Download - Evaluarea eficientei energetice curs 2006
ENERGY EFFICIENCY EVALUATION
Referenţi ştiinţifici:
Prof.dr.ing. George Darie
Conf.dr.ing. Horia Necula
PREFAŢĂ
În ultimii 25 de ani, atât guvernele cât şi populaţia au înţeles şi au
conştientizat necesitatea aplicării măsurilor de conservare a energiei şi de
reducere a facturii energetice. În prezent, în toate ţările dezvoltate, o abordare
corectă privind utilizarea eficientă a energiei s-a dovedit vitală pentru asigurarea
profitabilităţii şi a competitivităţii industriei, comerţului şi altor sectoare de
activitate. Experienţa acumulată până în prezent a demonstrat că, pentru a atinge
un nivel ridicat al eficienţei energetice, orice organizaţie trebuie să utilizeze cele
mai noi tehnologii şi să exploateze la limită potenţialul uman de care dispun.
Începând cu anul 1980, Marea Britanie a fost una dintre primele ţări care
a pornit, a dezvoltat şi a utilizat pe scară largă o metodă naturală, corectă şi
eficientă de creştere a eficienţei energetice care funcţionează în mod treptat, pas
cu pas. Această nouă şi eficientă abordare a fost generată numai de creşterea
semnificativă a preţurilor combustibililor pe piaţa mondială. Trebuie subliniat
faptul că, în Marea Britanie nu au existat nici atunci şi nu au fost legiferate nici
ulterior reglementări care să impună cu forţa măsurile de conservare a energiei.
Rezultatul amplelor eforturi colective a constat într-o abordare
pragmatică, coordonată, validată prin aplicarea ei în practică şi care a constituit
răspunsul societăţii la o provocare globală de natură economică. Datorită
caracterului său colectiv, nimeni anume (nici una sau mai multe persoane nici
vreo organizaţie) nu poate revendica paternitatea sau proprietatea intelectuală
asupra acestei metodei de abordare a problemei eficienţei energetice, a tehnicilor
şi procedurilor managementului energiei.
Ca proaspăt membru al UE, România trebuie să asigure cât mai repede
reglementările şi baza legală corecte pentru implementarea măsurilor de
conservare a energiei în toate sectoarele de activitate, cu precădere în industrie.
Orice amânare şi întârziere vor fi atât regretabile cât şi contraproductive.
Politicienii şi specialiştii români în domeniu trebuie să conceapă şi apoi să
implementeze o politică energetică pe termen lung, în concordanţă cu direcţiile
strategice stabilite la nivelul Comisiei Europene. În aceste condiţii, atingerea
nivelului actual al eficienţei energetice existent în ţările membre UE cu vechime
mare va necesita eforturi considerabile din partea întregii societăţi româneşti.
Prezenta lucrare nu este concepută ca un ghid, un normativ sau un
standard în domeniu eficienţei energetice, nici pentru întocmirea auditului
energetic nici pentru aplicarea tehnicilor şi procedurilor managementului
energiei. Luând în considerare situaţia în care se află întreprinderile româneşti
aflate încă în funcţiune, autorii aceastei cărţi doresc să reamintească tuturor celor
interesaţi că, în cele din urmă, în acest domeniu vor trebui luate măsurile corecte.
Cu cât acestea vor fi luate mai târziu, cu atât costurile vor fi mai greu de suportat.
Autorii
CUPRINS
1. EFICIENŢA ENERGETICĂ ÎNINDUSTRIE 11
2. MANAGEMENTUL ENERGIEI LA CONSUMATORI 17
3. SISTEMUL DE MONITORIZARE A CONSUMURILOR
ENERGETICE
23
4. ANALIZA INTERNĂ 25
5. AUDITUL ENERGETIC 28
5.1 Auditul energetic preliminar 29
5.2 Auditul energetic propriu-zis 30
5.3 Exemplu privind prelucrarea datelor rezultate din monitorizare în
vederea întocmirii auditului energetic propriu-zis al unei întreprinderi
industriale
33
6. BILANŢUL ENERGETIC , INSTRUMENT AL ANALIZEI
ENERGETICE A UNUI CONTUR DAT
41
6.1. Clasificarea bilanţurilor energetice 42
6.2. Termenii bilanţului energetic 44
6.3. Indicaţii metodologice privind întocmirea bilanţurilor energetice 47
6.5. Bilanţul energetic al unei instalaţii industriale din sectorul chimiei
de sinteză
49
7. ROLUL RESPONSABILULUI CU ENERGIA 55
8. EVALUAREA EFICIENŢEI ENERGETICE 58
9. IMPLEMENTAREA SISTEMELOR DE MONITORIZARE ŞI
EVALUARE CONTINUĂ TIP M&T
65
10. CĂI DE REDUCERE A CONSUMULUI DE ENERGIE 76
10.1.Consumuri de energie aferente clădirilor 78
10.2. Consumuri de caldura tehnologice 84
10.3. Consumul de aer comprimat 87
10.4. Consumuri de energie electrică 89
11. FACTORI DE INFLUENŢĂ ASUPRA PROFITABILITĂŢII
PROIECTELOR DE INVESTIŢII AVÂND CA SCOP CREŞTEREA
EFICIENŢEI ENERGETICE
92
11.1.Tipuri de proiecte de eficienţă energetică 92
11.2. Investiţii si alte costuri caracteristice proiectelor de eficienţă
energetică
93
11.3 Aspecte tehnice de impact asupra fluxurilor financiare pe
parcursul duratei de exploatare
94
11.4. Tipuri de risc pentru proiectele de eficienţă energetică 96
12. FINANŢAREA PROIECTELOR DE EFICIENŢĂ ENERGETICĂ 97
12.1. Surse tradiţionale de finanţare 97
12.2. Surse moderne de finanţare 101
12.3. Obstacole privind finanţarea proiectelor de eficienţă energetică 103
13. ANEXE 105
A1. Auditul energetic al unei centrale proprii de cogenerare dintr-o
întreprindere industrială
105
A2. Formulare tip pentru întocmirea auditului energetic 117
A3. Chestionare tip pentru analiza internă 121
14. BIBLIOGRAFIE 126
FORWARD
In the last 25 years, governments and general public became more and
more aware of the vital necesity of energy conservation and reduction of energy
bill. At present, in all developed countries, the correct approach to energy use
proved to be vital in ensuring future profitability and competitive status of
industry, commerce and other sectors. Experience showed that, in order to be
energy efficient, an organisation must use the latest technology and also must
harness human potential to its limits.
Since 1980, United Kingdom was one of the first countries to start, to
develop and to use on a large scale a proper, natural and effective approach to
energy efficiency on a step by step basis. This new and effective approach was
generated only by a significant rise of fuel prices on the market. One must
emphasize that in the UK, neither at that time nor later, there where no compulsory
measures or reglementations to enforce energy conservation measures.
The result of those collective efforts consisted of a practical and co-
ordinated approach, fully validated by practice, responding to a global economic
challenge. Nobody alone can claim now the copyright or any reserved righits for
the concepts, techniques and procedures known today as energy management.
As a bran new member of the European Union, Romania must create as
fast as possible the proper legal basis for the implementation of energy
conservation measures in all sectors, especially in industry. Any further delay will
be regretable and counterproductive. A national long term energy policy, fully
compatible with european established strategies, must be conceived by politicians
and experts. Considerable efforts must be undertaken in order to reach the present
level of EU older members in that field.
The present book is not meant to be a guide, a norm or a standard in
energy auditing or in energy management. Taking into consideration the present
situation of most of the Romanian enterprises still in operation, this book is meant
to remind to all concerned parties that proper measures in that field must be taken
eventually. The later will those measures be taken, the biger will the associated
expences be.
CONTENT
1. ENERGY EFFICIENCY 11
2. DEMAND SIDE ENERGY MANAGEMENT 17
3. ENERGY CONSUPTION MONITORING SYSTEM 23
4. INTERNAL SURVEY 25
5. ENERGY AUDITING 28
6. ENERGY BALANCE 41
7. THE ROLE OF AN ENERGY MANAGER 55
8. ENERGY EFFICIENCY EVALUATION 58
9. IMPLEMENTION OF M&T SYSTEMS 65
10. WAYS OF ENERGY CONSUMPTIONS CONSERVATION
MEASURES
76
11. MAIN FACTORS THAT CAN INFLUENCE THE PROFITABILITY
OF ENERGY EFFICIENCY PROJECTS
92
12. FINANCING OF ENERGY EFFICIENCY PROJECTS 97
13. APPENDIX 105
14. REFERENCES 126
SCURTĂ PREZENTARE
În prima parte a lucrării cu titlul Evaluarea eficienţei energetice se prezintă
modul etapizat de abordare a problemei eficienţei energetice la nivelul unui
perimetru bine determinat. Mai întâi sunt definite semnificaţiile noţiunii,
potenţialul de ameliorare a situaţiei din acest punc de vedere, efectele aplicării
măsurilor şi soluţiilor având acest scop şi barierele care stau în calea aplicării lor.
Sunt prezentate apoi etapele aplicării tehnicilor şi procedeelor de management al
energiei. Sunt astfel trecute în revistă analiza internă, auditul energetic preliminar,
auditul energetic propriu-zis, bilanţul energetic, raportul unic sau periodic şi rolul
respensabilului cu energia.
Evaluarea eficienţei energetice nu se face însă numai pe baza indicatorilor
de performanţă energetică de natură fizică şi valorică. Pe baza lor se poate obţine
un calificativ al nivelului eficienţei energetice a activităţii desfăşurate în perimetrul
studiat, însă evaluarea trebuie să ia în considerare mai multe informaţii care privesc
activitatea desfăşurată în perimetrul analizat. Un capitol special este rezervat
soluţiilor de implementare a sistemelor informatizate de supraveghere şi evaluare
continuă a eficienţei energetice tip M&T.
În a doua parte a lucrării sunt prezentate căile, mijloacele şi soluţiile de
reducere a consumurilor de energie sub mai multe forme : energie electrică,
energie termică, energie potenţială (aer comprimat). Sunt apoi trecuţi în revistă
principalii factori de influenţă (costuri, riscuri, etc) care însoţesc şi afectează
profitabilitatea oricărui proiect de investiţii având ca obiectiv conservarea energiei.
1. EFICIENŢA ENERGETICĂ
Resursele energetice constituie o parte importantă a resurselor materiale,
fapt devenit de notorietate în urma aşa numitelor crize petroliere care au lovit în
special economiile ţărilor industrializate importatoare de purtători de energie
primară pe parcursul deceniului al optulea al secolului trecut. Reacţiile ţărilor
dezvoltate, iniţial necorelate, s-au structurat pe parcursul deceniului următor,
materializându-se în dezvoltarea conceptelor de energie alternativă, de energie
regenerabilă, de management al energiei şi de eficienţă energetică. Toate aceste
concepte au avut un caracter practic şi consecinţe benefice incontestabile asupra
întregii activităţi economice din aceste ţări.
Cursa tehnologică pentru punerea la punct a soluţiilor bazate pe energiile
regenerabile nu a avut rezultate spectaculoase în majoritatea ţărilor competitoare,
fie ele capitaliste sau socialiste. În final, valorificarea potenţialului energetic
regenerabil s-a dovedit în cele mai multe cazuri neeconomică.
În cadrul procesului de restructurare economică pe care România îl
parcurge în prezent, un rol deosebit în promovarea acţiunilor având ca scop
conservarea energiei îl au legislaţia şi reglementările în domeniu. Eficienţa
energetică şi protecţia mediului constituie împreună unul dintre obiectivele
strategice majore asumate de către Comisia Europeană în prima Cartă Europeană a
Energiei, adoptată la Haga în anul 1991. De atunci, CEE a difuzat mai multe
documente de acest fel, ultimul având drept obiectiv o strategie europeană a
siguranţei în alimentarea cu energie. Scopul Comisiei a fost acela de atenţionare a
ţărilor membre asupra stării actuale a sectorului energetic, precum şi a implicaţiilor
producerii şi a consumului de energie asupra economiei şi mediului înconjurător.
Decuplarea consumului de creşterea economică reprezintă tendinţa politicii
comune în domeniul energiei, prin care se încearcă reducerea influenţelor negative
ale sectorului energetic asupra mediului şi vieţii sociale. Printre direcţiile generale
de acţiune recomandate în documentele cele mai recente se numără conservarea
energiei managementul energiei şi promovarea surselor noi şi regenerabile de
energie. Membru al UE începând de la 1 ianuarie 2007, România s-a angajat în
perioada de preaderare să-şi revizuiască şi să-şi adapteze prevederile legislative în
acest sens. Este recomandabil ca reglementările în favoarea conservării energiei să
fie individualizate pe domenii şi pe grupuri ţintă. Astfel, reglementările trebuie
astfel concepute încât să se adreseze în mod distinct sectorului industrial (agenţilor
economici din domeniu), sectorului terţiar (agenţi economici, instituţii publice,
organizaţii neguvernamentale, etc) şi sectorului rezidenţial (populaţiei). În funcţie
de natura receptoarelor de energie, reglementările se pot referi la instalaţii,
agregate, echipamente, aparate şi clădiri. Scopul reglementărilor având ca obiectiv
Evaluarea eficienţei energetice 12
eficienţa energetică este promovarea şi stimularea unor abordări şi a unor
mecanisme precum :
Managementul energiei la consumator;
Dezvoltarea tehnologiilor eficiente şi sub aspect energetic;
Promovarea surselor noi şi regenerabile de energie;
Dezvoltarea şi diversificarea serviciilor în domeniul eficienţei energetice;
Pregătirea profesională şi educaţia în domeniul conservării energiei;
Promovarea programelor de cooperare internaţională pentru eficienţa
energetică.
Elaborarea reglementărilor specifice pentru stimularea şi promovarea economiei de energie în fiecare domeniu este o acţiune complexă, de durată, care presupune cunoaşterea atât a realizărilor pe plan mondial cât şi a condiţiilor specifice din ţara pentru care sunt concepute reglementările.
Reglementările în domeniul managementului energie la consumator
(DSM) pentru ţara noastră vor trebui să vizeze în special sectorul industrial, fără a
omite însă şi celelalte sectoare de activitate. Consumatorii industriali deţin cea mai
importantă pondere în categoria utilizatorilor finali de energie, motiv pentru care
aplicarea managementului energetic şi îmbunătăţirea eficienţei energetice în
întreprinderile industriale vor duce la importante economii de energie.
Pentru ca într-o organizaţie (întreprindere, companie, societate, etc),
eficienţa energetică să ajungă la un nivel înalt, ea trebuie să constitue pentru
conducere o preocupare continuă şi o prioritate. Îmbunătăţirea eficienţei energetice
presupune identificarea fluxurilor de energie care se risipesc, stabilirea celor mai
profitabile măsuri pentru eliminarea pierderilor, estimarea prealabilă a costurilor pe
care acestea le presupun şi a profiturilor pe care acestea le asigură şi găsirea celor
mai convenabile surse de finanţare a proiectelor respective.
Creşterea eficienţei energetice într-un contur dat, în interiorul căruia se
desfăşoară în mod organizat o activitate profitabilă, este o cerinţă care derivă din
necesitatea mai generală ca activitatea respectivă să aducă un beneficiu maxim
celui sau celor care au investit bani pentru demararea ei. Cheltuielile cu energia,
cunoscute şi sub denumirea generică de factură energetică, constitue o parte a
cheltuielilor totale implicate de buna desfăşurare a activităţii prestate în interiorul
conturului analizat. Ele reprezintă totalitatea efortului financiar pentru
achiziţionarea şi/sau producerea în interiorul perimetrului a tuturor formelor de
energie necesare proceselor de consum final. Reducerea lor contribuie la reducerea
cheltuielilor totale şi implicit la majorarea beneficiului obţinut. În cazul în care în
interiorul conturului analizat se desfăşoară o activitate neprofitabilă, această cerinţă
se rezumă la minimizarea cheltuielilor şi eventual la încadrarea lor în anumite
limite prestabilite. În ultimă instanţă, indiferent de natura activităţii desfăşurate în
conturul dat, mărimea şi structura facturii energetice constitue premize ale analizei
situaţiei eficienţei energetice în interiorul unui perimetru dat.
Conceptul de eficienţă energetică capătă un caracter concret şi un conţinut
numai dacă este asociat unui contur bine definit în interiorul căruia se desfăşoară o
anumită activitate care implică, printre altele, consumul uneia sau mai multor
Eficienţa energetică 13
forme de energie. În general se consideră că activitatea respectivă este cu atât mai
eficientă sub aspect energetic cu cât pierderile de energie inventariate la nivelul
conturului stabilit sunt mai mici. În cazul celor mai multe procese de consum final,
definirea pierderilor de energie este complicată şi nu poate fi susţinută cu
argumente unanim acceptate. Prin urmare, conţinutul conceptului respectiv trebuie
altfel definit.
În perspectivă istorică, sintagma eficienţă energetică a apărut în
vocabularul limbii engleze ca o necesitate impusă de realitatea creşterii dramatice a
preţurilor purtătorilor de energie, fără a fi mai întâi definită şi fundamentată
teoretic de către specialişti. Ea a fost preluată şi în limba română, fiind utilizată cu
o frecvenţă mult mai mare după 1990. Înainte de 1990, în România era preferată
din considerente de natură propagandistică o altă sintagmă şi anume aceea de
independenţă energetică, care implica însă indirect eficienţa energetică.
În momentul de faţă şi în limba română, noţiunea de eficienţă energetică
are două semnificaţii. În sens restrâns, noţiunea de eficienţa energetică are înţelesul
de performanţă energetică şi este folosită ca atare de multă vreme. Prin urmare,
creşterea eficienţei energetice în sens restrâns are drept consecinţă economisirea
energiei. În sens larg, noţiunea are aceeaşi semnificaţie ca şi în limba engleză, fiind
legată de cerinţa reducerii mărimii facturii energetice absolute sau specifice.
În mod natural, economisirea energiei are drept consecinţă reducerea
facturii energetice, dar se pot întâlni situaţii în care factura energetică poate fi
redusă deşi consumurile energetice la nivelul conturului analizat rămân
neschimbate şi viceversa. Cele două semnificaţii nu sunt deci total diferite, sensul
larg al noţiunii de eficienţă energetică incluzând sau cel puţin implicând în
principiu sensul său restrâns. Sensul larg al noţiunii de eficienţă energetică este
caracteristic capitalismului modern şi perfect compatibil cu economia de piaţă.
Îmbunătăţirea eficienţei energetice la nivel naţional constitue de regulă efectul unor
politici energetice pe termen mediu sau lung.
Esenţa unei politici energetice corecte constă în realizarea unui echilibru
între cererea şi oferta de energie în condiţii suportabile din punct de vedere
economic, social şi ecologic. Până nu demult, atenţia tuturor factorilor de decizie a
fost concentrată asupra ofertei, fapt care a favorizat consumuri neraţionale şi a
declanşat situaţii de criză energetică cu repercursiuni la nivel mondial. În ultimii
douăzeci şi cinci de ani, factorii responsabili au înţeles necesitatea schimbării
modului de abordare a problemei energetice. A apărut astfel cu claritate un nou tip
de politică energetică, orientată spre cererea de energie, ale cărei direcţii prioritare
de acţiune sunt conservarea energiei şi promovarea surselor regenerabile de
energie.
Politicile energetice promovate cu consecvenţă în statele industrializate din
Europa de Vest şi America de Nord acţionează de regulă atât asupra ofertei cât şi
asupra cererii. Astfel, în vederea diversificării surselor de purtători de energie,
statele sau organizaţiile suprastatale tip UE acţionează pentru identificarea de noi
zăcăminte de cărbuni, petrol şi gaze naturale şi susţin financiar eforturile
companiilor în vederea creşterii gradului de valorificare a energiilor regenerabile.
Evaluarea eficienţei energetice 14
În acelaşi timp, sunt create condiţiile pentru educarea, stimularea şi motivarea
consumatorilor finali de energie (industriali, terţiari şi casnici) privind efectele
benefice ale reducerii consumurilor energetice atât asupra situaţiei lor financiare
cât şi a stării mediului înconjurător.
Reglementările care stau la baza unor astfel de politici prevăd : sprijin financiar pentru acţiuni demonstrative şi proiecte pilot în domeniu;
promovarea cercetării şi dezvoltării tehnologice în domeniu;
asistenţă tehnică gratuită pentru implementarea noilor tehnologii;
diseminarea rapidă a rezultatelor pozitive obţinute;
condiţii şi sprijin pentru instruirea personalului;
condiţii pentru schimburi de experienţă, relaţii şi contacte internaţionale.
Statul dezvoltă astfel un parteneriat cu consumatorii finali de energie, în
care îşi asumă responsabilitatea finanţării mecanismelor de adaptare. Constatarea
făcută de majoritatea ţărilor, mai mult sau mai puţin dezvoltate, că atât investiţiile,
cât şi o serie de alte măsuri sunt, de regulă, îndreptate spre creşterea producţiei de
energie şi mai puţin spre creşterea eficienţei utilizării acesteia a generat, în mod
firesc, investigaţii asupra barierelor aflate în calea procesului de eficientizare a
consumului final. Studiile şi analizele efectuate au pus în evidenţă patru tipuri de
bariere importante care stau în calea aplicării politicilor energetice. Astfel,
barierele de natură tehnică constau în lipsa echipamentelor performante, categorie
care include şi aparatele de măsură, în lipsa de cunoştinţe şi experienţă în
managementul energiei şi în lipsa cadrului adecvat pentru cercetarea ştiinţifică şi
transferul tehnologic. Barierele de natură economică constau în preţuri ale
purtătorilor de energie care nu reflectă costurile de producere, transport şi
distribuţie, în sistemul de control al preţurilor şi neconsiderarea preţurilor
marginale şi în deformarea participaţiei energiei în preţul de cost al produselor.
Barierele de natură financiară sunt legate de caracterul limitat al fondurilor
disponibile pentru măsurile de economie de energie şi de lipsa unui cadru adecvat
pentru procurarea acestor fonduri (licitaţii financiare şi fiscale, alte priorităţi
adiţionale, etc). Barierele de natură instituţională şi managerială derivă din
structura decizională inadecvată la nivel local şi naţional, din caracterul incomplect
al legislaţiei şi reglementărilor în domeniul eficienţei energetice, din necunoaşterea
potenţialului real de conservare a energiei, din lipsa consultanţei economice şi
bancare în domeniu şi din lipsa tehnicilor managementului energetic modern în
întreprinderi.
Cunoaşterea acestor bariere constituie un element esenţial în stabilirea unor
strategii de eficienţă energetică, deoarece atât alegerea obiectivelor strategice cât şi
a metodelor şi naturii programelor trebuie făcută de în aşa fel încât să facă posibilă
depăşirea lor. De asemenea, este importantă ordinea de prioritate în care aceste
bariere sunt atacate şi mijloacele folosite în acest scop.
Astfel, în prezent, depăşirea unor probleme de ordin instituţional, legislativ
şi managerial pot beneficia de un important sprijin financiar din partea unor
programe ale Uniunii Europene sau ale altor organisme instituţionale vital
interesate de asigurarea stabilităţii economice a ţărilor în tranziţie şi de reducerea
Eficienţa energetică 15
poluării atmosferice, în special a emisiilor de bioxid de carbon rezultate, în
principal, din procesele energetice.
Totodată, trebuie ţinut seama că există o experienţă de aproximativ 25 de
ani în ţările dezvoltate economic asupra celor mai eficiente metode de promovare a
politicii de eficienţa energetică. Singurul risc în transferarea acestei experienţe şi
care trebuie corect evaluat este acela al adaptării acestei experienţe la condiţiile
specifice ţărilor în tranziţie.
Bariera percepută cel mai uşor şi recunoscută unanim este bariera
financiară legată de puterea economică redusă a ţărilor în tranziţie, care poate
genera un cerc vicios. Astfel, putere economică redusă duce la lipsa investiţiilor în
domeniul conservării energiei, fapt care are ca efect menţinerea unor consumuri
ridicate, situaţie care determină scăderea mai accentuată a puterii economice.
În realitate, această problemă este parţial falsă pentru că ea este generată de
altă barieră mai puţin vizibilă printr-o analiză formală şi anume lipsa cunoştinţelor
şi a experienţei în atragerea investiţiilor externe şi a utilizării mecanismelor
financiare adecvate. Experienţa ţărilor avansate economic şi tehnologic a arătat că
acţiunea de îmbunătăţire a eficienţei energetice trebuie să înceapă cu măsurile de
natură organizatorică, care nu presupun investiţii sau alte costuri. Economiile astfel
obţinute sunt apoi investite în a doua etapă de măsuri de eficientizare. Abordarea
etapizată a rezolvat în multe situaţii problema lipsei capitalului disponibil pentru
investiţii. Aceeaşi experienţă a arătat că investiţiile în proiecte de eficienţă
energetică sunt foarte atractive prin termenul de recuperare redus pe care-l oferă (6
luni – 3 ani) şi au risc tehnologic redus. În plus, există avantajul multiplicării la o
scară mai mare a soluţiilor testate sub forma unor proiecte pilot care au avut efecte
pozitive.
Pe plan mondial lipseşte totuşi un mecanism financiar adecvat finanţării
unui număr mare de proiecte cu valori între 0,1 şi 3 milioane USD pentru proiecte
de eficienţă energetică. În acest context, recurgerea la soluţii de finanţare de tip
Third Party Financing (finanţarea prin terţi), Energy Service Company (companie
de servicii energetice) sau Demand Side Management (care include şi investiţii ale
producătorului la consumator) conduce de regulă la rezultate surprinzătoare.
Industria reprezintă unul din principalii consumatori de energie ai societăţii
moderne, ponderea acesteia la nivelul Uniunii Europene variind între 30 – 40% din
consumul total de resurse energetice primare. Costurile cu energia au o pondere
importantă, aceasta fiind diferită în funcţie de sectorul industrial şi putând atinge
cote de până la 70 % din costurile totale. Cu cât cota parte a costurilor cu energia
din costurile totale este mai mare, cu atât devine mai important managementul
resurselor energetice. Potenţialul energetic estimat a fi economisit în sectorul
industrial se consideră cuprins între 10 şi 50 %. În consecinţă, având în vedere
aspectele legate de creşterea preţurilor la energie, este de aşteptat apariţia unui
număr din ce în ce mai mare de proiecte de eficienţă energetică implementate în
industrie.
Efectele implementării soluţiilor de creştere a eficienţei energetice sunt
resimţite în primul rând la nivelul organizaţiei (întreprindere, companie, societate,
Evaluarea eficienţei energetice 16
etc) care le implementează, unde constau în creşterea profitabilităţii şi a
competitivităţii pe piaţă, în reducerea impactului asupra mediului, etc. În al doilea
rând ele sunt resimţite la nivelul întregii societăţi umane, în contextul promovării
dezvoltării durabile şi al preocupării generale de utilizare eficientă a tuturor
resurselor materiale epuizabile.
2.MANAGEMENTUL ENERGIEI LA CONSUMATOR
“Management” şi manager sunt doi termeni preluaţi din limba engleză care
derivă din verbul "to manage". Deoarece în limba română nu există un singur
echivalent calificat al acestei familii, termenul manager are mai multe înţelesuri,
cele mai importante fiind următoarele :
- administrator;
- organizator;
- responsabil;
- director (conducător executiv al unei organizaţii).
Managementul constă în esenţă în identificarea, alocarea şi valorificarea
optimă a resurselor materiale, umane, financiare şi de altă natură ale unei
organizaţii. Scopul său constă fie în maximizarea profitului, fie în minimizarea
cheltuielilor, în funcţie de natura activităţii organizaţiei. Dintre categoriile de
resurse enumerate mai sus, cele materiale nu sunt numai scumpe ci şi epuizabile,
fapt care constitue un argument în plus în favoarea utilizării lor judicioase şi cu
maximum de randament.
Managementul energiei se rezumă numai la resursele energetice şi are ca
obiectiv valorificarea lor optimă. Punerea în practică a conceptelor de management
al energiei este în primul rând atractivă sub aspect economic. Reducerea facturii
energetice a unei organizaţii în condiţiile în care efectul său util şi deci şi încasările
rămân neschimbate asigură majorarea beneficiului şi o poziţie mai puternică pe
piaţă.
Managementul energiei şi scopul său final, ameliorarea eficienţei
energetice, presupun aplicarea sistematică şi cu consecvenţă a unor tehnici şi a
unor proceduri dezvoltate şi perfecţionate pe parcursul ultimilor douăzeci şi cinci
de ani. Sistemul prin aplicarea căruia se obţine efectul amintit mai sus a fost pus la
punct pas cu pas şi zi după zi în Marea Britanie şi preluat apoi din mers în celelalte
ţări industrializate din Europa de Vest, America de Nord şi Japonia. Este un produs
tipic al pragmatismului şi determinării de care britanicii au dat dovadă de
nenumărate ori pe parcursul istoriei. Trebuie subliniat faptul că acest sistem şi-a
dovedit utilitatea şi funcţionează cu succes în condiţiile capitalismului modern şi
ale economiei de piaţă.
Într-o întreprindere industrială în perimetrul căreia se desfăşoară o
activitate care aparţine categoriei consum final de energie, creşterea eficienţei
energetice presupune aplicarea cu convingere, consecvenţă şi profesionalism a
tehnicilor şi procedurilor de management al energiei la consumator (DSM =
demand side management). Tehnicile şi procedurile DSM urmăresc valorificarea
cu eficienţă maximă a energiei intrate sub diverse forme în mod organizat şi contra
cost în perimetrul respectiv.
Evaluarea eficienţei energetice 18
Aplicarea corectă a procedurilor de management al energiei la
consummator implică cunoaşterea în profunzime a specificului activităţii
desfăşurate în conturul dat, monitorizarea fiecăruia dintre fluxurile de purtători de
energie intrate în şi respectiv ieşite din contur şi stabilirea legăturilor între acestea.
În final ea conduce la stabilirea unor măsuri şi acţiuni având ca scop îmbunătăţirea
eficienţei utilizării energiei în interiorul conturului respectiv.
Tot experienţa deja acumulată în acest domeniu arată că, într-o primă
etapă, acţiunea de analiză în vederea îmbunătăţirii eficienţei energetice într-un
contur dat este condusă de către un auditor extern. În etapa ulterioară, responsabilul
intern cu energia la nivelul perimetrului analizat preia iniţiativa cu acordul şi
sprijinul conducerii executive şi dirijează, supervizează şi organizează acţiunile
având ca obiectiv economisirea energiei.
Analiza eficienţei energetice într-un perimetru dat începe cu analiza
internă, care urmăreşte mai multe aspecte importante pentru situaţia existentă la
momentul iniţial în interiorul conturului analizat :
- mărimea şi structura facturii energetice;
- reacţia personalului la mărimea facturii energetice;
- starea tehnică, complexitatea şi modul de funcţionare ale sistemului de
monitorizare a consumurilor de energie în ansamblul său.
După precizarea situaţiei iniţiale şi a caracteristicilor generale ale activităţii
desfăşurate în interiorul conturului analizat se poate trece la întocmirea unui audit
energetic preliminar. Acesta are de obicei la bază datele existente sub forma
evidenţelor şi înregistrărilor contabile sau de altă natură ale organizaţiei. Baza
auditului preliminar constă în compararea efectelor globale util şi consumat,
pentru o perioadă anterioară de cel puţin cinci ani de activitate în condiţii
normale. Se compară astfel mărimea, structura şi valoarea facturilor energetice cu
volumul şi structura activităţii (mărimea, structura şi valoarea producţiei sau a
serviciilor prestate în perioada respectivă). Se calculează apoi unul sau mai mulţi
indicatori sintetici de performanţă energetică, ale căror valori realizate sunt
comparate cu un set de valori de referinţă (date de proiect, realizările şi
performanţele altor organizaţii având un profil similar de activitate, valorile
recomandate de literatura de specialitate, realizări anterioare ale organizaţiei
analizate în anumite condiţii, etc).
Auditul preliminar permite deci :
- stabilirea naturii şi ordinului de mărime al consumului pentru fiecare dintre
tipurile de purtători de energie;
- constatarea existenţei sau inexistenţei unei eventuale relaţii între volumul şi
structura activităţii prestate şi respectiv mărimea şi structura facturii energetice;
- obţinerea unuia sau mai multor indicatori sintetici globali pe baza cărora
organizaţia primeşte un calificativ referitor la eficienţa cu care utilizează energia.
Evaluarea globală a eficienţei energetice a organizaţiei analizate nu
permite însă stabilirea unor măsuri sau soluţii concrete prin care se poate corecta
sau îmbunătăţi situaţia existentă. Cu ocazia analizei interne şi a întocmirii auditului
energetic preliminar se pot detecta unele deficienţe legate de funcţionarea
Managementul energiei la consumator 19
sistemului de monitorizare (lipsa sau precizia insuficientă a unor aparate de
măsură, lipsa unor informaţii privind anumite consumuri de energie, imperfecţiuni
apărute la transferul datelor, etc), de modul în care sunt întocmite contractele cu
furnizorii externi de energie, etc.
După corectarea, complectarea şi adaptarea sistemului de monitorizare
iniţial, acţiune întreprinsă în acord cu conducerea organizaţiei analizate, se trece la
întocmirea auditului energetic propriu-zis. Durata pentru care se întocmeşte un
audit energetic, preliminar sau propriu-zis, este prin definiţie egală cu durata
unui ciclu întreg de activitate. Sunt situaţii în care durata unui ciclu întreg de
activitate nu este egală cu un an (calendaristic sau financiar), putând fi mai mare
sau mai mică. După caz, durata de întocmire a unui audit poate fi egală cu durata
unui ciclu de fabricaţie, cu durata de execuţie a unui anumit lot de produse, etc.
În comparaţie cu auditul preliminar, auditul propriu-zis este mai detaliat,
oferind posibilitatea punerii în evidenţă a potenţialului de economisire a energiei
încă nevalorificat. În acest scop trebuie identificate subsistemele unde se consumă
cea mai mare parte din energia intrată în conturul de bilanţ general. Acestea vor
constitui zonele care trebuie monitorizate separat, denumite centre de consum
energetic. Definirea limitelor conturului centrelor de consum energetic se face într-
un mod convenabil, luându-se în considerare criteriile tehnologice, funcţionale,
economice, administrative sau de altă natură. Pentru fiecare astfel de centru de
consum se măsoară şi se consemnează separat atât consumurile pe tipuri de
purtători de energie cât şi volumul activităţii. În perspectiva preluării iniţiativei
acţiunilor de îmbunătăţire a eficienţei energetice de către responsabilul cu energia,
după definirea limitelor trebuie să urmeze atribuirea responsabilităţilor pentru
realizarea şi menţinerea eficienţei utilizării energiei în conturul respectiv.
Calculul indicatorilor de performanţă energetică, realizaţi atât la nivel
global cât şi la nivelul centrelor de consum energetic, permite evaluarea eficienţei
energetice a fiecărui subsistem şi a sistemului în ansamblul său prin compararea
valorii indicatorilor realizaţi cu câte o valoare de referinţă. Evaluarea vizează de
această dată atât ansamblul cât şi părţile lui componente, deoarece gradul de
detaliere al auditului energetic propriu-zis permite analiza fiecărui centru de
consum în parte. Pe baza comparaţiei între indicatorii calculaţi şi valorile de
referinţă alese pentru aceştia, auditorul prezintă concluziile sale cu privire la
situaţia existentă în perimetrul analizat.
Dacă este nevoie, pentru întregirea imaginii circulaţiei fluxurilor de
energie pentru un anumit subsistem, auditorul întocmeşte un bilanţ energetic pe o
durată aleasă în mod judicios pentru fiecare subsistem la nivelul căruia auditul a
detectat o posibilă risipă de energie. În acest fel sunt mai bine precizate
caracteristicile fluxului sau fluxurilor de energie care ar putea face obiectul unor
măsuri şi acţiuni de îmbunătăţire a eficienţei energetice a întregului sistem. Analiza
se finalizează în mod obligatoriu cu un program care cuprinde măsuri şi acţiuni
menite să contribuie la creşterea eficienţei energetice în perimetru respectiv.
Evaluarea eficienţei energetice 20
Măsurile şi acţiunile la care se poate recurge în vederea economisirii
energiei şi reducerii cheltuielor cu energia într-un contur dat pot fi la rândul lor
clasificate în trei categorii :
- organizatorice;
- tehnice;
- economice.
Măsurile organizatorice constau în planificarea şi eşalonarea activităţilor în
vederea evitării mersului în gol şi altor tipuri de consumuri inutile, încărcării
optime a utilajelor, aplatizării curbei de sarcină, etc. Măsurile tehnice constau în
adaptarea, modificarea sau înlocuirea procedurilor şi utilajelor existente cu altele
mai performante în vederea reducerii consumului specific de energie, modificarea
concepţiei de alimentare cu energie a conturului dat şi a modului de distribuţie a
energiei în interior, etc. Măsurile economice constau în alegerea celui mai
convenabil tarif şi a celui mai convenabil contract de furnizare pentru fiecare formă
de energie cumpărată din exterior, în dimensionarea optimă a stocurilor interne de
combustibil, etc. Indiferent de categoria din care face parte, fiecare măsură propusă
trebuie să fie însoţită de cheltuielile pe care le presupune aplicarea ei şi de efectul
sau efectele aplicării ei, estimate de către auditor.
În cazul particular al clădirilor în care intensitatea energetică a activităţii
este mai redusă (birouri, clădiri administrative, şcoli, spitale, unele magazine,
locuinţe) şi care nu sunt dotate cu sisteme de monitorizare şi evaluare continuă a
eficienţei energetice tip M&T, acţiunea de evaluare pe baza auditului energetic
prezintă câteva aspecte specifice :
- durata perioadei între două audituri energetice succesive poate fi de doi sau chiar
trei ani;
- principalii factori de influenţă ai consumului total de energie sunt temperatura
aerului, umiditatea acestuia, viteza vântului şi intensitatea radiaţiei solare, urmate
de natura şi durata activităţii interioare;
- întocmirea auditului energetic este de regulă încredinţată unei companii
specializate.
Auditul energetic se materializează sub forma unui raport final. Acesta
include analiza internă, auditul preliminar, auditul propriu-zis, concluziile
auditorului şi planul de măsuri şi acţiuni pentru îmbunătăţirea eficienţei energetice.
Raportul final va conţine atât informaţiile primare, preluate din arhiva organizaţiei
sau din înregistrările măsurătorilor obţinute prin intermediul sistemului de
monitorizare, cât şi rezultatele prelucrării lor (indicatorii de performanţă realizaţi,
indicatori de performanţă de referinţă, evaluarea eficienţei energetice în conturul
dat, etc).
În cazul în care organizaţia a implementat un sistem de monitorizare şi
evaluare continuă a eficienţei energetice tip M&T (monitoring and targeting),
auditul energetic devine un instrument aplicat periodic (pe schimb, zilnic,
săptămânal, pe fiecare lot, etc), frecvenţa şi conţinutul raportului periodic fiind
specifice fiecărui caz în parte. În majoritatea cazurilor, raportul periodic este
conceput în mai multe variante, fiecare fiind adresată unui alt nivel de autoritate
Managementul energiei la consumator 21
(operator, şef de departament, inginer şef, director, consiliu de administraţie, etc).
Raportul periodic prezintă numai situaţia în perioada analizată în comparaţie cu o
perioadă anterioară şi nu include nici plan de măsuri nici soluţii de îmbunătăţire a
eficienţei energetice. El cuprinde de obicei un rezumat al situaţiei curente, urmat de
o serie de detalii tehnologice (parametrii semnificativi, valori ale unor mărimi care
depăşesc nivelul admisibil, alte informaţii, etc). Sunt incluse valorile absolute sau
raportate ale mărimilor urmărite sub formă de tabele, grafice, diagrame sau orice
altă formă care facilitează analiza şi interpretarea rezultatelor. Raportul periodic
este un mijloc important de menţinere în atenţia personalului şi a conducerii
organizaţiei a preocupării pentru creşterea eficienţei energetice şi a cerinţelor care
decurg din ea. El fundamentează fiecare decizie având ca scop creşterea eficienţei
energetice în interiorul conturului analizat.
Succesul sau eşecul unui asemenea demers depind în primul rând de
angajamentul real al conducerii executive, dar şi de modul în care angajaţii şi chiar
sindicatele resimt necesitatea şi caracterul său permanent. Existenţa unui plan de
măsuri de conservare a energiei, indiferent cât este el de bine conceput, nu
constituie sfârşitul ci doar începutul acţiunii. Angajaţii nu vor înţelege dintr-o dată
care este rolul lor în acest demers. Toţi vor trebui să fie determinaţi, stimulaţi şi
motivaţi pentru îndeplinirea planului, ajungând să conştientizeze faptul că
economisirea energiei contribuie la profitabilitatea activităţii organizaţiei, deci la
siguranţa locului de muncă, la creşterea salariilor, la prezervarea mediului
înconjurător şi chiar la bunul mers al economiei naţionale.
Experienţa a arătat că succesul nu este asigurat numai prin eforturi de ordin
material (raţionalizări, reabilitări, modernizări, noi investiţii, etc), ci şi prin
menţinerea unei anumite stări de spirit în rândul personalului organizaţiei.
Calificarea, motivarea şi stimularea personalului se pot face treptat, de sus în jos,
costă mult mai puţin şi produc efecte semnificative. Conştientizarea importanţei
îmbunătăţirii eficienţei energetice se obţine prin educarea personalului pe întreaga
scară ierarhică, începând cu conducerea executivă şi terminând cu personalul care
asigură operarea şi întreţinerea instalaţiilor.
Consecinţele şi impactul unei astfel de analize depind atât de stadiul în
care se găseşte organizaţia supusă analizei cât şi de contextul economic şi financiar
în care aceasta îşi desfăşoară activitatea. Întocmirea unui plan de măsuri adaptat la
specificul activităţii, corelat cu strategia de dezvoltare şi cu situaţia financiară a
organizaţiei şi care să ţină seama şi de posibilităţile reale de înţelegere, asimilare şi
aplicare în practică a măsurilor de către întregul personal necesită multă experienţă
şi cunoştiinţe care depăşesc de multe ori capacitatea existentă în interiorul
organizatiei. În aceste cazuri este recomandabilă recurgerea la serviciile unei
companii de consultanţă energetică specializate. O astfel de alegere asigură şi
obiectivitatea absolut necesară într-un asemenea demers şi poate prilejui începutul
unei colaborări de lungă durată şi reciproc profitabile.
Măsurile de conservare a energiei sunt de obicei propuse etapizat, datorită
limitelor financiare şi psihologice inerente. Într-o primă etapă sunt aplicate măsuri
care nu costă nimic sau presupun cheltuieli de capital nesemnificative, dar care pot
Evaluarea eficienţei energetice 22
avea efecte semnificative. Economiile la cheltuielile de producţie astfel obţinute
sunt apoi reinvestite în etapa a doua. Procesul de eficientizare evoluează deci pas
cu pas. Propunerile care presupun investiţii trebuie să fie fundamentate prin
argumente de natură economică şi financiară. Stabilirea priorităţilor într-o astfel de
situaţie este de competenţa conducerii executive a unităţii, care are în vedere
strategia de dezvoltare pe termen lung şi situaţia financiară a organizaţiei la
momentul analizei.
Categoria măsurilor tehnice având ca scop îmbunătăţirea eficienţei
energetice într-o întreprindere include operarea de raţionalizări, modernizări şi
chiar înlocuiri ale componentelor sau chiar ansamblului instalaţiilor consumatoare
de energie de orice fel cu scopul reducerii consumurilor. Deşi instalaţiile
industriale sunt diferite sub aspectul mărimii, scopului şi tehnologiei, soluţiile
tehnice la care se recurge ca urmare a concluziilor unui audit energetic pot fi
grupate în următoarele direcţii :
a) modificarea soluţiei de alimentare şi/sau a concepţiei de utilizare a energiei în
cadrul întreprinderii;
b) recuperarea avansată a energiei disponibilizate de către fluxul tehnologic, pentru
care se apelează de regulă la soluţii tehnice şi la tehnologii noi;
c) înlocuirea parţială sau totală pentru anumite procese de încălzire a energiei
termice cu energia electrică, în condiţiile realizării unei economii de cheltuieli cu
energia sau creşterii veniturilor;
d) implementarea unor procedee, tehnici şi echipamente noi şi performante, care
asigură simultan creşterea calităţii, a productivităţii şi reducerea facturii energetice.
După cele două crize petrolire din deceniul opt, în ţara noastră s-a
înfiinţat Inspecţia Energetică şi s-a legiferat obligativitatea întocmirii
bilanţurilor energetice în întreprinderile industriale. Formalismul endemic şi
constrângerile sistemului economic centralizat, la care s-au adăugat efectele
penuriei de energie, au asigurat însă eşecul său total. Acest fapt trebuie reţinut,
experienţa existentă în România privind consecinţele impunerii de la centru a
eficienţei energetice în special în sectorul industrial fiind încă utilă, chiar dacă
în prezent condiţiile sunt altele.
3. SISTEMUL DE MONITORIZARE A CONSUMURILOR ENERGETICE
Aparatele de măsură constitue componentele primare ale sistemului intern
de monitorizare. Termenii cu care se operează în auditul sau în bilanţul energetic
au de regulă dimensiunea de putere sau de energie, conţinutul lor de energie fiind
în general legat de debitul sau cantitatea de material purtător de energie. De aceea,
cele mai multe şi mai importante mărimi măsurate sunt debitele sau cantităţile de
substanţă. Dacă măsurarea cantităţilor sau debitelor de substanţe solide se face mai
ales prin cântărire, pentru substanţele fluide există diverse alte metode care asigură
precizia necesară.
Energia electrică intrată într-un contur de bilanţ este măsurată indirect cu
voltmetre şi ampermetre sau direct cu wattmetre. Aparatele sunt montate fie direct
pe circuitele de forţă fie indirect, prin intermediul transformatoarelor de măsură.
Ele sunt simple, precise (cu condiţia dimensionării corespunzătoare a
transformatoarelor de măsură), relativ ieftine şi uşor de întreţinut şi verificat.
Montarea lor se poate face rapid şi nu necesită întotdeauna oprirea alimentării cu
energie în aval.
Debitmetrele pentru fluide prezintă o mare diversitate de modele, având la
bază mai multe principii de funcţionare şi uneori mai multe soluţii derivând dintr-
un singur astfel de principiu. De regulă, măsurarea debitului unui fluid necesită
măsurarea simultană a altor parametrii (presiune, temperatură, etc), pe baza cărora
se determină corecţii ale debitului măsurat cu debitmetrul.
Fiecare dintre tipurile de debitmetre prezintă avantaje şi dezavantaje, fiind
mai potrivite decât altele în anumite situaţii şi/sau pentru anumite fluide. De
asemenea, natura şi compoziţia chimică a fluidelor al căror debit se cere măsurat
influenţează tipul şi modul de amplasare a unui aparat de măsură.
Astfel, pentru măsurarea debitelor de combustibil gazos se recomandă
debitmetrele cu diafragmă, cu turbină şi contoarele volumetrice. Pentru măsurarea
debitelor de abur se recomanda debitmetrele cu diafragmă şi cele tip Vortex. Pentru
măsurarea debitelor de apă sunt recomandate aproape toate tipurile de debitmetre.
Pentru măsurarea debitelor de aer comprimat se recomandă debitmetrele cu
diafragmă sau alt organ de strangulare, cu turbină şi tip Vortex.
Contoarele de căldură sunt agregate complexe care integrează indicaţiile
unui debitmetru şi a două termometre. Precizia lor depinde de precizia
debitmetrului şi de mărimea diferenţei de temperatură între intrarea şi iesirea
agentului termic din conturul respectiv. Instalarea corectă a aparatelor de măsura
este importantă deoarece ea poate influenţa atât precizia măsurării cât şi fiabilitatea
aparatului.
Legătura între aparatele de măsură şi centrul de colectare şi prelucrare a
datelor măsurate se poate realiza în mai multe feluri :
Evaluarea eficienţei energetice 24
- indicaţiile aparatului de măsura sunt citite de către un operator, înscrise pe o fişă
tip şi transmise sub această formă la centrul/locul de prelucrare, unde sunt
descărcate manual;
- unul sau mai multe aparate de măsură sunt cuplate cu un sistem portabil de
achiziţie a datelor, care după depăşirea capacităţii sale de înmagazinare este
înlocuit cu alt aparat şi dus de către un operator la centrul de prelucrare pentru
descărcare automată;
- în întregime automat.
Numărul şi calitatea aparatelor de măsură aflate iniţial în dotarea unui
contur în interiorul căruia se desfăşoară o activitate (organizaţie, întreprindere,
societate, etc) este proportional cu interesul manifestat până în acel moment pentru
eficienţa energetică. Experienţa acumulată în Marea Britanie arată că, într-o primă
etapă de analiză a sistemului informaţional intern, prin suplimentarea raţională a
numărului de aparate de măsură se obţin economii cuprinse între 3 - 7 % din
factura energetică iniţială a organizaţiei. Aceste cifre sunt luate de obicei în calcul
la stabilirea sumei totale pe care organizaţia este dispusă să o cheltuiască pentru
îmbunătăţirea sistemului său de monitorizare şi evaluare.
Monitorizarea consumurilor de purtători de energie (combustibili, energie
electrică şi termică, frig, aer comprimat, etc) nu constă doar în simpla măsurare sau
înregistrare a cantităţilor şi eventual a parametrilor de livrare în scopul verificării
facturării. Concepţia sistemului de monitorizare (măsură, achiziţie, transmitere,
stocare şi prelucrare centralizată a datelor) trebuie adaptată atât necesităţilor
controlului facturării cât şi analizei periodice (ciclice) a evoluţiei consumului de
energie în raport cu principalii factori de influenţă.
Trebuie subliniat încă de la început faptul că numărul şi calitatea aparatelor
de măsură, precum şi prezenţa şi complexitatea sistemului automat în care acestea
sunt integrate nu compensează lipsa de preocupare şi de organizare a factorului
uman pentru urmărirea consumurilor de energie, pentru analiza evoluţiei acestora şi
în final nu pot asigura reacţia de autoreglare în absenţa acestuia.
Instalarea unor noi aparate de măsură şi/sau conectarea lor la o reţea de
achiziţie automată sau semiautomată poate fi realizată fie cu forţe proprii, fie de
către o companie specializată. Dezvoltarea întregului sistem de monitorizare al
organizaţiei trebuie gândită în perspectivă şi trebuie să se integreze în strategia
generală.
Nici cel mai evoluat sistem de monitorizare nu produce de la sine economii
de energie. Un responsabil cu energia care dă dovadă de iniţiativă şi competenţă
poate apela la metode aproximative (deductive sau estimative) acolo unde nu
dispune de aparate de măsură. El poate obţine rezultate bune şi cu un sistem
manual de citire, transmitere şi prelucrare a informaţiilor. Importantă este însă
existenţa unui angajament la toate nivelurile de competenţă şi autoritate ale
organizaţiei pentru utilizarea şi valorificarea acestor informaţii.
4. ANALIZA INTERNĂ
Situaţia existentă iniţial într-o organizaţie înainte de întocmirea primului
audit energetic este stabilită prin analiza internă. Analiza internă a organizaţiei
urmăreşte mai multe aspecte importante ale activităţii desfăşurate în interiorul
conturul analizat din punctul de vedere al modului de utilizare a energiei :
- mărimea şi structura facturii energetice;
- reacţia personalului la mărimea consumurilor şi deci a facturii energetice;
- complexitatea, starea tehnică şi modul de funcţionare a sistemului de
monitorizare şi evaluare în ansamblul său.
Situaţia existentă în interiorul conturului analizat sub aspectul eficienţei
utilizării energiei poate fi definită prin formularea unor răspunsuri la o serie de
întrebări precum :
1. Cine răspunde de managementul energiei în organizaţia respectivă (nume,
funcţie, calificare, experienţă, numărul de persoane din care este format colectivul
pe care îl conduce, etc) ?
2. În faţa cui răspunde acesta, cât de dese sunt şi ce conţin rapoartele sale ?
3. Cum este organizată măsurarea fluxurilor de energie care intră în contur
(număr de aparate de măsură, amplasare, frecvenţa de citire/înregistrare, clasa de
precizie, etc) ?
4. Sunt aceste aparate de măsură adecvate, precise şi fiabile ?
5. Un sistem central de achiziţie automată sau semiautomată a datelor ar fi
eficient economic ?
6. A fost stabilită pe bază de măsurători o relaţie directă între mărimea şi
structura facturii energetice şi volumul şi structura activităţii prestate în conturul
respectiv (producţie, vânzări, timp de lucru, etc) ?
7. Cât de des este calculat şi cui este raportat consumul specific de energie ?
8. S-au stabilit limite ale consumului de energie (detalii) ?
9. Există o prognoză a consumurilor de energie sau un buget limită pentru
procurarea energiei ?
10. Urmărirea consumurilor energetice se practică la intervale regulate şi în
mod organizat ?
11. Există stabilit un program de măsuri de conservare a energiei la nivelul
organizaţiei ?
12. A stabilit conducerea executivă obiective pentru reducerea facturii
energetice ?
13. Ce paşi au fost făcuţi în vederea recuperării şi reciclării resurselor
energetice secundare, în ipoteza că acestea sunt cunoscute şi inventariate ?
14. Termenii contractelor de livrare a energiei, în special modalităţile de
tarifare, sunt consideraţi convenabili şi corespunzători specificului organizaţiei ?
Evaluarea eficienţei energetice 26
Trebuie subliniat faptul că răspunsurile la o parte dintre aceste întrebări vor
putea fi formulate mai corect şi mai complect după întocmirea auditului preliminar
sau chiar după întocmirea auditului propriu-zis. La momentul analizei interne este
totuşi importantă percepţia conducerii şi a restului colectivului în legătură cu
fiecare dintre aspectele şi problemele amintite mai sus.
Precizarea aspectelor calitative şi cantitative ale alimentării cu energie a
activităţilor desfăşurate în perimetrul respectiv include următoarele aspecte :
- stabilirea naturii purtătorilor de energie care intră în conturul de bilanţ;
- stabilirea ordinului de mărime al consumului pentru fiecare categorie de purtător
de energie;
- stabilirea modalităţii de plată (de tarifare) pentru fiecare dintre aceştia.
Mărimea şi structura facturii energetice, precum şi prevederile contractelor
de furnizare privind modalitatea de tarifare aleasă reprezintă deci primul aspect al
analizei interne.
Al doilea aspect avut în vedere este reacţia personalului la mărimea facturii
energetice. Experienţa acumulată în ţările dezvoltate a arătat că, la nivelul
conducerii executive a unei organizaţii, atitudinea în raport cu factura energetică se
poate încadra într-una dintre următoarele situaţii :
- facturile energetice sunt plătite la timp fără nici un fel de analiză sau de control
intern;
- facturile energetice lunare sunt comparate cu citirile (înregistrările) lunare ale
aparatelor de măsură montate la intrarea în conturul de bilanţ;
- citirile (înregistrările) lunare sunt raportate la volumul activităţii din luna
respectivă, calculându-se un consum specific global de energie;
- există un sistem de achiziţie (nu neapărat automat) a datelor, care realizează cel
puţin săptămânal monitorizarea consumurilor energetice ale principalilor
consumatori interni şi raportarea acestora la partea care le revine din volumul
activităţii;
- este implementat şi funcţionează un sistem automatizat/informatizat de
supraveghere şi evaluare continuă a eficienţei utilizării energiei, eventual şi a altor
resurse materiale.
Atitudinea conducerii executive şi a restului personalului organizaţiei faţă
de eficienţa cu care este utilizată energia este reflectată de gradul de conştientizare
a importanţei problemei, calitatea şi eficacitatea sistemului de monitorizare, modul
de valorificare a rezultatelor astfel obţinute şi reacţia aşteptată din partea fiecăruia
dintre nivelurile de autoritate la mărimea şi evoluţia în timp a cheltuielilor cu
energia.
Al treilea aspect important este legat de modul de funcţionare şi
eficacitatea sistemului de monitorizare şi evaluare a eficienţei utilizării energiei în
interiorul conturului dat. Trebuie avute în vedere concepţia, baza materială aferentă
şi importanţa acordată sistemului la nivelul organizaţiei. În acest sens trebuie
urmărite următoarele aspecte :
- modul şi frecvenţa de citire/înregistrare a aparatele de măsură, cu deosebire a
celor care constitue baza de facturare;
Analiza internă 27
- modul de transmitere la centru a datelor citite sau înregistrărilor (pe formulare tip,
prin semnale electrice, printr-o reţea informatică, etc.);
- modul de prelucrare a informaţiilor (modelul, algoritmul, mărimile calculate etc.);
- conţinutul, frecvenţa întocmirii şi destinatarii rapoartelor;
- efectele raportării şi modul în care se iau deciziile privind eficienţa energetică.
Trebuie subliniat că toate cele trei aspecte ale analizei sunt interdependente
şi la fel de importante. Dacă mărimea facturii energetice reprezintă elementul
determinant, la reducerea ei contribue în egală măsură angajamentul sincer al
întregului personal şi un sistem eficient de monitorizare.
Din analiza sistemului de monitorizare şi evaluare poate decurge
necesitatea suplimentării numărului de aparate de măsură, reorganizării modului de
citire, de înregistrare şi de transmitere a datelor, elaborării unor formulare tip în
acest scop, implementării unui sistem automat sau semiautomat de achiziţie a
datelor măsurate, elaborării unui algoritm unic de prelucrare a datelor, stabilirii
unei noi formule de prezentare a raportului, etc.
5. AUDITUL ENERGETIC
Analiza critică a eficienţei utilizării resurselor energetice alocateunei
activităţi desfăsurate într-un perimetru dat, cunoscută şi sub denumirea de audit
energetic, este una dintre componentele de bază ale oricărui program de acţiune
având ca obiectiv îmbunătăţirea eficienţei energetice. Auditul energetic reflectă
nivelul eficienţei energetice atins în interiorul perimetrului analizat pe durata unui
ciclu de activitate. În acelaşi timp, auditul energetic furnizează informaţiile
necesare pentru stabilirea celor mai potrivite şi mai convenabile măsuri şi soluţii în
vederea creşterii eficienţei energetice a activităţilor desfăşurate în cadrul
organizaţiei analizate.
Termenul audit din limba engleză echivalează în limba română cu revizie
contabilă şi nu cu bilanţ contabil. În acelaşi mod, termenul auditor are înţelesul de
revizor contabil şi nu de contabil. Revizia contabilă presupune verificarea
înregistrărilor, a calculelor efectuate şi analiza critică a termenilor bilanţului,
finalizată cu o evaluare. Similar, termenul energy audit din limba engleză
echivalează în limba română cu expresia “analiză critică a eficienţei utilizării
energiei” sau cu sintagma audit energetic.
Trebuie precizat faptul că auditul energetic nu trebuie confundat cu
bilanţul energetic. Auditul energetic este o analiză a modului de valorificare a
energiei consumate într-un perimetru dat, în timp ce bilanţul energetic este doar
unul dintre instrumentele acestei analize la care se recurge numai în anumite
situaţii. Evaluarea eficienţei energetice a activităţii desfăşurate într-un contur
dat nu necesită în mod obligatoriu cunoaşterea tuturor termenilor bilanţului
energetic care intră în perimetrul analizat, ci doar a celor care intră în mod
organizat şi contra cost. În privinţa fluxurillo de energie care ies, acestea
prezintă interes pentru auditor doar în măsura în care ele mai pot fi valorificate. În cadrul auditului, bilanţul energetic constitue un instrument care permite
obţinerea unor informaţii suplimentare, necesare de regulă în situaţiile în care se
caută soluţii concrete de îmbunătăţire a eficienţei energetice într-un perimetru
circumscris unuia sau mai multor subsisteme aparţinând sistemului analizat.
Bilanţul energetic poate contribui la verificarea indicaţiei unui aparat de măsură, la
măsurarea unui flux de energie care în mod normal nu se măsoară sau estimarea
cantitativă a unui flux de energie care nu se poate măsura. Bilanţul energetic al
unui contur, care poate include transformatori de energie şi/sau consumatori finali
de energie, pune la dispoziţia auditorului informaţii suplimentare referitoare la
conţinutul de energie al unor fluxuri care nu fac obiectul auditului propriu-zis. Pe
baza acestor informaţii suplimentare auditorul poate propune sau recomanda în
cunoştiinţă de cauză anumite măsuri şi/sau soluţii de îmbunătăţire a eficienţei
energetice.
Auditul energetic
29
Întocmirea unui audit energetic implică stabilirea clară a limitelor
perimetrului analizat şi a perioadei de timp pe durata căreia se face analiza.
Perimetrul poate cuprinde o întreagă organizaţie (regie, companie, societate, grup,
trust, întreprindere etc), o sucursală a unei organizaţii cu contabilitate proprie sau o
clădire. El poate cuprinde elemente care nu sunt neapărat situate pe acelaşi
amplasament, dar între care există legături şi/sau schimburi materiale (cabluri de
forţă, conducte, instalaţii sau sisteme de transport, etc.).
5.1. Auditul energetic preliminar
Auditul energetic preliminar este de regulă unul general, în care întreg
sistemul analizat este considerat ca o "cutie neagră". Nu se iau în considerare nici
componenţa şi structura sistemului, nici relaţiile şi interdependenţele între
subsistemele care îl compun. Intrările şi ieşirile sunt deci definite numai în raport
cu conturul general.
Datele necesare pentru întocmirea auditului preliminar, care este
recomandabil, cel puţin pentru obiectivitate, să fie întocmit de cineva din afara
organizaţiei respective, sunt următoarele :
1. Numele şi adresa organizaţiei (firmei, companiei, întreprinderii).
2. Natura activităţii sau activităţilor organizaţiei (aspecte calitative).
3. Statutul juridic şi comercial (forma de organizare, forma de proprietate,
sectorul de activitate, tipul afacerii, etc).
4. Numele, funcţia şi adresa persoanei de legătură (telefon, fax, e-mail).
5. Numărul angajaţilor.
6. Programul de lucru (zilnic, săptămânal, lunar, anual, numar de schimburi,
etc).
7. Istoricul consumurilor de energie pe o anumită perioadă de funcţionare
normală (cel puţin pentru ultimii 5 ani de activitate).
8. Factura energetică anuală detaliată pentru ultimul an financiar.
9. Oricare alte date disponibile, brute sau prelucrate, privind consumurile
absolute şi specifice de energie ale organizaţiei pentru ultimul an financiar
(provenind din sistemul propriu de monitorizare).
10. Date privind volumul şi structura activităţii organizaţiei pentru aceeaşi
perioadă de timp.
Formularele tip pentru datele numerice necesare sunt prezentate în anexă.
Un istoric al consumurilor energetice din ultimii 5 sau chiar 10 ani de activitate
normală este necesar pentru stabilirea unui eventual raport între volumul şi
structura activităţii şi volumul şi structura facturii energetice. Aceste date provin
din evidenţele contabile ale organizaţiei, care înregistrează facturile energetice la
capitolul cheltuieli. Ele permit calcularea unor indicatori globali (consumuri
specifice de energie, cheltuieli specifice cu energia, etc) pe baza cărora rezultatele
obţinute de către organizaţia analizată se pot compara cu un set de valori de
referinţă (cifre de proiect, rezultatele altor organizaţii aparţinând aceluiaşi segment
Evaluarea eficienţei energetice
30
de activitate, valorile minime teoretice ale consumurilor specifice de energie,
realizări anterioare ale organizaţiei respective în anumite condiţii, etc). Indicatorii
specifici prezintă avantajul că nu sunt influenţaţi de modificări ale valorilor
absolute ale consumurilor de energie determinate de modificări în structura
producţiei, de extinderea sau diversificarea activităţii, etc.
Auditul energetic se întocmeşte pentru o perioadă de timp egală cu durata
unui întreg ciclu de activitate (ciclu de fabricaţie, ciclu climatic, etc). Eficienţa
energetică nu se evaluează pentru perioade mai scurte (o oră, o zi, o săptămână, o
lună, etc) deoarece rezultatele astfel obţinute nu sunt în general relevante.
5.2 Auditul energetic propriu-zis
Auditul energetic propriu-zis urmează întocmirii auditului preliminar şi
corectării şi complectării sistemului de monitorizare cu toate elementele cerute de
către auditorul extern. În comparaţie cu auditul preliminar, auditul energetic
propriu-zis este mai detaliat, oferind posibilitatea identificării subsistemelor unde
se consumă cea mai mare parte din energia intrată în conturul care delimitează
organizaţia analizată şi a evaluării separate a fiecăruia dintre ele. Denumite centre
de consum energetic, acestea vor constitui zonele care în mod obligatoriu trebuie
monitorizate separat. Definirea limitelor fiecărui centru de consum energetic se
face într-un mod convenabil, luându-se în considerare criteriile tehnologice,
funcţionale, economice, administrative sau de altă natură. Pentru fiecare astfel de
centru de consum se prevede posibilitatea măsurării şi consemnării separate a
consumurilor pe tipuri de purtători de energie şi a volumului activităţii.
În acest fel sunt apoi identificate subsistemele unde se manifestă
ineficienţă şi poate fi evaluată mărimea pierderilor cauzate la nivelul fiecăruia. Este
evident faptul că atât eforturile de identificare a punctelor de ineficienţă cât şi baza
de stabilire a unei strategii pe termen mediu materializată printr-un plan de măsuri
de conservare a energiei vor avea o eficacitate cu atât mai mare cu cât amploarea
analizei şi implicit gradul de detaliere (numărul de centre de consum energetic)
sunt mai mari.
Întocmirea auditului energetic implică un inventar al surselor de alimentare
cu purtători de energie exterioare conturului, care trebuie să acopere următoarele
aspecte :
- tipul şi caracteristicile purtătorului de energie furnizat de sursa externă;
- caracteristicile cererii de energie acoperite de către sursa externă;
- tariful actual stabilit prin contractul de livrare şi tarifele alternativele disponibile;
- alte aspecte legate de statutul, amplasarea şi capacitatea sursei externe, de
condiţiile şi de restricţiile de livrare, stabilite sau nu prin contract.
În interiorul conturului analizat se întocmeşte un inventar al
consumatorilor finali de energie, organizaţi sau nu pe centre de consum energetic,
precum şi un inventar al transformatorilor interni de energie. Inventarul
consumatorilor finali trebuie să pună în evidenţă următoarele aspecte :
Auditul energetic
31
- natura activităţii sau procesului tehnologic care primeşte fluxul de energie;
- tipul, parametrii şi sursa din care provine fiecare flux purtător de energie;
- caracteristicile cererii de energie, pentru fiecare tip de purtător de energie;
- legăturile tehnologice cu alţi consumatori finali şi consecinţele acestor legături
asupra caracteristicilor cererii de energie;
- natura şi potenţialul resurselor energetice secundare disponibilizate din motive
tehnologice;
- starea tehnică a instalaţiilor la momentul întocmirii auditului.
Transformatorii interni de energie (centrale termice, centrale electrice de
termoficare, instalaţii frigorifice, staţii de aer comprimat, staţii de pompare etc.)
alimentează de obicei mai mulţi astfel de consumatori finali. Pentru fiecare
transformator intern de energie se recomandă a fi specificate următoarele aspecte :
- natura, sursa şi caracteristicile fluxurilor de energie care intră;
- tipul transformării suferite, randamentul realizat, alte caracteristici tehnice;
- natura şi parametrii fluxului sau fluxurilor de energie care ies;
- capacitatea instalată a transformatorului energetic;
- consumatorii sau centrele de consum alimentate;
- modalitatea de alimentare a consumatorilor şi consecinţele ei (direct, prin
intermediul unei reţele de distribuţie, etc.);
- natura, potenţialul energetic şi impactul asupra mediului pentru fiecare dintre
fluxurile de energie evacuate în atmosferă;
- starea tehnică a instalaţiilor şi a sistemului de distribuţie la momentul întocmirii
auditului.
Întocmirea auditului energetic nu presupune în mod obligatoriu întocmirea
în prealabil a unuia sau mai multor bilanţuri energetice. Auditul energetic propriu-
zis include anumite părţi din bilanţul energetic întocmit pe durata ciclului de
activitate. Termenii bilanţurilor energetice pe perioade scurte (o oră, un schimb, o
şarjă, etc) nu se regăsesc ca atare în valorile care stau la baza întocmirii auditului.
În ciuda caracterului lor detaliat, aceste bilanţuri nu sunt relevante pentru auditor
decât în cazurile în care rezultatele obţinute pentru un an sau o perioadă mai lungă
de timp indică existenţa unor puncte de ineficienţă energetică în interiorul
conturului analizat. Ele stau la baza analizei care succede auditul propriu-zis şi care
are ca obiectiv stabilirea măsurilor şi acţiunilor destinate să îmbunătăţească situaţia
sub aspectul eficienţei energetice.
Consumurile de energie consemnate într-un prim audit energetic nu trebuie
să provină nici măcar în parte din indicaţiile unor aparate de măsură instalate de
auditor în mod special numai pentru perioada întocmirii auditului energetic. Ele
trebuie să fie obţinute exclusiv prin intermediul sistemul propriu de monitorizare al
organizaţiei, ale cărui concepţie şi structură rămân ca atare şi după întocmirea
auditului. Rolul auditorului extern nu este acela de a-şi instala propriile sale aparate
de măsură pe durata întocmirii auditului. Unul dintre efectele benefice ale
întocmirii unui audit energetic constă în complectarea în prealabil a sistemului de
monitorizare intern cu acele aparate absolut necesare şi după întocmirea auditului.
Evaluarea eficienţei energetice
32
În acelaşi timp trebuie subliniat faptul că practica actuală a celor mai
multe întreprinderi industriale din România în domeniul monitorizării
consumurilor de energie lasă încă mult de dorit. În cele mai multe cazuri este
monitorizat şi înregistrat consumul global de combustibil şi cel de energie
electrică, care sunt mai uşor de măsurat, dar lipsesc multe date legate de
consumurile de căldură, frig, aer comprimat, etc. Stabilirea unor centre de
consum energetic şi monitorizarea tuturor consumurilor de energie pentru
fiecare astfel de centru constitue încă un deziderat pentru viitor.
Această situaţie nu este de natură să contribuie la eficientizarea
activităţii sub aspect energetic, iar comandarea şi întocmirea unui audit
energetic nu este utilă în absenţa unui sistem de monitorizare şi evaluare
complect. Acest lucru trebuie bine înţelese de către toţi cei care au
responsabilităţi la diverse niveluri în acest domeniu.
Economisirea energiei consumate presupune mai întâi măsurarea ei.
Instalarea unor aparate de măsură sigure şi precise (în limitele tehnologiilor
actuale) presupune o cheltuială de capital care va produce efecte ulterior, nu de la
sine ci ca urmare a angajării întregului personal într-o acţiune al cărui scop îl
înţelege şi îl aprobă fiecare sau cât mai mulţi dintre angajaţi. Întocmirea auditului
propriu-zis se bazează pe indicaţiile aparatelor de măsură care fac parte în mod
normal din dotarea sistemului intern de monitorizare al organizaţiei. Unele dintre
aceste aparate constitue baza de facturare în raport cu furnizorii externi de energie.
Dacă acurateţea indicaţiilor unuia sau mai multor aparate de măsură care constitue
baza de facturare este pusă la îndoială, fie de către furnizor, fie de către
consumator, întocmirea unui audit energetic este prematură. Reglementarea
statutului acestor aparate de măsură este o problemă a cărei rezolvare trebuie să fie
prevăzută în contractul de furnizare a energiei şi care trebuie rezolvată înainte de
întocmirea auditului energetic propriu-zis.
Modul de întocmire, gradul de detaliere şi modul de exprimare a mărimilor
prezentate şi calculate depind de scopul auditului şi trebuie să fie pe înţelesul celui
căruia îi este destinat. Auditul energetic, întocmit pe baza datelor măsurate sau pe
baza prelucrării acestora, poate conţine mărimi exprimate în unităţi fizice (de
putere sau de energie) sau în unităţi valorice (monetare). Trebuie precizat faptul că
în bilanţurile energetice, mărimile care intră şi care ies se exprimă numai în unităţi
fizice de putere sau de energie. În cadrul auditului energetic se obişnuieşte
recurgerea la exprimarea valorică a acestora, care prezintă avantajul că asigură cea
mai corectă echivalare a tuturor formelor de energie consumate şi are şi un caracter
mai accesibil. Indicatorii valorici de performanţă sunt mai uşor de interpretat de
către cei mai mulţi dintre cei cărora le este destinat raportul.
Întocmirea unui singur audit energetic nu rezolvă definitiv problema
eficienţei energetice într-un perimetru dat. Aplicarea tehnicilor managementului
energiei trebuie să fie o preocupare continuă, ceea ce conduce printre altele la
necesitatea repetării auditul energetic cu o anumită ciclicitate. Experienţa
acumulată în ţările dezvoltate în acest domeniu demonstrează că cea mai nimerită
continuare a acţiunii demarate prin întocmirea unui audit energetic constă în
Auditul energetic
33
implementarea în cadrul organizaţiei a unui sistem informatizat de monitorizare şi
evaluare continuă de tip M&T.
5.3 Exemplu privind prelucrarea datelor rezultate din
monitorizare în vederea întocmirii auditului energetic propriu-
zis al unei întreprinderi industriale
O întreprindere industriala are ca obiect de activitate realizarea a trei tipuri
de produse (P1, P2 si P3). Organizarea producţiei şi amplasamentul pe teren au
permis stabilirea a şase centre de consum energetic direct productive, cărora li se
adaugă încă doua centre de consum neproductive sau indirect productive (birouri,
magazii, servicii generale, etc). Conturul mai conţine patru transformatori interni
de energie (CET proprie, staţia centrală de aer comprimat, transformatorul electric
110/6 kV şi staţia de pompare a apei industriale). Deşi produsele P1, P2 si P3 sunt
înrudite, ele au caracteristici fizice diferite, motiv pentru care producţiile anuale ale
întreprinderii vor fi exprimate numai valoric.
Organizaţia preia din exterior următoarele tipuri de purtători de energie :
- energie electrica la înaltă tensiune (atunci când necesarul intern depăşeşte
capacitatea sursei proprii);
- combustibil lichid (motorină);
- combustibil gazos (gaz natural).
Transformatorii interni furnizează în interiorul conturului de bilanţ următoarele
tipuri de purtători de energie direct utilizabilă :
- energie electrică la medie tensiune MT;
- abur tehnologic cu presiunea de 8 bar;
- apă fierbinte pentru încălzirea spaţiilor şi prepararea apei calde sanitare;
- aer comprimat cu presiunea de 5 bar.
Staţia centrală de pompe asigură menţinerea în funcţiune a sistemului de
răcire cu apă în circuit închis. Căldura preluată de apă de la diversele procese
tehnologice este disipată în atmosferă prin intermediul unui turn de răcire.
Consumurile totale anuale de energie pentru ultimii cinci ani de activitate
sunt prezentate în tabelul 5.1.
Tabelul 5.1
Consumurile de energie pentru ultimii cinci ani de activitate
Tipul purtătorului de
energie achiziţionat
1994 1995 1996 1997 1998
Energie electrică (TJ) 19,2 18,6 16,4 17,9 17,8
Motorină (TJ) 41,8 39,7 45,6 44,4 44,3
Gaz natural (TJ) 251,0 255,5 238,7 241,8 242,6
Evaluarea eficienţei energetice
34
Pentru ultimul an financiar, situaţia consumurilor energetice şi a costurilor
procurării energiei din exterior (factura energetică) este prezentată în tabelul 5.2.
Tabelul 5.2
Situaţia consumurilor energetice şi a costurilor aferente pentru ultimul an
financiar
Tipul purtătorului
de energie
achiziţionat
Unitatea de
masură
Consum Cost unitar
USD/GJ
Cost total
mii USD
Energie electrică IT TJ 18,5 15,0 277,5
Motorină TJ 42,0 3,5 147,0
Gaz natural TJ 240,0 3,0 720,0
Total TJ 300,5 - 1144,5
Performanţele anuale ale transformatorilor interni de energie sunt prezentate în
tabelele 5. 3 – 5. 6.
Tabelul 5.3
Bilantul energetic şi financiar al transformatorului 110/6 kV
Sensul
fluxului
Natura fluxului de
energie
Unitate de
măsură
Consum Cost
unitar
USD/GJ
Cost total
mii. USD
Intrări
Energie electrică TJ 18,50 15,0 277,0
Alte cheltuieli Mii USD 13,4
Cheltuieli totale Mii USD 290,4
Ieşiri Energie electrică TJ 18,15 16,0 290,4
Pierderi de energie TJ 0,35 0,0 0,0
Tabelul 5.4
Bilantul energetic şi financiar al CET
Sensul
fluxului
Natura fluxului de
energie
Unitate de
măsură
Consum Cost
unitar
USD/GJ
Cost total
mii. USD
Intrări
Gaz natural TJ 200 3,0 600,0
Motorină TJ 40 3,5 135,0
Aer comprimat Mil. m3N 0,2 4
USD/103
m3N
0,8
Alte cheltuieli Mii USD 145,7
Auditul energetic
35
Cheltuieli totale Mii USD 881,5
Ieşiri
Energie electrică TJ 36 10,0 360,0
Abur tehnologic TJ 85 3,9 331,5
Apă fierbinte TJ 50 3,8 190,0
Pierderi de energie TJ 69 0,0 0,0
Se constată că, în perioada ultimilor cinci ani de activitate, consumurile
anuale de energie ale întreprinderii nu au înregistrat modificări semnificative,
micile diferenţe explicându-se prin structura diferită a producţiei.
Energia electrica provine în proporţie de circa 1/3 din exterior, restul fiind
generat în interiorul conturului de bilanţ. Media ponderata a costului energiei
electrice la medie tensiune (MT) este de 12,01 USD/GJ. Această valoare este luată
în calculul cheltuielilor cu energia electrică ale tuturor celorlalţi consumatori
interni din perimetrul organizaţiei.
Tabelul 5.5
Bilanţul energetic şi financiar al staţiei de aer comprimat
Sensul
fluxului
Natura fluxului de
energie
Unitate
de
măsură
Consum Cost
unitar
USD/GJ
Cost total
mii. USD
Intrări
Gaz natural TJ 0,0 3,0 0,0
Motorină TJ 2,0 3,5 7,0
Alte cheltuieli Mii USD 1,0
Cheltuieli totale Mii USD 8,0
Ieşiri
Aer comprimat Mil. m3
N 2,0 4
USD/103
m3N
8,0
Apă caldă răcire TJ 1,0 0,0 0,0
Alte pierderi TJ 0,4 0,0 0,0
Tabelul 5.6.
Bilanţul energetic şi financiar al staţiei centrale de pompare
Sensul
fluxului
Natura fluxului de
energie
Unitate
de
măsură
Consum Cost
unitar
USD/GJ
Cost
total
mii.
USD
Intrări
Energie electrică TJ 0,15 12,01 1,80
Alte cheltuieli Mii USD 0,30
Cheltuieli totale Mii USD 2,10
Ieşiri Apă pompată Mii tone 350,0 6 USD/t 2,10
Pierderi de energie TJ Neglija
bile
0,00
Evaluarea eficienţei energetice
36
Menţinerea în funcţiune a sistemului intern de răcire prin intermediul
staţiei de pompare a apei poate fi considerată o utilitate internă comună sau un
serviciu general. Din acest motiv, cheltuielile aferente funcţionării sistemului de
răcire urmează a fi repartizate în mod egal în cheltuielile cu energia ale fiecăruia
dintre cele trei produse finale.
Ansamblul consumatorilor finali de energie din perimetrul întreprinderii a
fost împărţit în opt centre de consum energetic. Contribuţia acestora la realizarea
celor trei produse principale este următoarea :
- centrele nr. 1, 2 şi 3 contribuie în mod direct la realizarea P1;
- centrele nr. 1, 4 şi 5 contribuie în mod direct la realizarea P2;
- centrul nr. 6 contribuie în mod direct la realizarea P3;
- centrele nr. 7 şi 8 sunt centre indirect productive.
Situaţia consumurilor energetice ale celor opt centre de consum energetic final este
prezentată în tabelele 5.7 – 5.15.
Tabelul 5.7
Consumurile energetice ale centrului de consum nr. 1
Tipul purtătorului de
energie
Unitate de
măsură
Consum Cost unitar
USD/GJ
Cost total
mii. USD
Energie electrică MT TJ 9,0 12,01 108,1
Gaz natural TJ 24,0 3,0 72,0
Abur tehnologic TJ 28,0 3,9 109,2
Apă fierbinte TJ 8,0 3,8 30,4
Aer comprimat Mil. m3N 0,5 4,0 2,0
Total centru de consum 321,7
Tabelul 5.8
Consumurile energetice ale centrului de consum nr. 2
Tipul purtătorului de
energie
Unitate de
măsură
Consum Cost unitar
USD/GJ
Cost total
mii USD
Energie electrică MT TJ 8,0 12,01 96,1
Gaz natural TJ 8,0 3,0 24,0
Abur tehnologic TJ 32,0 3,9 124,8
Apă fierbinte TJ 8,0 3,8 30,4
Aer comprimat Mil. m3N 0,3 4,0 1,2
Total centru de consum 276,5
Auditul energetic
37
Tabelul 5.9
Consumurile energetice ale centrului de consum nr. 3
Tipul purtătorului de
energie
Unitate de
măsură
Consum Cost unitar
USD/GJ
Cost total
mii USD
Energie electrică MT TJ 14,0 12,01 168,1
Gaz natural TJ 0,0 3,0 0,0
Abur tehnologic TJ 0,0 3,9 0,0
Apă fierbinte TJ 6,0 3,8 22,8
Aer comprimat Mil. m3N 0,25 4,0 1,0
Total centru de consum 191,9
Tabelul 5.10
Consumurile energetice ale centrului de consum nr. 4
Tipul purtătorului de
energie
Unitate de
măsură
Consum Cost unitar
USD/GJ
Cost total
mii USD
Energie electrică MT TJ 6,0 12,01 72,1
Gaz natural TJ 3,0 3,0 9,0
Abur tehnologic TJ 10,0 3,9 39,0
Apă fierbinte TJ 8,0 3,8 30,4
Aer comprimat Mil. m3N 0,25 4,0 1,0
Total centru de consum 151,5
Tabelul 5.11.
Consumurile energetice ale centrului de consum nr. 5
Tipul purtătorului de
energie
Unitate de
măsură
Consum Cost unitar
USD/GJ
Cost total
mii USD
Energie electrică MT TJ 9,0 12,01 108,1
Gaz natural TJ 0,0 3,0 0,0
Abur tehnologic TJ 4,0 3,9 15,6
Apă fierbinte TJ 4,0 3,8 15,2
Aer comprimat Mil. m3N 0,0 4,0 0,0
Total centru de consum 138,9
Evaluarea eficienţei energetice
38
Tabelul 5.12
Consumurile energetice ale centrului de consum nr. 6
Tipul purtătorului de
energie
Unitate de
măsură
Consum Cost unitar
USD/GJ
Cost total
mii USD
Energie electrică MT TJ 6,0 12,01 72,1
Gaz natural TJ 5,0 3,0 15,0
Abur tehnologic TJ 8,0 3,9 31,2
Apă fierbinte TJ 5,0 3,8 19,0
Aer comprimat Mil. m3
N 0,25 4,0 1,0
Total centru de consum 138,3
Tabelul 5.13
Consumurile energetice ale centrului de consum nr. 7
Tipul purtătorului de
energie
Unitate de
măsură
Consum Cost
unitar
USD/GJ
Cost
total
mii
USD
Energie electrică MT TJ 1,0 12,01 12,0
Gaz natural TJ 0,0 3,0 0,0
Abur tehnologic TJ 3,0 3,9 11,7
Apă fierbinte TJ 4,0 3,8 15,2
Aer comprimat Mil. m3N 0,25 4,0 1,0
Total centru de consum 39,9
Tabelul 5.14
Consumurile energetice ale centrului de consum nr. 8
Tipul purtătorului de
energie
Unitate de
măsură
Consum Cost unitar
USD/GJ
Cost total
mii USD
Energie electrică MT TJ 1,0 12,01 12,0
Gaz natural TJ 0,0 3,0 0,0
Abur tehnologic TJ 0,0 3,9 0,0
Apă fierbinte TJ 7,0 3,8 26,6
Aer comprimat Mil. m3N 0,0 4,0 0,0
Total centru de consum 38,6
Consumurile de energie şi cheltuielile totale cu energia ale tuturor consumatorilor
finali din perimetrul întreprinderii sunt prezentate în tabelul 5.15.
Auditul energetic
39
Tabelul 5.15
Consumurile şi cheltuielile totale cu energia ale consumatorilor finali
Tipul purtătorului de
energie
Unitate de
măsură
Consum Cost unitar
USD/GJ
Cost total
mii USD
Energie electrică MT TJ 54,0 12,01 648,6
Gaz natural TJ 40,0 3,0 120,0
Motorina TJ 0,0 3,5 0,0
Abur tehnologic TJ 85,0 3,9 331,5
Apă fierbinte TJ 50,0 3,8 190,0
Aer comprimat Mil. m3N 1,8 4,0 7,2
Total centru de consum 1297,3
Ponderea activităţii de transport intern şi extern este nesemnificativă,
monitorizarea separată a acestui sector în vederea evidenţierii performanţelor
energetice şi financiare fiind, ca şi în cazul sistemului de producere şi distribuţie a
aerului comprimat, nejustificată. În contabilitatea întreprinderii, transportul poate fi
inclus în categoria servicii generale.
Totalului de 1297300 USD/an astfel obţinut i se adaugă cheltuielile de
funcţionare ale staţiei de pompare a apei de răcire de 2100 USD/an, care constitue
un serviciu general. Rezultă suma totală de 1299400 USD/an. Diferenţa de 154900
USD/an în raport cu factura energetică care rezulta din tabelul 5.3.2 se explică prin
cheltuielile suplimentare făcute în interiorul perimetrului întreprinderii pentru
generarea energiei direct utilizabile (energie electrică MT, abur tehnologic, apă
fierbinte, aer comprimat, etc). Întreprinderea este deci un autoproducător de
energie direct utilizabilă, activitate care presupune atât cheltuieli de funcţionare cât
şi investiţii aferente instalaţiilor de producţie specifice.
Modul în care au fost finanţate şi statutul actual al acestor instalaţii
(proprietatea organizaţiei, leasing, finanţare terţi, alte variante) este important
deoarece amortizarea lor nu poate fi separată de factura energetică. Aceasta trebuie
să includă şi amortismentele. Având în vedere că instalaţiile respective pot fi
incluse în categoria instalaţiilor de productie, amortismentele respective pot apare
în contabilitatea organizaţiei împreună cu amortismentele aferente altor instalaţii şi
utilaje de producţie. Ele trebuie separate de acestea din urma şi adăugate la factura
energetica doar atunci când scopul auditului este evaluarea soluţiei actuale de
alimentare cu energie a conturului de bilanţ.
Defalcarea cheltuielilor cu energia între cele trei produse finale ale
organizaţiei trebuie să ia în considerare contribuţia fiecăruia dintre centrele de
consum energetic final, precum şi contribuţia serviciilor generale. Stabilirea
contribuţiei centrelor de consum final direct productive la realizarea fiecăruia
dintre produsele finale este o problema de politica interna a organizaţiei. Ponderea
centrelor de consum final direct productive este de obicei mult mai mare în
comparaţie cu centrele de consum final neproductive şi serviciile generale.
Evaluarea eficienţei energetice
40
Contribuţiile fiecăruia dintre aceste centre de consum determină practic cheltuielile
cu energia pentru fiecare produs şi deci influenţează costurile totale de producţie.
Acestea la rândul lor determină preţul de vânzare al produselor şi deci
competitivitatea organizaţiei pe piaţă. În cazul de faţă, defalcarea cheltuielilor cu
energia este prezentată în tabelul 5.16.
Tabelul 5.16
Defalcarea cheltuielilor totale cu energia între produsele finale P1, P2 şi P3
Nr.
Crt.
Consumatori interni care
contribuie la producţia finală
Produsele finale ale organizaţiei
P1 P2 P3
1 Centrul de consum energetic 1 160,0 161,7 0,0
2 Centrul de consum energetic 2 276,5 0,0 0,0
3 Centrul de consum energetic 3 191,9 0,0 0,0
4 Centrul de consum energetic 4 0,0 151,5 0,0
5 Centrul de consum energetic 5 0,0 138,9 0,0
6 Centrul de consum energetic 6 0,0 0,0 138,3
7 Centrul de consum energetic 7 13,3 13,3 13,3
8 Centrul de consum energetic 8 12,8 12,9 12,9
9 Utilitaţi interne comune 0,7 0,7 0,7
10 Total cheltuieli cu energia 655,2 479,0 165,2
11 Valoare productie finală 5515,2 3897,4 1364,5
12 Cota cheltuielilor cu energia (%) 11,88 12,29 12,1
6. BILANŢUL ENERGETIC , INSTRUMENT AL
ANALIZEI ENERGETICE A UNUI CONTUR DAT
Bilanţul energetic reprezintă metoda sistematică care permite analiza
utilizării energiei într-o activitate oarecare. Întocmirea unui bilanţ energetic la
nivelul unui contur dat permite obţinerea unei reprezentări accesibile a modului în
care fluxurile de purtători de energie intrate se distribuie, se transformă, sunt
consumate şi ies din conturul analizat.
Conturul de bilanţ este suprafaţa imaginară închisă în jurul unui
echipament, instalaţie, clădire, secţie, uzină, agent economic, etc în funcţie de care
se definesc fluxurile de energie care intră şi cele care ies. Conturul de bilanţ poate
cuprinde în principiu o întreagă întreprindere, o secţie de producţie, un lanţ
tehnologic, o clădire, un agregat tehnologic, un aparat, etc. Conturul considerat
poate cuprinde elemente care nu sunt neapărat situate pe acelaşi amplasament, dar
între care există legături materiale (cabluri de forţă, conducte, instalaţii sau sisteme
de transport, etc).
Bilanţul energetic are la bază legea conservării energiei, scopul său fiind
identificarea şi stabilirea mărimii tuturor cantităţilor sau fluxurilor de energie care
intră şi care ies din perimetrul analizat într-o anumită perioadă de timp. Întocmirea
corectă a oricărui bilanţ energetic presupune în primul rând stabilirea precisă a
limitelor conturului în interiorul căruia se desfăşoară activitatea analizată şi a
perioadei de timp considerate. Studiind cu atenţie fenomenele fizice şi chimice
implicate în activitatea desfăşurată în interiorul conturului dat se definesc
categoriile de fluxuri energetice care sunt urmărite la întocmirea bilanţului. Din
această categorie pot face parte căldura fizică (sensibilă), căldura latentă, puterea
calorifică, efectul termic al reacţiilor chimice, lucrul mecanic, energia potenţială,
energia electrică, etc.
Întocmirea bilanţului energetic necesită de cele mai multe ori întocmirea în
prealabil a unui bilanţ material, ai cărui termeni pot servi drept bază de calcul
pentru anumite fluxuri de energie intrate sau ieşite din conturul de bilanţ.
Reprezentarea grafică a rezultatelor obţinute prin întocmirea bilanţului se
face de obicei cu ajutorul diagramelor Sankey. Este o metodă simplă şi sugestivă,
accesibilă atât specialiştilor cât şi nespecialiştilor.
Trebuie avut în vedere faptul că unele categorii de fluxuri energetice care
intră în conturul de bilanţ dat nu sunt incluse ca atare sau nu sunt incluse deloc în
factura energetică, dar trebuie luate în considerare la întocmirea bilanţului
energetic. În alte cazuri, substanţe combustibile sunt utilizate în alte scopuri,
puterea lor calorifică nefiind luată în considerare ca termen al bilanţului energetic.
Ele apar în evidenţa contabilă a organizaţiei la alte capitole, iar valoarea lor se
regăseşte în costurile totale de producţie.
Evaluarea eficienţei energetice
42
6.1. Clasificarea bilanţurilor energetice
Bilanţurile energetice pot fi clasificate pornind de la mai multe criterii.
Unul dintre ele este natura activităţii desfăşurate în conturul analizat. Sub aspectul
destinaţiei consumului de energie, procesele tehnologice pot fi clasificate în două
mari categorii :
a. procese de transformare a energiei;
b. procese de consum final de energie.
Procesul de transformare energetică are drept scop fie trecerea de la o
formă de energie la o altă formă de energie, fie modificarea parametrilor
caracteristici ai aceleiaşi forme de energie. Procesul de consum final de energie
este procesul în care energia este folosită în scopul realizării unuia sau mai multor
produse sau al prestări unuia sau mai multor servicii neenergetice. Eventualele
fluxuri de energie ieşite dintr-un proces de consum final de energie nu mai suferă
vreo altă transformare energetică, cu excepţia recuperării resurselor energetice
secundare.
După gradul de cuprindere al conturului analizat, bilanţurile energetice pot
fi întocmite :
a. pentru un echipament;
b. pentru o instalaţie;
c. pentru o secţie;
d. pentru o uzină;
e. pentru o întreagă organizaţie (un agent economic).
Natura şi gradul de interconexiune şi complexitate al fenomenelor fizice şi
chimice pe care le presupune prelucrarea materiilor prime în cadrul proceselor sau
procedeelor tehnologice analizate poate conduce în anumite condiţii la clasificarea
bilanţurilor energetice în :
a. bilanţuri simple (termoenergetic sau electroenergetic);
b. bilanţuri complexe (termoenergetic si electroenergetic).
Trebuie subliniat faptul că, din punct de vedere ştiinţific şi tehnic, o astfel
de clasificare nu este riguroasă, separarea în bilanţuri electroenergetice şi
termoenergetice constituind rezultatul unor simplificări. Bilanţul simplu este
bilanţul întocmit pentru un contur în care fie fenomenele de natură electrică fie cele
de natură termodinamică şi/sau termochimică sunt considerate preponderente, iar
celelalte sunt neglijate. Este evident că formele de energie intrate şi eventual ieşite
dintr-un proces sunt corelate cu natura fenomenelor care au loc în interiorul
conturului dat.
Bilanţul complex ia în considerare toate formele de energie intrate şi ieşite
din contur, natura şi complexitatea fenomenelor care au loc în interiorul conturului
dat impunând în cele mai multe cazuri acest lucru. Marea majoritate a proceselor
industriale de consum final au un caracter complex, care nu permite o abordare
Bilanţul energetic , instrument al analizei energetice a unui contur dat
43
simplificată şi impune contabilizarea tuturor formelor de energie care intră în şi
care ies din conturul de bilanţ.
După perioada de timp pentru care se inventariază fluxurile de energie
intrate şi ieşite, bilanţurile pot fi întocmite :
a. pentru o oră sau o perioadă mai scurtă decât o oră;
b. pentru un schimb;
c. pentru o zi (24 ore);
d. pentru un sezon;
e. pentru un an sau o perioadă mai lungă decât un an.
După sursa de provenienţă a datelor prelucrate, bilanţurile energetice se
clasifică în :
a. bilanţuri propuse de către proiectant, constructor sau furnizor pentru o instalaţie
care nu există încă (de proiect);
b. bilanţuri întocmite pe bază de măsurători într-o instalaţie existentă (de
omologare, de recepţie, real, etc).
Bilanţul energetic de proiect se elaborează pe baza rezultatelor calculelor
extrase din proiect, a datelor furnizate de prospecte, oferte, cataloage, literatura de
specialitate, pe baza experienţei obţinute în exploatarea unor echipamente
asemănătoare, a altor surse de informaţii, etc. Bilanţul de proiect constitue situaţia
de referinţă pentru bilanţul energetic de recepţie.
Omologarea unui echipament sau a unei instalaţii presupune măsurători
prin care se obţin fie valorile unor indicatori de performanţă în regimul nominal,
fie comportarea sistemului la regimuri nenominale stabilizate sau tranzitorii. În
cazul în care la probele de omologare nu se realizează parametrii sau performanţele
de proiect, valorile realizate la omologare devin valori de referinţă pentru bilanţul
energetic de recepţie.
Bilanţul energetic de recepţie se elaborează cu ocazia punerii în funcţiune a
unui echipament sau a unei instalaţii, în condiţiile concrete de exploatare. În acest
scop se efectuează o serie de probe de funcţionare şi măsurători la cel puţin trei
trepte de sarcină, dintre care una este obligatoriu sarcina nominală. Valorile astfel
obţinute se înscriu în cartea tehnică a echipamentului sau a instalaţiei. Bilanţul
energetic de recepţie constituie bilanţul de referinţă pentru activitatea de
exploatare.
Bilanţul energetic real reflectă situaţia în care se găseşte la un moment dat
un echipament sau o instalaţie, punând în evidenţă abaterile indicatorilor de
performanţă realizaţi de la valorile lor de referinţă, stabilite în cadrul bilanţul de
proiect, de omologare sau de recepţie. Analiza trebuie să inventarieze şi potenţialul
energetic al resurselor energetice refolosibile. Bilanţul real se elaborează numai pe
bază de măsurători efectuate asupra subiectului analizei şi constituie baza pentru
analiza energetică.
Evaluarea eficienţei energetice
44
6.2. Termenii bilanţului energetic
Consumurile finale de energie la nivelul unui perimetru dat, în interiorul
căruia se desfăşoară în mod organizat o activitate de tip industrial, pot îmbrăca mai
multe forme :
- energie electrică;
- energie mecanică;
- căldură;
- frig;
- combustibil;
- aer comprimat.
Un flux de energie care intră în mod organizat în conturul unei
întreprinderi industriale, poate fi alocat în principiu fie unui proces de
transformare, fie unui proces de consum final. Fluxurile de energie direct
utilizabilă, disponibile în perimetru întreprinderii pentru procesele de consum final,
atât cele provenite din exteriorul cât şi cele generate în interiorul acestuia, pot fi
încadrate într-una dintre următoarele două categorii:
a) consumuri directe (tehnologice), aferente în mod nemijlocit etapelor realizării
unui produs sau prestării unui serviciu;
b) consumuri indirecte, aferente activităţilor conexe desfăşurate în perimetrul
respectiv.
Consumurile indirecte contribuie la asigurarea şi susţinerea logistică a
activităţii de producţie propriu-zise. Activităţile indirecte (conexe) includ
planificarea, monitorizarea, contabilizarea, aprovizionarea, asigurarea condiţiilor
de muncă, transportul intern, distribuţia, paza, etc. Deosebirea între consumurile
directe şi cele indirecte nu este doar una formală. În afara faptului că ele nu sunt în
mod necesar simultane, cele două categorii de consumuri de energie au de obicei şi
caracteristici diferite. De aceea este recomandabil ca la întocmirea inventarului să
se precizeze din ce categorie face parte o anumită cerere sau un anumit consum de
energie.
În raport cu conturul de bilanţ stabilit se definesc categoriile de intrări şi
ieşiri din acest contur. În general, fluxurile materiale continue sau discontinue
intrate într-un contur dat pot fi clasificate în trei categorii :
a) resurse primare, care pot fi materiale şi/sau energetice;
b) semifabricate (produse sau obiecte parţial procesate);
c) energie direct utilizabilă.
Ieşirile din conturul respectiv pot fi la rândul lor clasificate în patru
categorii şi anume :
a) produsul sau produsele principale;
b) produsul sau produsele secundare;
c) resursele secundare materiale şi/sau energetice;
d) pierderi directe de energie.
După ce au fost identificate, fluxurile de energie care intră şi care ies
trebuie apoi să fie cuantificate. Oricare dintre termenii bilanţului energetic, fie că
Bilanţul energetic , instrument al analizei energetice a unui contur dat
45
este o mărime de intrare sau o mărime de ieşire, poate fi determinat ca valoare
(cuantificat) în mai multe moduri şi anume :
- direct prin măsurare;
- prin măsurarea în prealabil a uneia sau mai multor mărimi, urmată de calculul
termenului de bilanţ pe baza acestor mărimi;
- în baza unor anumite informaţii provenind din proiectul tehnic sau din alte surse.
Cele mai multe situaţii impun cunoaşterea bilanţului de masă înaintea
întocmirii bilanţului energetic. Bazat pe analize chimice, pe măsuratori, pe calcule
sau numai pe estimări, bilanţul de masă precede întocmirea bilanţului energetic
deoarece determinarea tuturor termenilor bilanţului energetic prin măsurare directă
fie nu este tehnic posibilă, fie nu este raţională. Astfel, căldurile sensibile absolute
şi cantităţile de căldură sensibilă asociate unor cantităţi sau unor debite de
substanţă se calculează înmulţind cantitatea sau debitul de substanţă cu căldura
specifică şi cu temperatura în cazul căldurii absolute sau numai cu o diferenţă de
temperatură în cazul cantităţii de căldură.
Efectul termic al reacţiilor chimice care au loc în interiorul conturului de
bilanţ nu poate fi măsurat direct. El poate fi însă estimat cu suficientă precizie prin
calcul, cu condiţia cunoaşterii transformărilor chimice care au loc în interiorul
conturului de bilanţ atât sub aspect cantitativ cât si sub aspect calitativ. Prin urmare
trebuie bine cunoscută cantitatea şi compoziţia chimică a fluxurilor de masă care
intră şi care ies din conturul de bilanţ.
Efectul termic al reacţiilor chimice se determină prin calcul conform
teoriilor chimiei fizice şi constantelor disponibile în literatura de specialitate pentru
fiecare reacţie. Căldura dezvoltată de reacţiile chimice exoterme este considerată
intrare în conturul de bilanţ, în timp ce căldura absorbită de reacţiile chimice
endoterme este considerată ieşire din conturul de bilanţ.
Căldura dezvoltată prin arderea combustibililor, deşi constitue tot efectul
unor reacţii chimice exotermice de oxidare, se stabileşte prin determinări
experimentale sau de laborator făcute concomitent cu desfăşurarea măsurătorilor de
bilanţ. Stabilirea puterii calorifice a unui combustibil trebuie în general
complectată cu analiza elementară sau cu compoziţia chimică a combustibilului
respectiv. Pentru determinările compoziţiei şi puterii calorifice trebuie respectate
recomandările referitoare la asigurarea reprezentativităţii probei de combustibil. În
cazul combustibililor gazoşi este permisă stabilirea puterii calorifice pornind de la
compoziţia amestecului de gaze determinată experimental şi de la puterile
calorifice ale componentelor combustibile.
Conţinutul de căldură al unui flux de masă se calculează ca produs între
debitul sau cantitatea de masă şi entalpia specifică, care se găseşte în tabele sau se
calculează cu ajutorul relaţiilor analitice specifice disponibile în manualele de
specialitate. În lipsa acestor date este necesară determinarea căldurii specifice
şi/sau latente în laborator, probele fiind prelevate în timpul măsurătorilor de bilanţ.
Determinarea experimentală a căldurii specifice sau latente poate fi înlocuită în
anumite situaţii cu rezultatele obţinute cu ajutorul unor relaţii analitice
Evaluarea eficienţei energetice
46
aproximative utilizate în chimie, care pornesc de la structura moleculei şi de la
legăturile între atomi şi/sau radicali.
Pierderile de căldură prin radiaţie şi convecţie în mediul exterior se
recomandă să fie stabilite prin calcule. Acolo unde ele sunt puţin semnificative se
acceptă stabilirea lor prin condiţia de închidere a bilanţului.
Condiţia conservării energiei în cazul întocmirii bilanţului energetic al
activităţii desfăşurate în perimetrul analizat exprimă relaţia între intrări şi ieşiri.
Astfel, suma conţinutului de energie al fluxului sau fluxurilor de energie primară şi
energie direct utilizabilă, cărora li se adaugă conţinutul de energie de orice fel al
materiilor prime, materialelor şi semifabricatelor, trebuie să fie egală cu suma
dintre conţinutul de energie al produselor principale şi secundare, conţinutul de
energie al fluxului sau fluxurilor de resurse energetice secundare, fluxul sau
fluxurile de energie pierdută direct în mediul ambiant şi cantitatea de energie
disipată prin efect de acumulare. Ultimul termen apare doar în cazul proceselor
discontinue, mărimea sa putând fi în anumite cazuri semnificativă iar în altele
neglijabilă. În cazul în care în conturul analizat au loc reacţii chimice, efectul
exoterm se va regăsi în suma intrărilor iar efectul endoterm în suma ieşirilor.
Termenii bilanţului energetic pot fi exprimaţi, după caz, în W şi multiplii, în cazul
unor activităţi de tip continuu, sau în J şi multiplii, în cazul unor activităţi de tip
ciclic sau discontinuu.
Resursele materiale pot fi în acelaşi timp şi resurse energetice, având
valoare energetică sau un anumit conţinut de energie, pot fi de diverse feluri şi se
pot prezenta sub diverse forme. În general, prin resurse energetice primare sau
energie primară se înţeleg substanţe combustibile convenţionale (cărbuni, petrol şi
derivatele sale, gaz natural, alţi combustibili sintetici, etc), în timp ce prin energie
direct utilizabilă se înţelege o formă de energie rezultată de obicei prin conversia
energiei primare, care poate fi consumată ca atare :
- energia electrică;
- energia mecanică;
- căldură;
- frig;
- aer comprimat.
Din conturul de bilanţ considerat iese în primul rând produsul principal,
care este scopul activităţii analizate. În unele cazuri, pe lângă acesta mai ies şi unul
sau mai multe produse secundare, deşeuri, reziduuri sau resurse secundare
(materiale şi/sau energetice). Trebuie precizat că produsul principal poate avea şi el
un anumit conţinut de energie, care îi poate conferi şi calitatea de resursă
energetică secundară.
În categoria pierderilor directe de energie ale unui contur dat intră în
primul rând următoarele :
- căldura transmisă mediului înconjurător prin pereţii a căror temperatură este mai
mare decât temperatura ambientului,
- energie mecanică transformată în căldură prin frecare în lagăre;
- căldura generată în anumite situaţii prin efectul termic al curentului electric.
Bilanţul energetic , instrument al analizei energetice a unui contur dat
47
Analiza eficienţei energetice a unei activităţi desfăşurate într-un anumit
contur porneşte în primul rând de la cantitatea şi calitatea resurselor energetice
secundare disponibilizate. Resursele energetice secundare (res) reprezintă cantităţi
sau fluxuri de energie de orice fel, evacuate dintr-un contur în care se desfăşoară o
activitate productivă şi care nu pot fi reciclate (valorificate tot în activitatea
respectivă) decât prin modificări aduse instalaţiilor aflate în conturul respectiv.
Resursele energetice secundare pot fi clasificate în funcţie de natura
conţinutului lor de energie în patru categorii distincte :
- combustibile;
- termice;
- de suprapresiune;
- cinetice.
Res combustibile pot fi întâlnite în stare gazoasă (gaz de cocs, gaz de
furnal, gaze eliminate ca purjă dintr-o instalaţie de sinteza, etc), lichidă (leşie) sau
solidă (deşeuri lemnoase, paie, cocs mărunt, etc). Indiferent de starea de agregare,
ele se caracterizează prin compoziţia şi puterea lor calorifică.
Res termice pot fi agenţi termici fluizi (aer cald, gaze de ardere, gaze de
proces, abur uzat, condensat, etc) sau substanţe solide (laminate, piese şi materiale
tratate termic, cocs fierbinte, zgură, etc). Ele se caracterizează prin nivelul de
temperatură cu care ies din conturul de bilanţ, dar şi prin capacitatea de a transfera
această căldură sensibilă sau latentă unui alt mediu.
Res de suprapresiune sunt în general gaze având o presiune mai mare decât
presiunea atmosferică, deci un conţinut de energie potenţială.
Res cinetice sunt cunoscute şi sub denumirea de volanţi sau mase inerţiale
frânate.
Resursele energetice secundare care ies dintr-un contur de bilanţ oarecare
pot cumula mai multe astfel de caracteristici. De exemplu, un flux de gaze evacuat
dintr-o instalaţie poate avea în compoziţia sa elemente combustibile (metan,
hidrogen, oxid de carbon, etc), dar în acelaşi timp poate avea o temperatura şi
eventual o presiune mai mari decât acelea ale mediului ambiant.
6.3. Indicaţii metodologice privind întocmirea bilanţurilor
energetice
Elaborarea unui bilanţ energetic comportă o anumită succesiune şi o
anumită structură, etapele şi respectiv elementele compnente fiind următoarele :
1. Definirea limitelor conturului (perimetrului).
2. Prezentarea sumară a activităţii din interior (procesului tehnologic).
3. Schema fluxului tehnologic.
4. Precizarea caracteristicilor tehnice ale agregatelor şi instalaţiilor conţinute în
contur.
5. Prezentarea punctelor şi aparatelor de măsură (tip, schemă, clasă de precizie,
etc).
Evaluarea eficienţei energetice
48
6. Fişa tip sau buletinul de măsurători.
7. Ecuaţia de bilanţ.
8. Calculul termenilor bilanţului (expresii analitice, formule de calcul).
9. Bilanţul energetic prezentat sub formă de tabel şi de diagramă Sankey.
10. Analiza bilanţului.
Atât în cazul transformatorilor de energie cât şi în cazul consumatorilor
finali, eficienţa energetică trebuie stabilită pentru întreg domeniul de variaţie al
încărcării. Măsurătorile pentru determinarea performanţelor energetice se fac
pentru mai multe mărimi ale sarcinii utile a echipamentului sau instalaţiei analizate
:
- sarcină nominală;
- sarcină maximă curent realizată în perioada analizată;
- sarcină minimă curent realizată în perioada analizată;
- sarcină medie anuală pe perioadele de funcţionare efectivă.
În cazurile în care nu se pot crea condiţiile necesare executării
măsurătorilor la sarcinile de mai sus, se aleg cel puţin alte trei mărimi ale sarcinii,
în limitele domeniului de variaţie a acesteia, pentru care se elaborează bilanţul.
Dacă echipamentul sau instalaţia funcţionează la o sarcină practic constantă pe
perioada considerată, bilanţul se întocmeşte numai pentru această unică sarcină.
În cazul în care consumurile energetice şi eventual produsul activităţii
desfăşurate în conturul dat sunt influenţate sensibil de anumiţi factori
(caracteristicile materiilor prime, temperatura exterioară, etc), bilanţul se
întocmeşte pentru mai multe valori caracteristice ale acestor parametri (minim,
maxim, mediu, normal, etc).
În funcţie de natura activităţii desfăşurate în interiorul conturului analizat,
conţinutul de energie al fiecăruia dintre termenii bilanţului poate fi exprimat în
mărime absolută sau în mărime specifică, raportat la unitatea în care se exprimă
volumul activităţii. Durata pentru care se va întocmi bilanţul energetic depinde de
scopul întocmirii şi este cuprinsă între o oră şi un an calendaristic sau durata unui
ciclu de fabricaţie, dacă acesta din urmă depăşeşte un an. Pentru recepţia sau
omologarea instalaţiilor nu se efectuează decât bilanţuri orare sau pe cicluri de
funcţionare.
Determinarea mărimilor necesare elaborării bilanţului se va face pe baza
măsurătorilor directe. În cazul când o mărime nu poate fi determinată direct, dar
poate fi dedusă cu suficientă precizie prin măsurarea altor mărimi, se admite să se
aplice metoda determinărilor indirecte.
Unele elemente ale bilanţului pe partea de intrări sau pe partea de ieşiri pot
fi neglijate, dacă determinarea lor comportă dificultăţi apreciabile şi reprezintă mai
puţin de 1% din totalul energiei intrate respectiv ieşite.
Aparatele folosite pentru măsurători trebuie să se afle în interiorul
termenelor obligatorii de verificare metrologică stabilite prin normativele în
vigoare. Măsurătorile de omologare şi de recepţie ale echipamentelor (respectiv
instalaţiilor) se vor executa cu aparate de măsură cu o clasă de precizie superioară,
de regulă maximum 0,5.
Bilanţul energetic , instrument al analizei energetice a unui contur dat
49
Valorile parametrilor tehnologici şi energetici caracteristici procesului
analizat în timpul efectuării măsurătorilor, cât şi evenimentele apărute în perioada
măsurătorilor se vor consemna în fişele sau în buletinele de măsurători.
Elementele bilanţului energetic se vor prezenta atât sub formă tabelară cât
şi sub forma uneia sau mai multor diagrame Sankey.
Limita maximă de eroare, exprimată prin valoarea absolută a diferenţei
între totalul intrărilor şi totalul ieşirilor împărţită la totalul intrărilor, nu va depăşi :
a. ±2,5%, în cazul bilanţurilor în care principalele mărimi sunt determinate prin
măsurători directe (metoda recomandată);
b. ±5%, în cazul bilanţurilor în care unele mărimi nu pot fi măsurate direct, dar pot
fi deduse cu suficientă precizie prin măsurarea altor mărimi (determinare
indirectă).
La elaborarea bilanţurilor energetice este recomandabilă utilizarea
unităţilor de măsură legale (în cazul României cele din sistemul internaţional),
prevăzute în standardele în vigoare, dar decizia finală aparţine beneficiarului
auditului.
6.4 Modalităţi de prelucrare a datelor şi de prezentare a
rezultatelor bilanţului energetic
Un bilanţ termoenergetic poate fi întocmit în două feluri :
a) considerînd cantităţile absolute de căldură care intră şi care ies cu fiecare flux de
masă din conturul de bilanţ (entalpiile asociate acestor fluxuri);
b) considerând cantităţile de căldură care sunt fie preluate din fie cedate de fiecare
dintre fluxurile de masă (diferenţele de entalpie asociate acestor fluxuri).
Prima variantă are un caracter mai general, deoarece ea poate fi aplicată în
orice situaţie. Ea este recomandabilă în cazurile în care fluxurile de masă care intră
în perimetrul analizat îşi modifică compoziţia sau se transformă integral în
interiorul acestuia şi nu se mai regăsesc ca atare la ieşire. A doua variantă este
recomandabilă numai când fluxurile de masă care intră se regăsesc fără modificări
sau cu modificări minime la ieşirea din conturul de bilanţ.
Pentru exemplificare se va prezenta cazul unei operaţii de uscare, al cărei
bilanţ energetic poate fi conceput în ambele feluri, în funcţie de obiectivul urmărit.
Instalaţia de uscare funcţionează continuu şi realizează uscarea unui debit de
material, agentul de uscare fiind aer atmosferic aspirat din exterior.
Bilanţul energetic poate fi întocmit numai după precizarea termenilor
bilanţului material al procesului de uscare. Debitul de aer uscat este un invariant în
raport cu intrarea şi ieşirea din incinta de uscare. El este însă un debit fictiv,
deoarece nu include si conţinutul său de umiditate, dar care poate fi utilizat la
calculul cantităţilor de căldură care intră sau ies din conturul de bilanţ.
Bilanţul energetic al incintei de uscare având drept termeni căldurile
absolute intrate şi ieşite cu debitele materiale este prezentat în tabelul 6.1.
Evaluarea eficienţei energetice
50
Tabelul 6.1
Bilanţul termoenergetic al incintei de uscare având drept termeni
călduri absolute (entalpii)
Intrări în conturul de bilanţ MW Ieşiri din conturul de bilanţ MW
Materialul umed 8,03 Materialul uscat 5,93
Instalaţia de transport 1,92 Instalaţia de transport 5,76
Aerul de uscare 470,30 Aerul de uscare (umed) 1818,96
Agentul termic 1580,25 Agentul termic 225,75
Pierderi prin pereţi 4,10
Total 2060,50 Total 2060,50
Bilantul termoenergetic al incintei de uscare urmărind cantităţile de căldură
cedate către sau preluate din incinta de uscare de către debitele materiale care o
parcurg este prezentat în tabelul 6.2.
Tabelul 6.2
Bilanţul termoenergetic al incintei de uscare având drept termeni cantităţi de
căldură (diferenţe de entalpie)
Intrări în conturul de bilanţ MW Ieşiri din conturul de bilanţ MW
Agentul termic 1354,50 Materialul uscat 4,64
Instalaţia de transport 3,84
Aerul de uscare 1179,63
Umiditatea evacuată 162,29
Pierderi prin pereţi 4,10
Total 1354,50 Total 1354,50
Varianta a doua este mai convenabilă, deoarece pe baza ei se poate trasa
direct diagrama fluxurilor (Sankey) care intră şi ies din conturul de bilanţ. Tot pe
baza ei se pot calcula direct consumul specific de caldură şi randamentul termic al
operaţiei.
6.5. Bilanţul energetic al unei instalaţii industriale din sectorul
chimiei de sinteză
Instalaţiile de producţie din sectorul chimic şi petrochimic se
caracterizează printr-o mai bună valorificare a energiei în interiorul conturului lor
de bilant. Acest fapt se datoreşte preocupărilor pentru buna gospodărire a energiei
care s-au manifestat în acest domeniu de activitate înca de la mijlocul deceniului al
şaptelea. Caracterul special al instalaţiilor şi utilajelor chimice constă în faptul că,
Bilanţul energetic , instrument al analizei energetice a unui contur dat
51
de cele mai multe ori, furnitura este complectă, fiind avute în vedere şi aspectele
energetice încă din faza de concepţie.
Integrarea concepţiei de alimentare cu energie în fluxul tehnologic este cu
atât mai justificată în cazul în care aceasta include într-o masură semnificativă
recuperarea interna a res. Rezultă o situaţie specifică unui întreg sector industrial,
în care instalaţiile tehnologice nu mai pot fi separate în instalaţii de producţie şi
utilităţi. Ele constitue un întreg în care părţile componente au destinaţii diferite, dar
sunt legate organic între ele şi nu pot funcţiona separat.
Instalaţia consumă gaz natural, care are dublul rol de materie primă şi
purtător de energie primară. Desfăşurarea în bune condiţiuni a procesului
tehnologic propriu-zis necesită căldură sub forma de abur tehnologic şi lucru
mecanic pentru antrenarea unor maşini rotative (compresoare, ventilatoare, pompe,
etc).
Atât lucrul mecanic pentru antrenare cât şi aburul tehnologic sunt asigurate
prin recuperarea şi valorificarea căldurii disponibilizate din motive tehnologice
într-un ciclu termodinamic direct, care furnizeaza atât lucru mecanic pentru
antrenare cât şi căldură sub forma de abur tehnologic. Modulul energetic al
instalaţiei de sinteză include deci cazanele de abur recuperatoare, turbinele cu abur,
anexele lor şi maşinile antrenate direct de către turbine. El poate fi numit centrală
electrică de termoficare recuperatoare (CETR).
Separarea produsului sintetizat implică răcirea unor debite mari de gaze de
proces mult sub temperatura mediului ambiant (refrigerare), condiţii în care
substanţa respectivă condensează şi poate fi astfel separată din amestecul de gaze
de proces. Răcirea este asigurată de o instalaţie frigorifică cu comprimare mecanică
de vapori (IFCMV), concepută special şi adaptata acestui scop.
Indiferent de statutul juridic al instalaţiei de sinteză (care poate funcţiona
separat sau poate fi integrată într-un combinat chimic), rezultatele activităţii sunt
monitorizate separat, existând o evidenţă contabilă proprie. Din punct de vedere al
schimburilor de energie între părţile componente ale instalaţiei de sinteză, ea poate
fi împărţită în trei părţi (module) :
- instalaţia tehnologică propriu-zisă (modulul tehnologic), în care printr-o serie de
procese consecutive sunt prelucrate materiile prime şi în final se obţine produsul
principal;
- instalaţia care prelucrează căldura disponibilizată din modulul tehnologic
(modulul energetic) şi care furnizează energia mecanică pentru antrenare si energia
termică sub formă de abur tehnologic necesare bunei desfăşurări a procesului de
sinteză;
- instalaţia frigorifică (modulul frigorific), care primeşte energie mecanică de la
modulul energetic şi asigură răcirea gazelor şi separarea prin condensare a
produsului principal.
Reacţiile chimice care au loc de-a lungul fluxului tehnologic, care poate fi
împărţit în trei mari etape, sunt pe ansamblu exoterme, contribuind la acoperirea
necesarului de căldura al proceselor care de sinteză. Lucrul mecanic consumat
Evaluarea eficienţei energetice
52
pentru antrenarea maşinilor rotative se regaseşte şi el, în mare măsură, în căldura
sensibilă a fluidelor vehiculate.
Consumul de purtători de energie al unităţii de producţie pentru ultimul an
financiar este prezentat în tabelul 6.3. Dintre purtătorii de energie achiziţionaţi din
exterior, motorina este destinată exclusiv transportului intern şi desfacerii
produsului finit, care presupune transportul la distanţă cu autocisterne
termoizolante. Se remarcă faptul că instalaţia de sinteză consumă gaz natural atât în
scop tehnologic (el constituind principala materie primă) cât şi în scop energetic
(combustibil gazos).
Tabelul 6.3
Consumul de purtători de energie al unităţii pentru ultimul an financiar
Nr Tipul purtătorului de energie achiziţionat UM Consumul
1 Gaz natural (combustibil) TJ/an 680,0
2 Gaz natural (procesare) TJ/an 1295,0
3 Motorină TJ/an 10,0
4 Energie electrică TJ/an 25,0
5 Total energie intrată TJ/an 2010,0
Bilanţul energetic pentru un an de activitate în condiţii normale este
întocmit pentru fiecare dintre părţile unităţii şi pentru întregul ansamblu. Cele patru
bilanţuri sunt prezentate în tabelele 6.4 – 6.7.
Tabelul 6.4
Bilanţul energetic al modulului tehnologic al instalaţiei de sinteză
Nr. Termenul bilanţului energetic TJ/an %
Intrări în conturul de bilanţ
1 Gaz natural cu rol de combustibil 680,0 57,87
2 Lucru mecanic de comprimare transformat în
căldură sensibilă
112,0
9,36
3 Căldură sub formă de abur tehnologic 280,0 23,83
4 Efectul exotermic al reacţiilor chimice 105,0 8,94
5 Total intrat în conturul de bilanţ 1177,0 100,00
Ieşiri din conturul de bilanţ
1 Căldură recuperată în cadrul CETR 890,0 75,74
2 Căldură preluată de apa de racire 107,0 8,94
3 Frig generat de către IFCMV 107,5 9,15
4 Căldura sensibilă a gazelor de ardere evacuate din
instalaţie
50,0
4,25
5 Alte pierderi de energie 22,5 1,92
6 Total ieşit din conturul de bilanţ 1177,0 100,00
Bilanţul energetic , instrument al analizei energetice a unui contur dat
53
Tabelul 6.5
Bilanţul energetic al modulului energetic al instalaţiei de sinteză
Nr. Termenul bilanţului energetic TJ/an %
Intrări în conturul de bilanţ
1 Căldura recuperată din instalaţie 890,0 100,00
2 Total intrat în conturul de bilanţ 890,0 100,00
Ieşiri din conturul de bilanţ
1 Lucru mecanic pentru antrenare 175,0 19,66
2 Căldură sub formă de abur tehnologic 280,0 31,46
3 Pierderi de energie 435,0 48,88
4 Total ieşit din conturul de bilanţ 890,0 100,00
Tabelul 6.6
Bilanţul energetic al modulului frigorific al instalaţiei de sinteză
Nr. Termenul bilanţului energetic TJ/an %
Intrări în conturul de bilanţ
1 Lucru mecanic pentru antrenarea compresorului
frigorific
40,0
27,12
2 Frig (căldura extrasă din instalaţie) 107,5 72,88
3 Total intrat în conturul de bilanţ 147,5 100,00
Ieşiri din conturul de bilanţ
1 Căldura evacuată în atmosferă 144,0 97,63
2 Pierderi de energie 3,5 2,37
3 Total ieşit din conturul de bilanţ 147,5 100,00
Însumarea bilanţurilor celor trei părţi care compun ansamblul instalaţiei de
sinteză este prezentată în tabelul 6.7.
Tabelul 6.7
Bilanţul energetic al unităţii de producţie în ansamblul ei
Nr. Termenul bilanţului energetic TJ/an %
Intrări în conturul de bilanţ
1 Gaz natural cu rol de combustibil 680,0 83,95
2 Efectul exotermic al reacţiilor chimice 105,0 12,96
3 Energie electrică consumată pentru antrenarea unor
maşini rotative
25,0
3,09
4 Total intrat în conturul de bilanţ 810,0 100,00
Ieşiri din conturul de bilanţ
1 Căldura preluată de apa de răcire 107,0 13,21
3 Căldura sensibilă a gazelor de ardere evacuate din
instalaţie
50,0
6,17
Evaluarea eficienţei energetice
54
4 Pierderi de căldură ale CETR 435,0 53,71
5 Căldura evacuată de IFCMV în atmosferă 144,0 17,77
6 Alte pierderi de energie 74,0 9,14
7 Total ieşit din conturul de bilanţ 810,0 100,00
Bilanţurile de mai sus nu au luat în considerare nici unul dintre produsele
secundare ale unităţii, deoarece ele nu sunt semnificative nici din punct de vedere
energetic, nici din punct de vedere financiar.
Se poate constata că toate ieşirile din conturul de bilanţ susceptibile să fie
încadrate în categoria res termice au un potenţial termic coborât şi sunt practic
inutilizabile. Acest fapt se datorează concepţiei iniţiale a instalaţiei de sinteză, care
a avut în vedere valorificarea totală a resurselor energetice secundare
disponibilizate din motive tehnologice.
Orice modificare în componenţa şi parametrii de funcţionare ai modulului
energetic se repercuteaza negativ asupra funcţionării întregii unităţi. Eficienţa
energetică este strâns legatâ de eficienţa tehnologică, exprimată prin gradul mediu
de încărcare a capacităţii instalate şi prin numărul de porniri şi opriri ale instalaţiei
în cursul anului.
Consumul de energie şi respectiv cheltuielile cu energia ale unităţii de
producţie pot să includă şi gazul natural utilizat ca materie primă, deoarece acesta
este un combustibil şi este achiziţionat în aceleaşi condiţii ca şi gazul natural
utilizat în procesul tehnologic pentru încălzire.
7. ROLUL RESPONSABILULUI CU ENERGIA
Un responsabil cu energia într-o organizaţie, poziţie cunoscută în literatura
de specialitate anglo-saxonă sub denumirea energy manager, poate avea iniţial
aproape orice calificare, dar statistica arată că cei mai mulţi au o pregătire tehnică
superioară (ingineri, subingineri). Pe lângă pregătirea de specialitate, persoana în
cauză trebuie să fie energică, entuziastă, obiectivă, deschisă la nou, fără păreri
preconcepute şi să nu fie partizan al unor soluţii rutinate. Responsabilul cu energia
trebuie să fie pregătit pentru situaţia în care sfaturile şi părerile sale, oricât ar fi ele
de potrivite şi de bune, nu sunt luate în seamă sau sunt chiar chiar respinse apriori
de către colegii, şefii sau subalternii săi.
Pentru a reuşi într-un astfel de domeniu, responsabilul cu energia trebuie să
fie diplomat şi bun psiholog, să ştie să găsească argumente potrivite pentru fiecare
persoană cu care se află în dialog şi să nu dezarmeze dacă nu are succes de prima
dată. El trebuie să fie conştient că oamenii renunţă greu la practici şi concepţii
proprii şi nu acceptă uşor faptul că, prin acţiunile lor bine intenţionate, au irosit ani
de-a rândul energia sau alte resurse primare.
Obiectivele importante aflate în faţa unui responsabil cu energia sunt :
a) strângerea de informaţii şi date utile în domeniul eficienţei energetice;
b) obţinerea de sprijin din partea a cât mai mulţi angajaţi şi membrii ai conducerii
executive pentru acţiunea continuă de promovare a eficienţei energetice;
c) furnizarea unor sfaturi, soluţii şi informaţii tehnice către toate celelalte sectoare
ale organizaţiei în scopul eficientizării preluării, transformării, distribuţiei şi
consumului energiei;
d) aprecierea efectelor măsurilor promovate de el în viitorul previzibil.
El trebuie să aibă iniţiativa montării aparatelor de măsură necesare precum
şi (acolo unde acest lucru se justifică) a unui sistem informatizat de monitorizare
(achiziţie, înregistrare şi prelucrare a datelor măsurate). Scopul principal al unui
astfel de sistem informaţional este acela de a arăta care sunt consumurile energetice
reale ale fiecărui subansamblu (secţie, clădire, linie tehnologică, etc). Ori de câte
ori este posibil, consumurile absolute de energie trebuie raportate la volumul şi
eventual la structura activităţii desfăşurate în conturul analizat (volumul producţiei,
durata activităţii, numărul de grade-zile, etc), stabilindu-se astfel un consum
specific care oglindeşte mai bine eficacitatea cu care sunt valorificate fluxurile de
energie la nivelul fiecărui subansamblu astfel definit.
Pornind de la valorile astfel obţinute, responsabilul cu energia, împreuna
cu echipa lui, întocmeşte un raport care conţine o serie de propuneri şi care trebuie
să răspundă la întebări precum :
Cum şi cât poate fi redus consumul specific realizat ?
Este oare energia irosită în conturul analizat ?
Pot fi modificate în sensul dorit concepţia sau specificaţiile proiectantului ?
Este oare propunerea practică şi eficientă economic în acelaşi timp ?
Evaluarea eficienţei energetice
56
Rezultatele analizei şi propunerile de îmbunătăţire trebuie aduse în cel mai
scurt timp la cunoştiinţa tuturor nivelurilor de autoritate şi competenţă care pot
contribui efectiv la realizarea eficientizării energetice.
Odată acceptate, propunerile responsabilului cu energia implică
coordonarea eforturilor şi cooperarea între nivelurile de autoritate (ierarhice) din
organizaţia respectivă. Puterea de decizie este absolut necesară în acestă acţiune,
dar nu este însă şi suficientă.
De cele mai multe ori este recomandabilă înfiinţarea unei echipe, a unui
"grup de acţiune" sau a unui "comitet director" pentru domeniul eficienţei
energetice, din care să facă parte un număr minim de persoane, alese pe diverse
criterii (competenţă, putere de decizie, autoritate şi nu în ultimul rând popularitate
în rândul salariaţilor), care să-l secondeze pe responsabilul cu energia în acţiunile
sale. Acesta nu trebuie să fie în mod obligatoriu conducătorul grupului, de regulă
lui revenindu-i sarcina de principal catalizator.
Grupul se întruneşte lunar pentru a analiza situaţia eficienţei energetice,
situaţia unor investiţii în desfăşurare sau rezultatele obţinute în urma aplicării unor
măsuri de eficientizare. Grupul coordonează toate acţiunile privind creşterea
eficienţei energetice la nivelul organizaţiei. De asemenea, grupul poate hotărâ
modalitatea în care salariaţii sunt informaţi de scopul, stadiul îndeplinirii,
rezultatele şi stimulentele pentru succesul acţiunilor de eficientizare. Modificarea
sau adaptatea frecvenţei, a modului de redactare, a conţinutului şi a beneficiarilor
rapoartelor periodice pot fi de asemenea hotărâte de către acest organism.
Dacă organizaţia este mare, este recomandabilă alcătuirea mai multor
astfel de echipe, grupuri sau comitete, fiecare având atribuţii într-un anumit anumit
sector. În acest caz, întâlnirile periodice vor avea loc la nivelul fiecărui
departament sau sector.
Responsabilul cu energia şi echipa sa trebuie să fie în permanenţă la curent
cu noutăţile tehnice în domeniu (practici, tehnologii, echipamente, concepţii,
realizări). El va avea deci la dispoziţie mica sa bibliotecă de specialitate care
trebuie să conţină date privind produsul sau produsele realizate de către organizaţia
sa, fişe bibliografice şi/sau manuale privind caracteristicile acestora şi variantele
existente ale tehnologiilor de fabricaţie, fişe şi prospecte primite din partea
producătorilor de echipamente din domeniul respectiv, publicaţii de specialitate în
domeniul managementului energiei, rapoartele unor conferinţe ştiinţifice şi tehnice,
cursuri universitare, etc.
Tot în scopul informării sale permanente, responsabilul cu energia trebuie
să participe la adunările asociaţiilor de ramură ale industriaşilor şi comercianţilor,
ale celorlalţi responsabili cu energia din sectorul său de activitate şi la alte
asemenea acţiuni promovate de către organismele comunitare, guvernamentale sau
nonguvernamentale.
În ciuda previziunilor disponibile pe termen scurt sau mediu, viitorul poate
aduce creşteri ale preţurilor sau chiar dispariţia de pe piaţă (penuria) a unui anumit
purtător de energie care nu au fost prevăzute. Efectele unor asemenea fenomene
pot fi dezastroase asupra oricărei organizaţii industriale. De aceea, responsabilul cu
Rolul responsabilului cu energia
57
energia trebuie să aibe pregătite din timp pentru astfel de situaţii soluţii (scenarii)
alternative privind alimentarea cu energie a conturului avut în grijă. Orice proiect
de investiţii al organizaţiei trebuie din acelaşi motiv să aibe şi acordul
responsabilului cu energia.
În concluzie, rolul responsabilului cu energia nu este să economisească
energia el însuşi, ci să-i încurajeze, să-i stimuleze şi să-i convingă pe ceilalţi să o
facă.
8. EVALUAREA EFICIENŢEI ENERGETICE
Evaluarea eficienţei energetice la nivelul unui perimetru în interiorul căruia
se desfăşoară o activitate organizată este un proces complex, al cărui rezultat are de
regulă un caracter sintetic.
Eficienţa şi respectiv ineficienţa energetică nu pot fi măsurate direct. Ele
pot fi exprimate cu ajutorul unuia sau mai multor indicatori de performanţă
energetică, ale căror valori determinate pe baza rezultatelor monitorizării sunt
comparate cu câte o valoare de referinţă. Nivelul de referinţă al unui indicator de
performanţă poate fi, de exemplu, valoarea obţinută utilizând cele mai bune
tehnologii dezvoltate pe plan mondial, cea obţinută utilizând doar acele tehnologii
care s-au dovedit economic eficiente, valoarea obţinută de organizaţia analizată
într-o perioadă anterioară în anumite condiţii, etc. Referinţa este aleasă de obicei în
funcţie specificul şi de interesele organizaţiei analizate. Valoarea de referinţă
trebuie să fie aleasă în aşa fel încât să poată fi atinsă în condiţii reale de
funcţionare. Alegerea unei valori de referinţă imposibil de atins are de regulă efecte
psihologice negative şi poate demobiliza personalul de exploatare.
Indicatorii de performanţă energetică pot fi mărimi absolute sau mărimi
relative, obţinute prin împărţirea a două mărimi absolute. Utilizarea indicatorilor de
performanţă energetică relativi elimină influenţa modificării volumului de
activitate şi a structurii producţiei. În funcţie de modul de exprimare a mărimilor
care constitue sau intră în componenţa indicatorilor de preformanţă energetică,
aceştia pot fi exprimaţi fizic (în unităţi de energie) sau valoric (în unităţi monetare).
Toţi indicatorii de performanţă energetică se determină fie în urma
întocmirii auditului energetic al unui sistem, căruia i se asociază un anumit
perimetru, fie în urma întocmirii bilanţului energetic al unui element component al
sistemului (aparat, echipament, agregat, instalaţie, etc). În primul caz indicatorul
defineşte întregul sistem iar în cazul al doilea el defineşte numai elementul izolat la
rândul său prin intermediul unui contur de bilanţ. Întocmirea unui bilanţ energetic
al întregului sistem pentru un ciclu întreg de activitate este o soluţie mai rar
întâlnită, deoarece presupune eforturi suplimentare şi nu aduce întotdeauna un
câştig care să justifice aceste eforturi.
Indicatorul de performanţă energetică întrebuinţat în special în cazul
analizei proceselor de transformare a energiei este randamentul energetic. În
energetică, randamentul este definit ca raport între efectul util şi efectul consumat.
El este o mărime adimensională, ceea ce presupune că atât efectul util cât şi cel
consumat sunt două mărimi absolute de aceeaşi natură, exprimate în aceeaşi unitate
de măsură. În cazul proceselor de consum final, efectul consumat este un flux sau o
cantitate de energie, în timp ce efectul util este prin definiţie de altă natură. Din
acest motiv, randamentul energetic este considerat un indicator specific de natură
Evaluarea eficienţei energetice 59
cantitativă potrivit pentru procesele de transformare a energiei şi mai puţin potrivit
pentru cele de consum final.
Situaţia definită cu ajutorul randamentului energetic permite numai o
analiză cantitativă, plecând de la primul principiu al termodinamicii. Acolo unde
aspectele cantitative nu sunt suficiente, bilanţul exergetic poate furniza aspectele
calitative necesare analizei. Bilanţul exergie-anergie complectează bilanţul
energetic şi pune în evidenţă limitele capacităţii de transformare a unui tip de
energie în altul şi consecinţele celui de-al doilea principiu al termodinamicii asupra
eficienţei energetice a conturului analizat. Din acest tip de bilanţ rezultă indicatorul
numit randament exergetic, util în special în analiza proceselor de transformare a
energiei.
Indicatorul de performanţă fizic care caracterizează cel mai bine eficienţa
energetică a unui proces de consum final de energie este consumul efectiv de
energie, absolut sau specific (relativ). Consumul specific efectiv de energie este
calculat ca raport între consumul absolut efectiv de energie şi mărimea efectului
util (volumul activităţii, durata activităţii, etc) asociat. El reprezintă deci cantitatea
de energie de un anumit fel necesară pentru realizarea unei singure unităţi în care
se exprimă volumul activităţii analizate.
În cazul unui singur fel de energie intrat în conturul de bilanţ şi al unui
singur produs principal, definiţia consumului efectiv de energie este simplă şi uşor
de aplicat. Dacă din activitatea prestată în conturul dat ies două sau mai multe
produse principale, repartizarea consumului efectiv de energie între acestea trebuie
să se facă după un anumit criteriu sau pornind de la o anumită ipoteză, în funcţie de
specificul activităţii.
Situaţia se complică de asemenea şi în cazul în care în conturul dat intră
mai multe forme de energie. Valoarea energetică a fiecăreia fiind în general
diferită, ele nu pot fi adunate. În această situaţie, conţinutul efectiv de energie al
fiecăruia dintre fluxurile intrate trebuie echivalat cu un singur fel de energie. În
majoritatea cazurilor, energia echivalentă este energie primară (echivalent
combustibil convenţional). Raportul de echivalare este specific fiecărui caz în parte
şi trebuie bine justificat. Trebuie subliniat faptul că cea mai bună echivalare este
asigurată prin exprimarea valorică, în unităţi monetare, a consumurilor de energie
de orice fel.
În urma echivalării energetice a diferitelor forme de energie consumate
rezultă un al doilea indicator fizic de performanţă energetică şi anume consumul
echivalent de energie primară, absolut sau specific (relativ). Coeficientul de
echivalare a unei forme de energie direct utilizabilă în energie primară este un o
mărime adimensională a cărei valoare depinde de timpul şi de locul în care se face
echivalarea. Consumul specific echivalent de energie primară este proporţional în
anumite condiţii şi cu o anumită marjă de eroare cu principalul indicator valoric şi
anume cheltuielile specifice cu energia.
Consumul specific cumulat de energie primară, cunoscut şi sub
denumirea de energie înglobată sau de conţinut de energie al unui produs,
caracterizează gradul de valorificare a resurselor energetice pentru un întreg lanţ
Evaluarea eficienţei energetice 60
tehnologic sau pentru un ciclu complect de fabricaţie. Mărimea sa poate include
consumurile de energie primară aferente următoarelor componente :
- obţinerea resurselor materiale consumate pe parcursul întregului lanţ tehnologic
sau numai pentru o anumită parte a acestuia;
- funcţionarea în condiţii normale a tuturor instalaţiilor şi agregatelor incluse în
conturul stabilit;
- transportul resurselor materiale şi produselor intermediare până la locul de
consum;
- echivalentul în energie primară al uzurii mijloacelor fixe care contribuie, direct
sau indirect, la realizarea produsului respectiv.
Calculul consumului cumulat de energie înglobată în unitatea de produs
este cu atât mai complicat cu cât procesul sau lanţul tehnologic este mai extins şi
include mai multe etape. Mărimea consumului specific cumulat de energie
primară exprimă intensitatea energetică a unui produs, a unei activităţi, a unui
întreg lanţ tehnologic, a unei filiere tehnologice, etc. Consumul cumulat de energie primară este în mod obligatoriu o mărime
specifică sau relativă, deoarece el nu are nici o semnificaţie ca mărime absolută. În
condiţiile economiei de piaţă, în care preţurile purtătorilor de energie şi ale
produselor fabricate cu ajutorul acestora sunt reale şi nu sunt impuse prin
planificare centralizată, utilizarea acestui indicator nu mai este necesară. Acest
indicator fizic de performanţă energetică a fost utilizat în condiţiile economiei de
comandă din România şi din celelalte ţări foste socialiste tocmai pentru a elimina
distorsiunile introduse prin sistemul planificării centralizate asupra oricărui
indicator valoric de performanţă.
Eficienţa energetică a fost separată în mod artificial de rentabilitate în
condiţiile economiei socialiste de comandă. Diferenţa între preţurile stabilite pentru
diferitele produse prin planificare centralizată şi costurile lor reale de producţie sau
de achiziţie nu permitea stabilirea prin calcul a rentabilităţii reale a unei activităţi
sau a unei soluţii tehnice. În aceste condiţii, criteriile energetice de apreciere au
permis compararea pe baze reale dar incomplecte a unor soluţii tehnice sau a unor
tehnologii. Ele au avut la bază o serie de indicatori fizici, absoluţi sau specifici
(randamente, consumuri efective, consumuri echivalente, consumuri cumulate,
etc). Indicatorii tehnici reflectă numai parţial eficienţa cu care sunt valorificate
resursele intrate într-un contur dat.
În condiţiile capitalismului şi economiei de piaţă, eficienţa energetică se
exprimă şi se măsoară în special cu ajutorul indicatorilor valorici. Principalul
indicator valoric de eficienţă energetică este valoarea absolută sau specifică a
facturii energetice. Cheltuielile absolute sau specifice (relative) pentru
procurarea energiei, constitue un indicator de performanţă energetică sintetic, care
cumulează toate influenţele consumului de energie asupra costului de producţie.
Trebuie subliniat faptul că exprimarea valorică a indicatorilor de eficienţă
energetică are mai multă relevanţă şi este accesibilă şi unor persoane fără o
pregătire tehnică de specialitate. Pe lângă cheltuielile specifice cu energia pe
unitatea de volum al activităţii prestate, exprimarea valorică a efectului consumat
Evaluarea eficienţei energetice 61
mai permite evidenţierea unor aspecte semnificative de natură economico-
financiară şi anume :
- ponderea cheltuielilor cu energia în costurile totale de producţie;
- costul pierderilor de energie, al ineficienţei sau/şi al nerecuperării res.
Acest indicator de performanţă sintetic are însă dezavantajul că este
influenţat de situaţia economică generală din zona unde este amplasată organizaţia
analizată. El reflectă nivelul de salarizare, nivelul preţurilor, fiscalitatea, precum şi
alte elemente exterioare conturului în care se desfăşoară activitatea analizată. Din
acest motiv, valoarea de referinţă a unui asemenea indicator de performanţă
energetică trebuie bine aleasă şi justificată.
Mărimile indicatorilor de performanţă energetică realizaţi în interiorul
conturului analizat sunt absolut necesare, dar în cele mai multe cazuri nu sunt însă
şi suficiente pentru a reflecta întreaga complexitate a situaţiei existente într-o
organizaţie. Acest lucru se datorează în primul rând caracterului subiectiv al
modului în care se definesc valorile de referinţă ale acestor indicatori. Prin urmare,
calificativul acordat în finalul analizei efectuate la nivelul organizaţiei trebuie să ia
în considerare şi alte aspecte care influenţează eficienţa energetică şi care nu sunt
toate cuantificabile.
Dacă evaluarea porneşte de la bilanţul energetic al unui subsistem, pe
lângă indicatorul sau indicatorii de performanţă sunt disponibile următoarele
elemente :
- tabelul conţinând mărimile tuturor termenilor bilanţului şi diagrama Sankey
trasată pe baza lui;
- inventarul resurselor energetice secundare disponibilizate (eliminate) din contur,
conţinând aspecte cantitative şi calitative ale potenţialului acestora.
Nivelul sau valoarea de referinţă a indicatorilor de performanţă energetică
este în acest caz stabilită cu ocazia întocmirii bilanţului energetic de proiect, de
omologare sau de recepţie. Fluxurile de energie care intră în conturul de bilanţ pot
fi clasificate astfel :
- intrări organizate, achiziţionate contra cost din exterior, care se regăsesc ca atare
în factura energetică;
- intrări neorganizate, care nu se regăsesc ca atare în factura energetică.
Fluxurile de energie care ies din conturul de bilanţ pot fi în clasificate
astfel :
- termeni utili, cunoscuţi şi sub denumirea de fluxuri de energie utile, a căror lipsă
din proces împiedică buna desfăşurare a activităţii din interiorul conturului de
bilanţ;
- termeni inutili, aparţinând fie categoriei resurselor energetice secundare fie
categoriei pierderilor de energie, considerate irecuperabile în condiţiile date.
Pierderile de energie constitue o categorie complexă şi eterogenă de fluxuri
de energie, din care pot face parte următoarele :
- căldura sensibilă conţinută de gazele reziduale (de ardere, de proces, etc);
- căldura nedezvoltată ca urmare a unei combustii incomplete din cauze chimice
sau mecanice;
Evaluarea eficienţei energetice 62
- căldura pierdută prin radiaţie şi convecţie prin suprafeţele echipamentului în
contact cu mediul ambiant în care se desfăşoară procesul;
- căldura conţinută în cantităţile de substanţă care se pierd prin evaporare, purjare,
drenare, decantare, reglare sau prin neetanşeităţile instalaţiei;
- căldura evacuată din proces prin intermediul apei de răcire;
- căldura sensibilă cu nivel termic coborât conţinută în produsul principal şi în
rebuturile, deşeurile şi în materialele rezultate din proces ca asociate produsului
principal (zgură, cenuşă, pulberi, balast, etc.);
- lucrul mecanic de frecare transformat în căldură.
În cazul în care procesul desfăşurat în interiorul conturului de bilanţ este
unul de transformare a energiei, definirea efectului util şi a pierderilor este relativ
simplă. În cazul în care în interiorul conturului de bilanţ are loc un proces de
consum final, împărţirea fluxurilor de energie în utile şi inutile este în multe cazuri
discutabilă.
Evaluarea eficienţei energetice pornind de la rezultatele bilanţului
energetic are două etape. Prima etapă constă în determinarea indicatorilor de
performanţă energetică, al căror nivel se compară cu cel de referinţă. Ca urmare a
acestei comparaţii, activitatea desfăşurată în interiorul conturului analizat sau
instalaţia analizată primeşte un prim calificativ în raport cu referinţa. În cazul
bilanţurilor energetice reale, situaţia caracterizată de ele se abate mai mult sau mai
puţin de la situaţia de referinţă. Prima etapă a analizei trebuie să stabilească
motivele abaterii şi să propună măsuri de remediere a situaţiei. Chiar dacă
rezultatul primei etape a analizei indică o situaţie suficient de apropiată de
referinţă, este posibil ca nivelul de referinţă stabilit anterior momentului analizei,
să nu mai corespundă cerinţelor momentului analizei sau celor ale viitorului
previzibil.
În astfel de cazuri, evaluarea eficienţei energetice trebuie abordată şi dintr-
un alt punct de vedere. Această a doua etapă a analizei eficienţei energetice a unei
activităţi desfăşurate într-un anumit contur porneşte de la cantitatea şi calitatea
resurselor energetice secundare disponibilizate. Prin definiţie, resursele energetice
secundare reprezintă cantităţi sau fluxuri de energie de orice fel, evacuate dintr-un
contur în care se desfăşoară o anumită activitate şi care nu pot fi reciclate
(valorificate tot în activitatea respectivă) decât prin modificări aduse instalaţiilor
aflate în conturul respectiv.
Prin urmare, a doua etapă a analizei are ca obiect evaluarea potenţialului
res, a gradului de valorificare la momentul analizei şi a posibilităţilor şi soluţiilor
de valorificare ulterioară a acestora. Dacă potenţialul energetic al res inventariate
pentru conturul analizat este important şi dacă se dovedeşte că există soluţii uşor
accesibile de valorificare a acestora, nivelul eficienţei energetice nu este
corespunzător, indiferent de valoarea absolută su relativă a diferenţei între
indicatorul de performanţă realizat şi valoarea sa de referinţă.
Valorificarea res în interiorul conturului asociat activităţii din care provin
presupune modificarea procesului tehnologic în ansamblul său sau cel puţin a
unuia dintre componentele sale. Ea se numeşte recuperare internă sau interioară
Evaluarea eficienţei energetice 63
şi are ca efect reducerea consumului propriu de energie primară sau direct
utilizabilă. Acest mod de valorificare a res, care poate fi considerat ca o reciclare
sau o recirculare, nu este întotdeauna tehnic posibil şi/sau avantajos din punct de
vedere economic. Recuperarea internă are ca efect direct reducerea facturii
energetice ca urmare a reducerii consumului propriu de energie.
Valorificarea res în afara conturului respectiv se numeşte recuperare
externă sau exterioară şi implică existenţa unui consumator exterior conturului
asociat activităţii din care provine res. Consumatorul este de obicei amplasat în
apropiere, deoarece transportul la distanţe mari este cu atât mai puţin avantajos din
punct de vedere economic cu cât intensitatea sau densitatea energetică a res este
mai mică. Recuperarea externă are ca efect reducerea în mod indirect a facturii
energetice a activităţii care a generat-o, deoarece din ea se deduc încasările
obţinute din vânzarea în exterior a res.
Consumatorul alimentat printr-o recuperare externă a res renunţă la
serviciile unei surse de energie convenţionale (centrală electrică, centrală termică,
etc), care va produce mai puţină energie direct utilizabilă pentru care va consuma
mai puţină energie primară. El trebuie să prezinte o cerere de energie compatibilă
cu caracteristicile res disponibile (natură, parametrii, simultaneitate, mod de
variaţie în timp, etc.). Dacă compatibilitatea este parţială, res va constitui doar una
dintre sursele sale de alimentare cu energie, cealaltă rămânând sursa convenţională.
Recurgerea la alimentarea cu energie recuperată duce de obicei la complicaţii
suplimentare pentru consumatorul alimentat, dezavantaj compensat printr-un preţ
mai coborât al energiei cumpărate.
Oportunitatea şi gradul de recuperare al unei res sunt întotdeauna rezultatul
unei analize tehnico-economice, care exprimă o anumită situaţie la un moment dat,
într-un anumit loc şi într-un anumit context. Modificarea momentului, a locului sau
a contextului poate infirma o soluţie de recuperare în totalitate sau numai într-o
anumită proporţie. Acest lucru trebuie subliniat, deoarece anumite soluţii practicate
cu succes în alte părţi nu sunt în mod obligatoriu la fel de eficiente şi în condiţiile
actuale din România şi invers.
Analiza gradului de valorificare a energiei intrate în mod organizat şi
contra cost în conturul care delimitează un sistem are la bază un audit energetic
propriu-zis şi este o analiză a eficienţei energetice atât la nivelul fiecăruia dintre
subansamblele care alcătuiesc sistemul cât şi la nivelul ansamblului în
integralitatea lui. Abordarea acestui subiect are trei planuri şi anume :
- analiza oportunităţii şi eficienţei eventualelor etape de conversie internă a
energiei intrate în contur în cadrul subsistemelor transformatoare de energie
(centrala termică, centrala electrică de termoficare, instalaţia centralizată de
producere a frigului sau de climatizare, gospodăria de aer comprimat, staţia
centrală de pompare, etc);
- analiza oportunităţii, compatibilităţii şi eficacităţii schimburilor de energie între
subsistemele identificate în interiorul conturului (atât consumatori finali cât şi
transformatori interni de energie);
- analiza eficienţei fiecăruia dintre consumatorii finali de energie luaţi separat.
Evaluarea eficienţei energetice 64
Aprecierea eficienţei energetice a sistemului porneşte prin calculul unuia
sau mai multor indicatori de performanţă energetică, care sunt apoi comparaţi cu
câte o valoare de referinţă. Cum alegerea valorii de referinţă este de regulă
subiectivă, efectul dorit al comparaţiei valorii realizate cu valoarea de referinţă
poate fi diferit de la o organizaţie la alta.
Următorul pas constă în considerarea rezultatelor analizei interne, care
indică atitudinea conducerii şi a restului personalului în raport cu cerinţele de
eficienţă energetică şi modul în care această atitudine se materializează în cadrul
organizaţiei. Eventualele rezultate bune sau cel puţin satisfăcătoare, reflectate de
diferenţa între valorile calculate şi valorile de referinţă ale indicatorilor de
performanţă energetică şi obţinute în condiţiile unei lipse de preocupare generale în
domeniu sunt de regulă amendate, deoarece o astfel de situaţie nu indică nimic bun
pentru viitor. Concluziile finale ale analizei organizaţiei nu pot face abstracţie de
această situaţie.
Existenţa unor eventuale resurse energetice secundare precum şi a unor
posibile soluţii pentru valorificarea lor în interiorul sau în exteriorul conturului
sistemului constitue un al treilea aspect al analizei. Inventarierea resurselor
energetice secundare şi stabilirea caracteristicilor şi a potenţialului lor energetic
este prin urmare recomandabilă pentru finalizarea demersului început prin analiza
internă. În acest scop auditorul este de regulă obligat să întocmească bilanţuri
energetice ale componentelor susceptibile să disponibilizeze resurse energetice
secundare.
Acţiunea de evaluare a eficienţei energetice într-un contur dat mai
presupune şi analiza nivelului tehnic şi tehnologic al activităţilor desfăşurate în
conturul dat, care se bazează în special pe comparaţia cu alte organizaţii având
acelaşi profil de activitate, pe informaţiile disponibile în literatura de specialitate pe
şi documentaţiile puse la dispoziţie de furnizorii de echipamente, utilaje şi
tehnologii.
Rezultatul evaluării eficienţei energetice la nivelul unei organizaţii este
exprimat şi prin intermediul listei de propuneri de îmbunătăţire a situaţiei existente.
Conţinutul acesteia reflectă în mod evident gradul de depărtare al situaţiei existente
la momentul analizei faţă de o realitate posibilă în condiţiile date. Planul de măsuri
şi acţiuni elaborat de auditor trebuie să fie bine fundamentat şi să ia în considerare
eventualele interdependenţe existente între măsurile propuse, situaţia financiară
reală a organizaţiei analizate şi contextul economic general.
Natura măsurilor propuse indică printre altele şi nivelul eficienţei
energetice la momentul analizei. Astfel, dacă lista conţine măsuri de natură
organizatorică sau economică, este evidentă lipsa de preocupare internă pentru
buna gospodărire a resurselor energetice. Dacă lista include în special înlocuirea
tehnologiei sau tehnologiilor utilizate cu unele noi şi performante, atunci se poate
afirma că organizaţia a aplicat deja celelalte categorii de măsuri şi că există o
anumită preocupare pentru conservarea energiei.
9. IMPLEMENTAREA SISTEMELOR DE
MONITORIZARE ŞI EVALUARE CONTINUĂ A
EFICIENŢEI ENERGETICE A UNUI CONTUR DAT
Instalarea unui sistem informatizat de monitorizare şi evaluare continuă a
eficienţei energetice tip M&T (Monitoring and Targeting) constitue de regulă una
dintre propunerile din lista întocmită de auditorul extern în vederea îmbunătăţirii şi
menţinerii nivelului eficienţei energetice într-o organizaţie. Experienţa acumulată
până acum arată că prezenţa unui astfel de sistem, cu condiţia ca el să fie bine
conceput şi bine echipat, constitue o garanţie a unei evoluţii pozitive a organizaţiei
în domeniul eficienţei energetice.
Modul în care un astfel de sistem funcţionează este puţin diferit de
abordarea unui auditor extern. Explicaţia constă în faptul că, la momentul
implementării sale, o mare parte dintre cauzele care conduceau la o eficienţă
energetică redusă sau au fost deja rezolvate. Din momentul instalării sale, sistemul
permite organizaţiei să concureze cu sine însăşi în domeniul eficienţei energetice.
Valoarea sau valorile de referinţă ale indicatorilor de performanţă, numite obiective
sau ţinte (target), se aleg şi se modifică de către responsabilul cu energia şi
colectivul său pe măsură ce performanţele interne se îmbunătăţesc, în aşa fel încât
să existe un stimul permanent pentru creşterea continuă a nivelului eficienţei
energetice.
Instalarea sistemului presupune mai întâi identificarea factorilor care
influenţează semnificativ consumul de energie la nivelul conturului analizat. Aceşti
factori pot fi volumul activităţii prestate (exprimat printr-o cantitate măsurată fie la
intrarea fie la ieşirea din contur, prin timpul de lucru, etc), parametrii fizici sau
funcţionali care exprimă calitatea activităţii, temperatura exterioară, etc. Numărul
de variabile independente care influenţează semnificativ consumul absolut sau
specific de energie este diferit în funcţie de structura consumului şi de natura
activităţii desfăşurate în interiorul conturului stabilit.
Natura influenţei fiecăruia dintre factori se determină prin prelucrarea
datelor obţinute prin intermediul sistemului de monitorizare şi presupune o bună
cunoaştere a activităţii organizaţiei. Rezultatul acestei prelucrări este cunoscut sub
denumirea de caracteristică energetică şi defineşte un element, un subansamblu
sau un întreg sistem. Acest instrument are rolul să furnizeze un set de norme de
consum de energie, care permit stabilirea valorilor de referinţă pentru indicatorii de
performanţă energetică.. În literatura de specialitate anglo-saxonă, norma de
consum de energie este cunoscută sub denumirea de performanţă energetică
standard.
În lipsa datelor experimentale se poate recurge în anumite condiţii la datele
statistice disponibile, cu ajutorul cărora se poate trasa o caracteristică energetică
aproximativă, care va fi corectată ulterior prin măsurători.
Evaluarea eficienţei energetice 66
Astfel, consumul de energie (total sau parţial) poate fi exprimat sub forma
unei funcţii polinomiale care depinde de una sau mai multe variabile (x, y, z) :
...gzfyexdzcybxaz,y,xE 222
Caracteristica energetică având această formă poate exprima fie consumul
absolut, fie consumul specific de energie. Ea trebuie să fie însoţită de un set de
condiţii, restricţii, limitări sau alte aspecte specifice referitoare la condiţiile în care
s-au obţinut datele experimentale, regimurile de funcţionare considerate, etc.
Construcţia ei implică o bună cunoaştere a proceselor care au loc în interiorul
conturului analizat şi o filtrare a datelor intrate în scopul eliminării erorilor
sistematice de măsura.
Strategia organizaţiei sau planul de producţie permite în general aprecierea
sau estimarea pe termen scurt (un schimb, o zi, o săptămână, o lună, etc) a mărimii
principalilor factori de influenţă. Stabilirea obiectivelor sau ţintelor săptămânale,
lunare sau trimestriale se va putea face deci pe baza caracteristicii energetice.
La sfârşitul perioadei, obiectivele sunt apoi comparate cu realizările.
Pentru comparaţie se recurge de obicei la indicatorul numit în limba engleză
CUSUM (sumă cumulativă). El se defineşte ca fiind suma algebrică cumulată a
diferenţelor între valoarea realizată şi valoarea de referinţă. Rezultatul comparaţiei
constitue principala informaţie cuprinsă în raportul întocmit zilnic, săptămânal,
bisăptămânal sau lunar. În cazul în care producţia este constituită din loturi diferite
care se succed la distanţe diferite, este recomandabil ca raportul să fie întocmit
după fiecare lot.
Raportul periodic cuprinde de obicei un rezumat al situaţiei curente,
exprimat prin indicatori specifici, în comparaţie cu situaţia anterioarî, definită cu
ajutorul aceloraşi indicatori. După sumar, urmează o serie de detalii legate de
specificul activităţii curente (parametrii semnificativi, valori ale unor mărimi care
depaşesc nivelul admisibil, alte informaţii). Sunt prezentate de obicei valorile
mărimilor urmărite (valori absolute sau raportate) sub formă de tabele, de grafice,
precum şi sub orice altă formă care facilitează analiza rezultatelor.
Raportul este un mijloc important de menţinere în atenţia personalului şi
conducerii organizaţiei a preocupării pentru creşterea eficienţei energetice şi a
cerinţelor care decurg din ea. El fundamentează fiecare decizie având ca scop
creşterea eficienţei energetice sau reducerea cheltuielilor cu energia în interiorul
conturului analizat.
În cele ce urmează sunt prezentate mai multe exemple privind instalarea,
punerea în funcţiune şi rezultatele obţinute cu ajutorul sistemelor tip M&T. După
privatizarea din anul 1986, uzina metalurgică Brinsworth Strip Mills a devenit o
filială independentă în cadrul British Steel plc, responsabilă pentru propria
strategie de producţie şi pentru situaţia sa financiară. Independenţa financiară a pus
în evidenţă nivelul ridicat al cheltuielilor cu energia si necesitatea de a reduce acest
segment al costurilor de producţie. Analiza iniţială a pus în evidenţă următoarele :
- număr insuficient de aparate de măsură;
- inexistenţa unei strategii privind colectarea şi analiza datelor măsurate.
Implementarea sistemelor de monitorizare şi evaluare continuă
a eficienţei energetice a unui contur dat
67
În aceste condiţii s-a recurs la instalarea unui sistem informatizat de
monitorizare şi evaluare continuă, incluzând peste 100 de senzori care transmiteau
date legate de consumurile de gaz natural, energie electrică, combustibil lichid,
apă, oxigen, aer comprimat şi azot. Tot ca intrări s-au mai adăugat datele privind
volumul activităţii şi diverse costuri. Informaţiile urmau să fie prelucrate zilnic şi
săptămânal. Scopurile proiectului au fost:
- identificarea şi stabilirea cererii maxime şi a modului de variaţie în timp a
fiecărui tip de energie;
- contribuţia semnificativă la conştientizarea necesităţii de conservare a
energiei la nivelul organizaţiei;
- punerea la dispoziţia conducerii uzinei a unei baze de date necesară pentru
deciziile ulterioare în domeniul conservării energiei.
Proiectul a fost susţinut financiar de Energy Efficiency Office în cadrul
programului său Best Practice Programme.
Uzina Brinsworth Strip Mills produce laminate sub forma de benzi şi
sârmă din oţel carbon şi oţel aliat. Principalele fluxuri de energie primară sunt cele
de gazul natural şi de energia electrică. Cuptoarele de încălzire consumă şi
combustibil lichid în locul gazului natural. Aburul este furnizat de o sursă
exterioară.
Principalii consumatori sunt două cuptoare de încălzire cu vatră mobilă şi
trei cuptoare de tratament termic, care au împreună o capacitate de 200 GJ/h. Băile
de săruri topite consumă abur iar laminoarele energie electrică.
Un sistem electronic de monitorizare a consumului de energie electrică
permite determinarea profilelor cererii pe orice perioadă de timp şi pentru orice
contur.
Informaţiile pot fi obţinute pe loc sau pot fi stocate în memorie şi examinate
ulterior. Sistemul poate produce mai multe variante de rapoarte adresate diferitelor
niveluri de competenţă şi autoritate şi furnizează atât o imagine a situaţiei de
moment cât şi evoluţia anumitor indicatori pe o anumită perioadă de timp.
Sistemul include un calculator personal tip IBM XT, un monitor color şi o
imprimantă. Semnalele de la senzorii aflaţi la distanţă sunt de tipul unificat 4 - 20
mA.
După primire, semnalele sunt convertite în unităţi fizice (t/h, kW, etc) şi stocate în
memorie pentru un schimb, o zi sau o săptămână. Pachetul de programe de firma
CAMM 2000 permite procesarea semnalelor primite de la senzorii externi,
prelucrarea şi afişarea pe ecran a rezultatelor. Datele prelucrate pot fi examinate pe
ecran în timp real sau sub forma unor tabele şi grafice tipărite pe hârtie.
Aparatele de măsură au fost instalate şi testate înainte de punerea în
funcţiune a sistemului de monitorizare. În prezent funcţionarea sistemului necesită
doua - trei ore/om pe săptămână pentru prezentarea rezultatelor. Sistemul
îndeplineşte şi funcţia de semnalizare şi alarmă la depăşirea unor valori limită ale
mărimilor monitorizate. Mesajul de depăşire poate fi transmis tuturor celor
interesaţi sub diverse forme. Sistemul mai include posibilitatea modificării
Evaluarea eficienţei energetice 68
nivelului la care se declanşează alarmarea la un anumit moment de timp (de
exemplu la sfârşitul săptămânii).
Modul de prezentare al raportului depinde de nivelul de competenţă sau
autoritate căruia îi este destinat. Este una dintre condiţiile de bază ale eficienţei
sistemului. Se evită astfel supraîncărcarea raportului cu detalii fără relevanţă pentru
destinatar.
Datele generate de sistem sunt utilizate frecvent de către conducerea
executivă în procesul de luare a deciziilor, constituind deseori argumente pentru
propunerile de raţionalizări şi de noi investiţii.
Costul total al sistemului s-a ridicat la circa 71600 GBP şi include
următoarele elemente :
- Calculatorul personal (hardware) ... 5961 GBP
- Pachetul de programe CAMM 2000 (software) ... 7410 GBP
- Aparatele de măsură ... 21821 GBP
- Sistemul de achiziţie a datelor ... 5210 GBP
- Montajul şi punerea în funcţiune ... 28575 GBP
- Alte costuri ... 2607 GBP
Îmbunătăţirile ulterioare au mai costat 24350 GBP.
În perioada 1989/1990 consumul global de energie a fost de 789 TJ, din
care 643 TJ la sectoarele calde şi 146 TJ la sectoarele reci. Producţia totală a fost
de 265000 tone, din care 190000 tone în sectoarele calde şi 75000 tone în
sectoarele reci. Costul energiei s-a ridicat la 2,19 milioane GBP (53.1 % gaz
natural, 41 % energie electrică, 3.7 % abur si 2.2 % combustibil lichid). Consumul
specific global de energie a fost de 3,39 GJ/t în sectoarele calde si respectiv 1,93
GJ/t în sectoarele reci. Evoluţia cheltuielilor cu energia începând cu 1986 este
prezentată în tabelul de mai jos.
Tabelul 9.1
Evoluţia cheltuielilor cu energia între 1986 şi 1990
Perioada 1986/87 1987/88 1988/89 1989/90
Cheltuieli absolute [MGBP] 2.37 2.22 1.78 2.20
Cheltuieli relative [GBP/t] 12.75 11.25 9.85 11.70
Consumul total de energie a continuat să scadă în fiecare an, ca o
consecinţă a creşterii eficienţei energetice. Utilizând indicatorul CUSUM pentru
consumul specific de energie al întregului contur de bilanţ (performanţa energetică
standard = 4 GJ/t) şi în mod special pentru sectoarele calde (performanţa
energetică standard = 2.78 GJ/t), s-au obţinut următoarele rezultate.
Implementarea sistemelor de monitorizare şi evaluare continuă
a eficienţei energetice a unui contur dat
69
Tabelul 9.2
Evoluţia CUSUM pentru consumul specific de energie [%]
Anul/trimestrul CUSUM
Întreg conturul Sectoarele calde
1986/1. -1.2 -1.0
1986/2. +0.1 +2.0
1986/3. +5.2 +4.6
1986/4. +10.8 +6.5
1987/1. +10.1 +5.8
1987/2. +9.2 +4.7
1987/3. +8.3 +4.5
1987/4. +6.7 +4.5
1988/1. +2.0 +2.7
1988/2. -1.1 -2.1
1988/3. -8.5 -8.6
1988/4. -18.6 -11.8
1989/1. -26.0 -16.3
1989/2. -33.4 -17.3
Valorile CUSUM indică efectul pozitiv al sistemului instalat la începutul
anului 1987. Consumul de energie realizat depinde de numeroşi factori legaţi şi de
condiţiile de funcţionare. Programul nu poate încă să coreleze gradul de încărcare
al fiecarui agregat principal (repartiţia sarcinii pe agregate) cu rezultatele realizate.
Economiile realizate, exprimate valoric la nivelul anilor 1989/90, sunt estimate la
0,8 milioane GBP. Alte 50000 GBP au fost economisite ca urmare a reconfigurării
sistemului de răcire cu apă. Economiile s-au obţinut mai ales ca urmare a
identificării şi reducerii cazurilor de încărcare excesivă şi de funcţionare în gol a
echipamentelor.
Sistemul permite identificarea zonelor unde sunt amplasaţi consumatorii
majori şi care se cer analizate în detaliu. Monitorizarea poate fi extinsă de la
purtătorii de energie la alte utilităţi (apă, oxigen, azot, aer comprimat).
În anul 1986, compania Tait Paper a instalat şi pus în funcţiune o nouă
maşină de hârtie (PM4). Iniţial, maşina avea capacitatea de 325 t/h iar conducerea
şi-a propus dublarea capacităţii maşinii cu 100 %. În acest scop, încă din faza de
proiectare s-au identificat zonele cu potenţial de realizare a unor importante
economii de energie şi de creştere a productivităţii. Echipamentele care intrau în
alcătuirea maşinii au fost cu grijă selectate şi integrate în ansamblul agregatului. S-
au adoptat mai multe modificări la proiectul iniţial :
- anumite condiţii pentru compoziţia şi consistenţa pastei de hârtie;
- antrenarea cu turbină a pompelor cu inel de apa;
- sistem de recuperare a căldurii în doua trepte;
- sistem de măsurare a umidităţii şi reglare a grosimii materialului;
- controlul funcţionării maşinii şi instalaţiilor sale auxiliare prin intermediul
unui sistem distribuit de control prin calculator.
Evaluarea eficienţei energetice 70
Sistemul distribuit de control (SDC) a fost conceput să asigure controlul şi
reglarea automată a procesului de producţie simultan cu informarea operatorului
asupra tuturor parametrilor tehnologici. Trebuie precizat că maşina nu putea practic
funcţiona în absenţa SDC, care include facilităţi pentru stocarea datelor şi arhivarea
acestora. S-a stabilit necesitatea realizării ulterioare a unor programe speciale
pentru calculul unui set de indicatori specifici de consum pentru energie, materii
prime şi utilităţi. Sistemul contribuie la procesul de luare a deciziilor curente şi de
perspectivă, permiţând în orice moment afişarea pe ecran sau tipărirea oricăror date
aflate în memorie.
Proiectul a fost sprijinit de către Energy Efficiency Office (Best Practice
Programme) şi a fost menit să demonstreze şi să promoveze concepţia producţiei
de hârtie cu consumuri materiale şi costuri minime. Principalele obiective au fost:
- Demonstrarea eficienţei SDC în funcţionarea optimă a maşinii;
- Demonstrarea beneficiilor rezultate din implementarea unui sistem corect
conceput pentru măsurarea şi prelucrarea automata a datelor;
- Demonstrarea potenţialului şi beneficiilor unui management integrat al
procesului de producţie.
SDC asigura controlul şi reglarea maşinii şi sistemelor sale auxiliare
(instalaţia de preparare a pastei de hârtie, centrala termică) şi se compune din nouă
unităţi separate de control (USC), fiecare având sub supraveghere un anumit număr
de bucle de reglare, valori măsurate sub formă de semnal analogic sau digital,
secvenţe ale procesului tehnologic, semnalizări şi protecţii. Cele 9 unităţi sunt
interconectate printr-o cale separată de comunicare (data highway).
Prin această cale sunt transmise numai datele care au suferit schimbări
semnificative, definite în prealabil de către utilizator. Astfel se reduce volumul de
informaţii care circulă pe calea separată şi creşte viteza de transmitere. Fiecare
USC are suficientă putere de calcul pentru a discerne care schimbări sunt relevante,
ceea ce face inutilă existenţa unităţii centrale (master computer). În cazul unei
avarii la calea separată de comunicaţie, fiecare UCS poate continua să funcţioneze
separat iar procesul de producţie continuă. Fiecare USC poate fi contactat prin
intermediul oricăreia dintre cele cinci unităţi periferice aflate în trei camere de
comandă separate. Acestea permit afişarea pe ecran sau tipărirea pe hârtie a tuturor
parametrilor tehnologici, a mesajelor şi a semnalizărilor. De asemenea, fiecare
unitate periferică are o capacitate limitată de stocare a datelor şi de efectuare a
calculelor.
Toţi parametrii tehnologici sunt scanaţi la intervale regulate de timp (una,
cinci sau zece secunde), stocaţi şi înregistraţi pe suport magnetic. Accesul la
informaţiile oferite de sistemele periferice se face cu parolă pe baza unei ierarhi
prestabilite.
Configurarea SDC include stabilirea următoarelor aspecte :
- secvenţele de pornire, funcţionare şi oprire pentru subansamblele maşinii şi
anexelor ei în toate situaţiile posibile (funcţionare normală, avarie, oprire
planificată etc.);
- mărimile măsurate şi semnalizările necesare;
Implementarea sistemelor de monitorizare şi evaluare continuă
a eficienţei energetice a unui contur dat
71
- configurarea buclelor de reglare şi stabilirea constantelor acestora;
- determinarea mărimilor şi metodelor de (re)calibrare, a domeniilor de
variaţie şi a limitelor a căror depăşire se semnalizează;
- stabilirea compatibilităţii de comunicare între traductoare şi UCS;
- determinarea ciclului de scanare şi definirea schimbărilor relevante care
sunt transmise pe calea comună;
- stabilirea domeniilor de compatibilitate între SDC şi sistemul de calcul
specializat Accuray;
- forma şi conţinutul rapoartelor periodice.
Sistemul include peste 1000 de componente ale instalaţiei tehnologice, 950 de
semnale digitale, 500 de valori măsurate şi 100 bucle de reglare.
Informaţiile despre volumul producţiei, costuri şi calitatea hârtiei sunt
afişate în timp real pe ecrane, oferind conducerii date necesare şi motivând
operatorii şi personalul de exploatare. În cei 5 ani de funcţionare continuă,
disponibilitatea şi fiabilitatea sistemului s-au dovedit excelente. Cele câteva
incidente izolate nu au afectat funcţionarea maşinii în nici un fel.
În timpul opririi anuale din anul 1988 s-au investit alte 60000 GBP pentru
îmbunătăţirea performanţelor SDC (upgradare). Sistemul mai poate fi extins şi
permite şi alte îmbunătăţiri ulterioare. Investiţia totală se ridică la un milion de
GBP, dar unele componente ar fi fost oricum necesare, indiferent de sistemul de
control şi reglare adoptat. Costul de capital legat direct de sistemul informaţional,
calea separată de comunicare şi echipamentele de prelucrare a semnalelor a fost de
281700 GBP la momentul achiziţiei şi constă din :
- echipamentele din camera de comandă 135000 GBP;
- echipamente pentru transmisia datelor 84400 GBP;
- instrumentar pentru monitorizarea consumurilor de energie 27500 GBP;
- programe speciale de calcul 9800 GBP;
- instalare 25000 GBP.
SDC a fost instalat odată cu maşina de hârtie, motiv pentru care nu sunt
disponibile date de funcţionare în absenţa sistemului. Din acest motiv nu este
posibilă o evaluare a beneficiilor obţinute ca urmare a implementării lui.
Observaţiile personalului de exploatare şi discuţiile cu persoane din conducere au
permis o estimare a acestor beneficii.
Actualii şi potenţialii clienţi ai companiei au putut constata transparenţa
procesului tehnologic şi au căpătat încredere în capacitatea instalaţiei de a atinge
cele mai ridicate standarde de calitate. Bogăţia de date şi parametrii tehnologici au
contribuit la creşterea eficienţei pregătirii personalului de exploatare şi a permis
identificarea punctelor de strangulare ale procesului de producţie în ansamblu.
Comparaţia cu tipul anterior de maşină (PM3) a permis estimarea
economiilor de energie realizate ca urmare a efectului SDC şi a altor îmbunătăţiri
aduse maşinii.
Evoluţia consumului specific brut de energie primară în perioada 1987 - 1990
pentru PM3 si PM4 este prezentat în tabelul de mai jos.
Evaluarea eficienţei energetice 72
Tabelul 9.3
Evoluţia consumului specific brut de energie primară
Subiectul
Consumul specific brut de energie primara
[therms/tonă] în anul
1987 1988 1989 1990
PM3 150 150 150 150
PM4 113 112 110 108
Economii totale 37 38 40 42
Economii datorate SDC 5,5 6,5 8,0 10
1 therm = 105,5 MJ
Economia anuală de energie atribuită efectului SDC şi economia de
cheltuieli corespunzătoare unui preţ mediu al energiei primare de 0,268
GBP/therm, sunt prezentate în tabelul 9.4.
Tabelul 9.4
Economia anuală de energie atribuită efectului SDC
şi economia de cheltuieli
Anul Economia de energie, TJ/an Economia de cheltuieli,
GBP/an
1987 41,3 104862
1988 54,5 138484
1989 74,4 188518
1990 108,5 275700
Se obţine astfel o durată brută de recuperare a investiţiei de 2,25 ani, care
acoperă perioada 1987, 1988 şi o parte din 1989. Beneficii financiare indirecte au
mai fost generate de :
- informaţii permiţând funcţionarea optimă şi îmbunătăţirea calităţii
producţiei;
- uniformizarea producţiei;
- reducerea duratei de schimbare a tipului sau calitătii produselor;
- secvenţe predeterminate de pornire şi oprire;
- sistem informaţional flexibil şi rapid.
Sistemul s-a autoperfecţionat în timp, valorificând experienţa acumulată în cei
aproape cinci ani de funcţionare. Sunt prevăzute în continuare alte îmbunătăţiri:
- Planificarea producţiei;
- Extinderea monitorizării către instalaţia de tăiere;
- Funcţii în domeniul costurilor;
- Comunicaţii cu celelalte maşini de hârtie şi cu departamentul de vânzări.
În 1990, compania minieră Cleveland Potash Ltd a numit un responsabil cu
energia pentru filiala sa de exploatare şi de procesare primară. Acesta şi-a început
Implementarea sistemelor de monitorizare şi evaluare continuă
a eficienţei energetice a unui contur dat
73
acţiunea prin identificarea zonelor cu potenţial semnificativ de realizare a unor
importante economii de energie. Odată identificate, responsabilul cu energia s-a
adresat departamentelor de care aceste zone depindeau din punct de vedere
administrativ pentru găsirea celor mai adecvate soluţii şi metode. Este un exemplu
clasic de management coordonat al energiei.
Factura energetică anuală a filialei se ridica la 6,5 milioane GBP, din care
30% pentru combustibil lichid greu şi 70% pentru energie electrică. Plecând de la
rezultatele monitorizării consumurilor pe o perioada de 12 luni premergătoare
numirii sale, responsabilul cu energia a întocmit un plan în 10 puncte. Aceste
puncte erau următoarele:
Asigurarea angajamentului de sus şi până jos;
Intocmirea unui audit energetic;
Stabilirea unei strategii clare privind tarifele pentru energie;
Dezvoltarea unui sistem de monitorizare şi evaluare continuă a
consumurilor de energie;
Conştientizarea şi motivarea personalului prin instruire periodică;
Recurgerea într-o prima etapă la măsurile care nu implică costuri
semnificative;
Supravegherea regulată a instalaţiilor consumatoare de energie;
Integrarea măsurilor de economisire a energiei în strategia generală de
acţiune la nivelul filialei;
Punerea la punct a unui sistem de finanţare a proiectelor având ca scop
economia de energie;
Crearea unei structuri pentru analiza periodică a performanţelor
realizate în domeniul consumului de energie.
Responsabilul cu energia a primit un buget propriu şi libertatea de a
participa la acţiuni specifice (conferinţe, seminarii, adunări şi expoziţii). Auditul
energetic a permis identificarea a trei direcţii de economisire a energiei :
Măsuri care ţin de bunul simţ tehnic;
Revizuirea graficului de încărcare a utilajelor în scopul reducerii
cererii maxime de energie electrică;
Implementarea unor proiecte concrete de conservare a energiei.
Apoi a fost implementat un sistem tip M&T bazat pe aparatele de măsură
existente şi însumând circa 100 de puncte. Consumurile măsurate erau raportate la
volumul activităţii. Stabilirea obiectivelor se face manual iar sistemul produce
rapoarte săptămânale. Un plan pe termen mediu prevedea achiziţionarea altor noi
aparate de măsură care să complecteze schema existentă şi să mărească precizia de
calcul a performanţelor energetice realizate.
Pentru a convinge şi a motiva personalul, conducerea filialei a luat parte la
două seminarii privind managementul energiei. Activităţi similare au fost
planificate ulterior :
- cursuri speciale pentru operatori;
- cursuri despre utilizarea şi manipularea combustibilului lichid greu;
Evaluarea eficienţei energetice 74
- cursuri despre distribuţia aburului şi recuperarea condensatului.
Filiala CP Ltd avea o cerere minimă de putere electrică de circa 8 MW. Tot
ce depaşea acest prag era achiziţionat liber de pe piaţa energiei electrice. Cu
ajutorul unor programe speciale care permit anticiparea preţului de vânzare al
energiei electrice pe piaţă pentru ziua următoare, responsabilul cu energia a reuşit
să stabilească varianta optimă de încărcare a agregatelor, care corespunde
minimizarii cheltuielilor cu energia.
În fiecare zi responsabilul cu energia afişază în mai multe locuri grafice care indică
gradul optim de încărcare şi efectele sale asupra costurilor.
Analiza costurilor a mai indicat şi alte soluţii de adaptare a funcţionării în
vederea reducerii cheltuielilor cu energia :
a. Generatorul electric de avarie cu puterea instalată de 1 MW era utilizat timp de
90 de minute pe zi, patru zile pe săptămâna în lunile de iarnă, în perioada vârfului
de sarcină. O analiză economică detaliată a impus schimbarea acestei practici.
b. Maşina care ridica minereul la suprafata consuma o putere de 5,5 MW.
Mecanismul de frânare regenerativă reducea puterea absorbita din exterior la 1,5
MW. Utilizarea maşinii în timpul vârfului de sarcină a fost evitată schimbând
graficul de lucru în subteran. In loc ca fiecare schimb să execute operaţii identice,
s-a introdus un sistem de repartiţie diferită a sarcinilor pe schimburi. Astfel, un
schimb avea ca sarcină obţinerea prin explozie a minereului şi transportul său prin
subteran, următorul schimb având ca sarcină aducerea minereului la suprafaţă,
evitându-se astfel ridicarea minereului în timpul vârfului de sarcină.
Departamentele filialei au fost încurajate să propună măsuri de conservare
a energiei care nu implică costuri dar care au efecte imediate şi semnificative. Sunt
aplicate pe loc scheme al căror cost nu depăşeşte 10000 GBP şi care au o durată de
recuperare de până la doi ani. Proiectele mai mari (între 50000 şi un milion) trebuie
să beneficieze de un studiu tehnico-economic (prefezabilitate). Astfel s-a instalat
un motor cu turaţie variabilă pentru antrenarea unei pompe, eliminând necesitatea
unei a doua unităţi de pompare, a fost eliminat unul dintre ventilatoarele care
asigură aerul comprimat pentru patul fluidizat prin modificarea traseului aerului şi
s-a redus lucrul mecanic de frecare la celulele flotaţiei.
Aceste trei măsuri au costat 15000 GBP şi au adus economii de 56000
GBP/an, ceea ce înseamnă o durata de recuperare de 14 săptămâni.
Responsabilul cu energia este implicat şi în proiecte mai costisitoare privind
efectele asupra mediului ambiant :
- recuperarea căldurii şi reducerea conţinutului de oxizi de sulf şi de azot din
gazele de ardere evacuate din cazane;
- recuperarea căldurii de la gazele de ardere evacuate dintr-un uscător
rotativ.
Creşterea randamentului cazanului de abur, reducerea cererii de abur şi eliminarea
pierderilor datorate mersului în gol au dus la alte economii de energie.
Monitorizarea consumului de energie electrică în perioada oct. 1989 - sept. 1990,
înainte de numirea responsabilului cu energia, şi apoi în perioada aug. 1991 - iulie
1992, la circa un an după numire, a indicat o reducere a consumului specific de la
Implementarea sistemelor de monitorizare şi evaluare continuă
a eficienţei energetice a unui contur dat
75
94 kWh/t la 87,4 kWh/t, echivalând cu economii de 325000 GBP/an. Planul în 10
puncte s-a dovedit un succes şi poate fi preluat şi de alte întreprinderi industriale.
El presupune angajament la toate nivelurile, delegarea responsabilităţii de la
nivelul superior spre cele inferioare şi stabilirea de obiective realiste care pot fi
atinse.
10. CĂI DE REDUCERE A CONSUMULUI DE
ENERGIE
Consumurile de energie pot fi clasificate după mai multe criterii, cele mai
des întâlnite fiind următoarele :
- natura purtătorului de energie;
- destinaţia consumului;
- modul propriu de variaţie a cererii de energie (zilnică, săptămânală, sezonieră şi
anuală);
- durata anuală a alimentării cu energie.
În funcţie de destinaţie se disting următoarele categorii de consumuri de
energie :
a) consumuri pentru realizarea şi menţinerea unor anumite condiţii de muncă sau
de locuit (unui anumit nivel de confort), cum ar fi cele pentru încălzirea spaţiilor,
ventilare, climatizare, prepararea apei calde de consum, transportul intern, etc;
b) consumuri cu destinaţie tehnologică, aferente activităţilor industriale cu caracter
productiv, proceselor tehnologice etc.
În funcţie de durata anuală de alimentare se disting consumurile de energie
cu caracter permanent, deloc sau puţin dependente de variaţiile climaterice din
cursul anului (cele mai multe consumuri tehnologice, consumul de căldură pentru
prepararea apei calde, etc.) şi consumurile de energie cu caracter sezonier,
dependente de mărimea temperaturii exterioare (încălzire, ventilare, climatizare,
etc).
Definirea cererii de energie a unui consumator sau a unui grup de
consumatori la un moment dat constă în precizarea următoarelor aspecte :
- valorile limită ale cererii momentane (maximă, minimă);
- consumurile lunare, sezoniere şi anuale de energie realizate sau preliminate;
- durata anuală a alimentării cu energie, în cazul existenţei mai multor perioade
caracteristice, durata fiecăreia dintre acestea;
- modul de variaţie specific al cererii de energie pentru un interval cu durata unei
zile, a unei săptămâni, a unui sezon şi/sau a unui an.
Consumatorii de energie se pot clasifica la rândul lor în funcţie de mai
multe criterii. În funcţie de sectorul de activitate căruia îi aparţin, se pot deosebi
trei mari categorii :
- consumatori casnici sau rezidenţiali (locuinţe, spaţii comerciale, şcoli, spitale
etc.);
- consumatori publici de tip urban (transportul electric în comun, alimentarea
centralizată cu apă potabilă, alimentarea centralizată cu căldură, tratarea deşeurilor
şi apelor uzate etc.);
- consumatori industriali (întreprinderi industriale mici, mijlocii sau mari).
Căi de reducere a consumului de energie
77
Consumurile de energie electrică au mai multe destinaţii şi anume
iluminatul casnic şi public, tele şi radiocomunicaţii, transportul electric în comun,
pomparea apei potabile, a agenţilor termici şi a apelor uzate, desfăşurarea
diverselor activităţi industriale productive etc. Trebuie precizat faptul că fiecare
categorie (destinaţie) de consum are caracteristici diferite, care trebuie luate în
considerare la stabilirea prin însumare a cererii totale de energie electrică pentru
un anumit perimetru.
Consumul de căldură cu nivel termic coborât sau cel mult mediu are la
rândul său mai multe destinaţii:
- încălzire, ventilare, climatizare;
- prepararea apei calde menajere/sanitare;
- tehnologică (alimentarea cu căldură a unei activităţi productive desfăşurate într-o
întreprindere industrială sau a unei utilităţi publice).
Căldura este transportată de la sursă la consumatorul final prin intermediul
unui agent termic, ale cărui natură şi parametrii sunt în general adaptate destinaţiei
consumului. Şi în acest caz, diferitele categorii de consum prezintă caracteristici
diferite. Trebuie precizat faptul că, datorită limitărilor de natură tehnică, cererea de
căldură cu potenţial termic ridicat este asigurată numai prin arderea directă a
combustibilului în perimetrul instalaţiei consumatoare.
Însumarea consumurilor pentru stabilirea valorii maxime a cererii totale
aferente diferitelor categorii sau grupuri de consumatori alimentaţi de către aceeaşi
sursă se face ţinând seama de gradul de simultaneitate al cererilor respective. De
asemenea, simultaneitatea consumurilor de energie electrică şi termică (diurnă,
săptămânală, sezonieră, anuală) ale aceluiaşi consumator constituie un aspect care
poate avea consecinţe importante asupra eficacităţii soluţiilor de alimentare cu
energie prin cogenerare.
Caracteristicile consumurilor de căldură asociate clădirilor de orice fel
(încălzire, ventilare şi condiţionare a spaţiilor), fie că acestea sunt casnice, publice
sau industriale, prezintă similitudini legate de condiţiile climatice şi meteorologice
din zona de amplasament.
Spre deosebire de acestea, caracteristicile consumurilor de energie de tip
industrial prezintă o mare diversitate sub aspectul scării de putere, al indicelui de
structură a consumului de energie, al duratei alimentarii cu energie şi al modului
specific de variaţie a cererii. Între caracteristicile cererii de energie, modul de
variaţie în timp prezintă cele mai multe particularităţi, deoarece el constituie
rezultatul suprapunerii efectelor unor factori bine determinaţi şi a unor factori
aleatori.
Problema reducerii consumurilor de energie, respectiv a creşterii eficienţei
energetice, este abordabilă indiferent de natura şi caracteristicile consumului sau
consumurilor, prin recurgerea la două categorii de măsuri având ca scop :
- reprogramarea funcţionării şi reabilitarea instalaţiilor şi echipamentelor existente
fără modificări esenţiale;
- identificarea şi implementarea unor soluţii tehnice noi (instalaţii, echipamente şi
tehnologii) cu performanţe tehnice, energetice şi economice superioare.
Evaluarea eficienţei energetice
78
10.1 Consumuri de energie aferente clădirilor
Consumurile de căldură pentru încălzire, ventilare, climatizare şi
prepararea apei calde se pot încadra în categoria consumurilor energetice asociate
clădirilor. Ele depind pe de o parte de caracteristicile tehnice şi arhitecturale ale
clădirilor şi pe de altă parte de caracteristicile atmosferei care înconjoară anvelopa
clădirii (temperatura, umiditatea şi viteza relativă a aerului atmosferic, precum şi
intensitatea radiaţiei solare incidente). Este evident faptul că eforturile de reducere
a consumurilor de energie ca efect al acţiunii celor care locuiesc sau muncesc în
clădirile respective vizează numai îmbunătăţirea caracteristicilor tehnice şi
arhitecturale ale acestora, în special a nivelului izolaţiei sale termice. Obiectivele
acţiunilor de ameliorare a eficienţei energetice a clădirilor sunt, în condiţiile
realizării şi menţinerii condiţiilor de confort cerute, minimizarea pierderilor
energetice prin transmisie şi ventilare naturală şi monitorizarea corespunzătoare a
tuturor consumurilor energetice.
Un sistem de măsură dublat de un sistem de reglare a sarcinii corect
proiectate, dimensionate şi amplasate constituie baza unui management energetic
eficient şi conduce la obţinerea de economii semnificative de energie. Numărul şi
calitatea aparatelor de măsură instalate depind de tipul clădirii şi mărimea facturii
energetice. În funcţie de gradul de complexitate al clădirii se poate utiliza unul
dintre următoarele tipuri de sisteme :
- măsurarea consumurilor totale este asigurată de furnizorii de energie, sistem care
nu încurajază economiile individuale la locul de consum;
- măsurarea şi înregistrarea consumurilor energetice în principalele puncte de
consum, sistem care oferă informaţii asupra unor compartimente (grupe de
consumatori);
- măsurarea consumurilor pe fiecare utilizator final în parte, sistem care permite
identificarea tuturor consumatorilor dintr-o incintă.
a. Consumul de căldură pentru încălzirea spaţiilor
Principalele elemente de care depinde mărimea consumului de căldură
pentru încălzire se pot grupa în următoarele categorii :
- natura şi destinaţia incintei precum şi specificul activităţii desfăşurate în interiorul
acesteia (locuinţe, instituţii publice şi administrative, instituţii culturale, şcoli,
cămine de copii, spitale, hale industriale, etc);
- elemente geografice şi climaterice legate de zona geografică în care este
amplasată incinta (temperatura exterioară, viteza vântului, orientarea geografică,
gradul de expunere la vânt şi la radiaţia solară, temperatura solului, adâncimea
pânzei de apă freatică, etc);
- caracteristici termofizice (densitate, căldură specifică, conductivitate termică,
coeficienţi de transfer de căldură, permeabilitate termică, inerţia termică) ale
elementelor de construcţie ale incintei, care depind de tipul şi calitatea materialelor
Căi de reducere a consumului de energie
79
de construcţie, de tipul şi grosimea pereţilor, a planşeelor, a pardoselii, a uşilor şi a
ferestrelor, de existenţa şi dimensiunile rosturilor, etc;
- regimul de alimentare cu căldură, modul de reglare a sarcinii termice livrate,
durata de alimentare cu căldură, întreruperi acceptate în alimentarea cu căldură etc.
Metodele de reducere a consumului de căldură pentru încălzire se pot
aplica încă din faza de concepţie şi proiectare a clădirii sau ulterior, în cursul
existenţei acesteia.
O primă categorie de metode vizează sistemele de măsură, reglare şi
control amplasate la nivelul acestora. În general aceste măsuri sunt avute în vedere
în faza de concepţie şi proiectare, orientarea actuală fiind către echipamente
performante, bazate pe tehnologii de ultimă oră în domeniul respectiv. Controlul şi
reglarea sistemelor de încălzire pot conduce la economii importante de energie
pentru toate tipurile de clădiri.
O importanţă deosebită o are dimensionarea, întreţinerea şi exploatarea
corectă a sistemelor de distribuţie a căldurii de la sursă la aparatele consumatoare
(diametre optime de conducte şi grosimi optime ale izolaţiei termice, menţinerea
gradului de etanşeitate, asigurarea regimului piezometric, etc.). Valorificarea
energiei solare incidente prin amplasarea judicioasă a panourilor solare pe clădire
poate conduce la economii semnificative la factura energetică.
Reducerea consumului de căldură pentru încălzire se poate obţine şi prin
compartimentarea corespunzătoare a clădirii, care conduce la diminuarea
pierderilor de căldură prin infiltraţii şi ventilare naturală. Un efect similar îl are, în
anumite condiţii, reducerea suprafeţelor vitrate, chiar dacă ea conduce la reducerea
iluminatului natural şi la creşterea corespunzătoare a consumului de energie
electrică pentru iluminatul artificial.
Pierderile de energie termică ale clădirilor prin elementele de construcţie
sunt semnificative. Actualele metode de reducere a pierderilor de căldură presupun
izolarea termică şi etanşarea anvelopei, dublarea sau triplarea geamurilor, etc.
Materialele termoizolante utilizate au ca principală caracteristică capacitatea de a
menţine aer, deoarece aerul este un izolant termic natural foarte bun. Alte
caracteristici deosebit de importante ale materialelor izolante sunt flexibilitate la
temperatura de lucru, antiinflamabilitate, rezistenţa la apă şi vapori de apă,
rezistenţa chimică, uşurinţa în depozitare şi manevrare etc. Dintre materialele
izolante cele mai utilizate sunt vata minerală, fibra de sticlă, spuma poliuretanică şi
polistirenul expandat.
Izolarea termică a acoperişului este cea mai eficientă măsură din punct de
vedere al economiei de energie, având în vedere ponderea mare a pierderilor de
căldură prin acoperiş. Izolarea acoperişului se poate face în mod normal (inserarea
unui strat izolant între plafon şi hidroizolaţia acoperitoare) sau invers (peste
hidroizolaţie se depune stratul termoizolant). Acest ultim procedeu compensează
deficienţele izolaţiei normale.
Izolarea termică a pereţilor laterali conduce la creşterea confortului termic
şi la diminuarea considerabilă a pierderilor energetice. Izolarea fundaţie şi a
Evaluarea eficienţei energetice
80
pardoselii evită apariţia punţilor termice şi reduce la rândul ei pierderile de căldură
ale clădirii.
Reabilitarea termotehnică a clădirilor constă deci în esenţă în majorarea
rezistenţei termice a anvelopei şi în eliminarea formării de condens. Suplimentarea
izolaţiei termice se poate face în exterior şi are avantajul că nu perturbă
funcţionarea clădirii şi are ca efect păstrarea întregii structuri calde şi uscate. Ea se
realizează cu ajutorul materialelor izolante fixate mecanic sau cu adezivi şi
consolidate cu plasă sau printr-o combinaţie de izolaţie şi tencuială de ciment.
Aplicarea la interior a suplimentului de izolaţie termică prezintă avantajul
că nu necesită modificarea faţadei clădirii, se poate aplica numai pe anumite
porţiuni ale clădirilor şi este mai uşor de aplicat. Metoda prezintă şi dezavantaje,
deoarece conduce la întreruperea activităţii interioare în timpul lucrărilor şi creează
dificultăţi în amplasarea sistemelor de conducte, în alimentarea cu energie electrică
şi în amplasarea instalaţiilor consumatoare. Izolarea interioară reduce spaţiul util al
incintelor şi nu poate evita apariţia punţilor termice.
Izolarea rosturilor se face cu o spumă pe bază de vată minerală şi polistiren
expandat şi se aplică între zidul interior şi cel exterior. Acest tip de izolaţie are un
cost relativ scăzut şi durată de recuperarea mică. Izolarea fundaţiei şi izolarea
pardoselii evită şi ea apariţia punţilor termice.
Defectele de structură ale clădirii şi deschiderea necontrolată a uşilor şi
ferestrelor conduc la pierderi importante de căldură. Pentru etanşeizarea
elementelor mobile (uşi, ferestre) se utilizează materiale tip spumă şi materiale
textile. Reducerea pe cât posibil a pierderilor de căldură prin ventilare datorate
deschiderii uşilor şi ferestrelor se poate obţine prin montarea de uşi automate şi o
bună etanşare a ferestrelor. Ferestrele constituie zonele cu cele mai importante
pierderi de căldură prin trasmisie, cărora li se adaugă formarea de punţi termice
între ramă şi perete.
Intervenţia pentru reabilitarea termotehnică a clădirii este precedată de o
investigare preliminară a acesteia, care include o analiză a documentaţiei de
execuţie, o analiză vizuală a stării şi amplasamentului, prelevarea de probe din
elementele de construcţie, determinări termografice, măsurarea permeabilităţii la
aer, etc. În concluzie, intervenţia în vederea reabilitării anvelopei clădirii se face
numai pe baza calculelor tehnico-economice, punându-se în balanţă investiţiile
necesare şi beneficiile obţinute sub toate aspectele.
b. Consumul de căldură pentru ventilare
Consumul de căldură pentru ventilare asigură încălzirea aerului proaspăt
introdus într-o incintă, în vederea înlocuirii unei cote echivalente de aer viciat
evacuat în exterior. În funcţie de cantitatea de noxe prezentă în incintă, instalaţiile
de ventilare pot funcţiona în circuit deschis (fără recircularea aerului din interior),
în circuit mixt (cu recirculare parţială a aerului din interior) sau în circuit închis (cu
recircularea totală a aerului din interiorul incintei).
Mărimea consumului de căldură pentru ventilare depinde în special de
natura activităţii desfăşurate în incintă şi de cantitatea şi gradul de nocivitate al
Căi de reducere a consumului de energie
81
noxelor emise. Acestea influenţează numărul de schimburi de aer cu exteriorul,
regimurile de funcţionare ale instalaţiei de ventilare (durata zilnică de funcţionare,
durata întreruperilor în cursul unei zile, etc. Metodele de reducere a consumului de
căldură pentru ventilare se pot aplica fie în faza de concepţie şi proiectare a
incintei, fie în cursul exploatării sau utilizării acesteia.
Reducerea consumului de căldură pentru ventilare se poate realiza în
principiu prin utilizarea pe cât este posibil a ventilării în circuit închis (şi/sau mixt),
în limitele admise de noxele degajate în interior şi prin reducerea numărului de
schimburi de aer cu exteriorul (în cazul ventilării în circuit deschis), în concordanţă
cu necesităţile locale ale incintei. De asemenea se poate recurge la scurtarea
intervalelor de ventilare (în cazul în care nu se dispune de sisteme de automatizare,
la atingerea anumitor parametrii limită) şi la oprirea instalaţiilor de ventilare pe
timpul pauzelor, zilelor de weekend şi a sărbătorilor.
c. Consumul de energie pentru climatizare
Climatizarea sau condiţionarea clădirilor urmăreşte menţinerea calităţii
aerului în anumite limite bine determinate, indiferent de variaţia factorilor
meteorologici şi a degajărilor interioare de căldură, umiditate, substanţe chimice,
etc.
O instalaţie de climatizare permite tratarea aerului dintr-o incintă printr-o
succesiune de procese de încălzire, răcire, umidificare, uscare, filtrare şi înlocuire
parţială sau totală a acestuia. În funcţionarea unei astfel de instalaţii apar două
regimuri caracteristice. Astfel, la funcţionarea în regim de iarnă, instalaţia asigură
încălzirea, umidificarea sau uscarea (după caz), filtrarea şi/sau înlocuirea parţială
sau totală a aerului din incintele climatizate. La funcţionarea în regim de vară,
instalaţia asigură răcirea, umidificarea sau uscarea (după caz), filtrarea şi/sau
înlocuirea parţială sau totală a aerului.
Bilanţul termic al unei incinte climatizate pe perioada verii permite
stabilirea cantităţii de căldură care trebuie extrasă în vederea menţinerii
temperaturii interioare la o valoare mai redusă decât cea exterioară, luând în
considerare fluxurile termice pătrunse în încăpere prin elementele de construcţie
exterioare, prin elementele de construcţie interioare (încăperile învecinate
neclimatizate) şi datorită degajărilor interioare de căldură. Fluxurile termice
pătrunse în încăpere prin elementele de construcţie exterioare, indiferent dacă sunt
sau nu opace, se datorează atât unei temperaturi exterioare mai ridicate decât cea
din interiorul incintei, cât şi radiaţiei solare.
Datorită absorbţiei radiaţiei solare, temperatura elementelor de construcţie
la suprafaţa exterioară (interfaţa cu mediul ambiant) va fi mai ridicată decât
temperatura aerului exterior şi, ca urmare, elementul de construcţie va schimba
căldură prin convecţie cu aerul exterior. Standardele indică valori ale radiaţiei
solare diferenţiate după orientarea elementului de construcţie faţă de punctele
cardinale. Aporturile de căldură din exteriorul către interiorul unei incinte depind
de temperatura interioară şi de temperatura exterioară precum şi de intensitatea
radiaţiei solare directe şi difuze.
Evaluarea eficienţei energetice
82
Spre deosebire de cazul încălzirii incintelor, în cazul climatizării nu există
o normă specifică sau un standard care să recomande o anumită valoare pentru
temperatura interioară. Literatura de specialitate recomandă pentru dimensionarea
instalaţiilor de climatizare o valoare cu circa zece grade mai mare decât
temperatura maximă zilnică a aerului exterior în luna considerată caracteristică
pentru dimensionarea instalaţiei de climatizare.
Conform standardului românesc SR 6648/2, parametrii climatici exteriori
pentru care se dimensionează instalaţiile de climatizere sunt cei corespunzători
lunii iulie. În cazul climatizării unor incinte în care în luna iulie nu au loc activităţi
(şcoli, universităţi, teatre etc.), se pot adopta ca valori de dimensionare valorile
parametrilor climatici ai lunii iunie, sau după caz ai altei luni, cu condiţia ca
valoarea aporturilor de căldură în incintă să fie cea mai mare. În cazul unor incinte
industriale, temepratura interioară se alege de regulă pe considerente tehnologice
impuse de buna desfăşurare a procesului de producţie.
Temperatura exterioară medie zilnică este dată de standardul respectiv în
funcţie de localitatea în care este amplasată incinta climatizată şi de gradul de
asigurare dorit. Prin grad de asigurare se înţelege perioada de timp, exprimată în
procente, în care temperatura exterioară nu depăşeşte valoarea indicată. Practic,
gradul de asigurare indică perioada de timp, exprimată în procente, în care
instalaţia de climatizare poate asigura menţinerea temperaturii interioare
considerate la dimensionare. Gradul de asigurare dorit se alege în funcţie de
importanţa (tipul) incintei climatizate. Conform SR 6648/1, în România, incintele
climatizate se pot încadra în patru categorii, şi anume:
- categoria I cu gradul de asigurare 98 %, cuprinzând clădiri în care se produc sau
se ansamblează piese sau aparate de foarte mare precizie, cu toleranţe foarte mici,
executate în cadrul unor procese tehnologice care nu pot fi întrerupte şi care pot
începe în orice moment al anului;
- categoria II cu gradul de asigurare 95 %, cuprinzând clădiri în care se produc
sau se ansamblează piese sau aparate de foarte mare precizie, cu toleranţe foarte
mici, executate în cadrul unor procese tehnologice care pot fi întrerupte, clădiri
social – culturale de importanţă naţională, clădiri în care desfaşurarea proceselor
tehnologice impune condiţii stricte de temperatură şi umiditate;
- categoria III cu grad de asigurare 90 %, cuprinzând clădiri social – culturale de
importanţă judeţeană sau municipală (săli de operaţie, de concert, de teatru,
hoteluri de lux), laboratoare şi clădiri în care desfaşurarea proceselor tehnologice
nu este influenţată de diferenţe de temperatură de cca. 1…3 grd..;
- categoria IV cu gradul de asigurare 80 %, cuprinzând clădiri social – culturale
de mică importanţă (hoteluri obişnuite, săli de cinematograf, săli de curs), clădiri
cu durată mică de folosire în lunile iulie şi august, laboratoare şi clădiri în care
desfaşurarea proceselor tehnologice nu este influenţată de diferenţe de temperatură
de cca. 4…5 grd..
Datorită necesităţii luării în consideraţie a regimurilor nestaţionare şi a
influenţei radiaţiei solare, calculele sunt cu mult mai laborioase decât cele necesare
stabilirii necesarului de căldură pentru încălzirea aceleiaşi incinte, intervenind mult
Căi de reducere a consumului de energie
83
mai mulţi factori de influenţă variabili în timpul zilei. Din acest motiv,
metodologia standardizată de determinare a aporturilor de cădură într-o incinta
climatizată se aplică în practică doar la dimensionarea instalaţiilor de climatizare
încadrate în categoriile I şi II. Dimensionarea instalaţiilor de climatizare încadrate
în categoriile III şi IV se face pe baza indicilor specifici.
Măsurile de reducere a aporturilor de căldură prin elementele de
construcţie opace (cu inerţie termică) constau în :
- creşterea rezistenţei termice a elementelor de construcţie, măsura identică cu cea
aplicată pentru reducerea necesarului de căldură pentru încălzire;
- realizarea unor suprafeţe exterioare ale elementelor de construcţie opace cu valori
reduse ale coeficientului de absorbţie, având ca efect reducerea radiaţiei solare
refractate, efect care se poate obţine fie prin placarea corespunzătoare a
elementelor de construcţie, fie prin vopsirea lor la exterior în culori metalice sau
deschise.
Măsurile de reducere a aporturilor de căldură prin elementele de construcţie
transparente (fără inerţie termică) constau în :
- creşterea rezistenţei termice „R” a elementelor de construcţie transparente ;
- folosirea unor ferestre având valori reduse ale coeficientului de reţinere a radiaţiei
solare (folosirea de ferestre duble, cu geamuri groase sau din sticlă absorbantă sau
reflectantă, folosirea dispozitivelor de ecranare amplasate pe cât posibil la exterior
sau între geamuri);
- o concepţie arhitectonică care să conducă la valori reduse ale suprafeţelor
elementelor de construcţie transparente supuse radiaţiei solare directe;
- reducerea pe cât posibil a suprafeţei totale a elementelor de construcţie
transparente.
Această ultimă măsură este în contradicţie cu folosirea iluminării naturale
cât mai mult posibil şi este valabilă şi pentru reducerea necesarului de încălzire pe
perioada rece a anului. Cum iluminatul artificial încarcă factura energetică a
incintei, mărimea şi poziţia ferestrelor se stabileşte în urma unui compromis între
realizarea unei iluminări naturale corespunzătoare şi reducerea aporturilor din,
respectiv a pierderior de căldură către exterior.
d. Consumul de căldură pentru prepararea apei calde
Mărimea consumului de căldură pentru prepararea apei calde depinde în
primul rând de natura consumatorului (gradul de dotare cu instalaţii sanitare, tipul
acestora, educaţia, etc). Durata zilnică de alimentare cu apă caldă precum şi modul
de variaţie a cererii în cursul unei zile şi în cursul săptămânii depind de tipul şi
numărul consumatorilor arondaţi unei surse. Principial, din punctul de vedere al
oricărui consumator, consumul de apă caldă este unul de tip discontinuu
(intermitent).
Temperatura apei reci din reţeaua de apă potabilă, utilizată pentru
prepararea apei calde de consum, precum şi temperatura apei calde preparate,
influenţează în mod direct mărimea consumului şi modul de variaţie a acestuia.
Evaluarea eficienţei energetice
84
Metodele de reducere a consumului de căldură pentru prepararea apei calde la
sursa de căldură vizează presupune :
- stimularea economiei şi reducerea risipei la nivelul consumatorilor finali
(optimizarea programului de funcţionare a instalaţiilor de apă caldă, utilizarea de
aparate economice, contorizarea individuală a consumului de apă caldă la fiecare
consumator;
- optimizarea funcţionării sistemului de producere, transport şi distribuţie a apei
calde (reducerea temperaturii apei calde la 50oC, întreţinerea şi exploatarea corectă
a instalaţiilor de preparare a apei calde, izolarea optimă a conductelor de distribuţie
şi a rezervoarelor de stocare, precum şi întreţinerea corespunzătoare a acestora,
utilizarea sistemelor de măsurare şi reglare automată).
În cazul întreprinderilor industriale, la reducerea consumului de căldură
pentru prepararea apei calde mai contribuie şi decalarea în timp a consumului de
apă caldă sanitară faţă de consumul tehnologic de apă caldă sau fierbinte,
desfăşurarea în timp a consumurilor în cursul zilei de lucru, pe baza acesteia
obţinându-se reducerea valorii maxime şi a duratei consumului, recuperarea
resurselor energetice secundare şi utilizarea resurselor regenerabile (energie solară,
biomasă, etc).
10.2. Consumuri de căldură tehnologice
Scopul consumului de căldură tehnologic este asigurarea desfăşurării în
bune condiţii a unui proces tehnologic. Consumatorii de căldură tehnologici
prezintă o mare diversitate, caracteristică transmisă şi consumurilor lor de energie.
Acestea sunt diferite sub aspectul nivelului termic, naturii agentului termic,
continuităţii, modului de variaţie în timp, etc. Agenţii termici utilizaţi pentru
alimentarea cu căldură a proceselor tehnologice sunt abur, apă fierbinte, apă caldă,
aer cald, gaze de ardere, fluide organice naturale sau de sinteză, etc.
Mărimea consumului de căldură tehnologic nu depinde de regulă de
condiţiile climaterice exterioare, ci numai de modul operare şi gradul de încărcare a
instalaţiilor şi agregatelor tehnologice. Durata de utilizare a cererii maxime este în
general mare şi depinde de caracteristicile ramurii industriale căreia îi aparţine
procesul tehnologic şi de modul de organizare a activităţii în cadrul întreprinderii
industriale.
În funcţie de nivelul termic, principalele categorii de procese tehnologice,
cărora li se pot asocia consumuri de căldură, se pot clasifica astfel :
- procese de înaltă temperatură (500 – 1200 oC), care utilizează căldura dezvoltată
prin arderea combustibililor (procese pirotehnologice);
- procese de medie temperatură (200-400 oC), categorie în care intră, printre altele,
procesele de acţionare cu abur a maşinilor unelte;
- procese de joasă temperatura (120-150 o
C), categorie în care intră distilarea,
uscarea, fierberea, etc. În cadrul acestor procese se utilizează ca agenţi termici
aburul, apa caldă sau aerul cald.
Căi de reducere a consumului de energie
85
Sub aspect constructiv, agregatele industriale consumatoare de căldură sunt
şi ele foarte diferite, în funcţie de destinaţia tehnologică şi de regimurile de
utilizare.
Măsurile de reducere a consumurilor de căldură tehnologice vizează atât
utilizarea finală a căldurii la consumatori cât şi celelalte componente ale sistemului
energetic al întreprinderii. Ele trebuie analizate pe ansamblul întreprinderii, în
cadrul sistemului energetic al întreprinderii, având în vedere că acesta cuprinde nu
numai consumatorii finali, ci şi transformatorii interni de energie, eventualele
stocuri şi sistemele de distribuţie a energiei. O bună şi corectă dimensionare a
capacităţilor instalate asigură o bună încărcare a instalaţiilor pe întregul lanţ de
conversie din interiorul întreprinderii.
O dimensionare corectă presupune stabilirea valorilor corecte ale cererii
nete de energie utilă ale proceselor tehnologice. Alegerea judicioasă a formei
optime de energie pentru alimentarea proceselor de consum final, îmbunătăţirea
randamentelor de conversie şi de transport în subsistemele anterioare consumului
final, diminuarea pierderilor datorate necorelării regimurilor de livrare cu
caracteristicile cererii de căldură sunt tot atâtea metode de reducere a pierderilor de
energie în procesele şi activităţile de tip industrial.
a. Modernizarea sistemelor interioare de producere şi distribuţie a
căldurii Un mare număr de întreprinderi îndustriale sunt încă dotate cu câte un
astfel de sistem centralizat de alimentare cu căldură. În compunerea sistemului
intră sursele de căldură (cazane de abur, cazane de apă fierbinte, cazane de apă
caldă, cazane recuperatoare, turbine cu abur, schimbătoare de căldură, etc) şi
reţeaua de distribuţie a agentului sau agenţilor termici. Principalele măsuri care pot
contribui la creşterea eficienţei energetice a unui astfel de sistem sunt următoarele:
Optimizarea traseului şi diametrelor întregului sistem de conducte;
Reducerea la minim a pierderilor masice de agent (abur, apă, condensat);
Menţinerea în funcţiune şi în bună stare a tuturor oalelor de condensat;
Izolarea termică a tuturor conductelor şi elementelor de armătură existente
în reţea.
Înlocuirea ventilatoarelor şi pompelor vechi cu unele de ultimă generaţie
cu performanţe superioare;
Folosirea acţionării cu turaţie variabilă a pompelor şi ventilatoarelor;
Încărcarea optimă a agregatelor şi optimizarea sarcinii;
Implementarea unui sistem de monitorizare şi control.
Asigurarea calităţii corespunzătoare a agenţilor termici preparaţi;
Monitorizarea şi optimizarea raportului aer-combustibilului;
Calibrarea instrumentelor, a aparatelor de masură precum şi a sistemelor de
control a arderii;
Implementarea de programe de mentenenţă uzuale şi preventive;
Menţinerea curată a suprafeţeleor de schimb de căldură;
Evaluarea eficienţei energetice
86
Detectarea defectelor utilizând echipamente de detecţie ultrasonice,
pirometrice şi de ascultare;
Inspectarea izolaţiei şi detectarea eventualelor defecte;
Implementarea de proceduri de operare a echipamentelor;
Instruirea personalului şi implementarea ideii de eficienţă energetică;
În continuare se va prezenta un model de chestionar utilizat în contururile
industriale pentru evaluarea eficienţei energetice a cazalor de abur şi a instalaţiilor
aferente (sistemele de abur şi condensat, pompele şi ventilatoarele).
b. Soluţii de creştere a eficienţei energetice a cuptoarelor industriale
În cazul cuptoarelor industriale care utilizează combustibili, creşterea
eficienţei energetice la nivelul ansamblului presupune în primul rând
perfecţionarea procesului de ardere prin măsuri similare celor recomandate pentru
sursele sistemelor interne de alimentare cu căldură. În al doilea rând, trebuie
analizate toate pierderile de căldură ale agregatului, cea mai importantă fiind cea
asociată gazelor de ardere scăpate sau evacuate din incinta de încălzire. Izolarea
termică a suprafeţei exterioare (anvelopei) cuptorului şi implementarea celor mai
potrivite şi mai adecvate soluţii de recuperare a căldurii gazelor de ardere sunt
direcţii de acţiune specifice acestei categorii de agregate.
Aplicarea soluţiilor de recuperare avansată în cazul cuptoarelor tehnologice
alimentate cu combustibili clasici conduce la creşterea eficienţei energetice a
acestor tipuri de instalaţii. Prin recuperarea căldurii fizice şi chimice a gazelor de
ardere evacuate se obţine creşterea eficienţei energetice, ecologice şi economice a
cuptoarelor tehnologice. Principalele soluţii tehnice aplicate în cazul cuptoarelor
industriale sunt recuperarea internă şi recuperarea externă.
Recuperarea internă a căldurii gazelor de ardere pentru preîncălzirea
aerului, preîncălzirea combustibilului şi preîncălzirea materialelor tehnologice.
Utilizarea căldurii recuperate se face direct în cadrul cuptorului tehnologic în care
s-au produs gazele de ardere. Prin încadrarea în fluxul tehnologic a instalaţiei
recuperatoare cât mai aproape de locul producerii res se evită pierderile de căldură
prin transport, asigurându-se un grad ridicat de recuperare. Prin aplicarea unei
soluţii de recuperare de acest tip se economiseşte combustibil tehnologic
(superior), efectul reflectându-se sub aspect energetic şi economic la nivelul
conturului aferent instalaţiei industriale unde s-au produs gazele. Sub aspect
economic, prin încadrarea instalaţiilor recuperatoare in fluxul tehnologic, aceste
soluţii de recuperare nu necesită cheltuieli suplimentare de exploatare.
Recuperarea externă a căldurii fizice a gazelor de ardere presupune
utilizarea acesteia în afara conturului cuptorului tehnologic din care au rezultat şi
anume în cadrul mai larg al întreprinderii sau al platformei industriale, pentru
acoperirea unui necesar de energie termică şi/sau electrică. Recuperarea externă se
poate aplica fie ca o soluţie independentă, fie pentru a complecta solutiile de
recuperare internă, în scopul creşterii gradului total de recuperare realizat şi măririi
eficienţei energetice în cadrul conturului de bilant dat. Efectele energetice obţinute
prin economisirea combustibilului sau altei forme de energie se reflectă la nivelul
Căi de reducere a consumului de energie
87
utilizatorului energiei recuperate, de regulă combustibilul economisit fiind
combustibil energetic. Efectele economice determinate atât de economia de
cheltuieli cu combustibilul cât şi de investiţiile şi cheltuielile aferente instalaţiei
recuperatoare influenţează balanţa economică a utilizatorului energiei recuperate.
10.3. Consumul de aer comprimat
Aerul comprimat este utilizat în întreprinderile industriale, în special
pentru mecanizarea şi automatizarea proceselor de producţie. Avantajele utilizării
aerului comprimat în proceselee tehnologice constau în aceea că aerul nu este
explozibil, nu arde, nu condensează, nu este toxic sau poluant şi este disponibil în
cantităţi nelimitate. În general, investiţiile aferente instalaţiilor pneumatice sunt
mai mici decât cele aferente instalaţiilor electrice. Mecanismele pneumatice permit
funcţionarea în condiţiile unui mediu umed, exploziv şi la temperaturi înalte.
Aparatele şi dispozitivele acţionate pneumatic au la rândul lor o serie de avantaje :
construcţie simplă
consum redus de materiale
prezintă posibilitatea standardizării elementelor componente
siguranţă în exploatare.
Producerea, distribuţia şi consumul aerului comprimat sunt afectate de
pierderi calitative şi cantitative. Eficienţa energetică a producerii aerului
comprimat este legată de “eficienţa pneumatică”, exprimată prin raportul între
lucrul mecanic util efectuat de unitatea de aer comprimat în aparatul consumator şi
energia consumată de motorul care antrenează compresorul de aer. Pierderile în
sistemul de producere apar în motorul de antrenare al compresorului şi în
compresorul propriu-zis. Ponderea cea mai mare o au pierderile în compresor, a
căror reducere se poate obţine prin fracţionarea comprimării în mai multe trepte,
fiecare dintre ele urmată de o răcire intermediară. Pierderile compresorului mai
depind de gradul mediu de încărcare, de soluţia de antrenare şi de metoda de
reglare a debitului de aer.
Pierderile prin scăpări sunt determinate de neetanşeităţile traseului aerului
de la sursă la consumator (jocuri la cilindrii, sertare, supape şi robinete). Pierderile
prin scăpări apar în cazul mecanismelor pneumatice atât la mersul în sarcină cât şi
la mersul în gol. De multe ori, pierderile de aer comprimat prin scăpări depăşesc ca
valoare consumul util. De aceea, se recomandă determinarea periodică a scăpărilor,
atât în timpul exploatării cât şi după reparaţii. Scăpările se pot determina cu
ajutorul contoarelor, iar în cazul lipsei acestora sau a unei precizii insuficiente, ele
se pot determina prin măsurarea căderii de presiune a aerului în conducta
principală, cu consumatorii deconectaţi. Experienţa practică a dovedit faptul că, în
cazul instalaţiilor uzate, valoarea pierderilor prin scăpări poate ajunge la 30 - 40%
din volumul total de aer vehiculat.
Pentru diminuarea pierderilor prin scăpări, un rol important îl are starea
tehnică şi modul de exploatare a dispozitivelor de închidere şi reglare. Creşterea
Evaluarea eficienţei energetice
88
gradului de automatizare conduce la eliminarea pierderilor prin scăpări din timpul
opririlor. Nerespectarea normelor de dimensionare şi construcţie a consumatorilor
pneumatici şi a sistemelor de distribuţie a aerului comprimat conduce la scăderea
presiunii aerului de alimentare şi implicit la funcţionarea nesatisfăcătoare a
acestora.
Pierderile sub formă de căldură apar în cazurile în care, pentru
economisirea aerului comprimat, se recurge la creşterea temperaturii acestuia.
Pentru diminuarea pierderilor de căldura în mediul ambiant, direct proportionale cu
temperatura aerului, este necesară izolarea termică corespunzatoare a conductelor
de aer comprimat.
Pierderile prin frecare sunt determinate de rezistenţele întâmpinate la
curgerea aerului de la sursa de producere până la cei mai îndepărtaţi consumatori.
Pentru reducerea acestor tipuri de pierderi este necesară reducerea vitezei aerului
comprimat la cca 12 – 15 m/s, iar în cazul conductelor foarte lungi chiar până la 10
m/s.
Aerul poate conţine o anumită cantitate de umiditate care poate condensa
în conductele de distribuţie, conducând la depuneri importante pe traseu precum şi
la coroziunea reţelelor de aer comprimat şi a instalaţiilor consumatoare. De aceea,
este necesară uscarea corespunzătoare a aerului, ceea ce implică echiparea cu
rezervoare de separare a condensatului precum şi cu filtre speciale amplasate
înaintea instalaţiilor consumatoare de aer comprimat.
Pierderile la evacuare apar la ieşirea aerului comprimat din reţelele de
distribuţie şi intrarea în aparatele consumatore, în special datorită reglării incorecte
a organelor de admisie a aerului comprimat.
Principalele măsuri de reducere a pierderilor în întregul ansamblul
(producere, distribuţie şi consum a aerului comprimat) sunt :
îmbunătăţirea modului de utilizare a aerului comprimat la consumatori prin
realizarea de ajutaje economice, automatizarea şi etanşeizarea admisiei aerului
comprimat la aparatele consumatoare, utilizarea de ajutaje corect dimensionate în
vederea alegerii secţiunii minime de trecere;
uscarea aerului, având în vedere că prin răcirea sa are loc condensarea
vaporilor de apă conţinuţi, reducând secţiunile de curgere şi înrăutăţind
funcţionarea sistemelor de aer comprimat;
mărirea presiunii şi răcirea aerului aspirat, când este necesară creşterea
debitului compresorului;
încălzirea aerului comprimat înainte de consumatori, pentru acelaşi consum
volumetric se reduce astfel consumul gravimetric. Incălzirea aerului chiar la
temperaturi înalte, nu prezintă pericol de explozie a eventualului amestec aer si
ulei;
normarea judicioasă a consumurilor specifice de aer comprimat pe unităţi de
produs, pe secţii de producţie, etc.
Efectele aplicării acestor măsuri asupra diferitelor sisteme de aer
comprimat au consecinţe diferite în funcţie de condiţiile concrete ale fiecărei
Căi de reducere a consumului de energie
89
înterprinderi industriale, de gradul de dotare tehnică a instalaţiilor şi de modul lor
de exploatare
10.4. Consumuri de energie electrică
Principalii consumatori de energie electrică din diferitele domenii de
activitate (industrie, transporturi, populaţie, etc) se grupează în două mari categorii
:
instalaţii de iluminat,
instalaţii de forţă.
Analiza consumului de energie electrică începe cu factura de plată şi
sistemul de tarifare adoptat. În general plata de taxe se face în cazul nerespectării
limitelor înscrise în contractul de livrare pentru factorul de putere, sarcina maximă,
consumul de putere la vârful de sarcină, etc. Astfel, scăderea factorului de putere
sub valoarea neutrală de 0,92 conduce la facturarea suplimentara a energiei
reactive. Sarcina maximă este stabilită pentru puterea activă, depăşirea ei atrăgînd
penalităţi în special pentru marii consumatori industriali. Reducerea cererii maxime
conduce şi la aplatizarea curbei de sarcină. Principalele aspecte supuse analizei
tehnice sunt :
Factorul de putere;
Consumul de energie electrică;
Puterea activă consumată;
Factorul de utilizare;
Factorul de încărcare.
În general se analizează diagramele de variaţie ale mărimilor menţionate
mai sus, care sunt deosebit de sugestive. În urma analizei tehnice rezultă măsurile
tehnice şi oragnizatorice menite să conducă la creşterea eficienţei utilizării
energiei. De exemplu, creşterea consumului de energie electrică în anumite etape
ale perioadei analizate poate fi determinată de creşterea producţiei, de instalarea
unor noi capacităţi consumatoare sau de reducerea din diverse cauze a iluminatului
natural.
Scăderea factorului de putere simultan cu creşterea consumului de energie
electrică poate fi cauzată de prezenţa unor sarcini inductive (instalarea de motoare
electrice). Factorul de încărcare arată în ce fel este utilizată capacitatea instalată a
echipamentelor electrice.
Metodele de reducere a consumului de energie electrică la instalaţiile de
iluminat pot fi clasificate în trei categorii :
- reducerea puterii electrice consumate de lămpi;
- scăderea numărului de lămpi;
- reducerea timpului de utilizare a lămpilor.
Scăderea puterii consumate de lămpi presupune de regulă înlocuirea
corpurilor de iluminat incandescente cu lămpi de putere mai mică şi/sau cu
eficienţă mai ridicată (lămpi fluorescente, lămpi cu vapori de mercur, lămpi cu
Evaluarea eficienţei energetice
90
vapori de sodiu, etc). Lămpile fluorescenteprezintă însă inconvenientul scăderii
factorului de putere, care poate fi remediat prin utilizarea balasturilor capacitive. În
plus, monturile lămpilor pot fi la rândul lor îmbunătăţite prin reproiectare, astfel
încât să refelecte mai multă lumină.
În cazul în care, în urma măsurătorilor, rezultă un nivel de iluminare mai
mare decât cel normal (suprailuminare), pentru reducerea consumului de energie
electrică se poate apela reducerea nivelului de iluminare. Această
supradimensionare a nivelului de iluminare poate apare ca urmare a schimbării
destinaţiei iniţiale a clădirii sau a unei greşeli de proiectare. O altă metodă constă în
suspendarea corpurilor de iluminat la o înălţime mai mică, în urma unui calcul
tehnico-economic, în care intervin costurile suplimentare aferente montajului.
Scăderea timpului de funcţionare a lămpilor se poate obţine de regulă prin
automatizarea sistemului de iluminat, care să asigure oprirea sau reducerea
nivelului de iluminare în momentul în care în încăpere nu mai este prezentă nici o
persoană sau reglarea intensităţii luminii artificiale invers proporţional cu
intensitatea luminii naturale disponibile. Măsurile de tip administrativ şi
organizatoric au costuri minime şi pot contribui semnificativ la economia de
energie în domeniul iluminatului artificial :
Întreţinerea şi supravegherea permanentă a stării şi efectelor corpurilor de
iluminat;
Văruirea pereţilor incintelor, un perete murdar putând reduce iluminarea de
până la 1,4 ori;
Curăţarea corpurilor de iluminat de cel puţin două ori pe an;
Curăţarea cu regularitate a geamurilor şi luminatoarelor;
Utilizarea perdelelor în cazul incintelor cu suprafaţă vitrată mare.
În anexă se prezintă un chestionar pentru evaluarea sistemului de iluminat.
Măsurile de reducere a consumului de energie electrică pentru alimentarea
cu lucru mecanic a instalaţiilor de forţă includ în primul rând aplatizarea curbei de
sarcină. Punctele caracteristice ale curbei de sarcină sunt vârful de seară, golul de
noapte şi vârful de dimineaţă. Programul de lucru trebuie adaptat pentru reducerea
pe cât posibil a funcţionării în timpul vârfului de sarcină. Se recomandă evitarea
pornirii utilajelor cu funcţionare discontinuă în timpul vârfurilor de sarcină.
În acelaşi scop se poate recurge şi la reducerea gradului de simultaneitate a
funcţionării instalaţiilor consumatoare astfel încât în timpul vârfurilor de sarcină
consumul să fie cât mai mic posibil. Pentru eşalonarea consumurilor în vederea
aplatizării curbei de sarcină se mai poate recurge în cazul consumurilor foarte mari
la decalarea zilelor libere ale personalului şi la progarmarea lucrărilor de reparaţii
şi întreţinere în lunile de iarnă.
Pentru reglarea sarcinii maşinilor rotative acţionate electric se recomandă
soluţia antrenării cu viteză variabilă prin intermediul convertoarele statice de
frecvenţă. Acestea sunt simple, ieftine, fiabile şi funcţionează într-un domeniu larg
de reglare.
În concluzie, reducerea consumurilor de energie electrică se poate obţine
atât prin măsuri de natură tehnică, rezultate în urma calculelor tehnico-economice,
Căi de reducere a consumului de energie
91
cât şi prin pachete de măsuri administrativ-organizatorice, care în general au efecte
considerabile în raport cu costurile de implementare. Toate acestea trebuie corelate
cu alegerea unui sistem de tarifare a energiei electrice corespunzător activităţii
desfăşurate în întreprindere.
11. FACTORI DE INFLUENŢĂ ASUPRA
PROFITABILITĂŢII PROIECTELOR DE INVESTIŢII
AVÂND CA SCOP CREŞTEREA EFICIENŢEI
ENERGETICE
11.1. Tipuri de proiecte de eficienţă energetică
Soluţiile de creştere a eficienţei energetice utilizate în procesele
tehnologice, denumite generic proiecte de eficienţă energetică, pot fi clasificate
având în vedere diferite criterii. Astfel, în funcţie de mărimea gradului de
intervenţie în structura schemei de bază a procesului tehnologic din interiorul
conturului analizat se disting două categorii principale de proiecte de creştere a
eficienţei energetice.
Din prima categorie fac parte proiectele care presupun înlocuirea
tehnologiei existente cu o nouă tehnologie. Este modalitatea cea mai dinamică dar
şi cea mai costisitoare de reducere a consumurilor specifice de energie şi deci a
cheltuielilor cu energia pe unitatea de produs. În această categorie de măsuri sunt
incluse invenţii, noutăţi ştiinţifice şi tehnologice de ultimă oră şi procedee deja
cunoscute dar neconforme cu tradiţia, experienţa tehnică sau practică curentă.
A doua categorie este reprezentată de proiecte care presupun îmbunătaţirea
tehnologiei existente, prin modificări aduse tehnologiei de bază. În mod uzual
aceste măsuri sunt privite ca proiecte de eficienţă energetică propriu-zise şi asupra
lor se vor face referiri în paragrafele următoare.
În funcţie de poziţia consumatorului de energie în lanţul transformărilor
energetice din cadrul conturului industrial, se disting două categorii principale de
proiecte şi anume :
- proiecte care vizează instalaţii aparţinând categoriei consumatorilor finali de
energie;
- proiecte care vizează instalaţii transformatoare de energie.
Un alt criteriu în funcţie de care se pot clasifica proiectele de eficienţă
energetică este destinaţia consumului final de energie, în funcţie de care se pot
deosebi următoarele tipuri :
- proiecte care au ca obiect consumatori tehnologici de energie;
- proiecte care au ca obiect consumatori care asigură şi menţin anumite condiţii de
muncă şi un anumit nivel de confort pentru personal în cadrul conturului industrial.
În funcţie de nivelul costurilor de capital necesare implementării proiectelor de
eficienţă energetică, acestea se pot clasifica în următoarele trei categorii:
- proiecte cu costuri nesemnificative (no-cost), care constau în aplicarea unor
măsuri de natură organizatorică;
Factori de influenţă asupra profitabilităţii proiectelor de investiţii
având ca scop creşterea eficienţei energetice
93
- proiecte cu costuri mici (low-cost), care constau în contorizări, monitorizări,
modificări în fluxului tehnologic, schimbarea naturii fluxului de energie preluat din
exterior, etc;
- proiecte cu costuri semnificative (high-cost), care constau în modificarea soluţiei
de alimentare şi/sau a concepţiei de utilizare a energiei în cadrul procesului
tehnologic, în recuperarea avansată a energiei disponibilizate de către fluxul
tehnologic, în implementarea unor procedee şi tehnici noi, etc.
11.2. Investiţii şi alte costuri caracteristice proiectelor de eficienţă
energetică
Implementarea proiectelor de eficienţă energetică presupune alocarea în
acest scop a unor resurse financiare, care pot fi fonduri proprii ale societăţilor
comerciale sau pot fi obţinute sub formă de credite de la diferite instituţii
financiare. Principalele componente ale alocaţiilor financiare aferente unui proiect
sunt :
Costuri de capital sau investiţii efective (directe);
Cheltuieli curente de producţie (operare şi mentenanţă);
Costurile legate de returnarea creditelor (anuităţi).
În general, proiectele de investiţii în domeniul eficienţei energetice au o
serie de caracteristici comune :
Nu necesită investiţii foarte mari;
Durata de implementare a proiectului este de regulă sub un an;
Cheltuielile curente de producţie (operare şi mentenanţă) sunt scăzute;
Durata de recuperare a inevstiţiei este redusă (sub doi ani).
În continuare sunt prezentate valorile orientative ale investiţiilor şi
costurilor de operare si mentenanţă pentru diferite tipuri de proiecte de eficienţă
energetică. Diversitatea foarte mare a proiectelor, precum şi diversitatea şi
caracterul dinamic al pieţei echipamentelor pot conduce, pe termen scurt, la abateri
de la aceste valori.
a. Izolarea termică a echipamentelor şi a conductelor. Investiţia specifică pentru
un metru de conductă este între 250-1000 €/m de conductă.
b. Modernizarea sistemelor de iluminat. Investiţia specifică pentru astfel de
proiecte poate avea valori de până la 140 €/corpul de iluminat.
c. Modernizarea surselor de alimetare cu energie. Investiţia specifică în
cazanele de abur şi de apă fierbinte variază între 30-80 €/kWt instalat. Ea depinde
de tipul cazanului, de tipului arzătorului, de materialele suprafeţelor de schimb de
căldură, de gradul de automatizare şi de capacitatea instalată. Costurile de operare
şi mentenanţă se ridică în general la circa 1-2 % din investiţia efectivă.
Evaluarea eficienţei energetice 94
d. Schimbătoare de căldură. Pentru acest tip de proiecte, investiţia specifică este
cuprinsă între 300-1000 €/m2 de suprafaţă de schimb de căldură. Ea depinde de
tipul constructiv şi gradul de complexitate al aparatului, materialele folosite şi
natura agenţilor termici şi parametrii lor. Cheltuielile de operare şi mentenanţă sunt
sub 1 % din valoarea investiţiei.
e. Instalaţii frigorifice. Instalaţiile frigorifice sunt cu comprimare mecanică de
vapori şi cu comprimare termochimică (absorbţie). Pentru instalaţiile frigorifice cu
comprimare mecanică investiţia specifică este cuprinsă între 100-150 €/kWf
instalat. Pentru instalaţiile frigorifice cu comprimare termochimică ea este cuprinsă
între 150-300 €/kWf instalat.
f. Sistemele de aer comprimat. Investiţia specifică în sistemele de aer comprimat
variază între 250-1000 €/kWe instalat. Ea depinde de tipul compresorului, de
dotarea instalaţiilor (motoare cu turaţie variabilă) şi de nivelul de automatizare.
g. Centrale de cogenerare. Investiţiile în centralele de cogenerare depind de tipul
motorului termic folosit. Astfel, pentru centralele de cogenerare cu turbine cu abur
investiţia specifică este cuprinsă între 800-1200 €/kWe instalat, pentru centralele
de cogenerare cu turbine cu gaze aceasta este cuprinsă între 700-900 €/kWe
instalat, pentru centralele de cogenerare cu motoare cu ardere internă aceasta atinge
700-1000 €/kWe instalat, iar pentru centrale de cogenerare cu ciclu mixt gaze-abur
investiţia specifică atinge între 800-1000 €/kWe instalat.
h. Aparate de măsură. Pentru acest tip de proiecte, investiţiile specifice sunt
cuprinse într-un domeniu foarte larg. Astfel, ampermetrele, voltmetrele şi
wattmetrele costă între 150-200 €/aparat. Pentru debitmetre, investiţia depinde de
tipul constructiv, de diametrul conductei şi de natura agentului energetic vehiculat.
Dacă pentru combustibil gazos investiţia specifică este cuprinsă între 150-
1700 €/aparat, pentru abur ea este cuprinsă între 2300-9000 €/aparat, iar pentru apă
între 150-500 €/aparat. Costurile contoarelor de căldură depind de mărimea
consumului şi de natura agentului termic, valorile lor fiind cuprinse între 1800-
4500 €/aparat.
11.3. Aspecte tehnice de impact asupra fluxurilor financiare pe
parcursul duratei de exploatare
Implementarea proiectelor de eficienţă energetică se face având în vedere
anumite condiţii tehnice, care caracterizează echipamentele şi instalaţiile
consumatoare sau transformatoare de energie, în momentul punerii în aplicare a
acestor soluţii de creştere a eficienţei energetice. Aceste condiţii de natură tehnică
se pot reflecta ulterior în aspecte economice, care apar cuantificate în fluxurile
Factori de influenţă asupra profitabilităţii proiectelor de investiţii
având ca scop creşterea eficienţei energetice
95
financiare aferente acestor proiecte. Pe durata de viaţă, în timpul exploatării
proiectelor implementate, aceşti factori se pot modifica independent sau dependent
de cei care gestionează aceste proiecte. La aceste aspecte de natură tehnică se
adaugă şi factori economico-finanaciari, care caracterizează mediul economic la un
anumit moment de timp.
Factorii de natură tehnică care pot influenţa mărimea fluxurilor financiare
(fluxul de venituri şi fluxul de cheltuieli) pe parcursul duratei exploatării
proiectelor se pot clasifica în următoarele categorii :
a. modificarea în timp a caracteristicilor tehnice ale echipamentelor şi instalaţiilor
energetice ca urmare a uzurii fizice;
b. modificarea parametrilor iniţiali şi caracteristicilor fluxurilor energetice;
c. funcţionarea la sarcini parţiale a instalaţiilor şi echipamentelor;
d. modificarea gradului de simultaneitate a consumurilor energetice componente,
în cazul proiectelor complexe de eficienţă energetică.
Modificarea în timp a caracteristicilor tehnice ale echipamentelor şi
instalaţiilor poate consta în :
- scăderea randamentelor energetice ale cazanelor, cuptoarelor şi altor agregate
consumatoare de combustibil ca urmare a depunerilor pe suprafeţele de schimb de
căldură, ceea ce conduce la creşterea consumului specific anual de combustibil şi a
componentei cheltuielilor anuale cu combustibilul;
- degradarea în timp a izolaţiilor termice ale instalaţiilor, echipamentelor,
rezervoarelor de stocare, conductelor, ceea ce conduce la creşterea pierderilor de
căldură către exterior şi deci şi a consumurilor energetice aferente compensării
acestor pierderi şi în consecinţă a cheltuielilor anuale cu energia consumată;
- decalibrarea aparatelor de măsură şi control, care poate conduce la măsurători
false, însoţite de creşterea corespunzătoare a cheltuielilor aferente consumurilor
energetice (combustibil, energie termică, energie electrică, etc).
Modificarea parametrilor iniţiali ai agenţilor energetici poate consta în :
Creşterea nivelului termic al agenţilor termici, care conduce la apariţia
coroziunii care afectează suprafeţele de schimb de căldură, având drept
consecinţă reducerea coeficientului global de schimb de căldură;
Modificarea în timp a caracteristicilor şi parametrilor combustibililor utilizaţi
(putere calorifică inferioară, presiune, temperatură, etc), ceea ce conduce la
modificarea condiţiilor şi caracteristicilor arderii;
Modificarea calităţii apei, cu consecinţe asupra stării suprafeţelor de schimb de
căldură;
Modificarea regimurilor hidraulice şi termice, în special în cazul conductelor
de transport şi schimbătoarelor de căldură, ceea ce conduce la creşterea
consumurilor energetice.
La elementele de natură tehnică menţionate mai sus se mai adaugă şi alte
elemente care pot influenţa semnificativ fluxul de venituri şi cheltuieli, pe durata
de viaţă a proiectelor energetice. Dintre aceste elemente pot fi amintite variaţiile în
timp ale preţurilor combustibililor pe piaţa mondială şi caracterul (continuu sau
Evaluarea eficienţei energetice 96
intermitent) al modului de aplicare a tehnicilor şi procedurilor managementul
energiei pe durata de viaţă a proiectului.
Analiza eficienţei energetice a conturilor industriale se poate face în faza
de proiectare şi implementare a proiectului şi în faza de exploatare pe durata sa de
viaţă. În general în faza de proiectare şi implementare a unui proiect de eficienţă
energetică nu intervin aspecte tehnice care să influenţeze fluxurile financiare, dar
în perioada de exploatare pe durata de viaţă pot interveni, dependent sau
independent de factorul uman, elemente de natură tehnică de tipul celor menţionate
mai sus care pot influenţa fluxurile financiare.
11.4. Tipuri de risc pentru proiectele de eficienţă energetică
Implementarea proiectelor de eficienţă energetică poate implica mai multe
tipuri de riscuri.
Riscul corporativ depinde de structura acţionariatului organizaţiei sau de
structura grupului din care aceasta face parte. Acest tip de risc creşte atunci când
creşte numărul total al acţiunilor companiei sau numărul de acţiuni deţinut de către
o singură persoană fizică sau juridică.
Riscul de business depinde de conţinutul planului de afaceri al companiei
şi de modul de implementare al acestuia, de modul de implementare a altor
programe conexe (de exemplu programele legate de protecţia mediului), de variaţia
preturilor la purtătorii de energie, etc.
Riscul de rambursare a creditului trebuie asigurat foarte bine prin
garanţii, care de obicei trebuie să acopere peste 100 % din valoarea creditului şi
trebuie să fie cât mai „lichide” din punct de vedere al unei posibile valorificări
(vânzări) a lor. Această măsură reduce şi riscul de neplată a creditului.
Rambursarea creditului poate fi afectată şi de funcţionalitatea companiei, care
trebuie evaluată pe o perioadă cel puţin egală cu perioada creditului.
Riscul extern depinde de factori pe care, la un moment dat, compania nu îi
poate controla (de exemplu obţinerea de licenţe, concesii, preţurile la unele produse
care sunt stabilite de autorităţi naţionale, etc). Riscul extern mai include şi riscul
pieţei pe care operează compania, inclusiv riscul competiţiei de pe acea piaţă.
Riscul politic face parte şi el din riscurile externe. Implicarea unui acţionar
majoritar al companiei în politică ar putea avea un efect negativ asupra business-
ului.
Riscul tehnic include riscul punerii în funcţiune şi riscul tehnologiei
folosite. Uneori în aceeaşi categorie se adaugă şi riscul legat de creşterea capacităţii
de producţie. Riscul punerii în funcţiune poate fi diminuat prin încheierea unor
contracte de punere în funcţiune cu companii specializate. Riscul de tehnologie
apare atunci când tehnologia folosită este nouă şi inovatoare. Dacă tehnologia
respectivă este deja utilizată pe plan mondial, înainte de implementarea ei trebuie
obţinute informaţii privind comportarea în exploatare, performanţele obţinute şi
eventualele sugestii de îmbunătăţire a ei (feedback-uri).
Factori de influenţă asupra profitabilităţii proiectelor de investiţii
având ca scop creşterea eficienţei energetice
97
Riscul ratei de schimb valutar este legat de faptul că de obicei, toate
operaţiile financiare în România sunt efectuate în moneda naţională (RON), în timp
ce marea majoritate a creditelor sunt contactate în valută. Situaţia conduce la
apariţia unui risc al ratei de schimb valutar, la a cărui diminuare poate contribui
efectuarea cât mai rapidă şi fără întârziere a operaţiunilor de schimb valutar.
12. FINANŢAREA PROIECTELOR DE EFICIENŢĂ
ENERGETICĂ
Într-un mediu financiar distorsionat de blocajul financiar şi de lipsa unei
pieţe reale de capital, managerii financiari din domeniul energetic şi al
întreprinderilor consumatoare de energie trebuie să-şi stabilească politici clare de
finanţare, care să permită atragerea fondurilor la momentul potrivit, pe perioada de
timp potrivită, cu o utilizare a acestora cu eficienţă maximă.
Pe plan internaţional, practicile economico-financiare privind proiectele
din domeniul energiei permit o clasificare generală a surselor de finanţare, după
cum urmează:
o surse tradiţionale: fonduri proprii, instrumente financiare oferite de
sistemul bancar, fonduri guvernamentale sau cu destinaţie specială;
o surse moderne: finaţare de către terţi, sistemele tip BOO (Build-Own-
Operate) sau BOOT (Build-Own-Operate-Transfer).
12.1. Surse tradiţionale de finanţare
Fondurile proprii de finanţare ale furnizorilor de energie, de tip capital
propriu sau fonduri proprii generate (profituri reinvestite), se pot valorica şi în
domeniul creşterii eficienţei energetice la consumatorii de energie.
Programele DSM reprezintă o soluţie importantă pentru finanţarea
proiectelor de eficienţă energetică (managementul utilizării energiei) si grupează
acţiuni desfăşurate de furnizor la consumatori pentru a influenţa modul de consum.
Termenul DSM, acronimul expresiei din limba engleză „demand-side
management”, semnifică, în sens larg, orice iniţiativă întreprinsă de compania
furnizoare de energie, cu conservarea sau consimţământul consumatorului, care
asigură la consumator un nivel echivalent de servicii, dar la un cost total mai redus.
Pentru a se sublinia rolul decisiv pe care îl are furnizorul în această schimbare a
modului de utilizare a energiei, expresia trebuie tradusă în româneşte, mai degrabă,
prin managementul utilizări energiei decât prin managementul energiei la
utilizatori.
Ultimele două exprimări, intrate în vocabularul curent, sunt afectate de o oarecare
imprecizie, întrucât includ şi acele măsuri de conservare pe care le adoptă
consumatorii fără asistenţă tehnică sau financiară externă.
Consumatorii beneficiază de o reducere a facturii energiei şi de o serie de
alte facilităţi. În general, orice opţiune DSM asociază măsuri de ordin tehnic,
Evaluarea eficienţei energetice 98
financiar şi de marketing. Opţiunile se grupează în programe în funcţie de clasa de
consumatori cărora li se adresează.
Deosebit de important este estimarea corectă a grupului ţintă care va
răspunde efectiv conform previziunii. Trebuie evidenţiaţi atât oportuniştii, cât şi
participanţii solitari (free riders). Aceştia din urmă sunt reprezentaţi de
consumatorii care realizează modificările, în sistemul propriu de utilizare a
energiei, independent de programele DSM.
Erorile de impact ale programelor DSM pot genera supraestimări ale
eficienţei economice şi, uneori, chiar pierderi pentru compania furnizoare de
energie. Pe de altă parte, consumatorii neimplicaţi pot fi afectaţi negativ,
contribuind cu resurse (în special prin sistemul tarifelor) fără nici un beneficiu
pentru ei. Aceasta este o problemă de distribuţie a echităţii şi nu de eficienţă
economică. Investiţiile şi impactul programelor DSM au devenit semnificative la
începutul anilor ’90, find încurajate prin diverse facilităţi de autorităţile publice şi
de organizaţiile financiare internaţionale.
Ca pentru orice activitate economică, eficienţa DSM trebuie să rezulte din
raportul cost/beneficii. Cheltuielile includ costul programelor DSM, adică
publicitatea, administrarea, unele subvenţii şi eventualele pierderi de venituri. De
asemenea furnizorul poate acorda împrumuturi sau poate efectua investiţii în
proiecte de cercetare a eficienţei energiei. Cheltuielile sunt recuperate din
economiile de factură de energie şi din aşa numitele “costuri evitate” în sistemul de
alimenatre cu energie.
Alte efecte pozitive ale programelor DSM sunt:
energia care se acoperă în balanţa producţie-consum este pe deplin
curată;
între furnizor şi consummator se instituie o relaţie de parteneriat;
în economiile care se confruntă cu dificultăţi valutare, scad presiunile
determinate de importul de combustibil.
Finanţarea programelor DSM Programele DSM sunt în general complexe, incluzând măsuri tehnice, dar
şi aspectele privind implementarea, marketing, urmărirea rezultatelor. Astfel,
valorile costurilor nu reflectă strict, în mod necesar, eficienţa programului DSM, ci
mai degrabă eficienţa în managementul general al programului respectiv.
Practica a consacrat un criteriu intuitiv de preselecţie a opţiunilor DSM,
bazat pe durata maximă de recuperare a cheltuielilor. Din experienţa companiilor
care aplică DSM, reiese că acesta este de ordinul a 4-5 ani
Compania de alimentare cu energie electrică poate alege o soluţie de
transfer de fonduri către programele DSM dintr-un spectru larg. Pe lângă metodele
cunoscute, bazate pe tarife (binom, speciale DSM, de creştere strategică a
consumului) şi pentru stimulente financiare – circumscrise, de regulă, măsurilor de
marketing – în ultimii ani s-a consacrat soluţia realizării unei componente de
activitate, distinctă de activitatea de bază, deci de furnizare de energie.
Compania de alimentare cu energie electrică poate dezvolta în noul
domeniu, direct sau prin parte terţă (TPF –Third Party Financing), o afacere
Finanţarea proiectelor de eficienţă energetică 99
(investiţie) mai profitabilă decăt activitatea de bază. Implicarea directă se
realizează printr-o decizie proprie, care acordă suport tehnic şi servicii bancare
pentru programele DSM. Indirect, furnizorul de energie poate crea o filială de tip
companie de management al energiei pe bază de contract (CEM – Contract Energy
Service Company) sau poate participa, într-o măsură substanţială, la o companie
mixtă de tip CEM sau ESCO.
În esenţă, companiile CEM şi ESCO încheie cu consumatorii contracte care prevăd
recuperarea investiţiei, într-o perioadă predefinită, pe baza economiei la factura de
energie.
Unul din principalele impedimente în desfăşurarea programelor DSM, care
funcţionează de mulţi ani în ţări dezvoltate, dar recent şi în ţări ca Ungaria, Polonia
şi Cehia, este legislaţia actuală.
Această situaţie urmează a fi remediată de legea energiei electrice şi
termice, care să permită participarea furnizorilor de energie la finanţarea unor
măsuri de creştere a eficienţei utilizării energiei la consumatorii prin programele
DSM.
Instrumente financiare de tip bancar Băncile pun la dispoziţia proiectelor din domeniul energetic resurse
garantate de împrumuturi, acţiuni sau garanţii.Împrumuturile pot fi oferite de
instituţile de finanţe internaţionale (BERD,BEI etc.), sub formă de valută forte.
Amploarea proiectului şi forma de proprietate a împrumutantului pot determina
cererea de garanţii guvernamentale de către bănci. Riscul poate fi preluat însă de o
bancă, integral sau împreună cu alte organizaţii.
O soluţie de finanţare simultană a mai multor proiecte, care solicită
investiţii relativ reduse (majoritatea proiectelor de eficienţă energetică) este dată de
împrumuturile de tip linii de credit .
Acestea crează condiţiile ca şi proiectele ce solicită fonduri mai reduse să
poată fi finanţate. Atragerea lor de la o bancă unică prezintă însă pe lậngă avantaje
cum sunt : cunoaşterea şi familiarizarea cu procedurile de creditare (specifice
acelei bănci), existenţa în cadrul băncilor a unor infrastructuri de aprobare a
împrumuturilor, simplitatea şi viteza de implementare şi anumite dezavantaje:
- multe bănci nu sunt de acord să acorde împrumuturi pentru mici (ex.
proiecte de eficienţă energetică) acelor companii care îşi derulează toate
operaţiunile financiare prin intermediul lor; pentru împrumuturi relativ
mici, o altă bancă de tip privat este preferată datorită flexibilităţii;
- multe bănci au o cunoaştere redusă a sectorului industrial datorită limitelor
spaţiale ale reţelei ;
- unele bănci nu au, în ciuda infrastructurii necesare evaluării proiectelor,
capacitatea sau disponibilitatea pentru evaluarea profitabilităţii şi
viabilităţii investiţilor în domeniul energetic.
Evaluarea eficienţei energetice 100
Liniile de credit pe niveluri multiple (multi-tiered credit lines) pot
elimina dezavantajul impunerii solicitanţilor de către bănci a condiţilor referitoare
la obligativitatea derulării tuturor operaţiilor financiare numai prin intermediul lor.
Investiţia în acţiuni în domeniile energetice se poate face de către bănci
sub diferite forme: subscrierea pentru acţiuni ordinare sau preferenţiale.
Acţiunile bancare se pot regăsi mai ales sub forma participării la o societate mixtă
având ca obiect de activitate producerea de materiale sau echipamente energetice
sau chiar de energie electrică şi finanţării parţiale a organizaţiilor de tipul
companiilor de servicii energetice.
Garanţiile bancare Anumite bănci pot ajuta pe cei care doresc să ia împrumuturi să aibă acces
la finanţări prin asigurarea de garanţii.În România un exemplu semnificativ al
modului de implicare a instituţiilor internaţionale în finanţarea sectorului energetic
este reprezentat de BERD şi Banca Mondială.
Deşi aceste bănci s-au implicat în mod tradiţional în proiecte de pe partea
de producere a energiei, pentru capacităţi noi sau retehnologizări ale capacităţilor
existente, actualmente îşi manifestă intenţia de a investi şi în alte proiecte ca de
exemplu cele de efeicienţă a utilizării energiei.
De exemplu, realizării scopului mentionat, în cadrul BERD funcţionează
Departamentul de Eficienţă Energetică. Astfel, BERD investeşte în proiecte ce au
ca scop:
- îmbunătăţirea eficienţei energetice la companii private, reabilitarea unor
instalaţii;
- înfiinţarea de companii de servicii energetice;
- îmbunătăţirea eficienţei utilizării energiei în clădiri;
- modernizări ale iluminatului public;
- instalaţii de cogenerare;
- producţia de echipamente şi materiale energetice;
- promovarea surse de energie regenerabile.
Fondurile cu destinaţie specială
Apariţia acestor fonduri a fost determinată de necesitatea diversificării
surselor de finanţare a proiectelor energetice şi a susţinerii unor proiecte cu
caracter special (proiecte sociale, de creştere a siguranţei în funcţionare etc.). Cele
mai cunoscute forme de utilizare a unor asemenea fonduri în lume sunt:
a) fondul special pentru energetică;
b) fondul pentru garanţii;
c) fondul regenerabil.
a.Fondul special pentru eficienţă energetică - reprezintă o soluţie de
finanaţare a proiectelor de eficienţă energetică. Aceasta soluţie este propusă şi în
ţara noastră. Sursele de constituie a acestui fond ar putea fi taxele pentru energie
Finanţarea proiectelor de eficienţă energetică 101
sau surse financiare speciale.Acest fond ar urma să fie folosit pentru finanţarea
unor acţiuni cum sunt:
o Promovarea de noi tehnologii pentru utilizarea eficientă a energiei;
o Stimulente financiare care să sprijine investiţiile în conservarea energiei;
o Cercetare şi consultanţă în domeniul conservării energiei;
o Asistenţă tehnică acordată consumatorilor de energie;
o Promovarea şi folosirea de surse de energie secundare şi regenerabile;
o Publicarea şi diseminarea informaţiilor legate de eficienţa utilizării
energiei;
o Instruire.
Fondul pentru eficienţă energetică diferă faţă de fondul regenerabil mai
ales prin modul iniţial de formare, sursele primului fond fiind stabilite de Legea
pentru eficienţă energetică.
b.Fondul pentru garanţii.- este destinat emiterii de scrisori de garanţie
pentru proiecte de eficienţă energetică. Aceste scrisori ar putea fi emise de BERD
către o bancă locală care a luat un împrumut pentru proiecte de eficienţă
energetică. Scopul acestui tip de fond este de a crea un stimulent pentru creditarea
proiectelor de îmbunătăţire a eficienţei energietice prin garantarea unei părţi a
riscului, acest lucru ducând la stimularea creditării şi reducerea costului
împrumuturilor.
Avantajele acestui tip de fond:
o Disponibilitatea pentru un număr mare de bănci;
o Nu este destinat doar unui anumit tip de proiect sau de tehnologie;
o Refacere, dacă iniţiativa are succes.
Principalul dezavantaj al acestui fond este constituit de creşterea birocraţiei
şi a costurilor asociate ei.
c.Fondul regenerabil - reprezintă o injecţie de capital într-un fond dedicat
împrumuturilor pentru proiectele de eficienţă energetică.
Acest tip de fond poate fi constituit numai dacă există o donaţie financiară
şi nu trebuie returnat donatorului. Dacă este administrat corespunzător, fondul ar
trebui să ofere condiţii de împrumut extrem de competitive. Ideală ar fi situaţia în
care fondul ar creşte cu ratele dobânzilor practicate, care să depăşească rata
inflaţiei.
12.2. Surse moderne de finanţare
Finanţare prin terţi
Această modalitate de finanţare este o soluţie în care o organizaţie externă
investeşte în proiecte mici de tipul eficienţei energetice. Cea mai uzuală situaţie
este funcţionarea companiilor de servicii energetice (ESCO). Structura de bază a
contractării proiectelor poate lua diferite forme, principala diferenţă fiind modul în
care recompensa este legată de economiile de enrgie sau de utilizarea
echipamentului care reduce costurile cu energia.
Evaluarea eficienţei energetice 102
Caracteristicile celor mai uzuale scheme de finanţare practicate de ESCO
sunt date după cum urmează:
o Primul ieşit din afacere (first-out). In acest tip de contract toate economiile
obţinute ca urmare aimplementării proiectului de eficienţă energetică pe o
perioadă stabilită de timp sunt folosite pentru a acoperi costul proiectului.
Proiectul se încheie odată ce economiile realizate egalează investiţia făcută
de ESCO în proiect, adică odată ce costul proiectului este acoperit sau
perioada negociată de contract (5-10 ani) se încheie. Intr-un astfel de
contract ESCo realizaează un profit fix. Pentru ca părţile contarctante să
ajungă la un accord în ceea ce priveşte momentul în care investiţia în
proiect a fost recuperată este importantă informarea iniţială asupra
costurilor proiectului.
o Impărţirea economiilor (shared savings). ESCO şi beneficiarul se pun de
accord în acest caz ca fiecare să primească un procent predeterminat din
economiile realizate la costul energiei, pe o perioadă de contract stabilită.
Procentul din economii alocat fiecărei părţi poate varia de-a lungul
perioadei contractului. Costuirle proiectului pot să nu fie dezvăluite, astfel
că riscul neperformanţei şi beneficiile superperformanţei se mută aproape
total de la consummator către contractor.
o Garantarea economiilor (guranteed savings). ESCO garantează
beneficiarului în cadrul acestui acord reducerea costurilor cu energia cu un
anumit procent. ESCO îşi asumă responsabilitatea de a plăti notele de plată
pentru enregia către furnizaor, iar beneficiarul este de accord să plătească
către ESCO o parte din costurile sale precedente cu energia. ESCO trebuie
să-şi recupereze cheltuielile şi să acopere notele de plată către furnizorul de
energie din plăţile primite.
ESCO poate juca un rol important în finanţarea proiectelor de eficienţă
eneregtică, pentru care, în multe situaţii, sunt necesare investitii reduse din punctul
de vedere al organismelor finanţatoare.
Principalele obstacole în calea utilizării finanţării prin terţi în România
sunt:
Stabilirea consumului de referinţă – necesar pentru detalierea consumului
de energie; acest lucru este destul de complicat datorită funcţionării sub
capacitate a multor întreprinderi şi ca urmare a contorizării reduse a
consumului, datorită lipsei datelor necesare;
Dificultatea de măsurare a economiilor reale;
Cerinţele financiare pe termen lung – instabilitatea actuală a economiei
româneşti poate afecta flucurile financiare anuale ale companiilor;
Rezistenţa opusă expertizei extrene – managerii întreprinderilor se opun
frecvent accesului la datele tehnice, de fabricaţie, etc., deşi finanţarea
necesită menţinerea unui contact permanent finanţator-consumator;
Cheltuielile de derulare – determinate de expertiza legală, financiară şi
tehnică.
Finanţarea proiectelor de eficienţă energetică 103
Finanţarea prin modele de tip BOT
Unele instituţii bancare încearcă să stimuleze participarea sectorului rpivat
în proiectele din domeniul energeie, mai ales în sfera producerii. Modelul BOT
(build-own-transfer) defineşte generic una din variantele:
BOO (Build-Own-Operate) = construieşte-deţine-exploatează;
BOOT (Build-Own-Operate_Transfer) = construieşte-deţine-exploatează-
transferă;
F-BOOT (Finance-Build-Own-Operate-Transfer) = finanţează-construieşte-
deţine-exploatează-transferă.
În termeni generali, prin aceste metode se realizează un contract între o
organizaţie guvernamentală şi una sau mai multe companii private din sector,
contract prin intermediul căruia companiile acceptă să finanţeze, să proiecteze şi să
construiască un obiectiv energetic care le este dat în concesiune, pe o perioadă fixă.
Companiile exploatează instalaţiile respective şi obţin venituri până la sfârşitul
perioadei de concesiune, când instalaţiile sunt transferate guvernului.
Concepţia este ca firmele private implicate să obţină venituri suficiente din
vânzarea energiei, astfel încât să recupereze investiţia făcută, să acopere
cheltuielile de întreţinere şi exploatare, să asigure dividende pentru acţionari şi
profit. În unele variante BOT instalaţiile nu se mai transferă la guvern, ceea ce
reprezintă cazul unei privatizări totale. Asemenea scheme de finanţare permit
guvernului să realoce riscurile şi beneficiiile asociate proiectelor mari, mai ales
pentru infrastructură.
12.3. Obstacole privind finanţarea proiectelor de eficienţă
energetică
În paragrafele urmatoare se vor prezenta principalele obstacole care
îngreunează finanţarea proiectelor de eficienţă energetică precum şi soluţiile
posibile de eliminare a acestora , grupate pe diverse problematici.
1.Situaţia macroeconomică: inflaţie ridicată, monedă instabilă,incertitudini
politice şi de politici economice,rată înaltă a datoriei,insolvabilitate şi blocaj
financiar,comerţ în barter/contrapartidă.
Soluţiile posibile de evitare şi eliminare:
- îmbunătăţirea performanţelor macroeconomice,
- garantii pentru proiecte ,
- termene mai lungi ale finanţărilor băncilor multilaterale către băncile locale,
- stabilirea criteriilor economice pentru proiecte de eficienţă energetică,
- mixajul credite comerciale / granturi/împrumuturi concesionale,
- crearea de fonduri de investiţii dedicate eficienţei energetice,
2.Lipsa de informare şi experienţă:informarea redusă asupra eficienţei
energetice,lipsa aparatelor de măsură,inexistenţa standardelor de consum sau
economii,lipsa de experienţă în managementul eficienţei energetice şi a
riscurilor,finanţatorii nu sunt informaţi despre oportunităţi.
Evaluarea eficienţei energetice 104
Soluţiile posibile evitare şi eliminare:
- programe de informare, reclamă,
- instalarea de aparate de măsură şi îmbunătăţirea facturării,
- acceptarea de standarde de măsură a eficienţei şi economiilor,
- instruirea tehnicienilor şi managerilor în probleme de eficienţă,
- facilităţi de pregătire a proiectelor pentru finanţare, 3. Lipsa unei reputaţii în ceea ce priveşte credibilitatea financiară:
întreprinderile, municipalităţile şi alte organizaţii nu şi-au creat o reputaţie
financiară, cash-flow redus, lipsa garanţiilor.
Soluţiile posibile evitare şi eliminare:
- finanţare prin leasing,
- finanţare prin emitere de bonuri de valoare către municipalităţ,
- contracte de performanţă prin ESCO sau creare de societăţi mixte,
- extinderea activităţilor băncilor locale prin finanţare de către bănci multilaterale
internaţionale,
-corelarea eficienţei energetice cu alte activităţi de modernizare,
4.Instituţii/proprietate: pǎstrarea unei mentalitǎţi de planificare
centralizatǎ,existenţa monopolurilor de stat în domeniul energiei,împǎrţirea
stimulentelor între locatari şi proprietarii locuinţelor,deficienţe ale cadrului
instituţional.
Soluţiile posibile evitare şi eliminare:
- definirea şi implementarea unei strategii explicite de eficienţǎ energeticǎ într-o
politicǎ naţionalǎ,
- crearea unui cadru de reglementǎri care sǎ favorizeze luarea în consideraţie a
managementului cererii de energie în planificarea companiei de energie,
- politica guvernului local de a crea ESCO,
- raţionalizare/clarificarea proprietǎţii / responsabilitǎţii eficienţei energetice când
se cumpǎrǎ/construiesc locuinţe.
5. Proiectele de eficienţǎ energeticǎ sunt mici ca volum de investiţii
Soluţiile posibile evitare şi eliminare:
- bǎncile multilaterale oferǎ opţiuni de finanţare a bǎncilor locale care, la rândul
lor, finanţeazǎ proiectele,
- utilizarea fondurilor regenerabile,
- creare “pachete “ de proiecte
- înfiinţarea şi capitalizarea de ESCO
6. Preţurile energiei: preţuri scǎzute, lipsa unei politici de preţuri, subvenţii
(directe / indirecte), “externalitǎţi” care nu sunt “internalizate
Soluţiile posibile evitare şi eliminare:
- transparenţa subvenţiilor şi stabilirea unui program transparent de eliminare a lor
- utilizarea eficienţei energetice pentru eliminarea subvenţiilor,
- bǎncile şi guvernul local sǎ includǎ “externalitǎţile” în evaluarea proiectelor
- instituirea de taxe pentru poluare sau programe de reducere şi compensare a
“pagubelor”.
13. ANEXE
A1. Auditul energetic al unei centrale proprii de cogenerare
dintr-o întreprindere industrială
În cazul surselor de energie direct utilizabilă, care intră în categoria
transformatorilor de energie, diferenţa între auditul energetic şi bilanţul energetic
anual se estompează. Această constatare este în mod evident valabilă pentru toate
tipurile de surse, nu numai pentru sursele interne aflate în perimetrul unor
întreprinderi industriale. Faptul se datorează specificului activităţii, care constă în
conversia unei forme de energie în alta. Prin urmare, atât efectul util cât şi efectul
consumat al activităţii poate fi exprimat prin intermediul unor puteri sau al unor
cantităţi de energie. În aceste condiţii, singura diferenţă între auditul energetic şi
bilanţul energetic constă în faptul că ultimul consemnează şi pierderile de energie,
global sau clasificate pe mai multe categorii. Cum aceste pierderi pot fi necesare şi
în cazul întocmirii auditului energetic, atunci când se caută fluxurile de energie
care se risipesc şi soluţiile tehnice cele mai potrivite pentru a reduce aceste fluxuri,
diferenţa între audit şi bilanţ devine imperceptibilă şi irelevantă.
O sucursală a unei companii aparţinând sectorului de producere a
ambalajelor din hârtie şi carton din sudul Marii Britanii este alimentată cu energie
electrică şi termică dintr-o centrală proprie de cogenerare alcătuită dintr-o turbină
cu gaze şi un cazan recuperator. Instalaţia de turbină cu gaze (TG) este tip Ruston
TB5000, cu puterea nominală de 3,5 MW la o temperatură a aerului atmosferic de
circa 10 oC. Gazele evacuate din turbină sunt apoi valorificate într-un cazan de
abur recuperator tip Foster Wheeler Power Ltd., prevăzut cu posibilitatea arderii
suplimentare pe seama oxigenului aflat în exces în gazele de ardere eşapate din
turbină. Atât pentru camera de ardere a instalaţiei de turbină cu gaze cât şi pentru
arderea suplimentară în cazanul recuperator, combustibilul principal este gazul
natural (GN) iar combustibilul secundar este combustibilul lichid usor (CLU).
Cazanul recuperator (CR) poate produce fără ardere suplimentară un debit
maxim de abur saturat de 3,3 kg/s iar cu ardere suplimentară un debit maxim de
abur saturat de 6,9 kg/s. Aburul produs de CR are presiunea cuprinsă între 14 şi 15
bar. Din debitul total de abur produs de cazan, o parte este trimis ca atare spre unii
dintre consumatorii finali, iar restul este fie turbinat fie laminat în prealabil până la
presiunea de circa 4 bar. Turbina cu abur (TA), având o putere nominală de circa
0,6 MW, este de tip KKK cu contrapresiune simplă şi fără prize regenerative.
Ponderea consumatorilor care cer abur de presiune mare şi respectiv a celor care
cer abur de presiune mică nu este constantă pe parcursul unei zile de lucru.
Instalaţia alcătuită din TG, CR şi TA constitue în principiu un ciclu mixt
gaze-abur, cu observaţia că turbina cu abur, instalată pentru a înlocui ventilul de
laminare în anumite situaţii, are o pondere puţin semnificativă în producţia totală
Evaluarea eficienţei energetice
106
de energie electrică. Având în vedere parametrii aburului viu, ciclul termodinamic
cu abur are performanţe foarte scăzute.
Trebuie precizat faptul că întreprinderea mai dispune de capacităţile
instalate în fosta centrală termică proprie, care include trei cazane de abur de tip
Maxecon, având fiecare capacitatea de circa 3,8 kg/s. Aceste cazane funcţionează
pe gaz natural şi pe combustibil lichid greu (CLG) şi pot interveni în situaţii
accidentale sau în momentele în care gazul natural, furnizat întreprinderii pe baza
unui contract care admite întreruperi anunţate în prealabil, nu este disponibil.
Tabelul A1.1
Caracteristicile combustibililor disponibili pentru ciclul combinat
Nr Tipul
combus-
tibilului
Putere calorifică
inferioară (PCI)
Putere calorifică
superioară
(PCS)
Dens.
relativă
Preţ
USD/MWh
1 GN 34,94 MJ/m3N 38,75 MJ/m
3N 0,73 9,5
2 CLG 40,00 MJ/kg 42,50 MJ/kg 0,97 9,0
Recurgerea la combustibilul lichid uşor (CLU) constitue o opţiune mult
mai costisitoare, costul unităţii de energie intrate cu combustibilul fiind în cazul
CLU practic dublu faţă de gazul natural. Din acest motiv, conducerea întreprinderii
a stabilit să păstreze două opţiuni gaz natural şi şi CLG.
La circa doi ani de la punerea în funcţiune a noii surse de energie,
conducerea companiei a comandat întocmirea unui audit la nivelul sucursalei, care
a cuprins şi un audit energetic separat al noii centrale de cogenerare. În acest scop,
auditorul a utilizat datele înregistrate pe parcursul ultimului an de activitate,
complectate cu o serie de măsurători care au avut ca scop să permită evidenţierea
performanţelor ciclului mixt şi a pierderilor sale de energie în câteva dintre cele
mai probabile situaţii de funcţionare.
Analiza a avut şi scopul de a stabili performanţele reale ale noii CET la doi
ani de la punerea ei în funcţiune şi compararea acestora cu indicatorii previzionaţi
în studiul de fezabilitate întocmit cu circa trei ani în urmă. Proiectul fiind sprijinit
financiar şi de către agenţia britanică pentru mediu şi conservarea energiei,
rezultatele acestei analize au fost făcute publice pentru a servi drept exemplu altor
companii dispuse să recurgă la soluţia instalării unei surse proprii de energie
electrică şi termică în condiţii similare.
Datele extrase din evidenţele contabile ale companiei sunt prezentate în
tabelul A1.2.
Tabelul A1.2
Datele extrase din evidenţa contabilă a companiei pentru ultimul an financiar
Nr. Mărimea înregistrată în evidenţa contabilă UM Valoarea
1 Energie electrică produsă şi livrată GWh/an 24,5
2 Energie electrică exportată GWh/an 7,0
Anexe 107
3 Energie electrică importată GWh/an 0,5
4 Energie electrică produsă şi consumată GWh/an 18,0
5 Energie termică produsă şi consumată GWh/an 81,0
6 Energie termică produsă în CR GWh/an 78,0
7 Energie termică produsă în CT veche GWh/an 3,0
8 Energie primară consumată de TG GWh/an 118,0
9 Energie primară consumată de CT veche GWh/an 4,5
10 Energie primară consumată de ASCR GWh/an 24,5
11 Total energie primară consumată GWh/an 147,0
Energia primară înregistrată în contabilitatea sucursalei şi consemnată în
tabelul de mai sus a fost determinată în funcţie de puterea calorifică superioară
(PCS) a combustibililor consumaţi.
Măsurătorile au fost efectuate într-o singură zi, timp de circa opt ore,
fiecăruia dintre cele trei regimuri de funcţionare revenindu-i o perioadă continuă de
timp de cel puţin două ore. Aparatele de măsură utilizate pentru măsurători au fost
cele din dotarea instalaţiei, la care s-au adăugat mai multe termocuple NiCr/NiAl
cu diametrul 0,8 mm pentru măsurarea temperaturii suprafeţelor exterioare ale
pereţilor, un termohigrograf pentru măsurarea temperaturii şi umidităţii aerului
atmosferic şi un analizor de gaze tip Teledyne 980 pentru determinarea compoziţiei
uscate a gazelor de ardere.
Datele brute obţinute din măsurători au fost apoi analizate, eliminându-se
valorile care se abăteau semnificativ de la medie sau de la tendinţele de variaţie
justificate tehnic. După această sortare, cu ajutorul datelor reţinute s-au calculat
valorile medii ale fiecăreia dintre mărimile măsurate. Valorile medii ale mărimilor
măsurate în fiecare dintre cele trei regimuri de funcţionare, notate RF1, RF2 şi
RF3, sunt prezentate în tabelul A1.3.
Tabelul A1.3
Mărimi măsurate în cele trei regimuri de funcţionare a CCGA
Nr. Mărimea măsurată UM RM 1 RM 2 RM 3
1 Temperatura aerului atmosferic oC 10,0 10,0 10,0
2 Temperatura gazelor la ieşirea din
TG
oC 484,0 484,0 484,0
3 Temperatura gazelor la ieşirea din
CR
oC 137,0 136,0 135,0
4 Temperatura apei de alimentare a
CR
oC 88,0 88,0 88,0
5 Presiunea aburului la ieşirea din
CR
Bar 14,8 14,7 14,8
6 Presiunea aburului la ieşirea din
TA
Bar 4,2 4,3 -
7 Debitul de combustibil la TG m3N/s 0,415 0,415 0,415
Evaluarea eficienţei energetice
108
8 Debitul de combustibil la CR m3N/s 0,225 0,125 0,0
9 Debitul de abur produs în CR Kg/s 6,50 5,08 3,30
10 Debitul de abur intrat în TA Kg/s 4,6 2,4 0,0
11 Puterea electrică activă la bornele
TG
MW 3,36 3,36 3,36
12 Puterea electrică activă la bornele
TA
MW 0,54 0,22 0,0
13 Compoziţia gazelor de
ardere uscate la ieşirea
din TG
CO2 % 2,55 2,55 2,55
14 CO % 0,0005 0,0005 0,000
5
15 O2 % 16,4 16,4 16,4
16 Consumul propriu de energie
electrică
MW 0,15 0,14 0,13
În perioada efectuării măsurătorilor, combustibilul gazos a fost analizat sub
aspectul compoziţiei chimice şi s-au prelevat probe pentru determinarea în
laborator a puterii sale calorifice. Rezultatele sunt prezentate în tabelul A1.4.
Tabelul A1.4
Caracteristicile măsurate şi calculate ale combustibilului gazos
Nr. Mărimea măsurată sau calculată UM Valoarea
1 Concentraţia de metan % 97,5
2 Concentraţia de azot % 2,5
3 Puterea calorifică inferioară MJ/m3N 34,94
4 Puterea calorifică superioară MJ/m3N 38,75
5 Volum specific stoechiometric de aer de ardere M3
N/m3
N 9,31
6 Volum specific stoechiometric de azot m3N/m
3N 7,36
7 Volum specific stoechiometric de oxigen m3N/m
3N 1,95
8 Volum specific stoechiometric de vapori de apă m3N/m
3N 1,95
9 Volum specific stoechiometric de bioxid de carbon m3N/m
3N 0,975
10 Cifra caracteristică a combustibilului () - 0,80
11 Densitate normală gaz natural Kg/m3N 0,73
Pierderile de căldură directe (prin pereţi) ale părţilor principale ale
instalaţiei au fost stabilite prin calcul în regimul cel mai puţin favorabil şi au fost
corectate pentru celelalte două regimuri de funcţionare. Astfel, s-au măsurat ariile
suprafeţelor exterioare ale pereţilor în contact cu mediul ambiant şi temperaturile
acestor suprafeţe. Pentru instalaţia de turbină cu gaze şi canalele de gaze aferente ei
s-a obţinut o suprafaţă de 92 m2 şi o temperatură medie de circa 75
oC. Pentru
ansamblul alcătuit din cazanul de abur recuperator, turbina cu abur, instalaţia de
reducere-răcire şi conductele de distribuţie din limita centralei de cogenerare s-a
obţinut o suprafaţă totală de 196 m2 şi o temperatură medie de circa 55
oC. Ţinând
seama de aşezarea fiecărei porţiuni de suprafaţă, pentru fluxul de căldură specific
s-au obţinut valorile medii de 708 şi respectiv 409 W/m2.
Anexe 109
La pierderile de căldură directe (prin pereţi) aferente TG şi respectiv CR s-
a adăugat şi pierderea de energie datorată arderii incomplecte a combustibilului în
camera de ardere a TG şi respectiv în arzătoarele suplimentare ale CR. Conţinutul
de energie sub formă de putere calorifică al oxidului de carbon s-a considerat egal
cu 10,14 MJ/m3N. Pierderea de energie termică datorată răcirii cu aer a TG s-a
determinat o singură dată, pentru o singură încărcare a maşinii, prin măsurarea
debitului de aer şi a diferenţei între temperaturile aerului la ieşire şi la intrare. S-au
obţinut valorile de 5,35 kg/s pentru debitul de aer de răcire şi respectiv 32,5 - 10 =
22,5 grd pentru temperatura de ieşire, pentru temperatura de intrare şi pentru
diferenţa lor.
Pierderile de putere activă asociate maşinilor rotative s-au determinat pe
baza valorilor indicate de constructor pentru fiecare dintre cele două turboagregate.
Astfel, pentru ITG la o sarcină electrică apropiată de 3,5 MW, pierderea respectivă
de energie este de circa 5,75 % din puterea la borne. Pentru TA, a cărei sarcină
electrică utilă variază într-un domeniu mult mai larg, pierderea respectivă de putere
activă este considerată constantă în valoare absolută şi egală cu circa 12,4 % din
puterea electrică activă la borne în regimul nominal.
Se poate constata că, spre deosebire de turbina cu abur, încărcarea turbinei
cu gaze este aceeaşi în toate cele trei regimurile, aceasta fiind considerată de către
auditor situaţia cea mai probabilă în care se găseşte maşina respectivă în condiţii
normale de funcţionare. Încărcarea TA este influenţată de structura momentană a
cererii de energie termică a consumatorilor finali din întreprindere.
Datele obţinute din măsurătorile şi determinările de laborator efectuate au
fost prelucrate în vederea calculării unora dintre termenii bilanţului energetic al
CET în fiecare dintre cele trei regimuri caracteristice de funcţionare.
Principala problemă care se pune la întocmirea unui bilanţ energetic al
unui agregat sau al unei instalaţii care consumă combustibil fosil este legată de
modul în care se exprimă conţinutul de energie al combustibilului. Acesta poate fi
raportat fie la puterea sa calorifică inferioară (PCI), fie la puterea sa calorifică
superioară (PCS). Există atât argumente pentru cât şi argumente contra asociate
fiecăreia dintre cele două variante. În final, alegerea se face în funcţie de practica
sau de preferinţele auditorului sau ale celor cărora le este destinată lucrarea.
În acest exemplu se vor sublinia implicaţiile fiecăreia dintre cele două
variante, bilanţul energetic al CCGA fiind întocmit în ambele feluri. Mărimile
intermediare calculate pentru stabilirea tuturor termenilor bilanţului energetic sunt
prezentate în tabelele A1.5 – A1.7.
Tabelul A1.5
Mărimi intermediare calculate pentru regimul RF1
Nr. Mărimea UM PCI PCS
1 Debitul total de combustibil m3N/s 0,64 0,64
2 Entalpia combustibilului MW 0,01 0,01
3 Puterea calorifică intrată cu combustibilul MW 22,36 24,8
Evaluarea eficienţei energetice
110
4 Concentraţia de azot în gazele de ardere
uscate la ieşirea din TG
% 81,05 81,05
5 Coeficientulul de exces de aer - 4,2 4,2
6 Volumul specific de gaze de ardere uscate la
ieşirea din TG
m3N/m
3N 38,18 38,18
7 Entalpia aerului atmosferic aspirat MW 0,21 0,21
8 Debitul de gaze de ardere la ieşirea din TG m3N/s 16,65 16,65
9 Entalpia specifică a gazelor de ardere la
ieşirea din TG
KJ/m3
N 661,9 756,8
10 Entalpia gazelor de ardere la ieşirea din TG MW 11,02 12,6
11 Debitul de gaze de ardere la ieşirea din CR m3N/s 16,87 16,87
12 Compoziţia gazelor de
ardere umede la ieşirea din
CR
CO2 % 3,70 3,70
13 CO % 0,0008 0,000
8
14 O2 % 14,09 14,09
15 N2 % 74,81 74,81
16 H2O % 7,4 7,4
17 Entalpia specifică a gazelor de ardere la
ieşirea din CR
KJ/m3
N 182,7 327,2
18 Entalpia gazelor de ardere la ieşirea din CR MW 3,08 5,52
19 Sarcina termică utilă a CR MW 15,67 15,67
Tabelul A1.6
Mărimi intermediare calculate pentru regimul RF2
Nr. Mărimea UM PCI PCS
1 Debitul total de combustibil m3N/s 0,54 0,54
2 Entalpia combustibilului MW 0,01 0,01
3 Puterea calorifică intrată cu combustibilul MW 18,87 20,93
4 Concentraţia de azot în gazele de ardere
uscate la ieşirea din TG
% 81,05 81,05
5 Coeficientul de exces de aer de ardere - 4,2 4,2
6 Volumul specific de gaze de ardere uscate la
ieşirea din TG
m3N/m
3N 38,18 38,18
7 Entalpia aerului atmosferic aspirat MW 0,21 0,21
8 Debitul de gaze de ardere la ieşirea din TG m3N/s 16,65 16,65
9 Entalpia specifică a gazelor de ardere la
ieşirea din TG
KJ/m3
N 661,9 756,8
10 Entalpia gazelor de ardere la ieşirea din TG MW 11,02 12,6
11 Debitul de gaze de ardere la ieşirea din CR m3N/s 16,77 16,77
12 Compoziţia gazelor de
ardere umede la ieşirea din
CR
CO2 % 3,14 3,14
13 CO % 0,0008 0,0008
14 O2 % 14,76 14,76
15 N2 % 75,82 75,82
16 H2O % 6,28 6,28
Anexe 111
17 Entalpia specifică a gazelor de ardere la
ieşirea din CR
KJ/m3
N 180,7 303,4
18 Entalpia gazelor de ardere la ieşirea din CR MW 3,03 5,09
19 Sarcina termică utilă a CR MW 12,25 12,25
Tabelul A1.7
Mărimi intermediare calculate pentru regimul RF3
Nr. Mărimea UM PCI PCS
1 Debitul total de combustibil m3N/s 0,415 0,415
2 Entalpia combustibilului MW 0,01 0,01
3 Putere calorifică intrată cu combustibilul MW 14,5 16,08
4 Concentraţia de azot în gazele de ardere uscate
la ieşirea din TG
% 81,05 81,05
5 Coeficientul de exces de aer de ardere - 4,2 4,2
6 Volumul specific de gaze de ardere uscate la
ieşirea din TG
m3N/m
3
N
38,18 38,18
7 Entalpia aerului atmosferic aspirat MW 0,21 0,21
8 Debitul de gaze de ardere la ieşirea din TG m3N/s 16,65 16,65
9 Entalpia specifică a gazelor de ardere la ieşirea
din TG
KJ/m3
N 661,9 756,8
10 Entalpia gazelor de ardere la ieşirea din TG MW 11,02 12,6
11 Debitul de gaze de ardere la ieşirea din CR m3N/s 16,65 16,65
12 Compoziţia gazelor de
ardere umede la ieşirea din
CR
CO2 % 2,43 2,43
13 CO % 0,0008 0,0008
14 O2 % 15,6 15,6
15 N2 % 77,11 77,11
16 H2O % 4,86 4,86
17 Entalpia specifică a gazelor de ardere la ieşirea
din CR
KJ/m3
N 178,6 273,6
18 Entalpia gazelor de ardere la ieşirea din CR MW 2,97 4,55
19 Sarcina termică utilă a CR MW 7,96 7,96
Mărimile intermediare calculate în tabelele de mai sus nu prezintă o
importanţă în sine pentru analiza energetică a CET, dar permit calcularea acelor
termeni ai bilanţului energetic al unităţii CCGA care nu au putut fi determinaţi
direct prin măsurători. Bilanţul energetic momentan în cele trei situaţii considerate
caracteristice de către auditor pentru unitatea CCGA este prezentat în tabelele
A1.8, A1.10 şi A1.12. Indicatorii de performanţă energetică de natură tehnică
corespunzători fiecăruia dintre cele trei regimuri de funcţionare analizate sunt
prezentaţi în tabelele A1.9, A1.11 şi A1.13.
Evaluarea eficienţei energetice
112
Tabelul A1.8
Bilanţul energetic momentan al CET în primul (RF1) dintre cele trei regimuri
de funcţionare alese
Nr Mărimea UM PCI PCS
Intrări în conturul de bilanţ
1 Puterea calorifică intrată cu combustibilul MW 22,36 24,80
2 Entalpia aerului aspirat MW 0,21 0,21
3 Entalpia combustibilului MW 0,01 0,01
Total intrat MW 22,58 25,02
Ieşiri din conturul de bilanţ
1 Puterea activă la bornele TG MW 3,36 3,36
2 Pierderi de putere activă asociate TG MW 0,193 0,193
3 Pierderi de căldură asociate TG MW 0,186 0,186
4 Puterea activă la bornele TA MW 0,542 0,542
5 Pierderi de putere activă asociate TA MW 0,063 0,063
6 Pierderi de căldură asociate TA şi distribuţiei
aburului în limita CET
MW 0,12 0,12
7 Pierderi de căldură ale CR MW 0,12 0,12
8 Entalpia gazelor de ardere la ieşirea din CR MW 3,08 5,52
9 Conţinutul de căldură al aburului livrat MW 14,95 14,95
Total ieşit MW 22,62 25,06
Eroarea de închidere a bilanţului energetic % 0,16 0,14
Tabelul A1.9
Indicatorii de performanţă energetică realizaţi în primul (RF1) dintre cele trei
regimuri de funcţionare caracteristice ale CET
Nr Indicatorul de performanţă energetică UM PCI PCS
1 Randamentul de producere a en electrice pentru TG % 23,17 20,89
2 Randamentul de producere a en electrice pentru TA % 4,89 4,89
3 Indicele de structură a producţiei de energie a CET - 0,261 0,261
4 Randamentul global al CET % 84,26 75,98
Tabelul A1.10
Bilanţul energetic momentan al CET în al doilea (RF2) dintre cele trei
regimuri de funcţionare alese
Nr Mărimea UM PCI PCS
Intrări în conturul de bilanţ
1 Puterea calorifică intrată cu combustibilul MW 18,87 20,93
2 Entalpia aerului aspirat MW 0,21 0,21
3 Entalpia combustibilului MW 0,01 0,01
Total intrat MW 19,09 21,15
Anexe 113
Ieşiri din conturul de bilanţ
1 Puterea activă la bornele TG MW 3,36 3,36
2 Pierderi de putere activă asociate TG MW 0,193 0,193
3 Pierderi de căldură asociate TG MW 0,186 0,186
4 Puterea activă la bornele TA MW 0,223 0,223
5 Pierderi de putere activă asociate TA MW 0,052 0,052
6 Pierderi de căldură asociate TA şi distribuţiei
aburului în limita CET
MW 0,12 0,12
7 Pierderi de căldură ale CR MW 0,10 0,10
8 Entalpia gazelor de ardere la ieşirea din CR MW 3,03 5,09
9 Conţinutul de căldură al aburului livrat MW 11,85 11,85
Total ieşit MW 19,12 21,18
Eroarea de închidere a bilanţului energetic % 0,19 0,17
Tabelul A1.11
Indicatorii de performanţă energetică realizaţi în al doilea (RF2) dintre cele
trei regimuri de funcţionare caracteristice ale CET
Nr Indicatorul de performanţă energetică UM PCI PCS
1 Randamentul de producere a en electrice pentru TG % 23,17 20,89
2 Randamentul de producere a en electrice pentru TA % 3,85 3,85
3 Indicele de structură a producţiei de energie a CET - 0,302 0,302
4 Randamentul global al CET % 81,78 73,74
Tabelul A1.12
Bilanţul energetic momentan al CET în al treilea (RF3) dintre cele trei
regimuri de funcţionare alese
Nr Mărimea UM PCI PCS
Intrări în conturul de bilanţ
1 Puterea calorifică intrată cu combustibilul MW 14,50 16,08
2 Entalpia aerului aspirat MW 0,21 0,21
3 Entalpia combustibilului MW 0,01 0,01
Total intrat MW 14,72 16,30
Ieşiri din conturul de bilanţ
1 Puterea activă la bornele TG MW 3,36 3,36
2 Pierderi de putere activă asociate TG MW 0,193 0,193
3 Pierderi de căldură asociate TG MW 0,186 0,186
4 Puterea activă la bornele TA MW 0,0 0,0
5 Pierderi de putere activă asociate TA MW 0,0 0,0
6 Pierderi de căldură asociate TA şi distribuţiei
aburului în limita CET
MW 0,08 0,08
7 Pierderi de căldură ale CR MW 0,08 0,08
8 Entalpia gazelor de ardere la ieşirea din CR MW 2,97 4,55
Evaluarea eficienţei energetice
114
9 Conţinutul de căldură al aburului livrat MW 7,88 7,88
Total ieşit MW 14,68 16,34
Eroarea de închidere a bilanţului energetic % 0,28 0,24
Tabelul A1.13
Indicatorii de performanţă energetică realizaţi în al treilea (RF3) dintre cele
trei regimuri de funcţionare caracteristice ale CET
Nr Indicatorul de performanţă energetică UM PCI PCS
1 Randamentul de producere a en electrice pentru TG % 23,17 20,89
2 Randamentul de producere a en electrice pentru TA % 0,00 0,00
3 Indicele de structură a producţiei de energie a CET - 0,426 0,426
4 Randamentul global al CET % 77,51 69,89
În cazul centralei de cogenerare tip CCGA analizate, bilanţurile energetice
momentane prezintă interes numai pentru faptul că reflectă efectele modificării
anumitor mărimi asupra performanţelor unităţii în ansamblul ei. Bilanţul energetic
întocmit pentru întregul an financiar este însă cel care se regăseşte ca atare în
auditul energetic, performanţele financiare ale sursei proprii de energie a sucursalei
calculându-se numai pe intervale lungi, egale în general cu un an.
Tabelul A1.14
Bilanţul energetic al CCGA pentru ultimul an financiar
Nr Mărimea UM PCI PCS
Intrări în conturul de bilanţ
1 Energie primară consumată de TG GWh 106,4 118,0
2 Energie primară consumată de CR GWh 22,1 24,5
Total intrat GWh 128,5 142,5
Ieşiri din conturul de bilanţ
1 Energie electrică activă la bornele TG GWh 24,5 24,5
2 Energie termică produsă de CR GWh 78,0 78,0
3 Pierderi de energie de orice fel GWh 26,0 40,0
Total ieşit GWh 128,5 142,5
Vechea CT, utilizată ca instalaţie de rezervă în special în situaţiile în care
gazul natural este indisponibil, a produs circa 3 GWh energie termică şi a consumat
4 GWh energie primară PCI sau 4,5 GWh PCS. Randamentul său termic realizat
este de 73,9 % raportat la PCI sau 66,6 % raportat la PCS. Indicatorii de
performanţă energetică ai CCGA sunt prezentaţi în tabelul A1.15.
Anexe 115
Tabelul A1.15
Indicatorii de performanţă energetică ai CCGA pentru ultimul an financiar
Nr Indicatorul de performanţă energetică UM PCI PCS
1 Randamentul de producere a energiei electrice % 19,07 17,19
2 Indicele de structură a producţiei de energie
livrate
- 0,314 0,314
3 Randamentul global % 79,77 71,93
Se poate constata că randamentul anual de producere a energiei electrice
are o valoare mult mai mică decât cel calculat în oricare dintre cele trei regimuri
momentane de funcţionare. Acest fapt se explică prin accea că înregistrările anuale
nu au făcut distincţie între consumul de energie primară al ASCR aferent
producerii de energie electrică şi cel destinat exclusiv producerii căldurii.
Indicatorii semnificativi sunt de altfel ultimii doi, ale căror valori se poate constata
că se situează între valorile realizate în regimurile momentane studiate.
Bilanţul energetic al CCGA pentru un an financiar arată nivelul modest al
performanţelor sale energetice, nivel datorat efectului de scară, concepţiei
ansamblului şi modului de funcţionare al ciclului combinat pe parcursul unui an.
Randamentul global de circa 80 % raportat la PCI este corespunzător pentru un
ciclu mixt de cogenerare cu ardere suplimentară. Recurgerea la arderea
suplimentară are din păcate ca efecte reducerea randamentului global şi reducerea
indicelui de structură a producţiei de energie. Indicatorii de performanţă energetică
nu prezintă însă importanţă atâta timp cât funcţionarea centralei de cogenerare
aduce economii de cheltuieli semnificative la nivelul sucursalei prin reducerea
facturii energetice. Performanţele economice ale CCGA şi CT sunt prezentate în
tabelul A1.16.
Tabelul A1.16
Performanţele economice ale sursei proprii de energie electrică şi
termică a întreprinderii
Nr. Mărimea UM Valoarea
1 Total energie electrică produsă GWh/an 24,5
2 Energie electrică exportată GWh/an 7,0
3 Energie electrică importată GWh/an 0,5
4 Energie electrică consumată GWh/an 18,0
5 Energie termică produsă în CR GWh/an 78,0
6 Energie termică produsă în CT GWh/an 3,0
7 Total energie termică produsă pentru
consum
GWh/an 81,0
8 Energie primară consumată de TG GWh/an 118,0
9 Energie primară consumată de ASCR GWh/an 24,5
10 Energie primară consumată de CT GWh/an 4,5
Evaluarea eficienţei energetice
116
11 Total energie primară consumată GWh/an 147,0
12 Preţ achiziţie gaz natural USD/MWh 10,0
13 Preţ achiziţie CLG USD/MWh 9,5
14 Preţ achiziţie energie electrică importată USD/MWh 62,5
15 Preţ vânzare energie electrică exportată USD/MWh 40,5
16 Cheltuieli variabile de operare ale CCGA Mii USD/an 1425,0
17 Cheltuieli variabile de operare ale CT Mii USD/an 42,75
18 Cheltuieli fixe de operare ale CCGA Mii USD/an 356,3
19 Cheltuieli fixe de operare ale CT Mii USD/an 19,2
20 Încasări anuale ale CCGA pentru energia
electrică exportată
Mii USD/an 283,5
21 Cheltuieli totale de operare ale CCGA Mii USD/an 1497,8
22 Cheltuieli totale de operare ale CT Mii USD/an 62,0
23 Cheltuieli totale de operare ale sursei proprii Mii USD/an 1559,7
24 Cost mediu brut de producere a energiei
utile
USD/MWh 15,8
25 Preţ mediu de achiziţie a energiei primare USD/MWh 10,0
Sub aspectul performanţelor economice, sistemul de producţie intern
alcătuit din CCGA şi CT poate fi analizat cu ajutorul mai multor indicatori de
performanţă, care sunt aleşi în funcţie de preferinţele beneficiarilor auditului. În
cazul de faţă, raportul de circa 1,6 între costul mediu brut al energiei utile (termice
şi electrice) produse în vederea consumului şi preţul mediu de achiziţie a energiei
primare poate fi considerat corespunzător pentru o unitate de producere cu
capacitatea şi caracteristicile tehnice ale sursei analizate.
Înregistrările referitoare la performanţele noii surse de energie au permis să
se calculeze disponibilitatea de timp realizată în cei doi ani de funcţionare. Pe o
perioadă de doi ani, din totalul de 8760 ore/an, centrala a funcţionat timp de 7600
ore/an. În această perioadă s-au înregistrat 1280 ore de oprire pentru întreţinere şi
reparaţii, din care 1000 ore reprezintă opriri planificate în perioadele în care nu a
existat cerere de energie (activitatea industrială era întreruptă) iar 280 ore
reprezintă opriri accidentale (neplanificate). În aceste condiţii, disponibilitatea de
timp a CCGA atinge 91,6 %. Dacă se ia în considerare numai perioada în care a
existat cerere de energie, a cărei durată este de circa 7500 ore/an, disponibilitatea
centralei de cogenerare ajunge la 98,1 %. Aceste valori, realizate cu mai bine de 10
ani în urmă, susţin soluţia dimensionării capacităţii de producţie a CCGA fără
rezervă.
Anexe 117
A2. Formulare tip pentru întocmirea auditului energetic
F1. Situaţia statistică a consumurilor energetice anuale
pe ultimii 5 ani de activitate
Tipul purtătorului
De energie consumat
Consumul anual de energie (MWh, MJ, Gcal)
1996 1997 1998 1999 2000
Combustibil gazos tip A
Combustibil gazos tip B
Combustibil lichid tip A
Combustibil lichid tip B
Combustibil solid tip A
Energie electrică tip A
Energie electrică tip B
Abur tip A
Abur tip B
Apă fierbinte tip A
Apă fierbinte tip B
Aer comprimat tip A
Aer comprimat tip B
Observaţii : Purtătorii de energie de tipul A, B sau C se deosebesc prin putere calorifică,
compoziţie, preţ (tarif), tensiune, parametrii, sursă de livrare, etc.
F2. Situaţia consumurilor energetice ale organizaţiei
pentru ultimul an financiar încheiat
Tipul purtătorului de
energie consumat
Cantitatea anuală Cost
unitar
Cost
anual Masă
sau
volum
Conţinut de
energie
Combustibil gazos tip A
Combustibil gazos tip B
Combustibil lichid tip A
Combustibil lichid tip B
Combustibil solid tip A
Energie electrică tip A
Energie electrică tip B
Abur tip A
Abur tip B
Apă fierbinte tip A
Apă fierbinte tip B
Aer comprimat tip A
Aer comprimat tip B
Evaluarea eficienţei energetice
118
F3. Analiza fiecăruia dintre transformatorii interni de energie
din interiorul conturului de bilanţ general
Sensul
fluxului
de
energie
Natura fluxului de energie Cantitate
anuală
Cost
unitar
Cost
anual
Intrări în
contur
Energie electrică
Combustibil tip A
Combustibil tip B
Aer comprimat
Alte cheltuieli de funcţionare
Cheltuieli totale anuale
Ieşiri din
contur
Energie utilă A (electrică,
mecanică, termică, etc)
Energie utilă B (electrică,
mecanică, termică, etc)
Consum propriu tehnologic A
Consum propriu tehnologic B
Pierderi energetice
Observaţie : Acest tabel trebuie însoţit de lista consumatorilor alimentaţi şi de schema sistemului de distribuţie a energiei, după caz.
F4. Consumul energetic aferent activităţii direct productive
(consumatori finali, eventual organizati pe centre de consum energetic)
Felul purtatorului
de energie
consumat
UM Cost
Unitar
Consumuri
defalcate pe
subsisteme
Total consum
productiv
A B C Cantitate Cost Energie electrică Combustibil gazos Combustibil lichid Abur Apă fierbinte Aer comprimat Total Volum activitate
Observaţie : Consumatorii finali pot fi alimentaţi cu două feluri de combustibili, cu două feluri de energie electrică, etc.
Anexe 119
F5. Consumul energetic aferent activităţilor considerate neproductive sau
indirect productive
(consumatori finali, eventual organizaţi pe centre de consum energetic)
Scopul
consumului şi
tipul purtătorului
de energiei
UM Cost
unitar
Consumuri
defalcate pe
subsisteme
Total consum
neproductiv
A B C Cantitate Cost
Iluminat (electric)
Incălzire spaţii
Apă caldă
menajeră
Ventilare
Condiţionare aer
Apă rece
Total
Observaţie. Defalcarea consumurilor energetice la nivelul unui centru de consum în două categorii şi anume direct productive şi respectiv neproductive sau indirect productive nu este obligatorie, dar poate fi relevantă în anumite cazuri. Dacă acest lucru nu este posibil dintr-un motiv oarecare, se reţine numai formularul F4, în care se vor consemna consumurile totale.
F6. Consumul de energie pentru activitatea de transport intern şi extern
Felul
purtătorului
de energie
consumat
UM Cost
unit.
Consumuri defalcate pe
categorii
Total consum
transport
Intern Aprovi.
Desfac.
Cantit.
Cost
Benzină
Motorină
Ulei
Energie
electrică
Total
Greutate
trasportată x
kilometraj
parcurs
Consum
specific
cumulat
Evaluarea eficienţei energetice
120
F7. Situaţia resurselor energetice secundare disponibile
la nivelul unui contur dat
Natura şi
caracteristicile
fluxului de
energie
disponibilizat
UM Intensitate
maximă
a fluxului
Cantitate
anuală
Posibilităţi pentru
Reducere Recup.
interna
Recup.
externa
Observaţie. În prima coloană se consemnează natura, starea, compoziţia chimică, temperatura, presiunea, etc.
Anexe 121
A3. Chestionare tip pentru analiza internă
C1. Chestionar de evaluare a caracteristicilor arhitecturale în vederea
creşterii eficienţei energetice a alimentării cu căldură
Nr
Elementul
vizat
Întrebări posibile Răspuns
Acţiune propusă
1 Izolarea
peretilor (tipul şi
starea de
degradare a
izolaţiei)
Peretele este izolat
adecvat ?
Există gheaţă şi
condens pe peretele
exterior respectiv
interior ?
DA NU
Nu sunt necesare
acţiuni
suplimentare
Se măreşte
gradul de izolare
la interior şi/sau
exterior
(conform
indicaţii
specialist)
2 Starea tehnică a
acoperişului (tip
constructiv, grad
de degradare a
izolaţiei)
Acoperişul este
adecvat?
Sunt acumulări de
zăpadă pe acoperiş?
DA NU
Nu sunt necesare
acţiuni
suplimentare
Refacerea
izolaţiei
3 Tipul şi starea
ferestrelor
Aveti ferestre simple? DA NU
Înlocuiţii
ferestrele simple
cu ferestre duble
şi triple
Nu sunt necesare
acţiuni
suplimentare
Aveţi ferestre sparte,
crăpate, interstiţii între
ferestre şi pereţi?
DA NU
Remediaţi
deficienţele
Verificaţi
periodic la 6 luni
starea acestora
Aveti multe ferstre
orientate în direcţiile
Est, Sud şi Vest ?
DA NU
Montare de
sticlă
reflectorizantă
sau acoperirea
cu perdele sau
obloane
Nu sunt necesare
acţiuni
suplimentare
Evaluarea eficienţei energetice
122
4 Infiltrarea
aerului
Aţi detectat scăpări în
jurul uşilor şi
ferestrelor de ieşire
precum şi a uşilor şi
rampelor de încărcare?
DA NU
Montaţi chedere,
izolaţii în jurul
ramelor
Nu sunt necesare
acţiuni
suplimentare
Există holuri la
intrare? DA NU
Nu sunt necesare
acţiuni
suplimentare
Construiţi holuri,
montaţi uşi
automte
Sunt lăsate deschise
necontrolat uşile şi
ferestrele?
DA NU
Minimizaţi
deschiderile fără
rost a acestora,
montaţi uşi
automate
Nu sunt necesare
acţiuni
suplimentare
Uşile de la rampele de
încărcare sunt
prevăzute cu izolaţii
speciale?
DA NU
Verificati
periodic starea
tehnică
Instalaţi perdele
de izolare
C2.Chestionar de evaluare a instalatiilor de cazane de abur în vederea
creşterii eficienţei energetice
Nr.
Elementul
vizat
Întrebări posibile
1 Management Există monitorizarea consumului actual pe tipuri de agent
termic (abur, apă fierbinte)?
Care sunt previziunile de consum?
Există procedurişi instrucţiuni aprobate care să gestioneze
producerea şi distribuţia energiei termice?
Cum sunt instruiţi angajaţii in vederea conştientizării necesităţii
conservării energiei (mod de lucru)?
Sunt informaţi cu marimea şi componenta facturii energetice?
Există sisteme de comunicare şi informare a angajaţilor în ceea
ce priveşte rezultatele obţinute?
2 Consumuri de
caldură
Sunt implementate proceduri de oprire a consumului de căldură
şi de montare a instalaţiilor auxiliare?
Aburul şi apa fierbinte sunt produse la parametrii mai mari
decât cei impuşi de consumator?
Cine preia variatiile de producţii pe diferite perioade
caracteristice?
Anexe 123
3 Combustibil
(tip, calitate,
stocare)
Există surse alternaticve de combustibil mai ieftin?
Pot fi folosite produse obţinute în perimetrul industrial anlizat
ca surse de combustibil suplimentar?
Au fost evaluate costurile de alimentare continuă şi discontinuă
de gaz natural?
Există posibilitatea utilizării combustibilului gazos şi lichid în
vederea evitarii întteruperii alimentării cu combustibil a
instalaţiei?
Tancurile şi conductele de combustibil sunt izolate
corespunzător?
Izolaţia exterioară este impermeabilă la apă?
Combustibilul este încălzit la temperatura corectă?
Combustibilul solid (sau biomasa) este protejată împotriva
ploii?
4 Cazanul şi
sistemele de
distribuţie a
aburului
Se semnalizează prezenţa combustibilului la coş?
Eficienţa cazanului este verificată periodic, in mod consecvent?
Se utilizează o metodă specifică de deeterminare a eficienţei
cazanului?
Eficienta energetică determinată are valori accptabile în
concordanţă cu tipul cazanului şi a combustibilului utilizat?
Arzătoarele lucrează în zona de maximă eficienţă a arderii?
Pierderile cazanului şi asistemelor conexe sunt cunoscute şi
cuantificate?
Sunt făcute determinari periodice a emisiilor la coş? Au valori
acceptabile?
Care este nivelul de NOx în gazele de ardere? Este in limitele
impuse?
Flacăra este luminoasa şi clară?
Cum se gestionează excesul de aer ? Cât de frecvent?
Unde este amplasata priza de aer?
Aerul comburant este preîncalzit? Cum?
Se recuperează căt mai eficient căldura gazelor de ardere?
Cum?
Există programe de verificare şi înlocuire a suprafeţelor de
transfer de caldură?
Cre este nivelul de impurificare a condensului?
Care este cota de condens returnat?
Care este nivelul de tratare a condensului?
Cum se controleaza returul de condens?
Se face recuperarea căldurii condensatului?Cum?
Există conducte de abur şi condensat dimensionate
necorespunzător?
Exista programe de inspecţie a conductelor?
Conductele de abur şi condensat sunt dimensionate
corespunzător:
Izolaţia este uscata şî protejata la infiltraţii?
Există pierderi de abur şi condensat?
Este preîncălzită apa de alimentare a cazanului? Cum?
Evaluarea eficienţei energetice
124
C3.Chestionar de evaluare în vederea creşterii eficienţei energetice a
instalaţiilor de iluminat
Nr
Operaţii
(acţiuni)
Întrebări
posibile
Răspuns
Acţiune propusă
1 Deplasaţi-vă
după orele de
program în
spaţiile în care
lumina ar trebui
să fie stinsă
Funcţionează
instalaţiile de
iluminat în
zonele
neutilizate?
DA NU
Verificaţi
periodic
-instruiţi personalul în
acest sens
-solicitaţi sistemelor de
pază şi întreţinere
stingerea acestora
-instalati sisteme de
oprire automată sau
senzori de mişcare;
-aveţi în vedere
implementarea unui
sistem de management
al iluminatului;
-montarea de senzori de
mişcare pentru curţile
şi perimetrul clădirilor;
2 Verificaţi starea
de curăţenie a
lampilor
Lămpile şi
accesoriile de
iluminat sunt
curate?
DA NU
Verificaţi
periodic şi
menţineţi-le la
condiţiile
standard
Curăţaţi de praf şi
grăsime lampile,
lentilele şi suprafeţele
reflectorizante
3 Supravegheaţi
zona cu aparate
de masură a
intensităţii
luminoase şi
comparaţi
rezultatele cu
cerinţle
standard.
Nivelurile de
iluminat
asigurate sunt
corespunzătoare
tipului de
activitate
desfăşurate şi
standardelor în
vigoare?
DA NU
Verificaţi
periodic
-nivelul este prea mare
– se mută şi se
înlocuiesc lămpi;
-nivelul este prea mic –
se instalează lămpi
locale, se apelează la
un expert în iluminat;
Anexe 125
4 Inventariaţi
tipurile de lampi
de iluminat şi
accesoriile
aferente
Există zone
iluminate cu
lampi cu
incandescenţă?
DA NU
Aveţi în vedere
înlocuirea cu
lămpi de înaltă
eficienţă
Nu sunt necesare
acţiuni suplimentare
Există zone
întinse şi înalte
iluminate cu
lampi
fluorescente
ineficiente?
DA NU
Aveţi în vedere
înlocuirea cu
lămpi cu
descărcări de
gaze (vapori
metalici sau de
sodiu sub înaltă
presiune) de
înaltă eficienţă
Nu sunt necesare
acţiuni suplimentare
Există zone
întinse iluminate
cu lămpi cu
vapori de
mercur?
DA NU
Dacă
Calitatea luminii
generale de
lămpile cu
vapori de mercur
nu e necesară se
înlocuiesc cu
lămpi cu vapori
metalici sau de
sodiu
Nu sunt necesare
acţiuni suplimentare
5 Îndeplinirea
condiţiilor de
eficienţă
energetică în
zonă
Sunt îndeplinite
condiţiile de
eficienţă
energetică în
zonă?
DA NU
Nu sunt necesare
acţiuni
suplimentare
Se consultă un expert în
iluminatcare care va
recomanda
echipamentele necesare
Notă: Chestionarele prezentate mai sus constituie doar exemple de evaluare, care pot fi
complectate cu întrebări specifice naturii conturului analizat.
14. BIBLIOGRAFIE
[1] ***. Energy Management Training. Energy Efficiency Office, Department of
the Environment, UK, 1994.
[2] Shipper, L. sa Energy Efficiency and Human Activity; past trends, future
prospects. Cambridge University Press, Cambridge 1992
[3] Leca A. ş.a. Principii de management energetic. Editura tehnică, Bucuresti
1997
[4] O’Callaghan, P. Energy Management. McGrow-Hill Book Co., UK, 1994
[5] Răducanu, C. Energy Efficiency for Industry and Commerce. Post graduated
training course developed under British Council RAL Programme. Kingstone
University, UK, 1994
[6] Webster, K., Grant, S. Training in monitoring and targeting. PHARE
Programme RO 9504-01/02-L001.
[7] *** Making a Corporate Commitment. EEO, Department of Environment, UK,
1994
[8] *** Managing and Motivating Staff to Save Energy. EEO, Department of
Environment, UK, 1993
[9] Reay, D. A. Industrial Energy Conservation. A handbook for engineers and
managers. Pergamon Press 1977
[10] *** Energy Consumption Guides EEO - ETSU Best Practice Programme
1990 - 1998
[11] *** New Practice Reports BPP EEO-ETSU 1990 - 1999
[12] O'Connell, J. R. sa Electric infra-red heating for industrial processes
Electricity Association Services Ltd. 1991
[13] *** Dielectric heating for industrial processes. Reference guide by the
British National Commitee for Electroheat 1983
[14] Hulls, P. J. Electricity - the flexible approach to industrial drying. Power
Engineering Journal, Sept. 1990
[15] *** Les techniques propres dans l'industrie. Environnement et electricite.
Electra 1994 (sub egida GIE DOPEE85)
[16] *** Futute Practice R & D Reports BPP, EEO-ETSU 1990 -1999.
[17] Moldovan, I. Tehnologia resurselor energetice. ET Bucuresti 1985
[18] Berinde T., Berinde M. Bilanţuri energetice în procesele industriale. ET
Bucureşti 1985
[19] Răducanu C., Pătraşcu R., Paraschiv D., Gaba A. Auditul energetic. Editura
AGIR Bucureşti 2000