1
R O M AN I A
Min is teru l Educaţ i e i , Cerce tăr i i , T inere tu lu i ș i Spor t u l u i
UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE din TÂRGU-MUREŞ
FACULT ATEA DE MEDICINĂ Adresa: Târgu -Mureş , s t r . Gh.Mar i nescu n r . 38, cod 540139
Tel : +40. 265. 21 31 27, Fax: +40. 265. 21 04 07,
E-mai l : decanatmed@umf tgm. ro
RAPORT DE ACTIVITATE AL FACULTATII DE MEDICINA
2006-2010
Întreaga activitate a Facultăţii de Medicina din perioada 2006-2010 s-a înscris în strategia pe
termen mediu și lung a Universitatii de Medicina si Farmacie din Tirgu Mures, aşa cum
rezulta din prevederile Cartei Universitare, a Planului strategic si a Planurilor operaţionale.
Toate aceste preocupari au avut ca şi deziderat atingerea obiectivului principal al Facultăţii de
Medicină si anume integrarea învăţământului medical din Tîrgu Mureş în spatiul european si
implicit, cresterea prestigiului acestei Facultati intre institutiile de acelasi profil.
Aceasta presupune formarea de absolvenţi competitivi în spaţiul european, care să se poată
integra în piaţa muncii din sistemul de sănătate şi atingerea unui nivel al activităţii de
cercetare care să contribuie la creşterea vizibilităţii internaţionale a Facultăţii.
Activitățile desfasurate in aceasta perioada s-au concentrat pe imbunatatirea aspectelor de
organizare si funcţionare ale Facultatii dar si pe cresterea calitatii activităţii de învăţământ, a
activităţii ştiintifice şi de cercetare si a gradului de internationalizare a tuturor acestor
activitati.
1. Organizarea Facultății
Organizarea academică a Facultăţii de Medicină din cadrul Universităţii de Medicină şi
Farmacie din Târgu Mureş a fost caracterizată în ultimii ani de o dinamică accentuată.
Pornind la începutul anilor ’90 doar de la o singură specializare (Medicină Generală), s-au
înfiinţat ulterior specializările de Asistenţă Medicală respectiv Moaşe, urmate în anul 2008 de
încă două specializări (Balenofiziokinetoterapie și recuperare şi Nutriţie si dietetică), respectiv
a seriei de studiu în limbă engleză în cadrul specializării de medicină generală. În anul 2009
începe școlarizarea pentru specializarea Educaţie fizică și sportivă. Începând cu anul 2007 s-a
reorganizat activitatea Colegiului de Asistență Medicală prin prisma reglementării sectoriale a
celor două specializări de 4 ani: Asistență Medicală și Moașe.
2
Pe parcursul celor 5 ani s-a menţinut organizarea Facultăţii de Medicină în Catedre conduse
de un şef de catedră, incluzând un număr variabil de discipline înrudite (fundamentale
morfologice, fundamentale funcţionale. medicale, chirurgicale, etc) dar s-a înființ si o catedră
nouă (M10) ), incluzând disciplinele de ştiinţe ale mişcării, limbi moderne şi ştiinţe sociale.
Au aparut in structura facultatii unele discipline noi prin reorganizarea celor preexistente:
Științele mișcării, Neonatologie.
2. Resursele umane
Resursa umană, alături de tradiţie constituie cele mai de seamă valori ale Facultăţii noastre.
Ca urmare, dezvoltarea resurselor umane a reprezentat un proces necesar, continuu şi de
importanţă strategică. Acest proces a avut la bază două direcţii principale: selecţia de personal
nou şi formarea şi perfecţionarea celui existent.
Elaborarea unei strategii a dezvoltării resurselor umane în Facultatea de Medicină s-a încadrat
coerent în strategia de dezvoltare atât a Facultăţii, cât şi a Universităţii, fiind grevată insa de
unele dificultăţi de ordin extern. Principala provocare a fost asigurarea de cadre didactice în
raport cu necesitățile mereu crescânde de la un an la altul, datorate creșterii numărului de
studenți și de specializări. Pe de altă parte, constrângerile legale apărute în ultimii doi ani
privitoare la ocuparea posturilor vacante au făcut ca situația posturilor didactice pe întreaga
Facultate să ajungă într-un punct dificil pentru dezvoltarea ulterioară.
Dinamica numarului de posturi ocupate, pe categorii, apare în figurile 1-5.
Fig. 1: Dinamica numarului total de cadre didactice
304302
315
330
324
285
290
295
300
305
310
315
320
325
330
2006/2007 2007/2008 2008/2009 2009/2010 2010/2011
Cadre didactice
3
Fig. 2: Distributia pe ani universitari a numarului de profesori universitari titulari
36 3841
4542
05
1015202530354045
2006/2007
2007/2008
2008/2009
2009/2010
2010/2011
Profesori univ
Fig. 3: Distributia pe ani universitari a numarului de conferentiari universitari titulari
31
38 3843 44
05
1015202530354045
2006/2007
2007/2008
2008/2009
2009/2010
2010/2011
Conferentiari
Fig. 4: Distributia pe ani universitari a numarului de sef lucrari titulari
5145
5357 55
0
10
20
30
40
50
60
2006/2007
2007/2008
2008/2009
2009/2010
2010/2011
Sef lucrari
4
Fig. 5: Distributia pe ani universitari a numarului de asistenti universitari titulari
145 145
153
156
153
138140142144146148150152154156
2006/2007
2007/2008
2008/2009
2009/2010
2010/2011
Asistenti univ
Fig. 6: Distributia pe ani universitari a numarului de preparatori
universitari:
4136
30 29 30
05
1015202530354045
2006/2007
2007/2008
2008/2009
2009/2010
2010/2011
Preparatori
3. Activitatea didactică
Prin adaugarea noilor specializari, numarul de studenti a crescut de la an la an. (Figura 7)
5
Fig. 7: Evolutia numarului de studenti pe specializari
0
500
1000
1500
2000
2006/2007 2007/2008 2008/2009 2009/2010 2010/2011
MG
MG-Engl
AMG
Moase
Nutritie
BFK
Ed. Fizica
Tabel I: Repartitia studentilor la locuri bugetate/locuri cu taxa
2006/2007 2007/2008 2008/2009 2009/2010 2010/2011
Nr. studenti la buget 1395 1454 1511 1573 1584
Nr. studenti cu taxa 176 201 300 332 409
Nr. total studenti 1571 1655 1811 1905 1993
Strategia de dezvoltare curiculară a fost axată pe continuarea restructurării curiculei de studii
universitare în conformitate cu programelor analitice din UE, pentru armonizarea pregătirii
medicale cu cea din statele membre ale UE. Restructurarea curiculară a vizat în primul rând
reducerea numărului de ore în acord cu cerinţele şi normativele europene şi totodată cu
legislaţia românească şi normativele ARACIS. Astfel s-a făcut o reajustare a distribuţiei
disciplinelor ca şi a numărului de ore alocate acestora pentru încadrarea în aceste standarde.
Situația prezentă apare în tabelul II.
Tabel II: Numarul de ore de activitate didactcia de raportat la anii de studiu
Specializarea Nr.
total
ore
Nr. ore/sem
Sem I/sem II
Nr.
ore
curs
Nr.
ore
practica
Raport
cursuri/
practica I II III IV V VI
1 Medicina 5816 29/28 29/28 30/28 35/36 36/36 32/32 1862 3730 2,00
2 Asistenta
medicala
4732 28/29 28/28 29/29 28/29 1414 3206 2,26
3 Moase 4732 28/29 28/29 28/28 29/28 1442 3178 2,20
4 Nutritie și
Dietetică
3432 28/28 28/28 28/28 1106 2214 2,00
5 Balnefiziokineto-
terapie și
recuperare
3432 28/28 28/28 28/28 1099 2193 2,00
6 Educatie fizica și
sportivă
2342 27/27 28/28 26/27 1085 1229 1,13
6
Ponderea fiecarui tip de disciplina apare in tabelul III.
Tabel III: Ponderea disciplinelor in planurile de invatamant
Specializarea Medicina
Asistenţă
Medicala
generala
Moase Nutritie
si
dietetica
Balneofiziokineto
terapie si
recuperare
Educatie
fizica si
sportiva Discipline obligatorii /
opţionale + facultative
74%/26% 90%/10% 90%/10% 90%/10% 85%/15% 82%/18%
Discipline
fundamentale
28% 19% 24% 32% 15% 15%
Discipline în domeniu 60% 65% 60% 52% 70% 65%
Discipline
complementare
12% 15% 16% 16% 15% 20%
Au continuat investiţiile la fiecare disciplină pentru asigurarea suportului tehnic și multimedia
necesar activităţii didactice ca şi a materialului demonstrativ necesar activităţilor practice.
S-a realizat actualizarea pe baza unui concept unitar, a fişelor disciplinei şi a programelor
analitice, cu restructurarea bibliografiei de studiu, punând accent pe tratatele clasice de
medicină comune cu bibliografia naţională pentru exemenele postuniversitare (rezidenţiat,
specialitate) iar la specializările cu durata de școlarizare de 3-4 ani, pe cursurile titularilor de
curs..
Incepand cu acest an universitar s-a implementat un sistem de evaluare online a activitatii
didactice de catre studenti precum si un model standardizat de evidență a prezenței la cursuri
și la activități practice.
Gradul de promovabilitate pe specializări și ani de studii apare în tabelul III.
Tabel III.1: Situaţia promovabilităţii studenţilor la specializarea Medicina
Anul universitar 2009-2010
Anul I
Înscrişi 408
Promovaţi integralişti – % 192 - 47,05%
Promovaţi prin credite – % 181 – 44,36%
Repetenţi - % 11 – 2,69%
Exmatriculaţi - % 24 – 5,88%
Anul II
Înscrişi 3955,88
Promovaţi integralişti – % 168 – 42,53%
Promovaţi prin credite – % 152 – 38,48%
Repetenţi - % 58 – 14,68%
7
Anul universitar 2009-2010
Exmatriculaţi - % 17 – 4,30%
Anul III
Înscrişi 330
Promovaţi integralişti – % 239 – 72,42%
Promovaţi prin credite – % 41 – 12,42%
Repetenţi - % 47 – 14,24%
Exmatriculaţi - % 3 – 0,90%
Anul IV
Înscrişi 245
Promovaţi integralişti – % 152 – 62,04%
Promovaţi prin credite – % 81 – 33,06%
Repetenţi - % 8 – 3,26%
Exmatriculaţi - % 4 – 1,63%
Anul V
Înscrişi 295
Promovaţi integralişti – % 294 – 99,66%
Promovaţi prin credite – % -
Repetenţi - % -
Exmatriculaţi - % 1 – 0,33%
Anul VI
Înscrişi 265
Promovaţi integralişti – % 257 – 96,98%
Promovaţi prin credite – % -
Repetenţi - % 5 – 1,85%
Exmatriculaţi - % 3 – 1,13%
TOTAL
Înscrişi 1938
Promovaţi integralişti – % 1302 – 67,18%
Promovaţi prin credite – % 455 – 23,47%
Repetenţi - % 129 – 6,65%
Exmatriculaţi - % 52 – 2,68%
Tabelul III.2: Situaţia promovabilităţii studenţilor la specializarea Asistenta medicala
generala
Anul universitar 2009-2010
Anul I
Înscrişi 96
Promovaţi integralişti – % 27 – 28,12%
Promovaţi prin credite – % 45 – 46,87%
Repetenţi - % 1 – 1,04%
Exmatriculaţi - % 23 – 23,95%
8
Anul universitar 2009-2010
Anul II
Înscrişi 64
Promovaţi integralişti – % 37 – 57,81%
Promovaţi prin credite – % 24 – 37,5%
Repetenţi - % 1 – 1,56%
Exmatriculaţi - % 2 – 3,12%
Anul III
Înscrişi 48
Promovaţi integralişti – % 46 – 95,83%
Promovaţi prin credite – % 2 – 4,16%
Repetenţi - % -
Exmatriculaţi - % -
TOTAL
Înscrişi 208
Promovaţi integralişti – % 110 – 52,88%
Promovaţi prin credite – % 71 – 34,13%
Repetenţi - % 2 – 0,96%
Exmatriculaţi - % 25 – 12,01%
Tabelul III.3: Situaţia promovabilităţii studenţilor la specializarea Moase
Anul universitar 2009-2010
Anul I
Înscrişi 35
Promovaţi integralişti – % 12 – 34,28%
Promovaţi prin credite – % 16 – 45,71%
Repetenţi - % -
Exmatriculaţi - % 7 – 20,00%
Anul II
Înscrişi 22
Promovaţi integralişti – % 9 – 40,90%
Promovaţi prin credite – % 12 – 54,54%
Repetenţi - % -
Exmatriculaţi - % 1 – 4,54%
Anul III
Înscrişi 9
Promovaţi integralişti – % 7 – 77,77%
Promovaţi prin credite – % 1 – 11,11%
Repetenţi - % -
Exmatriculaţi - % 1 – 11,11%
Anul IV Înscrişi 18
Promovaţi integralişti – % 18 – 100%
9
Anul universitar 2009-2010
Promovaţi prin credite – % -
Repetenţi - % -
Exmatriculaţi - % -
TOTAL
Înscrişi 84
Promovaţi integralişti – % 46 – 54,76%
Promovaţi prin credite – % 29 -34,52%
Repetenţi - % -
Exmatriculaţi - % 9 -10,71%
Tabelul III.4: Situaţia promovabilităţii studenţilor la specializarea Nutritie si dietetica
Anul universitar 2009-2010
Anul I
Înscrişi 68
Promovaţi integralişti – % 6 – 8,57%
Promovaţi prin credite – % 43 – 61,42%
Repetenţi - % 4 – 5,71%
Exmatriculaţi - % 15 – 21,42%
Anul II
Înscrişi 52
Promovaţi integralişti – % 35 – 67,30%
Promovaţi prin credite – % 15 – 28,82%
Repetenţi - % -
Exmatriculaţi - % 2 – 5,76%
TOTAL
Înscrişi 122
Promovaţi integralişti – % 41 – 33,66%
Promovaţi prin credite – % 58 - 47,57%
Repetenţi - % 4 – 3,27%
Exmatriculaţi - % 17 – 13,93%
Tabelul III.5: Situaţia promovabilităţii studenţilor la specializarea Balneofiziokinetoterapie
si recuperare
Anul universitar 2009-2010
Anul I
Înscrişi 63
Promovaţi integralişti – % 44 – 69,84%
Promovaţi prin credite – % 18 – 28,57%
Repetenţi - % -
Exmatriculaţi - % 1 – 1,58%
10
Anul universitar 2009-2010
Anul II
Înscrişi 52
Promovaţi integralişti – % 30 – 57,69%
Promovaţi prin credite – % 21 – 40,38%
Repetenţi - % -
Exmatriculaţi - % 1 – 1,92%
TOTAL
Înscrişi 115
Promovaţi integralişti – % 74 – 64,34%
Promovaţi prin credite – % 39 – 33,91%
Repetenţi - % -
Exmatriculaţi - % 2 – 1,74%
Tabelul III.6: Situaţia promovabilităţii studenţilor la specializarea Educatie fizica si sportive
Anul universitar 2009-2010
Anul I
Înscrişi 43
Promovaţi integralişti – % 15 – 34,88%
Promovaţi prin credite – % 21 – 48,83%
Repetenţi - % 2 – 4,65%
Exmatriculaţi - % 5 – 11,62%
Apariția specializărilor noi a impus o reorganizare a examenului de licență cu menținerea
elementelor specifice fiecărei specializări. S-au făcut modificări în ceea ce privește modul de
realizare a lucrării de licență, s-a intordus examenul practic la specializările de 3 și 4 ani.
Rezultatele examenului de licență din ultimii ani apar în tabelul IV.
Tabel IV: Situaţia promovabilităţii absolvenţilor la examenul de licenţă
Anul
universitar
Numărul studenţilor
înscrişi
Numărul
studenţilor reuşiţi Promovabilitatea%
2006/2007
Medicina
generala 224 224 100 %
Asistenta
medicala 55 55 100 %
2007/2008
Medicina
generala 202 202 100 %
Asistenta
medicala 40 40 100 %
Moase 27 27 100 %
11
2008/2009
Medicina
generala 234 234 100 %
Asistenta
medicala 35 35 100 %
Moase 18 18 100 %
2009/2010
Medicina
generala 259 259 100 %
Moase 17 17 100 %
4. Activitatea stiintifica
În ultimii ani s-au făcut investiţii considerabile în laboratoarele de cercetare, atât în zona
disciplinelor fundamentale cât şi a celor clinice, o contribuţie importantă în acest sens având-o
finanţările obţinute din numeroasele granturi de cercetare/contracte de colaborare câştigate de
cadrele didactice ale Facultatii.
4.1. Principalele realizări la nivel de Facultate
Instituirea si aplicarea unei proceduri clare de autoevaluare a activitatii cadrelor didactice
pe baza unor fise de autoevaluare specifice fiecarui grad didactic. Rezultatele acestor
evaluari apar in tabelul V. Punctajele au fost calculate pe baza grilelor de autoevaluare a
performanţelor cadrelor didactice iar datele din tabel reprezinta procentul din performanta
maxima inregistrat, ca medie, de fiecare catedra.
Tabel V: Autoevaluarea activitatii cadrelor didactice
Catedra 2008 2009 M1 62,19 64,72
M2 54,89 54,81
M3 53,32 56,59
M4 50,24 56.45
M5 43,29 49,33
M6 55,48 57,21
M7 63,68 66,35
M8 60,44 67,42
M9 47,60 50,87
M10 41,42 63,21
Media pe Facultate 54,12 58,69
Din analiza cifrelor poate observa o creştere a mediei performanţelor (% realizat din punctajul
maxim pe funcţie didactică) pe fiecare catedră fata de primul an de aplicare a evaluarii.
În scopul unei documentări eficiente a cadrelor didactice implicate în activitatea de
cercetare, s-a realizat, începând cu anul 2009 posibilitatea accesului din reteaua
instituţionala, la principalele baze de date cu literatură medicală (ScienceDirect, Ovid,
Hinari)
12
Un numar de 25 de cadre didactice ale Facultatii participa incepand cu anul 2010 la
programul de cercetare postdoctorala in cadrul proiectului POS-DRU: Cercetare avansata
prin programe post-doctorale în stiinte fundamentale si clinice medicale.
In perioada in care proiectele de cercetare CNCSIS au fost deschise pentru finantare,
cadrele didactice ale Facultatii de Medicina au fost implicate in urmatoarele activitati
legate de proiecte:
Anul 2008: Au fost depuse 50 de proiecte: 38 de proiecte la competitii nationale din care: 9
proiecte TD, 2 proiecte BD, 18 proiecte IDEI, 9 proiecte Parteneriate precum si alte 12
proiecte la competitii internationale. Au fost castigate 10 proiecte in competitii nationale (3
TD, 2 BD, 4 Idei si 1 Parteneriate) precum si 4 proiecte in competitii internationale (prof. dr.
Jung Ioan, prof.dr. Leonard Azamfirei, conf.dr. Szatmari Szabolcs). A continuat derularea a
51 de proiecte castigate in anii anteriori, cu o valoare totala de 6.210.733 lei precum si a 6
proiecte internationale (prof. dr. Klara Branzaniuc, prof.dr. Szabo Bela) in valoare de 263.640
lei.
Anul 2009: Au fost depuse 6 proiecte la competitii internationale si a continuat derularea a
33 de proiecte nationale si a 6 proiecte internationale castigate in anii anteriori.
Au fost publicate numeroase articole, lucrari, carti de specialitate si au fost finalizate
teze de doctorat
Anul 2008: S-au realizat 8 contracte de cercetare/consultanta, s-au finalizat 28 de teze de
doctorat si s-au publicat 60 de carti de specialitate.
Anul 2009: S-au realizat 4 contracte de cercetare/consultanta si s-au finalizat 40 de teze de
doctorat. Au fost publicate 97 de articole in reviste cotate ISI, 18 articole in reviste BDI, 14
articole in reviste CNCSIS din categoria B+ si 125 din categoria B, au fost prezentate 159
lucrari la congrese internationale. S-au publicat 44 de carti de specialitate
4.2. Principalele realizări la nivel de discipline
Anatomie – organizarea Congresului National de Anatomie, participarea la granturi de
cercetare finantate prin CNCSIS (arhitectonica ficatului – prof.dr. Klara Branzaniuc,
imunohistochimie – prof.dr. Pavai Zoltan), modernizarea activitatilor didactice prin
modele virtuale 3D, numeroase colaborari internationale. S-a introdus diagnosticarea unor
mutatii genetice (prof.dr. Pavai Zoltan).
Morfopatologie – castigarea a numeroase proiecte de cercetare stiintifica nationale de tip
IDEI, Parteneriate, TD, etc prin finantare CNCSIS (prof.dr. Jung Ioan, prof.dr. Stolnicu
Simona, dr. Gurzu Simona, dr. Mezei Tibor), numeroase publicatii cotate ISI (prof.dr.
Stolnicu Simona, dr. Gurzu Simona, prof. dr. Jung Ioan), organizare de manifestari
13
stiintifice cu participare internationala, evidentiere CNCSIS la categoria Povestea
doctoratului meu (dr. Simona Gurzu).
Histologie – castigarea de proiecte de cercetare stiintifica, publicare unor volume in
edituri internationale de prestigiu (prof.dr. Angela Borda), lucrari cotate ISI.
Fiziologie – cercetari in domeniul electrofiziologiei miocardului (prof.dr. Dan Dobreanu),
a neurofiziologiei si a modelarii computerizate a SNC (prof.dr. Szilagy Tibor) in cadrul
unor proiecte de cercetare, conceperea unor animatii legate de geneza EEG utilizate in
procesul didactic, reprezentare internationala (Federation of European Physiological
Societies – dr. Mihai Gliga)
Fiziopatologie – cercetari in domeniul nutritiei aplicate, a determinarilor electroforetice
(prof.dr. Alexandru Schiopu).
Laborator clinic – cercetari interdisciplinare si cresterea cotatiei Revistei Romane de
Medicina de Laborator (redactor sef – prof.dr. Minodora Dobreanu) – cotata ISI.
Sanatate publica – activitati de educatie sanitara in cadrul unui proiect european (dr.
Farkas Evelyn).
Medicina interna VI – derularea a numeroase proiecte de cercetare in cadrul unor proiecte
CNCSIS (prof.dr. Benedek Imre) avand ca teme principale cardiomiopatia dilatativa,
sindroamele coronariene cu realizarea unei baze tehnice de performanta, derularea unor
parteneriate bilaterale, publicatii ISI, organizarea anuala a unei conferinte de cardiologie
cu larga participare internationala (Dr. Teodora Benedek).
Endocrinologie – descrierea impreuna cu Laboratorul de genetica a Universitatii
Semmelweiss din Budapesta, in premiera mondiala, a unei noi mutatii genetice (prof.
Kuhn I.).
Reumatologie - preocupari in studiul boilor autoimune materializate in lucrari cotate
BDI/ISI (prof. Lia Georgescu, dr. Monica Copotoiu).
Medicina interna IV – preocupari in terapii novatoare aplicate in gastroenterologie
(prof.dr. Daniela Dobru) si cardiologie (prof.dr. E. Carasca, dr. Podoleanu Cristian),
participari active la manifestari stiintifice internationale (dr. Podoleanu Cristian),
organizare de worshop-uri cu participare internationala, publicatii ISI (conf.dr. Dumitru
Moldovan).
Medicina interna III – activitati de cercetare in domeniul hematologiei, a transplantului de
tesuturi, organizarea de conferinte cu participare internationala, participare la granturi de
cercetare (prof.dr. Benedek Istvan).
Medicina de familie – integrarea activitatii clinice cu medicina de familie, educatie
sanitara in medicina primara, softuri de instruire (prof.dr. Kikeli Pal).
14
Psihiatrie – publicarea a numeroase lucrari cotate ISI, participarea in proiecte de cercetare
nationale si internationale (prof.dr. Niresteanu Aurel, dr. Mihai Adriana), lucrari premiate
de organizatii profesionale (dr. Mihai Adriana)
Neurologie – parteneriate internationale in proiecte de cercetare (Conf. dr. Szatmari
Szabolcs), activități de cercetare în bolile neurologice autoimune (conf. dr. Rodica
Balasa).
Boli infectioase – organizare de manifestari stiintifice (dr. Lucia Chiriac), premii nationale
(dr. Brandusa Tilea).
Anestezie-terapie intensiva – proiecte de cercetare nationale prin finantare CNCSIS si
internationale privitoare la terapia durerii (prof.dr. Sanda Copotoiu), sindromul de detresa
respiratorie acuta (prof. dr. Leonard Azamfirei), managementul donatorului de organe
(prof.dr. Sanda Copotoiu, prof.dr. Leonard Azamfirei), organizarea cursurilor europene
CEEA, de invatamant anestezic, numeroase publicatii cotate ISI, cooperari internationale.
Chirurgie I – preocupari in domeniile de varf ale chirurgiei (chirurgia laparoscopica,
chirurgia cancerelor digestive – prof. Copotoiu Constantin), organizarea Congresului
National de Chirurgie, publicatii cotate ISI.
Chirurgie II – cursuri postuniversitare cu participare internationala (prof.dr. Bancu S,
conf. Dr.Marian Dorin), participari cu lucrari la congrese internationale (conf. Dr. Bara
Tivadar, prof.dr. Serban Bancu)
ORL – preocupari in domeniul introducerii de noi tehnici operatorii, organizare de
manifestari stiintifice cu participare internationala (conf.dr. Mulhfay Gh, dr. Sabau Sorin)
Medicina de urgenta – implementarea sistemului integrat de urgenta, infiintarea Centrului
de simulare si educatie medicala virtuala in medicina de urgenta, formarea de specialisti
(dr. Cristian Boeriu), numeroase parteneriate internationale.
Chirurgie V (chirurgie cardiovasculara) – preocupari in transplantul de cord, in
tratamentul chirurgical al malformatiilor cardiace la copil (prof.dr. Radu Deac, conf.dr.
Horatiu Suciu).
Chirurgie III – activitati de cercetare legate de cancerul mamar (conf.dr. Coros Florin),
cursuri postuniversitare (chirurgia obezitatii).
Chirurgie IV – participari cu lucrari la congrese internationale (CHEST – prof.dr.
Alexandru Botianu), brevete de inventie pentru proceduri chirurgicale originale,
numeroase publicatii ISI in domeniu.
Ortopedie I – preocupari in introducerea de noi tehnici chirurgicale (metode artroscopice),
colaborari internationale in diferite proceduri (prof. dr. Nagy Ors).
15
Ortopedie II – preocupari in tratamentul bolilor coloanei vertebrale, in grefele de tesut,
proiecte de cercetare (prof.dr. Tiberiu Bataga), manifestari stiintifice si cursuri cu
participare internationala.
Obstetrica-ginecologie I - introducerea de noi tehnici chirurgicale, chirurgia cancerelor
din sfera ginecologica, chirurgia endoscopica (prof. dr. Szabo Bela, dr. Mihai Capalna, dr.
Marginean Claudiu), parteneriate internationale (conf.dr. Puscasiu Lucian).
Pediatrie I – activitati de cercetare in patologia oncologica pediatrica (prof.dr. Baghiu
Despina), in patologia digestiva pediatrica (conf. dr. Oana Marginean), proiecte de
cercetare internationale bilaterale.
Pediatrie III – studierea malformatiilor cardiace la copii, a profilurilor genetice, proiecte
de cercetare (prof.dr. Rodica Toganel), publicatii in reviste ISI si la congrese
internationale, prima baza de date din Romania privind malformatiile cardiace congenitale
realizata in cadrul registrului regional.
Neonatologie – infiintarea unui centru regional de instruire în resuscitarea şi urgenţele
neonatale, organizarea Conferinţe Naţionale de Neonatologie (conf. Dr. Manuela
Cucerea).
5. Activitatea de management academic
Activitatea de certificarea a cunostintelor de limba engleza medicala PROFEX in vederea
pregatirii cadrelor de predare la linia de limba engleza.
Activitatea de pregatire psiho-pedagogica vederea certificarii cadrelor de predare titulare
si asociate pentru activitati didactice.
Participarea unor cadre didactice ale Facultatii la module de pregatire in mangementul
academic.
Implicarea unor cadre didactice din Facultate la realizarea cadrului national al calificarilor
pe domeniul Sanatate, ca experti pe termen scurt dar si in cadrul coordonarii intregului
domeniu ca expert pe termen lung (prof.dr. Klara Branzaniuc).
Implementarea rezolutiilor Asociatiei Decanilor Facultatilor de Medicina in ceea ce
priveste atitudinea unitara la nivelul tuturor Facultatilor de Medicina din tara fata de
promovarea studentilor, transferuri, curicula, etc.
16
6. Activitatea de internationalizare
Participari ale studentilor la bursele de mobilitate Erasmus. În acest interval au fost
efectuate 73 de mobilități de studiu, 62 de mobilitati de plasament (stagii de practica de 3
luni) si 14 misiuni de predare (cadre didactice). Situatia acestor mobilitati apare in tabelul
V.
Tabel V: Mobilitati Erasmus ale studentilor si cadrelor didactice
An universitar Mobilitati de studiu Mobilitati de plasamant (practica) Misiuni de predare
Doctoranzi Studenti 2006/2007 6 - - 3
2007/2008 14 4 5 2
2008/2009 14 2 9 2
2009/2010 21 2 20 3
2010/2011 18 2 18 4
TOTAL 73 10 52 14
Realizarea si derularea de parteneriate institutionale cu universitati din Ungaria, Spania,
Franta, Coreea de Sud, Germania, Republica Moldova, etc
Mobilitati ale cadrelor didactice ale Facultatii pentru congrese, schimburi de experienta in
tari din UE, SUA.
Primirea ca si cadre didactice invitate/profesori asociati a numerosi profesori din
universitatile partenere. (Tabel VI)
Tabel VI: Invitati straini in UMF Tg. Mures
17
Data Nume Prilej
14.12.06 Prof. Dr. Christos Mantyoros
Boston , SUA
Zilele UMF
14.12.06,
13.12.07,11.12.08
Prof. dr. Kasler Miklós
Institutul Oncologic, Budapesta
Zilele UMF
13.12.07,
11.12.09.10.12.09
Prof. dr. Szentirmay Zoltán
Institutul Oncologic, Budapesta
Zilele UMF
11 12.08,
10.12.09.
Dr. Polgar Csaba
Institutul de Oncologie, Budapesta
Zilele UMF
11 12.08, 10.12.09 Dr. Godeny Maria
Institutul de Oncologie, Budapesta
Zilele UMF
11 12.08 Dr. Liszkai Gabriella
Institutul de Oncologie, Budapesta
Zilele UMF
11 12.08 Dr. Ember Istvan
PTE, Pecs, Ungaria
Zilele UMF
11
12.08,15.05.2009
Dr. Galajda Zoltan
Universitatea Debrecen
Zilele UMF
11 12.08 10.12.09 Prof. dr. HanKyeom Kim
Korea University
Zilele UMF
11 12.08 Prof. dr. Szendrői Miklós
Semmelweis University, Budapest
Zilele UMF
11 12.08 Prof. dr. Francesco Fernandez Nogales
Universidad de Granada
Zilele UMF
08.04.09 Banati Diana
Central Food ResearchInstitute, Budapest
Intalnire bilaterală
14.05.09 Prof. dr. Giovanni Peri
Palermo University -Italia
A X-a Conferinţă Naţională a Societăţii
de Anatomie
15.05.09 Prof. dr. Mario Tuttoilmondo
Palermo-Italia
A X-a Conferinţă Naţională a Societăţii
de Anatomie
26.05.09 Dr. Bauer Ferdinand Conferinţa Naţională de Chirurgie 2009
Zilele UMF 2009/
26.11.09 Mr. James Wilson McDonald MD PHD,
Oxford University, United Kingdom
Postgraduate Course „Actual concepts in
spinal surgery”
26.11.09 Mr. Bartha Tibor MD PHD,
Traumatology Institute of Budapest, Hungary
Postgraduate Course „Actual concepts in
spinal surgery”
10.12.09 Dr. Frank van Gelder
TPM Scientific Consultant, IL3 - Institute for
Lifelong Learning, Universitat de Barcelona
Zilele UMF 2009
10.12.09 Dr. Heiner Smit Curs de comunicare in domeniul Donarii
de Organe, Zilele UMF 2009
15.12.09 Dr. Vesna Miletic
School of Dentistry, University of Belgrade
Zilele UMF 2009
15.12.09 Professor dr. Kenneth A. Eaton
The Royal College of Surgeons of England
Faculty of General Dental Practice (UK)
Zilele UMF 2009
10.12.09 Prof. dr. Tulassay Tivadar
Semmelweis University, Budapest
Zilele UMF 2009
10.12.09 Prof. dr. Eremia Zota
USMF N. Testemiteanu, Chisinau
Zilele UMF 2009
10.12.09 Prof. dr. Melnic Eugen
USMF N. Testemiteanu, Chisinau
Zilele UMF 2009
10.12.09 Prof. dr. Cazacov Vladimir
USMF N. Testemiteanu, Chisinau
Zilele UMF 2009
10.12.09 Prof. dr. Ciobanu Emil
USMF N. Testemiteanu, Chisinau
Zilele UMF 2009
26.07.10 Aubyn Marath
MD. cardiac Surgeon
“Cardiostart Integrated Emergency
Resuscitation - International intensive
18
course
26.07.10 Zev Davies
MD. cardiac Surgeon
“Cardiostart Integrated Emergency
Resuscitation”
International intensive course
26.07.10 Richard Harper
MD, Professor of Emergency Medicine
“Cardiostart Integrated Emergency
Resuscitation”
International intensive course
26.07.10 Caroline Gosh
MD Anesthesiologist
“Cardiostart Integrated Emergency
Resuscitation”
International intensive course
26.07.10 Diana Scholaro-Cook –
R.N. Pediatrics
“Cardiostart Integrated Emergency
Resuscitation”
International intensive course
26.07.10 Ann Clancy Klemme,
R.N. Instructor, Cardiostart
“Cardiostart Integrated Emergency
Resuscitation”
International intensive course
26.07.10 Janine Henson,
R.N. Mission Director, Cardiostart
“Cardiostart Integrated Emergency
Resuscitation”
R.N. Education Director, International
intensive course
26.07.10 Jodi Gunther,
R.N. Education Director, Cardiostart
“Cardiostart Integrated Emergency
Resuscitation”
International intensive course
26.07.10 Richard Lynas,
Director of programs “F.R.O.D.O”
(Foundation for the Relief of Disabled
Orphans”
Cardiostart Integrated Emergency
Resuscitation”
International intensive course
UNIVERSITATEA SEMMELWEIS – Program bilateral “Profesori Invitati” 2009
25 -28 Februarie Conf. dr. Farkas Henriette Clinica Medicala III
25 -28 Februarie Conf dr. Bártfai Zoltán Clinica Pneumologie
Februarie Prof. dr. Szabolcs Zoltán Clinica de chirurgie Cardiovasculara
10-13 Martie Prof. dr. Falus András Institutul de Genetică ;şi Biologie
Celulară
26-28 Martie Prof. Dr. Rácz Károly Clinica Medicala II.
26-28 Martie Prof. dr. Tulassay Tivadar Clinica de Pediatrie I
Aprilie Prof. dr. Szendrői Miklós Clinica de Ortopedie
07-09 Mai Conf. dr. Nyiradi Peter Clinica de Urológie
17 -19 Mai Prof. dr. Gyires Klára Institutul de Farmacologie şi
Farmacoterapie
24-25 Noiembrie Prof. dr. Rosivall László Institutul de fiziopatologie
Noiembrie Prof. dr. Tompa Anna Insttitutul de Sănătate Publică
UNIVERSITATEA SEMMELWEIS – Program bilateral “Profesori Invitati” 2010
23-25 Februarie Prof. dr. FALUS ANDRÁS Institutul de Genetică şi Biologie
Celulară
15 Aprilie Prof. dr. RÉPÁSSY LÁSZLÓ Clinica ORL
April-May Şef lucrări Dr. MAJOROS ATTILA Clinica de Urológie
13-15 April Prof. dr. ROSIVALL LÁZSLÓ Institutul de fiziopatologie
28-29 April Conf. dr. FARKAS HENRIETTE Clinica Medicala III
28-29 April Dr. VARGA LILIAN Clinica Medicala III
28-29 April Dr BÖRÖCZ ZOLTÁN Clinica Medicala III
12-17 Oktober Prof. dr. HARMATTA JÁNOS Catedra de Psihoterapie
20-22 Oktober Prof dr. SÜVEGES ILDIKÓ Clinica de Oftalmologie
19
DECAN
Prof. dr. Leonard Azamfirei
24-25 october Dr. RÓNAI ANDRÁS Catedra de Farmacologie
October 14-16 Prof. Dr. CSILLAG ANDRÁS Catedra de Anatomie
03-05 November Prof. dr. BALÁZS PÉTER Insttitutul de Sănătate Publică
Departament PROFEX
2008-2010 Rebek Nagy Gábor
Warta Vilmos
Universitatea Pecs
Iwona Misztal
Eva Donetzs Jerzo
Jagellon University, Cracovia, Polonia
Amador Ordonez Barcelona, Spania