Natura ne aseamănă. Educaţia ne deosebeşte.
Confucius
PLAN MANAGERIAL
al I.S.J. Gorj
Anul şcolar 2013 – 2014
Judeţul Gorj este unul dintre cele 41 de judeţe ale României cu
reşedinţa în municipiul Târgu Jiu.
Gorjul are o populaţie de
387.308 de locuitori şi suprafaţa
de 5.602 km². Cuprinde nouă
oraşe (incluzând două municipii)
şi 61 de comune. Face parte din
regiunea istorică Oltenia.
Relieful este variat şi
împărţit în trei trepte distincte - în
N şi NV sunt Munţii Parâng,
Vâlcan şi Godeanu, cu altitudini ce depăşesc frecvent 2.000 m (altitudine
maximă: 2.519 , vârful Parângu Mare) şi cu urme ale glaciaţiei cuaternare
(circuri, custuri, lacuri glaciare, morene).
În partea centrală se desfăşoară zona subcarpatică, constituită din
mai multe aliniamente de dealuri (mai importante sunt: Săcelu, Mogoş,
Stroieşti, Bran) şi depresiuni (Polovragi, Novaci, Târgu Jiu-Câmpu Mare
ş.a.), iar în S, se află o porţiune a Piemontului Getic.
Planul managerial are la bază următoarele documente strategice şi acte normative:
Legea Educaţiei Naţionale nr.1/2011;
Legea nr. 87/2006 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
75/12.07.2005 privind asigurarea calităţii educaţiei;
Legea 35/2006 privind creşterea siguranţei în unităţile de învăţământ;
Ordinul nr. 3818/2013 privind structura anului şcolar 2013 - 2014;
Ordinul nr. 5530/2011, privind aprobarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare
a Inspectoratelor Şcolare.
Ordinul nr. 5547/2011, privind aprobarea Regulamentului de inspecţie a unităţilor de
învăţământ preuniversitar);
Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.389/22.08.2006 privind modificarea şi
completarea Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 946/2005 pentru aprobarea
Codului controlului intern, cuprinzând standardele de management/control intern la
entităţile publice şi pentru dezvoltarea sistemelor de control managerial (M.O. nr.
771/12.09.2006);
Legea nr. 672/19.12.2002 privind auditul public intern (M.O. nr. 953/24.12.2002), cu
modificările şi completările ulterioare.
Metodologia formării continue a personalului didactic din învăţământul preuniversitar,
anexă la ordinul ministrului nr. 5720/2009;
Legea nr. 544/12.10.2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public;
O.G. nr.27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, aprobată şi
modificată prin Legea nr. 233/2002
H.G. nr.1723/2004 pentru aprobarea Programului de măsuri în activitatea de relaţii cu publicul, modificată şi completată prin HG nr.1487/2005
Legea nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată
H.G. nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea si dezvoltarea carierei funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare
Metodologia formării continue a personalului didactic din învăţământul preuniversitar;
LEGE nr. 87/2006 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
75/12.07.2005 privind asigurarea calităţii educaţiei;
OMEdCI nr. 4595/22.07. 2009 privind aprobarea criteriilor de performanţă pentru evaluarea cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar;
OMEdCI nr. 5 132/10. 09. 2009 cu privire la activitatea dirigintelui;
Ordin 5484 din 29.09.2011 privind recunoasterea competentelor profesionale dobandite formal, nonformal;
Ordin 5485 din 29.09.2011 pentru aprobarea Metodologiei - constituirea corpului
profesorilor mentori;
Ordin 5486 din 29.09.2011 criteriilor privind acordarea gradaţiei de merit;
Ordin 5487 din 29.09.2011 Recunoasterea in invatamantul terţiar nonuniversitar a
studiilor obţinute;
Ordin 5488 din 29.09.2011 Regulament - cadru pentru organizarea şi funcţionarea consorţiilor şcolare;
Hotărârea Guvernului nr. 185/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului
Educaţiei Naţionale, cu modificările și completările ulterioare;
Programul de Educaţie şi Formare pe parcursul întregii vieţi, 2007-2013: Comenius,
Erasmus, Leonardo da Vinci, Gruntvig, Jean Monnet- Parlamentul European şi
Consiliul Uniunii Europene, 14 iulie 2004; Ministerul Educaţiei Cercetării şi
Tineretului; Organismul intermediar POSDRU – Instrumente Structurale ale Politicii
de Coeziune Economică şi Socială a Uniunii Europene;
Proiectul „Dezvoltarea profesională a cadrelor didactice prin activităţi de mentorat”
(POSDRU) 2007-2013, finanţat de FSE;
Raportul Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj privind starea învăţământului în judeţul
Gorj în anul şcolar 2012 – 2013;
Ordin nr. 4923/29.08.2013 privind organizarea şi desfăşurarea examenului de
bacalaureat 2013 şi anexele;
Ordin nr. 4924/29.08.2013 cu privire la organizarea şi desfăşurarea evaluării naţionale
pentru elevii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2013 - 2014 şi anexele;
Programul de Guvernare 2012, capitolul „Politica în domeniul educaţiei”.
INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN GORJ
Strada Victoriei nr.132-134, Tg-Jiu, cod 210234
Str. General Berthelot nr. 28-30, Sector 1, I, 010168, Bucuresti
Telefon: 0253-227177, Fax : 0253-224750 Tel: +40 (0)21 405 57 06, Fax: +40 (0)21 310 32 05
http://isj.gj.edu.ro, e-mail :[email protected], [email protected] www.edu.ro
4
PREMISE
Ca stat membru cu drepturi depline al Uniunii Europene, România depune toate eforturile
posibile pentru a fi un partener de nivel european în domeniul educaţiei şi formării profesionale, cu
dorinţa de a reduce cât mai repede decalajul existent între ea şi celela lte state membre. În realizarea
acestui obiectiv, şcoala românească are un rol primordial, în raport cu celelalte sectoare ale
sistemului social. Accederea la cultura şi civilizaţia europeană presupune dezvoltarea şi
aplicarea de noi tehnologii ale informaţiei şi comunicării, crearea şi menţinerea unui cadru de
reglementări şi standarde generatoare de concurenţă prin stimularea dezvoltării de aplicaţii noi, în
paralel cu sprijinirea iniţiativelor care încurajează şi permit participarea benefică a tuturor
cetăţenilor României la configurarea unei societăţi a progresului şi prosperităţii sociale.
Planul managerial este elaborat pentru asigurarea calităţii procesului de învăţământ,
recredibilizarea şcolii, într-un context în care, fără o educaţie de calitate România nu va reuşi
să îşi reclădească viitorul, în concordanţă cu noile cerinţe ale integrării învăţământului
preuniversitar românesc în Spaţiul European al Învăţământului pentru anul 2014.
Premisa fundamentală a strategiei manageriale este aceea că învăţământul trebuie să fie
prima prioritate în afirmarea unei economii globale, într-o societate a cunoaşterii şi a învăţării pe
tot parcursul vieţii. În faţa provocărilor unei realităţi în continuă schimbare şi a unui viitor tot mai
pretenţios şi, uneori, imprevizibil ,învăţarea pe tot parcursul vieţii este o necesitate obiectivă.
Aceasta este un adevăr care se concretizează în perfecţionarea continuă a capitalului uman –
dimensiune hotărâtoare în crearea bogăţiei şi a cunoaşterii, în progresul susţinut al omenirii, în
scopul dezvoltării durabile, al creşterii productivităţii şi competitivităţii, al creării de noi locuri de
muncă şi al susţinerii progresului social.
Cel mai important factor în schimbare este capacitatea de a inova, precum şi disponibilitatea
de a coopera, de a interconecta activităţi performante şi competitive din sfera cunoaşterii, din
economie, din viaţa comunităţii – exigenţe cărora şcoala românească, implicit, şcoala gorjeană
trebuie să le răspundă prin acţiuni şi rezultate de calitate.
Această misiune poate fi îndeplinită de şcoala gorjeană, dacă elevul care parcurge
învăţământul obligatoriu studiază pentru a putea răspunde următoarelor tipuri de finalităti: învaţă
pentru a şti, învaţă pentru a face, învaţă pentru a fi, învaţă pentru a trăi în comunitate.
Învăţământul poate constitui o premisă a incluziunii sociale active, în contextul schimbărilor
economice, sociale şi politice care se petrec pe continentul european şi în lume. O zonă europeană
deschisă a învăţământului aduce cu sine o mulţime de avantaje, în condiţiile respectării diversităţii,
dar presupune eforturi continue în vederea înlăturării barierelor şi pentru dezvoltarea unei reţele de
învăţământ care să stimuleze cooperarea, interculturalitatea şi mobilitatea transeuropeană.
INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN GORJ
Strada Victoriei nr.132-134, Tg-Jiu, cod 210234
Str. General Berthelot nr. 28-30, Sector 1, I, 010168, Bucuresti
Telefon: 0253-227177, Fax : 0253-224750 Tel: +40 (0)21 405 57 06, Fax: +40 (0)21 310 32 05
http://isj.gj.edu.ro, e-mail :[email protected], [email protected] www.edu.ro
5
Realizarea unui învăţământ de calitate, credibil şi performant, desfăşurat în şcoli dotate pe
cât este posibil la nivel european, reprezintă prioritatea IŞJ Gorj pentru anul şcolar 2013-2014.
2. VIZIUNEA
Pentru a răspunde unor provocări substanţiale generate de transformările profunde din viaţa
şcolii româneşti, IŞJ Gorj doreşte să devină un garant al calităţii şi recredibilizării procesului
educaţional, implicându-se în aplicarea corectă a politicilor educaţionale elaborate de M.E.N. prin
formarea continuă a cadrelor didactice şi crearea unui climat de muncă atractiv, în vederea
facilitării dezvoltării individuale a fiecărui tânăr, beneficiar al sistemului public de educaţie, astfel
încât să dea sens încrederii şi aspiraţiilor sale, atât pe plan personal, cât şi profesional. Prin
promovarea unui învăţământ de calitate, modern şi flexibil, în concordanţă cu încurajarea capacităţii
inovative, cu abandonarea reflexelor nedemocratice în relaţia profesor-elev şi înlocuirea acestora cu
munca în echipă, cu activităţile de colaborare care valorifică experienţa elevilor la nivelul
cunoaşterii intelectuale şi estetice, în sens pedagogic, precum şi prin asigurarea unei bune
comunicări strategice interinstituţionale vom oferi un model de progres educaţional, generator de
cetăţeni responsabili, activi şi productivi, capabili să se integreze cu succes în viaţa comunităţii.
Deci, plecând de la ideea unei şcoli „deschise pentru toţi”, Inspectoratul Şcolar Judeţean
Gorj îşi propune să creeze climatul socio-educaţional adecvat unei pregătiri de calitate, de nivel
european, care să sporească şansele tinerilor de integrare socială.
3. MISIUNEA
Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj, ca instituţie publică are ca misiune asigurarea unui
cadru favorabil desfăşurării unui învăţământ de calitate, pentru a oferi noi şi importante servicii
educaţionale elevilor Gorjeni prin transformarea fiecărei unităţi şcolare într-un spaţiu de cultură şi
civilizaţie, de a consolida rolul şcolii ca principală instituţie de educaţie şi învăţământ, centru de
resurse educaţionale pentru comunitate, de a forma elevii ca viitori cetăţeni, activi şi creativi,
dornici să se integreze pe piaţa muncii şi într-o societate dinamică, de tip european.
Vom promova un învăţământ deschis şi flexibil, capabil să asigure accesul egal pentru toţi
copiii/elevii la toate nivelurile şi formele de învăţământ, indiferent de condiţia socială şi materială,
de sex, rasă, naţionalitate, apartenenţă politică sau religioasă, din perspectiva formării de abilităţi,
competenţe, atitudini şi valori necesare unei inserţii sociale optime.
Vom dezvolta interesul pentru educaţie printr-un învăţământ axat pe nevoile personale şi
sociale.
INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN GORJ
Strada Victoriei nr.132-134, Tg-Jiu, cod 210234
Str. General Berthelot nr. 28-30, Sector 1, I, 010168, Bucuresti
Telefon: 0253-227177, Fax : 0253-224750 Tel: +40 (0)21 405 57 06, Fax: +40 (0)21 310 32 05
http://isj.gj.edu.ro, e-mail :[email protected], [email protected] www.edu.ro
6
DIAGNOZA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI DIN JUDEŢUL GORJ
4.1.DIAGNOZA MEDIULUI INTERN ŞI EXTERN
Profesorul ca manager de unitate şcolară reprezintă o provocare pentru învăţământul
românesc, misiunea de manager fiind mai mult decât o a doua profesiune pentru cel ce şi-a propus,
doreşte şi consideră că poate să coordoneze destinul unei şcoli. Aceasta se bazează pe
fundamentarea conceptuală pragmatică a managementului organizaţional, dar şi pe o bogată şi
diversă experienţă în managementul disciplinei de specialitate şi în problematica educaţiei şi a
sistemului educaţional românesc.
Urmare directă a diagnozei mediului intern şi extern, analiza S.W.O.T. elaborată este o
analiză adecvată a tuturor nevoilor, identificate pe parcursul anului şcolar 2012-2013.
Fundamentându-şi proiectele, programele, activităţile şi acţiunile pe baza acestor nevoi,
Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj poate asigura reuşita activităţii viitoare, cu toate că anumite
nevoi pot apărea pe parcursul procesului educaţional, al activităţii manageriale.
Pentru asigurarea succesului, aceste nevoi odată identificate vor fi abordate într-un mod
planificat, constructiv şi eficient în favoarea mediului şcolar, intereselor elevului, părinţilor şi
comunităţii.
4.1.1 Diagnoza mediului intern:
cultura organizaţională este puternică, bine structurată, cu obiective clar conturate, cu
competenţe valoroase, cu componenţi bine pregătiţi profesional, receptivi la implementarea
noului şi la nevoia de formare continuă;
resursele de documentare sunt variate, relativ accesibile celor mai mulţi dintre componenţii
culturii organizaţionale, reprezentând în acelaşi timp atât un “îndrumar” pentru activitatea
managerială şi de evaluare, cât şi o sursă de inspiraţie pentru îmbogăţirea cunoştinţelor de
viitor;
resursele materiale şi financiare, într-o perioadă dominată de fragilitate bugetară şi criză
economică, nu reprezintă în acest moment un punct forte al mediului intern;
resursele umane de care dispune învăţământul gorjean la nivel de manageri de şcoli
reprezintă un adevărat “capital de competenţă” cu dorinţa continuă de perfecţionare,
reflectată şi în frecventarea cursurilor de formare continuă în domeniu;
legislaţia şcolară actuală, chiar şi aceea care se pregăteşte să o înlocuiască, conferă cadrul
natural favorabil desfăşurării unui învăţământ modern, cu posibilităţi de a asigura
performanţe specifice pe nivelul de vârstă al fiecărui elev aflat în perioada şcolarizării.
INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN GORJ
Strada Victoriei nr.132-134, Tg-Jiu, cod 210234
Str. General Berthelot nr. 28-30, Sector 1, I, 010168, Bucuresti
Telefon: 0253-227177, Fax : 0253-224750 Tel: +40 (0)21 405 57 06, Fax: +40 (0)21 310 32 05
http://isj.gj.edu.ro, e-mail :[email protected], [email protected] www.edu.ro
7
4.1.2. Diagnoza mediului extern:
identificarea şi descrierea comunităţii şi a grupurilor de interes este necesară, plecând de la
realitatea că o mai bună analiză în acest domeniu generează integrarea mai uşoară a
absolvenţilor în societate;
analiza nevoii şi a cererii de educaţie pentru persoane, grupuri şi comunitate scoate la iveală
faptul că, sub presiunea reformării învăţământului, piaţa educaţională trebuie să fie extinsă şi să
devină concurenţială în aproape toate segmentele sale.
5. ANALIZA S.W.O.T.
PUNCTE TARI
capacitatea inspectorului de a coordona, monitoriza şi conduce activitatea curentă;
numărul mare de manageri cu experienţă;
participare numeroasă la stagiile de formare în problematica reformei;
numărul mare de cadre didactice din învăţământul gorjean angrenate în elaborarea de
auxiliare curriculare şi mijloace de învăţământ, omologate de MEN;
cadre didactice, manageri, inspectori şcolari bine pregătiţi din punct de vedere ştiinţific,
majoritatea cu experienţă profesională, inclusiv managerială;
existenţa unui număr foarte mare de cadre didactice calificate, cu gradele didactice II, I şi
cu doctorat;
existenţa unui număr mare de formatori şi metodişti;
perfecţionarea majorităţii cadrelor didactice prin stagii de formare în specialitate,
management şcolar, activitate de mentorat, iniţiere în utilizarea calculatorului;
număr crescut de cadre didactice, membre în comisii ale MEN;
număr mare de elevi participanţi şi premianţi la concursurile şi olimpiadele şcolare;
grad înalt de adaptabilitate şi flexibilitate a ofertei de formare;
interes crescut al unor cadre didactice şi al unor unităţi şcolare pentru participare în
proiecte naţionale şi internaţionale;
dotarea unităţilor şcolare de învăţământ cu echipament informatic, existenţa unor cabinete
specializate dotate cu mijloace multimedia;
INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN GORJ
Strada Victoriei nr.132-134, Tg-Jiu, cod 210234
Str. General Berthelot nr. 28-30, Sector 1, I, 010168, Bucuresti
Telefon: 0253-227177, Fax : 0253-224750 Tel: +40 (0)21 405 57 06, Fax: +40 (0)21 310 32 05
http://isj.gj.edu.ro, e-mail :[email protected], [email protected] www.edu.ro
8
buna colaborare între toate compartimentele Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj, între
inspectoratul şcolar şi unităţile şcolare, între inspectoratul şcolar şi şi Universitatea
“Constantin Brâncuşi” Tg.-Jiu;
număr mare de parteneriate educaţionale locale, naţionale, europene, prin programe
specifice şi proiecte încheiate la nivelul unităţilor şcolare şi al Inspectoratului Şcolar
Judeţean Gorj;
reabilitarea reţelei şcolare şi prin proiecte naţionale cu finanţare externă;
o colaborare eficientă cu familia, privită ca principal partener educaţional;
existenţa şcolilor cu învăţământ alternativ;
corelarea fondului de carte al bibliotecilor cu noul curriculum.
PUNCTE SLABE
rezultate nemulţunitoare la examenele de bacalaureat ale unor unităţi de învăţământ la
discipliplinele: limba şi literatura română, matematică, fizică, chimie;
insuficienta informare a multor cadre didactice asupra noutăţilor privind aplicarea
proiectelor de reformă în învăţământ şi a legislaţiei şcolare;
dificultatea încadrării cu personal didactic calificat în unităţile de învăţământ izolate din
mediul rural;
cultivarea unei atitudini negative, a sentimentului neputinţei, după formule precum “nu se
poate altfel/nu se poate mai mult în condiţiile date!...”;
cadrul restrâns de resurse financiare pentru motivarea cadrelor didactice;
existenţa unor cazuri de neasumare a responsabilităţii în exercitarea actului managerial;
reticenţa faţă de nou şi schimbare a unor manageri şi a unor cadre didactice;
persistenţa formalismului în formarea continuă la nivelul comisiilor metodice din şcoli;
rată încă ridicată a absenteismului şi a abandonului şcolar în unităţile din zonele cu populaţie
de etnie rromă şi în cele din zone defavorizate (sărăcie, distanţe etc.);
insuficienta colaborare a părinţilor cu şcoala, în unele comunităţi;
circulaţia deficitară a informaţiei şi blocaje în comunicarea oficială;
insuficienta preocupare pentru informare şi documentare a unor cadre didactice şi manageri
în vederea obţinerii de fonduri europene nerambursabile pentru dezvoltare instituţională;
INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN GORJ
Strada Victoriei nr.132-134, Tg-Jiu, cod 210234
Str. General Berthelot nr. 28-30, Sector 1, I, 010168, Bucuresti
Telefon: 0253-227177, Fax : 0253-224750 Tel: +40 (0)21 405 57 06, Fax: +40 (0)21 310 32 05
http://isj.gj.edu.ro, e-mail :[email protected], [email protected] www.edu.ro
9
insuficienta implicare a comunităţii şi organelor locale pentru asigurarea condiţiilor sociale
necesare stabilităţii cadrelor didactice în mediul rural;
slaba comunicare şi colaborare a conducerilor de unităţi şcolare cu Consiliile Locale, în
anumite comunităţi;
lipsa de stabilitate a profesorilor debutanţi;
existenţa unor unităţi şcolare fără autorizaţie sanitară de funcţionare;
derularea unui număr mic de proiecte pentru grupurile dezavantajate;
pierderea unor spaţii de învăţământ datorită revendicărilor.
OPORTUNITĂŢI
caracterul de prioritate naţională ,recunoscut învăţământului;
existenţa unui cadru legislativ relativ stabil în învăţământ;
posibilitatea implicării în programe de cooperare naţională şi internaţională;
creşterea calităţii parteneriatului social, a iniţiativei private şi a sprijinului comunitar pentru
dezvoltarea şi susţinerea actului educaţional;
lărgirea ofertei de formare continuă a personalului didactic;
existenţa unei oferte M.E.N. de formare/informare a inspectorilor şcolari prin programe
regionale, naţionale şi internaţionale;
existenţa, la nivelul Consiliilor Locale a unor programe de colaborare şi parteneriat;
existenţa programelor comunitare, regionale, europene şi a centrelor culturale străine;
existenţa programelor ANPCDEFP de parteneriat european;
interesul Guvernului României pentru dezvoltarea bazei materiale şi a infrastructurii
învăţământului;
posibilitatea îmbunătăţirii bazei materiale şi realizarea unor programe de dezvoltare
instituţională prin programele POSDRU;
existenţa PRAI la nivel regional, PLAI la nivel judeţean şi PAS la nivelul şcolilor;
posibilitatea diversificării pregătirii profesionale a elevilor, în cadrul învăţământului liceal
tehnologic şi postliceal, în meserii cerute de piaţa muncii;
posibilitatea de informare şi comunicare rapidă cu M.E.N., prin portal şi forum;
INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN GORJ
Strada Victoriei nr.132-134, Tg-Jiu, cod 210234
Str. General Berthelot nr. 28-30, Sector 1, I, 010168, Bucuresti
Telefon: 0253-227177, Fax : 0253-224750 Tel: +40 (0)21 405 57 06, Fax: +40 (0)21 310 32 05
http://isj.gj.edu.ro, e-mail :[email protected], [email protected] www.edu.ro
10
fructificarea procesului de profesionalizare a carierei didactice;
existenţa unor resurse şi posibilităţi de sponsorizare prin relaţii de parteneriat;
sprijinirea elevilor provenind din medii sociale defavorizate prin programe guvernamentale.
AMENINŢĂRI
fragilitatea bugetară, realitate care generează subfinanţare pentru dezvoltarea
învăţământului;
dificultăţi de relaţionare cu alte organizaţii;
greutatea preluării, prelucrării şi transmiterii rapide a informaţiei;
scăderea populaţiei şcolare, cu implicaţii asupra normării personalului didactic şi a reţelei
şcolare;
prezenţa sporadică în şcoli a personalului calificat în consilierea copiilor cu nevoi speciale;
lipsa unei locaţii şi a logisticii pentru un Centru de Excelenţă;
lipsa unui statut social care să asigure stabilitate şi continuitate în proiectarea şi
desfăşurarea activităţilor inspectorilor şcolari şi de specialitate;
sistem legislativ instabil, complicat, adesea confuz, restrictiv şi în continuă transformare;
slaba motivaţie financiară a personalului şi migrarea cadrelor tinere spre domenii mai bine
plătite;
nivelul scăzut al resurselor bugetare, mai ales în mediul rural, combinat cu lipsa de
experienţă la nivelul consiliilor locale privind specificul finanţării unităţilor de învăţământ;
insuficienţa mijloacelor de transport şi a resurselor financiare, raportat la cerinţa M.E.N.
pentru ca partea cea mai mare a timpului de lucru din programul fiecărui inspector să se
desfăşoare în teritoriu, prin inspecţie şcolară;
insuficienta conştientizare a unor factori de decizie (consilii locale, societăţi comerciale,
sindicate, părinţi, elevi, cadre didactice) privind priorităţile şi direcţiile de evoluţie necesare
în învăţământ;
situaţia socio-economică precară a familiilor din care provin unii copii/elevi/ tineri;
insuficientă conştientizare a părinţilor copiilor/elevilor/tinerilor privind rolul lor de
principal partener educaţional al şcolii.
INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN GORJ
Strada Victoriei nr.132-134, Tg-Jiu, cod 210234
Str. General Berthelot nr. 28-30, Sector 1, I, 010168, Bucuresti
Telefon: 0253-227177, Fax : 0253-224750 Tel: +40 (0)21 405 57 06, Fax: +40 (0)21 310 32 05
http://isj.gj.edu.ro, e-mail :[email protected], [email protected] www.edu.ro
11
PRIORITĂŢI ALE ACTIVITĂŢII DE MANAGEMENT EDUCAŢIONAL
ȘI DEZVOLTARE INSTITUŢIONALĂ ALE I.S.J. GORJ
PENTRU ANUL ȘCOLAR 2013-2014
Analiza SWOT, bazată pe activitatea din anul şcolar anterior, reprezintă nucleul de la care s-a pornit
pentru stabilirea priorităţilor pe care I.S.J. Gorj şi le-a stabilit pentru anul şcolar 2013-2014. Esenţa
unui management de calitate este asigurarea accesului egal şi sporit la educaţie, deziderat ce va fi
atins prin canalizarea eforturilor echipei manageriale pe următoarele priorităţi manageriale care vor
fi structurate în priorităţi strategice:
creşterea ratei de participare la toate nivelurile de educaţie din învăţământul preuniversitar;
sprijinirea accesului la studiile obligatorii de 10 ani pentru cei care abandonează şcoala/
absolvenţii de gimnaziu;
reorganizarea reţelei şcolare în funcţie de indicii demografici şi programele de dezvoltare la
nivel local şi regional, precum şi de adaptare la piaţa muncii;
reducerea treptată a învăţământului simultan;
sprijinirea accesului la educaţie pentru elevii proveniţi din medii dezavantajate, în vederea
prevenirii şi combaterii marginalizarii şi a excluziunii sociale; realizarea de programe adegvate
pentru grupurile vunerabile;
facilitarea accesului tinerilor care au părăsit timpuriu şcoala la programe de educaţie şi formare
profesionala de tip „ A doua şansă”;
diversificarea ofertei de servicii educaţionale pentru copiii cu nevoi speciale;
asigurarea şanselor egale în educaţie pentru copiii cu cerinţe educaţionale speciale (CES);
creşterea participării acestora la educaţie;
promovarea excelenţei pentru nevoile copiilor şi elevilor supradotaţi şi a celor capabili de
performanţă înaltă; crearea unor sisteme de stimulente diferenţiate pentru elevii şi profesorii
performanţi;
stimularea participării copiilor la educaţie prin îmbunătăţirea calităţii educaţiei incluzive,
valorificarea eficientă a resurselor existente şi creşterea intervenţiei timpurii a şcolii în viaţa
copiilor;
INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN GORJ
Strada Victoriei nr.132-134, Tg-Jiu, cod 210234
Str. General Berthelot nr. 28-30, Sector 1, I, 010168, Bucuresti
Telefon: 0253-227177, Fax : 0253-224750 Tel: +40 (0)21 405 57 06, Fax: +40 (0)21 310 32 05
http://isj.gj.edu.ro, e-mail :[email protected], [email protected] www.edu.ro
12
stimularea completării/terminării educaţiei aferente nivelelor de învăţământ obligatoriu, în
vederea asigurarii şanselor egale în viitor;
valorificarea valenţelor pozitive din tradiţiile rromilor în vederea schimbării mentalităţii privind
participarea la educaţie a copiilor;
asigurarea calităţii învăţământului în perspectiva pregătirii pentru o societate şi o economie
bazate pe cunoaştere prin:
1. creşterea calităţii şi eficienţei educaţiei din perspectiva pregătirii pentru o
societate dezvoltată susţinută de cunoaştere, pregătirea tineretului şcolar
pentru promovarea şi susţinerea dezvoltării durabile;
2. abordare curriculară adecvată formării pentru societatea bazată pe cunoaştere
şi dezvoltare durabilă;
3. interdisciplinaritate şi cross-curricularitate;
4. materiale suport;
5. îmbunătăţirea frecvenţei şi activităţilor didactice la cursurile serale;
6. monitorizarea, evaluarea, optimizarea calităţii procesului instructiv –
educativ;
7. evaluare instituţională şi evaluare de proces prin inspecţie şcolară;
8. abordare curriculară creativă;
9. transmiterea propunerilor de îmbunătăţire a politicilor educaţionale;
reconstrucţia învăţământului în mediul rural;
asigurarea acoperirii normelor didactice, în mediul rural, cu personal didactic calificat;
aplicarea de planuri de măsuri în vederea combaterii violenţei în şcoli;
sprijinirea implementării de programe de tip” şcoală după şcoală”;
realizarea de parteneriate de colaborare cu autorităţile publice locale.
OBIECTIVE GENERALE
Politica educaţională de nivel guvenamental este construită în jurul următoarelor direcţii majore:
· Gestionarea în condiţii optime a examenelor naţionale
· Reducerea abandonului şcolar
· Finalizarea programului de campusuri şcolare
INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN GORJ
Strada Victoriei nr.132-134, Tg-Jiu, cod 210234
Str. General Berthelot nr. 28-30, Sector 1, I, 010168, Bucuresti
Telefon: 0253-227177, Fax : 0253-224750 Tel: +40 (0)21 405 57 06, Fax: +40 (0)21 310 32 05
http://isj.gj.edu.ro, e-mail :[email protected], [email protected] www.edu.ro
13
· Formarea personalului din învăţământ prin programe POSDRU
· Asigurarea acoperirii normelor cu personal didactic titular în învățământ
· Eliminarea violenţei din şcoli
· Învăţământ profesional racordat la piaţa muncii
· Programe adecvate pentru grupurile vulnerabile
· Programe pentru cei care au părăsit timpuriu școala (A Doua Sansa)
· Implementarea programului „Şcoala de după şcoală”
· Alegerea manualelor şcolare adecvate noului curriculum
· Realizarea unui parteneriat eficient cu autoritatile administratiei publice locale
OBIECTIVE PE TERMEN SCURT ALE INSPECTORATULUI ŞCOLAR GORJ PENTRU
ANUL ŞCOLAR 2013-2014 · Asigurarea calităţii în procesul instructiv-educativ
· Creşterea capacităţii instituţionale pentru elaborarea şi gestionarea de proiecte
· Implementarea descentralizării instituţionale
· Dezvoltarea unui curriculum la decizia şcolii / curriculum în dezvoltare locală bazat pe formarea
competenţelor necesare societatii cunoasterii
· Asigurarea accesului şi a echităţii în educaţie pentru toata populatia scolara din judetul Braila
· Derularea unor campanii de informare a publicului cu privire la programele guvernamentale,
programele M.E.N. şi programele I.S.J. Gorj
· Asigurarea securităţii elevilor în şcoală şi reducerea violenţei
· Colaborare eficientă cu instituţiile conexe (Casa Corpului Didactic, C.J.R.A.E.)
· Fundamentarea planului de şcolarizare pentru anul şcolar 2013-2014 pe principii de eficienţă
economică împreună cu partenerii sociali, pe baza analizei de nevoi, în raport cu dezvoltarea pieţei
muncii, in conformitate cu prevederile P.L.A.I. si P.R.A.I.
· Elaborarea algoritmilor de implementare / derulare / creare a structurilor organizaţionale pentru
programele şi proiectele prioritare în anul şcolar 2013-2014
· Dezvoltarea de parteneriate cu agenţii economici pentru îmbunătăţirea calităţii si eficienţei
formării profesionale a elevilor şi o mai bună inserţie socială a lor pe piata muncii
· Valorizarea educaţiei permanente în licee prin autorizarea C.N.F.P.A. a unor noi calificări /
INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN GORJ
Strada Victoriei nr.132-134, Tg-Jiu, cod 210234
Str. General Berthelot nr. 28-30, Sector 1, I, 010168, Bucuresti
Telefon: 0253-227177, Fax : 0253-224750 Tel: +40 (0)21 405 57 06, Fax: +40 (0)21 310 32 05
http://isj.gj.edu.ro, e-mail :[email protected], [email protected] www.edu.ro
14
specializării / perfecţionării
· Organizarea, monitorizarea şi evaluarea examenelor naţionale, concursurilor (elevi, cadre
didactice);
· Selectia, formarea şi dezvoltarea resurselor umane prin cursuri acreditate C.N.F.P.
· Asigurarea unui managementul şcolar eficient şi o evaluarea instituţională corecta
În concordanţă cu politicile educaţionale promovate de către M.E.N., I.Ş.J. Gorj îşi propune,
realizarea acestor obiective generale adaptate la specificul judeţului Gorj prin obiective ce vor fi
atinse în cazul activităţilor pe care ni le-am propus pentru fiecare prioritate strategică.
ŢINTE STRATEGICE
Dezvoltarea instituţională
Inspectoratul Şcolar Judetean Gorj, ca structură organizaţională îşi propune:
să acorde consultanţă;
să evalueze, punând accent pe dezvoltare;
să iniţieze şi să dezvolte parteneriate interinstituţionale;
să motiveze;
să promoveze valoarea;
să sprijine iniţiativele şcolilor;
să-şi dezvolte propria strategie, prin diagnoză şi feed-back, prin planificarea acţiunilor,
prin implementarea şi evaluarea acestora în sens constructiv.
SCOPURI STRATEGICE
Diagnoza realizată la nivelul învăţământului gorjean ne-a condus spre configurarea unui
sistem managerial dinamic şi realist, care să determine:
- consolidarea imaginii şcolii, a cadrelor didactice, a echităţii în educaţie;
- consolidarea rolului şcolii ca principală instituţie de educaţie şi învăţământ;
- deschiderea şcolii către comunitate;
- dezvoltarea capacităţii şcolii pentru a răspunde schimbărilor sociale;
- dezvoltarea unor parteneriate locale;
INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN GORJ
Strada Victoriei nr.132-134, Tg-Jiu, cod 210234
Str. General Berthelot nr. 28-30, Sector 1, I, 010168, Bucuresti
Telefon: 0253-227177, Fax : 0253-224750 Tel: +40 (0)21 405 57 06, Fax: +40 (0)21 310 32 05
http://isj.gj.edu.ro, e-mail :[email protected], [email protected] www.edu.ro
15
- formarea continuă a adulţilor;
- fundamentarea ofertei educaţionale pe baza nevoilor de dezvoltare personală a elevilor
şi a cerinţelor sociale;
- integrarea europeană şi cooperare internaţională;
- integrarea în politica educaţională a specificului multicultural, a nevoilor şi ofertelor
specifice comunităţii;
- reconsiderarea managementului la nivelul I.Ş.J. precum şi la nivelul şcolilor în
perspectiva egalizării şanselor;
- sensibilizare şi implicare activă în problemele şcolii din partea comunităţii locale.
Prezenta Proiecţie managerială se fundamentează pe:
managementul participativ, caracterizat de motivare prin comunicare, delegare, considerare
şi competenţă;
trecerea de la management, la leadership - ca viziune centrată pe performanţa elevilor;
întărirea capacităţii instituţionale prin servicii adresate elevilor şi cadrelor didactice:
orientare, consiliere, mediu şcolar sănătos, servicii de asistenţă medicală etc.;
creşterea importanţei etosului şcolii în dezvoltarea instituţională;
dezvoltarea parteneriatului educaţional;
accesarea fondurilor structurale;
redimensionarea funcţiilor inspectoratului şcolar, punându-se accent pe:
consiliere, consultanţă, monitorizare şi evaluare, bazându-se pe indicatorii:
eficacitate, economicitate, eficienţă, efectivitate;
stimularea muncii în echipă, ca factor esenţial în realizarea obiectivelor propuse;
dezvoltarea abilităţilor de relaţionare interpersonală, de comunicare şi rezolvare de conflicte.
Asigurarea calităţii în învăţământ
Relansarea dimensiunii educative extracurriculare şi extraşcolare; educaţia non-formală şi formală
la nivelul şcolii, educaţia permanentă la nivelul comunităţii prin:
monitorizarea şi evaluarea curriculumului naţional;
INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN GORJ
Strada Victoriei nr.132-134, Tg-Jiu, cod 210234
Str. General Berthelot nr. 28-30, Sector 1, I, 010168, Bucuresti
Telefon: 0253-227177, Fax : 0253-224750 Tel: +40 (0)21 405 57 06, Fax: +40 (0)21 310 32 05
http://isj.gj.edu.ro, e-mail :[email protected], [email protected] www.edu.ro
16
dezvoltarea spiritului antreprenorial, a creativităţii, adaptabilităţii şi a
transferabilităţii cunoştinţelor în situaţii noi;
educarea elevilor în spirit civic şi al valorilor societăţii democratice;
asigurarea respectării drepturilor copiilor şi tinerilor;
monitorizarea aplicării Legii 35/2007 - Legea privind cresterea sigurantei în unităţile
de învăţământ;
aplicarea şi monitorizarea funcţionalităţii Strategiei de reducere a fenomenului de
violenţă în unităţile de învăţământ;
derularea programelor de prevenire şi combatere a abandonului şcolar, a consumului
de droguri şi alcool, a alimentaţiei nesănătoase, de prevenire SIDA şi a
îmbolnăvirilor prin gripă;
promovarea şi valorificarea diversităţii culturale în educaţie, susţinerea programelor
educaţionale care promovează valorile interculturale;
promovarea de proiecte şi programe educative care să implice ca parteneri familia,
comunitatea şi ONG-urile;
introducerea educaţiei interculturale ca dimensiune transdisciplinară la nivel
curricular.
Îmbunătăţirea activităţii educative, de consiliere şcolară şi psihologică:
o sporirea numărului de cabinete de consiliere psihologică şi educaţională în şcoli;
o atragerea, în sistemul de învăţământ, a psihologilor, în vederea desfăşurării unor
activităţi psihologice specifice;
o proiectarea, realizarea şi desfăşurarea de activităţi extracurriculare şi extraşcolare, pe
baza nevoilor educative ale elevilor;
o consilierea diriginţilor, în special a celor debutanţi;
o activităţi de informare şi consiliere privind cariera pentru elevi.
Consolidarea capacităţilor instituţionale la nivel local pentru promovarea de micropolitici şi
programe de dezvoltare, pentru un management educaţional performant
Formarea managerilor de unităţi de învăţământ:
INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN GORJ
Strada Victoriei nr.132-134, Tg-Jiu, cod 210234
Str. General Berthelot nr. 28-30, Sector 1, I, 010168, Bucuresti
Telefon: 0253-227177, Fax : 0253-224750 Tel: +40 (0)21 405 57 06, Fax: +40 (0)21 310 32 05
http://isj.gj.edu.ro, e-mail :[email protected], [email protected] www.edu.ro
17
- management educaţional;
- finanţare.
Autoevaluare/ evaluare obiectivă:
- surse şi instrumente pentru culegerea datelor;
- criterii şi indicatori de evaluare.
Formarea şi dezvoltarea resurselor umane:
- analiza de nevoi de formare;
- valorizarea inspecţiei şcolare;
- programe de formare acreditate;
- motivare.
Reabilitarea şcolilor din mediul rural;
restructurarea reţelei şcolare în funcţie de nevoi şi perfomanţă în educaţie;
încadrarea cu personal didactic calificat;
dotarea şcolilor cu materiale didactice şi echipamente informatice destinate procesului
didactic;
asigurarea unei comunicări eficiente între şcolile din mediul rural şi IŞJ, comunitatea
locală şi alte instituţii;
sprijinirea instituţiilor de învăţământ liceal din mediul rural în vederea încheierii de
acorduri de colaborare pentru organizarea instruirii practice a elevilor la agenţi economici.
PRIORITĂŢI MANAGERIALE
Asigurarea accesului egal şi sporit la educaţie prin:
creşterea ratei de participare la toate nivelurile de educaţie din învăţământul
preuniversitar;
sprijinirea accesului la studiile obligatorii de 10 ani pentru cei care abandonează şcoala/
absolvenţii de gimnaziu;
restructurarea reţelei şcolare în funcţie de indicii demografici şi programele de dezvoltare
la nivel local şi regional, precum şi de adaptare la piaţa muncii;
reducerea treptată a învăţământului simultan;
INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN GORJ
Strada Victoriei nr.132-134, Tg-Jiu, cod 210234
Str. General Berthelot nr. 28-30, Sector 1, I, 010168, Bucuresti
Telefon: 0253-227177, Fax : 0253-224750 Tel: +40 (0)21 405 57 06, Fax: +40 (0)21 310 32 05
http://isj.gj.edu.ro, e-mail :[email protected], [email protected] www.edu.ro
18
sprijinirea accesului la educaţie al elevilor proveniţi din medii dezavantajate, în vederea
prevenirii şi combaterii marginalizarii şi a excluziunii sociale;
facilitarea accesului tinerilor la programe de educatie şi formare profesionala de tip „ A
doua şansă”;
diversificarea ofertei de servicii educaţionale pentru copiii cu nevoi speciale;
asigurarea şanselor egale în educaţie pentru copiii cu cerinţe educaţionale speciale (CES);
creşterea participării acestora la educaţie;
adecvarea serviciilor educaţionale la nevoile copiilor şi elevilor supradotaţi şi a celor
capabili de performanţă înaltă;
stimularea participării copiilor la educaţie prin îmbunătăţirea calităţii educaţiei incluzive,
valorificarea eficientă a resurselor existente şi creşterea intervenţiei timpurii a şcolii în
viaţa copiilor;
stimularea completării/terminării educaţiei aferente nivelelor de învăţământ obligatoriu,
în vederea asigurarii şanselor egale în viitor;
valorificarea valenţelor pozitive din tradiţiile rromilor în vederea schimbării mentalităţii
privind participarea la educaţie a copiilor;
asigurarea calităţii învăţământului în perspectiva pregătirii pentru o societate şi o
economie bazate pe cunoaştere prin:
- creşterea calităţii şi eficienţei educaţiei din perspectiva pregătirii pentru o societate
dezvoltată susţinută de cunoaştere, pregătirea tineretului şcolar pentru promovarea şi
susţinerea dezvoltării durabile;
abordare curriculară adecvată formării pentru societatea bazată pe cunoaştere şi
dezvoltare durabilă;
abordare curriculară creativă;
abordare extracurriculară;
analiza rezultatelor şi elaborarea planurilor de îmbunătăţire;
crearea unor sisteme de stimulente diferenţiate pentru elevii şi profesorii performanţi;
dezvoltare instituţională;
evaluare instituţională şi evaluare de proces prin inspecţie şcolară;
interdisciplinaritate şi cross-curricularitate;
INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN GORJ
Strada Victoriei nr.132-134, Tg-Jiu, cod 210234
Str. General Berthelot nr. 28-30, Sector 1, I, 010168, Bucuresti
Telefon: 0253-227177, Fax : 0253-224750 Tel: +40 (0)21 405 57 06, Fax: +40 (0)21 310 32 05
http://isj.gj.edu.ro, e-mail :[email protected], [email protected] www.edu.ro
19
materiale suport;
monitorizarea, evaluarea, optimizarea calităţii procesului instructiv – educativ;
pregătirea pentru descentralizarea totală;
reconstrucţia învăţământului în mediul rural;
transmiterea propunerilor de îmbunătăţire a politicilor educaţionale.
Repere statistice:
Reţeaua şcolară a judeţului Gorj – învăţământ de stat
Nr. Crt Unităţi de învăţământ Cu personalitate juridica Fara personalitate juridică
Urban Rural Urban Rural
1. SCOLI SPECIALE 1 1
2. CLUBURI SPORTIVE SCOLARE 1 1
3. PALATE SI CLUBURI 1 4
4. LICEAL 23 10
5. ŞCOLI CU CLASELE I-VIII 16 52 38
6. SCOLI CU CLSELE V-VIII 0 0 0 1
7. SCOLI CU CLASELE I- IV 0 0 5 156
8 GRĂDINIŢE 8 0 48 289
Reţeaua şcolară a judeţului Gorj – învăţământ particular
Nr. Crt Unităţi de învăţământ CU PERSONALITATE JURIDICA
Urban Rural
1. Grădiniţe 8 0
2. Şcoli postliceale 3 0
INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN GORJ
Strada Victoriei nr.132-134, Tg-Jiu, cod 210234
Str. General Berthelot nr. 28-30, Sector 1, I, 010168, Bucuresti
Telefon: 0253-227177, Fax : 0253-224750 Tel: +40 (0)21 405 57 06, Fax: +40 (0)21 310 32 05
http://isj.gj.edu.ro, e-mail :[email protected], [email protected] www.edu.ro
20
Organigrama inspectoratului şcolar
La inspectoratul şcolar judeţean Gorj avem alocate 29 de posturi, distribuite astfel: 1 post
inspector şcolar general, 1 post inspector şcolar general adjunct, 16 posturi de inspectori scolari, 1
post reţea şcolară şi 10 posturi pentru departamentul financiar contabil administrativ şi contencios.
Cu acest personal I.S.J. Gorj îşi desfăşoară activitatea de management educaţional în 110
unităţi de învăţământ, cu personalitate juridică, frecventate de un număr de 61648 preşcolari şi
elevi.
În instituţiile de învăţământ funcţionează 4340 posturi, 453,50 posturi cu personal didactic
auxiliar şi 884 cu personal nedidactic(5677,5 de posturi).
INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN GORJ
Strada Victoriei nr.132-134, Tg-Jiu, cod 210234
Str. General Berthelot nr. 28-30, Sector 1, I, 010168, Bucuresti
Telefon: 0253-227177, Fax : 0253-224750 Tel: +40 (0)21 405 57 06, Fax: +40 (0)21 310 32 05
http://isj.gj.edu.ro, e-mail :[email protected], [email protected] www.edu.ro
21
Reabilitarea învăţământului rural:
- înfiinţarea de clase de învăţământ profesional în mediul rural;
- dezvoltarea reţelei de transport şcolar, în parteneriat cu consiliile locale;
- asigurarea protecţiei sociale elevilor care provin din familii defavorizate din punct de vedere
material;
- dotarea şcolilor cu mobilier şcolar, materiale didactice şi echipamente informatice destinate
procesului didactic (calculatoare, softuri educaţionale, echipamente multimedia);
- sprijinirea formării continue a cadrelor didactice prin cursuri de formare, sub îndrumarea
profesorilor metodişti şi a mentorilor;
- parteneriat real cu primăriile şi consiliile locale, cu părinţii.
Întocmirea hărţii şcolare a judeţului Gorj, ca studiu de diagnoză şi prognoză:
- şcoli care funcţionează în anul şcolar 2013- 2014 şi perpectiva următorilor ani;
- profilurile şi specializările;
- capacitate de dezvoltare;
- relaţia cu autorităţile locale.
Diversificarea ofertelor educaţionale la nivelul unităţilor şcolare, ceea ce presupune:
formare continuă;
educaţie antreprenorială;
stabilirea şi utilizarea indicatorilor de calitate;
servicii de consiliere psihologică şi în carieră;
corelarea ofertelor educaţionale cu programele ANPCDEFP;
încurajarea şi evaluarea obiectivă a învăţământului alternativ şi particular;
promovarea de forme specifice de şcolarizare pentru diminuarea / eradicarea
analfabetismului (alfabetizare, Programul “ A doua şansă”);
asigurarea participării la educaţie a copiilor care aparţin minorităţilor naţionale care locuiesc
pe raza judeţului Gorj;
INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN GORJ
Strada Victoriei nr.132-134, Tg-Jiu, cod 210234
Str. General Berthelot nr. 28-30, Sector 1, I, 010168, Bucuresti
Telefon: 0253-227177, Fax : 0253-224750 Tel: +40 (0)21 405 57 06, Fax: +40 (0)21 310 32 05
http://isj.gj.edu.ro, e-mail :[email protected], [email protected] www.edu.ro
22
sprijinirea şcolilor în dezvoltarea de programe proprii de dezvoltare, în colaborare cu alte
instituţii, O.N.G.-uri, agenţi economici.
Îmbunătăţirea activităţii educative, de consiliere şcolară şi psihologică:
sporirea numărului de cabinete de consiliere psihologică şi educaţională în şcoli;
atragerea, în sistemul de învăţământ, a psihologilor, în vederea desfăşurării unor activităţi
psihologice specifice;
proiectarea, realizarea şi desfăşurarea de activităţi extracurriculare şi extraşcolare, pe baza
nevoilor educative ale elevilor;
consilierea diriginţilor, în special a celor debutanţi;
activităţi de informare şi consiliere privind cariera pentru elevi.
Dezvoltarea resurselor umane:
asigurarea consilierii cadrelor didactice şi cadrelor didactice auxiliare;
crearea unei reţele de formare şi dezvoltare profesională pentru cadrele didactice;
stimularea participării la formare continuă (grade didactice, masterate, Programul de
Învăţare pe Tot Parcursul Vieţii (LLP);
orientarea vocaţională a elevilor;
sprijinirea socială a elevilor prin burse de studiu, ţinând cont de performanţele şcolare
obţinute;
colaborarea cu alte inspectorate şcolare.
Descentralizarea unităţilor şcolare:
- extinderea autonomiei unităţilor de învăţământ din punct de vedere administrativ şi
financiar;
- redistribuirea responsabilităţilor decizionale şi asumarea răspunderii publice ;
- încurajarea unităţilor de învăţământ pentru:
- acumularea şi folosirea resurselor materiale;
- selectarea şi angajarea personalului didactic şi nedidactic;
INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN GORJ
Strada Victoriei nr.132-134, Tg-Jiu, cod 210234
Str. General Berthelot nr. 28-30, Sector 1, I, 010168, Bucuresti
Telefon: 0253-227177, Fax : 0253-224750 Tel: +40 (0)21 405 57 06, Fax: +40 (0)21 310 32 05
http://isj.gj.edu.ro, e-mail :[email protected], [email protected] www.edu.ro
23
- elaborare de programe;
- elaborarea curriculum-ului la decizia şcolii;
- atragerea de resurse extrabugetare.
Dezvoltarea resurselor materiale şi fizice:
- elaborarea proiectului de buget al Inspectoratului şcolar;
- identificarea şi atragerea de venituri extrabugetare;
- colaborarea cu autorităţile locale pentru întreţinerea , repararea unităţilor de învăţământ şi
cofinanţarea lucrărilor în cadrul programelor de reabilitare;
- construirea de săli de sport;
Dezvoltare şi relaţii comunitare:
- identificarea nevoilor de educaţie ale comunităţii şi adecvarea ofertelor educaţionale conform
nevoilor exprimate, prin întâlniri periodice cu reprezentanţi ai comunităţii locale, părinţi,
agenţi economici, instituţii culturale;
- realizarea de proiecte şi programe în parteneriat cu autorităţile locale, cu organizaţii
nonguvernamentale, alte instituţii;
- consilierea şi sprijinirea unităţilor şcolare pentru asigurarea cadrului legislativ pentru
programele comunităţii;
- oferirea de programe comunităţii în domenii esenţiale ca: sănătate şi igienă, atitudine civică,
poluare, dezvoltare durabilă, combaterea consumului de droguri;
- dezvoltarea şi menţinerea imaginii instituţiei şcolii, ca principală instituţie de educaţie şi
cultură, prin programe, proiecte cu diferite instituţii guvernamentale şi nonguvernamentale,
informări, comunicate de presă, interviuri, invitaţii la diferite manifestări specifice şcolii.
Dezvoltarea parteneriatul în educaţie:
- Şcoală - familie, în viziunea noului Regulament şcolar (asociaţii ale părinţilor, şcoli pentru
părinţi, participari ale părinţilor în cadrul activităţilor şcolii);
- Şcoală - comunitate pentru:
- adecvarea reţelei şcolare la dezvoltarea locală;
INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN GORJ
Strada Victoriei nr.132-134, Tg-Jiu, cod 210234
Str. General Berthelot nr. 28-30, Sector 1, I, 010168, Bucuresti
Telefon: 0253-227177, Fax : 0253-224750 Tel: +40 (0)21 405 57 06, Fax: +40 (0)21 310 32 05
http://isj.gj.edu.ro, e-mail :[email protected], [email protected] www.edu.ro
24
- contribuţii ale bugetelor locale la finanţarea unor acţiuni ale şcolilor;
- participarea comunităţilor locale la realizarea lucrărilor de întreţinere,
reparaţii şi construcţii şcolare;
- activităţi de formare continuă;
- Şcoală - O.N.G.-uri, pentru realizarea de programe pentru:
- elevii supradotaţi;
- elevii aflaţi în dificultate şi cei cu cerinţe educative speciale;
- ameliorarea stării de sănătate şi de confort psihic la adolescenţi;
- educaţia în spiritul familiei;
- atenuarea conflictelor intercomunitare;
- promovarea accesului la educaţie a copiilor provenind din medii defavorizate;
- Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj – alte inspectorate - exemple de bune practici şi programe
educaţionale.
Din analiza proirităţilor stabilite cu echipa managerială şi pe baza obiectivelor identificate, I.S.J.
Gorj şi-a stabilit următoarea stategie, în concordanţă cu priorităţile strategice şi cele particulare,
structurată pe direcţii de acţiune derivate din obiectivele pe care ni le-am propus.
INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN GORJ
Strada Victoriei nr.132-134, Tg-Jiu, cod 210234
Str. General Berthelot nr. 28-30, Sector 1, I, 010168, Bucuresti
Telefon: 0253-227177, Fax : 0253-224750 Tel: +40 (0)21 405 57 06, Fax: +40 (0)21 310 32 05
http://isj.gj.edu.ro, e-mail :[email protected], [email protected] www.edu.ro
25
PRIORITĂŢI ŞI OBIECTIVE STRATEGICE
PRIORITATEA 1 (strategică): STIMULAREA ÎNVĂŢĂRII PE TOT PARCURSUL VIEŢII
Obiectivul: Îmbunătăţirea calităţii educaţiei în baza unui management al calităţii, fundamentat pe înţelegerea şi asumarea
legislaţiei în domeniu,în toate unităţile de învăţământ. Direcţia de acţiune 1 Trecerea de la un curriculum axat pe acumularea de informaţii la un curriculum flexibil centrat pe formarea de
competenţe relevante pentru piaţa muncii, pentru dezvoltarea capacităţii de creaţie şi inovare, precum şi a celei de
adaptare la situaţii noi.
Direţia de acţiune 2 Stimularea inovării şi creativităţii, inclusiv a spiritului antreprenorial prin implementarea de proiecte POSDRU Direcţia de acţiune 3 Realizarea evaluării în scop de cunoaştere a nivelului real al elevilor şi de stabilire a unui parcurs individualizat
al acestora pentru a măsura progresul şcolar realizat.
Direcţia de acţiune 4 Ameliorarea performanţelor elevilor în domeniul lecturii, lectură înţeleasă atât în dimensiunea sa tradiţională, cât
şi ca alfabetizare în înţelegerea textului. Direcţia de acţiune 5 Monitorizarea, consilierea şi controlul implementării politicilor educaţionale naţionale prin inspecţia şcolară.
PRIORITATEA 2 (strategică): PROMOVAREA ECHITĂŢII, A COEZIUNII SOCIALE ŞI A CETĂŢENIEI ACTIVE
Obiectivul: Dezvoltarea capacităţii de adaptare şcolară şi de integrare a tuturor elevilor prin asigurarea principiului echităţii
accesului la educaţie Direcţia de acţiune 1 Asigurarea accesului tuturor copiilor/elevilor la servicii educaţionale de calitate.
Direcţia de acţiune 2 Asigurarea echitabilă a resurselor materiale şi umane în vederea eliminării diferenţelor esenţiale d intre învăţământul
rural şi cel urban. Implementarea la nivel de unitate şcolară a unui curriculum centrat pe competenţe.
Profesionalizarea orientării şcolare şi profesionale
PRIORITATEA 3 (strategică): DESCENTRALIZAREA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR ŞI CREŞTEREA
AUTONOMIEI ŞCOLARE
Obiectivul: Accelerarea descentralizării în contextul asigurării calităţii: realizarea unei descentralizări financiare echilibrate şi
descentralizarea deciziilor referitoare la resursele umane şi conducerea şcolilor
Direcţia de acţiune 2 Optimizarea gestionării resurselor-prioritate a unităţilor de învăţământ şi a autorităţilor administraţiei publice locale.
INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN GORJ
Strada Victoriei nr.132-134, Tg-Jiu, cod 210234
Str. General Berthelot nr. 28-30, Sector 1, I, 010168, Bucuresti
Telefon: 0253-227177, Fax : 0253-224750 Tel: +40 (0)21 405 57 06, Fax: +40 (0)21 310 32 05
http://isj.gj.edu.ro, e-mail :[email protected], [email protected] www.edu.ro
26
PRIORITATEA 4 (strategică): MONITORIZAREA IMPLEMENTĂRII LA NIVELUL UNITĂŢILOR DE ÎNVĂŢĂMÂNT DIN
JUDEŢUL GORJ A PACHETULUI LEGISLATIV PE EDUCAŢIE, PENTRU CREŞTEREA CALITĂŢII ŞI
CENTRAREA EDUCAŢIEI PE NEVOI SPECIFICE INDIVIDUALE
Obiectivul: Transformarea educaţiei timpurii în bun public Direcţia de acţiune: Asigurarea aplicării prevederilor legislative în domeniul descentralizării învăţământului preuniversitar.
PRIORITATEA 1: STIMULAREA ÎNVĂŢĂRII PE TOT PARCURSUL VIEŢII
Obiectivul: Îmbunătăţirea calităţii educaţiei în baza unui management al calităţii, fundamentat pe înţelegerea şi asumarea pachetului legislativ, în toate unităţile de învăţământ.
Direţia de acţiune:Trecerea de la un curriculum axat pe acumularea de informaţii la un curriculum flexibil centrat pe formarea de
competenţe relevante pentru piaţa muncii, pentru dezvoltarea capacităţii de creaţie şi inovare, precum şi a celei de adaptare la situaţii noi
Indicator de performanţă/ţintă: Îndeplinirea obiectivelor procesului educaţional în corelare cu prevederile curriculumului naţional şi ale curriculumului specific instituţiei de învăţământ/100 %.
Context: Centrarea curriculumului pe 8 competenţe-cheie, agreate şi utilizate în Uniunea Europeană. Aceste competenţe-cheie trebuie
dobândite în şcoală, ele trebuie să fie clar determinate pentru fiecare nivel de studiu şi compatibile cu cerinţele noii economii a
cunoaşterii. În Legea Educaţiei Naţionale, curriculumul naţional este fundamentat pe cele 8 domenii de competenţe-cheie care determină profilul de formare al elevului din perspectiva învăţării pe parcursul întregii vieţi:
Măsuri pentru atingerea
obiectivului
Rezultate aşteptate Termen Responsabilităţi Surse de finanţare
1. Dezvoltarea
competenţelor
cadrelor didactice in domeniul proiectării
si
- Numărul de cadre
didactice participante la
programe de formare continuă în anul şcolar
2012-2013
31 august 2014 Inspector general
Director C.C.D.
Inspectori şcolari de specialitate.
Şefii de catedră din
Proiecte POSDRU:
”INSAM:Instrumente digitale
folosite pentru ameliorarea evaluării în învăţământul
preuniversitar”
INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN GORJ
Strada Victoriei nr.132-134, Tg-Jiu, cod 210234
Str. General Berthelot nr. 28-30, Sector 1, I, 010168, Bucuresti
Telefon: 0253-227177, Fax : 0253-224750 Tel: +40 (0)21 405 57 06, Fax: +40 (0)21 310 32 05
http://isj.gj.edu.ro, e-mail :[email protected], [email protected] www.edu.ro
27
organizarii activităţii
de predare-invatare,
demers realizat prin
proiectele strategice derulate de către
Inspectoratul Scolar
Gorj
-Numărul de cadre
didactice care au cont pe
Platforma INSAM şi
folosesc informaţiile de pe această platformă..
unităţile şcolare
“Tehnologia .NET”, proiect
strategic pentru formarea unui
grup de 1300 cadre didactice
în anii şcolari 2012/2013 si 2013/2014
2. Aplicarea corectă a
curriculumului
naţional în unităţile
de învăţământ,
adaptat la cerinţele
locale şi la nevoile de
dezvoltare ale
elevilor;
flexibilizarea
curriculumului prin
creşterea gradelor de
libertate ale
profesorului în
implementare, în
interesul fiecărei
-Reglarea posibilelor
disfuncţionalităţi prin
activităţile inspecţiei
şcolare
Permanent Inspector general adjunct
Inspectori şcolari de
specialitate, metodişti,
Şefii de catedră din unităţile şcolare
ISJ GORJ
INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN GORJ
Strada Victoriei nr.132-134, Tg-Jiu, cod 210234
Str. General Berthelot nr. 28-30, Sector 1, I, 010168, Bucuresti
Telefon: 0253-227177, Fax : 0253-224750 Tel: +40 (0)21 405 57 06, Fax: +40 (0)21 310 32 05
http://isj.gj.edu.ro, e-mail :[email protected], [email protected] www.edu.ro
28
discipline.
3. Adoptarea modelului
de proiectare
curriculară centrat pe
competenţe la toate nivelurile
invatamantului
preuniversitar din
judeţ
-Numărul cadrelor
didactice care
proiectează curriculum-
ul centrat pe competenţe
Permanent Inspector general
adjunct
Inspectori şcolari,
Directori
Proiect POSDRU
”Dezvoltarea culturii calităţii
şi furnizarea unei educaţii de
calitate în sistemul de învăţământ preuniversitar din
România prin implementarea
standardelor de referinţă.”
4. Stimularea
creativităţii şi a
capacităţii inovatoare în şcolile din judeţul
GORJ, pentru
dezvoltarea personală
a elevilor precum şi pentru încurajarea
unei mentalităţi
antreprenoriale
-Număr de şcoli
participante la
Competiţia
”Euroscola2014”
-Pentru fiecare concurs
cu criterii similare
Competiţiei
”Euroscola2014”, se va
antrena un număr cât
mai mare de elevi
31 august 2014 Inspector general
adjunct
Inspectori şcolari, Directori
Asociaţiile de Părinţi şi
Parlamentul european
5. Asigurarea
condiţiilor optime în
şcolile din judeţ,
-Cursuri de formare
continuă prin proiecte
POSDRU;
2014 Inspector general
Inspectori şcolari,
Directori
Proiecte POSDRU
”INSAM:Instrumente digitale
folosite pentru ameliorarea
INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN GORJ
Strada Victoriei nr.132-134, Tg-Jiu, cod 210234
Str. General Berthelot nr. 28-30, Sector 1, I, 010168, Bucuresti
Telefon: 0253-227177, Fax : 0253-224750 Tel: +40 (0)21 405 57 06, Fax: +40 (0)21 310 32 05
http://isj.gj.edu.ro, e-mail :[email protected], [email protected] www.edu.ro
29
pentru a trece de la
un curriculum axat pe
acumulare de
cunoştinţe la un curriculum centrat pe
formarea de
competenţe.
- Accesarea şi utilzarea
informaţiilor de pe site-
urile specifice pentru
fiecare disciplină
evaluării în învăţământul
preuniversitar”
7. Facilitarea implementării
aplicaţiilor de e-
learning în şcoli;
sprijinirea procesului de generalizare a
învăţării
informatizate şi a
introducerii alfabetizării TIC încă
din primii ani de
şcoală; monitorizarea
programelor din şcoli prin care se asigură
dobândirea de
competenţe minimale
în utilizarea calculatorului, pentru
fiecare elev, la ieşirea
dintr-un ciclu sau
-Gradul de utilizare a resurselor IT.
-Planificarea activităilor
în laboratorul AEL, în
toate unităţile şcolare. -Numărul elevilor care
au deprinderi de lucru cu
calculatorul.
- Crearea bibliotecilor de soft educaţional.
Permanent Inspector general adjunct
Inspectori şcolari,
Directorii unităţilor
şcolare
Echipament IT Soft educaţional
Platforma A.E.L
INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN GORJ
Strada Victoriei nr.132-134, Tg-Jiu, cod 210234
Str. General Berthelot nr. 28-30, Sector 1, I, 010168, Bucuresti
Telefon: 0253-227177, Fax : 0253-224750 Tel: +40 (0)21 405 57 06, Fax: +40 (0)21 310 32 05
http://isj.gj.edu.ro, e-mail :[email protected], [email protected] www.edu.ro
30
sistem.
PRIORITATEA 1: STIMULAREA ÎNVĂŢĂRII PE TOT PARCURSUL VIEŢII
Obiectivul: Îmbunătăţirea calităţii educaţiei în baza unui management al calităţii, fundamentat pe înţlegerea ş i asumarea pachetului
legislativ, în toate unităţile de învăţământ.
Direcţia de acţiune: Stimularea inovării şi creativităţii, inclusiv a spiritului antreprenorial prin participarea la implementarea proiectului
POSDRU ”Tehnologia .NET”
Indicator de performanţă/ţinta: Creşterea calităţii educaţiei la nivel de sistem şi de furnizor prin dezvoltarea capacităţii unităţilor
şcolare de a dezvolta competenţe- cheie în domeniul I.T.
Context: În cadrul competiţiei globale, U.E. şi-a propus ca scop , crearea unei societăţi bazate pe cunoaştere. Un element îl constituie
creativitatea. Astăzi, mai mult decât oricând, utilizarea calculatorului reprezintă o condiţie fundamentală a calităţii educaţiei, una dintre premizele esenţiale ale performanţei.
Măsuri pentru atingerea
obiectivului
Rezultate aşteptate Termen Responsabilităţi Surse de finanţare
1. Participarea la implementarea
proiectului POSDRU ”
Tehnologia .NET”, la care M.E.C.T.S este partener,
aplicanţii fiind 6 universităţi de
prestigiu din ţară, printer care
şi U.P.B., reprezintă şansa unei instruiri superioare calitativ,
care conduce la dezvoltarea
Utilzarea eficientă a
navigărilor pe net
pentru un număr din ce
în ce mai mare de
profesori şi elevi, cu
eficientizarea timpilor
de căutare şi a tipurilor
2014 Inspector general
Inspectori şcolari,
Directorii unităţilor şcolare
Proiect POSDRU:
” Tehnologia .NET”
INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN GORJ
Strada Victoriei nr.132-134, Tg-Jiu, cod 210234
Str. General Berthelot nr. 28-30, Sector 1, I, 010168, Bucuresti
Telefon: 0253-227177, Fax : 0253-224750 Tel: +40 (0)21 405 57 06, Fax: +40 (0)21 310 32 05
http://isj.gj.edu.ro, e-mail :[email protected], [email protected] www.edu.ro
31
competenţelor elevilor privind
utilizarea tehnologiilor .net.
de materiale selectate.
PRIORITATEA 1: STIMULAREA ÎNVĂŢĂRII PE TOT PARCURSUL VIEŢII
Obiectivul: Îmbunătăţirea calităţii educaţiei în baza unui management al calităţii, fundamentat pe înţelegerea şi asumarea pachetului
legislativ, în toate unităţile de învăţământ
Direcţia de acţiune: Realizarea evaluării în scop de cunoaştere a nivelului real al elevilor şi de stabilire a unui parcurs individualizat al
acestora pentru a măsura progresul şcolar realizat
Indicator de performanţă/ţintă: Dezvoltarea mecanismelor şi instrumentelor care conduc la realizarea unor evaluări corecte şi utile
pentru parcursul elevilor,bază de pornire pentru creşterea promovabilităţii la examenele şcolare.
INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN GORJ
Strada Victoriei nr.132-134, Tg-Jiu, cod 210234
Str. General Berthelot nr. 28-30, Sector 1, I, 010168, Bucuresti
Telefon: 0253-227177, Fax : 0253-224750 Tel: +40 (0)21 405 57 06, Fax: +40 (0)21 310 32 05
http://isj.gj.edu.ro, e-mail :[email protected], [email protected] www.edu.ro
32
Context: Legea Educaţiei Naţionale (Legea 1/2011) care schimbă filozofia evaluării ( art.71 şi art. 72)
Măsuri pentru atingerea
obiectivului
Rezultate aşteptate Termen Responsabilităţi Surse de finanţare
1. Orientarea inspecţiei şcolare
către parcurgerea adaptată la
cerinţele locale şi la nevoile
de dezvoltare personală a elevilor, a programei şcolare
şi evaluarea obiectivă a
elevilor.
-Reglarea posibilelor
disfuncţionalităţi prin
metodele inspecţiei şcolare
Permanent Inspector general
Inspectori şcolari
I.S.J. Gorj
2. Sprijinirea cadrelor didactice stagiare prin
cursuri de formare , în
colaborare cu CCD GORJ.
-Numărul de cadre didactice participante la
programele de formare
continuă în anul şcolar
2013-2014
SEM I Inspector general adjunct Inspectori şcolari
Director CCD GORJ
CCD GORJ
3. Analiza rezultatelor de la testele iniţiale, pe discipline,
în cadrul Consiliului
consultativ al disciplinei.
-Rapoarte de analiză pe
discipline
SEM I Inspectori şcolari de specialitate Consiliul
consultativ
ISJ GORJ
4. Analiza comparativă între notele obţinute de elevii
clasei a XII-a la Examenele
Naţionale şi cele obţinute la
clasă
-Rapoarte comparative de
analiză pe disciplină
15 noiembrie
2013
Inspectori şcolari de specialitate
Şefi de cerc
Consiliul consultativ
ISJ GORJ
INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN GORJ
Strada Victoriei nr.132-134, Tg-Jiu, cod 210234
Str. General Berthelot nr. 28-30, Sector 1, I, 010168, Bucuresti
Telefon: 0253-227177, Fax : 0253-224750 Tel: +40 (0)21 405 57 06, Fax: +40 (0)21 310 32 05
http://isj.gj.edu.ro, e-mail :[email protected], [email protected] www.edu.ro
33
5. Eficientizarea activităţii de
învăţare-evaluare, în scopul
creşterii ratei de
promovabilitate la Examenul Naţional de
Bacalaureat.
-Creşterea ratei de
promovabilitate la
Bacalaureat.
Permanent Inspector general
Inspector general adjunct
Inspectori şcolari
ISJ GORJ
PRIORITATEA 1: STIMULAREA ÎNVĂŢĂRII PE TOT PARCURSUL VIEŢII
Obiectivul: Îmbunătăţirea calităţii educaţiei în baza unui management al calităţii, fundamentat pe înţelegerea şi asumarea pachetului
legislativ, în toate unităţile de învăţământ.
Direcţia de acţiune: Ameliorarea performanţelor elevilor în domeniul lecturii, lectură înţeleasă atât în dimensiunea sa tradiţională cât şi
ca alfabetizare în înţelegerea textului.
Indicator de performanţă/ţintă: Dezvoltarea continuă a competenţelor de citire ale elevilor pe parcursul tuturor nivelurilor de şcolarizare obligatorie/Toţi elevii din învăţământul obligatoriu îşi vor forma şi dezvolta abilităţile de citire şi înţelegere a unui text scris
Context: Rezultatele evaluărilor internaţionale cât şi a celor naţionale impun intervenţia imediată şi unitară pentru ameliorarea
performanţelor elevilor în domeniul lecturii.
Acţiuni pentru atingerea
obiectivului
Rezultate aşteptate Termen Responsabilităţi Surse de
finanţare
1. Utilizarea de abordări
pedagogice care să ajute copiii/elevii să devină
cititori autonomi şi
motivaţi, iar citirea să
devină o parte integrantă a
-Implicarea elevilor în
activităţi de lectură atât în cadrul, cât şi în afara
şcolii
- Formarea la elevi a
unui vocabular de
Permanent Inspector general adjunct
Inspectori şcolari de specialitate
şefii de catedră
ISJ GORJ
INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN GORJ
Strada Victoriei nr.132-134, Tg-Jiu, cod 210234
Str. General Berthelot nr. 28-30, Sector 1, I, 010168, Bucuresti
Telefon: 0253-227177, Fax : 0253-224750 Tel: +40 (0)21 405 57 06, Fax: +40 (0)21 310 32 05
http://isj.gj.edu.ro, e-mail :[email protected], [email protected] www.edu.ro
34
vieţii de zi cu zi. specialitate pentru
fiecare disciplină
2. Participare la elaborarea
unui plan de măsuri la nivelul ISJ GORJ în
vederea susţinerii şi
monitorizării unităţilor
şcolare pentru implementarea unei culturi
a lecturii
Plan de măsuri al ISJ
GORJ
1 nov. 2013 Inspectori şcolari de
specialitate
ISJ GORJ
3. Orientarea inspecţiilor
şcolare către monitorizarea acţiunii de
utilizare a lecturii la clasă
şi a metodelor care
implică mult dialogul pentru ameliorarea
performanţelor elevilor
privind comunicarea
Rapoarte de sinteză
privind monitorizarea şi consilierea acţiunii de
implementare a acestei
priorităţi
permanent Inspector general adjunct
Inspectori şcolari de specialitate
PRIORITATEA 1: STIMULAREA ÎNVĂŢĂRII PE TOT PARCURSUL VIEŢII
Obiectivul: Îmbunătăţirea calităţii educaţiei în baza unui management al calităţii, fundamentat pe înţelegerea şi asumarea pachetului
legislativ, în toate unităţile de învăţământ din judeţul GORJ
INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN GORJ
Strada Victoriei nr.132-134, Tg-Jiu, cod 210234
Str. General Berthelot nr. 28-30, Sector 1, I, 010168, Bucuresti
Telefon: 0253-227177, Fax : 0253-224750 Tel: +40 (0)21 405 57 06, Fax: +40 (0)21 310 32 05
http://isj.gj.edu.ro, e-mail :[email protected], [email protected] www.edu.ro
35
Direcia de acţiune: Monitorizarea, consilierea şi controlul implementării politicilor educaţionale naţionale prin inspecţia şcolară.
Indicator de performanţă/ţintă: Aplicarea corectă a politicilor şi strategiilor M.E.N. la nivel judeţean./ Numărul de unităţi şcolare
inspectate în conformitate cu Graficul de inspecţii al ISJ pentru anul colar 2013-2014.
Context: Legea Educaţiei Naţionale ( Legea nr.1 din 2011) , art.95, alin.(1)(a)
Măsuri pentru atingerea
obiectivului
Rezultate
așteptate
Termen Responsabilităţi Surse de finanţare
1. Monitorizarea nivelului atingerii
standardelor
educationale de
către elevi la fiecare disciplină
Creşterea eficienţei actului
educaţional,
reflectată în rata
de succes şcolar
Permanent Inspector general Inspector general
adjunct
Inspectori şcolari de
specialitate Şefii de catedră
Proiect POSDRU ”Dezvoltarea culturii calităţii şi furnizarea
unei educaţii de calitate în sistemul de
învăţământ preuniversitar din România prin
implementarea standardelor de referinţă.”
2. Monitorizarea
proceselor şi a
rezultatelor actului educaţional şi
furnizarea unui
feedback calificat,
prin care se măsoară calitatea ofertei de
educaţie şi se propun
măsuri de
îmbunătăţire
Creşterea
calităţii ofertei
de instruire şi a activităţilor
didactice
Permanent Inspector şcolar
Management
Inspectori şcolari de specialitate
INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN GORJ
Strada Victoriei nr.132-134, Tg-Jiu, cod 210234
Str. General Berthelot nr. 28-30, Sector 1, I, 010168, Bucuresti
Telefon: 0253-227177, Fax : 0253-224750 Tel: +40 (0)21 405 57 06, Fax: +40 (0)21 310 32 05
http://isj.gj.edu.ro, e-mail :[email protected], [email protected] www.edu.ro
36
3. Evaluarea gradului de
individualizare a
parcursurilor
didactice / a sarcinilor de lucru pentru
diferite grupuri-ţintă
şi pentru elevi cu
cerinţe educaţionale speciale
Soluţionarea
problemelor
identificate
Permanent Inspectori şcolari
Directori de şcoli
Director C.J.R.A.E.
I.S.J.
4.
Monitorizarea
capacităţii unităţilor
de învăţământ de a-şi adapta oferta
educaţională la
cererea de pe piaţa
muncii
Oferte
educaţionale ale
şcolilor evaluate
Anual
Inspector general
Inspectori şcolari
Directori de şcoli
Proiecte POSDRU
”Corelarea ofertei educaţionale a
învăţământului profesional şi tehnic cu cerinţele pieţei
muncii.POSDRU/55/1.1/S/37932”
5. Verificarea calităţii
managementului pe
specializări, a
planificarii, proiectarii şi
coordonării
activitatilor la nivelul
managerului scolii, al consiliului de
administratie, al
colectivelor de
Număr de şcoli
evaluate
instituţional
Anual
Inspectori şcolari
Directorii unităţilor
şcolare
Şefii de catedră
Proiect POSDRU
”Corelarea ofertei educaţionale a
învăţământului profesional şi tehnic cu
cerinţele pieţei muncii.POSDRU/55/1.1/S/37932”
Alte proiecte similare
INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN GORJ
Strada Victoriei nr.132-134, Tg-Jiu, cod 210234
Str. General Berthelot nr. 28-30, Sector 1, I, 010168, Bucuresti
Telefon: 0253-227177, Fax : 0253-224750 Tel: +40 (0)21 405 57 06, Fax: +40 (0)21 310 32 05
http://isj.gj.edu.ro, e-mail :[email protected], [email protected] www.edu.ro
37
catedră, al fiecarui
cadru
didactic.
PRIORITATEA 2: PROMOVAREA ECHITĂţII, A COEZIUNII SOCIALE şI A CETĂţENIEI ACTIVE
Obiectivul : Dezvoltarea capacității de adaptare școlară și de integrare a tuturor elevilor prin asigurarea principiului echității accesului la
educație
Direcția de acțiune: Asigurarea accesului tuturor copiilor/elevilor la servicii educaționale de calitate.
Indicator de performanţă/Ținta: Cuprinderea tuturor copiilor de vârstă școlară într-o formă de învățământ.
Context: Studiile actuale arată că educaţia timpurie (inclusiv cuprinderea unei părţi a ei în învăţământul obligatoriu) este cea mai eficientă investiţie în educaţie. Clasa pregătitoare obligatorie produce egalitate de şanse şi echitatea oportunităţilor de învăţare,
optimizează adaptarea la cerinţele şcolii şi îmbunătăţeşte performanţele şcolare în primele clase. Integrarea clasei a IX-a în gimnaziu
este o modalitatea esenţială de a reduce rata abandonului şcolar timpuriu, cele mai mari pierderi înregistrându-se, în prezent, la trecerea
din clasa a VIII-a în clasa a IX-a
Măsuri pentru atingerea obiectivului
Rezultate așteptate Termen Responsabilități Surse de finanțare
1. Asigurarea funcționării
laboratoarelor de
informatică din mediul rural. Asigurarea
funcționării Platformei
AEL în toate unitățile de
învățământ.
Creșterea numărului
cadrelor didactice care își
organizează lecția folosind Platforma AEL.
Creşterea numărului de
elevi care învăţă
interactiv, utilizând calculatoarele din dotarea
30.11.2013 Inspectori școlari
Șefii de catedră
Directorii unităților de învățământ
Informaticieni
Resurse locale
ISJ GORJ
INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN GORJ
Strada Victoriei nr.132-134, Tg-Jiu, cod 210234
Str. General Berthelot nr. 28-30, Sector 1, I, 010168, Bucuresti
Telefon: 0253-227177, Fax : 0253-224750 Tel: +40 (0)21 405 57 06, Fax: +40 (0)21 310 32 05
http://isj.gj.edu.ro, e-mail :[email protected], [email protected] www.edu.ro
38
şcolilor
2. Conectarea la internet a tuturor școlilor din
mediul rural
Utilizarea frecventă a resuselor existente pe
Internet în proiectarea și
realizarea lecțiilor.
Permanent Inspector general adjunct Inspectori școlari
Directorii unităților de
învățământ
Resurse locale Proiectul MECTS
,,Internet în școala
ta – conectare
broad band”
3. Încurajarea participării
elevilor din mediul rural
la concursurile pe teme
TIC şi de cultură general, on-line
O mai bună participare la
concursurile pe teme TIC
şi cultură general, on-line
Permanent Inspectori școlari IȘJ GORJ
4. Asigurarea șanselor de
dezvoltare pentru copii
capabili de performanță
Pregătirea elevilor
capabili de performanță
în cadrul Centrului de Excelență
Permanent Inspectori școlari de
specialitate
IȘJ GORJ
PRIORITATEA 2: PROMOVAREA ECHITĂȚII, A COEZIUNII SOCIALE ȘI A CETĂȚENIEI ACTIVE
Obiectivul : Dezvoltarea capacității de adaptare școlară și de integrare a tuturor elevilor prin asigurarea principiului echității accesului la
educație
INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN GORJ
Strada Victoriei nr.132-134, Tg-Jiu, cod 210234
Str. General Berthelot nr. 28-30, Sector 1, I, 010168, Bucuresti
Telefon: 0253-227177, Fax : 0253-224750 Tel: +40 (0)21 405 57 06, Fax: +40 (0)21 310 32 05
http://isj.gj.edu.ro, e-mail :[email protected], [email protected] www.edu.ro
39
Direcția de acțiune: Asigurarea ehitabilă a resurselor materiale și umane în vederea eliminării diferențelor esențiale dintre învățământul
rural și cel urban. Implementarea la nivel de unitate școlară a unui curriculum centrat pe competențe. Profesionalizarea orientării școlare
și profesionale
Indicator de performanţă: 1. Creșterea cu 3 % a inserției socio-profesionale a absolvenților învățământului profesional și tehnic, până în 2012.
2. Asigurarea continuării studiilor,după învățământul obligatoriu, pentru cel puțin 85 % din populația de
vârstă școlară cuprinsă în învățământul profesional și tehnic.
Context: În județul GORJ se înregistrează dezechilibre între cererea de calificare și oferta educațională a școlilor cu învățământ profesional și tehnic, ceea ce determină un grad redus de inserție socio-profesională a absolvenților. Accesul la educație pentru
populația de vârstă școlară este limitat, în principal, de :
Constrângeri de ordin material (pentru tinerii din mediul rural și pentru cei proveniți din familii defavorizate din punct de
vedere economic)
Dezinteres din partea absolvenților învățământului obligatoriu pentru continuarea studiilor.
Măsuri pentru atingerea
obiectivului
Rezultate
așteptate
Termen Responsabilități Surse de finanțare
1. Monitorizarea inserției pe
piața muncii a tinerilor
absolvenți
Baze de date
privind
absolvenții
permanent Inspectori școlari
Directorii liceelor și
grupurilor școlare
Bugetul local
2. Monitorizarea continuării studiilor de către absolvenți
Baze de date privind
absolvenții
Permanent Inspectori școlari de specialitate
Directorii liceelor și
grupurilor școlare
Bugetul local
PRIORITATEA 3: DESCENTRALIZAREA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR ȘI CREȘTEREA AUTONOMIEI
ȘCOLARE
INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN GORJ
Strada Victoriei nr.132-134, Tg-Jiu, cod 210234
Str. General Berthelot nr. 28-30, Sector 1, I, 010168, Bucuresti
Telefon: 0253-227177, Fax : 0253-224750 Tel: +40 (0)21 405 57 06, Fax: +40 (0)21 310 32 05
http://isj.gj.edu.ro, e-mail :[email protected], [email protected] www.edu.ro
40
Obiectivul: Accelerarea descentralizării în contextul asigurării calităţii: realizarea unei descentralizări financiare echilibrate şi
descentralizarea deciziilor referitoare la resursele umane şi conducerea şcolilor
Direcția de acțiune : Optimizarea gestionării resurselor - prioritate a unităților de învățământ și a autorităților administrației publice
locale
Indicator de performanţă/Ținta: Înființarea a cel puțin unui parteneriat pentru fiecare școală din județ (parteneriate contractuale între unitățile de învățământ respective, între unitățile de învățământ și alte instituții)
Context: Legea Educației Naționale (Legea 1/2011, art.62)
Acțiuni pentru atingerea
obiectivului
Rezultate așteptate Termen Responsabilități Surse de
finanțare
1. Inventarierea
echipamentelor electronice
existente în laboratoarele și
cabinetele de informatică din unitățile școlare.
-Evidența clară a
echipamentelor de calcul
electronic existente în
școli.
25 decembrie 2013 Inspector școlar de
specialitate informatică
Directorii unităților de
învățământ Comisiile de inventariere
Unitățile
școlare
2. Dotarea şcolilor cu
calculatoare conectate la
internet şi cu softuri
educaţionale capabile să ridice calitatea predării şi a
învăţării
-Nr. de școli dotate cu
calculatoare
permanent Inspector General
Inspector școlar de
specialitate informatică
Directorii unităților de învățământ
Proiecte POS-
DRU
3. Realizarea unei baze de date
cu cadrele didactice inițiate în utilizarea calculatoarelor
și care au deprinderi de
lucru cu calculatorul.
-O mai bună folosire a
resursei umane în timpul examenelor naționale
- Folosirea laboratorului de
informatică în organizarea
și predarea lecțiilor
SEM I Inspector General Adjunct
Inspectori școlari de specialitate
ISJ GORJ
INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN GORJ
Strada Victoriei nr.132-134, Tg-Jiu, cod 210234
Str. General Berthelot nr. 28-30, Sector 1, I, 010168, Bucuresti
Telefon: 0253-227177, Fax : 0253-224750 Tel: +40 (0)21 405 57 06, Fax: +40 (0)21 310 32 05
http://isj.gj.edu.ro, e-mail :[email protected], [email protected] www.edu.ro
41
4. Crearea paginilor web în
fiecare unitate școlară care
are conexiune la
INTERNET. Actualizarea informațiilor din pagină.
-Promovarea imaginii
unităților școlare prin
intermediul paginilor web
-Informarea publicurilor privind activitățile realizate
în școală
Anul școlar
2013 - 2014
Inspector General Adjunct
Inspectori școlari
Informaticienii din școli
Bugetul local
5. Monitorizarea procedurilor
privind evidența manualelor școlare în școli și crearea
unei baze de date privind
manualele școlare
retipăribile.
Utilizarea tuturor
manualelor școlare aflate în gestiunea școlilor prin
aplicarea procedurii de
recartare
28.02.2014 Inspector General Adjunct
Inspectori școlari Directorii unităților de
învățământ
Responsabilii cu manualele
Bugetul local
PRIORITATEA 4: MONITORIZAREA IMPLEMENTĂRII LA NIVELUL UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN
JUDEȚUL GORJ A PACHETULUI LEGISLATIV PE EDUCAȚIE, PENTRU CREȘTEREA CALITĂȚII ȘI CENTRAREA
EDUCAȚIEI PE NEVOI SPECIFICE INDIVIDUALE
Obiectivul: Aplicarea prevederilor normative referitoare la descentralizarea demersului educațional
Direcția de acțiune: Monitorizarea aplicării legislației în vigoare
Indicator de performanţă/Ținta: Toate unitățile școlare din județ vor avea stabilite în Planul de Dezvoltare Instituțională/Planul
managerial, obiective clare,modalități de acțiune,responsabilități și forme de gestionare a resurselor etc.(condiții obligatorii pentru
realizarea descentralizării administrative)
Context: Legea Educației Naționale (Legea 1/2011)
Acțiuni pentru atingerea obiectivului
Rezultate așteptate Termen Responsabilități Surse de finanțare
INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN GORJ
Strada Victoriei nr.132-134, Tg-Jiu, cod 210234
Str. General Berthelot nr. 28-30, Sector 1, I, 010168, Bucuresti
Telefon: 0253-227177, Fax : 0253-224750 Tel: +40 (0)21 405 57 06, Fax: +40 (0)21 310 32 05
http://isj.gj.edu.ro, e-mail :[email protected], [email protected] www.edu.ro
42
1. Aplicarea politicilor și
strategiilor MECTS la nivel
județean.
Aplicarea corectă a
legislației în vigoare
Permanent Inspector General
Inspector General Adjunct
Inspectori școlari
IȘJ GORJ
2. Controlul unităților de învățământ privind
aplicarea legislației în
vigoare în domeniul
curriculumului
Rapoarte de inspectie, Note de constatare
Conform graficului Inspector General Adjunct Inspectori școlari
IȘJ GORJ
3. Organizarea olimpiadelor
și concursurilor şcolare la
nivel local și județean.
Concursuri școlare
derulate
Conform graficului Inspector General Adjunct
Inspectori școlari
MECTS
IȘJ GORJ
4. Organizarea examenului de
atestare profesională a absolvenților claselor a
XII-a – specialitatea
matematică-informatică şi
profil tehnic.
Examene finalizate,
Conform graficului Inspectori școlari de
specialitate
MECTS
IȘJ GORJ
5. Organizarea și
monitorizarea simulării
examenului de bacalaureat
şi Evaluare Naţională.
Gradul de pregătire a
elevilor.
Conform graficului Inspectori școlari de
specialitate
MECTS
IȘJ GORJ
INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN GORJ
Strada Victoriei nr.132-134, Tg-Jiu, cod 210234
Str. General Berthelot nr. 28-30, Sector 1, I, 010168, Bucuresti
Telefon: 0253-227177, Fax : 0253-224750 Tel: +40 (0)21 405 57 06, Fax: +40 (0)21 310 32 05
http://isj.gj.edu.ro, e-mail :[email protected], [email protected] www.edu.ro
43
Parteneri locali ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj:
- Primăria Târgu Jiu;
- Consiliul Judeţean Gorj;
- Instituţia Prefectului Gorj;
- Universitatea “Constantin Brâncuşi” Târgu Jiu;
- Inspectoratul Judeţean de Poliţie;
- Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului;
- Inspectoratul Teritorial de Muncă;
- Teatrul “Elvira Godeanu” Târgu Jiu;
- Direcţia de Sănătate Publică;
- Filiala de Cruce Roşie Gorj;
- Direcţia de Cultură şi Culte;
- Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport.
Inspector Şcolar General, Inspector Management,
Prof. Ion Işfan Prof. Marian Staicu