EMINESCUUN VEAC DE NEMURIRE

BUCURESTI, EDITURA MINERVA, 1991

EMINESCU SI ARTELE

FRUMOASE 

«

 Ziua de naştere a lui Eminescu tinde să rămână

sărbătoare a poeziei. Insul s-a topit profund în

concepte, în viziuni şi în metafore, şi iată-l astăzi,

renăscând în noi, din ce în ce mai viguros, ca o

coloană fără de sfârşit » (Nichita Stănescu).

A

rtiştii care i-au întruchipat trăsăturile în bronz şi

marmură sau în pictură, s-au oprit cu predilecţie

la înfăţişarea adolescentină a poetului, folosind

ca document iconografic prima fotografie

cunoscută, cea mai larg răspândită, realizată la

Praga, înainte de a sosi la Viena.

E

minescu apare ca un visător, contemplativ în toată

splendoarea astralei sale frumuseţi. Caragiale avea

să-şi amintească: „o figură clasică încadrată de

nişte plete mari, negre, o frunte înaltă şi senină,

nişte ochi mari - la aceste ferestre ale sufletului se

vedea că cineva este înlăuntru, un zâmbet blând şi

adânc melancolic. Avea aerul unui tânăr coborât

dintr-o icoană, un copil predestinat durerii, pe

chipul căruia se vedea scrisul unei dureri viitoare”.

P

rimul monument consacrat lui Eminescu, prin

subscripţie publică, la numai un an de la moartea

lui, este bustul realizat de sculptorul Ion Georgescu,

inaugurat la 11 septembrie 1890 în parcul oraşului

Botoşani. În anul următor i s-a modelat şi un

medalion pentru mormântul de la Bellu. Un bust

realizat de Vladimir Hegel a fost amplasat în 1892

în faţa Ateneului Român. La Iaşi în grădina Copou, I.

Mateescu a aşezat în 1934 un bust al lui Eminescu.

I

. Jalea, Niculina Ilie I. Shmidt-Faur,

I. Irimescu, C. Medrea reprezintă

sinteza unor îndelungate căutări ce-i

definesc poetului, eternitatea în

planul creaţiei.

EMINESCU. BUST

Ion Jalea Niculina Ilie

EMINESCU. BUST

I. Shmidt-Faur Ion Irimescu

EMINESCU. BUSTC. Medrea

STATUIA LUI MIHAI EMINESCU DIN BUCUREŞTI, EXECUTATĂ ÎN BRONZ, ÎN 1963, DE SCULPTORUL GHEORGHE D. ANGHEL

S

tatuia lui Mihai Eminescu din Bucureşti,

executată în bronz, în 1963, de sculptorul

Gheorghe D. Anghel în atelierul său de la

Mânăstirea Pasărea, amplasată în faţa

Ateneului Român din Bucureşti, instituie

prezentul etern. Eminescu pare „identic cu

sine însuşi” în Eul pur, în „Fiinţarea absolută”.

L

ui Gh. D. Anghel îi revine meritul dea fi propus o

soluţie plastică nouă faţă de ceea ce s-a realizat până

la el. Transfigurându-i trăsăturile, în direcţia

accentuării unei înţelegeri filosofice a existenţei, el

le-a imprimat o anume atemporalitate, o sfioşenie

adolescentină, realizând una dintre cele mai

tulburătoare imagini ale poetului. Cu sentimentul

luciferic al solitudinii, sculptorul nu se teme totuşi de

terestru, nu respinge corporalul, ci îl stilizează,

sacralizându-l, ca lăcaş al spiritului.

I

on Vlasiu l-a întruchipat pe Eminescu „tânăr,

purtând în piept, ca un semn de veşnicie,

Luceafărul. Poetul s-a înălţat în sferele

celeste, dar privirea lui coboară spre pământ,

ascultându-i chemarea” (Dan Grigorescu).

ION VLASIU

MAESTRII PALETEI…au surprins în peisaje de un vădit lirism,

atmosfera specifică Ipoteştilor şi

împrejurimilor, pe unde a copilărit cel ce fiind

„băiat” cutreiera codrii de aramă cu gravitate

şi candoare, uimit de frumuseţile mereu

proaspete ale naturii, mai ales în ipostaza ei

vegetală. Sunt itinerare spirituale în suite de

imagini străbătute de fiorul unei adânci

înţelegeri pentru opera poetului. Asemenea

tablouri dobândesc o aură poetică, percepţia

fiindu-ne sensibilizată de versurile eminesciene

care le conferă un plus de frumuseţe .

PEISAJE LIRICE

STEFAN LUCHIANi-a schiţat portretul în cărbune, la München, în

anul 1890 şi l-a trimis în ţară lui Titu

Maiorescu. Pictorul a caligrafiat sus, în

dreapta, semnătura poetului, iar jos a transcris

versurile: ”Zadarnic după umbra ta dulce le

întind: /Din valurile vremii nu pot să te

cuprind”. Chipul poetului este înfăţişat într-un

moment de încordare spirituală, de privire în

fiinţa sa lăuntrică: „pletos, cu mustaţă, fruntea

înaltă, cu privirea abia ghicită sub

întunecimi”(George Munteanu)

STEFAN LUCHIAN

P

oezia eminesciană conţine, virtual, prin marea ei

plasticitate, o inepuizabilă bogăţie de imagini

incitante. Artistul ilustrator dă frâu fanteziei,

căutând la rându-i, reprezentări vizuale

expresive, echivalenţe plastice pentru a

transpune grafic imaginile poetice.

ARTISTUL ILUSTRATOR

ECHIVALENTE PLASTICE

ATMOSFERA SPIRITUALA SPECIFIC EMINESCIANA

cuprinde semnificaţii subtile pe care graficienii le relevă prin imagini vizuale

EMINESCU ÎN NUMISMATICA SI FILATELIE

Imortalizarea chipul poetului pe medalii si

marci postale

C

ei dintâi care au imortalizat chipul poetului pe o medalie - faţă de argint,

au fost ieşenii. În partea de sus, legenda semicirculară MICHAIL

EMINESCU, iar în lateral, anii de viaţă. Aniversarea a 90 de ani de la

naşterea lui M. Eminescu, în anul 1940, a prilejuit apariţia plachetei de

bronz, bătută după macheta realizată de sculptorul Gh. Stănescu, pe o

singură faţă, prezentând bustul poetului întors cu privirea spre stânga,

iar pe bandă, inscripţia. M. Eminescu.

P

entru realizarea machetei, autorul s-a inspirat din fotografia realizată la

Praga, în anul 1869, de J. Tomas. În anul 1964, cu ocazia comemorării a

75 de ani de la moarte, sculptorul Haralambie Ionescu modelează

macheta pentru medalia ce va marca acest eveniment. St. Crudinshi a

modelat unul dintre cele mai expresive portrete eminesciene din

medalistica românească.

M

edalia de bronz patinat cu diametrul de 60 mm, prezintă

pe avers, capul poetului cu privirea spre stânga.

Dedesubt, semnătura poetului. Pe revers, sunt prezentate,

în partea de jos, o ramură de lauri şi o făclie. Primele

insigne bătute de Filiala Botoşani sunt prilejuite de

comemorarea a 90 de ani de la moartea poetului.

Semicircular, inscripţiile EMINESCIANA-79 şi EXPOZIŢIA

FILATELICA. Cu prilejul centenarului s-a realizat la

Botoşani o medalie a poetului, modelată de Gheorghe

Adoc şi bătută la Monetăria Statului din Bucureşti.

MEDALIA DE BRONZ PATINAT

CENTENARUL EMINESCU

Pentru prima dată, Eminescu apare în

filatelia română în anul 1939, pe două

mărci poştale emise cu ocazia împlinirii

a 50 de ani de la moartea sa. În anul

1950 s-a comemorat centenarul naşterii

sale. Atunci a fost emisă o serie

compusă din cinci valori. Prima marcă

din serie reprezenta portretul poetului

la maturitate, iar celelalte patru valori,

semne alegorice din poeziile: „Împărat

şi proletar”, „Înger şi demon”, „Viaţa” şi

„Scrisoarea III”.

Filatelia moderna - cronicar

constiincios

O

nouă marcă poştală va fi emisă la comemorarea a 125

ani de la naşterea poetului. În anul 1964, în cadrul seriei

„Aniversări culturale”, îl regăsim pe Eminescu alături de

Ion Creangă, Emil Gârleanu, Michelangelo Buonarotti,

Galilei şi William Shakespeare. În anul 1961 Eminescu

este inclus în cadrul seriei „sculpturi româneşti”,

prezentat în viziunea lui Constantin Baraschi.

A

lte materiale filatelice au fost realizate de filialele

Asociaţiei din România.

MARCI POSTALE

MARCI POSTALE

MARCI POSTALE

MATERIALE FILATELICE REALIZATE DE FILIALELE ASOCIATIEI DIN ROMÂNIA

EMINESCU ÎN MUZICA

TOMA MICHERUEminescu avea convingerea, asemenea

lui George Enescu, că folclorul este o

„limbă a sentimentului”. A aprofundat

melosul popular, spre a-i extrage

esenţa pură a spiritualităţii naţionale,

glasul particular al neamului

românesc. Ca ziarist, a inserat pagini

de reală căldură sufletească despre

reprezentanţii de seamă ai şcolii

noastre muzicale: Alexandru

Flechtenmacher, Eduard Caudella,

Toma Micheru.

P

rimii „tălmăcitori în muzică” ai versului eminescian au

fost: George Stephănescu, Tudor Flondor, Gheorghe

Scheletti, Ciprian Porumbescu. „Înger de pază” de

Ciprian Porumbescu, „Ce te legeni codrule?” de

Gheorghe Scheletti, serenada „Somnoroase păsărele”

de Tudor Flondor şi ciclul de lieduri „Floare albastră”,

„Şi dacă…”, „La steaua”, „Somnoroase păsărele”,

corurile „Barcarola” şi „La Bucovina” de George

Stephănescu, reprezintă paginile de referinţă ale anilor

1880-1889.

I

sidor Vorobchievici, Carol Decker, George I. Mugur au transpus

poeziile: „De ce nu-mi vii”, „Revedere”, „De-oi adormi curând”. Devenit

epitaf sonor, varianta cântecului „Mai am un singur dor” de George

Mugur a răsunat - în versiunea pentru cor bărbătesc cu solo de tenor -

la înmormântarea lui Eminescu. Tenorul Constantin Bărcănescu

împreună cu corul bisericii Creţulescu, au interpretat patetica pagină

muzicală. În ultimul deceniu al veacului al XIX-lea, alături de Eduard

Caudella, Ioan Scărlătescu, Scarlat Cocorăscu, Eusebie Mandicevschi,

se remarcă Georghe Dima. Promovând liedurile lui george

Stephănescu, Gheorghe Dima, Guilelm Şorban şi Gheorghe Scheletti,

au reuşit să creeze un „curent eminescian” în rândurile compozitorilor.

G

heorghe Stephănescu a scris noi lieduri şi

coruri - „Kamadeva”, „O, rămâi”, „Pe lângă

plopii fără soţ”, „De ce nu-mi vii?”, „Lasă-ţi

lumea ta uitată”- în tonalităţi „adânci şi

nemaiauzite”, care uimesc generaţiile.

„ULTIMA-MI DORINTA”„PE LÂNGA PLOPII FARA SOT”

Redactare text : Viorica Bica

Realizare Power Point : Raluca Bucur

Coloana sonora: muzica instrumentala la

nai si vioara,

http://www.youtube.com/watch?

v=EL0PsHWwkS4