România a ratificat, prin Legea nr. 13/20081,
Tratatul de la Lisabona de modificare a Tratatului
privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire
a Comunităţii Europene2, fiind a patra ţară din cele 27
care a procedat imediat la acest act esenţial de voinţă
statală, după Ungaria, Slovenia şi Malta.
Din perspectiva traducerii în limba română a
denumirii, Tratatul de la Lisabona este, după caz,
tratat de modificare (limba franceză) sau tratat
reformator (limba engleză). Deşi cei doi termeni pot
fi consideraţi sinonimi, în realitate, pe fond, în opinia
noastră, Tratatul de la Lisabona le realizează
deopotrivă, pe amândouă: modifică tratatele
Uniunii Europene, dar reformează şi instituţiile
Uniunii Europene.
În cele ce urmează vom încerca să
demonstrăm, între altele, această constatare pur
teoretică, dar, în opinia noastră, cu acoperire în textul
Tratatului de la Lisabona.
1. Pentru prima dată în istoria construcţiei
comunitare, Conferinţa interguvernamentală (CIG)
s-a reunit la 23 iulie 2007 având din partea
Consiliului European din 21-23 iulie 2007 un mandat
riguros, strict, coercitiv chiar, mergând până la detalii.
De ce o asemenea soluţie? Pentru a se ieşi din criza
de după respingerea Constituţiei pentru Europa,
„trebuia limitată imaginaţia negociatorilor”, CIG
având doar rolul de a pune „pe portativ muzica
comunitară deja creată”3. În limbaj diplomatic,
mandatul CIG reprezintă, de fapt, „instrucţiunile”
şefilor de state sau de guverne, aşa cum se
procedează în orice conferinţă de acest gen, către
propriii diplomaţi, respectiv experţi. De aici a decurs
şi discreţia4
cu care s-a lucrat, spre deosebire de
puternica mediatizare utilizată pentru elaborarea
Tratatului privind o Constituţie pentru Europa
(Tratatul constituţional).
În esenţa sa, Tratatul de modificare (reformă)
reprezintă o reacţie a Uniunii Europene la sfidările
mondializării, la atotputernicia economică şi politică a
unor state. Se cunoaşte că, în lumea de azi, Uniunea
Europeană reprezintă o forţă credibilă din punct de
vedere economic, politic, social, cultural şi chiar militar.
Ea este unul din centrele de putere ale continentului şi
lumii. Prin aceasta, Uniunea Europeană a depăşit cu
mult aşteptările fondatorilor ei.5
În număr de aproximativ cinci sute de
milioane, populaţia Uniunii Europene este a treia ca
mărime din lume, după China şi India. Întinderea sa
şi impactul său din punct de vedere comercial,
economic şi financiar fac din Uniunea Europeană o
putere importantă pe plan mondial. Aceasta
realizează cea mai mare parte a comerţului mondial
şi generează o pătrime din bunăstarea mondială.
Ea este, pe bună dreptate, denumită „o putere
liniştită”, căci mărimea şi puterea economică generează
responsabilităţi. Uniunea este cel mai mare furnizor de
asistenţă financiară şi de consultanţă pentru ţările
sărace. Confruntată în prezent cu o ordine mondială
complexă şi fragilă, Uniunea se implică din ce în ce
mai mult în prevenirea conflictelor, în menţinerea păcii
şi în activităţile de combatere a terorismului, sprijinind
Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2008 3
1Publicată în „Monitorul Oficial” al României, partea I, nr. 107
din 12 februarie 20082
Tratatul a fost semnat la Lisabona la 13 decembrie 20073
Jean Victor Louis – Ombres et lumières du Traité simplifié în
„L’avenir de l’Europe – une perspective juridique”, Congresul
Academiei de Drept European, Trier, 27-29 septembre 2007
4Christian Pannera – Les enjeux du Traité modificatif,
în „L’avenir de l’Europe ...”, op. cit.5
Petre Duţu, Claudiu Drăgan – Statul-naţiune încontextul integrării europene, în revista „Impact strategic”,
nr. 2 (19) 2006, p. 38-42
STUDII, OPINII, INFORMĂRI
Tratatul de la Lisabona – un tratat modificatorşi reformator al Uniunii Europene
prof. univ. dr. Andrei POPESCU
consilier, şef de departament
Consiliul Legislativ
eforturile de reconstrucţie ale unor state. Uniunea a
preluat iniţiativa în abordarea problemei încălzirii
planetei şi a emisiilor de gaze cu efect de seră.6
Sintetic, putem afirma că Tratatul de la
Lisabona redefineşte rolul Uniunii Europene într-o
lume globalizată. Uniunea Europeană se va putea
astfel mai bine afirma pe arena internaţională. Ea
reprezintă, la ora actuală, un puternic actor – ca
dimensiune şi forţă economică – iar Tratatul de la
Lisabona îi asigură noi instrumente de acţiune pe plan
extern.
Un astfel de obiectiv, mult mai evident, l-a avut
şi proiectul de Tratat privind instituirea unei Constituţii
pentru Europa. Eşecul acestui proiect a dovedit că
Europa poate fi victima propriilor ei succese7.
Ce se va întâmpla însă dacă va fi respins şi
Tratatul de la Lisabona? Studiile publicate până acum
nici nu pun această problemă, căci Consiliul
European din decembrie 2007 care a aprobat Tratatul
şi-a luat toate măsurile pentru a fi ratificat pe cale
parlamentară. Dar dacă se întâmplă, din nou, o
respingere într-un parlament sau la singurul
referendum ce va fi organizat? Răspunsul este, după
părerea noastră, tot optimist. Uniunea Europeană
va putea continua să fiinţeze pe baza actualelor
tratate, dar va înregistra o nouă criză.
Europesimiştii pot afirma (şi o fac adesea) că
acest tratat nu reprezintă decât o „ieşire din impas”,
dar tot o pauză sau o evoluţie încă lentă în adâncirea
integrării europene. După elaborarea Tratatului, ce va
deveni de la Lisabona, în timpul consultărilor care au
precedat Consiliul European, s-a spus totuşi, evident
de către europesimişti, că „bolnavul a ieşit cu bine
din operaţie, dar să vedem dacă va supravieţui”8.
Eurooptimiştii sunt însă satisfăcuţi de actuala
redactare a Tratatului, chiar dacă nu reprezintă, de
fapt, ceea ce s-ar fi dorit prin fostul proiect al
Tratatului instituind o Constituţie pentru Europa.
Se ştie că în anii ‘80 ai secolului trecut s-a vorbit
de o „euroscleroză”, apoi tandemul Franţa şi
Germania, sub bagheta fostului preşedinte al Comisiei,
Jacques Delors – au „repus în mers” comunităţile
economice europene chiar dacă au mai fost
„turbulenţe”, cum ar fi, spre exemplu, eşecul ideii
seducătoare a preşedintelui Franţei, François
Mitterrand, de constituire (de transformare, de fapt, a
comunităţilor europene) într-o confederaţie europeană.
Evident, un alt eşec care a zguduit profund optica
despre ceea ce este şi ar trebui să fie Uniunea
Europeană a fost respingerea, de către cetăţenii
Franţei şi ai Olandei, a Tratatului Constituţional.
Pentru evoluţia pozitivă a Uniunii Europene,
după căderea Cortinei de Fier, trebuie notată
extinderea succesivă a Uniunii Europene, în 2004, cu
cele zece state şi, în 2007, cu România şi Bulgaria,
extindere care nu a produs nici un blocaj instituţional,
cum prevedeau europesimiştii. Totodată, ilustrativ
pentru evoluţia pozitivă a Uniunii Europene rămâne
însă introducerea monedei europene9.
Originile Tratatului de la Lisabona se regăsesc,
după părerea noastră, în Actul Unic European din
1986 care a operat prima mare modificare a
tratatelor originare (constitutive) ale comunităţilor
economice europene. Actul Unic European a fost, la
momentul intrării sale în vigoare la 1 iulie 1987, tot
un tratat modificator. Principalele sale elemente de
noutate au constat în reforma instituţiilor comu -
nitare (extinderea votului cu majoritate calificată,
recunoaşterea oficială a Consiliului European,
consacrarea denumirii de „Parlament European”,
asocierea acestuia din urmă la procesul legislativ prin
introducerea procedurii de cooperare cu Consiliul
Uniunii Europene şi Comisia Europeană, crearea
Tribunalului de Primă Instanţă), în lărgirea compe -
tenţelor comunitare (în principal, în domeniul
social) şi în codificarea dispoziţiilor privind Cooperarea
Politică Europeană (C.P.E.) care exista de facto din
1970, pe baza căreia Tratatul de la Maastricht a
introdus Politica Externă şi de Securitate Comună
(PESC)10
.
În mod practic, după adoptarea Tratatului de
la Maastricht din 1992, a fost declanşată cea mai
importantă etapă a procesului complex de
reformare instituţională pentru adâncirea integrării
europene, marcată de Tratatul de la Amsterdam
(1997) şi de cel de la �isa (2000), tratate ce au reuşit
să rezolve numai parţial problemele aprofundării
integrării europene. De aici a decurs necesitatea
afirmată prin Declaraţia de la Laeken (2001) de a
realiza – într-o modalitate sui-generis care a fost
Convenţia privind Viitorul Europei (2002-2003) – un
tratat care să instituie o Constituţie pentru Europa
(2004) şi care, după cum se cunoaşte, urmare a
referendumurilor din Franţa şi Olanda (2005), după o
perioadă de reflecţie, a fost abandonat.
Studii, opinii, informări
4 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2008
6Cf. Comisia Europeană – Uniunea Europeană în lume
(politica externă a Uniunii Europene) – Bruxelles, 2007, p. 37
Jacques Santer – intervenţie în cadrul Congresului
„L’avenir pour l’Europe”, op. cit.8
Christian Pannera – op. cit.
9Jacques Santer, fost preşedinte al Comisiei Europene,
afirmă că pentru introducerea dolarului în S.U.A. au trebuit
peste 100 de ani, în timp ce Uniunea Europeană a reuşit
introducerea unei monede unice, numai după 30 de ani de
la constituirea CEE.10
I. Jinga, A. Popescu – Dicţionar de termeni comunitari,Editura Lumina Lex, Buc., 2000, p. 44-45
Tratatul de la Lisabona, semnat în decembrie
2007, încheie acest proces complex de reformare a
Uniunii Europene şi, potrivit eurooptimiştilor, este
de natură să asigure pentru o lungă perioadă de
timp (după unii până la orizontul anului 2030)
evoluţia celei mai importante organizaţii continentale
care este Uniunea Europeană.
2. Pentru elaborarea şi redactarea Tratatului de
la Lisabona s-a utilizat metoda clasică, respectiv
Conferinţa interguvernamentală (CIG), în baza art.
48 din Tratatul asupra Uniunii Europene (versiunea
consolidată), care prevede posibilitatea convocării în
conferinţe a reprezentanţilor guvernelor statelor
membre în scopul stabilirii, de comun acord, a
amendamentelor ce urmează a fi aduse tratatelor
comunitare.
Tratatul de la Lisabona este un tratat
complex, dacă ne raportăm la faptul că, nefiind
destinat să înlocuiască tratatele în vigoare (cum se
intenţiona a se realiza prin Tratatul instituind o
Constituţie pentru Europa), ci doar să le modifice, el
conţine amen damentele ce se aduc atât Tratatului
privind Uniunea Europeană (TUE), cât şi Tratatului
de instituire a Comunităţii Economice (TCE), fiind
însoţit de o suită considerabilă – 13 protocoale şi
peste 50 de decla raţii, având aceeaşi valoare juridică
cu textul propriu-zis.
Spre deosebire de tratatele precedente, Tratatul
de la Lisabona nu a mai inclus referiri la posibilitatea
revizuirii acestuia ( „clauza de rendez-vous”), ceea
ce a permis politicienilor şi, deopotrivă, observa -
torilor politici să susţină că, după ratificare, acesta va
putea să-şi producă efectele pentru o mai lungă
perioadă de timp; evident, suntem şi noi de părere că
stabilirea acestei perspective nu poate avea
semnificaţia că, într-un viitor previzibil, acesta
(tratatul) nu va suporta modificări, dar, în niciun caz,
acestea nu vor putea afecta substanţa reformei
instituţionale realizate prin Tratatul de la Lisabona1.
Pe de altă parte, ar fi eronat să ne imaginăm că acest
tratat va rezolva automat toate problemele cu care se
confruntă Uniunea Europeană la ora actuală. Un
asemenea tratat exprimă însă voinţa politică a
statelor membre de a progresa pe calea integrării.
3. Tratatul de la Lisabona este constituit din
două tratate cu valoare juridică egală, rezultate din
modificările aduse Tratatului privind Uniunea
Europeană (care îşi păstrează denumirea „TUE”) şi
Tratatului Comunităţii Europene (care devine
„Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene” –
TFUE). Alături de aceste două tratate rămâne în
vigoare Tratatul privind Comunitatea Europeană a
Energiei Atomice (Euroatom), cu unele amenda -
mente aduse prin Protocolul nr. 1 ce se anexează
Tratatului de la Lisabona.
De ce a fost utilizată această soluţie juridică şi
nu s-a recurs la un singur tratat unificator? După
părerea noastră, exacerbarea sensibilităţii popoarelor
europene în privinţa ideii de Constituţie Europeană a
impus şefilor de state şi de guverne, reuniţi în
Consiliul European din 21-23 iulie 2007 care a
aprobat mandatul CIG, o asemenea decizie politică –
tratate care să modifice tratatele existente şi nu un
instrument unic, amintind de abandonatul tratat
privind instituirea unei Constituţii pentru Europa.
Practic, după intrarea în vigoare a Tratatului de
la Lisabona, vor opera în spaţiul european trei tratate:
TUE, TFUE şi Euroatom. Evident, nu s-a mai putut
ajunge la ceea ce s-a intenţionat când se adoptase
proiectul Tratatului instituind o Constituţie pentru
Europa – un tratat (document unic), care să abroge
toate celelalte tratate de până la el şi care să elimine
percepţia cetăţeanului european că aceste tratate
succesive (de la cele iniţiale şi până la Tratatul de la
Nisa) sunt precum „păpuşa rusă”, inducând ideea de
„superstat”.
În opinia noastră, la o analiză cât de sumară ar
fi ea, se poate conchide că Tratatul de la Lisabona
conţine un tratat de principiu (TUE) şi un tratat
executiv (TFUE)1, menţinând, cu unele amen da -
mente, şi Tratatul Euroatom. Trebuie să recunoaştem
că, la momentul publicării formei consolidate a
acestora, Uniunea Europeană a reuşit o substanţială
simplificare a încrengăturii existente, la ora
actuală, a tratatelor de bază, a dreptului primar
comunitar.
Întrucât Uniunea Europeană „se substituie şi
succede Comunităţii Europene”, TFUE se substituie
Tratatului privind Comunitatea Europeană.
4. Dacă comparăm – sub aspectul conţinutului
– Tratatul de la Lisabona cu proiectul Tratatului insti -
tuind o Constituţie pentru Europa (TC) vom constata,
după părerea noastră, cel puţin trei mari diferenţe.
Tratatul de reformă de la Lisabona reia, în
proporţie semnificativă, inovaţiile aduse prin
proiectul Tratatului Constituţional din 2004. Astfel,
în principal, sunt de remarcat: introducerea votului
cu dublă majoritate (chiar dacă aplicarea acestuia s-a
amânat până în 2014, cu posibilitatea invocării
Studii, opinii, informări
Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2008 5
11În acest sens, I. Jinga – Tratatul de la Lisabona: soluţie
sau etapă în reforma instituţională a Uniunii Europene?,
în „Revista română de drept comunitar“, nr. 1, 2008, p. 32
12Operând această distincţie necesară pentru înţelegerea
filozofiei modificărilor aduse prin Tratatul de la Lisabona,
trebuie să subliniem, încă o dată, că cele două tratate au
aceeaşi valoare juridică.
sistemului de vot din Tratatul de la Nisa până în 2017
şi a mecanismului Ioannina)13
; extinderea sferei de
aplicare a votului cu majoritate calificată, atât la
domenii supuse în prezent procedurii de vot cu
unanimitate (imigraţie, azil, Europol, Eurojust,
controlul la frontiere, iniţiativele Înaltului
Reprezentant pentru PESC, fondurile structurale şi
de coeziune etc.), cât şi în domenii pe care actualul
Tratat de la Nisa nu le include în aria intervenţiei
comunitare (energie, turism, sport, resursele proprii
ale Uniunii Europene, politica spaţială, protecţia
civilă, cooperarea structurală în domeniul apărării,
serviciile de interes general, ajutorul umanitar,
retragerea voluntară a unui stat membru din Uniune
etc); menţinerea principiului „un stat, un comisar”
până în 2014, după care Comisia va fi redusă la două
treimi din numărul statelor membre ale Uniunii
Europene, aplicându-se principiul rotaţiei egale;
extinderea competenţelor Curţii Europene de Justiţie,
în principal, în ceea ce priveşte realizarea spaţiului
de libertate, securitate şi justiţie; crearea postului de
Preşedinte al Consiliului European, cu un mandat de
2,5 ani reînnoibil o singură dată; investirea cu
personalitate juridică unică a Uniunii Europene, fapt
ce va permite acesteia să se afirme şi să crească
eficacitatea unui „modus operandi” european pe
scena internaţională (mondială) şi va consolida
„metoda comunitară” aplicată în domeniile PESC şi
JAI (ceilalţi „doi piloni” comunitari, alături de Piaţa
Internă)14
; înfiinţarea postului de Înalt Reprezentant
al Uniunii pentru Afaceri Externe şi Politica de
Securitate, care va deţine şi calitatea de
vicepreşedinte al Comisiei Europene, va prezida
Consiliul Relaţii Externe şi va coordona Serviciul
European de acţiune Externă (SEAE).
Tratatul de la Lisabona aduce, spre deosebire de
proiectul TC, unele noutăţi de substanţă mai ales în
întărirea rolului parlamentelor naţionale în procesul de
adâncire a integrării, permiţând şi asocierea cetăţenilor
la procesul legislativ european (un milion de cetăţeni
din diferite state ale Uniunii Europene pot solicita
Comisiei Europene să depună o iniţiativă legislativă
într-un anumit domeniu). El marchează mai clar
atribuirea competenţelor între Uniunea Europeană şi
statele membre, reîntăreşte specificitatea Politicii
Externe şi de Securitate Comună, ia în considerare noile
politici ale Uniunii Europene, cum sunt securitatea
energetică, combaterea schimbărilor climatice, lupta
contra terorismului şi a criminalităţii organizate,
întărind – totodată – acţiunea Uniunii în materie de
migraţie. A fost inclusă, în mod semnificativ, o clauză
de solidaritate între statele Uniunii Europene în
materie de apărare şi a fost reglementată posibilitatea
constituirii unor cooperări structurate permanente în
această materie. O menţiune separată trebuie făcută în
legătură cu afirmarea, e drept indirectă, printr-o
declaraţie anexă, a principiului supremaţiei dreptului
comunitar în raport cu dreptul naţional, principiu
fundamental care, deşi nereglementat ca atare de
actualele tratate, este consacrat prin jurisprudenţa Curţii
Europene de Justiţie.
Tratatul de la Lisabona trece însă sub tăcere
o serie de probleme în care sensibilităţile naţionale
au fost accentuate mai ales de proiectul de Tratat
Constituţional. Au dispărut, total, elementele de
natură simbolică şi terminologică ale Uniunii
Europene, iar alte elemente cum sunt Carta
drepturilor fundamentale, prioritatea dreptului
comunitar, cetăţenia europeană, deşi se regăsesc în
substanţa Tratatului prin protocoale, sunt totuşi
astfel amplasate încât să menajeze sau să evite
sensibilitatea popoarelor europene. Evident, pentru
această soluţie, singura explicaţie nu poate fi decât
teama de o nouă respingere a unui astfel de tratat.
5. La ora actuală, în baza Tratatului în vigoare,
obiectivele Uniunii Europene se regăsesc disparat în
Tratatul asupra Uniunii Europene, respectiv art. 2, şi
în Tratatul asupra Comunităţii Europene, tot art.2.
Prin Tratatul de la Lisabona au fost definite,
regrupate şi ierarhizate obiectivele Uniunii
Europene. În acest sens, noul art. 3 din TUE va avea
următoarea redactare:
„(1) Uniunea urmăreşte să promoveze pacea,
valorile sale15
şi bunăstarea popoarelor sale.
Studii, opinii, informări
6 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2008
13„Compromisul de la Ioannina” a fost adoptat în perioada
negocierilor de aderare a Austriei, Finlandei şi Suediei,
când numărul total de voturi în Consiliu a crescut la 87.
Spania şi Marea Britanie au insistat atunci ca minoritatea
de blocaj în Consiliu să rămână la nivelul de 23 voturi
existent când Uniunea Europeană avea 12 membri, în timp
ce alte ţări doreau ca acest prag să fie ridicat la 27 voturi.
Soluţia s-a tradus într-o decizie din 29 martie 1994 a
Consiliului Uniunii Europene, care prevedea că dacă un
grup de ţări membre ce totalizează un număr de voturi
cuprins între 23 şi 25 îşi declara intenţia de a se opune
adoptării unei decizii, Preşedinţia Consiliului va face tot
ce-i stă în putere pentru a se ajunge, într-un interval
rezonabil, la o soluţie care să poată fi adoptată cu cel puţin
65 voturi (cu alte cuvinte, minoritatea de blocaj revenea la
23 voturi). În toate celelalte cazuri minoritatea de blocaj
era de 27 voturi. Compromisul de la Ioannina a fost
menţinut până la intrarea în vigoare a Tratatului de la Nisa,
la 1 ianuarie 2003. (Cf. Ion Jinga – op. cit., p. 17-18). 14
I. Jinga – op. cit. , p.31-32
15Potrivit noului articol 2, Uniunea se întemeiază pe
valorile respectării demnităţii umane, libertăţii,
democraţiei, egalităţii, statului de drept, precum şi pe
respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor
(2) Uniunea oferă cetăţenilor săi un spaţiu de
libertate, securitate şi justiţie, fără frontiere interne, în
interiorul căruia este asigurată libera circulaţie a
persoanelor, în corelare cu măsuri adecvate privind
controlul la frontierele externe, dreptul de azil,
imigrarea, precum şi prevenirea criminalităţii şi
combaterea acestui fenomen.
(3) Uniunea instituie o piaţă internă. Aceasta
acţionează pentru dezvoltarea durabilă a Europei,
întemeiată pe o creştere economică echilibrată şi pe
stabilitatea preţurilor, pe o economie socială de piaţă
cu grad ridicat de competitivitate, care tinde spre
ocuparea deplină a forţei de muncă şi spre progres
social, precum şi pe un nivel înalt de protecţie şi de
îmbunătăţire a calităţii mediului. Aceasta promo -
vează progresul ştiinţific şi tehnic.
Uniunea combate excluziunea socială şi
discriminările şi promovează justiţia şi protecţia
socială, egalitatea între femei şi bărbaţi, solidaritatea
între generaţii şi protecţia drepturilor copilului.
Aceasta promovează coeziunea economică,
socială şi teritorială, precum şi solidaritatea între
statele membre.
Uniunea respectă bogăţia diversităţii sale
culturale şi lingvistice şi veghează la protejarea şi
dezvoltarea patrimoniului cultural european.
(4) Uniunea instituie o uniune economică şi
monetară a cărei monedă este euro.
(5) În relaţiile sale cu restul comunităţii
internaţionale, Uniunea îşi afirmă şi promovează
valorile şi interesele şi contribuie la protecţia
cetăţenilor săi. Aceasta contribuie la pacea, securitatea,
dezvoltarea durabilă a planetei, solidaritatea şi
respectul reciproc între popoare, comerţul liber şi
echitabil, eliminarea sărăciei şi protecţia drepturilor
omului şi, în special, a drepturilor copilului, precum şi
la respectarea strictă şi dezvoltarea dreptului
internaţional, inclusiv respectarea principiilor Cartei
Organizaţiei Naţiunilor Unite ...”
Deşi poate părea pur declarativ, acest articol are
o importanţă cardinală pentru evoluţia Uniunii
Europene. Astfel, Uniunea Europeană îşi va centra
eforturile în trei mari direcţii: 1) promovarea păcii, a
valorilor Uniunii Europene şi a bunăstării popoarelor
sale, asigurând un spaţiu de libertate, securitate şi
justiţie, fără frontiere interne (alin. 1 şi 2 al noului
articol 3); 2) instituirea şi consolidarea pieţei interne a
uniunii economice şi monetare, dezvoltarea unei
economii sociale de piaţă şi promovarea progresului
ştiinţific şi tehnic (alin. 3 şi 4); 3) contribuţia lor
substanţială la asigurarea păcii, securităţii, dezvoltării
durabile a planetei, la solidaritate şi respectul reciproc
între popoare, la comerţul liber şi echitabil, la
eliminarea sărăciei şi protecţia drepturilor omului,
precum şi la respectarea strictă şi dezvoltarea
dreptului internaţional (alin. 5 al noului art. 3).
În raport cu aceste trei obiective, în
perspectivă, vor fi apreciate şi evaluate activităţile
Uniunii Europene. Acest articol asigură sensul
dezvoltării şi consolidării integrării europene.
6. Tratatul de la Lisabona conferă forţă
juridică Cartei drepturilor fundamentale16
(noul
articol 6). După cum se cunoaşte, Carta drepturilor
fundamentale ale Uniunii Europene a fost adoptată –
în mod solemn – la 7 decembrie 2000 la Nisa, ca
document moral-politic. Ea a influenţat – prin
recunoaşterea drepturilor, libertăţilor şi principiilor –
considerabil evoluţia Uniunii Europene, chiar dacă nu
a reprezentat un instrument juridic. De la adoptarea
sa au trecut şapte ani şi, din această perspectivă, în
funcţie de evoluţiile intervenite, Carta a fost adaptată
de Consiliul European din 12 decembrie 2007.
Potrivit art.6, Uniunea Europeană recunoaşte
drepturile, libertăţile şi principiile prevăzute de Cartă,
cu două precizări esenţiale: 1) dispoziţiile sale nu
extind în nici un fel competenţele Uniunii Europene,
astfel cum sunt definite în tratate; 2) drepturile,
libertăţile şi principiile prevăzute de Cartă se
interpretează în conformitate cu dispoziţiile generale
din titlul VII al Cartei privind interpretarea şi punerea
sa în aplicare şi cu luarea în considerare în mod
corespunzător a explicaţiilor ce o însoţesc.17
Carta, după cum se poate observa, nu este
încorporată în textul Tratatului de la Lisabona,
aşa cum se procedase în cazul Tratatului instituind o
Constituţie pentru Europa. Ea a fost proclamată în
mod solemn de Parlamentul European, Consiliu şi
Comisie. Ea are însă, potrivit noului articol 6 alin. (1)
din TUE, „aceeaşi valoare juridică cu cea a
tratatelor”. Este o soluţie sui-generis de recunoaştere
a forţei juridice a acestui important document.
Explicaţia unei asemenea opţiuni de legiferare rezidă
tot în evitarea inducerii ideii de suprastat.
Studii, opinii, informări
Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2008 7
persoanelor care aparţin minorităţilor. Aceste valori sunt
comune statelor membre într-o societate caracterizată prin
pluralism, nediscriminare, toleranţă, justiţie, solidaritate şi
egalitate între femei şi bărbaţi.
16Pentru dezvoltări, a se vedea, Tiberiu Savu –
Obiectivele şi competenţele Uniunii Europene consacratede Tratatul de la Lisabona, în „Revista română de drept
comunitar“, nr. 1, 2008, p. 36-4617
A se vedea, Carta drepturilor fundamentale ale UniuniiEuropene, inclusiv explicaţiile, fie în „Jurnalul Oficial al
Uniunii Europene”, seria C, nr. 303 din 14 decembrie
2007, fie în „Revista română de drept comunitar“
nr. 1/2008, p. 239-264
7. În baza aceluiaşi nou articol 6 din TUE,
Uniunea aderă la Convenţia europeană pentru
apărarea drepturilor omului şi libertăţilor
fundamentale, document de o mare importanţă
juridică elaborat de Consiliul Europei. Se pune astfel
capăt unei îndelungate dezbateri politice, juridice18
şi
doctrinale în legătură cu posibilitatea aderării sau nu
a Uniunii Europene la acest document, ca şi la alte
documente internaţionale (europene) de acest gen.
Prin alin. (2) şi (3) ale art. 6 sunt făcute două
circumstanţieri de esenţă: 1) competenţele Uniunii
Europene, astfel cum sunt definite de tratate, nu sunt
modificate de această aderare; 2) drepturile
fundamentale, astfel cum sunt garantate prin
Convenţia respectivă şi astfel cum rezultă din tradiţiile
constituţionale comune statelor membre, constituie
principii generale ale dreptului Uniunii.
Desigur, se pot face şi s-au făcut deja o serie de
comentarii în legătură cu noua optică în privinţa
drepturilor fundamentale pe care o promovează
Tratatul de la Lisabona. Important, la acest moment
al redactării studiului nostru, este să subliniem că,
după intrarea în vigoare a Tratatului la 1 ianuarie
2009, Uniunea Europeană va dispune de trei izvoare
juridice în privinţa drepturilor omului: Carta
drepturilor fundamentale a Uniunii Europene,
Convenţia europeană a drepturilor omului (la care va
fi parte atât Uniunea, cât şi fiecare stat membru) şi
„drepturile fundamentale în calitate de principii
generale ale dreptului Uniunii şi de tradiţii
constituţionale comune ale statelor membre.19
8. Tratatul de Reformă clarifică şi
reglementează categoriile şi domeniile de competenţe
ale Uniunii Europene prin introducerea unui nou Titlu
I (articolele 2- 6).
Astfel, articolul 2 stipulează că: „1) În cazul în
care Tratatele atribuie Uniunii competenţa exclusivă
într-un domeniu determinat, numai Uniunea poate
legifera şi adopta acte obligatorii din punct de vedere
juridic, statele membre putând face acest lucru numai
în cazul în care sunt abilitate de Uniune sau pentru
punerea în aplicare a actelor Uniunii. 2) În cazul în care
Tratatele atribuie Uniunii o competenţă partajată cu
statele membre într-un domeniu determinat, Uniunea
şi statele membre pot legifera şi adopta acte
obligatorii din punct de vedere juridic în acest
domeniu. Statele membre îşi exercită competenţa în
măsura în care Uniunea nu şi-a exercitat competenţa.
3) Statele membre îşi coordonează politicile
economice şi de ocupare a forţei de muncă în
conformitate cu condiţiile prevăzute în prezentul
Tratat, pentru definirea cărora Uniunea dispune de
competenţă. 4) Uniunea dispune de competenţă...
pentru definirea şi punerea în aplicare a unei
politici externe şi de securitate comune, inclusiv
pentru definirea progresivă a unei politici de apărare
comune. 5) În anumite domenii şi în condiţiile
prevăzute de Tratate, Uniunea dispune de competenţa
de a întreprinde acţiuni de sprijinire, coordonare sau
completare a acţiunii statelor membre, fără a înlocui
însă prin aceasta competenţa lor în aceste domenii...”
Articolul 3 enumeră ariile de competenţă
exclusivă: „Uniunea dispune de competenţă
exclusivă în următoarele domenii: uniunea vamală;
stabilirea normelor privind concurenţa necesară
funcţionării pieţei interne; politica monetară pentru
statele membre a căror monedă este euro; conservarea
resurselor biologice ale mării în cadrul politicii
comune privind pescuitul; politica comercială
comună”, în timp ce articolul 4 fixează competenţele
mixte: 1) „Uniunea dispune de competenţa partajată
cu statele membre în cazul în care Tratatele îi atribuie
o competenţă care nu se referă la domeniile prevăzute
la articolele 3 şi 6. 2) Competenţele partajate între
Uniune şi statele membre se aplică în următoarele
domenii principale: piaţa internă; politica socială;
pentru aspectele definite în prezentul Tratat;
coeziunea economică, socială şi teritorială;
agricultura şi pescuitul, cu excepţia conservării
resurselor biologice ale mării; mediul; protecţia
consumatorului; transporturile; reţelele transeuropene;
energia; spaţiul de libertate, securitate şi justiţie;
obiectivele comune de securitate în materie de sănătate
publică, pentru aspectele definite în prezentul Tratat. 3)
În domeniile cercetării, dezvoltării tehnologice şi
spaţiului, Uniunea dispune de competenţă pentru a
desfăşura acţiuni..., fără să poată avea ca efect
împiedicarea statelor membre de a-şi exercita propria
competenţă. 4) În domeniile cooperării pentru
dezvoltare şi al ajutorului umanitar, Uniunea dispune
de competenţa pentru a întreprinde acţiuni şi pentru a
duce o politică comună..., fără împiedicarea statelor
membre de a-şi exercita propria competenţă”.
Articolul 5 stabileşte că „Statele membre îşi
coordonează politicile economice în cadrul Uniunii.
În acest scop, Consiliul adoptă măsuri şi, în special,
orientările generale ale acestor politici... Uniunea ia
măsuri pentru a asigura coordonarea politicilor de
ocupare a forţei de muncă... Uniunea poate adopta
iniţiative pentru a asigura coordonarea politicilor sociale
ale statelor membre”. În baza art. 6, Uniunea dispune
de competenţa pentru a desfăşura acţiuni de sprijinire,
Studii, opinii, informări
8 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2008
18Curtea de Justiţie a CEE s-a pronunţat, prin Avizul nr.
2/94 din 28 martie 1996 (Rec. 1996, p. I – 1759) în sensul
lipsei competenţei Comunităţii de a adera la Convenţia
europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţile
fundamentale.19
În acest sens, mai ales pentru implicaţiile în privinţa
Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, pe larg, Tiberiu
Savu – op. cit., p.38-39 şi 46-49
de coordonare sau completare a acţiunilor statelor
membre. Domeniile acestor acţiuni sunt, prin
finalitatea lor europeană: protecţia şi îmbunătăţirea
sănătăţii umane; industria; cultura; turismul; educaţia,
formarea profesională, tineretul şi sportul; protecţia
civilă; cooperarea administrativă”.
9. O importantă modificare, de esenţă, este adusă
noilor articole 4 şi 5 TUE (introduse prin Tratatul de la
Lisabona) în privinţa definirii a cinci mari principii ale
Uniunii Europene: principiul egalităţii statelor
membre, principiul cooperării loiale, principiul
atribuirii (de competenţe), principiul subsidiarităţii
şi principiul proporţionalităţii.
Astfel, potrivit noului articol 4 alin. 2 din TUE,
Uniunea respectă egalitatea statelor membre în
raport cu tratatele, precum şi identitatea lor naţională,
inerentă structurilor lor fundamentale politice şi
constituţionale, inclusiv în ceea ce priveşte
autonomia locală şi regională. Aceasta respectă
funcţiile esenţiale ale statului şi, în special, pe cele
care au ca obiect asigurarea integrităţii sale
teritoriale, menţinerea ordinii publice şi apărarea
securităţii naţionale. În special, securitatea naţională
rămâne responsabilitatea exclusivă a fiecărui stat
membru.
În baza principiului cooperării loiale,
Uniunea şi statele membre se respectă şi se ajută
reciproc în îndeplinirea misiunilor care decurg din
tratate. Statele membre adoptă orice măsură generală
sau specială pentru asigurarea îndeplinirii obligaţiilor
care decurg din tratate sau care rezultă din actele
instituţiilor Uniunii. Statele membre facilitează
îndeplinirea de către Uniune a misiunii sale şi se abţin
de la orice măsură care ar putea pune în pericol
realizarea obiectivelor Uniunii (art. 4 alin. 3).
Celelalte trei principii ţin fie de delimitarea
competenţelor Uniunii (principiul atribuirii), fie de
exercitarea acestora (principiile subsidiarităţii şi
proporţionalităţii).
Exercitarea competenţelor Uniunii se
realizează potrivit principiului atribuirii – specific
sistemului federal de organizare a statelor – care era
deja prevăzut în mod indirect în articolul 5 TCE.
Tratatul de la Lisabona, în mod asemănător Tratatului
Constituţional, îl consacră în mod expres. Din acest
principiu – în temeiul căruia Uniunea nu poate acţiona
decât în limita competenţelor ce îi sunt atribuite –
decurge un alt principiu, potrivit căruia competenţa
reziduală care nu este atribuită Uniunii revine
statelor membre. Concluzia care se poate desprinde
din examinarea noului articol 5 TUE coroborată cu
renunţarea la principiul supremaţiei dreptului
comunitar (supremaţie care era, de altfel, proclamată
de Tratatul Constituţional) ar fi aceea că Uniunea îşi
îndeplineşte obiectivele numai în temeiul voinţei
statelor membre care decid să îi transfere competenţe
în acest scop. În realitate, aplicarea principiului
atribuirii de competenţe este atenuată de celelalte
dispoziţii ale tratatelor, astfel cum au fost modificate
prin Tratatul de la Lisabona, care menţine intact
principiul supremaţiei dreptului Uniunii
consacrat de Curtea de la Luxemburg20
, la rândul
său limitat de principiile subsidiarităţii şi
proporţionalităţii. Faptul că acest principiu nu a fost
inclus în Tratatul de la Lisabona şi se regăseşte doar
în Declaraţia nr. 17 nu va afecta existenţa acestuia
sau jurisprudenţa Curţii de Justiţie21
.
Dincolo de modalitatea juridică ce a fost utilizată
pentru reglementare, Tratatul de la Lisabona a reafirmat
şi a conturat mai exact două mari principii – al
subsidiarităţii şi al proporţionalităţii. Multă vreme,
principiul subsidiarităţii a fost considerat „marele
necunoscut” al Tratatului de la Amsterdam – care
apărea, în ochii cetăţeanului european, drept un „joc de
cuvinte încrucişate”, spre deosebire de principiul
proporţionalităţii care era mult mai bine definit.
Potrivit noului articol 5 alin. (3), respectiv în
temeiul principiului subsidiarităţii, în domeniile care
nu sunt de competenţa sa exclusivă, Uniunea
intervine numai dacă şi în măsura în care
obiectivele acţiunii preconizate nu pot fi realizate
în mod satisfăcător de statele membre nici la nivel
central, nici la nivel regional şi local, dar datorită
dimensiunilor şi efectelor acţiunii preconizate pot fi
realizate mai bine la nivelul Uniunii. Instituţiile
Uniunii aplică principiul subsidiarităţii, în
conformitate cu Protocolul privind aplicarea
principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii.
Parlamentele naţionale asigură respectarea
principiului subsidiarităţii, în conformitate cu
procedura prevăzută în respectivul protocol.
În sfârşit, potrivit noului articol 5 alin. (4) şi în
temeiul principiului proporţionalităţii, acţiunea
Uniunii, în conţinut şi formă, nu depăşeşte ceea ce este
necesar pentru realizarea obiectivelor tratatelor.
Instituţiile Uniunii aplică principiul proporţionalităţii,
în conformitate cu Protocolul privind aplicarea
principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii.
10. Protocolul privind rolul parlamentelor
naţionale în Uniunea Europeană, protocol care
fusese introdus iniţial prin Tratatul de la Amsterdam,
este reformulat în întregime prin Tratatul de la
Lisabona. Acesta este structurat în două titluri:
informaţii destinate parlamentelor naţionale şi
cooperarea interparlamentară.
Studii, opinii, informări
Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2008 9
20A se vedea, Declaraţia nr. 17 cu privire la supremaţia
dreptului Uniunii anexată la Tratatul de la Lisabona. 21
În acest sens, pe larg, Tiberiu Savu – op. cit., p. 40-41
Relativ la primul aspect, potrivit art. 1,
documentele de consultare ale Comisiei (cărţi verzi,
cărţi albe şi comunicări) se transmit direct de Comisie
parlamentelor naţionale la data publicării acestora.
De asemenea, Comisia transmite parlamentelor
naţionale şi programul legislativ anual, precum şi
orice alt instrument de programare legislativă sau de
strategie politică, simultan cu transmiterea acestora
Parlamentului European şi Consiliului, iar, potrivit
art. 2, proiectele de acte legislative adresate
Parlamentului European şi Consiliului se transmit
parlamentelor naţionale22
. Proiectele de acte
legislative emise de Comisie se transmit direct de
Comisie parlamentelor naţionale, în acelaşi timp în
care se transmit Parlamentului European şi
Consiliului.
Proiectele de acte legislative elaborate de
Parlamentul European se transmit direct de către
Parlamentul European parlamentelor naţionale.
Proiectele de acte legislative emise de un grup
de state membre, de Curtea de Justiţie, de Banca
Centrală Europeană sau de Banca Europeană de
Investiţii se transmit de către Consiliu parlamentelor
naţionale23
.
La rândul lor, parlamentele naţionale pot
adresa, potrivit articolului 3, preşedintelui
Parlamentului European, al Consiliului şi, respectiv,
al Comisiei, un aviz motivat privind conformitatea
unui proiect de act legislativ cu principiul
subsidiarităţii, în conformitate cu procedura
prevăzută în Protocolul privind aplicarea principiilor
subsidiarităţii şi proporţionalităţii.
Se prevede un termen de opt săptămâni între
data la care un proiect de act legislativ este pus la
dispoziţia parlamentelor naţionale în limbile oficiale
ale Uniunii Europene şi data la care proiectul în cauză
este înscris pe ordinea de zi provizorie a Consiliului,
în vederea adoptării acestuia sau în vederea adoptării
unei poziţii în cadrul unei proceduri legislative. Sunt
posibile excepţii în cazuri de urgenţă ale căror motive
sunt indicate în actul sau în poziţia Consiliului. Cu
excepţia cazurilor de urgenţă, motivate în mod
corespunzător, nu se poate ajunge la nici un acord
asupra unui proiect de act legislativ în cauză în
decursul acestor opt săptămâni. Cu excepţia cazurilor
de urgenţă motivate în mod corespunzător, se
respectă un termen de zece zile între înscrierea unui
proiect de act legislativ pe ordinea de zi provizorie a
Consiliului şi adoptarea unei poziţii.
Tot astfel, potrivit art. 5 din Protocol, ordinea
de zi şi rezultatele şedinţelor Consiliului, inclusiv
procesele verbale ale şedinţelor în cadrul cărora
Consiliul deliberează asupra proiectelor de acte
legislative, se transmit direct parlamentelor naţionale,
simultan cu transmiterea acestora guvernelor statelor
membre.
Chiar şi în cazul în care Consiliul European
are în vedere să recurgă la articolul 48 alin. (7) primul
sau al doilea paragraf din Tratatul privind Uniunea
Europeană, parlamentele naţionale sunt informate cu
privire la iniţiativa Consiliului European cu cel puţin
6 luni înainte de adoptarea unei decizii (art. 6)24
.
Relativ la cooperarea interparlamentară, art.
9 precizează că Parlamentul European şi parlamentele
naţionale definesc împreună organizarea şi
promovarea unei cooperări interparlamentare eficiente
şi periodice în cadrul Uniunii, iar art. 10 dispune că o
conferinţă a organelor parlamentare specializate în
chestiunile Uniunii poate supune atenţiei
Parlamentului European, a Consiliului şi a Comisiei
orice contribuţie pe care o consideră adecvată. În plus,
o astfel de conferinţă promovează schimbul de
informaţii şi schimbul celor mai bune practici între
parlamentele naţionale şi Parlamentul European,
inclusiv între comisiile specializate ale acestora. De
asemenea, conferinţa organelor parlamentare poate
organiza conferinţe interparlamentare pe teme
specifice, în special pentru a dezbate chestiuni de
politică externă şi de securitate comună. Contribuţiile
conferinţei nu angajează parlamentele naţionale şi nu
aduc atingere poziţiei acestora.
11. Spre deosebire de Tratatul
Constituţional, Tratatul de la Lisabona menţine ca
acte normative regulamentele şi directivele.
Menţinerea actualei concepţii are loc pe fondul
unui proces complex de simplificare a legislaţiei
comunitare. Dacă în ceea ce priveşte directivele,
care, în ultimă instanţă, pot fi aplicate numai după
încorporarea lor, prin voinţa legiuitorului naţional,
în legislaţia internă, nu se ridică probleme
Studii, opinii, informări
10 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2008
22În înţelesul acestui protocol, „proiect de act legislativ”
înseamnă propunerile Comisiei, iniţiativele unui grup de state
membre, iniţiativele Parlamentului European, cererile Curţii
de Justiţie, recomandările Băncii Centrale Europene şi
cererile Băncii Europene de Investiţii privind adoptarea unui
act legislativ.23
În cazul în care un proiect de act legislativ este emis de
un grup de state membre, preşedintele Consiliului transmite
avizul sau avizele motivate respective guvernelor statelor
membre în cauză. În cazul în care un proiect de act
legislativ este emis de Curtea de Justiţie, de Banca Centrală
Europeană sau de Banca Europeană de Investiţii,
preşedintele Consiliului transmite avizul sau avizele
motivate respective instituţiei sau organului în cauză.
24Şi Curtea de Conturi transmite raportul său anual
parlamentelor naţionale, cu titlu informativ, simultan cu
transmiterea acestuia Parlamentului European şi
Consiliului.
deosebite, în perspectivă se pune – în continuare –
problema regulamentelor comunitare. Declarată sau nu,
cu voce tare sau în şoaptă, întrebarea rămâne: până
unde (până la ce nivel?) se va putea merge cu
regulamentele comunitare? În niciun caz, s-a spus, nu
vom reglementa munca secretarilor organismelor locale
de la sate. Răspunsul nu a fost de natură să liniştească
spiritele.
12. Din perspectiva Tratatului vom putea
asista, în timp, la o europenizare tot mai accentuată
a dreptului naţional. S-au făcut paşi serioşi, în acest
sens, într-un domeniu ce părea, acum câţiva ani, ca
neputând fi afectat (influenţat) de dreptul comunitar,
cum este dreptul penal (admiţându-se dispoziţii
minimale pentru armonizarea acestuia cel puţin în
materia terorismului, crimei organizate şi a traficului
de fiinţe umane), sau crearea unui spaţiu judiciar
comunitar (îndeosebi pentru urmărirea fraudelor la
fondurile comunitare) sau în domeniul dreptului
civil (proiectul de Cod civil european). Cu alte
cuvinte, ne întrebăm până unde putem merge cu
armonizarea legislativă? Nu putem armoniza întreg
dreptul statelor comunitare, căci fiecare stat are
propria sa personalitate şi specificitate, existând şi
opinia că s-a legiferat comunitar prea mult25
.
13. Întrucât România se număra printre statele
care ratificaseră Tratatul instituind o Constituţie
pentru Europa, prin Legea nr. 157/2005 de aderare
la Uniunea Europeană, ţara noastră a fost
interesată în preluarea, într-o măsură cât mai
mare, a inovaţiilor aduse prin Tratatul
Constituţional.
România, alături de alte 15 statele membre,
prin una din cele 64 de Declaraţii ce însoţesc Tratatul
de la Lisabona, declară că drapelul reprezentând un
cerc cu douăsprezece stele aurii pe fond albastru,
imnul extras din „Oda bucuriei” din Simfonia a IX-a
de Ludwig van Beethoven, deviza „Unită în
diversitate”, euro ca monedă a Uniunii Europene şi
ziua Europei sărbătorită pe data de 9 mai, continuă
să reprezinte simbolurile apartenenţei comune a
cetăţenilor Uniunii Europene şi ale legăturii lor cu
aceasta.
Studii, opinii, informări
Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2008 11
25Proiectul de Tratat instituind o Constituţie pentru Europa
a indus, de altfel, ideea că „este prea multă Europă în
propria ţară”. În ţările din Est, chiar dacă nu expres, s-a
perceput că s-a ieşit dintr-o uniune forţată (CAER) şi s-a
intrat în alta care impune (UE), vezi Sir David Edward –
Intervenţie în cadrul Congresului Academiei de Drept
European „L’avenir de l’Europe” ... op. cit.
Protecţia datelor personale, o noutate în viaţa juridică românească
Sorin POPESCU
Preşedinte de Secţie
Consiliul Legislativ
∗Expunere prezentată la Dezbaterea publică cu tema „Ziua
Europeană a Protecţiei Datelor”, organizată de către
Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării
Datelor cu Caracter Personal, împreună cu Prefectura
judeţului Gorj, la 28 ianuarie a.c., în municipiul Târgu Jiu.
12 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2008
Studii, opinii, informări
pentru a garanta protejarea unor drepturi şi libertăţi
individuale, în special dreptul la respectarea vieţii
private, conform art.8 al Convenţiei europene a
drepturilor omului. Deoarece în societatea modernă o
mare parte a deciziilor se bazează pe datele
înregistrate în fişierele informatizate: facturi de plată
a unor bunuri sau servicii, dosare de securitate
socială, dosare medicale etc., trebuie avut grijă ca
responsabilii acestor fişiere să vegheze la buna
calitate a informaţiilor, în sensul de a se abţine de la
a înregistra informaţii care nu sunt necesare scopului
urmărit, să se abţină de a difuza informaţii fără
autorizare şi să protejeze datele, software-ul, dar şi
hardware-ul faţă de orice deteriorare.
Este de notat că deşi Convenţia formulează
indicaţii clare şi precise asupra obiectivelor ce trebuie
atinse de principiile enunţate, totuşi ea lasă fiecărei
părţi semnatare grija de a stabili modalitatea de
punere în practică a acestor principii în dreptul intern.
Aşa se face că România, ca şi alte state semnatare ale
Convenţiei, odată cu instrumentul de ratificare a
depus la Secretariatul General al Consiliului Europei
declaraţii la art.3 pct. 2 lit. a), în sensul că prevederile
Convenţiei nu se aplică prelucrărilor de date cu
caracter personal care fac parte dintr-un sistem de
evidenţă atunci când sunt efectuate în cadrul
activităţilor din domeniul apărării şi siguranţei
naţionale, desfăşurate în limitele şi cu restricţiile
stabilite de lege sau prelucrarea priveşte date obţinute
din documente accesibile publicului, conform legii
ori este efectuată de către persoane fizice exclusiv
pentru uzul lor personal, dacă datele în cauză nu sunt
destinate a fi dezvăluite.
După cum s-a subliniat cu ocazia instituirii
„Zilei europene a protecţiei datelor”, acţiunile
întreprinse în toate ţările Europei oferă cetăţenilor
ocazia de a afla care sunt tipurile de date personale
care pot fi colectate şi prelucrate, de ce se face acest
lucru şi care le sunt drepturile faţă de această
prelucrare automatizată. Consiliul Europei a avut
„Ziua Europeană a Protecţiei Datelor”∗
a fost
sărbătorită pentru prima dată anul trecut, fiind
stabilită de către Consiliul Europei la 28 ianuarie
pentru a marca semnarea (Strasbourg, 28 ianuarie
1981) Convenţiei pentru protejarea persoanelor faţă
de prelucrarea automatizată a datelor cu caracter
personal.
Convenţia, la care au aderat 38 de state
(inclusiv state nemembre ale Consiliului Europei; de
altfel titlul denumeşte acest instrument „Convenţie”
şi nu „Convenţie europeană” pentru a sublinia mai
bine că ea este oferită şi adeziunii statelor
neeuropene), a fost semnată şi de România la 18
martie 1997, iar Parlamentul a ratificat-o prin Legea
nr. 682/2001, publicată în Monitorul Oficial al
României nr.830 din 21 decembrie 2001.
În anul 2001 (mai precis la 18 noiembrie
2001), Consiliul Europei a adoptat un Protocol
adiţional la Convenţie referitor la autorităţile de
control şi fluxul transfrontalier al datelor, care a fost
semnat de România la 13 iulie 2004 şi ratificat prin
Legea nr.55/2005, publicată în Monitorul Oficial al
României nr.244 din 23 martie 2005.
Punctul de plecare al Convenţiei îl constituie
faptul că anumite drepturi ale persoanei trebuie să fie
protejate faţă de intensificarea circulaţiei informaţiilor
fără a ţine seama de frontiere, acest ultim principiu
fiind consacrat în instrumentele internaţionale şi
europene privind drepturile omului (art.10 al
Convenţiei europene a drepturilor omului, precum şi
art.19 al Pactului internaţional privind drepturile civile
şi politice). Convenţia adoptată în 1981 prevede
restricţii sau condiţionări în exercitarea libertăţii de a
primi sau comunica informaţii cu caracter personal
Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2008 13
Studii, opinii, informări
Records sau datele personale ale pasagerilor) de către
transportatorii aerieni către Biroul vamă şi protecţia
frontierelor din cadrul Departamentului american al
securităţii interne.
Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene,
prin Decizia sa din 30 mai 2006, la cererea
Parlamentului European, a anulat două decizii: una a
Consiliului European (C-317/04) şi cealaltă a
Comisiei Europene (C-318/04) referitoare la
încheierea acestui acord privind transferul către
Statele Unite a fişierelor cu datele personale ale
pasagerilor de pe liniile aeriene ce tranzitau sau aveau
ca destinaţie Statele Unite. Datele furnizate conform
acestui acord permiteau dezvăluirea practicilor
religioase (hrana cuşer sau halal), starea de sănătate
(hrana dietetică sau alte servicii specifice), informaţii
bancare (modul de plată al prestaţiilor), persoanele
care călătoresc împreună (rezervări pentru grupuri),
localizările şi deplasările pe teritoriul american
(rezervare de prestaţii suplimentare precum hotel,
maşină...), istoricul voiajelor pe mai multe luni
(programe de fidelizare ale companiilor aeriene) şi
bineînţeles datele de identitate complete ale
pasagerilor, inclusiv datele telefonice.
Pentru a-şi justifica decizia de a încheia acest
acord, Uniunea Europeană a declarat mereu că a fost
forţată să răspundă cererilor Statelor Unite, spre a
proteja sectorul aerian european şi în general
activitatea economică transatlantică. Deşi acordul
viza aspecte de violare a dreptului la viaţa privată,
CJCE nu s-a pronunţat pe fondul acordului, ci a
invocat lipsa „bazei juridice adecvate”, iar Statele
Unite au sesizat această oportunitate şi au încercat să
renegocieze acordul pentru a-l lărgi mai mult. De
altfel, Controlorul european al protecţiei datelor,
într-un comunicat din 30 mai 2006, observă că
decizia CJCE nu statuează asupra conţinutului
deciziilor Consiliului şi Comunităţii, ci doar asupra
procedurii utilizate, în plus excluzându-se din câmpul
de aplicare Directiva 95/46/CE. Ca urmare, Controlorul
european apreciază că situaţiile în care datele sunt
utilizate în justiţie marchează un regres al protecţiei
datelor personale. Într-adevăr, în această interpretare,
colectarea datelor personale pentru raţiuni comerciale
(de către companiile aeriene despre clienţii lor)
trebuie să respecte regulile enunţate de Directiva
95/46/CE. Dacă ele sunt însă utilizate spre exemplu
în cadrul luptei contra terorismului, respectarea
strictă a directivei nu se mai justifică.
Pe de altă parte, secretarul general al
Consiliului Europei, Terry Davis, în declaraţia sa din
28 ianuarie 2007 cu ocazia „Zilei europene a
protecţiei datelor”, şi-a exprimat „îngrijorarea că
anumite dispoziţii recente privind schimbul de date
introduse la presiunea Statelor Unite ale Americii nu
această iniţiativă, cu sprijinul Comisiei Europene, de
a declara ziua de 28 ianuarie ca „zi a protecţiei
datelor”, ca urmare a publicării în 2003 a unui
eurobarometru referitor la protejarea vieţii private, în
care se arată că 70% dintre cetăţenii ţărilor din
Uniunea Europeană declarau că ştiu foarte puţin
despre ceea ce se face în ţara lor în privinţa protejării
datelor personale.
Rezultatul eurobarometrului era cu atât mai
uimitor, cu cât însăşi Uniunea Europeană a adoptat o
serie de acte referitoare la protejarea vieţii private în
activitatea de procesare a datelor personale. Prima,
„Directiva 95/46/CE a Parlamentului European şi a
Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecţia
persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea
datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a
acestor date” (publicată în Jurnalul Oficial al
Comunităţilor Europene nr. L281 din 23 noiembrie
1995) a fost transpusă şi în legislaţia română prin
Legea nr.677/2001 pentru protecţia persoanelor cu
privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi
libera circulaţie a acestor date, publicată în Monitorul
Oficial al României nr.790 din 12 decembrie 2001.
Această Directivă „amplifică substanţial dispoziţiile
Convenţiei” adoptate de Consiliului Europei în 1981
referitoare la protejarea persoanelor faţă de
prelucrarea automatizată a datelor cu caracter
personal, după cum se apreciază într-o decizie a
Curţii Europene de Justiţie (din 30 mai 2006).
Următoarea directivă, intitulată „Directiva
2002/58/CE a Parlamentului European şi a
Consiliului din 12 iulie 2002 privind prelucrarea
datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private
în sectorul comunicaţiilor electronice” (publicată în
Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L201
din 31 iulie 2002) a fost transpusă în legislaţia
română prin Legea nr.506/2004 privind prelucrarea
datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private
în sectorul comunicaţiilor electronice, publicată în
Monitorul Oficial al României nr.1101 din 25
noiembrie 2004.
Recent, în 2006, Directiva 2002/58/CE a fost
modificată prin „Directiva 2006/24/CE a
Parlamentului European şi a Consiliului din 15 martie
2006 asupra conservării datelor generate şi prelucrate
în cadrul furnizării de servicii de comunicaţii
electronice accesibile publicului sau de reţele publice
de comunicaţii şi care modifică Directiva
2002/58/CE” (publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii
Europene nr. L105 din 13 aprilie 2006).
Un caz particular de aplicare (respectare sau
nu) a actelor europene îl constituie celebrul caz al
Acordului din 2004 dintre Comunitatea Europeană
şi Statele Unite ale Americii privind prelucrarea
şi transferul datelor PNR (Passenger �ame
14 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2008
Studii, opinii, informări
Importanţa declarării acestei zile pentru
protecţia datelor personale rezidă mai ales în
mobilizarea fiecăruia dintre noi, cetăţeni sau rezidenţi
europeni, contra violării din ce în ce mai importante
a drepturilor noastre, care, pe viitor, ar pune în pericol
chiar propria siguranţă, dar protejarea drepturilor
individuale nu trebuie să fie o piedică în unirea
forţelor contra terorismului. Şi aici, ca şi in alte
domenii ale vieţii sociale trebuie căutată justa
măsură.
În reglementarea înfiinţării Autorităţii
Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu
Caracter Personal, ca persoană juridică cu totul nouă
în spaţiul instituţional românesc, atribuţiile sale
reprezentând ele însele noutăţi pe plan internaţional,
toţi factorii implicaţi în activitatea de legiferare au
manifestat o grijă deosebită spre a-i asigura
independenţa faţă de orice autoritate publică sau
entitate de drept privat.
Şi Consiliul Legislativ a avut rolul său, bine
definit de Constituţie şi de legea sa de organizare şi
funcţionare. Căci toate actele normative, inclusiv
Legea nr.102/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi
funcţionarea Autorităţii Naţionale de Supraveghere a
Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, legea de
ratificare a Convenţiei Consiliului Europei, precum şi
legile de transpunere a directivelor comunitare au fost
avizate, în faza de proiect, de Consiliul Legislativ.
Ca organ consultativ de specialitate al
Parlamentului, care avizează proiectele de acte
normative în vederea sistematizării, unificării şi
coordonării întregii legislaţii, Consiliul Legislativ
urmăreşte armonizarea echilibrată a normelor legale
formulate pe baza principiilor constituţionale, în
acord cu actele internaţionale la care România este
parte şi cu acquis-ul comunitar. După o documentare
prealabilă asupra cerinţelor actelor comunitare şi
urmărind respectarea prevederilor art.26 a
Constituţiei referitoare la viaţa intimă, familială şi
privată, Consiliul Legislativ a avizat favorabil toate
aceste proiecte.
îndeplinesc aceste criterii, mai ales în ceea ce priveşte
datele personale asupra originii rasiale şi etnice,
opiniile politice, convingerile religioase, sănătatea şi
viaţa sexuală”. În acelaşi timp, el afirmă
disponibilitatea Consiliului Europei de a consilia
„ansamblul statelor sale membre, fie că sunt membre
sau nu ale Uniunii Europene, privind încheierea de
acorduri satisfăcătoare, care vor permite nu numai o
cooperare eficace în lupta contra terorismului, dar vor
respecta şi Convenţia europeană a drepturilor omului
şi vor evita să fie obiect de plângeri în faţa Curţii de
la Strasbourg”.
În cele din urmă, totuşi, Uniunea Europeană a
semnat la 23 iulie 2007 un nou acord privind
transferul către autorităţile nord-americane de fişiere
ale pasagerilor deţinute de companiile aeriene
(publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr.
L204 din 4 august 2007). Aceste informaţii vor putea
fi conservate într-o bază de date activă timp de şapte
ani, apoi transferate spre o bază inactivă pentru încă
opt ani, timp în care accesul va fi posibil doar „în
situaţii excepţionale” şi sub rezerva unor „condiţii
stricte”. S-a convenit ca Departamentul american al
securităţii interne să elimine informaţiile sensibile din
datele primite şi să nu le utilizeze decât „în cazuri
excepţionale în care sunt în joc vieţi omeneşti”
(informaţiile „sensibile” sunt cele care se referă la
originea rasială sau etnică, opiniile politice,
convingerile religioase sau filozofice, apartenenţa la
un sindicat sau cele referitoare la sănătatea sau viaţa
sexuală a persoanei). Alte agenţii americane vor
putea avea acces la datele personale ale pasagerilor
doar în scopul prevenirii terorismului şi altor forme
grave de criminalitate, precum şi al luptei împotriva
acestora.
Sigur, este oricând posibil ca, spre exemplu,
Parlamentul European să determine Curtea de Justiţie
a Comunităţilor Europene să-şi îndeplinească
obligaţia de a se pronunţa pe fondul acordului sau
este posibil ca cetăţenii europeni afectaţi în drepturile
lor să sesizeze Curtea Europeană a Drepturilor
Omului.
Necesitatea simplificării cadrului de reglementare a societăţilor comerciale, preocupare constantă
a Comisiei Europene şi impactul acestei simplificări asupra reglementărilor naţionale
Liviu-Marian VÎTCĂ
consilier
Consiliul Legislativ
3Pentru dezvoltări, a se vedea Dan Drosu Şaguna, M. R.
�icolescu, Societăţi comerciale europene, Bucureşti,
Editura Oscar Print, 2003, p.207 şi urm.4
Publicat în „Jurnalul Oficial al Uniunii Europene”
(JOCE) L 294 din 10.11.2001.5
O prezentare exhaustivă a directivelor europene în
materia dreptului societar este realizată de Daniel-Mihail
Şandru în Dreptul societăţilor comerciale, Bucureşti,
Editura Sylvi, 2006, p.21 şi urm.
1Pentru dezvoltări, a se vedea Ion Băcanu, Modificarea şi
completarea Legii nr.31/1990 privind societăţilecomerciale, în „Revista de drept comercial”, nr.9/1997,
p.10 şi urm.2A se vedea şi Liviu Marian-Vîtcă, Consideraţii privind
principalele modificări şi completări ale Legii nr.31/1990privind societăţile comerciale, aduse prin Legeanr.441/2006, în „Buletinul de informare legislativă”
nr.4/2006, p.10 şi urm.
Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2008 15
Studii, opinii, informări
notarul francez M. Thibierge3. După numeroase discuţii
la nivel comunitar, o concepţie unitară s-a coagulat prin
Regulamentul nr.2157/08.12.2001 privind Statutul
societăţii comerciale europene (SE)4.
Prin Tratatul de la Amsterdam, regimul
juridic al societăţilor comerciale este reglementat
indirect în art.43 şi 48, care definesc dreptul de
stabilire. Se garantează, astfel, dreptul societăţilor
comerciale de a se stabili oriunde pe teritoriul
comunitar, dacă sunt constituite conform legislaţiei
din statul membru de înmatriculare şi au sediul
înregistrat pe teritoriul comunitar. Întrucât libertatea
de stabilire implică recunoaşterea reciprocă în toate
statele membre, precum şi egalitatea de tratament în
ceea ce priveşte formalităţile, acquis-ul comunitar
dezvoltat ulterior a impus armonizarea legislaţiilor în
domeniul societăţilor comerciale şi adoptarea mai
multor instrumente care să limiteze riscurile
determinate de existenţa divergenţelor legislative şi
având drept scop protecţia acţionarilor, creditorilor şi
a terţilor, în general.
În acest context, a fost adoptată în anul 1968
prima directivă5
care stabilea cerinţele de
publicitate pentru înfiinţarea societăţilor de
capitaluri, puterile de reprezentare a organelor de
1. Consideraţii generale
În anii 1997, 1999, 2003, 2005, 2006 şi 2007,
Legea nr.31/1990 privind societăţile comerciale a
suferit succesiv importante intervenţii legislative,
care au avut în vedere preluarea şi adaptarea acquis-
ului în materia societăţilor comerciale, pentru a
asigura compatibilizarea cu regulile fundamentale ale
dreptului comunitar. Modalitatea de preluare a
constituit-o încorporarea textelor comunitare în legea
română şi adaptarea acestora, în special prin
sintetizarea normelor cuprinse de directive2.
Având în vedere progresele înregistrate în
ultimii ani, precum globalizarea economiei,
schimbările tehnologice, normele contabile
internaţionale noi, dezvoltarea jurisprudenţei, la
nivelul Comisiei Europene, s-a constatat că este
necesară revizuirea directivelor existente în domeniu
pentru stabilirea gradului de pertinenţă al acestora.
2. Acquis-ul în materia societăţilor
comerciale2
La nivel european, preocupările privind
armonizarea legislaţiei în materia societăţilor
comerciale au debutat în anul 1959, promotorii
iniţiativei fiind profesorul olandez P. Sanders şi
conducere, precum şi formalităţile de anulare a
acestora (Directiva 68/151/CE3
din 9 martie 1968 de
coordonare, în vederea echivalării, a garanţiilor
impuse societăţilor în statele membre, în înţelesul
articolului 58 al doilea paragraf din tratat, pentru
protejarea intereselor asociaţilor sau terţilor).
Directiva a fost modificată ultima dată prin Directiva
2003/58/CE a Parlamentului European şi a
Consiliului din 15 iulie 20037.
Cea de a doua directivă (Directiva
77/91/CEE8) a Consiliului din 13 decembrie 1976
reglementează coordonarea, în vederea echivalării, a
garanţiilor impuse societăţilor comerciale în statele
membre, în înţelesul articolului 58 al doilea paragraf
din tratat, pentru protejarea intereselor asociaţilor sau
terţilor, în ceea ce priveşte constituirea societăţilor
comerciale pe acţiuni şi menţinerea şi modificarea
capitalului acestora. Directiva a armonizat
reglementările în domeniul procedurilor de
constituire a societăţilor comerciale pe acţiuni şi a
celor de menţinere sau de modificare a capitalului
acestora; a fost adoptată după o analiză care a durat
8 ani, fiind impusă de necesitatea asigurării unei
protecţii unitare membrilor societăţilor comerciale în
tot spaţiul comunitar şi fiind elaborată în respectul
art.58 din Tratat care vizează libera circulaţie a
capitalului. Directiva a fost modificată ultima dată
prin Directiva 2006/68/CE din 6 septembrie 20069.
În perioada 1976-1984 s-a constituit un
adevărat nucleu legislativ în domeniu, prin
intermediul următoarelor acte :
- directivele a treia (Directiva 78/855/CEE10
)
şi a şasea (Directiva 82/891/CEE11
), care
reglementează procedurile privind fuziunea şi
divizarea societăţilor;
- directiva a patra (Directiva 78/660/CEE12
),
a şaptea (Directiva 83/349/CEE13
) şi a opta
(Directiva 84/253/CEE14
), care armonizează
informaţiile financiare publicate (conturile anuale),
conturile consolidate precum şi procedura auditului.
Directiva a patra a fost modificată substanţial prin
Directiva 2006/46/CE a Parlamentului European şi a
Consiliului din 14 iunie 200615. Directiva a opta a fost
abrogată de Directiva 2006/43/CE a Parlamentului
European şi a Consiliului din 17 mai 2006 privind
auditul statutar al conturilor anuale şi al conturilor
consolidate, de modificare a Directivelor
78/660/CEE şi 83/349/CEE ale Consiliului şi de
abrogare a Directivei 84/253/CEE a Consiliului164;
- a unsprezecea directivă (Directiva
89/666/EEC17
), privind publicitatea sucursalelor
înfiinţate într-un stat membru de anumite tipuri de
societăţi care intră sub incidenţa dreptului unui alt
stat, prin care se facilitează exercitarea libertăţii de
stabilire a societăţilor menţionate de art. 58 din
Tratat.
Punerea în aplicare a directivelor a cincea şi a
zecea s-a dovedit un eşec, fiind retrase de Comisia
Europeana în 2001. Acest fapt a determinat adoptarea
celei de-a douăsprezecea directive (Directiva
89/667/CEE18
), ce poate fi considerată directiva-
cadru în ceea ce priveşte reglementarea generală a
societăţilor cu răspundere limitată şi care lasă statelor
membre competenţa definirii regimului lor juridic.
Alături de cele douăsprezece directive, mai
trebuie menţionate şi următoarele directive, având
relevanţă în privinţa dreptului societar:
Directiva privind ofertele publice de
cumpărare: Directiva 2004/25/CE a Parlamentului
European şi a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind
ofertele publice de cumpărare19
;
Statutul societăţii europene: Regulamentul
(CE) nr. 2001/2157 din 8 octombrie 2001 privind
statutul societăţii europene, evocat mai sus.
Regulamentul privind IAS20
: Regulamentul
(CE) nr.1606/2002 al Parlamentului European şi al
Studii, opinii, informări
16 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2008
6Publicată în „Jurnalul Oficial al Uniunii Europene”
(JOCE) L 065 din 14.03.1968.7
Publicată în „Jurnalul Oficial al Uniunii Europene”
(JOCE) L 221 din 04.09.2003.8
Publicată în „Jurnalul Oficial al Uniunii Europene”
(JOCE) L 026 din 31.01.1977, modificată substanţial prin
Directiva 2006/68/CE a Parlamentului European şi a
Consiliului din 6 septembrie 2006.9
Publicată în „Jurnalul Oficial al Uniunii Europene”
(JOCE) L 264 din 25.09.2006.10
Publicată în „Jurnalul Oficial al Uniunii Europene”
(JOCE) L 295 din 20.10.1978.11
Publicată în „Jurnalul Oficial al Uniunii Europene”
(JOCE) L 378 din 31.12.1982.12
Publicată în „Jurnalul Oficial al Uniunii Europene”
(JOCE) L 222 din 14.08.1978.13
Publicată în „Jurnalul Oficial al Uniunii Europene”
(JOCE) L 193 din 18.07.1983.14
Publicată în „Jurnalul Oficial al Uniunii Europene”
(JOCE) L 126 din 12.05.1984.
15Publicată în „Jurnalul Oficial al Uniunii Europene”
(JOCE) L 224 din 16.08.2006.16
Publicată în „Jurnalul Oficial al Uniunii Europene”
(JOCE) L 157 din 23.10.2007.17
Publicată în „Jurnalul Oficial al Uniunii Europene”
(JOCE) L 395 din 30.12.1989.18
Publicată în „Jurnalul Oficial al Uniunii Europene”
(JOCE) L 395 din 30.12.1989.19
Publicată în „Jurnalul Oficial al Uniunii Europene”
(JOCE) L 142 din 30.04.2004.20
IAS – International Accounting Standards (standardele
internaţionale de contabilitate).
Consiliului din 19 iulie 2002 privind aplicarea
standardelor internaţionale de contabilitate21.
Demersul de faţă vizează doar aspectele
referitoare la necesitatea armonizării dreptului
societăţilor comerciale, referirile la audit sau
contabilitate fiind doar subsidiare.
3. �ecesitatea simplificării cadrului de
reglementare a societăţilor comerciale
La data de 10.07.2007 a fost dată publicităţii
Comunicarea Comisiei Europene privind
simplificarea mediului de afaceri pentru societăţi în
domeniul dreptului societăţilor comerciale, al
contabilităţii şi al auditului22
.
Consiliul European din 8-9 martie 2007 a
subliniat că reducerea dificultăţilor administrative
este importantă pentru stimularea economiei Europei,
având în vedere în special posibilele avantaje create
astfel pentru întreprinderile mici şi mijlocii. Acesta a
insistat asupra necesităţii unei acţiuni comune intense
a Uniunii Europene şi a statelor membre în vederea
reducerii dificultăţilor administrative în cadrul UE23
.
Comisia a evidenţiat modalitatea de realizare a
acesteia prin adoptarea, la 14 noiembrie 2006, a unui
program de simplificare actualizat24
şi a principalelor
elemente de evaluare a costurilor administrative şi de
reducere a dificultăţilor administrative25
. Aceste
documente au fost completate de un program de
acţiune adoptat la 24 ianuarie 200726
. Ambele
programe accentuează necesitatea obţinerii unor
avantaje economice tangibile.
În cadrul acestei iniţiative au fost identificate
drept domenii prioritare: dreptul societăţilor
comerciale, contabilitatea şi auditul la nivel
european. Primele analize efectuate de o serie de state
membre au arătat existenţa unui nivel deosebit de
ridicat al costurilor administrative determinate de
normele europene din aceste domenii27
.
În paralel, Comisia a început să evalueze
dificultăţile administrative reprezentate de domeniul
dreptului societăţilor comerciale şi al contabilităţii în
întreaga Uniune Europeană. În noiembrie 200628
s-a
precizat29
că o revizuire de amploare a acquis-ului
comunitar în aceste domenii este indispensabilă
pentru a permite întreprinderilor europene să fie mai
competitive şi să înregistreze mai multe succese
într-un cadru global de înaltă competitivitate.
Exerciţiul va contribui la revizuirea continuă
a pieţei unice iniţiate de Comisie în cadrul agendei
cetăţenilor din mai 200630
. În special, aceasta va
sprijini eforturile în vederea unei bune reglementări
europene, care implică o evaluare critică a modului
de îmbunătăţire a legilor existente şi de reducere a
dificultăţilor administrative.
Fiind elemente centrale pentru realizarea pieţei
comune, dreptul societăţilor comerciale şi
contabilitatea au fost printre primele domenii de
reglementare armonizate la nivel european.
Domeniul auditului a urmat la scurt timp, prima
versiune a celei de-a opta directive privind auditul
legal datând de la începutul anilor 1980. Din acel
moment, directivele şi regulamentele aferente au fost
actualizate de mai multe ori pentru a le adapta la noile
Studii, opinii, informări
Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2008 17
21Publicat în „Jurnalul Oficial al Uniunii Europene”
(JOCE) L 243 din 11.09.2002.22
Publicată în „Jurnalul Oficial al Uniunii Europene”
(JOCE) C 394 final din 10.07.2007.23
A se vedea Concluziile preşedinţiei Consiliului European
de la Bruxelles – documentul 7224/07, Concluzia 1.24
A se vedea Comunicarea Comisiei către Consiliu, către
Parlamentul European, către Comitetul Economic şi
Social European şi către Comitetul Regiunilor – „O
revizuire strategică a unei mai bune reglementări în
Uniunea Europeană” [COM(2006)689 final, JO C 78,
11.4.2007, p. 9]25
Document de lucru al Comisiei din 14 noiembrie 2006
– „Evaluarea costurilor administrative şi reducerea
dificultăţilor administrative în Uniunea Europeană”,
COM(2006)691 final.26
Comunicarea Comisiei către Consiliu, către Parlamentul
European, către Comitetul Economic şi Social European
şi către Comitetul Regiunilor – „Program de acţiune
privind reducerea poverii administrative în Uniunea
Europeană”, COM(2007)23 final, nepublicată încă în
„Jurnalul Oficial”.
27A se vedea COM(2006)689
28A se vedea şi documentul de lucru al Comisiei din 14
noiembrie 2006 – „Primul raport intermediar de activitate
privind strategia de simplificare a cadrului de
reglementare”, COM(2006)690 final, pagina 12: „În ceeace priveşte dreptul societăţilor comerciale, Comisia aplanificat lansarea înainte de sfârşitul acestui an a uneiiniţiative complexe de evaluare a costurilor administrativegenerate de directivele în materie de drept al societăţilorcomerciale în vederea identificării împreună cu statelemembre şi părţile interesate a domeniului de reducere aacestor costuri. Rezultatul acestui exerciţiu va fi prezentatîntr-o comunicare prevăzută pentru a doua jumătate aanului 2007.”29
Această evaluare se desfăşoară în prezent cu ajutorul
unor consultanţi externi. Rezultatele acestui exerciţiu vor
contribui la studiile de impact care vor însoţi viitoarele
propuneri legislative pe această temă.30
Un prim raport intermediar a fost prezentat Consiliului
European în martie 2007 – Comunicarea Comisiei către
Consiliu, către Parlamentul European, către Comitetul
Economic şi Social European şi către Comitetul Regiunilor
– O piaţă unică pentru cetăţeni – Raport intermediar către
Consiliul European de primăvară din 2007 [COM(2007)60
final, nepublicată încă în „Jurnalul Oficial”.
evoluţii31
. O parte din aceste revizuiri sunt recente.
Cu toate acestea, niciuna dintre aceste măsuri de
modernizare nu a vizat domeniul de aplicare sau
conţinutul esenţial al directivelor în cauză. Acestea au
rămas pe fond neschimbate din momentul adoptării.
În ultimii douăzeci – treizeci de ani, mediul de
afaceri pentru societăţile comerciale europene s-a
schimbat foarte mult faţă de momentul adoptării
directivelor-cadru şi s-a datorat globalizării
economiilor şi evoluţiilor tehnologice radicale. Odată
cu adoptarea unor standarde internaţionale în
domeniul contabil şi cu dezvoltarea jurisprudenţei
Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene, şi cadrul
juridic a evoluat. Această jurisprudenţă a contribuit
la clarificarea domeniului de aplicare a libertăţilor
fundamentale din tratat, deschizând calea unei
mobilităţi sporite a întreprinderilor în cadrul Uniunii
Europene.
Având în vedere aceste evoluţii, s-a dovedit
necesară revizuirea directivelor europene existente în
domeniu, pentru a evalua în ce măsură rămân
relevante. Această evaluare trebuie să ia în
considerare principiile unei mai bune reglementări,
precum şi principiul subsidiarităţii şi al
proporţionalităţii.
În esenţă, există două opţiuni în ceea ce
priveşte anumite directive în materie de drept al
societăţilor comerciale care vizează în principal
situaţii naţionale:
a) prima opţiune constă în a întreba dacă
toate directivele existente în prezent sunt în
continuare necesare sau dacă acquis-ul comunitar în
domeniul dreptului societăţilor comerciale ar trebui
redus la acele acte juridice care vizează în mod
special problemele transfrontaliere;
b) a doua opţiune, mult mai limitată, constă în
concentrarea numai asupra măsurilor de simplificare
concrete şi specifice în vederea sprijinirii societăţilor
europene.
În ceea ce priveşte acquis-ul în materie de
drept al societăţilor comerciale, care vizează
probleme transfrontaliere specifice, precum şi
domeniile contabilităţii şi auditului, este necesară
implementarea măsurilor de simplificare specifice
acestor domenii. În domeniul contabilităţii şi al
auditului, ar trebui să se pună accent pe reducerea
costurilor administrative pentru IMM-uri, pentru care
aceste costuri sunt deosebit de ridicate, în timp ce
toate societăţile comerciale ar trebui să beneficieze
de măsuri de simplificare în materie de drept al
societăţilor comerciale.
4. �ecesitatea abordării generale a
dreptului european al societăţilor comerciale
În domeniul dreptului societăţilor comerciale,
mobilitatea sporită a întreprinderilor actuale, nu
numai la nivel european, ci şi la nivel internaţional,
necesită răspunsuri flexibile într-un mediu aflat în
continuă schimbare. Aceste schimbări pot fi abordate
numai dacă statele membre sunt capabile să
reacţioneze rapid la aceste noi evoluţii. În acest caz,
un cadru european armonizat, dar rigid ar putea părea
uneori mai mult un impediment în calea inovaţiei
decât un avantaj pentru piaţa internă. Mai mult decât
atât, competitivitatea societăţilor comerciale depinde,
de asemenea, de nivelul costurilor administrative
legate direct sau indirect de activitatea acestora.
Unele dintre aceste costuri provin din normele
europene. Se pune întrebarea dacă avantajele acestor
norme depăşesc în toate situaţiile costurile pe care le
implică.
În acelaşi timp, armonizarea are, de asemenea,
efecte pozitive privind competitivitatea societăţilor
comerciale. Armonizarea este un punct forte pentru
pieţele transfrontaliere şi poate clarifica relaţia dintre
două sau mai multe sisteme juridice naţionale vizate.
De asemenea, sporeşte certitudinea juridică. Acelaşi
lucru este valabil şi în cazul în care sunt adoptate
standarde minime de transparenţă pentru protejarea
terţilor de pericolele determinate de mobilitatea
crescută a societăţilor comerciale. În acest caz,
normele comune prevăd stabilirea unui climat de
încredere necesar pentru funcţionarea pieţei interne32
.
Studii, opinii, informări
18 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2008
31În cadrul celei de-a patra faze a procesului de
simplificare a legislaţiei privind piaţa internă (SLIM),
prima şi a doua directivă în materie de drept al societăţilor
comerciale au fost modernizate; în plus, a patra şi a şaptea
directivă au fost actualizate şi au fost adoptate a zecea
directivă în materie de drept al societăţilor comerciale
privind fuziunile transfrontaliere şi directiva privind
exercitarea drepturilor de vot ale acţionarilor. În domeniul
contabilităţii şi al auditului, nivelul de armonizare
internaţională care a fost atins a contribuit la acceptarea
noilor standarde care permit transparenţa şi sporesc
credibilitatea declaraţiilor financiare anuale. Pentru
societăţile comerciale cotate la bursă, regulamentul privind
IAS necesită utilizarea standardelor internaţionale de
raportare financiară (IFRS) pentru conturi consolidate. În
anul 2006 a fost adoptată o nouă directivă privind auditul
legal.
32Piaţa unică reprezintă elementul central al integrării
economice din cadrul Uniunii Europene (UE) şi totodată
una dintre principalele realizări ale Uniunii. Scopul său
principal este de a stimula concurenţa la nivelul pieţelor
naţionale, accelerând astfel creşterea economică
europeană, îmbunătăţind gradul de competitivitate globală
şi nivelul de viaţă.
Înlăturarea obstacolelor din calea liberei circulaţii a
mărfurilor, persoanelor, serviciilor şi capitalului în cadrul
pieţei unice este o modalitate de atingere a unui scop, nu
un scop în sine. Eliminarea acestor bariere este o condiţie
Cu toate acestea, situaţia poate fi diferită
pentru anumite directive, precum a doua, a treia, a
şasea şi a douăsprezecea directivă în materie de drept
al societăţilor comerciale. Aceste directive vizează în
special situaţiile naţionale şi nu au ca obiectiv
soluţionarea anumitor probleme transfrontaliere.
A treia şi a şasea directivă în materie de
drept al societăţilor comerciale reglementează
fuziunile şi divizările societăţilor comerciale pe
acţiuni din cadrul aceluiaşi stat membru. În
momentul adoptării acestor norme, cu câteva decenii
în urmă, ele au contribuit la deschiderea de noi
posibilităţi pentru societăţile comerciale şi la
promovarea pieţei interne. În prezent, acestea
garantează un nivel minim de protecţie pentru
acţionarii şi creditorii societăţilor comerciale pe
acţiuni în întreaga Uniune Europeană.
Cu toate acestea, întrucât nu prevăd o
armonizare completă, aceste directive nu creează
condiţii de egalitate; în schimb, unele norme continuă
să difere între statele membre. În acelaşi timp,
existenţa unor cerinţe minime în dreptul comunitar
împiedică statele membre să îşi adapteze legislaţiile
naţionale la necesităţile în schimbare. Acest fapt
determină întrebarea dacă avantajele care rezultă din
aceste directive justifică restricţiile pe care acestea le
impun întreprinderilor.
Consideraţii similare se aplică în cazul celei
de-a doua directive în materie de drept al
societăţilor comerciale care se referă la capitalul
societăţilor pe acţiuni. Sistemul de menţinere a
capitalului prevăzut de această directivă a fost pus în
discuţie mult timp, astfel încât ar trebui luată în
considerare cel puţin o revizuire a sistemului pentru
a oferi societăţilor comerciale mai multă flexibilitate
în domeniul distribuţiilor către acţionarii lor. În unele
state membre au fost create noi forme juridice
naţionale care nu intră în domeniul de aplicare a celei
de-a doua directive în materie de drept al societăţilor
comerciale, pentru a beneficia de flexibilitatea pe
care directiva nu o oferă, mai ales în privinţa
cerinţelor minime referitoare la capital.
A douăsprezecea directivă este, în principiu,
de natură permisivă, întrucât a oferit persoanelor
fizice posibilitatea de a crea societăţi comerciale cu
răspundere limitată în statele membre în care, înainte
de transpunerea directivei, erau necesare mai multe
persoane pentru formarea unei societăţi de acest tip.
Cu toate acestea, directiva stabileşte în acelaşi
timp o serie de cerinţe minime privind procedurile
interne ale unei asemenea societăţi comerciale.
Întrebarea este dacă trebuie stabilite astfel de restricţii
la nivel comunitar.
În toate aceste cazuri, Comisia consideră drept
o opţiune viabilă abrogarea normelor europene şi
creşterea flexibilităţii lăsând în responsabilitatea
statelor membre stabilirea condiţiilor în domeniile în
cauză. Comisia consideră că o asemenea abordare ar
corespunde cel mai bine principiilor unei mai bune
reglementări şi necesităţii de a oferi Uniunii Europene
un acquis raţionalizat în domeniul dreptului
societăţilor comerciale pentru secolul al XXI-lea.
Abrogarea totală a directivelor menţionate
anterior ar putea părea excesivă. În acest caz, ar
trebui simplificate cel puţin parţial a treia, a şasea şi
probabil şi a doua directivă în materie de drept al
societăţilor comerciale. În forma lor actuală, aceste
directive conţin norme atât de detaliate încât statele
membre dispun de un grad redus de flexibilitate
pentru adaptarea sistemelor lor naţionale la
necesităţile în continuă evoluţie ale întreprinderilor
şi ale părţilor interesate, în general.
O primă propunere de simplificare a celei
de-a treia şi a celei de-a şasea directive a fost
depusă de Comisie la 7 martie 200733
, fiind una
dintre măsurile cuprinse în programul de acţiune al
Comisiei de reducere a dificultăţilor administrative
şi a fost aprobată de Consiliul European din 8-9
martie 200734
.
Cu toate acestea, pe lângă această modificare,
există altele mai substanţiale care ar trebui abordate,
în special o serie de cerinţe de raportare incluse în a
treia şi a şasea directivă par excesive din perspectiva
actuală.
4.1. Cerinţele de raportare prevăzute de a
treia şi a şasea directivă în materia dreptului
societăţilor comerciale
În temeiul celei de-a treia şi al celei de-a şasea
directive în materie de drept al societăţilor
comerciale, în contextul pregătirii unei fuziuni sau a
Studii, opinii, informări
Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2008 19
de bază pentru realizarea altor obiective comunitare directe
precum:
- dezvoltarea armonioasă şi echilibrată a activităţii
economice;
- creşterea durabilă şi neinflaţionistă, respectând în
acelaşi timp normele de protecţie a mediului;
- coeziunea economică şi socială;
- un nivel ridicat de ocupare a forţei de muncă şi de
protecţie socială;
- o calitate mai bună a vieţii.
33Propunere de Directivă a Parlamentului European şi a
Consiliului de modificare a Directivei 78/855/CEE a
Consiliului privind fuziunile societăţilor comerciale pe
acţiuni şi a Directivei 82/891/CEE a Consiliului privind
divizarea societăţilor comerciale pe acţiuni cu privire la
condiţia întocmirii unui raport de expertiză independentă
în cazul unei fuziuni sau al unei divizări [COM(2007)91,
nepublicată încă în Jurnalul Oficial]34
Concluziile preşedinţiei Consiliului European de la
Bruxelles – documentul 7224/07, Concluzia 1.
40Articolul 32 din Directiva 77/91/CE, astfel cum a fost
modificat prin articolul 1 alineatul (9) din Directiva
2006/68/CE.41
Articolul 13 din Directiva 78/855/CEE şi articolul 12 din
Directiva 82/891/CEE.
35Articolul 9 din Directiva 78/855/CEE şi articolul 7 din
Directiva 82/891/CEE36
Articolul 10 din Directiva 78/855/CEE şi articolul 8 din
Directiva 82/891/CEE37
Articolul 11 alineatul (1) litera (c) din Directiva
78/855/CEE, articolul 9 alineatul (1) litera (c) din
Directiva 82/891/CEE38
Articolul 8 alineatul (3) din Directiva 82/891/CEE.39
A se vedea articolul 10a din Directiva 77/91/CE, introdus
prin articolul 1 alineatul (2) din Directiva 2006/68/CE.
20 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2008
Studii, opinii, informări
4.2. Protecţia acţionarilor şi a creditorilor
în temeiul celei de-a treia şi al celei de-a şasea
directive în materie de drept al societăţilor
comerciale
Directiva 2006/68/CE de modificare a celei de-a
doua directive a modernizat normele privind protecţia
creditorilor aplicabile în cazul unei reduceri a
capitalului40
. Procedura de protecţie a creditorilor ale
căror creanţe sunt anterioare datei publicării deciziei de
reducere a fost specificată mai detaliat. De asemenea,
s-a precizat clar că, în cazul în care doresc să obţină
garanţii, aceşti creditori trebuie să dovedească, în mod
credibil, că prin reducerea capitalului creanţele lor sunt
puse în pericol. Prima etapă a modernizării normelor
de protecţie a creditorilor prevăzute de cea de-a treia şi
de cea de-a şasea directivă ar trebui să o reprezinte
alinierea dispoziţiilor aferente din aceste directive41
la
noul sistem.
Cu toate acestea, se pune întrebarea dacă este
oportun ca, în general, societatea absorbantă să fie
supusă aceleiaşi proceduri ca societatea absorbită,
deşi există situaţii în care efectul unei fuziuni asupra
acţionarilor şi creditorilor societăţii absorbante nu
diferă de tranzacţiile comerciale normale.
În acest context, ar trebui menţionat faptul că şi
normele prevăzute de cea de-a doua directivă
protejează interesele acţionarilor. Deseori, fuziunile
necesită majorări de capital care prin articolul 29
alineatul (1) din a doua directivă conduc la acordarea
unor drepturi de preempţiune acţionarilor existenţi. În
acelaşi timp, articolul 19 din cea de-a doua directivă
limitează domeniul de aplicare a fuziunilor prin
achiziţie fără o majorare de capital. Creditorii sunt
protejaţi prin alte norme, conform celor expuse anterior.
Sub condiţia ca acţionarii şi creditorii să
continue să aibă dreptul de acces la documentele
relevante cu cel puţin o lună înainte de adunarea
generală a societăţilor absorbite, s-ar putea lua în
considerare posibilitatea de a lăsa statele membre să
decidă dacă şi în ce situaţii este necesară aprobarea
adunării generale a societăţii absorbante. Totuşi,
această flexibilitate ar trebui să existe cel puţin în
cazul transferului de active ale unei filiale deţinute în
întregime şi al achiziţiei unei filiale a cărei societate-
mamă deţine 90% din acţiunile sale, care sunt în
prezent reglementate prin norme specifice (articolele
24 şi 25 din a treia directivă).
4.3. Alte măsuri de simplificare în domeniul
dreptului societăţilor comerciale
Conform explicaţiilor anterioare, pentru
simplificarea altor părţi ale acquis-ului în domeniul
dreptului societăţilor comerciale este necesară
instituirea unor măsuri suplimentare.
unei divizări, societăţile comerciale trebuie să
îndeplinească o serie de cerinţe de raportare. Prin
urmare, organele administrative sau de conducere ale
societăţilor comerciale în cauză trebuie să
întocmească un raport scris, detaliat, explicând
proiectul de funcţionare şi precizând temeiul juridic
şi economic ale acestuia35
. Mai mult decât atât, pentru
a evalua în special dacă rata de schimb propusă a
acţiunilor este corectă şi rezonabilă, este necesar
raportul unui expert independent36
. În plus, trebuie
întocmită o declaraţie contabilă, dacă cele mai
recente conturi anuale au fost întocmite pentru un
exerciţiu financiar încheiat cu mai mult de şase luni
înainte de data proiectului de fuziune sau divizare37
.
În cele din urmă, dacă în cazul unei divizări trebuie
întocmite atât un raport de expertiză în temeiul celei
de-a doua directive în materie de drept al societăţilor
comerciale, cât şi un raport asupra proiectului de
divizare, normele din cea de-a şasea directivă permit
numai statelor membre să prevadă ca ambele rapoarte
să fie întocmite de acelaşi expert38
; nu se poate acorda
o derogare de la niciuna dintre cerinţele de raportare.
Ultima cerinţă pare să fie un exemplu tipic de
dificultate administrativă. Într-un mediu de afaceri
modern, dubla raportare ar trebui evitată pe cât
posibil, întrucât creează costuri suplimentare pentru
societăţile comerciale fără a oferi un plus de valoare
real pentru acţionari şi creditori. Însă şi celelalte trei
cerinţe par să fie foarte împovărătoare şi să nu ofere
decât un grad scăzut de flexibilitate atunci când
societăţile comerciale sunt constituite la nivel
european. Pentru a simplifica procesul de fuziune şi
divizare, ar fi oportun să se lase la latitudinea statelor
membre posibilitatea de a decide dacă doresc să
acorde o mai mare flexibilitate pentru răspunderea
directorilor, eventual pe baza unei decizii specifice a
adunării generale, sau să solicite furnizarea datelor
financiare relevante în fiecare situaţie. Nu pare să
existe niciun motiv pentru a prefera la nivel european
una dintre aceste două soluţii. În plus, pentru a
beneficia pe deplin de măsurile recente de
modernizare, mecanismele privind evaluarea ratei de
schimb a acţiunilor ar trebui să ia în considerare
flexibilitatea introdusă în anul 2006 în cea de-a doua
directivă în materie de drept al societăţilor
comerciale, cu privire la o situaţie similară referitoare
la evaluarea aportului în natură39
.
42BRITE – Business Register Interoperability throughout
Europe. 43
EBR – European Business Register. A se vedea şi
www.ebr.org.44
Ar trebui să se aplice aceleaşi principii ca pentru
înregistrarea unei sucursale a unui grup din Grupul
European de Interes Economic (GEIE) situată într-un
stat membru, altul decât cel în care se află sediul oficial al
GEIE, potrivit articolului 10 din Regulamentul Consiliului
privind GEIE (Regulamentul (CEE) nr.2137/85 al
Consiliului din 25 iulie 1985 privind Grupul European de
Interes Economic (GEIE).
Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2008 21
Studii, opinii, informări
naţional în măsura în care aceasta ar genera costuri
suplimentare pentru societăţile comerciale.
În ceea ce priveşte sucursalele unei societăţi
comerciale, a unsprezecea directivă în materie de
drept al societăţilor comerciale prevede cerinţe
speciale de publicitate.
Aceste norme implică un cost dublu pentru
societăţile comerciale: ele trebuie să asigure
traducerea anumitor documente privind societatea în
cauză în limba naţională a statului membru în care se
află sucursala şi trebuie să înregistreze aceste
documente şi informaţiile respective, împreună cu
informaţiile privind sucursala, în registrul sucursalei.
Mai mult decât atât, normele naţionale ale statelor
membre care stabilesc detaliile privind traducerea
certificată generează deseori cerinţe excesive
(legalizarea notarială etc.), ceea ce conduce la o
creştere suplimentară a costurilor.
Pentru a reduce aceste costuri la un nivel
acceptabil, este esenţial ca statul membru al
sucursalei să accepte traducerea legalizată realizată
într-un alt stat membru. Această obligaţie ar trebui să
se aplice cel puţin în cazul în care certificatul care a
fost eliberat este acceptat de autorităţile juridice sau
administrative ale celuilalt stat membru. Prin urmare,
articolul 4 din cea de-a unsprezecea directivă ar
trebui adaptat în mod corespunzător.
Există şi posibilităţi suplimentare de
simplificare în ceea ce priveşte înfiinţarea de
sucursale. Existenţa registrelor electronice în toată
Europa permite comunicarea între acestea. De
exemplu, proiectul BRITE42
, care oferă o interfaţă
multilingvă comună pentru accesarea registrelor din
Registrul European al Comerţului – EBR43
, are ca
obiectiv să permită cetăţenilor şi societăţilor
comerciale europene să profite la maximum de
avantajele acestei tehnologii.
Ca urmare, este evidentă necesitatea revizuirii
celei de-a unsprezecea directive, ceea ce ar permite
reducerea dificultăţilor administrative privind
înfiinţarea unei sucursale într-un alt stat membru, în
special acordându-se posibilitatea de a depune
informaţiile respective ale sucursalei în statul
membru în care este înregistrată societatea-mamă44
.
În primul rând, se au în vedere prima şi a
unsprezecea directivă în materia dreptului societăţilor
comerciale. Modalităţile de publicare a informaţiilor
privind societăţile comerciale prevăzute de aceste
directive încă nu exploatează toate posibilităţile
oferite de tehnologia actuală.
În conformitate cu normele din prima
directivă în materie de drept al societăţilor
comerciale, anumite informaţii care trebuie introduse
în registrele comerciale ale statelor membre trebuie,
de asemenea, publicate în buletinele naţionale. În
majoritatea cazurilor, această publicare generează
costuri suplimentare inutile pentru societăţile
comerciale. Aceste costuri ar putea fi evitate pe viitor,
având în vedere că în prezent toate aceste informaţii
sunt disponibile online prin intermediul registrelor
electronice ale societăţilor comerciale.
În ceea ce priveşte sucursalele, a unsprezecea
directivă în materie de drept al societăţilor
comerciale prevede cerinţe speciale de publicitate.
Aceste cerinţe generează, de asemenea, costuri
considerabile pentru numeroase societăţi comerciale,
datorită normelor naţionale privind traducerile şi
certificările aferente obligaţiei de informare. Sunt
necesare eforturi pentru reducerea la minimum a
acestor costuri prin limitarea cerinţelor formale pe
care statele membre le pot impune societăţilor
comerciale în acest context.
În special prima directivă în materie de
drept al societăţilor comerciale impune societăţilor
să publice anumite informaţii care trebuie introduse
în registrul comercial al statului membru în cauză în
plus faţă de cele din buletinele naţionale. În
majoritatea cazurilor, această publicare generează
costuri suplimentare pentru societăţile comerciale.
Începând cu ianuarie 2007, statele membre
trebuie să permită societăţilor comerciale să transmită
pe cale electronică actele şi informaţiile respective,
potrivit articolulului 3 alineatul (2) din prima
directivă. Prin intermediul registrelor electronice,
aceste informaţii sunt accesibile terţilor din toate
statele membre, iar Registrul European al Comerţului
facilitează şi mai mult accesul la registrele naţionale.
Prin urmare, obligaţia de a publica datele înregistrate
în buletinul naţional a devenit inutilă, cu atât mai
mult cu cât deseori buletinele naţionale nu reproduc
informaţiile în totalitate, ci conţin numai o referinţă la
registrul respectiv. În consecinţă, funcţia buletinelor
naţionale poate fi uşor înlocuită printr-un simplu
serviciu al registrului care furnizează informaţiile
privind ultimele modificări ale acestuia.
Prin urmare, pentru a permite societăţilor
comerciale să realizeze economii, cerinţa de
publicare în buletinul naţional prevăzută la articolul
3 alineatul (4) din prima directivă ar trebui abrogată.
În plus, nu ar trebui să se permită statelor membre să
solicite, pe lângă publicarea în conformitate cu
articolul 3 alineatul (2), publicarea în buletinul
A.Date tehnice
Acordul de asistenţă judiciară reciprocă dintre
Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii (pe
scurt UEUS-AJ)1
a fost semnat la Washington la 25
iunie 2003. Acordul nu este încă în vigoare2, dar a
făcut, cu toate acestea, obiectul unui act rectificativ în
luna aprilie 20053.
B. Câmpul de aplicare a Acordului
1. Într-o manieră generală, Uniunea
Europeană, pe de o parte, şi Statele Unite ale
Americii, pe de altă parte, urmăresc ca dispoziţiile
prezentului Acord să se aplice tratatelor bilaterale de
ajutor reciproc judiciar care vor fi în vigoare între
statele membre ale Uniunii Europene şi Statele Unite
ale Americii în momentul intrării în vigoare a
acordului menţionat anterior(articolul 3 UEUS-AJ).
În special, în locul acordurilor existente se
aplică operaţiunile care ţin de identificarea informa -
ţiilor bancare (articolul 4 UEUS-AJ), de echipele de
anchetă comune (articolul 5 UEUS-AJ), de audierile
prin videoconferinţă (articolul 6 UEUS-AJ), de
transmi terea mai rapidă a cererilor (articolul 7
UEUS-AJ), de asistenţa judiciară acordată
autorităţilor admi nistrative (articolul 8 UEUS-AJ), de
limitele utilizării în scopul protecţiei datelor cu
caracter personal şi a altor date (articolul 9 ), de
cererea de confiden ţialitate (articolul 10 UEUS-AJ).
În consecinţă, în conformitate cu articolul 3
alineatul 2 UEUS-AJ, Uniunea Europeană „(...)veghează ca fiecare stat membru să recunoască, prinschimbul unui instrument scris între acest statmembru şi Statele Unite ale Americii, faptul căacordul său bilateral de ajutor reciproc judiciar seaplică. (....)”. Acest lucru este valabil şi pentru noile
state membre care vor fi aderat la Uniunea
Europeană, după intrarea în vigoare a acestui acord,
indiferent dacă aceste state sunt legate sau nu
printr-un acord bilateral cu Statele Unite ale Americii.
2. Urmare a Acordului de asistenţă judiciară în
materie penală dintre Statele Unite ale Americii şi
Uniunea Europeană, semnat la 25 iunie 2003,
România, împreună cu Statele Unite ale Americii au
hotărât ca Tratatul privind asistenţa judiciară în
materie penală dintre cele două ţări, semnat la
Washington la 26 mai 1999, ratificat prin Ordonanţa
Guvernului nr.93/1999, aprobată prin Legea
nr.53/2000, să fie amendat pentru a răspunde mai
bine noilor provocări ale criminalităţii transnaţionale,
mai ales formelor celor mai grave ale acesteia,
precum terorismul, traficul de persoane, traficul de
droguri, traficul de arme.
Astfel, a fost necesară completarea Tratatului
în vigoare prin introducerea unor forme moderne de
asistenţă judiciară: identificarea informaţiilor
bancare, echipele comune de anchetă, audierea prin
videoconferinţă, transmiterea cererilor de asistenţă
judiciară prin mijloace rapide de comunicare, precum
Studii, opinii, informări
1JOL 181 din 19 iulie 2003, p. 34-42. Să ne amintim faptul
că articolul 24 din TUE, introdus prin Tratatul de la
Amsterdam şi modificat prin Tratatul de la Nisa, permite
efectiv Consiliului Uniunii să autorizeze Preşedinţia să
negocieze acorduri cu ţările terţe, aceste acorduri fiind apoi
„încheiate de Consiliu la recomandarea Preşedinţiei”. 2
În conformitate cu articolul 18 alineatul (1) din Acord,
acesta va intra în vigoare „în prima zi după trei luni de ladata la care Părţile Contractante au schimbatinstrumentele care indică faptul că au dus la bun sfârşitprocedurile lor interne în acest scop (...)”.3
JOL 101 din 21 aprilie 2005, p. 20.
Aspecte privind impactul Acordului de asistenţăjudiciară reciprocă dintre Uniunea Europeană
şi Statele Unite ale Americiiasupra reglementării româneşti în materie
drd. Ionuţ MAZÂLU
expert
Consiliul Legislativ
22 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2008
şi extinderea categoriilor de autorităţi cărora li se
poate acorda asistenţă judiciară.
Dat fiind faptul că Tratatul bilateral din 1999
este unul modern, pentru facilitarea aplicării
Acordului Statele Unite ale Americii – Uniunea
Europeană s-a insistat numai pentru modificarea
articolului 2 din Tratat, pentru a-l pune în acord cu
legislaţia internă privind cooperarea judiciară
internaţională în materie penală şi, respectiv,
armonizarea judiciară.
Prin urmare, la 10 septembrie 2007, la
Bucureşti, a fost semnat Protocolul la Tratatul dintre
România şi Statele Unite ale Americii privind
asistenţa judiciară în materie penală. Acesta este în
curs de ratificare şi va intra în vigoare odată cu
intrarea în vigoare a Acordului de asistenţă judiciară
dintre Uniunea Europeană şi Statele Unite ale
Americii, semnat la Washington, la 25 iunie 2003
(acordul va intra în vigoare după aprobarea încheierii
acestuia de către Consiliul UE şi ratificarea de către
Senatul SUA )4.
Ratificarea Protocolului nu aduce atingere
altor obligaţii internaţionale ale României,
dimpotrivă reprezintă îndeplinirea unei obligaţii care
rezultă din statutul de membru al Uniunii Europene.
3. În ceea ce priveşte identificarea
informaţiilor bancare, articolului 4 alineatul (1)
litera (a) din UEUS-AJ prevede că „la cerereastatului solicitant, statul solicitat verifică imediat, înconformitate cu dispoziţiile prezentului articol, dacăbăncile cu sediul pe teritoriul său deţin informaţii cuprivire la faptul dacă o persoană fizică sau juridicăidentificată, bănuită sau acuzată de o infracţiunepenală, este titulara unuia sau mai multor conturibancare. Statul solicitat comunică imediat rezultateleinvestigaţiei statului solicitant”.
Astfel de măsuri pot fi luate în scopul obţinerii
de informaţii privind persoanele fizice sau juridice,
condamnate sau implicate într-o infracţiune penală,
informaţii deţinute de instituţiile financiare nebancare
sau, în sfârşit, de operaţiuni financiare care nu sunt
legate de conturi bancare (articolul 4 alineatul (1)
litera (b) din UEUS-AJ).
La fel, cererea de informaţii conţine identitatea
persoanei fizice sau juridice care permite localizarea
conturilor sau a operaţiunilor sale (articolul 4
alineatul (2) litera (a) din UEUS-AJ), informaţii
suficiente pentru a permite autorităţii competente a
statului solicitat:
- să aibă motive rezonabile pentru a crede că persoana
fizică sau juridică în cauză este implicată într-o
infracţiune penală (...) (articolul 4 alineatul (2)
litera (b) punctul (i) UEUS-AJ),
- să concluzioneze că informaţiile căutate se raportează
la anchetă sau la urmăririle penale (articolul 4
alineatul (2) litera (b) punctul (ii) UEUS-AJ).
Cererea de informaţii conţine, în măsura în
care este posibil, informaţii privind numele băncii sau
al instituţiei financiare nebancare susceptibilă de a fi
implicată, precum şi orice alte informaţii care ar
putea conduce la reducerea dimensiunii anchetei
(articolul 4 alineatul (2) litera (c) din UEUS-AJ).
Totuşi, în conformitate cu articolul 4
alienatul (4) din UEUS-AJ şi sub rezerva articolului
15 din UEUS-AJ, un stat îşi poate (...) restrânge
obligaţia de furnizare de ajutor:
- la infracţiunile pedepsibile în temeiul dreptului
statului solicitat şi a statului solicitant (articolul 4
alineatul (4) litera (a) punctul (i) din UEUS-AJ).
- la infracţiunile pasibile de o pedeapsă cu privare de
liberate sau de măsuri de siguranţă de cel puţin patru
ani în statul solicitant şi de cel puţin doi ani în statul
solicitat (articolul 4 alineatul (4) litera (a) punctul
(ii) din UEUS-AJ), sau
- la infracţiunile grave definite în prealabil,
pedepsibile în temeiul dreptului statului solicitat sau
al statului solicitant (articolul 4 alineatul (4) litera (a)
punctul (iii) din UEUS-AJ).
Potrivit prevederilor articolului 4 mai sus
menţionat, a fost introdusă această nouă formă de
asistenţă judiciară prin articolul 17 bis din Protocolul
încheiat între România şi Statele Unite ale Americii
cu privire la Tratatul de asistenţă judiciară din 1999.
În plus de prevederile articolului din UEUS-AJ, pe
lângă schimbul de note diplomatice între Uniunea
Europeană şi Statele Unite ale Americii, se prevede
ca cererile de asistenţă introduse la articolul 17 bisalin(3) să se transmită între: „a) pentru România, înlocul căii prevăzute la art.2 alin.(2) din prezentulTratat, Parchetului de pe lângă Înalta Curte deCasaţie şi Justiţie, şi b) pentru Statele Unite aleAmericii, în locul căii prevăzute la art.2 alin.(2) dinprezentul Tratat, ataşatului pentru România al: i)Departamentului de Justiţie al SUA, Administraţiade Aplicare a Legii în Domeniul �arcoticelor, în cepriveşte chestiunile care sunt de competenţa sa; ii)Departamentului de Siguranţă �aţională al SUA,Biroul de Aplicare a Legii în Materie de Imigraţie şiVamă, în ceea ce priveşte chestiunile care sunt decompetenţa sa şi (iii) Departamentului de Justiţie alSUA, Biroul Federal de Investigaţii, în ceea cepriveşte toate celelalte chestiuni.”.
4. În ceea ce priveşte echipele de anchetă
comune prevăzute la articolul 5 alineatul (1) din
UEUS-AJ, se stabileşte ca Părţile Contractante să ia
Studii, opinii, informări
4Conform site-ului Ministerului Justiţiei din România
(www.just.ro)
Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2008 23
la Tratatul de asistenţă judiciară din 1999, având
aceeaşi denumire, cu excepţia alineatului (2), care în
Protocolul la Tratat constituie o dispoziţie distinctă
referitoare la costurile privind videoconferinţa,
respectiv articolul 6 alin.(1), cu următorul cuprins:
„(1) Statul solicitat va suporta toate cheltuielileprivind îndeplinirea unei cereri, inclusiv cheltuielilede reprezentare, cu excepţia celor de mai jos, carevor fi suportate de statul solicitant:
a) onorariile experţilor;b) costurile legate de traducere, interpretare
şi traducere;c) diurna şi cheltuielile de deplasare ale
persoanelor în conformitate cu articolele 10, 11, 12,şi 17 quater şi
d) costurile legate de stabilirea şi funcţionareatransmisiunii video conform articolului 17 quater,dacă statul solicitant şi cel solicitat nu convin altfel.Alte costuri care survin în cursul acordării unorasemenea asistenţe, inclusiv costurile legate dedeplasarea participanţilor în statul solicitat, vor fisuportate în conformitate cu celelalte dispoziţii aleprezentului articol.”
6. În legătură cu mijloacele rapide de
transmitere a cererilor, la articolul 7 din UEUS-AJ se
prevede că „cererile de asistenţă judiciară şicomunicările referitoare la acestea pot fi transmiseprin mijloace de comunicare mai rapide, precumfaxul sau poşta electronică (...)”. În acest caz, „vatrebui să urmeze confirmarea oficială dacă aceastaeste cerută de statul solicitat”.
În acord cu articolul menţionat, următoarele
articole au fost preluate prin Protocolul din 10
septembrie 2007 între România şi Statele Unite ale
Americii, în locul articolului 4 alin.(1) al Tratatului de
asistenţă judiciară încheiat între cele doua state la 26
mai 1999:
(1) Cererea de asistenţă judiciară seformulează în scris, cu excepţia situaţiilor urgente încare autoritatea centrală a statului solicitat poateaccepta cererea în altă formă. Atunci când cerereanu este formulată în scris, ea trebuie confirmată înscris în termen de 10 zile, dacă autoritatea centralăa statului solicitat nu convine altfel. În sensulprezentului alineat, cererile transmise prin fax saue-mail sunt considerate a fi formulate în scris.
(1 bis) Cererile de asistenţă judiciară şicomunicările care ţin de acestea pot fi transmise prinmijloace rapide de comunicare, inclusiv fax sau e-mail,cu confirmare formală, dacă aceasta este cerută decătre statul solicitat. Statul solicitat poate transmiterăspunsul la cerere prin oricare din aceste mijloacerapide de comunicare.”
Studii, opinii, informări
24 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2008
măsurile necesare „(...) pentru a permite constituireaşi funcţionarea echipelor poliţieneşti de anchetăcomune pe teritoriul respectiv al fiecărui statmembru şi al Statelor Unite ale Americii în scopulfacilitării anchetelor şi urmăririlor penale,determinând intervenţia unuia sau mai multor statemembre şi a Statelor Unite ale Americii, dacă statulmembru în cauză şi Statele Unite ale Americiiestimează că ar fi oportun”.
Modalităţile de acţiune ale acestei echipe sunt
reglementate prin articolul 5 alineatul (2) din UEUS-AJ,
care prevede că „procedurile care guverneazăfuncţionarea acestor echipe (alcătuirea, durata,amplasarea, organizarea, funcţiile, obiectul, precumşi condiţiile de participare a membrilor unei echipela activităţi de anchetă care se derulează pe teritoriulunui alt stat membru) fac obiectul unui acord întreautorităţile competente (...)”. În acelaşi mod, aceste
autorităţi „(...) comunică direct între ele în scopulconstituirii şi funcţionării acestor echipe (...)”(articolul 5 alineatul (3) din UEUS-AJ). În sfârşit, în
conformitate cu articolul 5 alineatul (4) UEUS-AJ
„când o echipă de anchetă comună estimează cătrebuie îndeplinite îndatoriri de anchetă într-unul dinstatele care formează echipa, un membru al echipeicare aparţine de acel stat poate solicita autorităţilorsale competente îndeplinirea acestor îndatoriri fărăsă mai fie necesar ca celelalte state să prezinte ocerere de ajutor reciproc judiciar. �orma juridicănecesară pentru a obţine îndeplinirea unei sarcini deanchetă în acest stat este norma aplicabilăactivităţilor naţionale de anchetă”.
Aceste prevederi ale articolului 5 din
UEUS-AJ prezentate mai sus au fost preluate la
articolul 17 ter din Protocolul încheiat la 10
septembrie 2007 la Tratatul dintre România şi Statele
Unite ale Americii privind asistenţa judiciară în
materie penală, semnat la 26 mai 1999.
5. În ceea ce priveşte folosirea tehnologiei
video, reglementată în articolul 6 din UEUS-AJ „(...)Părţile Contractante iau măsurile necesare pentru apermite folosirea tehnologiei prin transmisie videoîntre fiecare stat membru şi Statele Unite ale Americiiîn scopul obţinerii, într-o procedură pentru care esteposibilă o anchetă judiciară, mărturia unei persoanesau a unui expert situat într-un stat solicitat. În cazulîn care nu sunt specificate în prezentul articol,modalităţile care guvernează această procedură suntcele prevăzute în Tratatul de asistenţă judiciară învigoare între statele în cauză sau cele ale dreptuluistatului solicitat, după caz”.
Aceste prevederi ale articolului 6 din UEUS-AJ
au fost preluate la articolul 17 quater prin Protocolul
fost încheiat în domeniul de aplicare a acestor
dispoziţii5.
În sfârşit, nu se acordă asistenţă judiciară „(...)dacă autoritatea administrativă prevede că situaţianu va da ocazia unei urmăriri sau deferiri, după caz”(articolul 8 alineatul (1) teza finală UEUS-AJ).
În Protocolul din 10 septembrie 2007 la
Tratatul de asistenţă judiciară din 1999, prin articolul
1 bis au fost preluate două alineate ale articolul 8 din
UEUS-AJ.
De asemenea, Protocolul la Tratatul menţionat
cuprinde o dispoziţie distinctă referitoare la
autorităţile centrale, care prevede, la articolul 2, date
privind desemnarea de către părţi a autorităţilor
centrale pentru întocmirea şi primirea cererilor
formulate în baza prezentului Tratat. În cazul
României, autoritatea centrală este Ministerul
Justiţiei, iar în cazul Statelor Unite ale Americii,
Ministerul Justiţiei sau o persoană desemnată de către
ministrul justiţiei. Comunicarea dintre aceste
autorităţi se va realiza în mod direct.
8. În ceea ce priveşte limitele utilizării în
scopul protecţiei datelor cu caracter personal şi a altor
date, articolul 9 alineatul (1) din UEUS-AJ prevede
că statul solicitant poate utiliza dovezile sau
informaţiile primite de la statul solicitat:
- în scopul anchetelor şi acţiunilor penale (articolul 9
alineatul (1) litera (a) din UEUS-AJ), pentru a preveni
o ameninţare imediată şi gravă la siguranţa sa publică
(articolul 9 alineatul (1) litera (b) din UEUS-AJ), în
procedurile sale judiciare sau administrative nepenale
legate direct de anchete sau acţiuni (articolul 9
alineatul (1) litera (c) din UEUS-AJ).
- în orice alt scop, dacă aceste informaţii sau dovezi
au fost făcute publice în cadrul procedurii pentru care
ele au fost transmise (...) (articolul 9 alineatul (1)
litera (d) din UEUS-AJ).
- în orice alt scop, cu acordul prealabil al statului solicitat
(articolul 9 alineatul (1) litera (e) din UEUS-AJ).
În consecinţă, în conformitate cu articolul 9
alineatul (2) litera (b) din UEUS-AJ, statul solicitat
„(...) nu poate să impună, pentru a furniza dovezi sauinformaţii, limite generale care să se refere lanormele legale ale statului solicitant în materie deprocesare de date cu caracter personal”. Această
dispoziţie urmăreşte garantarea faptului că refuzul de
asistenţă judiciară pe motive legate de protecţia
datelor nu poate fi pretins decât în cazuri
excepţionale. Un astfel de caz ar putea să se prezinte
Studii, opinii, informări
5A se vedea nota explicativă privind Acordul dintre
Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii în materie
de ajutor reciproc judiciar, JOL 181 din 19 iulie 2003.
Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2008 25
7. Referitor la asistenţa judiciară acordată
autorităţilor administrative, articolul 8 alineatul (1)
din UEUS-AJ prevede că: „Asistenţa judiciară seacordă şi unei autorităţi administrative naţionalecare anchetează faptele în vederea unei urmăriripenale a comportamentului sau a trimiterii în faţaautorităţilor de anchetă sau de urmărire penală, întemeiul competenţelor administrative sau dereglementare pentru a efectua o astfel de anchetă(...)”. În această privinţă, dispoziţia impune obligaţia
de acordare a asistenţei judiciare autorităţilor
administrative federale ale Statelor Unite ale
Americii şi autorităţilor administrative naţionale ale
statelor membre care formulează cererea. Asistenţa
judiciară poate fi, de asemenea, acordată şi altor
autorităţi administrative, şi anume autorităţile non-
federale sau locale. Această posibilitate este totuşi
lăsată la dispoziţia statului solicitat.
Părţile contractante au convenit ca, în
conformitate cu prima teză a articolului 8 alineatul (1),
asistenţa judiciară reciprocă să fie acordată unei
autorităţi administrative solicitante care, la data
formulării cererii, anchetează faptele, în cadrul
mandatului său statutar, în vederea cercetării penale
sau a trimiterii în faţa autorităţilor competente în
materie de anchetă şi de urmărire penală, astfel cum
se precizează în continuare. Faptul că, la data
formulării cererii, această autoritate are în vedere
trimiterea pentru urmărirea penală, nu exclude ca ea
să vizeze şi alte sancţiuni decât cele penale. Prin
urmare, asistenţa judiciară reciprocă obţinută în
temeiul articolului 8 alineatul (1) poate duce
autoritatea administrativă solicitantă la concluzia că
urmărirea penală sau trimiterea în faţa autorităţilor
penale nu ar fi oportune. Aceste consecinţe posibile
nu afectează obligaţia părţilor contractante de a
furniza asistenţă în temeiul acestui articol.
Cu toate acestea, autoritatea administrativă
solicitantă poate să nu folosească articolul 8
alineatul (1) pentru a cere asistenţă atunci când
consideră că ancheta nu va duce la urmăriri penale
sau la trimiterea cauzei în faţa autorităţilor penale,
sau pentru chestiuni în care faptele supuse anchetei
nu sunt pasibile de o sancțiune penală sau de
trimiterea în faţa unei autorităţi penale, în temeiul
legislaţiei statului solicitant.
Uniunea Europeană aminteşte că, în ceea ce o
priveşte, obiectul acordului intră sub incidenţa
dispoziţiilor privind cooperarea poliţienească şi
judiciară în materie penală prevăzute în Titlul VI din
Tratatul privind Uniunea Europeană şi că Acordul a
dacă, având în vedere interesele în cauză,
transmiterea datelor cerute de statul solicitant ar
părea că ridică dificultăţi fundamentale, astfel încât
statul solicitat ar considera că acestea aduc atingere
intereselor sale vitale justificând un astfel de refuz.
În acest caz se exclude posibilitatea ca statul solicitat
să refuze cooperarea pe baza unei aplicări largi,
peremptorii sau sistematice a principiilor de protecţie
a datelor. Faptul că statul solicitant şi statul solicitat
au sisteme diferite de protecţie a datelor sau dispun
de mijloace diferite pentru a proteja datele cu caracter
personal, nu poate fi impus ca atare drept condiţie
suplimentară în cadrul articolului 9 alineatul (2) din
acord6.
Dispoziţiile articolului 9 din UEUS-AJ au fost
preluate în Protocolul încheiat între România şi
Statele Unite ale Americii privind Tratatul de asistenţă
judiciară din 1999, prin modificarea articolului 7 al
Tratatului menţionat, exceptând ultimele două alineate
ale căror prevederi sunt deja existente.
Pe lângă aceste forme moderne de asistenţă
judiciară, Protocolul cuprinde dispoziţii referitoare la
aplicarea temporală, precum şi intrarea în vigoare şi
încetarea valabilităţii lui.
În acord cu prevederile articolului 12 din
UEUS-AJ, Protocolul se aplică şi infracţiunilor
comise atât înainte, cât şi după data intrării sale în
vigoare, ca și cererilor formulate după intrarea în
vigoare a Protocolului.
Studii, opinii, informări
6A se vedea nota explicativă privind Acordul dintre
Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii în materie
de ajutor reciproc judiciar, JOL 181 din 19 iulie 2003.
26 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2008
Între membrii iluştri ai celui de al doilea
Consiliu Legislativ, care a urmat din punct de vedere
cronologic renumitului Consiliu Legislativ interbelic,
s-a numărat şi Octavian Căpăţînă. Lumina zilei a
văzut-o, la 15 octombrie 1919, la Cernăuţi.
Tatăl său a fost Aureliu Căpăţînă, un cunoscut
jurist din perioada interbelică, care s-a născut la 19
aprilie/1 mai 1881, în oraşul Panciu, ca fiu al
farmacistului Anton Căpăţînă (1854 – 1911). Aureliu
Căpăţînă a urmat liceul la Galaţi şi apoi la Bucureşti.
A absolvit, în 1904, Facultatea de Drept a Universităţii
din Bucureşti, teza sa de licenţă având titlul
Donaţiunile dintre soţi. După o scurtă activitate ca
avocat în baroul Capitalei, a intrat în magistratură în
1908, an în care s-a prezentat de asemenea la
examenul de capacitate pentru judecători, fiind
clasificat al doilea pe ţară. A funcţionat la judecătoriile
din Novaci (judeţul Gorj) şi Piteşti şi apoi la
tribunalele de judeţ Ialomiţa, Buzău şi Iaşi. Ca ofiţer
de rezervă, a participat la campania din 1913 din
Bulgaria, dar şi la războiul de reîntregire a ţării din
1916 – 1918, pe fronturile din Dobrogea şi de la
Oituz, acordându-i-se mai multe decoraţii militare.
După încheierea războiului, a funcţionat ca preşedinte
de secţie al Tribunalului Brăila. În iulie 1919 a fost
înaintat consilier la Curtea de Apel din Cernăuţi,
făcând parte dintre fondatorii acestei instanţe în
Bucovina, care a fost alipită la România după războiul
de reîntregire a ţării şi a fost preşedinte al Comisiei
de Apel pentru reforma agrară şi împroprietărirea
ţăranilor din Bucovina. Teza de doctorat, intitulată
Publicitatea drepturilor reale imobiliare, a elaborat-o
sub conducerea reputatului profesor Dimitrie
Alexandresco şi a susţinut-o, în 1921, la Iaşi. În
perioada 1922 – 1926, Aureliu Căpăţînă a predat, ca
profesor suplinitor la Facultatea de Drept a
Universităţii din Cernăuţi, cursuri de drept civil în
care a făcut o expunere comparativă între legislaţia
română şi cea austriacă, rămasă încă în vigoare la
acea dată pe teritoriul Bucovinei. A tradus din limba
germană şi a pus la dispoziţia Ministerului Justiţiei o
serie de acte normative din dreptul austriac, care au
fost publicate atât în volumul Legi de organizare învigoare în Bucovina, tipărit în 1922 la Imprimeria
Statului din Chişinău, cât şi în anexa la lucrarea lui
Corneliu Gheorghian Registrele funciare dinBucovina, apărută în 1931 la Editura Bucovina.
Ministerul Justiţiei i-a încredinţat, în 1926, delegaţia
de procuror general al Curţii de Apel din Cernăuţi. În
1928 a fost înaintat procuror al Înaltei Curţi de
Casaţie, pentru ca ulterior să fie transferat consilier
la aceeaşi instanţă, unde a funcţionat până în 1945.
Aureliu Căpăţînă a fost numit, la 7 septembrie 1944,
ministru al justiţiei în guvernul de uniune naţională
condus de generalul Constantin Sănătescu, care a
fost constituit după înlăturarea regimului de dictatură
militară al lui Ion Antonescu. Dându-şi demisia,
după scurtă vreme, a fost înlocuit din funcţia de
ministru la 4 octombrie 1944 şi a revenit consilier la
Înalta Curte de Casaţie. S-a pensionat la 1 mai 1945
şi s-a reînscris în Baroul de avocaţi al Capitalei, de unde
însă a fost radiat, în 1948, în urma reformei comuniste
aplicate acestui corp profesional. A publicat, în 1934, la
Editura Universul din Bucureşti, în colaborare cu
Temistocle V. Bocancea, volumul Procedura graţioasăîn Bucovina. În perioada 1938 – 1940 a făcut parte din
comisia care a selectat hotărârile pronunţate de Înalta
Curte de Casaţie şi a pregătit tipărirea unui însemnat
număr de volume din „Buletinul de decizii ale Înaltei
Curţi de Casaţie”. În 1943 – 1944 a colaborat la
definitivarea comentariilor şi notelor explicative din
PERSONALITĂŢI ALE CONSILIULUI LEGISLATIVde-a lungul timpului
M e d a l i o n
Octavian Căpăţînă – jurist de excepţie, cu o activitate ştiinţifică situată mereu
la nivelul cel mai înalt
Sorin POPESCU Tudor PRELIPCEANU
Preşedinte de Secţie consilier
Consiliul Legislativ Consiliul Legislativ
Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2008 27
volumul Codul de procedură civilă şi Legeajudecătoriilor de ocoale, ediţie oficială, publicată de
Ministerul Justiţiei (Bucureşti, Editura Tiparul
Românesc, 1944). Într-o însemnare autobiografică,
Aureliu Căpăţînă preciza: Mânat în tinereţe deimboldul preocupărilor ştiinţifice, care să-mi permităa concretiza rezultatul studiilor mele în lucrăripersonale, am socotit, cu cât treceau anii, că estepreferabil – pentru binele obştesc – să sacrific acesteveleităţi pentru a mă consacra rolului care îmi reveneaîn momentul istoric de după războiul de reîntregire şianume să contribui din toate puterile mele, în regiuneaunde mi-am îndeplinit profesia de magistrat, ladesăvârşirea unităţii culturale, pe plan juridic, dintrevechea ţară şi ţinuturile alipite, promovând tot ceeace era valoros în legislaţia locală din Bucovina. Iatătemeiurile care au determinat orientarea activităţiimele de după 1919, închinată ţelului de a face operăeducativă pe tărâm juridic, operă utilă pentrusocietate, operă de unificare legislativă.
1
Mama lui Octavian Căpăţînă, Silvia, născută
Apostolescu, a fost o talentată pianistă, cu studii
postuniversitare la Leipzig. L-a acompaniat la pian
pe reputatul compozitor şi violonist George Enescu în
concertele lui din 1917, de la Iaşi, perioadă în care
l-a cunoscut pe viitorul ei soţ, Aureliu Căpăţînă.
Silvia Căpăţînă a participat la audiţiile Asociaţiei
Armonia din Cernăuţi şi a devenit, prin concurs,
profesor la Conservatorul de muzică din Iaşi.
Bucurându-se de o educaţie solidă primită din
partea părinţilor săi, Octavian Căpăţînă şi-a început
şcoala la Cernăuţi. A fost atras în mod deosebit de
muzică. Astfel, într-un interviu pe care l-a acordat,
după mulţi ani, revistei „Palatul de Justiţie”, preciza:
Am crescut la Cernăuţi în ambianţa creată de treimelodii, păstrate stăruitor în memorie. Una era„Kommt ein Vogel”, învăţată de la bunica paternă(de origine germană şi după tată şi după mamă).Cealaltă „Sur le pont d’Avignon” mi-am însuşit-o dela bunica maternă, rămasă orfană de mamă la vârstade 3 ani şi internată de atunci la �otre Dame de Siondin Iaşi, încât vorbea mai fluent franceza decâtromâna. În fine, m-a emoţionat nostalgica „Volga,Volga”, pe care o lălăia toată ziua fata în casă, otânără bucovineancă de 17 – 18 ani, în parteruteancă. [...] La anumite intervale de timp (probabilsemestrial) pe scena Teatrului �aţional din Cernăuţiîmi apărea o fiinţă de basm, în lumina orbitoare areflectoarelor şi în ropote de aplauze frenetice. �u-mivenea să cred că era totuşi mama mea care, dupăcâteva ceasuri, din nou acasă, avea să se aplece cuafecţiune fără margini (mai mult decât mi secuvenea) asupra bâjbâielilor mele pe clape.
2
După studii strălucite făcute la liceele „Costache
Negruzzi” din Iaşi şi „Spiru Haret” din Bucureşti,
Octavian Căpăţînă a intrat în toamna anului 1939 prin
concurs la Facultatea de Drept a Universităţii din
Bucureşti. În anii de liceu obişnuia să cânte la şezători
la o pianină a şcolii, dar a trebuit să abandoneze
pregătirea muzicală, deoarece în aprilie 1935 s-a
îmbolnăvit de oreion, pierzând auzul la o ureche.
Lovitura sorţii mi-a dezarticulat resorturile sufleteşti,mărturisea el în cadrul interviului menţionat. M-amsimţit alungat din rai, precum în legenda biblică.Voioşia, comunicativitatea, optimismul au pierit pentrutotdeauna. �ici după vreun an nu-mi redobândisemechilibrul sufletesc. În câteva luni m-am schimbatconsiderabil.3 Ca urmare a acestei situaţii, a ales să
studieze dreptul, dar de muzică nu s-a despărţit
niciodată, deoarece a îndeplinit o funcţie consolatoare
în cele mai grele momente prin care a trecut. În ultima
parte a vieţii a ajuns să deţină o serioasă colecţie de
compact-discuri, cuprinzând creaţii de la preclasici
până la compozitorii contemporani. După cum îi plăcea
să spună, toţi aceşti compozitori făceau parte din
mediul său spiritual. În mijlocul lor se simţea acasă.
Avea impresia că îi vorbeau de dincolo de limitele
timpului şi spaţiului. Îi plăcea să le asculte muzica fie
cu partitura înaintea ochilor, fie se lăsa, pur şi simplu,
învăluit de valurile sunetelor compoziţiilor lor.
Studiile juridice le-a încheiat cu succes, în
iulie 1942, obţinând unanimitate de bile albe
(echivalent cu nota 10). Numit în magistratură în
1943, ca judecător-ajutor în Tribunalul Ilfov, a
funcţionat la secţiile civilo-corecţionale şi la cele
comerciale ale acestei instanţe. In timpul activităţii la
acest tribunal l-a cunoscut pe nepotul mareşalului
Alexandru Averescu, un judecător sindic de excepţie
care a avut o influenţă importantă asupra formării
profesionale a lui Octavian Căpăţînă. De la acest
magistrat a înţeles, de pildă, Octavian Căpăţînă
mecanismele interne ale falimentului, instituţie
juridică pe care a studiat-o numai sub aspect teoretic
la facultate. Conform mărturiei sale, Averescu era un
exemplu unic de conştiinciozitate, de seriozitate, de
adânc devotament în opera de asanare economică,
de care răspundea, pe o piaţă aflată în derută la
sfârşitul celui de al doilea război mondial. Cât amîmprumutat de la acest om fără pereche ? Dinpăcate, mai puţin decât ar fi trebuit, mărturisea
Octavian Căpăţînă. Referindu-se la această perioadă
din viaţa lui Octavian Căpăţînă, prim-prezidentul
Tribunalului Ilfov, Vespasian Nimereanu preciza:
Deşi numit de curând în magistratură, înzestrat însă
Personalități ale Consiliului Legislativ de-a lungul timpului
1Aureliu Căpăţînă: Zile de război. �ote de campanie din
războiul de reîntregire, Bucureşti, Editura Prietenii Cărţii,
1998, p.7.
2 Popasuri. Interviu cu domnul prof. dr. OctavianCăpăţînă, consemnat de Dumitru D. Ifrim, în: „Palatul de
Justiţie”, serie nouă, nr.2, 2000, p.6.3 Idem, p.6
28 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2008
cu excepţionale calităţi, serios (poate prea serios pentruvârsta sa), inteligenţă cu mari posibilităţi, cu instinctjuridic înnăscut, o dragoste fierbinte de profesia sa, oputere de muncă şi o conştiinciozitate într-adevărimpresionante, o dorinţă nestăpânită de a se pregăti şidesăvârşi, fac din tânărul magistrat Octavian Căpăţînă,de pe acum, un distins magistrat. Talentat redactor,motivările sale sunt simple şi clare în ceea ce priveşteexpunerea faptelor, judicioase şi convingătoare în ceeace priveşte argumentarea juridică.
4
În acei ani fecunzi pentru formarea sa
profesională, Octavian Căpăţînă a urmat cursurile de
doctorat şi a pregătit teza despre Titlul gratuit înactele juridice, pe care a susţinut-o la 3 mai 1947,
înaintea unei comisii formată din iluştrii profesori
Mihail Eliescu, Traian Ionaşcu şi Alexandru
Văllimărescu. Comisia i-a acordat calificativul
„unanimitate de bile albe cu elogii” şi titlul de
„doctor laureat”. Cu privire la această teză, profesorul
universitar Alexandru Văllimărescu menţiona: Tezade doctorat „Titlul gratuit în actele juridice”reprezintă o sinteză luminoasă şi completă afenomenului gratuităţii în actele juridice. Lucrareaa reuşit să ne înfăţişeze una dintre cele mai greleprobleme ale dreptului civil, într-o expunere clară,logică, metodică şi într-o formă şi un stil care denotăo cultură generală serioasă. Perfect stăpân pemateria pe care o tratează, mânuind cu exactitateterminologia juridică şi folosind o bogatăbibliografie, dl Octavian Căpăţînă ne prezintă o tezăde doctorat care merită toate elogiile.
5
În aceeaşi perioadă fastă, Octavian Căpăţînă a
activat la revista juridică de mare notorietate
„Pandectele Române”, sub îndrumarea lui Ovid
Sachelarie, ocupându-se de rezumarea de hotărâri
judecătoreşti şi adnotarea celor mai interesante dintre
ele, cu trimiteri la jurisprudenţă şi la autori de
specialitate. Era, după cum considera el, tot o şcoală,la intersecţia dintre instanţă şi Universitate.
În 1948, Octavian Căpăţînă, în complet de
judecată cu Scarlat Şerbănescu, un alt jurist de înaltă
ţinută morală, a hotărât anularea mandatului de
arestare emis împotriva Mariei Antonescu, văduva
mareşalului Ion Antonescu, ca fiind ilegal şi în
consecinţă autorităţile vremii l-au sancţionat şi mutat
disciplinar la Tribunalul judeţului Putna, de unde a
ajuns judecător la Odobeşti.
În cele din urmă, ca urmare a nemulţumirii
create de atitudinea sa potrivnică faţă de măsurile
abuzive luate de autorităţile din acele timpuri, a fost
scos din magistratură, fiind încadrat notar de stat la
Giurgiu, odată cu înfiinţarea notariatului de stat, în
1952, pentru ca în cele din urmă să ajungă la
Bucureşti. A fost inclus, deşi era un simplu notar, în
comisia din cadrul Direcţiei de Studii a Ministerului
Justiţiei, înfiinţată în 1955, care avea drept sarcină să
pregătească o culegere de acte normative, începând
cu Codul civil din 1856, adnotat cu indicaţii asupra
textelor abrogate implicit prin noua legislaţie impusă
de regimul pro-sovietic instaurat în ţară după cel
de-al doilea război mondial. Prin această măsură se
încerca îndreptarea situaţiei create de distrugerea
după război a cărţilor, documentelor, inclusiv a
colecţiilor de legi, care aparţinuseră Ministerului
Justiţiei. În aceleaşi împrejurări s-a pierdut, printre
altele, cea mai bogată bibliotecă din ţară în materie de
societăţi comerciale pe care a deţinut-o secţia I
comercială din Tribunalul Ilfov. Iată cum prezenta
Octavian Căpăţînă în interviul mai sus menţionat
activitatea desfăşurată de comisia din care făcea
parte: Tehnica de lucru consta în pregătirea de scurtecomentarii la articolele Codului civil. Propunerileerau apoi analizate în plen. Rolul de primă vioarăi-a revenit de la început lui Petre Anca [jurist
excepţional, fost membru al Consiliului Legislativ
interbelic, încadrat în acei ani la Institutul de
Cercetări Juridice al Academiei Române]. Unelemodeste sugestii îmi aparţineau. Ceilalţi seconsiderau mult prea importanţi pentru asemeneafleacuri, binevoind să improvizeze la întâmplarecritici, îndeosebi cu iz politic, în cursul şedinţelor.Cuvântul decisiv îl avea preşedintele, care de celemai multe ori conchidea cu efect de ghilotină: Să nuînfrumuseţăm baba! (Codul civil). Aşa au fostsacrificate caiete întregi de reflexii pertinente ale luiPetre Anca. Puteau deveni miezul unui inedit şiedificator tratat de drept civil. S-au pierdut,pauperizând cultura noastră juridică. Atunci amcântărit cum se cuvine „stilul legislativ” al lui PetreAnca, definit prin enunţuri impecabile, de o claritatedesăvârşită, de obicei lapidare, turnate parcă înbronz, stabilind conexiuni nebănuite cu întregulsistem al dispoziţiilor în vigoare, pe care le stăpâneaîn memorie, cu o precizie fabuloasă. Din ceea cescria, nicio virgulă nu putea fi schimbată din loc.M-am străduit să-l imit, conformându-mă acestorcanoane drastice. Fără să izbutesc, lecţia mi-a servitpeste ani, când mi s-a cerut să întocmesc uneleproiecte de acte normative.
6
Activitatea profesională a lui Octavian Căpăţînă
a fost puternic marcată de aducerea sa la Institutul de
Cercetări Juridice al Academiei Române, de către
academicianul Traian Ionaşcu, fiind repartizat în
sectorul de drept internaţional privat. Despre activitatea
lui Octavian Căpăţînă la Institutul de Cercetări Juridice
a rămas mărturie raportul comisiei de concurs pentru
Personalități ale Consiliului Legislativ de-a lungul timpului
5 Aprecieri. In honorem Octavian Căpăţînă, în „Revista
română de drept privat”, nr.1, 2007, p.366 Idem, p.36.
6 Popasuri. Interviu cu domnul prof. dr. Octavian Căpăţînă(partea a II-a), consemnat de Dumitru D. Ifrim, în „Palatul
de Justiţie”, serie nouă, nr.4, 2000, p.6.
Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2008 29
experţi ai ţărilor membre în Consiliul de Ajutor
Economic Reciproc (C.A.E.R.), mandatată să
elaboreze o convenţie multilaterală asupra răspunderii
materiale a acestor state, decurgând din contractele de
livrare a mărfurilor. Din delegaţia română mai făceau
parte eminenţii cercetători de la Institutul de Cercetări
Juridice dr. Victor Duculescu şi dr. Dumitra Popescu.
La propunerea preşedintelui Consiliului
Legislativ, profesor universitar doctor Ioan Ceterchi,
Octavian Căpăţînă s-a transferat la Consiliul
Legislativ (al doilea în ordine cronologică după cel
din perioada
interbelică), de unde,
în scurt timp, şi anume
în 1980, s-a pensionat.
Octavian
Căpăţînă a fost
puternic ataşat de
familia sa. Soţia sa se
numeşte Maria. Fiica
sa, Silvia, are trei
copii: Brânduşa, care a
studiat filologia,
Ştefan, absolvent de
filozofie şi Adrian, care
a urmat Facultatea de filologie, secţia de
biblioteconomie.
În 1978, la Universitatea Aristocratică din
Salonic a predat primul său curs în străinătate.
Recunoscându-i-se pregătirea ştiinţifică cu totul
deosebită, Octavian Căpăţînă a devenit profesor
asociat al Universităţii Paris I Sorbona, calitate
conferită în 1984 printr-un decret al Preşedintelui
François Mitterrand, la propunerea Senatului
Universităţii din Paris, fără nicio recomandare din
ţară, predând în Capitala Franţei în 1985, 1987, 1989,
1992, dar şi cercetător asociat al Institutului Max
Planck de drept privat şi internaţional privat din
Hamburg, pe intervale de câte trei luni, în mod
succesiv, în anii 1980 – 1985. Octavian Căpăţînă a
predat, în 1983, cursuri ca profesor asociat al
Academiei de Drept Internaţional de la Haga despre
întrajutorarea judiciară internaţională în procesele
civile şi comerciale; a predat, pentru prima dată în
ţară, în 1990, la vârsta de 70 de ani, la Facultatea de
Drept a Universităţii din Bucureşti cursul privind
concurenţa comercială, pe care nimeni nu s-a arătat
dispus să-l abordeze şi a preluat, pentru câteva luni,
la insistenţa ministrului justiţiei de atunci, profesor
universitar Valeriu Stoica, conducerea Institutului
Naţional al Magistraturii, fiind ultima activitate
publică pe care a îndeplinit-o. De altfel, un portret
memorabil al lui Octavian Căpăţînă aparţine
Personalități ale Consiliului Legislativ de-a lungul timpului
30 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2008
obţinerea gradului de cercetător ştiinţific principal II,
compusă din prof. dr. doc. Traian Ionaşcu, prof. dr.
doc. Salvator Brădeanu, prof. dr. doc. Mihail Eliescu,
prof. dr. doc. Ilie Stoenescu şi prof. dr. doc. Ion Vântu,
în care se specifica: Sfera activităţii sale ştiinţifice estedeosebit de largă. Studiile au ca obiect teme dintre celemai variate şi care prezintă un învederat interespractic şi teoretic. Lucrările întocmite au tratat demulte ori subiecte încă neexaminate în literaturaromână de specialitate sau care nu formaseră obiectulunei cercetări adâncite şi de ansamblu, cu caractermonografic. Trebuie relevate activitatea ştiinţificăîndelungată în domeniul dreptului civil, dreptuluiprocesual civil şi dreptului internaţional privat,calitatea muncii ştiinţifice, nivelul lucrărilor şistudiilor de specialitate, însuşirile de disciplină,muncă devotată şi conştiincioasă, precum şi deorganizare, ca şi dragostea pentru îndrumareatinerelor cadre de cercetare. La rândul său, profesorul
universitar Ion Oancea, care a fost decan al Facultăţii
de Drept a Universităţii Bucureşti şi director al
Institutului de Cercetări Juridice (decedat recent la
vârsta de peste 90 de ani), referindu-se la Octavian
Căpăţînă, aprecia: Este un cercetător şi conducător decolectiv de cercetare cu calităţi excepţionale. Opregătire de specialitate care depăşeşte cu mult nivelulfoarte bun, o cunoaştere aprofundată a disciplinelorconexe, o preocupare permanentă de perfecţionare,împletirea activităţii ştiinţifice cu activitatea didacticăşi practică (de membru al Comisiei de arbitrajcomercial internaţional din Bucureşti) au făcut carezultatul activităţii sale – lucrările personale publicateşi cele colective coordonate – să se situeze la nivelulcel mai înalt şi să aibă o rezonanţă internaţională, careface cinste ştiinţei juridice româneşti. În anii în care a
lucrat la Institutul de Cercetări Juridice s-a bucurat de
tot sprijinul renumitului jurist Traian Ionaşcu, director
al Institutului, care s-a impus prin valoarea sa în lumea
juridică românească încă din perioada în care a lucrat la
Consiliul Legislativ interbelic. Acest sprijin s-a datorat
preţuirii de care s-a bucurat pe plan profesional
Octavian Căpăţînă în ochii profesorului Traian Ionaşcu.
De remarcat că Octavian Căpăţînă a fost un
deosebit de apreciat arbitru în litigiile internaţionale de
comerţ exterior, elaborând mai multe lucrări valoroase
în acest domeniu, cum a fost Litigiul arbitral de comerţexterior, contribuind de asemenea, în mod substanţial,
la realizarea unor lucrări ca Tendinţe şi contribuţii alepracticii judiciare şi arbitrale în cadrul dreptuluiinternaţional privat român. Instituţii şi reglementăriîn dreptul socialist român, The Art of Arbitration sau
Digest of Romanian Foreign Trade ArbitrationPractice şi participând cu comunicări la sesiunile
internaţionale pe teme de arbitraj.
Timp de mai mulţi ani, lui Octavian Căpăţînă
i-a revenit sarcina ingrată să prezideze comisia de
profesorului universitar Valeriu Stoica, după cum
urmează: M-a surprins [la Octavian Căpăţînă] maiales eleganţa şi fineţea mâinilor de pianist.Înfăţişarea sa fragilă, aproape vulnerabilă, venită,parcă, din altă lume contrasta atât de puternic cu totceea ce îl înconjura încât am avut, pentru o clipă,reprezentarea unui copil inocent rătăcit într-o pădureplină de primejdii. Dar, dincolo de această fragilitatefizică ce părea să fie mereu în defensivă în faţa unorimperceptibile agresiuni, am încercat sentimentulunei forţe interioare senine, al unui echilibrusufletesc puternic, al unei intransigenţe desăvârşitefaţă de orice compromis. Mai presus de orice, amsimţit armonia personalităţii sale.
7
Octavian Căpăţînă s-a bucurat de deosebita
apreciere a unor reputaţi specialişti străini, precum:
profesorul Paul Lagarde al Universităţii Paris I
Sorbona, profesorul emerit Berthold Goldman al
Universităţii Paris II Pantheon, director al publicaţiei
„Journal de Droit International”, profesorul Michel
Verwilghen de la Universitatea din Louvain,
profesorul Ulrich Drobnig, director la Institutul Max
Planck din Hamburg, Celia Hampton, redactor şef al
publicaţiei „East European Business Law”, Elisabeth
Vial, avocat din Paris.
Opera sa ştiinţifică care impresionează prin
întindere, diversitate şi nu în ultimul rând prin
profunzime, numără peste 500 de titluri. După
elaborarea lucrării sale de doctorat, Octavian
Căpăţînă a publicat, în 1947, Codul civil (adnotat),un rod al colaborării cu Petre Anca, lucrare care a fost
urmată, în 1956, de Legislaţia civilă uzuală, apărută
în două volume, realizată în colaborare cu Petre
Anca, Emanuel M. Prunescu, şi el fost membru al
Consiliului Legislativ interbelic, şi Constantin
Stănescu. În perioada în care a lucrat la Institutul de
Cercetări Juridice a realizat, între alte lucrări,
monografiile: Regimul persoanelor juridice străineîn România, publicată în 1969, care a fost distinsă de
Academia Română cu premiul „Simion Bărnuţiu” şi
Efectele hotărârilor judecătoreşti străine înRomânia, publicată în 1971 (ambele lucrări de o
deosebită valoare ştiinţifică). Octavian Căpăţînă a
mai realizat în acei ani petrecuţi la Institut o
monografie despre căsătorie în dreptul internaţional
privat, din păcate nepublicată. A contribuit la
elaborarea Tratatului de drept civil. Partea generală,
apărut în 1989, lucrare de asemenea distinsă de
Academia Română cu premiul „Simion Bărnuţiu”. O
mare importanţă pentru viitorii specialişti români în
drept comercial a avut apariţia, în 1991, a lucrării lui
Octavian Căpăţînă Societăţile comerciale. Instituţiiale noului drept comercial. Volumele: Dreptulconcurenţei comerciale. Concurenţa onestă, Dreptulconcurenţei comerciale. Concurenţa patologică.Monopolismul şi Dreptul concurenţei comerciale.Concurenţa neloială pe piaţa internă şiinternaţională, apărute, rând pe rând, în 1992, 1993
şi 1994, au fost lucrări de pionierat în ştiinţa dreptului
din România şi au avut o contribuţie hotărâtoare la
crearea culturii juridice într-un domeniu esenţial
pentru integrarea în Uniunea Europeană. Dreptultransporturilor. Partea generală, publicat în 1999, şi
Dreptul transporturilor. Partea specială, publicat în
2002, pe care le-a realizat în colaborare cu Gheorghe
Stancu, sunt considerate de specialişti ca fiind cele
mai bune lucrări din acest domeniu al dreptului.
Ca urmare a marilor sale merite în slujba
dreptului, Uniunea Juriştilor i-a conferit premiul
„I. L. Georgescu” şi Medalia de Merit pentru întreaga
sa activitate ştiinţifică. Octavian Căpăţînă a fost
preşedintele secţiei de drept comercial al U.J.R. A
colaborat constant la revistele „Palatul de Justiţie” şi
„Dreptul”.
Octavian Căpăţînă şi-a luat pentru totdeauna
rămas bun de la familie, prieteni, confraţi din
domeniul juridic, de la toţi cei care l-au cunoscut şi
preţuit, ca urmare a trecerii sale, la 12 ianuarie 2008,
în lumea celor drepţi. Plecarea sa în neant a lăsat un
imens gol în lumea juridică românească, care l-a
apreciat în mod deosebit. Astfel, unul din exponenţii
acestei lumi, profesorul universitar Valeriu Stoica
sublinia: opera şi viaţa profesorului OctavianCăpăţînă sunt expresia fericită a unei personalităţiarmonioase, în care sunt reunite credinţa înDumnezeu, fidelitatea faţă de valorile culturii,consecvenţa în afirmarea principiilor, rigoarea şilimpezimea raţionamentului, obstinaţia neobosită încercetarea dreptului şi, nu în ultimul rând,patriotismul Păstrând în suflet rana Bucovineinatale, traversând urgia unui regim nemilos,refugiindu-se, de cele mai multe ori, în el însuşipentru a-şi păstra integritatea morală, profesorulOctavian Căpăţînă a oferit cele mai bune dovezi deslujire a României: viaţa şi opera.
8
Personalități ale Consiliului Legislativ de-a lungul timpului
7Valeriu Stoica: Laudatio. In honorem Octavian
Căpăţînă, în „Revista română de drept privat”, nr.1, 2007,
p.40.8 Idem, p.42.
Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2008 31
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ1
TRATATE. CURSURI. MONOGRAFII
1. Titlul gratuit în actele juridice, Bucureşti, Teză de doctorat susţinută la 3 mai 1947 şi publicată la Editura
Rosetti, Bucureşti, 2003, 340p.
2. Codul civil (adnotat), Bucureşti, 1947 (în colaborare cu Petre Anca).
3. Legislaţia civilă uzuală, 2 vol., Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1956, 848p. (în colaborare cu Petre Anca,
Emanuel M. Prunescu şi Constantin Stănescu).
4. Legislaţia uzuală notarială, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1962, 396p. (în colaborare cu Andrei
Munteanu).
5. Der Schadenersatz bei Strassenverkehrsunfällen, Karlsruhe, 1967 (coautor).
6. Tendinţe şi contribuţii ale practicii judiciare şi arbitrale în cadrul dreptului internaţional privat român.Instituţii şi reglementări în dreptul socialist român, Bucureşti, Editura Academiei, 1969, 279p. (în colaborare
cu Ion Nestor).
7. Regimul persoanelor juridice străine în România, Bucureşti, Editura Academiei, 1969, 256p., lucrare
distinsă de Academia Română cu premiul „Simion Bărnuţiu”.
8. Efectele hotărârilor judecătoreşti străine în România, Bucureşti. Editura Academiei, 1971, 248p.
9. Zeitgenössiche Fragen des internationalen Zivilverfahrensrechts, Tübingen, 1972 (coautor).
10. Die Aussenhandelsschiedsgerichtsbarkeit, Heidelberg, 1973 (coautor).
11. Republica Socialistă România în organizaţii economice internaţionale, Bucureşti, Editura Politică,
1973, 72p. (în colaborare cu Raluca Miga-Beşteliu şi Victor Tănăsescu).
12. Instituţii de drept comercial internaţional, 2 vol., Bucureşti (coordonator şi coautor).
13. Le contrat économique international. Stabilité et évolution, Bruxelles şi Paris, 1975 (coautor).
14. Rechtsfragen der Integration und Kooperation in Ost und West, Berlin West, 1976 (coautor).
15. Societăţile mixte constituite în Republica Socialistă România. Fundamentare – Cercetare – Constituire,
Bucureşti, Editura Academiei, 1976, 232p. (în colaborare cu Yolanda Eminescu, Ion Rucăreanu, Roxana
Munteanu, Victor Tănăsescu), lucrare distinsă de Academia Română cu premiul „Simion Bărnuţiu”.
16. Handbook of Institutional Arbitration in International Trade, Amsterdam, New York, Oxford, 1977
(coautor);
17. Litigiul arbitral de comerţ exterior, Bucureşti, Editura Academiei, 1978, 178p.
18. Societăţile mixte cu participare română constituite în străinătate. Principii şi forme juridice alecooperării economice internaţionale. Studii de drept internaţional, Bucureşti, Editura Academiei, 1979, 127p.
(în colaborare cu Victor Tănăsescu).
19. Dicţionar diplomatic, Bucureşti, 1979 (coautor).
20. Operaţiunile contractuale complexe de comerţ exterior în dreptul internaţional privat, în Instituţiile dedrept comercial internaţional, vol. II, Bucureşti, Editura Academiei, 1982, 25p. (în colaborare cu Brânduşa
Ştefănescu).
21. The Art of Arbitration, Londra, Boston, 1982 (coautor).
22. Rules on contractual clauses in Romanian-American commercial relations, Bucureşti şi Washington,
1982 (în colaborare cu D. Morse).
23. L’entraide judiciaire internationale en matière civile et commerciale, Haga, 1983.
Personalități ale Consiliului Legislativ de-a lungul timpului
1Lucrările au fost preluate din bibliografia selectivă ce însoţeşte grupajul de materiale apărut, sub titlul generic In honorem
Octavian Căpăţînă, în „Revista română de drept privat”, nr.1 din 2007.
32 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2008
24. Tratat de drept al comerţului internaţional, vol. I, Partea generală, Bucureşti, Editura Academiei,
1985, 295p. (în colaborare cu Brânduşa Ştefănescu).
25. Dicţionar juridic de comerţ exterior, Bucureşti, 1986 (coordonator şi coautor).
26. Tratat de drept al comerţului internaţional, vol. II. Partea specială, Bucureşti, Editura Academiei,
1987, 312p. (în colaborare cu Brânduşa Ştefănescu).
27. Digest of Romanian Foreign Trade Arbitration Practice, 2 vol., Bucureşti, 1983, 1989 (în colaborare
cu C. Cunescu).
28. Le régime juridique des échanges compensées dans les relations économiques internationales,
Bruxelles, 1989 (coautor).
29. Tratat de drept civil. Partea generală, Bucureşti, Editura Academiei, 1989 (capitolele: Aplicarea legiiîn timp şi spaţiu, �ulitatea actului juridic civil, Probele), lucrare distinsă de Academia Română cu premiul
„Simion Bărnuţiu”.
30. Der Schadenersatz in Ost-West Aussenwirtschaftsverhältnissen, Bonn, 1990 (coautor).
31. Societăţile comerciale. Instituţii ale noului drept comercial, Bucureşti, Editura Lumina, 1991, 256p.
32. Perspektiven des Internationales Privatrechts nach dem Ende der Spaltung Europas, Köln, 1992
(coautor)
33. Les acquisitions d’entreprises, Paris şi Bruxelles, 1992 (coautor).
34. Évolutions récentes du droit des affaires, Bruxelles, 1992 (coautor).
35. Dreptul concurenţei comerciale. Concurenţa onestă, Bucureşti, Editura Lumina Lex, 1992, 192p.
36. Dreptul concurenţei comerciale. Concurenţa patologică. Monopolismul, Bucureşti, Editura Lumina
Lex, 1993, 224p.
37. Dreptul concurenţei comerciale. Concurenţa neloială pe piaţa internă şi internaţională, Bucureşti,
Editura Lumina Lex, 1994, 328p.
38. Legislaţia cambială. Cambia. Biletul la ordin. Cecul. Comentarii, Bucureşti, Editura Lumina Lex,
1994, 112p.
39. Les temps dans les sciences, Paris, 1994 (coautor).
40. Das Wirtschaftshandbuch Ost, Herne-Berlin, 1994 (coautor).
41. Procese celebre. Erori judiciare, Bucureşti, 1994 (în colaborare cu N. Baciu).
42. Societăţile comerciale, ed. a II-a, actualizată şi întregită, Bucureşti, Editura Lumina Lex, 1996, 448p.
43. Dreptul concurenţei comerciale. Partea generală, ed. a II-a actualizată şi completată, Bucureşti, Editura
Lumina Lex, 1998, 448p.
44. Contractul comercial de transport, Bucureşti, Editura Lumina Lex, 1995, 360p.
45. Dreptul transporturilor. Contractul de expediţie a mărfurilor, Bucureşti, Editura Lumina Lex,
1997, 168p.
46. Dreptul transporturilor. Transporturile rutiere interne şi internaţionale, Bucureşti, Editura Lumina
Lex, 1997, 496p.
47. Dreptul transporturilor. Partea generală, Bucureşti, Editura Lumina Lex, 1999, 368p. (în colaborare
cu Gheorghe Stancu).
48. Dreptul transporturilor. Partea specială, Bucureşti, Editura Lumina Lex, 2002, 632p. (în colaborare
cu Gheorghe Stancu).
49. Publicitatea comercială, Bucureşti, Editura Universul Juridic, 2007, 86p.
Personalități ale Consiliului Legislativ de-a lungul timpului
Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2008 33
„Actualitate şi realitate” ar fi primele cuvinte
care caracterizează acest Tratat de dreptconstituţional european, demers a doi autori deja
consacraţi în ramura constituţională a dreptului, cu
multe alte lucrări de referinţă în materia dreptului
comunitar şi a dreptului constituţional, doamna prof.
univ. dr. Constanţa Călinoiu şi domnul prof. univ. dr.
Victor Duculescu.
Prezenta lucrare vede lumina tiparului într-un
moment de reale schimbări şi prefaceri ale societăţii
Europei, concretizate în noi mecanisme de
funcţionare a Uniunii Europene, ai cărei piloni de
susţinere îi constituie legislaţia comunitară.
O carte amplu documentată, cu o vastă
bibliografie, care abordează cronologic conturarea
unei noi ramuri de drept la nivel european, aflată la
confluenţa dreptului intern al statelor membre,
dreptului internaţional şi dreptului comunitar, o carte
care se constituie nu numai într-un manual
universitar, dar şi într-o carte de istorie contemporană
a dreptului european.
Prezenta lucrare este alcătuită din patru părţi:
Partea I – Integrarea europeană – premisă a existenţei
şi afirmării dreptului constituţional european, Partea
a II-a – Dreptul constituţional naţional şi dreptul
constituţional european, Partea a III-a – Ordinea
juridică constituţională comunitară şi Partea a IV-a –
Perspectivele dezvoltării Uniunii Europene în
Mileniul III. Rolul dreptului european.
Astfel, volumul debutează cu „geneza”
formării a ceea ce astăzi este Uniunea Europeană,
plecând de la tratatele constitutive, continuând cu
evoluţiile ulterioare concretizate în Tratatele de la
Maastricht, Amsterdam şi Nisa, trecând prin Tratatul
privind instituirea unei Constituţii pentru Europa şi
ajungând, în prezent, la Tratatul de la Lisabona din
anul 2007, ca o încununare a eforturilor de resuscitare
şi modernizare a construcţiei europene demarate la
Reuniunea Consiliului European de la Berlin din
acelaşi an.
Partea a doua se constituie într-o analiză
comparativă între sistemele naţionale şi cele europene,
atât din perspectiva unor valori fundamentale, ca
suveranitatea de stat, identitatea naţională şi integrarea
europeană, cât şi a unora dintre cele mai importante şi
actuale teme de interes la nivel global, cum ar fi
autonomia locală, drepturile omului şi relaţiile
interinstituţionale de stat. În continuare se face,
comparativ, analiza rolului principalelor instituţii de
stat în ţările membre ale Uniunii Europene, rol văzut în
lumina promovării şi respectului principiului separării
puterilor în stat.
În succesiunea lucrării, Partea a treia enumeră
principiile fundamentale pe care se întemeiază ordinea
juridică comunitară, făcându-se o distincţie clară între
aceasta şi ordinea juridică naţională, în contextul în
care, în prezent, delimitarea acestor noţiuni tinde să se
estompeze, creându-se astfel premisele apariţiei
ramurii de drept care face obiectul prezentului demers.
În continuare, în cadrul ordinii juridice
constituţionale comunitare, sunt dezbătute rolul
procesului legislativ în cadrul Uniunii Europene,
corelat cu atribuţiile parlamentelor naţionale, justiţiile
naţionale si cea europeană, cu prezentarea succintă a
jurisdicţiilor Uniunii. În finalul celei de a 3-a Părţi,
autorii realizează un comentariu pertinent şi
documentat asupra partidelor politice şi rolului lor în
NOI APARIŢII EDITORIALE
Constanţa Călinoiu, Victor Duculescu
Drept constituţional european
Bucureşti, Editura Lumina Lex, 2008, 328 p.
34 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2008
Uniunea Europeană, cât şi contribuţia grupurilor
politice parlamentare în Parlamentul European.
Misiunea parlamentelor naţionale devine, în principal,
aceea de a veghea la aplicarea, de către Guverne, a
actelor comunitare şi, totodată, de a urmări aplicarea
corectă de către organele Uniunii a principiului
subsidiarităţii, acesta acţionând ca un principiu
general nu numai al dreptului comunitar, dar şi ca un
principiu de organizare politică europeană. Autorii
sunt de părere că, în actualul context european,
anumite prevederi ale Constituţiei României se cer
amendate şi completate în lumina tocmai a
principiilor fundamentale care guvernează astăzi
Uniunea Europeană şi noua repartizare a
competenţelor realizată de documentele europene.
Ultima parte a volumului, Partea a IV-a,
prezintă modalitatea de integrare a sistemelor juridice
ale statelor membre în sistemul de drept comunitar
(în mod particular Austria, Belgia, Franţa, Germania,
Italia ş.a.m.d.), cu toate plusurile şi minusurile pe
care acest proces le-a presupus, în reflectorul
autorilor aflându-se, bineînţeles, România cu al său
proces de integrare în Uniunea Europeană.
Sunt prezentate direcţiile şi orientările
reformelor constituţionale în fostele state candidate
devenite membre ale Uniunii Europene. Un
subcapitol din această parte a lucrării este dedicat
integrării României, în studiu subliniindu-se
importanţa intereselor naţionale ale României cu
privire la aderarea la Uniunea Europeană şi raportul
dintre dreptul constituţional român şi dreptul
constituţional european. Autorii prezintă în
continuare principalele momente ale aderării
României la Uniunea Europeană, prezentând, pe larg,
modificările constituţionale determinate de noul
statut internaţional al României de membru al
Uniunii Europene şi modificările ce se impun ca
urmare a cerinţei de a se perfecţiona cadrul de
colaborare între instituţiile statului.
Segmentul analizei care încheie această ultimă
parte se referă la influenţa noilor prevederi
instituţionale convenite prin Tratatul de la Lisabona
asupra dezvoltării viitoare a sistemelor de drept
naţionale, cât şi la posibilitatea perfecţionării unui
drept european unic într–o anume perspectivă
istorică. Dreptul european unic ar reprezenta, în
opinia autorilor, un corolar firesc al tendinţelor
dreptului spre universalitate, elaborarea acestuia
rămânând, însă, o problemă de viitor.
Element de noutate în materie constituţională,
Tratatul de drept constituţional european al celor doi
autori încearcă să contureze o construcţie ştiinţifică
nouă, originală şi în plină formare, mesajul autorilor
fiind acela că dreptul constituţional european poate
fi conceput ca un set de principii democratice şi
instituţii de natură să orienteze construcţia
comunitară şi nicidecum ca un „corp de reguli stricte”
care să se substituie reglementărilor naţionale, pentru
că procesul comunitar nu îşi propune abolirea
suveranităţii naţionale. De altfel, această apariţie
editorială este prima din literatura română consacrată
subiectului pe care-l abordează.
Volumul este precedat de un substanţial cuvânt
înainte al lui Gavril Iosif Chiuzbaian, preşedintele
Uniunii Juriştilor, fost ministru de justiţie, doctor în
drept constituţional, în care acesta scoate în evidenţă
meritele deosebite, originalitatea şi actualitatea
lucrării de faţă, care se înscrie printre tratatele de
drept de o deosebită valoare apărute în ultimul timp
în peisajul editorial românesc.
De remarcat că volumul are şi vocaţie
internaţională, cuprinzând sumare şi sinteze în
limbile engleză, franceză şi germană.
Realizată într-un stil accesibil atât studenţilor
cât şi publicului interesat de materie, lucrarea
reprezintă un reper sigur, o sursă de neocolit de
informare şi documentare ştiinţifică, problemele
abordate rămânând, în final, deschise, urmând ca
viitorul Europei unite să le soluţioneze.
Preşedinte de Secţie Sorin POPESCU
consilier Maria Luiza TEAU
�oi apariții editoriale
Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2008 35
Regia Autonomă Monitorul Oficial a publicat
recent lucrarea Aspecte practice de tehnică şievidenţă legislativă, având ca autori pe dl Sorin
Popescu, dl Cătălin Ciora şi dna Victoria Ţăndăreanu.
Concepută la standarde academice şi destinată
în egală măsură teoreticienilor şi practicienilor în
domeniul dreptului, lucrarea realizează o analiză
riguroasă pe criterii ştiinţifice şi în strânsă
concordanţă cu reglementările în vigoare a aspectelor
practice de legistică formală sau de tehnică
legislativă.
Lucrarea evidenţiază rolul Consiliului
Legislativ în elaborarea, sistematizarea, unificarea şi
evidenţa legislaţiei româneşti şi în respectarea
normelor de tehnică legislativă, în vederea realizării
unui sistem legislativ stabil şi de un nivel calitativ
superior.
Plecând de la faptul că statul de drept este
apreciat şi respectat, în mare măsură, datorită justeţei,
clarităţii, fermităţii şi stabilităţii legilor sale, autorii
subliniază că aceste atribute ale unor legi bune sunt
obţinute prin respectarea strictă a regulilor de tehnică
legislativă.
Prin redarea evolutiv-istorică a preocupărilor
de elaborare a unor astfel de norme, care au
fundamentat apariţia şi dezvoltarea încă din secolul al
XVIII-lea a unei ramuri auxiliare a ştiinţei dreptului,
legistica formală, autorii insistă pe aspectele practice
impuse de necesitatea unui dialog permanent între
iniţiatori şi specialiştii Consiliului Legislativ, abilitaţi
să sprijine acţiunea de „facere a legilor”, concomitent
cu cele impuse de rolul Consiliului Legislativ în
sprijinirea Parlamentului şi Guvernului în exercitarea
funcţiilor lor normative.
Din această perspectivă, făcând dovada unui
spirit critic, autorii prezintă deficienţele şi
imperfecţiunile de tehnică legislativă în activitatea
efectivă de examinare a proiectelor de acte
normative, de armonizare a acestor proiecte cu
reglementările comunitare, deficienţe datorate unor
traduceri ad litteram a textelor comunitare ori redării
acestora în stil narativ şi nu dispozitiv, fără o adaptare
a acestora la terminologia legislativă românească şi
fără a se ţine seamă de faptul că dreptul pozitiv are,
în întregime, un caracter naţional.
În vederea ameliorării calităţii activităţii de
elaborare şi redactare a legilor, autorii insistă asupra
necesităţii unei strategii de selecţie a unui efectiv
suficient de profesionişti care să se consacre în principal
activităţii de redactare şi elaborare a proiectelor de legi
astfel încât acestea să reflecte atât elementele imperative
politico-sociale, cât şi cele legislative.
Plecând de la acest deziderat, autorii reliefează
rolul deosebit de important şi actual al unei noi
profesii juridice, specializată în redactarea şi
elaborarea actului normativ. Realizarea dezideratului
privind ameliorarea calităţii actelor normative, autorii
o leagă de necesitatea durabilităţii şi stabilităţii
acestora, de cerinţa simplificării legislative, ca
modalitate de garantare a siguranţei normelor juridice
în dinamica lor.
Ceea ce deosebeşte prezenta lucrare de restul
încercărilor în domeniu este faptul că autorii prezintă
aspectele practice de legistică formală grefate pe
studiile pertinente din literatura juridică şi străină, pe
practica şi rolul organelor statale abilitate în a elabora
acte normative, atât din România, cât şi din Italia,
Franţa, Germania, Belgia, Spania şi pe reglementările
pertinente ale Uniunii Europene.
�oi apariții editoriale
Sorin Popescu, Cătălin Ciora, Victoria Ţăndăreanu
Aspecte practice de tehnică
şi evidenţă legislativă
Bucureşti, Editura Regia Autonomă Monitorul Oficial, 2008, 207 p.
36 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2008
Aspectele legate de intrarea în vigoare a legilor
şi a celorlalte acte normative sunt evidenţiate în
corelare cu cele întâlnite în practica folosită în
Uniunea Europeană, în tratatele constitutive ale
Comunităţii Europene şi cu cele uzitate de organele
abilitate ale statelor, precum Franţa, Germania, Italia,
grefate pe literatura şi doctrina din România şi din
statele respective.
Pe parcursul a 100 de pagini autorii analizează
normele de tehnică legislativă, astfel cum sunt
prevăzute de Legea nr.24/2000 privind normele de
tehnică legislativă pentru elaborarea actelor
normative, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare, după revizuirea Constituţiei
şi după aderarea României cu drepturi depline la
Uniunea Europeană.
Analiza este realizată sub aspectul evaluării
prospective şi retrospective a legislaţiei româneşti
în concordanţă cu dispoziţiile constituţionale,
comparativ cu aspectele evaluării legislaţiei în ţările
europene, insistându-se asupra raporturilor cauzale
dintre acţiunile legislative şi realitatea socială, dar şi
asupra motivaţiei ameliorării legislaţiei statelor
membre ale Uniunii Europene prin introducerea unor
studii de impact în cazul proiectelor de legi de
importanţă şi complexitate deosebită.
Oprindu-se asupra ultimelor intervenţii
legislative asupra Legii nr.24/2000, adoptate prin
Legea nr.194/2007, autorii consideră studiile de
impact ale noilor reglementări ca pe un instrument de
monitorizare şi management al proiectelor de acte
normative, care oferă posibilitatea îmbunătăţirii
raporturilor dintre legislativ şi societate, gradul de
cooperare între instituţii, precum şi stabilitatea
sistemului legislativ, potrivit Strategiei de
îmbunătăţire a sistemului de elaborare, coordonare şi
planificare a politicilor publice la nivelul
administraţiei publice centrale.
Tratând aspectele practice de tehnică
legislativă în cazul intervenţiilor legislative asupra
diferitelor legi, autorii argumentează cât se poate de
clar opinia potrivit căreia legile de aderare la Uniunea
Europeană şi NATO, la care se referă art.148 alin. (1)
şi art.149 din Constituţie, au o forţă juridică inferioară
Constituţiei şi legilor constituţionale, dar superioară
legilor organice şi ordinare, datorită obiectului şi
cvorumului necesar pentru adoptarea lor.
Luând ca temei prevederile constituţionale,
autorii dezvoltă succint aspectele practice legate de
adoptarea actelor normative de nivelul legii adoptate
de Guvern prin delegare, achiesând opiniei potrivit
căreia delegarea legislativă nu este contrară
�oi apariții editoriale
Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2008 37
Sub acest aspect, autorii realizează o analiză
riguroasă pe criterii juridice şi în strictă concordanţă
cu tratatele originare ale Uniunii Europene,
evidenţiind o serie de inadvertenţe între prevederile
constituţionale ale statelor membre şi reglementările
comunitare.
De asemenea, relevante sunt şi încercările de a
reda succint evoluţia istorică în plan european a
ideilor de legistică formală şi a modalităţii în care au
fost cuprinse aceste idei în reglementările
constituţionale germane, franceze, italiene şi
belgiene, concomitent cu prezentarea rolului
organismelor acestor state preocupate de aplicarea
normelor de tehnică legislativă, comparativ cu rolul
şi atribuţiile Consiliului Legislativ.
Rolul Consiliului Legislativ este prezentat din
perspectiva adaptării legislaţiei româneşti la
exigenţele integrării României în Uniunea Europeană
şi a asigurării concordanţei legislaţiei naţionale cu
acquis-ul comunitar, concretizate în patru modalităţi
esenţiale: substituţia, armonizarea, coordonarea şi
coexistenţa.
De subliniat este faptul că România, evitând
adaptarea „pe fugă” a reglementărilor comunitare,
le-a integrat organic şi coerent în sistemul său de
drept, a respectat cu stricteţe obligaţia impusă statelor
membre de a se abţine de la adăugarea unor condiţii
sau cerinţe care ar putea împiedica sau îngreuna
atingerea obiectivelor urmărite de respectivele
reglementări şi le-a adaptat necesităţilor naţionale.
În baza prevederilor constituţionale şi a Legii
de organizare şi funcţionare a Consiliului Legislativ,
sunt prezentate aspecte practice ale rolului
Consiliului Legislativ în gestionarea evidenţei
legislaţiei României, fără a se pierde din vedere
obligaţiile asumate de ţara noastră în conformitate cu
dispoziţiile art.249 din Tratatul Comunităţii
Europene, potrivit cărora reglementările adoptate de
instituţiile comunitare sunt obligatorii în toate
elementele lor şi direct aplicabile, fără a fi necesare
măsuri de preluare din dreptul naţional, spre
deosebire de directivele comunitare, care fixează
doar obiectivele ce trebuie atinse şi care trebuie
implementate în legislaţiile naţionale ale statelor
membre.
Luând ca bază teoretică doctrina română şi
străină, raportul dintre justiţia constituţională şi
jurisdicţia constituţională, autorii prezintă succint
implicaţiile declarării neconstituţionalităţii unor
dispoziţii legale având caracter abrogator, făcând
chiar şi unele propuneri de lege ferenda în materie.
principiului separaţiilor puterilor în stat, constituind
doar o modalitate de colaborare între puterea
legislativă şi puterea executivă.
Oprindu-se asupra opiniilor exprimate în
literatura juridică referitoare la jurisprudenţa în
materie a Curţii Constituţionale şi la dezbaterile
parlamentare, autorii reuşesc să clarifice efectele
intervenţiilor legislative asupra legilor organice, în
special cele operate prin ordonanţe de urgenţă,
evidenţiind faptul că în avizele sale Consiliul
Legislativ a invocat de fiecare dată deciziile
pertinente ale Curţii Constituţionale.
Prin exemple concrete, autorii reuşesc să
prezinte în mod critic inadvertenţele constatate în
cuprinsul unor acte normative, neconcordanţele şi
contradicţiile interne dintre diferitele norme, datorate
intervenţiilor legislative repetate, aspecte care
implică dificultăţi în aplicarea şi respectarea corectă
a reglementărilor în cauză.
În conexiune, autorii se ocupă de problematica
rectificării şi republicării actelor normative, în aşa fel
încât fac din capitolele respective un instrument la
îndemâna oricărui lucrător în domeniul legislativ.
Nu mai puţin interesantă şi utilă este
modalitatea în care autorii au înţeles să prezinte
aspectele privind folosirea limbajului legislativ,
concluzionând că acesta trebuie să reprezinte un
compromis între exigenţa preciziei şi principiul
primordial al înţelegerii depline a textelor juridice de
către destinatarii acestora, ştiut fiind că alegerea cu
grijă a termenilor va evita apariţia legilor de
interpretare nerecomandate de tehnică legislativă.
În acest context, autorii fac trimitere şi la
Directiva nr. 39 privind calitatea redactării legislaţiei
comunitare, anexă la Actul final al Tratatului de la
Amsterdam şi prezintă metodologia de elaborare
unitară a redactării intervenţiilor legislative, ilustrând,
cu exemple concrete pentru fiecare tip de
reglementare, intenţia de a face din aceasta un
instrument care să fie folosit de către toţi participanţii
la redactarea proiectelor de acte normative.
De altfel, apreciem că întreaga lucrare, prin
modul în care a fost gândită, concepută şi prezentată,
nu trebuie să lipsească de pe masa de lucru a oricărui
participant la elaborarea şi redactarea actelor
normative din cadrul Parlamentului, Guvernului şi al
celorlalte organe ale administraţiei publice centrale
şi locale, după cum nu ar trebui să lipsească de pe
masa de lucru a oricărei persoane angrenate în
conducerea cursurilor de perfecţionare continuă a
lucrătorilor în domeniu din administraţia publică
centrală şi locală.
consilier Victor DIACONU
�oi apariții editoriale
38 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2008
La Editura Universul Juridic a apărut primul
volum – Publicitatea comercială – din noua colecţie
intitulată „Biblioteca de drept privat”. Acesta este semnat
de reputatul profesor Octavian Căpăţînă care, atât prin
activitatea sa practică, dar şi prin contribuţii ştiinţifice
originale, a marcat decisiv aproape toate instituţiile
dreptului nostru privat din a doua jumătate a secolului
trecut. Tocmai din aceste considerente, membrii redacţiei
Universul Juridic i-au dedicat toate numerele „Revistei
de Drept Privat” din anul 2007 – declarând anul 2007 ca
fiind Anul Octavian Căpăţînă – manifestându-şi astfel
respectul şi recunoştinţa faţă de acesta.
Lucrarea, din păcate ultima semnată de profesorul
Căpăţînă înainte de stingerea sa din viaţă, debutează cu
o caracterizare a publicităţii comerciale, urmând o
analiză a evoluţiei sale istorice, a modului de organizare,
cât şi a aprecierilor care o privesc. Într-un mod
argumentat, autorul dezvoltă ideea potrivit căreia
publicitatea nu se reduce la o informaţie în sensul clasic
al termenului, ci ea caută să sugereze, să convingă, să
obţină adeziunea, să influenţeze comportamentele
consumatorilor. Pornind de la faptul că o condiţie sinequa non a publicităţii comerciale este existenţa regimului
de piaţă liberă, se trec în revistă şi factorii economici ai
publicităţii comerciale subliniind rolurile politicii fiscale
şi al criteriului rentabilităţii.
În continuare se arată cum de la simplele anunţuri
din ziare s-a ajuns astăzi la organizarea de campanii
publicitare uriaşe, utilizându-se medii de comunicare
moderne, precum cinematograful, radioul, televiziunea şi
Internetul; în legătură cu acesta din urmă, autorul
exprimându-şi părerea că publicitatea viitorului va fi
acaparată de Internet.
Se analizează şi efectele publicităţii comerciale –
într-un mod succint arătându-se că acestea sunt efecte
economice, efecte asupra mediilor de informare, asupra
concurenţei şi asupra consumatorilor – dar şi critici aduse
acesteia. Remarcabil este ceea ce reţine autorul din
diversele opinii referitoare la publicitate şi anume că
„gradul de ostilitate faţă de publicitatea comercială
creşte proporţional cu nivelul de instrucţiune alconsumatorului”.
Capitolul II al lucrării este dedicat instrumentului
juridic esenţial în domeniu – contractul de publicitate
comercială, contract pentru care, aşa cum atenţionează
profesorul Căpăţînă, nu există norme specifice,
consacrate nemijlocit acestuia; acest contract beneficiind
doar de dispoziţiile generale ale Codului Comercial şi,
în subsidiar, ale Codului Civil, fiind astfel un contract
nenumit.
Autorul constată că dreptul român, rămas mult
timp deficitar în acest domeniu datorită sistemului
comunist incompatibil cu materia concurenţei, odată cu
adoptarea Legii nr.148/2000 privind publicitatea, a
înregistrat un progres, în felul acesta stimulându-se
publicitatea comercială în mod onest.
În cadrul aceluiaşi capitol, autorul a considerat
oportun să facă o deosebire între publicitatea comercială
şi publicitatea legală, respectiv între publicitatea
comercială şi informare tocmai pentru a elimina
eventualele confuzii.
Capitolul III – Publicitatea comercialăînşelătoare – abordează problematica publicităţii
comerciale lipsite de loialitate. După ce analizează
modalităţile de publicitate comercială neloială, autorul
examinează, rând pe rând, inexactităţile publicitare
privind persoana agentului economic, cele referitoare la
identificarea mărfii sau serviciului oferit pe piaţă dar şi
inexactităţile publicitare privind condiţiile contractuale
ale mărfii sau serviciului. De asemenea, se arată influenţa
pe care o exercită abuzul publicităţii asupra credibilităţii
mesajului publicitar şi sancţiunile pe care le comportă.
Adresându-se atât specialiştilor cât şi celor care
sunt doar interesaţi de acest domeniu, datorită modului
clar de prezentare a ideilor şi noţiunilor folosite, volumul
Publicitatea comercială se constituie într-o realizare de
excepţie, făcând ca imaginea concurenţei comerciale să
fie mai deplin conturată.
expert Alina ANDRONE
�oi apariții editoriale
Octavian Căpăţînă
Publicitatea comercială
Bucureşti, Editura Universul Juridic, 2007, 86 p.
Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2008 39
Sub egida Asociaţiei Ambasadorilor şi
Diplomaţilor de Carieră din România, la Editura
Junimea din Iaşi a văzut lumina tiparului volumul
Diplomaţi ai României. Acest volum, aflat la cea de-a
doua ediţie – revăzută şi adăugită -, a apărut prin grija
unui colectiv coordonat de profesorul universitar Ion
Anghel, preşedintele Asociaţiei menţionate şi fost
consilier al Consiliului Legislativ. De altminteri,
domnia sa semnează şi prefaţa acestui volum, care
reprezintă mai mult decât un simplu cuvânt înainte,
constituindu-se şi într-o scurtă incursiune în istoria
diplomaţiei româneşti din secolul XX.
Coordonatorul acestei lucrări este el însuşi unul
dintre ambasadorii care, în anii ’90, într-o perioadă
marcată de transformări profunde – inclusiv în planul
relaţiilor externe -, au participat la demersurile
diplomaţiei româneşti pe lângă parlamentele şi
guvernele statelor în care erau acreditaţi în vederea
primirii României în Consiliul Europei, a încheierii şi
aplicării Acordului de asociere a României la Uniunea
Europeană şi a dezvoltării relaţiilor generale cu acele
state, inclusiv în domeniul militar.
Volumul Diplomaţi ai României prezintă
activităţile unora dintre persoanele care au îndeplinit
funcţii de agenţi diplomatici şi consulari ai României
(ambasadori, consuli, funcţionari internaţionali etc.)
în ultimele decenii ale secolului care s-a încheiat.
Cititorii vor găsi aici cartea de vizită a multora dintre
diplomaţii români din perioada anilor 1960-1990 şi
chiar după aceea. Desigur, în volum au fost incluşi
doar acei diplomaţi care au dorit acest lucru,
participarea lor rămânând benevolă.
Prin funcţiile deţinute şi activităţile prestate, nu
puţini dintre ei au conceput şi realizat efectiv ori au
participat activ la realizarea unor acţiuni şi la
desfăşurarea unor evenimente diplomatice, care au
devenit istorice: formularea ori promovarea unor
principii, prezentarea poziţiei României mergând până
la un vot diferit de cel al lagărului socialist,
formularea sau promovarea unor proceduri la
conferinţele internaţionale etc.
Prezentându-şi activitatea, diplomaţii respectivi
ne oferă o imagine despre sarcinile care au revenit
Ministerului Afacerilor Externe, ce a reprezentat
diplomaţia României din acele vremuri, precum şi
problemele cu care aceasta s-a confruntat. Dată fiind
valoarea lor socio-profesională şi statura lor
intelectuală, mulţi dintre aceşti diplomaţi au fost ori
sunt încă în poziţii importante în societatea noastră:
membri ai Parlamentului, miniştri, conducători ai unor
instituţii de prestigiu a căror activitate are un impact
notabil asupra vieţii politice şi sociale din România.
În cuvântul introductiv, referindu-se la
importanţa muncii de diplomat, profesorul şi
ambasadorul Ion Anghel subliniază faptul că,
indiferent care ar fi sistemul social-politic, interesele
unui stat sunt perene, iar îndeletnicirea de diplomat, la
rândul ei, are regulile proprii după care se desfăşoară.
Aceasta este şi raţiunea pentru care domnia sa afirmă,
pe bună dreptate, că diplomaţia nu poate fi atribuită
unei generaţii sau alteia, ea existând peste timpuri,
fiind preluată şi continuată, pe rând, de fiecare dintre
ele. Nicio generaţie de diplomaţi nu vine din neant şi
nici nu lasă un loc gol, pentru că dosarele diplomatice
se răsfiră pe întinsul a zeci şi zeci de ani şi, existând
în mod obiectiv, diplomaţii trebuie să le urmărească
până la rezolvare.
În concluzie, volumul Diplomaţi ai Românieise constituie într-o frescă a diplomaţiei româneşti din
ultimele decenii ale secolului XX: foştii diplomaţi,
prezentându-şi activitatea pe care au desfăşurat-o,
oferă fragmente din ansamblul acţiunilor diplomatice
ale României, contribuind astfel la reconstituirea
trecutului diplomaţiei româneşti. În mod inevitabil,
cititorii îşi vor putea forma o imagine despre ce a
însemnat România de atunci, ca actor al vieţii
internaţionale, şi în ce a constat contribuţia
diplomaţilor săi.
expert Bogdan DOBRESCU
�oi apariții editoriale
Diplomaţi ai României
Iaşi, Editura Junimea, 2007, 548 p.
40 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2008
Propuneri de lege ferenda extrase din articolele publicateîn revistele de drept româneşti
(semestrul II 2007)
- Bibliografie indexată şi adnotată* -
1. Ion M. Anghel. – �atura juridică a acordurilor de finanţare încheiate de România. În: Dreptul, nr.10, 2007, p.66-77.
În opinia autorului, definiţia contractului de stat din Legea nr.590/2003 nu este numai superfluă, ci, departe de a aduce vreo
clarificare, generează confuzie, conţinând elemente contradictorii, este incompletă şi de aceea se impune modificarea legii.
Subiect: acord de finanţare ; contract de stat ; Legea nr.590/2003
2. Adam, Ioan; Savu, Codruţ �icolae. – Răspunderea membrilor organelor de conducere, supraveghere şi a
oricărei alte persoane care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului persoană juridică prin una din faptele
enumerate în art.138 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei. În: Dreptul, nr.8, 2007, p.18-57.
“De lege ferenda” se impune de urgenţă ca legitimitatea procesuală activă a comitetului creditorilor să nu fie condiţionată de
dovedirea faptului că acţiunea “ameninţă să se prescrie”, ci dreptul la acţiune să fie recunoscut din momentul în care
administratorul judiciar/lichidatorul, prezentând raportul care conţine şi indicarea persoanelor vinovate de producerea
insolvenţei, omite să introducă o asemenea acţiune în răspundere. Sunt semnalate mai multe lacune ale Legii nr.85/2006 legate
de mai multe dispoziţii: art.138, art.139, vizând mai multe aspecte scăpate din vedere de legiuitor. S-a omis prevederea faptului
că acţiunea în răspundere poate fi exercitată numai până la data închiderii procedurii, indiferent de faptul că termenul de
prescripţie al acesteia nu s-a împlinit.
Subiect: debitor ; insolvenţă ; Legea nr.85/2006 ; răspundere ; supraveghere
3. Andreescu, Gabriel. – De la gafa preşedintelui Băsescu la problematica discriminării. În: Noua revistă
de drepturile omului, nr.3, 2007, p.21-33.
Autorul se referă la un “viciu” teoretic făcut la elaborarea O.G. nr.137/2000 care constă în introducerea Secţiunii a V-a, ce a
transformat o valoare, demnitatea personală, într-un drept, cu toate consecinţele acestei operaţii. El consideră că eliminarea
Secţiunii a V-a, în condiţiile în care domeniul incitării la ură este acoperit de legea penală, ar permite “eliberarea” Consiliului
Naţional pentru Combaterea Discriminării de o parte din obligaţii şi ar permite instituţiei să acorde importanţa cuvenită
numeroaselor discriminări structurale şi numeroaselor acte de discriminare din societatea românească.
Subiect: Cod penal ; Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării ; demnitate umană ; discriminare ; Legea nr.324/2007; O.G. nr. 137/2000
4. Andreescu, Marius ; Andreescu, Ruxandra. – Principiul proporţionalităţii în dreptul comunitar.
Propunere de revizuire constituţională. În: Revista de drept public, nr.3, 2007, p.25-38.
În raport cu considerentele prezentate în articol, autorii propun, în perspectiva unei noi revizuiri a Constituţiei României, ca
la art.1 ce are denumirea marginală “Statul român”, să se adauge un nou alineat care să prevadă că “Exercitarea puterii statale
trebuie să fie proporţională şi nediscriminatorie”, răspunzându-se astfel mai multor cerinţe.
Subiect: autoritate publică ; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene ; drept comunitar ; drepturi şi libertăţi fundamentale ;
proporţionalitate ; subsidiaritate ; Uniunea Europeană
5. Bădescu, Valentin-Stelian. – Răspunderea materială a militarilor. În: Curierul judiciar, nr.9, 2007, p.71-88.
Articolul reliefează neconstituţionalitatea naturii juridice a răspunderii materiale din Ordonanţa Guvernului nr.121/1998,
neconcordanţa acesteia cu noul Cod al muncii, carenţe de tehnică legislativă constatate la aceasta şi face unele propuneri “de
lege ferenda” precum: reglementarea într-un mod unitar, printr-un singur act normativ, cu putere de lege organică, a răspunderii
patrimoniale pentru toate categoriile de salariaţi din România sau modificarea ansamblului Ordonanţei Guvernului nr.121/1998,
dar şi reexaminarea conţinutului art.115 al Constituţiei (“delegarea legislativă”), în sensul statornicirii unor limitări mai drastice
ale aplicării acestui text.
Subiect: Codul muncii ; Constituţia României ; Ordonanţa Guvernului nr.121/1998 ; răspundere materială
6. Bădilă, Mircea; Vidrighin, Vasile. – Consideraţii referitoare la limitarea dreptului la apărare în faza
de urmărire penală. În: Dreptul, nr.9, 2007, p.218-221.
Autorii propun ca dispoziţiile art.172 şi art.173 din Codul de procedură penală să fie modificate în sensul de a prevedea ca
apărătorii să aibă dreptul de a asista la efectuarea oricărui act de urmărire penală, considerând că actualele texte încalcă
prevederile art.24 alin.(2) din Constituţie.
Subiect: apărare; Cod de procedură penală ; drept la apărare ; urmărire penală
* Lucrare realizată de Victoria ŢĂNDĂREANU, Svetlana BACIU şi Tudor PRELIPCEANU
REFERINŢE BIBLIOGRAFICE
Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2008 41
7. Beligrădeanu, Şerban. – Corelaţii între Legea nr.192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de
mediator şi dreptul muncii. În: Revista română de arbitraj, nr.3, 2007, p.68-75.
Autorul consideră că se impun unele propuneri “de lege ferenda”: 1. o flexibilizare radicală a art.38 din Codul muncii spre a
fi compatibil cu realităţile unei economii funcţionale de piaţă; 2. includerea în Codul muncii şi a unor dispoziţii referitoare la
medierea şi arbitrajul conflictelor de drepturi, ca modalităţi de soluţionare alternative a unor conflicte în prezent reglementate
limitativ şi exclusiv numai în legătură cu conflictele de interese; art. 26-39 din Legea nr.168/1999; 3. completarea Legii
nr.192/2006 cu o dispoziţie expresă potrivit căreia “nu pot exercita activitatea de mediatori autorizaţi (liber profesionişti) toate
categoriile de persoane care ocupă (deţin) funcţii publice şi de demnitate publică, precum şi cadrele militare în activitate“.
Subiect: Codul muncii ; conflict de interese ; conflict de muncă ; diferend, soluţionare ; Legea nr.168/1999 ; Legea nr.192/2006 ;
mediator
8. Bocănială, Tache. – Consideraţii în legătură cu aplicarea noilor reglementări legislative referitoare la
limitele exercitării dreptului la libera circulaţie a cetăţenilor români în străinătate. În: Dreptul, nr.12,
2007, p.178-186.
Pentru asigurarea efectului măsurilor legale de limitare a dreptului la libera circulaţie a cetăţenilor români în străinătate,
autorul face următoarele propuneri “de lege ferenda” alternative: modificarea Legii nr.248/2005, în sensul de a preciza că, deşi
cartea de identitate este document de călătorie pe baza căreia cetăţeanul român poate călători în statele membre ale UE, acesta
nu poate servi pentru ieşirea din România, pentru aceasta fiind necesar paşaportul românesc sau modificarea Ordonanţei de
urgenţă a Guvernului nr.97/2005, în sensul de a prevede obligaţia serviciilor comunitare de evidenţă a persoanelor ca, în calitate
de autoritate emitentă, să poată refuza temporar emiterea cărţii de identitate, sau în cazul în care a fost eliberată să o retragă,
eliberând în schimb, pe perioada suspendării exercitării dreptului la libera circulaţie, o carte de identitate provizorie, în baza
căreia persoana în cauză să nu poată ieşi din ţară.
Subiect: carte de identitate ; Cod de procedură penală ; Directiva nr.2004/38/CE ; dreptul la libera circulaţie ; Legea nr.248/2005 ;
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.97/2005 ; Uniunea Europeană
9. Bodoaşcă, Teodor . – Contribuţii la studiul obligaţiei legale de întreţinere a copilului de către părinţi.
În: Dreptul, nr.7, 2007, p.96-108.
Autorul face mai multe propuneri “de lege ferenda”: termenul “copil” să fie folosit pentru a desemna persoana minoră
necăsătorită, iar expresia “descendent de gradul unu” sau altă echivalenţă pentru a indica persoana care, indiferent de vârstă,
are această calitate faţă de o altă persoană; reformularea textului art.101 din Codul familiei, astfel încât acesta să instituie şi
să detalieze cu precizie obligaţiile părinţilor faţă de copilul minor necăsătorit; reformularea tuturor textelor legale care se
referă la obligaţia părinţilor de a creşte copilul, astfel încât acestea să exprime dreptul copilului necăsătorit de a creşte alături
de părinţi şi îndatorirea acestora de a-i asigura condiţiile necesare pentru normala lui dezvoltare fizică, mentală, spirituală,
morală şi socială.
Subiect: Codul familiei ; minor
10. Bodoaşcă, Teodor. – Contribuţii la studiul competenţei instanţelor judecătoreşti române în materie
de adopţie. În: Dreptul, nr.8, 2007, p.90-100.
Prin stabilirea (art.61, alin.3 din Legea nr.273/2004 şi art.2 pct.1, lit.g, C.pr.civ.) aceleiaşi competenţe materiale şi teritoriale,
atât pentru încuviinţarea adopţiei cât şi pentru nulitatea acesteia, autorul consideră că se încalcă principii fundamentale ale
activităţii de realizare a justiţiei. L.nr.273/2004 nu prevede printre efectele adopţiei şi schimbarea domiciliului adoptatului, iar
Codul familiei (art.102) conferă copilului posibilitatea de a avea o altă locuinţă decât cea a părinţilor. Se nesocotesc astfel,
dispoziţiile art.124 alin.2 din Constituţie, conform cărora justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi. “De lege ferenda”
se impune ca nulitatea adopţiei să fie dată în competenţa instanţei ierarhic superioare celei care a încuviinţat-o. Textul art. 61
alin. 2 din L.nr.273/2004, sub aspectul încuviinţării adopţiei, dublează dispoziţiile art.151 pct. 2 din L.nr.105/1992. Practic,
după intrarea în vigoare a L.nr.273/2004, prevederile art.151 alin.2 din L.nr.105/1992 au devenit inutile.
Subiect: adopţie ; Cod de procedură civilă ; Codul familiei ; Legea nr.105/1992 ; Legea nr.273/2004
11. Bogdan, Camelia. – Consideraţii privind oportunitatea adoptării unei strategii europene pentru
prevenirea şi combaterea mobbingului. În: Revista română de dreptul muncii, nr.6, 2007, p.35-46.
Autoarea este de părere că ar trebui ca mobbingul (hărţuirea morală la locul de muncă) să fie reglementat expres în legislaţia
noastră, pentru a nu eluda Recomandările Parlamentului European.
Subiect: conduită abuzivă ; discriminare ; drept comparat ; mobbing
12. Bogdan, Sergiu. – Obiectul material al furtului şi noile forme de sustragere. În: Pandectele Române,
supliment, 2007, p.353-362.
Se consideră “de lege ferenda” că se poate renunţa, fie la precizarea că sustragerea trebuie comisă în scopul însuşirii pe
nedrept, fie să se precizeze că acest scop trebuie să fie acela al îmbogăţirii injuste. Modificarea este necesară deoarece pe
textul în vigoare în Codul penal român, un infractor ar putea susţine că el a luat un bun, altul decât un vehicul, în scopul
folosirii pe nedrept, caz în care furtul nu ar mai fi tipic. Tot “de lege ferenda” ar trebui incriminată fapta celui care “foloseşte
fără drept un vehicul”, pentru că, în esenţă, în aceasta constă în concret fapta celui care ia un vehicul în scopul folosirii fără
drept. Autorul consideră că trebuie găsită o soluţie care să nu conducă la modificarea reperelor ştiinţifice ale conţinutului
infracţiunii de furt, dar care să răspundă cerinţelor de protejare a societăţii împotriva acestor comportamente.
Subiect: bun mobil corporal ; Cod penal ; furt ; sustragere
13. Bojin, Lucian. – �ulitatea absolută a hotărârilor A.G.A.: o inovaţie imprevizibilă într-un şir previzibil
de alinieri. În: Pandectele Române, supliment, 2007, p.588-594.
Autorul are câteva propuneri “de lege ferenda”. El consideră că ar trebui stabilit prin lege un termen de prescripţie pentru
acţiunea în constatarea nulităţii absolute, prin derogare de la dreptul comun şi de la concepţia comună despre ceea ce constituie
esenţa nulităţii absolute. O altă sugestie de modificare a legii nr.31/1990 priveşte limitarea cauzelor de nulitate absolută la câteva
situaţii expres prevăzute de lege, preferabil la acele situaţii în care terţii nu pot acţiona altfel decât prin a invoca nulitatea
hotărârii A.G.A.
Subiect: adunarea generală a acţionarilor ; Legea nr.31/1990 ; nulitate absolută ; societate cu răspundere limitată
Referințe bibliografice
42 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2008
14. Brezeanu, Ortansa. – Criza din sistemul penitenciar. În: Revista de drept penal, nr.3, 2007, p.54-69.
În privinţa sistemului penitenciar, autoarea propune efectuarea unor schimbări reale şi nu numai de intervenţii protocolare,
de fapt o regândire a acestui sistem dintr-o perspectivă cu adevărat reformatoare, în ideea ca acesta să cuprindă în structurile
sale atât elemente tradiţionale cât şi moderne, care-l pot face mai suplu şi totodată mai ancorat în realitate şi cu o eficienţă
crescută. Autoarea propune de asemenea o reanalizare grabnică a motivelor care au condus la dispariţia Institutului Naţional
de Criminologie şi o revenire asupra acestei decizii.
Subiect: Avocatul poporului ; criminalitate ; Institutul Naţional de Criminologie ; penitenciar
15. Briciu, Traian Corneliu. – Particularităţi ale măsurilor asigurătorii în materie comercială. În: Revista
română de drept privat, nr.6, 2007, p.21-46.
Autorul consideră că, printr-o modificare legislativă, s-ar impune abrogarea art.907 şi 908 din Codul comercial şi unificarea
procedurii de adoptare a măsurilor asigurătorii în materie civilă şi comercială.
Subiect: Cod comercial ; Legea nr.85/2006 ; măsuri asigurătorii ; navă comercială ; sechestru asigurător
16. Cioriciu, Ana. – Transferul funcţionarilor publici care beneficiază de statute speciale. În: Revista
română de dreptul muncii, nr.5, 2007, p.32-57.
Se semnalează neconcordanţe în legislaţie care dau naştere la confuzii, membrii corpului diplomatic şi consular fiind trataţi
atât ca personal contractual cât şi ca funcţionari publici. În cazul poliţiştilor, se propune “de lege ferenda” ca, în baza art.7,
alin.(4) din Statutul general, să se reglementeze transferul pe “funcţie echivalentă” şi din celelalte autorităţi şi instituţii publice,
fără concurs, pentru unele posturi care presupun atribuţii regăsite în activităţile enumerate la art.2 alin.(3) din Statutul general.
Pentru cadrele militare, se face aceeaşi propunere “de lege ferenda” axată pe art.7 alin.(4) şi art.110 din Statutul general –
reglementarea transferului pe “funcţie echivalentă” pentru/de la unele posturi care presupun atribuţii regăsite în activităţile
enumerate la art.2 alin.(3) din acelaşi Statut. În cazul funcţionarilor publici din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, se
propune “de lege ferenda”, înlăturarea erorii formale reprezentate de “soluţia”, ce înlătură caracterul de “drept comun” al
Statutului general, deoarece caracterul special al categoriei profesionale analizate este justificat în raport cu funcţionarii publici
cu statut general, în primul rând, şi apoi, faţă de ceilalţi salariaţi. Cei în discuţie nu pot fi priviţi ca o categorie complet distinctă
de funcţionari publici. Per a contrario, legiuitorul ar fi trebuit, odată cu modificarea regretabilă, să nu-i mai numească
funcţionari publici cu statut special în art.3, alin.(2) care a fost modificat odată cu dispoziţiile art.81 din Legea nr.293/2004
privind Statutul funcţionarilor publici din Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
Subiect: Administraţia Naţională a Penitenciarelor ; cadre militare ; funcţionar public ; Legea nr.7/2006 ; Legea nr.80/1995 ; Legea
nr.188/1999 ; Legea nr.251/2006 ; Legea nr.269/2003 ; Legea nr.293/2004 ; Legea nr.360/2002 ; O.U.G. nr.10/2004 ; O.U.G. nr.30/2007 ;
O.U.G. nr.47/2006 ; O.U.G. nr.56/2004 ; personal consular ; personal diplomatic ; poliţist ; Statut general ; transfer
17. Ciuncan, Dorin. – Corupţie. Faptă asimilată. În: Revista de drept penal, nr.3, 2007, p.100-103.
Autorul propune o mai bună redactare a Legii nr.78/2000.
Subiect: Cod de procedură penală ; corupţie ; Legea nr.78/2000 ; O.U.G. nr.43/2002
18. Conea, �icolae; Hlipcă, Petru; Miron, Adriana. – Consideraţii în legătură cu infracţiunile prevăzute în
Legea nr.227/2006 privind prevenirea şi combaterea dopajului în sport. În: Dreptul, nr.10, 2007, p.186-192.
Autorul propune “de lege ferenda” incriminarea tentativei, cel puţin în cazul variantei de administrare de substanţe interzise.
Subiect: dopaj ; infracţiune ; Legea nr.227/2006
19. Costache, Gheorghe . – Discuţii referitoare la liberarea condiţionată a persoanelor condamnate la
detenţiunea pe viaţă. În: Dreptul, nr.9, 2007, p.209-212.
Sunt făcute mai multe propuneri “de lege ferenda” în materia liberării condiţionate a persoanelor condamnate la detenţie pe viaţă.
Subiect: Cod penal ; detenţie pe viaţă ; liberare condiţionată
20. Dariescu, Cosmin; Dariescu, �adia Cerasela. – Competenţa instanţelor române de a judeca litigiile
patrimoniale dintre soţii cetăţeni români domiciliaţi în străinătate. În: Pandectele Române, supliment,
2007, p.112-118.
În literatura de specialitate şi doctrină, considerându-se că legiuitorul nu poate reglementa în două texte aceeaşi situaţie, s-a
arătat că dispoziţiile art.149 pct.9 au în vedere exclusiv acţiuni cu caracter personal, iar cele din art.151 pct.7 se referă la
acţiuni cu caracter real. Din punctul de vedere al autorilor, întrucât formularea dintre cele două articole este identică: “imobilul
la care se referă cererea se află în România” (art.149) şi “imobilele situate pe teritoriul României” (art.151), se consideră că
această sciziune a obiectului de reglementare a celor două norme nu-şi are rostul. Se propune “de lege ferenda” modificarea
art.149 pct.9 al Legii nr.105/1992 în sensul menţionat de doctrină sau abrogarea acestuia.
Subiect: competenţă judiciară ; dreptul familiei ; Legea nr.105/1992 ; litigiu patrimonial
21. Deaconu, Ştefan. – Câteva aspecte de natură constituţională privind răspunderea Preşedintelui
României. În: Dreptul, nr.12, 2007, p.23-44.
Autorul consideră că într-o viitoare prevedere constituţională este de dorit o reglementare mult mai clară a instituţiei imunităţii
Preşedintelui şi nu o trimitere la dispoziţiile constituţionale referitoare la imunitatea parlamentară, deoarece cele două tipuri
de imunităţi sunt diferite şi nu se pot aplica “în mod corespunzător” una pentru cealaltă.
Subiect: Constituţia României ; Curtea Constituţională ; funcţie, demitere ; imunitate parlamentară ; imunitate, preşedinte
22. Drăghici, Constantin; Ştefan, Cristian Eduard; Mercan, Doru. – Aspecte teoretice şi practice
referitoare la procedura executării mandatului european de arestare. În: Dreptul, nr.10, 2007, p.204-224.
În articol se susţine că Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală este imperfectă şi că
ar trebui modificată şi completată cu o serie de precizări pentru a elimina practica neunitară a instanţelor.
Subiect: Legea nr.302/2004 ; mandat european de arestare
Referințe bibliografice
Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2008 43
23. Elisei, Constantin. – Consideraţii critice cu privire la Decizia nr.XXI din 12 iunie 2006 a Înaltei Curţi
de Casaţie şi Justiţie. În: Revista română de dreptul muncii, nr.6, 2007, p.90-100.
Autorul invită Parlamentul sau Guvernul să intervină cu o normă de interpretare legală a art.81 din Legea nr.168/1999
referitoare la soluţionarea conflictelor de muncă.
Subiect: casare ; conflict de muncă ; Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ; Legea nr.168/1999
24. Ezer, Marius. – Informarea şi consultarea salariaţilor. În: Revista română de dreptul muncii, nr.5, 2007,
p.86-104.
Legea nr.476/2006 privind stabilirea generală a cadrului de informare şi consultare a angajaţilor nu prevede o modalitate şi o
procedură anume în vederea încheierii acordului în care să fie prevăzută modalitatea efectivă de implicare a salariaţilor. S-ar
impune, “de lege ferenda”, prevederea expresă în lege a anumitor dispoziţii imperative care să facă parte în mod obligatoriu
din acordul încheiat între părţi, aşa cum este prevăzut în cazul societăţilor europene, societăţilor cooperative europene sau în
cazul comitetului european de întreprindere”. “De lege ferenda” s-ar impune corelarea dispoziţiilor art.5 din Legea nr.467/2006
cu cele cuprinse în Codul muncii sau în H.G.nr.187/2007 şi H.G.nr.188/2007 referitoare la reprezentanţii salariaţilor, în sensul
instituirii obligativităţii alegerii acestora la fel cum se întâmplă în majoritatea statelor europene. O lacună a Legii nr.217/2005
referitoare la comitetul european de întreprindere constă în faptul că nu este prevăzut în mod expres ce se înţelege prin expresia
“afectează în mod considerabil interesele salariaţilor. “De lege ferenda” s-ar impune o reglementare mai exactă a informaţiilor
ce trebuie comunicate în mod asemănător Legii nr.467/2006 sau H.G.nr.187/2007 şi H.G.nr.188/2007.
Subiect: Codul muncii ; Directiva 94/45/CE ; Directiva nr.2002/14/CE ; H.G.nr.187/2007 ; H.G.nr.188/2007 ; informare ; Legea
nr.67/2006 ; Legea nr.217/2005 ; Legea nr.467/2006 ; O.U.G. nr.98/1999 ; salariat
25. Fodor, Maria. – Aspecte privind invocarea excepţiei de neconstituţionalitate, soluţionarea cererii de
sesizare a Curţii Constituţionale şi regimul juridic al încheierii pronunţate asupra acestei cereri. În:
Revista română de drept privat, nr.6, 2007, p.47-66.
“De lege ferenda”, autoarea consideră că este necesar să se precizeze in terminis că instanţa competentă să soluţioneze recursul
împotriva încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, pronunţată de către tribunalul arbitral comercial,
este cea competentă să judece în primă instanţă acţiunea în anulare împotriva hotărârii arbitrale.
Subiect: abuz procesual ; acţiune în anulare ; Curtea Constituţională ; excepţie de neconstituţionalitate ; hotărâre arbitrală ; recurs ;
tribunal arbitral
26. Ghigheci, Costel Cristinel. – Urmărirea penală şi judecarea în lipsă a inculpatului. În: Dreptul, nr.8,
2007, p.217-224.
În ceea ce priveşte urmărirea şi judecarea pentru săvârşirea unei infracţiuni în lipsa inculpatului, se apreciază că legislaţia
română nu asigură toate drepturile garantate acestuia de Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale, impunându-se reglementarea expresă a acestei situaţii, astfel încât să nu mai existe pericolul condamnării din
nou a statului român pentru încălcarea acestor drepturi, din cauza lipsei unor norme clare în materie. Modele de astfel de
norme pot fi găsite în dreptul comparat şi chiar în legislaţia română anterioară, care reglementa o procedură distinctă de
judecare a inculpatului în contumacie.
Subiect: Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ; inculpat ; judecare în lipsă ; urmărire
penală
27. Gîfei, Sorin. – Aspecte privind competenţa în materie penală în activitatea poliţiei transporturi
feroviare. În: Dreptul, nr.9, 2007, p.131-135.
Autorul propune eliminarea art.30 alin.(1) lit.d) Cod de procedură penală.
Subiect: Cod de procedură penală ; poliţie feroviară
28. Groza, Dalina. – Probaţiunea ca ansamblu de sancţiuni şi măsuri comunitare. Autoritatea de
implementare. Dificultăţi de asimilare a probaţiunii în procedurile penale române. În: Caiete de drept
penal, nr.2-3, 2007, p.1-73.
Autoarea semnalează nearmonizări între Codul penal şi legile speciale referitoare la materia probaţiunii şi face numeroase
propuneri “de lege ferenda” pentru modificarea atât a Codului penal, cât şi a Codului de procedură penală, în materia
probaţiunii.
Subiect: audiere martor ; Cod de procedură penală ; Cod penal ; minor ; procedură penală
29. Guiu, Mioara-Ketty. – Discuţii în legătură cu definiţia infracţiunii. În: Dreptul, nr.11, 2007, p.123-140.
Autoarea se referă la inutilitatea unei definiţii legale a infracţiunii. Ea consideră că diversele “raţiuni” care l-au determinat pe
legiuitorul Codului penal român din 1968 să definească noţiunea de infracţiune nu sunt decât consecinţe ale unor erori comune
care caracterizează întreaga gândire penală contemporană. Ceea ce s-ar impune este consacrarea legislativă a principiului
răspunderii pentru vinovăţie, prin prevederea expresă că vinovăţia (şi nicidecum infracţiunea – aşa cum pretinde alin.2, art.17
C.pen) “constituie unicul temei al răspunderii penale”, formularea explicită a condiţiilor de care depinde capacitatea penală şi
reformarea întregului sistem al cauzelor care înlătură vinovăţia.
Subiect: Cod penal ; delict ; infracţiune ; vinovăţie
30. Ioan, Mara ; Luca, Iamandi. – Încetarea raporturilor de serviciu ale poliţiştilor. În: Revista română
de dreptul muncii, nr.5, 2007, p.52-70.
“De lege ferenda”, alin.1, lit.a) al art.69 din Legea nr.360/2002 privind Statutul poliţistului ar trebui modificat asemenea lit.d)
a art.56 din Codul muncii: “la data comunicării deciziei de pensionare”. Ar fi normal să fie eliminată din textul lit.e) a art.69
din Legea nr.360/2002 formularea “chiar dacă această situaţie a fost depistată ulterior” deoarece din moment ce s-a născut
Referințe bibliografice
44 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2008
raportul juridic de serviciu, descoperirea fraudei poate fi doar ulterioară. De asemenea, se propune “de lege ferenda”
modificarea sintagmei “reducerii unor posturi de natura celui ocupat de poliţistul respectiv” cu “reducerea postului ocupat de
poliţistul respectiv”. Deoarece art.70 din Statutul poliţistului face referire doar la “motive imputabile” poliţistului, se apreciază
că este necesară modificarea textului de lege astfel: “poliţistul care a absolvit o instituţie de învăţământ a Ministerului Internelor
şi Reformei Administrative şi căruia i-au încetat raporturile de serviciu în primii 10 ani de activitate la iniţiativa sa sau din
motive imputabile lui este obligat să restituie cheltuielile efectuate cu pregătirea sa, proporţional cu perioada rămasă până la
10 ani, potrivit angajamentului încheiat în acest sens”.
Subiect: funcţionar public ; Legea nr.188/1999 ; Legea nr.360/2002 ; poliţist
31. Jakab, Edgar. – Consideraţii cu privire la aplicarea art.14 alin.2 din Legea nr.31/1990 privind
societăţile comerciale. În: Revista română de drept privat, nr.6, 2007, p.67-76.
“De lege ferenda”, autorul propune ca la o viitoare modificare legislativă, dispoziţiile art.14 al Legii privind societăţile
comerciale să fie eliminate, întrucât nu reprezintă decât o piedică în calea dezvoltării activităţii comerciale a întreprinzătorilor
mici şi mijlocii, deopotrivă de naţionalitate română şi străină.
Subiect:drept comparat ; drept european ; întreprinderi mici şi mijlocii ; Legea nr.31/1990 ; persoană juridică ; societate comercială
32. Lazăr, Augustin. – Criminalitatea contra patrimoniului cultural naţional. În: Dreptul, nr.7, 2007, p.168-
188.
Autorul propune completarea dispoziţiilor art.80 din Legea nr.182/2000, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul
introducerii alin.(4) cu următorul conţinut: “piesele arheologice şi numismatice din metale preţioase, provenite din descoperiri
întâmplătoare, care nu au fost anunţate conform dispoziţiilor legale în vigoare la acea dată şi care au fost confiscate de la
persoanele ce şi le-au însuşit în mod ilicit, rămân în proprietatea publică a statului”.
Subiect: criminalitate ; Legea nr.182/2000 ; patrimoniu cultural naţional
33. Lăcătuş, Elena-Alina. – Reglementarea dreptului de squeeze-out şi de sell-out în legislaţia românească –
aspecte teoretice şi practice. În: Pandectele Române, nr.6, 2007, p.44-78.
Se propune ca dreptul de squeeze-out şi dreptul de sell-out să fie reglementate în cuprinsul Legii nr.297/2004 privind piaţa de
capital.
Subiect:acţionar minoritar ; acţiuni ; Legea nr.297/2004
34. Lipcanu, Emilian. – Consideraţii şi o propunere “de lege ferenda” în legătură cu încetarea de drept
a contractului individual de muncă în cazul nulităţii acestuia. În: Dreptul, nr.7, 2007, p.109-115.
Autorul consideră că formularea “nulităţii absolute” din art.56 lit.e din Codul muncii ar trebui înlocuită cu formularea “nulităţii
totale”, pentru a acoperi toate cazurile de nulitate ce determină încetarea contractului individual de muncă.
Subiect: Codul muncii ; contract individual de muncă ; dreptul muncii
35. Macovei, Ovidiu ; Bălţăţeanu, Paul. – Controverse referitoare la destituirea poliţiştilor şi, în general,
a funcţionarilor publici pe perioada efectuării concediului de odihnă. În: Revista română de dreptul muncii,
nr.5, 2007, p.71-77.
“De lege ferenda”, art. 36 din Legea nr.188/1999 privind statutul funcţionarilor publici ar putea avea următoarea formulare:
“În perioada concediilor de boală, a concediilor de carantină, pe durata în care femeia – funcţionar public este gravidă, a
concediilor de maternitate şi a celor pentru creşterea şi îngrijirea copiilor, pe durata efectuării concediului de odihnă sau a
exercitării unei funcţii eligibile într-un organism sindical, raporturile de serviciu nu pot înceta şi nu pot fi modificate decât din
iniţiativa funcţionarului public, cu excepţia destituirii din funcţia publică pentru motive disciplinare”.
Subiect: Codul muncii ; concediu de odihnă ; destituire ; Legea nr.53/2003 ; Legea nr.188/1999 ; Legea nr.360/2002 ; poliţist
36. Mangu, Codruţa E.; Mangu, Florin I. – Vânzarea lucrului altuia. Controverse. În: Pandectele Române,
supliment, 2007, p.127-135.
Se apreciază că ar fi extrem de utilă reglementarea expresă a situaţiei vânzării lucrului altuia, având în vedere că se aduce
atingere exerciţiului dreptului real de proprietate; legiuitorul ar trebui să reglementeze expres această situaţie redactând o
normă, cât mai aproape de perfecţiune; ar trebui urmat modelul francez. Se apreciază că nu este excesivă propunerea “de lege
ferenda”, aceea de a reglementa expres această situaţie juridică, având în vedere dezideratul unui raport juridic caracterizat prin
claritate şi echitate.
Subiect: Cod civil ; drept de proprietate ; vânzarea lucrului altuia
37. Miheş, Cristian. – Observaţii privind unele modificări aduse Codului penal prin Legea nr.278/2006.
Sancţiunile penale aplicabile persoanei juridice. În: Pandectele Române, supliment, 2007, p.363-375.
Legat de modul în care se va repercuta suspendarea activităţii persoanei juridice asupra salariaţilor, autorul precizează că nu
există o soluţie expres prevăzută de lege. Se propune ca o viitoare reglementare a pedepselor complementare în cazul persoanei
juridice să conţină prevederi care să pună de acord prevederile din Codul muncii cu cele din Codul penal. În ceea ce priveşte
infracţiunile pentru care persoanele juridice pot răspunde penal, actuala reglementare – Legea nr.278/2006 – care introduce
noi reglementări privind sancţionarea penală a persoanei juridice, nu precizează în mod expres care sunt aceste infracţiuni, spre
deosebire de prevederile Legii nr.301/2004, însemnând, în aceste condiţii, că pentru orice infracţiune ar putea fi pedepsită atât
persoana fizică, cât şi persoana juridică. Se consideră că soluţia din Legea 301/2004 era mai exactă şi mai potrivită dreptului
penal a cărui aplicare ar trebui să fie caracterizată prin precizie.
Subiect: Cod penal ; Codul muncii ; Legea nr.278/2006 ; Legea nr.301/2004 ; persoană juridică ; responsabilitate penală
Referințe bibliografice
Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2008 45
38. Mircea, Aron Ivan; Popovici, Sergiu. – Despre excluderea asociaţilor din societăţile cu răspundere
limitată. În: Pandectele Române, supliment, 2007, p.617-623.
În legătură cu regimul juridic al excluderii, autorul consideră necesară o reevaluare a prevederilor legale în materia excluderii
asociaţilor. Un prim pas în acest sens ar fi consacrarea expresă a unui “nou” motiv de excludere, printr-un aliniat distinct al art.222
din Legea nr.31/1990, ce ar urma să aibă conţinutul: “un asociat poate fi exclus şi pentru motive care ar putea conduce la
dizolvarea societăţii, dacă prin excluderea sa va fi înlăturată cauza de dizolvare”, sau o exprimare similară. O astfel de prevedere
legală ar înlătura necesitatea de a interpreta enumerarea de la art.222 din Legea societăţilor comerciale ca fiind enunţiativă.
Subiect: asociat ; excludere ; Legea nr.31/1990 ; societate comercială ; societate cu răspundere limitată
39. Mircea, Aron Ivan; Popovici, Sergiu. – Câteva consideraţii referitoare la modurile de executare silită
a creanţelor fiscale şi la căile de atac împotriva acestora. În: Pandectele Române, supliment, 2007, p.53-60.
Opţiunea autorilor este în favoarea eliminării din reglementare a textului generator de controversă: art.137, alin.(1), teza I din
Codul de procedură fiscală, cât şi a textului care ar deveni inaplicabil, anume art.169 alin (3) din Codul de procedură fiscală.
Subiect: cale de atac ; Cod de procedură fiscală ; creanţă fiscală ; executare silită
40. Motica, Radu I.; Bratiş, Marian. – �ulitatea societăţii comerciale pe acţiuni. În: Pandectele Române,
supliment, 2007, p.517-538.
“De lege ferenda” se propune completarea art.56 din Legea nr.31/1990 cu alin.(2) care să aibă următorul cuprins: nulităţile
prevăzute la art.56, alin.(1), lit.a)-g) au regimul juridic al nulităţii absolute, cu excepţiile prevăzute de prezenta lege, referitor
la efectele declarării nulităţii societăţii. “De lege ferenda”, pentru soluţionarea unitară a acţiunii în declararea nulităţii şi a
cererii de regularizare opusă acestei acţiuni, de către aceeaşi autoritate judiciară, şi pentru evitarea paralelismului procedurilor
judiciare ce însoţesc fiecare dintre cele două demersuri juridice, se propune completarea dispoziţiilor art.57 din Legea
nr.31/1990 astfel: “Tribunalul investit cu acţiunea în declararea nulităţii societăţii este competent să constate, în mod direct,
înlăturarea cauzelor de nulitate, luând act prin sentinţă de regularizările efectuate. Dispoziţiile art.58 alin.3 din prezenta lege
se aplică în mod corespunzător”.
Subiect: Legea nr.31/1990 ; nulitate ; O.G. nr.32/1997 ; societate comercială pe acţiuni
41. �icolae, Adina. – Partea din hotărâre care se bucură de autoritate de lucru judecat. În: Revista română
de drept privat, nr.6, 2007, p.77-93.
“De lege ferenda”, pentru a se evita controversele şi interpretările diferite, autoarea consideră că ar fi utilă reglementarea
autorităţii de lucru judecat atât în privinţa motivelor necesare care sprijină soluţia din dispozitiv, cât şi în privinţa motivelor
cu valoare decizională.
Subiect:autoritate de lucru judecat ; hotărâre judecătorească
42 �icolcescu, Victor. – Executarea mandatului european de arestare. În: Revista de drept penal, nr.3, 2007,
p.188-193.
Autorul consideră că se impune ca judecata în cauzele având ca obiect executarea mandatului european de arestare trebuie să
fie unitară şi să se desfăşoare în baza principiilor publicităţii şi celerităţii, pe întreg parcursul său şi se pronunţă în favoarea
promovării unui recurs în interesul legii de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Subiect: Decizia-cadru nr.2002/584/JAI a Consiliului Uniunii Europene ; Legea nr.302/2004 ; mandat european de arestare, executare
43. Orga-Dumitriu, Gina. – Aspecte procesuale privind angajarea răspunderii cărăuşului în
transporturile de mărfuri. În: Revista de drept comercial, nr.7-8, 2007, p.112-139.
Conform autoarei, propunerea doctrinară “de lege ferenda” care constă în prelungirea duratei termenului general de prescripţie
extinctivă în materie comercială la peste 3 ani ar impune, în consecinţă, pentru o armonizare obligatoriu cerută, mărirea
corespunzătoare a termenului general de prescripţie în materie civilă.
Subiect: cărăuş, răspundere ; contract de transport ; convenţie de arbitraj ; drept comparat ; dreptul transporturilor ; Ordonanţa Guvernului
nr.7/2005 ; Regulamentul Consiliului U.E. nr.44/2001 ; transport de mărfuri
44. Pătulea, Vasile. – Conţinutul noţiunii de “domeniu public” şi regimul juridic al acestuia în legislaţia
română. Transferul de bunuri din domeniul public în domeniul privat (II). În: Dreptul, nr.8, 2007, p.9-17.
“De lege ferenda”, se consideră că, dată fiind importanţa actelor prin care s-ar înstrăina bunuri care alcătuiesc domeniul public
al statului, ar trebui ca această hotărâre să fie dispusă prin lege (la propunerea Guvernului, consiliilor judeţene, Consiliului
General al municipiului Bucureşti etc). Ar fi fost de dorit ca, măcar exemplificativ, în Legea nr.47/2007 (art.5) legiuitorul să
indice ce se înţelege prin sintagma “lucrări de interes naţional”, nu să lase această apreciere pe seama autorităţilor administraţiei
publice sau a judecătorilor.
Subiect: Cod civil ; domeniu privat ; domeniu public ; drept de proprietate publică ; Legea nr.18/1991 ; Legea nr.47/2007 ; Legea nr.213/1998 ;
Ordonanţa Guvernului nr.112/2000 ; Ordonanţa Guvernului nr.113/2000 ; Ordonanţa Guvernului nr.128/1998 ; transfer de bunuri
45. Peicu, Daniela. – �econstituţionalitatea prevederilor art.362, alin.1, lit.a din Codul de procedură
penală. În: Dreptul, nr.8, 2007, p.204-207.
“De lege ferenda” se impune ca art.362, alin 1, lit. a din Codul de procedură penală, astfel cum este redactat în prezent, să fie
modificat, astfel încât procurorul, ca reprezentant al Ministerului Public, să-şi poată exercita atribuţiile prevăzute de lege şi să
poată verifica legalitatea hotărârilor judecătoreşti pronunţate şi în ceea ce priveşte latura civilă, chiar dacă partea civilă, persoană
fizică cu capacitate deplină de exerciţiu sau persoană juridică, nu a folosit căile de atac.
Subiect: Cod de procedură civilă ; Cod de procedură penală ; Legea nr.304/2004 ; Legea nr.356/2006 ; Ministerul Public
Referințe bibliografice
46 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2008
46. Pîrvu-Miton, Ana; Cenuşă, Maria. – Obligarea de a nu părăsi localitatea şi obligarea de a nu părăsi
ţara. Lacune legislative. În: Revista de drept penal, nr.3, 2007, p.172-176.
Autoarele consideră necesară intervenţia legiuitorului pentru clarificarea măsurilor preventive: obligarea de a nu părăsi
localitatea şi obligarea de a nu părăsi ţara. Ele consideră că se impune apropierea celor două instituţii care au făcut obiectul
acestui studiu de instituţia arestării preventive, motivat de faptul că şi cele două măsuri preventive analizate au un caracter
restrictiv de drepturi, iar vidul legislativ actual conduce la grave încălcări ale drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale oricărei
persoane.
Subiect: arestare preventivă ; Cod de procedură penală ; drepturi şi libertăţi fundamentale
47. Pop, Liviu. – Reglementarea răspunderii subsidiare în proiectul noului Cod civil. În: Dreptul, nr.10,
2007, p.22-42.
Autorul este de părere să se completeze prevederile art.1109 din proiectul noului Cod civil, în sensul extinderii sferei
persoanelor obligate prin lege să răspundă pentru fapta persoanelor care au nevoie de supraveghere, chiar şi prin angajarea
răspunderii statului.
Subiect: Cod civil ; răspundere subsidiară
48. Popescu, Andrei. – Probleme juridice în atenţia Conferinţei Organizaţiei Internaţionale a Muncii din
2007. În: Revista română de dreptul muncii, nr.5, 2007, p.11-23.
Autorul semnalează că Anexa III, referitoare la cazarea la bordul navei, a Convenţiei nr.188/2007 privind munca în sectorul
pescuitului, conţine o serie de prescripţii cu caracter general relative la sănătatea şi securitatea în muncă, unele din aceste
dispoziţii putând fi preluate, paragraf de paragraf, şi transpuse în legislaţia naţională, dacă este cazul, pentru orice loc de muncă
indiferent de ramura de activitate care trebuie să asigure sănătatea şi securitatea lucrătorilor. Anexa poate servi, ca sursă de
inspiraţie, pentru orice legiuitor preocupat de elaborarea unei legislaţii naţionale concordante cu normele dreptului internaţional
al muncii. În ceea ce priveşte art.62 din Legea nr.168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, se poate susţine că art.62
este un text inutil, de vreme ce procedura (şi limitele) arbitrajului sunt reglementate prin art.32-39 din Legea nr.168/1999.
Subiect: conflict de muncă ; Convenţia nr.87/1948 ; Convenţia nr.188/2007 ; Legea nr.168/1999 ; libertate sindicală ; Organizaţia
Internaţională a Muncii ; pescuit ; Recomandarea nr.199/2007
49. Popescu, Corneliu-Liviu. – Condamnarea României de Curtea Europeană a Drepturilor Omului
pentru neconvenţionalitatea procedurii judiciare contravenţionale. În: Noua revistă de drepturile omului,
nr.4, 2007, p.3-11.
Autorul consideră că se impune modificarea rapidă a legislaţiei naţionale de drept comun în materie contravenţională, pentru
a executa, sub aspectul măsurilor generale, hotărârea de condamnare pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului
(dacă şi din momentul în care aceasta va fi definitivă).
Subiect: contravenţie ; Curtea Europeană a Drepturilor Omului ; hotărâre de condamnare
50. Popescu, Sorin; Ciora, Cătălin; Ţăndăreanu, Victoria. – Probleme privitoare la folosirea limbajului
juridic. În: Dreptul, nr.9, 2007, p.9-23.
Autorii consideră că s-ar impune modificarea Constituţiei în sensul prevederii ca obligatorie a procedurii de supunere spre
aprobare Parlamentului a ordonanţelor Guvernului emise în temeiul unei legi de abilitare.
Subiect: antinomie ; Constituţie ; limbaj juridic ; tehnică legislativă
51. Puie, Oliviu. – �atura juridică a comisiilor judeţene de aplicare a Legii fondului funciar nr.18/1991
în contextul dispoziţiilor constituţionale revizuite. În: Revista română de drept privat, nr.6, 2007, p.130-153.
Autorul face propuneri de lege ferenda privind modificarea art.51, art.52 alin.1 şi art.53 alin.2 din Legea nr.18/1991 a fondului
funciar, în vederea asigurării compatibilităţii acestor dispoziţii legale cu dispoziţiile constituţionale revizuite.
Subiect: contencios administrativ ; Curtea Constituţională ; Curtea Europeană a Drepturilor Omului ; fond funciar ; Legea nr.18/1991 ;
Legea nr.262/2007 ; Legea nr.554/2004
52. Puie, Oliviu. – Controlul de tutelă administrativă exercitat de către Agenţia �aţională a Funcţionarilor
Publici. Contenciosul funcţiei publice şi al funcţionarului public. În: Pandectele Române, nr.5, 2007, p.55-68.
Autorul propune o nouă formulare a art.3, precum şi modificarea art.7 alin.(5) din Legea contenciosului administrativ
nr.554/2004. De asemenea, reliefează mai multe aspecte de neconstituţionalitate şi de inconsecvenţă terminologică introduse
prin Legea nr.251/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici.
Subiect: Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici ; contencios administrativ ; funcţionar public ; Legea nr.188/1999 ; Legea
nr.251/2006 ; Legea nr.554/2004 ; tutelă administrativă
53. Puşcaşu, Voicu-Ionel. – Contravenţiile şi definirea domeniului penal în practica C.E.D.O. În:
Pandectele Române, supliment, 2007, p.461-474.
Autorul consideră că nu poate fi trasă o concluzie fermă cu privire la apartenenţa contravenţiilor la materia penală, putându-se
doar stabili că legislatorul actual nu include materia contravenţională în sfera penală ci o califică drept o formă distinctă de
ilicit, cel administrativ. Legislatorul român încalcă prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, neglijând
jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului şi drepturile procesuale ale celor “acuzaţi de o infracţiune”.
Referințe bibliografice
Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2008 47
Existenţa normei procesual civile menţionate este consecinţa directă a concepţiei materiale de depenalizare a contravenţiilor
din dreptul intern, pe plan procesual urmărindu-se cutuma, devenită axiomă, “ce nu este penal, obligatoriu este civil”. Această
perspectivă trebuie înlocuită cu o alta, care să corespundă exigenţelor europene, şi în virtutea căreia, contravenţia administrativă
să fie judecată potrivit regulilor procesual-penale.
Subiect: C.E.D.O. ; Cod penal ; contravenţie ; Convenţia Europeană a Drepturilor Omului ; Legea nr.32/1968 ; O.G. nr.2/2001
54. Rădulescu, Octavian; Rosenberg, Paula; Tudor, Amalia. – Discuţii privitoare la existenţa – în prezent –
a dreptului de preemţiune al statului român în temeiul art.52 din Codul silvic, precum şi la valabilitatea
clauzei de inalienabilitate. În: Dreptul, nr.7, 2007, p.91-95.
Autorii propun abrogarea art.52 din Codul silvic, referitor la dreptul de preemţiune al statului.
Subiect: clauză de inalienabilitate ; Cod silvic ; drept de preemţiune
55. Roşu, Claudia. – Modificarea societăţilor comerciale. În: Pandectele Române, supliment, 2007, p.558-577.
În ceea ce priveşte excluderea asociaţilor din societăţile comerciale pe acţiuni, autorul consideră că, în mod imperativ, legea
stabileşte drepturile şi obligaţiile asociatului exclus. Se impune reconsiderarea caracterului imperativ al acestei reguli. De
asemenea, atunci când excluderea unui asociat este susceptibilă de a conduce la disfuncţionalitatea organelor sociale, legea nu
oferă decât soluţia dizolvării societăţii, or această soluţie este discutabilă în ipoteza unei societăţi cu o activitate prosperă.
Aşadar, autorul consideră că legiuitorul ar trebui să lase asociaţilor libertatea de a stipula clauzele de excludere. De asemenea,
pentru a fi valabilă, clauza de excludere ar trebui să stipuleze condiţii care să garanteze asociatului exclus obţinerea valorii reale
a titlurilor sale. În acest scop, legea ar putea să ceară imperativ intervenţia unui expert pentru evaluarea participaţiei sale
precum şi utilizarea valorii de pe piaţă.
Subiect: acţionar ; Legea nr.31/1990 ; Legea nr.359/2004 ; societate comercială
56. Rusu, Ion . – Consideraţii referitoare la infracţiunile specifice transporturilor feroviare în legislaţia
actuală. În: Dreptul, nr.11, 2007, p.152-164.
Autorul propune eliminarea din textul Legii nr.289/2005 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea fenomenului
infracţional în domeniul transportului pe calea ferată a expresiei “de bunuri din vagoanele care sunt în compunerea unui tren
aflat în circulaţie sau pregătit pentru circulaţie” şi de a se prevedea expresia “de bunuri din vagoanele de marfă”.
Subiect: Cod penal ; infracţiune ; Legea nr.55/2006 ; Legea nr.289/2005 ; transport feroviar
57. Salontai, Gabriel ; Salontai, Alexandru. – Consideraţii în legătură cu infracţiunea prevăzută de art.58
din Legea nr.333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor. În: Dreptul,
nr.11, 2007, p.165-167.
Autorul consideră că este necesară modificarea Legii nr.333/2003, în sensul eliminării infracţiunii prevăzute de art.58 sau
reformulării acesteia, fiindcă în realitate există destule situaţii în care multe persoane şi chiar firme specializate de pază execută
acest serviciu fără a avea eliberate atestatele profesionale cerute de lege. După părerea sa, legea este lacunară şi ar trebui
revăzută în sensul de a se permite unei persoane care se angajează în domeniul arătat ca, după un timp de 3-6 luni de la
angajare, să facă diligenţele pentru obţinerea atestării profesionale. Ar fi mai util ca tragerea la răspundere penală să se efectueze
numai atunci când cu “rea-credinţă” personalul de pază şi protecţie, după trecerea unei perioade de timp de la angajare (se
opinează că aceasta ar trebui să fie de minimum 3-6 luni) nu a intrat în legalitate prin obţinerea atestatului profesional,
bineînţeles cu respectarea dispoziţiilor legale.
Subiect: Legea nr.18/1996 ; Legea nr.333/2003 ; pază, bunuri ; protecţia persoanelor
58. Soare, Daniel. – Evoluţia conceptului de “agent provocator”. Lipsa de valoare probantă a unor probe
ce au fost obţinute prin utilizarea tehnicii provocării dirijate din perspectiva jurisprudenţei CEDO. În:
Caiete de drept penal, nr.4, 2007, p.118-124.
Autorul consideră că, în ceea ce priveşte “principiul libertăţii de decizie şi de acţiune a persoanei suspecte”, trebuie înlăturate
acele situaţii în care investigatorul sub acoperire, prin modalitatea sa de investigare, ar putea avea o atitudine provocatoare,
incitatoare în legătură cu fapta penală ce constituie obiectul investigării. Se propune “de lege ferenda”, consacrarea, în mod
expres a principiului “interdicţiei provocării poliţieneşti”. Regula generală instituită prin textul art.68 alin.(2) din Codul de
procedură penală are un caracter prea vast şi chiar lacunar şi se apreciază că acesta ar trebui completat cu definirea şi interzicerea
“provocării” din partea oricăror agenţi ai puterii de stat ce ar putea avea loc cu ocazia exercitării autorităţii publice ale acestora.
Subiect: agent provocator ; C.E.D.O. ; Cod de procedură penală ; instigare ; investigator sub acoperire ; provocare
59. Ştefănescu, Ion Traian. – Probleme actuale legate de modificarea art.269 alin.1 din Codul muncii. În:
Revista română de dreptul muncii, nr.4, 2007, p.9-15.
Autorul consideră că, “de lege ferenda”, ar fi necesar să se modifice şi art.270 alin.1 din Codul muncii, în sensul admisibilităţii
răspunderii salariatului şi pentru prejudiciul moral.
Subiect: Codul muncii ; Legea nr.188/1999 ; Legea nr.237/2007 ; prejudiciu material ; prejudiciu moral ; răspundere patrimonială ;
salariat, răspundere
Referințe bibliografice
48 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2008
60. Truichici, Adrian-Milutin. – Aspecte teoretice şi practice de drept comparat referitoare la eutanasie.
În: Dreptul, nr.11, 2007, p.238-245.
Din examinarea unor situaţii concrete, autorul desprinde necesitatea conturării unor norme juridice, prin care să se realizeze
dreptul fundamental la autodeterminare al bolnavului (inclusiv dreptul la moarte), dreptul de a opina în legătură cu un act
medical major, chiar de terapie intensivă (incluzând cea de “life-threating therapy”). Se opinează că ar trebui reglementat
dreptul bolnavului şi în ceea ce priveşte starea terminală, să refuze întreprinderea oricărei terapii medicale, în consecinţă să
realizeze dreptul la testamentul biologic.
Subiect: C.E.D.O. ; Cod penal ; Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ; drept la viaţă ; eutanasie ;
Legea nr.46/2003 ; legislaţie comparată
61. Truşcă, Marian. – Consideraţii referitoare la aplicarea dispoziţiilor art.170 din Codul de procedură
penală în faza de urmărire penală. În: Dreptul, nr.12, 2007, p.208-211.
Ca urmare a importanţei practice a instituţiei analizate în articol şi pentru înlăturarea dificultăţilor de aplicare a acesteia, mai
ales în faza de urmărire penală, autorul consideră că se impune necesitatea unei reglementări viitoare mai complexe care să
precizeze, în special, o procedură clară de aducere la îndeplinire a dispoziţiilor date de procuror în faza de urmărire penală.
Subiect: Cod de procedură penală ; Cod penal ; instanţă de judecată ; procuror ; urmărire penală
62. Tudurache, Dan Constantin. – Validarea aparenţei de drept şi regula conţinută de dispoziţiile
alineatului (24) din articolul III al Legii nr.169/1997 modificată şi completată. În: Pandectele Române,
supliment, 2007, p.160-169.
Sunt relevate deficienţele Legii nr.169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr.18/1991,
semnalându-se că deşi generos, textul este insuficient elaborat şi poate da naştere unor încălcări grave ale legii şi dreptului de
proprietate, încât s-ar impune fie abrogarea lui, fie modificarea în aşa fel încât să constituie o excepţie de la regula desfiinţării
actelor subsecvente de înstrăinare, iar aşa cum este cunoscut, excepţiile fiind de strictă aplicare, să se refere numai la acele
cazuri în care menţinerea efectelor de înstrăinare să se justifice pe temeiul protejării bunei-credinţe.
Subiect: aparenţă ; bună-credinţă ; Legea nr.169/1997
63. Turcu, Ion; Szabo, Simona; Stan, Mădălina. – Paradoxuri şi capcane în procedura insolvenţei. În:
Revista română de drept al afacerilor, nr.1, supliment, 2007, p.49-70.
Se propune adoptarea unei norme conform căreia atacarea hotărârii generale a persoanei juridice să fie permisă numai într-un
termen de 5 zile de la data depunerii la dosarul tribunalului a procesului-verbal al şedinţei adunării generale care cuprinde
deliberările şi hotărârile adoptate.
Subiect: insolvenţă ; procedura insolvenţei
64. Ţuculeanu, Alexandru. – �oi abordări referitoare la percheziţie şi înregistrările audio sau video. În:
Dreptul, nr.12, 2007, p.219-228.
Autorul consideră că, în privinţa neconcordanţelor semnalate în legislaţia României privind percheziţia şi înregistrările audio
sau video, se impun în continuare modificări legislative pentru corelarea legislaţiei interne în raport cu aspectele constatate şi
orientările cuprinse în jurisprudenţa C.E.D.O.
Subiect: Cod de procedură penală ; Constituţia României ; Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ;
înregistrare audio ; înregistrare video ; percheziţie
65. Udroiu, Mihail. – Consideraţii referitoare la decizia Curţii Constituţionale nr.610/2007 privind
instanţele şi parchetele militare. În: Dreptul, nr.11, 2007, p.25-37.
Faţă de inconvenientele pe care le ridică instanţele militare sub aspectul respectării garanţiilor prevăzute de art.6 par.1 din
Convenţia Europeană, de volumul redus de cauze în curs de urmărire penală sau de judecată, sistemul justiţiei militare paralele
nu îşi mai justifică existenţa. Apare ca o măsură necesară acceptarea de către legiuitorul român a unei soluţii similare cu cea
adoptată de legiuitorul german care a desfiinţat sistemul justiţiei militare pe timp de pace, autorii infracţiunilor militare
prevăzute de Codul penal sau de legile speciale fiind judecaţi de jurisdicţiile de drept comun. Particularităţile infracţiunilor
militare ar impune însă reglementarea judecării acestora de către complete specializate ale instanţelor civile. Chiar şi în cazul
desfiinţării parchetelor militare se apreciază că este absolut necesară înfiinţarea unor secţii specializate pentru infracţiunile de
care sunt acuzaţi militarii în cadrul parchetelor civile.
Subiect: Cod de procedură penală ; Cod penal ; Convenţia Europeană a Drepturilor Omului ; instanţă ; Legea nr.303/2004 ; Legea
nr.304/2004 ; Legea nr.356/2006 ; parchet militar
66. Ungureanu, Ovidiu ; Munteanu, Cornelia. – Propunere “de lege ferenda” privind reglementarea
inconvenientelor anormale de vecinătate. În: Revista română de drept privat, nr.4, 2007, p.180-193.
Autorul pledează pentru reglementarea expresă în noul Cod civil a inconvenientelor anormale de vecinătate, alături de abuzul
de drept în materia proprietăţii.
Subiect: abuz de drept ; vecinătate
Referințe bibliografice
Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2008 49
67. Vasile, Marius ; Crişan, Iuliana. – �ecesitatea desemnării judiciare a unui mandatar al persoanei
juridice, în cazul săvârşirii unei infracţiuni în dauna acesteia de către reprezentantul său legal. În:
Dreptul, nr.10, 2007, p.200-203.
Articolul pledează pentru inserarea în legea procesual penală a obligaţiei desemnării de către organul de urmărire penală sau
de către instanţa de judecată a unui mandatar al persoanei juridice, în cazul în care în dauna acesteia a fost săvârşită o
infracţiune chiar de către reprezentantul ei legal.
Subiect: Cod de procedură penală ; infracţiune ; mandatar ; persoană juridică
68. Văleanu, Cristina. – Casarea cu rejudecare. În: Revista de drept penal, nr.3, 2007, p.120-124.
Autoarea consideră că se impune perfecţionarea în continuare a reglementării soluţiilor în recurs şi în acele cazuri de casare
rezultând din nulităţi absolute care ar putea să nu atragă pronunţarea soluţiei de casare cu trimitere spre rejudecare, ci a casării
cu reţinere de către instanţa de recurs, prin derogare de la caracterele nulităţii absolute, recunoscându-se prin aceasta dreptul
instanţei de recurs să refacă – după desfiinţare – actul procesual sau procedural întocmit cu nerespectarea formelor legale.
Autoarea consideră de asemenea că s-ar impune ca legiuitorul să prevadă în mod expres – prin derogare de la dispoziţiile
înscrise în art. 38515
pct.2 lit.c C. pr. pen. – posibilitatea pronunţării soluţiei de casare cu reţinere spre rejudecare de către
instanţa de recurs.
Subiect: casare cu rejudecare ; Cod de procedură penală ; nulitate absolută ; recurs
69. Vidat, Ana. – Aspecte noi referitoare la efectele concedierii colective. În: Revista română de dreptul
muncii, nr.5, 2007, p.78-85.
“De lege ferenda” autoarea este de părere că ar fi util ca toate cazurile prezentate care îndrituiesc refuzul unei anumite măsuri
de către funcţionarul public să fie reglementate ca atare şi în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.116/2006, lărgindu-se astfel,
sfera situaţiilor care ar putea justifica refuzul unui loc de muncă oferit şi, pe cale de consecinţă, ar înlătura incidenţa sancţiunii
încetării plăţii venitului suplimentar”. “De lege ferenda” se consideră că ar fi judicios ca toate atribuţiile Agenţiei Naţionale
pentru Ocuparea Forţei de Muncă – în prezent răspândite în diverse acte normative – să fie introduse în Legea nr.145/1998
privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, pentru asigurarea
caracterului uniform al reglementării. De asemenea, “de lege ferenda” se consideră că ar fi necesar ca modificări care, în
prezent, sunt proliferate în diverse acte normative să fie introduse în Legea nr.108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea
Inspecţiei Muncii.
Subiect: Codul muncii ; concediere colectivă ; Directiva 98/95/CE ; Legea nr.85/2006 ; O.U.G. nr.98/1999 ; O.U.G. nr.115/2007 ;
O.U.G. nr.116/2006
70. Vidican, Gheorghe. – Discuţii în legătură cu interpretarea dispoziţiilor art.17 din Decretul-lege
nr. 115/1938. În: Dreptul, nr.8, 2007, p.101-122.
“De lege ferenda” se propune modificarea art.57 şi 58, alin. (1) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr.7/1996
republicată, în sensul eliminării expresiei “potrivit prevederilor prezentei legi”. Sintagma “cu respectarea şi în condiţiile
prezentei legi” să fie înlocuită cu sintagma “cu respectarea dispoziţiilor procedurale din prezenta lege”. Se propune revenirea
la cuprinsul dispoziţiilor iniţiale ale art.61, alin.1, fraza întâi, redactarea iniţială. Art.59, 61, 62 din lege, mai degrabă trebuiau
încadrate în cap.III, titlul I al Legii. Se consideră că nu pot coexista două sisteme de carte funciară cu efecte juridice deosebite,
simultan, după cum înscrierea s-a făcut înainte de intrarea în vigoare a L.nr.7/1996 sau după aceea, ci numai un singur sistem
până la definitivarea noilor lucrări cadastrale pentru o unitate administrativ-teritorială şi abia după aceea noul sistem, cu toate
efectele juridice ce decurg din acesta.
Subiect: bun imobil ; cadastru ; carte funciară ; Decret-Lege nr.115/1938 ; drepturi reale imobiliare ; Legea nr.7/1996 ; Legea
nr.274/2005 ; publicitate imobiliară
71. Vrabie, Genoveva. – O posibilă revizuire a Constituţiei. Regim politic parlamentar în România
postdecembristă? În: Curierul judiciar, nr.7-8, 2007, p.68-75.
Autoarea consideră că trebuie regândit, restructurat şi reformulat întregul cuprins al Titlului III din Constituţie (Autorităţile
publice).
Subiect: Constituţie, revizuire ; drept comparat ; regim politic parlamentar
72. Zainea, Mariana. – Măsura arestării provizorii în cazul admiterii cererii de extrădare formulate de
către autorităţile străine şi punerea în executare a hotărârii de extrădare. În: Dreptul, nr.7, 2007, p.199-209.
Autorul consideră că este de dorit ca Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală să
asigure dispoziţii care să reglementeze expres procedura de prelungire a duratei arestării provizorii şi după soluţionarea
definitivă a cauzei, aceasta fiind o instituţie specifică procedurii speciale a extrădării.
Subiect: arestare provizorie ; extrădare
Referințe bibliografice
50 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2008
Articole din revistele de drept străineintrate în Biblioteca Consiliului Legislativ
- Bibliografie adnotată∗ -
EUROPEA� PUBLIC LAW
1. BIO�DI, A�DREA; MALETIC, ISIDORA. – Recent developments in Luxembourg: The Activities of
the community courts in 2006 = Evoluţii recente în Luxemburg: Activităţile instanţelor comunitare în 2006.În: European public law. – Haga : Kluwer Law International, nr.4, 2007, p.569-585.
Instanţele comunitare s-au confruntat, în 2006, în Luxemburg cu o serie de probleme interesante şi complexe. După cum arată
autoarele articolului, aceste instanţe au fost deosebit de solicitate, reuşind să clarifice jurisprudenţa existentă şi să exploreze
noi domenii mai puţin abordate. În luarea deciziilor, s-a ţinut cont de competenţa Uniunii Europene şi s-a urmărit alegerea celei
mai adecvate baze legale.
2. CAMERO�, IAI�. – European Court of Human Rights: April 2006 – March 2007 = Curtea Europeanăa Drepturilor Omului: aprilie 2006 – martie 2007. În: European public law. – Haga : Kluwer Law International,
nr.4, 2007, p.533-568.
În articol, autorul relevă creşterea numărului petiţiilor adresate Curţii Europene a Drepturilor Omului în perioada aprilie 2006
– martie 2007. El evidenţiază faptul că Rusia continuă să blocheze intrarea în vigoare a Protocolului 14 şi consideră că între
motivele care determină această poziţie a Rusiei figurează iritarea acesteia determinată de cazul Ilaşcu şi plângerile în creştere
supuse Curţii Europene a Drepturilor Omului privind cazurile de tortură şi dispariţie de persoane în Cecenia. De asemenea,
Georgia a înaintat, în martie 2007, o plângere împotriva Rusiei cu privire la relele tratamente aplicate georgienilor pe teritoriul
acesteia.
3. FLA�AGA�, A��E. – EU freedom of information: Determining where the interest lies = Libertateade informare în cadrul Uniunii Europene: Poziţionarea interesului. În: European public law. – Haga : Kluwer
Law International, nr.4, 2007, p.595-632.
În studiu se precizează că asigurarea dreptului de acces al cetăţeanului la informaţiile despre guvernul ţării sale şi acţiunile
acestuia reprezintă un aspect deosebit de important pentru funcţionarea unei societăţi democratice. S-a constatat însă că acest
drept a rămas în general la periferia libertăţilor fundamentale. Problema libertăţii de informare se pune la fel de acut şi în cazul
Uniunii Europene. Comisia Europeană a început, în aprilie 2007, o consultare privind dreptul de acces al cetăţeanului la
informaţii, lansând în acest scop un chestionar în vederea identificării aspectelor care se impun a fi revizuite. Autoarea îşi
exprimă temerea că în cazul acestui demers al Comisiei Europene se va pune mai mult accent pe aspectele tehnice, decât pe
cele de conţinut privind asigurarea transparenţei.
4. MACLEOD, SORCHA. – Reconciling regulatory approaches to corporate social responsibility: The
European Union, OECD and United �ations compared = Reconcilierea abordărilor diferitelor cadre dereglementare privind responsabilitatea socială a întreprinderii: Comparaţie între Uniunea Europeană, OCDEşi �aţiunile Unite. În: European public law. – Haga : Kluwer Law International, nr.4, 2007, p.671-702.
În articol sunt comparate cadrele de reglementare pe care le oferă Uniunea Europeană, OCDE şi Naţiunile Unite privind
responsabilitatea socială a întreprinderii vizând drepturile omului, pentru a se constitui o bază de reconciliere între diferitele
abordări. În acest context, autorul examinează unele din cele mai adecvate iniţiative ale Uniunii Europene, OCDE şi Naţiunilor
Unite referitoare la protecţia drepturilor omului, cum ar fi Acordul Global şi normele privind responsabilitatea corporaţiilor
transnaţionale şi a altor întreprinderi comerciale.
5. POTO, MARGHERITA. – Democracy and Europe: �ew times, old dilemmas = Democraţia şi Europa:Timpuri noi, dileme vechi. În: European public law. – Haga : Kluwer Law International, nr.4, 2007, p.633-670.
Studiul evidenţiază faptul că instanţele democratice din sistemele juridice europene cunosc un proces de dezvoltare, în pofida
dificultăţilor pe care continuă să le întâmpine demersurile pentru Constituţia Uniunii Europene. Autoarea propune soluţii
pentru îmbunătăţirea democraţiei pe plan european şi cercetează în ce măsură abordările filozofice şi economice ar aduce o
contribuţie eficientă pentru consolidarea sistemului juridic. Ea şi-a propus să lămurească dacă principiile subsidiarităţii şi
proporţionalităţii, aşa cum se aplică de curţile constituţionale ale diferitelor state membre ale Uniunii Europene, pot să paveze
noua cale spre democraţie.
Referințe bibliografice
* Lucrare realizată de Svetlana BACIU şi Tudor PRELIPCEANU
Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2008 51
JOUR�AL OF LAW A�D SOCIETY
6. BURRIDGE, ROGER; ORMA�DY, DAVID. – Health and safety at home: Private and public
responsibility for unsatisfactory housing conditions = Sănătate şi protecţie la domiciliu: Responsabilitateprivată şi publică pentru condiţii nesatisfăcătoare de locuit. În: Journal of law and society. – Boston : Blackwell
Publishing, nr.4, 2007, p.544-566.
Lucrarea trece în revistă două abordări legislative care urmăresc să controleze condiţiile de locuit ale chiriaşilor în Marea
Britanie şi anume: prima vizând obligaţiile contractuale ale proprietarilor şi cea de a doua referitoare la puterile autorităţilor
locale. Autorii consideră contractele de închiriere a locuinţelor ca fiind aproape în totalitate ineficiente şi că rămâne în seama
autorităţilor locale sarcina de a proteja sănătatea şi integritatea chiriaşilor. Modalitatea de evaluare a sănătăţii chiriaşilor şi a
siguranţei condiţiilor de locuit este oferită de prevederile Legii privind locuinţele, din 2004, din Marea Britanie, care pune la
dispoziţia autorităţilor locale mijloacele necesare de intervenţie, pentru a determina proprietarii să ofere locuinţe de închiriat
sigure şi sănătoase.
7. GOSTI�, LAWRE�CE O. – From a civil libertarian to a sanitarian = De la partizanul doctrinei libertăţiide conştiinţă la sanitar. În: Journal of law and society. – Boston : Blackwell Publishing, nr.4, 2007, p.594-616.
Autorul se referă în articol la problema sănătăţii mintale în Marea Britanie, precizând că şi-a propus, în cursul timpului, să
militeze pentru schimbarea legii privind sănătatea mintală, astfel încât aşa-zisul model medical să fie înlocuit printr-un model
care să apere drepturile pacienţilor. Acest lucru s-a produs prin adoptarea Legii, din 1983, privind sănătatea mintală. De altfel,
multe din propunerile ce vizau această schimbare au fost incluse în raportul publicat în două volume, intitulat “Condiţia
umană”.
8. JOH�SO�, PAUL. – Ordinary folk and cottaging: Law, morality, and public sex = Oamenii obişnuiţişi toaletele publice: Lege, moralitate şi sex în public. În: Journal of law and society. – Boston : Blackwell
Publishing, nr.4, 2007, p.520-543.
Lucrarea examinează infracţiunea pe care o reprezintă activitatea sexuală în toaletele publice, care este incriminată de Legea
privind infracţiunile sexuale, adoptată, în 2003, în Marea Britanie. Autorul ia în considerare relaţia dintre concepţiile de
moralitate publică şi cea privată, ţinând cont de reglementarea legală a homosexualităţii în Marea Britanie. Sunt menţionate
deficienţele activităţii poliţiei britanice în ce priveşte combaterea infracţiunii mai sus menţionate.
9. MCEVOY, KIERA�. – Beyond legalism: Towards a thicker understanding of transitional justice =
Dincolo de legalitate: Spre o înţelegere mai intimă a justiţiei de tranziţie. În: Journal of law and society. –
Boston : Blackwell Publishing, nr.4, 2007, p.411-440.
În prima parte a studiului, autorul examinează ce se înţelege prin legalitate şi abordează o serie de teme cum ar fi: legalitatea
ca ispită sau triumful drepturilor omului. În cea de a doua parte, accentul se pune pe explorarea drepturilor omului ca o axă a
dezvoltării, pentru ca în cele din urmă să fie evidenţiată criminologia în justiţia de tranziţie.
10. MUMFORD, A��. – Inheritance in socio-political context: The Case for reviving the sociological
discourse of inheritance tax law = Moştenirea în contextul socio-politic: Reînvierea discursului sociologic alLegii privind taxa succesorală. În: Journal of law and society. – Boston : Blackwell Publishing, nr.4, 2007,
p.567-593.
În Marea Britanie, după cum arată autoarea, susţinătorii taxei succesorale întâmpină o puternică opoziţie din partea
politicienilor, care din raţiuni politicianiste şi sub influenţa curentelor din Statele Unite se pronunţă împotriva acestei taxe.
Articolul se referă la mişcarea din Marea Britanie împotriva taxei succesorale şi prezintă punctele de vedere ale celor care o
susţin. Sunt de asemenea analizate opiniile pe această temă ale unor specialişti precum Durkheim şi Beckert. Autoarea
evidenţiază reînvierea interesului sociologilor pentru problema taxei succesorale.
11. RAITT, FIO�A E. – ‘Robust and raring to go?’ – Judges’ perceptions of child witnesses = Percepţiade către judecători a mărturiilor copiilor. În: Journal of law and society. – Boston : Blackwell Publishing, nr.4,
2007, p.465-488.
Studiul explorează modul în care judecătorii percep mărturiile depuse în instanţă de către copii. Autoarea aminteşte faptul că
legislaţia din Marea Britanie clasifică mărturiile depuse de copii drept vulnerabile, ca urmare a posibilităţii influenţării acestora,
dar specifică, pe de altă parte, că s-au luat, în consecinţă, o serie de măsuri speciale care să faciliteze creşterea credibilităţii
mărturiilor copiilor.
12. TATA, CYRUS. – In the interests of clients or commerce? Legal aid, supply, demand, and ‘ethical
indeterminacy’ in criminal defence work = În interesul clienţilor sau al comerţului? Ajutorul judiciar,aprovizionarea, cererea şi “etica nedeterminată” în activitatea de apărare penală. În: Journal of law and
society. – Boston : Blackwell Publishing, nr.4, 2007, p.489-519.
Autorul consideră că prima îndatorire a avocatului apărării este de a servi cât mai bine posibil interesele clientului, chiar în
detrimentul câştigului său pecuniar. Această îndatorire a fost supusă dezbaterii publice în Marea Britanie, deoarece antrenează
o creştere a cheltuielilor determinată de sporirea ajutoarelor judiciare. În acest studiu este abordat conceptul de “etică
nedeterminată”, care ajută la înţelegerea modului în care avocaţii apărării pot să reconcilieze interesele clientului cu obligaţiile
financiare.
Referințe bibliografice
52 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2008
13. WILLIAMSO�, LAURA; FOX, MARIE; MCLEA�, SHEILA. – The Regulation of
xenotransplantation in the United Kingdom after UKXIRA: Legal and ethical issues = Reglementareaxenotransplantului în Marea Britanie după dizolvarea [organismului public nedepartamental] UKXIRA: Problemejuridice şi de etică. În: Journal of law and society. – Boston : Blackwell Publishing, nr.4, 2007, p.441-464.
Autoarele abordează subiectul xenotransplantului (transplantul ţesuturilor vii între specii diferite), care ar reprezenta o rezolvare
posibilă a problemei transplantului de organe, în situaţia în care Marea Britanie, dar şi alte ţări dezvoltate ale lumii duc lipsă
de organe umane pentru transplant. Conştientă de riscurile semnificative pe care le implică această nouă biotehnologie, Marea
Britanie a adoptat o poziţie precaută în ce priveşte reglementarea ei juridică, apelând la opinia unor comisii de etică. În acest
nou tip de transplant, remarcă autoarele, este exclus consimţământul, în schimb intră în discuţie însăşi existenţa animalelor.
MODER� LAW REVIEW
14. BOWLI�G, BE�; PHILLIPS, CORETTE. – Disproportionate and discriminatory: Reviewing the
evidence on police stop and search = Disproporţie şi discriminare: Revizuirea mărturiei privind putereapoliţiei de a opri şi cerceta [persoanele în locuri publice]. În: The Modern law review, nr.6, 2007, p.936-961.
În ce măsură, în Marea Britanie, poliţia are puterea de a opri şi cerceta persoanele în locuri publice constituie un subiect ce
deţine o poziţie de frunte în dezbaterile privind relaţiile dintre poliţie şi comunitatea locală. După cum arată autorii, poliţia este
împuternicită să întreprindă astfel de acţiuni prin mai multe acte normative. Problema o reprezintă modul în care poliţia îşi
exercită această putere. Conform statisticilor, poliţia a comis în această privinţă o serie de abuzuri împotriva persoanelor de
culoare. Autorii invocă practicarea de către poliţie a discriminării rasiale şi a încălcării, în consecinţă, a legii şi cer o reducere
a puterii acordate poliţiei de a opri şi cerceta persoanele în locuri publice.
15. FAIRGRIEVE, DU�CA�; HOWELLS, GERAI�T. – Rethinking product liability: A missing element
in the European Commission’s third review of the European product liability directive = Regândirearăspunderii pentru calitatea produsului: Un element care lipseşte din cel de al treilea raport al ComisieiEuropene referitor la Directiva europeană privind răspunderea pentru calitatea produsului. În: The Modern law
review, nr.6, 2007, p.962-978.
Autorii analizează cel de al treilea raport al Comisiei Europene referitor la Directiva europeană privind răspunderea pentru
calitatea produsului şi evaluează starea actuală a acestei răspunderi în Europa. Deşi au constatat tendinţa spre o maximă
armonizare a prevederilor Directivei cu legislaţiile statelor componente ale Uniunii Europene, autorii remarcă existenţa unui
element de divergenţă ce constă în confuzia ce se face în această directivă în ce priveşte relaţia dintre răspunderea pentru o
defecţiune şi răspunderea pentru o greşeală şi propun, în consecinţă, o regândire a răspunderii pentru calitatea produsului în
vederea creşterii clarităţii acesteia.
16. LEE, PEY-WOA�. – Contract damages, corrective justice and punishment = Prejudicii contractuale,justiţie corecţională şi pedeapsă. În: The Modern law review, nr.6, 2007, p.887-907.
Autorul reexaminează principiul, aplicat în cazul justiţiei corecţionale britanice, potrivit căruia prejudiciile contractuale se
compensează, dar nu se pedepsesc. El pune accentul pe ce se înţelege prin pedeapsă în cazul justiţiei corecţionale britanice şi
pledează pentru aplicarea de pedepse pentru încălcarea contractului chiar şi în cazul acestei justiţii corecţionale.
17. MADDE� DEMPSEY, MICHELLE. – Toward a feminist state: What does ‘effective’ prosecution of
domestic violence mean? = Spre o societate feministă: Ce înseamnă o anchetă “eficace” în domeniul violenţeiîn familie? În: The Modern law review, nr.6, 2007, p.908-935.
Studiul evidenţiază necesitatea combaterii cât mai eficiente a violenţei în familie în Marea Britanie. În acest context, autoarea
se referă la punctul de vedere exprimat de raportorul special al Naţiunilor Unite în problema violenţei în familie, căreia îi cad
victimă femeile, care leagă eficienţa anchetelor privind acest delict de crearea condiţiilor propice pentru construirea unei
societăţi mai puţin patriarhale, în care rolul predominant al bărbaţilor să se diminueze.
REVUE DE SCIE�CE CRIMI�ELLE ET DE DROIT PÉ�AL COMPARÉ
18. AZARI, HADI. – Regards croisés sur l’intention génocidaire. A propos de l’arrêt de la Cour
internationale de justice en l’affaire relative à l’application de la Convention pour la prévention et la
répression du crime de génocide (Bosnie-Herzégovine c/Serbie et Monténégro) = Consideraţii de ansambluasupra intenţiei de genocid. Pe marginea deciziei Curţii Internaţionale de Justiţie în afacerea privind aplicareaConvenţiei pentru prevenirea şi reprimarea crimei de genocid (Bosnia şi Herţegovina c/Serbia şi Muntenegru).În: Revue de science criminelle et de droit pénal comparé. – Paris : Dalloz, nr.4, 2007, p.739-764.
Autorul îşi prezintă consideraţiile pe marginea deciziei Curţii Internaţionale de Justiţie în afacerea privind aplicarea Convenţiei
pentru prevenirea şi reprimarea crimei de genocid, când, pentru prima dată, un stat a sesizat Curtea împotriva unui alt stat pentru
încălcarea Convenţiei asupra genocidului (Bosnia şi Herţegovina c/Serbia şi Muntenegru). După 14 ani de aşteptare, Curtea
a recunoscut că masacrele comise la Srebrenica în 1995 s-au petrecut cu intenţie specifică şi constituie un genocid, dar ea nu
a considerat că acestea pot fi atribuite părţii reclamate. Aspectele încearcă să clarifice sensul intenţiei de genocid şi examinează
semnificaţia enunţului “distruge în totalitate sau în parte, un grup naţional, etnic, rasial sau religios”.
Referințe bibliografice
Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2008 53
19. BER�ARDI, ALESSA�DRO. – Le rôle du troisième pilier dans l’européanisation du droit pénal.
Un bilan synthétique à la veille de la réforme des traités = Rolul celui de-al treilea pilon în europenizareadreptului penal. Un bilanţ sintetic în ajunul reformei tratatelor. În: Revue de science criminelle et de droit pénal
comparé. – Paris : Dalloz, nr.4, 2007, p.713-738.
Procesul de europenizare a dreptului penal este în plină dezvoltare, Europa devenind locul unde se dezvoltă o politică penală
centrată pe forme de cooperare judiciară şi de armonizare a unor sectoare întregi ale dreptului penal şi ale procedurii penale,
cel de-al 3-lea pilon al UE jucând în ultimii 15 ani, un rol central. Articolul propune dezbaterii probleme legate de politica
penală europeană şi de competenţa penală a Uniunii Europene. După părerea autorului, ele merită să fie din nou parcurse în
principalele lor evoluţii, astăzi, când Curtea de Justiţie a recunoscut posibilitatea de a aproba – chiar dacă în cazuri excepţionale
– directive de armonizare penală şi când, în urma viitoarei reforme a tratatelor, procesul de europenizare a dreptului penal
fundamental şi procesual ar trebui să abandoneze cel de-al treilea pilon.
20. BOŠ�JAK, MARKO. – Actualités du droit pénal slovène: septembre 2005-août 2007 = Actualităţi dindreptul penal sloven: septembrie 2005-august 2007. În: Revue de science criminelle et de droit pénal comparé.
– Paris : Dalloz, nr.4, 2007, p.924-928.
Autorul prezintă noutăţile din domeniul dreptului penal sloven, referindu-se la legislaţie şi doctrină în materia procedurii
penale, politicii penale şi de drept penal de fond, precum şi la actualităţi legislative din alte domenii ale dreptului penal. De
asemenea, este comentată jurisprudenţa Curţii Constituţionale cu privire la dreptul de a-i interoga pe martori.
21. DA�ET, JEA�; SAAS, CLAIRE. – Le fou et sa “dangerosité”, un risque spécifique pour la justice
pénale = �ebunii şi “periculozitatea” acestora, un risc specific pentru justiţia penală. În: Revue de science
criminelle et de droit pénal comparé. – Paris : Dalloz, nr.4, 2007, p.779-795.
Noţiunile de periculozitate şi de risc au făcut ca părerea justiţiei penale asupra nebuniei să evolueze începând cu anul 1994.
Evoluţia psihiatriei, progresul ştiinţei au şi ele partea lor de influenţă ca şi evoluţia justiţiei şi poziţionarea sa în legătură cu
aceste două noţiuni. Noţiunile de responsabilitate penală şi de periculozitate asociate cu boala mintală funcţionează astăzi într-
o nouă dialectică, care are efecte nu numai asupra alegerii pedepsei, dar şi asupra deciziilor de orientare a procedurii, de
detenţie provizorie şi de aplicare a pedepselor. Multiplele forme de expertiză devin instrumente de apreciere a acestei
periculozităţi.
22. DELAGE, PIERRE-JÉRÔME. – La dangerosité comme éclipse de l’imputabilité et de la dignité =
Periculozitatea ca eclipsă a imputabilităţii şi a demnităţii. În: Revue de science criminelle et de droit pénal
comparé. – Paris : Dalloz, nr.4, 2007, p.797-814.
După părerea autorului, există un pericol care se ascunde în spatele stigmatizării unui individ prin intermediul conceptului de
periculozitate şi anume, eventualitatea ca unele persoane – ce s-ar putea afla la originea unor fapte abominabile – să fie în
personalitatea şi existenţa lor” reduse numai la starea de pericol”. Nu materia penală este în cauză aici, ci cea a drepturilor
omului: a reduce o fiinţă umană numai la periculozitate, ar însemna într-adevăr, să-i fie refuzate toate celelalte caracteristici
recunoscute ca fiind acceptate la “ceilalţi” membri ai comunităţii umane – cei “nepericuloşi” – şi prin aceasta, să se refuze să
fie admisă demnitatea egală. Orice raţionament ce-şi propune să reducă personalitatea numai la potenţialul de nocivitate ar putea
avea efecte de o gravitate incomensurabilă, consideră autorul, ce pot afecta imputabilitatea, fundamentul subiectiv al
responsabilităţii penale, cât şi demnitatea, valoarea absolută a drepturilor omului.
23. PADFIELD, �ICOLA. – Droit de l’Angleterre et du Pays de Galles = Dreptul Angliei şi al Ţării Galilor.În: Revue de science criminelle et de droit pénal comparé. – Paris : Dalloz, nr.4, 2007, p.917-923.
Autorul îşi prezintă comentariile pe marginea celor mai importante legi din Anglia şi Ţara Galilor începând cu anul 2005.
24. TEA�I, A��E-LISE. – L’arrêt de la Cour internationale de justice du 26 février 2007. Application
de la Convention pour la prévention et la répression du crime du génocide, vecteur d’unité ou de
fragmentation du droit international? = Decizia Curţii Internaţionale de Justiţie din 26 februarie 2007.Aplicarea Convenţiei pentru prevenirea şi reprimarea crimei de genocid, un vector de unitate sau defragmentare a dreptului internaţional? În: Revue de science criminelle et de droit pénal comparé. – Paris :
Dalloz, nr.4, 2007, p.765-778.
În timp ce problema fragmentării dreptului internaţional public preocupă doctrina, decizia emisă de Curtea Internaţională de
Justiţie, în anul 2007, reprezintă ocazia de a aprecia realitatea acestui fenomen, cât şi posibilitatea de a aduce câteva remedii.
CIJ trebuie să stabilească dacă încălcările drepturilor persoanei umane comise în Bosnia şi Herţegovina constituie un genocid
imputabil Serbiei şi Muntenegrului şi nu poate ignora că Tribunalul Penal Internaţional pentru ex-Yugoslavia (TPIY) s-a
pronunţat deja asupra câtorva aspecte. La prima vedere, CIJ pare să dorească să limiteze riscurile de fragmentare a dreptului
internaţional, făcând loc deciziilor TPIY şi punând în umbră propria sa putere de stabilire a faptelor. Autoarea este de părere
că atunci când este vorba de a face un pas semnificativ spre o apropiere durabilă a jurisprudenţelor, Curtea rămâne ostilă şi
acţionând în maniera aceasta, CIJ nu poate decât să fragmenteze noţiunea de genocid.
Referințe bibliografice
54 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2008
REVUE DU DROIT PUBLIC
25. AKOU�, EMILIE. – Jeux de hasard et service public = Jocurile de noroc şi serviciul public. În: Revue
du droit public. – Paris : Editions juridiques associées, nr.3, 2007, p.643-660.
Pornind de la descrierea relaţiilor dintre serviciul public şi jocurile de noroc, autoarea scoate în evidenţă o dualitate a statutului
jocurilor de noroc în raport cu serviciul public. Unele dintre jocurile de noroc nu sunt recunoscute ca fiind de serviciu public,
cum ar fi loteria sau pariurile hipice, în timp ce altele, cum ar fi jocurile de cazinou, sunt. Alegerea calificării depinde în
principal de politica adoptată de legiuitor sau în lipsa acesteia, de orientările stabilite de judecător. Examinarea noţiunii de
serviciu public permite să se pledeze în favoarea unei uniformizări a regimului jocurilor de noroc, autorul considerând că
unitatea acestuia este posibilă din punct de vedere juridic, însă omogenizarea printr-o generalizare a etichetei de serviciu public
la toate jocurile sau dimpotrivă, retragerea acestui caracter jocurilor de cazinou are atât avantaje, cât şi inconveniente.
26. AROMATARIO, SILVA�O. – La dérive des institutions vers un régime présidentiel = Derivainstituţiilor spre un regim prezidenţial. În: Revue du droit public. – Paris : Editions juridiques associées, nr.3,
2007, p.731-752.
O mare parte a clasei politice actuale este de părere că instituţiile Republicii franceze trebuie să fie reformate, existând în acest
moment dorinţa unor modificări profunde. Autorul este de părere că în prezent Franţa se dirijează spre un regim prezidenţial,
asistându-se astfel la o derivă prezidenţială a instituţiilor. Cele două aspecte analizate de autor sunt împărţite în două direcţii:
“de la parlamentarismul raţionalizat la prezidenţialism” şi “de la prezidenţialism la regimul prezidenţial”.
27. AUVRET, PATRICK. – La réforme de la responsabilité du président de la République = Reformaresponsabilităţii preşedintelui Republicii. În: Revue du droit public. – Paris : Editions juridiques associées,
nr.2, 2007, p.409-420.
Sub preşedinţia lui Jacques Chirac, statutul penal al şefului statului a cunoscut o evoluţie importantă odată cu adoptarea, la
data de 19 februarie 2007, a proiectului de modificare a Constituţiei. Noul titlu X cuprinde articolele 67 şi 68 a căror redactare
a fost în totalitate schimbată. Autorul analizează aceste modificări din punct de vedere al dreptului constituţional. Astfel, noul
art.67 reiterează principiul iresponsabilităţii preşedintelui Republicii dată fiind calitatea sa, organizând de asemenea un regim
de inviolabilitate temporară a şefului statului. Din art.68 rezultă un regim de responsabilitate excepţională a preşedintelui ce
diferă în mod substanţial de fostul sistem. Cauza responsabilităţii este pur politică, iar procedura de destituire se îndepărtează
de influenţa penală.
28. BARBÉ, VA�ESSA. – Le débat sur l’effet horizontal des droits de l’homme au Royaume-Uni depuis
l’entrée en vigueur du “Human Rights Act 1998” = Dezbaterea asupra efectului orizontal al drepturiloromului în Marea Britanie de la intrarea în vigoare a “Human Rights Act 1998“. În: Revue du droit public. –
Paris : Editions juridiques associées, nr.2, 2007, p.495-512.
Autoarea se referă la “Human Rights Act 1998”, lege adoptată în Marea Britanie ce permite introducerea dispoziţiilor
Convenţiei Europene a Drepturilor Omului în dreptul intern, încorporare care prezintă numeroase particularităţi. Aspectele
reflectate se referă la ambiguităţile textului, precum şi la poziţia prudentă a tribunalelor britanice.
29. BOUSQUET, FRA�ÇOIS-CHARLES. – La responsabilité de l’Etat du fait des dispositions
constitutionnelles = Responsabilitatea statului, date fiind dispoziţiile constituţionale. În: Revue du droit public.
– Paris : Editions juridiques associées, nr.4, 2007, p.937-958.
Autorul consideră că recunoaşterea unei responsabilităţi a statului bazată pe dispoziţii constituţionale nu mai pare imposibil de
avut în vedere, din moment ce nu mai este vorba de a repune în cauză validitatea sau conformitatea lor cu o altă normă. Curtea
administrativă de apel din Paris a degajat tocmai o astfel de recunoaştere într-o decizie din 2003. Autorul consideră că nu trebuie
neglijată importanţa mai generală a unei astfel de decizii ce deschide calea unui contencios cu contururi şi consecinţe incerte.
30. CAILLE, PASCAL. – L’état d’urgence. La loi du 3 avril 1955 entre maturation et dénaturation =
Starea de urgenţă. Legea din 3 aprilie 1955 între maturizare şi denaturare. În: Revue du droit public. – Paris
: Editions juridiques associées, nr.2, 2007, p.323-354.
După părerea autorului, starea de urgenţă, demonstrându-şi indispensabilitatea în trecut, apare astăzi ca fiind inadecvată cu
modernitatea. Legea franceză adoptată la 3 aprilie 1955 privind starea de urgenţă este analizată cu referire atât la sensul, cât
şi la destinul acesteia. În anul 2005 a fost instituită starea de urgenţă, ceea ce a reînnoit reflecţiile cu privire la regimul acesteia.
Autorul analizează aspecte ca: pertinenţa stării de urgenţă în trecut, carenţele stării de urgenţă în prezent, precum şi coerenţa
stării de urgenţă pe viitor şi subliniază necesitatea constituţionalizării stării de urgenţă, precum şi a reorganizării controlului
acesteia.
31. CHABROT, CHRISTOPHE. – La Charte européenne des droits de l’homme dans la ville: un exemple
d’acte “pré-juridique” = Carta europeană a drepturilor omului în oraş: un exemplu de act “pre-juridic”. În:
Revue du droit public. – Paris : Editions juridiques associées, nr.2, 2007, p.355-378.
“Carta europeană a drepturilor omului în oraş” a fost adoptată în anul 2000, la Saint-Denis. Autorul consideră că este dificilă
asimilarea acestui document cu un act juridic dotat cu un efect direct invocabil în faţa unui judecător. Autorul este de părere
Referințe bibliografice
Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2008 55
că, totuşi, Carta posedă calităţi care permit să fie avută în vedere recunoaşterea unei categorii noi de acte administrative –
actele “pre-juridice”. Aspectele analizate sunt cuprinse în două părţi distincte: “Carta – act nejuridic”, aceasta având o natură
juridică ambiguă şi “Carta – “act-prejuridic”“, cu reale consecinţe în drept şi posibile consecinţe în fapt.
32. CHAUVET, CLÉME�T. – La personnalité contentieuse des autorités administratives indépendantes =
Personalitatea contencioasă a autorităţilor administrative independente. În: Revue du droit public. – Paris :
Editions juridiques associées, nr.2, 2007, p.379-400.
Autorul îşi prezintă consideraţiile asupra personalităţii contencioase a autorităţilor administrative independente (AAI), instituţii
recunoscute şi apreciate astăzi şi care rămân obiecte de studiu insolite. De câţiva ani, doctrina şi jurisprudenţa par să fi reuşit
să contribuie la apariţia unor criterii de identificare a categoriei, iar invenţiile legislative constante au făcut posibilă apariţia
unei autorităţi publice independente dotate cu personalitate juridică.
33. DELAU�AY, BE�OÎT. – Pour un intérêt à agir autonome en matière d’injonction = Pentru un interesde a acţiona autonom în materie de injoncţiune. În: Revue du droit public. – Paris : Editions juridiques associées,
nr.3, 2007, p.661-682.
Autorul consideră că este necesar să se pună capăt subordonării interesului de a acţiona în materie de injoncţiune,
contenciosului excesului de putere, prin căutarea unor noi reguli care să permită atât păstrarea autonomiei injoncţiunii, cât şi
garantarea încadrării admisibilităţii sale. După părerea sa, aprecierea autonomă a interesului de a acţiona în materie de
injoncţiune, pe baza unor solide justificări, trebuie astfel să se producă în condiţii noi.
34. DEPUSSEY, LAURE�T. – Hiérarchie des normes et hiérarchie des pouvoirs = Ierarhia normelor şiierarhia puterilor. În: Revue du droit public. – Paris : Editions juridiques associées, nr.2, 2007, p.421-444.
Teoria separaţiei puterilor s-a transformat de-a lungul regimurilor politice, trecând de la o accepţie orizontală la o organizare
verticală. Aspectele de care se ocupă articolul sunt apariţia unei corelaţii între ierarhia normelor şi cea a puterilor precum şi
reorganizarea puterilor, printr-o reformulare a ierarhiei normelor.
35. GROS, MA�UEL. – Ultime recours contre l’inexécution d’un acte administratif: le référé judiciaire =
Recurs final împotriva neexecutării unui act administrativ: procedura de urgenţă provizorie. În: Revue du droit
public. – Paris : Editions juridiques associées, nr.2, 2007, p.401-408.
Problemele supuse atenţiei de către autor privesc executarea actului administrativ. În contextul în care, în ultimul timp,
universitarii, magistraţii şi practicienii au subliniat ameliorarea căilor de executare a hotărârilor şi deciziilor jurisdicţiei
administrative, autorul atrage atenţia asupra mai multor aspecte printre care şi ficţiunea executării spontane a actului
administrativ.
36. GRÜ�DLER, TATIA�A. – La République française, une et indivisible? = Republica Franceză, unicăşi indivizibilă? În: Revue du droit public. – Paris : Editions juridiques associées, nr.2, 2007, p.445-478.
Principiile de unitate şi indivizibilitate care au apărut împreună şi au fost asociate unei aceleaşi idei (la origine cea a integrităţii
teritoriului), au astăzi, evoluţii distincte. Separarea care a început prin statutul diferit în raport cu textul constituţional se extinde
la semnificaţia şi importanţa lor juridică. Aspectele asupra cărora se opreşte autoarea sunt declinul unui principiu consacrat –
indivizibilitatea, precum şi reapariţia unui principiu uitat – unitatea.
37. HASTI�GS, MICHEL. – Primaires et nouvel imaginaire démocratique = Alegerile primare şi un nouimaginar democratic. În: Revue du droit public. – Paris : Editions juridiques associées, nr.2, 2007, p.551-556.
Termenul de “primare”, cu referire la alegerile primare, termen instalat în lexicul mediatic şi academic a fost folosit pentru a
califica modalitatea de selecţie, rară, dar nu inedită, în Franţa, a candidaţilor la alegerile prezidenţiale din 2007. Consideraţiile
autorului cu privire la “noul imaginar democratic” sunt prezentate pe larg în articol, alegerile primare, după părerea acestuia,
reprezentând una din piesele majore ale unui montaj democratic care se consideră şi se doreşte a fi echitabil, durabil şi
cetăţenesc.
38. JA�, PASCAL. – La sélection des présidentiables, une question ancienne et en devenir = Selecţiaprezidenţiabililor, o chestiune veche şi în devenire. În: Revue du droit public. – Paris : Editions juridiques
associées, nr.2, 2007, p.547-550.
Pentru prima dată, la alegerile prezidenţiale din 2007 s-a generalizat un pre-prim tur electoral organizat de către principalele
formaţiuni politice. Mai exact, selecţia candidaţilor la magistratura supremă a existat dintotdeauna în cadrul formaţiunilor
politice, dar de acum înainte, ea este strict organizată, încadrată şi operată de militanţii înşişi. Autorul îşi prezintă consideraţiile
pe marginea alegerilor primare.
39. JA�ICOT, LAETITIA. – L’homologation: vers une justice administrative gracieuse = Omologarea:spre o justiţie administrativă graţioasă. În: Revue du droit public. – Paris : Editions juridiques associées, nr.4,
2007, p.907-936.
Activitatea graţioasă ce reprezintă una din activităţile tradiţionale ale judecătorului civil, pare să fi fost introdusă în dreptul
administrativ de către Consiliul de Stat francez, în două avize contencioase din 2002. Avizele consacră existenţa unei forme
de jurisdicţie graţioasă în contenciosul administrativ, chiar dacă termenul nu este utilizat în mod expres. Conform opiniei
autoarei, compararea cu regulile de procedură civilă ar trebui să permită să fie mai bine sesizată noţiunea de jurisdicţie graţioasă
care, din acest moment, este susceptibilă să primească o aplicare în contenciosul administrativ. Odată identificată, activitatea
graţioasă trebuie analizată în raport cu activitatea jurisdicţională a judecătorului administrativ.
Referințe bibliografice
56 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2008
40. LERIQUE, FLORE�CE. – La rémunération des fonctionnaires au mérite = Remunerarea funcţionarilor,după merit. În: Revue du droit public. – Paris : Editions juridiques associées, nr.3, 2007, p.683-706.
În Franţa, introducerea unei relaţii între performanţă şi remunerare suscită polemici şi controverse. Generalizarea remunerării
după merit obligă la conceptualizarea luării în considerare a unor criterii subiective dificil de cuantificat în cadrul serviciilor
publice. Aspectele analizate de autoare sunt consacrate astfel remunerării după merit, dreptului funcţiei publice şi sistemului
de funcţie publică.
41. LUCAS-ALBER�I, KATIA. – La loi relative à la transparence en matière nucléaire = Legea privindtransparenţa în materie nucleară. În: Revue du droit public. – Paris : Editions juridiques associées, nr.3, 2007,
p.707-730.
Autoarea arată că dreptul de acces la informaţie asupra mediului, promovat de Legea franceză din 1 martie 2005 privind Carta
Mediului, obiectivul Directivei nr.2003/4/CE, cât şi una din axele Convenţiei Aarhus nu puteau decât să ducă la o consolidare
a dreptului la informaţie nucleară. Unul din obiectivele Legii pentru transparenţă în materie nucleară (TSN) ar fi acela de a-i
“reconcilia” pe francezi cu domeniul nuclear, legiuitorul părând să dorească să liniştească neîncrederea acestora faţă de această
activitate sectorială. Dreptul la informaţie asupra mediului, consacrat de aceste texte se extinde la orice informaţie care se
referă la factori ca energia, deşeuri, etc. Autoarea arată că, fără ca acest lucru să devină explicit, informaţiile cu referire la
activităţile nucleare nu ar putea fi deci excluse din domeniul informaţiei privind mediul.
42. MARTI�EAU, A��E-CHARLOTE. – La technique du balancement par l’Organe d’appel de l’OMC =
Organul de apel al OMC şi tehnica echilibrului. În: Revue du droit public. – Paris : Editions juridiques associées,
nr.4, 2007, p.991-1030.
Organul de Apel (OA) al Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC) a decis să abordeze articolul XX al Acordului ce instituie
OMC în 1995, sub forma unui echilibru între interesele comerciale şi cele extra-comerciale. Această tehnică nu-i aparţine în
exclusivitate, ea se înrudeşte cu principiul de proporţionalitate invocat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi Curtea
de Justiţie a Comunităţilor Europene, iar aspectele prezentate în articol se referă la echilibru ca tehnică de justificare a deciziilor.
43. MOUTOUH, HUGUES. – Contribution à l’étude juridique du droit des groupes = O contribuţie lastudiul juridic al dreptului grupurilor. În: Revue du droit public. – Paris : Editions juridiques associées, nr.2,
2007, p.479-494.
Conceptul de drept al grupurilor a apărut pe scena juridică franceză în anii ‘90, suscitând de la apariţia sa controverse
doctrinare. Autorul consideră că Franţa pare să se opună oricărei consacrări constituţionale a unui drept al grupurilor, legea
fundamentală franceză nerecunoscând existenţa de comunităţi infra-statale cu caracter lingvistic, cultural, etnic sau religios.
El consideră că sistemul juridic francez nu va tolera niciodată să facă din aceste colective, deţinători de drepturi proprii. După
părerea autorului, conceptul este perceput mai ales ca un concept ideologic, ce permite promotorilor să legitimeze anumite
aspiraţii şi revendicări minoritare, accepţiune pe care o consideră prea militantă, dreptul grupurilor meritând efectiv să fie
abordat ştiinţific în calitate de concept analitic.
44. MOUZET, PIERRE. – Le rapport de constitutionnalité. Les enseignements de la V-e République =
Raportul de constituţionalitate. Preceptele celei de-a V-a Republici. În: Revue du droit public. – Paris : Editions
juridiques associées, nr.4, 2007, p.959-990.
Autorul analizează aspecte complexe ca: raportul de constituţionalitate şi normele externe, raportul de constituţionalitate şi
normele interne, referindu-se şi la alte aspecte ca: raportul constituţional şi sistemul constituţional şi sistemul politic. El este
de părere că neconstituţionalitatea şi anticonstituţionalitatea traduc două aspecte diferite ale raportului de constituţionalitate,
uneori pentru că intensitatea constituţională variază, alteori pentru că materia constituţională se schimbă.
45. PÉTAUX, JEA�. – Les deux ramoneurs et la démocratie partisane = Cei doi coşari şi democraţiapartizană. În: Revue du droit public. – Paris : Editions juridiques associées, nr.2, 2007, p.557-566.
Autorul îşi prezintă consideraţiile pe marginea desemnării interne a candidaţilor la alegerile prezidenţiale din 2007 din Franţa:
exemplul Partidului Socialist (PS) şi al Uniunii pentru o Mişcare Populară (UMP), cele două importante formaţiuni politice
franceze. În preambulul articolului, autorul se referă la o parabolă, pentru a o transpune la procesul de desemnare al candidaţilor
celor două partide la alegerile prezidenţiale din 2007.
46. RAUX, CÉDRIC. – Identité nationale et citoyenneté en Russie aujourd’hui = Identitate naţională şicetăţenie în Rusia de astăzi. În: Revue du droit public. – Paris : Editions juridiques associées, nr.2, 2007,
p.513-546.
Autorul se referă la problema cetăţeniei şi la natura noului stat rus după iunie 1990, când conducătorii ruşi şi-au manifestat
voinţa de a da o formă politică şi juridică unei identităţi naţionale zdruncinate de schimbările petrecute.
47. SAI�T-BO��ET, FRA�ÇOIS. – La double genèse de la justice constitutionnelle en France. La justice
politique au prisme des conceptions françaises = Dubla geneză a justiţiei constituţionale în Franţa. Justiţiapolitică prin prisma concepţiilor franceze. În: Revue du droit public. – Paris : Editions juridiques associées, nr.3,
2007, p.753-792.
Autorul propune o istorie a justiţiei constituţionale care să ia în considerare ierarhia între legea constituţională şi legea ordinară.
El subliniază că istoria controlului de constituţionalitate a legii nu este numai o istorie a dorinţei de ascendenţă a executivului
asupra legislativului. Analiza propusă de autor priveşte justiţia constituţională concepută ca o instanţă însărcinată să vegheze
la respectarea de către organe a competenţelor lor, cât şi la ocrotirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor.
Aceste două misiuni ţin de două logici diferite care au fiecare istoria lor.
Referințe bibliografice
Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2008 57
48. SEILER, DA�IEL-LOUIS. – Primaires? Vous avez dit primaires? = Alegeri primare? Aţi spus alegeriprimare? În: Revue du droit public. – Paris : Editions juridiques associées, nr.2, 2007, p.567-570.
Pornind de la faptul că socialiştii francezi au fost primii care s-au raliat principiului de alegere internă directă pentru
prezidenţiale, aliniindu-se social-democraţilor din Europa, autorul îşi prezintă consideraţiile pe marginea acestei modalităţi de
selecţie a candidatului.
49. VO�SY, MOEA. – Le “Parlement constituant” n’est pas souverain = “Parlamentul constituant” nu estesuveran. În: Revue du droit public. – Paris : Editions juridiques associées, nr.3, 2007, p.793-812,.
Noţiunea de “identitate constituţională a Franţei” şi-a făcut recent intrarea în jurisprudenţa Consiliului Constituţional francez,
prin Decizia din 27 iulie 2006 asupra drepturilor de autor şi drepturilor conexe în societatea informaţională. Ca orice nouă
noţiune, ea trebuie definită cu grijă. Până în prezent, Consiliul Constituţional nu a avut ocazia să clarifice ce anume se înţelege
prin această expresie care vine să o înlocuiască pe cea de “dispoziţie expresă contrară a Constituţiei” în controlul de
constituţionalitate al legilor de transpunere a directivelor comunitare. Aspectele analizate de autor se referă la limitele implicite
legate de natura juridică a Parlamentului constituant, precum şi limitele explicite prevăzute de Constituţie.
50. WAHL, RAI�ER. – Aux origines du droit public allemand contemporain = La originile dreptului publicgerman contemporan. În: Revue du droit public. – Paris : Editions juridiques associées, nr.3, 2007, p.817-844.
Studiul face parte dintr-un proiect mai larg al unei “istoricizări” a dreptului public german în vigoare, drept ce poate fi mai
bine înţeles prin cercetarea caracterului său specific. Articolul se limitează la examinarea primei etape a dreptului public
german şi precizează trăsăturile revoluţiei juridice înfăptuite după dictatura nazistă. Sunt luate în considerare caracteristicile
structurale ale dreptului public german, astfel cum au fost ele stabilite de-a lungul acestei prime etape din evoluţia sa.
REVUE FRA�ÇAISE DE DROIT CO�STITUTIO��EL
51. BER�ARD-MAUGIRO�, �ATHALIE. – �ouvelle révision constitutionnelle en Egypte: vers une
réforme démocratique? = O nouă revizuire constituţională în Egipt: spre o reformă democratică? În: Revue
française de droit constitutionnel. – Paris : Presses Universitaires de France, nr.72, 2007, p.843-860.
Egiptul a cunoscut două reforme constituţionale succesive în 2005 şi apoi în 2007. Prima revizuire a vizat art.76 şi a instaurat
alegerea preşedintelui Republicii prin sufragiu universal, iar cea de-a doua revizuire a modificat 34 de dispoziţii. Preşedintele,
aflat la originea celor două revizuiri, a afirmat că obiectivul a fost cel de a consolida procesul de democratizare. Autoarea îşi
pune întrebarea dacă amendamentele din 2007 pot fi privite ca un progres sau un recul în procesul de democratizare, ţinând
cont şi de faptul că “Amnesty International” a calificat amendamentele drept cea mai gravă tentativă de eroziune a drepturilor
omului de la instaurarea stării de urgenţă din 1981. Din cele 34 de amendamente adoptate, 11 au vizat suprimarea oricărei
referiri la caracterul socialist al economiei egiptene, alte revizuiri au făcut de asemenea obiectul unui consens, în timp ce o
duzină de amendamente sunt privite de unii ca sporind caracterul autoritar al regimului.
52. CA�EDO-PARIS, MARGUERITE. – 1995-2007: “dodécennat” abracadabrantesque! Libres propos
sur les deux mandats présidentiels de Jacques Chirac = 1995-2007: doisprezece ani abracadabranţi!Consideraţii libere asupra celor două mandate prezidenţiale ale lui Jacques Chirac. În: Revue française de droitconstitutionnel. – Paris : Presses Universitaires de France, nr.72, 2007, p.785-810.
Autoarei i se pare demn de interes să se reîntoarcă spre un trecut încă foarte apropiat, spre cei doisprezece ani de preşedinţie
a lui Jacques Chirac. Ea îşi propune să prezinte cititorilor curiozităţi şi alte originalităţi constituţionale din acea perioadă. După
părerea sa, preşedinţia lui Chirac a fost “abracadabrantă”, din punct de vedere instituţional şi constituţional, iar demonstraţia
se va desfăşura din acest unic punct de vedere.
53. MATHIEU, BERTRA�D. – Les rapports normatifs entre le droit communautaire et le droit national.
Bilan et incertitudes relatifs aux évolutions récentes de la jurisprudence des juges constitutionnel et
administratif français = Raporturile normative dintre dreptul comunitar şi dreptul naţional. Bilanţ şiincertitudini privind evoluţiile recente ale jurisprudenţei judecătorilor constituţional şi administrativ francezi.În: Revue française de droit constitutionnel. – Paris : Presses Universitaires de France, nr.72, 2007, p.675-694.
În ceea ce priveşte dreptul comunitar sau al UE, evoluţiile recente ale jurisprudenţei Consiliului Constituţional şi ale Consiliului
de Stat francez pot fi considerate că iniţiază o abordare unitară a ierarhiei normelor comunitare şi naţionale. Cadrul creat de
aceste evoluţii a permis Consiliului Constituţional să considere că, în principiu, nu-i revine să controleze constituţionalitatea
legilor de transpunere a directivelor comunitare, prin aceasta, el a fost determinat să rupă cu jurisprudenţa sa tradiţională.
Consiliul de Stat, s-a aliniat acestei “revoluţii” jurisprudenţiale iniţiate de judecătorul constituţional. O serie de chestiuni rămân
totuşi nelămurite în ceea ce priveşte influenţa unei astfel de evoluţii a raporturilor normative dintre dreptul provenit din ordinea
juridică comunitară şi cel provenit din ordinea juridică constituţională naţională.
54. �ABLI, BÉLIGH. – La figure du “législateur” de l’Union européenne = Figura “legiuitorului” UniuniiEuropene. În: Revue française de droit constitutionnel. – Paris : Presses Universitaires de France, nr.72, 2007, p.695-718.
“Legiuitorul” Uniunii Europene nu se reduce la o figură organică unică. “Legea europeană” este produsul acordului de voinţe
ale organelor legislative parţiale ce formează împreună organul legislativ complex al Uniunii Europene. De asemenea,
Referințe bibliografice
58 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2008
identificarea legiuitorului european, consideră autorul, se înscrie în raporturile dialectice dintre statele membre şi Uniunea
Europeană iar voinţa statelor membre participă la formarea voinţei Uniunii, astfel cum se exprimă aceasta în actele sale
legislative.
55. ROCA, DAVID. – Vers la fin de l’Etat des autonomies en Espagne = Spre un sfârşit al statuluiautonomiilor în Spania. În: Revue française de droit constitutionnel. – Paris : Presses Universitaires de France,
nr.72, 2007, p.861-892.
Spania traversează de câteva luni un val de reforme ce afectează statutele Comunităţilor autonome care riscă să modifice
durabil structura politică a ţării. Sistemul actual denumit “autonom” se bazează pe un echilibru instabil de repartiţie a
competenţelor între Statul central şi Comunităţile Autonome, echilibru ce plasează acest sistem la încrucişarea căilor ce duc
de la centralismul statal la federalism. Autorul este de părere că reformele statutelor de autonomie, intervenind în sensul unei
dezvoltări a competenţelor comunitare vor avea un efect destabilizator şi îşi prezintă consideraţiile care permit să fie explicate
evoluţiile în curs, precum şi slăbiciunile sistemului actual.
56. RU�AVOT, MARIE-CLOTILDE. – La procédure d’élaboration de la loi pour l’égalité des chances:
une nouvelle lecture institutionnelle de la Constitution? = Procedura de elaborare a legii pentru egalitateade şanse: o nouă lectură instituţională a Constituţiei? În: Revue française de droit constitutionnel. – Paris :
Presses Universitaires de France, nr.72, 2007, p.811-824.
Pornind de la o abordare procedurală a Legii pentru egalitatea de şanse, articolul îşi propune să stabilească dacă modalităţile
procedurii legislative urmate se fac ecoul sau dimpotrivă “detonatorul” unei mutaţii a mecanismelor instituţionale ale celei de-a
V-a Republici.
57. SCHMITT, SYLVIE. – La nature objective du contentieux constitutionnel des normes: les exemples
français et italien = �atura obiectivă a contenciosului constituţional al normelor: exemplul francez şi italian.În: Revue française de droit constitutionnel. – Paris : Presses Universitaires de France, nr.72, 2007, p.719-747.
Autoarea prezintă comparativ organizarea contenciosului constituţional francez şi italian al normelor în Franţa şi în Italia. Două
elemente le diferenţiază în mod special: primul element privind procedura, iar cel de-al doilea fondul. Ansamblul observaţiilor
conduce la o unică concluzie: contenciosul constituţional italian nu este mai puţin obiectiv decât contenciosul constituţional
francez. El este fondat pe o abordare a contenciosului obiectiv diferită de concepţia franceză.
58. SCOFFO�I, GUY; FASSASSI, IDRIS. – L’actualité constitutionnelle dans les pays de “common law”
et de droit mixte: Etats-Unis = Actualitatea constituţională în ţările de “common law” şi de drept mixt: StateleUnite. În: Revue française de droit constitutionnel. – Paris : Presses Universitaires de France, nr.72, 2007,
p.825-842.
Este prezentată actualitatea constituţională din SUA, anii 2005-2006, care se caracterizează mai ales prin instalarea unei noi
majorităţi democrate în Congres şi o jurisdicţie constituţională legată de contextul de luptă împotriva terorismului şi de
preocupări de securitate publică.
REVUE TRIMESTRIELLE DE DROIT CIVIL
59. CUPERLIER, OLIVIER. – Réflexions critiques sur l’insaisissabilité d’une ouverture du crédit =
Reflecţii critice cu privire la insesizabilitatea unei deschideri de credit. În: Revue trimestrielle de droit civil. –
Paris : Dalloz, nr.3, 2007, p.485-498.
Autorul este preocupat de problema sesizabilităţii unei deschideri de credit. După părerea sa, atât Curtea de Casaţie cât şi
doctrina ar trebui să privească dintr-un punct de vedere nou chestiunea insesizabilităţii deschiderilor de credit.
60. DO�DERO, BRU�O. – De la condition potestative licite = Despre condiţia potestativă licită. În: Revue
trimestrielle de droit civil. – Paris : Dalloz, nr.4, 2007, p.677-700.
O problemă nerezolvată care a stârnit o importantă agitaţie jurisprudenţială şi doctrinară, privită cu îngrijorare de către
practicieni este cea a condiţiei potestative. Autorul îşi propune să indice care sunt insuficienţele teoriei condiţiei potestative
din partea debitorului, precum şi elementele pe care ar putea să se sprijine o teorie mai sigură.
61. DROSS, WILLIAM. – L’introuvable nullité des conditions potestatives = �ulitatea condiţiilorpotestative. În: Revue trimestrielle de droit civil. – Paris : Dalloz, nr.4, 2007, p.701-723.
Art.1174 al Codului Civil francez stabileşte un principiu – nulitatea condiţiilor potestative – a cărui justeţe nu este contestată.
Autorul consideră că după două secole a venit momentul de a afirma deplina validitate a condiţiilor potestative. El ar dori ca
art.1175 să dispară din anteproiectul de reformă a dreptului obligaţiilor şi ca, pentru moment, jurisprudenţa să scoată definitiv
art.1174 de pe scena juridică, pentru a oferi art.1178 ce a rămas mult timp în umbră, rolul de prim plan ce-i revine.
62. MARTI�, RAYMO�D. – Les détournements de la procédure judiciaire = Deturnări ale proceduriijudiciare. În: Revue trimestrielle de droit civil. – Paris : Dalloz, nr.4, 2007, p.723-727.
Considerând procedura ca pe o reglementare formală a procesului, o tehnică, după părerea autorului, din acest punct de vedere,
ea nu reprezintă decât o regulă a jocului în lupta în care se lansează părţile adverse, judecătorul veghind numai la respectarea
Referințe bibliografice
Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2008 59
sa de către protagonişti. Dar, procedura poate fi deturnată în alte scopuri. Autorul propune examinarea a patru tipuri succesive
de deturnare, fără să pretindă că a epuizat problematica.
63. ZIMMERMA��, REI�HARD. – Le droit comparé et l’européanisation du droit privé = Dreptulcomparat şi europenizarea dreptului privat. În: Revue trimestrielle de droit civil. – Paris : Dalloz, nr.3, 2007,
p.451-484.
Apariţia progresivă a unui drept privat european reprezintă una din evoluţiile juridice contemporane remarcabile. În cadrul
acestui proces juridic, comparatismul juridic a jucat şi joacă în continuare un rol important. Autorul se referă la europenizarea
dreptului privat ca sarcină nouă şi ca o provocare pentru dreptul comparat.
REVUE TRIMESTRIELLE DE DROIT EUROPÉE�
64. COUTRO�, LAURE�T. – L’arrêt “Schul”: une occasion manquée de revisiter la jurisprudence
“Foto-Frost” = Decizia “Schul”: o ocazie ratată de a revizita jurisprudenţa “Foto-Frost”. În: Revue
trimestrielle de droit européen. – Paris : Dalloz, nr.3, 2007, p.491-512.
Curtea de Justiţie a respins o soluţie novatoare care ducea la o interpretare a jurisprudenţei “Foto-Frost”, preferând să opteze
pentru o soluţie mai clasică. Astfel, refuzând să reinterpreteze jurisprudenţa “Foto-Frost”, cum i s-a propus, Curtea de Justiţie
a consolidat această jurisprudenţă care de acum înainte, pare să fie intangibilă.
65. DIEU, FRÉDÉRIC. – Le Conseil d’Etat face à l’autorité des interprétations données par la CJCE
dans le cadre d’un renvoi préjudiciel: une position délicate = Consiliul de Stat şi autoritatea interpretăriloroferite de CJCE în cadrul unei retrimiteri prejudiciale: o poziţie delicată. În: Revue trimestrielle de droit
européen. – Paris : Dalloz, nr.3, 2007, p.473-490.
Prin decizia “De Groot”, Consiliul de Stat francez a abandonat jurisprudenţa ONIC din 1985 şi a recunoscut că în timp ce ea
nu făcea obiectul retrimiterii prejudiciale operate, interpretarea Tratatului şi a actelor comunitare dată de Curtea de Justiţie a
Comunităţilor Europene, pe baza art.234 TCE se impunea judecătorului naţional. Autorul este de părere că refuzând să se
considere legat de aprecierea Curţii asupra conformităţii cu dreptul comunitar a regulii de drept intern în cauză, Consiliul de
Stat a adoptat o poziţie riscantă, a cărei pertinenţă va trebui apreciată cu privire la jurisprudenţa ce va veni din partea
judecătorului comunitar în materie de retrimitere prejudicială.
66. DUBOUT, EDOUARD. – Le “contentieux de la troisième génération” ou l’incomplétude du système
juridictionnel communautaire = “Contenciosul celei de-a treia generaţii” sau neîmplinirea sistemuluijurisdicţional comunitar. În: Revue trimestrielle de droit européen. – Paris : Dalloz, nr.3, 2007, p.427-444.
Contenciosul celei de-a “treia generaţii” este cel al confruntării jurisdicţiei comunitare şi a jurisdicţiilor naţionale. În faţa
imposibilităţii Curţii de Justiţie de a-i constrânge direct pe judecătorii naţionali să respecte şi să facă să fie respectat dreptul
comunitar, există o tentaţie puternică de a le sancţiona indirect. Autorul este de părere că eficacitatea coerciţiei este relativă şi
de asemenea că ea merge împotriva naturii sistemului jurisdicţional comunitar bazat pe cooperare. El consideră că neîmplinirea
sistemului jurisdicţional comunitar rezultă din decalajul dintre pretenţia la existenţa unei ierarhii normative şi resemnarea la
absenţa unei ierarhii jurisdicţionale în dreptul comunitar.
67. PERROT, DA�IELLE. – La Cour de Justice de la Caraïbe, une nouvelle Cour de justice
communautaire = Curtea de Justiţie din Caraibe, o nouă Curte de justiţie comunitară. În: Revue trimestrielle
de droit européen. – Paris : Dalloz, nr.3, 2007, p.445-472.
Prin crearea Comunităţii şi Pieţei comune a Caraibelor (CARICOM) s-a manifestat ambiţia unei integrări economice
consolidate între statele participante, ţinând cont de realizările considerate a fi insuficiente în cadrul zonei de liber schimb a
Caraibelor. Referindu-se la crearea Curţii de Justiţie a Caraibelor, autoarea consideră că acest fapt demonstrează o voinţă de
integrare prin drept şi analizează rolul acesteia de judecător comunitar „original”, ceea ce reprezintă o inovaţie în sistemul
juridic al Caraibelor care, până în anul 2005, nu dispuneau de o instanţă jurisdicţională proprie de reglementare a diferendelor
juridice.
Referințe bibliografice
60 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2008
Cărţi recent achiziţionate de Biblioteca Consiliului Legislativ
- Bibliografie indexată∗ -
1 – Achiziţiile publice . Contracte, norme de aplicare şi ghid de atribuire. – ediţia a VII-a revăzută şi adăugită. –
Bucureşti : Monitorul Oficial, 2007. 568 p. – (Legislaţie pentru toţi). ISBN 978-973-567-611-7: 32 lei.
SUBIECT: achiziţii publice.
347.74/A16
2 – A�DREŞA�-GRIGORIU, BEATRICE; ȘTEFA�, TUDOREL. Tratatele Uniunii Europene :
versiune consolidată / Beatrice Andreşan-Grigoriu; Tudorel Ştefan. – Bucureşti : Editura Hamangiu, 2007.
256 p. – (Legislaţie). ISBN 978-973-1720-59-3 : 20 lei.
SUBIECT: Tratatul Comunităţii Europene; Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană; Tratatul privind instituirea Uniunii
Europene.
341.217(4)UE / A51
3 – AVRAM, AURICĂ. Procedura insolvenţei. Răspunderea membrilor organelor de conducere / Aurică
Avram 158 p. – (Comentarii practice). ISBN 978-973-1720-76-0 : 19 lei.
SUBIECT: insolvenţă; procedura insolvenţei; răspundere solidară; prescripţia dreptului la acţiune; măsuri asigurătorii;
executare silită.
347.736/A95
4 – BACACI, ALEXA�DRU. Raporturile patrimoniale în dreptul familiei / Prof. univ. dr. Alexandru
Bacaci. – ediţia a 2-a. – Bucureşti : Editura Hamangiu, 2007. 292 p., index p. 285 – (Monografie).
ISBN 978-973-1836-25-6 : 28 lei.
SUBIECT: dreptul familiei; drepturile copilului; soţi.
347.6/B12
5 – BĂLTEA�U, VIORICA; PAȘCA, IOA�A-CELI�A. Introduzione al linguaggio del diritto / Viorica
Bălteanu; Ioana-Celina Paşca. – Bucureşti : Editura Hamangiu, 2007. 178 p. ISBN 978-973-1720-77-7 : 19 lei.
SUBIECT: tehnică legislativă; lingvistică juridică.
340.1/B19
6 – BÎRSA�, COR�ELIU. Drept civil. Drepturi reale principale / Corneliu Bîrsan. – Ediţia a II-a, revăzută
şi adăugită. La elaborarea prezentei ediţii s-a avut în vedere legislaţia publicată până la data de 1 august 2007. –
Bucureşti : Editura Hamangiu, 2007. 364 p. ISBN 978-973-1720-73-9 : 45 lei.
SUBIECT: drept de proprietate; drept civil; drepturi reale; dreptul de proprietate.
347.2/B54
7 – BOROI, GABRIEL; SPI�EA�U-MATEI, OCTAVIA. Codul de procedură civilă adnotat / Dr. Gabriel
Boroi, Dr. Octavia Spineanu-Matei. – ed. a 2-a, revăzută şi adăugită 1076 p., index p. 1053.
ISBN 978-973-1720-79-1 : 125 lei.
SUBIECT: Codul de procedură civilă; doctrină; jurisprudenţă; procedură contencioasă.
347.9/B68
8 – BRUDAŞCU, DA�. Dicţionar englez – român pentru jurişti / Dan Brudaşcu. – Editura Sedan (Viaţa
Creştină). 500 p. ISBN 973-99009-4-1 : 32,43 lei.
SUBIECT: dicţionar; limba engleză.
(038)34/D39
9 – CIUTACU, FLORI�. Codul civil adnotat / Florin Ciutacu. – Bucureşti : Monitorul Oficial, 2007.
ISBN 978-973-567-607-0 : 99 lei.
SUBIECT: Cod civil; Curtea Constituţională, decizii.
347(094.4)/C55
Referințe bibliografice
∗Lucrare realizată de Mihaela BORA, expert la Consiliul Legislativ
Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2008 61
10 – Codul penal comentat / Prof. univ. dr. Matei Basarab (coordonator); Prof. univ. dr. Viorel Paşca; Prof.
univ. dr. Gheorghiţă Mateuţ; Conf. univ. dr. Constantin Butiuc. – Bucureşti : Editura Hamangiu, 2007. – ISBN
978-973-1720-64-7
Vol. I. Partea generală / Prof. univ. dr. Matei Basarab (coordonator); Prof. univ. dr. Viorel Paşca; Prof.
univ. dr. Gheorghiţă Mateuţ; Conf. univ. dr. Constantin Butiuc. – Bucureşti : Editura Hamangiu. – 2007. – XV
+ 728 p., bibliogr. p. 711, index p. 715. – ISBN 978-973-1720-65-4 : 89 lei.
SUBIECT: Cod penal; infracţiune; pedeapsă; răspundere penală.
343(094.4)/C60
11 – CORBETT, RICHARD; JACOBS, FRA�CIS; SHAKLETO�, MICHAEL. Parlamentul European
/ Richard Corbett, Francis Jacobs şi Michael Shakleton. – Ediţia a şasea. – Bucureşti : Regia Autonomă
“Monitorul Oficial”, 2007. 400 p., index p. 375, anexe p. 348 – (Uniunea Europeană). Volumul conţine
următoarele anexe: 1. Alegerile pentru Parlamentul european; 2. Date de contact pentru birourile Parlamentului
European; 3. Surse de informare privind Parlamentul European. ISBN 978-973-567-608-7 : 52 lei.
SUBIECT: Parlament European; alegeri europene; grup parlamentar.
341.217(4)UE/C71
12 – Dicţionar de procedură civilă / Prof. univ. dr. Mircea N. Costin; Prof. univ. dr. Ioan Leş; Prof. univ. dr.
Mircea Ştefan Minea; Lector univ. dr. Călin M. Costin; Lector univ. drd. Sebastian Spinei. – Ediţia a 2-a. –
Bucureşti : Editura Hamangiu, 2007. 918 p. – (Dicţionare Hamangiu). ISBN 978-973-1836-10-2 : 99 lei.
SUBIECT: dicţionar; procedură civilă.
(038)347.9/D39
13 – DIMA, DA�IELA. Uzucapiunea : Studiu de doctrină şi jurisprudenţă / Daniela Dima. – Bucureşti :
Editura Hamangiu, 2006. 222 p, bibliogr. p. 211, index p. 219 – (Monografie). ISBN (10)973-8957-33-8
ISBN (13)978-973-8957-33-6 : 20 lei.
SUBIECT: uzucapiune; prescripţie achizitivă; carte funciară; Cod civil român.
347.23/D42
14 – FÁBIÁ� GYULA. Drept instituţional comunitar / lect. dr. Gyula Fábián. – Ediţia a II-a. Cu referiri la
Tratatul de aderare a României, Constituţia UE, Tribunalul Funcţiei Publice şi Eurojust. – Cluj-Napoca : Sfera
Juridică, 2006. 504 p., bibliogr. p. 451. ISBN 973-87831-3-5 : 40 lei.
SUBIECT: drept instituţional comunitar; Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană; Constituţia Uniunii Europene; Tribunalul
Funcţiei Publice; EUROJUST; drept european; drept comunitar; instituţii comunitare; justiţie comunitară; libertăţi
fundamentale.
341.217(4)UE/F12
15 – FRE�ŢIU, GABRIELA CRISTI�A. Retrocedarea imobilelor preluate abuziv / Dr. Gabriela Cristina
Frenţiu. – Bucureşti : Editura Hamangiu, 2007. 392 p. – (Comentarii practice). ISBN 978-973-1836-22-5 : 39 lei.
SUBIECT: retrocedare imobiliară; Legea nr.10/2001; măsuri reparatorii; restituire imobile ; restituire în natură imobile;
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.83/1999; Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.94/2000.
347.23/F89
16 – GHEORGHE, CRISTIA�. Drept comercial comunitar : Instituţii de drept comercial comunitar din
perspectiva dreptului român / dr. Cristian Gheorghe. – Bucureşti : Logisticon, 2005. 384 p., bibliogr. p. 381
– (Drept). ISBN 973-87197-1-2 : 32,30 lei.
SUBIECT: drept comercial comunitar; piaţa Uniunii Europene; Directiva nr.68/151/CEE; Directiva 77/91/CEE; Directiva
78/855/CEE; Directiva 82/891/CEE.
341.217(4)UE /G37
17 – GRIGORAŞ, �I�A ECATERI�A. Buna credinţă / Nina Ecaterina Grigoraş. – Bucureşti : Editura
Hamangiu, 2007. 2 vol. – (Jurisprudenţă). ISBN 978-973-1720-58-6
Volumul I : Practică judiciară / Nina Ecaterina Grigoraş. – Bucureşti : Editura Hamangiu. – 2007. – 738
p., index p. 733. – ISBN 978-973-1836-07-2 : 40 lei.
Volumul II : Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului / Nina Ecaterina Grigoraş. – Bucureşti :
Editura Hamangiu. – 2007. – 186 p. – ISBN 978-973-1836-08-9 : 19 lei.
SUBIECT: bună-credinţă; practică judiciară; C.E.D.O..
34(094.8)/G81
18 – Legea societăţilor comerciale : repere bibliografice, practică judiciară, decizii ale Curţii Constituţionale,
adnotări / Cristina Cucu; Marilena-Veronica Gavriş; Cătălin-Gabriel Bădoiu; Cristian Haraga. – Bucureşti : Editura
Hamangiu, 2007. 708 p., index p. 648 – (Codurile Hamangiu). ISBN 978-973-1720-66-1 : 79 lei.
SUBIECT: Legea nr.31/1990 privind societăţile comerciale; societate comercială; Curtea Constituţională, decizii.
347.72/L40
Referințe bibliografice
62 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2008
19 – MCGIFFE�, STEVE� P. Uniunea Europeană : ghid critic / Steven P. McGiffen. – Ediţie nouă şi
actualizată. – Bucureşti : Regia Autonomă “Monitorul Oficial”, 2007. 222 p.; index p. 211 – (Uniunea
Europeană). Volumul cuprinde listă de abrevieri şi acronime. ISBN 978-973-567-566-0 : 27 lei.
SUBIECT: Uniunea Europeană; instituţii europene.
341.217(4)UE/G56
20 – MI�EA, MIRCEA ŞTEFA�; COSTAȘ, COSMI� FLAVIUS. Dreptul finanţelor publice / Mircea
Ştefan Minea, Cosmin Flavius Costaş. – Cluj Napoca : Sfera Juridică, 2006. 2 vol. ISBN (10)973-87831-0-0
ISBN (13)978-973-87831-0-2
Volumul I : Drept financiar / Mircea Ştefan Minea, Cosmin Flavius Costaş. – Cluj Napoca : Sfera
Juridică. – 2006. – 304 p., bibliogr. p. 298. – ISBN (10)973-87831-1-9 : 29,30 lei.
Volumul II : Drept fiscal / Mircea Ştefan Minea, Cosmin Flavius Costaş. – Cluj Napoca : Sfera Juridică.
– 2006. – 353 p., bibliogr. p. 347. – ISBN (13)978-973-87831-1-9 : 32,43 lei.
SUBIECT: drept financiar, buget public, drept fiscal, Cod fiscal, Cod de procedură fiscală.
34773/M74
21 – MOROŞA�U, RALUCA. Aspecte controversate în materia graţierii / Raluca Moroşanu. – Bucureşti :
Editura Hamangiu, 2007. 126 p., bibliogr. p. 115 – (Comentarii practice). ISBN 978-973-1720-61-6 : 15 lei.
SUBIECT: graţiere; practică judiciară.
343.1/M89
22 – PIV�ICERU, MO�A-MARIA. Drept internaţional public / Mona-Maria Pivniceru. – Ed. a 2-a. –
Bucureşti : Editura Hamangiu, 2007-. ISBN 978-973-8957-41-1
Volumul I / Mona-Maria Pivniceru. – Ed. a 2-a. – Bucureşti : Editura Hamangiu. – 2007. – 368 p.,
bibliogr. p. 347. – ISBN 978-973-8957-41-1 : 34,15 lei.
SUBIECT: drept internaţional public, drept comparat, tratat internaţional, cutumă
341/P69
23 – PRESCURE, TITUS; CIUREA, A�DREEA. Contracte civile / Conf. univ. dr. Titus Prescure; Lector
univ. dr. Andreea Ciurea. – Bucureşti : Editura Hamangiu, 2007. 384 p. ISBN 978-973-1836-14-0 : 45 lei.
SUBIECT: contract civil; liberalitate; contract de închiriere a locuinţei; contract de locaţiune; contract de arendare.
347.4/P90
24 – Revista de drept internaţional privat şi drept privat comparat / Uniunea Naţională a Notarilor Publici
din România; Universitatea “Babeş-Bolyai”. Facultatea de Drept; Camera Notarilor Publici Cluj; fondator: Dan
A. Popescu. – Cluj Napoca : Editura Sfera, 2007. 904 p. 92,43 lei.
SUBIECT: drept internaţional privat; drept comparat.
341.9/R49
25 – Revista de drept penal : Studii şi practică judiciară (1994-2006) / Academia Română de Ştiinţe Penale.
– Bucureşti : Editura Hamangiu, 2006. 984 p. Ediţie îngrijită de prof. univ. dr. George Antoniu, Director Ştiinţific
al Institutului de Cercetări Juridice. ISBN (10)973-8957-90-7 ISBN (13)978-973-8957-90-9 : 73,25 lei.
SUBIECT: drept penal; practică judiciară.
343/R49
26 – RUSU, MARCEL IOA�. Drept execuţional penal / Conf. univ. dr. Marcel Ioan Rusu. – Bucureşti :
Editura Hamangiu, 2007. 254 p., bibliogr. p. 245. ISBN 978-973-1720-36-4 : 29 lei.
SUBIECT: drept execuţional penal; justiţie restaurativă.
343.8/R94
27 – SILBERSTEI�, IA�FRED. Banca �aţională a României – de la organ al administraţiei centrale la
instituţie publică independentă / Ianfred Silberstein. – Bucureşti : Editura Hamangiu, 2006. 342 p., bibliogr.
p. 331 – (Monografie). ISBN (10)973-8957-56-7 ISBN (13)978-973-8957-56-5 : 30 lei.
SUBIECT: instituţie publică; administraţie publică centrală; Banca Naţională a României; control administrativ; supraveghere
bancară; banca centrală.
347.73/S55
28 – TIŢIA�, DA�A; CO�STA�TI�, A�TO�IA; CÎRSTEA, MIHAELA. Codul familiei adnotat :
doctrină, jurisprudenţă, decizii ale Curţii Constituţionale, hotărâri CEDO / Dana Tiţian; Antonia
Constantin; Mihaela Cîrstea. – Bucureşti : Editura Hamangiu, 2007. ISBN 978-973-1720-62-3 : 49 lei.
SUBIECT: Codul familiei; căsătorie; rudenie; ocrotirea minorului; Legea nr.272/2004; convenţii internaţionale.
347.6(094.4)/T65
Referințe bibliografice
Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2008 63
29 – TRIF, ROXA�A MARIA. Desfacerea căsătoriei prin divorţ şi partajul bunurilor comune ale soţilor
/ Roxana Maria Trif. – Bucureşti : Editura Hamangiu, 2007. 490 p., index p. 463, bibliogr. p. 479 – (Monografie).
Teză de doctorat la discilina Drept procesual civil susţinută la Facultatea de drept a Universităţii din Bucureşti
de Roxana Maria Trif, sub conducerea prof. univ. dr. Viorel Mihai Ciobanu. La elaborarea acestei lucrări a fost
utilizată legislaţia în vigoare la data de 15 decembrie 2006. ISBN 978-973-1720-01-2 : 35 lei.
SUBIECT: divorţ; partaj; Cod civil.
347.6/T84
30 – VARGA ATTILA. Constituţionalitatea procesului legislativ / Attila Varga. – Bucureşti : Editura
Hamangiu, 2007. 358 p., bibliogr. p. 333 – (Monografie). Teză de doctorat susţinută sub coordonarea domnului
prof. univ. dr. Ioan Muraru. ISBN 978-973-1720-35-7 : 25 lei.
SUBIECT: parlamentarism; proces legislativ; terminologie juridică; constituţionalitate; sistem constituţional.
342.4/V26
31 – VLĂŞCEA�U, ADI�A. Eroarea asupra normei juridice / Adina Vlăşceanu. – Bucureşti : Editura
Hamangiu, 2006. 166 p., bibliogr. p. 157 – (Monografie). Teză de doctorat în disciplina Drept penal susţinută
la Institutul de Cercetări Juridice al Academiei Române de Adina Vlăşceanu sub coordonarea domnul prof.
univ. dr. George Antoniu. ISBN (10)973-87852-8-6 ISBN (13)978-973-87852-8-1 : 16 lei.
SUBIECT: normă juridică; soluţie legislativă; normă penală; eroare de drept penal.
340.1/V79
32 – VOLO�CIU, �ICOLAE; VASILIU, ALEXA�DRU. Codul de procedură penală comentat : Art. 1-61.
Regulile de bază şi acţiunile în procesul penal. Competenţa / Prof. univ. dr. Nicolae Volonciu (coordonator);
dr. Alexandru Vasiliu. – Bucureşti : Editura Hamangiu, 2007. 252 p., bibliogr. p. 239, index p. 241. ISBN 978-
973-1836-30-0 : 33 lei.
SUBIECT: Codul de procedură penală; proces penal; competenţă; acţiune penală; acţiune civilă; incompatibilitate; strămutare.
343.1(094.4)/V87
33 – VOLO�CIU, �ICOLAE; BARBU, ALI�A. Codul de procedură penală comentat : Art. 62-135.
Probele şi mijloacele de probă / Prof. univ. dr. Nicolae Volonciu (coordonator); Alina Barbu. – Bucureşti :
Editura Hamangiu, 2007. 300 p., bibliogr. p. 290, index p. 293. ISBN 978-973-1720-69-2 : 38 lei.
SUBIECT: Codul de procedură penală; probe şi mijloace de probă.
343.1(094.4)/V87
34 – VOLO�CIU, �ICOLAE; ȚUCULEA�U, ALEXA�DRU. Codul de procedură penală comentat :
Art. 200-286. Urmărirea penală / Prof. univ. dr. Nicolae Volonciu (coordonator); Conf. univ. dr. Alexandru
Ţuculeanu. – Bucureşti : Editura Hamangiu, 2007. 194 p., bibliogr. p. 185, index p. 189. ISBN 978-973-1720-
71-5 : 28 lei.
SUBIECT: Codul de procedură penală; urmărire penală; procedura plângerii prealabile; trimitere în judecată.
343.1(094.4)/V87
35 – VOLO�CIU, �ICOLAE; VLĂȘCEA�U, ADI�A. Codul de procedură penală comentat : Art. 385-
414. Recursul. Căile extraordinare de atac / Prof. univ. dr. Nicolae Volonciu (coordonator); dr. Adina
Vlăşceanu. – Bucureşti : Editura Hamangiu, 2007. 222 p., bibliogr. p. 217, index p. 219. ISBN 978-973-1720-
70-8 : 28 lei.
SUBIECT: Codul de procedură penală; recurs; judecată; căi de atac.
343.1(094.4)/V87
Referințe bibliografice
64 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2008
Consiliul Legislativ – Bucureşti, Palatul Parlamentului, Corp B1,
Calea 13 Septembrie, nr. 1-3, Sector 5, Cod poştal 050711
Tel: 313.66.08 fax: 311.29.35 website: www.clr.ro
� Colegiul ştiinţific: Dragoş Iliescu, Preşedintele Consiliului Legislativ
Sorin Popescu, Locţiitorul Preşedintelui Consiliului Legislativ,
Preşedintele Secţiei de Evidenţă Oficială a Legislaţiei şi Documentare
�icolae Turcu, Preşedintele Secţiei de Drept Privat
Benonica Vasilescu, Preşedintele Secţiei de Drept Public, ad-interim
Andrei Popescu, Şeful Departamentului pentru Armonizarea
Legislaţiei cu Reglementările Uniunii Europene
Cristian Kevorchian, Şeful Departamentului de Informatică
Legislativă, ad-interim
� Colegiul de redacţie: Sorin Popescu (coordonator)
Victoria Ţăndăreanu (redactor responsabil)
Svetlana Baciu
Tudor Prelipceanu
� Tipografia „Monitorul Oficial“ R.A., str. Parcului nr. 65, sectorul 1, București
Punctele de vedere exprimate în această publicaţie nu reprezintă analize oficiale asupra legislaţiei, ci doar opinii
personale ale autorilor.
ISSN 1583-3178