Download - Talisman 4 Penitenciar Soroca
Dragostea nu are nevoie de cuvinte, ea vorbeşte prin priviri şi atitudeni.
E ziua Îndragostiţilor.
Ediţia lunară fondată la 11.11.11 Nr. 4 (2) 11 februarie 2012
Fondator: Penitenciarul nr.6 Soroca.
Deviza: "Duralex sed lex" – legea e dură, dar e lege...
Pag.2 .................................. ziua îndragostiţilor
Pag.3................................. legenda sf. Valentin
Pag.4................................... sămînţa adevărului
Pag.5 .......................... buletin informativ-juridic
Pag.6 ................................ tînăr naturalist
Pag.7 ............................... .sport
Pag.8.............................. activităţi în penitenciar
Pag.9 ...... sărbători petrecute în spatele gratiilor
Pag.10 .............................. zîmbet la maxim
Aş vrea sa zbor, nu zbori cu mine?
Să legăm pămîntul de-adevăr
Să strig lumii-n asteptare, ca inima-mi cînta de dor...
Aş vrea sa zbor... nu vii cu mine?
să trecem peşte limite, să traversăm prin mii de stele
să renunţăm la orice-avere....
eu vreau să zbor... Tu zbori cu mine???
Ziua Îndragostiţilor
In fiecare an, pe 14 februarie este celebrata ziua Sfantului Valentin, ocazie cu care indragostitii
isi fac declaratii de iubire si isi daruiesc flori, bomboane si felicitari… Dar, interesant de vazut
este cum s-a ajuns la Ziua indragostitilor asa cum o cunoastem astazi.
Era pre-crestina
În Roma antică, în zilele de 13, 14 si 15 februarie
avea loc festivalul Lupercalia, in onoarea zeului
fertilităţii, Lupercus. Aceasta este considerată
originea sărbătorii iubirii de astăzi, însă atunci
momentul era marcat cu totul diferit. Potrivit lui
Noel Lenski, profesor de istorie in cadrul
Universitătii Colorado din Boulder, barbatii
tineri marsaluiau goi pe străzi si le loveau pe
femei cu piei de capră sau de caine, cu scopul de
a le spori fertilitatea.
In jurul anului 197
În timpul domniei imparatului Aurelian, un
creştin numit Valentin din Terni a fost
transformat in martir. Despre viata lui sunt
cunoscute foarte puţine lucruri, unul dintre
acestea fiind faptul că, în anul 197 e.n., a fost
numit Episcop de Interamna (in prezent Terni) si
a încetat din viaţă la scurt timp după aceea. Din
ordinul prefectului roman Placid Furius,
Valentin a fost intemnitat, torturat si decapitat
pe Via Flaminia din Roma pentru propovăduirea
crestinismului. Conform legendei, el a incetat din
viată in ziua de 14 februarie.
Circa 269
Un alt creştin, preotul Valentin din Roma, a
fost martirizat, de această data sub domnia
imparatului Claudius. El ii ajuta pe creştini în
vremurile persecutiei, iar din acest motiv a fost
trimis dupa gratii. Legenda spune că, în timp ce
se afla in inchisoare, el le trimitea scrisori
prietenilor săi, pe care le semna „De la al tău
Valentin”. Potrivit unei alte versiuni, Claudius
nu le permitea bărbatilor tineri sa se insoare,
deoarece astfel ar fi fost mai buni soldati, iar
Valentin a fost arestat pentru ca oficia căsătorii
in secret. in ambele cazuri, ziua presupusă a
morţii lui Valentin din Roma este 14 februarie
269.
In jurul anului 496
Papa Gelasius a hotărît ca pe 14 februarie sa fie
sarbatorita ziua Sf. Valentin, in incercarea de a
stopa festivalul pagan numit Lupercalia.
Anul 1382
Poetul englez Geoffrey Chaucer a publicat opera
„Parlamentul pasarilor” (The Parlement of
Foules), despre care se spune ca este prima
creatie literara in care ziua de Sf. Valentin este
mentionată drept sărbătoarea dragostei. Cartea a
fost scrisă cu prilejul logodnei lui Richard al II-lea
al Angliei cu Anne de Boemia.
Anul 1400
In ziua de Sf. Valentin, in Paris, a fost inaugurat un
„tribunal al iubirii”, care se ocupa de probleme ale
inimii: contracte prenuptiale, divorţuri, infidelitate
sau violenţe domestice. Cîteva ani mai tîrziu,
Charles, Duce de Orleans, i-a scris primul biletel de
Ziua indragostitilor iubitei sale, in timp ce era
inchis in Turnul din Londra, in urma Bataliei de la
Agincourt, din 1415.
Anul 1601
Ziua Sf. Valentin a devenit foarte populară datorită
replicii Ofeliei, un personaj din tragedia „Hamlet” a
lui William Shakespeare. („Tomorrow is Saint
Valentine’s day, / All in the morning be time, / And
I a maid at your window, / To be your Valentine”).
Secolul al XVIII-lea. In anul 1797, in Anglia, a fost
publicată cartea „The Young Man’s Valentine
Writer”, ce conţinea mesaje şi versuri sentimentale,
destinate tinerilor indragostiţi care nu era capabili
să le compună singuri. La inceputul secolului al
XIX-lea, felicitarile de Sf. Valentin au devenit atît
de populare încît fabricile au inceput productia lor
în masa.
Legenda sf Valentin
O zi contestată de unii si apreciată de alţii, care unora le trezeşte fluturaşi în stomac ori o zi care pentru
alţii este ca oricare altă, o zi în care unii sărbătoresc iubirea iar alţii sunt trişti. De toţi resimtită intr-un fel
sau altul, Ziua Îndragostitilor ascunde legende impresionante despre cel ce a ocrotit mai mult decît
libertatea sa dragostea: Sfantul Valentin.
Ocrotitorul indragostitilor
Una dintre legendele lui Valentin datează încă din secolul III din vremea unui crud imparat al Romei,
Claudius Gothicus al II-lea. Dorinţa cea mai mare a acestui imparat nu era aceea de a-şi menţine poporul
fericit ci de a intinde graniţele romane cît mai departe în lume, de a acapăra în Imperiul Roman cît mai
multe popoare si culturi, comori si pamînturi.
În vremea acestui impărat viaţa oamenilor se transformase intr-un război continuu si toţi bărbaţii
capabili de lupta au fost inrolaţi in armată. Tot timpul se duceau bătălii cu popoarele vecine pentru a le
cuceri, iar micile perioade de pace se transformasera in momente propice pentru planuri, strategii si
atacuri asupra celor din tabara adversă.
Cu cît cucereau mai mult, cu atît Claudius dorea si mai multe pămînturi. Armata nu i se mai părea
suficienta si parcă soldaţii nu luptau indeajuns de bine. A observat că familia ii incetinea pe aceştia, că işi
doreau să ajungă la casele lor unde să rămînă o perioada alături de cei dragi astfel ca era nevoie de zile de
pace pe care imparatul nu le dorea si le considera inutile. Pentru a pune capăt acestor inconveniente a
hotărît sa le interzică tinerilor căsătoria. Brusc dreptul uman al tinerilor de a impartaşi cu persoana iubită
cel mai sublim sentiment era interzis.
In apropierea palatului impăratului există in acea vreme un templu maret unde trăia şi slujea preotul
Valentin, un om intelept si cu suflet bun. La el veneau sa primească binecuvîntare si speranţa oameni din
întreg imperiul. Aflînd despre ordinul nedrept dat de Claudius pentru interzicerea căsătoriilor, Valentin a
hotărît să încalce decizia imparatului. Astfel ca a incurajat tinerii sa se iubească şi chiar el desfasura
ceremonia de căsătorie a tinerelor cupluri. In acest fel multe juramînte de dragoste au fost depuse in secret
în templul bunului preot.
Din ce în ce mai mulţi tineri veneau sa îşi unească sufletele, astfel că vestea s-a răspîndit în tot imperiul
pînă ce a ajuns la urechile imparatului. Maniat peste masura ca cineva a indraznit sa îi incalce ordinele şi
să îi strice planurile de război Claudius a dat imediat ordin ca preotul sa fie luat din templu si aruncat în
temniţă. Soldaţii nu au întîrziat să indeplinească poruncă imparatului şi astfel Valentin nu a mai văzut
lumina zilei pana în ziua de 14 februarie 270 e.n., zi in care acesta a murit, jertfindu-şi libertatea pentru a
da voie oamenilor sa işi implinească cel mai nobil sentiment.
Ziua Sfântului Valentin este celebrată cu mult fast, iar “sărbătoarea” a întrat atât de mult în
subconştientul populaţiei încât, a devenit astfel o bornă de marcaj foarte clară pe harta
întortocheată a obişnuinţelor de consum. Inimioare roşii, fundiţe roz, bomboane ambalate în rosu
purpuriu, amoraşi suspendaţi printre norişori pufoşi şi albaştri, declaraţii siropoase şi alte
dulcegării dintre cele care fac bine sufletului “tanar si nelinistit” dornic de întâmplări “micuţe şi
drăguţe” – iată numai câteva dintre elementele lui Valentine’s Day.
Sămînţa adevărului
Despre fidelitate Mi-am propus să supun descrierii una din virtuţile vieţii noastre”Fidelitatea”
Din retrăirele unui deţinut voi încerca să asemăn aceasta cu strigătul de alarmă sau sunetul
goarnei ce-I chiamă pe fidelii luptători să pledeze pentru adevărurile fundamentale într-o societate cu oameni simpli
şi flămînzi după adevăr pe care unii cu stăruinţă vor săl înscrie în Cartea Roşie.
Nu voi încerca să limitez sensul acestui principiu prin următorul comentariu dar sper că cel ce va citi articolul
dat va culege sfaturi bune pentru sine.
Dintre virtuti, fidelitatea (ori credinciosia, cum ii spun de preferinta poporul si scriitorii) e mai puţin evocată
decît celelalte. A jura ceremonial ori launtric credintă unui om, unei cauze, unui principiu, unei idei inseamnă a te
lega sa-i fii intotdeauna leal şi devotat si oricînd gata a-i veni in ajutor. Fidelitatea implica un raport cordial şi
personal chiar fată de o abstractiune: o statornicie, o nestramutare, o caldură. Te arăti demn de incredere absolută în
orice imprejurări, la bine si la rău, în ceasuri de indoială, în vremuri triste, la mari primejdii, in mlaştina cînd se
infiripa clipele deznadejdii. Dacă acel căruia, nepripit, i-ai făgăduit credinţa nu mai crede in el însuşi ori în cauza
pentru care luptă (ori in modul de viata, de gandire, ce-i este propriu) in ţine, totuşi, să poată crede, să preferi tu
atunci curajul, puterea de indurare, staruinţa, vioiciunea care pe el l-au părăsit, să-i devii tu lui calauza şi stalp de
intelepciune, toiag, cetate intărită, lumina, inger pazitor.
Fidelitatea imbracă si forma respectului faţa de cuvîntul dat.
Fidelitatea se opune inselatoriei, perfidiei, fatarniciei, minciunii, Fidelitatea însă nu se confundă cu
incapatanarea in teorii şi idei, e o calitate exclusiv morală. Printre creatiile spiritului omenesc, ştiinţa e cea mai puţin
“credincioasă”. La fiecare sută de ani (ori si mai repede), stiinţa – sub presiunea observaţiilor, experientelor, logicii
si gîndirii – se schimbă fundamental, se contrazice fără a sovai ori a se ruşina. Ceea ce nu inseamnă că nu e şi ea
fidelă, sui generis: fidelă principiului ei de bază – permanentă reconsiderare a teoriei si grijulia verificare a
concordanţei ei cu faptele.
In stiinţa, aşadar, fidelitatea nu inseamnă imobilitate. Pe plan etic e altfel: acolo regula este a invarianţei, a
statorniciei in hotărîri, a ravnei ferme şi solicitudinii neobosite faţa de prieteni, a neclintirii faţa de crez si de
cuvîntul dat.
Fidelitatea nu-i lipsita nici de oarecare utilitate, nu-i un principiu pe deplin incădrat unui rit sacrificial..
Deoarece cui i se cere, in cele din urmă, omului sa fie complet fidel? Lui insusi, condiţiei sale de om, de fiinţă
gănditoare şi cuvîntatoare a cosmosului. Iată principală, neindoielnică, nefluctuantă fidelitate. Şi ce inseamnă a-ti fi
tie insuti fidel, condiţiei tale de om? A nu săvărşi nimic de care sa-ti fie apoi scarbă ori rusine; a respecta demnitatea
si libertatea celorlalti; a contribui, pe cît iţi este dat, la mentinerea sau imbogăţirea prestigiului singurei (pană la
proba contrară) fiinte constiente din univers.
A nu te huli pe tine insuşi, a te controla cu străşnicie, a nu bat jocori duhul care salăsluieste in tine şi în semenii
tăi, a nu ştirbi intru nimic nivelul de civilizatie şi cultură la care a izbutit să ajungă omenirea contemporană ţie. De
faci aşa, prin insăşi a ta fidelitate, Etapă cea mai propice a ideilor neutilitare si curaţiei sufletesti pare a fi tînereţea.
Alcătuitorii ei incă n-au avut prilejul sa-şi murdărească mîinile în lungul frecuş cotidian al vietii. Fidelitatea, curajul,
imaginaţia nu s-ar zice ca sunt irealitati, fantezii. E perioada numită a idealismului. Dar cuvîntului acestuia nu se
cuvine a-i da intelesu-i filosofic, restrictiv, ci cîtă a fi luat în accepţiunea sa cea mai largă şi mai populară, care-l
confundă cu marinimia, entuziasmul, capacitatea de a se devota, a se inflacara, a se jertfi, a fi intransigent, a lua
lucrurile foarte in serios, a nu sta mult la indoială, a dispretui compromisurile.
Nu doresc să aduc multe cuvinte de umplutur? par a ma exprima intr-un limbaj ajuns să provoace sila unui
trecut prin experienţe şi încercări de natura a vindeca pe oricine de vorbe prea frumoase, sentimente înalte şi sfaturi
bătrîneşti care mai nimerit decît oricum altfel să invrednicesc a fi etichetate arama sunătoare si chimval zanganitor?
Numai ca nu de pe poziţii de aşa-zisă înţelepciune bătrînească indraznesc a vorbi, ci cu brumă de nebunie tînără încă
salasluitoare în adîncul sufletului meu din belsug zdruncinat de eşecuri şi erori retrăite în privaţiune. De pe pozitii de
egalitate atrag atenţia celor tineri asupra valorii fidelitătii, antidot al propensiunii vietii de a uza, spălaci şi apoi
şterge tot ce a fost mai dezinteresat, mai “ideal”, mai neoportunist, altfel spus mai “frumos” in cugetul lor. Dacă nu
vor să cunoască adulta amaraciune sub forma-i corosivă, pentru nimic
în lume să nu ingaduie, să nu usureze ivirea unui hau între anii tinereţii şi anii
maturitătii ori batrîneţii. Viaţa trebuie trăită aşa de frumos ca la sfîrşitul ei
privind în urmă să nu vă pare rău că a-ţi trăit-o în zădar.(Turgeniev)
Cu profund respect:Popovici Mihai
Buletin Informativ juridic
Chiar astăzi într-o discuţie cu nişte persoane cineva m-a întrebat: Cum e înţeles faptul că unde nu m-
am adresa răspunsul este unul şi acelaşi:- “petiţia d-stră a fost expediată după competenţă” doar că
întrebarea rămîne nerezolvată pînă la urmă.
Şi ştiţi ce m-a mirat mai mult, faptul că că deşi esenţa problemei era cît de cît clar expusă în petiţie,
persoana dată nu a ţinut cont de acelaşi lucru la care am atras atenţia în articolul pecedent,-
“competenţa” adică organul care este obligat să soluţioneze (sau cel puţin să se pronunţe asupra
faptelor expuse în petiţie).
În art. 9 p.1 a legii cu privire la petiţionare este indicat: ”dacă petiţia ţine de competenţa altui organ,
petiţia se expediază acestui organ în termen de 3 zile lucrătoare de la data înregistrării petiţiei, fapt
despre care este infomat petiţionarul”
Acum să ne referim la “competenţă” şi voi începe cu un lucru care ne va ajuta să evităm aşteptările
zădarnice şi cheltuelele suplimentare la soluţionarea oricărei întrebări apărute.
Art.6 a aceliaşi legi spune: “-petiţiile ce ţin de problemele securităţii naţionale, de drepturile şi
înteresele legitime ale unor grupuri largi de cetăţeni, ori care conţin propuneri privind modificarea
legislaţiei, deciziilor organelor de stat se adresează Preşedintelui RM.,Parlamentului şi Guvermului.
Acm să facem cunoştinţă cu Art. 7 p.1:-“petiţiile în care sînt abordate oricare alte probleme decît cele
menţionate la art.6, se adresează organelor sau persoanelor oficial de a căror competenţă nemijlocită
ţine soluţionarea lor”.
Aşa dar să ne întrebăm fiecare în parte sau mai simplu spus acelui organ care trebuia sau putea să se
pronunţe asupra petiţiei dacă am trimis-o organului competent? Atunci vom primi răspuns la întrebarea
logică:-“de ce petiţia a fost expediată după ”competenţă” pentru că nu sa ţinut cont de dispoziţiile art.6
şi 7 a legii cu privire la petiţionare.
Cineva ar putea să ne reproşeze prin faptul că atît Preşedintele, Guvernul cît şi Parlamentul(ca şi alte
organe superioare) sunt competenţi să soluţioneze orice litigiu apărut ori expus în petiţie şi într-o
oarecare măsură ar avea dreptate doar că( rog atenţie!) fiecare din aceste organe au atribuţiile(pîrgiei
legale) îi revin altui organ competent.(remarca ziarului).
P.S. Auzind despre sfaturile expuse acelei persoane referitor la”petiţia d-stră a fost expediată după
competenţă” colegul lui sa adresat cu solicitarea de a i se explica ce-i de făcut în cazul în care organului
competent îi revin şi atribuţiile legale, doar că examinarea petiţiei este abuziv tărăgănată n-a primit
răspuns ori nu este satisfăcut de răspunsul primit şi vreau să cred că şi fiecare din noi va proceda anume
aşa cum prevede legislaţia în asemenea cazuri.
Dar despre asta în capitolul viitor la rubrica- Buletin Imformativ Juridic
Prodan Vasile.
Tînăr Naturalist
De ce hiberneaza unele animale salbatice?
Hibernarea este o practică raspandită in rîndul
unor animale salbatice, prin care acestea petrec o
parte a sezonului rece intr-o stare mai mult sau mai
puţin de adormire, care, aparent, le protejează de
frig, atunci cînd temperatura corpului nu poate fi
mentinută pe cale normală iar hrana este puţină.
Animalele salbatice care hibernează sunt
capabile să acumuleze suficientă hrană in organismul lor, pentru a le ajunge pînă cînd
mai mult hrană va fi disponibilă din nou. Animalele nu cresc în timp ce hibernează şi
toate activitaţile corpului sunt reduse la minimum: bătăile inimii sunt in număr de una
sau două pe minut.
Animalele cu sînge rece (insecte, reptile, amfibieni si peşti) trebuie sa hiberneze
dacă trăiesc in medii in care temperatura - şi, deci, temperatura corpului - scade pînă la
punctul de îngheţ. Unele insecte işi petrec stadiul de larvă intr-o stare de hibernare în
aceste cazuri, hibernarea este asociată cu ciclul reproductiv. Totusi, majoritatea
animalelor salbatice, chiar si domestice, cu sînge cald, pasari si mamifere, pot
supravieţui temperaturilor situate sub limită ingheţului, datorită capacitătii de control
metabolic care reglează temperatura corpului. Multe dintre animalele care hibernează
caută izolarea de frigul excesiv; urşii si liliecii se retrag in peşteri, iar broastele şi peştii
se ingroapă în sol.
Nu toate animalele salbatice hibernează cu adevărat. Unele întră într-un somn adînc
iarnă sau intră în diapauza (mai ales insectele).
Studind modul in care un animal atît de mare precum ursul poate să hiberneze,
cerecetătorii japonezi au descoperit că există un hormon responsabil pentru această
stare de adormire in care unele animale intră o dată cu venirea sezonului rece. Oamenii
de ştiintă au studiat hibernarea la veveriţe şi au constatat ca înaintea hibernării apare o
scadere a concentraţiei de sînge a unei anumite proteine, numită HP ("proteina
specifica hibernării"), lucru care se menţine apoi pe toată durata hibernării.
Atunci cînd nivelul de HP din sînge incepe să crească, hibernarea ia sfarşit.
Cercetătorii au observat ca nivelul HP-ului in sînge este invers proporţional cu nivelul
său în creier. În timp ce nivelul de HP în sînge scade, concentraţia hormonului în fluidul
cefalo-rahidian creşte foarte repede. Importanţa proteinei a fost confirmată şi de faptul
că atunci cînd animalele au primit un tratament cu anti-corpi care bloca activitatea HP-
ului in creier, perioadă de hibernare s-a redus dramatic.
Sport
Fotbalul, dincolo de faptul că este cel mai urmărit si mai apreciat sport de pe Pamînt, este şi un fenomen in care s-au inregistrat numeroase recorduri. Privind înapoi, mai ales in perioada romantica a fotbalului, o parte a evenimentelor care au scris istoria acestui sport ne par de-a dreptul incredibile. Probabil că, dacă eşti cu adevărat pasionat, despre unele dintre aceste recorduri si informaţii mai puţin cunoscute ai aflat deja, in timp ce multe altele îţi vor fi relevate in premiera. Indiferent, însă, de nivelul cunostinţelor fotbalistice pe care le deţii, îţi prezintă în continuare o selecţie a evenimentelor care dau o săvoare deosebită acestui sport. Iar dacă nouă ne-au scăpat informaţii pe care le ştiaţi deja, nu te sfii sa le adaugi listei de mai jos, comentînd la sfîrşitul articolului.
1.Cel mai vechi club de fotbal din lume vine, evident, din Anglia. Este vorba despre FC Sheffield, club infiinţat în anul 1857, care activează înca la nivel de amatori în a 7-a liga engleză de fotbal. De alftel, FC Sheffield nu şi-a depăşit niciodată nivelul de club amător, evoluînd de-a lungul timpului număi în eşaloanele inferioare ale fotbalului englez.
2. Tot de FC Sheffield se leagă şi o poveste amuzantă. Neavînd alte cluburi cu care sa concureze (asta pînă în anul 1860, atunci cînd s-a infiinţat FC Hallam, club aflat intr-un cartier vecin al oraşului) meciurile se disputau intre fotbaliştii aceleiasi formaţii, criteriile după care se formau cele două echipe fiind destul de simple: casatoriţi VS necasatoriti sau angajati VS şomeri.In schimb, in anul 1862, numai in Sheffield existau deja 15 cluburi de fotbal.
3. Cel mai vechi meci, si derby totodată, al planetei s-a desfăşurat in liga a 7-a engleza între aceleaşi FC Sheffield şi FC Hallam. Acest meci se dispută an de an, fără intrerupere, de 150 de ani!
4.Cel mai vechi stadion din lume este Sandygate Road, stadion inaugurat în anul 1804 cu scopul de a găzdui meciuri de cricket. El a fost modificat odată cu apariţia echipei locale de fotbal, FC Hallam, iar din anul 1860 pînă in prezent, FC Hallam şi-a desfăşurat meciurile de acasa numai pe acest stadion.
5. Primul turneu de fotbal inter cluburi s-a desfăşurat tot in Sheffield, Marea Britanie. Youdan Cup, aşa cum a fost numit turneul in cinstea sponsorului competiţiei, directorul unui teatru local pe nume Thomas Youdan, a atras la start 12 echipe (FC Hallam, FC Heeley, Wellington, Milton, Garrick, Mackenzie, Broomhall, Pitsmoor, Fir Vale, Mechanics, Norton si Norfolk ). Finala, desfasurată la 5 martie 1867, s-a disputat între FC Hallam şi Norfolk, primii adjudecandu-si cupa in valoare de... 2 lire sterline. FC Hallam incă păstrează în vitrina trofeul istoric, după ce acesta a fost furat si recuperat in 1997 de la un colecţionar de antichitaţi pentru suma de 2.000 de lire sterline. 6. Cel mai vechi club de fotbal din afară Angliei, care incă activează, este FC Queen's Park din Scotia, infiinţat in anul 1867 , acelaşi an in care a luat fiinţa şi primul club argenţinian, Buenos Aires Cricket Club. Despre FC Queen's Park trebuie spus ca nu a depaşit nivelul ligilor inferioare decît ocazional, atunci cînd a cîştigat Prima Liga Scotiana (divizia secunda din Scotia) în anii 1922 şi 1955. Uimitor este faptul că FC Queen's Park se afla incă pe locul 3 intr-un top al echipelor care au cîştigat cele mai multe Cupe ale Scotiei, după Celtic si Rangers din Glasgow, cu 10 trofee. Şi asta în condiţiile în care ultima cupă cîştigatâ de Queen's Park a fost in anul 1893.
7. Tot de Queen's Park se leagă şi povestea primei Cupe a Angliei, cupa pe care scotienii sustin ca ar fi cîstigat-o dacă nu ar fi apărut problemele care nu ţin de fotbal. Ce s-a intîmplat atunci? După disputarea primei semifinale din ediţia inaugurală a Cupei Angliei (anul 1871), între Queen's Park si London Wanderers, meciul s-a
incheiat la egalitate, urmînd ca partida să se rejoace la Londra. Scotienii, pur si simplu, nu au mai avut banii necesari şi pentru această deplasare, toate celelalte deplasări fiind suportate de jucători. Queen's Park a lăsat locul liber în finala celor de la London Wanderers, londonezii impunandu-se cu 1-0 in fără celor de la Royal Engineers.
8. Şi pentru că vorbim de prima Cupa a Angliei, trebuie spus că în finala acestei competiţii a avut loc şi primul fault dur din istoria fotbalului. Atunci, colonelul Cresswell, unul dintre mijlocasii celor de la Royal Engineers, a părăsit terenul de joc după ce si-a fracturat clavicula.
9. O să mai poposim puţin asupra fotbalului britanic pentru a mentiona si disputarea primei partide internaţionale din istoria sportului cu balonul rotund. La 30 noiembrie 1872, la Glasgow, Scotia, s-au intîlnit Scotia si Anglia, intr-un meci incheiat cu scorul de 0-0. Disputa nu a fost arbitrată, intrucat arbitrajul nu exista la acea data! (el a fost introdus in anul 1881): partida - disputată pe un teren lung de 200 de metri şi lat de 73 de metri - fiind condusă de doi oficiali situaţi pe fiecare parte a terenului. Tacticile abordate de cele două echipe ţin de inceputurile fotbalului si de stangăciile inerente ale nasterii acestui sport, englezii alegînd un sistem de joc cu un portar, 2 fundasi, 2 mijlocasi si 6 atacanti. Scotienii, in schimb, mai ofensivi, au jucat cu un portar, un fundas, un mijlocas, un mijlocas ofensiv (mijlocas zburator, cum se numea atunci) si 7 atacanti!
10. Deşi FC Sheffield, primul club de fotbal din lume, luase naştere in anul 1857, de abia in anul 1870 a fost introdusă şi notiunea de portar. Iniţial, acestuia i s-a interzis sa atingă mingea cu mînă, apoi i s-a dat dreptul de a controla balonul cu mînă pe toată suprafată terenului, dar cum abuzurile au luat lesne nastere, atributiile acestuia au fost restranse la propria jumătate de teren, apoi doar la propriul careu.
12. Conform primului regulament de fotbal, adoptat la Sheffield, niciun
jucător de pe teren (inclusiv portarii) nu avea voie sa atingă mingea cu
mînă. Se pedepsea, de asemenea, calcarea adversarului căzut la pămînt,
piedică pusă în alergare şi comportarea necuviincioasă. Dintre
modificările ulterioare, merită mentionată lovitură de incepere, care
trebuia executată numai înspre poartă adversă, utilizarea plaselor
porţii, inlocuirea sforii care lega cele două buturi ale porţii cu o bară
transversală situată la 2,44 metri inalţime, dreptul arbitrului de a opri
meciul oricînd doreşte şi dreptul acestuia de a dicta lovituri libere
oricînd considera necesar. Pauzele dintre reprize nu erau restricţionate
de o anumită durată de timp. Se considera ca jucatorii trebuie sa aiba
timp pentru a face duş, a schimba echipamentul si a lua o gustare şi un
ceai inainte de inceperea reprizei a doua.
13. O poveste aparte o are introducerea loviturii de pedeapsă, sau
penalty-ul, sanctiune propusă de Federatia Irlandeza de Fotbal şi
acceptată oficial in anul 1891. Interesant este ca penalty-ul putea fi
acordat numai după ce se cerea si opinia echipei sanctionate, iar
lovitura de pedeapsa putea fi executată de la orice punct de 11 metri
paralel cu poartă. In nota federatiei engleze de fotbal era mentionat şi
faptul că jucatorul care executa penalty-ul putea sa atingă mingea o
singură data, iar portarul se putea apropia pana la o distanta de 5,5
metri de executant.
Va urma...
Din viaţă penitenciarului
Odată ce îşi ispăşesc pedeapsa în locurile de detenţie, deţinuţii se trezesc la libertate în faţa mai multor
probleme: lipsa locului de trai, lipsa unui loc de muncă, a poliţei de asigurare medicală etc. Dacă unii dintre ei sunt
aşteptaţi de familie şi rude acasă, alţii sunt nevoiţi să ia viaţa de la capăt şi să se reintegreze în societate cum pot.
Pentru ca să le reuşească mai uşor, administraţia Penitenciarului nr. 6 din oraşul Soroca desfăşoară periodic
seminare de informare a deţinuţilor despre problemele care îi aşteaptă şi, cel mai important, despre posibilităţile de
a le înlătura.
Fiind marcată 14 februarie ziua internaţională „Valentin's days”, ziua îndrăgostiţilor, şi în penitenciar nu s-a
uitat de sentimentul sacru – Dragostea, însă de la esenţa de îndrăgostit, s-a trecut la semnificaţia şi diversitatea
sentimentului iubire – iubirea de mama, de patrie, şi de cei apropiaţi. Unii condamnaţi s-au întrecut şi cu arta
desenului, exprimîndu-şi sentimentul dat vis-a-vis de semnificaţia sărbătorii pe coala de hîrtie.
În scopul informării condamnaţilor care sunt pregătiţi pentru liberarea din penitenciar, la 17 februarie curent a
fost organizată o masă rotundă, unde au participat reprezentanţii ai AOFM Soroca şi a Oficiului de probaţiune
Soroca. În această ordine de idei, la şedinţa dată, de către oaspeţi s-au acordat multe informaţii utile pentru deţinuţi,
la întrebările apărute, s-au oferit răspunsurile respective ce ţine de angajare la lucru, evidenţă şi suport în
soluţionare multor întrebări de acest gen. Din careva cauze obiective, la întrunire dată nu au fost prezenţi
reprezentanţii cotidianului raional, însă a fost pregătit un material şi expediat redacţiei „Observatorul de Nord” (din
prealabil fiind stabilit) pentru a fi publicat în ediţia ziarului din 24.02.2012.
Asemenea seminare sunt desfăşurate pentru o mai bună informare a deţinuţilor, în scopul ajutorării lor şi
integrării în societate şi pentru ca ei să nu se mai întoarcă în locurile de detenţie, a menţionat Liviu Chistol, purtător
de cuvânt la penitenciarul din Soroca. Participanţii, care practic stau pe valize, gata să părăsească instituţia de
detenţie, s-au arătat mulţumiţi de informaţia de care au beneficiat şi au spus că vor depune eforturi pentru ca
niciodată să nu mai încalce legea. La seminar au participat circa 20 de deţinuţi.
Sărbători petrecute în spatele gratiilor
Nu este prima dată când bărbatul în vârstă de 35 ani a călcat pragul unei
puşcării. Cu toate că sfătuieşte pe toată lumea să se ferească pe cât posibil de
închisoare, nici măcar el nu a reuşit să evite scurtele perioade petrecute în spatele
gratiilor. Povesteşte cu regret în glas că în ‘97, când a fost închis prima dată, totul
s-a petrecut din vina lui şi îi pare rău că a greşit la acea vreme, însă mai spune că
în 2007 a ajuns la penitenciar din cauză că a avut încredere oarbă în ruda sa:
“Sfatul meu pentru toţi este să se ferească de probleme şi de altercaţii de orice fel,
să nu intre în conflicte gratuite şi să-şi vadă de treaba lor, pentru că închisoarea nu
este un loc nici măcar de venit în vizită. Acolo nu-ţi poţi face prieteni! Pe feţele
tuturor nu citeşti decât multă duşmănie. Fiecare este pentru el! Egoismul este în
floare! Dar trebuie să recunosc că şi eu eram aspru cu aceia care mă călcau pe
coadă şi mă provocau, în special cu deţinuţii care mă minţeau sau mă furau. Eu
niciodată nu m-am înţeles bine cu fratele meu, iar motivele certurilor noastre au
pornit de la faptul că nu mi-a dat ceea ce mi se cuvenea din averea lăsată de
părinţii noştri. A vrut să mă înşele, nu a reuşit şi a decis, astfel, să mă trimită la
puşcărie sub acuzaţia mincinoasă de furt. Îmi pare foarte rău că am ajuns în
această situaţie şi tocmai din cauza unei rude apropiate...”, a spus cu părere de rău
Daniel S.
Acesta îşi aminteşte cu groază de faptul că sărbătorile de iarnă din ‘97 le-a
petrecut alături de colegii din închisoare, în loc să rămână acasă cu familia şi
prietenii săi. “La momentul respectiv am trecut printr-o perioadă neagră de care nu
vreau să-mi mai amintesc sub nicio formă. M-am simţit îngrozitor departe de casă
şi de prieteni. Mi-aduc aminte că am muncit ca un nebun pentru a uita de supărare!
Este îngrozitor să petreci sărbătorile în puşcărie!...”, a mai spus acesta.
Fiindcă mai fusese închis, pentru Daniel, prima zi din cea de-a doua “vacanţă” la
închisoare nu l-a speriat la fel cum s-a întâmplat prima oară când a călcat pragul
penitenciarului şi când a fost de-a dreptul îngrozit numai la gândul că i s-ar putea
întâmpla ceva rău, exact aşa cum văzuse el în filmele cu deţinuţi când era copil. “O
zi în puşcărie este foarte grea! Trebuie să te trezeşti de dimineaţă şi să mergi la
apel... Eu eram şef de cameră şi din acest motiv trebuia să fiu cu ochii pe toţi
colegii de celulă. Aveam o responsabilitate în plus faţă de ceilalţi. Trebuia să mă
trezesc la ora 05.00 şi să am mintea limpede pentru a ştii cu exactitate cine a intrat
şi cine a ieşit pe uşă. Unii deţinuţi părăseau camera la 05.00, alţii la 06.00 şi tot
aşa... Când am ajuns la penitenciar, am fost întrebat dacă vreau sau nu să
muncesc şi am răspuns, bineînţeles, afirmativ. Trebuia să am o ocupaţie pentru că
nu puteam sta degeaba. Am fost repartizat la bucătărie. Prima dată am fost pus să
curăţ cartofi. Nu mi-a fost ruşine niciodată să muncesc! M-au dus apoi în zona
magaziei, de unde aduceam alimentele necesare pregătirii meselor din ziua
următoare. A fost bine la bucătărie, deoarece am fost tot timpul ocupat cu munca şi
nu am mai avut timp să mă gândesc la problemele mele de acasă...”, a mai spus
Daniel.
Zîmbet la maxim Maxime
După ziua indragostiţilor, trei barbaţi s-au adunat si au
inceput sa se laude, fiecare ce cadou le-a luat nevestelor.
Primul zice: - Eu i-am luat la nevasta un aparat ce ajunge de
la 0 la 100 in 4 secunde. Ceilalti: - Vai mai, i-ai luat un Ferrari?
Al doilea: - Mai, eu i-am luat la nevasta mea un aparat ce
ajunge de la 0 la 100 in 3 secunda. Ceilalti: - du-te mai, i-ai
luat o maşina asa de tare? Al treilea tacea. - Mai, dar tu ce i-
ai luat la nevasta ta? Al treilea: - Mai, eu i-am luat un aparat
ce ajunge de la 0 la 100 intr-o secunda. - Du-te mai, da ce i-ai
putut lua? El: - Pai i-am luat un cîntar!
***
Ea: Iubitule, am vista azi-noapte că mi-ai cumpărat de Sfântul
Valentin un colier super, din perle
El: Aşteaptă dragă, până diseară, şi o să ai o surpriză!
Vine seara, bărbatul se întoarce de la serviciu şi îi oferă
iubitei sale un cadou ambalat frumos. Emoţionată, ea îl
deschide şi înăuntru găseşte…. o carte: “Interpretarea
viselor”.
***
Cum se pregătesc femeile pentru ziua de Sfântul Valentin?
Cumpără felicitări parfumate, caută trei zile cadoul potrivit,
merg la coafor, merg la cosmetică, îşi cumpără haine şi
pantofi noi, se dau cu creme şi se machiază o jumătate de zi,
îşi fac planuri şi speranţe.
Dar bărbaţii?
Cumpără o floare de la florăria din drum, o cutie de
prezervative şi eventual fac un duş de cinci minute.
Toti iubim cum n-a mai iubit nimeni inainte! Nu stiu insa cum
o sa se descurce stranepotii nostrii, probabil ca o sa iubeasca
stand in cap, daca o sa se incapataneze sa nu adopte nici una
din metodele anterioare!
(Jerome K. Jerome)
S-ar parea ca in iubire fiecare se cauta pe sine insusi, dar de
sex contrar; de aceea in iubire vei cauta vesnic fara sa
gasesti.
(Lucian Blaga)
Vrei sa fii fericit ? Daca esti pregatit sa suferi, iubeste!
(Florian Pittis)
Daca stai sa judeci oamenii, nu mai ai timp sa-i iubesti.
(Maica Tereza)
Dragostea traieste din izvoarele sufletului, dar merge pe
drumul vietii cu ochii mintii, ai ratiunii: trebuie si judecata.
***
Iubirea e un lucru foarte mare!
(Ion Baiesu)
- Dragostea e o reactie glandulara deosebit de complexa. E
ciudat ca mai ales intelectualii neglijeaza etapa instalarii
primelor sentimente. Mancam prea sarat, ne repezim sa
adoram persoane despre care nu stim nici cum le cheama,
nici cati ani au, venim la doctor cand nu mai e aproape nimic
de facut si ne miram ca ne doare.
***
Cand te indragostesti de o femeie casatorita si care are un
copil, povestea poate fi calificata drept foarte delicata.
Un barbat care iubeste o femeie casatorita si avand doi copii
e un aventurier.
Iubirea pentru o femeie cu trei copii e ceva atat de special,
incat mai bine ai consulta un psihiatru.
(Tudor Octavian)