Download - muzica.docx
CULTURA MUZICALA IN EVUL MEDIU
Conceptia medievala asupra frumosului a fost reprezentata de filosofia crestina, pastrand
idei si solutii din Antichitate, carora li s-a schimbat semnificatia sau le-au fost adaugate elemente
noi. In ceea ce priveste viziunea muzicala, in aceasta perioada gasim doua stiluri conceptuale
importante, fiecare reprezentand cele doua Imperii Romane, de Rasarit si de Apus.
Imperiul Roman de Rasarit
In privinta muzicii, conceptiile au ramas, in mare, aceleasi, Noua Roma, asa cum era numit
Bizantul, a pastrat traditia artei grecesti pastrandu-se modurile diatonice, cromatice si
enarmonice utilizate in Antichitate, precum si conceptia despre numere si proportii. Motivatia
pastrarii traditiilor elene este mai usor de inteles daca precizam un mic amanunt: limba oficiala a
Imperiului Roman de Rasarit era cea greaca. Muzica bizantina este prima de tip crestin, preluand
din practica ebraica genuri de recitare, cantarile responsoriale (doua grupuri care canta
alternativ), antifonice (care contin scurte exclamatii) si ecfonetice (cu accente). Cantecul bizantin
cunoaste trei mari perioade de creatie si notatie. Prima dintre acestea este cea paleo-bizantina ,
psalmul, imnul si cantecul spiritual. Piesele aveau o forma arhitecturala bine stabilita, alcatuita
din inceput, recitare melodica, opriri si terminare printr-o formula specifica . A doua perioada
este cea medio-bizantina si se remarca prin semne neumatice si hirnomice care ofereau
informatii despre inaltimea notelor si ritm. Aceste semne sunt atribuite lui Ioan Cucuzel si aratau
sensul melodiei, intervalele melodice asociate cu durate si accente, semne agogice si pentru
modulatie. A treia si ultima perioada se numeste neo-bizantina si reflecta schimbarile datorate
evolutiei teoretice la nivel muzical, dar si conceptiei muzicale a vremii.
Imperiul Roman de Apus
Marea schisma din anul 1054 i-a impartit pe crestini in doua tabere: ortodoxi si catolici,
cele cand apar primele genuri muzicale doua religii stand la baza formarii celor doua Imperii
Romane. Ca urmare, au rezultat si doua stiluri muzicale principale: bizantin (Imperiul Roman de
Rasarit) si gregorian (Imperiul Roman de Apus). Aceasta din urma reprezenta muzica romano-
crestina si este usor de recunoscut datorita formei de cantec monodic (pe o singura voce)
barbatesc, a intonatiei strict vocale a imnurilor. Ca si muzica bizantina, si cantecul gregorian
cunoaste trei etape. Prima este numita ambroziana, dupa numele lui Ambrozie din Milano, un
episcop care a trait in secolul VI. Imnurile compuse de acesta sunt simple ca melodie, au un mers
treptat, fara salturi intervalice importate si pastreaza un ritm poetic uniform. Unificarea
modurilor melodice utilizate de Ambrozie s-a facut in timpul Papei Grigorie cel Mare (sec. VI),
rezultand un gen muzical numit cantec gregorian si o culegere liturgica numita Antifonar. A
doua etapa este cea gregoriana, caracteristicile sale principale fiind ritmul aproximativ egal in
care se succed sunetele, de natura prozodica (accentele coincideau cu cele ale versificatiei), care
beneficia de opriri care aveau o durata mai mare decat cea normala, procedeu cunoscut sub
numele de intarziere a vocii .Daca initial muzica era monodica (pe o singura voce), mai tarziu ea
a devenit polifonica (pe mai multe voci). Ritmul ramane totusi nemasurat, avand la baza o durata
determinata (doime, nota intreaga etc.) stabilita ca etalon. A treia etapa este cea a polifoniei
medievale (sec. XI-XVI) si cuprinde perioadele Ars Antiqua, Ars Nova si Renasterea.
La inceput muzica era fara ritm in acceptiunea moderna a cuvantului, se canta la unison
si nu avea un centru tonal de gravitatie. Maniera aceasta de cantare a durat aproximativ cinci mii
de ani, mai precis pana la sfarsitul primului mileniu crestin, cand in muzica de cult isi face
aparitia cantarea pe doua si pe trei voci in cvinte, cvarte si octave paralele. Noua forma de cant
armonic este atribuita calugarului Hucbald, precum si lui Guido d' Arezzo, acestia doi fiind cei
care au notat astfel de tehnici corale .
Cu muzica ce a urmat aparitiei crestinismului, lucrurile au devenit din ce in ce mai clare
si s-au conturat cu pregnanta genurile si stilurile impuse in creatia compozitorilor fiecarei epoci.
La aceasta a contribuit, in special perfectionarea notatiei muzicale, operata cu precadere in vestul
Europei.