vamal al Republicii Moldova, dacă mărfurile reţinute aduc sau nu aduc atingere drepturilor de
proprietate intelectuală.
Vă informăm că dacă nu veţi da curs prezentei notificări în termenul prevăzut de
art. 304 din Codul vamal al Republicii Moldova, pentru mărfurile în cauză se va ridica măsura
reţinerii şi se va acorda liberul de vamă.
În conformitate cu art. 307 alin.(3) din Codul vamal al Republicii Moldova, cheltuielile
legate de depozitarea, manipularea şi păstrarea mărfurilor sub supraveghere vamală, precum şi
cheltuielile pentru distrugerea mărfurilor sau alte cheltuieli similare sînt în sarcina titularului
dreptului.
Şef Birou vamal ………………………………………
18
\\172.17.20.4\Operatori\Tatiana\Doc_2016\Hotariri\Aprob_reg_propr_intelectzuala.docx
Anexa nr.5
la Regulamentul privind asigurarea
respectării drepturilor de proprietate
intelectuală de către organele vamale
NOTIFICARE
către declarantul/deţinătorul/destinatarul mărfurilor
În conformitate cu:
- art.302 din Codul vamal al Republicii Moldova; şi/sau
- art.304 din Codul vamal al Republicii Moldova şi în baza Dispoziţiei Serviciului
Vamal al Republicii Moldova nr. ..... din ......., organul vamal reţine mărfurile susceptibile de
a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală şi/sau suspendă operaţiunea de vămuire.
Mărfurile suspectate că aduc atingere unui drept de proprietate intelectuală au fost
reţinute în data de ..........., la Biroul vamal …………., Postul Vamal ........... .
Prezenta decizie se refera la:
- tipul/categoria mărfii;
- cantitatea;
- dreptul protejat.
În conformitate cu art. 304 alin. (2) lit. b) din Codul vamal al Republicii Moldova, dacă
titularul dreptului ne informează în scris că mărfurile reţinute în conformitate cu procesul-
verbal de reţinere a mărfurilor nr…… din.......... îi încalcă drepturile de proprietate
intelectuală, puteţi prezenta organelor vamale acordul scris că abandonaţi aceste mărfuri în
vederea distrugerii.
Dacă veţi prezenta la Serviciul Vamal şi/sau la Biroul vamal o opoziţie expresă, în
scris, cu privire la reţinerea mărfurilor susceptibile de a aduce atingere drepturilor de
proprietate intelectuală şi/sau la suspendarea operaţiunii de vămuire, instanţa de judecată va
stabili dacă sînt încălcate drepturile de proprietate intelectuală ale titularului.
Şef Birou vamal ………………………………………
19
\\172.17.20.4\Operatori\Tatiana\Doc_2016\Hotariri\Aprob_reg_propr_intelectzuala.docx
Anexa nr.6
la Regulamentul privind asigurarea
respectării drepturilor de proprietate
intelectuală de către organele vamale
DECLARAŢIE
În conformitate cu pct. 60 din Regulamentul privind asigurarea respectării drepturilor
de proprietate intelectuală de către organele vamale,
subsemnatul/a,
____________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________,
cu sediul în _________________________________________________________________,
beneficiarul mărfurilor preluate, confirm că:
- mă angajez ca marfa preluată să nu fie expusă circuitului comercial şi să fie utilizată
în strictă conformitate cu prevederile art. 305 alin. (2) lit. c) din Codul vamal al Republicii
Moldova;
- mă angajez să includ mărfurile preluate în evidenţa contabilă a instituţiei, în timp de
10 zile lucrătoare de la data semnării actului de predare-primirea a mărfurilor contrafăcute.
Data _______________
Numele ______________
Semnătura ___________
20
\\172.17.20.4\Operatori\Tatiana\Doc_2016\Hotariri\Aprob_reg_propr_intelectzuala.docx
Anexa nr.7
la Regulamentul privind asigurarea
respectării drepturilor de proprietate
intelectuală de către organele vamale
ACT
de predare-primire a mărfurilor contrafăcute
___ ___________20___ or. _____________
În conformitate cu prevederile art. 305 alin. (2) lit. c) din Codul vamal al Republicii
Moldova, părţile consemnează următoarele:
1. Sub supravegherea organului vamal, Titularul de drepturi predă Beneficiarului, iar
Beneficiarul preia următoarele mărfuri:
____________________________________________________________________________
____________________________________________________________________________
____________________________________________________________________________
____________________________________________________________________________
____________________________________________________________________________
____________________________________________________________________________
2. Prezentul act de predare-primire serveşte drept temei legal pentru preluarea
mărfurilor în evidenţa contabilă a Beneficiarului, în timp de 10 zile lucrătoare de la data
semnării prezentului act.
3. Prezentul act este redactat în trei exemplare originale, cîte unul pentru fiecare Parte.
A predat: A primit: A supravegheat:
________________________ ________________________ ________________________
________________________ ________________________ ________________________
________________________ ________________________ ________________________
________________________ ________________________ ________________________
________________________ ________________________ ________________________
______________________
L.Ş
_____________________
L.Ş
______________________
L.Ş