drumul spre judecata

5
Drumul spre judecata Andrei Chikatilo a fost adus la judecată în Rostov la 14 aprilie 1992, acuzat de 53 de crime , la care se adăugau cinci acuzații de agresiune sexuală împotriva minorilor, infracțiuni comise cât timp a fost profesor. El a fost judecat în sala de judecată Numărul 5 din Rostov Curtea Provincială, de judecătorul Leonid Akubzhanov. Procesul “Chikatilo” a fost primul eveniment media major al liberalizării post-sovietică a Rusiei. La scurt timp după evaluarea sa psihiatrică la Institutul Serbsky, anchetatorii au ținut o conferință de presă în care o listă completă a crimelor Chikatilo a fost dezvaluită jurnaliștilor, dar nu și numele complet sau o fotografie a învinuitului . Mass-media l-a văzut pentru prima oară pe Chikatilo în prima zi a procesului, când intra în cușca de fier, special construită într-un colț al sălii pentru a-l proteja de atacul rudelor victimelor sale, înfuriate și de multe ori isterice. În primele săptamani ale procesului “Chikatilo”, presa recent eliberată de sub cenzura sovietică, a publicat periodic titluri exagerate si adesea de-a dreptul senzaționale despre crimele învinuitului, referindu-se adesea la Chikatilo ca fiind un “ canibal” sau un “maniac”, susținând că ar semana cu un demon ras în cap. ( Urmând procedura standard din închisoare pentru prevenirea răspândirii păduchilor, Chikatilo fusese ras în cap). În primele două zile ale judecății, judecătorul Akubzhanov a citit lunga listă de acuzații împotriva lui Chikatilo. Fiecare crimă a fost discutată în mod individual și în mai multe rânduri rudele victimelor prezente în sală au izbucnit în lacrimi sau au leșinat când s-au descoperit detalii cu privire la crima rudei lor. După ce a citit actul de acuzare , judecatorul Akubzhanov a anunțat jurrnaliștilor prezenți în sală, intenția sa de a realiza o judecată deschisă, declarând : “ Fie ca acest

Upload: adina-ciuhat

Post on 14-Nov-2015

213 views

Category:

Documents


1 download

DESCRIPTION

penal

TRANSCRIPT

Drumul spre judecata

Drumul spre judecata

Andrei Chikatilo a fost adus la judecat n Rostov la 14 aprilie 1992, acuzat de 53 de crime , la care se adugau cinci acuzaii de agresiune sexual mpotriva minorilor, infraciuni comise ct timp a fost profesor. El a fost judecat n sala de judecat Numrul 5 din Rostov Curtea Provincial, de judectorul Leonid Akubzhanov.Procesul Chikatilo a fost primul eveniment media major al liberalizrii post-sovietic a Rusiei. La scurt timp dup evaluarea sa psihiatric la Institutul Serbsky, anchetatorii au inut o conferin de pres n care o list complet a crimelor Chikatilo a fost dezvaluit jurnalitilor, dar nu i numele complet sau o fotografie a nvinuitului . Mass-media l-a vzut pentru prima oar pe Chikatilo n prima zi a procesului, cnd intra n cuca de fier, special construit ntr-un col al slii pentru a-l proteja de atacul rudelor victimelor sale, nfuriate i de multe ori isterice. n primele sptamani ale procesului Chikatilo, presa recent eliberat de sub cenzura sovietic, a publicat periodic titluri exagerate si adesea de-a dreptul senzaionale despre crimele nvinuitului, referindu-se adesea la Chikatilo ca fiind un canibal sau un maniac, susinnd c ar semana cu un demon ras n cap. ( Urmnd procedura standard din nchisoare pentru prevenirea rspndirii pduchilor, Chikatilo fusese ras n cap).n primele dou zile ale judecii, judectorul Akubzhanov a citit lunga list de acuzaii mpotriva lui Chikatilo. Fiecare crim a fost discutat n mod individual i n mai multe rnduri rudele victimelor prezente n sal au izbucnit n lacrimi sau au leinat cnd s-au descoperit detalii cu privire la crima rudei lor.Dup ce a citit actul de acuzare , judecatorul Akubzhanov a anunat jurrnalitilor prezeni n sal, intenia sa de a realiza o judecat deschis, declarnd : Fie ca acest proces, cel puin s ne nvee ceva, pentru ca acest lucru s nu ne mai ntmple niciodata, niciunde in lume. Judectorul Akubzhanov i-a cerut apoi lui Chikatilo s se aeze, s se identifice i s spun data i locul naterii. Chikatilo s-a supus.Chikatilo a fost iniial interogat n detaliu despre fiecare acuzaie de pe actul de inculpare. Rspunznd la ntrebarile specifice fiecrei crime, Chikatilo a dat de multe ori rspunsuri evazive, n special cnd era ntrebat cu privire la natura rnilor provocate i a metodelor folosite pentru a atrage vitimele la locul unde erau ucise. El devenea indignat doar atunci cnd era acuzat de furtul bunurilor personale ale victimelor sau c ar fi pstrat organele care le lipseau celor descoperite la locul crimei. Cu o alt ocazie cnd a fost ntrebat despre aparenta sa indiferena cu privire la stilul de viata i sexul celor pe care le-a ucis, Chikatilo a rspuns: Nu am avut nevoie s le caut. La fiecare pas pe care il fceam, ele erau acolo.A devenit o obinuin ca n timpul procesului, judecatorul Akubzhanov s l mustre pe Chikatilo, punndu-i ntrebari n detaliu despre acuzaiile care i se aduceau, cerndu-i s tac din gur, nainte de a aduga Tu nu eti nebun. Aceste replici veneau la rspunsurile deviate pe care le ddea Chikatilo n discuiile despre familie, despre represiun pe care a ndurat-o de-a lungul copilriei sale, susinnd c acuzaiile depuse mpotriva sa sunt false.Aceste schimburi de replici ntre Chikatilo i judecator arat dac Chikatilo a fost sau nu cooperant n timpul procedurilor , maniera n care judectorul Akubzhanov l-a interogat n mod repetat pe Chikatilo, avocatul aprrii Marat Khabibulin protestnd mpotriva naturii acuzatoare a procedurilor judiciare. n cazurile n care Chikatilo a fost necooperant n timpul interogatoriului, el striga pur i simplu la judecator, denuna curtea ca fiind o farsa i se avnta n discursuri incoerente. Ocazional, Chikatilo nsui se expunea instanei sau cnta imnuri micrii socialiste pe parcursul procedurilor. Aceste comportamente au dus de obicei la ntorcerea sa n celul, procedura judiciar fiind continuat n absena inculpatuluiPe 21 aprilie, avocatul lui Chikatilo a cerut ca Dr. Aleksandr Bukhanovsky s i se permit s depun mrturie cu privire la profilul su psihologic din 1985 i cu privire la consultrile ulterioare arestrii sale, adugnd c Dr. Bukhanovsky are abilitatea de a exercita o influen asupra lui Chikatilo, i prin urmare ar putea influena procedurile judiciare. Solicitarea a fost respins. n aceiai zi, Chikatilo a nceput s refuze s rspund la orice ntrebari adresate de judecator, procuror sau chiar de avocatul aprrii. Chikatilo a refuzat s rspund la orice ntrebri timp de 3 zile consecutive. Pe 29 aprilie susine c prezumia sa de nevinovie a fost nclcat iremediabil de judector i i manifest intenia de a nu depune mai departe mrturie. n ziua urmtoare, procedurile au fost amnate timp de dou sptmni.Pe 13 mai, Chikatilo i-a retras mrturisirile la 6 din crimele pentru care a fost acuzat i a pretins c a ucis alte 4 victime care nu erau incluse pe actul de inculpare. n aceiai zi avocatul aprrii a naintat din nou o cerere pentru ca Chikatilo s fie supus celei de-a doua evaluri psihiatrice. Propunerea a fost respins de judector ca fiind nentemeiat.Ca rspuns, avocatul a srit din scaunul su, condamnnd componenta instanei, susinnd c judectorul este nepotrivit s continue cazul.

Chikatilo nsui repet observaiile sale anterioare, cum c judectorul face numeroase observaii din care reiese vinovaia sa. Procurorul, Nikolai Gerasimenko, a sprijinit vocal cererea aprrii, declarnd c judectorul a facut ntr-adevr prea multe astfel de comentarii i a comis numeroare nclcri procedurale, chiar insultndu-l pe prt. Acesta a adugat c n desfurarea unui proces deschis, Chikatilo a fost deja declarat vinovat de ctre pres. Geraismenko, de asemenea, a solicitat ca judectorul s fie nlocuit. (Judectorul Akubzhanov va solicita mai tarziu ca procurorul s fie nlocuit, iar efectuarea procesului s aib loc n lipsa unui procuror, pn va putea fi gsit un nlocuitor.)

Pe data de 3 iulie, Dr. Aleksandr Bukhanovsky i s-a permis s depun mrturie cu privire la analiza pe care i-a facut-o lui Chikatilo, mrturie depus numai n calitate de martor. Timp de 3 ore doctorul a depus mrturie referitor la profilul psihologic din 1985 a lui Chikatilo i cu privire la conversaiile sale din 1990 n care l-a convins pe Chikatilo s mrturiseasc.Patru experi n psihiatrie de la Institutul Serbsky de la Moscova au declarat n ceea ce privete rezultatele unei analize a comportamentului lui Chikatilo din luna mai 1992 , n urma suspendrii iniiale a procesului. Toi au mrturisit c atitudinea sa din sala de judecat este ntr-un constrast izbitor cu cea pe care o are n celul, i au considerat c acest comportament este o ncercare calculat de a obine achitarea pe motiv de nebunie.

La 9 august, att acuzarea ct i aprarea au prezentat argumentele lor finale n faa judectorului. Chikatilo a ncercat din nou s ntrerup procedura i a trebuit s fie scos din sala de judecat. n urma concluziilor prezentate de procuror i acuzat, judectorul a anunat o dat iniial, 15 septembrie, pentru ultima faz a judecii.( Aceast dat a fost ulterior amnat pn pe 14 octombrie.) Cnd au nceput deliberrile finale, fratele lui Lyudmila Alekseyeva, o fat n vrst de 17 ani ucis de Chikatilo, a aruncat o bucat de metal n inculpat, lovindu-l n piept.

Pe 14 octombrie, instana a fost convocat din nou i judectorul a citit lista de crime. A doua zi, Chikatilo a fost gsit vinovat de 52 din cele 53 de crime i condamnat la moarte pentru fiecare infraciune. El a fost de asemenea gsit vinovat pentru 5 capete de acuzare de agresiune sexual comise n timpul anilor ct a lucrat ca profesor n anii 1970. Chikatilo a lovit banca din cuca lui cnd a auzit verdictul i a nceput s strige abuziv.Cu toate acestea, atunci cnd i s-a dat ansa s dea un rspuns n ceea ce privete verdictul, el a rmas tcut. La trecerea n sentina definitiv, judectorul Leonid Akubzhanov a inut urmtorul discurs: Avnd n vedere crimele monstruoase pe care le-a comis, aceast instan nu are alt alternativ dect sentina pe care el o merit. Prin urmare l-am condamnat la moarte.

Chikatilo a fost luat din sala de judecat n celula sa din nchisoarea Novocherkassk s atepte execuia. El a depus un recurs mpotriva condamnrii sale la Curtea Suprem rus, dar acest apel a fost respins n 1993.Pe 14 februarie, Chikatilo a fost luat din celula sa i dus ntr-o camera izolat fonic n nchisoarea Novocherkassk i executat cu un sigur foc de arm n spatele urechii drepte.