expresionismul edvard munch

23
Sandu Roxana Universitatea din București, Facultatea de Istorie, Istoria Artei, Anul II Expresionismul Expresionismul este considerat ca fiind un curent artistic german, iar uneori este chiar încadrat în limite spațio-temporale clare 1 , deși acestea sunt foarte greu de găsit, se poate presupune doar când a luat sfârșit. Într- adevăr, curentul a înflorit în Germania, din diverse motive sociale și politice, dar a avut și o semnificație și o răspândire mult mai largă. Despre expresionism se mai poate spune și că este primul curent avangardist și nu a avut un lider sau o grupare anume, ci mai multe grupuri, care n-au știut că făceau parte din acest curent. Spre deosebire de majoritatea curentelor artistice din secolul XX, expresionismul a adoptat un nume după multă vreme de la apariția celor dintâi manifestăti ale sale. 2 „Fără să subscrie la un manifest comun, fără măcar să-și însușească un nume care să-i desemneze pe toți laolaltă (numele le-a fost dat mult dupa ce se afirmaseră în viața culturală a Europei), pictorii și poeții expresioniști alcătuiesc nu atât un curent, cât o generație.” 3 Numele curentului provine de la „expresie”, de unde se poate spune despre acesta că este un curent al deformărilor expresive. În anul 1901, sunt denumite „expresionisme” opt 1 Richard Vowles, Expressionism in Scandinavia, În: Expresionism as a literary phenomenon, editată de Ulrich Weisstein, Amsterdam and Philadelphia, Ed. John Benjamin’s Publishing Company, 2011, p. 221 2 Dan Grigorescu, Istoria unei generații pierdute: expresioniștii , București, Ed. Eminescu, 1980, p. 9 3 Ibidem, p. 16 1

Upload: wintershades

Post on 24-Oct-2015

115 views

Category:

Documents


2 download

DESCRIPTION

Apare o scurta prezentare a curentului expresionist si a ceea ce a insemnat acesta. Se concentreaza pe cateva detalii caracteristice curentului.In partea despre Edvard Munch apar scurte analize ale unor picturi de-ale sale si prezentarea vietii artistului norvegian. Se pune accent pe valoarea sa de mare precursor al expresionismului german si de pionier al gravurii moderne.

TRANSCRIPT

Page 1: Expresionismul   Edvard Munch

Sandu RoxanaUniversitatea din București, Facultatea de Istorie, Istoria Artei, Anul II

Expresionismul

Expresionismul este considerat ca fiind un curent artistic german, iar uneori este chiar

încadrat în limite spațio-temporale clare1, deși acestea sunt foarte greu de găsit, se poate

presupune doar când a luat sfârșit. Într-adevăr, curentul a înflorit în Germania, din diverse

motive sociale și politice, dar a avut și o semnificație și o răspândire mult mai largă.

Despre expresionism se mai poate spune și că este primul curent avangardist și nu a

avut un lider sau o grupare anume, ci mai multe grupuri, care n-au știut că făceau parte din

acest curent. Spre deosebire de majoritatea curentelor artistice din secolul XX,

expresionismul a adoptat un nume după multă vreme de la apariția celor dintâi manifestăti ale

sale.2 „Fără să subscrie la un manifest comun, fără măcar să-și însușească un nume care să-i

desemneze pe toți laolaltă (numele le-a fost dat mult dupa ce se afirmaseră în viața culturală a

Europei), pictorii și poeții expresioniști alcătuiesc nu atât un curent, cât o generație.”3

Numele curentului provine de la „expresie”, de unde se poate spune despre acesta că

este un curent al deformărilor expresive. În anul 1901, sunt denumite „expresionisme” opt

tablouri la o expoziție, dar acestea nici măcar nu aparțineau curentului astăzi cunoscut ca

expresionism.

Curentul studiat are rădăcini încurcate care se întind departe în istorie și pe o distanță

geografică amplă. Sursele de inspirație cele mai importante nu sunt nici moderne, nici

europene: arta Evului Mediu și arta tribală sau cea a oamenilor „primitivi”. Iar o altă sursă are

foarte puține de-a face cu artele vizuale și anume filosofia lui Friedrich Nietzsche.4

Înițial cuvântul „expresionism” a însemnat altceva. Termenul a fost folosit pentru a

descrie arta nouă din Europa, în special din Franța, din 1912, care apărea ca fiind „anti-

impresionistă”. În mod ironic, acest termen a fost aplicat pentru prima dată unor artiști

precum Gauguin, Cézanne, Matisse și Van Gogh.5

În 1912 are loc importanta expoziție de la Sonderbund din Cologne, unde

organizatorii acesteia și cei mai mulți critici de artă scoteau în evidență afinitatea pentru

„expresionism” a artei germane avangardiste cu cea a olandezului Van Gogh și a invitatului

1 Richard Vowles, Expressionism in Scandinavia, În: Expresionism as a literary phenomenon, editată de Ulrich Weisstein, Amsterdam and Philadelphia, Ed. John Benjamin’s Publishing Company, 2011, p. 2212 Dan Grigorescu, Istoria unei generații pierdute: expresioniștii, București, Ed. Eminescu, 1980, p. 93 Ibidem, p. 164 Ashley Bassie, Expressionism, New York, Ed. Parkstone Press International, 2008, p.75 Ashley Bassie, op. cit., p. 7

1

Page 2: Expresionismul   Edvard Munch

Sandu RoxanaUniversitatea din București, Facultatea de Istorie, Istoria Artei, Anul II

de onoare la expoziție, norvegianul Edvard Munch. Astfel s-a redus semnificația artiștilor

francezi și s-au îndreptat spre conceptul de expresionism „nordic”.6

Acest curent a apărut ca reacție împotriva impresionismului din pictură, după cum

menționează și Paul Fechter în prima monografie consacrată expresionismului, și a

naturalismului din literatură. Se preocupă de trăirile profunde și de o întreagă filosofie

abisală. Accentuează anumite aspecte și le deformează pentru a reda trăirile profunde ale

artistului. „Expresionismul pare să lucreze cu lucruri universale: viziune, subiectivisim,

deformări și revoltă.”7 Expresionismul a însemnat lucruri diferite în timpuri diferite. Este

complex și contradictoriu și a cuprins eliberarea trupului, cât și dezgroparea spiritului.8

Expresionismul nu prea avea mijloace convenționale de descriere a lumii spirituale, dar

comunica o percepție particular sensibilă, chiar puțin nevrotică, a lumii care mergea dincolo

de simplele aparențe.9 Scopul erau individualul și experiența umană subiectivă, la fel ca în

lucrările lui Van Gogh și Munch.

„Expresioniștii au sporit potențialul emoțional sau valoarea simbolică a culorilor.”10

Contururile se vor mobile, iar culoarea devine „radiantă” pentru a transpune în pictură o

emoție11. Expresioniștii preferă culorile simple, ei nu insistă asupra nuanțelor delicate,

precum impresioniștii: roșul, albastrul, verdele și galbenul au fost folosite exact așa cum

proveneau din tub12.

Ei păstrează o colorație extremă a feței și suprimă nuanțele, astfel că părțile luminoase

vor fi de un galben neuniform, umbrele ies în evidență și vor fi de un albastru sau un verde

închis, fiecare culoare servind drept contrast pentru cealaltă. Aceste zone contrastante

ambiguizează tabloul la un nivel mai înalt decât realitatea expresivă.13 Culorile șochează, dar

sunt memorabile.

Expresionismul este departe de a fi static. El devine un mod de gândire și de creație ce

se va afla într-o constantă mișcare și învălmășeală.14 Cu siguranță curentul nu a fost o unitate

singulară și coerentă, tocmai pentru că nu a existat o grupare expresionistă. Unii dintre cei

6 Ibidem, p. 77 Richard Vowles, op. cit., p. 2218 Ashley Bassie, op. cit., p. 79 Ibidem, p. 710 Paul Hadermann, Expressionist literature and painting. În: Expresionism as a literary phenomenon, editată de Ulrich Weisstein, Amsterdam and Philadelphia, Ed. John Benjamin’s Publishing Company, 2011, p. 13211 Ibidem, p. 13212 Ibidem, p. 13313 Ibidem, pp. 133-13414 Richard Vowles, op. cit., p. 224

2

Page 3: Expresionismul   Edvard Munch

Sandu RoxanaUniversitatea din București, Facultatea de Istorie, Istoria Artei, Anul II

mai de seamă reprezentanți, au constatat că erau înglobați într-o mișcare al cărei program îl

ignorau sau îl respingeau de-a dreptul.15

Această eră a fost exterminată de dictatura nazistă din 1933. A fost o perioadă

caracterizată de cutezanță intelectuală, idealism pătimaș și de un dor adânc de reînoire

spirituală. Faza cea mai incandescentă a expresionismului din 1910-1920 a lăsat o moștenire

care a cauzat reverberații de atunci încoace.16

Expresionismul scandinav

Acest subiect este important, deoarece există persoane care afirmă că acest curent ar fi

luat naștere în acest spațiu. Această zonă avea probleme interesante de omogenitate și

diversitate, fiind, de asemenea, și apropiată de Germania.17

August Strindberg a fost un dramaturg, scriitor, poet, eseist și pictor suedez. S-a

inspirat de cele mai multe ori din experiența sa proprie. El poate fi considerat primul

expresionist, fără a se preciza dacă este important ca înițiator, sintetizator sau transmițător al

curentului.18 Strindberg a interacționat cu Munch la Berlin și Paris, devenind prieteni. Acesta

este un lucru foarte important, pentru că astfel s-a stabilit schimbul de idei dintre cei doi.

Munch și Strindberg au teme comune, deși concepții diferite, Munch literalizând

pânza prin prisma viziunii sale de friză a vieții, în timp ce Strindberg anticipă expresionismul

abastract19. La cei doi apar teme precum: agoasa, revolta împotriva paternității și pietății,

proiectarea trăirilor interioare, și studierea unor metafore ale vampirismului, madonnismului

și lumii ca Infern.

Munch este un important emisar al expresionismului în Norvegia. Cu toate acestea,

curentul nu a fost acceptat în această țară. Munch s-a inspirat din piesele de teatru ale lui

Ibsen, iar acesta chiar a manifestat interes la bătrânețe pentru arta celui dintâi.

Există un motiv pentru care expresionismul a fost acceptat cu greu în Norvegia. Aici

determinantele majore în scenă erau pozițiile sociale. Proletarii insistau pe realism, înclinând

spre folclor, comunitatea rurală, urbanizare și sindicalizare sau comunism. Norvegia abia se

separase de Suedia, iar norvegienii erau reticenți la preluarea modelelor suedeze, precum

Strindberg.

15 Dan Grigorescu, op. cit., p. 916 Ashley Bassie, op. cit., p. 1117 Richard Vowles, op. cit., p. 22118 Ibidem, p. 22119 Ibidem, p. 221

3

Page 4: Expresionismul   Edvard Munch

Sandu RoxanaUniversitatea din București, Facultatea de Istorie, Istoria Artei, Anul II

Edvard Munch

„Edvard Munch este singurul pictor scandinav care a fost recunoscut internațional ca

fiind un mare maestru modern. Această recunoaștere a fost câștigată prima dată în Germania,

apoi în Scandinavia și Europa Centrală, și s-a bazat, în mare, pe importanța sa în dezvoltarea

expresionismului și ca un pionier al gravurii moderne.”20

Munch s-a născut în 1863, într-o familie învățață, care avea meserii diferite: tatăl său a

fost medic, dar în familie a avut și un scriitor, un artist, un episcop și un istoric. Copilăria sa a

fost una tristă, deoarece și-a pierdut mulți membrii ai familiei în perioadele în care ar fi avut

nevoie de aceștia. Mama sa a murit de tuberculoză când el avea cinci ani. La paisprezece ani

își pierde sora, pe Sophie, în fața aceleiași boli. Nu mai durează mult, iar fratele său Andreas

moare la 30 de ani, iar cealaltă soră a sa, Laura, înnebunește mai târziu. De altfel, chiar

artistul va spune: „Boala, nebunia și moartea au fost îngerii negri care au vegheat deasupra

leagănului meu și m-au însoțit toată viața”.

Cea care l-a încurajat pe Munch în ceea ce privește talentul său artistic, a fost sora

mamei sale, Karen Bjølstad, care preia și sarcinile în casă. Deși Munch și-a iubit tatăl, după

moartea mamei sale, relația celor doi se schimbă. Dr. Munch este măcinat de durere și devine

melancolic și puritan, totuși acest lucru nu-i ușurează durerea lui Munch când acesta moare.

Înițial, Edvard Munch a fost student la inginerie, dar în 1881 intră la Școala de Desen

Decorativ din Oslo. Primele sale tablouri sunt mici și sunt studii ale casei sale și a unor scene

din Oslo21. În lucrarea sa din 1881, Din Maridalen, se poate observa un naturalism relaxat, iar

până în 1884 începe să picteze la scară mai mare, Fată pe marginea patului. În aceste lucrări

paleta coloristică este luminoasă.

Odată cu anul 1880 apar schimbări în Norvegia, pentru că foarte mulți dintre artiștii

plecați peste hotare se întorc acasă. Dintre aceștia, pe Munch l-a influențat foarte mult

scriitorul Frans Jaeger cu ideea sa: „Trebuie să scrii despre propriile tale experiențe”. Sub

acest motto el spune: „Eu nu pictez ceea ce văd, ci ceea ce am văzut”, „Eu nu termin o

lucrare până ce nu m-am îndepărtat puțin de viziunea ei, astfel încât memoria mea să-și

clarifice impresiile emoționale. Natura mă încurcă când o am direct în fața mea”.

Munch a lucrat de asemenea cu Christian Krohg, iar influența acestuia este vizibilă în

Fată pe marginea patului. Timp de două veri a urmat școala de pictură în aer liber a lui Frits

Thaulow, iar Munch a admirat și sensibilitatea picturală a lui Hans Heyerdahl.

20 John Boulton Smith, Munch, Michigan, Ed. Phaidon Press Limited, 1977, p. 521 Ibidem, p. 5

4

Page 5: Expresionismul   Edvard Munch

Sandu RoxanaUniversitatea din București, Facultatea de Istorie, Istoria Artei, Anul II

La început, Munch a îmbrățișat ceea ce el numea „impresionism și realism”, iar

picturile sale de început sunt marcate de acest fapt. Însă, după vizita sa în Paris din 1885,

faptul că admiră picturi ale unor mari artiști precum Rembrandt, Velázquez și Manet,

percepția sa se schimbă. În 1886 apare pictura Copilul bolnav, care îi anticipă maturitatea.

Această lucrare poate fi considerată ca un punct de turnură, probabil că de aceea artistul s-a

întors la acest motiv de mai multe ori22.

În Copilul bolnav, Munch se bazează pe experiența sa personală în sensul că se

folosește de o experiență vizuală reală: chipul îndurerat al unei fetițe văzută în timp ce Dr.

Munch îi trata piciorul fratelui ei, și o amintire personală: moartea Sophiei. Astfel Munch

exprimă o tragedie universală: tinerețea și moartea. Pictura este simplă prin faptul că nu are

detalii, atenția este concentrată pe capul fetei, care devine centrul emoțional și compozițional.

Munch a ajuns la această capacitate expresivă prin simplificare și experimentare tehnică,

dând la o parte detaliile.23

Pubertate și Dimineața după, două picturi importante din același an au fost distruse,

dar ne putem crea o părere pe baza reproducerilor lui Munch din 1890. În primul tablou este

reprezentată imaginativ neliniștea unei fete care își contemplă viața ce o așteaptă. Tranziția de

la copil la adult putea să fie una terifiantă pentru femeile din acea societate. Fata este nesigură

pe sine. Se poate vedea influența scriitorilor Baudelaire și Edgar Allan Poe prin intermediul

umbrei ce pare amenințătoare față de copilă. Totuși, artistul este obiectiv în această lucrare de

parcă ar fi studiat ceva. Tocmai această scrutare intensă i-a șocat pe criticii norvegieni

contemporani cu Munch. În cel de-al doilea apare o scenă tipică pentru viața boemă.

În 1889 se debarasează de „impresionism și realism” prin intermediul picturii

Primăvara. Este pe același subiect cu cea din 1886, Copilul bolnav, dar este o lucrare mai

convențională, pentru că în același an Munch a aplicat pentru o bursă de studii în străinătate,

iar acest tablou ar fi servit drept lucrare demonstrativă. În același an pictează și Noapte de

vară, unde un studiu al surorii sale este transformat într-o pictură de dispoziție a misteriosului

apus nordic, și anticipă astfel o temă importantă din 1890: silueta solitară de la marginea apei.

Munch stă în Franța până în 1892. Verile obișnuia să se întoartcă în Norvegia. Cât

timp a studiat în Franța, el a început să își identifice scopurile artei sale și să caute forme

moderne de exprimare prin pictură24.

22 Ibidem, p. 723 Ibidem, p. 824 John Boulton Smith, op. cit., p. 8

5

Page 6: Expresionismul   Edvard Munch

Sandu RoxanaUniversitatea din București, Facultatea de Istorie, Istoria Artei, Anul II

Noapte în St. Cloud a fost pictat între 1889-1890, care probabil că a fost un memento

mori, stârnit de moartea tatălui său. O siluetă de bârbat, judecând după pălărie, stă în

întuneric, lângă o fereastră, prin care pătrunde lumina de afară, proiectându-se pe podea sub

forma unei cruci. Fereastra pare să dea spre port. Utilizarea culorilor este subtilă și vibrantă.

Pentru silueta întunecată s-a inspirat de la Degas.

Pentru a putea observa dezvoltarea stilistică a lui Munch în cei trei ani petrecuți în

Franța, putem compara trei tablouri centrate pe artera principală din Oslo, Strada Karl Johan.

Toate cele trei sunt caracterizate de perspective lungi și prăpăstioase, dar aceasta este singura

asemănare. Pentru scenele de afară, Munch s-a inspirat de la Manet. Fanfara militară pe

Strada Karl Johan din 1889 este o impresie directă, aducând cu sine un sentiment de reportaj.

Zi de primăvară pe Strada Karl Johan din 1891 crează o atmosferă de lumină puternică cu un

aer impresionist, dar cu o tehnică pointilistă mai neprecisă. Aici se poate observa influența lui

Seurat. Pictura aproape că strălucește, datorită culorilor contrastante, calde și reci. Se poate

observa că răbdarea i-a pierit treptat, cele trei personaje din dreapta jos nu mai sunt

reprezentate pointilist, asemenea celor trei din centru. Seară pe Strada Karl Johan, datată în

1892, este o pictură despre frică, frica de o aglomerație de oameni când soarele apune.25

Acest ultim tablou este pictat în noul său stil simplificat și face trecerea la celelalte subiecte

ale fricii din Frize despre viață. În comparație cu Strigătul, aceast tablou este mai mult

simbolist.

În 1892, reîntors în Oslo, Munch a organizat o expoziție retrospectivă pentru a-și arăta

munca din ultimii trei ani, incluzând și lucrări mai vechi. Receptarea a fost proastă,

norvegienii nefiind obișnuiți cu noul stil. Adelsteen Normann, un peisagist norvegian care

trăia în Germania, și face făcea parte din comitetul Asociației de Artiști din Berlin, îi admiră

lucrările și îl invită pe Munch să facă o expoziție la Berlin. Artistul acceptă imediat această

unică oportunitate. Eduard Schulte, un dealer de artă, organizează expoziții pentru Munch în

Düsseldorf și Cologne, iar în decembrie, Munch mai deschide o expoziție la Berlin.

Anul 1893 Munch și l-a petrecut mai mult în Germania, dar a continuat să fie

productiv, completându-și originala serie intulată Iubire. Din tablouri se poate deduce o

poveste, pentru că Munch literalizează pânza. Este vorba de o fată care așteaptă iubirea într-o

noapte de vară. Aparent, iubirea mult așteptată apare și îi topește pe bărbat și pe femeie într-

un sărut. Dar, iubirea femeii devine apăsătoare pentru bărbat, cauzându-i acestuia durere. În

același timp, femeia ajunge la împlinirea extaziantă. Acest punct culminant este urmat de

gelozie, iar dragostea dispare în final într-o disperare terifiantă: Vocea, Sărutul, Vampirul,

25 Ibidem, p. 10

6

Page 7: Expresionismul   Edvard Munch

Sandu RoxanaUniversitatea din București, Facultatea de Istorie, Istoria Artei, Anul II

Madonna, Melancolie, Strigătul. Motivele au fost inspirate din amintirile sale, câteva

dezvoltându-se din picturile sale de început, astfel Vocea este o dezvoltare a Pubertății. În

același timp, în această perioadă exista o preocupare de a descoperi o simbolistică nouă a

raporturilor dintre bărbat și femeie, fapt caracteristic artei expresioniste de pretutindeni26.

Din cauza experienței sale trecute, Munch a fost bântuit de gândul că moartea și

dragostea erau dependente una de cealaltă, de altfel, zâmbetul Madonnei sale are ceva

cadaveric în el. În varianta litografică, acest lucru este amplificat, înconjurând silueta de

spermatozoizi, în timp ce un embrion ca un schelet se ghemuiește într-un colț27. Imaginea

sărutului apare des la Munch, iar pentru el, această temă era legată de ideea pasiunii

distrugătoare: pasiunea sau iubirea unei femei are capacitatea de a înrobi barbații, de a trezi

gelozia și – mai literar – de a consuma din puterea individului. Munch i-a împărtășit lui Erich

Heckel viziunea sa asupra femeilor: „Femeia este ca focul, te încălzește și te consumă”.

Prietenul lui Munch, Stanislaw Przybyszewski, a clarificat cel mai tulburător aspect al

Sărutului când a notat: „Vedem două figuri umane, ale căror chipuri se topesc unul într-altul.

Nu rămâne nicio trăsătură facială recognoscibilă: tot ceea ce vedem este punctul în care

acestea se topesc, un punct care arată ca o ureche uriașă, predată asurzirii de către extazul

sângelui. Arată ca un bazin de carne topită: este ceva hidos in ea”28.

În Strigătul artistul comunică cu propriile sale frici, el recrează un apus care pentru el

arată ca sângele coagulat. Scena apare ca una apocaliptică, liniile încolăcite devin o

reverberație acustică a strigătului. Munch a creat o imagine unică a fricii.

Această expoziție de la Berlin, a creat reacții ostile, fiind închisă la o săptămână de la

deschidere. Faptul că ziarele au vuit și au creat un adevărat scandal, i-a adus lui Munch o

recunoaștere largă în Berlin. Aproape că a ajuns cunoscut peste noapte. Munch a trimis o

scrisoare din Berlin acasă în Norvegia: „Cu greu aș fi putut primi o mai bună publicitate...

Oamenii au venit de departe pentru a vedea expoziția... Niciodata n-am avut zile așa de

plăcute. Este incredibil că ceva atât de inocent ca arta poate crea atâtea furori. M-ai întrebat

dacă cumva m-au emoționat. Am căștigat 6 lire și niciodată nu m-am simțit mai bine”29.

„Când sunt arătate împreună (tablourile) ating o coardă sensibilă; devin diferite față de

ceea ce sunt când sunt arătate separat. Devin o simfonie. Așa am început să pictez frize”.

„Friza este ca o serie de picturi decorative, care împreună dau o reprezentare a vieții.

Libere merg liniile curbate ale tărmului, peste ele se întinde oceanul, ... iar sub copacii

26 Dan Grigorescu, op. cit., pp. 94-9527 John Boulton Smith, op. cit., p. 1228 Ashley Bassie, op. cit., pp. 13-1429 Ibidem, p. 14

7

Page 8: Expresionismul   Edvard Munch

Sandu RoxanaUniversitatea din București, Facultatea de Istorie, Istoria Artei, Anul II

înfrunziți varietatea vieții cu bucuriile și suferințele ei așa cum au fost trăite. Friza se vrea a fi

un poem despre viață, iubire și moarte”.

Frize despre viață are ca punct de plecare amintiri timpurii de-ale lui Munch sau

evenimente din Berlin. Dramele sale subiective sunt vizibile în tușele care formează linii

sinuoase și prin coloritul răsunător. Impactul morții asupra propriei sale familii apare în noul

stil concentrat și simplificat în pictura Moartea în camera bolnavului. Se crede despre figura

de lângă ușă că ar fi Munch, în timp ce sora sa Inger este femeia care se uită la noi, iar

personajul ce stă cu spatele este fratele său Andreas. Culoarea portocalie a podelei duce cu

gândul la Van Gogh. În Furtuna apare reprezentată frica figurii îmbrăcate în alb și a grupului,

de care cea dintâi este separată. Munch a vrut să reprezinte furtuna și efectele ei psihologice

asupra oamenilor. Prin Gelozia face mai explicită emoția ce apare anterior în scenele sale din

seria Iubirea.

Tot în Germania, la Berlin, Munch s-a îndreptat spre gravură. În acest mod apar noi

opotunități pentru a-și realiza temele în forme noi30. Prin intermediul gravurii, ideile sale

artistice circulă la o scară mai largă și își permite și el să păstreze copii. Primele sale gravuri

datează din 1894 și erau alb-negru.

Munch începe să facă și litografii. Această tehnică era mai potrivită pentru opere la

scară mai mare. Tot în Berlin și-a expus pentru prima dată gravurile care au fost scoase la

licitație în Paris, în 1895. În același an a făcut o expoziție și în Oslo, dar opinia generală i-a

rămas ostilă acasă. Seria sa Iubirea a fost considerată ca fiind „viziunea unui creier bolnav”.

Totuși, Thadée Natanson, editorul revistei franceze La Revue Blanche, care a fost în Oslo și a

văzut expoziția, a arătat interes față de arta lui Munch și i-a recomandat să vină la Paris și să

reproducă litografic Strigătul pentru revista sa.

Astfel în 1896, Munch ajunge la Paris și rămâne aici pentru un an și jumătate. Îi

cunoaște pe prietenii lui Gauguin, se împrietenește cu sculptorița suedeză Ida Erikson și își

face și alte cunoștințe. Acolo vin și vechii săi prieteni, precum Strindberg și face cunoștințe în

lumea simbolistă. A făcut portretul lui Mallarmé și ilustrații pentru Les Fleurs du Mal a lui

Baudelaire.

Franța a fost importantă pentru dezvoltarea lui Munch ca gravor. A fost capabil să

colaboreze cu cei mai inventivi graficieni ai acelor timpuri, precum Clor și Lemercier. Tot

aici vede și xilogravuri japoneze și tipografii de către remarcabili artiști moderni precum

Bonnard, Gauguin, Toulouse-Lautrec și Valloton31. Registrul xilogravurii era foarte larg, iar

30 John Boulton Smith, op. cit., p. 1431 Ibidem, p. 15

8

Page 9: Expresionismul   Edvard Munch

Sandu RoxanaUniversitatea din București, Facultatea de Istorie, Istoria Artei, Anul II

sub înrâurirea acestui gen artistic virtuțile decorative vor avea un efect decisiv asupra stilului

decorativ al curentului Art Nouveau. Primii care au explorat potențialul expresiei grafice a

xilogravurii pentru sporirea forței plastice a picturii au fost Gauguin și Munch32. Încet, Munch

începe să utilizeze culorile în gravurile sale, un domeniu în care a ramas nedepășit prin

originalitate și frumusețe33. Experimentele sale cu culorile s-au întins pe mai mulți ani. De

exemplu, Madonna și Vampirul au fost în 1895 litografii într-o singură culoare, primindu-și

culoarea finală în 1902. Munch ajunge la o textură bogată și particulară prin combinarea

litografiei cu xilogravura.

După ce părăsește Parisul, Munch se întoarce acasă, dar continuă să călătorească,

incluzând acum și Italia. Un motiv pentru care el a călătorit a fost dorința de a scăpa de Tulla

Larsen, o femeie tânără și bogată, determinată să se căsătorească cu el. Munch era determinat

să rămână singur, el considera că nu avea dreptul de a căsători, pentru că încă din copilărie

urâse acest concept, iar viața sa de familie tumultoasă a completat acest lucru. Tulla Larsen l-

a urmărit peste tot pe unde a fost, amenințându-i stabilitatea și așa firavă și încurajându-i și

dependența de acool. A fost internat într-un sanatoriu pentru ceva vreme, dar a continuat să

bea după ce a ieșit. Idila cu Tulla s-a terminat cu descărcare a unui pistol în prezența acesteia

care l-a costat pe Munch un deget. După aceasta, Tulla Larsen l-a părăsit și s-a căsătorit cu un

coleg mai tânăr de-al lui Munch. El a văzut acest lucru ca pe o trădare, de unde și inspirația

pentru noi teme ulterioare.

Deși a trecut prin acest incident, Munch a continuat să găsească noi teme pentru noua

sa Frize despre viață. Izolarea tinereții de vârstă apare în Mamă și fiică. În Melancolia

(Laura) apare nefericta sa soră în forma cea mai extremă de izolare, aceea de pierdere a

judecății. Femeia stă și se uită în gol, închisă în colțul ei de modelul amenințător al feței de

masă roșii. În Dansul vieții apar cele trei arhetipuri feminine ale sale: fecioara care se întinde

spre viață, femeia senzuală, îmbrăcată în roșu, dansează cu iubitul ei, în timp ce împlinirea o

evită pe femeia din dreapta care este învârstă. O atmosferă liniștită a unei seri de vară apare în

Fete pe pod. Dansul pe țărm include cele trei tipuri feminine din Dansul vieții, numai că a

devenit mai de grabă o idilă de mijloc de vară, decât o declarație simbolică.

În Norvegia, Munch încă era departe de a fi acceptat, deși Galeria Națională

achiziționase între 1897-1901 cinci tablouri, toate făceau parte dintre cele necontroversate.

Reala lansare a lui Munch a avut loc în Germania, în 1902. A fost invitat să facă o contribuție

majoră la expoziția din Berlin a Secesiunii, unde câțiva dintre prietenii săi deveniseră

32 Dan Grigorescu, op. cit., p. 10433 John Boulton Smith, op. cit., p. 15

9

Page 10: Expresionismul   Edvard Munch

Sandu RoxanaUniversitatea din București, Facultatea de Istorie, Istoria Artei, Anul II

influenți între timp. Munch a expus 22 de Frize despre viață, acestea fiind recunoscute ca

originale și importante.

Succesul lui a venit repede după-aceea. Au urmat expoziții importante în Viena și la

Praga, care au fost încheiate cu contracte în Germania cu dealerii Bruno Cassirer și

Commeter, și în câțiva ani, Munch, a devenit un mare nume internațional la est de Rin. Astfel

el începe să influențeze noua generație de artiști mai tineri din Germania, mai ales pe

expresioniștii de la Die Brücke, și Cehoslovacia.

Totuși această recunoaștere din Germania contrasta cu sentimentele sale față de

Norvegia. După incidentul cu „degetul” a avut loc o ruptură între el și prietenii implicați.

Nesiguranța îi este intensificată și băutul la fel, pentru că avea sentimentul că norvegienii îl

persecutau. El a răspus la asta prin caricaturi veninoase și implicări în încăierări. Până în

1908 a trăit mai mult în Germania și chiar s-a gândit să se mute acolo permanent.

Aici a atras noi patroni care îi cumpărau lucrările și care i-au devenit prieteni,

încercând să-l ajute și în problemele personale. Aceștia erau Dr. Max Linde, cunoscătorul de

artă de la Lübeck, misteriosul și bogatul Albert Kollman, industrialistul Herbert Esche, și

Gustav Schiefler, cel care îi cataloga lui Munch lucrările. De asemenea, au fost și contele

Harry Kessler și cercul Nietzsche din Weimar, și Max Reinhardt, care a comandat o friză

decorativă pentru decorul de la piesa lui Ibsen Fantomele, și o friză decorativă pentru teatrul

său din Berlin. Cu toate acestea, dificultățile de a-și menține echilibrul în viață au continuat,

așa după cum îi scria lui Jens Thiis, unul dintre constanții săi admiratori din Norvegia:

„Faima mea crește, dar fericirea mea este cu totul altceva”34.

În această perioadă Munch se întoarce spre natură, căutând noi motive, lucru încurajat

și de comanditarii săi. Descoperă un interes față de pictatul copiilor, dar face în continuare și

portrete de adulți. Munch adoptă treptat o nouă paletă de culori mai strălucitoare, iar

suprafața capată libertate, pentru că renunță la liniile sinuoase. Munch a încercat să-și extindă

stilul pointilist din 1891, numai că a folosit linii în loc de puncte iregulate și adoptă forme

mai drepte. Acest experiment este vizibil în Moartea lui Marat din 1907, care se vrea un

rezumat al sentimentelor sale asupra posesivității ucigătoare ale femeii, ridicate la suprafață

de incidentul din 1902.

În 1908, Edvard Munch are o cădere nervoasă, în Copenhaga, iar până în 1909 a fost

tratat la o clinică de acolo. El a văzut această cădere nervoasă ca o încheiere a unei perioade

din viața sa, și s-a folosit de toată voința pe care o avea pentru a își reveni: „Am luat în sfârșit

decizia de a mă repune pe picioare într-un mod foarte brutal... să sperăm ca acesta este

34 John Boulton Smith, op. cit., p. 19

10

Page 11: Expresionismul   Edvard Munch

Sandu RoxanaUniversitatea din București, Facultatea de Istorie, Istoria Artei, Anul II

începutul unei noi ere a artei mele”35. Cât timp a fost internat, el a continuat să lucreze,

desenând animale în grădini zoologice. A urmat, de asemenea, sfatul doctorului său, și și-a

exprimat frica de femei în seria de litografe Alfa și Omega.

În tot acest timp, în Norvegia, în 1908, Jens Thiis devenise directorul Galeriei

Naționale și cumpără cinci lucrări majore, făcându-l pe Munch cavaler al Ordinului Regal

Norvegian al Sf. Olav. La începutul anului următor, Thiis și Jappe Nilssen au alcătuit o

expoziție de picturi și litografii care a avut succes la public. După această etapă, Munch se

întoarce acasă și se așază pe coasta de sud, în orașul Kragerø, unde rămâne șase ani. Aici

începe să lucreze pentru competiția de picturi murale de la Universitatea din Oslo.

Acest lucru i-a dat oportunitatea de a crea o serie de picturi monumentale. Atmosfera

generală a acestor picturi murale vine de la coasta sudică a Norvegiei. Trei picturi mari

domină câte un perete: Soarele, Istoria, unde un bătrân învață un băiat, și Alma Mater,

simbolizând atât maternitatea, cât și Universitatea. Între acestea, legându-le, apar picturi mai

mici ilustrând activitățile umane și cercetările din natură. Concepția cea mai remarcabilă

apare în lucrarea centrală, Soarele. Inițial, Munch, se folosise de ideea nietzscheană a unui

munte de oameni care se chinuie să ajungă la lumina soarelui, dar ideea nu a fost acceptată de

autoritățile facultății. Soluția sa finală a fost soarele însuși, strălucind deasupra coastei din

Kragerø36. Odată cu prezentarea lor din 1916, el își câștigă în sfârșit poziția în Norvegia.

La 10 ani de la revenirea acasă, Munch a creat și alte lucrări. Experimentele sale

tehnice s-au cristalizat acum într-o pictură ritmic puternică, fluentă și în culori frumoase. A

introdus aceste culori și în xilogravurile sale.

Munch era de părere că arta este făcută pentru a fi proprietatea tuturor oamenilor, așa

cum era înainte. În viziunea sa, arta trebuia să apară pe clădiri publice și chiar pe străzi.

Probabil că aspirațiile lui Munch în această direcție i-au încurajat alegerea de format mare

pentru picturi, și probabil și concentrarea sa pe subiecte obiective, extrovertite. În noua sa

viață era foarte atent să nu se întoarcă prea mult la obsesiile sale periculoase din trecut.

Acum începe să exploreze teme ca viața muncitorilor, un teren pe care înainte îl

atinsese doar ocazional. În aceste noi teme el reliefează atât demnitatea, cât și puterea muncii,

prezentând siluetele frontal, mișcându-se spre privitor, ca în Muncitori în zăpadă. În Bărbat

în câmp cu varză, muncitorul are două verze în brațe, iar perspectiva asupra câmpului este de

un monumental triunghi, în timp ce el se mișcă spre noi.

35 Ibidem, p. 1936 Ibidem, p. 21

11

Page 12: Expresionismul   Edvard Munch

Sandu RoxanaUniversitatea din București, Facultatea de Istorie, Istoria Artei, Anul II

În 1916, Munch se mută la Ekely, în apropiere de Oslo, care devine casa sa finală. Își

transformă casa într-un studio imens. Pentru timpul cald avea studiouri afară și își amenajase

chiar și unul pentru iarnă. Munch începe din ce în ce mai mult să-și privească operele ca fiind

familia sa, de care el avea nevoie să fie în jurul său. Acum cu greu mai vinde tablouri, și a

făcut noi versiuni ale celor pe care nu le mai avea el în posesie. În 1918, când expune Frize

despre viață în Oslo, spune: „În aceste picturi, atunci, pictorul a înfățișat cele mai profunde

emoții ale sale. Ele reprezită sufletul său, suferințele sale și fericirile. Ele înfățișează sângele

inimii sale. El reprezintă ființa umană, nu obiectul. Aceste tablouri sunt făcute să miște

oamenii mai intens”.

În timpul anilor 1920 încă mai călătorea înafară, pentru a-și vizita prietenii vechi și a

vedea expoziții, dar spre sfârșit devine din ce în ce mai singuratic.

Problemele la ochi din 1930 încep să-i restricționeze munca lui Munch. În

Autoportret. Între ceas și pat el se vede într-un mod ironic, culorile hainelor sale bătrânești

contrastează cu cele vesele ale studiului de nud de deasupra patului.

Munch a fost întotdeauna recunoscător Germaniei, dar ruptura a apărut în 1937, când

naziștii i-au declarat arta degenerată și i-au îndepărtat picturile de pe pereții muzeelor

germane. Când Norvegia a fost ocupată în 1940, el a fost temător. Chiar dacă a refuzat să aibă

contacte cu invadatorii germani sau cu norvegienii, Munch a rămas neatins și a murit în

liniște în casa sa, în ianuarie 1944.

„From my rotting body,

flowers shall grow

and I am in them

and that is eternity.”

Edvard Munch:

„Du-te într-o sală de biliard. După ce te-ai uitat la masa aceea de culoare verde-

intens, după o vreme, uită-te sus. Cât de ciudat de roșu este totul! Acei oameni despre care

știai că sunt îmbrăcați în negru, acum sunt îmbrăcați în roșu intens, iar camera – pereții și

tavanul – sunt roșii. După ceva timp, îmbrăcămintea este iar neagră. Dar dacă vrei să pictezi o

scenă emoționantă ca aceea, cu o masă de biliard, atunci trebuie să o pictezi de un roșu intens.

Dacă cineva vrea să picteze impresiile unui moment, scena emoțională, atunci asta este ceea

ce trebuie să facă”.

12

Page 13: Expresionismul   Edvard Munch

Sandu RoxanaUniversitatea din București, Facultatea de Istorie, Istoria Artei, Anul II

Bibliografie:

1. Ashley Bassie, Expressionism, New York, Ed. Parkstone Press International, 2008

2. Dan Grigorescu, Istoria unei generații pierdute: expresioniștii, București, Ed.

Eminescu, 1980

13

Page 14: Expresionismul   Edvard Munch

Sandu RoxanaUniversitatea din București, Facultatea de Istorie, Istoria Artei, Anul II

3. Richard Vowles, Expressionism in Scandinavia, În: Expresionism as a literary

phenomenon, editată de Ulrich Weisstein, Amsterdam and Philadelphia, Ed. John Benjamin’s

Publishing Company, 2011

4. Paul Hadermann, Expressionist literature and painting. În: Expresionism as a

literary phenomenon, editată de Ulrich Weisstein, Amsterdam and Philadelphia, Ed. John

Benjamin’s Publishing Company, 2011

5. John Boulton Smith, Munch, Michigan, Ed. Phaidon Press Limited, 1977

14