SERVICIUL MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR JUDEŢEAN HUNEDOARA AL ARHIVELOR NAŢIONALE I N V E N T A R NR.___976___ privind F.A. NR. _____ 626______ DENUMIREA FONDULUI: JUDECĂTORIA DOBRA Anii extremi : 1876 - 1952 Nr. u.a. 130 Nr. file _________25________
2
JUDECĂTORIA DOBRA
- prefaţă –
În 1854 în Transilvania, pe lângă reforma administrativă iniţiată de Curtea de
la Viena, are loc şi o reforma a justiţiei în care Codul civil austriac din 1853 va sta la
baza procedurilor de judecată, privind cauzele civile, pe teritoriul Marelui Principat al
Transilvaniei. Drept urmare va funcţiona Tribunal Ţinutal Orăştie, drept „Curte
Judecătorească de Primă Instanţă” pe lângă Prefectura Orăştie, iar pentru cele nouă
preturi, câte avea Prefectura Orăştie ( Hălmagiu, Baia de Criş, Ilia, Şoimuş, Deva,
Haţeg, Pui şi Dobra) se stabilise un număr de patru „tribunale de cercetare”.
Prin Diploma Imperială din 20 octombrie 1860, activitatea judecătorească este
mai strict organizată.
În privinţa Judecătoriei Dobra există o scrisoare din 16 mai 19862, scrisă de
Amos Tordăşianu, asesor la Tribunalul Judeţean şi „judecător al subcercului Dobra şi
Gurasada” adresată comitelui suprem al Comitatului Hunedoara, baronul Nopcea, în
care se solicita „angajarea unui servitor de serviciu … pentru îndeplinirea sarcinilor
oficiului judecătoresc”.
După 1867, odată cu încheierea pactului dualist austro-ungar, au fost înfiinţate
judecătoriile de plasă.
După 1876 orice altă informaţie documentară despre Judecătoria Dobra
lipseşte, ceea ce înseamnă că ea a fost desfiinţată, iar pentru rezolvarea litigiilor
locuitorii din jurul Dobrei trebuiau să se deplaseze la Judecătoria Ilia.
3
Din Judecătoria Ilia se va reînfiinţa, în 1941, Judecătoria Dobra pe baza
Decretului Lege nr. 2987 din 30 octombrie 1941 care precizează că „ pe data de 1
noiembrie 1941 a luat fiinţă Judecătoria de Pace Rurală Dobra cu reşedinţa în comuna
rurală Dobra , judeţul Hunedoara.”
Documentele din fondul Judecătoria Dobra se referă la ordine circulare privind
organizarea activităţii judecătoreşti, judecarea cauzelor penale – delicte silvice, injurăă,
bătăi, vătămare corporală, calomnii, furturi, speculă ilicită. Apoi, există documente
referitoare la procesele de natură civilă generate de încălcarea dreptului de proprietate,
de rezolvarea moştenirilor, de întabulări ( acestea din urmă fiind atribuţiile Secţiei de
Carte Funduară a judecătoriei). Sunt, de asemenea, documente care se referă la
reformele agrare din 1921 şi 1945, la constituirea composesoratelor de pădure şi de
păşune, etc.).
Fondul documentar „Judecătoria Dobra” are anii extremi 1876-1957 şi conţine
130 u.a. Documentele sunt scrise în limba română şi maghiară, pe hârtie.
Consilier superior
Prof. Viorel VÂNĂTORU
4
Nr.
crt.
Nr.vechi
al unităţii
arhivis-
tice
CUPRINSUL
UNITĂŢII DE PĂSTRARE
Anul
sau
anii
extremi
Nr.
filelor
Obser-
vaţii
1.
1.
1.
2.
1876
Foi de carte funduară din localitatea
Bălceşti-Guradobra privind averea lui George
Oprean, paroh greco-oriental şi a altor locuitori.
1912
Documente bancare ( cambii, ipoteci)
emise de Institutul de Credit şi Economii,
Societate pe Acţii, „Grăniţerul” din Dobra.
1919
Procese verbale4, hotărâri, cărţi
funduare, apeluri , corespondenţă referitoare la
exproprierea moşiei lui Gostaie Nicolae din
Lăpuşnic.
Idem, exproprierea pădurii satului
Lăsău.
1876
1912
1919
1919
25
5
89
10
Limba
română şi
maghiară
Limba
română şi
maghiară
5
Nr.
crt.
Nr.vechi
al unităţii
arhivis-
tice
CUPRINSUL
UNITĂŢII DE PĂSTRARE
Anul
sau
anii
extremi
Nr.
filelor
Obser-
vaţii
1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
1922
Procese verbale, contracte de donaţie,
extrase de cărţi funduare referitoare la aplicarea
Reformei Agrare din 1921 în comuna Dobra.
Documentele privesc pe proprietarii Criste
Lucreţia, pădurea lui Muntean Aron, văd.
Herbay Maria, Petrovici Iosif şi Löbl Hugo.
Hotărâri, procese verbale, extrase de
cărţi funduare privind exproprierea moşiei
Martonosi Benedek Akos, Ladislau şi Ida din
Abucea.
Idem, moşia Hits Iulius din Abucea.
Idem, moşia văduvei Muntean Ana
din Dobra.
Idem, moşia Vlad Iosif din Tisa.
Idem, moşia Iosif Petrovici din Dobra.
Idem, împroprietărirea comunei
Lăpugiu de Jos.
1922
1922
1922
1922
1922
1922
1922
57
17
28
18
7
47
61
6
Nr.
crt.
Nr.vechi
al unităţii
arhivis-
tice
CUPRINSUL
UNITĂŢII DE PĂSTRARE
Anul
sau
anii
extremi
Nr.
filelor
Obser-
vaţii
1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
9.
10.
11.
12.
1923
Procese verbale de expropriere a
moşiei bisericii ortodoxe din Lăsău, extrase de
cărţi funduare.
Idem, biserica din Lăpugiul de Jos.
Idem, biserica din Bătrâna.
Idem, biserica din Fintoag.
Idem, biserica din Lăpuşnic.
Idem, biserica din Stretea.
Idem, biserica din Guradobra.
Idem, biserica din Tisa.
Idem, biserica din Baştea.
Idem, biserica din Ohaba.
Idem, biserica din Coseşti.
Idem, biserica din Holdea.
1923
1923
1923
1923
1923
1923
1923
1923
1923
1923
1923
1923
5
11
16
13
8
10
9
8
10
10
8
7
7
Nr.
crt.
Nr.vechi
al unităţii
arhivis-
tice
CUPRINSUL
UNITĂŢII DE PĂSTRARE
Anul
sau
anii
extremi
Nr.
filelor
Obser-
vaţii
13.
14.
15.
16.
17.
18.
19.
20.
21.
22.
23.
24.
25.
Idem, biserica din Grind.
Idem, biserica din Făgeţel.
Idem, biserica din Lăpugiu de Sus.
Idem, biserica din Muncelul Mare.
Idem, biserica din Stânceşti Ohaba.
Idem, biserica din Răduleşti.
Idem, localul de şcoală din Bătrâna.
Idem, şcoala Abucea.
Idem, şcoala Roşcani.
Idem, şcoala din Lăpuşnic.
Idem, localul bisericii din Stregonea.
Idem, biserica din Dobra şi a filiilor din
Abucea şi Stretea.
Idem, moşia foştilor iobagi din Lăpugiu
de Sus, procese verbale şi tabele privind numărul
de vite şi suprafaţa de păşuni şi păduri din satele
Lăpugiu de Sus, Coseşti, Holdea, Ohaba, Baştea,
1923
1923
1923
1923
1923
1923
1923
1923
1923
1923
1923
1923
1923
6
8
8
6
15
6
57
18
5
29
5
42
38
8
Nr.
crt.
Nr.vechi
al unităţii
arhivis-
tice
CUPRINSUL
UNITĂŢII DE PĂSTRARE
Anul
sau
anii
extremi
Nr.
filelor
Obser-
vaţii
26.
27.
28.
29.
30.
31.
32.
1.
Lăpugiu de Jos.
Idem, exproprierea pădurii foştilor
iobagi din satul Stânceşti Ohaba.
Idem, exproprierea moşiei foştilor
iobagi din Roşcani.
Idem, moşia foştilor iobagi din Fintoag.
Idem, moşia lui Musteţiu Ioan din
Coseşti.
Idem, tabele cu împroprietăriţii din
comuna Bătrâna.
Idem, exproprierea pentru localul de
şcoală din satul Panc.
Hotărâri judecătoreşti, sentinţe, procese
verbale referitoare la exproprierea unui teren
pentru Şcoala de Stat Răduleşti Strigoanea, litigii
cu cei expropriaţi.
1924
Procese verbale, hotărâri, tabele
referitoare la exproprierea unor terenuri pentru
1923
1923
1923
1923
1923
1923
1923
1924
7
12
20
32
99
29
110
22
9
Nr.
crt.
Nr.vechi
al unităţii
arhivis-
tice
CUPRINSUL
UNITĂŢII DE PĂSTRARE
Anul
sau
anii
extremi
Nr.
filelor
Obser-
vaţii
2.
3.
1.
1.
completarea păşunii comunale din Strigoanea.
Idem, pentru clădirea bisericii din
Bătrâna.
Procese varbale, adrese, extrase de
C.F., corespondenţă între Comisiunea de Ocol
pentru Exproprieri şi Împrorprietăriri Ilia şi
Ocolul Silvic Ilia referitoare la exproprierea
terenului necesar formării păşunilor comunale
din Muncelul Mare şi Muncelul Mic.
1925
Cererea lui Olariu Ioan, taxalist din
Muncelul Mare pentru împroprietărire, proces
verbal al Judecătoriei Rurale Ilia privind această
cauză.
1926
Adrese ale Comisiunei de Ocol pentru
Exproprieri şi Împroprietăriri Ilia privind
aplicarea Legii de Reformă Agrară.
1924
1924
1925
1926
17
71
8
7
10
Nr.
crt.
Nr.vechi
al unităţii
arhivis-
tice
CUPRINSUL
UNITĂŢII DE PĂSTRARE
Anul
sau
anii
extremi
Nr.
filelor
Obser-
vaţii
1.
2.
1.
2.
1.
1927
Cerere de împroprietărire a lui Talaţ
Francisc din Roşcani, proces verbal , hotărâri ale
Comisiei de Ocol pentru Expropriere Ilia.
Procese verbale, convocatoare, hotărâri
judecătoreşti, extrase de carte funduară, tabel
nominal cu membrii Composesoratului de
Pădure din comuna Dumbrăviţa în perioada
1927 – 1947.
1928
Cereri, procese verbale, hotărâri privind
pădurea composesorală din Roşcani, acordarea
de loturi pentru casă unor locuitori din Roşcani,
etc.
Idem, împroprietărirea comunei Dobra
cu un teritoriu de pe malul Mureşului.
1929
Cererea Comitetului Şcolar din Lăpugiu
de Sus ca grădina cu care şcoala a fost
1927
1927
1928
1928
1929
11
130
13
6
3
11
Nr.
crt.
Nr.vechi
al unităţii
arhivis-
tice
CUPRINSUL
UNITĂŢII DE PĂSTRARE
Anul
sau
anii
extremi
Nr.
filelor
Obser-
vaţii
2.
1.
2.
1.
împroprietărită să fie trecută în folosinţa şcolii
pentru că vechii proprietari o stăpânesc în
continuare.
Cererea locuitorilor din comuna
Mihăieşti de transformare a pădurii în păşune
comunală.
1930
Cererea lui Dănică Ioan şi soţia Luncan
Rozalia adresată Comisiunii de Ocol pentru
Exproprieri Ilia referitoare la întabularea
dreptului de proprietate asupra unor terenuri
cumpărate de la Lazăr Ladislau din Lăpuşnic.
Cereri ale unor locuitori din Fintoag
către Comisiunea de Ocol pentru Exproprieri şi
Împroprietăriri Ilia, procese verbale ale
Judecătoriei Rurale Ilia referitoare la anularea
unor hotărâri de expropriere considerate ilegale.
1931
Adrese, procese verbale privind
activitatea Comisiei de Ocol pentru
Împroprietărire Ilia, cereri ale unor locuitori din
1929
1930
1930
1931
5
3
12
34
12
Nr.
crt.
Nr.vechi
al unităţii
arhivis-
tice
CUPRINSUL
UNITĂŢII DE PĂSTRARE
Anul
sau
anii
extremi
Nr.
filelor
Obser-
vaţii
2.
3.
4.
5.
6.
1.
1.
Dobra referitoare la împroprietărire în urma
Reformei Agrare din 1921.
Idem, satul Abucea.
Idem, satul Lăsău.
Idem, satul Lăpuşnic.
Idem, satul Roşcani.
Idem, satul Tisa.
1935
Cererea foştilor voluntari din Roşcani
adresată Judecătoriei Rurale Ilia pentru a fi
trecuţi în tabelul pentru împroprietăriri, sentinţa
Judecătoriei Rurale Ilia, adrese, procese verbale
privind această chestiune.
1938
Contracte de arendare, procese verbale
de şedinţe, convocatoare, tabele nominale cu
membrii Composesoratului Urbarial din
Roşcani, adrese, corespondenţă privind
1931
1931
1931
1931
1931
1935
1938
17
48
26
37
24
14
154
13
Nr.
crt.
Nr.vechi
al unităţii
arhivis-
tice
CUPRINSUL
UNITĂŢII DE PĂSTRARE
Anul
sau
anii
extremi
Nr.
filelor
Obser-
vaţii
1.
2.
1.
2.
3.
activitatea composesoratului pe anii 1938-1948.
1941
Rapoarte ale Judecătoriei de Pace
Rurală Dobra referitoare la înfiinţarea sa, la
transferul arhivei de la Jidecătoria de Pace Ilia,
corespondenţă privind activitatea
judecătoreascăpe anii 1941-1942.
Corespondenţă între Direcţiunea
Juridică din Ministerul de Justiţie şi Judecătoria
Dobra referitoare la reglementările ce privesc
activitatea judecătorească , depunerea
jurământului.
1942
Cărţi de judecată penală date de
Judecătoria de Pace Rurală Dobra privind delicte
silvice, injurii, furturi, amenzi contravenţionale,
etc.
Cărţi de judecată civilă referitoare la
întabulări, dreptul de proprietate, moşteniri, etc.
Procese verbale ale Judecătorului Şef
1941
1941
1942
1942
1942
81
114
172
67
17
14
Nr.
crt.
Nr.vechi
al unităţii
arhivis-
tice
CUPRINSUL
UNITĂŢII DE PĂSTRARE
Anul
sau
anii
extremi
Nr.
filelor
Obser-
vaţii
4.
5.
6.
7.
1.
de la Judecătoria Dovra referitoare la controlul
registrelor de stare civilă de la notariatele
Roşcani, Grind, Dobra, Veţel.
Ordinele Ministerului Justiţiei , ale
prim-preşedintelui Tribunalului Deva privind
executările penale, amenzi şi taxa portăreilor în
anii 1942-1945.
Corespondenţă între Camera Notarilor
Publici Sibiu şi Judecătoria Dobra referitoare la
competinţele circumscripţiilor notariale şi a celor
judecătoreşti.
Rapoarte ale Judecătoriei Dobra privind
procurarea de rechizite, de ştampile, foaie model
cu ştampilele folosite de Judecătoria Dobra.
Decizii şi hotărâri judecătoreşti privind
dreptul de proprietate al membrilor
Composesoratului Urbarial de Pădure şi Păşune
al comunei Bătrâna, tabel nominal cu membrii
composesoratului , proporţia dreptului fiecăruia,
natura imobilelor composesoratului.
1943
Procese verbale, adrese, tabele
1942
1942
1942
1942
1943
27
9
13
88
115
15
Nr.
crt.
Nr.vechi
al unităţii
arhivis-
tice
CUPRINSUL
UNITĂŢII DE PĂSTRARE
Anul
sau
anii
extremi
Nr.
filelor
Obser-
vaţii
2.
3.
4.
5.
6.
nominale, referate privind delegările unor
magistraţi la sau de la Judecătoria Dobra pentru
judecarea diferitelor cauze procesuale.
Adrese, tabele nominale cu personalul
Judecătoriei Dobra referitoare la mobilizările şi
demobilizările magistraţilor de la această
judecătorie.
Încheieri judecătoreşti, procese verbale
privind constituirea Sfaturilor de Împăciuire în
comunele aparţinând circumscripţiei
judecătoreşti Dobra.
Cărţi de judecată civilă privind
întabulări, moşteniri, divorţuri, contracte de
vânzare-cumpărare, dreptul de proprietate,
urmărirea debitorilor de către Banca
„Grănicerul” Dobra, etc.
Cărţi de judecată penală privind procese
de vătămare corporală, injururii, calomnie,
delicte silvice, etc.
Corespondenţă referitoare la aplicarea
Reformei Agrare în comunele Roşcani, Coseşti,
Lăpugiu de Sus şi de Jos, Lăpuşnic, Fintoag,
Tisa, Abucea, Strigoanea, Dobra, încheieri
judecătoreşti privind împroprietărirea şcolii din
1943
1943
1943
1943
1943
60
30
180
158
44
16
Nr.
crt.
Nr.vechi
al unităţii
arhivis-
tice
CUPRINSUL
UNITĂŢII DE PĂSTRARE
Anul
sau
anii
extremi
Nr.
filelor
Obser-
vaţii
7.
8.
9.
10.
11.
Fintoag şi a unor locuitori din Muncelul Mic.
Corespondenţă între prim-preşedintele
Curţii de Apel Sibiu şi prim-preşedintele
Tribunalului Deva privintoare la aplicarea unor
prevederi ale legiuirilor româneşti din Ardeal –
proba cu martori, adopţia, autorizarea căsătoriei,
etc.
Corespondenţă a Judecătoriei Dobra ci
Direcţia Judiciară din Ministerul Justiţiei privind
chestiuni de procedură în legătură cu refugiaţii
din Transilvania , salarizarea magistraţilor, etc.
Corespondenţă între Judecătoria Dobra
şi prim-preşedintele Curţii de Apel Sibiu
referitoare la competenţa judecătorească , la
alcătuirea de tabele cu funcţionarii şi
intelectualii din Dobra, la interzicerea jocurilor
de noroc.
Corespondenţă între Judecătoria Dobra
şi prim-preşedintele Tribunalului Deva , state de
plată , referitoare la salarizarea personalului din
Judecătoria Dobra.
Situaţii statistice privind condamnările
pronunţate şi cauzele soluţionate în diverse
procese civile şi penale la Judecătoria Dobra.
1943
1943
1943
1943
1943
19
76
103
12
197
17
Nr.
crt.
Nr.vechi
al unităţii
arhivis-
tice
CUPRINSUL
UNITĂŢII DE PĂSTRARE
Anul
sau
anii
extremi
Nr.
filelor
Obser-
vaţii
12.
13.
1.
2.
3.
Cereri ale unor comercianţi din Dobra
adresate Judecătoriei Dobra pentru vizarea
registrelor comerciale, tabele cu comercianţii din
Dobra.
Procese verbale, convocatoare, tabele
nominale cu membrii Composesoratului de
Pădure şi Păsune din Muncelul Mare.
1944
Ordine ale prim-preşedintelui
Tribunalului Deva, procese verbale şi referate
privind inspecţiile, fişe cu foi calificative,
dispoziţii referitoare la activtatea personalului
Judecătoriei Dobra, mutări, avansări, transferuri,
ambulanţa judecătorească, etc.
Procese verbale, adrese, situaţii
statistice referitoare la activitatea judecătoriilor
comunale (Sfaturile de Împăciuire) din comunele
aparţinătoare circumscripţiei judecătoreşti
Dobra.
Ordine ale Ministerului Justiţiei,
ordonanţă a Prefecturii Judeţului Hunedoara,
1943
1943
1944
1944
1944
35
58
308
81
24
18
Nr.
crt.
Nr.vechi
al unităţii
arhivis-
tice
CUPRINSUL
UNITĂŢII DE PĂSTRARE
Anul
sau
anii
extremi
Nr.
filelor
Obser-
vaţii
4.
5.
6.
7.
8.
9.
procese verbale privind preţurile maximale,
tabele nominale cu comercianţii din Dobra
controlaţi pentru combaterea speculei.
Ordine ale Ministerului Justiţiei,
Direcţia Judiciară privind reglementarea
activităţii judecătoreşti, desfăşurarea proceselor,
aplicarea prevederilor unor decrete de amnistie,
etc.
Cărţi de judecată civilă referitoare la
întabulări, anulări de testamente, rezilieri de
contracte, diverse pretenţii în materie civilă, etc.
Cărţi de judecată penală în procese
privind vătămarea corporală, injurii, calomnie,
delicte silvice, etc.
Corespondenţă între Judecătoria Rurală
Dobra şi Judecătoria Rurală Ilia, rapoarte
înaintate Ministerului Justiţiei privind cauzele de
reformă agrară soluţionate.
Publicaţiuni, foi de licitaţie, procese
vebale reteritoare la organizarea unei licitaţii
pentru vânzarea obiectelor corpuri-delicte de
către Judecătoria Dobra.
Inventarul colecţiei de legi şi
1944
1944
1944
1944
1944
1944
84
152
131
29
10
10
19
Nr.
crt.
Nr.vechi
al unităţii
arhivis-
tice
CUPRINSUL
UNITĂŢII DE PĂSTRARE
Anul
sau
anii
extremi
Nr.
filelor
Obser-
vaţii
1.
2.
3.
4.
regulamente de la biblioteca Judecătoriei Rurale
Dobra.
1945
Ordinul circular al Ministerului
Justiţiei , Direcţiunea Contabilităţii referitor la
taxele ce pot fi încasate de judecători pentru
eliberarea actelor, alcătuirea bugetului de
venituri şi cheltuieli de la Judecătoria Dobra..
Corespondenţă cu prim-preşedintele
Tribunalului Deva referitoare la salarizarea
personalului Judecătoriei Dobra, state de plată
privind salariile judecătorilor evacuaţi din Hotin
şi din Ardealul de Nord.
Corespondenţă referitoare la
întocmirea unei expertize tehnice privind
arondarea unor comune la Judecătoria Dobra,
activitatea magistraţilor de la Judecătoria Dobra,
inclusiv a celor evacuaţi din Basarabia,
salarizarea acestora, ect.
Cărţi de judecată civilă referitoare la
întabulări, dreptul de proprietate, pretenţii civile,
etc.
1945
1945
1945
1945
14
86
32
99
20
Nr.
crt.
Nr.vechi
al unităţii
arhivis-
tice
CUPRINSUL
UNITĂŢII DE PĂSTRARE
Anul
sau
anii
extremi
Nr.
filelor
Obser-
vaţii
5.
1.
2.
3.
4.
5.
Cărţi de judecată penală privind injurii,
calomnie, vătămare corporală, delicte silvice,
etc.
1946
Cărţi de judecată civilă referitoare la
dreptul de proprietate, întabulări, pretenţii civile,
divorţuri, etc.
Cărţi de judecată penală privind injurii,
calomnii, delicte silvice, vătămare corporală, etc.
Corespondenţă referitoare la salarizarea
personalului de la Judecătoria Dobra, state de
plată ale judecătorilor şi personalului auxiliar.
Procese verbale ale Judecătorului Şef de
la Judecătoria Dobra privind depunerea
jurământului de către pădurarii numiţi la diferite
composesorate de pădure, procese verbale şi
tabele nominale cu membrii comisiilor pentru
recensământ din comunele aparţinătoare
circumscripţiei judecătoreşti Dobra.
Procese verbale ale Judecătorului Şef
de la Judecătoria Dobra referitoare la aplicarea
legii pentru reprimarea speculei, tabele cu
1945
1946
1946
1946
1946
1946
65
240
134
22
77
66
21
Nr.
crt.
Nr.vechi
al unităţii
arhivis-
tice
CUPRINSUL
UNITĂŢII DE PĂSTRARE
Anul
sau
anii
extremi
Nr.
filelor
Obser-
vaţii
1.
2.
3.
1.
2.
comercianţii din Dobra, procese verbale privind
activitatea judecătorească pe anii 1946-1949.
1947
Cărţi de judecată civilă referitoare la
întabulări, pretenţii, despăgubiri, dreptul de
proprietate, moşteniri, etc.
Cărţi de judecată penală privind
injurii, calomnii, vătămare corporală, delicte
silvice, insulte, etc.
Tabele nominale cu inculpaţii trimişi
în judecată pentru delicte silvice comise în
localităţi aparţinând ciecumscripţiei Judecătoriei
Dobra.
1948
Cărţi de judecată civilă emise de
Judecătoria Dobra şi de sediile secundare
Roşcani şi Lăpugiu de Jos în legăturră cu
întabulări, dreptul de proprietate, divorţuri,
pretenţii, etc.
Cărţi de judecată penală emise de
1947
1947
1947
1948
1948
304
160
12
270
83
22
Nr.
crt.
Nr.vechi
al unităţii
arhivis-
tice
CUPRINSUL
UNITĂŢII DE PĂSTRARE
Anul
sau
anii
extremi
Nr.
filelor
Obser-
vaţii
3.
1-
2.
3.
4.
5.
Judecătoria Dobra şi de sediile secundare
Roşcani şi Lăpugiu de Jos privind injurii,
vătămare corporală, delicte silvice, etc.
Ordine circulare, instrucţiuni privind
salarizarea perseonalului de la Judecătoria
Dobra, state de plată.
1949
Ordine circulare, rapoarte ale
Judecătoriei Populare Rurală Dobra, tabele
statistice privind activitatea judecătorească la
Judecătoria Dobra şi la sediile secundare
Roşcani şi Lăpugiu de Jos.
Cărţi de judecată civilă emise de
Judecătoria Dobra în legătură cu întabulări,
dreptul de proprietate, divorţuri, pretenţii, etc.
Idem, sediile secundare Roşcani şi
Lăpugiu de Jos.
Cărţi de judecată penală emise de
Judecătoria Dobra privind injurii, vătămare
corporală, delicte silvice, etc.
Idem, sediile secundare Roşcani şi
1948
1949
1949
1949
1949
1949
30
36
140
101
279
217
23
Nr.
crt.
Nr.vechi
al unităţii
arhivis-
tice
CUPRINSUL
UNITĂŢII DE PĂSTRARE
Anul
sau
anii
extremi
Nr.
filelor
Obser-
vaţii
1.
2.
3.
4.
5.
6.
Lăpugiu de Jos.
1950
Procese verbale ale şedinţelor din
Camera de Consiliu de la Judecătoria Dobra
privind cauze succesorale.
Ordonanţe prezidenţiale pentru cauze
civile.
Ordine circulare ale Ministerului
Justiţiei privind reglementarea activităţii
judecătoreşti, rapoarte privind activitatea
magistraţilor de la Judecătoria Dobra.
Cărţi de judecată penală emise de
Judecătoria Dobra privind injurii, vătămare
corporală, delicte silvice, etc.
Idem, sediile secundare Roşcani şi
Lăpugiu de Jos.
Cărţi de judecată civilă emise de
Judecătoria Dobra şi de sediile secundare
Roşcani şi Lăpugiu de Jos în legătură cu
întabulări, dreptul de proprietate, divorţuri,
pretenţii, etc.
1950
1950
1950
1950
1950
1950
33
6
58
23
189
90
24
Nr.
crt.
Nr.vechi
al unităţii
arhivis-
tice
CUPRINSUL
UNITĂŢII DE PĂSTRARE
Anul
sau
anii
extremi
Nr.
filelor
Obser-
vaţii
1.
2.
3.
4.
1.
2.
1951
Ordine circulare, instrucţiuni ale
Ministerului Justiţiei privind reglementarea
activităţii la instanţele de judecată şi parchete.
Cărţi de judecată civilă emise de
Judecătoria Dobra în legătură cu întabulări,
dreptul de proprietate, divorţuri, pretenţii, etc.
Idem, sediul secundar Roşcani.
Cărţi de judecată penală emise de
Judecătoria Dobra şi sediile secundare Roşcani
şi Lăpugiu de Jos privind injurii, vătămare
corporală, delicte silvice, etc.
1952
Ordine şi instrucţiuni ale Ministerului
Justiţiei privind reglementarea activităţii
instanţelor de judecată, statistici privind
rezolvarea cauzelor procesuale.
Procese verbale dresate în şedinţele
1951
1951
1951
1951
1952
1952
36
89
6
118
112
35
25
Nr.
crt.
Nr.vechi
al unităţii
arhivis-
tice
CUPRINSUL
UNITĂŢII DE PĂSTRARE
Anul
sau
anii
extremi
Nr.
filelor
Obser-
vaţii
3.
4.
Camerei de Consiliu de la Judecătoria Dobra
referitoare la dezbaterea moştenirilor.
Cărţi de judecată penală emise de
Judecătoria Dobra privind injurii, vătămare
corporală, delicte silvice, etc.
Adresa Arhivelor Statului Deva către
Judecătoria Dobra referitoare la respectarea
prevederilor HCM 472/1951 privind
documentele de arhivă.
1952
1952
101
2