en54 5 detectoare de caldura
DESCRIPTION
StasTRANSCRIPT
ICS 13.220.20ASRO SR EN 54-5 STANDARD ROMAN 2001
Indice de clasificare G 07
SISTEME DE DETECTARE ŞI DE ALARMĂ LA INCENDIU
Partea 5: Detectoare de căldură – Detectoare punctuale
Fire detection and fire alarm systems - Part 5: Heat detectors – Point detectors
Systèmes de détection et d'alarme incendie - Partie 5: Détecteurs de chaleur – Détecteurs ponctuels
APROBARE Aprobat de Preşedintele ASRO laStandardul European EN 54-5:2000 are statutul unui standard român
CORESPONDENTĂ Prezentul standard este identic cu Standardul European EN54-5:2000, Sisteme de detectare şi de alarmă la incendiu Partea 5: Detectoare de căldură – Detectoare punctualeThis standard is identical with the European Standard EN54-5:2000, Fire detection and fire alarm systems - Part 5: Heat detectors – Point detectors
La présente norme est identique â la Norme européenne EN54-5:2000, Systèmes de détection et d'alarme incendie - Partie 5: Détecteurs de chaleur – Détecteurs ponctuels
DESCRIPTORI TIT Detectoare de incendiu, detectoare de caldura, specificaţii, încercare, verificări, condiţii de încercare, marcare.
ASOCIAŢIA DE STANDARDIZARE DIN ROMÂNIA (ASRO), Adresa: str. Mendeleev, nr. 21 – 25, cod: 70168, Bucureşti,
sector 1, TP (401) 315 58 70 ; (401) 211 32 96 ;TF (401) 210 08 33
ASRO Reproducerea sau utilizarea integrală sau parţială a prezentului standard în orice publicaţii şi prin orice procedeu
(electronic, mecanic, fotocopiere, microfilmare, etc.) este interzisă dacă nu există acordul scris al ASRO.
Ref: SR EN54-5:2000 Ediţia 1
PREAMBUL NAŢIONAL
Prezentul standard reprezintă traducerea versiunii engleze a EN 54-5:2000.
Prezentul standard face parte din seria de standarde EN 54 şi specifică conditiile, metodele de încercare
şi criteriile de performanţă pentru detectoarele punctuale de căldură destinate utilizării în sistemele de
detectare şi de alarmare la incendiu din clădiri.
Prezentul standard cuprinde patru anexe (informative): A, B, C, D care conţin explicaţii privind: tunel de
căldură pentru măsurări de timpi şi temperatură de răspuns, informaţie privind construcţia tunelului de
căldură, deviatii limite inferioare şi superioare timpi de răspuns şi aparat pentru încercarea la impact.
Corespondenţa dintre standardele europene şi internaţionale la care se face referire şi standardele
române corespunzătoare se regăseşte în anexa naţională.
Cuvintele „standard european“ din textul prezentului standard trebuie citite „standard român“.
STANDARD EUROPEAN EN54–5:2000
EUROPEAN STANDARD
NORME EUROPÉENNE
EUROPÄISCHE NORM Decembrie 2000
ICS 13.220.20 Descriptori: detectoare de incendiu, sistem detectare incendiu, echipament automat, dispozitive de siguranţă, specificaţii, încercare, verificări, condiţii de încercare, marcare
Versiunea română
SISTEME DE DETECTARE ŞI ALARMĂ LA INCENDIU - PARTEA 4: ECHIPAMENT DE ALIMENTARE ELECTRICĂ
Fire detection and fire alarm systems - Part 5: Heat detectors – Point detectors
Systèmes de détection et d'alarme incendie - Partie 5: Détecteurs de chaleur – Détecteurs ponctuels
Brandmeldeanlagen - Teil 5: Wärmemelder – Punktförmige Melder
Prezentul standard reprezinta versiunea român a Standardului European EN 54-5: 2000. Standardul a
fost tradus de ASRO, are acelasi statut ca si versiunile oficiale si a fost publicat cu permisiunea CEN.
Prezentul Standard European a fost adoptat de CEN la 2 Iunie 2000. Membrii CEN sunt obligaţi să respecte Regulamentul Intern CEN/CENELEC care stipulează condiţiile în care prezentului standard european i se atribuie statutul de standard naţional fără nici o modificare.
Listele actualizate şi referinţele bibliografice referitoare la aceste standarde naţionale pot fi obţinute pe bază de cerere către Secretariatul Central al CEN sau orice membru CEN.
Standardele Europene există în trei versiuni oficiale (engleză, franceză, germană). O versiune în oricare altă limbă realizată prin traducere sub responsabilitatea unui membru CEN în limba sa naţională şi notificată Secretariatului Central, are acelaşi statut ca şi versiunile oficiale.
Membrii CEN sunt organizaţiile naţionale de standardizare din: Austria, Belgia, Danemarca, Elveţia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Islanda, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Portugalia, Republica Cehă, Spania şi Suedia.
CENComitetul European pentru StandardizareEuropean Committee for Standardization
Comité Européen de NormalisationEuropäisches Komitee für Normung
Secretariatul Central: str. Stassart 36, B - 1050 Brussels _
1999 Dreptul de utilizare în orice formă şi prin orice mijloace rezervat în întreaga lume de membri naţionali CEN
Ref.: No. EN 54-5: 2000: 2001 RO
1
Cuprins Pagina
Preambul 3
1 Domeniu de aplicare 4
2 Referinţe normative 4
3 Terminologie şi definiţii 5
4 Condiţii 6
4.1 Conformitate 6
4.2 Clasificare 6
4.3 Pozitie elemente sensibile la căldură 6
4.4 Semnalizarea individuală a alarmei 7
4.5 Conectare dispozitive auxiliare 7
4.6 Monitorizare detectoare detasabile 7
4.7 Reglari ale producatorului 7
4.8 Reglare locala a caracteristicii de răspuns 7
4.9 Marcaj 8
4.10 Documentatie 8
4.11 Cerinte suplimentare pentru detectoare controlate prin software 9
5. Incercări10
5.1 Generalităţi 10
5.2 Dependentă directională 15
2
5.3 Temperatura de răspuns static 15
5.4 Timpi de răspuns de la temperatura tipică de aplicare 16
5.5 Timpi de răspuns de la 25oC 17
5.6 Timpi de răspuns de la temperatură ambiantă ridicată (Căldură uscată incercare
operatională)
17
5.7 Variatie parametri de alimentare 18
5.8 Dispersie 18
5.9 Frig (încercare operaţională)18
5.10 Căldură uscată (încercare anduranţă) 19
5.11 Căldură umedă ciclică (încercare operaţională) 21
5.12 Căldură umedă staţionară (încercare anduranţă) 22
5.13 Coroziune bioxid de sulf (SO2) (încercare anduranţă) 23
5.14 Soc (încercare operaţională)24
5.15 Impact (încercare operaţională) 25
5.16 Vibraţii sinusoidale (încercare operaţională) 26
5.17 Vibraţii sinusoidale (încercare anduranţă)27
5.18 Compatibilitate electromagnetică (EMC), Incercări imunitate (încercare
operaţională)
28
6 Incercari suplimentare pentru detectoare cu sufixe la clasă 29
6.1 Incercare pentru detectoare cu sufix S29
6.2 Incercare pentru detectoare cu sufix R 31
3
Anexa A (Normativă) Tunel de căldură pentru măsurări timpi de răspuns si
temperatura de răspuns
32
Anexa B (Informativă) Informatie privind constructia tunelului de caldură 33
Anexa C (Informativă) Deviatia limitelor superioara si inferioara timpi de raspuns 36
Anexa D (Informativă) Aparat pentru incercare impact 39
4
Preambul
Acest standard european a fost elaborat de Comitetul Tehnic CEN/TC 72 Sisteme de detectare incendiu
si sisteme de alarmă la incendiu, al cărui secretariat este tinut de BSI.
Acest standard european înlocuieşte EN 54-5:1976, EN 54-5:1976/A1:1988, EN 54-6:1982, EN 54-
8:1982.
Acestui standard european i se va da statut de standard naţional , fie prin publicarea unui text identic fie
prin aprobare, cel târziu până în iunie 2001, iar standardele naţionale conflictuale vor fi retrase cel mai
târziu până în iunie 2003. Pentru produse care erau conforme cu standardul national respectiv înainte de
data retragerii (anularii), cum este arătat de producătorul sau de organismul de certificare, acest standard
anterior poate continua să se aplice pentru producţie până în iunie 2006.
Acest standard european a fost elaborat sub mandatul încredinţat CEN-ului de Comisia Europeană şi
Asociaţia Europeană a Liberului Schimb, şi indeplineste conditiile esenţiale ale Directivelor UE.
In conformitate cu Regulile Interne CEN/CENELEC, organizaţiile naţionale de standardizare ale
următoarelor ţări sunt obligate să implementeze acest standard european : Austria, Belgia, Danemarca,
Elveţia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Islanda, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Norvegia,
Olanda, Portugalia, Republica Cehă, Spania şi Suedia.
Acest standard a fost pregatit in cooperare cu CEA (Comite Europeen des Assurances) si cu EURALARM
(Association of European Manufacture of Fire and Intruder Alarm Systems).
Diferenţele semnificative faţă de EN 54-5:1976+A1:1988 sunt:
- schimbări în titlul seriei EN 54 şi în titlul acestei părţi;
- integrarea în această parte a conditiilor pentru detectoarele de temperatura pentru temperaturi înalte,
anterior acoperite de EN 54-8:1982 şi integrarea parţială a conditiilor pentru detectoarele sensibile la
creşteri de temperatura fără element static, anterior acoperite de EN 54-6:1982 ;
- un nou sistem de clasificare, care combină sistemele din EN 54-5:1976 şi EN 54-8:1982, împreună cu
introducerea sufixelor opţionale ce dau informaţie adiţională despre caracteristicile de răspuns (N.B.
aceasta permite a fi identificate detectoare cu anumite caracteristici de creştere, aşa cum erau
detectoarele acoperite anterior de EN 54-6:1982) ;
- schimbări la limitele inferioare ale timpilor de răspuns la creşteri mari de temperatură ;
- schimbări în procedurile de încercare de mediu pentru utilizarea încercărilor CEI acolo unde este
posibil, pentru armonizarea cu procedurile de încercare utilizate pentru alte tipuri de detectoare şi
pentru includerea încercărilor de imunitate EMC.
- cerinţa pentru un indicator de alarmă integrat.
EN 54-5:1976, EN 54-6:1982, EN 54-8:1982 şi amendamentele lor vor fi retrase la publicarea acestei
revizii.
5
Informaţiile despre relaţiile între acest standard european şi alte standarde din seria EN 54 sunt indicate
în Anexa A din EN 54-1:1996.
1. Domeniu de aplicare
Aceast standard european specifică condiţiile, metodele de încercare şi criteriile de performanţă pentru
detectoare punctuale de căldură (temperatură) destinate utilizării în sistemele de detectare şi de alarmă la
incendiu ale clădirilor (a se vedea EN54-1 : 1996).
Pentru alte tipuri de detectoare de căldură, sau pentru detectoarele destinate altor medii, acest standard
ar trebui utilizat numai ca ghid. Detectoarele de căldură cu caracteristici speciale şi construite pentru
riscuri speciale nu fac obiectul acestui standard.
2. Referinţe normative
Acest standard european include referinţe datate sau nedatate la dispoziţiile altor publicaţii. Aceste
referinţe normative sunt incluse în text acolo unde este nevoie, iar publicaţiile sunt enumerate mai jos.
Pentru referinţele datate, amendamentele sau reviziile ulterioare ale uneia dintre aceste publicaţii nu se
aplică la prezentul standard european, cu excepţia cazului când referinţele sunt incluse prin amenadment
sau revizie. Pentru referinţele nedatate se aplică ultima ediţie a publicaţiilor la care se face referirea.
Publicatie
ISO/IEC
An Titlu EN / HD An
- - Fire detection and fire alarm systems - Part 1:
Introduction.
EN 54-1 1996
- - Alarm Systems – Part 4: Electromagnetic
compatibility – Product family standard:
Immunity requirements for components of fire,
intruder and social alarm systems + A1:1998.
EN 50130-4 1995
IEC 60068-1 1988 Environmental testing – Part 1: General and
guidance, + A1: 1992.
EN 60068-1 1994
IEC 60068-2-1 1990 Environmental testing – Part 2: Tests - Tests A:
Cold, + A1:1993, A2: 1994.
EN 60068-2-1 1993
IEC 60068-2-2 1974 Basic Environmental testing procedures – Part
2: Tests - Tests B: Dry heat, + Supp. A:1976,
A1: 1993, A2:1994.
EN 60068-2-2 1993
IEC 60068-2-3 1969 Basic Environmental testing procedures – Part
2: Tests - Tests Ca: Damp heat, steady state, +
A1: 1984.
HD 323.2.3 S2 1987
6
IEC 60068-2-6 1995 Environmental testing procedures – Part 2:
Tests - Tests Fc: Vibration, sinusoidal, +
Corr.:1995.
EN 60068-2-6 1995
IEC 60068-2-27 1987 Basic Environmental testing procedures – Part
2: Tests - Tests Ea & Guidance: Shock.
EN 60068-2-27 1993
IEC 60068-2-30 1980 Basic Environmental testing procedures – Part
2: Tests - Tests Db& Guidance: Damp heat,
cyclic (12 + 12 hour cycle), + A1: 1985.
HD 323.2.30 S3 1988
IEC 60068-2-42 1982 Basic Environmental testing procedures – Part
2: Tests - Tests Kc: Sulphur dioxide test for
contacts and connections.
- -
IEC 60068-2-56 1988 Environmental testing procedures – Part 2:
Tests - Tests Cb: Damp heat, steady state,
primarily for equipement.
HD 323.2.56 S1 1990
IEC 209-1 1989 Wrought aluminium and aluminium alloys –
Chemical composition and forms of products –
Part 1: Chemical composition
- -
3. Definiţii şi prescurtări
Pentru necesităţile prezentului standard se aplică definiţiile date în EN 54-1 împreună cu definiţiile
următoare:
3.1
temperatură tipică de aplicare
temperatura la care poate fi supus pentru perioade lungi de timp un detector instalat în absenţa unei stări
de incendiu.
Notă: Această temperatură se consideră a fi cu 29 oC sub temperatura minimă de răspuns static, în
conformitate cu clasa marcată pe detector, aşa cum este specificat în Tabelul 1.
3.2
temperatură maximă de aplicare:
temperatura maximă la care este supus un detector instalat fie şi pe perioade scurte de timp în absenţa
incendiului.
Notă : Această temperatură se considera a fi cu 4oC sub limita minimă a temperaturii de răspuns static în
conformitate cu clasa marcata pe detector, aşa cum este specificat în Tabelul 1.
3.3
temperatură statică de răspuns:
7
temperatura la care un detector poate produce un semnal de alarmă daca este supus la o rată mică de
creştere a temperaturii.
Notă : Creşterea de temperatură de aproximativ 0,2 K min-1 este în mod normal potrivită pentru aceste
măsurări dar creşteri mai mici pot fi cerute în anumite cazuri (a se vedea 5.3).
4 Condiţii
4.1 Conformitate
Pentru a fi conform cu acest standard detectorul trebuie să satisfacă condiţiile acestui articol, condiţii care
trebuie să fie verificate prin inspectie vizuală sau evaluare constructivă, detectorul trebuind să fie încercat
aşa cum este descris în articolul 5 şi dacă este aplicabil şi articolul 6, şi trebuie să corespundă conditiilor
acestor încercări în concordanţă cu clasaele marcate.
4.2 Clasificare
Detectoarele trebuie să se încadrează într-una sau mai multe din urmatoarele clase: A1, A2, B, C, D, E, F
sau G în conformitate cu încercările specificate la articolul 5 (a se vedea Tabelul 1).
Tabelul 1 – Temperaturi clasificare detector
Clasă detector
Temperatura Tipică de Aplicare
oC
Temperatura Maximă de
AplicareoC
Temperatura Minimă de
Răspuns Static oC
Temperatura Maximă de
Raspuns Static oC
A1 25 50 54 65A2 25 50 54 70B 40 65 69 85C 55 80 84 100D 70 95 99 115E 85 110 114 130F 100 125 129 145G 115 140 144 160
Opţional producătorul poate da informatii suplimentare privind modul de raspuns al detectorului prin
adaugarea sufixului S sau R claselor1) de mai sus. Detectoarele marcate cu litera S sau R ca sufix la
marcajul de clasa trebuie încercate în conformitate cu încercarea care se aplică, specificată în articolul 6,
şi să îndeplinească conditiile acelei încercări, suplimentar încercărilor din articolul 5.
1) Detectoarele cu sufix S la clasa lor nu răspund sub temperatura minimă de răspuns static, conform clasificãrii lor
(a se vedea Tabelul 1), chiar la rate mari de creştere ale temperaturii aerului. Detectoarele cu sufix R la clasa lor
încorporeazã o caracteristică de răspuns la creşteri, care îndeplineşte cerinţele de timpi de răspuns (a se vedea
Tabelul 4) pentru rate de creşteri mari ale temperaturii aerului chiar atunci când creşterea temperaturii începe de la
o temperaturã a aerului substanţial sub temperatura tipicã de aplicare.
8
4.3 Pozitie a elementelor sensibile
Fiecare detector trebuie să fie astfel construit încât cel puţin o parte a elementului(elor) sau(sale)
sensibil(e) la căldură, exceptând elemente cu funcţii auxiliare (de exemplu : corectoare de caracteristică),
trebuie să se afle la o distanţă de minim 15 mm de suprafaţa de montare a detectorului.
4.4 Indicator individual de alarmă
Detectoarele clasele A1, A2, B, C sau D trebuie să fie prevazute cu indicator integral roşu, prin care
detectorul individual, care declanşează o alarmă, poate fi identificat, până când starea de alarmă este
resetată. Unde alte stări ale detectorului pot fi indicate vizual, ele trebuie să fie neapărat diferite de
indicaţia de alarmă, exceptând cazul când detectorul este comutat în modul de întreţinere. Pentru
detectoare detaşabile indicatorul se poate integra în soclul sau capul detectorului. Indicatorul vizual
trebuie să fie vizibil de la o distanţă de 6 m direct sub detector într-o lumină ambiantă de intensitate până
la 500 lucşi.
Detectoarele clasele E, F sau G trebuie să fie prevazute fie cu indicator roşu integral sau cu alt mijloc
pentru indicarea locală a stării de alarmă a detectorului.
4.5 Conectare dizpozitive auxiliare
Dacă detectorul este prevazut pentru conectarea unor dizpozitive auxiliare (de exemplu: indicatoare la
distanţă, relee de control), defectele prin întrerupere sau prin scurtcircuit ale acestor conexiuni nu trebuie
să afecteze functionarea corectă a detectorului.
4.6 Monitorizare detectoare detaşabile
Pentru detectoare detaşabile trebuie prevazut un mijloc pentru ca sistemul de monitorizare la distanţă (de
exemplu echipamentul de control şi semnalizare) să detecteze scoaterea detectorului din soclu, pentru a
da un semnal de defect.
4.7 Reglari ale producătorului
Nu trebuie să fie posibilă schimbarea setărilor producătorului decât prin mijloace speciale (de exemplu un
cod special sau o sculă specială sau prin ruperea sau îndepărtarea unui sigiliu).
4.8 Reglare locala a caracteristicii de răspuns
9
Daca este posibila ajustarea la locul de montare a caracteristicii de răspuns a detectorului atunci:
a) pentru fiecare setare, la care producătorul pretinde conformitatea cu acest standard, el trebuie să
declare o clasă corespunzătoare, şi pentru fiecare asemenea setare detectorul trebuie să satisfacă
conditiile acestui standard pentru clasa corespunzătoare, şi accesul la mijloacele de ajustare trebuie
să fie posibil numai prin utilizarea unui cod sau a unei scule speciale sau prin scoaterea detectorului
din soclu sau din montaj.
b) orice setare(ări), la care producătorul nu pretinde conformitatea cu acest standard, trebuie să fie
accesibilă numai prin utilizarea unui cod special sau o sculă specială, şi trebuie marcată clar pe
detector sau în datele asociate, că dacă această setare(ări) este (sunt) utilizată(e), detectorul nu este
conform cu acest standard.
Notă : Aceste reglari pot fi făcute la detector sau la echipamentul de control şi semnalizare.
4.9 Marcare
Fiecare detector trebuie să fie clar marcat cu informaţiile urmatoare:
a) numărul acestui standard (adică EN 54-5) ;
b) clasa(ele) detectorului (de exemplu A1, A1R, A1S, A2, B etc.). Daca detectorul are
posibilitatea de a i se regla clasa la locul de montare (a se vedea 4.8), atunci marcarea clasei
poate fi înlocuită cu simbolul P;
c) numele sau marca comercială;
d) denumirea modelului (tip sau număr);
e) notarea terminalor pentru cablare;
f) o anumită marcă(i) sau un cod(uri) (de exemplu număr de serie sau cod de lot), prin care
producatorul poate identifica cel puţin data sau lotul şi locul de producţie, şi numărul(ele)
oricărei versiunii software, conţinută în detector.
Pentru detectoare detasabile, capul detectorului trebuie să fie marcat cu a), b), c), d) şi f), şi soclul trebuie
marcat cu, cel puţin d) (de exemplu denumirea propriului său model) şi e).
Dacă orice marcare pe dispozitive utilizează simboluri sau abrevieri neutilizate în mod normal atunci
acestea trebuie să fie explicate în datele furnizate împreună cu acest dispozitiv.
Marcarea trebuie să fie vizibilă pe durata instalării detectorului şi trebuie să fie accesibilă pe timpul
întreţinerii.
Marcajele nu trebuie aplicate pe şuruburi sau alte componente demontabile cu uşurinţă.
4.10 Date
10
Detectoarele trebuie fie să fie furnizate cu suficiente date tehnice de instalare şi de întreţinere, pentru a
permite corecta lor instalare şi funcţionare2) sau, dacă toate aceste date nu sunt furnizate cu fiecare
detector, referiri la fişa de date corespunzătoare trebuie specificate pe sau cu fiecare detector.
Pentru detectoare cu posibilităţi de ajustare la locul de montare a clasei lor, aceste date trebuie să
identifice clasele aplicabile şi trebuie să descrie metoda de programare (de exemplu prin selectarea unei
poziţii la un comutator pe detector sau o setare din meniu la echipamentul de control şi semnalizare).
NOTĂ: Informaţie suplimentară poate fi cerută de organizaţiile care certifică detectoarele conform
conditilor acestui standard.
4.11 Condiţii suplimentare pentru detectoare controlate software
4.11.1 Generalităţi
Pentru detectoare care se bazează pe control software pentru a îndeplini conditiile acestui standard,
condiţiile de la 4.11.2, 4.11.3 şi 4.11.4 trebuie să fie îndeplinite.
4.11.2 Documentatie software
4.11.2.1 Producătorul trebuie să elaboreze o documentaţie care să dea o imagine de ansamblu a
proiectării software. Această documentaţie trebuie să fie suficient de detaliată pentru ca proiectul să fie
inspectat pentru conformitate cu acest standard şi trebuie să includă cel puţin următoarele:
a) o descriere funcţională a execuţiei programului principal (de exemplu diagramă de flux informaţional
sau organigramă) incluzând:
1) o scurtă descriere a modulelor şi sarcinile pe care le execută;
2) modul în care interacţionează modulele;
3) ierarhia generală a programului;
4) modul în care software-ul interacţionează cu hardware-ul detectorului;
5) modul în care modulele sunt apelate, inclusiv orice prelucrare de întreruperi.
b) o descriere a zonelor de memorie care sunt utilizate pentru diferite scopuri (de exemplu program, date
specifice sitului şi datele de execuţie ale programului);
c) o denumire prin care softwareul şi versiunile sale pot fi în mod unic identificate.
2) Pentru a permite functionarea corectã a detectoarelor, aceste date trebuie sã descrie cerintele pentru
prelucrarea corectã a semnalelor de la detector. Aceasta poate lua forma unei specificatii tehnice
complete a acestor semnale, o referire la un protocol corespunzãtor de semnalizare sau o referire la tipuri
potrivite de echipament de control si semnalizare etc.
11
4.11.2.2 Producătorul trebuie să aibă disponibilă documentaţia de proiectare detaliată, care numai la
cererea autorităţii de încercare este furnizată. Acesta trebuie să cuprindă cel puţin următoarele elemente:
a) o imagine de ansamblu a întregii configuraţii a sistemului, incluzând toate componentele software şi
hardware;
b) o descriere a fiecărui modul al programului, conţinând cel puţin:
1) numele modulului;
2) o descriere a sarcinilor executate;
3) o descriere a interfeţelor, incluzând tipul de trensfer de date, domeniul de date valide şi modul
de verificare a validităţii datelor;
c) listele întregi ale codurilor sursă, copie sau în formă cod maşină – citibil (de exemplu cod ASCII),
conţinând toate variabilele globale şi locale, constantele şi etichetele utilizate şi comentarii suficiente
pentru a urmări execuţia programului;
d) descrierea detaliată a uneltelor software utilizate la proiectarea şi implementarea programului (de
exemplu: unelte CASE, compilatoare).
4.11.3 Proiectare sofware
Pentru a se asigura fiabilitatea detectorului, următoarele conditii pentru proiectarea software trebuie
aplicate:
a) software-ul trebuie să aibe o structură modulară;
b) proiectarea interfeţelor pentru datele generate manual sau automat nu trebuie să permită datelor
invalide să producă erori în funcţionarea programului;
c) software-ul trebuie să fie proiectat pentru a evita apariţia blocării execuţiei programului.
4.11.4 Memorare programe si date
Programul necesar pentru conformitate cu acest standard şi orice date presetate, cum ar fi setările
producătorului, trebuie să fie păstrate într-o memorie nevolatilă. Scrierea în zonele de memorie care
conţin acest program şi date trebuie să fie posibilă numai prin utilizarea unei scule speciale sau unui cod
şi trebuie să nu fie posibilă pe durata normală de funcţionare a detectorului.
Datele specifice sitului trebuie păstrate în memorie care va reţine datele cel puţin 2 săptămâni fără
alimentarea externă a detectorului, dacă nu se iau alte măsuri pentru reînnoirea acestor date, după o
cădere a alimentării, într-o oră de la restabilirea alimentării.
12
5 Incercări
5.1 Generalităti
5.1.1 Conditii atmosferice pentru încercări
Dacă nu este altfel menţionat în procedura de încercare, atunci încercarea trebuie efectuată după ce
specimenului de încercare i s-a permis să se stabilizeze în condiţiile atmosferice standard pentru încercări
aşa cum sunt descrise în CEI 60068-1 :1988+A1 :1992 după cum urmează :
a) temperatură : (15 la 35) oC ;
b) umiditate relativă : (25 la 75) % ;
c) presiune aer : (86 la 106) kPa.
5.1.2 Conditii de functionare pentru încercări
Dacă o metodă de încercare cere ca detectorul să fie operaţional, atunci specimenul trebuie să fie
conectat la un echipament de alimentare şi monitorizare corespunzător cu caracteristici conform datelor
producătorului. Dacă nu este altfel menţionat în metoda de încercare parametrii de alimentare aplicaţi
specimenului trebuie să fie setaţi în domeniul(le) specificat(e) de producător şi trebuie să rămână în mod
preponderent constanţi pe perioada încercărilor. Valoarea aleasa pentru fiecare parametru trebuie să fie
în mod normal valoarea nominală, sau valoarea medie a domeniului specificat. Daca procedura cere ca
specimenul să fie monitorizat pentru a detecta oricare semnale de alarma sau de defect, atunci conexiuni
trebuie să se facă la oricare dispozitive auxiliare necesare (de exemplu printr-un circuit la un dispozitiv de
capăt de linie pentru detectoarele convenţionale pentru a permite recunoaşterea unui semnal de defect).
NOTĂ : Trebuie date în raportul de încercare detalii privind echipamentul de alimentare şi monitorizare şi
criteriul de alarmă utilizat.
5.1.3 Montare
Specimenul trebuie să fie montat prin mijloacele sale normale de fixare în concordanţă cu instructiunile
producatorului. Daca aceste instrucţiuni descriu mai mult decât o metodă de montare atunci trebuie
aleasă metoda considerată a fi cea mai defavorabilă pentru fiecare încercare.
5.1.4 Tolerante
Dacă nu este altfel menţionat, toleranţele pentru încercarile de mediu trebuie să fie aşa cum sunt date în
standardele de referinţă de bază pentru încercări (de exemplu partea relevantă din CEI 60068).
Dacă o cerinţă sau o procedură de încercare nu specifică o toleranţă sau limite de abatere, atunci limitele
de abatere de 5 % trebuie să fie aplicate.
13
5.1.5 Măsurare timp de răspuns
Specimenul pentru care trebuie să fie măsurat timpul de răspuns trebuie să fie montat în tunelul de
temperatură cum este specificat la 5.1.3 şi anexa A. El trebuie să fie conectat la un echipament
corespunzător de alimentare şi monitorizare în concordanţă cu 5.1.2. Orientarea specimenului în raport cu
direcţia de curgere a aerului trebuie să fie cea care dă timpul maxim de răspuns la încercarea de
dependenţă direcţională 5.2. dacă nu este specificat altfel.
Inaintea măsurării, temperatura curentului de aer şi specimenul trebuie să fie stabilizaţi la temperatura
specificată în procedura de încercare aplicabilă. Măsurarea este efectuată apoi prin creşterea temperaturii
aerului în tunelul de temperatură, liniar în timp la o rată de creştere specificată în procedura de încercare
aplicabilă până când echipamentul de alimentare şi monitorizare indică o alarmă sau până când limita
superioară a timpului de răspuns pentru încercare este depăşită. Pe durata măsurării curgerea de aer
trebuie să fie menţinută la un debit constant, echivalent cu (0,8 0,1) m s-1 la 25 oC şi temperatura
aerului trebuie să fie controlată în intervalul 2 K faţă de temperatura nominală cerută în oricare moment
de timp pe durata încercării (a se vedea anexa A). Timpul de răspuns este intervalul de timp dintre
începutul creşterii temperaturii şi indicaţia unei alarme la echipamentul de control şi monitorizare.
NOTA 1 Extrapolarea liniară a temperaturii stabilizate şi a creşterii de temperatură în raport cu intervalele
de timp poate fi utilizat pentru stabilirea timpului efectiv de începere a creşterii temperaturii.
NOTA 2 Trebuie să se aibă grijă pentru a nu supune detectoarele la un şoc termic distrugător când sunt
transferate la sau de la o temperatură de stabilizare sau de alarmă.
NOTA 3 Detalii şi informaţii privind proiectarea unui tunel de temperatură sunt date în anexele A & B.
5.1.6 Necesar pentru încercări
Pentru încercări de conformitate cu acest standard sunt necesare următoarele:
a) Pentru detectoarele resetabile: 15 detectoare
Pentru detectoarele neresetabile: 62 detectoare
Pentru detectoarele neresetabile cu sufix S: 63 detectoare
Pentru detectoarele neresetabile cu sufix R: 68 detectoare;
b) Datele cerute în 4.10.
Specimenele supuse încercărilor trebuie să fie reprezentative pentru producţia normală a producătorului
în ceea ce priveşte construcţia şi calibrarea lor.
5.1.7 Program de încercare
Detectoarele resetabile trebuie să fie arbitrar numerotate de la 1 la 15 de organismul de încercare şi
încercate în concordanţă cu programul de încercare din Tabelul 2.
14
Pentru detectoarele cu posibilitate de reglare locala a clasei lor :
a) încercările în concordanţă cu 5.3, 5.4, 5.5, 5.6, 5.8, 6.1 şi 6.2 trebuie să fie efectuate pentru fiecare
clasă aplicabilă;
b) încercarea în concordanţă cu 5.10 trebuie să fie efectuată pentru clasa cu valoarea cea mai mare a
temperaturii;
c) toate celelalte încercări trebuie să fie efectuate cel puţin pentru o clasă.
Specimenele neresetabile trebuie să fie numerotate arbitrar, de la 1 la 62, de la 1 la 63, sau de la 1 la 68
în concordanţă cu clasa, de organizaţia de încercare şi încercate în concordanţă cu programul de
încercare din Tabelul 3.
15
Tabel 2 – Program încercări pentru detectoare resetabile
Incercare Articol Număr(ere) specimen(e)Rata de crestere a temperaturii aerului (K min-1)
<0,2 1 3 5 10 20 30 ImersieDependenţă direcţională 5.2 1Temperatură de răspuns static 5.3 1, 2Timpi de răspuns de la temperatura tipică de aplicare
5.4 1, 2 1, 2 1, 2 1, 2 1, 2 1, 2
Timpi de răspuns de la 25 oC
5.5 1 1
Timpi de răspuns de la temperatura ambiantă ridicată
5.6 1 1
Variaţie parametri alimentare 5.7 1, 2 1, 2Dispersie (Timpi de răspuns înainte de încercările de mediu)
5.8 3 la 15
3 la 15
Frig (încercare operaţională) 5.9 3 3Căldură uscată (încercare anduranţă)
5.10 4 4
Căldură umedă ciclică (încercare operaţională)
5.11 5 5
Căldură umedă staţionară (încercare anduranţă)
5.12 6 6
Coroziune la bioxid de sulf (SO2) (încercare anduranţă)
5.13 7 7
Soc (încercare operaţională) 5.14 8 8Impact (încercare operaţională) 5.15 9 9
Vibraţii sinusoidale (încercare operaţională)
5.16 10 10
Vibraţii sinusoidale (încercare anduranţă)
5.17 10 10
Descărcare electrostatică (încercare operaţională)
5.18 11* 11*
Interferenţă prin radiaţii electromagnetice(încercare operaţională)
5.18 12* 12*
Perturbaţii apărute prin inducţii de câmpuri electromagnetice (încercare operaţională)
5.18 13* 13*
Tensiuni tranzitorii, salve rapide (încercare operaţională)
5.18 14* 14*
Tensiuni tranzitorii, lente de înaltă energie (încercare operaţională)
5.18 15* 15*
Incercare suplimentară pentru detectoare cu sufix S
6.1 1
Incercare suplimentară pentru detectoare cu sufix R
6.2 1, 2 1, 2 1, 2
*In scopul economiei încercării, este permis să se utilizeze acelaşi specimen pentru mai mult de o încercare EMC. In acest caz, încercarea(ările) funcţionale intermediare pe specimenul(ele) utilizate pentru mai mult decât o încercare pot să nu se mai efectueze şi încercarea funcţională să fie efectuată la sfârşitul secvenţei de încercări. Totuşi trebuie să se noteze că în cazul unei defecări, poate să nu fie posibil să se identifice care încercare a cauzat defectarea (a se vedea articolul 4 din EN 50130-4: 1995 + A1: 1998).
16
Tabel 3 – Program încercări detectoare neresetabile
Incercare Articol Număr(ere) specimen(e)Rata de crestere a temperaturii aerului (K min-1)
<0,2 1 3 5 10 20 30 ImersieDependenţă direcţională 5.2 1 la 8Temperatură de răspuns static 5.3 9, 10Timpi de răspuns de la temperatura tipică de aplicare
5.4 11, 12
13, 14
15, 16
17, 18
19, 20
21, 22
Timpi de răspuns de la 25 oC
5.5 23 24
Timpi de răspuns de la temperatura ambiantă ridicată
5.6 25 26
Variaţie parametri alimentare 5.7 27, 28
29, 30
Dispersie (Timpi de răspuns înainte de încercările de mediu)
5.8 31, 32
33, 34
Frig (încercare operaţională) 5.9 35 36Căldură uscată (încercare anduranţă)
5.10 37 38
Căldură umedă ciclică (încercare operaţională)
5.11 39 40
Căldură umedă staţionară (încercare anduranţă)
5.12 41 42
Coroziune la bioxid de sulf (SO2) (încercare anduranţă)
5.13 43 44
Soc (încercare operaţională) 5.14 45 46Impact (încercare operaţională) 5.15 47 48Vibraţii sinusoidale (încercare operaţională)
5.16 49 50
Vibraţii sinusoidale (încercare anduranţă)
5.17 51 52
Descărcare electrostatică (încercare operaţională)
5.18 53* 54*
Interferenţă prin radiaţii electromagnetice(încercare operaţională)
5.18 55* 56*
Perturbaţii apărute prin inducţii de câmpuri electromagnetice (încercare operaţională)
5.18 57* 58*
Tensiuni tranzitorii, salve rapide (încercare operaţională)
5.18 59* 60*
Tensiuni tranzitorii, lente de înaltă energie (încercare operaţională)
5.18 61* 62*
Incercare suplimentară pentru detectoare cu sufix S
6.1 63
Incercare suplimentară pentru detectoare cu sufix R
6.2 63, 64
65, 66
67, 68
*In scopul economiei încercării, este permis să se utilizeze acelaşi specimen pentru mai mult de o încercare EMC. In acest caz, încercarea(ările) funcţionale intermediare pe specimenul(ele) utilizate pentru mai mult decât o încercare pot să nu se mai efectueze şi încercarea funcţională să fie efectuată la sfârşitul secvenţei de încercări. Totuşi trebuie să se noteze că în cazul unei defectări, poate să nu fie posibil să se identifice care încercare a cauzat defectarea (a se vedea articolul 4 din EN 50130-4: 1995 + A1: 1998).
17
5.2 Dependenţă direcþionalã:
5.2.1 Obiect
Să confirme că timpul de răspuns al detectorului nu este neaparat dependent de direcţia curgerii de aer
din jurul detectorului.
5.2.2 Procedură încercare
Specimenul(ele) trebuie încercate aºa cum este descris la 5.1.5 la o rată de rată de creºtere de
temperatură de 10 K min-1. Trebuie efectuate opt asemenea încercări, specimenul fiind rotit după o axă
verticală cu 45 între douã încercãri succesive în aºa fel încât încercãrile sã fie fãcute în opt orientãri
diferite. Inaintea fiecãrei încercãri specimenul trebuie să fie stabilizat la temperatura tipică de aplicare
specificată în tabelul 1 în concordanţă cu clasa marcată pe specimen. Se înregistreaza timpul de răspuns
la cele opt orientări. Trebuie notate orientările la care sunt determinaţi timpii maxim ºi minim de rãspuns.
5.2.3 Conditii
Detectoarele clasã A1 trebuie sã rãspundã între 1 min 0 s ºi 4 min 20 s pentru toate cele opt orientãri.
Detectoarele clasele A2,B, C, D, E, F, G trebuie sã rãspundã între 2 min 0 s ºi 5 min 30 s pentru toate
cele opt orientări.
5.3 Temperatură de răspuns static
5.3.1 Obiect
Sã confirme cã detectorul rãspunde corect la o rată micã de creºtere a temperaturii aerului.
5.3.2 Procedură încercare
Specimenele trebuie încercate aºa cum este descris la punctul 5.1.5 la o rată de creºtere de temperatură
de 1 K min-1 până este atinsă temperatura maximă de aplicare specificată în tabelul 1 în concordanţă cu
clasa marcată pe specimen. Apoi încercarea trebuie să fie continuată cu o rată de creştere maximă de
0,2 K min-1. Un specimen trebuie încercat cu orientarea care a dat timpul de rãspuns maxim ºi celălalt cu
orientarea care a dat timpul de rãspuns minim la încercarea 5.2. Inaintea fiecãrei încercãri specimenul
trebuie sã fie stabilizat la temperatura tipicã de aplicare specificatã în tabelul 1 în concordanţă cu clasa
marcată pe specimen. Temperatura la care specimenele răspund trebuie să fie înregistrate.
18
5.3.3 Conditii
Temperaturile de rãspuns ale detectoarelor încercate trebuie sã fie cuprinse între temperaturile de
rãspuns static minime ºi maxime specificate în tabelul 1, în concordanţă cu clasa detectorului.
5.4 Timpi de raspuns de la temperatura tipica de aplicare
5.4.1 Obiect
Să confirme aptitudinea detectorului stabilizat la temperatura sa tipică de aplicare că răspunde corect
pentru un domeniu de rate de creºteri ale temperaturii aerului.
5.4.2 Procedură încercare
Specimenele trebuie încercate aºa cum este descris la punctul 5.1.5 la rate de creºteri de temperaturã de
(1, 3, 5, 10, 20, 30) K min-1. Un specimen trebuie să fie încercat în orientarea la care a dat timpul de
raspuns maxim ºi celãlalt cu orientarea la care a dat timpul de rãspuns minim la încercarea 5.2. Inaintea
fiecãrei încercãri specimenul trebuie sã fie stabilizat la temperatura tipicã de aplicare specificatã în tabelul
1 în concordanþã cu clasa marcatã pe specimen. Timpul de rãspuns pentru fiecare rată de creºtere a
temperaturii aerului trebuie sã fie înregistrat pentru fiecare specimen.
5.4.3 Conditii
Timpii de rãspuns ai detectoarelor trebuie sã fie cuprinºi între limitele inferioarã ºi superioară ale timpilor
de răspuns specificaţi în tabelul 4 pentru clasa corespunzătoare detectorului.
19
Tabel 4 – Limite timp de răspuns
Rata de creºtere a
temperaturii
aerului
Detectoare clasa A1 Detectoare clasa A2, B, C, D, E, F, G
Limita inferioară a
timpului de
răspuns
Limita superioară
a timpului de
răspuns
Limita inferioară a
timpului de
răspuns
Limita superioară
a timpului de
răspuns
K min-1 min s min s min s min s
1 29 0 40 20 29 0 46 0
3 7 13 13 40 7 13 16 0
5 4 9 8 20 4 9 10 0
10 1 0 4 20 2 0 5 30
20 30 2 20 1 0 3 13
30 20 1 40 40 2 25
NOTĂ Informaţii privind deviaţia limitelor specificate în tabelul 4 sunt date în anexa C.
5.5 Timpi de răspuns de la 25oC
5.5.1 Obiect
Să confirme că detectoarele dintr-o clasă cu temperatura tipică de aplicare peste 25 oC (a se vedea
tabelul 1) nu prezintã un rãspuns anormal de rapid la creºteri normale de temperaturã. De aceea aceastã
încercare nu se aplicã detectoarelor din clasele A1 ºi A2.
5.5.2 Procedură de încercare
Specimenul(ele) trebuie sã fie încercate aºa cum este descris la punctul 5.1.5 la ratele de creºteri de
temperaturã de 3 K min-1 ºi 20 K min-1. Specimenul trebuie să fie încercat cu orientarea care a dat timpul
de raspuns minim la încercarea 5.2. Inaintea fiecărei încercări specimenul trebuie să fie stabilizat la 25 oC.
Timpii de răspuns ai specimenului trebuie să fie înregistraţi.
5.5.3 Conditii
Timpul de răspuns la 3 K min-1 trebuie sã depãºeascã 7 min 13 s, ºi timpul de rãspuns la 20 K min -1 trebuie
sã depãºeascã 1 min 0 s.
20
5.6 Timpi de răspuns de la temperatură ambiantă ridicată
5.6.1 Obiect
Să demonstreze aptitudinea detectorului de a funcţiona corect la temperaturi ambiante ridicate
corespunzator cu temperaturile de lucru anticipate.
5.6.2 Procedură de încercare
Specimenul(ele) trebuie sã fie incercate aºa cum este descris la punctul 5.1.5 la rate de creºteri de
temperaturã de 3 K min-1 ºi 20 K min-1. Specimenul trebuie să fie încercat cu orientarea care a dat timpul
de raspuns maxim la încercarea 5.2. Inaintea fiecãrei încercãri specimenul trebuie sã fie stabilizat pentru
2 ore la temperatura maxima de aplicare specificatã în tabelul 1 în conformitate cu clasa marcatã pe
specimen. Rata de creºterea a temperaturii aerului pânã la temperatura de stabilizare trebuie să fie 1 K
min-1. Timpii de răspuns ai specimenului trebuie să fie înregistraţi.
5.6.3 Conditii
Pe perioada în care temperatura este crescută până la temperatura de stabilizare sau în perioada de
stabilizare nu trebuie să fie dat nici un semnal de alarma sau de defect.
Detectoarele trebuie sã rãspundã în conformitate cu clasa lor între limitele timpului de rãspuns minime ºi
maxime specificate în tabelul 5.
Tabelul 5 – Limite timpi de răspuns de la temperatura maximă de aplicare
Clasa detector Limita inferioara a timpului de raspuns
pentru o rata de crestere de
temperatura de:
Limita superioara a timpului de
raspuns pentru o rata de crestere de
temperatura de:
3 K min-1 20 K min-1 3 K min-1 20 K min-1
min s min s min s min s
A1 1 20 12 13 40 2 20
Toate celelalte 1 20 12 16 0 3 13
21
5.7 Variatia parametrilor de alimentare
5.7.1 Obiect
Sã arate, pentru un domeniu(ii) specificat(e) al(e) parametrilor de alimentare (de exemplu tensiunea de
alimentare), cã timpul de rãspuns al detectorului nu este neaparat dependent de aceºti parametrii.
5.7.2 Procedura de încercare
Specimenul(ele) trebuie să fie incercat(e) aºa cum este descris la punctul 5.1.5 la rate de creºteri de
temperaturã de 3 K min-1 ºi 20 K min-1 la limitele superioara si inferioara ale domeniului parametrilor de
alimentare (de exemplu temsiune) specificate de producator. Un specimen trebuie să fie testat cu
orientarea care a dat timpul de raspuns maxim ºi celãlalt cu orientarea care a dat timpul de raspuns minim
la incercarea 5.2. Inaintea fiecãrei încercãri specimenul trebuie sã fie stabilizat la temperatura tipicã de
aplicare specificatã în tabelul 1 în conformitate cu clasa marcatã pe specimen. Timpii de rãspuns pentru
ambele rate de creºtere ale temperaturii aerului ºi fiecare limitã a parametrului de alimentare trebuie sã fie
înregistraþi.
NOTĂ: Pentru detectoare convenţionale parametrul de alimentare este tensiunea de curent continuu
aplicatã detectorului. Pentru alte tipuri de detectoare (de exemplu cele analog adresabile) pot fi evaluate
nivelurile semnalelor ºi întârzierile. Daca este necesar, producatorul poate fi solicitat sã furnizeze
echipament de alimentare corespunzator pentru a permite să fie schimbaţi parametrii de alimentare după
conditii.
5.7.3 Conditii
Timpii de rãspuns ai detectoarelor trebuie sã fie cuprinºi între limitele inferioarã ºi superioarã ale timpilor
de rãspuns specificaþi în tabelul 4 pentru clasa corespunzătoare detectorului.
5.8 Dispersie
5.8.1 Obiect
Sã arate cã timpii de raspuns ai detectoarelor se gãsesc în limitele specificate, ºi pentru detectoarele
resetabile, sã stabileascã date de bazã pentru timp de raspuns in vederea compararii cu timpii de raspuns
masuraţi după încercările de mediu.
22
5.8.2 Procedură încercare
Timpii de rãspuns pentru specimene trebuie sã fie mãsuraþi aºa cum este descris la 5.1.5 pentru o rata
de crestere a temperaturii aerului de 3 K min-1 ºi 20 K min-1 cu orientarea care a dat timpul de răspuns
maxim la incercarea 5.2. Inaintea fiecărei încercări specimenul trebuie să fie stabilizat la temperatura
tipică de aplicare specificată în tabelul 1 în conformitate cu clasa marcată pe specimen.
5.8.3 Conditii
Timpii de răspuns ai detectoarelor trebuie sã fie cuprinºi între limitele inferioarã ºi superioarã ale timpilor
de rãspuns specificaþi în tabelul 4 pentru clasa corespunzãtoare detectorului.
5.9 Frig (incercare operaţională)
5.9.1 Obiect
Să demonstreze aptitudinea detectorului de a funcţiona corect la temperaturi ambiante scazute
corespunzator temperaturilor de lucru anticipate.
5.9.2 Procedură de încercare
5.9.2.1 Referinţe
Aparatura de încercare ºi procedura trebuie sã fie ca cele descrise în CEI 60068-2-
1:1990+A1:1993+A2:1994 Test Ab ºi aºa cum este descris mai jos:
5.9.2.2 Starea specimenului(elor) în timpul condiţionării
Specimenul(ele) trebuie sã fie montat(e) ca în 5.1.3 ºi sã fie conectat(e) la un echipament de alimentare ºi
monitorizare aºa cum este descris în 5.1.2.
5.9.2.3 Condiţionare
Trebuie să se aplice următoarele condiţii:
Temperatură: (-103) C
Durată: 16 ore
NOTÃ: Testul Ab specificã ratele de schimbare ale temperaturii de 1 K min-1 pentru tranziþiile la ºi de la
23
temperatura de condiþionare.
5.9.2.4 Măsurări pe durata condiţionării:
Specimenul(ele) trebuie să fie monitorizat(e) în perioada de condiţionare pentru a detecta oricare semnale
de alarmă sau de defect.
5.9.2.5 Masurări finale:
Trebuie sã fie mãsurat timpul de rãspuns al specimenului(elor) aºa cum este descris la 5.1.5 pentru rate
de creºtere ale temperaturii de 3 K min-1, 20 K min-1 cu orientarea care a dat timpul de raspuns maxim la
încercarea 5.2. Inaintea fiecărei încercări specimenul trebuie să fie stabilizat la temperatura tipică de
aplicare specificată în tabelul 1 în concordanþã cu clasa marcatã pe specimen. Timpul de rãspuns pentru
fiecare rată de rată de creºtere a temperaturii aerului trebuie sã fie înregistrat pentru fiecare specimen.
5.9.3 Conditii:
Pe perioada de tranziţie la temperatura de condiţionare sau pe perioada condiţionării nu trebuie să apară
nici un semnal de alarmă sau de defect.
Pentru detectoarele resetabile timpii de răspuns la 3 K min-1 nu trebuie sã fie mai mici de 7 min 13 s ºi
oricare schimbare a timpului de rãspuns în comparaþie cu timpul obþinut la încercarea echivalentã 5.8 nu
trebuie sã depãºeascã 2 min 40 s.
Pentru detectoarele resetabile timpii de răspuns la 20 K min -1 nu trebuie sã fie mai mici de 30 s pentru
detectoare clasa A1, 1 min 0 s pentru toate celelalte clase, ºi oricare schimbare a timpului de rãspuns în
comparaþie cu timpul obþinut la încercarea echivalentã 5.8 nu trebuie sã depãºeascã 30 s.
Pentru detectoarele neresetabile timpii de rãspuns trebuie sã fie cuprinºi între limitele inferioarã ºi
superioarã ale timpilor de rãspuns specificaţi în tabelul 4 pentru clasa corespunzătoare detectorului.
5.10 Căldură uscată (incercare anduranţă)
5.10.1 Obiect
Să demonstreze aptitudinea detectorului de a rezista la temperaturi ambiante ridicate corespunzator cu
clasa sa. Incercarea nu se aplică detectoarelor din clasele : A1, A2 ºi B.
5.10.2 Procedură de încercare
24
5.10.2.1 Referinţe
Aparatura de încercare ºi procedura trebuie sã fie ca cele descrise în CEI 60068-2-
2:1974+Supp.A:1976+A1:1993+A2:1994 Test Ba sau Bb ºi aºa cum este indicat mai jos:
5.10.2.2 Starea specimenului(elor) în timpul condiţionării
Specimenul(ele) trebuie să fie montat(e) ca la 5.1.3 dar nu trebuie să fie alimentate cu energie pe durata
condiţionării.
5.10.2.3 Condiţionare
Temperaturile de condiţionare utilizabile care sunt specificate în tabelul 6 trebuie să fie aplicate pentru 21
zile.
Tabelul 6 – Temperaturi pentru condiţionare la căldură uscată (incercare
anduranţă)
Clasă detector Temperatura
condiţionare
C
C 80 2
D 95 2
E 110 2
F 125 2
G 140 2
5.10.2.4 Măsurări finale
Trebuie sã fie mãsurat timpul de rãspuns al specimenului(elor) aºa cum este descris la 5.1.5 pentru rate
de creºteri de temperaturã 3 K min-1 si 20 K min-1 cu orientarea care a dat timpul de raspuns maxim la
încercarea 5.2. Inaintea fiecărei încercări specimenul trebuie sã fie stabilizat la temperatura tipicã de
aplicare specificatã în tabelul 1 în concordanþã cu clasa marcatã pe specimen. Timpul de rãspuns pentru
fiecare rată de rată de creºtere a temperaturii aerului trebuie sã fie înregistrat pentru fiecare specimen.
25
5.10.3 Conditii
La reconectarea alimentarii specimenului nu trebuie să apară nici un semnal de defect, atribuibil
condiţionării de anduranţă.
Pentru detectoarele resetabile timpii de răspuns la 3 K min-1 nu trebuie sã fie mai mici de 7 min 13 s ºi
oricare schimbare a timpului de rãspuns în comparaþie cu timpul obþinut la încercarea echivalentã 5.8 nu
trebuie sã depãºeascã 2 min 40 s.
Pentru detectoarele resetabile timpii de răspuns la 20 K min-1 nu trebuie sã fie mai mici de 1 min 0 s ºi
oricare schimbare a timpului de rãspuns în comparaþie cu timpul obþinut la încercarea echivalentã 5.8 nu
trebuie sã depãºeascã 30 s.
Pentru detectoarele neresetabile timpii de rãspuns trebuie sã fie cuprinºi între limitele inferioarã ºi
superioarã ale timpilor de rãspuns specificaþi în tabelul 4 pentru clasa corespunzătoare detectorului.
5.11 Căldură umedă ciclică (incercare operaţională)
5.11.1 Obiect
Să demonstreze aptitudinea detectorului de a funcţiona corect la umidităţi relative ridicate (cu
condensare), care pot apărea pentru scurte perioade în mediul de lucru anticipat.
5.11.2 Procedură de încercare
5.11.2.1 Referinţe
Aparatura de încercare ºi procedura trebuie sã fie ca cele descrise în CEI 60068-2-30:1980+A1:1985,
utilizand ciclul de încercare Varianta 1 ºi condiþiile controlate de revenire aºa cum este indicat mai jos:
5.11.2.2 Starea specimenului(elor) în timpul condiţionării
Specimenul(ele) trebuie sã fie montat(e) ca în 5.1.3 ºi trebuie sã fie conectat(e) la un echipament de
alimentare ºi monitorizare aºa cum este descris în 5.1.2.
5.11.2.3 Condiţionare
Trebuie să se aplice următoarea clasa de severitate în condiţionare (IEC 60068-2-30 Severity 1):
Temperatură inferioara: (25 3) C
26
Temperatură superioara: (40 2) C
Umiditate relativă:
a) la temperatură inferioara: 95 %
b) la temperatură superioara: (93 3) %
Număr de cicluri: 2
5.11.2.4 Măsurări pe timpul condiţionării
Specimenul(ele) trebuie să fie monitorizat(e) pe timpul condiţionării pentru a detecta oricare semnale de
alarmă sau de defect.
5.11.2.5 Măsurări finale
După perioada de revenire trebuie sã fie mãsurat timpul de rãspuns al specimenului(elor) aºa cum este
descris la 5.1.5 pentru creºterile de temperaturã 3 K min-1 ºi 20 K min-1 în orientarea care a dat timpul de
raspuns maxim la încercarea 5.2. Inaintea fiecărei încercări specimenul trebuie sã fie stabilizat la
temperatura tipicã de aplicare specificatã în tabelul 1 în concordanþã cu clasa marcatã pe specimen.
Timpul de rãspuns pentru fiecare rată de creºtere a temperaturii aerului trebuie sã fie înregistrat pentru
fiecare specimen.
5.11.3 Conditii
In perioada de condiţionare nu trebuie să apară nici un semnal de alarmă sau de defect.
Pentru detectoarele resetabile timpii de răspuns la 3 K min-1 nu trebuie sã fie mai mici de 7 min 13 s ºi
oricare schimbare a timpului de rãspuns în comparaþie cu timpul obþinut la încercarea echivalentã 5.8 nu
trebuie sã depãºeascã 2 min 40 s.
Pentru detectoarele resetabile timpii de răspuns la 20 K min -1 nu trebuie sã fie mai mici de 30 s pentru
detectoare clasa A1, 1 min 0 s pentru toate celelalte clase, ºi oricare schimbare a timpului de rãspuns în
comparaþie cu timpul obþinut la încercarea echivalentã 5.8 nu trebuie sã depãºeascã 30 s.
Pentru detectoarele neresetabile timpii de rãspuns trebuie sã fie cuprinºi între limitele inferioarã ºi
superioarã ale timpilor de răspuns specificaţi în tabelul 4 pentru clasa corespunzătoare detectorului.
5.12 Căldură umedă, staţionară (incercare anduranţă)
5.12.1 Obiect
Să demonstreze aptitudinea detectorului de a rezista la efectele pe termen lung ale umidităţii din mediul
de lucru (de exemplu: schimbări ale proprietăţilor electrice ale materialelor, reacţii chimice din cauza
27
umezelii, coroziune galvanică, etc.).
5.12.2 Procedură de încercare
5.12.2.1 Referinţe
Aparatura de încercare ºi procedura trebuie sã fie ca cele descrise la CEI 60068-2-56:1988 Test Cb sau
CEI 60068-2-3:1969+A1:1984 Test Ca, ºi aºa cum este indicat mai jos:
5.12.2.2 Starea specimenului(elor) în timpul condiţionării
Specimenul(ele) trebuie să fie montat(e) ca la 5.1.3 dar nu trebuie să fie alimentat(e) cu energie pe durata
condiţionării.
5.12.2.3 Condiţionare
Trebuie să se aplice următoarele condiţii:
Temperatură: (40 2) C
Umiditate relativă: (93 3) %
Durată: 21 zile
5.12.2.4 Măsurări finale
După o perioadă de revenire de cel puţin 1 h în condiþiile standard de laborator trebuie sã fie mãsurat
timpul de rãspuns al specimenului(elor) aºa cum este descris la 5.1.5 pentru rata de creºtere de
temperaturã 3 K min-1 ºi 20 K min-1 cu orientarea care a dat timpul de răspuns maxim la încercarea 5.2.
Inaintea fiecãrei încercãri specimenul trebuie sã fie stabilizat la temperatura tipicã de aplicare specificatã
în tabelul 1 în concordanþã cu clasa marcatã pe specimen. Timpul de rãspuns pentru fiecare rată de rată
de creºtere a temperaturii aerului trebuie sã fie înregistrat pentru fiecare specimen.
5.12.3 Conditii
La reconectarea alimentarii specimenului nu trebuie să apară nici un semnal de defect, atribuibil
condiţionării de anduranţă.
Pentru detectoarele resetabile timpii de răspuns la 3 K min-1 nu trebuie să fie mai mici de 7 min 13 s ºi
oricare schimbare a timpului de rãspuns în comparaþie cu timpul obþinut la încercarea echivalentã 5.8 nu
trebuie sã depãºeascã 2 min 40 s.
28
Pentru detectoarele resetabile timpii de răspuns la 20 K min -1 nu trebuie să fie mai mici de 30 s pentru
detectoare clasa A1, 1 min 0 s pentru toate celelalte clase, ºi oricare schimbare a timpului de rãspuns în
comparaþie cu timpul obþinut la încercarea echivalentã 5.8 nu trebuie sã depãºeascã 30 s.
Pentru detectoarele neresetabile timpii de răspuns trebuie sã fie cuprinºi între limitele inferioarã ºi
superioarã ale timpilor de rãspuns specificaþi în tabelul 4 pentru clasa corespunzãtoare detectorului.
5.13 Coroziune cu dioxid de sulf (SO2) (incercare anduranţă)
5.13.1 Obiect
Să demonstreze aptitudinea detectorului de a rezista la efectele coroziunii cu dioxid de sulf ca un poluant
atmosferic.
5.13.2 Procedură de încercare
5.13.2.1 Referinţe
Aparatura de încercare ºi procedura trebuie sã fie ca cele descrise la CEI 60068-2-42:1982 Test Kc cu
excepþia condiþionãrii care trebuie sã fie aºa cum este indicat mai jos:
5.13.2.2 Starea specimenului(elor) în timpul condiţionării
Specimenul(ele) trebuie să fie montat(e) ca în 5.1.3. Nu trebuie să fie alimentat(e) cu energie pe durata
condiţionării, dar trebuie să fie conectate cu suficiente conductore de cupru necositorite, de diametru
corespunzător, pentru a permite să fie efectuate măsurările finale fără a face alte conectări la specimen.
5.13.2.3 Condiţionare
Trebuie să se aplice următoarele condiţii:
Temperatură: (25 2) C
Umiditate relativă: (93 3) %
Concentraţie de SO2: (25 5) ppm (în volum)
Durată: 21 zile
5.13.2.4 Măsurări finale
Imediat după condiţionare specimenul(ele) trebuie să fie supus unei perioade de uscare de cel puţin 16 h
29
la (40 2) C, 50 % RH, urmată de o perioadã de revenire de cel puþin 1 h în condiþii standardizate de
laborator. Dupã aceasta trebuie sã fie mãsurat timpul de rãspuns al specimenului(elor) aºa cum este
descris la 5.1.5 pentru ratele de creºtere de temperaturã 3 K min -1 ºi 20 K min-1 în orientarea care a dat
timpul de răspuns maxim la încercarea 5.2. Inaintea fiecărei încercări specimenul trebuie să fie stabilizat
la temperatura tipică de aplicare specificată în tabelul 1 în concordanţă cu clasa marcată pe specimen.
Timpul de răspuns pentru fiecare rată de rată de creºtere a temperaturii aerului trebuie sã fie înregistrat
pentru fiecare specimen.
5.13.3 Conditii
La reconectarea alimentarii specimenului nu trebuie să apară nici un semnal de defect, atribuibil
condiþionării de anduranþã.
Pentru detectoarele resetabile timpii de răspuns la 3 K min-1 nu trebuie sã fie mai mici de 7 min 13 s ºi
oricare schimbare a timpului de rãspuns în comparaþie cu timpul obþinut la încercarea echivalentã 5.8 nu
trebuie sã depãºeascã 2 min 40 s.
Pentru detectoarele resetabile timpii de răspuns la 20 K min -1 nu trebuie sã fie mai mici de 30 s pentru
detectoare clasa A1, 1 min 0 s pentru toate celelalte clase, ºi oricare schimbare a timpului de rãspuns în
comparaþie cu timpul obþinut la încercarea echivalentã 5.8 nu trebuie sã depãºeascã 30 s.
Pentru detectoarele neresetabile timpii de rãspuns trebuie sã fie cuprinºi între limitele inferioarã ºi
superioarã ale timpilor de rãspuns specificaþi în tabelul 4 pentru clasa corespunzătoare detectorului.
5.14 ªoc (operaþională)
5.14.1 Obiect
Sã demonstreze imunitatea detectorului la ºocuri mecanice, sa apara susceptibilã chiar cu frecvenþã
redusã, în mediul de lucru anticipat.
5.14.2 Procedură de încercare
5.14.2.1 Referinþe
Aparatura de încercare ºi procedura trebuie sã fie ca cele descrise la CEI 60068-2-27:1987 Test Ea cu
excepþia condiþionãrii care trebuie sã fie aºa cum este indicat mai jos:
5.14.2.2 Starea specimenului(elor) în timpul condiþionării
30
Specimenul(ele) trebuie sã fie montat(e) ca la 5.1.3. pe un suport rigid ºi sã fie conectat(e) la
echipamentul sãu(sale) de alimentare ºi monitorizare aºa cum este descris la 5.1.2.
5.14.2.3 Condiþionare
Pentru specimentele cu masa 4,75 kg trebuie să se aplice următoarea condiþionare:
Tip impuls de ºoc: jumãtate sinusoidã
Durată impuls: 6 ms
Acceleraþie de vârf: 10 (100 – 20 M) m s –2 (Unde M este masa specimenului în kg)
Număr direcþii: 6
Impuls pe direcþie : 3
Nici un test nu se aplică specimenelor cu masa > 4,75 kg.
5.14.2.4 Măsurări in timpul condiþionării
Specimenul(ele) trebuie să fie monitorizate pe perioada de condiþionare ºi pe urmatoarele 2 min pentru a
detecta oricare semnale de alarmã sau de defect.
5.14.2.5 Măsurări finale
Trebuie sã fie mãsurat timpul de rãspuns al specimenului(elor) aºa cum este descris la 5.1.5 pentru ratele
de creºtere de temperaturã 3 K min-1 ºi 20 K min-1 în orientarea care a dat timpul de răspuns maxim la
încercarea 5.2. Inaintea fiecărei încercări specimenul trebuie să fie stabilizat la temperatura tipică de
aplicare specificată în tabelul 1 în concordanþã cu clasa marcatã pe specimen. Timpul de rãspuns pentru
fiecare rată de rată de creºtere a temperaturii aerului trebuie sã fie înregistrat pentru fiecare specimen.
5.14.3 Cerinþe
Pe perioada condiþionării sau în cele 2 min suplimentare nu trebuie să apară nici un semnal de alarmă
sau de defect.
Pentru detectoarele resetabile timpii de răspuns la 3 K min-1 nu trebuie sã fie mai mici de 7 min 13 s ºi
oricare schimbare a timpului de rãspuns în comparaþie cu timpul obþinut la încercarea echivalentã 5.8 nu
trebuie sã depãºească 2 min 40 s.
Pentru detectoarele resetabile timpii de răspuns la 20 K min -1 nu trebuie sã fie mai mici de 30 s pentru
detectoare clasa A1, 1 min 0 s pentru toate celelalte clase, ºi oricare schimbare a timpului de rãspuns în
comparaþie cu timpul obþinut la încercarea echivalentã 5.8 nu trebuie sã depãºeascã 30 s.
Pentru detectoarele neresetabile timpii de rãspuns trebuie sã fie cuprinºi între limitele inferioarã ºi
31
superioarã ale timpilor de rãspuns specificaþi în tabelul 4 pentru clasa corespunzătoare detectorului.
5.15 Impact (incercare operaþională)
5.15.1 Obiect
Să demonstreze imunitatea detectorului la loviri mecanice pe suprafaþa sa, pe care le poate suferi în
mediul normal de lucru ºi la care se aºteaptã sã reziste în mod rezonabil.
5.15.2 Procedură de încercare
5.15.2.1 Aparatură
Aparatura de încercare constă dintr-un ciocan rotativ cu secþiune pătrată din aliaj de aluminiu (Aliaj de
aluminiu Al Cu4 Si Mg în conformitate cu ISO 209-1 :1989, solutie precipitata) cu faþa planului de lovire
teºitã la un unghi de 60o faþã de orizontalã când este în poziþia de lovire (de exemplu când axul suportului
capului ciocanului este vertical). Capul cicanului trebuie să fie de înălþime (50 2,5) mm, lăþime (76
3,8) mm ºi lungime (80 4) mm la jumatatea inaltimii, aºa cum se aratã în Figura D.1. Un aparat
corespunzator este descris în anexa D.
5.15.2.2 Starea specimenului(elor) în timpul condiþionării
Specimenul(ele) trebuie să se monteze rigid în aparat prin mijloacele sale(lor) normale de montare astfel
încat să fie lovit(e) de jumătatea superioară a feþei de impact când ciocanul este în poziþie verticalã. (de
exemplu : când capul ciocanului se miºcã orizontal). ? Trebuie să se aleagă ca cea mai potrivită pentru
afectarea funcþionãrii normale a specimenului direcþia azimutala ºi poziþia loviturii, relativ la
specimen. ? Specimenul(ele) trebuie sã fie conectat(e) la echipamentul sãu(lor) de alimentare ºi
monitorizare ca la 5.1.2.
5.15.2.3 Condiþionare
Trebuie să se aplice următoarele condiþionări:
Energie de impact: (1,9 0,1) J
Viteza ciocanului: (1,5 0,13) m/s
Număr de loviri: 1
32
5.15.2.4 Măsurări pe timpul condiþionării
Specimenul(ele) trebuie să fie monitorizat(e) pe perioada de condiþionare ºi pe urmatoarele 2 min pentru
a detecta oricare semnale de alarmã sau de defect.
5.15.2.5 Măsurări finale
Trebuie sã fie mãsurat timpul de rãspuns al specimenului(elor) aºa cum este descris la 5.1.5 pentru ratele
de crestere de temperatura de 3 K min-1 ºi 20 K min-1 cu orientarea care a dat timpul de răspuns maxim la
încercarea 5.2. Inaintea fiecărei încercări specimenul trebuie să fie stabilizat la temperatura tipică de
aplicare specificată în tabelul 1 în concordanþã cu clasa marcatã pe specimen. Timpul de rãspuns pentru
fiecare rată de creºtere a temperaturii aerului trebuie sã fie înregistrat pentru fiecare specimen.
5.15.3 Conditii
In timpul condiþionării sau în cele 2 min suplimentare nu trebuie să apară nici un semnal de alarmă sau
de defect
Pentru detectoarele resetabile timpii de răspuns la 3 K min-1 nu trebuie sã fie mai mici de 7 min 13 s ºi
oricare schimbare a timpului de răspuns în comparaþie cu timpul obþinut la încercarea echivalentã 5.8 nu
trebuie sã depãºeascã 2 min 40 s.
Pentru detectoarele resetabile timpii de răspuns la 20 K min -1 nu trebuie să fie mai mici de 30 s pentru
detectoare clasa A1, 1 min 0 s pentru toate celelalte clase, ºi oricare schimbare a timpului de rãspuns în
comparaþie cu timpul obþinut la încercarea echivalentã 5.8 nu trebuie sã depãºeascã 30 s.
Pentru detectoarele neresetabile timpii de rãspuns trebuie sã fie cuprinºi între limitele inferioarã ºi
superioarã ale timpilor de rãspuns specificaþi în tabelul 4 pentru clasa corespunzătoare detectorului.
5.16 Vibraþie, sinusoidal, (operaþional)
5.16.1 Obiect
Să demonstreze imunitatea detectorului la vibraþii de nivele considerate corespunzătoare mediului normal
de lucru.
5.16.2 Procedură de încercare
5.16.2.1 Referinþe
33
Aparatura de încercare ºi procedura trebuie sã fie ca cele descrise la CEI 60068-2-6:1995+Corr:1995 Test
Fc, ºi aºa cum este indicat mai jos:
5.16.2.2 Starea specimenului(elor) în timpul condiþionării
Specimenul(ele) trebuie sã fie montat(e) pe un suport rigid ca la 5.1.3. ºi trebuie sã fie conectat(e) la
echipamentul sãu alimentare ºi monitorizare aºa cum este descris la 5.1.2.Vibraþia trebuie să se aplice pe
fiecare din cele trei axe reciproce perpendiculare în parte. Specimenul trebuie sã fie montat în aºa fel
încât una din cele trei axe sã fie perpendicularã pe planul normal de montare.
5.16.2.3 Condiþionare
Trebuie să se aplice următoarele condiþii:
Domeniu de frecvenþã: (10 la 150) Hz
Amplitudine acceleraþie: 5 m s-2 (0,5 gn)
Număr de axe: 3
Rata de baleiere: 1 octavă min-1
Număr de cicluri de baleiere : 1 pe axă
NOTĂ: Incercarile operaþionale si de anduranþã la vibratii pot fi combinate astfel încât specimenul sã fie
supus condiþionării pentru încercarea operaþională urmată de condiþionarea pentru încercarea de
anduranþã, pentru o axã înaintea trecerii la urmãtoarea axã. Este necesar a fi făcută numai o singură
măsurare finală.
5.16.2.4 Măsurări pe timpul condiþionării
Specimenul(ele) trebuie să fie monitorizat(e) pe perioada de condiþionare pentru a detecta oricare
semnale de alarmă sau de defect.
5.16.2.5 Măsurări finale
Măsurările finale specificate la 5.17.2.4 sunt efectuate în mod normal după încercarea de anduranþã la
vibraþie ºi sunt necesare la acest punct numai dacã incercarea operaþionala este efectuata izolat.
5.16.3 Conditii
In timpul condiþionării nu trebuie să apară nici un semnal de alarmă sau de defect.
34
Pentru detectoarele resetabile timpii de răspuns la 3 K min-1 nu trebuie să fie mai mici de 7 min 13 s ºi
oricare schimbare a timpului de rãspuns în comparaþie cu timpul obþinut la încercarea echivalentã 5.8 nu
trebuie sã depãºeascã 2 min 40 s.
Pentru detectoarele resetabile timpii de răspuns la 20 K min -1 nu trebuie să fie mai mici de 30 s pentru
detectoare clasa A1, 1 min 0 s pentru toate celelalte clase, ºi oricare schimbare a timpului de rãspuns în
comparaþie cu timpul obþinut la încercarea echivalentã 5.8 nu trebuie sã depãºeascã 30 s.
Pentru detectoarele neresetabile timpii de răspuns trebuie sã fie cuprinºi între limitele inferioarã ºi
superioarã ale timpilor de rãspuns specificaþi în tabelul 4 pentru clasa corespunzătoare detectorului.
5.17 Vibraþie, sinusoidal, (incercare anduranþã)
5.17.1 Obiect
Să demonstreze aptitudinea detectorului de a rezista la efectele pe termen lung ale vibraþiilor la nivele
corespunzătoare mediului de lucru.
5.17.2 Procedură de încercare
5.17.2.1 Referinþe
Aparatura de încercare ºi procedura trebuie sã fie ca cele descrise la CEI 60068-2-6:1995+Corr:1995 Test
Fc, ºi aºa cum este indicat mai jos:
5.17.2.2 Starea specimenului(elor) în timpul condiþionării
Specimenul(ele) trebuie să fie montat(e) pe un suport rigid ca în 5.1.3. dar nu trebuie să fie alimentat(e)
cu energie pe timpul condiþionării.Vibraþia trebuie sã se aplice pe fiecare din cele trei axe reciproc
perpendiculare în parte. Specimenul trebuie sã fie montat în aºa fel încât una din cele trei axe sã fie
perpendicularã pe planul normal de montare.
5.17.2.3 Condiþionare
Trebuie să se aplice următoarele condiþionari:
Domeniu de frecvenþã: (10 la 150) Hz
Amplitudine acceleraþie: 10 m s-2 (1,0 gn)
Număr de axe: 3
Rata de baleiere: 1 octavă min-1
35
Număr de cicluri de baleiere : 20 pe axă
NOTĂ: Incercarile operaþionale si de anduranþã la vibratii pot fi combinate astfel încât specimenul sã fie
supus condiþionării pentru încercarea operaþională urmată de condiþionarea pentru încercarea de
anduranþã, pentru o axã înaintea trecerii la urmãtoarea axã. Este necesar a fi făcută numai o singură
măsurare finală.
5.17.2.4 Măsurări finale
Trebuie sã fie mãsurat timpul de rãspuns al specimenului(elor) aºa cum este descris la 5.1.5 pentru ratele
de creºtere de temperatura aerului 3 K min-1 ºi 20 K min-1 cu orientarea care a dat timpul de răspuns
maxim la încercarea 5.2. Inaintea fiecărei încercări specimenul trebuie să fie stabilizat la temperatura
tipică de aplicare specificată în tabelul 1 în concordanþã cu clasa marcatã pe specimen. Timpul de
rãspuns pentru fiecare rată de rată de creºtere a temperaturii aerului trebuie sã fie înregistrat pentru
fiecare specimen.
5.17.5 Conditii
La reconectarea alimentarii specimenului nu trebuie să apară nici un semnal de defect, atribuibil
condiþionării de anduranþã.
Pentru detectoarele resetabile timpii de răspuns la 3 K min-1 nu trebuie să fie mai mici de 7 min 13 s ºi
oricare schimbare a timpului de rãspuns în comparaþie cu timpul obþinut la încercarea echivalentã 5.8 nu
trebuie sã depãºeascã 2 min 40 s.
Pentru detectoarele resetabile timpii de răspuns la 20 K min -1 nu trebuie să fie mai mici de 30 s pentru
detectoare clasa A1, 1 min 0 s pentru toate celelalte clase, ºi oricare schimbare a timpului de rãspuns în
comparaþie cu timpul obþinut la încercarea echivalentã 5.8 nu trebuie sã depãºeascã 30 s.
Pentru detectoarele neresetabile timpii de răspuns trebuie sã fie cuprinºi între limitele inferioarã ºi
superioarã ale timpilor de rãspuns specificaþi în tabelul 4 pentru clasa corespunzătoare detectorului.
36
5.18 Compatibilitate electromagnetică (EMC), Incercări de imunitate (incercari operaþionale)
?
Următoarele încercări de imunitate EMC trebuie sã fie efectuate, aºa cum sunt descrise în: EN 50130-
4:1995+A1:1998:
a) Descărcare electrostatică;
b) Interferenþã prin radiaþii electromagnetice;
c) Perturbaþii apărute prin inducþii de câmpuri electromagnetice;
d) Tensiuni tranzitorii, salve rapide;
e) Tensiuni tranzitorii, supratensiuni lente de înaltă energie.
Pentru aceste încercãri criteriul de conformitate este specificat în EN 50130-4 :1995+A1 :1998 ºi trebuie
sã se aplice urmãtoarele:
1) Incercarea funcþională, la care se apelează în măsurãrile iniþiale ºi finale trebuie sã fie urmãtoarea :
Trebuie sã fie mãsurat timpul de rãspuns al specimenului(elor) aºa cum este descris la 5.1.5 pentru
creºterile de temperaturã 3 K min-1 ºi 20 K min-1 în orientarea care a dat timpul de răspuns maxim la
5.2. Inaintea fiecărei încercări specimenul trebuie să fie stabilizat la temperatura tipică de aplicare
specificată în tabelul 1 în concordanþã cu clasa marcatã pe specimen. ? Timpul de rãspuns pentru
fiecare rată de creºtere a temperaturii aerului trebuie să fie înregistrat pentru fiecare specimen.
2) Condiþia de funcþionare cerutã trebuie sã fie aºa cum este descris în 5.1.2.
3) Criteriul de acceptare pentru încercarea funcþională după condiþionare trebuie să fie următorul :
Pentru detectoarele resetabile timpii de răspuns la 3 K min-1 nu trebuie sã fie mai mici de 7 min 13 s ºi
oricare schimbare a timpului de rãspuns în comparaþie cu timpul obþinut la încercarea echivalentã
5.8 nu trebuie sã depãºeascã 2 min 40 s.
Pentru detectoarele resetabile timpii de răspuns la 20 K min -1 nu trebuie sã fie mai mici de 30 s pentru
detectoare clasa A1, 1 min 0 s pentru toate celelalte clase, ºi oricare schimbare a timpului de rãspuns
în comparaþie cu timpul obþinut la încercarea echivalentã 5.8 nu trebuie sã depãºeascã 30 s.
Pentru detectoarele neresetabile timpii de rãspuns trebuie sã fie cuprinºi între limitele inferioarã ºi
superioarã ale timpilor de rãspuns specificaþi în tabelul 4 pentru clasa corespunzătoare detectorului.
6 Incercări suplimentare pentru detectoare cu sufixe la clasă
6.1 Incercare pentru detectoare cu sufix S
6.1.1 Obiect
Să confirme că un detector cu sufix S nu răspunde sub temperatura de răspuns minim aplicabilă clasei
detectorului. Această încercare este aplicabilă numai pentru detectoare cu sufix S.
37
NOTĂ: Detectoare cu sufix S pot fi potrivite pentru utilizarea în aplicaþii particulare, cum ar fi camere de
boilere ºi bucãtãrii, unde rate de creºtere înalte de temperaturã se pot înregistra pentru perioade lungi.
6.1.2 Procedură încercare
6.1.2.1 Incercare de imersie
Specimenul trebuie sã fie montat ca la 5.1.3 ºi trebuie sã fie conectat la un echipament de alimentare ºi
monitorizare ca la 5.1.2.
Specimenul trebuie stabilizat la temperatura de condiþionare specificată în tabelul 7 în conformitate cu
clasa marcatã pe specimen. La sfarºitul perioadei de condiþionare specimenul trebuie sã fie transferat
într-o perioadã care sã nu depãºeascã 10 s într-un curent de aer cu 0,8 m s -1 (debit echivalent la 25oC)
menþinut la temperatura specificată în tabelul 7. Specimenul trebuie să fie încercat în orientarea care a
dat timpul de raspuns minim la încercarea 5.2. Specimenul trebuie să fie expus în curentul de aer cel
puþin 10 min. Trebuie să se înregistreze oricare răspuns al specimenului în acest timp sau pe perioada
transferului.
Tabelul 7 – Condiþionare ºi temperaturi ale curenþilor aer
Clasă
detector
Temperatură
condiþionare
Temperatura curent
aer
A1S 52 502
A2S 52 502
BS 202 652
CS 352 802
DS 502 952
ES 652 1102
FS 802 1252
GS 952 1402
6.1.2.2 Analiza datelor timp de răspuns
Timpii de rãspuns ai specimenelor încercate la 5.4 ºi 5.8 trebuie sã fie analizate.
6.1.3 Conditii:
Specimenul supus la încercarea de imersie, în conformitata cu 6.1.2.1 trebuie să nu producă un semnal
38
de alarmă sau de defect pe timpul perioadei de transfer sau în următoarele 10 min de expunere la
curentul de aer, când este încercat în conformitate cu 6.1.2.1.
Timpii de rãspuns ai specimenului încercat în 5.4 ºi în 5.8 trebuie sã depãºeascã limita inferioarã a
timpului de rãspuns pentru fiecare rată de creºtere de temperaturã specificatã în tabelul 8.
Tabelul 8 – Limita inferioară de răspuns pentru detectoare clase cu sufix S
Rată de creºtere
temperaturã
Limita inferioara a
timpului de raspuns
K min-1 min S
3 9 40
5 5 48
10 2 54
20 1 27
30 58
NOTÃ: Aceste limite inferioare ale timpului de rãspuns corespund la o rată de creºtere minimã de
temperaturã de 29 K peste temperatura de stabilizare.
6.2 Incercare pentru detectoare cu sufix R
6.2.1 Obiect
Să confirme că un detector cu sufix R menþine cerinþele de rãspuns ale clasei sale pentru rate de creºteri
ridicate pornind de la o temperaturã iniþială sub temperatura tipică de aplicare aplicabilă clasei marcate
pe detector. Această încercare este aplicabilă numai pentru detectoare cu sufix R.
NOTĂ: Detectoare cu sufix R pot fi potrivite pentru utilizarea în aplicaþii particulare, cum ar fi clãdiri
neîncãlzite unde temperatura ambiantã se poate schimba considerabil ºi creºteri mari de temperaturã nu
se pot înregistra pentru perioade lungi.
6.2.2 Procedură încercare
Specimenele trebuie sã fie încercate ca la 5.1.5, pentru creºteri ale temperaturii aerului de 10 K min -1, 20
K min-1 si 30 K min-1. Un specimen trebuie să fie încercat cu orientarea care a dat timpul de răspuns
minim, iar celãlalt cu orientarea care a dat timpul de rãspuns maxim la 5.2. Inaintea fiecãrei încercãri
curentul de aer ºi specimenul trebuie sã fie stabilizaþi la temperatura specificată în tabelul 9 în
conformitate cu clasa marcată pe specimen. Trebuie să se înregistreze timpii de răspuns ai specimenelor.
39
Tabel 9 – Temperatură de condiþionare iniþială pentru detectoare cu sufix R
Clasă
detector
Temperatură iniþială de
condiþionare
oC
A1R 52
A2R 52
BR 202
CR 352
DR 502
ER 652
FR 802
GR 952
6.2.3 Conditii
Timpii de răspuns obţinuţi trebuie să fie cuprinşi între limitele inferioară şi superioară ale timpului de
răspuns specificat în tabelul 4 pentru clasa corespunzătoare detectorului.
40
Anexa A
(informativã)
Tunel de căldură pentru măsurări timp de răspuns şi temperatură de răspuns
Următoarele specificaţii arată acele proprietăţi ale tunelului de temperatură care sunt de primă importanţă
pentru asigurarea repetabilitatii şi reproductibilitatii măsurărilor timpilor de răspuns şi ale temperaturii
statice de răspuns ale detectoarelor de temperatură. Oricum, din moment ce nu este practic să fie
specificaţi şi măsurat toţi parametrii care pot influienţa măsurările informaţia de fond din anexa B ar trebui
să fie luată în considerare cand un tunel de temperatură este proiectat şi utilizat pentru a face măsurări în
conformitate cu acest standard.
Tunelul de temperatură trebuie să întrunească următoarele conditii pentru fiecare clasă de detectoare de
căldură care este supusă testului.
Tunelul de temperatură va avea o secţiune de lucru orizontală (volumul de lucru). In volumul de lucru
temperatura şi viteza aerului trebuie să fie în limitele 2 K şi 0,1 m s-1 faţă de condiţiile nominale de
incercare. Conformarea cu această cerinţă se verifică cu regularitate în condiţia statică şi de rată de
creştere, prin măsurări într-un număr adecvat de puncte distribuite între şi pe marginile imaginare ale
volumului de lucru. Volumul de lucru trebuie să fie suficient de mare pentru a include detectoarele care se
testează, suportul lor de montare şi senzorul pentru măsurarea temperaturii.
Detectorul care trebuie testat trebuie să fie montat in poziţia sa norma lă de funcţionare pe suprafata
plăcii plane aliniată cu curgerea de aer prin volumul de lucru. Suportul detectoarelor trebuie să aibe
grosimea de (5 1) mm şi celelalte dimensiuni astfel încât marginile să depăşască cu cel puţin 20 mm
detectoarele. Marginile suportului trebuie să aibe o formă semicirculară curgerea aerului între placa suport
şi tavanul tunelului nefiind obstrucţionată. Materialul din care este făcută placa trebuie să aibe o
conductivitate termică de maxim 0,52 W m-1 K-1.
Dacă două sau mai multe detectoare urmeaza sa fie montate în volumul de lucru şi incercate simultan,
atunci testele anterioare trebuie să fie efectuate şi să confirme că măsurările de timp de răspuns
efectuate simultan pe mai mult decat un detector sunt în deplina concordanta cu măsurările făcute la
testarea individuală a detectoarelor. In caz de neclarităţi va fi acceptată.valoarea obţinută prin incercare
individuală.
Trebuie să se asigure mijloace care să creeze un curent de aer prin volumul de lucru la temperaturi
constante şi rate de creştere ale temperaturii aerului specificate pentru clasele de detectoare de incercat.
41
Curentul de aer va fi laminar şi menţinut la un nivel constant în ceea ce priveşte debitul, echivalent cu 0,8
m s-1 la 25 C.
Senzorul de căldură trebuie poziţionat la cel puţin 50 mm în amonte de detector şi la cel puţin 25 mm sub
suprafaţa de jos a plăcii suport. Temperatura aerului este controlată în 2 K de temperatura nominală în
oricare moment pe timpul testului.
Sistemul de măsurare al temperaturii aerului trebuie să aibe o constantă totală nu mai mare de 2 s la
măsurările în aer cu viteza de (0,8 0,1) m s-1 la 25 C.
Mijloacele pentru măsurarea timpului de răspuns al detectorului trebuie să aibă o acurateţe de 1 s.
42
Anexa B
(informativă)
Informaţii privind construcţia tunelului de temperatură
Detectoarele de temperatură răspund cand semnalul(ele) de la unul sau mai mulţi senzori îndeplinesc
anumite criterii. Temperatura senzorului(lor) este în dependentă de temperatura aerului din jurul
detectorului dar relaţia este în mod normal complexă şi dependentă de mai mulţi factori, cum ar fi
orientare, montare, viteza aerului, turbulenţă, viteza de creştere a temperaturii aerului etc. Timpii de
răspuns şi temperatura de răspuns şi stabilitatea lor sunt principalii parametrii care se iau în considerare
cand este evaluată performanţa detectării incendiului a detectoarelor de temperatură prin testarea în
concordanţă cu acest standard.
Pentru testele specificate în acest standard se pot utiliza proiecte diferite de tunel de temperatură.
Următoarele puncte ar trebui să fie luate în considerare cand este proiectat şi care caracterizează un
tunel de temperatură.
Exista două tipuri de bază de tunel de temperatură: cu recirculare şi fără recirculare. Un tunel fără
recirculare necesita un încălzitor de putere mai mare decat tunelul cu recirculare, în particular pentru
ratele de creştere de temperatură ale aerului mai mari, toate celelalte caracteristici fiind la fel. Este nevoie
în general de mai multă grijă pentru a se asigura că încălzitorul de mare putere şi sistemul de control al
tunelului fără recirculare este suficient de sensibil la schimbările privind cererea de căldură necesara
pentru a atinge temperatura cerută în raport cu timpul în secţiunea de lucru. In schimb, menţinerea unui
debit constant cu creşterea temperaturii este în general mai dificilă într-un tunel cu recirculare.
Sistemul de control al temperaturii trebuie să fie apt să menţină temperatura în limitele 2 K faţă de
“rampa ideală“ pentru toate creşterile de temperatură specificate. Această performanţă poate fi atinsă pe
diferite căi, de exemplu:
- prin reglare proporţionala a încălzirii, unde mai multe elemente de încălzire sunt utilizate pentru
generarea unor rate de creşteri mai mari de temperatură. Imbunătăţirea reglarii temperaturii poate
fi obtinuta prin alimentarea unor elemente de incalzire în mod continuu, în timp ce celelalte sunt
controlate. Cu acest sistem de reglare distanţa dintre încălzitor şi detectorul care se testează nu
trebuie să fie aşa de mare încât întârzierea intrinsecă din bucla de reglare a temperaturii să
devină excesivă la o viteză a aerului de 0,8m/s.
- prin reglare anticipata a ratei de încălzire, asistat de un reglare proporţionala / integrala. Acest
sistem de control va permite mărirea distanţei între încălzitor şi detectorul care este testat.
Lucrul cel mai important este ca profilurile specificate de temperatură cerută în interiorul secţiunii de lucru
să fie obţinute cu precizia.
Pentru un tunel fără recirculare, anemometrul utilizat pentru controlul şi monitorizarea debitului poate fi
43
plasat într-o secţiune a tunelului din amonte de încălzitor unde va fi supus unei temperaturi preponderent
constantă eliminandu-se astfel orice nevoie de a compensa ieşirea sa cu temperatura. O viteză
constantă, indicată de un anemometru astfel poziţionat, ar trebui să fie corelată cu un debit constant prin
volumul de lucru. In orice caz pentru a menţine un debit de aer constant la presiune atmosferică normală
într-un tunel cu recirculare a aerului este necesar să fie crescută viteza aerului pe măsură ce temperatura
este crescută. Din această cauză trebuie avută o grijă deosebită pentru asigurarea unei corecţii
corespunzătoare pentru coeficientul de temperatură al anemometrului care monitorizează curgerea
aerului. Nu ar trebui considerat că un anemometru cu compensare automată de temperatură va
compensa suficient de rapid la creşteri mai mari ale temperaturii aerului.
Curgerea de aer creată de ventilator în tunel va fi turbulentă şi trebuie să treacă printr-un laminator de aer
pentru a creea o curgere de aer aproape laminară şi uniformă în volumul de lucru (a se vedea figurile B.1
şi B.2) Aceasta poate fi facilitată de folosirea unui filtru, fagure sau amandouă, aliniat în amonte de
secţiunea de lucru a tunelului. Trebuie să se asigure că aerul de la încălzitor este amestecat astfel încât
temperatura se uniformizează înainte de intrarea în laminator.
Nu este posibil să se proiecteze un tunel unde condiţiile de curgere şi temperatură uniformă să fie
îndeplinite în toate zonele secţiunii de lucru. Deviaţii vor exista, în special aproape de pereţii tunelului,
unde va fi un strat de aer de viteză mai mică şi de temperatură mai scăzută. Adâncimea acestui strat şi
gradientul de temperatură în acesta poate fi redus prin modul de construcţie sau prin dispunerea pe
pereţii tunelului a unui material cu conductivitate termică scăzută.
O atenţie deosebită trebuie acordată sistemului de măsură din tunel. Constanta de timp globală de maxim
2 s în aer, înseamnă că senzorul de temperatură trebuie să aibă o caldura specifica foarte mică. In
practică numai cele mai rapide termocupluri şi senzorii mici similari sunt adecvaţi pentru sistemul de
măsurări. Efectul pierderii de căldură din senzor prin terminalele sale poate fi redus prin expunerea
câtorva centimetri de terminale în curgerea de aer.
44
Figura B.1 – Exemplu de secþiune de lucru a tunelului de temperatură
Legendã
1 volum de lucru 5 laminator curgere
2 placã montare 6 la echipamentul de alimentare ºi monitorizare
3 detector(oare) încercat(e) 7 la echipamentul de control ºi mãsurã
4 senzor temperaturã 8 curgere aer
A - A
Figura B.2 – Exemplu de dispozitiv montare pentru încercarea simultanã a douã detectoare
(secþiunea A – A, a se vedea figura B.1).
45
1
2
3
4
1
2
3
4
6
5
7
8
A
A
Legendã
1 volum de lucru
2 placã de montare
3 detector(oare) încercat
4 senzor temperaturã
46
Anexa C
(informativã)
Stabilirea limitelor inferioarã ºi superioarã ale timpilor de rãspuns
Limitele superioarã ºi inferioarã ale timpilor de rãspuns specificaþi în acest standard au fost stabilite prin
folosirea aceloraºi ecuaþii care au fost folosite pentru a stabili limitele specificate în EN 54-5 : 1976 ºi EN
54-8 : 1982. Oricum, în scopul armonizãrii ºi din experienþã, valoarea câtorva dintre constantele termice
utilizate în ecuaþii diferã uºor faþã de valorile lor originale. Pentru scopuri de referinþã constantele termice
ºi ecuaþiile folosite utilizate pentru stabilirea limitelor în acest standard sunt specificate mai jos.
NOTÃ: Se noteazã pentru informare cã aceste ecuaþii au fost initial utilizate pentru stabilirea limitelor
specificate în BS 3116-1 :1970. Anexa G la BS 3116-1 :1970 detalia ecuaþiile, constantele termice
utilizate ºi dimensiunea minimã a incendiilor care puteau fi detectate de detectoare având performanþe
echivalente cu limitele superioare ale timpului de rãspuns specificat atunci, când erau montate la o
distanþã de 4,6 m (15 picioare) orizontal de incendiu pe tavane de înãlþimi diferite.
Limite superioare.
Limitele superioare ale timpilor de rãspuns sunt stabilite din timpii de rãspuns teoretic ai detectoarelor
ideale conþinând numai un element static (detector de temperaturã fixã). Presupunând cã nu existã
pierderi de cãldurã, de la elementul sensibil, timpul de rãspuns al unui asemenea detector în condiþii
constante de debit de aer ºi ratã de rată de creºtere a temperaturii aerului depinde de douã proprietãþi ale
proiectarii. Prima este ‘’constanta de timp‘’ T a elementului sensibil aºa cum este exprimatã în ecuaþia :
unde :
C este caldura specifica a elementului sensibil la cãldurã ;
H este coeficientul de transfer prin convecþie al cãldurii la element ;
A este aria suprafeþei elementului.
A doua proprietate este temperatura la care detectorul va da o alarmã când este supus la o rată de
creºtere infinitezimala a ratei de creºtere a temperaturii aerului, (pragul sau de temperaturã fixã) care este
în mod normal prestabilita printr-o reglare a unei distanþe dintre contacte, rezistenþã electricã, etc.
O descreºtere a uneia dintre aceste proprietãþi va avea ca rezultat o scadere a timpului de rãspuns al
detectorului la oricare ratã de creºtere a temperaturii aerului. Deci un detector având un timp de rãspuns
mare (sensibilitate scãzutã) va avea un prag de temperaturã mare sau o constantã de timp mare sau
amândouã, în timp ce un detector având un timp de rãspuns mic (sensibilitate ridicatã) va avea valori mai
mici pentru fiecare dintre ele sau pentru amândouã.
Presupunând cã nu existã pierderi de cãldurã, creºterea de temperaturã a elementului sensibil la
cãldurã în orice moment t, când este supus la un debit constant cu creºterea liniarã de temperaturã ,
47
este datã de ecuaþia :
Soluþia acestei ecuaþii este :
Dacã o este creºterea temperaturii de lucru a elementului sensibil (diferenþa dintre temperaturile de
stabilizare ºi de alarmã) atunci timpul de rãspuns este dat de rãdacina ecuaþiei de mai sus cu înlocuit
prin o. Cele douã seturi de timpi de rãspuns superiori daþi în tabelul 4 au fost calculate utilizând valorile
arãtate în tabelul C.1.
Tabel C.1 – Constante termice utilizate pentru stabilirea limitelor superioare din tabelul 4.
Clasã
detector
Constante termice pentru
limite superioare
o T
A1 40 K 20 s
Toate
celelalte
45 K 60 s
Constantele de timp arãtate în tabelul A.1 sunt raportate la o curgere de aer de 0,8 m s -1 ºi nu trebuie sã
fie confundate cu ‘’indexul de timp de rãspuns‘’ (RTI în m½ s½) utilizaþi in mod obisnuit in alte standarde de
detectoare de cãldurã. RTI raportat la 1 m s-1 este în funcþie de constanta de timp TU la o curgere de aer
u prin ecuaþia urmãtoare :
O constantã de timp raportatã la 1 m s-1 are aceiaºi valoare numericã ca RTI-ul raportat la 1 m s-1.
Limite inferioare.
Scopul impunerii limitlor inferioare pentru timpii de rãspuns ai detectoarelor este de a reduce incidenþa
alarmelor false din cauza schimbãrilor temperaturii aerului care pot apãrea datorita condiþiilor in absenta
incendiului.
O analizã a performanþelor detectoarelor de ratã de rată de creºtere efectuatã de mulþi producãtori a
arãtat cã în afarã de detectoarele care au o performanþã echivalentã cu clasa A1, ele dau alarmã în mod
substanþial la aceeaºi temperaturã la rate de creºtere între 1 K min -1 ºi 30 K min-1. In urma acestei analize
ºi din cauza domeniului larg al condiþiilor de aplicare în care aceste detectoare pot fi instalate, creºterea
minimã a temperaturii necesarã pentru a cauza o alarmã pentru detectoare, altele decât cele din clasa
A1, a fost stabilitã la 20 K pentru rate de creºtere de 10 K min -1 ºi mai mari, plecând de la sau sub o
temperaturã iniþialã fata de temperatura tipicã de aplicare. Pentru detectoarele clasa A1 creºterea minimã
48
a temperaturii necesarã pentru a cauza o alarmã a fost stabilitã la 10 K pentru rate de creºtere de 10 K
min-1 ºi mai mari din cauzã cã s-a avut în vedere cã detectoarele clasa A1 vor fi instalate în medii care nu
sunt supuse la schimbãri mari, rapide de temperaturã.
Limitele inferioare ale timpilor de rãspuns specificaþi în tabelul 4 pentru rate de creºtere pânã la 5 K min -1
pentru clasa A1 ºi pânã la 30 K min-1 pentru celelalte clase au fost stabilite din performanþele calculate ale
detectoarelor de ratã de rată de creºtere care constau din douã elemente sensibile, una cu o constantã de
timp zero ºi alta cu o constantã de timp de 34 min ºi având pragul de temperatura iniþial de 19,51 K între
elemente. Aceste valori au fost alese din cauzã cã ele dau o curbã linã pentru o rată de creºtere de
temperaturã de operare de 29 K la o rata de crestere cu 1 K min -1 ºi 20 K pentru 10 K min-1 si mai mari.
Pentru acest detector, presupunând cã nu existã pierderi de cãldurã, timpul de rãspuns t este dat de
urmãtoarea ecuaþie :
unde :
T este constanta de timp a celui de al doilea element ;
este diferenþa de prag de temperaturã între elemente ;
este rata de rată de creºtere a temperaturii aerului.
Schimbare dupã încercãri de mediu.
Pentru o singurã mãsurare, timpul de rãspuns al unui detector poate fi mãsurat cu un grad înalt de
acurateþe, dar temperatura de rãspuns este în mod uzual supusã unei incertitudini proporþionale mai
mari din cauzã cã temperatura se schimbã în timp ºi poate devia de la temperatura cerutã în orice
moment cu 2 K. Pentru acest motiv mãsurãrile de timp de rãspuns au fost specificate în acest standard
pentru încercari în care detectorul este supus la rate de creºtere de 1 K min-1 ºi mai mari.
Anumite detectoare de cãldurã, în mod particular detectorele de temperaturã fixã cu o constantã de timp
foarte micã, pot produce o împrãºtiere a timpilor de rãspuns la mãsurãri repetate care reflectã mai
degraba limitãrile reglarii temperaturii aparaturii de încercare decât schimbãrile din detector. Aceasta este
din cauzã cã timpul de rãspuns al detectorului poate fi strans legat de temperatura aerului care curge
decât de timpul în care este supus unei rate de creºtere a temperaturii. Invers, timpul de rãspuns al altor
detectoare poate fi mai dependent de temperatura iniþialã de stabilizare decât de temperatura
instantanee din momentul rãspunsului. Aceste posibilitãþi au fost luate în considerare la determinarea
schimbãrii maxime a timpului de rãspuns dintre mãsurãrile efectuate înainte ºi dupã încercãrile de mediu.
Schimbarea maximã permisã la 3 K min-1 de 2 min 40 s echivaleaza cu o schimbare de 8 K în
temperatura de rãspuns, 4 K datorita aparatelor de mãsurã ºi 4 K datorita detectorului. In mod similar
schimbarea maximã permisã de 30 s la 20 K min-1 de asemenea echivaleaza cu o schimbare de 8 K plus
2 K datorita la douã rotunjiri superioare de incertitudine de 1 s permise la mãsurarea timpului de rãspuns.
49
Anexa D
(informativã)
Aparat pentru încercarea de impact
Aparatul (a se vedea figura D.1) constã în mod esenþial dintr-un ciocan oscilant (rotativ) alcãtuit din cap
cu secþiune rectangularã (lovitor), cu o faþã de lovire teºitã, montat pe un ax din þeavã de oþel. Ciocanul
este fixat într-un cilindru de oþel, care se roteºte pe rulmenþi pe un ax de oþel fix montat într-o structurã
rigidã de oþel, în aºa fel încât ciocanul sã se poatã roti liber în jurul axului fix. Cadrul rigid se proiecteazã
astfel încât sã permitã rotaþia completã a ansamblului ciocanului când specimenul nu este prezent.
Capul ciocanului este de urmãtoarele dimensiuni lãþime 76 mm, înãlþime 50 mm ºi lungime 94 mm
(dimensiuni generale) ºi este fabricat din aliaj de aluminiu (Al Cu4 Si Mg conform ISO 209-1 :1989),
soluþie tratatã ºi condiþie de tratare precipitare. Are o faþã planã de impact teºitã la 60 +_ 1 pe axa lungã
a capului. Axul format din þeava de oþel are un diametru de (25 0,1) mm cu pereþi de (1,6 0,1) mm
grosime.
Capul ciocanului este montat pe ax astfel încât axa sa lungã este la o distanþã radialã de 305 mm de axa
de rotaþie a ansambluli, cele douã axe fiind perpendiculare mutual. Cilindrul central este de 102 mm
diametru exterior ºi lungime 200 mm ºi este montat coaxial pe un ax pivot fix de oþel, care este de
aproximativ 25 mm în diametru, oricum diametrul exact al axului va depinde de rulmenþii utilizaþi.
Diametral opus axului ciocanului sunt douã braþe din oþel de contrabalans, fiecare de 20 mm în diametru
exterior ºi 185 mm lungime. Aceste braþe sunt înfiletate în cilindru, astfel încât lungimea de 150 mm iese
în afarã. O greutate de oþel de contrabalans este montatã pe braþe în aºa fel încât poziþia sa poate fi
ajustatã pe ntru a balansa greutatea capului ciocanului ºi a braþelor ca în figura D.1. La capãtul cilindrului
central este montatã o roatã de transmisie din aliaj de aluminiu de 12 mm lãþime x 150 mm diametru ºi în
jurul acesteia este înfãºurat un cablu inextensbil, un capãt fiind fixat de roatã. De celãlalt capãt al cablului
este agãþatã greutatea de operare.
Cadrul rigid sprijinã de asemenea placa de montare pe care este montat specimenul prin mijloacele sale
normale de fixare. Placa de montare este reglabilã vertical astfel încât jumãtatea superioarã a feþei de
impact a ciocanului sã loveascã specimenul când ciocanul se miºcã orizontal, dupã cum se aratã în figura
D.1.
Pentru funcþionarea aparatului poziþia specimenului ºi a plãcii de montare este mai întâi reglatã dupã
cum se aratã în figura D.1. ºi apoi placa de montare se fixeazã rigid de cadru. Ansamblul ciocanului este
echilibrat cu grijã prin reglarea greutãþii de contrabalans cu greutatea de operare scoasã. Braþul
ciocanului este tras înapoi în poziþia orizontalã, gata pentru acþionare ºi greutatea operaþionalã este
repusã. La declanºarea ansamblului, greutatea operaþionalã va roti ciocanul ºi braþul sub un unghi de
3/2 radiani pentru a lovi specimenul. Pentru a produce energia de impact cerutã de 1,9 J, masa greutãþii
de operare este egalã cu:
50
kg,
unde r este raza efectivã a roþii în metri. Aceasta este egalã cu aproximativ 0,55 kg pentru o razã a roþii
de 75 mm.
Dupã cum se cere prin standard, pentru o vitezã a ciocanului la impact de (1,5 0,13) m s-1 masa capului
ciocanului va trebui redusã prin gãurirea feþei din spate în mod corespunzãtor pentru a obþine aceastã
vitezã. Se estimeazã cã un cap cu masa de aproximativ 0,79 kg este necesar pentru obþinerea vitezei
specificate, dar acest lucru va trebui sã fie determinat prin încercare.
51
Dimensiuni în milimetri
Legendã
1 placã de montare 7 unghi miºcare de 270o
2 detector 8 rulmenþi
3 ciocan 9 braþe contrabalans
4 ax ciocan 10 greutate operare
5 cilindru 11 greutate contrabalans
6 roatã transmisie
NOTÃ : Dimensiunile sunt date orientativ, în afarã de cele care se referã la capul ciocanului.
Figura D.1 – Aparat impact
52
Anexa naþionalã NA
(informativã)
Corespondenţa standardelor internaţionale şi europene cu standardele române
Pentru standardele europene si internationale la care se face referire exista urmatoarele standarde
romane corespunzatoare:
EN 54-1: 1996
Sisteme de detectare si de alarma la incendiu
Partea 1: Introducere
IDT SR EN 54-1:1998
Sisteme de detectare si de alarma la incendiu
Partea 1: Introducere
EN 60068-1 : 1995
Incercari de mediu. Partea 1 : Generalitati si
ghid
IDT SR EN 60068-1 : 1995
Incercari de mediu. Partea 1 : Generalitati si
ghid
EN 60068-2-1+ A1+ A2 :1995
Incercari de mediu. Partea 2 : Incercari.
Incercarea A. Frig
IDT SREN 60068-2-1+ A1+ A2 :1995
Incercari de mediu. Partea 2 : Incercari.
Incercarea A. Frig
CEI 68-2-3 : 1969 + A1 : 1984
Incercari climatice si mecanice. Incercarea la
Caldura umeda continua. Metoda de incercare
Ca
EQV STAS 8393 / 4-1981
Incercari climatice si mecanice. Incercarea la
caldura umeda continua.
Metoda de incercare Ca
CEI 68-2-6 : 1995 + A1 + A2
Incercari climatice si mecanice . Vibratii.
Metoda de incercare Fc si ghid.
Vibratii ( sinusoidale )
EQV STAS 8393 / 19-1989
Incercari climatice si mecanice. Vibratii.
Metoda de incercare Fc
EN 60068-2 –47 : 1998
Incercari climatice si mecanice. Partea 2 :
Incercari. Montarea componentelor ,
echipamentelor si a altor articole in vederea
incercarilor dinamice la socuri ( Ea ),zdruncinari
( Eb), vibratii ( Fc si Fd ) si acceleratie
constanta si ghid
IDT SR EN 60068-2 –47 : 1998
Incercari climatice si mecanice. Partea 2 : Incer
Cari. Montarea componentelor , echipamentelor
si a altor articole in vederea incercarilor
dinamice la socuri ( Ea ),zdruncinari ( Eb),
vibratii ( Fc si Fd ) si acceleratie constanta si
ghid
53
Precizãri privind denumirea unei încercãri utilizate în standard
Cãldura umedã stationarã se gãseste în alte standarde române sub denumirea: cãldurã umedã continuã.
54
Membrii Comitetului Tehnic CT 216 – Echipamente de protecţie şi de luptă împotriva incendiului care au participat la elaborarea
prezentului standard:
Preşedinte: dl. Sorin Calotă Centrul de Studii, Experimentări si Specializare P.S.I.
Secretar: d-na Mihaela Mogoşanu Centrul de Studii, Experimentări si Specializare P.S.I.
Membrii: ASRO
dl. ªtefan Ghizilă Centrul de Studii, Experimentări si Specializare P.S.I.
dl. Lucian Anger Inspectoratul General al Corpului Pompierilor Militari
dl. Mihai Roth Inspectoratul General al Corpului Pompierilor Militari
dl. ªtefan Vintilă Universitatea Tehnică de Constructii Bucuresti
dl. Traiean ªerbu Academia de Politie – Facultatea de Pompieri
dl. Leonard Sârbu S.C. Automatica S.A.
dl. Valeriu Oprişan Fire Safety S.R.L.
dl. Grigore Florea Centrul de Studii, Experimentări si Specializare P.S.I.
dl. Grigore Lucian S.C. Romano Electro International S.A.
Un standard român nu conþine neapãrat totalitatea prevederilor necesare pentru contractare.
Utilizatorii standardului sunt rãspunzãtori de aplicarea corectã a acestuia. Este important ca utilizatorii standardelor române sã se
asigure că sunt în posesia ultimei ediţii şi a tuturor modificărilor. Informaţiile referitoare la standardele române (termenul de începere a
aplicării, modificări etc.) sunt publicate în Catalogul standardelor române şi în Buletinul standardizării.
Modificări după publicare:
Nr. modificãrii Buletinul standardizãrii
Nr. / an
Punctele modificate