Examenul acuităţii vizuale Acuitatea vizuală reprezintă capacitatea ochiului de a distinge forma,dimensiunea, conturul şi detaliile elementelor din spaţiu. Vederea cea mai clară este localizată la nivelul maculei (pata galbenă), datorită repartiţiei în această zonă anumărului maxim de conuri. În această arie retiniană există valoarea maximă a acuităţii vizuale, ea reprezentând vederea centrală. Pentru a recunoaşte forma obiectelor este necesar ca: -imaginea să aibă un minim de dimensiune între două puncte, minimul separabil(astfel încât acestea să fie percepute separat); -să se poată recunoaşte minimul de variaţie în traseul unei linii,minimul de aliniere.Fig. 2.2 – Unghiul „alfa”

Toate aceste elemente contribuie la realizarea unei maxime acuităţi vizuale.Detaliile obiectelor din spaţiu sunt măsurate prin unghiul sub care sunt văzute.Unghiul vizual este format din razele care pleacă din extremităţile obiectului şi seîncrucişează în punctul nodal al ochiului pentru a ajunge la retină; unghiul „alfa” esteformat între axa optică şi axa vizuală. (Fig. 2.2-vezi anatomia).Acuitatea vizuală normală, egală cu unitatea, se consideră atunci când sunt percepute separat două puncte ce produc pe retină imagini sub un unghi de un minutarc de cerc şi au între ele o distanţă de 1,4 mm. Această distanţă corespunde la nivelul retinei la o dimensiune liniară de 4 microni, care este aproximativ egală cu diametrul unui con retinian, ceea ce presupune ca, pentru a vedea distinct, separat, două puncte,trebuie ca două conuri retiniene să fie stimulate separat, iar între ele să existe un con nestimulat.Examinarea clinică a acuităţii vizuale

 Utilizează tabele speciale care conţin litere, cifre, semne sau desene, numite optotipi. Principiul acestui examen este reprezentat de determinarea minimuluiseparabil. Standardizarea optotipilor a fost făcută conform unor recomandări ale Conferinţei

Internaţionale de Oftalmologie care a avut loc de la Budapesta în 1972. Aceştioptotipi sunt constituiţi în aşa fel încât semnele cele mai mici, din ultimul rând să fievăzute de la distanţa de 5 metri(considerată ca „infinitoftalmologic”, distanţă de lacare acomodaţia nu mai estesolicitată), sub un unghi vizual de 5 minute, iar grosimeasemnelor corespunde unei deschideri angulare de 1 minut(Fig. 2.3/2.4)Optotipii standardizaţi utilizaţi în prezent în clinică sunt conform principiilor luiMonoyer, care a introdus noţiunea zecimală în exprimarea acuităţii vizuale. Acestetabele au 10 rânduri de semne şi fiecare rând corespunde unei valori de la 0.1 la 1acuitate vizuală. Exprimarea AV cu optotipii construiţi prin gradare zecimală se face sub formăde fracţie: AV= d/D, unde:-d = distanţa de la care sunt citite rândurile optotipului de pacientul examinat; -D = distanţa de la care poate fi citită litera unui anumit rând de către subiectul cu vedere normală (emetrop). De exemplu: dacă pacientul aşezat la 5 metri (d=5m), va citi literele din primul rând al optotipului care trebuie să fie văzute de la 50 de metri, conformformulei, acuitatea vizuală va fi 5/10 (d/D) = 1/10; pentru următoarele rânduri ale optotipului AV va fi 5/40 (1/8); 5/30 respectiv 1/6; 5/20 (1/4); 5/15 (1/3); 5/10 (1/2);5/7,5 (2/3); 5/5=1Dacă subiectul examinat nu poate citi de la distanţa de 5 metri nici primulrând de al optotipului, fie îl apropiem de optotip cu câte un metru (acuitatea vizuală vafi 4/50 la 4 metri, 3/50 la 3 metri, 2/50 la 2 metri, 1/50 la 1 metru), sau este solicitat pacientului să recunoască degetele mâinii examinatorului, a căror grosime corespundeaproximativ cu semnele primului rând de la optotip, acuitatea vizuală fiind notată înacelaşi mod (dacă numără degetele la 4 metri, după formulă acuitatea vizuală este4/50, deoarece subiectul normal emetrop le distinge de la 50 de metri). Dacă subiectulnu distinge degetele la distanţa de 10 centimetri (AV=1/500), sub această distanţă se notează dacă subiectul percepe mişcările mâinii (AV=PMM) sau dacă percepe lumina (PL) sau nu există percepţia luminii(AV=FPLTestele utilizate pentru determi-narea AV pot fi diferite, toate însă trebuie să fie simple, uşor de recunoscut. Se pot utiliza astfel:-optotipul cu litere (Monoyer),lectura literelor poate aduceunele erori datorate faptului căunele litere sunt mai greu der ecunoscut decât altele;-optotipul cu litera E (Snellen)care este utilizat şi pentru analfabeţi;-optotipul cu inele întrerupte (Landolt), este alcătuit din inele care prezintă odeschidere care este egală cu grosimea, el poate fi folosit pentru măsurarea AV lacopiii preşcolari sau persoane analfabete. Examinarea AV se face la lumina zilei sau în camera puţin obscură. Examenul se practică separat la fiecare ochi, la început fără lentile de contact apoi, dacă este necesar se utilizează lentile care să corecteze o anumită ametropie (tulburare derefracţie). Este măsurată mai întâi AV la ochiul cu vederea mai scăzută, în timp ceochiul celălalt este exclus printr -un opercul semitransparent, care asigură oluminozitate egală pentru ambii ochi. Acuitatea vizuală este reprezentată de rândul de litere la care subiectul distinge corect toate semnele.Acuitatea vizuală de aproape este mai puţin standardizată. Sunt utilizaţi pentrumăsurarea acesteia optotipi pentru aproape (proxoptipi) care sunt alcătuiţi din fragmente de texte cu caractere din ce în ce mai mici. Acuitatea vizuală poate varia în raport cu factori obiectivi (forma geometrică atestului, contrastul între test şi fond, iluminarea fondului, culoarea luminii utilizate,distanţa de observare a testului) sau în funcţie de unii factori obiectivi (diametrul pupilar, topografia retiniană, vârsta subiectului, direcţia fasciculului de lumină, procesul de sumaţie spaţială şi temporală a stimulilor retiniene).