drept civil. succesiuni
DESCRIPTION
Drept_civil._SuccesiuniTRANSCRIPT
DREPT CIVIL. SUCCESIUNI
- suport de curs pentru studenţii programului de
studii Drept, anul III
- învăţământ la distanţă –
2013-2014
Conf. univ. dr. Ilioara GENOIU
Titlul I
Consideraţii generale privind materia moştenirii
Capitolul I
Noţiunea şi felurile moştenirii
Secţiunea 1. Sinteze
§1. Precizări terminologice
1.1. Moştenire, succesiune
Codul civil în vigoare foloseşte cu regularitate noţiunea de „moştenire”. Este folosită cu
aceeaşi semnificaţie, însă mai rar, noţiunea de „succesiune”.
Termenul „succesiune” are un înţeles larg şi unul restrâns, după cum urmează:
- Lato sensu, „succesiunea” desemnează orice fel de transmisiune de drepturi, atât între
vii, cât şi pentru cauză de moarte. Exemple: transmisiunea realizată prin efectul moştenirii legale,
prin testament, prin contractele translative de proprietate (precum: contractul de vânzare,
contractul de schimb, contractul de donaţie, contractul de împrumut de consumaţie etc.);
- Stricto sensu, „succesiunea” reprezintă transmiterea patrimoniului unei persoane fizice
decedate către una sau mai multe persoane în fiinţă.
Precizăm că, numai în accepţiunea ei restrânsă, noţiunea de „succesiune” este sinonimă
cu cea de „moştenire”.
Prin „succesiune” se poate desemna şi obiectul transmisiunii succesorale, adică bunurile
mobile şi imobile, transmise către succesori, patrimoniul succesoral transmis moştenitorilor.
1.2. Defunct, de cuius, autor, testator
Defunct sau autor = cel despre a cărui moştenire este vorba (în materia moştenirii legale).
Testator = cel care lasă un testament.
De cuius = întrucât este impropriu a se vorbi despre „moartea defunctului” sau despre
„omorul defunctului”, este preferabil a se folosi expresia de cuius.
1.3. Moştenitor, succesor, urmaş, legatar
Moştenitor, succesor sau urmaş = cel care dobândeşte patrimoniul defunctului (în materia
moştenirii legale).
Precizăm că actualul Cod civil foloseşte, cu titlu de regulă, termenul de „moştenitor”.
Legatar = cel nominalizat în testament, ca beneficiar al unui legat.
1.4. Patrimoniu succesoral, masă succesorală = patrimoniul transmis succesorilor.
§2. Noţiunea de moştenire
„Moştenirea reprezintă transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate către
una sau mai multe persoane în fiinţă” (art. 953 C.civ.). Rezultă aşadar că:
- moştenirea reprezintă transmiterea unui patrimoniu;
- obiectul transmisiunii este reprezentat de un patrimoniu, aşadar de o universalitate de
drepturi şi obligaţii, şi nu de bunuri individual determinate;
- subiectele raportului juridic de moştenire sunt reprezentate de persoana fizică decedată,
în calitate de transmiţător şi de una sau mai multe persoane fizice sau juridice, în calitate de
dobânditori;
- poate avea calitatea de transmiţător numai persoana fizică, nu şi persoana juridică;
- persoana fizică al cărei patrimoniu se transmite trebuie să fie decedată, întrucât
moştenirea este o transmisiune pentru cauză de moarte (mortis causa);
- dobânditor al unei moşteniri poate fi atât persoana fizică, cât şi persoana juridică,
inclusiv statul;
- persoana fizică sau persoana juridică, pentru a dobândi o moştenire, trebuie să existe.
§3. Reglementarea legală a moştenirii
Conţin dispoziţii referitoare la moştenire, următoarele acte normative:
- Constituţia României, art. 42: „Dreptul la moştenire este garantat”;
- Cod civil, Cartea a IV-a „Despre moştenire şi liberalităţi”;
- Legea nr. 36/1995 privind notarii publici şi activitatea notarială, precum şi
Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995.
§4. Felurile moştenirii
Art. 955 alin. (1) C.civ.: „Patrimoniul defunctului se transmite prin moştenire legală, în
măsura în care cel care lasă moştenirea nu a dispus altfel prin testament”.
Aşadar, moştenirea poate fi:
- legală;
- testamentară.
4.1. Moştenirea legală sau succesiunea ab intestat
Moştenirea legală reprezintă regula şi este guvernată de dispoziţii legale, relativ la
persoanele care au vocaţie la moştenire, la ordinea în care acestea culeg moştenirea şi la cotele
care le revin acestora din moştenire.
Moştenirea este legală în următoarele situaţii:
- defunctul nu a lăsat testament;
- defunctul a lăsat testament, însă acesta este nul;
- defunctul a lăsat testament, însă acesta nu cuprinde legate, nu face referire la patrimoniul
său, ci cuprinde alte dispoziţii. Exemplu: testamentul cuprinde dispoziţii referitoare la funeralii, la
numirea unui executor testamentar, la recunoaşterea filiaţiei faţă de un copil rezultat din afara
căsătoriei etc.;
- defunctul a lăsat testament, însă a nesocotit rezerva succesorală, dezmoştenind
moştenitorii rezervatari, astfel încât, în limita acesteia, sunt aplicabile dispoziţiile legale.
Precizăm că moştenitorii legali sunt succesori universali, întrucât au vocaţie la întregul
patrimoniu succesoral, chiar dacă, în fapt, în ipoteza pluralităţii de moştenitori, culeg numai o
fracţiune de patrimoniu. Moştenitorul rezervatar este un moştenitor cu titlu universal, întrucât
culege din moştenire cota stabilită de lege.
Culeg moştenirea, în temeiul legii:
- moştenitorii legitimi (sau regulaţi), chemaţi de lege să culeagă moştenirea, ca urmare a
legăturii lor de sânge cu defunctul;
- moştenitorii neregulaţi (sau iregulari), reprezentaţi de soţul defunctului, de comună, oraş
sau municipiu şi stat, care vin la moştenire în puterea legii, nefiind rude cu defunctul.
4.2. Moştenirea testamentară este deferită potrivit voinţei testatorului, materializată
în testament.
Moştenirea poate fi exclusiv testamentară sau poate coexista cu cea legală. Moştenirea
este exclusiv testamentară, excluzând-o pe cea legală, numai dacă sunt întrunite cumulativ
următoarele condiţii:
- nu există moştenitori legali sau, dacă există, aceştia au fost dezmoşteniţi şi nu fac parte
din categoria rezervatarilor;
- defunctul a instituit, fie unul sau mai mulţi legatari universali, fie doi sau mai mulţi
legatari cu titlu universal, cu vocaţie la întreaga moştenire.
4.3. Coexistenţa moştenirii legale cu moştenirea testamentară
Coexistenţa celor două tipuri de moştenire este consacrată expres de art. 955 alin. (2)
C.civ. potrivit căruia: „O parte a patrimoniului defunctului se poate transmite prin moştenire
testamentară, iar cealaltă parte prin moştenire legală”.
Constituie, cu titlu de exemplu, cazuri de coexistenţă a celor două feluri de moştenire
următoarele:
- defunctul instituie numai legatari cu titlu particular, caz în care patrimoniul său
succesoral se transmite potrivit legii moştenitorilor legali, acestora din urmă revenindu-le
obligaţia de a executa, faţă de cei dintâi, legatele;
- defunctul nu epuizează, prin legatele cu titlu universal instituite, întregul său patrimoniu
succesoral, astfel încât restul masei succesorale va fi deferită moştenitorilor legali potrivit
dispoziţiilor legale;
- defunctul, prin legatele instituite, a adus atingere rezervei succesorale a moştenitorilor
rezervatari, caz în care moştenirea va fi testamentară, în limitele legatelor şi legală, în limitele
rezervei.
4.4. Coexistenţa calităţii de moştenitor legal cu cea de legatar sau vocaţia multiplă la
moştenire
În temeiul art. 1102 C.civ., o persoană poate cumula atât calitatea de moştenitor legal, cât
şi pe cea de moştenitor testamentar, ceea ce înseamnă că aceasta beneficiază de dublă vocaţie la
moştenire.
Exemplu: o persoană este instituită de către defunct în calitate de legatar şi este, în acelaşi
timp, rudă cu acesta. O astfel de persoană poate opta, în principiu, diferit cu privire la moştenire,
repudiind moştenirea legală şi acceptând-o pe cea testamentară, sau invers. Totuşi, persoana cu
vocaţie dublă sau multiplă la moştenire nu poate renunţa la legatul a cărui valoare este mai mică
decât cota legală, dar care însă respectă rezerva succesorală a acestuia, pentru a accepta
moştenirea legală, dacă din testament rezultă că defunctul a urmărit o dezmoştenire parţială a
acestuia.
§5. Enumerarea noutăţilor aduse de Codul civil în vigoare faţă de reglementarea
anterioară
Codul civil în vigoare:
- foloseşte un limbaj de specialitate actualizat, ceea ce permite o mai uşoară înţelegere a
problematicii moştenirii. Astfel, noul Cod civil foloseşte noţiuni precum: moştenire, defunct,
moştenitor, dezmoştenire, partaj, patrimoniu succesoral;
- consacră expres coexistenţa moştenirii legale cu cea testamentară şi vocaţia multiplă la
moştenire.
Secţiunea a 2-a. Probleme practice
§1. Teme de reflecţie
1. Identificaţi câteva dintre raţiunile care l-au determinat pe legiuitor să adopte o nouă
reglementare în materie succesorală.
2. Relevaţi utilitatea actualizării, în noul Cod civil, a limbajului de specialitate.
3. Ce raţiuni au stat la baza deciziei legiuitorului de a reglementa, de o manieră expresă,
coexistenţa moştenirii legale cu cea testamentară.
§2. Temă pentru referat
Coexistenţa moştenirii legale cu moştenirea testamentară.
§3. Întrebări
1. Care sunt accepţiunile noţiunii de „succesiune”?
2. Noţiunile de „moştenire” şi „succesiune” se suprapun?
3. Enumeraţi exhaustiv cazurile în care moştenirea este, cel puţin în parte, legală.
4. Identificaţi unica ipoteză în care moştenirea este exclusiv testamentară.
§4. Teste grilă
1. Este succesor în drepturi al autorului său:
a) legatarul;
b) moştenitorul legal;
c) copermutantul;
d) locatarul.
2. Cel care culege moştenirea legală poartă denumirea de:
a) moştenitor;
b) legatar;
c) succesor;
d) gratificat.
3. Moştenirea este în parte legală şi în parte testamentară în ipoteza în care:
a) de cuius, având moştenitori legali rezervatari, dispune prin testament, de totalitatea
bunurilor sale;
b) de cuius, având numai moştenitori legali nerezervatari, dispune prin testament, de
totalitatea bunurilor sale;
c) prin testament, de cuius recunoaşte filiaţia faţă de un copil din afara căsătoriei;
d) prin testament, de cuius dispune cu privire la funeralii.
4. Persoana, care beneficiază de dublă chemare la moştenire, fiind gratificată printr-un
legat cu titlu particular, a cărui valoare este mai mică decât cota legală:
a) poate să renunţe la legat şi să accepte moştenirea legală;
b) poate să renunţe la moştenirea legală şi să accepte legatul;
c) trebuie să renunţe la moştenirea legală şi să accepte legatul, putând reclama cel mult
rezerva succesorală, dacă aceasta are o valoare mai mare decât cea a legatului;
d) poate renunţa atât la moştenirea legală, cât şi la legat.
5. Potrivit terminologiei juridice, totalitatea bunurilor care au aparţinut defunctului poartă
denumirea de:
a) patrimoniu;
b) patrimoniu succesoral;
c) masă succesorală;
d) avere.
6. Beneficiarul unui legat poartă denumirea de:
a) testator;
b) defunct;
c) legatar;
d) gratificat.
7. Sunt moştenitori neregulaţi (iregulari):
a) rudele de sânge ale defunctului;
b) rudele civile ale defunctului;
c) soţul supravieţuitor al defunctului;
d) afinii defunctului.
Capitolul II
Caracterele juridice ale transmiterii moştenirii
Secţiunea 1. Sinteze
Transmiterea moştenirii prezintă următoarele caractere juridice:
a) este o transmisiune mortis causa;
b) este o transmisiune universală;
c) este o transmisiune unitară;
d) este o transmisiune indivizibilă.
§1. Transmiterea moştenirii este o transmisiune mortis causa
Potrivit dispoziţiilor art. 954 alin. (1) C.civ., „Moştenirea unei persoane se deschide în
momentul decesului acesteia”.
Transmiterea moştenirii se deosebeşte de transmisiunea între vii, sub următoarele aspecte:
a) transmisiunea moştenirii se produce numai la momentul încetării din viaţă a unei
persoane fizice (nu şi în cazul încetării existenţei unei persoanei juridice), indiferent că este vorba
despre moarte fizic constatată sau despre moarte declarată prin hotărâre judecătorească;
Principiile dreptului succesoral sunt aplicabile persoanei juridice, numai în ipoteza în care
aceasta are calitatea de dobânditor al unui patrimoniu succesoral.
Comuna, oraşul, municipiul sau statul, după caz, pot compărea în următoarele două
ipostaze:
- beneficiari ai moştenirilor vacante, în situaţia în care defunctul nu are moştenitori sau
aceştia, deşi există, nu pot sau nu vor să culeagă moştenirea;
- legatari, în ipoteza în care testatorul le-a nominalizat în actul său de ultimă voinţă.
b) transmisiunea moştenirii poartă asupra unei universalităţi de bunuri sau a unei cote din
această universalitate şi nu numai asupra unor bunuri singulare;
c) transmisiunea moştenirii priveşte universalitatea datoriilor defunctului şi nu datorii
singulare;
Deşi Codul civil reglementează cesiunea contractului şi preluarea datoriei, distincţia
dintre cele două tipuri de transmisiune se menţine, întrucât prin intermediul cesiunii contractului
şi preluării datoriei se transmite numai o datorie singulară şi nu universalitatea datoriilor
defunctului.
d) ca regulă, transmisiunea moştenirii nu este supusă formelor de publicitate, pentru a
deveni opozabilă şi terţilor, în cazul în care obiectul său este reprezentat de drepturi reale
imobiliare [art. 887 alin. (1) C.civ.];
e) transmisiunea moştenirii nu este supusă, cât priveşte dobândirea creanţelor,
formalităţilor prevăzute de lege pentru cesiunea contractului.
§2. Transmiterea moştenirii este o transmisiune universală
Obiectul transmiterii moştenirii este reprezentat de patrimoniul defunctului, privit ca
universalitate juridică, format din totalitatea drepturilor (activul patrimoniului) şi obligaţiilor
(pasivul patrimoniului) cu caracter patrimonial ale acestuia.
Regulă: Sunt transmisibile pentru cauză de moarte, drepturile şi obligaţiile cu caracter
patrimonial ale defunctului. Drepturile şi obligaţiile nepatrimoniale ale acestuia îşi încetează
existenţa odată cu titularul lor.
Excepţie: Nu se transmit, totuşi, prin moştenire:
- drepturile patrimoniale, care încetează la moartea titularului, fie pentru că au caracter
viager, fie pentru că sunt contractate sau născute ex lege intuitu personae (precum: dreptul de uz,
uzufruct, abitaţie, o creanţă de întreţinere sau de rentă viageră, dreptul la pensie etc.), fie din alte
cauze;
- obligaţiile patrimoniale născute din contracte încheiate intuitu personae (precum,
obligaţiile antreprenorului) sau cele legate de o calitate personală a defunctului.
Transmisiunea succesorală păstrează caracterul universal, chiar şi în următoarele ipoteze:
- moştenitorii (inclusiv cei rezervatari) au vocaţie cu titlu universal, culegând numai o
cotă din moştenire;
- moştenirea este culeasă de către comună, oraş sau, după caz, de municipiu ori de către
stat, întrucât este vacantă;
- moştenitorii acceptă moştenirea, răspunzând de datoriile acesteia numai în limitele
activului (intra vires hereditatis).
§3. Transmiterea moştenirii este o transmisiune unitară
Regulă: Transmiterea moştenirii are caracter unitar, deoarece întregul patrimoniu al
defunctului este transmis după aceleaşi reguli, indiferent de natura, provenienţa, originea sau
modalităţile de care sunt afectate bunurile care-l compun.
Excepţiile sunt reprezentate de situaţiile în care transmiterea moştenirii este guvernată de
reguli diferite, în funcţie de natura sau de originea ori provenienţa bunurilor care formează masa
succesorală a defunctului. Acestea sunt, cu titlu de exemplu, următoarele:
A) Mobilierul şi obiectele de uz casnic, care au fost afectate folosinţei comune a soţilor,
se cuvin soţului supravieţuitor, numai dacă acesta nu vine în concurs cu descendenţii defunctului
(art. 974 C.civ.).
B) Clauza de preciput ce reprezintă acea stipulaţie a convenţiei matrimoniale, în temeiul
căreia soţul supravieţuitor preia fără plată, înainte de partajul moştenirii, unul sau mai multe
dintre bunurile comune, deţinute în devălmăşie sau coproprietate (art. 333 C.civ.).
C) Drepturile succesorilor asupra salariului, indemnizaţiei de concediu şi pensiei
neîncasate de către defunct, cu privire la care sunt statuate, în acte normative speciale sau în
doctrină, următoarele reguli:
a) Salariul cuvenit defunctului până la data decesului, dar neîncasat de către acesta, se
plăteşte, în ordine: soţului supravieţuitor, copiilor majori ai defunctului sau părinţilor săi, iar în
lipsa acestora, celorlalţi moştenitori în condiţiile dreptului comun [art. 167 alin. (2) C.muncii].
b) Indemnizaţia de concediu, care se cuvine salariatului defunct pentru concediul
neefectuat, se plăteşte: soţului supravieţuitor, copiilor, părinţilor, iar în lipsa acestora, celorlalţi
moştenitori în condiţiile dreptului comun (doctrina).
c) Sumele neîncasate de către pensionarul decedat se vor plăti: soţului supravieţuitor,
copiilor, părinţilor, iar în lipsa acestora, celorlalţi moştenitori în condiţiile dreptului comun (art.
120 din Legea nr. 263/2010).
D) Amintirile de familie (corespondenţa, arhivele familiale, decoraţiile, armele de
colecţie, portretele de familie, documentele familiei etc.) pot fi supuse numai unui partaj voluntar.
În cazul în care comoştenitorii nu se înţeleg în acest sens, bunurile care constituie amintiri de
familie vor rămâne în indiviziune, fiind depozitate, prin acordul lor sau în temeiul unei hotărâri
judecătoreşti, la unul sau mai mulţi dintre aceştia sau în locul convenit de ei (art. 1142 C.civ.).
Nu constituie excepţii de la caracterul unitar al transmisiunii moştenirii, ipoteze precum:
a) transmiterea drepturilor patrimoniale de autor, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 8/1996;
Ca regulă generală, acestea se transmit la moartea autorului, prin moştenire, potrivit
legislaţiei civile, pe o perioadă de 70 de ani, începând cu data de 1 ianuarie a anului următor
morţii autorului.
b) coexistenţa moştenirii legale cu cea testamentară;
c) împărţirea de către defunct a moştenirii în mai multe mase deosebite (precum, legatul
tuturor bunurilor mobile sau legatul tuturor bunurilor imobile).
§4. Transmiterea moştenirii este o transmisiune indivizibilă
Regulă: Transmiterea moştenirii are caracter indivizibil, întrucât dreptul de opţiune
succesorală vizează întreaga masă succesorală şi nu doar o parte a ei. Astfel, moştenirea trebuie
acceptată sau repudiată în tot şi nu în parte, succesibilul neputând accepta, spre exemplu,
moştenirea care priveşte bunurile imobile şi să repudieze moştenirea care priveşte bunurile
mobile.
Posibilitatea recunoscută de lege succesibilului cu vocaţie multiplă la moştenire de a opta
în mod distinct (diferit), în temeiul fiecărei chemări succesorale, nu constituie o veritabilă
excepţie de la caracterul indivizibil al transmiterii moştenirii.
Indivizibilitatea patrimoniului succesoral se menţine până la efectuarea partajului.
Indivizibilitatea nu mai caracterizează acea transmisiune succesorală care operează în baza unui
partaj de ascendent.
Excepţie: Divizarea de drept a pasivului succesoral presupune faptul că moştenitorii
universali şi cu titlu universal contribuie la plata datoriilor şi sarcinilor moştenirii, proporţional cu
cota succesorală ce îi revine fiecăruia [art. 1155 alin. (1) C.civ.].
§5. Enumerarea noutăţilor aduse de Codul civil în vigoare faţă de reglementarea
anterioară
Codul civil în vigoare:
- reglementează vocaţia multiplă la moştenire;
- reglementează clauza de preciput;
- stabileşte regimul juridic al amintirilor de familie.
Secţiunea a 2-a. Probleme de seminar
§1. Teme de reflecţie
1. Identificaţi substanţa caracterului unitar al transmisiunii moştenirii.
2. Aduceţi argumente în favoarea şi împotriva calificării vocaţiei multiple la moştenire,
drept o excepţie de la caracterul indivizibil al transmiterii moştenirii.
3. Argumentaţi de ce partajul de ascendent nu presupune indiviziune.
§2. Temă pentru referat
Particularităţile transmisiunii mortis causa.
§3. Întrebări
1. Enumeraţi caracterele juridice ale transmiterii moştenirii.
2. Definiţi caracterul mortis causa al transmiterii moştenirii.
3. Identificaţi toate elementele de distincţie dintre transmisiunea mortis causa şi
transmisiunea inter vivos.
4. Identificaţi excepţiile pe care le comportă caracterul unitar al transmiterii moştenirii.
5. Care sunt excepţiile reale şi aparente pe care le comportă caracterul unitar al
transmiterii moştenirii?
§4. Teste grilă
1. Transmisiunea succesorală are loc în momentul:
a) încetării din viaţă a unei persoane fizice;
b) încetării personalităţii juridice a unei persoane juridice;
c) încetării capacităţii de exerciţiu a unei persoane fizice.
s
2. Pot forma obiectul transmisiunii succesorale:
a) în principiu, drepturile şi obligaţiile cu caracter patrimonial ale defunctului;
b) drepturile şi obligaţiile cu caracter personal ale defunctului;
c) drepturile şi obligaţiile cu caracter patrimonial ale defunctului, contractate sau asumate
intuitu personae.
3. Transmisiunea mortis causa:
a) este supusă formalităţilor prevăzute de lege cu privire la publicitatea imobiliară;
b) este supusă formalităţilor prevăzute de lege cu privire la cesiunea de creanţă;
c) are ca obiect universalitatea drepturilor şi datoriilor defunctului.
4. Constituie excepţii de la caracterul unitar al transmisiunii succesorale, următoarele
ipoteze:
a) transmiterea către moştenitori a salariului neîncasat al defunctului, potrivit regulilor
Codului muncii;
b) transmiterea către moştenitori a drepturilor patrimoniale de autor ale defunctului,
potrivit dispoziţiilor speciale ale Legii nr. 8/1996;
c) clauza de preciput.
5. Amintirile de familie:
a) pot forma obiectul oricărui tip de partaj;
b) pot forma şi obiectul partajului voluntar;
c) pot forma şi obiectul partajului judiciar.
6. Clauza de preciput reprezintă:
a) o dispoziţie testamentară;
b) convenţia matrimonială;
c) o dispoziţie a convenţiei matrimoniale.
7. Salariul cuvenit defunctului până la data decesului, dar neîncasat de către acesta, se
plăteşte, în ordine:
a) soţului supravieţuitor, copiilor majori ai defunctului, părinţilor şi celorlalţi moştenitori
în condiţiile dreptului comun;
b) soţului supravieţuitor, copiilor majori ai defunctului sau părinţilor săi, iar în lipsa
acestora, celorlalţi moştenitori în condiţiile dreptului comun;
c) soţului supravieţuitor, copiilor majori ai defunctului, iar în lipsa acestora, celorlalţi
moştenitori în condiţiile dreptului comun.
8. Sumele neîncasate de către pensionarul decedat se vor plăti, în ordine:
a) soţului supravieţuitor, copiilor, părinţilor şi celorlalţi moştenitori, în condiţiile dreptului
comun;
b) soţului supravieţuitor, copiilor şi celorlalţi moştenitori, în condiţiile dreptului comun;
c) soţului supravieţuitor, copiilor, părinţilor, iar în lipsa acestora, celorlalţi moştenitori, în
condiţiile dreptului comun.
Capitolul III
Deschiderea moştenirii
Secţiunea 1. Sinteze
§1. Consideraţii generale
Potrivit art. 954 alin. (1) C.civ., „Moştenirea unei persoane se deschide în momentul
decesului acesteia”.
Prin „moarte”, se înţelege:
- moartea constatată fizic;
- moartea declarată printr-o hotărâre judecătorească.
Declararea judecătorească a dispariţiei persoanei fizice, nu atrage deschiderea moştenirii
acesteia, întrucât „Cel dispărut este socotit a fi în viaţă, dacă nu a intervenit o hotărâre
declarativă de moarte rămasă definitivă” (art. 53 C.civ.).
§2. Data deschiderii moştenirii
2.1. Care este data deschiderii moştenirii?
Data deschiderii moştenirii este data morţii lui de cuius. Aceasta nu trebuie confundată cu
data deschiderii procedurii notariale.
2.2. Cine trebuie să dovedească faptul morţii şi data morţii şi cum pot fi dovedite
acestea?
Faptul morţii şi data morţii trebuie dovedite de către cel care pretinde moştenirea sau
unele drepturi asupra acesteia.
Acestea pot fi dovedite, în cazul morţii constatate fizic, cu certificatul de deces, iar în
cazul decesului declarat pe cale judecătorească, cu certificatul de deces, eliberat în baza hotărârii
judecătoreşti declarative de moarte, rămasă definitivă.
2.3. Cum pot fi dovedite ora şi minutul morţii?
Uneori, prezintă utilitate, chiar şi dovedirea orei şi minutului morţii lui de cuius.
Exemplu: Tatăl şi fiul mor în acelaşi accident rutier, la intervale foarte scurte de timp. În
acest caz, dacă nu se poate stabili cu exactitate momentul morţii celor doi, aceştia vor fi
consideraţi că au murit în acelaşi timp (comorienţi) şi nu se vor moşteni reciproc [art. 957 alin.
(2) C.civ.]. Dimpotrivă, însă, dacă momentul morţii celor doi se poate stabili cu precizie, acela
care a supravieţuit, chiar şi numai pentru un singur minut, celuilalt, îl va moşteni pe cel dintâi
decedat.
În cazul morţii fizic constatate, ora şi minutul morţii pot fi dovedite cu orice mijloc de
probă, în măsura în care cele două elemente prezintă utilitate şi nu sunt menţionate în actul de
deces.
În cazul declarării decesului pe cale judecătorească, dacă hotărârea judecătorească
declarativă de moarte rămasă definitivă nu arată şi ora morţii, „...se socoteşte că cel declarat mort
a încetat din viaţă în ultima oră a zilei stabilite ca fiind aceea a morţii” [art. 52 alin. (1) teza a
doua C.civ.]. În lipsa unor indicii îndestulătoare, se va stabili că cel declarat mort a încetat din
viaţă în ultima oră a celei din urmă zile a termenului de 2 ani [art. 52 alin. (2) C.civ.].
Codul civil nu conţine nicio dispoziţie referitoare la stabilirea minutului decesului, în
cazul morţii declarate pe cale judecătorească. Drept urmare, acesta poate fi determinat prin orice
mijloc de probă, în ipoteza în care stabilirea lui prezintă utilitate şi nu a fost indicat în hotărârea
judecătorească declarativă de moarte, rămasă definitivă.
2.4. Cum poate fi făcută dovada contrară a morţii şi a datei morţii?
Dovada contrară a morţii şi a datei morţii se poate face, în cazul morţii constatate fizic,
prin orice mijloc de probă, iar în cazul decesului declarat pe cale judecătorească, cu hotărârea
judecătorească care dovedeşte contrariul.
2.5. Importanţa juridică a datei deschiderii moştenirii
În funcţie de data deschiderii moştenirii, se pot stabili cel puţin următoarele elemente:
- persoanele care au vocaţie la moştenire, capacitatea succesorală şi drepturile care li se
cuvin acestora asupra moştenirii;
- data de la care începe să curgă, ca regulă, termenul de un an de opţiune succesorală;
- momentul transmiterii moştenirii la succesori, întrucât moştenirea se transmite
succesorilor, nu de la data acceptării, ci retroactiv, de la data deschiderii acesteia;
- momentul până la care retroactivează acceptarea sau renunţarea la moştenire;
- compoziţia şi valoarea masei succesorale;
- momentul din care actele juridice asupra moştenirii devin valabile, întrucât actele
juridice asupra unei moşteniri nedeschise sunt nule absolut;
- începutul indiviziunii succesorale, în ipoteza pluralităţii de moştenitori universali sau cu
titlu universal şi, de asemenea, momentul până la care retroactivează efectul partajului;
- legea aplicabilă moştenirii, în caz de conflict de legi în timp. Potrivit principiului
neretroactivităţii legii, devoluţiunea moştenirii, în cazul unui conflict de legi în timp, va fi
guvernată de legea în vigoare la data deschiderii acesteia. Partajul, însă, va fi guvernat de legea în
vigoare la data săvârşirii lui, potrivit principiului aplicării imediate a legii noi.
Precizăm că dispoziţiile noului Cod civil se aplică moştenirilor deschise după data de 1
octombrie 2011, precum şi moştenirilor deschise anterior acestei date, însă care se dezbat după
acest moment.
- legea aplicabilă moştenirilor cu element de extraneitate.
În principiu, moştenirea este supusă legii statului pe teritoriul căruia de cuius a avut, la
data morţii, reşedinţa obişnuită (art. 2633 C.civ.). Codul civil permite, însă, persoanei să aleagă
legea statului a cărui cetăţenie o are, ca lege aplicabilă moştenirii în ansamblul ei [art. 2634 alin.
(1) C.civ.].
§3. Locul deschiderii moştenirii
3.1. Stabilirea locului deschiderii moştenirii
Regulă: Moştenirea se deschide la ultimul domiciliu al defunctului, indiferent dacă acesta
corespunde sau nu cu locul decesului [art. 954 alin. (2) prima teză C.civ.].
Excepţii:
a) Dacă ultimul domiciliu al defunctului nu este cunoscut sau nu se află pe teritoriul
României, moştenirea se deschide la locul din ţară aflat în circumscripţia notarului public cel
dintâi sesizat, cu condiţia ca în această circumscripţie să existe cel puţin un bun imobil al celui
care lasă moştenirea [art. 954 alin. (3) prima teză C.civ.].
b) În cazul în care în patrimoniul succesoral nu există bunuri imobile, locul deschiderii
moştenirii este în circumscripţia notarului public cel dintâi sesizat, cu condiţia ca, în această
circumscripţie, să se afle bunuri mobile ale celui care lasă moştenirea [art. 954 alin. (3) teza a
doua C.civ.].
c) Atunci când în patrimoniul succesoral nu există bunuri situate în România, locul
deschiderii moştenirii este în circumscripţia notarului public cel dintâi sesizat [art. 954 alin. (3)
teza a treia C.civ.].
3.2. Dovada ultimului domiciliu
Ultimul domiciliu al defunctului poate fi dovedit cu certificatul de deces sau, după caz, cu
certificatul de deces, eliberat în baza hotărârii judecătoreşti declarative de moarte, rămasă
definitivă.
3.3. Importanţa juridică a locului deschiderii moştenirii
În funcţie de locul deschiderii moştenirii, se determină:
a) competenţa teritorială a secretarului consiliului local (sau a procurorului) de a cere
deschiderea procedurii succesorale notariale şi luarea, dacă este cazul, a măsurilor de conservare;
b) competenţa teritorială a notarului public de a realiza procedura succesorală
necontencioasă;
c) competenţa instanţei judecătoreşti de a soluţiona litigiile cu privire la moştenire,
potrivit regulilor menţionate în cazul competenţei notarului public.
§4. Enumerarea noutăţilor aduse de Codul civil în vigoare faţă de reglementarea
anterioară
Codul civil în vigoare:
- are în vedere atât situaţia juridică a persoanelor care au murit în acelaşi timp şi în
aceleaşi împrejurări (adică a comorienţilor din vechea reglementare civilă), cât şi pe cea a
persoanelor care au murit în acelaşi timp, însă în împrejurări diferite (adică a codecedaţilor din
vechea reglementare);
- conţine dispoziţii cu privire la stabilirea orei morţii, în cazul declarării decesului pe cale
judecătorească;
- stabileşte criterii noi pentru determinarea competenţei teritoriale atât în cazul dezbaterii
necontencioase a moştenirii, cât şi în cazul celei contencioase;
- dispune în sensul că dovada ultimului domiciliu al defunctului se face cu certificatul de
deces sau, după caz, cu hotărârea judecătorească declarativă de moarte, rămasă definitivă.
Secţiunea a 2-a. Probleme de seminar
§1. Teme de reflecţie
1. Apreciaţi a fi mai potrivită actuala reglementare a locului deschiderii moştenirii?
2. Consideraţi că prezintă utilitate reglementarea de către Codul civil în vigoare a modului
de determinare a orei şi minutului decesului, în cazul declarării acestuia pe cale judecătorească?
§2. Temă pentru referat
Semnificaţia practică a determinării datei şi locului deschiderii moştenirii.
§3. Întrebări
1. Care este regula care guvernează data deschiderii moştenirii? Dar cea care guvernează
locul deschiderii moştenirii?
2. Identificaţi importanţa datei şi locului deschiderii moştenirii.
3. Care sunt excepţiile pe care le comportă regula aplicabilă pentru determinarea locului
deschiderii moştenirii?
4. Care sunt categoriile de cereri care pot fi judecate de către instanţa de la locul
deschiderii moştenirii?
§4. Teste grilă
1. Deschiderea moştenirii are loc ca urmare a:
a) încetării personalităţii juridice a subiectului colectiv de drept;
b) dispariţiei persoanei fizice;
c) declarării pe cale judecătorească a decesului persoanei fizice.
2. Faptul morţii, în ipoteza în care nu există cadavru, poate fi dovedit cu:
a) certificatul de deces, completat în baza declaraţiei verbale a membrilor familiei;
b) certificatul medical constatator al morţii;
c) certificatul de deces, completat pe baza hotărârii judecătoreşti, declarativă de moarte,
rămasă definitivă.
3. Data deschiderii moştenirii este:
a) data deschiderii procedurii notariale;
b) data dispariţiei lui de cuius;
c) data pronunţării hotărârii judecătoreşti de declarare a decesului.
4. Dovada contrară a morţii, în cazul decesului constat pe cale judecătorească, se poate
realiza:
a) prin orice mijloc de probă;
b) cu hotărârea judecătorească de declarare a decesului;
c) cu hotărârea judecătorească din care rezultă o altă dată a morţii.
5. În funcţie de data deschiderii moştenirii, putem determina:
a) competenţa teritorială a notarului public;
b) legea aplicabilă în cazul unui conflict temporal de legi;
c) competenţa teritorială a instanţei de judecată.
6. Ca regulă, locul deschiderii moştenirii este reprezentat de:
a) ultima reşedinţă a defunctului,
b) locul unde se află bunurile cele mai importante ca valoare ale defunctului;
c) ultimul domiciliu al defunctului;
d) locul unde s-a înregistrat moartea defunctului.
7. Instanţa de judecată de la locul deschiderii moştenirii este competentă, în mod
imperativ, să judece următoarele categorii de cereri:
a) cereri referitoare la validitatea şi executarea dispoziţiilor testamentare;
b) cereri privitoare la anularea certificatului de moştenitor;
c) orice cereri privind moştenirea, formulate după desăvârşirea partajului între
moştenitori;
d) acţiunile reale imobiliare care nu au legătură cu moştenirea.
8. În funcţie de locul deschiderii moştenirii, putem determina:
a) competenţa teritorială a secretarului consiliului local de a cere deschiderea procedurii
succesorale notariale şi luarea, dacă este cazul, a măsurilor de conservare;
b) competenţa teritorială a notarului public de a realiza procedura succesorală
contencioasă;
c) competenţa teritorială a instanţei de judecată de a soluţiona cereri cu privire la
moştenire, formulate după desăvârşirea partajului între comoştenitori.
9. În ipoteza în care defunctul nu are domiciliu, iar singurele sale bunuri mobile se află în
Spania, competenţa deschiderii procedurii succesorale necontencioase aparţine:
a) oricărui notar public;
b) notarului public cel dintâi sesizat;
c) notarului public cel dintâi sesizat în a cărui rază teritorială se află bunurile mobile ale
defunctului.
10. În cazul în care defunctul a avut ultimul domiciliu în municipiul Târgovişte şi bunuri
mobile şi imobile pe raza teritorială a oraşului Găeşti, competent a deschide procedura
succesorală necontencioasă este:
a) notarul public cel dintâi sesizat din municipiul Târgovişte;
b) notarul public cel dintâi sesizat din oraşul Găeşti;
c) notarul public cel dintâi sesizat.
Capitolul IV
Condiţiile dreptului la moştenire
Secţiunea 1. Sinteze
§1. Enumerare
Constituie condiţii generale ale dreptului la moştenire (aşadar, care sunt aplicabile atât în
cazul moştenirii legale, cât şi în cel al moştenirii testamentare):
- capacitatea de a moşteni;
- nedemnitatea;
- vocaţia la moştenire.
Sunt condiţii speciale ale dreptului la moştenire:
- dezmoştenirea, cu aplicaţie exclusivă în materia moştenirii legale;
- revocarea legatului pentru ingratitudine, cu incidenţă în materia moştenirii
testamentare.
§2. Capacitatea de a moşteni
Art. 957 alin. (1) prima teză C.civ.: „O persoană poate moşteni dacă există la momentul
deschiderii moştenirii (…)”.
2.1. Persoanele care au capacitate succesorală
Au capacitate succesorală următoarele categorii de persoane:
a) persoanele fizice în viaţă la data deschiderii moştenirii;
Dacă moştenitorul moare la scurt timp după autorul său, dreptul de opţiune succesorală al
celui de-al doilea defunct se transmite propriilor săi moştenitori (retransmiterea dreptului de
opţiune succesorală).
Dovada existenţei moştenitorului la data morţii lui de cuius se realizează prin acte de stare
civilă. Dovada contrară poate fi realizată prin orice mijloc de probă.
b) persoanele dispărute;
c) persoanele concepute, dar nenăscute la data deschiderii moştenirii;
Potrivit art. 36 C.civ.: „Drepturile copilului sunt recunoscute de la concepţiune, însă
numai dacă el se naşte viu” – capacitatea anticipată de folosinţă.
Cel care solicită moştenirea în numele copilului trebuie să facă dovada, prin orice mijloc
de probă, că acesta din urmă era conceput la data deschiderii succesiunii şi că s-a născut viu.
În scopul determinării timpului legal al concepţiei, art. 412 C.civ. instituie prezumţia
relativă potrivit căreia, „(1)Intervalul de timp cuprins între a trei sută şi a o sută optzecea zi
dinaintea naşterii copilului este timpul legal al concepţiunii. El se calculează zi cu zi. (2)Prin
mijloace de probă ştiinţifice se poate face dovada concepţiunii copilului într-o anumită perioadă
din intervalul de timp prevăzut la alin. (1) sau chiar în afara acestui interval”.
d) persoanele juridice înfiinţate în condiţiile legii, la data deschiderii moştenirii.
Potrivit art. 208 C.civ., „(…) orice persoană juridică poate primi liberalităţi în condiţiile
dreptului comun, de la data actului de înfiinţare sau, în cazul fundaţiilor testamentare, din
momentul deschiderii moştenirii testatorului, chiar şi în cazul în care liberalităţile nu sunt
necesare pentru ca persoana juridică să ia fiinţă în mod legal”.
Trebuie respectat, însă, de către persoanele juridice fără scop lucrativ principiul
specialităţii capacităţii de folosinţă a persoanei juridice - art. 206 alin. (2) C.civ., potrivit căruia
„Persoanele juridice fără scop lucrativ pot avea doar acele drepturi şi obligaţii civile care sunt
necesare pentru realizarea scopului stabilit de lege, actul de constituire sau statut”.
2.2. Persoanele care nu au capacitate succesorală
Nu au capacitate succesorală:
a) persoanele fizice care nu mai sunt în viaţă;
b) persoanele juridice care au încetat a mai avea fiinţă, la data deschiderii moştenirii.
Fac parte din categoria persoanelor fizice care nu mai sunt în viaţă:
- copilul conceput la data deschiderii moştenirii, dar născut mort;
- predecedaţii (acele persoane care nu mai sunt în viaţă la data deschiderii moştenirii);
- persoanele care au murit în acelaşi timp, adică comorienţii.
Potrivit art. 957 alin. (2) C.civ., „Dacă, în cazul morţii mai multor persoane, nu se poate
stabili că una a supravieţuit alteia, acestea nu au capacitatea de a se moşteni una pe alta”.
Precizare: Codul civil nu foloseşte termenul de comorienţi pentru a desemna persoanele
vizate de textul de lege mai sus indicat. Realizează această calificare, însă, Regulamentul pentru
punerea în aplicare a Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995.
Pentru a fi în prezenţa comorienţilor, trebuie întrunite, în mod cumulativ, următoarele
condiţii:
a) să fie vorba de două sau mai multe persoane;
b) decesul s-a produs în aceeaşi împrejurare sau în împrejurări diferite;
c) condiţiile decesului nu permit stabilirea faptului că o persoană a supravieţuit celeilalte;
d) în principiu, reciprocitatea vocaţiei la moştenire.
2.3. Tabel sintetic
Au capacitate succesorală: Nu au capacitate succesorală:
- persoanele fizice în viaţă la data deschiderii
moştenirii;
- persoanele dispărute;
- persoanele concepute, dar nenăscute la data
deschiderii moştenirii;
- persoanele juridice înfiinţate în condiţiile
legii, la data deschiderii moştenirii.
- persoanele fizice care nu mai sunt în viaţă;
- persoanele juridice care au încetat a mai
avea fiinţă, la data deschiderii moştenirii.
2.4. Enumerarea noutăţilor aduse de Codul civil în vigoare faţă de reglementarea
anterioară
Codul civil în vigoare:
- instituie prezumţia relativă privind timpul legal al concepţiunii;
- recunoaşte persoanei juridice capacitate succesorală, mai înainte de dobândirea
personalităţii juridice şi chiar dacă liberalităţile nu sunt necesare pentru ca aceasta să ia fiinţă în
mod legal;
- dispune în sensul că principiul specialităţii capacităţii de folosinţă nu trebuie respectat în
cazul persoanelor juridice cu scop lucrativ;
- reglementează situaţia juridică a persoanelor care au murit în acelaşi timp (a
comorienţilor.
§3. Nedemnitatea succesorală
3.1. Noţiune
Nedemnitatea succesorală reprezintă decăderea succesibilului legal sau testamentar din
dreptul de a moşteni, inclusiv rezerva succesorală, întrucât a săvârşit o faptă gravă, prevăzută
expres de legiuitor, împotriva defunctului sau a unui succesibil al acestuia.
3.2. Natură juridică
În opinia noastră, nedemnitatea succesorală are natura juridică a unei pedepse civile,
întrucât:
- se bazează pe motive de moralitate publică;
- priveşte persoana şi nu bunurile acesteia;
- este aplicabilă ambelor feluri ale moştenirii;
- poate fi înlăturată (poate interveni iertarea), în condiţiile legii, de către de cuius.
3.3. Cazuri
Distingem între:
- nedemnitate de drept;
- nedemnitate judiciară.
A) Nedemnitatea de drept
Este de drept nedemnă de a moşteni, potrivit art. 958 alin. (1) C.civ.:
a) persoana condamnată penal pentru săvârşirea unei infracţiuni cu intenţia de a-l ucide pe
cel care lasă moştenirea (tentativa şi infracţiunea consumată de omor);
Nu putem reţine printre infracţiunile care atrag nedemnitatea de drept, uciderea din culpă.
b) persoana condamnată penal pentru săvârşirea, înainte de deschiderea moştenirii, a unei
infracţiuni cu intenţia de a-l ucide pe un alt succesibil care, dacă moştenirea ar fi fost deschisă la
data săvârşirii faptei, ar fi înlăturat sau ar fi restrâns vocaţia la moştenire a făptuitorului.
În cazul în care condamnarea pentru faptele mai sus menţionate este împiedicată prin
decesul autorului faptei, prin amnistie (antecondamnatorie) sau prin prescripţia răspunderii
penale, nedemnitatea tot operează, dacă acele fapte au fost constatate printr-o hotărâre
judecătorească civilă definitivă [art. 958 alin. (2) C.civ.].
B) Nedemnitatea judiciară
Poate fi declarată nedemnă de a moşteni, potrivit art. 959 alin. (1) C.civ.:
a) persoana condamnată penal pentru săvârşirea cu intenţie, împotriva celui care lasă
moştenirea a unor fapte grave de violenţă, fizică sau morală, ori, după caz, a unor fapte care au
avut ca urmare moartea victimei;
Aşadar, textul de lege vizează următoarele două categorii de fapte:
- fapte grave de violenţă, fizică sau morală, săvârşite cu intenţie, precum: vătămarea
corporală gravă, tâlhăria, lipsirea de libertate în mod ilegal sau şantajul;
- fapte care au avut ca urmare moartea victimei, săvârşite cu praeterintenţie, precum:
lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte, violul care a avut ca urmare moartea victimei,
tâlhăria care a avut ca urmare moartea victimei sau lipsirea de libertate în mod ilegal, care a avut
ca urmare moartea victimei.
b) persoana care, cu rea-credinţă, a ascuns, a alterat, a distrus sau a falsificat testamentul
defunctului;
c) persoana care, prin dol sau violenţă, l-a împiedicat pe cel care lasă moştenirea să
întocmească, să modifice sau să revoce testamentul.
Declararea nedemnităţii succesorale pentru cauzele mai sus enumerate este lăsată de
legiuitor la latitudinea instanţei de judecată.
În cazul în care condamnarea pentru săvârşirea cu intenţie, împotriva celui care lasă
moştenirea, a unor fapte grave de violenţă, fizică sau morală, ori, după caz, a unor fapte care au
avut ca urmare moartea victimei, este împiedicată prin decesul autorului faptei, prin amnistie
(antecondamnatorie) sau prin prescripţia răspunderii penale, nedemnitatea se poate declara, dacă
acele fapte au fost constatate printr-o hotărâre judecătorească civilă definitivă [art. 959 alin. (4)
teza 1 C.civ.].
3.4. Regim juridic
a) Regimul juridic al nedemnităţii de drept [art. 958 alin. (3) C.civ]:
- poate fi constatată oricând;
- poate fi constatată la cererea oricărei persoane interesate, a nedemnului însuşi şi din
oficiu de către instanţa de judecată ori de către notarul public, pe baza hotărârii judecătoreşti din
care rezultă nedemnitatea.
Aşadar, nedemnitatea de drept operează în puterea legii, instanţa de judecată sau notarul
public având numai rolul de a o constata şi nicidecum de a o pronunţa.
b) Regimul juridic al nedemnităţii judiciare:
- acţiunea în declararea nedemnităţii judiciare poate fi adresată instanţei de judecată de
către:
• o persoană care are calitatea de succesibil;
• comuna, oraşul sau, după caz, municipiul în a cărui rază teritorială se aflau bunurile la
data deschiderii moştenirii, dacă, în afară de autorul faptei care poate atrage nedemnitatea
judiciară, nu mai există alţi succesibili ai defunctului.
- acţiunea în declararea nedemnităţii judiciare poate fi exercitată numai în termen de un an
(termen de decădere).
Acest termen începe să curgă:
a) ca regulă – de la data deschiderii moştenirii;
b) în mod excepţional – de la un alt moment decât data deschiderii moştenirii şi anume:
- dacă hotărârea de condamnare pentru fapta prevăzută la art. 959 alin. (1) lit. a) C.civ. se
pronunţă ulterior datei deschiderii moştenirii, termenul de un an începe să curgă de la data
rămânerii definitive a hotărârii de condamnare [art. 959 alin. (3) C.civ.];
- în cazul în care condamnarea făptuitorului pentru faptele menţionate la art. 959 alin. (1)
lit. a) C.civ. este împiedicată prin decesul autorului faptei, prin amnistie sau prin prescripţia
răspunderii penale, nedemnitatea se poate declara dacă aceste fapte au fost constatate printr-o
hotărâre judecătorească civilă definitivă; termenul de un an începe să curgă de la apariţia cauzei
de împiedicare a condamnării, dacă aceasta a intervenit după deschiderea moştenirii [art. 959
alin. (4) C.civ.];
- în cazurile prevăzute de art. 959, alin. (1) lit. b) C.civ., termenul de un an curge de la
data la care succesibilul a cunoscut motivul de nedemnitate, dacă această dată este ulterioară
deschiderii moştenirii.
Introducerea acţiunii în declararea nedemnităţii judiciare constituie un act de acceptare
tacită a moştenirii de către succesibilul reclamant [art. 959 alin. (2) teza a doua C.civ].
3.5. Tabel sintetic
Nedemnitatea de drept
Nedemnitatea judiciară
Cazuri
Regim juridic
Cazuri
Regim juridic
- persoana condamnată
penal pentru săvârşirea
unei infracţiuni cu intenţia
de a-l ucide pe cel care
lasă moştenirea;
- persoana condamnată
penal pentru săvârşirea,
înainte de deschiderea
moştenirii, a unei
infracţiuni cu intenţia de
a-l ucide pe un alt
succesibil care, dacă
moştenirea ar fi fost
deschisă la data săvârşirii
faptei, ar fi înlăturat sau ar
fi restrâns vocaţia la
moştenire a făptuitorului.
- poate fi
constatată la
cererea oricărei
persoane
interesate, chiar şi
din oficiu;
- poate fi
constatată
oricând.
- persoana
condamnată penal
pentru săvârşirea cu
intenţie, împotriva
celui care lasă
moştenirea a unor
fapte grave de
violenţă, fizică sau
morală, ori, după caz,
a unor fapte care au
avut ca urmare
moartea victimei;
- persoana care, cu
rea-credinţă, a
ascuns, a alterat, a
distrus sau a falsificat
testamentul
defunctului;
- persoana care, prin
dol sau violenţă, l-a
împiedicat pe cel care
lasă moştenirea să
întocmească, să
modifice sau să
revoce testamentul.
- acţiunea poate fi
promovată numai de
către:
a) persoana care are
calitatea de
succesibil;
b) comuna, oraşul
sau, după caz,
municipiul, în caz de
vacanţă succesorală;
- acţiunea poate fi
exercitată numai în
termen de un an.
3.6. Efecte
În materia moştenirii legale, nedemnitatea produce efecte:
- faţă de nedemn;
- faţă de terţi.
În materia moştenirii testamentare, nedemnitatea legatarului atrage caducitatea legatului
[art. 1071 C.civ.].
A) Efectele nedemnităţii succesorale faţă de nedemn
a) Principalul efect – înlăturarea totală şi retroactivă a nedemnului de la succesiune,
acesta neputând culege, dacă face parte din categoria moştenitorilor rezervatari, nici măcar
rezerva succesorală.
Partea nedemnului va reveni, după caz, comoştenitorilor, moştenitorilor subsecvenţi sau
legatarilor/donatarilor ale căror liberalităţi excesive ar fi fost supuse reducţiunii, ca urmare a
prezenţei celui dintâi, în calitate de moştenitor rezervatar.
b) Nedemnul poate fi reprezentat chiar dacă, la data deschiderii moştenirii, se află în viaţă.
c) Dacă moştenitorul nedemn a intrat, înainte de declararea nedemnităţii, în posesia
bunurilor din masa succesorală, el va trebui să le restituie, în natură, iar în caz de imposibilitate,
nedemnul va fi ţinut să plătească despăgubiri.
d) Nedemnul trebuie să restituie, în natură şi de la data deschiderii moştenirii, fructele
produse de acestea, iar dacă le-a consumat sau a neglijat să le perceapă, acesta va restitui valoarea
lor.
e) Dacă nedemnul a încasat sume de bani de la debitorii moştenirii, va datora dobânzi
pentru acestea, de la data încasării.
f) Toate drepturile şi obligaţiile faţă de nedemn, stinse prin confuziunea patrimoniului
propriu cu cel succesoral sau prin consolidare, renasc.
g) Nedemnul are dreptul de a pretinde celorlalţi moştenitori sumele plătite pentru
achitarea datoriilor moştenirii, împreună cu dobânda aferentă, cheltuielile necesare şi utile făcute
cu privire la bunurile succesorale, precum şi contravaloarea muncii depuse pentru culegerea
fructelor.
B) Efectele nedemnităţii succesorale faţă de terţi
a) Actele de conservare şi actele de administrare, în măsura în care profită moştenitorilor,
încheiate între nedemn şi terţi, sunt valabile [art. 960 alin. (3) prima teză C.civ.].
b) Actele de dispoziţie cu titlu oneros, încheiate între nedemn şi terţii de rea-credinţă, care
au cunoscut despre nevalabilitatea titlului de moştenitor al nedemnului, se desfiinţează retroactiv.
Se menţin însă actele de dispoziţie cu titlu oneros, indiferent că acestea privesc bunuri
mobile sau imobile, încheiate între nedemn şi terţii de bună-credinţă (care au crezut în
valabilitatea titlului de moştenitor al celui dintâi), trebuind respectate însă regulile din materia
cărţii funciare [art. 960 alin. (3) teza a doua C.civ.].
Apreciem că plata făcută cu bună-credinţă de către debitor, moştenitorului nedemn, este
valabilă.
3.7. Înlăturarea nedemnităţii
Efectele nedemnităţii, de drept sau judiciare, pot fi înlăturate expres prin testament sau
printr-un act autentic notarial de către cel care lasă moştenirea. Fără o declaraţie expresă, nu
constituie înlăturare a efectelor nedemnităţii legatul lăsat nedemnului, după săvârşirea faptei care
atrage nedemnitatea [art. 961 alin. (1) C.civ.].
Iertându-l pe nedemn în condiţiile legii, cel care lasă moştenirea face posibil ca cel dintâi
să poată veni la moştenirea, legală sau testamentară, a celui din urmă.
3.8. Enumerarea noutăţilor aduse de Codul civil în vigoare faţă de reglementarea
anterioară
Codul civil în vigoare:
- ridică nedemnitatea succesorală la rangul de condiţie generală a dreptului la moştenire;
- reformează în cvasitotalitatea lor cazurile care atrag nedemnitatea succesorală, fiind
realizată distincţia între nedemnitatea de drept şi nedemnitatea judiciară;
- dispune în sensul că efectele nedemnităţii privesc numai pe nedemn şi terţi;
- reglementează posibilitatea iertării nedemnului şi a reprezentării acestuia.
§4. Vocaţia la moştenire
Potrivit art. 962 C.civ., „Pentru a putea moşteni, o persoană trebuie să aibă calitatea
cerută de lege sau să fi fost desemnată de către defunct prin testament”. Aşadar, vocaţia la
moştenire are semnificaţia unei chemări la moştenire, fie conferită de lege, fie conferită prin
testament.
Distingem, astfel, între:
- vocaţia succesorală legală;
- vocaţia succesorală testamentară.
4.1. Vocaţia succesorală legală
Aceasta are semnificaţia chemării de către lege la moştenire a rudelor defunctului, a
soţului supravieţuitor al defunctului, a statului, comunei, oraşului sau, după caz, a municipiului
(cât priveşte moştenirea vacantă).
Vocaţia succesorală legală are un sens dublu:
- vocaţie succesorală legală generală;
- vocaţie succesorală legală concretă.
A) Vocaţia succesorală legală generală desemnează vocaţia potenţială (eventuală) a unor
persoane de a culege moştenirea lăsată de o altă persoană.
Vocaţie succesorală legală generală au:
- rudele defunctului;
- soţul supravieţuitor al acestuia.
Rudenia este:
a) în linie dreaptă (ascendentă şi descendentă), rezultând din descendenţa unei persoane
din altă persoană;
b) în linie colaterală, rezultând din faptul că mai multe persoane au un ascendent comun.
Rude în linie dreaptă cu vocaţie la moştenire
ascendentă
descendentă
Rude în linie colaterală cu vocaţie la
moştenire
- părinţi;
- bunici;
- străbunici, fără
limită de grad.
- copii;
- nepoţi de fiu/fiică;
- strănepoţi de fiu/fiică,
fără limită de grad.
- fraţi şi surori;
- nepoţi de frate sau soră;
- unchi şi mătuşi;
- strănepoţi de frate sau soră;
- veri primari;
- fraţi sau surori ale bunicilor
defunctului.
Rudenia civilă, rezultată din adopţie, este asimilată de lege, rudeniei de sânge. Potrivit art.
470 alin. (1) C.civ., prin adopţie se stabilesc legături de rudenie atât între adoptat şi adoptator, cât
şi între adoptat şi rudele adoptatorului şi încetează relaţiile de rudenie dintre adoptat şi familia
firească a acestuia.
Persoanele rezultate pe calea reproducerii umane asistate medical cu terţ donator devin
rude cu cei care au consimţit la o astfel de metodă modernă de reproducere. Între bărbatul donator
şi copilul rezultat pe această cale, nu se stabilesc relaţii de rudenie.
Vocaţia succesorală legală generală este guvernată de principiul reciprocităţii acesteia,
care comportă:
a) un sens pozitiv, potrivit căruia, dacă o persoană are vocaţie la moştenirea lăsată de o
altă persoană, atunci şi aceasta din urmă are vocaţie generală la moştenirea celei dintâi.
Excepţie: Principiul reciprocităţii nu operează în cazul căsătoriei declarată nulă sau
anulată (căsătoria putativă), după decesul soţului de rea-credinţă. Soţul de bună-credinţă, din
căsătoria nulă sau anulată, are vocaţie la moştenirea soţului de rea-credinţă, în timp ce soţul de
rea-credinţă nu are vocaţie la moştenirea celui de bună-credinţă.
b) un sens negativ, potrivit căruia, dacă o persoană nu are vocaţie la moştenirea unei alte
persoane, atunci nici aceasta din urmă nu are vocaţie la moştenirea celei dintâi.
B) Vocaţie succesorală legală concretă au persoanele cu vocaţie succesorală generală,
care nu sunt înlăturate de la moştenire de către alt succesibil.
Nu toate rudele care au vocaţie generală vor culege moştenirea, ci aceasta va reveni acelor
rude care au şi vocaţie concretă, adică acelora care sunt preferate celorlalte, aflându-se în clasă şi
grad preferabile.
Exemplu: Dacă rudele defunctului sunt reprezentate de părinţi şi unchi, deşi toate au
vocaţie generală la moştenire, vocaţie concretă au numai părinţii defunctului, deoarece aceştia din
urmă fac parte din clasa a II-a de moştenitori, unchii făcând parte din clasa a IV-a.
Putem spune că nu toate rudele care au vocaţie generală au şi vocaţie concretă la
moştenire, însă toate rudele care au vocaţie concretă au şi vocaţie generală de a moşteni.
4.2. Vocaţia succesorală conferită prin testament
În materie testamentară, se pune exclusiv problema vocaţiei concrete la moştenire. În
principiu, oricine poate fi gratificat printr-un act de ultimă voinţă, în măsura în care îndeplineşte
condiţiile legale.
Nu este aplicabil moştenirii testamentare principiul reciprocităţii vocaţiei la moştenire,
întrucât acesta ar contraveni condiţiei generale de formă a testamentului, referitoare la actul
separat (interdicţia testamentului reciproc).
În fapt, însă, putem întâlni şi cazuri de reciprocitate a vocaţiei succesorale în materie
testamentară.
Exemplu: soţii, prin acte separate de ultimă voinţă, se gratifică reciproc.
4.3. Enumerarea noutăţilor aduse de Codul civil în vigoare faţă de reglementarea
anterioară
Pentru prima dată în sistemul nostru de drept, este reglementată (prea sumar, însă) vocaţia
succesorală.
Secţiunea a 2-a. Probleme de seminar
§1. Teme de reflecţie
1. Apreciaţi ca fiind corespunzătoare reglementarea de lege lata a nedemnităţii
succesorale?
2. Consideraţi satisfăcătoare extensia pe care Codul civil în vigoare a dat-o vocaţiei
succesorale?
3. În opinia dumneavoastră, nedemnitatea succesorală prezintă natura juridică a unei
pedepse civile sau a unei sancţiuni civile?
§2. Teme pentru referat
1. Condiţiile dreptului de a moşteni
2. Nedemnitatea succesorală şi revocarea judecătorească a legatului pentru ingratitudine.
Analiză comparativă
3. Vocaţia succesorală şi capacitatea civilă
4. Nedemnitatea succesorală – pedeapsă sau sancţiune civilă?
§3. Întrebări
1. Care sunt condiţiile generale ale dreptului de a moşteni?
2. Enumeraţi exhaustiv persoanele care au capacitatea de a moşteni, precum şi pe cele
care nu deţin această aptitudine.
3. Distingeţi vocaţia succesorală legală concretă, de cea generală.
4. Deosebiţi vocaţia succesorală legală, de chemarea conferită prin testament.
5. Enumeraţi cazurile nedemnităţii de drept şi pe cele ale nedemnităţii judiciare.
6. Ce efecte produce nedemnitatea în materia moştenirii legale? Dar în cea a moştenirii
testamentare?
7. Prezentaţi diferenţiat regimul juridic al nedemnităţii de drept şi al celei judiciare.
§4. Teste grilă
1. Vocaţia succesorală reprezintă pentru dreptul la moştenire o condiţie:
a) legală;
b) generală;
c) pozitivă.
2. Nu au capacitate succesorală:
a) persoanele concepute la data deschiderii moştenirii şi născute moarte;
b) persoanele concepute la data deschiderii moştenirii şi născute vii;
c) persoanele concepute la data deschiderii moştenirii şi născute vii, însă neviabile.
3. Au capacitate succesorală:
a) persoanele dispărute;
b) persoanele care au decedat în acelaşi timp;
c) persoanele predecedate.
4. Sunt rude cu defunctul, în linie colaterală:
a) părinţii acestuia;
b) bunicii acestuia;
c) fraţii şi surorile bunicilor acestuia.
5. Sunt rude cu defunctul, în linie dreaptă ascendentă:
a) fraţii şi surorile părinţilor acestuia;
b) părinţii acestuia;
c) fraţii şi surorile acestuia.
6. Este nedemnă de drept de a moşteni persoana care:
a) a atentat la viaţa lui de cuius;
b) a atentat la viaţa altui succesibil al defunctului, care, dacă moştenirea ar fi fost deschisă
la data săvârşirii faptei, i-ar fi înlăturat sau i-ar fi restrâns făptuitorului vocaţia la moştenire;
c) a săvârşit cu intenţie, împotriva lui de cuius, fapte care au avut ca urmare moartea
acestuia.
7. Poate fi declarată nedemnă de către instanţa de judecată, persoana care:
a) a atentat la viaţa lui de cuius;
b) a săvârşit cu intenţie, împotriva lui de cuius, fapte care au avut ca urmare moartea
acestuia;
c) l-a împiedicat pe defunct, din eroare, să modifice testamentul.
8. Pentru a interveni nedemnitatea succesorală, este necesară existenţa:
a) în toate cazurile, a unei hotărâri penale definitive de condamnare a făptuitorului;
b) în toate cazurile, a unei hotărâri civile definitive de condamnare a făptuitorului;
c) după caz, a unei hotărâri penale definitive de condamnare a făptuitorului sau a unei
hotărâri civile definitive de constatare a faptelor de nedemnitate.
9. Nedemnitatea produce efecte faţă de:
a) nedemn;
b) descendenţii nedemnului de gradul I;
c) descendenţii nedemnului indiferent de grad.
10. Actele încheiate de către nedemn cu terţii de rea-credinţă se menţin dacă sunt:
a) acte de conservare;
b) acte de administrare;
c) acte de dispoziţie.
11. Nedemnitatea de drept poate fi invocată:
a) de orice persoană interesată;
b) în termen de un an;
c) din oficiu de către instanţa de judecată ori de către notarul public.
12. Nedemnitatea judiciară poate fi invocată:
a) de orice persoană interesată;
b) în termen de un an;
c) de o persoană care are calitatea de succesibil.
13. Sunt rude cu defunctul:
a) afinii acestuia;
b) persoanele pe care acesta le-a adoptat cu efecte restrânse;
c) persoanele cu privire la care acesta a consimţit să fie reproduse prin mijloace moderne.
14. Reprezintă persoane care au decedat în acelaşi timp:
a) persoanele care au murit în acelaşi timp şi în aceleaşi împrejurări;
b) persoanele care au murit în acelaşi timp, însă în împrejurări diferite;
c) persoanele predecedate.
15. Nedemnul:
a) poate fi reprezentat;
b) poate reprezenta;
c) este înlăturat de la moştenire.
Bibliografie
Adam I., Rusu A., Drept civil. Succesiuni, Ed. All Beck, Bucureşti, 2003.
Alexandresco D, Explicaţiunea teoretică şi practică a dreptului civil român, vol. IV, partea
a II-a, Ed. Socec & Co., Bucureşti, 1912.
Bacaci Al., Comăniţă Gh., Drept civil. Succesiunile, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2006.
Bob M.D., Probleme de moşteniri în vechiul şi în noul Cod civil, Ed. Universul Juridic,
Bucureşti, 2012.
Boroi G., Stănciulescu L., Instituţii de drept civil în reglementarea noului Cod civil, Ed.
Hamangiu, Bucureşti, 2012.
Cantacuzino M.B., Elementele dreptului civil, Ed. All Educational, Bucureşti, 1998.
Cărpenaru St., Dreptul de moştenire, în Deak Fr., Cărpenaru St., Drept civil. Contracte
speciale. Dreptul de autor. Dreptul de moştenire, Universitatea Bucureşti, 1983.
Chelaru E., Drept civil. Persoanele în reglementarea noului Cod civil, ediţia 3, Ed. C.H.
Beck, Bucureşti, 2012.
Chirică D., Drept civil. Succesiuni, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1996.
Deak Fr., Tratat de drept succesoral, ediţia a II-a, actualizată şi completată, Ed. Universul
Juridic, Bucureşti, 2002.
Dogaru I., Stănescu V., Soreaţă M.M., Bazele dreptului civil. Volumul V. Succesiuni, Ed.
C.H. Beck, Bucureşti, 2009.
Eliescu M., Moştenirea şi devoluţiunea ei în dreptul Republicii Socialiste România, Ed.
Academiei, Bucureşti, 1966.
Florescu D.C., Dreptul succesoral, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2011.
Frenţiu G.C., Ricu C.S., Cartea a IV-A. Despre moştenire şi liberalităţi, în colectiv de
autori, Noul Cod civil. Comentarii, doctrină şi jurisprudenţă, vol. II. Art. 953-1649, Ed.
Hamangiu, Bucureşti, 2012.
Genoiu I., Dreptul la moştenire în Codul civil, ediţia a 2-a, Ed. C.H. Beck, Bucureşti,
2013.
Hamangiu C., Rosetti-Bălănescu I., Băicoianu Al., Tratat de drept civil român, Bucureşti,
1929.
Macovei D., Drept civil. Succesiuni, Ed. „Chemarea”, Iaşi, 1993.
Macovei C., Dobrilă M.C., Cartea a IV-a, „Despre moştenire şi liberalităţi”, în Baias Fl.A,
Chelaru E., Constantinovici R., Macovei I., (coordonatori), Noul Cod civil. Comentariu pe
articole, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2012.
Popa I., Curs de drept succesoral, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2008.
Rosetti-Bălănescu I., Băicoianu Al., Drept civil român. Regimuri matrimoniale.
Succesiuni. Donaţiuni. Testamente, vol. III, Ed. Socec, Bucureşti, 1948.
Safta-Romano E., Dreptul de moştenire, Ed. Grafix, Iaşi, 1995.
Stănciulescu L., Curs de drept civil. Succesiuni, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012.
Stătescu C., Drept civil. Contractul de transport. Drepturile de creaţie intelectuală.
Succesiunile, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1967.
Stoica V., Dragu. L, Moştenirea legală în noul Cod civil, Ed. Universul Juridic, Bucureşti,
2012.
Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România, Codul civil al României. Îndrumar
notarial, vol. I, Ed. Monitorul Oficial, Bucureşti, 2011.
Văduva D., Moştenirea legală. Liberalităţile în noul Cod civil, Ed. Universul Juridic,
Bucureşti, 2012.
Veress E., Drept civil. Moştenirea. Liberalităţile conform noului Cod civil, Ed. C.H. Beck,
Bucureşti, 2012.
Vlădilă L., Mastacan O., Drept penal. Partea generală, Ed. Universul Juridic, Bucureşti,
2011.
Zinveliu I., Dreptul la moştenire în Republica Socialistă România, Ed. Dacia, Cluj-
Napoca, 1975.
Titlul II
Devoluţiunea succesorală legală
Capitolul I
Principiile devoluţiunii succesorale legale
Secţiunea 1. Sinteze
§1. Consideraţii generale
Devoluţiunea moştenirii reprezintă atribuirea patrimoniului succesoral către anumiţi
moştenitori.
Moştenirea se atribuie după cum urmează:
a) soţului supravieţuitor şi rudelor defunctului din cele patru clase de moştenitori, în
ordinea claselor şi gradelor de rudenie (art. 693 C.civ.);
b) comunei, oraşului ori municipiului sau, după caz, statului, în lipsa moştenitorilor legali
sau testamentari.
Devoluţiunea legală a moştenirii este guvernată de următoarele trei principii:
a) principiul chemării rudelor la moştenire în ordinea claselor de moştenitori;
b) principiul proximităţii gradului de rudenie, în cadrul aceleiaşi clase de moştenitori;
c) principiul egalităţii părţilor succesorale ale rudelor din aceeaşi clasă şi de acelaşi grad.
§2. Principiul chemării rudelor la moştenire în ordinea claselor de moştenitori
Clasa de moştenitori reuneşte o categorie de rude (de sânge, rezultate din adopţie sau prin
reproducere umană asistată medical cu terţ donator) ale defunctului.
Diferenţierea rudelor aparţinând aceleiaşi clase de moştenitori se realizează cu ajutorul
gradului de rudenie. Acesta reprezintă distanţa între două rude, măsurată pe linia legăturii de
rudenie, după numărul naşterilor intervenite.
Gradul de rudenie se stabileşte astfel [art. 406 alin. (3) C.civ.]:
- în linie dreaptă, după numărul naşterilor;
- în linie colaterală, după numărul naşterilor, urcând de la una dintre rude până la
ascendentul comun şi coborând de la acesta până la cealaltă rudă.
Grade de rudenie
Gradul I Gradul II Gradul III Gradul IV
copii
nepoţi de
fiu/fiică
strănepoţi de
fiu/fiică veri primari
părinţi
bunici
străbunici
fraţi sau surori ale bunicilor
defunctului
fraţi/surori unchi strănepoţi de frate/soră
nepoţi de frate/soră
Menţionăm că:
- rudele în linie directă, ascendentă şi descendentă, sunt chemate la moştenire indiferent
de grad;
- rudenia în linie colaterală începe de la gradul al II-lea;
- numai rudele colaterale de gradele II-IV au vocaţie la moştenire.
Codul civil stabileşte patru clase de moştenitori legali.
Clasele de moştenitori legali
Clasa a II-a
- a ascendenţilor privilegiaţi şi a
colateralilor privilegiaţi
Clasa a III-a
- a ascendenţilor
ordinari
Clasa a IV-a
- a colateralilor
ordinari Clasa I
- a descen-
denţilor ascendenţi
privilegiaţi
colaterali
privilegiaţi
- copii;
- nepoţi de fiu/
fiică;
- strănepoţi de
fiu/ fiică;
-ceilalţi
descendenţi,
până la infinit.
- părinţi.
- fraţi şi surori;
- nepoţi de
frate/soră;
- strănepoţi de
frate/soră.
- bunici;
- străbunici.
- unchi şi mătuşi;
- veri primari;
- fraţi şi surori ale
bunicilor.
Potrivit acestui principiu, rudele vin la moştenire în ordinea claselor cărora aparţin,
indiferent de gradul de rudenie.
Exemple:
a) Strănepoţii de fiu ai defunctului, rude de gradul III, aparţinând primei clase de
moştenitori, înlătură de la moştenire pe părinţii defunctului, rude de gradul I, aparţinând celei de-
a doua clase de moştenitori.
b) Clasa a II-a vine la moştenire numai în absenţa rudelor din prima clasă sau dacă acestea
nu pot (fiind nedemne) sau nu vor (fiind renunţătoare) să culeagă moştenirea.
c) Clasa a III-a de moştenitori vine la moştenire, numai în lipsa rudelor din primele două
clase.
d) Ultima clasă de moştenitori accede la moştenire, numai dacă lipsesc moştenitorii din
primele trei clase.
Este posibilă venirea concomitentă la moştenire a două clase de moştenitori, în
următoarea ipoteză [art. 964 alin. (2) C.civ.]: Dacă în urma dezmoştenirii, rudele defunctului din
clasa cea mai apropiată nu pot culege întreaga moştenire, atunci partea rămasă se atribuie rudelor
din clasa subsecventă, care îndeplinesc condiţiile pentru a moşteni. Moştenitorii rezervatari,
exheredaţi, culeg numai rezerva succesorală, cotitatea disponibilă revenind (dacă defunctul nu a
dispus altfel prin testament) moştenitorilor din clasa subsecventă.
Exemplu: Sunt dezmoşteniţi de către defunct, prin testament, descendenţii săi. Aceştia vor
culege numai rezerva legală, restul moştenirii împărţindu-se între moştenitorii din clasa a II-a.
Principiul chemării rudelor la moştenire în ordinea claselor de moştenitori nu comportă
nicio excepţie.
§3. Principiul proximităţii gradului de rudenie în cadrul aceleiaşi clase de
moştenitori
În cadrul clasei de moştenitori, rudele se află în grade diferite de rudenie cu defunctul.
Potrivit principiului proximităţii gradului de rudenie, în cadrul aceleiaşi clase de moştenitori,
rudele în grad mai apropiat înlătură de la moştenire rudele în grad mai îndepărtat.
Exemplu: Fraţii defunctului înlătură de la moştenire pe nepoţii şi strănepoţii de frate ai
acestuia.
Acest principiu comportă următoarele două excepţii:
a) în cadrul clasei a II-a de moştenitori, părinţii defunctului, rude de gradul I, nu înlătură
de la moştenire pe fraţii şi surorile defunctului şi pe descendenţii acestora, deşi sunt rude de
gradele II-IV (art. 978 C.civ.);
b) reprezentarea succesorală.
§4. Principiul egalităţii părţilor succesorale ale rudelor din aceeaşi clasă şi de acelaşi
grad
Rudele din aceeaşi clasă, care au acelaşi grad, culeg moştenirea în cote egale, împărţirea
acesteia realizându-se pe capete [art. 964 alin. (4) C.civ.].
Exemplu: Dacă la moştenirea defunctului vin cei doi copii ai săi, aceştia vor primi câte ½
din moştenire.
Acest principiu comportă următoarele două excepţii:
a) împărţirea pe tulpini, ce caracterizează reprezentarea succesorală;
b) împărţirea pe linii, care operează în ipoteza în care, la moştenire, vin atât fraţi buni
(care au aceeaşi mamă şi acelaşi tată), cât şi fraţi consangvini (numai de tată) sau uterini (numai
de mamă). În această situaţie, masa succesorală se împarte în dimidia maternis şi dimidia
paternis, iar, la rândul lor, acestea se împart pe linii. Fraţii uterini vor culege cât o linie din
dimidia maternis, fraţii consangvini vor culege câte o linie din dimidia paternis, iar fraţii buni vor
culege, întrucât au privilegiul dublei legături, câte o linie atât din dimidia maternis, cât şi din
dimidia paternis.
Exemplu: Defunctul are 6 fraţi, după cum urmează: 3 fraţi buni, 2 fraţi uterini şi un frate
consangvin. Masa succesorală se va împărţi în jumătatea mamei şi jumătatea tatălui. Dimidia
maternis se va împărţi în 5 părţi egale (3 fraţi buni + 2 fraţi uterini), fiecare de 1/10 (1/2:5), iar
dimidia paternis se va împărţi în 4 părţi egale (3 fraţi buni + un frate consangvin), fiecare de 1/8
(1/2:4). Fraţii defunctului vor primi următoarele cote:
- fiecare frate bun – 9/40 (1/10+1/8), în virtutea privilegiului dublei legături;
- fiecare frate uterin – 1/10;
- fiecare frate consangvin – 1/8.
§5. Reprezentarea succesorală
5.1. Noţiune
Reprezentarea succesorală reprezintă instituţia juridică prin intermediul căreia un
moştenitor legal de un grad mai îndepărtat, numit reprezentant, urcă, în virtutea legii, în
drepturile ascendentului său, numit reprezentat, pentru a culege partea din moştenire ce i s-ar fi
cuvenit acestuia, dacă nu ar fi fost nedemn faţă de defunct sau decedat la data deschiderii
moştenirii.
Exemple:
a) Reprezentarea descendenţilor
Defunctul are doi fii (F1 şi F2), dintre care unul (F1) este predecedat (sau nedemn) la data
deschiderii moştenirii, având la rându-i trei copii (N1, N2, N3). Defunctul va fi moştenit de fiul
în viaţă (F2) şi de cei trei nepoţi din partea fiului predecedat (sau nedemn) – N1, N2, N3. Nepoţii
de fiu au calitatea de reprezentanţi, în timp ce fiul decedat (sau nedemn) al defunctului are
calitatea de reprezentat. Nepoţii din partea fiului predecedat (sau nedemn) vor culege partea
părintelui lor (împreună ½ din moştenire, adică 1/6 din moştenire, fiecare). Cealaltă jumătate a
moştenirii va reveni fiului în viaţă al defunctului (F2). Aşadar, împărţirea moştenirii se face pe
tulpini, reprezentanţii culegând partea ascendentului lor (1/2, împreună).
b) Reprezentarea colateralilor privilegiaţi
Defunctul are doi fraţi (FR1 şi FR2), ambii fiind predecedaţi (sau nedemni) la data
deschiderii moştenirii. Fratele cel mare al defunctului are, la rându-i lui, doi copii (N1, N2), iar
fratele cel mic, FR2, are un copil (N3). Defunctul va fi moştenit de cei trei nepoţi ai săi, prin
reprezentare. Nepoţii din partea fratelui cel mare vor culege partea părintelui lor (împreună ½ din
moştenire, adică 1/4 din moştenire, fiecare), iar cealaltă jumătate a moştenirii va reveni lui N3 –
nepotul din partea celui de-al doilea fiu. Aşadar, împărţirea moştenirii se face pe tulpini,
reprezentanţii culegând partea ascendentului lor.
5.2. Domeniu de aplicare
„Pot veni la moştenire prin reprezentare succesorală numai descendenţii copiilor
defunctului şi descendenţii fraţilor sau surorilor defunctului” (art. 966 alin. (1) C.civ.).
În concret, pot beneficia de reprezentare succesorală următoarele categorii de moştenitori:
a) nepoţii, strănepoţii de fiu ai defunctului ş.a. până la infinit;
b) nepoţii şi strănepoţii de frate/soră ai defunctului.
5.3. Condiţii
Pentru a putea opera reprezentarea, trebuie îndeplinite următoarele două condiţii, una în
persoana reprezentatului şi una în persoana reprezentantului (art. 967 C.civ.):
a) Reprezentatul să fie, la data deschiderii succesiunii, fie lipsit de capacitate succesorală,
fie nedemn faţă de defunct, chiar dacă se află în viaţă la momentul decesului lui de cuius [art. 967
alin. (1) C.civ.];
b) Reprezentantul trebuie să îndeplinească toate condiţiile generale cerute de lege pentru a
moşteni (capacitate succesorală, nedemnitate şi vocaţie generală la moştenire) [art. 967 alin. (2)
C.civ.].
Aceste condiţii trebuie îndeplinite în mod cumulativ de către reprezentant, faţă de
moştenirea defunctului, pe care o culege prin reprezentare şi nu faţă de reprezentat, faţă de care
poate fi chiar nedemn, dezmoştenit sau renunţător.
Cât priveşte reprezentarea adoptatului, se impun următoarele precizări:
- „Prin adopţie se stabilesc filiaţia dintre adoptat şi cel care adoptă, precum şi legături de
rudenie între adoptat şi rudele adoptatorului” [art. 470 alin. (1) C.civ.]. Drept urmare, adoptatul
poate reprezenta adoptatorii şi rudele acestora şi poate fi reprezentat de către acestea.
- Distincţia dintre cele două tipuri de adopţie (adopţia cu efecte depline şi adopţia cu
efecte restrânse), reglementate anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 25/1997 (care a consacrat
sistemul unitar în materie de adopţie), prezintă în continuare utilitate practică, datorită regulilor
care guvernează aplicarea legii civile în timp.
Drept urmare, adoptatul cu efecte depline şi descendenţii acestuia pot avea calitatea de
reprezentanţi ai adoptatorului, în timp ce adoptatul cu efecte restrânse poate beneficia de
reprezentare, cât priveşte moştenirea rudelor din familia firească.
- În cazul desfacerii adopţiei, raporturile de rudenie ale adoptatului cu adoptatorul şi cu
rudele acestuia încetează numai pentru viitor, de la data hotărârii judecătoreşti.
- Nulitatea adopţiei produce efecte retroactive, considerându-se că niciodată legăturile de
rudenie ale persoanelor implicate în actul nul al adopţiei nu au fost modificate.
5.4. Mod de operare
Reprezentarea operează:
a) în toate cazurile;
b) la infinit;
c) de drept şi imperativ
5.5. Efecte
Reprezentarea succesorală generează două efecte juridice:
- un efect general;
- un efect particular.
a) Efectul general al reprezentării constă în împărţirea moştenirii pe tulpină.
Prin „tulpină”, se înţelege [art. 968 alin. (2) C.civ.]:
- înăuntrul clasei întâi, descendentul de gradul întâi care culege moştenirea sau este
reprezentat la moştenire;
- înăuntrul clasei a doua, colateralul privilegiat de gradul al doilea care culege moştenirea
sau care este reprezentat la moştenire.
Art. 968 alin. (3) C.civ.: „Dacă aceeaşi tulpină a produs mai multe ramuri, în cadrul
fiecărei ramuri subdivizarea se face tot pe tulpină, partea cuvenită descendenţilor de acelaşi
grad din aceeaşi ramură împărţindu-se între ei în mod egal”.
b) Efectul particular al reprezentării [art. 969 alin. (1) C.civ.]: „Copiii nedemnului
concepuţi înainte de deschiderea moştenirii de la care nedemnul a fost exclus vor raporta la
moştenirea acestuia din urmă bunurile pe care le-au moştenit prin reprezentarea nedemnului,
dacă vin la moştenirea lui în concurs cu alţi copii ai săi, concepuţi după deschiderea moştenirii
de la care a fost înlăturat nedemnul. Raportul se face numai în cazul şi în măsura în care
valoarea bunurilor primite prin reprezentarea nedemnului a depăşit valoarea pasivului
succesoral pe care reprezentantul a trebuit să îl suporte ca urmare a reprezentării”.
Nu suntem în prezenţa unui raport propriu-zis al donaţiilor.
5.6. Reprezentarea succesorală şi retransmiterea dreptului de opţiune succesorală
În cazul reprezentării, reprezentatul este decedat la data deschiderii moştenirii sau nedemn
faţă de defunct. În cazul retransmiterii, moştenitorul supravieţuieşte un interval scurt de timp
după deschiderea moştenirii, dar moare mai înainte să fi exercitat dreptul de opţiune succesorală.
Drept urmare, dreptul de opţiune succesorală al celui care a decedat mai înainte de a-l exercita se
transmite către succesorii proprii, care-l vor exercita separat, fiecare pentru partea sa, în termenul
aplicabil dreptului de opţiune privind moştenirea autorului lor.
Aşadar, retransmiterea dreptului de opţiune succesorală se aseamănă cu reprezentarea
succesorală a predecedatului (nu şi a nedemnului).
Exemplu de retransmitere a dreptului de opţiune succesorală: Defunctul are trei copii, toţi
în viaţă la data deschiderii moştenirii. Din partea fiecăruia dintre aceştia, defunctul are câte doi
nepoţi. La scurt timp de la data deschiderii moştenirii defunctului, unul dintre fiii acestuia, F2,
decedează, mai înainte însă de a fi acceptat moştenirea tatălui său. În această ipoteză, se întâlnesc
două moşteniri succesive: cea a lui de cuius, culeasă de cei trei fii ai acestuia în viaţă (fiecare
dintre aceştia culegând o cotă de 1/3) şi cea a lui F2, a cărui masă succesorală cuprinde şi cota de
1/3 din moştenirea lui de cuius. Cei doi nepoţi (N3 şi N4) din partea fiului, ulterior decedat, F2,
dacă vor accepta moştenirea bunicului lor, o vor culege prin retransmitere, fiecare culegând o
cotă de 1/6.
Deosebiri:
a) Numai în cazul reprezentării, împărţirea moştenirii se face pe tulpini, în cazul
retransmiterii aceasta făcându-se pe capete.
b) Reprezentarea succesorală operează numai în cazul moştenirii legale, spre deosebire de
retransmitere care poate opera, în egală măsură, şi în cazul moştenirii testamentare.
c) În cazul retransmiterii, fiind vorba de două sau mai multe moşteniri, ele trebuie
examinate separat, sub toate aspectele pe care le comportă: componenţă, termen de opţiune
succesorală, cotele care se cuvin moştenitorilor.
d) În cazul retransmiterii, competenţa teritorială a birourilor notariale, respectiv a instanţei
de judecată, se determină în funcţie de locul deschiderii celei din urmă moşteniri.
5.7. Enumerarea noutăţilor aduse de Codul civil în vigoare faţă de reglementarea
anterioară
Actualul Cod civil:
- oferă posibilitatea de a fi reprezentat, alături de predecedat, şi nedemnul;
- reglementează un efect particular al reprezentării succesorale;
- defineşte conceptul de „tulpină”;
- reglementează retransmiterea dreptului de opţiune succesorală.
Secţiunea a 2-a. Probleme de seminar
§1. Teme de reflecţie
1. Consideraţi justă dispoziţia Codului civil care permite reprezentarea nedemnului?
Argumentaţi.
2. A asigurat legiuitorul, prin reglementarea împărţirii pe linii, un partaj echitabil al
moştenirii, în ipoteza în care există concurs între fraţii buni, fraţii uterini şi fraţii consangvini?
Argumentaţi.
3. Reflectaţi asupra distincţiei dintre reprezentarea succesorală şi reprezentarea de drept
comun. Care sunt asemănările şi deosebirile dintre acestea?
§2. Teme pentru referat
1. Reprezentarea succesorală şi retransmiterea dreptului de opţiune succesorală. Privire
comparativă.
2. Reprezentarea succesorală.
3. Principiile care guvernează devoluţiunea legală a moştenirii.
§3. Întrebări
1. Care este criteriul cu ajutorul căruia determinăm apartenenţa unei persoane la o clasă de
moştenitori? Dar criteriul cu ajutorul căruia determinăm gradele de rudenie?
2. Care sunt excepţiile pe care le comportă principiul proximităţii gradului de rudenie
între rudele aparţinând aceleiaşi clase de moştenitori? Dar cel al egalităţii între rudele din aceeaşi
clasă şi de acelaşi grad de rudenie?
3. Care sunt condiţiile pe care cele două părţi are raportului juridic de reprezentare
succesorală trebuie să le îndeplinească?
4. Care este efectul general pe care-l generează reprezentarea succesorală? Dar cel
special?
5. Care este modul cum operează reprezentarea succesorală?
6. Care este domeniul de aplicare a reprezentării succesorale?
7. Identificaţi toate asemănările şi deosebirile dintre reprezentarea succesorală şi
retransmiterea dreptului de opţiune succesorală.
8. Ce semnificaţie are „devoluţiunea moştenirii”?
§4. Teste grilă
1. Nu există rude de gradul I pe linie:
a) dreaptă descendentă;
b) dreaptă ascendentă;
c) colaterală.
2. Fraţii străbunicilor defunctului sunt rude de gradul:
a) III;
b) IV;
c) V.
3. La moştenire pot veni deodată rude din două clase de moştenitori?
a) niciodată;
b) întotdeauna;
c) excepţional, în ipoteza în care moştenitorii rezervatari dintr-o clasă preferabilă sunt
dezmoşteniţi.
4. Copiii fraţilor şi surorilor defunctului fac parte din clasa:
a) I, fiind rude de gradul II cu defunctul;
b) II, fiind rude de gradul III cu defunctul;
c) IV, fiind rude de gradul III cu defunctul.
5. Soţul supravieţuitor:
a) aparţine primei clase de moştenitori;
b) nu aparţine niciunei clase de moştenitori;
c) poate fi rudă de gradul IV, pe linie colaterală, cu defunctul.
6. Împărţirea pe linii constituie o excepţie pe care o comportă:
a) principiul chemării rudelor la moştenire în ordinea claselor de moştenitori;
b) principiul proximităţii gradului de rudenie în cadrul aceleiaşi clase de moştenitori;
c) principiul egalităţii între rudele din aceeaşi clasă şi de acelaşi grad.
7. Pot beneficia de reprezentare succesorală:
a) copiii defunctului;
b) descendenţii copiilor defunctului până la infinit;
c) fraţii şi surorile defunctului, precum şi descendenţii acestora până la gradul al IV-lea
inclusiv.
8. Caracterizează reprezentarea succesorală:
a) împărţirea moştenirii pe capete;
b) împărţirea moştenirii pe tulpini;
c) împărţirea moştenirii pe linii.
9. Pot fi reprezentate:
a) persoanele declarate moarte pe cale judecătorească;
b) persoanele declarate dispărute;
c) persoanele nedemne.
10. Singura condiţie pe care nu o îndeplineşte reprezentantul pentru a culege moştenirea
în nume propriu este:
a) vocaţia concretă;
b) vocaţia generală;
c) capacitatea succesorală.
11. Împărţirea pe tulpini constituie o excepţie pe care o comportă:
a) principiul chemării rudelor la moştenire în ordinea claselor de moştenitori;
b) principiul proximităţii gradului de rudenie în cadrul aceleiaşi clase de moştenitori;
c) principiul egalităţii între rudele din aceeaşi clasă şi de acelaşi grad.
12. Situaţia soţului supravieţuitor constituie o excepţie pe care o comportă:
a) principiul chemării rudelor la moştenire în ordinea claselor de moştenitori;
b) principiul proximităţii gradului de rudenie în cadrul aceleiaşi clase de moştenitori;
c) principiul egalităţii între rudele din aceeaşi clasă şi de acelaşi grad.
13. Condiţia pe care nu o îndeplineşte reprezentatul pentru a culege moştenirea este, după
caz:
a) vocaţia concretă;
b) nedemnitatea;
c) capacitatea succesorală.
14. Poate fi reprezentat:
a) renunţătorul;
b) dezmoştenitul;
c) predecedatul.
15. Reprezentarea presupune:
a) numai un efect general;
b) numai un efect particular;
c) raportarea de către descendenţii nedemnului, concepuţi înainte de deschiderea
moştenirii de la care nedemnul a fost exclus, a bunurilor culese prin reprezentare, dacă sunt
îndeplinite condiţiile legii.
16. În cazul retransmiterii dreptului de opţiune succesorală, moştenirea se împarte:
a) pe tulpini;
b) pe capete;
c) pe linii.
17. Retransmiterea dreptului de opţiune succesorală operează dacă:
a) autorul este predecedat;
b) autorul a decedat ulterior lui de cuius şi mai înainte de a exercita dreptul de opţiune
succesorală;
c) autorul este nedemn.
18. Reprezentarea succesorală este sinonimă cu:
a) reprezentarea de drept comun;
b) reprezentarea ce caracterizează contractul de mandat civil;
c) retransmiterea dreptului de opţiune succesorală.
19. Soţul supravieţuitor face parte din categoria:
a) afinilor;
b) rudelor civile ale defunctului;
c) rudelor de sânge ale defunctului.
20. Adoptatul cu efecte restrânse poate reprezenta:
a) rudele adoptatorilor;
b) rudele fireşti;
c) afinii.
Capitolul II
Drepturile succesorale ale soţului supravieţuitor al defunctului
Secţiunea 1. Sinteze
§1. Consideraţii generale
1.1. Condiţii
Pentru a-l putea moşteni pe defunct, soţul supravieţuitor trebuie să îndeplinească
următoarele condiţii:
a) să aibă capacitate succesorală;
b) să nu fie nedemn faţă de defunct;
c) să aibă vocaţie succesorală;
d) să aibă calitatea de soţ la data deschiderii succesiunii, adică să nu existe o hotărâre de
divorţ definitivă sau un certificat de divorţ (art. 970 C.civ.).
Precizare: Primele trei condiţii menţionate sunt generale, trebuind îndeplinite de către
orice succesibil, iar ultima prezintă caracter special, având aplicaţie numai în materia drepturilor
succesorale ale soţului supravieţuitor.
Nu putem vorbi de căsătorie şi, implicit de calitatea de soţ, în următoarele cazuri:
a) căsătoria este desfăcută prin divorţ;
b) căsătoria este declarată nulă sau este anulată.
Precizări:
- soţul (de bună-credinţă) recăsătorit al celui declarat judecătoreşte mort nu mai poate veni
la moştenirea primul soţ, în ipoteza reapariţiei acestuia şi a anulării hotărârii declarative de
moarte;
- calitatea de soţ se pierde ca urmare a desfiinţării retroactive a căsătoriei, ca efect al
nulităţii, chiar dacă moartea unuia dintre soţi a intervenit mai înainte de hotărârea de declarare
sau de pronunţare a nulităţii căsătoriei;
- „Soţul de bună-credinţă la încheierea unei căsătorii nule sau anulate păstrează, până la
data când hotărârea judecătorească rămâne definitivă, situaţia unui soţ dintr-o căsătorie
valabilă” [art. 304 alin. (1) C.civ.].
1.2. Corelaţia dintre dreptul la moştenire al soţului supravieţuitor şi regimul
matrimonial ales
O corelaţie poate exista numai între dreptul la moştenire al soţului supravieţuitor şi
comunitatea legală sau comunitatea convenţională, pentru care soţii au optat la momentul
încheierii convenţiei matrimoniale. În aceste cazuri, mai înainte de împărţirea moştenirii, trebuie
lichidată comunitatea de bunuri a soţilor.
Prezintă incidenţă în materia drepturilor succesorale ale soţului supravieţuitor şi clauza de
preciput (art. 333 C.civ.). Astfel, prin convenţie matrimonială, se poate stipula ca soţul
supravieţuitor să preia fără plată, înainte de partajul moştenirii, unul sau mai multe bunuri
comune, deţinute în devălmăşie sau în coproprietate. Clauza de preciput nu este supusă raportului
donaţiilor, ci numai reducţiunii, în condiţiile legii. Existenţa acesteia nu mai prezintă utilitate,
devenind caducă, în ipoteza în care soţul beneficiar decedează înaintea soţului supravieţuitor sau
când soţii decedează în acelaşi timp.
1.3. Enumerarea drepturilor
Soţul supravieţuitor beneficiază de următoarele drepturi succesorale:
a) un drept de moştenire, în concurs cu oricare dintre clasele de moştenitori sau, în lipsa
acestora, un drept de moştenire exclusiv (art. 971 C.civ.);
b) un drept temporar de abitaţie asupra casei de locuit (art. 973 C.civ.);
c) un drept de moştenire special asupra mobilierului şi obiectelor de uz casnic care au fost
afectate folosinţei comune a soţilor (art. 974 C.civ.).
§2. Un drept de moştenire, în concurs cu oricare dintre clasele de moştenitori sau, în
lipsa acestora, un drept de moştenire exclusiv
2.1. Cote
Soţul supravieţuitor nu este înlăturat şi nici nu înlătură de la moştenire rudele defunctului,
indiferent de clasa din care acestea fac parte.
În concurs cu clasele de moştenitori, soţului supravieţuitor îi revin următoarele cote:
a) 1/4 din moştenire, în concurs cu clasa I;
b) în ipoteza în care soţul supravieţuitor vine în concurs cu clasa a II-a, trebuie distinse
următoarele două situaţii:
- în concurs cu întreaga clasă a II-a (formată din ascendenţi privilegiaţi şi colaterali
privilegiaţi), soţul supravieţuitor va culege 1/3 din moştenire;
- în concurs cu ascendenţii privilegiaţi sau cu colateralii privilegiaţi, soţului supravieţuitor
îi revine 1/2 din moştenire;
c) 3/4 din moştenire, în concurs cu clasa a III-a sau a IV-a de moştenitori.
Dacă defunctul nu are rude sau dacă niciuna dintre rudele defunctului nu vrea sau nu
poate să vină la moştenire, soţul supravieţuitor va culege întreaga moştenire [art. 971 alin. (2)
C.civ.].
În ipoteza în care soţul supravieţuitor vine la moştenire în concurs cu alţi moştenitori, se
stabileşte mai întâi cota cuvenită acestuia, iar restul se împarte între ceilalţi moştenitori.
2.2. Probleme speciale
A) Soţul supravieţuitor concurează cu două clase (subclase) de moştenitori
Soţul supravieţuitor poate veni la moştenire în concurs cu două clase (subclase) de
moştenitori, numai în ipoteza dezmoştenirii de către defunct a moştenitorilor rezervatari. Într-o
asemenea situaţie, cota soţului supravieţuitor se stabileşte, ca şi când acesta ar fi venit în concurs
numai cu cea mai apropiată dintre ele [art. 972 alin. (2) C.civ.].
Exemple:
a) Defunctul dezmoşteneşte descendenţii, caz în care soţul supravieţuitor vine în concurs
atât cu aceştia, în limitele rezervei lor succesorale, cât şi cu moştenitorii din clasa a II-a. Cota
soţului supravieţuitor este de ¼ din moştenire.
b) Defunctul, care nu are descendenţi, dezmoşteneşte ascendenţii privilegiaţi, caz în care
soţul supravieţuitor vine în concurs atât cu părinţii, cât şi cu colateralii privilegiaţi. Cota soţului
supravieţuitor este de 1/3 din moştenire.
B) Două sau mai multe persoane pretind drepturi succesorale, în calitate de soţi
supravieţuitori
Dacă, în urma căsătoriei putative, două sau mai multe persoane au situaţia unui soţ
supravieţuitor, cota acestuia se împarte în mod egal între acestea [art. 972 alin. (3) C.civ.].
2.3. Caractere juridice
a) poate veni la moştenire numai în nume propriu, nu şi prin reprezentare;
b) este moştenitor rezervatar;
c) este moştenitor sezinar;
d) este obligat la raportul donaţiilor primite de la defunct, numai dacă vine în concurs cu
clasa I de moştenitori.
§3. Un drept de abitaţie
3.1. Condiţiile dobândirii
Codul civil conferă soţului supravieţuitor un drept de abitaţie asupra casei în care a locuit
cu defunctul, până la data deschiderii moştenirii, indiferent de clasa de moştenitori cu care acesta
vine în concurs.
Soţul supravieţuitor dobândeşte acest drept, dacă sunt îndeplinite, în mod cumulativ,
următoarele condiţii:
a) soţul supravieţuitor a locuit, până la data deschiderii moştenirii, în acea casă;
b) soţul supravieţuitor nu este titular al niciunui drept real de a folosi o altă locuinţă
corespunzătoare nevoilor sale;
c) casa face parte din bunurile succesiunii;
d) soţul supravieţuitor nu devine, prin moştenire, proprietarul exclusiv al casei;
e) defunctul nu a dispus altfel, întrucât soţul supravieţuitor nu este moştenitor rezervatar,
în ceea ce priveşte casa.
3.2. Caractere juridice
- este un drept real;
- este un drept temporar;
Regulă: Soţul supravieţuitor păstrează calitatea de titular al acestui drept până la ieşirea
din indiviziune, dar nu mai puţin de un an, de la data deschiderii moştenirii.
Excepţie: Acest drept încetează, însă, chiar înainte de împlinirea termenului de un an, în
caz de recăsătorire a soţului supravieţuitor.
- este un drept personal, care nu poate fi înstrăinat sau grevat de soţul supravieţuitor în
favoarea altei persoane şi care nu poate fi urmărit de creditorii defunctului;
Oricare dintre moştenitori poate cere, fie restrângerea dreptului de abitaţie, dacă locuinţa
nu este necesară în întregime soţului supravieţuitor, fie schimbarea obiectului abitaţiei, dacă pune
la dispoziţia soţului supravieţuitor o altă locuinţă corespunzătoare.
- este un drept cu titlu gratuit.
Toate litigiile cu privire la dreptul de abitaţie se soluţionează de către instanţa competentă
să judece partajul moştenirii, care va hotărî de urgenţă, în camera de consiliu [art. 973 alin. (5)
C.civ.].
§4. Un drept special de moştenire
În ipoteza în care soţul supravieţuitor nu vine în concurs cu descendenţii defunctului,
acesta moşteneşte, pe lângă cota stabilită potrivit art. 972 C.civ., mobilierul şi obiectele de uz
casnic care au fost afectate folosinţei comune a soţilor (art. 974 C.civ.).
4.1. Condiţiile dobândirii
a) soţul supravieţuitor să nu vină la moştenire în concurs cu moştenitorii din clasa I;
b) defunctul să nu fi dispus, în mod expres, de partea sa din aceste bunuri, prin liberalităţi,
inter vivos sau mortis causa.
Dreptul special al soţului supravieţuitor vizează numai cota defunctului din aceste bunuri
comune şi bunurile proprii ale defunctului din această categorie. Partea soţului supravieţuitor din
mobilier şi obiectele de uz casnic îi revin acestuia, cu titlu de proprietate şi nu ca urmare a
moştenirii.
În privinţa acestor bunuri, soţul supravieţuitor nu este rezervatar, el având numai un drept
special.
4.2. Precizare
În cazul defunctului bigam, beneficiază de dreptul special asupra mobilierului şi
obiectelor de uz casnic, atât soţul supravieţuitor din căsătoria valabilă, cât şi soţul supravieţuitor
de bună-credinţă din căsătoria putativă.
Atribuirea acestui drept special are la bază criteriul afectaţiunii concrete a bunurilor în
discuţie, folosinţei comune în cadrul gospodăriei casnice. Soţul din căsătoria valabilă are un drept
special asupra mobilierului şi obiectelor de uz casnic, pe care le-a folosit în cadrul căsătoriei cu
defunctul, iar soţul inocent din căsătoria putativă are dreptul la mobilierul şi obiectele de uz
casnic folosite împreună cu defunctul, în cadrul gospodăriei lor. Aceste bunuri vor fi împărţite, în
mod egal, între cei doi soţi supravieţuitori ai defunctului, numai în cazul excepţional în care
acestea au fost afectate folosinţei comune în ambele gospodării.
4.3. Sensul noţiunilor
Prin „mobilier”, sunt desemnate, alături de bunurile destinate mobilării locuinţei soţilor şi
covoarele, televizorul, radioul, perdelele etc., iar prin „obiecte de uz casnic” sunt desemnate
obiectele, care, prin natura lor, sunt destinate a servi în cadrul gospodăriei casnice (precum:
aragazul, cuptorul, aspiratorul, frigiderul, maşina de spălat rufe, maşina de spălat vase etc.).
Calificarea unor bunuri ca fiind mobilier sau obiecte de uz casnic are la bază două criterii:
- natura intrinsecă a acestora;
- afectaţiunea lor concretă.
Nu sunt considerate mobilier şi obiecte de uz casnic următoarele categorii de bunuri:
a) bunurile care, potrivit naturii lor, nu pot fi folosite în cadrul gospodăriei casnice
(precum: automobilul; pianul; bunurile destinate exercitării profesiei sau meseriei defunctului;
obiectele care, prin valoarea lor deosebită, depăşesc înţelesul obişnuit al noţiunii de obiecte de uz
casnic etc.);
b) bunurile care nu au fost destinate folosinţei comune a soţilor, ci au fost procurate în alt
scop (spre exemplu, pentru a face investiţii sau pentru a fi donate) sau care au fost destinate
uzului personal şi exclusiv al defunctului;
c) bunurile aparţinând gospodăriei ţărăneşti (precum: animale, unelte etc.).
4.4. Situaţii particulare
A) Soţii deţin mai multe locuinţe (spre exemplu, domiciliu şi reşedinţă), toate fiind
mobilate şi dotate cu bunuri ale gospodăriei casnice.
Întrebare: Dreptul special al soţului supravieţuitor priveşte mobilierul şi bunurilor
gospodăriei casnice din toate aceste locuinţe?
Răspuns: În măsura în care aceste bunuri, chiar aflate în mai multe locuinţe, au fost
afectate folosinţei comune a soţilor (adică aceştia au locuit împreună în toate aceste spaţii şi au
folosit, potrivit nivelului lor de trai, toate aceste bunuri), ele vor fi vizate de dreptul special al
soţului supravieţuitor.
B) În locuinţele deţinute de soţul defunct există mai multe bunuri de aceeaşi natură (spre
exemplu, mai multe televizoare, mai multe maşini de spălat rufe, mai multe maşini de spălat vase
etc.).
Situaţie: În locuinţa soţilor, ce are două nivele, există la fiecare etaj câte un frigider, o
maşină de spălat rufe, o maşină de spălat vase şi un aspirator. Apoi, în fiecare cameră există
televizor şi calculator.
Întrebare: Dreptul special al soţului supravieţuitor priveşte toate aceste bunuri, chiar dacă
sunt mai multe de acelaşi fel?
Răspuns: Dacă soţul supravieţuitor a folosit împreună cu soţul defunct aceste bunuri, cel
dintâi poate invoca asupra tuturor bunurilor gospodăriei casnice mai sus menţionate un drept
special.
§5. Procedură de calcul
În ipoteza concursului la moştenire dintre soţul supravieţuitor şi rudele defunctului,
trebuie parcurse următoarele etape:
a) determinarea părţii cuvenite soţului supravieţuitor din bunurile comune, în ipoteza în
care aceştia au optat pentru comunitatea legală sau comunitatea convenţională;
b) determinarea părţii cuvenite soţului supravieţuitor din mobilier şi din obiectele de uz
casnic, care au fost afectate folosinţei comune a soţilor;
c) dobândirea de către soţul supravieţuitor a dreptului de abitaţie asupra casei de locuit,
dacă sunt îndeplinite condiţiile statuate de lege în acest sens;
d) determinarea patrimoniului succesoral;
Patrimoniul succesoral este format din următoarele elemente:
- partea soţului decedat din comunitatea de bunuri;
- bunurile proprii ale defunctului.
e) imputarea cotei soţului supravieţuitor asupra masei succesorale.
§6. Enumerarea noutăţilor aduse de Codul civil în vigoare faţă de reglementarea
anterioară
Codul civil în vigoare:
- determină expres momentul până la care soţul supravieţuitor păstrează această calitate şi,
în consecinţă, îl moşteneşte pe soţul defunct;
- reglementează expres posibilitatea venirii soţului supravieţuitor la moştenire, în concurs
cu două clase de moştenitori şi împărţirea moştenirii în ipoteza căsătoriei putative;
- include soţul supravieţuitor în categoria moştenitorilor sezinari;
- reconfigurează, pe alocuri, problematica dreptului de abitaţie al soţului supravieţuitor,
sub aspectul condiţiilor şi caracterelor sale juridice;
- actualizează limbajul de specialitate, reglementând dreptul special de moştenire al
soţului supravieţuitor asupra mobilierului şi obiectelor de uz casnic care au fost afectate folosinţei
comune a soţilor.
Secţiunea a 2-a. Probleme de seminar
§1. Teme de reflecţie
1. Beneficiază soţul supravieţuitor, de lege lata, din perspectiva dreptului succesoral, de
un regim juridic echitabil? Argumentaţi.
2. Consideraţi justă opţiunea legiuitorului de a renunţa la reglementarea dreptului soţului
supravieţuitor asupra darurilor de nuntă?
§2. Teme pentru referat
1. Drepturile succesorale ale soţului supravieţuitor în istoria dreptului românesc.
2. Drepturile succesorale ale soţului supravieţuitor în reglementarea Codului civil în
vigoare.
3. Implicaţiile convenţiei matrimoniale asupra drepturilor succesorale ale soţului
supravieţuitor.
4. Incidenţa regimurilor matrimoniale asupra drepturilor succesorale ale soţului
supravieţuitor.
§3. Întrebări
1. Enumeraţi condiţiile cerute de lege soţului supravieţuitor pentru a putea moşteni.
2. Enumeraţi drepturile succesorale ale soţului supravieţuitor în concurs cu clasele de
moştenitori.
3. Identificaţi caracterele juridice ale dreptului la moştenire al soţului supravieţuitor.
4. Determinaţi semnificaţia termenilor „mobilier” şi „obiecte de uz casnic”.
5. Care sunt condiţiile dobândirii dreptului special asupra mobilierului şi obiectelor de uz
casnic?
6. Enumeraţi caracterele juridice ale dreptului de abitaţie al soţului supravieţuitor.
7. Identificaţi condiţiile dobândirii dreptului de abitaţie.
8. Enumeraţi etapele procedurii de calcul al drepturilor succesorale ale soţului
supravieţuitor.
§4. Teste grilă
1. Putem vorbi, din perspectiva dreptului succesoral, de calitatea de soţ, în următoarele
situaţii:
a) între soţi există o separaţie de fapt;
b) hotărârea de divorţ a fost pronunţată, însă nu a rămas definitivă;
c) căsătoria este declarată nulă sau anulată.
2. Soţul de bună-credinţă din cadrul căsătoriei putative îl moşteneşte pe soţul de rea-
credinţă în următoarele cazuri:
a) decesul soţului de rea-credinţă a intervenit până la rămânerea definitivă a hotărârii de
desfiinţare a căsătoriei;
b) decesul soţului de rea-credinţă a intervenit după rămânerea definitivă a hotărârii de
desfiinţare a căsătoriei;
c) în toate cazurile.
3. Pentru a putea veni la moştenirea soţului defunct, soţul supravieţuitor trebuie să
îndeplinească următoarele condiţii:
a) să aibă capacitate succesorală;
b) să aibă vocaţie succesorală concretă;
c) să nu fie nedemn.
4. În masa succesorală a soţului defunct intră:
a) totalitatea bunurilor dobândite de soţi în timpul căsătoriei;
b) bunurile proprii ale acestuia;
c) bunurile proprii ale soţului supravieţuitor.
5. În concurs cu colateralii privilegiaţi, soţul supravieţuitor culege din moştenire o cotă
de:
a) ¼;
b) 1/3;
c) ½.
6. Dreptul la moştenire al soţului supravieţuitor prezintă următoarele caractere juridice:
a) poate veni la moştenire prin reprezentare;
b) este moştenitor rezervatar;
c) în toate cazurile, este obligat la raportul donaţiilor primite de la defunct.
7. Cât priveşte mobilierul şi obiectele de uz casnic, soţului supravieţuitor are un drept:
a) rezervatar;
b) pur şi simplu;
c) special.
8. Dreptul de abitaţie al soţului supravieţuitor:
a) poate dura cel puţin un an de la data deschiderii moştenirii;
b) prezintă caracter oneros;
c) prezintă caracter personal.
9. Soţul supravieţuitor culege mobilierul şi obiectele de uz casnic:
a) în toate cazurile;
b) numai dacă vine în concurs cu clasa descendenţilor;
c) numai dacă vine în concurs cu clasele II-IV şi dacă defunctul nu a dispus în sens
contrar.
10. Fac parte din categoria mobilierului şi obiectelor de uz casnic, bunuri precum:
a) automobilul;
b) pianul;
c) aragazul.
11. În ipoteza în care soţul supravieţuitor concurează cu două clase (subclase) de
moştenitori, cota lui:
a) se stabileşte prin raportare la prima clasă de moştenitori cu care vine în concurs;
b) se stabileşte prin raportare la cea de-a doua clasă de moştenitori cu care vine în
concurs;
c) reprezintă media aritmetică a cotelor pe care legea le stabileşte în favoarea soţului
supravieţuitor în concurs cu cele două clase de moştenitori.
12. Constituie condiţii ale dobândirii dreptului de abitaţie următoarele:
a) soţul supravieţuitor a locuit, până la data deschiderii moştenirii în acea casă;
b) casa face parte din bunurile succesiunii;
c) soţul supravieţuitor devine, prin moştenire, proprietarul exclusiv al casei.
13. În cazul soţului bigam, dreptul special se cuvine:
a) numai soţului supravieţuitor din căsătoria valabilă;
b) numai soţului supravieţuitor de bună-credinţă din căsătoria putativă;
c) ambilor soţi, în măsura în care bunurile au fost folosite de către aceştia şi soţul defunct,
în cadrul gospodăriei lor.
14. Poate invoca drepturi asupra patrimoniului succesoral al defunctului:
a) concubinul;
b) soţul care s-a adresat notarului public în vederea divorţului, deşi certificatul de divorţ
nu a fost eliberat;
c) soţul care nu locuia împreună cu defunctul.
15. Soţul supravieţuitor este rezervatar în ceea ce priveşte:
a) dreptul la moştenire în concurs cu clasele de moştenitori;
b) dreptul special;
c) dreptul de abitaţie.
Capitolul III
Drepturile succesorale ale rudelor defunctului
Secţiunea 1. Sinteze
§1. Clasa I de moştenitori legali (clasa descendenţilor)
1.1. Noţiune
Aparţin clasei I de moştenitori în calitate de descendenţi, „...copiii defunctului şi urmaşii
lor în linie dreaptă la nesfârşit” [art. 975 alin. (1) C.civ.].
Aparţin acestei clase de moştenitori:
- copiii rezultaţi din căsătorie şi urmaşii acestora;
- copiii rezultaţi din afara căsătoriei, dacă filiaţia faţă de tată a fost stabilită în condiţiile
legii şi urmaşii acestora;
- copiii adoptaţi şi urmaşii acestora (mai puţin urmaşii copiilor adoptaţi cu efecte restrânse
anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 25/1997);
- copiii rezultaţi prin reproducere umană asistată medical cu terţ donator şi urmaşii
acestora.
Prezenţa moştenitorilor din această clasă înlătură de la moştenire pe cei din clasele
subsecvente [art. 975 alin. (2) C.civ.].
„Dacă în urma dezmoştenirii rudele defunctului din clasa cea mai apropiată nu pot
culege întreaga moştenire, atunci partea rămasă se atribuie rudelor din clasa subsecventă care
îndeplinesc condiţiile pentru a moşteni” [art. 964 alin (2) C.civ.].
„Atunci când, în urma dezmoştenirii, un moştenitor primeşte o cotă inferioară cotei sale
legale, moştenitorul cu care vine în concurs culege partea care ar fi revenit celui dezmoştenit”
[art. 1075 alin. (3) C.civ.].
1.2. Împărţirea moştenirii
Art. 975 alin. (4) C.civ.: „Moştenirea sau partea din moştenire care li se cuvine
descendenţilor se împarte între aceştia în mod egal, când vin la moştenire în nume propriu, ori
pe tulpină, când vin la moştenire prin reprezentare succesorală”.
Exemple:
a) La moştenire vin cei trei copii ai defunctului. Aceştia vor împărţi moştenirea în mod
egal, fiecăruia cuvenindu-i-se o cotă de 1/3.
b) Defunctul are trei copii, dintre care unul este nedemn. Fiecare dintre copiii defunctului
are doi copii. Moştenirea se va împărţi astfel:
- cei doi fii ai defunctului, care îndeplinesc condiţiile de a moşteni, primesc cota de 1/3;
- cota fiului nedemn va fi împărţită, în temeiul reprezentării, între cei doi fii ai săi, fiecare
culegând câte o cotă de 1/6.
c) Dacă la moştenire vine şi soţul supravieţuitor al defunctului, descendenţii lui de cuius,
indiferent de numărul lor, culeg împreună trei sferturi din moştenire [art. 975 alin. (3) C.civ.].
1.3. Caractere juridice
a) pot veni la moştenire, atât în nume propriu, cât şi prin reprezentare (art. 965 C.civ.).
b) sunt moştenitori rezervatari (art. 1087 C.civ.), culegând cu acest titlu, jumătate din cota
pe care ar fi cules-o dacă nu ar fi fost dezmoşteniţi;
c) sunt moştenitori sezinari [art. 1126 C.civ.];
Până la atestarea calităţii de moştenitor prin certificatul de moştenitor sau prin hotărârea
judecătorească, descendenţii dobândesc de drept stăpânirea de fapt a moştenirii, dreptul de a o
administra şi posibilitatea de a exercita drepturile şi acţiunile defunctului.
d) sunt obligaţi la raportul (la readucerea la masa succesorală) donaţiilor primite de la
defunct, fără scutire de raport, când vin la moştenire efectiv şi împreună cu soţul supravieţuitor
[art. 1146 alin. (1) C.civ.].
§2. Clasa a II-a de moştenitori legali (clasa ascendenţilor privilegiaţi şi a colateralilor
privilegiaţi)
Fac parte din această clasă mixtă de moştenitori legali:
- ascendenţii privilegiaţi, reprezentaţi de părinţii defunctului, rude în linie dreaptă
ascendentă de gradul I [art. 976 alin. (1) C.civ.];
- colateralii privilegiaţi, reprezentaţi de fraţii şi surorile defunctului şi descendenţii
acestora, rude în linie colaterală de gradele II-IV [art. 976 alin. (2) şi 963 alin. (2) C.civ.].
Rudele din clasa a II-a vin la moştenire, numai dacă:
a) defunctul nu are descendenţi;
b) defunctul are descendenţi, însă aceştia au devenit străini de moştenire;
c) defunctul are descendenţi, însă aceştia sunt nedemni de a moşteni şi nu pot fi
reprezentaţi;
d) defunctul are descendenţi, însă aceştia au fost dezmoşteniţi, prin urmare culegând
numai rezerva legală, restul revenindu-le moştenitorilor din clasa a II-a.
Prezenţa moştenitorilor din această clasă înlătură de la moştenire pe cei din clasele
subsecvente (III şi IV).
2.1. Subclasa ascendenţilor privilegiaţi
2.1.1. Noţiune
Părinţii se numesc ascendenţi privilegiaţi, deoarece înlătură de la moştenire pe ceilalţi
ascendenţi ai defunctului, anume pe bunici, străbunici etc.
Fac parte din această subclasă de moştenitori:
- părinţii din căsătorie;
- părinţii din afara căsătoriei, în măsura în care filiaţia a fost stabilită în condiţiile legii;
- părinţii adoptatori (chiar şi în cazul adopţiei cu efecte restrânse);
- părinţii fireşti ai celui adoptat cu efecte restrânse;
- părinţii care au încuviinţat reproducerea umană asistată medical cu terţ donator.
2.1.2. Împărţirea moştenirii
Ipoteze:
A) Ascendenţii privilegiaţi vin la moştenire în concurs cu soţul supravieţuitor al
defunctului şi cu colateralii privilegiaţi ai acestuia.
Etape de parcurs:
a) determinarea cotei clasei a II-a în concurs cu soţul supravieţuitor;
Art. 977 alin. (1) C.civ.: „Dacă soţul supravieţuitor vine la moştenire în concurs atât cu
ascendenţi privilegiaţi, cât şi cu colaterali privilegiaţi ai defunctului, partea cuvenită clasei a
doua este de două treimi din moştenire”.
b) determinarea în cadrul clasei a II-a, a cotei ascendenţilor privilegiaţi (art. 978 C.civ.):
- în cazul în care la moştenire vine un singur părinte, acesta va culege ¼ din moştenire, iar
restul de ¾ va reveni colateralilor privilegiaţi, indiferent de numărul lor;
- în cazul în care la moştenire vin doi (sau mai mulţi, pentru ipoteza adopţiei cu efecte
restrânse) părinţi, aceştia vor culege împreună ½ din moştenire, iar colateralii privilegiaţi,
indiferent de numărul lor, vor culege cealaltă jumătate.
Aceste cote vor fi raportate la 2/3 din moştenire, întrucât ascendenţii privilegiaţi suportă şi
concursul soţului supravieţuitor al defunctului.
Drept urmare:
- unicul părinte al defunctului va culege ¼ din 2/3, adică 1/6 din moştenire, restul de 3/6
din moştenire revenind colateralilor privilegiaţi;
- cei doi părinţi ai defunctului vor culege ½ din 2/3, adică 1/3 din moştenire, restul de 1/3
cuvenindu-se colateralilor privilegiaţi, indiferent de numărul lor.
B) Ascendenţii privilegiaţi vin la moştenire numai în concurs cu soţul supravieţuitor al
defunctului, caz în care cei dintâi vor culege o cotă de ½ din moştenire [art. 977 alin. (2) C.civ.],
cealaltă jumătate revenind soţului supravieţuitor;
În ipoteza în care de cuius are numai ascendenţi privilegiaţi, iar pe soţul supravieţuitor l-a
dezmoştenit [art. 1075 alin. (1) C.civ.]:
- soţul supravieţuitor va culege ½ (reprezentând rezerva succesorală) din cota legală de ½
conferită de lege în concurs cu ascendenţii privilegiaţi, adică ¼ din moştenire;
- restul de ¾ se va cuveni părinţilor defunctului.
C) Ascendenţii privilegiaţi vin la moştenire numai în concurs cu colateralii privilegiaţi,
caz în care moştenirea se împarte astfel (art. 978 C.civ.):
- în cazul în care la moştenire vine un singur părinte al defunctului, acesta va culege ¼ din
moştenire, restul de ¾ revenind colateralilor privilegiaţi, indiferent de numărul acestora;
- în cazul în care la moştenirea defunctului vin doi (sau mai mulţi) părinţi, aceştia vor
culege ½ din moştenire, cealaltă jumătate cuvenindu-se colateralilor privilegiaţi, indiferent de
numărul lor.
Dacă defunctul are atât părinţi, cât şi colaterali privilegiaţi, însă pe aceştia din urmă,
moştenitori nerezervatari, i-a dezmoştenit, cei dintâi, venind singuri la moştenire, vor culege
întreaga moştenire.
În cazul în care ascendenţii privilegiaţi ai defunctului, moştenitori rezervatari, însă
dezmoşteniţi, vin la moştenire în concurs cu colateralii privilegiaţi, moştenirea se va împărţi
astfel:
- dacă există un singur părinte al defunctului, exheredat însă, acesta va culege ½ din ¼,
adică 1/8 din moştenire, restul de 7/8 revenind colateralilor privilegiaţi, indiferent de numărul lor;
- dacă la moştenirea lui de cuius vin doi, trei sau patru părinţi, toţi dezmoşteniţi însă,
aceştia vor culege împreună 1/2 din 1/2, adică ¼ din moştenire, restul de 3/4 revenind
colateralilor privilegiaţi, indiferent de numărul lor.
Aşadar, cei doi, trei sau patru ascendenţi privilegiaţi ai defunctului dezmoşteniţi vor
culege din moştenirea defunctului următoarele cote:
- dacă sunt doi părinţi, fiecare va culege câte 1/8 din moştenire;
- dacă sunt trei părinţi, fiecare va culege câte 1/12 din moştenire;
- dacă sunt patru părinţi, fiecare va culege câte 1/16 din moştenire.
D) Ascendenţii privilegiaţi vin la moştenire singuri, caz în care aceştia vor culege
întreaga moştenire.
2.1.3. Caractere juridice
- nu beneficiază de reprezentare, putând culege moştenirea numai în nume propriu;
- sunt moştenitori rezervatari (art. 1087 C.civ.);
- sunt moştenitori sezinari [art. 1126 C.civ.];
- nu au obligaţia de a raporta donaţiile primite de la defunct.
2.2. Subclasa colateralilor privilegiaţi
2.2.1. Noţiune
Colateralii privilegiaţi sunt denumiţi astfel, întrucât înlătură de la moştenire pe ceilalţi
colaterali, numiţi ordinari, reprezentaţi de unchi, mătuşi, veri primari, fraţi şi surori ai bunicilor
defunctului.
Sunt colaterali privilegiaţi ai defunctului [art. 976 alin. (2) C.civ.]:
- fraţii şi surorile defunctului, rude de gradul al II-lea;
- copiii fraţilor şi surorilor defunctului, rude de gradul al III-lea;
- nepoţii fraţilor şi surorilor defunctului, rude de gradul al IV-lea.
Fac parte din subclasa colateralilor privilegiaţi, următoarele categorii de fraţi:
a) fraţii buni;
b) fraţii uterini, respectiv fraţii consangvini sau cosângeni;
c) fraţii rezultaţi din adopţie (mai puţin cei adoptaţi cu efecte restrânse care vin la
moştenirea fraţilor din familia firească);
Exemple: Părinţii a trei copii rezultaţi din căsătorie au adoptat cu efecte restrânse un al
patrulea copil. Unul dintre copiii fireşti ai soţilor adoptatori moare. La moştenirea acestuia,
alături de părinţi, vin numai fraţii fireşti, nu şi fratele adoptat. Similar, dacă ar muri adoptatul cu
efecte restrânse, la moştenirea acestuia ar avea vocaţie rudele din familia firească (părinţi şi fraţi
fireşti) şi părinţii adoptatori, nu însă şi cei trei copii ai adoptatorilor.
Aceste reguli sunt întocmai aplicabile şi în cazul descendenţilor din fraţi sau surori.
Exemplu: Defunctul are nepoţi de frate, adoptaţi cu efecte restrânse. Aceştia nu au vocaţie
la moştenirea defunctului, întrucât cu acesta nu s-au stabilit relaţii de rudenie.
Ipoteze:
A) De cuius a adoptat mai mulţi copii. Vocaţia acestora la moştenire este diferită, în
funcţie de felul adopţiei. Astfel:
- dacă toate adopţiile au fost făcute cu efecte depline, fraţii adoptaţi vor avea vocaţie
reciprocă la moştenire, întrucât prin efectul adopţiei au devenit rude;
- dacă toate adopţiile au fost cu efecte restrânse, fraţii adoptaţi nu se vor putea moşteni,
întrucât nu au devenit rude. Se vor putea moşteni, în schimb, fraţii fireşti;
- dacă adopţiile sunt diferite din punctul de vedere al efectelor produse, adoptaţii nu se
moştenesc.
B) Părinţii fireşti ai adoptatului adoptă, la rândul lor, alţi copii. Copilul firesc va putea
moşteni numai pe adoptaţii cu efecte depline.
d) fraţii/colateralii rezultaţi prin reproducere umană asistată medical cu terţ donator.
2.2.2. Împărţirea moştenirii
Cotele colateralilor privilegiaţi
Ipoteze:
A) Colateralii privilegiaţi vin la moştenire în concurs cu soţul supravieţuitor al
defunctului şi cu ascendenţii privilegiaţi ai acestuia.
Etape de parcurs:
a) determinarea cotei clasei a II-a în concurs cu soţul supravieţuitor; aceasta este de 2/3
din moştenire [art. 977 alin. (1) C.civ.];
b) determinarea, în cadrul clasei a II-a, a cotei colateralilor privilegiaţi.
Cota care se cuvine colateralilor privilegiaţi diferă în funcţie de numărul ascendenţilor
privilegiaţi cu care cei dintâi vin în concurs [art. 978 C.civ.]. Astfel:
- în cazul în care, la moştenire, colateralii privilegiaţi vin în concurs cu un singur părinte,
cei dintâi vor culege, indiferent de numărul lor, ¾ din moştenire, restul de 1/4 revenind unicului
ascendent privilegiat al defunctului;
- în cazul în care la moştenire colateralii privilegiaţi vin în concurs cu doi părinţi, cei
dintâi vor culege, indiferent de numărul lor, ½ din moştenire, restul de 1/2 revenind ascendenţilor
privilegiaţi ai defunctului;
Aceste cote vor fi raportate la 2/3 din moştenire, întrucât colateralii privilegiaţi suportă, pe
lângă concursul ascendenţilor privilegiaţi, şi concursul soţului supravieţuitor al defunctului.
Exemplu: Au vocaţie concretă la moştenirea lui de cuius, soţul supravieţuitor, cei doi
părinţi ai acestuia şi cei trei fraţi buni. Drept urmare:
- soţul supravieţuitor va culege 1/3 din moştenire;
- cei doi părinţi vor primi împreună 1/3 din moştenire (1/2 din 2/3), adică 1/6 fiecare;
- cei trei fraţi vor culege împreună restul de 1/3 (1/2 din 2/3), adică 1/9 fiecare.
B) Colateralii privilegiaţi vin la moştenire numai în concurs cu soţul supravieţuitor al
defunctului, caz în care cei dintâi vor culege o cotă de ½ din moştenire [art. 977 alin. (2) C.civ.];
C) Colateralii privilegiaţi vin la moştenire numai în concurs cu ascendenţii privilegiaţi,
caz în care moştenirea se împarte astfel [art. 978 C.civ.]:
- în cazul în care colateralii privilegiaţi vin la moştenire în concurs cu un singur părinte al
defunctului, aceştia vor împărţi, în mod egal, indiferent de numărul lor, cota de 3/4;
- în cazul în care colateralii privilegiaţi vin la moştenire în concurs cu doi (sau mai mulţi)
părinţi ai defunctului, cei dintâi vor împărţi, în mod egal, indiferent de numărul lor, cota de ½.
D) Colateralii privilegiaţi vin la moştenire singuri, caz în care aceştia vor culege întreaga
moştenire.
Modul de împărţire a moştenirii
Regulă: Partea din moştenire care revine colateralilor privilegiaţi se împarte, în mod egal
(pe capete), între moştenitorii de acelaşi grad [art. 981 alin. (1) C.civ.].
Excepţii:
a) dacă descendenţii fraţilor şi surorilor defunctului vin la moştenire prin reprezentare,
împărţirea se va face pe tulpini [art. 981 alin. (2) C.civ.];
Exemplu: Defunctul are trei fraţi, dintre care unul predecedat (sau nedemn), iar, din partea
fiecăruia dintre aceştia, are câte trei nepoţi. Moştenirea se va împărţi astfel:
- fiecare dintre fraţii în viaţă ai defunctului va primi câte o cotă de 1/3;
- cota de 1/3 a fratelui predecedat (sau nedemn) se va împărţi între cei trei copii ai
acestuia, care-l reprezintă la moştenire, astfel încât fiecăruia i se va cuveni cota de 1/9 din
moştenire.
b) dacă la moştenirea defunctului vin atât fraţi buni, cât şi fraţi uterini sau consangvini,
împărţirea se va face pe linii [art. 981 alin. (3) C.civ.].
Exemple:
A) Împărţire pe linii
Exemplu: Defunctul are, la data deschiderii moştenirii, 2 părinţi (fireşti) şi 6 fraţi (2 fraţi
uterini, 3 fraţi consangvini şi un frate bun). Moştenirea acestuia se va împărţi astfel:
a) părinţii vor culege ½ din moştenire;
b) restul de ½, constituind cota colateralilor privilegiaţi, se va împărţi în două părţi egale
(1/4 fiecare), întrucât defunctul are fraţi pe mai multe linii;
c) dimidia maternis va fi împărţită în trei linii egale (1/12 fiecare), întrucât defunctul are
doi fraţi de mamă şi un frate bun;
d) dimidia paternis va fi împărţită în patru linii egale (1/16 fiecare), întrucât defunctul are
trei fraţi de tată şi un frate bun;
e) fratele bun a cules două linii, una din partea mamei (1/12) şi una din partea tatălui
(1/16) întrucât are o dublă legătură cu defunctul.
B) Împărţirea pe tulpini în cadrul liniilor
Exemplu: Unul dintre fraţii de mamă ai defunctului şi unul dintre fraţii de tată ai acestuia
sunt decedaţi sau nedemni, la data deschiderii succesiunii. Din partea fratelui uterin predecedat
sau nedemn, defunctul are trei nepoţi, iar din partea celui consangvin are doi nepoţi. Nepoţii,
reprezentându-i pe ascendenţii lor, vor culege partea acestora din moştenire astfel:
a) cei trei nepoţi de frate uterin vor culege împreună cota de 1/12, revenindu-i fiecăruia o
cotă de 1/36;
b) cei doi nepoţi de frate consangvin vor culege împreună cota de 1/16, revenindu-i
fiecăruia o cotă de 1/32.
2.2.3. Caractere juridice
- pot culege moştenirea atât în nume propriu, cât şi prin reprezentare;
Precizare: Fraţii şi surorile defunctului pot veni la moştenire numai în nume propriu, în
timp ce descendenţii acestora pot veni la moştenire atât în nume propriu, în ipoteza în care
autorul lor renunţă la moştenire, cât şi prin reprezentare, în majoritatea cazurilor.
- nu sunt moştenitori rezervatari;
- nu sunt moştenitori sezinari.
- nu sunt obligaţi la raportul donaţiilor.
§3. Clasa a III-a de moştenitori legali (clasa ascendenţilor ordinari)
3.1.Noţiune
Ascendenţii ordinari sunt denumiţi astfel, întrucât sunt înlăturaţi de la moştenire de către
ascendenţii privilegiaţi. Fac parte din această clasă [art. 982 alin. (1) C.civ.]: bunicii, străbunicii,
ceilalţi ascendenţi ai defunctului, fără limită de grad şi indiferent de faptul că sunt din căsătorie,
din afara căsătoriei, rezultaţi din adopţie sau prin metoda reproducerii umane asistată medical cu
terţ donator.
Precizare: La moştenirea defunctului adoptat (mai puţin a celui adoptat cu efecte
restrânse), pot veni numai ascendenţii ordinari din familia adoptatoare, nu şi cei din familia
firească. Dimpotrivă însă, moştenirea adoptatului cu efecte restrânse va fi culeasă de către
ascendenţii ordinari ai acestuia din familia firească.
Ascendenţii ordinari vin la moştenire în cazul în care:
a) lipsesc moştenitorii din primele două clase;
b) moştenitorii din primele două clase sunt străini de moştenire;
c) moştenitorii din primele două clase sunt nedemni şi nu pot fi reprezentaţi;
d) în afară de ascendenţi ordinari, defunctul are colaterali privilegiaţi, pe care i-a
dezmoştenit, însă;
e) defunctul are numai moştenitori rezervatari (descendenţi şi ascendenţi privilegiaţi), însă
aceştia au fost dezmoşteniţi. Prin urmare, moştenitorii rezervatari exheredaţi vor culege numai
rezerva legală, restul revenindu-le ascendenţilor ordinari.
Prezenţa moştenitorilor din această clasă înlătură de la moştenire pe cei din ultima clasă.
3.2. Împărţirea moştenirii
Ascendenţii ordinari vor culege moştenirea, în cote egale [art. 982 alin. (5) C.civ.]. Dacă
la moştenire vine şi soţul supravieţuitor al defunctului, mai întâi se va stabili cota acestuia de ¾
şi, apoi, restul de ¼ se va împărţi, în mod egal, ascendenţilor ordinari preferabili în grad [art. 982
alin. (4) C.civ.].
3.3. Caractere juridice
- nu pot veni la moştenire prin reprezentare;
- nu sunt moştenitori rezervatari;
- nu sunt moştenitori sezinari;
- nu sunt obligaţi la raportul donaţiilor primite de la defunct.
§4. Clasa a IV-a de moştenitori legali (clasa colateralilor ordinari)
4.1. Noţiune
Fac parte din această clasă [art. 983 alin. (1) C.civ.]:
a) unchii şi mătuşile, rude de gradul al III-lea;
b) verii primari, rude de gradul al IV-lea;
c) fraţii şi surorile bunicilor, rude de gradul al IV-lea.
Rudele colaterale, care fac parte din această clasă, pot fi din căsătorie, din afara acesteia,
rezultate din adopţie sau prin reproducere umană asistată medical cu terţ donator.
La moştenirea defunctului adoptat (mai puţin a celui adoptat cu efecte restrânse), pot veni
numai colateralii ordinari din familia adoptatoare, nu şi cei din familia firească. În cazul adopţiei
cu efecte restrânse, vin la moştenirea defunctului, numai colateralii ordinari din familia firească.
Colateralii ordinari vin la moştenire în următoarele situaţii:
a) lipsesc moştenitorii din primele trei clase;
b) moştenitorii din primele trei clase sunt străini de moştenire;
c) moştenitorii din primele trei clase sunt nedemni şi nu pot fi reprezentaţi;
d) în afară de colaterali ordinari, defunctul are colaterali privilegiaţi şi ascendenţi ordinari,
pe care i-a dezmoştenit, însă. Prin dezmoştenire, colateralii privilegiaţi şi ascendenţii ordinari,
nefiind moştenitori rezervatari, sunt înlăturaţi de la moştenire;
e) defunctul are numai moştenitori rezervatari (descendenţi şi ascendenţi privilegiaţi), însă
aceştia au fost dezmoşteniţi. În consecinţă, moştenitorii rezervatari dezmoşteniţi vor culege
numai rezerva legală, restul revenindu-le colateralilor ordinari.
4.2. Împărţirea moştenirii
Colateralii de acelaşi grad vor culege moştenirea în cote egale. În caz de concurs cu soţul
supravieţuitor al defunctului, se va determina cu prioritate cota acestuia de 3/4, restul de ¼
revenind, în mod egal, colateralilor ordinari, indiferent de numărul lor [art. 983 alin. (4) C.civ.].
4.3. Caractere juridice
- nu beneficiază de reprezentare;
- nu sunt moştenitori rezervatari;
- nu sunt moştenitori sezinari;
- nu sunt obligaţi la raportul donaţiilor primite de la defunct.
§5. Tabel recapitulativ
Caracterele juridice ale drepturilor succesorale ale: Rudelor din clasa a II-a
Soţului supravieţuitor
Rudelor din clasa I
Subclasa ascendenţilor privilegiaţi
Subclasa colateralilor privilegiaţi
Rudelor din clasa a III-a
Rudelor din clasa a IV-a
- vine la moştenire în nume propriu
- vin la moştenire în nume propriu
sau prin reprezentare
- vin la moştenire în nume propriu
- vin la moştenire în nume propriu
sau prin reprezentare
- vin la moştenire în nume propriu
- vin la moştenire în nume propriu
- este moştenitor rezervatar
- sunt moştenitori rezervatari
- sunt moştenitori rezervatari
- nu sunt moştenitori rezervatari
- nu sunt moştenitori rezervatari
- nu sunt moştenitori rezervatari
- este moştenitor
sezinar
- sunt moştenitori
sezinari
- sunt moştenitori
sezinari
- nu sunt moştenitori
sezinari
- nu sunt moştenitori
sezinari
- nu sunt moştenitori
sezinari - este obligat
la raportul donaţiilor în concurs cu
descendenţii defunctului
- nu sunt obligaţi la raportul
donaţiilor
- nu sunt obligaţi la raportul
donaţiilor
- nu sunt obligaţi la raportul
donaţiilor
- nu sunt obligaţi la raportul
donaţiilor
- nu sunt obligaţi la raportul
donaţiilor
§6. Enumerarea noutăţilor aduse de Codul civil în vigoare faţă de reglementarea
anterioară
De lege lata:
- cu titlu de excepţie, pot veni la moştenire, în acelaşi timp, două clase de moştenitori;
- este limitată vocaţia succesorală a rudelor colaterale până la gradul al IV-lea inclusiv;
- ascendenţii ordinari nu mai sunt consideraţi moştenitori sezinari.
Secţiunea a 2-a. Probleme de seminar
§1. Teme de reflecţie
1. Consideraţi justă şi inspirată, din perspectiva drepturilor succesorale ale rudelor
defunctului, decizia legiuitorului de a reglementa o singură formă a adopţiei, renunţând astfel la
distincţia dintre adopţia cu efecte depline şi adopţia cu efecte restrânse? Argumentaţi.
2. Consideraţi că, în actualele condiţii sociale, este justificată limitarea vocaţiei generale
la moştenire la nivelul celor patru clase de moştenitori, reglementate de Codul civil?
Argumentaţi.
§2. Teme pentru referat
1. Incidenţa adopţiei în materia drepturilor succesorale ale rudelor defunctului, aparţinând
celor patru clase de moştenitori.
2. Reproducerea umană asistată medical cu terţ donator.
3. Drepturile succesorale ale rudelor aparţinând clasei a II-a de moştenitori legali.
§3. Întrebări
1. Care este componenţa clasei a II-a de moştenitori legali?
2. Care este întinderea drepturilor succesorale ale ascendenţilor privilegiaţi, în concurs cu
colateralii privilegiaţi?
3. Care sunt caracterele juridice ale drepturilor succesorale ale clasei a IV-a de
moştenitori legali?
4. Identificaţi de o manieră exhaustivă moştenitorii rezervatari ai defunctului.
5. Care este criteriul în baza căruia identificăm moştenitorii sezinari ai defunctului?
6. Care sunt cotele ce se cuvin rudelor defunctului în concurs cu soţul supravieţuitor?
7. Care sunt rudele care datorează raportul donaţiilor?
8. Care sunt modurile de împărţire a moştenirii în cazul colateralilor privilegiaţi. Oferiţi
exemple.
9. Identificaţi situaţiile în care rudele din clasa a IV-a de moştenitori legali pot accede la
moştenire.
§4. Teste grilă
1. La moştenirea defunctului, au vocaţie copiii acestuia:
a) rezultaţi din căsătorie;
b) rezultaţi din concubinaj, în măsura în care filiaţia a fost stabilită în condiţiile legii;
c) adoptaţi cu efecte depline;
d) adoptaţi cu efecte restrânse.
2. Strănepoţii fratelui defunctului fac parte din clasa:
a) I;
b) a II-a;
c) a III-a;
d) a IV-a.
3. Între descendenţi, aflaţi în acelaşi grad de rudenie cu defunctul, moştenirea se împarte:
a) pe capete;
b) pe tulpini;
c) pe ramuri;
d) pe linii.
4. Sunt moştenitori rezervatari:
a) descendenţii;
b) ascendenţii privilegiaţi;
c) colateralii privilegiaţi;
d) ascendenţii ordinari.
5. Sunt moştenitori sezinari:
a) descendenţii;
b) ascendenţii privilegiaţi;
c) colateralii privilegiaţi;
d) ascendenţii ordinari.
6. Sunt obligaţi la raportul donaţiilor:
a) descendenţii;
b) moştenitorii din clasa a II-a;
c) ascendenţii ordinari;
d) colateralii ordinari.
7. Cei doi părinţi ai defunctului culeg din moştenire, în concurs cu colateralii privilegiaţi,
o cotă de:
a) ¼;
b) ½;
c) 1/3;
d) ¾.
8. Împărţirea pe linii poate fi întâlnită în cazul:
a) descendenţilor;
b) colateralilor privilegiaţi;
c) colateralilor ordinari;
d) ascendenţilor ordinari.
9. Împărţirea pe tulpini poate fi întâlnită în cazul:
a) descendenţilor;
b) colateralilor privilegiaţi;
c) colateralilor ordinari;
d) ascendenţilor ordinari.
10. Pot avea vocaţie la moştenirea defunctului, în calitate de ascendenţi ordinari, cel mult:
a) 2 părinţi;
b) 3 părinţi;
c) 4 părinţi;
d) 1 părinte.
11. Cota ascendenţilor privilegiaţi, în concurs cu soţul supravieţuitor şi cu colateralii
privilegiaţi, se stabileşte:
a) din întreg;
b) din restul rămas după imputarea cotei soţului supravieţuitor;
c) din restul rămas după imputarea cotei colateralilor privilegiaţi;
d) din restul rămas după imputarea cotei soţului supravieţuitor şi a colateralilor
privilegiaţi.
12. Fraţii şi surorile bunicilor defunctului fac parte din :
a) clasa a II-a;
b) clasa a III-a;
c) clasa a IV-a;
d) categoria afinilor.
13. Verii primari ai defunctului au:
a) gradul II de rudenie;
b) gradul III de rudenie;
c) gradul IV de rudenie;
d) gradul V de rudenie.
14. La moştenirea copilului rezultat prin metoda reproducerii umane asistate medical cu
terţ donator, are vocaţie:
a) bărbatul donator;
b) soţul mamei;
c) mama;
d) soţia bărbatului donator.
15. Ascendenţii privilegiaţi pot suporta concursul:
a) numai al soţului supravieţuitor;
b) numai al colateralilor privilegiaţi;
c) numai al soţului supravieţuitor şi al colateralilor privilegiaţi;
d) al soţului supravieţuitor, al descendenţilor defunctului dezmoşteniţi şi al colateralilor
privilegiaţi.
Capitolul IV
Moştenirea vacantă
Secţiunea 1. Sinteze
§1. Noţiune
Art. 1135 alin. (1) C.civ.: „Dacă nu sunt moştenitori legali sau testamentari, moştenirea
este vacantă”.
Distingem între:
A) Vacanţa succesorală totală, care poate fi întâlnită în următoarele ipoteze:
a) defunctul nu are soţ supravieţuitor, rude din cele patru clase de moştenitori şi nu a
instituit legatari prin testament;
b) defunctul are moştenitori legali nerezervatari, pe care îi dezmoşteneşte prin testament şi
nu a instituit legatari.
B) Vacanţa succesorală parţială, care poate fi întâlnită în următoarele situaţii:
a) nu există moştenitori legali, iar testatorul a instituit legatari, cu titlu universal sau cu
titlu particular, numai pentru o parte a moştenirii sale, cu privire la restul bunurilor succesorale
intervenind vacanţa succesorală;
b) testatorul instituie legatari cu privire la o parte a masei sale succesorale, însă
moştenitorilor legali existenţi le limitează, prin testament, vocaţia succesorală;
c) testatorul nu instituie legatari, însă moştenitorilor rezervatari existenţi le limitează, prin
testament, vocaţia succesorală.
§2. Beneficiari
Sunt beneficiari ai drepturilor succesorale asupra moştenirii vacante:
a) comuna, oraşul sau, după caz, municipiul în a cărui rază teritorială se aflau bunurile la
data deschiderii moştenirii (art. 1138 C.civ.);
b) statul român, dacă moştenirile vacante se află în străinătate [art. 553 alin. (3) C.civ.].
§3. Natură juridică
În ceea ce ne priveşte, considerăm că prezintă o mai mare justeţe susţinerea teoriei
dreptului la moştenire, potrivit căreia statul dobândeşte moştenirea vacantă, privită ca
universalitate, în baza unui drept de moştenire legală (iure hereditatis).
§4. Particularităţi
Drepturile succesorale ale comunei, oraşului sau municipiului asupra moştenirilor vacante
prezintă următoarele particularităţi:
a) Notarul public are posibilitatea de a numi un curator special al moştenirii, în ipoteza în
care moştenirea nu a fost acceptată sau dacă succesibilul nu este cunoscut [art. 1136 alin. (1)
C.civ.]. În cazul în care moştenirea nu a fost acceptată sau dacă succesibilul nu este cunoscut,
acţiunile împotriva unei asemenea moşteniri se vor îndrepta împotriva unui curator special, numit
de notarul public competent, la cererea reclamantului [art. 1136 alin. (2) C.civ.].
b) Art. 1136 alin. (3) C.civ.: „Dacă există indicii că moştenirea urmează a fi declarată
vacantă, notarul public competent încunoştinţează şi organul care reprezintă comuna, oraşul
sau, după caz, municipiul”.
c) Art. 1137 C.civ. - somarea succesibililor: „(1)Dacă în termen de un an şi 6 luni de la
deschiderea moştenirii nu s-a înfăţişat niciun succesibil, notarul, la cererea oricărei persoane
interesate, îi va soma pe toţi succesibilii, printr-o publicaţie făcută la locul deschiderii
succesiunii, la locul unde se află imobilele din patrimoniul succesoral, precum şi într-un ziar de
largă circulaţie, pe cheltuiala moştenirii, să se înfăţişeze la biroul său în termen de cel mult două
luni de la publicare. (2)Dacă niciun succesibil nu se va prezenta în termenul fixat în publicaţie,
notarul va constata că moştenirea este vacantă”.
Aşadar, somarea succesibililor se realizează de către notarul public, la cererea oricărei
persoane interesate, prin următoarele modalităţi, ce trebuie îndeplinite în mod cumulativ şi nu
alternativ:
- o publicaţie făcută la locul deschiderii moştenirii;
- o publicaţie făcută la locul unde se află imobilele din patrimoniul succesoral;
- o publicaţie într-un ziar de largă circulaţie.
Cheltuielile generate de realizarea acestei publicităţi sunt suportate din activul moştenirii.
În publicaţiile menţionate, trebuie să se prevadă termenul în care succesibilii-destinatari trebuie
să se înfăţişeze la notarul public care a realizat procedura somării. Acest termen nu poate depăşi,
în niciun caz, două luni şi începe să curgă de la publicare.
d) Art. 1139 alin. (1) C.civ., „Comuna, oraşul sau, după caz, municipiul intră în
stăpânirea de fapt a moştenirii de îndată ce toţi succesibilii cunoscuţi au renunţat la moştenire
ori, la împlinirea termenului prevăzut la art. 1137, dacă niciun moştenitor nu este cunoscut.
Moştenirea se dobândeşte retroactiv de la data deschiderii sale”.
e) Comuna, oraşul sau, după caz, municipiul nu are drept de opţiune succesorală.
Art. 1139 alin. (2) C.civ., „Comuna, oraşul sau, după caz municipiul suportă pasivul
moştenirii vacante numai în limita valorii bunurilor din patrimoniul succesoral”.
f) Comuna, oraşul sau, după caz, municipiul sunt moştenitori sezinari (în opinia noastră).
g) Comunei, oraşului sau municipiului i se eliberează certificat de vacanţă succesorală
[art. 553 alin. (2) C.civ.].
Vacanţa succesorală poate fi desfiinţată prin exercitarea de către moştenitori a petiţiei de
ereditate împotriva comunei, oraşului sau, după caz, a municipiului (art. 1140 C.civ.).
Ipoteze:
- notarul public eliberează, cu privire la aceeaşi moştenire, vizată însă de vacanţă parţială,
atât certificat de moştenitor, cât şi certificat de vacanţă succesorală;
- unităţilor administrativ-teritoriale, beneficiare ale drepturilor succesorale asupra
moştenirilor vacante le poate fi eliberat certificat de moştenitor, în măsura în care au fost
gratificate prin testament de către defunct;
- persoanelor juridice menţionate le pot fi eliberate două certificate, cu privire la aceeaşi
moştenire: unul de moştenitor, întrucât au fost instituite de către defunct în calitate de legatari şi
unul de vacanţă succesorală, pentru restul moştenirii, rămasă vacantă prin absenţa moştenitorilor
defunctului.
Precizare:
În lipsa bunurilor, nu poate fi emis certificat de vacanţă succesorală. Într-o asemenea
ipoteză, în încheierea în care se constată că nu sunt bunuri, se face şi precizarea cu privire la
absenţa moştenitorilor defunctului, dosarul închizându-se cu menţiunea „fără avere”.
h) În ipoteza în care în masa succesorală, cu privire la care a fost declarată vacanţa
succesorală, există bunuri imobile, nu trebuie realizată publicitatea imobiliară [art. 553 alin. (2)
C.civ.].
§5. Situaţii atipice
A) Bunurile cetăţeanului român cu domiciliul în România, care formează obiectul
moştenirii vacante, se află în raza teritorială a cel puţin două unităţi administrativ-teritoriale
(comune, oraşe sau, după caz, municipii);
Ipoteză: De cuius, lipsit atât de moştenitori legali, cât şi testamentari, lasă după moartea
sa următoarele bunuri:
- un apartament, împreună cu mobilierul aferent, în Municipiul Târgovişte, unde a avut şi
ultimul domiciliu;
- o casă, de asemenea mobilată, un autoturism de teren şi o importantă sumă de bani la o
bancă din Municipiul Braşov;
- un teren având suprafaţa de 5000 m2 şi mai multe bunuri mobile în comuna Valea
Călugărească, din judeţul Prahova.
Soluţie: Fiecare dintre cele trei unităţi administrativ-teritoriale beneficiază de bunurile
aflate în raza sa teritorială.
Întrebări:
a) Care este notarul public competent care poate, respectiv trebuie, să numească un
curator special al moştenirii?
b) Care este notarul public competent a încunoştinţa organul care reprezintă comuna,
oraşul sau municipiul despre indiciile că moştenirea va deveni vacantă?
c) Care este notarul public căruia persoanele interesate se pot adresa în vederea somării
succesibililor?
Răspuns: Competent a solicita administrarea provizorie a bunurilor şi a realiza somarea
succesibililor este notarul public din Târgovişte, întrucât în această localitate defunctul a avut
ultimul domiciliu, deşi vor culege, cu titlu de moştenire vacantă, bunurile aflate în raza lor
teritorială şi celelalte două unităţi administrativ-teritoriale menţionate mai sus.
B) Bunurile care formează obiectul moştenirii vacante se află atât pe teritoriul României,
cât şi pe teritoriul altui stat.
În această ipoteză, există două categorii de beneficiari ai drepturilor succesorale asupra
moştenirii vacante aparţinând aceluiaşi defunct:
- bunurile succesorale aflate în România vor reveni, după caz, comunei, oraşului sau
municipiului în a cărui rază teritorială se aflau la data deschiderii moştenirii;
- bunurile aflate în străinătate se vor cuveni statului român.
Ipoteză: Folosim exemplul de la ipoteza A), pe care îl completăm cu încă un element:
defunctul a deţinut în proprietate bunuri care, la data deschiderii moştenirii, se aflau pe teritoriul
statului francez.
Soluţie: Bunurile aparţinând moştenirii vacante, situate pe teritoriul României, vor reveni
celor trei unităţi administrativ-teritoriale în a căror rază teritorială acestea se aflau la data
deschiderii moştenirii, iar cele situate pe teritoriul statului francez vor fi culese de către statul
român.
Este competent a realiza cele trei proceduri (numirea curatorului special al moştenirii,
încunoştinţarea organului care reprezintă unitatea administrativ-teritorială beneficiară şi somarea
succesibililor) notarul public din Târgovişte, unde defunctul a avut cel din urmă domiciliu.
Precizare: Aceeaşi soluţie se impune şi în ipoteza în care de cuius a deţinut în proprietate
bunuri atât în România, cât şi în alte câteva state.
§6. Enumerarea noutăţilor aduse de Codul civil în vigoare faţă de reglementarea
anterioară
Codul civil în vigoare:
- defineşte vacanţa succesorală parţială;
- dispune în sensul că beneficiază de moştenirile vacante, aflate pe teritoriul României,
comuna, oraşul sau, după caz, municipiul în a cărui rază teritorială se aflau, la data deschiderii
moştenirii, bunurile defunctului, iar de moştenirile vacante ale cetăţenilor români, aflate în
străinătate, beneficiază statul român;
- reglementează instituţia somării succesibilului.
Secţiunea a 2-a. Probleme de seminar
§1. Temă de reflecţie
1. Consideraţi drept justă actuala reglementare, potrivit căreia moştenire vacante se cuvin,
după caz, comunei, oraşului, municipiului sau statului?
§2. Temă pentru referat
Vocaţia succesorală a unităţilor administrativ-teritoriale şi a statului.
§3. Întrebări
1. Definiţi moştenirea vacantă.
2. Enumeraţi exhaustiv situaţiile în care moştenirea este vacantă (atât vacanţă totală, cât şi
vacanţă parţială).
3. Enumeraţi beneficiarii moştenirilor vacante.
4. Somarea succesibililor.
5. Identificaţi particularităţile drepturilor succesorale ale unităţilor administrativ-
teritoriale şi ale statului asupra moştenirilor vacante.
6. Care sunt situaţiile atipice care pot fi întâlnite în legătură cu moştenirile vacante?
§4. Teste grilă
1. Moştenirea este vacantă în următoarele situaţii:
a) defunctul nu are soţ supravieţuitor şi rude din cele patru clase de moştenitori şi a
instituit mai mulţi legatari cu titlu particular, fără a epuiza astfel masa succesorală;
b) defunctul are moştenitori nerezervatari pe care îi dezmoşteneşte prin testament;
c) defunctul are moştenitori rezervatari pe care îi dezmoşteneşte prin testament.
2. În caz de vacanţă succesorală, beneficiarilor li se eliberează:
a) certificat de moştenitor;
b) certificat de calitate de moştenitor;
c) certificat de executor testamentar.
3. Sunt beneficiari ai moştenirilor vacante, după caz:
a) statul;
b) judeţul;
c) comuna.
4. Beneficiarii moştenirilor vacante:
a) pot accepta moştenirea vacantă;
b) pot renunţa la moştenirea vacantă;
c) nu au drept de opţiune succesorală.
5. Bunurile imobile ale cetăţenilor români, cu domiciliul în România, decedaţi fără
moştenitori, aflate în străinătate, se cuvin:
a) statului român;
b) statului pe al cărui teritoriu acestea se află;
c) comunei, oraşului sau, după caz, municipiului pe al căror teritoriu se află.
6. Moştenirile vacante se dobândesc:
a) cu caracter universal;
b) cu caracter particular;
c) asemănător bunurilor imobile aflate în străinătate, cu privire la care s-a renunţat la
dreptul de proprietate.
7. Se cuvine statului român:
a) moştenirea vacantă, care cuprinde bunuri mobile şi imobile aflate sau situate pe
teritoriul României, aparţinând cetăţeanului străin cu reşedinţa obişnuită în ţara noastră;
b) numai moştenirea vacantă, care cuprinde bunuri mobile situate pe teritoriul României,
aparţinând cetăţeanului străin cu reşedinţa obişnuită în ţara noastră;
c) moştenirea vacantă a cetăţeanului străin, care, deşi nu are reşedinţa obişnuită în ţara
noastră, alege ca aplicabilă legea română.
8. Cu privire la aceeaşi moştenire, comunei, oraşului sau, după caz, municipiului precum
şi statului i se poate elibera:
a) numai certificat de vacanţă succesorală;
b) numai certificat de moştenitor;
c) atât certificat de moştenitor, cât şi certificat de vacanţă succesorală.
9. Statul:
a) poate avea numai vocaţie succesorală testamentară;
b) poate culege numai moştenirile vacante;
c) poate cumula calitatea de legatar, cu cea de beneficiar al moştenirilor vacante.
10. Datoriile moştenirilor vacante vor fi suportate:
a) numai în limitele activului succesoral;
b) în ipoteza insuficienţei activului succesoral, din domeniul privat al beneficiarilor;
c) în ipoteza insuficienţei activului succesoral, din domeniul public al beneficiarilor.
Bibliografie
Adam I., Rusu A., Drept civil. Succesiuni, Ed. All Beck, Bucureşti, 2003.
Alexandresco D, Explicaţiunea teoretică şi practică a dreptului civil român, vol. IV, partea
a II-a, Ed. Socec & Co., Bucureşti, 1912.
Bacaci Al., Comăniţă Gh., Drept civil. Succesiunile, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2006.
Bob M.D., Probleme de moşteniri în vechiul şi în noul Cod civil, Ed. Universul Juridic,
Bucureşti, 2012.
Boroi G., Stănciulescu L., Instituţii de drept civil în reglementarea noului Cod civil, Ed.
Hamangiu, Bucureşti, 2012.
Cantacuzino M.B., Elementele dreptului civil, Ed. All Educational, Bucureşti, 1998.
Cărpenaru St., Dreptul de moştenire, în Deak Fr., Cărpenaru St., Drept civil. Contracte
speciale. Dreptul de autor. Dreptul de moştenire, Universitatea Bucureşti, 1983.
Chelaru E., Drept civil. Persoanele în reglementarea noului Cod civil, ediţia 3, Ed. C.H.
Beck, Bucureşti, 2012.
Chirică D., Drept civil. Succesiuni, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1996.
Deak Fr., Tratat de drept succesoral, ediţia a II-a, actualizată şi completată, Ed. Universul
Juridic, Bucureşti, 2002.
Dogaru I., Stănescu V., Soreaţă M.M., Bazele dreptului civil. Volumul V. Succesiuni, Ed.
C.H. Beck, Bucureşti, 2009.
Eliescu M., Moştenirea şi devoluţiunea ei în dreptul Republicii Socialiste România, Ed.
Academiei, Bucureşti, 1966.
Florescu D.C., Dreptul succesoral, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2011.
Frenţiu G.C., Ricu C.S., Cartea a IV-A. Despre moştenire şi liberalităţi, în colectiv de
autori, „Noul Cod civil. Comentarii, doctrină şi jurisprudenţă”, vol. II. Art. 953-1649, Ed.
Hamangiu, Bucureşti, 2012.
Genoiu I., Dreptul la moştenire în Codul civil, ediţia a 2-a, Ed. C.H. Beck, Bucureşti,
2013.
Genoiu I., Ce drepturi are soţul supravieţuitor la moştenirea soţului decedat? Ed. C.H.
Beck, Bucureşti, 2012.
Hamangiu C., Rosetti-Bălănescu I., Băicoianu Al., Tratat de drept civil român, Bucureşti,
1929.
Macovei D., Drept civil. Succesiuni, Ed. „Chemarea”, Iaşi, 1993.
Macovei C., Dobrilă M.C., Cartea a IV-a, „Despre moştenire şi liberalităţi”, în Baias
Fl.A., Chelaru E., Constantinovici R., Macovei I., (coordonatori), Noul Cod civil. Comentariu pe
articole, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2012.
Popa I., Curs de drept succesoral, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2008.
Rosetti-Bălănescu I., Băicoianu Al., Drept civil român. Regimuri matrimoniale.
Succesiuni. Donaţiuni. Testamente, vol. III, Ed. Socec, Bucureşti, 1948.
Safta-Romano E., Dreptul de moştenire, Ed. Grafix, Iaşi, 1995.
Stănciulescu L., Curs de drept civil. Succesiuni, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012.
Stătescu C., Drept civil. Contractul de transport. Drepturile de creaţie intelectuală.
Succesiunile, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1967.
Stoica V., Dragu. L, Moştenirea legală în noul Cod civil, Ed. Universul Juridic, Bucureşti,
2012.
Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România, Codul civil al României. Îndrumar
notarial, vol. I, Ed. Monitorul Oficial, Bucureşti, 2011.
Văduva D., Moştenirea legală. Liberalităţile în noul Cod civil, Ed. Universul Juridic,
Bucureşti, 2012.
Veress E., Drept civil. Moştenirea. Liberalităţile conform noului Cod civil, Ed. C.H. Beck,
Bucureşti, 2012.
Zinveliu I., Dreptul la moştenire în Republica Socialistă România, Ed. Dacia, Cluj-
Napoca, 1975.
Titlul III
Devoluţiunea testamentară a moştenirii
Capitolul I
Testamentul
Secţiunea 1. Consideraţii generale
§1. Noţiune
Art. 1034 C.civ., „Testamentul este actul unilateral, personal şi revocabil prin care o
persoană, numită testator, dispune, în una dintre formele cerute de lege, pentru timpul cât nu va
mai fi în viaţă”.
§2. Caractere juridice
a) act juridic unilateral;
b) act juridic esenţialmente personal;
c) act juridic solemn;
d) act juridic mortis causa;
e) act juridic esenţialmente revocabil.
§3. Cuprins
Testamentul poate cuprinde:
a) legate;
b) dezmoşteniri;
c) desemnarea unui/unor executori testamentari;
d) sarcini (obligaţii) impuse legatarului sau moştenitorilor legali, fie de natură
patrimonială, fie de altă natură;
e) revocarea, totală sau parţială, a unui testament anterior sau numai a unei dispoziţii
testamentare anterioare ori retractarea revocării anterioare;
f) partajul de ascendent;
g) recunoaşterea de către mamă a unui copil născut din părinţi necunoscuţi sau de către
tată a unui copil din afara căsătoriei;
h) dispoziţii cu privire la funeralii şi înmormântare sau cu privire la corpul său după
moarte (art. 80 C.civ.);
i) desemnarea persoanei care urmează a fi numită tutore al copiilor testatorului (art. 114
C.civ.) sau înlăturarea posibilităţii ca o anumită persoană să fie tutore (art. 113 C.civ.);
j) dispoziţii cu privire la partea ce i s-ar cuveni soţului testator din comunitatea de
bunuri, la încetarea căsătoriei (art. 350 C.civ.);
k) testatorul poate să-şi dea acordul sau să interzică, după decesul său, folosirea
prelevării de organe, ţesuturi şi celule umane, în scop terapeutic sau ştiinţific (art. 81 C.civ.);
l) dispoziţii cu privire la înfiinţarea unei fundaţii;
m) interdicţia înstrăinării unui bun, pentru o durată de cel mult 49 de ani, cu condiţia să
existe un interes serios şi legitim (art. 627 C.civ.);
n) împuternicirea unei persoane în vederea administrării unuia sau mai multor bunuri, a
unei mase patrimoniale sau a unui patrimoniu care nu îi aparţine (art. 792 C.civ.);
o) alegerea legii aplicabile propriei succesiuni (art. 2634 C.civ.);
p) alte dispoziţii de ultimă voinţă ale testatorului, în măsura în care acestea nu încalcă
ordinea publică.
§4. Probă
Regulă: Art. 1037 alin. (1) C.civ.: „Orice persoană care pretinde un drept ce se
întemeiază pe un testament trebuie să dovedească existenţa şi conţinutul lui în una dintre formele
prevăzute de lege”.
Excepţie: Art. 1037 alin. (2) C.civ.: „Dacă testamentul a dispărut printr-un caz fortuit sau
de forţă majoră ori prin fapta unui terţ, fie după moartea testatorului, fie în timpul vieţii sale,
însă fără ca acesta să îi fi cunoscut dispariţia, valabilitatea formei şi cuprinsul testamentului vor
putea fi dovedite prin orice mijloc de probă”.
§5. Interpretare
Regulă: Art. 1039 alin. (1) C.civ., „Regulile de interpretare a contractelor sunt aplicabile
şi testamentului, în măsura în care sunt compatibile cu caracterele juridice ale acestuia”.
Excepţie: Art. 1039 alin. (2) şi (3) C.civ. consacră următoarele reguli speciale de
interpretare a testamentului:
- elementele extrinseci înscrisului testamentar pot fi folosite numai în măsura în care se
sprijină pe cele intrinseci;
- legatul în favoarea creditorului nu este prezumat a fi făcut în compensaţia creanţei sale.
Concluzie: Trebuie respectate în materia interpretării clauzelor testamentare lipsite de
claritate, următoarele reguli:
a) în interpretarea dispoziţiilor testamentare trebuie avută în vedere voinţa reală a
testatorului şi nu sensul literal al termenilor (art. 1266 C.civ.);
b) intenţia testatorului va fi căutată, în primul rând, în conţinutul testamentul şi numai
apoi în acte şi împrejurări exterioare, iar elementele extrinseci înscrisului testamentar pot fi
folosite numai în măsura în care se sprijină pe cele intrinseci;
c) în caz de îndoială, clauza se interpretează în favoarea moştenitorilor legali şi nu a
legatarilor;
d) clauza testamentară se interpretează în sensul în care poate avea un efect, nu în acela în
care nu ar avea niciunul [art. 1268 alin. (3) C.civ.];
e) clauzele testamentare se interpretează unele prin altele, dându-se fiecăreia înţelesul ce
rezultă din întregul act (art. 1267 C.civ.);
f) legatul în favoarea creditorului nu este prezumat a fi făcut în compensaţia creanţei sale.
§6. Condiţii esenţiale de validitate
Testamentul trebuie să îndeplinească condiţiile esenţiale de validitate privind capacitatea,
consimţământul, obiectul şi cauza. Mai mult, testamentul fiind un act juridic solemn, este necesar
ca acesta să îmbrace forma solemnă.
6.1. Capacitatea
Distingem între:
- capacitatea în materia testamentului (care nu conţine exclusiv legate);
- capacitatea în materia legatului.
A) Capacitatea de a face testament
Art. 1038 alin. (1) C.civ.: „Testamentul este valabil numai dacă testatorul a avut
discernământ şi consimţământul său nu a fost viciat”.
Concluzie: Orice persoană care are discernământ (inclusiv minorul) poate, în principiu, să
întocmească testament.
Precizări:
- Majoritatea dispoziţiilor testamentare sunt însă acte de dispoziţie, astfel încât
testamentul care le conţine ar trebui să fie întocmit, după caz, de către o persoană majoră, de către
reprezentantul legal al minorului lipsit de capacitate de exerciţiu, cu autorizarea instanţei de tutelă
sau de către minorul cu capacitate restrânsă de exerciţiu, asistat de reprezentantul său legal şi cu
autorizarea instanţei de tutelă. Or, testamentul este un act esenţialmente personal, incompatibil cu
reprezentarea. Rezultă că, în toate aceste cazuri, doar majorul poate întocmi testament.
- Rămâne ca numai acele dispoziţii testamentare, care nu prezintă caracterul unui act de
dispoziţie (precum: recunoaşterea unui copil, dispoziţii cu privire la propriile funeralii ori la
corpul său după moarte sau dispoziţii cu privire la prelevarea de organe, ţesuturi şi celule umane
în scop terapeutic ori ştiinţific, pentru momentul când nu va mai fi în viaţă) să poată fi inserate de
către minor, într-un act de ultimă voinţă.
B) Capacitatea de a dispune şi de a primi prin legat
Art. 987 alin. (1) C.civ.: „Orice persoană poate face şi primi liberalităţi, cu respectarea
regulilor privind capacitatea”.
Capacitatea de a dispune
Condiţia capacităţii de a dispune prin legat trebuie îndeplinită la data la care testatorul îşi
exprimă consimţământul [art. 987 alin. (2) C.civ.].
Au capacitatea de a dispune prin legat:
- persoana fizică ce a împlinit vârsta de 18 ani;
- minorul de 16 ani căsătorit;
- minorul care a dobândit capacitate anticipată de dispoziţie.
Sancţiunea nesocotirii acestei incapacităţi - nulitatea relativă a testamentului.
Capacitatea de a primi
Regulă: Art. 987 alin. (1) C.civ.: „Orice persoană poate ...primi liberalităţi...”.
Condiţia capacităţii de a primi prin legat trebuie îndeplinită la data deschiderii moştenirii
testatorului [art. 987 alin. (4) C.civ.].
Pot fi gratificate prin legat:
- persoana fizică concepută, sub condiţia de a se naşte vie (art. 36 C.civ.);
- persoana juridică, de la data actului de înfiinţare sau, în cazul fundaţiilor testamentare,
din momentul deschiderii moştenirii testatorului, chiar şi în cazul în care legatele nu sunt
necesare pentru ca persoana juridică să ia fiinţă în mod legal (art. 208 C.civ.).
Persoanele juridice fără scop lucrativ pot dobândi prin legat numai acele drepturi şi
obligaţii civile, care sunt necesare pentru realizarea scopului stabilit prin lege, actul de constituire
sau statut [art. 206 alin. (2) C.civ. – principiul specialităţii capacităţii de folosinţă].
Excepţii - incapacităţile speciale:
a) incapacitatea care priveşte medicii, farmaciştii sau alte persoane care, în mod direct sau
indirect, i-au acordat îngrijire de specialitate testatorului pentru boala care este cauză a decesului
[art. 990 alin. (1) C.civ.].
Excepţie (la excepţie): Sunt valabile următoarele categorii de legate [art. 990 alin. (2)
C.civ.]:
- legatele dispuse în favoarea soţului, rudelor în linie dreaptă sau colateralilor privilegiaţi,
chiar dacă aceştia i-au acordat testatorului asistenţă de specialitate pentru boala care este cauză a
decesului, în perioada în care acesta din urmă şi-a redactat testamentul;
- legatele dispuse în favoarea altor rude până la al IV-lea grad inclusiv, dacă, la data
întocmirii testamentului, testatorul nu are soţ şi nici rude în linie dreaptă sau colaterali
privilegiaţi.
b) incapacitatea care priveşte preoţii sau alte persoane care i-au acordat asistenţă
religioasă testatorului, în timpul bolii care este cauză a decesului.
Excepţie (la excepţie): Este valabil legatul dispus în favoarea preotului sau persoanelor
asimilate acestuia, care au faţă de testator calitatea de soţ, rude în linie dreaptă sau colaterali
privilegiaţi, sau, în lipsa acestora, rude până la al IV-lea grad inclusiv [art. 990 alin. (3) C.civ.].
c) incapacitatea de a primi a notarului public care a autentificat testamentul;
d) incapacitatea de a primi a interpretului care a participat la procedura de autentificare a
testamentului;
e) incapacitatea de a primi a martorilor care-l asistă pe testator cu ocazia autentificării
testamentului, respectiv a martorilor care trebuie să semneze testamentele privilegiate;
f) incapacitatea de a primi a agenţilor instrumentatori ai testamentelor privilegiate;
g) incapacitatea de a primi a persoanelor care au acordat în mod legal asistenţă juridică la
redactarea testamentului.
Sancţiunea nerespectării acestor incapacităţi - nulitatea relativă.
Simulaţia
Dispoziţia testamentară va fi anulabilă, chiar dacă testatorul, încercând să evite aceste
incapacităţi (fraudând legea), recurge la interpunerea de persoane, gratificând o altă persoană
(capabilă), în sarcina căreia instituie obligaţia de a restitui legatul persoanei incapabile.
Pentru a atenua dificultatea dovedirii fraudării legii, art. 992 C.civ. a instituit prezumţia
relativă, potrivit căreia sunt persoane interpuse:
- ascendenţii, descendenţii şi soţul persoanei incapabile de a primi prin testament;
- ascendenţii şi descendenţii soţului acestei persoane.
În consecinţă, aceste persoane devin incapabile de a primi, iar dispoziţiile testamentare
făcute în favoarea lor sunt anulabile.
6.2. Consimţământul
Art. 1038 alin. (1) C.civ.: „Testamentul este valabil numai dacă dispunătorul a avut
discernământ şi consimţământul său nu a fost viciat”.
În principiu, în materie testamentară, consimţământul testatorului poate fi viciat prin:
- eroare;
- dol (sub forma captaţiei sau sugestiei) – cazul cel mai frecvent întâlnit;
- violenţă.
Art. 1038 alin. (2) C.civ.: „Dolul poate atrage anularea testamentului chiar dacă
manoperele dolosive nu au fost săvârşite de beneficiarul dispoziţiilor testamentare şi nici nu au
fost cunoscute de către acesta”.
În esenţă, captaţia constă în folosirea de către o persoană a unor manopere dolosive şi a
unor mijloace frauduloase directe şi brutale (precum: sechestrarea dispunătorului, interceptarea
corespondenţei acestuia, îndepărtarea rudelor şi a prietenilor etc.), în scopul de a câştiga
încrederea dispunătorului, înşelându-i buna-credinţă şi determinându-l să o gratifice prin
testament.
Sugestia constă în folosirea unor mijloace indirecte şi cu caracter ascuns, insidios, rafinat
(precum: şiretenii, afirmaţii mincinoase la adresa diferiţilor moştenitori legali, specularea
anumitor concepţii sau sentimente ale testatorului), în scopul de a sădi în mintea testatorului ideea
de a face o liberalitate, pe care altfel nu ar fi făcut-o.
Precizare:Vicierea consimţământului testatorului numai cu privire la anumite dispoziţii
testamentare nu atrage nulitatea întregului testament – nulitate parţială.
Sancţiunea nerespectării condiţiei cu privire la valabilitatea consimţământului testatorului
– nulitatea relativă.
6.3. Obiectul
Valabilitatea obiectului testamentului trebuie apreciată, raportat la momentul deschiderii
moştenirii.
Precizări:
- Un legat, al cărui obiect nu se afla la momentul întocmirii testamentului în circuitul
civil, va produce efecte juridice, întrucât obiectul său se afla, la data deschiderii moştenirii, în
comerţ
(art. 1227 C.civ.).
- În cazul testamentului cu conţinut complex, trebuie examinate condiţiile de valabilitate a
obiectului, separat, pentru fiecare act juridic cuprins în testament.
- Este valabil legatul cu titlu particular al bunului altuia, dacă testatorul a dispus în
cunoştinţă de cauză.
Sancţiunea nerespectării condiţiilor de valabilitate a obiectului testamentului – nulitatea
absolută.
6.4. Cauza (scopul)
Cauza testamentului reprezintă motivul care-l determină pe testator să întocmească
testamentul (art. 1235 C.civ.). Aceasta trebuie să existe, să fie licită şi morală.
Valabilitatea cauzei trebuie apreciată la momentul deschiderii moştenirii şi trebuie
analizată separat, pentru fiecare act al testamentului complex.
Exemplu: Are cauză imorală, fiind aşadar nul, numai legatul făcut pentru a determina
începerea sau continuarea relaţiilor de concubinaj sau pentru a remunera întreţinerea relaţiilor
sexuale.
Sancţiunea ce va interveni în cazul testamentului cu cauză ilicită sau imorală este
nulitatea absolută, iar cea care va interveni în ipoteza în care cauza testamentului nu există, este
nulitatea relativă.
6.5. Forma
Testamentul este un act solemn.
Constituie condiţii de formă, comune tuturor testamentelor:
a) forma scrisă;
b) interzicerea testamentului reciproc.
Testamentul reciproc (art. 1036 C.civ.): „Sub sancţiunea nulităţii absolute a
testamentului, două sau mai multe persoane nu pot dispune, prin acelaşi testament, una în
favoarea celeilalte sau în favoarea unui terţ”.
Precizare: Fiecare modalitate de a testa în parte trebuie să îndeplinească, pe lângă aceste
condiţii generale de formă, şi unele condiţii formale speciale.
Sancţiunea nerespectarea condiţiilor de formă (generale sau speciale) – nulitatea absolută.
Limitări ale efectelor nulităţii absolute în cazul nerespectării condiţiilor de formă ale
testamentului şi derogări de la dreptul comun
a) Confirmarea testamentului de către moştenitorii universali ori cu titlu universal ai
testatorului atrage renunţarea la dreptul de a opune viciile de formă sau orice alte motive de
nulitate, fără ca prin această renunţare să se prejudicieze drepturile terţilor (art. 1010 C.civ.);
b) Sancţiunea nulităţii pentru vicii de formă nu vizează acele dispoziţii testamentare care
pot fi realizate şi într-o altă formă.
Exemple:
- Recunoaşterea unui copil din afara căsătoriei, printr-un testament autentic, dar reciproc,
produce efecte juridice;
- Revocarea unui testament printr-unul ulterior autentic, dar nul pentru că nu respectă
forma actului separat, produce efecte juridice.
c) Este valabil testamentul realizat de cetăţenii români sub imperiul altor legi sau în afara
teritoriului ţării noastre;
Precizare: Testamentul întocmit, modificat sau revocat de cetăţeanul român în străinătate,
este valabil dacă respectă condiţiile de formă aplicabile, fie la data când a fost întocmit, modificat
sau revocat, fie la data decesului testatorului şi consacrate de către una dintre următoarele legi
(art. 2635 C.civ.):
- legea naţională a testatorului;
- legea domiciliului testatorului;
- legea locului unde actul a fost întocmit, modificat sau revocat;
- legea situaţiei imobilului care formează obiectul testamentului;
- legea instanţei sau a organului care îndeplineşte procedura de transmitere a bunurilor
moştenite.
§7. Enumerarea noutăţilor aduse de Codul civil în vigoare faţă de reglementarea
anterioară
Codul civil în vigoare:
- defineşte testamentul de o manieră completă şi corespunzătoare, fiind deosebit de legat;
- consacră câteva noi incapacităţi speciale de a primi prin testament;
- nu mai reglementează capacitatea parţială de a dispune prin testament a minorului care a
împlinit vârsta de 16 ani;
- transformă prezumţia absolută cu privire la persoanele interpuse, într-o prezumţie
relativă, extinde sfera persoanele vizate de aceasta şi sancţionează testamentul care conţine o
interpunere de persoane cu nulitatea relativă;
- reglementează testamentul reciproc, ca echivalent al testamentului conjunctiv din vechea
reglementare;
- conţine dispoziţii speciale cu privire la proba testamentului;
- consacră două reguli speciale de interpretare a testamentului.
Secţiunea a 2-a. Formele testamentului
§1. Enumerare
a) Testamente ordinare, reprezentate de:
- testamentul olograf;
- testamentul autentic.
b) Testamente privilegiate, reprezentate de:
- testamentul făcut în timp de epidemii, catastrofe, războaie sau alte asemenea împrejurări
excepţionale;
- testamentul făcut la bordul unei nave sau aeronave;
- testamentul militarilor;
- testamentul făcut de o persoană internată într-o instituţie sanitară.
c) Testamentul sumelor şi valorilor depozitate.
§2. Testamentele ordinare
2.1. Testamentul olograf
2.1.1. Noţiune
Art. 1041 C.civ.: „Sub sancţiunea nulităţii absolute, testamentul olograf trebuie scris în
întregime, datat şi semnat de mâna testatorului”.
Condiţiile speciale de formă ale testamentului olograf sunt următoarele:
- să fie scris în întregime de mâna testatorului;
- să fie datat de testator;
- să fie semnat de testator.
Sancţiune: Absenţa uneia dintre aceste condiţii atrage nulitatea absolută a testamentului.
Precizare: Testamentul allograf (scris de altul sau de către testator, dar cu mijloace
mecanice şi semnat în faţa martorilor) nu este valabil ca testament olograf. Eventual, dacă acest
înscris îndeplineşte condiţiile testamentului autentic, el poate fi valabil sub această formă.
2.1.2. Avantaje şi inconveniente
Avantaje:
- poate fi făcut de orice persoană care ştie să scrie;
- realizarea lui nu presupune cheltuieli;
- poate fi făcut oriunde, oricând şi doar de către testator, fără ajutorul altei persoane şi fără
a fi nevoie de prezenţa vreunui martor;
- asigură secretul deplin al dispoziţiilor de ultimă voinţă;
- poate fi uşor revocat de către testator, prin distrugere voluntară.
Inconveniente:
- poate fi uşor dosit sau distrus după moartea testatorului sau chiar în timpul vieţii
acestuia, dar fără ştirea lui;
- poate fi uşor falsificat;
- voinţa testatorului poate fi uşor viciată prin dol;
- poate fi contestat mai uşor decât celelalte forme testamentare;
- poate conţine dispoziţii redactate defectuos, ridicând astfel probleme de interpretare.
2.1.3. Condiţii speciale de formă
A) Testamentul trebuie să fie scris în întregime de mâna testatorului.
Precizări:
- Testatorul poate scrie testamentul olograf în orice limbă pe care o cunoaşte, pe orice
suport (hârtie, pânză, lemn, piatră, sticlă, material plastic etc.) şi cu orice instrument (creion, pix,
stilou, cretă, vopsea, cărbune etc.), cu orice fel de scriere (caractere de mână sau de tipar,
caractere stenografiate sau alfabetul special al orbilor).
- Testamentul olograf este valabil, chiar dacă este scris pe mai multe suporturi materiale
(exemplu: mai multe foi de hârtie), în măsura în care există o legătură materială sau cel puţin
intelectuală între acestea şi, de asemenea, chiar dacă este scris în mai multe etape.
- Testamentului olograf nu trebuie să conţină formule sacramentale.
- Validitatea acestui tip de testament nu este afectată, în principiu, de modificările,
adăugirile, ştersăturile sau intercalările făcute de testator, la momentul redactării sau ulterior
acestui moment, dacă acestea reprezintă simple corecturi sau interpretări, chiar dacă nu sunt
datate şi semnate separat. Dimpotrivă, dacă intervenţia testatorului prezintă noutate faţă de
dispoziţiile testamentare iniţiale sau elimină ori modifică conţinutul iniţial al testamentului,
aceasta va produce efecte juridice, constituind un nou testament (denumit în practică codicil),
numai dacă au fost scrise, datate şi semnate de către testator.
- Testatorul poate fi asistat, dar exclusiv din punct de vedere tehnic, de o terţă persoană
(avocat, prieten, rudă etc.), la redactarea testamentului olograf.
- Dacă testamentul cuprinde o scriere străină, trebuie să distingem între două ipoteze:
� scrierea străină nu are legătură cu dispoziţiile testamentului, caz în care actul de ultimă
voinţă a testatorului este valabil, independent de faptul că testatorul a avut sau nu cunoştinţă
despre aceasta şi independent de momentul realizării acesteia;
� scrierea străină are legătură cu dispoziţiile testamentului şi testatorul a avut cunoştinţă
despre aceasta, caz în care actul mortis causa este nul; dacă testatorul nu a cunoscut despre
scrierea străină, care are legătură cu dispoziţiile testamentare, actul său de ultimă voinţă este
valabil, în forma de el concepută.
Sancţiune: Nerespectarea acestei condiţii atrage nulitatea absolută a testamentului.
B) Testamentul trebuie să fie datat de testator.
Prin raportare la dată:
a) se poate stabili dacă testatorul a avut sau nu capacitatea de a testa;
b) se poate stabili, în cazul pluralităţii de testamente succesive cu dispoziţii contrare sau
incompatibile, care a fost ultima voinţă a testatorului, aceasta revocându-le pe cele care au
precedat-o;
c) pot fi stabilite împrejurările întocmirii testamentului, care pot atrage nulitatea acestuia
(spre exemplu, existenţa riscului vicierii consimţământului testatorului).
Precizări:
- Data poate fi plasată oriunde, la începutul, în cuprinsul sau la sfârşitul testamentului,
fiind important să rezulte că ea se referă la întregul act.
- Datarea trebuie să fie făcută de mâna testatorului.
- Datarea se poate face prin indicarea, în cifre sau în litere, a zilei, lunii şi anului în care
testamentul a fost întocmit sau se poate face prin indicarea unui eveniment (exemplu: ziua de Sf.
Vasile 2012).
- Nu este necesară, pentru validitatea testamentului olograf, indicarea orei sau locului
întocmirii acestuia.
Sancţiune: Lipsa datei atrage nulitatea absolută a testamentului. Cu toate acestea,
literatura de specialitate şi practica judecătorească au admis, după caz, stabilirea, întregirea sau
rectificarea datei testamentului, cu ajutorul unor elemente intrinseci sau extrinseci acestuia, în
situaţiile în care nu se punea problema capacităţii testatorului, a valabilităţii consimţământului
acestuia sau a existenţei unor testamente succesive cu dispoziţii contrare sau incompatibile.
C) Testamentul trebuie să fie semnat de testator.
Precizări:
- Semnătura efectuată de testator „de mână” trebuie să permită identificarea acestuia.
- Nu este considerată semnătură, ştampila, sigiliul sau parafa testatorului sau semnătura
prin punere de deget.
- Semnătura nu trebuie să cuprindă numele şi prenumele testatorului, fiind suficientă
semnătura practicată uzual de către testator.
- Semnătura poate fi plasată oriunde, la începutul, în cuprinsul sau la sfârşitul
testamentului, fiind important să rezulte că, prin semnătură, testatorul şi-a însuşit conţinutul
întregului act.
Sancţiune: Absenţa semnăturii atrage nulitatea absolută a testamentului.
2.1.4. Deschidere
Art. 1042 C.civ.: „(1) Înainte de a fi executat, testamentul olograf se va prezenta unui
notar public pentru a fi vizat spre neschimbare. (2) În cadrul procedurii succesorale, notarul
public procedează, în condiţiile legii speciale, la deschiderea şi validarea testamentului olograf
şi îl depune în dosarul succesoral. Deschiderea testamentului şi starea în care acesta se găseşte
se constată prin proces-verbal. (3) Cei interesaţi pot primi, după vizarea spre neschimbare, pe
cheltuiala lor, copii legalizate ale testamentului olograf. (4) După finalizarea procedurii
succesorale, originalul testamentului se predă legatarilor, potrivit înţelegerii dintre ei, iar în
lipsa acesteia, persoanei desemnate prin hotărâre judecătorească”.
Precizare: Testamentul olograf poate fi prezentat direct instanţei de judecată, în
cadrul procedurii succesorale contencioase.
2.1.5. Forţă probantă
Testamentul olograf se materializează într-un înscris sub semnătură privată, astfel încât
persoanele interesate îl pot contesta.
a) Forţa probantă a scrierii şi semnăturii
Scrierea şi semnătura au forţă probantă, numai dacă sunt recunoscute de către cei cărora li
se opune testamentul. Sarcina dovezii scrierii şi semnăturii nu incumbă celui care le contestă, ci,
dimpotrivă, celui care invocă testamentul olograf [art. 1037 alin. (1) C.civ.].
b) Forţa probantă a datei
Există prezumţia relativă de veridicitate a datei, dacă scrierea şi semnătura au fost
declarate reale de către persoanele interesate sau ca urmare a verificării de scripte.
Sarcina probei inexactităţii sau falsităţii datei aparţine celui care o contestă.
Precizare: În materia testamentului olograf, nu este necesară darea de dată certă.
2.2. Testamentul autentic
2.2.1. Noţiune
Art. 1043 alin. (1) C.civ.: „Testamentul este autentic dacă a fost autentificat de un notar
public sau de o altă persoană învestită cu autoritate publică de către stat, potrivit legii”.
Cu ocazia autentificării, testatorul poate fi asistat de unul sau doi martori [art. 1043 alin.
(2) C.civ.].
2.2.2. Avantaje şi inconveniente
Avantaje:
- poate apela la acest tip de testament orice persoană, care nu ştie să scrie şi/sau să
citească sau care nu poate să scrie/semneze, din cauza bolii, infirmităţii sau din orice alte cauze;
- contestarea testamentului este mai anevoioasă;
- voinţa testatorului poate fi viciată mai greu;
- testamentul nu poate fi sustras, dosit sau distrus de persoanele interesate, întrucât
exemplarul original este păstrat în arhiva biroului notarial;
- existenţa testamentului autentic poate fi cunoscută, la data deschiderii moştenirii, de
orice persoană ce invocă un interes legitim, întrucât acesta este înscris în Registrul naţional
notarial, ţinut în format electronic.
Inconveniente:
- presupune cheltuieli materiale şi timp pentru îndeplinirea formalităţilor de autentificare;
- nu asigură secretul ultimei voinţe a testatorului. Teoretic, acest risc nu există, întrucât
notarul public şi personalul biroului notarial au obligaţia de a păstra secretul profesional.
2.2.3. Autentificare
Competenţa autentificării testamentului aparţine notarului public sau altei persoane
învestită cu autoritate publică de către stat, potrivit legii.
Cazul general:
Art. 1044 C.civ. reglementează procedura specială de autentificare a testamentului astfel:
„(1)Testatorul îşi dictează dispoziţiile în faţa notarului, care se îngrijeşte de scrierea actului şi
apoi i-l citeşte sau, după caz, i-l dă să îl citească, menţionându-se expres îndeplinirea acestor
formalităţi. Dacă dispunătorul îşi redactase deja actul de ultimă voinţă, testamentul autentic îi
va fi citit de către notar. (2)După citire, dispunătorul trebuie să declare că actul exprimă ultima
sa voinţă. (3)Testamentul este apoi semnat de către testator, iar încheierea de autentificare de
către notar”.
Situaţii particulare:
a) În cazul celor care, din pricina infirmităţii, a bolii sau din orice alte cauze, nu pot
semna, notarul public, îndeplinind actul, va face menţiune despre această împrejurare în
încheierea pe care o întocmeşte, menţiunea astfel făcută ţinând loc de semnătură. Menţiunea va fi
citită testatorului de către notar, în prezenţa a 2 martori, această formalitate suplinind absenţa
semnăturii testatorului [art. 1045 alin. (1) C.civ.].
Precizare: Prezenţa a doi martori este obligatorie, în cazul în care testatorul nu poate
semna din diverse cauze.
b) Declaraţia de voinţă a surdului, mutului şi surdomutului, ştiutori de carte se va da în
scris în faţa notarului public, prin înscrierea de către parte, înaintea semnăturii, a menţiunii
„consimt la prezentul act, pe care l-am citit” [art. 1045 alin. (2) C.civ.]. Dacă însă surdul, mutul
sau surdomutul este, din orice motiv, în imposibilitate de a scrie, declaraţia de voinţă se va lua
prin interpret, iar persoana competentă a autentifica testamentul va face menţiune despre această
împrejurare în încheierea pe care o întocmeşte, menţiunea astfel făcută ţinând loc de semnătură
[art. 1045 alin. (3) C.civ.].
Precizare: Absenţa semnăturii testatorului va putea fi suplinită numai prin citirea
menţiunii la care am făcut referire, de către persoana competentă să autentifice testamentul, în
prezenţa a 2 martori.
c) Pentru a lua consimţământul unui nevăzător, persoana competentă să autentifice
testamentul îl va întreba pe acesta dacă a auzit bine când i s-a citit actul său de ultimă voinţă [art.
1045
alin. (4) C.civ.].
2.2.4. Înregistrare
Art. 1046 C.civ.: „În scop de informare a persoanelor care justifică existenţa unui interes
legitim, notarul care autentifică testamentul are obligaţia să îl înscrie, de îndată, în Registrul
naţional notarial ţinut în format electronic, potrivit legii. Informaţii cu privire la existenţa unui
testament se pot da numai după decesul testatorului”.
2.2.5. Forţă probantă
a) constatările personale ale notarului public (precum data şi locul autentificării,
identificarea testatorului etc.) fac dovadă până la declararea testamentului ca fals;
b) declaraţiile testatorului sau alte împrejurări de care notarul public nu a luat cunoştinţă
prin propriile simţuri fac dovadă numai până la proba contrară.
§3. Testamentele privilegiate
3.1. Noţiune
Testamentele privilegiate = testamentele realizate într-o formă autentică simplificată,
datorită faptului că testatorul se află într-o situaţie excepţională, care-l împiedică să întocmească
un testament autentic.
Precizare: Oricând, chiar şi în situaţii excepţionale, testatorul poate recurge la testamentul
olograf.
3.2. Testamentul făcut în timp de epidemii, catastrofe, războaie sau alte asemenea
împrejurări excepţionale
Art. 1047 alin. (1) lit. a) C.civ: Este valabil testamentul făcut „în faţa unui funcţionar
competent al autorităţii civile locale, în caz de epidemii, catastrofe, războaie sau alte asemenea
împrejurări excepţionale”.
Precizare: Un asemenea testament nu are valabilitate dacă în localitate există birou
notarial.
3.3. Testamentul făcut la bordul unei nave sau aeronave
Art. 1047 alin. (1) lit. b) C.civ.: Este valabil testamentul întocmit „în faţa comandantului
vasului sau a celui care îl înlocuieşte, dacă testatorul se află la bordul unui vas sub pavilionul
României, în cursul unei călătorii maritime sau fluviale. Testamentul la bordul unei aeronave
este supus aceloraşi condiţii”.
Precizare: Pot uza de această formă testamentară toate persoanele (atât cele care fac parte
din echipaj, cât şi călătorii) aflate într-o călătorie maritimă sau fluvială, pe un vas sub pavilionul
României sau la bordul unei aeronave româneşti.
3.4. Testamentul militarilor
Art. 1047 alin. (1) lit. c) C.civ.: Este valabil testamentul întocmit „în faţa comandantului
unităţii militare ori a aceluia care îl înlocuieşte, dacă testatorul este militar sau, fără a avea
această calitate, este salariat ori prestează servicii în cadrul forţelor armate ale României şi nu
se poate adresa unui notar public”.
Precizare: Pot întocmi un astfel de testament, alături de militari, şi persoanele care sunt
salariate sau prestează servicii în cadrul forţelor armate ale României.
3.5. Testamentul făcut de o persoană internată într-o instituţie sanitară
Art. 1047 alin. (1) lit. d) C.civ. permite încheierea testamentului „în faţa directorului,
medicului şef al instituţiei sanitare sau a medicului şef al serviciului ori, în lipsa acestora, în faţa
medicului de gardă, cât timp dispunătorul este internat într-o instituţie sanitară în care notarul
public nu are acces”.
3.6. Reguli comune
a) întocmirea testamentului privilegiat în prezenţa a 2 martori [art. 1047 alin. (2) C.civ.];
b) semnarea testamentului de către testator, de agentul instrumentator şi de cei 2 martori,
care au asistat la redactarea lui. Dacă testatorul sau unul dintre martori nu poate semna, se va face
menţiune despre cauza care l-a împiedicat să semneze [art. 1047 alin. (3) C.civ.].
Precizare: Data testamentului privilegiat reprezintă un element esenţial, întrucât
aprecierea caracterului excepţional al împrejurărilor care au justificat realizarea actului de ultimă
voinţă într-o formă simplificată, se raportează la aceasta.
c) îndeplinirea formalităţile cu privire la deschiderea testamentului olograf [art. 1047 alin.
(5) C.civ.];
d) aceste testamente produc efecte, numai dacă testatorul a decedat, în împrejurările
excepţionale care au justificat încheierea lor în formă autentică, simplificată sau în cel mult 15
zile de la data când dispunătorul ar fi putut să testeze în vreuna dintre formele ordinare. După
expirarea acestui termen, intervine caducitatea testamentelor privilegiate [art. 1048 alin. (1)
C.civ.].
Precizare: Valabilitatea dispoziţiei testamentare privilegiate prin care se recunoaşte un
copil nu este limitată în timp, aceasta producând efecte, independent de curgerea timpului.
§4. Testamentul sumelor şi valorilor depozitate
Art. 1049 alin. (1) C.civ.: „Dispoziţiile testamentare privind sumele de bani, valorile sau
titlurile de valoare depuse la instituţii specializate sunt valabile cu respectarea condiţiilor de
formă prevăzute de legile speciale aplicabile acestor instituţii”.
Art. 1049 alin. (2) C.civ.: „Instituţiile specializate nu vor putea proceda la predarea
legatului având ca obiect sume de bani, valori sau titluri de valoare decât în baza hotărârii
judecătoreşti ori a certificatului de moştenitor care constată valabilitatea dispoziţiei
testamentare şi calitatea de legatar, prevederile referitoare la raport şi reducţiune fiind
aplicabile”.
Art. 1049 alin. (3) C.civ.: „Instituţiile de credit au obligaţia ca, la instituirea de către
clienţii acestora a unei dispoziţii testamentare, să comunice, de îndată, menţiunea acesteia în
registrul prevăzut la art. 1046”.
§5. Conversiune
Art. 1050 C.civ.: „Un testament nul din cauza unui viciu de formă produce efecte dacă
îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru altă formă testamentară”.
Posibilitate: Conversiunea formei testamentare privilegiate, care nu îndeplineşte condiţiile
prescrise de lege în acest sens, în testament olograf, dacă îndeplineşte condiţiile acestuia din
urmă.
§6. Tabel sintetic
Forme testamentare
Testamente ordinare Testamente privilegiate Alte forme testamentare
- testamentul olograf;
- testamentul făcut în timp de
epidemii, catastrofe, războaie
sau alte asemenea împrejurări
excepţionale;
- testamentul sumelor şi
valorilor depozitate.
- testamentul autentic. - testamentul făcut la bordul
unei nave sau aeronave;
- testamentul militarilor;
- testamentul făcut de o
persoană internată într-o
instituţie sanitară.
§7. Enumerarea noutăţilor aduse de Codul civil în vigoare faţă de reglementarea
anterioară
Codul civil în vigoare:
- reglementează testamentul olograf, de o manieră unitară;
- extinde aria persoanelor care pot autentifica testamente, de la notarul public, la altă
persoană învestită cu autoritate publică de către stat, potrivit legii;
- reglementează o procedură specială de autentificare a testamentului şi o procedură de
autentificare a testamentului în situaţii particulare;
- stipulează obligativitatea înregistrării testamentului autentic şi a testamentului sumelor şi
valorilor depozitate în Registrul naţional notarial ţinut în format electronic, potrivit legii;
- nu mai reglementează testamentul mistic;
- consacră următoarele noi forme testamentare prescurtate: testamentul realizat în caz de
epidemii, catastrofe, războaie sau alte asemenea împrejurări excepţionale; testamentul întocmit în
cursul unei călătorii fluviale şi testamentul întocmit la bordul unei aeronave; testamentul realizat
de persoana internată într-o instituţie sanitară;
- reglementează testamentul sumelor şi valorilor depozitate, ca echivalent al clauzei CEC.
Secţiunea a 3-a. Probleme de seminar
§1. Teme de reflecţie
1. Consideraţi ca fiind justă şi oportună decizia legiuitorului de a renunţa la reglementarea
testamentului mistic?
2. Se impune în viitor renunţarea de către legiuitor la exigenţa formei solemne, în materia
testamentului?
3. Reflectaţi asupra distincţiei dintre următorii termeni: „solemnitate”, „formalism”,
„autenticitate”, „act notarial”.
§2. Teme pentru referat
1. Forma testamentului.
2. Testamentul autentic.
3. Condiţiile de validitate a testamentului.
4. Testamentul olograf.
5. Testamentele privilegiate.
§3. Întrebări
1. Enumeraţi persoanele care au capacitatea de a dispune prin testament.
2. Care sunt persoanele care nu pot fi gratificate prin testament?
3. Care sunt condiţiile generale de formă ale testamentului? Dar cele speciale ?
4. Care este forţa probantă a testamentului olograf? Dar a celui autentic?
5. Care este durata pentru care testamentele privilegiate produc efecte juridice?
6. Ce formă trebuie să îmbrace ultima voinţă a cetăţeanului român aflat în străinătate?
7. Ce caractere juridice prezintă testamentul?
8. Care sunt formele pe care dolul le poate îmbrăca în materie testamentară?
9. Conversiunea formei testamentare.
10. Enumeraţi testamentele privilegiate.
§4. Teste grilă
1. Testamentul este:
a) un act unilateral;
b) un contract unilateral;
c) un act real.
2. Testamentul:
a) trebuie să conţină neapărat legate;
b) poate conţine legate;
c) trebuie interpretat, în caz de îndoială, în favoarea moştenitorilor legali.
3. Poate dispune prin testament:
a) persoana care a dobândit capacitate anticipată de exerciţiu;
b) persoana care a dobândit capacitate deplină de exerciţiu prin efectul căsătoriei;
c) persoana cu capacitate anticipată de folosinţă.
4. Nu poate fi gratificată prin testament:
a) persoana juridică înfiinţată în condiţiile legii;
b) societatea comercială falită;
c) persoana fizică concepută, însă nenăscută la data deschiderii moştenirii.
5. Pot forma obiectul testamentului:
a) bunurile prezente;
b) orice bunuri viitoare;
c) moştenirile deschise.
6. Inexistenţa cauzei testamentului atrage:
a) revocarea acestuia;
b) caducitatea acestuia;
c) anularea acestuia.
7. Constituie testament reciproc:
a) testamentul scris, semnat şi datat de testator;
b) testamentul scris de altul;
c) testamentul allograf.
8. Aparţine categoriei testamentelor privilegiate:
a) testamentul olograf;
b) testamentul reciproc;
c) testamentul militarilor.
9. Poate fi scris de altul:
a) testamentul olograf;
b) testamentul autentic;
c) testamentul militarilor.
10. Constituie un înscris sub semnătură privată:
a) testamentul olograf;
b) testamentul militarilor;
c) testamentul făcut pe mare.
11. Face dovadă până la declararea ca fals:
a) testamentul olograf;
b) testamentul autentic;
c) testamentul reciproc.
12. Începând cu data de la care dispunătorul ar fi putut să testeze într-o formă ordinară,
testamentului maritim are o valabilitate de:
a) 3 luni;
b) 30 zile;
c) 15 zile.
13. Trebuie înregistrat în Registrul naţional notarial, ţinut în format electronic potrivit
legii:
a) testamentul olograf;
b) orice testament privilegiat;
c) testamentul sumelor şi valorilor depozitate.
14. Testamentul făcut de cetăţeanul român în străinătate este valabil dacă acesta respectă:
a) legea naţională a testatorului;
b) legea situaţiei bunurilor mobile ale testatorului;
c) legea instanţei sau a organului care îndeplineşte procedura de transmitere a bunurilor
moştenite.
15. Persoana care nu poate să scrie poate realiza:
a) testament olograf;
b) testament privilegiat;
c) testament autentic.
16. Testamentul privilegiat:
a) poate fi semnat de doi martori;
b) trebuie semnat de doi martori;
c) trebuie semnat, în toate cazurile, de către testator.
17. Testamentul olograf este valabil:
a) dacă conţine semnătura testatorului prin punere de deget;
b) numai dacă conţine semnătura descifrabilă a testatorului;
c) dacă este scris de către testator cu vopsea pe pânză.
18. Testamentul olograf este valabil dacă conţine:
a) o scriere străină ce nu are legătură cu dispoziţiile testamentului;
b) o scriere străină ce are legătură cu dispoziţiile testamentului şi despre care testatorul a
avut cunoştinţă;
c) o scriere străină ce are legătură cu dispoziţiile testamentului şi despre care testatorul nu
a avut cunoştinţă.
19. Este incapabil de a primi prin testament:
a) medicul, descendent de gradul II al defunctului, care l-a îngrijit pe acesta pentru boala
care este cauză a decesului;
b) preotul, frate cu defunctul, care l-a asistat religios pe acesta în timpul bolii care este
cauză a decesului;
c) notarul public care a autentificat testamentul.
20. În caz de îndoială, dispoziţia testamentară se interpretează:
a) în favoarea moştenitorilor legali;
b) în favoarea legatarilor, de orice fel;
c) în favoarea legatarilor cu titlu particular.
Capitolul II
Principalele dispoziţii testamentare
Secţiunea 1. Legatul
§1. Noţiune
Art. 986 C.civ.: „Legatul este dispoziţia testamentară prin care testatorul stipulează ca,
la decesul său, unul sau mai mulţi legatari să dobândească întregul său patrimoniu, o fracţiune
din acesta sau anumite bunuri determinate”.
Legatul prezintă următoarele caractere juridice:
- este un act unilateral;
- este un act cu titlu gratuit, o liberalitate;
- este un act mortis causa;
- este un act personal;
- este un act solemn.
§2. Condiţii
a) să fie materializat într-un înscris;
b) să cuprindă elemente care permit identificarea legatarului;
Desemnarea legatarului trebuie să fie în concordanţă cu următoarele exigenţe:
� desemnarea trebuie făcută prin testament, în formele reglementate de lege;
Sub sancţiunea nulităţii absolute, legatarul trebuie să fie identificat prin testament sau cel
puţin identificabil, adică să se indice criteriile în baza cărora legatarul va putea fi determinat, la
data deschiderii succesiunii [art. 989 alin. (1) C.civ.].
Legatarul trebuie să fie o persoană prezentă sau viitoare, aşadar, cel puţin o persoană
fizică concepută la data deschiderii moştenirii sau o persoană juridică aflată în curs de înfiinţare.
Potrivit art. 989 alin. (2) C.civ., persoana care nu există la data întocmirii testamentului
poate beneficia de un legat, dacă acesta este dispus în favoarea unei persoane capabile, cu sarcina
pentru aceasta din urmă de a transmite beneficiarului obiectul legatului de îndată ce va fi posibil.
� desemnarea trebuie făcută personal de către testator;
� modul de desemnare a legatarului (desemnare directă sau indirectă) este ales, în mod
liber, de către testator, care nu este ţinut să respecte anumite formule sacramentale.
c) să cuprindă elemente care permit identificarea bunului legat [art. 989 alin. (3) C.civ.].
Obiectul legatului trebuie să fie determinat sau cel puţin determinabil [art. 1225 alin. (2)
şi art. 1226 alin. (2) C.civ.], la data deschiderii moştenirii.
Dacă testatorul are mai multe bunuri de aceeaşi natură şi a lăsat prin legat numai unul,
fără a-l individualiza, legatarului i se va preda, în temeiul art. 1059 alin. (2) C.civ., coroborat cu
art. 1231 C.civ., unul de calitate medie.
§3. Clasificare
A) După obiectul lor, legatele pot fi:
- universale;
- cu titlu universal;
- cu titlu particular.
B) După legătura lor cu modalităţile, legatele pot fi:
- pure şi simple;
- afectate de modalităţi (cu termen, sub condiţie, cu sarcină).
3.1. Clasificarea legatelor după obiectul lor
Legatul universal
Art. 1055 C.civ.: „Legatul universal este dispoziţia testamentară care conferă uneia sau
mai multor persoane vocaţie la întreaga moştenire”.
Forme:
a) legatul întregii moşteniri;
b) legatul tuturor bunurilor mobile şi imobile ale defunctului;
c) legatul care poartă asupra întregii moşteniri, chiar dacă legatarul vine în concurs
cu moştenitorii legali rezervatari, care sunt îndreptăţiţi la rezerva legală;
d) legatul universal care este micşorat sau absorbit în întregime de legatele cu titlu
particular sau cu titlu universal şi de datoriile sau sarcinile moştenirii;
e) legatul nudei proprietăţi a întregii moşteniri.
Legatul cu titlu universal
Art. 1056 alin. (1) C.civ.: „Legatul cu titlu universal este dispoziţia testamentară care
conferă uneia sau mai multor persoane vocaţie la o fracţiune a moştenirii”.
Prin „fracţiune a moştenirii” se înţelege [art. 1056 alin. (2) C.civ.]:
- fie proprietatea unei cote-părţi din moştenire;
- fie un dezmembrământ al proprietăţii asupra totalităţii sau asupra unei cote-părţi din
moştenire;
- fie proprietatea sau un dezmembrământ asupra totalităţii ori asupra unei cote-părţi din
universalitatea bunurilor determinate după natura sau provenienţa lor.
Forme:
- legatul cu privire la o fracţiune din moştenire;
- legatul cu privire la un dezmembrământ al proprietăţii asupra totalităţii sau asupra unei
cote-părţi din moştenire;
- legatul cu privire la o fracţiune din cotitatea disponibilă a moştenirii;
- legatul tuturor bunurilor mobile succesorale;
- legatul tuturor bunurilor imobile succesorale;
- legatul unei fracţiuni din toate bunurile mobile succesorale;
- legatul unei fracţiuni din toate bunurile imobile succesorale;
- legatul cu privire la o fracţiune din prisosul moştenirii (legatul unei fracţiuni din ceea
ce rămâne după executarea celorlalte legate cu titlu universal sau/şi cu titlu particular);
- legatul nudei proprietăţi asupra unei fracţiuni din moştenire.
Legatul cu titlu particular
Art. 1057 C.civ.: „Orice legat care nu este universal sau cu titlu universal este un legat cu
titlu particular”.
Aşadar, legatul cu titlu particular este acel legat, care conferă vocaţie succesorală la unul
sau mai multe bunuri determinate.
Forme:
- legatul care are ca obiect bunuri imobile sau bunuri mobile, corporale, individual
determinate sau de gen;
- legatul care are ca obiect bunuri mobile incorporale, precum o creanţă (legatum
nominis);
- legatul prin care testatorul-creditor îl iartă pe legatarul-debitor de datorie (legatum
liberationis);
- legatul unui fapt (posibil şi licit), prin care moştenitorul universal sau cu titlu universal
este obligat să facă sau să nu facă ceva, în favoarea legatarului cu titlu particular (exemplu:
legatarul universal este obligat să plătească datoria legatarului cu titlu particular, faţă de un terţ);
- legatul care are ca obiect moştenirea culeasă de testator, în calitate de succesor universal
sau cu titlu universal, nelichidată până la decesul acestuia;
- legatul nudei proprietăţi a unui bun sau a unor bunuri individual determinate;
- legatul unui dezmembrământ al unuia sau mai multor bunuri individual determinate.
Precizări:
- Legatarul cu titlu particular nu răspunde, în principiu, de pasivul moştenirii [art. 1114
alin. (3) C.civ.];
- Legatarul cu titlu particular al unui bun individual determinat dobândeşte proprietatea
acestuia de la data deschiderii moştenirii [art. 1059 alin. (1) C.civ.]. Legatarul cu titlu particular
al unor bunuri de gen este titularul unei creanţe asupra moştenirii. Dacă testatorul nu a prevăzut
altfel, cel însărcinat cu executarea acestui legat este obligat a preda bunuri de calitate medie [art.
1059 alin. (2) C.civ.].
- Dacă legatul cu titlu particular este afectat de o sarcină a cărei valoare nu depăşeşte însă
valoarea bunurilor primite, legatarul se va putea libera predând beneficiarului sarcinii bunurile
care i-au fost lăsate legat sau valoarea lor [art. 1060 alin. (1) C.civ.].
Legate cu titlu particular expres reglementate de Codul civil
a) Legatul rentei viagere sau al unei creanţe de întreţinere
Când obiectul legatului cu titlu particular cuprinde o rentă viageră sau o creanţă de
întreţinere, executarea acestuia este datorată din ziua deschiderii moştenirii (art. 1062 C.civ.).
b) Legatul alternativ
În cazul în care legatarului cu titlu particular i-a fost lăsat fie un bun, fie altul, dreptul de
alegere revine celui ţinut să execute legatul, dacă testatorul nu a conferit acest drept legatarului
sau unui terţ (art. 1063 C.civ.).
c) Legatul bunului altuia
Legatul bunului altuia reprezintă situaţia în care testatorul a dispus în favoarea legatarului
cu titlu particular de un bun cert, care nu-i aparţine, nici în momentul întocmirii testamentului,
nici în momentul deschiderii succesiunii [art. 1064 alin. (1) C.civ.].
Ipoteze:
a) testatorul cunoştea că bunul de care a dispus nu-i aparţine;
În această ipoteză, legatul este valabil, cel însărcinat cu executarea legatului fiind obligat,
la alegerea sa, să dea fie bunul în natură, fie valoarea acestuia de la data deschiderii moştenirii
[art. 1064 alin. (3) C.civ.].
b) testatorul nu cunoştea că bunul de care a dispus nu-i aparţine, caz în care legatul este
anulabil [art. 1064 alin. (2) C.civ.].
d) Legatul conjunctiv
Legatul cu titlu particular este prezumat a fi conjunctiv atunci când testatorul a lăsat, prin
acelaşi testament, un bun determinat individual sau generic mai multor legatari cu titlu particular,
fără a preciza partea fiecăruia [art. 1065 alin. (1) C.civ.].
Dacă unul dintre legatari nu vrea sau nu poate să primească legatul, partea lui va profita
celorlalţi legatari [art. 1065 alin. (2) C.civ.].
Exemplu: Testatorul dispune ca terenul pe care-l deţine în proprietate să revină, după
moartea sa, lui A şi B, fără să determine partea fiecăruia. Cei doi legatari vor culege cote egale
din bunul legat. Dacă însă, unul dintre aceştia nu poate sau nu vrea să primească partea sa din
bunul legat, aceasta va reveni celuilalt legatar (sau moştenitorilor săi, dacă acesta a decedat).
3.2. Clasificarea legatelor în funcţie de legătura lor cu modalităţile
Legatul pur şi simplu
Legatul este pur şi simplu, dacă nu este afectat de nicio modalitate. Drepturile legatarului
se dobândesc din momentul deschiderii moştenirii.
Legatul cu termen
Legatul cu termen este cel supus unui termen, suspensiv sau extinctiv.
Exemple:
a) legat afectat de termen suspensiv: legatul dispus în favoarea minorului, ce trebuie
executat în momentul în care legatarul împlineşte vârsta de 18 ani;
b) legat afectat de termen extinctiv: legatul având ca obiect dobânzile produse de o sumă
de bani pe o durată de timp determinată.
Legatul sub condiţie
Legatul sub condiţie este cel supus unei condiţii, suspensive sau rezolutorii.
Exemple:
a) legat afectat de condiţie suspensivă: bunul lăsat legat se va cuveni gratificatului, în
măsura în care, la data deschiderii moştenirii, acesta este căsătorit şi are copii;
b) legat afectat de condiţie rezolutorie: legatarul va beneficia lunar de o sumă de bani,
până la împlinirea vârstei legale de pensionare, dacă nu va primi pensie pentru invaliditate sau
întreţinere de la membrii familiei.
Legatul cu sarcină (sub modo)
Legatul cu sarcină este cel care conţine obligaţia impusă de testator legatarului, constând
în a da, a face sau a nu face ceva. Neîndeplinirea culpabilă a sarcinii de către legatar poate atrage
revocarea judecătorească a legatului.
Distingem între:
a) sarcină prevăzută în interesul unui terţ;
Dacă testatorul a prevăzut în testamentul său o sarcină în favoarea unui terţ, acesta a
realizat astfel o stipulaţie pentru altul.
Este valabilă sarcina stipulată în favoarea unei persoane viitoare (neconcepute) sau
nedeterminabile, cu condiţia de a exista sau de a fi determinabilă la data executării sarcinii.
Exemplu: Sarcina de a asigura întreţinere copilului, pe care-l va naşte în timpul căsătoriei,
nepoata testatorului.
b) sarcină prevăzută în interesul testatorului;
Exemplu: Suportarea cheltuielilor de înmormântare a testatorului sau plata unei datorii a
acestuia.
c) sarcina prevăzută în interesul legatarului însuşi.
Exemplu: Legatul are ca obiect o sumă de bani, cu destinaţia finanţării continuării
studiilor legatarului.
3.3. Tabel sintetic
Tipuri de legate
După obiectul lor După modalităţile care afectează voinţa
testatorului
- legate universale; - legate pure şi simple;
- legate cu titlu universal; - legate cu termen;
- legate cu titlu particular. - legate sub condiţie;
- legate cu sarcină.
§4. Enumerarea noutăţilor aduse de Codul civil în vigoare faţă de reglementarea
anterioară
Actualul Cod civil:
- defineşte legatul universal şi cu titlu universal (însă, în ceea ce-l priveşte pe cel din
urmă, nu în modul cel mai potrivit, credem noi);
- reglementează expres unele tipuri de legate cu titlu particular, care prezintă o anumită
specificitate.
§5. Ineficacitatea legatului
5.1. Consideraţii generale
Prin ineficacitatea legatelor, sunt desemnate ipotezele în care legatele nu-şi produc
efectele juridice fireşti, din cauze prevăzute de lege.
Constituie astfel de cauze (art. 1072 C.civ.):
- nulitatea;
- revocarea;
- caducitatea;
- desfiinţarea pentru nerealizarea condiţiei suspensive ori pentru îndeplinirea condiţiei
rezolutorii.
5.2. Revocarea legatelor
Revocarea legatelor poate fi:
- emanaţia voinţei unilaterale a testatorului – revocare voluntară;
- opera instanţei de judecată – revocare judecătorească.
5.2.1. Revocarea voluntară a legatelor
Distingem între:
a) revocarea voluntară a testamentului (art. 1051-1053 C.civ.);
b) revocarea voluntară a legatului (art. 1068 C.civ.).
Revocarea voluntară a testamentului
Testatorul poate reveni oricând (până în ultima clipă a vieţii sale) asupra voinţei
materializate în testament, acesta neputând renunţa la dreptul de a revoca dispoziţiile sale
testamentare.
Revocarea voluntară a testamentului poate fi:
� totală sau parţială;
� expresă sau tacită.
A. Revocarea voluntară expresă a testamentului
Art. 1051 alin. (1) C.civ.: „Un testament nu poate fi revocat expres, în tot sau în parte,
decât printr-un act autentic notarial sau printr-un testament ulterior”.
Aşadar, revocarea voluntară expresă a testamentului poate fi realizată printr-un:
a) act autentic notarial (redactat special în acest sens sau cuprins într-un alt act autentic,
precum într-un contract de donaţie);
b) testament ulterior.
B. Revocarea voluntară tacită a testamentului
Aceasta rezultă indirect, însă neîndoielnic, din anumite acte sau fapte ale testatorului sau
cunoscute de acesta şi nu din declaraţia sa expresă de voinţă.
Art. 1052 C.civ. reglementează următoarele două cazuri de revocare tacită a
testamentului:
a) distrugerea, ruperea sau ştergerea testamentului olograf;
b) contrarietatea sau incompatibilitatea dintre dispoziţiile testamentului ulterior şi ale
celui anterior.
Incompatibilitatea presupune o imposibilitate obiectivă (de natură materială sau juridică),
absolută de executare concomitentă a dispoziţiilor testamentare succesive, în timp ce
contrarietatea presupune o imposibilitate subiectivă (datorată voinţei testatorului), din punct de
vedere obiectiv dispoziţiile testamentare succesive putând fi executate concomitent.
Exemple de incompatibilitate de natură materială:
� Testatorul îl iartă de datorie pe debitorul său, printr-un testament, însă, printr-un
testament ulterior, acelaşi testator instituie un legat cu titlu particular, al cărui obiect este
reprezentat tocmai de acest drept de creanţă. Într-o astfel de ipoteză, cel de-al doilea testament îl
revocă pe cel dintâi.
� Printr-un legat cu titlu particular, se dispune pentru cauză de moarte de proprietatea
exclusivă a autoturismului testatorului; însă, printr-un testament ulterior, acelaşi autoturism este
lăsat legat altei persoane. Şi în acest caz, operează revocarea tacită a primului legat.
Exemplu de incompatibilitate de natură juridică: Deplina proprietate asupra unui bun
imobil este atribuită printr-un testament unei persoane, iar, printr-un testament ulterior, este
atribuit altei persoane uzufructul aceluiaşi bun. Cel din urmă testament îl revocă pe cel dintâi,
întrucât uzufructul este incompatibil, din punct de vedere juridic, cu deplina proprietate.
Exemplu de revocare a legatului pentru contrarietate: Testatorul lasă acelaşi bun moştenire
la două persoane diferite, prin testamente diferite. Se prezumă că testatorul a dorit să revoce
primul testament, prin testamentul ulterior întocmit.
Revocarea voluntară a legatelor
Art. 1068 C.civ. reglementează următoarele două cauze ale revocării voluntare tacite a
legatului:
a) orice înstrăinare a bunului ce constituie obiectul unui legat cu titlu particular,
consimţită de către testator, chiar dacă înstrăinarea este afectată de modalităţi;
b) distrugerea voluntară de către testator a bunului ce constituie obiectul legatului cu titlu
particular.
Precizare: Codul civil reglementează numai posibilitatea revocării voluntare tacite a
legatului. Acestuia, însă, îi vor fi aplicabile dispoziţiile Codului civil privind revocarea voluntară
expresă a testamentului.
Retractarea revocării voluntare a testamentului
Art. 1053 alin. (1) C.civ.: „Dispoziţia revocatorie poate fi retractată în mod expres prin
act autentic notarial sau prin testament”.
Precizare: Poate fi retractată numai revocarea voluntară expresă a testamentului sau
legatului.
Efectele retractării
Regulă: Retractarea dispoziţiilor revocatorii înlătură efectele revocării, reînviind
dispoziţiile testamentare revocate, astfel încât actul de ultimă voinţă a testatorului îşi produce
efectele.
Excepţie: Revocarea se menţine, actul de ultimă voinţă sau legatul devenind ineficace, în
următoarele două cazuri [art. 1053 alin. (2) C.civ.]:
- testatorul şi-a manifestat voinţa în sens contrar;
- intenţia contrară a testatorului rezultă din împrejurări concrete.
5.2.2. Revocarea judecătorească a legatelor
Constituie cauze de revocare judecătorească a legatelor (art. 1069 C.civ.) următoarele:
- neîndeplinirea culpabilă a sarcinii de către legatar;
- ingratitudinea legatarului.
Legatul este revocat pentru ingratitudine, dacă legatarul a săvârşit una dintre următoarele
fapte:
a) în timpul vieţii testatorului:
- a atentat la viaţa testatorului, a unei persoane apropiate lui, sau, ştiind că alţii
intenţionează să atenteze, nu l-a înştiinţat;
- s-a făcut vinovat de fapte penale, cruzimi sau injurii grave, faţă de testator.
b) după moartea testatorului, s-a făcut vinovat de injurii grave la adresa memoriei
acestuia.
Precizări:
- Dreptul la acţiunea în revocarea judecătorească a legatului se prescrie în termenul de
prescripţie extinctivă de un an, care începe să curgă de la data la care moştenitorul a cunoscut
fapta de ingratitudine;
- Constatăm o suprapunere parţială a cauzelor care atrag revocarea legatului pentru
ingratitudine, cu cauzele care atrag/pot atrage nedemnitatea succesorală.
5.3. Enumerarea noutăţilor aduse de Codul civil în vigoare faţă de reglementarea
anterioară
Codul civil în vigoare:
- reglementează distinct problematica revocării voluntare a testamentului şi a revocării
voluntare a legatului;
- permite retractarea revocării testamentului;
- suplimentează cauzele care atrag revocarea voluntară tacită a legatului, respectiv care
atrag revocarea judecătorească a legatului;
- determină natura, durata şi momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie
în materia revocării judecătoreşti a legatului.
5.4. Caducitatea legatelor
5.4.1. Noţiune
Caducitatea reprezintă cauza de ineficacitate a legatului, care se datorează unor
împrejurări ulterioare întocmirii testamentului şi independente de voinţa testatorului şi care
împiedică executarea legatului.
5.4.2. Cauze
Sunt cauze ale caducităţii legatelor următoarele (art. 1071 C.civ.):
a) legatarul nu mai este în viaţă la data deschiderii moştenirii;
b) legatarul este incapabil de a primi legatul, la data deschiderii moştenirii;
c) legatarul este nedemn;
d) legatarul renunţă la legat;
e) legatarul decedează înaintea împlinirii condiţiei suspensive ce afectează legatul, dacă
aceasta avea un caracter pur personal;
f) bunul care formează obiectul legatului cu titlu particular a pierit în totalitate din motive
care nu ţin de voinţa testatorului, în timpul vieţii testatorului sau înaintea împlinirii condiţiei
suspensive care afectează legatul.
Regimul legatului-sarcină
Art. 1073 C.civ.: „...caducitatea sau revocarea judecătorească a unui legat grevat cu un
legat-sarcină în favoarea unui terţ nu atrage ineficacitatea acestui din urmă legat. Moştenitorii
care beneficiază de ineficacitatea legatului sunt obligaţi să execute legatul-sarcină”.
Exemplu: Legatarul unui autoturism este însărcinat cu plata unei sume de bani în favoarea
unei terţe persoane.
Regulă: Caducitatea legatului principal nu atrage caducitatea legatului secundar.
Excepţie: Caducitatea legatului principal atrage ineficacitatea legatului secundar, dacă
bunul care formează obiectul legatului principal, cu titlu particular, a pierit în totalitate, din
motive care nu ţin de voinţa testatorului, în timpul vieţii testatorului sau înaintea împlinirii
condiţiei suspensive care afectează legatul.
5.5. Consecinţele ineficacităţii legatelor
Art. 1072 C.civ: „Ineficacitatea legatului din cauza nulităţii, revocării, caducităţii sau
desfiinţării pentru nerealizarea condiţiei suspensive ori pentru îndeplinirea condiţiei rezolutorii
profită moştenitorilor ale căror drepturi succesorale ar fi fost micşorate sau, după caz, înlăturate
prin existenţa legatului sau care aveau obligaţia să execute legatul”.
Persoanele care vor beneficia de ineficacitatea legatelor sunt:
- moştenitorii legali;
- legatarii universali;
- legatarii cu titlu universal;
- legatarii cu titlu particular, dacă testatorul le-a impus sarcina executării testamentului
ineficace.
Exemplu: De ineficacitatea legatului universal profită, în primul rând, moştenitorii
rezervatari (dacă există), aceştia culegând nu numai rezerva legală, ci întreaga moştenire. În
ipoteza inexistenţei moştenitorilor legali rezervatari, de ineficacitatea legatului universal profită
moştenitorii legali nerezervatari, care ar fi fost înlăturaţi de la moştenire, dacă legatul universal
şi-ar fi produs efectele juridice.
Regulă: De ineficacitatea legatului beneficiază moştenitorii ale căror părţi din moştenire
au fost micşorate sau, după caz, înlăturate prin existenţa legatului sau care aveau obligaţia să
execute legatul.
Excepţie: Legatul conjunctiv, reglementat de art. 1065 C.civ.
5.7. Enumerarea noutăţilor aduse de Codul civil în vigoare faţă de reglementarea
anterioară
Actualul Cod civil:
- reformulează unele cazuri ale caducităţii şi chiar consacră unele noi;
- reglementează consecinţele ineficacităţii legatului;
- conţine dispoziţii referitoare la regimul legatului-sarcină.
Secţiunea a 2-a. Dezmoştenirea
§1. Noţiune
Art. 1074 alin. (1) C.civ.: „Dezmoştenirea este dispoziţia testamentară prin care
testatorul îi înlătură de la moştenire, în tot sau în parte, pe unul sau mai mulţi dintre moştenitorii
săi legali”.
§2. Feluri
A) dezmoştenire directă şi indirectă;
B) dezmoştenire totală şi parţială.
a) Dezmoştenirea este directă [art. 1074 alin. (2) C.civ.] „...atunci când testatorul dispune
prin testament înlăturarea de la moştenire a unuia sau mai multor moştenitori legali…”.
Aşadar, dezmoştenirea directă poate fi:
- totală;
Exemplu: dezmoştenirea directă care vizează toţi moştenitorii legali nerezervatari ai
testatorului (inclusiv unicul moştenitor).
- parţială.
Exemplu: dezmoştenirea directă, ce are ca efect înlăturarea de la moştenire de către
testator a unuia sau mai multor moştenitori legali nerezervatari ai săi (nu toţi, însă) sau a unuia,
mai multor ori tuturor moştenitorilor săi rezervatari.
Precizări:
� Dezmoştenirea moştenitorilor rezervatari este întotdeauna parţială.
Exemple:
- Dacă defunctul are un singur copil, pe care-l dezmoşteneşte şi nu instituie legatari,
acesta va culege ½ din moştenire, corespunzând rezervei sale succesorale şi nu întreaga
moştenire, pe care ar fi putut-o culege dacă nu ar fi fost dezmoştenit. Cealaltă jumătate a
moştenirii revine moştenitorilor legali subsecvenţi.
- Dacă defunctul are doi copii şi dezmoşteneşte numai pe unul dintre aceştia, cel
dezmoştenit va culege numai 1/4 din moştenire, corespunzând rezervei sale legale (adică ½ din
cota de ½ care i s-ar fi cuvenit în concurs cu fratele său, dacă nu ar fi intervenit dezmoştenirea),
iar celălalt copil nedezmoştenit al defunctului va culege restul de 3/4 din moştenire (şi nu ½ cât ar
fi cules, dacă fratele său nu ar fi fost dezmoştenit).
� Dezmoştenirea nu presupune, în mod necesar, instituirea unor legatari (testatorul poate
dezmoşteni unicul său moştenitor legal, fără să instituie legatari, moştenirea sa devenind astfel
vacantă).
b) Dezmoştenirea este indirectă atunci când testatorul instituie unul sau mai mulţi legatari
[art. 1074 alin. (2) teza finală C.civ.].
Exemplu: Testatorul desemnează un legatar universal sau doi legatari cu titlu universal,
fiecare pentru o cotă de ½ din moştenire.
Precizare: În cazul dezmoştenirii indirecte, instituirea de legatari înseamnă dezmoştenire.
§3. Efecte
Ipoteze:
A) La moştenire, în concurs cu clasele de moştenitori, vine şi soţul supravieţuitor:
a) dezmoştenirea numai a soţului supravieţuitor;
Art. 1075 alin. (1) C.civ.: „În cazul dezmoştenirii soţului supravieţuitor, moştenitorii din
clasa cu care acesta vine în concurs culeg partea din moştenire rămasă după atribuirea cotei
cuvenite soţului supravieţuitor ca urmare a dezmoştenirii”.
b) dezmoştenirea unei rude a defunctului (moştenitor rezervatar), care vine la moştenire în
concurs cu soţul supravieţuitor (nedezmoştenit).
Art. 1075 alin. (2) C.civ.: „Dacă, în urma dezmoştenirii, pe lângă soţul supravieţuitor, vin
la moştenire atât cel dezmoştenit, cât şi acela care beneficiază de dezmoştenire, acesta din urmă
culege partea rămasă după atribuirea cotei soţului supravieţuitor şi a cotei celui dezmoştenit”.
Exemple:
� Defunctul are soţ supravieţuitor şi trei copii, pe unul dintre aceştia din urmă
dezmoştenindu-l expres prin testament. Moştenirea defunctului va fi împărţită astfel:
- soţul supravieţuitor va culege ¼ din moştenire;
- fiul dezmoştenit (care, în absenţa dezmoştenirii, ar fi cules cota de ¼) va culege cota
de 1/8 (adică jumătate din cota de 1/4);
- cei doi descendenţi ai defunctului nedezmoşteniţi vor culege împreună cota de 5/8 din
moştenire, adică fiecare dintre ei, cota de 5/16.
� Defunctul are soţ supravieţuitor şi părinţi, numai pe unul dintre aceştia din urmă
dezmoştenindu-l. Într-o astfel de ipoteză, moştenirea va fi împărţită după cum urmează:
- soţul supravieţuitor va culege 1/2 din moştenire;
- părintele dezmoştenit va culege 1/8 din moştenire (adică jumătate din cota de ¼, care i
s-ar fi cuvenit dacă nu ar fi fost dezmoştenit);
- celălalt părinte va culege cota de 3/8 din moştenire.
B) Moştenitorii din cele patru clase vin la moştenire singuri, fără concursul soţului
supravieţuitor:
a) este dezmoştenită o rudă a defunctului din categoria moştenitorilor rezervatari;
Art. 1075 alin. (3) C.civ.: „Atunci când, în urma dezmoştenirii, un moştenitor primeşte o
cotă inferioară cotei sale legale, moştenitorul cu care vine în concurs culege partea care ar fi
revenit celui dezmoştenit”.
Exemplu: Dacă defunctul are doi copii şi numai pe unul dintre aceştia îl dezmoşteneşte,
cotele care se cuvin acestora sunt următoarele:
- 1/4 din moştenire pentru copilul dezmoştenit (1/2 din cota de 1/2 pe care ar fi cules-o,
dacă nu ar fi fost dezmoştenit);
- 3/4 din moştenire pentru celălalt copil al defunctului.
b) este dezmoştenită o rudă a defunctului din categoria moştenitorilor nerezervatari.
Art. 1075 alin. (4) C.civ.: „Dacă, în urma dezmoştenirii, o persoană este înlăturată total
de la moştenire, cota ce i s-ar fi cuvenit se atribuie moştenitorilor cu care ar fi venit în concurs
sau, în lipsa acestora, moştenitorilor subsecvenţi”.
Exemple:
- Defunctul are doi fraţi şi numai pe unul dintre aceştia îl dezmoşteneşte. Fratele
dezmoştenit va fi înlăturat de la moştenire ca urmare a voinţei defunctului, moştenirea
cuvenindu-se, în integralitatea ei, fratelui nedezmoştenit (comoştenitor).
- Defunctul are un frate, pe care-l dezmoşteneşte şi doi nepoţi de frate. Moştenirea
defunctului se va cuveni în cote egale (de ½) celor doi nepoţi ai săi (moştenitori subsecvenţi).
Concluzie: În toate cazurile, cota moştenitorului sau, după caz, a moştenitorilor legali
dezmoşteniţi se cuvine comoştenitorilor sau, după caz, moştenitorilor subsecvenţi, în măsura în
care aceştia sunt capabili de a primi legate [art. 1075 alin. (5) C.civ.].
§4. Nulitate
Art. 1076 alin. (1) C.civ.: „Dispoziţia testamentară prin care moştenitorii legali au fost
dezmoşteniţi este supusă cauzelor de nulitate, absolută sau relativă, prevăzute de lege”.
Termenul (general) de prescripţie a acţiunii în anulabilitate curge de la data la care cei
dezmoşteniţi au luat cunoştinţă de dispoziţia testamentară prin care au fost înlăturaţi de la
moştenire, dar nu mai devreme de data deschiderii moştenirii.
§5. Enumerarea noutăţilor aduse de Codul civil în vigoare faţă de reglementarea
anterioară
Codul civil în vigoare:
- reglementează, pentru prima dată în sistemul nostru de drept, dezmoştenirea;
- asigură acestei instituţii a dreptului succesoral o reglementare satisfăcătoare.
Secţiunea a 3-a. Execuţia testamentară
§1. Noţiune
De regulă, obligaţia de a executa testamentul revine moştenitorilor legali sau legatarului
universal.
Potrivit art. 1077 alin. (1) C.civ.: „Testatorul poate numi una sau mai multe persoane,
conferindu-le împuternicirea necesară executării dispoziţiilor testamentare. Executorul
testamentar poate fi desemnat şi de către un terţ determinat prin testament”.
§2. Modalităţi de desemnare
Desemnarea executorului se poate face:
- de către testator, prin testament (chiar şi codicil), după regulile de desemnare a
legatarului;
Revocarea unui executor testamentar se realizează, în general, după aceleaşi reguli ca şi
revocarea testamentului (art. 1051 şi urm. C.civ.).
- de către un terţ, indicat de către dispunător prin testament.
§3. Cine poate fi executor testamentar?
Executor testamentar poate fi orice persoană, care are deplină capacitate de exerciţiu, la
data deschiderii moştenirii (art. 1078 C.civ.).
Nu poate dobândi calitatea de executor testamentar;
- persoana pusă sub interdicţie judecătorească sau minorul, chiar dacă aceştia ar avea
încuviinţarea reprezentantului lor legal şi autorizarea instanţei de tutelă;
- unitatea administrativ-teritorială, întrucât aceasta nu poate administra un patrimoniu
străin, în mod gratuit.
§4. Pluralitatea de executori testamentari
Testatorul poate desemna, în vederea aducerii la îndeplinire a dispoziţiilor sale de ultimă
voinţă, mai mulţi executori.
Regulă: Aceştia au atribuţii conjunctive.
Excepţii:
a) testatorul poate împărţi atribuţiile executorilor testamentari - divizibilitatea atribuţiilor;
b) testatorul dispune altfel.
Exemple:
- Testatorul desemnează un al doilea executor testamentar, pentru ipoteza în care cel
dintâi executor testamentar desemnat nu poate sau nu vrea să-şi asume misiunea execuţiei
testamentare (atribuţii subsidiare);
- Testatorul dispune ca toţi executorii testamentari cu atribuţii conjunctive să lucreze
împreună.
Concluzie: Executorii testamentari pot avea:
a) atribuţii conjunctive, caz în care oricare dintre executorii testamentari poate pune în
execuţie, în totalitate, dispoziţiile testamentare;
b) atribuţii divizate, caz în care fiecare dintre aceştia trebuie să îndeplinească în totalitate
propriile atribuţii;
c) atribuţii subsidiare, pentru ipoteza în care primul executor desemnat nu poate sau nu
vrea să accepte această însărcinare.
d) executorii testamentari lucrează împreună, potrivit voinţei testatorului [art. 1077 alin.
(2) C.civ.].
Art. 1077 alin. (3) C.civ.: „Puterile executorului testamentar pot fi exercitate de la data
acceptării misiunii prin declaraţie autentică notarială”.
§5. Natură juridică
Art. 1082 alin. (2) C.civ.: „Executorul testamentar răspunde ca un mandatar în legătură
cu executarea dispoziţiilor testamentare”.
Aşadar, execuţia testamentară prezintă natura juridică a unui mandat.
§6. Atribuţii
Art. 1079 C.civ.: „(1)Executorul testamentar are dreptul să administreze patrimoniul
succesoral pe o perioadă de cel mult 2 ani de la data deschiderii moştenirii, chiar dacă testatorul
nu i-a conferit în mod expres acest drept. (2)Prin testament, dreptul de administrare poate fi
restrâns doar la o parte din patrimoniul succesoral sau la un termen mai scurt. (3)Termenul de 2
ani poate fi prelungit de instanţa de judecată, pentru motive temeinice, prin acordarea unor
termene succesive de câte un an”.
Aşadar, executorul testamentar are următoarele atribuţii:
a) să ceară, în condiţiile legii, punerea sigiliilor, dacă printre moştenitori sunt şi minori,
persoane puse sub interdicţie judecătorească sau dispărute;
b) să stăruie în vederea realizării inventarului bunurilor moştenirii, în prezenţa sau cu
citarea moştenitorilor;
c) să ceară instanţei de judecată încuviinţarea vânzării bunurilor, în lipsă de sume
suficiente pentru executarea legatelor. Instanţa de judecată va putea încuviinţa vânzarea
imobilelor succesorale, numai dacă nu există moştenitori rezervatari.
d) va depune diligenţe pentru executarea testamentului, iar în caz de contestaţie pentru a
apăra validitatea acestuia;
e) va plăti datoriile moştenirii, dacă a fost împuternicit în acest sens prin testament. În
lipsa unei asemenea împuterniciri, executorul testamentar va putea achita datoriile moştenirii,
numai cu încuviinţarea instanţei de judecată;
f) va încasa creanţele moştenirii;
g) dacă a fost abilitat de către testator, executorul testamentar poate proceda la partajarea
bunurilor succesorale, partajul astfel realizat producând efecte numai dacă proiectul prezentat de
către executor a fost aprobat de către toţi moştenitorii.
Precizare: Pentru a putea să-şi exercite atribuţiile conferite de lege, este necesar ca
executorul testamentar să fie citat în cadrul procedurii succesorale notariale, alături de
moştenitorii legali şi de legatari.
§7. Transmitere
Regulă - art. 1081 alin. (1) C.civ.: „Puterile executorului testamentar nu pot fi transmise”.
Excepţie - art. 1081 alin. (2) C.civ.: „Misiunea executorului testamentar numit în
considerarea unei funcţii determinate poate fi continuată de către persoana care preia acea
funcţie”.
§8. Încetare
8.1. Cazuri (art. 1085 C.civ.):
a) prin îndeplinirea sau imposibilitatea aducerii la îndeplinire a misiunii primite;
b) prin renunţare în forma unei declaraţii autentice notariale;
c) prin decesul executorului testamentar;
d) prin punerea sub interdicţie judecătorească a executorului testamentar;
e) prin revocarea de către instanţa de judecată a executorului testamentar care nu îşi
îndeplineşte misiunea ori o îndeplineşte în mod necorespunzător;
f) prin expirarea termenului în care se exercită dreptul de administrare, afară de cazul în
care instanţa de judecată decide prelungirea termenului.
Precizare: În caz de pluralitate de executori, execuţia testamentară încetează pentru
cauzele enumerate mai sus, astfel:
- în ipoteza atribuţiilor conjunctive, execuţia testamentară încetează, numai dacă niciunul
dintre executori nu poate continua sarcina încredinţată de testator;
- dacă atribuţiile executorilor au fost divizate, execuţia testamentară încetează pentru
fiecare executor testamentar în parte.
8.2. Obligaţia de a da socoteală şi răspunderea executorului testamentar
Art. 1082 alin. (1) C.civ.: „La sfârşitul fiecărui an şi la încetarea misiunii sale, executorul
testamentar este obligat să dea socoteală pentru gestiunea sa, chiar dacă nu există moştenitori
rezervatari. Această obligaţie se transmite moştenitorilor executorului”.
Art. 1082 alin. (2) C.civ.: „Executorul testamentar răspunde ca un mandatar în legătură
cu executarea dispoziţiilor testamentare”.
Aşadar:
- executorul testamentar răspunde sub forma daunelor-interese, pentru orice culpă comisă
în executarea testamentului;
- în cazul în care a primit remuneraţie, diligenţa executorului testamentar va fi apreciată
mai sever (culpa levis in abstracto), iar în cazul în care nu a fost remunerat, culpa acestuia va fi
apreciată mai puţin sever (culpa levis in concreto) [art. 2018 alin. (1) C.civ.];
- testatorul îl poate exonera pe executor de răspundere, indiferent dacă a fost sau nu
remunerat pentru executarea testamentului;
- în niciun caz, executorului testamentar nu-i va fi angajată răspunderea pentru pieirea
fortuită a bunurilor deţinute în vederea executării testamentului;
- în ipoteza pluralităţii de executori testamentari, răspunderea acestora este solidară, cu
excepţia cazului în care testatorul le-a împărţit atribuţiile şi fiecare dintre ei s-a limitat la
misiunea încredinţată.
Executorul testamentar are următoarele drepturi:
a) dreptul de a pretinde restituirea cheltuielilor făcute din propriul patrimoniu cu
executarea testamentului (art. 1084 C.civ.);
b) dreptul de a pretinde repararea prejudiciilor cauzate de executarea testamentului (art.
2026 C.civ.);
c) dreptul de a fi remunerat pentru îndeplinirea misiunii sale, în ipoteza în care testatorul
a dispus astfel.
§9. Enumerarea noutăţilor aduse de Codul civil în vigoare faţă de reglementarea
anterioară
Codul civil în vigoare dispune în sensul că:
- executorul testamentar poate fi desemnat şi de către un terţ, determinat de testator prin
actul său de ultimă voinţă;
- acceptarea, respectiv renunţarea la misiunea execuţiei testamentare trebuie realizată în
forma unei declaraţii autentice notariale;
- executorul testamentar deţine, în puterea legii, dreptul de a administra patrimoniul
succesoral, pe o perioadă de cel mult doi ani de la data deschiderii moştenirii, termen ce poate fi
restrâns prin testament sau prelungit, pentru motive temeinice, de către instanţa de judecată, prin
acordarea unor termene succesive de câte un an;
- în lipsă de sume suficiente pentru executarea legatelor, instanţa de judecată va putea
încuviinţa vânzarea imobilelor succesorale, numai dacă nu există moştenitori rezervatari;
- executorul testamentar va plăti datoriile moştenirii, numai dacă a fost împuternicit în
acest sens prin testament sau cu încuviinţarea instanţei de judecată;
- în baza împuternicirii testatorului, executorul testamentar poate realiza partajul bunurilor
succesorale, sub condiţia ca proiectul prezentat de către acesta să fie aprobat de toţi moştenitorii;
- executorul testamentar dă socoteală pentru gestiunea sa, la sfârşitul fiecărui an şi la
încetarea misiunii sale;
- execuţia testamentară încetează prin expirarea termenului în care se exercită dreptul de
administrare, afară de cazul în care instanţa de judecată decide prelungirea termenului.
Secţiunea a 4-a. Probleme de seminar
§1. Teme de reflecţie
1. În ce măsură se suprapun testamentul şi legatul? Identificaţi elementele comune şi
elementele de specificitate ale acestora.
2. În ce măsură regăsim mecanismul reprezentării de drept comun în cadrul execuţiei
testamentare?
3. Identificaţi vreo suprapunere între nedemnitatea succesorală şi ingratitudinea
legatarului? Ce configuraţie i-aţi atribui ingratitudinii, într-o viitoare reglementare?
4. În ce măsură se aseamănă revocarea judecătorească a legatelor cu revocarea
judecătorească a donaţiilor?
5. Am putea pune semnul egalităţii între ”ineficacitatea legatelor” şi „anularea legatelor”?
Argumentaţi.
§2. Teme pentru referat
1. Categorii de legate.
2. Revocarea legatului şi revocarea donaţiei. Privire comparativă.
3. Revocarea legatului pentru ingratitudine şi nedemnitatea succesorală. Privire
comparativă.
4. Caducitatea legatului.
5. Dezmoştenirea.
6. Execuţia testamentară şi mandatul cu reprezentare. Privire comparativă.
§3. Întrebări
1. Enumeraţi condiţiile legatului.
2. Identificaţi deosebirile dintre legatul universal, legatul cu titlu universal şi legatul cu
titlu particular.
3. Revocarea voluntară expresă a testamentului.
4. Care sunt cauzele care atrag revocarea voluntară tacită a testamentului? Dar cele care
atrag revocarea voluntară tacită a legatului?
5. Retractarea revocării voluntare a testamentului.
6. Care sunt cauzele care pot atrage revocarea judecătorească a legatului?
7. Ce este caducitatea şi care sunt cauzele care o pot atrage?
8. Ce consecinţe juridice produce ineficacitatea legatului?
9. Felurile dezmoştenirii.
10. Atribuţiile executorului testamentar.
11. Încetarea execuţiei testamentare.
§4. Teste grilă
1. Legatul este:
a) un act dezinteresat;
b) o liberalitate;
c) un act comutativ;
d) un act aleatoriu.
2. Legatul este valabil dacă:
a) legatarul este desemnat, dar are sarcina predării bunului legat unei alte persoane
determinate în condiţiile legii;
b) legatarii sunt desemnaţi, însă repartizarea bunurilor legate între aceştia este lăsată la
aprecierea unui terţ;
c) nu conţine elemente care permit identificarea bunului legat;
d) nu este materializat într-un înscris.
3. Constituie legat universal:
a) legatul asupra întregii moşteniri a defunctului, dispus în favoarea a două sau mai multe
persoane;
b) legatul nudei proprietăţi a întregii moşteniri;
c) legatul unei fracţiuni din moştenire, dispus în favoarea a două sau mai multe persoane;
d) legatul tuturor bunurilor imobile.
4. Constituie legat cu titlu universal:
a) legatul unor bunuri imobile, individual determinate;
b) legatul tuturor bunurilor mobile şi imobile ale testatorului;
c) legatul unei fracţiuni din toate bunurile mobile şi imobile ale testatorului;
d) legatul nudei proprietăţi asupra unei fracţiuni din moştenire.
5. Legatul unei sume de bani, având destinaţia de a finanţa continuarea studiilor de către
legatar, este:
a) legat pur şi simplu;
b) legat cu termen;
c) legat sub condiţie;
d) legat cu sarcină.
6. Revocarea voluntară expresă a testamentului se poate realiza printr-un:
a) înscris autentic;
b) nou testament;
c) înscris sub semnătură privată;
d) început de dovadă scrisă.
7. Constituie cazuri de revocare voluntară tacită a legatului:
a) impunerea unei sarcini în favoarea testatorului;
b) contrarietatea dintre dispoziţiile testamentului ulterior şi ale celui anterior;
c) distrugerea testamentului cu ştiinţa testatorului;
d) distrugerea bunului legat fără voia testatorului.
8. Legatul poate fi revocat pe cale judecătorească pentru:
a) survenienţă de copil;
b) ingratitudine;
c) neexecutarea sarcinii;
d) circumscrierea obiectului său unei moşteniri nedeschise.
9. Constituie ingratitudine în materie testamentară:
a) atentatul la viaţa unei persoane apropiate testatorului;
b) injuria gravă la adresa memoriei testatorului;
c) refuzul de alimente cerute de testator;
d) faptele penale, cruzimile sau injuriile grave la adresa testatorului.
10. Constituie cauze de caducitate a legatului:
a) pieirea în totalitate a bunului legat din motive care nu ţin de voinţa testatorului;
b) distrugerea voluntară a bunului legat;
c) înstrăinarea voluntară a bunului legat;
d) incapacitatea legatarului de a primi legatul.
11. Suntem în prezenţa dezmoştenirii indirecte, în următoarele situaţii:
a) testatorul, care are moştenitori rezervatari, instituie unul sau mai mulţi legatari
universali;
b) în testamentul său olograf, testatorul dispune ca moştenitorii săi rezervatari să fie
dezmoşteniţi;
c) în testamentul său, testatorul dispune ca acei moştenitori care ar ataca în justiţie
testamentul să fie dezmoşteniţi;
d) testatorul instituie prin testament persoana care să pună în executare dispoziţiile sale de
ultimă voinţă.
12. Dezmoştenirea reprezintă:
a) o limită a dreptului de a dispune asupra moştenirii;
b) o sancţiune specifică moştenirii legale;
c) o modalitate a testamentului;
d) o dispoziţie testamentară.
13. Executorul testamentar beneficiază de:
a) detenţia precară asupra bunurilor mobile succesorale;
b) dreptul de administrare a patrimoniului succesoral;
c) proprietatea bunurilor mobile succesorale;
d) posesia bunurilor imobile succesorale.
14. Dreptul de administrare:
a) ca regulă, nu poate depăşi un an de la data deschiderii moştenirii;
b) prin voinţa testatorului, poate avea o durată mai mică de un an;
c) poate fi prelungit, de către instanţa de judecată, pentru motive temeinice;
d) poate fi exercitat de executorului testamentar, chiar dacă nu i-a fost conferit în mod
expres de către testator.
15. După obiectul său, legatul poate fi clasificat în:
a) legat pur şi simplu, legat cu termen, legat sub condiţie şi legat cu sarcină;
b) legatul nudei proprietăţi şi legatul uzufructului;
c) legatul rămăşiţei şi dublul legat condiţional;
d) legat universal, legat cu titlu universal şi legat cu titlu particular.
16. Legatul uzufructului asupra tuturor bunurilor succesorale constituie:
a) legat universal;
b) legat cu titlu universal;
c) legat cu titlu particular.
17. Legatul nudei proprietăţi asupra unui bun succesoral individual determinat constituie:
a) legat universal;
b) legat cu titlu universal;
c) legat cu titlu particular.
18. Legatul având ca obiect dobânzile produse de o sumă de bani pe o durată de timp
determinată constituie:
a) legat cu termen suspensiv;
b) legat cu termen extinctiv;
c) legat sub condiţie rezolutorie;
d) legat cu titlu particular.
19. Revocarea voluntară tacită a testamentului intervine în cazul:
a) distrugerii, ruperii sau ştergerii testamentului autentic;
b) înstrăinării voluntare a bunului ce constituie obiectul legatului cu titlu particular;
c) ingratitudinii legatarului;
d) nedemnităţii legatarului.
20. În concurs cu soţul supravieţuitor, fiul dezmoştenit al defunctului culege cota de:
a) ¾;
b) ¼;
c) ½;
d) 3/16.
Capitolul III
Limitele dreptului de a dispune asupra moştenirii
Secţiunea 1. Sinteze
Enumerarea limitelor
Principiul libertăţii de voinţă a testatorului comportă următoarele limite:
a) oprirea actelor juridice asupra moştenirii nedeschise;
b) oprirea substituţiilor fideicomisare graduale şi veşnice;
c) oprirea liberalităţilor care încalcă rezerva succesorală.
Subsecţiunea 1. Oprirea actelor juridice asupra moştenirii nedeschise
Art. 956 C.civ.: „Dacă prin lege nu se prevede altfel, sunt lovite de nulitate absolută
actele juridice având ca obiect drepturi eventuale asupra unei moşteniri nedeschise încă, precum
actele prin care se acceptă moştenirea sau se renunţă la aceasta, înainte de deschiderea ei, ori
actele prin care se înstrăinează sau se promite înstrăinarea unor drepturi care s-ar putea
dobândi la deschiderea moştenirii”.
Pentru a fi în prezenţa unui act juridic interzis asupra unei moşteniri viitoare, trebuie
întrunite următoarele condiţii:
a) actul juridic să privească o moştenire (universalitatea moştenirii, numai o cotă-parte din
universalitate sau chiar bunuri determinate din moştenire);
b) moştenirea să nu fie deschisă;
c) actul juridic să nu fie permis (cu titlu de excepţie) de lege.
Excepţii de la regula interdicţiei actelor juridice asupra moştenirilor viitoare (enumerare
exemplificativă):
- convenţia prin care asociaţii stipulează că societatea înfiinţată va continua de drept, la
moartea unuia dintre ei, cu moştenitorii acestuia (art. 1939 C.civ.);
- partajul de ascendent efectuat prin donaţie, cu respectarea condiţiilor de fond şi de
formă, statuate de dispoziţiile art. 1160-1163 C.civ.;
- renunţarea anticipată la acţiunea în reducţiune sau la cererea de raport [art. 1091 alin. (4)
C.civ.].
Precizare: S-a apreciat în literatura de specialitate că nu fi valabilă, întrucât constituie un
act juridic asupra unei moşteniri viitoare, declaraţia unui succesibil, scrisă în josul testamentului,
înainte de deschiderea succesiunii, prin care recunoaşte a fi valabil acel testament.
Sancţiunea nerespectării interdicţiei: Actele juridice asupra moştenirii nedeschise sunt
lovite de nulitate absolută.
Subsecţiunea a 2-a. Oprirea substituţiilor fideicomisare graduale şi veşnice
§1. Noţiune şi reglementare legală
Substituţia fideicomisară este dispoziţia inserată într-o liberalitate, contract de donaţie sau
testament, prin care o persoană, denumită instituit, este însărcinată să administreze bunul sau
bunurile care constituie obiectul liberalităţii şi să le transmită unui terţ, denumit substituit,
desemnat de dispunător (art. 993 şi 994 C.civ.). O astfel de dispoziţie produce efecte juridice,
numai în măsura în care este permisă de lege.
În cazul substituţiei fideicomisare, dispunătorul face două liberalităţi, având acelaşi
obiect:
- acesta hotărăşte ca bunul donat sau legat să revină donatarului sau legatarului;
- acesta dispune ca bunul în cauză să revină, la moartea instituitului (donatar sau legatar),
unei a treia persoane (substituit), tot de el desemnată.
Exemplu: Testatorul lasă un bun fiului său, obligându-l pe acesta să-l păstreze şi să-l
transmită, la rându-i, propriului său fiu.
Precizări:
- substituţia fideicomisară poate fi numai unică (simplă), dispunătorul putând desemna
doar un singur substituit;
- instituitului i se aplică în mod corespunzător dispoziţiile referitoare la fiduciar;
- dispunătorul trebuie să fie capabil de a gratifica, la data la care îşi exprimă
consimţământul [art. 987 alin. (2) C.civ.];
- instituitul trebuie să fie capabil de a primi, la data la care acceptă donaţia, respectiv la
data deschiderii moştenirii dispunătorului [art. 987 alin. (3) şi (4) C.civ.];
- substituitul-donatar trebuie să deţină capacitatea de a primi o donaţie la momentul
acceptării acesteia, iar substituitul-legatar trebuie să deţină capacitatea de a primi un legat, la data
deschiderii moştenirii dispunătorului.
§2. Condiţii
a) dispunătorul să fi făcut două liberalităţi succesive, cu acelaşi obiect, către două
persoane;
Precizări:
- prima liberalitate se execută la data încheierii contractului, respectiv la moartea
dispunătorului;
- cea de-a doua liberalitate se execută la moartea instituitului;
- cel care transmite obiectul liberalităţii atât faţă de instituit, cât şi faţă de substituit, este
dispunătorul.
b) să existe o dispoziţie prin care instituitul este obligat să administreze bunul care
formează obiectul liberalităţii şi să-l transmită substituitului;
c) dispunătorul să arate că dreptul substituitului se naşte, la moartea instituitului.
§3. Efecte
A) Cu privire la bunurile care constituie obiectul liberalităţii, substituţia fideicomisară
produce următoarele efecte juridice (art. 995 C.civ.):
- sarcina impusă instituitului de a administra bunurile care formează obiectul liberalităţii
şi de a le transmite, la decesul său, substituitului, produce efecte numai cu privire la bunurile care
au format obiectul liberalităţii şi care, la data decesului instituitului, pot fi identificate şi se află în
patrimoniul său;
- în ipoteza în care liberalitatea ce conţine o substituţie fideicomisară are ca obiect valori
mobiliare, sarcina administrării şi transmiterii acestora produce efecte şi asupra valorilor
mobiliare care le înlocuiesc;
- dacă liberalitatea are ca obiect drepturi supuse formalităţilor de publicitate, sarcina
trebuie să respecte aceleaşi formalităţi.
B) Cât priveşte drepturile substituitului, substituţia fideicomisară produce următoarele
efecte juridice (art. 996 C.civ.):
- drepturile substituitului se nasc la moartea instituitului;
- substituitul dobândeşte bunurile care constituie obiectul liberalităţii, ca efect al voinţei
dispunătorului;
- substituitul nu poate fi, la rândul său, supus obligaţiei de administrare şi de transmitere a
bunurilor.
Constituie alte efecte ale substituţiei fideicomisare, următoarele (art. 997 şi 998 C.civ.):
- în vederea executării sarcinii, dispunătorul poate impune instituitului constituirea de
garanţii şi încheierea unor contracte de asigurare.
- dacă instituitul este moştenitor rezervatar al dispunătorului, sarcina transmiterii nu poate
încălca rezerva sa succesorală.
§4. Ineficacitate
Art. 1000 C.civ.: „Atunci când substituitul predecedează instituitului sau renunţă la
beneficiul liberalităţii, bunul revine instituitului, cu excepţia cazului în care s-a prevăzut că
bunul va fi cules de moştenitorii substituitului ori a fost desemnat un al doilea substituit”.
Constituie, aşadar, cazuri de ineficacitate a substituţiei fideicomisare, următoarele:
- substituitul decedează mai înaintea instituitului;
- substituitul renunţă la beneficiul liberalităţii.
Efectul ineficacităţii
Regulă: Nu mai întâlnim o dublă liberalitate succesivă, ci o liberalitate de drept comun, cu
unic beneficiar.
Excepţie: Dispunătorul a arătat că, în cazul în care substituitul predecedează instituitului
sau renunţă la beneficiul liberalităţii, bunurile în discuţie vor reveni moştenitorilor substituitului
sau unui al doilea substituit (suntem, din nou, în prezenţa unei substituţii fideicomisare).
§5. Revizuirea sarcinii administrării bunului
Dacă, din cauza unor situaţii imprevizibile şi neimputabile instituitului, survenite ulterior
acceptării liberalităţii, executarea sarcinii care afectează liberalitatea a devenit extrem de dificilă
ori excesiv de oneroasă pentru acesta, instituitul poate cere revizuirea ei.
§6. Liberalităţile reziduale
6.1. Noţiune şi reglementare legală
Art. 1001 C.civ.: „Dispunătorul poate stipula ca substituitul să fie gratificat cu ceea ce
rămâne, la data decesului instituitului, din donaţiile sau legatele făcute în favoarea acestuia din
urmă”.
Aşadar, liberalitatea reziduală reprezintă acea dispoziţie inserată în cuprinsul unui
contract de donaţie sau al unui testament, prin care dispunătorul obligă pe instituit (gratificat) să
transmită, la moartea sa, ceea ce a rămas din bunurile primite, unei alte persoane, desemnată tot
de dispunător, numită substituit.
6.2. Alte aspecte
� Instituitul poate dispune nelimitat de bunurile în discuţie, prin acte juridice cu titlu
oneros (art. 1002 C.civ.);
� Cu privire la posibilitatea instituitului de a dispune prin donaţie de bunurile cu care a
fost gratificat, reţinem următoarele:
- Regulă: Instituitul poate dispune prin donaţie de bunurile cu care a fost gratificat.
- Excepţie: Dispunătorul poate interzice instituitului să dispună astfel de bunurile în
discuţie.
- Excepţie la excepţie: Instituitul păstrează posibilitatea de a dispune de bunurile care au
constituit obiectul donaţiilor imputate asupra rezervei sale succesorale, prin donaţie, chiar dacă
dispunătorul i-a interzis acest lucru, în cazul în care cel dintâi este moştenitor rezervatar al celui
din urmă [art. 1003 alin. (2) C.civ.].
� Cu privire la posibilitatea instituitului de a dispune prin testament de bunurile cu care a
fost gratificat, facem următoarele precizări:
- Regulă: Instituitul nu poate dispune prin testament de bunurile care au constituit
obiectul unei liberalităţi reziduale [art. 1003 alin. (1) C.civ.].
- Excepţie: Instituitul – moştenitor rezervatar al dispunătorului – păstrează posibilitatea de
a dispune prin testament de bunurile care au constituit obiectul donaţiilor, imputate asupra
rezervei sale succesorale [art. 1003 alin. (2) teza a doua C.civ.].
� Instituitul din liberalităţile reziduale nu este ţinut de obligaţia de a da socoteală
dispunătorului ori moştenitorilor acestuia.
Precizare: Dispoziţiile prevăzute la art. 955, 996 alin. (2), 997, 999 şi 1000 C.civ., cu
incidenţă directă în materia substituţiilor fideicomisare, sunt aplicabile şi liberalităţilor reziduale.
§7. Enumerarea noutăţilor aduse de Codul civil în vigoare faţă de reglementarea
anterioară
Noua reglementare civilă:
- permite, în anumite cazuri, substituţia fideicomisară simplă;
- conţine dispoziţii referitoare la liberalităţile reziduale.
Subsecţiunea a 3-a. Oprirea liberalităţilor care încalcă rezerva succesorală
§1. Noţiune şi reglementare legală
Art. 1086 C.civ.: „Rezerva succesorală este partea din bunurile moştenirii la care
moştenitorii rezervatari au dreptul în virtutea legii, chiar împotriva voinţei defunctului,
manifestată prin liberalităţi ori dezmoşteniri”.
Dacă defunctul are numai moştenitori nerezervatari, acesta poate exercita dreptul de
dispoziţie asupra bunurilor sale, independent de orice limitare.
Cotitatea disponibilă reprezintă „...partea din bunurile moştenirii care nu este rezervată
prin lege şi de care defunctul poate dispune în mod neîngrădit prin liberalităţi” (art. 1089
C.civ.).
§2. Caractere juridice
A) Rezerva succesorală reprezintă o parte a moştenirii (pars hereditatis);
Din caracterul succesoral al rezervei, rezultă următoarele consecinţe:
a) de rezerva succesorală beneficiază numai moştenitorii rezervatari, care îndeplinesc
condiţiile cerute de lege pentru a putea moşteni;
b) culegând rezerva, moştenitorii rezervatari au obligaţia corelativă de a suporta, în mod
proporţional, datoriile moştenirii. Acestea vor fi suportate însă numai în limita bunurilor
succesorale (intra vires hereditatis) [art. 1114 alin. (2) C.civ.];
c) moştenitorii rezervatari sunt îndreptăţiţi să primească rezerva în natură (nu în
echivalent bănesc) şi în plină proprietate (nefiind afectată de uzufruct);
d) rezerva se atribuie moştenitorilor îndreptăţiţi, în toate cazurile, în mod individual;
e) rezerva succesorală este stabilită în mod imperativ de lege;
f) dreptul la rezervă este un drept propriu, născut în persoana moştenitorilor rezervatari, la
data deschiderii moştenirii, nefiind dobândit de la defunct, prin moştenire;
g) rezerva succesorală este o cotă fixă (1/2), dintr-o cotă variabilă (cota pe care ar fi cules-
o moştenitorul rezervatar dacă defunctul nu ar fi dispus prin liberalităţi sau dezmoşteniri).
B) Rezerva succesorală este indisponibilă.
Acest caracter trebuie înţeles ca interdicţia de a aduce atingere (de a ştirbi) rezervei
succesorale, prin legate şi donaţii.
§3. Întindere
3.1. Enumerarea moştenitorilor rezervatari
Beneficiază de rezerva succesorală (art. 1087 C.civ.):
a) soţul supravieţuitor al defunctului;
b) descendenţii defunctului de orice grad;
c) ascendenţii privilegiaţi ai defunctului.
Rezerva succesorală a fiecărui moştenitor rezervatar este „...de jumătate din cota
succesorală care, în absenţa liberalităţilor sau dezmoştenirilor, i s-ar fi cuvenit ca moştenitor
legal” (art. 1088 C.civ.).
3.2. Rezerva soţului supravieţuitor al defunctului
Rezerva soţului supravieţuitor este de:
- 1/8 (1/2 din 1/4) din moştenire, dacă vine în concurs cu descendenţii;
- 1/6 (1/2 din 1/3) din moştenire, dacă vine în concurs cu întreaga clasă a II-a de
moştenitori legali;
- 1/4 (1/2 din 1/2) din moştenire, dacă vine în concurs numai cu ascendenţii privilegiaţi
sau numai cu colateralii privilegiaţi;
- 3/8 (1/2 din 3/4) din moştenire, dacă vine în concurs cu ascendenţii ordinari sau cu
colateralii ordinari;
- 1/2 (1/2 din 1) din moştenire, dacă lipsesc rudele din cele patru clase de moştenitori
legali, existând numai legatari.
Precizare: Soţul supravieţuitor are calitatea de moştenitor legal, numai cât priveşte
dreptul la moştenire în concurs cu oricare dintre clasele de moştenitori legali sau în lipsa rudelor
din cele patru clase, nu şi în ceea ce priveşte dreptul de abitaţie şi dreptul special de moştenire.
Cotitatea disponibilă specială a soţului supravieţuitor
Art. 1090 alin. (1) C.civ.: „Liberalităţile neraportabile făcute soţului supravieţuitor, care
vine la moştenire în concurs cu alţi descendenţi decât cei comuni lor, nu pot depăşi un sfert din
moştenire şi nici partea descendentului care a primit cel mai puţin”.
Cotitatea disponibilă specială a soţului supravieţuitor cunoaşte, aşadar, o dublă limitare:
- prima limită este reprezentată de partea descendentului care a luat cel mai puţin;
- a doua limită este reprezentată de cota de ¼ din moştenire.
Exemplu: Au chemare la moştenirea lui de cuius, copilul acestuia rezultat dintr-o căsătorie
anterioară şi soţia supravieţuitoare, gratificată de către defunct printr-un legat universal.
Vom proceda la stabilirea rezervelor moştenitorilor defunctului. Rezerva soţului
supravieţuitor, în concurs cu copilul defunctului, este de 1/8 (1/2 din 1/4), iar rezerva copilului
defunctului este de 3/8 (1/2 din 3/4). Rezerva totală a moştenitorilor rezervatari este, aşadar, de ½
(1/8+3/8). Cotitatea disponibilă generală, în limitele căreia ar putea fi gratificat soţul
supravieţuitor, în absenţa dispoziţiilor art. 1090 C.civ., este de 1/2. Numai că, în cazul soţului
supravieţuitor, trebuie să respectăm cotitatea disponibilă specială, astfel încât acesta, în concurs
cu descendenţi ai defunctului care nu sunt comuni, nu poate primi, prin liberalităţi neraportabile,
mai mult de un sfert din moştenire şi de partea descendentului care a primit cel mai puţin. Or,
descendentul defunctului dintr-o altă căsătorie a primit 3/8 din moştenire (mai mult de 1/4). În
atare situaţie, soţul supravieţuitor nu va mai putea primi, prin liberalităţi neraportabile, mai mult
de ¼. Aşadar, alături de cota de rezervă de 1/8, soţul supravieţuitor va mai primi încă 1/8 din
moştenire (cu titlul de cotitate disponibilă specială). În total, soţul supravieţuitor va primi 1/4 din
moştenire (1/8+1/8). Restul de cotitate disponibilă generală, de 3/8 (1-3/8-2/8), se va cuveni
descendentului defunctului. Drept urmare, acesta va primi din moştenire, cota de 3/4 [3/8 (cu titlu
de rezervă succesorală)+3/8 (diferenţa dintre cotitatea disponibilă generală şi cotitatea disponibilă
specială)].
Cazuri în care se aplică dispoziţiile art. 1090 C.civ.
a) Defunctul a făcut donaţii soţului supravieţuitor, fie în timpul căsătoriei, fie anterior
încheierii acesteia, dacă se dovedeşte că perspectiva încheierii căsătoriei a constituit cauza
impulsivă şi determinantă a actului cu titlu gratuit, care a atras diminuarea patrimoniului
defunctului.
Precizare: Trebuie avute în vedere, în toate cazurile, numai donaţiile care nu sunt supuse
raportului.
b) Defunctul a lăsat legate în favoarea soţului supravieţuitor.
c) Defunctul a dezmoştenit direct prin testament descendenţii rezultaţi din afara căsătoriei
sau pe cei asimilaţi acestora, iar de această dezmoştenire urmează să beneficieze soţul
supravieţuitor [art. 1090 alin. (3) C.civ.].
Determinarea cuantumului cotităţii disponibile speciale
Precizări:
- Cele două tipuri de cotităţi nu se cumulează, cotitatea disponibilă specială (care este mai
mică) imputându-se asupra cotităţii disponibile ordinare (care este mai mare);
- Trebuie respectată cotitatea disponibilă specială atât în cazul în care defunctul, căsătorit
de mai multe ori, a dispus prin liberalităţi neraportabile în favoarea unora dintre soţi, cât şi în
cazul în care acesta a dispus în favoarea tuturor soţilor. Într-o astfel de ipoteză, trebuie avută în
vedere aceeaşi cotitate disponibilă specială.
- Diferenţa dintre cotitatea disponibilă generală şi cotitatea disponibilă specială se atribuie
descendenţilor (art. 1089 C.civ.).
Etape în cadrul procedurii de calcul (având în vedere exemplul de mai sus):
a) deducerea rezervei soţului supravieţuitor: 1/2 din ¼=1/8; aşadar rezerva soţului
supravieţuitor este de 1/8 din moştenire;
b) deducerea rezervei descendentului, rezultat din afara căsătoriei: 1/2 din ¾=3/8; aşadar
rezerva descendentului este de 3/8 din moştenire;
c) însumarea rezervei soţului supravieţuitor şi a rezervei descendentului, rezultând
întreaga rezervă cuvenită moştenitorilor rezervatari: 1/8+3/8=1/2; aşadar rezerva moştenitorilor
legali din exemplul nostru este de 1/2 din moştenire;
d) scăderea rezervei moştenitorilor rezervatari din întreaga masă succesorală, pentru a
rezulta cotitatea disponibilă ordinară: 1-1/2=1/2; aşadar cotitatea disponibilă ordinară este de 1/2
din moştenire;
e) determinarea cotităţii disponibile speciale: soţul supravieţuitor nu poate culege, în
exemplul nostru, prin liberalităţi neraportabile, mai mult de 1/4 din moştenire; astfel încât acesta
mai poate fi gratificat din cotitatea disponibilă specială cu 1/8;
f) diferenţa dintre cotitatea disponibilă ordinară şi cotitatea disponibilă specială, adică 3/8
(1/2-1/8), va reveni, întrucât defunctul nu a dispus prin liberalităţi, descendentului acestuia.
Soţul supravieţuitor va primi:
a) 1/8, reprezentând rezerva succesorală;
b) 1/8, reprezentând cotitatea disponibilă specială.
Aşadar, soţul supravieţuitor va primi o fracţiune de 1/4 din moştenire.
Copilul defunctului din căsătoria anterioară va primi:
a) 3/8, reprezentând rezerva succesorală;
b) 3/8, reprezentând diferenţa dintre cotitatea disponibilă ordinară şi cotitatea disponibilă
specială.
Aşadar, copilul defunctului din căsătoria anterioară va primi o fracţiune de 3/4.
Sancţiunea încălcării limitelor cotităţii disponibile speciale - reducţiunea liberalităţilor
excesive.
3.3. Rezerva descendenţilor defunctului
A) În ipoteza în care la moştenire vin, în calitate de moştenitori rezervatari, descendenţi
de gradul I, cuantumul rezervei acestora va fi de ½ din cota pe care ar fi cules-o, în absenţa
liberalităţilor sau dezmoştenirilor.
Exemplu: Dacă defunctul are trei copii, rezerva acestora va fi de 1/6 pentru fiecare dintre
ei (1/2 din 1/3).
B) Dacă, însă, la moştenire vin, în aceeaşi calitate, descendenţi de grad mai îndepărtat
(gradul II sau următoarele), trebuie distinse două ipoteze:
a) Descendenţii de gradul II sau următoarele vin la moştenire prin reprezentare;
Într-o atare situaţie, rezerva se calculează, în funcţie de numărul tulpinilor, adică al
descendenţilor de gradul I.
Exemplu (completăm exemplul de mai sus, astfel): Defunctul are 3 copii, însă cel mai
mare dintre aceştia, care are la rându-i 3 copii, este predecedat sau nedemn. În acest caz, deşi sunt
5 moştenitori rezervatari, rezerva se va împărţi în 3 tulpini, nepoţii de fiu, care vin la moştenire
prin reprezentarea tatălui lor, culegând împreună tulpina acestuia. Aşadar, în această ipoteză,
fiecărei tulpini îi corespunde 1/6 din moştenire. Cei trei nepoţi vor culege împreună fracţiunea de
1/6, fiecăruia revenindu-i, aşadar, 1/18 din moştenire.
b) Descendenţii de gradul al II-lea sau următoarele vin la moştenire în nume propriu.
În acest caz, rezerva se va stabili în funcţie de numărul descendenţilor de grad subsecvent,
care vin efectiv la moştenire.
Exemplu (completăm exemplul de mai sus astfel): Cei trei copii ai defunctului sunt
predecedaţi sau nedemni. Numai cel mai mare dintre ei are copii (2 fii şi o fiică). Într-o asemenea
ipoteză, rezerva se va cuveni celor trei nepoţi ai defunctului, care o vor culege în nume propriu
(pe capete). Dacă nu ar fi fost dezmoşteniţi, aceştia ar fi cules, în nume propriu, întreaga
moştenire (adică 1/3 fiecare). Ca urmare a dezmoştenirii, ei vor culege jumătate din ceea ce li s-ar
fi cuvenit dacă nu ar fi fost exheredaţi, anume ½ din moştenire (adică 1/6 fiecare).
3.4. Rezerva ascendenţilor privilegiaţi ai defunctului
Ascendenţii privilegiaţi culeg rezerva, numai în cazul în care defunctul nu are descendenţi
sau aceştia nu pot (fiind nedemni) sau nu vor (fiind renunţători) să vină la moştenire.
Rezerva succesorală a părinţilor defunctului este de ½ din cota succesorală care, în
absenţa dezmoştenirilor sau liberalităţilor, li s-ar fi cuvenit acestora ca moştenitori legali.
Ipoteze:
A) Ascendenţii privilegiaţi (dezmoşteniţi) vin singuri la moştenire, nesuportând concursul
altor moştenitori legali. În acest caz, ei vor culege împreună 1/2 din masa succesorală (1/2 din 1),
adică ¼ fiecare. Dacă defunctul are numai un părinte şi acesta este dezmoştenit, ascendentul
privilegiat va culege cota de ½ din moştenire. Precizăm că este posibil ca defunctul (adoptat cu
efecte restrânse) să aibă mai mult de doi părinţi. Într-o astfel de situaţie, ascendenţii privilegiaţi ai
defunctului vor împărţi cota prevăzută de lege pentru doi părinţi. Această precizare trebuie avută
în vedere şi în cazurile mai jos redate.
B) Ascendenţii privilegiaţi (dezmoşteniţi) vin la moştenire în concurs cu colateralii
privilegiaţi. Într-o astfel de ipoteză, cotele lor de rezervă sunt următoarele:
- 1/8 (1/2 din 1/4), dacă la moştenire vine numai în părinte;
- ¼ (1/2 din 1/2), adică 1/8 (1/2 din 1/4) pentru fiecare, dacă la moştenire vin doi părinţi.
C) Ascendenţii privilegiaţi (dezmoşteniţi) vin la moştenire în concurs cu soţul
supravieţuitor. În această situaţie, cotele lor de rezervă sunt următoarele:
- ¼ (1/2 din 1/2), dacă la moştenire vine numai în părinte;
- ¼ (1/2 din 1/2), adică 1/8 (1/2 din 1/4) pentru fiecare, dacă la moştenire vin doi părinţi.
D) Ascendenţii privilegiaţi (dezmoşteniţi) vin la moştenire în concurs, atât cu colateralii
privilegiaţi, cât şi cu soţul supravieţuitor. Drept urmare, cotele lor de rezervă sunt următoarele:
- 1/12 (1/2 din 1/6), dacă la moştenire vine numai un părinte;
- 1/6 (1/2 din 1/3), adică 1/12 (1/2 din1/6) pentru fiecare, dacă la moştenire vin doi părinţi.
Precizare: În ipoteza în care unul dintre părinţii defunctului este nedemn sau renunţător,
rezerva se va stabili având în vedere numai părintele care vine efectiv la moştenire.
§4. Calculul rezervei succesorale şi al cotităţii disponibile
Moştenirea cuprinde următoarele două părţi, în ipoteza în care există moştenitori
rezervatari:
a) rezerva succesorală, care se cuvine moştenitorilor rezervatari şi de care defunctul nu
poate dispune în mod valabil, în favoarea altor persoane;
b) cotitatea disponibilă, de care defunctul poate dispune în mod liber.
Pentru a calcula rezerva succesorală şi cotitatea disponibilă trebuie determinată masa de
calcul. Aceasta nu reprezintă patrimoniul defunctului la data deschiderii moştenirii, ci
patrimoniul pe care l-ar fi avut defunctul dacă nu ar fi dispus în timpul vieţii prin liberalităţi.
Stabilirea masei de calcul presupune realizarea următoarele operaţiuni [art. 1091 alin. (1)
C.civ.]:
a) determinarea activului brut al moştenirii, prin însumarea valorii bunurilor existente în
patrimoniul succesoral, la data deschiderii moştenirii;
b) determinarea activului net, prin scăderea pasivului succesoral, din activul brut;
c) reunirea fictivă, la activul net, a valorii donaţiilor făcute de către cel care lasă
moştenirea.
4.1. Determinarea activului brut al moştenirii
Această operaţiune presupune identificarea tuturor bunurilor, mobile şi imobile, care au
aparţinut defunctului la data deschiderii moştenirii, inclusiv cele lăsate legate sau care au
constituit obiectul unei donaţii de bunuri.
Drept urmare, vor fi avute în vedere la determinarea activului brut al moştenirii:
- drepturile reale principale şi accesorii asupra bunurilor defunctului, mai puţin drepturile
reale cu caracter viager;
- drepturile de creanţă ale defunctului, indiferent de izvorul acestora;
- drepturile patrimoniale de creaţie şi de proprietate intelectuală;
- acţiunile patrimoniale la care avea dreptul defunctul (cele neexercitate încă sau aflate în
curs de judecată), în scopul valorificării drepturilor sale patrimoniale;
- dreptul de folosinţă asupra locurilor de înmormântare, concesionate pe o durată de timp
nelimitată;
- bunurile care au format obiectului legatelor sau donaţiilor de bunuri viitoare, întrucât
acestea nu au ieşit încă din patrimoniul defunctului;
- drepturile care se reîntorc în patrimoniul defunctului (donator), în temeiul dispoziţiilor
art. 1016 C.civ., în ipoteza predecesului donatarului sau a predecesului donatarului şi
descendenţilor săi.
Dimpotrivă, nu vor fi avute în vedere la determinarea activului brut al moştenirii:
- drepturile reale principale cu caracter viager (precum dreptul de uzufruct, dreptul de uz,
dreptul de abitaţie);
- drepturile de creanţă cu caracter viager (precum dreptul la pensie, dreptul la întreţinere,
dreptul la rentă viageră etc.);
- bunurile lipsite de valoare patrimonială, precum amintirile de familie (enumerate de art.
1141 C.civ.);
- creanţele insolvabile sau nesigure, precum creanţa ce nu poate fi valorificată, întrucât
debitorul său se află într-o stare de insolvabilitate notorie sau creanţa sub condiţie suspensivă;
- fructele naturale sau civile percepute sau ajunse la scadenţă, după data deschiderii
moştenirii, precum şi adăugirile ori îmbunătăţirile aduse unor bunuri din moştenire, după data
decesului lui de cuius;
- indemnizaţia de asigurare de persoane, plătită de asigurător terţului beneficiar al
asigurării, întrucât face parte din patrimoniul asigurătorului şi nu din cel al defunctului asigurat;
- dreptul de locaţiune născut dintr-un contract de închiriere.
Cu privire la dreptul de creaţie intelectuală a cărui valoare nu poate fi determinată în
momentul deschiderii succesiunii, literatura de specialitate a apreciat că o soluţie echitabilă ar fi
aceea care ar permite ca legatarul, în concurs cu moştenitorul rezervatar, să dobândească, încă de
la momentul deschiderii moştenirii, din celelalte bunuri ale moştenirii, atât cotitatea disponibilă
din dreptul de creaţie intelectuală, cât şi cotitatea disponibilă din indemnizaţia aferentă.
Dacă defunctul era căsătorit sub regimul comunităţii de bunuri, este necesar ca aceasta să
fie lichidată, astfel încât să fie determinate bunurile care se cuvin soţului supravieţuitor, cu titlu
de coproprietate (în devălmăşie).
4.2. Stabilirea activului net al moştenirii
Activul net al moştenirii se obţine prin scăderea pasivului succesoral (a obligaţiilor
patrimoniale ale defunctului de la data deschiderii moştenirii), din activul brut al moştenirii.
Fac parte din pasivul succesoral:
- obligaţiile patrimoniale ale defunctului faţă de terţi;
- datoriile defunctului faţă de moştenitori (precum cheltuielile de înmormântare,
cheltuielile efectuate cu ocazia inventarierii şi evaluării bunurilor, cheltuielile efectuate cu
conservarea şi administrarea patrimoniului succesoral, taxele şi impozitele plătite pentru bunurile
moştenite etc.).
Nu fac parte din pasivul succesiunii, următoarele categorii de datorii:
- obligaţiile asumate intuitu personae de către defunct, care s-au stins prin moartea
acestuia, precum obligaţia legală de întreţinere sau obligaţiile asumate în calitate de antreprenor,
mandatar etc.;
- obligaţiile civile imperfecte (denumite şi obligaţii naturale), precum cele stinse prin
efectul prescripţiei extinctive;
- obligaţiile sub condiţie suspensivă, care nu au luat încă naştere;
- obligaţiile moştenitorilor.
Precizare: În ipoteza în care pasivul moştenirii este mai mare decât activul, soldul va fi
considerat egal cu zero şi nu negativ.
4.3. Reunirea fictivă a valorii donaţiilor făcute de către defunct
Precizări:
a) Reunirea donaţiilor este numai fictivă (pentru calcul) şi nu reală;
b) Sunt supuse reunirii fictive toate donaţiile dispuse de către defunct în timpul vieţii;
c) Reunirea fictivă va viza, în cazul donaţiilor cu sarcină, numai diferenţa dintre valoarea
bunului donat şi sarcină [art. 1091 alin. (2) C.civ.].
Nu sunt supuse reunirii fictive [art. 1091 alin. (3) C.civ.]:
- darurile obişnuite (făcute rudelor sau prietenilor cu ocazia aniversărilor, botezurilor
copiilor lor sau chiar a nunţii acestora);
- donaţiile remuneratorii;
- sumele cheltuite pentru întreţinerea sau, dacă este cazul, pentru formarea profesională a
descendenţilor, a părinţilor sau a soţului, în măsura în care acestea nu sunt excesive;
- cheltuielile de nuntă;
- valoarea bunurilor înstrăinate cu titlu oneros, mai puţin în ipoteza în care moştenitorii
rezervatari dovedesc, prin orice mijloc de probă, că actul cu titlu oneros deghizează o donaţie.
Precizare: Art. 1091 alin. (4) C.civ. instituie o prezumţie relativă de gratuitate a actului
cu titlu oneros încheiat cu un descendent, ascendent privilegiat sau cu soţul supravieţuitor, în
schimbul uzufructului, uzului ori a abitaţiei sau în schimbul întreţinerii pe viaţă ori a unei rente
viagere.
Evaluarea bunurilor donate
După identificarea bunurilor donate de către defunct, trebuie realizată operaţiunea
evaluării acestora.
Criterii de evaluare (art. 1091 C.civ.):
- în funcţie de valoarea bunurilor mobile sau imobile donate, la data deschiderii
moştenirii;
- în funcţie de valoarea bunurilor înstrăinate de donatar, la data înstrăinării acestora;
- în funcţie de indicele inflaţiei, în cazul sumelor de bani.
Ipoteze particulare:
a) În situaţia în care bunurile donate au fost înlocuite cu altele, se va ţine cont de valoarea,
la data deschiderii moştenirii, a bunurilor intrate în patrimoniu şi de starea lor, la momentul
dobândirii.
b) În măsura în care bunul donat sau cel care l-a înlocuit pe acesta (spre exemplu, suma
încasată din asigurare) a pierit fortuit, indiferent de data pieirii, donaţia nu se va supune reunirii
fictive.
§5. Reducţiunea liberalităţilor excesive
5.1. Noţiune şi reglementare legală
Reducţiunea liberalităţilor excesive este sancţiunea care lipseşte de eficacitate
liberalităţile făcute de către defunct, care aduc atingere rezervei succesorale.
Art. 1092 C.civ.: „După deschiderea moştenirii, liberalităţile care încalcă rezerva
succesorală sunt supuse reducţiunii, la cerere”.
Sunt supuse reducţiunii:
- donaţiile făcute de către defunct în timpul vieţii;
- legatele (universale, cu titlu universal sau cu titlu particular).
5.2. Persoanele care o pot invoca
Art. 1093 C.civ.: „Reducţiunea liberalităţilor excesive poate fi cerută numai de către
moştenitorii rezervatari, de succesorii lor, precum şi de către creditorii chirografari ai
moştenitorilor rezervatari”.
Rezultă, aşadar, că reducţiunea liberalităţilor excesive poate fi invocată de către:
- moştenitorii rezervatari, care vin efectiv la moştenire (care au acceptat moştenirea);
Precizare: În ipoteza pluralităţii de moştenitori rezervatari, aceştia pot cere în mod
colectiv reducţiunea liberalităţilor excesive.
- dacă moştenitorul rezervatar moare, după deschiderea moştenirii faţă de care are această
calitate, dar mai înainte de a exercita dreptul de reducţiune, acest drept se transmite propriilor
moştenitori;
- creditorii chirografari ai moştenitorilor rezervatari.
5.3. Ordinea realizării
Este necesară cunoaşterea ordinii în care operează reducţiunea liberalităţilor excesive,
numai în ipoteza în care defunctul a realizat mai multe liberalităţi.
Reguli:
A) Legatele se reduc înaintea donaţiilor [art. 1096 alin. (1) C.civ.];
B) Legatele se reduc, toate deodată şi proporţional, afară dacă testatorul a dispus că
anumite legate vor avea preferinţă, caz în care vor fi reduse mai întâi celelalte legate [art. 1096
alin. (2) C.civ.];
C) Donaţiile se reduc succesiv, în ordinea inversă a datei lor, începând cu cea mai nouă
[art. 1096 alin. (3) C.civ.].
Regulă: Donatorul nu poate modifica regula potrivit căreia donaţiile sunt supuse
reducţiunii în ordine cronologică inversă.
Excepţie: Donatorului i se recunoaşte dreptul de a stabili ordinea reducţiunii donaţiilor
concomitente (care au aceeaşi dată). Dacă donatorul nu-şi exprimă voinţa în acest sens, donaţiile
concomitente vor fi supuse reducţiunii, ca şi legatele, toate deodată şi proporţional cu valoarea lor
[art. 1096 alin. (4) C.civ.].
În ipoteza în care beneficiarul donaţiei care ar trebui redusă este insolvabil, se va proceda
la reducţiunea donaţiei anterioare [art. 1096 alin. (5) C.civ.).
Reducţiunea liberalităţii directe va atrage şi reducţiunea liberalităţii indirecte, reducţiunea
acestora realizându-se simultan şi proporţional cu valoarea lor.
5.4. Căi procedurale de exercitare
Reducţiunea nu operează de drept, din oficiu, ci trebuie cerută (art. 1092 C.civ.) şi poate fi
realizată:
- prin bună învoială;
- pe cale judecătorească.
A) Reducţiunea prin bună învoială (prin înţelegerea dintre moştenitorii rezervatari, pe de
o parte şi donatarii şi legatarii în favoarea cărora a dispus defunctul, pe de altă parte).
Modalităţi de realizare:
a) reducerea liberalităţilor până la limitele legii de către notarul public, în baza acordului
celor interesaţi;
b) împărţirea bunurilor prin bună-învoială.
B) Reducţiunea judiciară (invocată în faţa instanţei de judecată, în absenţa acordului celor
interesaţi).
Căi de urmat [art. 1094 alin. (2) C.civ.]:
a) În ipoteza în care bunurile care au format obiectul liberalităţii se află la gratificat (de
regulă, la donatar şi numai în mod excepţional la legatar), moştenitorii rezervatari sunt
îndreptăţiţi să promoveze acţiunea în reducţiune.
Consecinţe:
- nu poate avea calitatea de reclamant decât moştenitorul a cărui rezervă este afectată prin
liberalitatea excesivă;
- acţiunea în reducţiune poate fi promovată, numai în limitele cotei de rezervă cuvenită
reclamantului;
- de admiterea acţiunii în reducţiune nu poate profita decât reclamantul, acţiunea în
reducţiune fiind divizibilă;
- acţiunea în reducţiune trebuie promovată în termenul de prescripţie extinctivă de 3 ani
(care începe să curgă, ca regulă, de la data deschiderii succesiunii sau, după caz, de la data la care
moştenitorii rezervatari au pierdut posesia bunurilor care formează obiectul liberalităţilor, iar, în
mod excepţional, când rezervatarul nu cunoaşte, din motive ce nu-i pot fi imputate, despre
existenţa unor liberalităţi excesive, de la data la care a cunoscut existenţa acestora şi caracterul
lor excesiv).
b) Dacă moştenitorii rezervatari se află în posesia bunurilor care au format obiectul
liberalităţilor excesive (ceea ce poate fi întâlnit în cazul legatelor), beneficiarii liberalităţilor
excesive pot cere predarea acestora, pe cale de acţiune (acţiunea de predare a legatului, petiţia de
ereditate etc.). În apărare, moştenitorul rezervatar îi poate opune reclamantului, pe cale de
excepţie, reducţiunea sau poate formula o cerere reconvenţională, în acest sens.
Precizare: Excepţia de reducţiune este imprescriptibilă extinctiv [art. 1095 alin. (3)
C.civ.].
5.5. Efecte
Art. 1097 alin. (1) C.civ.: „Reducţiunea are ca efect ineficacitatea legatelor sau, după
caz, desfiinţarea donaţiilor în măsura necesară întregirii rezervei succesorale”.
Categorii de efecte:
A) Reducţiunea legatelor atrage ineficacitatea acestora, fie în parte, fie în totalitate, după
cum rezerva poate fi întregită sau nu, numai cu o parte din valoarea lor.
B) Reducţiunea donaţiilor atrage desfiinţarea acestora, de asemenea, în parte sau în
totalitate, după cum rezerva poate fi întregită sau nu, numai cu o parte din valoarea lor.
Prin desfiinţarea donaţiei ca efect al reducţiunii, moştenitorul rezervatar devine proprietar
al bunului care a permis refacerea rezervei sale şi, în această calitate, poate cere restituirea
acestuia.
Regulă: Restituirea se realizează în natură [art. 1097 alin. (2) C.civ.].
Excepţie: Întregirea rezervei se face prin echivalent, în următoarele cazuri [art. 1097 alin.
(3)-(5) C.civ.]:
a) înainte de deschiderea moştenirii, donatarul a înstrăinat bunul ori a constituit asupra lui
drepturi reale, precum şi atunci când bunul a pierit dintr-o cauză imputabilă donatarului;
b) donaţia supusă reducţiunii a fost făcută unui moştenitor rezervatar care nu este obligat
la raportul donaţiei;
c) donatarul este un succesibil obligat la raport, iar partea supusă reducţiunii reprezintă
mai puţin de jumătate din valoarea bunului donat, caz în care donatarul rezervatar poate păstra
bunul, iar reducţiunea necesară întregirii rezervei celorlalţi moştenitori rezervatari se va face prin
luare mai puţin sau prin echivalent bănesc.
§6. Reducţiunea unor liberalităţi speciale
Art. 1098 C.civ.: „Dacă donaţia sau legatul are ca obiect un uzufruct, uz ori abitaţie sau
o rentă ori întreţinere viageră, moştenitorii rezervatari au facultatea fie de a executa
liberalitatea astfel cum a fost stipulată, fie de a abandona proprietatea cotităţii disponibile în
favoarea beneficiarului liberalităţii, fie de a solicita reducţiunea potrivit dreptului comun”.
Aşadar, moştenitorii rezervatari, a căror rezervă este afectată de o liberalitate constând
într-un uzufruct, uz ori abitaţie sau rentă ori întreţinere viageră, au următoarele posibilităţi:
a) să execute liberalităţile, aşa cum au fost ele dispuse de către defunct;
b) să renunţe la cotitatea disponibilă, astfel încât beneficiarul uzufructului, uzului,
abitaţiei sau rentei ori întreţinerii viagere devine, în această limită, proprietar;
c) să solicite reducţiunea potrivit dreptului comun.
§7. Enumerarea noutăţilor aduse de Codul civil în vigoare faţă de reglementarea
anterioară
Actualul Cod civil:
- oferă rezervei succesorale şi cotităţii disponibile o definiţie satisfăcătoare;
- statuează că rezerva succesorală reprezintă jumătate din cota succesorală care, în absenţa
liberalităţilor sau dezmoştenirilor, i s-ar fi cuvenit moştenitorului legal rezervatar;
- rezolvă unele probleme ridicate de cotitatea disponibilă specială a soţului supravieţuitor;
- consacră o succesiune logică a operaţiilor care trebuie realizate în vederea stabilirii
masei de calcul;
- dispune în sensul că prezumţia de gratuitate a actelor cu titlu oneros, încheiate de către
defunct cu un descendent, ascendent privilegiat sau cu soţul supravieţuitor, în schimbul
uzufructului, uzului ori a abitaţiei sau în schimbul întreţinerii pe viaţă ori a unei rente viagere are
o arie de cuprindere mai mare decât în vechea reglementare, atât în ceea ce priveşte persoanele
care o pot invoca, cât şi sarcina cu care este grevată liberalitatea;
- prevede că sumele de bani, care au format obiectul donaţiilor supuse reunirii, sunt
supuse indexării în raport cu indicele inflaţiei, corespunzător perioadei cuprinse între data intrării
lor în patrimoniul donatarului şi data deschiderii moştenirii;
- are în vedere atât situaţia în care bunurile donate au fost înlocuite cu altele, cât şi ipoteza
în care bunurile donate sau cele care le-au înlocuit au pierit fortuit, oferindu-le acestora o soluţie
justă;
- nu ţine seama, la stabilirea rezervei, de cei care au renunţat la moştenire, cu excepţia
celor obligaţi la raport în condiţiile legii;
- inovează cât priveşte persoanele care pot cere reducţiunea liberalităţilor excesive,
recunoscând acest drept numai moştenitorilor rezervatari, succesorilor acestuia şi creditorilor
chirografari ai moştenitorilor rezervatari;
- prevede că, în ipoteza în care beneficiarul donaţiei care ar trebui redusă este insolvabil,
se va proceda la reducţiunea donaţiei anterioare;
- dispune în sensul că acţiunea în reducţiune prezintă caracter divizibil;
- prevede că termenul în care acţiunea în reducţiune trebuie promovată este de 3 ani, iar
excepţia de reducţiune este imprescriptibilă din punct de vedere extinctiv;
- cât priveşte cazurile excepţionale în care reducţiunea se realizează prin echivalent,
extinde aria persoanelor care pot păstra, în contul rezervei, partea din donaţia supusă reducţiunii
care depăşeşte cotitatea disponibilă;
- cât priveşte reducţiunea unor liberalităţi speciale, extinde aria liberalităţilor speciale
supuse reducţiunii şi oferă moştenitorii rezervatari, a căror rezervă este afectată de o liberalitate
constând într-un uzufruct, uz, abitaţie sau rentă ori întreţinere viageră, trei posibilităţi.
Subsecţiunea a 4-a. Raportul donaţiilor
§1. Noţiune şi reglementare legală
Art. 1146 alin. (1) C.civ.: „Raportul donaţiilor este obligaţia pe care o au între ei soţul
supravieţuitor şi descendenţii defunctului care vin efectiv şi împreună la moştenirea legală de a
readuce la moştenire bunurile care le-au fost donate fără scutire de raport de către cel ce lasă
moştenirea”.
Exemplu: Defunctul lasă la moartea sa trei copii şi bunuri în valoare de 40.000 lei. Însă,
cu ocazia celebrării căsătoriei fiului cel mare, defunctul l-a gratificat pe acesta cu bunuri în
valoare de 20.000 lei. La deschiderea moştenirii, masa succesorală nu va fi împărţită în trei părţi
egale, ci la bunurile în valoare de 40.000 de lei va fi adăugată valoarea donaţiei (de 20.000 de lei)
primită de fiul cel mare. Drept urmare, masa succesorală va fi în valoare de 60.000 de lei.
Procedându-se la împărţirea moştenirii, potrivit regulilor stabilite de lege în materie, fiul cel mare
va păstra bunurile în valoare de 20.000 de lei, primite prin donaţie, iar ceilalţi doi fraţi ai acestuia
vor împărţi în cote egale, bunurile în valoare de 40.000 de lei. Ca urmare a împărţirii moştenirii
prin raportarea donaţiilor făcute de către defunct în timpul vieţii sale, s-a asigurat o deplină
egalitate între rudele din aceeaşi clasă şi de acelaşi grad.
§2. Domeniu de aplicare
a) Raportul donaţiilor priveşte numai anumiţi moştenitori legali (soţul supravieţuitor şi
descendenţii defunctului).
b) Raportul donaţiilor priveşte numai donaţiile, nu şi legatele.
§3. Condiţii
a) La moştenirea defunctului să vină cel puţin doi descendenţi sau unul ori mai mulţi
descendenţi, în concurs cu soţul supravieţuitor.
Precizări:
- Pentru a fi ţinut de obligaţia de a raporta donaţiile primite de la defunct, moştenitorul
legal trebuie să fi avut, la data încheierii contractului de donaţie, vocaţie concretă la moştenirea
donatorului.
- Descendenţii defunctului datorează raportul donaţiilor, indiferent că vin la moştenire în
nume propriu sau prin reprezentare.
b) Succesibilul donatar să fi acceptat moştenirea.
Regulă: Art. 1147 alin. (1) C.civ. – „În caz de renunţare la moştenirea legală,
descendentul sau soţul supravieţuitor nu mai are obligaţia de raport, putând păstra liberalitatea
primită în limitele cotităţii disponibile”.
Excepţie: Art. 1147 alin. (2) C.civ. – „Prin stipulaţie expresă în contractul de donaţie,
donatarul poate fi obligat la raportul donaţiei şi în cazul renunţării la moştenire. În acest caz,
donatarul va readuce la moştenire numai valoarea bunului donat care depăşeşte partea din
bunurile defunctului la care ar fi avut dreptul ca moştenitor legal”.
c) Debitorul obligaţiei de raport să aibă o dublă calitate, aceea de moştenitor legal şi de
donatar.
Regulă: Raportul este datorat numai pentru donaţiile primite personal de către debitorul
obligaţiei de raport [art. 1149 alin. (1) C.civ.].
Descendentul în grad de rudenie mai îndepărtat cu defunctul şi care vine la moştenire în
nume propriu nu este obligat să raporteze donaţia primită de ascendentul său, chiar dacă a
acceptat moştenirea acestuia din urmă [art. 1149 alin. (2) C.civ.].
Exemplu: În ipoteza în care unicul fiu a primit o donaţie de la tatăl său, însă îi
predecedează, iar la moştenire vin soţia supravieţuitoare şi nepotul de fiu, acesta din urmă nu va
raporta donaţia făcută de bunicul său, la a cărui moştenire vine în nume propriu, chiar dacă
acceptă moştenirea tatălui său.
Excepţie: Descendentul care vine la moştenire prin reprezentarea ascendentului său este
obligat să raporteze şi donaţia primită de reprezentat de la defunct, chiar dacă reprezentantul a
renunţat la moştenirea celui reprezentat [art. 1149 alin. (3) C.civ.].
Exemplu: În ipoteza în care fiul a primit o donaţie de la tatăl său şi îi predecedează, iar la
moştenire vin soţia supravieţuitoare în concurs cu o fiică şi cu nepotul din partea fiului
predecedat, acesta din urmă va raporta donaţia făcută tatălui său de către bunicul defunct,
deoarece nepotul vine la moştenire prin reprezentarea tatălui donatar, chiar dacă a renunţat la
moştenirea acestuia din urmă.
d) Donaţia dispusă în favoarea descendenţilor sau soţului supravieţuitor să nu fi fost
scutită de raport.
Precizare: Donaţia excesivă, chiar scutită de raport, va fi supusă reducţiunii, în limita
întregirii rezervei.
§4. Persoanele care pot cere raportul (art. 1148 C.civ.)
- soţul supravieţuitor;
- descendenţii;
- creditorii personali ai acestora.
§5. Donaţiile care sunt supuse raportului
- donaţiile făcute prin act autentic;
- darurile manuale;
- donaţiile indirecte;
- donaţiile grevate de sarcini, însă, obligaţia de raport priveşte, în acest caz, numai
beneficiul efectiv ce revine donatarului, rezultat prin scăderea contravalorii sarcinii, din valoarea
totală a donaţiei.
§6. Donaţiile care nu sunt supuse raportului (art. 1150 C.civ.)
a) donaţiile pe care defunctul le-a făcut cu scutire de raport;
b) donaţiile deghizate sub forma unor înstrăinări cu titlu oneros sau efectuate prin
persoane interpuse, cu excepţia cazului în care se dovedeşte că cel care a lăsat moştenirea a
urmărit un alt scop decât scutirea de raport;
c) darurile obişnuite, donaţiile remuneratorii şi, în măsura în care nu sunt excesive,
sumele cheltuite pentru întreţinerea sau, dacă este cazul, pentru formarea profesională a
descendenţilor, a părinţilor sau a soţului şi nici cheltuielile de nuntă, în măsura în care cel care
lasă moştenirea nu a dispus altfel;
d) fructele culese, veniturile scadente până în ziua deschiderii moştenirii şi echivalentul
bănesc al folosinţei exercitate de donatar asupra bunului donat;
e) bunul care a pierit fără culpa donatarului.
Excepţie: Art. 1150 alin. (2) C.civ. - dacă bunul a fost reconstituit prin folosirea unei
indemnizaţii încasate ca urmare a pieirii sale, donatarul este ţinut să facă raportul bunului în
măsura în care indemnizaţia a servit la reconstituirea acelui bun. În cazul în care indemnizaţia nu
a fost utilizată în acest scop, ea însăşi este supusă raportului. Dacă indemnizaţia rezultă dintr-un
contract de asigurare, aceasta se raportează numai în măsura în care depăşeşte cuantumul total al
primelor plătite de donatar.
§7. Efectele scutirii de raport
a) exceptarea donatarului de la obligaţia de raport;
b) donaţia se impută asupra cotităţii disponibile.
§8. Modalităţi de realizare
Art. 1151 C.civ.: „(1)Raportul se face prin echivalent. Este considerată ca nescrisă
dispoziţia care impune donatarului raportul în natură. (2)Cu toate acestea, donatarul poate
efectua raportul în natură dacă la data cererii de raport este încă proprietarul bunului şi nu l-a
grevat cu o sarcină reală şi nici nu l-a dat în locaţiune pentru o perioadă mai mare de 3 ani”.
a) Raportul prin preluare [art. 1151 alin. (4) C.civ.].
Această modalitate constă în luarea din masa succesorală de către creditorii raportului a
unor bunuri, pe cât posibil similare cu cele donate debitorului raportului, atât ca natură, cât şi din
punct de vedere calitativ. Preluarea va avea în vedere cotele succesorale ale fiecărui moştenitor
îndreptăţit la raport.
Exemplu: Defunctul are trei copii (A, B şi C) şi o masă succesorală a cărei valoare este de
50.000 de lei. În timpul vieţii, defunctul a gratificat, printr-o donaţie (nescutită de raport) în
valoare de 10.000 de lei, pe fiul său cel mare (A). Moştenirea se va împărţi astfel: B şi C vor lua
din moştenire bunuri în valoare de câte 10.000 de lei. Restul moştenirii, având valoare de 30.000
de lei (50.000 - 20.000 = 30.000 de lei) se va împărţi în mod egal, între cei trei fraţi (aşadar, este
luat în calcul şi A, care a fost gratificat de către defunct), fiecare luând încă 10.000 de lei. B şi C
vor lua din moştenire bunuri în valoare de câte 20.000 de lei, iar A numai bunuri în valoare de
10.000 de lei, întrucât păstrează donaţia făcută în favoarea sa de către defunct, în valoare de
10.000 de lei.
b) Raportul prin imputaţie [art. 1151 alin. (5) C.civ.].
Această metodă de realizare a raportului presupune adăugarea pe hârtie, alături de masa
succesorală, a valorii donaţiei. Rezultatul obţinut se împarte între moştenitori, avându-se în
vedere cotele legale ale acestora. Valoarea donaţiei se va scădea din partea cuvenită debitorului
raportului, acesta primind din restul masei succesorale, numai diferenţa dintre valoarea cotei sale
părţi şi valoarea donaţiei primite. Această metodă capătă aplicabilitate, în special, în ipoteza în
care obiectul donaţiei este reprezentat de o sumă de bani.
Exemplu [păstrăm datele de la punctul a)]: Raportul donaţiei prin imputaţie presupune
efectuarea următoarelor operaţii:
- la valoarea masei succesorale (50.000 de lei) se adaugă valoarea donaţiei, dispusă în
favoarea lui A (10.000 de lei), rezultând o masă de calcul de 60.000 de lei;
- această valoare se împarte la trei, rezultând cota de 20.000 de lei, pe care trebuie să o
culeagă fiecare dintre copiii defunctului.
B şi C vor primi din masa succesorală bunuri în valoare de câte 20.000 de lei, iar A numai
bunuri în valoare de 10.000 de lei, întrucât această sumă reprezintă diferenţa dintre cota ce i se
cuvine din moştenire şi valoarea donaţiei primite (20.000 - 10.000 = 10.000 de lei).
c) Raportul în bani [art. 1151 alin. (6) C.civ.].
Această modalitate presupune depunerea la masa succesorală a unei sume de bani care
reprezintă diferenţa dintre valoarea bunului donat şi partea din această valoare care corespunde
cotei sale succesorale. Se apelează la o astfel de modalitate, în ipoteza în care bunurile din masa
succesorală sunt insuficiente pentru a permite aplicarea celorlalte modalităţi, iar donatarul nu
poate renunţa la moştenire, în schimbul păstrării donaţiei, întrucât sunt întrunite condiţiile
acceptării forţate a moştenirii. Rezultă, aşadar, că într-o astfel de ipoteză valoarea donaţiei este
mai mare decât valoarea părţii din moştenire cuvenită gratificatului.
Exemplu: Defunctul are trei copii (A, B şi C) şi o masă succesorală de 15.000 de lei. În
timpul vieţii, defunctul îl gratifică pe fiul cel mare (A) printr-o donaţie a cărei valoare este de
12.000 de lei. Aşadar, masa succesorală are o valoare de 27.000 de lei (15.000 + 12.000=27.000
de lei). Partea care s-ar cuveni lui A, din masa succesorală, este de 9.000 de lei (27.000 : 3 =
9.000 de lei), aşadar mai puţin decât valorează donaţia primită. În consecinţă, A ar datora
comoştenitorilor 3.000 de lei (12.000 - 9.000 = 3.000). Bineînţeles că, în mod normal, într-o
astfel de ipoteză, moştenitorul-donatar preferă să renunţe la moştenire şi să păstreze donaţia.
Dacă însă, donatarului nu i se permite să renunţe la moştenire, întrucât sunt întrunite, în persoana
sa, condiţiile acceptării forţate a moştenirii, acesta va trebui să aducă la masa succesorală
diferenţa dintre valoarea bunului donat şi partea din această valoare care corespunde cotei sale
succesorale (3.000 de lei).
§9. Căi procedurale de realizare (art. 1152 C.civ.)
a) Raportul prin bună-învoială – se poate realiza în baza înţelegerii dintre moştenitori, în
cadrul procedurii notariale.
b) Raportul pe cale judecătorească – în ipoteza în care între părţi există neînţelegeri.
Problema raportului donaţiilor poate fi antamată numai în cadrul procesului de partaj.
Caracteristicile acţiunii în realizarea raportului:
- este o acţiune în realizare;
- este o acţiune personală;
- este imprescriptibilă din punct de vedere extinctiv (caracter împrumutat de la partaj);
- nu poate fi paralizată prin invocarea de către moştenitorul-donatar a uzucapiunii;
- are caracter colectiv [art. 1152 alin. (2) C.civ.], astfel încât aceasta profită tuturor
comoştenitorilor-creditori ai raportului, chiar dacă a fost promovată numai de către unul dintre
aceştia.
§10. Evaluarea bunului în cazul raportului prin echivalent (art. 1153 C.civ.)
Criterii de evaluare:
Regulă: Se ia în considerare valoarea bunului donat la momentul judecăţii, ţinându-se însă
cont de starea lui în momentul donaţiei, din care se scade valoarea, la momentul judecăţii, a
sarcinilor asumate prin contractul de donaţie.
Excepţii:
a) Dacă bunul a fost înstrăinat de donatar anterior cererii de raport, se ţine seama de
valoarea lui de la data înstrăinării;
b) Dacă bunul donat a fost înlocuit cu altul, se ţine cont de valoarea, la data raportului, a
bunului intrat în patrimoniu şi de starea lui la momentul dobândirii.
Excepţie la excepţie: Înlocuirea bunului nu va fi luată în considerare, dacă devalorizarea
bunului intrat în patrimoniu era inevitabilă la data dobândirii, în virtutea naturii sale.
c) Sumele de bani sunt supuse indexării în raport cu indicele inflaţiei, corespunzător
perioadei cuprinse între data intrării lor în patrimoniul donatarului şi data realizării raportului.
§11. Enumerarea noutăţilor aduse de Codul civil în vigoare faţă de reglementarea
anterioară
Potrivit Codului civil în vigoare:
- soţul supravieţuitor şi descendenţii defunctului, pentru a fi ţinuţi de obligaţia de a raporta
donaţiile primite de la defunct, trebuie să aibă vocaţie concretă la moştenirea acestuia, în cazul în
care aceasta s-ar fi deschis la data donaţiei;
- prin stipulaţie expresă în contractul de donaţie, donatarul poate fi obligat la raportul
donaţiei şi în cazul renunţării la moştenire;
- pot cere raportul donaţiilor, alături de soţul supravieţuitor şi descendenţii defunctului, şi
creditorii personali ai acestora;
- sunt exceptate de la raport, donaţiile deghizate sub forma unor înstrăinări cu titlu oneros
sau efectuate prin persoane interpuse, cu excepţia cazului în care se dovedeşte că cel care a lăsat
moştenirea a urmărit un alt scop decât scutirea de raport, precum şi donaţiile remuneratorii;
- este avută în vedere situaţia în care bunul a fost reconstituit prin folosirea unei
indemnizaţii încasate ca urmare a pieirii sale;
- este consacrată regula raportului prin echivalent;
- în cazul raportului prin preluare, vor fi avute în vedere cotele succesorale ale fiecărui
moştenitor îndreptăţit la raport, astfel încât creditorii raportului nu vor prelua din masa
succesorală cote egale, ci cotele stabilite de lege pentru fiecare dintre ei;
- sunt modificate criteriile de evaluare a bunurilor donate supuse raportului.
Subsecţiunea a 5-a. Raportul datoriilor
§1. Noţiune şi reglementare legală
Art. 1158 C.civ.: „(1)Dacă, la data partajului succesoral, un moştenitor are o datorie
certă şi lichidă faţă de moştenire, aceasta se lichidează prin luare mai puţin. (2)Dacă
moştenitorul are mai multe datorii faţă de moştenire care nu sunt acoperite cu partea sa din
bunurile moştenirii, aceste datorii se sting proporţional prin raport în limita părţii respective. (3)
Raportul nu operează în privinţa creanţei pe care un moştenitor o are faţă de moştenire. Însă
moştenitorul care este atât creditor, cât şi debitor al moştenirii se poate prevala de compensaţia
legală, chiar dacă nu ar fi întrunite condiţiile acesteia. (4)Prin acordul tuturor moştenitorilor,
raportul datoriilor se poate realiza şi înainte de partajul succesoral”.
§2. Condiţii şi efecte
Condiţii:
a) existenţa comoştenitorilor (mai multor moştenitori) care au acceptat moştenirea;
b) comoştenitorul să aibă o datorie faţă de moştenire, indiferent care este momentul
(înainte sau după deschiderea moştenirii) şi modul (personal, prin reprezentare sau retransmitere)
de dobândire a acesteia.
Exemplu: Defunctul lasă trei copii (A, B şi C) şi bunuri în valoare de 30.000 de lei. În
timpul vieţii, defunctul l-a împrumutat pe A cu suma de 9.000 de lei. După moartea lui de cuius,
se va proceda, cu prioritate, la întregirea masei succesorale, prin adăugarea la suma de 30.000 de
lei a sumei împrumutate lui A, de 9.000 de lei. Rezultă o masă de calcul de 39.000 de lei (30.000
+ 9.000 = 39.000 de lei), din care B şi C vor lua câte 13.000 de lei (39.000 : 3 = 13.000 de lei),
iar A numai 4.000 de lei, întrucât datoria de 9.000 de lei a fost imputată asupra cotei care i s-a
cuvenit din moştenire (13.000 - 9.000 = 4.000 de lei). A operat, aşadar, o raportare a datoriei prin
luare mai puţin.
Efecte:
- înlătură concursul creditorilor personali ai moştenitorului-debitor al raportului;
- comoştenitorii au dreptul la dobândă pentru datoria menţionată, de la data deschiderii
succesiunii;
- raportul operează şi cu privire la datoriile neexigibile.
Precizări:
a) Raportul nu vizează creanţele pe care un moştenitor le-ar avea asupra moştenirii [art.
1158 alin. (3) prima teză C.civ.];
b) Dacă moştenitorul cumulează atât calitatea de creditor, cât şi pe cea de debitor, acesta
poate invoca compensaţia legală, chiar dacă nu sunt îndeplinite condiţiile în care, potrivit
dreptului comun, aceasta operează. Va fi supus raportului, numai eventualul sold debitor [art.
1158 alin. (3) teza a doua C.civ.];
c) Dacă moştenitorul debitor are mai multe datorii faţă de moştenire, depăşind ca valoare
cota succesorală ce-i revine, acestea se vor stinge proporţional prin raport, în limitele părţii
respective, pentru restul moştenitorul-debitor fiind ţinut de obligaţia de plată, în condiţiile
dreptului comun [art. 1158 alin. (2) C.civ.].
§3. Natură juridică
Problema naturii juridice a raportului datoriilor este controversată în literatura de
specialitate. Potrivit opiniei majoritare, raportul datoriilor are aceeaşi natură ca şi raportul
donaţiilor, fiind datorat numai de către moştenitorii între care există obligaţia de a raporta
donaţiile.
§4. Enumerarea noutăţilor aduse de Codul civil în vigoare faţă de reglementarea
anterioară
Actualul Cod civil:
- supune raportării toate datoriile, indiferent de izvorul lor;
- dispune în mod expres în sensul că lichidarea datoriilor prin raport se poate realiza, prin
acordul tuturor moştenitorilor, şi înainte de partajul succesoral;
- reglementează expres unele aspecte, relevate sub imperiul vechiului Cod civil de către
literatura de specialitate, preluând întocmai soluţiile propuse de aceasta.
Subsecţiunea a 6-a. Imputarea liberalităţilor şi cumulul rezervei succesorale cu
cotitatea disponibilă
Regulă: Liberalităţile (donaţii sau legate) se impută numai asupra cotităţii disponibile, nu
şi asupra rezervei.
Ipoteze:
A) În cazul în care cei gratificaţi prin liberalităţi sunt terţi sau moştenitori nerezervatari,
nu se pune problema raportului, iar liberalităţile se impută asupra cotităţii disponibile. În măsura
în care liberalităţile dispuse în favoarea acestora depăşesc limitele cotităţii disponibile, ele sunt
supuse reducţiunii [art. 1099 alin. (1) C.civ.].
B) Dacă, prin liberalităţi au fost gratificaţi moştenitori rezervatari, distingem între
următoarele situaţii:
a) Dacă moştenitorul rezervatar, gratificat printr-o liberalitate nescutită de raport, a
renunţat la moştenire, acesta poate păstra liberalitatea primită în limitele cotităţii disponibile [art.
1047
alin. (1) C.civ.];
b) Dacă, însă, moştenitorul rezervatar gratificat, nu a renunţat la moştenire, situaţia
acestuia diferă astfel:
- Dacă donatarul-moştenitor rezervatar a beneficiat de o donaţie scutită de raport, iar
aceasta depăşeşte limitele cotităţii disponibile, diferenţa se impută asupra propriei rezerve [art.
1099 alin. (2) C.civ.]. Cel mult donaţia moştenitorului rezervatar acceptant al moştenirii trebuie
să însumeze valoarea cotităţii disponibile şi a propriei rezerve.
- Dacă donatarul a beneficiat de o donaţie nescutită de raport, aceasta trebuie adusă la
masa succesorală, asigurându-se astfel egalitatea între moştenitorii rezervatari, beneficiari ai
raportului. Donaţiile nescutite de raport se impută, mai întâi asupra rezervei donatarilor, iar dacă
limitele acesteia sunt depăşite, imputarea va viza şi cotitatea disponibilă, afară de cazul în care
dispunătorul a stipulat imputarea sa asupra rezervei globale [art. 1099 C.civ.].
- Dacă donatarul a beneficiat de un legat, acesta se impută, în toate cazurile, asupra
cotităţii disponibile.
Secţiunea a 2-a. Probleme de seminar
§1. Teme de reflecţie
1. Consideraţi ca prezentând caracter just şi util, actuala reglementare civilă, care permite
substituţiile fideicomisare simple şi liberalităţile reziduale? Argumentaţi.
2. Actuala reglementare a rezervei succesorale este, în opinia dumneavoastră,
corespunzătoare? Argumentaţi.
3. Reflectaţi supra distincţiei dintre donaţiile supuse raportului şi donaţiile supuse
reducţiunii.
§2. Teme pentru referat
1. Liberalităţile reziduale.
2. Substituţia fideicomisară simplă.
3. Rezerva soţului supravieţuitor.
4. Calculul rezervei succesorale şi al cotităţii disponibile.
5. Reducţiunea liberalităţilor excesive.
6. Modalităţile de realizare a raportului donaţiilor.
7. Raportul datoriilor.
§3. Întrebări
1. Definiţi actele asupra moştenirii nedeschise şi relevaţi raţiunile care l-au determinat pe
legiuitor să le interzică.
2. Ce este substituţia fideicomisară? Dar liberalitatea reziduală?
3. Enumeraţi moştenitorii rezervatari şi arătaţi care este cuantumul rezervei acestora.
4. Care este cuantumul cotităţii disponibile speciale a soţului supravieţuitor?
5. Ce cuprinde activul brut al moştenirii?
6. Ce reprezintă activul net al moştenirii?
7. Care sunt operaţiunile care trebuie realizate în vederea stabilirii masei de calcul?
8. Ce reprezintă reducţiunea liberalităţilor excesive şi care este ordinea în care aceasta se
realizează?
9. Care sunt căile procedurale de exercitare a dreptului la reducţiune?
10. Enumeraţi condiţiile raportului donaţiilor.
11. Care sunt donaţiile supuse raportului? Dar cele care nu sunt supuse acestuia?
12. Care sunt modalităţile de realizare a raportului donaţiilor? Dar căile procedurale de
realizare a acestuia?
13. Ce reprezintă raportul datoriilor şi care sunt condiţiile acestuia?
§4. Teste grilă
1. Constituie limite ale dreptului de a dispune asupra moştenirii:
a) oprirea actelor juridice asupra oricăror moşteniri;
b) interdicţia oricăror substituţii fideicomisare;
c) oprirea liberalităţilor care încalcă rezerva succesorală.
2. Sunt moştenitori rezervatari:
a) rudele defunctului din clasa I;
b) rudele defunctului din clasa a II-a;
c) soţul supravieţuitor.
3. Rezerva a doi copii este de:
a) ½ din moştenire;
b) 2/3 din moştenire;
c) ¾ din moştenire.
4. Rezerva soţului supravieţuitor, în concurs cu clasa a IV-a de moştenitori este de:
a) 1/4 din moştenire;
b) 3/4 din moştenire;
c) 3/8 din moştenire.
5. Rezerva unui singur părinte este de:
a) ¼ din moştenire;
b) ½ din moştenire;
c) 1/3 din moştenire.
6. În concurs cu moştenitorii legali rezervatari, legatarii pot culege:
a) rezerva succesorală;
b) cotitatea disponibilă;
c) întreaga moştenire a defunctului.
7. Ordinea în care operaţiunile de stabilire a masei de calcul trebuie efectuate este
următoarea:
a) stabilirea activului net al moştenirii, stabilirea activului brut al acesteia şi reunirea
fictivă la activul brut a valorii donaţiilor făcute de către defunct în timpul vieţii;
b) stabilirea activului brut al moştenirii, stabilirea activului net al acesteia şi reunirea
fictivă la activul brut a valorii donaţiilor făcute de către defunct în timpul vieţii;
c) stabilirea activului brut al moştenirii, stabilirea activului net al acesteia şi reunirea
fictivă la activul net a valorii donaţiilor făcute de către defunct în timpul vieţii.
8. Nu sunt supuse reunirii:
a) donaţiile dispuse de către defunct în favoarea copiilor săi;
b) darurile oferite de către defunct copiilor săi la nuntă;
c) darurile oferite de către defunct copiilor săi la aniversare.
9. Ca urmare a depăşirii prin liberalităţi a cotităţii disponibile, intervine următoarea
sancţiune:
a) nulitatea liberalităţii excesive;
b) revocarea liberalităţii excesive;
c) reducţiunea liberalităţii excesive.
10. Liberalităţile excesive se reduc în următoarea ordine:
a) mai întâi legatele, începând cu cel mai puţin valoros;
b) mai întâi donaţiile, începând cu ultima;
c) mai întâi legatele, toate deodată şi în mod proporţional.
11. Sunt obligaţi la raportul donaţiilor:
a) descendenţii;
b) ascendenţii privilegiaţi;
c) soţul supravieţuitor în concurs cu rudele din cele patru clase de moştenitori.
12. Raportul donaţiilor se poate realiza prin:
a) vânzare la licitaţie publică;
b) preluare;
c) vânzare convenţională.
13. Sunt supuse raportului:
a) toate donaţiile dispuse de către defunct;
b) darurile obişnuite;
c) donaţiile remuneratorii neexcesive.
14. Pot invoca reducţiunea liberalităţilor excesive:
a) moştenitorii defunctului care au acceptat moştenirea;
b) propriii moştenitori ai moştenitorului rezervatar care a acceptat moştenirea, dar care a
murit mai înainte de a exercita dreptul de reducţiune;
c) creditorii moştenitorilor rezervatari.
15. Codul civil permite:
a) raportul datoriilor;
b) substituţiile fideicomisare graduale;
c) reducţiunea oricăror liberalităţi.
16. Actele juridice asupra moştenirii nedeschise sunt vizate de sancţiunea:
a) revocării;
b) reducţiunii;
c) nulităţii relative.
17. Este permisă substituţia fideicomisară:
a) simplă;
b) graduală;
c) veşnică.
18. În cazul liberalităţilor reziduale, substituitul este gratificat cu:
a) toate bunurile donate sau lăsate legat instituitului;
b) bunurile rămase la moartea instituitului, din donaţiile sau legatele dispuse în favoarea
acestuia;
c) toate bunurile instituitului.
19. Cotitatea disponibilă specială trebuie respectată în cazul în care:
a) soţul supravieţuitor vine în concurs cu descendenţii defunctului;
b) soţul supravieţuitor nu vine singur la moştenire;
c) soţul supravieţuitor vine în concurs cu descendenţi ai defunctului dintr-o altă căsătorie.
20. Cotitatea disponibilă specială a soţului supravieţuitor trebuie respectată în cazul în
care defunctul dispune în favoarea acestuia prin:
a) orice fel de liberalităţi;
b) liberalităţi supuse reducţiunii;
c) liberalităţi raportabile.
Bibliografie
Adam I., Rusu A., Drept civil. Succesiuni, Ed. All Beck, Bucureşti, 2003.
Alexandresco D, Explicaţiunea teoretică şi practică a dreptului civil român, vol. IV, partea
a II-a, Ed. Socec & Co., Bucureşti, 1912.
Bacaci Al., Comăniţă Gh., Drept civil. Succesiunile, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2006.
Bob M.D., Probleme de moşteniri în vechiul şi în noul Cod civil, Ed. Universul Juridic,
Bucureşti, 2012.
Boroi G., Stănciulescu L., Instituţii de drept civil în reglementarea noului Cod civil, Ed.
Hamangiu, Bucureşti, 2012.
Cantacuzino M.B., Elementele dreptului civil, Ed. All Educational, Bucureşti, 1998.
Cărpenaru St., Dreptul de moştenire, în Deak Fr., Cărpenaru St., „Drept civil. Contracte
speciale. Dreptul de autor. Dreptul de moştenire”, Universitatea Bucureşti, 1983.
Chelaru E., Drept civil. Persoanele în reglementarea noului Cod civil, ediţia 3, Ed. C.H.
Beck, Bucureşti, 2012.
Chirică D., Drept civil. Succesiuni, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1996.
Deak Fr., Tratat de drept succesoral, ediţia a II-a, actualizată şi completată, Ed. Universul
Juridic, Bucureşti, 2002.
Dogaru I., Stănescu V., Soreaţă M.M., Bazele dreptului civil. Volumul V. Succesiuni, Ed.
C.H. Beck, Bucureşti, 2009.
Eliescu M., Moştenirea şi devoluţiunea ei în dreptul Republicii Socialiste România, Ed.
Academiei, Bucureşti, 1966.
Florescu D.C., Dreptul succesoral, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2011.
Frenţiu G.C., Ricu C.S., Cartea a IV-A. Despre moştenire şi liberalităţi, în colectiv de
autori, „Noul Cod civil. Comentarii, doctrină şi jurisprudenţă”, vol. II. Art. 953-1649, Ed.
Hamangiu, Bucureşti, 2012.
Genoiu I., Dreptul la moştenire în Codul civil, ediţia a 2-a, Ed. C.H. Beck, Bucureşti,
2013.
Hamangiu C., Rosetti-Bălănescu I., Băicoianu Al., Tratat de drept civil român, Bucureşti,
1929.
Macovei D., Drept civil. Succesiuni, Ed. „Chemarea”, Iaşi, 1993.
Macovei C., Dobrilă M.C., Cartea a IV-a, „Despre moştenire şi liberalităţi”, în Baias
Fl.A., Chelaru E., Constantinovici R., Macovei I., (coordonatori), Noul Cod civil. Comentariu pe
articole, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2012.
Popa I., Curs de drept succesoral, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2008.
Rosetti-Bălănescu I., Băicoianu Al., Drept civil român. Regimuri matrimoniale.
Succesiuni. Donaţiuni. Testamente, vol. III, Ed. Socec, Bucureşti, 1948.
Safta-Romano E., Dreptul de moştenire, Ed. Grafix, Iaşi, 1995.
Stănciulescu L., Curs de drept civil. Succesiuni, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012.
Stătescu C., Drept civil. Contractul de transport. Drepturile de creaţie intelectuală.
Succesiunile, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1967.
Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România, Codul civil al României. Îndrumar
notarial, vol. I, Ed. Monitorul Oficial, Bucureşti, 2011.
Văduva D., Moştenirea legală. Liberalităţile în noul Cod civil, Ed. Universul Juridic,
Bucureşti, 2012.
Veress E., Drept civil. Moştenirea. Liberalităţile conform noului Cod civil, Ed. C.H. Beck,
Bucureşti, 2012.
Zinveliu I., Dreptul la moştenire în Republica Socialistă România, Ed. Dacia, Cluj-
Napoca, 1975.
Titlul IV
Transmisiunea moştenirii
Capitolul I
Dreptul de opţiune succesorală
Secţiunea 1. Sinteze
Subsecţiunea 1. Consideraţii generale
§1. Terminologie specifică
Patrimoniul succesoral se transmite ca urmare a decesului lui de cuius către moştenitorii
legali sau testamentari ai acestuia, independent de vreo manifestare de voinţă în acest sens, din
partea celor din urmă.
Patrimoniul succesoral, transmis de drept succesibilului lui de cuius, care însă moare mai
înainte de a exercita dreptul de opţiune succesorală cu privire la acesta, se retransmite, de drept,
către propriii moştenitori [art. 1105 alin. (1) C.civ.]. Suntem astfel în prezenţa retransmiterii
dreptului de opţiune succesorală.
Retransmiterea dreptului de opţiune succesorală nu generează obligaţia moştenitorilor de
a accepta moştenirea la care are vocaţie autorul lor; fiecare succesibil având posibilitatea de a
opta cu privire la aceasta. Partea succesibilului, care beneficiază de retransmiterea dreptului de
opţiune şi care renunţă la aceasta, va profita celorlalţi moştenitori ai autorului lor.
Precizări:
- Opţiunea cu privire la cele două moşteniri nu trebuie să fie identică, însă, pentru a putea
fi acceptată moştenirea retransmisă, este necesar să nu se renunţe la moştenirea succesibilului
decedat.
- În ceea ce priveşte moştenirea retransmisă, dreptul de opţiune nu trebuie exercitat de
către comoştenitori unitar, Codul civil reglementând posibilitatea ca unul sau mai mulţi
succesibili să renunţe la moştenirea retransmisă, partea renunţătorilor profitând celorlalţi
moştenitori ai autorului lor.
- Termenul în care succesibilii celui de-al doilea decedat trebuie să opteze cu privire la
moştenirea retransmisă este restul termenului de un an, care a început să curgă de la data
deschiderii primei moşteniri.
Dreptul de opţiune succesorală reprezintă acel drept subiectiv, născut la data decesului
celui despre a cărui moştenire este vorba, în persoana succesibililor acestuia, constând în
posibilitatea de a alege între acceptarea moştenirii şi repudierea acesteia şi care poate fi exercitat
numai în condiţiile stabilite de lege.
Constituie valenţe ale dreptului de opţiune succesorală următoarele:
a) acceptarea moştenirii;
b) renunţarea la moştenire.
Art. 1100 alin. (2) C.civ.: „Prin succesibil (s.n., I.G.) se înţelege persoana care
îndeplineşte condiţiile cerute de lege pentru a putea moşteni, dar care nu şi-a exercitat încă
dreptul de opţiune succesorală”.
§2. Subiectele dreptului de opţiune succesorală
Sunt îndreptăţite să exercite dreptul de opţiune succesorală toate persoanele care
îndeplinesc cumulativ condiţiile cerute de lege pentru a moşteni.
Într-o enumerare exhaustivă, au drept de opţiune succesorală:
a) succesibilii legali;
Precizări:
� Au dreptul de opţiune succesorală, nu numai persoanele care au vocaţie concretă la
moştenire, ci toate persoanele care au vocaţie legală generală;
� La moştenire, nu vor veni toţi cei care au acceptat-o, ci, dintre aceştia, numai cei care se
află în clasă şi grad preferabile;
� Dacă succesibilii în grad preferabil acceptă moştenirea, dreptul acestora asupra
moştenirii se va consolida retroactiv, de la data deschiderii moştenirii, iar opţiunea succesibililor
subsecvenţi va fi lipsită de efecte juridice, drepturile lor asupra moştenirii desfiinţându-se
retroactiv.
b) legatarii (universali, cu titlu universal şi cu titlu particular);
c) creditorii personali ai succesibililor legali sau testamentari.
Art. 1107 C.civ.: „Creditorii succesibilului pot accepta moştenirea, pe cale oblică, în
limita îndestulării creanţei lor”.
Creditorii succesibilului care a renunţat la moştenire în frauda lor au dreptul de a cere
instanţei de judecată revocarea renunţării în ceea ce-i priveşte, în termen de 3 luni de la data la
care au cunoscut renunţarea [art. 1122 alin. (1) C.civ.].
§3. Caracterele juridice ale actului de opţiune succesorală
Actul de opţiune succesorală reprezintă manifestarea de voinţă a titularului dreptului de
opţiune succesorală, exprimată în termenul legal, în sensul acceptării moştenirii ori renunţării la
aceasta.
Art. 1101 C.civ.: „Sub sancţiunea nulităţii absolute, opţiunea succesorală este indivizibilă
şi nu poate fi afectată de nicio modalitate”.
În ceea ce ne priveşte, enumerarea legală este incompletă. În fapt, actul de opţiune
succesorală prezintă următoarele caractere juridice:
a) caracter unilateral;
Precizare: În caz de pluralitate de succesibili, aceştia nu pot să exercite dreptul de opţiune
succesorală, în mod colectiv.
b) caracter voluntar;
Precizare: În caz de pluralitate de moştenitori, fiecare dintre aceştia poate opta, cu privire
la aceeaşi moştenire, în mod diferit.
Limite: posibilitatea creditorilor succesibilului de a exercita acţiunea oblică, respectiv
acţiunea în revocarea renunţării frauduloase.
Excepţie: acceptarea forţată a moştenirii (art. 1119 C.civ.).
c) caracter irevocabil;
Excepţie: revocarea renunţării la moştenire (art. 1123 C.civ.).
d) caracter indivizibil, succesibilul fiind obligat să opteze unitar cu privire la întreaga
moştenire.
Precizare: Codul civil reglementează, în art. 1102, vocaţia multiplă la moştenire, astfel:
„(1)Moştenitorul care, în baza legii sau a testamentului, cumulează mai multe vocaţii la
moştenire are, pentru fiecare dintre ele, un drept de opţiune distinct. (2)Legatarul chemat la
moştenire şi ca moştenitor legal îşi va putea exercita opţiunea în oricare dintre aceste calităţi.
Dacă, deşi nu a fost încălcată rezerva, din testament rezultă că defunctul a dorit să diminueze
cota ce i s-ar fi cuvenit legatarului ca moştenitor legal, acesta din urmă poate opta doar ca
legatar”.
Exemplu: Defunctul are doi copii. Pe cel mai mare dintre aceştia îl gratifică cu o cotă de
3/8 din moştenire [aşadar, mai puţin decât ar fi cules în calitate de moştenitor legal (în această
calitate ar fi cules ½ din moştenire), dar mai mult decât rezerva sa succesorală (aceasta este de ¼
din moştenire)]. Într-o asemenea ipoteză, legea îl obligă pe cel care beneficiază de vocaţie
multiplă la moştenire, căruia nu i s-a încălcat rezerva succesorală, dar i s-a diminuat cota legală,
să opteze doar cu privire la moştenirea testamentară.
În ceea ce ne priveşte, considerăm că ipoteza vocaţiei multiple la moştenire, reglementată
necorespunzător de altfel, constituie numai o excepţie aparentă de la caracterul indivizibil al
opţiunii succesorale.
e) act juridic nesusceptibil de modalităţi.
În opinia noastră, actul de opţiune succesorală al succesibilului mai îndepărtat în clasă şi
grad este afectat de condiţia (subînţeleasă) ca succesibilul în clasă şi grad preferabile să nu
accepte moştenirea.
f) caracter declarativ de drepturi; efectele exercitării dreptului de opţiune se produc în
mod retroactiv, de la data deschiderii succesiunii.
Excepţie: Drepturile dobândite de terţii de bună-credinţă, între momentul renunţării la
moştenire şi cel al revocării renunţării, vor trebui respectate [art. 1123 alin. (2) C.civ.].
§4. Condiţiile de validitate ale actului de opţiune succesorală
Capacitatea
Potrivit literaturii de specialitate, actul de opţiune succesorală este un act de dispoziţie,
astfel încât succesibilii care îl realizează trebuie să respecte regulile stabilite de lege în acest sens.
Sancţiunea nerespectării: nulitatea relativă a actului de opţiune succesorală.
Consimţământul
Consimţământul succesibilului trebuie să fie serios, liber şi exprimat în cunoştinţă de
cauză (art. 1204 C.civ.). Problema vicierii consimţământului în materia opţiunii succesorale se
pune foarte rar în practică, datorită procedurii succesorale notariale. Cu toate acestea, în opinia
noastră, vicierea consimţământului în această materie se poate realiza prin violenţă, dol şi eroare.
Sancţiunea nerespectării: nulitatea relativă a actului de opţiune succesorală.
Obiectul
Ca orice act juridic, actul de opţiune succesorală trebuie să aibă un obiect determinat şi
licit [art. 1225 alin. (2) C.civ.]. Sunt considerate ilicite, actele prin care se acceptă moştenirea sau
se renunţă la aceasta, înainte de deschiderea ei (art. 956 C.civ.).
Sancţiunea nerespectării: nulitatea absolută a actului de opţiune succesorală.
Cauza
Cauza actului de opţiune succesorală trebuie să existe şi să fie licită şi morală [art. 1236
alin. (1) C.civ.].
Sancţiunea nerespectării: Cauza ilicită şi imorală a actului de opţiune succesorală atrage
nulitatea absolută a acestuia. Lipsa cauzei atrage nulitatea relativă a opţiunii succesorale.
Forma
- Acceptarea expresă a moştenirii se poate realiza, fie printr-un înscris autentic, fie printr-
un înscris sub semnătură privată [art. 1108 alin. (2) C.civ.]; declaraţia de neacceptare, însă,
reprezintă un act autentic, notarial (art. 1111 C.civ.);
- Renunţarea la moştenire constituie un act autentic notarial, putând fi realizat de către
orice notar public sau de către misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României [art. 1120
alin. (2) C.civ.].
În plus, pentru informarea terţilor, declaraţia de renunţare la moştenire se va înscrie, pe
cheltuiala renunţătorului, în registrul naţional notarial, ţinut în format electronic [art. 1120 alin.
(3) C.civ.].
Sancţiunea nerespectării: nulitatea absolută a actului de opţiune succesorală.
Reguli privind nulitatea actului de opţiune succesorală
� Ca urmare a intervenţiei nulităţii (absolute sau relative), actul de opţiune se desfiinţează
retroactiv, succesibilul putând opta din nou, în condiţiile legii;
� Dreptul la acţiunea în nulitate absolută a actului de opţiune poate fi exercitat oricând
[art. 2502 alin. (2) pct. 3 C.civ.]. Dreptul la acţiunea în nulitate relativă se prescrie în termen de 6
luni, calculat în caz de violenţă de la încetarea acesteia, iar în celelalte cazuri din momentul în
care titularul dreptului la acţiune a cunoscut cauza de nulitate relativă (art. 1124 C.civ.).
§5. Termenul de opţiune succesorală
5.1. Durată
Art. 1103 alin. (1) C.civ.: „Dreptul de opţiune succesorală se exercită în termen de un an
de la data deschiderii moştenirii”.
5.2. Natură juridică
Art. 1103 alin. (3) C.civ.: termenului de un an i se aplică prevederile Codului civil cu
privire la suspendarea şi repunerea în termenul de prescripţie extinctivă.
Concluzie: Termenul de un an este de decădere, acestuia fiindu-i aplicabile regulile
suspendării şi repunerii în termenul de prescripţie extinctivă.
5.3. Domeniu de aplicare
Termenul de opţiune succesorală este aplicabil, atât transmisiunilor succesorale universale
şi cu titlu universal, cât şi celor cu titlu particular.
Acest termen este aplicabil şi statului şi unităţilor administrativ-teritoriale, în calitate de
legatar universal, cu titlu universal sau cu titlu particular. În schimb, însă, dacă statul, comuna,
oraşul sau, după caz, municipiul culeg ope legis o moştenire vacantă, termenul legal de opţiune
devine inaplicabil.
5.4. Momentul din care începe să curgă
Regulă: Termenul de opţiune începe să curgă de la data deschiderii moştenirii [art. 1103
alin. (1) C.civ.].
Regula menţionată operează, în opinia noastră, şi în următoarele ipoteze:
- succesibilul a luat cunoştinţă mai târziu de moartea lui de cuius;
- succesibilul locuieşte în altă localitate decât locul deschiderii moştenirii;
- succesibilul nu cunoaşte compoziţia masei succesorale;
- succesibilul are numai vocaţie generală la moştenire, nu şi vocaţie concretă;
- succesibilul moşteneşte, nu numai în nume propriu, ci şi prin reprezentare sau
retransmitere.
Precizare: În cazul retransmiterii, moştenitorii trebuie să exercite dreptul de opţiune
succesorală în termenul rămas, adică în termenul cuprins între data morţii succesibilului şi data
când se împlineşte termenul de un an.
Exemplu: Dacă data deschiderii moştenirii lui de cuius este 1 ianuarie 2012, termenul de
opţiune succesorală se împlineşte la 1 ianuarie 2013. Succesibilul lui de cuius moare la data de 1
aprilie 2012, mai înainte de a exercita dreptul de opţiune succesorală cu privire la moştenirea
deschisă. Dreptul de opţiune al succesibilului decedat se transmite către propriii moştenitori ai
acestuia. Aceştia din urmă au dreptul de a opta cu privire la moştenirea retransmisă, în termen de
9 luni. Neexercitarea dreptului de opţiune în termenul rămas atrage stingerea acestuia, odată cu
titlul de moştenitor. În schimb, cu privire la moştenirea succesibilului decedat şi nu la cea
retransmisă, moştenitorii acestuia au dreptul de a opta în termenul de un an, care începe să curgă
de la data de 1 aprilie 2012 (care constituie data deschiderii moştenirii cu privire la care se
optează).
Excepţii:
a) Pentru copilul conceput la data deschiderii moştenirii, dar născut ulterior, termenul de
opţiune începe să curgă de la naşterea acestuia [art. 1103 alin. (2) lit. a) C.civ.];
b) În cazul moştenirii celui declarat judecătoreşte mort, termenul începe să curgă de la
data înregistrării morţii acestuia în registrul de stare civilă, în temeiul hotărârii judecătoreşti
declarative de moarte, mai puţin în ipoteza în care succesibilul a cunoscut faptul morţii sau
hotărârea de declarare a morţii la o dată anterioară, caz în care termenul curge de la această din
urmă dată [art. 1103 alin. (2) lit. b) C.civ.];
c) Pentru ipoteza în care testamentul conţinând legate este descoperit după deschiderea
moştenirii, termenul începe să curgă de la data la care succesibilul a cunoscut sau trebuia să
cunoască legatul său [art. 1103 alin. (2) lit. c) C.civ.];
d) În cazul în care legătura de rudenie pe care se întemeiază vocaţia succesibilului la
moştenire nu este cunoscută la data deschiderii moştenirii, termenul de opţiune începe să curgă de
la data la care succesibilul a cunoscut-o sau trebuia să o cunoască [art. 1103 alin. (2) lit. d)
C.civ.].
5.5. Suspendare şi repunere în termen
A) Suspendarea termenului de opţiune succesorală
În opinia noastră, termenul de un an se suspendă:
- în cazul succesibilului lipsit de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu
restrânsă, cât timp acesta nu are reprezentant sau ocrotitor legal [art. 2532 pct. (4) C.civ.];
- în cazul în care succesibilul face parte din forţele armate ale României, cât timp acestea
se află în stare de mobilizare sau de război. Prescripţia se suspendă, de asemenea, în cazul în care
succesibilul este persoană civilă care se găseşte în forţele armate pentru raţiuni de serviciu,
impuse de necesităţile războiului [art. 2532 pct. (8) C.civ.];
- în cazul în care succesibilul este împiedicat de un caz de forţă majoră să-şi exercite
dreptul de opţiune succesorală. Precizăm că forţa majoră temporară suspendă prescripţia numai
dacă survine în ultimele 6 luni ale termenului de opţiune succesorală [art. 2532 pct. (9) C.civ.].
După încetarea cauzei de suspendare, prescripţia îşi reia cursul, luându-se în calcul şi
timpul curs înainte de intervenţia acesteia, dar nu se va putea împlini, mai înainte de expirarea
unui termen de 6 luni, socotit de la încetarea cauzei de suspendare (art. 2534 C.civ.).
B) Repunerea în termenul de opţiune succesorală
Repunerea în termenul de opţiune succesorală poate fi dispusă de către organul
jurisdicţional, numai dacă acesta constată că, din motive temeinice, succesibilul nu şi-a exercitat
în termen, dreptul de opţiune succesorală [art. 2522 alin. (1) C.civ.]. Succesibilul, care a depăşit
termenul legal de opţiune succesorală, poate cere repunerea în termen şi judecarea cauzei, numai
în decurs de 30 de zile, socotit din ziua în care a cunoscut sau trebuia să cunoască încetarea
motivelor care au justificat depăşirea termenului [art. 2522 alin. (2) C.civ.].
Pot fi considerate „motive temeinice”, acele împrejurări care prezintă următoarele
trăsături:
- îl împiedică pe succesibil să exercite dreptul de opţiune succesorală;
- nu sunt imputabile succesibilului;
- nu îndeplinesc caracterul forţei majore, întrucât nu sunt absolut invincibile.
Constituie astfel de cazuri, spre exemplu:
- ascunderea cu rea-credinţă a morţii lui de cuius de către moştenitori;
- decesul lui de cuius s-a petrecut în străinătate, iar legăturile dintre acesta şi moştenitorii
săi erau anormale;
- decesul într-un penitenciar;
- neexercitarea de către mamă, prin părăsirea copilului, a drepturilor şi îndatoririlor
părinteşti;
- îndrumarea greşită de către notar, urmată de tergiversări din partea organelor
administraţiei publice locale;
- necunoaşterea testamentului de către legatar;
- starea de boală îndelungată şi gravă.
Precizări:
- Repunerea în termenul de opţiune produce efecte, nu numai faţă de succesibilul repus, ci
şi faţă de terţi;
- Admiterea de către organul de jurisdicţie competent a cererii de repunere în termen are
semnificaţia unei acceptări implicite a moştenirii de către succesibilul reclamant, astfel încât
organul de jurisdicţie nu va mai acorda un nou termen pentru exercitarea dreptului de opţiune
succesorală.
5.6. Reducere
Art. 1113 C.civ.: „(1)Pentru motive temeinice, la cererea oricărei persoane interesate, un
succesibil poate fi obligat, cu aplicarea procedurii prevăzute de lege pentru ordonanţa
preşedinţială, să îşi exercite dreptul de opţiune succesorală înăuntrul unui termen stabilit de
instanţa judecătorească, mai scurt decât cel prevăzut în art. 1103. (2)Succesibilul care nu
optează în termenul stabilit de instanţa judecătorească este considerat că a renunţat la
moştenire”.
5.7. Prorogare
Art. 1104 C.civ.: „(1)În cazul în care succesibilul a cerut întocmirea inventarului
anterior exercitării dreptului de opţiune succesorală, termenul de opţiune nu se va împlini mai
devreme de două luni de la data la care i se comunică procesul-verbal de inventariere. (2)Pe
durata efectuării inventarului, succesibilul nu poate fi considerat moştenitor, cu excepţia cazului
în care a acceptat moştenirea”.
Un inventar al bunurilor succesorale pot cere notarului public competent, succesibilii,
creditorii moştenirii şi orice persoană interesată [art. 1115 alin. (1) C.civ.].
Situaţii:
- Procesul-verbal de inventariere este comunicat succesibilului înainte cu cel puţin două
luni de expirarea termenului de opţiune de un an, astfel încât nu mai este necesară prorogarea
acestuia;
- Procesul-verbal de inventariere este comunicat succesibilului după expirarea termenului
de opţiune de un an, astfel încât este necesară prorogarea acestuia cu două luni;
- Procesul-verbal de inventariere este comunicat succesibilului înainte de expirarea
termenului de opţiune de un an, însă până la împlinirea acestuia sunt mai puţin de două luni,
devenind necesară prorogarea lui, astfel încât de la momentul comunicării procesului-verbal de
inventariere, trebuie să mai curgă un termen de două luni.
5.8. Efectele împlinirii
Regulă: Ca urmare a neexercitării dreptului de opţiune succesorală în termenul legal, nici
în sensul acceptării şi nici al renunţării, succesibilul devine, în opinia noastră, străin de
moştenire.
Excepţii: În mod excepţional, în două cazuri, succesibilul pasiv, areactiv este prezumat de
legiuitor ca fiind renunţător. Cele două prezumţii de renunţare la moştenire, reglementate de
Codul civil, sunt următoarele:
a) prezumţia relativă de renunţare, reglementată de art. 1112 C.civ.;
b) prezumţia absolută de renunţare, reglementată de art. 1113 alin. (2) C.civ.
Precizare: Trebuie considerat străin de moştenire numai succesibilul pasiv, care nu a
optat în niciun fel şi care:
- nu poate fi considerat acceptant tacit al moştenirii (în temeiul dispoziţiilor art.
1110 C.civ.);
- nu intră sub incidenţa celor două prezumţii de renunţare mai sus menţionate;
- nu îndeplineşte condiţiile pentru a invoca suspendarea sau repunerea în termenul
de opţiune succesorală.
§6. Enumerarea noutăţilor aduse de Codul civil în vigoare faţă de reglementarea
anterioară
Codul civil:
a) defineşte, pentru prima dată, termenul de „succesibil”;
b) reglementează posibilitatea succesibililor, cărora le-a fost retransmis dreptul de opţiune
succesorală, de a opta separat cu privire la moştenirea retransmisă;
c) nu mai reglementează, ca valenţă a dreptului de opţiune succesorală, acceptarea sub
beneficiu de inventar şi atribuie acceptării moştenirii efecte noi, astfel încât pasivul moştenirii va
fi suportat în limitele activului acesteia;
d) reglementează, în favoarea creditorilor succesibilului, posibilitatea exercitării dreptului
de opţiune succesorală, pe calea acţiunii oblice, precum şi posibilitatea revocării renunţării
frauduloase la moştenire;
e) atribuie o durată mai lungă termenului de opţiune succesorală, reglementând, de
asemenea, posibilitatea reducerii şi prorogării acestuia;
f) clarifică, într-o măsură mai mare decât Codul civil de la 1864, problema naturii juridice
a termenului de opţiune succesorală, dispunând că acesta este susceptibil de suspendare şi de
repunere în termen;
g) consacră o nouă excepţie de la regula privind începutul termenului de opţiune
succesorală;
h) reglementează cauze generale noi de suspendare a prescripţiei extinctive, precum şi
cauze speciale, aplicabile materiei succesiunilor.
Subsecţiunea a 2-a. Acceptarea moştenirii
§1. Noţiune
Acceptarea moştenirii este actul sau faptul juridic unilateral prin care succesibilul îşi
consolidează definitiv calitatea de moştenitor al defunctului.
§2. Feluri
Acceptarea moştenirii poate fi:
- voluntară;
- forţată.
Precizare: În opinia noastră, atât în cazul denumirii de „acceptare voluntară”, cât şi al
celei de „acceptare forţată” există o contradicţie terminologică.
2.1. Acceptarea voluntară
Acceptarea voluntară este rezultatul manifestării libere de voinţă a succesibilului. Aceasta
poate fi:
- expresă;
- tacită.
2.1.1. Acceptarea voluntară expresă
Acceptarea moştenirii este expresă când succesibilul îşi însuşeşte explicit titlul sau
calitatea de moştenitor printr-un înscris autentic sau sub semnătură privată (art. 1108 alin. (2)
C.civ.).
Condiţii:
a) voinţa succesibilului de a accepta moştenirea trebuie să se materializeze într-un înscris,
sub semnătură privată sau autentic;
În situaţia în care acceptarea este făcută printr-un înscris autentic, declaraţia de acceptare
se va înscrie, din raţiuni de publicitate, în registrul naţional notarial ţinut în format electronic,
potrivit legii (art. 1109 C.civ.).
b) Din actul de acceptare, trebuie să rezulte, în mod nemijlocit, că succesibilul şi-a însuşit
titlul sau calitatea de moştenitor.
2.1.2. Acceptarea voluntară tacită
Acceptarea este tacită când succesibilul face un act sau fapt pe care nu ar putea să-l facă
decât în calitate de moştenitor [art. 1108 alin. (3) C.civ.].
A) Au valoare de acceptare tacită actele de dispoziţie juridică privind o parte sau
totalitatea drepturilor asupra moştenirii. Fac parte din această categorie următoarele acte juridice
(art. 1110 alin. (1) C.civ.):
- înstrăinarea, cu titlu gratuit sau oneros de către succesibil a drepturilor asupra moştenirii;
- renunţarea, chiar gratuită, în folosul unuia sau mai multor moştenitori determinaţi
(renunţare in favorem);
- renunţarea la moştenire, cu titlu oneros, chiar în favoarea tuturor comoştenitorilor sau
moştenitorilor subsecvenţi.
Precizare: În aceste cazuri, acceptarea moştenirii operează de drept, fiind exclusă
aprecierea instanţei de judecată.
B) Pot avea valoare de acceptare tacită a moştenirii actele de dispoziţie, administrare
definitivă ori folosinţă a unor bunuri din moştenire (art. 1110 alin. (2) C.civ.).
Exemple de acte de dispoziţie care privesc bunurile succesorale singulare:
- contractul de vânzare, contractul de schimb, contractul de donaţie, contractul de rentă
viageră, contractul de întreţinere etc., având ca obiect bunuri succesorale;
- actele de constituire a unor dezmembrăminte ale dreptului de proprietate asupra
bunurilor succesorale;
- actele prin care sunt grevate bunuri succesorale;
- renunţarea la un drept;
- încheierea unui contract de valorificare a dreptului de autor privitor la o operă literară,
artistică ori ştiinţifică rămasă de pe urma defunctului;
- încheierea unui antecontract de vânzare cu privire la un imobil succesoral etc.
Exemple de acte de administrare definitivă a bunurilor succesorale privite ut singuli:
- efectuarea unor cheltuieli utile sau voluptuarii care măresc valoarea bunului succesoral
sau care sunt realizate în scop de lux sau de plăcere;
- încasarea unor creanţe ale moştenirii, dar care nu au natura unor venituri curente ale
acesteia;
- locaţiunea pe lungă durată a bunurilor succesorale;
- plata unor datorii mai însemnate ale defunctului, în măsura în care succesibilul plătitor
nu are, în acelaşi timp, calitatea de codebitor;
- plata impozitelor pe terenuri, clădiri sau autovehicule care fac parte din masa
succesorală; plata taxelor asupra succesiunilor etc.
Precizări:
- Introducerea acţiunii în declararea nedemnităţii judiciare constituie, de asemenea, un act
de acceptare tacită a moştenirii de către succesibilul reclamant [art. 959 alin. (2) C.civ.];
- În cazurile de la punctul B), instanţa de judecată este cea care va aprecia dacă actele
juridice în discuţie constituie sau nu acte de acceptare tacită a moştenirii.
C) Nu constituie acte de acceptare tacită a moştenirii [art. 1110 alin. (3) C.civ.] actele de
conservare, supraveghere şi de administrare provizorie, dacă din împrejurările în care acestea s-
au efectuat nu rezultă că succesibilul şi-a însuşit prin ele calitatea de moştenitor.
Sunt considerate a fi de administrare provizorie, actele de natură urgentă a căror
îndeplinire este necesară pentru normala punere în valoare, pe termen scurt, a bunurilor
moştenirii [art. 1110 alin. (4) C.civ.].
Exemple de acte de administrare provizorie:
- plata cheltuielilor de înmormântare;
- plata datoriilor rezultate din ultima boală a defunctului;
- plata micilor datorii ale defunctului, efectuate din considerente de respect faţă de
memoria acestuia etc.
Exemple de acte de conservare a bunurilor succesorale:
- întocmirea inventarului;
- efectuarea unor reparaţii urgente;
- încasarea unor sume datorate succesiunii;
- exercitarea unor acţiuni posesorii cu privire la un bun succesoral etc.
Declaraţia de neacceptare (art. 1111 C.civ.): „Succesibilul care intenţionează să
îndeplinească un act ce poate avea semnificaţia acceptării moştenirii, dar care doreşte ca prin
aceasta să nu fie considerat acceptant, trebuie să dea în acest sens, anterior îndeplinirii actului,
o declaraţie autentică notarială”.
Precizări:
- declaraţia de neacceptare poate fi dată de către succesibil numai cu privire la actele de
dispoziţie, administrare definitivă ori folosinţă a unor bunuri din moştenire;
- declaraţia de neacceptare trebuie realizată în formă autentică notarială;
- declaraţia de neacceptare nu are semnificaţia unei renunţări la moştenire, astfel încât,
după realizarea acesteia, succesibilul poate uza de ambele valenţe ale dreptului de opţiune
succesorală;
- succesibilul poate realiza mai multe declaraţii de neacceptare a moştenirii.
2.2. Acceptarea forţată
2.2.1. Noţiune
Art. 1119 C.civ.: „(1)Succesibilul care, cu rea-credinţă, a sustras ori a ascuns bunuri din
patrimoniul succesoral sau a ascuns o donaţie supusă raportului ori reducţiunii este considerat
că a acceptat moştenirea, chiar dacă anterior renunţase la ea. El nu va avea însă niciun drept cu
privire la bunurile sustrase sau ascunse şi, după caz, va fi obligat să raporteze ori să reducă
donaţia ascunsă fără a participa la distribuirea bunului donat. (2)Moştenitorul aflat în situaţia
prevăzută la alin. (1) este ţinut să plătească datoriile şi sarcinile moştenirii proporţional cu cota
sa din moştenire, inclusiv cu propriile sale bunuri”.
Constituie, aşadar, fapte care atrag acceptarea forţată a moştenirii următoarele:
- sustragerea sau ascunderea unor bunuri din patrimoniul succesoral;
- ascunderea unei donaţii supuse raportului;
- ascunderea unei donaţii supuse reducţiunii.
2.2.2. Condiţii
a) Existenţa elementului obiectiv
Acesta constă în darea la o parte, ascunderea sau nedeclararea la inventar a unor bunuri
succesorale sau a unei donaţii supuse raportului ori reducţiunii de către succesibil, singur sau în
participaţie.
În practica judecătorească şi în literatura de specialitate, s-a admis că ascunderea sau
dosirea atrag acceptarea forţată a moştenirii, şi în următoarele ipoteze:
- acestea privesc nu numai bunurile mobile, ci şi bunurile imobile, aparţinând
patrimoniului succesoral;
- acestea sunt săvârşite nu numai după deschiderea moştenirii, ci şi mai înainte de această
dată, poate chiar şi cu complicitatea defunctului;
- acestea sunt săvârşite nu numai înainte de exercitarea dreptului de opţiune succesorală,
ci şi după acest moment.
b) Existenţa elementului subiectiv
Elementul subiectiv constă în intenţia succesibilului de a frauda pe ceilalţi comoştenitori
sau pe creditorii moştenirii.
Precizări:
- Nedeclararea de către succesibil, cu ocazia întocmirii inventarului, a unor bunuri
succesorale, din greşeală sau din credinţa greşită că acestea îi aparţin, nu atrage acceptarea forţată
a moştenirii.
- Dacă succesibilul înapoiază, din proprie iniţiativă, bunurile dosite, mai înainte ca acest
fapt să fie descoperit, doctrina apreciază că nu mai intervine acceptarea forţată a moştenirii. Dacă
însă succesibilul, care a săvârşit fapta de ascundere, a decedat mai înainte de a restitui bunurile
dosite, moştenitorii acestuia vor fi sancţionaţi, în sensul că, în ceea ce-i priveşte, operează
acceptarea tacită a moştenirii, chiar dacă restituie ei înşişi aceste bunuri.
c) Faptele frauduloase să fie de natură a păgubi alte persoane
Nu este îndeplinită această condiţie în următoarele ipoteze:
- succesibilul are drepturi exclusive asupra succesiunii;
- soţul supravieţuitor, care vine la moştenirea defunctului în concurs cu alţi moştenitori
decât descendenţii acestuia din urmă, a sustras sau a ascuns obiecte de uz casnic care au fost
afectate folosinţei comune a soţilor;
- legatarul cu titlu particular a sustras sau dosit bunuri care i se cuvin în mod exclusiv,
acestea nefiind supuse nici reducţiunii.
d) Autorul faptei să aibă calitatea de moştenitor
Autorul faptei frauduloase trebuie să aibă calitatea de moştenitor legal sau de legatar
universal ori cu titlu universal.
Precizări:
- Legatarului cu titlu particular nu-i sunt aplicabile dispoziţiile care reglementează
acceptarea forţată a moştenirii, nici în ipoteza în care a ascuns bunurile care formau obiectul
legatului său şi nici în ipoteza în care a ascuns alte bunuri. Corelativ, legatarul cu titlu particular
nu este îndreptăţit să ceară aplicarea sancţiunii acceptării forţate faţă de ceilalţi moştenitori care
au săvârşit faptele frauduloase prevăzute de lege.
- În cazul în care succesibilul, care a săvârşit faptele frauduloase prevăzute de lege, a
decedat mai înainte de exercitarea dreptului de opţiune succesorală, operează retransmiterea
acestui drept către propriii moştenitori.
- Va suporta consecinţele săvârşirii faptelor frauduloase, la care fac referire dispoziţiile
art. 1119 C.civ., numai succesibilul care are capacitate delictuală, în momentul săvârşirii
acestora.
- În ipoteza săvârşirii faptelor frauduloase de către succesibili în participaţie, consecinţele
reglementate de lege se vor răsfrânge asupra tuturor.
§3. Efecte
3.1. Efecte generale
A) Separaţia de patrimonii
Patrimoniul succesoral rămâne separat de patrimoniul personal al moştenitorului [art.
1114 alin. (2) C.civ.].
Consecinţe:
a) Datoriile sau creanţele moştenitorului acceptant faţă de defunct nu se sting prin
confuziune şi nu încetează prin confuziune drepturile reale pe care moştenitorul le are asupra
unui bun succesoral, respectiv drepturile reale pe care defunctul le are asupra unui bun din
patrimoniul moştenitorului. În schimb, creanţele reciproce pot fi compensate.
b) Succesibilul este considerat terţ, în raport cu patrimoniul succesoral, astfel încât poate
deveni adjudecatar al unor bunuri succesorale supuse vânzării la licitaţie;
c) Moştenitorul poate dobândi drepturi şi obligaţii noi faţă de patrimoniul succesoral;
d) Terţii nu pot opune moştenitorului excepţiile personale, pe care le puteau invoca
împotriva lui de cuius;
e) Din preţul obţinut ca urmare a vânzării bunurilor succesorale vor fi satisfăcute cu
preferinţă creanţele creditorilor succesorali şi legatarii, în timp ce creanţele creditorilor personali
ai moştenitorului vor fi satisfăcute, numai din restul rămas după lichidarea pasivului moştenirii.
B) Răspunderea moştenitorului pentru pasivul moştenirii, numai în limita activului (intra
vires hereditatis).
Moştenitorii legali şi legatarii universali şi cu titlu universal răspund pentru datoriile şi
sarcinile moştenirii numai cu bunurile din patrimoniul succesoral, proporţional cu cota fiecăruia.
Legatarul cu titlu particular nu este obligat, în principiu, să suporte datoriile şi sarcinile
moştenirii.
C) Bunurile intrate în patrimoniul succesoral, după deschiderea moştenirii, prin efectul
subrogaţiei, pot fi afectate stingerii datoriilor şi sarcinilor moştenirii.
3.2. Efecte speciale
Acceptarea forţată a moştenirii generează, pe lângă efectele generale mai sus prezentate,
următoarele efecte specifice (art. 1119 C.civ.):
a) decăderea succesibilului din dreptul de opţiune succesorală, acesta neputând să renunţe
la moştenire;
b) decăderea succesibilului din drepturile succesorale asupra bunurilor sustrase sau
ascunse;
c) obligarea succesibilului să raporteze ori să reducă donaţia ascunsă, fără să participe la
distribuirea bunului donat;
d) deşi moştenitorul vinovat nu culege partea sa din bunurile sustrase sau ascunse,
respectiv din donaţia raportată sau redusă, acesta va fi ţinut să plătească datoriile şi sarcinile
succesiunii, proporţional cotei-părţi ce i se cuvine din moştenire, inclusiv cu propriile sale bunuri.
§4. Enumerarea noutăţilor aduse de Codul civil în vigoare faţă de reglementarea
anterioară
Codul civil în vigoare:
- reglementează declaraţia de neacceptare;
- adaugă cauze noi care pot atrage acceptarea forţată a moştenirii;
- conţine dispoziţii referitoare la întocmirea inventarului şi la măsurile speciale de
conservare a bunurilor succesorale;
- reglementează posibilitatea prorogării termenului de opţiune, ca urmare a realizării
inventarului, înainte de exercitarea dreptului de opţiune succesorală.
Subsecţiunea a 3-a. Renunţarea la moştenire
§1. Noţiune
Renunţarea la moştenire este actul de opţiune succesorală, expres şi solemn, prin care
succesibilul repudiază moştenirea, în termenul de opţiune succesorală, desfiinţând astfel, cu efect
retroactiv, vocaţia sa succesorală.
§2. Condiţii de validitate
2.1. Condiţii speciale de fond
a) Ca regulă, renunţarea la moştenire este expresă, neputând fi dedusă din fapte materiale
sau acte juridice conexe, precum acceptarea moştenirii [art. 1120 alin. (1) C.civ.].
Excepţii:
� Art. 1112 C.civ. - prezumţia (relativă) de renunţare la moştenire: „(1)Este prezumat,
până la proba contrară, că a renunţat la moştenire succesibilul care, deşi cunoştea deschiderea
moştenirii şi calitatea lui de succesibil, ca urmare a citării sale în condiţiile legii, nu acceptă
moştenirea în termenul prevăzut la art. 1103. Citaţia trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii
acesteia, pe lângă elementele prevăzute de Codul de procedură civilă, şi precizarea că, dacă
succesibilul nu îşi exercită dreptul de a accepta moştenirea în termenul prevăzut la art. 1103, va
fi prezumat că renunţă la moştenire. (2)Prezumţia de renunţare operează numai dacă citaţia i-a
fost comunicată succesibilului cu cel puţin 30 de zile înainte de expirarea termenului de opţiune
succesorală”.
Condiţiile în care operează prezumţia de renunţare sunt următoarele:
- succesibilul cunoaşte despre deschiderea moştenirii şi calitatea lui de moştenitor, ca
urmare a citării sale în condiţiile legii;
- citaţia trebuie să conţină atât elementele prevăzute de Codul de procedură civilă, cât şi
precizarea că, dacă succesibilul nu acceptă moştenirea în termenul legal, va fi considerat
renunţător;
- citaţia este comunicată succesibilului cu cel puţin 30 de zile înainte de expirarea
termenului de opţiune succesorală;
- succesibilul nu acceptă moştenirea în termenul legal.
� Art. 1113 alin. (2) C.civ. - prezumţia (absolută) de renunţare la moştenire: Succesibilul
care nu optează în termenul de opţiune, redus de către instanţa de judecată, în condiţiile legii, este
prezumat că a renunţat la moştenire.
b) Renunţarea la moştenire produce efecte juridice, numai dacă succesibilul nu a acceptat
anterior moştenirea.
c) Renunţarea este un act juridic indivizibil, astfel încât succesibilul nu poate renunţa la o
parte a moştenirii, acceptând o altă parte a acesteia.
d) Renunţarea trebuie să fie pur abdicativă, adică impersonală şi cu titlu gratuit.
2.2. Condiţii de formă
Renunţarea la moştenire este un act solemn [art. 1120 alin. (2) C.civ.].
Condiţii de formă:
a) Declaraţia de renunţare trebuie dată în faţa oricărui notar public sau, după caz, trebuie
dată la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României.
b) Declaraţia de renunţare trebuie înscrisă în registrul naţional notarial, ţinut în format
electronic, potrivit legii.
Precizare: Înscrierea declaraţiei de renunţare în registrul naţional notarial se va face pe
cheltuiala renunţătorului.
2.3. Nulitatea declaraţiei de renunţare
Neîndeplinirea condiţiilor de validitate mai sus prezentate atrage nulitatea absolută sau,
după caz, nulitatea relativă a declaraţiei de renunţare. Dreptul la acţiunea în anularea renunţării se
prescrie în termen de 6 luni, calculat în caz de violenţă de la încetarea acesteia, iar în celelalte
cazuri, din momentul în care titularul dreptului la acţiune a cunoscut cauza de nulitate relativă
(art. 1124 C.civ.).
§3. Efecte
Renunţătorul devine străin faţă de succesiune, considerându-se că nu a fost niciodată
moştenitor [art. 1121 alin. (1) C.civ.]. Renunţarea produce efecte retroactive, de la data
deschiderii moştenirii şi este opozabilă erga omnes, dacă a fost înscrisă în registrul naţional
notarial, ţinut în format electronic, potrivit legii.
Consecinţe juridice:
a) Partea renunţătorului, atât cât priveşte activul, cât şi pasivul succesoral, va reveni
moştenitorilor pe care i-ar fi înlăturat de la moştenire sau celor a căror parte ar fi diminuat-o dacă
ar fi acceptat moştenirea, independent de voinţa acestora [art. 1121 alin. (2) C.civ.].
b) Renunţătorul la moştenire, decedat, nu poate fi reprezentat de descendenţii săi, aceştia
putând culege moştenirea numai în nume propriu (art. 967 C.civ.).
c) Renunţătorul, gratificat de către defunct printr-o donaţie, nu va fi obligat la raport, chiar
dacă liberalitatea de care a beneficiat nu a fost scutită în acest sens. Orice donaţie însă, inclusiv
cea de care a beneficiat renunţătorul la moştenire, este supusă reducţiunii, dacă prin realizarea ei
s-a adus atingere rezervei legale a moştenitorilor.
d) Drepturile reciproce ale succesibilului şi defunctului, reale şi de creanţă, stinse ope lege
la data deschiderii moştenirii, prin consolidare sau confuziune, renasc ca urmare a renunţării la
moştenire.
e) Renunţând la moştenire, succesibilul, care face parte din categoria moştenitorilor
sezinari, pierde beneficiul sezinei. Se vor menţine totuşi, actele de conservare, supraveghere şi de
administrare provizorie realizate de către succesibil, înainte de a renunţa la moştenire, dacă din
împrejurările în care acestea s-au efectuat nu rezultă că succesibilul şi-a însuşit prin ele calitatea
de moştenitor [art. 1110 alin. (3) C.civ.].
f) Regulă: Creditorii personali ai succesibilului renunţător nu au dreptul de a urmări
patrimoniul succesoral.
Excepţie: Art. 1122 C.civ.: „(1)Creditorii succesibilului care a renunţat la moştenire în
frauda lor pot cere instanţei revocarea renunţării în ceea ce îi priveşte, însă numai în termen de
3 luni de la data la care au cunoscut renunţarea. (2)Admiterea acţiunii în revocare produce
efectele acceptării moştenirii de către succesibilul debitor numai în privinţa creditorului
reclamant şi în limita creanţei acestuia”.
g) Renunţătorul nu este vizat de obligaţia de a plăti taxele succesorale.
§4. Revocare
4.1. Noţiune, reglementare legală şi condiţii
Renunţătorul are posibilitatea de a revoca renunţarea la moştenire, în principal, în scopul
evitării vacanţei succesorale, deşi actul de opţiune succesorală este, în principiu, irevocabil (art.
1123 C.civ.).
Condiţii:
a) nu s-a împlinit termenul de opţiune succesorală;
b) moştenirea nu a fost acceptată, între timp, de alţi succesibili ai defunctului care au
vocaţie la partea care i-ar reveni renunţătorului.
Precizare: Revocarea renunţării la moştenire poate fi numai expresă, trebuind
materializată într-o declaraţie, dată fie în faţa oricărui notar public, fie în faţa misiunilor
diplomatice şi oficiilor consulare ale României şi, pentru informarea terţilor, trebuie înscrisă, pe
cheltuiala retractantului, în registrul naţional notarial, ţinut în format electronic, potrivit legii.
4.2. Efecte
Art. 1123 alin. (2) C.civ.: „Revocarea renunţării valorează acceptare, bunurile moştenirii
fiind preluate în starea în care se găsesc şi sub rezerva drepturilor dobândite de terţi asupra
acelor bunuri”.
Ca urmare a revocării renunţării la moştenire, bunurile moştenirii sunt preluate de
retractant în starea în care se găsesc, menţinându-se drepturile dobândite de terţi asupra acestora,
anterior momentului revocării, fie prin prescripţie, fie prin acte valabil încheiate de către
custodele sau curatorul succesiunii.
§5. Enumerarea noutăţilor aduse de Codul civil în vigoare faţă de reglementarea
anterioară
Codul civil în vigoare:
- identifică situaţiile în care renunţarea la moştenire se presupune;
- reglementează posibilitatea creditorilor succesibilului, care renunţă la moştenire în
frauda lor, de a cere instanţei de judecată revocarea renunţării, în termen de 3 luni de la data la
care au cunoscut renunţarea;
- foloseşte în locul expresiei „retractarea renunţării la moştenire”, exprimarea „revocarea
renunţării la moştenire”;
- consacră expres faptul că revocarea renunţării la moştenire are valoarea unei acceptări a
moştenirii;
- reglementează expres formalismul declaraţiei de revocare a renunţării la moştenire.
Secţiunea a 2-a. Probleme de seminar
§1. Teme de reflecţie
1. Reflectaţi şi apreciaţi asupra duratei şi naturii juridice a termenului de opţiune
succesorală.
2. Consideraţi ca fiind justă şi oportună decizia legiuitorului de a renunţa la reglementarea
acceptării sub beneficiu de inventar şi de a atribui acceptării moştenirii, noi efecte juridice?
3. Consideraţi ca fiind utilă reglementarea de către actualul Cod civil a declaraţiei de
neacceptare a moştenirii? Dar a prezumţiilor de renunţare la moştenire?
§2. Teme pentru referat
1. Acceptarea pură şi simplă forţată a moştenirii.
2. Suspendarea şi repunerea în termenul de opţiune succesorală.
3. Formalismul actului de opţiune succesorală.
4. Actul de opţiune succesorală şi testamentul. Privire comparativă din perspectiva
caracterelor juridice ale acestora.
5. Renunţarea la moştenire.
6. Termenul de opţiune succesorală.
§3. Întrebări
1. Care sunt subiectele dreptului de opţiune succesorală?
2. Care este durata termenului de opţiune succesorală şi ce natură juridică prezintă acesta?
3. Enumeraţi câteva dintre cauzele care ar justifica repunerea în termenul de opţiune
succesorală.
4. Care este momentul de la care începe să curgă termenul de opţiune succesorală? Regulă
şi excepţii.
5. Enumeraţi actele care au valoarea unei acceptări tacite a moştenirii. Dar cele care pot
avea această semnificaţie?
6. Care sunt cauzele care atrag acceptarea forţată a moştenirii?
7. Ce efecte juridice generează acceptarea moştenirii? Dar renunţarea la moştenire?
8. Care sunt condiţiile revocării renunţării la moştenire?
9. Prorogarea şi reducerea termenului de opţiune.
10. Declaraţia de neacceptare a moştenirii.
11. Retransmiterea dreptului de opţiune succesorală.
§4. Teste grilă
1. Actul de opţiune succesorală este:
a) act juridic bilateral;
b) în principiu, act irevocabil;
c) act juridic esenţialmente revocabil.
2. Actul de opţiune succesorală este:
a) act declarativ de drepturi;
b) act constitutiv de drepturi;
c) act translativ de drepturi.
3. Termenul de opţiune succesorală prezintă natura juridică a unui:
a) termen de decădere;
b) termen de prescripţie extinctivă;
c) termen extinctiv.
4. Succesibil este persoana care, îndeplinind condiţiile dreptului de a moşteni:
a) a exercitat dreptul de opţiune succesorală;
b) nu a exercitat dreptul de opţiune succesorală;
c) a renunţat la moştenire.
5. Constituie un act autentic:
a) acceptarea moştenirii;
b) declaraţia de neacceptare a moştenirii;
c) renunţarea la moştenire.
6. Operează de drept acceptarea tacită a moştenirii, în cazul în care succesibilul:
a) a preluat în posesie unele bunuri cu valoare de amintiri de familie;
b) a demolat o construcţie, aparţinând masei succesorale;
c) a realizat reparaţii urgente cu privire la un bun succesoral.
7. Nu constituie acte de acceptare tacită a moştenirii:
a) întocmirea inventarului bunurilor succesorale;
b) plata impozitelor pe terenurile aparţinând masei succesorale.
c) plata cheltuielilor de înmormântare.
8. Poate avea valoare de acceptare tacită a moştenirii:
a) vânzarea unui bun succesoral;
b) renunţarea la moştenire, cu titlu oneros, în favoarea tuturor comoştenitorilor;
c) renunţarea gratuită la moştenire, în favoarea tuturor comoştenitorilor.
9. Separaţia de patrimonii este un efect ce caracterizează:
a) acceptarea moştenirii;
b) revocarea renunţării la moştenire;
c) renunţarea la moştenire.
10. Poate fi tacită:
a) acceptarea moştenirii;
b) revocarea renunţării la moştenire;
c) renunţarea la moştenire.
11. Operează acceptarea forţată a moştenirii în cazul în care:
a) succesibilul a dat la o parte sau a dosit bunuri succesorale;
b) succesibilul a vândut bunuri succesorale fără respectarea condiţiilor prevăzute de lege;
c) soţul supravieţuitor, aflat în concurs cu moştenitori din clasele II-IV, sustrage bunuri
ale gospodăriei casnice.
12. Constituie condiţie a revocării renunţării la moştenire:
a) succesibilul a dat la o parte sau a dosit bunuri succesorale;
b) succesibilul a vândut bunuri succesorale fără respectarea condiţiilor prevăzute de lege;
c) nu s-a împlinit termenul de opţiune succesorală.
13. Moştenitorul răspunde pentru pasivul succesoral intra vires hereditatis dacă:
a) a acceptat voluntar moştenirea;
b) a realizat, în condiţiile legii, declaraţia de neacceptare a moştenirii;
c) a revocat renunţarea la moştenire.
14. Termenul de opţiune succesorală:
a) are o durată de 6 luni;
b) poate fi prorogat;
c) poate fi redus.
15. Termenul de opţiune succesorală este susceptibil de:
a) suspendare;
b) întrerupere;
c) repunere în termen.
16. Moştenirea cu privire la care se retransmite dreptul de opţiune succesorală:
a) trebuie să fie acceptată de toţi comoştenitorii;
b) trebuie să fie repudiată de către toţi comoştenitorii;
c) poate fi acceptată de către unii dintre comoştenitori, ceilalţi putând-o repudia.
17. Cu privire la moştenirea retransmisă în condiţiile legii, operează împărţirea pe:
a) capete;
b) linii;
c) tulpini.
18. Constituie act de dispoziţie:
a) renunţarea la moştenire;
b) acceptarea moştenirii;
c) revocarea renunţării la moştenire.
19. Termenul de opţiune succesorală:
a) începe să curgă, în toate cazurile, de la data deschiderii moştenirii;
b) poate începe să curgă de la data naşterii copilului numai conceput la data deschiderii
moştenirii;
c) poate începe să curgă de la data la care succesibilul a cunoscut sau trebuia să cunoască
despre rudenia sa cu defunctul.
20. Termenul de opţiune succesorală poate fi prorogat:
a) de către instanţa de judecată, pentru motive temeinice, la cererea oricărei persoane
interesate;
b) în cazul în care succesibilul a cerut întocmirea inventarului anterior exercitării opţiunii
succesorale;
c) în cazul în care succesibilul a cerut întocmirea inventarului ulterior exercitării opţiunii
succesorale.
Capitolul II
Transmisiunea activului şi pasivului moştenirii.
Sinteze
§1. Obiectul transmisiunii
Obiectul transmisiunii succesorale este reprezentat numai de drepturile şi obligaţiile cu
caracter patrimonial ale defunctului.
Patrimoniul unei persoane fizice are două laturi:
- latura activă, circumscrisă drepturilor;
- latura pasivă, circumscrisă obligaţiilor.
1.1. Activul moştenirii
Regulă: Activul succesoral, transmisibil moştenitorilor defunctului, cuprinde, în principiu,
drepturile defunctului cu caracter patrimonial, existente la data deschiderii moştenirii.
Excepţii:
a) nu se transmit pentru cauză de moarte acele drepturi ale defunctului care, deşi sunt
patrimoniale şi există la data deschiderii moştenirii, au caracter viager sau intuitu personae,
precum: dreptul de uzufruct viager; dreptul de uz; dreptul de abitaţie; dreptul de rentă viageră;
dreptul la întreţinere contractuală sau legală; dreptul la pensie; drepturile cu privire la care
moartea titularului operează ca o condiţie rezolutorie sau ca un termen extinctiv incert.
b) sunt incluse în activul succesoral, deşi la data deschiderii moştenirii nu fac parte din
patrimoniul defunctului, donaţiile făcute de acesta cu depăşirea cotităţii disponibile (supuse
reducţiunii) şi donaţiile nescutite de raport, făcute de către defunct în favoarea moştenitorilor care
au obligaţia de raport;
c) sunt incluse în activul succesoral, deşi la data deschiderii moştenirii nu fac parte din
patrimoniul defunctului, fructele naturale, industriale şi civile, produse de bunurile succesorale,
după data deschiderii moştenirii.
Concluzie: Fac parte din activul succesoral:
- drepturile reale principale (dreptul de proprietate, dreptul de servitute şi dreptul de
superficie) şi accesorii (gajul, ipoteca, privilegiile şi dreptul de retenţie);
- drepturile de creanţă;
- drepturile patrimoniale rezultate din creaţia intelectuală;
- acţiunile patrimoniale aflate la îndemâna defunctului, precum: acţiunea în revendicare,
acţiunea în anulare, acţiunea în rezoluţiune sau reziliere, acţiunea în revocare etc.
1.2. Pasivul moştenirii
Pasivul succesoral este format din datoriile şi sarcinile moştenirii.
a) Datoriile moştenirii sunt:
- obligaţiile asumate de către defunct prin contractele care nu au fost încheiate în
considerarea persoanei;
- obligaţiile care au luat naştere, în sarcina defunctului, pe tărâm delictual, ca urmare a
săvârşirii unei fapte cauzatoare de prejudicii;
- obligaţiile rezultând din fapte juridice licite, precum obligaţia de despăgubire a terţului
care a gerat afacerile defunctului, pentru plata cheltuielilor utile şi necesare.
b) Sarcinile moştenirii sunt:
- cheltuielile de înmormântare, cheltuielile cu parastasele făcute potrivit obiceiului locului
şi cheltuielile cu monumentul funerar, în măsura în care acestea nu sunt excesive;
- cheltuielile făcute cu administrarea şi lichidarea succesiunii, taxele şi impozitele pentru
bunurile succesorale şi cheltuielile determinate de efectuarea procedurii succesorale;
- cheltuielile rezultate din executarea legatelor cu titlu particular, al căror obiect este
reprezentat de sume de bani, bunuri de gen sau obligaţii de a face ori a nu face.
Precizare: Cheltuielile efectuate de un singur succesibil cu întreţinerea defunctului, fără
participarea celorlalţi succesibili, nu pot fi incluse în pasivul moştenirii pentru a fi recuperate.
§2. Transmisiunea activului moştenirii
Transmisiunea succesorală poate fi:
a) universală, având ca obiect întregul patrimoniu succesoral;
Sunt beneficiari ai unei transmisiuni universale:
- moştenitorii legali;
- legatarii universali.
b) cu titlu universal, vizând numai o fracţiune din patrimoniul succesoral.
Sunt beneficiari ai unei transmisiuni cu titlu universal, legatarii cu titlu universal.
c) cu titlu particular, având ca obiect unul sau mai multe bunuri succesorale determinate
sau determinabile, privite ut singuli.
Acest tip de transmisiune întâlnim în cazul legatarului cu titlu particular.
Precizări:
- Dacă obiectul legatului cu titlu particular este reprezentat de un drept real asupra unui
bun individual determinat, de un drept de proprietate intelectuală sau de un drept succesoral
moştenit de testator şi lăsat legat înainte de lichidarea acelei moşteniri, transmisiunea are loc,
potrivit regulii generale, de la data deschiderii moştenirii. În consecinţă, legatarul cu titlu
particular dobândeşte dreptul succesoral, direct de la testator.
- Dacă legatul are ca obiect o sumă de bani, un bun de gen sau o obligaţie de a face ori de
a nu face, legatarul dobândeşte numai un drept de creanţă asupra moştenitorilor.
La data deschiderii moştenirii, moştenitorii universali şi cei cu titlu universal dobândesc
creanţele defunctului, proporţional cu partea din moştenire ce li se cuvine;
Moştenitorii universali şi cei cu titlu universal dobândesc drepturile reale asupra bunurilor
care formează patrimoniul moştenirii, în stare de indiviziune.
§3. Transmisiunea pasivului moştenirii
3.1. Categorii de moştenitori care suportă pasivul moştenirii
A) Transmisiunea universală şi cu titlu universal
Art. 1155 alin. (1) C.civ.: „Moştenitorii universali şi cu titlu universal contribuie la plata
datoriilor şi sarcinilor moştenirii proporţional cu cota succesorală ce îi revine fiecăruia”.
B) Transmisiunea cu titlu particular
Regulă: Legatarii cu titlu particular nu suportă pasivul moştenirii [art. 1114 alin. (3) prima
teză C.civ.].
Excepţie: Legatarul cu titlu particular va participa la plata pasivului moştenirii, în
următoarele ipoteze [art. 1114 alin. (3) lit. a)-c) C.civ.]:
a) testatorul a dispus în mod expres în acest sens;
b) dreptul lăsat prin legat are ca obiect o universalitate, cum ar fi o moştenire culeasă de
către testator şi nelichidată încă; în acest caz, legatarul răspunde pentru pasivul acelei
universalităţi;
c) celelalte bunuri ale moştenirii sunt insuficiente pentru plata datoriilor şi sarcinilor
moştenirii.
3.2. Principiul divizării de drept a pasivului moştenirii
Pasivul moştenirii se suportă de către moştenitorii universali şi cu titlu universal,
proporţional cu cota succesorală şi nu cu emolumentul efectiv cules.
Exemplu: Dacă defunctul are doi copii, pasivul moştenirii este suportat în cote egale de
către aceştia, chiar dacă numai unul dintre ei a beneficiat şi de un legat cu titlu particular sau a
fost lipsit de o parte din bunurile succesorale cu titlu de sancţiune, întrucât le-a ascuns ori a fost
obligat la plata unei datorii sau a unui legat cu titlu particular.
Precizare: Potrivit doctrinei, nu trebuie avute în vedere, la determinarea părţii ereditare în
funcţie de care sunt suportate datoriile şi sarcinile moştenirii, bunurile gospodăriei casnice asupra
cărora soţul supravieţuitor are un drept de moştenire special.
3.3. Excepţiile pe care le comportă principiul divizării de drept a pasivului
moştenirii [art. 1155 alin. (3) C.civ.]:
a) în cazul în care obligaţia este indivizibilă, fie prin natura ei, fie prin voinţa părţilor
contractante, oricare dintre moştenitori poate fi urmărit pentru plata întregului debit;
b) în ipoteza în care obligaţia are ca obiect un bun individual determinat ori o prestaţie
determinată asupra unui astfel de bun, moştenitorul posesor este ţinut singur să o execute, având
drept de regres împotriva celorlalţi moştenitori;
c) când obligaţia este garantată cu o ipotecă sau cu o altă garanţie reală, moştenitorul care
primeşte bunul afectat garanţiei va fi obligat pentru tot, însă numai în limita valorii acelui bun, iar
participarea sa la restul pasivului moştenirii se reduce corespunzător. Şi în acest caz, moştenitorul
universal sau cu titlu universal care, din cauza garanţiei reale, a plătit din datoria comună mai
mult decât partea sa, are drept de regres împotriva celorlalţi moştenitori, însă numai pentru partea
din datoria comună ce revenea fiecăruia [art. 1157 alin. (1) C.civ.].
d) în situaţia în care unul dintre moştenitori este însărcinat, prin titlu (anume prin
testament), să execute singur obligaţia, scutirea celorlalţi moştenitori constituie o liberalitate,
supusă reducţiunii dacă este cazul.
3.4. Regularizarea plăţii pasivului între moştenitori
Situaţii atipice:
A) Pasivul succesoral este suportat de terţe persoane.
Un terţ poate plăti pasivul succesoral, fie din eroare, fie în mod voluntar.
a) Dacă terţul plăteşte pasivul moştenirii din eroare, acesta are două posibilităţi:
- să pretindă restituirea plăţii nedatorate de la creditorul plătit, în temeiul dispoziţiilor art.
1341 C.civ. referitoare la plata nedatorată;
- să pretindă restituirea îmbogăţirii fără justă cauză.
Ambele acţiuni, fiind personale, trebuie introduse în termenul de prescripţie de 3 ani.
b) Dacă terţul plăteşte pasivul succesoral în mod voluntar, fără intenţia însă de a-i
gratifica pe cei ţinuţi de această obligaţie, acesta este îndreptăţit la despăgubiri în temeiul
gestiunii de afaceri (art. 1330 C.civ.).
B) Pasivul succesoral este suportat de unul (unii) moştenitori, peste partea care li se
cuvine.
Un astfel de moştenitor poate plăti datoriile moştenirii peste partea ce i se cuvine, fie din
eroare, fie în mod voluntar.
a) Dacă moştenitorul a plătit din eroare datoriile moştenirii, peste partea ce i se cuvine,
acesta are la îndemână aceleaşi posibilităţi ca şi terţul care a executat o obligaţie, de care nu era
ţinut (acţiunea în restituirea plăţii nedatorate sau acţiunea în restituirea îmbogăţirii fără justă
cauză).
b) Dacă moştenitorul a plătit în mod voluntar datoriile moştenirii, peste partea ce i se
cuvine, acesta are următoarele două posibilităţi:
- dacă plata a fost efectuată în timpul stării de indiviziune, solvens-ul este îndreptăţit să
pretindă despăgubiri de la ceilalţi moştenitori, în temeiul gestiunii de afaceri sau să uzeze de
subrogaţia legală;
- dacă plata a fost efectuată după ieşirea din indiviziune, solvens-ul se poate îndrepta cu o
acţiune în regres împotriva celorlalţi moştenitori, însă numai pentru partea din datoria comună ce
revenea fiecăruia, chiar şi atunci când el a fost subrogat în drepturile creditorilor [art. 1157 alin.
(1) C.civ.]. Când unul dintre moştenitorii universali sau cu titlu universal este insolvabil, partea
lui din pasivul moştenirii se împarte între toţi ceilalţi, în proporţie cu cotele succesorale ale
fiecăruia [art. 1157 alin. (2) C.civ.].
§4. Enumerarea noutăţilor aduse de Codul civil în vigoare faţă de reglementarea
anterioară
Codul civil în vigoare:
- reglementează situaţiile în care, cu titlu de excepţie, legatarul cu titlu particular este ţinut
să răspundă pentru pasivul moştenirii;
- reglementează regimul juridic al sarcinii excesive a legatarului cu titlu particular;
- identifică excepţiile pe care le comportă principiul divizării de drept a pasivului
moştenirii;
- nu mai reglementează privilegiul separaţiei de patrimonii.
Capitolul III
Sezina. Sinteze
§1. Noţiune
Art. 1125 C.civ.: „Pe lângă stăpânirea de fapt exercitată asupra patrimoniului
succesoral, sezina le conferă moştenitorilor sezinari şi dreptul de a administra acest patrimoniu
şi de a exercita drepturile şi acţiunile defunctului”.
Aşadar, sezina poate fi definită ca reprezentând un beneficiu, o ficţiune a legii, în virtutea
căreia anumiţi moştenitori (denumiţi moştenitori sezinari) au de drept, din momentul deschiderii
succesiunii, stăpânirea de fapt a acesteia, dreptul de a administra patrimoniul succesoral şi de a
exercita drepturile şi acţiunile defunctului.
Sezina conferă moştenitorilor sezinari, din momentul deschiderii moştenirii, drepturi
privind:
- stăpânirea de fapt a patrimoniului succesoral;
- administrarea patrimoniului succesoral;
- exercitarea drepturilor şi acţiunilor defunctului.
§2. Moştenitorii sezinari (art. 1126 C.civ.):
- descendenţii;
- ascendenţii privilegiaţi ai defunctului.
Precizări:
a) Pentru a beneficia de sezina moştenirii, soţul supravieţuitor şi rudele defunctului
trebuie să aibă vocaţie concretă la moştenire.
b) Moştenitorul rezervatar dezmoştenit păstrează calitatea de moştenitor sezinar, cât
priveşte rezerva succesorală.
c) Regulile care guvernează sezina sunt imperative.
Excepţie: Moştenitorul sezinar poate renunţa la beneficiul sezinei, fără a renunţa însă la
moştenire.
§3. Efecte
a) Regulă: Moştenitorul sezinar poate lua în stăpânire şi administra toate bunurile
succesorale, inclusiv fructele acestora, fără realizarea vreunei formalităţi, precum certificarea
prealabilă a calităţii de moştenitor de către notarul public.
Excepţii:
� Moştenitorul sezinar nu poate exercita în fapt stăpânirea acelor bunuri succesorale, cu
privire la care au fost luate măsuri speciale de conservare (exemplu: sume de bani şi alte valori
păstrate în casete de siguranţă bancară, închiriate de către defunct);
� Moştenitorul sezinar are nevoie de certificatul de moştenitor pentru a dispune de sumele
de bani depuse la o unitate bancară (inclusiv C.E.C.), cu privire la care titularul nu a dispus prin
clauză testamentară.
b) Moştenitorul sezinar poate exercita toate acţiunile patrimoniale care au aparţinut
defunctului, petitorii sau posesorii, chiar cu privire la bunuri pe care nu le-a avut niciodată în
stăpânire.
Moştenitorul sezinar poate urmări debitorii succesiunii, însă, în mod corelativ, poate fi
urmărit de către creditorii defunctului.
§4. Dobândirea sezinei de către moştenitorii nesezinari
4.1. Consideraţii generale
Art. 1127 alin. (1) C.civ.: „Moştenitorii legali nesezinari dobândesc sezina numai prin
eliberarea certificatului de moştenitor, dar cu efect retroactiv din ziua deschiderii moştenirii”.
Sunt moştenitori nesezinari:
- colateralii privilegiaţi;
- ascendenţii ordinari;
- colateralii ordinari;
- legatarii.
Cu privire la aceste categorii de moştenitori, mai puţin legatarul cu titlu particular, este
necesară intrarea în stăpânirea de fapt a moştenirii.
Intrarea în stăpânirea de fapt a moştenirii produce aceleaşi efecte ca şi sezina, operând
retroactiv de la data deschiderii moştenirii [art. 1127 alin. (1) C.civ.].
4.2. Dobândirea sezinei de către legatari
Însezinarea legatarilor universali sau cu titlu universal se realizează prin intrarea în
stăpânirea de fapt a moştenirii, iar însezinarea legatarilor cu titlu particular se realizează prin
predarea legatului.
A) Art. 1128 alin (1) C.civ.: „Legatarul universal poate cere intrarea în stăpânirea de
fapt a moştenirii de la moştenitorii rezervatari. Dacă asemenea moştenitori nu există sau refuză,
legatarul universal intră în stăpânirea moştenirii prin eliberarea certificatului de moştenitor”.
Modalităţi de intrare a legatarului universal în stăpânirea de fapt a moştenirii:
- moştenitorii rezervatari consimt de bună-voie, expres sau tacit, la stăpânirea moştenirii
de către legatarul universal;
- în lipsa moştenitorilor rezervatari sau în ipoteza în care aceştia există dar refuză,
legatarul universal intră în stăpânirea de fapt a moştenirii prin eliberarea de către notarul public
competent a certificatului de moştenitor;
- legatarului universal i se eliberează de către notarul public competent certificatul de
moştenitor, după soluţionarea de către instanţa de judecată a neînţelegerilor legate de moştenire,
ivite între părţile implicate.
B) Cererea legatarului cu titlu universal de intrare în stăpânirea de fapt a moştenirii va fi
adresată [art. 1128 alin. (2) C.civ.]:
- moştenitorilor rezervatari, dacă există numai această categorie de moştenitori legali;
- legatarului universal intrat în stăpânirea moştenirii;
- moştenitorilor legali nerezervatari care au intrat în stăpânirea moştenirii, fie de drept, fie
prin eliberarea certificatului de moştenitor;
- notarului public, prin eliberarea certificatului de moştenitor, dacă asemenea moştenitori
nu există sau refuză. Şi în cazul legatarului cu titlu universal, este posibil să întâlnim neînţelegeri
între părţile implicate, astfel încât notarul public va elibera certificatul de moştenitor, după
soluţionarea de către instanţa de judecată a litigiului.
C) Regulă: Legatarul cu titlu particular intră în posesia obiectului legatului, din ziua în
care acesta i-a fost predat de bună-voie sau, în lipsă, din ziua depunerii la instanţa de judecată a
cererii de predare (art. 1129 C.civ.).
Excepţii: Nu este necesară predarea legatului cu titlu particular, în următoarele ipoteze:
- obiectul legatului cu titlu particular este reprezentat de liberarea legatarului de o datorie
faţă de defunct (legatum liberationis), caz în care datoria se stinge de la data deschiderii
moştenirii;
- obiectul legatului este reprezentat de sume de bani, valori sau titluri de valoare, depuse
la instituţii specializate, iar legatarul a fost desemnat prin testamentul sumelor şi valorilor
depozitate, caz în care instituţiile specializate nu vor putea proceda la predarea legatului, decât în
baza hotărârii judecătoreşti ori a certificatului de moştenitor, care constată valabilitatea
dispoziţiei testamentare şi calitatea de legatar [art. 1049 alin. (2) C.civ.].
- obiectul legatului cu titlu particular este reprezentat de un bun individual determinat, caz
în care legatarul dobândeşte proprietatea acestuia, în temeiul dispoziţiilor art. 1059 alin. (1)
C.civ., din momentul deschiderii succesiunii.
Predarea legatului cu titlu particular se va realiza în baza regulilor de la legatul cu titlu
universal. Se impune însă precizarea că, în cazul legatului cu titlu particular, predarea poate fi
cerută şi legatarului cu titlu universal şi chiar legatarului cu titlu particular, însărcinat de testator
cu plata acestuia.
§5. Enumerarea noutăţilor aduse de Codul civil în vigoare faţă de reglementarea
anterioară
Codul civil în vigoare:
- oferă sezinei o definiţie corespunzătoare;
- atribuie sezina şi soţului supravieţuitor;
- foloseşte expresiile „stăpânirea de fapt a moştenirii”, în locul „posesiei moştenirii” şi
„intrarea în stăpânirea moştenirii”, în locul „trimiterii în posesie”, cu scopul de a evita orice
confuzie între sezină şi posesia de drept comun.
Capitolul IV
Petiţia de ereditate.
Sinteze
§1. Noţiune şi reglementare legală
Art. 1130 C.civ.: „Moştenitorul cu vocaţie universală sau cu titlu universal poate obţine
oricând recunoaşterea calităţii sale de moştenitor contra oricărei persoane care, pretinzând că
se întemeiază pe titlul de moştenitor, posedă toate sau o parte din bunurile din patrimoniul
succesoral”.
Petiţia de ereditate reprezintă acţiunea reală prin care moştenitorul cu vocaţie universală
sau cu titlu universal (moştenitor legal, legatar universal sau cu titlu universal) pretinde instanţei
de judecată recunoaşterea calităţii sale de moştenitor şi restituirea bunurilor succesorale de către
pârât care, pretinzând că se întemeiază pe titlul de moştenitor, posedă toate sau o parte din
bunurile din patrimoniul succesoral.
§2. Părţi
a) Poate avea calitatea de reclamant, persoana care are vocaţie succesorală universală sau
cu titlu universal la moştenirea defunctului ori succesorii acesteia în drepturi.
b) Pârât în petiţia de ereditate poate fi o persoană care pretinde, în egală măsură, a fi
succesor universal sau cu titlu universal al defunctului şi care posedă bunurile succesorale, în
virtutea acestei calităţi. Aşadar, pârâtul invocă un titlu de moştenitor aparent.
§3. Caractere juridice
a) legatarul cu titlu particular nu poate intenta petiţia de ereditate, întrucât vocaţia acestuia
este limitată la unul sau mai multe bunuri individual determinate;
b) este o acţiune reală, deoarece, prin exercitarea ei se urmăreşte, în egală măsură,
deposedarea moştenitorului aparent de bunurile succesorale;
c) este o acţiune divizibilă;
c) este o acţiune imprescriptibilă.
§4. Dovada calităţii de moştenitor
În cadrul petiţiei de ereditate, calitatea de moştenitor poate fi dovedită:
- în principal, prin certificatul de moştenitor sau prin certificatul de calitate de moştenitor;
- în subsidiar, cu alte mijloace de probă.
4.1. Dovada calităţii de moştenitor prin certificatul de moştenitor sau prin
certificatul de calitate de moştenitor
4.1.1. Consideraţii generale
Certificatul de moştenitor „...se eliberează de către notarul public şi cuprinde constatări
referitoare la patrimoniul succesoral, numărul şi calitatea moştenitorilor şi cotele ce le revin din
acest patrimoniu, precum şi alte menţiuni prevăzute de lege” (art. 1132 C.civ.).
Art. 1133 alin. (1) C.civ.: „Certificatul de moştenitor face dovada calităţii de moştenitor,
legal sau testamentar, precum şi dovada dreptului de proprietate al moştenitorilor acceptanţi
asupra bunurilor din masa succesorală, în cota care se cuvine fiecăruia”.
Definiţie: Certificatul de moştenitor reprezintă actul eliberat de către notarul public, de la
locul deschiderii moştenirii, în cadrul procedurii succesorale necontencioase, care permite
dovedirea calităţii de moştenitor şi a dreptului de proprietate asupra bunurilor succesorale şi care,
în acelaşi timp, este mijloc de însezinare a moştenitorilor nesezinari.
Precizări:
- Certificatul de moştenitor este eliberat de către notarul public, numai dacă între
moştenitori nu există neînţelegeri în legătură cu împărţirea masei succesorale (art. 1144 C.civ.).
- Certificatul de moştenitor se eliberează după expirarea termenului de opţiune
succesorală, care curge, ca regulă, de la data deschiderii moştenirii, sau chiar mai înainte de
împlinirea acestui termen, dacă sunt cunoscuţi toţi moştenitorii.
Conţinutul certificatului de moştenitor (art. 1132 C.civ.)
Certificatul de moştenitor, cuprinde, în principal, precizări referitoare la:
- defunct;
- patrimoniul succesoral (activul şi pasivul moştenirii);
- numărul şi calitatea moştenitorilor;
- cota ce revine fiecărui moştenitor universal sau cu titlu universal, respectiv bunurile ce
se cuvin legatarilor cu titlu particular;
- plata taxelor de timbru şi a onorariilor;
- data eliberării sale şi organul care-l eliberează etc.
Precizări:
Regulă: Fiecărui moştenitor i se eliberează un exemplar al certificatului de moştenitor.
Excepţie: În cazul omiterii unor bunuri din masa succesorală, notarul public are
posibilitatea de a o remedia, cu acordul tuturor moştenitorilor, eliberând un nou certificat de
moştenitor sau un certificat suplimentar. Se va elibera un nou certificat de moştenitor de către
notarul public, în ipoteza anulării de către instanţa de judecată a celui iniţial eliberat.
Certificatul de calitate de moştenitor atestă numai calitatea de moştenitor, fără a se face
referire la bunurile succesorale. Acesta poate fi eliberat:
- în ipoteza în care nu există bunuri succesorale;
- în cazul în care, în patrimoniul defunctului există bunuri, însă stabilirea acestora necesită
timp.
Concluzie: Notarul public poate elibera:
- certificat de moştenitor;
- certificat de calitate de moştenitor;
- certificat de constatare a calităţii de executor testamentar;
- certificat de vacanţă succesorală.
4.1.2. Funcţii
Certificatul de moştenitor îndeplineşte următoarele două funcţii:
a) mijloc de însezinare a moştenitorilor nesezinari;
b) mijloc de probă a calităţii de moştenitor şi a dreptului de proprietate al moştenitorilor
acceptanţi asupra bunurilor din masa succesorală.
4.1.3. Putere doveditoare
Art. 1133 alin. (1) C.civ.: „Certificatul de moştenitor face dovada calităţii de moştenitor,
legal sau testamentar, precum şi dovada dreptului de proprietate al moştenitorilor acceptanţi
asupra bunurilor din masa succesorală, în cota care se cuvine fiecăruia”.
Precizări:
� Moştenitorii care se consideră vătămaţi în drepturile lor prin eliberarea certificatului de
moştenitor au posibilitatea să ceară instanţei de judecată constatarea sau, după caz, declararea
nulităţii acestuia şi stabilirea drepturilor lor, conform legii (art. 1134 C.civ.).
� Acţiunea în constatarea nulităţii absolute a certificatului de moştenitor, dacă obiectul
său îl constituie fie stabilirea masei succesorale, fie partajul succesoral, sub condiţia acceptării
moştenirii în termenul prevăzut de lege, este imprescriptibilă din punct de vedere extinctiv [art.
2502 alin. (2) pct. 4 C.civ.].
Dimpotrivă, acţiunea în declararea nulităţii certificatului de moştenitor este prescriptibilă
în termenul general de prescripţie extinctivă de 3 ani (art. 2517 C.civ.). Acesta începe să curgă
astfel (art. 2529 C.civ.):
- în caz de violenţă, din ziua în care aceasta a încetat;
- în cazul dolului, din ziua în care a fost descoperit;
- în caz de eroare ori în celelalte cazuri de anulare, din ziua când cel îndreptăţit,
reprezentantul său legal ori cel chemat de lege să-i încuviinţeze sau să îi autorizeze actele a
cunoscut cauza anulării, însă nu mai târziu de împlinirea a 18 luni din ziua încheierii actului
juridic;
- în cazurile în care nulitatea relativă poate fi invocată de o terţă persoană, prescripţia
începe să curgă, dacă prin lege nu se dispune altfel, de la data când terţul a cunoscut existenţa
cauzei de nulitate.
Art. 270 C.proc.civ.: „(1)Înscrisul autentic face deplină dovadă, faţă de orice persoană,
până la declararea sa ca fals, cu privire la constatările făcute personal de către cel care a
autentificat înscrisul, în condiţiile legii. (2)Declaraţiile părţilor cuprinse în înscrisul autentic fac
dovadă, până la proba contrară, atât între părţi, cât şi faţă de oricare alte persoane”…
Concluzie: Certificatul de moştenitor, înscris autentic, face dovadă deplină până la
declararea sa ca fals, în ipoteza în care conţine constatări personale ale notarului public şi până la
proba contrară, în ipoteza în care conţine declaraţii ale părţilor.
4.2. Dovada calităţii de moştenitor prin alte mijloace de probă
Calitatea de moştenitor poate fi probată, în soluţionarea petiţiei de ereditate, şi prin alte
mijloace de probă, precum:
- testamentul, în cazul moştenitorilor testamentari;
- actele de stare civilă din care rezultă legătura de rudenie cu defunctul sau calitatea de
soţ;
- orice alte mijloace de probă admise de lege, precum martori sau recunoaşterea pârâţilor.
§5. Efecte
A) Efecte între adevăratul moştenitor şi moştenitorul aparent
Moştenitorul aparent este obligat să-i restituie adevăratului moştenitor bunurile din
patrimoniul succesoral, deţinute fără titlu [art. 1131 alin. (1) C.civ.].
Precizare: Devin întrutotul aplicabile, în această materie, dispoziţiile art. 1635-1649
C.civ. privind restituirea prestaţiilor.
B) Efecte între adevăratul moştenitor şi terţi.
Art. 1131 alin. (2) C.civ.: „În privinţa actelor juridice încheiate între deţinătorul fără
titlu al bunurilor succesorale şi terţi, dispoziţiile art. 960 alin. (3) se aplică în mod
corespunzător”.
Astfel, în lumina dispoziţiilor art. 960 alin. (3) şi 1648-1649 C.civ., se menţin, fiind
opozabile şi adevăratului moştenitor, următoarele categorii de acte juridice:
- actele de conservare şi actele de administrare, în măsura în care profită adevăratului
moştenitor;
- actele de dispoziţie cu titlu oneros, încheiate între moştenitorul aparent şi terţii de bună-
credinţă, acestora fiindu-le aplicabile regulile din materia cărţii funciare sau, după caz, efectul
dobândirii cu bună-credinţă a bunurilor mobile, ori regulile privitoare la uzucapiune.
§6. Enumerarea noutăţilor aduse de Codul civil în vigoare faţă de reglementarea
anterioară
Codul civil în vigoare:
- defineşte certificatul de moştenitor, îi determină efectele juridice şi consacră
posibilitatea constatării sau declarării nulităţii acestuia;
- conferă certificatului de moştenitor funcţia de mijloc de dovadă a dreptului de
proprietate al moştenitorilor acceptanţi asupra bunurilor din masa succesorală, în cota care se
cuvine fiecăruia.
Capitolul V
Probleme de seminar
- Transmisiunea activului şi pasivului moştenirii, sezina şi petiţia
de ereditate –
-
§1. Teme de reflecţie
1. Reflectaţi asupra naturii juridice a petiţiei de ereditate. Cu care dintre acţiunile civile
credeţi că se aseamănă cel mai mult?
2. Consideraţi că prezintă utilitate practică faptul că, de lege lata, certificatul de
moştenitor constituie titlu de proprietate?
§2. Teme pentru referat
1. Petiţia de ereditate.
2. Certificatul de moştenitor.
3. Transmisiunea pasivului moştenirii.
4. Însezinarea moştenitorilor nesezinari.
§3. Întrebări
1. Enumeraţi elementele activului succesoral.
2. Identificaţi elementele pasivului succesoral.
3. Identificaţi situaţiile excepţionale în care legatarul cu titlu particular suportă pasivul
succesoral.
4. Definiţi sezina.
5. Care sunt excepţiile pe care le comportă principiul divizării de drept a pasivului
moştenirii?
6. Identificaţi moştenitorii sezinari.
7. Ce caractere juridice prezintă petiţia de ereditate?
8. Ce funcţii îndeplineşte certificatul de moştenitor?
9. Deosebiţi certificatul de moştenitor de celelalte certificate eliberate de notarul public în
cadrul procedurii succesorale.
10. Ce putere doveditoare are certificatul de moştenitor?
§4. Teste grilă
1. Fac parte din activul succesoral:
a) dreptul la pensie;
b) dreptul de uzufruct viager;
c) donaţiile scutite de raport, dar care încalcă rezerva succesorală.
2. Nu sunt incluse în activul succesoral:
a) dreptul de abitaţie;
b) drepturile patrimoniale rezultate din creaţia intelectuală;
c) donaţiile nescutite de raport, dispuse în favoarea moştenitorilor legali ţinuţi de obligaţia
de a raporta.
3. Fac parte din pasivul succesiunii:
a) obligaţia defunctului de a repara prejudiciul cauzat prin fapta sa;
b) obligaţiile contractuale ale defunctului;
c) cheltuielile de înmormântare.
4. Ca regulă, sunt ţinuţi de obligaţia de a suporta pasivul succesoral:
a) moştenitorii legali;
b) legatarul universal şi cu titlu universal;
c) legatarul cu titlu particular.
5. Prin predarea legatului, este însezinat:
a) orice moştenitor legal;
b) orice moştenitor testamentar;
c) legatarul cu titlu universal.
6. Sunt moştenitori sezinari:
a) descendenţii;
b) soţul supravieţuitor;
c) ascendenţii ordinari.
7. Sezina conferă moştenitorilor sezinari:
a) proprietatea supra bunurilor succesorale;
b) dreptul de a administra bunurile succesorale,
c) uzufructul bunurilor succesorale.
8. Prin eliberarea certificatului de moştenitor, intră în stăpânirea de fapt a moştenirii:
a) moştenitorii legali sezinari;
b) moştenitorii legali nesezinari;
c) legatarii de orice fel.
9. Acţiunea prin care pârâtul cere recunoaşterea titlului de moştenitor şi restituirea
bunurilor succesorale se numeşte:
a) acţiune în revendicare;
b) acţiune de partaj;
c) petiţie de ereditate.
10. Petiţia de ereditate este o acţiune:
a) reală;
b) imprescriptibilă extinctiv;
c) prescriptibilă extinctiv.
11. Notarul public poate elibera în cadrul procedurii succesorale:
a) certificat de moştenitor;
b) certificat de calitate de moştenitor;
c) certificat de deces.
12. Certificatul de moştenitor dovedeşte:
a) dreptul de proprietate al moştenitorilor;
b) calitatea de moştenitor;
c) cotele care se cuvin moştenitorilor.
13. Calitatea de moştenitor poate fi probată în cadrul petiţiei de ereditate prin:
a) certificat de moştenitor;
b) testament;
c) martori sau recunoaşterea pârâţilor.
14. Certificatul de moştenitor poate fi eliberat:
a) numai după expirarea termenului de opţiune succesorală;
b) în anumite condiţii, mai înainte de expirarea termenului de opţiune succesorală;
c) oricând.
15. Actele juridice încheiate de către moştenitorul aparent cu terţii, cu privire la bunurile
succesorale, se menţin dacă:
a) sunt acte de conservare şi sunt încheiate cu terţi de rea-credinţă;
b) sunt acte de administrare, care nu profită moştenitorilor, dar care sunt încheiate cu terţi
de bună-credinţă;
c) sunt acte de dispoziţie încheiate cu terţi de rea-credinţă.
Bibliografie
Adam I., Rusu A., Drept civil. Succesiuni, Ed. All Beck, Bucureşti, 2003.
Alexandresco D., Explicaţiunea teoretică şi practică a dreptului civil român, vol. IV,
partea a II-a, Ed. Socec & Co., Bucureşti, 1912.
Bacaci Al., Comăniţă Gh., Drept civil. Succesiunile, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2006.
Bob M.D., Probleme de moşteniri în vechiul şi în noul Cod civil, Ed. Universul Juridic,
Bucureşti, 2012.
Boroi G., Stănciulescu L., Instituţii de drept civil în reglementarea noului Cod civil, Ed.
Hamangiu, Bucureşti, 2012.
Cantacuzino M.B., Elementele dreptului civil, Ed. All Educational, Bucureşti, 1998.
Cărpenaru St., Dreptul de moştenire, în Deak Fr., Cărpenaru St., „Drept civil. Contracte
speciale. Dreptul de autor. Dreptul de moştenire”, Universitatea Bucureşti, 1983.
Chirică D., Drept civil. Succesiuni, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1996.
Deak Fr., Tratat de drept succesoral, ediţia a II-a, actualizată şi completată, Ed. Universul
Juridic, Bucureşti, 2002.
Dogaru I., Stănescu V., Soreaţă M.M., Bazele dreptului civil. Volumul V. Succesiuni, Ed.
C.H. Beck, Bucureşti, 2009.
Eliescu M., Moştenirea şi devoluţiunea ei în dreptul Republicii Socialiste România, Ed.
Academiei, Bucureşti, 1966.
Florescu D.C., Dreptul succesoral, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2011.
Frenţiu G.C., Ricu C.S., Cartea a IV-A. Despre moştenire şi liberalităţi, în colectiv de
autori, „Noul Cod civil. Comentarii, doctrină şi jurisprudenţă”, vol. II. Art. 953-1649, Ed.
Hamangiu, Bucureşti, 2012.
Genoiu I., Dreptul la moştenire în Codul civil, ediţia a 2-a, Ed. C.H. Beck, Bucureşti,
2013.
Hamangiu C., Rosetti-Bălănescu I., Băicoianu Al., Tratat de drept civil român, Bucureşti,
1929.
Macovei D., Drept civil. Succesiuni, Ed. „Chemarea”, Iaşi, 1993.
Macovei C., Dobrilă M.C., Cartea a IV-a, „Despre moştenire şi liberalităţi”, în Baias
Fl.A., Chelaru E., Constantinovici R., Macovei I., (coordonatori), Noul Cod civil. Comentariu pe
articole, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2012.
Popa I., Curs de drept succesoral, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2008.
Rosetti-Bălănescu I., Băicoianu Al., Drept civil român. Regimuri matrimoniale.
Succesiuni. Donaţiuni. Testamente, vol. III, Ed. Socec, Bucureşti, 1948.
Safta-Romano E., Dreptul de moştenire, Ed. Grafix, Iaşi, 1995.
Stănciulescu L., Curs de drept civil. Succesiuni, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012.
Stătescu C., Drept civil. Contractul de transport. Drepturile de creaţie intelectuală.
Succesiunile, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1967.
Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România, Codul civil al României. Îndrumar
notarial, vol. I, Ed. Monitorul Oficial, Bucureşti, 2011.
Zinveliu I., Dreptul la moştenire în Republica Socialistă România, Ed. Dacia, Cluj-
Napoca, 1975.
Titlul V
Indiviziunea şi partajul moştenirii
Capitolul I
Indiviziunea succesorală
§1. Noţiune, reglementare legală, caracteristici şi delimitare
Indiviziunea succesorală ia naştere, numai în ipoteza în care moştenirea este culeasă de
cel puţin doi moştenitori, iar defunctul nu a realizat un partaj de ascendent.
Condiţia indiviziunii: pluralitatea de titulari.
Specificul indiviziunii: dobândirea patrimoniului succesoral de către comoştenitori, într-o
cotă ideală, abstractă, potrivit vocaţiei lor succesorale.
Comparaţie între indiviziune şi proprietatea comună pe cote-părţi
Asemănare: Coindivizarii cunosc numai cota ideală ce le revine, nu şi bunurile în
materialitatea lor.
Deosebire: Obiectul proprietăţii comune pe cote-părţi este reprezentat de bunuri
individual determinate, iar obiectul indiviziunii este reprezentat de o universalitate juridică
(moştenirea defunctului).
§2. Regim juridic
Indiviziunii i se aplică regimul juridic din materia proprietăţii comune pe cote-părţi [art.
1143 alin. (2) C.civ.].
Principii:
A) Fiecare coindivizar (comoştenitor) are un drept exclusiv asupra cotei-părţi ideale din
succesiune [art. 634 alin. (1) C.civ.]. Drept urmare, coindivizarul poate dispune de cota sa parte
ideală din universalitate, în mod liber, fără consimţământul celorlalţi coindivizari.
B) Niciunul dintre coindivizari nu are un drept exclusiv asupra vreunui bun din
succesiune, privit în individualitatea lui.
Reguli de realizare a actelor (juridice şi materiale) cu privire la materialitatea
bunului aflat în indiviziune
a) Actele juridice:
- Actele de dispoziţie asupra bunului indiviz nu pot fi încheiate de un singur coindivizar,
fără acordul unanim al celorlalţi [art. 641 alin. (4) C.civ.] - regula unanimităţii.
Precizare: Trebuie respectată regula unanimităţii, şi în cazul actelor de administrare care
limitează în mod substanţial posibilitatea unui coproprietar de a folosi bunul comun în raport cu
cota sa parte ori care impun acestuia o sarcină excesivă prin raportare la cota sa parte sau la
cheltuielile suportate de către ceilalţi coproprietari [art. 641 alin. (2) C.civ.].
Legiuitorul reglementează însă posibilitatea ca instanţa de judecată să suplinească acordul
coproprietarului aflat în imposibilitate de a-şi exprima voinţa sau care se opune în mod abuziv la
efectuarea unui act de administrare, indispensabil menţinerii utilităţii sau valorii bunului [art. 641
alin. (3) C.civ.].
- Actele de administrare (precum încheierea sau denunţarea unor contracte de locaţiune,
cesiunile de venituri imobiliare şi altele asemenea, cu privire la bunul indiviz, în măsura în care
acestea prezintă caracter oneros şi sunt încheiate pe un termen mai mic de 3 ani) pot fi făcute
numai cu acordul coproprietarilor care deţin majoritatea cotelor-părţi [art. 641 alin. (1) şi (4)
C.civ.] – regula majorităţii cotelor-părţi.
Sancţiunea - art. 642 C.civ.: „(1)Actele juridice făcute cu nerespectarea regulilor
prevăzute la art. 641 sunt inopozabile coproprietarului care nu a consimţit, expres ori tacit, la
încheierea actului. (2)Coproprietarului vătămat i se recunoaşte dreptul ca, înainte de partaj, să
exercite acţiunile posesorii împotriva terţului care ar fi intrat în posesia bunului comun în urma
încheierii actului. În acest caz, restituirea posesiei bunului se va face în folosul tuturor
coproprietarilor, cu daune-interese, dacă este cazul, în sarcina celor care au participat la
încheierea actului”.
- Actele de conservare cu privire la bunul indiviz pot fi realizate de către fiecare
coproprietar, fără acordul celorlalţi coproprietari [art. 640 C.civ.].
b) Actele materiale (posesia şi folosinţa) asupra bunurilor indivize pot fi realizate de către
coindivizar, fără consimţământul celorlalţi, cu condiţia de a nu-i împiedica pe aceştia în folosinţa
bunului şi de a nu aduce atingere drepturilor celorlalţi [art. 636 alin. (1) C.civ.]. Cel care,
împotriva voinţei celorlalţi proprietari, exercită în mod exclusiv folosinţa bunului comun poate fi
obligat la despăgubiri [art. 636 alin. (2) C.civ.].
Reguli privind culegerea fructelor bunului indiviz
Fructele bunului indiviz se cuvin coindivizarilor, proporţional cu cota ideală pe care o
deţin din bunul indiviz (art. 637 C.civ.) şi se culeg, potrivit acestei reguli, independent de partaj.
Reguli privind acţiunile în justiţie privind indiviziunea (art. 643 C.civ.)
- Oricare dintre coproprietari poate sta singur în justiţie, fie în calitate de reclamant, fie în
calitate de pârât, în orice acţiune privitoare la coproprietate, inclusiv în cazul acţiunii în
revendicare;
- Hotărârile judecătoreşti pronunţate în folosul coproprietăţii profită tuturor
coproprietarilor, indiferent care dintre aceştia a promovat acţiunea în justiţie, soluţionată
favorabil;
- În ipoteza în care acţiunea este introdusă numai de unul sau unii dintre coproprietari,
introducerea în cauză a celorlalţi coproprietari, în calitate de reclamanţi, nu poate fi solicitată
decât de către pârât, în termenul şi condiţiile reglementate de Codul de procedură civilă.
§3. Imprescriptibilitatea dreptului de a cere ieşirea din indiviziune
Art. 1143 alin. (1) C.civ.: „Nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune.
Moştenitorul poate cere oricând ieşirea din indiviziune, chiar şi atunci când există convenţii şi
clauze testamentare care prevăd altfel”.
Concluzie: Acţiunea de ieşire din indiviziune este imprescriptibilă.
Cu privire la partaj, pot fi încheiate convenţii de suspendare a acestuia, a căror durată însă
nu poate depăşi 5 ani. În cazul imobilelor, convenţiile trebuie încheiate în formă autentică şi
trebuie supuse formalităţilor de publicitate prevăzute de lege (art. 672 C.civ.).
§4. Enumerarea noutăţilor aduse de Codul civil în vigoare faţă de reglementarea
anterioară
Potrivit actualului Cod civil:
- starea de indiviziune poate fi păstrată cel mult cinci ani;
- convenţiile de suspendare a partajului privitoare la bunuri succesorale imobile trebuie să
fie realizate în formă autentică şi să fie supuse formelor de publicitate.
Capitolul II
Partajul succesoral
§1. Noţiune şi reglementare legală
Prin partaj, încetează starea de indiviziune, cota-parte ideală a fiecărui coindivizar fiind
înlocuită cu bunuri sau, după caz, cu sume de bani.
Partajului succesoral i se aplică dispoziţiile art. 669-686 C.civ., în măsura în care nu sunt
incompatibile cu acesta.
§2. Condiţii generale de fond
Acestea privesc:
- persoanele care pot cere partajul succesoral;
- capacitatea cerută de lege pentru a promova şi participa la partajul moştenirii.
2.1. Persoanele care pot cere partajul moştenirii
- coindivizarii (moştenitorii legali şi legatarii universali sau cu titlu universal);
- succesorii în drepturi ai coindivizarilor, anume dobânditorii (cesionarii) prin acte între
vii ai drepturilor succesorale sau moştenitorii coindivizarului;
- creditorii personali ai coindivizarilor şi orice persoană care justifică un interes legitim;
acestea pot promova acţiunea de partaj în numele debitorului lor [art. 1156 alin. (2) C.civ.];
Precizare: De asemenea, acestea pot pretinde să fie prezente la partajul prin bună învoială
şi pot interveni în procesul de partaj [art. 1156 alin. (2) C.civ.].
- procurorul, în ipoteza în care este necesară apărarea unor interese publice.
2.2. Capacitatea necesară pentru a cere şi participa la partajul moştenirii
Partajul succesoral produce efecte constitutive, fiind astfel un act de dispoziţie. Drept
urmare, este necesar ca persoana care solicită partajul moştenirii, precum şi orice persoană care
participă la acesta, să aibă deplină capacitate de exerciţiu.
§3. Obiect
Regulă: Sunt supuse partajului, bunurile existente în patrimoniul defunctului la data
decesului acestuia.
Excepţii:
A) Nu sunt supuse partajului, unele bunuri care existau în patrimoniul succesoral la data
deschiderii moştenirii, precum:
a) bunurile individual determinate, care formează obiectul legatului cu titlu particular şi
care se dobândesc de către legatar, de la data deschiderii succesiunii [art. 1059 alin. (1) C.civ.];
Precizare: Legatarul cu titlu particular va participa la partajul moştenirii, numai în ipoteza
în care obiectul legatului este reprezentat de o cotă-parte din dreptul de proprietate sau alt drept
real asupra unui bun individual determinat.
b) bunurile care nu sunt susceptibile de partajare datorită naturii sau destinaţiei lor,
precum locurile de veci sau părţile comune din imobile, asupra cărora poartă un drept de
coproprietate forţată;
Precizare: Amintirile de familie pot fi partajate numai prin bună învoială. În cazul în care
nu se realizează partajul voluntar, bunurile care constituie amintiri de familie rămân în
indiviziune (art. 1141 şi art. 1142 C.civ.).
c) dacă defunctul a ridicat o construcţie pe terenul altuia, dar cu acordul acestuia din
urmă, ea va fi supusă partajului, cu titlu de drept de superficie;
d) în principiu, adăugirile şi îmbunătăţirile efectuate de un copărtaş asupra bunurilor
succesorale, acestea generând desocotirea coindivizarilor, în măsura în care bunul în cauză nu a
căzut în lotul copărtaşului care le-a efectuat.
B) Sunt supuse partajului, bunuri care nu existau în masa succesorală la data deschiderii
moştenirii, precum:
a) bunurile aduse la masa succesorală, ca efect al reducţiunii liberalităţilor excesive sau ca
efect al raportului donaţiilor;
b) bunurile rezultate din subrogaţia reală universală, precum despăgubirile plătite de un
terţ pentru distrugerea bunului succesoral;
c) fructele naturale, civile sau industriale, produse de bunurile succesorale, după data
deschiderii moştenirii, numai dacă coindivizarii nu au procedat anterior la un partaj al folosinţei
acestora.
Precizare: Creanţele şi datoriile celui decedat nu fac obiectul partajului, întrucât, în
principiu, acestea se împart în momentul deschiderii moştenirii, de plin drept între comoştenitori,
proporţional cu partea din moştenire ce se cuvine fiecăruia (art. 1155 C.civ.).
§4. Forme
4.1. Partajul prin bună învoială
Condiţii (art. 1144 C.civ.):
a) toţi comoştenitorii sunt prezenţi;
b) toţi comoştenitorii au capacitate deplină de exerciţiu;
Precizări:
- Minorii şi interzişii judecătoreşti pot apela la partajul prin bună învoială, dacă sunt
reprezentaţi, respectiv asistaţi de către ocrotitorul legal şi dacă beneficiază de încuviinţarea
prealabilă a instanţei de tutelă.
- Dacă nu sunt prezenţi toţi moştenitorii, ori dacă printre ei se află minori sau persoane
puse sub interdicţie judecătorească ori persoane dispărute, se vor pune sigilii pe bunurile
moştenirii în cel mai scurt termen, iar partajul voluntar se va realiza cu respectarea regulilor
referitoare la protecţia persoanelor lipsite de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu
restrânsă ori privitoare la persoanele dispărute.
c) coindivizarii s-au înţeles asupra partajului, stabilind forma şi actul prin care acesta se
realizează;
d) actul de partaj a fost încheiat, sub sancţiunea nulităţii absolute, în formă autentică, dacă
printre bunurile succesorale se află imobile.
Precizări:
- În ipoteza în care printre bunurile succesorale nu se află imobile, convenţia de partaj se
poate realiza în forma şi prin actul convenite de părţi, chiar şi verbal.
- La cererea oricăror persoane interesate, pentru orice motiv, pot fi luate unele măsuri
conservatorii, care privesc o parte sau totalitatea bunurilor succesorale (art. 1145 C.civ.).
4.2. Partajul pe cale judecătorească
4.2.1. Cazuri
Părţile pot să se adreseze instanţei de judecată cu o cerere de partaj, dacă împărţeala nu s-
a realizat prin bună învoială sau chiar direct, fără ca, în prealabil, să se fi adresat notarului public.
Totuşi, partajul pe cale judecătorească este obligatoriu, în următoarele cazuri:
a) nu sunt prezenţi toţi coindivizarii (coindivizarii pot participa personal la împărţeală sau
pot fi reprezentaţi);
b) unul (unii) dintre comoştenitori nu consimte la partajul prin bună învoială;
c) instanţa de tutelă nu a încuviinţat partajul prin bună învoială, cu privire la moştenitorul
lipsit de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă, respectiv curatorul
persoanei dispărute nu a consimţit la un astfel de partaj.
4.2.2. Modalităţi de realizare (art. 676 C.civ.)
a) în natură, proporţional cu cota-parte a fiecărui coindivizar - regulă;
b) prin atribuirea bunului aflat în coproprietate, în schimbul unei sulte, în favoarea unuia
ori a mai multor coproprietari, la cererea acestora;
c) prin vânzarea bunului, în modul stabilit de coproprietari, ori, în caz de neînţelegere, la
licitaţie publică, în condiţiile legii şi distribuirea preţului către coproprietari, proporţional cu cota-
parte a fiecăruia dintre ei.
Precizare: Ultimele două modalităţi de realizare a partajului operează în ipoteza în care
bunul care urmează a fi împărţit este indivizibil, ori nu este comod partajabil în natură,
coindivizarii putând apela la acestea, în orice ordine doresc, în funcţie de interesele lor.
Art. 673 C.civ.: „Instanţa sesizată cu cererea de partaj poate suspenda pronunţarea
partajului, pentru cel mult un an, pentru a nu se aduce prejudicii grave intereselor celorlalţi
coproprietari. Dacă pericolul acestor prejudicii este înlăturat înainte de împlinirea termenului,
instanţa, la cererea părţii interesate, va reveni asupra măsurii”.
Precizare: Nu trebuie confundată suspendarea partajului, ca efect al convenţiei încheiate
de părţi, a cărei durată nu poate fi mai mare de 5 ani (art. 672 C.civ.), cu suspendarea pronunţării
partajului prin hotărâre judecătorească, care nu poate dura mai mult de 1 an (art. 673 C.civ.).
A) Partajul în natură
Art. 676 alin. (1) C.civ.: „Partajul bunurilor comune se face în natură, proporţional cu
cota-parte a fiecărui coproprietar”.
Etape:
a) alcătuirea loturilor;
b) stabilirea loturilor după numărul coindivizarilor;
Regulă: Stabilirea loturilor în funcţie de numărul coindivizarilor.
Excepţie: În cazul reprezentării succesorale, numărul loturilor este proporţional cu
numărul tulpinilor. Lotul corespunzând unei tulpini va fi subîmpărţit între coindivizarii
aparţinând acelei tulpini. Aceeaşi disproporţionalitate între numărul coindivizarilor şi cel al
loturilor va fi întâlnită şi în ipoteza retransmiterii.
c) stabilirea sultei.
Art. 983 alin. (2) teza finală C.proc.civ.: „…În cazul în care loturile nu sunt egale în
valoare, ele se întregesc printr-o sumă de bani”. Această sumă de bani poartă denumirea de sultă.
B) Partajul prin atribuirea bunului aflat în indiviziune, în schimbul unei sulte, în
favoarea unuia ori a mai multor coproprietari
Dacă bunul este indivizibil ori nu este comod partajabil în natură, partajul se realizează
prin atribuire, coindivizarului sau coindivizarilor care au formulat o cerere în acest sens.
Condiţii:
a) bunul este indivizibil sau nu este comod partajabil în natură;
b) copărtaşul sau, după caz, copărtaşii au formulat o astfel de cerere.
Coindivizarul căruia i s-a atribuit bunul în mod provizoriu este obligat la plata drepturilor
cuvenite celorlalţi coproprietari.
Dacă mai mulţi coindivizari au solicitat atribuirea provizorie a bunului incomod partajabil
în natură, instanţa de judecată va determina coindivizarul cel mai îndreptăţit, având la bază
criterii, precum (art. 987 C.proc.civ.):
- mărimea cotei-părţi ce se cuvine fiecăruia din bunul de împărţit;
- natura bunului;
- domiciliul şi ocupaţia coindivizarilor;
- unul dintre coindivizari a adus îmbunătăţiri bunului în discuţie cu acordul celorlalţi
coindivizari etc.
Precizare: Numai atribuirea definitivă a bunului coindivizarului cel mai îndreptăţit pune
capăt stării de indiviziune.
C) Partajul prin vânzarea bunului
Dacă bunul este indivizibil ori nu este comod partajabil în natură, coindivizarii pot
conveni ca bunul să fie vândut în orice mod stabilit de ei, preţul urmând a fi distribuit,
proporţional cu cota-parte a fiecăruia dintre ei (art. 990 C.proc.civ.).
Numai în măsura în care coindivizarii nu se înţeleg asupra modului de vânzare a bunului
comun, acesta va fi vândut la licitaţie publică, în condiţiile legii, iar preţul va fi distribuit între
coproprietari, proporţional cu cota-parte a fiecăruia dintre ei.
§5. Efecte
5.1. Efectul constitutiv al partajului
Prin partaj, coindivizarul devine proprietar exclusiv al bunurilor sau, după caz, al sumelor
de bani ce i-au fost atribuite [art. 680 alin. (1) C.civ.].
Partajul, indiferent de forma în care a fost realizat, produce efect constitutiv.
Distincţii:
a) Coindivizarii devin proprietari ai cotele care le revin din bunurile incluse în masa
succesorală, retroactiv, de la data deschiderii succesiunii [art. 1114 alin. (1) C.civ.];
b) În ceea ce priveşte bunurile succesorale sau sumele de bani care le-au revenit
coindivizarilor prin partaj, trebuie să distingem între felurile împărţelii. Astfel:
- în cazul partajului voluntar, coindivizarii devin proprietari exclusivi ai bunurilor
succesorale sau ai sumelor de bani, care le-au revenit, prin încheierea actului de partaj, de la data
stabilită în acesta, dar nu mai devreme de data încheierii actului;
- în cazul partajului judiciar, coindivizarii devin proprietari exclusivi ai bunurilor
succesorale sau ai sumelor de bani, care le-au revenit, de la data rămânerii definitive a hotărârii
judecătoreşti [art. 680 alin. (1) C.civ.].
c) În cazul imobilelor, efectele juridice ale partajului se produc, numai dacă actul de partaj
încheiat în formă autentică, sau, după caz, hotărârea judecătorească rămasă definitivă au fost
înscrise în cartea funciară [art. 680 alin. (2) C.civ.].
5.2. Consecinţele efectului constitutiv al partajului
a) Actele încheiate, în condiţiile legii, de un coproprietar cu privire la bunul comun rămân
valabile şi sunt opozabile celui căruia i-a fost atribuit bunul în urma partajului (art. 681 C.civ.).
b) Este necesară realizarea formelor de publicitate imobiliară, în ipoteza în care obiectul
partajului este reprezentat de drepturi reale imobiliare [art. 680 alin. (2) C.civ.].
c) Partajul nu poate viza acele bunuri din patrimoniul succesoral care au fost uzucapate de
către unul dintre coindivizari (art. 675 C.civ.).
§6. Obligaţia de garanţie între copărtaşi
Art. 683 alin. (1) C.civ.: „Coproprietarii îşi datorează, în limita cotelor-părţi, garanţie
pentru evicţiune şi vicii ascunse, dispoziţiile legale privitoare la obligaţia de garanţie a
vânzătorului aplicându-se în mod corespunzător”.
Regulă: Obligaţia de garanţie operează independent de stipularea ei în actul de partaj.
Excepţie: Coproprietarii nu datorează garanţie dacă prejudiciul este urmarea faptei
săvârşite de un alt coproprietar sau dacă au fost scutiţi prin actul de partaj [art. 683 alin. (3)
C.civ.].
§7. Desfiinţare
Art. 684 alin. (1) C.civ.: „Partajul prin bună învoială poate fi desfiinţat pentru aceleaşi
cauze ca şi contractele”.
Drept urmare, partajul va fi lovit de nulitate absolută, dacă s-a realizat cu nerespectarea
unor norme imperative ale legii referitoare la:
- cauză ilicită sau imorală;
- obiect ilicit sau imoral;
- formă;
- prezenţa tuturor coproprietarilor.
Nulitatea relativă a actului de partaj intervine în următoarele situaţii:
a) consimţământul unuia dintre copărtaşi a fost viciat, prin dol sau violenţă;
b) nu au fost respectate condiţiile legale cu privire la capacitate.
Efectele desfiinţării partajului:
- anularea actului de partaj produce efecte retroactive, astfel încât coindivizarii trebuie
repuşi în situaţia iniţială, readucând la masa succesorală tot ceea ce au dobândit ca efect al
partajului (bunurile succesorale şi fructele produse de acestea);
- desfiinţarea actului de partaj presupune şi desfiinţarea actelor subsecvente încheiate în
baza lui.
§8. Drepturile creditorilor
Creditorii personali ai copărtaşilor beneficiază de dreptul de opoziţie sau de dreptul de
intervenţie, astfel încât aceştia pot pretinde să fie prezenţi la partajul prin bună învoială sau pot să
intervină în procesul de partaj (art. 1156 C.civ.).
Înainte de partajul succesoral, creditorii personali ai unui moştenitor nu pot urmări partea
acestuia din bunurile moştenirii [art. 1156 alin. (1) C.civ.].
Cât priveşte partajul realizat prin bună învoială, creditorii personali ai moştenitorilor au
dreptul de a pretinde să fie prezenţi, iar cât priveşte partajul pe cale judecătorească, aceştia au
dreptul de a interveni în proces.
Opoziţia poate fi făcută, fie anterior declanşării procedurii de partaj, fie ulterior acestui
moment, însă mai înainte ca partajul să fie soluţionat de către instanţa de judecată sau convenit
între moştenitori, extrajudiciar.
Dreptul de opoziţie poate fi exercitat printr-o declaraţie, directă (formală) sau indirectă,
adusă la cunoştinţa copărtaşilor, din care să rezulte neîndoielnic voinţa creditorului personal al
copărtaşului de a participa la partaj.
Ca urmare a exercitării dreptului de opoziţie:
a) Copărtaşii au obligaţia de a-l chema pe creditorul-oponent la partaj;
b) Creditorul-oponent are dreptul să supravegheze regularitatea partajului, dar nu poate
pretinde ca partajul să se facă, potrivit intereselor sale;
c) Din bunurile moştenirii atribuite prin partaj, precum şi din cele care le iau locul în
patrimoniul moştenitorului, creditorii moştenirii (inclusiv legatarul cu titlu particular al cărui
legat nu are ca obiect un bun individual determinat) vor fi plătiţi cu preferinţă faţă de creditorii
personali ai moştenitorilor [art. 1156 alin. (5) C.civ.].
Ceilalţi moştenitori (aşadar, mai puţin cei urmăriţi) pot obţine respingerea acţiunii de
partaj, introdusă de către creditor, plătind datoria în numele şi pe seama moştenitorului debitor
[art. 1156 alin. (3) C.civ.].
Dacă există mai mulţi creditori personali ai aceluiaşi copărtaş, este necesar ca fiecare
dintre aceştia să-şi declare opoziţia la împărţeală, mai puţin în cazul creanţei solidare sau al
obligaţiei indivizibile.
§9. Enumerarea noutăţilor aduse de Codul civil în vigoare faţă de reglementarea
anterioară
Potrivit Codului civil în vigoare:
- termenul „partaj” îl înlocuieşte pe cel de „împărţeală”, folosit de reglementarea civilă
anterioară;
- amintirile de familie pot fi partajate numai prin bună învoială;
- copărtaşii îşi datorează garanţie atât pentru evicţiune, ci şi pentru vicii ascunse;
- actul de partaj care priveşte bunuri imobile trebuie realizat în formă autentică şi trebuie
să îndeplinească formalităţile de publicitate;
- partajul succesoral are efect constitutiv, comoştenitorii primind, în calitate de proprietari
exclusivi, fie bunuri în natură, fie sume de bani.
Capitolul III
Partajul de ascendent
§1. Noţiune
Partajul de ascendent este un act juridic mixt, presupunând existenţa concomitentă a unei
liberalităţi inter vivos sau mortis causa şi a unui act de partaj, dar de natură specială. Acesta din
urmă are menirea de a evita naşterea stării de indiviziune între comoştenitori. Descendenţii vor
primi, la data deschiderii moştenirii, prin voinţa ascendentului lor, bunuri materiale şi nu cote-
părţi ideale.
§2. Condiţii
2.1. Enumerare
Art. 1161 alin. (1) C.civ.: „Partajul de ascendent se poate realiza prin donaţie sau prin
testament, cu respectarea formelor, condiţiilor şi regulilor prevăzute de lege pentru aceste acte
juridice”.
Condiţii generale: Partajul de ascendent trebuie să respecte condiţiile de formă ale
donaţiei sau testamentului, precum şi condiţiile de fond privitoare la capacitate, consimţământ,
obiect şi cauză.
Precizare: Donaţia reciprocă, dispusă de către soţi în favoarea descendenţilor comuni,
este permisă.
Condiţii speciale: În plus, cu privire la partajul de ascendent trebuie îndeplinite anumite
condiţii privitoare la:
- persoanele care îl pot realiza;
- persoanele între care acesta se poate face;
- obiectul partajului;
- modul de partajare a bunurilor.
2.2. Persoanele care îl pot realiza
Art. 1160 C.civ. - pot împărţi bunurile succesorale, încă din timpul vieţii, potrivit voinţei
lor, ascendenţii (părinţi, bunici, străbunici etc.) din căsătorie, din afara căsătoriei sau din adopţie,
care au capacitatea de a dispune prin donaţie sau testament.
2.3. Persoanele între care se poate realiza
Art. 1160 C.civ. – partajul de ascendent trebuie realizat în favoarea descendenţilor (copii,
nepoţi, strănepoţi etc.), fără a prezenta importanţă faptul că rudenia în linie descendentă este
firească (rezultând din căsătorie ori din afara căsătoriei), că aceasta este civilă sau că descendenţii
sunt rezultaţi prin reproducere umană asistată medical cu terţ donator.
Sancţiune:
- Regulă: Partajul de ascendent, care nu vizează toţi descendenţii care îndeplinesc
condiţiile de a veni la moştenire, fie în nume propriu, fie prin reprezentare succesorală, este lovit
de nulitate absolută [art. 1163 alin. (1) C.civ.].
- Excepţie: Partajul de ascendent, care nu a avut în vedere un descendent care vine la
moştenire prin reprezentare succesorală, însă în care a fost cuprins acela pe care îl reprezintă, nu
este lovit de nulitate [art. 1163 alin. (2) C.civ.].
Precizare: Îndeplinirea condiţiilor dreptului la moştenire în persoana beneficiarilor se
apreciază raportat la data deschiderii moştenirii.
2.4. Obiect
a) Partajul de ascendent realizat printr-un testament poate avea ca obiect toate bunurile,
mobile sau imobile, existente în patrimoniul ascendentului, la data deschiderii moştenirii sau
numai o parte a acestora (art. 1162 C.civ.).
Precizare: Dacă testatorul nu precizează că obiectul partajului de ascendent este format
din toate bunurile sale, inclusiv cele viitoare, bunurile care nu au fost vizate, se vor moşteni în
condiţiile dreptului comun (art. 1162 C.civ.).
b) Partajul de ascendent realizat printr-o donaţie poate avea ca obiect, sub sancţiunea
nulităţii parţiale, numai bunurile, mobile sau imobile, prezente ale dispunătorului, nu şi bunurile
viitoare ale acestuia [art. 1161 alin. (2) C.civ.].
Precizare: Vor fi dobândite în condiţiile dreptului comun (regulile moştenirii legale)
bunurile care nu au fost cuprinse în donaţia-partaj.
2.5. Mod de efectuare
Este evitată naşterea stării de indiviziune între moştenitori, numai dacă partajul de
ascendent îndeplineşte următoarele condiţii:
- partajul este efectiv, în sensul că diviziunea bunurilor trebuie să vizeze materialitatea
acestora, şi nu numai indicarea cotei-părţi care se cuvine descendenţilor;
- partajul respectă dreptul descendenţilor şi soţului supravieţuitor la rezervă; în cazul
contrar, aceştia pot cere reducţiunea liberalităţilor excesive;
- partajul respectă, sub sancţiunea nulităţii absolute, cerinţele de formă prevăzute de lege
pentru donaţie şi testament.
§3. Efecte
3.1. Efectele partajului realizat prin donaţie
A) Efecte înainte de deschiderea succesiunii
a) Efecte între ascendentul-donator şi descendenţii-donatari
Între ascendentul-donator şi descendenţii-donatari, înainte de deschiderea moştenirii, iau
naştere raporturi specifice de donaţie, ce antrenează următoarele consecinţe:
- donatarii vor primi, de la data încheierii contractului, drepturile care formează obiectul
acestuia;
- donatarii pot dispune liber de bunurile dobândite, cu respectarea însă a formelor de
publicitate imobiliară pentru cazul imobilelor;
- donaţia este revocabilă pentru neexecutarea sarcinilor şi pentru ingratitudine, în
condiţiile dreptului comun;
- creditorii ascendentului pot ataca donaţia prin acţiune revocatorie, în condiţiile dreptului
comun;
- valoarea donaţiei va fi reunită fictiv la activul net al moştenirii, pentru a fi determinată
cotitatea disponibilă.
b) Efecte între descendenţii-donatari
Între descendenţii-donatari, având unii faţă de alţii calitatea de copărtaşi, iau naştere
raporturi specifice partajului, ce generează următoarele consecinţe:
- descendentul evins are acţiune în garanţie împotriva celorlalţi, în sensul că pierderea
cauzată de evicţiune sau de viciile ascunse ale bunurilor succesorale va fi suportată de fiecare
copartajant, proporţional cu partea cuvenită [art. 683 alin. (1) C.civ.];
- plata eventualelor sulte este garantată cu un privilegiu asupra bunurilor care formează
obiectul donaţiei, iar neplata acestora nu atrage rezoluţiunea convenţiei.
B) Efecte după deschiderea succesiunii
După deschiderea succesiunii, descendenţii-donatari devin succesibili, păstrând însă şi
calitatea de donatari.
a) Descendenţii care acceptă moştenirea şi care îndeplinesc condiţiile de a moşteni:
- păstrează fiecare ce a primit de la defunct în stare divizată;
- răspund de datoriile şi sarcinile moştenirii, proporţional cu partea cuvenită;
- descendentul (şi/sau soţul supravieţuitor al dispunătorului) a cărui rezervă a fost
încălcată prin partajul de ascendent poate cere reducţiunea loturilor celorlalţi copartajanţi;
- descendenţii-donatari nu sunt obligaţi la raportul donaţiilor primite.
b) Descendenţii care nu au acceptat moştenirea, fiind renunţători sau nedemni, păstrează
bunurile dobândite prin efectul donaţiei, în limitele cotităţii disponibile.
3.2. Efectele partajului realizat prin testament
Dacă partajul s-a realizat printr-un testament, acesta nu produce niciun efect în timpul
vieţii testatorului. La moartea ascendentului-testator însă, descendenţii gratificaţi dobândesc
bunurile în calitate de moştenitori legali şi nu de legatari cu titlu particular.
Cu privire la moştenirea primită, descendenţii au două posibilităţi:
- să accepte moştenirea, în forma divizată în care le-a fost lăsată de către ascendentul-
testator;
- să renunţe la moştenire, fără să mai primească nimic.
Precizări:
a) Partajul de ascendent, realizat printr-un testament, are valoare de act de partaj şi nu de
dispoziţie testamentară, astfel încât descendenţii nu devin moştenitori testamentari, ci au calitatea
de moştenitori legali.
b) Partajul de ascendent dă naştere unor veritabile raporturi de partaj al moştenirii, astfel
încât copărtaşii, pe de o parte, îşi datorează garanţie iar, pe de altă parte, se bucură de privilegiu,
în condiţiile dreptului comun.
c) Bunurile dobândite de către ascendent, ulterior realizării partajului, vor reveni
descendenţilor, potrivit regulilor dreptului comun, în stare de indiviziune. Dacă însă bunurile care
au format obiectul partajului de ascendent nu mai există în patrimoniul succesoral, la data
deschiderii moştenirii, copărtaşul afectat (rămas fără lot) poate cere constatarea nulităţii actului
de partaj [art. 1163 alin. (1) C.civ.]. Dacă lotul unui descendent a fost numai diminuat, astfel
încât nu este asigurată rezerva sa succesorală, acesta este îndreptăţit să ceară reducţiunea loturilor
celorlalţi copărtaşi [art. 1163 alin. (3) C.civ.].
§4. Cauze de ineficacitate
Ineficacitatea partajului de ascendent este atrasă, atât de cauze de drept comun, cât şi de
cauze specifice.
Constituie cauze speciale de ineficacitate a partajului de ascendent următoarele (art. 1163
C.civ.):
- omiterea unui descendent care îndeplineşte condiţiile de a veni la moştenire, fie în nume
propriu, fie prin reprezentare succesorală, cauză ce atrage nulitatea absolută a partajului.
Această sancţiune nu intervine însă în cazul în care partajul de ascendent nu priveşte un
descendent care vine la moştenire prin reprezentare succesorală, însă priveşte pe cel reprezentat.
- încălcarea rezervei succesorale a descendenţilor sau a soţului supravieţuitor, ceea ce
antrenează reducţiunea liberalităţii excesive.
§5. Enumerarea noutăţilor aduse de Codul civil în vigoare faţă de reglementarea
anterioară
Codul civil în vigoare:
- permite reprezentarea succesorală şi în materia partajului de ascendent;
- permite ca obiectul partajului-testament să constea în bunurile asupra cărora
dispunătorul are un drept de proprietate comună în devălmăşie, alături de soţul său;
- obligă la respectarea rezervei descendenţilor şi a soţului supravieţuitor.
Capitolul IV
Probleme de seminar
§1. Teme de reflecţie
1. Reflectaţi asupra utilităţii reglementării partajului de ascendent. Consideraţi că de o
instituţie juridică asemănătoare ar trebui să beneficieze şi alte categorii de persoane decât
ascendenţii şi descendenţii?
2. Consideraţi justă reţinerea de către legiuitor a caracterul imprescriptibil al acţiunii în de
partaj? Argumentaţi.
§2. Teme pentru referat
1. Indiviziunea succesorală şi proprietatea comună pe cote-părţi. Privire comparativă.
2. Partajul de ascendent.
3. Formele partajului moştenirii.
§3. Întrebări
1. Definiţi indiviziunea succesorală.
2. Determinaţi regimul juridic aplicabil indiviziunii succesorale.
3. Care sunt persoanele care pot cere partajul moştenirii?
4. Care sunt condiţiile partajului prin bună-învoială?
5. Care sunt cazurile în care partajul moştenirii trebuie realizat pe cale judecătorească?
6. Care sunt modalităţile partajului pe cale judecătorească?
7. Care este conţinutul obligaţiei de garanţie între copărtaşi?
8. Care este semnificaţia dreptului de opoziţie al creditorilor personali ai copărtaşilor?
9. Care sunt condiţiile partajului de ascendent?
10. Ce efecte generează partajul de ascendent, realizat prin testament?
§4. Teste grilă
1. Înainte de a cere ieşirea din indiviziune, comoştenitorii au asupra bunurilor succesorale:
a) un drept de proprietate exclusivă;
b) un drept de proprietate comună pe cote-părţi;
c) un drept de proprietate comună în devălmăşie.
2. Caracterizează indiviziunea succesorală:
a) cunoaşterea bunurilor succesorale care se cuvin comoştenitorilor în materialitatea lor;
b) cunoaşterea cotelor-părţi care se cuvin comoştenitorilor;
c) obiectul indiviziunii este reprezentat de o universalitate juridică.
3. Pot cere partajul moştenirii:
a) moştenitorii legali;
b) legatarii cu titlu particular;
c) creditorii succesiunii, pe calea acţiunii oblice.
4. Persoana care cere partajul moştenirii trebuie să aibă:
a) capacitate deplină de exerciţiu;
b) capacitate de exerciţiu restrânsă,
c) capacitate de folosinţă.
5. Sunt supuse partajării, indiferent de formă:
a) bunurile individual determinate care formează obiectul legatului cu titlu particular;
b) amintirile de familie;
c) bunurile aduse la masa succesorală ca efect al reducţiunii liberalităţilor excesive.
6. Constituie condiţii ale partajului prin bună-învoială:
a) toţi comoştenitorii să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
b) toţi coindivizarii să fie prezenţi;
c) actul de partaj să fie realizat în formă autentică.
7. Constituie modalităţi ale partajului pe cale judecătorească:
a) atribuirea bunului aflat în coproprietate, în schimbul unei sulte, unui singur sau mai
multor copărtaşi;
b) compensaţia;
c) remiterea de datorie.
8. Partajul succesoral produce efecte:
a) declarative;
b) translative de drepturi;
c) constitutive de drepturi.
9. Copărtaşii îşi datorează garanţie:
a) numai pentru evicţiune;
b) numai pentru vicii ascunse;
c) atât pentru evicţiune, cât şi pentru vicii ascunse.
10. Partajul se desfiinţează dacă:
a) toţi copărtaşii au fost prezenţi;
b) toţi copărtaşii au consimţit la împărţeala prin bună-învoială;
c) consimţământul unuia dintre copărtaşi a fost viciat.
11. Beneficiază de dreptul de opoziţie:
a) creditorii succesiunii;
b) creditorii personali ai moştenitorilor;
c) legatarii cu titlu particular.
12. Acţiunea de ieşire din indiviziune trebuie introdusă în termen de:
a) 6 luni de la data deschiderii moştenirii;
b) 1 an de la data deschiderii moştenirii;
c) 3 ani de la data deschiderii moştenirii.
13. Pot realiza un partaj de ascendent:
a) părinţii;
b) bunicii;
c) străbunicii.
14. Partajul de ascendent se poate realiza prin:
a) donaţie;
b) testament;
c) acţiune în justiţie.
15. Partajul de ascendent este ineficace dacă:
a) a fost omis un descendent;
b) a fost încălcată rezerva descendenţilor;
c) a fost încălcată rezerva ascendenţilor privilegiaţi.
16. Actele de dispoziţie asupra bunului indiviz pot fi încheiate:
a) de un singur coindivizar, fără acordul celorlalţi;
b) cu respectarea regulii majorităţii cotelor-părţi;
c) cu respectarea regulii unanimităţii.
17. Contractele de locaţiune cu privire la bunul indiviz, încheiate pe un termen mai mic de
trei ani, pot fi făcute numai cu:
a) acordul tuturor coindivizarilor;
b) acordul coindivizarilor care deţin majoritatea cotelor-părţi;
c) acordul expres al soţului supravieţuitor al defunctului.
18. Cât priveşte bunul indiviz, nu este necesar acordul tuturor coindivizarilor în cazul:
a) actelor de administrare;
b) actelor de conservare;
c) acţiunilor în justiţie.
19. Suspendarea pronunţării partajului poate dura:
a) mai mult de 5 ani;
b) mai puţin de 5 ani;
c) cel mult un an.
20. În cazul partajului de ascendent, trebuie respectată rezerva succesorală a:
a) ascendenţilor privilegiaţi;
b) descendenţilor;
c) soţului supravieţuitor.
Bibliografie
Adam I., Rusu A., Drept civil. Succesiuni, Ed. All Beck, Bucureşti, 2003.
Alexandresco D., Explicaţiunea teoretică şi practică a dreptului civil român, vol. IV,
partea a II-a, Ed. Socec & Co., Bucureşti, 1912.
Bacaci Al., Comăniţă Gh., Drept civil. Succesiunile, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2006.
Boroi G., Stănciulescu L., Instituţii de drept civil în reglementarea noului Cod civil, Ed.
Hamangiu, Bucureşti, 2012.
Cantacuzino M.B., Elementele dreptului civil, Ed. All Educational, Bucureşti, 1998.
Cărpenaru St., Dreptul de moştenire, în Deak Fr., Cărpenaru St., „Drept civil. Contracte
speciale. Dreptul de autor. Dreptul de moştenire”, Universitatea Bucureşti, 1983.
Chirică D., Drept civil. Succesiuni, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1996.
Deak Fr., Tratat de drept succesoral, ediţia a II-a, actualizată şi completată, Ed. Universul
Juridic, Bucureşti, 2002.
Dogaru I., Stănescu V., Soreaţă M.M., Bazele dreptului civil. Volumul V. Succesiuni, Ed.
C.H. Beck, Bucureşti, 2009.
Eliescu M., Moştenirea şi devoluţiunea ei în dreptul Republicii Socialiste România, Ed.
Academiei, Bucureşti, 1966.
Florescu D.C., Dreptul succesoral, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2011.
Frenţiu G.C., Ricu C.S., Cartea a IV-A. Despre moştenire şi liberalităţi, în colectiv de
autori, „Noul Cod civil. Comentarii, doctrină şi jurisprudenţă”, vol. II. Art. 953-1649, Ed.
Hamangiu, Bucureşti, 2012.
Genoiu I., Dreptul la moştenire în Codul civil, ediţia a 2-a, Ed. C.H. Beck, Bucureşti,
2013.
Hamangiu C., Rosetti-Bălănescu I., Băicoianu Al., Tratat de drept civil român, Bucureşti,
1929.
Macovei D., Drept civil. Succesiuni, Ed. „Chemarea”, Iaşi, 1993.
Macovei C., Dobrilă M.C., Cartea a IV-a, „Despre moştenire şi liberalităţi”, în Baias
Fl.A., Chelaru E., Constantinovici R., Macovei I., (coordonatori), Noul Cod civil. Comentariu pe
articole, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2012.
Popa I., Curs de drept succesoral, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2008.
Rosetti-Bălănescu I., Băicoianu Al., Drept civil român. Regimuri matrimoniale.
Succesiuni. Donaţiuni. Testamente, vol. III, Ed. Socec, Bucureşti, 1948.
Safta-Romano E., Dreptul de moştenire, Ed. Grafix, Iaşi, 1995.
Stănciulescu L., Curs de drept civil. Succesiuni, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012.
Stătescu C., Drept civil. Contractul de transport. Drepturile de creaţie intelectuală.
Succesiunile, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1967.
Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România, Codul civil al României. Îndrumar
notarial, vol. I, Ed. Monitorul Oficial, Bucureşti, 2011.
Zinveliu I., Dreptul la moştenire în Republica Socialistă România, Ed. Dacia, Cluj-
Napoca, 1975.