Download - recuperarea prejudiciului
RASPUNDEREA PATRIMONIALA SIOBLIGATIA DE RESTITUIRE
Cuprins:
Introducere..........................................................................................................
Capitolul I.Consideratii generale privind notiunea de raspundere patrimoniala.
I. 1. Notiunea de raspundere patrimoniala..................................
I. 2. Pozitia raspunderii patrimoniale in ansamblul normelor privind raspunderea juridica.................................................................................
Capitolul II. Răspunderea patrimonială a salariatilor.........................................
II. 1. Conditiile răspunderii patrimoniala a salariatilor.................
II. 2. Recuperarea prejudiciului............................................... II. 3. Formele răspunderii patrimoniale a salariatilor.............. II. 4. Efectele răspunderii patrimoniale a salariatilor..............
II. 5. Obligaţia de restituire a salariatului ............................... Capitolul III. Răspunderea patrimonială a angajatorului fată de salariatii săi III. 1. Conditiile răspunderii patrimoniale a angajatorului............ III. 2. Cauzele în care angajatorul răspunde patrimonial............
Capitolul IV. Raspunderea administrativ patrimoniala..............................
Capitolul V. Spete. Studiu de caz. Litigii de munca.....................................
Capitolul VI. Concluzii...................................................................................
Bibliografie........................................................................................................
2
Cap. I Consideratii generale privind notiunea de raspundere patrimoniala
I.1 Notiunea de rapundere patrimoniala
Codul muncii nu mai retine institutia răspunderii materiale, ceea ce înseamnă că regimul
juridic al prejudiciilor cauzate de salariati, dar si al celor suferite de acestia din vina angajatorilor va
fi cel al răspunderii civile contractuale.
Egalitatea părtilor în contractul individual de muncă, implică reglementarea legală si a
răspunderii patrimoniale a angajatorului fată de salariatii săi. Răspunderea patrimonială reciprocă a
părtilor raportului juridic de muncă, constituie, ca natură juridică o varietate a răspunderii civile
contractuale1, cu anumite particularităti determinate de specificul raporturilor juridice de muncă.
Răspunderea patrimonială a salariatilor a fost definită ca acea formă de răspundere juridică,
care constă în obligatia acestora de a repara pagubele materiale produse angajatorului din vina si în
legătură cu munca lor.
Principala modificare de esenţă a noului Cod al muncii, în raport cu cel anterior, îl constituie
faptul că, pe planul răspunderii reparatorii, răspunderea materială a salariaţilor a fost suprimată, iar,
în locul ei, a fost reglementată, atât dezdăunarea angajatorului, cât şi despăgubirea salariatului.
Aşadar, fie angajatorul, fie salariatul, poartă o răspundere patrimonial reparatorie care se
întemeiază pe rigorile răspunderii civile contractuale, fără a fi însă exclusiv o răspundere de drept
comun. De aceea, se poate afirma că răspunderea patrimoniala reglementată de Codul muncii
constituie, ca natură juridică, o varietate a răspunderii civile contractuale, având anumite
particularităţi determinate de specificul raporturilor juridice de muncă.
Şi în dreptul comun (civil) există reguli generale privind, în ansamblu, răspunderea civilă
contractuală şi reguli speciale aplicabile unuia sau altuia dintre contractele civile. Mutatis mutandis,
acelaşi este sistemul şi în privinţa răspunderii patrimoniale care are ca suport contractul individual
de muncă:
- reguli generale ale acestei răspunderi aparţin dreptului comun (respectiv celor din Codul civil
care guvernează răspunderea civilă contractuală);
- la ele se adaugă o serie de norme specifice cuprinse în Codul muncii.
1Alexandru Ticlea „Revista de drept comercial ” nr 7-8/2003, articolul: „Raspunderea patrimoniala a salariatilor”,pg.98;
3
Răspunderea patrimonială în dreptul muncii este caracterizată prin următoarele trăsături care
o individualizează faţă de răspunderea civilă contractuală, care se regăsesc atât în cazul răspunderii
salariatului cât şi a angajatorului:
- este o răspundere specială, se poate angaja numai în măsura în care autorul faptei este încadrat în
muncă în baza unui contract individual de muncă;
- este o răspundere integrală, în sensul că persoana sancţionată este obligată să repare atât
prejudiciul efectiv şi actual, cât şi cel nerealizat;
- este o răspundere limitată sub aspectul executării silite, efectuându-se numai asupra unei părţi din
salariu;
- are ca temei vinovăţia celui în cauză, întrucât angajarea răspunderii se face pentru prejudiciul
suferit din culpa angajatorului, sau pentru pagubele produse angajatorului din vina salariaţilor şi în
legătură cu munca lor;
- este o răspundere individuală, excluzând, în principiu, solidaritatea. În cazul în care prejudiciul a
fost produs de mai mulţi salariaţi, dar nu se poate stabili proporţia în care fiecare a contribuit la
producerea acestuia, răspunderea patrimonială se stabileşte proporţional cu salariul său net de la
data constatării pagubei şi, atunci când este cazul, şi în funcţie de timpul efectiv lucrat de la ultimul
inventar, în situaţia celor care au calitatea de gestionari;
- recuperarea prejudiciul cauzat se face, de regulă, prin echivalent bănesc;
- este guvernată de norme legale cu caracter imperativ.
Pentru a exista răspunderea patrimonială este necesar să fie îndeplinite următoarele condiţii:
1. Calitatea de salariat a persoanei care a produs prejudiciul, respectiv persoana care este
parte a unui raport juridic de muncă tipic, stabilit pe perioada nedeterminată sau determinată,
respectiv pentru timp normal sau parţial de muncă.
2. Fapta ilicită a salariatului să fie săvârşită în legătură cu munca sa. Pentru stabilirea
răspunderii patrimoniale, caracterul ilicit al faptei se analizează în raport cu obligaţiile de serviciu,
ce decurg din contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil sau
regulamentul intern. Un reper esenţial este, din acest punct de vedere, fişa postului. Unitatea trebuie
să facă dovada sarcinilor de serviciu ale salariatului a căror neîndeplinire sau îndeplinire
necorespunzătoare au cauzat prejudicii. Salariatul răspunde personal pentru fapta proprie.
3. Prejudiciul, adică acea modificare a patrimoniului care se realizează atât prin diminuarea
activului, urmare a săvârşirii unei fapte ilicite, sau prin creşterea pasivului. Valoarea prejudiciului
cuprinde prejudiciul efectiv dar şi beneficiul nerealizat.
4
Pentru ca salariatul să răspundă patrimonial, prejudiciul trebuie să îndeplinească următoarele
condiţii:
- să fie real, adică determinat pe baza unor analize economice concrete, salariatul nefiind ţinut să
răspundă pentru valori pierdute din patrimoniul angajatorului din alte cauze;
- să fie cert, atât în ceea ce priveşte existenţa cât şi evaluarea sa;
- să fie cauzat direct angajatorului. În situaţia prejudiciului produs indirect, angajatorul răspunde în
calitate de comitent pentru prepusul său, faţă de terţul prejudiciat;
- să fie material, condiţie care rezultă din cuprinsul art. 254 alin. 1 din Codul muncii, unde se
prevede expres că salariaţii răspund patrimonial pentru pagubele materiale produse angajatorului
din vina şi în legătură cu munca lor.
Evaluarea prejudiciului se face potrivit normelor speciale, acolo unde acestea există, iar în
absenţa unor astfel de reglementări, pentru evaluarea prejudiciului se vor avea în vedere normele
dreptului civil, în raport de preţurile la momentul în care se realizează acordul de voinţă sau se
sesizează instanţa de către cel păgubit.
În cazul degradării de bunuri, evaluarea pagubelor se face în toate situaţiile ţinându-se seama
de gradul real de uzură a bunului.
4. Raportul de cauzalitate în-tre fapta ilicită şi prejudiciul cauzat. Răspunderea patrimonială
presupune un rezultat dăunător care să se concretizeze într-o pagubă cu valoare economică generată
de salariaţi din vina şi în legătură cu munca lor. În unele situaţii determinarea raportului de
cauzalitate este anevoioasă, fiind necesară analiza, pentru a stabili, de la caz la caz, fapta sau faptele
care au determinat transformarea posibilităţii prejudiciului în realitate.
5. Vinovăţia este o condiţie a răspunderii patrimoniale fără de care aceasta nu există.
Vinovăţia constituie elementul subiectiv al răspunderii, care constă în atitudinea psihică a
persoanei faţă de fapta sa şi consecinţele ei păgubitoare. Vinovăţia presupune discernământul
salariatului, respectiv capacitatea acestuia de a-şi reprezenta fapta şi efectul ei păgubitor şi voinţa
liberă, existentă în momentul săvârşirii faptei prejudiciabile.
Răspunderea patrimonială este angajată în egală măsură pentru toate formele vinovăţiei.
Codul muncii stabileşte, cu titlu de excepţie, situaţiile în care gradul de vinovăţie produce efecte
diferite, respectiv producerea prejudiciului de mai mulţi salariaţi.
Cauzele care înlătură caracterul ilicit al faptei sunt acele situaţii legale care exonerează de
răspundere, deşi, în fapt, prejudiciul s-a realizat. Salariaţii nu răspund de pagubele provocate de
forţa majoră sau de alte cauze care nu puteau fi înlăturate şi nici de pagubele care se încadrează în
riscul normal al serviciului.
5
I.2. Pozitia raspunderii patrimoniale in ansamblul normelor privind raspunderea juridica
În ceea ce priveste natura juridică a răspunderii patrimoniale, într-o primă opinie s-a
susţinut că aceasta este o varietate a răspunderii civile contractuale . Într-o altă opinie, răspunderea
patrimonială este o instituţie specifică Dreptului muncii, având o natură proprie, nereductibilă la
răspunderea civilă; sub aspectul izvorului, obligaţia de dezdăunare a angajatorului derivă din
contractul individual de muncă .
Răspunderea juridică este una dintre instituţiile de bază ale dreptului care oferă o garantare a
transpunerii în practică a principiilor juridice fundamentale. Răspunderea este instituţia juridică ce
are drept scop conştientizarea persoanei cu privire la consecinţele faptelor sale, impunând luarea
unei măsuri de sanctiune dacă ordinea de drept nu este respectată cu bunăcredinţă.2
În literatura de specialitate au fost detaliate funcţiile răspunderii juridice ca fiind:
funcţia educaţională, constând în procesul de învăţare a individului să respecte anumite
norme de comportament;
funcţia preventivă, pornind de la idea că ameninţarea cu o sancţiune poate determina
persoanele să nu mai încalce legea;
şi funcţia reparatorie, atunci când încălcarea legii s-a produs şi trebuie reparat prejudiciul
astfel cauzat.
Fundamentul răspunderii juridice constă în săvârşirea faptei interzisă de normele dreptului.
In funcţie de natura juridică concretă a acestui fundament, normele codului muncii clasifică formele
răspunderii juridice de dreptul muncii în:
- răspundere disciplinară, atunci când salariatul săvârşeşte o abatere disciplinară;
- răspundere patrimonială, când din fapta culpabilă a salariatului rezultă un prejudiciu ce
trebuie reparat;
- răspundere contravenţională, când salariatul săvârşeşte o faptă calificată de normele
juridice drept contravenţie;
- şi răspundere penală, când fapta săvârşită este incriminată drept infracţiune.
Aceste forme ale răspunderii juridice nu se exclud una pe cealaltă, ele putând coexista, in
funcţie de împrejurările concrete ale săvârşirii faptei de către salariat.
In sistemul romanesc de drept, pozitia raspunderii patrimoniale in ansamblul normelor
privind raspunderea juridica este urmatoarea:
2 Ion Traian Stefanescu „Tratat de dreptul muncii”, ed. Rosetti, Bucuresti, 2004.
6
1. Regula: Atunci cand o persoana ii produce alteia un prejudiciu, consecinta va consta in obligarea
celui vinovat la acoperirea acestui prejudiciu. Aceasta este raspunderea civila delictuala, regula in
materie de recuperare a prejudiciului.
2. Exceptie: Atunci cand intre parti exista un contract, raspunderea se stabileste in conditii speciale,
tocmai pentru ca cele doua persoane nu sunt complet independente, ci una dintre ele a prejudiciat-o
pe cealalta cu prilejul executarii unui contract incheiat in mod liber. Aceasta este raspunderea civila
contractuala.
3. Exceptia de la exceptie: Atunci cand intre parti este incheiat un anumit contract, contractul
individual de munca partile se gasesc intr-o pozitie speciala, care nu este, ca in dreptul civil, de
egalitate juridica. Legea tinde la protectia salariatului, deci reglementarea nu va fi simetrica, cum
este in dreptul civil, unde nu conteaza care dintre parti ar fi prejudiciat-o pe cealalta. In dreptul
muncii se aplica raspunderea patrimoniala.
Aşa cum rezultă din înşuşi enuntul termenilor care o definesc, răspunderea patrimoniala
implică săvârâşirea unei daune în patrimoniul angajatorului. De aici decurge şi deosebirea esenţială
între răspunderea disciplinară, administrativă, penală - ori extrapenală, care atrage aplicarea unei
măsuri de influentare publică - a salariatilor, pe de o parte, şi răspunderea lor patrimoniala, pe de
alta parte, primele având, în principal, un caracter educativ-sancţionator, respectiv exclusiv
educativ, în ipoteza răspunderii care atrage aplicarea unei măsuri de influentare publică , în timp ce
răspunderea patrimoniala - ca şi cea civilă - are, în principal, un caracter educativ-reparator.
Regulile raspunderii patrimoniale prevazute in art. 253-259 din Codul muncii republicat in
Monitorul Oficial nr. 345 din 18 mai 2011, stabilesc modalitatea de raspundere a salariatului in
cazul in care l-a prejudiciat pe angajatorul sau in executarea contractului de munca.
De semnalat faptul ca, daca fapta savarsita de salariat constituie infractiune, acesta pierde
beneficiul normelor de protectie guvernate de institutia raspunderii patrimoniale. Ca urmare, va
raspunde potrivit normelor de drept comun, si nu potrivit normelor Codului muncii.
Daca nu se poate cumula cu raspunderea penala, raspunderea patrimoniala se poate cumula
totusi cu cea disciplinara. Este posibil (fara a fi obligatoriu) ca fapta prejudiciabila sa constituie si
abatere disciplinara. Ca urmare, salariatul va fi, pe de o parte, obligat la restituirea prejudiciului
cauzat (prin retineri din salariu), iar pe de alta parte sanctionat disciplinar.
Dintre salariati, un regim juridic aparte il au gestionarii, deoarece in privinta lor se aplica in
continuare Legea nr. 22/1969. Ca urmare, ei vor fi singura categorie de salariati obligati la
7
constituirea de garantii, din care angajatorul sa isi poata acoperi rapid paguba. In plus, in privinta
gestionarilor functioneaza o prezumtie relativa de vinovatie. Daca apar lipsuri in gestiune, ei sunt
prezumati vinovati si pot rasturna aceasta prezumtie numai prin proba contrara.
Si angajatorul raspunde fata de salariatul sau, daca l-a prejudiciat pe parcursul executarii
contractului de munca, dar normele care guverneaza aceasta raspundere sunt mai apropiate de
dreptul comun, in sensul ca nu sunt norme de protectie. De fapt, desi vorbim despre raspunderea
oricareia dintre parti fata de cealalta, in realitate reglementarea nu este simetrica. Raspunderea
angajatorului fata de salariat este reglementata mai sever decat raspunderea salariatului fata de
angajator.
De exemplu, numai angajatorul raspunde pentru prejudiciile morale pe care le produce
salariatului. In principiu, salariatul nu raspunde pentru prejudiciile morale produse angajatorului.3
Angajatorul care a fost prejudiciat de catre salariat nu va putea fi despagubit deodata, ci in rate, prin
retineri din salariu care nu pot depasi, de regula, o treime din cuantumul acestuia.
Dimpotriva, salariatul care a fost prejudiciat de angajator va putea fi despagubit de indata si
integral de catre acesta.
In plus, mai exista o forma de raspundere care il priveste exclusiv pe angajator. Este vorba
despre un tip de raspundere guvernata de normele de drept civil. Ea intervine in ipoteza in care
salariatul a produs un prejudiciu unui tert, in exercitarea atributiilor de serviciu. In acest caz, tertul
va putea sa il traga la raspundere nu pe salariatul care l-a prejudiciat, ci pe angajatorul acestuia. Este
un caz de raspundere delictuala pentru fapta altuia, juridic numita raspunderea comitentului pentru
fapta prepusului. Aceasta raspundere este reglementata de Codul civil, nu de Codul muncii .
Salariatii civili din unitatile militare raspund, ca si militarii insisi nu patrimonial, ci material.
Acestei categorii de salariati ii este in continuare aplicabil regimul juridic anterior actualului Cod al
muncii, adica pot fi folosite decizii de imputare si angajamente de plata, iar acestea constituie titluri
executorii (Ordonanta Guvernului nr. 121/1998 privind raspunderea materiala a militarilor,
publicata in Monitorul Oficial nr. 328 din 29 august 1998, aprobata prin Legea nr. 25/1999,
publicata in Monitorul Oficial nr. 34 din 28 ianuarie 1999).
In ceea ce ii priveste pe functionarii publici, acestia raspund civil. Raspunderea lor nu este
guvernata de dispozitiile Codului muncii. Daca in cazul salariatilor deciziile de imputare nu mai pot
fi utilizate, acestea sunt inca utile ca titluri executorii pentru functionari. Astfel, potrivit art. 85 alin.
(1) din Legea nr. 188/1999, republicata in Monitorul Oficial nr. 365 din 29 mai 2007, cu
modificarile ulterioare, repararea pagubelor aduse autoritatii sau institutiei publice se dispune prin
3 Salariatul ar putea prin fapta sa sa produca angajatorului un prejudiciu moral . Numai că legiuitorul nu a reglementat ca posibilă răspunderea salariatului şi pentru prejudiciul moral produs angajatorului său.
8
emiterea de catre conducatorul autoritatii sau institutiei publice a unui ordin sau a unei dispozitii de
imputare.
Potrivit art. 84 din Legea nr. 188/1999, raspunderea civila a functionarului public se
angajeaza:
a) pentru pagubele produse cu vinovatie patrimoniului autoritatii sau institutiei publice in care
functioneaza;
b) pentru nerestituirea in termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit;
c) pentru daunele platite de autoritatea sau institutia publica, in calitate de comitent, unor terte
persoane, in temeiul unei hotarari judecatoresti definitive si irevocabile.
Cap II. Răspunderea patrimonială a salariatilor
9
Elementul de noutate adus de Legea 40/2011 constă în posibilitatea angajatorului de a
recupera pejudiciul cauzat de către salariaţi pe baza unei Note de constatare a pagubei după
evaluarea prejudiciului. Recuperarea prejudiciului de către angajator va putea fi realizată la minim
30 de zile de la momentul constatării şi evaluării prejudiciului produs de către salariat. Totodată,
limita prejudiciului ce poate fi recuperat pe cale amiabilă a fost limitat la echivalentul a 5 salarii
minime brute pe economie.
În sistemul dreptului, termenul de “răspundere” a căpătat o semnificaţie deosebită de cea
din limbajul obişnuit, şi anume: evidenţiază consecinţele negative, survenite în cazul comiterii unor
fapte ilegale de către o persoană fizică sau o persoană juridică.
Salariatii răspund patrimonial, în temeiul normelor si principiilor răspunderii civile
contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina si în legătură cu munca lor. 4
Răspunderea patrimonială a salariatilor este de natură contractuală, decurgând din contractul
individual de muncă încheiat anterior între salariat si angajator. Contractul trebuie să fie valabil
încheiat.
Potrivit dispoziţiilor Codului civil, contractul este acordul între două sau mai multe persoane
spre a constitui sau a stinge între dânşii un raport juridic, convenţiile legal făcute având putere de
lege între părţile contractante.
Contractul se caracterizează prin natura sa bilaterală şi prin efectul de a da naştere unor
obligaţii, concepţia Codului civil asupra rolului contractului fiind reflectată în cele două principii
fundamentale exprimate prin autonomia voinţei contractuale şi consensualismul contractual.
Contractul de muncă este un contract special, supus unei duble reglementări:
- reglementarea de drept comun, care asigură naşterea şi validitatea sa
- reglementarea prin lege specială care completează sau chiar modifică normele de drept comun.
Răspunderea patrimonială (materială) este o variantă a răspunderii civile, elementele sale de
bază - prejudiciul patrimonial, fapta ilicită păgubitoare şi raportul de cauzalitate, fiind elementele
esenţiale ale răspunderii civile.
Răspunderea civilă contractuală derivă din neexecutarea unei obligaţii pe care debitorul şi-a
asumat-o. Contractul dă naştere unor obligaţii care trebuie executate cu bună credinţă, neexecutarea
în condiţiile stabilite atrăgând răspunderea civilă contractuală, care nu este altceva decât aplicarea
unei sancţiuni, dorite şi întrevăzute de părţi la încheierea contractului. Proba, condiţiile şi efectele
neexecutării obligaţiei sunt elemente accesorii ale răspunderii civile contractuale, care o separă de
răspunderea civilă delictuală.
4 Codul muncii articolul 254,aliniatul (1);
10
Condiţia esenţială pentru a atrage răspunderea contractuală este existenţa unui contract şi
valabilitatea acestuia, scopul final fiind repararea unui prejudiciu patrimonial provocat persoanei
juridice - angajator, sau lucrurilor aparţinând acesteia.
În cazul contractului de muncă, pentru a opera răspunderea patrimonială a celor vinovaţi,
sunt precizate două cazuri şi condiţiile aferente obligatorii.
În cazul pagubelor materiale produse angajatorului de către un salariat, este obligatoriu ca
paguba să fie din vina şi în legătură cu munca angajatului.
De asemenea, angajatorul este obligat să îl despăgubească pe salariat în situaţia în care
acesta a suferit un prejudiciu material din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligaţiilor de
serviciu sau în legătură cu serviciul, angajatorul care a plătit despăgubirea având posibilitatea de a-
şi recupera suma aferentă de la salariatul vinovat de producerea pagubei.
Potrivit dispoziţiilor art. 254 alin. 1 din Codul muncii, salariaţii răspund patrimonial, în
temeiul normelor şi principiilor răspunderii contractuale pentru pagubele materiale produse
angajatorului din vina şi in legatură cu munca lor. În practică însă, întâlnim situaţii în care salariatul
îşi recunoaşte vina şi este de acord cu plata daunelor ce-i sunt imputate, caz în care consider că este
suficient angajamentul de plată al salariatului pentru a efectua reţineri din salariu, fără a mai fi
necesară intervenţia instanţei.
De altfel şi Curtea Constituţională, prin decizia nr. 24/2003, arată că “prevederile art. 169
alin. (2) din Codul muncii se referă exclusiv la răspunderea civilă delictuală, iar nu la răspunderea
civilă contractuală; prevederile sale nu exclud înţelegerea dintre părţi, ci ele se referă la situaţia în
care părţile contractuale nu se înţeleg şi când caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei trebuie
stabilit de către instanţa de judecată. Textul nu exclude nici dreptul angajatorului de a recurge la
procedura somaţiei de plată, în cazul în care s-a stabilit caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei.
Această solutie legislativă îşi găseşte suport şi în art. 8 alin. 1 din „Convenţia Organizaţiei
Internaţionale a Muncii privind protectţia salariului nr. 95/1949”.
Desigur că, în ipoteza în care salariatul nu mai înţelege să achite de bună-voie prejudiciul,
angajatorul va trebui să promoveze o acţiune în realizare pentru repararea prejudiciului şi să obţină
o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă în acest sens.
Astfel, răspunderea patrimonială în dreptul muncii are ca temei contractul individual de
muncă şi se întemeiază pe normele şi principiile răspunderii civile contractuale.
II.1. Conditiile răspunderii patrimoniale a salariatilor
11
În cazul în care un salariat produce din vina si în legătură cu munca sa un prejudiciu material
angajatorului, Codul muncii stabileste conditiile si modul în care acest prejudiciu se poate recupera.
În conceptia Codului muncii, pentru ca un salariat să răspundă patrimonial fată de
angajatorul său se impune să fie întrunite, cumulativ următoarele conditii:
a) Cel care a produs prejudiciul trebuie să fie salariat al unitătii păgubite, singura exceptie fiind
posibilă când paguba a fost descoperită după desfacerea contractului individual de muncă; dar si în
acest caz, recuperarea pagubei se va face tot în cadrul răspunderii patrimoniale, indiferent dacă
persoana în cauză a trecut în alt loc de muncă sau s-a angajat la altă unitate.
Răspund patrimonial fată de angajator, ucenicii care isi desfăsoară activitatea pe baza
contractului de ucenicie la locul de muncă, salariatii care sunt părti într-un contract de calificare sau
adaptare profesională, precum si salariatii cu munca la domiciliu, în acest caz fiind vorba de un
prejudiciu produs nu la sediul angajatorului, ci la domiciliul salariatului, dar în legătură cu munca.
Aceeasi răspundere o au si salariatii detasati fată de angajatorul cesionar.
Nu răspund patrimonial: salariatii delegati fată de unitatea unde au fost delegati, deoarece nu
există raport de muncă cu acesta; salariatul agentului de muncă temporară, ipoteza în care produce o
pagubă cu ocazia prestării muncii pentru utilizator; persoanele care prestează munca pentru o
persoană fizică sau juridică, fără a avea calitatea de salariati (ucenicii si elevii în practică
profesională sau în cazul voluntariatului).
b) Să existe fapta ilicită a salariatului, săvârsită în legătură cu munca sa. Salariatii au obligatia
să repare prejudiciul cauzat unitătii din vina si în legătură cu munca lor. Ori de câte ori nu este
vorba de o răspundere contractuală (fapta prin care s-a produs nu are legătură cu munca), se vor
aplica regulile răspunderii civile delictuale.
Caracterul ilicit al faptei se analizează în raport cu obligatiile de serviciu decurgând din
contractul individual de muncă în continutul căruia sunt incluse, pe lânga obligatiile concrete,
specifice naturii, functiei, felului si locului muncii, toate celelalte îndatoriri prevăzute în legi si în
alte acte normative.
Fapte ilicită poate fi comisivă (o actiune prin care se încalcă îndatoririle de serviciu) sau
omisivă (neîndeplinirea unei activităti sau neluarea unei măsuri care ar fi trebuit îndeplinite).
În caz de faliment al unitătii, salariatul (prepusul) răspunde de culpele si delictele comise în
gestiune sau orice alte fapte prin care a contribuit la ajungerea societătii în stare de încetare de plăti,
putând fi obligat de instantă să suporte o parte din pasivul social.
12
De exemplu, în practica judiciară s-a retinut că este o asemenea faptă ilicită neîndeplinirea
corespunzătoare a atributiilor de serviciu ce-i reveneau celui în cauza conform functiei detinute de
director coordonator, prin aceea că, desi trebuia să se preocupe de angajarea personalului
corespunzător calificat în domeniul juridic în cadrul unitătii, nu a făcut acest lucru, determinând
astfel în mod direct producerea prejudiciului prin anularea recursului formulat împotriva sentintei ca
netimbrat, obiectul procesului fiind o actiune în pretentii împotriva unui debitor.
În apărarea sa, cel în cauză a sustinut că achitarea taxei de timbru nu a fost posibila datorită
faptului că societatea nu are de mult un consilier juridic, situatie care desigur nu îl exonerează de
răspundere.
Cauzele care înlătură caracterul ilicit al faptei:
- legitima apărare;
- starea de necesitate;
- constrângerea fizică si constrângerea morală;
- forta majoră;
- eroarea de fapt;
- executarea ordinului de serviciu emis în mod legal.
c) Angajatorul trebuie să fi suferit un prejudiciu. Prejudiciul constituie o modificare negativă în
patrimoniul unitătii, putându-se realiza prin diminuarea activului, ca urmare a săvârsirii unor fapte
ilicite (degradarea unor bunuri, pierdere, consumuri nejustificate de materii prime) sau prin
cresterea pasivului (în cazul plătii unor amenzi sau penalităti de care se fac vinovate persoanele
încadrate în muncă).
În ipoteza în care salariatul răspunde patrimonial fată de angajatorul său, prejudiciul pe care
este obligat să-l acopere cuprinde atât paguba efectiv produsă, cât si beneficiul nerealizat.
Pentru a obtine repararea prejudiciului trebuie să se îndeplinească următoarele conditii:
- prejudiciul trebuie să fie cert, adică sigur în ceea ce priveste existenta sa si în privinta
posibilitătilor de evaluare. Prejudiciul cert este cel actual(deja produs), dar si cel viitor, dacă
este sigur că se va produce si este susceptibil de evaluare;
- prejudiciul să nu fi fost reparat încă (de exemplu, prin plata despăgbirilor de către asigurările
sociale).
d) Între fapta ilicită a salariatului si prejudiciul suferit de angajator trebuie să existe un raport
de cauzalitate;
13
e) Culpa salariatului. Vinovătia sau culpa salariatului care a produs prejudiciul prin fapta sa ilicită,
este o conditie în lipsa căreia răspunderea patrimonială este inadmisibilă.
Răspunderea patrimonială reglementată de Codul muncii este, ca si ansamblul răspunderii
civile contractuale, o formă de răspundere subiectivă, ca urmare, fără constatarea vinovătiei
salariatului care a produs prejudiciul, răspunderea patrimonială este inadmisibilă.
Ca element subiectiv al răspunderii patrimoniale, vinovătia presupune:
- discernământul salariatului, respectiv capacitatea acestuia de a-si reprezenta relatia dintre fapta
sa si rezultatul pagubitor;
- vointa liberă a salariatului existentă în momentul săvârsirii faptei prejudiciabile.
II.2. Recuperarea prejudiciului
14
Termenul de «prejudiciu» este folosit în mai multe ramuri de drept, adesea, însă, cu înţeles
diferit. În general, prejudiciul este definit ca fiind rezultatul sau consecinţa negativă suferită de o
anumită persoană ori ca urmare a faptei unui lucru sau animal pentru care persoana este ţinută să
răspundă. Apreciez şi eu că este mai reuşită definiţia conform căreia prejudiciul civil este vazut ca
rezultatul dăunător, de natură patrimonială sau nepatrimonială, ce se produce in urma încălcării
drepturilor subiective şi intereselor legitime ale unei persoane.
Întrucât recuperarea pagubei pe calea deciziei de imputare sau a angajamentului de plată
asumat de salariat prevăzute de vechiul Cod al muncii nu mai este posibilă, angajatorii vor fi nevoiti
să se adreseze instantei de judecată pentru orice prejudiciu, indiferent de dimensiunea acestuia, pe
care urmează să-l recupereze de la salariati.
Retinerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria
salariatului este scadentă, lichidă si exigibilă si a fost constatată ca atare printr-o hotărâre
judecătorească definitivă si irevocabilă. Aceasta prevedere nu îngradeste însă dreptul salariatului să
consimtă de bunavoie la recuperarea eventualelor daune cauzate de el, fără să se astepte pronuntarea
unei hotărâri judecătoresti, chiar dacă actualul Cod al muncii nu mai reglementează angajamentul
de plată. Luarea unui asemenea angajament nu poate constitui, în lipsa unui text legal, titlu
executoriu, ci numai o probă concludentă pentru admiterea de către instantă a actiunii formulate de
angajator. Retinerile din salariu nu se pot legal efectua decât dacă există un titlu executoriu.
Suma stabilită pentru acoperirea daunelor se retine în rate lunare din drepturile salariale care
se cuvin persoanei în cauză din partea angajatorului la care este încadrată în muncă. Ratele nu pot fi
mai mari de o treime din salariul lunar net, fără a putea depăsi jumătate din salariul respectiv.
În cazul în care acoperirea prejudiciului prin retineri lunare din salariu nu se poate face într-
un termen de maximum 3 ani de la data la care s-a efectuat prima rată de retineri, angajatorul se
poate adresa executorului judecătoresc, în conditiile Codului de procedură civilă.
Recurgerea la urmărirea silită prin intermediul executorului judecătoresc poate avea loc
numai după împlinirea termenului de 3 ani, si nu inca de la început.
Dacă contractul individual de muncă încetează înainte ca salariatul să îl fi despăgubit pe
angajator si cel în cauză se încadrează la un alt angajator ori devine functionar public, retinerile din
salariu se fac de către noul angajator sau noua institutie ori autoritate public, după caz, pe baza
titlului executoriu transmis în acest scop de către angajatorul păgubit.
Dacă persoana în cauză nu s-a încadrat în muncă la un alt angajator, în temeiul unui contract
individual de muncă ori ca functionar public, acoperirea daunei se va face prin urmărirea bunurilor
sale, în conditiile Codului de procedură civilă.
15
Intrarea în vigoare a Legii nr. 40/2011 şi introducerea în Codul muncii a unor dispoziţii care
dau posibilitatea părţilor raporturilor de muncă să ajungă la o înţelegere amiabilă cu privire la
acoperirea prejudiciului conduce la simplificarea procedurii şi la degrevarea instanţelor de
judecată.
II.3. Formele răspunderii patrimoniale a salariatilor
Răspunderea patrimonială se poate manifesta în forme diferite:
- răspunderea unipersonală(individuală);
16
- răspunderea conjunctă;
- răspunderea subsidiară.
A. Răspunderea unipersonală (individuală). De cele mai multe ori, răspunderea se stabileste în
sarcina unui singur salariat, care este vinovat de producerea pagubei prin fapta sa proprie.
B. Răspunderea conjunctă, constituie o exceptie de la regula răspundeii unipersonale si
intervine în cazul în care paguba a fost cauzată de mai multi salariati.Situatie în care, potrivit
art.255 Codul Muncii, răspunderea fiecăruia dintre ei se stabileste tinând seama de măsura în care a
contribuit la producerea pagubei respective. Dacă măsura în care s-a contribuit la producerea
pagubei nu poate fi determinată, răspunderea fiecăruia se stabileste proportional cu salariul sau net
de la data constatării pagubei si, atunci când este cazul, si în functie de timpul efectiv lucrat de la
ultimul său inventar.
Răspunderea conjunctă este tot o răspundere personală, ea reprezintă o multitudine de
răspunderi individuale ale unor persoane cu vinovătii concurente în producerea prejudiciului unic.
Măsura în care fiecare persoană a contribuit la producerea pagubei este determinată atât de fapta
ilicită în sine, cât si de gradul vinovătiei.
În practică, apare deseori evident că la producerea prejudiciului contributia făptuitorilor nu
ar putea fi egală.
De exemplu: Popescu Vasile este seful unei echipe de constructii care se ocupa cu
constructia blocurilor ANL.Acesta a început lucrarea solicitând o anumită cantitate de materiale de
constructii pe care el o considera necesară pentru a putea duce la final lucrarea.Însă, după o anumită
perioadă de timp acesta constată că nu mai sunt materiale de constructii si lucrarea nu a ajuns nici
până jumătate.Acesta îi întreabă pe membrii echipei de ce s-a ajuns în situatia aceasta,acestia
nepăsători spun că ei au folosit materialele asa cum au facut si la alte lucrări,dar probabil el a
solicitat material insuficient.
a)Cine trebuie să răspundă pentru paguba produsă?
Eu consider că seful echipei care a condus lucrarea are o contributie mai mare la producerea
pagubei decât salariatii săi pentru că acesta ar fi trebuit să supravegheze de la început cum decurg
lucrarile si cum foloseste echipa sa materialele de constructie.
17
Totusi, determinarea proportiei în care fiecare membrul al echipei a participat la producerea
pagubei întâmpină dificultăti,se recurge la stabilirea răspunderii proportional cu salariul pentru ca,
în cele din urmă, toti trebuie să suporte rezultatele pagubei produse.
În cazul unui magazin, sau supermarket, atunci cand pagubele constatate într-o gestiune în
care manipularea bunurilor se face colectiv sau în schimburi succesive, fără predare între schimburi,
despăgubirea se repartizează proporţional atât cu salariul cat şi cu timpul lucrat de fiecare, de la
ultima inventariere în gestiunea în care s-a produs paguba şi această răspundere denumită uneori
„colectivă”, este o răspundere conjunctă, ea având ca trăsătură specifică o prezumţie de participare
culpabilă a tuturor membrilor colectivului de gestionari la producerea pagubei, prezumţie care însă
poate fi răsturnată de oricare dintre ei (Un exemplu tipic pentru cazurile în care poate interveni
această formă de răspundere îl constituie gestiunea unităţilor de autoservire. S-a decis că o astfel
răspundere nu este aplicabilă persoanelor care nu au dreptul să ia nici o măsură privind gestiunea, ci
execută numai operaţii fizice: sortări recepţionări, stivuiri, etc. din dispoziţia şi sub supravegherea
altor persoane, de regulă gestionari. În schimb prezumţia de culpă operează şi cu privire la cei care
lucrează la preambalarea şi cântărirea mărfurilor. )
Alături de gestionari răspund şi alţi angajaţi, daca aceştia au folosit în procesul muncii
bunurile constatate lipsă, iar activitatea se desfăşoară în schimburi fără a se face predarea bunurilor
pe bază de proces verbal.
C. Răspunderea subsidiară: desi Codul Muncii nu o mai reglementează, ea este posibilă.
Răspunderea subsidiară este tot o formă specifică a răspunderii pentru fapta proprie si sub raportul
conditiilor sale de existentă, ea este supusă regulilor generale de la răspunderea patrimonială,
indisolubilă, fie cu răspunderea unei altei persoane, care a produs direct paguba sau a cărei faptă
constituie cauza directă, principală a producerii prejudiciului, fie cu obligatia unei alte persoane fată
de unitate.
De exemplu :Primarul exercitând functia de ordonator principal de credite, a pus în executare o
hotărâre a consiliului local de majorare ilegală a salariilor personalului primăriei. Răspunderea sa
devine incidentă numai în măsura în care paguba nu poate fi recuperată de la beneficiarii sumelor
necuvenit încasate.
II.4. Efectele răspunderii patrimoniale a salariatilor
Potrivit art. 254 alin. (1) din Codul muncii, republicat, salariatii raspund patrimonial, in
temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse
angajatorului din vina si in legatura cu munca lor.
18
Salariatii nu raspund de pagubele provocate de forta majora sau de alte cauze neprevazute
care nu puteau fi inlaturate si nici de pagubele care se incadreaza in riscul normal al serviciului, in
baza alin. (2) din acelasi articol. Prin urmare salariatii sunt exonerati de raspundere patrimoniala
in cazul incidentei fortei majore, a unei cauze neprevazute, dar si a incidentei riscului normal al
serviciului.
Pentru angajarea raspunderii patrimoniale a salariatului fata de angajator este necesara
indeplinirea cumulativa a mai multor conditii:
a) calitatea de salariat al angajatorului pagubit;
b) fapta ilicita si personala a salariatului savarsita in legatura cu munca sa;
c) existenta prejudiciului material suportat de angajator;
d) raportul de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu;
e) vinovatia (culpa) salariatului care a produs prejudiciul.
Pentru antrenarea raspunderii patrimoniale impotriva salariatului trebuie ca salariatul sa se
faca vinovat de o incalcare a atributiilor de serviciu ce a condus la prejudicierea angajatorului.
Pentru a retine vinovatia salariatului trebuie deci analizata concret fapta si imprejurarile in care a
fost savarsita in raport de atributiile de serviciu ale salariatului pentru a putea constata daca poate fi
retinuta vreo culpa a salariatului in producerea pagubei. Mai mult, vinovatia salariatului este
inlaturata daca exista o cauza exoneratoare de raspundere.
In ceea ce priveste stabilirea gradului de vinovatie al salariatului, ca si in dreptul civil,
intrucat Codul muncii nu face vreo distinctie, raspunderea patrimoniala poate fi angajata in egala
masura pentru toate formele de vinovatie, respectiv daca este fapta ilicita este savarsita cu intentie
directa, intentie indirecta, imprudenta sau neglijenta.
Astfel, faptele salariatilor pot intra sub incidenta atragerii raspunderii patrimoniale daca se
constata intrunirea cumulativa a conditiilor de atragere a acestei raspunderi. In lipsa oricarei conditii
de angajare a raspunderii patrimoniale aceasta nu poate fi antrenata.
Raspunderea patrimoniala propriu-zisa se intemeiaza deci pe o fapta savarsita cu vinovatie.
În relaţiile de muncă, în cazurile în care salariatul produce, cu vinovăţie, un prejudiciu angajatorului
părţile sunt obligate să îl repare prin plata unor despăgubiri în bani, care sunt daunele-interese.
Daunele-interese trebuie să cuprindă pierderea efectivă suferită, precum şi câştigul
nerealizat. În plus, daunele-interese pot să cuprindă sume reprezentând reactualizări ale creanţei
iniţiale, dobânzi, clauze penale sau daune morale.
19
Întinderea daunelor-interese care pot fi solicitate poate să facă obiectul unor convenţii de
modificare a răspunderii patrimoniale, dar exerciţiul acestui drept prezintă anumite particularităţi,
precum clauze de exonerare(scutirea de o datorie), limitare sau de agravare a răspunderii
patrimoniale, stipulate în contractele individuale sau colective de muncă; salariatul, spre deosebire
de angajator, nu se poate sa oblige la clauze de agravare a răspunderii patrimoniale, aceasta
reprezentând o încălcare a prevederilor art. 38 din Codul muncii, care interzice orice renunţare a
drepturilor care le sunt recunoscute salariaţilor prin lege şi sancţionează cu nulitatea orice tranzacţie
(clauză) care şi-ar propune un asemenea efect.
În privinţa modalităţilor de determinare a întinderii daunelor-interese, noul Cod al muncii
prevede doar stabilirea pe cale amiabilă, prin înţelegerea părţilor, iar în caz de nereuşită sau de refuz
de a participa la o astfel de procedură, prin intermediul instanţelor de judecată competente să
soluţioneze astfel de conflicte de drepturi. Vechea reglementare mai prevedea şi decizia de imputare
şi angajamentul de plată.
Modalitatea concretă de reparare a prejudiciului priveşte etapa de după obţinerea unui titlu
executoriu, care este hotărârea judecătorească. În privinţa situaţiei în care debitorul obligaţiei de
reparaţie este salariatul precizăm că recuperarea daunelor-interese se face, în principiu, prin
urmărirea drepturilor salariale ale debitorului sub forma unor reţineri în rate lunare, doar dacă este
posibil; acoperirea prejudiciului este limitată la un interval de maxim trei ani şi poate să înceapă din
momentul în care hotărârea de judecată prin care se constată incidenţa răspunderii patrimoniale a
devenit definitvă şi irevocabila.
II.5. Obligaţia de restituire a salariatului
Conform art. 256 din Codul Muncii, salariatul care a încasat de la angajator o sumă
nedatorată este obligat să o restituie, iar dacă a primit bunuri care nu i se cuveneau şi care nu mai
20
pot fi restituite în natură sau dacă acestuia i s-au prestat servicii la care nu era îndreptăţit, este
obligat să suporte contravaloarea lor, stabilită potrivit valorii acestora la data plăţii5.
Între răspunderea patrimonială şi obligaţia de restituire există deosebiri esenţiale, care fac ca
obligaţia de restituire să fie considerată o instituţie distinctă care nu se confundă cu răspunderea
patrimonială. Astfel, obligaţia de restituire are la bază plata lucrului nedatorat, îmbogăţirea fără just
temei, în timp ce răspunderea materială presupune existenţa unei fapte ilicite, săvârşite cu vinovăţie
care trebuie reparată în condiţiile şi limitele prevăzute de lege. În consecinţă, persoanele care au
plătit sume nedatorate, au predat fără drept bunuri sau au prestat servicii necuvenite, vor răspunde
în subsidiar pentru prejudiciul cauzat.
Însă, ca şi în cazul răspunderii patrimoniale, şi obligaţia de restituire este incidentă numai
dacă predarea bunurilor sau prestarea serviciilor au fost în legătură cu munca salariatului, în caz
contrar recuperarea prejudiciului urmând calea unei acţiuni de drept comun6.
Reaua-credinţă a salariatului beneficiar în privinţa primirii în mod necuvenit a unor sume,
bunuri sau servicii, face ca pe lângă regulile obligaţiei de restituire să intervină şi cele ale
răspunderii patrimoniale.
Cap. III Răspunderea patrimonială a angajatorului fată de salariatii săi
Nu numai salariatii răspund patrimonial fată de angajator în ipoteza în care ei produc o
paguba, dar si angajatorul răspunde patrimonial fată de salariati într-o asemenea situatie.
În acest sens, art.253 din Codul Muncii prevede:
5 Codul muncii, art.256 aliniatul 1; alin 2 al aceluiasi articol prevede: „Daca salariatul a primit bunuri care nu i se cuveneau si care nu mai pot fi restituite in natura sau daca acestuia i s-au prestat servicii la care nu era indreptatit, e obligat sa suporte contravaloarea lor. Contravaloarea bunurilor sau serviciilor in cauza se stabileste potrivit valorii acestora de la data platii.”6 . Alexandru Ticlea, “Tratat de dreptul muncii”, Bucuresti, 2011
21
Angajatorul este obligat, în temeiul normelor si principiilor răspunderii civile contractuale,
să îl despăgubească pe salariat în situatia în care acesta a suferit vreun prejudiciu material sau moral
din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligatiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul;
Angajatorul care a plătit despăgubirea îsi va recupera suma aferentă de la salariatul vinovat
de producerea pagubei, în conditiile art.254 si următoarele.
Răspunderea angajatorului prezintă următoarele caracteristici:
- este contractuală, având izvor în contractul individual de muncă;
- este reparatorie, prejudiciul are legătură cu servicul;
- se aplică aceleasi reguli ale răspunderii civile contractuale.
III.1. Conditiile răspunderii patrimoniale a angajatorului
Toate conditiile de existentă ale răspunderii juridice care se referă la salariati, se regăsesc si
în cazul răspunderii patrimoniale a angajatorului(fapta ilicită, raportul de cauzalitate, culpa).
Culpa este o conditie prevăzută de lege pentru angajarea răspunderii angajatorului.
III.2. Cauzele în care angajatorul răspunde patrimonial
Dispozitiile art.253 din Codul Muncii pot fi incidente în numeroase situatii. Cu titlu de
exemplu, voi mentiona câteva dintre ele.
Uneori, răspunderea angajatorului este prevăzută expres în dispozitiile legii, ca de exemplu:
- obligatia de a plăti despăgubiri în caz de anularea a concedierii;
- despăgunirea cuvenită în cazul constatării nevinovatiei penale a persoanei suspendate din functie.
- salariatul, fără să fie concediat, este împiedicat de a muncii;
- nu se iau măsuri corespunzătoare pentru asigurarea si paza îmbrăcămintei personalului care
foloseste echipament de lucru;
- angajatorul nu inmânează salariatului sau fostului salariat, în conditiile art.34 aliniatul 5 din Codul
Muncii, documentul (adeverinta) care să ateste activitatea desfăsurată de acesta, vechimea în
muncă, functie sau specialitate, urmată de imposibilitatea celui în cauză de a se încadra la un alt
angajator.
22
În conformitate cu dispozitiile art.44 din Legea nr.319/2006 a securitătii si sănătătii în
muncă, angajatorii răspund patrimonial, potrivit legii civile, pentru prejudiciile cauzate victimelor
accidentelor de muncă sau bolilor profesionale, în măsura în care daunele nu sunt acoperite integral
prin prestatiile asigurărilor sociale de stat.
Alte situatii când intervine o asemenea răspundere patrimonială a angajatorului fată de
salariati sunt următoarele:
-in situatia anulării desfacerii contractului de muncă si, în consecintă, a reintegrării în muncă;
-in cazul constatării nevinovătiei penale a salariatului suspendat din functie de angajator;
-in situatia concediului de odihnă neefectuat până la sfârsitul anului calendaristic si sunt întrunite
conditiile legale de compensare în bani;
-in cazul sustragerii echipamentului de protectie sau de lucru, datorită neluării măsurilor de pază;
-in cazul neplătii unor drepturi bănesti datorate salariatului.
-in cazul în care angajatorul refuză să îl despăgubească pe salariat, acesta se poate adresa cu
plângere instantelor judecătoresti competente.
Capitolul IV. Raspunderea administrativ patrimoniala
Răspunderea administrativ-reparatorie este instituită pentru încălcarea normelor legale, care
reglementează obligaţii specifice de drept public, în temeiul cărora cel care a păgubit pe altul este
ţinut să repare prejudiciul suferit de victimă. Această formă de răspundere îşi are fundamentul în
23
specificul raporturilor juridice de organizare şi executare a legii care se deosebesc între ele prin
metoda de reglementare, interesul ocrotit, principiile aplicabile, victima prejudiciului suferit şi
modul de recuperare. Răspunderea administrativ-reparatorie priveşte atât răspunderea statului şi a
funcţionarilor săi pentru daunele cauzate în raporturile juridice de autoritate publică, cât şi
răspunderea persoanelor fizice şi juridice pentru daunele create prin nerespectarea obligaţiilor de
drept public, specifice diferitelor ramuri de drept. Răspunderea reparatorie a statului cuprinde:
a) răspunderea patrimonială pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare săvârşite în procesele
penale;
b) răspunderea patrimonială a autorităţilor publice pentru pagubele cauzate prin acte administrative
sau unele fapte administrative, cu posibilitatea introducerii în cauză şi a funcţionarului vinovat de
încălcarea legii;
c) răspunderea patrimonială solidară a autorităţilor administraţiei publice şi a funcţionarilor săi
pentru pagubele cauzate domeniului public ori ca urmare a proastei funcţionări a serviciilor publice
şi
d) răspunderea patrimonială exclusivă a autorităţilor administraţiei publice pentru limitele
serviciului public.
Răspunderea statului pentru erorile judiciare este o răspundere obiectivă având învedere că
justiţia este organizată ca serviciu public al statului iar eroarea judiciară apare ca o limită inerentă
funcţionării serviciului. Această răspundere intervine în baza dispoziţiilor constituţionale atunci
când s-a făcut dovada erorii judiciare. O astfel de reglementare a răspunderii statului reprezintă
tendinţa semnificativă care s-a concretizat şi în alte legislaţii moderne a unor state democratice. In
acest caz, statul are o acţiune în regres împotriva judecătorului vinovat. Unele teorii din doctrină
referitoare la răspunderea pentru erorile judiciare pun accentul pe culpa şi implicit răspunderea
judecătorului. O asemenea concepţie nu poate fi primită întrucât în toate sistemele de drept greşelile
de judecată se remediază pe baza căilor de atac şi nu ca urmare a răspunderii judecătorului care să
fie declanşată la solicitarea celui vătămat.
Magistraţii nu pot fi lăsaţi la discreţia justiţiabililor care ar putea introduce acţiuni
şicanatoare sau de altă natură care s-ar putea răsfrânge negativ, chiar asupra actului de justiţie.
Răspunderea magistratului care a săvârşit o greşeală personală poate fi angajată numai în temeiul
acţiunii în regres a statului, împotriva celui care cu rea-credinţă sau din gravă neglijenţăa provocat
situaţia generatoare de daune.
Răspunderea autorităţilor administraţiei publice pentru limitele serviciului public este tot o
răspundere obiectivă având în vedere că cel vătămat, nu este ţinut să dovedească o culpă a
24
administraţiei sau a funcţionarului public, ci doar paguba pe care a suferit-o, în urma modului de
concepere a serviciului public şi a limitelor acestuia.
Punctul de vedere dominant este cel care consideră că prejudiciul cauzat prin actele
administrative vătămătoare se repară integral iar pentru fundamentarea acestei teze nu este nevoie
să se recurgă la dispoziţiile de principiu ale dreptului civil, ci doar la cele ale dreptului
constituţional şi respectiv ale dreptului administrativ. Se are în vedere principiul după care
drepturile fundamentale ale cetăţenilor se exercită integral şi nestingherit iar repararea integrală a
pagubei este o consecinţă legitimă a integralităţii drepturilor cetăţenilor fiind garantată de normele
dreptului constituţional şi administrativ. În ce priveşte răspunderea funcţionarului public, această
concepţie promovează ideea că devreme ce răspunderea autorităţii este de drept public, aceeaşi
natură juridică trebuie dată şi responsabilităţii funcţionarului public care a elaborat actul
administrativ sau care se face vinovat de refuzul rezolvării cererii.
O problemă controversată în legătură cu răspunderea administrativ-patrimonială este aceea de a
şti dacă această răspundere are un caracter obiectiv, adică fără vina unui subiect de drept anume sau
dacă acesta se răsfrânge asupra colectivităţii pentru care s-a creat şi funcţionează respectivul
serviciu public fiind vorba de un risc asumat, ori dimpotrivă această răspundere este una subiectivă,
bazată pe culpa organului administrativ şi a funcţionarului public. În opinia majoritară se apreciază
că răspunderea administrativ-patrimonială pentru actele administrative sau pentru refuzul
nejustificat de a răspunde la o cerere este o responsabilitate obiectivă care scuteşte reclamantul de
sarcina dovedirii culpei organului administrativ şi a funcţionarului public întrucât aceasta se
prezumă de legiuitor. Într-o altă concepţie se susţine că această formă de răspundere administrativă
este fundamentată pe ideea de culpă întrucât orice răspundere este urmarea unei conduite contrare
normelor generale statornicite de societate, neputând exista responsabilitate fără vina subiectuluide
a fi optat într-un anumit fel. Prin urmare, este necesar ca organul administrativ să fie culpabil pentru
a putea fi obligat la despăgubire. În acest sens se consideră că legiuitorul nostru prin Legea
contenciosului administrativ aduce suficiente elemente pentru a se lăsa să se înţeleagă că deşi nu
cere reclamantului să dovedească culpa organului sau a funcţionarului public, nu suntem în prezenţa
unei răspunderi obiective. Legea asimilează „refuzul nejustificat” cu actul administrativ şi ori de
câte ori instanţa de contencios administrativ califică refuzul ca nejustificat, înseamnă că acesta este
determinat de o atitudine culpabilă a autorităţii publice.
Prin deducţie această logică se aplică şi în cazul actului administrativ propriu-zis, constatat
ca fiind ilegal.
În opinia mea, legea reglementează o răspundere administrativă reparatorie obiectivă care
are semnificaţia unei garanţii de drept public, în apărarea drepturilor şi intereselor cetăţenilor fiind
25
înfăptuită de către instanţele de contencios administrativ, fără să fie nevoie ca reclamantul să
dovedească culpa autorităţilor publice şi a funcţionarilor acestora.
Speţe
Exemple de spete privind răspunderea patrimonială a angajatorului fată de salariati
26
1. Popescu Ion are vârsta de 55 de ani si a fost angajat al societătii ”ABC SRL” timp de 15
ani. După acest timp angajatorul îi desface contractul individual de muncă, pe motiv că din cauza
înaintării în vârstă nu îsi mai poate îndeplini îndatoririle de serviciu.
Salariatul a acceptat desfacerea contractului individual de muncă, însă acesta constată că în
ultimul an nu i s-a acordat concediu de odihnă si doreste ca acesta să-i fie compensat în bani.
Acesta discută cu angajatorul crezând că vor cădea de comun acord si astfel va fi
despăgubit pentru prejudiciul produs, însă angajatorul nu este de acord cu compensarea concediului
în bani.
Salariatul Popescu Ion depune plângere la instanta de judecată sustinând că i s-a produs un
prejudiciu, iar angajatorul trebuie să răspundă pentru acoperirea lui.
a)A procedat corect salariatul?
Da, deoarece art.141 din Codul Muncii prevede că este permisă compensarea în bani a
concediului de odihnă neefectuat în cazul încetării contractului individual de muncă.
b)Va răspunde patrimonial angajatorul?
Da. Eu consider că instanta se va pronunta în favoarea salariatului pentru că acestiua i s-a
produs un prejudiciu si angajatorul trebuie să răspundă pentru acoperirea prejudiciului.În plus,
necompensarea în bani a concediului neefectuat în cazul desfacerii contractului individual de muncă
este o situatie când intervine răspunderea patrimonială a angajatorului pentru prejudiciul produs
salariatilor.
2. Angajatul H. C. a chemat în judecată IPJ Prahova şi Casa de Pensii a MAI, solicitând a fi
obligaţi la plata contravalorii pensiei de care a fost lipsit în mod nelegal, prin tergiversarea
nejustificată a finalizării dosarului de pensie, solicitând a i se plăti o sumă de bani. El a primit
pensia din luna mai fiind prejudiciat de sumele cuvenite pentru lunile februarie-aprilie.
Ce credeţi că s-a întâmplat? Instanţa ia dat dreptate lui H. C.?
IPJ Prahova nu a respectat prevederile art. 51 din Legea nr. 179/2004 conform cărora
dosarul de pensionare se întocmeşte şi se depune la Casa de Pensii a Ministerului Administraţiei şi
Internelor în termen de 30 de zile de la data la care s-a înregistrat cererea.
Angajatorul a depăşit termenul legal de înaintare a dosarului de pensionare a angajatului său
şi acesta din urmă a suportat un prejudiciu, angajatorul răspunde patrimonial, cuantumul
despăgubirilor fiind echivalent cu pensiile neîncasate de angajator.
27
Exemple de spete privind răspunderea patrimonială a salariatilor fată de angajatori
1. Popescu Andrei este angajat de 7 ani la o seră de flori.El este responsabil pentru stropitul
florilor cu o anumită substantă pentru distrugerea insectelor.
El si-a făcut mereu foarte bine munca, însă din neatentie a folosit o altă substantă care era
toxică,stropind cu aceasta toate florile.Aceste s-au uscat producând astfel o pagubă foarte mare serei
si implicit angajatorului care astfel a pierdut o sumă foarte mare de bani.
a)Va răspunde patrimonial salariatul?
Eu consider că salariatul trebuie să răspundă patrimonial pentru paguba produsă, deoarece
acesta s-a produs din neatentia sa, fiind direct vinovat pentru producerea pagubei.
b)Ce poate face angajatorul în acest caz?
Angajatorul va cere daune materiale salariatului, iar în cazul în care acesta nu este de acord
cu plata acestora, angajatorul va putea depune plângere la instanta de judecată si prin hotărâre
judecătorească salariatul va fi obligat să plătească daunele.
2. Salariatul A. P. angajat cu contract individual de muncă la o societate comercială a fost
acuzat de şeful său că nu a supravegheat suficient aparatul aflat în responsabilitatea sa, acest fapt
provocând un incendiu şi înregistrându-se pagube materiale în valoare de 5.000 RON. În urma
constatării vinovăţiei salariatul A. P. a fost sancţionat de către angajatorul său la plata pagubelor
materiale produse de acesta, sumă ce îi va fi reţinută lunar din salariu. La scurt timp lui A. P. i-a
încetat contractul individual de muncă şi a ocupat o funcţie publică.
Credeţi că salariatul A. P. va fi scutit de plata pagubelor materiale pe care trebuia sa i le
plătească primului angajator?
Nu, salariatul nu va fi scutit de plata pagubelor materiale. Conform art. 285 din Codul
muncii el le va plăti noului angajator, adică instituţiei publice la care este angajat cu contract
individual de muncă, reţineri salariale ce se fac pe baza titlului executoriu transmis în acest scop de
către angajatorul păgubit.
3. Angajatorului S.C. GAMABELL EXIM S.R.L i s-au constatat diferenţe între monetarul
existent în casa de marcat şi cel înscris în raportul eliberat pentru casa de marcat. Această diferenţă
a rezultat ca urmare a neeliberării bonurilor fiscale. Instanţa de judecată a admis acţiunea pentru
acoperirea prejudiciului cauzat ca urmare a sancţiunii angajatorului cu amendă în sumă de 10.000
RON de către Garda Financiară. Angajatorul a contestat hotărârea instanţei în justiţie.
Ce şanse credeţi ca are S.C. GAMABELL EXIM S.R.L ?
28
Societatea comercială nu are şanse să obţină procesul deoarece ea trebuie să răspundă
pentru prejudiciul cauzat (modificarea negativă a patrimoniului) ca urmare a neeliberării bonurilor
fiscale determinând astfel creşterea pasivului.
4. S.C. A. S.A. a chemat în judecată pe B.I. pentru ca prin hotărâre să fie obligată la plata
unei sume reprezentând prejudiciul cauzat prin executarea defectuoasă a contractului său individual
de muncă, să se dispună actualizarea debitului pâna la momentul plăţii efective şi obligarea pârâtei
la plata cheltuielilor de judecată. Trebuie menţionat faptul că B.I. era încadrată în funcţia de
barman-gestionar iar aceasta a semnat listele de inventar fără observaţii şi fără a putea justifica
minusurile constatate şi a semnat un angajament de plată pentru suma reprezentând contravaloarea
debitului.
Ce hotărâre a dat instanţa şi cum a răspuns B.I. pentru faptele sale?
Prin realizarea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu B.I. a creat unităţii un prejudiciu iar
instanţa a hotărât ca aceasta să plătească suma de 4500 RON.
5. Popescu Andreea lucrează ca vânzătoare la un magazin de încăltăminte.La inventarul
făcut la sfârsitul lunii angajatorul constată că în luna respectivă au iesit cu o pierdere
substantială.Acesta vorbeste cu salariata sa crezând că astfel va afla ce s-a întâmplat cu
banii.Aceasta nu recunoaste nimic sustinând că ea nu a luat nici o sumă de bani, poate a gresit el la
calcule.
Aceasta îsi aminteste ,însă, că în urmă cu câteva zile a fost ziua fratelui ei si a luat din
magazin o pereche de pantofi , a mai luat încă două perechi de ghete pentru copii săi si o pereche de
pantofi pentru ea pe care a uitat să-i plătească, însă consideră că este mai bine să nu-i spună nimic
sefului pentru că astfel nu va trebui să mai dea nici un ban.
a)Va răspunde patrimonial angajata?
Eu consider că angajata va răspunde patrimonial pentru dauna produsă pentru că ea este
singura care se ocupă cu gestiunea în magazinul respectiv si ea nu poate demonstra că nu a produs
ea dauna.
b)Ce va face angajatorul în această situatie?
29
Angajatorul îi poate,în prima fază solicita suma de bani care lipseste,iar dacă aceasta refuză
să o dea, acesta îi poate opri în fiecare lună bani din salariu până îsi acoperă prejudiciul produs.
STUDIU DE CAZ
RASPUNDEREA DISCIPLINARA SI PATRIMONIALA A CONSILIERULUI JURIDIC
In cadrul unei societati se constata de catre Consiliul de Administratie ca in activitatea
consilierului juridic au fost realizate anumite proceduri precum punerea in executare a unor sentinte
civile abia dupa un an de la emitere, fapt care a dus la crearea unor prejudicii substantiale societatii.
In consecinta, Consiliul de Administratie ia decizia auditarii activitatii compartimentului juridic pe
perioada ultimilor 4 ani. In cazul in care, in urma auditarii, se verifica neregulile mentionate mai
sus, poate dispune angajatorul masura disciplinara, pe langa recuperarea prejudiciului adus prin
nerealizarea corespunzatoare a sarcinilor din fisa postului? In plus, ar putea angajatorul sa dispuna
30
desfacerea disciplinara a contractului individual de munca?
Conditiile raspunderii disciplinare (reglementata de art. 247 - 252 din Codul muncii) sunt
diferite de cele ale raspunderii patrimoniale (reglementata de art. 253 - 259 din Codul muncii). In
ceea ce priveste raspunderea disciplinara, art. 247 alin. (2) din Codul muncii stabileste ca abaterea
disciplinara este o fapta in legatura cu munca si care consta intr-o actiune sau inactiune savarsita cu
vinovatie de catre salariat, prin care acesta a incalcat normele legale, regulamentul intern, contractul
individual de munca sau contractul colectiv de munca aplicabil, ordinele si dispozitiile legale ale
conducatorilor ierarhici.
Astfel, pentru ca salariatul sa poata fi tras la raspundere disciplinara este necesar ca
actiunea sau inactiunea sa prin care acesta a incalcat normele legale, regulamentul intern, contractul
individual de munca sau contractul colectiv de munca aplicabil, ordinele si dispozitiile legale ale
conducatorilor ierarhici, sa fie savasita cu vinovatie.
Vinovatia salariatului va fi stabilita in cursul cercetarii disciplinare prealabile pe care
angajatorul are obligatia sa o dispuna in conformitate cu prevederile art. 251 din Codul muncii
potrivit caruia, sub sanctiunea nulitatii absolute, nicio masura, cu exceptia celei prevazute la art. 248
alin. (1) lit. a) (avertismentul scris), nu poate fi dispusa mai inainte de efectuarea unei cercetari
disciplinare prealabile. In vederea desfasurarii cercetarii disciplinare prealabile, salariatul va fi
convocat in scris de persoana imputernicita de catre angajator sa realizeze cercetarea, precizandu-se
obiectul, data, ora si locul intrevederii. Neprezentarea salariatului la convocarea facuta in conditiile
prevazute la alin. (2) fara un motiv obiectiv da dreptul angajatorului sa dispuna sanctionarea, fara
efectuarea cercetarii disciplinare prealabile. In cursul cercetarii disciplinare prealabile salariatul are
dreptul sa formuleze si sa sustina toate apararile in favoarea sa si sa ofere persoanei imputernicite sa
realizeze cercetarea toate probele si motivatiile pe care le considera necesare, precum si dreptul sa
fie asistat, la cererea sa, de catre un reprezentant al sindicatului al carui membru este.
Constatand abaterea disciplinara savarsita de salariat dupa efectuarea cercetarii disciplinare
prealabile sau, dupa caz, ulterior constatarii imposibilitatii efectuarii ei datorita culpei salariatului
manifestata prin neprezentarea in lipsa unui motiv obiectiv, angajatorul va stabili sanctiunea
disciplinara aplicabila, in mod individualizat, avand in vedere criterii stabilite de art. 20 din Codul
muncii, respectiv:
a) imprejurarile in care fapta a fost savarsita;
b) gradul de vinovatie a salariatului;
c) consecintele abaterii disciplinare;
d) comportarea generala in serviciu a salariatului;
31
e) eventualele sanctiuni disciplinare suferite anterior de catre acesta.
Practica si literatura juridica sunt consecvente in a aprecia ca aplicarea sanctiunilor
disciplinare se face gradat si circumstantiat in functie de gravitatea faptei.
In ceea ce priveste raspunderea patrimoniala, potrivit art. 254 alin. (1) din Codul muncii, salariatii
raspund patrimonial, in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, pentru
pagube materiale produse angajatorului din vina si in legatura cu munca lor.
Astfel, pentru a se declansa raspunderea patrimoniala, este necesar sa fie indeplinite
cumulativ urmatoarele conditii:
- calitatea de salariat la angajatorul pagubit;
- fapta ilicita si personala a salariatului, savarsita in legatura cu munca sa;
- prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului;
- raportul de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu;
- vinovatia salariatului.
Inexistenta sau nedovedirea chiar si a uneia dintre aceste cerinte face sa nu poata fi angajata
raspunderea patrimoniala a salariatului.De asemenea, conform alin. (2) al art. 254 din Codul muncii,
salariatii nu raspund de pagubele provocate de forta majora sau de alte cauze neprevazute care nu
puteau fi inlaturate si nici de pagubele care se incadreaza in riscul normal al serviciului.
Referitor la raspunderea patrimoniala a consilierului juridic, intr-o speta Curtea de Apel Timisoara a
retinut urmatoarele:
Din intreg probatoriu administrat in cauza, instanta constata ca actiunea reclamantei este
neintemeiata.
Astfel, reclamanta, desi solicita obligarea paratei la plata sumei de 11228 lei cu titlu de
despagubiri, nu face dovada certa a producerii vreunui prejudiciu in cuantumul solicitat. De
asemenea, reclamanta nu face dovada raportului de cauzalitate dintre existenta vreunui prejudiciu
cert si o fapta cauzatoare comisa de parata, situatie care ar atrage raspunderea patrimoniala a
acesteia conform prevederilor art. 254 din Codul Muncii.
Parata in calitate de consilier juridic a avizat, la cererea conducerii reclamantei asupra
legalitatii masurii luate de desfacere disciplinara a contractului de munca al unui salariat, in baza
actelor prezentate. La acea data acest aviz a fost corespunzator, raspunderea paratei fiind comuna cu
cea a conducatorului societatii reclamante care a semnat decizia respectiva."
Impotriva acestei sentinte reclamanta a declarat recurs, in motivarea caruia sustine ca in calitate de
consilier juridic, parata avea printre alte obligatii de serviciu si pe aceea privind "avizarea si
32
contrasemnarea actelor cu caracter juridic"; or, ca urmare a avizarii de catre parata a deciziei de
desfacere disciplinara a contractului de munca a unui angajat al reclamantei, care ulterior a fost
anulata de instanta de judecata, cu obligarea la despagubiri a aceleiasi reclamante, acesteia i s-a
creat prejudiciul in cuantumul aratat, din culpa paratei.
Recursul nu este fondat.
Raspunderea materiala a paratei, in conditiile mai sus reproduse ale spetei, nu este posibila,
neexistand, intr-adevar, asa cum bine se arata in considerentele sentintei recurate, raport de
cauzalitate intre avizul juridic al paratei pe un act administrativ si paguba, prejudiciul suferit de
reclamanta, ca urmare a anularii acelui act de catre instanta de judecata, pentru a nu fi indeplinit
conditiile legii.
Angajarea raspunderii materiale a paratei fata de angajatorul sau, pentru astfel de avize cu
caracter juridic, nu poate fi retinuta fara existenta unei clauze contractuale exprese in acest sens. In
speta de fata decizia de desfacere a contractului de munca a unui angajat, anulata de instanta de
judecata, apartine conducerii unitatii reclamante, din care parata nu face parte, iar avizul acesteia, in
discutie, tine de cea ce art. 270 (2) din Codul muncii defineste a fi "riscul normal al serviciului",
pentru care salariatii, insa, nu raspund patrimonial ( Curtea de Apel Timisoara - Decizia Civila nr.
431/2008).
LITIGII DE MUNCA
Litigiu de muncă. Angajament de plată
Secţia civilă a Curţii de apel Piteşti
Decizia nr. 57R/2004
Angajamentul de plată reprezintă voinţa părţii de a-şi asuma răspunderea reparării
prejudiciului cauzat din vina sa, în baza relaţiilor contractuale stabilite între părţi şi în baza
dispoziţiilor art. 969 Cod civil.
33
Contestatorul P.D. a solicitat, în contradictoriu cu intimata D.S. Vâlcea, să se constate
nulitatea angajamentului de plată emis la 23 septembrie 2003, cu motivarea că, în urma unui control
efectuat la cantonul la care acesta era pădurar, s-a constatat o pagubă pentru care i s-a luat
angajamentul de plată contestat, act ce este nul absolut, întrucât noul Cod al Muncii nu mai prevede
posibilitatea răspunderii patrimoniale a salariaţilor, pe bază de decizie de imputaţie ori angajament
de plată.
Tribunalul Vâlcea, prin sentinţa civilă nr. 527 din 6 noiembrie 2003, a admis contestaţia şi a
constatat nulitatea angajamentului de plată, obligând intimata la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă că, potrivit art. 270 din Codul Muncii ( art.
254 din lg. 40/2011), salariaţii răspund patrimonial în temeiul normelor şi principiilor răspunderii
contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor,
astfel încât nu se mai putea emite o decizie de imputare sau nu mai putea fi atrasă răspunderea în
baza angajamentului de plată.
În termen legal, împotriva sentinţei, a declarat recurs societatea intimată, invocând motivele
prevăzute de art. 304 pct. 8, 9 şi 10 Cod procedură civilă.
Recursul a fost privit ca fondat şi admis ca atare, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, cu
consecinţa modificării deciziei, iar pe fond, a respingerii contestaţiei.
Instanţa de recurs a reţinut că, deşi prima instanţă a motivat soluţia adoptată în sensul că
răspunderea materială a salariatului este una contractuală, a apreciat însă că se impune anularea
angajamentului de plată, cu motivarea că în noua reglementare a Codului Muncii nu se mai
regăseşte.
Tribunalul nu a observat că angajamentul de plată reprezintă voinţa părţii de a-şi asuma
răspunderea reparării prejudiciului cauzat din vina sa, în baza relaţiilor contractuale stabilite între
părţi şi în baza dispoziţiilor art. 969 Cod civil.
De altfel, nu există nici un motiv pentru a se dispune anularea acestui angajament, potrivit
reglementărilor legale.
Noul Cod al Muncii nu interzice exprimarea acordului de voinţă cu privire la acoperirea
prejudiciului cauzat de salariat, iar Legea nr. 53/2003 prevede numai situaţia în care se pot face
34
reţineri din salariu, astfel încât achitarea de bună-voie a unei sume constituie atât o recunoaştere a
datoriei, cât şi o plată perfect valabilă.
De aceea, s-a concluzionat că angajamentul asumat de către salariat în vederea acoperirii
prejudiciului unităţii constituie o dovadă că este de acord să achite această sumă.
Litigiu de muncă - prejudiciu cauzat prin executarea defectuoasă a contractului individual de muncă
Secţia civilă a Curţii de apel Constanţa
Decizia nr. 434MC/2005
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa la 11.06.2004, reclamanta S.C.
Eforie S.A. a chemat în judecată pe pârâta BL, pentru ca prin hotărâre să fie obligată la plata sumei
de 43.741.084 lei - reprezentând prejudiciul cauzat prin executarea defectuoasă a contractului său
individual de muncă, să se dispună actualizarea debitului până la momentul plăţii efective şi
obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii s-a arătat că între părţi a intervenit un contract de muncă, în baza căruia
pârâta a fost încadrată pe postul de barman gestionar.
Prin decizia nr. 193/18.06.2001, Comitetul de Direcţie al S.C. Eforie S.A. a aprobat mutarea
acesteia în funcţia de şef complex la Complexul “Vraja Mării” din Eforie Nord, pârâta predând
gestiunea mijloacelor fixe, obiecte de inventar, bar şi bucătărie, conform listelor întocmite la acel
moment.
Cu ocazia verificărilor din 01.09.2001, 29.09.2001 şi 08.10.2001, s-a constatat - pe baza
intrărilor şi ieşirilor de produse şi a două inventare - existenţa unor diferenţe în minus între stocul
scriptic şi cel faptic, iar debitul rezultat după scăderea garanţiei constituite a fost de 43.741.084 lei.
35
S-a mai arătat că pârâta a semnat listele de inventar fără observaţii şi fără a putea justifica
minusurile constatate şi a semnat un angajament de plată pentru suma reprezentând contravaloarea
debitului.
Prin sentinţa civilă nr. 13587/20.12.2004 Judecătoria Constanţa a admis excepţia de
necompetenţă materială a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în
favoarea Tribunalului Constanţa.
La termenul de judecată din 01.04.2005, pe rolul acestei din urmă instanţe, reclamanta a
depus la dosar înscrisuri privind schimbarea denumirii societăţii în S.C. Turism, Hoteluri şi
Restaurante “Marea Neagră” S.A. Eforie Nord.
Prin decizia civilă nr. 570/15.04.2005 Tribunalul Constanţa a respins acţiunea reclamantei ca
nefondată.
A reţinut că prin angajamentul de plată semnat în iulie 2002, pârâta s-a obligat să achite
reclamantei suma de 44.482.511 lei până la data de 15.05.2002.
Acest înscris constituie titlu executoriu, conform dispoziţiilor art. 107 al. 2 din fostul Cod al
Muncii, în vigoare până la 01.03.2003 şi art. 32 din Legea nr. 22/1969 modificată prin Legea nr.
54/1994 şi, prin urmare, creditoarea poate solicita instanţei de executare, în temeiul art. 371 şi urm.
Cod pr. civilă, încuviinţarea executării silite a acestui titlu, acţiunea de obligare a pârâtei la plata
valorii actualizate a debitului pentru care s-a obţinut angajamentul de plată fiind, în consecinţă,
nefondată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta S.C. T.H.R “Marea Neagră” S.A.
Analizând hotărârea atacată, instanţa reţine următoarele:
Din actele dosarului rezultă că între părţi au existat raporturi de muncă, intimata-pârâtă
îndeplinind funcţia de gestionar al Complexului “Vraja Mării” din Eforie Nord.
Prin realizarea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu, intimata a creat unităţii un prejudiciu în
cuantum de 48.999.217 lei, care a fost compensat, în parte, cu garanţia constituită de gestionar, iar
pentru diferenţa de 44.482.511 lei salariatul a semnat în iulie 2002 un angajament de plată prin care
şi-a asumat obligaţia achitării debitului până la data de 15.05.2002.
36
Acest angajament de plată constituia, conform art. 107 al. 2 din Codul Muncii anterior, titlu
executoriu, astfel că recurenta-reclamantă avea posibilitatea recuperării prejudiciului prin executare
silită, cum în mod corect a apreciat instanţa de fond.
Aceasta, deoarece angajamentul de plată invocat în speţă a fost asumat de pârâta-intimată
anterior intrării în vigoare a noului Cod al Muncii, care nu mai face nici o referire la un asemenea
act şi, deci, nici la caracterul său executoriu, iar acesta are valoarea conferită de reglementarea sub
imperiul căreia a fost dat, respectiv cea de titlu, în temeiul căruia se putea cere executarea silită a
creanţei certe, lichide şi exigibile ce o constată.
Cu toate acestea, se constată că la data soluţionării cauzei în recurs a expirat termenul de
prescripţie înăuntrul căruia recurenta-creditoare putea iniţia procedura de executare silită, iar
posibilitatea recuperării prejudiciului pe această cale nu mai există.
În consecinţă, acţiunea reclamantei-recurente urmează a fi analizată în raport cu dispoziţiile
noului Cod al Muncii, după a căror intrare în vigoare a fost introdusă şi care, în art. 270 al. 1 prevăd
că “salariaţii răspund patrimonial în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale
pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor”.
În cauză, recurenta a demonstrat probator că intimata a prejudiciat-o patrimonial prin
îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu, iar prezumţia relativă de culpă instituită în sarcina
intimatei-gestionare de dispoziţiile art. 24 şi 25 din Legea nr. 22/1969, modificată prin Legea nr.
54/1994, nu a fost răsturnată de aceasta.
Mai mult, prin angajamentul de plată semnat în iulie 2002 intimata a consimţit la achitarea
diferenţei de debit ce a rămas neacoperită după compensarea lui parţială cu garanţia constituită, iar
acest înscris constituie o probă concludentă în cauză, fiind un act de recunoaştere a datoriei, pe baza
căruia se poate angaja răspunderea patrimonială a gestionarului.
În consecinţă, se constată că recursul este întemeiat astfel că, în temeiul art. 81 din Legea nr.
168/1999 va fi admis, se va casa hotărârea atacată, se va reţine cauza şi, judecând-o în fond, în
temeiul art. 270 al. 1(art. 254 din legea 40/2011- raspunderea patrimoniala a salariatului) şi art. 164
al. 2 din Legea nr. 53/2003 (art. 169 din legea 40/2011), Curtea va admite acţiunea reclamantei şi va
obliga pârâta la plata sumei de 43.741.084 lei, actualizată cu indicele de inflaţie la data efectuării
plăţii.
37
Răspundere patrimonială. Condiţii
Secţia civilă a Curţii de apel Suceava
Decizia nr. 342/2005
Tribunalul Suceava, prin sentinţa civilă nr. 1050 din 17.11.2004, a admis în parte acţiunea
reclamantei S.C. “H.” S.A. Suceava, obligând pârâtul P. G. la plata sumei de 200.607.265 lei, cu
titlu de despăgubiri civile, reprezentând lipsa unui circular tivit şi a unui ifron, constatate lipsă la
inventarul efectuat.
Curtea de Apel Suceava, prin decizia civilă nr. 342 din 21 iunie 2005, a admis recursul
pârâtului, cu consecinţa modificării sentinţei, admiterea în parte a sentinţei şi obligarea pârâtului la
plata către reclamanta a sumei de 113.784.825 lei c/val. unui mijloc fix, ifron, de 200.607.261 lei.
Potrivit art. 254 alin. 1 din Codul muncii aprobat prin Legea nr. 53/2003, salariaţii răspund
patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele
materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor.
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că pârâtul a preluat în gestiunea sa mijlocul
fix - ifron graifer cu lamă, cu numărul de inventar 4472, conform fişei de inventar de la fila 11
dosar, răspunzând în mod direct pentru lipsa acestuia în condiţiile stabilite prin Legea nr. 22/1969 şi
art. 254 alin. 1 din Codul muncii, la valoarea de înlocuire, prin luarea în calcul şi a uzurii utilajului.
Drept consecinţă, conform situaţiei de calcul, răspunderea patrimonială urmează a fi stabilită
doar pentru suma de 113.784.825 lei, contravaloarea ifronului menţionat, nefiind întrunite condiţiile
răspunderii civile contractuale pentru celelalte utilaje aflate în gestiunea altei persoane, conform
fişei de inventar de la fila 12 dosar.
În aceste condiţii, în temeiul art. 304 pct. 9 C. pr. civ. recursul a fost admis cu consecinţa
modificării parţiale a sentinţei recurate, în sensul obligării pârâtului doar la plata sumei de
113.784.825 lei reprezentând c/valoarea ifronului, faţă de suma de 200.607.261 lei.
38
39