EDUCATIA ECOLOGICA

Etimologic, cuvântul “educaţie”provine din latinescul “educo, educere”, termen

care în limbajul uzual are deopotrivă, două semnificaţii. În primul rând el desemnează

acţiunea de “a scoate din”,”a ridica”,’a înalţa”, de unde semnificaţia actului educaţional

ca modificare, transformare, susţinere a trecerii de la o stare (primară, ereditară sau

dobandită pe parcurs), la alta nou-formată, în lanţul dezvoltării; imprimarea unei direcţii

de acţiune dinspre interior în vederea armonizării conduitei individuale cu normele

sociale ale comunităţii. În planul al doilea, acelaşi termen indică acţiunea de “a creşte”,”a

îngriji”,”a hrăni” (plante, animale, oameni), iar de aici educaţia a fost înţeleasă ca

activitate de creare a condiţiilor necesare creşterii (fizice, biologice), dar şi ingrijirii,

dezvoltării psihice, morale şi spirituale.

În “Dicţionar de pedagogie, Ed.Didactică şi Pedagogică, 1979, educaţia era

definită astfel ”proces prin care se formează, se dezvoltă şi se maturizează laturile

fundamentale ale fiinţei umane: fizicul, psihicul, moralul, esteticul; cognitivul, afectivul,

volitivul; o trăsătură, o funcţiune. Proces de devenire a omului “fiinţa-în-sine” (fiinţa

umană doar ca posibilitate) , “pentru sine”(fiinţa umană ca realitate), care îşi dă seama de

ceea ce este, ce nevoi are şi cum să acţioneze eficient. Educaţia înseamnă atât această

devenire, mijloacele, metodele, procedeele şi tehnicile necesare exercitării influenţelor

formative, producerii devenirii, cât şi rezultatul devenirii. Ea se produce atât prin alţii cât

şi prin sine (autoeducaţia), totdeauna fiind prezente ambele aspecte. În sens foarte larg,

educaţia este forma de interacţiune dintre fiinţa umană în devenire, propria sa activitate,

lucrurile din jur, semnificaţiile umane ale acestora şi ceilalţi oameni, cu modurile lor de a

fi şi de a acţiona”.

MODALITĂŢI DE REALIZARE A EDUCAŢIEI ECOLOGICE LA

PREŞCOLARI.

Educaţia ecologică trebuie să fie un proces care să înceapă de la vârsta preşcolară,

având drept scop prezentarea datelor, a corelaţiilor valorilor, problemelor şi soluţiilor,

toate acestea fiind raportate la ecologie, la relaţia om-mediu.

Cunoaşterea naturii trezeşte gândirea copilului, contribuie la dezvoltarea capacităţii

creatoare, la dezvoltarea vorbirii corecte şi coerente, făcându-l astfel pe copil să mediteze

asupra fenomenelor şi corpurilor ce-l inconjoară.

Ştim cu toţii că sănătatea este bunul cel mai de preţ al omului, aceasta fiind o

calitate a organismului uman, omul având răspunderea de a o menţine de-a lungul vieţii.

Copilul de vârstă preşcolară nu are informaţii şi atitudini faţă de problemele de sănătate,

de aceea , toţi cei din jurul lui ar trebui să îl ajute să înţeleagă modul de păstrare al

acesteia, de ocrotire a naturii, de formare a unor comportamente şi deprinderi faţă de

plante şi animale.

Astfel, grădiniţa face primii paşi în formarea unor conduite ecologice adecvate

ocrotirii şi îngrijirii naturii. Pentru realizarea acestora, tot mai mult se pune accent pe

organizarea de activităţi, care să-i pună pe copii în contact direct cu natura, spre a-i

cunoaşte tainele şi frumuseţile.

Preşcolarii trebuie să realizeze că problemele mediului înconjurător sunt ale lumii

întregi, ale fieăaruia dintre noi, iar fiecare acţiune negativă a noastră, oricât de

insignificantă ar fi, poate să afecteze în mod distructiv natura. Semnalele de alarmă

lansate de specialişti, explicaţiile şi statisticile întocmite de aceştia au un rol incontestabil,

dar pentru implicarea şi actiunea eficientă de formare în sens ecologic se ajunge prin

sensibilizare şi prin antrenarea componentelor afective şi volitive ale copiilor. De aceea,

activităţile de educaţie ecologică se desfăşoară într-o atmosferă relaxantă, unde interesul

şi comunicarea să încurajeze initiaţivele, dar şi optiunile fiecăruia.

Abordarea educaţiei ecologice în grădiniţă prezintă anumite particularităţi

metodologice, scopul final al acestui demers fiind formarea unui comportament ecologic

adecvat şi derularea de acţiuni concrete de protecţie a mediului înconjurător. Schema

logică de abordare a educaţiei ecologice prezintă câteva etape care descriu un traseu

formativ ce poate fi urmat de către orice cadru didactic, prin valorificarea atentă a

conţinutului şi metodologiei specifice disciplinei:

Perceperea şi observarea naturii.

Această primă etapă poate fi realizată cel mai bine prin ieşirile în natură, excursii,

tabere. Este primul pas de contact nemijlocit cu elementele mediului şi constituie

premisele etapelor urmaăoare.

Determinarea trăirii unor senzaţii şi sentimente şi conştientizarea copiilor asupra

acestora.

În urma perceperii aspectelor din mediul înconjurător, copiilor li se atrage atenţia

asupra plăcerii de a privi cerul senin, de a trage în piept aerul curat al unei păduri, de a

asculta susurul unui pârâu etc. În această etapă educatoarei îi revine rolul de a discuta şi

a atrage atenţia asupra acestor aspecte şi de a sublinia beneficiile unui mediu curat,

sănătos, precum şi apartenenţa noastră la sistemele naturale de viaţă şi comunicarea

existentă între noi şi mediul natural.

Implicarea personală. .

Prin discuţii, în urma stabilirii locului şi rolului fiecăruia în spaţiu şi timp, în

cadrul social pot fi relevate modalităţi de implicare individuală, felul în care putem fi de

folos.

Asumarea responsabilităţii.

Această etapă este esenţială în formarea unei structuri comportamentale adecvate.

Existând implicare, trebuie să existe şi responsabilitate. Etapele menţionate, de

desfăşurare a educaţiei ecologice asigură, potrivit nivelului acestei vârste, adoptarea

comportamentului ecologic. Este implicit faptul că informaţia motivează, însoţeşte şi

susţine percepţia senzorială, analiza senzaţiilor, încadrarea în sistemul natural de viaţă,

definirea rolului personal, respectiv, implicarea individuală şi asumarea responsabilităţii.

Alcătuirea unei strategii de acţiune.

Această etapă reprezintă trecerea spre acţiunea concretă. Faptul că în calitate de

cadre didactice, organizăm acţiuni diverse împreună cu copiii, nu este suficient.

Realizarea, într-adevăr importantă, ar fi să forăm copiilor acel interes şi acele abilităţi

care să le permită să înţeleagă cum se organizează astfel de acţuni şi să acţioneze din

imbold propriu.

Pentru a le forma copiilor o conduită ecologică putem porni de la o idee simplă,

dar destul de eficientă în planul emoţiilor şi sentimentelor: transpunerea copilului în locul

elementului din natură care a suferit o agresiune din partea omului. Pus în postura celui

agresat şi care nu se poate apăra singur, copilul va realiza că trebuie să acorde “drept la

existenţă” tuturor elementelor mediului din jurul său. Treptat va înţelege că orice acţiune

de distrugere sau exterminarea de orice fel este cât se poate de dăunătoare pentru că

strică echilibrul naturii.

Tot mai mult se implementează programe naţionale şi internaţionale pe teme

ecologice, o serie de proiecte educaţionale ecologice, dintre care ”Grădina verde de la

grădi”, la acesta participând şi unitatea noastră.

Există o multitudine de modalităţi de realizare a educaţiei ecologice la nivel

preşcolar, însă trebuie să existe o motivaţie a cadrelor didactice, o conştientizare a

acestora că ocrotirea, protecţia şi conservarea mediului sunt probleme foarte importante

care trebuie cunoscute de la o vârstă fragedă , că lumea se confruntă cu grave probleme

ecologice , care ar trebui evitate sau înlăturate de către cel care le-a produs- omul. şi de ce

nu, acest om să fie chiar copilul preşcolar?

Educaţia ecologică se poate desfăşura fie prin proiecte educaţionale, cât şi prin

activităţi extracurriculare (vizite, plimbări, excursii, tabere), prin activităţi optionale,

activităţi frontale dirijate (observări, lecturi după imagini, jocuri didactice, povestiri ,

memorizări convorbiri etc) şi prin intermediul jocurilor şi activităţilor alese (jocuri de rol,

jocuri de masă, jocuri de perspicacitate, jocuri de construcţii etc), iar în cadrul programei

existente a activităţilor din grădiniţă, la fiecare capitol se pot realiza şi aspecte ale

educaţiei ecologic.

Educaţia ecologică are o componentă de bază şi anume “igiena”. Domeniul de

cunoaştere al educaţiei ecologice este vast. O importanţă deosebită pentru educaţia

preşcolarului o au următoarele domenii de cunoaştere:

- igiena mediului - atmosfera

- igiena mediului – apa

- igiena mediului – solul

- igiena habitatului – locuinţa, instituţiile publice

- igiena alimentaţiei – alimente

Pentru a înţelege mai bine ce înseamnă educaţie ecologică voi da câteva definţtii.

IGIENA studiază raporturile necesare şi întâmplătoare dintre om şi multitudinea

de factori din mediu pentru definirea capacităţii de adaptare a mediului populaţional la

mediul ambiant în continuă schimare.

MEDIUL AMBIANT reprezintă ansamblul factorilor geografici, biologici,

sociali, în care se desfăşoară viaţa, munca indivizilor, a colectivităţii umane.

FACTORUL ECOLOGIC delimitează acei agenţi de mediu care sunt modificaţi ,

influenţaţi de activitatea umană şi care vor acţiona diferit în funcţie de modul în care au

fost modificaţi.

Cele mai multe taine despre natură putem începe a le dezlega de la vârsta

preşcolară. Pornind de la curiozitatea şi interesul pe care îl manifestă copilul, consider că

educaţia ecolgică alături de celelalte laturi ale educaţiei îl pot forma pe copil să fie un bun

protector al vieţii proprii, a celor din jurul lui dar şi al mediului înconjurător.

Toate acestea sunt mijloace preţioase de a-i educa pe copii pentru cunoaşterea

mediului înconjurător, prezentându-le relaţia dintre plante, animale şi om. Totodată

trebuie să le dezvăluim şi unele aspecte negative, pentru a-i pregăti mai bine în dorinţa

de a ocroti natura:

Pericolul dispariţei unor specii de animale şi plante;

Efectul negativ al vânării unor animale şi păsări aflate pe cale de dispariţie;

Pericolul în care se află insectele în urma poluării apei şi a aerului, în condiţiile în

care constituie hrana acestor vieţuitoare;

Acţiunile nefaste ale omului (defrişarea pădurilor, distrugerea vegetaţiei,

degradarea arborilor) şi urmările lor.

În educarea deprinderilor de atitudine ecologică faţă de mediul înconjurător şi

natură, educatoarele ar trebui să se ocupe de următoarele aspecte:

Păstrarea curăţeniei în curtea grădiniţei, în parcuri, grădini, păduri cu diverse

prilejuri;

Menţinerea integrităţii arborilor şi florilor;

Întreţinerea spaţiilor verzi;

Plantarea de pomi, de flori şi îngrijirea lor; adică să participe practic la protejarea

mediului.

Ocaziile prin intermediul cărora se pot forma copiilor o educaţie ecologică sunt

multiple. În toate activităţile de observare a unor plante şi animale, pe lângă

sistmatizarea cunoştinţelor despre părţile componente, se va orienta activitatea spre

sensibilizarea copiilor în a le îngriji şi ocroti pentru că şi acestea sunt fiinţe fragile,

sensibile şi lipsite de orice mijloc de apărare.

Prin observări ale florilor, legumelor etc. copiii văd şi înţeleg că aceste plante au

nevoie de aer, apă, caldură şi lumină, pentru a se menţine în viaţă, că rădăcina absoarbe

apa şi sărurile minerale, iar frunza prepară hrana plantei.

Cunoaşterea animalelor şi a mediului lor de viaţă sunt subiecte interesante pentru

copii. Înţelegerea comportamentului animalelor în scopul reglării comportamentului

uman faţă de ele constituie o cerinţă importantă.

Ideea de protecţie a animalelor, de apărare a lor faţă de intemperii şi faţă de

acţunile novice ale omului, ca şi relaţiile de prietenie posibilă între copii şi animale,

constituie un fond valoros, inepuizabil din punct de vedere educativ.

Observând animalele de casă, copiii dovedesc interes deosebit pentru a cunoaşte

parţile corpului, aspectul blănii, modul de hrănire şi manifestă în general dorinţa de a se

juca cu acestea. Atunci li se vor specifica anumite reguli de igienă.

Când vorbim de educaţie ecologică vorbim despre cei trei factori esenţiali: apă,

aer şi sol

Un domeniu de cunoaştere foarte apropiat de viaţa copilului este igiena apei.

Copilul trebuie să ştie că apa reprezintă un mediu vital datorită multiplelor roluri pe care

le indeplineşte. Ei trebuie să mai ştie că apa pe care o folosim nu vine aşa în starea în care

este direct de la sursă, ci ea trece printr-un complex proces de purificare.

De aceea, pentru a menţine calitatea apei trebuie să cunoaştem şi să respectăm

norme de prevenire şi combatere a poluării apelor. Trebuie să-i facem pe copii să

înţeleagă că poluarea apei înseamnă alterarea calităţilor fizice, chimice şi biologice. În

acest sens se pot desfăşura o serie de activităţi în care copilul să fie implicat în mod direct

- observarea unor imagini, planşe, afişe, pliante referitoare la importanţa

apei în viaţa omului;

- colecţionarea unor ilustraţii şi confecţionarea de albume cu titlul “Apa o

parte din viaţa mea”

- jocuri cu rol: “De-a scafandrii” , “Micii pescari”

- lecturi, imagini, diapozitive. filme , emisiuni TV, despre fenomene

naturale (ploaia, furtuna, inundaţii, incendii naturale etc)

- concurs pe bază de fişe individuale pe tema “Aşa da, aşa nu!” între grupe

din grădiniţă sau între grădiniţe;

- vizită la RAJAC , întâlnire cu specialişti;

- întâlnire cu specialişti din cadrul Agenţiei de protecţie a mediului –

prezentare de diapozitive, diafilme, casete video cu fenomene naturale

surprinse;

- organizarea unei expoziţii în unitate cu lucrări de arte plastice cu tema

“Apa, o parte din viaţa mea”;

- activitate practică de îngrijire a peştilor în acvariu cu tema “Apa, viaţa

lor”;

- convorbire pe bază de ilustraţii cu tema “Sănătate cu fructe şi legume

spălate”;

- activitate practică de îngrijire a colţului naturii din curtea grădiniţei “Şi ele

au nevoie de apă”;

- concurs între grădiniţe cu tema “Apa curată, sănătate de durată” – concurs

pe tema poluării apei.

În cadrul unui proiect despre apă s-ar putea face observări cu tema “Apa curată şi

apa poluată”-în cadrul unei drumeţii în zona Someşului, prin activităţi aplicative

“Filtrarea apei”, prin experieţte “Circuitul apei în natură”, activităţi practice “Alcătuim un

terariu”, memorizări “Apa bună, apa rece”, dramatizări “Ploaie pentru apa cea mică”, prin

activităţi matematice (măsurăm cantităţi de apă cu paharul, sticla etc).

IGIENA MEDIULUI - atmosfera este un domeniu vast, dar aici ne-am putea axa pe

cunoaşterea componentelor mediului înconjurător apropiat, ca rezultat al observării şi

investigării elementelor şi fenomenelor din natură (temperatură, umiditate, curenţi de aer)

şi înţelegerea importanţei unor fenomene importante în viaţa planetei şi a omului.

La aceste domenii de cunoaştere se pot organiza activităţi ca:

- exerciţii simple de percepere şi înţelegere a importanţei unor fenomene

naturale în viaţa omului;

- exerciţii de observare directă şi dirijată a unor fenomene naturale;

- experienţe practice pentru determinarea importanţei unor fenomene

naturale în viaţa omului;

- înregistratrea privitoare la producerea şi efectele unor fenomene naturale

sub formă de colaje cu ilustraţii;

- exerciţii de formare a unor comportamente şi atitudini adecvate în raport

cu natura, având la bază sfaturi şi imperative de tipul “convinge-te”;

- joc cu rol “Ce pot face copiii pentru menţinerea aerului curat”?;

- exerciţii de tipul “gândeşte-te şi răspunde!”- fişe de muncă individuală;

- jocuri: “Baloane de săpun”, “Calendarul naturii” – pentru sesizarea

proprietăţii aerului;

- joc cu rol “Ce fac când sunt singur acasă” – adoptarea unor atitudini şi

compartamente în cazul unor pericole provocate de fenomene naturale;

- convorbiri pe bază de ilustraţii pe tema “Cum cresc mare şi voinic?”;

- observarea dirijată a unor ilustraţii referitoare la atmosferă, precum şi

vizionarea unor diapozitive, filme, emisiuni TV, reprezentantive în acest

sens;

- întalnire cu un specialist în meteorologie, iar dacă este posibil efectuarea

unei vizite la un observator meteorologic;

Un proiect cu tema “Aerul” ar putea cuprinde observări: “Aerul poluat din oraşul

meu”, lectură după imagini “Consecinţe ale poluării aerului”, activităţi practice

(“construirea unei giruete” pentru a observa mişcarea aerului), activităţi artistico-plastice

”Pomul meu, viaţa mea”, experimente ”Unde se gaseşte aer?” (în baloane umflate, într-o

cărămidă etc), prin jocuri didactice “Aşa da, aşa nu”, ”Să respirăm sănătos”, prin acţiuni

de depoluare a aerului în grădiniţa (aerisirea sălilor, mai putin zgomot), prin vizita la o

firmă de salubrizare din oraş şi la groapa de gunoi, prin excursii în pădure, prin

organizarea unei zile pe săptâmană sau a unei săptămâni de colectare a deşeurilor

poluatoare ale aerului, prin povestiri cu început dat “Ce s-ar întâmpla dacă”, prin

compunerea de sloganuri pe tema protecţiei aerului, realizarea unor portofolii cu afişe,

postere, proverbe, poezii, poveşti create, desene, fotografii realizate pe parcursul

activităţilor desfaşurate, prin jocuri de mimică şi pantomimică “Ai grijă de aerul

curat”etc.

Igiena solului este un alt domeniu al educaţiei ecologice unde preşcolarii trebuie

să ştie că solul reprezintă un factor de mediu esenţial în existenţa şi dezvoltarea

colectivităţii umane.

Poluarea solului înseamnă toate acţiunile ce produc dereglarea funcţiei normale a

solului ca suport şi mediu de viaţă manifestat prin intervenţia raţională a omului în

exploatarea unor elemente sau fenomene din lumea înconjuratoare. În acest sens se pot

organiza activităţi cum ar fi:

- joc cu rol “Prietenii omului în natură”;

- excursie în locul unde se evidenţiază acţiunea asupra mediului;

- realizarea unor albume cu ilustraţii evidenţiind intervenţia omului în

natură;

- relatarea unor întâmplări cu urmări pozitive sau negative asupra mediului

înconjurător, trăite sau aflate de copil;

- joc cu rol “Copiii pot fi prietenii naturii contribuind la protejarea mediului

înconjurător? Cum?”;

- activităţi practice de amenajare a unor spaţii naturale, în vederea prevenirii

sau eliminării efectelor nedorite ale unor fenomene naturale;

- colecţionarea de imagini, jetoane, ilustraţii, informaţii despre unele

fenomene ale naturii ( apă, foc, vânt, cutremur, alunecări de teren,

inundaţii, în vederea realizării unui album cu tema “Din curiozităţile

naturii”;

- joc cu rol “Este întotdeauna natura prietena mea?”.

La acest domeniu de cunoaştere o importanţă deosebită pentru preşcolari o are

cunoaşterea şi respectarea regulilor de prevenire a efectelor nedorite, cauzate de unele

fenomene naturale asupra unor segmente ale lumii vii şi nevii. Exemple în acest sens

sunt:

- lecturarea unor poveşti şi legende privitoarea la producerea unor fenomene

naturale şi a efectelor asupra omului;

- selectarea şi învaţarea unor proverbe, zicători, texte şi poezii referitoare la

fenomene naturale (ploaia, ceaţa, bruma, ninsoarea, etc);

- exercitţi şi activităţi practice de justificare a afecţiunii şi respectului faţă

de natură, pornind de la situaţii concrete: “Arde pădurea”, “Să îngrijim

parcul de joacă”, “Să îngrijim păsărelele”.

Un proiect cu tema “Solul”ar putea să cuprindă observări, convorbiri” Prietenul

nostru, Pământul”, memorizări” Ecologiştii”, ”Pământul”, diapozitive şi imagini video”

Vieţuitoarele pământului”, pictura “Planeta veselă. Planeta tristă”, plimbări în natură şi în

zona industrială a oraşului, excursii, vizite, activităţi gospodareşti” Cum plantăm o

floare?”, ”Ştergem praful de pe frunze”, ”Îngrijim peştişorii din acvariu”, activităţi

practice – jucării din materiale reciclabile etc

Un alt domeniu de cunoaştere al educaţiei ecologice este cel al habitatului.

HABITATUL este mediul în care omul îşi petrece cea mai mare parte a existenţei

sale. Malraux spune: “Un om nu este altceva decât suma actelor sale, a ceea ce a facut şi

a ceea ce poate să mai facă”.

Habitatul, fiind considerat mediul în care îşi petrece majoritatea timpului său, este

axat pe locuinţa şi instituţiile publice unde omul îşi desfăşoară activităţile zilnice.

Pentru a contribui la dezvoltarea şi menţinerea sănătăţii omului şi colectivităţii,

atât locuinţa cât şi instituţiile publice trebuie să îndeplinească nişte norme igieno-

sanitare. Nerespectarea lor duce la îmbolnavirea individului şi a colectivităţii. În acest

sens putem organiza o serie de activităţi cum ar fi:

- convorbiri cu tema “Casa mea, familia mea”;

- joc cu rol “Ce fac când sunt singur acasă?”

- selectarea şi învăţarea unor proverbe , zicători, texte şi poezii referitoare la

igiena locuinţei “Omul sfinţeşte locul şi omul dărâmă!”;

- convorbiri cu tema “Camera mea”;

- joc cu rol “De-a familia”;

- exerciţii de formare a unor comportamente şi atitudini adecvate spiritului

gospodăresc de păstrare a bunurilor.

Ultimul domeniu de cunoaştere tratat este cel al igienei alimentaţiei.

Copilul trebuie să ştie că tot ce foloseşte pentru alimentaţia omului trebuie să

respecte nişte norme igieno-sanitare:

- igiena produsului respectiv;

- termenul de valabilitate al produsului;

- locul de comercializare.

Toate aceste norme trebuie respectate pentru evitarea îmbolnăvirilor individuale şi

în colectivitate.

Pentru aceasta se pot organiza o serie de activităţi de unde copilul învaţă că igiena

alimentelor este o condiţie importantă în menţinerea sănătăţii cum ar fi:

- convorbire cu tema “Sănătate cu fructe şi legume spălate”;

- joc cu rol: “La magazinul de alimente”;

- concurs între grădiniţe cu tema “Ce ştim despre sănătatea noastră?”, “Cum

ne ferim de microbi?”;

- joc cu rol: “De unde faci cumpărăturile?”;

- vizionarea de diafilme, diapozitive, casete video cu aspecte din viaţa

oamenilor şi sublinierea efectelor negative ale alimentelor păstrate

necorespunzător;

- întâlnire cu specialişti de la Direcţia sanitar – veterinară, vizita la un

centru de direcţie sanitar – veterinară din pieţe.

Referitor la deşeuri, se pot realiza anumite teme cum ar fi: observări ale deşeurilor

în natură, observarea locurilor special amenajate pentru colectarea deşeurilor reciclabile

sau refolosibile, vizite la tipografie, prin povestiri ale educatoarei “Baieţelul de hârtie”,

lectura “Povestea brazilor şi a hârtiei”, povestiri ale copiilor după un şir de ilustraţii,

memorizări “Oraşul meu”, joc didactic”Fiecare deşeu în coşul său”, jocuri de creaţie “Pe

stradă”, “De-a micii ecologişti”, actţuni practice de colectare şi sortare a deşeurilor,

activităţi practice cu materiale refolosibile, prin dansuri tematice ”Natura suferă.

S.O.S.Natura!”

Temele despre stările de agregare a apei şi precipitaţiile atmosferice, evidenţiază

rolul apei în natură şi societate.

Convorbirile libere: „De ce trebuie curăţaţi pomii?”

„Ce s-ar întâmpla dacă n-am avea aer, apă sau lumină?”

„Cum să îngrijim natura?”

“Cum sunt pedepsiti cei care o distrug?” sunt întrebări pe

care copiii le pun, iar răspunsurile oferite de educatoare sau date de ei arată dorinţa

acestora de a cunoaşte obiectele şi fenomenele ce se produc în natură şi explicarea lor

corectă este o pârghie de percepere a legăturii între fenomene şi interdependenţa lor.

Cele mai frumoase activităţi sunt povestirile create de copii.

Aceste povestiri reprezintă un real suport de verificare a cunoştinţelor, a modului în care

copiii percep şi interpretează realitatea înconjurătoare. Conţinutul lor este în concordanţă

cu gradul de dezvoltare al imaginaţiei şi volumului de cunoştinte acumulat.

Natura are nevoie de prieteni. Nu mila de vieţuitoare, ci respectul este necesar

unei adevărate prietenii cu natura. De aceea este nevoie de o practizare cu întreaga

natură , apoi este necesară integrarea armonioasă a noastră, a oamenilor în natură, fără a

provoca daune care de mute ori, sunt ireversibile. Natura trebuie ocrotită ca un tot întreg.

Orice copil poate deveni un prieten al naturii, cu condiţia să respecte natura.

Aceasta înseamnă azi, mai mult ca oricând, să o privească în calitate de adevărat ecolog-

cetăţean, cu gândul refacerii ei. Uneori cuvintele, expresiile copiilor ni se par “trăsnite”,

dar dincolo de partea hazlie, educatorul descoperă modul de gândire original, alimentat

de o curiozitate şi o imaginaţie ieşite din comun. Avalanşa de întrebări cum ar fi: “Ce e

luna?”, “Ce-i soarele?” , “ Cum apar plantele, oamenii?”, “De ce nu se simte când

pământul se învârte în jurul Soarelui?” , “De ce sunt războaiele?”, “De ce sunt răi

oamenii?”, “De ce se ceartă mama cu tata?”, “De ce, de ce, de ce …”. Din lipsa de timp

sau alte motive, adulţii se mulţumesc să răspundă în glumă sau să amâne răspunsurile

până când vor creşte mai mari, ignorând faptul că acum e terenul fertil pentru a semăna

sămânţa cunoaşterii, pentru că acum gândirea e mai creativă, memoria mai plastică,

mintea mai iscoditoare.

În munca cu preşcolarii, pentru a te face înţeles trebuie să faci efort, să vezi ce şi

cât ştiu sau pot înţelege copiii.

“Dacă vreau să reuşesc în a aduce pe cineva la un anumit punct, în primul rând

trebuie să văd cum pot să ajung în lumea lui şi să încep de acolo” , spunea, în acest sens

filozoful danez S.Kierkegaard. Explicaţiile formulate trebuie să fie cât mai accesibile cu

putinţă. În marea lor majoritate părinţii, bunicii, nu pot, nu au pregătirea necesară şi nici

timpul pentru a face acest efort. Speranţele lor se îndreaptă spre grădiniţă şi şcoală unde

trebuie să gasim şi timp şi răbdare şi înţelegere pentru o astfel de iniţiere, dezbatere şi

comunicare. Preşcolarii trebuie să înţeleagă că oriunde se află, atât omul cât şi celelalte

vietăţi au nevoie de condiţii esenţiale mediului de viaţă: sol, aer, apă, hrană

Educaţia ecologică trebuie să ofere perspective reale în restabilirea acelor relaţii

între om şi natură care să aibă la bază înţelegerea, cunoşterea şi respectarea normelor şi

legilor sanogenetice.

Lumea care ne înconjoară a fost şi mai este o taină. Existenţa umană s-a schimbat în

cursul timpului ca rezultat al curiozităţii şi gândirii omului precum şi ca o consecinţă a

nevoii de a-şi face din natură un prieten.

Pentru a înţelege, a explica şi a formula nişte concluzii cu privire la tainele naturii

trebuie mai întâi să observi (privind, auzind, mirosind, pipăind, gustând), fie folosind

anumite instrumente (lupă, microscop) , fie făcând anumite experimente.

După cum spune un vechi proverb “omul sfinţeşte locul şi omul il dărâmă”, noi

oamenii suntem consideraţi factorul principal de stabilire a relaţiilor om – natură.

În concluzie, putem spune că nu există activităţi anume pentru o educaţie ecologică

ci prin toate activităţile şi acţiunile ce le desfăţurăm în grădiniţe , copiii îşi pot însuşi

numeroase noţiuni şi cunoştinte despre problematica ecologiei. Să luăm ca motto al

activităţii noaste, afirmaţia lui Piaget: „Copilul trebuie lăsat să descopere el însuşi

adevărul acţionând în mod practic, deoarece scopul şcolii este de a forma creatori,

inventatori, şi nu de a forma indivizi care să repete ceea ce au învăţat generaţiile

precedente.”

Scopul final al educaţiei ecologice este acela de a-l face pe copil să cunoască,

să-şi însuşească, să respecte normele şi regulile de prevenire şi combatere a

efectelor nedorite cauzate de unele fenomene naturale, de protejare a mediului

înconjurător, de menţinere a sănătăţii individuale şi colective şi să înţeleagă necesitatea

cultivării comportamentelor şi atudinilor de protecţie şi autoprotecţie în raport cu natura.