etica
TRANSCRIPT
Etica mass-media
Probleme de etică în jurnalism
1. Introducere
În ultimii ani, etica mass-media a devenit un subiect extrem de dezbătut,
încercându-se o clarificare a valorilor etice şi morale pentru jurnalism. Etica nu este doar
o chestiune de coduri de conduită, sau reguli care trebuie urmate, etica reprezintă o teorie
a moralei şi presupune posedarea unui set de principii generale (pe baza cărora se
discerne binele de rău), analizarea faptelor concrete, a acţiunilor ori caracterelor, din
perspectiva acestor principii. Etica ţine de capacitatea fiecărui jurnalist în parte, de a
respecta setul de valori în diferite situaţii limită şi de a reda informaţiile ţinând cont de
obiectivitate, adevăr şi corectitudine. Etica se traduce şi în profesionalismul deciziilor
luate de jurnalişti şi poate fi considerată ca o etică a comunicării, deoarece comunicarea
este esenţa sistemului media.
De-a lungul timpului etica jurnalistică a străbătut un drum dificil, ea aflându-se
undeva între teorie şi practică. Dacă pentru studiul eticii este necesar să se facă analize,
dezbateri îndelungate şi deliberări, redacţiile ziarelor au acea tendinţă de a se axa pe
rapiditatea în decizii, mai ales în cazul situaţiilor de criză ce apar zilnic şi din acest motiv
îmbinarea acestor două aspecte este una destul de grea.
Etica presei este privită cu suspiciune de presa însăşi, de patronii de trusturi şi de
tinerele generaţii de studenţi care s-au confruntat cu probleme cu privire la
responsabilităţile şi lipsa acestora în cadrul organismelor de presă, dorindu-se astfel
obţinerea unei viziuni concrete şi corecte în domeniul eticii. Atunci când se vorbeşte
despre etica presei, a mass-mediei, se subliniază mai ales faptul că aceasta este mai mult
lipsă decât prezentă în domeniu şi că există o mulţime de probleme de etică în jurnalism.
Pentru a putea vorbi de etica presei ar trebui să ne raportăm în special la triada
responsabilităţii acesteia şi anume : etica (Setul de norme pe care individul îl foloseşte
pentru a reflecta cu privire la propriile comportamente), morala (Practica socială şi
1
individuală a unor comportamente, acţiuni şi relaţii, reglementate de norme) şi
deontologia (Compartiment al eticii care se ocupă cu studiul normelor și obligațiilor
specifice unei activități profesionale).
Pentru domeniul mass-media, triada etica-moralitate-deontologie are o conotaţie
unică şi exprimă un paradox greu de soluţionat. Deşi mijloacele de comunicare ne
guvernează viaţa, ne-o monitorizează şi influenţează permanent ele fiind pentru noi un
serviciu fundamental de utilitate publica, totusi jurnaliştii acceptă cu greu, sau chiar
resping ideea de morală şi deontologie în exercitarea profesiei.
Si fiindcă termenul deontologie irită adesea pe profesioniştii din mass-media, iar un
consens minim de comportament profesional totuşi se impune, a apărut un nou concept,
cel de controlul calităţii care cuprinde deopotriva etica, morala si deontologie.
2. Funcţia şi activitatea etică a jurnalismului
“Informarea şi comunicarea, aşa cum sunt transmise de către jurnalism prin presă,
cu un sprijin important din partea noilor tehnologii, au o importanţă decisivă pentru
dezvoltarea persoanei şi a societăţii. Ele sunt indispensabile pentru viaţa democratică,
deoarece dacă se doreşte ca democraţia să se dezvolte complet, aceasta trebuie să garanteze
cetăţenilor participarea la problemele publice. Este de ajuns să spunem că această
participare ar fi imposibilă dacă cetăţenii nu ar fi primit informaţiile referitoare la chestiuni
publice de care au nevoie şi care trebuie să fie furnizate de presă.”1 Astfel, cetăţeanul are
dreptul să fie informat cât mai corect şi obiectiv de către presă. « Deţinătorul dreptului este
cetăţeanul, care mai are şi dreptul de a cere ca informaţia oferită de jurnalişti să fie veridică
în cazul ştirilor şi onestă în cazul opiniilor, fără intervenţii din exterior atât din partea
autorităţilor publice, cât şi a sectorului privat ». 2 Acesta este şi motivul pentru care, atunci
când evaluează responsabilităţile (faţă de cetăţean sau societate) pe care le fundamentează
exerciţiul profesional, sunt obligaţi să se refere mai întâi la adevăr. Adevărul este, deci, în
1 2 Rezoluţia 1003 (1983) referitoare la etica jurnalistică
2 Ibidem
2
ceea ce priveşte presa, o datorie fundamentală pentru jurnalist şi o garanţie de credibilitate
pentru cetăţean.
3. Jurnalistul
3.1 Responsabilitatea jurnalistului
Intrucât jurnalistul este cel care de obicei este primul martor al unei ştiri şi uneori
este şi singurul filtru al informaţiilor în drumul acestora către redacţie, răspunderea
iniţială a eticii jurnalistice cade pe umerii acestora. Seriozitatea cu care se pregătesc şi cu
care cercetează toate aspectele unui subiect, răbdarea cu care aşteaptă dovada sau
momentul potrivit pentru a pune întrebarea, respectul pentru intimitatea altora - toate
acestea sunt probleme etice ale fiecărui reporter. Editorii îi pot amenda atunci când ceva
merge prost sau când există plângeri întemeiate. Dar nici cel mai avid editor nu poate
supraveghea toţi reporterii ziarului tot timpul. Etica depinde în primul rând de reporter.
În multe ţări, jurnaliştii se angajează să respecte codul etic naţional atunci când
încep să lucreze în presă. Gradul în care respectă această promisiune este de fapt cea mai
importantă garanţie a standardelor profesionale, căci cele mai multe decizii jurnalistice se
iau la nivel individual. Editorii şi alţi colegi pot să ajute răspunzând la întrebări precum
“Cum trebuie descris acest eveniment?” sau "Am suficientă încredere în această persoană
pentru a o cita şi pentru a-i proteja identitatea?" sau "Ce alte informaţii sunt necesare?"
Dar ceilalţi nu pot răspunde la întrebările pe care şi le pune reporterul pe teren –
responsabilitatea esenţială aparţine jurnaliştilor înşişi.
Aşadar, primul şi cel mai important pas către autoreglementare în mass-media este
angajamentul jurnalistului faţă de un cod etic. Un jurnalist nu îşi poate crea însă propriul
cod etic izolat de mediul său de lucru. Pentru a putea pune întrebări dificile fără teama de
represalii, un reporter trebuie să aibă în spate solidaritatea colegilor de breaslă, care este
generată de apartenenţa la un sindicat. În afară de solidaritate, un sindicat mai poate oferi
o platformă de discuţii pe teme etice.
3
In lucrarea sa intitulată « Jurnalistul Universal », David Randall susţine că
jurnaliştii văd etica profesională fie ca pe un cod de principii la care întreaga presă ar
trebui să adere sau să se simtă cel puţin vinovată dacă nu o face, fie consideră ca
principiile deontologice sunt irelevante şi că soluţia optimă ar fi să se ignore multitudinea
de coduri etice promovate de nenumăratele organizaţii din Statele Unite, care sunt într-o
continuă schimbare, şi să se conceapă o modalitate de lucru ce ar permite jurnaliştilor o
justificare a propriilor acţiuni cu o conştiinţă curată. Astfel, trebuie urmărită păstrarea
reputaţiei intacte pentru că « în cele din urmă, singurul lucru care ne măsoară valoarea, ca
jurnalişti, este reputaţia pe care o avem »3. Prin urmare, această nouă etică pe care doreste
el să o promoveze este fundamentată pe argumentul că onestitatea, jocul corect şi evitarea
conflictelor de interese sunt cele mai bune moduri în care se poate face această meserie,
ea putând fi aplicată tuturor jurnaliştilor, indiferent de gradul personal de moralitate sau
de moralitatea ziarelor la care lucrează. Această nouă etică este deci o etică universală.
Regulile generale susţinute de David Randall sunt :
1. Jurnaliştii trebuie să-şi servească numai ziarele şi cititorii lor – Jurnalistul
nu trebuie să datoreze loialitate nimănui, nu trebuie să slujească vreunui
interes comercial ori vreunei cauze particulare, nici unui partid politic sau
vreunei surse. De exemplu ziarul Washington Post practică o regulă
conform căreia jurnaliştii nu au voie să fie implicaţie în nicio activitate
politică, aceasta incluzând chiar şi marşurile şi demonstraţiile.
2. Orice articol trebuie să reprezinte căutarea onestă a adevărului – este
considerată de către autor o regulă fundamentală si deloc negociabilă
deoarece trebuie ca orice jurnalist să incerce să afle ce s-a petrecut cu
adevărat, fără a influenţa prin idei preconcepute, şi să publice adevărul
oricât de incomod ar fi acesta.
3. Nu trebuie acceptate niciun fel de stimulente pentru publicarea unui articol
– această regulă nu se referă doar la acceptarea de bani şi cadouri, ci şi la 3 David Randall, Jurnalistul universal, Editura “POLIROM”, Iaşi, 1998
4
avantajele sau favorurile promise. De exemplu, ziarele nu trebuie să
accepte să facă publicitate mascată (să accepte bani sau favoruri pentru a
scrie articole favorabile despre firme sau persoane care apar şi în secţiunile
publicistice, ca articole normale)
4. Jurnaliştii nu au voie să le permită celor ce se ocupă cu publicitatea să
influenţeze, direct sau indirect, conţinutul redacţional al ziarului – această
regulă doreşte să susţină faptul că există situaţii în care se fac presiuni
asupra redacţiei de către clienţii ce cumpără spaţiu publicitar.
5. Articolele nu trebuie trimise spre aprobare sau verificare nimănui în afara
ziarului – jurnaliştii trebuie să corecteze eventualele greşeli personal, de
preferabil să înregistreze şi să redea faptele cu acurateţe, fără ca articolele
să fie discutate cu subiecţii.
6. Intotdeauna citaţi cu acurateţe – nu trebuie cizelate cuvintele subiectului.
Dacă sursa s-a exprimat intr-un mod stângaci este de preferabil să se
folosească citatul indirect.
7. Nu vă folosiţi de poziţia dumneavoastră pentru a obţine avantaje
8. Nu faceţi promisiuni de suprimare a unor articole pentru prieteni sau în
schimbul unor favoruri
9. Nu păcăliţi oamenii să vă dea informaţii
10. Nu inventaţi şi nu îmbunătăţiţi informaţia
11. Niciodată nu vă deconspiraţi sursele
12. Intotdeauna corectaţi-vă greşelile
13. Nu aveţi voie să beneficiaţi de pe urma articolelor pe care le scrieţi
5
3.2 Jurnalism de buna calitate vs jurnalism de proastă calitate
Conform lui David Randall în « Jurnalistul universal »-Ghid practic pentru presa
scrisă, jurnalismul nu poate fi împărţit în jurnalism în funcţie de zonele lumii, jurnalism
olandez, jurnalism rusesc sau jurnalism britanic. Nu există nici jurnalism liberal,
jurnalism republican sau naţionalist, feminist, reformist sau ateist. De asemenea nu putem
vorbi nici de jurnalism de specialitate, jurnalism comercial, jurnalism de insitituţie sau
anti-instituţional. Există doar jurnalism de bună şi de proastă calitate. După spusele
acestuia jurnalismul poate fi împărţit doar în aceste două categorii deoarece « pentru
orice jurnalist american care se documentează în mod onest, există un altul afectat de
ipocrizia obiectivităţii ; pentru orice ziarist african care scuipă minciunile guvernului,
există un altul care îşi riscă viaţa pentru a publica adevărul ; pentru orice reporter rus care
demască corupţia, există un altul care câştigă bani murdari scriind articole ce conţin
publicitate mascată şi pentru orice gazetar englez care utilizează truisme brute în titluri
umflate, există un altul care penetrează ceaţa secretomaniei guvernamentale. Nu există
decât jurnalism de bună şi de proastă calitate ».4
4 ibidem
6
3.2.1 Jurnalismul de calitate
Indiferent de locul în care lucrează, sub diverse influenţe din partea patronului
trustului, ale statului în evoluţia redacţiei, a culturii organizaţionale, jurnaliştii buni se
disting de ceilalţi prin faptul că oriunde s-ar afla, au acelaşi deziderat : « o gazetărie
inteligentă, bazată pe fapte, onestă în intenţie şi efect, servind cu discernământ doar cauza
adevărului, prezentat într-un stil clar pentru toţi cititorii, oricare ar fi aceştia »5
Jurnaliştii buni din întreaga lume sunt cu toţii de acord asupra rolului pe care îl au.
Acesta este de a pune întrebări şi de a atinge următoarele obiective :
o A descoperi şi publica informaţii care să înlocuiască zvonurile şi
speculaţiile ;
o A rezista sau de a evada de sub controlul guvernamental ;
o A informa electoratul ;
o A monitoriza acţiunea şi inacţiunea guvernelor, a reprezentanţilor
aleşi şi a serviciilor publice ;
o A monitoriza activitatea întreprinderilor, modeul în care acestea îşi
tratează muncitorii, clienţii şi calitatea produselor ;
o A linişti tulburările şi a tulbura liniştea, oferind o voce celor care,
în mod normal, nu se pot face auziţi în public ;
o A oferi constant societăţii o oglindă, reflectând virtuţiile şi viciile
sale ;
o A se asigura că s-a făcut sau se va face dreptate şi că vor fi
întreprinse investigaţii acolo unde nu există nicio asemenea
intenţie ;
o A promova circulaţia liberă a ideilor, în special oferind o platformă
pentru cei care au opinii distincte de cele ce primează în societate.
Prin atingerea acestor obiective, jurnaliştii de calitate pot servi societatea, pot ajuta
cetăţenii să devină mai puternici oferindu-le informaţia, ei fiind loiali nu statelor, ci celor
care trăiesc în ele.
5 Ibidem
7
3.2.2 Jurnalismul de proastă calitate
In întregul proces jurnalistic, există nenumărate limite. Timpul scurt şi lipsa
frecventă a accesibilităţii informaţiilor sunt două limite substanţiale în această profesie.
La fel sunt însă şi erorile pe care le fac jurnaliştii, mai ales atunci când lucrează sub
presiune. Sunt foarte puţine ziare care admit că au greşit şi, de cele mai multe ori, fac
acest lucru doar pentru a scăpa de un proces, totul fiind totul pentru binele trustului
respectiv. Jurnalismul de calitate are limite create chiar de jurnalişti şi de cei care
controlează sau deţin publicaţiile. Calitatea şi natura jurnalismului se compune dintr-o
serie întreagă de valori : ale jurnalistului, ale proprietarilor ziarului sau ale celor care îl
controlează, ale factorilor care ţin de cultura jurnalistică şi ale factorilor pe care toţi
menţionaţi mai sus îi consideră ca fiind valorile cititorilor. Iar toate aceste valori intră
într-un continuu conflict.
De cele mai multe ori valorile celor care au controlul asupra ziarelor diferă de
cele ale jurnaliştilor, cei sus puşi dorind să facă bani sau propagandă. Ca exemplu optim
ar fi cazul unui magnat american de presă care de-a lungul timpului s-a comportat ca şi
cum nu ar cunoaşte termenul de onestitate. Din motive cunoscute numai de el, a publicat
în ziarul său New York Journal, articole care distorsionau realitatea, dorind să se
izbucnească un război hispano-american în Cuba. El şi-a trimis reporteri pentru a găsi
presupusele dovezi şi la o telegramă a unuia dintre reporterii oneşti care zicea « Totul
este liniştit. Nu este nicio problemă aici. Nu va fi război. Intenţionez să mă întorc »
Hearst a răspuns « Te rog rămâi. Furnizează imagini. Eu voi furniza război ».
In ceea ce priveşte cultura jurnalistică, ne putem opri asupra faptului că aceasta
este construită pe baza valorilor celor ce conduc, ce deţin puterea economică sau deţin
exclusiv resursele de tipărire şi publicare. De cele mai multe ori editorii ziarelor sunt
caracterizaţi de o anumită ingenuitate înşelătoare. Articolul finit reprezintă o minciună
8
comandată de către cei ce doresc să publice ceva, doar de dragul de a publica. Astfel
identitatea morală a jurnalistului onest intră în conflict cu identitatea socială a trustului.
Exactitatea şi obiectivitatea sunt elementele cheie ale jurnalismului. Opinia
publică are nevoie şi merită să primească informaţii uşor de desluşit. Calitatea,
autenticitatea şi lipsa distorsiunilor acestora fac ca în final beneficiarii informaţiilor să
înţelegă fenomenul vieţii cotidiene şi să ia decizii importante în deplină cunoştinţă de
cauză. “A spune lucrurile aşa cum sunt este o responsabilitate esenţială a jurnaliştilor şi a
instituţiilor de presă”6. Din păcate sunt destul de mulţi agenţi de presă care nu au înteles
acest lucru şi acest lucru îi face să se încadreze în cea de-a doua categorie de jurnalişti :
cei de proastă calitate.
Adrian Onciu în cartea sa intitulată « Probleme de etică în jurnalism » vorbeşte
despre o serie de situaţii problematice etice care duc la ceea ce Randall numea jurnalism
de proastă calitate.
Pe langă acele situaţii în care realitatea este distorsionată la cerinţele patronului de trust
sau ale editorului ziarului în care un anumit jurnalist lucreaza, există nenumărate situaţii
în care jurnaliştii comit greşeli frecvent.
o Majoritatea jurnaliştilor nu au un obicei în a-şi recunoaşte greşelile, ba
chiar se încăpăţânează şi atunci când realitatea devine incontestabilă şi îşi
susţin punctul de vedere ;
o Nu de fiecare dată aceştia spun lucrurile aşa cum sunt deşi exactitatea şi
obiectivitatea sunt elemente cheie ale jurnalismului.
o De cele mai multe ori percepţia personală întră în conflict cu obiectivitatea
– acest lucru duce la distorsionarea imaginii, dacă nu prin omiterea
detaliilor cel puţin prin alegerea numai a unora dintre ele. « Numai un
jurnalist brusc lovit de amnezie s-ar putea apropia de un eveniment într-o
stare de pură neutralitate » afirmă psihologii.
o Obiectivitatea jurnalistului este afectată în mod semnificativ de spaţiul,
respectiv timpul alocat relatării evenimentului. Faptul că este obligat să
6 Adrian Onciu, Probleme de etică în jurnalism, Iaşi, 2001
9
scrie în viteză o ştire fulger şi să mai îndeplinească şi anumite condiţii
impuse de editor pe ultima sută de metrii, face posibilă o abodare
superficială a subiectului respectiv.
o Jurnalistul are tendinţa de a interpreta rezultatele anchetelor realizate
o Jurnalismul devine unul de proastă calitate atunci când interesele
economice sunt puse în prim plan – exemplu ar putea fi acele indicaţii
venite din partea redactorului şef sau a directorului de publicitate ce
sugerează jurnalistului să nu mai scrie o ştire negativă despre tipul care
abia a cumpărat spaţiu publicitar în ziarul lor de 100.000 de euro. Dorinţa
de a face profituri enorme oferă un singur argument, cel al redactorilor şefi
sau al editorilor şi anume acela că ei au obligaţia de a arăta acţionarilor la
sfârşitul fiecărui an, o creştere semnificativă a profitului instituţiei de
presă.
o Conflictul de interese apare atunci când reporterul nu este independent – el
nu trebuie să se implice în activităţi ce ar putea sa compromită sau să
diminueze credibilitatea lui sau a insituţiei de presă pe care o reprezintă.
Acest conflict de interese este rezultatul divergenţei dintre necesitatea de a
fi în slujba publicului şi loialitatea faţă de o sursă, interesele proprii ale
jurnalistului sau cele economice alte organizaţiei de presă.
o Se întâmplă ca jurnaliştii să manifeste simpatii politice şi să accepte
acoperiri financiare din partea organizaţiilor atunci când acestea se
deplasează în anumite activităţi, campanii electorale etc. Aceştia dau prea
uşor la o parte rolul lor de observatori independenţi ai avenimentelor
făcând astfel ca jurnalismul să nu funcţioneze corect.
o Una din cele mai grave probleme ale presei din România persistă datorită
ignorării conflictului de interese apărut ca urmare a dependenţei editoriale
de departamentul de publicitate. Unele firme importante sau anumiţi
politicieni oferă sume consistente în contul publicităţii şi au un tratament
preferenţial din punct de vedere editorial. Acest lucru duce scăderea
credibilităţii materialelor de presă.
10
o Un alt aspect pe care îl regăsim la jurnaliştii ce nu au un comportament
tocmai etic, este acela că reporterii se ascund în spatele unei false identităţi
pentru a aflat informaţii cu privire la un eveniment vizat. – exemplu : un
reporter s-a dat drept ofiţer de poliţie şi a încercat să afle prin telefon
amănunte legate de un băiat de 18 ani care tocmai îşi pierduse viaţa într-un
accident de maşină. Mama acestuia încă nu auzise de tragicul eveniment şi
s-a oferit să îi ofere informaţiile necesare presupusului ofiţer. După ce a
primit acest telefon, mama a primit un altul prin care i se spunea că fiul ei
a decedat. Intrebarea este dacă aceasta a aflat într-adevăr că fiul ei a fost
reţinut de poliţişti înainte de a muri sau întrebarea o va urmări tot restul
vieţii ?
o Pe de altă parte sunt folosite şi tehnici mai rafinate de înşelăciune cum ar
fi încercarea de a « lega » o prietenie până în momentul în care trebuie să
o trădezi fiindcă ţi-ai atins scopul.
o Jurnaliştii fac abuz de surse confidenţiale, anonime, care pun la îndoială
reputaţia şi credibilitatea ziarului.
o Jurnaliştii se amestecă ilegal, nedorit în viata unei persoane, a unei
organizaţii etc. – se poate vorbi aici despre încălcarea acelor trei principii
morale ce fixează pentru oamenii presei o etică a vieţii private, ilustrate de
Clifford G. Christians şi colaboratorii săi în « Etica Mass-Media » şi
anume :
1. Decenţa şi corectitudinea ca nefiind negociabile : « Chiar dacă
legea nu amendează în mod expres minciuna, aluziile, inconştienţa
şi exagerarea, decenţa umană şi corectitudinea o fac ».7
2. Al doilea principiu se referă la « Valoarea socială a reabilitării » ca
un criteriu pentru a selecta informaţia privată demnă de a fi
difuzată. Metoda elimină interesele imorale care nu au valoare de
ştire prin natura lor(cazul sinuciderii unui spion demsacat de presă
care a sunat la redacţie şi a spus că dacă articolul se va publica şi îi
va fi dezvăluită identitatea, se va sinucidei. Gestul subiectului nu a
7 Clifford G. Christians, Etica Mass-Media, Editura “Polirom”, Iaşi, 2001
11
fost luat în considerare şi acesta s-a sinucis). Astfel, putem vorbi
despre faptul că materia primă a presei este viaţa cetăţenilor iar
dacă acest lucru este aşa atunci trebuie luat în considerare afirmaţia
Mirunei Runcan în « Introducere în etica şi legislaţia presei » şi
anume : « pentru ca viaţa cetăţenilor reflectată de presă să poată
produce înţelegerea şi corectarea nedreptăţilor de către cetăţeni,
presa e datoare să stabilească un echilibru just între interesul public
şi cel privat, între valoarea publică a informaţiilor şi valoarea lor
intimă ».
3. Demnitatea persoanelor nu trebuie să fie afectată în numele
privilegiului presei (cazul publicării în ziar a unui copil de cinci ani
care s-a înecat în lac)
12
Bibliografie
ONCIU, Adrian, Probleme de etică în jurnalism, Iaşi, 2001
CLIFFORD, G. Christians, Kim B. Rotzoll, Mark Fackler, Kathy B. MkKee, Etica Mass-
Media, Editura “POLIROM”, Iaşi, 2001
RANDALL, David, Jurnalistul Universal, Editura “POLIROM”, Iaşi, 1998
http://facultate.regielive.ro/proiecte/mass_media_sociologie/etica_in_presa-26655.html
13