Ifos și ethos în slujirea ieropsaltului25 August 2015
Protopsaltul Ilias Stathis
Protopsaltul bisericii Mitropolitane din Livadeiá, Ilías Státhis, vorbește despre înțelesurile
termenilor ifos și ethos în muzica psaltică.
***
Nu știu dacă pot reda sensul exact al acestor termeni, dar, după cum înțeleg eu, ifosul se
referă mai mult la aspectul exterior al modului de interpretare, la felul cum ,,se aude” o
cântare psaltică. În acest sens, avem diferite moduri de ifosuri. Cel mai adesea se vorbește
despre ifosul patriarhal și ifosul aghioritic. Există și alte ,,ifosuri” despre care nu vreau să
vorbesc… Ifosul este produsul a ceea ce am auzit, am învățat și, după aceea, redăm sau
reproducem și noi, la rândul nostru, la strană.
De cealaltă parte, cred că ethosul are legătură cu starea noastră duhovnicească,
sufletească, cu starea noastră interioară. Adică, dacă trăim duhovnicește, smerit, tainic,
dacă ne spovedim, ne împărtășim și avem frică de Dumnezeu, toate acestea se transmit, iar
acesta este etosul despre care vorbim. Spune Cuviosul Paisie Aghioritul: ,,Dacă veți merge la
Sfântul Munte și veți auzi monahi psalmodiind, vă veți bucura duhovnicește foarte mult. Și
fals să cânte monahul acela care va fi de rând la strană, tot vă va aduce bucurie în suflet”.
Pentru că nu trebuie să cântărească atât de mult interpretarea muzicală a cântărilor, ci
duhul, starea duhovnicească a celui care psalmodiază. Asta sesizează cel care se află în
Biserică și ascultă slujba și se bucură.
Un alt exemplu: există preoți neștiutori de carte și care, atunci când citesc sfintele texte, fac
greșeli, iar acest lucru poate deranja pe cei prezenți la slujbă. Dacă, însă, cel care face
aceste greșeli, este un om cu viață sfântă, greșelile de citire nu mai deranjează. Știu în acest
sens foarte multe exemple. Așadar, nu ne mai deranjează acele greșeli, pentru că prezența
acelui preot este de ajuns, pentru că harul lui Dumnezeu lucrează prin el. Se vede acest
lucru pe chipul lui, pe mișcările liturgice pe care le face în Biserică, felul în care citește
Dumnezeiasca Evanghelie, felul în care vorbește, cum se exprimă. Ei bine, eu cred că acesta
este ethosul .
Dar, după părerea mea, ethosul are legătură cu ifosul. Așa cred eu. Să vă dau un exemplu
de psalți. Nu voi da nume și nici orașul în care aceștia activează. Sunt psalți foarte buni,
cunoscuți, care au alcătuit și coruri cu care participă la slujbe. La Dumnezeiasca Liturghie,
aceștia, însă, cântă antifoanele armonizând polifonic pe două și trei voci. Imediat, se strică
toată atmosfera slujbei, tot duhul. Eu cred că acest lucru are de-a face cu ethosul de care
vorbim. Se simte un gol, ceva îi lipsește slujbei. Adică, îi interesează mai mult felul în care se
aude, iar nu interpretarea cântărilor într-un duh de rugăciune. Ori, acesta nu e un lucru bun.
Cam așa văd eu lucrurile. Mathimeleclasice, după cum spunem, noi, psalții, răspândesc
sfântă și duhovnicească mireasmă. Vorbesc despre cântările clasice, cunoscute: heruvicele,
chinonicele, axioanele și orice altă mathimă care a intrat în Tradiție. Dacă a rămas în
Tradiție, înseamnă că este cântare autentică.
Aș vrea să mai spun ceva despre ifos. Trebuie să știți că eu sunt împotriva armonizărilor de
orice fel, difonie, trifonie, tetrafonie. Sunt total împotrivă. La fel, sunt împotriva folosirii
instrumentelor de orice fel în biserică, mai ales a acestui instrument, isocrátis, folosit în
ultima perioadă în loc de ison. Așa ceva este de neacceptat. Un instrument muzical în cult
este de neacceptat. Părinții Bisericii condamnă asemenea practici și folosirea instrumentelor
în cult. M-a preocupat această temă și am studiat-o la Facultatea de Teologie, fiindu-mi
încredințată de Egumenul Gheorghios Kapsánis pe când era profesor de teologie. Așadar, m-
am ocupat cu această temă și am ajuns la unele concluzii. În Vechiul Testament erau folosite
instrumentele pentru că Dumnezeu a îngăduit acest lucru din pricina minții și a inimii
învârtoșate a oamenilor și a aplecării acelora spre idolatrie. Oamenii de atunci erau, cum să
vă spun, mai neciopliți, mai grosolani. Fiindcă tocmai se întorseseră de la idolatrie, iar unii
chiar se mai închinau idolilor, nu puteau înțelege nimic din cele duhovnicești, din cele înalte.
Acum, că am amintit de vrednicul de pomenire părinte Gheorghios Kapsánis, vreau să vă
povestesc și o întâmplare. Pe când eram student locuiam în căminul pentru studenți de
la ,,Apostolikí Diakonía”. În aceeași perioadă eram și psalt la biserica Sfântul Haralambie
din Ilísia. Tot pe atunci, Arhiepiscopul Ieronim dăduse dispoziție de a se săvârși și cea de-a
doua liturghie la câteva biserici mari din Atena [care aveau și un al doilea altar, n. trad.],
printre care și Sfântul Haralambie. Așadar, și la Sfântul Haralambie trebuia să se
săvârșească cea de-a doua liturghie, în aceeași zi, după terminarea liturghiei obișnuite.
Această a doua liturghie începea în jurul orelor 10. Epitropii de la acea biserică au vrut – am
aflat că la fel se întâmpla și la alte biserici – ca această liturghie să se cânte polifonic, adică
după partituri pe patru voci. Așadar, epitropii m-au întrebat dacă pot rămâne după liturghia
de dimineață, obișnuită, care se cânta bizantin, să cânt și la cea de-a doua, însă nu bizantin,
ci polifonic. Eu nu prea cântasem așa ceva, dar, una peste alta, nu e foarte greu să cânți
polifonic, sună precum niște cântecéle duioase, Sol, Mi, Do, Sol, Mi, Do. Ce mai, cântecele,
cântecele! Așadar, am strâns 4-5 colegi și am coborât la subsolul căminului unde locuiam, ca
să facem o repetiție. În acel moment a intrat în camera în care ne găseam Părintele
Gheorghios (Kapsánis), care nu era cleric pe atunci, era doar laic. Când a intrat și ne-a văzut
ce făceam, a rămas înmărmurit, fără cuvinte. Cum a dat cu ochii de mine s-a uitat în ochii
mei cu dezamăgire și mi-a zis: ,,Și tu, Ilía, și tu?”. În acea clipă am simțit că a căzut cerul pe
mine. M-am simțit foarte prost atunci, însă, această întâmplare a fost determinantă pentru
cariera mea psaltică ulterioară. Mă rog ca Dumnezeu să-l aibă în grijă pe vrednicul de
pomenire Părinte Gheorghios Kapsánis, pentru că a avut o influență benefică într-un
moment foarte important din viața mea.
După aceea, am mai rămas o perioadă la Sfântul Haralambie, iar de când am plecat, nu doar
că nu am mai luat contact cu muzica polifonică, dar nici nu pot să ascult altă muzică – mai
ales în biserică – decât muzică bizantină, curată, tradițională, care îmi face sufletul să salte
de bucurie.
Ascultați în continuare o înregistrare a unui concert din 2014 susținut de grupul psaltic
condus de Ilias Stathis din Livadeia: