Formarea RASSM 1924Pe parcursul întregii perioade interbelice, URSS nu a recunoscut Unirea Basarabiei cu România, efectuată în urma votului Sfatului Ţării de la Chişinău din 27 martie 1918 şi în conformitate cu dreptul popoarelor la autodeterminare (aşa-numitul principiu Lenin-Wilson). În următorii ani după Unire, Moscova întreprinde o serie de acţiuni pentru a redobândi provincia pruto-nistreană, dar în urma eşecului conferinţei româno-sovietice de la Viena şi a insuccesului rebeliunii de la Tatarbunar, decide crearea unei republici moldoveneşti dincolo de Nistru, pe teritoriul Ucrainei. Creată la 12 octombrie 1924, cu capitala la Balta, apoi după 1929 la Tiraspol, Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească avea menirea să permanentizeze la nivel internaţional "problema basarabeană"(13). În opinia unui propagandist din epocă, Vladimir Dembo, RASSM nu era altceva decât "Basarabia în miniatură"(14). Basarabia devenea, din acest punct de vedere, o iredentă a RASSM, hotarul oficial al acesteia din urmă fiind fixat de altfel pe linia râului Prut, iar capitala - la Chişinău. Cu alte cuvinte, ASSM trebuia să devină un cap de pod în calea expansiunii sovietice în România şi Balcani, aşa cum se menţionează chiar în memoriul comuniştilor români şi basarabeni din 4 februarie 1924, ce revendica constituirea unei republici moldoveneşti. Noua republică autonomă nu îşi justifica decât parţial denumirea, întrucât în 1925 numai 34,3% din populaţia acesteia era alcătuită din moldoveni/români, în scădere la 28,5 % la 1939 (cca. 170 000 persoane). Restul populaţiei era alcătuit din ucraineni - 50,5 %, ruşi - 5,5%, evrei - 4,8 %, alte naţionalităţi - 4,7 % (în 1925)(15). Este de asemenea de remarcat faptul că recensământul sovietic din 1926 este primul şi ultimul care îi include într-o rubrică unică pe cei care se identifică drept moldoveni şi români, deci practic recunosc aparteneţa acestora la o singură naţiune(16). Factorul politico-propagandistic în RASSM s-a accentuat ulterior între anii 1932-1938, când s-a operat, cu acordul personal al lui Stalin, trecerea de la scrierea chirilică la cea latină. Politica de "românizare" a fost promovată din două considerente majore: mai întâi, pentru a pregăti spioni sovietici pentru România care să cunoască limba literară românească(17); în al doilea rând, politica lingvistică din deceniul precedent "a săpat o prăpastie foarte adâncă între RASSM şi Basarabia încă românească, două regiuni a căror unire a constituit un obiectiv permanent al politicii sovietice"(18). Pe de altă parte, existenţa RASSM nu constituie un caz ieşit din comun, o strategie similară, legată atât de agenda politicii interne, cât şi de cea externă, este detectabilă în ceea ce priveşte RASS Carelă, creată la 1920 sau RASS Buriato-Mongolă, creată la 1923(19). Cu alte cuvinte, dacă apariţia RASSM ilustrează într-o formă mai mult sau mai puţin explicită, pretenţiile teritoriale ale Uniunii Sovietice faţă de România, constituirea RASS Carelă viza Finlanda, iar declararea RASS Buriato-Mongolă - este adevărat, doar pentru o perioadă foarte scurtă - era un semnal adresat Mongoliei. Ceea ce s-a întâmplat în RASSM anticipează în multe privinţe politica sovietică după 1940 în Basarabia. Foametea din 1932-1933, care cuprinde regiunea Volgăi şi o parte bună a Ucrainei, inclusiv zona nistreană, va fi îndreptată împotriva ţăranilor care nu vor să intre în colhozuri. RASSM nu este ocolită nici de procesele Marii Terori, a căror victime sunt lideri din primul eşalon al puterii. Chiar prim-secretarul organizaţiei de partid al autonomiei, Grigori Starâi, este executat. În timp ce elita ucraineană este învinuită de spionaj în favoarea serviciile secrete poloneze şi germano-fasciste, elita din RASSM, alcătuită din reprezentanţi ai diferitor naţionalităţi, precum ruşi, ucraineni, evrei şi români, este învinuită de colaborare cu spionajul românesc. Una din acuzaţiile oficiale stipula că naţionaliştii din RASSM "aveau drept scop să rupă Moldova Sovietică de la Ucraina şi URSS şi să ducă poporul moldovenesc în robia capitaliştilor şi boierilor români. Această bandă burghezo-naţionalistă şi contrarevoluţionară desfăşura, la indicaţia siguranţei româneşti, o activitate duşmănoasă în industrie, agricultură, pe frontul construcţiei naţional-culturale şi pe alte fronturi ale construcţiei sovietice şi economice"(20). Ceea ce se subînţelege prin activitate duşmănoasă pe frontul construcţiei naţional-culturale nu este altceva decât introducerea alfabetului latin în 1932 şi renunţarea de a crea o limbă moldovenească(21), iniţiativă care fusese coordonată anterior cu Moscova. În total, în RASSM vor fi executaţi în anii 1937-1938 nu mai puţin de 4 913 persoane(22). Actualmente autoproclamata Republică Moldovenească Transnistreană (RMT) se consideră moştenitoarea de drept a RASSM. Teritoriul celor două entităţi nu corespunde decât parţial: RMT are o suprafaţă de 4 163 km pătraţi, iar predecesoarea sa prezumtivă - aproape de două ori mai mult - 7230 km pătraţi. Elementul românesc în autoproclamata Transnistrie de azi era de cca. 40 % în 1989, dar s-a diminuat la cca. 32 % în ultimii ani (recensământul din 2004). 

ANEXAREA BASARABIEI(2 august 1940)

Pe 28 iunie 1940, România a primit un ultimatum din partea Uniunii Sovietice, prin care se cerea

evacuarea administrației civile și a armatei române de pe teritoriul dintre Prut și Nistru cunoscut

ca Basarabia și din partea nordică a regiuniiBucovina. În cazul în care retragerea nu s-ar fi făcut în

termenul impus de patru zile, România era amenințată cu războiul.[1]Din cauza presiunilor conjugate ruso-

germane venite de la Moscova și de la Berlin, administrația și armata române s-au retras pentru a evita

războiul. Aceste evenimente s-au petrecut în context geopolitic mai larg, în care prin pactul

expansionist Ribbentrop-Molotov din 23 august 1939, Germania nazistă și Uniunea Sovietică își

împărțiseră în mod imperialist, sfere de influență teritorială în Europa Răsăriteană, după care tot în 1939

a început cel de-al Doilea Război Mondial prin atacarea Poloniei de către Germania hitleristă, la 1

septembrie 1939.

În cea mai mare parte a teritoriului ocupat, sovieticii au proclamat RSS Moldovenească, iar partea sudică

a Basarabiei,Bugeacul, și nordul Bucovinei au fost alipite la RSS Ucrainiană. Odată cu proclamarea RSS

Moldovenești, RSSA Moldovenească, republică autonomă „moldovenească” de la răsărit de Nistru, a fost

împărțită între cele două republici sovietice vecine, Moldova sovietică și Ucraina. Ocupația sovietică a

fost întreruptă pentru scurtă vreme în 1941, după ce România a declanșat operațiunile militare de

eliberare a teritoriilor ocupate de URSS ca parte a Operațiunii Barbarossa)[2], dar teritoriile au fost în cele

din urmă recuperate de sovietici în 1944.

După moartea lui Stalin din 1953 și în special după anul 1956, persecuția etnicilor români din Basarabia

și Bucovina de nord a scăzut treptat. Primele alegeri libere din RSS Moldovenească s-au ținut în climatul

general al perestroicii în februarie 1990, iar controlul sovietic asupra acestei regiuni a încetat în

august 1991, după tentiva de lovitură de stat de la Moscova și disoluția Uniunii Sovietice. În 1991, RSS

Moldovenească a devenit noul stat independent Republica Moldova, în vreme ce Bucovina de

nord și Bugeacul au rămas în componența Ucrainei.

Relațiile româno-sovietice

În 1918, după prăbușirea Imperiului Rus și a imperiului multinațional Austro-Ungar, atât Basarabia cât

și Bucovina s-au unit cu Regatul României, în conformitate cu votul parlamentelor locale. (Vedeți

și: Sfatul Ț ării ).[3][4] Actele unirii au fost recunoscute pe plan internațional prin tratatele de pace semnate

după încheierea primului război mondial.

Vladimir Ilici Lenin a sprijinit la început dreptul la autodeterminare pentru popoarele componente ale

fostului Imperiu Rus, inclusiv pentru românii din Basarabia (Est-Moldova). În timpul războiului civil din

Rusia, guvernele sovietice ale Rusiei și Ucrainei au emis pe 1 mai 1919 un ultimatum comun României,

prin care cereau retragerea din Basarabia (Bucovina, care făcuse până la încheiera primului război

mondial parte din Austro-Ungaria nu fusese menționată în acest act). A doua zi, Cristian Racovski,

președintele guvernului sovietic ucrainian, a emis un al doilea ultimatum, prin care se cerea și retragerea

României din Bucovina. Bol ș evicii  ru ș i  și ucrainieni făceau de altfel planuri pentru ocuparea întregii

Românii și stabilirea unui regim comunist aici. Până în cele din urmă, rebeliunile din armata sovietică

ucrainiană au împiedicat efectuarea unui atac comunist împotriva României.[5]

Între timp, în 1924, a fost fondată de către autoritățile sovietice pe malul stâng al Nistrului așa-numita

„RSSA Moldovenească”, ca o amenințare strategică la adresa României mari.

Pe 27 august 1928, Regatul României și Uniunea Sovietică au semnat Pactul Kellogg-Briand, renunțând

la război ca instrument al politicii naționale.[6] Ca urmare, Uniunea Sovietică a semnat cu vecinii săi

(Estonia, Letonia, Polonia și România) pe 9 februarie 1929 un protocol de aderare la termenii pactului.

[7] Prin semnarea acestor protocoale, părțile semnatare se angajau:

să condamne războiul ca mijloc de rezolvare a conflictelor și să renunțe la el ca instrument al

politicii;

ca toate conflictele și disputele să fie aranjate prin metode pașnice[8].

Pe 21 iulie 1936, Maxim Litvinov și Nicolae Titulescu, miniștrii de externe sovietic respectiv român, au

semnat „Protocolul de asistență mutuală”, care a fost interpretat de partea română ca un tratat de

neagresiune și care recunoștea existența de facto a graniței din acea vreme dintre România și URSS.

Franța era desemnată arbitru al relațiilor sovieto-române. Pentru negocierile cu Uniunea Sovietică,

Titulescu a fost puternic criticat de politicienii de dreapta din România. De altfel, atât Titulescu cât și

Litvinov au fost schimbați din funcție în 1936, respectiv 1939.

Pactul Ribbentrop-Molotov, cunoscut și ca Pactul Stalin-Hitler, a fost un tratat de neagresiune încheiat

între Uniunea Sovietică șiGermania nazistă, semnat la Moscova, la 23 august 1939 de ministrul de

externe sovietic Viaceslav Molotov și ministrul de externe german Joachim von Ribbentrop, în prezența

lui Stalin.

Scopul declarat al acestui pact era, din punctul de vedere oficial al Germaniei, ca cel de-al Treilea

Reich să-și asigure flancul estic în perspectiva iminentei invadări a Poloniei, petrecută, de altfel, cu o

săptămână mai târziu, la 1 septembrie 1939. Pe de altă parte,Uniunea Sovietică voia să câștige timp, să

prevină temporar o invazie germană, întrucât Armata Roșie avea prea puțini ofițeri superiori, după

executarea multora dintre ei din ordinul lui Stalin, în frunte cu mareșalul Tuhacevski, sub pretextul unui

complot imaginar.

În realitate, ambele țări agresoare voiau să se asigure, cel puțin oficial, că vor avea spatele „acoperit” în

procesul expansionist de împărțire în două a ceea ce rămasese neocupat și/sau neîmpărțit din Europa.

Cruzimea și cinismul celor doi dictatori, Hitler șiStalin, s-au repercutat timp îndelungat, prelungind cel de-

al Doilea Război Mondial cu Războiul Rece și cu scindarea Europei în două prin Cortina de fier între

anii 1945-1989. În acești 45 de ani, Europa Occidentală a progresat prin practicarea democrației și a

economiei libere în toate țările aflate la vest de Cortina de fier, în timp ce Europa de est, aflată la est de

Cortina de fier, a avut parte de regimuri totalitare mai dure sau mai puțin dure, dar toate

aservite Kremlinului, și cu economii centralizate, de stat.