Download - Serviciile Publice Locale
Practica in administratia publicaTema: Serviciile publice
1
CuprinsCap. I Consideraţii generale....................................................................................................................3
Cap. II Principii de organizare şi funcţionare ale administraţiei publice locale.......................................6
2.1 Principiul autonomiei locale..........................................................................................................6
2.2 Principiul descentralizării serviciilor publice.................................................................................6
2.3Principiul eligibilităţii autorităţilor administraţiei publice locale....................................................7
2.4Principiul legalităţii........................................................................................................................7
2.5Principiul consultării cetăţenilor în soluţionarea problemelor locale de interes deosebit.............8
Cap. III Categorii de servicii publice locale..............................................................................................8
3.1 Serviciile publice cu caracter statal...............................................................................................9
3.2 Serviciul de pază asigurat de corpul gardienilor publici................................................................9
3.3 Serviciul public de protecţie civilă...............................................................................................10
3.4 Serviciul de autorizare a construcţiilor........................................................................................10
3.5 Serviciile comunitare înfiinţate la nivel local şi judeţean...........................................................11
3.6 Serviciile comunitare privind evidenţa populaţiei.......................................................................11
3.7 Serviciile publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor.................................................12
3.8 Serviciile publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor au următoarele atribuţii..........12
Cap. IV Serviciile publice ale administraţiei centrale din România........................................................16
Concluzii................................................................................................................................................18
Bibliografie:...........................................................................................................................................19
2
Cap. I Consideraţii generale
Administraţia publică locală din România este reglementată, în principal, de
Constituţie şi de Legea nr.215/2001 a administraţiei publice locale. În plan secund există
multe alte reglementări care completează sau detaliază cadrul legal în care se desfăşoară
activitatea autorităţilor locale.
Dintre acestea putem aminti:
- Legea Bugetului de Stat;
- Legea nr. 72/1996 a finanţelor publice;
- Legea nr. 189/1998 a finanţelor publice locale;
- Legea nr. 29/1990 a contenciosului administrativ;
- Legea nr. 326/2001 a serviciilor publice de gospodărie comunală;
- Legea nr. 50/1991 (republicată) privind regimul construcţiilor;
- Legea nr. 1937/1995 a protecţiei mediului etc.
Acestor legi li se adaugă ordonanţe şi hotărâri ale Guvernului, ordine ale ministerelor
ce vizează direct sau indirect activitatea autorităţilor administrative locale.
În plus, pentru aplicarea prevederilor legilor, ordonanţelor şi hotărârilor de Guvern,
autorităţile locale elaborează şi emit propriile acte administrative care pot fi hotărâri ale
primarului sau dispoziţii ale preşedintelui consiliului judeţean.
Potrivit reglementărilor Legii nr. 215/2001, autorităţile administraţiei publice locale sunt:
- Consiliul local – autoritate deliberativă autonomă (care adoptă hotărâri), care funcţionează
în comună, oraş sau municipiu şi are rolul de a soluţiona problemele de interes local,
dispunând de autonomie în ceea ce priveşte rezolvarea treburilor publice ale comunităţii.
3
- Primarul - autoritatea executivă autonomă la nivelul comunei, oraşului sau municipiului,
care are rolul de a acţiona în vederea satisfacerii cerinţelor şi nevoilor membrilor comunităţii
de către care a fost ales şi, în plus, acţionează ca reprezentant al statului în unitatea
administrativ-teritorială respectivă.
Comunele, oraşele şi municipiile au câte un primar şi un viceprimar, municipiile reşedinţă de
judeţ şi sectoarele municipiului Bucureşti au câte un primar şi un viceprimar, iar municipiul
Bucureşti are un primar şi doi viceprimari.
Primarul participă în mod obligatoriu la şedinţele consiliului local.
- Consiliul judeţean - autoritate a administraţiei publice judeţene, are rolul de a coordona
activitatea consiliilor comunale şi orăşeneşti şi este condus de un preşedinte;
- Comisia judeţeană consultativă - se organizează în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti
şi este formată din:
• prefect şi preşedintele consiliului judeţean;
• subprefect şi vicepreşedinţii consiliului judeţean;
• secretarul general al prefecturii şi secretarul general al judeţului;
• primarul municipiului reşedinţă de judeţ, respectiv primarul general, viceprimarii şi
secretarul general al municipiului Bucureşti;
• primarii oraşelor şi comunelor din judeţ, respectiv primarii sectoarelor municipiului
Bucureşti;
• şefii serviciilor publice descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale
organizate la nivelul judeţului sau al municipiului Bucureşti;
• şefii compartimentelor din aparatul propriu de specialitate al consiliului judeţean, respectiv
al Consiliului General al Municipiului Bucureşti;
• conducătorii regiilor autonome de interes judeţean, ai sucursalelor regiilor autonome de
interes naţional şi ai societăţilor naţionale din judeţul respectiv sau din municipiul Bucureşti,
precum şi conducătorii altor structuri organizate în judeţ sau în municipiul Bucureşti.
Comisia judeţeană consultativă face legătura între administraţia locală numită (de către
puterea centrală) şi cea autonomă (aleasă de către colectivităţile locale).
Comisia consultativă dezbate şi îşi însuşeşte prin consens programul anual orientativ
de dezvoltare economică şi socială al judeţului, respectiv al municipiului Bucureşti, pe baza
Programului de guvernare acceptat de Parlament. Acest program se comunică serviciilor 4
publice descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale, filialelor din judeţ ale
regiilor autonome sau ale societăţilor naţionale, regiilor autonome de interes local şi
societăţilor comerciale şi serviciilor publice de interes local interesate, precum şi autorităţilor
administraţiei publice locale şi judeţene.
În cadrul reuniunilor comisiei consultative pot fi convenite şi alte acţiuni ce urmează
să fie întreprinse de prefect şi de serviciile publice descentralizate ale ministerelor şi ale altor
autorităţi ale administraţiei publice centrale de specialitate organizate în judeţ, pe de o parte, şi
de consiliul judeţean şi serviciile publice de sub autoritatea acestuia, pe de altă parte, în scopul
armonizării măsurilor prevăzute în Programul de guvernare cu activităţile desfăşurate de
autorităţile administraţiei publice locale şi judeţene, în conformitate cu atribuţiile şi cu
responsabilităţile ce le revin.
- Pentru dezbaterea şi elaborarea unor soluţii operative, precum şi pentru informarea reciprocă
cu privire la principalele acţiuni ce urmează să se desfăşoare pe teritoriul judeţului se
constituie în fiecare judeţ un comitet operativ-consultativ, format din:
• prefect şi preşedintele consiliului judeţean,
• subprefect şi vicepreşedinţii consiliului judeţean,
• secretarul general al prefecturii,
• secretarul general al judeţului
• primarul municipiului reşedinţă de judeţ.
În municipiul Bucureşti comitetul operativ-consultativ este format din:
• prefect şi primarul general al Capitalei,
• subprefecţii şi viceprimarii municipiului Bucureşti,
• secretarul general al prefecturii şi secretarul general al municipiului Bucureşti,
• primarii sectoarelor municipiului Bucureşti.
În cadrul comitetului operativ-consultativ se poate stabili iniţierea, de comun acord, a
unor proiecte de hotărâre a Guvernului sau, potrivit competenţelor decizionale specifice
fiecărei instituţii şi autorităţi, emiterea de ordine ale prefectului, dispoziţii ale preşedintelui
consiliului judeţean ori iniţierea de hotărâri ale consiliului judeţean, care să concretizeze
măsurile stabilite de comun acord.
5
Cap. II Principii de organizare şi funcţionare ale administraţiei publice locale
În Legea 215/2001 sunt formulate principiile pe care se întemeiază administraţia
publică
din unităţile administrativ - teritoriale din România, şi anume:
2.1 Principiul autonomiei locale.
Conform art. 3, alin 1 „prin autonomie locală se înţelege dreptul şi capacitatea efectivă a
autorităţilor administraţiei publice locale de a soluţiona şi de a gestiona, în numele şi în
interesul colectivităţilor locale pe care le reprezintă, treburile publice".Acest drept se exercită
de către consiliile locale şi primari, precum şi de către consiliile judeţene acestea fiind
autorităţi ale administraţiei publice locale.
Trebuie spus că autonomia locală este administrativă şi financiară şi ea se exercită pe
baza şi în limitele prevăzute de către lege. Ea priveşte organizarea, funcţionarea,
competenţele, atribuţiile, precum şi gestionarea resurselor care, potrivit legii, aparţin comunei,
oraşului sau judeţului.
Autonomia locală este determinată de o serie de factori cum sunt: tradiţia istorică,
cadrul geografic, resursele economice, gradul de pregătire civică sau politică, nivelul atins de
reglementările naţionale şi internaţionale.
În prezent, problemelor autonomiei locale li se acordă o importanţă sporită în scopul
menţinerii păcii şi stabilităţii politice, asociindu-li-se în acelaşi timp şi rezolvarea problemelor
etnice, culturale sau lingvistice.
2.2 Principiul descentralizării serviciilor publice.
Principiul descentralizării serviciilor publice este un principiu esenţial al autonomiei locale şi
constă în organizarea, funcţionarea, controlul şi desfiinţarea serviciilor publice de către
autorităţile administraţiei locale.
Principiul descentralizării prezintă două forme:
a) descentralizarea teritorială;
b) descentralizarea tehnică.
Descentralizarea teritorială presupune existenţa unor autorităţi locale alese care deţin 6
competenţă materială generală şi a unor interese comune ale locuitorilor dintr-o zonă
geografică, interese care determină probleme locale din diferite domenii de activitate.
Concentrarea cetăţenilor în jurul unor interese este superficială într-o aglomerare urbană sau la
nivel de regiune şi mai puternică într-o localitate rurală.
Descentralizarea teritorială răspunde unor aspiraţii politice, este o repartizare de
afaceri administrativă impusă de diversitatea politică şi socială a ţărilor asupra teritoriului.
Descentralizarea tehnică presupune prestarea unor servicii publice din masa serviciilor
centralizate de către persoane morale de drept public numite stabilimente publice locale.
Descentralizarea tehnică corespunde unei repartizări echilibrate a funcţiilor între diferite
ramuri industriale.
Descentralizarea este apreciată ca fiind o problemă de natură administrativă spre deosebire de
federalism care este de natură politică.
Descentralizarea nu poate fi realizată fără control din partea statului, denumit control
de putere, exercitat în unele ţări (Marea Britanie) de către judecători, iar în altele de
funcţionari sau autorităţi ale administraţiei de stat.
2.3Principiul eligibilităţii autorităţilor administraţiei publice locale.
Consiliile locale şi judeţene, precum şi primarii şi Consiliul General al Municipiului
Bucureşti se aleg prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat. Viceprimarii,
preşedintele şi vicepreşedinţii consiliului judeţean se aleg prin vot indirect.
Consiliile locale şi judeţene se aleg pe circumscripţii electorale prin vot exprimat pe baza
scrutinului de listă, iar primarii comunelor şi oraşelor se aleg pe circumscripţii electorale prin
vot exprimat pe baza scrutinului universal.
Totodată, pentru a fi ales consilier sau primar, candidatul trebuie să respecte anumite
condiţii de eligibilitate:
• calitatea de alegator - cetăţenii români care au împlinit vârsta de 18 ani (inclusiv cei care
împlinesc această vârstă în ziua alegerilor);
• dreptul de a fi ales - cetăţenii români cu drept de vot, care au împlinit vârsta de cel puţin 23
de ani, dacă nu le este interzisă asocierea în partide politice;
• domiciliul în ţară, pe teritoriul unităţii administrativ - teritoriale pentru care candidează.
7
2.4Principiul legalităţii
Potrivit acestui principiu toate subiectele de drept - persoane fizice, juridice, autorităţi
ale administraţiei publice locale - trebuie să se supună legalităţii şi să se conformeze acesteia.
Acest principiu are în vedere toate aspectele organizatorice şi funcţionale prin care se
înfăptuieşte administraţia publică în unităţile administrativ - teritoriale şi anume: alegerea,
constituirea, componenţa, organizarea, funcţionarea şi activităţile acestor autorităţi. Principiul
legalităţii presupune ca toate aceste elemente să fie în conformitate, în primul rând cu
prevederile constituţionale, cu legile, dar şi cu celelalte acte normative bazate pe lege.
2.5Principiul consultării cetăţenilor în soluţionarea problemelor locale
de interes deosebit.
Problemele care sunt discutate întotdeauna în şedinţă publică şi în legătură cu care
primarul poate propune consultarea cetăţenilor prin referendum sunt:
• bugetul local;
• administrarea domeniului public şi privat al comunei sau al oraşului;
• participarea la programe de dezvoltare judeţeană, regională, zonală sau de cooperare
transfrontalieră;
• organizarea şi dezvoltarea urbanistică a localităţilor şi amenajarea teritoriului;
• asocierea sau cooperarea cu alte autorităţi publice, organizaţii neguvernamentale, persoane
juridice române sau străine.
Cap. III Categorii de servicii publice localeAutorităţile administraţiei publice locale pot înfiinţa servicii publice în condiţiile Legii
nr. 215/2001 în orice domeniu de activitate. Pentru funcţionarea normală a oricărei comunităţi,
sunt necesare o serie de activităţi specifice de interes general, cum ar fi alimentarea cu apă,
transportul de energie termică, distribuirea gazelor, canalizare, salubritate etc. Aceste activităţi
care satisfac interese generale trebuie asigurate de către autorităţile publice locale în virtutea
faptului că ele răspund faţă de cetăţenii care le-au desemnat pentru a le reprezenta interesele.
Ca atare, serviciul public este mijlocul administraţiei prin care se prestează cetăţenilor
servicii de interes general, în regim de putere politică.
Înfiinţarea serviciilor publice este atributul exclusiv al autorităţilor deliberative,
8
respectiv al consiliilor locale, iar organizarea şi funcţionarea lor constituie atributul
autorităţilor executive, adică al prefecţilor şi primarilor.
În categoria serviciilor publice locale se includ:
- servicii publice cu caracter statal;
- serviciile comunitare (înfiinţate la nivel local, dar şi judeţean);
- servicii publice de gospodărie comunală;
- alte servicii publice locale (care nu fac parte din categoria serviciilor de gospodărie
comunală);
- servicii publice comerciale;
- serviciul public pentru activităţi culturale.
3.1 Serviciile publice cu caracter statal
Serviciile publice cu caracter statal sunt:
- serviciul de pază, asigurat de corpul gardienilor publici;
- serviciul public de protecţie civilă;
- serviciul de autorizare a construcţiilor.
3.2 Serviciul de pază asigurat de corpul gardienilor publici
Corpul gardienilor publici funcţionează în baza Legii nr. 26/1993 şi are ca sarcină
creşterea eficienţei pazei bunurilor şi a activităţilor de apărare a ordinii şi liniştii publice, a
vieţii şi integrităţii persoanelor.
Înfiinţarea, organizarea şi controlul corpurilor de gardieni publici revine autorităţii
administraţiei publice locale.
Corpul gardienilor publici îşi desfăşoară activitatea ca un serviciu public comercial, pe
bază de contracte încheiate cu administraţia locală, cu agenţii economici publici sau privaţi, cu
instituţiile publice, precum şi cu alte persoane fizice sau juridice.
Serviciul public de pază prin intermediul gardienilor realizează mai multe atribuţii:
- încheierea contractelor cu beneficiarii serviciilor de pază oferite de gardienii publici;
- încadrarea cu personalul necesar, instruirea lui şi echiparea corespunzătoare;
9
- participarea la apărarea ordinii şi liniştii publice;
- prevenirea şi combaterea infracţiunilor şi a altor fapte ilicite etc.
În calitatea lor de şefi ai administraţiei publice locale, primarii colaborează cu poliţia
în domeniul stabilirii posturilor de pază şi a patrulelor pe raza administrativ-teritorială a
localităţii în care funcţionează. Totodată, primarii şi delegaţiile permanente ale consiliilor
judeţene, cu asistenţă de specialitate din partea poliţiei, pot desfăşura activităţi de control,
îndrumare şi sprijin pentru corpurile gardienilor publici.
3.3 Serviciul public de protecţie civilă
Serviciul public de protecţie civilă funcţionează în baza Legii nr. 106/1996, este parte
componentă a apărării naţionale şi cuprinde ansamblul măsurilor adoptate şi activităţilor
desfăşurate în scopul asigurării protecţiei populaţiei, bunurilor materiale, a valorilor culturale
şi a factorilor de mediu în caz de război sau dezastre.
Principalele atribuţii ale acestui serviciu public constau în:
- prevenirea populaţiei asupra atacurilor inamice din aer sau asupra dezastrelor şi protejarea
ei împotriva efectelor acestora;
- asigurarea protecţiei bunurilor materiale şi a valorilor culturale;
- participarea cu forţe şi mijloace specifice la pregătirea economiei naţionale şi a teritoriului
pentru apărare.
Formaţiunile de protecţie civilă sunt forţe specializate de intervenţie care participă la
limitarea şi înlăturarea urmărilor atacurilor teroriste, inamice sau a dezastrelor. Aceste
formaţiuni de protecţie civilă se organizează la nivelul tuturor autorităţilor administrativ-
teritoriale, care aprobă structura organizatorică a acestui serviciu, repartizează fondurile
băneşti necesare prin bugetul local, aprobă metodologia de înştiinţare şi alarmare în localitate,
precum şi măsurile propuse de şeful protecţiei civile pentru înlăturarea urmărilor dezastrelor
sau ale atacurilor din aer.
3.4 Serviciul de autorizare a construcţiilor
Executarea construcţiilor, indiferent de destinaţia lor, se poate face numai pe baza
actului administrativ de autoritate emis în concordanţă cu normele legale referitoare la
proiectarea, amplasarea, executarea şi funcţionarea construcţiilor.
Autorizaţia de construire este actul de autoritate al administraţiei publice locale prin care se
asigură respectarea normelor legale în domeniul construcţiilor.10
Această autorizaţie se eliberează de către administraţia publică pe baza certificatului de
urbanism, a titlului de proprietate şi a proiectului prezentat şi dă dreptul persoanelor fizice sau
juridice să execute construcţii în termenul stipulat.
Terenurile ce aparţin domeniului privat al statului sau unităţilor administrativ-teritoriale
destinate executării construcţiilor pot fi concesionate prin licitaţie publică în condiţiile
încadrării în planurilede urbanism.
Contravenţiile în domeniul construcţiilor se constată de către personalul de control al
prefecturilor şi primăriilor pentru faptele săvârşite în raza lor administrativ-teritorială. O dată
cu aplicarea sancţiunilor contravenţionale se dispune încetarea executării construcţiei sau
desfiinţarea ei.
3.5 Serviciile comunitare înfiinţate la nivel local şi judeţean
Potrivit reglementărilor înscrise în O.G. nr.84/3 august 2001, serviciile comunitare
care pot fi constituite la nivel local şi judeţean sunt: serviciile privind evidenţa populaţiei,
serviciile privind evidenţa paşapoartelor, serviciile pentru situaţii de urgenţă şi serviciile
comunitare pentru cadastru şi agricultură.
3.6 Serviciile comunitare privind evidenţa populaţiei1
Serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor sunt organizate la nivelul
consiliilor locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor, precum şi la nivelul consiliilor
judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti.
Serviciile publice comunitare asigură întocmirea, păstrarea, evidenţa şi eliberarea, în sistem de
ghişeu unic, a actelor de stare civilă, cărţilor de identitate, cărţilor de alegător, listelor
electorale permanente, permiselor de conducere şi certificatelor de înmatriculare a
autovehiculelor, precum şi eliberarea paşapoartelor simple.
Coordonarea şi controlul metodologic al serviciilor publice comunitare se asigură în
mod unitar de Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor2.
1 Ordonanţa Guvernului nr. 84/30 august 2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor, publicată în MO nr. 544/2001
2 Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor este un organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică care se află în subordinea Ministerului Administraţiei Publice.
11
3.7 Serviciile publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor
Serviciile publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor se înfiinţează, în subordinea
consiliilor locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor, prin reorganizarea compartimentelor
de stare civilă din aparatul propriu al consiliilor locale şi a formaţiunilor locale de evidenţă a
populaţiei din structura Ministerului de Interne.
Servicii publice comunitare locale se înfiinţează şi în sectoarele municipiului Bucureşti prin
reorganizarea compartimentelor de stare civilă din aparatul propriu al consiliilor locale ale
sectoarelor municipiului Bucureşti, precum şi a activităţii de evidenţă a populaţiei din
structura Serviciului de evidenţă informatizată a persoanei al municipiului Bucureşti din
structura Ministerului de Interne.
3.8 Serviciile publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor au
următoarele atribuţii principale:
a) eliberează, în sistem de ghişeu unic, certificatele de stare civilă, cărţile de identitate, cărţile
de alegător, paşapoartele simple, permisele de conducere şi certificatele de înmatriculare a
autovehiculelor;
b) înregistrează actele şi faptele de stare civilă, precum şi menţiunile şi modificările
intervenite în statutul civil, în domiciliul şi reşedinţa persoanei, în condiţiile legii;
a) întocmesc şi păstrează registrele de stare civilă, în condiţiile legii;
c) întocmesc, completează, rectifică, anulează sau reconstituie actele de stare civilă, precum şi
orice menţiuni făcute pe actele de stare civilă şi pe actele de identitate, în condiţiile legii;
d) constituie, actualizează şi administrează Registrul local de evidenţă a persoanei, care
conţine datele de identificare şi de adresă ale cetăţenilor având domiciliul în raza de
competenţă teritorială a serviciului public comunitar local respectiv;
e) furnizează, în condiţiile legii, datele de identificare şi de adresă ale persoanei către
autorităţile şi instituţiile publice centrale, judeţene şi locale, agenţii economici şi către
cetăţeni;
b) întocmesc listele electorale permanente;
Inspectoratul asigură punerea în aplicare, într-o concepţie unitară, a legislaţiei în vigoare în domeniul evidenţei persoanei şi a programelor de reformă privind modernizarea relaţiilor dintre administraţia publică centrală şi locală şi cetăţean, precum şi integrarea informaţională a sistemelor de stocare şi prelucrare a datelor referitoare la persoane.
12
c) constată contravenţiile şi aplică sancţiuni, în condiţiile legii;
i) primesc cererile şi documentele necesare în vederea eliberării paşapoartelor simple,
permiselor de
conducere şi certificatelor de înmatriculare a autovehiculelor şi le înaintează, după caz,
serviciilor publice comunitare pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor, respectiv serviciilor
abilitate cu evidenţa şi producerea permiselor de conducere şi a certificatelor de înmatriculare;
j) primesc paşapoartele simple, permisele de conducere şi certificatele de înmatriculare a
autovehiculelor, întocmite de serviciile publice comunitare judeţene, respectiv al municipiului
Bucureşti, pe care le eliberează solicitanţilor;
k) ţin registrele de evidenţă pentru fiecare categorie de documente eliberate.
Pentru satisfacerea cerinţelor (hrană, locuinţă, transport, cultură, sănătate), membrilor
unei colectivităţi umane sunt înfiinţate anumite organisme sociale, care poartă denumirea de
servicii publice.
Termenul de serviciu public este utilizat atât în sens organizatoric, de organism social,
cât şi în sens funcţional, de activitate desfăşurată de acest organism3.
Dată fiind complexitatea cerinţelor sociale, există şi o mare varietate de servicii
publice.
De aceea, se impune a se face distincţie între serviciu public şi serviciu de utilitate
publică.
Distincţia între cele două servicii constă în faptul că primul este înfăptuit de o
organizaţie statală, iar cel de-al doilea de o organizaţie nestatală (asociaţie, fundaţie etc.).
În cazul organizaţiilor mixte, de stat şi particulare, ne aflăm în prezenţa unui serviciu
public, deoarece la acea organizaţie participă şi statul, fie ca autoritate publică, fie ca persoană
juridică.
Literatura de specialitate distinge, ca servicii publice, serviciul de legiferare, la care
participă Parlamentul (Camera Deputaţilor şi Senatul), serviciul public judiciar, înfăptuit de
instanţele judecătoreşti şi serviciile publice administrative.
Serviciul public de legiferare are ca scop adoptarea de norme juridice obligatorii, care
să reglementeze, în mod uniform, la nivelul întregii ţări, raporturile sociale; serviciul judiciar
soluţionează, cu putere de adevăr legal, conflictele juridice şi sancţionează pe cei care încalcă
3 în acest sens A Jorgovan, Drept administrativ. Tratat elementar, 1994; Al.Negoiţă, Drept administrativ, 1997; LAlexandru, Structuri, mecanisme şi instituţii administrative, 1996, Bucureşti
13
legea; serviciile administrative asigură executarea legilor şi a hotărârilor judecătoreşti, ordinea
publică, siguranţa naţională şi creează condiţiile de desfăşurare a activităţii în domenii privind
sănătatea, instrucţia publică, cultură, transport etc..
Serviciul public poate fi organizat fie la nivel naţional, pentru întreaga ţară (serviciul
public al transportului aerian, feroviar), fie la nivel local (transportul în comun în cadrul unei
localităţi).
Pentru a fi în prezenţa unui serviciu public, sunt necesare următoarele condiţii: •
satisfacerea cerinţelor membrilor societăţii;
• înfiinţarea lor să se facă prin acte de autoritate. Astfel, ministerele se înfiinţează prin lege,
organele de specialitate din subordinea Guvernului se înfiinţează prin hotărâre a Guvernului,
iar cele din subordinea ministerelor prin ordin al ministrului; potrivit Legii administraţiei
publice locale nr. 215/2001, consiliile judeţene pot înfiinţa prin hotărâre, instituţii social-
culturale şi sanitare de interes judeţean etc.;
• activitatea lor se desfăşoară în realizarea autorităţii publice, personalul lor având, în
principal, calitatea de funcţionar public;
• sunt persoane juridice, având toate drepturile şi obligaţiile specifice ale acestora;
• mijloacele lor materiale sunt asigurate fie prin subvenţii bugetare, fie din venituri proprii.
De aceea, serviciul public poate fi definit ca fiind acea organizaţie de stat sau a
colectivităţii locale, înfiinţată de autorităţile competente, cu scopul de a asigura satisfacerea
unor cerinţe ale membrilor societăţii, în regim de drept administrativ sau civil, în procesul de
executare a legii.
Serviciile publice poartă denumiri diferite ca, de exemplu, secretariate, agenţii, institute,
administraţii, secţii, oficii, spitale, şcoli, regii autonome, societăţi.
• Organizaţiile care prestează servicii publice pot fi grupate în trei categorii:
• autorităţi ale administraţiei publice;
• instituţii publice;
• regii autonome de interes public.
Această grupare se întemeiază pe o serie de deosebiri, şi anume:
• activitatea autorităţilor administraţiei publice se caracterizează prin adoptarea sau emiterea
de acte administrative, activitatea instituţiilor publice prin aceea că este mai mult o activitate
intelectuală, iar cea a regiilor autonome este preponderent economică;
• mijloacele financiare necesare desfăşurării activităţii autorităţilor administraţiei publice şi, în
mai mică măsură a instituţiilor publice, se asigură de la bugetul statului, iar regiile autonome
14
de interes public îşi asigură mijloacele băneşti, în mare parte, din veniturile obţinute din
activitatea proprie;
• autorităţilor administraţiei publice şi instituţiile publice îşi desfăşoară activitatea, de regulă,
în mod gratuit, regiile autonome, de regulă, contra cost;
• în activitatea autorităţilor administraţiei publice preponderentă este emiterea de
acte administrative; în activitatea instituţiilor publice aceasta este mai redusă.
Se mai poate spune că serviciile publice, înţelese în sens larg, sunt ansambluri de
persoane şi bunuri create în vederea satisfacerii unei nevoi publice de către o colectivitate
publică, supuse autorităţii şi controlului acesteia,
Această definiţie, însuşită de majoritatea autorilor în materie, face să apară ideea de
ansamblu de mijloace avute în vedere pentru satisfacerea unui scop.
Este vorba de mijloace de personal şi materiale, completate cu posibilitatea utilizării,
uneori, a procedurilor juridice excepţionale.
Cheltuielile serviciilor sunt, în principiu, suportate de către colectivitatea care a
instituit şi organizat serviciul. Ele pot fi acoperite total sau parţial din veniturile provenite din
funcţionarea serviciului sau cu concursul particularilor şi sunt întotdeauna sub control şi sub
dependenţa colectivităţii care le-a creat.
Crearea şi desfiinţarea serviciilor publice4
Până nu demult, crearea serviciilor publice a constituit monopol de stat în toate ţările,
indiferent de orânduirea socială. Însă, pe măsura extinderii democraţiei sociale, inclusiv prin
descentralizare, s-a înregistrat şi se înregistrează un transfer al acestui monopol de la nivel
central la nivel local.
În prezent, statul păstrează monopolul asupra unor servicii publice considerate de
interes naţional pe care le înfiinţează şi le coordonează centralizat, cum sunt: poliţia, starea
civilă, prevenirea şi stingerea incendiilor, etc. Este vorba, în special, de crearea acelor servicii
care afectează libertăţile fundamentale ale cetăţenilor sau care presupun apariţia unor categorii
de instituţii publice.
Colectivităţile locale pot înfiinţa servicii publice prin intermediul organismului
deliberativ al acestora, cu respectarea strictă a condiţiilor stabilite de legislativ:
• obligaţia de a înfiinţa servicii publice de interes local numai în limitele legii, adică, o
competenţă limitată la acele servicii publice care nu sunt statale. În România, prin Legea
administraţiei publice locale, se precizează că la nivel local, autorităţile publice "organizează
servicii publice de gospodărire comunală, transport local, reţele edilitare etc.";4 Ion PLUMB, Armenia ANDRONICEANU, Managementul serviciilor publice, ASE, 2002, p.24
15
• autorităţile administraţiei locale au dreptul de a desfăşura la nivel teritorial servicii publice
cu caracter statal cu precizarea că răspunderea revine primarului în calitatea sa de reprezentant
al statului;
• înfiinţarea de servicii publice trebuie să urmeze procedura prevăzută de lege cu cele trei
restricţii: stabilirea obiectivului de activitate, organizarea şi funcţionarea în baza unui
regulament emis de administraţie, controlul modului în care îşi realizează prerogativele.
În prezent, pentru evitarea îngrădirii liberei concurenţe, s-a generalizat o excepţie
susţinută de jurisprudenţă cu privire la dreptul autorităţilor locale de a crea servicii publice
industriale şi comerciale numai în trei cazuri:
• atunci când serviciul public urmează să-şi desfăşoare activitatea pe domeniul
public;
• atunci când răspunde unei obligaţii legale pe care trebuie să o îndeplinească o persoană
publică;
• dacă este complementară altui serviciu public.
Cap. IV Serviciile publice ale administraţiei centrale din România5
Se ştie că administraţia publică reprezintă sistemul în care se desfăşoară activitatea de
organizare a executării şi de execuţie concretă a legii. Această activitate se realizează de către
autorităţile administrative centrale sau locale, putând avea caracter:
• de dispoziţie - reglementări elaborate şi emise pe bază de lege şi în interesul execuţiei legii;
• de prestaţie - servicii publice de interes general sau local.
Având în vedere faptul că nevoile şi cerinţele societăţii în general sau ale
fiecărui cetăţean în parte suferă modificări frecvente în timp şi spaţiu, administraţia publică
trebuie să aibă un caracter dinamic să se adapteze la aceste realităţi, fapt pentru care îşi
creează şi organizează structuri care să răspundă acestor cerinţe şi nevoi reclamate de
societate. Aceste cerinţe şi nevoi pot fi:
• generale - la nivelul întregii comunităţi organizate de către stat (apărare, ordine publică,
educaţie, sănătate);
• specifice - la nivelul colectivităţilor din judeţe, oraşe sau comune (alimentare cu apă, gaze,
lumină, energie termică, salubrizare).
Autorităţile administrative au menirea de a transpune în practică prevederile
5 A se vedea detaliat I.Alexandru, Drept administrativ, SNSPA, Ed Economica , 200216
legii, executând-o sau organizând executarea acesteia. În acest scop, ele dispun de resurse
(financiare, materiale, umane) şi de competenţe atribuite corespunzător sarcinilor ce revin
fiecăreia.
Instituţiile publice centrale prestatoare de servicii publice centrale sunt:
• Preşedinţia României prin administraţia prezidenţială;
• Guvernul prin aparatul de lucru al Guvernului;
• Administraţia centrală de specialitate prin intermediul ministerelor, autorităţilor
subordonate ministerelor şi autorităţilor autonome. Celelalte autorităţi centrale ale
administraţiei publice se împart în două categorii:
1. Autorităţi subordonate Guvernului (Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, Institutul
Naţional de Administraţie, Oficiul Concurenţei, Garda Financiară, Oficiului de Stat pentru
Invenţii şi Mărci, Regia Naţională a Pădurilor, etc.)
2. Autorităţile administrative autonome nu se subordonează Guvernului, ministerelor sau altor
organe centrale. Ele se grupează în două categorii:
Nominalizate în dispoziţiile constituţionale (Consiliul Suprem de Apărare a Ţării,
Serviciul Român de Informaţii, Curtea de Conturi, Avocatul Poporului, Consiliul Legislativ,
Curtea Constituţională, Serviciile Publice de Radio şi Televiziune, etc.)
Nenominalizate prin Constituţie, care se înfiinţează prin lege organică (Consiliul
Naţional al Cinematografiei, Consiliul Naţional al Audiovizualului, Banca Naţională, etc.)
17
Concluzii
Serviciul public poate fi definit ca fiind acea organizaţie de stat sau a colectivităţii locale,
înfiinţată de autorităţile competente, cu scopul de a asigura satisfacerea unor cerinţe ale
membrilor societăţii, în regim de drept administrativ sau civil, în procesul de executare a legii.
Această grupare se întemeiază pe o serie de deosebiri, şi anume activitatea autorităţilor
administraţiei publice se caracterizează prin adoptarea sau emiterea de acte administrative,
activitatea instituţiilor publice prin aceea că este mai mult o activitate intelectuală, iar cea a
regiilor autonome este preponderent economică;mijloacele financiare necesare desfăşurării
activităţii autorităţilor administraţiei publice şi, în mai mică măsură a instituţiilor publice, se
asigură de la bugetul statului, iar regiile autonome de interes public îşi asigură mijloacele băneşti,
în mare parte, din veniturile obţinute din activitatea proprie; autorităţilor administraţiei publice şi
instituţiile publice îşi desfăşoară activitatea, de regulă, în mod gratuit, regiile autonome, de
regulă, contra cost.
18
Bibliografie:
1. A Jorgovan, Drept administrativ. Tratat elementar, 1994;
2. Al. Negoiţă, Drept administrativ, 1997;
3. L Alexandru, Structuri, mecanisme şi instituţii administrative, 1996, Bucureşti
4. Ion PLUMB, Armenia ANDRONICEANU, Managementul serviciilor publice, ASE,
2002,
5. I.Alexandru, Drept administrativ, SNSPA, Ed Economica , 2002
6. Ordonanţa Guvernului nr. 84/30 august 2001 privind înfiinţarea, organizarea şi
funcţionarea serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor, publicată în MO
nr. 544/2001
19