Download - ^omeri cu indemnizatii de lux
www.bizlawyer.roUn proiect al Bullet Media & 648 Group2010-02-28 21:04:32
Şomeri cu indemnizatii de lux
În România sunt someri care încaseaza lunar cu mult mai mult decât majoritatea persoanelor care
muncesc. Cea mai mare suma platita de statul român sub forma unei indemnizatii de acest gen ajunge la
7.550 de lei si revine unui lucrator german care a avut “ghinionul” sa fie disponibilizat când avea
domiciliul pe teritoriul tarii noastre. Pe locul doi se afla un constantean, fost salariat în industria hoteliera,
care “someaza” pentru 5.316 lei pe luna
“Saptamâna Financiara” a facut o radiografie a indemnizatiilor de somaj platite la ora actuala de statul român.
Sumele primite de persoanele fara loc de munca variaza în functie de vechimea angajatului, de perioada de
cotizare, dar si de venitul încasat înainte de disponibilizare. Daca majoritatea somerilor primesc aproximativ 500
de lei pe luna, sunt si multe persoane care ridica de la casieriile agentiilor de ocupare a fortei de munca sume care
ar putea provoca invidia si în rândul managerilor de companii.
Şomaj stabilit în strainatate, platit în România
Cu 7.550 de lei pe luna, campion detasat este un somer german caruia i-a fost stabilita indemnizatia în tara de
origine, dar care beneficiaza de aceasta suma în România, deoarece aici domiciliaza. “Cetatenii straini primesc
indemnizatii de somaj conform Regulamentului CEE nr. 1408/71 privind aplicarea regimurilor de securitate
sociala în raport cu lucratorii salariati, cu lucratorii independenti si cu familiile acestora care se deplaseaza în
cadrul Comunitatii Europene, urmând ca ANOFM sa recupereze aceste sume de la statele respective”, ne-a
explicat Tiberiu Silviu Ioan Gorodea, director coordonator al Agentiei Municipale pentru Ocuparea Fortei de
Munca Bucuresti. Germanul nu este singurul strain care se bucura de un astfel de regim, în Capitala fiind
înregistrat si un somer din Belgia, pentru care indemnizatia lunara a fost stabilita la 4.363 de lei. Aceste persoane
au dreptul sa încaseze sumele respective pe o perioada scurta de timp, de doar trei luni.
Românii iau somajul cu anul
Şomerii proveniti din rândul angajatilor români au cu totul alt regim. Daca în strainatate statul nu accepta sa
sustina financiar o persoana fara loc de munca mai mult de sase luni, la noi somajul se acorda cu anul. Potrivit
legislatiei în vigoare, ajutorul statului se acorda în mod diferentiat în functie de stagiul de cotizare. În plus,
valoarea indemnizatiei rezulta din cea a veniturilor declarate de disponibilizat în ultimul an de activitate.
Persoanele care, pe lânga salarii, au fost rasplatite si cu anumite prime sau bonusuri pot ajunge la un somaj de mii
de lei, deoarece nu exista un plafon-limita pentru aceste indemnizatii. Multi dintre cei care apar pe listele
agentiilor judetene de ocupare a fortei de munca având ajutoare generoase s-au autodisponibilizat, stiind ca nu o
vor duce prea greu în intervalul în care statul îi sprijina. Dar cum legislatia în vigoare nu poate evita astfel de
situatii, autoritatile nu au alta solutie decât sa plateasca.
Şomaj de 5.316 lei platit de stat 15 luni
“Disponibilizatul de lux” al românilor este un constantean care în iunie 2009 a fost concediat de la o societate
care avea ca obiect de activitate “Hoteluri si alte facilitati de cazare”. Pentru el s-a stabilit o indemnizatie de
5.316 lei. Perioada pe care poate beneficia de acesti bani este de 12 luni, cu drept de prelungire de înca trei luni
potrivit prevederilor OUG 28/2009. În acest interval de timp, omul poate sta linistit, întrucât statul îi asigura traiul
cu aproape zece salarii minime pe economie, pe care i le da în fiecare luna. Potrivit Agentiei Judetene de Ocupare
a Fortei de Munca( AJOFM) Constanta, în aceasta parte a tarii mai sunt înregistrati 53 de someri a caror
indemnizatie lunara ajunge pâna la 2.000 de lei.
Topul concediatilor de lux continua cu un aradean care este platit de stat cu 3.800 de lei. El a fost disponibilizat în
iunie 2009 si are dreptul la acest ajutor pâna în iulie 2010. Şi în judetul Timis un fost manager într-o societate de
constructii încaseaza lunar 3.751 de lei. Vechimea în munca i-a permis sa solicite ca somajul sa-i fie achitat pe un
interval de 15 luni. În judetul Cluj, cel mai bogat somer are o indemnizatie lunara de 3.289 de lei, iar în Iasi cel
page 1 / 2
www.bizlawyer.roUn proiect al Bullet Media & 648 Group2010-02-28 21:04:32
mai norocos om fara slujba încaseaza 2.319 lei pe luna.
Şi celelalte judete din tara se pot lauda cu multe cazuri în care disponibilizatul primeste câteva salarii minime pe
economie sub forma de indemnizatie de somaj. În Bihor, ajutorul maxim este de 2.219 lei, în Hunedoara de 2.227
de lei, în Prahova de 1.888 de lei, în Brasov de 1.823 de lei si în Calarasi de 1.800 de lei.
La polul opus acestor sume se afla indemnizatia minima platita de stat, care este de 300 de lei, si se acorda
absolventilor care nu au reusit sa-si gasesca un loc de munca. În acest moment, în tara noastra se înregistreaza o
rata a somajului de 8,1%. Potrivit datelor furnizate de Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca, în
ianuarie au fost înregistrati 740.982 de someri. Dintre acestia, 459.158 sunt indemnizati. Cei mai multi dintre cei
care au ramas fara un loc de munca, 605.371, provin din rândul companiilor cu capital privat.
Cum se calculeaza valoarea somajului
Având în vedere diferentele semnificative existente între somajul minim - care este de 300 lei - si sumele primite
de anumite categorii apare întrebarea: “De unde aceasta prapastie?”. Explicatia este cât se poate de simpla si se
regaseste în legislatia în vigoare în România.
Potrivit prevederilor articolului 39 din Legea nr. 76/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, indemnizatia
de somaj se acorda pe perioade stabilite diferentiat, în functie de stagiul de cotizare, dupa cum urmeaza: 6 luni
pentru cei care au un stagiu de cotizare de cel putin un an, 9 luni pentru cei care au cotizat cel putin 5 ani si 12
luni pentru cei care au un stagiu mai mare de 10 ani. Pentru somerii care beneficiaza de indemnizatie la data
intrarii în vigoare a Ordonantei de Urgenta 28/2009, perioada de acordare a acestui ajutor se prelungeste cu trei
luni.
Trebuie precizat ca indemnizatia de somaj este o suma acordata lunar si în mod diferentiat, în functie de stagiul de
cotizare, dupa cum urmeaza: 75% din salariul de baza minim brut pe tara garantat în plata, în vigoare la data
stabilirii acestuia, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel putin un an, la care se adauga o suma
calculata prin aplicarea unei cote procentuale, diferentiata în functie de perioada de contributie la bugetul
asigurarilor sociale de stat, asupra mediei salariului de baza lunar pe ultimele 12 luni de cotizare.
Cotele procentuale diferentiate sunt urmatoarele: 3% pentru cei care au cotizat cel putin 3 ani, 5% pentru cei care
au cotizat cel putin 5 ani, 7% pentru cei care au cotizat cel putin 10 ani si 10% pentru cei care au cotizat cel putin
20 de ani.
Reconversia profesionala - doar o iluzie
În timp ce în alte tari statul prefera sa investeasca în reconversia profesionala a persoanelor ramase fara un loc de
munca, la noi sunt preferate masurile pasive. Pentru anul în curs, Guvernul a alocat doar 27,3 milioane de lei
programelor de formare profesionala. În plus, cursurile de calificare se înscriu în seria celor fara niciun viitor,
predominând cele de bucatari, ospatari si frizeri. Nici cele 500 de milioane de euro puse la dispozitia României
prin Fondul European de Adaptare la Globalizare nu au atras autoritatile de la Bucuresti. Banii sunt destinati
exclusiv ajutorarii lucratorilor disponibilizati sa se reîncadreze din nou în munca.
page 2 / 2