PREZENTAREA COMPANIEIAvem deosebita plăcere ca, în câteva rânduri, să vă aducem în prim plan societatea noastră, prezentându-vă acvitățile noastre, dar și oportunitățile de afaceri pe care le putem iniția cu dumneavoastră.
S.C. SOMET S.A. este o societate cu capital integral privat fondată în anul 1991, provenită din CCIB Grup Metrou, care până în prezent își păstrează nucleul de specialiș pentru o varietate foarte mare de lucrări. Asel, S.C. SOMET S.A. are posibilitatea să execute în antrepriză generală lucrări la cheie care necesită: devieri de rețele uliulitare, structuri subterane și supraterane, finisaje de toate purile, instalații electrice și sanitare, refaceri de suprafețe și hale industriale.
Deoarece avem credința ca a venit mpul calității în construcții, polica firmei este orientată către găsirea și promovarea celor mai bune servicii care să permită sasfacerea cerințelor beneficiarilor.Prin baza materială pe care a creat-o, S.C. SOMET S.A. și-a asigurat autonomia în realizarea lucrărilor de mare complexitate.
Parcul auto al S.C. SOMET S.A. cuprinde atât mijloace de transport (autocamioane, autobasculante, cap tractor, trailer, semiremorcă), cât și ulaje de construcții ((excavatoare, buldo-excavatoare, cilindri compactori, pompe de betonare, macarale, motocompresoare, pompe de injecții de etanșare, nacele auto ridicătoare, pompe de epu-izment, etc.).
Baza de producție a S.C. SOMET S.A. este situată în Bulevardul Theodor Pallady nr. 133B, având în componență un atelier de tâmplărie, depozite, secție de producție secundară – industrială, hală confecții metalice, etc.Numărul mediu de angajați în anul 2016 a fost de 310, dintre care 230 muncitori, 40 personal TESA și 40 de mecanici și șoferi.
Atributele companiei SC SOMET SAPROFESIONALISMS.C. SOMET S.A. a câșgat licitații pentru lucrări de complexitate și anvergură deosebite, care au fost executate în termen și la standardele cerute în caietele de sarcini.Colecvul tehnic de execuție are capacitatea de a găsi soluții inovatoare și eficiente la problemele specifice ce pot apărea în mpul execuției lucrărilor.SERIOZITATEȘanerele S.C. SOMET S.A. au fost alese de către Ministerul Muncii și Ministerul Transporturilor ca șanere reprezentave pentru vizite ministeriale și oficiale din țară și străinătate. CALITATES.C. SOMET S.A. a obținut disncții din partea Camerei de Comerț și Industrie a României în ulmii 5 ani consecuv.
GaGaranția calității lucrărilor este atestată de cerficările sistemului de management al calității (ISO 9001), al mediului (ISO 14001) și al sănătății și securității ocupaționale (ISO 18001).
LUCRĂRI DE STRUCTURĂ: Fundații connueUmpluturi cu pământ, balast și balast stabilizatStructură în cadre P+3EConstrucții interioare din beton armatZidăriiZidăriiHidroizolații
LUCRĂRI DE FINISAJE:Tavane false din aluminiu - casetate Pereți cornă, tâmplărie de aluminiu Tencuieli, gleturi, nciuri, vopsitorii lavabile și epoxidicePlacări cu piatră naturală FFrezare și montare bondPlacări ceramice în sistem venlatConfecții metalice Balustrade din inox
Antreprenor general38.703.555 RON + TVA
LUCRĂRI DE STRUCTURĂ: Pereți mulațiColoane forate; Epuizmente; Planșee executate în sistem cut-and-coverPereți casetăInjecțiiInjecții de etanșare cu rășini poliureta- tnice și amestec bentonită-cimentConstrucții interioare din beton armat și zidăriiHidroizolații și umpluturiCale de rulare – inclusiv infrastructură
LUCRĂRI DE FINISAJE:Tavane false din aluminiu - casetatePereți cornă din aluminiu și geam securizatTencuieli, gleturi, nciuri, vopsitorii lavabile și epoxidicePlaPlacări cu piatră naturală la pardoseli și perețiFrezare și montare bondConfecții metalice Balustrade din inox
Antreprenor general141.812.651 RON + TVA
LUCRĂRI DE FINISAJE:Uși rezistente la focTencuieli, gleturi, nciuri Vopsitorii lavabile și epoxidicePlacări cu gresie si faianțăConfecții metalice BaluBalustrade din inox
Antreprenor general141.812.651 RON + TVA
LUCRĂRI DE STRUCTURĂ: Pereți mulați Coloane forate EpuismentePlanșee executate în sistem top-downPPereți casetăInjecții de etanșareConstrucții interioare din beton armat și zidării HidroizolațiiUmpluturi cu pământCale de rulare
LUCRĂRI DE FINISAJE:Pereți cornă din panouri de tablă emailată pe schelet din aluminiuTavane false din aluminiuPereți cornă și tâmplărie de aluminiuTTencuieli, gleturi, nciuriVopsitorii lavabile și epoxidicePlacări cu piatră naturală la pardoseli și perețiFrezare și montare bondConfecții metaliceBalustrade din inox
Antreprenor general75.565.710 RON + TVA
LUCRĂRI DE STRUCTURĂ: Pereți mulați Coloane forate EpuismentePlanșee top-downPereți casetăInjecții de Injecții de etanșare poliure-tanice și bentonită-cimentConstrucții interioare din beton armat și zidării Hidroizolații și umpluturiCale de rulare
LUCRĂRI DE FINISAJE:Placări cu panouri de tablă emailată vitrifiată pe schelet din aluminiuPereți cornă și tâmplărie de aluminiu TTavane false din aluminiuTencuieli, gleturi, nciuriVopsitorii lavabile și epoxidicePlacări cu piatră naturală la pardoseli și perețiFrezare și montare bond
Antreprenor general72.338.730 RON + TVA
LUCRĂRI DE STRUCTURĂ: Planșee executate în sistem top-downPereți casetăInjecții de etanșare cu rășini poliuretanice ConConstrucții interioare din beton armat și zidării HidroizolațiiUmpluturiCale de rulare – inclusiv infrastructura
LUCRĂRI DE FINISAJE:Pereți cornă din panouri de tablă emailată pe schelet din aluminiu Pereți cornă din aluminiuTavane false din aluminiuTencuieli, gleturi, nciuriVVopsitorii lavabile și epoxidicePlacări cu piatră naturală la pardoseli și perețiFrezare și montare bondConfecții metaliceBalustrade din inox
Antreprenor general11.709.582 RON + TVA
LUCRĂRI DE STRUCTURĂ: Planșee executate în sistem top-downPereți casetăInjecții de etanșare cu rășini poliuretanice ConConstrucții interioare din beton armat și zidării Hidroizolații UmpluturiCale de rulare – inclusiv infrastructura
LUCRĂRI DE FINISAJE:Pereți cornă din panouri de tablă emailată pe schelet din aluminiu Tavane false din aluminiuPereți cornă din aluminiuTencuieli, gleturi, nciuriVVopsitorii lavabile și epoxidicePlacări cu piatră naturală la pardoseli și perețiFrezare și montare bondConfecții metaliceBalustrăzi de inox
Antreprenor general15.111.424 RON + TVA
Imobil de birouri 2S+P+5E Antreprenor general17.048.451 RON + TVA
LUCRĂRI DE STRUCTURĂ:Coloane forateExcavații și sprijiniri metaliceStructură în cadre 2S+P+5EConstrucții interioare din beton armatZidării HidHidroizolațiiUmpluturi
Hală producție confecții metalice
LUCRĂRI EXECUTATE: Fundații izolate și connueConfecții metalicePlacări cu isopan la pereți și acoperișLuminatoareSistem de venlațiePPod rulantPardoseli elicopterizate
Antreprenor general1.018.880 RON + TVA
32 liuri și 44 plaorme la stațiile de metrou
LUCRĂRI DE STRUCTURĂ: ExcavațiiColoane forate secante și tangente Sprijiniri hamburgheze și berlineze EpuismenteDevieri de rețeleStructuri din bStructuri din beton armatInjecții de etanșare și consolidareHidroizolații și umpluturiConfecții metalice diverse
LUCRĂRI DE FINISAJE:Tencuieli, gleturi, nciuriVopsitorii lavabile și epoxidicePlacări cu piatră naturală la pardoseli și perețiFrezare și montare bondCoConfecții metalice Vopsitorii epoxidice și termospumante pe confecții metaliceBalustrade din inox
Antreprenor general79.056.150 RON + TVA
Acoperiri accese metrou și 81 escalatoare
LUCRĂRI DE STRUCTURĂ: Spargeri de betoaneReconformări structuri cuve escalatoare din beton armatStructuri metalice acoperiri accese
LUCRĂRI DE FINISAJE:Acoperiri din policarbonat celularConfecții din inoxPlacări cu Trespa pe schelet EurofoxTâmplarie aluminiuGrilaje de venlațiePlaPlacări cu piatră naturalăRecondiționări piatră naturală
Antreprenor general105.184.064 RON + TVA
Cale de rulare Jiului și Bazilescu
LUCRĂRI EXECUTATE:Injecții de etanșare cu rășini poliuretanice și de consolidare cu bentonită cimentLucrări de punere în siguranță în circulație și exploatareRefacerea suprafețelor afectate de lucrările de metrouInfrastructură fundație cale de rulareSupSuprastructură cale de rulare pe suport de balast și betonSuprastructură schimbătoare cale de rulareLucrări de electroalimentare rame metrou– șina a III-aLucrări de sudură electrică la calea de rulare
Antreprenor general21.400.000 RON + TVA
Stația 1 Decembrie
LUCRĂRI DE STRUCTURĂ: Planșee executate în sistem top-downPereți casetăInjecții de etanșare cu rășini poliure-tanice și amestec bentonită-cimentConstrucții interioare din beton armat și zidării Hidroizolații UmpluturiCale de rulare – inclusiv infrastructura
LUCRĂRI DE FINISAJE:Pereți cornă din panouri TRESPA pe schelet din aluminiu EUROFOXTavane false din aluminiu - casetate și liniare Pereți cornă din aluminiuTencuieli, gleturi, nciuriVVopsitorii lavabile și epoxidicePlacări cu piatră naturală la pardoseli și perețiFrezare și montare bondConfecții metalice si balustrade din inox
Antreprenor general8.122.820 RON + TVA
Stația Anghel Saligny
LUCRĂRI DE STRUCTURĂ: Planșee executate în sistem top-downPereți casetăInjecții de etanșare cu rășini poliure-tanice și amestec bentonită-cimentConstrucții interioare din beton armat și zidării Hidroizolații UmpluturiCale de rulare – inclusiv infrastructura
LUCRĂRI DE FINISAJE:Pereți cornă din panouri TRESPA pe schelet din aluminiu EUROFOXTavane false din aluminiu - casetate și liniare Pereți cornă din aluminiuTencuieli, gleturi, nciuriVVopsitorii lavabile și epoxidicePlacări cu piatră naturală la pardoseli și perețiFrezare și montare bondConfecții metalice și balustrade din inox
Antreprenor general4.253.782 RON + TVA
Stația Nicolae Grigorescu 2
LUCRĂRI DE STRUCTURĂ: Pereți mulațiColoane foratePlanșee executate în sistem top-downPereți casetăInjecții de Injecții de etanșare cu rășini poliuretaniceConstrucții interioare din beton armat și zidăriiHidroizolații si umpluturiCale de rulare
LUCRĂRI DE FINISAJE:Pereți cornă din panouri TRESPA pe schelet din aluminiu EUROFOXTavane false din aluminiuPereți cornă din aluminiuTencuieli, gleturi, nciuriVVopsitorii lavabile și epoxidicePlacări cu piatră naturală lapardoseli și perețiFrezare și montare bondConfecții metalice Balustrade din inox
Antreprenor general9.430.592 RON + TVA
Stația Nicolae Teclu
LUCRĂRI DE STRUCTURĂ: Coloane foratePlanșee executate în sistem top-downPereți casetăInjecții de etanșare cu rășini poliuretaniceConConstrucții interioare din beton armat și zidăriiHidroizolații și umpluturiCale de rulare
LUCRĂRI DE FINISAJE:Pereți cornă din panouri TRESPA pe schelet din aluminiu EUROFOXTavane false din aluminiuPereți cornă din aluminiuTencuieli, gleturi, nciuri VVopsitorii lavabile și epoxidicePlacări cu piatră naturală la pardoseli și perețiFrezare și montare bondConfecții metalice și balustrade din inox
Antreprenor general6.901.675 RON + TVA
Acces nou Nicolae Grigorescu 1
LUCRĂRI DE STRUCTURĂ: Coloane forateExcavațiiSpargeri de betonSprijiniri metaliceStructuri din beton armatHidHidroizolațiiUmpluturi
LUCRĂRI DE FINISAJE:Confecții metalice pentru acoperirea accesuluiPereți cornă din panouri Alphaton pe schelet din aluminiu EUROFOXSclă montată pe spiderePPardoseli din piatră naturalăPlacări cu bond pe EUROFOX
Antreprenor general2.475.220 RON + TVA
Corespondență Victoriei 1 - Victoriei 2
LUCRĂRI DE STRUCTURĂ: Spargere planșeu intermediar și peron Victoriei 2Completare structură din beton armatStâlpi metalici de susținere a planșeului iplanșeului intermediar în zona de spargere
LUCRĂRI DE FINISAJE:Montaj piatră pe pereți și pardosealăTavan fals casetatBaterie nouă de escalatoare direct la nivelul peronului ccare să asigure legătura cu Victoriei 1
Antreprenor general4.338.241 RON + TVA
Hala Studio Video Art
LUCRĂRI EXECUTATE: Fundații izolate și connueConfecții metalicePlacări cu isopan la pereți și acoperișLuminatoareSistem de venlațiePPardoseli elicopterizateComparmentări cu rigipsTavane false din rigipsPlacări cu gresie si faianță
Antreprenor general1.392.602 RON + TVA
B-dul Theodor Pallady nr. 133BTel.: 021.345.1570Mobil: [email protected]