fiziopatologie
DESCRIPTION
referat BuhociuTRANSCRIPT
Universitatea Spiru Haret
Facultatea de educatie fizica si sport
Fiziopatologia cartilajului
Indrumator :
Lecor.univ. dr. Buhociu Elena
Autor:
Dobrescu C.A. Alexandru Cristian
Condromalacia rotuliana
Cartilajul de pe suprafaţa articulara a rotulei este ca un amortizor
natural. Suprasolicitarea, uzură sau alţi factori pot duce la o stare
cunoscută sub numele de condromalacia patelara sau rotuliana – o
definiţie generală care indica deteriorarea cartilajului de pe suprafaţa
rotuliană.
Cel mai frecvent simptom este durerea de genunchi, care creşte în
intensitate atunci când mergeţi pe jos sau când urcaţi scările. Tratamente
simple – cum ar fi odihna şi gheaţa – sunt utile pentru calmarea durerii,
dar uneori poate fi nevoie şi de fiziokinetoterapie, sau chiar intervenţii
chirurgicale pentru a ameliora durerea.
Simptome
Durerea în condromalacia rotuliană apare în partea din faţă a
genunchiului. Această durere se poate agrava atunci când:
– mergeţi pe jos sau urcaţi şi coborâţi scările
– îngenunchiaţi sau luaţi poziţia ghemuit
– staţi cu un genunchi îndoit pentru o perioadă lungă de timp
Vârsta. Sindromul de durere din condromalacia rotuliană se întâlneşte de
obicei la adolescenţi şi tineri. Probleme la genunchi apar frecvent la
persoane mai în vârstă, dar la aceştia cauza cea mai frecvenţa este
artroza.
Sex. Femeile sunt mult mai predispuse să dezvolte afecţiunea.
Anumite sporturi. Alergatul şi săriturile pot pune un stress suplimentar pe
genunchi.
Complicaţiile
Durerile din condromalacia rotuliană pot duce la dificultăţi în desfăşurarea
activităţilor de rutină, cum ar fi poziţia ghemuit sau urcatul scărilor.
http://mihairascu.ro/condromalacia-rotuliana/ (19:07,18 măr.)
Artroza este o afecţiune în care cartilagiul se deteriorează şi
devine mai moale şi mai subţire. Acest proces poate avea loc la nivelul
tuturor articulaţiilor dar este întâlnit cu precădere la nivelul articulaţiilor
gâtului, spatelui, genunchilor, şoldurilor, degetelor de la mâini şi de la
picioare.
Artroza este o afecţiune reumatic cronică, cu evoluţie înceată, dar
progresivă: asta înseamnă că procesul nu se opreşte şi că deteriorarea
cartilagiilor este din ce în ce mai gravă. Dintre toate afecţiunile reumatice,
artroza este cea mai des întâlnită, şi ea afectează mai multe femei decât
bărbaţi. La persoanele mai în vârsta această diferenţă dispare iar suferinţa
poate fi întâlnită în proporţii egale la ambele sexe.
Oamenii asociază frecvent artroza cu bătrâneţea şi uzura cauzată de ea,
ca şi cum persoana care suferă de artroza este neapărat bătrâna. De fapt,
acest lucru nu este câtuşi de puţin adevărat. De asemenea, cuvântul
"uzura" induce cumva ideea că nu se mai poate face nimic, dar de fapt se
poate.
În ciuda cercetărilor în domeniu, nu se ştie exact care este cauza
artrozei. Se ştie însă că e vorba de o acţiune conjugată a mai multor
factori.
Factorul ereditar
În unele familii artroza apare mai des decât în altele. Deci factorul ereditar
are un rol important în instalarea şi dezvoltarea artrozei. Dacă vorbim de
ci de factorul genetic atunci putem spune că există şanse ca artroza să se
instaleze mai repede şi să afecteze mai multe articulaţii.
Suprasolicitarea articulaţiilor .Un alt factor este suprasolicitarea
susţinută şi îndelungată a articulaţiilor, de exemplu din cauza
supraponderalităţii, a îndeplinirii unei munci foarte grele, a sportului
îndelungat şi greu sau a unei leziuni sportive (de exemplu deteriorarea
meniscului). Aceasta nu este cauza principală a artrozei, dar poate ajuta
că boala să se instaleze mai curând sau să evolueze mai rapid.
Modificări ale articulaţiei
În cazul artrozei, cartilagiul va fi deteriorat, din motive necunoscute
(imaginea 5). Calitatea lui se modifica: devine rugos la suprafaţă şi pot
apărea fisuri în el. Cartilagiul deteriorat nu se poate reface, ba chiar, în
timp, poate dispărea de tot.
Dacă există mai puţin cartilagiu, articulaţia nu va mai putea atenua
la fel de bine şocurile din timpul mişcării; capetele oaselor se vor mişca
mai puţin. Din această cauză se modifică şi solicitarea oaselor de sub
cartilagiu: din ce în ce mai multă presiune va fi pusă pe ele. Osul va
încerca să primească această presiune crescută mărindu-se, astfel încât
pe marginea osului se pot forma vârfuri osoase "ciocuri" (imaginea 6).
Aceste modificări în structura articulaţiei - diminuarea cartilajiului şi lăţirea
extremităţilor osoase - pot duce la o deformare a articulaţiei. De aceea
artroza este denumită cu termenul latinesc "artrosis deformans", ceea ce
înseamnă exact deformare.
Deteriorările produse sunt permanente: cartilagiul sau osul care şi-au
modificat formă nu vor mai reveni la forma iniţială, sănătoasă.
Inflamarea articulaţiei
Articulaţia nu e supusă doar deformărilor, ci şi inflamărilor.
Deoarece suprafaţa cartilagiului devine neregulată, articulaţia se poate roti
mult mai puţin. Se produce tensiune în articulaţie şi de aici apare o
inflamare. Este de asemenea posibil ca bucăţi de cartilagiu să ajungă în
cavitatea articulaţiei. Mucoasa din interior - sinoviul - este cel care trebuie
să repare situaţia. El se poate inflama şi produce lichid. Prin urmare,
articulaţia se va umfla. Aceste inflamări ale articulaţiei aparţin artrozei; nu
înseamnă că e vorba de artrită reumatoida.
Altă poziţie a articulaţiei
Într-un stadiu mai avansat al bolii, se poate modifica şi poziţia
osului, caz în care, pentru că osul să se poată mişca, muşchii şi
tendoanele sunt solicitaţi mai mult. Acest lucru poate duce prin
suprasolicitare, la durere şi înţepeneală.
Noduli Heberden
În cazul femeilor este foarte des întâlnită o formă a artrozei care se
numeşte noduli Heberden - la articulaţiile dintre ultimele falange. În
general aceşti noduli nu dor decât o scurtă perioadă, când se formează.
Evoluţia artrozei
Multe persoane cu artroza se întreabă: oare ce mă aşteaptă, cum
va evolua boala? Artroza este o afecţiune cronică, cu evoluţie lentă şi care
nu se vindecă. Cartilagiul se deteriorează treptat şi nu se mai poate reface
în suficientă măsură.
Boala evoluează diferit de la o persoană la alta. Nu se poate spune de la
început în ce măsură o persoană se va confrunta cu dureri, înţepeneala şi
limitări ale mişcării.
Evoluţia artrozei e diferită de la persoana la persoană. Artroza se poate
dezvolta în diverse articulaţii. Nu se poate prezice cât de mult va fi afectat
cartilajiul, şi nici ce probleme specifice va avea cineva. Nu se poate
prezice dacă o persoană va avea dureri şi înţepeneli, sau va trebui să
accepte limitări ale mişcării. Se poate întâmpla ca o radiografie să arate
multe probleme şi totuşi persoana respectivă să nu remarce aproape
nimic în viaţa de zi cu zi. Dar se poate şi invers. Nu se ştie ce factori
determina aceste deosebiri.
Artroza secundară este o boală care apare dacă aţi avut la un
moment dat probleme cu articulaţia - o inflamare, o traumă de vreun fel
(un os rupt sau probleme cu meniscul) sau slăbirea ligamentelor; toate
acestea sunt lucruri care slăbesc articulaţia şi o fac mai predispusă la
artroza.
Apariţia artrozei poate fi şi consecinţa unui sport practicat intensiv sau a
reluării prea curând a sportului după o rănire sau o operaţie.
Afectarea mai multor articulaţii
Dacă aveţi artroza probabil vă întrebaţi dacă există riscul că boala
să afecteze mai multe articulaţii. Asta depinde. Dacă există o cauză
precisă a artrozei (de exemplu aveţi deja probleme cu genunchiul său cu
meniscul), atunci există şanse mai mari ca artroza să rămână la o singură
articulaţie.
Dacă nu există o cauză precisă, atunci aveţi şanse mai mari să fie
afectate mai multe articulaţii. De regulă, în acest caz e vorba de factori
ereditari.
Cel mai mare factor de risc pentru artroza rămâne vârsta: la
persoanele peste 75 de ani artroza se întâlneşte foarte des.
Artrită reumatoida şi artroza
Artrită reumatoida şi artroza sunt boli diferite. Artrită reumatoida este o
afecţiune inflamatorie care apare ca urmare a unei inflamări în membrana
sinovială.
Artroza este o afecţiune în care cartilajiul se rupe, după ce în timp
are loc o deteriorare treptată a acestuia. Artroza poate apărea devreme,
acolo unde au existat deja deteriorări, de exemplu din cauza unei infecţii :
atunci vorbim de artroza secundară.
Decalcifierea oaselor şi artroza
Decalcifierea oaselor (osteoporoza) şi artroza sunt ambele întâlnite
la persoane mai în vârstă, dar adesea nu au nimic de-a face una cu alta.
În cazul artrozei, osul de sub cartilaj se măreşte treptat, ca reacţie la
deteriorarea şi pierderea acestuia. În cazul osteoporozei are loc o pierdere
de calciu din os, iar acesta devine mai fragil.
Dacă cartilagiul îşi pierde proprietăţile normale asta nu înseamnă
că veţi avea probleme imediat. La multe persoane, chiar şi la tineri,
artroza este deja instalată în anumite articulaţii fără să creeze probleme
respectivelor persoane.
Prima problemă simţită este durerea. Durerea este un simptom
care poate apărea la orice articulaţie afectată de artroza. Ea este graduala
şi apare mai ales când se face mişcare sau când articulaţia este
suprasolicitată. Durerea poate deveni mai accentuată pe parcursul zilei.
De asemenea, puteţi experimenta durere dacă după o perioadă de repaos
reluaţi mişcarea; aceasta se numeşte durere iniţială. Într-un stadiu mai
avansat articulaţia va deveni mai greu de folosit şi veţi simţi durere şi în
timpul nopţii sau în perioade de repaos.
Dacă o articulaţie se inflamează, ea va produce mai multă durere,
se va umfla şi va fi caldă şi uneori se va înroşi. Dacă durerea se
acutizează puteţi începe un tratament cu analgezice sau antiinflamatorii
după o consultaţie prealabilă cu medicul.
În momentul când mă ridic de pe canapea uneori mă sprijin pe
şold. Văd că oamenii se uită la mine miraţi, căci nu înţeleg care este
problema. O prietenă bună obişnuieşte să spună : ah, nu e nimic, are
ceva probleme la pornire.Pe lângă durere, multe persoane suferă din
cauza înţepenirii articulaţiei, mai ales după o perioadă de repaos. Dacă,
de exemplu, aţi stat mai mult în aceeaşi poziţie vă veţi simţi înţepenit când
reluaţi mişcarea; asta se numeşte înţepenire iniţială. Vă ridicaţi greu în
picioare după ce aţi stat aşezat o vreme, mâinile vă pot fi înţepenite după
o perioadă de nemişcare, sau aveţi greutăţi în a ridica mâinile deasupra
capului. Şi gâtul vă poate înţepeni. Înţepenirea poate apărea în orice
articulaţie afectată de artroza.
Înţepeneala dispare prin mişcare.
Limitări ale mişcării
Articulaţiile dureroase şi înţepenite se mişcă mult mai greu.
Anumite mişcări pot deveni dificil sau chiar imposibil de efectuat, însă asta
depinde de care anume articulaţii sunt afectate de artroza. De exemplu, e
mai greu să răsuceşti capul, să ridici capul său umărul, să îndoi
genunchiul său degetul mare de la picior.
Pentru că nu doar articulaţia în sine poate fi afectată ci şi muşchii din jurul
ei pot fi slăbiţi, articulaţia îşi poate pierde stabilitatea şi forţa. Scade şi
forţă musculară şi apare o senzaţie de slăbiciune. Suprasolicitarea
tendoanelor provoacă şi mai multă durere. Din această cauză, se poate
de exemplu să aveţi o anume nesiguranţă în genunchi în timpul mersului
şi să vă fie teamă că veţi cădea, ceea ce nu face decât să sporească
şansele dv. că într-adevăr să cădeţi.
Umflarea:Uneori articulaţia poate fi mai umflată. Aceasta este
urmarea unei inflamări şi a producerii de lichid în exces în articulaţie.
Articulaţia poate părea îngroşata şi din cauza măririi în volum a
extremităţilor osoase prin apariţia osteofitelor "ciocurilor" osoase.
Modificări ale poziţiei corpului
Într-un stadiu mai grav al artrozei poziţia oaselor se poate modifica, ceea
ce poate rezulta într-o poziţie defectuoasă, de exemplu cu genunchii
îndoiţi înspre interior.
mergi sus
În cazul artrozei la gât sau la spate, zona din jurul încheieturii
afectate este dureroasă. Durerea este produsă de faptul că sinoviala,
ligamentele şi capsula sinovială sunt forţate să se întindă, ca urmare a
modificărilor produse în articulaţie. "Ciocurile" de pe marginea articulaţiei
pot apăsa pe nervi.
La articulaţii durerea este produsă în general de faptul că osul de
sub cartilagiul afectat e obligat să suporte o greutate mai mare. "Ciocurile"
apărute trag şi ele de mucoasa. Capsula articulaţiei şi ligamentele pot fi
prea întinse din cauza instabilităţii articulaţiei. Capsula sinovială se poate
inflama şi ea, ducând la durere şi umflare.
Din cauza durerii veţi ajunge să folosiţi mai puţin anumite articulaţii, motiv
pentru care muşchii din jurul articulaţiilor respective îşi vor pierde forţa şi
rezistenţă.
Deoarece muşchii slăbesc, apare mai multă presiune pe articulaţie, şi
astfel cartilagiul deja afectat se deteriorează şi mai mult.
Când durerile se acutizează
Când situaţia devine mai gravă, durerea creşte şi nici una din măsurile
care funcţionează de obicei (relaxare, căldură, exerciţii) pare a nu mai
avea vreun efect.
În unele cazuri fizioterapia ajuta temporar, alteori necesar tratamentul
medicamentos, dar uneori - atunci când osul este deformat, când durerea
e prea intensă sau deteriorarea e foarte gravă - se impune operaţia.
Deoarece cauza bolii nu este cunoscută încă, artroza nu poate fi
vindecată. Dar asta nu înseamnă că un tratament bun nu are efect:
durerea şi înţepeneala se pot diminua, iar articulaţia rămâne cât de cât
funcţională.Există o terapie prin exerciţii care ajută la păstrarea funcţionarii
muşchilor şi a articulaţiilor şi există de asemenea medicamente împotriva
durerilor şi a înţepenelii. Într-un stadiu mai avansat articulaţiile pot fi atât
de afectate încât se impune o operaţie de înlocuire a articulaţiei cu una
artificială.Efortul dv. personal este foarte important pentru combaterea
artrozei. În fapt, dv. lucraţi împreună cu medicul pentru a obţine rezultatul
dorit. Tratamentul necesită din partea dv., pe lângă perseverenţă şi
disciplină, şi o doză de răbdare, căci nu întotdeauna veţi obţine imediat
rezultatul dorit.
http://www.reumatism.ro/disease/artroza (19:30,18 mar)
Osteocondrita disecanta este cea mai frecventa cauza a pierderii
unui corp liber în spaţiul articular la pacienţii tineri. Deoarece rezultatele
clinice sunt adesea slabe in fazele avansate ale bolii, diagnosticul
necesită un indice ridicat de suspiciune. Impotenta functionala partiala
poate fi uneori singurul semn clinic. Diagnosticul se face prin examenul
radiologic,iar rezonanta magnetica are un rol important în determinarea
stabilităţii fragmentului osteo-cartilaginos lezat. Managementul
conservator este pilonul de tratament al leziunilor stabile. În timp ce
majoritatea pacienţilor răspund la tratament conservator, cei cu leziunile
instabile necesită gestionare artroscopica.
Osteocondrita disecanta este o tulburare relativ rara, caracterizata
de o zonă focala de tesut osos subcondral, care necrozeaza. Cartilajul
care acopera tesutul osos necrozat rămâne intact initial, hranindu-se din
lichidul sinovial. Cand este resorbit osul necrozat, cartilajul isi pierde
suportul, iar fragmente din el pot fi deplasate în spaţiul articular.Există
două tipuri principale de osteocondrita: forma adulta, care apare după ce
cartilajul de crestere se închide, şi forma juvenila, care apare la pacienţii
cu cartilaje deschise.În trecut, acesta afectiune aparea predominant la
bărbaţi tineri. Recent, acesta afectiune a fost raportata cu o frecvenţa in
crestere printre tinerele atlete. . Lasata netratata poate conduce la
modificari degenerative precoce cu durere cronica si impotenta
functionala.Incidenta în populaţia generală este estimata la 15-30 cazuri la
100,000 de persoane. Este recunoscuta ca o cauza importanta de dureri
articulare la adolescenţii activi. Osteocondrita disecanta a fost cunoscuta
ca afecteaza bărbaţii cu varsta cuprinsa între 10 şi 20 de ani. Un studiu a
remarcat faptul că băieţii sunt de trei-patru ori mai susceptibili de a fi
afectati decat fetele. Incidenta pare a fi în creştere in favoarea femeilor.
Zonele cele mai frecvent afectate includ, în ordinea descrescătoare
a frecvenţei, condilii femurali, talusul şi capitulum humeral. Genunchiul
este implicat in aproximativ 75 % din cazuri. Zona neportanta a condilului
femural medial este locaţia în 85% din cazurile de osteocondrita disecanta
a genunchiului. In 20-30% din cazuri este bilaterala.
Cauze
Traumatica:Traumatismul a fost descris ca etiologie potentiala pentru
osteocondrita disecanta. La genunchi, traumatismul direct poate creea o
fractura transcondrala, totusi predilectia pentru portiunea posterolaterala a
condilului femural medial sugereaza traumatisme indirecte. La glezna
leziunile traumatice sunt acceptate ca etiologie. Subluxatia tibiotalara
determina incarcerarea talusului sub tibie sau fibula. Leziunile
anterolaterale talare determina impactarea talusului in fibula. Cauza
exacta a osteocondritei disecante a cotului nu este clara. Cei mai multi
medici considera rolul important al microtraumei repetitive ca etiologie
potentiala. Sporturile precum baschetul determina formarea unor forte de
compresie intre capul radial si capitelium, conducind la modificari
osteocondritice.
Ischemia:Ischemia a fost investigata ca etiologie potentiala pentru
osteocondrita disecanta. Predispozitia naturala pentru ischemie conduce
la formarea de sechestre osoase si vulnerabilitate la traumatisme.
Genetica:Cativa cercetatori au investigat o legatura genetica pentru
aceasta boala. S-a raportat o influenta ereditara pentru boala.
Simptomele osteocondritei disecante variaza cu stadiul leziunii. La
genunchi leziunile incipiente sunt asociate cu simptome vagi si slab
definite, incluzind grade diferite de durere si tumefiere. Cei mai multi
pacienti au dureri legate de activitate şi rigiditate după perioade de
neîntrebuinţare. Plângerile comune includ senzatii de instabilitate pe
genunchi, precum şi incapacitatea de a extinde complet articulatia. Pe
masura ce leziunea progreseaza, simptome precum durere, hidartroza
(acumulare de lichid in genunchi), crepitatii sunt observate frecvent.
Aceste simptome sunt intermitente si asociate cu exercitiile sau incarcarea
ponderala. Pacientii trebuie intrebati asupra frecventei simptomelor.
Simptomele care sunt constante si severe sunt asociate tipic cu corpii
pierduti din genunchi. Simptomele care cresc in intensitate si frecventa pot
indica progresia leziunii. In plus,corpii pierduti in articulatie pot fi palpati.
Costocondrita este o inflamatie a articulatiilor prin care coastele
superioare se unesc cu cartilajul care le mentine la nivelul sternului.
Aceasta afectiune determina durere localizata care poate fi reprodusa prin
apasarea cartilajului de pe fata anterioara a toracelui. Costocondrita este
in general o afectiune benigna care trece fara tratament.
Cauza este necunoscuta de cele mai multe ori.
- costocondrita (cu cauza necunoscuta) este o cauza frecventa a durerii
toracice la copii si adolescenti. Reprezinta intre 10 si 30% din durerile
intalnite la copii. Varful de incidenta al acestei afectiuni este 12-14 ani;
- costocondrita este, de asemeni, considerata un diagnostic posibil pentru
adultii care prezinta durere toracica. Durerea toracica la adulti este
considerata un semn cu potential serios al unei afectiuni cardiace, pana la
proba contrarie. Durerea toracica la adulti determina medicul sa
recomande o multitudine de teste pentru a exclude prezenta unei afectiuni
cardiace.
Daca aceste teste sunt normale, iar examenul fizic releva semne de
costocondrita, medicul va stabili diagnosticul de costocondrita ca si cauza
a durerii toracice. Este important, totusi, pentru adultii cu durere toracica
sa fie examinati si testati pentru afectiunile cardiace inainte de a fi
diagnosticati cu costocondrita. Deseori diagnosticul diferential intre cele
doua este dificil de stabilit fara teste suplimentare. Afectiunea este mai
frecventa la femei decat la barbati (70% versus 30%). De asemeni,
costocondrita poate apare ca urmare a unei infectii sau ca o complicatie in
urma unei interventii chirurgicale care implica sternul.
Cauzele costocondritei sunt:
Costocondrita este un proces inflamator, dar de obicei nu are o cauza
definita. Traumele minore repetate ale peretelui toracic sau infectiile
respiratorii virale pot determina de obicei durere toracica datorita
costocondritei.
Ocazional, costocondrita este rezultatul unei infectii bacteriene care apare
la persoanele care folosesc droguri cu injectare intravenoasa sau la
persoanele care au suferit o interventie chirurgicala la nivelul toracelui.
Dupa operatie, cartilajul poate deveni mai predispus la infectii, datorita
reducerii fluxului sanguin in zona operata.
Diferite tipuri de afectiuni infectioase pot determina costocondrita:
- virale: costocondrita apare frecvent in cazul infectiilor virale respiratorii datorita inflamatiei articulatiei costocondrale de la infectia virala in sine sau datorita efortului de tuse;
- bacteriene: costocondrita poate apare dupa o interventie chirurgicala si poate fi cauzata de o infectie bacteriana;
- fungice: infectiile fungice sunt cauze rare ale costocondritei.
Simptomele costocondriteiSus
Durerea toracica asociata costocondritei este de obicei precedata de exercitiu fizic, un traumatism minor sau de o infectie a tractului respirator superior. Durerea este de obicei ascutita si localizata pe fata anterioara a peretelui toracic. Poate iradia spre spate sau abdomen si este mai frecventa pe partea stanga.
Cele mai frecvente puncte in care se intalneste durerea toraica sunt coastele a patra, a cincea si a sasea. Aceasta durere este mai intensa la miscarea trunchiului sau daca pacientul respira adanc. De asemeni, se amelioreaza daca pacientul nu se misca sau respira superficial. Sensibilitatea reproductibila resimtita la presarea articulatiilor costale (articulatii numite costocondrale) este o caracteristica stabila a costocondritei. Fara aceasta sensibilitate diagnosticul de costocondrita nu poate fi pus.
Diagnosticul de costocondrita nu se stabileste in urma unor teste. Istoricul personal si examenul fizic sunt principalele etape pentru stabilirea diagnosticului. Testele sunt uneori folosite pentru a elimina alte afectiuni care au simptome similare, dar sunt mai periculoase, cum ar fi afectiunile cardiace.
Policondrita recidivanta este o boala rara care este intalnita
la toate rasele. Ambele sexe sunt egal afectate si nu exista agregare
familiala. Aproximativ 30% din pacientii cu policondrita recidivanta au si o
alta suferinta reumatica, cel mai frecvent vasculita sistemica, poliartrita
reumatoida, lupus eritematos sistemic sau sindrom Sjogren. La pacientii
cu policondrita recidivanta s-a gasit o frecventa semnificativ crescuta a
HLA-DR4 fata de indivizii normali. Nu s-a gasit insa un subtip predominant
de HLA-DR4 asa cum s-a intamplat la pacientii cu poliartrita reumatoida
care sunt HLA-DR4 pozitivi.
PATOLOGIE SI FIZIOPATOLOGIE Cea mai precoce anomalie
histologica observata in cartilajul articular este o pierdere focala sau difuza
a bazofiliei, indicand depletia in proteoglicani a matricei cartilaginoase. In
jurul cartilajului interesat se gasesc infiltrate inflamatorii care constau
predominant in celule mononucleare si ocazional plasmocite. in faza
acuta, leucocitele polimorfonucleare pot fi de asemenea prezente.
Distractia cartilajului incepe la periferie si avanseaza spre centru. Apar
zone lacunare cu pierderi de condrocite. Cartilajul degradat este inlocuit
cu tesut de granulatie si ulterior de fibroza si arii focale de calcificare.
Zone mici de cartilaj regenerat pot fi de asemenea prezente. Studiile de
imuno-fluorescenta au aratat prezenta imunoglobulinelor si a
complementului la locul leziunii. La microscopul electronic s-a observat un
material granular fin in matricea degenerata care a fost interpretat ca fiind
reprezentat de enzime sau imunoglobuline.
Mecanismul imunologic joaca un rol in patogenia policon-dritei
recidivante. La locul inflamatiei se gasesc depozite de imunoglobuline si
complement. in plus, anticorpii fata de colagenul de tip II si complexele
imune sunt detectate in serul unor bolnavi. Posibilitatea ca raspunsul imun
fata de colagenul de tip II sa joace un rol important in patogeneza este
sustinuta experimental de aparitia condritei auriculare la soarecii imunizati
fata de colagen de tip II. Anticorpii fata de colagenul de tip II sunt gasiti in
serul acestor animale, iar depozitele imune sunt detectate la locul
inflamatiei urechii. Imunitatea mediata celular poate fi de asemenea
implicata in producerea leziunilor tisulare caci transformarea limfocitelor
poate fi evidentiata atunci cand limfocitele acestor pacienti sunt expuse la
extracte cartilaginoase. La unii pacienti a fost pus in evidenta un raspuns
imun umoral si celular fata de colagenul de tip IX si XI.
Disolutia matricei cartilaginoase poate fi indusa prin injectarea
intravenoasa la iepurii tineri de papaina, o enzima proteolitica, ceea ce
provoaca in 4 ore colapsul cartilajului urechii, anterior rigid. Reconstructia
matricei apare in aproximativ 7 zile. in policondrita recidivanta, pierderea
matricei cartilaginoase este determinata cel mai probabil de actiunea
enzimelor proteolitice eliberate din condrocitele, leucocitele
polimorfonucleare si monocitele care au fost activate de mediatorii
inflamatiei.
MANIFESTARI CLINICE Condrita auriculara este cea mai
frecventa manifestarea clinica a policondritei recidivante, ea apare la 40%
din pacienti, dar poate afecta uneori pana la 85% din pacienti (elul 326-l).
De obicei sunt afectate ambele urechi. Pacientii prezinta o durere brusca,
sensibilitate si tumefactia portiunii cartilaginoase a urechii. Lobii urechii nu
sunt afectati deoarece ei nu contin cartilaj. Tegumentele supraiacente au
pentru scurt timp o coloratie rosie sau violacee. Episoadele prelungite sau
recurente conduc la un aspect flasc al urechii. Tumefactia poate obstrua
trompa lui Eustachio (cauzand otita medie) sau meatul auditiv extern,
ambele putand afecta auzul. Inflamatia arterei auditive interne sau a
ramurii sale cohleare produce surditate, vertij, greata sau varsaturi.
Cartilajul nasului se inflameaza in timpul primelor atacuri. Afectarea
nasului apare la aproximativ 50% din pacienti. Pacientii prezinta obstructie
nazala, rinoree sau epistaxis. Piramida nazala devine rosie, tumefiata si
sensibila sau se poate colaba, producand deformarea "in sa\". La unii
pacienti, deformarea "in sa\" se dezvolta insidios, fara sa fie precedata de
inflamatie. Deformarea "in sa\" se observa mai frecvent la pacientii tineri,
in special la femei.
Artrita este manifestarea de debut a policondritei recidivante la
aproximativ o treime din pacienti si poate fi timp de mai multe luni singura
modificare clinica. Pe parcurs, mai mult de jumatate din pacienti vor avea
artrita. Artrita este de obicei asimetrica, oligo- sau poliarticulara si
intereseaza atat articulatiile periferice mari, cat si pe cele mici. Un episod
de artrita dureaza de la cateva zile la mai multe saptamani si se remite
spontan, fara deformari articulare reziduale. Acutizarile artritei pot sa nu
fie legate temporal de alte manifestari de policondrita recidivanta.
Articulatiile sunt calde, sensibile si tumefiate. Lichidul sinovial nu este de
tip inflamator. In plus fata de articulatiile periferice, inflamatia poate
cuprinde cartilajele costocondrale, sternomanubriene si sternoclaviculare.
Distractia acestor cartilaje poate produce pectus excavatum sau chiar
perete totacic anterior flasc. Policondrita recidivanta poate aparea la
pacientii cu poliartrita reumatoida preexistenta, sindrom Reiter, artrita
psoriazica sau spondilita anchilozanta. Sindromul mielodisplazic a fost
intalnit la mai multi pacienti cu policondrita recidivanta.
Evolutia bolii este foarte variabila, cu episoade care dureaza de la cateva
zile la cateva saptamani si apoi se remit spontan. La alti pacienti boala are
o evolutie cronica, insidioasa. intr-un studiu, rata de supravietuire la 5 ani
a fost de 74% si la 10 ani de 55%. in contrast cu primele date, numai
aproximativ jumatate din decese au putut fi atribuite policondritei
recidivante sau complicatiilor tratamentului. Complicatiile pulmonare sunt
responsabile pentru doar 10% din decese. in general, pacientii cu forme
difuze de boala au un prognostic mai sever.
MODIFICARI PAR ACLINICE Deseori sunt prezente o usoara
leucocitoza si o anemie normocitara, normocroma. Viteza de sedimentare
a hematiilor este de obicei crescuta. Factorii reumatoizi si anticorpii
antinucleari pot fi ocazional pozitivi, in titruri mici. Anticorpii fata de
colagenul de tip II sunt prezenti la majoritatea pacientilor, dar nu sunt
specifici. Complexele imune circulante pot fi detectate mai ales la pacientii
cu boala activa precoce. Concentratiile crescute de gammaglo-buline pot
fi prezente. Anticorpii anticitoplasma neutrofilelor (ANCA) citoplasmatici (c-
ANCA) sau perinucleari (p-ANCA) sunt gasiti la unii pacienti cu forma
activa de boala. Caile aeriene superioare si inferioare pot fi evaluate prin
tehnici imagistice cum ar fi tomografia lineara, laringotraheografia sau
tomografia computerizata si bronhoscopia. Bronhografia este efectuata
pentru a identifica ingustarea bronhiilor. Obstructia aeriana intratoracica
poate fi de asemenea evaluata prin studii ale fluxului inspirator sau
expirator. Radiografia toracica poate arata ingustarea bronhiilor principale,
largirea aortei ascendente sau descendente datorata aneismelor si
cardiomegalie, in cazul prezentei insuficientei aortice. Radiografia poate
arata calcificari ale zonelor de cartilaj unde au fost localizate leziunile:
urechile, nasul, laringele sau traheea.
DIAGNOSTICUL Diagnosticul se bazeaza pe recunoasterea
modificarilor clinice tipice. Biopsiile cartilajului afectat de la nivelul
urechilor, nasului sau tractului respirator confirma diagnosticul, dar sunt
necesare doar cand manifestarile clinice nu sunt tipice. Pacientii cu
granulomatoza Wegener pot avea deformare in "sa\" a nasului, dar
interesarea pulmonara poate fi deosebita de cea din policondrita
recidivanta prin absenta afectarii auriculare si prin prezenta leziunilor
granulomatoase din arborele traheobronsic. Pacientii cu sindrom Cogan
au keratita interstitiala si anomalii vestibulare si auditive, dar acest
sindrom nu intereseaza tractul respirator sau urechile. Sindromul Reiter
poate semana initial cu policondrita recidivanta datorita artritei
oligoarticulare si afectarii oculare, dar aceste afectiuni se deosebesc in
timp prin aparitia uretritei si a leziunilor mucocutanate tipice si prin
absenta interesarii cartilajului nasului sau al urechilor. Poliartrita
reumatoida poate initial sugera o policondrita recidivanta datorita artritei si
inflamatiei oculare. Artrita din poliartrita reumatoida este insa eroziva si
simetrica. in plus, titrai factorilor reumatoizi este de obicei mult mai inalt
ativ cu cel din policondrita recidivanta. Infectiile bacteriene ale pavilionului
urechii pot fi confundate cu policondrita recidivanta, dar difera prin aceea
ca intereseaza de obicei o singura ureche si includ si lobul. Cartilajul
auricular poate fi lezat si traumatic sau prin degeraturi.
Policondrita recidivanta se poate dezvolta la pacientii cu boli autoimune
variate, incluzand lupusul eritematos sistemic, poliartrita reumatoida,
sindromul Sjogren si vasculitele. In majoritatea cazurilor aceste boli
preceda aparitia policondritei recidivante, de obicei cu luni sau ani. Este
posibil ca acesti pacienti sa aiba modificari imunologice care predispun la
dezvoltarea acestui grup de boli autoimune.
TRATAMENT
La pacientii cu condrita activa sau vasculita asociata, predni-sonul
in doze de 40 pana la 60 mg/zi este deseori activ in supresia activitatii
bolii; ulterior, pe masura ce boala este controlata, doza este redusa
treptat. La unii pacienti, predni-sonul poate fi oprit, in timp ce la altii sunt
necesare doze mici de 10-l5 mg/zi pentru supresia bolii. Medicamentele
imunosupresoare ca ciclofosfamida sau azatioprina trebuie rezervate
pacientilor care nu raspund la prednison sau care necesita doze mari
pentru controlul activitatii bolii. Dapsona si ciclofosfamida au avut efecte
benefice la unii pacienti. Pacientii cu inflamatie oculara semnificativa
necesita frecvent administrare intraoculara de steroizi precum si doze mari
de prednison. Uneori poate fi necesara inlocuirea valvelor sau operarea
unui aneism aortic. La pacientii cu obstructie subglotica este necesara
traheostomia. La pacientii cu colaps traheobronsic poate fi necesara
montarea unor stenturi.sotite de edem la nivelul zonei dureroase.
http://www.mediculmeu.com/boli-ale-sistemului-imun/artrita-psoriazica-si-artrita-asociata-cu-boala-gastrointestinala/policondrita-recidivanta.php (21:30 ,joi)
Osteoartrita este o afectiune in care cartilajul care protejeaza si
inveleste suprafetele articulare se deterioreaza o data cu trecerea
timpului. In cele din urma, oasele, nemaifiind separate de cartilaj, se
freaca unele de altele, ducand la lezarea tesutului si a osului subiacent si
determinand aparitia simptomelor articulare dureroase ale osteoartritei.
Osteoartrita, denumita cateodata boala articulara degenerativa sau
osteoartroza, reprezinta cea mai frecventa forma de artrita si este cauza
principala a durerii si invaliditatii in randul adultilor in varsta.
Boala afecteaza adesea articulatiile coloanei vertebrale, degetelor de la
mana, degetului mare de la mana, soldului, genunchilor sau degetelor de
la picioare. Osteoartrita de la nivelul genunchiului se soldeaza
cu invaliditate in 10% din cazurile (1 din 10 persoane) aparute la varsta de
peste 55 de ani si 25% dintre acestea (1 din 4 persoane) au invaliditate
severa.
Osteoartrita este rezultatul unor modificari chimice de la nivelul
cartilajului care fac ca el sa se distruga intr-un ritm mai rapid decat este
produs. In majoritatea cazurilor, specialistii nu cunosc cauza distrugerii
cartilajului.
In unele cazuri, poate aparea ca rezultat al unei alte afectiuni (osteoartrita
secundara).
Greutatea corporala excesiva tensioneaza suplimentar articulatiile, in
special cele care sustin greutatea, cum ar fi genunchii, soldurile si
articulatiile de la nivelul talusului. Specialistii estimeaza ca fiecare libra
(aproximativ o jumatate de kilogram) de greutate corporala tensioneaza cu
cel putin 3 libre (aproximativ un kilogram si jumatate) articulatia
genunchiului si chiar cu mai mult articulatia soldului. Studiile arata faptul
ca scaderea in greutate poate diminua simptomele osteoartritei
genunchiului sau probabilitatea de a dezvolta aceste simptome.
O singura leziune articulara majora sau mai multe leziuni articulare minore
pot duce cu timpul la deteriorari ale cartilajului. Chiar daca activitatile
obisnuite de zi cu zi nu pot produce osteoartrita, anumite tipuri de
activitati, cum ar fi ridicarea de greutati in mod frecvent sau repetitiv, statul
pe vine sau activitatile din cadrul unor sporturi sau slujbe care implica
ingenunchierea, tensioneaza in mod repetat articulatia si pot creste riscul
dezvoltarii osteoartritei.
Slabiciunea musculara creste de asemenea probabilitatea dezvoltarii
osteoartritei. De exemplu, slabiciunea musculara la nivelul cvadricepsului
de pe fata anterioara a coapsei creste probabilitatea de dezvoltare
a osteoartritei genunchiului.
Activitatile zilnice obisnuite efectuate intr-o articulatie a carei pozitie este
deviata de la axa normala sau care este mai laxa si mai mobila decat in
mod normal, pot duce la deteriorarea articulatiei si creste riscul dezvoltarii
osteoartritei.
De asemenea, o infectie articulara in antecedente, poate altera procesele
chimice de la nivelul cartilajului si duce la dezvoltarea osteoartritei.
La un procent mic din populatie pare a exista o legatura intre distrugerea
cartilajului si anumiti factori.
Existenta unui istoric familial de osteoartrita (mai multe cazuri de
osteoartrita in randul membrilor aceleiasi familii) poate influenta procesele
chimice de la nivelul cartilajului.
Unele afectiuni metabolice sau endocrine mai rar intalnite, cum ar fi
existenta unei cantitati in exces de fier in (hemocromatoza) sau productie
in exces de hormoni tiroidieni sau paratiroidieni, pot produce leziuni ale
cartilajului si respectiv osteoartrita.
Deficiente ale cresterii sau dezvoltarii articulatiei pot accelera distrugerea
cartilajului si pot duce la dezvoltarea osteoartritei la o varsta mai tanara.
Aceste afectiuni neobisnuite afecteaza de obicei articulatia soldului.
Simptome
Printre simptomele osteoartritei se numara:
- durerea, in special la nivelul mainilor, soldurilor, genunchilor sau
picioarelor si cateodata la nivelul coloanei vertebrale; durerea este in
stransa relatie cu activitatea desfasurata in articulatia respectiva si este
mai puternica la sfarsitul zilei sau dupa perioade de activitate; pe masura
ce boala avanseaza, durerea apare chiar si in repaus
- rigiditate (care dureaza mai putin de o ora) dupa perioade de inactivitate,
cum ar fi dimineata la trezire sau dupa repaus prelungit
- limitarea miscarilor in articulatie
- durere la palpare si tumefiere ocazionala
- deformari articulare (in special in stadiile tardive ale osteoartritei)
- cracmente articulare (crepitatii), insotite adesea de durere; aceste
cracmente pot aparea de asemenea si intr-o articulatie normala
(nonartritica) si sunt de obicei nedureroase.
Simptomele osteoartritei pot fi de la minore la severe. Simptomele depind
de articulatiile afectate. In cazul in care sunt afectate articulatiile care
sustin greutatea (cum ar fi soldurile si genunchii), apar mai multe
complicatii decat in cazul osteoartritei de la nivelul articulatiilor care nu
sustin greutatea, cum ar fi cele de la nivelul degetelor.
De obicei, osteoartrita este limitata la un singur set de articulatii, cum ar fi
de exemplu ambii genunchi. Cu toate acestea, ea poate avea mai multe
localizari in organism (de exemplu, genunchii si mainile). In mod normal
osteoartrita produce simptome numai la nivelul uneia sau mai multor
articulatii; simptomele care afecteaza intregul orgasnism cum ar fi,
scaderea in greutate sau rash-ul nu sunt intalnite in osteoartrita.
Pe masura ce osteoartrita devine din ce in ce mai severa, simptomele pot
presupune o pierdere totala a functiei articulatiilor afectate.
Mecanism fiziopatogenic
Osteoartrita este o boala lent progresiva. Cartilajul se distruge in
mod gradat pana ce suprafetele osoase articulare, initial separate prin
cartilaj, ajung sa se frece unele de altele.
Rata cu care osteoartrita progreseaza variaza in limite largi de la o
persoana la alta. Simptomele pot lipsi ani de zile, pana ce oasele si
tesuturile sunt lezate. Evolutia osteoartritei este greu de anticipat, datorita
faptului ca simptomele pot disparea in anumite perioade de timp.
Simptomele articulare pot ramane constante sau se pot inrautati in mod
gradat in cativa ani. Simptomele pot sa apara si dupa aceea sa dispara
(simptome recurente), ca si in cazul altor forme de artrita.
Desi procesul fiziopatogenic al osteoartritei afecteaza cartilajul din intregul
organism, simptomele apar numai in una sau doua articulatii sau grup de
articulatii. Simptomele sunt localizate adesea la nivelul coloanei
vertebrale, articulatiilor degetelor, soldurilor, genunchilor sau degetelor de
la picioare. Initial, durerea apare numai in timpul perioadelor de activitate.
Pe masura ce boala avanseaza, durerea poate aparea si in repaus.
Oasele de la nivelul articulatiilor degetelor pot creste in dimensiuni,
dezvoltand niste excrescente numite nodulii Heberden si Bouchard.
Pozitia genunchilor in genu varum (cu genunchii in exteriorul liniei
mediane) sau in genu valgum (cu genunchii la interior de linia mediana) se
intalnesc frecvent in cadrul osteoartritei. Aceste deformari duc la aparitia
unor pierderi inegale de cartilaj si pe masura ce cartilajul se deterioreaza,
pozitiile in genu varum sau genu valgum se agraveaza.
Desi nu exista pentru aceasta afectiune, multe persoane fac fata
simptomelor osteoartritei cu ajutorul medicamentelor si prin schimbarea
stilului de viata. Intr-un numar mic de cazuri, osteoartrita devine destul de
severa pentru a necesita tratament chirurgical in scopul inlocuirii
articulatiei distruse sau pentru alipirea oaselor articulare, interventie in
urma careia miscarile in articulatie vor fi limitate (proces numit artrodeza).
Atat tehnicile chirurgicale cat si componentele articulare artificiale folosite
in interventiile chirurgicale sunt in continua imbunatatire.
Factori de risc
Se pare ca anumiti factori cresc riscul de dezvoltare a osteoartritei.
Printre acestia se numara:
-varsta inaintata, care nu produce practic osteoartrita dar este un factor in
dezvoltarea simptomelor (la aproape toate persoanelecu varstapeste 65
de ani exista semne radiologice de osteoartrita la nivelul mainilor)
-obezitatea, factor care este asociat in mod evident cu osteoartrita de la
nivelul genunchiului; obezitatea duce la cresterea tensiunii de la nivel
articular, in special la nivelul articulatiilor care sustin greutatea, cum ar fi
soldul, genunchii si articulatiile de la nivelul talusului; folosireaexcesiva a
greutatilor poate de asemenea altera structurile articulare si favoriza
aparitia osteoartritei
-istorie familiala de osteoartrita (mai multe cazuri de osteoartrita in randul
membrilor aceleiasi familii)
-traumatisme mici si repetate sau o singura leziune la nivelul unei
articulatii, lucru ce poate afecta structura articulara normala
-activitatile care cresc in mod repetat tensiunea de la nivelul unor
articulatii, inclusiv statul pe vine, ingenunchiatul sau ridicarea masiva de
greutati (pe care unele slujbe sau sporturi o presupun)
-densitate osoasa crescuta, fapt ce duce la scaderea capacitatii oaselor
de a atenua impacturile si de a proteja cartilajul; opusul acestei conditii
este de asemenea adevarat: femeile cu osteoporoza au un risc scazut de
a dezvolta osteoartrita
-forta musculara scazuta si scaderea sensibilitatii proprioceptive
(capacitatea de a aprecia pozitia diferitelor segmente corporale in raport
cu mediul inconjurator); aceasta se intalneste la pacientii care au leziuni
nervoase (neuropatii) si uneori in sau in anemia Biermer (deficit de
vitamina B12)
-scaderea cantitatii de estrogen la femeie, in special dupa menopauza
-carenta de vitamina D: vitamina D este necesara pentru mentinerea
sanatatii osoase si de asemenea a sanatatii cartilajului; carenta de
vitamina D se asociaza cu progresia mai rapida a osteoartritei.