UNIVERSITATEA BABES-BOLYAI FACULTATEA ISTORIE SI FILOSOFIESPECIALIZAREA: MANAGEMENTUL
SECURITATII IN PERIOADA CONTEMPORANA
Managementul riscului si securitatii in afaceri.
Eficienta politicii monetare europene in Germania.Studiu de caz II
Eficienta comerciala externa a Romaniei la produsul carbune. Studiu de caz I
1
Mocan Mihai Andrei, an I.Studiu de caz II
Scurt istoric al etapelor realizarii Uniunii Economice Monetare EUROpene Bazele integrării monetare europene încep pe data de 7 februarie 1992, la
Maastricht, unde s-a stabilit ca obiectiv major al procesului de integrare crearea
uniunii economice şi monetare Europene (UEM), inclusiv crearea şi punerea în
circulatie a unei monede unice EURO.
În general, se consideră că integrarea monetară presupune trei condiţii:
- armonizarea explicită a politicilor monetare,
- un pool comun de rezerve valutare,
-bancă centrala unica.
Faptul ca tratatul de la Roma nu acordase atenţie uniunii monetare şi că nevoia
unei monede EUROpene era mai puţin resimţită este explicat de mai multe motive:
economia mondială se afla în expansiune, sistemul monetar existent în acele timpuri
funcţiona satisfăcător şi „mobilitatea limitată a capitalului permitea guvernelor
Europene o marjă rezonabil de largă de manevră în ceea ce priveşte politica
monetară” in 1989, Consiliul Europei, la iniţiativa preşedintelui francez Valerie
Giscard d’Estaing, a hotărât crearea Sistemului Monetar European (SME), cu scopul
de a limita fluctuaţiile cursurilor de schimb ale monedelor EUROpene, etapă
pregătitoare important pentru crearea unei zone de stabilitate monetară în Europa. În
1991, ţările Comunităţii Europene semnează Tratatul de la Maastricht Urmărind
prevederile “Planului Werner” şi a “Planului Delors”, Tratatul de la Maastricht
stabileşte următoarele aspecte importante pentru instituirea Uniunii Economice şi
Monetare (UEM): criteria de convergenţă (cerinţe de disciplină economică) care
trebuie îndeplinite de ţările care urmează să fie incluse în uniunea monetară, un
calendar précis de realizare a UEM, cuprinzând trei etape, finalizat cu introducerea
monedei unice, un ansamblu de instituţii, politici şi mecanisme menite să asigure şi
să susţină o funcţionare sănătoasă, stabilă şi ascendentă a economiilor ţărilor
participante la UEM.
Cele trei etape principale ale realizării Uniunii economice şi monetare
Europene au fost stabilite astfel:
2
Etapa coordonării politicilor monetare - 1 iulie 1990 – 31 decembrie 1993-
În cadrul acestei etape s-a realizat libera circulaţie a capitalurilor în toate ţările
membre ale Uniunii Europene (cu o amânare până la sfârşitul anului 1992 pentru
Spania, Portugalia, Grecia şi Irlanda) şi s-au urmărit următoarele obiective: realzarea
celui mai mare grad posibil de convergenţă economic prin planurile de convergenţă,
finalizarea tranziţiei la piaţa unică, eliminarea barierelor tehnice, fizice şi fiscal care
împiedicau dezvoltarea deplină a acesteia, eliminarea tuturor obstacolelor din calea
liberei miscari a capitalurilor.
Etapa consolidării convergenţei şi a preparativelor tehnice - 1 ianuarie
1994 – 31 decembrie 1998. Această etapă a început pentru toate statele membre,
fără nici o condiţionare, fiind considerată o perioadă de tranziţie şi ajustare a
politicilor monetare si dezechilibrelor financiare.
Etapa introducerii monedei unice – 1 ianurie 1999 – 1 iulie 2002 la această
a treia etapă participarea statelor member este condiţionată de îndeplinirea criteriilor
de convergenţă, respective a condiţiilor necesare pentru adoptarea unei monede
unice, constatată de Consiliul pentru fiecare ţară separate, prin vot cu majoritate
calificată. Statele care nu îndeplinesc criteriile de participare la etapa a treia a UEM
vor face obiectul unei derogări pentru o perioadă de tranziţie în care vor fi
monitorizate şi susţinute să îndeplinească aceste criterii.
Consiliul European, reunite la Bruxelles, la 3 mai 1998, a decis, pe baza
recomandării Consiliului de Miniştri (ECOFIN) şi a avizului Parlamentului European,
îm urma evaluării îndeplinirii “criteriilor de convergenţă” următoarele : 11 state
member respective Belgia, Germania, Spania, Franţa, Irlanda, italia, Luxemburg,
Olanda, Austria, Portugalia şi Finlanda, îndeplinesc condiţiile necesare pentru
adoptarea monedei unice la 1 ianuarie 1999 şi, ca atare, vor participa la cea de-a
treia etapă a uniunii economice şi monetare, 2 state member respective Grecia şi
Suedia nu îndeplinesc condiţiile necesare pentru adoptarea monedei unice la 1
ianuarie 1999 şi vor intra în categoria statelor cu derogare.
Marea Britanie şi Danemarca nu au făcut obiectul evaluării Consiliului, deoarece
acestea au notificat Consiliul că nu intenţionează să participle la etapa a treia a UEM
de la 1 ianuarie 1999 şi situaţia lor a fost reglementată prin protocoale anterioare
separate (anexe la Tratatul asupra Uniunii EUROpene), care le permit să nu
participe, în acest caz specific, la zona EURO.
În scopul de a facilita trecerea tuturor statelor member la a treia etapă, se prevede
3
coordonarea politicii monetare unice cu cea a statelor cu derogare, care îşi păstrează
competenţele în materie conform drepturilor naţionale respective.
Fără îndoială, evenimentul cela mai important al acestei a treia etape îl
reprezintă însăşi introducerea monedei unice la 1 ianuarie 1999.
Denumirea monedei unice EURO, a fost stabilită la reuniunea de vârf de la
Madrid din decembrie 1995. În urma summit-ului de la Bruxelles, din mai 1998,
EURO a fost introdus în 11 dintre cele 15 ţări ale UE (Austria, Belgia, Finlanda,
Franţa, Germania, Irlanda, Italia Luxemburg, Olanda, Portugalia şi Spania) începând
cu 1 ianuarie 1999. Marea Britanie, Suedia şi Danemarca au refuzat aderarea la
EURO din motive interne, iar Grecia nu a îndeplinit criteriile de convergenţă stipulate
în Tratatul de la Maastricht.
Desingnul simbolului EURO (€) a fost creat de Comisia Europeana , iar
conceperea acestuia trebuia să satisfacă trei criteri: să fie un simbol uşor de
recunoscut al Europei , să poată fi scris uşor de mână, să aibă un design plăcut.
Mai mult de treizeci de monede au fost desenate. Din acestea, zece au fost supuse
aprobării publicului, iar două dintre modele s-au distanţat clar în preferinţele acestuia.
Dintre ele, Jacques Santer , preşedintele de atunci al Comisiei Europene, şi
comisarul însărcinat cu EURO, Yves-Thibault de Silhuy, au ales varianta finala.
Desenul a fost inspirat de litera greceasca epsilon, evocând astfel perioada clasică şi
leagănul civilizaţiei Europene. Simbolul se referă de asemenea, şi la prima literă a
cuvântului Europa, iar cele două linii paralele semnifică stabilitatea EURO.
Abrevierea oficială a monedei este EUR, termen înregistrat la Organizaţia
Internatională pentru Standardizare (ISO).
Obiectivele programului de trecere la moneda unica si efectele acestora asupra
statelor membre
Prin adoptarea monedei unice, Europa a câştigat numele de al doilea pol
financiaral lumii, de departe înaintea celui japonez şi conduce la crearea unor condiţii
foarte bune pentru dezvoltarea concurenţei în plan mondial. EURO, reprezintă
elemental de bază al conducerii Uniunii Europene, iarintroducerea acestei monede
pe pieţele europene a adus pentru toţi cetăţenii europeniun câştig şi un surplus de
4
stabilitatea economică. Apariţia monedei euro reprezintă celmai important moment
de pe
piaţa financiară, moment care a dus la schimbări semnificative în cadrul economiilor
ţărilor participant e şi la pos ibilitatea formăr ii unei pieţe uni ce în cadrul căreia
puterea şi competitivitatea au crescut.
O piaţă unică asigură totodată creşterea economică a ţărilor europene, crearea de
noi locuri de muncă, o scădere a costurilor de operare precum şi o alocare mai bună
a capitalurilor. Scopul creerii pieţei unice este de a asigura prezentarea informaţiei
despre emitenţi în mod corect, complet şi la timp, cu rezultat direct asupra creşterii
încrederii investitorilor în asigurarea şi îmbunătăţirea evaluării activelor financiare şi a
performanţelor în afaceri.
Se ştie că moneda Euro vizează în principal exportatorii şi importatorii, care sunt
cei mai importanţi utilizatori ai acesteia
Prin folosirea unei monede unice în cadrul tranzacţiilor, aceştia prezintă şanse egale
de eliminarea a costurilor suplimentare de tranzacţie
Introducerea monedei unice a dus la:
-reducerea costurilor de operare în pieţe şi creşterea accesului la capital al
investitorilor;
-crearea unor diverse variante
competitive de investiţii pentru investitori, precum şiun nivel de prezentare a
informaţiei adecvat cerinţelor acestora;
-relaţii bazate pe încredere între investitorii prezenţi pe pieţele financiare europene ;
Prin trecerea la moneda unică s -a dorit totodată ca ţările europene să ia măsuri şi în
ceea ce priveşte dezvoltarea şi creşterea eficienţei sistemelor financiare. În acest
sens se pot enumera măsuri precum:
-deschiderea pieţelor de capital naţionale investitorilor străini;
-liberalizarea pieţelor bursiere naţionale;
-renunţarea totală sau parţială la măsurile de control valutar .
5
Efectele introducerii monedei unice pe pieţele financiare
Prin adoptarea monedei Euro ca monedă unică se elimină riscul valutar în
interiorul Zonei Euro. De aceea se presupune că cei care vor economisi nu vor
trebui să se ȋngrijoreze în privinţa locului unde au fost emise titlurile de valoare, dacă
acestea sunt emise în euro.Adoptarea Euro ca monedă de referinţă va generea pe
pieţele financiare efecte pozitive şi totodată efecte negative.
Printre efectele pozitive se numără în primul rândformarea unei pieţe unice, în
care concurenţa va creşte iar instituţiile financiare vor fiforţate să îşi perfecţioneze
performanţele pentru a atrage noi clienţi. Tot un efect pozitiv generat este cel prin
care resursele economice vor fi mai eficient exploatate precum şidezvoltarea unor
instituţii şi pieţe financiare extinse.Principalul efect negativ generat de adoptarea
monedei unice este acela că potenţialul de diversificare se micşorează. De exemplu,
ȋnainte de apariţia monedei euro, un economisitor belgian putea să - şi diversifice
portofoliul prin achiziţionarea de titluri germane, italiene sau din alte ţări europene.
Acum aceste titluri sunt mai puţin diverse din moment ce se exprimă în aceeaşi
monedă
. Alte efectele ale introducerii monedei unice ar fi:
-ameliorează funcţionarea pieţei unice europene, optimizând realizarea efectivă a
celor patru libertăţi de mişcare (a bunurilor, persoanelor, serviciilor şi capitalului);
-stimularea importurilor şi exporturilor societăţilor naţionale şi multinaţionale,
localizate în statele membre Uniunii Economice şi Monetare
-creşterea gradului de competitivitate între agenţii economici locali şi cei din alte
state ale Uniunii Europene, preţurile pentru produsele şi serviciile similare
fiindexprimate în una şi aceeaşi monedă;
-creşterea schimburilor comerciale între statele membre ale Uniunii Europene;
Politica monetara al unui stat membru, GERMANIA „locomotivul’’ economiei
europene
Astăzi Germania reprezintă un stat foarte puternic şi bine dezvoltat din punct de
vedere politic, economic şi nu numai. Deci pentru ca să putem atinge şi a dezvălui
aspectele economice care sunt legate nemijlocit de tema tezei prezente trebuie să
avem idee şi de informaţii generale despre Germania. Republica Federală Germania
(în germană: Bundesrepublik Deutschland), denumită colocvial Germania
6
(Deutschland, sens literal: "ţara germană"), este un stat în Europa Centrală. Face
parte din organizaţii internaţionale importante precum Consiliul Europei(1951),
OCDE, Uniunea Vest-Europeană (1954), NATO (1955), Uniunea Europeană (1957),
ONU (1973), OSCE şi din zona euro.
Germania are cea mai mare economie naţională din Europa, a patra din lume ca
PIB nominal, şi a cincea din lume în funcţie de paritatea puterii de cumpărare,
conform datelor din 2008. De la începuturile erei industriale, Germania a fost un lider,
inovator şi beneficiar al unei economii din ce în ce mai globalizate. Germania este
lider mondial în exporturi, exportînd bunuri în valoare de 1,133 trilioane de dolari în
2006 (incluzînd ţările din zona Euro), şi generează un surplus comercial de 165 de
miliarde. Sectorul servicii contribuie cu aproximativ 70% la PIBul total, sectorul
industrie cu 29,1%, şi sectorul agricultură cu 0,9%. Majoritatea produselor sunt din
domeniul ingineriei, în special automobile, instalaţii mecanice, metalurgie şi bunuri
chimicale. Germania este cel mai mare producător de turbine de vînt şi tehnologia
puterii solare din lume. Cele mai mari tîrguri şi congrese internaţionale de comerţ din
fiecare an au loc în oraşe germane, cum ar fi Hanovra, Frankfurt şi Berlin.
În topul celor mai mari 500 de companii listate la bursă, top organizat în funcţie
de veniturile companiilor, există 37 de companii cu sediul în Germania. În 2007, cele
mai mari dintre acestea erau Daimler, Volkswagen, Allianz (compania cea mai
profitabilă), Siemens, Deutsche Bank (a doua companie ca rentabilitate), E.ON.,
Deutsche Post, Deutsche Telekom, Metro, şi BASF. Printre companiile cu cei mai
mulţi angajaţi se numără Deutsche Post, Robert Bosch GmbH, şi Edek. Branduri
renumite la scară mondială sunt Mercedes Benz, SAP, BMW, Adidas, Audi, Porsche,
Volkswagen şi Nivea.
Germania este o susţinătoare a integrării economice şi politice europene, iar
politicile ei comerciale sunt din ce în ce mai mult determinate de acordurile dintre
membrii Uniunii Europene şi de legislaţia europeană privind piaţa comună. Germania
a adoptat moneda unică euro, iar politica ei monetară este stabilită de Banca
Centrală Europeană, cu sediul la Frankfurt. Chiar şi după reunificarea Germaniei, din
1990, nivelul de trai şi veniturile anuale au rămas sensibil mai mari în fosta Germanie
de Vest. Modernizarea şi integrarea economiei din estul Germaniei continuă să fie un
proces de lungă durată, şi se prevede că acesta va dura pînă în 2019, transferurile
anuale de la vest la est fiind de aproximativ 80 de miliarde de dolari. Rata şomajului
a scăzut începînd cu 2005, ajungînd la cea mai scăzută cotă din ultimii 15 ani, 7,5%,
7
în iunie 2008 1. Acest procentaj variază de la 6,2% în fosta Germanie de Vest, la
12,7% în fosta Germanie de Est. Fostul guvern, al cancelarului Gerhard Schröder, a
iniţiat o serie de reforme privind piaţa de muncă şi instituţiile legate de bunăstarea
publică, în timp ce actualul guvern a adoptat o politică fiscală restrictivă, şi a redus
numărul de locuri de muncă din sectorul public. Despre situaţia economică actuală
putem judeca după datele din tabelul 1 dat mai jos.
Tabelul 1: Principali indicatori economici ai Germaniei pentru anul 2009
DATE ECONOMICE, 2009
Indicator economic Valoare
Creştere PIB 1,7%
Compoziţie PIB pe ramuri agricultură: 1%, industrie: 31%,
servicii: 68%
Rata inflaţiei 1,6% pe an
Forţa de muncă 42,63 milioane personae
Forţa de muncă distribuită pe
sectoare
agricultură:2,8%, industrie:
33,4%, servicii: 63,8%
Rata şomajului 8,4%
Şomaj peste 3 milioane de cetăţeni
Buget de stat 1.200 milliarde euro
Cheltuieli de stat 1.300 milliarde euro
Deficit bugetar 80 milliarde euro
Datoria publică 65,8% din PIB
Sursa : http://ro.wikipedia.org/wiki/Germania#Economia`
În ciuda efortului material făcut pentru integrarea fostei RDG (Republica
Democrată Germană), Germania a devenit, în ultimii ani locomotiva economiei
mondiale. Economia Germaniei este una dintre cele mai dezvoltate şi solide din
lume, bazată pe industria prelucrătoare (locul I pe glob la mai multe produse) şi
comerţul exterior (cel mai mare exportator mondial de mărfuri). Fiind o ţară cu o
economie puternic dezvoltată, Germania concurează, pe de o parte cu celelalte state
1 Ro.wikipedia.org/germania-cap 14
8
dezvoltate în lupta pentru creşterea ponderii controlului economiei şi a pieţei
mondiale, pe de altă parte însă, îşi reuneşte şi îşi coordonează forţele cu acestea
pentru a nu pierde controlul pe care îl deţine asupra mapamondului. Ca şi acestea,
Germania este o societate postindustrială în care ponderea agriculturii în PIB s-a
stabilit la cote minime, de 2 – 5%, ponderea industriei este în scădere, menţinîndu-şi
cea mai mare pondere industria constructoare de maşini, iar ponderea serviciilor
atinge valori de 60 – 75%. În relaţiile economice externe exporturile sunt dintre cele
mai diversificate, avînd şi cele mai mari valori ai coeficienţilor eficenţei economice.
Germania face parte astfel, alături de S.U.A., Japonia, Franţa, Italia şi Marea Britanie
din grupul “celor 6” devenit grupul “celor 7” după includerea Canadei. Trecerea lumii
într-o societate postindustrială şi industrializarea ţărilor în curs de dezvoltare,
procese care au luat amploare în ultimele 2 decenii, au redus din ponderea “primelor
şase” în economia mondială.
În anii 90 ponderea acestor ţări în producţia industrială mondială era de peste
65%, aceeaşi fiind şi ponderea exporturilor de maşini şi utilaje. Pe fondul reducerii
substanţiale a ponderii acestor ţări în numărul populaţiei mondiale, se poate constata
o creştere relativă a nivelului lor de industrializare, de la 3,4 în 1970 pînă la 4,8 în
1995.
În cazul Germaniei, ponderea în producţia convenţională a industriei de prelucrare
mondială a crescut de la 9,8% în 1970 la 12,4% în 1995. (potrivit I.E.M.) iar nivelul
relativ al industrializării a crescut de la 3,6% în 1970 la 6,5% în 1995. În grupul “celor
6”, Germania care a deţinut locul 2 pînă în anii ’70, în prezent l-a cedat Japoniei, cu
toate că reunificarea ţării a sporit ponderea ei în industria mondială cu circa 13%.
Tuturor acestor ţări, inclusiv Germaniei, le sunt caracteristice un grad foarte înalt al
concentrării de capital şi rolul pe care îl au companiile transnaţionale din fiecare ţară
în cadrul economiei mondiale. Toate statele au o independenţă totală în elaborarea
şi producţia de armament şi sunt exporatatori de armament, avînd cele mai moderne
armate.
“Indicele încrederii în mediul economic din Germania s-a îmbunătăţit peste
aşteptări în august 2009, reflectînd o presiune mai scăzută în privinţa perspectivelor
macroeconomice, pe fondul scăderii preţurilor petrolului şi deprecierii monedei
europene”, - transmite Reuters, citat de Mediafax.2
2 http://www.capital.ro/articol/increderea-din-mediul-de-afaceri-german-la-niveluri-anterioare-prabusirii-lehman-brothers-128436.html
9
Analiza aparţine institutului de cercetare economică ZEW, din Germania, şi se
bazează pe un chestionar privind aşteptările a 297 de analişti şi investitori privind
mediul economic din cea mai puternică economie europeană, cu un surplus de
balanţă comercială externă de 83,3 miliarde euro în primele 5 luni 2009. Indicele a
crescut la – 55,5 în iunie, de la minimul record de – 63,9 în iulie, în timp ce estimările
indicau o apreciere mult mai temperată, pînă la – 62. “Deşi aşteptările investitorilor şi
analiştilor sunt ceva mai pozitive, părerile păstrează - pe bună dreptate, după
aprecierea noastră - o notă de pesimism în ceea ce priveşte perspectivele economiei
germane”, - a declarat analistul ING, Martin van Vliet. Moneda europeană a avut o
uşoară creştere, de scurtă durată, după publicarea indicelui. “Indicele a fost peste
aşteptări, deci a oferit monedei euro un sprijin de scurtă durată, însă este tot un
număr negativ, ţinînd cont de datele istorice, deci nu s-a înregistrat o apreciere mult
superioară”, - a arătat Antje Praefcke, strateg pentru pieţele valutare la banca
germană Commerzbank.
„Germania, prima economie europeană, a înregistrat anul trecut cel mai prost an
din punct de vedere al comerţului exterior de după 1950, în condiţiile în care China a
reuşit să preia locul de cel mai mare exportator mondial, titlu ocupat mult timp de
Germania,” - transmite Agence France - Press.
Potrivit cifrelor oficiale comunicate de Oficiul federal de statistică (Destatis),
exporturile Germaniei au scăzut în 2009 cu 18,4% în raport cu 2008 pînă la 803,2
miliarde de euro (1.121,3 miliarde de dolari). China a avut, în 2009, vînzări în
străinătate de 1.201,7 miliarde de dolari, devenind cel mai mare exportator mondial.
Germania a fost cel mai mare exportator mondial de bunuri după 2003.
Avantaje ….
Aderarea la moneda unica atrage dupa sine o serie de avantaje atat pe plan
National (independent la fiecare tara) , cat si pe plan european , la toate tarile care
fac parte din ZONA EURO.Doar diferenta este ca unele tari se „obisnuiesc” mai
repede in aceasta situatie , iar altele mai greu.Totul depinzand de gradul de
dezvoltare economica, asezare geografic, ajutor din partea uniunii etc.
-Prezenţa unei singure Bănci Centrale.
-Crearea unui sistem monetar stabil, lipsit de asimetriile specifice SME.
10
-Nevoia de rezerve în Europa va fi mai mică.
-Constituirea unei pieţe financiare europene vaste.
-Îmbunătăţirea gestiunii finanţelor publice şi stimularea creşterii europene.
-Transparenţa preţurilor şi creşterea competitivităţii statelor membre.
-Standardizarea contabilităţii şi a altor sisteme.
-Putere şi stabilitate valutară.
-Luptei împotriva crimei organizate, pespective al falsificării sau spălării
banilor.
-Costuri de tranzacţie reduse –la nivel national.
-Reducerea ratelor dobânzii.
-Creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă.
-Prezenţa unei singure rate de schimb eliminarea riscului valutar.
...si dezavantajele aderarii la moneda unica
-Diferende în politica fiscală.
-Absenţa unor organisme de control în materie de politică monetară şi fiscală.
-O uniune monetară fără uniune bugetară.
-Integrarea pieţelor muncii va fi mult mai lentă decât cea a pieţelor de capital, bunuri
şi servicii.
-La nivel national Centralizarea puterii şi pierderea suveranitatii naţionale.
-Pierderea ratei de schimb.
11
-Creşterea preţurilor.
In concluzie moneda unica europeana a fost conceputa , apoi introdusa in
sistemul monetar european , pentru a ajuta unele state care se confrunta cu
(probleme de obicei economice), acesta,avand mai multe avantaje decat
dezavantaje este foarte utila .....pornind de la ideea „ca unde is doi puterea
creste” idee de la care a pornit si Uniunea Europeana , acesta va birui si pe zii
ce trece aceasta alianta va fi tot mai puternica cu mai multi membrii , si cel mai
important lucru il constituie faptul ca acesti membrii vor avea identitate
europeana... .
STUDIU DE CAZ I
Prezentare generala a produsului
Carbunele
Carbunii fosili sau carbunii de pamant s-au format din plante si arbori prin
transformari biologice (sub actiunea unor microorganisme) si chimice, in timpul unor
lungi perioade in conditii nu prea bine cunoscute, dar in orice caz in absenta
oxigenului din aer (caci putrezirea obisnuita, in conditii aerobe, duce numai la CO2,
H2O, NH3, etc.) In cursul acestor transformari anaerobe, oxigenul continut in
materialul initial s-a eliminat, in cea mai mare parte, sub forma de H2O si CO2, iar
azotul sub forma de NH3 si N2. In cursul acestui proces lent de incarbonizare,
continutul in carbon a cre 929g69j scut cu varsta zacamantului. Dupa urmele gasite
au putut fi indentificate speciile botanice din care s-au format diferitii carbuni.
Se disting 2 specii principale ( si numeroase varietati ) de carbuni:
- Superioara(antracitul, huila si lignitul-care au procent de carbon mare si
putere calorica mare);antracitul si huila lasa pe o placa de portelan
poros o dara neagra
12
- Inferioara(carbunele brun si turba-care au un procent de
carbon mic si putere calorica mica);lasa pe o placa de portelan poros
o dara cafenie
Lignitul, in care se mai recunoaste structura lemnului initial, este o varietate de
carbune brun. Turba, care se mai formeaza si in zilele noastre din muschi si plante
acvatice ce apar in mlastini sau turbarii, este un carbune inferior ce retine multa apa.
In antracit incarbonizarea este cea mai avansata.Desi aflorimentele de carbune au
aparut din vremuri preistorice, utilizarea carbunelui drept combustibil este comparativ
recenta.Timp de mii de ani carbunele era considerat o simpla piatra neagra.Exista
dovezi ca britanicii antici au folosit carbunele drept combustibil si ca romanii au aflat
de la ei valoarea sa.Prima referire scrisa la carbune apare intr-o cronica anglo-
saxona din secolul X. Carbunele contine carbon,care-i ofera si acea culoare neagra,
caracteristica, si gaze inflamabile cum ar fi hidrogenul, azotul si oxigenul.
De-a lungul secolelor s-a raspandit utilizarea carbunelui pentru incalzirea
gospodariilor.Insa carbunele moale utilizat , usor de obtinut, a provocat o poluare
grava sub forma fumului si funinginii continand compusi sulfurati ce provoaca ploi
acide care distrug vegetatia, ucide pestii si alte creaturi marine,provocand si
deteriorarea carbunilor cladirilor construite din caramizi si piatra.Pentru a-i diminua
utilizare,carbunele a fost puternic impozitat si in multe locuri ,arderea lui a fost
interzisa din cauza pericolului asupra sanatatii publice.Consumul de carbune a
crescut rapid in anii 1700 pe timpul Revolutiei Industriale cand a jucat un rol
insemnat in dezvoltarea marilor tari industrializate.Carbunele era combustibil pentru
masinile cu aburi si din el se obtinea cocsul (o forma dura si poroasa a carbonului
utilizata in otelarie si drept combustibil ).
Carbunii negri si grafit artificial prin descompunerea termica a multor materiale
organice se obtin numeroase varietati de carbune negru. Proprietatile acestora difera
mult cu substanta initiala si cu conditiile in care a fost efectuata carbonizarea.
Aspectul macroscopic al carbunelui negru este amorf, dar la cercetarea cu raze X
au fost observate, la multe specii de carbuni negri, aspecte asemanatoare cu ale
grafitului. Carbunele negru este un conglomerat de cristalite minuscule, orientate
neregulat in toate directiile posibile si legate intre ele intr-un mod ce nu este inca bine
13
cunoscut. Din cauza acestei structuri, carbunele negru, in general, conduce rau
caldura si electricitatea.
Carbunele este zacamantul cel mai bogat in combustibil fosil.Rezervele mondiale
cunoscute sunt estimate a fi suficiente pentru 200 ani,la o rata de consum cu cea
actuala,si multi experti sunt de parere ca exista cam de 15 ori mai mult carbune
ramas nedescoperit.3 tari detin doua treimi din rezervele mondiale descoperite.SUA
are 30% ,Rusia si statele aliate cam 25%, iar China 10%.Restul rezervelor sunt
situate in: (Australia,Canada,India,Germania,Polonia,Africa de sud si Marea
Britanie).In America de sud doar patru tari Argentina,Brazilia,Chile si Columbia detin
zacaminte situate in carbuni.Cea mai mare parte a carbunelui este ingropat adanc
sub padurile tropicale unde este greu de exploatat.Dintre cele 52 de tari africane,
doar 8 exploateaza:Africa de sud si Zimbabwe,cu cele mai mari
zacaminte,Algeria,Maroc,Mozambic,Tanzania,Nigeria si Zair.
14
In Romania...
În România cărbunii se clasifică conform STAS ,dupa cum urmeaza in tabelul de mai jos:
15
Romania conform unui studiu efectuade de United States Geological Survey , din anul
1970 pana in 2004 , se afla intre primele 20 de tari cu cele mai mari extractii de carbune din
lume , ea clasandu-se pe locul 12 al acestui top.
In prezent nu mai face parte din acestea , desi este de mentionat faptul ca 60% din energia
romaniei este produsa prin arderea acesteia in termocentralele :Rovinari, Turceni, Iernut.etc.
Sursă: United States Geological Survey-2005
16
Caracteristici generale al pietei al produsului-Romania
Sectorul cărbunelui din România cuprinde trei companii naţionale, care exploatează
zăcăminte de cărbune totalizând 4 miliarde de tone:
Compania Naţională a Lignitului "Oltenia", în Târgu Jiu, cu 12 mine şi 19 cariere;
Compania Naţională a Huilei, în Petroşani, cu 12 mine;
Societatea naţională a Cărbunelui, în Ploieşti, cu 8 mine şi 11 cariere.
Producţia de cărbune
Aceste companii livrează două calităţi de cărbune, după cum rezultă din tabelul următor.
Întreaga cantitate de lignit este livrată la termocentrale special echipate pentru arderea
acestuia, cum ar fi Turceni şi Rovinari. Din producţia anuală de huilă, 75 - 95 % este, de
asemenea, destinată producerii de energie, în centrale cum ar fi Paroşeni sau Mintia.
Producţia* 1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001
Total 61,5 37,6 32,4 38,4 39,7 40,5 41,1 41,8 33,3 26,2 25,0 23,5 26,7
din care:
Lignit 53,2 33,7 28,6 34,3 35,5 35,7 36,2 36,5 29,0 23,0 21,0 23,5 26,7
Huilă 8,3 3,9 3,8 4,1 4,2 4,8 4,9 5,3 4,3 3,2 4,0 3,1 4,4
din care:
energetică 5,1 2,6 2,9 3,1 3,7 4,4 4,5 5,0 4,0 3,0 3,7 2,9 4,2
cocsificabilă 3,2 1,3 0,9 1,0 0,5 0,4 0,4 0,3 0,3 0,2 0,3 0,2 0,2
*Producţia în Milioane tone
17
Programele pe termen mediu prevăd o creştere a producţiei de lignit până la 30 mil. tone şi un
nivel constant al producţiei de huilă, de aproximativ 4 mil. tone.
Strategia generală
Începând cu 1997, a fost demarat un program având ca scop îmbunătăţirea condiţiilor
economice generale ale pieţei de cărbune, având ca principale obiective:
Concentrarea exploatării în cele mai productive zăcăminte;
Închiderea tuturor minelor şi carierelor nerentabile;
Stabilizarea, pe termen mediu, a producţiei de lignit la 30 mil. tone şi a producţiei de
huilă la 4 mil. tone;
Reducerea treptată şi, în final, eliminarea subvenţionării;
Primele rezultate ale acestei strategii sunt reflectate în tabelul care urmează.
1990 1993 1995 1997 1998 1999 2000
Producţia, * 37,6 39,7 41,1 33,4 26,2 22,9 29,1
Mine/Cariere 100/37 100/37 100/37 100/37 59/35 40/32 33/32
Personal 134.000 121.000 97.000 82.000 52.700 47.000 46.600
Subvenţii, % 100 50,1 61 13,3 12,1 9,7 9,5
Productivitate, % 100 107 140 113 175 172,5 222,5
Investiţii, mil. $ 231,35 46,64 47,99 17,7 38,5 28,3 30,6
*Producţia în Milioane tone
Import
18
Cărbunele importat reprezintă un segment important al pieţei de cărbune din România,
datorită calităţii mai bune şi preţului mai mic. Majoritatea cărbunelui din import este cărbune
cocsificabil, care nu se mai extrage în România. În ultimii 10 ani, cărbunele din import a
reprezentat 2,5 până la 3,5 mil. tone.
Proiecte de modernizare şi investiţii
Principalele scopuri ale programelor pe termen lung în sectorul
cărbunelui se concentrează pe:
Mărirea eficienţei extracţiei de cărbune;
Introducerea proceselor noi;
Modernizarea infrastructurilor minelor şi carierelor;
Protecţia mediului.
Posibilităţi de finanţare
Datorită impactului social şi asupra mediului, importante instituţii
financiare internaţionale, cum ar fi Banca Mondială, Banca Europeană
pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, CE şi Programul American de
Investiţii sprijină acţiunile având ca scop reforma sistemului de minerit
pentru cărbune. De altfel, închiderea celor 29 de mine, realizată până în
prezent, a fost finanţată cu un grant de la Banca Mondială.
Pret, tranzactii si consum in Romania
In anul 2006 producţia de cărbune a României a fost de 34,1 milioane tone, din care:
2,9 milioane tone huilă
31,2 milioane tone lignit
Aproape toată cantitatea (99%) se foloseşte pentru producţia de energie electrică şi termică,
huila contribuind cu 7,2% din totalul de producţie de energie electrică iar lignitul cu 32,2%.
19
Puterea calorifică a cărbunelui extras în România este de:
3650 kcal/kg pentru huilă
1650-1950 kcal/kg pentru lignit
Datorită puterii calorifice scăzute, transportul de carbune este ineficient economic astfel că
termocentralele sunt situate în apropierea punctelor de extracţie. Fiind purtători de energie
primară captivi, huila şi lignitul în România nu pot face obiectul unei pieţe în adevăratul sens
al cuvântului.
Evoluţia producţiei interne de huilă:
Evoluţia producţiei interne de lignit:
În viziunea Statului Român, datorită creşterii prognozate a preţului la hidrocarburi (ţiţei şi
gaze naturale), principalele opţiuni pentru viitor ar fi producţia de energie pe bază de cărbune
şi energia nucleară.[22] În strategia energetică pentru 2007 - 2020 se pune accentul pe sporirea
producţiei de energie electrică nucleară şi pe modernizarea capacităţilor de producţie de
energie învechite.
Compania Petrom intenţionează să convertească, în următorii patru ani (începând din 2009),
între cinci şi zece puţuri epuizate de petrol şi gaze în furnizori de energie geotermală.
Estimările actuale arată că, în România, căldura generată de puţurile epuizate poate acoperi
nevoile a 13.000 de locuinţe, adică aproximativ 0,6% din necesarul de energie al ţării.
An 2006 2005 2004 2003 2002 2001 2000
milioane tone 2,9 2,7 3,1 3 3,7 3,5 3
An 2006 2005 2004 2003 2002 2001 2000
milioane tone 31,2 27,2 29,1 30 29,3 29,7 26
20
Conform bursei de marfuri romanesti , acestea sunt preturile la care au fost cotate
Huila si Lignitul in anul 2007.
Cotatii bursiere ale carbunelui -2007
Cotatii bursiere ale carbunelui -2006
In acesti doi ani analizati de mine , respectiv anul 2007 fata de anul 2006 ,
putem observa o crestere semnificativa ,in ceea ce priveste pretul , dar totodata si
crestere a cantitatii tranzactionate, pe pietele din Romania.
Taxe vamale , si Europene al produsului analizat
Petru a se prezenta modalitatea de utilizare concretă a instrumentelor
tarifare,trebuie definită politica vamală , care reprezintă o componentă a politicii
comerciale a unui stat.
21
Politica vamală include totalitatea dispoziţiilor legale privind intrarea şi ieşirea
în/dinţară a mărfurilor, respectiv acele norme legale cu privire la:
–controlul mărfurilor cu ocazia trecerii frontierei de stat;
–controlul mijloacelor de transport cu ocazia trecerii frontierei de stat;
–îndeplinirea formalităţilor vamale;
–plata taxelor vamale (impunerea vamală).Instrumentul principal de realizare a
politicii vamale este tariful vamal în care seprevăd mărfurile supuse impunerii vamale
şi cuantumul de taxe percepute
Plata taxelor vamale, percepute prin intermediul tarifului vamal, sau impunerea
vamală îndeplineşte treifuncţii:
-fiscală (este o sursă de venit la bugetul statului);
-protecţionistă (se p ro te jează economia na ţ iona lă sau sec toa re a le
aces te ia ,deoarece taxa vamală la import va ridica preţul produsului importat care
devine mai puţincompetitiv faţă de cele indigene);
-de negociere(pen t ru a s t imu la sch imbur i le comerc ia le , s ta te le po t
negoc iaconcesii vamale reciproce sau nereciproce).
Taxele vamale sunt impozite indirecte percepute de către stat asupra
mărfurilor atunci când acestea trec graniţa vamală a ţării.
Se pot clasifica după patru criterii:
a) După tipul operaţiei sau obiectivul impunerii vamale:
–taxe vamale de import care se aplică mărfurilor importate, se plătesc de
firmaimportatoare dar în final se includ în preţ şi se suportă de
consumatorul final; sunt unputernic mijloc de protecţie a economiei naţionale şi
au cea mai largă răspândire
22
–taxe vamale de export au aplicabilitate limitată; se aplică pentru unele produsede bază în
vederea stimulării prelucrării la intern (venituri suplimentare la buget);
–taxe vamale de tranzit : asupra mărfurilor străine aflate în tranzit pe
teritoriuvamal al ţării respective (în prezent au o importanţă mai modestă, deoarece se
încurajeazătranzitul pentru a folosi infrastructura, depozitele, porturile etc.).
b) După scopul pentru care se instituie taxa vamală:
–taxe cu o orientare protecţionistă (de regulă au nivel mai ridicat);
–taxe cu orientare fiscală, pentru venit suplimentar la buget.c) După modul de percepere al taxelor vamale
, acestea sunt:
–specifice, percepute pe unitatea fizică de marfă importată (x lei/tona cărbune);
–“ad valorem”, percepute ca o cotă procentuală din valoarea vamală a mărfurilor (din punct
de vedere tehnic sunt simplu de aplicat dar în condiţiile fluctuării
preţurilor mondiale se poate pierde efectul protecţionist; în plus, uneori importatorul declară
în vamăpreţuri mai mici decât cele reale; unele ţări au instituit
dreptul de preemţiune: dreptulstatului de a cumpăra marfă importată, dacă organele
vamale constată că preţul facturateste mai mic decât cele efectiv plătit de importator);
–mixte, c a o combina ţ i e a p r ime lo r două ca t ego r i i , c ând pe l ângă t axa
“ad valorem” se percepe, temporar, şi o taxă specifică.
d) După modul de fixare de către stat ,taxele vamale pot fi:
•taxe vamale autonome, stabilite de stat în mod independent şi nu pe baza
unor înţelegeri cu alte state, atunci când faţă de statele respective nu se aplică clauza
naţiuniic e l e i ma i f avo r i za t e ş i nu sun t conven ţ i i r e c ip roce . Î n c azu l uno r
a s t f e l de t axe , sun t prevăzute trei nivele:
–maxime
–intermediare
–minime
Taxele autonome permit discriminarea în politica comercială promovată faţă de un
stat saualtul, sunt răspândite în ţările dezvoltate şi au nivele foarte ridicate.
23
•taxe vamale convenţionale
(contractuale) care se adoptă de stat prin înţelegere cualte state pe baza acordurilor
comerciale încheiate; sunt mai reduse ca cele autonome şifac obiectul negocierilor
tarifare în cadrul GATT (OMC);
•taxe vamale preferenţiale :au un nivel mai redus, uneori zero (comparativ cu altetaxe
vamale) şi constituie o derogare de la aplicarea CNF, deoarece se aplică doar faţă
deanumite state pentru toate mărfurile sau anumite mărfuri importate.Exemple de
taxe vamale preferenţiale:
–taxele ce se aplică de către fostele ţări metropole faţă de fostele colonii;
–taxele ce se aplică de ţările CEE şi alte ţări dezvoltate faţă de Europa Centrală şide
Est în cadrul SGP (sistemul generalizat de preferinţe vamale nereciproce
şinediscriminatorii în favoarea ţărilor în curs de dezvoltare);
•taxe vamale de retorsiune (răspuns), c a r e s e a p l i c ă c a r ă s p u n s l a
p o l i t i c a comercială neloială a altui stat; acest din urmă tip de taxe se regăsesc ca:
–taxe vamale antidumping
(taxe vamale suplimentare percepute de stat, pestecele obişnuite, pentru a
anihila efectele exportului la preţ dedumping sau al dumpingului valutar practicate de
oanumită ţară la un moment dat);
–taxe vamale compensatorii:se percep de stat asupra unor importuri ce
provind in ţă r i ca re subven ţ ionează expor tu l unor p roduse sau
acordă p r ime de expor t ( vo r compensa diferenţa).Taxele vamale de
retorsiune se pot aplica numai după ce a avut loc o anchetă princare se dovedeşte
politica comercială neloială promovată de un anume stat. Acest faptconferă
taxelor de retorsiune o dublă natură:
–tarifară;
–netarifară
Concluzii
Acest studiu de caz a fost realizat de catre mine pentru a arata ca , carbunele
este o marfa , nelipsita intre comertul dintre tari , atat europene , cat si mondiale.Este
o marfa care este foarte cautata , si foarte tranzactionata pe piata marfurilor.In anii
24
anteriori anului 1989 , Romania a pus mare accent pe extractia , comercializarea si
prelucrarea carbunelui, acest fiind un mijloc foare semnificativ de energie.
Desi este atat de important , din pacate este o sursa regenelabila a
pamantului, din pacate regenerabila intr-un timp foarte indelungat.Si pana nu se vor
gasi solutii mai bune pentru inlocuirea carbunelui , acesta va fii tranzactionata pe
pietele internationale , la preturi din ce in ce mai ridicat.(dupa cum am observat in
comparatii anul 2006-2007 in Romania).
25
Bibliografie
http://www.google.ro
http://ro.wikipedia.org
http://www.customs.ro/ro/agenti_economici/taxe_vamale_si_masuri_de_politica_comerciala.aspx
http://www.inpec.com/rom_mar_coa_in.htm
http://www.brm.ro-Bursa de marfuri Romania
http://www.brm.ro/root/index.php?page=piata-la-disponibil/carbune
N. Sută, coord. – Comerţ internaţional şi politici comerciale contemporane, Ed. All, Bucureşti, 1995 .
http://www.financiarul.com/articol_31456/preturile-pe-piata-carbunelui-au-ajuns-la-maximul-ultimului-an.html
26
27