Download - INSPECTIA FISCALA
UNIVERSITATEA SPIRU HARETFACULTATEA DE DREPT ŞI ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ BUCUREŞTI
LUCRARE DE LICENŢĂ
Coordonator:Lector univ. drd. Mutulescu Antonio Silviu
Absolvent:Gherman Mircea Dorel
Bucuresti, 2013
UNIVERSITATEA SPIRU HARETFACULTATEA DE DREPT ŞI ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ BUCUREŞTI
LUCRARE DE LICENŢĂ
Inspecţia fiscală.
Coordonator:Lector univ. drd. Mutulescu Antonio Silviu
Absolvent:German Mircea Dorel
Bucuresti, 2013
CUPRINS
Capitolul I. Notiunea de inspectiefiscala……………………………………………………3
1. Definitia inspectieifiscale………………………………………………………………….3
2. Forme ale inspectieifiscale………………………………………………………………….6
Capitolul II. Institutii si autoritati
competente……………………………………………..8
1. AgentiaNationala de AdministrareFiscala………………………………………………….7
1.1. AutoritateaNationala a Vamilor……………………………………………………
11
1.2. Garda Financiara……………………………………………………………………
13
2. Autoritatile administratiei publice
locale…………………………………………………….16
Capitolul III. Inspectia fiscala – generalitati……………………………………………..19
1. Subiectele raportului juridic fiscal…………………………………………………..19
1.2 Continutul raportului juridic fiscal………………………………………………21
2. Obiectul inspectiei fiscale………………………………………………………………...22
3. Rolul activ al organului fiscal……………………………………………………………23
Capitolul IV. Reguli specifice privind inspectia fiscala…………………………………26
1. Locul si durata desfasurarii inspectiei fiscale……………………………………………26
2. Drepturile şi obligaţiile contribuabilului în timpul desfăşurării inspecţiei fiscale………28
3. Derularea inspectiei fiscale………………………………………………………………30
Capitolul V. Consecintele inspectiei fiscale………………………………………………32
1. Masurile asiguratorii……………………………………………………………………...32
2. Concluzii intermediare……………………………………………………………………33
Concluzii ……………………………………………………………………………………44
Bibliografie ………………………………………………………………………………….45
Motivatia alegerii temei
Motivatia alegerii acestei teme o constituie importanta relatiei dintre stat si persoane
fizice si/sau juridice- ca si platitori de impozite si taxe in contextul actual.
Constitutia Romaniei, modificata si completata prin Legea de revizuire nr. 429/2003
art.56, precizeaza obligatia cetatenilor romani de a contribui, prin intermediul impozitelor si
taxelor, denumite contributii financiare, la cheltuielile publice.
La alineatul (2) al aceluiasi articol se prevede ca Sistemul legal de impunere trebuie sa
asigure repartizarea justa a sarcinilor fiscale.
Intr-un sistem declarativ, inspectia fiscala este un instrument indispensabil pentru
asigurarea principiului constitutional al egalitatii impunerii pentru toti cetatenii.
Activitatea de control fiscal este destinata incurajarii si obtinerii gradului celui mai
inalt de conformare voluntara la prevederile legale in materie fiscala si la normele de aplicare
ale acestora.
Controlul fiscal trebuie sa se desfasoare intr-un mod corect si impartial, pentru a
garanta cel mai inalt nivel de regularitate si eficacitate si sa se concentreze asupra riscurilor
fiscale majore, atat cu ocazia selectarii dosarelor, a obiectivelor ce trebuie controlate, cat si la
alegerea ariei controlului.
Subiecti ai controlului fiscal, denumiti contribuabili, sunt persoanele juridice si
fizice, atat romane, cat si straine, precum si asociatiile fara personalitate juridica, carora le
revin, potrivit legii, obligatii fiscale, deci, orice entitate care are calitate de contribuabil, adica
de subiect al impunerii este si subiect al controlului fiscal.
Inspectia fiscala are ca obiect verificarea legalitatii si conformitatii declaratiilor
fiscale, corectitudinii si exactitatii indeplinirii obligatiilor de catre contribuabili, respectarii
prevederilor legislatiei fiscale si contabile, verificarea sau stabilirea, dupa caz, a bazelor de
impunere, stabilirea diferentelor obligatiilor de plata si a accesoriilor aferente acestora.
(Codul de procedura fiscala- Titlul VII, art 94)
Inspectia fiscala are drept scop exclusiv corectitudinea fiscala, aceea ce inseamna ca
stabilirea unei diferente de impozit nu este neaparat un obiectiv al inspectiei fiscale, ci unul
din efectele sale si astfel, o contributie a administratiei pentru a asigura principiul impozitarii
uniforme- derivat din principiul egalitatii tuturor cetatenilor in fata legii, acest principiu are
rang constitutional.
Detaliind acest cadru general in concordanta cu principalele obligatii ale
contribuabililor in cadrul oricarui raport juridic legat de administrarea impozitelor si taxelor,
se evidentiaza principalele activitati ce intra in sfera inspectiei fiscale:
•verificarea respectarii de catre contribuabili a obligatiilor de inregistrare;
•verificarea declaratiilor fiscale depuse de contribuabili (din punct de vedere al legalitatii
si conformitatii);
•verificarea bazelor de impunere referitoare la contribuabili;
•verificarea respectarii de catre contribuabili a prevederilor relevante ale legislatiei fiscale
si contabile;
•verificarea respectarii de catre contribuabili a obligatiilor de plata a impozitelor si taxelor,
in cuantumul si la data scadentei fiecareia dintre aceste obligatii
Organul fiscal competent pentru efectuarea inspectiei fiscale este organul fiscal in a
carui raza teritoriala se afla domiciliul fiscal al contribuabilului.
Inspectia fiscala se exercita asupra tuturor persoanelor, indiferent de forma lor de
organizare, care au obligatii de stabilire, retinere si plata a impozitelor, taxelor, contributiilor
si a altor sume datorate bugetului general consolidat, prevazute de lege.
Formele sub care se poate prezenta inspectia fiscala se diferentiaza in functie de
criteriul intinderii verificarilor si de cel al procedurii de control utilizate. In primul rand, se
disting:
•inspectia fiscala generala ca fiind activitatea de verificare a tuturor obligatiilor fiscal
ale unui contribuabil, pentru o perioada de timp determinata si
•inspectia fiscala partiala, care reprezinta activitatea de verificare a uneia sau mai
multorobligatii fiscale, pentru o perioada de timp determinata. Aceasta forma se realizeaza
atunci cand:
◦este prevazuta in acte normative;
◦se realizeaza o actiune de regularizare a unor obligatii fiscale;
◦este dispusa prin decizia de reverificare, ca urmare a solutionarii contestatiei;
◦se solicita, de catre unele institutii abilitate ale statului, clarificarea unor
aspecte privind situatia fiscala a contribuabilului;
exista alte solicitari fundamentate, aprobate de conducatorul organului de inspectie
fiscala.
In al doilea rand, in functie de procedura de control folosita, se remarca:
inspectia fiscala prin sondaj, caracterizata de faptul ca opereaza o verificare
selectiva a
documentelor si operatiunilor semnificative ale contribuabilului;
inspectia fiscala inopinata, declansata, de obicei, ca urmare a unei sesizari privind
incalcarea legislatiei fiscale si fara anuntarea contribuabilului;
inspectia fiscala incrucisata, care consta in verificarea documentelor si operatiunilor
impozabile ale contribuabilului, in corelatie cu cele detinute de alte persoane.
Inaintea desfasurarii inspectiei fiscale, cu 30 de zile pentru marii contribuabili si cu
15 zile pentru ceilalti contribuabili, organul fiscal are obligatia sa instiinteze
contribuabilul, prin transmiterea unui aviz de inspectie fiscala.
Totusi, comunicarea avizului de inspectie fiscala nu este obligatorie in urmatoarele
situatii:
a) inspectia fiscala se efectueaza in scopul solutionarii unor cereri ale
contribuabilului (ex. cereri de rambursare TVA);
b) actiuni de inspectie fiscala indeplinite ca urmare a solicitarii unor autoritati,
potrivit legii;
c) in cazul controlului inopinat.
Inspectia fiscala se efectueaza, de regula, in cadrul termenului de prescriptie a
dreptului de a stabili obligatii fiscale, care este de 5 ani, cu exceptia cazului in care
acestea rezulta din savarsirea unei fapte prevazuta de legea penala, caz in care
termenul de prescriptie este de 10 ani.
La propunerea motivata in scris a organului de inspectie fiscala si aprobata de
conducatorul organului de inspectie fiscala, orice actiune de inspectie fiscala
partiala poate fi extinsa si transformata in inspectie fiscala generala; decizia de
extindere a verificarii va fi adusa in scris la cunostinta contribuabilului.
In concluzie, inspectia fiscala are urmatoarele atributii:
constatarea si investigarea fiscala a tuturor actelor si faptelor rezultate din activitatea
contribuabilului supus inspectiei sau altor persoane privind legalitatea si
conformitatea declaratiilor fiscale, corectitudinea si exactitatea indeplinirii
obligatiilor fiscale, in vederea descoperirii de elemente noi relevante pentru
aplicarea legii fiscale;
analiza si evaluarea informatiilor fiscale in vederea confruntarii declaratiilor fiscale
cu
informatiile proprii din alte surse;
sanctionarea, potrivit legii, a faptelor constatate si dispunerea de masuri pentru
preve-
nirea si combaterea abaterilor de la prevederile legislatiei fiscale.
CAPITOLUL 1
1.1 Definitia inspecțiri fiscale
Denumirea de ,,fisc” provine din limba latină , unde ,,fiscus” însemna coș sau paner.
Termenul de fiscalitate este definit de La Rousse ca un sistem de percepere a impozitelor,
ansamblul de legi care se referă la acesta și mijloacele care conduc la el. Sistemul fiscal
reprezintă un ansamblu de cerințe și principii referitoare la dimensionarea așezarea și
perceperea impozitelor precum și la obiectivele social-economice urmărite de politica fiscală.
Controlul asupra respectării legislației fiscale, asupra calculării corecte, vărsării depline și la
timp la buget a sumelor obligațiilor fiscale îi revine organului fiscal (inspecția fiscală). Acesta
este reglementat:
• În România de Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, fiind exercitat de către Agenția
Națională de Administrare Fiscală prin intermediul direcțiilor de specialitate și cuprinde
ansamblul activităților care au ca scop verificarea bazelor de impunere, a legalității și
conformității declarațiilor fiscale, corectitudinii și exactității îndeplinirii obligațiilor de
către contribuabili, respectării prevederilor legislației fiscale și contabile, stabilirea
diferitelor obligațiuni de plată, precum și a accesoriilor aferente acestora.
• În Republica Moldova de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat de pe lîngă Ministerul
Finanţelor (denumit în continuare Inspectoratul Fiscal Principal de Stat)și de Inspectoratul
fiscal de stat teritorial. Inspectoratul Fiscal Principal de Stat de pe lîngă Ministerul
Finanţelor şi fiecare inspectorat fiscal de stat teritorial, fiind subordonat primului:
a) au statut de persoană juridică şi sînt finanţate de la bugetul de stat;
b) activează în temeiul Constituţiei Republicii Moldova, al prezentului cod şi al altor legi,
al hotărîtorilor Parlamentului, al decretelor Preşedintelui Republicii Moldova, al
hotărîrilor şi ordonanţelor Guvernului, al deciziilor în problemele fiscale adoptate de
autorităţile administraţiei publice locale în limitele competenţei. Ministerul Finanţelor
exercită dirijarea metodologică a activităţii Inspectoratului Fiscal Principal de Stat fără
ingerinţe în activitatea lui şi a inspectoratelor fiscale de stat teritoriale. Modul de
funcţionare a organului fiscal, de aprobare a structurii, a personalului scriptic şi a fondului
de retribuire a muncii precum şi modul de atribuire a gradelor de calificare funcţionarilor
ci sînt stabilite în Regulamentul, aprobat de Guvern. Structura organizatorică a
Serviciului Fiscal de Stat se aprobă de Guvern, iar raza de activitate a organelor fiscale
teritoriale şi raza de deservire a contribuabililor – de către Inspectoratul Fiscal Principal
de Stat de pe lîngă Ministerul Finanţelor.
Aceste organe fiscale exercită următoarele atribuții:
- Constatarea și investigarea fiscală a tuturor actelor și faptelor rezultate din
activitatea contribuabilului supus inspecției sau altor persoane privind legalitatea
și conformitatea declarațiilor fiscale, corectitudinea și exactitatea îndeplinirii obligațiilor
fiscale, în vederea descoperirii de elemente noi relevante pentru aplicarea legii fiscale.
- Analiza și evaluarea informațiilor fiscale în vederea confruntării declarațiilor fiscale cu
informațiile proprii din alte surse.
- Sancțiunea, potrivit legii, a faptelor constatate și dispunerea de măsuri pentru prevenirea
și combaterea abaterilor de la prevederile legislației fiscale.
Ca modalitate de realizare a inspecției fiscale, organul fiscal poate proceda la :
- examinarea documentelor aflate în dosarul fiscal al contribuabilului ;
- verificarea concordanței dintre datele din declarațiile fiscale cu cele din evidența
contabilă a contribuabilului;
- discutarea constatărilor și solicitarea de explicații scrise de la reprezentanții legali ai
contribuabililor sau imputerniciții acestora, după caz;
- solicitarea de informații de la terți;
- stabilirea de diferențe de obligații fiscale de plată;
- verificarea locurilor unde se realizează activități generatoare de venituri impozabile;
- dispunerea măsurilor asiguratorii în condițiile legii;
- efectuarea de investigații fiscale;
- aplicarea de sancțiuni potrivit prevederilor legale.
În tot timpul inspecției fiscale, organul fiscal poate solicita explicații scrise ori de cîte ori
acestea sunt necesare pentru clarificarea și definitivarea constatărilor privind situația fiscală a
contribuabilului. Dacă persoana căreia i s-au solicitat explicații în scris refuză să răspundă la
acestea, organele de inspecție fiscală vor transmite întrebările printr-o adresă scrisă, stabilind
un termen util de cel puțin 5 zile lucrătoare pentru formularea răspunsului, iar în cazul în care
nu se primește răspunsul solicitat, se va consemna refuzul în raportul privind rezultatul
inspecției fiscale sau în procesul-verbal.Toate aceste explicații solicitate de la contribuabilul
supus inspecției fiscale se vor da în scris, prin ”nota explicativă ”.1
Persoanele supuse inspecției fiscale pot fi toate acele persoane, indiferent de forma lor de
organizare, care au obligații de stabilire, reținere și plată a impozitelor, taxelor, contribuțiilor
și a altor sume datorate bugetului general consolidat, prevăzute de lege. Acestea vor fi
selectate de către organul fiscal competent, făra a putea face obiecții cu privire la procedura
de selectare folosită.
De regulă ispecția fiscală colaborează cu autoritățile publice care îndeplinesc următoarele
funcții :
1. Autorităţile publice prezintă organului fiscal datele şi materialele necesare îndeplinirii
atribuţiilor ei, cu excepţia datelor a căror prezentare este expres interzisă prin lege.
2. Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale deleagă persoane cu funcţie de
răspundere pentru a acorda asistenţă organului fiscal în îndeplinirea atribuţiilor ei. Decizia
privind delegarea persoanei cu funcţie de răspundere se adoptă în termen de 5 zile
lucrătoare de la data depunerii cererii de către organul fiscal, cu excepţia cazurilor de
urgenţă.
3. La cererea organelor de drept, organul fiscal acordă asistenţă la determinarea
obligaţiilor fiscale în cadrul proceselor penale, precum şi la judecarea cazurilor de
încălcare a legislaţiei fiscale.
4. Organul fiscal colaborează cu alte autorităţi publice, în limita atribuţiilor prevăzute de
legislaţia fiscală, şi elaborează indicaţii metodice în domeniul administrării impozitelor şi
taxelor locale, conform legislaţiei în vigoare.
1MIRCEA BOULESCU, MARCEL GHITA, "Control Financiar" - EdituraEficient, Bucuresti, 1997
5. Organul fiscal decide în mod autonom asupra programului de activitate. Controalele şi
alte acţiuni ale lui nu pot fi sistate decît de organele abilitate cu acest drept în temeiul
legislaţiei.
Drepturile și obligațiile contribuabililor
În timpul desfășurării inspecției fiscale, contribuabilii au următoarele drepturi :
- dreptul de a solicita din proprie inițiativă să fie controlați ;
- dreptul de a fi înștiințați despre inspecția fiscală la care urmează să fie supuși ;
- dreptul de a solicita, pentru motive intemeiate, amînarea datei de începere a inspecției
fiscale ;
- dreptul de a solicita legitimarea inspectorilor și ordinul de serviciu în baza căruia se va
desfășura inspecția fiscală;
- dreptul de a fi informați în legătură cu drepturile și obligațiile pe care le au în timpul
desfășurarii controlului;
- dreptul ca activitatea să le fie afectată cît mai puțin pe durata desfășurării inspecției
fiscale.2
1.2 Formele inspectiei fiscale
Sunt doua forme de inspectie fiscala: inspectia fiscala generala – care reprezinta
activitatea de verificare a tuturor obligatiilor fiscale ale contribuabilului supus controlului
si inspectia fiscala partiala – se verifica numai una sau mai multe obligatii fiscale.
Ambele forme de control vizeaza perioade determinate de timp dar se pot extinde asupra
tuturor raporturilor considerate relevante pentru impozitare.
Pentru realizarea atributiilor, inspectorii fiscali pot aplica controlul inopinat, controlul
incrucisat, controlul prin sondaj sau controlul electronic.
2MIRCEA BOULESCU, MARCEL GHITA"ControlulFinanciar Si ExpertizaContabila" - EdituraEficient, Bucuresti, 1996
Controlul inopinat consta in verificarea faptica si documentara a activitatii
contribuabilului, in special datorita unei sesizari cu privire la existenta unor fapte de incalcare
a legislatiei fiscale. Acest tip de control se realizeaza fara anuntarea prealabila a persoanei
vizate si trebuie finalizat cu un proces verbal.
Controlul incrucisat (poate fi si inopinat) se realizeaza pentru verificarea
documentelor si operatiunilor impozabile ale persoanei controlate in corelatie cu cele detinute
de alte persoane; si acesta se incheie cu un proces verbal.
Controlul prin sondaj reprezinta verificarea selectiva a documentelor fiscale si
operatiunilor semnificative din aceasta zona in scopul stabilirii corectitudinii modului in care
au fost calculate obligatiile catre bugetul general consolidat. Ratiunea principala a unui astfel
de control este aceea de a se verifica aspectele importante din relatia contribuabil – stat.
Controlul electronic consta in activitatea de verificare a contabilitatii si a surselor
acesteia, prelucrate electronic, utilizand metode de analiza, evaluare si testare asistate de
instrumente informatice specializate. 3
Capitolul II. Institutii si autoritati competente
1. Agentia Nationala de Administrare Fiscala
O simpla analiză a sistemului de organizare globală ne arata ca lumea se constituie din
multe natiuni diferite, populate de oameni diferiti, fiecare cu propria lor limba, religie,
3www.avocatnet.ro
cultura, obiceiuri si istorie. Dar toate natiunile au cel putin un lucru in comun : Administratia
Fiscala.
O astfel de institutie trebuie sa urmeze un curs in mijlocul unor asteptari contradictorii,
respectiv presiunea nevoilor de asigurare a serviciilor publice - in permanenta crestere, in
antagonism cu presiunea fiscala asupra masei impozabile - ce se doreste minimizata. Mediul
si conditiile specifice de actiune in care opereaza Administratia Fiscala sunt diferite fata de
ale altor organizatii. 'Ingratitudinea' functiei de baza a institutiei tinde sa fie subestimata,
uitandu-se faptul ca o Administratie Fiscala de incredere si cu o functionare linistita este o
conditie de baza pentru o dezvoltare economica durabila.4
La inceputul unui nou mileniu, Administratiile Fiscale din toata lumea sunt confruntate,
mai mult sau mai putin, cu aceleasi progrese si sperante, in continua schimbare, fiind
influentate in special de fenomenul globalizarii si al cresterii vitezei de transmitere a
fluxurilor informationale. Acestea sunt impuse de amplificarea pretentiilor contribuabililor,
ceea ce determina o cerere crescuta pentru un serviciu eficient, orientat spre client, un
management transparent si accesul liber la informatie.
Tendinta persistenta catre mondializare atrage dupa sine o crestere semnificativa in
magnitudinea si complexitatea investitiilor, tranzactiilor internationale si prestatiilor
internationale, inclusiv in forma 'dematerializata'. Efectul principal al globalizarii in plan
fiscal este ca dificultatea controlului preturilor de transfer capata pondere tot mai mare. Noile
oportunitati pentru comertul electronic vor forta Administratiile Fiscale sa se lupte cu
intrebarea : ce ar trebui impozitat si unde va fi plasata povara fiscala, cu consecinte negative
asupra eficientei administrarii veniturilor fiscale.
Societatea in care trebuie sa opereze Administratiile Fiscale - inclusiv din punct de vedere
microeconomic - nu mai este imuabila. Apar zilnic schimbari. Administratia Fiscala trebuie
sa fie flexibila pentru a se adapta la standardele Uniunii Europene.
Inca din cursul anului 2002, Ministerul Finantelor Publice a inceput un proces intens de
reforma si modernizare a activitatii de administrare fiscala, proces care a beneficiat atat de
sprijinul factorilor interni, cat si de cel al programelor externe de asistenta tehnica.
4MIRCEA BOULESCU, MARCEL GHITA"ExperizaContabila Si AuditulFinanciar - Contabil" - EdituraDidactica Si Pedagogica, Bucuresti, 1999
Necesitatea acestei reforme a administrarii impozitelor, taxelor, contributiilor si a altor
venituri ale bugetului de stat a fost determinata de diversi factori, cum sunt schimbarile
economice si sociale aparute in ultima perioada, obligatiile asumate de Romania odata cu
exprimarea ferma a dorintei de aderare la Uniunea Europeana, mediul de afaceri conectat din
ce in ce mai mult cu economia internationala, precum si schimbarile care au avut loc in plan
international in procesul de modernizare al Administratiilor Fiscale.
In baza recomandarilor Misiunii Departamentului de Afaceri Fiscale al Fondului Monetar
International, a fost demarat un program ambitios de imbunatatire a administrarii veniturilor
statului. Obiectivele pricipale s-au indreptat catre acordarea unei atentii deosebite categoriei
de contribuabili mari, prin centralizarea administrarii acestora si oferirea de servicii adaptate
nevoilor lor speciale. De asemenea, s-a avut in vedere crearea unei administratii fiscale
moderne, autonome si functionand pe baza bunelor practici recunoscute la nivel international,
precum si eficientizarea activitatii de administrare a veniturilor si cresterea gradului de
colectare, prin unificarea administrarii tuturor veniturilor bugetului general consolidat, in
cadrul unei agentii nationale de colectare.
Din analiza globala a activitatii desfasurata pe parcursul anului 2003 de Departamentul de
Administrare Fiscala din cadrul Ministerului Finantelor Publice, putem spune ca cea mai
importanta parte a resurselor disponibile au fost concentrate pentru atingerea obiectivelor
stabilite in programele de reforma si modernizare a administrarii veniturilor. De asemenea, in
anul 2003 s-a inregistrat un cumul de realizari importante in privinta pregatirii Romaniei
pentru aderarea la Uniunea Europeana. Astfel, la nivelul Ministerului Finantelor Publice au
avut loc profunde transformari strategice si organizatorice, in paralel cu perfectionarea si
stabilizarea legislatiei fiscale. Gradul de colectare a veniturilor s-a imbunatatit substantial, in
mod vizibil, fiind intr-o stransa legatura cu intensificarea actiunilor de control, dar si cu
imbunatatirea asistentei acordate contribuabililor.
Agentia Nationala de Administrare Fiscala, principalul motor al colectarii veniturilor la
bugetul de stat, trebuie sa asigure pe langa cresterea gradului de colectare al veniturilor
bugetare si cresterea gradului de incredere publica in sistemul de administrare fiscala prin
schimbarea modului de abordare a relatiilor cu contribuabilii si prin cresterea gradului de
transparenta, fara a atinge interesele personale ale contribuabililor. Masura colectarii si
monitorizarii unitare a impozitelor, taxelor si contributiilor sociale trebuie sa aiba un efect
pozitiv pentru disciplinarea fiscala a contribuabililor Agentia va urmari realizarea
schimbarilor necesare in managementul administratiei fiscale prin stabilirea unor criterii de
evaluare a performantei obtinute de personalul din cadrul administratiilor fiscale.
Incepand cu 1 ianuarie 2007, Administratia Fiscala romana trebuie sa fie capabila sa
asigure schimburile de informatii intracomunitare in ceea ce priveste taxa pe valoarea
adaugata si accizele, precum si adaptarea procesului de gestiune, colectare si control, astfel
incat sa raspunda cerintelor Administratiilor Fiscale ale statelor membre ale Uniunii
Europene.5
1.1 Autoritatea Nationala a Vamilor
În cadrul structurii organizatorice a statului român, autoritatea vamală este o instituţie
complexă care joacă un rol fundamental atât din punct de vedere al fiscalităţii, îndeplinind
totodată şi funcţia de instrument de protecţie a economiei naţionale cu un efect semnificativ
asupra sistemului social şi de apărare a naţiunii.
Din punct de vedere istoric, cea dintâi lege care a organizat intr-un mod unitar
vămile române a fost Legea generală a vămilor, elaborată la 1 iulie 1875.
Atât sistemul vamal cât şi organizarea serviciilor vamale au suferit de atunci o serie
de modificări, datorate în primul rând schimbărilor sociale survenite în România la sfârşitul
secolului XIX şi inceputul secolului XX. Astfel, s-a ajuns ca în perioada interbelică, vămile
să fie administrate de Direcţia Vămilor, ca parte integrantă a Ministerului de Finanţe,
conform unei legi organice. Tot în aceeaşi perioadă a fost emisă o lege privind sistemul
vamal şi organizarea serviciilor vamale şi a fost elaborat Tariful vamal.
După cel de-al doilea razboi mondial, administraţia vamală română a intrat într-un
amplu proces de reorganizare, aceasta cuprinzând infiinţarea în 1973 a Direcţiei Generale a
Vămilor şi, ulterior, a Direcţiilor Regionale Vamale.
5 DAN DROSU SAGUNA"Tratat De DreptFinanciar Si Fiscal" - Editura All Beck S. A. " 2001
Din punct de vedere al relaţiilor internaţionale acestea s-au dezvoltat armonios,
România aderând la Convenţia pentru înfiinţarea unui Consiliu de cooperare vamală,
încheiată la Bruxelles la 15 decembrie 1950, prin Decretul Consiliului de Stat nr.980/1968 şi
ulterior, devenind efectiv membră a Organizaţiei Mondiale a Vămilor începând cu anul 1969.
Începând cu data de 13 octombrie 2003 Direcţia Generală a Vămilor a devenit
Autoritatea Naţională a Vămilor, în prezent fiind organizată si funcţionând în conformitate cu
prevederile H.G. nr. 165/2005 având ca principală sarcină punerea în aplicare a politicii
comerciale a României, în deplină inţelegere cu angajamentele asumate de ţară noastră în
procesul de aderare la Uniunea Europeană.
În prezent, Autoritatea Naţională a Vămilor funcţionează ca organ de specialitate al
administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului
Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, având în componenţa 10
direcţii regionale vamale.
În esenţă, Autoritatea Naţională a Vămilor asigură aplicarea strategiei şi programului
de guvernare în domeniul vamal, îndeplinind în acest sens atribuţiile stabilite prin lege.
Astfel, pentru realizarea obiectului său de activitate Autoritatea Naţională a Vămilor exercită
în principal, următoarele atribuţii:
- aplică in domeniul vamal măsurile specifice rezultate din programele
guvernamentale şi din legislaţia în domeniul vamal;
- controlează mijloacele de transport încarcate cu mărfuri de import, export sau aflate
în tranzit, precum şi bagajele însoţite sau neînsoţite ale călătorilor care trec frontiera de stat a
României şi verifică legalitatea şi regimul vamal al acestora, potrivit reglementărilor vamale
în vigoare;
- reţine în vederea confiscării, mărfurile care fac obiectul unor abateri de la legislaţia
vamală şi pentru care legea prevede o astfel de sancţiune;
- coordonează şi îndrumă activitatea direcţiilor regionale vamale şi a birourilor
vamale pe linia prevenirii şi combaterii traficului ilicit de droguri, arme, explozivi, obiecte
din patrimoniul cultural naţional;
- urmăreşte, în cooperare cu celelalte organe abilitate ale statului, cazurile de spălare a
banilor prin operaţiuni vamale;
- aplică măsurile cu caracter vamal rezultate din acordurile de liber schimb sau comerţ
liber încheiate între România, pe de o parte, şi Uniunea Europeană sau ţările aflate în curs de
integrare în Uniunea Europeană etc.6
1.1 Garda finaciara
Conform HG nr. 533/ 2007, Garda Financiară este institutie publica de control, cu
personalitate juridica, care exercita controlul operativ si inopinat privind prevenirea,
descoperirea si combaterea oricaror acte si fapte din domeniul economic, financiar si
vamal, care au ca efect evaziunea si frauda fiscala, organizata ca organ de specialitate al
administratiei publice centrale in subordinea Ministerului Economiei si Finantelor -
Agentia Nationala de Administrare Fiscala. Garda Financiară are sediul în municipiul
Bucureşti,
Garda Financiară este condusa de un comisar general, înalt functionar public, numit, in
conditiile legii, prin ordin al ministrului economiei si finantelor. Comisarul general are
calitatea de ordonator secundar de credite si exercita atributiile legale in aceasta calitate
pentru toate unitatile din structura Garzii Financiare. In exercitarea atributiilor sale
comisarul general emite decizii.
Comisarul general reprezinta Garda Financiara in relatiile cu tertii. Comisarul general
numeste, angajeaza, promoveaza, sanctioneaza si elibereaza din functie personalul din
structura Comisariatului General, precum si pe cel de conducere din teritoriu, cu exceptia
comisarului general prim-adjunct, comisarilor generali adjuncti, comisarilor sefi sectie ai
sectiilor judetene si al Sectiei Municipiului Bucuresti, care sunt numiti, in conditiile legii,
prin ordin al ministrului economiei si finantelor. Comisarul general asigura, prin deciziile
luate, indeplinirea corespunzatoare a atributiilor ce revin Garzii Financiare potrivit
dispozitiilor legale in vigoare si raspunde in fata ministrului economiei si finantelor si a
presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala de intreaga activitate
desfasurata de unitatile din structura Garzii Financiare.
6 www.anaf.ro
General este ajutat in activitate de un comisar general prim-adjunct si de 3 comisari
generali adjuncti, avand calitatea de functionari publici de conducere. In absenta
comisarului general, Garda Financiara este reprezentata de comisarul general prim-
adjunct. In absenta comisarului general si a comisarului general prim-adjunct, Garda
Financiara este reprezentata de unul dintre comisarii generali adjuncti, pe baza
imputernicirii comisarului general, cu instiintarea presedintelui Agentiei Nationale de
Administrare Fiscala. Comisarul
Garda Financiară are în structură:
-ComisariatulGeneral
-sectiile judetene si Sectia Municipiului Bucuresti.
Comisariatul general este structura centrala a Garzii Financiare, care, sub conducerea
comisarului general, asigura realizarea strategiei de control, urmareste modul de realizare
a atributiilor incredintate sectiilor judetene si Sectiei Municipiului Bucuresti, stabileste
masuri operative pentru eficienta controlului curent si a controlului tematic. Comisarii din
Comisariatul General al Garzii Financiare au competenta de control operativ si inopinat
pe intregul teritoriu al tarii, in conditiile prevazute in prezenta hotarare. In cadrul
structurii organizatorice a Comisariatului General al Garzii Financiare si, respectiv, a
sectiilor judetene si a Sectiei Municipiului Bucuresti se pot constitui servicii, birouri,
compartimente, respectiv divizii.
Sectiile judetene se organizează ca unităţi cu personalitate juridică.Au competenţe
teritoriale de control limitate, in cadru judetului in care sunt organizate, cu exceptia
cazurilor prevazute de Art. 8 din HG nr. 533/2007.
Comisarii sefi ai sectiilor judetene si al Sectiei Municipiului Bucuresti au calitatea de
ordonatori tertiari de credite. Consiliile locale sprijină comisariatele Gărzii Financiare
pentru asigurarea, în condiţiile legii, de amplasamente în vederea construirii de sedii
proprii pentru Garda Financiară.
Sarcinile Garzii Financiare:
-executa un control operativ si inopinat, curent si ulterior in legatura cu
• aplicarea si executarea legilor fiscale, a reglementarilor vamale si a celor privind
disciplina contabila si financiara
• respectarea normelor de comert si a celor privind jocurile de noroc
Ca atributii principale ale Garzii Financiare:
-efectueaza controale operative si inopinate pe teritoriul judetului, sectiei respective;
-efectueaza controlae la locurile unde se produc, depoziteaza si comercializeaza bunuri
sau se desfasoara actiuni impozabile;
-intocmesc acte de control si propun aplicarea de sanctiuni contraventionale;
-verifica existenta si realitatea documentelor justificative pe timpul transportului, precum
si la locurile de desfasurare a unor activitati;
-verifica respectarea prevederilor legale privind evidenta primara si contabila;
-efectueaza perchezitii cu respectarea codului de procedura penala in locurile publice sau
particulare;
-aplica masuri de confiscare potrivit legii, a obiectelor sau produselor sustrase de la plata
impozitelor si taxelor datorate statului;
-ridica documentele care pot servi la dovedirea faptelor ce reprezinta infractiunea;
-colaboreaza cu toate structurile Directiei generale a finantelor publice;
-Intocmeste acte de control pentru consemnarea deficientelor constatate conform legii;
-solutionarea obiectiunilor solicitate de agentii economici la actele de control;
-verifica sesizarile si reclamatiile inregistrate in limitele competentelor.
2. Autoritațile administrației publice locale
Autorităţile administraţiei publice prin care se realizează autonomia locală în comune,
oraşe şi municipii sunt consiliile locale, comunale, orăşeneşti şi municipale, ca autorităţi
deliberative, şi primarii, ca autorităţi executive. Consiliile locale şi primarii se aleg în
condiţiile prevăzute de legea pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale.
Consiliile locale şi primarii funcţionează ca autorităţi ale administraţiei publice locale şi
rezolvă treburile publice din comune, oraşe şi municipii, în condiţiile legii.
În fiecare judeţ se constituie un consiliu judeţean, ca autoritate a administraţiei publice locale,
pentru coordonarea activităţii consiliilor comunale, orăşeneşti şi municipale, în vederea
realizării serviciilor publice de interes judeţean. Consiliul judeţean este ales în condiţiile legii
pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale.
Aleşii locali sunt primarul, consilierii locali, preşedintele consiliului judeţean şi consilierii
judeţeni. În asigurarea liberului exerciţiu al mandatului lor, aceştia îndeplinesc o funcţie de
autoritate publică, beneficiind de dispoziţiile legii penale cu privire la persoanele care
îndeplinesc o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat.
Mandatul primarului, consilierului local, respectiv al preşedintelui consiliului judeţean şi al
consilierului judeţean este de 4 ani. Mandatul se exercită în condiţiile legii.
Consiliul local sau consiliul judeţean, primarul, precum şi preşedintele consiliului judeţean
ales în cursul unui mandat, ca urmare a dizolvării consiliului local sau judeţean, respectiv a
vacanţei postului de primar sau de preşedinte al consiliului judeţean, încheie mandatul
precedentei autorităţi a administraţiei publice locale.
Consiliul local sau consiliul judeţean, precum şi primarul sau preşedintele consiliului
judeţean, aleşi în urma organizării unor noi unităţi administrativ-teritoriale sau în urma
dizolvării unor consilii, respectiv vacantării unor posturi de primari sau de preşedinţi ai
consiliilor judeţene, îşi exercită mandatul numai până la organizarea următoarelor alegeri
locale generale.
În scopul asigurării autonomiei locale, autorităţile administraţiei publice locale au dreptul să
instituie şi să perceapă impozite şi taxe locale, să elaboreze şi să aprobe bugetele locale ale
comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor, în condiţiile legii.
1. Consiliile locale
1.1 Constituirea consiliului local
Consiliile locale sunt compuse din consilieri locali aleşi prin vot universal, egal, direct, secret
şi liber exprimat, în condiţiile stabilite de legea pentru alegerea autorităţilor administraţiei
publice locale.
Numărul membrilor fiecărui consiliu local se stabileşte prin ordin al prefectului, în funcţie de
numărul locuitorilor comunei, oraşului sau municipiului, raportat de Institutul Naţional de
Statistică la data de 1 ianuarie a anului în curs sau, după caz, la data de 1 iulie a anului care
precedă alegerile, după cum urmează:
Numărul locuitorilor comunei Numărulsau ai oraşului consilierilor
până la 1.500 9
între 1.501 şi 3.000 11
între 3.001 şi 5.000 13
între 5.001 şi 10.000 15
între 10.001 şi 20.000 17
între 20.001 şi 50.000 19
între 50.001 şi 100.000 21
între 100.001 şi 200.000 23
între 200.001 şi 400.000 27
peste 400.000 31
Consiliul General al Municipiului Bucureşti este compus din 55 de consilieri locali.
Numărul membrilor consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti se stabileşte în
funcţie de numărul locuitorilor sectoarelor respective.
Constituirea consiliilor locale se face în termen de 20 de zile de la data desfăşurării alegerilor.
Convocarea consilierilor declaraţi aleşi pentru şedinţa de constituire se face de către prefect.
La şedinţa de constituire pot participa prefectul sau reprezentantul său, precum şi primarul,
chiar dacă procedura de validare a mandatului acestuia nu a fost finalizată.
Şedinţa este legal constituită dacă participă cel puţin două treimi din numărul consilierilor
aleşi. În cazul în care nu se poate asigura această majoritate, şedinţa se va organiza, în
aceleaşi condiţii, peste 3 zile, la convocarea prefectului. Dacă nici la a doua convocare
reuniunea nu este legal constituită, se va proceda la o nouă convocare de către prefect, peste
alte 3 zile, în aceleaşi condiţii.
În situaţia în care consiliul local nu se poate reuni nici la această ultimă convocare, din cauza
absenţei, fără motive temeinice, a consilierilor, prefectul va declara vacante, prin ordin,
locurile consilierilor aleşi care au lipsit nemotivat de la cele 3 convocări anterioare, dacă
aceştia nu pot fi înlocuiţi de supleanţii înscrişi pe listele de candidaţi respective, organizându-
se alegeri pentru completare, în termen de 30 de zile.
Ordinul prefectului prin care se declară vacante locurile consilierilor care au lipsit nemotivat
poate fi atacat de cei în cauză la instanţa de contencios administrativ, în termen de 5 zile de la
comunicare. Hotărârea instanţei este definitivă şi irevocabilă.
Absenţa consilierilor de la şedinţa de constituire este considerată motivată dacă se face
dovada că aceasta a intervenit din cauza unei boli care a necesitat spitalizarea sau a făcut
imposibilă prezenţa acestora, a unei deplasări în străinătate în interes de serviciu sau a unor
evenimente de forţă majoră.
Lucrările şedinţei de constituire sunt conduse de cel mai în vârstă consilier, asistat de 2
consilieri dintre cei mai tineri.
Pentru validarea mandatelor, consiliile locale aleg prin vot deschis, dintre membrii lor, pe
întreaga durată a mandatului, o comisie de validare alcătuită din 3-5 consilieri.
Comisia de validare examinează legalitatea alegerii fiecărui consilier şi propune consiliului
local validarea sau invalidarea mandatelor.
Comisia de validare va propune invalidarea alegerii unui consilier numai în cazul în care se
constată încălcarea condiţiilor de eligibilitate sau dacă alegerea consilierului s-a făcut prin
fraudă electorală, constatată în condiţiile Legii privind alegerea autorităţilor administraţiei
publice locale.
Capitolul III. Inspectia fiscala – generalitati
1. Subiecte ale raportului juridic fiscal
Subiecte ale raportului juridic fiscal sunt:statul si unitatile administrativ-teritoriale, in
calitate de subiecte active carora le revine dreptul de a controla, a calcula, a incasa si a urmari
incasarea obligatiilor fiscale;contribuabilul, ca subiect pasiv ce are in principal indatorirea de
a plati la termen obligatiile fiscale ce-i incumba.
Statul este reprezentat de Ministerul Economiei si Finantelor, prin Agentia Nationala de
Administrare Fiscala si unitatile sale teritoriale care, la randul lor, sunt reprezentate de
autoritatile administratiei publice locale, precum si de compartimentele de specialitate ale
acestora, in limita atributiilor delegate de catre autoritatile respective.
Calitate de contribuabil are orice persoana fizica ori juridica sau orice alta entitate fara
personalitate juridica ce datoreaza impozite, taxe, contributii si alte sume bugetului general
consolidat al statului.
In relatiile generate de raportul juridic fiscal, contribuabilul poate participa fie in mod
direct, fie printr-un reprezentant. Daca contribuabilul nu are domiciliul fiscal in Romania,
acesta are obligatia de a depune declaratii la organele fiscale si de a-si desemna un
imputernicit cu domiciliul fiscal in Romania, care sa indeplineasca obligatiile acestuia fata de
organele fiscale.
In lipsa unui imputernicit, organul fiscal va solicita instantei judecatoresti competente
numirea unui curator fiscal pentru contribuabilul absent, al carui domiciliu fiscal este
necunoscut ori care, din cauza bolii, unei infirmitati, batranetii sau unui handicap de orice fel,
nu poate sa isi exercite si sa isi indeplineasca personal drepturile si obligatiile ce ii revin
potrivit legii.
1.2 Continutul raportului juridic fiscal
Ansamblul drepturilor si obligatiilor subiectelor prevazute de norma juridica, ce
reglementeaza raportul juridic, formeaza continutul acestuia.
In privinta continutului raportului de drept procedural fiscal, principala obligatie ce
revine contribuabililor o constituie declararea si plata impozitelor, taxelor si contributiilor
sociale pe care acestia le datoreaza bugetului general consolidat. De asemenea, contribuabilii
au obligatia de a conduce evidenta fiscala, potrivit legii, pentru stabilirea starii de fapt fiscale
si a obligatiilor fiscale de plata datorate.
In acest context, contribuabililor le revin urmatoarele obligatii:sa evidentieze
veniturile realizate si cheltuielile efectuate, aferente activitatilor desfasurate, prin intocmirea
registrelor sau a oricaror alte documente prevazute de lege; sa utilizeze pentru activitatea
desfasurata documente primare si de evidenta contabila stabilite prin lege;sa completeze
integral rubricile formularelor utilizate, corespunzator operatiunilor inregistrate.
Sunt considerate evidente fiscale registrele, situatiile, precum si orice alte inscrisuri
care, potrivit legislatiei fiscale, trebuie intocmite in mod obligatoriu in scopul stabilirii starii
de fapt fiscale si a creantelor si obligatiilor fiscale.
Drepturile si obligatiile contribuabilului, se manifesta mai cu seama in timpul
controlului efectuat de catre organele fiscale, realizat prin inspectia fiscala, aceasta avand ca
scop verificarea bazelor de impunere, a legalitatii si conformitatii declaratiilor fiscale,
corectitudinii si exactitatii indeplinirii obligatiilor de catre contribuabili, respectarii
prevederilor legislatiei fiscale si contabile, precum si stabilirea diferentelor obligatiilor de
plata si a accesoriilor aferente acestora. Contribuabilul are dreptul de a fi verificat numai
pentru impozitele, taxele si contributiile sociale aflate in cadrul termenului de prescriptie.
La inceperea inspectiei fiscale, organul fiscal este obligat sa prezinte contribuabilului
legitimatia de inspectie fiscala si ordinul de serviciu semnat de conducatorul activitatii de
inspectie fiscala, contribuabilul avand dreptul, in caz contrar, sa solicite legitimarea acestora.
Corelativ acestui drept, exista pentru contribuabil obligatia de a permite accesul
organului de inspectie fiscala in incintele de afaceri. Indiferent de locul unde se desfasoara
inspectia fiscala, organul de inspectie fiscala are dreptul sa inspecteze orice incinta de afaceri
a contribuabilului sau orice alte incinte ori locuri in care exista bunuri impozabile sau se
desfasoara activitati producatoare de venituri, dar numai in prezenta acestuia ori a unei
persoane desemnate de catre acesta.
Contribuabilul are obligatia de a asigura un spatiu adecvat si logistica necesara
desfasurarii inspectiei fiscale. Pe tot parcursul desfasurarii inspectiei fiscale, organul de
control are obligatia legala de a informa contribuabilul despre constatarile rezultate din
inspectia fiscala.
In vederea stabilirii starii de fapt fiscale, contribuabilul are obligatia de a pune la
dispozitie organului de inspectie fiscala registrele de evidenta contabila, documentele de
afaceri si orice alte inscrisuri relevante pentru inspectia fiscala.
Organul de inspectie fiscala are dreptul de a solicita si altor persoane inscrisuri, daca
starea de fapt fiscala nu a fost clarificata pe baza inscrisurilor puse la dispozitie. De
asemenea, contribuabilul are obligatia de a da informatii si a prezenta la locul de desfasurarii
inspectiei fiscale toate documentele, precum si orice alte date necesare clarificarii situatiilor
de fapt relevante din punct de vedere fiscal, iar la finalizarea inspectiei fiscale - obligatia de a
da o declaratie scrisa, pe propria raspundere, din care sa rezulte ca au fost puse la dispozitie
toate documentele si informatiile relevante pentru inspectia fiscala.Pe toata durata exercitarii
inspectiei fiscale, contribuabilul are dreptul sa beneficieze de asistenta de specialitate sau
juridica.
2. Obiectul inspetiei fiscale
Obiectul şi funcţiile inspecţiei fiscal
Vorbind despre obiectul inspecției tiscale, aceasta constă în modul în care contribuabilii
îsi îndeplinesc obligațiile ce le revin în cadrul raporturilor de drept procedural fiscal.
Inspecţia fiscală are ca obiect verificarea legalităţii şi conformităţii declaraţiilor fiscale,
corectitudinii şi exactităţii îndeplinirii obligaţiilor de către contribuabili, respectării
prevederilor legislaţiei fiscale şi contabile, verificarea sau stabilirea, după caz, a bazelor
de impunere, stabilirea diferenţelor obligaţiilor de plată şi a accesoriilor aferente acestora.
Inspecţia fiscală are următoarele atribuţii:
Scopul inspecției fiscale îl presupune decoperirea de elemente noi relevante pentru
aplicarea legii fiscale si confruntarea declarațiilor fiscale cu informatiile proprii sau din
alte surse.S-a considerat astfel ca scopul inspecție fiscale il reprezinta asigurarea
respectării legalitătii de către contribuabili în îndeplinirea obligatiilor ce le revin în cadrul
raportului de drept procedural fiscal.
a) constatarea şi investigarea fiscală a tuturor actelor şi faptelor rezultând din activitatea
contribuabilului supus inspecţiei sau altor persoane privind legalitatea şi conformitatea
declaraţiilor fiscale, corectitudinea şi exactitatea îndeplinirii obligaţiilor fiscale, în
vederea descoperirii de elemente noi relevante pentru aplicarea legii fiscale;
b) analiza şi evaluarea informaţiilor fiscale, în vederea confruntării declaraţiilor fiscale cu
informaţiile proprii sau din alte surse;
c) sancţionarea potrivit legii a faptelor constatate şi dispunerea de măsuri pentru
prevenirea şi combaterea abaterilor de la prevederile legislaţiei fiscale.
Pentru ducerea la îndeplinire a atribuţiilor prevăzute organul de inspecţie fiscală va
proceda la:
a) examinarea documentelor aflate în dosarul fiscal al contribuabilului;
b) verificarea concordanţei dintre datele din declaraţiile fiscale cu cele din evidenţa
contabilă a contribuabilului;
c) discutarea constatărilor şi solicitarea de explicaţii scrise de la reprezentanţii legali ai
contribuabililor sau împuterniciţii acestora, după caz;
d) solicitarea de informaţii de la terţi;
e) stabilirea corectă a bazei de impunere, a diferenţelor datorate în plus sau în minus,
după caz, faţă de creanţa fiscală declarată şi/sau stabilită, după caz, la momentul începerii
inspecţiei fiscale;
f) stabilirea de diferenţe de obligaţii fiscale de plată, precum şi a obligaţiilor fiscale
accesorii aferente acestora;
g) verificarea locurilor unde se realizează activităţi generatoare de venituri impozabile;
h) dispunerea măsurilor asigurătorii în condiţiile legii;
i) efectuarea de investigaţii fiscale potrivit;
j) aplicarea de sancţiuni potrivit prevederilor legale;
k) aplicarea de sigilii asupra bunurilor, întocmind în acest sens proces-verbal.
Persoanele supuse inspecţiei fiscale
Subiect al inspecției fiscale este statul roman reprezentat prin organele fiscale sau vamale
ce exercită activitatea de inspecție fiscală în calitate de subiect activ. De asemenea,în ceea
ce priveste sfera notiunii de contribuabil,în afară de contribuabilul supus controlului
fiscal, mai pot fi implicate în activitatea de inspectie fiscala și alte persoane, deexemplu
platitorul de impozite, precum și terțe persoane ce dețin informații sau înscrisuri cu
privire la contribuabilul respectiv.
Inspecţia fiscală se exercită asupra tuturor persoanelor, indiferent de forma lor de
organizare, care au obligaţii de stabilire, reţinere şi plată a impozitelor, taxelor,
contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat, prevăzute de lege.
Scopul și funcțiile inspecției fiscale
Scopul inspecției fiscale îl presupune descoperirea de elemente noi revelante pentru
aplicarea legii fiscale și confruntarea declarațiilor fiscale cu informațiile proprii sau din
alte surse.
În ceea ce privește fucțiile inspecției fiscale, acestea sunt asemănătoare cu cele ale
oricarui control, și anume:
-funcția preventiva generală;
-funcție educativă;
-funcție recuperatorie;
-funcție sancționatori
3. Rolul activ al organului fiscal
In temeiul rolului activ, autoritatea (organul) fiscala îl înstiinteaza pe contribuabil asupra
drepturilor si obligatiilor ce îi revin în desfasurarea procedurii fiscale (art.7 alin.1 C.pr.f.1)
Potrivit Normelor metodologice ale C.pr.f., înstiintarea se poate face verbal sau în
scris. In cazul înstiintarii verbale autoritatea fiscala fiind obligata sa întocmeasca o nota în
care se va consemna îndeplinirea obligatiei; nota ce se va anexa la dosarul cazului.
Consideram ca ar fi fost necesara concretizarea modului de înstiintare (nu numai cum
se poate face). Aceasta ar fi necesara pentru a sublinia raspunderea ce revine organului fiscal,
dar si pentru a da eficienta protectiei contra abuzurilor sau formalismului în exercitarea
obligatiilor.
În temeiul rolului activ autoritatea fiscala are obligatia sa examineze în mod obiectiv
starea de fapt, adica situatia din cazul examinat, dar si sa îndrume contribuabilul în scopul
depunerii de declaratii sau documente necesare corectarii declaratiilor sau a documentelor
(art.7 alin.3 C. pr. f.) În caz de inactiune din partea contribuabilului, exista posibilitatea
impunerii din oficiu(art.7 alin.2 C. pr. f.) caz în care organul fiscal trebuie sa examineze cu
atentie starea de fapt, orientându-se dupa circumstantele fiecarui caz.
O alta componenta a rolului activ o constituie îndrumarea contribuabilului în aplicarea
prevederilor legislatiei fiscale (art.7 alin.5 C. pr. f.) Îndrumarea, conform Normelor
metodologice se poate face prin asistenta directa la sediul contribuabilului, la cererea
acestuia, precum si prin corespondenta scrisa, e-mail, telefon sau din oficiu, prin furnizarea
unor servicii (formulare de declaratie, materiale publicitare, difuzare a informatiilor fiscale
prin mass-media) care sa faciliteze îndeplinirea obligatiilor fiscale.
Astfel, de exemplu, în procedura de inspectie fiscala, contribuabilul este informat în
ceea ce priveste întinderea drepturilor si obligatiilor pe care le are prin Carta drepturilor si
obligatiilor contribuabilului, din care se poate informa ca are dreptul sa solicite amânarea
controlului, sa fie primul solicitat pentru a furniza informatii, ca are dreptul de a beneficia de
asistenta de specialitate prin juristi, experti, contabili.
Tot astfel, în procedura de solutionare a contestatiei pe cale administrativa,
contribuabilul e înstiintat ca se poate adresa instantelor judecatoresti când este nemultumit de
modul de solutionare a contestatiei. Rolul activ al organului fiscal nu se poate exercita atâta
timp cât contribuabilul nusi îndeplineste obligatia de cooperare, respectiv prin prezentarea
tuturor faptelor cunoscute de acesta, dar si prin indicarea probelor ce pot fi utilizate (art.10
alin 1 C.pr.f.);
contribuabilul fiind obligat sa întreprinda toate masurile necesare procurarii mijloacelor
doveditoare (art.10 alin2 C. pr. f.)
CAPITOLUL 4
3. Locul si durata desfasurarii inspectiei fiscale
Obligatia de a permite accesul organului de inspectie fiscala in incintele dvs. de
afaceri
Indiferent de locul unde se desfasoara inspectia fiscala, organul de inspectie fiscala
are dreptul sa inspecteze orice incinta de afaceri a dvs. sau orice alte incinte sau locuri in care
exista bunuri impozabile sau se desfasoara activitati producatoare de venituri, in prezenta
dumneavoastra sau a unei persoane desemnate de catre dumneavoastra, in timpul programului
dvs. normal de lucru.
Obligatia de a asigura un spatiu adecvat si logistica necesara desfasurarii inspectiei
fiscale
Inspectia fiscala se desfasoara, de regula, in spatiile dumneavoastra de lucru si prin
urmare trebuie sa puneti la dispozitia organelor de inspectie fiscala un spatiu adecvat, precum
si logistica necesara desfasurarii inspectiei fiscale.
In cazul in care dumneavoastra nu puteti asigura un spatiu corespunzator, veti anunta
in scris si motivat organul de inspectie fiscala competent.
Obligatia de a pune la dispozitia organului de inspectie fiscala toate documentele care
stau la baza calcularii impozitelor datorate
In vederea stabilirii starii de fapt fiscale, aveti obligatia de a pune la dispozitia
organului de inspectie fiscala registrele de evidenta contabila, documentele de afaceri si orice
alte inscrisuri relevante pentru inspectia fiscala. Organul de inspectie fiscala are dreptul de a
solicita si altor persoane inscrisuri, daca starea de fapt fiscala nu a fost clarificata pe baza
inscrisurilor puse la dispozitie de dvs.
Obligatia de a colabora la desfasurarea inspectiei fiscale
Aveti obligatia de a colabora la constatarea starilor de fapt fiscale. Sunteti obligat sa
oferiti informatii, sa prezentati la locul de desfasurare a inspectiei fiscale toate documentele,
precum si orice alte date necesare clarificarii situatiilor de fapt relevante din punct de vedere
fiscal.
Obligatia de a conduce, pastra si arhiva evidentele contabile si fiscale intr-un mod
adecvat si de a le pastra la domiciliul fiscal sau la sediile dvs. secundare, dupa caz
Aveti obligatia de a conduce si pastra evidentele contabile si fiscale la domiciliul
fiscal sau la sediile dvs. secundare, dupa caz.
Daca ati tinut evidentele contabile si fiscale cu ajutorul sistemelor electronice de
gestiune, pe langa datele arhivate aveti obligatia sa pastrati si sa prezentati si aplicatiile
informatice cu ajutorul carora ati generat datele arhivate in format electronic.
Obligatia de a va prezenta la sediul organului fiscal
Aveti obligatia de a va prezenta la sediul organului fiscal pentru a da informatii si
lamuriri necesare stabilirii situatiei dvs. fiscale reale. In cazul in care solicitarea de a va
prezenta este facuta in scris, aceasta va cuprinde obligatoriu:
- data, ora si locul la care sunteti obligati sa va prezentati
- baza legala a solicitarii
- scopul solicitarii
- documentele pe care sunteti obligati sa le prezentati.
Obligatia de a indeplini masurile dispuse de organul de inspectie fiscala
Aveti obligatia de a indeplini masurile prevazute in actul intocmit cu ocazia inspectiei
fiscale, in termenele si conditiile stabilite de organele de inspectie fiscala.
Obligatia de a plati diferentele de impozite, taxe, contributii sociale stabilite cu ocazia
inspectiei fiscale, precum si dobanzile si penalitatile de intarziere aferente acestora
Sunteti obligat sa platiti diferentele de impozite, taxe si contributii sociale stabilite cu
ocazia inspectiei fiscale, precum si dobanzile si penalitatile de intarziere aferente acestora.
Pentru diferentele de impozite, taxe, contributii sociale si pentru dobanzile si
penalitatile de intarziere stabilite, termenul de plata se stabileste in functie de data
comunicarii acestora prin decizia de impunere, astfel:
-daca data comunicarii este cuprinsa in intervalul 1-15 din luna, termenul de plata
este pana la data de 5 a lunii urmatoare;
-daca data comunicarii este cuprinsa in intervalul 16-31 din luna, termenul de plata
este pana la data de 20 a lunii urmatoare.7
7 www.legalis.ro
2. În contextul înmulţirii controalelor fiscale, contribuabilii trebuie să-şi cunoască
foarte bine atât drepturile, cât şi obligaţiile. Prin tradiţie, românii au o atitudine defensivă în
timpul inspecţiilor fiscale, depunând eforturi importante pentru păstrarea unor relaţii
amiabile.
Totuşi, în ultima perioadă se observă schimbări, contribuabilii realizând că trebuie să-
şi apere activ drepturile.
Pe fondul lipsei acute de resurse financiare la bugetul statului, se aşteapta la o
intensificare a activităţilor de inspecţie fiscală, de urmărire şi executare a creanţelor stabilite
prin actele de control, ceea ce amplifică riscul creşterii presiunii fiscale, respectiv a
cheltuielilor reprezentând impozite, taxe şi contribuţii, precum şi a costurilor corelative
acestora (dobânzi de întârziere, penalităţi, amenzi).
Drepturile contribuabilului
Dreptul de a fi înştiinţat despre acţiunea de inspecţie fiscală prin transmiterea unui
aviz de inspecţie fiscală care va cuprinde: temeiul juridic şi data de începere a inspecţiei;
obligaţiile fiscale şi perioadele ce urmează a fi supuse inspecţiei fiscale; posibilitatea de a
solicita amânarea datei de începere a inspecţiei fiscale.
Avizul se comunică în scris, înainte de începerea inspecţiei fiscale:
a) cu 30 de zile pentru marii contribuabili;
b) cu 15 zile pentru ceilalţi contribuabili.
Comunicarea avizului de inspecţie fiscală nu este necesară însă în cazul controlului
inopinat şi al controlului încrucişat. (Controlul inopinat constă în activitatea de verificare
faptică şi documentară, în principal, ca urmare a unei sesizări cu privire la existenţa unor
fapte de încălcare a legislaţiei fiscale, fără anunţarea în prealabil a contribuabilului. Controlul
încrucişat constă în verificarea documentelor şi operaţiunilor impozabile ale contribuabilului,
în corelaţie cu cele deţinute de alte persoane; controlul încrucişat poate fi şi inopinat).
Dreptul de a fi verificat numai pentru impozitele, taxele şi contribuţiile sociale aflate
în cadrul termenului de prescripţie. Termenul de prescripţie a dreptului de a stabili obligaţii
fiscale este de 5 ani şi începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care
s-a născut creanţa fiscală. Însă, în cazul în care obligaţia fiscală rezultă din săvârşirea unei
fapte prevăzute de legea penală, termenul de prescripţie este de 10 ani şi curge de la data
săvârşirii faptei ce constituie infracţiune sancţionată ca atare printr-o hotărâre judecătorească
definitivă.
Atenţie însă că aceste termene pot fi întrerupte la orice act începător de executare care
poate fi şi o notificare, ceea ce înseamnă că prescripţia o ia de la început din momentul
întreruperii. La contribuabilii mari, perioada supusă inspecţiei fiscale începe de la sfârşitul
perioadei controlate anterior. La celelalte categorii de contribuabili inspecţia fiscală se
efectuează asupra creanţelor născute în ultimii 3 ani fiscali pentru care există obligaţia
depunerii declaraţiilor fiscale.
Dreptul de a solicita modificarea datei de începere a inspecţiei fiscale. Amânarea datei
de începere a inspecţiei fiscale se poate solicita, o singură dată, pentru motive justificate.
Dreptul de a fi verificat o singură dată pentru fiecare impozit, taxă sau contribuţie
socială şi pentru fiecare perioadă supusă verificării/impozitării. Prin excepţie, conducătorul
inspecţiei fiscale competent poate decide reverificarea unei anumite perioade dacă, de la data
încheierii inspecţiei fiscale şi până la data împlinirii termenului de prescripţie, apar date
suplimentare necunoscute inspectorilor fiscali la data efectuării verificărilor sau erori de
calcul care influenţează rezultatele acestora.
Dreptul de a fi informat pe parcursul desfăşurării inspecţiei fiscale asupra
constatărilor rezultate din inspecţia fiscală.
Dreptul de a fi primul solicitat pentru a furniza informaţii. Numai dacă pe timpul
desfăşurării inspecţiei fiscale starea de fapt fiscală nu a fost clarificată de către contribuabilul
asupra căruia se desfăşoară inspecţia, organul poate solicita informaţii şi altor persoane, care
vor fi luate în considerare numai în măsura în care sunt confirmate şi de alte mijloace de
probă.
Dreptul de a refuza furnizarea de informaţii. Soţul/soţia contribuabilului supus
inspecţiei şi rudele până la gradul al 3-lea inclusiv pot refuza furnizarea de informaţii,
efectuarea de expertize, precum şi prezentarea unor înscrisuri. De asemenea, preoţii, avocaţii,
notarii publici, consultanţii fiscali, executorii judecătoreşti, auditorii, experţii contabili,
medicii şi psihoterapeuţii pot refuza să furnizeze informaţii cu privire la datele de care au luat
cunoştinţă în exercitarea activităţii lor.
Dreptul de a beneficia de asistenţă de specialitate pe toată durata exercitării inspecţiei.
4. Derularea inspectiei fiscale
Dreptul organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale se prescrie în termen de 5 ani.
Termenul de prescripţie a începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în
care s-a născut creanţa fiscală.
• Înaintea desfăşurării inspecţiei fiscale, organul fiscal are obligaţia să înştiinţeze
contribuabilul în legătură cu acţiunea care urmează să se desfăşoare, prin transmiterea unui
aviz de inspecţie fiscală. Avizul de inspecţie fiscală se comunică contribuabilului, în scris,
înainte de începerea inspecţiei fiscale, astfel:
a) cu 30 de zile pentru marii contribuabili;
b) cu 15 zile pentru ceilalţi contribuabili
• Inspecţia fiscală se desfăşoară, de regulă, în spaţiile de lucru ale contribuabilului.
Contribuabilul trebuie să pună la dispoziţie un spaţiu adecvat, precum şi logistica
necesară desfăşurării inspecţiei fiscale. Dacă nu există un spaţiu de lucru adecvat pentru
derularea inspecţiei fiscale, atunci activitatea de inspecţie se va putea desfăşura la sediul
organului fiscal sau în orice alt loc stabilit de comun acord cu contribuabilul. Indiferent de
locul unde se desfăşoară inspecţia fiscală, organul fiscal are dreptul să inspecteze locurile în
care se desfăşoară activitatea, în prezenţa contribuabilului sau a unei persoane desemnate de
acesta. Inspecţia fiscală se desfăşoară, de regulă, în timpul programului de lucru al
contribuabilului. Inspecţia fiscală se poate desfăşura şi în afara programului de lucru al
contribuabilului, cu acordul scris al acestuia şi cu aprobarea conducătorului organului fiscal.
CAPITOLUL 5
Consecintele inspectiei fiscale
1.Masuri asiguratorii, măsuri de indisponibilizare şi conservare de natură să
împiedice partea adversă ca, în timpul procesului, să distrugă ori să înstrăineze bunurile ce
formează obiectul litigiului (în cazul acţiunilor reale) ori, după caz, să îşi diminueze activul
patrimonial (în cazul acţiunilor personale). M.a. nu sunt măsuri de executare silită, ci
mijloace procesuale care intră în conţinutul acţiunii civile şi care au ca scop doar asigurarea
părţii, prin indisponibilizarea bunurilor urmă-ribile ale debitorului sau a celor ce formează
obiectul litigiului, asupra posibilităţii de realizare efectivă a executării silite (prin echivalent
sau, după caz, în natură) dacă va obţine titlu executoriu. codul de procedură civilă
reglementează trei m.a.: sechestrul asigurător (art. 591-596), poprirea asigurătorie (art. 597) şi
sechestrul judiciar (art. 598-601). în cadrul executării silite m.a. se transformă în măsuri
executorii; astfel, în cazul urmăririi silite mobiliare, pentru bunurile sechestrate asigurător nu
este necesară o nouă sechestrare, executorul judecătoresc fiind însă obligat să verifice dacă
bunurile respective se găsesc la locul aplicării sechestrului şi dacă nu au fost substituite sau
degradate, precum şi să sechestreze alte bunuri ale debitorului, în cazul în care cele găsite la
verificare nu sunt suficiente pentru realizarea creanţei. în cadrul procedurii arbitrale, potrivit
legii, oricare dintre părţi poate cere, înaintea sau în cursul arbitrajului, instanţei judecătoreşti
competente să încuviinţeze m.a. cu privire la obiectul litigiului. în cursul arbitrajului, m.a. pot
fi încuviinţate şi de tribunalul arbitrai. în caz de împotrivire, executarea acestor măsuri se
dispune de către instanţa judecătorească [v. şi poprire asigurătorie; sechestru asigurător;
sechestru judiciar]
Măsuri asigurătorii şi vremelnice în cursul procedurii arbitrale, măsuri de
constatare, conservare şi de indisponibilizare, destinate să împiedice cealaltă parte să îşi
diminueze patrimoniul. Măsurile cu caracter asigurătoriu sau vremelnic care pot fi luate pe
parcursul soluţionării unui litigiu arbitrai sunt sechestrul asigurător, poprirea asigurătorie,
sechestrul judiciar (art. 591-601 C.proc.civ.), precum şi asigurarea dovezilor sau constatarea
unei stări de fapt (art. 235-241 C.proc.civ.). Competenţa de încuviinţare a acestor măsuri
aparţine instanţei de judecată. înaintea sau în cursul arbitrajului oricare dintre părţi poate cere
instanţei judecătoreşti competente să încuviinţeze măsuri asigurătoare şi măsuri vremelnice
cu privire la obiectul litigiului sau să constate anumite împrejurări de fapt. Cererii i se
anexează, în copie, cererea de arbitrare precum şi convenţia arbitrală. încuviinţarea acestor
măsuri va fi adusă la cunoştinţa tribunalului arbitrai de către partea care le-a cerut (art. 358^8
C.proc.civ.). în cursul arbitrajului, măsurile asigurătoare şi măsurile vremelnice, ca şi
constatarea anumitor împrejurări de fapt, pot fi încuviinţate şi de tribunalul arbitrai, însă, în
caz de împotrivire, executarea acestor măsuri se dispune de către instanţa judecătorească (art.
358^9 C.proc.civ.). V. arbitraj.
Măsuri asigurătorii - măsuri care se iau în cursul desfăşurării procesului penal de către
organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată şi care constau în indisponibilizarea,
prin instituirea unui sechestru, a bunurilor mobile şi imobile, precum şi în pro-prirea sumelor
de bani datorate cu orice titlu învinuitului, inculpatului sau părţii civilmente responsabile de
către o altă persoană ori de către cel păgubit, în vederea reparării pagubei produse prin
infracţiune, precum şi pentru garantarea executării pedepsei amenzii ori a pedepsei
confiscării. Măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei se pot lua asupra bunurilor
învinuitului, inculpatului sau persoanei responsabile civilmente. Măsurile asigurătorii pentru
garantarea executării pedepsei amenzii se iau numai asupra bunurilor învinuitului sau
inculpatului. Luarea măsurilor asigurătorii este facultativă, cu excepţia cazului în care cel
vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu
restrânsă (art. 163 C. proc. pen.).
3. Concluzii intermediare
Analiza de text normativ de drept fiscal şi de drept penal a permis identificarea
particularităţilor fiecărei forme de ilicit, asigurând astfel o trasarea corectă a reperelor tuturor
grupurilor de infracţiuni în materie de evaziune fiscală. Analiza de text a identificat şi
conţinutul constitutiv al fiecărei infracţiuni de evaziune fiscală şi infracţiuni asimilate.
Analiza drept naţional-drept comunitar evidenţiază transpunerea de instrumente juridice
din plan naţional spre cel comunitar şi precum şi evoluţia dreptului comunitar spre un
domeniu sui generis al euroinfracţiunilor.
COMPLEMENTARITATE ŞI/SAU SUBSIDIARITATE
Finalitatea demersului socio-juridic de combaterea a evaziunii fiscale se justifică din bine
colectiv, al cărui garant este puterea etatică şi a cărui finanţare este diminuată prin forme
diverse de eludare a impunerii Prezentul demers analitic nu pune în discuţie necesitatea
combaterii evaziunii fiscale, ci lansează o interogaţie generală asupra
modalităţii/modalităţilor de implementare eficientă a acestui obiectiv central.
Într-un plan general al valorilor sociale, vital a fi protejate prin normă penală, interesele
financiare ale instituţiilor publice naţionale sau comunitare reprezintă o derogare în ierarhia
universal admisă. Acestea deşi nu fac parte din valorile fundamentale inerente societăţii
umane, se relevă ca având o semnificaţie proprie şi justifică necesitate majoră de protejare.
Integritatea intereselor financiare este în sine o valoarea socială, necesitând protecţie juridică;
concomitent în plan secundar, această integritate este garantul funcţionării subsistemelor
publice finanţate din aceste resurse. Instrumentele de protecţie a intereselor financiare sunt
diversificate ca formă şi verifică un miez dur format din dispoziţiile de drept penal.
Implicaţiile asupra ordinii publice şi sociale justifică un interes aparte al politicilor preventive
şi represive a faptelor de erodare a impunerii. La nivel de politică penală, se poate remarca o
contradicţie aparentă între gradul ridicat de specialitate a normei penale, în materie de
evaziune fiscală şi gradul ridicat de generalitate al scopului incriminării. Astfel, aparent,
protejarea intereselor financiare prin norme de drept penal pare a fi o chestiune adiacentă
mecanismul fiscal, cu importanţă relativ redusă. Structural, protejarea intereselor financiare
prin norme de drept penal, aşa cum a arătat prezentul demers analitic, verifică un rol
fundamental în mecanismul social contemporan.
Asigurarea integrităţii veniturilor bugetare naţionale şi comunitare nu este un simplu
deziderat al politicii fiscale naţionale sau supranaţionale, cât mai degrabă fundamentul
propriu al sistemului de intervenţie etatică în plan socio-economic. Balanţa perfect echilibrată
venituri publice – nevoi publice depinde organic de performanţa sistemului fiscal şi bugetar.
Această performanţă are o dublă origine, pe de o parte eficacitatea normei fiscale materiale şi
procesuale, pe de altă parte eficacitatea normei penale în protecţia sistemului fiscal.
Norma penală de protejare a intereselor financiare publice prezintă incontestabil
particularităţi proprii şi un nivel ridicat de interdependenţă în raport de materia fiscală
specifică sistemului naţional de impunere. Această interdependenţă dintre legislaţia penală
privind evaziunea fiscală şi legislaţia fiscală propriu-zisă are o dinamică proprie generată pe
mecanisme de complementaritate şi mecanisme de subsidiaritate.
Complementaritatea reprezintă modalitatea concretă de definire a metodei generale de
combatere a evaziunii fiscale. Finalitatea integrităţii sistemului fiscal este un obiect complex,
implicând o serie de instrumente de lucru, de drept material sau procesual cu naturi juridice
diferite. Aceste instrumente se interdefinesc pe temei de complementaritate, întrucât aportul
specific al fiecărui tip de măsură legislativă sau administrativă, completează un mecanism
general de combatere a evaziunii fiscale.
Nivele de complementaritate şi de subsidiaritate pot fi rezumate, prin raportare la două
axe de lucru: drept fiscal – drept penal, drept naţional – drept comunitar.
În ceea ce priveşte, complementaritatea drept penal – drept fiscal, lucrarea de faţă a avut
preocuparea constantă de a identifica instrumentele din ramuri diferite de drept şi de a
diferenţia, cu maximă precizie sferele de acţiune ale instrumentelor materiale şi procedurale
specifice. Acest demers analitic dihotomic nu neagă concluzia complementarităţii, ci reuşeşte
mai degrabă să o fortifice. Justa delimitarea a instrumentelor de lucru, trasarea unei frontiere
cât mai concrete între sfera licitului şi sfera ilicitului nu este decât o finalitate intermediară,
esenţială pentru a proiecta ansamblul integrat al procedeelor de combatere a evaziunii fiscale.
Această complementaritate se verifică în primul rând la nivel de terminologie legislativă
şi doctrinară. Legislaţia penală privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale utilizează o
paletă mixtă de noţiuni, reunind noţiuni de drept fiscal şi noţiuni de drept penal. Tehnica de
legiferare expres utilizată implică trimiterea la dreptul comun în materie, fie acesta drept
fiscal – e.g. noţiunea de contribuabil, plătitor, impunere, verificare – fie acesta drept penal –
e.g. noţiunea de distrugere, împiedicare. Trebuie subliniat faptul că unitatea terminologică
legală nu acoperă integral sfera noţiunilor utilizate în acest domeniu; în reprezentarea acestui
considerent s-a impus o analiză de detaliu şi a noţiunilor utilizate la nivel de doctrină. Trebuie
subliniată diversitatea de soluţii impuse de literatura de specialitate la nivel naţional pentru a
desemna diferite forme de regularitate sau iregularitate în materia impunerii. În scopul
maximei eficienţe a soluţiilor normative, susţinem cu convingere necesitatea de a
individualiza terminologic şi structural cât mai precis diferitele forme de licit şi ilicit în
materie de impuneri. În acest sens, prezenta lucrare încearcă să delimiteze cele două
dimensiuni antinomice, formal în conţinutul conceptelor de optimizare fiscală şi evaziune
fiscală.
Cele două concepte se definesc într-o perfectă complementaritate, acoperind integral
spectrul comportamentelor contribuabilului în raport de materia impunerii. Mai mult decât
atât, ambele concepte verifică un teritoriu comun de manifestare delimitat de conţinutul
legislaţiei fiscale materiale şi procedurale.
În materia optimizării fiscale şi evaziunii fiscale, aşa cum am arătat, este incidentă în
primul rând o identitate de subiecte, în cadrul fiecărui tip de obligaţie fiscală, ca subiect activ
şi subiect pasiv. Pornind de la premisa că obligaţia fiscală indică subiectele implicate în
raportul juridic specific, atât în caz de regularitate, cât şi în caz de neregularitate apreciem că
natura strict personală a obligaţiilor fiscale, limitează sfera răspunderii solidare şi a
participaţiei penale. Problema prezintă o serie de particularităţi, mai ales în materia
impunerilor datorate de entităţile, cu sau fără personalitate juridică. În acest context,
considerăm binevenită o unificare a doctrinei şi practicii în materie, în sensul de a limita
răspunderea contravenţională sau penală, exclusiv la nivelul persoanei/persoanelor care în
raport de norma materială sau procedurală fiscală avea/aveau obligaţia de a îndeplini sau nu
îndeplini un anumit act. Subsecvent, trebuie restrânsă, fiind de strictă interpretare materia
delegării de competenţe; responsabilitatea în materie fiscală revine exclusiv contribuabilului,
individualizat pentru fiecare raport juridic în parte sau reprezentantului legal al acestuia.
În al doilea rând, cele două concepte verifică acelaşi domeniu de incidenţă: materia
obligaţiilor fiscale. Şi de această dată, fundamentul întregului mecanism este asigurat de
norma de drept fiscal, care indică faptele juridice generatoare de impunere şi incidenţa
normei fiscale. Aşa cum am arătat, materia obligaţiilor fiscale comportă o clasificare
dihotomică, în obligaţii nepatrimoniale şi obligaţii patrimoniale. Sfera de incidenţă a celor
două concepte fundamentale, în raport de această clasificare se distribuie invers proporţional.
Astfel, finalitatea sistemului fiscal este dată de colectarea corectă a creanţelor fiscale, atât
pentru instituţiile publice titulare ale impunerii, cât şi pentru contribuabilii, titulari ai
obligaţiilor corelative. Datorită acestui fapt, în materia optimizării fiscale metodele de lucru,
recunoscute expres sau tacit de legislaţia fiscală, sunt incidente predilect în ceea ce priveşte
obligaţiile patrimoniale, contribuabilul urmărind diminuarea sarcinii fiscale, şi mai puţin în
materia obligaţiilor nepatrimoniale, contribuabilul acţionând conform formalismului specific
procedurilor fiscale. În materia evaziunii fiscale, mecanismele de lucru sunt incidente
predilect în ceea ce priveşte obligaţiile nepatrimoniale, contribuabilul abţinându-se de la orice
conformare în raport de norma fiscală, alimentând un obscurantism al practicilor sale
generatoare de venituri şi de aici, pe cale indirectă generează diminuarea obligaţiilor
patrimoniale. Pentru acest considerent, natura şi frecvenţa formelor de acţiune în cele două
sfere urmează reguli diferite; optimizarea presupune, de regulă, îndeplinirea obligaţiilor
procedurale pentru a diminua obligaţiile materiale; evaziunea presupune, de regulă,
neîndeplinirea obligaţiilor procedurale pentru a diminua, prin nerelevare, obligaţiile
materiale.
Cele două concepte îşi delimitează pe temei de complementaritate consecinţele juridice.
De această dată cele două sfere de acţiune îşi circumscriu efecte juridice diametral opuse şi
astfel justifică finalitatea prezentului demers analitic: identificarea faptelor de evaziune
fiscală.
Optimizarea fiscală este o instituţie prin natura sa de drept fiscal; aceasta guvernează
portofoliul fiscal al contribuabilului utilizând angrenaje licite de evitare sau diminuare a
impunerii. Evaziunea fiscală, prin raportare la concepţia legiuitorului naţional este o instituţie
exclusiv de drept penal, aceasta guvernează portofoliul fiscal al contribuabilului utilizând
mecanisme ilicite de diminuare a impunerii. Dacă trasarea limitelor conceptuale se cere a fi
făcută cu maxim de rigoare, utilizând criterii specifice – interpretarea stricto sensu a legii
penale, aplicarea principiului specialis derongant generalis, interpretarea autonomă a
noţiunilor – operarea în plan practic cu aceste concepte implică o serie de nuanţări. Deşi
autonome, între cele două sfere de acţiune se interpune o a treia ipoteză de lucru,
caracterizată ca neregularitate fiscală. Astfel, spectrul consecinţelor juridice cunoaşte trei
dimensiuni distincte: legalitatea optimizării fiscale, ilegalitatea neregularităţii fiscale şi
ilegalitatea evaziunii fiscale. În anumite ipoteze, cele două sfere de ilicit, fiscal şi penal, sunt
complementare. Tehnica utilizată sistematic de legiuitorul român este de a consacra o
anumită faptă contrară dispoziţiilor legislaţiei fiscale, ca ilicit fiscal, sub sancţiune
contravenţională şi de a prelua acelaşi conţinut, sub anumite condiţii de calificare – scopul
urmărit, perseverenţa în neregularitate – ca ilicit penal, sub sancţiune penală. În acest context,
pentru anumite ipoteze, aşa cum am arătat, cele două forme de răspundere pot subzista pe
temei de complementaritate, fapta contravenţională şi fapta penală verificând conţinuturi
diferite şi consumându-se la momente diferite. Acest fapt va duce la cumularea de sancţiuni,
de natură diferită, cu respectarea principiului non bis in idem.
Complementaritatea dintre cele două ipoteze de ilicit, fiscal şi penal se verifică sub aspect
procedural în mai multe direcţii. Pe de o parte, finalitatea combaterii activităţilor ilicite, dar şi
ranforsarea sistemului fiscal se asigură prin mecanismul comun al verificărilor fiscale. Acest
tip de control adaptat specificului materiei are ca obiectiv relevarea oricărei forme de ilicit şi
reprezintă, în opinia noastră o instituţie de graniţă între diferitele forme de regularitate sau
neregularitate. Finalitatea controlului fiscal nu se rezumă la identificarea comportamentelor
ilicite, ci presupune şi trasarea principalelor repere ale probatoriului pentru activitatea ilicită.
Finalizarea acţiunii de control poate coincide cu declanşarea urmăririi penale. Astfel,
probatoriul rezultând din procedura fiscală este preluat în cadrul procedurii penale.
În planul raportului drept fiscal-drept penal, soluţia subsidiarităţii verifică mai multe
dimensiuni. În primul rând, conceptul de optimizare fiscală are rol subsidiar, în raport de
conceptul de evaziune fiscală. Astfel, sfera licitului fiscal se defineşte prin excluderea
comportamentelor ilicite; norma penală cu forţa juridică specifică are funcţia vitală de a
defini noţiunile şi tehnicile de lucru. Dincolo de aceste limite, se va defini în subsidiar şi
conceptul de optimizare, în sensul că ceea ce nu este expres interzis este permis.
În al doilea rând, subsidiaritatea guvernează şi ordinea de aplicare a sancţiunilor specifice
în răspuns la faptele de ilicit fiscal. Astfel, sancţiunea administrativă vine să suprime un
comportament ilicit, în subsidiar faţă de norma penală. Formele de ilicit în materie fiscală
verifică în anumite ipoteze conţinuturi similare, aproape identice. Preocuparea prezentului
demers analitic de a delimita cele două forme de ilicit, prin identificarea elementelor specifice
de diferenţiere a faptei contravenţionale de fapta penală a permis trasarea unei graniţe certe
de identificare. Între cele două spaţii delimitate, principiul răspunderii pentru fapta de eludare
a impunerii răspunde la regula subsidiarităţii, conform căreia răspunderea contravenţională
intervine în plan secundar pentru a proteja valorile sociale nevizate de răspunderea penală.
Subsidiaritatea guvernează şi chestiuni privind probatoriul în cauzele penale, probele
asigurate de organul de urmărire penală, fiind susţinute în secundar de probatoriul obţinut de
organele fiscale. De asemenea, în anumite ipoteze, rezultatele controlului fiscal pot releva o
infracţiune de rezultat, implicând şi un prejudiciu cauzat bugetului public prin acea faptă.
Legislaţia naţională nu are la acest moment o procedură proprie de soluţionare a problemei.
Aceasta deoarece, administraţia fiscală poate stabili din oficiu şi executa cu celeritate,
conform dispoziţiilor Codului de procedură fiscală, creanţele eludate, după cum poate să se
constituie parte civilă în cadrul procesului penal. Soluţia reunirii celor două acţiuni, în faţa
instanţei penale ar trebui consacrată expres la nivel de legislaţie fiscală, pentru a evita
contestarea titlului de creanţă, în faţa instanţei de contencios administrativ şi fiscal şi astfel
splitarea procedurilor. În această dimensiune, recuperarea prejudiciului cauzat bugetelor
instituţiilor publice este un obiectiv comun ambelor proceduri fiscală şi penală, pentru acest
considerent apreciem că în faţa instanţei penale, obiectivul primordial este sancţionarea faptei
ilicite, în subdisiar instanţa ranforsând prin autoritate sa efortul administraţiei fiscale de a
recupera prejudiciul cauzat.
În ceea ce priveşte complementaritatea drept naţional – drept comunitar, putem conchide
că incidenţele între cele două ordini juridice sunt de esenţa mecanismului bugetar comunitar.
Exerciţiul bugetar comunitar stă sub semnul complementarităţii de competenţe între
instituţiile comunitare şi statele membre. Deşi principiul de organizare este independenţa
financiară a celor două ordini juridice, modalitatea de constituire a resurselor proprii ale
instituţiilor comunitare, precum şi modalitatea de utilizare a acestor resurse proprii implică o
acţiune directă a statelor membre. În acest domeniu, dreptul comunitar înregistrează o
evoluţie constantă, dinspre subsidiaritate spre complementaritate. Astfel, dacă iniţial
finalitatea protejării intereselor financiare comunitare se asigura prin tehnica asimilării,
extinzându-se incidenţa instrumentelor din dreptul naţional, menite a proteja finanţele
naţionale spre finanţele comunitare, ulterior s-a acutizat nevoia de a concepe şi aplica
instrumente juridice şi instituţionale comunitare, dedicate acestui obiectiv.
complementaritatea drept naţional – drept comunitar, putem conchide că incidenţele între cele
două ordini juridice sunt de esenţa mecanismului bugetar comunitar. Exerciţiul bugetar
comunitar stă sub semnul complementarităţii de competenţe între instituţiile comunitare şi
statele membre. Deşi principiul de organizare este independenţa financiară a celor două
ordini juridice, modalitatea de constituire a resurselor proprii ale instituţiilor comunitare,
precum şi modalitatea de utilizare a acestor resurse proprii implică o acţiune directă a statelor
membre. În acest domeniu, dreptul comunitar înregistrează o evoluţie constantă, dinspre
subsidiaritate spre complementaritate. Astfel, dacă iniţial finalitatea protejării intereselor
financiare comunitare se asigura prin tehnica asimilării, extinzându-se incidenţa
instrumentelor din dreptul naţional, menite a proteja finanţele naţionale spre finanţele
comunitare, ulterior s-a acutizat nevoia de a concepe şi aplica instrumente juridice şi
instituţionale comunitare, dedicate acestui obiectiv. abordare integrată a fenomenului, întrucât
pune în discuţie concomitent faptele de diminuare a veniturilor comunitare – corespunzând
conceptului clasic de evaziune fiscală -, dar şi faptele de acumulare de cheltuieli excesive –
corespunzând conceptului naţional de control bugetar. Această complementaritate intrinsecă a
reglementărilor comunitare, prin care se instituie o fraudă activă şi o fraudă pasivă se justifică
prin gradul ridicat de descentralizare a procesului bugetar comunitar şi prin parteneriatul
astfel generat cu instituţiile beneficiare ale finanţărilor la nivel naţional, regional sau local.
Intervenţia normativă comunitară în acest domeniu este relativ atenuată pe considerente de
distribuire a competenţelor între Uniune şi statele membre. Din algoritmul clasic, efortul de
protecţie a intereselor financiare, prin necesitatea de a dispune sancţiuni ar cădea sub
incidenţa competenţelor exclusive ale statelor membre. Jurisprudenţa recentă a Curţii de
Justiţie a Comunităţilor Europene a legitimizat intervenţia normativă pe politică penală a
Uniunii. Raţionamentul juridic al acestei extinderi de competenţă comunitară, la nivel
jurisprudenţial a fost dat de necesitatea de a asigura o protecţie comună şi unitară unor valori
sociale comune, depăşind cadrul naţional.
Subsidiaritatea în raportul drept naţional-drept comunitar implică o dimensiune specifică,
în sensul că reuneşte eforturile solitare de combatere a criminalităţii economico-financiare ale
statelor membre într-un spaţiu comun de securitate şi justiţie. Astfel, infracţionalitatea
economico-financiară cu elemente de extrateritorialitate, aducând atingere concomitent
intereselor financiare ale mai multor state membre a determinat o reacţie concretă în plan
comunitar, materializată prin constituirea unor structuri de cooperare în materie penală.
Cooperarea ranforsată în materie penală, ducând incidental la apropierea dispoziţiilor din
dreptul naţional, este o formă specifică de interacţiune juridică în plan comunitar.
Efectul indirect al interacţiunii dintre sistemele juridice în planul comunitar este
uniformizarea legislaţiilor naţionale, chiar şi acolo unde dreptul comunitar nu se extinde ca
sferă de legiferare. Astfel, consacrarea unui spaţiu comunitar, guvernat de libertăţile
fundamentale a generat un efect indirect constând în armonizarea legislaţiilor naţionale, în
domeniul fiscal şi penal, domenii de tradiţie regaliană. Generalizarea indirectă a unor soluţii
juridice, cooperarea dintre statele membre în protejarea intereselor financiare proprii sau a
intereselor financiare comunitare este premisa unei armonizări a legislaţiilor naţionale şi
implicit a evoluţiei structurale în construcţia europeană, consolidând spaţiul juridic
comunitar.
În mod tradiţional, conceptul de subsidiaritate presupune transmiterea competenţei de a
exercita o acţiune publică, la nivelul instituţiei celei reduse pentru a fi soluţionată. În sens
juridic, subsidiaritatea impune ca aplicarea normei juridice internaţionale să se realizeze la
nivelul statelor membre.
În mecanismul de combatere a evaziunii fiscale, chestiunea subsidiarităţii este de actualitate
în primul rând în ceea ce priveşte interacţiunea dintre ordinile juridice naţional, comunitară şi
internaţională. În acest context tripartid, regula generală a evoluat din sfera competenţei
naţionale exclusive, spre existenţa unui sistem de norme internaţionale şi comunitare.
Interacţiunea în acest cadru multilateral, se realizează pe un dispozitiv dublu de
subsidiaritate: planul de acţiune comunitar va prima în faţa planului internaţional, iar planul
de acţiune naţional în faţa planului comunitar. În contextul bipartid, drept naţional – drept
comunitar, materia combaterii evaziunii fiscale s-a definit în mod tradiţional, ca spaţiu de
interacţiune între două domenii aflate exclusiv în competenţa statelor membre: dreptul penal
şi dreptul fiscal. Astfel, protejarea intereselor financiare naţionale este o chestiune ce rezidă
în competenţa exclusivă a statelor membre. Sistemul juridic comunitar nu intervine în acest
domeniu, decât pentru a genera, prin acordul statelor membre o serie de instrumente pentru
cooperare interstatală în materie administrativă şi judiciară. Segregarea de competenţe în
acest domeniu de acţiune este o soluţie promovată în mod constant, însă atenuată prin
mecanismul efectului direct al normei comunitare, cu predilecţie în jurisprudenţa Curţii de
Justiţie a Comunităţilor Europene.
Această soluţie tradiţională s-a dovedit a fi insuficientă în raport de protejarea
valorilor sociale generate de însuşi spaţiul comunitar. În acest sens, se poate conchide că
soluţia subsidiarităţii nu este prin ea însăşi suficientă pentru a asigura soluţia juridică de
protecţie a intereselor financiare comunitare. Pentru acest considerent, subsidiaritatea în acest
domeniu prezintă anumite particularităţi, fiind un concept dinamic, evolutiv. În primul rând,
statele membre protejează interesele financiare comunitare prin asimilare cu interesele
naţionale, asigurându-le acelaşi regim juridic din punct de vedere material şi procedural.
Această formă clasică de subsidiaritate s-a dovedit a fi insuficientă şi a fost înlocuită de o
subsidiaritate procedurală, astfel încât dreptul comunitar asigură norma materială privind
conţinutul infracţiunii, regimul sancţionator, iar dreptul naţional asigură cadrul procedural de
identificare, individualizare a sancţiunii şi executare a acesteia. Conţinutul faptelor ilicite
cunoaşte o definiţie unitară, în plan comunitar şi un sistem propriu de sancţiuni. Competenţa
de a aplica aceste sancţiuni este însă menţinută la nivelul statului membru. Eventualele
consecinţe de natură penală sunt lăsate în competenţa exclusivă a statelor membre.
Acest amestec de subsidiaritate cu complementaritate de norme este rezultat unei
evoluţii în reglementarea comunitară şi în egală măsură premisă unei continue redimensionări
a acestui domeniu juridic, pentru optima combatere a fenomenului evazionist cu dimensiune
comunitară.
Prin raportare la soluţiile juridice din alte legislaţii, apreciem că soluţia subsidiarităţii
se aplică şi în raportul dintre măsurile de drept penal şi măsurile de drept fiscal luate pentru a
combate evaziunea fiscală. Finalitatea acestui proces este integritatea veniturilor bugetare,
considerent pentru care, recuperarea prejudiciului cauzat este o condiţie pentru
disponibilitatea măsurilor de drept penal. Sancţiunea penală este un instrument subsidiar
procedurilor de recuperare a prejudiciului fiscal. Apreciem că soluţia juridică trebuie aplicată
din două considerente, pe de o parte valoarea socială protejată are conţinut pecuniar, iar pe de
altă parte administraţia fiscală este prin natura sa autoritatea publică menită să protejeze
integritatea veniturilor bugetare ale instituţiilor publice.
Pentru a caracteriza de manieră completă interacţiunea între aceste instrumente de
lucru apreciem că soluţia finală rezidă într-un amestec de complementaritate şi subsidiaritate,
cele două formule de lucru marcând ansamblul mecanismelor juridice de combatere a
evaziunii fiscale. Mai mult decât atât succesul acestui demers depinde de articularea corectă a
diferitelor instrumente de lucru, într-un sistem unitar. Integritatea resurselor financiare este
inevitabil un deziderat constant al administraţiilor publice, la toate nivele de acţiune.
Instrumentele de lucru sunt guvernate de diversitate, însă se articulează sistemic pe temei de
complementaritate şi subsidiaritate.
3.Incheierea operatiunilor de control fiscal
La încheierea operaţiunilor de control, inspectorul verificator are obligaţia să
informeze oral contribuabilii că a terminat activitatea de control
Când în urma activităţii de verificare nu se constată lipsuri, erori, omisiuni de natură a
determina corectarea obligaţiilor fiscale, organul de control trebuie să specifice absenţa
acestora în actul final de încheiere a controlului (procesul verbal de control). Astfel se evită
ca după o perioadă de timp să se repete controlul asupra aceloraşi operaţiuni.
Dacă după terminarea controlului se constată existenţa unor neconcordanţe între
declaraţiile fiscale şi documentele care au stat la baza întocmirii acestora, organele fiscale
stabilesc cuantumul corect al impozitului, comunicând în scris contribuabililor modul de
stabilire al acestuia. Pentru obligaţiile fiscale datorate se emite un aviz de impozitare. Acesta,
în afară de obligaţia care nu a fost achitată mai cuprinde suma penalităţilor şi amenzilor
stabilite în baza dispoziţiilor legale.
Pentru abaterile de la normele legale constatate, aparatul de control are obligaţia
furnizării de recomandări sau precizări cu privire la obligaţiile de ordin contabil sau fiscal
care nu au fost respectate în actul final încheiat. În acelaşi timp, se specifică perioada de timp
în care contribuabilul poate contesta decizia verificării.
Perioada afectată controlului fiscal este stabilită de organele de control fiscal în
funcţie de obiectivele controlului şi nu poate să fie mai mare de 3 luni.
Controlul fiscal la sediul, domiciliul sau reşedinţa contribuabilului sau la sediul
organului de control fiscal, după caz, se efectuează o singură dată pentru fiecare impozit şi
pentru fiecare perioadă supusă impozitării. Prin excepţie de la această regulă, conducătorul
organului de control fiscal competent poate decide verificarea unei anumite perioade, dacă de
la data încheierii controlului fiscal şi până la împlinirea termenului de prescripţie apar date
suplimentare, necunoscute organului de control fiscal la data efectuării controlului, care
influenţează sau modifică rezultatele acestuia.
Rezultatele controlului fiscal se consemnează obligatoriu în procese-verbale de
control, în note de constatare sau în procese-verbale de constatare a contravenţiilor, după caz.
Dreptul organelor de control fiscal de a stabili diferenţe de impozite şi majorări de
întârziere pentru neplata în termen a acestora, precum şi de a constata contravenţii şi de a
aplica amenzi şi penalităţi pentru fapte a căror constatare şi sancţionare sunt de competenţa
organelor de control fiscal, pentru o perioadă impozabilă, se prescrie în termen de 5 ani
astfel: de la data la care a expirat termenul de depunere a declaraţiei pentru perioada
respectivă; de la data ultimului termen legal de plată a impozitului, în cazul în care legea nu
prevede obligaţia depunerii declaraţiei; de la data comunicării, către contribuabil, a
impozitului stabilit de organele fiscale în condiţiile prevăzute de lege.
Termenul de prescripţie pentru stabilirea impozitelor şi a diferenţelor de impozite este
de 10 ani, în caz de evaziune fiscală stabilită printr-o hotărâre judecătorească definitivă.
În domeniul controlului fiscal sunt considerate contravenţii, dacă nu sunt săvârşite în
astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să constituie infracţiuni, următoarele fapte:
a) nefurnizarea de către contribuabili, sau de către persoana împuternicită legal să îl
reprezinte, a documentelor justificative sau a explicaţiilor solicitate de către organele de
control fiscal;
b) neprezentarea contribuabililor sau a reprezentanţilor legali ai acestora, la sediul organului
de control fiscal la data, ora şi locul fixate, la solicitarea scrisă a acestuia;
c) refuzul contribuabilului de a permite accesul organului de control fiscal în sediul său de
afaceri sau în orice alte locuri în care există bunuri impozabile sau în care acesta desfăşoară
activităţi producătoare de venituri, în vederea exercitării controlului fiscal;
d) nefurnizarea de către persoanele, organele şi instituţiile care deţin informaţii despre
contribuabil, în termenul stabilit de organele de control fiscal, a actelor, evidenţelor şi datelor
solicitate.
e) neţinerea evidenţelor contabile şi a documentelor justificative la sediul social declarat sau
păstrarea acestora în condiţii improprii desfăşurării controlului fiscal.
CONCLUZII
Integrandu-se in ansamblul controlul financiar, inspectia fiscala isi aduce aportul la indeplinirea functiilor controlului financiar, care, exercitat cu obiectivitate si legalitate, conduce la stabilirea unor relatii corecte si civilizate pe scena economica.
Inspectia fiscala este cel mai concludent instrument de evaluare a corespondentei dintre situatia de fapt in raport cu cea de drept, a realizarilor obtinute relativ la obiectivele si scopurile prestabilite.
Pe de alta parte, incidenta tot mai mare a fenomenului evazionist cere si o modalitate de prevenire care se materializeaza in inspectia fiscala.
Deloc lipsit de importanta este faptul ca prin intermediul acestui tip de control, se sondeaza activitatile desfasurate in structurile economice, relevandu-se fraudele cauzele lor.
Totusi, controlul de tip fiscal are si o latura componenta ce vizeaza descoperirea si recuperarea pagubelor.
Nu in ultimul rand, inspectia fiscala are si o functie educativa, in temeiul careia se contribuie la combaterea manifestarilor negative, ilegale, prin depistarea si sanctionarea lor cu severitate.
Bibliografie
1.MIRCEA BOULESCU, MARCEL GHITA, "Control Financiar" - EdituraEficient, Bucuresti, 1997
2. MIRCEA BOULESCU, MARCEL GHITA "ControlulFinanciar Si ExpertizaContabila" - EdituraEficient, Bucuresti, 19963.www.avocatnet.ro
4. MIRCEA BOULESCU, MARCEL GHITA"ExperizaContabila Si AuditulFinanciar - Contabil" - EdituraDidactica Si Pedagogica, Bucuresti, 19995.DAN DROSU SAGUNA"Tratat De DreptFinanciar Si Fiscal" - Editura All Beck S. A. " 2001
6.www.legalis.ro
7.Ordonanta nr. 92 din 24 decembrie 2003 actualizata pana la data de 25 octombrie 2009 privind Codul de procedura fiscala
8. Ghid pentru aplicarea Normei Profesionale nr. 35/2001 privind Expertizele Contabile, Ed. CECCAR, Bucuresti, 2003
9. Legea nr. 252 din 2003 privind registrul unic de control
10. Dariescu Nadia Cerasela, Drept financiar si fiscal, Iasi: Casa de Editura Venus, 2004
11.http://www.avocatnet.ro/content/articles/id_325/Inspectia/fiscala/in/conformitate/cu/Noul/Cod/Fiscal.html