Home / Revenire la pagina anterioara Economia intreprinderii Prof.univ.dr.Letitia ZAHIU Conf.univ.dr.Mircea NASTASE

Aceasta carte a fost accesata de 6828 ori, incepand cu 9 februarie 2005.

Daca doriti sa o achizitionati, puteti sa o faceti de la Libraria ASE, din cladirea Caderea Bastiliei, parter. Pret carte: 115000 Lei (11,5 Lei noi), in limita stocului disponibil. Cuprinsul cărţii:

Capitolul I: INTRODUCERE ÎN ECONOMIA ÎNTREPRINDERII I.1. Relatiile economie nationala-întreprindere I.2. Obiectul si domeniile de abordare a economiei întreprinderii

Capitolul II: ÎNTREPRINDEREA SI MEDIUL SAU ÎN ECONOMIA DE PIATAII.1. Evolutia conceptului de întreprindere II.2. Caracteristicile si definirea întreprinderii în economia de piata II.3. Mediul întreprinderii II.3.1. Conceptul si componentele mediului întreprinderii II.3.2. Relatiile complexe întreprindere-piata II.4. Tipologia întreprinderilor

Capitolul III: ÎNTREPRINDEREA – SISTEM ECONOMIC DESCHIS, DINAMIC SI COMPLEX III.1. Abordarea sistemica a întreprinderii III.2. Caracteristicile sistemului întreprindere III.3. Subsistemele componente ale sistemului întreprindere

Capitolul IV: ORGANIZAREA STRUCTURALA A ÎNTREPRINDERII IV.1. Conceptul de structura a întreprinderii IV.2. Structura organizatorica - expresie a organizarii întreprinderii IV.3. Functiunile întreprinderii IV.3.1. Functiunea de cercetare-dezvoltare IV.3.2. Functiunea de productie IV.3.3. Functiunea de marketing-comercializare IV.3.4. Functiunea financiar-contabila IV.3.5. Functiunea de personal

Capitolul V: ÎNTREPRINDERILE ORGANIZATE SUB FORMA SOCIETATILOR COMERCIALE

V.1. Agentii economici si libera initiativa V.2. Formele societatilor comerciale V.3. Constituirea societatilor comerciale V.4. Guvernarea societara V.5. Functionarea si administratia societatilor V.6. Reorganizarea judiciara si falimentul întreprinderilor

Capitolul VI: ÎNTREPRINDERILE MICI SI MIJLOCII VI.1. Diversitatea criteriilor de delimitare a întreprinderilor mici si mijlocii VI.2. Importanta economica si sociala a întreprinderilor mici si mijlocii VI.3. Evolutia sectorului întreprinderilor mici si mijlocii în România VI.4. Masuri institutionale si legislative de stimulare a dezvoltarii sectorului întreprinderilor mici si mijlocii în România

Capitolul VII: ASOCIEREA ÎNTRE ÎNTREPRINDERI VII.1. Concentrarea si diversificarea productiei în întreprinderi VII.2. Forme de asociere a întreprinderilor VII.3. Holdingul – forma moderna de organizare a întreprinderilor în economia de piata

Capitolul VIII: RESTRUCTURAREA SI PRIVATIZAREA ÎNTREPRINDERILOR VIII.1. Continutul proceselor de restructurare – privatizare VIII.2. Legislatia si mecanismele privatizarii întreprinderilor pâna în anul 2002 VIII.3. Bilantul privatizarii si programul de privatizare pe anul 2002 si în perspectiva

Capitolul IX: GESTIUNEA STRATEGICA A ÎNTREPRINDERII IX.1. Definirea si alegerea strategiei întreprinderii IX.2. Clasificarea strategiilor IX.3. Planificarea strategica

Capitolul X: ACTIVITATEA DE PRODUCTIE X.1. Introducere în teoria productiei X.2. Continutul si formele planificarii productiei X.3. Planificarea operativa a productiei

Capitolul XI: ACTIVITATEA DE PERSONAL XI.1. Caracterizare generala XI.2. Evaluarea si selectia personalului XI.3. Organizarea eficienta a activitatii de personal XI.4. Salarizarea personalului

Capitolul XII: ACTIVITATEA COMERCIALA A ÎNTREPRINDERII XII.1. Notiunea si sarcinile activitatii comerciale XII.2. Activitatea de aprovizionare tehnico-material? XII.3. Activitatea de desfacere XII.4. Negocierile comerciale

Capitolul XIII: GESTIUNEA FINANCIARA A ÎNTREPRINDERII XIII.1. Instrumente si indicatori de analiza financiara XIII.2. Bugetul de venituri si cheltuieli XIII.3. Masurarea performantei economice a întreprinderii

Capitolul XIV: PLANUL DE AFACERI AL ÎNTREPRINDERII XIV.1. Planul de afaceri – instrument al evaluarii strategice XIV.2. Etapa “ Analiza diagnostic” XIV.3. Etapa „Evaluarea activitatii viitoare” XIV.4. Detalierea unor capitole ale planului de afaceri. Rezumatul planului de afaceri

BIBLOGRAFIE

Capitolul I: INTRODUCERE ÎN ECONOMIAÎNTREPRINDERIII.1. Relatiile economie nationala-întreprindereSistemul economic se afla într-o continua transformare, calitativa si cantitativa.Stiintele economice explica desfasurarea proceselor economico-sociale si formuleazaconcepte care sistematizeaza teoretic si continuu realitatea aflata în miscare.Reconsiderând sistemul stiintelor economice, marele economist român NicolaeGeorgescu Rongen sustine ca omenirea se îndreapta spre o societate economica, darîn acest drum paradigme cum ar fi “economia standard” încep sa fie puse sub semnulîntrebarii, deoarece “anomaliile” se înmultesc1. Demersurile sale stiintifice vizeazareconstructia din temelii a teoriei si practicii economice, ca urmare a schimbarilorcalitative si a consumului ireversibil de energie, ceea ce impune gestiunea eficienta aresurselor si protectia mediului.Stiintele economice au ca obiect de studiu gestiunea eficienta a resurselorinsuficiente (limitate). Marea varietate a resurselor este abordata diferit la niveluleconomiei nationale de cel al întreprinderilor economice. Dar, functionareaarmonioasa a economiei nationale depinde de functionarea întreprinderilor care ocompun, între acestea existând legaturi de interdependenta si conditionare reciproca.La nivelul economiei nationale (nivelul macroeconomic), ansamblul activitatiloreconomico-sociale privite în unitatea si interdependenta lor dinamica se desfasoara încadrul national, statul istoriceste constituit. În acest cadru apare o forma specifica adiviziunii si cooperarii muncii în interiorul unei tari, ca urmare a actiunii conjugate afactorilor interni (naturali, sociali, politici si economici), dar si a interactiunii lordinamice cu factorii externi rezultati din diviziunea si cooperarea din economiamondiala. În cadrul economiei nationale sistemul activitatilor economico-sociale estestructurat pe sectoare economice (primar, secundar, tertiar, quaternar), pe tipurile deagenti economici (conform clasificarii lor în sistemul conturilor nationale), pe ramurisi subramuri de activitate si pe trepte de agregare verticala (micro, mezo simacroeconomica2).La nivelul microeconomic apar numerosi agenti (indivizi) care actioneaza fiecare

cu o anumita autonomie, dar în interiorul unui cadru institutional complex careorganizeaza interdependentele din ei. Activitatea economica a indivizilor este pe de oparte profesionala, iar pe de alta parte privata. Activitatea profesionala se situeaza celmai adesea în cadrul întreprinderilor, având ca obiect productia de bunuri si servicii.Activitatea privata a re loc, în general, în cadrul familiei si implica consumul de bunuripentru satisfacerea directa a nevoilor.Agentii economici sunt indivizi, grupe de indivizi sau organizatii care constituieentitati de baza ce actioneaza în economie. Fiecarui agent îi corespunde un centru dedecizie autonom. Agentii pot fi producatori, care transforma unele bunuri în altebunuri si sunt denumiti adesea întreprinderi sau firme, sau agenti consumatori. În1 N. Georgescu Roegen, „Omul si opera”, vol. I, Ed. Expert, 19962 Nita Dobrota (coordonator),”Dictionar de economie”, Ed. Economica, Bucuresti,2000

cursul de “Economia întreprinderii”, când ne vom referi la agenti economici avem învedere numai agentii producatori de bunuri si servicii.Raritatea resurselor face ca fiecare agent economic sa ia decizii în procesul deproductie cu privire la asigurarea diferitelor resurse ce au destinatii si utilizarialternative. În acest proces de decizie functioneaza principiul rationalitatii sau aleficientei economice, conform caruia fiecare agent economic urmareste sa determineacel nivel al productiei care îi maximizeaza câstigul (profitul), sau, ceea ce esteechivalent, sa minimizeze costurile sau sa realizeze un profit maxim pentru un niveldat al productiei .Producerea bunurilor materiale ca si a serviciilor, desfacerea si utilizarea lor serealizeaza, deci, de catre agentii economici producatori. Se pun, în mod firesc,întrebarile:a) care din acesti agenti economici pot fi numiti “întreprindere” sib) ce probleme si activitati specifice îi caracterizeaza ?În ce priveste prima întrebare, abordarea vizeaza masura în care pot primidenumirea de unitate de productie gospodariile populatiei si diversele unitati aleadministratiei. Unii autori utilizeaza si pentru acestea notiunea de agent economic, îngeneral, altii le alatura unitatilor productive. În acest sens este de remarcat opiniaeconomistului american Hal R. Varian3 care porneste de la modul cum este organizatao întreprindere. Într-o economie de piata, capitalista, întreprinderile apartin indivizilor.

Ele sunt entitati legale. Fundamental, proprietarii întreprinderii sunt responsabili decomportamentul lor si sunt cei care încaseaza beneficiile si suporta costurile.Întreprinderile pot fi organizate sub forma individuala, parteneriat si societate. Vorbimde organizare individuala, când o întreprindere apartine unui singur individ si departeneriat când apartine mai multor indivizi. Când o întreprindere este organizata subforma de societate, aceasta apartine mai multor indivizi, dar dispune de o existentalegala diferita de cea a proprietarilor sai. Un parteneriat dureaza atât timp cât parteneriisunt în viata si sunt de acord sa mentina colaborarea, în timp ce o societate poate aveao viata mai lunga decât a oricarui proprietar. Proprietarii diverselor întreprinderi poturmari obiective diferite în gestiunea întreprinderii. În cazul întreprinderilorindividuale sau parteneriale, proprietarii joaca un rol direct în gestiunea efectiva aactivitatii si ei pot realiza direct obiectivele lor. În general, ei sunt interesati samaximizeze profitul, dar pot avea si alte obiective. În cazul unei societati, proprietariinu sunt de regula si gestionari. Exista, deci, o anumita separare între proprietate sigestiune. Proprietarii societatii trebuie sa-si defineasca obiectivele, iar gestionarii levor îndeplini. Si în acest caz obiectivul cel mai frecvent este maximizarea profitului.Acest obiectiv, daca este interpretat corect, determina pe gestionari sa ia decizii caresunt în interesul proprietarilor, care exercita însa un control specific în cadruladunarilor generale si prin consiliile de administratie.Raspunsul la cea de a doua întrebare este important pentru delimitarea economieiîntreprinderii de alte discipline care studiaza si ele întreprinderea. Întreprinderea este,deci, o unitate economica organizata în care se produc bunuri materiale si servicii.Aceasta definitie nu permite înca stabilirea obiectului de studiu al disciplinei“Economia întreprinderii”, ci numai domeniul de activitate, care este mult prea3 Hal R. Varian,, „Microéconomie”, Economica, Paris, 1989

complicat pentru a fi studiat de o singura disciplina4. Economia întreprinderii pornestede la anumite abstractizari si se ocupa doar de o parte a acestui domeniu de activitatecomplex.Relatia dintre conceptul de economie si conceptul de întreprindere exprima

faptul ca întreprinderea este componenta fundamentala a economiei nationale,celula sa de baza. De aceea se impune cunoasterea relatiilor profunde dintre economiesi întreprindere, în vederea determinarii raporturilor care permit functionarea lor.Economia întreprinderii abordeaza relatiile macro-micro în sensuldesfasurarii proceselor generale de producere a bunurilor si serviciilor,administratiei si consumului .Abordarile economie-întreprindere în plan macroeconomic au în vederecontinutul proceselor si fenomenelor economice care permit explicarea ratiunilor dedezvoltare a întreprinderii; analiza raporturilor de forta dintre agentii economiciimplicati în functionarea întreprinderii, prezenti pe piata; cunoasterea strategiilor lanivel macro pentru mai buna fundamentare a strategiilor la nivel de întreprindere.Abordarile în plan microeconomic vizeaza armonizarea diferitelor laturi ale activitatiiîntreprinderii în vederea realizarii obiectivelor sale fundamentale, în contextulmacroeconomic dat.Studiul raporturilor macro-micro permite fundamentarea stiintifica adeciziilor privind alocarea eficienta a resurselor la nivelul întreprinderii, maibuna selectare a pietelor si cunoasterea tipului de concurenta, adaptareaîntreprinderii la mediul economic si influentarea acestuia.Diversitatea agentilor economici care actioneaza pe piata face ca delimitareadomeniului de activitate al economiei întreprinderii sa fie complexa si activitateaacesteia sa fie studiata de mai multe discipline, din unghiuri de vedere diferite.I.2. Obiectul si domeniile de abordare a economiei întreprinderiiEconomia întreprinderii este o disciplina teoretico-aplicativa care asiguracunostinte fundamentale despre procesele economice care au loc la nivelmicroeconomic, dar directioneaza abordarile spre domeniul economicoorganizatoric.Alte discipline completeaza studiul complex al întreprinderii, cum ar fi:managementul, dreptul, sociologia, contabilitatea, statistica, tehnologiile etc.Orice stiinta are anumite caracteristici si sarcini care îi definesc sfera decuprindere. Economia întreprinderii ca stiinta cauta raspuns la o serie de întrebarisi are în vedere relatiile acesteia cu piata. Stiintele teoretice stabilesc principiilegenerale, stiintele tehnice trateaza fenomenele si relatiile ce au loc în proceseletehnologice. Economia întreprinderii face parte din grupa stiintelor economicecare se ocupa cu relatiile si procesele ce au loc în subsistemul tehnico-productiv si

subsistemul informational -decizional al întreprinderii. Aceasta disciplina trateazaîntreprinderea privita sub toate aspectele: de la forma juridica de functionare, trecândprin analiza comportamentului întreprinderii ca age nt economic în economia de piata,pâna la analiza relatiilor stabilite în procesul complex productiv, organizatoric, umanetc. Economia întreprinderii nu se va ocupa de aspectele specifice legate de4 Günter Wönhe, „Einfuhrung in die Allgemeine Betriebs-Virtschaftslehre 16 Aufjage Verlag Vahlen”, Munchen, 1986

functionarea întreprinderilor industriale, agricole etc., ci abordeaza ceea ce este comunîntreprinderilor, indiferent de ramura sau domeniul de care apartin.Economia întreprinderii este o stiinta interdisciplinara, în legatura directa cu altestiinte (discipline) economice si stiinte conexe (management, marketing, drept,economia muncii, contabilitate, finante etc.).Ca disciplina teoretica, economia întreprinderii foloseste abstractizarea, inductia,deductia, modelarea economica etc. Prin modelarea proceselor si fenomeneloreconomice, economia întreprinderii exprima relatiile cantitative dintre marimi,construieste si verifica modelele.Economia întreprinderii, ca disciplina aplicativa, se bazeaza pe aplicareaprincipiului fundamental al maximizarii profitului în unitatile economiceconstituite în acest scop, utilizând întregul arsenal de instrumente ale calcululuieconomic pentru fundamentarea si verificarea practica a afirmatiilor teoretice,legitatilor economice formulate de disciplinele teoretice generale referitoare la acestdomeniu al realitatii care este întreprinderea.Întrucât orice actiune umana presupune un scop, un obiectiv, întreprinderea trebuiesa-si alega obiectivele pe care doreste sa le atinga, sa ia deciziile necesare realizarii lorsi sa transpuna aceste decizii în actiuni concrete. Aceste obiective se fundamenteaza penorme si motivatii ce tin de scopul activitatii întreprinderii si de politicilemacroeconomice. Economia întreprinderii propune demersurile teoretice siinstrumentele specifice care sa ajute la orientarea mersului întreprinderii spre telurileformulate, în concordanta cu evolutia mediului economic.Într-o formulare globala, obiectul de studiu al economiei întreprinderii estemicroeconomia, înteleasa prin modul de manifestare a comportamentuluiagentilor economici , într-un anumit cadru institutional care faciliteaza legaturiledintre acestia în economia nationala.Domeniul general de abordare al stiintelor economice despre întreprindere

cuprinde trei parti:1. Tehnici si sisteme de calcul economic, care constituie obiect de studiu pentrustiinte ca statistica, planificarea, contabilitatea etc.;2. Economia întreprinderii;3. Economiile de ramura.Sarcina economiei întreprinderii este descrierea si explicarea fenomenelor siproblemelor aparute în întreprindere, dar care sunt comune tuturor întreprinderilor,indiferent de ramura economica de care apartin, indiferent de forma juridica deorganizare si de forma de proprietate.Economia întreprinderii are doua componente structurale:A. Teoria economiei întreprinderii;B. Politica economica a întreprinderii.Teoria economiei întreprinderii studiaza stabilirea raporturilor functionale dintrecomponentele structurale ale întreprinderii, modul de desfasurare a fenomeneloreconomice, relatiile cauza-efect ale proceselor economice si identifica legat urilecauzale.Politica economica foloseste principii si instrumente din teoria macro si le aplicasub forma unor seturi de politici (financiare si de credit, fiscale, de control al ofertei,de exploatare etc.) la cazuri concrete pentru a determina un anumit curs al desfasurariievenimentelor în scopul atingerii anumitor obiective ale întreprinderii.Economiile de ramura studiaza problematica întreprinderilor determinata despecificul diferitelor ramuri, care nu este comuna tuturor întreprinderilor. Datoritaparticularitatilor industriei, agriculturii, comertului, serviciilor etc. s-au constituitdiscipline distincte care abordeaza specificul conducerii, organizarii si planificariiactivitatii întreprinderilor ce fac parte din acest ramuri.Unii economisti nu sustin acest mod de abordare si considera ca este necesara fienumai o abordare generala, fie o abordare numai a întreprinderilor care fac parte dintroramura sau alta (industrie, agricultura etc.).Economia întreprinderii asigura cunostintele de baza privind întreprindereanecesare aprofundarii unor domenii distincte ale stiintelor economice si apracticii manageriale. Întelegerea mecanismelor, proceselor economice si atehnicilor de calcul tratate la discipline, ca: finantele întreprinderii, contabi litateade gestiune, statistica, management, marketing etc., este facilitata si amplificatade cunoasterea întreprinderii ca un ansamblu unitar de structuri si procese încontinua transformare si adaptare la exigentele pietei concurentiale, îninterdependenta cu evolutiile macroeconomice.Cuvinte si expresii cheie:macroeconomie;

microeconomie;agenti economici numiti întreprindere;principiul rationalitatii sau al eficientei economice;economia întreprinderii ca disciplina teoretica;economia întreprinderii ca disciplina aplicativa;politica economica;economiile de ramura.Întrebari:1. În ce constau relatiile dintre economia nationala si întreprinderi?2. Care este esenta principiului rationalitatii sau al eficientei economice si cum serealizeaza la nivelul întreprinderii?3. Care este continutul si obiectul de studiu al economiei întreprinderii ca stiintasi disciplina aplicativa?4. Care sunt domeniile de abordare ale stiintelor economice de ramura?

Capitolul II: ÎNTREPRINDEREA SI MEDIUL SAU ÎNECONOMIA DE PIATAII.1. Evolutia conceptului de întreprindereÎntreprinderile sunt entitati economice de baza ale economiei nationale,raspândite în teritoriu datorita raspândirii resurselor materiale, în special aresurselor primare limitate sau a accesului la acestea, a resurselor de munca, aconsumatorilor. Datorita variatelor alternative de utilizare a resurselor (factorilor) deproductie în profil teritorial si a necesitatii utilizarii lor eficiente în proceseleeconomice, initiativa agentilor economici se diversifica pe masura adâncirii procesuluide diviziune sociala a muncii. Notiunea de întreprindere are la origine cuvântul francez“entreprise”, iar în terminologia anglo-saxona se utilizeaza cu acelasi sens. De multeori se utilizeaza cu acelasi sens si notiunea de unitate economica sau firma. Ca unitateeconomica, întreprinderea are rolul de a administra cu eficienta maximaresursele de care dispune în vederea realizarii obiectivelor stabilite demanagementul individual sau de grup si de proprietari .În întreprinderi se desfasoara activitati economice si sociale, prin urmare elefunctioneaza ca organisme economico-sociale care produc bunuri si servicii în scop deprofit. În cazul unor entitati de tip familial scopul prioritar al activitatii economice esteobtinerea unor venituri necesare familiei.

Conceptul de întreprindere a cunoscut o lunga evolutie istorica în procesul deformare si consolidare a economiei moderne. Întreprinderea de azi este esential diferitade cea care a aparut la începutul dezvoltarii capitalismului.Henri Fayol considera ca întreprinderea este un ansamblu tehnic si economicosocial,care are functii specifice si este condusa dupa principii de piata.Dupa François Perroux “întreprinderea este o forma de productie prin care încadrul aceluiasi patrimoniu se combina preturile diversilor factori de productie aduside agenti economici distincti de proprietarul întreprinderii, în vederea vânzarii pepiata a unui bun sau serviciu si pentru a obtine din diferenta între doua serii depreturi (pretul de vânzare si pretul de cost) cel mai mare câstig banesc posibil”5.Economistii români au adus contributii la dezvoltarea conceptului de întreprinderedovedind originalitate si competenta cu privire la întreprinderile industriale si agricole.Gh. Baritiu, P.S. Aurelian, B.P. Hasdeu, A.D. Xenopol, D.P. Martian, V. Madgearu,V. Slavescu etc. au pus bazele teoretice ale întreprinderii industriale si au avut ocontributie evidenta la dezvoltarea industriei românesti.Virgil Madgearu în cursul de economie politica precizeaza ca “…pe bazaabordarii unitare a diferitilor factori de productie: capital, munca si partea naturalapentru un scop anumit, într-o organizatie închisa si independenta orice coordonator,fabricant etc., au dreptul sa dispuna cum vor de fortele date”6.5 Fr. Perroux, Cours d'économie politique, Paris, 1975, pag. 19.6 V. Madgearu, Curs d economie politica, 1944, pag. 117-118.

Victor Slavescu sustinea ca “… întreprinderea în sensul stiintei întreprinderii estetipul de organizatie economica dispunând de un patrimoniu, urmarind obtinerea uneirentabilitati pentru capitalurile încredintate si care este exprimata în cifrele unuibilant ce se încheie în epoci de vreme stabilite în timp de legiuitor”7.Ion Ionescu de la Brad, Ion Raducanu au dezvoltat conceptul de întreprindere înstrânsa legatura cu organizarea si conducerea unitatilor economice cooperatiste dinRomânia.I.N. Evian în lucrarea “Studiu practic al întreprinderilor comerciale si industriale”,Cluj, 1934, a cercetat problematica conducerii întreprinderii în strânsa legatura cufunctia financiar-contabila.I. Tatos în “Notiunea de întreprindere”, articol aparut în “Independentaeconomica”, Bucuresti, 1946, cerceteaza procesul de conducere în conditiile utilizarii

resurselor proprii si straine, structura averii, profit, finantare, siguranta si risc,organizarea muncii, politica de conjunctura etc.Constantin Bungeteanu în lucrarea “Întreprinderile particulare”, 1934, se ocupade principiile de organizare si de pretul de revenire.Întreprinderea privata, individuala sau colectiva are o îndelungata existentaistorica si în tara noastra.În România antebelica rolul statului în procesul de dezvoltare prin investitii noi afost important, datorita lipsei de capital privat autohton. În anul 1936, capitalul investitîn întreprinderile economice ale statului se ridica la peste 130,7 mld. lei.Dupa 1944, pe baza principiului “centralismului democratic”, întreprinderiloreconomice, devenite în scurt timp în totalitatea lor întreprinderi de stat si cooperatiste,li s-a limitat dreptul de decizie si au fost incluse în sistemul “planului national unic”,si-au pierdut independenta economica reala si autonomia functionala. Economia decomanda si centralismul excesiv au denaturat principiul autonomiei functionale si alautogestiunii economice si au limitat atributele decizionale ale întreprinderii.Preocuparile pentru definirea întreprinderii au dat nastere la opinii diferite8, dar nu s-aconturat un concept coerent si complet care sa exprime continutul întreprinderii înconditii de piata, întrucât nu erau întrunite conditiile formarii unui astfel de concept.Desi de multa vreme, pe plan mondial, întreprinderea a ocupat un loc important înanaliza microeconomica traditionala, tratarea conceptului de întreprindere s-a facut deo maniera mecanica, abordându-se legaturile sale cu mediul în principal prin sistemulde preturi si în scopul maximizarii profitului, pe baza unui calcul economic rational.Teoria economica a întreprinderii, numita si neoclasica, a aparut în cadrulgândirii liberale de la sfârsitul secolului XIX si începutul secolului XX. Este vorba deexplicarea deciziilor de fixare a preturilor si a volumului de productie ca raspuns lavariatiile cererii si a costului factorilor de productie. Obiectivul principal eramaximizarea profitului . Pentru neoclasicii de la sfârsitul secolului XIX exista oidentitate între întreprinzator si întreprinderi, întreprinzatorul proprietar impunea7 V. Slavescu, Ce este întreprinderea economica, Tiparnita nationala I. Ionescu de la Brad, Bucuresti, 19398 I. Blaga, Gh. Manea, Mecanismul economic al socialismului, Ed. Enciclopedica, Bucuresti, 1977; Al. Detesan,C. Jornescu, Cartea întreprinderii, Ed. “Viata economica”, nr. 1-2/1972; A. Giurgiu, M.N. Costin, V. Pacuraru,

Întreprinderea unitate de baza a economiei nationale a R.S. România, Ed. Dacia, 1978; V.D. Zlatescu,Reglementarea legala a organizarii si conducerii unitatilor socialiste de stat, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1974;Dictionar de economie politica, Ed. Politica, Bucuresti, 1974.

obiectivul sau personal: cel de maximizare a profitului. Teoria neoclasica se bazeazape cinci ipoteze, care sunt:1Maximizareaprofitului2Rationalitateadeciziilor (rolulcalculului economic).Folosirea minimuluide mijloace siobtinerea maximuluide rezultate3Functia economica aîntreprinderii constaîn transferulfactorilor deproductie în produsefinite4Mediul economic estecunoscut. Vânzarilepotentiale si viitorul suntcunoscute5Limitarea câmpului deaplicare a teoriei lastudiul pretului si avolumului de productieal întreprinderiiAceasta teorie raspunde situatiei unei întreprinderi fara probleme. Conform acesteiteorii exista doar proprietarul, acesta fiind unicul detinator al puterii de decizie,cunoscând cu precizie modalitatea de obtinere a profitului a carui maximizare erasigurul obiectiv posibil.Au fost formulate numeroase critici privind ipotezele acestei teorii. Dintre acesteamentionam: absenta diferentierii dintre întreprinzator si întreprindere; separareaprodusa între proprietatea actionarilor si conducerea marilor întreprinderi încredintata

unor conducatori profesionisti (manageri) conduce la adaugarea la obiectivul de profitsi a obiectivelor proprii ale managerilor (obiective de prestigiu social, de exemplu).Întreprinzatorul este confruntat cu constrângeri mai numeroase decât cele retinute deteoria neoclasica (concurenti, consumatori, sindicate, Statul) si trebuie sa iamajoritatea deciziilor sale într-o perspectiva incerta si în conditii de risc siincertitudine. Întreprinderea nu este numai o realitate economica care are ofunctiune de productie, cu o relatie stabila între volumul de munca, de capital side productie, ci este de asemenea o organizatie în care actioneaza importantemecanisme de coordonare si de luare a deciziei .Teoriile moderne despre întreprindere pun accent pe existenta acesteia legatade munca în echipa care conduce la cresterea productivitatii muncii9,10.Munca în echipa este rezultatul necesitatii combinarii factorilor de productie carepermite o mai buna diviziune a muncii si astfel fiecare individ se specializeaza înactivitati pentru care el este cel mai competent si participa în grup la obtinerea9 Costin Murgescu - Echipa de conducere în unitatile economice, Ed. Politica, Bucuresti, 197210 Jaques Genéreau - Microeconomie, Hachette, Paris, 1995

produselor finale. Finalitatea specializarii si a combinarii factorilor de productieeste eficienta. Munca în echipa în cadrul unei întreprinderi asigura costuri mairationale si controlul capacitatii muncii si a rezultatelor obtinute.II.2. Caracteristicile si definirea întreprinderii în economia de piataÎntreprinderile sunt organisme vii care au un rol fundamental în economia de piata,întrucât produc bunuri si servicii si pe aceasta baza distribuie veniturile din activitatealor si creeaza locuri de munca.Întreprinderea are trei caracteristici principale: este o unitate economica si deproductie, este o celula a societatii, este un centru de decizie economica.Rolul major al întreprinderii consta în faptul ca este un agent economic care existaprin angajatii sai si datorita bunurilor si servi ciilor oferite pe piata consumatorilor sai.1. Întreprinderea este o unitate economica si de productie, un agent economica carui functie principala este producerea de bunuri si servicii destinate vânzarii.Întreprinderea are o forma juridica, deci este o persoana juridica, care poate fiîntreprinzatorul individual sau societatea. În aceasta calitate întreprinderea are unpatrimoniu, cont la banca, contabilitate proprie si încheie bilant contabil.Întreprinderea este o entitate juridica ce nu trebuie confundata cu forma sub carefunctioneaza la un moment dat. În decursul existentei sale, întreprinderea poatecunoaste mai multe forme juridice (societate cu raspundere limitata, societate pe

actiuni etc.).Productia întreprinderii este destinata vânzarii pe piata, deci este comercializabila.Prin aceasta caracteristica, întreprinderea se delimiteaza de alti agenti, cum ar fiadministratiile publice (ministere, organisme neguvernamentale, colectivitati localeetc.) care efectueaza servicii nemarfare.Pentru a putea produce, întreprinderea are nevoie de diferiti factori de productie(munca, materii prime, semifabricate, energie, utilaje si echipamente de productie etc.)care-i servesc sa obtina bunuri sau sa efectueze servicii destinate clientilor sai. Înacelasi timp, întreprinderea are nevoie de informatii, de resurse financiare, derezultatele cercetarii stiintifice etc., toate aceste inputuri procurându-le de pe diferitepiete ale factorilor de productie, din sectorul financiar-bancar etc. Fiind o unitateproducatoare de marfuri, întreprinderea este si un agent de repartitie aveniturilor. Din valoarea produsa de întreprindere se scade valoareaconsumurilor intermediare (materii prime, materiale, energie etc.) si rezultavaloarea adaugata. O mare parte din valoarea adaugata a întreprinderii revine altoragenti economici (impozite, cotizatii la asigurari sociale si fondul de somaj, dobânzi,dividende etc.) si salariatilor sub forma salariilor si participarea la profit. Din valoareaadaugata revine întreprinderii partea destinata fondului de amortizare siprovizioanelor, ca si cea destinata constituirii fondurilor de investitii si de rezerva.2. Întreprinderea este o celula de baza a societatii, având o importanta functiesociala. Functia sociala a întreprinderii rezida în faptul ca angajeaza personal sisatisface un anumit numar de nevoi ale angajatilor sai. Aceste nevoi vizeazastabilitatea angajatilor, nivelul remunerarii, promovarea, formarea profesionala etc.Întreprinderea este totodata o organizatie autonoma, o celula sociala a careifunctionare depinde de toate grupurile sociale participante la viata acesteia (actionari,manageri, personal de executie).Întreprinderea trebuie înteleasa ca o organizatie care raspunde urmatoarelorcriterii:• este un grup social ce reuneste indivizii în scopul realizarii aceluiasi obiectiv;• este un grup rational organizat, în care exercitarea puterii este bine definita, curesponsabilitati precizate prin diviziunea muncii si a functiilor sale;• este un grup durabil, structurat si organizat în vederea atingerii obiectivelorstabilite.Întreprinderea fiind o organizatie asigura coordonarea rationala a

activitatilor unui anumit grup de persoane în vederea atingerii unui scop comun.3. Întreprinderea este un centru de decizie economica si ca urmare joaca un rolimportant în economia de piata, întrucât ea hotaraste natura produselor si serviciilor pecare le va obtine, combinatia factorilor, tehnologiile practicate, preturile în relatie cucererea si oferta de pe piata etc.Întreprinderea nu este numai locul unde se desfasoara productia, ci este uncentru de decizie, condus de întreprinzatori si are ca scop obtinerea de profit.Pentru a putea sa produca si sa obtina profit, întreprinderea consuma resurse materiale,financiare si umane. Ea produce si distribuie cumparatorilor bunuri si servicii la preturimai mari decât costul lor. Fiind o unitate multifunctionala si desfasurându-siactivitatea într-un mediu complex si riscant, întreprinderea trebuie sa-si asigurecoerenta deciziilor privitoare la organizarea interna, la tranzactiile încheiate, sa aleagadeciziile cele mai eficace pentru a-si atinge obiectivele. În acest scop, întreprindereatrebuie sa-si bazeze deciziile pe calcule economice, sa utilizeze metode statisticoeconomicede fundamentare.Întreprinderea este subiect al gestiunii economice, este organizatie economicaautonoma, îndeplinind cumulativ urmatoarele conditii:? are un patrimoniu propriu, pe care îl valorifica si îl dezvolta;? are autonomie decizionala cu scop lucrativ, de productie si executie delucrari;? dispune de o relativa independenta în gestiune si de autonomie în luareadeciziilor;? îsi organizeaza sistemul informational astfel încât sa poata masuraveniturile, cheltuielile si rezultatele obtinute din gestionarea patrimoniului;? îsi achita impozitele si taxele la bugetul statului, bugetele locale si fondurilespeciale.Autonomia decizionala exprima puterea întreprinderii de libera dispozitie privindpatrimoniul, adica dreptul proprietarilor de a dispune de activele productive sifinanciare necesare exploatarii.Întreprinderile au autonomie si independenta functionala. Autonomiafunctionala reprezinta totalitatea drepturilor, atributiilor si responsabilitatilor organelorde conducere în gospodarirea eficienta a patrimoniului. Autonomia se manifesta prindreptul întreprinderii de a lua decizii în toate domeniile. Autonomia este principala

trasatura a gestiunii economico-financiare, de care depinde autofinantarea,cointeresarea salariatilor, raspunderea materiala si controlul activitatii desfasurate.Autonomia functionala genereaza legaturi economice directe cu alte unitati, relatiifinanciare cu bugetul statului etc. Întreprinderea este titulara de conturi la banci,contracteaza credite si alte împrumuturi. Relatiile cu agentii economici se deruleazape baza de contracte. Prin onorarea contractelor si încasarea valorii produselorvândute, întreprinderile pot sa-si recupereze costurile, sa obtina profit din care, dupaachitarea obligatiilor fiscale, o parte este distribuita actionarilor ca dividende.Autonomia functionala a întreprinderilor se manifesta în toate etapele procesuluieconomic: procurarea resurselor, producerea bunurilor, vânzarea acestora sirepartizarea rezultatelor obtinute. Eforturile întreprinderii trebuie canalizate spremaximizarea rezultatelor financiare nete pentru a putea realiza o laturaimportanta a gestiunii, autofinantarea.Esential pentru întreprindere în conditiile economiei de piata este faptul ca îsipoate stabili singura planul economic pe baza situatiei date a pietei , statulintervenind, prin intermediul institutiilor sale doar în cazul obligatiilor acesteia fata debuget, în elaborarea legislatiei, în protectia concurentei.Doua principii fundamentale stau la baza întreprinderii economice libere:a) principiul autonomiei economice si functionale;b) principiul maximizarii profitului.În perioada de tranzitie la economia de piata, întreprinderile nu constituie încaentitati independente, ca în cazul existentei si predominarii proprietatii private,întrucât, în relatia furnizori-beneficiari nu exista un conflict real de interese. Atâtdebitorii, cât si creditorii întreprinderilor se afla în multe cazuri în proprietatea statului.Fiind o entitate juridica, întreprinderea încheie contracte cu furnizorii si clientii. Caentitate administrativa este administrata si îndrumata de manageri (individuali sau degrup). Întreprinderea gestioneaza un ansamblu de resurse fizice si financiare siare ca obiectiv principal obtinerea profitului . De aceea, în definirea întreprinderiitrebuie facute precizari în legatura cu etapele dezvoltarii social-economice ale unei tarisi cu gradul de realizare a privatizarii.Rolul primordial al întreprinderii private în economie este o caracteristica aeconomiei de piata. Stabilitatea si calitatea economiei nationale depind în masuradecisiva de functionarea unui numar cât mai mare de întreprinderi, care sa produca

mari cantitati de bunuri si servicii, la costuri si preturi reduse, în concordanta cucerintele pietei interne si externe.Întreprinderea este un organism economic autonom, dispunând de mijloace umanesi materiale pe care le combina în vederea producerii de bunuri si servicii destinatevânzarii.În abordarea conceptului de întreprindere în conditiile economiei de piata seregasesc caracteristicile, scopul si obiectivele acesteia. Bressy Gilles si CristianKonkuyt considera întreprinderea un organism economic autonom, dispunând demijloace umane si materiale pe care le combina în vederea producerii de bunuri siservicii destinate vânzarii11.11 Bressy Gilles , Cristian Konkuyt - Économie d’entreprise, Ed. SIREY, Paris, 1998.

Ov. Nicolescu si colaboratorii12 definesc întreprinderea sau firma, astfel: “… ungrup de persoane, organizate potrivit anumitor cerinte juridice, economice,tehnologice, care concep si desfasoara un complex de procese de munca, folosind celmai adesea si anumite mijloace de munca, concretizate în produse si servicii, învederea obtinerii unui venit net sau profit, de regula cât mai mare”.Legea 133/1999 precizeaza ca prin întreprinderea se întelege orice forma deorganizare a unei activitati economice, autonoma patrimonial si autorizata potrivitlegilor în vigoare sa faca acte si fapte de comert, în scopul obtinerii de profit prinrealizarea de bunuri materiale, respectiv prestari de servicii, din vânzarea acestora pepiata, în conditii de concurenta 13.Analizând diferite abordari concluzionam ca întreprinderea în economia depiata este o unitate economica si de productie, un organism viu, autonom; este oentitate juridica care dispune de un patrimoniu; are contabilitate proprie si contla banca; este un centru de decizie economica care dispune de mijloace umane simateriale pe care la combina în vederea producerii de bunuri si servicii destinatevânzarii pe piata; îsi gestioneaza astfel resursele si produsele încât sa obtinaprofit maxim, dar cu respectarea cerintelor dezvoltarii durabile care impunerestrictii de natura ecologica.Întrucât în conditiile economiei de piata o mare parte din întreprinderi au angajati,inclusiv manageri, în special în cazul întreprinderilor organizate ca societati are loc oanumita delimitare a proprietatii de organizarea si conducerea economica. Pentruactivitatile de conducere este necesara o înalta calificare si specializare a angajatilormanageri. Controlul activitatii întreprinderilor organizate ca societati a cunoscut înultimul deceniu abordari noi (guvernarea societara, cap.V).

Dupa unii autori, o uniune de întreprinderi, constituita sub o singura conduceresi gestiune financiara, este denumita firma comerciala.10

Firma comerciala poate sa cuprinda mai multe unitati (sucursale, filiale)care presteaza activitati identice, localizate în diverse zone geografice sau filialecare fac afaceri de genuri diferite în cadrul aceleasi zone. Activitatea întreprinderiigenereaza doua categorii de fluxuri.a) intrari de factori de productie, al caror cost determina fluxurile de cheltuieliale întreprinderii catre agentii economici care furnizeaza acesti factori;b) iesiri de bunuri, servicii etc., produse care sunt puse la dispozitia celorlaltiagenti economici care, la rândul lor, genereaza fluxuri de venituri obtinute înurma comercializarii bunurilor respective.Fluxurile de venituri si cheltuieli (cash-flow) trebuie sa fie întotdeauna pozitivepentru ca întreprinderea sa poata supravietui si/sau sa-si extinda activitatea pepiata.Aceste grupuri de fluxuri sunt prezentate grafic în figurile 2.1 si 2.2.12 Ov. Nicolescu si colab. - Management, Bucuresti, 199213 x x x – Legea 133 privind stimularea întreprinzatorilor privati pentru înfiintarea si dezvoltarea întreprinderilormici si mijlocii, M. Of. al României, nr.349/23 iul.199910 C. Barbulescu si colab. - "Economia si gestiunea întreprinderii ", Editura economica, Bucuresti,1995.Fig.2.1. Fluxurile generate de activitatea întreprinderiiSursa: Preluare dupa Jean Peyrelevade, Économie de l' entreprise, Fayard, Paris,1989.Fig.2.2. Activitatea întreprinderiiSursa: Preluare dupa J.L.Le Moigne si D.Carré, Auto-organisation de l'entreprise,Les Editions d'Organisation, Paris, 1997.Resurse naturaleSISTEM ECOLOGICMaterii prime sienergieSistem tehnologicInformatiiSistem informationalSalariatiSistem socialOAMENISISTEM POLITICSistem deproductieSistemdecizionalSistemulîntreprinderePiatafactorilordeproductiePiata

consumatorilorsaualteîntreprinderiÎntreprinderea

Materii primeConsumuriintermediareMuncaCapitalCa o celula de baza a economiei, întreprinderea (firma) este verigaorganizatorica unde se desavârseste fuziunea între factorii de productie (natura, muncasi capital), în scopul producerii si desfacerii de bunuri economice (produse, lucrari,servicii, informatii etc.) în structura, cantitatea si calitatea impusa de cerintele pietei siobtinerea unui profit. Întreprinderea suporta costuri corespunzând remunerariifactorilor de productie utilizati, care trebuie compensati prin rezultatele productiei sale.Deci, întreprinderea trebuie în mod necesar sa produca o valoare excedentaracosturilor sale. Întreprinderea se delimiteaza prin genul specific de activitate, princonducerea si gestiunea economica unica, prin unitatea sa financiara.II.3. Mediul întreprinderiiII.3.1. Conceptul si componentele mediului întreprinderiiCa agent economic, întreprinderea (firma) îsi orienteaza si desfasoara activitateasub impactul conditiilor concrete ale mediului sau ambiant.Notiunea de mediu ambiant este foarte complexa, incluzând un ansamblu defactori eterogeni – de natura economica, sociala, politica, stiintifico-tehnica, juridica,geografica, demografica, factori naturali etc. – ce actioneaza pe plan national siinternational asupra întreprinderii, influentând puternic relatiile cu piata si deciziileacesteiaÎn conceptie macroeconomica întreprinderea este parte integranta a mediuluiambiant, o componenta economica a acestuia .În conditiile actuale mediul organizatiilor de orice natura se caracterizeazaprintr-un dinamism accentuat, printr-o crestere spectaculoasa a frecventeischimbarilor. Între functiunile întreprinderii si factorii interni si externi exista ostrânsa legatura (fig.2.3)Analiza diferitelor circumstante existente si a efectelor acestora asupraeconomiei si gestiunii întreprinderii pune în evidenta trei tipuri de mediu:? mediu stabil – unde schimbarile sunt rare, de mica amploare si usorprevizibile;? mediu schimbator – unde schimbarile sunt frecvente, de o amploare

variata si în general previzibile;? mediu turbulent – unde schimbarile sunt foarte frecvente, de amploarevariata, cu incidente profunde asupra activitatii întreprinderii si greu deanticipat.PIATA- industriala - locala- de consum - regionala- semiindustriala - nationala- internationalaProductieManagementFinanteMarketingÎntreprindere

Lansarea pepiata aproduselorCercetareanevoilorpieteiRelatii cuclientiiGestiuneMateriiCapital primeForta demuncaTehnologieControlulcalitatiiproduselorPRODUSE NEVOIINFORMATIERESURSEUMANEINFORMATIIRESURSEUMANEMediultehnologicMediulsociopoliticMediuleconomicFig.2.3. Întreprinderea si factorii de mediuPreluat dupa Bressy Gilles, Cristian Konkuyt, É'economie d'entreprise,Ed.SIREY, Paris, 1998.

O analiza a componentelor mediului ambiant necesita încadrarea acestora înmicromediul si macromediul întreprinderii (fig.2.4).Fig.2.4.Fluxurile întreprindere – mediu – pietePreluat dupa Ctin. Barbulescu (coordonator) Economia si gestiunea întreprinderii, Ed.Economica, 1995.A. MICROMEDIUL întreprinderii cuprinde ansamblul componentelor cu careaceasta intra în relatii directe, pe termen scurt. Dintre acestea fac parte:a) Furnizorii de marfuri. Acestia sunt reprezentati de diversi agenti economicicare, în baza relatiilor de vânzare-cumparare, asigura întreprinderii resursele necesarede materii prime, materiale, echipamente, masini etc. În contactarea acestor agenti demediu, întreprinderea trebuie sa dispuna de informatii referitoare la dimensiunea sicalitatea ofertei, preturile practicate, politicile comerciale utilizate, cunoasterea unoraspecte referitoare la climatul intern al întreprinderii furnizoare (stabilitate economica,disciplina tehnologica etc.), alte informatii referitoare la factorii perturbatori ai uneiaprovizionari corespunzatoare.b) Prestatorii de servicii. Acestia sunt reprezentati de firme sau persoaneparticulare care ofera o gama larga de servicii utile realizarii obiectului de activitate alîntreprinderii, cum sunt firme de comert, de transport, agentiile de publicitate etc. Dinaceasta grupa fac parte si prestatorii de servicii bancare, întâlniti pe piata financiara.c) Furnizorii fortei de munca. Acestia cuprind unitatile de învatamânt,Oficiile de forta de munca, persoanele ce cauta sa ocupe un loc de munca s.a.Capacitatea de a atrage, motiva si retine resursele umane necesare producerii de bunuricompetitive este o variabila importanta pentru orice firma.ÎNTREPRINDERIADMNISTRATIACotizatiisocialeimpozitesubventiiîmprumuturiprestatii înnatura (ex.transporturi)impozitevenituri detransferprestatii în

natura (ex.scoli)Pieteledebunuri siserviciiPietelefactorilorMENAJEMuncaSalariiBunuriInterese Capital Pret

d) Clientii. În aceasta categorie intra consumatorii, utilizatorii industriali,întreprinderile comerciale, agentiile guvernamentale s.a., care alcatuiesc cerculfirmelor, institutiilor si al persoanelor individuale, carora le sunt oferite pentru consumbunurile produse de întreprindere.e) Concurentii. Aceasta componenta a unei economii de piata concurentialapoate fi reprezentata de firme sau persoane particulare care îsi disputa aceleasicategorii de clienti, iar în situatii frecvente aceiasi furnizori sau prestatori de servicii.f) Organismele publice. Aceasta componenta este reprezentata de asociatiileprofesionale, asociatiile consumatorilor, mediile de informare în masa, organizatiileconsumatorilor etc. În aceasta componenta se integreaza si organele de stat (financiare,vamale, de justitie etc.) fata de care întreprinderea are obligatii legale.B. MACROMEDIUL (MEGAMEDIUL) cuprinde ansamblul factorilor de ordingeneral, cu actiune indirecta si pe termen lung asupra activitatii întreprinderii. Îngeneral, printre componentele macromediului întreprinderii se numara:a) Mediul demografic care se poate defini prin indicatori specifici, ca: numarulpopulatiei, structura pe vârste si sex, dimensiunea medie a unei familii, repartizareateritoriala si pe medii (urban/rural) etc. Analiza unor astfel de indicatori permite oevaluare corecta a dimensiunilor cererii potentiale a pietei întreprinderii.b) Mediul economic care este format din ansamblul elementelor care compunspatiul economic în care actioneaza întreprinderea, cum sunt: structura pe ramuri aeconomiei, nivelul de dezvoltare pe ansamblu si pe fiecare ramura economica, gradulde ocupare a fortei de munca, situatia financiar-valutara etc.c) Mediul tehnologic care implica întreprinderea atât ca beneficiar, cât si cafurnizor, în principal prin intermediul pietei si se concretizeaza prin intermediul unorelemente specifice, cum sunt: inventiile si inovatiile, marimea si orientarea fondurilor

destinate cercetarii-dezvoltarii, asimilarea de produse noi si modernizarea produselortraditionale, reglementari vizând eliminarea sau restrângerea efectelor poluante aleunor tehnologii etc.d) Mediul cultural care este format din elemente referitoare la sistemul de valori,obiceiuri, traditii, norme de convietuire etc. Ele pot influenta, în anumite împrejurari,decisiv asupra comportamentului consumatorilor, a segmentarii pietelor, acomunicarii întreprinderii cu piata.e) Mediul politic este specific fiecarei tari. Acesta influenteaza activitateaîntreprinderii prin componente, ca: structura societatii, fortele politice si raporturiledintre ele, gradul de implicare a statul ui în economie, gradul de stabilitate a climatuluipolitic intern, zonal, international etc. Mediul politic poate deveni un factor stimulativsau restrictiv, dupa caz ,al unor activitati de piata.f) Mediul juridic este constituit din ansamblul reglementarilor prin care estevizata, direct sau indirect, activitatea întreprinderii.g) Mediul natural (relief, clima etc.) influenteaza, într-o masura diferita,proiectarea, organizarea si conducerea activitatilor economice.h) Mediul international poate avea o influenta semnificativa asupra capacitatiifirmelor de a conduce business-ul în afara granitelor tarii-mama. De exemplu,fluctuatiile dolarului comparativ cu alte monede straine poate influenta capacitateaunei firme de a concura pe pietele internationale.Mediul extern poate determina o multitudine de efecte asupraîntreprinderii, cum sunt:• adoptarea de structuri organizatorice suple, adecvate frecventei sicomplexitatii schimbarilor;• multiplicarea „punctelor de contact” între întreprindere si mediul exterior,pentru sesizarea operativa si corecta a schimbarilor;• diferentierea modului de definire a atributiilor în cadrul activitatilor, înfunctie de gradul de afectare a acestora de schimbarile mediului;• sporirea importantei activitatilor de prognoza (de anticipare ) a schimbarilor.Conjunctura economica interna si externa în care actioneaza întreprinderile estesupusa unui proces intens de schimbare.Conjunctura economica defineste starea curenta si concreta a fenomenelor,proceselor si evenimentelor specifice unei ramuri, unei economii nationale, economieimondiale, în ansamblu. Influentele complexe ale conjuncturii economice pot fiapreciate si urmarite prin intermediul unor indicatori, ca: volumul, structura sidinamica cererii, resurselor, populatia activa si nivelul somajului, exportul, ratadobânzii, rata inflatiei, balanta de plati, balanta comerciala s.a.

II.3.2. Relatiile complexe întreprindere-piataPrincipala componenta a mediului în care o firma apare atât în calitate deproducator (ofertant), cât si de consumator (cumparator) este piata. Piatamijloceste legaturile multiple ale întreprinderii cu mediul sau (fig.2.5).Fig.2.5. Relatia întreprindere – piataÎn relatia complexa întreprindere-mediu în general, respectiv întreprindere–piata în particular, trebuie avute în vedere o serie de aspecte si masuri, cum ar fi:Piata financiara Piata munciiLucratoriSindicateBurseBanciCreditoriPiata de desfacerePiata de aprovizionare• Furnizori de materiiprime etc.• Furnizori deechipamenteClientiIntermediariConcurentiÎNTREPRINDERI

a) Studiul pietei constituie premisa, punctul de plecare în activitateaîntreprinderii. Mecanismul pietei reprezinta pentru întreprinderea moderna terenulde confruntare a situatiei prezente cu cea de perspectiva, sursa de idei pentruprodusele noi sau pentru modernizarea celor existente, mediul de testare a unorproduse noi, a formelor si a metodelor noi de distributie si promovare a produselor.Informatiile referitoare la piata, la consumatorii actuali si potentiali, la structura sicaracteristicile canalelor de distributie, la întreprinderile concurente (gama produselorofertate, segmentele de consumatori etc.), la categoriile de preturi practicate etc., suntabsolut necesare pentru fundamentarea deciziilor privind activitatea de aprovizionare -productie - desfacere.b) În fluxul aprovizionare – productie - desfacere, primul stadiu(aprovizionarea) si ultimul (desfacerea) reflecta legatura întreprinderii cu piata.c) Succesiunea logica în fundamentarea activitatii întreprinderii trebuie sa fie:

desfacere-aprovizionare – productie - desfacere. Initial, trebuie sa fie identificatecererile nesatisfacute ale pietei (produse, servicii etc., cu cererea certa si desfacereaasigurata). Se va fundamenta, deci, initial planul de desfacere, apoi planul deaprovizionare si programele corespunzatoare de productie, care vor asigura realizareaprogramelor de desfacere.În general, pentru a fi eficienta, cercetarea de piata trebuie sa raspunda laîntrebari, cum sunt:? Ce piete ofera cele mai bune perspective pentru produsul respectiv ?? Ce modificari trebuie aduse produsului pentru a se vinde mai bine ?? Ce pret trebuie fixat pentru produsul respectiv ?? Ce venituri se obtin prin exportul produsului ? etc.d) Orientarea activitatii întreprinderii catre obiectivele prioritare, cum sunt:satisfacerea în conditii superioare a nevoilor consumatorilor, prin produsele create sioferite, cresterea eficientei economice, pe baza sporirii vânzarilor totale si a profituluirealizat pe fiecare produs.Aceste obiective definesc scopul si însasi ratiunea existentei întreprinderii, iarrealizarea lor este în functie de sporirea supletei, adaptabilitatii si flexibilitatii firmelorîn raport cu mediul lor ambi ant. În acest context se impune promovarea unuimanagement anticipativ, prevederea si cunoasterea permanenta a modificarilor înperspectiva ale pietei, identificarea strategiilor optime de actiune. O firma binecondusa trebuie sa fie puternic polarizata catre obiective care sa contribuie la marireasolvabilitatii, a cifrei de afaceri, a profitului, la mentinerea si cucerirea de noi piete.În conditiile actuale, sub raportul obiectivelor, întreprinderea nu se poatereduce la un organism simplu, având ca unic obiectiv maximizarea profitului. Eaeste un organism complex care se confrunta cu o multitudine de obiectivecontradictorii ce tin de tactica si strategia dezvoltarii si de satisfacerea intereselorproprietarilor si ale managerilor, interese care pot fi uneori divergente. Firmeleau astfel componente diferite si în functie de numarul lor, depinde puterea loreconomica de a influenta piata.Analiza concurentei si a factorilor de monopol nu poate gravita doar în jurulproblemei pretului. Profitul nu poate fi considerat ca fiind singura motivatie înfunctionarea mecanismului economiei de piata, oricât ar fi el de important.

Concurenta consta dintr-o multitudine de forme de comportament ce se manifestaîn cadrul relatiilor dintre furnizori pentru captarea interesului unei clientele cât mainumeroase. Pentru definirea acestor forme trebuie avute în vedere urmatoarele aspecte:• interesele si aspiratiile clientelei, tinând seama de faptul ca aceasta esteeterogena. Clientela, formata din consumatori productivi si neproductivi, cuniveluri diferite de disponibilitati financiare, creeaza segmente de piatadiferentiate.• libertatea de a actiona, interesele si aspiratiile producatorilor, în calitatede ofertanti. Firmele actioneaza nu dupa principiul primului impuls, ci pebaza unor scenarii strategice. Ele cauta sa îndeplineasca interesele curentede asigurare a veniturilor cu cele viitoare de dezvoltare si consolidare apozitiei lor pe piata, recurgând pentru aceasta la un set diversificat de cai simetode.• existenta în mediul economic a unor reglementari juridice, a unor regulicutumiare si a unei stari psihosociale care impun sau favorizeaza anumiteactiuni sau comportamente din partea agentilor economici .În economia de piata concurenta apare ca o necesitate obiectiva, face partedin „regulile de joc” ale pietei.Activitatea de piata a întreprinderii este marcata de prezenta întreprinderilorconcurente, care îsi disputa oportunitatile oferite de aceleasi piete.În dubla lor ipostaza de cumparatori si vâ nzatori, întreprinderile îsi plaseazacompetitia dintre ele în doua planuri: pe de o parte, îsi disputa furnizorii, prestatorii deservicii, disponibilitatile de forta de munca etc., iar pe de alta parte îsi disputa clientii,urmarindu-se obtinerea celor mai avantajoase conditii în asigurarea resurselor si înplasarea produselor proprii pe piata.Competitivitatea unei firme este determinata, în principal, de trei marimicaracteristice, asa cum se arata în figura.2.6.Fig.2.6. Întreprinderea si factorii de competitivitatePreluat dupa Gilles Bressy, Cristian Konkuyt, É'economie d'entreprise, Ed.SIREY, Paris,1998.COMPETITIVITATEAÎNTREPRINDERIICOSTURICALITATE SERVICIILa ce costuri se realizeaza produselepentru a vinde la preturi competitive?DesignFiabilitateDurabilitateCe servicii se ofera

în sprijinuldesfacerii produselor ?Ansamblul raporturilor de interactiune în care intra agentii economici înlupta pentru asigurarea surselor de aprovizionare si a pietei de desfacereformeaza sistemul relatiilor de concurenta.Gradul de intensificare a concurentei este impus de raportul cerere – oferta, demasura echilibrarii acestuia, pe de o parte, si de raportul de forte în care se plaseaza pepiata agentii economici, pe de alta parte.În general , mijloacele si instrumentele utilizate în relatiile de concurenta se potdelimita în jurul celor patru piloni ai politicii de marketing, respectiv: produsul;pretul; promovarea; distributia.Concurenta cea mai evidenta este directa si se manifesta între întreprinderilecare apar pe piata cu bunuri identice sau cu mici diferentieri, destinate satisfaceriiacelorasi game de nevoi. În acest caz, diferentierea dintre concurenti se realizeaza prinimaginea de marca, prin concurenta între marci. Se poate manifesta si oconcurenta indirecta, când întreprinderile se adreseaza acelorasi nevoi sau unor nevoidiferite, prin oferta unei game variate de bunuri.Forta competitiei si implicatiile ei asupra rezultatelor activi tatii întreprinderiidepind de marimea si pozitia economica a celor care se confrunta.Statul trebuie sa se implice în asigurarea unui cadru si climat concurentialnormal, ceea ce presupune:• autonomia întreprinderii;• libertatea de înfiintare a oricarui tip de întreprindere;• promovarea celor mai rentabile produse din punct de vedere a intereselorfiecarei firme;• reglementari economico-financiare egale pentru toti agenti economici,indiferent de forma de proprietate , marime etc.;• formarea libera a preturilor;• stabilirea prin reglementari bugetare a obligatiilor fata de stat;• masuri pentru favorizarea participarii întreprinderii pe piata externa;• reglementari clare pentru sanctionarea, prin instanta judecatoreasca, afirmelor nerentabile etc.Pentru România, pe lânga accelerarea privatizarii, o importanta hotarâtoare înformarea economiei de piata functionale care sa faca fata presiunilor concurentiale oare implicarea statului în crearea sistemului institutional si elaborarea legislatieicomplete privind piata si dezvoltarea întreprinderilor private.II.4. Tipologia întreprinderilorEconomia de piata se caracterizeaza prin existenta mai multor tipuri si forme de

întreprinderi a caror coexistenta asigura un grad ridicat de diversificare a economieinationale, valorificarea superioara a resurselor si stimularea initiativelor private.Mecanismul economic de piata din România creeaza premisele si conditiile defunctionare a unei mari varietati de întreprinderi care se diferentiaza dupa proprietate,conducere, raspunderea actionarilor (asociatilor), domeniul de activitate, conditiilelocale, forma juridica, marime etc.Tipologia întreprinderilor reprezinta practic o expresie a analizei(cercetarii)întreprinderii prin intermediul a diverse unghiuri de abordare(criterii). Criteriile declasificare folosite sunt variate, astfel:1. Dupa forma de proprietate, întreprinderile economice sunt:• private; publice; mixte.Intreprinderea privata este o unitate de productie si economica al careipatrimoniu apartine fie unei singure persoane fizice (individuala), fie mai multora(asociatii, societati).Intreprinderea publica detine resurse ce apartin statului sau unor administratiipublice locale. Se mai numesc regii autonome sau regii publice.Intreprinderea mixta este o unitate de productie al carei capital se formeazape baza participarii unor proprietari individuali (sau asociati) privati si a diferitelorîntreprinderi publice.2. Dupa forma juridica de organizare, pot fi:• societati comerciale;• societati de persoane, organizate sub forma de:? societati în nume colectiv ;? societati în comandita simpla.• societati de capital, care se pot organiza în:? societati în comandita pe actiuni;? societati pe actiuni;? societati cu raspundere limitata.• regii autonome.3. Dupa ramura în care functioneaza, întreprinderile pot fi:• industriale;• agricole;• de constructii;• de transporturi;• de comert;• de servicii.4. Dupa tipul produselor realizate se deosebesc: întreprinderi care produc bunurimateriale sau produc sevicii, etc.5. Dupa factorul de productie predominant, se deosebesc:? întreprinderi care folosesc predominant munca vie;

? întreprinderi care folosesc predominant capitalul fix;? întreprinderi care folosesc predominant capitalul circulant.6. Dupa marime, pot fi: întreprinderi mici, mijlocii si mari;Încadrarea într-una din aceste categorii se face dupa cifra de afaceri, numarul desalariati, volumul capitalului.7. Dupa apropierea de sursele de aprovizionare si/sau de pietele de desfacere,pot fi:• întreprinderi care depind de pietele de aprovizionare cu materii prime(energie, materii prime agricole);• întreprinderi dependente de un anumit loc (exploatari miniere, santiere navaleetc.);• întreprinderile care depind de pietele de desfacere (care produc produseagricole perisabile etc.).8. Dupa mobilitate, pot fi: întreprinderi cu pozitie fixa, respectiv legate debogatiile subsolului sau legate de folosirea pamântului; întreprinderi partial fixe(zootehnie, forestiere, etc.); întreprinderi cu mobilitate relativ mare (industria usoara,alte întreprinderi industriale si de servicii).9. În functie de apartenenta nationala, pot fi :• întreprinderi nationale, al caror patrimoniu se afla în proprietatea uneipersoane fizice sau juridice din tara respectiva;• întreprinderi multinationale, ale caror subdiviziuni organizatorice îsidesfasoara activitatea în doua s-au mai multe tari ; aceste întreprinderi se aflaîn proprietatea unui grup economic privat sau cu caracter international ;• întreprinderi mixte sau întreprinderi organizate sub forma de joint-venture,care se caracterizeaza prin participarea cu capital în proportii diferite a unorpersoane fizice sau juridice din tari diferite. Câstigurile obtinute sunt împartiteîn functie de contributia fiecarei firme la constituirea capitalului întreprinderiirespective.Clasificarea întreprinderilor de România dupa forma de proprietate, dupadomeniile de activitate si organizarea juridica poate fi urmarita în figura 2.7.Fig. 2.7. Clasificarea întreprinderilor dupa proprietate si organizareCuvinte si expresii cheie:întreprinderea celula de baza a societatii;întreprinderea unitate economica si de productie;întreprinderea ca organizatie;întreprinderea ca centru de decizie;autonomia decizionala;principiul maximizarii profitului;firma comerciala;fluxuri de venituri si cheltuieli;mediul ambiant al întreprinderii;micromediul întreprinderii;

macromediul întreprinderii;competitivitatea firmei;tipologia întreprinderilor.ÎNTREPRINDERIÎntreprinderiindividualeÎntreprinderisocietare private sisocietati comerciale cucapital majoritar destat (în curs deprivatizare)Întreprinderi dinpatrimoniul publicÎntreprinderi alesectorului economieisociale- Întreprinderiagricole- Întreprinderiindustriale, deconstructii etc.- Întreprinderiartizanale(mestesugaresti)- Întreprinderiale persoanelorfizice dinsectorulserviciilor- Societati depersoane- Societati curaspunderelimitata- Societati decapital (peactiuni)Întrep.publiceÎntrep.semipublice Cooperative- productie- distributie- asigurari- credit etc.- Regii autonome

- Societati saucompanii publice(industriale)- Societati nationale• Societati mixte• ConcesiuniÎntrebari:1. Cum a evoluat istoric conceptul de întreprindere?2. Care sunt principalele caracteristici ale întreprinderii în economia de piata?3. Ce se întelege prin întreprindere ca subiect al gestiunii economice?4. Care sunt principiile care stau la baza întreprinderii economice libere?5. Definiti întreprinderea moderna.6. În ce consta conceptul de mediu ambiant al întreprinderii?7. În ce constau relatiile întreprindere – piata?8. Ce întelegeti prin competitivitatea firmei?9. Care este tipologia întreprinderilor în România?Capitolul III: ÎNTREPRINDEREA – SISTEM ECONOMICDESCHIS, DINAMIC SI COMPLEXIII.1. Abordarea sistemica a întreprinderiiÎn investigarea problematicii complexe a întreprinderii, se extinde tot mai multabordarea sistemica, având la baza teoria generala a sistemelor. Numeroase lucrari14

clarifica si dezvolta notiunile de baza ale întreprinderii prin prisma teoriei sistemelor.Sistemul este un ansamblu de elemente în interactiunea lor dinamica,organizata în vederea realizarii unui scop.Pentru a descrie un sistem este necesar sa se înteleaga aspectul sau structural, adicaorganizarea sa într-un anumit spatiu si aspectul functional, adica organizarea sifunctionarea în timp a elementelor sale componente.Ca organism economico-social, întreprinderea are o structura sistemica, încare diferitele sale componente se conditioneaza reciproc. Totalitatea elementelorcomponente, în interactiunea lor, constituie mecanismul de functionare alîntreprinderii. Functionarea acestui mecanism se desfasoara sub actiunea factorilor demediu intern si extern si se manifesta într-o mare diversitate de forme.Conceptia sistemica privind întreprinderea este un mod de a privi, a gândi si aîntelege procesele economice care au loc în cadrul ei în interactiune cu conducereaacesteia. Abordarea sistemica permite formarea unei viziuni largi, cuprinzatoareasupra functionarii acestui organism complex si dinamic care este întreprinderea.Totodata, aplicarea teoriei generale a sistemelor la sistemele economice în general si la

întreprindere ca sistem, în special, conduce la identificarea unor noi cai de analiza,permitând formularea unor solutii, decizii perfectionate, care sa conduca la realizareascopurilor propuse.Teoria generala a sistemelor considera fenomenele si procesele economice casistem, adica un ansamblu organizat de elemente interdependente, aflate îninteractiune activa sau numai potentiala.Un sistem se defineste prin urmatoarele notiuni:obiectele (elementele) sistemului, entitati materiale sau abstracte ceconstituie componenta constructiva a sistemului (statica sistemului);proprietatile obiectelor;relatiile, raporturile dintre elementele (dinamica sistemului).Reuniunea elementelor într-un ansamblu, împreuna cu relatiile dintre ele,formeaza structura sistemului . Structura unui sistem este o caracteristica relativstabila a acestuia. Practica economica a dovedit ca legaturile dintre elementelecomponente ale sistemului întreprindere fac ca actiunea unora sa se reflecte asupraaltora si, implicit, asupra întregului constituit de întreprindere. De exemplu,perturbatiile care pot sa apara în aprovizionarea cu materii prime afecteaza ritmicitatea14 M. Dumitrescu, Organizarea structurala a întreprinderilor, Ed. Stiintifica, 1969; C. Russu, Organizareastructural-informationala a întreprinderii, Ed. Politica, 1978; O. Nicolescu si colab., Management, Ed. Didacticasi Pedagogica, 1992; E. Mihuleac, Bazele managementului, Ed. Tempus, 1994 s.a.

productiei, iar aceasta are consecinte asupra veniturilor realizate de întreprindere.Rezulta ca sistemul se manifesta ca o entitate distincta, ca un întreg.Întreprinderea abordata ca sistem complex are o serie de caracteristici care-iasigura o functionalitate specifica. În figura 3.1. poate fi urmarita complexitateasistemului întreprindere.Fig. 3.1. Complexitatea sistemului întreprindereAbordarea întreprinderii pe baza principiilor teoriei sistemelor si ciberneticiiimpune luarea în considerare atât a întreprinderii ca ansamblu unitar, cât si a fiecareiadintre componente, în interdependenta si actiunea lor. Abordarea sistematica aîntreprinderii consta în prioritatea acordata întregului, respectiv întreprinderii – fata deelementele sale componente, subunitati structurale si functionale si studieriiconexiunilor dintre elementele componente în dinamica si complexitatea lor.Sistemul poate fi definit, de:multimea elementelor sale;multimea conexiunilor interne si externe;intrarile si iesirile din sistem;finalitatea sistemului;comportarea si capacitatea de functionare a sistemului.III.2. Caracteristicile sistemului întreprindere

Sistemul întreprindere prezinta o serie de caracteristici care trebuie avute învedere pentru a-i asigura functionalitatea, acestea sunt:a) întreprinderea este un sistem social , întrucât în cadrul acesteia o componentaesentiala sunt oamenii (conducatori si executanti) care actioneaza asupraÎntreprinderea esteo organizatie economica autonoma careproducepentru pieteEste un sistemierarhizatEste un sistemorganizat si condusEste un sistem finalizatFinalitate: maximizareasurplusului economic(profitului)Este un sistemumanEste un sistemdeschis

celorlalte componente (resurse materiale, energie, capacitati de productie,informatii) pentru a realiza obiectivele propuse; în ultima instanta, finalitateasistemului este cresterea bogatiei;b) întreprinderea este un sistem economic, deoarece reuneste resurse de diferitetipuri urmarind valorificarea lor optima (sistem cu rationalitate);c) întreprinderea este un sistem deschis, în sensul ca are schimburi permanentecu mediul (de unde îsi procura inputurile si unde îsi externalizeazaoutputurile).În figura 3.2 se prezinta întreprinderea ca sistem deschis;Legenda:Flux fizic Flux financiar Flux informatiiLegenda: Flux fizic Flux financiar Flux informatiiFig.3.2. Întreprinderea sistem deschisSursa: M.Darbelet si J.M.Lauginie, Économie de l' entreprise,Les Éditions Foucher, Paris, 1995.d) întreprinderea este un sistem organic adaptiv, în permanenta legatura cumediul de care este influentat, dar pe care îl si influenteaza, fapt care determinamodificarea parametrilor sistemului. Un sistem ai carui parametri suntvariabili ca raspuns la conditiile mediului este un sistem adaptiv;e) întreprinderea este un sistem dinamic, deoarece îsi modifica starea în timp;f) întreprinderea este un sistem complex, reunind un mare numar de elemente,subsisteme, parti cu functii bine precizate;g) întreprinderea este un sistem cu comportament finalist, cu echifinalitate;Centru de comandaD.G.Sistem fizic detransformareSistem financiarVariabile deintrare

Variabile deiesireVariabile deiesireVariabile deintrareInformatii InstructiuniDeciziiPiete înamonte:Piata munciiPiatafinanciaraPiata consumurilorintremediarePieteîn avalClientiConcurentiInformatiiIesiriVenituriInformatiiIntrariCheltuieliCadrul juridico – institutional (regulamente,legi, fiscalitate, infrastructura)Bugete

h) întreprinderea este un sistem relativ stabil. Daca o perturbatie a mediului aprodus variatia unor parametri, întreprinderea reactioneaza pentru a conduceevolutia în regim stationar. În acest scop, în cadrul sistemului întreprindereidentificam un subsistem specific (subsistemul conducator) având rolul de apune în practica masurile corective care sa permita atingerea regimuluistationar, a stabilitatii. Obiectivul subsistemului conducator este reglareasistemului si asigurarea functionalitatii optime. Dispersia activitatilor (uneorichiar si a componentelor sistemului) în teritoriu, ca si complexitatea proceselorcare au loc, fac ca reglarea sa se desfasoare în conditii grele, uneori chiar înlipsa unor informatii pertinente;i) întreprinderea este un sistem supus proceselor entropice, sub actiuneacarora se manifesta tendinta de dezorganizare. Activitatea de conducereconstituie forta care contrabalanseaza aceasta tendinta, asigurând stabilitateadinamica a întreprinderii;j) întreprinderea este un sistem probabilist (stochastic) datorita actiuniifactorilor aleatori care tind sa perturbe echilibrul. Mentinerea stabilitatii,preîntâmpinarea si anihilarea factorilor perturbatori, evitarea tendintelorentropice necesita din partea conducerii interventii reglatoare active sipermanente;k) întreprinderea este un sistem cu autoînvatare (se învata în procesul dedesfasurare a activitatilor economice si sociale);l) întreprinderea este un sistem cibernetic. Culegerea informatiilor despre

iesirea sistemului si utilizarea lor pentru corectarea intrarii (feed-back,conexiune inversa) este caracteristica sistemelor cibernetice. Îndeplinireaobiectivelor necesita asigurarea permanenta a intrarilor prestabilite (cantitativsi calitativ), corelarea acestora cu procesele tehnologice, urmarireatransformarilor pe care le sufera intrarile, compararea rezultatelor cuobiectivele;m) întreprinderea este un sistem autoreglabil si autoorganizabil. Întreprindereaeste un sistem autoreglabil si autoorganizabil în care coexista doua tipuri deactivitati: o activitate tehnico-productiva si o activitate de conducere.Caracterul de sistem autoreglabil si autoorganizabil are la baza conceptul deretroactiune sau de conexiune inversa (feed-back), care presupune capacitateasistemului de a-si modifica intrarile si starea sa, în raport cu modul în careiesirile raspund comenzii sociale. În acest context, întreprinderea abordata înviziune sistemica este formata dintr-un sistem reglat sau condus (S), în careau loc procese tehnice si biologice de transformare a factorilor de productie înproduse finite, conform obiectivelor propuse initial si un sistem reglator sauconducator (R), care are rolul de a asigura functionarea sistemului reglat, înlimitele parametrilor tehnici, organizatorici si structurali pentru atingereafinalitatii, concretizata în cererea de produse pe piata produselor (P). Sistemulreglator se justifica prin actiunea permanenta asupra factorilor entropiciperturbatori si îsi concretizeaza activitatea în procesul decizional.Retroactiunea sau conexiunea inversa (?X) se manifesta atât la nivelulîntreprinderii considerata ca sistem, cât si la nivelul subdiviziunilororganizatorice, ca subsisteme. Fiecare subsistem îsi are intrarile si iesirileproprii. Iesirile dintr-un subsistem constituie intrari în cadrul subsistemuluiurmator (fig. 3.3.)Fig. 3.3.: Schema bloc a sistemului întreprinderii, în care:S – sistem reglat (condus);R – sistem reglator (conducator);X – intrarile în sistem;Y – iesirile din sistem;X – marimea de reglare.Functionalitatea întreprinderii ca sistem este data de transmitanta (T), carese determina ca raport între iesirile (Y) si intrarile (X) sistemului:XYT .Transmitanta poate fi exprimata fizic (T1) si valoric (T>1). Transmitantafizica poate este subunitara deoarece intrarile de resurse alocate sunt, de regula,inferioare output-urilor obtinute. Transmitanta valorica a sistemului trebuie sa fiesupraunitara pentru ca acesta sa fie functional, respectiv cifra de afaceri sa fie maimare decât costurile si sa se obtina un nivel cât mai ridicat al profitului.

III.3. Subsistemele componente ale sistemului întreprindereConform axiomelor lui Churchman rezulta ca putem construi sistemulîntreprindere pornind de la subsistemele componente. O larga utilizare în domeniulorganizarii si conducerii are structurarea întreprinderii ca un dublet “obiect condus –conducere”. Sunt puse astfel în evidenta doua subsisteme ale sistemuluiîntreprindere: subsistemul condus si subsistemul conducator. Fiecare din cele douasubsisteme se structureaza, la rândul lor, în alte elemente componente.Subsistemul condus sau efectoriu se compune din: loc de munca, atelier, sectie,compartimente functionale (planificare, lansare, urmarirea productiei, aprovizionare,desfacere, personal etc.). Fiecare dintre acestea pot fi considerate ca sisteme, dat fiindcaracterul deschis al sistemelor. Ele vor fi, deci, formate din alte componentespecifice, descompunerea mergând pâna la element, care constituie “unitatea”structurala ce nu mai poate fi descompusa (postul).X YXSRSubsistemul conducator se structureaza în conducere strategica, conduceretactica si conducere operativa astfel încât sa se realizeze functiile conducerii(previziune, organizare, coordonare, comanda si control). Realizarea functiilorconducerii implica un ansamblu de metode si procese intelectuale, tehnice sieconomico-financiare prin care decizia (comanda) se transforma în actiune. Dinanaliza proceselor de conducere rezulta ca principalele activitati, operatiuni siprocedee implicate în conducerea stiintifica a sistemului întreprindere pot fi etapizate,astfel: reflectie-decizie, decizie-actiune, actiune-rezultate.Abordarea sistematica permite, de fapt, modelarea realitatii obiective complexereprezentata de întreprindere, prin abstractizarea functionarii ei. Astfel, un primmodel al sistemului întreprindere porneste de la structurarea pe cele douasubsisteme amintite anterior si este prezentat schematic în fig. 3.4.Fig. 3.4. Întreprinderea ca dublet “obiect condus-conducere”Un alt model al sistemului întreprindere, subsistemul condus (structuralorganizatoric)si subsistemul conducator, porneste de la identificarea activitatilor princare acesta îsi exercita functiile sale si îsi realizeaza finalitatea ca sistem. În fig. 3.5. seprezinta modelul sistemului întreprindere care surprinde structura functionala aacestuia.{I} {E}

Subsisteme efectoriiConducere strategicaConducere tacticaConducere operativaSubsistem conducatorFig. 3.5. Model structural al sistemului întreprindereAbordarea sistemica permite economistului sa înteleaga exact necesitateaconducerii, coordonarii partilor (subsistemelor), astfel încât fiecare dintre acestea sacontribuie la realizarea finalitatii întregului sistem care este întreprinderea. Dupa cums-a observat, între subsisteme se stabilesc legaturi, conexiuni care conduc la“organizarea” partilor într-un întreg. De cele mai multe ori, aceasta organizare apareca o structura ierarhizata care asigura circulatia informatiei necesare conduceriiîntregului sistem.Cuvinte si expresii cheie:teoria sistemelor;sistemul întreprindere;întreprinderea-organism economic si social;adaptabilitatea întreprinderii;sistem autoreglabil si autoorganizabil;sistem reglat si sistem reglator;feed-back;transmitanta sistemului întreprindere;întreprinderea ca dublet "obiect condus-conducere":modelul structural al sistemului întreprindere.Întrebari:1.Prin ce se caracterizeaza întreprindere ca un organism economico-social unitar?2.Care sunt principalele trasaturi ale unei întreprinderi abordata în conceptiesistemica?Cercetare -dezvoltareProductieMarketing-comercializareAprovizionare DesfacereFinanciar-contabil Personal

Subsistemul conducator3.Definiti si comentati conceptul de functionalitate (transmitanta) a sistemuluiîntreprindere.4.Care sunt caracteristicile sistemului întreprindere?5.Care sunt subsistemele componente ale întreprinderii?Capitolul IV: ORGANIZAREA STRUCTURALA AÎNTREPRINDERIIIV.1. Conceptul de structura a întreprinderii

Întreprinderea, ca celula de baza a economiei, tinde sa se organizeze învederea atingerii scopului pentru care a fost creata, acesta urmarind supravietuireasi dezvoltarea sa. Pentru a realiza acest scop întreprinderea trebuie sa desfasoare oactivitate eficienta, ceea ce impune o continua adaptare, restructurare si definire alocului si rolului tuturor elementelor care o compun în procesul de organizare.Organizarea întreprinderii are doua cerinte principale: o cerinta tine deasigurarea desfasurarii diviziunii muncii si alta cerinta tine de coordonareasarcinilor care trebuie sa fie îndeplinite de catre membrii sai.Din punct de vedere static a organiza înseamna a stabili o ordine, o ierarhizarea personalului care compune întreprinderea si ordonarea modului de desfasurare amuncii acestuia.Din punct de vedere dinamic a organiza înseamna a studia modul defunctionare a întreprinderii, a analiza felul în care sunt puse în miscare mijloacele decare dispune pentru a atinge obiectivele pe care aceasta si le fixeaza.Folosirea eficienta a resurselor depinde de cadrul organizational creat în fiecareîntreprindere. Problema fundamentala a organizarii consta în mentinereastabilitatii interne a întreprinderii, printr-o continua adaptare a structuriloracesteia la exigentele pietei concurentiale. Acest proces dinamic se realizeaza îndoua planuri: în primul plan se stabileste cadrul structural de ansamblu, prin care seproiecteaza structurile organizatorice si de conducere, concomitent cu stabilireastructurii de productie; în planul al doilea se organizeaza diferitele componente alesistemului tehnico-productiv si economico-social (alocarea resurselor si organizareafolosirii lor eficiente, organizarea sistemului de productie, gestionarea productiei si avânzarilor, gestiunea financiara etc.)Dupa H.Mintzberg, structura este osatura organizarii, este maniera în caresunt repartizate sarcinile si responsabilitatile15 .IV.2. Structura organizatorica - expresie a organizarii întreprinderiiStructura unei organizatii poate fi definita ca o suma totala a mijloacelorutilizate pentru a repartiza sarcinile diferite si pentru a asigura coordonarea necesaraîntre acestea.Structura generala a întreprinderii cuprinde structura organizatorica sistructura socio-culturala1. Structura organizatorica. Dupa C-tin Barbulescu si colab., structuraorganizatorica este definita ca reprezentând ansamblul persoanelor, subdiviziunilor15 H.Mintzberg - Structure et dinamique des organizations. Ed. Organisation, Paris, 1982.

organizatorice si a relatiilor dintre acestea, orientate spre realizarea obiectivelor

prestabilite ale întreprinderii 16.Structura organizatorica este formata din structura functionala si structuraoperationala :a. Structura functionala (verticala) corespunde coordonarii pe verticala asarcinilor si cuprinde:• postul, atribuit unei persoane angajate;• functia, reprezentata de sarcinile angajatului;• compartimentul, care este o subunitate organizatorica aflata sub aceeasiautoritate ierarhica.Coordonarea sarcinilor si ierarhizarea diferitelor persoane corespundestructurii verticale a întreprinderii si reprezinta sistemul de comanda alorganizarii. Aceasta structura se realizeaza în functie de tipurile de decizii care se iaula diferite niveluri ale piramidei ierarhice.Se pot distinge patru niveluri ierarhice, în functie de amploarea deciziei si deorizontul de timp pe care-l implica:• nivelul strategic, unde se iau deciziile care angajeaza întreprinderea petermen lung;• nivelul tactic, care defineste drumul de urmat pentru a atinge obiectivelefixate anterior;• nivelul operational , care defineste pe termen scurt atingerea obiectivelor demai sus;• nivelul de executie, unde se realizeaza activitatile de productie implicatepentru realizarea obiectivelor stabilite.b. Structura operationala (orizontala), care corespunde diviziunii muncii peorizontala si cuprinde functiunile întreprinderii. Structura orizontalaasigura organizarea întreprinderii în raport de omogenitatea sicomplexitatea activitatii, pe baza a doua criterii de specializare:• în cazul când produsele vândute si pietele sunt relativ asemanatoare,activitatile se organizeaza pe marile functiuni ale întreprinderii;• în cazul în care produsele si pietele sunt foarte eterogene, împartireaactivitatilor pe functiuni se face dupa gruparea produselor si a pietelor.2. Structura socio-culturala a întreprinderii reflecta identitatea întreprinderii,modul în care aceasta este perceputa în mediul sau si pe care-l poate influenta prinactiunile de comunicare si relatiile publice. Imaginea întreprinderii se formeazaprin politicile de relatii publice. La formarea acesteia contribuie întregul sistemde valori al întreprinderii, format din ansamblul regulilor acceptate de catreangajati. De-a lungul timpului se formeaza “cultura întreprinderii” care seexprima prin ansamblul de cunostinte, de valori si comportamente de care dispunmembrii acesteia. Dintre manifestarile “culturii întreprinderii” fac parte:simbolurile (etichetele), stilul arhitectonic, stilul vestimentar, unele elemente ce tinde vocabularul întreprinderii, modalitati speciale de transmitere a unor valori si

comportamente catre generatiile viitoare etc. Cultura întreprinderii are un important16 C.Barbulescu, T.Gavrila, F.Badea, V.Lefter, F.Pârvu, E.Fransua - Economia si gestiunea întreprinderii, Ed.Economica, 1995.

rol în procesul de gestiune. O cultura puternica are valori numeroase si acceptate depersonalul sau, ceea ce poate deveni un factor de motivatie profesionala si de bunagestiune.Functionarea întreprinderii ca sistem tehnico-productiv necesita un cadru dereglare a relatiilor care se stabilesc între diferite subsisteme. Acest cadru se realizeazaprin intermediul structurii organizatorice. Orice structura organizatorica este oierarhie, diferentiata dupa mai multe criterii:• criteriul (felul) produsului;• criteriul functional;• criteriul geografic;• criteriul numeric.Organizarea ca proces operational prin care se precizeaza si se delimiteazaresponsabilitatile, atributiile, sarcinile concrete necesare realizarii scopului stabilit,precum si a relatiilor dintre compartimentele si persoanele ce îndeplinesc atributii,vizeaza structura de productie si conceptie si organizarea activitatilor ce tin defunctiunile întreprinderii.Structura de productie si conceptie este definita prin compo nenta verigilorde productie, control si cercetare si legaturile între acestea.Verigile de productie se regasesc în cadrul unei structuri organizatorice subforma de: uzine, fabrici, sectii, ateliere, laboratoare etc., fara personalitate juridica.Veriga de baza a unei structuri de productie si conceptie este sectia de productie.Verigile de productie cuprind: sectii de baza, sectii auxiliare, sectii de service, sectiianexe, ateliere etc. Veriga primara a structurii de productie si conceptie este locul demunca, reprezentat de o anumita suprafata de productie înzestrata cu mijloace deproductie specifice pentru operatii executate de un lucrator sau grup.Baza organizarii structurale consta dintr-o buna cunoastere a directiilor siritmului de dezvoltare a întreprinderii, a obiectivelor de realizat, a nevoilor deresurse umane, materiale si financiare, interne si atrase.Directiile si ritmul de dezvoltare a întreprinderii exprima într-o forma sinteticadirectia si ritmul de dezvoltare a tuturor domeniilor de activitate, începând cuproductia si terminând cu gestiunea personalului. În dimensionarea proportiilor siritmului dezvoltarii se tine seama de variatele conexiuni pe care întreprinderea le arecu mediul (în cadrul ramurii, cât si în cadrul economiei nationale), conexiuni cu

caracter de subordonare sau de colaborare. Actiunea este deosebit de complexa,sprijinindu-se nu numai pe informatiile de care dispune întreprinderea, ci, mai ales, peinformatiile oferite de macro-sistemul, informatii care adesea joaca rolul de restrictii,deoarece exprima interesele generale ale societatii. Definirea directiei si ritmului dedezvoltare a întreprinderii presupune fixarea obiectivelor de realizat care se potconcretiza în:• asigurarea executarii integrale si ritmice a obiectivelor privind folosireacapacitatilor de productie si perfectionarea proceselor tehnologice;• finalizarea activitatii trebuie sa fie caracterizata si de un înalt nivel deeficienta a folosirii resurselor, nivel dimensionat în functie de modul dedezvoltare a bazei materiale.Atingerea obiectivelor fixate reclama determinarea nevoilor de resurse demunca, materiale si financiare si, mai ales, rationala utilizare a acestor resurse.Folosirea diferitelor resurse pentru atingerea obiectivelor fixate se înfaptuieste prinorganizarea activitatii pe baza principiului autogestiunii.Prin elaborarea directiei de dezvoltare se determina câtiva parametri esentialiai elaborarii ulterioare a structurii organizatorice si anume: locul întreprinderii încomplexul macroeconomic national, precizarea problemelor specifice întreprinderii,elaborarea variantelor principale de dezvoltare si alegerea solutiilor optime.Fixarea obiectivelor de atins si a liniei generale de dezvoltare are în vederetrei aspecte importante si anume:• aspectul economic, se refera la utilizarea deplina a resurselor;• aspectul dinamic, impus de necesitatea asigurarii circulatiei rapide ainformatiilor între toate nivelurile de dispozitie si executie;• aspectul democratic, se refera la asigurarea participarii personalului laluarea deciziilor.În procesul de organizare se stabilesc principalele categorii de activitatinecesare pentru a realiza obiectivele propuse. Rezultatul organizarii îl reprezintafunctiile, activitatile, atributiile si sarcinile. Organizarea este mijloc, nu scop, esteparte dintr-un întreg.Organizarea reuneste modalitatile de elaborare, adaptare si introducere de noiconcepte si tehnici cu caracter organizatoric; este un proces de diviziune al muncii, deprecizare a atributiilor si sarcinilor ce revin oamenilor atât în munca de executie, cât siîn cea de conducere.

Organizarea creeaza structurile, formele cooperarii între verigile deproductie.Spiritul de organizare se asociaza cu ordinea, observarea legaturilor dintreoameni si bunuri, stabilirea unor reguli de munca. Între organizare si dirijare exista ostrânsa legatura, organizarea se refera la pregatirea actiunilor dupa un plan riguros,dirijarea înseamna sa se asigure o concordanta cât mai deplina între scopul urmarit siactiunea reala a obiectului condus.Organizarea are un rol catalizator, stabilind masurile organizatorice cevizeaza eficienta în realizarea obiectivelor. Organizarea are ca scop utilizarearationala a resurselor, permitând o mai buna comunicare si întelegere în munca.Se distinge organizarea procesuala si organizarea structurala.Organizarea procesuala presupune stabilirea categoriilor de munca si aproceselor necesare realizarii obiectivelor fundamentale (activitati, atributii, sarcini,operatii). Organizarea structurala consta în gruparea functiilor, atributiilor,sarcinilor si repartizarea lor pe oameni în vederea realizarii obiectivelor. De fapt,organizarea structurala este o organizare formala. Exista si o organizare informalacare semnifica ansamblul de interactiuni umane cu caracter organizatoric care aparspontan si natural, elementul de baza fiind grupul de oameni.În executarea atributiilor de organizare, managerii folosesc structuraorganizatorica si sistemul informational în relatia lor reciproca.Structura organizatorica integreaza într-un ansamblu unitar elemente umane,compartimente, relatii si scheme.O întreprindere are mai multe structuri , respectiv:• structura compartimentelor întreprinderii;• structura de productie si sortimentala;• structura procesului de productie;• structura organizarii productiei;• structura activelor fixe si circulante;• structura umana;• structura organizarii conducerii;• structura de proprietate;• structura sistemului informational etc.Compartimentele pe baza carora se identifica conceptual si în detaliu o structuraorganizatorica sunt cuprinse în organigrama întreprinderii.Organigrama este o reprezentare schematica formala a structurii întreprinderiicare da o imagine exacta a diviziunii muncii si indica ce posturi exista, cum suntgrupate pe compartimente si sectoare, cum circula informatia între ele (fig.4.1.).Fig.4.1. Organigrama unei întreprinderi (structura mixta) cuservicii functionale

Formalizarea organizarii întreprinderii necesita elaborarea a doua lucrarinecesare desfasurarii normale a activitatii personalului :1. Regulamentul de organizare si functionare, care cuprinde:• date de identificare;• obiectivele întreprinderii;• sarcinile angajatilor;• atributiile organelor de conducere;• atributiile compartimentelor functionale etc.2. Fisa postului. Postul este elementul de baza al oricarei structuriorganizatorice. Postul stabileste obiectivele, sarcinile, competentele siresponsabilitatile fiecarui angajat. Competentele au o natura formalaManager general(director general)Director tehnicDirector comercial(marketing)Director economic(contabil sef)Director depersonalSectii, sectoare,ferme etc.ServiciulcontabilitateDepozite,magazine etc.ServiciulfinanciarStrategiiinvestitii(stabilita pe baza unei anumite ierarhii) si de natura functionala(profesionala). În definirea unui post un rol important revine stabiliriicorecte a responsabilitatii si ca urmare asumarea acestora în cunostinta decauza, ca baza a motivatiei personalului.IV.3. Functiunile întreprinderiiUn pas important în organizarea întreprinderii consta în regruparea activitatilorcare au acelasi scop, în vederea desfasurarii normale a ciclului productiv. Aceastaregrupare se face pe functiuni ce definesc functiile sistemului productiv alîntreprinderii.În virtutea autonomiei gestionare pe care o are întreprinderea, aceasta îsiconstruieste o structura orizontala specifica produselor pe care le obtine si pietelorpe care le vinde sau de pe care se aprovizioneaza cu resurse.Functiunile întreprinderii, ca si functiile (atributele) conducerii sunt elementele

esentiale ale organizarii structurale si cunoasterea lor temeinica este deosebit deimportanta pentru întelegerea structurii întreprinderii.Domeniile concrete în care se exercita autoritatea formeaza functiunileîntreprinderii, fiecare functiune referindu-se la gruparea unor activitati omogenespecializate.Functiunile fiind inerente continutului definitoriu al întreprinderii se regasesc întoate tipurile de unitati, indiferent de nivelul de organizare si de ramura economieicareia îi apartin: întreprindere, holding, sau grup de întreprinderi apartinatoareindustriei, agriculturii, constructiilor, transporturilor, comertului etc. Ceea cediferentiaza functiunile diferitelor tipuri de unitati este numai proportia diferita în carese dezvolta acestea.Determinarea si caracterizarea functiunilor de baza ale întreprinderii reprezintaun domeniu bogat în pareri diferite, adeseori contradictorii, ale specialistilor îndomeniu. Începând cu F.W.Taylor17 si mai ales cu Henri Fayol18 au aparut sipreocuparile pentru organizarea rationala si rentabila a întreprinderilor, deci siinteresul pentru precizarea functiunilor pe care le exercita acestea. Daca Henri Fayolformulase sase functiuni de baza: functiunea tehnica, comerciala, financiara,securitate-protectie, contabila si administrativa, alti specialisti în organizareaîntreprinderilor, ca Peter Drucker19, F.Nepveau-Nivelle20, Y.P.Simeray21,J.O.Shanghnessy 22, P. Racape 23, Jean Aubert-Krier24 si altii, tinând mai ales seama deevolutia care a avut loc în organizarea sociala si economica, nu au retinut decât treifunctiuni: de productie, administrativa si economica. Alti economisti au considerat17 Fr.W.Taylor, Principies d’organisations scientifique, republicata sub titlului: La direction scientifique desentreprises, Edision Dunod, Paris, 1957.18 Henri Fayol, Administrations industrielle et generale, 1916, republicata în Edition Dunod, Paris, 1956.19 Peter Drucker, La pratique de la direction des entreprises, Editions d’Organisation, Paris, 1957.20 F.Nepveau-Nivelle, Conquete des marches, Edis ion Dunod, Paris, 1964.21 J.P.Simeray, La structure de l’entreprise, Entreprise moderne, Paris, 196622 J.O.Shanghnessy, L’organisation des entreprises, Edision Dunod, Paris, 196823 P.Racape, Économie et gestion de l’entreprise, Edision Sirey, 1967.24 J.Aubert-Krier, Gestion de l 'entreprise, P.U.F., Paris, 1966.

valabile functiunea industriala, functiunea comerciala, functiunea administrativa sifinanciara.Volumul redus al lucrarilor de conceptie existent în întreprinderi la începutulsecolului al XX-lea explica parerile specialistilor si a oamenilor de stiinta din aceavreme despre functiunile întreprinderii. Cerintele care se puneau în fataîntreprinderilor în cea de a doua jumatate a secolului al XX- lea si în perspectiva numai puteau sa se realizeze decât în cadrul unor activitati combinate de cercetare sirealizare a productiei. În acelasi timp, separarea functiunii financiare de cea contabila

este relativ greu de realizat datorita problemelor comune care fac obiectul acestoractivitati. De altfel, separarea lor creeaza si dificultati în aplicarea principiilor deorganizare structurala a întreprinderilor.Continutul functiunii de securitate, sustinuta de Henri Fayol, se refera laactivitati de protejare a bunurilor si a persoanelor, de asigurare a tuturor conditiilor deordin social legate de dezvoltarea întreprinderii. Aceasta functiune “concentreazamasurile care dau întreprinderii securitate, personalului linistea de spirit de care arenevoie”. O astfel de tratare a acestei functiuni prin elementele la care se referaabordeaza un domeniu limitat de activitate. Or, functiunea de personal are un continutmai larg care vizeaza în primul rând realizarea tuturor actiunilor al caror elementprincipal este omul si anume recrutarea, selectionarea, perfectionarea sa, precum sisalarizarea.Asupra continutului functiunii administrative sunt necesare o serie decomentarii, mai detaliate. Fayol afirma ca, separat, în cadrul fiecareia din functiunileîntreprinderii nu poate fi alcatuit programul general de actiune al întreprinderii deconstituire a corpului de salariati, de coordonare a eforturilor si de armonizare a acteloracestora. Acesta defineste continutul functiunii administrative, astfel: a prevedea, aorganiza, a comanda, a coordona si a controla. Fayol nu facea delimitari clare întrefunctiile întreprinderii si cele ale conducerii. Continuându-si rationamentul, autorulacestei definitii sustine ca administrarea nu este nici un privilegiu exclusiv si nici osarcina personala a unui sef sau conducator oarecare. Rezulta ca atributeleadministrarii sunt proprii oricarui conducator, indiferent de nive lul ierarhic pe care seregaseste si în care functiunea activeaza.Unii specialisti denumesc functiunea de productie a întreprinderii dreptfunctiune tehnica. Altii considera ca principalele functiuni ale întreprinderii sunt: deproductie, de marketing, financiara, adaugând si functiunea de personal ca functiunede motivare.Modul în care au fost delimitate mai târziu functiunile de baza ale întreprinderiiîntruneste acordul multor specialisti din tara si strainatate.Dupa Ov. Nicolescu si colab., functiunea întreprinderii este o componenta aorganizarii procesuale, un ansamblu de activitati omogene si/sau complementare,

desfasurate de personal de o anumita specialitate, folosind metode si tehnicispecifice, cu scopul realizarii obiectivelor stabilite25.În cadrul întreprinderii nu toate functiunile au aceeasi intensitate de manifestareîn fiecare etapa de dezvoltare a acesteia. Dar realizarea obiectivelor stabilite pentru operioada în cadrul întreprinderii depinde de manifestarea în strânsa interdependenta a25 Ov. Nicolescu s.a., Management, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1992.

tuturor functiunilor acesteia, cu intensitati diferite în etape diferite de dezvoltare aîntreprinderii, în functie de etapa de dezvoltare si de nivelul obiectivelor stabilite.O analiza cuprinzatoare a domeniilor de activitate ale unei întreprinderi, înconditiile gruparii pe baza legaturilor directe de influenta a unor activitati colateralesau a unor activitati care trebuie sa se regaseasca în mod obligatoriu în cadrul fiecaruidomeniu astfel delimitat, conduce la urmatoarele functiuni de baza aleîntreprinderii:1. Functiunea de cercetare-dezvoltare;2. Functiunea de productie;3. Functiunea marketing-comercializare;4. Functiunea financiar-contabila;5. Functiunea de personal.În orice întreprindere economica, indiferent de marime, cu activitate simplasau complexa, se regasesc aceste forme de activitate, dar au ponderi diferite îndependenta de specificul activitatii întreprinderii si de alti factori de influenta.Functiunile întreprinderilor organizate ca societati comerciale în Româniasunt precizate în Legea nr.31/1990, modificata si completata prin Ordonanata deUrgenata a Guvernului în anul 1997. 26

IV.3.1. Functiunea de cercetare-dezvoltareFunctiunea de cercetare-dezvoltare cuprinde activitati care se desfasoaraîn cadrul întreprinderii în vederea real izarii obiectivelor în domeniul obtinerii deproduse noi si a transformarii conceptelor stiintifice în produse sau serviciiutilizate pentru dezvoltarea viitoare.Functiunea de cercetare-dezvoltare se regaseste în activitatile de elaborare aplanului strategic, activitati de conceptie (proiectare si cercetare a produselor, inclusivpunerea la punct a tehnologiei pentru produsele noi, verificarea în laborator acomportarii lor si experimentarea diverselor solutii constructive în atelierele deprototipuri sau în statiile pilot). Din acelasi domeniu fac parte si activitatile care serefera la controlul tehnic de calitate al produselor care poate si trebuie sa aiba oinfluenta activa asupra conceptiei de viitor privitoare la produse. Tot din domeniul

acestei functiuni fac parte si actiunile privind organizarea productiei si a muncii,dezvoltarea de ansamblu a întreprinderii, cresterea capacitatii de productie, utilareaîntreprinderii corespunzator necesitatilor de fabricatie a noilor produse etc.Organizarea stiintifica a productiei si a muncii permite o pregatirecorespunzatoare a fabricatiei si îmbunatatirea permanenta a acesteia prin mai bunaorganizare a conducerii (elaborarea structurilor organizatorice, proiectarea sistemuluiinformational, elaborarea regulamentului de organizare si functionare), organizareaproductiei (determinarea si valorificarea capacitatilor de productie, organizarearationala a pregatirii tehnice a productiei, studii privind metodele de organizare aproductiei, miscarea si manipularea materialelor, semifabricatelor si produselor),organizarea muncii (diviziunea muncii, organizarea rationala a proceselor de munca siîn cadrul acestora a locurilor de munca etc.), normarea muncii (elaborarea de norme26 Unii economisti includ între functiunile întreprinderii si functiunea de protectie a mediului

unificate, normative, metodologii specifice etc.). Sintetic spus aceasta functiunecuprinde totalitatea activitatilor ce preced începerea fabricatiei si care constituiepregatirea fabricatiei sau a lucrului.Dezvoltarea de ansamblu a activitatii întreprinderilor este conditionata în maremasura de rolul si pozitia pe care o are cercetarea stiintifica. De altfel, printre factoriicare evidentiaza cresterea economica a întreprinderilor se situeaza si volumulcheltuielilor pentru cercetare-dezvoltare, precum si numarul persoanelor antrenate înactivitatea de cercetare atât în întreprinderi, cât si în celelalte unitati de cercetare.Se manifesta tot mai mult în întreprinderi tendinta concentrarii cadrelor cu ceamai ridicata calificare în serviciile de conceptie. Aceasta concentrare oferaposibilitatea ca în problemele dezvoltarii capacitatilor de productie, ale perfectionariisi crearii de noi produse si tehnologii sa se realizeze un volum corespunzator deproductie, pentru ca prin noutatea si performantele produselor si tehnologiilor realizatesa se mentina competitivitatea întreprinderilor pe plan mondial.Functiunea de cercetare-dezvoltare are un caracter complex, prin faptul case manifesta în toate domeniile. Între principalele activitati si domenii pot fienumerate:a) cercetare stiintifica, inginerie tehnologica si introducerea progresuluitehnico-stiintific;b) investitii si constructii, prin care se asigura transformarea resurselormateriale, financiare si de munca în capaital fix, prin realizarea de noicapacitati de productie, modernizare, retehnologizare;

c) organizarea productiei si a muncii, ca ansamblu de atributii în domeniulintroducerii unor noi metode, tehnici, si instrumente de organizare aactivitatii productive;d) elaborarea politicilor si a strategiilor economice ale întreprinderii.IV.3.2. Functiunea de productieFunctiunea de productie reprezinta ansamblul de activitati de baza,auxiliare si de servire prin care se realizeaza obiectivele din domeniul fabricariiproduselor, elaborarii lucrarilor, prestari de servicii în cadrul întreprinderii.Activitatile la care se refera aceasta functiune sunt:• programarea si lansarea productiei;• fabricatia sau exploatarea, care consta în transformarea obiectelor muncii înproduse, servicii, lucrari care fac obiectul de baza al activitatii întreprinderi;• controlul tehnic de calitate al materiilor prime, semifabricatelor, subansamblelorpe întregul flux de fabricatie, precum si al produselor finite, potrivit metodelor,frecventei si cu mijloacele prevazute în documentatia tehnica;• întretinerea si repararea utilajelor în vederea mentinerii acestora în stare defunctionare, a preîntâmpinarii si evitarii pe cât posibil a efectelor uzurii fizice simorale a acestora;• exploatarea instalatiilor si agregatelor energetice;• aplicarea normelor de protectie si igiena a muncii, precum si pentru prevenireasi combaterea poluarii mediului înconjurator;ORGANIZAREA PRODUCTIEISI A MUNCIIAPROVIZIONARE PROGRAMARE PROIECTARE

• organizarea si controlul productiei sub toate aspectele: realizarea ritmica aproductiei, realizarea de produse de calitate superioara, reducerea consumurilorspecifice de materiale, optimizarea stocurilor etc.;• transportul si manipularea materiilor prime, materialelor, semifabricatelor,produselor, pe parcursul fabricatiei si în depozit în vederea livrarii produselor;• urmarirea realizarii productiei si a celorlalte activitati auxiliare.Sintetic activitatile principale grupate în functiunea de productie pot fi urmariteîn fig.4.2.legaturi între compartimentelegaturi în cadrul compartimentului de organizare a productiei si a munciiFig. 4.2. Activitatile grupate în functiunea de productieSursa: M. Dumitrescu, Organizarea structurala a întreprinderilor,Editura stiintifica, 1969LANSAREA SI URMARIREAPRODUCTIEIUTILAJE SISCULEELABORAREATEHNOLOGIILORSTUDIULMUNCII

- gama operatii- mod de operatii-tip de operatii-necesar demateriale-timp de munca-organizarea locurilorde munca-rationalizarea sisimplificarea muncii-elaborarea normativelorde muncaSDV-uri normalizateSDV-uri speciale- scule, dispozitive siverificatoare(SDV)Nomenclator de piese,program de executie(termene de aprovizionare),extras de materialeIV.3.3. Functiunea de marketing-comercializareFunctiunea marketing-comercializare cuprinde activitatile privindrealizarea obiectivelor din domeniul stabilirii legaturilor întreprinderii cu mediuleconomic, în vederea asigurarii materiilor prime si material elor necesareproductiei, conservarea acestora si a produselor realizate, transportul lor,desfacerea produselor si serviciilor. Activitatile de comercializare a produselortrebuie sa se desfasoare pe baza studiilor de piata. Aceste studii orienteaza sidetermina, totodata, si activitatea din cadrul functiunilor de cercetare-dezvoltare si deproductie. Raporturile dintre producatori si consumatori, reflectate de studiile de piata,orienteaza structura productiei si proportiile dintre sortimentele de marfuri cerute depiata.Functiunea marketing-comercializare cuprinde trei categorii principale deactivitati:a) aprovizionarea tehnico-materiala, care are menirea de a asigura complet,complex si la timp mijloacele de productie necesare desfasurarii neîntreruptesi în bune conditii a procesului de productie;b) desfacerea, care asigura livrarea produselor, serviciilor si lucrarilor, precumsi încasarea contravalorii acestora, deci trecerea produselor din sferaproductiei în sfera circulatiei;c) marketingul, care are drept scop crearea si descoperirea necesitatilor

consumatorilor în vederea orientarii productiei spre satisfacerea acestornecesitati, efectuarea de studii de piata si programe de marketing pe produseetc.În conditiile mutatiilor profunde care au loc în relatiile de piata, rolulmarketingului devine prioritar, atotcuprinzator, întrucât pe baza studiilor de piata sepot cunoaste, sistematiza si interpreta informatiile din mediul economic, în vedereaorganizarii activitatii viitoare, a dimensionarii ofertei si a cresterii competitivitatii pepiata.IV.3.4. Functiunea financiar-contabilaFunctiunea financiar-contabila cuprinde ansamblul activitatilor prin carese realizeaza obiectivele privind obtinerea si folosirea mijloacelor financiarenecesare desfasurarii normale a productiei , înregistrarea si evidenta în expresievalorica a activitatii economice din cadrul întreprinderii; urmareste utilizareaeficienta a resurselor; desfasurarea ritmica a activitatii; semnaleaza fenomenele careinfluenteaza nivelul profitului si reducerea costurilor, etc.Functiunea financiar-contabila are implicatii în activitatea generala degestiune, în asigurarea fondurilor necesare pentru salarii, materii prime si materiale,utilaje etc.Un rol important revine activitatilor ce tin de exercitarea functiunii financiarcontabilecu privire la contractarea creditelor în momentele potrivite pentrudesfasurarea normala a productiei, folosirea judicioasa a disponibilitatilor banesti,încasarea creantelor, dimensionarea corecta a rezervelor etc.Activitatile acestei functiuni se grupeaza în doua categorii:a) activitate financiara, care se refera la obtinerea si folosirea rationala amijloacelor financiare ale întreprinderii, la utilizarea facilitatilor de ordinfinanciar, achitarea obligatiilor financiare, contractarea de credite sirambursarea lor etc.;b) activitatea contabila, care asigura înregistrarea si evidenta veniturilor sicheltuielilor, a materialelor si a productiei, calculul costurilor sideterminarea rezultatelor financiare finale, evidentierea modificarilorpatrimoniale în volum si structura.Functiunea financiar-contabila, prin complexitatea operatiunilor pe care leocazioneaza, prin multiplele corelatii pe care le are cu toate celelalte functiuni aleîntreprinderii, se concretizeaza ca o latura bine definita a gestiunii financiare aîntreprinderii.Importanta gestiunii financiare nu se margineste numai la sfera de activitate

interna a întreprinderii. Procurarea si mai ales utilizarea fondurilor se realizeaza prinnesfârsitul lant al operatiunilor banesti. În acest sens, marea majoritate a fluxurilorbanesti din economie este tranzitata de gestiunea financiara a întreprinderii. De aici sirolul esential al întreprinderilor în asigurarea normala a circulatiei banesti în economianationala.IV.3.5. Functiunea de personalFunctiunea de personal cuprinde ansamblul activitatilor desfasurate încadrul întreprinderii pentru realizarea obiectivelor în domeniul asigurarii sidezvoltarii potentialului uman. Functiunea de personal, evidentiata ca functiunedistincta a întreprinderii înca de catre Henri Fayol, capata în conditiile organizariistiintifice a productiei o importanta din ce în ce mai mare. Aceasta functiuneconcentreaza toata problematica privind asigurarea cantitativa si calitativa a fortei demunca necesara îndeplinirii obiectivelor întreprinderii. Ea se realizeaza prin recrutarea,pregatirea corespunzatoare si reciclarea periodica a personalului, prin stabilirea corectasi stimulativa a salarizarii, precum si prin integrarea organica a întregului personal însistemul complex de relatii tehnice si social-economice.Functiunea de personal este hotarâtoare si în ceea ce priveste perfectionareacontinua a relatiilor sociale, îndeosebi a relatiilor între personal si conducerea unitatii.Importanta si complexitatea functiunii de personal este accentuata si de faptul ca eatrebuie sa asigure, concomitent cu obiectivele mai sus amintite, promovarea initiativei,ceea ce reclama, pe lânga tehnici de organizare a muncii, si tehnici specifice depsihologie, sociologie, ergonomia muncii.Principalele activitati care tin de exercitarea functiunii de personal sunt:• asigurarea cantitativa si calitativa a fortei de munca necesare pentrurealizarea obiectivelor stabilite;• pregatirea, perfectionarea si salarizarea personalului;• rezolvarea problemelor de ordin social, raporturile salariati-managementsi sindicate-patronat, protectia personalului etc.În realizarea unui echilibru stabil între interesele angajatilor si obiectiveleîntreprinderii trebuie sa se tina seama de:• mutatiile care au loc în prezent în organizarea interna a întreprinderilor în procesulde restructurare-privatizare si de ajustare la exigentele pietei concurentiale;

• aparitia unor situatii specifice, determinate de patrunderea progresului tehnicostiintificsi de necesitatile retehnologizarii privind crearea de noi meserii, disparitiaaltora, necesitatea specializarii lucratorilor, probleme noi privind calificarea lor etc.;• necesitatea perfectionarii relatiilor interumane în cadrul organizarii structurale aîntreprinderii;• modificarile legislative care, în conditiile generate de tranzitia la economia de piata,au loc în domeniul legislatiei muncii si a salarizarii.În cadrul functiunii de personal, exercitata de catre Consiliul de Administratie sicompartimentul de resurse umane, se rezolva probleme de mare complexitate.Functiunile întreprinderii se afla într-o strânsa interdependenta datoritalegaturilor dintre activitatile din întreprindere. Dereglarile aferente în cadrulunei functiuni atrag un proces de dereglare în lant a activitatii întreprinderii.Cuvinte si expresii cheie:structura întreprinderii;structura organizatorica;structura functionala (verticala);structura operationala (orizontala);structura socio-culturala;organizarea procesuala;organizarea structurala;organigrama întreprinderii;regulamentul de functionare interioara a întreprinderii;fisa postului;functiunile întreprinderii.Întrebari:1. Ce întelegeti prin structura întreprinderii?2. Ce cuprinde structura generala a întreprinderii?3. Care este continutul structurii functionale (verticale) a întreprinderii?4. Ce întelegeti prin structura operationala (orizontala) a întreprinderii?5. În ce consta structura socio-culturala a întreprinderii?6. Care sunt tipurile de organizare structur ala a întreprinderii ?7. Ce întelegeti prin formalizarea organizarii întreprinderii si care este continutulacesteia?8. Cum a evoluat conceptul de functiuni ale întreprinderii si care sunt acestea?9. Care este continutul functiunii de cercetare-dezvoltare?10. Care este continutul functiunii de productie?11. Care este continutul functiunii de marketing – comercializare?12. Care este continutul functiunii financiar contabile?13.Care este continutul functiunii de personal?

Capitolul V: ÎNTREPRINDERILE ORGANIZATE SUBFORMA SOCIETATILOR COMERCIALEV.1. Agentii economici si libera initiativaEconomia de piata se caracterizeaza prin predominarea proprietatii private, liberainitiativa a indivizilor, relatii specifice între agentii economici, determinate decaracterul proprietatii private si de alocarea libera a resurselor, prin formarea preturilorîn functie de cerere si oferta, înlaturarea dezechilibrelor cerere-oferta prin autoreglaresi protectia concurentei. Totusi, puterea publica practica interventii indirecte si în cazde dezechilibre majore, directe, pentru sprijinirea functionarii pietei. Aceste interventiiau caracteristici si intensitati diferite în functie de nivelul de dezvoltare al economieinationale, în diferite etape.În toate tarile, deci si în România, statul trebuie sa creeze facilitati pentrufunctionarea la parametri optimi a relatiilor întreprinderii cu piata, sa vegheze la bunafunctionare a tuturor formelor de întreprinderi prin instrumente si mecanismeeconomice (impozite, dobânzi, credite, subventii, taxe vamale, curs valutar, acorduri sinegocieri de preturi etc.).Libera initiativa si autonomia întreprinderilor cu capital privat, public si mixt aunevoie de un cadru adecvat de manifestare. Un suport esential al liberei initiativeeste privatizarea întreprinderilor si organizarea agentilor economici particulari .În conditiile economiei de piata proprietatea privata este preponderenta fata de ceapublica. Pastrarea în anumite proportii a unui sector public este determinata de o seriede cauze ce tin de necesitatea asigurarii energiei, restructurarea economiei, ocrotireabogatiilor naturale ale solului si subsolului si conservarea acestora (petrol, carbune,metale feroase si neferoase, metal rare si pretioase, paduri etc. ), organizarea unorsectoare vitale pentru economie care necesita investitii mari de capital, cu termen derecuperare îndelungat (centrale atomice si electrice, drumuri, transport feroviar,telecomunicatii, exploatari marine si minerale, hidrocentrale, lucrari de îmbunatatiri

funciare), dar mai putin atractive pentru capitalul privat. Sectoarele publice se restrângîn majoritatea tarilor lumii, inclusiv în tarile aflate în tranzitie la economia de piata.În aceste conditii statul este aparatorul interesului public, folosind în acest scopmijloacele, instrumentele juridice si pârghiile financiare . Agentii economici au înacest sens responsabilitati directe, legale si financiare, în care scop trebuie sa probezecompetitivitate, inventivitate, capacitate de conducere si organizare.În perioada de tranzitie în România s-au constituit, functioneaza si seperfectioneaza tipuri si forme variate de agenti economici, ca:• agentii economici organizati pe baza liberei initiative, cum sunt peroanelefizice autorizate sa desfasoare activitate independenta si asociatiile familiale;• societatile comerciale si regiile autonome, societatile nationale, constituiteprin reorganizarea unitatilor economice de stat;• unitati economice cu capital privat român, român si strain sau numai strain.În cadrul legal instituit de Decretul Lege nr.54/1990 s-au organizat, pe bazaliberei initiative , patru tipuri de agenti economici 27:a) persoane fizice autorizate sa desfasoare activitate independenta;b) asociatii familiale;c) asociatii cu scop lucrativ;d) întreprinderi mici.În baza Legii 31/1990 societatile cu scop lucrativ si întreprinderile mici, înfiintatepâna la 17 Dec.1990, s-au reorganizat într-una din formele de societate comercialastabilite de lege.Desfasurarea activitatii de productie si servicii a agentilor economici înfiintati pebaza liberei initiative se face pe baza de autorizatie. Autorizatia este actuladministrativ de autoritate unilateral, prin care organul competent al administratieipermite unei persoane fizice sau juridice exercitarea unor drepturi si asigura aparareadrepturilor individuale. Autorizatia pentru desfasurarea de activitati independente decatre persoanele fizice sau de constituire a asociatiilor familiale se emite de catreprimarii si cuprinde: numele solicitantilor, adresa, obiectul de activitate si alte conditiiprivitoare la desfasurarea activitatii. Autorizatia se poate elibera pe baza testariicapacitatii profesionale de catre organisme abilitate pe lânga primarii sau de catreorganisme profesionale specifice activitatii pentru care se cere autorizarea, cu acordulacestora. Atestarea capacitatii profesionale se face prin prezentarea de actedoveditoare sau prin examen, cu mentionarea faptului ca solicitantii au lucrat sau

lucreaza în meseriile mentionate în acte sau în meserii înrudite. Atestarea pe baza deexamen pentru persoanele care nu detin acte doveditoare privitoare la efectuarea uneianumite activitati se face la Inspectoratul teritorial de munca si protectie sociala dinjudetul de domiciliu. Atestarea privind capacitatea profesionala este obligatorie pentrutoate domeniile de activitate.Procedura de obtinere a autorizatiei pentru desfasurarea unei activitatiindependente este urmatoarea:• se întocmeste cererea de autorizare, la care se anexeaza documentul deatestare profesionala;• se obtin vizele de la institutiile abilitate;• se depune o cerere la primaria (comuna, oras, sector) din localitatea în carepersoana în cauza doreste sa-si deschida unitatea particulara;• se ridica autorizatia de functionare si se completeaza declaratia de impunerepe baza careia se fixeaza impozitul;• deschiderea, în cazul în care se doreste , a unui cont de disponibilitati laCEC sau la Banca.Persoanele fizice autorizate sa desfasoare activitate independenta pot deschideconturi bancare în lei si valuta.Pentru deschiderea contului se prezinta bancii urmatoarele documente:27 Guvernul a propus o noua lege (2002) care abroga Decretul - Lege nr.54/1990 ce permite persoanelor fizicecetateni ai statelor membre ale Uniunii Europene, ca si cetatenii români, sa desfasoare activitati independente peteritoriul României, în toate domenii si ocupatiile si sa constituie asociatii familiale din membrii familiei care segospodaresc împreuna.

• cerere de deschidere a contului;• copie dupa autorizatia de constituire, eliberata de primarie si înregistrata laadministratia financiara;• fisa cu specimenul de semnatura.Pentru realizarea activitatilor prevazute în autorizatia de constituire, în vedereacompletarii resurselor proprii, persoanele fizice autorizate sa desfasoare activitateindependenta si asociatiile familiale pot primi credite de la banci pe baza degarantii asiguratorii. Suma creditului se stabileste pe baza de negocieri cu banca, înfunctie de o serie de criterii si indicatori de bonitate (situatia patrimoniala, cifra deafaceri, rentabilitatea afacerii, garantiile prezentate în vederea asigurarii rambursariicreditului la scadenta). La negocierea creditului, solicitantul trebuie sa prezinte:

cererea de credit, situatia veniturilor previzibile, documentatia tehnico-economica defundamentare a creditului de investitii, documentele privind dreptul de proprietate etc.în cazul unui credit care depaseste un anumit plafon, solicitantul prezinta un „studiude fezabilitate”. Pe parcursul desfasurarii activitatii, banca exercita controlul utilizariicreditului si integritatea garantiilor asiguratorii. Solicitantii de credite pot aduceurmatoarele garantii: ipoteca constituita asupra bunurilor imobile personale si alegirantilor, înscrisa la notariatul în a carei raza teritoriala se afla si alte bunuri înproprietate, cesiunea în favoarea bancii prin care solicitantul cedeaza (transmite)dreptul sau de creanta cu titlu oneros în cazul în care nu-si poate achita obligatiile(creditul si dobânda aferenta).V.2. Formele societatilor comercialeÎn vederea efectuarii de acte de comert, persoanele fizice si persoanelejuridice se pot asocia si pot constitui societati comerciale28.Persoanele fizice si juridice se pot asocia si constitui una din urmatoarele formede societati comerciale:a) societate în nume colectiv;b) societate în comandita simpla;c) societate în comandita pe actiuni,d) societate pe actiuni;e) societate cu raspundere limitata.Societate în nume colectiv (SNC) este formata din doi sau mai multi asociati. Secaracterizeaza prin faptul ca obligatiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social sicu raspunderea nelimitata si solidara a tuturor asociatilor. Societatile comercialeraspund mai întâi cu patrimoniul social. Potrivit acestei reguli, creditorii SNC sedespagubesc în primul rând din patrimoniul societatii si numai atunci când activulacesteia nu acopera obligatiile sociale se recurge, în subsidiar, la avutul societarilor,care sunt raspunzatori nelimitat si solidar de obligatiile sociale nesatisfacute de catresocietatea lor în nume colectiv. Referitor la garantarea obligatiilor sociale cupatrimoniul social trebuie sa se aiba în vedere ca patrimoniul social poate fi compus28 Legea nr.31/1990 privind societatile comerciale (republicata) Monitorul Oficial al României nr.335 din 28noiembrie 1997

atât din drepturi, cât si din obligatiuni. Dar nu întregul patrimoniu social este ladispozitia creditorilor, ci numai partea activului patrimoniului si numai în cazul în care

acesta este insuficient se recurge la avutul asociatilor.Societatea în comandita simpla (SCS) are în componenta sa doua categoriidiferite de asociatii: comanditati si comanditari. Comandita este contractul deasociere în care una din parti (comanditatul) raspunde nelimitat si solidar pentruobligatiile societatii fata de creditori, iar cealalta parte (comanditarul) raspunde numaipâna la concurenta aportului sau (în limitele capitalului investit de el). Comanditat esteasociatul care raspunde pentru angajamentele SCS, nelimitat, respectiv cu toata averealui prezenta si viitoare, si în mod solitar cu ceilalti. Comanditar este asociatul a careiraspundere se limiteaza la capitalul depus într-o societate în comandita simpla si careare dreptul de a beneficia de o parte din profitul realizat de societatea respectiva.Atât în cazul SNC si SCS, cât si al celorlalte forme de societati, bunurileconstituite ca aport în societate devin proprietatea acestora. Asociatul care întârzie sadepuna aportul social este raspunzator de daunele pricinuite, iar daca aportul a foststabilit în numerar este obligat si la plata dobânzilor legale din ziua în care trebuia safaca varsamântul. Aportul asociatilor la capitalul social nu este purtator de dobânzi.Fiecare asociat primeste însa o cota parte din profit, numita dividend, în functie de cotade participare la capitalul social.Societatea în comandita pe actiuni (SCA) este societatea al carei capital socialeste împartit în actiuni, iar obligatiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social si curaspunderea limitata si solidara a asociatilor comanditati; comanditarii sunt obligatinumai la plata actiunilor lor. SCA se asemana cu societatea pe actiuni prin faptul capatrimoniul este divizat în actiuni , dar se deosebeste prin existenta a doua categorii deasociatii (comanditati si comanditari), fiecare având raspunderi diferite. Capitalul SCAnu poate fi mai mic de 25 milioane lei, iar numarul actionarilor mai mic de cinci.Societatea pe actiuni (SA) se caracterizeaza prin existenta unei singurecategorii de asociati si divizarea capitalului social în parti denumite actiuni .Obligatiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social, actionarii fiind obligati numaila plata actiunilor lor. Raspunderea patrimoniala a actionarilor pentru obligatiile

sociale este limitata la valoarea actiunilor pe care le detin. Actiunile societatii suntnegociabile si liber transmisibile. Capitalul SA nu poate fi mai mic de 25 milioane lei,iar numarul actionarilor mai mic de cinci. Capitalul social este reprezentat prin actiuniemise de societate. Actiunea este un înscris, o hârtie de valoare care reprezinta o cotafixa, dinainte stabilita, din capitalul unei SA, o hârtie emisa de o societate comercialacare exprima dreptul de proprietate al celui ce o detine asupra unei parti din valoarearespectivei societati comerciale, o valoare mobiliara ce reprezinta participarea la osocietate si comporta dreptul de decizie si dreptul la cota parte din profit. Actiunile potfi nominative sau la purtator. Felul actiunilor este determinat prin actul constitutiv, sauîn caz contrar vor fi la purtator. Actiunile au o valoare nominala (înscrisa pe actiune) sio valoare reala, reprezentata de pretul la care se vând si se cumpara la un moment dat.Dreptul de proprietate asupra actiunilor se transmite prin declaratia facuta înregistrul de actiuni al emitentului, subscrisa de cedent si de cesionar sau de mandatariilor si prin mentiunea facuta pe actiune. Subscriitorii si cesionarii ulteriori suntraspunzatori solidari de plata integrala a actiunilor timp de trei ani, socotiti de la datala care s-a facut mentiunea de transmitere în registrul societatii.Capitalul social nu poate fi majorat, nu se pot emite noi actiuni, pâna nu suntcomplet achitate contravaloarea celor din emisiunea anterioara. Când actionarii nu auefectuat plata varsamintelor, societatea îi invita sa-si îndeplineasca aceasta obligatieprintr-o somatie colectiva publicata în Monitorul Oficial si într-un ziar de mare tiraj.Daca actionarii nu efectueaza varsamintele nici în urma acestei somatii, consiliul deadministratie decide fie urmarirea actionarilor pentru varsaminte restante, fie anulareaacestor actiuni nominative. Decizia de anulare se publica în Monitorul Oficial, cuspecificarea numarului de ordine al actiunilor anulate. În locul actiunilor anulate seemit noi actiuni purtând acelasi numar, care sunt vândute. Sumele obtinute din vânzare

se întrebuinteaza pentru acoperirea cheltuielilor de publicitate si vânzare, a dobânzilorde întârziere si a varsamintelor neefectuate, iar eventualele diferente se înapoiazavechilor actionari. Daca pretul obtinut nu este suficient pentru acoperirea tuturorsumelor datorate societatii sau daca vânzarea nu are loc din lipsa de cumparatori,societatea se îndreapta împotriva subscriitorilor si cesionarilor. Daca nici în aceastafaza nu se realizeaza sumele datorate societatii se procedeaza la reducerea capitaluluicu sumele respective. Dreptul de proprietate asupra actiunilor la purtator se transmiteprin vânzare. Actiunile sunt indivizibile. Când o actiune nominativa devineproprietatea mai multor persoane, societatea nu este obligata sa înscrie transmitereaatât timp cât acele persoane nu desemneaza un reprezentant unic pentru exercitareadrepturilor rezultând din actiune. De asemenea, când o actiune la purtator apartine maimultor persoane, acesta trebuie sa desemneze un reprezentant comun. Atât timp cât oactiune este proprietatea indiviza a mai multor persoane, acestea raspund solidarpentru efectuarea varsamintelor datorate.Societatea nu poate dobândi propriile sale actiuni, nici sa acorde avansuri asupralor, în afara de cazul în care adunarea generala a actionarilor hotaraste astfel cu votulactionarilor care reprezinta doua treimi din capitalul social.Posesorii de actiuni au dreptul sa participe la împartirea rezultatelor financiare aleîntreprinderii (sa primeasca dividende), inclusiv a activelor ramase în cazul în caresocietatea este lichidata. Dividendul este cota parte din profitul net al unei SA ce secuvine pentru o actiune, unei parti de fondator sau unei parti (actiuni) industriale.Înscrisul atasat la fiecare actiune de capital care da dreptul posesorului lui legal saîncaseze cota parte din profitul net se numeste cupon de dividend.Actionari pot oferii spre vânzare actiunile lor pe cale de publicitate. În acest scopîntocmesc un prospect semnat de ei si de administratori, care cuprinde atât elementelementionate în contractul de societate si statut, cât si în contul de profit si pierderi alsocietatii, dividendele acordate, obligatiunile emise si garantiile date. Prospectul înforma autentica se depune la registrul comertului. Publicarea prospectului esteautorizata de catre judecatorul de la instanta teritoriala unde se afla sediul societatii.Publicarea se face în cel putin doua ziare dintre cele mai raspândite din localitateaunde se afla sediul societatii. Cumpararile de actiuni se fac pe baza prospectului de

vânzare semnat de actionari si administratori si vizat de judecatorul de la instantasediului registrului comertului. Cumparatorii de actiuni specifica: numele si prenumelesau denumirea, domiciliul sau sediul cumparatorului, numarul actiunilor cumparate,data cumpararii si declaratia expresa ca accepta si cunosc prospectul de vânzare aactiunilor.Situatia actiunilor se publica odata cu bilantul anual si se arata daca actiunile suntintegral platite, numarul actiunilor pentru care s-a cerut, fara rezultat, efectuareavarsamintelor.Societatea cu raspundere limitata (SRL) împrumuta caracteristici atât de lasocietatile de persoane (are o singura categorie de asociati si constituirea se face înconditiile încrederii reciproce), cât si de la cele de capitaluri (asociatii raspund înlimita capitalului social subscris). SRL este societatea ale carei obligatii sociale suntgarantate cu patrimoniul social, iar asociatii sunt obligati numai la plata partilorsociale. SRL se poate constitui si atunci când un debitor nu-si poate continuaactivitatea , iar creditorii lui nu socotesc oportuna lichidarea grabita si în consecinta seasociaza între ei; creditorii debitorului comun pot duce la bun sfârsit fie exploatarea,fie lichidarea lenta, operatiuni profitabile ambelor parti. Alte motive de asociereprovizorie cu raspundere limitata pot fi în cazul de cesiune a unei creante, exploatareaproprie, prospectiuni, exploatari, cumpararea si vânzarea unui fond de comert etc.În SRL numarul asociatilor nu poate fi mai mare de 50 iar capitalul social nu poatefi mai mic de doua milioane lei si se divide în parti sociale egale, nu mai mici de 100000 lei fiecare. În caz de aporturi în natura, acestea pot reprezenta cel mult 60% dincapitalul social. Prestatiile în natura si creantele nu pot constitui aport. Bunurile cereprezinta aporturi în natura se transmit în momentul constituirii societatii. Partilesociale nu pot fi reprezentate prin titluri negociabile. Administratorii elibereaza, lacerere, certificatul constatator al drepturilor asupra partilor sociale, cu mentiunea canu poate servi ca titlu pentru transmiterea drepturilor constatate, sub sanctiuneanulitatii transmiterii.În cazul în care într-o societate cu raspundere limitata partile sociale sunt aleunei singure persoane, în calitate de asociat unic, acesta are drepturile si obligatiunileadunarii generale.V.3. Constituirea societatilor comercialeActele constitutive ale societatilor comerciale difera în functie de forma

acestora:• societatea în nume colectiv sau în comandita simpla se constituie pe bazacontractului de societate;• societatea pe actiuni, în comandita pe actiuni sau societate cu raspunderelimitata se constituie pe baza de act constutiv si statut. Daca SRL seconstituire prin actul de vointa al unei singure persoane se întocmeste numaistatutul.Actul constitutiv se semneaza de catre toti asociatii, sau în caz de subscriptiepublica, de fondatori si se încheie în forma autentica. Fondatorii sunt persoanele careau avut un rol important în constituirea societatii.Actul constitutiv al societatii în nume colectiv, în comandita simpla s-aucu raspundere limitata cuprinde:• Datele de identificare (numele , prenumele, locul si data nasterii, domiciliulsi cetatenia asociatilor);• Forma societatii, denumirea sediul;• Obiectul de activitate al societatii;• Capitalul social subscris si varsat;• Asociatii care reprezinta si administreaza societatea;• Partea fiecarui asociat la profit si la pierderi;• Sediile secundare (sucursale, agentii sau alte unitati fara personalitatejuridica puncte de lucru);• Durata societatii;• Modul de dizolvare si de lichidare.Actul constitutiv al societatii pe actiuni cuprinde:• Datele de identificare;• Forma, denumirea, sediul;• Obiectul de activitate al societatii ;• Capitalul social subscris si varsat;• Valoarea bunurilor constituite ca aport în natura;• Numarul si valoarea normala a actiunilor, cu specificarea daca suntnominative sau la purtator;• Numele si prenumele, locul, data nasterii si cetatenia, domiciliuladministratorilor persoane fizice si cenzorilor;• Clauze privind conducerea, administrarea, controlul gestiunii si functionareasocietatii;• Durata societatii ;• Modul de împartire a profitului si de suportare a pierderilor;• Sediile secundare (sucursale, agentii, reprezentante etc.),• Avantajele rezervate fondatorilor;• Actiunile comanditarilor în societatea în comandita pe actiuni;• Operatiunile încheiate de asociati în contul societatii;• Modul de dizolvare si de lichidare a societatii.

La constituirea societatii pe actiuni prin subscriptie publica fondatorii vorîntocmi un prospect de emisiune, semnat de catre acestia în forma autentica care va fidepus la registrul comertului din judetul unde se va stabilii sediul societatii.Societatea comerciala este persoana juridica la data înmatricularii înregistrul comertului, dupa care se publica în Monitorul Oficial al României pentruevidenta fiscala, cu mentionarea numarului de înmatriculare.Societatile comerciale pot crea filiale, care au forma de societati comerciale cupersonalitate juridica si au regimul juridic al formei de societate în care s-au constituit.Spre deosebire de filiale, sucursalele nu au personalitate juridica si se înfiinteaza înaceeasi localitate cu societatea fondatoare.Reprezentantii societatilor si sucursalelor sunt obligati sa depuna la oficiulregistrului comertului semnaturile lor , în termen de 15 zile de la data înmatriculariisocietatii, daca au fost numiti prin actul constitutiv.V.4. Guvernarea societaraConceptul de guvernare societara29 s-a format din necesitatea de a reuniproprietatea cu controlul acesteia. Din anii '70 aceasta tendinta s-a intensificat pe planmondial foarte mult si a dobândit forme complexe de manifestare. La baza acestuiproces au stat doua conditii: extinderea societatilor pe actiuni si dezvoltareainvestitiilor institutionale. Investitorii institutionali sunt fondurile de pensii, fondurilede asigurari, fondurile mutuale etc. Acesti investitori sunt, alaturi de micii investitori,actionari minoritari.Guvernarea societara se bazeaza pe un sistem de principii si norme care asiguradistribuirea competentelor între actionari (stockholders), consiliul de administratie simanageri. Acest sistem a creat noi reguli de conducere.Se cunosc doua modele de guvernare societara: modelul american, bazat pevaloarea actionariala (maximizarea valorii pentru actionari); modelul european, bazatpe parteneriat (stakeholders), respectiv pe armonizarea intereselor tuturorparticipantilor interesati (actionari, manageri, muncitori, furnizori, creditori,municipalitatile în care sunt amplasate societatile).Modelul american de guvernare societara s-a constituit în procesul de extinderea corporatiilor si a finantarii pe baza resurselor proprii si a resurselor atrase de pepietele de capital (emisiuni de actiuni si obligatiuni etc.) .Modelul european de guvernare societara se bazeaza, în principal, pe finantarea

prin credite bancare, alaturi de sursele interne. Pietele de capital sunt mai putindezvoltate decât în Statele Unite. Desi aceste piete constituie o importanta sursa definantare în perspectiva si pentru Europa Occidentala, adoptarea acestui modelnecesita schimbari structurale profunde în economie si crearea unor piete financiarefunctionale si stabile. Societatile comerciale pe actiuni, în Germania de pilda,reprezinta numai 2% din numarul total, iar pietele de capital sunt putin folosite.Guvernarea societara este un concept nou de conducere, implementat pe bazaunui proiect, de catre cinci parteneri ai Aliantei Strategice a Asociatiilor de Afaceri(ASAA), sustinuta financiar de Center for International Private Entreprise (CIPE)Washington. Numeroase tari din lume sunt membre ale acestei organizatii, Româniamanifestând interes în acest sens.Conducerea societara se bazeaza pe urmatoarele principii promovate deOrganizatia Economica pentru Comert si Dezvoltare (OCDE ):1. Drepturile actionarilor care trebuie asigurate si protejate de cadrullegislativ si institutional creat de catre fiecare guvern;2. Tratamentul echitabil al actionarilor, indiferent de categoria din carefac parte (interni sau straini, majoritari sau minoritari). Toti actionariitrebuie sa aiba posibilitatea de a obtine reparatii corespunzatoare încazul încalcarii drepturilor lor;3. Rolul grupurilor de interese în guvernarea societara care se refera larecunoasterea si stabilirea prin lege a drepturilor acestora si laîncurajarea cooperarii active între companii si grupurile de interese în29 Unii specialisti folosesc cu acelasi sens notiunea de guvernare corporatista (corporate government) .

vederea crearii de bogatie, locuri de munca si mentinerea situatieifinanciare sanatoase;4. Prezentarea si transparenta societatii este obligatoriu sa se asigurecorect si la timp. Informatiile despre societate cuprind: situatiafinanciara, performanta, proprietatea, conducerea;5. Responsabilitatile consiliului de administratie se bazeaza pe orientareastrategica a societatii, monitorizarea activitatii managerilor, precum siraspunderea acestora fata de societate si actionari.În România, reforma întreprinderilor, initiata la începutul anilor '90-91, aprodus schimbari fundamentale în modul de conducere, în special ca urmare aprivatizarii patrimoniului de stat. Legea 31/1991 privind societatile comerciale sebazeaza pe un model mixt caracterizat prin faptul ca organismul suprem de control alsocietatii este adunarea generala a actionarilor; aceasta desemneaza un consiliu deadministratie (administrator care are toata responsabilitatea administrarii întreprinderiisi o comisie de cenzori pentru controlul intern).O anumita parte din activitatea economica din sectoare strategice, organizata sub

forma de „regii autonome” si ulterior „societati nationale”, nu este condusa conformprincipiilor societare si a practicilor din societatile comerciale. Principiile deorganizare a regiilor autonome si societatilor nationale, unde dominanta esteproprietatea de stat, nu asigura conditii pentru implementarea unui sistem economicbazat pe performanta si profit.Nivelul scazut al calitatii conducerii societare existent în firmele de stat are efectedaunatoare în întreaga economie. Firmele private adopta, la rândul lor, practicimanageriale defectuoase ce nu au nimic comun cu principiile guvernarii societare (cade exemplu, amânarea si reesalonarea platii datoriilor catre bugetul de stat).Conceptele si notiunile de conducere societara au o utilizare de data recenta înRomânia, fiind abordate în Ordonanta Guvernului 229/2000 în legatura cu protectiaactionarilor minoritari. Cu aceasta ocazie, asociatiile de afaceri si camerele de comertdin cadrul Aliantei strategice a asociatiilor de afaceri au dezbatut notiunile deconducere societara si au elaborat Codul Voluntar de Conducere Corporativa si debune practici.Conducerea operativa si consiliul de administratie al unei societati auobligatia sa adopte principiile conducerii societare pentru a evita conflictele cepot apare prin nerespectarea legii si pentru a asigura realizarea uneiperformante ridicate. Cadrul institutional introdus de lege asigura în principiudrepturile de baza ale actionarilor, protectia proprietatii, dreptul de a schimbasau cesiona actiuni, dreptul de a obtine informatii despre societate, dreptul de aparticipa la adunarile generale si de a vota, dreptul de a alege membrii consiliuluide administratie, dreptul de a participa la repartitia profitului etc. Cu toateacestea, datorita structurii complexe a actionariatului, a atitudinii managerilor si aaltor cauze drepturile actionarilor minoritari nu se respecta în multe cazuri.Participarea actionarilor la adunarile generale este scazuta, multi dintre acestia nu aucunostinta de data desfasurarii adunarii. Legea 31/1990 nu asigura un cadru deconducere societara dezvoltat pentru actionari, atât cu privire la exercitarea drepturilorpe care le au, cât mai ales cu privire la influenta ce ar putea s-o aiba în luareadeciziilor.Pe de alta parte, guvernarea societara este deficitara si datorita faptului ca multimembrii ai consiliilor de administratie nu au calificarea necesara pentru

conducerea societatii, ceea ce limiteaza puterea acestora de a lua deciziicompetente. Lipsesc de asemenea, adesea, informatiile economice si de marketingnecesare unei conduceri competente, selectarea si prelucrarea acestora necesitând oînalta pregatire profesionala. De asemenea, rolul comisiei de cenzori si relatia acesteiacu consiliul de administratie sunt insuficiente pentru o conducere performanta.V.5. Functionarea si administratia societatilorAdministrarea este activitatea privitoare la gospodarirea, conducerea sicontrolul existentei si miscarii valorilor materiale si banesti ale unei societaticomerciale . În orice forma de societate comerciala, activitatile cerute pentru aducereala îndeplinire a obiectului societatii se realizeaza de catre administratori , care audrepturi, obligatii si raspunderi. Astfel, administratorii au dreptul de a reprezentasocietatea. Acest drept nu poate fi transmis. În cazul nerespectarii de catreadministrator a acestei interdictii de transmitere a dreptului de a reprezenta societatea,aceasta (societatea) nu este obligata fata de terti, dar poate pretinde de la cel substituitbeneficiile rezultate din activitate. În cazul în care administratorul substituie, faradrept, alta persoana, raspunde solidar cu aceasta pentru eventualele pagube produsesocietatii.Administratorii sunt solidar raspunzatori fata de societate pentru: realizareavarsamintelor efectuate de asociati, existenta reala a dividendelor, existenta registrelorcerute de lege si corecta lor completare, exacta îndeplinire a hotarârilor adunarilorgenerale, stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea, actul constitutiv si statutul leimpun. Actiunea în raspundere împotriva administratorilor apartine si creditorilorsocietatii, însa acestia o pot exercita numai în caz de faliment al societatii.Administratorii (SNC) se numesc prin contractul de societate sau se aleg decatre asociatii care detin majoritatea absoluta a capitalului social, care le fixeazaputerile, durata si eventual remuneratia. Aceeasi competenta exista si pentru revocareasau limitarea puterii administratorilor. Daca un administrator ia initiativa uneiactivitati ce depaseste limitele celor obisnuite pe care îl exercita societatea,înstiinteaza pe ceilalti administratori înainte de a o încheia, sub sanctiunea suportariipierderilor ce au rezultat din aceasta. În caz de opozitie a vreunuia dintre ei, decidasociatii care detin majoritatea absoluta a capitalului social. Operatia încheiata contra

opozitiei facute este valabila fata de tertii carora nu li s-a comunicat aceasta opozitie.Administrarea (SCS) se încredinteaza unuia sau mai multor asociaticomanditati. Dreptul de a reprezenta societatea apartine fiecarui comanditat, afara destipulatia contrara în actul constitutiv. Daca actul constitutiv dispune ca asociatii salucreze împreuna, decizia se ia în unanimitate. În caz de divergenta decid asociatii caredetin majoritatea absoluta a capitalului social. Acestia pot alege unul sau mai multicomanditati care sa administreze societatea, sa le fixeze atributele, durata mandatuluisi eventuala remuneratie, sa le revoce mandatul sau sa le limiteze atributele. Asociatulcare, într-o operatie determinata, are pe cont propriu sau pe contul altuia interesecontrare acelora ale societatii nu poate lua parte la nici o deliberare sau decizie privindaceasta operatie. Cel care contravine acestei reguli este raspunzator de daunelecauzate societatii, daca, fara votul sau, nu s-ar fi obtinut majoritatea ceruta.Când aportul la capitalul social apartine mai multor persoane, acestea suntobligate solidar fata de societate si trebuie sa desemneze un reprezentant comun pentruexercitarea drepturilor decurgând din acest aport. Asociatul care a depus ca aport unasau mai multe creante nu este eliberat atât timp cât societatea nu a obtinut plata sumeipentru care au fost aduse. Daca plata nu s-a putut obtine prin urmarirea debitoruluicedent, asociatul, în afara de daune, raspunde de suma datorata cu dobânda legala dinziua scadentei creantelor. Cesiunea aportului de capital social este posibila daca a fostpermisa prin contractul de societate. Cesiunea nu elibereaza asociatul cedent de ceeace mai datoreaza societatii din aportul sau de capital.Societatea pe actiuni (SA) este administrata de catre unul sau mai multiadministratori. Când sunt mai multi administratori se constituie în consiliul deadministratie30. Numirea si înlocuirea administratorilor se face de catre adunareagenerala. Drepturile si obligatiile partilor se stabilesc într-un contract deadministrare. Consiliul de administratie poate delega o parte din puterile sale unuicomitet de directie, compus din membrii alesi dintre administratori.Presedintele consiliului de administratie poate fi si director general, careconduce si consiliul de directie.

Consiliul de administratie se întruneste ori de câte ori este necesar, dar celputin o data pe luna, iar comitetul de directie cel putin o data pe saptamâna. Lasedintele comitetului de administratie se întocmeste proces verbal.La sedintele consiliului de administratie sunt convocati si cenzorii care auobligatia sa supravegheze gestiunea societatii si sa prezinte rapoarte periodicecomitetului de administratie si la prezentarea bilantului contabil în adunarea generala.Directorii executivi nu pot fi membrii în consiliul de administratie al societatii.Adunarile generale ale societatii sunt: ordinare si extraordinare si suntformate din actionarii acestora. Adunarea generala ordinara se întruneste cel putin odata pe an pentru aprobarea bilantului contabil, a rapoartelor administratorilor si acenzorilor, fixeaza dividendul, alege administratorii si cenzorii etc. Adunarea generalaextraordinara se întruneste ori de câte ori este nevoie sa ia hotarâri privind: prelungireaduratei societatii, schimbarea obiectului de activitate sau a formei societatii, mutareasediului, fuziuni, reducerea sau marirea capitalului social, emisiunea de obligatiuni etc.Administratorii sunt obligati sa convoace adunarea generala la cereaactionarilor ce reprezinta a zecea parte din capitalul social si daca cererea cuprindeprobleme ce intra în competenta adunarii. Daca, în urma acestor cereri, administratoriinu convoaca adunarea, convocarea este ordonata de instanta cu aducerea partilor.Totodata, instanta desemneaza dintre actionari persoana care prezideaza adunarea.Dreptul de vot este determinat de numarul actionarilor. Orice actiune dadreptul la un vot în adunarile societatii. Actul constitutiv sau statutul poate limitanumarul voturilor în cazul actionarilor care poseda mai mult de o actiune. Exercitiuldreptului de vot este suspendat pentru actionarii care nu sunt la curent cu varsaminteleajunse la scadenta. În raport de aceste criterii, actionarii exercita dreptul lor de vot în30 Legea 15/1990 privind reorganizarea unitatilor economice de stat ca regii autonome si societati comerciale,M.Of. nr.98/1990; Legea 31/1990 privind societatile comerciale, MO nr.126-127/1990, republicata în 1997.

adunarea generala proportional cu numarul actiunilor ce le poseda. Dreptul de vot nupoate fi cedat.Administratorii nu pot vota, în baza actiunilor pe care le poseda, nici personal,nici prin mandatar, descarcarea gestiunii lor sau o problema în care persoana sau

administratia lor ar fi în discutie. Ei vor vota însa bilantul si contul de rezultate, dacasunt posesorii a cel putin jumatate din capitalul social si nu se poate forma majoritatealegala fara votul lor .Hotarârile adunarilor se iau prin vot deschis. Votul secret este obligatoriupentru alegerea membrilor consiliului de administratie si a cenzorilor pentrurevocarea lor si pentru hotarârile referitoare la raspunderea administratorilor.Hotarârile luate de adunarea generala în conditii legale sunt obligatorii chiar pentruactionarii care nu au participat la adunare sau au votat contra. Acestia pot însa sa ataceîn justitie hotarârile adunarii generale contrare contractului de societate, statutului saulegii. Hotarârile adunarii generale se depun la registrul comertului pentru a fimentionate în registru si publicate în Monitorul Oficial al României.La intrarea în functiune, fiecare administrator are obligatia sa depuna ogarantie pentru administratia sa, care nu poate fi mai mica decât valoarea a 10 actiunisau dublul remuneratiei lunare. Garantia ramâne în casa societatii si se restituieadministratorului numai dupa ce adunarea generala a aprobat bilantul ultimuluiexercitiu în care administratorul a functionat si s-a votat descarcarea de gestiune.Semnaturile administratorilor se depun la registrul comertului, o data cu prezentareacertificatului eliberat de cenzori din care rezulta depunerea garantiei.Consiliul de administratie poate decide legal în prezenta personala a celputin jumatate din numarul administratorilor. Deciziile se iau cu majoritateaabsoluta a membrilor prezenti.Membrii comitetului de directie si directorii nu pot fi, fara autorizareaconsiliului de administratie, administratori, membrii în comitetul de directie, cenzorisau asociati cu raspundere nelimitata în alte societati comerciale sau având acelasiobiect de activitate, nici exercita acelasi tip de comert sau altul concomitent, pe contpropriu sau al altei persoane.Administratorii pot sa încheie contracte în baza carora societatea urmeaza sadobândeasca imobile, instalatii si bunuri destinate a servi în mod durabil exploatariiobiectului societatii, pe un pret ce depaseste în total sau în parte o zecime din capitalulsocial, numai cu aprobarea adunarii generale. Comitetul de directie, toti administratorii

raspund fata de societate pentru actele îndeplinite de directori sau de personalulîncadrat de consiliul de administratie, când dauna nu s-ar fi produs daca ei ar fiexercitat supravegherea impusa de îndatoririle functiei lor.Administratorii societatii sunt solidar raspunzatori cu predecesorii lorimediati daca, având cunostinta de neregularitatile savârsite de acestia, nu ledenunta cenzorilor. Raspunderea pentru actele savârsite sau pentru omisiuni nu seîntinde si la administratorii care au facut sa se constate, în registrul deciziilorconsiliului de administratie, împotrivirea lor si au încunostiintat despre aceasta înscris pe cenzori.În tarile dezvoltate se evidentiaza doua modalitati practice de administrare:prin consiliul de administratie sau prin consiliul de supraveghere.Consiliul de administratie (CA) se constituie în mod obligatoriu din rândulactionarilor alesi de adunarea generala si are drept atributii: numirea presedintelui sidirectorului general; aprobarea bilantului contabil; stabilirea strategiilor de dezvoltare;achizitionarea de tehnologii; renuntarea la unele domenii de activitate; stabilireapoliticii sociale etc.În Statele Unite conducerea corporatiilor (bordul de administrare) esteconstituita din: adunarea generala a actionarilor (stockholders) si consiliul deadministratie, care exercita functii de conducere si control.Existenta consiliului de supraveghere presupune o separare neta între functiilede conducere si cele de control. Consiliul de supraveghere este format din rândurileactionarilor si este ales de adunarea generala a actionarilor.În Franta si Germania structura de conducere a societatilor este formata din:consiliul de supraveghere care are functii de control si comitetul director care asiguragestiunea activitatii.În România, conducerea societatilor comerciale cu capital majoritar de stat areîn aceasta etapa trasaturi specifice. Astfel, atributiile adunarii generale a actionarilor(AGA) sunt exercitate de reprezentantii statului care au un rol similar cu cel alconsiliului de supraveghere din unele tari. Structura de conducere a societatilor esteformata din consiliul de administratie, cu functii de conducere si control a comitetuluidirector.Conducerea societatilor cu raspundere limitata (SRL) adopta hotarâri înadunarea generala si cu votare prin corespondenta, daca aceasta posibilitate estestabilita prin statut. Adunarea decide prin votul reprezentând majoritatea absoluta a

asociatilor si a partilor sociale. Pentru hotarârile având ca obiect modificarilecontractului de societate sau ale statutului este necesar votul tuturor asociatilor. Fiecareparte sociala da drept la un vot. Un asociat nu poate exercita dreptul sau de vot îndeliberarile adunarilor asociatilor referitoare la aporturile în natura sau la actelejuridice încheiate între el si societate. Daca adunarea legal constituita nu poate lua ohotarâre valabila din cauza neîntrunirii majoritatii cerute, adunarea convocata din noupoate decide asupra ordini de zi, oricare ar fi numarul de asociati si partea din capitalreprezentata de asociatii prezenti.Convocarea adunarii asociatilor se face de catre administratori, cel putin o datape an sau ori de câte ori este necesar. Adunarea asociatilor poate fi convocata si decatre un asociat sau un numar de asociati ce reprezinta cel putin o patrime dincapitalul social. Convocarea se face prin semnare recomandata.SRL este administrata de unul sau mai multi administratori, asociati sauneasociati, numiti prin contractul de societate sau adunarea generala. Administratoriinu pot primii, fara autorizatia adunarii asociatilor, mandatul de administratori în altesocietati concurente sau având acelasi obiect, nici sa faca acelasi fel de comert orialtul concurent pe cont propriu sau cu alte persoane fizice sau juridice, sub sanctiunearevocarii si raspunderii pentru daune.SRL tine, prin grija administratorilor, registrul asociatilor în care se înscriu:numele si prenumele, denumirea, domiciliul sau sediul fiecarui asociat; partea fiecaruiasociat din capitalul social; transferul partilor sociale sau alte modificari ale acestuia:Registrul poate fi cercetat de asociati si creditori.Statutul poate prevedea alegerea unuia sau mai multor cenzori de catre adunareaasociatilor. Daca numarul asociatilor trece de 15, numirea cenzorilor este obligatorie.Normele privind bilantul societatii, fondul de rezerva si reducerea capitalului suntidentice cu cele ale SA.Partile sociale pot fi transmise între asociati. Transmiterea catre persoane dinafara societatii este permisa numai cu aprobarea asociatilor care reprezinta cel putintrei patrimi din capitalul social. Prestatiile periodice în natura nu sunt transmisibilefara acordul adunarii generale. Transmiterea partilor sociale se înscrie în registrulcomertului si în registrul de asociati ai societatii.V.6. Reorganizarea judiciara si falimentul întreprinderilor

Agentii economici, persoane fizice sau societati comerciale, care nu mai pot facefata datoriilor si sunt numiti debitori intra în reorganizare judiciara sau faliment.Legislatia în vigoare stabileste ca totalitatea bunurilor si drepturilor patrimoniale aledebitorului pot face obiectul unei executari silite, în conditiile Codului de proceduracivila 31.Procedura de reorganizare si lichidare judiciara a întreprinderilor se aplica decatre instantele judecatoresti, judecatorul-sindic, administratorul, lichidatorul,adunarea creditorilor si comitetul creditorilor.Procedura de reorganizare sau lichidare începe pe baza unei cereri introdusa latribunal de catre debitor sau de catre creditori, ori de catre Camera de Comert siIndustrie Teritoriala . Judecatorul sindic, numit de presedintele tribunalului dintrejudecatorii desemnati, deschide procedura dupa 48 de ore de la înregistrarea cererii.Judecatorul-sindic numeste un administrator, în cazul reorganizarii judiciare sauun lichidator, în cazul falimentului. Administratorul sau lichidatorul, dupa caz,întocmeste un raport amanuntit asupra cauzelor si împrejurarilor care au dus laîncetarea de plati, cu mentionarea persoanelor carora le-ar fi imputabile si îl prezintajudecatorului-sindic.Debitorul sau creditorii titulari pot sa propuna fie un plan de reorganizare, înbaza caruia activitatea debitorului poate continua, fie un plan de lichidare a unorbunuri din averea acestuia.În cazul admiterii unui plan de reorganizare, acesta va cuprinde posibilitatile deredresare a activitatii, mijloacele financiare disponibile si cererea pietei pentru ofertadebitorului. Planul de reorganizare poate indica si majorarea capitalului social . Planulse considera acceptat daca creditorii care detin majoritatea din valoare creantelor îlvoteaza. Debitorul este obligat sa îndeplineasca schimbarile structurale prevazute înplan. Administratorul caruia i s-a încredintat conducerea continuarii activitatiidebitorului va trebui sa prezinte, lunar, rapoarte judecatorului – sindic asupra situatieifinanciare a averii debitorului, precum si situatia cheltuielilor efectuate pentru bunulmers al activitatii. Creditorii vor fi convocati la sfârsitul fiecarui trimestru pentru aasculta darea de seama contabila. Judecatorul-sindic poate dispune continuareaactivitatii debitorului, dar numai cu acordul creditorilor.

31 Legea 64/1995 privind procedura reorganizarii judiciare si a falimentului, modificata de Ordonanta de Urgentaa Guvernului nr.58/1997 si ulterior de Legea nr.99/1999.

În caz de faliment judecatorul-sindic numeste un lichidator. Acesta poate vindebunurile debitorului. Se întocmeste un plan de lichidare, în baza careia începeprocedura. Lichidatorul ridica documentele si registrele de contabilitate, ia masuri deinventariere a patrimoniului si trimite fiecarui creditor o notificare care precizeazatermenul limita de înregistrare a creantelor împotriva debitorului. Efectuarea lichidariise face sub controlul judecatorului-sindic. Procedura începe cu afisarea unui tabel cecontine obligatiile pe care le are întreprinderea. Bunurile acesteia pot fi vândute înansamblu sau individual.Sumele realizate din vânzarea bunurilor vor fi depuse la banca, în contul averii debitorului.Judecatorul-sindic va da dispozitii tuturor bancilor la care debitorul are disponibilîn conturi sa nu dispuna de acestea fara un ordin al sau sau al lichidatorului.Dupa expirarea termenului pentru înregistrarea creantelor, lichidatorul le vaexamina pentru a le stabilii legitimitatea, valoarea exacta si prioritatea fiecarei creante.În urma acestor verificari, lichidatorul va întocmi si va înregistra la tribunal un tabelpreliminar cuprinzând toate obligatiile debitorului. Lichidatorul poate angaja un expertcontabil pentru a-l asista la stabilirea preturilor bunurilor din averea debitorului.Creantele vor fi platite, atât în cazul lichidarii unor bunuri din averea debitoruluipe baza unui plan de reorganizare, cât si în cazul falimentului. Dupa aprobarea de catrejudecatorul-sindic a raportului final al lichidatorului, acesta va face distribuirea finalaa tuturor fondurilor din averea debitorului si va încheia procedura de lichidare.Membrii organelor de conducerea a întreprinderii suporta consecintele actelor lor.Astfel, tribunalul dispune ca o parte din pasivul societatilor pe actiuni sau a societatilorcu raspundere limitata aflate în încetare de plati sa fie suportata de catre:administratori, directori, cenzori, daca acestia au contribuit la situatia în care a ajunssocietatea. Poate avea loc si executarea silita, conform Codului de procedura civila,împotriva persoanelor vinovate.Cuvinte si expresii cheie:• libera initiativa a age ntilor economici;• autorizatie de desfasurare a unei activitati independente;

• asociatii familiale;• societate comerciala;• societate în nume colectiv;• societate în comandita simpla;• societate în comandita pe actiuni;• societate pe actiuni;• societate cu raspundere limitata;• act constitutiv;• guvernarea societara;• administrarea societatilor comerciale;• adunarea generala a actionarilor;• consiliul de administratie;• comitetul de directie;• dizolvarea societatii comerciale;• falimentul societatii comerciale.Întrebari:1. În ce consta procedura de autorizare pentru desfasurarea unei activitatieconomice independente?2. Ce se întelege prin societate comerciala?3. Care sunt formele de organizare a societatilor comerciale?4. Care sunt procedurile de constituire a societatilor comerciale?5. În ce consta conceptul de guvernare societara?6. În ce consta mecanismul de functionare si administrare a societatiicomerciale?7. Care sunt atributiile adunarilor generale ale societatilor comerciale?8. Care sun atributiile consiliilor de administratie ale societatilor comerciale?9. Când se declanseaza procedura de reorganizare judiciara sau de faliment asocietatii comerciale?10. În ce consta mecanismul de reorganizare sau faliment al societatii comerciale?Capitolul VI: ÎNTREPRINDERILE MICI SI MIJLOCIIVI.1. Diversitatea criteriilor de delimitare a întreprinderilor mici simijlociiConceptul de întreprindere privata mica si mijlocie (IMM) este foarte complex,cu multe determinari si numeroase implicatii pe planul organizarii si functionariiîntreprinderilor de acest fel. Complexitatea conceptului este evidentiata si de numarulapreciabil si diversificat de opinii cu privire la criteriile de delimitare a acestorîntreprinderi fata de firmele mari. Întrucât nu exista un criteriu unic de definire side clasificare a IMM, prezentarea mai multor modalitati de abordare a dimensiunilorlor ne ofera o baza analitica suficient de riguroasa pentru identificarea corecta a

întreprinderilor care fac parte din categoria IMM.Desi nu exista o definitie unanim acceptata a IMM, marimea acestora esteinterpretata în functie de o serie de elemente comune, specifice unor tari sau grupe detari.În tarile Uniunii Europene se considera drept limite maxime dimensionale aleIMM numarul de 500 de angajati si participarea unei firme mai mari la detinerea anu mai mult de o treime din capital.În anumite domenii de activitate capitalul fix constituie indicatorul cel mairelevant, deoarece reprezinta potentialul productiv real al întreprinderii, chiar si atuncicând acest capital este utilizat do ar partial din considerente economice. Pe de altaparte, nu trebuie omis riscul deformarii, prin prisma acestui indicator, a imaginiiîntreprinderilor cu un volum redus al activitatii, dar cu un grad înalt de mecanizare side automatizare, deci cu un capital fix performant. Relevanta acestui indicator în cazulcomparatiilor internationale este afectata de raporturile de schimb între monedelenationale, precum si de fluctuatiile monetare.Indicatorul cifra de afaceri da o imagine mai clara a activitatii întreprinderii,fara a fi însa în conexiune directa cu marimea, datorita faptului ca multe întreprinderi,considerate mici si mijlocii în functie de celelalte criterii, pot atinge cifre de afacericomparabile cu cele ale întreprinderilor mari. Si acest indicator, a carui forma deexprimare este în moneda nationala, suporta influentele acelorasi factori ca siindicatorul precedent. În S.U.A., cifra de afaceri este utilizata pentru a delimitaîntreprinderile mici (cu o cifra de afaceri sub 2,5 milioane dolari) de cele mari (peste2,5 milioane dolari), iar în Canada întreprinderile cu o cifra de afaceri anuala sub 2milioane dolari sunt incluse în categoria celor mici, cele mijlocii atingând pana la 20milioane dolari.Având avantajul de a nu se gasi sub influenta factorilor deformanti amintiti,numarul de salariati reprezinta indicatorul cel mai frecvent si mai usor de folosit.În acest sens, UE foloseste limita de 50 de salariati pentru întreprinderile micisi cea de 500 pentru întreprinderile mijlocii. În tarile membre ale Uniunii Europene,IMM detin circa 45% din totalul fortei de munca angajate si peste 50% din cifra deafaceri realizata.În Japonia, definirea IMM se face pe domenii de activitate în functie de

indicatorii: capitalul fix si numarul de angajati.Clasificarea IMM din S.U.A. se bazeaza, în principal, pe doua criterii: numarulde salariati si valoarea vânzarilor sau a activelor, distingându-se sapte categoriidimensionale de firme.În tarile dezvoltate, în categoria IMM se disting doua mari grupe:1. Întreprinderi mici si mijlocii cu autonomie limitata, jucând rolul desubcontractanti în cadrul pietelor de oligopol, caracterizate prin existenta unuinucleu reprezentat de câteva firme mari. În aceste conditii, marile întreprinderisunt direct interesate în mentinerea pe pietele lor a IMM care contribuie lasporirea competitivitatii produsului final, dovedindu-se mai eficiente înrealizarea unor componente si constituind totodata bariere de intrare pe pietelerespective.2. Întreprinderi mici si mijlocii cu autonomie deplina care îsielaboreaza propria strategie în cadrul pietelor si sunt caracterizate prin rolulimportant al diversitatii sortimentale. În aceste conditii, IMM au de multe ori opozitie mai sigura pe anumite piete decât cele mari, întrucât ele se pot adaptamai usor la cerintele diferitilor consumatori.În cadrul amplului proces de restructurare a sistemului industrial în tariledezvoltate, numarul IMM se mentine ridicat, întrucât, de regula, pe ansamblulindustriei, exista un echilibru între unitatile nou înfiintate si cele care îsi înceteazaactivitatea.De mentionat este faptul ca nu exista o definitie unanim acceptata a ceea cereprezinta o întreprindere mica sau mijlocie si nici un criteriu simplu si universalaplicabil pentru a le delimita pe ramuri de activitate. Totodata, reglementarilelegale privind înfiintarea, functionarea si impozitarea întreprinderilor difera de la o tarala alta. Astfel, în S.U.A. se considera ca în industria prelucratoare IMM au maximum1500 de angajati; în Franta, Germania, Italia, 500 de angajati; în Japoniaîntreprinderile cu cel putin 20 de persoane sunt considerate întreprinderi mici, iar celemijlocii au 300 de angajati; în Anglia sunt considerate IMM cele cu 200 de angajati; înOlanda, Belgia, Danemarca cele cu 70 etc. În mod complementar se utilizeaza si altiindicatori pentru încadrarea întreprinderilor într-o categorie sau alta, cum ar fi cifra deafaceri în Franta, Germania, Belgia, Anglia, Olanda, Italia ( cel putin 400 mii dolari).Aprecierea întreprinderilor ca fiind mici si mijlocii pe baza criteriilorcantitative nu este concludenta, nereflectând aspecte deosebit de importante, precum

caracterul international al pietei sau un grad ridicat de calificare a personalului etc. Deexemplu, în Frant a, în sectorul serviciilor, un birou de studii cu 400 angajati esteconsiderat ca o mare societate, în timp ce o întreprindere cu 1000 angajati supusaconcurentei internationale nu este considerata mare.Dupa unii autori, comportamentul si, uneori, performantele întreprinderilormijlocii sunt mai apropiate de cele ale întreprinderilor mari, decât de cele aleîntreprinderilor mici.La alegerea dimensiunii întreprinderii (mica, mijlocie, mare), cu ocaziaînfiintarii sau modificarii acesteia, se au în vedere în primul rând reglementarilelegale existente cu privire la: forma juridica de organizare; nivelul minim alcapitalului; nivelul impozitului perceput; nivelul dobânzilor pentru împrumuturiacordate; salarizarea personalului; protectia sociala etc.Faptul ca IMM sunt dominante ca numar în tarile dezvoltate se datoreazaponderii mari pe care o au întreprinderile individuale (unipersonale sau familiale).Desi întreprinderile individuale au avantaje ce decurg din relatia managerproprietar,ele prezinta si dezavantaje, mai ales în ceea ce priveste volumul resurselorfinanciare disponibile, cu implicatii asupra perspectivelor de dezvoltare, aîmbunatatirii performantelor. Aceasta situatie explica, în parte, frecventa ridicata aînfiintarii si desfiintarii acestor categorii de întreprinderi. De exemplu, în Franta,aproape 10% din numarul total al întreprinderilor care au pâna la 10 salariati sereînnoiesc în fiecare an.Numarul mare de IMM în structura sistemelor industriale occidentale seexplica si prin faptul ca, pe de o parte acestea nu sunt alternative ale întreprinderilormari, ci au un rol de complementaritate în reglarea cantitatilor oferite pe piata,asigurându-se astfel structuri concurentiale care stimuleaza si obliga la eficienta siprogres tehnologic, iar pe de alta parte sunt preferate în domenii sau sectoare deactivitate în care îngustimea pietei si instabilitatea accentuata a cererii nu asigura orentabilitate ridicata si pe termen lung a întreprinderilor de dimensiuni mari.În România, criteriile de delimitare a IMM sunt de asemeneadiversificate. Se utilizeaza cu precadere numarul de angajati si cifra de afaceri.În anumite ramuri, în special în conditiile transferului de proprietate a unorîntreprinderi de stat aflate în dificultate financiara (cifra de afaceri redusa, blocajfinanciar, trimiterea în somaj a personalului etc.), criteriul de delimitare poate fi sicapitalul fix.În România o mare dezvoltare cunosc microîntreprinderile, de regula familiale,cu numar redus de salariati.Legea 133/1999 privind stimularea întreprinzatorilor privati si dezvoltareaIMM, face urmatoarea clasificare, dupa numarul mediu scriptic de personal:- pâna la 9 salariati – microîntreprindere,

- între 10 si 49 salariati – întreprinderi mici;- între 50 si 249 salariati – întreprinderi mijlocii.Sunt încadrate în aceasta categorie si IMM care realizeaza o cifra de afacerianuala echivalenta cu pâna la 8 milioane euro.VI.2. Importanta economica si sociala a întreprinderilor mici si mijlociiImportanta deosebi ta acordata IMM în majoritatea tarilor dezvoltate sedatoreaza unor solide fundamente economice si sociale. Întreprinderile mici simijlocii sunt mult mai receptive la nevoile pietei, mai adaptabile la modificari siinovatii, raspund mai bine exigentelor consumatorilor, aducând o îmbunatatiresemnificativa mediului concurential.Fiind un segment economic creator de noi locuri de munca în sectoare deactivitate supuse unor mutatii structurale importante, IMM contribuie la stabilitateasociala a zonei respective. IMM au un important rol în asigurarea flexibilitatiimarilor întreprinderi , în sporirea caracterului concurential al unor piete. Înperioadele de recesiune economica, IMM creeaza mai multe locuri de munca decâtîntreprinderile mari si gestioneaza mai bine forta de munca.Marile întreprinderi fractioneaza procesul de productie în vedereaalocarii optime a capitalurilor. Pe aceasta cale îsi asigura controlul global asupraîntregului flux de fabricatie prin modernizarea echipamentelor si reorganizareafluxurilor de productie. În tarile dezvoltate acestea cedeaza IMM-urilor unele operatiiale fluxurilor tehnologice, din ratiuni de rentabilizare a executarii lor (în special unelerepere, subansamble sau a unor activitati auxiliare). Astfel, în industriaautomobilelor, o parte crescânda a mijloacelor tehnice si financiare ale unor marifirme este destinata activitatilor din amontele (proiectarea) si avalul (comercializare)ciclului de fabricatie. Executarea pieselor, reperelor, subansamblelor se face în IMM,iar asamblarea acestora revine în sarcina întreprinderilor mari de montaj si finisare aautovehicolelor care efectueaza investitii importante în automatizarea fluxurilor defabricatie.Cooperarea între întreprinderi se diversifica si se realizeaza pe noicoordonate în conditiile dezvoltarii IMM. Astfel, unele întreprinderi care produceauproduse de serie mare si executau prin cooperare seriile mici si fabricatiile de rutina,în prezent, în vederea sporirii capacitatii de adaptare la cerintele tot mai diversificateale beneficiarilor, "cedeaza” spre a fi executate prin cooperare seriile mari si

productia de rutina si îsi asigura fabricarea prin forte proprii a seriilor mici si aunicatelor. Asistam, astfel, la fragmentarea activitatii întreprinderii ca urmare aexecutarii integrale sau partiale a operatiilor tehnologice în fabricatia pe baza decooperare.Întreprinderile mici si mijlocii gestioneaza mai bine forta de munca,dovedind mai multa flexibilitate datorita modului specific de organizare si legislatieimuncii. Se practica cedarea de catre întreprinderile mari catre IMM a fabricarii unorrepere, subansamble care în acest mod sunt realizate la costuri de productie maimici datorita nivelului mai redus al salariilor. În industriile de proces si pe santierelenavale se utilizeaza munca în regie, conform careia IMM furnizeaza personalmuncitor întreprinderilor mari pentru executarea anumitor lucrari.Restructurarea întreprinderilor industriale din tarile dezvoltate releva faptul carolul IMM nu este marginal, deoarece acestea absorb o pondere însemnata a forteide munca, dovedesc un grad ridicat de adaptabilitate, în special în perioada decriza, faciliteaza atât legaturile personale între salariati cât si relatiile sociale.Administrarea IMM de catre proprietari face ca sistemul de luare adeciziilor sa fie foarte suplu si sa depinda direct de talentul si capacitatilemanageriale ale patronului.Structura organizatorica a IMM este simpla, usor adaptabila, asigurând omai mare mobilitate în utilizarea fortei de munca, un nivel mai bun de implicare aacesteia, stimulând initiativa individuala. Gestiunea personalului este mai putincostisitoare, existând posibilitatea ca în perioadele de recesiune sa se reduca salariile,mentinându-se numarul locurilor de munca.Decizia de marire a capitalului în IMM prin apelare la persoane strainefamiliei este foarte rara si, când aceasta decizie este luata sunt evitati pe cât posibilpartenerii financiari sau bancari, datorita riscului de dependenta. Totusi, parteacapitalului detinut de conducator si familia acestuia este cu atât mai mare cu câtfirma este mai mica, sporindu-le vulnerabilitatea. În Franta, de exemplu, parteacapitalului detinut de patronul conducator si familia sa era în anul 1991 de 77% înîntreprinderi având 10-19 salariati, ajungând la 45% în cazul celor cu 100-499salariati. În acelasi timp, cca.80% din IMM franceze nu ofera dividende.Nivelul redus al capitalului IMM, în raport cu cel al întreprinderilormari, explica alegerea acelor domenii de activitate în care raportul capitalmuncaeste mai mic, barierele de intrare sunt mai reduse, iar rata de crestere estemai mare decât media pe economie.Flexibilitatea mare a IMM este legata de dimensiunile lor si implicit de

structura organizatorica, de caracteristicile echipamentelor din dotare. De fapt,acesta este cel mai important avantaj al IMM, deoarece le confera o capacitate marede adaptare la un mediu economic complex, caracterizat prin presiune concurentiala siprin evolutie tehnologica rapida. Aceasta capacitate de adaptare a întreprinderilor laschimbarile exogene ale mediului se numeste "flexibilitate de raspuns ", care le daposibilitatea mentinerii pe piata, caracteristica mai importanta decât marimeaprofitului. Aceasta flexibilitate este un important factor de competitivitate si asiguraIMM o mai buna rezistenta în perioada de criza.Datorita acestor avantaje pentru societate, în diferite tari se acorda facilitatispeciale în cazul înfiintarii IMM. În SUA, de exemplu, pentru stimularea înfiintariiIMM, precum si pentru sprijinirea financiara a celor existente, Small BusinessAdministration acorda împrumuturi directe întreprinderilor mici si chiar persoanelorfizice care doresc sa intre în afaceri si garanteaza pâna la 30% din suma unuiîmprumut bancar. În Japonia, Corporatia pentru finantarea întreprinderilor miciacorda împrumuturi pe termen lung pentru modernizare cu dobânzi mici.VI.3. Evolutia sectorului întreprinderilor mici si mijlocii în RomâniaÎn România, primele IMM private s-au organizat, spre deosebire de mareamajoritate a tarilor central europene, dupa anul 1990.Evolutia IMM a parcurs doua etape:a) etapa 1990 – 1995 s-a caracterizat prin:cresterea accelerata a numarului de întreprinderi;facilitati la înfiintare;existenta pietelor de desfacere;accesul relativ facil, mai ales informal, la numeroasele resurse dinsectorul de stat;cresterea spiritului întreprinzator al populatiei si a oportunitatiloreconomice create pe piata interna au facilitat dezvoltarea IMM;potentialul economic al IMM era modest în comparatie cu tarile dinEuropa Centrala si de Est;b) etapa 1996 – 2000 s-a caracterizata, prin:scaderea numarului de IMM care se înfiinteaza anual în raport cu celecare îsi înceteaza activitatea;IMM au un potential economic scazut comparativ cu perioada anterioara;renuntarea la facilitatile fiscale acordate anterior;tratamentul nediferentiat al IMM fata de celelalte categorii de agenti

economici.În structura actuala a economiei, sectorul IMM constituie o prezenta relevanta, cucontributii deosebite la sustinerea bugetului statului, dar cu situatie si rezultate încamodeste în comparatie cu sectoarele similare din tarile dezvoltate si daca avem învedere potentialul de care dispune România.Evolutia numarului de IMM a atins cote maxime în perioada 1992 – 1994,urmând un trend descrescator (fig.6.1.).95.921137.456117.078137.44565.479 62.08942.947 41.754 40.63043.662020.00040.00060.00080.000100.000120.000140.0001991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000

Fig. 6.1. Evolutia anuala a numarului IMM în RomâniaSursa: Adevarul Economic nr.29/2001La începutul anului 2000, în România erau înmatriculate 800 mii societaticomerciale private (87,3% din totalul societatilor comerciale). La sfârsitul anului 2000mai functionau efectiv 402 541 firme, din care au înregistrat profit numai 140 637.Structura IMM în functie de marime indica predominarea microîntreprinderilor,care reprezinta peste 92% din total, exprimând potentialul economic redus alîntreprinzatorilor români, cea mai mare parte înregistrând si o cifra de afaceri extremde scazuta, sub 10.000 $ anual. În ceea ce priveste structura pe domenii de activitatese constata o mare eterogenitate. Majoritatea firmelor si-au manifestat disponibilitateala înfiintare pentru foarte multe tipuri de activitati. Astfel, din totalul agentiloreconomici: 91,9% au declarat ca fac comert, 86,6% servicii, 70,5% productie, 73,5%import etc. O asemenea structura reflecta un mare grad de indecizie economica,absenta unui plan de afaceri, reflectând un stadiu incipient de dezvoltare afenomenului de maturitate a întreprinzatorilor. Odata intrate în actiune, IMM s-auprofilat, de regula, pe un anumit domeniu de activitate. Edificatoare din acest punct devedere sunt informatiile oferite de Comisia Nationala de Statistica referitoare lasituatia de la finele anului 2000, care indica predominarea IMM în comert si servicii,

reprezentând împreuna 89% (fig.6.2.).Industrie9%Alte servicii18%Constructii2%Comert71%Fig.6.2. Repartitia IMM pe sectoare de activitateSursa: Adevarul Economic nr. 29 /2001La sfârsitul anului 2000 sectorul IMM oferea 1,5 milioane locuri de munca,fiind singurul care a creat astfel de facilitati dupa 1989 în România. Structurapersonalului ocupat în IMM pe domenii de activitate este diferita fata de ceaanterioara.Structura personalului pe domenii de activitate arata ca cea mai mare parte dinforta de munca din sectorul IMM este ocupata în comert si servicii, circa 920 000persoane (fig.6.3.)Industrie11%Alte servicii10%Constructii5%Comert74%Fig. 6.3. Personalul ocupat în IMM, pe domenii de activitateSursa: Revista „Adevarul Economic” nr. 29 /2001În etapa actuala, prioritatile si recomandarile de natura sa asigure consolidareasectorului IMM, relansarea dezvoltarii sale si implicit a economiei nationale, sebazeaza pe urmatoarele premise32:IMM constituie sectorul economic cel mai dinamic si profitabil dinRomânia si are cele mai mari perspective de dezvoltare;dezvoltarea rapida a IMM reprezinta conditia restructurarii, privatizarii sidemonopolizarii de fond a economiei românesti;IMM private constituie singurul sector care poate sa creeze locuri demunca pentru a absorbi personalul disponibilizat din sectorul de stat caurmare a restructurarii si modernizarii;sectorul privat al IMM reprezinta principala sursa de formare a clasei demijloc, cu rol decisiv în asigurarea stabilitatii sociale si politice aRomâniei;IMM private necesita o abordare economico-sociala sensibil diferita decea din firmele din sectorul de stat, la baza carora trebuie sa se afle ostrategie si politici specifice.În perspectiva, dezvoltarea IMM se poate realiza cu mare succes prin

stimularea industriilor mici producatoare de bunuri de serie mica si mijlocie.Industria mica contribuie tot mai mult la acoperirea necesitatilor economieinationale cu materiale de constructii, materii prime, unele ansamble, subansamble sipiese de schimb în cadrul unei cooperari în continua extindere si diversificare cuîntreprinderile mari.Unitatile de industrie mica au o serie de avantaje, ca:realizeaza un volum însemnat de articole de mase plastice si cauciuc sivalorifica o parte din deseurile rezultate din procesele de productie, dincombinatele si întreprinderile mari;executa o gama variata de servicii, accentul punându-se pe diversificareaprestarilor de servicii la domiciliu pentru repararea instalatiilor sanitare,servicii auto, reparatii de mobilier si articole de uz c asnic;desfasoara activitate pentru asimilarea, reproiectarea si diversificareaproductiei , cunoasterea cerintelor si preferintelor populatiei în vedereasatisfacerii în conditii cat mai bune a acestora;au posibilitatea asimilarii de noi produse, a realizarii unor articole deconstructii de mase plastice, împletituri de sticla si poliester, a extinderii gameide produse obtinute din deseuri de prelucrare de la marea industrie;sporesc productia si volumul serviciilor, asigura cresterea productivitatiimuncii si a efectelor economice;diversifica productia bunurilor de consum necesare completarii fondului demarfuri pentru aprovizionarea populatiei. În acest cadru se are în vederedezvoltarea productie de articole casnice si de uz gospodaresc, de mobilier,produse de panificatie, bauturi racoritoare etc.32 Ovidiu Nicolescu, - „Managementul întreprinderilor mici si mijlocii – concepte, metode, aplicatii, studii decaz”, Editura Economica, Bucuresti, 2001.

Pentru satisfacerea în conditii optime a cerintelor, la nivelul fiecarei localitatieste necesar ca unitatile de industrie mica sa se ramifice astfel încât sa fie cât maiaproape deresursele locale ce trebuie valorificate.În comparatie cu unitatile de interes national, unitatile de industrie micaau unele particularitati determinate de specificul activitatii desfasurate si deobiectivele ce le revin în procesul complex al dezvoltarii si modernizarii economieiîn ansamblu, astfel:• anumite gusturi si preferinte în legatura cu obiectele casnice si de uzgospodaresc si cu unele articole de folosinta îndelungata sunt diferitepe zone si grupe de localitati. Multi cumparatori s-au obisnuit sa-siexecute la comanda unele obiecte, ca: mobilier, articole deîmbracaminte, produse alimentare si unele servicii la domiciliu precumsi repararea unor obiecte. Rezolvarea unor cerinte de acest gen impuneo anumita organizare a procesului de productie, diferita de cea din

societatile comerciale de interes national, care, de regula, sunt dedimensiuni mai mari si specializate pe anumite produse sau grupe deproduse, pe care le executa, de regula, în serie;• în industria mica se realizeaza produse din diferite ramuri ale economieinationale, multe din acestea regasindu-se în fiecare judet si, uneori,chiar in aceeasi unitate. Dezvoltarea productiei si problemele pe care leridica conducerea, aprovizionarea, desfasurarea productiei siînzestrarea tehnica a unitatilor fac necesara gasirea unor noi masuri deorganizare a întreprinderilor;• dimensionarea unitatilor de industrie mica în functie de resursele dematerii prime disponibile în zona, de aria de desfacere a produselor, degradul de dotare tehnica, de cheltuielile ocazionate cu aprovizionarea sidesfacerea;• existenta unor implicatii de ordin social în amplasarea, dimensionareasi specializarea unitatilor de industrie mica face necesara asigurareaîmbinarii judicioase a criteriilor de eficienta economica cu satisfacereacât mai deplina a cererilor întreprinderilor cu care coopereaza si alepopulatiei. Toti acesti factori pledeaza pentru o dimensiune mai redusaa întreprinderilor din aceasta categorie.Pentru a ne apropia si atinge nivelul tarilor dezvoltate este necesaraextinderea micro întreprinderilor în mediul rural, cerinta determinata de nevoiasprijinirii micilor producatori agricoli lipsiti înca de avantajele oferite de progresultehnico-stiintific. În mediul rural se simte nevoia organizarii unor unitati sau sectiipentru producerea de instalatii si dotari necesare mini-fermelor avicole, de taurine side porcine, destinate gospodariilor individuale, cum ar fi: incubatoare mici, sistemede alimentare cu hrana si apa, mori si alte echipamente pentru prepararea furajelor,realizarea unor produse din gama uneltelor de uz gospodaresc, ca de exemplu: presepentru ulei, storcatoare de fructe, scule si dispozitive pentru lucrari de dulgherie sifierarie etc., înfiintarea unor unitati mixte de morarit-panificatie., a unor mori cucapacitate mica, cuplate cu echipamente pentru valorificarea fainii si tarâtelorrezultate din uium, a unor brutarii familiale pentru producerea unor specialitati depanificatie, organizarea unor capacitati de marime mica si medie pentru prelucrareafructelor si legumelor (mere, struguri, tomate etc.) sub forma de concentrate pentrusucuri, precum si a unor unitati de desfacere. De asemenea, se simte nevoiaînfiintarii unor unitati mixte de colectare-pregatire a lânii (sortare, spalare, daracire,toarcere, vopsire), cuplate cu ateliere de tricotat, confectionat etc. Un serviciu foarte

solicitat în mediul rural este elaborarea de proiecte si organizarea activitatii deconstructii pentru locuinte si obiective agrozootehnice mici. Nu este lipsita deimportanta nici organizarea unor ateliere de dulgherie cu minimum de utilajenecesare în care persoanele particulare sa-si poata executa singure unele lucrari.Pentru înfiintarea si dezvoltarea unor activitati de mica industrie si prestari deservicii la sate exista conditii optime, printre care amintim: materii prime agricole dinproductia vegetala si animala, materiale de constructii, lemn, piatra, resurse pentruproducerea de caramizi, tigle etc., precum si forta de munca numeroasa. Exista sispatii insuficient folosite care pot fi amenajate pentru diverse ateliere. Cea maiimportanta resursa, insuficient folosita, este însa forta de munca rurala care în uneleanotimpuri nu este ocupata. În mediul rural, datorita lipsei unor activitati de micaindustrie si prestari de servicii, numarul specialistilor rezidenti s-a redus foarte mult.Tinând cont de faptul ca populatia rurala este îmbatrânita, iar tineretul, în mare parte,are alte îndeletniciri decât agricultura, se impune dezvoltarea unor sectoareeconomice specifice de servicii, depozitare, prelucrare si comercializare a produseloragricole, care sa atraga forta de munca disponibila din mediul rural.România va beneficia de importante surse externe pentru dezvoltareamultifunctionala a agriculturii si dezvoltarea complexa a spatiului rural (industrii deprelucrare, turism, infrastructuri moderne etc.). Prin programele Uniunii Europene(PHARE , SAPARD) sectorul IMM va cunoaste o mare extindere.VI.4. Masuri institutionale si legislative de stimulare a dezvoltariisectorului întreprinderilor mici si mijlocii în RomâniaÎncurajarea crearii IMM în domenii variate, dar în special în activitatile deproductie si servicii din industrie si agricultura asigura diversificarea economica sinumeroase avantaje de ordin social. Noile întreprinderi create, ca si IMM care au fostprivatizate sau se afla în curs de privatizare joaca un rol economic important înstructurarea economiei nationale pe principiile pietei concurentiale.Institutia centrala care are în prezent preocupari majore pentru dezvoltareaacestui sector este Ministerul pentru Întreprinderile Mici si Mijlocii siCooperatie, organizat în baza Hotarârii Guvernului României nr. 15/2001.Ministerul pentru IMM si Cooperatie se organizeaza si functioneaza ca organde specialitate al administratiei publice centrale, cu personalitate juridica, însubordonarea Guvernului si are ca scop realizarea Programului de Guvernare îndomeniile dezvoltarii IMM, a sectorului Cooperatist si a Comertului interior. Acestminister îndeplineste urmatoarele functii:

de strategie, respectiv asigura fundamentarea, elaborarea si aplicareastrategiei si a programelor de stimulare a înfiintarii si dezvoltarii IMM, aorganizatiilor cooperatiste si armonizarea activitatii de comert intern;de reglementare, prin care se asigura elaborarea cadrului normativ siinstitutional necesar realizarii obiectivelor si programelor în domeniu;de administrare, prin care se asigura administrarea fondurilor bugetare si asurselor extrabugetare, precum si distribuirea acestora;de reprezentare, prin care se asigura în numele statului român reprezentareape plan intern si extern în domeniul sau de activitate;de autoritate de stat, prin care se asigura urmarirea aplicarii si controlulrespectarii reglementarilor în domeniul sau de activitate precum si alfunctionarii institutiilor si organismelor care desfasoara activitatea subautoritatea sa sau în concordanta cu a sa.Stimularea dezvoltarii acestui sector are la baza Legea 133/1999 privindstimularea întreprinzatorilor privati pentru înfiintarea si dezvoltarea întreprinderilormici si mijlocii care se aplica si întreprinzatorilor autorizati prin Decretul - Lege nr.54/1990, precum si asociatiilor familiale.Preocupari pentru dezvoltare sectorului IMM au toate ministerele, organele despecialitate ale administratiei publice locale si camerele de comert si industrie.Acestea elaboreaza politici si asigura masuri si actiuni menite sa contribuie laprotectia întreprinzatorilor în raport cu statul, sa simplifice procedurile administrativesi sa previna cresterea nejustificata a costurilor.Pentru dezvoltarea sectorului IMM organismele guvernamentale sineguvernamentale asigura facilitati de crestere a ponderii acestora în valoareacontractelor, de achizitii publice de bunuri materiale, lucrari si servicii sibeneficiaza de reduceri cu 50% pentru criteriile legate de cifra de afaceri sigarantiile cerute.Guvernul României si autoritatile publice locale, prin sume alocate de labugetele de stat sau bugetele locale, precum si prin programe sustinute de organismeleinternationale sau alte surse se preocupa de pregatirea profesionala a managerilor siangajatilor din IMM.¦ Agentia Nationala pentru Întreprinderile Mici si Mijlocii, organismguvernamental, se preocupa de elaborarea si derularea programelor de dezvoltare aIMM, prin intermediul organizatiilor sau investitiilor de drept privat. Guvernulaproba anual programe de încurajare si stimulare a înfiintarii IMM, prin AgentiaNationala si cu consultarea Camerelor de comert si industrie, a patronatelor IMM.Selectarea organizatiilor sau institutiilor de drept privat pentru derulareaprogramelor se face prin licitatie.

Întreprinderile mici si mijlocii beneficiaza, conform legii, de numeroasefacilitati, economico-financiare si bancare, ca:scutiri de taxe vamale pentru importurile de masini, instalatii,echipamente, know-how în vederea dezvoltarii activitatii proprii deproductie si servicii care se achita din fonduri proprii sau crediteobtinute de la banci românesti sau straine;nu se impoziteaza cota parte din profitul brut reinvestit de catre IMM;beneficiaza de reducerea impozitului pe profit de 20%, în cazul în carecreeaza locuri de munca, daca asigura cresterea numarului scriptic cucel putin 10% fata de anul precedent;scutiri de taxe vamale pentru importul de materii prime necesarefabricarii produselor, în cazul în care aceste produse sunt scutite laplata taxelor vamale la import;beneficiaza de reducerea cu 75% a impozitului pe profit obtinut dinproductia exportata etc.¦ Guvernul a înfiintat “ Fondul national de garantare a creditelor pentruIMM”, cu resedinte în fiecare judet. Acest fond s-a organizat sub forma de societaticomerciale, conform Legii 31/1990. Actiunile fondului pot fi admise la cotarea uneiburse de valori sau pot fi negociate pe o alta piata organizata de valori mobiliare.Fondul de garantare a creditelor are ca obiect de activitate exclusiv garantareacreditelor sau a altor instrumente obtinute de IMM de la bancile comerciale sau dinalte surse.În prezent, stimularea dezvoltarii sectorului IMM este abordata complex, lanivelul întregii economii. Astfel, prin Hotarârea Guvernului României, din 9ianuarie 2001, privind înfiintarea, organizarea si functionarea Departamentuluipentru Relatia cu Investitorii Straini , în subordinea primului ministru, se urmaresterealizarea unei politici unitare de atragere a investitorilor straini cu o valoare deminim 10 milioane de dolari fiecare. Prin aceasta hotarâre se promoveaza mediulinvestitional de afaceri din România în mediile de afaceri internationale.Acest departament îsi desfasoara activitatea în strânsa colaborare cuministerele si celelalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale, cuagenti economici din sectorul public sau privat, cu asociatiile profesionale sau cuinstitutii de specialitate guvernamentale si neguvernamentale.¦ Cea mai relevanta organizatie neguvernamentala nationala, cu rolimportant în crearea, dezvoltarea, orientarea si apararea drepturilor IMM esteConsiliul National al Întreprinderilor Private Mici si Mijlocii (C.N.I.P.M.M.R.),creat în anul 1992.

Conform statutului sau, C.N.I.P.M.M.R. este organizatie reprezentativaromâna cu personalitate juridica, non-profit, neguvemamentala si apolitica.Organizatia are ca scop:promovarea si apararea intereselor economice, de productie, comercializare,financiare, juridice etc. ale IMM private în raporturile acestora cu organeleputerii si ale administratiei de stat, precum si a relatiilor cu alte organe siorganisme din tara si strainatate;impulsionarea, prin mijloace specifice, a procesului de formare a IMM cucapital privat autohton si/sau cu participarea întreprinzatorilor straini înconditii de profit pentru partenerii de afaceri.Membru al C.N.I.P.M.M.R. poate fi orice IMM cu capital privat, mixt, strainsi orice persoana fizica cu autorizatie de întreprinzator particular, din orice domeniude activitate, care adera în mod liber la prevederile statutului.C.N.I.P.M.M.R. are ca obiect de activitate:• initierea si propunerea de proiecte de legi si alte acte normative si conlucrareacu sindicatele, patronatul, camerele de comert, alte organizatii profesionale sicu organe ale administratiei de stat în adoptarea solutiilor ce prezinta interespentru IMM;• accelerarea prin mijloacele specifice ale procesului de privatizare si deformare a IMM cu capital privat, ca si încurajarea investitiilor straine încrearea si dezvoltarea unor astfel de societati comerciale;• stimularea si promovarea relatiilor economice si a cooperarii internationale;• acordarea de asistenta în domeniul economic, managerial, social, tehnic,financiar, educational si juridic;• editarea de publicatii si organizarea de manifestari stiintifice, seminarii,conferinte, expozitii, târguri comerciale si reprezentarea IMM în fata organelorsi organizatiilor nationale si internationale;• conlucrarea cu organele administratiei publice si cu alte organisme înreglementarea impozitelor, taxelor, tarifelor, a preturilor produselor;Centrul Român pentru Întreprinderi Mici si Mijl ociiFundatia Centrul Român pentru întreprinderi Mici si Mijlocii (CRIMM) estepersoana juridica româna, apolitica, neguvernamentala si fara scop lucrativ; esteconstituita pe durata nedeterminata, în vederea sprijinirii înfiintarii de IMM; are sediulîn municipiul Bucuresti si desfasoara activitate la nivel national; poate înfiinta filialeîn tara si reprezentante în strainatate.Fundatia are ca obiective principale: promovarea, stimularea, coordonareapoliticii de dezvoltare a sectorului IMM; promovarea comunicarii si cooperarii cuinstitutii si organizatii române, straine si internationale, care au ca scop primordialdezvoltarea sectorului IMM.Centrele de dezvoltare a IMM constituite în fiecare resedinta de judet si în

municipiul Bucuresti au ca scop promovarea si dezvoltarea în plan local a IMM, princoordonarea la nivel judetean, a actiunilor în favoarea dezvoltarii IMM; asigurarea cusuport si asistenta tehnica a IMM; formarea si perfectionarea personalului despecialitate, a consultantilor pentru IMM; colectarea si distribuirea de informatiistatistice privind dezvoltarea IMM din zona respectiva.¦ În perioada 2001-2002, sectorul IMM beneficiaza de numeroaseprograme de investitii si dezvoltare, finantate de Uniunea Europeana, BancaMondiala, BERD, Fondul Româno - American, Fondul Germano - Român, PUND,Guvernul Elvetiei etc.De finantarea din aceste fonduri pot beneficia toate IMM, cu exceptia celorcare îsi desfasoara activitatea în agricultura (care beneficiaza de programul SAPARD),extractie, prelucrarea tutunului si bauturilor alcoolice sau în domeniul serviciilorauxiliare. Conditiile de obtinere a finantarii sunt ca aceste întreprinderi sa aiba maiputin de 150 de angajati, cel putin 10% capital privat autohton si minimum 51%capital provenit din tarile membre ale Uniunii Europene sau beneficiare aleprogramelor PHARE.Investitiile eligibile pentru aceste programe sunt diversificate: masini, utilaje,mijloace de transport, constructii, capital circulant etc. Valoarea creditului este demaxim 500 mii euro, iar sursele proprii de minim 15% din valoarea proiectului. Duratacreditului este de maxim 6 ani, iar perioada de gratie de maxim un an.Rata dobânzii este redusa si se compune din: cota PHARE si cota banciifinantatoare.Pentru obtinerea creditului este necesara urmatoarea documentatie:1. Actul constitutiv al societatii, cu toate actele aditionale, certificatul deînmatriculare la Registrul Comertului actualizat cu toate mentiunile efectuate.2. Hotarârea Adunarii Generale a Asociatilor privind persoanele împuternicite sareprezinte societatea în relatiile cu banca, sa contracteze si sa semneze contractulde credit bancar si documentele de garantare.3. Certificat de la Directia Generala a Finantelor Publice si Control Financiar deStat (D.G.F.P.C.F.S.) ca societatea este înregistrata ca platitor de taxe siimpozite.4. Bilanturile contabile pe ultimii doi ani, însotite de balantele de verificare sideclaratiile privind TVA-ul si impozitul pe profit vizate de D.G.F.P.C.F.S. (încopie), aferente raportarilor respective.5. Ultimele doua balante de verificare întocmite pentru lunile anterioare solicitarii,declaratiile aferente privind TVA, ultima declaratie privind impozitul pe profit.6. Copii dupa contractele de credit încheiate cu alte banci (în caz ca existaangajamente si la alte banci) si cele mai recente extrase ale conturilor curente si

conturilor de împrumut.7. Declaratia pe propria raspundere a solicitantului sau al reprezentantului saulegal cu privire la creditele în lei si/sau devize convertibile, garantii bancare,precum si alte angajamente în curs, contractate la alte banci, din care sa rezultevaloarea facilitatii, garantiile construite si scadentele aferente (în cazuriexceptionale, când nu pot fi depuse copii dupa contractele de credit existente sauatunci când nu apar înregistrate alte angajamente în balanta).8. Documente privind spatiul în care se desfasoara activitatea.9. Copii ale contractelor interne si externe în derulare (si/sau noi), precum si ceamai recenta situatie a creantelor de încasat în functie de vechimea lor (sub 30zile, 30-60 zile, 60-90 zile, peste 90 zile).10. Situatia clientilor cu care societatea este în litigiu.11. Situatia cea mai recenta a datoriilor catre bugetul statului (curente, restante) simasurile luate pentru achitarea datoriilor restante, daca este cazul inclusiveventualele aprobari de reesalonare a datoriilor, emise de organismele abilitateale statului.12. Contractele de achizitie a bunurilor ce fac obiectul cererii de credit.13. Situatia cea mai recenta a furnizorilor, structura, vechimea (sub 30 zile 30-60zile, 60-90 zile, peste 90 zile), componenta datoriilor.14. Acte oficiale prin care Adunarea Generala a Actionarilor sau Consiliul deadministratie numeste persoana desemnata sa administreze societatea.15. Proces verbal al Adunarii Generale a Actionarilor sau Consiliului deadministratie, dupa caz, prin care se aproba solicitarea creditului de la banca înconditiile de mai sus (valoarea si garantii), cu respectarea art.143 din LegeaSocietatilor Comerciale nr.31/1990 republicata).16. Declaratie pe propria raspundere din care sa rezulte eventuala apartenenta asolicitantului la un grup de firme si eventualele angajamente ale altor firme dingrup la alte sucursale ale bancii si/sau la alte banci.17. Cel putin trei oferte de la diferiti furnizori din tarile Uniunii Europene sau taribeneficiare de programe PHARE (numai pentru cazurile când fiecare achizitie înparte depaseste suma de 1000.000 EURO).18. Prezentarea garantiilor propuse si actele de proprietate asupra acestora.19. Declaratii de venituri ale asociatilor/actionarilor principali.20. Bugetul de venituri si cheltuieli, fluxul de numerar, întocmite pe perioada decreditare pe baza rezultatelor economico-financiare înregistrate pe perioadeletrecute si a contractelor încheiate pe perioada de creditare trebuie sa constituiepartea integranta la Cererea de Credit .21. Cea mai recenta declaratie privind obligatiile de plata la bugetul de stat.22. Extras de la Registrul Comertului privind situatia actuala a societatii, pentru adovedi ca subîmprumutatul nu a schimbat natura sau domeniul de activitate, nua dizolvat societatea, nu fuzionat cu alta societate si nici nu a achizitionat altasocietate.Bancile comerciale, confruntate cu solicitarile de credite din partea IMM, cauta

solutii menite sa îmbine propriile interese (garantarea rambursarii împrumuturilor si adobânzilor aferente) cu interesele IMM. În afara faptului ca majoritatea covârsitoare acererilor de creditare (peste 90%) nu sunt corect întocmite, în special în partea defundamentare a planurilor de afaceri, bancile se afla în situatia de a nu fi pututrecupera o parte însemnata din creditele acordate în anii precedenti.Solutionarea problemelor cu care se confrunta IMM impune elaborarea uneistrategii nationale pentru aceasta categorie de agenti economici, baza de plecare poatesi trebuie sa o constituie strategia de aderare la UE a României. Se impune însa castrategia pentru IMM-uri sa fie structurata riguros, cu elemente precis definite pentrufiecare din componentele majore ale unei strategii (fig. 6.4.).Fig. 6.4. Componentele strategiei IMMSursa: Prelucrare dupa Ovidiu Nicolescu, „Managementul întreprinderilor mici si mijlocii –Concepte , Metode, Aplicatii, Studii de caz”, Ed. Economica, Bucuresti 2001.STRATEGIAIMM- urilor1. MISIUNE2. OBIECTIVEFUNDAMENTATE3. OPTIUNISTRATEGICE4. RESURSEALOCATE6. AVANTAJECOMPETITIVE5. TERMEN DEREALIZARE

Strategia IMM, ca parte componenta a strategiei nationale de reforma economicasi relansare a economiei, este esentiala pentru relansarea sectorului privat si implicit aleconomiei nationale în ansamblul sau.Cuvinte si expresii cheie:• criterii de delimitare a IMM;• masuri institutionale pentru IMM;• masuri legislative pentru stimularea IMM;• investitii eligibile pentru IMM.Întrebari:1. Care sunt criteriile de delimitare a IMM?2. În ce consta importanta economica si sociala a IMM?3. Care este evolutia sectorului IMM în România?4. Care sunt sectoarele si domeniile în care se pot dezvolta prioritar IMM înRomânia?

5. În ce consta sistemul institutional si ce cuprinde legislatia care asiguraconditii pentru crearea si dezvoltarea IMM în România?Capitolul VII: ASOCIEREA ÎNTRE ÎNTREPRINDERIVII.1. Concentrarea si diversificarea productiei în întreprinderiProgresul tehnico-stiintific contemporan intensifica procesele de concentrare sispecializare si, în aceste conditii, impune forme de organizare noi. Aceste forme sebazeaza pe diversificarea cooperarii, prin reorganizarea si extinderea sistemuluicontractual , prin organizarea unor activitati comune temporar sau prin variatemodalitati de asociere.În tarile dezvoltare concentrarea productiei are loc prin forme noi de asociere,de combinare organizatorica a întreprinderilor de tipul holdingului, grupului etc., încadrul carora acestea îsi pastreaza personalitatea juridica, asigurându-se o mai mareputere financiara pe baza centralizarii capitalurilor, concomitent cu descentralizareaconducerii la nivelul fiecarei unitati componente. Procesul de concentrare a productieieste însotit de diversificarea acesteia, care asigura executarea unei game de produseaflate în diferite faze ale ciclului de viata (initiala, expansiune, maturitate, saturatie,declin). Atunci când productia se afla în faza de saturare si cererea pe piata devinestabila, întreprinderea cauta sa se diversifice, un rol important revenind în acest sensproceselor de regrupare, fuziune etc.Marile grupari i ndustriale din tarile dezvoltate dobândesc din ce în ce maimult un caracter multinational , desfasurând activitati de productie sau distributiecarora le asigura coordonarea în diverse tari. Întreprinderea multinationala beneficiazade avantajele oferite de diversificarea productiei si a pietelor de desfacere în diferitezone geografice si se caracterizeaza prin utilizarea tehnologiilor avansate,intensificarea activitatii de cercetare, cresterea rapida a productiei orientate spreexport, ponderea mare a investitiilor de capital si efectuarea unor cheltuieli importantecu publicitatea.În tarile dezvoltate se considera ca, în prezent, riscul principal îl constituiesubdimensionarea întreprinderilor si nu supradimensionarea lor, de aceea apare unputernic proces de multiplicare a aliantelor pe baza de contracte între diferite

întreprinderi, proces care se dovedeste mai putin costisitor si prin care întreprinderileîsi pastreaza autonomia. Marile întreprinderi, create prin asociere, îsi elaboreazastrategii pe termen lung, urmarind atingerea unor dimensiuni corespunzatoaremarimii pietelor internationale pe care actioneaza. Se constituie astfel vasteansambluri de unitati, prin urmatoarele modalitati:• crestere interna (acumulare interna);• crearea de filiale, uzine, stabilimente integrate printr-un sistem unic decontrol;• crestere externa ca urmare, în special, a cumpararii de întreprinderiindependente, aflate în dificultate financiara;• cresterea pe baza de acorduri perfectate între societati în ceea ce privesteschimbul de produse si crearea de unitati comune.În sistemul industrial al tarilor dezvoltate se manifesta tendinta de concentrare aproductiei în acele ramuri sau subramuri de activitate care necesita un volum mare decapital fix (siderurgie, automobile, chimie, aeronautica) si în industria agroalimentara,ca urmare a procesului de distributie în mari unitati comerciale (expansiunea marilormagazine, fast foods etc.).Întrucât în aceste tari dimensiunea întreprinderii este conditionata în principal denivelul cererii pietei externe, procesul de concentrare nu se desfasoara continuu si, maiales, nu are caracter ireversibil. În prezent, întreprinderile mari, cu peste 500 salariati,desi detin o pondere scazuta în numarul total de întreprinderi, sunt principalii agentieconomici în ceea ce priveste volumul investitiilor, cifra de afaceri, angajarea fortei demunca, îndeplinind un rol foarte important în promovarea tehnologiilor de vârf si acompetitivitatii.În literatura de specialitate si în practica economica, opiniile referitoare la rolul siexistenta întreprinderilor mari sunt divergente, conturându-se trei mari modele:• modelul întreprinderilor private competitive, denumit si neoliberal, în cadrulcaruia rolul predominant revine întreprinderilor private autonome, conduse în moddescentralizat, care îsi desfasoara activitatea într-un mediu concurential intens, statulintervenind indirect prin intermediul pârghiilor economico-financiare. În cadrul acestui

model, structura concurentiala a pietei (fortele pietei) reprezinta mijlocul esential demotivare a efortului uman, de favorizare a creativitatii, de eficientizare, de accelerare aintroducerii progresului tehnic;• modelul întreprinderilor private aflate în situatie de monopol (modelul luiSchumpeter), în cadrul caruia elementele esentiale care conduc la eficienta, crestereeconomica si inovare sunt dimensiunea mare pentru obtinerea economiilor de scara sidominarea pietelor care asigura controlul centralizat al deciziilor economice.Schumpeter considera ca diviziunea capitalului între mai multe întreprinderi, în cadrulunei piete concurentiale perfecte, conduce la risipa si nu permite promovareaprogresului tehnic;• modelul întreprinderilor publice, de regula de dimensiuni mari, statului îi revineîn acest caz responsabilitatea în ceea ce priveste asigurarea resurselor, eficientizareaproductiei si promovarea progresului tehnic.Nationalizarea unor întreprinderi în unele tari occidentale dupa razboi a fostmotivata prin slaba preocupare a acestora pentru efectuarea de investitii pentrudezvoltare si datorita pierderilor financiare repetate. Relatiile statului cu întreprinderilepublice se desfasoara pe baza de contract de plan, împrumuturi publice, asigurareadotarilor necesare cercetarii stiintifice, impulsionarea investitiilor prin sprijin financiarsi fiscal, asumarea riscurilor pe termen lung, promovarea inovatiei tehnice. În ultimeledecenii aceste întreprinderi s-au privatizat sau se afla în curs de privatizare.În literatura de specialitate predomina opinia conform careia viitorul este alîntreprinderilor mici si mijlocii, întrucât acestea se pot adapta mai usor la evolutiapietelor si la noile tehnologii pentru a caror aplicare sunt necesare cheltuieli mai redusesi fara mari schimbari organizatorice.În tarile dezvoltate se considera ca nu trebuie absolutizat procesul deconcentrare a productiei, producându-se în ultimele decenii mari restructurari aleindustriei. Astfel, în SUA, în domeniul siderurgiei, fuziunile sau restructurarile aucondus la o structura industriala de oligopol dominata de catre mari întreprinderi. ÎnItalia, statul a încurajat mult timp sectorul conglomeratelor industriale uriase etc.Întreprinderile mari sunt interesate în existenta unei retele dense deîntreprinderi mici si mijlocii prin intermediul carora îsi “externalizeaza” unele

activitati pentru a deveni mai rentabile.VII.2. Forme de asociere a întreprinderilorNecesitatea asocierii, a formarii grupurilor de întreprinderi, este justificata despecialisti fie din perspectiva costului tranzactiilor, fie a relatiilor de proprietate, fie astrategiei manageriale. Problema performantelor economico-financiare aleîntreprinderilor poate fi abordata nu numai prin prisma relatiilor dintre acestea, astructurii pietei si a comportamentului lor pe piata respectiva, ci si prin prismaoptiunii privind „internalizarea” activitatilor prin eliminarea relatiilor contractuale cualte unitati, ca urmare a asocierii sau a „externalizarii” prin renuntarea la uneleactivitati, prin divizarea întreprinderilor sau prin cedarea fabricatiei unor produse saucomponente altor întreprinderi.Prin prisma teoriei internalizarii activitatilor, asocierea întreprinderilor arerolul de a asigura minimizarea costurilor tranzactiilor pe baza constituirii unorforme organizatorice care pot fi considerate atât ca entitati intermediare, situateîntre piata si întreprinderile producatoare, cât si ca o componenta din interiorulgrupului de întreprinderi. În functie de pozitia întreprinderilor care se asociazaentitatea organizatorica intermediara poate îmbraca fie forma reuniunilorpresedintilor consiliilor de administratie si directorilor generali ai întreprinderilor,fie forma departamentelor operationale care au în componenta lor compartimentefunctionale pe principalele domenii de activitate cu atributii de coordonare aîntreprinderilor filiale.Asocierea întreprinderilor poate fi abordata ca o consecinta a faptului ca firmanucleu reuneste sub controlul ei mai multe întreprinderi (filiale), pe baza detineriiunilaterale de actiuni ale acestora, în diferite proportii (pachetul minim de control). Înaceste conditii, filialele se afla în relatii de subordonare fata de întreprindere (firma).Asocierea are rolul de a mari controlul întreprinderii mama asupra unui sau mai multordomenii de activitate.Modalitatile de asociere a întreprinderilor sunt diversificate, cu avantaje sidezavantaje. Prin asociere se poate pierde personalitatea juridica sau se poate crea oorganizatie în care relatiile dintre unitati functioneaza pe baze contractuale.Asocierea între întreprinderi se poate realiza pe orizontala si verticala.Asocierea pe orizontala poate lua forme de: fuziune, divizare, participatiune,

parteneriat, gruparea pe baza de contract etc.Asocierea pe verticala cuprinde întreprinderi din domenii diferite. Modalitatilede internalizare pe verticala pot lua forma organizarii unor centre de profit. La nivelulgrupului central se stabilesc numai obiectivele comune, de o importanta deosebita.Fuziunea este forma juridica prin care se realizeaza transferul activelor sauregruparea patrimoniului mai multor societati; este forma cea mai puternica de alianta,stadiul final al acesteia.Fuziunea se poate realiza pe mai multe cai: fuziunea în conditii egale a doua saumai multe societati, în urma carora apare o noua societate, fuziunea prin absorbtia decatre o societate a întregului activ a celei de a doua societati.Divizarea are loc prin disparitia unei societati care îsi repartizeaza întregul sauactiv între doua sau mai multe societati noi, care se pot asocia.Participatiunea consta în achizitia de catre o întreprindere a partilor sociale aleunei societati. Aceasta poate fi o forma de plasament financiar prin preluareacontrolului. Atunci când controlul este majoritar (mai mare de 50%), societateacontrolata devine o filiala a celeilalte. Luarea în participatiune reuneste mai multeîntreprinderi în aceeasi societate (joint-venture) într-un domeniu de interes comun(cercetare, comercializare etc.). Denumirea de joint-venture se utilizeaza pentru cazulîn care este implicat un contract de investitii, realizat prin cooperarea mai multorîntreprinderi. Americanii reunesc sub denumirea de “joint-venture” toate formele dealiante care se situeaza între parteneriat si fuziune.Parteneriatul este o modalitate de dezvoltare a întreprinderii fara o crestere externa(ca în cazul crearii unei filiale comune sau fuziune), numai prin stabilirea pe baza decontracte a unor legaturi privilegiate, temporare sau de durata.Gruparea pe baza de contract a unor întreprinderi, în conditii de egalitate dinpunct de vedere juridic, poate avea loc, prin:• întelegeri privind stabilirea nivelurilor preturilor, a procentelor din volumulvânzarilor;• gruparea pe baze juridice în ceea ce priveste colaborarea cu privire la realizareaunor interese economice;• integrarea unor fluxuri tehnologice în cadrul aceleiasi întreprinderi etc.Întreprinderile retea. Se constituie ca un ansamblu specializat de întreprinderi,fiecare dintre ele într-un anumit domeniu (conceptie, productie, comercializare,asamblare etc.) si se reunesc pe baza de contract în jurul unui proiect (produs si piata),la initiativa uneia dintre ele care coordoneaza reteaua (polul integrator sau firma

privata).Firma multinationala sau transnationala este o întreprindere organizata subforma de grup de societati (filiale) raspândite în diferite tari; sub controlul uneisocietati mama sau a unui holding care asigura conducerea grupului pe baza uneistrategii la scara internationala.Se practica doua modalitati de organizare a firmelor multinationale:• amplasarea, într-o tara sau mai multe tari, a unor filiale de montaj sauasamblare a unor masini sau utilaje. Aceasta este o forma de prelungire aexportului, facuta în scopul de a evita masurile protectioniste ale tarii undese amplaseaza;• amplasarea unei industrii complete, combinate de multe ori cu o politicade parteneriat industrial. Pe baza unei experiente acumulate pe planinternational în domeniul gestiunii, o astfel de întreprindere poate asiguraîn functie de avantajele locale un nivel ridicat de rentabilitate.Amplasarea unei astfel de întreprinderi în tarile în curs de dezvoltare presupunede multe ori crearea unei fabrici, asigurându-se facilitati pentru o alianta cuîntreprinderile locale.În unele tari dezvoltate, în functie de modul de constituire si de caracteristicilenationale, se cunosc doua tipuri principale de asociere (grupare) a întreprinderilor:• cartelul, care este o întelegere liber consimtita între mai multe întreprinderidin aceeasi ramura în vederea realizarii unui obiectiv comun. Întreprinderiledin cartel îsi pastreaza personalitatea juridica. Cartelul nu este o nouaîntreprindere, ci o asociere ce urmareste eliminarea concurentei;• trustul reprezinta o societate nou creata, privat a sau publica, constituita pebaza fuziunii mai multor întreprinderi, prin dizolvarea acestora, pierdereapersonalitatii juridice în scopul crearii unei întreprinderi puternice sub oconducere unitara.Pentru a deveni competitive, performante, unele întreprinderi se extind. Întucâtdezvoltarea interna a unor activitati este un proces relativ lent, unirea mai multor firmeeste o metoda des folosita. Fuziunea are o serie de avantaje, ca: specializarea, careasigura orientarea efortului uneia sau a doua dintre firme în realizarea unei anumitecomponente a produsului finit, utilizarea aceleiasi echipe manageriale siadministrative, realizarea unei reclame mai eficiente, reducerea dobânzilor, ca urmarea contractarii o singura data a creditelor, lichidarea mai rapida a stocurilor, evitareablocajelor financiare prin reducerea creantelor neîncasate la termen, reducereapresiunii competitionale prin fuziunea unor firme rivale. Fuziunea nu se limiteaza lafirmele din interiorul aceleiasi ramuri. În unele tari, fuziunea a doua sau mai multe

firme din ramuri diferite poarta denumirea de conglomerat.În unele tari se practica o legislatie antitrust sau antimonopol care limiteazaextinderea peste o anumita limita a firmelor, ca masura de aparare împotrivaconcurentei neloiale. În cazul în care o firma sau o persoana cumpara majoritateastocului de voturi ale unei alte firme apare practica “acapararii ostile”, respectivobtinerea controlului asupra unei anumite firme fara consimtamântul conduceriiacesteia. De fapt, proprietarii firmei acaparate nu sunt obligati sa-si vânda actiunile, cio fac de bunavoie atunci când pretul lor creste pe piata. Este problematic sa se sustinaca preluarea puterii de catre firmele mari va determina cresterea eficientei economice afolosirii resurselor sau daca o astfel de legislatie este în interesul societatii. Firmele curol de monopol dicteaza preturile si practica, de multe ori, concurenta neloiala.În România, au loc procese de fuziune si divizare a întreprinderilor în vedereaadaptarii lor la exigentele pietei. Prin fuziune se contopesc într-o singura societatedoua sau mai multe societati distincte una de alta pâna în acel moment 33. Fuziuneapoate fi o cauza a dizolvarii unor societati. Se pot dizolva societatile care fuzioneaza,prin contopirea lor, dând nastere unei societati noi. Daca însa o societate încorporeazauna sau mai multe societati, societatea care le încorporeaza nu mai are nevoie pentruaceasta sa fie dizolvata. Prin fuziune societatile care se contopesc sau care suntîncorporate îsi pierd personalitatea juridica, astfel ca fuzionarea si dizolvarea trebuiehotarâte de fiecare societate în parte. Fuziunea prin încorporare este o chestiunerezultata dintr-o stare de fapt.33 x x x Legea 31/1990 (modificata) privind societatile comerciale, Monitorul Oficial al României nr. 335/1997.

Procedural si legal fuziunea mai multor societati se hotaraste de fiecare societate înparte. Bilantul întocmit cu aceasta ocazie, de catre fiecare societate, se depune odata cucererea de înscriere a hotarârii de fuziune la Registrul Comertului. Societatea careînceteaza de a exista în urma fuziunii depune, pentru a fi înscrisa în RegistrulComertului, o declaratie despre modul cum a hotarât sa stinga pasivul sau. Fuziuneanu are efect decât dupa publicarea în Monitorul Oficial, cu exceptia cazurilor în carenu se justifica plata tuturor datoriilor sociale sau depunerea sumei corespunzatoare la

CEC sau la Administratia Financiara sau atunci când exista acordul tuturorcreditorilor, Certificatul constatator ca s-a efectuat depunerea sa publica. În cursultermenului de efect al fuziunii, oricare creditor al societatilor care fuzioneaza poateface opozitie în instanta. Opozitia suspenda executarea fuziunii pâna la ramânereadefinitiva a hotarârii judecatoresti. Daca termenul expira fara sa se fi facut opozitie,fuziunea se executa si societatea care ramâne în fiint a sau cea care rezulta din fuziuneare drepturile sa-si ia asupra sa obligatiile societatii care îsi înceteaza activitatea.În România, agentii economici organizati ca societati comerciale si regiiautonome au autonomie functionala si financiara si se pot asocia. Fiind autonome,societatile comerciale si regiile au posibilitatea legala sa se asocieze. În legislatianoastra, prin asociere nu se naste întotdeauna o noua persoana juridica.Raporturile dintre asociati se stabilesc prin contract de asociere, care cuprinde:activitatile economice stabilite a se realiza în comun, contributia fiecarui asociat larealizarea activitatilor comune curente, conditii de administrare si conducere aasociatiei, modalitatea de împartire a rezultatelor activitatilor economice comune,cauzele de încetare a asocierii si modalitatea de împartire a rezultatelor lichidarii etc.Legea 15/1990 ofera si posibilitatea crearii de noi societati comerciale prinasocierea societatilor comerciale si regiilor autonome cu capital partial sau totalde stat între ele sau cu terte persoane juridice sau fizice, române sau straine.Pentru a asigura o concurenta loiala, legea 15/1990 interzice, în modjustificat, acordurile sau deciziile de asociere între regiile autonome si societatilecomerciale bazate pe practici concertate care sunt susceptibile de a afecta comertulîntre agentii economici si care au ca obiect sau ca efect împiedicarea, respingerea saudenaturarea jocului concurentei ori exploatarea de maniera abuziva a unei pozitiidominante detinuta pe piata sau pe un segment substantial de piata. În categoriaacestor practici se cuprind: fixarea sau impunerea într-o maniera directa sau indirectaa preturilor de monopol si de dumping, ori a altor conditii contractuale neloiale;limitarea sau controlul productiei, desfacerii, dezvoltarii tehnice sau investitiilor,împartirea pietelor sau surselor de aprovizionare; aplicarea fata de parteneriicomerciali a unor conditii inegale la prestatii echivalente, producându-le în acest felun dezavantaj în raporturile concurentiale; subordonarea încheierii contractelor deacceptare de catre parteneri a unor prestatii suplimentare, care prin natura lor saupotrivit uzantelor comerciale nu au legatura cu obiectul acestor contracte.Legea concurentei asigura functionarea normala a pietei în conditii de libera

concurenta. În acest scop, reglementarile legale interzic activitatile unui agent economicsau ale unui grup de agenti economici care ocupa o piata, o pozitie dominantacaracterizata printr-o situatie de monopol sau printr-o concentrare manifesta a puteriieconomice, în masura în care afecteaza functionarea normala a pietei în conditii delibera concurenta. Actiunile de concurenta neloiala se sanctioneaza civil sau penal .Actiunile împotriva practicilor si actelor de concurenta neloiala pot fi pornite de oricepersoana interesata, iar judecarea lor este de competenta instantelor judecatoresti.VII.3. Holdingul – forma moderna de organizare a întreprinderilor îneconomia de piataHoldingul este o societate privata sau publica ce detine o parte însemnata dinactiunile altor societati (întreprinderi) care produc sau vând marfuri, în vedereaasigurarii controlului asupra activitatii acestora. Holdingul are calitatea de “participant”atunci când detine 10-50% din actiunile altor societati, acestea devenind “filiale” numaiîn situatia în care holdingul poseda peste 50% din actiunile lor.În practica, holdingul îndeplineste doua functiuni:a) asigura majoritatea voturilor în adunarile generale ale actionarilor si înconsiliile de administratie ale societatilor la care detine actiuni, având astfelun rol hotarâtor în controlul desfasurarii activitatii. În acest sens, în vedereaasigurarii unei mai mari coeziuni în procesul de conducere, a coordonariiunitare a activitatii mai multor societati, actionarii unora dintre acestea se potconstitui într-un holding care astfel va deveni principalul actionar al altorsocietati comerciale. De exemplu, o societate pe actiuni se poate constitui îndoua modalitati:• prin aportul direct al diversilor actionari care vor detine fiecare unanumit numar de actiuni;• prin aportul direct al unei societati holding care va detine majoritateaactiunilor, precum si prin aportul altor actionari;b) asigura multiplicarea capitalului prin asociere pornind de la mijloacefinanciare limitate, în vederea asigurarii controlului activitatii uneia sau maimultor societati comerciale.În tarile dezvoltate se regasesc diferite forme de asociere pe principiulholdingului :• concernul , în Germania;• grupul, în Franta si Japonia;• conglomeratul, în majoritatea tarilor dezvoltate, care cuprindeîntreprinderi din diferite sectoare de activitate în scopul prevenirii risculuifinanciar.

În prezent, societatile comerciale de tip holding au o larga raspândire în tariledezvoltate industrial, având atributii de natura financiara în elaborarea strategiilor, încoordonarea activitatii filialelor, în alocarea resurselor financiare prin intermediul unorcompartimente functionale.În unele societati holding sunt constituite divizii (departamente) care depind deo autoritate economica centrala prin diferite tipuri de legaturi, de la participareafinanciara, chiar minoritara, pâna la faptul ca au administratori comuni. În cazulsocietatilor de tip holding este evidenta o anumita limitare a competentelor decizionaleale întreprinderilor componente, în conditiile în care acestea, desi au personalitatejuridica, nu îsi stabilesc singure pretul de vânzare. Societatea mama elaboreazastrategia de ansamblu, aproba obiectivele, negociaza împrumuturile pe termen lung,stabileste regulile financiare si contabile care se aplica în toate filialele, coordoneazapolitica de personal etc.Un exemplu de activitati desfasurate de un holding si structura organizatorica aacestuia poate fi urmarit în tabelul 7.1.Tabelul 7.1.Competentele decizionale ale holdinguluiDomenii de activitate / Competenta revine:Atributii S.C. Holding1. Comercial- Studiul pietei interne si externe- Cautarea clientelei- Stabilirea preturilor de vânzare- Acceptarea comenzilor beneficiarilor- Stabilirea preturilor de vânzare întresocietatile holdingului- Reglementarea litigiilor cu:• clientii• alte societati holding- Facturarea marfurilor livrate- Depozitarea banilor clientilorxxxxxxx

xx2. Productia- Negocierea preturilor si alegereafurnizorilor de materii prime- Negocierea preturilor pentru altemarfuri achizitionate si alegereafurnizorilor- Efectuarea platilor pentru marfurileachizitionate- Programarea productiei- Organizarea uzinelor- Studii tehnicexxxxxxDomenii de activitate / Competenta revine:Atributii S.C. Holding3. Investitii- Stabilirea sumei globale pentruinvestitii mici- Stabilirea obiectivelor mici deinvestitii- Stabilirea obiectivelor mari deinvestitii- Alegerea furnizorilor si a modului deplata pentru investitii marixxxx4. Cercetare-dezvoltare- Cumparari si cesiuni de participari dela filiale- Stabilirea obiectivelor de cercetare- Gestiunea brevetelor proprii sivânzarea si cumpararea de brevetexxx

5. Financiar - Contabilitate- Consolidarea anuala a conturilorsocietatii comerciale- Consolidarea gestiunii excedenteloracumulate- Efectuarea împrumuturilor- Efectuarea împrumuturilor pe termenmediu si lung si redistribuireaacestora între societatile holdingului- Efectuarea de încasari si plati cudevizexxxxx6. Personal- Recrutarea si concediereapersonalului- Fixarea nivelului salariilor- Formarea si promovarea personaluluixxx7. Comunicatii interne si externe- Relatiile cu sindicatele si personalulpropriu- Relatiile cu autoritatile locale- Relatiile cu guvernul- Relatiile cu bancile locale- Relatiile cu Banca Nationala sibancile internationalexxxxxSursa: Vasile Dan – „Restructurarea organizarii si conducerii firmei”,Editura Economica, Bucuresti, 1993.Asocierea firmelor în vederea constituirii unui holding se poate face în mai multevariante: (fig.7.1-7.4)Fig.7.1. Holding cu control total în fiecare societate comerciala (S.C.)Avantaje:

- holdingul va avea control în fiecare societate afiliata, asigurând promovareaunei politici unitare;- partea de 49% care ramâne în proprietate directa a societatilor le stimuleazape acestea în vederea cresterii profitului.Dezavantaje:- cresterea personalului administrativ prin înfiintarea unei noi societati;- posibilitatea obtinerii controlului în holding de catre una sau doua societaticare au capital social mai mare.SC 249%/51%S.C.HOLDING

SC 149%/51%SC 349%/51%SC 449%/51%Fig.7.2. Holding de parteneriatAvantaje:- în cadrul holdingul ui puterea de decizie este egala pentru toti partenerii;- societatile comerciale cu capital social foarte mare îsi vor mentine o relatieindependenta fata de holding.Dezavantaje:- capitalul si puterea de decizie a holdingului e data de societatea comercialacu capitalul cel mai mic.SC 1SC 2 SC 325%25% 25%25%SC 4SC 4S.C.HOLDING25%25% 25%25%25%SC 2 SC 3Fig.7.3. Holdingul cu control multipluSC 13. Holdingul cu control multipluÎn aceasta varianta holdingul se constituie astfel încât nici o societate sa nu detina

singura controlul.Capitalul holdingului se determina în mod arbitrar, astfel încât cel putin douasocietati sa detina controlul.Avantaje:- dimensiunea holdingului nu mai este data de capitalul social al societatiicele mai mici;- cel putin doua societati pot detine controlul în holding;- tine seama de potentialul unitatilor si de optiunea acestora privind cota departicipare la constituirea holdingului.Dezavantaje:- se vor ivi situatii când holdingul la unele societati comerciale va detinecontrolul, iar la altele nu;- lipsa controlului de decizie în unele societati diminueaza putereaholdingului.SC 1 SC2 SC3Avantaje:- nici o societate nu are controlul asupra holdingului;- societatile comerciale 1, 2, 3 pot detine împreuna controlul asupraholdingului;- interesele societatilor 1, 2, 3 în holding sunt aceleasi.SC 449%51%17%17%17%Fig.7.4. Holding grefat pe societatea influenta. Holdingulse constituie pe una din societatiDezavantaje:- puterea prea mare de decizie în holding a societatii 4 – 49%;- e posibil ca holdingul sa nu detina controlul asupra societatilor 1, 2, 3 (cândcapitalul acestora comparativ cu cel al societatii 4 este foarte mare).Cuvinte si expresii cheie:• asocierea întreprinderilor;• aliantele între întreprinderi;• asocierea pe orizontala si verticala;• fuziunea;• divizarea;• participatiunea;• parteneriatul;• gruparea pe baza de contract;

• întreprinderile retea;• firma multinationala (transnationala);• cartelul;• trustul;• holdingul.Întrebari:1. Ce întelegeti prin asocierea întreprinderilor?2. Care sunt formele de asociere a întreprinderilor?3. Care sunt prevederile legale privind fuziunea unor întreprinderi în România?4. Cum se realizeaza asocierea întreprinderilor în România?5. Ce este holdingul ca forma de organizare a întreprinderilor?6. Ce forme diferite de holding se cunosc?Capitolul VIII: RESTRUCTURAREA SI PRIVATIZAREAÎNTREPRINDERILORVIII.1. Continutul proceselor de restructurare – privatizareConstitutia României ocroteste si apara proprietatea, aceasta fiind consideratasursa de bunastare economica, izvor de prosperitate si cea mai buna forma deprotectie sociala. Aceasta prevedere vizeaza atât procesul de transformare aproprietatii de stat în proprietate privata si publica, dar si consolidarea întreprinderilorprivate rezultate în urma aplicarii legislatiei privatizarii34.Privatizarea întreprinderilor de stat este elementul central al reformeieconomice si modalitatea de transformare a proprietatii, factor propulsor al unuiprogres real în viata economica a tarii si a cetatenilor. Restructurareaîntreprinderilor pe baza privatizarii este un proces larg, complex si de durata carenu include ci presupune ca toate formele de proprietate sunt compatibile între ele, cuconditia integrarii în mecanismul complex al economiei de piata.Restructurarea întreprinderilor trebuie sa asigure asezarea acestora înparametri de rentabilitate, prin schimbari în structurile economice si de productie, ca siîn cele de proprietate. Privatizarea în sine, rupta de un proces real de ajustare astructurilor economice, nu asigura realizarea celor doua principii de baza ce constituieratiunea acestui proces: eficienta economica la nivel micro si avantaje de ordineconomic si social pentru societate. În acelasi timp, ajustarea structurala încomponentele productie, management si în plan financiar nu creeaza conditii realepentru rentabilizare decât daca se produc transformari profunde în structuraproprietatii, prin privatizarea întreprinderilor de stat si retragerea statului dinconducerea acestora.Problematica privatizarii si a restructurarii se abordeaza atât la nivel micro, cât

si macroeconomic. Nucleul de baza al privatizarii îl constituie întreprinderea. Lanivelul economiei nationale, însa, trebuie respectate anumite reguli si principii, cum arfi: accesul liber la piata al tuturor agentilor economici, interventia selectiva a statuluisi retragerea treptata din conducerea directa a economiei, accelerarea procesului deprivatizare si stabilirea clara a obiectivelor privatizarii, tratament egal pentruinvestitorii români si straini etc.În legatura cu cele doua componente fundamentale ale reformei economice –restructurarea si privatizarea - exista o diversitate de pareri si practici în tarile aflate întranzitie. Banca Mondiala, BERD, precum si organizatii specializate ale ONU auelaborat o diversitate de studii pe aceasta tema.În România, restructurarea întreprinderilor a avut loc lent si adesea haotic, darîn conditiile reducerii si chiar a lichidarii unor subventii, concomitent cu introducerea34 Legea 18/1991, Decretul lege 54 /1990 privind reorganizarea si desfasurarea unor activitati pe baza libereiinitiative, Legea 58/1991 privind privatizarea societatilor comerciale, Legea 55/1991 privind accelerareaprocesului de privatizare, Ordonanta de Urgenta a Guvernului României nr.88/1997 priv ind privatizareasocietatilor comerciale, M.Of. al României nr.381/29 dec.1997.

mecanismelor de piata (liberalizarea preturilor si a comertului, convertibilitatea leului,liberalizarea ratei dobânzii, reforma bancara, masuri de securitate sociala etc.).La nivel macroeconomic s-au elaborat strategii sectoriale si programe derestructurare – privatizare, care s-au bazat pe principalele concluzii ale analizelordiagnostic la nivel de ramuri si pe directiile strategice si metodologiile deimplementare a politicilor de restructurare.Rezultatul esential al procesului de reforma este dezvoltarea sectorului privat.Aportul acestuia la formarea produsului intern brut a ajuns la 61,5% în anul 1999, fatade 16,4 % în 1990. (fig.8.1.)34,838,945,354,960,6 61 61,50102030405060

70%1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999Fig.8.1. Contributia sectorului privat la crearea produsului intern brut (PIB)Sursa: CNS, Anuarul Statistic al RomânieiDesi sectorul privat este preponderent în aproape toate domeniile de activitate,economia româneasca este înca insuficient structurata din punct de vedere aconvergentei cu economia Uniunii Europene‚ precum si din punct de vedereinstitutional. Astfel, în anul 1999, structura pe ramuri a economiei românesti seprezenta, din punct de vedere a ponderii în formarea valorii adaugate brute, astfel:sectorul agricol 15,4%, industria 31%, sectorul servicii si al constructiilor 53,6% dinvaloarea adaugata bruta (fata de 70% în Uniunea Europeana). Aceasta ramânere înurma se datoreaza întârzierii procesului de restructurare si declinului economicaccentuat din România. Totodata, mecanismele economiei de piata sunt incompletesi lipsesc unele institutii de baza care sa asigure functionalitatea acesteia.Strategia nationala de dezvoltare economica a României pe termen mediu(2000-2004), înaintata si acceptata de organismele Uniunii Europene ca documentoficial pentru procesul de negociere a aderarii, are ca obiectiv fundamental creareaunei economii de piata functionale, compatibile cu principiile, normele, mecanismele,institutiile si politicile Uniunii Europene. Problema esentiala a strategiei estetransformarea economiei românesti într-un sistem de piata structurat si functional.Baza acestei structurari o constituie clarifi carea drepturilor de proprietate,continuarea si finalizarea procesului de privatizare a întreprinderilor de stat fiindesentiala.Continuarea procesului de restructurare a economiei românesti se bazeaza pe unpachet de politici si seturi de legi care, corelate cu reglementarile comunitare, menitesa asigure compatibilizarea structurilor intersectoriale, ajustarea si consolidareastructurilor economice pentru apropierea progresiva de nivelurile de competitivitatedin economiile tarilor comunitare, inclusiv pentru folosirea mai buna a conditiilor deacces pe piata Uniunii Europene a produselor românesti.Ajustarea sectorului industrial va fi corelata cu obiectivele de crestere acompetitivitatii externe si a productivitatii interne, prin:• amplificarea procesului de modernizare a capacitatii si structuriiproductiei industriale, dezvoltarea cooperarii cu parteneri din UniuneaEuropeana, revitalizarea întreprinderilor mijlocii si mari cu potential de

competitivitate;• redimensionarea agentilor economici angajati în procesul derestructurare, urmarind satisfacerea cererii interne si sporirea exportuluide bunuri si servicii;• finalizarea procesului de privatizare a societatilor comerciale dinindustrie;• restructurarea sectoarelor energo si material intensive;• cresterea potentialului concurential prin promovarea aliantelorstrategice, a structurilor de tip holding si a grupelor economice deinteres, în scopul racordarii industriei românesti la procesul globalizarii;• dezvoltare accelerata, externalizarea si specializarea serviciilor pentruproductie;• cresterea în ritm sustinut a volumului si eficientei exportului, încurajândexportul produselor cu grad ridicat de prelucrare si valoare adaugatamare etc.În sectorul agricol masurile de reforma au în vedere securitatea alimentara apopulatiei si modernizarea satului românesc. Va fi stimulata formarea exploatatiiloreficiente din punct de vedere economic si se vor adânci reformele structurale, cuaccent pe consolidarea exploatatiilor agricole, privatizarea societatilor comerciale cuprofil agricol. Totodata, va fi sprijinita formarea si eficientizarea de ansamblu asectorului agroalimentar 35.Restructurarea este conceputa la nivel de ramura sau sector si la nivel deîntreprindere. Ambele planuri necesita abordarea restructurarii pe baza de eficienta.Restructurarea pe baza de eficienta cere ca orice actiune sa fie justificata prinprisma raportului cost/beneficiu si sa fie astfel evaluata încât sa asigure obiectivelepropuse36. Exista pareri diferite cu privire la prioritatile acordate privatizarii si/saurestructurarii întreprinderilor. Unii autori considera ca privatizarea trebuie sa preceadarestructurarea, întrucât cel mai bine restructureaza o întreprindere noul proprietar.Alti autori considera ca este necesara o anumita restructurare înainte de privatizare (deexemplu, o mare întreprindere poate fi divizata înainte de privatizare). În anumite35 Societatile comerciale agricole fara terenuri se privatizeaza conform legislatiei în vigoare pentru celelaltedomenii economice. Societatile comerciale agricole cu teren se privatizeaza în baza Legii 268/2001. Terenurileapartinând statului se concesioneaza în baza Legii 219/1998.36 Ovidiu Nicolescu, coordonator – „Strategii manageriale de firma”, Ed. Economica, 1996.

situatii cele doua actiuni - privatizare si restructurare - se pot desfasura concomitent.

De la caz la caz, o întreprindere de stat poate da rezultate bune în oricare din situatiilementionate.Trebuie avut însa în vedere ca restructurarea fostelor întreprinderi de stat arealte caracteristici fata de restructurarea societatilor comerciale create pe baza Legii15/1990 privind transformarea întreprinderilor de stat în societati comerciale. Chiar înprocesul de aplicare a legii a avut loc o restructurare a întreprinderilor de stat, prindivizare sau fuziune. Dar si societatile comerciale cu capital integral privat pot fiadesea supuse unui proces de restructurare.Reforma întreprinderii în procesul de privatizare - restructurare - conditiade baza a succesului economiei de piata - a început în prima etapa cu un grup deîntreprinderi care aveau sanse reale de a deveni competitive si profitabile pentru ademonstra populatiei ca acest lucru este posibil. S-au recomandat trei tipuri derestructurare:1. Refinantarea întreprinderilor, proces prin care societatile comerciale erausprijinite sa devina competitive pe cai financiare si sa se privatizeze. Seastepta ca întreprinderile care se recapitalizau sa-si refaca potentialulproductiv si sa devina competitive pe piata. Principalele surse de refinantareau fost: profitul, fondurile alocate de FPS, credite externe pentrurestructurare garantate de guvern, profitul net al Bancii Nationale, vânzareade active sau actiuni etc. În conditiile concrete ale României, aceasta cale aavut succes doar partial. Unele întreprinderi industriale si agricole care aubeneficiat de refinantare, în conditiile mentinerii proprietatii de stat, auînregistrat pierderi mari si multe au intrat în blocaj financiar.2. Restructurarea unui numar stabilit de întreprinderi cu capital de stat,de importanta nationala (Hotarârea Guvernului nr.445/1994), care auintrat sub supravegherea Agentiei Nationale de Restructurare si au elaboratprograme de restructurare. Acestora li s-au alocat fonduri si acordat garantiipentru credite bancare, urmarindu-se asanarea economica, eliminareapierderilor si a platilor restante, rentabilizarea si încurajarea privatizarii.Sursele de finantare a procesului de restucutrare au fost: resursele proprii alesocietatii comerciale, fonduri alocate de la bugetul FPS si de la bugetulstatului, credite externe garantate de guverne, credite acordate de banci cugarantia statului etc. Din pacate, o parte a acestor întreprinderi nu au reusit sase rentabilizeze, au ramas în proprietatea statului, au fost lichidate sau sunt încurs de lichidare.3. Lichidarea întreprinderilor pentru care restructurarea nu mai poateconstitui o solutie de asanare sau supravietuire în conditii de eficientaeconomica.Dupa unii specialisti, restructurarea este definita ca un proces prin caresocietatile comerciale sunt fortate sa devina viabile financiar si competitive. Acest

proces se desfasoara într-o perioada limitata de timp si este o preconditie obligatoriepentru recapitalizare. Aceasta este o prima faza a restructurarii în cadrul unei economiide tranzitie. Restructurarea include privatizarea si/sau lichidarea întreprinderii.Datorita rezultatelor sub asteptari obtinute în procesul de privatizare, adificultatilor create de forma de proprietate de stat, a conditiilor macroeconomicenefavorabile si a altor conditii interne si externe (mai ales lipsa investitorilor), procesulde restructurare-privatizare nu s-a încheiat si nu s-au obtinut rezultatele scontate.Numai prin trecerea proprietatii statului în proprietate privata nu pot fi rezolvate de lasine problemele structurale ale economiei nationale si mai ales ale unor întreprinderi.Un sector privat nu poate deveni automat modern si competitiv. Pe fondul lipsei acutede capital autohton si a unui interes slab din partea investitorilor straini, precum si aunor neajunsuri care marcheaza procesul de privatizare din România exista o ramânereîn urma în restructurarea economica si eficientizarea întreprinderilor private si a celorcu capital majoritar de stat.Mentalitatile neeconomice si un management micro si macro economicdeficitar au dus, în unele situatii, la abandonarea unor întreprinderi care s-au privatizat,la obtinerea unor productii necompetitive, în altele la blocaj financiar si evaziunefiscala, în unele cazuri.Cu toate neajunsurile mersului reformei întreprinderilor se formeaza si seconsolideaza un sector privat promitator în România, reprezentat de investitiileimportante în societati privatizate sau nou înfiintate. În aceasta perioada politicileeconomice pun un accent prioritar pe dezvoltarea sectorului privat, ca pilon alprogramului guvernamental. Privatizarea nu poate avea succes fara o abordarecomplexa, fundamentata strategic. Programul guvernamental pune accent perestructurarea economiei reale care urmareste cresterea ofertei nationale de bunurisi servicii. Dintre masurile de reforma în industrie, sunt relevante: restructurareasectorului energetic si a productiei de aparare, pregatirea pentru privatizare adistributiilor de energie electrica, gaze naturale si SNP Petrom, continuarea actiunilor

de restructurare a sectorului minier etc.Strategia industriei miniere si a altor industrii pentru perioada 2001-2004,ca si programele de restructurare a companiilor si societatilor nationale, cuprindmasuri de crestere a eficientei în exploatare si reducerea pierderilor dinactivitatea de baza, cu 20% anual, pâna în 2004. Acestor masuri li se adauga sidiminuarea efortului financiar de la bugetul de stat, prin scaderea subventiilor cu10%/an, în conditiile în care se asigura sursele financiare pentru modernizare siretehnologizare. Asa de exemplu: restructurarea S.C. Siderurgica Hunedoaravizeaza trei componente:• restructurarea tehnologica;• restructurarea financiara;• restructurarea sociala.Programul de restructurare – modernizare vizeaza toate sectoareletehnologice si urmareste eficientizarea activitatilor economice pe toate fluxurile deproductie, precum si a sectorului de asigurare cu utilitati. Se are în vedere, deasemenea, ecologizarea la standarde europene a platformei industriale.Restructurarea financiara urmareste cresterea fluxului de numerar necesarprogramului de modernizare. Tintele principale sunt datoriile la bugetul de stat sinivelul ridicat al ajutoarelor de stat.Restructurarea sociala se va realiza prin externalizarea activitatii auxiliare aactivitatii de baza prin formarea unor noi societatii comerciale pe actiuni (filiale) siprin reducerea personalului pe cale naturala.VIII.2. Legislatia si mecanismele privatizarii întreprinderilor pâna înanul 2002Un prim pas în crearea mecanismelor necesare declansarii procesului deprivatizare a întreprinderilor de stat s-a facut prin adoptarea legislatiei societatilorcomerciale (Legile 15/1990 si 31/1990) devenind societati comerciale si ulterior uneleregii autonome s-au transformat în societati nationale, urmând a se privatiza.¦ Primele societati comerciale cu capital de stat care au început procesul deprivatizare (în 1990), înainte de organizarea Fondului Proprietatii de Stat si aFondurilor Proprietatii Private, au fost propuse de catre Agentia Nationala dePrivatizare (ANP) si pe baza recomandarilor ministerelor de resort. Evaluareacapitalului social si vânzarea de actiuni ale acestor societati comerciale au fostautorizate de consiliile împuternicitilor statului.¦ Legea 58/1991 privind privatizarea societatilor comerciale cu capital de stat astabilit doua modalitati de privatizare:a) transferul gratuit al cotei de 30% din capitalul social al societatilorcomerciale cu capital integral de stat catre cetatenii români care au împlinitvârsta de 18 ani, ca o recunoastere a contributiei acestora la crearea avutieinationale;b) cota de 70% din capitalul social urma sa se vânda catre persoane fizice sau

juridice române si straine, prin proceduri si metode diverse.Prima modalitate de privatizare s-a aplicat prin emiterea si distribuirea gratuita aunor certificate de proprietate care asigurau titularului dreptul de a le schimba contraactiuni la societatile comerciale care se privatizau sau le putea vinde pentru a realizaun venit.Cea de-a doua modalitate de privatizare avea drept scop vânzarea, conformanumitor proceduri, pe baza unor prioritati si facilitati a capitalului social ramasîn proprietatea statului , dupa distribuirea gratuita a certificatelor de proprietate.Legea a stabilit crearea a doua entitati cu caracter comercial, numitefonduri, în vederea efectuarii privatizarii prin cele doua modalitati, si anume:• Fondul Proprietatii de Stat (FPS) pentru vânzarea cotei de 70% dincapitalul social al societatilor comerciale (institutie subordonataParlamentului);• Fondurile Proprietatii Private pentru emiterea si distribuirea gratuita acertificatelor de proprietate si gestionarea acestora în vederea preschimbariilor în actiuni sau valorificarea ca titluri de valoare negociabile.Nu intrau sub incidenta privatizarii unitatile mestesugaresti (ateliere) dinsubordinea UCECOM si unitatile cooperatiste care erau în esenta asociatii de persoaneparticulare. Nu au intrat, de asemenea, sub incidenta privatizarii societatile comercialeagricole care detineau terenuri. Abia în anul 2000 a intrat în vigoare o Ordonanta aGuvernului care a deschis procesul de privatizare a capitalului (ulterior, Legea268/2001) legându-l de Legea concesionarii terenurilor agricole ramase în proprietateastatului dupa aplicarea prevederilor Legii 18/1991 (Legea Fondului funciar) si a Legii1/2000 (care aduce modificari Legii 18/1991, extinzând dreptul de restituire a uneisuprafete de pâna la 50 ha arabil conventional pe o familie).Prin privatizare trebuie realizata nu numai trecerea în proprietate privataa unui numar mare de întreprinderi si respectiv a partilor din capitalul acestora,ci si cresterea ponderii capitalului privat în economie. Una din conditiile aderariiRomâniei la Uniunea Europeana este ca ponderea capitalului privat în economiesa fie dominanta.Actiunile societatilor comerciale detinute de FPP si FPS au putut fi vândutecatre persoane fizice sau juridice, române sau straine, prin urmatoarele proceduri:

a) oferte de vânzare de actiuni catre public;b) vânzari de actiuni pe baza de licitatie deschisa sau licitatie cu participantipreselectionati;c) vânzari de actiuni prin negociere directa;d) orice combinatie a procedurilor de mai sus.Salariatii societatilor comerciale si membrii conducerii acestora au pututparticipa la cumpararea de actiuni prin oricare din procedurile de mai sus, în conditiipreferentiale (reducere cu 10% a pretului unei actiuni fata de pretul ofertei publice;cumpararea preferentiala de catre fiecare salariat a actiunilor în cadrul licitatiilor;atribuirea de actiuni scoase la vânzare prin negociere de catre FPS cu salariatii simembrii conducerii societatilor comerciale, în conditii egale cu alti cumparatoripotentiali). FPS a acordat, în conditii stabilite de consiliul sau de administratie si peprincipii comerciale, facilitati salariatilor si membrilor conducerii, precum sipensionarilor care cumparau actiuni (acordarea de credite, plata la termen, plata înrate, alte facilitati).Conditiile de organizare si desfasurare a vânzarilor de actiuni, de prezentare apropunerilor de vânzare, precum si criteriile pe baza carora ANP a aprobat sau, dupacaz, a respins propunerile de vânzare s-au stabilit prin norme metodologice de catreANP si aprobate prin hotarâre de guvern.Tinând cont de marimea societatii comerciale, procesul de privatizare s-apreconizat a se realiza în modalitati diferite, astfel: societatile comerciale mici au fostarondate la cinci FPP (Muntenia, Oltenia, Moldova, Transilvania, Banat – Crisana),putând fi privatizate printr-o procedura de licitatie standard, prin preluarea întreguluicapital de catre salariati si conducere, sau prin orice alta procedura prevazuta de lege.Procedura de vânzare a putut fi aplicata de directiile teritoriale ale ANP, sub controlulFPP si FPS. Pentru privatizarea societatilor comerciale mici , în special a celor desubordonare locala, care erau acceptabile vânzarii catre salariati, ANP a dispus defonduri banesti pentru asistenta tehnica si consultanta în vederea privatizarii, în toatefazele de realizare a acestui proces. În acest scop, au fost necesare analiza diagnostic asocietatii comerciale, evaluarea societatii comerciale, întocmirea documentatiei deprivatizare si a planului de afaceri.

Pentru privatizarea marilor societati comerciale, care intrau sub incidentaFPS, s-au elaborat strategii si programe de restructurare. Întreprinderile mijlocii aufost repartizate pe cele cinci FPP care coordonau procesul de privatizare al acestora.Privatizarea societatilor comerciale mijlocii urma sa se efectueze tinând seama destrategiile elaborate de actionari, pe baza de criterii de integrare sau pe baza de grupuride activitati omogene, în special în industrie.Pentru estimarea valorii de piata a capitalului a fost necesara folosireaprocedurii de evaluare a capitalului social si a actiunilor. Din anul 1990 auexistat mai multe etape în care s-a facut reevaluarea capitalului social. Valoarea depiata a unei actiuni nu este însa aceeasi cu valoarea nominala.Evaluarea activelor societatilor comerciale în vederea privatizarii presupuneelaborarea unui „Raport de evaluare a activului ”, care cuprinde o examinarecompleta a situatiei economice si financiare si stabileste pretul de pornire (initial) alactivului.¦ Legea 55/1995 privind accelerarea procesului de privatizarePâna în anul 1995 nu s-a facut o privatizare larga, „de masa”, ci o privatizareselectiva.Desi s-a considerat ca transferul a 30% din capitalul social reprezenta în sine untransfer de proprietate catre sectorul privat, în fapt nu s-a reusit individualizareaactionariatului în actul de decizie si control. S-a apreciat ca procesul de privatizares-a desfasurat lent. Cauzele principale care au determinat ritmul lent al procesului deprivatizare si de individualizare a actionariatului se considerau a fi:? FPP nu au utilizat mijloacele adecvate pentru schimbarea rapida acertificatelor de proprietate în actiuni;? FPP-urile au manifestat retinere în a schimba contra certificate deproprietate întreaga cota de 30% din actiunile societatilor comercialeprofitabile si de perspectiva;? desi certificatele de proprietate erau considerate prin lege ca vehicul deintermediere a transferului în termeni reali ai proprietati, cu exceptiaprocedurii standard de privatizare a societatilor comerciale mici, nu s-aaplicat o procedura unitara prin intermediul careia aceste certificate sa-sipoata îndeplini functia legala;? circulatia efectiva a certificatelor de proprietate a avut loc aproape înexclusivitate în medii dezorganizate, încalcând prevederile Legii, fiindtransformate în instrumente de natura speculativa si generând astfeldificultati de ordin social si economic în procesul de privatizare;? procedura de evaluare a societatilor comerciale „caz cu caz” adoptata decatre FPS era utilizata impropriu de catre FPP în cazul schimbarii

certificatelor de proprietate contra actiuni, la echivalente calculate în bazaunor metodologii insuficient fundamentate si cu valori stabilite arbitrar;? slaba preocupare a institutiilor implicate în procesul de privatizarepentru mediatizarea actiunilor specifice promovarii diferitelor metode deprivatizare, pentru valorificarea certificatelor de proprietate în scopuldobândirii de actiuni, precum si pentru educarea populatiei pentruutilizarea instrumentelor specifice economiei de piata (actiuni, piata decapital, burse etc.).Datorita acestor neajunsuri s-a stabilit corectarea efectelor negative aparute înprocesul de privatizare, fara a se face modificari de esenta ale cadrului legal creat deLegea 58/1991.Legea 55/1995 pentru accelerarea procesului de privatizare urma sa aducacorectii în domeniul legislativ si institutional prin promovarea unor noi forme siprocedee de privatizare menite sa dinamizeze ritmul privatizarii pentru ca sa sesustina si sa se consolideze efectele pozitive ale politicilor de stabilizaremacroeconomica. O problema importanta în procesul de accelerare a privatizarii eracresterea gradului de atractivitate si de accesibilitate. Societatile cele mai active selocalizau în câteva ramuri: constructii, comert interior, agricultura, servicii. Marileîntreprinderi de stat ramâneau neatractive, mai ales din cauza perspectivelor incerte dea obtine profit si de a oferi dividende actionarilor.Îmbunatatirea imaginii publice a întreprinderilor în vederea privatizarii a impusmasuri de restructurare pentru rentabilizarea acestora si cresterea atractivitatii.Un factor de încetinire a ritmului de privatizare, aparut în ultimul semestru alanului 1994, a fost intrarea în vigoare a H.G.nr.500/1994 privind reevaluareacapitalului social al societatilor comerciale cu capital de stat. Dupa unii specialisti,H.G. nr.500/1994 bloca procesul de privatizare din cauza supraevaluarii capitalului si alipsei de resurse financiare la populatie.Dupa opinia multor specialisti înainte de privatizarea în masa propusa prinLegea accelerarii privatizarii întreprinderilor, Guvernul trebuia sa creeze un mediulegislativ adecvat si în primul rând sa elaboreze o lege antimonopol, altfel unii puteausa acumuleze un numar mare de actiuni prin cumpararea de la detinatori, astfel încâtajungeau sa detina nu numai controlul unor întreprinderi, ci si a unor domenii întregi,asa cum de fapt s-a si întâmplat. Orice forma de monopol împiedica procesul de

tranzitie la economia de piata, în principal prin blocarea elementelor necesare creariiunui mediu concurential.Legea pentru accelerarea procesului de privatizare urmarea sa asigure noimodalitati de privatizare, mai eficiente, si sa contribuie la consolidarea structurilor deproprietate specifice economiei de piata. Legea promova privatizarea tuturorsocietatilor comerciale cu capital de stat pentru care procedurile anterioare deprivatizare nu erau finalizate. Legea 55/1995 nu era o lege noua, ci amenda siîmbunatatea Legea 58/1991 în ceea ce priveste: procesul de circulatie si deîntrebuintare a certificatelor de proprietate; accelerarea si simplificarea procesului deprivatizare; crearea unor conditii prielnice pentru accesul la capitalul strain etc. Legeaa introdus criteriul privatizarii în masa în locul celei selective (caz cu caz),usurând accesul direct al tuturor cetatenilor la procesul de privatizare. Aceasta nu aînsemnat eliminarea altor forme de privatizare. Lista societatilor comerciale supuseprivatizarii în masa se aproba de Guvern la propunerea comuna a ANP, FPS si FPP sicuprindea societati comerciale selectate pe criterii profitabile, în functie de indicatoriieconomico-financiari de baza.Procedurile de privatizare utilizate erau:1. Transferul gratuit catre populatie a 30% din capitalul social alsocietatilor comerciale, conform prevederilor Legii 58/1991, urma sa seefectueze pe baza certificatelor de proprietate si a cupoanelornominative de privatizare.Folosirea cupoanelor de privatizare cu valoare unica de schimburma sa asigure sanse egale tuturor cetatenilor români care împlineauvârsta de 18 ani pâna la intrarea în vigoare a legii, sa participe laprocesul de privatizare cu cota gratuita, sa repare nedreptatea facutacetatenilor detinatori de certificate de proprietate lipsiti de informatiilenecesare si care le-au înstrainat la preturi mici fata de valoarea deacoperire patrimoniala. În schimbul certificatelor de proprietate,distribuite conform Legii 58/1991, se asigura o valoare unica de schimb,de 25 000 lei, pentru un carnet cu certificate de proprietate. În schimbulvalorii cupoanelor nominative de privatizare, ca urmare a reevaluariicapitalului social, valoarea unica de schimb era de 975 000 lei.Valorile unice de schimb ale carnetelor de certificate deproprietate si cupoanelor nominative de privatizare prevazute de legeerau folosite în toate cazurile de transfer gratuit al actiunilor si pe toatadurata procesului de privatizare.

2. Vânzarea de actiuni. Actiunile societatilor comerciale aferente cotei de70% din capitalul social trebuiau sa se vânda prin licitatie, contranumerar, cu plata imediata si în rate, pe baza de licitatii organizatepentru fiecare societate comerciala de catre FPS si ANP. Prin vânzareade actiuni se urmarea crearea de resurse financiare pentru recapitalizareapost-privatizare a societatilor comerciale, precum si fondurile necesarerestructurarii societatilor comerciale neperformante, ca o preconditie aprivatizarii. Pentru privatizarea rapida si integrala a societatilorcomerciale la care cererea de actiuni este mai mica decât oferta, pretul devânzare a actiunilor putea fi redus, pe baza raportului de evaluare, subvaloarea nominala a acestora, dar numai pâna la o limita stabilita.Societatile comerciale care se privatizau potrivit Legii 55/1995 eliberaubeneficiarilor de actiuni, în mod gratuit, certificate de actionar nominative.În afara acestor metode si procedee de privatizare, Legea 55/1995 prevedea caparalel cu „Programul privatizarii în masa” sa fie continuate si actiunile deprivatizare prin alte metode, în baza Legii 58/1991, pentru societatile necuprinse înprogram. S-au utilizat, astfel:? metode de pre-privatizare (arendare, mandatariat, locatie de gestiune);? metode de privatizare directa (metoda standard sau MEBO, vânzari deactiuni, vânzari de active, oferta publica, preluarea de catre salariati aunui pachet de actiuni, restul urmând sa fie scoase la licitatie).Metoda de privatizare standard (MEBO) era folosita în cazul societatilorcomerciale mici. Metoda Management Employees By Out a fost raspândita în Anglia,SUA, Germania, Japonia, Franta. Potrivit acestei metode (proceduri), conform Legii58/1991, societatile comerciale mici se puteau privatiza pe baza normelormetodologice stabilite de FPS, FPP si ANP. Vânzarea actiunilor societatilorcomerciale mici se facea prin:a) vânzarea prin negociere directa catre membrii conducerii si salariatiisocietatii comerciale;b) vânzarea prin licitatie.Metoda folosita nu asigura surse financiare suficiente provenite din vânzareaactiunilor si a mentinut presiunea salariala asupra managementului. Unele întreprinderiau devenit totusi performante, iar altele au dat faliment.Locatia de gestiune a fost o metoda de pre-privatizare prin care se asiguraprivatizarea managementului si nu a capitalului. Aceasta metoda s-a utilizat fara unprogram adecvat si nu a dat rezultate bune, în cea mai mare parte din cazuri. Metoda

nu a asigurat surse financiare pentru întreprinderi si a generat situatii în care s-a distruspatrimoniul. Totusi, unele întreprinderi privatizate ulterior au devenit performante.Programul ofertei publice (POP) s-a elaborat de catre FPP si a constat înscoaterea la vânzare, prin schimbarea certificatelor de proprietate în actiuni pentrupartea de 30% din capitalul social al unei societati comerciale mijlocii. Acest programa devenit operational la sfârsitul anului 1994 si s-a practicat pâna la intrarea în vigoarea Legii 55/1995.Legea 55/1995 nu a dat rezultatele scontate, mai mult chiar a produs unblocaj al privatizarii. Privatizarea de masa nu a creat actionariatul necesar evolutieipostprivatizare.Procesul de privatizare desfasurat nu a fost apreciat satisfacator, cauzelefiind numeroase, ca:? promovarea unor interese politice;? blocajul financiar;? insuficienta capitalului autohton;? cadrul legislativ inadecvat;? crearea unor structuri institutionale paralele;? existenta unor litigii privind proprietatea;? întârzierea obtinerii titlului de proprietate;? existenta unui actionariat pasiv si a unui management ostil restructurarii etc.Existenta mai multor centre de decizie: Consiliul pentru Reforma, ANP, FPS siFPP au creat blocaje decizionale. Desi ulterior s-a reorganizat FPS, iar FPP- urile s-autransformat în Societati de Investitii Financiare, procesul de privatizare a ramas greoisi lent.Experienta dobândita a aratat ca alegerea metodelor si procedeelor deprivatizare adecvate este dificila. Preluarea unor metode de privatizare din unele taridezvoltate, ca: vânzarile individuale de întreprinderi sau de active ale acestora prinnegociere directa, oferta publica, licitatii deschise, metoda MEBO (vânzareaîntreprinderilor catre conducere si salariati) etc. au creat numeroase probleme postprivatizare,în lipsa mecanismelor de piata bazate pe reguli si institutii financiare casuport al privatizarii si pe existenta unui actionariat functional.Pâna în anul 1997 abia s-au pus bazele infrastructurii financiare (Bursa deValori si piata extrabursiera RASDAQ) care poate asigura conditii de privatizarepentru întreprinderile mari prin metoda certificatelor de depozit si vânzarea actiunilorla bursa.

¦ Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizareasocietatilor comerciale este în vigoare si în prezent, cu modificariinstitutionale si proceduri de privatizare, a fost aprobata ca lege de catreParlament în anul 2000.Aceasta lege a privatizarii continua procesul de privatizare în conditii noisi a creat cadrul privatizarii marilor societati si functionarea actionariatului.Institutia principala implicata în procesul de privatizare, în prezent, este:Autoritatea pentru Privatizare si Administrarea Participatiunilor Statului(APAPS), care are atributiile Fondului Proprietatii de Stat, ale Ministerului Privatizariisi Comitetului pentru Reforma si este subordonata Guvernului. Totodata, suntimplicate în procesul de privatizare ministerele economice si alte institutii abilitate delege.Metodele si procedeele de privatizare folosite sunt:Vânzarea de actiuni persoanelor fizice sau juridice de drept privat,române sau straine, prin urmatoarele metode:oferta publica de vânzare;negociere directa (cu sau fara preselectie);licitatie cu strigare în plic;certificate de depozit emise de banci de investitii pe piatainternationala de capital;vânzari de actiuni prin Ordin de vânzare pe RASDAQ;orice combinatie a metodelor de mai sus.Constituirea de asociatii ale salariatilor, membrilor consiliului deadministratie sau persoanelor cu ultimul loc de munca la respectivasocietate comerciala. Asociatia este o persoana juridica , de drept privat,fara scop lucrativ, în scopul dobândirii de actiuni emise de societateacomerciala. Modalitatile de plata a actiunilor creeaza facilitati înachizitionarea de actiuni de catre salariati (plata în rate, esalonareaplatilor pe 3-5 ani etc.);Vânzarea de active apartinând societatilor comerciale la care statul sauo autoritate a administratiei publice este actionar. Activele se potcumpara cu plata integrala sau în rate, cu diferite facilitati privindreesalonarea sumelor, avansul, dobânda etc.).În ramurile strategice ale economiei nationale, în care se organizeaza societatilecomerciale pe actiuni, cum sunt: productia si distributia de energie electrica, termica sinucleara, minerit si gaze naturale, prelucrarea petrolului, posta, telecomunicatii sitransporturi feroviare etc., Guvernul poate decide fie pastrarea unei actiuni nominativede control, fie vânzarea pachetului majoritar catre investitori de portofoliu. Actiunea

nominativa de control confera statului urmatoarele drepturi: numirea în consiliul deadministratie a 1-2 reprezentanti, posibilitatea de a se opune în adunarea generala aactionarilor sau în consiliul de administratie la luarea unor decizii care privesc gajareasau ipotecarea activelor, dizolvarea si lichidarea, schimbarea obiectului de activitate,fuziunea prin absorbtie etc., daca asemenea decizii ar afecta protectia consumatorilor,protectia concurentei sau ar aduce atingere intereselor nationale.Pentru privatizarea societatilor comerciale care vând actiuni prin negocieredirecta (cu sau fara preselectie) este necesara o documentatie complexa, carecuprinde:prezentarea societatii comerciale (date de identificare, structuraactionariatului, obiectul de activitate, principalele activitati, produse siservicii, capacitatile de productie, tehnologiile si starea tehnica,personalul societatii, starea investitiilor, brevete, litigii în curs,rezultatele economico-financiare pe ultimii ani, situatia obligatiilorbugetare etc.);publicitatea privind intentia de vânzare (potentiali investitori,scrisori de intentie);metoda de privatizare;pretul de oferta la vânzarea actiunilor, conform raportului deevaluare;modalitatea de plata;proiectul contractului de vânzare-cumparare;publicitatea ;comisia de negociere.Solicitantii vor completa si depune, odata cu prezentarea ofertelor, un Caiet deSarcini elaborat de societatea comerciala.Daca vânzarea actiunilor se face prin RASDAQ este necesar „Anuntulpublicitar prin Ordin de Vânzare” care sa aiba în vedere licitatia de selectie aSocietatilor de Valori Mobiliare care vor intermedia vânzarile de actiuni. Caietul desarcini al licitatiei de selectie cuprinde fisa de prezentare a societatii comerciale ceface obiectul vânzarii prin RASDAQ. Acest caiet poate fi procurat contra cost. Pentrua participa la licitatie, Societatile de valori mobiliare vor depune la sediul APAPS,Directia de privatizare, ofertele ferme. Prezentam mai jos un asemenea anuntpublicitar care cuprinde, sumar, date de identificare a societatii, situatia economica sistructura actionariatului (tabel 8.1.).

Tabelul 8.1.APAPSANUNT PUBLICITARPrivind vânzarea de actiuni prin Ordin de Vânzare pe RASDAQ-selectie de oferte -SocietateacomercialaTRANSAGHIRES S.A.AghiresARTA CULINARA S.A.ClujMEGA S.A.BucurestiCod. fiscal 5734865 199060 334442Nr. deînregistrare laO.R.C.J 12 /1479/1994 J 12/51/1991 J 40/55/1991Sediul social Aghires, Str. Uzinei,nr.326, Jud. ClujCluj-Napoca , Str. Iuliu Maniu,nr.21/A, Jud. ClujBucuresti, Bd.Basarabia, nr.256, sect.3.Obiect deactivitateTransport marfa sipersoane în trafic internRestaurare, comert cuamanuntul al produseloralimentare, bauturilor situtunuluiRealizarea sifurnizarea deprogrameinformaticeCapital social 929.025 mii lei 7.020.504 mii lei 1.163.025 mii leiCifra deafaceri (cf.ultimuluibilant anual)- 32.074.694 mii lei 3.671.638 mii leiProfit

net/pierdere(cf. ultimuluibilant anual )- 104.757 mii lei2.011.913 mii lei10.196 mii leiStructura actionariatului• APAPS 4,451% 3,757% 0,88%• SIF BanatCrisana- 87,404% -• PPM - 8,839% 18,41%• Manager - - 0,11%• Alti actionari 95,549% - Emil Simon 80,60%Nr. de actiunioferite la vânzare1.654 actiuni 263.789 actiuni 412 actiuniValoarea nominala 25.000 lei/actiuni 1.000 lei/ actiune 25.000 lei/actiune% din cap. soc.oferit la vânzare4,4509% 3,757% 0,88%Pret de oferta 25.000 lei/actiune 1.548 lei/actiune 25.000 lei/actiuneLotul din care facepartesoc.comercialaLotul 4VIII.3. Bilantul privatizarii si programul de privatizare pe anul 2002 siîn perspectivaRitmul lent al privatizarii întreprinderilor cu capital majoritar de stat (societaticomerciale si societati nationale) a impus, periodic, masuri de accelerare a acestuiproces.Capitalul social privatizat a avut un ritm ascendent, nivelurile cele mai ridicateatingându-se în perioada 1999-2001 (fig. 8.2.) .44,63 348,51840133721664103,667846290,139822,821993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001

Fig.8.2. Evolutia capitalului social privatizat , pe ani- mld. lei, în preturi curente –Sursa: Adevarul economic, ian.2002Pâna în anul 1997, numarul societatilor comerciale privatizate era mare, darcapitalul privatizat era redus. S-au privatizat societati mici. În anul 1995 s-au privatizatcca.1000 societati; în anul 1996, cca.1100 societati; în anul 1997, cca.1600 societati. Înperioada 1995-1997 s-au privatizat societati mici si mijlocii. Programul de privatizarepentru anul 1998 prevedea privatizarea a peste 2700 societati comerciale, din care 312societati comerciale mari, 918 mijlocii si 1477 mici. Programul nu a fost realizat. Înperioada urmatoare, dupa o perioada de stagnare, procesul de privatizare a reînceput.În anul 2001, APAPS a vândut actiunile a 127 societati comerciale mari (peste 9800mil.lei). Dintre marile societati comerciale privatizate în anul 2001 mentionam:SIDEX Galati, RAFO Onesti, OPTICA Timisoara, TEHNOFRIG Cluj, NAVIGATIAFLUVIALA ROMÂNA etc.Totusi, procesul de privatizare este nesatisfacator. În anul 2001, situatiapatrimoniului statului arata o slaba actiune de privatizare a marilor giganti industriali sia societatilor comerciale agricole cu capital de stat (fig.8.3.).Fig.8.3. Structura patrimoniului statuluiSursa: Adevarul economic, ian 2002O schimbare majora în structura societatilor privatizate este preponderentacapitalului social vândut apartinând societatilor mari (fig.8.4.). Principala metoda deprivatizare fost negocierea si nu piata de capital sau licitatia (fig.8.5.), ceea ce reflectanivelul scazut al resurselor banesti ale investitorilor români, dar si neajunsurile pieteifinanciare.Alte RA,SN,CN,SC39,25%SNCFR2,74%MF si MAA4,34%Privatizat deFPS, SIF,PPM28,86%APAPS15,43% Renel9,38%SNCFR2,74%Alte RA,SN,CN,SC39,25%MF si MAA4,34%

Privatizat de FPS,SIF,PPM34,00%APAPS10,29% Renel9,38%

Legenda: RA- Regii autonome; SN,CN- Societati/Companii nationale; SC-societati comerciale; PPMProcesulde privatizare în masa; SIF- Societati de Investitii Financiare; SNCFR- Societati divizate de SN CailorFerate Române; RENEL – Societati divizate din fostul RENEL; MF- Ministerul Finantelor; MAA – MinisterulAgriculturii si AlimentatieiLa 01.01.2001 La 31.12.2001

Fig. 8.4., 8.5. Distributia capitalului social vândut în anul 2001Sursa: Adevarul economic, ian. 2002Pentru perioada 2000 - 2004, Guvernul a propus un nou mod de abordare aactivitatii de privatizare a societatilor comerciale aflate în proprietatea statului, caretine seama de experienta acumulata, dar si de necesitatea unor schimbari profunde înprincipiile si metodele de realizare a acestui proces.La începutul anului 2002 a ramas în administrarea APAPS un capital social deaproximativ 19 927 mld. lei (1444 societati comerciale). Printre societatile comercialefoarte mari propuse pentru privatizare în anul 2002, prin Programul PSAL I, fac parte:ELECTRO PUTERE Craiova, IUG Craiova, VIROMET Victoria etc., iar prinProgramul PSAL II : IAIFO Zalau, TURBINOX Bucuresti, RULMENTI Suceava,UMUC Bucuresti, GIURGIU NAV, AVERSA Bucuresti etc., Alte societati mari sifoarte mari sunt în curs de privatizare37.Un pas important în procesul de privatizare îl constituie pregatireacompaniilor de distributie si furnizarea energiei pentru privatizare. Astfel,ELECTRICA a fost transformata în acest scop în societate de tip holding, princonstituirea a 8 sucursale regionale care s-au transformat în societati comerciale(filiale ale societatii mame ELECTRICA). Noul Grup ELECTRICA este format din 8societati comerciale cu personalitate juridica si din 8 sucursale de întretinere si serviciienergetice. Prin reorganizarea societatii ELECTRICA, sucursalele de distributie sifurnizare vor fi transformate în centre de cost si profit, care vor functiona casocietati comerciale, cu obiective si indicatori de performanta proprii. La rândul lor,filialele se vor constitui în entitati care se vor privatiza cu investitori strategici.Astfel, activitatea de distributie si furnizare a energiei se va organiza în 8 societati37 Un numar de 77 societati comerciale mari vor fi privatizate prin cele doua programe internationale PSAL I si

PSAL II. Programul PSAL II are doua componente : privatizarea si restrucutrarea ( unele societati comerciale seprivatizeaza iar altele se restructureaza în vederea privatizarii )9603,24219,581MariMijlocii si mici9671,543108,187 43,086NegociereLicitatiePiata de capital

În functie de marimea societatilorcomerciale- mld. lei -În functie de metoda de privatizareutilizata- mld.leicomercialeteritoriale, ce se vor privatiza câte doua pe an. Scopul acestui proces derestructurare – privatizare este eficientizarea sectorului si ieftinirea energiei .Pentru accelerarea vânzarii societatilor comerciale din portofoliul APAPS aînceput deja un proces de stergere si esalonare a datoriilor în vederea atrageriicumparatorilor. Se vor externaliza unele active care nu fac parte din activitatea de bazaa societatilor comerciale si se vor crea înlesniri financiare la plata unor datorii.În continuare sunt necesare masuri de accelerare a privatizarii si de creare amediului de afaceri propice pentru întreprinderile care se restructureaza, precum sipentru etapa post privatizare.Autoritatea pentru Privatizarea Patrimoniului Proprietatii Statului a propus, laînceputul anului 2002, un nou act normativ pentru accelerarea procesului deprivatizare. Principalele prevederi cuprinse în actul normativ sunt:vânzarea societatilor comerciale mici si foarte mici prin intermediulunor agenti de privatizare, selectati dintre societatile de audit si formelespecializate în lichidarea si reorganizarea societatilor comerciale;societatile mari, cuprinse în programul PSAL, vor fi privatizate încontinuare de catre APAPS, cu ajutorul unor firme de consultanta,desemnate prin licitatie;simplificarea procedurii de vânzare a pachetelor reziduale de actiuni, pecare le mai detine la societatile comerciale, prin intermediul pietei decapital;alocarea unor fonduri speciale societatilor aflate în portofoliul saupentru îndeplinirea cerintelor de mediu, prin asigurarea cotei cerute înproiectele cu finantare externa;introducerea unui sistem de administrare pe baza de mandat, care vapermite administratorului special sa ia masuri de restructurare asocietatii, s-o divizeze sau sa propuna fuziune, sa vânda active, sa facaexternalizari sau transferuri de activitati si active cu caracter special, sa

faca conversia unor creante etc.;înghetarea datoriilor la bugetul de stat ale societatilor care se vorprivatiza în anul 2002, la data de referinta 31 decembrie 2001, cuconditia sa-si plateasca datoriile aferente anului în curs;se va reduce procedura de privatizare pentru vânzarea pachetelor deactiuni mai mici de 33% din capitalul social si se scurteaza durata deexercitare a dreptului de optiune a cumparatorului pentru actiunilerezultate în urma majorarilor de capital;diversificarea metodelor si procedeelor de privatizare;cresterea gradului de transparenta a procesului de privatizare prinîntocmirea unei noi grile de evaluare a societatii etc.Guvernul si-a asumat raspunderea în fata Parlamentului pentru „Legea deaccelerare a privatizarii”.Noul act legislativ este complementar legislatiei aplicate în prezent sicreeaza conditii mai favorabile accelerarii procesului de privatizare, prinmasurile de crestere a atractivitatii întreprinderilor si diminuarea participariistatului în economie. Masurile preconizate au în vedere instituirea unor procedurinoi, printre care: majorarea de capital social exclusiv prin aport de numerar, transferulcu titlu gratuit al unor active cu caracter social, introducerea metodei de vânzare aactiunilor detinute de stat la anumite societati comerciale stabilite prin Hotarâre deGuvern la un pret simbolic etc. De asemenea, se introduce ca masura noua institutiaadministrarii speciale în perioada de privatizare. O caracteristica fundamentala anoului proiect de lege va fi o mare transparenta a procesului de privatizare si cu privirela asanarea si restructurarea datoriilor, asigurându-se un tratament egal tuturorpotentialilor cumparatori. Pe baza unei grile, care va fi publicata, fiecare cumparatorva putea sa-si calculeze dinainte volumul datoriilor nete în perioada anterioara, dar sinivelul de reducere a penalitatilor.Legislatia privatizarii întreprinderilor a suferit modificari si adaptari periodice.Astfel, s-au adus corectii Legii 58/1991 prin prevederile Legii 55/1995 si s-au facutmodificari de fond si adaptari la situatiile noi aparute în procesul de creare a pietei decapital în baza Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr.88/1997.Noul act legislativ din 2002, în baza caruia Guvernul îsi asuma raspundereaguvernamentala pastreaza principiile de baza ale Ordonantei 88/1997 privind

privatizarea societatilor comerciale, dar aduce îmbunatatiri cadrului legislativ existentcu scopul accelerarii procesului de privatizare si a valorificarii patrimoniului înconditii de performanta.În prezent, APAPS mai detine în portofoliul propriu doar 13% din proprietateaprivata a statului (societati comerciale cu capital majoritar de stat sau pachete rezidualede actiuni). Dupa vânzarea societatilor, accentul trebuie sa cada pe relatia postprivatizare, adica pe urmarirea modului în care noii proprietari îsi respectaangajamentele luate prin contractele încheiate. Privatizarea unor mari companii sisocietati nationale, reprezentând patrimoniul public al statului va trebui sa sedesfasoare în beneficiul statului, al societatilor si al salariatilor. Acestea fac parte dinportofoliile Ministerului Industriei si ale Ministerului Transportului care detin o mareparte din patrimoniul statului.Alte societati fac parte din portofoliile altor ministere. Cu exceptia societatilorcomerciale cu profil agricol, detinatoare de terenuri, care se privatizeaza pe baza uneilegislatii speciale, de catre Ministerul Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor, prinAgentia Domeniilor Statului, pentru toate celelalte societati si companii care seprivatizeaza de catre APAPS, ministere si alte institutii, agenti de privatizare,administratori speciali etc. se aplica o legislatie unitara.Cuvinte si expresii cheie:• reforma întreprinderii;• restructurarea financiara;• restructurarea întreprinderilor;• privatizarea întreprinderilor;• convergenta cu economia Uniunii Europene;• certificate de proprietate ;• proceduri de privatizare;• transferul gratuit catre populatie a capitalului social;• cupoane nominative de privatizare;• vânzarea de actiuni;• asociatiile salariatilor;• mecanismele privatizarii întreprinderilor.Întrebari:1. În ce consta procesul de privatizare a întreprinderilor cu capital de stat?2. Cum este conceputa restructurarea la nivel de întreprindere?3. Ce evolutii cunoaste legislatia privatizarii întreprinderilor în România?4. Care sunt institutiile implicate în procesul de privatizare aîntreprinderilor cu capital de stat?5. Care sunt procedurile de privatizare utilizate în prezent?

6. Cum se realizeaza vânzarea actiunilor întreprinderilor?7. Care este stadiul actual al procesului de privatizare a întreprinderilor?Capitolul IX: GESTIUNEA STRATEGICA AÎNTREPRINDERIIIX.1. Definirea si alegerea strategiei întreprinderiiÎn literatura de specialitate se dau numeroase definitii strategiei. Într-oacceptiune foarte larga, regulile care presupun anumite actiuni pentru etapele unuiproces decizional constituie o strategie. Din punct de vedere formal, strategia este ofunctie de informatie existenta la un moment dat, functie care ia valori pe multimeade alternative accesibile momentului respectiv. O asemenea regula trebuie sa cuprindaîntregul proces de adoptare a deciziilor si toate cazurile posibile întâlnite cu aceastaocazie. Într-o maniera mult mai formalizata, strategia este definita în teoriajocurilor. Firma poate fi privita ca un partener într-un joc economic complex,urmarind sa-si formuleze si sa transpuna în practica acea strategie care optimizeaza„functia de câstig”.Dupa G. Bressy si C. Konkuyt, strategia unei întreprinderi consta încombinarea obiectivelor care-i sunt stabilite si a mijloacelor care sunt alesepentru a le atinge, pornind de la analiza mediului 38.Interesul strategic al întreprinderii o obliga sa cunoasca mediul sau si sa-istabileasca axele dezvoltarii, prin asigurarea unui cadru si a unei finalitati coerente atuturor deciziilor sale.Michael E. Porter, profesor la Harward Business School, considera castrategia întreprinderii trebuie sa-i permita acesteia sa obtina un avantajconcurential durabil în fiecare sector de activitate. În cele mai multe cazuri, acesteavantaje se regasesc în nivelul rentabilitatii care asigura echilibrul economic alîntreprinderii. Pentru a determina aceste finalitati trebuie sa se faca o analiza detaliataa sectoarelor concurentiale din domeniul de activitate respectiv 39.Strategia este o viziune asupra viitorului întreprinderii; urmareste unobiectiv fundamental, compus din obiective partiale de atins, stabileste cai simijloace de realizare.Finalizarea strategiei impune realizarea echilibrului economic alîntreprinderii si realizarea scopului care se urmareste prin alegerea siimplementarea acesteia.

Analiza strategica are o mare importanta în procesul de alegere si implementare astrategiei.Prin alegerea unei strategii se urmareste sa se asigure realizarea, de o manieradurabila, a rezultatelor care sa satisfaca conducerea întreprinderii si pe partenerii sai(actionari, personal etc.). Strategia aleasa este de fapt un compromis între ceea ceîntreprinderea vrea sa faca, cu mijloacele de care dispune si cu ceea ce este autorizatasa faca.Este larg raspândit în universitatile franceze modelul LCAG (zis de politicagenerala), care dateaza din 1965, folosit în analiza strategica, elaborat de LearnedE.P., Cristiensen C.K., Anderws K.R, Guth W.Q., care permite sa defineasca si sa38 Gilles Bressy, Christian Konkuyt – „Économie d'entreprise” , Ed. SIREY, Paris, 1998.39 Porter, M.E. – „Choix strategiques et concurrence”, Economica, Paris, 1982.

evalueze diferentele dintre strategii si sa usureze alegerea uneia dintre ele pentruîntreprinderea data (fig.9.1.)Fig. 9.1. Modelul LCAG de analiza strategica a întreprinderiiSursa: Preluat dupa G. Bressy si C. Konkuyt, Économie d'entreprise, Ed. Sirey, Paris, 1998.Alegerea strategiei întreprinderii necesita cunoasterea proceselor care au loc înmediul intern si extern în vederea formularii ei. În acest sens, trebuie definite o seriede elemente, ca: scopul strategiei, activitatile (portofoliul de activitati), mijloacele deactiune, tactica, prioritatile, complementaritatea între resurse, pregatireaimprevizibilului. Aceste elemente dau indicatii asupra marimii resurselor alocate si aeforturilor depuse în raport cu ceilalti parteneri ai jocului economic.Scopul fixeaza linia directoare pe care firma o va urma. El reprezinta un ghidde alegere a ceea ce este de facut. Evident, criteriile de alegere sunt esentiale pentru cascopul sa nu fie nici vag, nici rigid. Scopul da raspuns la întrebari, ca: Ce suntem ?, Cevrem sa fim ?, Ce ne place sa facem ?Odata ce scopul a fost definit trebuie ales „câmpul de bataie”, portofoliul saulista de activitati . Ce va face firma? Ce va produce ea? Unde îsi va desface produsele?Selectarea portofoliului de activitati da raspuns la întrebarile anterioare, deoarece esteoptiunea primordiala care permite localizarea eforturilor întreprinderii pe domeniulales. Alegerea trebuie sa urmareasca un echilibru între risc si rentabilitate, selectarea

activitatilor facându-se de asa maniera încât activitatile în crestere sa compenseze pecele în descrestere, cele profitabile sa sustina pe cele mai putin profitabile sau a carordezvoltare necesita un volum important de resurse. Termenul de activitate este utilizataici într-un sens mai complex. Nu este vorba despre un produs particular sau de o piataunica, ci de cupluri omogene „produs-piata” ale caror comportamente strategice suntidentificabile si coerente în raport cu concurenta si, mai general, cu mediulînconjurator. Pentru realizarea echilibrului între activitati exista metode care fac apel lacriterii ce constau, de exemplu, în stabilirea pozitiei activitatii în raport cu concurentulprincipal, forta competitiva, cresterea pietei, atractia sectorului vizat etc.Printre elementele de definire a strategiei firmei, cel de sinergie ocupa un locimportant. Sinergia poate fi reprezentata prin relatia „2+2=5” simbolizând faptul caefectul de complementaritate da rezultate superioare comparativ cu fiecare efect luatseparat. Exemplul utilizarii concomitente a îngrasamintelor chimice si apei de irigatAnaliza mediului(oportunitati siconstrângeri)Analiza potentialuluiîntreprinderii (puncte tari,puncte slabe)Finalitatea sau scopulîntreprinderiiAlegerea unei strategii(obiective si mijloace)Planurile de actiune: marketing, tehnic, financiar, social, etc.este edificator în plan tehnologic pentru o întreprindere agricola. Dar, sinergiile nusunt numai de natura tehnica. Punerea în comun a doua forte de vânzare responsabilecu produse complementare, destinate aceleiasi clientele, produce un efect de sinergieîn ceea ce priveste costul si volumul vânzarilor. De aceea, cautarea sinergiilor pe plantehnic, comercial, uman, financiar permite firmelor sa obtina un profit maxim dinresursele si mijloacele pe care le poseda, datorita complementaritatii care deriva dinacestea.

Pentru a-si îndeplini scopul, întreprinderea va face apel la unele resurse simijloace. Fiind de naturi foarte diferite, atunci când are loc alegerea lor trebuie luatedecizii complexe. De exemplu, ce fel de personal va fi angajat: personal de înaltacalificare, nespecializat sau specializat? Ce tehnologii vor fi practicate: puternicmecanizate sau facând apel la mai multa manopera? La ce mod de finantare se varecurge: împrumut, autofinantare sau cresterea capitalului propriu? Ce retea dedistributie se va utiliza? Pe ce mijloace „politice” se va sprijini firma? Aceasta ultimaîntrebare este tot atât de importanta ca si celelalte. Succesul strategiei va depinde înmare masura de luarea în calcul a cadrului „politic” al situatiei date, cadru în careactorii jocului au interese convergente. Actorii jocului economic: angajatii, sindicatele,serviciile functionale si operationale, consiliul de administratie, grupurile deconsumatori, statul etc. vor influenta realizarea strategiei favorizând-o sau, dimpotriva,pot frâna realizarea obiectivelor propuse. O strategie, chiar daca este bine elaborata,poate esua din cauza factorilor implicati a caror scopuri sunt antagonice. Prin urmare,alegerea corecta a mijloacelor „politice” va conditiona realizarea obiectivelor si, deci,a strategiei. Coerenta acestei alegeri este în acelasi timp o masura a calitatii strategiei,fiecare efort trebuind sa fie complementar altuia si toate mijloacele sa fie afectaterealizarii unui obiectiv unic.Atingerea obiectivului, care poate fi financiar (rentabilitatea investitiilor, cifrade afaceri, dividendele), comercial (volumul vânzarilor, cota de piata) sau uman(satisfactia personalului) se poate face pe diverse cai. Întreprinderea trebuie sa aleaga,deci, modul de dezvoltare în viitor. Ce tactica se va utiliza pentru atingerea scopuluisau scopurilor care au fost fixate? Sunt oferite mai multe posibilitati. Astfel, firmapoate decide sa ramâna pe linia sa traditionala cu activitatile pe care le-a practicat,urmarind sa-si întareasca pozitia pe pietele pe care le cunoaste. Întreprinderea poate,totodata, sa decida expansiunea pe piete noi sau sa dezvolte activitati noi, adica sarealizeze produse noi pe piete noi. Modul de dezvoltare, caracterizat prin penetratie,expansiune, inovatie, diversificare este firul conducator în cadrul strategiei si da sensuleforturilor depuse.

Toate aceste actiuni nu pot fi dirijate simultan, ele au un grad de importantadiferit, fiecare cere un anumit timp pentru a fi realizata. Firma fixeaza anumiteprioritati, clasifica actiunile dupa gradul lor de importanta. De exemplu, daca se adoptaca mod de dezvoltare inovatia, atunci trebuie pusa la punct reteaua de distributie,trebuie alocate resursele financiare si umane necesare noii activitati.Atingerea obiectivelor întreprinderii se poate face pe cai multiple. Pe de oparte, datorita diversitatii alegerilor exista mai multe alternative între caile posibile. Pede alta parte, strategia este elaborata pornind de la o anumita viziune asupra mediuluisi a evolutiei acestuia. Strategia aleasa va fi diferita, în functie de ipotezele facute cuprivire la tendintele previzibile ale mediului. De cele mai multe ori evolutia mediuluieste incerta, imprevizibila. Dar, acest imprevizibil trebuie pregatit si pregatirea trebuiesa fie flexibila. Se elaboreaza mai multe seturi de ipoteze despre evolutia mediului sise sintetizeaza un scenariu.Se pot stabili mai multe scenarii, fiecare putând avea un grad mai mare saumai mic de realizare. Pentru fiecare scenariu se elaboreaza o strategie. Nu putem stidinainte, decât cu o anume probabilitate, uneori subiectiva, care dintre scenarii sepoate realiza. Numarul de scenarii rezulta din combinarea ipotezelor plauzibile. Înpractica se transpune însa numai una din strategiile formulate, unul dintrescenarii. Unele strategii, numite strategii de contigenta, sunt tinute în rezerva pentrucazuri când se înregistreaza o evolutie a mediului diferita fata de cea prevazuta. Înaceasta consta pregatirea imprevizibilului. Procesul de urmarire a ipotezelor si deadoptare a noilor strategii sau de modificare a celor vechi se numeste controlstrategic. Controlul strategic este un element deosebit de important în ciclul„formulare – elaborare – punere în practica” a strategiei.Elementele de definire strategiei firmei sunt prezentate sintetic în fig. 9.2.STRATEGIECe stim sa facem ?Ce facem? Care sunt cuplurile„produs-piata” ?„2+2=5”Inovatie, Penetratie,Expansiune, DiversificareCe facem în primul rând ?Ce se petrece în cazul când ?Fig.9.2. Elementele de baza ale strategiei

întreprinderiiOamenii, Materialele, Banii,InformatiilePortofoliu deactivitatiScopSinergiePregatireaimprevizibiluluiMijloaceTacticaPrioritati

IX.2. Clasificarea strategiilorFinalitatea unei strategii se regaseste în rezultatele economice. Din acestconsiderent esential, strategiile elaborate la nivelul întreprinderii urmaresc realizareaunor obiective economice, pe baza unor masuri si actiuni complexe. Elaborareastrategiilor necesita efectuarea unor studii complexe de analiza a activitatii anterioare,prognoze bazate pe cercetarea stiintifica fundamentala si cercetarea de productie, ca sifolosirea metodelor si tehnicilor moderne de calcul, formularea unor alternative dedezvoltare în vederea alegerii celor mai adecvate cai pentru întreprinderea data.Esenta unei strategii este de natura economica. De aceea ne referim lastrategii economice care au ca finalitate realizarea unor scopuri si obiectiveeconomice, a caror realizare presupune o mare varietate de cai si mijloace care se potadopta în functie de situatii foarte diferite.În functie de scopul urmarit, întreprinderea poate sa-si elaboreze strategiaadecvata si sa-si aleaga varianta cea mai convenabila. Exista o mare diversitate detipuri de strategii (de specializare sau diversificare pe produs, de crestere economica,de alianta si cooperare , de achizitionare, de abandon, de fuziune, de divizare etc.).1. Strategiile de specializare sau diversifi care.Specializarea permite întreprinderilor sa se dezvolte într-un singur domeniu,uneori pentru obtinerea unui singur produs sau serviciu sau pentru o singura piata.Strategia de specializare se elaboreaza, de regula, la crearea uneiîntreprinderi si sta la baza concentrarii mijloacelor materiale si banesti într-un anumitdomeniu, urmarindu-se alegerea unei „nise de piata” libere sau pentru a deveniidominanta pe un segment al pietei.Strategia de specializare are o serie de avantaje, dar si dezavantaje.Avantajele strategiei de specializare rezulta din: concertarea eforturilorîntreprinderii într-o singura directie; mai buna cunoastere a mediului concurential;

simplificarea activitatii de gestiune; posibilitatile asigurarii unei imagini mai puternicea firmei; acumularea unei experiente ce permite conducerii sa fie eficienta; asigurareaunor conditii favorabile promovarii progresului tehnico-stiintific, cresteriiproductivitatii muncii si a profitului. Dezavantajele strategiei de specializare tine deriscul ca întreprinderea sa-si lege soarta de un singur domeniu. Schimbarile ce apar înacest domeniu, legate mai ales de evolutiile tehnologice, dar si de modificarile cereriirisca sa dezechilibreze întreprinderea. Acest pericol este mare în a doua faza a cicluluide viata a produselor. O specializare înalta poate provoca rigiditati în organizareaîntreprinderii, ceea ce-i slabeste capacitatea de adaptare la mediu.Pe plan international s-a constatat ca întreprinderile cele mai profitabile suntcele care îsi reorienteaza domeniul activitatii de baza sau de excelenta. În acest scop,întreprinderea îsi concentreaza resursele în domeniul principal de activitate pentru afacilita inovatia si cresterea productivitatii. O astfel de specializare impune adesea opolitica de alianta si de parteneriat pentru a-si externaliza activitatile necesare (înmulte cazuri acestea fiind efectuate de întreprinderi mici si mijlocii).Abordarea concomitenta a strategiei de specializare cu strategia de diversificarerezulta din faptul ca o întreprindere specializata îsi integreaza activitatile pentru aobtine un nivel mai ridicat al eficientei economice.Diversificarea activitatii unei întreprinderi consta în dezvoltarea pe maimulte produse, câteodata pe mai multe piete sau domenii, dar componentele structuraleale acesteia sunt specializate. Diversificarea este necesara în cazul unor produse noisau piete noi.Formele diversificarii sunt:• verticala sau integrata, atunci când întreprinderea îsi completeazaactivitatea cu produse complementare care se situeaza în amonte sau înaval, în aceeasi filiera tehnologica, pentru a beneficia de o mai maresecuritate;• concentrica, atunci când activitatile noi au legaturi decomplementaritate cu cele vechi în plan tehnologic;• conglomerala, atunci când activitatile noi nu sunt legate de produseleactuale ale întreprinderii, ceea ce implica nevoia de conversie a fortei demunca într-o noua meserie.

În multe cazuri se adopta forma de societate de tip holding, ale carei activesunt constituite din parti ale altor societati si care-si sporeste portofoliul de activitatiprin cumpararea si vânzarea de participatiuni în întreprinderi.Diversificarea întreprinderii are avantaje si dezavantaje.Avantajele diversificarii tin, în special, de repartizarea riscurilor pe mai multeactivitati, se creeaza posibilitatea constituirii unui portofoliu de activitati echilibrate;se creeaza posibilitati de îmbunatatire a rentabilitatii globale, ca urmare acomplementaritatilor create între activitati. Exista un câstig (sinergie) care rezulta dinfaptul ca suma rezultatelor care se vor obtine este superioara fata de rezultatul fiecareiactivitati luate separat („2+2=5”).Dezavantajele diversificarii tin de dispersarea eforturilor investitionale aleîntreprinderii, care le reduce eficacitatea si de dificultatile care apar în management.Din aceste motive, diversificarea trebuie adoptata cu prudenta. Din acest punct devedere, diversificarea conglomerala este mai riscanta decât cea concentrica.2. Cele trei strategii pentru un produs dat 40

M.E.Porter defineste trei strategii de baza, legate de concurenta, pentru unprodus dat:• Strategia de dominare globala la nivelul costurilor , care urmarestecresterea competitivitatii activitatii întreprinderii;• Strategia de diferentiere, pe baza careia se diferentiaza optiunilestrategice (conceptia produsului, imaginea de marca, tehnologia etc.);• Strategia de concentrare a activitatii, care consta în a se gasi o nisa peun segment al pietei.Alegerea uneia din cele trei strategii depinde de caracteristicile sectorului si deavantajele ce le ofera fiecare.40 M.E. Porter – „Choix strategiques et concurrence”, Economica, Paris, 1982.Fig.9.3. Strategia pentru un produsSursa: M.E. Porter – „Choix strategiques et concurrence”, Economica, Paris, 1982.În sectoarele capitaliste de mare intensivitate, unde raportul între capitalulproductiv si productia anuala este ridicat, se impune o strategie de volum (globala). Însectoarele mai putin intensive (de servicii sau industrie usoara), strategiile dediferentiere aduc mai multe avantaje.3. Strategiile de crestere economicaAtunci când o întreprindere îsi propune sa se dezvolte poate adopta o strategiede crestere economica. În acest caz, strategia consta în gasirea solutiilor pentrucresterea cifrei de afaceri, a valorii adaugate, a numarului de salariati, a subunitatilor

economice si a produselor pe care le obtine întreprinderea.Cresterea economica aduce întreprinderii un mare numar de avantajeeconomice: permite sa beneficieze de efectele experientei si ale economiei de scara;asigura o putere mare de negociere în relatiile cu principalii interlocutori; permiteurmarirea evolutiei „dimensiunii critice”, respectiv a dimensiunii minime ce trebuie sao atinga întreprinderea pentru a se mentine în sector, cu o rentabilitate ridicata; reducepresiunea concurentei, asigurând întreprinderii un avantaj concurential care-i poatesatisface nevoia de securitate etc.Cresterea economica poate fi interna si externa. Cresterea interna este cea careare loc în interiorul întreprinderii, pe baza investitiilor productive si comerciale.Cresterea externa are loc prin regruparea partiala sau totala a întreprinderii cu una saumai multe firme (fuziune, participatiune, diferite forme de aliante).Avantajul strategicCaracterul unic alprodusului esteperceput de clientelaSituatia firmei secaracterizeaza princresteri reduseDiferentierea Dominarea globalala nivelul costurilorConcentrarea activitatiiÎntregulsectorUn segmentspecific

T i n t a s t r a t e g i c a4. Strategiile de alianta si cooperareÎntreprinderile pot sa colaboreze între ele temporar (aliante tactice) sau se potangaja pe o durata nelimitata de timp (aliante strategice). În cazul elaborarii unorstrategii de internationalizare, în special atunci când se urmareste cresterea uneiîntreprinderi (societati multinationale) se identifica factorii care influenteazacontinutul acestor strategii, cum ar fi: necesitatea inovatiei stiintifice pentrurelansarea procesului de crestere economica într-un sector sau pe ansamblul firmei;cercetarea avantajelor concurentiale (securitatea aprovizionarilor cu forta de muncaieftina, avantaje fiscale acordate de diferite state) etc.Adesea, întreprinderile încheie aliante si acorduri de cooperare, atunci când nu

pot sa-si asume singure costurile si riscurile dezvoltarii lor. De regula, cooperarile auloc în sectoarele industriale unde efectul experientei este important, tehnologiileevolueaza rapid, intrarea pe piata este foarte costisitoare, a avut loc un proces deglobalizare a produselor si a concurentei, riscurile operationale sunt însemnate. Fiecaredin aceste cauze determina întreprinderile sa apeleze la o forma sau alta de cooperare.Dupa unele studii, cele mai multe acorduri de cooperare (cca.40%) vizeazadomeniul cercetarii-dezvoltarii, motivate de costurile si riscurile ridicate, dar facilitatede caracterul preconcurential (este mai usor sa cooperezi atunci când sanctiunile pieteisunt mai îndepartate decât atunci când consecintele economice sunt imediate).Aliantele si cooperarile în productie detin al doilea loc (25%), motivate de efecteleeconomiilor de scara. Urmeaza cooperarile în domeniul marketingului (10%).Cooperarile si motivele care stau la baza lor sunt foarte diverse.Pentru a ghida întreprinderile în alegerea strategiilor de cooperare trebuieanalizate costurile cooperarii, frecventa cu care acestea au loc, gradul deincertitudine si specificul cooperarii. Analiza are la baza teoria costurilortranzactiilor. Aceasta teorie porneste de la principiul ca activitatea economica a uneiîntreprinderi poate fi reprezentata printr-o retea de tranzactii carora le sunt asociatecosturi (costuri de coordonare, control, planificare, urmarire, costuri de negociere, deredactare a contractelor, de întarire a relatiilor cu furnizorii etc.). În acest caz seurmareste minimizarea costurilor respective, care variaza în functie de modul defunctionare adoptat. Daca întreprinderea decide sa faca totul singura, costurile„externe” vor fi minime. Dimpotriva, daca ea decide sa apeleze sistematic la exterior,costurile „interne” sunt mai ridicate. Între integrarea totala si recurgerea la piata existatotusi o serie de optiuni, printre care si cooperarea. Pentru a determina care sunt celemai bune optiuni trebuie evaluate comparativ costurile tranzactiilor asociate fiecaruimod de functionare si sa se ia în considerare caracteristicile tranzactiilor (frecventa,gradul de incertitudine si specificul). Astfel, daca tranzactia are o frecventa ridicata, ungrad de incertitudine mare si o specificitate puternica este recomandabil caîntreprinderea sa adopte un aranjament organizational bazat fie pe contracte petermen lung, fie pe integrarea activitatilor în cadrul întreprinderii. Atunci când

tranzactia are o frecventa slaba, incertitudine mica si specificitate slaba este bine caîntreprinderea sa apeleze la piata pentru a-si procura cele necesare desfasurariiactivitatii. Exista, evident, si alti factori care influenteaza tipul de angajamentorganizational si ca urmare modul de cooperare. În functie de acesti factori se vaalege cea mai favorabila forma de cooperare. Formele de cooperare între întreprinderidifera dupa intensitatea caracteristicilor si costurile tranzactiilor.Ca oricare dintre strategiile amintite pâna acum si strategia de cooperareprezinta dezavantaje:• cooperarea implica o coordonare mai sustinuta între parteneri. Aceastareclama timp si resurse;• cooperarea poate antrena un dezechilibru în pozitia competitiva afiecarui partener. Unii pot sa profite mai mult de pe urma cooperarii decâtceilalti si sa iasa întariti dintr-o astfel de alianta. Un concurent minor, cucare întreprinderea a cooperat, poate deveni un concurent redutabil pecheltuiala partenerului;• cooperarea are la baza încrederea, respectul mutual si toleranta întreparteneri. Realizarea cooperarii presupune instituirea unor mecanismeincitative pentru un astfel de comportament.5. Strategia de achizitionare este strategia prin care o firma cumpara o altafirma (concurenta sau nu). Justificarea unei astfel de optiuni strategice este data de:• realizarea sinergiilor operationale si / sau financiare;• obtinerea economiilor de scara;• îmbunatatirea coordonarii între activitati;• aplicarea unei gestiuni si competente confirmate;• utilizarea surplusului de lichiditati pentru investitii rentabile;• dominarea pietei etc.Adoptarea unei astfel de strategii presupune un diagnostic precis alîntreprinderii ce va fi achizitionata, evaluarea financiara a acesteia, negocierea siintegrarea activitatilor sale.6. Strategia de abandon (retragerea) este o strategie putin dorita deîntreprindere, dar atunci când nu mai exista alte optiuni aceasta trebuie avuta în vederesi pregatita corespunzator.Strategia întreprinderii difera în functie de caracteristicile sectorului de activitateîn care evolueaza întreprinderea, de pozitia activitatilor întreprinderii pe pietelerespective, precum si de alti factori sistematici sau conjuncturali.IX.3. Planificarea strategicaPlanificarea strategica este o formalizare a strategiei alese, sub forma unorplanuri, programe, bugete, în scopul punerii în aplicare a acesteia.Planul strategic este un instrument care serveste conducerii întreprinderii

sa-si îndeplineasca misiunea pe care o are si anume realizarea acesteia.Planificarea strategica este metoda clasica utilizata pentru elaborarea strategieiîntreprinderii.Planificarea ca metoda nu este altceva decât o logica reconstruita, un mod derationament care ajuta la o buna analiza a starii sistemului si la o realizaresatisfacatoare a obiectivelor sale. Planificarea reflecta modul în care procedeazaun manager atunci când ia o decizie strategica. Este vorba de un ansamblu demasuri care, prin experienta, a dat rezultate bune. Cu toate limitele metodei, aceastaajuta la rezolvarea unei probleme importante, care sa raspunda la întrebarea: Cumprocedam pentru ca întreprinderea sa-si atinga obiectivele ?În aplicarea acestei metode strategul are în vedere cel putin trei dimensiuni aleîntreprinderii:• o dimensiune economica si tehnologica, ilustrând caracteristicileobiective ale întreprinderii si ale mediului sau;• o dimensiune „politica” sau umana, punând în evidenta existentaactorilor jocului economic (indivizi, grupuri de indivizi, agentieconomici, institutii, statul), cu obiectivele lor individuale, uneoricontradictorii, care pot ajuta sau, dimpotriva, împiedica realizareastrategiei dorite;• o dimensiune organizatorica sau birocratica, ce fixeaza cadrul formalîn care au loc toate procesele din interiorul întreprinderii.Fiecare din cele trei dimensiuni este la fel de importanta si numai o armonizare alor poate conduce la ceea ce numim „management strategic” al întreprinderii.Din perspectiva economica si tehnologica, procesul analitic de planificarestrategica parcurge mai multe etape:• formularea scopului, a misiunii întreprinderii pentru situarea ei înmediul economic, politic, tehnologic si social;• fixarea obiectivelor cantitative si calitative pe care întreprinderea dorestesa le atinga în orizontul de planificare strategica;• alegerea portofoliului de activitati;• analiza mediului pentru a crea viziunea strategica exterioara aîntreprinderii, care sunt tendintele majore ale mediului si ce impact voravea acestea asupra sa;• evaluarea resurselor întreprinderii;• definirea politicilor de orientare majora;• evaluarea strategiei economice si a politicilor;• stabilirea programelor si planurilor de actiuni pentru transpunerea înpractica a strategiei economice alese;• traducerea în termeni financiari a deciziilor anterioare;• cautarea unui sistem de management adaptat conditiilor concrete.Formularea strategiei economice nu este un proces liniar, ci unul iterativ,

care conduce progresiv catre decizie. Strategia întreprinderii nu poate însa sa ia încalcul numai variabilele economice, mai cu seama în contextul economiei de piatamoderne. Participarea crescânda a salariatilor întreprinderii la luarea deciziilor,presiunile diferitelor grupuri (consumatori, sindicate), rolul statului prin reglementarilelegale, interesele personale ale membrilor întreprinderii etc. sunt aspecte de caretrebuie sa se tina seama în elaborarea strategiei.Dimensiunea politica sau umana acopera tot ceea ce tine de influenta oamenilor,a grupurilor de indivizi în cautarea controlului sau puterii lor asupra destinelorîntreprinderii, jocul dintre actorii prezenti care urmaresc, uneori, obiectivecontradictorii. Procesul de formulare a strategiei din aceasta perspectiva necesita oserie de masuri:• identificarea actorilor (indivizi, grupuri, organizatii, alte întreprinderi) cucare întreprinderea este în interactiune;• analiza dinamica a legaturilor dintre actori si întreprindere;• cunoasterea aliatilor si a eventualilor opozanti;• anticiparea eventualelor coalitii ce se pot forma;• anticiparea reactiei actorilor la transpunerea în practica a strategieiîntreprinderii;• determinarea gradului de independenta strategica (ce poate faceîntreprinderea prin ea însasi, fara a recurge la alti actori);• selectarea si negocierea eventualelor coalitii;• stabilirea actiunilor care vor permite obtinerea de avantaje pentruîntreprindere din formarea coalitiilor si a masurilor de contracarare aopozantilor;• anticiparea reactiei opozantilor.Ce-a de a treia dimensiune – organizatorica – urmareste sa dea raspuns laîntrebarile: Ce tip de organizare exista în întreprindere? Ce proces de luare a deciziilors-a folosit? Ce stil de avizare, motivare a membrilor întreprinderii va fi utilizat? Cumsunt controlate activitatile desfasurate de întreprindere ?Dimensiunea organizatorica asigura infrastructura necesara planificarii strategicesi mijloacele de transpunere în practica a strategiei. Rolul ei este de a fi liantul întrediferiti actori sociali si economici ai întreprinderii.Neglijarea uneia din cele trei dimensiuni ale întreprinderii în procesul planificariistrategice conduce la disfunctionalitati evidente care pot sa abata întreprinderea de latraiectoria dorita si chiar sa împiedice atingerea obiectivelor.Fundamentarea planului strategic se face cu ajutorul prognozelor.

Prognozele (previziunile) opereaza cu elemente de incertitudine si imprevizibil,cu stari aleatorii. Prognoza utilizeaza scenarii care permit identificarea alternativelorstrategice posibile. Diferitele obiective si ipoteze posibile, precum si caile simijloacele specifice fiecarei alternative trebuie sa se bazeze pe exigentelemecanismelor pietei libere si sa asigure orientarea si coordonarea activitatiiîntreprinderii. De regula, aceste prognoze sunt efectuate de sectoarele de cercetare dinmarile întreprinderi organizate ca societati sau în institute de cercetare stiintifica deprofil.Metodele si tehnicile moderne de prognozare a productiei si preturilor au un rolmare în realizarea „sistemului de obiective” ale întreprinderii, pe orizonturi de timp.Planul strategic al întreprinderii, elaborat pe termen mediu si lung, este uninstrument de adaptare a productiei la cerintele pietei. Deoarece planificarea estemetoda de baza în procesul de management în vederea îndeplinirii obiectivelorstabilite este necesara alegerea acelei alternative de plan strategic care satisface cel maibine scopurile întreprinderii. Prin plan se decide ce sa se produca si cine esteresponsabil. Planul strategic permite stabilirea din timp a tipului de resurse ce vor fiachizitionate pentru îndeplinirea obiectivelor întreprinderii.Planul strategic cuprinde obiective ce se desfasoara pe perioade lungi de timp, înunele situatii depasind 5 – 10 ani.Procesul de planificare cuprinde procesul de elaborare a planului strategic, aplanului de afaceri, a planurilor anuale, a programelor de actiune, a bugetelor devenituri si cheltuieli (fig.9.4.) .Fig. 9.4. Continutul procesului de planificareCuvinte si expresii cheie:• strategia întreprinderii (firmei);• scenarii strategice;• control strategic;• strategii economice;• strategie de specializare;• strategie de diversificare;• strategii de crestere economica;• strategii de alianta si cooperare;• strategia de abandon;• planificare strategica;• prognozele (previziunile);• planul strategic.Întrebari:

1. Cum se defineste strategia întreprinderii?2. Care sunt elementele care definesc strategia firmei?3. Ce sunt strategiile economice?4. Ce contin strategiile de specializare sau diversificare?5. Cum defineste M. Porter cele trei strategii pentru un produs?6. Ce contin strategiile de crestere economica?7. Ce contine procesul de planificare strategica?8. Ce sunt prognozele (previziunile)?9. Ce este si ce contine planul strategic al firmei ?Strategia întreprinderiiPlanul strategic(programul de punere în aplicare a unei structuri cese desfasoara pe mai multi ani)Plan de afaceri si plan anualPrograme de actiune Bugete anuale

Capitolul X: ACTIVITATEA DE PRODUCTIEX.1. Introducere în teoria productieiNotiunea de productie se utilizeaza în vorbirea curenta si în literatura despecialitate cu sensuri diferite.În sens larg, prin productie se întelege orice combinatie de factori deproductie. De cele mai multe ori se pune semnul egalitatii între productie si activitateaîntreprinderii întrucât exercitarea mai multor functiuni ale întreprinderii necesitacombinarea factorilor de productie.În notiunea de productie se includ si alte activitati legate de aceasta. În aceastaacceptiune, productia cuprinde:• aprovizionarea întreprinderii cu factori de productie (inputuri);• asigurarea personalului cu mijloacele de productie necesare;• transportul si stocarea materiilor prime si ale produselor;• producerea bunurilor materiale;• desfacerea produselor;• administrarea si controlul acestor activitati.Întreaga gama de activitati de care depinde obtinerea productiei utilizeazacombinatii diferite de factori de productie si creeaza valoare.În sens restrâns, notiunea de productie cuprinde:• activitatile de obtinere a materiilor prime;• productia de semifabricate si produse finite.În sensul cel mai restrâns, prin productie se întelege procesul de prelucrare amateriei prime, respectiv obtinerea bunurilor industriale si agricole. În vorbireacurenta, în cadrul întreprinderilor productive nu se includ întreprinderile de servicii (de

comert, de transporturi, banci etc.). Dar aceasta sfera este mult prea îngusta pentru a fiacceptata în epoca moderna.Conceptul de productie se refera la o varietate de activitati care asiguraobtinerea bunurilor si serviciilor destinate pietei . Desfacerea propriu-zisa aproduselor si finantarea nu sunt incluse în notiunea de productie. Dar o serie deactivitati asigura valorificarea productiei, cum ar fi: depozitarea, transportul intern,administrarea acestor activitati si controlul lor. Stocarea, de pilda, se regaseste încadrul activitatii de productie atunci când este vorba de stocurile de materii prime, iarîn domeniul desfacerii atunci când este vorba de produsele finite ce urmeaza sa sevânda pe piata. Acelasi lucru se întâmpla si în cazul transportului, atunci cândproductia presupune si activitati de transport al materiilor prime, dar si activitati dedesfacere atunci când are loc transportul produselor finite.Teoria productiei are un mare rol în analiza ofertei întreprinderilor, acarei abordare este necesar a se face în plan tehnic, economic si social .Abordarea ofertei în plan tehnic are în vedere relatiile tehnice dintre nivelulproductiei si factorii de productie implicati în obtinerea produselor si a serviciilor.Productia este rezultatul relatiilor input-proces-output (intrari de factori de productie -proces de productie - iesiri de produse finite si servicii). Nivelul si calitateaoutputurilor sunt influentate de inputuri si de procesul de combinare a factorilor deproductie în cadrul tehnologiilor stabilite.Abordarea ofertei în plan economic presupune studierea productiei subraportul costurilor de productie aferente produselor si serviciilor, ca si aprofitului. Un nivel optim al acestora caracterizeaza oferta competitiva aîntreprinderii.Abordarea ofertei în plan social vizeaza raporturile interumane din cadrulîntreprinderii, raporturi care nu tin numai de un domeniu al tehnicii, ci reflecta faptulca întreprinderea este un organism economico-social. În ultimele decenii, problematicarelatiilor interumane din cadrul firmelor a dobândit un loc important în activitatea demanagement, întrucât este un factor esential de crestere a productivitatii muncii si aprofitului.Esenta teoriei ofertei competitive o constituie maximizarea profituluiîntreprinderii si raporturile acesteia cu piata.Problematica productiei si a pietei poate fi abordata pe termen lung si petermen scurt. Pe termen lung se poate previziona o mare variatie a productiei, încomponentele: nivelul, costurile, calitatea produselor si profitul obtinut. Pe termen

scurt, în conditiile folosirii acelorasi masini si utilaje, nivelul productiei variaza înfunctie de variatia numarului de muncitori, cantitatea de materii prime, energie etc.(factorii variabili). Întrucât pe termen scurt avem importante elemente ale productieisub forma de factori ficsi, tehnologia este relativ stabila, iar variatia productiei, acosturilor si a profitului este mai redusa. Având în vedere cerintele pietei, gradul dedotare, exprimat de înzestrarea tehnica si de marimea suprafetei productive,întreprinderea poate sa obtina un nivel maxim al productiei în conditiile unui anumitproces tehnologic. Acest nivel al productiei poate fi numit productia maximaposibila.Adaptarea activitatii întreprinderii la cerintele pietei se face în mod diferit petermen scurt si pe termen lung. Uneori deciziile de modificare a nivelului productiei seiau la termene foarte scurte, în timpul anului.Atunci când întreprinderea ia decizii cu privire la activitatea sa esteconfruntata cu numeroase restrictii, impuse de concurenta, clienti, de natura îngeneral. Restrictiile impuse de natura sunt importante deoarece sub influentafactorilor naturali nu orice combinare de inputuri conduce la obtinerea unui outputdorit. Deciziile tehnice urmaresc cea mai buna combinatie de inputuri pentruobtinerea outputului dorit.Inputurile procesului de productie sau factorii de productie se pot clasifica întrei categorii mari: pamântul, munca si capitalul. Bunurile de capital sunt inputuri carela rândul lor reprezinta outputuri ale altor firme. Inputurile si outputurile firmei suntconsiderate variabile economice de tip flux, adica marimi care exprima starea la unmoment dat, spre deosebire de variabilele de tip stoc a caror marime cumuleaza efectulmai multor perioade de timp.Restrictiile impuse de natura fac parte din categoria restrictiilor tehnice. Numaianumite combinatii de inputuri permit producerea unei cantitati date de output, iarfirma trebuie sa elaboreze „planuri de productie” tehnic realizabile. Cel maisimplu mod de a descrie planurile de productie realizabile consta în a întocmi listatuturor combinatiilor de inputuri si outputuri care sunt realizabile din punct de vederetehnic. Multimea acestor combinatii se numeste „multime de productie”, carereprezinta totalitatea deciziilor de productie pe care firma le poate adopta. Dat fiindfaptul ca inputurile constituie un efort sau un cost pentru firma este logic saconsideram ca în multimea de productii sunt incluse numai outputurile maximposibile, ce pot fi obtinute cu o combinatie data a inputurilor (fig.10.1.).

Fig.10.1. Multimea productiilor unei întreprinderi (firme)Daca, de exemplu, multimea de productii a unei firme este cea din figura 10.1,rezulta ca numai punctele situate pe frontiera superioara a multimii hasurate vorcorespunde outputului maxim, deci numai punctele situate pe aceasta frontiera vorconstitui multimea de productie a firmei. Functia care descrie frontiera multimii deproductie a firmei se numeste functie de productie a firmei . Aceasta masoaraoutputul maxim posibil pornind de la inputul dat (sau o combinatie de inputuri).Functia de productie descrie deci sintetic tehnologia de productie a firmei .Pornind de la modelul de comportament al producatorului, care urmarestemaximizarea profitului sub restrictiile date de functia de productie, se poate determinaoferta, costurile atasate (total, mediu, marginal), corelatiile ce se stabilesc întrediferitele categorii de costuri, proportia în care se pot substitui între ei factorii deproductie, conditiile de optimalitate pentru maximizarea productiei sub restrictii decost sau de minimizare a costului pentru o productie fixata, precum si alte relatii dintrevariabilele economice care descriu procesul de productie a firmei. Toate acesteprobleme fac obiectul de studiu al altor discipline, astfel ca nu le vom detalia aici(economiile de ramura, modelarea economica etc.).X.2. Continutul si formele planificarii productieiFundamentarea deciziilor de productie, pe baza considerentelor anterioare,impune ca întreaga activitate curenta si de perspectiva a întreprinderii sa fie gestionataîn asa fel încât sa se transpuna în practica obiectivele stabilite (fig.10.2.). Aceasta serealizeaza prin procesul de planificare. Planul concretizeaza strategia întreprinderiisi contine indicatori sintetici si detaliati ai întregii activitati de productiedesfasurate.xyFig. 10.2. Gestiunea activitatii de productieActivitatea de planificare are un caracter complex, iar planul de productie esteflexibil si adaptabil la cerintele pietei. Planificarea productiei depinde de orizontul detimp, specificul obiectivelor cuprinse în plan, modul de întocmire a planului, gradul dedetaliere al acestuia.Dupa orizontul de timp, planificarea productiei poate fi: de perspectiva,curenta si operativa.Planificarea de perspectiva are ca obiect elaborarea planului pe termen mediusi lung, cu repartizarea principalilor indicatori pe ani. În cadrul planificarii deperspectiva se asigura realizarea ritmurilor de dezvoltare a productiei, înfaptuirea

obiectivelor strategice, introducerea mecanizarii proceselor tehnologice. PlanificareaSTRATEGIA DE PRODUCTIEObiective Bani Previzionarea dezvoltarii pe termen lungProgramul de productieInvestitii îninfrastructuraPersonalul specializatpentru productieAprovizionarea

Bugetul anualPreviziunicomercialeProgramul deproductieProgramul deaprovizionareComenzile furnizorilorDirectii (decizii)pentru alte activitatiStoc de produse finiteStoc de semifabricate(componente)

Termen lungTermen scurtde perspectiva concretizeaza strategiile de dezvoltare si schiteaza liniile principale dedezvoltare pe o perioada viitoare, asigurându-se perspectiva dezvoltarii întreprinderii.Planurile de perspectiva sunt fundamentate pe prognoze privind cerintele pietei. În celemai multe cazuri, acestea iau forma planului de afaceri si vizeaza o investitie pentrucare se fac împrumuturi la banci.Planificarea curenta, spre deosebire de cea de perspectiva, precizeaza pentru operioada de un an sau mai putin indicatorii care rezulta din planificarea de perspectiva.Prin planurile curente care se elaboreaza se concretizeaza si se îmbunatatescindicatorii stabiliti prin planurile de perspectiva.În practica se poate folosi si o planificare pe termen mediu, care se poate referila un orizont de timp cuprins între 1-5 ani. Nu se poate stabili cu exactitate numarul deani pentru planificarea de perspectiva si curenta. Planificarea de perspectiva se referala perioade cuprinse între 3-7 ani, iar în anumite cazuri si pentru anumite tipuri de

întreprinderi, de peste 7 ani.Planificarea operativa sau programarea productiei este acea parte aplanificarii interne care se ocupa cu elaborarea de planuri de activitate pe subunitatiorganizatorice (sectii, ateliere, ferme, sectoare, locuri de munca), pe perioade scurte detimp (luna, decada, zi, schimb). Aceasta concretizeaza si asigura îndeplinireaindicatorilor prevazuti în planul de dezvoltare al întreprinderii, asigurând coordonareadesfasurarii productiei, sincronizarea tuturor verigilor de productie pâna la locurile demunca, astfel încât întreaga activitate productiva sa se desfasoare în mod ritmic.Pentru planificarea productiei întreprinderii este necesar sa se aiba învedere o serie de cerinte de baza si sa se aplice o metodologie specifica deîntocmire a planului . Aceste cerinte sunt:• includerea în nomenclatorul de fabricatie a unor produse cu caracteristicicalitative superioare, prin acordarea unei atentii deosebite procesului deasimilare în fabricatie a unor produse noi, cu parametri tehnici si economicisuperiori;• fabricarea unor asemenea produse care sa asigure o folosire rationala aresurselor materiale, pe baza unor consumuri specifice minime;• analiza variantelor posibile de nomenclatoare de produse si selectareaacelor produse care raspund cel mai bine criteriilor de eficienta economicasi cerintelor pietei;• adâncirea, în limite rationale, a specializarii întreprinderii în fabricareaanumitor produse si perfectionarea legaturilor de cooperare cu alteîntreprinderi.Informatiile principale necesare elaborarii planului de productie sunt:• nomenclatorul de produse, cantitatea, calitatea, termenul, fondul de marfapentru vânzare;• date cuprinse în programul de pregatire a fabricatiei;• date cu privire la punerea în functiune de noi capacitati de productie;• normativele duratei ciclului de productie pentru diferite subunitati si sectii;• prevederile contractelor economice;• normativele de consum specific si cheltuieli, personalul, fondul de salariietc.Elaborarea planului de productie al unei întreprinderi presupune parcurgereaurmatoarelor etape mai importante:1. Precizarea nomenclatorului de produse de fabricat. În vederea evitariiprevederii prin plan a unor produse care nu au desfacerea asigurata se impune caproductia destinata pietei interne sa fie contractata pâna la definitivarea planului pentru

anul urmator, iar pentru productia destinata exportului sa se încheie contracte ferme,contracte cadru, contracte de lunga durata, comenzi sau conventii care sa asigurecertitudinea desfacerii produselor.2. Stabilirea sarcinilor de plan calendaristic. În cadrul acestei etape aelaborarii planului se stabilesc termenele de fabricatie a diferitelor produse petrimestre si se defalca executarea acestora pe subunitati de productie (sectii, ateliereetc.).3. Determinarea stocurilor de productie neterminata (produse, lucrari siservicii în curs de executie). La determinarea acestora se are în vedere necesitateaasigurarii unei activitati neîntrerupte, ritmice a întreprinderii.4. Stabilirea capacitatii de productie presupune compararea productieiplanificate cu marimea capacitatii de productie si planificarea gradului de folosire aacestora.5. Elaborarea masurilor tehnico-organizatorice pentru realizarea productieiplanificate de catre diferite subdiviziuni ale întreprinderii; cu aceasta ocazie, o atentiedeosebita se acorda lichidarii locurilor înguste.6. Organizarea controlului sistematic asupra îndeplinirii indicatorilor"Productia fizica" si "Productia marfa vânduta si încasata". Totalitatea obligatiilorasumate pe baza de contracte formeaza portofoliul de comenzi , comenzi care suntsupuse unei urmariri permanente pe produs si pe fiecare beneficiar.Întreprinderile pot sa-si modifice planul de productie, în cazul în carebeneficiarii renunta la contractele încheiate sau în cazul lipsei de comenzi, introducândîn fabricatie produse si sortimente care au desfacerea asigurata.Planul de productie a întreprinderii cuprinde doua sectiuni:- sectiunea "Productia în unitati fizice";- sectiunea "Productia în unitati valorice".Exprimarea productiei în unitati fizice ocupa un loc important în planul deproductie. Productia în unitati fizice este definita printr-un ansamblu de indicatori careprecizeaza volumul productiei pe produse si grupe de produse, exprimat de regula înunitati naturale si natural-conventionale.Sectiunea "Productia în expresie fizica cuprinde nivelul (cantitatea) dinfiecare grupa de produse si sortimente ce urmeaza a se executa în perioada de plan. În

cadrul acestei sectiuni de plan produsele se prevad conform nomenclatorului unic declasificare - pe produse si servicii, în unitati de masura naturale adecvate, conformSTAS-urilor, normelor interne sau altor acte normative.În cazul în care o grupa de produse este relativ eterogena, nivelul planificatpentru aceasta grupa se exprima în unitati natural-conventionale si se determina curelatia:

ni

k i ki P P C1

, în care:Pk- volumul productiei la grupa de produse „k”, exprimat în unitati naturalconventionale;n - numarul total de subgrupe omogene de produse care compun grupa eterogena „k”;Pi - volumul productiei la produsul „i” exprimat în unitati naturale;Cki - coeficientul de transformare în unitatile conventionale.Coeficientul de transformare din produsul real „i” în echivalenta se face pe bazamanoperei specifice si care se poate determina cu urmatoarea relatie de calcul:ki

ki mmC , în care:Cki - coeficientul de echivalenta a unitatii de produs „i” în unitati de produs „k”;mi - manopera pe unitatea de produs „i”;mk - manopera pentru unitatea de produs etalon „k”.Productia în unitati naturale are o mare importanta pentru activitateaîntreprinderilor. Prin aceasta se concretizeaza ritmurile si orientarile dezvoltariiproductiei si modificarile din structura activitatilor si se asigura planificarea folosiriirationale a capacitatilor de productie si a cresterii gradului de valorificare a materiilorprime si a materialelor.Întrucât productia în unitati naturale reflecta în modul cel mai concret sarcinilecantitative ale dezvoltarii întreprinderii, aceasta exprimare se foloseste pentruurmarirea si conducerea operativa a productiei, pentru jalonarea dezvoltarii înperspectiva si pentru determinarea dinamismului economic si a îmbunatatirii structuriiproduselor.Adeseori, pentru fabricarea unor produse de mare complexitate, întreprinderilerecurg la actiuni de cooperare în productie cu diversi parteneri. În acest scop se

întocmeste "Programul de cooperare în productie" anexat planului de productie, princare se stabileste în mod concis legatura dintre întreprindere si celelalte întreprindericare concura la fabricarea diferitelor produse. Putem distinge trei forme decooperare:cooperarea pe produs are loc în situatia în care anumite întreprinderi, denumite"conexe", livreaza produse finite unei întreprinderi ce le foloseste pentruexecutarea unor produse complexe. Asa de pilda, o uzina constructoare de motoarelivreaza, în cadrul legaturilor de cooperare, motoare unei uzine constructoare deavioane, de autobuze etc.;cooperarea pe piese reprezinta acea forma de cooperare în care anumiteîntreprinderi conexe livreaza unei alte uzine utilizatoare anumite piese si ansamble.Din aceasta categorie fac parte, de exemplu, livrarile de pistoane, segmenti,radiatoare etc., pentru întreprinderile care fabrica automobile si tractoare;cooperarea tehnologica are loc când o întreprindere executa anumite operatiitehnologice sau lucrari altor întreprinderi folosind excedentele de capacitate ladiferitele grupe de utilaje.Sectiunea de plan "Productia în expresie valorica" prezinta o mareimportanta economica deoarece asigura dimensionarea valorica a volumului productieice urmeaza a se executa, în conditiile în care productia are o structura eterogena si unanumit grad de complexitate. Exprimarea valorica permite cuantificarea proceselor sifenomenelor economice, având un grad ridicat de generalitate.Planificarea valorica trebuie sa asigure dimensionarea indicatorilor valorici aiproductiei întreprinderii, cum sunt: cifra de afaceri, productia marfa, cheltuieli deproductie, valoarea productiei totale, valoarea adaugata, profitul etc. Acesti indicatoripermit urmarirea în dinamica a productiei la nivel de întreprindere, holding etc. înconditiile unei mari diversitati a nomenclatorului de produse destinate vânzarii pe piata(productia marfa).a) Productia marfa (PM) cuprinde urmatoarele elemente:- valoarea produselor finite (Pf) care se vor livra în afara;- valoarea prelucrarii materiei prime si a materialelor clientilor (Pc);- valoarea semifabricatelor din productia proprie destinate livrarii (Siv);- valoarea obiectivelor pe plan tehnic, care se vor termina si sunt destinatevalorificarii (Pt);- valoarea lucrarilor si serviciilor cu caracter productiv care se vor executa sau preda

altor unitati (LI).PM- Pf + Pc + Siv + Pt + LI

În productia marfa se includ si piesele de schimb care se reconditioneaza,valoarea produselor executate pentru întreprindere la domiciliu, lucrari executate însectorul propriu de investitii etc. (tabel 10.1).Cifra de afaceri este un indicator economic care comensureaza si exprimacuantumul veniturilor din activitatea de exploatare (de baza) a întreprinderii într-oanumita perioada de timp. Cifra de afaceri cuprinde veniturile din diferite acte decomert: vânzari de produse finite, semifabricate, marfuri, executarea de lucrari siservicii catre terti.Cifra de afaceri cuprinde: valoarea produselor, marfurilor, lucrarilor siserviciilor efectiv expediate catre clienti (facturate).c) Valoarea productiei totale (Vpt) exprima sub forma valorica volumulproductiei industriale sau agricole pe o anumita perioada. Se calculeaza dupa metodade întreprindere, incluzând componentele productiei marfa la care se adauga, prinexceptie de la metoda de întreprindere, urmatoarele elemente:- cresterea sau descresterea stocurilor de semifabricate (S2-S1);- valoarea unor produse, semifabricate, piese de schimb, SDV-uri destinateconsumului intern productiv (Cip);- valoarea reparatiilor capitale la utilajele proprii si ale mijloacelor de transportproprii, efectuate în regie (Rkr);- valoarea reparatiilor curente si întretinerii masinilor si utilajelor, executate în regie(RI);- valoarea materiilor prime si a materialelor primite de la clientii interni (M).Tabelul 10.1.Fundamentarea valorii productiei marfa industriala pe baza productiei fizice înanul…(*

AnulNr.crt.DenumireaUMAnulrealiz.PlanPrelim.AnuldeplanAnulurmator

celuide planCrestereax10034

A B C 1 2 3 4 5 61 Valoarea productieimarfa, d.c.:1.1. Produsul…total, d.c:- productia fizica marfa- pretul mediu- valoarea1.2. Produsul…total d.c:- productia fizica marfa- pret mediu- valoarea2. Valoarea celorlalteelemente componente alevalorii productiei marfa aîntreprinderii industriale,d. c.:2.1. -valoarea elementelorspecificate prod. marfa aîntrep. ind. d.c:2.1.1 -valoarea prelucrariimateriilor prime simaterialelor clientilorinterni2.1.2 -valoarea semifabricatelordin productie proprielivr ate2.1.3 -val. lucrarilor si serv. cucaracter industrialefectuate pt. alte unitati,pt. sect. de investitii saualte sect. neproductive2.1.4 -val.obiectivelor de plantehnic terminate si valorif.de unitate3 Valoarea productiei marfanespecificate a întrep.industriale4 Valoarea productiei marfa

industriale a organizatiilorproprii de constructiimontaj5 Valoarea productiei marfaindustriale a atelierelor dincadrul scolilor si liceelor*) Preluat dupa Constantin Barbulescu si colab., Managementul productiei industriale, ASE,1994.Formula de calcul este urmatoarea:Vpt- PM + (S2-S1) +/- (N2-N1) + Cip +/- Rkr + RI +M.d) Cheltuielile de productie sunt formate din: cheltuielile materiale (materiiprime, energie, combustibil, reparatii, amortizare etc.), cheltuieli cu personalul (salarii,CAS, sporuri etc.), cheltuieli indirecte, cheltuieli financiare (diferente de curs valutar,dobânzi), alte cheltuieli privind impozitele si taxele.Fig. 10.3. Clasificarea cheltuielilor întreprinderii dupa diverse destinatiie) Un rol important în planificare îl are determinarea stocului de productie încurs de executie (neterminata). Productia neterminata cuprinde productia al careiproces de fabricatie sau de montaj nu a fost terminat, având o situatie intermediaraîntre materia prima si produs fabricat sau între semifabricat si produs finit si care segaseste în curs de prelucrare, asteptare sau în faza de interoperatii. Acesta cuprinde siCheltuielidupanatura loreconomica- Exploatare- Financiare-Exceptionale- Impozit peprofitCheltuielideexploatareCheltuieli:- Exceptionale- Financiare- Impozit peprofitCheltuieli deproductieCheltuieligenerale de

administratieCheltuieli dedesfacereCheltuieli directeCheltuieliindirecte ce pot firepartizate rationalAlte cheltuieliindirecteneîncorporabile încosturiCheltuielivariabileCheltuieli fixeprivind activitateanormalaCheltuieli fixeprivindsubactivitateaCheltuieli curebuturile

valoarea materialelor intrate în fabricatie a caror prelucrare a început, valoareasemifabricatelor si a pieselor în curs de fabricare sau montaj, ca si cheltuielile demanopera aferente. Stocurile de productie neterminata au cel putin trei componente:stocul de ciclu sau normal; stocul curent sau circulant; stocul de garantie sau siguranta.Stocul de ciclu este stocul de productie neterminata aflat în fabricatie în diferite fazeale procesului de productie. Stocul curent sau circulant asigura continuitateaprocesului de productie atunci când exista neconcordanta între capacitatile deproductie a diferitelor ateliere, sectii aflate pe ciclul tehnologic. Stocul de sigurantaeste stocul minim care asigura desfasurarea continua a procesului de productie atuncicând au loc evenimente neprevazute.f) Valoarea adaugata (Va) este un indicator economic specific economiei depiata, care exprima partea de valoare nou creata si adaugata produselor, marfurilor,lucrarilor si serviciilor. Valoarea adaugata este contributia proprie a unei întreprinderi.Acest indicator se calculeaza ca diferente între valoarea bunurilor si serviciilor produse(volumul global al activitatii) si valoarea consumurilor intermediare (consumurileprovenite de la terti). Consumurile intermediare sunt inputurile necesare productiei si

care, fie ca sunt incluse în produse în cursul procesului de productie (de exemplu stofadin care s-a confectionat costumul), fie ca dispar, nu se vad în produsul finit (deexemplu combustibilul consumat de masini, apa, energia termica si electrica etc.).Consumurile intermediare cuprind materiile prime, materialele, semifabricatele etc.cumparate de la alta întreprindere, însa nu si capitalul fix. În practica curenta seîntâlneste si notiunea de valoare adaugata la pretul pietei , care cuprinde impozitele,taxele (taxa pe valoarea adaugata), elemente care nu constituie o contributie aîntreprinderii la satisfacerea nevoilor consumatorilor si valoarea adaugata la costulfactorilor, care exclude impozitele.În cadrul proceselor de analiza economica se utilizeaza notiunea de valoareadaugata neta, indicator care exprima diferenta dintre valoarea adaugata bruta (Va) sicostul de capital fix (amortismentul activelor fixe).Planul de productie al întreprinderii se fundamenteaza pe principalii indicatorisintetici prezentati mai sus si pe proiectarea capacitatilor de productie si a costurilor.Proiectarea capacitatilor de productie utilizateCapacitatea de productie exprima productia maxima ce se poate obtine într-oanumita perioada de timp, pentru o anumita structura si calitate a productiei, înconditiile folosirii depline, intensive si extensive, a mijloacelor fixe, potrivit celui maieficient regim de lucru si de organizare a productiei si a muncii. În planul de productieal întreprinderii nu este cuprinsa productia corespunzatoare folosirii integrale acapacitatilor de productie. Gradul de folosire a capacitatii de productie depinde de oserie de conditii interne si externe ale întreprinderii.Factorii care influenteaza marimea capacitatii de productie sunt:• marimea suprafetelor de productie si a parcului de utilaje.• normele tehnice de folosire a utilajului de productie si a suprafetelor, carepot fi: norme de utilizare intensiva si extensiva.Norma de utilizare intensiva reflecta productia maxima ce se poate realiza înunitatea de timp. Norma tehnica de utilizare extensiva exprima timpul de functionarea diferitelor masini si utilaje sau timpul de folosire a suprafetelor de productie.Marimea normelor de utilizare este influentata de factori, ca: nivelul de calificare apersonalului; tehnologia folosita; calitatea si structura materiilor prime; modul deorganizare a productiei.Sortimentul de productie are o mare importanta în determinarea capacitatii de

productie. Daca acesta se modifica, apar modificari si în marimea capacitatii. Prinurmare, capacitatea de productie este o marime dinamica.Calculul capacitatii de productie porneste de la calculul capacitatii de productieal fiecarui loc de munca, apoi a sectoarelor de productie, atelierelor, sectiilor si în finala întreprinderii luate în ansamblul ei. Se ia în considerare veriga conducatoare, aleasadupa doua criterii:a) unitatea de productie cu ponderea cea mai mare în manopera;b) unitatea de productie cu ponderea cea mai mare în structura valorica acapitalului fix.Pentru calculul capacitatii de productie în functie de marimea suprafetelor sepoate folosi urmatoarea relatie:Cp = S ·I·Td în care:S - suprafata totala a verigii de productie, în m2;I - indicatorul de utilizare intensiva;Td - timp disponibil de folosire a suprafetelor de productie.Indicatorul utilizarii intensive se calculeaza astfel:C H SPIsv

, unde:Pv - productia în perioada de vârf;Cs - coeficientul numarului de schimburi din perioada de vârf;H - numarul de ore de lucru într-un schimb din perioada de vârf.Calculul capacitatii de productie la liniile de productie în flux se determinaastfel:Td tC s îplf

, undeCplf - capacitatea de productie la o linie în flux;ds - durata schimbului de lucru în minute;tî - timpul întreruperilor reglementare;T - timpul liniei în flux, în minute.Gradul de folosire a capacitatii de productie se masoara cu ajutorul relatiei;100max

p

fcp C

PG , unde:Gfcp - gradul de folosire a capacitatii de productie;P - productia prevazuta a se executa;Cpmax- capacitatea de productie în functiune, exprimata în aceleasi unitati de masura casi productia.Proiectarea costurilor de productieProiectarea costurilor de productie este esentiala pentru controlul asigurariicompetitivitatii întreprinderii pe piata. Indicatorii de crestere folositi pentrufundamentarea planului de productie pot fi urmatorii:1. Cheltuieli la 1000 lei productie marfa, care se calculeaza astfel:1000i ii pi

p q pq cCh , unde:Chp - cheltuieli de productie la 1000 lei productie marfa exprimata înpret de productie;qi - cantitatea de productie pentru un produs „i”;cpi - costul unitar al produsului „i” ;pi - pretul unitar pentru produsul „i”.2. Cheltuieli materiale la 1000 lei productie marfa (cifra de afaceri);3. Cheltuieli la 1000 lei productie marfa aferente produselor reproiectate siproduselor noi asimilate;4. Costul productiei marfa;5. Cheltuieli comune ale sectiei de productie;6. Cheltuieli generale ale întreprinderii;7. Costul unitar al produsului;8. Calculul influentelor din modificari de preturi si tarife asupra productieimarfa si costurilor;9. Program de masuri pentru reducerea costurilor si a cheltuielilor materiale.Costul productiei marfa trebuie sa aiba o fundamentare riguroasa, pe bazadimensionarii cheltuielilor, atât pe elemente de cheltuieli primare, cât si pearticole de calculatie.Nivelul calitativ al activitatii unei întreprinderi se reflecta în masura în careaceasta reuseste sa-si reduca sistematic costurile de productie. În acest scop se poate

elabora un "Program de reducere a costurilor". Pentru urmarirea reducerii costurilorde productie se pot folosi indicatori ca:a) economii de cheltuieli din reducerea cheltuielilor la 1000 lei productiemarfa fata de perioada de baza;ERachp/1000 - Chp0 - Chpp1

b) economii de cheltuieli materiale la 1000 lei productie marfa în perioadaconsiderata fata de perioada de baza:ERachm/1000 - Chm0 - Chmp1

c) volumul total de economii pe întreaga productie marfa ca urmare areducerii cheltuielilor la 1000 lei productie marfa în perioada considerata,fata de perioada de baza:

10000 p1 p1Total

Chp Chp PmVERachpd) volumul total de economii la cheltuielile materiale ca urmare a reduceriicheltuielilor la 1000 lei productie marfa în perioada considerata fata deperioada de baza:

10000 p1 p1Total

Chm Chm PmVERachm, unde:- ERachp/1000, ERachm/1000 - economii la 1000 lei productie marfa din reducereaabsoluta a cheltuielilor de productie, respectiv cheltuielilor materiale la 1000 leiproductie marfa în perioada considerata, fata de perioada de baza;- Chp0, Chpp1 - cheltuieli de productie la 1000 lei productie marfa în perioada debaza si respectiv curenta (de plan);- Chm0, Chmp1 - cheltuieli materiale la 1000 lei productie marfa în perioada de baza sirespectiv curenta (de plan);- VERachpTotal, VERachmTotal - volumul de economii pe total productie marfaplanificata din reducerea absoluta a cheltuielilor de productie la 1000 lei productiemarfa, respectiv din reducerea absoluta a cheltuielilor materiale la 1000 lei productiemarfa.

Pe baza cunoasterii economiei din reducerea absoluta a cheltuielilor deproductie si respectiv a cheltuielilor materiale la 1000 lei productiei marfa se poatedetermina reducerea procentuala a cheltuielilor de productie, respectiv acheltuielilor materiale în perioada considerata fata de perioada de baza, folosindrelatiile:1. 100/1000/10000

ChpERR achppchp

2. 100/1000/10000

ChmErR achm

pchm , unde:Rpchp/1000, Rpchm/1000 reprezinta reducerea procentuala a cheltuielilor deproductie la 1000 lei productie marfa în perioada considerata fata de perioada debaza, respectiv a cheltuielilor materiale.X.3. Planificarea operativa a productieiDupa stabilirea indicatorilor sintetici ai activitatii de productie se trece ladefalcarea acestora pe sectii si sectoare (în spatiu si timp). Planificarea operativacuprinde mai multe etape:a) Programarea productiei , care consta în:• stabilirea parametrilor (normativelor) ce stau la baza programarii productiei;• determinarea momentului intrarii în fabricatie a fiecarui produs;• stabilirea ordinii de executie a fiecarui produs sau reper pe fiecare loc demunca;• elaborarea programelor de productie pe sectii, ateliere, locuri de munca;b) Lansarea în fabricatie a produselor, care cuprinde:• elaborarea documentatiei tehnologice si de consum de materii prime si energiepeprodus, comanda sau ansamblu;• repartitia sarcinilor pe executanti, locuri de munca, cu precizarea termenului delivrare;c) Executia corecta a fabricatiei , incluzând:• pregatirea executarii produselor la nivelul sectiilor, atelierelor si locurilor de

munca, cu respectarea tehnologiei;• exploatarea rationala a dotarii tehnice, a utilajelor, SDV-urilor, planificareareparatilor;d) Urmarirea executiei , care vizeaza:• asigurarea circuitului obiectelor muncii prin sectii si ateliere, precum sirealizareaoperatiilor conform tehnologiilor;• evitarea dereglarilor în productie;• culegerea de informatii cu privire la stadiul de realizare a planului de productiestabilit.Pentru a exemplifica activitatile de planificare operativa într-o întreprindereindustriala vom utiliza un model economico-matematic.Consideram orizontul de planificare T împartit în perioade t = 1,2,…,T. Deexemplu, T= 1 an si t = lunile anului. Presupunem ca se cunoaste cererea din fiecareprodus, pe perioada: Djt, j = produsul. Vom face abstractie de alte inputuri, în afara demunca (personal) si masini (bunuri de capital). Urmarim sa determinam productia dinfiecare produs, pe fiecare perioada, astfel încât cererea sa fie satisfacuta, iar productiasa se obtina cu costuri minime.Facem urmatoarele ipoteze:• se cunoaste capacitatea de productie a fiecarei masini, în fiecare perioada(numarul de ore de functionare al unei masini într-o perioada este dat dediferenta dintre numarul total de ore al perioadei si numarul de ore destinatreparatiilor masinii). Presupunem ca exista m = 1,2,…,M masini;• exista l = 1,2,…,L muncitori (L este mai mare decât M, ceea ce înseamna case lucreaza în mai multe schimburi). Fiecare muncitor presteaza un numar deore pentru care primeste salariu. El poate presta si ore suplimentare, darnumarul acestora nu poate depasi un nivel negociat prin contractul de munca.Costul unei ore suplimentare (pentru întreprindere) este cunoscut si esteacelasi pentru fiecare muncitor. Un muncitor stie sa lucreze la mai multemasini;• se cunoaste cererea de satisfacut din fiecare produs, pe fiecare perioada.Cererea pentru o perioada „t” poate fi satisfacuta fie din productia perioadeirespective, fie din stocul existent (se cunoaste costul de stocare);• realizarea fiecarui produs presupune o succesiune de operatii elementareconform tehnologiei. Se cunosc caracteristicile fiecarei operatii, durata lor simasinile pe care se vor executa;• materiile prime se presupun disponibile în cantitatea si la timpul dorit;• productia se realizeaza pe loturi (marimea unui lot este data de numarul deunitati din acelasi produs);

• consideram ca durata pregatirii masinii pentru a executa o operatie, precumsi timpul necesar pregatirii locului de munca sunt neglijabile în raport cudurata operatiei;• o operatie necesita o masina si un muncitor.Notatii:m - indexul masinii;l - indexul muncitorului;j - indexul produsului;t - indexul perioadei;L - numarul total de muncitori;Nlt - numarul de ore (norme) asigurate de muncitorul „l” în perioada „t”;Slt - numarul maxim de ore suplimentare efectuate de muncitorul „l” în perioada „t”;hlt - costul unei ore suplimentare pentru muncitorul „l” în perioada „t”;Elm - variabila boleana (0 sau 1) care arat a aptitudinea de utilizare a masinii „m” demuncitorul „l”;Plmt - numar de ore de productie ce trebuie prestate de muncitorul „l”, pe masina „m”,în perioada „t”;Hlt - numar de ore suplimentare efectuate de muncitorul „l” în perioada „t”;J - numar total de produse fabricate de întreprindere;Djt - cerere de produs „j” în perioada „t” (poate rezulta din centralizarea comenzilorprimite);sjt - costul unitar de stocare al produsului „j” în perioada „t”;Xjt - cantitatea de produs „j” realizata în perioada „t”;qjt - cantitatea de produs „j” stocata în perioada „t”;(j,k)t - a k - operatie din gama de fabricatie a produsului „j” în perioada „t”;pt

jk - durata operatiei (j,k)t;pt

jk - pjk . Xjt (pjk este durata unitara a operatiei (j,k), pentru o bucata);ct

jk - data de începere a operatiei (j,k)t. Presupune ct

j1 = 0 (oricare ar fi „j”, oricare arfi „t”);ft

jk - data de terminare a operatiei (j,k)t;Kj - numar de operatii din gama produsului „j”;M - numar de masini;cmt - capacitatea de productie a masinii „m” în perioada „t”;Ymt(Xjt) - durata de ocupare a masinii „m” în perioada „t”;

Modelul: Vom construi un model pe doua niveluri de decizie: un nivel referitor laplanificarea productiei (determinarea variabilelor Xjt) si un nivel referitor laordonantarea operatiilor.Modelul se sprijina pe urmatoarea descompunere:Modelul nivelului superior determina productia care satisface cererea sirespecta restrictiile de încadrare în resursele disponibile astfel încât sa minimizezecosturile:minTtLlJj

lt lt jt jt h H s1 1 1

l(1) jt jt jtt jt D X l l 1

(2)

Mn

lmt lt lt P N H1

(3)

Ll

lmt mt P c1

(4)

L

l

lm lmt mt jt E P Y X1

(5) lt lt H S(6) , , , 0 jt jt lt lmt X l H PModelul realizeaza una din functiile de baza ale planificarii: reglareautilizarii capacitatii de productie adaptând în mod economic capacitatea deproductie cu cererea pietei . Îndeplinirea acestei functii se poate face în doua moduri:• modificarea capacitatii de productie prin recurgerea la ore suplimentare (sauprin neutralizarea integrala a timpului de productie, muncitorii fiind afectatireparatiilor);PLANIFICARECerereCosturiORDONANTAREInformatiidetaliateInformatii initialeXjt

Hit

• constituirea de stocuri anticipate în perioadele în care capacitatile nu suntîncarcate la maxim si utilizarea acestor stocuri pentru satisfacerea cererii în alteperioade.Criteriul de optimizare se refera la minimizarea sumei a doua tipuri decosturi:• costul cresterii capacitatii de productie (ore suplimentare);• costul de stocare a produselor de la o perioada la alta.Restrictia (1) priveste satisfacerea cererii fie din productia perioadei, fie dinstoc. Deoarece restrictia (6) impune ljt = 0, rezulta ca se interzice amânarea fabricatiei,cererea trebuind sa fie satisfacuta în perioada respectiva. Restrictia (2), împreuna cu(5) da limita capacitatii de productie. Suma orelor de productie efectuate de muncitorul„l” pe fiecare masina „m” în perioada „t” nu trebuie sa depaseasca numarul de orenormale plus numarul de ore suplimentare. Restrictia (3) da limita capacitatii masinii.Suma orelor de productie efectuate de fiecare muncitor „l” pe masina „m” în perioada„t” nu trebuie sa depaseasca capacitatea masinii „m” în perioada „t”. Restrictia (4):numarul de ore de productie pe masina „m” sa fie suficient pentru satisfacereasarcinilor de productie.Modelul nivelului de detaliu se ocupa de ordonantarea operatiilor, adica de

determinarea secventei de operatii de efectuat pe fiecare masina si determinarea dateide început a fiecarei operatii. În continuare vom arata cum se face ordonantarea numaiîn perioada t=1, deci vom renunta la indicele „t” în notatii. O operatie se caracterizeazaprin:• durata, pjk>0;• masina pe care se executa, „m”;• data de început tjk.Fiecare gama de operatii are o operatie initiala (j,1) si o operatie finala (j,kj) astfelîncât oricare ar fi (j,k), tjk= tj1 + pj1 si tjk= tjkj - pjkj.Operatiile sunt supuse la doua tipuri de restrictii:• restrictii interne gamei de fabricatie care exprima legaturile între diferiteleoperatiidintr-un lot (j,k) nu poate începe decât daca operatia (j,k-1) s-a terminat;• restrictii externe referitoare la mijloacele disponibile (din fiecare masina existadoar câte un singur exemplar si functionarea ei este asigurata de un singurmuncitor), datele limita (fiecare lot are o data de început cj1 si o data de sfârsit fjkj.Am vazut ca cj1 = 0 silmLl

jkj P f

1

,daca m este masina pe care se deruleaza operatia (j,kj).Nivelul superior (planificarea) transmite nivelului inferior productia de efectuatXj, j=1,2,…J, iar nivelul inferior repartizeaza operatiile pe masini si muncitorii pemasini.Interfata între cele doua niveluri se realizeaza cu ajutorul marimii Ymt(Xjt) -durata de ocupare a masinilor care se obtine pornind de la cantitatea de produse lansateîn fabricatie si de la ordonantarea realizata.Nu totdeauna nivelurile de productie Xj transmise de nivelul superior potproduce o ordonantare posibila, astfel ca functionarea modelului presupune oprocedura interactiva pâna când se obtine o ordonantare admisibia, dupa schemaurmatoare(fig.10.4):Initializare (iteratia I=0)- gama de fabricatie- starea initiala- Y(I)

m (Xjt)CerereaCosturileOrdonantareaeste admisibila ?Ordonantareperioada 1i=i+1Se trece laperioadaurmatoarePlanificareCalculY(I)

m1(Xj1)P(i)Imt

X(i)jt

Fig. 10.4. Modelul de detalii al ordonantarii operatiilor de planificareProcedura de planificare prezentata se poate generaliza luând în consideraretoate restrictiile întreprinderii (restrictii de satisfacere a cererii si de încadrare adisponibilului din diferite clase de resurse si mijloace la nivelul superior, restrictii deordonantare admisibila la nivel inferior etc.).Cuvinte si expresii cheie:• notiunea de productie;• oferta competitiva;• productia maxima posibila;• functia de productie a firmei;• proces de planificare;• sectiunile planului de productie al întreprinderii;• indicatorii fizici ai planului de productie;• indicatorii valorici ai planului de productie.Întrebari:1. În ce consta teoria moderna a productiei?2. Care sunt formele planificarii productiei?3. Ce cuprinde sectiunea planului „Productie în expresie fizica”?4. Din ce este formata productia marfa a întreprinderii?5. Ce este valoarea adaugata?6. Cum se determina capacitatea de productie a întreprinderii?7. Ce indicatori cuprinde planul costurilor de productie?8. Ce cuprinde „Programarea productiei” într-o întreprindere?Capitolul XI: ACTIVITATEA DE PERSONALXI.1. Caracterizare generala

Activitatea productiva din întreprindere se bazeaza pe asigurarea resurselor deproductie reprezentate de potentialul uman, natural, material si financiar posibil devalorificat în vederea obtinerii de bunuri materiale si servicii.Munca este factor primar al productiei, activ si determinant, care asiguraantrenarea celorlalti factori în procesul productie, rezultând combinarea siutilizarea lor eficienta. Factorul munca este supus in prezent unor mutatii importante:reducerea relativa a timpului de muncã prin substituirea accelerata a muncii cucapitalul; cresterea rolului efortului intelectual în procesul de productie, având carezultat înlocuirea muncii vii cu procesele de automatizare si robotizare.Factorul uman poate fi abordat sub raport cantitativ, calitativ si structural.Din punct de vedere cantitativ, factorul munca se exprimã prin dimensiunea(numarul) personalului întreprinderii. La nivelul întregii economii, populatia apta demunca, reprezinta potentialul de munca al tarii. Totalitatea membrilor apti de munca aisocietatii având vârsta cuprinsa între 16-57(62) de ani la femei si 16-63(65) de ani labarbati, care este vârsta legala de munca, reprezinta populatia activa. Totalitateapersoanelor care au loc de munca constituie populatia ocupata. Diferenta dintrepopulatia activa si populatia ocupata este reprezentata de someri.Din punct de vedere calitativ, factorul munca se diferentiaza prin mai multecaracteristici: nivelul pregatirii profesionale si culturale, gradul de calificare,îndemânare etc.Factorul de productie "munca" asigura, prin punerea în valoare a capacitatilorpsihice si fizice ale oamenilor, realizarea obiectivelor întreprinderii. Capacitatea demunca este determinata de constitutia fizica, de înzestrarea naturala a oamenilor, devârsta, pregatirea profesionala, de specializare, de experienta practica etc.XI.2. Evaluarea si selectia personaluluiOferta de munca este o componenta a pietei muncii si este determinata derelatia pozitiva dintre pretul muncii (salariul) si cantitatea acesteia. Oferta de muncacreste pe masura cresterii salariului. Pretul muncii (salariul) este determinat deinteractiunea dintre cererea si oferta de munca.Factorii principali care influenteaza oferta de munca sunt nivelul salariilor siveniturile obtinute. Când salariile cresc si veniturile cresc, oamenii au mai multi banicu care îsi pot procura bunuri si servicii si îsi pot asigura “odihna”, ceea ce înseamnaca ei pot munci mai putin.Fiecare întreprindere practica o politica specifica de selectie apersonalului , conform unor procedee care stabilesc modalitatile de angajare si de

ocupare a locurilor de munca în functie de nivelul de pregatire si alte conditii privindcalificarea profesionala.La selectia personalului se tine seama în primul rând ca obiectivele lucratorilorsã fie compatibile cu cele ale întreprinderii. Ocuparea posturilor libere de catrepersonalul din interiorul întreprinderii sau de catre personal angajat din afara acesteiaeste de asemenea o optiune ce tine de politica de personal.Evaluarea generala a personalului unei întreprinderi necesita cunoastereaacestuia în conformitate exigentele fiecarei etape si valorificarea capacitatilorintelectuale si fizice printr-un management activ (figura 11.1).DETERMINAREA NECESARULUI DEPERSONAL DE ASIGURATORIENTAREA PROFESIONALA

RECRUTAREA PERSONALULUISELECTIA PROFESIONALAFORMAREA SI PERFECTIONAREAPERSONALULUIEVALUAREA REZULTATELOR SIPROMOVAREA PERSONALULUIPRIMIREA SI INTEGRAREAPERSONALULUIORGANIZAREA MUNCII SI APROCESELORANALIZA REZULTATELOR MUNCII SIA MODULUI DE RECOMPENSARE SISTIMULARESTABILIREA CERINTELOR DEDEZVOLTARE A PERSONALULUIPERFECTIONAREA PROCESELOR PRIVINDMANAGEMENTUL PERSONALULUIEVALUAREAPERSONALULUIASIGURAREAVALORIIPERSONALULUIVALORIFICAREAPERSONALULUI

Fig. 11.1. Principalele domenii si procese ale conducerii personalului(preluat dupa I. Ceausu, Agenda managerului, ATTR,1994)XI.3. Organizarea eficienta a activitatii de personalPentru organizarea eficienta a activitatii de personal sunt necesare urmatoareleactivitati si masuri:a) Elaborarea strategiei si politicii de personal , bazata pe:• banca de date privind situatia personalului;• studii previzionale complexe privind evolutia personalului;• stabilirea resurselor de recrutare si de stimulare a personalului în functie deaportul adus;• analiza programului tehnic privind structura fortei de munca;• elaborarea strategiei si politicii de personal pe termen lung, pe profesii,meserii etc.

b) Stabilirea necesarului actual de personal, prin:• elaborarea criteriilor de dimensionare a structurii si necesarului de personal;• studiul metodelor de munca si masurarea muncii;• evaluarea complexitatii lucrarilor si negocierea salariilor.În strânsa legatura cu aceste abordari se elaboreaza normativele de muncaspecifice, se descriu posturile si se dimensioneaza formatiile de munca, se întocmesteprogramul de munca si se stabilesc salariile.c) Asigurarea numerica si calitativ structurala a personalului, pe baza:• stabilirii criteriilor de selectie si recrutare prin folosirea testelor deaptitudini;• asigurarea documentatiei pentru testare;• testarea pe profesii, meserii încadrarea în functie de rezultate;• negocierea prevederilor contractelor individuale;• urmarirea integrarii noilor angajati în activitatea întreprinderii si arespectarii contractului;• mentinerea unui climat bun de munca si conlucrarea cu factorii de decizie.d) Motivarea personalului, pe baza:• elaborarii unor criterii de evaluare a muncii;• aplicarea unor sisteme eficiente de salarizare;• mentinerea unor corelati optime între cresterea fondului de salarii si aveniturilor totale, între cresterea productivitatii muncii si a salariului mediu.e) Calificarea si îmbunatatirea pregatirii profesionale a personalului, prin:• determinarea necesarului de personal de diferite calificari si elaborareaunor programe de pregatire si de perfectionare profesionala;• asigurarea resurselor necesare pregatirii si perfectionarii profesionale;• organizarea de cursuri si crearea conditiilor de realizare a acestora si atestului final.f) Promovarea personalului, prin:• elaborarea si aplicarea unor criterii de apreciere a promovarii;• aprecierea reala a rezultatelor, fara alte influente neprincipiale;• revizuirea sau acordarea salariului în functie de rezultate.g) Asigurarea unor conditii normale de munca si de viata, prin:• urmarirea îndeplinirii prevederilor contractului colectiv de munca;• îmbunatatirea protectiei si igienei muncii;• organizarea unor activitati social-culturale necesare mentinerii capacitatiide munca a personalului.În vederea organizarii activitatii personalului, conducerea întreprinderii trebuiesa asigure conditiile optime pentru personalul angajat si sa-si pregateasca personalulinvestit cu atributii în acest sens, sa aiba în vedere încadrarea pe posturi a unorpersoane cu experienta si devotate muncii respective.Activitatea umana din întreprindere trebuie condusa direct de catre membrii

conducerii operative si sã asigure informatiile necesare noului angajat, conditii pentruinstruire si perfectionare profesionala, valorificarea eficienta a resurselor umane,prin:• repartizarea personalului pe activitati prin situarea acestuia în centrulresurselor de dezvoltare a întreprinderii;• pregatirea personalului si a conditiilor de munca pentru a realiza unmaximum de eficacitate;• desfasurarea muncii în mod organizat si logic;• evaluarea motivatiei muncii;• aplicarea pârghiilor materiale si morale de recompensare;• diagnosticarea si prognozarea starii si evolutiei societatii comerciale si adimensiunii umane a acesteia;• formularea optiunilor de dezvoltare si a implicatiilor pe care acestea le auasupra personalului;• organizarea si materializarea programelor pe perioade;• controlul rezultatelor personalului si masuri de viitor;• diagnoza si prognoza conducerii personalului încadrat;• stabilirea periodica a politicii si strategiei resurselor umane;• ridicarea competentei profesionale a conducatorilor.Activitatea de personal din cadrul întreprinderii cuprinde atât activitati aleconducerii administrative, cât si extra - administrative, asa cum rezultã din figura 11.2.Obiectul gestiunii resurselor umane vizeaza prevederea si pregatirea evolutiilorcantitative si calitative care vor afecta resursele umane pe termen mediu si lung,astfel încât acestea sa poata fi adaptate la nevoile întreprinderii.- politica de personal- strategii- politiciFig. 11.2. - Executantii activitatilor de personal(preluat dupa I. Ceausu, Agenda managerului, ATTR,1994).Principalele momente privind analiza previzionala a resurselor umane aleîntreprinderii sunt prezentate în figura 11.3.CONDUCEREA OPERATIVA(CENTRE SI COMPARTIMENTE)CONDUCEREA EXECUTIVA AÎNTREPRINDERIICOMPARTIMENTULPERSONAL(CONDUCATOR LUCRATOR)

Indivizi sigrupe- autogestionare- aspiratii, motivariSINDICAT ASOCIATII

- adaptare strategii- folosire strategii, tactici- administrare politici, strategii, tactici- executare procese specificeProductia de bunuri siservicii pentruperioada T+1Situatia resurselor umaneîn perioada TNecesar de personal Resurse de personalSituatiasistemuluiproductivSistem desupravietuireMatricea posturilor necesarepentru perioada T+1- pe calificari- pe unitati structurale(servicii, ateliere, uzine...)Matricea posturilor reale- pe calificari- pe unitati structurale(servicii, ateliere, uzine...)Comparareanevoilorcu resurseleConstatarea dezechilibruluiAdaptari interneModificari, formareAdaptari externeStarea de echilibru a resurselor sicapacitatilor umane în intervalul de timpT+1PlanurileîntreprinderiiSTRATEGIIPlanuri de investitiiAutomatizare -robotizareAdaptare IDURATA MUNCIIAdaptarea IPRODUCTIVITATEAdaptarea IIADAPTAREARESURSELOR LA NEVOINecesarul de personalSituatia sistemuluieducativ internSituatia pietei muncii si alegislatieiNEVOI DE PERSONALFig.11.3. Analiza previzionala a resurselor umane

(Prelucrare dupa Gilles Bressy , Christian Konkuyt,„Économie d'entreprise”, Paris, 1998)În previzionarea structurii si numarului de personal necesar pentru realizareaobiectivelor întreprinderii se impune în mod obligatoriu, în general, parcurgerea urmatoareloretape:• previzionarea numarului necesar de personal;• compararea necesarului de personal previzionat cu rezerva de candidati potentialidin interiorul întreprinderii;• întocmirea pe baza concluziilor desprinse din analizele anterioare a programuluide pregatire (pentru candidatii din interiorul întreprinderii) si de recrutare (pentrucandidatii din exterior).Organizarea eficienta a muncii impune si determinarea corecta a necesarului de timp de munca, astructurii timpului de munca si a cauzelor de care depinde utilizarea lui rationala. Determinarea raportuluiîntre timpul de munca productiv si neproductiv, a consumului de timp de munca suplimentar permitecresterea eficientei utilizarii personalului. Cresterea ponderii timpului de munca neproductiv în totalultimpului de munca se poate datora:a) conducerii, ca urmare a: varietatii mari a produselor, lipsei standardizarii,planificarii defectuoase, lipsei materiilor prime, întreruperii functionarii utilajelor,conditiilor necorespunzatoare de munca, unor accidente etc.;b) executantilor: absente, întârzieri, activitati fara interes si lucru neglijent etc.Conducerea întreprinderii trebuie sa utilizeze toate canalele de comunicare cusubordonatii, sa evidentieze partile bune ale activitatii acestora si sa încurajezecreativitatea, sa aplice o disciplina riguroasa.Pentru organizarea muncii se pot utiliza mai multe metode. Organizarea munciiporneste de la analiza postului fiecarui angajat pentru identificarea factorilor de strescare ar limita eficienta salariatului.DescriereapostuluiEvaluare ClarificareastructuriiExigenteleposturilor actualeExigenteleposturilor viitoareClasificare

Politici desalarizareGestiuneasalariilorindividualeRezultate scontate Capacitati si aptitudini EvaluareapotentialuluiConducerea prin obiectiveAprecierea performantelor GestiuneacarierelorPrograme de formare sidezvoltare a personaluluiFig.11.4. Descrierea postului de muncaSursa: Manolescu A.- ”Managementul resurselor umane”, Editura Economica,Bucuresti, 2000Analiza postului trebuie sa tina seama de:• identificarea activitatilor pe care trebuie sa le îndeplineasca persoana încauza, în cursul zilei de lucru;• calificarea si aptitudinile pe care trebuie sa le detina salariatul;• daca munca presupune o presiune a timpului sau se poate lucra în tempoautostabilit ;• daca profesiunea implica contacte personale.Metodele utilizate frecvent în analiza postului sunt:• metoda de studiu a miscarilor, utilizata pentru munci productive,determinându-se prin observare si cronometrare activitatile fizice necesarepostului respectiv;• metoda analizei functionale a muncii care se axeaza pe sarcini si functiispecifice ale postului: ce utilizeaza, cum utilizeaza, ce metode aplica, ceproduse sau servicii rezulta din munca;• metoda chestionarului de analiza a activitatii prin care se pun întrebariangajatilor în functiile care se cer a fi analizate psihologic;• metoda observatiei directe sau interviul de descriere a activitatii prin carese realizeaza asa zisa descriere a postului, adica enumerarea sarcinilor derealizat cuprinse în fisa postului si o specificare a aptitudinilor, experienteisi însusirilor ce trebuie sa le posede persoana ce ocupa acel post etc.În ceea ce priveste factorii de stres, pot fi identificati urmatorii:• dorinta de a avea mai multa libertate în activitate;• dorinta de a fi mai simpatizat;• timp de odihna insuficient;• dureri musculare;• conditii de munca prea monotone;• dificultati de adresare unor grupuri de persoane;• grija de a produce o buna impresie celor din jur;• incapacitatea de a se exprima prin cuvinte;• usor influentabil de catre altii;

• necesitatea unei filozofii de viata;• dorinta de a avea mai multe posibilitati de exprimare;• dorinta de dragoste si afectiune;• simtamântul ca poate fi ranit cu usurinta;• simtamântul iesirii din realitate etc.Gestiunea resurselor de personal presupune o analiza atenta a factorilor destres41 si implica o monitorizare continua pe durata desfasurarii activitatii. Controlulcontinuu si direct asupra acestor factori de stres ofera posibilitatea limitarii fluctuatieide personal , fluctuatie care este un factor perturbator pentru realizarea obiectivelorpropuse de întreprindere, deoarece:• personalul recrutat si specializat contribuie decisiv la bunul mers alactivitatii întreprinderii, iar deplasarea acestuia (din diverse motive)41 Popescu Dan – „Conducerea afacerilor”, Editura Scripte, Bucuresti, 1995.

spre o alta întreprindere sau în somaj ar putea crea dezechilibre sirezultate negative în plan general;• plecarea, respectiv angajarea unui lucrator nou, atrage dupa sine timpimorti la anumite locuri de munca, generati de perioada necesara derecrutare si selectie, precum si de acomodare a noului angajat cucerintele postului de munca. Toti acesti factori atrag dupa sine implicitcosturi ce se reflecta negativ în rezultatele economice ale întreprinderii.În vederea diminuarii efectelor negative ale fluctuatiei de personalîntreprinderea poate apela la42 :• clauzele contractuale (durata minima si/sau maxima deangajare);• cunoasterea aprofundata a situatiilor de criza prin care treceîntreprinderea;• cunoasterea problemelor interrelationale la nivelul cadrelorde conducere si prevenirea aparitiei conflictelor etc.XI.4. Salarizarea personaluluiProblematica stabilirii salariului personalului este studiata de mai multe discipline,sub diferite aspecte, cum ar fi; economia politica, care abordeaza salariul ca forma avenitului în cadrul circuitului economic si al distribuirii veniturilor; economia muncii,care trateaza juridic aspectele legate de salariu etc.Economia întreprinderii abordeaza modalitatile de stabilire a salariului fiecaruiangajat în legatura cu activitatile depuse si rezultatele muncii. O astfel de abordarepresupune gasirea instrumentelor de masurare si evaluare a rezultatelor muncii si atimpului de munca utilizat, a dificultatilor care împiedica utilizarea rationala a timpului

de munca.Urmarirea evolutiilor corelatiilor dintre fondul de salarii si venituri, dintreproductivitatea muncii si salariul mediu este o componenta esentiala a politiciisalariale.Pentru întreprindere salariul este o cheltuiala inclusa în costuri, respectiv seregaseste in calculatia costului si are o mare influenta asupra nivelului profitului sau alpierderilor. De aceea, maximizarea profitului este un criteriu de baza pentruaprecierea folosirii rationale a timpului de lucru al personalului .Determinarea salariuluiDe pe pozitia salariatului, salariul este un venit al factorului de productiemunca, în timp ce de pe pozitia întreprinderii reprezinta un cost. De aceea, stabilireacorecta a nivelului salariului este un factor important de competitivitate subraportul costurilor de productie. În stabilirea salariului trebuie avute în vedere toateelementele componente: salariu de baza, premii, gratificatii, contributii si taxe etc.Salariile, în conditiile economiei de piata, se determina similar preturilorbunurilor si serviciilor, pe baza cererii si ofertei. Intersectia curbelor cererii si oferteidetermina salariul de echilibru. Daca salariul efectiv se situeaza deasupra salariului de42 Lefter Viorel, Manolescu Aurel – „Managementul resurselor umane, Studii de caz”, Ed. Economica, Bucuresti, 1999.

echilibru, cantitatea de munca oferita o depaseste pe cea ceruta si rezulta un surplus.Pe piata muncii, surplusul de munca poarta denumirea de somaj. Daca salariul efectiveste mai mic decât cel de echilibru, apare lipsa de forta de munca. Daca piata muncii aractiona ca alte piete, surplusul de munca ar trebui sa determine reducerea salariului, iarcriza de munca cresterea acestuia. Cea de-a doua situatie apare mai frecvent înpractica, în timp ce reducerea salariilor este extrem de rara din cauza presiuniisindicatelor.Tendinta manifestata în tarile dezvoltate este de crestere a salariilor si agradului de ocupare a fortei de munca, datorita;a) cresterii folosirii resurselor complementare, si în special a capitalului;b) cresterii generale a calitatii fortei de munca.În tarile aflate în tranzitie aceste procese sunt lente, stagneaza sau/si semanifesta prin: cresterea somajului, scaderea salariilor, slabe preocupari pentrucresterea calitatii fortei de munca.Negocierea salariilorNegocierea salariilor cu sindicatele are un import rol în raporturile cerere-oferta

de pe piata muncii, care se manifesta specific. Sindicatele urmaresc obtinerea de laconducere a unor avantaje pentru salariati, respectiv un anumit nivel al salariului, maimulta protectie sociala etc. Puterea sindicatelor depinde, în general, de numarul demembri care sporeste pe masura ce revendicarile formulate sunt acceptate deconducerea întreprinderii.Sindicatele fac presiuni pentru:a) îmbunatatirea conditiilor de lucru;b) siguranta locurilor de munca;c) cresterea salariilor.Sistemul de salarizare propriu fiecarei firme include:• sistemul tarifar;• sistemul de sporuri :pentru vechime în muncapentru ore de noapte si ore suplimentarepentru continuitate în aceeasi întreprindere (spor de fidelitate) ;• formele de salarizare:în acordîn regie;• formele de premiere;• alte elemente ale sistemului de salarizare.Dreptul muncii este guvernat de principiul negocierii, care se refera lamodificarea stabilirii drepturilor si obligatiilor de comun acord de catre salariati sipatroni.Tinând seama de aceste elemente la negocierea cu angajatii se întocmestecontractul individual de munca, în care se stabileste salariul individual, aplicândsistemul de salarizare fixat în contractul colectiv de munca.Organizarea negocierilor cuprinde doua aspecte si anume:1. un aspect tehnico-organizatoric, care se refera la modul de organizare anegocierilor: etapele desfasurarii acesteia, locul unde se vor tine, stabilireaechipelor de negociere, stabilirea planului calendaristic (chiar ora desfasurariinegocierilor);2. un aspect strategico-tactic, care are în vedere stabilirea strategiilor de urmat,în atingerea punctelor supuse dezbaterii.Cele doua aspecte se interfereaza pe tot parcursul dezbaterilor, mentinând oierarhizare în timp a lor. Aspectul strategico-tactic trebuie avut permanent în vedere întoate etapele tehnico-organizatorice atât de catre patron, cât si de sindicat.Fazele procesului de negociere a salariilor sunt:a) Faza de informare atât din partea sindicatelor, cât si din parteamanagerului. Fiecare dintre cele doua parti trebuie sa cunoascarevendicarile salariatilor, sa anticipeze si sa calculeze dificultatile efortuluisustinerii revendicarilor.

Tot în aceasta faza sunt pregatite variante de negociere pentru„punctele tari” din proiectul de acord, la care sunt prevazute dificultati deacceptare din partea partenerului.b) Negocierea propriu-zisa, în cadrul careia ambele parti îsi prezinta punctelede vedere si argumente în sustinerea acestora.c) Faza întocmirii proiectului de contract are loc atunci când cele doua partisunt de acord cu punctele dezvoltate, dupa care proiectul este trimis spreaprobare.d) Faza aprobarii proiectului de catre forurile superioare ale celor douaechipe, prin semnarea lui. Daca proiectul de contract nu este semnat sepreia procesul negocierii de la faza negocierii propriu-zise.e) În cazul aprobarii proiectului se perfecteaza colectiv (ultima faza aprocesului de negociere colectiva).f) Negocierea contractului individual , prin care se stabileste salariulindividual. Salariul de baza minim pe societate este stabilit prin hotarâreguvernamentala si va fi corectat în conformitate cu prevederile legaleulterioare privind salariul minim pe economie. Aprecierea fiecarui salariatse face pe baza criteriilor de apreciere.Durata contractului individual de munca este nedeterminata, cu exceptiacazurilor prevazute expres de lege.Persoanele fizice si juridice care angajeaza personal salariat nu pot negocia sistabili salariul tarifar prin contractul individual de munca sub salariul tarifar orarminim pe tara (la nivel national este fixat prin norme legale un salariu de baza minimbrut pentru persoanele ce au calitatea de salariati, pentru un program de lucru de 170ore, în medie pe luna, caruia îi corespunde un anumit nivel al salariului tarifar orarminim pe tara).Îmbunatatirea conditiilor de munca ale salariatilor este costisitoare si esteposibila si rationala numai daca productivitatea muncii creste, astfel încât sãcompenseze cheltuielile efectuate. Daca majoritatea salariatilor sunt membri de1. INDIVID• abilitate (îndemânare)• experienţă• vechime• performanţe în muncă• potenţial• nevoi şi motivaţie• puterea şi priceperea de a negocia• alte caracteristici persoanele pertinente2. ORGANIZATIA (FIRMA)• sarcini şi responsabilităţi de efectuat• tehnologie- utilizată- posibilităţi de substituţie• sectorul activităţii economice

• mâna de lucru necesară- cantitate- calitate• capacitate de plată- productivitatea- profitul actual şi viitor• localizarea geografică• alte drepturi salariale oferite de firmă;- posibilităţi de promovare;- securitatea în exploatare- climatul muncii• imaginea firmei• acorduri conducere-sindicate;• prestigiu• stil de conducere• puterea şi stilul de negociere3. MEDIUL• exigenţele legale• condiţii economice• climatul relaţiilor patronat-sindicat• starea relaţiilor cu guvernul• evoluţia costului vieţii• evoluţia schimbărilor tehnologice1. INFORMAŢII PRIVINDPERSONALUL• evoluţia potenţialului• evaluarea performanţelor în muncă• sondaj asupra personalului• culegerea informaţiilor biografice2. STUDII PRIVINDCARACTERISTICILE FIRMEI• analiza şi descrierea sarcinilor• evaluarea sarcinilor• anchete salariale• măsuri privind salarizarea• măsuri privind climatulorganizaţional• bugete• starea financiară• convenţii colective3. STUDII PRIVINDCARACTERISTICILE MEDIULUI• culegere legi• studii economice• studii sociologice şi demograficeResurse şi restricţii Instrumente decizionale Rezultate ConsecinţePOLITICI ŞI PRACTICI CUPRIVIRE LA :1. Salarii:• nivel• structură• sporuri- individual- colectiv2. Avantaje complementare

• garanţie• contribuţii• criterii de alocaţie3. Salarizarea globală• nivel• repartizareaavantajelor salarialeCONTROL1. Recrutareapersonalului- calitate- cantitate2. Stabilitatea forţei demuncă3. Calitatea personalului4. Performanţeleindivizilor :- calitate- cantitate5. Costul forţei de muncă6. Preţul produselor sauserviciilor7. Profit sau pierderi8. Decizii de investiţii9. Calitatea vieţii şi a muncii10. Satisfacţii individuale11. Climatul de muncăFig. 11.5. Gestiunea salarizării angajaţilorSursa: Lefter Viorel , Manolescu Aurel – „Managementul resurselor umane”, Editura Didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1995.munca organizate în cadrul Directiilor de munca si protectie sociala judetene si aMunicipiului Bucuresti. Aceste clauze sunt negociate în conditiile si dupa proceduraprevazuta în Legea nr. 13/1991. Prin contractele colective de munca unice la nivelnational, încheiate anual, se stabilesc clauzele minime pe care trebuie sa le continacontractul individual de munca.Legislatia salarizariiLegislatia în domeniul salarizarii cuprinde norme juridice de care întreprindereatrebuie sa tina seama. Aceste reglementari privesc atât pe indivizi si relatiile dintresalariati si patroni, cât si sarcinile patronului privind salariile si protectia sociala asalariatilor. În prezent, în tara noastra exista o legislatie si alte reglementari privindsalarizarea, care s-au asigurat în timp si sunt susceptibile de îmbunatatiri.Legea salarizarii, din 14 ianuarie 1994, stabileste ca salariul cuprinde: salariulde baza, adaosurile si sporurile la acesta si care sunt confidentiale. Legea stabilestesistemul de salarizare pe baza caruia se fixeaza salariile individuale în functie de formade organizare a întreprinderii, modul de finantare si caracterul activitatii. Modificareasalariului determinat prin negociere nu poate fi ceruta de partile din contractul de

munca înainte de împlinirea unui an de la data stabilita. Legislatia salarizarii facereferire la impozitul suplimentar asupra fondului de salarii, salariul minim garantat etc.Cuvinte cheie:• gestiunea resurselor de munca;• persoane apte de munca;• oferta de munca;• politica de personal;• evaluarea personalului;• analiza previzionala a resurselor umane;• organizarea eficienta a muncii;• determinarea salariului;• negocierea salariilor;• contratul de munca;• promovare, salarizare;• recompense directe si indirecte.Întrebari:1. Caracterizati resursele de munca ale întreprinderii.2. În ce consta evaluarea si selectia personalului?3. În ce consta organizarea eficienta a activitatii personalului?4. În ce consta problematica salarizarii personalului întreprinderii?Capitolul XII: ACTIVITATEA COMERCIALA AÎNTREPRINDERIIXII.1. Notiunea si sarcinile activitatii comercialeProsperitatea unei întreprinderi depinde în mare masura de activitateadesfasurata în cadrul functiunii comerciale. Dupa Henry Fayol, a sti sa cumperi si savinzi este tot atât de important ca a sti sa produci bine.Activitatea de comercializare cuprinde domeniile aprovizionarii tehnicomateriale,desfacerea produselor si marketingul.În literatura de specialitate se utilizeaza notiunea de economia desfaceriimarfurilor cu sensul de proces general de regrupare a operatiunilor de aprovizionaresi desfacere43. În sens mai restrâns, desfacerea este ultima faza a activitatiidesfasurata în întreprindere, faza care încheie circuitul valoric, prin vânzarea bunurilorsi serviciilor si recuperarea mijloacelor banesti, astfel încât sa poata continuaproductia. Dar, vânzarea este o functie partiala a desfacerii, respectiv realizareapropriu zisa a desfacerii. Vânzarea asigura îndeplinirea obligatiilor contractuale,ambalarea, expeditia, colectarea reclamatiilor etc.În sens mai larg, desfacerea are semnificatie de politica desfacerii, care are în

vedere nu numai satisfacerea cererii existente la un moment dat, ci si stimulareaaparitiei unei noi cereri prin crearea de noi necesitati, prin activitati de reclama.Literatura de specialitate, mai veche si mai moderna, defineste obiectuldesfacerii ca fiind procesul de asigurare a nevoii cumparatorului la locul si înmomentul manifestarii acesteia. Unii autori abordeaza desfacerea prin prisma maimultor subfunctii ale acesteia, cum ar fi: “distributia fizica”, „informarea”, casubfunctii de baza, iar ca subfunctii complementare serviciile de diferite feluri pentruclienti, forme variate de credite, rate etc. Distributia fizica a marfurilor este osubfunctie a desfacerii delimitata în timp, spatiu si cantitativ. Pe lânga distributiafizica, desfacerea mai are sarcina de a informa potentialii cumparatori cu privire ladisponibilitatile de bunuri, calitatea si conditiile în care pot fi preluate.Un alt sens al notiunii de desfacere este acela de proces de transformare aformelor bani si bunuri în produse fabricate si vânzarea acestora, respectivtransformarea lor din nou în bani. Acest sens foarte larg exprima faptul ca procesul areo semnificatie similara cu cel care cuprinde aprovizionarea - productia - desfacerea.Consideram ca notiunea de comercializare exprima esenta acestei functiuni aîntreprinderii care se regaseste în toate sistemele economice, dar cu deosebiri deesenta. În timp ce în sistemul de piata, valorificarea bunurilor si servi ciilor se facepe piata prin decizia libera a partenerilor de afaceri, în economia de comandaaceasta se face prioritar pe baza unor decizii administrative.O alta problema teoretica în discutie în literatura de specialitate este43 Günter Wöhe,” Einfuhrung in die Allgemeine”, Betriebs-Virtschaftslehre 16 Auflage, Verlag Vahlen, Munchen, 1986.

delimitarea notiunii de desfacere de cea de marketing. În numeroase lucrari privindeconomia întreprinderii, notiunea de desfacere este înlocuita cu notiunea de marketing.Conceptul sau notiunea de marketing s-a extins în ultimele decenii din motive demoda, fiind preluata initial de la americani. În ultimul timp însa aceasta notiune adobândit o semnificatie larga.Marketingul nu este, de fapt, functia principala a întreprinderii, cum o definescunii autori, ci cuprinde întregul circuit din întreprindere. Marketingul este oconceptie de conducere a întreprinderii moderne. Dupa unii autorii marketingulcuprinde trei sfere de probleme:1. o conceptie generala privind activitatea întreprinderii prin marketing, ceea ceînseamna filozofia marketingului;2. organizarea si conducerea întreprinderii orientate prin marketing;3. utilizarea unor instrumente de politica a aprovizionarii si desfacerii.În conceptia de extindere a sferei activitatii de marketing, toate procesele

din întreprindere sunt orientate în mod consecvent catre cerintele actuale si deperspectiva ale pietei . Într-o asemenea acceptiune larga, notiunea de marketing esterelevanta pentru toate functiunile întreprinderii. Se poate vorbi despre un marketing alaprovizionarii, al desfacerii, al personalului, dar si al celorlalte functiuni. În domeniuldesfacerii, marketingul înseamna studiul cererii de consum al populatiei. În domeniulaprovizionarii, marketingul înseamna studiul pietei de aprovizionare care oferamateriile prime necesare productiei orientate catre piata. Marketingul personaluluiînseamna studiul pietei muncii si angajarea celui mai bun personal.Activitatea comerciala a întreprinderii depinde de relatiile cu activitatea de productie(fig.12.1.).Conceptul de marketing arata faptul ca toate activitatile întreprinderii suntdominate de desfacere si ca trebuie coordonate si îndreptate spre realizarea scopuluifinal, desfacerea si respectiv profitul maxim.Unii autori aprofundeaza ideea de mai sus considerând ca planificarea tuturordomeniilor din întreprindere trebuie aliniata la “locul îngust”, care poate fi de pilda,capacitatea de productie limita a unei sectii. În majoritatea situatiilor, teoretic vorbind,sectorul de desfacere ar reprezenta “locul îngust”, întrucât cantitatea de bunuri vânduteîti da limita productiei care se poate desface în conditii de rentabilitate. Exista însanumeroase sectoare care pot fi “locuri înguste”, ca de exemplu productia unor bunurisau piese, sau resursele financiare de care poate dispune întreprinderea etc.Fig.12.1. Relatiile productie – comercializareSursa: P. Baranger, „Gestion de la production”, Vuibert entreprise, Paris, 1998.XII.2. Activitatea de aprovizionare tehnico-materialãPrin exercitarea functiunii comerciale, întreprinderea reactioneaza la influentafactorilor externi: piata de desfacere si piata de aprovizionare.Momentul aprovizionarii tehnico-materiale este precedat de încheiereacontractelor economice, de stabilirea volumului si structurii importului, destabilirea normativelor pentru stocuri de materii prime, materiale, combustibil,de asigurare a conditiilor de receptionare, depozitare si pastrarea materialelor.

Activitatea de aprovizionare tehnico-materiala necesita urmatoarele masuri si sarcinide realizat înaintea desfasurarii, ca:• prospectarea pietei de aprovizionare;Portofoliu de comenzi Achizitia decomenziActivitateacomercialaFacturareaProgramul deAsamblarea productieStocul desemifabricateAprovizionareaProductia Stoc de materii primeComenzile în lucruStocde produse finiteActivitatea de productie Activitatea de comercializare

• determinarea necesarului de mijloace de productie, cantitativ, calitativ sisortimental pentru derularea normala a procesului de productie;• încheierea contractelor de aprovizionare si încheierea formalitatilor;• programarea aprovizionarii, derularea comenzilor si programareatransportului;• stabilirea masurilor de utilizare rationala a materialelor si mentinereastocurilor limita;• organizarea activitatii de receptionare si depozitare a materialeloraprovizionate;• organizarea aprovizionarii locurilor de munca, conform cerintelorproductiei;• controlul gospodaririi rationale a materialelor aprovizionate;• organizarea evidentei si gestiunii materialelor.Sectorul de aprovizionare–desfacere-transport din cadrul societatilorcomerciale are ca sarcini în timpul aprovizionarii:• urmarirea si respectarea graficului de aprovizionare;• controlul mijloacelor de transport;• asigurarea conditiilor necesare pastrarii calitatii si caracteristicilormaterialelor de depozitare;• controlul si receptia materialelor aprovizionate prin personalul CTC(controlul tehnic de calitate).O atentie importanta se acorda descarcarii materialelor, depozitarii lor lalocurile fixate, conservarii conform cerintelor si completarii fisei de magazie.XII.3. Activitatea de desfacereMomentul desfacerii constituie, prin toate implicatiile sale, latura cea maicomplexa si într-o continua evolutie a functiunii comerciale. Pe de o parte se poate

afirma ca volumul si structura productiei depind de volumul si structura consumului(productiv si neproductiv), ceea ce implica o participare activa a functiunii comercialela cunoasterea cererii si astfel, indirect, la determinarea volumului si structuriiproductiei. Pe de alta parte, însa, este tot atât de adevarat ca întreprinderile,descoperind posibilitatile de a crea produse noi, creeaza ele însele noi necesitati si,deci, o largire a cererii globale. În aceasta directie functiunea comerciala trebuie saasigure studiul pietei interne si internationale nu numai pentru produsele consacrate, cisi pentru produsele noi. Încercând o sintetizare a continutului functiunii comercialeam putea afirma ca aceasta se refera la cercetarea, definirea produselor, reclamasi promovarea vânzarilor, întretinerea relatiilor publice si asigurarea livrarilor,precum si a aprovizionarii corespunzatoare. În determinarea cererii de consum subtoate aspectele se folosesc din ce în ce mai mult tehnicile de marketing.Momentul livrarii nu epuizeaza continutul functiei comerciale. Livrarile includsi asigurarea întretinerii în perioada de garantie, asigurarea pieselor de schimb, precumsi asistenta tehnica necesara. În ultimul timp, în plasarea diferitelor produse oimportanta din ce in ce mai mare o are calitatea si perioada asigurarii service-ului.Adeseori o piata poate fi cucerita nu numai prin pret si calitatea produselor oferite, cisi prin calitatea si promptitudinea serviciilor oferite dupa vânzare.Activitatea de desfacere ridica si o serie de probleme ce tin de planulpsihosocial, a caror rezolvare asigura succesul în afaceri:-inocularea spiritului de eficienta si profitabilitate în psihologia personalului dela desfacere;-creativitate, initiativa si raspundere în activitatea de desfacere;-sprijinul juridic în rezolvarea problemelor de desfacere;-sprijin acordat de specialisti în analiza valorii pentru vânzarea produselor;-examen psihologic si asistenta psihosociala a personalului de la desfacere;-cunoasterea modalitatilor specifice de actiune pentru solutionarea starilorconflictuale în activitatea de desfacere.Activitatea de desfacere a produselor depinde de modul în care au fost estimateoportunitatile de vânzare a produselor pe teritoriu. În acest scop se elaboreaza planuride desfacere pentru fiecare produs. Realizarea acestor planuri depinde de cunoastereapietelor de desfacere pe care firma le repereaza ca fiindu-i convenabile.

În cazul marfurilor de larg consum, pietele de desfacere ale întreprinderilor suntîn primul rând situate în cadrul judetului si în judetele limitrofe. Dar, potentialul dedesfacere se afla într-o continua schimbare, ca urmare a modificarii puterii decumparare a locuitorilor si a ariei de desfasurare a întreprinderii. În functie de acesteelemente se stabileste dispunerea depozitelor en-gros, a numarului lor etc. Aceste dateajuta conducerea întreprinderii sa faca a distributie optima a personalului care se ocupacu vânzarea în teritoriu.Pozitia întreprinderii pe piata de desfacere se apreciaza cu ajutorul indicatorului“Gradul de patrundere pe piata” (Grp):Grp =Volumul total al vanzarilo r pe piata respectivaVolumul vanzaril or intreprind eriiCunoasterea randamentului vânzarilor în profil teritorial este un instrument utilpentru evaluarea vânzarilor viitoare. În acest scop se face o analiza diagnostic dedetaliu, se stabilesc “punctele forte” si “punctele slabe” ale vânzarilor în zonarespectiva. Pentru astfel de analize este firesc ca întreprinderile sa aiba sectoarespecializate de marketing.lndicatorii planului de desfacere sunt:1. volumul de vânzari pe servicii, persoane sau teritoriu;2. nivelul cheltuielilor de distributie; aceste cheltuieli cuprind cheltuielile globalede circulatie, inclusiv cheltuielile pentru reclama.Controlul vânzarilor si al cheltuielilor de circulatie de catre personalul deconducere din domeniu (sefii sectoarelor de vânzare) se realizeaza permanent învederea identificarii produselor si a cauzelor care au provocat abateri pe zone saufiliale, pe categorii de cumparatori etc. În acest scop, se recomanda folosireaprogramelor informatice care pot permite directorilor comerciali sa se ocupe mai multde strategia de ansamblu a întreprinderii si de promovarea vânzarilor. Organizareaunui flux de informatii nu este o activitate de rutina, ci una specifica pentru mai bunacunoastere a mediului în care actioneaza întreprinderea.Strategia comerciala a întreprinderii este parte componenta a strategiei globalesi necesita o detaliere în programul comercial (fig. 12.2.).Strategia globalaObiective strategiceStrategia comerciala• Analiza pietei• Obiectivele comerciale• Puncte strategice• Pozitia de piataProgramul de vânzari

Produs Pret Piata Comunicare(informatie)Obiective ? Buget ? DecizieIntegrareControlul grupului decizionalPunerea în aplicare a obiectivelorRezultateFig. 12.2. Lansarea programului comercial al întreprinderiiControlulstrategieiSistemulinformationalSistemulinformatiilorcomerciale

Elaborarea unor studii aprofundate de marketing este punctul de pornire înstabilirea strategiei si a politicii de dezvoltare a întreprinderii. Aceste studiicuprind, în principal, abordari ale politicii de produs, politicii de pret, politicii dedistributie si politicii promotionale si se diferentiaza în functie de fazele ciclului deviata al produsului, astfel:- Faza 0: Descoperirea si experimentarea:• produs: conceptia propriu-zisa a produsului; investitii în cercetare scontândpe beneficii viitoare; pregatirea prototipului si a productiei de serie;efectuarea de teste;• pret: vânzarile de proba la pret de noutate, de unicat sau serie mica acoperapartial investitiile în cercetare-dezvoltare;• distributie: organizarea de teste de piata prin magazine de prezentare,târguri de mostre, expozitii cu sau fara vânzare, demonstratii, degustari.• promovare: pregatirea tipariturilor publicitare.- Faza 1: Lansarea si dezvoltarea:• produs: productia de serie este pregatita. Se fac unele ameliorari minore aleprodusului (finisaj, ambalaj, conditionare); uneori, productia firmeiînceteaza si tehnologia este vânduta;• pret: se urmareste recuperarea celei mai mari parti din investitiile încercetare prin practicarea unui nivel ridicat al pretului, corespunzatorexclusivitatii tehnologice, ca proprietate industriala protejata;• distributie: are loc dezvoltarea rapida a pietei, cu lansarea în transe aproductiei pentru a sonda capacitatea reala a pietei; se formeaza structuracanalelor de distributie;• promovare: prezentarea larga a produsului prin mijloace mas-media si prinreteaua comerciala; lansarea publicitara solicita cea mai mare parte abugetului publicitar.- Faza 2: Cresterea:• produs: eforturi pentru reducerea cheltuielilor de productie ca efect aleconomiei de scara;

• pret: cresterea beneficiilor prin cresterea volumului vânzarilor si reducereacostului unitar;• distributie: extinderea canalelor de distributie; trecerea de la distributiaselectiva la distributia de masa;• promovare: trecerea de la publicitatea diferentiata la cea nediferentiata,corespunzatoare ofertei.- Faza 3: Maturitatea:• produs: majoritatea producatorilor au adoptat noul produs; ameliorari aletehnologiei, utilizarea de noi materii prime care reduc costul produsului;• pret: mentinerea pe piata se face cu sacrificii de pret atunci când uniiproducatori si-au creat conditii de productie mai competitive;• distributie: scade ritmul vânzarilor, se adopta noi modalitati de distributie(vânzari pe credit s.a.);• promovare: publicitate de reluare, pentru mentinerea clientelei,revitalizarea pietei.- Faza 4: Declinul :• produs: se cauta noi domenii de utilizare produsului care sa-i prelungeascaciclul de viata;• pret: reduceri substantiale de pret pentru a evita stocurile nevandabile;• distributie: utilizarea celor mai accesibile forme de comert: stradal, bazar,solduri;• promovare: activitatea promotionala pune accent pe reducerile de pret sialte facilitati acordate.În spiritul largirii sferei de cuprindere a marketingului, organizarea unorcompartimente de marketing în întreprinderi, care sa elaboreze studii si sa asigureinformatii despre piata, este o necesitate ce nu poate fi satisfacuta acolo unde s-aorganizat doar un compartiment de aprovizionare desfacere-transport (ADT).Compartimentul de marketing va trebui sa desfasoare o gama variata deactivitati , ca:1. studii de piata, din care sa rezulte ce produse se cer pe piata, sortimente,caracteristici, volum, ambalaj, forme de comercializare, calitate, preturi, care suntconcurentii interni si externi. Prelucrarea acestor informatii si interpretarea lorconstituie o cerinta de baza pentru activitatea de desfacere;2. pentru mai buna orientare a productiei, compartimentul de marketing trebuiesa elaboreze studii privind ciclul de viata al produselor si sa aprecieze tendintele deperspectiva ale fiecarui produs, sa propuna, în functie de cerintele pietei, structurasortimentala, c alitatea ceruta, ambalajul etc.; sa asigure informatii privind modificarilecomportamentale ale consumatorilor, aparitia de produse noi, actiuni ale concurentei,sa organizeze si sa îndrume activitatea de testare a prototipurilor, sa colaboreze cu

serviciul tehnic pentru a aduce modificari constructive produselor solicitate pe piata încaz de reclamatii majore;3. promovarea vânzarilor este o importanta activitate a sectorului demarketing, în acest scop fiind necesara elaborarea unui program de marketing peproduse prin propaganda si reclama, sa elaboreze materiale publicitare (filme,prospecte, pliante, mostre etc.), sa studieze ambalajul si modul de prezentare, saorganizeze activitati de demonstratie, conferinte, târguri, expozitii etc. în vedereainformarii consumatorilor cu privire la calitatea si utilitatea produsului.În figura 12.3. sunt sintetizate actiunile de marketing pentru dezvoltareaproduselor.DEZVOLTAREA PRODUSELOR PROCESE DE MARKETINGFigura 12.3. Schema bloc pentru dezvoltarea produselor în actiunea de marketing( prelucrat dupa I. Ceausu, „Agenda managerului”, ATTR, 1994XII.4. Negocierile comercialeNegocierea comerciala asigura armonizarea intereselor participantilor la oactiune de vânzare-cumparare în vederea gasirii unei solutii convenabile. Înrealizarea acestei solutii un rol fundamental îl are puterea de negociere.Pentru atingerea obiectivelor negocierii este necesara stabilirea unei marje denegociere, reprezentata de zona dintre obiectivele maximale si limitele minimeacceptabile în cadrul acestor interese. Acolo unde marjele de negociere aleparticipantilor se suprapun apare o zona de interese care poate duce la realizareaobiectivului propus.Unele tensiuni aparute în cadrul discutiilor se pot solutiona prin acorduritacite, care permit fie ajungerea la faza de negociere, fie ca pregatesc terenul pentruaceasta.Înainte de începerea propriu-zisa a negocierii exista o faza de prenegociere, încare se culeg informatii si date privind partenerii de negociere, se identifica cadrulspecific al negocierii si se pregateste desfasurarea negocierii.Echipa de negociere trebuie sa cunoasca foarte bine problema ce urmeaza a fiabordata, sa defineasca cadrul discutiilor, sa nominalizeze persoanele capabile pentru anegocia, sa pregateasca si sa anunte partenerul, sa organizeze protocolul si saSTUDIU PRELIMINARPRIVINDPOSIBILITATILETEHNICESTUDIU PRELIMINARPRIVIND PIATAPROGRAM CU PROPUNERI DE INOVAREPROCES DE INOVAREVERIFICAREA CONCEPTULUIDE PRODUS PE PIATASTUDIUL PIETEIVERIFICAREA CONCEPTULUI

DE PRODUS ÎN ÎNTREPRINDERESTUDIU A NALITICDECIZIE PRIVIND DEZVOLTAREAANUMITOR CONCEPTE DE PRODUS

pregateasca sala de tratative.Echipa de negociere trebuie sa cunoasca foarte bine strategia negocierii, carecuprinde ansamblul obiectivelor urmarite în procesul negocierii, caile (modalitatile)posibile de atingere a acestor obiective si mijloacele (resursele) disponibile pentrurealizarea lor. Strategia negocierii trebuie sa conduca la atingerea obiectivelor printrezirea atentiei clientului, stimularea interesului acestuia de a avea produsul respectiv.Pentru realizarea obiectivelor strategice de negociere este necesara utilizarea uneitactici de negociere, care cuprinde mijloacele si formele de actiuni utilizabile într-osituatie data în vederea atingerii unui obiectiv strategic sau intermediar al negocierii.Suportul care stã la baza negocierii se numeste argument si urmareste relatiilecauza-efect. Atunci când situatia o cere este necesara concesia, care reprezinta omodificare a propriei pozitii de negociere în directia pozitiei partenerului.Negocierile se pot clasifica astfel:• dupa obiectul negocierii si felul tranzactiei: negocieri de vânzare-cumparare, decooperare economica, de service si asistenta tehnica, de asigurari, de arbitrajvalutar etc.;• dupa obiectul negocierii si destinatia acestuia: negocieri de bunuri de consum,de mijloace de productie, de materii prime, de masini si utilaje etc.;• dupa obiectul negocierii si felul marfurilor: negocieri de bursa, sezoniere, demoda, de marfuri alimentare, de produse de înalta tehnologie etc.;• dupa nivelul la care au loc: negocieri între grupuri economice, între grupuri siguvernanti, interguvernamentale, interfirme, între firme si guvern etc.;• dupa scop, negocierile pot fi: pentru noi tranzactii (de previziune, ocazionale,speculative, de rutina), de prelungire, de modificare, de normalizare etc.;• dupa numarul de participanti: bilaterale (simple, complexe), plurilaterale(triunghiulare etc.);• dupa modul cum se poarta: directe (în prezenta, prin telefon, corespondenta),indirecte, în timp (succesive, simultane).Problema fundamentala a negocierii este aceea a negocierii preturilor. Înacest scop, se au în vedere mai multe componente ale tehnicii acestei negocieri, ca:tehnica solicitarii de variante de oferta, tehnica utilizarii expertilor, tehnica saltului,tehnica renegocierilor, tehnica oferirii unui pret fals, tehnica comenzii false etc.Echipa de negociere trebuie sa tina seama de factorii care pot influenta pretulde vânzare a produsului, cum ar fi:• gradul de competitivitate a întreprinderii;

• felul produselor (daca sunt bunuri de consum sau mijloace de productie);• daca sunt produse standardizate sau unicate obtinute pe baza de comenzi;• specificul unitatii, respectiv daca aceasta are ca obiectiv de activitateproductia sau distributia;• continutul reglementarilor legale privind produsul respectiv;• posibilitatea de a anticipa fluctuatii ale preturilor pe piata;• posibilitatea de a adapta preturile la cerintele pietei etc.Cuvinte si expresii cheie:• activitatea comerciala;• aprovizionarea tehnico-materiala;• activitatea de desfacere;• strategia comerciala;• negocierile comerciale;• concurenta;• marketing;• termen de livrare;• prospectarea pietei;• portofoliu de produse;• tehnici de vânzare.Întrebari:1. Ce se întelege prin notiunea de activitate comerciala a întreprinderii?2. Ce fel de relatie exista între activitatea comerciala si activitatea de productie aîntreprinderii ?3. Care sunt activitatile pe care le grupeaza functiunea de marketing–comercializare ?4. Care este locul si rolul aprovizionarii cu resurse materiale în cadrul circuituluieconomic la nivelul întreprinderii ?5. În ce consta negocierea comerciala ?Capitolul XIII: GESTIUNEA FINANCIARA AÎNTREPRINDERIIÎn strânsa legatura cu celelalte functiuni ale întreprinderii, functiunea financiarcontabilaare rolul de a asigura apararea, cresterea si consolidarea patrimoniuluiîntreprinderii.44 În aceasta sfera se includ toate deciziile legate de realizareainvestitiilor si finantarea acestora, evidenta productiei si a cheltuielilor, precum sirepartizarea si utilizarea profitului realizat. Activitatile principale care fac parte dinsfera acestei functiuni sunt: :analiza financiara a întreprinderii în vederea diagnosticarii situatieifinanciare. Pentru aceasta se utilizeaza informatiile de sinteza cuprinseîn bilantul contabil si contul de rezultate;previziunea financiara care, pe baza unor ipoteze referitoare la situatiaeconomica generala, conduce la elaborarea unor planuri financiare pe

termen mediu si lung, a bugetelor de venituri si cheltuieli specificefiecarei activitati a întreprinderii;fundamentarea deciziilor de investitii si de finantare a acestora astfelîncât disponibilitatile banesti ale întreprinderii sa-si gaseasca cea mairentabila utilizare în viitor;asigurarea legaturii întreprinderii cu piata financiara si cu diferiteleorganisme ale acesteia, în vederea mobilizarii eventualelor capitaluridisponibile ale altor agenti economici (fizici sau juridici) pentrudezvoltarea si cresterea economica a întreprinderii;gestionarea riguroasa a activelor financiare ale întreprinderii,negocierea eventualelor credite, asigurarea unei capacitati de platacorespunzatoare desfasurarii ritmice a activitatilor de productie sicomerciale;realizarea politicii rezultatelor întreprinderii, repartizarea si utilizareaprofitului net conform hotarârilor adunarii generale a actionarilor etc.XIII.1. Instrumente si indicatori de analiza financiaraAnaliza financiara a întreprinderii are ca scop sa determine "performanta"întreprinderii la un moment dat (de regula, la încheierea unui exercitiu financiar).Pentru realizarea acestui scop, sunt utilizate doua instrumente contabile: bilantul sicontul de rezultate (contul de profit si pierderi).Bilantul sintetizeaza starea patrimoniala a întreprinderii la un moment dat sidescrie separat elementele de Activ (A) si Pasiv (P). Activul se compune din bunuriledetinute de întreprindere si creantele acesteia, iar Pasivul cuprinde capitalurile propriisi datoriile contractate de întreprindere si nerambursate înca. Diferenta între Activ44 Ion Stancu – „Gestiunea financiara a agentilor economici”, Ed. Economica, Bucuresti, 1994.si Pasiv (A-P) se numeste "situatie neta" a întreprinderii (averea actionarilor sauactivulneangajat în datorii). Situatia neta (SN) poate fi pozitiva, caz în care reflecta ogestiune economica sanatoasa (o crestere a bogatiei întreprinderii) sau negativa,aratând o depasire a activului de catre datorii (situatie falimentara).Bilantul reflecta echilibrul financiar al întreprinderii la un moment dat. Fiecareelement al activului reprezinta o "alocare" de fonduri banesti, structurate dupa gradullor de lichiditate (posibilitatea de a fi transformate în bani). Astfel, imobilizarilenecorporale (brevete, licente, studii, marci de fabrica si alte drepturi de autor) suntcele mai putin lichide; imobilizarile corporale (terenuri, cladiri, utilaje etc.) au olichiditate superioara activelor necorporale, iar imobilizarile financiare (titluri departicipatie, împrumuturi acordate pe termen lung) sunt cele mai lichide. Datoritarotatiei relativ lente a capitalurilor investite în astfel de active ele se numesc si

"alocari permanent” (stabile). Activul cuprinde, de asemenea, activele circulante(stocuri, creante, disponibilitati), mult mai lichide decât imobilizarile, numite si"alocari temporare", la care recuperarea capitalurilor investite se face la încheiereaexercitiului.Cealalta parte a bilantului, Pasivul , reflecta sursele de provenienta acapitalurilor proprii (CP) si împrumutate. Pasivele sunt structurate dupa gradul lor deexigibilitate (scadenta la un termen dat). Astfel, întâi se înscriu în pasivul bilantuluicapitalurile proprii, apoi cele din reinvestiri ale acumularilor anterioare (rezerve) sicele provenitedin surse publice (subventii). Aceste elemente au un termen de scadenta îndepartatasi constituie "surse permanente". În aceasta categorie pot fi incluse si datoriile petermen lung. Datoriile pe termen scurt (credite, furnizori, clienti etc.) au un gradsporit de exigibilitate si sunt numite "surse temporare".Alocarile permanente trebuie sa fie, în principiu, acoperite din sursepermanente. Diferenta între sursele permanente si alocarile permanente constituie"fondul de rulment" (FR) al întreprinderii:FR = (CP + Datorii) -Imobilizari nete (fara amortizari)Fondul de rulment este expresia echilibrului financiar al întreprinderii, fiindutilizat pentru înnoirea stocurilor si creantelor. Alegerea între diferitele posibilitati deutilizare (pentru investitii, productie, titluri) este o problema cheie a gestiuniifinanciare a întreprinderii. Uneori, fondul de rulment poate fi si negativ, semnificândfaptul ca pentru alocarile permanente s-au utilizat si sursele temporare. În acest caz,gradul de îndatorare pe termen scurt este foarte mare si situatia financiara aîntreprinderii devine "exploziva".În conformitate cu principiul gestiunii financiare, alocarile temporare trebuie saaiba ca surse de acoperire sursele temporare. Diferenta între acestea se numeste"nevoia de fond de rulment (NFR)":NFR = Alocari temporare - Surse temporare = (Stocuri + creante) -(datorii deexploatare)Evident, si NFR poate fi pozitiva sau negativa. Comparând FR cu NFR laîncheierea exercitiului financiar, se determina disponibilitatile banesti ale întreprinderiiaflate în contul curent la banca sau în casa (numite "trezoreria neta -TN"):TN = FR –NFR.Trezoreria neta este expresia elocventa a unei activitati eficiente. Când estepozitiva, exercitiul financiar s-a încheiat cu un surplus monetar, concretizat în

profitul net înscris în pasivul bilantului. Trezoreria neta negativa evidentiaza undezechilibru financiar. Diferenta între trezoreria neta la sfârsitul exercitiului (1) si dela începutul lui (0) reprezinta "cash-flow"-ul (CF) perioadei:CF = TN1 -TNo.Un CF pozitiv reflecta o situatie financiara buna a întreprinderii, o crestere acapacitatii ei de a finanta investitii si de a creste bogatia proprietarilor. Invers, un CFnegativ va semnifica o saracire, o reducere a valorii proprietatii.În concluzie, bilantul contabil reflecta :- în Activ:- activele fixe (imobilizari-IMO), în structura lor;- activele circulante (ACR): stocuri, creante;- disponibilitatile banesti (DB);- în Pasiv:- capitalurile proprii (CP);- datoriile de exploatare (D);- creditele de trezorerie (CRT).Echilibrul financiar global este asigurat prin relatia A = P. Pentru apreciereaechilibrului financiar al întreprinderii se utilizeaza si alti indicatori:- fondul de rulment:FR = (ACR + DB) -(D + CRT) = (ACR -D) + (DB -CRT) = NFR+ TN- fondul de rulment propriu:FRP = CP -IMO- fondul de rulment împrumutat:FRI = FR -FRP .Contul de profit si pierderiÎn contul de profit si pierderi se reflecta fluxurile de venituri si cheltuieli care aumarcat evolutia întreprinderii în perioada exercitiului financiar. Cheltuielile constituieelementele de cost suportate de întreprindere (consumuri de materii prime, cheltuielide personal, amortismente, provizioane etc.).Veniturile cuprind, ca partepreponderenta, cifra de afaceri (vânzarile), dar si cresterea stocurilor de productie silucrari în curs de executie, dobânzi etc. Structura indicatorilor cuprinsi în contul deprofit si pierderi este urmatoarea :1.Vânzari de marfuri2.Productia vânduta3.Cifra de afaceri (rd.1+rd.2)4.Productia stocata - sold creditor5.Productia imobilizata6.Productia exercitiului

7.Venituri din subventii de exploatare8.Alte venituri din exploatareI. Venituri din exploatare-total (rd.3+rd.4 la rd.8 )9.Costul marfurilor vândute10.Materii prime si consumabile11.Combustibil, energie si apa12.Alte cheltuieli materiale13.Cheltuieli materiale –total (rd.10+rd.12)14.Lucrari si servicii executate de terti15.Impozite, taxe si varsaminte asimilate16.Salarii personal17.Asigurari si protectie sociala18.Cheltuieli cu personalul – total(rd.16+rd.17)19.Alte cheltuieli de exploatare20.Amortizari si provizioaneII. Cheltuieli pentru exploatare total (rd.9+rd. 13 la 15+rd. 18 la 20)21.Rezultatul din exploatare –profit/pierdere (I±II)22.Venituri din diferente de curs valutar23.Venituri din alte realizari financiare24.Venituri din dobânziIII. Venituri financiare – total (rd. 22 la 24)25.Diferente de curs valutar26.Cheltuieli privind dobânzileIV. Cheltuieli financiare – total (rd. 25+rd. 26)27.Rezultatul financiar – profit/pierdere (III±IV)28.Rezultatul curent al exercitiului – profit/pierdere (rd. 21 ± 27)V. Venituri exceptionale - totalVI. Cheltuieli exceptionale – total29.Rezultatul exceptional al exercitiului (rd. V ± VI)VII.Venituri-total (I+III+V)VIII. Cheltuieli-total (rd. II+IV+VI)30. Profit/pierdere brut (rd. VII ± VIII)31. Impozit pe profit32. Rezultatul exercitiului – profit/pierdere (rd. 30 ± 31)Pe baza unor scheme de analiza a contului de rezultate se pot determinaindicatorii care reflecta activitatea întreprinderii sub aspect financiar. Una dinschemele de analiza, cu o utilizare mai frecventa, este cea numita "tablouldescendent" :45

45 A. Geledan - "La bourse-marché financier ou casino? ", Editions Sirey, Paris, 1991.Schema porneste de la valoarea productiei (compusa din cifra de afaceri,variatia stocurilor de productie în curs si productia imobilizata în momentulinventarierii), ajungând la lichiditatile pe care întreprinderea le poate mobiliza (partea

din profit retinuta pentru nevoile de dezvoltare si dividendele cuvenite actionarilor).În fiecare etapa se scad treptat diferitele cheltuieli ocazionate. Astfel, din valoareaproductiei se scad consumurile legate de aceasta productie si ramâne marja asupraconsumurilor, din care, retinând celelalte consumuri intermediare (subcontractari,servicii cumparate din exteriorul întreprinderii etc.), rezulta valoarea adaugata.Aceasta urmeaza a fi repartizata: o parte este destinata acoperirii altor cheltuieli deexploatare (salarii, impozite, taxe etc.), rezultând excedentul brut de exploatare –(EBE), care este un indicator esential de apreciere a situatiei financiare aîntreprinderii. Excedentul brut de exploatare foloseste pentru a plati bancilorcheltuielile financiare, a plati statului impo zitul pe profit si salariatilor eventualedrepturi de participare la profit. Este evident ca ultimele doua destinatii se realizeazanumai daca întreprinderea obtine profit. Ceea ce ramâne din excedent formeazacapacitatea de autofinantare, adica, ceea ce întreprinderea va putea finanta prin eaînsasi (fara a apela la împrumuturi). Acest surplus reprezinta, deci, bogatiaproprietarilor întreprinderii, ea fiind folosita în continuare asa cum acestia hotarasc. Înmajoritatea cazurilor, A.G.A. hotaraste ca o parte sa fie distribuita ca dividende, iarrestul (fondul de dezvoltare) sa fie reinvestit în întreprindere.XIII.2. Bugetul de venituri si cheltuieliPentru desfasurarea unei activitati economice si financiare care sa duca laobtinerea unor rezultate optime, întreprinderile elaboreaza planuri de productie sibugete de venituri si cheltuieli care reflecta, în expresie baneasca, activitatile deinvestitii, aprovizionare, productie si desfacere, precum si alte activitati.PRODUCTIE- livrata(cifra deafaceri)- stocata(variatiastocurilor)- imobilizataMARJAASUPRACONSUMURILORCONSUMURI-materii prime;-materiale;-alte consumuri;CONSUMURIINTERMEDIAREVALOAREADAUGATAAlte cheltuielide exploatare-cu personalul

-impozite,taxe, alte obligatiiEXCEDENTBRUT DEEXPLOATARE(E.B.E)CheltuielifinanciareCapacitate deautofinantareDIVIDENDEAutofinantare

În conformitate cu semnificatia dictonului “a guverna înseamna a prevedea”46,conducerea moderna a întreprinderii are ca prima atributie previziunea, iar previziuneafinanciara este o importanta activitate de planificare.Instrumentele de realizare a previziunii financiare sunt bugeteleîntreprinderii care, spre deosebire de bilant si contul de rezultate, sunt destinatenevoilor interne de orientare spre realizarea obiectivului propus în exercitiul financiarviitor (cresterea performantei, a valorii întreprinderii).Actiunea financiara precede orice actiune tehnica, economica si organizatorica.Astfel, mai întâi se procura resursele financiare necesare si apoi are loc fluxul real debunuri si servicii catre întreprindere prin compensarea acestuia cu un flux financiar, însens invers. Putem spune ca decizia financiara este apriorica oricarei deciziieconomice, ceea ce este de natura sa releve importanta elaborarii si fundamentariibugetului fiecarei astfel de actiuni. O caracteristica a vietii economice a întreprinderiieste preocuparea de a elabora Bugetul de venituri si cheltuieli pentru activitatea ceurmeaza sa se desfasoare.Bugetele de venituri si cheltuieli cuprind indicatori financiari care reflectavolumul si circuitul activelor imobilizate si al activelor circulante, necesarul definantat, sursele de finantare, volumul acumularilor si destinatia rezultatelor,varsamintele catre organul ierarhic superior si la bugetul statului, precum si subventiileprimite de la acesta.Bugetul de venituri si cheltuieli constituie un puternic instrument careinfluenteaza activitatea economico-financiara a întreprinderilor, fiind totodata unmijloc de exercitare a controlului financiar. Bugetul de venituri si cheltuieli seîntocmeste pe baza programului de productie si de prestari servicii, a planuluicosturilor de productie (bugete partiale pe produse sau activitati), tinând seama demodul cum s-au realizat acesti indicatori în perioada precedenta si ritmul de crestere a

productiei si a veniturilor în ultimii ani. Numai în acest fel, prin bugetul de venituri sicheltuieli se pot face prevederi juste de resurse financiare, ele contribuind ladezvoltarea echilibrata a sectoarelor si subramurilor de productie din întreprinderi.Bugetul de venituri si cheltuieli este format din mai multe planuri, calcule sisituatii (situatia cheltuielilor de productie din anul 200n47, veniturile, cheltuielile siprofitul pe perioada 200n1-200n2, cheltuieli din venituri încasate pe perioada 200n1-200n2) cu ajutorul carora se determina diferiti indicatori financiari cuprinsi îndocumentul de plan centralizator. Bugetele de venituri si cheltuieli sunt însotite dedocumentatii referitoare la calculul indicatorilor principali (planul de finantare sicreditare a investitiilor, planul de amortizare, contractul de credite trimestrial,determinarea vitezei de rotatie a activelor circulante, a cresterilor si excedentelor deactive circulante, a plafoanelor de creditare, a ratei rentabilitatii, determinareanecesarului si a resurselor de mijloace circulante).În figura 13.1. sunt prezentate componentele Bugetului de venituri si cheltuielipentru societati comerciale si regii autonome.46 P. Garnier, "La tehnique comptable aprofondie", Ed. Dunod, Paris, 1972.47 A fost notat cu 200n anul care se înscrie în perioada 2000-2009.Fig. 13.1. Componentele standardizate ale Bugetului de venituri si cheltuielipentru societati comerciale si regii autonomeBugetul activitatii generale contine informatii privind veniturile, cheltuielilesi rezultatele preconizate a se realiza într-un exercitiu financiar pe ansamblul unitatiipatrimoniale, comparativ cu exercitiul financiar precedent.Aparent „Bugetul activitatii generale”, cel putin pentru realizarile exercitiuluifinanciar precedent, s-ar putea elabora pe baza datelor din contabilitatea financiara,urmând ca preliminarile exercitiului financiar curent sa fie estimate global în functiede indicele de modificare a volumului fizic al activitatii, calculat în baza relatiei:Iv = ,01

QQîn care :Iv – indicele modificarii volumului fizic al activitatii;Q1 – volumul fizic al activitatii în exercitiul financiar curent;Q0 – volumul fizic al activitatii în exercitiul financiar precedent (de baza).Folosirea acestui procedeu ar asigura rezultate acceptabile, numai daca ar

exista:ComponenteleBUGETULUI deVENITURI SICHELTUIELI1.Bugetul activitatiigenerale2. Bugetul activitatiide productie3. Bugetul activitatiide trezorerie4. Bugetul activitatiide încasari si plati învaluta5. Bugetul activitatiide investitii8. Repartizareaprofitului7. Rezerve6. Împrumuturigarantate de stat

a) o stabilitate absoluta a activitatilor ce tin de realizarea structuriisortimentale, a conditiilor tehnico-economice în care se realizeaza productiasi preturile;b) posibilitati de exprimare într-o singura unitate de masura fizica a întregiiactivitati desfasurate de unitatea patrimoniala;c) posibilitati de separare a veniturilor si cheltuielilor în variabile,semivariabile si fixe, urmând ca indicele de modificare a volumului fizic alactivitatii sa se aplice numai asupra veniturilor si cheltuielilor variabile sieventual agregat cu " indicele de variabilitate" asupra celor semivariabile.Prin urmare, aplicabilitatea practica a acestei metode da arareori rezultatesatisfacatoare, de mai mare eficienta fiind:• procedeul corelatiei interbugete (interplanuri) care consta în elaborarea debugete separate de venituri si respectiv de cheltuieli pe fiecare element devenit, respectiv de cheltuiala a "Bugetului activitatii generale". În acest caz,fiecare element de venit sau cheltuiala urmeaza sa fie fundamentat înfunctie de continutul, natura si modalitatea de formare. Odata elaborate,bugetele separate de venituri, respectiv, de cheltuieli se centralizeaza în"Bugetul activitatii generale";• procedeul centralizarii bugetelor de venituri si cheltuieli, ale substructurilororganizatorice (fabrici, uzine, sectii, ateliere etc.) care presupune elaborareaîntr-o prima faza a bugetelor de venituri si cheltuieli la nivelul fiecareisubstructuri organizatorice pe aceeasi structura ca si "Bugetul activitatiigenerale" si apoi centralizarea, element cu element, de venituri si cheltuieli,pâna la nivelul de ansamblu al unitatii patrimoniale;• procedeul centralizarii antecalculatiilor si preturilor produselor, lucrarilor siserviciilor care se preteaza îndeosebi pentru bugetarea veniturilor si

cheltuielilor din exploatare. Procedeul presupune elaborarea, într-o primafaza a preturilor estimate de vânzare si a costurilor unitare în structuraveniturilor, respectiv, a cheltuielilor din exploatare, urmând ca într-o adoua faza sa se pondereze, în structura, componentele preturilor sicosturilor cu volumul fizic al fiecarui produs, lucrare sau serviciupreconizate a se realiza si centraliza în "Bugetul activitatii generale"."Bugetul activitatii de productie" furnizeaza informatii privind productiamarfa pe structura, costul de productie cu precizarea elementelor încorporate înacesta, rezultatele prognozate, materializate în profit sau pierdere, recapitulatiacosturilor totale cu defalcarea pe cheltuieli materiale, cu munca vie si alte cheltuieli.Elaborarea "Bugetului activitatii de productie" presupune, într-o prima faza,stabilirea programului de productie si antecalculul costurilor în structurareacheltuielilor identificabile, cum sunt cele cu materialele, manopera si eventualamortizarea utilajelor direct afectabile si neidentificabile sau indirecte.Prin "Bugetul activitatii de investitii" se stabilesc sursele de acoperire acheltuielilor cu investitiile oferind informatii privind resursele proprii, cu precizareanaturii acestora; destinatia resurselor proprii; cheltuielile cu investitiile; excedentulsau deficitul.Bugetul împrumuturilor garantate de stat se întocmeste pe baza acordurilor sicontractelor de credite garantate de stat, acordate de fiecare banca finantatoare, în leisau în valuta, dupa caz. Prin intermediul acesteia se furnizeaza informatii privinddatoria unitatii patrimoniale, garantata de stat în structura: datoria efectiva a unitatiipatrimoniale la începutul perioadei; angajari de împrumuturi în cursul perioadei;platile efectuate; rambursarile, dobânzile, comisioanele si spezele bancare; datoriaefectiva la sfârsitul perioadei.Componenta standardizata intitulata "Rezerve" a "Bugetului de venituri sicheltuieli ale regiilor autonome si societatilor comerciale de stat" se întocmeste pefeluri de rezerve si fonduri constituite în baza reglementarilor legale si/sau statutare încare sunt prezentate resursele, utilizarile si soldurile la sfârsitul exercitiului financiar.În structura "Bugetului de venituri si cheltuieli ale regiilor autonome sisocietatilor comerciale cu capital de stat" s-au introdus si doua componente carefurnizeaza unele informatii suplimentare cu privire la preliminarea repartizariiprofitului net si relatiile de calcul al principalilor indicatori economico-financiari.Aceste componente sunt:• componenta "Repartizarea profitului net" prin care se prevede modul derepartizare previzionat a profitului net pe destinatii, în anul curent,comparativ cu anul precedent, având în vedere prevederile legale în cazul

regiilor autonome si societatilor comerciale cu capital de stat si hotarârileanticipate ale adunarilor generale ale actionarilor sau asociatilor în cazulsocietatilor cu capital privat;• componenta "Principalii indicatori economico-financiari" cuprindeindicatorii economici si financiari ce permit caracterizarea în detaliu aunitatii economice, permitând utilizatorului multiple modalitati deinterventie si actiune pentru a asigura cresterea valorii întreprinderii,limitând la minimum dependenta unitatii si riscul daca se promoveaza sirespecta exigentele bugetarii financiare.Preocuparii de elaborare a bugetului de venituri si cheltuieli i se asociaza aceeade a respecta prevederile propriului buget pâna la limita la care bugetul ar putea devenio restrictie în cresterea eficientei. Exista astfel avantaje si dezavantaje în legatura cuelaborarea bugetului de venituri si cheltuieli ale întreprinderii, cum ar fi:Avantaje:Bugetul de venituri si cheltuieli are rolul de a orienta întreprinderea spre un scopanume: rentabilitatea, lichiditatea, diminuarea riscurilor etc. În lipsa unui plan,conducerea întreprinderii nu ar avea drept repere decât realizarile anilor anteriorisau realizarile concurentei. Acestea constituie însa referinte putin fiabile.Rezultatele perioadei precedente pot înregistra unele fluctuatii, favorabile saunefavorabile, determinate de conditiile concrete ale perioadei precedente si care nuse extrapoleaza întocmai în perioadele urmatoare. De asemenea, nu exista garantiaca realizarile precedente sau cele ale concurentei sunt optime si ca acestea pot firetinute ca norme ale perioadei de executie a bugetului de venituri si cheltuieli.Planificarea financiara coordoneaza eforturile tuturor compartimentelorfunctionale, întrucât toate sunt antrenate în procesul de executie a bugetului devenituri si cheltuieli, într-o masura mai mare sau mai mica. Totodata, procesul deelaborare a bugetului de venituri si cheltuieli presupune mai multe variantedeoarece o decizie financiara favorabila compartimentului care a luat-o poate fimai putin favorabila altui compartiment sau ansamblului întreprinderii.Elaborarea bugetului de venituri si cheltuieli va favoriza implementarea unuisistem eficace de control prin compararea realizarilor cu previziunile si luareamasurilor de corectare la momentul oportun. Pentru controlul executiei bugetuluide venituri si cheltuieli, fiecare întreprindere îsi întocmeste un “Tablou lunar” carecompara realizarile cu previziunile fiecarui indicator din bugetul de venituri sicheltuieli. Acest “tablou” poate fi prezentat conducerii întreprinderii însotit decomentariile, sugestiile si previziunile sefului de compartiment. Pe baza lui,conducerea întreprinderii va decide în fiecare luna sau trimestru asupramodificarilor de previziuni pe care evenimentele recente le impun sau va stabilidirective noi pentru impulsionarea activitatii compartimentelor.

Dezavantaje:În loc de a servi drept ghid, bugetul de venituri si cheltuieli poate deveni o frâna îneforturile de adaptare la conditii noi, diminuând flexibilitatea întreprinderii. Acestpericol este cu atât mai real cu cât bugetele de venituri si cheltuieli sunt maidetaliate. De aceea, bugetele de venituri si cheltuieli trebuie sa descrie limitelegenerale ale evolutiei financiare, sa asigure o marja de manevrare în interiorulprevederilor proprii si posibilitatea de a fi revazute.Planificarea financiara poate deveni o sursa de risipa prin tendintacompartimentelor de a-si supraestima nevoile proprii de finantare. Mai mult,conducerea operativa apreciaza propriul personal, dupa “dexteritatea” acestuia de acâstiga partida în atragerea celei mai mari parti din sursele de finantareîntreprinderii. Remediul acestor consecinte negative ar consta în elaborarea unorbugete flexibile în functie de cifra de afaceri si în disocierea planificarii financiarede promovare a personalului.Bugetul de venituri si cheltuieli, odata elaborat, este analizat temeinic deconsiliul de administratie. Dupa analiza si eventualele modificari si îmbunatatiri,acesta intra în faza de executie.XIII.3. Masurarea performantei economice a întreprinderii 48

Performanta si functionalitatea întreprinderii depind de calitatea gestiuniieconomico-financiare, în conditiile unei înzestrari tehnice optime si a organizariirationale a muncii si a productiei. Gestiunea financiara a întreprinderii urmaresteprotejarea patrimoniului pe baza unei bune administrari si a autocontrolului.Gestiunea economica este mult mai larga decât gestiunea financiara, cuprinzândtoate domeniile activitatii întreprinderii si îsi gaseste expresia în performantaeconomica. Parametrii conceptului de performanta pot fi larg abordati si exprima48 Zahiu Letitia si colab. – „Economia întreprinderii”, ASE, 1995.

calitatea actului managerial. În literatura de specialitate se utilizeaza cu sens similarnotiunile de performanta si eficienta.Eficienta economica este o categorie complexa care sintetizeaza la nivelulîntreprinderii rezultatele obtinute în gospodarirea patrimoniului, a tuturor resurselor învederea maximizarii profitului. Eficienta exprima calitatea unei activitati care produceefecte economico-financiare pozitive.Privita din punct de vedere sistemic pot exista mai multe variante eficiente, darvarianta performanta se asigura atunci când rezultatele sunt maxime. În mod similar

sunt utilizate notiunile de optim si eficient. Între optim si eficient pot exista raporturica de la parte la întreg. Partea reprezinta optimul partial, iar întregul multimeavariantelor eficiente. Optimul poate fi si partial si total . Optimul partial asiguraoptimizarea raportului dintre efecte si eforturi la nivelul subsistemelor întreprinderii(sectii, sectoare etc.), iar optimul total asigura optimizarea la nivelul sistemului.Performanta economica a întreprinderii are o sfera larga de cuprindere, înesenta reflectând raportul dintre efecte si eforturi. Performanta economica depindeatât de gradul de înzestrare cu resurse ale întreprinderii, cât si de performantamanagementului în toate sferele activitatii acesteia si în special în plan economicofinanciar.Diagnosticarea activitatii tehnico-productive si economico-financiare se poateface prin masurarea performantelor activitatilor si pe ansamblul întreprinderii pentru agasi solutii ca aceasta sa devina competitiva. Se urmareste asanarea activitatilornerentabile, cunoasterea sanselor întreprinderii de a deveni competitiva pe piata, de asirelansa si stabiliza activitatea economica sau de a intra în faliment. În cazul unorsanse reale de redresare economica se elaboreaza un plan de afaceri detaliat(Cap.XIV).Informatiile necesare în vederea masurarii performantei economice prezente siprevizibile se obtin din contabilitatea analitica, din bilantul contabil si anexeleacestuia, din analiza realizarii prevederilor bugetului de venituri si cheltuieli, dininvestigarea si evaluarea starii tehnice a întreprinderii si a desfasurarii proceselortehnologice, din studii de marketing, din analiza bonitatii si previziunilor financiareetc.Orice relatie comerciala a întreprinderii implica un risc. Riscul poate prove nidin cauza unor factori endogeni (evaluari gresite, necunoasterea corecta a potentialuluireal propriu etc.) sau din cauze exogene (exterioare), în primul rând din cauza unorreactii neprevazute si necunoscute legate de partenerii de afaceri sau de piata.Cunoasterea performantei economice a întreprinderii, ca si analiza unor informatiidespre bonitatea partenerilor de afaceri, sta la baza elaborarii programelor deproductie, a organizarii si functionalitatii fluxurilor materiale si financiare.Informatiile despre performanta economica si bonitatea întreprinderilor pot asiguraevitarea riscului si permit luarea unor decizii corecte. Planul de afaceri sintetizeazanumeroase decizii privind activitatile de productie, comercializare si financiare alefirmei.Masurarea rezultatelor economice necesita informatii si, pe baza acestora,calculul unor indicatori partiali si finali, fizici si valorici, cantitativi si calitativi.

O succinta ordonare a acestor indicatori, unii abordati deja în cuprinsul altor capitole,poate fi urmatoarea:A. Indicatori de eforturi: capitalul fix; capitalul circulant; numarul de salariati;fondul de salarii; cheltuielile de productie; volumul investitiilor; capitalul social;capitalul permanent etc.B. Indicatori de efecte: capacitatea de productie; productia fizica (totala);productia marfa; cifra de afaceri; profitul; încasari valutare etc.C. Indicatori ai eficientei productiei : productivitatea muncii pe produs;costurile unitare; profitul pe unitatea de produs; rata profitului.D. Indicatori ai utilizarii factorilor de productie:a) factorul munca: productivitatea muncii; salariul mediu lunar sianual; gradul de înzestrare tehnica a muncii (capitalul fix pelucrator) etc.b) factorul capital: cifra de afaceri la 1000 lei capital; profitul la1000 lei capital; viteza de rotatie a activelor circulante;consumurile specifice de resurse pe unitatea de produs; gradul deutilizare a capacitatii de productie; investitia specifica; termenulde recuperare a investitiilor; coeficientul de eficienta ainvestitiilor etc.c) factorul pamânt: cifra de afaceri, profitul la 100 ha teren agricolsi arabil49.E. Indicatorii financiari: cesti indicatori se utilizeaza în analiza financiara sipermit exprimarea bonitatii întreprinderii (firmei). Cei mai semnificativiindicatori financiari (de bonitate) si relatiile de clacul sunt:1) Indicatori de lichiditate, care arata daca întreprinderea are sau nudisponibilitati pentru plata la termen a datoriei:- Rata lichiditatii curente (Lc),:Pasive curente (obligatii , credite si imprumutur i pe termen scurt)Active curente (active circulante )c L .Atunci când coeficientul este mai mare decât 2, el arata o buna lichiditate pentruîntreprindere.- Rata lichiditatii imediate (testul acid). Se calculeaza dupa formula:Pasive curenteActive curente - Stocurii L .Acest coeficiente trebuie sa fie superior indicelui 1.Acest indicator este mai relevant daca se calculeaza, astfel:Datorii pe termen scurt (total obligatii - credite bancare pe termen mediu si lung)Trezorerie (casa disponibil din cont la banci plasamente de trezoreri e)i L .2) Indicatori de solvabilitate:

- Rata datoriilor (Rd), exprima capacitatea unei întreprinderi de a-sionora obligatiile fata de terti pe seama activelor sale.49 Pentru întreprinderile agricole care detin terenuri.100Total activeTotal datoriid R .Nivelul indicatorului cuprins între 35% si 40% este satisfacator pentruîntreprindere.- Rata de solvabilitate (Rs), indica ponderea datoriilor pe termen mediusi lung în capitalurile proprii:100Capital propriuCredite pe termen mediu si lungs R .O rata de solvabilitate de 35-50% este un indiciu al efortului propriu depus deîntreprindere pentru utilizarea corespunzatoare a capitalului propriu.- Rata de acoperire a activelor fixe (Rafn) arata de câte ori valoareaactivelor fixe nete acopera suma împrumuturilor:Credite pe termen mediu si lungActive fixe nete (active fixe - amortizare )afn R .Nivelul cuprins între 2,00 –2,50 reflecta o situatie favorabila.- Solvabilitatea financiara (Sf):Cifra de afaceriCapital propriuf S .Solvabilitatea cuprinsa între limitele 0,35-0,50 arata o ponderecorespunzatoare a capital ului propriu în cifra de afaceri.- Solvabilitatea patrimoniala (Sp) reprezinta gradul în care firmele potface fata obligatiilor de plata:100.Total pasivCapital propriup SIndicatorul este bun atunci când rezultatul este mai mare de 30%, indicând opondere satisfacatoare a surselor proprii în totalul pasivului.3) Indicatori ai echilibrului financiar:- Rata autonomiei financiare (Af):100.Capital permanentCapital propriuf ANivelul normal se afla între 50-75%.

- Rata de finantare a activelor circulante (Rfac):Active circulanteFond de rulmentfac R .Fondul de rulment rezulta din scaderea activelor fixe (imobilizari corporale) dincapitalul permanent (capital propriu plus credite pe termen mediu si lung).- Rata capitalului propriu fata de activule fixe (Rcpaf):.Active fixeCapital propriucpaf RDaca valoarea coeficientului este mai mica decât 1, rezulta ca activele s-auachizitionat pe datorie. Daca este mai mare decât 1, arata ca activele s-au achizitionatdin capitalul propriu, fapt care se datoreste unei capacitati ridicate de autofinantare.- Rata capitalului permanent fata de activele fixe (Rcpff):Active fixeCapital permanentcpff R .Acest indicator trebuie sa aiba o valoare supraunitara.- Gradul de îndatorare (Gî):Capital propriuPasive totalî G .Valoarea subunitara a indicatorului arata ca întreprinderea are independentafinanciara.4) Indicatori de gestiune, reflecta modul în care s-a realizat gestiuneaactivelor fixe si circulante, a productiei, a marfurilor, a resurselor materiale sifinanciare etc.- Viteza de rotatie a stocurilor (Vr s)x365(zile)Stocuri Total - Facturi neîncasateValoarea marfurilor vândute (cifra de afaceri)rs V .- Durata medie de stocare(Sz):x365(zile )Cifra de afaceriStocuriz S .- Ponderea cheltuielilor administrative (Ca):100Valoarea vanzarilo r (cifra de afaceri)Total cheltuieli administra tive

a C .- Rotatia activelor fixe în cifra de afaceri (Rafca):Active fixeCifra de afaceriafca R .- Durata medie de recuperare a creantelor (Dmrc):365 zileCifra de afaceriDebitori Facturi neincasatemrc D .- Rotatia activului total în cifra de afaceri (Ratca):Activ totalCifra de afaceriatca R .- Rotatia activelor circulante în cifra de afaceri (Racca):Active circulanteCifra de afaceriacca R .- Rata grevarii veniturilor de datorii (Rgvd):100Cifra de afaceriDatorii totalegvd R .- Durata de rambursare a datoriilor (Drd):365 zileCifra de afaceriObligatii totalerd D .5) Ratele (indicatorii) de rentabilitate:- Marja de profit (Mp):100Cifra de afaceriProfitul netp M .- Rata rentabilitatii financiare (Rrf):100Capital propriuProfitul netrf R .- Rata rentabilitatii economice (Rre) masoara eficienta resurselor alocate,trebuie sa fie superioara ratei inflatiei si sa permita reînnoirea sicresterea activelor într-o perioada cât mai scurta:100

Total activeProfitul din exploatarere R .- Rata rentabilitatii activelor totale (Rrat):100Active totaleProfitul brutrat R .- Rata rentabilitatii resurselor consumate (Rrrc):100Cheltuieli aferente cifrei de afaceriProfitul netrrc R .- Rata rentabilitatii generale (Rrg):100Cheltuieli totaleProfitul netrg R .- Pragul de rentabilitate (Pr) reflecta nivelul limita minim al productiei la careveniturile (cifra de afaceri) sunt egale cu costul total (costuri fixe + costuri variabile).Prin urmare este necesar a se realiza un anumit nivel al productiei pentru ca activitateasa fie rentabila. Sub nivelul la care cifra de afaceri = costuri totale sau profitul esteegal cu zero, întreprinderea înregistreaza pierderi.Pe baza unui numar mare de indicatori financiari pot fi apreciate laturi diferiteale bonitatii întreprinderii (performanta financiara). În final, se poate apreciacapacitatea beneficiara a întreprinderii, respectiv, capacitatea acesteia de a produceun anumit profit. Capacitatea beneficiara se determina ca diferenta între profitul net sifondul de rulment al întreprinderii.Cuvinte si expresii cheie:• gestiune financiara;• bilantul întreprinderii;• fond de rulment;• flux de numerar (chas-flow);• buget de venituri si cheltuieli;• eficienta economica;• performanta economica;• masurarea rezultatelor economice;• indicatori economici;• indicatori financiari.Întrebari :

1. În ce consta gestiunea financiara a întrerpinderii?2. Ce reflecta bilantul contabil al întreprinderii?3. Cum se determina fluxul de numerar si ce rol are acestindicator în previzionarea financiara?4. Care sunt componentele bugetului de venituri si cheltuieli?5. Ce se întelege prin performanta economica?6. Care este sistemul de indicatori economici si financiaricare exprima performanta economica (eficienta) aactivitatii unei întreprinderi?Capitolul XIV: PLANUL DE AFACERI AL ÎNTREPRINDERIIXIV.1. Planul de afaceri – instrument al evaluarii strategicePlanul de afaceri este un concept nou aparut, legat de punerea în practica aobiectivelor strategice; este un instrument de prezentare a obiectivelor si a modului derealizare a acestora. Planul de afacere nu este o strategie, ci este întocmit în vedereapunerii în practica a strategiilor.50 Poate fi elaborat la nivel de produs, grupa deproduse, activitati comerciale specifice sau pentru fundamentarea investitiilor decapital; se poate utiliza ca un instrument de planificare sau ca ghid pentru afaceri.Planul de afaceri este un studiu complex care se elaboreaza în vedereaînceperii unei afaceri, atunci când întreprinderea se restructureaza si solicita uncredit pentru investitii, în caz de fuziune, divizare etc. Planul de afaceri permiteinvestitorilor sa cunoasca starea actuala si perspectivele întreprinderii în competitie cualti parteneri.Planul de afaceri abordeaza corelat activitatile de: producti e, comercializaresi financiare, folosind metode de cuantificare si indicatori tehnici si economicofinanciaripentru analiza perioadei anterioare si pentru proiectare.Oportunitatea întocmirii planului de afaceri este determinata de:• necesitatea evidentierii imaginii de ansamblu a afacerii, a valorificarii într-ungrad înalt a punctelor strategice forte pentru obtinerea de avantaje competitiveprin diminuarea riscului generat de punctele strategice critice;• evaluarea unor idei de afaceri, evidentierea sanselor de succes a afacerilor încurs, realizarea unor imagini clare ale fezabilitatii afacerii;• necesitatea înlesnirii conducerii afacerii sau a directiei de afaceri, dat fiindfaptul ca acesta cuprinde repere ale diferitelor etape care exprima în esentanivelurile de performanta ce trebuie atinse sau caile de actiune, daca acestea nusunt atinse;• necesitatea comunicarii obiectivelor strategice, precum si a modului deabordare a eventualilor parteneri de afaceri, în cazul în care se doreste oasociere sau a bancilor, atunci când se solicita finantarea.

Planul de afaceri trebuie sa fie redactat într-o optica de marketing. Astfel,înca din stadiul de obiective, orientarea acestuia va fi facuta pornind de la piata,potrivit cerintelor acesteia. Planul de afaceri trebuie sa fie realist, fiabil, credibil,ambitios si sa cuprinda indicatori tehnico-financiari ce pot fi realizati pe termen mediusi lung. Din stabilirea clara a obiectivelor planului si din fundamentarea indicatorilortrebuie sa se contureze solutii si masuri concrete care sa permita realizarea scopurilorpropuse, sa asigure firmei cresterea puterii competitionale si maximizarea profitului 51.50 Constantin A.Bob si colab. – „Economia întreprinderii”, ASE, Bucuresti, 1997.51 L.Zahiu, V.Manole – „Tematica si baza de date pentru elaborarea unui studiu de fezabilitate pentru credite deinvestitii”, ASE,1994.

Calitatea planului de afaceri depinde de calitatea conceptiei si de efortul depuspentru reusita sa. Acest instrument al planificarii strategice cuprinde doua partiprincipale: diagnosticul economic si evaluarea activitatii viitoare.Orice proces de management beneficiaza de o structura formala, iar planificareaafacerii nu face exceptii de la aceasta regula. Descrierea procesului ca un ciclupresupune ca planificarea afacerii nu este un proces închis, ci unul continuu (fig.14.1).XIV.2. Etapa “Analiza diagnostic”În cadrul acestei etape se pune urmatoarea întrebare:UNDE NE AFLAM ?Înainte de a considera unde am putea ajunge sau cum ar trebui sa ajungem la unanumit obiectiv, în primul rând trebuie sa decidem unde ne aflam.Analiza diagnostic presupune reperarea simptomelor, a disfunctionalitatii uneifirme, cercetarea si analiza faptelor si responsabilitatilor, identificarea cauzelor,elaborarea unor programe de actiune prin a caror aplicare practica se asiguraredresarea sau ameliorarea performantelor.52

Diagnosticul economico-financiar este un instrument la îndemâna managerilorcare permite formularea unor judecati de valoare, calitative si cantitative, privindstarea, dinamica si perspectivele unui agent economic.Demersul diagnosticului impune analiza complexa a mecanismului de formaresi modificare a fenomenelor specifice. Analiza diagnostic reprezinta un ansamblu deconcepte, tehnici si instrumente care asigura tratarea informatiilor interne si externe învederea formularii unor aprecieri pertinente referitoare la situatia unui agent economic,la nivelul si calitatea performantelor sale, la gradul de risc într-un mediu concurentialextrem de dinamic.53

52 D.Margulescu, M.Niculescu, V.Robu - „Diagnostic economico-financiar”, Editura Romcart, 1994.53 Maria Niculescu – „Diagnostic global strategic”, Editura Economica, 1997.ANALIZA DIAGNOSTICANALIZA CORECTIVA MISIUNEAMONITORIZAREAEVALUAREA STRATEGIEIIMPLEMENTAREAFig.14.1. Ciclul de planificare a afaceriiDiagnosticul poate fi declansat:• fie în cazul întreprinderilor în dificultate, când efectuarea diagnosticuluireprezinta o obligatie legala în cadrul procedurii de reorganizare silichidare judiciara;54

• fie în cazul întreprinderilor sanatoase, având caracterul unui instrumentde control al realizarii performantelor.În cazul “diagnosticului de criza”, dificultatile întâlnite de întreprindere (deexemplu, dificultatile temporare de plata) impun o examinare globala a situatiei siperformantelor acesteia.Diagnosticul de control este necesar preventiv, (de exemplu, acordarea unuicredit presupune efectuarea unei analize financiare a activitatii agentului economic decatre bancher).Pentru realizarea unei bune analize diagnostic se dezvolta urmatoarele aspecte,concretizate în capitole si subcapitole distincte ale planului de afaceri:55

• prezentarea generala a întreprinderii (date de identificare, capitalul social,adresa , obiectul de activitate etc.);• organizarea structurala (structura organizatorica, structura de productie,masuri de perfectionare, crearea de noi compartimente si sectoare, divizare,fuziune, restructurarea productiei);• diagnosticul potentialului tehnico-productiv (capacitati de productie si gradde utilizare, resursele de productie, productiile si caracterizarea produselor,caracterizarea starii tehnice, a tehnologiilor si propuneri de îmbunatatire,consumuri specifice de resurse, cooperarea cu alte firme etc.; noile produsepropuse si principalele avantaje);• diagnosticul managementului si al utilizarii resurselor umane (marimea sistructura personalului, experienta, competenta echipei manageriale, pregatireaprofesionala, solutii privind reproiectarea activitatii);• diagnosticul activitatii economice (nivelul, structura si evolutia cheltuielilor deproductie si a productivitatii factorilor, evolutia si structura costurilor unitare);• diagnosticul activitatii de marketing (evolutia si structura cifrei de afaceri,evolutia preturilor si a rentabilitatii pe produse, raporturile întreprinderii cupiata de desfacere si de aprovizionare);• diagnosticul financiar cuprinde: analiza evolutiei veniturilor, cheltuielilor sirezultatelor financiare ale ultimilor trei ani, evolutia si structura patrimoniului,evolutia capitalului permanent si a gradului de asigurare cu disponibilitatibanesti, situatia blocajului financiar, situatia creditelor si a dobânzilor,

indicatorii financiari (care reflecta bonitatea financiara a întreprinderii);• concluziile generale ale diagnosticului: “puncte slabe” si “puncte forte”.Din concluziile si solutiile propuse trebuie sa rezulte principalele masurimenite sa creasca profitul si functionalitatea întreprinderii, extinderea pe piata,54 Legea nr.64/1999, privind procedura reorganizarii judiciare si a falimentului.55 Letitia Zahiu si colab.- „Economia întreprinderii”, ASE, Bucuresti, 1995.

cresterea disponibilitatilor banesti si a credibilitatii la banci în vederea contractarii decredite. Aceste masuri se evidentiaza în urmatoarele directii:a. în sfera aprovizionarii: aprovizionarea de la surse apropiate si cu mijloaceadecvate, clauze contractuale precise cu termene si fara confuzii, evidentaoperativa buna, simpla si usoara, eliminarea pierderilor de transport –depozitare - gestionare;b. în sfera productiei : lansarea de noi produse, cresterea calitatii produselor,scurtarea ciclului de productie, reducerea consumurilor specifice prinretehnologizari si dotari, utilizarea de masini si utilaje cu productivitateridicata, mecanizarea lucrarilor cu volum mare de munca, automatizareaproceselor de productie, introducerea normelor progresive, organizareaaprovizionarii continue a locurilor de munca, eliminarea deseurilor,rebuturilor, folosirea înlocuitorilor de materiale;c. în sfera livrarilor: cresterea ritmului de vânzare, accelerarea ritmului deîncasari, mecanizarea transportului la livrare, cresterea volumului livrarilor,organizarea operativa eficienta a formelor de expediere;d. alte sfere de influenta: rapiditatea în schimbarea tehnologiilor si dotare decalitate, garantarea fiabilitatii utilajelor, respectarea disciplinei tehnologice,utilizarea de materiale de calitate.În opinia lui Pierre Thibaut 56 întreprinderea are nevoie de efectuarea unuidiagnostic nu numai în situatia în care se afla în dificultate, ci si când“întreprinderea are o buna stare de sanatate”.În opinia aceluiasi autor, analiza diagnostic urmeaza sa gaseasca raspuns unorprobleme, ca de exemplu: care sunt rezultatele întreprinderii? Daca sunt sau nusatisfacatoare si de ce? Cum au fost obtinute? Care sunt performantele si obiectiveledorite? Care este nivelul performantelor? Ce trebuie facut pentru atingerea lor? Caresunt masurile ce urmeaza a a fi întreprinse atât pe termen scurt, cât si pe termen lung?Sintetizând cele de mai sus, putem afirma ca metoda diagnostic a întreprinderiieste o metoda împrumutata din practica medicala si care, extinsa la nive l deîntreprindere, permite cunoasterea starii de fapt a acesteia, precum si directionareaunor programe de actiune care sa asigure redresarea sau ameliorarea performantelor.

Varietatea fenomenelor si proceselor economice, complexitatea acestora,diversitatea agentilor economici interesati în diagnosticarea activitatii si rezultatelorfirmei determina existenta mai multor tipuri de analiza diagnostic, structurate astfel 57:a. dupa raportul între momentul în care se efectueaza analiza si momentuldesfasurarii fenomenului se disting doua tipuri fundamentale:- analiza post-factum- analiza previzionala sau prospectiva.Analiza post-factum este un instrument de supraveghere si asigurare afunctionarii unei întreprinderi, de relevare a modului de realizare a obiectivelorpropuse pe baza studierii relatiilor functional-cauzale.Analiza post-factum priveste prezentul si trecutul, iar analiza previzionalavizeaza perspectiva activitatii întreprinderii.56 J.P.Thibaut - „Le diagnostic d’entreprise: quide partique”, Sedifor, 1989.57 Maria Niculescu - „Diagnostic global strategic”, Editura Economica, Bucuresti, 1997.

b. dupa nivelul la care se face investigarea, analiza poate fi:- microeconomica;- mezoeconomica;- macroeconomica.Analiza microeconomica se desfasoara la nivelul agentului economic, respectivla scara întreprinderii sau a elementelor ei structurale.Analiza mezoeconomica studiaza fenomenele la nivelul sectorului, ramurii deactivitate.Analiza macroeconomica vizeaza nivelul economiei nationale:c. dupa modul de urmarire în timp a fenomenelor, se disting:- analiza statica;- analiza dinamica.Analiza statica studiaza fenomenele la un moment dat.Analiza dinamica cerceteaza fenomenele economice în schimbarea lor.d. în functie de orizontul de timp pe care se cerceteaza fenomenul, pot fi:analize pe termen scurt (pâna la un an), care sunt frecvente înmanagementul intern operativ si analize pe termen lung (peste un an),implicând în diagnosticul retrospectiv si deciziile strategice.e. dupa sfera de cuprindere si finalitate, pot fi:- analiza globala;- analiza expresa;- analiza functionala.Analiza globala (aprofundata) cuprinde un ansamblu de metode care permitcunoasterea, întelegerea si explicarea functionarii întreprinderii ca sistem. Prin cele treidimensiuni ale sale: cognitiva, explicativa si predictiva, acest tip de analiza permite

orientarea activitatii viitoare pe coordonate care sa asigure ameliorarea performantelor.Analiza expresa este impusa de necesitatea reglarii operative adisfunctionalitatilor aparute în activitatea firmei, iar analiza functionala este orientataspre investigarea modului de realizare a functiunilor întreprinderilor si spresolutionarea unor probleme specifice.În acceptiunea moderna, analiza globala si cea functionala sunt realizateîntr-o viziune strategica, care consta în articularea fortelor si slabiciunilor firmei cuoportunitatile si pericolele ce provin din mediul în care aceasta actioneaza.În sensul celor mentionate mai sus, analiza diagnostic cuprinde un ansamblude caracteristici si indicatori functionali si financiari a caror evidentierepresupune reperarea simptomelor, a disfunctionalitatilor unei firme,identificarea cauzelor acestor disfunctionalitati , pe baza urmatoarelor genuri dediagnostic:• diagnosticul capacitatii de adaptare la cerintele pietei;• diagnosticul tehnologiei;• diagnosticul calitatii;• diagnosticul calitatii managementului general;• diagnosticul resurselor umane;• diagnosticul economico-financiar.Rezulta, deci, ca partile constitutive ale analizei diagnostic trebuie sa raspundafunctiilor pe care o întreprindere le exercita în activitatea sa.XIV.3. Etapa „Evaluarea activitatii viitoare”O prima abordare este cea a stabilirii dimensiunii sau scopului fundamental alfirmei.Misiunea firmei trebuie sa raspunda corect la întrebarea:UNDE DORIM SA FIM ?Raspunsul la aceasta întrebare sta la baza evaluarii strategice a activitatiiviitoare a firmei.Din analiza misiunii firmei vor reiesi principalele scopuri pe domenii siobiectivele afacerii. De exemplu: “întregul personal va avea ca scop obtinerea unorproduse cu un standard ridicat de calitate. Toti managerii urmaresc ca obiectivcontrolul eficientei prin cost”.58

Evaluarea strategicaPentru evaluarea strategica a activitatii firmei este necesar un studiu prospectiv.În cadrul activitatii de evaluare strategica se pune urmatoarea întrebare:CUM VOM FACE SA AJUNGEM ACOLO?În aceasta etapa a planului de afaceri se au în vedere principalele directii

strategice si se elaboreaza planul ca instrument strategic în cadrul caruia elementelede baza sunt: planul de productie; planul de marketing-comercializare; planulfinanciar.59

Problema esentiala si punctul de pornire în elaborarea planului estesectiunea „piata de desfacere”. Aceasta sectiune trebuie sa asigure o cunoastere claraa segmentului de piata a întreprinderii în vederea realizarii obiectivelor strategieieconomice. Criteriile ce trebuie avute în vedere pentru determinarea tipului de piat a sia perspectivelor de extindere a acesteia sunt subordonate cerintelor consumatorilor siposibilitatilor producatorilor. Din punctul de vedere al consumatorilor, acestecriterii sunt: nivelul veniturilor, zona geografica (regiune, rural si urban); stareademografica (vârsta, sex, nationalitate etc.); aspecte psiho-sociale (atitudini, stil deviata, religie etc.). Din punctul de vedere al producatorilor aceste criterii sunturmatoarele: specificul întreprinderii; nivelul tehnic si calitatea tehnologiilor;cerintele marilor consumatori si ale micilor consumatori; posibilitati de export; preturietc.; cerintele personale (familiale, relatii personale prioritare, cunostinte).Pentru definirea pietei este necesara aprecierea clientilor potentiali si localizareaacestora, diferentierea cererii pe sezoane pentru unele produse ale întreprinderii,stabilirea dimensiunii pietei prin discutii cu potentialii distribuitori, intermediari siclienti. Este necesara, de asemenea, cunoasterea tendintei pietei prin estimarea cresteriisale potentiale, ca si identificarea si analiza concurentei pentru produsele respective.Pe baza acestor studii se stabilesc principalele directii strategice si seprocedeaza la:• selectarea produselor în functie de avantajele comparative si cerintele pietei;58 Teodor Hada – „Diagnoza, restructurare si perspective de realizare la societatile comerciale”,Editura Intelcredo, Deva, 1997.59 Letitia Zahiu si colab. - Economia întreprinderii, ASE, Bucuresti, 1995.

• cresterea sau reducerea gradului de utilizare a capacitatilor de productie înfunctie de cerere si în scopul repartizarii profitului;• alte cai de realizare a scopului fundamental al întreprinderii – maximizareaprofitului - ca: masuri de sporire a productivitatii muncii; rationalizareacheltuielilor de productie; cresterea calitatii produselor.Pentru fundamentarea celor trei componente ale etapei de evaluare strategicasunt necesare informatii care se prelucreaza si se sintetizeaza în indicatori tehnici sieconomico-financiari (Cap.XIII).Evaluarea activitatii viitoare se concretizeaza în urmatoarele sectiuni aleplanului de afaceri:

a) PLANUL DE PRODUCTIE cuprinde:• proiectarea capacitatilor de productie pe întregul flux tehnologic;• descrierea completa si precisa a produselor proiectate si stabilirea cantitatilor cese vor obtine anual (cel putin trei ani);• stabilirea necesarului de personal pe categorii si a fondului de salarii anual;• proiectarea consumurilor specifice si totale de resurse, în conditiiletehnologiilor de productie viitoare;• estimarea implicatiilor ecologice, inclusiv a impactului acestora asupracosturilor;• proiectarea costurilor unitare si a cheltuielilor pe elemente componente,produse si pe ansamblul întreprinderii.b) PLANUL DE MARKETING-COMERCIALIZAREAceasta sectiune trebuie sa fie realista si bine documentata, în vederea realizariivânzarilor proiectate si ocuparea segmentului de piata stabilit. Acest capitol al planuluide afaceri cuprinde:• sinteza analizei de piata (populatie, consumul estimat pe fiecare produs,veniturile medii ale populatiei, numarul si puterea concurentilor, tendintele pieteiproduselor, cota de piata etc.);• analiza de produs (avantaje în comparatie cu alti competitori);• strategiile de marketing (preturi practicate, reclama, promovare etc.);• estimarea cantitatilor de produse ce se vor vinde, preturile unitare pe perioade,veniturile previzibile pe fiecare produs;• reteaua de distributie a întreprinderii si modul de asigurare a transportuluiproduselor; sistemul de aprovizionare (cantitati de aprovizionat, preturi,furnizori, transport etc.).c) PLANUL FINANCIAR cuprinde:• bugetul de venituri si cheltuieli pentru perioada urmatoare, inclusiv rezultatelefinanciare si repartizarea lor pe destinatii.d) ANALIZA FINANCIARA cuprinde:• determinarea fluxului de numerar;• determinarea fluxului de numerar actualizat si calculul ratei interne derentabilitate, în cazul în care se fac investitii;• indicatorii economico-financiari, determinati în scopul sustinerii avantajelorproiectului propus sau a viabilitatii întreprinderii, în urma masurilor derestructurare sau a investitiilor propuse.e) ANALIZA DE RISC cuprinde:• determinarea riscurilor activitatii viitoare (factori posibili de risc, cuantificareafactorilor de risc si impactul asupra cheltuielilor si veniturilor viitoare).În cazul solicitarii unor credite de la banci pentru functionarea normala aîntreprinderii, în planul de afaceri trebuie estimat volumul acestora pe bazasituatiei economice a întreprinderii.Planul de afaceri este completat cu anexe si diagrame (desene sau planuri ale

produselor si obiectivului de investitii, contracte, prospecte etc.).Etapa de implementare strategica a planului de afaceriOdata evaluate alternativele propuse în planul de afaceri urmeazaimplementarea lor în practica. De aceea, implementarea devine etapa urmatoare înciclul de planificare a afacerii, adica o transpunere a planului în actiune.Etapa de monitorizare a planului de afaceriDupa implementarea planului de afaceri, acesta va trebui urmarit (monitorizat)pentru a analiza daca este îndeplinit corespunzator.Monitorizarea afacerii presupune punerea unei întrebari de urmatorul tip:CUM STIM DACA AM OBTINUT CE NE-AM PROPUS?Etape de corectieÎn final, pentru închiderea ciclului de planificare a afacerii, este necesar saexiste certitudinea ca obiectivele propuse sunt ferm urmarite. Daca însa exista abateride la obiectivele planificate vor trebui întreprinse actiuni corective pentru a aduceafacerea în cursul ei firesc.XIV.4. Detalierea unor capitole ale planului de afaceri. Rezumatulplanului de afaceri“Rezumatul” nu trebuie sa fie doar o listare a continutului planului de afaceri, citrebuie sa sublinieze principalele probleme prezentate în etapele întocmirii sale.Un punct critic ce trebuie comunicat în rezumat este competenta specifica afirmei (punctele forte) si factorii ce vor face ca afacerea firmei sa fie de succes încompetitia pe piata. Rezumatul planului de afaceri va contine:• scopul planului de afaceri: atragerea investitiilor; planul operational pentrucontrolul afacerii;• analiza pietelor: marimea pietei tinta; caracteristicile pietei tinta (demografice,geografice etc.);• firma: nevoile pe care firma le va satisface; produsele sau serviciile oferite defirma pentru satisfacerea acestor nevoi;• activitatea de marketing si vânzari; strategia de marketing; strategiile devânzare; cheia de succes în competitia pe piata;• cercetarea si dezvoltarea produselor sau a serviciilor: principalele probleme;eforturi în curs;• organizarea si personalul: managerii de succes si patronii firmei; directiilecheie de actiune vizând personalul firmei;• informatii financiare: necesarul de fonduri si folosirea lor; rezumatul istoriculuigestionarii resurselor financiare; rezumatul perspectivei financiare (incluzând ojustificare sumara a estimarii nivelurilor viitoarelor vânzari, a veniturilor sicheltuielilor si a performantei economice).Analiza si estimarea pieteiAnaliza pietei trebuie sa reflecte informatii privind sectorul din care face partefirma, industrial sau sectorul agroindustrial, problemele actuale si cercetarile de piata

ale firmei. Acestea sunt cuprinse în analiza pietei tinta si stabilirea cotei de piata afirmei.Piata tinta cuprinde:• caracteristicile distinctive ale principalelor piete tinta si ale segmentelor depiata ale firmei, îngustarea pietei tinta etc. eforturile de penetrare pe pietele tintaprivesc: cererea critica; extinderea spre nevoile curente; demografia; localizareageografica; tendinte ciclice sezoniere;• principala piata tinta: numarul de potentiali clienti; achizitionarile anuale deproduse sau servicii similare cu ale firmei; aria geografica; cresterea anticipata apietei;• penetrarea pietei urmareste: împartirea pietei; numarul de clienti; acoperireageografica; estimarea rationala a pietei;• preturile si profitul marginal: nivelul de pret; niveluri ale profitului marginal;reduceri de pret, de volum, de plati etc.;• metode de identificare a competitorilor pe piata tinta;• mediile de comunicare cu competitorii pe piata tinta;• achizitionarea de potentiali clienti: identificarea cererii, cercetarea cererii;solutionarea proceselor de evaluare a cererii; selectarea personalului de deciziedin domeniul comercial (manageri, agenti de vânzari etc.);• tendinte c heie si schimbarile anticipate pe principala piata tinta;• pietele tinta secundare si atributele cheie (cresteri demografice, tendinteviitoare semnificative).Rezultatele testului de marketing se refera la:• clienti potentiali contractanti;• demonstratiile oferite potentialilor clienti;• reactia potentialilor clienti;• importanta satisfacerii cerintelor pietelor tinta;• vointa grupurilor testate de a achizitiona produsele / serviciile firmei lanivelurile diferite de pret.Timpul de livrare. Durata de timp între asigurarea produsului/serviciului catreclient si momentul cererii se refera la: comenzi initiale, repetari de comenzi, volumullivrat etc.Competitia se refera la:• identificarea competitorilor (pe gama de produse sau servicii si pesegmentul de piata): existenta, împartirea pietei potentiale (cât de mare succesva avea firma pe piata fara a întâlni concurenta? cum vor fi noii competitoriai firmei ?: competitorii directi, competitorii indirecti);• punctele forte (avantajul competitiv): abilitatea de a satisface nevoileclientului; penetrarea pietei; reputatia; forta firmei (resursele financiare);caracteristici de personal.• punctele slabe (dezavantajul competitiv): abilitatea de a satisface nevoileclientului; penetrarea pietei; reputatia; forta firmei; caracteristici de personal;

• importanta pietei tinta a firmei pentru competitorii sai;• bariere de initiere pe piata: costul investitiilor, timp, tehnologie,caracteristici de personal, inertia clientilor, loialitatea pentru marca, relatiiexistente, existenta patentelor si a licentelor etc.Restrictiile legislative pot fi:• cerintele clientilor si reglementarile guvernamentale (metode de încadrare înreglementarile în vigoare, timpul necesar, cost);• schimbarile anticipate în cerintele legislative.Capitolul „Analiza pietei” fundamenteaza estimarea viitoare a acesteia prinstabilirea urmatoarelor elemente pregatitoare ale planului de afaceri:A – Strategia generala de marketing, care cuprinde:• strategia de penetrare a pietei;• strategia de crestere: interna, de achizitie, orizontala (asigurarea produselorsimilare pentru utilizatori diferiti), verticala (asigurarea de produse la diferiteniveluri ale lantului de distributie);• canalele de distributie (distribuitori, vânzatori cu amanuntul, vânzari propriietc.);• comunicatii (promovare, reclama, relatii publice, proces de vânzare,materiale tiparite etc.).B – Strategii de vânzare:• personalul de vânzare (vânzarea interna sau prin reprezentantiindependenti);• activitati de vânzare (cantitate de produse vândute, prospectare etc.).Analiza productiei si a potentialului tehnico – productivO atentie speciala la întocmirea acestui capitol va trebui acordata utilizatorilorplanului de afaceri. Capitolul va cuprinde:A – Descrierea detaliata a produselor/serviciilor din perspectivautilizatorului:• avantajele specifice produselor/serviciilor;• capacitatea de a satisface cererea pe piata;• avantajul competitiv;• situatia actuala (idei, prototipuri, produse în loturi mici).B – Ciclul de viata al produselor:• descrierea situatiei actuale a produselor/serviciilor raportate la ciclul lor deviata;• factorii care ar putea sa schimbe ciclul de viata anticipat alproduselor/serviciilor.C – Patente, drepturi de autor, brevete de inventii si inovatii, secretecomerciale:• drepturile de autor existente în achizitionare sau patent;• drepturi de autor, patente, brevete anticipate;• aspecte cheie ale produselor/serviciilor firmei, ce nu pot fi patentate saufara drepturi de autor;

• aspectele cheie ale produselor/serviciilor firmei, calificate ca secretecomerciale;• întelegerile legale existente între patroni si angajati privind procesulinovational din firma.D – Activitatile de cercetare – dezvoltare de noi produse:• activitati de cercetare în desfasurare;• activitati viitoare preconizate vizând cercetarea-dezvoltarea de produse;• anticiparea rezultatelor activitatilor viitoare de cercetare si dezvoltare aproduselor, vizând:- noi produse sau servicii;- noi generatii de produse sau servicii;- produse sau servicii complementare;- înlocuirea produselor sau serviciilor;• cercetarea activitatii altor firme din industria respectiva: a competitorilordirecti; a competitorilor indirecti; a furnizorilor; a clientilor (beneficiarilorproduselor/serviciilor firmei).E – Se analizeaza evolutia costurilor de productie, în perioada anterioara sise evalueaza activitatea manageriala.Ingeniozitatea si talentul echipei manageriale a firmei sunt aspecte ce trebuieremarcate si accentuate în planul de afaceri.Daca planul de afaceri este destinat pentru a atrage investitorii în firma, atunciacest capitol va trebui sa sublinieze ingeniozitatea si talentele echipei manageriale si saindice motivul pentru care acestea sunt o componenta distinctiva a competentei firmei.Trebuie tinut cont de faptul ca se investeste în oameni si nu în idei.Informatii financiareInformatiile financiare reflecta gama larga si sinteza tuturor informatiilorprezentate în toate celelalte capitole. Pot fi descrise diferite variante de clasificare aresurselor financiare.Informatiile financiare se refera la:A – Istoricul situatiei financiare a firmei care se regaseste în:• Bilantul anual;• Situatia veniturilor, a cheltuielilor si a rezultatelor;• Contul de profit si pierderi.B – Proiectarea situatiei financiare a firmei:• Anul urmator (pe luni sau trimestre): bugetul de venituri si cheltuieli,proiectia bilantului si a contului de profit si pierderi etc.• Urmatorii 3-5 ani pe trimestre si anual: bugetul de venituri si cheltuieli,proiectia bilantului si a contului de profit si pierderi etc.• Rezumatul problemelor semnificative.• Modul de prospectare a informatiilor financiare: previziune (cele mai bune

estimari); proiectare (variante).C – Analize financiare:• Istoricul situatiilor financiare; analiza indicatorilor financiari; analizatendintelor prin reprezentarea grafica.• Perspectiva situatiei financiare; analiza indicatorilor financiari; analizatendintelor prin reprezentarea grafica.Orice detalii în plus care ar putea fi utile, dar au caracter confidential, vor fiprezentate ca anexe. Anexele planului de afaceri vor fi prezentate separat de planul deafaceri propriu-zis.Principalele anexe ale planului de afaceri sunt urmatoarele:• Curriculum vitae al managerilor cheie;• Nomenclatorul de produse si situatia acestora; fisele tehnologice pe produse;• Referinte personale;• Studii de piata;• Informatii pertinente publicate (articole din ziare, referiri în carti etc.);• Patente, brevete, inventii, inovatii;• Analiza mediului ambiant al firmei;• Contracte semnificative: închirieri; contracte de vânzare; contracte deaprovizionare; contracte de leasing; întelegeri de parteneriat; întelegeriprivind stocul de actiuni; întelegeri cu angajatii; întelegeri între concurenti;asigurari etc.• Dimensionarea necesarului de resurse; consumuri specifice de resurse.În majoritatea cazurilor, cu cât planul de afaceri este mai voluminos, cu atâteste mai greu pentru un potential investitor sa-l citeasca atent, în întregime. Firmatrebuie sa fie în stare sa demonstreze potentialilor investitori sau finantatori ca a depuso munca competenta pentru întocmirea planului sau de afaceri, iar continutul acestuiasa fie bine documentat. Prin folosirea anexelor se pot utiliza informatiile suplimentaresolicitate de catre potentialii cititori, într-o forma adecvata.60

Pe baza unei analize de detaliu si a puterii de sinteza a echipei de lucrucomplexe planul de afaceri elaborat trebuie sa fie concis, clar, sa contina toateinformatiile necesare, obiectivele, rezultatele si sa exprime capacitatea „beneficiara afirmei”.În continuare, prezentam cuprinsul succint al „Planului de afaceri” în douavariante:• Planul de afaceri al unei societati care se restructureaza;• Planul de afaceri al unei societati care face investitii.60 M.Dalota, L.Donath – „ Managementul firmei prin planul de afaceri”, Editura Sedona, Timisoara, 1997.

Modelul A

Planul de afacerial unei societati comerciale care face investitii în modernizaresi solicita credit bancarCUPRINSULREZUMAT SI CONCLUZIICap. I. CONTEXTUL SECTORIALCap. II. CARACTERIZAREA AGENTULUI ECONOMICA. Date de identificareB. Patrimoniul si potentialul tehnico-productivC. Managementul si utilizarea resurselor umaneD. Diagnosticul economico-financiarE. Evaluarea generala a societatii , „punctele slabe”, „puncte forte”F. Strategia societatiiCap. III. PIETE SI MARKETINGA. Piata interna a produselorB. Piata agentului economica. Piata de desfacere a produselorb. Piata de aprovizionareC. Piata externa a produselorCap. IV. EVALUAREA ACTIIVTATII VIITOAREA. Proiectul de investitiia. Obiectul proiectuluib. Descrierea proiectuluic. Tehnologia de productie; parametrii utilajelor si consumurilespecificed. Productiile proiectatee. Calitatea produselorf. Implicatii ecologiceB. Implementarea proiectuluiCap.V. COSTURILE PROIECTULUI SI PLANUL DE FINANTAREA. Costurile de productie si veniturile estimateB. Costurile proiectuluiC. Planul de finantareCap.VI. ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARAA. Efectele realizarii proiectuluiB. Determinarea fluxului de numerar (cash-flow ).Calculul Ratei Interne deRentabilitate Financiara.C. RiscuriANEXEModelul BPlanul de afacerial unei societati comerciale cu capital majoritar de statcare se privatizeaza si se restructureaza

CUPRINSCap. I. DIAGNOSTIC GENERAL1.1. Evolutia mediului macroeconomic1.2. Prezentarea generala a societatii1.3. Diagnosticul organizarii structuraleCa. II. DIAGNOSTIC DE PIATAA. Analiza cererii1. Constrângerile pietei2. Mediul concurential- concurentii- clientii- furnizorii3. Evaluarea strategica a pietei4. Reteaua de distributieB. ANALIZA OFERTEI1. Potentialul tehnico-productiv2. Diagnosticul activitatii manageriale3. Diagnosticul economic-productivitatea factorilor4. Activitatea de marketing si rentabilitatea produselor5. Diagnosticul financiar6. Concluziile diagnosticului; puncte slabe; puncte forteCap. III. STATEGIA DE RESTRUCTURARE SI PLANUL DE AFACERI3.1. Principalele directii strategice3.2. Programul de privatizare3.3. Planul de afaceri3.3.1. Planul de productie3.3.2. Planul de marketing – comercializare3.3.3. Planul financiar3.4. Analiza financiara si riscurile activitatii viitoare3.5. Fezabilitatea proiectuluiAnexeCuvinte si expresii cheie:• plan de afaceri;• analiza diagnostic;• evaluarea strategica;• sectiunile planului de afaceri;• analiza financiara;• analiza de risc.Întrebari:1. Ce se întelege prin plan de afaceri?2. De ce este necesar un plan de afaceri?3. Ce este analiza diagnostic?4. Ce cuprinde analiza diagnostic?

5. În ce consta etapa de evaluare a activitatii viitoare a unei întreprinderi învederea elaborarii planului de afaceri?6. Care sunt sectiunile planului de afaceri?7. Ce trateaza sectiunea: Planul de productie?8. Ce trateaza sectiunea: Planul de marketing – comercializare?9. Ce trateaza sectiunea: Planul financiar?10. În ce consta analiza financiara - componenta a planului de afaceri?BIBLOGRAFIE1. Barbulescu, Ctin.,Gavrila, I., Lefter, V.,Badea, F., Pârvu, F.,Fransua, E.- Economia si gestiunea întreprinderii, Ed.Economica, Bucuresti, 1995.2. Barney J.B.,Ouchi W.G.- Organization Econo mics, San Francisco, JosseyBass, 1986.3. Betbèze, Y.P. - Économie de l`entreprise contemporaine, Ed.Nathan, Paris, 1989.4. Blendel, F. - Gestion de la production, Ed. Dunod, Paris, 1997.5. Bran, Paul - Finantele întreprinderii, Ed. Economica, Bucuresti,19976. Bressy, G.,Konkuyt C.- Économie d`entreprise, Ed. SIREY, Paris, 1998.7. Ceausu, Ion - Agenda managerului, vol. I,II,III, Ed. ATTR, 1993.8. Chandler, A.D. - Strategie et structure, Ed. d`organisation, Paris,1996.9. Cîrstea , Gh.,Pârvu, Fl.- Economia si gestiunea întreprinderii, Ed.Economica, 199910. Coriant, B.,Weinstein, O.- Les nouvelles theories de l`entreprise. La livre depoche, 1995.11. Cox S., De Serpa A.,Canby, W.- Consumer Information and Princing of LegalServices, Journal of Industrial Economics, vol.XXX,n.3, mars ,1982.12. Daniel, Soulié - Analyse Économieque et Strategie d'entreprise,

EDICEF, Paris, 1992.13. Darbelet,M, Izard ,I. - Économie d'entreprise, Ed.Nathan, Paris, 1987.14. Dobrota, Nita,si colab.- Dictionar de economie, Ed. Economica, Bucuresti,1998.15. Drücker, P.F. - Inovatia si sistemul antreprenorial, Ed.Enciclopedica, Bucuresti 1993.16. Drüker, P.F. - Management:task,responsabilities,practices, NewYork, Harper and Row, 1974.17. Dumitrescu, Mihail - Organizarea structurala a întreprinderii, Ed.Stiintifica, Bucuresti, 1969.18. Dumitrescu, Mihail - Management general, Ed. Burounion, Oradea,1995.19. Gheorghita, Mircea - Strategii de dezvoltare a firmei, Univ. Ecologica,Bucuresti, 1994.20. Günter, Wönhe - Einfuhrung in die Allgemeine Betriebs-Virtschaftslehre 16 Aufjage Verlag Vahlen,Munchen, 1986.21. Hart P.E. - Experience Curve and Industrial Policy,International Journal of Industrual Organization,1983.22. Hill C.W. - Internal Capital Market Control and FinancialPerformances in Multidivisionnal Firms , Journal ofIndustrial Economics, septembre, 1988.23. Kotler, Ph.,Dubois, B.- Marketing – Management, Ed. Teora, Bucuresti,1997.24. Labourdette A. - Stratégies d'entreprises, Paris, Montchrestien, 1989.25. Lefter,Vi orel , Manolescu,Aurel- Managementul resurselor umane, Studii de caz,Ed.Economica , Bucuresti, 1999.26. Manolescu, Aurel - Managementul resurselor umane, Ed.Economica,Bucuresti, 2000.27. Margulescu, Dtru Maria,NiculescuRobu, V.- Diagnostic economico-financiar, Ed. Romcart,Bucuresti, 1994.28. Mihuleac, Emil - Bazele managementului, Ed. TEMPUS, Bucuresti,1994.

29. Mintzberg, Henry - Structure et dinamique des organisations, Ed.d`organisation, 1984.30. J.L. Le Moigne, D.Carré - Auto-gestion de l'entreprise, Les Edisionsd'Organisation, Paris, 1997.31. Moldoveanu, George - Conducerea operativa a productiei, A.S.E,Bucuresti, 1993.32. Murgescu, Costin - Mersul ideilor economice la români, Ed.Enciclopedica, Bucuresti, 1990.33. Negrutiu, Constantin,Cazan, E.,Zahiu, Letitia,Pruda, S., Manu, S.- Economia si gestiunea întreprinderii, Ed. Augusta,Timisoara, 1998.34. Nicolescu, Ovidiu,Verboncu, Ion- Management, Ed. Economica, Bucuresti, 1995.35. Nicolescu, Ovidiu(coordonator)- Strategii manageriale de firma. Ed. Economica,1996.36. Pezrelevade , J. - Économie de l’entreprise, Fayard, Paris, 1989.37. Popescu, Dan - Conducerea afacerilor, Ed.Scripte, Bucuresti, 1995.38. Porter, M.E. - Choix strategiques et concurrence, Ed. Economica,Paris, 1982.39. Russu, Corneliu - Organizarea structural-informationala aîntreprinderii, Ed. Politica, Bucuresti, 1978.40. Stokes, D. - Small Business Management – An active learningapproach, Ed. D.P. Publications, Londra, 1992.41. Tietard, R. - La strategie d`entreprise, Mc Graw-Hill, 1990.42. Toma, M.,Chivulescu, M.- Ghid practic pentru audit financiar, Ed. Corpulexpertilor contabili, Bucuresti, 1995.43. Topala, Eugen - Fezabilitatea – restructurare, Ed. Semne, Bucuresti,1996.44. Varian, H.R. - Intermediate microeconomics, W.W. Norton andCompany, New York, 1990.45. Vasile, Dan - Restructurarea organizarii si conducerii firmei, Ed.Economica, Bucuresti, 1993.46. Williamson, R.D. - The nature of the firm, Oxford University, 1991.47. Zahiu, Letitia,Gheorghita, M.,

Nastase, M.Leonte, J.,Stoian, Mirela- Economia întreprinderii, ASE, Bucuresti, 1995.48. Zorlentan, Tiberius.a- Microeconomie, Ed. Economica, Bucuresti, 1994.49. x x x - Legea nr.31/1990 privind societatile comerciale,republicata , M.Of. al României nr.33/29 .I.199850. x x x - Hotarârea Guvernului nr. 64/1991 privindelaborarea studiului de fezabilitate.51. x x x - Legea nr.64/1995 privind procedura reorganizariijudiciare si a falimentului, republicata, M.Of. alRomâniei nr.608/199952. x x x - Ordonanta de Urgenta a Guvernului privindprivatizarea societatilor comerciale. M.Of. alRomâniei, nr.608, dec.1997.53. x x x - Lege privind stimularea întreprinzatorilor privatipentru înfiintarea si dezvoltarea întreprinderilor micisi mijlocii. M.Of. al României nr.349,iulie 199954. x x x - Strategia nationala de dezvoltare a României petermen mediu, Guvernul României , Bucuresti, 200055. x x x - Hotarârea Guvernului României nr.15 privindorganizarea si functionarea Ministerului pentruÎntreprinderile Mici si Mijlocii si Cooperatie. M.Of.alRomâniei nr.13 ian.2001