Download - Profesorul Ideal
Academia de Studii Economice Bucureşti
Departamentul pentru Pregatirea personalului
Didactic
Lucrarea de absolivire a modului de pregătire
Psihopedagogică
Coordonator ştiinţific:Monica Păduraru
Absolvent:
Mai 2008
Academia de Studii Economice Bucureşti
Departamentul pentru Pregatirea personalului
Didactic
Profesorul ideal – o abordare interdisciplinară
Coordonator ştiinţific:Monica Păduraru
Absolvent:
Mai 2008
2
Cuprins
Introducere
Capitolul 1 Aspecte psihologice ale competenţei didactice
Capitolul 2 Competenţe profesionale generale şi specifice ale profesiei didactice
Capitolul 3 Competenţe pedagogice şi metodice ale profesorului
Capitolul 4 Profesorul ideal în viziunea mea
Concluzii
Bibliografie
3
Introducere
Din punct de vedere etimologic, termenul pedagogiei derivă in cuvântul grecesc
paidogôgia ( de la pais, paidon = capil si agogé = actiunea de a conduce ),
semnificând în sensul propriu al cuvântului, conducerea copilului, creşerea acestuia
sub aspect practic, concret.
În calitate de şiinţă a educaţiei, pedagogia studiază esenţa si trăsăturile
fenomenului educaţional, scopul şi sarcinile educaţiei, valoarea şi limitele ei,
conţinutul, principiile, metodele şi formele de desfăşurare a proceselor paideutice.
Pedagogia se particularizează, în raport cu celelalte discipline care studiază
fenomenul educativ, prin aceea că se opreste asupra “producerii intenţionate a unor
modificări în structura internă a personaliăţtii”
Primele informaţii despre profesor şi rolul său corespund epocii de organizare şi
instituţionalizare a activităţii de educare a tinerelor generaţi ce are loc în orânduirea
sclavagistă.
Profesorul este situat intr-un sistem de relaţii ce depăşesc incinta şcolii incluzând
părinţii elevilor, şi, in general, membrii grupului social în mijlocul căruia traieste şi
munceşte, el este obligat să răspundă şi solicitărilor acestora, adesea, trebuind să vină
chiar în întampinarea lor.
Profesiea de educator şi exercitarea ei, solicită din partea celor care o practică să
raspundă la cerinţe de bază, printre care menţionăm: pregatire temeinică de
specialitate, pregatirea psihopedagogică corespunzatoare, precum şi priceperi şi
deprinderi de muncă pedagogică,tact pedagogic şi măiestrie pedagogică, bogat
orizont cultural.
Profesorii reprezintă acea categorie de personal didactic care îndeplineşte funcţii
didactice în învăţământul secundar (gimnazii, licee) şi în unităţi conexe ale
învăţământului preuniversitar (case de copii, centre de asistenţă psihopedagogică,
casele corpului didactic ş.a.).
4
Capitolul 1 Aspecte psihologice ale competenţei didactice
Noţiunea de “competenţă pedagogică” tinde să fie folosită cu înţelesul de standard
profesional minim, adeseori specificat prin lege, la care trebuie să se ridice o persoană
în îndeplinirea unui anumit rol al profesiei didactice, astfel încât societatea să fie
protejată de riscul profesării acestei meserii de către oameni insuficient pregătiti.
In profesia didactică, cercetătorii au pus în evidenţă existenţa a mai multor
niveluri de performanţă profesională:
*nivelul deprinderilor de lucru singulare- atunci când profesorul, de obicei
student-practicant, este capabil să realizeze doar sarcini izolate de lucru cu
elevii fără a putea să le combine întotdeauna în mod adecvat, în raport cu
obiectivele educative urmărite;
nivelul reproducerii unor “scheme acţionale complexe” date;
nivelul competenţei pedagogice, când profesorul este capabil să–şi adapteze,
“din mers”, schemele acţionale, în funcţie de contextul în care urmează să fie
realizat un anumit obiectiv educativ.
Prin competenţă pedagogică se înţelege, în sens larg, capacitatea unui educator de
a se pronunţa asupra unei probleme pedagogice, pe temeiul cunoaşterii aprofundate a
legităţilor şi determinărilor fenomenelor educative; în sens restrâns, se referă la
capacitatea unei persoane de a realiza, la un anumit nivel de performanţă, totalitatea
sarcinilor tipice de muncă specifice profesiei didactice. Noţiunea de „competenţă
pedagogică” tinde să fie folosită în prezent cu înţelesul de standard profesional
minim, adeseori specificat prin lege, la care trebuie să se ridice o persoană în
exercitarea principalelor sarcini de lucru ale profesiei didactice, astfel încât societatea
să fie protejată de riscul profesării acestei meserii de către oameni insuficient
pregătiţi.
Profesia didactică are o dimensiune umană extrem de puternică, fapt care implică
nu doar cunoştinţe şi competenţe, ci şi atitudini, valori, etos, într-un cuvânt o
conştiinţă profesională. Cadrul didactic nu este doar un agent,care se supune unui
sistem de norme, ci şi un actor, care se investeşte în ceea ce face, conferă semnificaţii,
trăieşte activitatea cu elevii, cu un indice de intervenţie personală importantă.
5
Capitolul 2 Competenţe profesionale generale şi specifice ale profesiei
didactice
Standardele profesionale se referă la acele componente ale profesiei didactice care sunt observabile şi măsurabile. Principalele categorii de comportamente aşteptate din partea unui profesor competent pot fi ordonate într-un model al profesiei didactice cu caracter taxonomic care va evidenţia faptul că acest model include aspecte care, pe lângă cele observabile şi măsurabile, cu greu pot să fie standardizate.
Competenţele specifice ale profesiei didactice corespunzătoare competenţelor
generale:
I.Competenţe metodologice:
*Utilizarea adecvată a conceptelor şi teoriilor din ştiinţele educaţiei ;
*Aplicarea conceptelor şi teoriilor moderne privind formarea capacităţilor de cunoaştere;
*Proiectarea conţinuturilor instructiv-educative;
*Organizarea adecvată a activităţilor didactice în funcţie de tipul de lecţie dominant;
*Utilizarea metodelor şi strategiilor de predare adecvate particularităţilor individuale sau
de grup, scopului şi tipului lecţiei ;
*Stabilirea materialelor şi auxiliarelor didactice utilizate în activităţile de învăţare;
*Utilizarea optimă a factorilor spaţiotemporali în vederea eficientizării procesului
instructiv – educativ;
*Manifestarea unei conduite metodologice inovative în plan profesional;
*Realizarea activităţilor instructiv educative.
II.Competenţe de comunicare şi relaţionare
-Stăpânirea conceptelor şi teoriilor moderne de comunicare:orizontală si verticală;
complexătotală; multiplă; diversificată şi specifică ;
-Manifestarea comportamentului empatic şi „orientării helping “;
-Accesarea diverselor surse de informare în scopul documentării;
-Proiectarea, conducerea şi realizarea procesului instructiv – educativ, ca act de
comunicare;
-Realizarea unor proiecte comune şcoală – familie – comunitate.
6
III.Competenţe de evaluare a elevilor
-Proiectarea evaluării
-Utilizarea strategiilor adecvate de evaluare individuală sau de grup
-Elaborarea instrumentelor de evaluare în funcţie de scop şi
particularităţile individuale sau de grup;
-Utilizarea metodelor specifice gândirii critice
IV.Competenţe psiho-sociale
*Formarea capacităţilor de adaptare rapidă la schimbările de natură socială;
*Valorificarea metodelor şi tehnicilor de cunoaştere şi activizare a elevilor ;
*Asumarea responsabilă a rolului social al cadrului didactic;
*Implicarea în elaborarea si derularea în şcoli a proiectelor de cooperare
internaţională;
*Identificarea dinamicii şi tendinţelor de pe piaţa muncii şi corelarea acestora cu
procesul instructiv- educativ;
*Elaborarea de strategii eficiente ale parteneriatului şcoală – familie;
*Organizarea şi administrarea mediului de învăţare în colaborare cu Comitetul de
părinţi al clasei;
*Colaborarea cu părinţii / comunitatea în scopul realizării unui autentic
parteneriat în educaţie
V.Competenţe tehnice si tehnologice
Utilizarea calculatorului în procesul instructiv – educativ
Exersarea schemelor de acţiune în vederea dobândirii / perfecţionării
deprinderilor practice;
Conceperea şi utilizarea materialelor / mijloacelor de învăţare;
Aplicarea strategiilor didactice de utilizare eficientă a mijloacelor /
auxiliarelor didactice in procesul de învăţămant.
VI.Competenţe de management al carierei
Utilizarea metodelor şi tehnicilor de autocontrol
psihocomportamental;
Adoptarea de conduite eficiente pentru depăşirea „situaţiilor de
criză”;
7
Deschiderea faţă de schimbările care au loc în situaţii de competiţie,
examen, concurs;
Asumarea integrală a diferitelor roluri cu implicaţii docimologice
Manifestarea unei conduite (auto)reflexive asupra activităţilor
didactice/pedagogice proprii;
Manifestarea deschiderii faţă de tendinţe novatoare necesare
dezvoltării profesionale;
Asimilarea cunoştinţelor de tip organizaţional.
Capitolul 3 Competenţe pedagogice şi metodice ale profesorului
În urma unui efort de sinteză a concluziilor cercetărilor întreprinse până în
prezent în domeniul psihologiei învăţării, privind în special condiţiile în care predarea
poate înlesni realizarea obiectivelor educative propuse elevilor, s-au formulat mai
multe teze, numite de autori „principii”, în legătură cu caracteristicile, implicit
competenţele, unui profesor eficient:
*Stabileşte cu claritate obiectivele pe care urmează să le realizeze elevii. Aceasta
presupune ca profesorul să posede, de exemplu, competenţa de a identifica
obiectivele educative de atins, prin luarea în consideraţie a caracteristicilor elevilor
săi şi a aşteptărilor comunităţii sociale, de a operaţionaliza obiectivele alese spre a fi
propuse elevilor, de a utiliza diferite tehnici de analiză a sarcinilor de învăţare
implicate în realizarea fiecărui obiectiv selecţionat;
Le prezintă elevilor care sunt cele mai înalte performanţe, în anumite limite
rezonabile, la care se aşteaptă ca ei să se ridice în realizarea diferitelor activităţi care
le sunt propuse;
Identifică şi concepe activităţi de învăţare care sunt relevante pentru contextele
reale de viaţă cotidiană a elevilor;
Manifestă preocuparea de a se adapta la diversitatea elevilor prin selecţionarea
unor strategii de instruire şi a unor materiale de învăţare care sunt adecvate vârstei,
pregătirii anterioare, valorilor culturale şi nevoilor individuale de educaţie ale
elevilor;
8
Creează şi menţine în sala de clasă un climat de lucru care favorizează
învăţarea, motivaţia intrinsecă a învăţării şi dorinţa de a realiza sarcinile de lucru
propuse; acesta presupune o serie de competenţe de management al clasei, începând
cu cele legate de aranjarea mediului fizic al clasei, astfel încât să se înlesnească
interacţiunea dintre profesori şi elevi, stabilirea împreună cu elevii a unor limite
rezonabile în care trebuie să se înscrie comportamentul fiecăruia şi terminând cu cele
legate de crearea unei atmosfere de lucru, destinse, încurajarea preocupării elevilor de
a se autocontrola continuu şi competenţele de tratare corespunzătoare a manifestărilor
de indisciplină;
Încurajează interacţiunea socială a elevilor în discutarea şi realizarea diverselor
activităţi de învăţare legate de tema supusă studiului;
Oferă elevilor o structură de lucru de natură să ghideze activitatea de învăţare a
elevilor şi comportamentul lor în timpul lecţiei;
Înlesneşte elevilor prelucrarea/procesarea intelectuală a informaţiilor punându-
i în situaţia de a desfăşura activităţi care implică procese cognitiv ce îi vor ajuta să
înveţe şi să-şi reamintească informaţia. De exemplu, evidenţierea legăturilor logice
dintre anumite informaţii, solicitarea elevilor în a realiza extrapolări sau în a stabili
implicaţii posibile ale unui fapt constatat, încurajarea exprimării în maniere diverse –
grafice, simbolice, semantice;
Îi ajută pe elevi să stăpânească esenţialul – acele cunoştinţe şi deprinderi care
sunt de bază pentru studierea la nivel superior a unui domeniu, cerinţă care implică ea
însăşi din partea profesorului capacitate de esenţializare;
Oferă elevilor sarcini de lucru, provocatoare, interesante, de natură să
stimuleze dezvoltarea lor intelectuală; de exemplu, sarcini care îi pun pe elevi în
situaţia de a-şi testa ceea ce au învăţat efectiv şi a stabili ce urmează să înveţe; sarcini
care presupun exersarea unor strategii de soluţionare a unei anumite categorii de
probleme dificile sau a unor strategii prin care îşi pot dezvolta anumite competenţe;
Propune activităţi de învăţare care solicită elevilor activităţi intelectuale de un
înalt nivel de complexitate;
Realizează o continuă monitorizare a progresului elevilor în realizarea
obiectivelor educative care le-au fost propuse.
9
Capitolul 4 Profesorul ideal în viziunea mea
În societatea contemporană, aşteptările la nivelul cadrelor didactice sunt mai
ridicate. Aceştia trebuie să fie experţi în una sau două discipline de specialitate, ceea ce
necesită un nivel ridicat de calificare academică. Profesionalismul în predare nu se
reduce la un ansamblu de competenţe individuale legate de o unică specializare, ea
incluzând atât abilitatea profesorului de a funcţiona ca parte a unei clase care învaţă, cât
şi capacitatea lui de a se deplasa către sau înspre alte domenii, diferite de cele în care
este specializat la un moment dat, pentru a dobândi noi experienţe care îi pot îmbogăţi
competenţa de predare.
Pregătirea iniţială şi continuă trebuie să aibă aibă în vedere înzestrarea cadrului
didactic cu competenţele necesare astfel încât acesta să se simtă confortabil în faţa
clasei, în toate situaţiile care pot apărea în cursul activităţii sale educaţionale. Pentru o
bună prestaţie profesională, cadrul didactic are nevoie să aibă încredere în sine şi în
competenţele sale profesionale, să stăpânească modalităţi de rezolvare a situaţiilor
critice, tensionale sau conflictuale, să fie capabil să gestioneze situaţiile tipice şi să
poată dezvolta soluţii pentru cele atipice, toate acestea şi multe altele îi sunt
indispensabile muncii cadrului didactic. Se ajunge adeseori la situaţia în care
incapacitatea profesorului de a gestiona situaţiile critice determină starea de stres a
acestuia, condiţii care se răsfrâng asupra copilului. Munca în educaţie înseamnă
acumularea de tensiune, presiune concentrare, stres, înseamnă responsabilitatea pentru
o clasă întreagă de elevi.
Vorbind de competenţe didactice, profesia didactică are o dimensiune umană extrem
de puternică, fapt care implică nu doar cunoştinţe şi competenţe, ci şi atitudini, valori,
etos şi în general o conştiinţă profesională. Cadrul didactic nu este doar un agent, care
se supune unui sistem de norme, ci şi un actor, care se investeşte în ceea ce face,
conferă semnificaţii, trăieşte activitatea cu elevii, cu un indice de intervenţie
personală ridicat.
Dar, tot vorbind de competenţe didactice, indicat ar fi o definire a acestora pentru a
putea avea un sistem de referinţă comun şi pentru a nu exista confuzii în ceea ce priveşte
10
modul de raportare. Astfel prin competenţe didactice se înţelege, în sens larg,
capacitatea unui profesor de a se pronunţa asupra unei probleme pedagogice, pe
temeiul cunoaşterii aprofundate a legităţii şi determinărilor fenomenelor educative. în
sens restrâns, se referă la capacitatea unei persoane, de a realiza, la un anumit nivel de
performanţă, totalitatea sarcinilor tipice de muncă specifice profesiei didactice. Noţiunea
de competenţă peagogică tinde să fie folosită în prezent cu înţelesul de standard
profesional minim, la care trebuie să se ridice o peroană în exercitarea principalelor
sarcini de lucru ale profesiei didactice, astfel încât societatea să fie protejată de riscul
profesării acestei meserii de către oameni insuficient pregătiţi.
Pe măsura acumulării experienţei şi a dezvoltării aptitudinilor pedagogice, o
persoană dobândeşte măiestrie pedagogică..Profesorul este capabil să sesizeze, în
interiorul unei situaţii concrete, informaţiile care îi vor premite să intervină într-o
manieră adecvată, el utilizează în mod adecvat aceste informaţii şi acţionează într-o
manieră inovativă pentru soluţionare problemelor..
Un prim principiu fundamental care fundamentează conceptul de standard, este
faptul că profesorul este un bun cunoscător al domeniului şi al didacticii disciplinei care
o predă.Al doilea principiu presupune ca profesorul să îşi cunoască elevul şi să îl
asiste în procesul propriei dezvoltării. Astfel cadrul didactic foloseşte instrumente
eficiente de cunoaştere a personalităţii elevilor precum şi a influenţelor mediului şcolar,
familial şi social al dezvoltării sale. El va fi nevoit aşadar să îşi adapteze şi selecteze
cunoştinţele disciplinei de predat în funcţie de capacităţile de învăţare, nevoiie şi
aspiraţiile elevilor. Trebuie să dezvolte elevilor capacitatea de a fi autonomi, de a
deveni subiecţi ai propriilor dezvoltări.
Un alt principiu presupune ca profesorul să fie membru activ al comunităţii. Trebuie
să colaboreze cu membrii comunităţii şcolare,el trebuie să folosească modalităţi
eficiente de implicare a familiei în viaţa şcolii şi în dezvoltarea elevilor. Alături de toate
acestea el trebuie să se implice în rezolvarea problemelor comunităţii promovând valori
morale şi civice.
Vorbind despre competenţele necesare, standarde, se impune şi valorizarea lor. Cel
mai bun indicator al eficienţei şi competenţei unui profesor sunt rezultatele sale, elevii.
Astfel bogăţia de cunoştinţe, deprinderi, capacităţi şi credinţe care îl caracterizează pe
11
un profesor se vor transmite şi însuşi elevilor acestuia. Din acest motiv un profesor
trebuie să fie devotat elevilor şi învăţării acestora. Un profesor trebuie să plece de la
ideea că toţi elevii pot cu adevărat învăţa. Mai mult decât atât, ei chiar trebuie să pună
în practică acest principiu. Profesorului desăvârşit îi place să lucreze cu tinerii şi se
pricepe să înpărtăşească cunoştinţele lui tuturor elevilor, chiar dacă aceştia sunt foarte
diferiţi prin trăsăturile şi talentele lor. Succesul este garantat de încrederea
profesorului în demnitatea şi valoarea oricărei fiinţe umane şi în potenţialul care există în
fiecare. Având în vedere că nu lucrează doar cu un singur elev, ei trebuie să ia în
considerare faptul că elevii sunt diferiţi, iar diferenţele dintre ei influenţează învăţarea.
Pentru a lua în seamă particularităţile individuale, profesorii trebuie să îşi cunoască
foarte bine elevii. Tipul acesta de înţelegere nu este lipsit de importanţă, deoarece
profesorul trebuie să îl folosească constant pentru a-şi modela metodele de predare.
Un profesor bun învaţă din experienţă. învaţă atunci când îi ascultă pe elevi, când
îi observă lucrând. Lucrurile pe care le află depre elevi în timpul procesului de educaţie
devine automat parte a competenţelor lui didactice.
Pentru a servi mai bine interesele elevilor, un bun profesor este foarte atent ca toţi
elevii să beneficieze de aceaşi grijă din partea lui şi să nu lase ca presupusele sau
realurile lor handicapuri sau incapacităţi, diferenţele individuale, contextele culturale
sau sociale diferite din care provin aceştia, să influenţeze relaţiile dintre el şi elev.
Profesorii trebuie să fie atenţi şi interesaţi şi despre ce cred elevii despre ei
înşişi, de motivaţiile lor, de efectele învăţării asupra relaţiilor lor cu grupul de prieteni,
dar şi de dezvoltarea caraterului lor, de aspiraţiile şi calităţile lor.
Toate aceste competenţe necesare unui profesor vor influenţa performanţele
elevilor, modul lor de raportare la procesul de învăţare, precum şi dragostea sau
averiunea lor faţă de şcoală. Dacă vom examina o clasă de elevi vom constata că unii
învaţă mai mult decât este de aşteptat de la nivelul lor şcolar şi de la abilităţile de care
dispun, în timp ce alţii învaţă la nivelul aşteptat sau mai slab. încercând să identifice
raţiunile acestor diferenţe, cercetătorii au înregistrat video şi au analizat mii de
episoade de învăţare, studiind conduita profesorului în clasa cu performanţe înalte şi în
clasa cu performanţe scăzute.
12
Dar important pentru procesul educativ, cât şi pentru modul de percepere a
profesorului de către elevi, este obţinerea succesului din partea elevilor, care rezidă în
faptul că învăţarea şi dezvolzarea depind de ceea ce elevii ştiu deja şi de structurile
mentale care deja există. Succesul indică o potrivire între cunoştinţele existente la
elevi si ceea ce ei învaţă imediat. Lipsa succesului arată că prăpastia dintre noua şi
vechea învăţare este atât de mare încât face asimilarea imposibilă. Ca şi în cazul
multor aspecte ale educaţiei, nu se poate specifica un nivel precis al succesului şi se
cere o judecată şi decizie atentă a profesorului. Copiii mici, cei cu achiziţii scăzute şi
cei din medii dezavantajate au nevoie de mai mult sucees decât copii mari, cu achiziţii
înalte şi provenind din medii mai avantajate.
Sucesul obiţnut de tineri în şcoală, achiziţiile dobândite în această perioadă vor
pune amprenta în dezvoltarea lor profesională, tocmai de aceea rolul profesorului este
foarte important. Experienţa îndelungată a şcolii arată că elevii învaţă şi se formează aşa
cum sunt ei căţăuziţi de profesor. Ei absorb atitudinea profesorului, îi împărtăşesc
convingerile, îi imită conduita, îi citează afirmaţiile. Probleme cum sunt motivaţia,
disciplina, conduita socială, succseie şcolare, setea continuă de cunoştinţe, toate sunt
organizate în jurul personalităţii profesorului, care induce elevilor săi starea de a fi
gata pentru a îndeplini orice sarcini şi interdicţii.
Procesul instrucţiei, care este oglinda competenţelor şi aptitudinilor profesorului,
este un mod de relaţionare informaţională cu elevul, bazat pe tehnologia cuvântului.
Ea reprezintă, după cum arată J. Bruner, conducerea celui ce învaţă printr-o succesiune
de enunţuri şi reenunţuri ale unui corp de cunoştinţe,
altă caracteristică a procesului de instruire ca formă de manifestare competenţelor
didactice,este faptul că ea se exercită ca acţiune formatoare asupra sferei motivaţionale
a celui care învaţă. Cuvântul educatorului este un vehiculator de cunoştinţe, dar nu
numai atât. El conferă semnificaţii, dă greutate acţiunii de sfătuire, consiliere,
îndrumare a elevului. El are puteri energetice: inhibă sau stimulează, încurajează sau
blochează iniţiativa elevui. Este un instrument de apreciere, aprobare, evidenţiere a
elevului, sau unul de critică, dezaprobare, blamare a acestuia. Strategia de a explora
13
aceste resurse este principalul indicator al abilităţiolr psihosociale ale profesorului de
a comunica cu profunzimile personalităţii elevului şi de al atrage la cooperarea
interpersonală.
De aceea, convorbirea aprofundată cu elevul, purtată în termeni sinceri, deschişi pe tema grijilor,temerilor, dificultăţilor, eşecurilor lui, îndepărtează starea anxioasă, fiind un stimul cultural, de sorginte socială,dotat cu proprietatea de a intra în corelaţie cu toate nivelurile funcţionale ale psihismului.Importanţa existenţei şi dezvoltării competenţelor didactice şi a tuturor caracteristicilor acesteia este o condiţie esenţială în derularea cu succes a procesului educativ precum şi pentru formarea spiritului întreprinzător, iniţiativei şi performanţelor elevilor.
Concluzii
Profesorul trebuie să acorde o atenţie sporită configurării ethosului comunicativ, date fiind influenţele acestui subsistem asupra tuturor componentelor activităţii educative. Profesorul trebuie să se asigure o instrumentializare şi o initiere a elevilor în strategiile de discurs, astfel încât aceştia să fie în stare să sesizeze, să înteleagă, să ierarhizeze, să-si formeze o competenţă informaţională – premisă a învaţării eficiente. Un profesor bun trebuie să aiba raspuns la orice întrebare ( legata de lecţie). Profesorul trebuie să-i arate elevului că absolut tot în lume poate fi pus în discutie. Profesorul trebuie să fie un model pentru toţi elevii şi să respecte intimitatea şi confidenţialitatea unor informaţii cu privire la viaţa personală a elevului. Profesorul trebuie să le facă elevilor cunoscute diferitele obiective ce urmează a fi întinse în activitatea lor. Profesorul trebuie să formeze pe elev pentru societatea în care s-a nascut şi în care se dezvoltă, deoarece valorile spirituale nu se creează decât în societate şi pentru societate. Profesorul trebuie să înveţe elevul cum să înveţe, trebuie să-l facă să aibă încredere în el, în opţiunile lui să poată să se exprime liber fără inhibiţii. Un profesor ideal este acela care stie să şi formuleze ideile, poate să se facă înteles.Orice profesor îsi va prefigura mental conţinutul şi forma discursului.
14
Bibliografie
1) Mihai , DIACONU; Ioan JINGA – Pedagogie , Editura A.S.E, Bucureşti, 2004
2 ) Ioan , Jinga-Managementul învăţământului , Editura A.S.E, Bucureşti , 2003
3 ) Olga , Ciobanu Didactica disciplinelor economice , Editura ASE, Bucureşti, 2004
4) Maria-Elena, Drută, coord. - Psihologia educaţiei : portofoliul seminariilor ,Editura ASE, Bucureşti , 2005
5) Mihaela , Cozarescu - Psihologia educatiei : teorie si aplicatii ,Editura ASE, Bucureşti, 2004
6) Corina ,Cace- Psihologia educatiei: teorie, metodologie si practica , Editura ASE, Bucureşti, 2007
15