Universitatea de Stat „A. I. Cuza” din IaşiFacultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor
BAZELE CONTABILITĂŢII
REFERAT
OBIECTIVELE ŞI FUNCŢIILE CONTABILITĂŢII
CUPRINS:
1. Obiectul de studiu al contabilităţii ………………………………...……. 31.1 Noţiunea de contabilitate ……...………………..……………………... 41.2 Direcţii de cercetare a contabilităţii ……………………..…………….. 4
2. Obiectivele contabilităţii . …………….………………………………........ 63. Funcţiile contabilităţii..………………………………………………..……. 9
3.1 Funcţia de informare ….………………………………………………. 93.2 Funcţia de înregistrare şi prelucrare a datelor .……………………….. 103.3 Funcţia de control…………………………..……………………........ 103.4 Funcţia de măsurare ………………..………………………………… 10 3.5 Funcţia juridică …………………………………………………...….. 11 3.6 Funcţia previzională …………………………………………...…….. 113.7 Funcţia analitică ………………………………..…………………….. 11
4. Concluzii ……………………………………………………………………. 12 5. Bibliografie …………………………………………………………………. 13
2
1. Obiectul de studiu al contabilităţii
Contabilitatea şi-a dovedit însemnătatea practică, fiind considerată prin noile dimensiuni ale
funcţiei previzionale, ca un factor de creştere economică. Prin sistemul sau de calcul, contabilitatea
realizează o activitate de explorare ştiinţifică a viitorului cu rezultate remarcabile atât în domeniul
rentabilităţii economice, al operativităţii tehnologice, cât şi în acela al utilităţii pentru promovarea
unor metode şi tehnici noi în management.
Pentru a se determina în cadrul ştiinţelor economice, contabilitatea are un domeniu propriu de
cercetare şi aceasta a fost dintotdeauna constituit din fluxurile de valori exprimate în bani,
determinate de operaţiunile economice care se desfăşoară între unităţile patrimoniale.
Sistemul informaţional este un ansamblu organizat de informaţii economice complexe
furnizate de şi prin prelucrarea anumitor date, în scopul cunoaşterii activităţilor economice
organizate. Un rol important îl are evidenţa economică, ce prelucrează informaţiile economice şi este
structurată în trei forme: evidenţa operativă, evidenţa contabilă şi evidenţa statistică. În timp ce
evidenţa operativă s-a născut din necesitatea cunoaşterii imediate a anumitor fenomene şi procese,
evidenţa statistică prelucrează fenomene de masă, utilizând în acest sens metode statistice specifice,
evidenţa contabilă are ca principal obiect de studiu patrimoniul.
Obiectul de studiu al contabilităţii poate fi definit prin însumarea a trei concepţii diferite:
concepţia juridică, concepţia economică şi concepţia financiară.
Astfel, conform concepţiei juridice, contabilitatea este ştiinţa care studiază evidenţa, calculul,
analiza şi controlul elementelor privind existenţa, starea, mişcarea şi transformarea patrimoniului.
Concepţia economică despre contabilitate concluzionează că aceasta studiază procedeele ce
privesc evidenţa, calculul, analiza şi controlul privind existenţa, starea, mişcarea şi transformarea
capitalului.
Potrivit concepţiei financiare, contabilitatea studiază evidenţa, analiza, calculul şi controlul
privind existenţa, starea, mişcarea şi transformarea resurselor economice.
Patrimoniul reprezintă totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu valoare economică aparţinând
unei persoane fizice sau juridice, precum şi bunurile la care se referă. În concepţia juridică,
patrimoniul reprezintă toate drepturile şi obligaţiile cu conţinut economic al unui subiect de drept. În
sens economic, patrimoniul este considerat ca totalitatea bunurilor economice exprimabile în bani,
inclusiv rezultatele folosirii lor ce aparţin unei persoane fizice sau juridice. Luate la un loc, cele două
abordări alcătuiesc concepţia economico-juridică a patrimoniului, după care acesta este un complex
de drepturi şi obligaţii cu elementele lor evaluabile în bani.1
Rezultă că în contabilitate patrimoniul este abordat din doua puncte de vedere, ca „bunuri
economice” şi, respectiv, ca „obiecte de drepturi şi obligaţii”. De aici rezulta că bunurile economice
1 Negescu Ion, „Bazele contabilităţii”, Bucureşti, 1998, p. 313
sunt drepturi şi obligaţii. Mijloacele economice reprezintă substanţa activului patrimoniului, iar
resursele substanţa pasivului patrimoniului şi astfel ecuaţia generală a contabilităţii în partidă dublă
devine: ACTIVUL PATRIMONIULUI = PASIVUL PATRIMONIULUI
1.1 Noţiunea de contabilitate
Atunci când spunem contabilitate, în practică şi teorie ne referim la o disciplină ştiinţifică,
parte integrantă a ştiinţelor social-economice având ca şi obiect înregistrarea cronologică şi metodică
a operaţiilor ce descriu procesele economice şi financiare ce influenţează elementele patrimoniale
şi/sau le controlează, cu scopul declarat de a caracteriza situaţia economică şi financiară a unei
unităţi patrimoniale şi a stabilirii rezultatelor obţinute într-un interval de timp, utilizând pentru
aceasta mijloace, metode şi procedee proprii, atât pentru reprezentare cât şi pentru calcul.
În sens practic, prin contabilitate se înţelege suma tuturor informaţiilor cuprinse în
documentele şi formularele contabile, referitoare la operaţiunile economice. Acestea fiind rezultatul
aplicării principilor de bază ale ştiinţei contabilităţii. Contabilitatea este arta reprezentării abstracte a
unei realităţi economice concrete.
În timp, s-au dezvoltat mai multe definiţii, idei, legate de esenţa şi conţinutul contabilităţii. Fr.
Leitner apreciază contabilitatea ca şi o istorie în cifre, având la bază documentele scrise despre
modul cum a fost condusă o unitate patrimonială, cu un mecanism de calcul care exprima modul de
variaţie cantitativ-valorică a bunurilor, în urma actelor juridice, tehnice şi economice ale unităţii
patrimoniale.
Henri Fayol, porneşte în definirea contabilităţii ca fiind “organul vizual” al conducerii de la o
atentă analiză a funcţiilor întreprinderii.
Ca tehnică de gestiune contabilitatea poate fi considerată partea aplicativă a teoriei contabile.
Dacă limităm contabilitatea numai la culegerea, prelucrarea, transmiterea, utilizarea şi stocarea
informaţiei atunci contabilitatea este o tehnică cu ajutorul căreia se măsoară, se exprimă în etalon
bănesc realitatea economică. Mulţi autori consideră că aceasta este o tehnică de observare,
înregistrare şi de control a fluxurilor financiare interne şi externe ale întreprinderii.
1.2 Direcţii de cercetare a contabilităţii
Statutul ştiinţific al contabilităţii este legat de existenţa uneia sau mai multor teorii în
contabilitate. Acestea sunt acele realizări ştiinţifice care sunt recunoscute de către o comunitate
ştiinţifică şi care asigură un limbaj comun de comunicare şi o relativă unanimitate asupra judecăţilor
lor profesionale.
În prezent contabilitatea este o ştiinţă matură, cu teorii multiple, iar în domeniul ei distingem
trei direcţii de cercetare:
1) Cercetarea fundamentală se ocupă de contabilitate ca fenomen istoric, social şi
organizaţional. Rezultatele acestei cercetări contribuie la definirea conceptelor, a metodelor şi
4
funcţiilor contabilităţii. Cercetarea fundamentală nu urmăreşte să răspundă nemijlocit unor
nevoi practice. Ea contribuie indirect la perfecţionarea practicii contabile.
2) Cercetarea contabilă aplicativă urmăreşte perfecţionarea procedeelor şi instrumentelor cu care
operează contabilitatea practică.
3) Cercetarea contabilă normativă face studii şi analize pe baza cărora organismele de
normalizare emit norme şi reglementări contabile. Cercetarea contabilă normativă asigură
legătura dintre cercetarea fundamentală şi cercetarea aplicativă, între teoria şi practica
contabilă, deoarece elaborarea unor norme contabile trebuie să ţină seama şi de restricţiile
social-politice şi instituţionale dintr-o anumită ţară.2
Ca formă principală a evidenţei economice, contabilitatea înregistrează, urmăreşte şi
controlează numai acele laturi ale activităţii care pot fi exprimate valoric cu ajutorul etalonului
bănesc. Indiferent de forma sau obiectul de activitate al întreprinderii, contabilitatea este principalul
sistem de informaţii al acesteia. Ea culege informaţiile primare (intrările), le prelucrează şi produce
informaţii elaborate (ieşirile).3 Deci, contabilitatea reprezintă un sistem informaţional care cuantifică,
prelucrează şi comunică (transmite) informaţii financiare despre o întreprindere identificabilă. Ea
este un limbaj cu ajutorul căruia informaţia este transmisă către utilizatorii ei. Informaţia contabilă
este o informaţie economică specifică, rezultată din prelucrarea prin metode, procedee şi instrumente
proprii a datelor din contabilitate. Ea este reală, precisă, completă, operativă reprezentând tabloul de
bord, suportul deciziilor economice, financiare şi gestionare ce se iau de managerii întreprinderilor.
2 Negescu Ion, „Bazele contabilităţii”, Bucureşti, 1998, p. 323 Duca Floriniţa, „Bazele contabilităţii”, Bucureşti, 2005, p. 17
5
2. Obiectivele contabilităţii
Obiectivul contabilităţii este reprezentat de înregistrările modificărilor survenite şi a mărimii
la un moment a patrimoniului unei societăţi. Obiectivele de bază a contabilităţii sunt:
să furnizeze informaţii necesare elaborării planurilor şi programelor de activitate
economică;
să asigure urmărirea şi controlul valoric al activităţilor desfăşurate, reflectarea fidelă
în contabilitate a cheltuielilor, veniturilor şi rezultatului, prin înregistrarea cronologică şi sistematică
a operaţiilor economice şi financiare generate de relaţiile întreprinderii, prelucrarea informaţiilor cu
privire la situaţia patrimoniului, informaţii necesare atât pentru nevoile proprii ale întreprinderii, cât
şi în relaţiile cu acţionarii şi asociaţii, clienţii, furnizorii, băncile, cu organele fiscale şi alte persoane
fizice şi juridice;
să asigure controlul integrităţii patrimoniului prin înregistrarea existenţelor şi
mişcărilor elementelor patrimoniale, pe categorii, pe locuri de depozitare sau păstrare, persoanele în
responsabilitatea cărora se află, etc.;
să furnizeze informaţiile necesare întocmirii documentelor de sinteză contabilă,
rapoartelor financiare care reflectă imaginea fidelă a patrimoniului economic, a situaţiei financiare şi
a rezultatelor, performanţelor obţinute, astfel încât aceste informaţii să poată fi utilizate de toţi
utilizatorii la luarea deciziilor economice.4 În vederea asigurării unei imagini fidele, este necesară
respectarea postulatelor şi principiilor contabile general admise, al căror scop principal este chiar
armonizarea şi normalizarea activităţii contabile. Se pot considera ca principii general acceptate
următoarele: principiul independenţei exerciţiului, continuităţii exploatării, costului istoric,
permanenţei metodelor, prudenţei, necompensării, evaluării separate a elementelor de activ si de
pasiv, intangibilităţii bilanţului de deschidere. La acestea prevederile normelor internaţionale adaugă
principiile recunoaşterii veniturilor, conectării cheltuielilor la venituri, recunoaşterii rezultatelor,
prevalenţei economicului asupra juridicului, pragului de semnificaţie.
Întocmirea documentelor de sinteză pe baza înregistrărilor realizate. Documentul oficial
folosit pentru finalizarea încheierii exerciţiului financiar îl constituie bilanţul contabil. Întocmirea lui
asigură o imagine fidelă, clară şi completă asupra patrimoniului, situaţiei financiare şi a rezultatului
obţinut. Din nevoia de a răspunde acestor cerinţe de bază, bilanţul este conceput ca un set de situaţii
de sinteză, între care: bilanţul, contul de profit şi pierdere, anexa la bilanţ şi raportul de gestiune.
Normele europene prevăd formaţia bilanţieră sub denumirile de situaţii financiare, documente
contabile de sinteză, conturi anuale.
În etapa actuală de tranziţie la economia de piaţă, normalizatorii trebuie să reconsidere rolul
contabilităţii de instrument în serviciul statului şi să armonizeze obiectivul său final cu Directivele
4 Alcaz Tudor, “Evidenţa contabilă. Ciclu de prelegeri”, Chişinău, 2007, p. 86
europene de normalizare contabilă. Astfel contabilitatea trebuie să aibă ca obiectiv informarea
financiară despre şi pentru întreprindere, spre a asigura managerilor şi investitorilor cadrul luării
celor mai bune decizii şi alocării optime a resurselor.
În vederea formulării obiectivelor contabilităţii trebuie să facem o delimitare între
contabilitatea financiară și cea managerială, ca fiind subsisteme ale sistemului informaţional contabil
al întreprinderii. Aceste subsisteme diferă atât din punctul de vedere al obiectivelor, cât și în ceea ce
privește intrările în sistem și tipul proceselor folosite în transformarea intrărilor în ieșiri. Astfel,
dacă contabilitatea financiară oferă informaţii utilizatorilor externi, având ca obiectiv principal
întocmirea de situaţii și rapoarte financiare, contabilitatea de gestiune produce informaţii pentru
utilizatorii interni. Cu toate că informaţiile furnizate de aceste două segmente ale contabilităţii
vizează utilizatori diferiţi ca natură, practic ele se bazează pe aceleași înregistrări și pe aceleași surse
(numai modul de structurare și de prezentare este diferit). 5
În plus, deși au la bază înregistrări și surse comune, informaţiile contabilităţii urmăresc
direcţii distincte, astfel:
contabilitatea financiară vizează aspectele trecute ale gestiunii entităţii;
contabilitatea managerială permite organelor de conducere ale întreprinderii să obțină
anumite informații privind activitatea trecută a unităţii, dar servește și ca bază de elaborare a
viitoarelor decizii cu caracter strategic, tactic și operativ. 6
Conform Legii contabilităţii, contabilitatea financiară reprezintă un sistem de colectare,
grupare, prelucrare și sistematizare a informaţiei privind existenţa și mișcarea activelor, a capitalului
propriu, datoriilor, veniturilor și cheltuielilor în expresie valorică, pentru întocmirea rapoartelor
financiare.
Deci, contabilitatea financiară are ca obiectiv principal prezentarea unei imagini de ansamblu
a activităţii entităţilor economice în decursul unei perioade de gestiune prin intermediul rapoartelor
financiare, evaluarea elementelor patrimoniale ale întreprinderii, înregistrarea tuturor operaţiilor de
modificare (majorare sau diminuare) a elementelor patrimoniale, stabilirea rezultatelor finale sub
formă de profit sau pierdere, desfăşurarea lucrărilor prealabile întocmirii rapoartelor financiare,
efectuarea inventarierii, întocmirea balanţelor de verificare, informarea principalilor utilizatori, prin
intermediul contului de profit şi pierdere şi al tablourilor fluxurilor de trezorerie, asupra activităţii
financiare a întreprinderii şi asupra capacităţii sale de a produce profit, întocmirea şi prezentarea
rapoartelor financiare prevăzute de legislaţie, şi anume: bilanţul contabil, raportul privind rezultatele
financiare, raportul privind fluxul mijloacelor băneşti şi raportul privind fluxul capitalului propriu. În
același timp, ea are un rol dublu: pe plan extern reprezintă un instrument de comunicare financiară
5 Duca Floriniţa, „Bazele contabilităţii”, Bucureşti, 2005, p. 96 Oprea Călin, „Bazele contabilităţii”, Bucureşti, 1995, p. 23
7
prin informaţiile prezentate utilizatorilor externi, iar pe plan intern reprezintă un instrument de
gestiune pus la dispoziţia managerilor.
Conform Legii contabilităţii, contabilitatea managerială sau de gestiune reprezintă un sistem
de colectare, prelucrare, pregătire și transmitere a informaţiei contabile pentru planificarea,
calcularea costurilor, verificarea și analiza executării bugetelor, în scopul pregătirii rapoartelor
interne pentru luarea deciziilor manageriale. Ea este un instrument de gestiune pus la dispoziţia
administraţiei entităţii și a apărut ca o necesitate practică a managementului întreprinderii şi
urmăreşte obiectivele de înregistrare a informaţiilor necesare aprecierii mersului activităţii interne,
controlului riguros şi sistematic asupra modului de utilizare a factorilor de producţie in cadrul
activităţii interne, calcularea costurilor de producţie pe produse, servicii, lucrări sau activităţi,
determinarea anumitor rezultate analitice la nivelul subdiviziunilor de producţie pe tipuri de produse,
furnizarea informaţiilor pentru stabilirea bugetelor, furnizarea informaţiilor pentru determinarea
performanţelor (rentabilitate, productivitate etc.) diferitelor subdiviziuni de producţie (sectoare,
secţii, ateliere), efectuarea controlului de gestiune şi luarea deciziilor gestionare.7
Câteodată apare întrebarea: ce așteaptă managerii de la contabilitatea managerială?
să permită o constatare: – lucrurile merg bine sau rău?;
să atragă atenţia: de ce probleme trebuie să se intereseze?;
să ajute la soluţionarea problemelor: dintre soluţiile alternative, care este cea mai bună?”.
7 Oprea Călin, „Bazele contabilităţii”, Bucureşti, 1995, p. 218
3. Funcţiile contabilităţii
Valorificarea deplină a informaţiei economice se poate realiza numai în cadrul unui sistem
informaţional economic bine conceput, în care contabilitatea să fie considerată principala sursă de
informaţii.
În condiţiile actuale, sfera şi funcţiile contabilităţii suferă modificări importante, impuse pe de
o parte de necesităţile sporite de informaţii, iar pe de altă parte, de evoluţia procedeelor şi tehnicii de
prelucrare a datelor, viitorul societăţii fiind strâns legat şi de dezvoltarea sistemului contabil în
strânsă corelaţie cu tendinţele ce se manifestă pe plan european şi internaţional.
În sistemul de gestiune contabilitatea îndeplineşte o serie de funcţii, din care principalele sunt
informaţională, de control, analitică şi luarea deciziilor. Pentru realizarea obiectivelor sale, funcţiile
pe care ea le exercită sunt următoarele:
3.1 Funcţia de informare a contabilităţii rezidă în furnizarea informaţiilor de diverse
niveluri de gestiune, privind structura şi dinamica patrimoniului, a situaţiei financiare şi a
rezultatelor obţinute în scopul fundamentării deciziilor. Contabilitatea este furnizorul de bază al
informaţiei şi are o funcţie de informare internă (pentru conducerea unităţii) şi o funcţie de informare
externă (a terţilor). Perfecţionarea acestei funcţii este condiţionată de folosirea pe scară largă a
mijloacelor de culegere şi prelucrare a datelor în vederea obţinerii unor informaţii operative, rapide şi
de calitate la toate nivelurile organizatorice.
Această funcţie permite, de asemenea, furnizarea unor informaţii legate de volumul şi
dinamica producţiei obţinute, a costului de producţie, a veniturilor şi respectiv a rezultatului
economico-financiar înregistrat la finele unei perioade de gestiune, relaţiile pe care le are unitate
patrimonială cu terţe persoane, cum ar fi: furnizorii, clienţii, cu banca, bugetul statului, al asigurărilor
sociale şi de sănătate, cu acţionarii, asociaţii. 8
Anume contabilitatea fixează şi acumulează informaţia privind starea şi mişcarea mijloacelor
şi surselor de formare a acestora, rezultatele financiare finale ale activităţii agentului economic.
Informaţia economică obţinută prin intermediul contabilităţii se utilizează pe larg pentru planificarea,
pronosticarea, elaborarea strategiei şi tacticii activităţii întreprinderii, generalizarea statistică a
informaţiei etc. Totodată, informaţia trebuie să fie de calitate înaltă, adică trebuie să reflecte
realitatea, să fie obiectivă şi veridică.9
Între funcţia de înregistrare şi funcţia de informare există o legătură strânsă de
intercondiţionare, permiţând furnizarea unor informaţii utile, reale, oportune pentru factorii
decizionali în vederea luării unor decizii corecte, care să contribuie la creşterea puterii economico-
financiare a unităţii.
8 Tindeche Cristiana, „Contabilitatea întreprinderii. Note de curs”, Bucureşti, 2009, p. 109 Ţurcanu Viorel, Eudochia Bajerean, „Bazele contabilităţii”, Chişinău, 2004, p. 15
9
Indiferent de tehnica înregistrării şi reflectării datelor, contabilitatea constituie un procedeu
ideal de sistematizare şi clasificare a informaţiei pentru obţinerea indicatorilor necesari privind
activitatea economică a întreprinderii utilizaţi la luarea deciziilor manageriale şi economice.
3.2 Funcţia de înregistrare şi prelucrare a datelor constă în consemnarea, potrivit unor
principii şi reguli proprii, a proceselor şi fenomenelor economice ce apar în cadrul întreprinderilor şi
se pot exprima valoric. Funcţia de înregistrare a operaţiilor economice financiare care afectează
patrimoniul unei societăţi.
3.3 Funcţia de control a contabilităţii, care urmăreşte modul de gestionare a patrimoniului
unei societăţi în vederea menţinerii şi asigurării integrităţii utilizării patrimoniului, a bunurilor
agentului economic, prin detectarea şi evitarea consumurilor ineficiente de bunuri din patrimoniu, a
furturilor şi sustragerilor care pot să afecteze patrimoniul şi situaţia financiară a firmei. Funcţia de
control este legată de funcţia de informare şi constă în verificarea cu ajutorul informaţiilor contabile
a modului de păstrare şi utilizare a valorilor materiale şi băneşti, de gospodărire a resurselor,
controlul respectării disciplinei financiare, respectării legilor şi actelor normative etc. Datele
consemnate în documentele economice şi ulterior înregistrate în fişele de cont constituie probă
materială în instanţele de judecată în vederea soluţionării unor litigii sau pentru demonstrarea
vinovăţiei sau nevinovăţiei unor persoane care au participat la întocmirea şi semnarea documentului
respectiv.10
Controlul este un proces care permite întreprinderii să-şi realizeze scopurile. Acesta constă in
stabilirea standardelor (normelor şi normativelor), bugetelor (devizelor), evidenţierea rezultatelor
efective, determinarea abaterilor de la acestea.
O condiţie importantă a controlului este elaborarea standardelor (normelor) pentru resursele
materiale şi de muncă utilizate, întocmirea bugetelor care permit de asemenea să se efectueze funcţia
de planificare. Bugetul reprezintă un mecanism sigur de control prealabil şi insuflă administraţiei
întreprinderii încrederea in existenţa in perioada viitoare a mijloacelor necesare acesteia.
Rezultatele efective se determină după utilizarea resurselor sau în cursul efectuării
operaţiunilor economice. Rezultatele obţinute se compară cu cele planificate. Abaterile depistate
permit să se determine performanţele activităţii unor subdiviziuni distincte şi pe ansamblul
întreprinderii, să se depisteze neajunsurile, să se determine recompensele şi să se formuleze
pronosticurile viitoare.
Sistemul dualist al contabilităţii dă posibilitate să se efectueze controlul operativ şi la nivelul
cuvenit, să se asigure integritatea proprietăţii agentului economic.
3.4 Funcţia de măsurare a consumurilor efectuate pentru realizarea obiectului de
activitate al societăţii şi determinare a rezultatelor financiare obţinute. Contabilitatea înregistrează
10 Tindeche Cristiana, „Contabilitatea întreprinderii. Note de curs”, Bucureşti, 2009, p. 1010
consumurile sau cheltuielile unei societăţi. Veniturile realizate de aceasta determina rezultatul
financiar al activităţii unei firme, profitul sau pierderea.
3.5 Funcţia juridică – datele din contabilitate şi documentele primare servesc ca mijloc de
probă în justiţie, pentru a dovedi realitatea unor operaţii economice, pentru stabilirea răspunderii
patrimoniale pentru pagubele produse la soluţionarea unor litigii.11 Contabilitatea reprezintă ştiinţa
care permite consemnarea operaţiunilor economico-financiare în documente economice, ulterior ele
vor fi centralizate în registrele contabile şi înregistrate în conturi. Acestea reprezintă documente
oficiale care servesc drept bază pentru stabilirea răspunderilor în urma controlului financiar şi de
gestiune şi totodată probe materiale în instanţele judecătoreşti.
3.6 Funcţia previzională – informaţiile furnizare de contabilitate sunt utilizate la stabilirea
tendinţelor viitoare ale fenomenelor şi proceselor economice, la fundamentarea programelor, la
elaborarea bugetelor unităţilor patrimoniale. Contabilitatea permite elucidarea şi luarea unor decizii
care să vizeze elaborarea unui plan de afaceri, stabilirea bugetului de venituri şi cheltuieli precum şi a
adoptării unei strategii corecte.
3.7 Funcţia analitică are o mare însemnătate, întrucât indicatorii obţinuţi sunt importanţi
la luarea deciziilor de către utilizatori. Informaţia prezentată în sistemul contabil reflectă situaţia
financiară a întreprinderii la o dată concretă, rezultatele financiare în cursul perioadei de gestiune.12
Conform datelor din rapoartele financiare, se determină mărimea capitalului propriu şi a
datoriilor întreprinderii, se stabileşte gradul de solvabilitate, se calculează viteza de rotaţie a
mijloacelor şi alţi indicatori.
In baza rezultatelor analizei, administraţia întreprinderii ia decizii privind strategia şi tactica
activităţii pe viitor, acţionarii – privind mărimile veniturilor (dividendelor) cuvenite, creditorii –
privind raţionalitatea acordării împrumuturilor agentului economic, cumpărătorii – privind încheierea
contractului de procurare a mărfurilor şi serviciilor etc.
Intensificarea funcţiilor analitice ale contabilităţii este cauzată de dezvoltarea relaţiilor de
piaţă şi de concurenţă, ceea ce necesită o analiză financiară aprofundată şi multilaterală.
Faptul ca avem o lege între funcţii este determinat de faptul că toate aceste funcţii privesc
modul de gestionare a patrimoniului societăţii şi de măsurare a modului de fructificare a rezultatelor.
În Republica Moldova se efectuează procesul de tranziţie la relaţiile de piaţă şi contabilitatea
se transformă pentru a contribui la acest proces. Perfecţionarea tuturor funcţiilor acesteia trebuie să
fie orientată spre satisfacerea cerinţelor legate de dezvoltarea principiilor de autogestiune şi
autonomie ale întreprinderii, precum şi a utilizatorilor externi de informaţii.
11 Alcaz Tudor, “Evidenţa contabilă. Ciclu de prelegeri”, Chişinău, 2007, p. 1012 Ţurcanu Viorel, Eudochia Bajerean, „Bazele contabilităţii”, Chişinău, 2004, p. 16
11
4. Concluzii
Se poate concluziona că obiectul contabilităţii îl constituie studiul mişcărilor de valori
exprimate în bani din cadrul tuturor unităţilor patrimoniale, utilizarea şi reproducţia componentelor
patrimoniului şi stabilirea rezultatelor economico-financiare obţinute.
Contabilitatea joacă un rol esenţial în furnizarea de informaţii despre gestiunea patrimoniului
fiecărui agent economic, care servesc execuţiei bugetului de venituri şi cheltuieli de la nivelul
agentului economic până la nivel naţional.
Principalul motiv pentru studierea contabilităţii constă în obţinerea cunoştinţelor şi
aptitudinilor necesare pentru a participa la luarea unor decizii economice importante. Informaţiile
furnizate de contabilitate stau la baza procesului decizional atât în interiorul, cât şi în exteriorul
întreprinderii.
Contabilitatea are ca obiectiv principal realizarea unei imagini fidele a patrimoniului, a
situaţiei financiare şi a rezultatului unităţii patrimoniale.
Pornind de la obiectivul final al contabilităţii veniturilor, cheltuielilor şi rezultatelor –
furnizarea de informaţii necesare luării deciziilor se poate extrapola rolul contabilităţii în general, la
următoarele obiective: este mijloc de probă în justiţie, permite controlul angajamentelor
întreprinderii, serveşte la diagnosticul economic şi financiar, alimentează statisticile şi contabilitatea
naţională. Obiectivele contabilităţii pot fi delimitate în funcţie de direcţiile ei, adică a contabilităţii de
gestiune şi a contabilităţii financiare, fiecare îndeplinind obiectivele sale.
Obiectivul principal al contabilităţii financiare îl constituie furnizarea de informaţii sintetice
privind poziţia financiară, performanţele şi modificările poziţiei financiare.
Obiectivele principale ale contabilităţii de gestiune sunt: calcularea analitică (pe feluri,
purtători de costuri, locuri de activitate) a costurilor şi rezultatelor, bugetarea internă a activităţii
întreprinderii (pe locuri de activităţi); controlul de gestiune sau managerial privind costurile
prestabilite şi abaterile de la aceste costuri.
Contabilitatea exercită următoarele funcţii: funcţia de informare, funcţia de înregistrare şi
prelucrare a datelor, funcţia de control, funcţia de măsurare, funcţia juridică, funcţia previzională şi
funcţia analitică. În fond aceste funcţii au menirea de a prelucra, determina, controla, verifica,
furniza date sau informaţii contabile veridice despre starea patrimoniului unui agent economic.
12
5. Bibliografie:
1. Alcaz Tudor, Anatolie Rusu, Diana Osipov, Ala Oprea, “Evidenţa contabilă. Ciclu de
prelegeri”, Chişinău, U.T.M, 2007, 175 p.
2. Duca Floriniţa, „Bazele contabilităţii”, Editura Universitară, Bucureşti, 2005, 188 p.
3. Negescu Ion, „Bazele contabilităţii”, Editura didactică şi pedagogică, R.A., Bucureşti, 1998,
203 p.
4. Oprea Călin, Mihai Ristea, Horia Neamţu, „Bazele contabilităţii”, Editura didactică şi
pedagogică, R.A., Bucureşti, 1995, 194 p.
5. Tindeche Cristiana, „Contabilitatea întreprinderii. Note de curs”, Bucureşti, 2009, găsit pe
http://www.scribd.com/doc/59690573/8/Functiile-contabilitatii
6. Ţurcanu Viorel, Eudochia Bajerean, „Bazele contabilităţii”, Chişinău, Tipografia centrală,
2004, 268 p.
13