An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 1
MEMORIA
OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Revistă de istorie şi cultură Anul VI, nr. 3 (61), martie 2017
Editată de Asociaţia Culturală
MEMORIA OLTULUI
Director: Ion D. Tîlvănoiu
Comitetul de redacţie: Dr. Aurelia Grosu, dr. Mircea Şerbu, dr.
Nicolae Scurtu, Ion Andreiţă, Dumitru Botar,
dr. Jeana Pătru, Cornel Manolescu, Floriana
Tîlvănoiu, Costel Vasilescu, Vasile Radian.
Planşele noastre
1. Pianistul Dinu Lipatti (1917-1950) a copilărit la Slatina, de unde era originară
mama sa, Ana Racoviceanu.
2. Din bogata discografie a pianistului român.
3. Dinu Lipatti copil, alături de fratele său Valentin şi de părinţii Ana Lipatti şi
Teodor Lipatti. Mama pianistului era la rândul ei o foarte talentată pianistă
iar tatăl cânta la vioară.
4. Sus: Casa Racoviceanu din Slatina, locul copilăriei lui Dinu Lipatti, (ulei,
400x250 mm, lucrare realizată de Enver Memish). Lucrarea face parte din
colecţia familiei Memish din Slatina.
Jos: Dinu Lipatti, George Enescu şi membri ai filarmonicii din Bucureşti.
ISSN 2284 – 7766
Tiparul executat la Editura Hoffman
www.EdituraHoffman.com
Tel./fax: 0249 460 218
0740 984 910
An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 2
Cuprins
1. Ion Andreiţă- Decembrie, Lerui-ler....................................................................../3
2. Ion Lazu- Amintirile unui scriitor slătinean (VIII)............................................../4
3. Dumitru Botar- Din presa romanaţeană de altădată (II).................................../12
4. Cornel Manolescu- Primarii oraşului Caracal (XII)........................................../19
5. Ion D. Tîlvănoiu- Răsfoind ziarul Fapta (ianuarie-martie 1945)....................../29
6. Jean Lupu- Dinu Lipatti- 100 de ani de la naştere............................................./36
7. Floriana Tîlvănoiu- Documente şi mărturii despre Dinu Lipatti......................./43
8. Vasile Radian, Ion Tîlvănoiu- Un jurnal necunoscut al Eufrosinei Poroineanu
(1899)...................................................................................................................../54
9. Ştefan Grigorescu- O ctitorie a boierilor Buzeşti: mănăstirea Dobruşa
(IV)........................................................................................................................./61
10. Ion D. Tîlvănoiu,Floriana Tîlvănoiu, Dumitru Botar- Teatrul Nostru.
Contribuţii la istoricul Teatrului Naţional din Caracal (VIII)........................../64
11. Jeana Pătru- Restituiri. Familia Betulescu (II)................................................../72
12. Col. (r.) Dumitru Matei- La război ca la război: patrioţi şi trădători.
Mărturisiri: generalul Romulus Scărişoreanu despre călăraşii săi şi despre
trădători................................................................................................................./79
13. CalendarulMemoriei Oltului şi Romanaţilor - martie......................................../98
14. Nicolae Scurtu- Inscripţii. Câteva însemnăridespre Cezar Petrescu şi oraşul
Caracal................................................................................................................/100
- Noi mărturii despre prozatorul Demetru Iordana............./102
15. Eveniment cultural............................................................................................../107
16. Vasile Radian, Ion D. Tîlvănoiu, Floriana Tîlvănoiu- Monumentul eroilor din
satul Crăciunei..................................................................................................../107
An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 3
Decembrie, lerui-ler…
Ion Andreiţă
Ninge cu lerui-ler peste ţară şi peste gândurile oamenilor. Decembrie, lună albă,
imaculată, ca o rochie înzăpezită de mireasă, coboară peste lume în clinchet de sărbători;
lună de întâlniri cu cei dragi, dar şi de evocări ale celor care nu mai sunt printre noi: şi ei
dragi, grăbiţi să treacă Râul Styxului în această lună – şi cu atât mai dragi. Decembrie este,
din această perspectivă, luna poetului Nichita Stănescu. Iar anul 2013, o cifră cu rotunjimi
semnificative. Nichita s-a născut în 1933 (31 martie) şi a urcat în Panteonul Eternităţii în
ziua de 13 decembrie 1983, la rotunda vârstă de 50 de ani. În acest decembrie 2013 se
împlinesc 30 de ani de la trecerea lui în
Eternitate – şi 80 de ani de la naştere. Ce
ciudată simbolistică numerologică apasă
destinul poetului în acest an: 30 – 50 –
80! Sau 50 – 30 – 80 – graba cu care n-a
mai aşteptat vârsta deplinei maturităţi.
L-aş evoca, astăzi, printr-o
întâmplare mai puţin (sau deloc)
cunoscută: Nichita şi… China (pentru că
tot ne-au vizitat, în acest prag de iarnă,
înalţi demnitari chinezi, întinzându-ne o
prietenească mână de ajutor). Este vorba
de întâlnirea unui tânăr student chinez
(viitor om de Litere) cu Nichita.
Studentul, pe numele lui Xu Wende,
învăţa la Facultatea de Filologie din
Bucureşti tainele limbii şi literaturii române. Şi atât de bine a deprins el limba lui
Eminescu, încât s-a încumetat să scrie poezii în această limbă. La un moment dat – se
întâmpla în 1957 – îşi ia inima-n dinţi şi se prezintă cu două poezii la „Gazeta literară”.
Acolo s-a nimerit (fericită coincidenţă) să-l întâmpine Nichita Stănescu. I-a luat poeziile,
le-a citit cu atenţie, pe îndelete, şi-a exclamat: „Excelent! Română curată!” – dispărând pe
nişte scări, în sus. S-a întors repede: „S-a adjudecat, bătrâne! – i-a spus – vin direct de la
Demonstene Botez, vor fi publicate în „Tânărul scriitor”. Poeziile au apărut în
toamna aceluiaşi an, însoţite de o notă a redacţiei: „Versurile sunt scrise direct în limba
română şi aduc cu ele o adiere orientală de poezie şi puritate”. Le transcriu aici, prin
amabilitatea autorului lor. „Perlă: Ca o perlă sfioasă aş vrea să fiu, / Perlă ce se ascunde
în al mării străfund; / Când oamenilor li se dăruieşte cu chipu-i rotund, / Abia atunci îşi
descoperă întreaga lucire şi sclipătul viu”. „Niciodată: Niciodată n-am să mă satur,
nicicând, / Un cântec de dor să-ţi cânt, / Sub un cer incendiat de amurg, / Când clipe dulci
ca veacurile curg // Nicicând n-am vrut să uit surâsul tău, / Blând ca luna oglindită pe un
pârâu / Şi zâmbetul tău copilăresc şi senin / Ce-mi va pluti în amintire lin”.
La plecarea din România, tânărul Xu Wende şi-a luat la piept o carte cu poezii de
Eminescu. Împreună cu un mare scriitor şi traducător (Ge Baoquan) a tradus şi publicat –
în prestigioasa Editură pentru Literatură Universală din Shanghai – volumul „Poezii”, de
Mihai Eminescu, care s-a epuizat în câteva zile. Personal, l-am cunoscut în toamna anului
1985, când mi-a fost translator, într-o documentare gazetărească, în China (şi fascinanta ei
regiune autonomă Tibet).
An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 4
Dar pentru că suntem încă sub impresia tonică a recentei vizite oficiale chineze, aş
dori să închei aceste însemnări de decembrie cu o poezie aparţinând poetului contemporan
Wang Meng, intitulată „Diferenţa de fus orar” – pe care am transpus-o în româneşte (cu
ajutorul prietenului Xu Wende) astfel:
Aici există o diferenţă de 16 ore
Faţă de New-York,
Aici există o diferenţă de 7 ore
Faţă de Moscova,
Aici există o diferenţă de o oră
Faţă de Tokyo;
Aici se poartă dialog cu New-York,
Aici se poartă dialog cu Moscova,
Aici se poartă dialog cu Tokyo –
Foarte bine!
Chiar dacă sunt neînţelegeri
Ori conflicte
Ele nu se datorează
Diferenţei de fus orar;
Adevărata diferenţă de oră
Este doar de 15 secunde –
De ce, atunci,
Nu vrei să vorbeşti
Cu mine?
Amintirile unui scriitor slătinean (VIII)
Ion Lazu
Am căutat înapoi, în prima copilărie vreun semn, ceva din care să reiasă că am fost
,,ales” – şi, mărturisesc asta cu seninătate: n-am desluşit nimic. Decât că am fost
,,însemnat” de nenorocirea dispariţiei fratelui iubit. A trebuit mai întâi de toate să umplu în
sufletele alor mei golul lăsat de moartea lui Mihăiţă. Spre sfârşit, epuizând ungherele
amintirilor dinspre pruncie, am întrebat-o pe mama: ,,- Cum eram pe-atunci? - Cum să fii?,
a venit răspunsul. (…) - Cam tăcut. Şi foarte serios. Parcă te văd: stăteai de-o parte, cu
mâinile la spate, şi te uitai… - La cine mă uitam? - Ştiu şi eu? La ceilalţi copii. (…)”
Cum aşa?! Nu fusese copilăria mea plină de larmă,…nu ţipam cu zece guri la
joacă? (…) Privind de la distanţă… ciudat, nu? Cu mâinile la spate…, oarecum ca un
domnişor şi oarecum ca un bătrân, încă de pe atunci.(…) Nu cumva aici se află cheia a tot
ce s-a întîmplat mai târziu cu mine, în bine şi în rău?
Am început să privesc în jurul meu cu mare intensitate, încercând să înţeleg. Iar
până să vină răspunsurile, deja peisajul mă furase: căci, înainte de orice, pentru mine
lumea era un spectacol mirific! În anul următor, la Ionaşcu, profesorul de română D.
Câlniceanu, retras din preoţie de teama barbarilor, a fost impresionat de compunerea mea
Ion Andreiţă şi Lia Maria Andreiţă la Centrul
Cultural Român din Beijing, China (2015)
An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 5
despre o călătorie de noapte, cu camionul, de la Slatina la Craiova, împreună cu unchiul
Gică. Descriam feeria gâzelor ce roiau în luminile farurilor şi uneori se izbeau de parbriz.
Din instinct, nimerisem exact peste metoda care m-a atras mai apoi cu deosebire: să
descriu ceea ce viaţa îmi aduce sub simţuri, de preferinţă în timpul unei călătorii - se
înţelege, în primul rând spectacolul ei vizual. Lucrurile au rămas la fel până în ziua de azi,
formula mea spirituală nu s-a schimbat în timp şi sub diverse influenţe nici atâtica;
niciodată nu am obosit să privesc şi să mă minunez - iar uneori să mă indignez, să sufăr, -
dar de fiecare dată dând seamă despre ceea ce (mi) se întîmplă.
Semnificativă pentru destinul meu a fost o altă călătorie - în fapt prima excursie la
munte, cu un grup de elevi de la liceul slătinean (fost) Radu Greceanu… Privirile mele au
cunoscut atunci bucuria zărilor îndepărtate, am avut surpriza să înregistrez dispunerea
simultană pe verticală a anotimpurilor: la poalele munţilor era vară în plin, la 1000 de
metri te înviora un aer primăvăratic, iar la 2000 de metri înfruntai rigorile iernii. Lumea în
sine îşi cucerise a treia dimensiune, iar la modul metaforic şi pe a patra. Iar după aceea, ca
geolog ce pleca pe teren la sfârşitul lui aprilie, mai prindeam o primăvară în nordul
Moldovei, iar la revenirea din campanie mai beneficiam de încă un sfârşit de toamnă, în
Bărăgan – şi asta se întâmpla în fiecare an.
*
De pe malul Nistrului, „din locul naşterii mele” n-am adus o zestre de amintiri prea
mare, zestrea primilor mei patru ani de viaţă: noaptea şi stelele, buhaiul şi braţele
providenţiale ale mamei, imaginea fluviului prodigios, armanul unde se treiera grâul – şi ce
încă? Miracolul descifrării unei poveşti
ilustrate într-o revistă, chiar înainte de a fi
învăţat o iotă, împreună cu fratele mai mare,
îngerul meu păzitor din toată copilăria şi idolul
meu totodată. Când a dispărut acel înger, s-a
dus peste zarea zării şi copilăria mea…
Din vremea şcolii primare aş reţine
mirarea că mă puteau întrece colegi care nu
erau nicicum mai mintoşi decât mine (simţeam
asta în mod nedefinit, însă fără dubiu), ci mai
rapizi în reacţii, mai înfipţi: isteţi, cum se
spune cu o expresie oltenească. Şi aş mai
reţine câteva semnale neliniştitoare privind
personalitatea mea ascunsă: când doamna
Tătaru, aflând de nenorocirea care ne lovise,
mi-a spus că pot să plec acasă, în afară de
teribila durere care mă strivea, în mintea mea
puteau încăpea diverse gânduri caraghioase,
printre care şi întrebarea dacă fetele din clasă
mă compătimesc sau nici că le pasă de mine.
La acea vârstă începusem să intuiesc bolgiile Localul...
An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 6
din sufletul uman, să înţeleg că fiecare ins are secretele lui, tainele lui, lucruri pe care le
fereşte de restul lumii, chiar de cei dragi, de părinţi – şi că dincolo de sinceritatea
obligatorie pentru a trăi într-o familie, mai există un strat de trăiri oculte, pe care se edifică
sufletul uman, - îndreptăţirea lui ultimă şi fără de care s-ar simţi pierdut. Această bruscă
revelaţie: că eşti nu numai un copil cuminte, ci şi un ins ascuns, plin de secrete salvatoare.
De la şcoala secundară (clasele V-VII), ar fi de reţinut declanşarea patimei irepresibile
pentru citit, pentru orice fel de lectură, căci nimeni nu era care să-mi îndrume paşii în
această frenetică aventură. Şi aş mai reţine bătaia eliberatoare, primită de la tata.
Paguba şi batjocura. Mai poate înţelege azi cineva cât eram de săraci, noi, şcolarii
din Cireaşovul anului 1951, (primul în care s-a făcut recolta de grâu, după ani la rând de
secetă) mergând zilnic la Slatina la şcoala Ionaşcu? Îmi spun: Nu! Şi trec mai departe.
Vara în picioarele goale sau în tenişi, iarna încălţaţi ca vai de lume. Nici pomeneală de
echipament sportiv, la orele de educaţie fizică ne prezentam tot în hainele obişnuite; ba
chiar îmi
amintesc
protestele şi
reclamaţiile
la director
ale unor
colegi care
nu
concepeau
să se târască
pe jos în
bietele lor
haine
,,bune”. Şi
în aceste
împrejurări,
de sărăcie
lucie şi de înapoiere inimaginabilă, în care nici măcar statul nu avea curajul să pomenească
de uniforme şcolare (nici la oraş, cu atât mai puţin la sate!), tata s-a sumeţit să-mi comande
o şapcă de elev. Poate tot mânat de ideea că trebuie să fiu ,,diferit” de ceilalţi? Erau pline
vitrinele celor două-trei ceaprazării de pe Centrul Unu – aşa i se spunea străzii principale
din Slatina, strada cu hotelul, librăria, farmacia, cinematograful, cofetăria, ceasornicăria,
atelierul fotografic, tribunalul şi primăria, indiferent ce nume oficial va fi purtat ea, la un
moment dat. Treceam prin dreptul vitrinelor şi trăgeam cu ochiul la cozoroacele lucioase şi
bombate, la migăloasele inscripţii din frunte, oftam filosofic… Probabil la fel oftau, de
dincolo de vitrinele încărcate, văzându-ne cum trecem fără să ne oprim măcar, bieţii
ceaprazari, ultimii ,,particulari” ai Slatinei, care peste câţiva ani au fost nevoiţi să tragă
oblonul…
Dar nu de la vreunul dintre aceşti iscusiţi ceaprazari (şi mai erau vreo doi spre
...elevii şi profesorii şcolii Ionaşcu din Slatina în 1942 (imagini din
,,Monografia Şcoalei primare de băieţi Ionaşcu” de Margareta Bratu
aflată în manuscris la Arhivele Naţionale din Bucureşti)
An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 7
piaţă) mi-a cumpărat tata prima şapcă de elev, ci de la un prieten basarabean – avea tata
această proprietate magnetică, de a-i dibui pe basarabeni oriunde s-ar fi aflat ei, oricât de
deghizaţi, pliaţi pe relieful prea accidentat al vremilor staliniste. Omul nostru (,,naşi liudi”,
cum s-ar zice) locuia chiar în spatele şcolii Ionaşcu, într-o căsuţă lipită de magazia de
lemne a şcolii; am fost la el acasă în câteva rânduri, la probe şi în fine, m-am ales cu o
şapcă nespus de frumoasă, poate chiar întrecându-le pe cele ,,oficiale”.
Cine mai era ca mine?! Oricum, dintre cireşoveni niciunul – şi eram vreo 12-14
băietani, o jumătate de clasă, ceilalţi fiind din Clocociov, un sat-suburbie, dincolo de
Fabrica de paste făinoase Aluta. Nespus de mândru şi de grijuliu cu şapca mea din stofă
densă, de lână neagră. Până într-o seară, cum spune vorba poveştii, oricât de scurtă ar fi ea.
Şi a fost nedrept de scurtă povestea lucioasei mele şepci. Ne întorceam seara de la şcoală,
trebuie să fi fost pe la sfârşitul lui noiembrie, cred, căci prea se lăsase repede întunericul
deplin. Pe strada Piteştilor, dincolo de Grădina Mare, ne-a ajuns din urmă un camion, nici
el nu rula prea repede, prin hârtoape, iar când a fost în dreptul nostru, înainte să atace
marea pantă de la Spital, cam pe la domnul Mincu, şoferul a schimbat viteza, camionul
abia de se mai mişca; atunci, ca la un semn, proastă inspiraţie!, ne-am luat după camion şi
din fugă ne-am agăţat cu mâinile de oblonul din spate, cu gând să stăm agăţaţi preţ de
câteva sute de metri, cât ţinea coasta pînă la Han, apoi să ne desprindem. Patru-cinci inşi,
mai mulţi nici nu încăpeam. Printre isteţi şi eu. Numai că în camion se aflau nişte oameni,
poate muncitori care se întorceau acasă cu camionul întreprinderii, însă mai degrabă săteni
din vreo comună de pe traseu, de care şoferul se milostivise. Fapt este că acei pasageri,
îndată au observat isprava, dar în loc să ne lase în pace, luând fapta noastră drept o joacă
de băieţi, cum şi era, care nu putea să dureze decât până în deal, s-au repezit să ne alunge,
au făcut oarecare gălăgie, strigând la noi şi totodată la şofer, care a ambalat motorul.
Văzând că nu-i de glumă, ne-am dat drumul, din fugă şi nimeni n-a avut de pătimit. Doar
că mie îmi smulseseră şapca din cap!
Am aterizat pe pământ, îngrozit de întorsătura pe care o luaseră lucrurile. Ce-a fost
asta? Ceilalţi nu păţiseră nimic, n-aveau şepci, iar traistele din spate cum să li le fi smuls?
Le-am spus, înspăimântat: ,,Nu mai am şapca!” ,,Ţi-a aruncat-o pe jos!”, a crezut cineva.
Ne-am apucat să căutăm. De la locul unde aterizasem am căutat în josul drumului, câţiva
metri - cât de departe putuse s-o arunce omul cel hain? Era asta o glumă, fie oricât de
proastă?! Căutam toţi, uniţi, pas cu pas, la dreapta şi la stânga. Nimic. Nu se poate, trebuie
s-o fi aruncat, probabil a ţinut-o puţin în mână şi apoi şi-a dat seama că păgubaşul o să aibă
de tras, acasă. A aruncat-o el, chiar cu întârziere. Aşa am mers căutând până în deal la Han,
unde se sfârşea panta şi, după un mic cot la stânga, camionul se putea lansa în viteză, pe
loc drept.
Eu, numai de-a buşilea, cu ochii scoşi de întuneric şi de lacrimi, şi întrebându-i
mereu pe ceilalţi: ,,N-aţi găsit-o? N-aţi găsit-o?” ,,Nu. N-am găsit-o.” Şi foarte tulburaţi cu
toţii, abia târându-ne picioarele după atâta viermuială pe toată coasta spitalului, am mai
mers aşa până la bifurcare, când ei au apucat-o în grabă pe ulicioara lui Găină, spre
Cireaşov, căci deja întârziaseră; iar eu, eu ce să fac, bietul de mine? Puteam să admit că
şapca mea nou-nouţă nu mai este? Cum să mă întorc acasă fără ea şi să le spun că…? Am
An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 8
mers în continuare pe şosea, până la Vila, căutând, căutând, sute de metri, apoi mi-am luat
seama: m-am întors aţă pe drum până la baza pantei, în dreptul lui Mincu, şi am reînceput
căutarea, abia de data asta temeinic, de unul singur, palmă cu palmă: Nu se poate să n-o fi
aruncat pe jos, hainul de om, o va fi zvârlit în scârbă, spre marginea drumului, tocmai în
şanţ, şapca cea nou-nouţă, dusă şi de curent, se va fi rostogolit până s-a oprit în gard – în
cel din dreapta, în cel din stînga, nu mai avea importanţă, trebuia căutat, trebuia pipăit
locul palmă cu palmă, trebuia strecurată mâna printre uluci, însă pe muteşte, să nu mă
simtă câinii… Trece mâine în zori cineva şi se pricopseşte cu şapca mea, pe care n-am fost
în stare să o găsesc, deşi ea era acolo, la vedere, pe traseu! (Această perseverenţă care nu
se istoveşte şi care a rămas în mine, de atunci! Să caut ceva ce poate nici nu e de găsit.).
Ca să n-o lungesc: după nu ştiu cât timp, negăsind şapca, trebuia totuşi să mă întorc acasă,
(nu eram decât un copil, aşteptat de părinţi), mai bine viu decât mort, deşi aproape mort,
am luat drumul satului, fără fir de suflet în mine. Mergeam pe drum ca să nu ajung, dacă se
poate spune asta. Aş fi vrut să cad în vreun şanţ şi ai mei să mă găsească abia mai
respirând – să se înduioşeze de drama mea; să-şi spună, cu emoţie: se întorcea acasă, bietul
băiat... Şi să răsufle uşuraţi, uitând instantaneu de şapca mea pierdută… Iar înainte de a
coborî la podeţul de la Piru, venind tot dinspre Vila, căci nu renunţasem la ideea că şapca
mi-a fost aruncată, undeva, oricât de departe de locul unde-mi fusese smulsă de pe cap, de
pe cealaltă parte a drumului, mai mult bănuit, (fiind, cum s-a înţeles, o netrebnică noapte
fără pic de lumină astrală, iar dinspre casele rare nici o licărire, luminile deja se stinseseră -
lumea renunţase la ziua respectivă, se abandonase somnului, în aşteptarea altei zile, poate
mai norocoase – dar eu ce speranţe să mai fi avut? să nu-mi fi comandat tata niciodată o
şapcă?, să n-o fi luat la mine în acea după amiază înşelătoare? Să nu mă fi atârnat în urma
blestematului de camion?…), de pe cealaltă parte a drumului, poate pândind apariţia mea
de pe ulicioară, am auzit glasul tatei: ,,Ionele, tu eşti?” Însă un glas neasemuit de blând, de
tandru. ,,Da, tată.” ,,Hai acasă! “
Şi aşa am mers până acasă, eu pe o margine a drumului, tata pe cealaltă, muţi şi
surzi, cale de vreo doi kilometri, prin satul Pârliţi, mai întunecat ca oricând, ca şi pustiu,
(acum o suburbie a oraşului, dar pe de altă parte nimic mai mult decât un cătun
inospitalier, chiar ostil, cum l-am perceput în copilăria mea, prin care treceam de fiecare
dată cu inima mică); apoi am traversat Vâlceaua, care ar fi putut fi chiar mai întunecată,
însă nefiind copaci pe marginea drumului, parcă se aduna în colbul orb un pospai de
lumină…eu, pentru că mi se golise de tot capul, am putut să-mi amintesc un drum al meu
cu tata spre oraş, cu ani în urmă, poate primul meu drum la târg - şi faptul că sub o tufă
dintr-un răzor, chiar pe-aici, înainte de pod, am ochit un mic vas de ceramică în care va fi
fost pus mălai pentru puii de cloşcă, o strachină uitată-rămasă-ascunsă acolo, cine ştie de
cine şi de ce – i-am semnalat-o tatei şi el a băgat-o în paporniţă, fără explicaţie, însă am
înţeles: o să ne fie de folos, acasă! - acum mă gândeam că mai bine n-aş fi văzut strachina
aceea sau chiar dacă am zărit-o, să nu-i fi spus tatei; însă pe atunci îmi doream foarte mult
să-i arăt cât de isteţ sunt…o să ne descurcăm, tată, ca refugiaţi, nu eşti singur, mă ai pe
mine, un băiat isteţ şi de nădejde...vă imaginaţi ce răvăşire era în sufletul meu de
copil?...Uite unde ajunsesem cu isteţimea mea! - tata pe marginea din stânga drumului, eu
An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 9
pe cealaltă margine, în deplina muţenie a dezbinării noastre, trăgând uneori cu ochiul dacă
n-am rămas în urmă, dacă nu i-am luat-o înainte. Căci amândoi ne grăbeam foarte tare.
De-acum mă gândeam la mama, care desigur ne aştepta îngrijorată, la miezul nopţii şi din
nou la tata, care era nerăbdător să o anunţe că n-am păţit nimic, decât că mi s-a furat şapca
cea nou-nouţă. Cumpărată ca să mă simt eu ,,diferit”.
Ajunşi acasă, în tindă, şi după ce mama a primit ştirea fără să crâcnească, în fapt o
veste care se învechise deja, de atâta aşteptat, tata m-a lăsat să-mi dau jos ghiozdanul din
spate, eu aşteptam lângă corlată, l-am auzit pe întuneric descingându-se de curea, cu un
gest ultimativ, în spatele uşii, unde era căldarea cu apă – ştiam ce urmează, ştia şi mama,
însă nu a intervenit în nici un fel, şoptindu-i ca-n alte dăţi: ,,Grişa, brosi evo!”, dar pe de
altă parte nici nu a asistat la pedeapsă, retrăgându-se în dormitor; tata m-a înşfăcat la
modul profesional şi tot aşa de îndemânatec eu m-am băgat cu capul între picioarele sale
nesfârşite şi el a început să mă croiască îndesat, cu aplicaţie. Totuşi altfel, vorba Dvs.
Totuşi altfel. O bătaie care pe mine m-a eliberat, pentru că de la o lovitură la alta ştiam că
vina mea scade, că se apropie de sfârşit; şi în acelaşi timp o bătaie care l-a eliberat pe tata
de toată încordarea acelei împrejurări nefericite, sosită hoţeşte şi în pripă, încă în ziua de
azi, ca să-i pună vârf…. O bătaie în care tata se descărca, dar se şi convingea că are pe cine
să bată: era vorba de băiatul lui cel mare, de-acum, după ce deja îl pierduse pe primul
născut…Nu ştiam cum să-l ajut mai bine, dar oricum îi ofeream o suprafaţă compactă,
bombată la meserie, în care să lovească spornic, părinteşte. Aveam timp să mă gândesc nu
atât la paguba propriu-zisă, la minunata mea şapcă, (răzleţită de mine pentru totdeauna, ca
o cometă ce a scăpat din sfera de atracţie a pământului…), care nu era decât o pagubă în
plus, pe lîngă catastrofele prin care trecuserăm, - dar mă gândeam la grija părinţilor, care în
acest fel usturător se ostoia; mi-am reprezentat spaima tatei când a constatat că nu apar,
drumul la unul dintre colegi, ca să afle ce s-a întâmplat, teama şi mai mare să nu fi făcut
vreun gest necugetat, singur, noaptea, pe şoseaua naţională, să nu fi pornit cu vreo altă
ocazie… dar încotro?…dar de ce? - pentru că o şapcă nu este totuşi decât o şapcă… Acum,
prin această bătaie ruptă din rai, toate îşi găseau rezolvarea.
Şi am înţeles dintr-o dată ceea ce nu putusem să accept, omeneşte vorbind, şi ceea
ce nu am mai uitat de atunci niciodată: blestemul de a fi jefuit. Că acel om nemernic,
smulgându-mi şapca şi văzându-se cu ea în mână, în camion, pe când noi săream jos, şi-a
dat seama că nu are decât de câştigat din asta. Camionul luase viteză, se îndepărta de
pâlcul celor rămaşi pe jos. Ce să-i mai facă lui blegul de păgubaş!? A simulat că o aruncă,
dar a strecurat-o în sân. : ,,Mă alesei cu o şapcă pentru ăla micu’, ce mama dracului!”
Râsete de aprobare. Căci paguba nu e decât o pagubă şi nimic mai mult, însă batjocura te
arde ca fierul înroşit, îţi pătrunde în adâncul sufletului şi nu o mai scoţi de acolo în veci!
O să ducă şapca acasă, o s-o pună pe capul copilului său: Ia uite ce şapcă frumoasă ţi-a
adus tata! Bucură-te. Sărută-mi mâna. Fii recunoscător tatălui tău şi fii fericit de asemenea
pleaşcă! (În noaptea cu bătaia eliberatoare, părinţii mei vorbeau între ei ruseşte, de parcă
n-ar fi ştiut că eu înţeleg tot ce-şi spun. Abia acum îmi dau seama că procedau astfel de
câte ori doreau să se atenţioneze unul pe altul, dar şi pe noi copiii, că e vorba de ceva cu
deosebire important, care impune o grijă specială. Prudenţă, discreţie, taină absolută.
An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 10
Nicamu nicevo! Iată cum continuu şi astăzi să caut ce se află în spatele unor fapte, al unor
situaţii, fie ele în desfăşurare sau oricât de vechi. Căutând explicaţii...)
*
L.R.G. La liceul de zece clase, (deseatiletca!), am înţeles ce înseamnă să fii
profesor excepţional, ce înseamnă să fii faimos în tot judeţul, pe baza numai a minţii tale
strălucite. Am avut mai mulţi profesori cu acest statut, pe cât de teribili, pe atât de diferiţi
între ei. Nu se poate una fără alta. Am pus ochii pe ei, mi i-am ales drept modele umane.
Începând de atunci nu am mai dorit decât să le semăn profesorilor mei, cât de cât. Am dat
prioritate absolută intelectului. Nimic altceva nu mi s-a mai părut la fel de important în
viaţă. Nu am devenit însă un tocilar amărât, notele nu mă interesau în mod deosebit. Pur şi
simplu, acordam acestor profesori ai mei toată atenţia de care eram în stare, în dorinţa
sinceră de a nu-i dezamăgi. Şi erau cu adevărat aceşti profesori de liceu elita intelectuală a
oraşului, a judeţului, toţi formaţi încă înainte de război; unul (N. Popescu) fusese studentul
favorit al lui Iorga, altul (Alecu Popescu) şef de promoţie la Geografie, altul cu studii de
fizico-chimice la Viena (dintr-o dată: Biltz!). Din păcate, chiar despre aceste lucruri care
m-ar fi atras în mod special nu aveau voie să sufle un cuvânt – erau informaţii care
circulau oral, spuse cu emoţie de liceenii internatului. Iar cuvântul de ordine în liceul
slătinean era ,,să treci de cei trei Popescu” – căci, la rigoare, exista şi un Mihai Popescu, de
Matematică…Ar fi fugit bieţii şcoleri mâncând pământul la alte licee din judeţ, însă nu mai
era decât unul singur, la Caracal…)
Lansările cărţilor mele, oricât ar părea de ciudat, le-am făcut de fiecare dată la
Slatina – acolo nu se mai aflau colegi sau prieteni de-ai mei, risipiţi care şi pe unde în ţară,
dar se aflau părinţii mei şi trăiau încă aceşti profesori pe care îi admiram fără limită!
Biblioteca liceului, sigilată. De biblioteca lui Stoicescu Victor nu mă mai puteam
apropia. Nu se înscrisese la liceu. Mai apoi am aflat că îşi luase câmpii, încă adolescent
fugise în lume cu verişoara lui! Pierdut definitiv pentru societate. Chiar Cervantes, încă de
pe prima pagină a cărţii sale despre Iscusitul hidalgo, semn că îl consideră un pericol foarte
grav, ne avertizează ,,că de atât de mult citit şi de atât de puţin gândit, omului aceluia i se
uscaseră creierii în cap.” Cui? Lui Don Quijote în persoană. Şi atunci, nu am avut eu o
formidabilă intuiţie când l-am poreclit pe Stoicescu al meu Don Quijote şi i-am făcut pe
loc o epigramă? În fapt, este prima mea ispravă poeticească, ce, în mod ciudat, departe de a
se potrivi ,,ca nuca-n perete”, cum păruse, atesta o intuiţie … periculoasă…
Nu aveam la dispoziţie decât biblioteca unchiului Gică din Craiova, o bibliotecă în
care Sadoveanu se afla la loc de cinste, cu operele în ediţii complete. Dar nu lipsea nici
Cezar Petrescu: Hotel Carlton, Baletul mecanic, La paradis general, apoi Ionel
Teodoreanu: Medelenii, În casa bunicilor, Masa umbrelor, Fata din Zlataust, alţi scriitori
români interbelici, dar şi nenumărate traduceri din clasicii literaturii universale, cărţi pe
care unchiul meu le cumpăra de prin toate oraşele în care îl purta serviciul, cu tradiţionala
iscălitură, data şi locul achiziţiei. Trebuia să citesc cât mai mult, în săptămîna cât stăteam
în vizită la ei, vara. Dar o însoţeam şi pe tanti Dona la piaţă, ca să mă fac util, să nu se uite
la mine ca la un sălbatic... Ruşinându-mă cumva de ceea ce înţelesesem că este o patimă.
Jucam puţin teatru, riscând să fiu luat drept un aiurit; dar merita…
An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 11
Şi ce mai reţin din frugalii ani ai liceului, în afară de lucrul care s-a dovedit crucial
pentru mine: excursia în masivul muntos Iezer-Păpuşa, din care mi s-a tras iubirea de o
viaţă pentru munţi, pentru traiul în mijlocul naturii? Am văzut la cinematograf filmul N-a
dansat decât o vară, care mi-a produs o teribilă răscolire, am fost efectiv bolnav vreo două
săptămâni. Tot pe cât am fost bolnav de nostalgie după banchetul de la sfârşitul liceului.
M-a salvat îngrijorarea privind admiterea la facultate, a trebuit să mă smulg din prostraţie
şi să trec la toceală!
Risipa. De ce gospodăria colectivă?, mă întrebam, privind dezastrul în desfăşurare.
Nu s-a găsit altceva mai bun, o formă de organizare a agriculturii în care să se lucreze
eficient şi să se obţină rezultate redutabile? N-ar fi fost mai indicate IAS-urile? Muncitorul
agricol salariat. Mi se părea imposibil să nu se fi găsit forme adecvate de organizare. Dar
fapt este că nu aveau variante viabile, le încercaseră ruşii pe cele câteva posibile după ce
lichidaseră proprietatea privată, şi toate se dovediseră falimentare. Nu ne puteau oferi decât
eşecul lor, împachetat în găunoasă propagandă. Următoarea frază din Lenin, ajunsă abia
acum la mine, printr-o pură întâmplare, însă scrisă de tartor încă în 1921 (!), despre utopia
comunistă care ne-a fost vârâtă cu forţa pe gât, spune totul şi chiar mai mult de-atât:
,,Trebuie să învăţam capitalismul de stat de la germani, să-l preluăm cu toată hotărârea,
să nu ne dăm înapoi de la nici o metodă dictatorială pentru a accelera acest transfer al
culturii occidentale asupra Rusiei barbare…” Am recitit fraza de nenumărate ori până
să-i pătrund toate dedesubturile, până să realizez teribilul ei cinism, de sorginte
diavolească. Am bănuiala că Stalin a înţeles-o mult mai repede. Şi că tot atât de repede a
luat hotărârea să-i facă de petrecanie genialului, considerându-l oricând în stare ,,să
răstoarne căruţa cu mere”.
Am auzit de la un elev mai mare aceste cuvinte: Ţara românească a fost dăruită de
Dumnezeu cu toate bogăţiile pământului, însă panerul în care le-au luat mai marii noştri
era spart în fund, şi toate comorile s-au risipit… Parcă vedeam plutind aievea prin aer
nenumăratele bogăţii şi risipindu-se pe pustii… M-am gândit că e vorba chiar de risipa pe
care o observam eu însumi, la orice pas, şi care e congeneră românului.
O precizare: omul care s-a născut într-un anumit regim, în mod firesc nu e cu
gândul la schimbarea din temelii a regimului în cauză (doar dacă nu se găseşte cineva care
să-i inculce cu perseverenţă această idee ultimativă); el priveşte cu atenţie în jur,
analizează, caută cauzele înapoierii, începe să se gândească la îmbunătăţiri, la ameliorările
pe care le aduce vremea şi râvna de mai bine a oamenilor. Iar în rest, speră mereu că
incompetenţii-analfabeţii-învârtiţii cocoţaţi la vârf vor fi scuturaţi de acolo, vor fi înlocuiţi
de indivizi mai luminaţi, care vor veghea la corectitudine şi la buna funcţionare a
sistemului. Cum spun, ca student eram într-o continuă năuceală indusă de lecturile haotice,
nu vedeam prea bine în jurul meu, decât că se trăieşte încă foarte prost, la zece-
cincisprezece ani după război, că se fură mult, că se minte fără ruşine. Că poliţia politică îl
terorizează pe cetăţeanul de rând şi că în această privinţă nu este de aşteptat nimic bun.
În plan personal, eu aşteptam iubirea; şi aşteptam să termin studiile, ca să pot duce o viaţă
independentă, fără să mai apelez la ajutorul părinţilor, striviţi de greutăţile zilnice, de grija
fraţilor mai mici, iar de s-ar putea să-i ajut la rândul meu. Să mai spun că n-am reuşit asta
An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 12
chiar niciodată, oricât ar părea de neverosimil? După un deceniu şi mai bine de la moartea
tatei, mai am prin debarale grămezi de săpun de casă. De câte ori ajungeam la Pârliţi, tata
mă îndemna: ,,Suie-te în pod, ia nişte bucăţi de săpun făcut de mine, din cel bun. Ia cât
vrei, să fie acolo...Ia cât mai sunt eu…” Iar la Crăciun, jumătatea de porc era asigurată.
DIN PRESA ROMANAŢEANĂ DE ALTĂDATĂ (II)
Dumitru Botar
Informaţiile mărunte cuprinse în coloanele ziarelor de altădată pot fi de un real folos
cercetătorilor pasionaţi de istoria locală. Vom prezenta în paginile acestei reviste câteva
episoade în care se face vorbire despre romanaţeni care au lăsat urme, în speranţa că vor
lua aminte la faptele lor şi cei de azi.
În comuna Drăghiceni este o biserică, admirabil stilizată, cu o arhitectură aleasă,
restaurată de către boierii Fărcăşeni la începutul sec. XIX, dar nu aflăm din inscripţia de
pe frontispiciu, când este clădită. Turlele originale sunt de o rară frumuseţe, la fel şi
picturile interioare, chiar Nicolae Iorga rămânând încântat de ceea ce a văzut acolo.
Din păcate acoperişul este complet distrus, iar ploaia a dărâmat tencuiala, pe
alocuri au crăpat pereţii şi tâmpla, situaţie în care aşteptăm de la proprietarii din comună,
în special de la Paul
Lazăr să intervină
pentru restaurare,
ceea ce a şi promis.
Dacă s-ar grăbi s-o
facă am epuiza toate
laudele, iar biserica
restaurată va sta în
ochii posterităţii ca
un demn eşantion al boierimii româneşti.
(ROMANAŢUL – 12.12.1926)
X X
Tot din acelaşi ziar aflăm că în comuna Dranovăţ s-a petrecut un eveniment demn de
semnalat şi reţinut în ziua de 28.11.1926. Atunci prefectul judeţului, Ion Florescu, a decis
ca toţi acei care trăiesc încă în concubinaj să fie convinşi a se căsători cu acte în regulă.
În acest scop ajutat de preotul Necşulescu şi de primarul comunei, dl. prefect a
cununat 12 familii în acelaşi timp în biserica satului, servindu-le tuturor ca naş. A fost o
sărbătoare impresionantă, înălţătoare, să vedem doisprezece gineri şi doisprezece mirese,
îmbrăcaţi în costume naţionale, oameni de toate vârstele, unii primindu-şi sfânta taină sub
ochii copiilor lor, căsătoriţi înaintea părinţilor.
După sărbătorile Crăciunului, o nuntă şi mai impozantă se anunţă în comuna
Dăbuleni, unde se zice că ar fi vorba de câteva duzini de nuntaşi. Întrebarea care se pune
este cine va fi curajosul naş având în vedere abundenţa plocoanelor?
An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 13
În anul 1940, Mitropolitul Olteniei, NIFON CRIVEANU, vizitează Caracalul şi
Romanaţiul, fiind primit ca un adevărat şef de stat, doar venea în judeţul natal, momentul
fiind unul de mare trăire sufletească, respect şi admiraţie.
Printre altele, marele demnitar bisericesc le-a spus caracalenilor: „Îmi vor fi pururea
înaintea ochilor, câmpiile verzi şi mănoase ale Romanaţiului nostru sfânt şi iubit,
pământul acesta bogat şi dătător de pâine mă duce cu gândul la ogorul nostru sufletesc pe
care vreau să-l fac şi-l voi face tot aşa de rodnic şi bogat. Voi face Romanţiul grânarul
duhovnicesc pentru Oltenia, iar pentru aceasta vă rog pe toţi să mă ajutaţi”.
Revenind la reşedinţa sa din Craiova,
Nifon Criveanu, îi adresează prefectului de
Romanaţi, col. Mihai Dobriceanu,
următoarele rânduri:
,,DOMNULE PREFECT,
Reîntors la reşedinţă ţinem să vă
aducem pe această cale, cele mai vii
mulţumiri pentru atât de frumoasa şi calda
primire ce dumneavoastră personal şi
harnica populaţie romanaţeană ne-aţi făcut
cu prilejul vizitei noastre canonice în bogatul
şi frumosul nostru judeţ Romanaţi. Iubirea ce
ni s-a arătat pretutindeni cu atâta căldură va
fi pururea un îndemn la muncă şi o
îmbărbătare la greul lucrului ce avem de
înfăptuit. Nu vom uita niciodată această
luminoasă zi din viaţa noastră. Vom şti să
răspundem acestei mari iubiri cu toată
părinteasca noastră iubire şi purtarea de
grijă pentru fiii noştri duhovniceşti
româneşti. Ca un mic semn al marei noastre
iubiri, avem onoarea de a vă trimite odată cu aceasta, suma de 5000 lei spre a fi folosită în
scopul sporirii fondurilor necesare întreţinerii cantinelor şcolare din judeţul ce cu atâta
vrednicie conduceţi. Primiţi vă rog dle Prefect asigurarea deosebitei noastre
consideraţiuni şi arhiereşti binecuvântări.
ARHIEPISCOP ŞI MITROPOLIT SECRETAR EPARHIAL
NIFON CRIVEANU CONSTANTIN BRÂNZEU
(FĂCLIA, NR. 9-10/1-15 IUNIE 1940)
X X
Cu prilejul aniversării a 85 de ani de la revoluţia din anul 1848 la Teatrul comunal
din Caracal, are loc o mare întrunire naţională organizată de Partidul Naţional Agrar, în
ziua de 10 iunie 1933. Cu acest prilej profesorul Silviu Dragomir sub auspiciile Ateneului,
a conferenţiat despre importanţa acestui eveniment, după ce înainte rostise o cuvântare la
fel de înflăcărată Vasilescu Valjean.
A doua zi cu mare fast are loc pe platoul târgului de săptămână întrunirea Partidului
Naţional Agrar, cel care s-a ocupat de organizare fiind Sterie Ionescu. Tribuna pentru
defilare a fost amenajată în faţa clubului naţional agrar, îmbrăcată cu verdeaţă, steaguri
An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 14
tricolore şi covoare naţionale, la tribună fiind Octavian Goga, Petrovici, Vasilescu Valjean,
Brăescu, Gigi Dimitriu şi desigur oaspeţii. La ora 10 fix a pornit defilarea condusă de
Sterie Ionescu, apoi un pluton de călăreţi, după care venea dl. Ianculescu, preşedintele
Partidului Naţional Agrar – Romanaţi, în picioare într-o trăsură împodobită cu trandafiri
tricolori urmau căruţele cu cai, maşinile, carele cu boi, pedeştrii cu placardele pe comune,
o adevărată pădure ce nu se mai termina, dar pentru că spaţiul era prea mic întrunirea s-a
ţinut în centrul oraşului în faţa clubului.
Întrunirea a fost
deschisă de D. Ianculescu
preşedintele Partidului
Naţional Agrar – Romanaţi
care a spus că în Caracal nu
exista o sală care să-i cuprindă
pe toţi cei veniţi să asculte pe
Octavian Goga. Apoi a propus
ca preşedinte pe Grigore
Constantinescu (Şubă) fost
senator şi unul dintre fruntaşii
gospodari ai judeţului. Acesta
după ce salută prezenţa lui
Goga, chemându-l să secere
belşugul greu de rod răsărit
din sămânţa aruncată din
sufletele romanaţenilor, dă
cuvântul lui Vasilescu Valjean,
deputat de Romanaţi, care a
spus din tot sufletul aceste
cuvinte tulburătoare:
„Soarele nostru care a
apărut în mijlocul vostru,
Octavian Goga, a venit aici să
vadă sufletul vostru şi dacă
răbdarea voastră mai poate
aştepta. Voi cu Octavian Goga
aţi pus aici TEMPLU. Azi
marele Goga vine din nou să
aducă lumină pe tot cuprinsul
ţării, desfăşuraţi steagurile,
ZIUA CEA MARE, A
VOASTRĂ A VENIT, iar
primul nostru strigăt în
această zi de sărbătoare trebuie să fie: TRĂIASCĂ OCTAVIAN GOGA (urale).
Unde-i judeţul din ţară care să fie capabil de atâta risipă de suflet şi să dea dovadă
de atâta vigoare aşa ca voi cei din Romanaţi? Numai astfel se lămureşte faptul istoric al
lui POPA ŞAPCĂ, de acum 85 de ani care s-a ridicat la Islaz pentru libertatea naţională.
În voi pulsează o voinţă care ştie să acţioneze pe acest colţ de pământ şi tot aici de la voi
aşteptam astăzi fapta politică destinată să ne scape de robia de astăzi.
Octavian Goga salutând simpatizanţii Partidului
Naţional Agrar la Caracal (S.J.A.N. Olt)
An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 15
Sunt sigur că atunci când Octavian Goga ne va da semnalul, veţi răspunde cu toţii
până la unul: suntem gata.
Glasul lui de apostol răscoleşte încă o dată sufletele noastre, iar voi toţi întocmai ca
Meşterul Manole aţi îngropat ce-aţi avut mai scump la temelia României întregite. Nu va
întârzia clipa când se va reîntoarce printre voi şi vă va spune: „Desfăşuraţi steagul vostru
ca pe vremea lui POPA ŞAPCĂ, că ziua voastră a sosit” (urale).
După el au mai vorbit prof. Ion Petrovici şi Constantin Brăescu care a strigat:
TRĂIASCĂ ROMANAŢENII.
În final s-a adresat celor prezenţi OCTAVIAN GOGA:
IUBIŢI ROMANAŢENI
„Eu multe cuvinte nu voi avea de spus, fiindcă dragostea nu se arată în cuvinte.
Acum 19 ani când a izbucnit războiul şi am venit pribeag, ca un om fără ţară să vă cer să
vă înşiraţi în hora morţii, voi m-aţi primit şi mi-aţi dat adăpost. N-aveam ţară, dar voi mi-
aţi dat sălaş sufletesc, n-aveam unde să pun capul, iar voi v-aţi apropiat de mine.
Dacă voi merge
pe drumul marilor
răscoliri, culcuşul meu
cel mai sigur va fi aici
unde s-au păstrat
amintirile lui Popa
Şapcă. Nu mă voi
deslipi de voi, până
când adevărul nu va
ieşi biruitor”.
Adunarea s-a
încheiat printr-un mare
îndemn al lui D. Ianculescu.
(BURETELE, 20 iunie 1933)
X X
În VREMEA (nr. 33 – 08.12.1929) citim o TELEGRAMĂ, spumoasă, adică o
reclamă care făcea şi atunci deliciul publicului consumator, iar astăzi ne trimite cu gândul
la ce era odată în Caracal, cu regretul că nu am putut şi noi frecventa asemenea localuri:
TELEGRAMĂ
S-a deschis, Berăria şi Restaurantul – LA GOGU – fost Restaurantul Bădica, în
curtea hotelului VICTORIA (în centru vis-a-vis de Hotelul Teodoru) fost Hagichirea, unde
se serveşte delicioasa bere Bragadiru şi vinuri din cele mai superioare. GRĂTAR
SPECIAL. Artişti de prim rang vor distra pe onor public până la orice oră, este vorba de
simpaticii comici NICU ŞI CIUCIUMIS. Orchestra – NAE BĂCANU. Restaurantul
serveşte mâncăruri gătite de un maestru special. Preţuri foarte modeste. Local pur
familiar.
An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 16
Din ziarul VREMEA aflăm cele mai spumoase şi hazoase informaţii despre
Caracalul interbelic, cu bune şi rele, în special referitor la viaţa politică şi culturală a
oraşului, dar în general despre multe evenimente care făceau deliciul cititorilor. În numărul
din 13 mai 1928 citim o informaţie despre decesul vestitului lăutar al acelor timpuri
COSTICĂ RUSU, un pătimaş al arcuşului care a presărat în sufletele caracalenilor
frumuseţea cântecelor lui. Aplecat pe
vioară cu ochii închişi, interpreta melodii
strălucitoare venite dintr-un suflet
chinuit, iar ajutoarele trimise de cei care
ştiau în ce mizerie trăia în ultimii ani de
viaţă, au fost o mângâiere pentru zilele
sale chinuite.
O reclamă superbă ne atrage
atenţia din acelaşi ziar VREMEA, (22
iulie 1928) venită din partea lui TOMA
PLOEŞTEANU, cunoscut comersant,
proprietar de restaurant şi hotel:
ALLO... ALLO... ALLO
Bere rece Bragadiru
Vin extra fin
Mâncăruiri proaspete
Aperitive fără rival
Cafea, ceai, rahat etc.
Preţuri convenabile
Serviciu prompt.
O altă reclamă vine din partea a
doi proprietari cu afacere comună:
VASILE DUMITRESCU şi ION
BANCIU, pe care o savurăm tot din acelaşi ziar:
RUGĂM ATENŢIE!
S-a deschis un local de cafenea – UNIREA – în plin centru în Caracal, la piaţă
lângă casele dlui NIŢĂ IORGULESCU, în localul băcăniei N. CIOMESCU. Localul
complectamente renovat cu mobilier nou şi de o curăţenie exemplară. Aici onor public
poate găsi în orice moment o distracţie plăcută cu biliard, domino, ţăncuş etc. cu care
An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 17
ocazie poate gusta şi o cafea delicioasă, un ceai fără reproş, o dulceaţă şi un rahat extra,
cu preţuri de reclamă.
În FĂCLIA/1-15 august 1940, NELLU CRISTESCU scrie o reuşită epigramă.
Iat-o:
Unui porc biped
Dintr-atâtea mii de porci
Câţi sfârşiră la ignat
Ţin ca să te felicit
Că eşti singurul scăpat.
Tot în acest număr ne
atrage atenţia, invitaţia pe care o
face concitadinilor săi, vestitul negustor, proprietar de restaurante TEODOR
BUŢANESCU, despre care am mai scris în paginile revistei noastre:
POPICĂRIE
Grădina, berăria „Buţănescu”, renovată în stil plăcut cu teatru familiar, unde se pot
servi mâncăruri alese, vinuri superioare la sticle şi vărsat etc. Avem amenajată şi o
popicărie, deci nu pierdeţi ocazia. Daţi-mi concursul eficace pentru mulţumirea d-voastră
şi încurajarea mea faţă de sacrificiile pe care le fac.
Având în vedere că odată fiecare dintre noi va pleca pe drumul fără întoarcere,
ne-am oprit şi la o reclamă ce aparţine lui ATILIO SOLARI, sculptor care pe str. Carpaţi,
colţ cu Andrei Şaguna, deţinea un atelier de sculptură
unde putea realiza din piatră şi marmură cavouri şi
capele funerare: „Deţin depozit de monumente şi
cruci, fotografii în porţelan. Se primesc orice fel de
comenzi şi portrete în marmură şi bronz, precum şi de
monumente şi cruci în stil românesc. Se garantează
durabilitatea, iar preţurile sunt convenabile”.
În VREMEA / 22.10.1928, Dumitru Radu
(Dioşteanu) tatăl cunoscutului fotbalist caracalean,
poate cel mai bun produs fotbalistic al oraşului, Sică
Radu (nea Sică) ne roagă cu toată convingerea: „Nu
cumpăraţi nici un fel de băuturi spirtoase şi vinuri,
până nu vizitaţi magazinul meu din Caracal, de pe
pârâu, în casele lui Nică Munteanu. Preţurile cu care
am pus în vânzare vinurile, desfid orice concurenţă”.
Din bugetul general de venituri şi cheltuieli al
jud. Romanaţi, pe anul 1935, prefect fiind Ion E.
Veleanu, reţin atenţia şi aceste precizări:
- Ajutor şcolii de meserii din Caracal pentru
achitarea aparatului de polizat, procurat în anul 1934,
cât şi pentru mărirea construcţiei localului.
- În anul 1935 prof. de matematică NAE
IONESCU, fiind consilier judeţean, solicită ajutor
An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 18
pentru liceul „Ioniţă Asan” în sprijinul măririi bibliotecii, sumă ce se aprobă. Dl. profesor
aduce mulţumiri pentru suma acordată şi pentru atenţia ce se acordă acestui centru de
cultură. La capitolul restanţe, se prevede şi al III-lea avans pentru terminarea construcţiei
amfiteatrului acestui liceu.
- Se mai acordă subvenţii pentru corurile de la catedralele „Maica Domnului” şi
„Sf. Apostoli” din Caracal, câte 10000 lei fiecăreia.
Dintre restanţele de plată pentru exerciţiul 1934-1935, se acordă suma necesară
imobilului Şcoalei de Meserii din Caracal, primită cu mare bucurie de soţii Malciu,
Adriana şi Ştefan.
De asemenea şi o subvenţie pentru
construirea unui ştrand în Caracal.
Sfatul negustoresc din Caracal a luat o
nobilă şi frumoasă iniţiativă, alcătuind o listă de
subscripţie pentru soldaţii noştri răniţi pe front
aflaţi în spitalul mobil din oraşul nostru. Într-o
singură zi, negustorimea caracaleană a subscris
suma de 337000 lei, în plus dl. Teodor Buşică
secretar general al Sfatului şi Ştefan Micu,
cerealişti, s-au obligat să verse statului câte 5000 lei
lunar, atât timp cât acest spital va fi în oraşul
nostru. Preşedintele Sfatului era Constantin Roşca.
Printre cei care au semnat amintim pe: Stavarache
Borcescu, Mihai Făget, Niculiţă Gligor, Nuhi
Aslanovici, Niţă Ghizdăveanu, Gh. Popescu-Globu,
D. Veleanu, Ilie Bulbeş, M. Unverdorben, Velcu
Nicolici, Maria Cilea etc.
Alături de presa romanaţeană amintim şi
câteva numere din ziarul RAMPA, unde am găsit unele epigrame savuroase pe care le redau
mai jos:
Unei artiste de la Comedia
Că are atâţia franci din teatru
Toţi se miră... A cui e vina?
Când talentul ei începe
După ce cade cortina.
I. B. Mizil
RAMPA/10.08.1912
Lui Cincinat
La masa ta de lucru, înclinat
Ca Faust din povestea minunată
Evoci mereu un spirit, Cincinat
Dar spiritul nu vine niciodată
Artur Enăsescu
RAMPA/01.10.1912
Şi tot în RAMPA / 05.09.1912, ne-a plăcut foarte mult o epigramă pe care
romanaţeanul nostru, marele actor Ştefan BRABORESCU i-o adresează prozatorului Liviu
Rebreanu:
Prietenului Liviu Rebreanu
Ai fost profet, când „Frământări”
Volumul tău ţi-ai botezat
Ca să citesc doar două foi
Într-adevăr m-am frământat...
An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 19
Primarii oraşului Caracal (XII)
Cornel Manolescu
Lt. Col. NIȚESCU, ȘTEFAN I. *1944, octombrie 25-decizia 16.056, M.A.I. din 25
X1944. Înlocuit prin dec. No. 957 din 15.IV. 1945, primar. *1947, martie 22, decizia
No.5456 din 22 martie 1947. Înlocuit conf. dec. M.A.I No. 18.297, din 20. XI . 1947. S-a născut la 29 decembrie 1898, în com.Plenița, jud.Dolj. Studii-Liceul, curs
real. ,, Lt.col.în retragere , pensionar
militar. Tata –Ion Enache Niță din Plenița-
Dolj, plugar a posedat 7, 50 ha. Pe raza
com. Plenița, pentru 6 copii, decedat în anul
1931. Mama, Maria I.Niță, casnică
decedată în anul 1943. Căsătorit cu Ana
Trandafirescu, casnică. Copii:
*Mircea Șt.Nițescu fiu, în prezent
inginer la Direcția Canalului București.
U.T.M.
*Rodica Adriana Ștefan Nițescu
studentă la filozofie modernă an.4-U.T.M.’’
( Din declarațiile date de of. de rezervă,
pentru comisariatul militar Caracal, în
vederea completării unor fișe ). Prin decizia ministerială Nr. 16.056
din 25 octombrie 1944 este numit primar al
orașului Caracal, în locul avocatului Niciu
Vintilă, iar ca ajutor de primar Zamfirescu
T.Vasile- meseriaș, în locul lui Găiseanu N.
Simion-Nicu, a căror funcție încetează.1
Pe 30 octombrie 1944, prefectul județului Romanați, Lt.col. Ilie Dobrian,
instalează noua conducere a orașului:
PROCES - VERBAL
Nr.6848
Astăzi 30 octombrie 1944
Noi Lt. col. Dobrian Ilie, Prefectul județului Romanați, asistat de Preotul Fl.
Tudorănescu, Protoereul județului, de față cu D-nii Membri ai Consiliului de colaborare
și șefi de autorități din Caracal adunați în sala de ședințe a primăriei Caracal.
În baza deciziunei Ministerului Afacerilor Interne No.16.056 din 25 octombrie
1944 și conform ordinului telegrafic No.16.056 / 944, am procedat la instalarea D-lui Lt.
col. Nițescu Ștefan din Caracal în funcția de primar al orașului Caracal, și a D-lui Vasile
Zamfirescu din Caracal în funcția de ajutor de primar, în locul D-lor avocat Vintilă V.
Niciu și Simion N. H. Gaiseanu, prestând următorul jurământ: ,,Jur de a fi credincios
Regelui și intereselor Țării mele, de a observa în totul constituția și legile Țării, de a
1 S.J.A.N.Olt, Fond.Prefectura jud.Romanați, dos.28 / 1944, pag.135.
Decizia ministerială nr. 16.056 din 25. X. 1944
prin care lt. col. Niţescu este numit primar
An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 20
executa cu onoare și conștiință funcțiunile ce-mi sunt încredințate și de a nu face nimic de
natură a periclita ordinea în stat.
Așa să-mi ajute Dumnezeu.’’
Semnăturile – Lt.col.Nițescu Ștefan
Vasile Zamfirescu.
Acest jurământ s’a luat în fața noastră,astăzi 30 octombrie 1944.2
Prefect Preot.
Notă
Decizia publicată în Monitorul Oficial N. 256 din 4 noiembrie 1944.
Ziarul Romanațul, nr. 41-42 din 1 noiembrie 1944, relata pe scurt despre instalarea
noilor edili ai orașului Caracal: ,,Luni 30 Octombrie 1944 la orele 12 s-a făcut instalarea
noilor edili ai orașului ( n.n. Caracal ), în persoana D-lor Locotenent-colonel Ștefan
Nițescu ca primar și D-L Vasile Zamfirescu-ajutor de primar.’’
Prin decizia M.A.I, nr. 957 din 15.IV . 1945 este înlocuit cu Florea Neagu.
Revine ca primar, în 22 martie 1947.
Prin decizia Ministerului Afacerilor Interne nr. 5456 din 22 martie 1947 Dl. Col.
în rezervă Nițescu Ștefan a fost numit primar al orașului Caracal în locul D-lui av. Florescu
Constantin , demisionat. Instalarea a avut loc pe 24 martie 1947, la orele 12, iar depunerea
jurământului în 29 martie 1947. A fost înlocuit din funcția de primar , conform deciziei
M.A.I. nr.18297, din 20 noiembrie 1947.
FLOREA, NEAGU *1945, aprilie 15 – decizia nr. 957 M.A.I. din 15 apr. 1945,
Demisionat pe 1iulie 1946, decizia M.A.I. , nr. 1224 din 10 oct.1946, primar .
Născut în anul 1900 ( în listele electorale din 1939, era trecut cu vârsta de 39 ani ).
Studii- 4 clase primare. Comerciant. În decembrie 1943 avea ,,Debit de băuturi,
Birt Economic.’’ Apartenența politică- membru al Partidului Național Popular.
A fost numit primar al Caracalului la 15 aprilie 1945, prin decizia M.A.I., nr. 957 ,
din 15.IV. 1945, iar pe 1 iulie 1946 a demisionat.
Ziarul Libertatea Romanațului, nr. 20 din 15 august 1945, scria despre ,,Marea
adunare a F.N.D. la Caracal. Luni 6 august în sala Teatrului Național din Caracal a avut
loc o măreață întrunire a Frontului Național Democratic. Au luat parte câteva mii de
țărani din județ, delegații din orașele Corabia, Balș precum și membrii sindicatelor
muncitorești. Adunarea a fost prezidată de d. Florea Neagu, primarul orașului. Au luat
cuvântul: Tov. Gh. Stancoveanu- din partea partidului comunist care a rostit o cuvântare
de comemorare a lui Fr. Engels. D. Lt. Colonel St. Nițescu din partea partidului Liberal
G. Tătărescu vorbește și explică cele trei legi economice ale guvernului.
Au mai vorbit: Prof. M. Mihăiescu, part. Național Țărănesc, av. St. Prună, din
partea Frontului Plugarilor și Dr. M. Macavescu din partea part. Social Democrat”.
Pe 1iulie 1946 a demisionat din funcția de primar al orașului Caracal.
DECIZIUNI
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
Prin decizia ministerială Nr. 12.241 din 10 octombrie 1946, se primește demisia
d-lui Neagu Florea, din funcțiunea de primar al orașului Caracal, pe ziua de 1 iulie 1946.
2 S.J.AN.Olt,Fond.Primăria oraș Caracal, dos.3 / 1944.
An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 21
D-l Florescu Constantin, avocat, se numește în funcțiunea de primar al orașului
reședință de județ Caracal, în locul d-lui Neagu Florea,demisionat.3
FRĂSINEANU, VIRGIL *1947, nov. 20 – 1949, februarie, primar.
S-a născut pe 22 februarie 1914.
Studii- 6 clase de liceu ( Liceul ,,Ioniță Asan’’ ). Căsătorit, doi copii.
În 21 februarie 1946 era șeful de cabinet al prefectului, av. Ilie Olteanu. Funcționa
de la 1 aprilie 1945.
Prin decizia M.A.I. nr. 1831 din 22 martie 1947 , V. Frăsineanu este numit ajutor
de primar al orașului Caracal. Prin decizia prefectorială din 15 noiembrie ,,având
funcțiunea de sub-șef de birou clasa de salarizare 8, categoria 10, coef. de funcțiune 2,05,
se încadrează în funcțiunea de sub-șef de birou la biroul contabilității comunale în clasa
de salarizare 8, categoria 10, coeficient de funcție 2,05.’’4, iar prin decizia ministerială
nr.18297, din 20 noiembrie 1947 și
semnată de Ministrul de Interne
Teohari Georgescu este numit primar.
,,Art.I.
D-l Virgil Frăsineanu,
ajutor de primar al comunei urbane
reședință Caracal se numește în
funcțiunea de primar al acestei
comune în locul D-lui colonel Nițescu
Ștefan a cărui funcțiune încetează.’’
Depunerea jurământului:
REPUBLICA
POPULARĂ ROMÂNĂ
PREFECTURA
JUDEȚULUI ROMANAȚI.
Jur de a fi credincios
Poporului și de a apăra Republica
Populară Română împotriva
dușmanilor din afară și din năuntru.
Jur de a respecta legile
Republicei Populare și a păstra
secretul în serviciu.’’
s.s.Virgil Frăsineanu.
Prezentul jurământ s’a luat de noi astăzi 31 decembrie 1947.
PREFECT
Inspect.ad-tiv
Traian Cherciu
3 Monitorul Oficial al României, nr.239 / 15 octombrie 1946.
4 S.J.A.N.Olt, Fond Prefectura județului Romanați, dos.163 / 1947, pag.278.
Virgil Frăsineanu
An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 22
A funcționat ca primar al Caracalului până în februarie 1949, iar în iulie 1949 era
Șeful Secțiunii Administrative din cadrul Comitetului Provizoriu Romanați.5 În 10 aprilie
1963 era director I.C.R. Caracal, iar în 22 martie 1969 funcționa ca director la
ICOMCOOP. În martie 1970, V. Frăsineanu era director la FILCOOP Caracal ( filială a
Intreprinderii județene a cooperativelor de consum ).6
A decedat în anul 1992.
PODAȘCĂ , NICOLAE 1949, aprilie - 1950, președinte al Comitetului provizoriu
al orașului Caracal. 1950 – 1953, președinte al Comitetului Executiv al Sfatului
popular orășenesc Caracal.
S-a născut în comuna Smârdan, fostul raion Galați, la 13 martie 1913.
*Originea socială-țăran mijlocaș.Ocupația părinților –agricultori.
*Căsătorit, cu doi copii.
* Situația militară-Regim. 2 Pionieri-sergent.
* Data alegerii în Comitetul Executiv- 21 decembrie
* Deputat în Sfatul Popular al orașului Caracal.
*Apartenența politică-P.M.R.
*Ocupația de bază-mecanic automotoare C.F.R.
*Studii-Școala profesională C.F.R. Galați.
Scurtă caracterizare : ,,Ca Președinte al Comitetului Executiv are putere de
muncă, este pregătit politic profesional, dar de multe ori se… de succesele obținute în
muncă lăsând unele sarcini neîndeplinite. Față de dușmanul de clasă, aplică lupta de
clasă. Atitudinea față de sectorul socialist- caută să întărească sectorul socialist
(Informațiile prezentate au fost selectate din Fișa personală, întocmită la data de 27
februarie 1952, și existentă la S.J.A.N. Olt, Fond Sfatul Popular al orașului Caracal ,
ds. 12 / 1952, pag.4 ). ,,Prin decizia nr.6 a Comitetului Executiv al orașului Caracal, data la 17 ianuarie
1951, Art.I. Se înființează secția pentru protecția muncii din următorii tovarăși:
1.Podașcă Nicolae, Președ. Comitetului Executiv.
2.Dr. Anastasiu D-tru- Șef. Secție Sănătate.
3.Mariani Ritzieri-Conductor Technic.
4.Mihăescu Eliza- ca funcționară.”7
Începând cu 10 febr.1951, N. Podașcă urmează la Craiova cursuri administrative,
atribuţiile sale ca primar fiind preluate de vice-președinte.
,,DECIZIUNEA No.14.
Comitetul Executiv al Sfatului Popular al orașului de subordonare raională
Caracal, Având în vedere dispozițiunile Sfat Popular al Regiunei Dolj No…/ 1951 ca tov.
Podașcă Nicolae, Președintele Comitetului Executiv să urmeze la Craiova cursurile
administrative. Având în vedere dispozițiunile art.18, 26 și 27 din Regulamentul de
funcționare al Sfatului Popular al orașului de subordonare Raională;
DECIDEM
Art.1. Tov. Popa Teodor Șeful Secției Gospodării Locale și Vice Președinte al
Comitetului Executiv al Sfatului Popular al orașului Caracal pe tot timpul lipsei tov.
Președinte Podașcă Nicolae, va îndeplini toate funcțiunile președintelui cu data de 10
Februarie 1951.
5 S.J.A.N., Fond Sfatul Popular al raionului Caracal, dos. 4 / 1949, pag. 311.
6 Ziarul,,Oltul’’, din 22 martie 1970.
7 S.J.A.N.Olt, Fond Sfatul Popular al raionului Caracal dos. 4 / 1951.
An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 23
Art.II. Secțiunile Secretariat, Cadre și Gospodării Locale sunt însărcinate cu
executarea prezentei deciziuni.
Dată astăzi 9 Februarie 1951, la Caracal.8
Președinte, Secretar,
N.Podaşcă I.D.Pop.
Prin decizia nr.96, emisă de Comitetul Executiv al Sfatului Popular al orașului de
subordonare raională Caracal, la 27 iunie 1951, pe data de 1 Iunie 1951 ,,se numește
următoarea comisie operativă.
1.Tov. Podașcă Nicolae, Președintele Comitetului Executiv, ca
Președinte.
2.Palade Constantin, agronom, ca membru.
3.Tov. Constantinescu Gh., delegat C.S.C. ca membru.
4.Tov. Sandu Mihai, serg. major delegatul Miliției, ca membru.
Această Comisie operativă va funcționa pe tot timpul campaniei întreținerii
culturilor,recoltat, desmiriștit și treeriș.’’9
Prin decizia nr.178 emisă de Comitetul Executiv al Sfatului popular al orașului de
subordonare raională Caracal, la 12 Dec.1951 ,,se numește comisia pentru recensământul
animalelor, care se va executa între 1-8 Ianuarie 1952.
Președinte-Nicolae Podașcă, etc”
La 26 ianuarie 1952 Primăria orașului Caracal a încheiat un contract cu firma
industrială ,,Agozot Regionala 6 Martie “, din Râmnicu-Vălcea. Aceasta vinde Sfatului
popular al orașului Caracal, cantitatea de 1.200 m.c. piatră ( bolovani de râu ). La această
dată primăria se afla pe str. Jean Dobrescu nr. 6,
iar președinte al Sfatului popular Caracal era
Podașcă Nicolae.
RĂDULESCU, P. 1953, ianuarie –
februarie, Președinte al Sfatului Popular al
orașului de subordonare raională-Caracal. Nu avem date certe despre acesta.
VASILE PETRE 1953, aprilie – 1955,
martie 1, Președinte al Sfatului Popular
orășenesc Caracal.
Vasile Petre s-a născut în comuna
Fundeni, raionul Ploiești, la 20 ianuarie 1926.
*Numele părinților – Gheorghe și Tinca.
*Starea civilă – căsătorit , 1 copil.
*Categoria socială – muncitor.
*Originea socială – țăran mijlocaș
*Averea în trecut – nimic .
*Situația militară – ctg.1948. C.I.T.-caporal.
*Apartenența politică – P.M.R.
8 S.J.A.N.Olt, Fond. Sfatul Popular al raionului Caracal, dos. 4 / 1951.
9 S.J.A.N.Olt. ibidem
An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 24
*Profesia de bază, ajustor mecanic (Situația salariaților Sfatului Popular oraș Caracal,
la data de 20 ianuarie 1955 ). *Deputat orășenesc.
10
Cu 1 martie 1955 este desărcinat din funcție, dată la care a fost pensionat pe caz de
boală.
,,Sfatul Popular Raional Caracal
Comitetul Executiv
DECIZIUNEA nr.58 / 955.
Membrii Comitetului Executiv al Sfatului Popular raional Caracal, regiunea
Craiova. Având în vedere cererea tov Vasile Petre Președintele Sfatului Popular al
orașului Caracal de subordonare Raională, înregistrată sub nr. 1828 / 1955, în care cere
pensionarea pe caz de boală și avizul favorabil al Comitetului Executiv al Sfatului Popular
Raional Caracal. În conformitate cu art.18 litera a și art.19, lit. c, din Codul Muncii.
Având în vedere art. 18 și 27 din Regulamentul de funcționarea Sfaturilor
populare raionale ,
DECIDEM.
Art.1. Tov. Vasile Petre se desărcinează din funcția de Președinte al Sfatului
Popular oraș Caracal de Subordonare Raională, cu data de 1 martie 1955, data la care a
fost pensionat conform Deciziei No.337 a Secției Prevederi sociale a Raionului Caracal.
Art.2. Secția Secretariat, cadre și Financiar se împuternicesc cu ducerea la
îndeplinire a prezentei Deciziuni
Dată azi 10 martie 1955, în Caracal.11
Președinte
Șt. Pleavă Secretar
Al. Pinu”.
În 1951 a fost operat ( suferea din copilărie de amigdalită ), la Spitalul
Brâncovenesc București, iar în 1954, decembrie, reoperat la Spitalul Unificat Caracal.
Frecvente pusee de reumatism poliarticular, boală pentru care a fost tratat în diferite
spitale.
Din 13 ianuarie 1955 se afla în concediu medical.12
În 6 octombrie 1955 era plecat din Caracal și lucra ca salariat la I.C.A.R.
București.
MANEA, VIRGIL V. * 1955, aprilie 1 – 1956, februarie, președinte al Sfatului
popular al orașului Caracal. * 1960 – 1961, președinte al Sfatului Popular al
raionului Caracal.
Născut în orașul Corabia, la 22 februarie 1909. Părinții s-au numit Vasile și
Domnica.
*În 1955 era căsătorit, cu 3 copii.
*Categoria socială personală – muncitor.
* Originea socială a părinților – muncitori.
* Averea în trecut – nimic.
10
S.J.A.N.Olt, Fond Sfatul Popular al raionului Caracal, dos.nr.6 / 1955. 11
S.J.A.N.Olt, Fond Sfatul Popular al raionului Caracal, dos. nr.1 / 1955.
An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 25
* Situația militară – ctg. 1931, scos din cadrele armatei.
* Apartenența politică – P.M.R.
* Funcția, la 9 septembrie 1955 – președintele Sfatului Popular oraș Caracal.13
Prin decizia nr. 69 a Sfatului Popular al raionului Caracal, din 1 aprilie 1955,
Manea Virgil este numit ,,Președinte al Sfatului Popular al orașului Caracal.’’
,,Sfatul Popular al Raionului Caracal
Comitetul Executiv
Deciziunea nr. 69
Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Raionului Caracal , Regiunea Craiova.
Având în vedere referatul înaintat Comitetului Executiv Regional Craiova prin
adresa N. 3642 din 31 Martie 1955.
Având în vedere art. 18 și 27 din Regulamentul de Funcționare al Sfatului
Popular.
DECIDEM
Art.1.- Tov. Manea Virgil se numește Președinte al Sfatului popular al orașului
Caracal începând cu data de 1 Aprilie 1955, cu un salariu de 925 lei lunar.
Art.2.- Secția Secretariat, Cadre și Financiar se împuternicesc cu ducerea la
îndeplinire a prezentei Deciziuni.
Dată azi 1 Aprilie 1955.14
Președinte
Ștefan Pleavă Secretar, A.Pinu”.
Ziarul ,,Înainte’’, care apărea la Craiova, în numărul din 15 noiembrie 1955,
prezenta activitățile edilitare realizate la Caracal, în timpul lui Virgil Manea: ,,Comitetul
executiv al sfatului popular al orașului Caracal a întreprins în ultimul timp acțiuni
deosebit de importante, menite să schimbe în mod simțitor aspectul de până acum al
orașului. Printre cele mai de seamă acțiuni se numără, în primul rând, pavarea
trotuarelor de pe strada Republicii în lungime de 504 m., lucrare la care s’au întrebuințat
dale de beton confecționate de cooperativa ,,23 August’’.
O altă lucrare tot atât de importantă, este pavarea străzii Vasile Alecsandri cu
piatră pe o suprafață de 5000 m.p. În urma executării acestei lucrări, s-a îmbunătățit
circulația pe această arteră principală care leagă orașul cu stația C.F.R., magaziile bazei
de recepție pe unde se face transportul tuturor mărfurilor ce intră sau ies din oraș.
Tot în ultimul timpul a fost pavată pe toată lungimea ei și strada Înfrățirii din
cartierul Ana Ipătescu.
Pentru a proteja perimetrul de producție al puțurilor uzinei de apă, a fost
împrejmuit cu gard de beton prefabricat terenul din jurul uzinei de apă în suprafață de
40.000 m.p.
Una din lucrările care vor duce la schimbarea aspectului de până acum al
orașului, este mutarea târgului săptămânal pe un nou teren,corespunzător. Trebuie arătat
faptul că până acum târgul săptămânal din oraș se ținea pe un platou situat în partea de
nord în apropiere de centru. Apele provenite din ploi și vântul aduceau murdăria din târg
pe străzi, către centrul orașului. Prin amenajarea noului teren situat în partea de sud a
orașului în suprafață de 12 ha., acest neajuns care dădea un aspect urât orașului, este
13
S.J.A.N.Olt, Fond Sfatul Popular al raionului Caracal,dos. 6 / 1955. 14
S.J.A.N.Olt, Fond Sfătul Popular al raionului Caracal, dos.1 / 1955.
An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 26
înlăturat. Acest teren a fost pavat pe o suprafață de 5.000 m.p. și a fost împrejmuit cu gard
pe o distanță de 1650 m.
Totodată se lucrează la pietruirea a două străzi paralele cu târgul pe care se va
așterne 1200 m.c. pietriș.
ENE POPA-corespondent”.
Începând cu data de 7 februarie 1956 , V. Manea a fost desărcinat din funcția de
prim gospodar al orașului.
,,Sfatul Popular al Raionului Caracal
Comitetul executiv
DECIZIA Nr. 46.
Comitetul Executiv al Sfatului Popular Raional Caracal, Regiunea Craiova.
Având în vedere dispozițiunile Comitetului executiv al sfatului popular regional
Craiova, sectorul de cadre nr.122562 din 16 ianuarie 1956, prin care aprobă propunerea
comitetului executiv al Sfatului popular raional Caracal de a fi scos din muncă tov.
Manea Virgil președinte al Comitetului executiv al sfatului popular oraș Caracal.
Având în vedere dispozițiunile art. 21 lit.C.din Codul muncii, precum și art. 2
ultimul aliniat din hotărârea nr.1269 din 2 iulie 1955 și în baza prevederilor art 18 și 27
din regulamentul de funcționare al Sfaturilor populare raionale.
DECIDEM:
Art.1.-Tov. Manea Virgil președintele comitetului executiv al sfatului popular al
orașului Caracal se desărcinează din această muncă începând cu data de 7 februarie 1956
achitându-i-se toate drepturile legale la zi.
Art.2.- Secțiile Secretariat, Cadre și Financiar se împuternicesc cu ducerea la
îndeplinire a prezentei decizii.
Dată în Caracal astăzi 7 februarie 1956.15
Președinte,
Șt. Pleavă Secretar,
A.Pinu.
În 22.02. 1956, domiciliat în Caracal, str. Ilie Pintilie , nr.48, Virgil Manea
solicita o adeverință ,,până la ce dată am prestat servicii la acest Sfat popular, necesară la
reîntregirea pensiei.’’ 16
În perioada 1960 – 1961, a funcționat din nou ca președinte al Sfatului Popular
orășenesc Caracal
PINU, ALEXANDRU * 1956, februarie 7 – 1966, interimar, președ. al Sfatului
popular al orașului Caracal. * Născut în comuna Pârșcoveni , la 19.V. 1919 .
* Părinții – Ilie și Maria.
*Starea civilă – căsătorit, 2 copii.
* Categoria socială – muncitor C.F.R.
* Originea socială – țăran sărac.
* Apartenența politică – P.M.R.
* Funcția: secretar al Sfatului Popular Raional Caracal.
* Ctg.1941.
15
S.J.A.N.Olt, Fondul Sfatul popular al raionului Caracal, dos.5 / 1956. 16
S.J.A.N.Olt, Fondul Sfatul popular al raionului Caracal, dos.5 / 1956.
An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 27
* Studii – 4 clase primare.
* Școli de pregătire politică.
-partid-3 luni
-sfat popular-6 luni
* Deputat raional.
* Din ce muncă provine – activist P.M.R. (Date extrase
din ,,Tabelul nominal cu membrii Comitetului
executiv al Sfatului popular raional existenți la data
de... ianuarie 1954 ). 17
În 1950 era secretar al Sfatului popular Caracal,
iar în mai 1953, Al.Pinu era secretar al Sfatului Popular
raional Caracal,funcție din care, în 7 februarie 1956 este
numit președinte al Sfatului popular al orașului Caracal.
Pentru alegerile din 11 martie 1956, era candidat
al F.D.P. , pentru alegerile de deputați în Sfatul Popular al
raionului Caracal.
A activat ca președinte al Sfatului Popular al
orașului Caracal până în anul 1966, după care a avut
diferite funcții.
-1969, martie – director Complex porcine Caracal
-1970, era în Comitetul orășenesc de partid Caracal.
-1971, I.G.O. Caracal
NIȚU, VALENTIN * 1966 – 1968, februarie , președinte al Sfatului popular al
orașului Caracal.
În mai 1968 era, director I.G.O., membru al
biroului Comitetului orășenesc de partid Caracal
Sept. 1971, directorul Intreprinderii
Intercooperatiste Caracal.
Ianuarie 1972, director al Intreprinderii
A.G.R.O.C.O.P. Caracal.18
În 1973 - 1975, secretar al Comitetului
orășenesc de partid Caracal
DULIGEAN, GHEORGHE. * 1968, februarie 23
– 1969, iulie 5, prim secretar al Comitetului
orășenesc de partid și președinte al Consiliului
popular orășenesc Caracal-primar al orașului
Caracal. Născut la 1 octombrie 1924 în comuna
Bengești , județul Gorj, dintr-o familie de țărani,
Gheorghe Duligean după ce a urmat cursurile școlii
de ucenici ACTA, din București, a muncit ca ajustor
timp de 4 ani.
17
S.J.AN. Olt, Fond Sfatul popular al raionului Caracal., dos.6 / 1955. 18
Ziarul ,,Oltul’’,18 ian.1972.
Alexandru Pinu
Duligean Gheorghe
An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 28
Din 1947 a muncit ca activist la Plasa U.T.C. Novaci. În 1949 a fost ales secretar
al Comitetului U.T.C., Plasa Godinești, iar în 1950 a fost numit șeful secției organizatorice
la județeana U.T.C. Gorj. După absolvirea școlii superioare de partid, a fost timp de doi ani
redactor la Editura pentru literatura politică din București. În 1955 a fost numit instructor
cu pregătirea și perfecționarea cadrelor la Comitetul regional de partid Oltenia, iar din
1958 până în luna mai 1966 a fost directorul Cabinetului raional de partid Caracal.
Fiind apreciat pentru munca și priceperea sa, Gheorghe Duligean a fost ales
secretar al Comitetului raional de partid Caracal, iar în februarie 1968 a fost ales prim-
secretar al Comitetului orășenesc de partid și președinte al Consiliului popular orășenesc
Caracal.19
Sâmbătă, 7 decembrie 1968, la Caracal s-a constituit Consiliul orășenesc al
Frontului Unității Socialiste. În unanimitate a fost ales biroul Consiliului orășenesc Caracal
al Frontului Unității Socialiste (F.U.S.), format ,,din următorii tovarăși: GHEORGHE
DULIGEAN – președinte , CONSTANTIN MARINESCU și CONSTANTIN ARSENE –
vicepreședinți, ION PĂUN – secretar, VISARION VARGA, GHEORGHE
MARINESCU, VASILE BOTEZATU, MIRCEA IONESCU și MARIA NEDESCU –
membri.”20
Pentru meritele sale deosebite i-au fost acordate ordine și medalii ale Republicii
Socialiste România.
În ziua de 5 iulie 1969 a încetat din viață, într-un tragic accident de circulație
Gheorghe Duligean , membru al Biroului Comitetului județean de partid, prim-secretar al
Comitetului orășenesc de partid Caracal, președintele Consiliului popular orășenesc. În
același accident și-a pierdut viața și Duligean Vali, în vârstă de 16 ani , unul dintre cei trei
fii ai săi.
POPESCU, CONSTANTIN * 1969, iulie – 1970, ianuarie , prim-secretar al
Comitetului orășenesc de partid Caracal și președinte al Consiliului popular
orășenesc Caracal.
A fost numit în funcțiile de mai sus în locul decedatului Gheorghe Duligean, până
la sfârșitul lunii ianuarie 1970, când a fost înlocuit de către Ilie D.Ion.
ILIE, ION D. * 1970, ianuarie 27 – 1971, martie 30, prim – secretar al Comitetului
orășenesc de partid și primar al orașului.
În 27 ianuarie 1970 a fost ales prim – secretar al Comitetului orășenesc de partid și
primar al orașului Caracal. A fost eliberat din funcție, în ședința extraordinară de birou ,
din 30 martie 1971. Unul din punctele de pe ordinea de zi a fost:
,,Măsuri organizatorice
Tov. Gheorghe (secretar cu probleme organizatorice la Comitetul județean de
partid Olt) arată că biroul Comitetului județean P.C.R. a stabilit să facă unele modificări și
întărirea biroului orășenesc, mai ales că în oraș construirea unui volum mare de obiective
s-a considerat ca în fruntea biroului orășenesc să fie un specialist.
Se eliberează din funcție Ilie Ion, ca Prim-secretar, ca membru al biroului și
al Comitetului orășenesc, rămânând la dispoziția Comitetului județean Olt. Biroul
este de acord. Se propune să fie cooptat ca membru în birou și în funcția de Prim secretar,
tov. Guță Marin.”21
19
Ziarul ,,Oltul’’, 8 iulie 1969, pag.3. 20
Ziarul ,,Oltul’’,10 decembrie 1968. 21
S.J.A.N.Olt, Fond Comitetul orășenesc P.C.R.Caracal, dos. 2 / 1971, pag. 84-85.
An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 29
Răsfoind ziarul Fapta (ianuarie-martie 1945)
Ion Tîlvănoiu
N-am înţeles niciodată de ce se discută în lumea academică despre atâtea cazuri
de plagiat, în vreme ce atât de multe colecţii de ziare, documente de arhivă, manuscrise,
fonduri familiale, zac necercetate, uitate, aşteptându-şi cercetătorii care să le valorifice.
Oare n-ar fi mai folositor ca măcar la nivel de judeţ Olt să avem un plan unitar de cercetare
iar studenţii, profesorii, doctoranzii să fie îndrumaţi spre a cerceta cu prioritate viaţa şi
activitatea personalităţilor culturale pornite de pe meleagurile Oltului şi Romanaţilor, presa
acestor locuri, fondurile mănăstireşti, învăţământul oltean? Astfel, poate, într-un interval
de timp rezonabil am putea pune la dispoziţie generaţiei care vine după noi instrumente de
lucru solide, utile iar tinerii ar umple sălile de lectură.
Continuăm în acest număr prezentarea colecţiei ziarului Fapta, ziar scos de
romanaţeanul Mircea Damian la Bucureşti între 1943-1948, încercând să evidenţiem faptele
de cultură care- chiar şi în acea epocă plină de frămăntări- şi-au făcut loc în ziarul ,,de
luptă şi dreptate” al consătenului meu.
Liviu Bratoloveanu, atras de problemele literaturii
22, militează pentru o selecţie
mai riguroasă a literaturii pentru copii23
, are medalioane închinate unor personalităţi ale
culturii universale24
, cronici dramatice 25
, interviuri26
ori alte teme27
22
,,Dacă scriitorii noştri ar fi solidari” (An. III, nr. 153/17 ian. 1945); ,,Scriitorul şi pâinea” (An. III, nr. 173/10 febr. 1945, relatând povestea unui scriitor sărac ,,autor a două romane, cu o activitate publicistică notorie şi cu peste cincizeci de piese difuzate de posturile noastre de radio” ajutat în ultimă instanţă de directorul Faptei); ,,Vastul şi autenticul în literatura modernă sovietică” (An. III, nr. 194/7 martie 1945); ,,Un ostracizat: Al. Macedonski” (An. III, nr. 195/8 martie 1945); ,,Tentativele modernismului românesc” (An. III, nr. 196/9 martie 1945);
23 ,,Corbii unei anumite literaturi pentru copii” (An. III, nr. 143/4 ianuarie 1945: ,,Sufletul copilului este
ca o pastă ce poate fi modelată în felurite chipuri, şi primele impresiuni rămân neşterse”); ,,Tot literatura pentru copii” (nr. 154/18 ian. 1945);
24 ,,Romain Rolland” (An. III, nr. 144/5 ianuarie 1945); ,,Emile Zola” (An. III, nr. 167/3-5 febr. 1945);
,,Poeţi americani: Edgar Lee Master” (An. III, nr. 171/8 febr. 1945); ,,Autobiografia unui intelectual” (An. III, nr. 191/3 martie 1945, analizând volumul lui H. G. Wells ,,Încercare de autobiografie”); ,,Georges de la Tour, pictorul nopţii” (An. III, nr. 198/11 martie 1945);
25 ,,Locandiera”, comedie în 3 acte de Carlo Goldoni, traducere de Dorothea Cristescu la Teatrul
Naţional (An. III, nr. 162/28 ian. 1945); ,,Am visat paradisul”, comedie în trei acte de Guido Cantini la Teatrul Comedia (An. III, nr. 168/4-6 febr. 1945); ,,Ca la Tănase” (Paladium) şi ,,Hanul lui Stroe” (Teatrul Atlantic; An. III, nr. 180/18 febr. 1945); ,,Îndrăgostita”, de Georges de Porto-Riche, la Teatrul Victoria (An. III, nr. 185/24 febr.
An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 30
Cronica literară este
semnată de Valeriu Popovici28
care se ocupă şi de literatura
străină29
, are reportaje30
despre
ororile războiului şi interviuri în
lumea teatrală31
ori literară32
iar
la 7 martie 1945 va publica un
Manifest invitând la înnoirea
literaturii.
Apar consideraţii despre
volumul Rogojina de Mircea
Damian, reproduse din presa
vremii33
.
Sergiu Milorian susţine
în continuare cronica dramatică
în pagina a doua a ziarului34
iar
cronicile muzicale sunt semnate
de N. Papatanasiu35
care însă are
şi alte contribuţii36
.
1945); ,,Anna Christie”, de O’Neill, în traducerea Dinei Cocea, la Teatrul Nostru (An. III, nr. 189/1 martie 1945); ,,Viaţa e frumoasă”, comedie de Marcel Achard în traducerea lui Mihail Sebastian la Teatrul Baraşeum (An. III, nr. 203/17 martie 1945); ,,Nora”, de H. Ibsen, la Teatrul Comedia (An. III, nr. 206/21 martie 1945); ,,Asta-i ciudat”, comedie în trei acte de Miron R. Paraschivescu, Studio, Teatrul Naţional (An. III, nr. 207/22 martie 1945);
26 ,,De ce aţi părăsit Teatrul Naţional?” (An. III, nr. 163/30 ian. 1945; răspund: Eliza Petrăchescu,
George Vraca, N. Băltăţeanu şi G. Calboreanu); ,,Cu d. Camil Petrescu despre o şcoală de regie experimentală” (An. III, nr. 186/25 febr. 1945); ,,De vorbă cu d. George Vraca” (An. III, nr. 188/28 febr. 1945); ,,De vorbă cu cel mai activ om de teatru al Capitalei: d. Sică Alexandrescu” (An. III, nr. 193/6 martie 1945);
27 ,,Scrisul vorbit” (An. III, nr. 149/12 ian. 1945); ,,La numirea d-lui N. Carandino ca director al Teatrului
Naţional” (An. III, nr. 163/30 ian. 1945); 28
La volumele: ,,Sub trei dictaturi” de Lucreţiu Pătrăşcanu (An. III, nr. 144/5 ianuarie 1945); ,,Rogojina”, de Mircea Damian (nr. 145/6 ianuarie 1945; aprecierile asupra volumului sunt cunoscute din Memoria Oltului şi Romanaţilor nr. 60/2017); ,,Scandal”, de Tudor Teodorescu-Branişte (An. III, nr. 150/13 ian. 1945); ,,Studii din istoria literaturii române”, de Constantin G. Georgescu (An. III, nr. 153/17 ian. 1945); ,,Nerantsula”, de Panait Istrati (An. III, nr. 156/20 ian. 1945); ,,Paradoxele logice”, de Anton Dimitriu (An. III, nr. 168/4-6 febr. 1945 şi An. III, nr. 177/15 febr. 1945);
29 ,,Walter Scott”, An. III, nr. 147/10 ian. 1945);,,Iarăşi Oscar Wilde” (An. III, nr. 157/21 ian. 1945);
30 ,,Pe urmele crimelor nemţeşti” (An. III, nr. 156/20 ian.1945); ,,Maşina de ars oameni” (An. III, nr.
157/21 ian. 1945); 31
,,Se scumpesc biletele? O anchetă falsă şi telefonică” (An. III, nr. 169/6-8 febr. 1945; răspund C. Tănase şi Gr. Vasiliu-Birlic); ,,De vorbă cu d. N. Vlădoianu, directorul Alhambrei” (An. III, nr. 210/27 martie 1945);
32 ,,5 întrebări la care răspunde Geo Dumitrescu, premiant al Fundaţiilor Regale” (An. III, nr. 203/17
martie 1945; mai fuseseră premiaţi şi Mircea Popovici şi C. Tonegaru. În nr. 206/21 martie al ziarului, Geo Dumitrescu adresează o scrisoare lui Mircea Damian protestând faţă de publicarea interviului fără încuviinţarea sa); ,,De vorbă cu Constant Tonegaru, alt premiant al Fundaţiilor Regale” (An. III, nr. 209/25 martie 1945. Referindu-se la Geo Dumitrescu, Tonegaru afirmă că debutul lui Geo Dumitrescu a fost girat de Aida Vrioni);
33 ,,Ecouri din presă despre Rogojina” (An. III, nr. 170/ 7 febr. 1945, reproducând din Ardealul: ,,După
Celula nr. 13, actuala carte a d-lui Mircea Damian ,,Rogojina” vine să lărgească fresca de puternice imagini a închisorilor noastre cu viaţa, profilurile şi năravurile lor imediate. Condei caustic, dar nu mai puţin plin de poezie şi melancolii delicate, reuşeşte, poate mai substanţial decât în romanul precedent , să evoce dramatismul, pitorescul şi umorul uneori al zilelor petrecute în închisoare. Figuri umile [...] trec pe sub peniţa talentatului prozator, dându-le viaţă şi stare civilă”.
34 ,,Rebeca”, de Daphne de Maurier, la Teatrul Victoriei, cu Leny Caler şi George Vraca (An. III,
nr.145/6 ian. 1945); ,,Nopţi fără lună”, dramatizare după Mihai Sebastian, la Teatrul Baraseum (An. III, nr. 159/24 ian. 1945);
35 ,,Jean Neago, un violonist român devenit celebru peste hotare” (An. III, nr. 161/27 ian. 1945,
nesemnat); ,,Figuri de muzicieni: Arturo Toscanini” (An. III, nr. 204/18 martie 1945); 36
,,Scriitorii Americii moderne: Theodore Dreiser şi viaţa” (An. III, nr. 208/24 martie 1945);
An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 31
Îşi continuă seria reportajelor din diferite medii Rene Theo37
dar şi tânărul Geo
Dumitrescu38
.
Sunt prezentate ziare şi reviste apărute în epocă39
iar Al. G. Iosifescu are o rubrică
intitulată ,,Fapta muncitorească”.
Al. Raicu este prezent40
şi ia interviuri41
.
Interesante rămân şi contribuţiile lui C. Pajură42
.
Publică poezii: Octav Sargeţiu43
, Dumitru Corbea44
, George Păun45
iar proză: A.
Şoimulescu46
.
În rubrica ,,Marginalii” se discută despre proiectele scriitorilor47
atrăgându-se
atenţia asupra unora ce o duceau greu48
. De aici aflăm că Monica Lovinescu ,,dovedeşte o
37
Gangsterii transporturilor” (An. III, nr. 154/18 ian. 1945); ,,Trei femei frumoase fac spionaj în Elveţia” (An. III, nr. 201/15 martie 1945);
38 ,,Primăvara în ruinele Bucureştilor” (An. III, nr. 193/6 martie 1945, p.3);
39 ,,Severinul Liber” (An. III, nr.147/10 ian. 1945, revistă condusă de primarul C. Pajură); ,,Graiul Nou”,
ziar al Direcţiei Politice de Front a Armatei Roşii (An. III, nr. 149/12 ian. 1945); ,,Papagalul”, revista de umor a lui Sergiu Milorian. La nr. 8 colaborează Tudor Muşatescu, Mircea Ştefănescu, Ionel Lazaroneanu (An. III, nr. 157/21 ian. 1945); ,,Sburătorii României” (An. III, nr. 184/23 febr. 1945);
40 ,,Problema cărţii” (An.III, nr. 160/26 ian. 1945); ,,Moartea poeziei” (An. III, nr. 161/27 ian. 1945);
,,Literatura pentru copii” (An. III, nr. 164/31 ian. 1945); ,,Un mare program editorial” (An. III, nr. 165/3 febr. 1945, în programul editorial al Fundaţiilor Regale figurează în colecţia ,,Cartea satului” lucrările: ,,Povestiri olteneşti” de Nicolae al Lupului, ,,Viaţa unui băiat de ţară” de Mircea Damian (reeditarea volumului autobiografic ,,Gheorghe I. Marin” din 1937), ,,Aricii”, de P. Nemoianu şi ,,Basme”,de Caragiale); ,,Un templu părăsit” (An. III, nr. 174/11 febr. 1945, relatând despre strădania lui George Franga de a înjgheba un Muzeu al Teatrului Naţional. În vremea războiului exponatele au fost evacuate în provincie iar acum localul era ocupat de o croitorie); ,,George Lesnea: Tălmăciri din Iosif Utkin” (An.III, nr. 182/21 febr. 1945); ,,Cărţi şi editori” (An. III, nr. 185/24 febr. 1945); ,,Un teatru de artă populară” (An. III, nr. 193/6 martie 1945); ,,Drumuri noi” (An. III, nr. 205/20 martie 1945, la numirea lui N.D. Cocea la Direcţia Generală a Teatrelor);
41 ,,Teatrul Muncitoresc- o mare biruinţă a lui Al. Critico” (An. III, nr. 155/19 ian. 1945; la acest teatru,
cel mai ieftin din Bucureşti s-a montat piesa ,,Lupii” a cărei premieră a fost pe 6 ianuarie. În text, fotografia lui Al. Critico); mult mai târziu, Al. Raicu va evoca figura lui Mircea Damian, luând un interviu fiului acestuia, Dan Damian, cu amintiri din redacţia Faptei în volumul memorialistic Luminile oglinzilor (1974).
42 ,,Cum se difuzau cărţile odinioară” (An. III, nr.165/3 febr. 1945, despre Eufrosin Poteca);
43 ,,Tristia” (An. III, nr. 156/20 ian. 1945); ,,Cântec de plecare la război” (An. III, nr. 186/25 febr. 1945,
din volumul manuscris ,,Steaua Polară”, dedicată ,,domnului Mircea Damian”) 44
,,Stea din lacrimi” (An. III, nr. 191/3 martie 1945); 45
,,Plângea Leon Tolstoi” (An. III, nr. 202/16 martie 1945, poezie scrisă în 1942 ,,undeva în Rusia”); ,,Ce caut eu în Rusia?” (An. III, nr. 203/17 martie 1945); ,,Amurg pe front” (An. III, nr. 209/25 martie 1945);
46 Nuvela ,,Oglinda” (An. III, nr. 160/26 ian. 1945);
47 ,,Eusebiu Camilar, talentatul scriitor şi ziarist are gata de tipar un roman social intitulat ,,Valea
Hoţilor” care va apare în cursul acestui an într-o mare editură din capitală. Paralel cu aceasta, d. E. Camilar va face să apară printre primele cărţi programate de editura Fundaţiilor Regale un volum de poezii postume datorat regretatei sale soţii Magda Isanos, intitulat ,,Imnuri pentru pământ”. [...] Un frumos succes de librărie a obţinut volumul ,,Parisul lor” de d-na Dorothea Christescu. În curând, după câte putem fi informaţi, cartea se va trage în a doua ediţie. [...]D-l Oscar Lemnaru... a predat tiparului manuscrisul mult aşteptatului său roman ,,Ochii reflectaţi”. [...] ,,Adăpostul Soboliei” se numeşte noul roman al d-lui Cezar Petrescu, apărut recent în editura Naţionala Gh. Mecu. [...] O carte deosebit de interesantă prin subiectul cu totul nou şi problemele pe care le ridică şi în care se dezvăluie cunoştinţele adevăratei spiritualităţi evreieşti este ,,Sub imaginea crucii” de d. Mihail Vider. ” (An. III, nr. 147/10 ian. 1945); în nr. 149/12 ian. 1945 este anunţată apariţia primului nr. al revistei ,,Torţa” condusă de Mihai Sevastos la care colaborează M. Sadoveanu, Gala Galaction, N.D. Cocea (rubrica ,,Marginalii”); la 14 ian. 1945 aflăm că romanul lui Ilya Ehrenburg ,,Şi a fost ziua a şaptea” a cunoscut un deosebit succes la noi iar Petru Groza (vice-preşedinte al Consiliului de Miniştri) a încredinţat spre tipărire editurii Forum lucrarea ,,În umbra celulei”; la 26 ian. 1945 aflăm că lui Liviu Bratoloveanu i s-a încredinţat la Universul Literar cronica filmului iar Damian Stănoiu a încheiat cu Ed. Cugetarea un contract conform căruia din 8 volume va scoate numai 4 cuprinzând: Duhovnicul maicilor, Ucenicii Sfântului Antonie, Călugări şi ispite etc, reunite sub titlul generic Cartea pustnicilor; la 25 febr. 1945 aflăm că Ieronim Şerbu lucrează la un nou volum de nuvele ce urmează să apară în cursul acestei luni,volum intitulat ,,Oamenii visează pâine”, Ion Caraion va fi prezent în vitrinele librăriilor cu volumul de poeme ,,Omul profilat pe cer” iar Dragne Ion Drăgnescu şi-a terminat ,,Cartea cu amintiri” în care fostul director al ziarelor Gândul Liber şi Ecoul Capitalei şi-a sintetizat un deceniu de ziaristică; la 3 martie 1945 aflăm că scriitoarea Ioana Postelnicu ,,al cărei glas l-am admirat de curând la microfon în cadrul Orei scriitorilor” are în lucru un volum de nuvele şi altul cu însemnări de călătorie. Horia Furtună a prezentat la radio conferinţa ,,Bucureştuil acum 50 de ani” şi va continua iar Paula Dumitrescu va tipări romanul ,,Sbucium”; la
An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 32
surprinzătoare agerime de spirit” în cronicile teatrale din revista Democraţia ori că Rene
Theodoriade şi Constantin Arsenie scoteau o publicaţie a elenilor din România intitulată
Nea Elas49
. În cadrul aceleiaşi rubrici este semnalat cu vădită satisfacţie articolul lui Miron
Radu Paraschivescu din România Liberă intitulat ,,Un impostor: d. Tudor Arghezi”50
.
Ziarul are o pagină de teatru în care se discută probleme specifice51
. La fel în
rubrica ,,Între rampă şi fundal”, semnată de ,,Causticus”, îşi găsesc loc anecdote din
activitatea teatrală52
. Elena Galaction publică aici o scrisoare deschisă către Dina Cocea53
.
Colaborează sporadic Mircea Cantemir, Dragne Ion Drăgnescu54
(care are un colţ
al epigramei), N. Papatanasiu55
, Toma Alexandrescu56
, Petru Iordănescu57
.
4 martie 1945 aflăm că ,,în cadrul Orei Scriitorilor care s-a difuzat joi 1 martie a.c. de către posturile noastre de radio, d. Mircea Damian a citit fragmentul ,,Nişte execuţii la Jilava” din romanul d-sale ,,Rogojina” apărut de curând. De asemeni poeţii George Silviu, Aurel Baranga şi Ben Corlaciu au citit din versurile lor”. Tot aici se anunţă apariţia ,,în toamna ce vine” a lucrării ,,Antologia poeţilor lumii” de George Demetru Pan; la 10 martie 1945, vorbind despre volumul de poezii ,,Sângerări Ardelene” al lui Iustin Ilieşu recent apărut şi foarte voluminos, acesta este indicat-în glumă- drept cauză a crizei de hârtie; la 11 martie 1945 se vorbeşte despre şezătoarea scriitorilor progresişti ce va avea loc la 18 martie în sala Teatrului Naţional de la Liceul Matei Basarab, unde vor fi prezenţi: Ştefan Baciu, E. Camilar, Ion Caraion, Vladimir Colin, Geo Dumitrescu, Margareta Dorian, Mihnea Gheorghiu, E. Jebeleanu, Nina Cassian, Ana Negreanu, Miron Radu Paraschivescu, Raluca Zamfirescu, Virgil Ierunca ş.a.; la 15 martie este remarcat eseul lui Adrian Marino despre suprarealismul lui Andre Breton; la 22 martie 1945 este remarcat epigramistul caracalean Tudor Măinescu ce în Torţa are mai multe epigrame; la 26 martie aflăm că Liviu Bratoloveanu a fost invitat la radio unde va citi în cadrul Orei Scriitorilor la 29 martie iar scriitorul ardelean Ion Apostol Popescu va scoate curând lucrarea ,,Literatura ardeleană nouă”;
48
,,Un uitat este fără îndoială Carol Ardeleanu, autorul ,,Viermilor pământului”, acea minunată frescă din viaţa minerilor şi totodată autorul mult discutatei cărţi ,,Diplomatul, tăbăcarul şi actriţa”. Se zbate în sărăcie ca mulţi alţi scriitori dealtfel, cu toate că are gata de predat mai multe manuscrise. E vremea ca acei care au realizat o proză vie cu subiecte desprinse din noile necazuri ale mulţimilor să fie preţuiţi, să fie chemaţi la lumina tiparului” (An. III, nr. 150/13 ian. 1945); tot aici, Mircea Damian sugerează retipărirea volumului ,,Hârdăul lui Satan”, de Eugen Todie care ,,a făcut vâlvă după războiul trecut şi în paginile căruia cruzimile nemţeşti sunt prezentate sub toată cruda şi haotica lor realitate. Aceasta cu atât mai mult cu cât cartea aceasta nu mai există decât pe la anticari poate”.
49 An. III, nr. 174/11 febr. 1945;
50 An. III, nr. 184/23 febr. 1945;
51 ,,Polemica Jean Valjean-Victor Eftimiu” (An. III, nr. 158/23 ian. 1945); ,,D. Camil Petrescu patronează
prima şcoală de adâncă reformă teatrală”, de Valeriu Popovici (An. III, nr. 193/6 martie 1945). Din aceeaşi pagină reţinem spovedania lui Mihail Sebastian din care aflăm că piesa lui ,,Steaua fără nume” ce s-a jucat la Alhambra sub semnătura Victor Mincu şi la Comedia sub numele St. Enescu, trebuia să poarte la început titlul ,,Ursa Mare”; ,,De vorbă cu un mare animator. Otto Marcovici. Cum se făcea teatru sub dictatură” (An. III, nr. 199/13 martie 1945, cu un portret al directorului Teatrului Baraşeum);
52 Ex: Tudor Muşatescu neavând spectatori la teatru ruga pe toţi cu bilete de favoare. Cineva îl refuză
însă spunând şi motivul: ,,Dacă îmi dă unul o palmă în sală, n-am pe cine pune martor” (An. III, nr. 158/23 ian. 1945); la 30 ian. 1945 citim o întâmplare în care Camil Petrescu, pe vremea când era director la Teatrul Naţional, l-a invitat pe Mircea Damian la repetiţii. Cum actorul principal nu-şi învăţase rolul, Camil ia textul şi urcă pe scenă unde citeşte, se agită, şi în cele din urmă, convins că a pus lucrurile la punct, se întoarce spre Mircea Damian întrbându-l: ,,-Dormi, Mircea?” ,,-Nu, încă nu. Continuă!”; la 8 febr. 1945, în cadrul aceleiaşi rubrici este relatată altă întâmplare cu aceiaşi protagonişti. Aflând că Mircea Damian este bun prieten cu directorul Teatrului Naţional, un actor mediocru îi ceru directorului Faptei o scrisoare de recomandare. Damian îi scrise pe un bilet: ,,Dragă Camil, îţi recomand pe aducătorul acestei scrisori. E un băiat de mare talent. Joacă Hamlet, Romeo, Machbet, fotbal şi biliard. Pe acesta din urmă îl joacă cel mai bine”; la 13 febr. 1945, Causticus reproduce un dialog dintre Radu Beligan şi Ştefănescu Goangă. Ultimul îi spune lui Beligan că e atât de slab încât ,,cine te vede, crede că ţara e în foamete”. Beligan răspunde: ,,Dumneata în schimb eşti atât de gras încât dacă te vede cineva, crede că foametea ai provocat-o dumneata”; la 6 martie 1945 este amintit ,,colegul I. Cociu” a cărui semnătură o vom întâlni mai târziu în Fapta. Cunosc din relatările lui Jane Răduţ din Izvoru, nepot al lui Mircea Damian, că după moartea directorului Faptei, soţia sa, Piri, s-a căsătorit cu acest ziarist numit Cociu, stabilindu-se la Haiffa; la 20 martie citim o glumă având ca protagonişti pe Mircea Damian şi ,,o celebră actriţă” care lăudându-se cu lecturile sale şi cu faptul că soţul îi dăruieşte câte o carte la fiecare aniversare a zilei de naştere, îşi atrage replica ironică: ,,-O! Îmi închipui că trebuie să ai o bibliotecă foarte frumoasă.” Tot aici este relatată păţania lui Tudor Muşatescu care deschisese prin 1940 un teatru pe Lipscani. La două zile de la premieră, uitându-se în sală, văzu 20 de persoane. ,,-Imposibil să le dăm banii înapoi!” zise administratorul teatrului.,,-De ce?” a întrebat Tudorică. ,,-Pentru că toţi cei douăzeci au intrat cu bilete de favoare!”
53 An. III, nr. 176/ 14 febr. 1945;
An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 33
Editorialele lui Mircea Damian atrag atenţia asupra problemelor zilei: specula58
,
incompetenţa funcţionarilor59
, învăţământul60
, consecinţele războiului61
, democraţia62
. Nu
este uitat nici fostul ministru al propagandei, Nichifor Crainic, din cauza căruia fusese
arestat gazetarul în 194263
.
În urma unui articol64
, Mircea Damian este invitat în cabinetul primului ministru,
g-ralul N. Rădescu, cu care
are un dialog despre
organizarea transportului în
Bucureşti, comerţul
ambulant, alte lucruri ţinând
de gospodărirea Capitalei,
conchizând: ,,Să nu se
supere nimeni pentru că nu
vreau să dau în nimeni
anume; dar ce fac
colaboratorii municipali şi
poliţieneşti ai primului
ministru dacă trebuie să se
ocupe personal de alimentarea Capitalei, de negustorii ambulanţi şi de încă o mie de
chestiuni care ţin direct de autoritatea respectivă? Se-nţelege că primul-ministru are
datoria să ştie tot, să vadă tot, dar sunt o seamă de treburi care trebuie rezolvate de
oameni însărcinaţi anume şi care, în sectoarele lor de activitate, au dreptul şi datoria să
ia orice măsuri necesare bunului mers al gospodăriei municipiului. Primului ministru
trebuie să-i prezinte numai raportul şi să-l consulte în chestiuni mai importante, iar nu să-
l oblige prin inactivitatea şi lipsa lor de iniţiativă a lua măsuri de organizare şi îndreptare
54
,,Oameni şi amintiri” (An. III, nr. 149/12 ian. 1945); Dragne Ion Drăgnescu a fost cununat de Mircea Damian (vezi nota din Fapta, An. IV, nr. 426/23 ian. 1946: ,,Duminica trecută a fost celebrată căsătoria confratelui nostru Dragne Ion Drăgnescu cu d-ra Anca Grigoriu, studentă. Naşi d-na şi d. Mircea Damian. Printre participanţi am remarcat: d-na Margareta Panait Istrati, Al. Vişinescu, Ion Panait, Valeriu Popovici, Victor Mocanu, d-na şi d. Ion Vasiliu, d-na şi dl. Al. Raicu, N. Veronescu, Constantin Mihail, George Păun, precum şi un important număr de admiratori, prieteni şi ziarişti”);
55 ,,Scriitorii rezistenţei franceze: Francois Mauriac” (An. III, nr. 172/9 febr. 1945); ,,Andre Gide” (An. III,
nr. 176/14 febr. 1945); ,,O carte unică” (An. III, nr. 179/17 febr. 1945, vorbind despre volumul ,,Maria Chapdelaine” a lui Louis Hemon); ,,Pentru o academie E. Lovinescu” (An. III, nr.180/18 febr. 1945);
56 ,,Actul final” (An. III, nr. 173/ 10 febr. 1945); ,,Figuri franceze: Bergson” (An. III, nr. 186/25 febr.
1945); 57
,,Un mare nedreptăţit: George Mihail Zamfirescu” (An. III, nr. 197/10 martie 1945); 58
,,Traficanţii mizeriei” (An. III, nr. 142/3 ianuarie 1945); 59
,,Daţi-i afară” (An. III, nr. 154/18 ian. 1945); ,,Între merit şi prostie” (An. III, nr. 155/19 ian. 1945); 60
,,Democratizarea şcolii” ( An. III, nr.153/17 ian. 1945, apreciind că ,,[...] Rolul profesorului nu se mărgineşte numai la pusul notelor, bune, rele sau potrivite în catalog. Profesorul trebuie să fie în primul rând un pedagog [...] Ceea ce lipseşte celor mai mulţi dintre profesorii noştri este tactul [...] Democratizarea şcolii trebuie făcută în sensul unei apropieri sufleteşti între profesor şi elev, bazată pe încredere reciprocă, fără duşmănii condamnabile, fără antipatii incalificabile. Profesorul trebuie să fie pedagogul plin de tact şi pricepere şi părintele sufletesc al elevului.” );
61 ,,Eu sunt pentru” (An. III, nr. 146/9 ian. 1945; autorul se pronunţă pentru reconstruirea Teatrului
Naţional din Bucureşti afectat de bombardamentele germane); ,,Medicamentele” (An. III, nr. 156/20 ian. 1945); ,,Între război şi ţară” (An. III, nr. 157/21 ian. 1945);
62 ,,A venit şi vremea noastră” (An. III, nr. 160/26 ian. 1945, opinând: ,,Democraţie înseamnă dimpotrivă
să ai respect faţă de munca altuia şi stimă faţă de persoana lui. Democraţie mai înseamnă să ai respect faţă de legi, care sunt făcute să ocrotească pe toată lumea , să pedepsească atunci când e cazul şi să pună ordine acolo unde este anarhie”; ,,Început nou” (An. III, nr. 196/9 martie 1945; la instaurarea guvernului Groza, Mircea Damian reafirmă că datoria ziaristului este de a semnala greşelile în scopul îndreptării lor);
63 ,,Ţuţării” (An. III, An. 168/4-6 febr. 1945); ,,Când se face dreptate” (An. III, nr. 169/6-8 febr. 1945);
64 ,,Soluţii practice” (An. III, nr. 143/4 ianuarie 1945)
An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 34
acolo unde prezenţa lor trebuie să fie mereu activă. [..] Am spus în nenumărate rânduri că
ceea ce ne trebuie nouă azi în primul rând, este spiritul gospodăresc. [...] Un primar, un
prefect, un director de minister şi oricine deţine un post de răspundere, nu este, nu trebuie
să fie, nu are voie să fie altceva decât un slujitor devotat şi conştiincios al poporului 65
.”
Tot Mircea Damian ia atitudine66
în februarie 1945 faţă de emisiunea ,,Ora
scriitorilor”, recent apărută la radio, şi unde ,,cercul de scriitori democraţi care se
produc în faţa microfonului mi se pare cam restrâns”. Ca urmare a acestei atitudini,
scriitorul va fi invitat la radio unde va citi fragmente din Rogojina67
.
Reinstaurarea administraţiei româneşti în Ardeal în martie 1945, prilejuieşte o
serie de editoriale ale lui Mircea Damian68
.
Profesorul universitar Al. Mironescu a scris aproape zilnic la Fapta, articolele sale
fiind inspirate de mersul războiului69
, problemele învăţământului70
, birocraţie71
sau diverse
alte subiecte72
, unele cuprinzând importante detalii autobiografice73
.
Dintr-o notă74
aflăm că la 11 ianuarie 1945 s-a inaugurat pe Calea Victoriei librăria
,,Cartea Rusă”75
, librărie întemeiată de A.R.L.U.S. cu menirea de a promova cartea rusă în
România. La eveniment au participat: Şt. Voitec- ministrul Educaţiei Naţionale, G.
Vlădescu-Răcoasa- ministrul Naţionalităţilor Minoritare, dr. Parhon- preşedintele
A.L.R.U.S., Stoilov- rectorul Universităţii Bucureşti dar şi A. Toma şi Mitiţă
Constantinescu din partea editurii şi librăriei ,,Cartea Rusă”.
Pictorul Dimitrie Berea, conservator al Muzeului Aman din Bucureşti, într-o
scrisoare către Mircea Damian face precizări în privinţa evacuării la Rm. Vâlcea a operelor
de artă aflate în responsabilitatea sa în vremea războiului76
.
O notă apărută la 10 februarie 1945 vorbeşte despre comemorarea lui Al. Davilla
ce va avea loc la 11 februarie la Societatea ,,Prietenii Istoriei Literare” de la Liceul Mihai
Viteazul. Cu acest prilej a vorbit Vasile Haneş despre corespondenţa din tinereţe a
dramaturgului.
La 25 februarie 1945, împlinindu-se doi ani de la apariţia ziarului, Mircea Damian
semnează un editorial77
în care povesteşte cum, abia eliberat din închisoare, a obţinut cu
greu aprobarea de a scoate bilunar ziarul după ce i s-a cerut să indice sursa finanţării şi
lista completă a colaboratorilor care au fost de îndată puşi sub urmărire. A fost grea lupta
65
,,Chestiuni gospodăreşti” (An. III, nr.145/6 ianuarie 1945); 66
,,Ora scriitorilor” (An. III, nr. 171/8 febr. 1945) 67
Vezi ,,Marginalii” (An. III, nr. 192/4 martie 1945; scriitorul mai citise la radio şi în alte ocazii, între altele schiţa ,,Milionul” (ante mai 1934) dar şi conferinţele: ,,Turismul” (15 iunie 1935), ,,Împrejurimile Bucureştilor” (22 iunie 1935) şi ,,Anul Literar” (3 noiembrie 1935), reproduse de noi în Memoria Oltului şi Romanaţilor, nr. 50, 54/2016).
68 ,,Ardealul” (An.III, nr. 199/13 martie 1945); ,,Altă politică” (An. III, nr. 200/14 martie 1945); ,,La Cluj”
(An. III, nr. 201/15 martie 1945); 69
,,Încă un an” (An. III, nr. 143/4 ianuarie 1945); ,,Fapt divers” (An. III nr. 144/5 ianuarie 1945; descrie suferinţele ţăranului Stan M. Radu din Risipiţi-Dolj obligat să ducă pe jos o turmă de boi de la Turnu Severin la Bucureşti); ,,Turnul lui Babel” (An . III, nr. 149/12 ian. 1945, explicând contradicţiile ideologiei fasciste ce a generat războiul); ,,Clerul militar” (An. III, nr. 151/14 ian. 1945); ,,Dictatura” (An. III, nr. 156/20 ian. 1945); ,,Ardealul nostru” (An. III, nr. 200/14 martie 1945, cu ocazia reinstaurării administraţiei româneşti în Ardeal);
70 ,,Prea multe universităţi” (An. III, nr. 155/19 ian. 1945); ,,Lanţul slăbiciunilor universitare” (An. III, nr.
160/26 ian. 1945); 71
,,Domnul Bărdăune” (An. III, nr. 150/13 ian. 1945); 72
,,Adunarea consultativă” (An. III, nr. 147/10 ian. 1945); ,,Romain Rolland” (An. III, nr. 148/11 ian. 1945); ,,Călcarea principiilor” (An. III, nr. 173/10 febr. 1945); ,,Ordinea, condiţie a libertăţii” (An. III, nr. 184/23 febr. 1945);
73 ,,Al treilea sex” (An. III, nr. 161/27 ian. 1945;
74 ,,Inaugurarea librăriei Cartea Rusă” (An. III, nr. 149/12 ian. 1945);
76
,,O precizare a pictorului Berea” (An. III, nr. 162/28 ian. 1945); 77
,,După doi ani” (An. III, nr. 186/25 febr. 1945);
An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 35
cu cenzura, căci şi după tipărire, ,,ataşatul de presă neamţ se prezenta la Direcţia Presei
cu fiecare număr din Fapta plin de sublinieri, de observaţii marginale, de semne de
întrebare şi exclamare, cerând suprimarea ziarului”. Menţionează în final că ziarul acesta
,,l-am scos fără nici un capital. A trăit şi trăieşte exclusiv prin cititorii săi şi din
publicitate. Nu am primit nici o subvenţie de nicăieri încât pot spune că nu am nici o
obligaţie morală sau materială faţă de nimeni, afară de cititorul pe care caut să-l informez
cinstit, să-l apăr şi să-l lămuresc aşa cum am făcut-o întotdeauna”. Cu ocazia acestei
aniversări sunt publicate cuvinte de salut de la ministrul subsecretar de stat al
aprovizionării Lucian Burchi, preşedintele comunităţilor evreieşti din România dr. W.
Filderman, ministrul Educaţiei Naţionale -Ştefan Voitec, preşedintele P.S.D.- Const.-Titel
Petrescu. În acelaşi număr, în pagina a treia, sub titlul ,,Cum se scria în Fapta sub
dictatură” sunt reproduse articole curajoase şi amintiri ale colaboratorilor78
.
La 4 martie 1945 descoperim în pagina a doua a ziarului o caricatură de Gion
reprezentând redacţia Faptei la doi ani de la apariţie. Tot de aici aflăm că Ştefan Voitec a
fost colaborator al ziarului, având rubrica ,,De la A la Z”.
La 2 ani de la apariţie, redacţia ziarului Fapta s-a mutat într-un nou local în cadrul
unei festivităţi la care au participat între alţii: N. Carandino (directorul Teatrului Naţional),
Camil Petrescu, Ion Pas
ş.a.
Din literatura
Sovietică, I. Grinevici
traduce din Mihail
Şolohov79
şi Vladimir
Maiacovski80
.
O notă81
informează despre
moartea poetului Ion
Şugariu: ,,Pe culmile
înzăpezite ale Tatrei,
ochii albaştri ai lui Ion
Şugariu s-au închis
pentru totdeauna,
ducând în ei imaginea
nestatornică a poeziei
iar în auz muzicalele
acorduri ce răzbat chiar
prin larma asurzitoare a
exploziilor şi a viforniţei
dezlănţuite de oameni”.
Vizitând România, compozitorul rus Z.I. Dunaevski va acorda un interviu82
lui
Grinevici.
78
,,Doi ani”, de Lt. col. Ticuţă Mihăilescu; ,,Viaţa subterană a Faptei”, de Rene Theo ( cu detalii despre apariţia primului număr într-un tiraj de 4000 exemplare, secretar de redacţie fiind Ion Panait. La Fapta a colaborat şi Ştefan Voitec, ajuns acum ministru al Educaţiei Naţionale în cadrul rubricii ,,De la A la Z”);
79 ,,Ei luptau pentru patrie” (An. III, nr. 194/7 martie 1945 şi urm.)
80 ,,Primăvara” (An. III, nr. 198/11 martie 1945);
81 An. III, nr. 207/22 martie 1945
82 An. III, nr. 209/25 martie 1945;
An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 36
Dinu Lipatti – 100 de ani de la naștere
Jean Lupu
Despre Dinu Lipatti, personalitate a culturii românești, de la a cărui naștere, pe
19.03.2017, se împlinesc 100 de ani, s-au scris mii și mii de pagini, toate impunându-l în
galeria marilor creatori de frumos, alături de Eminescu, Enescu, Luchian, Caragiale,
Brâncuși etc.
În 1967,
fusesem numit tânăr
profesor în Slatina.
Entuziast cum eram, am
dorit să aflu trecutul
muzical al acestui oraș
și, astfel, am aflat că
Dinu Lipatti avea origini
slătinene, mama sa,
Anna Lipatti, fiind
născută în familia
Racoviceanu, a cărei
casă ajunsese acum cea
mai veche din oraș (ulterior demolată și ea). Aceasta a fost scânteia: dată fiind
personalitatea lui Dinu Lipatti, care își petrecuse câteva veri în gospodăria lui Ion
Racoviceanu (fratele mamei sale) și vechimea acestei case, am cerut organelor în drept să
organizăm în această clădire Muzeul „Dinu
Lipatti”. Luasem în calcul și eventualul entuziasm
al noilor organe județene de partid și de stat; se
înființase recent Județul Olt, cu capitala la Slatina.
Speranțe deșarte, deoarece noii veniți la Județul Olt
erau vechi activiști de la regiunea Argeș (în fruntea
acestora aflându-se, la cultură, tov. Gheorghe
Constantin), care nu puteau să conceapă decât
formații artistice de
amatori, necesare
doar pentru
competiții și pentru
spectacole omagiale.
Pentru a-i câștiga
totuși pentru cauza
mea pe factorii
decidenți, aveam
nevoie de mai multe
documente și, pentru
obținerea acestora, în 1968 am început o corespondență
chiar cu doamna Anna Lipatti din Geneva, mama marelui
pianist, compozitor și profesor Dinu Lipatti, corespondență
care s-a întins pe durata a doi ani; originalele celor cinci
Jean Lupu omagiat la Slatina (18 iunie 2016)
O carte excepţională…
...şi varianta în limba
română
An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 37
scrisori primite le-am depus la Muzeul Județean
Olt, alături de alte documente. Printre altele, am
primit atunci și cartea „La vie du pianist Dinu
Lipatti écrite par sa mère” – Editura Colombe,
Paris, 1954. Cartea a fost tradusă apoi și în
română, în 1975, de către doamna profesor de
pian Ileana Corilă (fiica domnului Traian Biju) și
prefațată de către subsemnatul, încă slătinean la
acea dată.
Nu mă voi angaja acum să prezint
biografia celui comemorat; ea a fost prezentată
de către mulți
alții în
monografii,
lexicoane,
albume, lucrări
de specialitate,
articole etc. și
acum poate fi
găsită foarte ușor și pe Internet. Îi „dau cuvântul” însă lui
George Enescu, nașul său de botez, care, cu ocazia
dispariției premature a acestuia, scria articolul „Mon ami
Lipatti” în „Journal des Jeunesses Musicales” din
Franța, 13 decembrie 1950, în care, printre altele,
mărturisea: „ ... Ca și mine, el a ezitat în fața mai multor
vocații. Am crezut mult timp că el va fi violonist. A făcut
cursuri de compozitor. În sfârșit, el a devenit cel mai
minunat pianist pe care-l știți dvoastră ... Adio, dragă
Dinule, erai dintre aceia. Aveai steaua pe frunte ...”.
Mai „dau cuvântul” mamei celui comemorat,
publicând mai jos, pentru prima dată, integral, conținutul
celor cinci scrisori, pe care mi le-a adresat între 1968-
1970 și în care se dezvăluie cititorului fapte și întâmplari
necunoscute sau prea puțin cunoscute, iar unele
cunoscute distorsionat și cărora doamna Anna Lipatti le
face cuvenitele rectificări.
[1] 17 dec. 1968
Dragă Domnule Profesor,
Am primit amabila Dtale scrisoare, la care voi
răspunde imediat după ce vor trece sărbătorile de Anul
Nou 1969, sperând a vă da tot ce va fi util pentru a vă
realiza dorința de a scrie despre fiul meu, Dinu Lipatti.
Voi întreține apoi cu Dta o corespondență utilă
pentru tot ce va necesita a înflori Muzeul Slatina, unde
figurează pianistul, fiul meu.
Primiți din parte-mi salutări cordiale.
Anna Lipatti
Ana Racoviceanu de la Slatina,
mama pianistului
Tatăl lui Dinu Lipatti
An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 38
[2] 9. PARC DINU LIPATTI
CHÊNE-BOURG – GENÈVE
11 Ianuarie 1969
SUISSE
Dragă Domnule Lupu,
Vă mulțumesc mult pentru bunele urări ce mi-ați adresat cu ocazia Anului Nou
1969. Vă mărturisesc că mi-a făcut plăcere cartea ilustrată pe care mi-ați făcut acele bune
urări! M-am revăzut în
scumpa mea Patrie,
ascultând cântecul duios și
prelungit al cocoșului
românesc, pendula, discul
și cele trei pahare pline de
vin natural din România.
Vă urez la rândul meu un
an bun, prosper, cu noroc
și sănătate.
Zilele acestea vă
expediez cu poșta diverse
documente relativ la
dorința ce aveți să scrieți
despre fiul meu, Dinu
Lipatti. În primăvara sau
vara acestui an, de aveți
posibilitatea să vi se admită
o călătorie în Elveția, mă puteți anunța la timp, să vă primesc și să vă pot reține, la
singurul hotel din Chêne-Bourg, cameră de locuit. V-aș putea da pentru Muzeul Slatina
diverse obiecte, tablouri încadrate, cu fotografia lui Dinu și a maestrului George Enescu.83
La vârsta mea de 80 de ani, sunați, mă bucur să pot oferi pentru memoria lui
Dinu, fiul meu adorat, tot ce va fi frumos și util. După ce veți primi pachetul ce vă
expediez recomandat, vă rog să-mi răspundeți de primire.
Cu deosebită amiciție,
Anna Lipatti
[3] 9. PARC DINU LIPATTI
CHÊNE-BOURG – GENÈVE
27 Ianuarie 1969
SUISSE
Dragă Domnule Lupu,
Astăzi, odată cu această scrisoare, v-am expediat prin poștă expres, recomandat,
un pachet bine ambalat cu cărțile și revistele necesare care vă vor servi la descrierea
vieții fiului meu, Dinu Lipatti, și ca muzician, și ca om. Este suficient să citiți cartea mea
din 1954, unde veți regăsi, cu detalii, viața lui de la leagăn până la mormânt!
Aveți în pachet și alte dări de seamă despre el, atât în românește, cât și-n
franțuzește.
83
Invitația a rămas fără răspuns, eu neavând posibilitățile financiare cerute de această deplasare, iar organele de stat de atunci nefiind interesate să susțină un astfel de proiect.
Dinu Lipatti la vârsta de 6 luni împreună cu părinţii
An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 39
Cred că veți primi cu plăcere și cartea bine alcătuită a maestrului George Enescu,
care aprecia la justa lui valoare pe Dinu, finul lui.
Aici se vorbește deseori la Radio Sottens despre fiul meu și se dă muzica ce a
interpretat el pe discuri.
În așteptarea răspunsului de primirea pachetului ce v-am expediat, vă transmit,
dragă Domnule Lupu, salutările mele amicale.
Anna Lipatti
[4] 24 martie 1969
Dragă Domnule Lupu,
Am primit astăzi scrisoarea Dtale cât și cele două ziare „Oltul”84
. Mă grăbesc a
răspunde pentru a vă mulțumi din toată inima pentru osteneala ce v-ați dat, cât și pentru
talentul deosebit de bun narator. Tot ceea ce ați scris este: direct, simplu și concis. Cred
că vă face plăcere buna și justa mea
părere!
Am de rectificat unele
chestiuni care s-au petrecut cu totul
altfel decât au fost redate de Bernard
Gavoty (Clarendon) în cartea ce el a
scris despre Maestrul Enescu, unde
venea deseori să-i spună chestiuni
necesare editării cărții ce scria.
Maestrul Enescu nu era în
țară în 1917, anul nașterii lui Dinu
Lipatti. Botezul ortodox al lui Dinu,
fiul meu, s-a petrecut în casa mea
proprie din str. Povernei, nr. 23 în
anul 1921 la vârsta lui Dinu de 4 ani.
Maestrul Enescu a primit cu plăcere
să fie nașul lui, fiind amic din tinerețe
cu soțul meu, Theodor Lipatti.
Maestrul a fost prezent la acest botez,
înconjurat fiind de toată floarea
muzicală a țării noastre. Îmi amintesc
de câțiva merituoși muzicieni ca
Alfred Alessandrescu, C. Nottara –
violonist, Andricu și alți mulți ce cred
că se vor fi prăpădit. Era prezent un
amic din copilărie al soțului meu,
Generalul Cihosky, Ministrul de
Război. Dna Zoe Niculescu, soția
marelui artist comic Ion Niculescu,
sărbătorit recent de Guvernul nostru la 100 ani de la nașterea lui. Dna Niculescu, sora
celebrei artiste Elvira Popescu, care a dus fala Patriei peste hotare! O scenă copilărească
ce s-a petrecut în acea după-amiază a fost când Dinu nu vroia să se dezbrace spre a intra
în cazanul tradițional și să primească botezul dat de Preotul Ion de la Biserica Visarion.
84
Este vorba despre ziarul „Oltul” din 19 martie 1969, în care eu am publicat articolul „Amintirea lui Dinu Lipatti”.
Dinu la vârsta de 3 ani în braţele mamei sale
An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 40
Maestrul era alături de Dinu și i-a zis: de nu vrei să intri în apă, iată mă dezbrac eu și
intru! Dinu i-a răspuns: Dta ești prea mare și-mi turburi apa. Apoi Dinu s-a lăsat a fi
comod pentru a intra în apă.
Printre mulți artiști era un critic muzical: José Arati care a făcut o dare de seamă
despre acest botez interesant la București. Articolul avea ca titlu: „Geniul matur
încoronează geniul în embrion”.
Aceasta s-a petrecut atunci și au
fost diverse cărți poștale în loc de medalii
cu fotografia Maestrului Enescu care pune
coroana de lauri pe capul lui Dinu.
Ilustratele au circulat mult căci
toată lumea dorea să le aibă; articolul lui
José Arati care descria evenimentul văzut la
fața locului nu-l mai am. Au trecut ani de
atunci cu revoluțiuni și războaie ... Știu că a
apărut în iunie 1921. Acesta este purul
adevăr.
Am avut, cu Bernard Gavoty, de a
cărui carte nici Maestrul nu era încântat, o
discuție pe tema neadevărului ce scria. Și-a
cerut scuze că n-a înțeles bine chestia și că
o va reface „à la prochaine fois” – care n-a
mai fost niciodată.
Toate acestea le-am spus pentru a
se cunoaște adevărul și ca Dta să nu fii
indus în eroare.
Cu cele mai bune sentimente din
partea mea și mulțumiri,
Anna Lipatti
[5] 20 septembrie 1970
Dragă Domnule Profesor Lupu,
Am primit
scrisoarea Dtale din 13
septembrie astăzi și vă
răspund urgent, pentru a
putea sosi la timpul
necesar ședinței ce se va
ține. Sunt foarte mișcată
de deosebita atenție ce ați
dat în scumpul meu oraș
Slatina, de a da numele
fiului meu, Dinu Lipatti,
operei muzicale ce veți
Dinu Lipatti la 4 ani, împreună cu părinţii
George Enescu încununându-l pe Dinu Lipatti
An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 41
întreprinde pentru tineretul nostru.85
Fiul meu Dinu, cât și celălalt fiu,
Valentin – Ambasador la UNESCO în Paris,
cât și eu, mama lor, am fost și am rămas,
până la moarte tot „Cetățeni Români” ai
patriei noastre scumpe, România!
Dinu Lipatti, care a fost profesor de
curs perfecționat muzical86
, la catedra din
Conservatorul din Geneva, are placa
comemorativă pe zidul interior al
Conservatorului.
Recent s-a alcătuit o bursă
importantă acelui muzician la Concursul
Internațional din Geneva, ce va executa
muzica lui Jean Sebastian Bach, spre
amintirea de Dinu, care executa la perfecție
operele lui Bach!
Încă o bursă, mai de mult, s-a făcut
pe numele lui Dinu, aici în Elveția, la
Zűrich.
Mă bucur mult de inițiativa Dtale,
dragă Domnule Profesor și doresc ca tot
tineretul să lucreze sub auspiciile Dtale, cu
aceeași ardoare cu care lucra și iubea
muzica, Dinu Lipatti.
Cu mii de mulțumiri și deosebită
afecțiune, vă trimit cele mai bune gânduri ale
mele.
Anna Lipatti
În încheiere, propun să reflectăm
asupra a două paragrafe din această ultimă
scrisoare. Primul este cel în care doamna
Anna Lipatti afirmă, despre sine și întreaga sa
familie: „am fost și am rămas, până la
moarte, tot „Cetățeni Români” ai patriei
noastre scumpe România!” O declarație
sinceră, directă și clară (încheiată cu semnul
85
Proiectam o stagiune muzicală pentru tineret, denumită „Dinu Lipatti” cu concerte bilunare ale liceelor de muzică din Craiova, Pitești, București (cu care tratasem deja) și Școala de Muzică din Slatina. Ce reviriment ar fi adus această stagiune în viața muzicală a Slatinei!
86 Curs muzical de perfecționare, master-class.
Căpitanul C. Racoviceanu, unchiul lui
Dinu...
...şi Constanţa Racoviceanu, mătuşa lui
Dinu (fraţi mai mari ai Anei Racoviceanu)
An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 42
exclamării) a dragostei față de țara natală a unei doamne care avea la dispoziție tot
confortul Occidentului. Dragostea față de meleagurile natale, față de locurile și oamenii
care ți-au legănat copilăria, transcende condiția materială a cetățenului, devenind aproape
inexplicabilă. Acest sentiment este direct proporțional cu distanța în timp și spațiu față de
glia strămoșească.
Cel de al doilea fragment, pe care vreau să-l comentez sumar, este cel în care
doamna Lipatti dorește „ca tot tineretul să lucreze [...] cu aceeași ardoare cu care lucra și
iubea muzica, Dinu Lipatti.” Un artist de vocație, hărăzit misiunii sale, își dedică toată
ființa sa atingerii unor idealuri, unor piscuri de creație și interpretare, își confundă
existența cu misiunea, pasiunea îl domină până la uitarea de sine. Artiștii ies în public cu
creațiile lor, se confruntă cu spiritul critic al beneficiarului, al consumatorului – publicul.
Acesta ar fi idealul, ca orice lucrător, indiferent de domeniu, să aibă conștiința unui artist,
ca profesia pe care a îmbrățișat-o să fie pasiunea vieții sale, ea să-i domine gândurile,
timpul, faptele și visele. Atunci, cu siguranță, produsul muncii fiecăruia ar putea fi expus
cu succes exigenței consumatorilor și ar fi răsplătit cu aplauze de către beneficiari. Oricare
dintre noi trebuie să avem soarta lumânărilor, să ne consumăm pe noi pentru a face lumină
celor din preajma noastră. Aceasta este singura unitate de măsură care ne justifică
existența! Valoarea fiecărui individ este direct proporțională cu mărimea ariei de
răspândire a luminii emanate. Din acest punct de vedere, Dinu Lipatti rămâne o flacără
nestinsă pentru eternitate și pentru întreaga omenire
Casa Racoviceanu de la Slatina, locul copilăriei lui Dinu Lipatti, ar fi putut deveni
muzeu şi un obiectiv turistic de importanţă naţională. A fost demolată de autorităţile
comuniste în anii 80.
An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 43
Documente şi mărturii despre Dinu Lipatti
Floriana Tîlvănoiu
La împlinirea a 100 de ani de la naşterea pianistului Dinu Lipatti aducem în
atenţie câteva mărturii menite să întregească biografia marelui artist cu origini
slătinene.
Mama sa, Ana Racoviceanu, făcea parte dintr-o cunoscută familie de boieri
olteni cu o genealogie încă nu total elucidată. Zoe Racoviceanu zideşte la 1780
biserica satului Doba. Un Iordache Racoviceanu, fiul lui Tănase, se căsători cu
Elena, moştenitoarea
Tiţei Greceanu, zideşte
pe la 1810 biserica din
Greci şi moare la 6
săptămâni după soţia sa.
Constantin Racoviceanu
zideşte biserica din
Turia la 1794, un
Atanasie Racoviceanu
stăpânea Turia la 1832
iar Anica Racoviceanu
aceeaşi moşie la 1845. La
1848 este pomenit un
Nae Racoviceanu,
proprietar din Slatina.
Documentele de
arhivă păstrate la
S.J.A.N. Olt amintesc de
căpitanul Constantin
Racoviceanu (n. 1847, fiul lui Constantin Racoviceanu şi al Eftichiei Gardo). El s-a
căsătorit prima dată cu Alexandrina Munteanu din Piteşti de care divorţează
recăsătorindu-se la 20 iunie 1882 cu Maria Ion Ecaterina Martinescu de 16 ani (n. 11
mai 1866) din Slatina. Mireasa era fiica ,,repausatului Ion Martinescu şi a d-nei Anica
Martinescu” de 45 de ani. Din această căsătorie au rezultat:
- Constanţa (Constansa), n. 4 febr. 1885;
- Constantin, n. 3 febr. 1886;
- Ana, n. 7 iulie 1887, str. Vintilă Vodă, mahalaua Clocociov;
- Ioan, n. 25 oct. 1889, str. Sopot;
- Nicolae, n. 10 aug. 1891, str. Livezi, m. 19 nov. 1970;
- Eftichia, n. 14 aug. 1894, str. Lipscani, m. 27 aug. 1973, Slatina;
- Florica, n. 8 dec. 1895,str. Piteşti, m. 24 febr. 1975, Slatina;
- Gheorghe, n. 15 aug. 1897, str.Piteşti;
- Elena, n. 4 oct. 1899, str. Bucureşti, Slatina;
- Virginia, n. 26 sept. 1902, str. Pieţii, Slatina;
- Margareta, n. 15 febr. 1905, str. Piteşti, m. 4 iulie 1943, Bucureşti.
La Arhivele Municipiului Bucureşti se păstrează un important fond Dinu
Lipatti din care am selectat pentru cititorii noştri câteva scrisori ce vorbesc despre
Ana Lipatti împreună cu Dinu şi Valentin
An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 44
strădania mamei pianistului de a-i păstra vie memoria. Scrisorile Anei Lipatti din
Elveţia către Romeo Drăghici, directorul Muzeului Enescu din Bucureşti, arată
intenţia acestuia din urmă de a îmbogăţi colecţiile muzeului; cele ale lui Dinu către
impresarul Orchis ori către Enescu vorbesc despre proiectele unor acţiuni comune.
Adresăm sincere mulţumiri pesonalului Arhivelor Municipiului Bucureşti
care ne-a înlesnit accesul la acest fond cât şi d-lui prof. Cornel Manolescu care a făcut
investigaţii în arhiva stării civile a oraşului Slatina de la S.J.A.N. Olt.
[1] Geneve, 26 Nov. 1956
Dragă Romică,
Mi-a părut foarte bine că ne-am revăzut la Paris și am putut să mai spun și din
necazurile mele. Am sosit la Geneva deja de o săptămână și să nu te miri că sunt la acest
mare hotel căci sunt f[oarte] prietenă cu stăpâna hotelului și-mi face un preț ca la o soră.
Unde aș putea eu locui mai în
siguranță decât așa la hoteluri
mari. N-am grijă de lenjerie, de
servit, de nimic. Mâncărica o
prepar eu- lucruri ușoare căci
nu mănânc carne. Am cafeaua
cu lapte de la hotel, o porție că
poți mânca de 3 ori din ea și
doar dejunul îmi prepar eu ușor
de tot în cameră. Ai văzut și la
Luteția ce comodă era viața,
plăteam 800 fr[anci] pe zi.
Spune drept ce mizerie este la
hoteluri mici și unde găsești
cameră mai ieftină decât
500fr[anci]. N-ai apă caldă,
nu-ți poți spăla o cămașă. Vai
de capul omului care a fost
bine odată și ajunge sărac! Dar
eu zic Doamne ferește de mai
rău. Când am plecat, mi-a dat
Mircea B. cu chiu cu vai zece
mii de fr[anci], stia că-i spusesem eu că plec la Geneva pentru comemorarea de 6 ani de la
moartea lui Dinu! Și mâine sunt chemată la primărie căci se dă numele unei străzi Dinu
Lipatti, să decidem ziua.
Cu nora mea Madelena nu cred că voi reuși să-mi dea lunar mai mult de 100
fr[anci] elvețieni = 10 000 fr[anci] francezi ca la un milog căci une femme de ménage de la
Paris are 30 000 fr[anci] lunar și hrana. Ea trăiește bine de pe urma veniturilor discurilor,
are mașină Fiat, are apartament cochet cu 2 piane Steinway ale lui Dinu și alte lucruri de
valoare. Dacă mi-ar da măcar 300 fr[anci] elvețieni tot ar fi ceva.
Eu și Valentin am făcut prostia de am decis pe Ion Cantacuzino să reînceapă
procesul de divorț și noi l-am plătit, căci el nu vrea, și uite că a murit la 7 luni după Dinu și
rămânea pitpalaca noastră ceea ce era înainte de a purta numele lui Dinu.
Îți spun toate acestea care le știi de la Valentin ca să vezi că pe cine nu lași să
moară nu te lasă să trăiești!
Dinu Lipatti la biroul său de lucru
An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 45
Roagă, dragă Romică pe Constanța Crăciun87
, știu că are inimă bună să-mi facă și
mie prin intervenția ei, măcar 400 fr[anci] elvețieni- în lei ar face 400 lei- ce n-am și eu
meritul de a fi făcut 2 copii buni și celebri? În curând împlinesc 70 ani. Fii bun cât ești de
nobil și gentil.
Comerțul între Elveția și România este mai intens decât cu Franța. Nu am veste de
2 luni de la Valentin al meu. Nu mă uita, scrie-mi ce faceți și cum o duceți.
Cu deosebită afecțiune!
Ana Lipatti”
[2] 22 dec[embrie] 1956
Dragă Romică,
Îți urez sărbători fericite, anul
nou cu sănătate belșug și pace pe
pământ. Ți-am mai scris o scris[oare]
de când sunt aici, de asemenea și lui
Valentin, dar și el e neglijent și
răspunde rar și greu. L-ați sărbătorit pe
Dinuleț al meu la Casa Universități[i]
cu mare entuziasm și orice Român se
mândrește cu numele lui Dinu Lipatti
și cu mama lui. N-am cu ce-mi duce
zilele ce mi-au rămas de stat, căci peste
6 luni împlinesc 70 ani!
Stăruiește, dragă Romică, să-
mi trimită și mie, atunci m-aș muta la
nora mea dar am 4 etaje de suit și nu
pot, am flebită.
[3] 14 ian. 1957
Dragă Romică,
În momentul când am primit scrisoarea D[umi]tale recomandată pusesem la cutia
hotelului o scrisoare pentru Nelu la Basel unde-l întrebam dacă are vești din București?
Nelu mi-a scris de când am sosit eu aici la 15 noiembrie că bine am făcut că m-am instalat
la Geneva. Stau la un hotel bun cu tot confortul, am voie să fac ce vreau, eu sunt de felul
meu ordonată și curată. Am radio fix al hotelului, nu plătesc nimic în plus de ce[e]a ce am
convenit. Sunt prietenă veche cu Directorul și soția și toată familia lor mă iubește și mă
stimează. Posedă toate discurile lui Dinu și toate cărțile aferente despre el și viața lui.
Dragă Romică, îmi pare rău că ești suferind pe cât ești de bun. Și Valentin și M[ada]me
Raiciu, prietena mea, vorbeau cu drag de D[umnea]ta. Valentin însă este puțin cam
neglijent și subjugat de atâtea neveste ce și-a luat pe cap, altfel e băiat bun și cu suflet ales.
Uite ce m-am gândit, dragă Romică, îți voi trimite multe obiecte, scrisori,
fotografii etc. etc. de ale lui Dinu pentru muzeu. Le am puse bine la Paris în cufăr la o
amică a mea- diplome încadrate, scrisori de la maestrul Enescu către Dinu. Eu nu sunt în
87
Constanţa Crăciun, în acel moment ministru al Culturii.
Dinu Lipatti împreună cu compozitorul Filip
Lazăr, Combloux, Franţa (1935)
An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 46
stare să mă ocup de muzeu, în schimb guvernul să-mi dea o rentă viageră și să mi-o dea
îndată și cât mai urgent ca să pot trăi. Sufăr de varice și o veche flebită așa că nu pot sta
mult în picioare și de peste 6 luni am 70 ani. În privința albumului nici gând să facă
pitpalaca [Madeleine] lui Dinu așa un gest!! Ea nu dă o fărâmă de pâine la nimeni- e de o
calicime exemplară cât și coșcovita de maică-sa care are 90 de ani! Îți voi trimite tot eu și
albumul și de voi intra în pâinea statului îi trimit unul și lui Valentin.
Eu, spun drept, de venit tot vin în
țară, dar nu acum ci mai târziu. Te ajut eu
dragă Romică să alcătuiești și muzeul
Dinu Lipatti cu tot ce am de la el. Aici
mă roagă Directorul Conservatorului să
facă o sală de muzeu Dinu Lipatti. Eu le-
am răspuns ,,ragnement”…să văd ce
aduce timpul. Dar în fond nu doresc
deloc să măresc reclama pitpalacei ci să
mândresc țara mea, care a fost și este și a
lui Dinu care a murit cetățean Român ca
și George Enescu. Să te ferești de a vorbi
de pitpalaca așa cum vorbesc eu către D-
ta, către scorpia de Fluor Muzicescu. Ea a
încurajat relațiile dintre Dinu și
Madeleina. De altfel în casa bătrânului
Cantac[uzino] erau doar persoane
amorale, fiecare cu câte o legătură
clandestină. Nepoatele profesoarei lui
Dinu și prietenele Madelenei erau toate
cu reputație dubioasă- bietul Dinu ne
povestea la început ce fel de specimene
veneau pe acolo. Cum a putut Nelu prin
îngrijiri extraordinare să prelungească
viața Voicuței lui, tot astfel puteam eu
să-l duc mai mult în viață pe Dinuleț al meu.
Câștigă, dragă Romică, enorm cu discurile- milioane de fr[anci] fr[ancezi]- are
lecții acasă, este și la Conservator, dar eu n-am pretenție decât din discuri. Nu m-a lăsat
Valentin că de-i făceam proces la început o reduceam la jumătate ea, jumătate eu. Nu plec
din Geneva până în aprilie- măcar că am aflat multe de când sunt aici pe socoteala ei.
După ce am recitit scrisoarea ce ți-am scris- doar pagina asta nu e bine s-o arăți la
nimeni- pe câtă vreme celelalte nu sunt vulnerabile- se poate citi la prietenii D[umi]tale.
Am primit azi și de la Valentin o scrisoare – îi voi răspunde la noua adresă.
De la Paris ți le voi trimite prin Mircea B.- așa că mă costă transportul. El mi-a dat
de drum zece mii fr[anci] fr[ancezi]. M-a felicitat de Anul Nou la Valentin, mi-a sosit aici
zilele astea- am să-i răspund.
Dragă Romică, citește critica La memoire de Dinu Lipatti și vei constata cât s-au
vândut de mult discurile și în 78 tours și în 33 tours. La Paris de sărbători s-au vândut
colosal de mult discurile. Mi-a scris un magazin de discuri. Se vând pe tot globul.
Americile ambele, în India, la Istanbul etc., sunt dări de seamă peste tot și ea 6 ani abia
mi-a dat câteodată 100 fr[anci elvețieni] pe lună. Acum crapă de necaz că-mi dă 300
fr[anci elvețieni], dar nici eu n-o slăbesc deloc.
Madelaine, soţia lui Dinu
An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 47
Astfel fiind,dragă Romică, ai un piedestal pe care te prezinți cu cererea mea, căci
dau și eu concursul la alcătuirea muzeului, dar în schimb să fiu și eu ajutată deja de acum-
căci dacă mor aici, pune Madeleina mâna pe tot ce am, ale mele și altele ale lui Dinu. Îți
voi trimite și cartea
mea cât și Homage à
D[inu] L[ipatti] care a
apărut aici la un an de
la moartea lui Dinu.
Răspunde-mi
de primire și dacă ești
nemulțumit de această
perspectivă. Scrisoarea
D[umi]tale după dată a
sosit în 7 zile- este
destul de repede
poșta…
Îți doresc
multă,multă sănătate ca
să le învingi pe toate obstacolele și grijurile zilei cât și scumpei D[umi]tale soții.
Cu afecțiune deosebită,
Ana Lipatti
Scrisori ale lui Dinu Lipatti către George Enescu
[4] București, 2 iulie 1941
Mult iubite Maestre,
Mă bucur pentru D[umnea]v[oa]s[tră] și Doamna Enescu să vă știu la Sinaia,
departe de disonanțele locale, totuși timide. Eu voi pleca la moșie sâmbătă și vă
reamintesc rugămintea în legătură cu Sonata de violoncel. Dacă o aveți la Sinaia o puteți
încredința prietenului meu Bedițeanu, Str[ada] Nouă (prin Mareșal Presan) tel[efon]4-69
care se va însărcina să
mi-o aducă, fie în
București, fie la
moșie.
Din nefericire
n-am mai putut veni la
Sinaia urmând un
tratament medical.
Toți prietenii
noștri sunt bine:
D[omnișoa]ra
Musicescu, familia
Jora, etc. De altfel
nimic nu îndreptățește
o teamă prea mare.
În speranța să
vă pot vizita pentru
George Enescu şi Dinu Lipatti imprimând la radio
Sonata a III-a de George Enescu (1941)
An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 48
câteva ore în cursul lunei Iulie, vă doresc atât Doamnei Enescu cât și Dvs. o vacanță
liniștită și vă rog să primiți expresiunea
profundei și devotatei recunoștințe ce vă port.
Al D[umnea]v[oa]s[tră] Dinu Lipatti”
[5] 29 iulie 1941
Mult iubite Maestre,
Îmi permit să vă supăr din nou cu
rugămintea ce v-am făcut mai de mult, și anume:
puteți să-mi încredințați Sonata de violoncel pe
care dorim atât de mult, Lupu și cu mine, s-o
executăm în primele zile ale lui octombrie? În
acest sens am rugat două persoane (D[om]nii
Cristeller și Bedițeanu) care merg la Sinaia și
care s-au oferit să-mi aducă, în perfectă stare
manuscrisul. Cred că primul a și fost să vă vadă.
Iertați-mi vă rog graba cu care îmi permit să vă
rog acest lucru, dar timpul este destul de scurt.
Vă închipuiți cu câtă bucurie aș fi venit personal
la Sinaia88
să vă văd, dar mi-a fost imposibil
până acum. Sper totuși să vă prezint respectele
mele după 10 August când avem la București un concert pentru răniți și familiile celor
căzuți. Îmi închipui că doamna Enescu se simte mult mai bine în liniștea de la Sinaia. Vă
rog să-i transmiteți respectuoasele mele omagii.
În speranța de a vă revedea cât mai curând, vă rog să primiți expresiunea profundei
și devotatei recunoștințe ce vă păstrez, al D[umnea]voastră Dinu Lipatti”
Scrisori ale lui Dinu Lipatti către Orchis
[6] Fundățeanca, 17 Septembrie 1934
Stimate Domnule Orchis,
Odată cu rândurile D[umnea]v[oa]s[tră] am primit și o scrisoare de la Maestrul
Georgescu și mă bucur că programul ales de mine se combină fericit cu celelalte bucăți. În
privința repetițiilor am și răspuns Maestrului că voi repeta de câte ori va fi nevoie.
Revenindu-mi plăcerea de a discuta și verbal cu D[umnea]v[oa]s[tră] în privința
acestui concert simfonic, vin deocamdată cu o rugăminte: aș vrea foarte mult să am un
piano convenabil. Îmi place să cred că vechiul Neustein ce aveați mai demult, a făcut loc
altuia mai puțin uzat decât primul.
În speranța că-mi veți realiza această legitimă dorință, vă mulțumesc călduros
dinainte și vă rog să primiți afectuoasele mele salutări.
Dinu Lipatti
88
La Sinaia, George Enescu își construiește, în apropierea Peleșului, o vilă (Vila Luminiș)
după planuri proprii, cu ajutorul arhitectului Radu Dudescu. Aici revine periodic, găsind liniștea și
inspirația atât de necesare creației artistice. În anul 1947, marele compozitor donează casa statului
român, în scop caritabil, spre a fi folosită de artiști pentru creație și odihnă.(vezi
http://www.georgeenescu.ro)
Dinu Lipatti
An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 49
[7] Paris, 28 iunie 1937
Stimate Domnule Orchis,
Am primit scrisoarea D[umnea]v[oa]s[tră] din 15 iunie adresată mie, precum și cea
pentru Lola Bobescu. Eu între timp am răspuns invitației Maestrului Georgescu, la adresa
din strada Latină. Regret
foarte mult că nu pot veni la
București pentru data de 7
octombrie, pot însă participa
la unul din concertele lunei
Decembrie (în ianuarie fiind
în Italia).
După cum am scris
și Maestrului, pentru această
ocazie aș putea executa două
concerte de piano: Liszt (mi
bemol) și Concertino-ul meu
în stil clasic sau Concertul în
sol major de Ravel.
În privința cachet-
ului, dat fiind c-ar fi să fac
călătoria special pentru acest
concert îmi permit să vă cer 30 000 lei . V-aș fi extrem de recunoscător dacă ați binevoi a-
mi răspunde ce hotărâre s-a luat în privința aceasta, pentru a-mi putea aranja și eu
programul.
Primiți, vă rog, distinsele mele salutări.
Dinu Lipatti
[8] Fundățeanca, 9 septembrie 1936
Stimate Domnule Orchis,
Aflând prin tata de propunerea ce mi-ați făcut de a cânta în seara de 12 Noiembrie
sub bagheta Maestrului Georgescu89
, mă grăbesc să vă răspund și să vă comunic totodată și
programul. Voi cânta Capriccio de Strawinsky și Concertul în re minor de Mozart. La
niciunul din ele nu am materialul de orchestră. Capriccio de Strawinsky este editat în
ediția rusă. La Paris are adresa următoare, dacă nu mă înșel: 22, rue d’Anjou (8-ème).
În orice caz, D[umnea]v[oa]s[tră] trebuie să știți mai bine decât mine de unde să-l
procurați și în ce fel să procedați.
În speranța că voi primi din partea D[umnea]v[oa]stră câteva rânduri vă
mulțumesc d’înainte și vă rog să credeți în expresia sentimentelor mele cele mai sincere.
Dinu Lipatti
P.S. Uitasem să vă spun că la Concertul de Mozart voi cânta niște Cadențe făcute
de mine, v-aș ruga deci să binevoiți a menționa lucrul acesta în programe.”
89
George Georgescu- renumit dirijor român, cunoscut în țară și peste hotare, director al Filarmonicii din București și academician. S-a născut la Sulina în data de 12 septembrie 1887 și a decedat la 1 septembrie 1964.
Dinu Lipatti într-un grup de prieteni
Dinu Lipatti într-un grup de prieteni
An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 50
[9] Bagnoles, 21 Iulie 1937
Stimate Domnule Orchis,
Primesc scrisoarea D[umnea]v[oa]s[tră], care mi-a făcut mare plăcere, și mă
grăbesc să vă răspund. Accept atât condițiile cât și epoca, când ar fi să cânt ca solist al
Filarmonicei. Cel mai nimerit ar fi să mă plasați în jurul lui 10 Noiembrie.
Ideea cu triplul Concert de Beethoven e admirabilă, din păcate însă e imposibil de
realizat, deoarece planul Trio-ului nostru
a căzut în apă. D[omnu]l Bobescu refuză
de-a lăsa pe Lola să cânte cu noi!
Aceasta ne-a spus-o după ce am
organizat câteva concerte în Italia și la
Paris! Dacă vreți, rugați pe Maestrul
Georgescu să insiste și D[omnia]sa pe
lângă D[omnu]l Bobescu, poate reușește
să-l convingă.
În privința programului meu, tot
nu sunt stabilit deoarece sânt curios să
aflu și părerea Maestrului. Eu am
propus: Liszt (mi bemol), Ravel (sol
major) și Concertino-ul meu, din care ar
fi fost să aleg două.
În orice caz, pe acest capitol vă
voi scrie în curând. Sper că lui Janigro90
îi veți da tot 20 000 lei, ca și mie.
Mulțumindu-vă mult, vă rog să
primiți din parte-mi cele mai distinse și
afectuoase sentimente.
Dinu Lipatti
[10] Bagnoles de l’Orne, 7 August 1937
Stimate Domnule Orchis,
Îmi pare grozav de rău că lucrurile au luat această întorsătură și că pro[i]ectele
ce-am făcut cu privire la concertele din București, sânt cu totul schimbate. După cum v-am
scris de la început, eu nu pot cânta două concerte în Octombrie, ci de abia în Noiembrie,
neavând timp destul pentru a le pune la punct. Propusesem Liszt și Concertino-ul meu
deoarce acesta din urmă nu ar fi necesitat prea mult lucru. Ravel ar fi fost în locul
Concertului de Liszt, iar nu împreună cu acesta. Deunăzi primesc o scrisoare de la
D[omnu]l Director Administrativ în care-mi anunță acelaș[i] lucru ca și
D[umnea]v [oa]s[tră], scrisoare la care am răspuns că voi veni pentru 4 Noiembrie. Acum
că Janigro sosește la București de abia în Februarie, nu mai pot cânta nici cu el. Îmi dau
seama că nici pentru D[umnea]v[oa]s[tră] nu e deloc plăcut să tot schimbați datele
concertelor, de aceea iată ce vă propun: sosesc pentru 21 Octombrie, dar numai cu
Concertul de Liszt în mi bemol.
Cu Lola Bobescu, după cele ce mi-a făcut, nu mai sânt în relații atât de strânse.
I-am trimis cartea poștală ce-am primit de la D[umnea]v[oa]s[tră].[…]
90
Antonio Janigro- muzician italian, născut la 21 ianuarie 1918, decedat la 1 mai 1989;
Mâinile lui Dinu Lipatti (1941)
An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 51
În așteptarea unui răspuns ce-l doresc favorabil, vă rog să primiți Domnule Orchis,
sentimentele mele cele mai distinse.
Dinu Lipatti”
[11] 11 Decembrie 1937
Dragă Domnule Orchis,
Iartă-mă
dacă te deranjez și
acasă la
D[umnea]ta, dar mi-
a fost imposibil să-ți
telefonez la
Fundații, conform
promisiunei, și de
aceea îmi permit să
te întreb ce s-a
aranjat pentru
biletele pe care te-
am rugat să-mi
procuri la concertul
Casals91
, pentru
mine și
D[omnișoa]ra
Deleanu.
Mulțumindu-ți foarte mult d’inainte, te rog să crezi în sentimentele mele cele mai
distinse.
Al D[umi]tale Dinu Lipatti”
,,Paris, le 21 Mai 1938
[12] Stimate Domnule
Orchis,
Cu ocazia
concertului ce-am dat
împreună de curând la
Cercle Interallié, am
revăzut pe Antonio
Janigro ce s-a întors
entuziasmat de România,
de Români și mai cu
seamă de frumoasa
primire ce-a avut la
București. Mi-a vorbit de
o propunere ce i-ai făcut
la despărțire,
manifestând dorința de-a
91
Pablo Casals (1875-1973) , renumit violoncelist și dirijor catalan
Dinu Lipatti în timpul unui concert
În camera de studiu
An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 52
ne angaja pe amândoi, în afară de concertele cu orchestră, pentru două ședințe de sonate.
Din fericire, Janigro va putea sta trei săptămâni la Paris, în luna Iunie, timp în care vom
lucra împreună sonate. El actualmente este la Geneva, pentru două zile și m-a rugat pe
mine să-ți comunic că va putea cânta cu Filarmonica în seara de 3 Noiembrie. Eu am
promis Maestrului Georgescu să cânt la primul concert, astfel luna Octombrie voi fi în
București. Seara de sonate am putea-o da înainte de 3 Noiembrie, mai precis: în ultimele
zile ale lui Octombrie. Două
concerte de Sonate însă,
găsesc că e prea mult, mai
cu seamă că eu mai am și o
propunere de recital pentru
București. În orice caz te
rog mult să-mi răspunzi
când va fi primul concert al
Filarmonicei.
Te rog mult
deasemeni să-mi scrii dacă a
mai fost executat Concertul
pentru piano de Stravinski
în vreunul din concertele
Filarmonicei?
Mulțumindu-ți
anticipat, te rog să crezi,
stimate Domnule Orchis, în
expresiunea sentimentelor
mele de sinceră afecțiune.
Al D[umi]tale Dinu Lipatti
[13] Paris, 4 Iulie 1938
Dragă Domnule Orchis,
Am fost și eu extrem de întristat și renunț la concertul de deschidere, mai cu seamă
că promisesem Maestrului că voi veni cu siguranță. Nici n-am îndrăznit până în momentul
de față să-i adresez o scrisoare, în urma subitei schimbări ce mă împiedică să vin la
București.
Îți mulțumesc că m-ai înștiințat; voi transmite dorința D[umi]tale D[omnișoa]rei
Bobescu[…]. Cred că va fi încântată să poată lua parte la primul concert al Filarmonicei.
Mâine voi vedea pe D[oam]na Ginisty- Brisson, protectoarea ei, căreia îi voi transmite
scrisoarea D[umi]tale.
În speranța că voi avea pe viitor mai mult noroc în ce privește sosirea mea în țară,
rămân cu cele mai alese sentimente, al D[umi]tale Dinu Lipatti
[14] Paris, 30 Mai 1939
Stimate Domnule Orchis,
N-am mai avut, de foarte multă vreme, nicio știre de la Maestrul Georgescu.
Aflasem că trebuia să dirijeze două concerte în America, dar mai mult nu știu. Dacă nu vă
deranjează, aș fi încântat să vă citesc și să mai aflu noutăți artistice din țară.
Zilele acestea am revăzut pe prietenul meu Janigro, acablat de lovitura ce-a suferit
prin moartea tatălui său. Mi-a povestit cât de rău i-a părut, cu atât mai mult c-a fost obligat
Ana Lipatti şi fratele său Ion Racoviceanu, împreună cu
Dinu, în curtea casei din Slatina- 29 iulie 1928
An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 53
să decomandeze concertele sale din România. Aș fi dezolat la rându-mi dacă această tristă
chestie ar putea avea repercusiuni defavorabile în activitatea sa de virtuoz în viitoarele sale
concerte la Filarmonică.
Ce manifestațiuni muzicale ați mai avut anul acesta? Aici avem mereu concerte
interesante.
Mă bucur mult să vă revăd în curând. În așteptare de noutăți, vă rog să primiți
expresiunea sentimentelor mele cele mai afectuoase.
Dinu Lipatti
[15] Geneva, 21 mai 1946
Dragă Domnule Orchis,
Într-adevăr, scrisoarea Dumitale m-a mirat mult, venind din Zurich, și m-a bucurat
de-asemeni prin veștile bune ce-mi dai. D[omnu]l Gagnebin, căruia am pledat călduros
cauza quartetului București lăsându-i și o însemnare în acest sens, nu poate face din păcate
nicio excepție pe acest tărâm deoarece a refuzat nenumărați concurenți în situație similară
și statutele Concursului din Geneva sunt astfel întocmite încât la cea mai mică abatere de
la litera scrisă, comitetul poate fi tradus în justiție iar concursul declarat nul.
D[omnu]l Gagnebin, însă, s-a oferit să sprijine prezentarea quartetului la Geneva,
căutând a obține o emisiune radiofonică cu public la Radio-Genève (Sottens) . În cazul
când quartetul vrea cu orice preț să se prezinte la Concurs, nu rămâne decât soluția de a
înlocui pe membrul quartetului ce depășește limita de vârstă.
Adolphe Henn, 4 Rue de Hesse Genève, care este impresarul meu și căruia am
prezentat dorința Dumitale de a lua contact cu el pentru schimburi de artiști, îți va scrie în
acest sens, fiind dispus totodată să organizeze eventualele concerte de prezentare pentru
quartetul București și alți artiști români ce pot veni în Elveția.
În ce mă privește, în măsura posibilităților mele, stau la dispoziție bucuros pentru a
realiza o prezentare artistică a românilor ce merită să treacă hotarele noastre.
Anul acesta am avut numai în Elveția 25 de concerte, iar toamna viitoare sunt
angajat în toate țările accesibile de aici.
La Conservator, unde am clasa de virtuositate, sunt zilnic, unde lupt a scoate
maximum din cei 15 elevi
ce vin din toate colțurile
Elveției.
Înstrăinarea de
care vorbești nu poate
avea loc sub nicio formă
deoarece fiecare succes
personal reprezintă pentru
mine un succes național.
M-aș bucura să-mi dai
vești de la București cu
toate detaliile asupra
prietenilor comuni pe care
te rog să-i saluți din
parte-mi.
Casa Racoviceanu de la Slatina, într-o altă ipostază
An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 54
Un jurnal necunoscut al Eufrosinei Poroineanu (1899)
Vasile Radian, Ion D. Tîlvănoiu
Despre Eufrosina Poroineanu (1845-1902), fiica lui Sache Poroineanu şi a
Elenei (Jianu) şi sora lui Constantin Poroineanu se ştie că a fost o persoană cultă.
Cunoscătoare a limbilor franceză, engleză şi
germană, avea înclinaţii către literatură,
istorie şi artă, cânta la pian şi din documente
rezultă că nu a fost căsătorită. La Cimitirul
Bellu se află monumentul funerar al
Eufrosinei şi al lui Constantin Poroineanu,
realizat de sculptorul italian Raffaello
Romanelli (1856-1926), poate cel mai
reprezentativ monument din incinta
cimitirului, impresionând prin realizarea
artistică deosebită: expresivitate, fineţea
detaliilor şi mesajul tulburător transmis
peste timp.
Eufrosina Poroineanu a decedat în
anul 1902. În extrasul din registrul pentru
morţi pe anul 1902, Nr. 897 al Primăriei
Comunei Bucureşti, Oficiul Stării Civile sunt
menţionate următoarele: ,,…Act de morte a
D-ei Eufrosina Poroineanu de ani cincizeci şi
şapte, menageră, necăsătorită, născută în Târgovişte-Dâmboviţa, fiica decedaţilor
Atanasie Poroineanu şi Elena, decedată la
cincisprezece current, ora unu antemeridiane,
în casa din strada Corabia, nr. 3 suburbia Popa
Dârvaşi, colorea Galben. Martori au fost
Părintele Marin Tacian de ani patruzeci şi doi
de profesie preot din strada Victoriei, Biserica
Albă, cunoscut cu decedata şi D. Constantin
Pârâianu de ani treizeci şi unu, de profesie
funcţionar, din strada Povernei, Nr. 37,
cunoscut cu decedata, cari au subscris cu noi
acest act după ce li s-au cetit. Cazul morţii s-a
constatat de noi prin doctorul verificator D-l.
Dudurui, Tuberculosa ganglionară, care a şi
liberat certificatul cu Nr. 64. Făcut de noi
Dumitru M. Ionescu consilier al comunei
Bucuresci şi oficer de stare civilă […]”. În anul 1901, Eufrosina Poroineanu îşi
face testamentul: ,,Testament. Subsemnata
Eufrosina Poroineanu majoră şi în
deplinătatea facultăţilor mele mintale, declar că
institui legatar universal pe întreaga mea avere
,,Portret de femeie” (Eufrosina
Poroineanu), tablou de Costin Petrescu
aflat la pinacoteca ,,Marius Bunescu”
din Caracal
Bustul Eufrosinei Poroineanu, de
Raffaello Romanelli, aflat acum la
pinacoteca din Caracal (donat de
Primăria Caracal la 4 februarie
1948)...
An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 55
ce voi lăsa la decesul meu, pe iubitul meu frate Constantin Poroinianu. Făcut astăzi
douăzeci şi opt august una mie nouă sute unu în Sinaia. ss Eufrosina Poroineanu”.
Cu numai trei ani înainte de a părăsi această lume, Eufrosina scrie un jurnal
de călătorie (1899). Descoperit de noi întâmplător în fondul Mihai Bălăianu (pachet
VIII, Dosar 180) de la Arhivele Naţionale din Bucureşti în 2014, jurnalul credem că a
făcut parte din arhiva profesorului Ilie Constantinescu din Caracal. Deşi în inventar
nu se precizează cine este autorul, specificându-se doar ,,Însemnări zilnice asupra unei
vizite în Germania. 1899”,
referirile dese la Costi, la rude
(Tassian, Alexandrina),
pasiunea pentru concerte,
referirea la sărbătoarea Sf.
Eufrosina din 22 septembrie,
precum şi identitatea dintre
acest scris şi scrisorile
Eufrosinei Poroineanu ne
îndreptăţesc să credem că ea
este autoarea textului ce îl
redăm în continuare.
1899
8/30 august. Plecaţi din Ems miercuri 18/30 la ora 10 şi 19 min. Ajunşi la Frankfurt la ora
12 ¾. Gara cea mai frumoasă şi mai mare din Germania: 3 bolţi mari cu câte 6 railuri
fiecare. Descinşi la Englisher Hof. Situat pe Rossemarht Place unde se găseşte statuia lui
Gutenberg şi alţi 2, fondatorul imprimeriei; frumos grup. Mai departe Piaţa Goethe cu
statuia poetului mare de bronz şi a cărui naştere s-a sărbătorit la 15/27 august 150 de ani
de la naştere.
Miercuri. Seara am fost de am vizitat vestita grădină Palmengarten/ jardin des Palmiers/,
unde am ascultat concertul şi am şi prânzit. Acolo am întâlnit pe D-nul, D-na şi D-ra
Anghel Dimitrescu.
Joi 19/31. Mers la Hamburg, plecat la 11 ore, vizitat Kursaal cu toate saloanele foste alei,
parcul, băile Kaiser Wilhelm, sursele Elisabetha/cele mai importante […] prânzit la
Hotelul Vier Jahreszeiten […] pe Luisenstrasse nu departe de gară. Fost la Eggers. Luat
ceaiul împreună pe terasa Kursaalului şi pe urmă plecat la Frankfurt cu trenul de 6 ore.
Mers de-a dreptul la Teatru /operă/, unde se juca Bajazzo de Leoncavallo, un balet şi
Cavaleria rusticană-bine jucate […] supat la Frankfurterhof.
Vineri 20/7. Venit familia Eggers la Frankfurt şi am mers cu toţii a prânzi la
Palmengarten. De acolo plecaţi la orele 4 ½ . Venit la hotel şi la orele 5 şi 22 min. plecaţi
la Heidelberg, prin Darmstad, unde am ajuns pe la orele 7,10 minute. Descinşi la Hotel de l
` Europe. Mâncat la hotel. Seara mers Stadgarten, în faţa hotelului.
Sâmbătă 21. Fost cu trăsura a vizita le Chateau-Schloss […] şi apoi cu funicularul […]
Dejunat hotel, apoi fost universitate clădită la 1399. Nimic interesant decât carcerele
elevilor. Când se pedepsesc, se închid în odăi goale numai cu pat şi în acest timp pentru a
nu se plictisi îşi fac portretele pe zid cu lumânarea şi-şi pun fotografiile pe uşă. Am mai
fost o dată la Schloss cu funicularul. Prânzit la hotel. Vizitat crematoriul cimitir.
...va fi fost iniţial instalat pe acest rest de coloană aflat la mormântul
familiei de la Bellu cu inscripţia ,,Eufrosina Porroinianu + 1902
februarie 15”? (sursa foto: hailabord.ro)
An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 56
Duminică 22. Plecaţi pentru Baden-Baden cu acceleratul la orele 8,44, trecut prin
Darmstadt, Bruchsal, Karlsruhe şi la Oos ne-am dat jos şi am luat alt tren spre Baden-
Baden, unde am ajuns la 10 ¾ ore. Timp frumos. Impresia ne-a fost foarte bună, localitatea
fiind dintre cele mai frumoase. Am mers la Hotel Stephanie. Negăsind odăi, am fost la
Hotel Minerva. N-am găsit odăi. Pe urmă am venit la hotel d Engletaire, unde am găsit
două odăi. Ne-am plimbat prin parc, întâlnit Cucu cu d-ra, popa românesc de la capela
Stourdza, Alecsandru Poliss, d-na Niculescu cu doi fii. Prânzit la hotelul nostru, plimbat în
parc şi seara fost la parc şi la conversation salon, unde cânta muzica, lume multă, ecleraj
splendid.
Luni 23. Fost dimineaţă şi am vizitat Capela Stourza, frumoasă şi bine situată pe muntele
Michallsberg. Prânzit hotel Stephanie, pe urmă luat trăsura şi mers la Neuschloss, castelul
de reşedinţă al Marelui Duce. Nimic extraordinar. Pe urmă mers la Altschloss, ruine cu
vedere frumoasă pe valea Rinului. De aici, prin păduri de brazi şi livezi încântătoare la
Ebernsteibourg, unde ne-am urcat pe jos 10 minute până la ruine şi apoi la Favorita, fost
Chateau de Plaisona, castel frumos copiat după Versailles cu o poziţie frumoasă şi ne-am
întors în Baden la orele 8 seara. Am supat la hotel . Noaptea Costi a avut dureri mari la
umeri din care cauză a suferit toată noaptea.
Marţi 24. Costi bolnav de durere la umăr. N-a dormit toată noaptea. Venit d-rul a-l vedea
şi i-a orânduit o unsoare şi nişte prafuri a lua unul imediat şi altul seara. Ziua stat acasă
prânzit şi supat acasă.
Miercuri. Costi mai bine, venit d-rul a-l vedea.
A lua încă praf şi a se fricţiona; prânzit la hotel
foarte bine. După masă fost pe jos a vizita băile
Frederichsbad, extrordinar de frumoase, fel de
fel de bazinuri calde, reci, gimnastică, piscină,
duş, etc. Pe urmă în trăsură la Biserica rusească
şi prin aleea Lichtenthaler, supat acasă, ieşit
puţin seara la parc unde cânta muzica militară,
fiind un regiment în Baden care mergea la
manevre.
Joi. Costi tot aşa, noaptea a transpirat mult şi a
avut apoi frisoane. A venit d-rul şi i-a repetat
prafurile şi unsoarea. Dejunat acasă. După masă
fost la Cucu, supat acasă şi mers puţin parc
ascultat muzică.
Vineri. Costi mai bine, n-a mai venit Doctorul,
deorece a plecat la Constance. Înainte de masă
vizitat Conversationsalon, sălile toate splendide,
mai ales 4 săli în stil Louis XIII, Louis XIV,
Louis XV, şi Louis XVI, picturi, poleieli, etc. De
o bogăţie rară. Prânzit acasă, trimis felicitaţii
pentru St. Alexandru, plimbat puţin pe jos, supat
acasă. Seara fost la parc unde era mare foc de
artificii, fiind naşterea Marelui Duce. Artificii
foarte frumoase. Am întâlnit pe Cucu cu D-ra
Cucu cu care am avut conversaţie. Necrologul Eufrosinei Poroineanu
apărut în Epoca
An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 57
Sâmbătă. La ora 9:55 minute dimineaţa am plecat din Baden-Baden, prin Offenbourg,
Freiburg, Basel, Zurich/stat o oră aici/, la 5-25 plecaţi Ragatz, ajunşi la ora 8 şi jum. seara.
Descinşi Hotel Quellenhof. Provizoriu stat la etajul al III-lea 121-120, pe urmă mutaţi la
80-81 la etajul al doilea. Găsit timp foarte urât, ploaie continuă şi frig.
Joi la 2/14 a plecat Regina cu mumă-sa Prinţesa de Wied şi frate-său, Pinţul de Wied,
acompaniată de
d-na Bally şi D.
Mavrogheni şi
Bengescu la
Munich pentru a
urma un
tratament, fiind
bolnavă. Regele
a plecat joi la
9/21 împreună
cu prinţesa
Josephina de
Hohenzollern,
muma sa, alteţa
regală Contesa
de Flandra, sora
sa, prinţul
Frederich de Hohenzollern şi prinţesa Louisa de Hohenzollern nevasta sa şi cu suitele lor la
castelul Wienburg lânga Reinech pentru a petrece câtva timp împreună.
Miercuri la 8,20 am prânzit la Hermitage, fiind invitaţi Costică şi eu de către Regele, unde
erau Contesa de Flandra, prinţul şi prinţesa Frederich de Hohenzolern, damele de onoare
ale contesei de Flandra, contesa Van der Bruch, M-ele Blucher, demoaselă de onoare a
prinţesei mamă, precum şi generalul Schilgen şi doctorul Schwartz. Am stat la Ragatz până
la 23, joi când am plecat la Zurich, unde am petrecut şi celebrat pe sfânta Eufrosina.
Sâmbătă fiind numai noi singuri în ajun am fost la Operă. Se juca Carmen destul de bine.
Teatrul frumos tocmai ca cel de la Viena numit Volkstheater, făcut chiar de acelaşi arhitect
Duminică 26 sept. Am luat vaporul fiind timpul frumos şi am fost de am vizitat
Rapperswile, unde se află un bogat muzeu polonez, fondat de contele Plater cu concursul
mai multor emigranţi. Fondatorul şi soţia lui sunt îngropaţi acolo.
Luni 27. La orele 1,20 am plecat din Munich cu rapidul la Territet, prin Berna, Freibourg
[…] unde am
schimbat trenul spre
Vevey, Montreux la
Territet unde am
descins la Grand
Hotel des Alpes.
Ocupat odăile Nr.
17, 18 şi 19, ocupate
până în ajun de
domnul şi doamna
Felix Faure soţia şi
fiica decedatului
preşedinte al
Fragment de jurnal...
...şi fragment dintr-o scrisoare cu semnătura autoarei. Se
observă aceeaşi caligrafie
An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 58
Republicii Franceza, Felix Faure.
Marţi 28. Fost la Vevey cu Costi şi mers cu
electricul. Vizitat Grand Hotel de Vevey, plimbat
prin oraş . Lângă debarcadere Vevey Marche se
vede o inscripţie a la clef, unde a stat Jean Jaques
Rousseau, apoi am luat vaporul la Vevey marche
şi ne-am întors la Territet distanţa 40 minute.
Timpul splendid, cald şi soare de mai.
Miercuri 29/11. Fost cu vaporul a face le haut
Lac, plecaţi din Territet la 3 ore şi 34 m. Trecut
Chillon, Villneuve, Hotel Byron Bouveret , St.
Gingolf, Vevey, Clarens, Montreux, Territet 5-50
/2 ore/. Timp frumos, muzică pe vapor.
Joi 30/12. Timp urât. Fost eu cu [… ] la Kursaal
unde era concert simfonic şi un pianist Henri
Danvers, lume multă. Am jucat Petit chevaux şi
am pierdut 7 lei.
Vineri 1/13. Timp urât. Fost pe jos până la
Clarens- întorşi cu electricul.
Sâmbătă 2 oct. Timp frumos. Fost cu trăsura la
Aigle des bains 1 ½ oră, vizitat Grand Hotel pe
dinafară, stabiliment de hidro-terapie. Întorşi cu
drumul de fier, deoarece caii de la trăsură se
speriau – ½ oră drum de fier prin Yvorne-
Roche-Villeneuve-Chillon-Veytaux-Territet.
Duminică 3/15. Timp noros. Plouat toată ziua.
Dimineaţa fost cu electricul la Satul Planchos,
vizitat Biserica, apoi, pe jos, pe şosea, ne-am
întors la Territet.
Luni 4/16. Timp noros. Fost până la Chillon
pe jos. La 3 ore, fost la Kursaal şi ascultat
concertul. Seara soiree dansante Hotel.
Marţi 5/17. Plimbat pe jos la Clarens
Miercuri. Timp noros. Fost Kursaal. Ascultat
muzică, întâlnit Constance Hiott. Seara
Concert Hotel, M-me Nadine et
Delfine/imitator Sarah Bernhardt/
Joi. Timp noros. Fost Lausanne cu vaporul. Vizitat Cathedrala de la anul 1000. Făcut
plimbarea prin oraş cu trenul /tour de la ville/ şi veniţi la gară pentru a lua drumul de fier.
Întorşi la Territet la 6 ore 20m.
Vineri. Timp frumos. La orele 10 şi 12 m., am luat funicularul şi am mers la Rocher de
Naye – 2045 m înălţime; îndată ce am sosit toată ceaţa s-a lăsat jos pe lac şi un soare cald
şi strălucitor cu un cer azuriu s-a arătat privirii noastre. Spectacolul era grandios, o
frumuseţe de nedescris iar sus la vârful lui Rochers de Naye, am avut o panoramă ce nu se
poate descrie: am văzut Mont-Blancs, Jungfrau acoperiţi de zăpadă şi alţi munţi. Am
dejunat la Rochers de Naye, admirabil, şi la ora 1-26 m. coborât la Caux, înălţimea 1045
m: foarte frumos, o altă panoramă! Hotelul luxos şi frumos. Am vizitat apartamentul
ocupat de nenorocita Împărăteasă Elisabeta, când, plecând de la Caux la Geneva, în
Fragment de jurnal...
...pe pagină cu antet
An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 59
plimbare a fost asasinată de un mizerabil în momentul în care voia să se urce în vapor
pentru a se întoarce seara la Caux. Caux-staţiune şi de iarnă. Încântător, splendid. La 5-36
m. am descins la Sion şi apoi la Territet, unde am ajuns la 6,20 m.
Sâmbătă 9/21. Timp frumos. Seara fost la Sion cu funicularul. De acolo pe jos prin le port
de Pierre,
Sonziers şi
Chernex la
Montreux 2 ½
ore. Timp
admirabil soare şi
cald.
Duminică 10/22. Timp frumos,
soare. Am fost cu
vaporul pe un
soare încântător
la Ouchy –
Laussane. Plecaţi
la 2 -32 prin
Montreux –
Clarens - Vevey-
St. Saphorin – Lutry şi Pully. Ajunşi la Ouchy la 3-30. Luat electricul şi urcat la Lausanne,
apoi cu un alt electric făcut turul oraşului, pe urmă am luat trăsura şi am venit jos la
Hotelul Beau Rivage, unde am luat cafea cu lapte, ne-am plimbat prin parc, foarte bine
întreţinut, copaci mari şi frumoşi şi pe urmă am mers la debarcader, unde când eram a ne
urca în vapor am întâlnit pe Iancu Cantacuzino cu fiica sa Geta şi cu băiatul, care veneau
de la Geneva. Întorşi cu vaporul la Territet la orele 6:51. Petrecut o zi admirabilă, lacul
fiind foarte calm şi azuriu, iar seara toate luminile reflectându-se în apă produceau un efect
încântător.
Luni 11/23. Timp
frumos, soare. Mers pe
jos în pădurea Chillon
până la Champ Bab.
Pădure frumoasă de
castani, urcat 600 m şi
întorşi la Territet 2 ½
ore.
Marţi. Timp frumos şi
soare. Costi răcit, tuse
şi zgârâieturi în gât.
Am stat dimineaţă pe
terasă. După dejun, am
fost la Gramont a-l
vedea. Era şi fiica sa
D-na Constance Hott.
Miercuri 13/25. Timp frumos, soare. Ne-am plimbat puţin pe jos /Costi indispus/.
Joi 14/26. Timp frumos, soare/Costi tot cam indispus/. Amânat plecarea pe Vineri. Plimbat
puţin pe jos cu m-me Fost Kursaal, concert simfonic/foarte frumos/.
Castelul Chillon
Multe dintre obiectivele turistice evocate în jurnal există şi azi
An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 60
Vineri 15/27. La orele 10 şi 22 de minute plecaţi cu expresul la Zurich, schimbat trenul la
Lausanne. Timpul
foarte frumos. Ajunşi
la Zurich la 4 ore şi 30
minute. Descinşi la
Baur-au- Lac. Stat
sâmbătă 16/28. Timp
frumos. Vizitat noul
Hotel Dolder pe
Zurichbeg, foarte
frumos şi elegant.
Dejunat la Café
Metropole. Plimbat cu
trăsura la Belvoir şi pe
cheiuri. Dar la etajul al
III-lea [avem
camerele] 155-156 în
faţă. Vedere pe lac.
Duminică 17/29. Plecaţi din Zurich cu expresul de Paris la orele 10 ½ . Timp urât. Voiajul
agreabil, fiind şi o doamnă româncă, Doamna Mareş din Mizil. Ajunşi la Viena luni
dimineaţa 18/30 dimineaţa la orele 7 ½ . Acilea, multă ceaţă dimineaţa, mai târziu a
dispărut. Plimbat puţin prin oraş cu trăsura. Foarte osteniţi.
Marţi 19. Timp frumos. Făcut târguieli cu Costa.
Miercuri 20. Costi cu Costa fost [ la] Tasian dimineaţă. După prânz, fost Prater, foarte
multă lume. Costi cu mine, seara, am fost la Operă. Eu cam indispusă.
Joi 21. Timp frumos. Costi a fost cu Costa la Tasian. L-au văzut amândoi, mult bine. După
prânz, târguieli. Am
întâlnit la cofetăria
Gerstner pe Smaranda
Lahovary.
Vineri 22. Plecaţi din
Viena la ora 9 şi 10 m.
prin Pesta la Bucureşti.
Voiajul s-a petrecut bine
şi cu ajutorul Domnului,
am ajuns sănătoşi la
Bucureşti, sâmbătă 23
oct. la orele 11 şi 58 m. La Chitila a venit Ricman
de ne-a primit şi la gară
erau rude şi prieteni. Am
dejunat la Alecsandrina şi
am prânzit la vecinii D-ra
şi M-eme Stoicescu.
Capela ortodoxa română Sfântul Arhanghel Mihail
An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 61
O CTITORIE A BOIERILOR BUZEȘTI: MĂNĂSTIREA DOBRUȘA
(IV)
Prof. Dr. Ștefan GRIGORESCU
Către mijlocul secolului al XVII-lea, lipsită de protecția marilor boieri Buzești,
Mănăstirea Dobrușa a fost hărțuită în mai multe rânduri, de către boierii și moșnenii din
vecinătăți, care i-au luat ori au încercat să îi ia ,,cu sila” moșiile. A trebuit ca stareții
mănăstirii să ceară cărți domnești de întărire sau chiar să ajungă la judecata domniei. Un
hrisov al lui Matei-Vodă Basarab, datat greșit ,,leatul 7182 (1674)”, sigur dinainte de 1653,
a întărit mănăstirii moșiile Hotărani, Poenile Mamului și Brăești, pe care unii și alții
pretindeau că le cumpăraseră de la diferiți boieri.
Hrisovul menționa: ,,Din mila lui Dumnezeu, Io
Matei Basarab Voevod și domn, dă domnia mea, cu
voia domniei mele, tuturor călugărilor câți locuesc
în sfânta mânăstire Dubrușa, ca să fie volnici cu
această carte a domniei mele de să aibă a opri pre
tot omul de la satul Hotărani și Poenile Mamului și
de la satul Brăești, pentru că au fost ale sfintei
mănăstiri Dubrușei de moșie, iar carele le-au
cumpărat aceste moșii ce scriu mai sus, acela să-și
caute banii la cine i-au dat și la cine i-au vândut
acele moșii, cu acela să aibă treabă, să-și ia banii de
la acela, iar cu moșiile sfintei mănăstiri să n-aibă
treabă, să-și ia banii de la acela, iar cu moșiile
sfintei mănăstiri să n-aibă niminea nici o treabă cu
ele, că nu e volnic niminea nici a le vinde, nici a le
cumpăra, ci să aibă treabă sfânta mănăstire Dubrușa cu ele a le ținerea, cum le-au ținut și
mai dinainte vreame, pentru că așa am judecat domnia mea. Io Matei Basarab Voevod.
Aprilie 26. Leat 7182”.31
La 21 mai 1659, voievodul Mihnea al III-lea a dat și el un hrisov de întărire
egumenului Paisie al Dobrușei, pentru recuperarea moșiilor Fumureni, Poenile Mamului și
Brăești, pe care unii boieri și moșneni le cumpăraseră ilegal de la urmași ai boierilor
Bengești și continuau să le țină, încălcând porunca domnească. Cartea domnească
menționa: ,,Cu mila lui Dumnezeu, Io Mihnea Radul Voevod și domn. Dat-am domnia
mea cu voia domniei mele sfintei mănăstiri ce să chiamă Dobrușa și părintelui egumenului
Paisie și tuturor călugărilor, ca să fie volnici, cu voia domniei mele, de să aibă a oprire
pre tot Oltul, dupre moșiea ce să chiamă Fumureni și Poenile Mamului și de la satul
Brăești, pentru că au fost de moștenire al sfintei mănăstiri Dobrușa, iar cari le vor fi
cumpărat aceste moșii ce scrie mai sus, acela să-și caute banii, să-și ia de la cine i-au dat
și i-au vândut aceste moșii. Cu acela să aibă treabă, pentru că nu este niminea volnic a
vinde sau a cumpăra moșiile mănăstirii, ci să aibă a-și ținea sfânta mănăstire moșiile cu
31
T.G.Bulat, Din actele mănăstirii Dobrușa (Vâlcea), 1659-1751, în ,,Revista Istorică”, anul XII, N-le 7-9, Iulie-
Septembrie 1926, p.252, doc.III.
Mănăstirea Dobruşa:
Iconostasul
An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 62
bună pace, cum le-au ținut și mai dinainte vreme, precum scrie și cartea răposatului
Matei-Vodă”32
.
La anul 1675, evoluția Mănăstirii Dobrușa a cunoscut un moment de răscruce,
odată cu închinarea sa ca metoh al Episcopiei Râmnicului. Urmașii ctitorilor, considerând
că starea lor nu le mai permitea protejarea și îngrijirea așezământului de la Dobrușa,
precum și a moșiilor mănăstirii, au decis trecerea acesteia sub directa grijă a Episcopiei,
întocmind și cărți de închinare. Primul și cel mai important a fost întocmit de boierii
Buzești, prin Caplea, fiica Marei și nepoata lui Preda Buzescu și prin nepoții acesteia,
Barbu și Costandin, fiii lui Matei postelnic și nepoții fostului mare ban Radu (II) Buzescu.
Cartea de închinare menționa următoarele: ,,Adecă eu, Caplea Buzeasca, fata
[greșit, corect ,,nepoata”-n.n.] Predii banului Buzescu, dinpreună cu nepoții mei, anume
Barbul i Costandin, scriem și mărturisim cu acest al nostru zapis, ca să fie de mare
credință și de bună mărturie la Sfânta Episcopie [a] Râmnicului, unde iaste hramul
sfântului și de cinste făcător Nicolae de la Mir[a] Lichiei și la mâna cinstitului și
preasfințitului părintelui nostru, Chir Ștefan, Episcopul Râmnicului, ca să să știe, cându
au fost acum, în zilele bunului creștin, Mării Sale Domnu nostru Io Duca Voevod, iar eu
dimpreună cu nepoții mei, ce sunt mai sus ziși, noi de a noastră bunăvoe am cugetat în
inimile noastre pentru Dumnezău și pentru sufletul părinților noștri și al[or] noastre, de
am dat și am închinat Sfânta Mânăstire Dobrușa ot sud.Vâlcea, cu toate satele și cu
rumânii și cu țiganii și cu alte moșii și cu tot venitul, cât să va afla, să fie toate spre seama
Sfintei Episcopii, precum a fost închinat a fi metoh Sfintei Episcopii și de strămoașa
noastră, jupâneasa Stanca a Radului ce au fost armaș mare, încă mai dinainte vreame,
den zilele răposatului Mihnei Vodă, feciorul lui Alecsandru Vodă, făcut de strămoașa
noastră care scrie mai sus. Deci am dat și noi și ne-am scris toate numele părinților noștri
și tot neamul nostru și ale noastre, la Sfânta Episcopie, la sfântul pomealnic, ca să ne
pomenească la sfântul jertfelnic, la sfânta leturghie.
Drept [aceea], am dat și noi scrisoarea noastră la Sfânta Episcopie a Râmnicului,
ca să fie Sfânta Mânăstire Dobrușa
metoh Sfintei Episcopii, și să
oblăduiască toate satele și țiganii și
moșiile Sfânta Episcopie, precum am
văzut și zapis nou al celorlalți ctitori,
într-acest chip la Sfânta Episcopie. Și
să fie Sfintei Episcopii de ajutor și de
întărire, iar neamului nostru și
părinților răposaților noștri și noao
pomenire în veaci. Și încă am întărit
aciastă scrisoare a noastră și cu mare
blestem, în urma petrecaniei noastre,
care s-ar ispiti a strica și călca
aciastă scrisoare a nostră de la Sfânta Episcopie, au din feciorii noștri, au din nepoții
noștri, au din neamul nostru, au dintr-alt neam, unii ca aceia să fie procleți și afurisiți și
de trei ori anatema de Domnu nostru I[isu]s H[risto]s și de 318 părinți de la Nicheia și să
32
Ibidem, p.250-251, doc.I.
Mănăstirea Dobruşa. Inscripţii din 1691 şi
1741, la ancadramentul unei ferestre
An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 63
aibă lăcașul lor cu Iuda, vânzătorul lui H[risto]s și odihna lui să fie Tartorul cel înghețat
și în Gheena cea fierbinte în veaci, amin. Eu, jupâneasa Caplea, nepoata Predii banul
Buzescu ot Cepturoaia”33
.
Pe de altă parte, Episcopia Râmnicului a solicitat carte de închinare și din partea
urmașilor boierilor Bengești, primii ctitori ai Dobrușei. Astfel, la 4 mai 1675, jupâneasa
Anca, ce ,,a fost soție dumnealui răposatului Hamza cliuc[erul] ot Belciu, împreună cu
gineri-său Calotă și cu featele Stanca ... și cumnată-sa Cârsina”, au dat act de închinare a
Mănăstirii Dobrușa către Episcopia Râmnicului, la mâna Episcopului Ștefan.34
La 25 iulie
1675 și boierii din Dâlga Vâlcei, de asemenea descendenți din neamul Bengeștilor, au dat
la mâna Episcopului Ștefan, prin ,,Bogoslav călugărul, care s-au chiemat mai înainte
Barbul comisul ot Dâlga” și feciorul său Tănase, act de închinare a Dobrușei.35
Boierii Buzești au fost socotiți ctitorii și sprijinitorii cei mai de seamă ai Mănăstirii
Dobrușa, consemnați ca atare în Pomelnicul mănăstirii, care îi amintește astfel: ,,Preda,
Cătălina, Mara, Radu, Preda, Mariea, Stroe, Sima, Nicola, Vlădae, Elena, Matei, Radul,
Preda, Caplea, Chera, Iudita [?], Matei, Manea, Rada, Elisafta monahia, Badea, Elena,
Ghemin [?], Ilinca”36
. Pe de altă parte, pentru donațiile lor și pentru că au închinat
Mănăstirea Dobrușa ca metoh Episcopiei Râmnicului, boierii Buzești au fost trecuți și în
Pomelnicul Episcopiei, care menționează: ,,Pomelnicul boerilor Buzești, care au dat satul
Cioroiul ot sud Dolju și satul Drăgășani, satul Orleșci și țigani. Și au închinat monastirea
Dobrușea metoc Sfintei Episcopii, cu toate moșiile și cu țigani. Numele scrise în Pomelnic:
Preda ban, Cătălina (soție), Mara (noră), Radul clucer, Preda (soție), Mariea (noră),
Nicola (fiu), Stroe stolnic, Sima (soție),
Vlădaea ot Drăgășani, Elena, Matei”37
.
Cu închinarea din anul 1675 și
sfârșitul legăturilor neamului Buzeștilor
cu Mănăstirea Dobrușa, s-a încheiat o
epocă din trecutul acestei mănăstiri. În
secolele următoare, așezământul s-a
numărat între numeroasele așezăminte
ale Episcopiei Râmnicului. Hrisoavele
vremii arată iarăși încercările unor boieri
și moșneni din vecinătăți de a călca sau
lua cu totul moșiile Dobrușei.
33
Maior Gh.S.Buzescu, Reconstituiri istorice, p.50-51, doc. 64. 34
Teodor Bălășel, Un manuscris din 1777, în loc.cit., p.221. Pe la anul 1620, unul dintre boierii Bengești s-a
stabilit în satul Belcin (Belciu, Velcin) și prin el a apărut o altă ramură a neamului Bengeștilor. Vezi Ștefan D.Grecianu,
Genealogiile documentate ale familiilor boierești, Vol.II. Tipografia ,,Cooperativa”, București, 1916, p. 420-421. 35
Teodor Bălășel, Un manuscris din 1777, în loc.cit., p.221. 36
Ibidem, p.217. Se observă că alături de Radu și de familiile fraților lui, Stroe și Preda, nu era menționată și
jupâneasa Stanca, prima lui soție și cea prin care Dobrușa a devenit așezământ și al familiei Buzeștilor. Ea trebuie însă să fie
una dintre jupânesele cu numele de Stanca, menționate în același Pomelnic la neamul boierilor Bengești, sub precizarea:,,Aici se pomenesc boiarii ctitori”. Vezi Idem. 37 Vezi Preot Marin Dumitrescu, Istoricul a 40 de biserici din România, III, p.17. Se observă încă o dată că jupâneasa Stanca,
cea care adusese Dobrușa, nu era menționată alături de Radu clucer, în Pomelnic.
Inscripţie din 1709-1710
An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 64
Teatrul nostru. Contribuţii la istoricul Teatrului Naţional din Caracal (VIII)
Ion D. Tîlvănoiu, Floriana Tîlvănoiu, Dumitru Botar
1929
La 10 ianuarie 1929 era anunţat un concert de violină: ,,La Teatrul Naţional din
Caracal, în seara zilei de 10 ianuarie, orele 9, maestrul Ioan Barbu, autorul imnului M.S.
Regelui Mihai I, va da un mare concert de violină. Preţuri populare”.92
La 16 februarie acelaşi an a avut loc pe scena Teatrului Naţional din oraş ,,un
mare bal cu tombolă” organizat de subofiţerii pensionari din judeţul Romanaţi ,,sub
patronajul d-nei şi d-lui colonel M. Marinescu, comandantul Reg. 19 Infanterie. Scopul
acestei festivităţi este ajutorarea pensionarilor militari lipsiţi de mijloace”93
. Ştirea din
ziar urmează alteia referitoare la moartea bătrânului Toma Hagi-Chirea de 90 de ani
,,fruntaş al oraşului […] eminamente cinstit, de o hărnicie proverbială, paşnic, blajin,
binevoitor cu toată lumea, Toma Hagi-Chirea n-a avut vrăjmaşi în viaţa lui”. Sunt
pomeniţi fiii defunctului, toţi cei cinci băieţi
luptând în primul război mondial şi înapoindu-
se acasă teferi: George Hagi-Chirea (preşedinte
de Tribunal), Ilarie (colonel de cavalerie),
maiorul de jandarmi Ahil Hagi-Chirea, căpitanul
de artilerie Titi Hagi-Chirea şi Jean Hagi-
Chirea, contabil la B.N.R. Lor li se mai adăuga
şi sora, Eliza Cristescu.
Pentru ziua de 2 martie 1929 se anunţa
în presă la Teatrul Naţional ,,un bal mascat şi
costumat cu tombolă, organizat de un comitet
pentru ajutorarea meseriaşilor lipsiţi de
mijloace94
”. Manifestarea s-a bucurat de
patronajul d-nei şi d-lui Nicu Betulescu,
primarul oraşului.
Un eveniment monden inedit pentru
Caracal a avut loc la 3 martie 1929 când a avut
loc concursul pentru alegerea celei mai
frumoase fete din judeţul Romanaţi95
. Concursul
a fost pus la cale de ,,Organizaţia Internaţională
din Galveston” (S.U.A.) cu sprijinul revistei ,,Realitatea Ilustrată” din Bucureşti. Relatând
despre acest eveniment deosebit, ziarul local96
îşi exprima speranţa că noua ,,Miss
România” va fi o romanaţeancă şi face cunoscute condiţiile de participare la concurs. Se
pare că selecţia s-a desfăşurat nu la Teatrul Naţional ci în localul Prefecturii. Referindu-se
la acelaşi eveniment, ziarul citat97
menţiona că acest concurs ,,n-a fost deloc un fapt
banal”, constituindu-se un comitet de opt membri ,,care să decidă cea mai frumoasă fată
92
Vremea, An. I, nr. 37/ 6 ianuarie 1929, p.3, ,,Informaţii”. 93
Vremea, An. I, nr. 39-40/27 ian. 1929; 94
Vremea, An. I, nr. 44/24 febr. 1929, p. 2; 95
Competiţia se organiza pentru prima dată în ţara noastră. Miss România 1929 a fost aleasă Magda Demetrescu, o tânără de 17 ani din Bucureşti.
96 Vremea, An. I, nr. 44/24 febr. 1929;
97 Vremea, An. I, nr. 47/17 martie 1929;
Membrii familiei Hagichirea în 1919
(S.J.A.N. Olt)
An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 65
din judeţ”, din care au făcut parte colonelul Graf, Ilie Constantinescu, C. Predeţeanu, Lili
Puricescu, d-na Florica Georgescu (profesoară de caligrafie), dr. Mârtz ş.a. Au fost patru
candidate.
Un cronicar al acelor vremuri reflecta cu amărăciune la viaţa culturală a ,,oraşului
părăsit de muze”, capitala judeţului Romanaţi, făcând referire la piesa ,,Să nu te superi că
te-njur” de Kanner, ce se jucase în oraş, fără a da, din păcate, prea multe detalii98
:
,,-Dezastru domnilor, curat dezastru. Cât am umblat, câte am auzit, câte am văzut, dar
oameni aşa de înapoiaţi ca în oraşul acesta încă nu mi-a fost dat să văd! Aşa exclama
sărmanul Kanner plin de amărăciune în seara lui Să nu te superi că te-njur. Am rămas
înmărmurit…. Cum se poate să gândească un strain aşa despre noi şi mai ales un artist de
talia d-lui Kanner?... Nu!... Nu se poate!... Am vrut să ripostez, am vrut să-l conving de
contrariu […] Oraşul nostru e Parnasul parasite de muze […] În timp ce întreaga omenire
se mişcă cu paşi gigantici spre strălucitoarea faclă a culturii, noi rămânem în urma ei. Ce
vrei să faci? Fiecare eră trebuie să-şi aibă fosila ei. Întocmai ca hârciogul care se trezeşte
din somnu-i hibernal pe la mijlocul lui februarie şi care, dacă soarele e ascuns printre
nori, şi deci nu-şi vede umbra pe pământ, se culcă iarăşi pentru şase săptămâni , noi ne
trezim din când privind spre torţa culturii, zâmbim cu ironie şi iarăşi adormim pentru cine
ştie câtă vreme. Hârciogul tot îşi vede umbra odată, odată… dar noi, când oare o vom
vedea pe a noastră?...Când?... Avem un teatru părăsit, şi dacă în el vreodată se rătăceşte
o rază de lumină, nu tremură decât o clipă pe pereţii goi şi piere spăimântată de
întunericul de nepătruns; un glas fermecător ce face să vibreze sufletele, nu-şi aude decât
ecoul îndepărtat şi trist. Sub bolta lui, un fâlfâit de aripi negre (aripile pustiului) mai
mângâie colbul depus de atâta vreme iar în nopţile cu lună plină cucuvăile-sărmane
umbre prevestitoare de furtuni- se îngână şi se drăgostesc pe locuinţa artei adormite în
somnul veşniciei. Sărmană artă, sărmane suflete lipsite de cea mai candidă floare. Trezit
din morţi, Lavoisier ar exclama cuprins de gânduri: nimic nu se creează, nimic nu se
transformă, ci numai Caracalul se pierde în întunericul ignoranţei sale!”
Dar pe scena Teatrului Naţional nu au urcat doar actorii. Având o puternică
garnizoană, oraşul s-a bucurat dintotdeauna de prezenţa unui numeros şi instruit corp
ofiţeresc. Un ciclu de conferinţe deosebit de interesante despre folosirea gazelor asfixiante
în război a susţinut lt. Ludovic Tausch după cum se vede în presa locală99
: ,,Dl. Lt. Ludovic
Tausch a ţinut în ziua de 13 aprilie a.c., în sala Teatrului Naţional o foarte interesantă
conferinţă, vorbind despre gazele asfixiante în război. D-sa a arătat importanţa războiului
chimic, istoricul armei chimice, şi a explicat clasificarea şi acţiunea diferitelor gaze
cunoscute până astăzi. Sâmbătă 20 aprilie va vorbi despre patologia gazelor de luptă,
efectele fiziologice şi complicaţiuni de intoxicare. Sâmbătă 27 aprilie va vorbi despre
mijloacele de protecţiune colectivă şi individuală, protecţia animalelor, adăposturi,
regenerarea aerului etc. Sâmbătă 4 mai va vorbi despre mijloacele de vindecare în
cazurile de intoxicare. Subiectele fiind extreme de interesante pentru populaţia oraşelor în
special, şi d-nul lt. Tausch făcând studii special în această direcţiune şi expunându-şi
conferinţele în mod clar şi atrăgător, sfătuim pe toată lumea să vie pentru a-l asculta”.
La 20 aprilie 1929, şi cpt. Dr. Iosif, medic al garnizoanei Caracal ,,a ţinut o foarte
interesantă conferinţă în sala Teatrului Comunal din oraş, vorbind despre patologia
gazelor asfixiante. Chestiunea e cu atât mai importantă cu cât toată lumea vede, numai noi
nu vedem ce preocupare deosebită reprezintă gazele asfixiante pentru popoare. Când ne
vor surprinde evenimenbtele nepregătiţi vom acuza oficialitatea dar vom uita că la această
98
,,Caracalul cultural”, în Vremea, An. I, nr. 47/17 martie 1929, p.1. 99
Vremea, An. I, nr. 52/21 aprilie 1929
An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 66
conferinţă n-au asistat decât 20-30 de inşi, lipsind în special doamnele de la Crucea Roşie,
care- se zice- au menirea de a apăra populaţia civilă în timp de război. Sâmbătă 27 crt. La
aceeaşi oră, se va tine în acelaşi local o altă conferinţă, tot despre gazelle asfixiante”.
Într-un articol apărut ulterior100
, dr. Iosif subliniază importanţa subiectului, exprimându-şi
mâhnirea că un număr aşa de mic de cetăţeni au participat la aceste conferinţe.
La fel ca în întreaga ţară, ziua de 10 mai era sărbătorită şi la Caracal cu mare fast.
După ce la 9 mai se sărbătorise ziua eroilor printr-un serviciu divin în Cadrilater,
oficialităţile locale depuseseră coroane de flori la monumentul eroilor, pornesc apoi spre
cimitirul eroilor ,,opera admirabil întreţinută ca ordine şi curăţenie de către Societatea
Mormintele Eroilor”. Aici se oficiază un nou serviciu religios, sunt cuvântări şi defilează
trupa iar seara are loc o retragere cu torţe. A doua zi, în sunetele fanfarei are loc un Te
Deum la catedrala oraşului urmat de defilare. ,,S-a sădit apoi în Cadrilater şi în curtea
tuturor şcoalelor Stejarul Unirii şi a urmat recepţia de la prefectură unde au vorbit d-nii
col. Pleniceanu, protoereu Tudorănescu, p.c. preot Ioan G. Popa şi Ştefan Ionescu, revizor
şcolar. Le-a răspuns d. prefect Marcu Celăreanu101
”.
Ceremonia se încheie seara la
Teatru cu conferinţa ,,ţinută de d.
professor Popovici, producţii şcolare:
coruri, recitări, orchestra etc. A făcut
o deosebită impresie şi s-a bucurat de
o reuşită desăvârşită corul ,,Dunărea
albastră”, executat de elevele şcoalei
normale de fete şi elevii liceului.
Seara: retragerea cu torţe, jocuri de
artificii şi lume foarte multă,
însufleţită şi veselă a petrecut până
noaptea târziu”102
.
O prezenţă deosebit de
importantă o constituie sosirea P.S.
Arhiereu Nifon Criveanu, vicarul
Episcopiei Râmnicului Noului
Severin, viitor Mitropolit al Olteniei,
la Caracal la 23 mai 1929. Sosit pe
plaiurile natale (fiind născut la
Slătioara-Romanaţi) încă din seara
zilei de 22 mai, a fost găzduit de
primarul oraşului, N. Betulescu. A
doua zi ,,la orele 10, întreg clerul
romanaţean, adunat la Catedrala
Adormirea Maicii Domnului, a primit
cu fastul cuvenit pe înaltul şi distinsul
ierarh. Sf. Liturghie a fost oficiată de
P.C.Protoereu Fl. Tudorănescu,
asistat de P.C. preoţi Al. Berculescu şi
M. Benghea. A urmat apoi Te-
100
,,Gazele de luptă”, în Vremea, An. II, nr. 2/5 mai 1929 101
Vremea, An. II, nr. 3-4/19 mai 1929 102
idem
An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 67
Deumul. Răspunsurile au fost date de corul preoţilor, condus de P.C. preot Calistrat
Bălănescu. La Sf. slujbă au asistat şi d-nii M. Celăreanu, prefectul judeţului, N. Betulescu,
primarul oraşului şi M. Puricescu, poliţai. După terminarea Te-Deum-ului, mulţimea s-a
dirijat spre teatru unde s-a deschis congresul annual judeţean şi adunarea generală, P.S.
Arhiereu fiind primit de asistenţă cu imnul ,,Pre Stăpânul şi Arhiereul nostru”. Preşedinte
al adunării este proclamat P.C. Pr. Paraschiv Dumitrescu care mulţumeşte adunării
pentru cinstea şi încrederea acordată. D-l prefect M. Celarianu se simte fericit că
participă la acest congres şi face un călduros elogiu conduitei demne şi lăudabile de care
a dat şi dă dovadă clerul romanaţean. P.S. Arhiereu Nifon mulţumeşte d-lor: prefect,
primar, poliţai şi întregii asistenţe laice pentru interesul arătat mişcărilor preoţeşti şi-şi
exprimă satisfacţia deosebită că se află pe pământul judeţului P.S.S. natal, îndemnând
clerul la muncă”. Au mai luat cuvântul preotul Gh. Dumbrăveanu, preşedintele societăţii
,,Renaşterea”- filiala Romanaţi, pr. Gh. Lupăncescu care vorbeşte despre ,,Efectele unirii
ortodocşilor din Ardeal cu biserica de la Roma”, pr. I. Procopiescu care protestează contra
intenţiei guvernului de a încheia concordatul cu Papa, pr. Ilarian Popescu şi pr. Paraschiv
Dumitrescu care arată că ,,biserica ortodoxă a şezut la temelia conştiinţei de stat naţional
român din cele mai vechi timpuri”. În încheiere, P.S. Nifon ,,îşi exprimă admiraţia pentru
disciplina, interesul şi cultura teologică temeinică a preoţilor romanaţeni, asigurând că
astfel de prelegeri pot onora orice tribună, oricât de pretenţioasă. Cu blândeţea-i
caracteristică, de veritabil apostol al dragostii şi înfrăţirii, cu tonu-i blajin şi cu
competenţa omului consumat în studii serioase şi îndelungate, P.S. Sa rezumă chestiunea
în nădejdea că, pe cale paşnică, prin răbdare şi stăruinţă, aceşti rătăciţi vor fi readuşi în
sânul bisericii mame”. Seara, la teatru, la orele 9, profesorul de muzică V. Popilian ,,apare
pe scenă cu două coruri executate de elevii liceului şi elevele şcoalei normale care
stârnesc entuziasmul asistenţei prin măiestria şi disciplina executării”. Au mai cântat şi
două coruri cu preoţi congresişti, conduse de Calistrat
Bălănescu după care ,,urmează o piesă teatrală cu
subiect istoric, episoade din revoluţia lui Tudor (1821),
creaţie a d-lui profesor Popian de la Seminarul R.
Vâlcea, care joacă în rolul principal cu talentu-i
îndeobşte recunoscut, înconjurat de elevi de-ai
seminarului admirabil dresaţi pentru scenă. Orchestra
seminarului de asemenea provoacă admiraţia unanimă
şi stârneşte aplauzele entuziaste ale asistenţei. A fost o
seară de satisfacţii sufleteşti rare. Lumea s-a ridicat
comentând şi preamărind opera ilustrului nostru
Episcop, mare cărturar şi patriot Vartolomeu,
animatorul fără pereche până astăzi şi propagandist
fanatic al cultului strămoşesc. Sacrificiile făcute de P.S.
Sa şi de echipa de propagandă sunt demne de înscris în
istoria noastră bisericească”103
Un alt eveniment deosebit s-a desfăşurat la
Teatrul Naţional la 24 iunie 1929, atunci când s-a
sărbătorit într-un cadru deosebit ieşirea la pensie a
institutorului Petre R. Tudoran odată cu distribuirea
premiilor către elevii şcolii primare nr. 1 din Caracal. În
103
Vremea, An. II, nr. 5/26 mai 1929;
Institutorul Petre Rădulescu
Tudoran
An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 68
prima parte a programului au fost recitări, coruri conduse de institutorul Stroescu şi o mică
piesă ,,cu caracter moral” rezultată din străduinţa directorului şcolii, Vasile Enescu. Partea
a doua ,,a fost rezervată celui sărbătorit” luând cuvântul V. Enescu care ,,în calitate de
director al şcoalei, cetind o matricolă veche, cu foile îngălbenite, găsită prin arhiva
şcoalei, înşiră: 10 la cetire, 10 la matematică, 10 la istorie etc, chiar notele sărbătoritului
pe când era elev în cursul primar al acestei şcoale. Faptul face o duioasă şi plăcută
impresie, subliniată cu aplauze prelungite. D-sa continua apoi ilustrând cariera de om
devotat învăţământului a d-lui Tudoran, atât la catedră cât şi ca revizor şi inspector
şcolar104
”. Au luat apoi cuvântul revizorul şcolar Mihai Ionescu, avocatul Marin
Voiculescu, Anuţa Soreanu şi institutoarea Lucia Popescu.
La 7 iulie 1929 s-a sărbătorit cu deosebit fast Ziua Cooperaţiei. După Te-Deum-ul
de la biserica Adormirea Maicii Domnului, preotul I. Florescu a ţinut o frumoasă
cuvântare. Apoi ,,la Teatrul Comunal, în prezenţa unei numeroase asistenţe au vorbit d-
nii: prefect M. Celărianu făcând un inimos îndemn pentru cauza mişcării, N. Ciocănescu,
directorul federalei, dând interesante date statistice asupra progresului mişcării, Titu
Bădescu, lămurind eternul conflict între muncă şi capital, G. Lăţea despre importanţa
cooperaţiei agricole, M. Fota- Apele Vii despre rolul social intens al cooperaţiei şi
subinspector Barbu despre evoluţia mişcării cooperatiste. D-l Dumitrescu-Balş a citit
telegrama ce s-a trimis d-lui ministru al Cooperaţiei şi a mulţumit celor prezenţi. A urmat
apoi o agapă prietenească”.105
Din această perioadă datează şi primele încercări de ridicare a bustului
dramaturgului Haralamb G. Lecca ce va fi aşezat iniţial în faţa Teatrului Naţional din
Caracal după modelul aceluia al lui Petre Liciu inaugurat în 1913 în faţa Teatrului din
Focşani. O ştire din presa locală106
vorbeşte despre stăruinţa preşedintelui Tribunalului
Romanaţi Ştefan Constantinescu ,,pentru a
colecta fondul cu care urmează să se ridice
bustul defunctului scriitor H. Lecca în faţa
teatrului comunal. Faptul a ajuns la cunoştinţa
celor mai de seamă artişti sculptori din
Capitală, care s-au grăbit să trimită ofertele d-
lor pentru executarea lucrării. Faţă de numărul
mare al ofertanţilor şi pentru ca publicul
romanaţean care a contribuit la stângerea
acestui fond să fie pe deplin mulţumit că
destinaţia banului şi inima depusă de initiator
şi-au îndeplinit pe de-a-ntregul scopul urmărit,
obţinându-se o lucrare de artă în afară de
orice critică, Comitetul a luat hotărârea,
unanim aprobată şi aplaudată de toată lumea,
de a se face la onoraţii ofertanţi să binevoiască a trimite machetele d-lor lor asupra
lucrării ce se oferă să execute. Se va institui un juriu, format din cele mai distinse
persoane ale intelectualităţii noastre, şi lucrarea se va încredinţa celui care va întruni mai
multe preferinţe. Nici nu se putea o mai nimerită măsură, cetăţenii caracaleni felicitând
comitetul pentru modul înţelept în care a ştiut să soluţioneze chestiunea. S-a muncit
104
Vremea, An. II, nr. 10/30 iunie 1929; 105
Vremea, An. II, nr. 11-12/ 14 iulie 1929; 106
,,Bustul lui Lecca”, în Vremea, An. II, nr. 13/21 iulie 1929, p.1.
H. G. Lecca văzut de Iser
An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 69
stăruitor şi mult ca să se strângă acest fond şi el nu poate fi plasat decât acolo unde-l va
justifica cea mai desăvârşită lucrare”.
Subiectul stârnind atenţia cititorilor ziarului Vremea, al cărui director Şt. Ricman
îşi îndeamnă cititorii să contribuie la sporirea fondului, acesta intervine precizând ,,N-am
absolut nici o atribuţie, n-am nici un amestec în acestă chestiune unde oamenii cei mai
distinşi ai oraşului nostru, care alcătuiesc comitetul, au făcut atâta cât, la urma urmei, n-
aveau nevoie de nici un îndemn sau sprijin, care- cinstit vorbind- nici nu le-a venit de
nicăierea.Deci, rog pe d-nii interesaţi de această chestiune să ia act şi să nu-mi mai
adreseze pe viitor nici o scrisoare căci prin aceasta jignesc- desigur, involuntar- munca
celor ce-au făcut ce s-a făcut”.
Comitetul a lucrat cu spor căci la 20 octombrie acelaşi an se anunţa că ,,Zilele
trecute au sosit în localitate d-nii maeştri sculptori Dumitriu-Bârlad şi Schmidt pentru a
trata cu comitetul pentru ridicarea bustului lui H. Lecca, asupra confecţionării operei.
Concomitent sosind de la Paris d-şoara Ecaterina Boldoiu, despre ale cărei succese în
lumea artistică pariziană ne-am ocupat la timp, s-a oferit şi d-sa să concureze la lucrarea
bustului valorosului scriitor romanaţean. Desigur că nu este în căderea noastră să vorbim
în această chestiune nimic mai mult despre meritele acestor distinşi maeştri, d-nul
Dumitriu-Bârlad fiind autorul atâtor opera de seamă cari împodobesc pieţele diferitelor
oraşe din ţară, professor la unul din cele mai importante licee ale statului din Capitală,
artist desăvârşit în mânuirea daltei şi fost prieten personal al lui H. Lecca, ceea ce-i
înlesneşte şi mai mult redarea cât mai fidelă a expresiei scriitorului. Dl. Schmidt este de
asemenea autorul a numeroase şi importante lucrări în arta sculpturii, având şi d-sa opera
erijate pe multe pieţe de-ale oraşelor noastre, printre care însuşi monumentul eroilor
noştri din grădina centrală Cadrilater. Despre d-na Boldoiu, fiica oraşului nostru, n-avem
de adăugat nimic mai mult decât am putut reproduce în această gazetă din elogiile cu care
marii critici parizieni au distins-o cu prilejul lucrărilor d-sale expuse în Salonul Artelor
Frumoase din Paris în vara anului curent. Vasăzică la merituoasa şi lăudabila trudă a
omului tăcut, perseverent dar muncitor neobosit, d. president de Tribunal St.
Constantinescu, va răspunde rezultatul muncii a trei merituoşi şi lăudabili prin talentul
d-lor lor maeştri, pentru înfăptuirea celui mai fidel cap de expresie al celui ce va dăinui
nemuritor în bronz ca o eternă mărturie a aptitudinilor intelectuale superioare a fiilor
acetui judeţ, Haralamb Lecca. Lucrările vor fi chibzuite, cântărite şi cercetate apoi de
cître întregul comitet, alcătuit exclusiv din cei mai de seamă şi consacraţi intelectuali ai
oraşului, magistraţi, profesori etc a căror competenţă şi integritate îşi au ca exponent pe
însuşi prezidentul comitetului, dl. prim-prezident Eugen Mărculescu om de o autoritate
morală şi de un discernământ juridic asigurător că nici o concesie nu poate înclina asupra
unuia dintre participanţi. Într-o astfel de atmosferă avem convingerea că eminenţii maeştri
concurenţi cu atât mai mult simt siguranţa daltei şi cizelarea lutului ce va servi drept tipar
pentru imortalizarea în bronz a marelui dispărut”.107
Conferinţa clerului caracalean s-a desfăşurat la 28 octombrie 1929 tot în sala
Teatrului Naţional, cu această ocazie au susţinut conferinţe profesorul Şendroiu despre
,,Religie şi ştiinţă”, dr. V. Ricman despre ,,Tuberculoză”, părintele Teodorescu ,,Despre
educaţie” iar părintele protoereu Tudorănescu a făcut o lectură instructivă108
.
Pe 9 noiembrie s-a jucat pe scena Teatrului Naţional din Caracal piesa ,,Mary
Dugan este vinovată?” cu Agepsina Macri Eftimiu şi Petre Sturza în rolurile principale.
Scriitorul Paul Constant îi consacră o cronică teatrală în ziarul local din care ne dăm seama
107
,,Bustul lui H. Lecca”, în Vremea, An. II, nr. 26/20 oct. 1929, semnat Şt. N. R[icman] 108
Vremea, An. II, nr. 29/10 noiembrie 1929;
An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 70
că publicul de teatru caracalean nu gusta
orice: ,,Zilele acestea, doi aşi ai scenei
româneşti, d-na Macri Eftimiu şi dl.
Petre Sturza au poposit în târgul sâcâit
de atâtea ponoase al Caracalului, pentru
a juca o piesă mult trâmbiţată în lumea
oamenilor scorţoşi la gust ,,Mary Dugan
este vinovată?” Peste toată bine
cunoscuta criză financiară, angajând
venituri cari Dumnezeu ştie dacă se vor
produce, publicul caracalean a ţinut să
guste din plăcerea unui asemenea
spectacol. Prea se vorbise mult de
această ,,Mary Dugan” ca să nu excite
curiozitatea ultimului ştiutor de carte,
extaziat în faţa afişelor mari , cu
desemnuri impresionante, cu jandarmi,
cu gratii şi cu victime, hotărâtoare în
cumpărarea unui bilet de intrare. Şi pe
deasupra Agepsina Macri şi Petre
Sturza… Spectacol într-adevăr promiţător de frumos. Public de toate vârstele şi de toată
mâna… Galeriile însă umplute exclusiv de tineret, venit pentru dobândirea educaţiei din
ordin şi cu recomandaţie superioară. Şi acum, care a fost valoarea literară, artistică,
morală şi educativă a acestui spectacol destul de rentabil pentru antreprenorii lui. În
primul rând o piesă senzaţională americană, detective, subliniată de mari succese
comerciale. O piesă care ar fi putut fi cuprinsă foarte bine într-una din fascicolele
(prohibite pentru tineretul şcolar) ale editurii Ignatz Hertz şi compania, pentru a fi expusă
la vitrinele tutungeriilor sau librăriilor de proastă calitate. Bandiţi, detective, victime,
iscusinţă şi vocea providenţei. Toate acestea petrecute în trei acte, într-un decor de mese
betege, de scaune paradite, mobilier de împrumut pentru o scenă colonială. Ne-am fi
aşteptat măcar ca în mijlocul lor să domine talentele celor două stele ale artei dramatice
româneşti. D-na Agepsina Macri-Eftimiu şi-a putut rosti rolul în circa 10 minute, fără a
avea vreun fel de posibilitate a afirmării talentului d-sale. Restul spectacolului, ca şi cum
pentru asta trebuia să te cheme d-na Eftimiu, a stat pe un scaun în mijlocul scenei,
chinuită de gândul să nu scape trenul de 12 noaptea. În cele 10 minute s-a destăinuit (aşa
era rolul) că a fost sedusă la 16 ani, că a schimbat 5 amanţi şi că se prostitua pentru nu
ştiu câţi dolari pe săptămână. Publicul de la galerie, fetiţe de şcoală, bineînţeles că
reţineau amănuntele care determinau dealtfel întreaga acţiune a piesei. Şi din acest punct
de vedere se cheamă că se educă. D-nul Petre Sturza, bărăcat pe o coşmelie de scândură,
închipuind o întreagă curte de judecată, îşi întrerupea arar tăcerea prin câte un verdict
scurt. Drept să spun, în această situaţie d-l Sturza mi-a apărut asemenea unui negustor
retras din afaceri dar care consimte să mai stea după tejghea pentru a mai întări afacerea
prin greutatea figurii d-sale. Restul personalului artistic, în roluri de grea răspundere, cât
se poate de reuşit. Credem că fără aportul desăvârşit artistic al acestora, piesa n-ar fi avut
succesul pe care l-a avut. În general ,,Mary Dugan” ca teză şi tratare este o întoarcere la
lecturile romanelor detective pe care în anii copilăriei le citeam pe furiş sub bănci şi pe
maidanele haimanalâcurilor noastre. Pentru acest motiv nu ne putem dezbăra de
An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 71
nedumerirea asupra motivului pentru care d-na Eftimiu şi Sturza a pornit cu ea prin ţară.
Este una din multele ocazii când în materie de gust nu regret că sunt caracalean”109
.
Mai puţin critic, însă aluziv, referindu-se la aceeaşi piesă, un cronicar anonim nota
peste trei săptămâni că ,,Trupa d-nei Macri Eftimiu a jucat în seara de sâmbătă 9
noiembrie a.c. în faţa unei săli pline piesa ,,Mary Dugan este vinovată?” . Este o piesă
originală în felul reprezentaţiei, autorul Bayard Veiller căutând ca, pe lângă interesul
acţiunii să angajeze pe spectator la însăşi desfăşurarea procesului de pe scenă,
transformându-l în juriu. Interpreţii principali, cum era şi firesc, au fost fără reproş.
Ceilalţi, începând de la procurorul general în jos, … ca pentru provincie. Fardul, s-a putut
constata, stă urât bărbatului chiar când e actor, pe
scenă. De aceea poate, era cu atât mai simpatic
valorosul actor V. Ronea în rolul avocatului Jimmy
Dugan. Multă şcolărime. Liceele de băieţi şi de fete
umpleau lojile de sus. Motivul, poliedru psihologic cu
reflexe atât de variate, pe care cei ce se iniţiază
actualmente în ştiinţa psihologiei trebuie să le cunoască
intuitiv. Desigur că toţi elevii care au fost în seara
aceea la teatru, vor avea la finele anului media 10 la
psihologie. Ultimele scene din actul al II-lea în special
le-au dezvăluit multe cute ascunse şi … eterogene de-ale
vieţii. Dar ce are a face. Vor avea 10 la psihologie”110
.
Pentru ultima lună a anului 1929 era anunţat
balul organizat de Sfatul Negustoresc, secţia Caracal
care ,,va da în seara zilei de 7 decembrie 1929, orele 9
seara un mare bal anual cu tombolă în sala Teatrului
Naţional”. Preţul locurilor varia între 80 lei şi 500 (loja
de sus) sau 800 (benoar).Biletele se găseau de vânzare la
Nichita Bicescu, preşedinte şi la Zaharia Horia, casier.
La spectacol ,,muzica şi orchestra Regimentului 19
Infanterie va delecta publicul participant”111
Dar cel mai important eveniment cultural a fost
fără îndoială cel din 18 decembrie 1929 când George
Enescu vine din nou la Caracal. Acesta va fi al patrulea
concert susţinut de maestru în capitala judeţului
Romanaţi (după cele din 21 ianuarie 1915, 1 decembrie
1923 şi 3 februarie 1927). Paradoxal, tocmai despre
acest mare eveniment avem cele mai puţine mărturii
însă cunoaştem că în program au figurat lucrări de
Veracini, Havaneza lui Saint Saens şi Sonata Kreutzer
de Beethoven112
.
109
,,Cronica teatrului. Mary Dugan”, în Vremea, An. II, nr. 30/17 noiembrie 1929, p.1. 110
,,Teatru”, în Vremea, An. II, nr. 31/24 noiembrie 1929, p.2, semnat ,,Scarron”. 111
Vremea, An. II, nr. 28/3 noiembrie 1929; 112
,,George Enescu la Caracal”, de Al. Chirilă Stanciu , în Memoria Oltului An. II, nr. 5(15)/mai 2013, p.16;
An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 72
Restituiri
Familia Betulescu (II)
Prof. dr. Jeana PĂTRU
Colegiul Naţional IONIŢĂ ASAN, CARACAL
Motto: Când m-am trezit, ştiuleţii erau rumeni şi înfăşuraţi în foi verzi...Mi s-au părut atât de
minunaţi, că nu-mi amintesc să le mai fi simţit vreodată gustul de-atunci!...
...Nu era doar dulceaţa lor, în plăcerea ce-o simţeam. Era, mai cu seamă, acea mulţumire
sufletească pe care ţi-o varsă în suflet mireasma sănătoasă a câmpului...Era libertatea
desăvârşită pe care o simţi în mijlocul Naturei neîngrădite de hotare omeneşti...Era seninul
zilelor din copilărie, clipe fericite, de vis...Era dorul de viaţă, în sufletul acela neprihănit de
chinurile îndoielii!
(Peioan Rohan, Nepoţii Părintelui Andrei, p. 135)
Despre familia Betulescu (Memoria Oltului şi Romanaţilor nr. 26/2014; 47,
50/2016; 572016) am început să scriu cu aproape un
an în urmă, fără să consider subiectul încheiat.
Cercetările au continuat, descoperind alte şi alte
informaţii despre membrii acestei familii. De mare
ajutor ne-a fost volumul Nepoţii Părintelui Andrei,
apărut în 1930. Evenimentele prezentate de autor1 -
unul dintre numeroşii nepoţi ai preotului – ne
conduc într-o lume a copilăriei, reală, de la sfârşitul
secolului al XIX-lea, începutul secolului al XX-lea.
Preotul Andrei este bătrânul cu chip de sfânt pentru
micuţii lui nepoţi, trecând prin viaţă aproape un
secol (s-a născut în 1824 şi a decedat în 1915). A
slujit cu mare credinţă, mai întâi ca diacon - la
Redea, apoi ca preot paroh - la Biserica „Toţi
Sfinţii”, din Caracal. Alături de soţia sa, Dumitra (în
familie i s-au născut 14 copii, dar au supravieţuit
mai puţini), a întemeiat o familie numeroasă. Fiind
un om muncitor, preotul Andrei Betulescu a pus
bazele unei frumoase gospodării, situată, după
toate indiciile din carte, pe strada Carpaţi. În curtea mare, „acoperită cu iarbă”, peste care
trona coroana unui nuc, se aflau două
case: una mare - în care locuia preotul şi
alta mai mică, situată în faţa celei dintâi,
în care locuia fiul acestuia, tot preot, Ion.
Grădina, străbătută de o alee de nuci
bătrâni, era imensă. De o parte şi de alta
a aleii, era livadă: pruni – „văratici”,
„roşiori”, „târnoslivi” -, nuci etc. Nucii
aveau o poveste a lor: au fost sădiţi de
preot pentru fiecare copil născut: Ghiţă
(Gheorghe – tatăl autorului acestui
volum), Ion, Tudora/Teodora, Anica etc.,
în total 14. Dincolo de livadă, se întindea
Fig. 1 Preotul Andrei Betulescu
(1824-1915)
Fig. 2 Casa preotului Ion Betulescu, azi
proprietar ing. Stelian Miulescu
An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 73
via, plantată mai târziu, „după ce se
prăpădise cea din deal..., la branişte...,
lângă Podul Junghiatului...”. Grădina de
zarzavat a preotului Andrei rivaliza cu
cele ale sârbilor, buni cunoscători ai
meşteşugului: „nici la sârbi...nu se
dovedeşte o mândreţe de ardei ca
acesta!...D’apoi orceag ce face aici, lele,
Doamne!... Te duci în piaţ’… şi-l iei cu
cincispre’ce bani ocaua, pleavă curată!”.
Am lăsat la urmă prisaca de care bătrânul
preot era mândru tare: plantase în faţa ei flori, pentru a scuti albinele să piardă timpul
culegând polen de la câmp: obraji frumoşi, ochiul boului, tufănică… Amintirile autorului, zugrăvite în culorile copilăriei, sunt întregite de tabloul cinei:
în capul mesei era aşezat preotul Andrei (aşa era obieciul în vremea aceea!), ceilalţi erau
rânduiţi în preajma lui, iar copiii... mai înspre coada mesei, ... după cum e datina.
Cartea, deşi are valoare memorialistică, prezintă oameni, locuri, obiceiuri - din
perioada începutului de veac douăzeci. Eroii, în
general, sunt copii: Ion/Iancu (autorul), Mitică, Gică -
fraţii lui mai mari-, Gică, Mitică, Nicu, Genica, Aneta,
Lucica – copiii preotului Ioan, verişorii autorului. Una
dintre fetele preotului Andrei s-a căsătorit Leoveanu şi
a avut o fată, Zoe (1888-1919), care va rămâne în grija
bunicilor. Motivul nu îl cunoaştem, putem doar să îl
bănuim: după moartea mamei, Zoe a rămas în grija
bunicilor materni. Ea se va căsători cu inginerul Ion
Trifu (1881-1941).
Dintre toţi nepoţii părintelui Andrei, Nicu,
viitorul primar al oraşului Caracal, ocupă un loc aparte:
frate şi verişor mai mare, era iniţiatorul tuturor
jocurilor copilăriei,
al ghiduşiilor şi
poznelor, dar şi cel
care cunoştea în
amănunţime
proprietăţile
familiei, locurile unde se aflau acestea.
Spre sfârşitul secolului al XIX-lea, familia
preotului Ion Betulescu s-a mutat pe strada Andrei
Şaguna, gard în gard cu cazarma regimentului de
călăraşi şi cu închisoarea oraşului (zonă unde, mai
târziu, a fost ridicată clădirea Liceului „Ioniţă Asan”).
Casa a fost construită de meşteri sârbi. Printre aceştia
era şi un tânăr care se lăuda că-i plac ardeii iuţi şi că nu
se găsesc chiar atât de iuţi, pe cât ar dori el... Nicu
Betulescu i-a servit sârbului un ardei vineţiu şi gogonat,
prinzându-se cu acesta, pe o băncuţă,2 că nu poate să-l
mănânce ...aşa!...dintr’o dată!...şi necopt!
Fig. 3 Dumitru Betulescu (dr.)
Fig. 4 Familia Dumitru
Betulescu
Fig. 5 Familia Gheorghe Betulescu
(Mărioara – soţia- şi cei doi copii:
Jenică şi Bica)
An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 74
Ce a urmat?!...Sârbul a fost năpădit de o
tuse haină, ochii i se’nroşiră, se’nnecă…şi
neputând să mai vorbească, făcea doar semne
desnădăjduite, cu mâinile... – Apă! Apă!...repede!
strigă unul dintre cei de faţă, - că moare
„rumânul”!...Isprava tânărului Nicu Betulescu nu
putea rămâne nepedepsită de aprigul său părinte.
Acesta l-a chemat într-o odae mai dosnică, - spre
a-i da sfaturi cum să se poarte cu lumea, de-
aci’nainte…(Socotesc că acele „sfaturi” erau
bine...simţite, deoarece îl auzeam, de afară, pe
văru-meu, cum le primea...cu exclamaţiuni!).
„Sfaturile” au fost uitate repede de împricinat şi
altă „victimă” avea să-i cadă în plasă. De data
aceasta: Moş Stancu, un argat care îmbătrânise în casa preotului Andrei şi căruia acesta îi
dădea de lucru prin curte, fiindcă n’avea moşneagul
nici un rost în lume.Moş Stancu purta, veşnic, în gură
o lulea; când termina tutunul,era necăjit foc, încât nu
se mai înţelegea nimeni cu el. Într-una din zilele când
Moş Stancu a rămas fără tutun, cel care s-a oferit să-i
umple luleaua a fost Nicu, numai că, în loc de tutun,
i-a pus bietului bătrân…praf de puşcă: de-abia trase,
însă, două-trei fumuri, când, deodată, se auzi o
pocnitură straşnică şi…văzurăm luleaua lui Moş
Stancu zburând prin aer, în chip de bondar. Îi
rămăsese ‘ntre dinţi doar un crâmpei din ea!...Acesta
a fost copilul Nicu Betulescu. Amintirea acelor zile,
probabil i-a alinat suferinţa şi i-a mângâiat sufletul, în
toamna şi iarna vieţii.
Familia Betulescu s-a înrudit cu familii care
făceau parte din elita intelectuală şi economică a
oraşului: Trifu (Zoe căsătorită cu Ion Trifu),
Predeţeanu (Ana căsătorită cu Eftimie Predeţeanu),
Petrescu, Iliescu . Astfel, Elena/Lelica s-a căsătorit cu Oprea Petrescu (Panti), ofiţer de
cavalerie. În 1951, acesta a
fost condamnat, de către
autorităţile comuniste, la 2 ani
de închisoare, făcuţi în
Colonia de muncă de la
Castelu. O altă figură
importantă a Caracalului, Jean
Iliescu – membru al P.N.Ţ.,
aripa dr. Nicolae Lupu, inginer
agronom şi director al
Camerei de Comerţ a judeţului
Romanaţi, căsătorit cu
Marioara, era verişor cu copiii
preotului Ion Betulescu
Fig. 6 Oprea (Panti) Petrescu
Fig. 7 Nicolae Zidaru
Fig. 8 Lt. Col. Nicolae Zidaru, în timpul unei
demonstraţii
An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 75
(Nicuşor Betulescu, fiul lui Dumitru, spunea că tatăl lui îl
invita: “hai la văru’ meu, Jean Iliescu!”).
Dumitru Betulescu (1899 -1976) , fratele mai mic
al lui Nicu şi Gică, a urmat Şcoala Medie Agricolă, Roman.
A fost căsătorit cu Floarea Zidaru cu care a avut doi copii:
Paula Monica (n. 1937 - d. 2000) – căsătorită cu ing.
Stelian Miulescu - şi Nicuşor. Florica/Florina era fiica lui
Anghel Zidaru, din Balş. Acesta a fost copil de trupă; după
primul război mondial, a primit de la statul român pensie şi
pământ, ajungând să deţină 7 ha. Celălalt copil al familiei
Zidaru a fost Nicolae. Acesta a urmat Şcoala militară de
ofiţeri de infanterie de la Sibiu, înfiinţată în 19203,
ajungând locotenent-colonel de cavalerie în Garda regală,
la dresaj, alături de o altă glorie a echitaţiei româneşti,
Felix Ţopescu, la obstacole. Pe tânărul sublocotenent
Nicolae Zidaru îl găsim menţionat, în Monografia judeţului
Romanaţi, ca făcând parte din efectivele Regimentului 2
Călăraşi, în cadrul Escadronului de mitraliere, cu sediul în Caracal, alături de lt.
Căpitănescu Constantin, lt. Prica Gheorghe, sublt. Petrescu Oprea4; informaţia este datată:
1octombrie 1927. Escadronul său
făcea parte din Divizionul I, cu
sediul în Caracal. Comandantul
Regimentului 2 Călăraşi devenise,
începând cu 1 octombrie 1927,
colonelul Rădulescu Dumitru care îl
înlocuise pe colonelul Gheorghe
Argeşeanu (comandantul
Regimentului 2 Călăraşi între 1
aprilie 1922 - 1 octombrie 1927);
Divizionul I, în rândurile căruia se
număra şi Nicolae Zidaru, era
condus de lt. colonel Grozăvescu
Virgil5.
În perioada interbelică, Nicolae
Zidaru a participat la concursurile hipice de dresaj, reluate din 19226.
După 1945, s-a constituit
Organizaţia Sportului Popular
(O.S.P.) şi, în cadrul acestei noi
organizaţii, a fost introdusă şi
călăria care beneficia, şi ea, de o
nouă organizare. Practic, aceasta
a fost reluată după 1947. Un an
mai târziu, a fost desfiinţat
Jockey Club-ul Român şi, în
locul acestuia, s-a constituit
Federaţia Ecvestră, condusă de
g-ral Dumitru Popescu; secretar
general era lt. col. Felix Ţopescu.
Fig. 9 Florica Zidaru (căs.
cu Dumitru Betulescu)
Fig. 10 Florica Zidaru (dr., jos), alături de
colegele de şcoală, într-o scenetă
Fig. 11 Dumitru Betulescu în timpul armatei
An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 76
Printre consilierii tehnici îl regăsim şi pe lt. col.
Nicolae Zidaru.
Acesta a mai fost membru al Comitetului
pentru Cultură Fizică şi Sport, reprezentând
Bucureştiul (Caracalul era reprezentat de Nicolae
Oţeleanu), instituţie apărută după 19477. În 1953,
Nicolae Zidaru, alături de Ion Bârloiu (călărie) şi
Ioan Mureşan (coordonator şi atletism),
antrenează echipa de pentatlon modern a
României.
La Olimpiada din 1952, organizată la
Helsinki, echipa de echitaţie a fost restructurată
cu numai două săptămâni înainte de plecare:
rezultatul a fost unul modest – locul 10.
Am făcut această incursiune, prin istoria
hipismului românesc, din cel puţin două motive:
gloria şi prestigiul, aduse ţării de către militarii
sportivi.
Fraţii mai mari, Betulescu – Nicolae/Nicu şi
Gheorghe/Gică – s-au lăsat influenţaţi de spiritul
epocii - cel al negoţului cu cereale - şi au înfiinţat
o firmă, numită: Betulescu & Comp. La constituire, 1919, fraţii Betulescu au fost asociaţi
cu Ionică Brătăşanu, I. Diaconescu, I. Teicher8, firma funcţionând sub denumirea
Brătăşanu. Dumitru, mai mic, după terminarea studiilor s-a întors acasă, practicând, ca şi
fraţii săi, agricultura. Prosperitatea şi ascensiunea socio-economică s-au datorat, în primul
rând, muncii, valoare moştenită din familie. Cei doi copii – Monica şi Nicuşor – au fost
crescuţi în această atmosferă, transformând zicala „Numai cine munceşte, are!” în realitate.
Instaurarea regimului comunist a lovit crunt familia Betulescu. Proprietăţile,
agonisite cu trudă, de-a lungul mai multor generaţii, au fost naţionalizate sau „donate”
statului. Frumoasa casă de pe strada Andrei Şaguna, ridicată la sfârşitul secolului al XIX-
lea, a devenit bun al întregului popor. Familiei Dumitru Betulescu i-au fost rezervate
camerele micuţe, din spate, casa mare fiind
naţionalizată. S-au depus mari eforturi şi pentru
acestea, familia riscând să rămână pe drumuri, dacă
nu s-ar fi găsit „soluţia” divorţului. S-au perindat
mulţi chiriaşi în casa ridicată de preotul Ioan
Betulescu: o femeie în vârstă, familiile Drăgan şi
Ştefan. Tot aici a fost mutat, cu chirie la stat, din casa
de pe bulevard, naţionalizată şi ea, fratele lui
Dumitru, Nicolae. Spre sfârşitul anilor ’70, casa
revenea, în totalitate, urmaşilor: familia Monica şi
Stelian Miulescu9.
Furia noului regim s-a răsfrânt şi asupra
membrilor familiei Betulescu, celor doi copii li s-a
încălcat dreptul la învăţătură: în 1960, lui Nicuşor
Betulescu i s-a interzis să se prezinte la examenul de
admitere la Liceul „Ioniţă Asan”, Caracal. Timp de un
an, a lucrat, ca muncitor necalificat, la ridicarea
Fig. 12 Stelian Miulescu (ginerele
lui D-tru Betulescu)
Fig. 13 Biletul de eliberare al lui
D-tru Betulescu, din penitenciarul
Botoşani (1963)10
An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 77
Complexului de porci. Monica a plecat în Banat. Dumitru a fost arestat în mai multe
rânduri: 1952 – 1955 (a fost condamnat 36 de luni, dar a fost eliberat în iunie 1954), 1959-
1963, motivele înscrise în fişele matricole penale fiind: „delegat secţie de votare P.N.Ţ.
Maniu”, „uneltire contra regimului”/renumitul art. 209 din Codul Penal. A trecut prin
penitenciarele şi lagărele de muncă din: Leordeni, Caransebeş, Jilava, Botoşani, Galaţi.
În legătură cu ultima detenţie, prin bunăvoinţa fiului său, Nicuşor, am intrat în
posesia Sentinţei de condamnare nr. 218, dată - în şedinţa publică din 26 aprilie 1960 - de
către Tribunalul Militar din Craiova. Au fost judecaţi, în acelaşi proces, următorii:
Voiculescu N. Marin (fost avocat), Dumitru Betulescu, Ciocănescu I. Nicolae (absolvent al
Şcolii practice de comerţ din Paris, fost director al Federalei Caracal), Hristea P. Ion (zis
Cita, fost comerciant). Infracţiunea pentru care au fost judecaţi şi condamnaţi: uneltire
contra ordinei sociale, art. 209, p. 2, lit. a, C. P. La data şedinţei publice, dintrei cei patru
arestaţi, Ciocănescu Nicolae decedase cu numai câteva zile înainte de proces (18 aprilie
1960), în penitenciarul din Craiova. Procurorul militar, cpt. de justiţie Ularu Ion, a făcut un
istoric al faptelor şi a arătat că, din actele şi din probele administrate, rezulta că inculpaţii,
sub pretextul că se întâlnesc pentru a juca rummy, se adunau în locuinţa lui Hristea Ion, „în
mod regulat, cam de
două ori pe săptămână,
abordând probleme de
politică internă şi
externă, aflate la
ordinea zilei,
manifestându-şi
duşmănia faţă de
regimul democrat-
popular”. În proces au
fost audiaţi, ca martori:
Petreanu Ion
(„inculpatul
Voiculescu Marin
audia regulat posturile
de radio capitaliste şi
în mod duşmănos afirma că americanii vor face război, iar comuniştii vor fi învinşi şi el
îşi va recăpăta poziţia pierdută”), Mitrache Petre (arestatul Voiculescu Marin afirma că:
„regimul actual a înrobit lumea, impozitele fiscale sunt biruri şi tot ce se construieşte acum
este din averea foştilor proprietari”), Mărculescu Ilie, Jitaru Constantin, Radovici Adrian
(„Dumitru Betulescu afirma că presa şi radioul din ţara noastră spun minciuni, în legătură
cu alegerile”).
Inculpaţii au recunoscut, numai în parte, învinuirile aduse. Pedepsele primite au
variat între 5 ani (Voiculescu Marin) şi 4 ani (Betulescu Dumitru, Hristea Ion).
În timpul deselor arestări, familia s-a descurcat foarte greu. Impozitele şi cotele
agricole au lăsat urme adânci pe chipul, dar şi în inima celor de acasă. Fiinţe evlavioase,
Florica şi Monica au găsit în biserică un sprijin şi nu şi-au pierdut speranţa în binele pe
care puteau să-l primească de la oamenii pe care familia Betulescu îi ajutase în trecut.
Vecinii, părintele Costel Rădulescu - de la Biserica „Maica Domnului”, rudele au ajutat
familia cu câte ceva din cele necesare, în această perioadă neagră.
Familia Betulescu nu a pierit. „Dovezi” sunt peste tot, prin Caracal: casele
construite de preoţii Andrei şi Ioan Betulescu - de pe străzile Carpaţi şi Andrei Şaguna,
Fig. 14 Enoriaşi ai Bisericii „Maica Domnului”. Pe rândul
de jos, în centru, preotul paroh Costel Rădulescu. Pe rândul
din mijloc, a doua din dreapta, Florica Betulescu (făcea parte
din corul Catedralei)
An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 78
frumoasa vilă de pe bulevard – clădită de Nicu Betulescu, Biserica „Sf. Apostoli” - la a
cărei ridicare un mare rol a avut preotul Ioan Betulescu; dar, mai ales, au rămas nepoţii şi
stră-, strănepoţii - în venele cărora curge, ca o apă vie, sângele Betuleştilor.
În 2005, Comisia pentru constatarea calităţii de luptător în rezistenţa
anticomunistă, prin Decizia nr. 1205/08.12.2005, acorda calitatea de luptător în rezistenţa
anticomunistă lui Betulescu Nicolae, întrucât a fost închis pentru „infracţiuni din motive
politice”.
În loc de încheiere...
…În seara aceea, nu-mi mai aduc aminte ce-a mai fost; nici nu ştiu când şi unde m-am
culcat! Ştiu doar atât, că mă simţeam fericit şi par’că eram altul. Intrasem într-o lume
plină de un ce tainic, de un farmec negrăit de dulce, care-mi schimbă noaptea viselor cu
balauri, într-un cer senin, unde soarele strălucea vesel, şi unde auzeam glasurile limpezi
ale noilor mei tovarăşi de joc...
(Peioan Rohan, Nepoţii părintelui Andrei, p. 24)
Note: 1 Ioan Gh. Popescu, cunoscut sub pseudonimul literar Peioan Rohan, s-a născut la 9 septembrie
1893, data morţii nefiind cunoscută. A fost unul dintre nepoţii preotului Andrei Betulescu. Tatăl
său, Gheorghe, fratele preotului Ioan, şi-a luat numele de familie Popescu – de la cuvântul
popa/Popescu, şi nu Betulescu. Ioan Gh. Popescu a făcut studiile la Liceul Militar din Iaşi, susţinând
examenul de bacalaureat la Liceul Gheorghe Lazăr, din Bucureşti. A urmat Şcoala pregătitoare de
ofiţeri activi (1912-1914), Academia de Arte Frumoase din Bucureşti (1931 - 1932). A debutat în
Îndreptarea literară (revistă de literatură, ştiinţă şi sport, apărută în 1920, avându-l ca fondator pe
Paul Tinculescu. În paginile acestei reviste au publicat Victor Eftimiu, Emil Gârleanu, George
Bacovia, Al. Cazaban, Radu D. Rosetti ş.a.), cu poezia Iisus (1918), semnată Ioan Rohan. Între
1935-1936, a fost redactorul Revistei vămilor. A avut expoziţii de pictură la Târgu Mureş (1923), la
Bucureşti, Craiova, Lugoj, Brăila, Turnu Severin, între 1924-1931, şi Ateneul Român din Bucureşti
(1932), semnând Peioan Rohan.
Pseudonime: Roman Peioan, Ioan Rohan, Peioan Rohan.
A colaborat la Lectura pentru toţi, Libertatea, Foaia interesantă, Universul, Epoca, Revista
funcţionarilor publici, Gând şi slovă oltenească (Craiova).
Opera: Flori albe (Orăştie, 1922); Nepoţii Părintelui Andrei (Bucureşti, 1930); Sacul minunat al
lui Moş Crăciun (1931); Pe aripi de vis (1936); Versuri (Craiova, 1937); Drăculea (1938). (http://aman.ro/betawp/wp-content/uploads/personalitati/P/popescu%20peioan%20ioan.pdf).
2 Monedă de argint, egală cu 50 bani.
3 După Marea Unire, din 1 decembrie 1918, evenimentele interne şi internaţionale au dus la o
cerere mărită de ofiţeri, pentru a încadra noile structuri ale armatei. Astfel, prin Înalt Decret nr. 5
376/1920 s-a înfiinţat o nouă şcoală de ofiţeri de infanterie, în garnizoana Sibiu (Şcoala Militară de
Infanterie nr. 2, nr. 1 fiind cea din Bucureşti). Primul comandant al noii şcoli militare, de la Sibiu,
a fost lt. col. Vasilescu Christea, ofiţer de stat major, participant activ la războiul de reîntregire, cu
studii militare în ţară şi în străinătate. În anul 1922, la titulaturii şcolii militare de la Sibiu i se adaugă numele celui care a condus ţara şi
oştirea ei la obţinerea Independenţei, Principele Carol. Astfel, incepând din acest an, timp de un
deceniu, scoala va purta numele: Scoala Militară de Infanterie nr. 2 Principele Carol. 4
Oprea (Panti) Petrescu a fost căsătorit cu Elena Betulescu, prin urmare acesta a fost cumnatul
fraţilor Betulescu şi rudă, prin alianţă, cu Nicolae Zidaru. 5 Ştefan Ricman şi alţi autori, Monografia judeţului Romanaţi, Editura Ramuri S.A.//Arte
Grafice//Craiova, 1928, pp. 281-283.
An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 79
6 După primul război mondial, concursurile hipice se reiau în 1922. În anul următor, se amenajează
un nou hipodrom la Floreasca, pe lângă cele două de la Băneasa, primul construit în 1906. După
1924, se dispută anual concursul hipic naţional. Activitatea internaţională se intensifică. Astfel, la
concursurile de la Poznan şi Varşovia (1929), cpt. Constantinescu ocupă trei locuri I. Succese
similare se obţin în 1930, la Nisa şi Roma. Datorită performanţelor călăreţilor militari, această
ramură sportivă îşi dobândeşte notorietatea internaţională. Între 1935 şi 1940, echitaţia din România
atinge apogeul. În afară de concursul hipic naţional, apare o altă competiţie importantă - ce se va
numi “Campionatul calului de arme”- care a debutat la Bucureşti, în 1925, a continuat tot aici, în
1926, apoi la Sibiu (1927, 1928), la Galaţi (1929), Craiova (1930), Iaşi (1932), Bucureşti (1933),
Braşov (1935), Timişoara (1936), Arad (1937) şi Constanţa (1938). În concursul internaţonal din
1934, cpt. P. Kirculescu câştigă Concursul “Micii Antante” de la Constanţa. În anul următor (1935),
călăreţii confirmă clasa lor internaţională. O echipă formată din P. Kirculescu, C. Apostol, T.
Tudoran şi C. Zahei concurează, în vederea pregătirii pentru J.O. de la Berlin - din 1936, la
concursurile de la Nisa, Napoli, Roma, Florenţa şi Aachen, câştigând probe sau ocupând locuri
fruntaşe: C. Apostol ocupă locul I la Nisa, iar Tudoran în “Cupa oraşului Aachen”. La J.O. de la
Berlin, lt. H. Rang obţine, după baraj, medalia de argint în “Premiul naţiunilor”. Succesele se
repetă: Felix Ţopescu - o victorie la Viena, H. Rang cucereşte “Marele Premiu al oraşului Aachen”. 7 Revista Federaţia Ecvestră Română, p. 322
8 Şt. Ricman ş.a., Monografia judeţului Romanaţi, Ramuri S.A. // Arte Grafice // Craiova, 1928, p.
304. 9 Monica, fiica lui Dumitru şi Florica Betulescu, s-a căsătorit cu inginerul Stelian Miulescu. După
căsătorie, tânăra familie a cumpărat loc de casă de la Panti Petrescu (unchi), pe strada Frederic
Engels. În 1977, când casele de pe această stradă s-au demolat, pentru a se construi blocuri, familia
Miulescu s-a mutat în casa de pe strada Andrei Şaguna. 10
Fotografiile care apar în acest articol ne-au fost puse la dispoziţie de domnii Nicuşor Betulescu şi
Cristian Miulescu - fiul, respectiv nepotul lui Dumitru Betulescu – şi fac parte din Arhiva familiei
Pătru Jeana şi Adrian, fond Familia Betulescu.
La război – ca la război: patrioţi şi trădători.
Mărturisiri: generalul R. Scărişoreanu despre călăraşii săi şi despre trădători
Colonel r. Dumitru Matei
Generalul Romulus Scărişoreanu, originar din judeţul Romanaţi, este un
memorialist valoros, care a notat cu acribie momentele
trăite în războiul de acum un veac, paginile memoriilor
sale fiind adevărate lecţii de istorie şi de patriotism.
Călăreţ temerar şi ofiţer obişnuit să mânuiască cu
măiestrie atât sabia cât şi condeiul, a comandat subunităţi
şi un regiment de cavalerie, iar pe front o brigadă de
călăraşi şi detaşamente de arme întrunite. În anul 1909,
fiind căpitan în regimentul de călăraşi din Constanţa pe
care îl va comanda mai târziu, împreună cu căpitanul
Alexiu a executat un marş de rezistenţă de 1680 km
călare şi în 1909 a publicat în broşura (cum o numea el
cu modestie) Călare de la Bucureşti la Constantinopol
şi de la Constantinopol la Constanţa. Marş de rezistenţă
executat de căpitanii R. Scărişoreanu şi A. Alexiu, care
cuprindea valoroase învăţăminte şi observaţii cu caracter
militar şi de cultură generală. Din lectura celor 114 Generalul romanaţean
Romulus Scărişoreanu
An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 80
pagini ale broşurii camarazii săi cavalerişti – şi nu erau puţini – aveau să obţină foloase
maxime în relaţia lor cu valorosul patruped care avea să-i poarte peste câţiva ani la victorie
sau la sacrificiul eroic în şarjele nemuritoare de la Cicârci, Robăneşti, Roşiori de Vede şi
Prunaru.
Războiul pentru Întregirea Neamului l-a găsit pe Romulus Scărişoreanu la
comanda Regimentului 9 Călăraşi din Constanţa şi despre activitatea sa în zilele
premergătoare intrării României în război, precum şi despre eroicele lupte la care au
participat călăreţii acestui regiment în luptele din Dobrogea citim ca într-o cronică
modernă paginile volumului publicat la Bucureşti în anul 1932, intitulat FRAGMENTE
DIN RĂZBOIUL 1916-1918.
După prima refacere în care se completează
efectivele de oameni şi cai, dotaţi cu armament
corespunzător şi echipament de iarnă, colonelul şi
regimentul său ajung pe frontul din Moldova, în triunghiul
morţii, cum a fost numită zona Oituz-Mărăşti-Mărăşeşti.
Aici întâlnesc o cunoştinţă a noastră din numărul anterior al
revistei, pe colonelul Alexandru Sturza (Sturdza, în grafia
autorului, pe care o vom folosi în continuare).
Ne vom opri mai puţin asupra operaţiunilor
militare propriu zise, cunoscute de cei interesaţi, dar vom
insista asupra activităţii unor comandanţi pe care autorul i-a
portretizat cu obiectivitate – folosind adesea şi culorile
întunecate, socotind că este necesar pentru ca să se ţină
seama de tristele evenimente şi să nu se mai repete –
deoarece credem că nu este lipsit de interes pentru cititori să
cunoască mai multe despre oameni şi fapte în împrejurări
excepţionale.
De la înălţimea experienţei sale, după ani buni de analiză sub toate aspectele a
evenimentelor militare atât de către specialişti în doctrină şi artă militară, precum şi de
numeroşii memorialişti, de la grade mai mici, care nu aveau viziunea de ansamblu a
acţiunilor militare113
până la comandanţi de cel mai
înalt rang, generalul Scărişoreanu prezintă propriile
sale concluzii şi cred că nu greşim redând câteva
dintre ele.
Înfrângerile noastre – scria generalul – se
datorează pe lângă anumite concepţiuni şi situaţiuni
iniţial greşite, şi slabei pregătiri morale şi nu mai
puţin unor comandanţi în bună parte nepregătiţi
intelectual şi lipsiţi de oricare însuşire războinică.
Cu privire la armamentul şi tehnica de
luptă ale armatei noastre la intrarea în acţiune arată
că nu numai dotarea inferioară faţă de armata
adversă a dus la eşecuri în prima parte a
războioului ci şi slaba pregătire morală a armatei.
Unii (comandanţi) bine apreciaţi până în momentul
113 Autorul romanului Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, sublocotenentului Camil Petrescu,
care a luptat în cadrul unei unităţi din Armata a 2-a, întreba într-o notă de subsol de ce s-au retras trupele române din Ardeal
fără a fi obligate de inamic, după ce înaintaseră victorioase până la Braşov şi de acolo la Făgăraş şi mai departe.
Cel de-al doilea volum
memorialistic cu dedicaţia
către generalul Gh. Manu
An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 81
intrării noastre în război, la auzul primei lovituri de tun şi-au pierdut liniştea necesară,
manifestând o grijă – uneori ridicolă – a menajării propriei persoane, iar alte ori prin
ordine pripite sau ezitări de a le da, prin ordine incoerente sau cu conţinut ameninţător şi
uneori prin bruscări asupra subordonaţilor împinse până la violenţe care, dacă, câteodată
erau necesare, de cele mai multe ori fiind greşit aplicate, au adus numai descurajare.
Citind aceste rânduri ne amintim de un personaj cunoscut din lectura anterioară,
care nu a ezitat să-şi ucidă subalternii incomozi direct şi fără judecată.
Autorul critică acele protecţiuni condamnabile de camuflare în posturi de unde,
dacă pericolul era exclus, posibilitatea obţinerii decoraţiunilor de tot felul era mai uşor
realizabilă, de multe ori în dauna şi în dispreţul acelora ce cu drept cuvânt le meritau.
[...]. S-au văzut oameni politici, comandanţi de mari unităţi, precum şi din cei mici, care
şi-au adăpostit copiii, ginerii, nepoţii, cumnaţii etc., în servicii unde orice risc al
războiului era cu totul exclus, ci numai bunul trai, căci foarte mulţi dintre aceştia au trăit
şi au petrecut mai bine în timpul războiului decât înainte de război.
Din experienţa războiului, autorul trage concluzii pentru viitor: Sângele eroilor
care au dispărut şi al celor care au rămas schilozi în viaţă [...], suferinţele îndurate chiar
de întregul neam în cei 4 ani de război, nu mai pot îngădui în viitor ca arbitrariul să
înlocuiască dreptul. O armată puternică prin valoarea materială şi morală [...] va asigura
naţiunii dezvoltarea în interior şi va asigura respectul celorlalte popoare. Germania,
devenită duşmana noastră, este exemplul cel mai evident în justificarea acestor
afirmaţiuni.
Generalul Scărişoreanu consideră că rezultatele slabe în campania din 1916 se
datoresc şi lipsei de pregătire morală şi naţională (referire la alianţele anterioare
războiului). El crede că chiar dacă armata ar fi fost dotată cu cele mai perfecţionate
maşini de război, nu se ştie dacă rezultatul ar fi fost altul, căci la partea tehnică şi
ştiinţifică a războiului trebuie să se adauge şi sufletul omului. În a doua parte a războiului,
sub influenţa patriotismului ridicat la înălţimea pericolului care ameninţa distrugerea
totală a ţării, s-au obţinut victoriile miraculoase de la Oituz, Mărăşti şi Mărăşeşti, prin
care ne-am impus în faţa unui duşman puternic ce-şi hătărâse şi timpul în care ţara va fi
ocupată.
Valoarea factorului moral rezultă şi din faptul că eroica armată sârbă, cu
pregătire materială inferioară, a învins armata austriacă datorită spiritului de sacrificiu
înrădăcinat în sufletul întregului popor.
Autorul nu avea încredere în hotărârile Ligii Naţiunilor, căci nu se ştie dacă toate
vor fi respectate şi observă că în dispreţul tratatelor alţii se pregătesc cu febrilitate pentru
un viitor război. Ei vor căuta provocarea incidentelor de pe urma cărora să rezulte
războiul ce le va aduce câştigul pe care-l urmăresc. Astăzi cunoaştem faptul că istoria i-a
confirmat previziunile.
Generalul recomandă ca în viitor cei responsabili să fie atenţi cu minorităţile în
armată, căci nu toţi au bune sentimente şi cu atât mai puţin sunt dispuşi să-şi dea viaţa
pentru ţara noastră, iar ţările vecine îi vor îndemna nu numai la dezertări, ci chiar la
trădări. [...] Trupa de origine străină este predispusă la prima ocaziune a dezerta în
rândurile inamicului. Asemenea elemente din armata austro-ungară la primele ocaziuni
aruncau armele, predâdu-se în masă, fapt ce mai tîrziu a dus nu numai la pierderea
războiului, ci şi a Ţărei. Alte exemple vom prezenta mai departe.
Concluzia autorului este că educaţia poporului român trebuie să fie dezvoltată la
maximum, atingând fanatismul şovinist al dragostei şi apărării ţării. [...] Când pericolul
apare, să apărem în faţa duşmanului cu armatele române fără minoritari, nu numai cu
An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 82
sufletele şi piepturile goale, dar şi cu armamentul cel mai modern114
, care să dea încredere
luptătorilor în perfecta calitate a armelor ce poartă, ceea ce le va mări avântul şi voinţa
de a învinge.
În prima parte a cărţii autorul prezintă acţiunile din faza premergătoare a
războiului şi acţiunile de luptă la care a participat cu regimentul său în sectorul frontierei
de sud a Dobrogei. Trupele noastre erau formate din oameni vârstnici, fără valoare
operativă, fără pregătire militară şi chiar fără echipare completă. Brigăzile 5 şi 6 Mixte
aveau regimentele compuse din al 4-lea batalion al regimentelor operative (adică din
rezervişti). Valoare operativă aveau numai Regimentele 9 Vânători, 40 Infanterie, 9
Călăraşi, 10 Călăraşi şi o baterie din Regimentul 20 Artilerie. Celelalte baterii aveau tunuri
vechi de 87 mm.
În dimineaţa de 15 august s-a primit la regiment mesajul M.S. Regelui
Ferdinand: OSTAŞI!
V-am chemat să purtaţi steagurile noastre peste hotarele unde fraţii voştri vă
aşteaptă cu nerăbdare şi cu inima plină de nădejde. Umbrele marilor voevozi, Mihai
Viteazul şi Ştefan cel Mare, ale căror rămăşiţe zac în pământurile ce veţi dezrobi, vă
îndeamnă la biruinţă, ca vrednici urmaşi ai ostaşilor cari au învins la Războieni,
Călugăreni şi Plevna. Veţi lupta alături de marile naţiuni cu care ne-am unit. O luptă
aprigă vă aşteaptă. Cu bărbăţie să îndurăm însă greutăţile şi, cu ajutorul lui Dumnezeu,
izbânda va fi a noastră. Arătaţi-vă deci demni de Gloria Străbună.
De-a lungul veacurilor, un neam întreg vă va binecuvânta şi vă va slăvi!
FERDINAND.
În acelaşi timp se comunică oficial numirea colonelului Scărişoreanu în funcţia
de comandant al Brigăzii 5 Călăraşi, dar exercita această comandă de la 2 august 1916.
A doua zi de la decretarea mobilizării, un soldat din Regimentul 9 Călăraşi a
dezertat cu cal şi echipament, iar exemplul său a fost urmat de alţii aici şi în Carpaţi. După
9 octombrie, în retragerea ce a urmat, soldaţii armatei române de naţionalitate bulgară au
dezertat în masă. Nenorociţii care se refugiau din sudul Dobrogei căutau scăparea vieţii şi
a puţinului avut încărcat în nişte căruţe trase de animale slăbite din cauza drumului
îndelungat şi lipsa hranei. Copiii de la sânul femeilor şi cei de vârstă mai fragedă în bună
parte au murit pe drum în braţele mamelor lor din cauza răcelilor provocate de ploile
existente în acel timp şi au fost îngropaţi în tot lungul şoselei de la Hamangia până la
Măcin, dând aparenţa unui cimitir nesfârşit115
.
Autorul arată situaţia grea a trupelor române din cele două brigăzi mixte, ale
căror opinci se rupseseră şi au fost aruncate, iar soldaţii mergeau desculţi: Cu armele şi
muniţiile în spinare, prezentau aspectul dureros al soldatului apărătorul Ţării Româneşti
în faţa duşmanului şi a soldatului aliat rus, perfect echipat, care ne privea nici cel puţin cu
milă, ci numai cu dispreţ. După 9 octombrie, în retragerea ce a urmat, soldaţii armatei
române de naţionalitate bulgară au dezertat în masă, formând bande pe propriul nostru
teritoriu, mai ales în pădurile din jurul Babadagului; au jefuit şi au omorât bătrâni, copii
şi femei, pe care le-au necinstit. Autorul scrie cu regret: Ce bine ar fi fost ca în ambele
Regimente 9 şi 10 Călăraşi cu recrutare dobrogeană să nu fie întrebuinţate pe acest front
elementele bulgarilor, cărora li s-a oferit tentaţiunea dezertărilor la inamic.
114Aluzie la afirmaţia unui ministru de război care spunea în parlament că în lipsa armelor ne vom bate cu pumnii şi cu dinţii.
115 Mărturiile sunt asemănătoare celor făcute de veteranul acestui război, plutonierul major
Mirică Dumitru, în Memorii de război, publicate în Memoria Oltului şi Romanaţilor nr. 54,
55/2016; 56/2017.
An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 83
*
Redăm în continuare secvenţe semnificative la care a participat autorul şi
călăraşii săi, săvârşind fapte de eroism apreciate de superiori şi sabotate de trădători.
După căderea Turtucaiei, la aripa dreaptă era foarte mare presiune, inamicul
voind să pună stăpânire pe trecerea de la Cernavodă pentru a izola trupele de vestul ţării.
După ce a vorbit batalioanelor 4/R11 Infanterie şi 4/R/24 Infanterie ce suferiseră
eşecul de la Karapelit, colonelul Scărişoreanu a constatat că este o greşeală a celor care au
crezut că se pot forma unităţi de luptă chiar în timpul războiului, cu oameni care nu au nici
o pregătire, fapt ce se confirmase atât de dureros chiar de la începutul războiului. La
încheierea cuvântării comandantului: Cu vitejia noastră şi cu ajutorul lui Dumnezeu, sigur
victoria va fi a noastră! trupa se descoperă, se închină şi se roagă: Ajută-ne Doamne şi fă
pace!
În noaptea 31 august/1 septembrie brigada primeşte ordinul nr. 6 al Diviziei 19
Infanterie că reintră în subordinea acesteia şi i se ordonă ca în ziua de 2 septembrie ora
8.00 să se găsească la nord-est de localitatea Caraomer. La 9 septembrie, prin ordinul nr. 2
al Diviziei 19 Infanterie, colonelul Scărişoreanu este numit comandant al Detaşamentului
format din Brigada 5 Călăraşi, Batalionul 4/Regimentul 11 Infanterie, Batalionul
4/Regimentul 5 Infanterie şi o baterie de artilerie pentru a apăra Amzacea. La 10
septembrie se primeşte informaţia că trupele inamice înaintează spre nord şi Divizia 19
Infanterie ordonă retragerea. Conform ordinului nr. 90 din 13 septembrie al Diviziei 19
Infanterie, Brigada 5 Călăraşi intră în subordinea acestei divizii de la care primeşte ordin
să meargă la Urluchioi. La 18 septembrie ia fiinţă Corpul 6 Cavalerie rus, compus din
Divizia 3 de Cavalerie rusă şi Brigada 5 Călăraşi întărită cu un batalion de infanterie şi
brigada intră în compunerea acestuia. La 30 septembrie Corpul 6 Cavalerie rus hotărăşte
înlocuirea trupelor sale de pe front cu ale Brigăzii 5 Călăraşi: Regimentul 10 Călăraşi
ocupă poziţie la Horoslar şi Regimentul 9 Călăraşi la Palazu (pe malul Mării), iar
Batalionul 51 la 2 km. vest Medeea. Înlocuirea se face fără incidente în noaptea de 30
septembrie/1 octombrie.
Pentru conduita trupelor române, generalul Pavlov exprimă mulţumirile sale şi
ordonă să se facă propuneri pentru decorare cu ordine ruseşti: câte 4 ofiţeri din
Regimentele 9, 10 Călăraşi şi Batalionul 51 Infanterie şi câte 4 grade inferioare din fiecare
companie şi escadron.
Luptele pentru apărarea Constanţei sunt duse de o brigadă de cavalerie rusă şi de
Regimentul 9 Călăraşi. Regimentul 10 Călăraşi reintră în brigadă şi ocupă poziţie la
Anadalchioi. Generalul Pavlov pierduse orice legătură cu unităţile sale în ziua de 9
octombrie, când avea loc cea mai importantă acţiune din Dobrogea, în care pierdeam
singurul nostru port maritim, Constanţa, şi este luat prizonier de bulgari pe când vizita
cazarma Regimentului 9 Călăraşi din Constanţa. A scăpat încălecând calul colonelului
C116
. și împreună cu sublocotenentul Drosu pornesc în goană spre nord și ajung la Mamaia
la orele 15.00.
Brigada 5 Călărași ajunge la Caramurat. Unitățile Diviziei 9 Infanterie erau
dezorganizate şi din cauza panicii pierduseră mulţi oameni, morţi, răniţi şi prizonieri.
Colonelul Frimu Constantin, comandantul Brigăzii este făcut prizonier în luptele
de ariergardă de la Caramurat, în ziua de 11 octombrie şi chiar comandantul Diviziei 9
dispăruse de pe câmpul de luptă din 9 octombrie; dezorganizarea este totală: toţi se
gândesc cum să ajungă mai repede la punctele de trecere de la Hârşova şi Măcin.
116Carataş, probabil.
An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 84
La 10 octombrie 1916, ora 7.00, Brigada 5 Călăraşi pornea spre Caramurat
pentru a executa ordinul comandantului Corpului 6 Cavalerie Rus, iar recunoaşterea
trimisă de Regimentul 10 Călăraşi la 700 m. de Cicrăci este primită cu foc. Se primeşte
informaţia că 4-5 escadroane bulgare înaintau în trap asupra coloanelor de trăsuri ruso-
române care se retrăgeau, spre a le captura.
Atunci Brigada 5 Călăraşi lasă un escadron să bareze înaintarea inamicului şi cu
toate celelalte se îndreaptă spre cavaleria inamică. Se ordonă verbal Regimentului 9
Călăraşi să atace călare de front cavaleria duşmană, lăsând în linia a doua restul de
escadroane din Regimentul 10 Călăraşi. Regimentele pornesc în trap în formaţia coloană
dublă spre sud-vest Cicrăci şi la 5-600 metri de inamic trag sabia din teacă şi fără cea mai
mică ezitare atacă liniile desfăşurate ale inamicului în sunetul trompetelor de la toate
escadroanele şi în zgomotul asurzitor de urale şi tropot al cailor, cu o violenţă ce le dă
peste cap, iar cei ce veneau asupra Regimentului 10 Călăraşi, (aproximativ un escadron),
întorc caii şi se retrag în goană. Au fost astfel salvate sute de trăsuri cu muniţie, alimente şi
alte materiale care ar fi fost capturate de inamic şi au fost capturaţi 10-12 prizonieri cu caii
lor, renunţând la cei fără cai. Pierderile noastre au fost de 14 morţi şi 30 răniţi de sabie sau
de focul mitralierelor duşmane care au deschis focul asupra ambelor regimente şi au oprit
elanul atacului călare la aproximativ 800-1.000 metri, astfel că eficacitatea lor s-a produs
numai asupra câtorva călăreţi care n-au stăpânit caii.
În dimineaţa de 11 octombrie trece pe lângă localitatea Cicrăci Regimentul de
Ulani din Divizia 3 Cavalerie rusă comandat de colonelul Von Val, la sud Cicrăci descalecă
şi pornesc în formaţie de trăgători, dar sunt primiţi cu foc violent de infanterie şi artilerie.
În această situaţie intervine Regimentul 10 Călăraşi la aripa dreaptă a ruşilor, cu
călăreţii celor 4 escadroane descălecaţi, deschizând foc viu asupra duşmanului, dând
posibilitatea regimentului rus să se retragă om cu om, apoi se retrage şi regimentul român.
Fiind atacate de forţe duşmane superioare, trupele primesc ordin de retragere:
Regimentul 10 Călăraşi la nord de Tari Verde, iar Regimentul 9 Călăraşi la Casapchioi,
lăsând pentru siguranţă în timpul nopţii un escadron din Regimentul 10 Călăraşi la
Caranasul, sub comanda locotenentului Wachman şi un escadron din Regimentul 9
Călăraşi la Casapchioi. Escadronul din Regimentul 10 Călăraşi, comandat de
locotenentul Wachman părăseşte poziţia fără a fi atacat şi vine în cantonament la
Casapchioi noaptea de 11/12 octombrie la ora 1.00 motivând că a fost atacat de forţe
superioare. Faptul a fost dovedit ca neadevărat în dimineaţa zilei de 12 octombrie, când
s-au trimis patrule de recunoaştere cu ofiţeri şi au constatat că localităţile nu erau ocupate
de inamic.
S-a dat apoi ordin ca un Detaşament comandat de căpitanul Mărculescu să
ocupe poziţia, apoi s-a ordonat ca pe timpul nopţii frontul să fie păzit numai de un
escadron din Regimentul 10 Călăraşi. Căpitanul Mărculescu, din proprie iniţiativă,
rămâne şi el acolo pentru a întări poziţia, măsură apreciată de Brigada 5 Călăraşi117
. La 13 octombrie trupele ruse se retrag spre nord şi se ordonă să se retragă şi
escadroanele române de pe poziţie la Sariurt
La Hamangia era un depozit rus de alimente căruia urma să i se dea foc, însă au
fost rechiziţionate, de la populaţia bulgară care nu se refugiase, 30 de trăsuri ce au fost
încărcate în seara zilei de 13 octombrie, de aceste alimente beneficiind trupele ruse şi
117
Am relatat aceste evenimente din luptele de pe frontul din Dobrogea, fiindcă între cei
nominalizaţi, locotenentul Wachman şi căpitanul Mărculescu, sunt cunoştinţe ale noastre din
articolul precedent.
An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 85
române aflate în zonă, precum şi populaţia civilă, aşa că nu s-a mai dat foc.
La 14 octombrie se află că trupe bulgare sunt la Cogealac şi 2-3 escadroane
înaintează spre nord. Contra lor se trimite Regimentul 9 Călărași și la apropierea lui
bulgarii se retrag spre sud.
Brigada 5 Călărași primește ordin să se meargă la Testemelul (Vasile Alecsandri),
unde porneşte în dimineaţa de 15 octombrie. La ora 14.00 ajunge pe frontul Eschi Baba-
Testemelul şi ocupă poziţie la sudul localităţii. Aici au găsit Regimentul de Ulani al
colonelului Von Val, iar în noaptea 14/15 sosesc încă două regimente de infanterie rusă din
Divizia 9 a Corpului 4 Siberian.
Soldaţii de naţionalitate bulgară din Regimentul 10 Călăraşi au dezertat cu cai şi
armament la retragerea spre nord, unii mergând la casele lor, alţii ascunzându-se în
pădurile din zonă. Cei din Regimentul 9 Călăraşi dezertaseră încă din 9 octombrie, după
căderea Constanţei. În regimente mai erau numai cei de naţionalitate română şi puţini de
naţionalitate străină. La încheierea păcii de la Bucureşti cel mult o cincime din efectivul de
străini mobilizaţi în cele două regimente rămăseseră credincioşi ţării noastre. Înşişi turcii,
cărora ţara noastră le făcuse atât de multe avantaje au dovedit aceeaşi ingratitudine ca
bulgarii, evreii şi nemţii.
Situaţia frontului s-a înrăutăţit în zilele de 14 şi 15 octombrie. Trupa de
naţionalitate străină s-a organizat în bande care jefuiau în jurul Babadagului. Cu aprobarea
Diviziei 3 Cavalerie rusă, colonelul Scărişoreanu organizează o poteră formată din 50 de
călăreţi sub comanda căpitanului H. Ch118
. pentru prinderea dezertorilor, dar acesta se duce
la familia sa în Tulcea şi după câteva zile se întoarce fără să fi prins vreun dezertor.
Autorul descrie starea jalnică a populaţiei române care se retrăgea din calea
invadatorilor şi masa nesfârşită de oameni din jurul Măcinului, aşteptând săptămâni să
poată trece Dunărea.
La 17 octombrie Corpul 6 Cavalerie rus ordonă Brigăzii 5 Cavalerie să fie la 18
octombrie la Başpunar, unde va primi ordine de la generalul Pavlov. În dimineaţa de 18
octombrie brigada primeşte ordinul Corpului 4 Siberian, să meargă la Cuciurova.
Prin Ordinul de Zi nr. 30 generalul de divizie Pavlov, comandantul Corpului 6
Cavalerie al Armatei Imperiale Ruse aducea mulţumiri domnului colonel Scărişoreanu
Romulus, comandantul Brigadei a 5-a Călăraşi Români, domnului locotenent colonel
Steriade Alexandru, comandantul Regimentului 9 Călăraşi, domnului colonel Marini
Camil, comandantul Regimentului 10 Călăraşi, domnilor ofiţeri şi ostaşilor acestei
brigade pentru strălucita şi curajoasa lor purtare, pe tot timpul cât au fost sub ordinele
mele.
La 20 octombrie brigada intră în subordinea Diviziei a 9-a Siberiană. Între
localităţile Testemelu şi Doiran au fost semnalate până la această dată două divizii de
infanterie bulgară.
Autorul prezintă încă un exemplu de laşitate care confirmă concluziile sale cu
privire la unii comandanţi: în timpul unui bombardament de artilerie la Topraisar, un
căpitan de la coloana de subzistenţă încalecă pe deşelate un cal de tracţiune, şi fuge
antrenând după el trupa trenului regimental. După război a fost văzut decorat cu ordine de
război şi înaintat la gradul de colonel, deşi merita să fie trimis în judecata Curţii Marţiale,
judecată care nu a avut loc. Îndrăzneala a mers până acolo, că un prieten i-a cerut
colonelului Scărişoreanu să facă aprecieri favorabile în foaia calificativă ce se ataşa la
memoriu în acel timp, dar colonelul a arătat cum era în drept a se face.
118
Hagi Chirea?
An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 86
Situaţia îngrijorătoare a brigadei a fost raportată de două ori eşaloanelor
superioare, astfel că la 22 octombrie se ordonă regimentelor brigăzii să treacă în spatele
frontului pentru refacere.
La 24 octombrie începe ofensiva Diviziei 9 Siberiene şi la 25 octombrie
Cartierul Brigăzii se mută la Ostrovul. La 26 octombrie comandantul acestei divizii cere
executarea de către brigadă a unei recunoaşteri ofensive pentru a cunoaşte situaţia trupelor
inamice la aripa noastră dreaptă. La acţiune participă două escadroane din Regimentul 9
Călăraşi şi un escadron din Regimentul 10 Călăraşi. Înaintarea se face fără incidente până
aproape de Hârşova, pe care bulgarii o părăsesc după ce-i dă foc din toate părţile: nici o
casă nu a rămas neincendiată, în afară de geamia turcească şi biserica română.
În retragerea lor, bulgarii nu au cruţat nici un sat locuit de români, dându-le foc
sistematic, fapt dovedit de butoaiele de păcură şi petrol ale căror rămăşiţe au fost găsite de
trupele noastre. Purtare sălbatică au avut şi faţă de oamenii pe care i-au prins în localităţi.
A fost găsit cadavrul carbonizat al unui bărbat legat de tăblia unui pat de fier, probabil un
prizonier sau un rănit care nu a mai putut să se deplaseze. Generalul Regulschi împins de
curiozitate se duce să vadă dezastrul provocat fără nici un motiv de sălbăticia bulgară. La
înapoiere spune: în adevăr, este un dezastru organizat în mod artistic.
Zilele de încordare şi operaţiunile neîntrerupte au slăbit foarte mult forţa
combativă a regimentelor Brigăzii 5 Călăraşi. La trenurile regimentale erau cai şchiopi,
roşi de şea, răniţi de gloanţe şi sabie, sute de oameni nu aveau pe ce încăleca, unii erau
răniţi uşor, alţii cu răceli datorate faptului că erau uzi şi nu puteau să-şi usuce hainele, fiind
permanent călare. La trenurile regimentale erau câţiva ofiţeri bolnavi şi cu scutiri medicale,
iar alţii fără motiv şedeau la odihnă cu îngăduinţa comandanţilor de regimente,
sustrăgându-se pericolului prin care treceam zi şi noapte.
În zilele de 28 şi 29 octombrie brigada a executat misiunile date de Divizia 9
Siberiană. Cu începere de la 29 octombrie atacurile ruşilor au fost tot mai slabe, se
înaintează puţin, apoi încetează cu totul, când frontul începe a se stabiliza.
La 5 noiembrie 1916, frontul dobrogean se afla în sectoarele Boascic-Saragea-
est Cernavoda-Dorobanţu-Caramurat-Medgidia-Constanţa. Brigada 5 Călăraşi a rămas pe
frontul dobrogean până la 5 noiembrie 1916, când a primit ordin de retragere spre Tulcea
pentru refacere. La aceeaşi dată, colonelul Scărişoreanu a primit ordinul generalului
Regulschi, comandantul Diviziei 9 Siberiană, prin care se aduc brigăzii mulţumiri pentru
serviciul capabil şi util pe câmpul de luptă.
La 7 noiembrie, brigada primeşte ordin să nu mai meargă la Tulcea, ci la Satul
Nou, unde a primit ordinul Armatei să se deplaseze spre Brăila, apoi spre Galaţi, pentru
refacere. La 9 noiembrie ora 12.00 a trecut Dunărea pe şlepuri la Măcin şi la ora 16.00
intra în Brăila, cantonând în partea de nord a oraşului. În dimineaţa următoare a pornit spre
Galaţi, unde a ajuns la ora 16.30
Rănile cailor, datorate şeilor nescoase săptămâni întregi, au fost vindecate, cei
doi veterinari având la dispoziţie medicamente suficiente. Armamentul a fost curăţat de
armurieri. S-a completat şi distribuit noul echipament şi îmbrăcămintea de iarnă. S-a
completat numărul cailor de tracţiune şi de şa, fiecare escadron ajungând la 120 cai de şea.
S-a completat instrucţia trupei, insistând asupra tragerilor cu cartuşe de război şi asupra
instrucţiei pe jos.
Situaţia grea a fontului nostru în bătălia de pe Argeş impunea trecerea unor trupe
ruseşti (Corpul 4 Siberian şi Divizia 3 Cavalerie) din Dobrogea pe malul stâng al Dunării,
dar prin această manevră, de altfel lipsită de consecinţele aşteptate, a slăbit frontul
dobrogean şi întreaga Dobroge a căzut sub stăpânirea inamicului: bulgarii ocupă partea de
An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 87
sud până la calea ferată Cernavodă-Constanţa, iar trupele germane partea aflată la nordul
acestei linii.
Trupele ruseşti s-au retras din Dobrogea în zilele de 9 şi 10 decembrie 1916 sub
presiunea armatelor invadatoare, trecând Dunărea pe la Brăila şi Isaccea.
Brigada 5 Călăraşi se reface la Galaţi timp de o lună de zile, completându-şi
efectivele de cai şi oameni, dotaţi acum cu armament şi echipament corespunzător. Toate
escadroanele aveau câte 120 cai de şea şi o secţie de mitraliere Maxim la Regimentul 9
Călăraşi, iar la Regimentul 10, o puşcă mitralieră. Efectivul total era: 1416 cai, 1450 trupă
şi 52 ofiţeri.
La 27 noiembrie, au sosit 24 decoraţii ruseşti Sfântul Gheorghe pentru gradele
inferioare din regimentele brigăzii.
La 7 decembrie, colonelul Scărişoreanu a fost chemat la Marele Cartier General
la Bârlad, unde a primit ordinul nr. 3843 prin care Brigada 5 Călăraşi se punea la dispoziţia
Armatei a 2-a, care avea cartierul la Focşani.
Operaţiunile Armatei a 2-a în munţii Vrancei, în zona în care se găsea Brigada 7
Mixtă comandată de colonelul Sturdza, nu se desfăşurau mulţumitor şi acesta cerând
ajutor, s-a trimis acolo Brigada 5 Călăraşi.
La 11 decembrie Brigada s-a pus în mişcare în direcţia Barboşi, iar pe traseu, la
Răstoaca, un jandarm i-a înmânat comandantului ordinul care prevedea deplasarea fără
oprire până la Soveja, unde se va pune la dispoziţia colonelului Sturdza, comandantul
Brigăzii a 7-a Mixtă. La Panciu, un trimis al colonelului Sturdza transmite ordinul acestuia
ca oamenii brigăzii să ajungă la Soveja cu trenul forestier, iar caii să rămână acolo.
La 16 decembrie, colonelul Sturdza trece în revistă Brigada 5 Călăraşi (în fapt,
1.000 de oameni, căci 450 au rămas cu caii la Panciu). Ajungând în dreptul preotului, îi
sărută mâna, deşi preotul era mai tânăr decât colonelul, apoi se opreşte în faţa
locotenentului Wachman, strângându-i mâna şi spunându-i cuvinte de mulţumire pentru
faptul că vor lucra împreună. Colonelului Scărişoreanu îi înmânează Ordinul de Operaţii
nr. 10 şi-l invită să dejuneze împreună, cerându-i verbal 4 patrule la dispoziţia Brigăzii 7
Mixtă şi pe locotenentul Wachman ca ofiţer de legătură.
Ordinul de operaţii arăta că generalul Mannerheim solicită astuparea golului de
la aripa stângă a armatei române şi aripa dreaptă a Diviziei a 12-a rusă. Misiunea începe
imediat. Pe frontul de 5 km au fost ocupate poziţiile până la ora 16.00, stabilind legătura la
dreapta cu grănicerii şi la stânga cu ruşii.
În timpul dejunului, colonelul Sturdza a sondat opiniile colonelului Scărişoreanu
despre înfrângerile trupelor noastre şi despre valoarea trupelor germane, iar Scărişoreanu,
care nu bănuia adevăratul scop al întrebărilor, a spus ca orice bun patriot român că nu
poate fi vorba de capitulare, ba chiar că finalul ne va fi favorabil, căci superioritatea
duşmanilor noştri nu poate dura mult, iar ruşii au efective care vor opri înaintarea
germanilor. Adăuga că în Dobrogea, la aripa stângă a frontului trupele ruse şi române au
luptat bine, iar înfrângerea nu se datora inferiorităţii trupelor, ci defecţiunii planurilor de
apărare şi incapacităţii unor comandanţi ruşi şi români.
Privitor la operaţiunile din munţii Vrancei colonelul Sturdza avea altă părere
decât comandantul Armatei a 2-a, care-i cerea să reziste. Spunea că el se retrage metodic,
cu sacrificii pentru duşman, nu ca în alte zone ale frontului nostru, unde retragerile au fost
ruşinoase.
Colonelul Sturdza intenţiona să atace în ziua de 17 decembrie cu Regimentul de
Grăniceri cu speranţa că va reuşi şi a făcut o afirmaţie privitoare la retragere pe care
colonelul Scărişoreanu n-a înţeles-o: „După ce voi termina această retragere eu îmi voi
An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 88
schimba pielea”. La despărţire a repetat aceste cuvinte şi, strângându-i mâna, a repetat şi
cererea de a-i trimite ca ofiţer de legătură, dacă se poate, pe locotenentul Wachman.
După ce făcuse Wachman în Dobrogea, când s-a retras fără luptă din faţa
inamicului care nici nu l-a atacat, colonelul Scărişoreanu a scăpat bucuros de acest ofiţer.
În ziua de 18 decembrie, trupele ruse au părăsit sectorul lor, dar căpitanul
Bălşanu, comandantul unui detaşament de circa 300 de oameni, format din unităţi de
cavalerie dizolvate şi biciclişti, din proprie initiativă, a ocupt frontul rămas liber. În felul
acesta un atac al trupelor germane în acest sector a fost oprit, dar efectivele reduse ale
călăraşilor şi ale Detaşamentului Bălşanu nu au urmărit inamicul. O patrulă de
recunoaştere a călăraşilor surprinde o patrulă germană care ducea în poziţiile proprii 7
grăniceri români luaţi prizonieri, ucide doi inamici şi salvează prizonierii. Atacul
grănicerilor înfrânge inamicul de pe muntele Tiua Neagră şi-i ia 300 de prizonieri, între
care 3 ofiţeri.
La ora 18.00 însă, Ordinul nr. 4 al colonelului Sturdza arăta că inamicul a întors
aripa dreaptă rusă, împingând aripa stângă a colonelului Scărişoreanu, iar inamicul din faţa
Brigăzii a 7-a Mixtă a fost respins de la Tiua Neagră. Divizia 12 Rusă se va retrage şi va
ocupa frontul Răcoasa-Alba-Găurile-Colacul.
Pentru Brigada 7 Mixtă ordinul preciza aliniamentul ce trebuia să-l ocupe în
dimineaţa următoare, când urma să rupă lupta şi să se retragă spre Valea Caşinului, pe
Dealul Boului, pe dealul Răchitaşul şi pe Valea Babei. Brigada 5 Călăraşi a primit
misiunea să ocupe Răchitaşul Mare cu cotele 927, 795, 745 şi 699.
Cu privire la acest ordin, generalul Scărişoreanu arată că nu era adevărat, întrucât
aripa stângă a sa nu se retrăsese nici un pas, iar la ora când Sturdza a dat ordinul, nu
primise raportul de la Brigada 5 Călăraşi; de asemenea, arată că frontul care trebuia ocupat
de Divizia 12 Rusă trebuia să fie Negrileşti-Bârseşti-Poiana-Năruja.
După trădarea colonelului Sturdza, colonelul Scărişoreanu şi-a amintit de
discuţia pe care a avut-o cu acesta privitoare la retragerea cu care nu era de acord
comandantul Armatei a 2-a şi a constatat că nu era cu nimic justificată, câtă vreme putea
rezista cu forţele de care dispunea în faţa unui singur regiment de infanterie german,
Regimentul nr. 204. Cedarea cu atâta uşurinţă a terenului era un act de trădare voit, care se
masca prin succese locale de care nu voia să profite şi părăsea poziţiile importante din
munţii Vrancei. Trădarea era săvârşită după un plan ocult, urmărit zi de zi şi care trebuia să
se termine cu dezertarea sa la inamic.
Brigada 5 Călăraşi a executat ordinul de retragere începând cu dimineaţa de 19
decembrie, ora 5.00, ocupând un front de 8 km împărţit în două sectoare, iar rezerva
brigăzii era formată din câte un escadron de la fiecare regiment. La ora 13.00, unităţile
brigăzii erau în noua poziţie.
Ordinul Operativ nr. 5 primit în aceeaşi zi stabilea noul dispozitiv al trupelor în
care se arăta că inamicul coboară prin Valea Chiua spre Soveja. Soveja e ocupată. Brigada
7 Mixtă apără Valea Şuşiţei şi opreşte pe inamic să atace dreapta Diviziei 15. Colonelul
Scărişoreanu comandă sectorul de la sud de Şuşiţa, până la cota 743 Dealul Boului, cu
Brigada 5 Călăraşi, Detaşamentul căpitanului Bălşanu şi două baterii de 53 mm. Acest
dispozitiv va fi luat în ziua de 20 decembrie şi terminat între orele 11.00-12.00 ziua.
Misiunea pentru colonelul Scărişoreanu, care înlocuia trupele locotenent-
colonelului Iordăchescu era „de supraveghere spre vest, cu atenţiunea spre sud, în vederea
unei acţiuni inamice în contra flancului stâng al Diviziei a 15-a”.
Ordinul primit dovedea că Sturdza nu cunoştea repartizarea pe frontul ce apăra şi
atrăgându-i atenţia asupra repartizării tunurilor, revine cu alt ordin în care spune că pentru
An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 89
a nu face dislocări dificil de executat, tunurile rămân pe dealul Boului, dar colonelul
Scărişoreanu va primi întăriri cu rezervele ce i s-au pus la dispoziţie, întăriri care nu au
avut loc. Se mai preciza că locotenentul Wachman va rămâne detaşat la Brigada 7 Mixtă,
precizare din care autorul memoriilor trage concluzia că se stabilise acordul între cei doi cu
privire la actul de trădare ce urma să se producă.
În aceeaşi zi, după câteva ore, colonelul Sturdza revine asupra ordinului dat şi cu
Ordinul nr. 2 hotărăşte ca atunci când inamicul va intra în Soveja, localitatea să fie
înconjurată de Brigada 5 Călăraşi, de trupele comandate de locotenentul colonel
Iordăchescu şi ale colonelului Cihoschi. Inamicul să fie lăsat să intre în localitate şi apoi
să fie înconjurat.
Coordonarea operaţiunii care să-l surprindă pe inamic nu se putea face, în lipsa
legăturilor telefonice, decât prin alergători pe jos care aveau de străbătut distanţe mari.
Ordinul fiind primit la ora 16.00 în decembrie, nu mai era posibilă coordonarea acţiunilor
în acea zi. Supravegherea zonei înceta, riscând ca inamicul să surprindă trupele române şi
să ia un număr mare de prizonieri.
Operaţiunea de surprindere a inamicului în zona Soveja rămânând neexecutată,
colonelul Sturdza proiectează pentru a doua zi altă surprindere, prin ordinul nr. 9, tot cu
sorţi puţini de izbândă: Inamicul cu 2-3 batalioane se găsea în Soveja, cu avanposturi pe
dealul Lazăr şi în gară. În ziua de 20 decembrie se va pândi şi surprinde inamicul când va
încerca să înainteze spre Câmpuri, iar după acţiune să se reia supravegherea şi legăturile la
aripi.
Colonelul Scărişoreanu constatase personal că în faţa inamicului se aflau 7
batalioane ale noastre, cu un dispozitiv comunicat trupelor în dezacord cu cel real.
Analizând situaţia, rezulta că trupele inamice trebuiau atacate de flanc de pe poziţiile pe
care se aflau, evitând mişcările care oboseau trupele noastre şi goleau dispozitivul de pe
care plecau.
Inamicul nu a acţionat după cum îşi închipuia colonelul Sturdza, ci a atacat în
partea unde dispozitivul trupelor române era mai slab, iar acţiunea lui era mai uşoară, fapt
constatat de colonelul Scărişoreanu la ora 10.00 după ridicarea ceţii: inamicul avea o
acţiune de front şi una învăluitoare asupra înălţimilor pe care se afla el.
Atacul frontal a fost stăvilit de cele două mitraliere, însă focul artileriei duşmane
a distrus o mitralieră şi a scos din luptă ambele echipaje. Atunci subofiţerul de
administraţie Stegărescu, care se pricepea, a trecut la mitraliera rămasă în funcţiune şi
ajutat de 2 oameni, a deschis foc asupra unui val ce înainta la deal, oprindu-i înaintarea şi
culcându-l la pământ.
Mişcarea de învăluire era mai pronunţată la aripa dreaptă, deşi asupra
atacatorului au deschis focul călăreţii Regimentului 8 Călăraşi. Terenul acoperit cu tufişuri
permitea strecurarea inamicului om cu om, astfel că la ora 12.30 fiind expuşi la înconjurare
din toate părţile, colonelul Scărişoreanu a ordonat ruperea luptei şi retragerea spre dealul
Boului, pe sectorul ocupat de Regimentul 29 Infanterie. În timpul retragerii, secţia de
mitraliere a Regimentului 9 Călăraşi a deschis foc asupra trupelor duşmane ce înconjurau
aripa stângă, oprindu-le înaintarea.
În timpul acestei operaţiuni, printr-un ordin înmânat de un curier, colonelul
Sturdza îl întreba pe colonelul Scărişoreanu „unde se găsesc trupele inamice, cari ieşind
din Soveja se îndreaptă spre Răchitaşul. Ce ştiri aveţi despre acest inamic?”, iar acesta îi
răspunde că este la 7-8 km de Răchitaşul şi-i comunică datele cunoscute de el, mai sus
arătate, şi faptul că nu se va produce surprinderea inamicului deoarece el gravitează la
nord-est de Valea Şuşiţei. Acest fapt îl enervează pe colonelul Sturdza, care începe să-i
An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 90
aducă învinuiri, de care colonelul Scărişoreanu află mai târziu.
Această operaţiune întemeiată numai pe imaginaţia colonelului Sturdza are ca
rezultat pierderi nefolositoare. Este de semnalat purtarea curajoasă a colonelului Cihoschi,
a maiorului Năescu Soare şi a subofiţerului de administraţie Stegărescu
Inamicul a ales calea cea mai bună, căci dacă intra în defileul Şuşiţei, acesta era
flancat de masivi puternici şi împăduriţi, pe ambele maluri, care nu puteau fi luaţi în piept,
pe când străpungerea frontului prin numeroasele vâlcele îndreptate de la Soveja spre
Răchitaşul îi oferea mai multe şanse de reuşită, iar după cucerirea Răchitaşului cădea de la
sine poziţia de pe dealul Boului, care ar fi avut spatele ameninţat de inamic, fapt care s-a şi
produs. Logica impunea trupelor noastre să reziste în regiunea Răchitaşul, de unde putea
produce inamicului pierderi simţitoare.
Cota 927 este apărată numai de două escadroane, iar escadroanele din rezerva
Brigăzii 5 Călăraşi sunt în valea Plopului în momentul atacului. Cota este atacată de două
companii, ajutate de altă companie ce se strecoară pe o vâlcea, astfel că această cotă este
cucerită cu uşurinţă, din vina comandantului rezervei, care în ziua de 20 ţinea şi locul la
comanda Brigăzii.
Este şi vina colonelului Sturdza care l-a luat de la comanda Brigăzii 5 Călăraşi pe
colonelul Scărişoreanu pentru a-i da comanda detaşamentului format din trupe ce nu-i
aparţineau pentru a da atacul ce putea fi dat de colonelul Cihoschi, a cărui destoinicie nu
putea fi pusă la îndoială.
După eşecul operaţiunii de la Răchitaşul, întâlnind pe colonelul Sturdza,
colonelul Scărişoreanu îşi exprimă indignarea pentru lipsa oricărei logici a acestei acţiuni,
dar acesta schimbă vorba şi-i ordonă verbal să plece imediat la comanda grupului de sud şi
a doua zi să atace pentru a recupera poziţia pierdută.
Pentru nereuşita acţiunii, colonelul Sturdza raportează la Armata a 2-a că
răspunderea ar cădea asupra lui Scărişoreanu, dar generalul Averescu comandantul
Armatei, nu dă nici o soluţie raportului colonelului Sturdza.
Prin atacul de a doua zi, cota 927 este cucerită, dar flancul trupelor rămâne
descoperit şi la contraatacul inamic susţinut de mitraliere, escadroanele care cuceriseră
cota sunt nevoite să reintre în vechea poziţie.
În ziua de 21 decembrie colonelul Sturdza dă ordinul pentru ziua de 22, în care
arăta că „inamicul are intenţia de a cuceri cota 896 Răchitaşul (restul masivului necucerit),
contrar celor crezute de mine că învăluirea este destinată aripei noastre de nord. Artileria
germană este inferioară”. Ordinul stabileşte misiunile Brigăzii 7 Mixtă şi ale Brigăzii 5
Călăraşi: „va ocupa poziţiile pierdute”. Prin afirmaţia contrar celor crezute de mine
colonelul Sturdza îşi recunoaşte greşeala din operaţia executată.
Operaţiunea din ziua de 22 decembrie, fără pregătire de artilerie şi având numai
două mitraliere, cu tot eroismul atacurilor, nu are rezultatul dorit şi se revine pe poziţiile
de plecare. În ziua de 23 decembrie presiunea exercitată de inamic creşte şi trupele ruse
părăsesc poziţia, iar colonelul Sturdza dă ordinul de rupere a luptei de către Brigada 7
Mixtă, care va ocupa poziţie de rezistenţă spre Răcoasa. Din ordin superior, colonelul
Scărişoreanu ia în subordine şi Regimentul 8 Călăraşi.
Brigada 5 Călăraşi execută ordinul aşa cum l-a primit, dar la ora 15.30 primeşte
alt ordin: să lase pe dealul Palanca numai detaşamentul Bălşanu şi regimentele sale se
deplasează la Răcoasa, unde va găsi caii sosiţi de la Panciu, vor încăleca şi vor ajunge la
Câmpurile. La Răcoasa, Brigada 5 Călăraşi ajunge la ora 18.00 şi găseşte pe locotenentul
Wachman, care raportează că executarea ordinului se va face a doua zi, din cauza
întunericului şi ploii. La ora 19.00, colonelul Scărişoreanu nu a putut vorbi cu colonelul
An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 91
Sturdza, căci acesta se culcase.
În ziua de 24 decembrie ora 8.00, colonelul Scărişoreanu primeşte ordinul nr. 2 al
Brigăzii 7 Mixtă pentru această zi, care stabilea că brigada trebuie să reziste pe poziţie cu
dreapta pe Dealul Teiuşului şi stânga pe Valea Şuşiţei, iar la ora 10.00 a primit ordinul fără
număr al Brigăzii 7 Mixtă, datat 20 decembrie, care conţinea nepotriviri faţă de
evenimentele ce avuseseră loc şi unele subînţelesuri lămurite mai târziu, după trădarea lui
Sturdza. Date mai importante din acest ordin: „Două luni de zile, iubiţi camarazi, am păzit
hotarele Vrancei, credincioşi şi neclintiţi, contra unui inamic de 4 ori mai numeros. (?)
Am împărtăşit frăţeşte împreună, bucuriile şi amărăciunile unor lupte crâncene
şi pline de cinste, dar zadarnice înaintea unui inamic de 10 ori mai tare şi mai vrednic ca
cellalt.(?) Străduinţele noastre frăţeşti îmi sunt cunoscute, căci am trăit strâns împreună,
căci inimile noastre băteau ca un singur, şi un singur suflet era în noi toţi. Lung, deşi acest
ordin de zi prea lung pentru a fi citit în faţa unor bărbaţi obosiţi ca voi, dacă ar înşira în el
toate trupele şi numele vrednicilor fraţi, flăcăi sau bătrâni, mici sau mari, cari merită
răsplata cel puţin a mulţumirilor mele. Mă închin în faţa cinstei voastre adânc, şi nu îmi
este ruşine să spun aceasta chiar ca Comandant de Brigadă, în faţa ultimului soldat.
Mulţumesc şi aduc laudă deosebită prin ordin de zi, următoarelor trupe cu
ostaşii lor”[…] (urmează apoi Regimentele 2 Grăniceri, 29 Infanterie, 8 Călăraşi, artileria,
Detaşamentul căpitan Bălşanu, Miliţienii care au apărat bateriile, fata Sanda a lui Măciucă
din Sagău, care a făcut un prizonier şi a arestat un ticălos). Acest ordin se termină cu
următoarele fraze: „Atâta răbdare, atâta vitejie, atâta voinţă din partea voastră, cari
sunteţi din toate plaiurile Ţării, mă îndreptăţeşte a crede că va veni ziua mântuirei.
Aşteptaţi, că are să vină ziua mântuirei, nu prin străini, ci prin noi înşine.
Staţi cu gândul la Horia, Cloşca şi Crişan, la Jianu şi Tudor Vladimirescu.
Îndeplinesc o datorie de bun român şi de frate, scriindu-vă acest ordin de zi şi
poruncind să vi se citească la Toţi. Fie să-l înţelegeţi pe deplin până la sfârşit.
Al vostru iubitor comandant de Brigadă,
Colonel A. D. Sturdza”
Concluzia autorului este că din conţinutul părţii finale a ordinului, rămâne
evidentă intenţia colonelului Sturdza de a săvârşi trădarea la care s-au asociat alţi doi
dezertori şi care înainte de a fi săvârşită nimeni nu şi-o putea închipui.
Conform ordinului nr 178 al Brigăzii 5 Călăraşi, cele 3 regimente din
compunerea sa se pun în mişcare şi ocupă frontul de aproximativ 20 km. Fiecare escadron
avea câte 70 de oameni descălecaţi, iar caii erau duşi înapoi la Urecheşti pe Trotuş.
Instalarea dispozitivului a fost gata la 25 decembrie ora 12.00.
Pe frontul Brigăzii 5 Călăraşi în această zi inamicul nu a avut activitate, dar a
spart frontul Corpului 3 Armată la Măgura Odobeştilor şi a ocupat localitatea Zariştea.
La 25 decembrie 1916 Brigada 7 Mixtă intră sub ordinele Grupului Oituz-
Vrancea General Eremia Grigorescu, care ocupă frontul Arşiţa Mocanului-cota 679-
Răcoasa-vârful Momâia inclusiv. În ziua de 26 decembrie 1916 până la orele 13.00 a fost
linişte pe tot frontul, apoi a început un atac inamic cu 2-3 batalioane pe dealul Fetişoarei şi
Arşiţei.
Un ordin al Brigăzii 7 Mixtă arată că a fost învăluită aripa dreaptă a
Regimentului 29 Infanterie (locotenent colonel Pascu) şi la aripa stângă a brigăzii, pe
frontul maiorului Constantinescu şi căpitanului Mărculescu din Regimentul 2
Infanterie, la presiunea unui grup german însoţit de mitraliere şi 1-2 tunuri,
batalionul lor s-a retras în valea Şuşiţei, lăsând în grija grănicerilor să recucerească
poziţiile pierdute. Acest ordin a fost urmat de altul, cu nr. 11, primit în dimineaţa zilei
An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 92
de 27 decembrie ora 7.00, care preciza că în situaţia trupelor noastre a intervenit o
modificare prin pierderea vîrfului Momâia de către batalionul căpitanului
Mărculescu, din cauza slăbiciunii acestui căpitan. Cere să se comunice ofiţerilor şi
trupei că l-a executat.
Se mai face cunoscut că pe 27 decembrie ora 7.00 va începe bombardarea
vârfului Momâia, după care va fi atacat de trupe din Divizia Bagration în cooperare cu
trupele române.
La orele 17.00 colonelul Romulus Scărişoreanu a fost chemat la postul de
comandă al colonelului Sturdza pentru a prelua comanda Brigăzii 7 Mixtă, întrucât
colonelul Sturdza a fost chemat la Armata a 2-a la Bacău. Colonelul Scărişoreanu lasă
comanda colonelului Cihoschi şi merge la punctul de comandă al Brigăzii 7 Mixtă, dar
colonelul Sturdza lipsea, fiind dus la frontul batalionului căpitan Mărculescu, care se
retrăsese de la cota 625, vârful Momâia.
La ora 10.00 colonelul Sturdza se întoarce de la Momâia şi intrând în
camera în care se găsea colonelul Scărişoreanu, îi spune acestuia că a împuşcat pe
căpitanul Mărculescu şi pe locotenentul Ciulei, care au fugit cu trupa de pe poziţia ce
li se încredinţase (vârful Momâia), apoi anunţă că el (Sturdza) a fost numit comandant al
Diviziei 15 Infanterie, dar are nevoie de două zile pentru a-l pune mai bine la curent cu
situaţia.
La ora 12.00, inamicul atacă în forţă cu 6 companii Poiana Încărcătoarea ocupată
de căpitanul Dobrovici din Regimentul 13 Infanterie ce fusese trimis în ajutorul Brigăzii 5
Călăraşi. Nu se opune rezistenţă şi inamicul ocupă cotele 711, 731 şi 673, aceasta din urmă
fiind recucerită de căpitanul Şerbănescu din Regimentul 80 Infanterie, trimis şi el în
ajutorul Brigăzii 5 Călăraşi. Inamicul se retrage la sud de cotele 731 şi 711, dar ele rămân
apoi în mâna inamicului care le organizează în beton, Poiana Încărcătoarea fiind cheia
poziţiei duşmane care, în iulie 1917, nu a fost cucerită decât prin învăluire şi a produs cele
mai mari pierderi Diviziei 6 Infanterie.
Deşi îl chemase pentru a-l pune mai bine la curent cu situaţia, în zilele de 27 şi
28 decembrie colonelul Sturdza nu i-a spus şi nu i-a arătat nimic lui Scărişoreanu, pe care-l
chemase la comandament fără ca generalul Grigorescu să ştie că acesta nu se mai află la
comanda Brigăzii 5 Călăraşi. La 26 decembrie îi adresase personal colonelului
Scărişoreanu la postul de comandă al Brigăzii 5 Călăraşi ordinul cu nr. 1093, primit la 27
decembrie, prin care îl numea la comanda unui Detaşament având în compunere două
batalioane de infanterie, o mitralieră, o companie de biciclişti, o baterie de 53 mm şi 3
regimente de călăraşi, dar aflând că nu se află la post, generalul Grigorescu întreabă la
telefon pe colonelul Sturdza unde este acesta. Fiindcă se aflau amândoi în acelaşi adăpost,
lângă telefon, colonelul Sturdza răspunde „este lângă mine şi-l pregătesc pentru a-i lăsa
comanda brigăzii, deoarece sunt chemat la comandamentul Armatei a 2-a, la Bacău”.
Probabil că în ziua de 28 decembrie a avut loc o explicaţie între generalul
Grigorescu şi comandamentul Armatei a 2-a asupra schimbării în comandă, deoarece la ora
18.00 colonelul Sturdza îi ordonă colonelului Scărişoreanu să se întoarcă la comanda
Brigăzii 5 Călăraşi. Ajuns la punctul său de comandă, colonelul Scărişoreanu primeşte de
la colonelul Cihoschi ordinul prin care era numit comandant al Grupului cu care trebuia să
prevină infiltrările care produc panică în rândul luptătorilor.
Din alt ordin primit prin curier la 29 decembrie ora 10,00 rezulta că locotenentul
colonel Crăiniceanu şi colonelul Constantinescu (Regimentul 65 Infanterie) aveau
misiunea să respingă şi să nimicească inamicul de pe vârful Fetişoara (cota 575), iar el
(Scărişoreanu) va concura la acest atac. Sectorul din valea Pralea fiind important pentru
An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 93
inamicul care putea ajunge de aici în valea Trotuşului a fost întărit de Marele Stat Major cu
încă o divizie de infanterie română şi o divizie de cavalerie rusă.
În ziua de 30 decembrie soseşte în sprijin o brigadă din Divizia 7 Infanterie
română cu misiunea de a interzice înaintarea inamicului la nord de Mărăşti. La ora 14.00
intră în localitatea Pralea Divizia de Cazaci de Don. Peste noapte cazacii se dedau la cele
mai urâte fapte de siluire asupra oricărei femei, la furturi, beţii şi împuşcături de vite şi
chiar de oameni care se opuneau mişeliilor lor, în vederea şi auzul comandanţilor lor.
Poziţia din sectorul de front pe care l-au ocupat a fost mai puţin expusă incursiunilor
inamice, aşa că au stat liniştiţi pe locurile pe care se găseau.
În seara de 30 decembrie se primeşte ordinul nr. 1158 al Grupului care arată
situaţia existentă şi misiunea de a opri cu orice preţ înaintarea inamicului spre valea
Trotuşului. De la vârful Momâia cota 625 se făcea legătura cu trupele generalului
Manerheim. Ordinul comandamentului Grupului stabilea dispozitivul de luptă care trebuia
instalat până la 31 decembrie ora 7.00 şi menţiona că acţiunea ofensivă să fie dusă la bun
sfârşit. În seara de 31 decembrie, Divizia de cazaci părăseşte frontul, spre mulţumirea
populaţiei din zonă. Inamicul atacă în sectorul Regimentului 14 Infanterie, dar este respins
şi revine în atac la ora 13.00, fiind din nou respins prin contraatacul Regimentului 27
Infanterie şi Brigăzii 5 Călăraşi.
Pe 2 ianuarie inamicul atacă şi cucereşte cota 773, românii o recuceresc, dar
nemţii revin în atac şi intră în stăpânirea cotei la ora 15.00.
Pentru ziua de 3 ianuarie trupele noastre au ordin să reziste, iar la ora 13.00 se
ordonă un atac dat cu repeziciune, care a reuşit, capturând câteva mitraliere şi câţiva
prizonieri, dar cu pierderi simţitoare în rândul ofiţerilor şi trupei.
În ziua de 4 ianuarie colonelul Scărişoreanu primeşte de la colonelul Sturdza
adresa nr. 1 prin care arată că cele 4 patrule puse la dispoziţia Brigăzii 7 Mixtă au fost
reţinute cu 48 de ore mai mult decât era normal; că locotenentul Wachman rămâne
ataşat la Brigada 7 Mixtă până ce el (Sturdza) va merge la Oneşti să ia comanda
Diviziei 15 Infanterie, apoi îşi manifestă dorinţa ca acest ofiţer să rămână mai departe sub
ordinele sale. Laudă curajul patrulelor şi spune că a trecut pe comandanţii lor în lista celor
ce trebuie să fie decoraţi. Mulţumeşte pentru cooperare şi-l roagă să şteargă din amintire
neplăcerile avute sub comanda sa, păstrând ca amintire sforţările cinstite făcute în comun
pentru mult încercata Ţară. După câteva zile revine tot cu un raport scris asupra cererii,
lăudând pe colonelul Scărişoreanu în termeni care coincid cu mulţumirile din adresa
anterioară.
Până la judecarea procesului locotenentului colonel Crăiniceanu, colonelul
Scărişoreanu nu ştia despre ce neplăceri ar fi fost vorba, dar a aflat de la generalul
Arghirescu că generalul Averescu i-a vorbit despre un raport al lui Sturdza care cerea
mutarea lui Scărişoreanu de la comanda Brigăzii 5 Călăraşi, mutare care nu a fost aprobată
şi la care Sturdza a revenit după 4-5 zile, aducându-i laude care coincideau cu mulţumirile
din adresa recentă. Laudele aduse colonelului Scărişoreanu erau menite să mascheze
adevăratele intenţii ale colonelului Sturdza, care încerca să scape de el fie prin mutarea în
altă parte, fie prin metode mai puţin ortodoxe: concluzia autorului este că a fost trimis la
comanda unui grup în care nu avea trupe ale sale cu scopul de a-l face să cadă prizonier,
ceea ce era aproape să se întâmple. Nereuşind acest fapt, Sturdza a încercat să-l mute de la
comanda Brigăzii 5 Călăraşi, însă iarăşi n-a reuşit datorită înţelepciunii comandantului
Armatei a 2-a.
Neputând scoate pe inamic de la cota 711 în zilele de 3 şi 4 ianuarie, prin ordinul
nr. 39 din 6 ianuarie ora 13.00 a fost conceput un nou atac. A început însă o ninsoare care a
An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 94
durat 3 zile fără întrerupere şi stratul gros de zăpadă nu a mai permis operaţiuni până în
primăvară. Până la 6 februarie au stat nemişcaţi pe poziţie, iar după ce au fost înlocuiţi a
apărut febra recurentă şi tifosul exantematic.
Autorul elogiază pe medicul căpitan Bârzotescu de la Regimentul 9 Călăraşi
pentru curajul şi devotamentul cu care a îngrijit oamenii în luptele din Dobrogea şi în
munţii Vrancei, salvându-le viaţa cu riscul vieţii sale. Medicul a murit în spitalul de la Huşi
în ultimele zile ale lunii mai 1917.
Pe 14 ianuarie 1917 a dispărut din patrula de recunoaştere soldatul Niculescu
Aurel din Regimentul 10 Călăraşi, care dezertase la inamic. Colonelul Sturdza, care era şi
el dezertor, i-a dat însărcinarea să vină pe frontul românesc şi să facă propagandă,
ademenindu-şi camarazii cu tutun şi sticle de cognac, să dezerteze la inamic, promiţându-le
un trai mai bun în captivitate. A fost prins pe 28 ianuarie, odată cu colonelul Crăiniceanu.
Între 12 şi 15 ianuarie au apărut primele cazuri de febră tifoidă şi recurentă la
Regimentele 9 şi 10 Călăraşi.
De la prizonieri s-a aflat că şi la inamic echipamentul este degradat, că le lipseşte
pâinea, că sunt insecte (păduchi) şi că Divizia 218 Infanterie germană aflată în faţă, a
primit 1.000 de muncitori vârstnici în locul cărora lucrează prizonierii. Aceşti muncitori
sunt instruiţi să lupte, căci şi nemţii au efectivele reduse până la 80 de oameni în companii.
*
La 28 ianuarie ora 13.30 colonelul Scărişoreanu a fost chemat la telefon de
locotenentul colonel Pirici, comandantul subsectorului din dreapta, care l-a rugat să vină
fără întârziere la postul său de comandă unde se petrece o faptă excepţional de gravă. A
precizat că a telefonat în acelaşi scop şi comandantului Diviziei, colonelul Rujinschi.
Ajuns la postul de comandă al locotenent colonelului Pirici, colonelul
Scărişoreanu află de la acesta că în bordei se află locotenentul colonel Crăiniceanu, care
fusese surprins pe când se înapoia de la inamic şi a trecut pe frontul nostru între cota 773 şi
Poiana Coada Văii Boului, având asupra lui un rulou de hârtii pe care nu voia să le arate la
nimeni şi insistă să fie lăsat să plece în sectorul său, în dreapta, unde se află Regimentul 25
Infanterie pe care îl comanda. Locotenentul colonel Pirici a ordonat maiorului Gheorghiu
Alexandru să-l ţină pe locotenent colonelul Crăiniceanu sub supraveghere până ce
colonelul Scărişoreanu sau colonelul Rujinschi, prin autoritatea lor, trebuiau să-l oblige pe
Crăiniceanu să predea acele documente.
Crăiniceanu s-a plâns colonelului Scărişoreanu de purtarea locotenentului colonel
Pirici, care-l reţine de 3 ore, apoi a ameninţat că îl va raporta generalului Grigorescu,
comandantul Corpului 4 Armată. Întrebat ce conţine ruloul de hârtii, locotenent colonelul
Crăiniceanu răspunde că a primit o însărcinare de la comandantul Corpului de Armată să
facă o lucrare şi i-o va prezenta numai acestuia. Colonelul Scărişoreanu îi recomandă să se
liniştească, deoarece locotenentul colonel Pirici a acţionat aşa cum avea ordin să acţioneze
cu persoane din afara sectorului său, dar în curând va sosi comandantul Diviziei 7
Infanterie, colonelul Rujinschi, care i-ar putea autoriza plecarea, apoi aduce vorba despre
Sturdza, spunând că acesta este un trădător. Locotenentul colonel Crăiniceanu răspunde
fără şovăire că Sturdza este un mare patriot şi a acţionat ca alţi mari revoluţionari din
istoria ţării, comparându-l cu Tudor Vladimirescu şi spunând că atâta timp cât lucrează cu
convingerea că aduce un serviciu ţării sale, nu poate fi numit trădător.
În timpul acestei discuţii a intrat în bordei colonelul Rujinschi, care a salutat cu
Bună seara şi i-a ordonat locotenentului colonel Crăiniceanu să raporteze de ce este într-un
sector străin celui pe care îl comandă, iar acesta i-a răspuns ca şi colonelului Scărişoreanu.
Colonelul Rujinschi apucă ruloul de hârtii de la subţioara locotenent colonelului
An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 95
Crăiniceanu, pe care voieşte să i le ia, întrebând în acelaşi timp „Ce sunt aceste hârtii?”,
dar locotenent colonelul Crăiniceanu le strânge cu putere şi refuză să le predea,
răspunzând: „Domule colonel, vă rog a mă trata astfel cum gradul şi încrederea ce mi s-au
acordat de şefii mei îmi dau dreptul, fiind comandant de regiment şi de subsector în
Divizia a 8-a. Cât priveşte hârtiile ce sunt asupra mea, nu le voi preda la nimeni altcineva,
decât numai domnului general Grigorescu, care m-a însărcinat cu lucrarea ce aceste hârtii
cuprind.” La acest răspuns îndrăzneţ, colonelul Scărişoreanu a intervenit, atrăgându-i
atenţia că întrucât Corpul de Armată nu a comunicat Diviziei a 7-a despre trecerea prin
sectorul său şi fiindcă a trecut şi în liniile inamicului, situaţia sa este suspectă şi trebuie să
se supună autorităţii comandantului sectorului în care se găseşte, altfel se vor folosi
mijloacele impuse de situaţie.
Colonelul Rujinschi ordonă maiorului Gheorghiu şi locotenent colonelului Pirici
să părăsească bordeiul. Văzând că nici nu poate pleca şi nici nu poate păstra acele hârtii,
locotenent colonelul Crăiniceanu, se adresează colonelului Rujinschi căruia îi spune că în
situaţia de faţă nu poate decât să se supună, dar va raporta Corpului de Armată tratamentul
la care a fost supus. Fără a fi impresionat de ameninţare, colonelul Rujinschi îi ordonă
colonelului Scărişoreanu să-i ia hârtiile şi să-i facă perchiziţie corporală, apoi să-l aresteze
şi să-l ducă sub escortă la postul de comandă al Diviziei, în localitatea Pralea.
Atitudinea hotărâtă a colonelului Rujinschi îl aduce pe locotenent colonelul
Crăiniceanu la simţul realităţii şi, rămânând numai cu colonelul Scărişoreanu, cu lacrimi în
ochi îi spune: „Domnule colonel, fac apel la sentimentele dumneavoastră de bun
camarad, dovedite de pe timpul cât am servit împreună în Regimentul 2 Roşiori şi vă rog
a-mi veni în ajutor, spre a nu fi arestat, căci voi putea să dovedesc că nu sunt cu nimic
vinovat, prezenţa mea în acest sector fiind în legătură cu servicii ordonate de Corpul 4
Armată, deşi conţinutul hârtiilor ce sunt asupra mea este cu totul strein de aceste
servicii”. A spus apoi că aceste hârtii i-au fost date de colonelul Sturdza, cu care s-a
întâlnit la ora 13.30 în liniile inamice, hârtii de al căror conţinut nu a avut timp a lua
cunoştinţă, dar avea intenţia să le predea generalului Grigorescu, sub ordinele căruia se
află.
Colonelul Scărişorenu îşi arată dispreţul faţă de fapta mişelească săvârşită de
locotenent colonelul Crăiniceanu şi-i spune că aceasta i-ar fi fost iertată numai dacă aducea
în liniile noastre pe colonelul Sturdza, dar nefăcând acest lucru, aprobă trădarea acelui
colonel şi-i este părtaş. Fără să-l mai ceară, îi ia de la subţioară ruloul de hârtii şi-i
descinge revolverul, pe care locotenent colonelul i-l oferă cu o mână tremurătoare, apoi îi
dezbracă mantaua şi după perchiziţia corporală la buzunarele exterioare îi atrage atenţia că
ar putea avea supra sa acte compromiţătoare chiar sub lenjerie, deci trebuie să se dezbrace
la piele. Umilit, locotenent colonelul începe să plângă, spune că se supune oricărui fel de
perchiziţie, dar jură că nu mai are nimic compromiţător asupra sa. După o jumătate de oră,
ies împreună din bordei şi colonelul Scărişoreanu îl predă pe locotenent colonelul
Crăiniceanu locotenent colonelului Pirici cu recomandarea de a-l trimite la postul de
comandă al Diviziei a 7-a arestat, sub escortă de 4 oameni şi cu recomandarea de a-l
împuşca la prima mişcare de a încerca să fugă de sub pază prin desimea copacilor.
Din ruloul de hârtii, colonelul Scărişoreanu reţine un exemplar şi pe celelalte le
împachetează spre a fi predate colonelului Rujinschi. Împreună cu locotenent colonelul
Pirici, citeşte cu respiraţia tăiată îndemnul la trădare adresat trupei de colonelul Sturdza,
îndemn pe care-l prezentăm în întregime:
An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 96
27 ianuarie 1917
CHEMARE
Eu colonelul Sturdza D. Alexandru, cu care aţi luptat cot la cot, vă trimit
următoarea vorbă: În fruntea voastră vreau să fac o oştire nouă, bine înzestrată cu
maşinile de război şi bine condusă de şefi inimoşi; cu ea vreau să scăpăm ceea ce s-a
pierdut, să alungăm din ţară pe jefuitorul rus şi să facem ca mai repede să ne întoarcem la
vetrele noastre.
Ne vor ajuta la aceasta acei 200.000 de prizonieri români pe care îi voi scăpa.
Repede trebuie să vă hotărâţi, căci iată cum stăm acum:
Ţara noastră şi oştirea, a rătăcit sub conducerea nepricepută a unor capete
slabe; două treimi din ţinutul ei s-a pierdut, cealaltă treime este prădată de ruşi; ei îşi bat
joc de ofiţerii şi de soldaţii noştri şi de sărmani locuitori; ei necinstesc nepedepsiţi femeile
noastre; ei ne răpesc ultimile vite pe care le avem şi ne-au împiedicat să lucrăm pământul.
Averea Ţărei s-a risipit şi înstrăinat; dacă nu ne hotărâm de pe acum, vom muri de foame
cu copiii şi nepoţii. – Ni se pregăteşte pribegia – în străinătatea neagră; este vorba ca
armata noastră să treacă Prutul, ca Guvernul să fugă ruşinos la Cherson în Rusia, iar
celor bogaţi să li se înlesnească aşezarea în oraşe depărtate ruseşti robiţi de legi
asupritoare. Aţi fost amăgiţi de cei mari prin cuvinte înşelătoare despre un ideal naţional;
aţi văzut cum acest ideal s-a prăbuşit din cauza uşurinţei şi ticăloşiei lor. – Treziţi-vă şi nu
mai credeţi în minciunile ce vi se spune. – Victoria ruşilor nu ne va scăpa căci ea nu poate
fi. – Dispreţuiţi pe cei ce se încăpăţânează a lega soarta noastră de Armate streine, cari
nicăieri nu reuşesc a fi învingătoare. – Mai bine să mergem cu cei puţini, dar vrednici,
cinstiţi şi tari. Lepădaţi-vă de cei ce v-au înşelat amar. – Aţi jurat credinţă Ţărei
Româneşti, iar nu unor netrebnici cari vă conduc la pieire.
Dacă aveţi încredere în braţul vostru, în mintea şi în sufletul meu, veniţi îndată
la mine. – Voi elibera pe prizonierii noştri. – Totul este pregătit. – Cu ei vom forma o oaste
nouă şi cu ajutorul lui Dumnezeu – vitejească – cu care vom recuceri ce am pierdut; vom
reîntregi ce ni s-a stricat, şi vom da afară pentru tot d-auna, pe netrebnicii cari ne-au adus
în starea de astă zi.
Treceţi fără nici o întârziere cu arme cu tot spre mine.
Să scăpăm România. – Dumnezeu va binecuvânta fapta voastră”
Colonel Alexandru D. Sturdza
Concluzia generalului Scărişoreanu este că „această mişelie nu era însărcinarea
pe care locotenent colonelul Crăiniceanu o avusese de la Comandantul [Corpului] 4
Armată, ci numai rezultatul unei înţelegeri ce trebuie să fi avut loc între aceşti doi
trădători înainte de dezertarea colonelului Sturdza, pe când se găsea la Divizia a 15-a,
înţelegere care în prima linie a stabilit locul de trecere, cu ziua şi ora de întâlnire pe
frontul inamic, iar în timpul celor aproape două ore cât au stat împreună, s-a pus la cale
aducerea la îndeplinire a planului întocmit, ce reiese destul de clar din manifestul mai sus
arătat al colonelului Sturdza. Aceste manifeste, tipărite pe foi volante în număr de peste
100 le luase locotenent colonelul Crăiniceanu în scopul de a fi împărţite trupei din
unităţile de pe front. Colonelul Sturdza a avut grija de a le trimite şi prin prizonieri români
ce au primit această însărcinare, cărora le procura frumoasa ocaziune de a scăpa din
mâna duşmanului”
De la locotenent colonelul Pirici, colonelul Scărişoreanu a aflat succesiunea
evenimentelor până la arestarea locotenent colonelului Crăiniceanu. Însoţit de un sergent
din Regimentul 25 Infanterie, locotenent colonelul Crăiniceanu intră în zona subsectorului
An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 97
în dimineaţa de 28 ianuarie 1917 pe la ora 10.00 şi trecând de linia santinelelor lasă pe
sergent în urmă la 200 m, merge în faţă până la pârâul Mirioarei şi supraveghează zona,
apoi se întoarce la sergent, face focul şi împreună cu sergentul servesc masa pe un butuc.
Între timp, santinela a raportat şi raportul a mers ierarhic până la locotenent colonelul
Pirici. Pe la ora 11.00, trece din nou linia santinelelor şi ajunge în acelaşi punct, unde aude
că este strigat pe nume de colonelul Sturdza. Merge la acesta şi se întoarce pe la ora 13.00
la locul de întâlnire cu sergentul, însă acesta fusese arestat din ordinul locotenent
colonelului Pirici, şi a fost întâmpinat de sergentul de la postul mic, care îi raportează că
însoţitorul său a fost dus la comandant şi este rugat să meargă şi dânsul. Enervat îi ordonă
sergentului să meargă la comandantul său şi să-i raporteze că merge la sectorul său, unde
trebuie trimis şi însoţitorul, dar atitudinea hotărâtă a sergentului îl obligă să meargă la
locotenent colonelul Pirici. Ajuns la acesta, îl ameninţă cu urmările grave faţă de purtarea
sa, iar Pirici îl invită să intre în bordei pentru explicaţii şi să nu facă spectacol în faţa
trupei. În bordei discuţiile au fost tot mai aprinse, fiindcă reţinerea era similară unei
arestări pe care locotenent colonelul Pirici n-avea voie s-o facă, oricare ar fi fost
împrejurările.
Mergând spre comandamentul său, colonelul Scărişoreanu îşi aminteşte de
perchiziţie şi se gândeşte că trebuia să fie mai amănunţită, aşa că a telefonat la Divizia a
7-a ca la sosirea locotenent colonelului Crăiniceanu să i se facă o perchiziţie mai
amănunţită.
Dimineaţa, adună ofiţerii şi le aduce la cunoştinţă trădarea locotenent colonelului
Crăiniceanu şi îndemnul ce-l făcea trupei, cu recomandarea de a fi atenţi spre frontul
inamic, căci era sigur că la el nu mai sunt trădători, fiindcă rămăseseră în Dobrogea cei ce
puteau trăda. Comunicarea sa cade ca o lovitură de trăznet asupra ofiţerilor, indignaţi peste
măsură de faptele celor doi trădători. Ofiţerii se întorc la datorie mai hotărâţi să arate
duşmanului perfid că ei nu sunt ca aceia cu care căzuse la învoială.
Autorul arată apoi că în ziua de 30 ianuarie pe tot frontul au trecut 25 de
prizonieri cu afişe asemănătoare care trebuiau distribuite trupei şi ofiţerilor inferiori, după
care să revină în liniile germane. Prizonierii au trecut de santinelele noastre spunând că au
reuşit să fugă din prizonierat şi că doresc să meargă la comandanţii de batalioane sau la
comandanţi mai mari pentru a spune ce au văzut la inamic. Cu o singură excepţie, ajunşi la
comandanţi, prizonierii mărturisesc adevărul.
La postul de comandă al colonelului Scărişoreanu s-a prezentat caporalul
Corbeanu din Regimentul 9 Călăraşi, devenit în cursul războiului invalid de război prin
pierderea completă a vederii. A fost cea mai frumoasă dovadă de partiotism, de conştiinţă a
datoriei şi abnegaţie, de care soldaţii şi ofiţerii noştri au fost însufleţiţi pe tot timpul
războiului. Fără patriotismul luptătorilor, conţinutul otrăvitor al manifestelor colonelului
Sturdza putea prinde şi atunci am fi avut ca urmare o părăsire poate chiar şi totală a
poziţiunilor pe care ne găseam, a trupelor noastre care în zilele de 1 şi 2 februarie erau
aşteptate de duşman, pentru a căror primire, spre mai multă siguranţă, îşi concentrase în
anumite puncte rezerve importante, cât şi pentru a face dezarmarea celor pe care îi
aşteptau. Prin spărtura de front de 30-40 km ce s-ar fi făcut, urmau să pătrundă trupele
duşmane care să cadă în spatele trupelor ruse, accelerându-se astfel ocuparea întregei
noastre Ţări.
La 6 februarie 1917, Brigada 5 Călăraşi primeşte ordinul de trecere în zona de
reconstituire. La 8 februarie, după două luni de trai numai sub cerul liber [...] trupa şi
ofiţerii se prezintă în satul Pralea sub un aspect care atrage atenţia tuturor acelora cari ne
ies în întâmpinare, toţi având nişte bărbi neobişnuite, cu figurile învineţite şi zbârcite din
An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 98
cauza frigului şi cu mantalele arse mai ales la spate, de flacăra focurilor în jurul cărora se
încălzeau noaptea. La ora 10, colonelul Rujinschi, comandantul Diviziei, împreună cu tot
Statul său Major, trec Brigada în revistă, după care într-o cuvântare însufleţită, aduce şi
pe această cale mulţumirile sale acestei trupe, care şi de astă dată îşi făcuse atât de bine
datoria.
În dimineaţa de 9 februarie 1917, Brigada 5 Călăraşi porneşte pe un viscol
puternic spre Urecheşti pentru a ajunge la Găiceana, localitate foarte săracă pe proprietatea
fostului colonel Sturdza. Aici neputând cantona ambele regimente, a trebuit ca Regimentul
10 Călăraşi să cantoneze în Ocheni. Administratorul proprietăţii Sturdza nu voia să
deschidă casele, aşa încât comandantul brigăzii a ordonat să se forţeze încuietorile şi s-au
ocupat toate încăperile şi grajdurile, care erau aproape goale. În sala de intrare era o
statuetă de bronz a marelui luptător naţional Tudor Vladimirescu, cu care fiul lui Dimitrie
Sturdza credea că se poate asemăna.
Brigada 5 Călăraşi a intrat în perioada celei de a doua refaceri în vederea
acţiunilor ce vor urma în campania din anul 1917.
Calendarul Memoriei Oltului şi Romanaţilor -Martie
-5 martie 1529, m. Dumitru pârcălab ,,de sabie”. Înmormântat la biserica din Cepturoaia
(azi Iancu Jianu).
-10 martie 1613, prima atestare documentară a satului Cârlogani.
•24 martie 1714, este mazilit domnitorul Constantin Brâncoveanu .
•12 martie 1733, m. C-tin Buzescu, ctitorul bisericii Strejeşti .
-20 martie 1808, este întărit actul prin care Neaga din Slatina, văduva lui Ionaşcu Cupeţul,
dăruieşte toată averea sa bisericii Ionaşcu din Slatina, ctitoria lor.
•martie 1816, n. Ioan Arcescu, prefect de Romanaţi la 1848 .
-15 martie 1817, n. la Caracal Dincă Bălşan, pompierul care a declanşat bătălia din Dealul
Spirii în sept. 1848.
-6 martie 1821, Tudor Vladimirescu şi Adunarea Norodului poposesc la Slatina în drum
spre Bucureşti.
•25 martie 1821, s-a născut N.B.Locusteanu, deputat de Romanaţi .
•martie 1825, apare la Buda volumul de versuri „Plângerea şi tânguirea Valahiei…” de
Barbu Paris Mumuleanu (n. la Slatina)
•12 martie 1850, n. I. G. Sfinţescu, institutor la Slatina.
•3 martie 1854, n. P.S.Radianu, agronom, la Păroşi-Olt .
•24 martie 1867, m. Barbu Slătineanu, strănepotul lui Nicola Slatineanu, ctitorul bisericii
Adormirea Maicii Domnului din Slatina.
-22 martie 1872, se înfiinţează la Caracal Batalionul de Dorobanţi Romanaţi.
•30 martie 1874, n. la Corabia acad. Nicolae Dobrescu, istoric al bisericii.
•10 martie 1876, P. S. Aurelian scoate revista „Economia Rurală”
•10 martie 1879, n. D. Caracostea la Slatina.
•22 martie 1880, n. la Crâmpoia-Olt Vasile Toncescu , avocat , ziarist .
•4 martie 1882, s-a născut N. Titulescu .
•28 martie 1887 , n. Slatina g-ralul Aurel Aldea, ministru de interne între 23 august 1944
şi 4 nov. 1944 (m. în detentie la Aiud, 17 dec.1949).
•23 martie 1892, s-a născut la Caracal Tudor Măinescu, poet şi epigramist.
•26 martie 1892, apare la Caracal „Monitorul judeţului Romanaţi”.
-17 martie 1893, n. la Movileni g-ralul aviator Emanoil Ionescu.
An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 99
-5 martie 1895, n. g-ralul Ion Iliescu-Zănoagă.
•10 martie 1897, P. S. Aurelian scoate ziarul „Drapelul” .
•14 martie 1899, n. Mircea Damian, scriitor, gazetar, la Izvoru-Romanaţi.
•11 martie 1901, apare „Monitorul Judetului Olt” (pânã în 1916).
-26 martie 1901, P.S.Aurelian devine preşedinte al Academiei Române.
•29 martie 1901, s-a născut la Braneţi Sm. M.Vizirescu, scriitor.
.13 martie 1907 devine prefect de Olt C. Anghel (Memoria Oltului nr. 8, 9 /2012) .
•16 martie 1907, m. Dimitrie Petrescu, (n. Caracal), tatăl scriitorului Cezar Petrescu.
•29 martie 1908, n. la Caracal Virgil Carianopol, poet.
•24 martie 1913, m. Gh. Gr. Cantacuzino, fost şef al P.Conservator R-ţi .
•15 martie 1916, apare la Slatina „Revista Juridică”.
•19 martie 1917, n. Dinu Lipatti, pianist. A copilărit la Slatina de unde era mama sa Ana
Racoviceanu .
-7 martie 1918, în ziarul lui Pavel Brătăşanu La Roumanie ce apărea la Paris este publicat
un apel prezentând aliaţilor tragedia României.
-20 martie 1918, n. la Slatina scriitorul Demetru Iordana.
•19 martie 1920, a murit H. G. Lecca, dramaturg , n. 20 .II. 1873, Caracal ( Memoria
Oltului nr.12 / 2013 ) . )
•27 martie 1922, n. eroul aviator George principe Basarab Brâncoveanu .
-26 martie 1923, n. la Bucureşti Valentin Lipatti , fiul Anei Racoviceanu de la Slatina.
-martie 1924, apare ziarul Oltul, foaia P. Ţărănesc, cu redacţia în com. Făgeţel.
-martie 1924, m. profesorul August Crainic, fost director al Liceului Radu Greceanu din
Slatina.
-5 martie 1924, a fost inaugurat monumentul eroilor de la Tituleşti-Olt.
-1 martie 1925, apare la Slatina ziarul Cooperaţia Oltului.
-17 martie 1925, n. la Corabia prof. univ. dr. Gheorghe I. Morait.
- 20 martie 1925, n. Şerbăneşti prof. univ. dr. Vlad Matei, istoric medievist .
•24 martie 1925, n. în Ciocăneşti-Romanaţi dr. Puiu Stoiculescu
-6 martie 1926, n. la Caracal pictorul Relu Popa.
-Martie 1928, apare la Slatina revista Luminiţa scoasă de elevii Liceului Radu Greceanu.
-20 martie 1932, Mircea Damian scoate volumul ,,Celula nr. 13”.
-12 martie 1933, apare la Caracal ziarul Chemarea Nouă (P.N.Ţărănesc)
. 29 martie 1933, se sinucide g-ralul Sică Popescu (Memoria Oltului nr. 3/2012).
-11 martie 1934, este instalat ca Episcop de Huşi P.S. Nifon Criveanu (n. Slătioara, R-ţi).
-22 martie 1934, n. la Brâncoveni Constantin Cojocaru, istoric.
•19 martie 1935, este înmormântat Pavlică Brătăşanu, senator de Romanaţi .
•15 martie 1938, apare la Caracal ziarul ,,Pandurul”.
•7 martie 1940, n. profesorul şi dirijorul Jean Lupu, dirijorul corului ,,Symbol”.
•17 martie 1941, moare Nicolae Titulescu.
•25 martie 1941, Mircea Damian scoate în capitală ziarul „Bucureşti” .
•6 martie 1943, m. V. Alimăneştianu, deputat P.N.L. de Olt şi fost prefect.
-3 martie 1945, n. la Orlea-Romanaţi poetul şi prozatorul Gil Păsculescu.
•3 martie 1945, la Caracal se instalează prin forţă primul prefect comunist - Ilie Olteanu.
-16 martie 1945, n. la Slatina profesorul, istoricul şi dirijorul Al. Chirilă-Stanciu.
•25 martie 1946, m. prinţul Barbu Ştirbei, proprietarul moşiei Ştirbei-Romanaţi
-20 martie 1950, m. Nicolae Negreanu (Scarlat Preajbă), ofiţer şi om de litere.
-18 martie 1952, n. pictorul Paul Tudor Balş.
-20 martie 1959, n. soprana Felicia Filip la Slatina.
An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 100
•23 martie 1961, moare Al. Busuioceanu.
-23 martie 1969, m. la Bucureşti medicul ORL Dumitru C. Negulescu (n. 1886 la Slatina).
•31 martie 1971, moare pictorul Marius Bunescu .
•23 martie 1974, Ştefan Voitec înmânează sceptrul lui N. Ceauşescu care devine
preşedintele R.S.R.
-10 martie 1974, m. poetul şi epigramistul Tudor Măinescu.
•19 martie 1977, m. acad. Nicolae Teodoreanu, biolog, membru corespondent al
Academiei Române.
-25 martie 1986, m. dr. Marin Florescu, istoric (n. 1939, Strejeşti-Romanaţi).
-7 martie 1992, osemintele lui N. Titulescu sunt aduse de la Cannes la Braşov.
•28 martie1994. m. la Paris dramaturgul Eugen Ionescu (n. la Slatina) .
-11 martie 1997, m. poeta şi traducătoarea Ileana Biju-Corilă, fiica profesorului Traian
Biju de la Slatina.
-25 martie 1999, m. Valentin Lipatti.
•25 martie 2008, se înfiinţează Episcopia Slatinei şi Romanaţilor .
•28 martie 2008, m. Constantin Preda, istoric, arheolog (n. Moruneşti) .
-23 martie 2011, m. ambasadorul Dumitru Ceauşu (n. 8 mai 1937, Corbu, Olt).
Inscripții
CÂTEVA ÎNSEMNĂRI DESPRE CEZAR PETRESCU ŞI ORAŞUL CARACAL
Nicolae Scurtu
Recent, graţie unor cercetări privitoare
la prezenţa câtorva scriitori și oameni de
cultură în orașul Caracal, în perioada
interbelică, am identificat trei epistole trimise
de profesorul și publicistul Gheorghe
Constantinescu, dascăl de emoții estetice la
arhicunoscutul Liceu „Ioniță Asan“,
prozatorului Cezar Petrescu (1892–1961).
Se impune să precizez, ab initio, că
Gheorghe Constantinescu (n. 27 septembrie
1909, com. Castranova (Cacaleți), jud.
Romanați – m. la Craiova), a fost un excelent
profesor și director la liceul amintit, un
experimentat jurnalist și om de cultură, precum
și primar al orașului Caracal.
Numele său îl întâlnim în cele mai
reprezentative ziare și reviste din județul
Romanați, precum Făclia, Romanațul, Domnul
cu rouă și altele.
Epistolele ce se transcriu aici sunt
necunoscute și relevă, fără nici o tăgadă,
deschiderea reală pe care o aveau unii dascăli
din provincie față de personalitățile
Scriitorul Cezar Petrescu a conferenţiat
la Caracal, oraşul în care tatăl său,
agronomul Dimitrie Petrescu, s-a
născut la 5 octombrie 1860
An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 101
proeminente ale literaturii și culturii române.
Se cunoaște, cu exactitate, că naratorul Cezar Petrescu era un strălucit conferențiar,
care, cu verbul său înflăcărat, a rostit cuvântări și discursuri dintre cele mai însemnate.
La invitația profesorului Gheorghe Constantinescu, elaborată în termenii cei mai
adecvaţi, romancierul Cezar Petrescu descinde la Caracal, unde întâlnește un public
inteligent, receptiv și dornic de a cunoaște pe unul dintre cei mai importanţi și prolifici
scriitori.
Impresia pe care a lăsat-o Cezar Petrescu în orașul Caracal a fost extraordinară,
deschizând, așadar, calea altor scriitori, precum Ionel Teodoreanu, Al. Lascarov-
Moldoveanu și alții, care au conferențiat, aici, cu o reală voluptate.
*
[1] Caracal, 30 decembrie [1]936
Str[ada] Traian, nr. 9
Mult stimate domnule Cezar Petrescu,
Liceul de băieți „Ioniță Asan“ din Caracal și-a propus să deschidă, imediat după
sărbătorile Crăciunului, în cadrul unui ateneu popular, un ciclu de conferințe, ținute de
marile noastre personalități literare, artistice și științifice.
Orașele mici de provincie au neapărat nevoie de un sprijin din partea Capitalei,
pentru a se crea și aici o tradiție în acest sens.
Vă cunoaștem activitatea desfășurată cu dărnicie în atâtea direcțiuni și vă
revendicăm ca al nostru, încât ne îngăduim să vă rugăm să binevoiți a veni și între noi și a
ne vorbi despre ceea ce veți socoti mai potrivit, la o dată care vă convine.
Am dori, însă, ca, chiar d[umnea]v[oastră] să faceți inaugurarea ateneului și a
ciclului de conferințe, la 10 sau 17 ianuarie 1937.
Conferințele urmează să se țină duminica, la ora 4 p[ost] m[eridiem]1, în
amfiteatrul liceului.
Vă rugăm să ne comunicați din timp dacă primiți invitația noastră și în ce
condițiuni, binevoind a cunoaște că spesele de deplasare și găzduire privesc pe
organizatori.
Cu deosebite mulțumiri,
Gh. Constantinescu
– profesor –
*
[2] Caracal, 7 ianuarie 1937
Str[ada] Traian, nr. 9
Mult stimate domnule Petrescu,
Ca urmare la scrisoarea d[umnea]v[oastră] din 4 ianuarie 1937, vă comunicăm că
cele mai potrivite trenuri pentru deplasarea d[umnea]v[oastră] la Caracal sunt: la venire,
plecați din București la orele 9 dimineața, cu rapidul și aveți legătură imediat la P[iatra]-
Olt2 cu automobuzul de Corabia, ajungând la Caracal la orele 13¼; la înapoiere, veți pleca
imediat după conferință cu o mașină la P[iatra]-Olt, ca să luați rapidul de orele 18½,
ajungând la București la orele 2220
.
Nu știm dacă aceste date vă convin, vă rugăm, însă, stăruitor să faceți tot posibilul și
să veniți, inaugurând, astfel, după gândul nostru, în mod frumos acest ciclu de conferințe.
An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 102
Cu distinse salutări,
Gh. Constantinescu
– profesor –
[P.S.]
Așteptăm răspunsul d[umnea]v[oastră] telegrafic.
*
[3] Caracal, 18 ianuarie 1937
Str[ada] Traian, nr. 9
Mult stimate domnule Cezar Petrescu,
Împrejurările în care a decurs conferința d[umnea]v[oastră] la Caracal ies cu mult
din comun, încât au consacrat-o ca un eveniment.
Ne-ați insuflat un imbold mai mult de a răscoli energii creatoare, de a stimula
unele preocupări mai deosebite, de a forma o tradiție culturală în Caracal.
Ne-ați lăsat, însă, și o părere de rău pentru că prea ați plecat repede dintre noi.
O dojană diriguitoare vom simți mereu din parte-vă, ori de câte ori nu vom
corespunde în totul spiritului inaugurativ imprimat de d[umnea]v[oastră] gândurilor
noastre de mai bine.
Mai presus de orice mulțumiri formale, mărturisim că prezența d[umnea]v[oastră]
aici ne-a făcut mai orgolioși, dar ne-a și îndatorat peste măsură.
Vă socotim ctitorul nostru spiritual pe calea apucată și vă rugăm să primiți și acum
expresiunea sinceră a recunoștinței noastre.
Iertați-ne dacă stăruim să vă rugăm din nou pentru acele relațiuni în legătură cu
conferențiarii ce urmează a fi invitați prin d[umnea]v[oastră].
Gh. Constantinescu
– profesor –
Note
Originalele acestor epistole, inedite, se află la Biblioteca Academiei Române. Cota
7(1 3) .DCCXCV
1. Post meridiem ~ după amiază. Adesea se folosește forma prescurtată ~ p.m.
2. Piatra-Olt, important nod feroviar, oraș, din 18 aprilie 1989, din județul Olt.
NOI MĂRTURII DESPRE PROZATORUL DEMETRU IORDANA
Biografia și, firește, bibliografia prozatorului Demetru Iordana (1918–1979) nu
sunt cunoscute cercetătorilor și istoricilor literari din varii motive. O investigație temeinică
și riguroasă în arhivele locale, precum și în cele centrale, ar putea să ofere surprize din cele
mai neașteptate.
Bogata sa literatură epistolară relevă, în detaliu, elemente privitoare la biografia
școlară, atât cât există, la anii de formație și, mai ales, la manuscrisele și cărțile pe care le
avea la un anumit moment.
An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 103
Epistolele trimise lui Perpessicius, nouăzeci și trei, se constituie într-un
extraordinar jurnal de lucru, în care naratorul face observații și însemnări din cele mai
interesante privind itinerarul său fizic și creator.
Disocierile, observațiile critice, acoladele incisive, mărturiile despre sine și ai săi,
constituie substanța acestor fragmente de jurnal ce se va restitui, în curând, integral.
Informațiile despre viața literară din provincie și cea din Capitală sunt,
întotdeauna, exacte și relatate de un autentic intelectual.
În epistole, ce se transcriu aici, întâlnim considerații referitoare la refuzul
Academiei Române de a-l numi membru titular pe istoricul și criticul literar Perpessicius în
1951, fapt ce se va întâmpla abia în 1956, precum și unele observații ale lui Demetru
Iordana despre unele forme ale dictaturii culturale.
Impresiile despre G. Călinescu se cuvin a fi luate sub beneficiu de inventar,
întrucât marele creator a fost, în toată existența sa, un veritabil histrion.
G. Călinescu rămâne, prin toată opera sa, un inclasabil.
*
[1] Slatina, 25 iulie 1951
Mult stimate domnule Perpessicius,
Lucram la o altă sfântă, Tatiana, când am primit epistola d[omniei] voastre, ce
mi-a stârnit emoții, și din pricina poștei, și din a conținutului ei variat. În sfârșit, îmi
spuneam eu, vești de la d[omnu]l Perpessicius!
Drept să vă spun, aproape uitasem de Sf[ânta] Paraschiva, de care îmi amintiți, dar
nu uitasem că am amânat mereu să vă răspund, și mă gândeam mai zilele trecute să mă
decid odată s-o fac, însă n-a fost cu putință:
eram și amărât din pricina greutăților de tot
felul, la care ne supune obositoarea luptă
pentru existență, eram și nesigur dacă vă mai
aflați în București, când primii scrisoarea
pentru descifrarea căreia am petrecut un plăcut
sfert de oră.
Veștile ce mi le dați m-au surprins și
m-au amuzat în același timp prin admirabilul
stoicism care le presară cu un fir uman, așa
cum se presară sare pe niște răni deschise.
Dar serios vorbind, starea sănătății
d[omniei] voastre îngrijorează. Această perfidă
hipertensiune este de temut, după cât îmi pare.
Cunosc un caz în Slatina, și știu cât de
plictisitor regim trebuie să țină.
E cazul să întrebăm oracolul dacă nu
era de preferat o altă meteahnă, care să vă facă
mai suportabilă vara cu căldurile ei leșiatice.
Tot așa de îngrijorătoare, dacă nu mai mult, mi se pare starea ochiului cu pricina.
Ar fi tare neplăcut pentru d[umnea]voastră să ajungeți a vă folosi numai de un singur ochi,
ca și de o singură mână, și sper că zeii vă vor scuti de această unicitate fiziologică.
Nu mă îndoiesc, pe de altă parte, că luați serioase măsuri de a preveni agravarea
bolii și de a o lichida într-un fel, fie și nebând lichid prea mult.
An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 104
Sunt convins, de asemeni, că aveți reală și mare nevoie de odihnă, iată de ce nu mă
pot împiedica, deși n-am dreptul să îndrăznesc, a vă sfătui să renunțați în vara aceasta la
orice travaliu literar și să vă recreați ca un școlar, nu ca un profesor.
Dacă doctorii vă recomandă odihnă strictă, trebuie să-i ascultați, măcar că lucrând
la traducerile din Molière, s-ar putea să fiți, momentan, de altă părere.
M-ați făcut curios cu „scandalurile“ despre care îmi scriați în trecut. De fel, vă știu
un om atât de pacinic, de civilizat și de bonom, încât îmi e foarte greu să vă închipui
implicat în vreun scandal, de orice natură, deși n-ar trebui să mă mai surprindă nimic din
ceea ce ne vine de la oamenii de astăzi, care sunt, in genere, foarte scandalagii, fiindcă
scandalul face și el parte dintr-o concepție nouă de viață, cu un „ism“ în coadă.
Dar neștiind precis despre ce este vorba, îmi fac poate păreri pripite și-mi închipui
grozăvii dramatice, acolo unde nu este decât numai discuție. Aștept să mă lămuriți.
Îmi scrieți în treacăt, din bunăvoință, despre piesele mele. Nu le-am readus încă pe
pământ. Și asta din pricină, și pentru că am fost mereu răpit de la o asemenea treabă de alte
activități, mult secundare, dar urgente, și pentru că, după sfatul d[omniei] voastre, le las să
se mai coacă, în sertar.
Sunt sigur că peste un an sau doi, altfel le voi vedea recitindu-le și, fiindcă nu
contenesc de a mă gândi la ele și la modificările ce trebuie să fac, cred că voi izbuti până la
urmă să le repun nu numai pe pământ, dar și în artă onorabilă.
Îmi dau perfect de bine seama că resursele mele sunt limitate, că am talent atât cât
să îndrăznesc a scrie și că, dacă mă străduiesc mereu să realizez ceva perfect, sunt departe
încă de perfecțiune.
Dar dacă piesele le-am lăsat de o parte, în schimb am revăzut manuscrisele
romanelor, în care am avut de făcut multe retușări de formă și „ajustări“ de fond. Până le
va suna ceasul „libertății“, sper să le pun bine și definitiv la punct.
Încolo, treabă de zugrăvitură, ba firme, ba panouri cu reclame, ba icoane, după
cum cade. Le fac de-a valma, cam fără chef, cam fără tragere de inimă, de nevoie, așa încât
am puține satisfacții estetice.
În toamnă, mi-am pus nădejdea să intru... profesor la liceu! Și de ce nu? Dacă nu
se va putea să capăt catedra de desen, sper s-o capăt pe aceea de... matematici la cursul
inferior, adică de la clasa V–IX.
D[omnu]l profesor Botez mă susține. Și s-ar părea că am ceva șanse, căci Procopie
Popescu, titularul de la matematici, acela despre care v-am spus că este și un desăvârșit
actor de teatru, e vorba să se mute la București, așa că, dacă nu se va aduce profesor de
matematici din altă parte, e posibil să mă strecor și eu în învățământ, pentru câteva ore la
clasele mici.
Râd, însă, de pe acum, și de mutra pe care aș avea-o stând pe catedră și de mutra
pe care aș face-o dacă aș rămâne pe dinafară, ca un elev eliminat din școală.
Și fiindcă veni vorba despre d[omnu]l profesor Botez, și dânsul este suferind și ar
vrea să plece la Brașov la băi, dar nu știe sigur dacă i se va îngădui să plece și deocamdată
dă meditații ca să-și sporească remunerația cam mică după buget.
Cu băile la Olt, în ce mă privește, stau binișor. Începusem într-un rând să fac
regulat baie, în fiecare zi. Dar de vreo câteva zile, de când sunt nevoit să fac coadă la
zahăr, n-am mai făcut baie. Astăzi, însă, mă duc neapărat.
Cred că ai d[umnea]voastră sunt sănătoși (poate unde sunt și mai credincioși ca
d[umnea]voastră).
În orice caz, eu urez la toată lumea, și în special d[omniei] voastre, multă sănătate
și voie bună.
An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 105
Cu cele mai bune sentimente,
Demetru Iordana
*
[2] [Slatina], 15 august 1951
Mult stimate domnule Perpessicius,
În sfârșit, am răgazul sufletesc să răspund pe îndelete, cum se cuvine, ultimei
d[omniei] voastre epistole, care m-a găsit în dârdora preparațiilor pentru examenele de
corigență și a unor lucrări pe care zoream să le sfârșesc, ca să mai încasez ceva parale.
Este și motivul pentru care nu v-am răspuns imediat. Voiam să mă aşed la masa de
scris, cu un orizont mai liber.
Elevii pe care i-am meditat și-au luat, de bine de rău, corigența, lucrările au fost
sfârșite, și cu astea pâinea a fost asigurată pentru câteva săptămâni, așa că acum vă pot
răspunde în voie, fără să mai am acel gol în spate, care provine din lipsa unui sprijin stabil.
Ceea ce-mi scrieți despre starea sănătății d[omniei] voastre mă bucură și
nădăjduiesc că veți progresa în bine până la deplina tămăduire, dacă nu prin miracolul
credinței în Cuvioasa, cel puțin prin statornicia regimului pe care-l țineți cu stăruință.
Mă bucură, de asemeni că, printre altele, citiți și puțină Biblie, lecturii minunate
căreia, sănătatea d[omniei] voastre va datora, poate, ceva, cine știe?
Cât despre scandalul de la Academie, care trebuie să fi fost emoționant de
dramatic, m-a amuzat copios, și prin felul calm, superior în care mi l-ați relatat, și prin
imaginile de mușchetari ce se atacă duelând, pe care închipuirea mea ușuratică le-a pus pe
chipurile celor ce-au luat parte la dezbateri. Ce admirabil subiect de farsă!
Dacă, totuși, pe d[umnea]voastră vă va fi mâhnit rezultatul dezbaterilor, pe mine
m-a bucurat, și o spun fără răutate.
M-ar fi mâhnit să vă știu membru activ la o Academie pe care o detest nu numai
eu, ceea ce n-ar fi nimic în definitiv, dar pe care o detestă mai mult de trei sferturi din
români și sigur majoritatea tineretului, care nu vede în ea decât o sucursală a celei din
Moscova, o sovromcultură menită să răstoarne toate valorile autentic românești și să
întroneze valori mediocre și absolut străine de adevăratele aspirații și idealuri, culturale și
sociale, ale poporului nostru.
Nu țin să fac profeții, dar eu sunt sigur că într-o bună zi această sovromacademie
va fi pusă la index, și în ziua aceea mă voi bucura din nou că d[umnea]voastră nu figurați
printre membrii ei activi, care vor fi trimiși la plimbare prin spațiile științei celei mai
înaintate, dacă nu pe altă planetă, în timp ce lucrările lor vor fi și ele... reconsiderate. Și
asta, am certitudinea, se va realiza foarte curând.
De pe acum văd această tristă Academie făcând o pată neagră pe pagina de istorie
a mizeriilor de tot felul îndurate de poporul nostru.
Și iarăși spun, voi fi tare bucuros atunci că nu voi citi și numele d[omniei] voastre
pe lista iluștrilor ei membri activi.
Și atunci, să-l văd pe Călinescu, pe unde își va scoate cămașa? Din toată augusta-i
personalitate vopsită marxist-leninist și din tot ce-a produs oscilând între păreri fluente, va
mai rămâne doar numele de tristă amintire, afară doar dacă nu cumva se va revopsi în
culoarea zilei. Dar cu cioara astfel vopsită, nu va mai putea înșela pe nimeni.
Fiindcă trebuie să știți că există un „caz“ Călinescu, care constă în aceea că a
înșelat pe mulți cu vopseaua pe care și-a dat-o, ca suliman, pe operă.
Într-o zi se va discuta acest „caz“. Și nu este exclus ca Călinescu (iertați-mi
cacofonia!) s-o pată rău. Lumea, asta este ceea ce trebuie să înțelegem bine, s-a împărțit
An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 106
atât de răspicat în două tabere ideologice și politice, încât nici una dintre ele nu va putea
supraviețui decât prin nimicirea deplină a celeilalte.
Un compromis nu mai e posibil. Și nici nu e de dorit. Căci ne-am săturat de
dictatură culturală, proletară, economică, etc. Vrem libertate.
Și când o vom avea, primul lucru care se va face, va fi să se arunce în foc, sau la
gunoi, tot ce s-a produs specific „progresist“ în ăști 7 ani din urmă.
În afară de un moderat și înțelept control de stat, cred că nimic nu va fi reținut din
haosul de reforme și experimentări ce s-au făcut pe spinarea noastră, a tuturora. Va mai
rămâne, parțial, și reforma agrară.
Iată, încă o dată, de ce nu regret deloc rezultatul, negativ pentru d[umnea]voastră,
al dezbaterilor de la Academie. Și așa veți avea destule neplăceri din partea celor ce vor
veni, mâine, să ia în mână conducerea trebilor de pretutindeni, deci și de la Academie.
Cei de azi vă învinuiesc că atitudinea d[omniei] voastre politică lasă mult de dorit,
iar ceilalți, mâine, vă vor învinui, de pildă, că ați cochetat cu actualul regim, sau cine știe
ce altă învinuire vă vor aduce.
Fiindcă și cei care vor veni vor avea răutățile, meschinăriile și ambițiile lor. Alte
măști, aceeași piesă. Totuşi,
lumea de mâine e de preferat
chiar cu aceste inevitabile
neplăceri.
Altminteri, timpul trece
fără să simt, cu preocupările
zilnice, pentru trai, cu lucrările
care mai pică din când în când,
cu lucrările literare la care mă
mai dedau când şi când, cu
lecturile şi cu... băile în Olt,
excelente.
Aştept, ca atâta lume, să
intrăm sub noua zodie. Atunci, în
sfârşit, arena va fi liberă pentru
toreadori, fiecare va putea să-și
arate puterile și chiar, dacă are
nițel noroc, să apuce taurul de
coarne.
În nădejdea acelei vremi,
vă trimit, cu rugămintea de a
transmite și soției și fiului
d[omniei]voastre, cele mai
cordiale salutări și urări de
sănătate.
Demetru Iordana
Note
Originalele acestor epistole, inedite, se află la Biblioteca Academiei Române. Cota
21(27 28).MXXXVI
An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 107
Eveniment cultural În seara zilei de 4 martie 2017, la Teatrul Naţional din Caracal a fost prezent cu un
moment poetic eminescian, marele actor Dorel Vişan, beneficiind de acompaniamentul muzical al
lui Ion Bogdan Ştefănescu, statornic prieten al Teatrului Naţional împreună cu flautul său fermecat.
A fost o seară regală în care publicul caracalean care a umplut până la refuz Teatrul Naţional a aflat
că pe lângă acel Eminescu ştiut de noi şi care se învaţă la şcoală, a existat şi un alt Eminescu, un om
şi un român deosebit care şi-a iubit Ţara şi Neamul mai mult decât orice pe lume, şi pentru asta a
plătit cu viaţa.
Dorel Vişan, pe lângă recitalul
excepţional, a ţinut şi o adevărată prelegere
universitară, concepută şi prezentată de el,
despre ce a fost Domnul Eminescu, regele
poeziei noastre, pe care foarte puţini l-au
cunoscut la modul în care ne-a fost în această
seară prezentat. Am fost martorii unei
adevărate lecţii de patriotism, de românism,
de istorie adevărată şi sacră- lucruri de care
avem mare nevoie astăzi şi pe care marele
actor Dorel Vişan ne-a oferit-o cu patos şi
generozitate. ,,Eminescu este atât de plin de
simboluri, de mesaje, de metafore, încât e
foarte greu să le pătrunzi. E ca și cum ai sta de vorbă cu un om căruia nu-i cunoști bine limba și
până te gândești ce a spus, mai pierzi cinci cuvinte. Așa este și cu Eminescu. De aceea, un recital
de Eminescu este greu de dus, și de cel care-l face, și de cei care-l ascultă”- a spus actorul Dorel
Vişan care a recitat fragmente semnificative din Venere şi Madonă, Mortua est, Umbra lui Istrate
Dabija-voievod, Scrisoarea III sau Monologul lui Luca Arbore.
Avem nevoie de mai multe şi mai dese astfel de momente iar aplauzele furtunoase de la
final au fost dovada certă că spectatorii s-au conectat total la momentul Eminescu.
Mulţumim d-lui ing. Ion Marian Doldurea, principalul ,,vinovat” de eveniment, omul
care face ca oraşul şi judeţul nostru să fie mai aproape de tot ceea ce înseamnă valoare şi cultură.
Monumentul eroilor din satul Crăciunei
Vasile Radian, Ion D. Tîlvănoiu, Floriana Tîlvănoiu
Monumentul eroilor din comuna Radomireşti, sat
Crăciunei, este amplasat pe Dj 653 care leagă comuna Stoicăneşti de
comuna Radomireşti, în fostul centru administrativ, în apropierea
căminului cultural şi a clădirii unde au funcţionat pe rând Banca
Populară Zorile, Primăria şi un magazin mixt . A fost ridicat de
către un comitet de iniţiativă în fruntea căruia s-a aflat preotul
Calafeteanu Ionuţ. La demersul preotului Calafeteanu Ionuţ, au
răspuns şi Safta Emil şi Coacă P. Constantin, care au contribuit cu
materiale de construcţie şi bani. Monumentul, având circa 4 m
înălţime este confecţionat din ciment, placat cu marmură. Suportul
este masiv, surmontat de o cruce. Pe corpul monumentului sunt
fixate plăci de marmură pe care sunt trecute numele şi prenumele
Eroilor. Plăcile de marmură au fost confecţionate la Piteşti. A fost
inaugurat în anul 2000. În prezent, de întreţinerea inscripţiilor
gravate în marmură se ocupă benevol Cituran Constantin, pensionar,
un om care din respect pentru eroii din satul său, periodic, le vopseşte. Pe partea dinspre apus se
An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 108
găseşte inscripţia cu numele membrilor comitetului care s-au ocupat de ridicarea edificiului de cult
eroic: Fondat din iniţiativa: Preot Calafeteanu Ionuţ Cornel, cu ajutorul credincioşilor. Executant
Maist. Ochenatu Vasile, Cânt. Lepădatu Nicuşor. Faţada monumentului este orientată spre
răsărit. Pe o placă de marmură se găseşte următorul înscris: Tabloul eroilor din Comuna Crăciuneii
de Sus din cele două războaie mondiale 1916-1918, 1941-1944
Eroii din cele două războaie mondiale:
Partea de la miazănoapte
1. Neaţu Marin
2. Toma Ion
3. Cârjan Petre
4. Militaru Badea
5. Popescu Ioan
6. Neaţu Iova
7. Stoica Radu Ion
8. Rădulescu Gh.
9. Obretin Alexandru
10. Constantin Marin
11. Dincă I. Mihai
12. Firică D. Badea
13. Ungureanu P. D-tru
14. Stancu G.
Alexandru
15. Matei B. Alexandru
16. Matei B. C-tin
17. Ochenatu I. Marin
18. Lăutaru Mandache
19. Dinu Stancu
20. Joiţa M. St. C-tin
21. Coacă Dumitru
22. Gherceanu Alecu
23. Achim Constantin
24. Cârjan Grigore
25. R. Ştefan
Partea de la miazăzi
1. Marin R. Rogojinaru
2. Pletea Florea
3. Burcea Florea
4. Rogojinaru Voicu
5. Mihăiescu Mihai
6. Pană Ion
7. Lepădatu I. Nicolae
8. Epuran Oprea
9. Burcea Tudor
10. Militaru Marin
11. Joiţa Ilie
12. Safta Naidin
13. Dinu Andrei
14. Burcea Ion
15. Joiţa Marin
16. Burcea Alexandru
17. Dinu Badea
18. Crăciun Ştefan
19. Safta Dobre
20. Rotaru Teodor
21. Franţ Ioan
22. Duerel Ilie
23. Staicu Florea
24. Toma Radu
25. Şerban Ioan
26. Eftenie A. Marin
27. Văduva Dumitru
28. Dinu Stan
29. Şerban Dumitru
30. Cituran Toma
Partea de la apus.
1. Duru Petre
2. Neaţu I. Dumitru
3. Obretin R. Ilie
4. Firică R. Ioan
5. Burcea S. Radu
6. Epuran Dumitru
7. Dincă Vasile
8. Dumitru C. Ioan
9. Rogojinaru St. Gr.
10. Abagiu I. Sică
11. Dusu Petre
12. Tălăban Gheorghe
13. Coacă R. Ştefan
14. Putoi Marin
15. Marin Stângă
16. Marin N. Gherceanu
17. Constantin Marin
18. C-tin Gherceanu
19. Ciucardel Ilie
20. Militaru Mihalache
21. Saioc Gheorghe
22. Petre Nicolae
23. Florea Alexandru
Partea de la răsărit
1. Ştefan Ioan, serg.
2. Popescu Alexandru
3. Dan Teodor
4. Popescu Dumitru
5. Tindeche Gheorghe
6. Popescu Nicolae
7. Durcă Stan
8. Durcă Florea
9. Ochenatu Oprea
10. Iova St. Năstase
11. Dincă C. Ilie
12. Fotta Gheorghe
13. Ochenatu Ilie
14. Burcea Nicolae
15. Drăguţ Ioan
16. Epuran Florea
17. Bădârcea Mihai
18. Rogojinaru Iova
19. Abagiu Radu
20. Dumitru Gh. C-tin
21. Ciobanu Vasile
Puteţi redirecţiona 2% din impozitul anual către Asociaţia Culturală ,,Memoria
Oltului” cont RO02CECEOT0130RON0581998, sucursala C.E.C. Slatina, C.I.F.
28429585. Detalii pe www.memoriaoltului.ro, secţiunea ,,2%”.
Asociaţia Culturală ,,Memoria Oltului”, loc. Izvoru, com. Găneasa, jud. Olt, str.
Libertăţii, nr. 96. Tel. 0724219925, mail [email protected].