frica faţă de arme este un semn al retardului maturităţii ...frica faţă de arme este un semn...
TRANSCRIPT
Frica faţă de arme este un semn al retardului maturităţii sexuale şi emoţionale.
Sigmund Freud (1856- 1939), General Introduction to Psychoanalysis, 1916
CUVÂNT ÎNAINTE
Este un manual, o carte pionier în sistemul poliţienesc din România şi se adresează
tuturor celor care folosesc sau vor folosi o armă de foc, fie în cadrul atribuţiilor de serviciu, fie ca
mijloc de apărare: poliţia, jandarmeria, poliţia locală, agenţii de pază, gărzile de corp, etc.
Informaţiile adunate aici sunt foarte vaste şi complexe, fiind o sinteză a unor materiale ce
totalizează peste 10.000 de pagini dar şi a unei experienţe de peste 15 ani a unui grup de
pasionaţi de arme şi tactică. Trebuie menţionat că datele strânse aici, nu se găsesc în nicio altă
publicaţie tipărită sau document emis de vreo structură de profil din România şi, foarte
important, toate informaţiile au caracter public, neavând un regim special de circulaţie (nu conțin
date confidenţiale sau secrete).
Ce aduce nou această carte?
Foarte multe elemente cu caracter de noutate se găsesc în cuprinsul acestui material,
constituind un material obligatoriu de studiu pentru elevii şi studenţii instituţiilor de profil,
pentru lucrătorii din sistemul de ordine publică şi siguranţă naţională, lucrătorii din companiile
de pază şi protecţie din mediul privat, dar şi o mare bătaie de cap pentru actualii instructori de
tragere din sistem şi instructorilor de tragere în poligon, autorizaţi sau neautorizaţi.
Prin această carte se încearcă impunerea cu caracter de regulă a următoarelor elemente:
Tragerea cu două mâini;
Tragerea cu ambii ochi deschişi;
Tragerea din distanţe scurte şi medii;
Tragerea instinctivă;
Folosirea liniei mediane a corpului;
Purtarea permanentă a unei lanterne tactice sau a unei lanterne pe armă;
Introducerea şi dezvoltarea conceptului de “Folosire graduală a forţei”;
Dezvoltarea cunoştinţelor de balistică şi în special de balistică terminală sau de rană;
Cunoaşterea tipurilor moderne de muniţie;
Cunoaşterea limitelor neuromotorii şi biomecanice ale trăgătorilor;
Cunoaşterea şi combaterea Efectului Hollywood.
În general, se încearcă provocarea unei schimbări la nivelul mentalităţii lucrătorilor
(poliţistului, jandarmului, poliţistului din cadrul poliţiei locale, agentului de pază, agentului
gardă de corp), astfel încât să privească tragerea ca pe un domeniu interdisciplinar compus din
tactică specifică (tactica poliţienească, protecţie V.I.P., etc), pregătire fizică, pregătire
psihologică, cunoştinţe solide juridice şi nu doar ca pe o metodă de relaxare în poligon. În acelaşi
timp, trebuie acţionat şi asupra conducerii respectivelor structuri, acestea trebuind să înţeleagă că
efectuarea fictivă a pregătirii (doar în evidențe) şi a şedinţelor de tragere, nu este o soluţie.
Aceasta amânare pe termen nedeterminat a respectării actelor normative existente (cele care
reglementează pregătirea) nu este sănătoasă pentru lucrători, sistem, firmele private, nici pentru
managerii care decid să încalce legea. Conducerea sistemului sau firmelor trebuie să înţeleagă că
pregătirea presupune investiţii obligatorii, de timp, bani şi instructori, elemente de care sunt
obligaţi să ţină cont în articularea programelor de lucru.
Ce ne recomandă? Cu ce suntem altfel decât ceilalţi?
Experienţa în domeniul protecţiei persoanelor, a tacticii de intervenţie, manipularea
armelor de foc, cursurile de pregătire şi perfecţionare în domeniul tacticilor speciale, constituie
motive pertinente pentru a considera că stăpânim acest domeniu. Este probabil să existe persoane
cu CV- uri mai impresionante, cu o experienţă mai vastă, dar până în prezent, nicio voce nu s- a
făcut auzită în acest domeniu, această carte fiind prima care tratează detaliat faţetele acestei linii
de activitate. Materialele existente până în prezent sunt rarisime, foarte subţiri, prost articulate,
tratează teme cu caracter general, niciun autor neavând răbdarea de a trata pe larg “lupta cu
arma”.
Care este scopul acestei cărţi?
Scopul imediat al acestui material este de a ameliora pregătirea lucrătorilor din sistemul
de stat sau privat iar scopul mediat este schimbarea mentalităţii privitoare la pregătirea continuă
şi la uzul de armă, în special.
Cu caracter general, cartea încearcă să prezinte O VARIANTĂ DE PREGĂTIRE, MULT
MAI COMPLEXĂ, MAI DOCUMENTATĂ, o variantă de pregătire abordată interdisciplinar,
structurată logic, adaptată la realităţile operative, dar şi la sistemul juridic românesc.
De ce ar trebui să se pună atât de mult accent pe pregătire?
Pentru că pregătirea constituie:
Mijloc de autocunoaştere - fiecare individ, în funcţie de cât de pregătit este, îşi poate
cunoaşte limitele şi- şi poate da seama dacă munca de poliţie este o chemare, doar un
loc de muncă sau dacă a ajuns în această structură “din greşeală” şi atunci ar trebui să
se reprofileze;
Mijloc de evaluare - pregătirea ar trebui să constituie principala metodă de apreciere a
muncii sale iar evaluarea rezultatelor sale reale, nu cele cosmetizate “din pix”, să fie
regulă generală;
Mijloc de ierarhizare - în urma evaluărilor, REALE, se va putea constitui şi o ierarhie
logică ce nu va putea fi contestată iar accesul la poziţiile de conducere să se facă după
această ierarhie, după nivelul de pregătire și de instrucţie al fiecăruia şi nu după
“moliciunea buzelor”;
Metodă de creştere a prestanței dar şi a încrederii publicului - probabil ar fi o metodă
mai eficientă decât împărţirea de pliante, realizarea de emisiuni de televiziune cu
statistici de eficiență sau prezentarea unor exerciţii demonstrative cu circari care
obligatoriu dejoacă un atentat terorist;
Metodă de creștere a eficienței - este evident că un lucrător bine pregătit este un
lucrător foarte eficient. Așa se poate explica de ce in alte țări același număr de
lucrători realizează un volum de muncă mult mai mare.
Aşa cum se prezintă situaţia în zilele noastre în structurile de poliţie, acestea sunt
conduse, DE FACTO, de un triumvirat inerţial: structura de logistică, structura de financiar şi
structura de resurse umane. Şefii acestui trident şchiop organizează şi conduc toate activităţile
din cadrul structurii, inclusiv pregătirea, după cum urmează: departamentul de resurse umane
stabileşte temele de pregătire (total anapoda, după cum se vede şi în capitolul referitor la
Pregătirea Poliţiştilor) şi numeşte instructorii foarte bine pregătiţi, şcolarizaţi pe YOUTUBE, cu
o vastă lipsă de experienţă în operativ. Structura de Logistică se asigură ca muniţia şi
infrastructura de pregătire să lipsească cu desăvârşire iar toate temele să fie efectuate “pe hârtie”.
Financiarul, logic, dirijează banii spre alte priorităţi.
Făcând un efort, aproape că reuşesc să- i înţeleg pe şefii respectivelor structuri. Neavând
pregătirea necesară, cei mai mulţi ajungând în cadrul structurii de poliţie ricoşând din alte medii,
prin “încadrare directă”, nu au un sistem de referinţă la care să se raporteze. Pur şi simplu nu
ştiu, nu cunosc şi nu- i interesează cum ar trebui să arate şi să se desfăşoare o pregătire conformă
cu realitatea şi normele în vigoare. Reperul lor, singurul de altfel, este coala A4 şi tonner- ul
pentru imprimantă. Dacă aceste lucruri există, restul nu mai contează şi pot trece în subsidiar.
Pentru un ochi neavizat, activitatea de pregătire în structurile poliţieneşti, se desfăşoară
conform Paradoxului lui Octavian Paler:
Deşi nu s- a alocat muniţie pentru executarea tragerilor de antrenament, poliţiştii, la
singura tragere de verificare, trag bine şi foarte bine (după cum se poate vedea şi în
documente);
Deşi se pot observa că există lucrători supraponderali şi amotrici, toţi îndeplinesc
baremele la verificările de pregătire fizică;
Deşi au fost concediaţi o mulţime de poliţişti şi alţii şi- au dat demisia iar logistica s- a
împuţinat, numărul de misiuni efectuate creşte anual, fără ca nicio persoană, lucrător,
să efectueze ore suplimentare.
Am trecut în revistă cele mai evidente sincope din cadrul sistemului, defecţiuni care se
cunosc foarte bine. Dacă ar fi să căutăm un vinovat, o persoană, o entitate asupra căreia să
aruncăm vinovăţia, variantele ar fi următoarele:
Mediul politic de la conducere - este cel mai facil şi evident vinovat. Dar la o analiză
mai atentă putem observa că, de fapt, politicienii din vârful structurilor nu au o
influenţă foarte mare asupra sistemului, pentru că nu aceştia dictează detaliile, ei
manageriind structura din punct de vedere strategic. De altfel, lor le trebuie cel puţin 6
luni pentru a înţelege şi a se obişnui cu particularităţile sistemului, în fapt, deciziile
acestora fiind luate exclusiv pe informaţiile furnizate de către “profesioniştii” din
sistem, informaţii care sunt, de cele mai multe ori, cosmetizate şi frumos ambalate. De
exemplu, o structură, la prezentarea unui bilanţ al activităţii, a prezentat, public,
următoarele date: în perioada la care facem referire s- au efectuat 735.016 misiuni,
în 145.286 localităţi, realizate de către 3.766.666 lucrători. Totuşi, în România sunt
13.832 de localităţi, inclusiv Bucureştiul, iar numărul lucrătorilor din respectiva
structură este de ordinul miilor. Am dat acest exemplu tocmai pentru a vedea calitatea
şi modul de prezentare a informaţiilor culese din sistem, modalitatea de transmitere, de
ambalare dar şi pentru a observa spaţiul de manevră limitat care i- a rămas mediului
politic;
Sindicatele - numeroase, divizate, slab reprezentate dar şi mai slab conduse, se
concentrează pe mediatizarea excesivă şi prin cereri exclusiv cu caracter financiar,
aceasta fiind singura modalitate de a atrage membri cotizanţi;
Corpul Naţional al Poliţiştilor - fiind o organizaţie profesională a poliţiştilor, aceasta ar
trebui să se preocupe mai mult de dezvoltarea profesiei şi să vegheze la respectarea
tuturor normelor în vigoare. După cum chiar Corpul declară pe site- ul propriu:
„Corpul Naţional al Poliţiştilor reprezintă forma de organizare pe criteriu
profesional, autonomă, apolitică, non profit, a poliţiştilor, este constituită şi îşi
exercită atribuţiile în scopul promovării intereselor profesionale, sociale, culturale şi
sportive ale membrilor săi.” iar Strategia dezvoltată pentru perioada 2013- 2016,
prevede o serie de obiective generale, o serie de principii frumos cosmetizate dar fără a
realiza ceva palpabil.
Teoretic, Corpul Naţional al Poliţiştilor, ar trebui să fie o instituţie profesională, cu rol de
sprijin dar şi de supraveghere a sistemului poliţienesc, astfel încât membrii săi să beneficieze de
promovarea şi protejarea intereselor profesionale. Pentru a veni în sprijinul poliţiştilor, în anul
2013, Corpul Naţional al Polițiștilor, a organizat o multitudine de cursuri, tocmai pentru a veni în
sprijinul membrilor săi şi pentru a- i ajuta să se dezvolte profesional. Cinci serii de cursanţi au
beneficiat de extraordinarele facilităţi şi s- au pregătit pentru munca de poliţişt, urmând unul din
cursurile de excepţie puse la dispoziţie:
1. inspector (referent) Resurse Umane
2. evaluator competențe profesionale
3. responsabil de mediu
Păstrând aceeaşi linie, a supremaţiei teoreticului asupra practicii, bănuiesc că şi în anii ce
vor urma, poliţiştii vor beneficia de aceste cursuri care îi vor ajuta extrem de mult în îndeplinirea
sarcinilor zilnice.
Lucrătorii din cadrul structurilor poliţieneşti - pentru că nu- şi fac cunoscute cererile şi
necesarul de pregătire, de infrastructură. Probabil este mult mai comod să te pregăteşti
teoretic, de la birou, să accepţi compromisurile impuse, sperând că “nu mi se va
întâmpla tocmai mie, că n- oi fi eu aşa de ghinionist”. Este mult mai uşor să bifezi, din
pix, executarea unei trageri decât să execuţi şedinţa în poligon, la - 10 grade Celsius
sau într- o zi toridă iar tot sistemul este mulţumit. Probabil multora li se pare exagerată
această preocupare pentru pregătirea continuă şi în cazul de faţă, pentru tragerea cu
armamentul. Exagerată pentru că sunt foarte mulţi hoţi de prins, dosare de rezolvat iar
această activitate conexă, de pregătire, păleşte în fata scopurilor şi obiectivelor forţelor
de poliţie. Este foarte posibil dar atunci ar trebui să renunţăm a ne compara cu
structurile similare din spaţiul Uniunii Europene, să încetăm a ne dori logistica Poliţiei
Germane, uniformele Carabinierilor Italieni, alura poliţiştilor din ţările nordice, sediile
cazărmilor de poliţie şi jandarmerie din Franţa, salariile poliţiştilor din Luxemburg şi
prestanța poliţiştilor vest europeni. Aceştia au toate acele elemente la care noi jinduim
atât de mult pentru că sunt pregătiţi (eficienţi), se pregătesc în continuare şi sunt la
curent cu tot ce este nou pentru a fi în pas cu vremea şi cu vremurile;
“Profesioniştii” din sistem - Gradualitatea folosirii forţei şi uzul de armă sunt
elemente de care lucrătorii din structurile de poliţie se lovesc zilnic, elemente pe care
“profesioniştii” din sistem le ignoră cu bună ştiinţă, decretând supremaţia teoreticului.
Lumea lor profund ireală, este o lume în care toţi poliţiştii sunt angrenaţi în “munca de
prevenire, cheia de boltă a muncii de poliţie”, toţi patrulează non- stop din când în
când, realizează pânde după fiecare copac, pentru a nu agasa vizual infractorii. Apoi,
la un semn sau la ordin, TOŢI, se transformă în luptători de intervenţie antiteroristă,
nucleară, bacteriologică, chimică, antiseismică, contra calamităţilor, sau orice alt tip.
Lupta nu poate dura însă mult pentru că infractorii au rămas puţini iar conform
statisticilor, infracţionalitatea a scăzut. La finalul zilei, când hoardele de făptuitori au
fost convinse să renunţe la activitatea infracţională, poliţiştii le înmânează acestora
numărul personal de telefon precum şi adresa din cartea de identitate pentru ca
infractorii sau făptuitorii să le adreseze eventualele reclamaţii. Evadând din lumea lor
de basm, “profesioniştii” apreciază că hibele din cadrul sistemului se datorează lipsei
fondurilor necesare. Poate fi adevărat dar trebuie să luăm în considerare că nu doar
banii sunt problema ci şi dimensionarea logisticii, a resurselor necesare. Pentru
mentenanţa sistemului (a personalului) ei alocă fonduri pentru direcţii bine calculate,
pentru variabile care se află sub control şi a căror existenţă ar arăta că sistemul
funcţionează extraordinar: materiale de birotică (coli şi tonner pentru imprimantă),
benzină pentru patrulare şi un număr cât mai mare de misiuni sau amenzi.
În încheiere, aş vrea să subliniez că nu doar structurile de poliţie întâmpină greutăţi în
privinţa dotării corespunzătoare, a pregătirii şi a unui management eficient. Cu excepţia
structurilor româneşti care colaborează strâns cu structuri din afara ţării (lucrători din cadrul
Serviciilor Speciale, ale Ministerului Apărării Naţionale dar şi ale Poliţiei de Frontieră), toate
celelalte structuri se luptă cu aceleaşi probleme. Nici chiar S.M.U.R.D- ul care beneficiază de o
vizibilitate extraordinară şi lucrează cu şi pentru cetăţeni, ceas de ceas, nu are toate elementele de
care ar avea nevoie iar cu ocazia accidentului aviatic din Apuseni din 2014, limitele şi sincopele
au fost evidente.
Dotarea și pregătirea superioară și cu caracter de excepție a celor trei structuri enumerate
mai sus se datorează partenerilor externi care au impus standarde stricte de calitate în ceea ce
priveşte dotarea (trebuie să fie compatibilă) şi pregătirea (similară cu pregătirea lucrătorilor din
alte ţări). Cine nu poate ţine pasul sau nu face faţă, poate rămâne acasă să dea cu var bordurile.
CAPITOLUL I
Nu port o armă pentru că sunt rău. Port o armă pentru că am trăit îndeajuns să văd răutatea
din lume.
Nu port o armă pentru că urăsc guvernul. Port o armă pentru că am înţeles limitele
guvernării.
Nu port o armă pentru că sunt supărat. Port o armă pentru ca să nu fiu nevoit, tot restul vieţii,
să mă urăsc că nu am fost îndeajuns de pregătit.
Nu port o armă pentru că vreau să împuşc pe cineva. Port o armă pentru că vreau să mor de
bătrâneţe în patul meu şi nu pe o stradă.
Nu port o armă pentru că asta mă face să mă simt bărbat. Port o armă pentru că bărbaţii ştiu
să- şi poarte de grijă şi să aibă grijă de cei pe care îi iubesc.
http://www.snubnose.info/wordpress/rkba/i- dont- carry- a- gun/
DEZAVANTAJE:
Greutatea armei orientată către ţintă, cu braţele întinse, duce la tensionarea musculaturii
umerilor. Pe măsură ce oboseala se instalează, trăgătorul tinde să se lase pe spate iar controlul
reculului poate fi pierdut.
Figura 1.1
Figura 1.2
POZIŢIA WEAVER (WEAVER STANCE)
DESCRIEREA POZIŢIEI:
Corpul este orientat către ţintă, cu pieptul tangenţial pe planul ţintei.
Tălpile sunt depărtate la lăţimea umerilor iar piciorul dominant este aşezat mai în spate.
Această poziţie este o poziţie propice interpelării sau abordării persoanelor suspecte pentru că
partea cu arma este situată departe de subiect.
Trenul superior este orientat tangenţial pe ţintă, cu umerii aşezaţi în acelaşi mod precum
tălpile, picioarele.
Arma este ţinută cu ambele mâini în tensiune isometrică, mâna dominantă, mâna
puternică împingând arma (pistolul) către înainte, în timp ce mâna opusă trage de armă către
înapoi, cu aceiaşi forţă. Forţele de direcţii opuse dar de putere egală, se anulează şi oferă o mare
stabilitate armei.
Mâna dominantă (mâna puternică) poate fi ţinută întinsă sau uşor îndoită.
Mâna slabă (mâna suport) este îndoită, cotul îndreptat către sol. Dacă cotul nu este
orientat către sol, se va instala rapid oboseala musculaturii pentru că arma nu se va sprijini pe
structura scheletica.
Încheietura mâinii dominante este blocată, fixată. (figura 1.3, figura 1.4)
AVANTAJE:
Poziţionarea mâinii suport sub armă asigură o rezistenţă crescută a trăgătorului în
această poziţie pentru că este folosită atât structura musculară cât şi structura
scheletică.
Controlul reculului este asigurat de către tensiunea isometrică. În consecinţă, această
poziţie nu necesită ca trunchiul să fie aplecat către înainte ca la poziţia ISOSCEL.
Totuşi orientarea corpului către înainte este naturală pentru că nu se poate executa
tragerea dintr- o poziţie ţeapănă, dreaptă, în special când tragerea se execută din
deplasare.
Coatele îndoite absorb din şocul reculului, ceea ce implică o acurateţe mai mare a
loviturilor.
DEZAVANTAJE:
Poziţia trunchiului, orientat lateral faţă de ţintă, de adversar, expune umărul
trăgătorului, zona coastelor şi implicit zona mai puţin protejată de către vesta
antiglonţ, a panourilor moi.
Permiţând mâinii suport, cotului, să se ridice când aplică tensiunea isometrică, aceasta
tinde să mişte arma spre stânga, ducând la afectarea acurateţei tragerii.
Menţinerea unei tensiuni isometrice constante, de aceeasi forţa, între mâna dominantă
şi mâna suport, devine dificilă, în special în momentele stresante.
Figura 1.3
Figura 1.4
În privinţa alegerii celei mai bune poziţii de tragere se consideră că pentru fiecare individ,
cea mai bună poziţie de tragere este aceea care oferă cea mai stabilă platformă şi care permite
plasarea unor lovituri eficace, permite controlul reculului, un echilibru şi o mobilitate crescute.
În funcţie de timpul alocat pregătirii, de structura operativă din care face parte trăgătorul
(judiciar, ordine publică, intervenţie), construcţia corporală, tipul de misiune desfăşurat,
trăgătorii (poliţiştii) pot alege între cele două poziţii de tragere. Poziţia ISOSCEL oferă cele mai
multe avantaje şi se adaptează cel mai rapid şi uşor tuturor condiţiilor enumerate mai sus.
Trebuie subliniat că, din punctul meu de vedere, poziţia ISOSCEL este o poziţie naturală, uşor de
adoptat, care permite deplasarea către toate direcţiile, deplasarea în fugă şi oprirea; această
poziţie poate fi folosită şi în cazul tragerilor după acoperire; facilitează schimbul rapid de
încărcătoare, tranziţia armei (trecerea de la pistol la arma de asalt şi invers).
În privinţa poziţiei WEAVER, este evident că manipularea armei se poate face la fel de
uşor ca şi în poziţia ISOSCEL dar adaptarea la celelalte condiţii, situaţii enumerate mai sus se
face mai greu. Diferenţa constă în faptul că poziţia ISOSCEL este foarte simplă şi că nu are
puncte mobile (zone frânte cum este zona coatelor atunci când sunt îndoite), braţele fiind drepte,
întinse, reculul amortizându- se în umeri. În general, specialiştii în domeniul armelor (specialiştii
din afara ţării), consideră ISOSCELUL o poziţie dură, fixă pentru partea superioară a corpului
(trunchiul) şi foarte mobilă, maleabilă, pentru partea inferioară (picioare). Dacă trunchiul şi
braţele se mişcă unitar (precum turela unui tanc), picioarele se pot deplasa uşor, pe orice direcţie.
Dacă genunchii sunt menţinuţi îndoiţi pe timpul deplasării, atunci braţele nu vor mai fi
influenţate (mişcate) pe timpul deplasării iar tragerea va avea o acurateţe crescută.
Probabil cel mai important detaliu ce trebuie subliniat la poziţia ISOSCEL este
SIMETRIA. Arma se ţine cu ambele mâini, pe LINIA MEDIANĂ A CORPULUI, palmele
completând simetric priză pe armă. Corpul trăgătorului este simetric, raportat la armă, braţele,
pistolul şi trunchiul descriind un triunghi perfect. (figura 1.5, figura 1.6)
De ce este importantă LINIA MEDIANĂ A CORPULUI ? Sociologii şi psihologii au
constatat că în relaţionarea între două persoane, acestea au tendinţa naturală, atunci când
interacţionează, să se aşeze față în faţă, exact pe linia mediană a corpului. În consecinţă, este de
ajuns ca trăgătorul, adoptând poziţia de tragere ISOSCEL, să se aşeze în fața şi pe mijlocul ţintei,
pentru ca loviturile trase să fie plasate în respectiva ţintă.
Figura 1.5
Figura 1.6
1.1.2. PRIZA PE ARMĂ
O priză corectă pe armă, pe crosa pistolului, îi asigură trăgătorului controlul
asupra armei, determină plasarea corectă a degetului pe trăgaci, impunându- i trăgătorului ca
direcţia imprimată trăgaciului să fie diametral opusă direcţiei glonţului, fără a influenţa astfel
tragerea.
PRIZA PE ARMĂ, IDEALĂ, CU O MÂNĂ, are următoarele caracteristici:
Crosa pistolului se aşează în podul palmei, între degetul mare şi arătător, astfel încât
manşonul pistolului să se situeze în prelungirea antebraţului.
Toate degetele, cu excepţia arătătorului, strâng crosa armei, ferm, constant, fiecare deget
aplicând o presiune constantă. Aparatele de ochire ale pistolului (cătarea şi înălţătorul),
încheietura mâinii şi ochiul trebuie să formeze 4 puncte coliniare. În funcţie de construcţia armei
şi a trăgătorului, este posibil totuşi ca încheietura mâinii să fie puţin întoarsă spre exterior pentru
a permite degetului arătător să apese pe trăgaci (în cazul persoanelor cu o mâna mică, a femeilor,
etc).
În situaţia majorităţii trăgătorilor a căror construcţie le permite apăsarea pe trăgaci fără a
strica coliniaritatea celor 4 puncte, simpla poziţionare a pistolului pe LINIA MEDIANĂ A
CORPULUI, va duce la o acurateţe mai mare a loviturilor. Dacă trăgătorul are probleme în
prinderea crosei pistolului sau apăsarea trăgaciului (are mâna prea mică), pe lângă amplasarea
armei pe linia mediană a corpului, este necesară şi alinierea aparatelor de ochire.
Degetul mare de la mâna dominantă trebuie ţinut pe corpul pistolului, paralel cu
manşonul, astfel încât să nu interfereze cu mişcarea acestuia către înapoi sau cu levierele
(pârghia de eliberare a manşonului, pârghia pentru tragere în sistem double action, acolo unde
există). În cazul pistoalelor fără leviere, fără pârghii, degetul mare poate sta pe crosa armei,
orientat către talpa crosei, a încărcătorului (către în jos).
Încheietura mâinii dominante este încordată, fixă pentru a putea împiedica mişcarea
necontrolată a armei şi ca energia de recul, şocul, să fie absorbit de întregul braţ şi, în special, de
umăr. (figurile 1.7 - 1.12)
Figura 1.7 Figura 1.8
Pentru o mai bună înţelegere a modului în care trebuie luată linia de ochire, trebuie să facem o
analiză interdisciplinară şi să dezvoltăm câteva cunoştinţe de anatomie, de psihologie şi de
geometrie. Toate aceste noţiuni vor ajuta la înţelegerea metodelor pentru realizarea ochirii în
situaţii extrem de stresante, în lupta cu arma dar şi în cazul unor trageri de precizie.
Figura 1.9
VEDEREA - ochiul uman, precum un aparat de fotografiat modern, nu poate focaliza
mai multe planuri concomitent. Dacă focalizează un obiect în plan apropiat, atunci obiectul
(obiectele) din planul îndepărtat va fi văzut blurat, în ceaţă. Astfel, dacă trăgătorul este atent la
ţintă, la ameninţare, focalizând asupra ei, atunci cătarea se va mişca, ducând la o tragere
imprecisă. În consecinţă, trăgătorul trebuie să se concentreze, să focalizeze asupra cătării, văzând
blurat ţinta şi ulterior să focalizeze, pe rând asupra planului foarte apropiat (asupra înălţătorului)
pentru a menţine alinierea aparatelor de ochire şi apoi asupra planului îndepărtat (ţinta) pentru a
observa rezultatele tragerii. (figura 1.22).
Figura 1.10
să repună pistolul pe ţintă, să alinieze aparatele de ochire, să mânuiască trăgaciul într- o
asemenea manieră încât să fie pregătit pentru trageri succesive.
O greşeală comună a trăgătorilor (nu doar a celor neexperimentaţi) constă în tendinţa de
a lăsa arma jos şi de a scoate degetul de pe trăgaci imediat ce a auzit zgomotul produs de glonţul
ce a părăsit ţeava, pentru a observa rezultatele pe ţintă. Făcând o paralelă pentru exemplificare,
putem compara situaţia trăgătorului cu cea a unui jucător de tenis care, după fiecare lovitura a
mingii, lasă racheta jos, se relaxează, schimbă poziţia picioarelor, se opreşte din alergare, nu se
mai plasează tactic în interiorul terenului de joc ci se opreşte pentru a vedea unde s- a dus mingea
în terenul adversarului. CONTINUITATEA şi CONSTANŢA în tragere, ca şi în sport,
presupune repetarea algoritmului operaţiunilor până când s- a ajuns la rezultatul dorit, anume,
ţinta a fost lovită de mai multe ori, a fost neutralizată. (figura 1.27 - 1.29).
Figura 1.27 Figura 1.28
Figura 1.11
1. comodatul, sponsorizarea, importul, exportul, transportul, tranzitul, transferul,
transbordarea, depozitarea, casarea şi distrugerea armelor de foc, a pieselor şi a
muniţiilor pentru acestea;
2. uz de armã - executarea tragerii cu o armã;
3. urmãrire - urmãrirea sistematicã a armelor de foc şi, atunci când este posibil, a
pieselor şi amuniţiei pentru acestea, de la fabricant pânã la cumpãrãtor, pentru a
sprijini autoritãţile competente în procesul de detectare, investigare şi analizare a
fabricãrii ilicite şi a traficului ilicit.
2.1.2. CATEGORII DE ARME ŞI MUNIŢII
1. arme şi muniţii interzise - armele şi muniţiile prevãzute în categoria A din anexã, a
cãror procurare, deţinere, port şi folosire sunt interzise persoanelor fizice şi juridice, cu
excepţia instituţiilor publice care au competenţe în domeniul apãrãrii, ordinii publice şi
securitãţii naţionale, a unitãţilor aflate în subordonarea sau coordonarea acestora,
înfiinţate prin acte normative, precum şi a companiilor naţionale şi societãţilor
comerciale constituite prin acte normative în vederea producerii acestui tip de
armament şi muniţie;
2. arme şi muniţii letale - arme şi muniţii prin a cãror utilizare se poate cauza moartea
ori rãnirea gravã a persoanelor şi care sunt prevãzute în categoria B din anexã;
3. arme şi muniţii neletale - armele şi muniţiile destinate pentru un scop utilitar sau
pentru agrement ori autoapãrare, confecţionate astfel încât, prin utilizarea lor, sã nu se
cauzeze moartea persoanelor; sunt asimilate acestei categorii şi armele vechi.
2.1.3. CLASIFICAREA ARMELOR DIN PUNCT DE VEDERE
AL DESTINAŢIEI
1. arme militare - arme destinate uzului militar;
2. arme de apãrare şi pazã - arme de foc scurte, recunoscute în condiţiile prevãzute de
lege, destinate sã asigure apãrarea vieţii, integritãţii şi libertãţii persoanelor fizice,
precum şi a bunurilor aparţinând persoanelor fizice sau juridice;
3. arme de autoapãrare - arme neletale scurte, special confecţionate pentru a împrãştia
gaze nocive, iritante, de neutralizare şi proiectile din cauciuc, în scop de autoapãrare;
4. arme de tir - arme destinate practicãrii tirului sportiv, recunoscute în condiţiile
prevãzute de lege;
5. arme de vânãtoare - arme destinate practicãrii vânãtorii, cu una sau mai multe ţevi,
care folosesc muniţie cu glonţ sau/şi cu alice, recunoscute în condiţiile prevãzute de
lege;
6. arme utilitare - arme destinate sã asigure desfãşurarea corespunzãtoare a unor
activitãţi din domeniile cinematografic, teatral, artistic, sportiv, cultural, industrial,
agricol, piscicol, medico- veterinar, al protecţiei mediului şi protecţiei împotriva
dãunãtorilor, precum şi desfãşurarea de cãtre societãţile specializate de pazã şi
protecţie a activitãţilor de pazã a obiectivelor, bunurilor, valorilor şi a transporturilor
de bunuri şi valori, respectiv a activitãţilor de protecţie a persoanelor;
arme şi dispozitive de agrement - arme şi dispozitive neletale, construite pe principii
asemãnãtoare armelor care nu folosesc muniţii, ce aruncã proiectile
7. nemetalice şi sunt destinate a fi folosite atât în scop recreativ, cât şi în cadrul
competiţiilor sportive; sunt incluse în aceastã categorie şi arcurile;
8. replici de arme tip airsoft - replici dupã arme şi dispozitive militare reale, la scarã
1/1, cu mecanism electric, mecanic sau pe bazã de gaz neiritant, construite pe principii
asemãnãtoare armelor, care nu folosesc muniţii, ce aruncã proiectile nemetalice;
9. dispozitive paintball - dispozitive neletale cu mecanism pe bazã de gaz sau mecanic,
care aruncã proiectile sferice nemetalice umplute cu vopsea;
10. arme de asomare - arme utilitare, folosite pentru imobilizarea animalelor, prin
supunerea acestorala un şoc mecanic, în scopul sacrificãrii ulterioare;
11. arme cu destinaţie industrialã - arme de foc utilitare, semiautomate, destinate unui
scop industrial de uz civil şi care au aparenţa unei arme de foc automate;
12. arme cu tranchilizante - arme utilitare destinate imobilizãrii animalelor prin
injectarea de substanţe tranchilizante;
13. arme de panoplie - arme de foc devenite nefuncţionale ca urmare a dezactivãrii lor
sau datoritã gradului avansat de deteriorare, atestate de cãtre un armurier autorizat în
condiţiile legii;
14. arme de colecţie - armele destinate a fi piese de muzeu, precum şi armele, aflate sau
nu în stare de funcţionare, care constituie raritãţi sau care au valoare istoricã, artisticã,
ştiinţificã ori documentarã;
15. arme vechi - arme letale produse pânã în anul 1899 inclusiv sau reproduceri ale
acestora, destinate sã fie pãstrate în colecţii;
16. arme de recuzitã - arme special confecţionate, fabricate sau devenite inofensive ca
urmare amodificãrii lor de cãtre un armurier autorizat, necesare activitãţii instituţiilor
specializate în domeniul artistic.
2.1.4. CLASIFICAREA ARMELOR DIN PUNCT DE VEDERE
CONSTRUCTIV
1. arme cu aer comprimat sau gaze sub presiune - arme care, pentru aruncarea
proiectilului, folosesc forţa de expansiune a aerului comprimat sau a gazelor sub
presiune aflate într- o butelie recipient;
2. arme de foc scurte - arme de foc a cãror ţeavã nu depãşeşte 30 cm sau a cãror
lungime totalã nu depãşeşte 60 cm;
3. arme de foc lungi - arme de foc a cãror lungime a ţevii sau lungime totalã depãşesc
dimensiunile armelor de foc scurte;
4. arme de foc automate - arme de foc care, dupã fiecare cartuş tras, se reîncarcã
automat şi trag o serie de mai multe cartuşe prin apãsarea continuã pe trãgaci;
5. arme de foc semiautomate - arme de foc care, dupã fiecare cartuş tras, se reîncarcã
automat, dar nu pot trage o serie de mai multe cartuşe prin apãsarea continuã pe
trãgaci;
6. arme de foc cu repetiţie - arme de foc care, dupã fiecare foc tras, se reîncarcã
manual, prin introducerea pe ţeavã a unui cartuş preluat din încãrcãtor prin intermediul
unui mecanism;
7. arme de foc cu o singurã loviturã - armã de foc fãrã încãrcãtor, care este încãrcatã
dupã fiecare tragere prin introducerea manualã a cartuşului în camera de încãrcare sau
într- un lãcaş special prevãzut la intrarea în ţeavã;
8. arme albe cu lamã - armã care îndeplineşte urmãtoarele criterii:
a. lama este fie solidarã cu mânerul, fie echipatã cu un sistem ce îi permite sã facã
corp comun cu mânerul sãu;
b. are tãiş dublu pe toatã lungimea sa;
c. lungimea este mai mare de 15 cm;
d. lãţimea este mai mare sau egalã cu 0,4 cm;
e. are un mâner prevãzut cu gardã.
CLASIFICĂRI Armamentul modern cuprinde următoarele categorii: armament de infanterie; armament
de artilerie; armament de aviaţie; arma rachetă.
Armamentul de infanterie se clasifică astfel: după efectul la ţintă:
armament alb: de tăiere: baionetă, sabie, stilet etc.; de împungere: baioneta;
de lovire - diverse obiecte;
armament de foc: cu glonţ: pistoale, puşti, mitraliere; cu schije: grenade de
mână, lovituri pentru A.G.- 40 mm; cu efect cumulativ - lovitura P.G.- 7V.
Armamentul de foc se clasifică astfel:din punct de vedere al greutăţii:
greu - deservit de către un grup de militari (aruncătorul de 82 mm, etc);
uşor - deservit de către un singur militar (pistol, pm etc);
din punct de vedere tactic:
individual: pistol, pistol- mitralieră, carabină;
de grupă: puşca mitralieră, puşca semiautomată cu lunetă, A.G.- 7;
de companie: mitraliera;de bord: mitraliera de pe T.A.B., tun, rachetă.-
din punct de vedere al principiului de funcţionare:
cu repetiţie - la care reîncărcarea se face de trăgător după fiecare cartuş tras -
puşca 5,6 mm;
semiautomat - la care reîncărcarea se face fie pe principiul folosirii energiei
gazelor, fie prin folosirea energiei de recul şi cu care se poate executa numai foc
lovitură cu lovitură - pistol, puşca semiautomată cu lunetă;
automat - la care reîncărcarea se face fie pe principiul folosirii energiei gazelor,
fie prin folosirea energiei de recul şi cu care se poate executa focul în serii şi
continuu - pistol- mitralieră, puşca- mitralieră,mitraliera;
reactiv - A.G.- 7.
din punct de vedere al destinaţiei:
pentru luptă - armamentul şi aparatura existente în înzestrare în vederea ducerii
acţiunilor de luptă;
pentru instrucţie - destinate în mod suplimentar a fi folosite în procesul de
instrucţie în scopul economisirii muniţiei şi resurselor;
pentru învăţământ - cunoaşterea principiilor de construcţie şi funcţionare, executarea
antrenamentelor la pregătirea de specialitate -
Figura 2.18
În general, glonţul tip FMJ (cu miez de oţel), are vârful rotunjit (Round Nose), tocmai
pentru a se încărca uşor şi pentru a evita incidentele de tragere. Din cauza Energiei cinetice
relativ reduse, eficacitatea pistolului este limitată şi tocmai de aceea s- au făcut foarte multe
încercări de creare a unor tipuri de muniţie (60 de tipuri de calibrul 9 x 19mm).
În încercarea de a găsi cea mai potrivită formula, cel mai eficient glonţ, s- a mers pe mai
multe direcţii:
1. Crearea unor gloanţe deformabile sau ţip FMJ, HP care să se deformeze în medii
relativ moi (ţesuturi):
MEN QD P.E.P;
RUAG Action 4 (figura 2.19a);
Federal Hydra Shok;
Remington’s Golden Sabre (figura 2.20a).
Figura 2.19
Cartuşe şi gloanţe calibrul 9 mm Luger pentru pistol: a. RUAG Action 4;
b. Federal Hydra- Shok;c. SFM THV;
d. Triplex (trei gloanţe separate) rândul de jos - secţiunea transversală.
2. Maximizarea efectului împotriva mijloacelor blindate, realizându- se gloanţe din
oţeluri speciale, cu viteze iniţiale mari, ajungând până la 600 m/sec.:
THV , de origine franceză, Tres Haute Vitesse, fig 2.19c;
KTW, de provenienţă americană;
Alpha, de origine engleză, muniţie ghidată pe sabot.
3. Crearea de muniţie frangibila, muniţie Triplex fig 2.19d (care se fragmentează în 3
părţi), muniţie trasoare şi explozibilă (Glaser Safety Slug)
Figura 2.20
Cartuşe şi gloanţe calibrul 45 Auto: a. Golden Saber (SJHP);
b. KTW (brass, îmbrăcat cu teflon).
Toate aceste cartuşe se pot găsi şi în alte calibre, de exemplu, 9 mm Luger.
4. Crearea unor muniţii pentru antrenament:
DNAG PT (plastic training). Glonţul acestui cartuş are o viteză iniţială de aproximativ
950 m/sec dar scade vertiginos apoi, ajungând la aproximativ 250 m/sec după doar 20
m.
5. Crearea unei muniţii pentru CQS, tragere pe distanţe scurte, pe distanţe tactice.
Muniţia aceasta are caracteristici balistice asemănătoare cu muniţia tip FMJ dar doar pe distanţe
scurte. Materialele folosite la crearea acestor gloanţe sunt pulberi metalice comprimate sau
materiale plastice care se fragmentează în momentul în care ating suprafeţe dure, prevenindu- se
astfel ricoșeele.
MUNIŢIA PENTRU REVOLVER
Muniţia pentru revolver diferă semnificativ de muniţia pentru pistolul automat. Aproape
toate tipurile de muniţie pentru revolver sunt tip RIMFIRE, cu tubul ceva mai lung, pentru că se
aşează mai bine în cilindrul revolverului şi pentru a se extrage mai repede. Lungimea superioară
a tubului este şi o consecinţă a existenţei spaţiului liber între ţeavă şi cilindrul revolverului, fiind
necesar un volum de gaze mult mai mare pentru funcţionare.
Figura 2.21
Muniţie pentru revolver: a. 32 S & W Long, Wadcutter (WC);
b. 38 Special LRN; c. 44 Rem. Mag. SJHP.
TEHNICI DE FOLOSIRE SIMULTANĂ A ARMEI ŞI LANTERNEI - tehnicile care sunt
folosite simultan o lanternă (activată manual sau montată pe armă) şi o armă (pistol sau armă cu
ţeava lungă).
1. F.B.I. - lanterna este ţinută în pronaţie sau în supinaţie (precum sabia sau băţul de
ski), cu braţul întins în sus, în diagonală, raza de lumină fiind îndreptată înaintea corpului pentru
a se evita luminarea sau aşezarea în penumbră. Arma este ţinută într- o poziţie confortabilă, după
cum doreşte trăgătorul. (figura 2.55)
AVANTAJE:
Este susceptibilă a fi utilizată indiferent de lanternă (mare sau mică) şi indiferent de
locul de poziţionare a comutatorului de pornire- oprire;
Reculul armei nu influenţează raza de lumină;
Riscul de apariţie al contracţiilor involuntare este scăzut (nu apasă involuntar pe
butonul lanternei, după ce a tras cu arma);
Aparatele de ochire pot fi amplasate în penumbra lanternei, facilitând luarea liniei de
ochire;
Mişcarea lanternei nu influenţează direcţia armei;
Corpul persoanei care trage este expus foarte puţin pe timpul căutării (scotocirii,
cercetării) zonelor întunecate;
Facilitează deplasarea rapidă;
Poate fi folosită pe ambele părţi.
DEZAVANTAJE:
Tragerea se va executa cu o singură mână, fiind dificilă păstrarea liniei de ochire, cu
influenţă directă asupra acurateţii;
Oboseala se instalează rapid, în special dacă lanterna este grea;
Este dificil de utilizat în cazul rănirii respectivei persoane (persoanei care trage);
Concentrarea razei de lumină pe ţintă în acelaşi timp cu luarea liniei de ochire,
presupune un antrenament îndelungat.
Figura 2.55
stringentă de a proteja poliţiştii de proiectilele trase din armele de foc. Odată cu dezvoltarea
noilor tehnologii, vesta antiglonţ s- a dovedit eficientă şi în protejarea poliţiştilor în cazul unor
accidente rutiere. Experţii în medicină au concluzionat că vesta diminuează considerabil rănile
provocate chiar şi în situaţia în care maşina condusă are air bag- uri iar poliţistul poartă centura
de siguranţă. Vesta previne astfel, în cazul unui impact ca centura de siguranţă să se tensioneze
pe diagonala pieptului sau ca volanul să- i intre în coaste. Aceeaşi constatare au făcut şi în
situaţia poliţiştilor care îşi desfăşoară activitatea pe motociclete precum şi în situaţia unor atacuri
cu diferite obiecte contondente (bâte, răngi,etc).
CONSTRUIREA VESTEI ANTI GLONŢ. PRINCIPIUL DE FUNCŢIONARE.
În momentul în care un proiectil, un glonţ, loveşte vesta antiglonţ, acesta este prins într- o
reţea de fibre foarte subţiri şi foarte rezistente, având structura unei pânze de păianjen. Fibrele
absorb şi dispersează energia de impact transmisă de glonţ vestei, ceea ce duce la deformarea
proiectilului, luând o formă de ciupercă. După deformarea glonţului, energia rămasă este preluată
şi disipată de straturile succesive de material rezistent balistic (şi de corpul uman, dacă este
cazul), până când proiectilul se opreşte.
Datorită structurii fibrelor, în oprirea glonţului intervine o suprafaţă mai mare din
materialul vestei iar disiparea energiei proiectilului se face pe acea suprafaţă. Din acest motiv,
contuziile provocate de glonţul oprit în vesta se întind pe o suprafaţă mult mai mare decât
calibrul proiectilului.
Figura 2.76
Figura 2.77
Vestele antiglonţ care se poartă mascat, ascuns, oferă o protecţie balistică relativ scăzută,
în special împotriva gloanţelor ce au o energie scăzută spre medie. Vestele destinate protejării
împotriva gloanţelor cu o energie cinetică ridicată (armele de asalt) sunt construite din materiale
semirigide sau rigide realizate din metal, plastic sau ceramică. (figura 2.77). Datorită greutăţii
superioare şi rigidităţii crescute, acest tip de vestă nu este destinat pentru forţele regulate de
poliţie ci pentru structuri ce desfăşoară acţiuni tactice, fiind purtate pentru perioade scurte de
timp, atunci când nivelul de pericol este crescut. În general, vestele antiglonţ ce se poartă ascuns
(cu un nivel de protecţie relativ scăzut) sunt construite, realizate dintr- o succesiune de straturi de
material balistic sau material antitraumă (materiale rezistente la tăiere sau împungere),
asamblate într- un “panou de
CAPITOLUL 3
Iată crezul meu! Nu există arme bune, nu există arme rele. O armă în mâinile unui om rău,
reprezintă un lucru rău. Orice armă în mâinile unui om bun, nu reprezintă nicio ameninţare
pentru nimeni, cu excepţia oamenilor răi.
Charlton Heston
3.1. FOLOSIREA GRADUALĂ A FORŢEI
Orice decizie luată pentru folosirea forţei letale, trebuie precedată de o analiză detaliată a
circumstanţelor în care se află poliţistul sau persoana care se apără. Există foarte multe detalii de
care trebuie ţinut cont în momentele premergătoare folosirii forţei şi se pot enumera câteva dintre
ele:
1. Poate subiectul care nu ascultă ori nu execută indicaţiile sau somaţiile poliţistului (ori
ale persoanei care se apără), să le îndeplinească? Are posibilitatea să facă lucrul
acesta?
2. Poliţistul are posibilitatea să se retragă sau să se folosească de teren, să folosească o
acoperire ori poate folosi forţa fizică, aflându- se în poziţie de contact ori în apropierea
subiectului?
3. Acţiunea poliţistului sau tactica aleasă de acesta vor duce la escaladarea conflictului,
trecând rapid la necesitatea de a folosi forţa letală pentru a se apăra?
4. Folosirea forţei va avea rezultatul scontat şi va duce la oprirea acţiunii subiectului?
5. Care este vârsta, sexul, experienţa, starea fizică şi statura poliţistului în comparaţie cu
subiectul?
6. Care este numărul poliţiştilor implicaţi în comparaţie cu numărul subiecţilor?
7. Care sunt detaliile mediului înconjurător (noapte, zi, zăpadă, gheaţă, ploaie, etc) în
zona adiacentă?
8. Ce posibile arme se află în apropiere şi la îndemâna subiectului?
9. Care este distanţa dintre subiect şi poliţist?
10. Care sunt antecedentele subiectului (dacă se cunosc)?
11. Care este gradul de periculozitate a faptei/infracţiunii care a dus la confruntarea dintre
subiect şi poliţist?
12. Subiectul încearcă să evadeze, să fugă de sub escortă sau să atace alte persoane?
13. Care este rezultatul urmărit de poliţist în urma folosirii forţei?
14. Sunt prezente terţe persoane, persoane civile, în zonă adiacentă confruntării?
PIRAMIDA PERICOLULUI
1. CAPACITATEA
2. OPORTUNITATEA
3. INTENŢIA
În coroborare cu totalitatea circumstanţelor prezentate anterior, pentru folosirea forţei,
atacul sau atacatorul, trebuie să îndeplinească şi alte trei condiţii, grupate într- o structură,
denumită de către alte sisteme de drept, Piramida Pericolului. Este obligatoriu că atacul respectiv
atacatorul să îndeplinească cumulativ cele trei condiţii pentru că altfel, poliţiştii precum şi
persoanele care se apăra împotriva unui atac, nu ar acţiona în limitele legii. De fapt, aceste
condiţii constituie o altă variantă de prezentare a condiţiilor pe care trebuie să le îndeplinească
ATACUL, în situaţia Legitimei Apărări, prevăzută de Codul Penal.
1. CAPACITATEA - abilitatea, capacitatea subiectului de a materializa ameninţările pe
care le face. De exemplu, un subiect cu o armă în mână are capacitatea, abilitatea de a pune în
pericol viaţa sau integritatea corporală a poliţistului sau a persoanei care se apără. În schimb, un
subiect care ameninţă cu o armă albă sau cu forţa fizică dar are probleme locomotorii, este
evident că nu poate materializa ameninţările.
Capacitatea, abilitatea subiectului de a materializa ameninţarea trebuie privită strict logic,
din punctul de vedere al celui care se apără.
2. OPORTUNITATEA - arată faptul că pericolul este perceput de către poliţist sau de
către persoana care se apară ca IMINENT dar nu neapărat INSTANTANEU. Astfel, un subiect
care ameninţă că va ataca mâine ori mai târziu sau care ameninţă cu o armă albă ori aruncă cu
pietre de la o distanţă considerabilă, nu constituie un pericol iminent şi nu constituie un motiv de
folosire a forţei letale.
3. INTENŢIA - poate fi definită ca iniţiativa subiectului de a materializa, de a iniţializa o
activitate care să pună în pericol viaţa sau integritatea corporală.
CONDIŢIILE APĂRĂRII. Folosirea forţei letale, în caz de legitimă apărare, obligă pe
poliţist sau persoana care se apără, la respectarea următoarelor condiţii:
1. NECESITATEA
2. CONCLUZIA LOGICĂ
3. IMINENTĂ
4. PUNE ÎN PERICOL GRAV PERSOANA CELUI ATACAT, DREPTURILE
ACESTUIA ORI UN INTERES OBŞTESC
1. NECESITATEA - presupune că nu există o altă alternativă raţională, logică pe care,
poliţistul ori persoana care se apără, să o adopte pentru a înlătura pericolul care ameninţă viaţa
sau integritatea, neexistând altă alternativă decât folosirea forţei letale a armamentului cu riscul
asumat de a răni sau omorî o persoană.
2. CONCLUZIA LOGICĂ - concluzia probabilă sau logică care rezultă din totalitatea
circumstanţelor, incluzând aici interferențele şi starea psihică în care se află poliţistul (ori
persoana care se apăra) care se vede obligat să folosească forţa letală. Această CONCLUZIE
LOGICĂ trebuie privită şi analizată din perspectiva poliţistului şi a timpului scurt pe care acesta
îl are la dispoziţie pentru a lua o decizie.
3. IMINENȚA - Atacul va fi considerat iminent numai în cazul în care din împrejurările
de fapt se poate deduce pericolul la care se găseşte expus cel împotriva căruia se declanşează
atacul, fiindcă numai în acest fel se poate realiza proporţionalitatea dintre apărare şi gravitatea
pericolului. Aşadar, la caracterizarea atacului ca fiind iminent trebuie să se ţină seama de natura
şi împrejurările în care acesta are loc, reunite cu posibilităţile existente de apărare împotriva
atacului.
4. PUNE ÎN PERICOL GRAV PERSOANA CELUI ATACAT, DREPTURILE
ACESTUIA ORI UN INTERES OBŞTESC - În ceea ce priveşte sfera valorilor sociale care fac
obiectul atacului şi care pot fi, în consecinţă, apărate, aceasta nu este limitată la persoana celui
care se apără ori la o altă persoană, ci se extinde şi la drepturile acestora şi la interesul general.
Astfel, pot fi apărate şi valori ca siguranţa statului, bunurile aparţinând proprietăţii publice sau
orice alt interes important al colectivităţii. Valorile menţionate pot fi apărate de orice persoană
prin comiterea unei fapte prevăzute de legea penală
Poliţiştii pot face uz de forţă pentru:
Autoapărare;
Apărarea altei persoane;
1. TACTICI CU MÂNA LIBERĂ (CONDUCERI LA SOL);
2. ÎNCĂTUŞAREA;
3. FOLOSIREA ARMELOR DE IMPACT;
4. ȘTRANGULĂRI (nivelul 1);
5. FOLOSIREA CÂINILOR DE SERVICIU (cu botniţă);
6. BLOCAJUL DIN DEPLASARE;
7. BLOCAJUL RUTIER (STATIC).
2. NIVELUL 2 - INTERMEDIAR. Acest nivel de apărare este considerat necesar pentru
a controla un subiect/suspect care opune o REZISTENŢĂ AGRESIVĂ, care este puţin probabil
să cauzeze moartea şi este lipsită de intenţia de o produce. Acest nivel include următoarele
tactici:
1. TACTICI CU MÂNA LIBERĂ (conduceri la sol, lovituri cu mâinile şi picioarele);
2. FOLOSIREA ARMELOR DE IMPACT (lovituri);
3. ȘTRANGULĂRI (nivelul 2 şi 3);
4. FOLOSIREA SPRAYULUI IRITANT- LACRIMOGEN;
5. FOLOSIREA APARATELOR CU ŞOCURI ELECTRICE;
6. FOLOSIREA MUNIŢIEI LESS LETHAL (bean bag, distanţă mai mare de 2 metri);
7. FOLOSIREA CÂINILOR DE SERVICIU (fără botniţă);
8. RAMAREA- OPRIREA FORŢATĂ A UNUI AUTOVEHICUL (la viteze mai mici de
60 km/h);
3. NIVELUL 3 - LETAL. Folosirea forţei letale reprezintă folosirea acelui nivel de forţă
pe care poliţistul/agentul de securitate îl consideră necesar pentru a îndepărta un atac care pune
în pericol grav viaţa ori integritatea corporală. Forţa letală nu implică doar folosirea armei de foc
şi poate fi o consecinţă a aplicării altui nivel de apărare. Acest nivel include următoarele tactici:
1. FOLOSIREA ARMELOR DE IMPACT (lovituri la cap, gât, coloană, etc);
2. FOLOSIREA MUNIŢIEI LESS LETHAL în distanţe foarte scurte, sub 2 metri;
3. RAMAREA- OPRIREA FORŢATĂ A UNUI AUTOVEHICUL (la viteze mai mari de
60 km/h);
4. FOLOSIREA ARMEI DE FOC.
POZIŢIONAREA ŞI VERBALIZAREA
Prezenţa poliţistului, modul în care se prezintă în fața subiectului/suspectului, cum se
comportă, aşezarea lui în teren în funcţie de situaţie, constituie primul nivel de folosire a forţei.
Starea lui fizică, pregătirea sportivă, forma fizică în care se află, îl pot determina pe
subiect/suspect să- şi schimbe comportamentul, să adopte altă variantă, de conformare cu
indicaţiile poliţistului, considerând că are puţine şanse de reuşită.
Pentru mulţi poliţişti, VERBALIZAREA, somarea, lansarea comenzilor verbale către
subiect/suspect, constituie o sarcină dificilă datorită faptului că în şcolile militare de profil nu se
exersează acest concept iar majoritatea persoanelor (nu doar a poliţiştilor) nu poate să acţioneze
concomitent cu executarea somaţiilor.
Verbalizarea nu este un concept nou, în S.U.A acest domeniu începând să se dezvolte din
1982. Din această perioadă, poliţiştii americani au fost învăţaţi să- şi dezvolte
poliţiştilor/agenţilor de securitate, prin autocontaminare, aceştia experimentând pe propria piele
efectele şi durata imobilizării. Se poate întâmpla ca în mijlocul acţiunii, poliţiştii sau agenţii de
securitate să intre în contact cu respectiva substanţă iar aceştia trebuie să fie pregătiţi, să ştie cum
să reacţioneze în asemenea situaţie.
ŞTRANGULAREA
Reprezintă o tehnică de control al unui subiect/suspect şi presupune compresia arterelor
carotide aflate pe părţile laterale ale gâtului, provocându- i o stare de inconştiență datorată lipsei
de oxigen. Este o tactică defensivă prin intermediul căreia se stopează rapid şi în siguranţă,
REZISTENŢA ACTIVĂ sau REZISTENTA AGRESIVĂ şi nu se va aplica unui subiect/suspect
care a fost expus unor substanţe iritant- lacrimogene şi are dificultăţi în respiraţie.
Nicio persoană (poliţist sau agent de securitate), nu va folosi ștrangularea ca metodă de
control sau imobilizare, fără a urma un curs autorizat, recunoscut de către Ministerul Educaţiei şi
de Ministerul Administraţiei şi Internelor, cu o durată de minim 12 ore şi cursuri anuale de
recalificare de minim 4 ore/an.
NIVELUL 1 - PRIMAR - aplicarea unei presiuni minime;
NIVELUL 2 - INTERMEDIAR - aplicarea unei presiuni medii, ceea ce poate duce la o
stare de inconştienţă;
NIVELUL 3 - LETAL - aplicarea unei presiuni maxime, ceea ce poate duce la moartea
subiectului/suspectului prin asfixie mecanică sau producerea unor leziuni permanente creierului.
Se poziţionează mâna, cotul, în jurul
gâtului adversarului, în aşa fel încât să
se creeze un spaţiu de siguranţă (un
buzunar sub forma literei V) care să
protejeze traheea. Se strânge braţul şi
antebraţul, aplicându- se presiune pe
arterele carotide, reducând în felul
acesta fluxul sangvin către creier,
cauzând, după aproximativ 15
secunde, leşinul sau starea de
inconştienţă. Majoritatea persoanelor
îşi revin după aproximativ 30 de
secunde după ce presiunea pe artere s-
a oprit.
Figura 3.8
Sursafoto:
davidstroudlasvegasreviewjournal.
Fapta săvârşită în apărare trebuie să prezinte o gravitate mai mică sau aproximativ egală cu cea a
atacului. Desigur că nu este vorba aici de un calcul matematic, ci de o apreciere globală, aşa cum
se putea ea realiza în condiţiile atacului.
Examenul de proporţionalitate trebuie să pornească de la urmările celor două acţiuni,
adică urmarea pe care cel mai probabil ar fi produs- o atacul şi urmarea produsă în urma apărării.
Trebuie însă avute în vedere şi valorile sociale în conflict, mijloacele utilizate în atac şi apărare,
raportul de forţe dintre agresor şi victimă precum şi toate circumstanţele în care să desfăşurat
atacul.
Plecându- se de la evaluarea a ceea ce ar fi putut obiectiv surveni în cazul în care atacul
iminent sau declanşat n- ar fi fost înlăturat, se cere o corespondenţă, o echivalenţă între urmările
ripostei violente a celui atacat în raport cu prejudiciul ce l- ar fi putut suferi dacă ar fi rămas
inactiv1. Din acest punct de vedere, nu se află în legitimă apărare acela care pentru a împiedica
un furt de buzunare va ucide pe agresor şi nici acela care pentru a se apăra împotriva unei simple
loviri va riposta prin suprimarea vieţii agresorului, întrucât nu s- ar putea susţine că fapta comisă
în apărare ar fi legitimată de gravitatea pericolului (disproporţia între valoarea socială vizată de
acţiunea agresivă şi prejudiciul cauzat de reacţia celui atacat fiind vădită).
În stabilirea proporţiei dintre atac şi apărare trebuie să se ia în considerare şi împrejurările
în care s- a produs atacul, deoarece unele dintre acestea pot să sporească gravitatea pericolului,
ceea ce justifică o apărare mai intensă, cu mijloace mai energice din partea celui atacat.
Asemenea împrejurări pot fi un atac în timpul nopţii, după ameninţări anterioare, starea de beţie
a agresorului sau starea de boală a celui atacat, existenţa mai multor agresori, locul izolat (câmp
deschis, stradă pustie) unde se produce atacul etc.
Într- o speţă soluţionată în practica judiciară s- a reţinut că “victima venind beat acasă, în
miezul nopţii, trezeşte din somn pe fiica să pentru a- i cere banii pe care îi luase aceasta ca
salariu. Inculpata (soţia victimei) i- a luat apărarea fetei, iar victima, ca răspuns, a început s- o
bată până când inculpata a pus mâna pe o oală cu sodă caustică şi a aruncat conţinutul ei în
obrazul victimei. Tribunalul a motivat soluţia de achitare ţinând seama atât de împrejurarea că
victima era de o constituţie robustă, iar inculpata era plăpândă şi însărcinată în luna a cincea,
cât şi de împrejurarea că la beţie forţa creşte până la bestialitate, ceea ce conduce la concluzia
că, în condiţiile date, aceasta din urmă nu putea să riposteze suficient numai cu mijloacele sale
pentru a se apăra pe ea şi copilul său”2.
Evaluarea proporţiei dintre agresiune şi apărare nu trebuie să se facă după criterii rigide
(matematice), întrucât împotriva făptuitorului s- a declanşat o acţiune neaşteptată care nu i- a mai
dat timpul necesar pentru a se pregăti să exercite o apărare corespunzătoare atacului, nu a putut
cântări cu calm măsura în care fapta săvârşită de el în apărare este suficientă pentru a înlătura
pericolul grav produs de agresiune. De aceea, proporţionalitatea apărării urmează a se analiza în
raport cu gravitatea pericolului la care este expusă o persoană, cu împrejurările concrete ale
cauzei în care intră ca factor determinant şi posibilitatea reală a celui atacat de a înfrunta atacul.
Nu se cere, de asemenea, să existe o echivalenţă strictă a mijloacelor de apărare folosite
în raport cu cele ale agresorului, în sensul că armele utilizate de cel atacat trebuie să
1 V.A.Ionescu, op.cit., p.107.
2 Trib. Ilfov, sent. pen. nr. 132/1948, citată de I.Dobrinescu , în „Despre condiţiile atacului şi apărării în materie de
legitimă apărare”, J.N.nr.4, 1957, p.645.
nu se află în stare de necesitate atunci când provoacă moartea unei persoane pentru a putea să
coboare el pe scara de incendiu spre a se salva.
Efectele stării de necesitate
La fel ca şi în cazul legitimei apărări, în ipoteza stării de necesitate suntem în prezenţa
unei cauze justificative, care înlătură deci orice posibilitate de aplicare a unei sancţiuni sau a altei
măsuri cu caracter penal. Cu toate acestea, există o diferenţă importantă faţă de legitima apărare,
în planul răspunderii civile. În cazul legitimei apărări prejudiciul era produs în dauna
atacatorului, adică a celui care a comis o faptă nejustificată. În situaţia stării de necesitate,
prejudiciul se produce de cele mai multe ori în dauna unui terţ care nu are nimic comun cu
pericolul creat. De aceea şi soluţia trebuie să fie diferită. Aşa cum arătam deja, în cazul faptei
comise în stare de necesitate persoana care a efectuat acţiunea de salvare a bunului propriu este
ţinută să îl despăgubească pe terţ pentru prejudiciul suferit de acesta în urma acţiunii de salvare.
În ipoteza în care acţiunea de salvare a fost efectuată de un terţ, cel în favoarea căruia s- a
intervenit va trebui să îl despăgubească pe cel care a suferit prejudiciul, salvatorul neintrând în
vreun raport de drept civil cu acesta din urmă.
Legea nr. 17/1996.
Art.46. - Prin uz de armă, în sensul prezentei legi, se înţelege executarea tragerii cu
arma de foc asupra persoanelor sau bunurilor.
Art.47. - Persoanele care sunt dotate cu arme de foc pot face uz de armă, pentru
îndeplinirea atribuţiilor de serviciu sau a misiunilor militare, în următoarele situaţii:
A) împotriva acelora care atacă militarii aflaţi în serviciul de gardă, pază, escortă,
protecţie, menţinerea şi restabilirea ordinii de drept, precum şi împotriva celor care,
prin actul săvârşit, prin surprindere, pun în pericol obiectivul păzit;
B) împotriva acelora care atacă persoanele învestite cu exerciţiul autorităţii publice
sau cărora, potrivit legii, li se asigură protecţie;
C) împotriva persoanelor care încearcă să pătrundă ori să iasă în mod ilegal în sau din
unităţile, subunităţile militare ori din perimetrele sau zonele păzite - vizibil delimitate
- stabilite prin consemn;
D) pentru imobilizarea infractorilor care, după săvârşirea unor infracţiuni, încearcă să
fugă;
E) împotriva oricărui mijloc de transport folosit de persoanele prevăzute la lit. b) şi c),
precum şi împotriva conducătorilor acestora care refuză să oprească la semnalele
regulamentare ale organelor abilitate, existând indicii temeinice că au săvârşit o
infracţiune ori că este iminentă săvârşirea unei infracţiuni;
F) pentru imobilizarea sau reţinerea persoanelor cu privire la care sunt probe ori
indicii temeinice că au săvârşit o infracţiune şi care ripostează ori încearcă să
riposteze cu arma ori cu alte obiecte care pot pune în pericol viaţa ori integritatea
corporală a persoanei;
G) pentru a împiedica fuga de sub escortă sau evadarea celor aflaţi în stare legală de
deţinere;
H) împotriva grupurilor de persoane sau persoanelor izolate care încearcă să
pătrundă fără drept în sediile sau în perimetrele autorităţilor şi instituţiilor publice;
I) împotriva celor care atacă sau împiedică militarii să execute misiuni de luptă;
J) în executarea intervenţiei antiteroriste asupra obiectivelor atacate sau capturate de
terorişti, în scopul reţinerii sau anihilării acestora, eliberării
Locală, o instituţie relativ nouă care se bucura de sprijinul administraţie locale, de fonduri
consistente dar de management şi personal slab calitativ, nu a reuşit să emane norme proprii,
mulţumindu- se să copieze normele Poliţiei Naţionale. Nu intrăm în detaliile motivelor care i- au
determinat să adopte această politică, dar probabil lipsa unei legi clare de organizare şi
funcţionare precum şi calitatea foarte slabă a personalului propriu, îi determină să stea la umbra
unei instituţii puternice şi cu tradiţie. În continuare, când se va face referire la procedurile şi
metodele de lucru ale Poliţiei Naţionale, se va lua în considerare că normele Poliţiei Locale sunt
identice. Sunt copiate.
Ultima fază, etapă, a gradualităţii folosirii forţei, constă în utilizarea armamentului. În
PRO- PS/POP 13, procedura privitoare la uzul de armă, se dezvoltă la un nivel mai detaliat
prevedrile articolelor nr. 46- 52 din Legea17/1996 privitor la uzul de armă. Nivelul detaliat la
care s- a ajuns, ne convinge că persoanele care au creat, au emanat aceste norme sunt poliţişti
care nu au nicio legătură cu munca în structurile operative (pe stradă), probabil excelenţi
teoreticieni, dărâmaţi inevitabil de practică. Pentru demonstrarea celor spuse mai sus, analizăm
următoarele prevederi:
1. “se poate face uz de armă atunci când se îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
Dacă este absolut necesar;
Dacă folosirea altor mijloace de împiedicare sau constrângere nu este posibilă ori nu
a dat rezultate”.
Definirea termenului “absolut necesar” este evitată, lăsând la latitudinea hazardului
aprecierea caracterului absolut al necesitaţii de a face uz de armă. La o analiză mai documentată
se poate observa că această expresie a fost copiată din prevederile articolului 36 din Decretul
367/1971 privind regimul armelor, muniţiilor şi materiilor explozive, Decret abrogat.” ART.36.
Persoanele care sunt dotate cu arme de foc pot face uz de armă, pentru îndeplinirea sarcinilor
de serviciu sau a misiunilor militare, numai dacă este absolut necesar şi dacă folosirea altor
mijloace de împiedicare sau de constrângere nu este posibilă, [..]”. Probabil acum 40 de ani
când pentru prima dată Poliţia a fost obligată să- şi facă normele interne, juriştii de atunci (care
probabil sunt juriştii de acum) au preluat termenul din cadrul Decretului şi l- au inserat în cadrul
procedurii. Deşi au trecut aproape 50 de ani de la abrogarea respectivei norme, nimeni nu a mai
catadicsit să revadă procedurile. E normal, pentru că sunt de actualitate, având doar o jumătate de
secol vechime.
În cazul în care ulterior, după uzul de armă, la confortul unui birou şi a unui fotoliu de
piele, se “demonstrează” că în situaţia respectivă necesitatea era relativă şi nu absolută, atunci
poliţistul este pasibil de sancţiune. Caracterul absolut sau relativ al necesitaţii pe care “altcineva”
îl poate aprecia ulterior şi nu în mijlocul acţiunii, este uşor de stabilit iar aceeaşi persoană poate
demonstra că în cazul unui incendiu, pompierii au folosit prea multă apă, fiind absolut necesară
cantitatea de 23.787 litri de apă iar cantitatea folosită în fapt de 23.789 litri, fiind relativă. În
consecinţă, pagubele produse de cei 2 litri în plus, vor trebui suportate de către pompieri.
2. “în toate cazurile de folosire a armamentului, focul se va executa în scopul
imobilizării, evitându- se lovirea zonelor vitale.”
Conform Dicţionarului Explicativ al Limbii Române, vital: “care este caracteristic sau
esenţial pentru viaţă, în care rezida viaţa; foarte important, fundamental, esenţial, de bază,
indispensabil”. În consecinţă, zona vitală poate fi definită ca acea zonă care adăposteşte organe
vitale, fundamentale, indispensabile vieţii. Pe această linie, se pot aprecia că zone vitale: capul,
toracele (pentru că adăposteşte organele indispensabile) şi zona bazinului (pentru că
adăposteşte vase mari de sânge, foarte importante). Parafrazând norma regulamentară, se poate
spune că “în toate cazurile de folosire a armamentului, focul se va executa în scopul imobilizării,
trăgându- se asupra membrelor inferioare sau superioare.” Asupra caracterului obligatoriu, în
toate cazurile, de tragere doar asupra mâinilor şi picioarelor precum şi ineficiența acesteia, s- a
prezentat ceva mai sus.
Cum se poate defini “imobilizarea”? Oprirea activităţii infracţionale, oprirea asupra
persoanei care se apără, a poliţistului, oprirea, încetarea oricărei activităţi ori, pur şi simplu,
culcarea la sol? Indiferent la ce a vrut să facă referire organismul pluricelular, creator de
asemenea acte procedurale, punerea în practică este extrem de dificilă. Este foarte probabil ca
persoana sau colectivul de redactare a Procedurii să fie teoreticieni din cadrul structurilor de
suport, puternic influenţaţi de filmele de acţiune de la Hollywood, pentru că doar în filme,
plasarea unui glonţ, în orice parte a corpului produce moartea imediat deşi din punct de vedere
medical, anatomic, nimic nu justifică incapacitarea imediată şi doar în filme poliţiştii sunt atât de
bine pregătiţi încât pot trage cu o armă de la câţiva zeci de metri, din alergare, din rostogolire,
direct în şireturile bocancilor atacatorului sau asupra indexului mâinii drepte cu care intenţiona
să apese nu ştiu ce maşinărie odioasă.
3. “executarea focului letal intenţionat asupra unei persoane, nu poate fi făcută decât în
situaţiile limitative prevăzute în Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor
Fundamentale”.
Focul letal intenţionat nu poate fi folosit decât în cazurile:
A) împotriva celor care atacă poliţiştii aflaţi în serviciu de pază, escortă, menţinerea şi
restabilirea ordinii de drept precum şi împotriva celor care, prin actul săvârşit, prin surprindere,
pun în pericol obiectivul păzit;
B) împotriva celor care atacă persoanele învestite cu exerciţiul autorităţii publice sau
cărora, potrivit legii, li se asigură protecţie de către poliţie;
C) pentru a împiedica fuga de sub escortă sau evadarea celor aflaţi în stare legală de
reţinere, arestare, deţinere;
D) în executarea intervenţiei antiteroriste, asupra obiectivelor atacate sau capturate de
către terorişti, în scopul reţinerii sau capturării acestora, al eliberării ostaticilor şi restabilirii
ordinii publice”.
Termenul “foc letal intenţionat”, este un termen abstract, greşit, pentru că aşa cum s- a
prezentat în capitolul BALISTICA TERMINALĂ, orice glonţ tras poate deveni letal, orice rană
de glonţ, indiferent de calibrul proiectilului, tras în orice parte a corpului, chiar şi la nivelul
membrelor, poate deveni letal în urmă distrugerii ţesuturilor, vaselor de sânge şi a hemoragiei
puternice. Dacă în urma executării tragerii asupra membrelor, de exemplu, s- a produs moartea
atacatorului datorită hemoragiei masive, atunci respectivul poliţist a tras un “foc letal
neintenţionat”. Dar nici acest termen nu este corect pentru că orice persoană care foloseşte arma,
prevede consecinţele foarte grave care pot surveni, deci poate fi corect termenul “foc letal
praeterintentionat”. Toate aceste variabile ale producerii morţii intenţionate, neintenţionate sau
ale rănirii, depind de calibrul armei, distanţa de tragere, tipul muniţiei, constituţia atacatorului,
organele interne atinse şi, probabil cel mai important, TRAIECTORIA GLONŢULUI ÎN
INTERIORUL CORPULUI UMAN.
Concluzionând, focul letal sau neletal, intenţionat sau neintenţionat, este RAREORI, sub
influenţa poliţistului, a trăgătorului, de altfel, el trebuind să fie obligat să tragă nu ca să
imobilizeze, rănească sau să ucidă o persoană ci să oprească un atac sau o activitate infracţională.
(nu după standardele româneşti, pentru că ele “sunt sublime dar lipsesc cu desăvârşire”), se
poate concentra asupra unui singur lucru fără a putea preciza ulterior unde a fost acel lucru
(localizarea spaţială) sau ce activităţi a întreprins acea persoană, ce transformări a suferit acel
obiect. Concret, trăgătorul poate observa faţa adversarului dar ulterior nu poate spune unde se
afla exact sau ce făcea cu mâinile pentru că, potrivit studiilor dr. Dan Simon, dacă o persoană îşi
îndreaptă atenţia, focalizează asupra unui obiect din câmpul său vizual, aceasta nu poate observa
alt obiect, din acelaşi câmp vizual, fără a- şi îndrepta atenţia, a focaliza, asupra acelui obiect.
Incapacitatea trăgătorilor de a observa, reacţiona şi reţine (memora) mai multe lucruri, în
situaţia unei confruntări armate, nu este un mit construit de către poliţişti sau alte persoane care
provin din structuri comparabile ci este un fenomen foarte bine studiat şi documentat de o serie
de cercetători, începând cu dr. Roger Solomon şi continuând cu dr. Artwohl, dr. Honing, dr.
Yantis şi alţii. Meritul dr Lewinski de la F.S.R.C. constă în reuşita de a aduna toate rezultatele
cercetărilor colegilor săi, de a le suprapune peste munca de poliţie şi apoi de a le verifica şi
studia în laboratoare şi medii ştiinţifice pentru a le conferi opozabilitate în faţa justiţiei (în primul
rând, în faţa justiţiei americane) şi, în final, a reuşind în final să prezinte o nouă perspectivă
confruntărilor armate şi subiecţilor implicaţi.
EFECTELE PSIHOLOGICE EXPERIMENTATE DE TRĂGĂTORI IN TIMPUL
CONFRUNTARILOR ARMATE
Efectul de tunel (atât cel vizual cât şi cel auditiv) este un termen foarte cunoscut în
domeniul poliţienesc sau militar, cunoscându- se foarte bine în prezent, schimbările ce se produc,
atât la nivelul creierului cât şi la nivelul Sistemului Nervos Central, atunci când un poliţist (un
trăgător), se întâlneşte cu o situaţie foarte stresantă.
Un studiu realizat de către dr. Honing şi dr. Roland din cadrul Los Angeles County
Sheriff’s Departement şi publicat în ediţia din octombrie 1998 a revistei “The Police Chief”,
arată că aproximativ 90% din poliţiştii implicaţi în incidente armate (dintr- un total de 348
incidente studiate), au experimentat cel puţin un model de tulburare a percepţiei în timpul
confruntării. În afară de cuantificarea tulburărilor de vedere şi a auzului, studiul a măsurat şi
tulburările memoriei şi ale percepţiei curgerii timpului, notându- se nu numai schimbările
survenite la nivelul percepţiei dar şi schimbările ce se produc la nivelul creierului.
Sunetele au fost percepute mai slab 51%
Sunetele au fost percepute mai tare 23%
Au experimentat tunelul vizual 45%
Au apreciat că au observat mai detaliat anumite lucruri 41%
Au suferit pierderi de memorie (nu- şi amintesc o parte din
incidentul armat)
22%
Au apreciat că timpul a trecut mai repede 20%
Au apreciat că timpul a trecut mai încet 41%
Dr. Alexis Artwohl, autoarea cărţii “Surviving Deadly Force Encounters” (carte foarte
cunoscută şi apreciată peste ocean), face un studiu mai amănunţit asupra schimbărilor că apar la
nivelul mentalului poliţiştilor care au trecut prin incidente armate, incidente extrem de stresante
la nivelul gândirii, atenţiei, memoriei şi performanţei. Rezultatele publicate sunt următoarele:
Senzaţia că timpul a trecut mai repede 17%
Senzaţia că timpul a trecut mai încet 62%
Sunetele au fost percepute mai slab 84%
Sunetele au fost percepute mai tare 17%
Instalarea efectului de tunel 79%
Creşterea acuităţii vizuale 71%
Tulburări de memorie (nu- şi amintesc părţi din acţiunile
proprii)
46%
Nu şi amintesc o parte din succesiunea întregului eveniment 52%
Distorsiuni ale memoriei 21%
Instalarea “pilotului automat” 74%
Disocierea 39%
După cum se poate observa, dr. Artwohl a insistat asupra reacţiilor legate de gândire,
atenţie, memorie, acţiuni legate de modul de gândire a creierului uman, de partea conştientă, nu
numai de cea subconştientă.
VEDEREA PERIFERICĂ. După cum s- a amintit mai devreme, lucrurile, obiectele care
se situează în afara unghiului vederii principale, unghiului central de 5- 7 grade, nu pot fi distinse
clar, în sensul că ochiul nu are capacitatea de a determina culorile pe timpul întunericului dar nici
de a distinge detaliile (de a face diferenţa dintre un pistol sau un telefon mobil). Dr. Jean
Williams din cadrul Universităţii din Arizona, a descoperit că vederea periferică se îngustează în
perioadele cu stress puternic, cu aproximativ 20% pe fiecare parte, ochiul suferind 3 modificări
majore:
Pupilele se dilată;
Începe să se focalizeze pe diferite obiecte din câmpul vizual;
Globul ocular începe să se mişte sacadat, presupunându- se că aceste schimbări
suferite de ochi ajuta omul să vadă mai bine pe întuneric sau în lumina scăzută şi îi
creşte acuitatea vizuală, ajutându- l astfel să supravieţuiască în timpurile imemorabile
când prădătorii vânau oameni la apus sau la răsărit.
CONUL DE CONCENTRARE (funnel of concentration)
O serie de factori din studiul dr. Artwohl, cum ar fi efectul de tunel, creşterea acuităţii
vizuale şi creşterea nivelului de percepţie a sunetelor, sunt în strânsă legătură cu CONUL DE
CONCENTRARE, un rezultat al focusării atenţiei pe ceea ce trăgătorii consideră a fi cel mai
ameninţător lucru pentru viaţa lor, în respectiva confruntare. Celelalte lucruri, detalii din cadrul
incidentului armat, asupra cărora trăgătorul nu şi- a îndreptat atenţia, pe care, la momentul
respectiv, nu le- a considerat ameninţătoare pentru viaţa sa, dispar, pur şi simplu. De exemplu,
poliţiştii care nu şi- au îndreptat atenţia asupra propriei arme (când şi cum a scos- o din toc şi a
tras reflexiv, instinctiv), nu pot spune, nu pot declara la sfârşitul confruntării dacă au tras cu
propria arma sau câte cartuşe au tras. În rezultatele studiului publicat de dr. Artwohl, observăm
că factorii care sugerau lipsa de atenţie acordată altor lucruri (considerate ameninţătoare), sunt
tulburările de memorie, poliţistul neputându- şi aminti anumite acţiuni proprii sau părţi ale
confruntării, precum şi perceperea mai slabă a unor sunete, acesta fiind preţul plătit de poliţist
pentru crearea CONULUI DE CONCENTRARE, con “ordonat de către creier şi executat de
către simţuri”. În urma realizării conului de concentrare, lucrurile pe care le consideră
neimportante la momentul respectiv, se pierd şi nu se memorează.
DISOCIEREA. În statistica prezentată de dr. Artwohl, se vede că în jur 39% dintre
poliţiştii supuşi studiului care au trecut printr- o confruntare armată, au experimentat disocierea.
Aceasta este definită ca un “sentiment straniu de detaşare, ca şi cum întregul eveniment ar fi
parte a unui vis sau s- ar privi pe sine din afara corpului.” Psihologii care au lucrat cu poliţiştii,
după ce aceştia au fost implicaţi în incidente armate, consideră că fiind un mecanism psihologic
de apărare, respectiva persoană închizându- şi toate simţurile pentru a nu capota în faţa unei
traume îngrozitoare, văzându- şi propria moarte.
Disocierea, cel puţin acest tip de disociere, este considerată a fi un lucru pozitiv, un lucru
bun. Astfel, persoanele foarte bine pregătite, care au formate deprinderile necesare pentru a lupta
cu arma, îşi pot îndrepta toată atenţia asupra detaliilor de tactică, de aplicare a prevederilor
legale, a modului de luare a deciziei. Dr. Launders de la Universitatea din Arizona a realizat un
studiu, înregistrând în acelaşi timp undele cerebrale ale unor trăgători de tir participanţi la
Olimpiadă, precum şi acurateţea şi rezultatele tragerii. La sfârşitul studiului, dr. Launders a
afirmat că este în măsură să previzioneze acurateţea unei lovituri nu după observarea ţintei ci
după citirea undelor cerebrale; cu cât trăgătorul era mai detaşat, era disociat, astfel încât nimic să
nu interfereze cu starea sa de concentrare şi atenţie, cu atât tragerea avea o acurateţe mai mare.
Cu cât trăgătorul era mai distras de la starea de concentrare, fie de gânduri, fie de alţi stimuli, cu
atât rezultatele tragerii erau mai slabe.
Rezultatul studiului este concludent. Dacă trăgătorul nu se poate detaşa astfel încât
conştientul său să nu fie influenţat de prezenţa pericolului, a agresorului, atunci întreaga sa
pregătire, totalitatea deprinderilor formate pentru supravieţuire vor avea de suferit.
Profesorul Lewinski a realizat un studiu cu ajutorul Departamentului de Poliţie din Los
Angeles şi al Universităţii de Stat din Minessota, Mankato care a sponsorizat acel studiu, în care
s- au prezentat timpii medii de reacţie, a unor poliţişti americani, poliţişti cu o pregătire medie. În
tabelul de mai jos sunt prezentate datele strânse de dr. Lewinski, date care pot fi considerate un
sistem de referinţă, un model de urmat sau un obiectiv de atins pentru poliţiştii din România:
Nr.
Crt. Poziţia de tragere
Timpul de
reacţie
1. Degetul pe trăgaci, tragere instinctivă, nevizata 0,35 secunde
2. Degetul pe trăgaci, luarea liniei de ochire 0,38 secunde
3. Degetul în prelungirea gărzii trăgaciului, tragere
instinctivă, nevizata 0,45 secunde
4. Degetul în prelungirea gărzii trăgaciului, luarea liniei de
ochire 0,54 secunde
5. Tragere celui de- al doilea cartuş dintr- o serie de 3
cartuşe trase (cu luarea liniei de ochire) 0,38 secunde
6. Tragere celui de- al treilea cartuş dintr- o serie de 3
cartuşe trase (cu luarea liniei de ochire) 0,36 secunde
7.
Arma în poziţia “ALERT”, cu ţeava în jos, degetul în
prelungirea gărzii trăgaciului, se ridică arma, se ia linia de
ochire, se trage un cartuş
0,83 secunde
8.
Arma în poziţia “READY”, sub tinta degetul în
prelungirea gărzii trăgaciului, se ridică arma, se ia linia de
ochire, se trage un cartuş
0,83 secunde
9. Timpul necesar pentru ridicarea armei din poziţia
“ALERT”, pe ţintă 0,64 secunde
10.
Timpul necesar pentru luarea liniei de ochire după
ridicare armei pe ţintă, pe o inlatime cuprinsă între 15 şi
60 cm
0,18 secunde
11. “CLOSE- READY”, luarea liniei de ochire şi tragere 1,0 secunde
12. Armă ţinută la curea, “belţ tuck”, luarea liniei de ochire şi
tragere 1,0 secunde
13. “Hollywood High- Guard”, luarea linie de ochire şi
tragere 1,1 secunde
14. Arma ascunsă în spatele şoldului, luarea liniei de ochire şi
tragere 1,3 secunde
15.
Scoaterea armei din toc şi tragerea unui foc din partea
laterală a corpului, chiar deasupra tocului armei, arma sub
haina, tocul asigurat
1,87 secunde
16
Scoaterea armei din toc şi tragerea unui foc din partea
laterală a corpului, chiar deasupra tocului armei, arma sub
haina, tocul neasigurat
1,71 secunde
17.
Scoaterea armei din toc şi tragerea unui foc din partea
laterală a corpului, chiar deasupra tocului armei, arma pe
deasupra hainei, tocul asigurat
1,71 secunde
18.
Scoaterea armei din toc şi tragerea unui foc din partea
laterală a corpului, chiar deasupra tocului armei, arma sub
haina, tocul neasigurat
1,61 secunde
În ciuda sumelor mari cheltuite, a schimburilor de experienţă realizate, a numărului mare de
cursuri la care poliţiştii români au participat în străinătate, feed- back- ul nu a fost realizat,
conţinutul şi metodele de pregătire rămânând neschimbate de zeci de ani. Exemplul cel mai
concludent este reprezentat de actualele proceduri PRO- PS/POP care sunt copia fidelă a
“Ghidului de bune practici ale poliţistului de ordine publică”, de la sfârşitul anilor ’90. De altfel,
la o citire lapidară a acestor proceduri, conţinutul spune tot.
În urma analizei generale realizate asupra sistemului de formare dar şi de pregătire
continuă în cadrul Poliţiei Române, putem observa că la nivel teoretic, lucrurile sunt bine aşezate
dar undeva pe parcurs, în sistemul managerial, cursul normal al pregătirii poliţiştilor este
fracturat şi deviat spre zone strict teoretice, practica fiind o raritate.
Pentru a reliefa şi mai pregnant cele spuse mai sus, vom analiza detaliat normele juridice
interne ale M.A.I. şi ale Poliţiei, privind pregătirea continuă a personalului.
Legea 360/2002, privind Statutul Poliţistului, prevede la art.29:
“(1) M.A.I. prin instituţiile de formare profesională proprii, asigură formarea
profesională continuă a poliţiştilor pentru dezvoltarea competențelor profesionale necesare
exercitării atribuţiilor specifice profesiei de poliţist.
(2) Poliţistul poate urma programe de formare profesională continuă finanţate de către
M.A.I. şi organizate în afara acestuia, în ţară, dacă programul respectiv se circumscrie
necesitaţilor unităţii de poliţie.
(3) Poliţistul poate fi trimis, cu acordul său, la programe de formare profesională
continua în străinătate, în interesul M.A.I., în condiţiile legii.
Art 30: Categoriile, formele, modul de desfăşurare şi durata programelor de formare
profesională continuă a poliţistului în instituţiile de formare profesională ale M.A.I., precum şi
condiţiile de participare a poliţistului la programe de formare profesională în străinătate, se
stabilesc prin Ordin al Ministrului de Interne.”
Aceeași lege 360/2002 prevede că pregătirea continuă trebuie să fie o constantă cu scopul
declarat de a dezvolta competentele profesionale necesare exercitării atribuţiilor specifice
profesiei de poliţist şi, în acelaşi timp, pregătirea este şi o obligaţie, aşa cum se prevede în
aceeaşi lege, la art.65, lit. d): “polițiștii au obligația să îşi perfecţioneze continuu nivelul
pregătirii profesionale şi să participe la formarea profesională continuă”.
Deşi constituie o obligaţie individuală, pregătirea profesională continuă, se realizează, aşa
cum este şi normal, unitar, la nivelul M.A.I., pe baza Instrucţiunii 363/2002 privind pregătirea
continuă a personalului. Încă din preambulul Instrucţiunii se definesc termenii, se stabilesc
scopurile şi responsabilităţile în realizarea pregătirii:
“Art.1: În sensul prezentelor instrucţiuni, pregătirea continuă reprezintă ansamblul de
activităţi desfăşurate de- a lungul carierei profesionale a personalului M.I. în vederea
dobândirii cunoştinţelor, abilităţilor şi aptitudinilor necesare îndeplinirii atribuţiilor, extinderii
competențelor profesionale şi dezvoltării individuale a acesteia.
Art.2: Scopul pregătirii continue a personalului îl reprezintă sprijinirea realizării
misiunilor şi obiectivelor instituţiei.
Art.3:
(1) M.I. asigură cadrul instituţional prin care se realizează pregătirea continuă a
personalului.
(2) Şefii/comandanţii răspund de organizarea şi desfăşurarea pregătirii continue
a personalului din subordine.
(3) Pregătirea continuă reprezintă o responsabilitate individuală şi
de consum aprobate prin ordin al M.A.I. După cum am mai prezentat, prevalându- se de această
prevedere, şefii diferitelor structuri din cadrul Poliţiei, au de ales între 0 (zero), adică cantitatea
de muniţie la dispoziţie şi normele de consum aprobate prin ordin al ministrului. Evident, ei au
ales 0 (zero), ajungând la performanţa de a executa doar tragerile de verificare de la sfârşitul
anului. Pentru că “nu există fonduri”.
Am văzut o parte din prevederile Instrucţiunilor pentru tragere ale Poliţiei Române. În
privinţa Manualului Unic, trebuie precizat că structura care a emanat asemenea document,
profund conştientă de importanta domeniului, a reuşit performanţa de a scoate un Manual
complex, extrem de stufos, având aproximativ 4 pagini şi jumătate. Lăsând la o parte exprimarea
de lemn, se observă clar că realizatorii complicatului document nu sunt posesorii unei vaste
experienţe de operativ ci doar detentorii precari ai unei legitimaţii de poliţist.
Printr- un document din 2008, cu caracter nesecret, emis de către Poliţia Română, se
subliniază importanța antrenamentelor şi pregătirii în condiţii cât mai aproape de realitate, pentru
ca poliţiştii să facă faţă provocărilor. Structura emitentă, o structură operativă, încearcă pe un ton
timid şi tremurând să “sugereze” top managementului Poliţiei schimbările ce trebuie realizate
pentru ca lucrătorii din cadrul sistemului să ţină pasul cu realitatea:
” Pornind de la situaţiile complexe şi foarte variate în care este de presupus că se va
recurge la armamentul din dotare, pentru contracararea atacurilor cu arme de foc se impune cu
necesitate ca instruirea poliţiştilor să se efectueze în condiţii cât mai aproape de realitate, deşi
în prezent nu dispunem de toate facilităţile tehnice de care avem nevoie. Ideal ar fi ca după
exersări şi antrenamente corespunzătoare, să se verifice în condiţii de poligon, deprinderile
formate şi neajunsurile existente, pentru a se putea interveni cu măsuri corective. Deşi acest
deziderat este încă departe faţă de condiţiile oferite de poligoanele M.A.I., este totuşi posibil să
se planifice, organizeze şi să se desfăşoare antrenamente “la rece” în condiţiile amintite. [...]
Şedinţele de tragere executate în poligon au rolul de a pregăti poliţiştii pentru a folosi cu
eficienţă maximă armamentul din dotare pe timpul executărilor misiunilor operative complexe
când eventualii infractori sau atacatori nu pot fi neutralizaţi prin mijloace nonviolente.
Diferenţa dintre activităţile care se petrec în poligon şi realitatea misiunilor operative, când se
foloseşte armamentul, este mare, fiind generată atât de emoţiile puternice datorate pericolului
permanent, de oboseală continuă şi foarte accentuată cât şi de faptul că ţintele vii nu apar în
aceleaşi condiţii ca cele din poligon.
Lipsa instructorilor specializaţi şi posibilităţile foarte reduse oferite de poligoanele
M.A.I. fac ca nivelul real de pregătire al poliţiştilor să fie foarte departe de necesităţi. Fără a
nega aportul tragerilor obişnuite ( N.A. - dacă aceste trageri s- ar executa) din poligon pentru
formarea deprinderilor de bază trebuie să acţionăm cu responsabilitate pentru a crea condiţii
cât mai variate de pregătire în special pentru poliţiştii care fac parte din subunităţile speciale de
intervenţie.
După crearea şi consolidarea deprinderilor de bază, trebuie neapărat să fie depăşit
cadrul situaţiilor standardizate, schematice şi rigide. Exersând de zeci de ori aceleaşi şedinţe de
tragere, ajung să creadă că singura problemă importantă constă numai în obţinerea unor
calificative bune şi scapă din vedere că adevărata cerinţă a pregătirii constă în formarea
deprinderii şi priceperii de a lovi obiective reale, vii, care nu seamănă cu obiectivele de la
antrenamente. Puşi în faţa unor situaţii diferite faţă de cele cu care s- au obişnuit, trăgătorii au
ezitări, nu mai ştiu cum să procedeze şi comit erori. Rigiditatea şi
generale, trebuie predată o materie extrem de stufoasă, foarte bine documentată, cu
importanţa redusă pentru poliţistul din operativ, iar pregătirea conform specificului,
deşi are alocate un număr considerabil de ore, materia ce trebuie parcursă este extrem
de redusă ca întindere şi lipsită de conţinut.
Am făcut cunoscute părerile personale, păreri bazate pe studii şi date concrete culese din
realitatea muncii de poliţie. Ca să îndepărtez orice suspiciune cu privire la corectudinea si
imparţialitatea datelor arătate, voi prezenta 2 sondaje de opinie. Am avut la dispoziţie două
sondaje, ambele efectuate de instituţii din subordinea M.A.I. în 2011. Primul se referă la
restabilirea autorităţii M.A.I. şi a fost realizat de Centrul de Psihosociologie pe eşantioane din
mai multe structuri: Inspectoratul General al Politiei Române, Inspectoratul General al
Jandarmeriei Române, Inspectoratul General al Politiei de Frontiera. Al doilea, a fost realizat de
Centrul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului General al
Politiei Române, iar subiecţii sunt exclusiv poliţişti.
Sondajul Centrului de Psihosociologie scoate în relief nevoia de:
Modificări pe linia pregătirii profesionale a lucrătorilor din toate structurile analizate;
Modificări ale legislaţiei în vigoare şi ale ordinelor M.A.I. (referitoare la competenţe
materiale, protecţia juridică, standarde şi proceduri de lucru, etc);
Modificări ale strategiei de comunicare existente la nivelul M.A.I.;
Reglementare a zonei de uz de forţă a poliţiştilor, jandarmilor, poliţiştilor de frontieră,
zona care culminează cu uzul de armă. Cu exceptia Poliţiei de Frontieră care şi- a
completat Legea de Organizare şi Funcţionare cu prevederi speciale dedicate uzului de
armă, celelalte structuri acţionând potrivit Legii nr. 17/1996 privind regimul armelor și
munițiilor.
Sondajul realizat de Centrul de Cercetare si Prevenire a Criminalităţii , se referă la
moddalitatea raportării poliţiştilor faţă de instituţie. Reamintim că marja de eroare anunţată de
realizatorii sondajului este de aproximativ 5%:
Aşteptările poliţiştilor:
la încadrare, principala aşteptare este siguranţa locului de muncă (în anul 2011, pentru
prima dată în istoria post decembristă a instituţiei, M.A.I. a fost obiectul
restructurărilor, după ce, din 2004 până în 2008 au fost angajaţi zeci de mii de
oameni din sursă externă. M.A.I. devenise un fel de „pământ al făgăduinţei” în zona
angajărilor bugetare unde putea ajunge usor orice individ, eventual propulsat direct
sef pe baza unor „origini sănătoase”);
după angajare, aşteptările poliţiştilor se nuanţează, dar siguranţa locului de muncă
rămâne prioritară;
drepturile salariale (sistemul este dezamăgit de dispariţia unora dintre sporurile
salariale, pierdute după adoptarea măsurilor de austeritate, dar mai ales de
prevederile privind diminuările salariale pe durata desfăşurării unor cursuri de
pregătire profesională);
creşterea autorităţii poliţistului (lipseşte legislaţia de protecţie, care să permită
poliţistului aplicarea fermă a legii fără să se gândească la siguranţa sa şi a familiei
sale);
redobândirea prestigiului profesional (scăderea calităţilor personale şi profesionale la
momentul noilor încadrări făcute în ultimii 6- 7 ani, când s- au făcut angajări masive,
fără a se ţine seama de criteriile profesionale şi de standardele de performanţă);
adoptarea unor legi de protecţie a personalului (care să le garanteze stabilitatea
profesională. Există în lucru propuneri de modificare a statutului poliţistului şi ghidul
carierei poliţistului dar ele se lasă așteptate de mulți ani);
recâştigarea încrederii populaţiei (se acuză mediatizarea preponderent negativă a
instituţiei şi abordările tendenţioase ale media,inclusiv „vânătoarea” de cadre M.A.I.
făcută de structurile D.G.I.P.I.(Direcția Generală de Informații și Protecție Internă) şi
D.G.A. (Direcția Generală Anticorupție). Pierderea atributului de „protecţie internă”
prin activităţi de prevenire şi descurajare prin trecerea la acţiune pe principiul „să
prindem cât mai mulţi ca să dovedim că suntem eficienţi”);
eliminarea politicului din deciziile instituţionale;
dotarea corespunzătoare nevoilor reale (simplificarea procedurilor de achiziţie si
micşorarea timpului de realizare a acestora, alegerea acelor bunuri care sunt
compatibile cu nevoile momentului, pe criterii de eficienţă în desfăşurarea acţiunilor
M.A.I.);
promovarea pe criterii de competenţă (M.A.I. a fost acuzat de favoritisme, de nepotism,
au fost cazuri detaliate in media naţională de interese personale ale reprezentanţilor
managementului, politica de personal a instituţiei nu face decât să confirme că aceste
tare au dispărut de 20 de ani)
Increderea în instituţie.
46% din angajaţi cred că instituţia oferă sprijin angajaţilor;
33% consideră că nu există echitate în raporturile dintre lucrători;
43% cred că nu există tratament corect;
27% acuză favoritisme în relaţia cu şefii;
22% consideră că şefii nu fac aprecieri corecte. Raporturile de serviciu sunt apreciate
ca şi corecte mai mult în plan orizontal (între colegi) decât vertical - managementul
nu beneficiază de o cotă mare de încredere, factorii sunt multipli;
44% dintre poliţişti consideră că nu se dă atenţie lucrătorilor în procesul decizional
(management participativ);
36% consideră că deciziile manageriale sunt incorecte (sunt, de cele mai multe
ori,luate de către cei care stau la birou şi nu cunosc problemele poliţiştilor din
stradă);
25% dintre angajaţi nu au sentimentul utilităţii muncii lor (nefinalizarea dosarelor în
cadrul procesului juridic existent în Romînia la acest moment, situaţie la care se
adaugă şi lipsa de motivaţie din cadrul instituţiei, sau lipsa de perspectivă în ce
priveşte dezvoltarea carierei individuale. În ce priveşte nefinalizarea dosarelor,
aceasta este confirmată de o cercetare recentă care arată că numărul de deţinuţi a
scăzut cu 5.000 în ultimii ani, deşi Poliţia raportează creşterea anuală a numărului de
dosare trimise instanţelor.);
52% dintre lucrători consideră că schimbările survenite la vârful instituţiei afectează
activitatea generală (de unde şi percepţia de profundă ingerinţă a politicului în
deciziile instituţionale);
45% dintre subiecţii sondajului au încredere puţină şi foarte puţină în instituţie (să nu uităm ca
sondajul este făcut pe un eșantion format exclusiv din poliţişti,
CAPITOLUL 4
Este un lucru bun că avem gravitaţie. Altfel, când păsările ar muri impușcate, acestea ar
rămâne sus, pe cer iar vânătorii ar fi foarte bulversaţi.
Stephen Wright, actor și scriitor american
Figura 4.12
Pentru o tragere normală, cu arma înclinată la 00, precum în figura de mai jos (figura
4.11), axul țevii este orientat mai sus decât punctul de impact al traiectoriei cu ținta, cu o
diferență D.
Daca arma se rotește spre dreapta sau spre stânga, aceasta se va roti în jurul liniei de
ochire. Pentru o ințelegere mai ușoară, putem substitui linia de ochire cu axul central al unei
lunete montate pe o armă de asalt, precum se vede în figurile următoare (figura 4.12, figura
4.13). Observăm ca linia de ochire rămâne fixă pentru că trăgătorul intenționează să lovească
același punct, aliniind în același mod aparatele de ochire.
Figura 4.13
Figura 4.14
Figura 4.15
Orificiul de intrare, nu este mai mare decât diametrul glonţului pentru că acesta este nedeformat
şi stabil pe traiectorie iar odată pătruns în ţesuturile subcutanate, proiectilul creează presiune
interioară ce duce la formarea CAVITĂŢII TEMPORARE (pentru prima oară descoperită de
Woodruff în 1898).
Ulterior s- a descoperit că aceasta pulsează (Berlin, 1976), presiunea din interior crescând
rapid, ţesuturile deformându- se radial, dinspre cavitatea permanentă, până când glonţul este
oprit şi îşi pierde Energia cinetică. Atingând elongaţia maximă, cavitatea temporară revine la
forma iniţială şi se reextinde apoi gradual ca urmare a pulsaţiilor subsidiare (Janzon, 1983;
Tikka, 1989), YOGANANDAN şi PINTOR în 1997, stabilind ca elongaţia maximă a cavităţii
temporare este atinsă în momentul în care proiectilul iese din corp.
CANALUL DE INTRARE
Prima secţiune a rănii este canalul de intrare, un canal îngust care are în punctul său cel
mai strâmt un diametru, nu mai mare de 1,5 - 2,5 calibre. Cu cât glonţul, proiectilul este mai bont
şi cu cât Energia cinetică este mai mare, cu atât mai mare va fi diametrul canalului de intrare. Fig
3- 4. Canalul de intrare se formează după cum urmează: când glonţul intra într- o ţintă de
consistenţă moale, o presiune foarte mare este întâmpinată în vârf. Un procent foarte mare din
suprafaţa glonţului nu se află în contact propriu- zis cu mediul şi, cel puţin teoretic, asupra acelor
zone, nu acţionează nicio forţă. În acest punct, forţele inerţiale sunt foarte mari astfel încât forţele
de frecare pot fi ignorate. Cum doar vârful glonţului se află în contact propriu- zis cu mediul şi
doar asupra lui acţionează forţe, momentul în care glonţul este forţat să se dea peste cap, să se
rostogolească, depinde foarte mult de unghiul de incidență, de unghiul cu care acesta intră în
corp. Pe măsură ce viteza glonţului scade, suprafaţa acestuia aflat în contact cu mediul se
măreşte şi creşte probabilitatea ca proiectilul să se dea peste cap.
Lungimea canalului de intrare depinde de unghiul de incidenţă, de impact cu ţinta, de
stabilitatea glonţului (stabilitatea giroscopică) şi de forma vârfului glonţului. Fig 3- 5, 3- 6.
În momentul în care glonţul începe să se răstoarne, să se dea peste cap, unghiul de
înaintare (unghiul format intre vârful glonţului şi direcţia de deplasare), creşte rapid, odată şi cu
suprafaţa de contact, până când ajunge la un contact complet, pe toată suprafaţa proiectilului. În
timpul când glonţul se rostogoleşte, acesta este subiectul unor forţe considerabile de frecare şi de
decelerare, ceea ce poate duce la deformarea sau ruperea proiectilului, iar mediul în care acesta
se deplasează, curge pe lângă proiectil, ducând la formarea cavităţii temporare.
Pe distanţe scurte, tactice (distanţe în care Energia cinetică este maximală iar unghiul de
incidență este relativ mare), acest efect este observat la multe proiectile, în special la cele de
calibru mic (în special, la gloanţele cu cămaşa din aliaje de cupru).
S- a constatat că la viteze de impact mai mici de 600 m/sec, gloanţele tip FMJ nu suferă
nicio deformare. În aceste condiţii, dacă glonţul nu se fragmentează şi are un unghi de înaintare
mic, forţele de presiune asimetrice care acţionează pe toată lungimea proiectilului, produc două
forţe de rezistenţă: una care acţionează în sens invers deplasării şi duce la încetinirea deplasării
acestuia în interiorul ţintei şi o alta care acţionează perpendicular pe prima, menţionată anterior.
Dacă forţele laterale sunt mult mai mari decât forţa de frecare, atunci vor apărea forţe laterale de
accelerare, ceea ce duce la modificarea
Figura 4.50
KNEUBUEHL:
Deformarea cozii glonţului în gelatină în funcţie de viteză de impact (KNEUBUEHL). De la
stânga la dreapta: 600 m/s, 630 m/s, 670 m/s, 690 m/s and 710 m/s (glonţ calibrul 7.62 × 39).
Figura 4.51
FACKLER şi KNEUBUEHL au realizat o serie de experimente pentru a arăta
comportamentul proiectilelor la diferite viteze. Din imaginile de mai sus se poate observa clar că
deformarea este mai pronunţată către coada şi mai puţin către vârf. Este, de asemenea, interesant
de notat că deformarea nu depinde foarte mult de calibrul proiectilului ci mai mult de
modalitatea de construcţie a acestuia (FMJ, miez de plumb, etc), deformări similare întâlnindu-
se atât la proiectile de calibrul 7,62 x 39 (Kalaşnikov) cât şi la cele de calibrul 7,62 x 52
(Dragunov - Puşca Semiautomată cu Luneta), la aceleaşi viteze.
(viteza de la care s- a putut observa începerea deformării proiectilului, este de peste 500 m/sec)
În imaginea de mai jos (figura 4.52) avem prezentate diferite tipologii de rană, realizate
de tipuri de muniţie legale şi ilegale, realizate în săpun balistic. Trebuie menţionat în privinţa
legalităţii sau ilegalităţii anumitor tipuri de muniţie, ca la nivel global părerile sunt împărţite,
fiecare stat interpretând prevederile din Declaraţiile de Sankt Petersurg şi Haga în mod diferit.
De exemplu, în Germania este interzisă muniţia tip HP dar au creat alt
constă în ARMA CU CARE SUNT TRASE.
MUNIŢIA NELETALĂ, MUNIŢIA CU GLONŢ DE CAUCIUC
TEHKRIM 9 mm P.A. - este un cartuş cu glonţ de cauciuc, pentru armă neletală, format
din tub, pulberea de azvârlire şi o bilă de cauciuc, glonţul de cauciuc având o formă ovală, cu
dimensiunile 9,16 mm x 10 mm iar după percutarea capsei şi părăsirea ţevii, glonţul devine o
sferă cu un diametru de aproximativ 9,9 mm. După impact glonţul revine la forma iniţială.
Cantitatea de pulbere din interiorul cartuşului precum şi forma şi greutatea glonţului, permit
funcţionarea armei în sistem automat, fără blocarea ciclului balistic, inclusiv a pistoalelor care au
2 arcuri recuperatoare, aşa cum este cazul pistolului neletal, Fort - 12 R.
Muniţie cu bilă de
cauciuc şi muniţie
de război, cu glonţ,
tip FMJ.
Figura 4.58
În privinţa lungimii traiectoriei, gruparea cea mai bună se realizează la aproximativ 20 metri,
unde peste 80% din totalul proiectilelor trase pot fi cuprinse într- un cerc cu raza de 30 de cm.
Distanţa minimă de la care se poate trage în condiţii de siguranţă, este de 20 metri, aceasta
putând varia şi în funcţie de grosimea articolelor de îmbrăcăminte a persoanei asupra căreia se
trage dar şi de lungimea ţevii armei cu care se trage. La testele realizate în laborator, adâncimea
penetrării unui proiectil de cauciuc nu a depăşit 44 mm, în condiţiile în care s- a tras de la
distanţe de peste 20 metri.
Figura 4.63
Lungimea maximă a traiectoriei depăşeşte 75 de metri dar energia cinetică şi Viteza
iniţială scad semnificativ pe măsură ce creşte distanţa. Trebuie menţionat că acest tip de muniţie
nu permite tragerea automată, fiind necesar un kit de conversie, în caz contrar trebuind a încărca
după tragerea fiecărui cartuş.
Muniţia pentru pistol de calibrul 9 mm Luger de la Less Lethal Africa are o construcţie
asemănătoare cu muniţia less lethal pentru arma de asalt, având ca principală destinaţie folosirea
în scopuri de antrenament în spaţii înguste (killing house). Pentru că ricoşeele au un grad foarte
redus de pericol, datorită Energiei Cinetice mici în comparaţie cu muniţia de război, militară,
este imposibilă străpungerea pereţilor şi punerea în pericol a altor persoane. De asemenea, poate
fi folosită pentru restabilirea ordinii publice sau pentru autoapărare. Trăgătorul trebuie să
deschidă focul de la distanţe mai mari de 20 metri pentru a evita rănirea persoanei asupra căreia
se trage şi pentru a avea timpul necesar pentru încărcarea armei după fiecare cartuş tras. Tragerea
din distanţe mai mici incumbă un pericol mai mare pentru persoana asupra căreia se trage pentru
că Energia cinetică şi Viteza sunt mai mari şi pot duce la adâncimi de penetrare mai mari, putând
duce la rănirea sau moartea persoanei.
Figura 4.64
CUPRINS
PARTEA 1 PAG
CAPITOLUL 1.1. OPERATIUNI FUNDAMENTALE PENTRU TRAGERE -
operațiunile de bază pentru realizarea unei trageri eficace:
Poziția corpului (poziția isoscel si weaver)
Priza pe armă (cu o mână și cu două mâini)
Linia de ochire, stabilirea ochiului director
Mânuirea trăgaciului
Controlul respirației
Continuitatea și constanța (follow through)
10
CAPITOLUL 1.2. REGULI DE SIGURANȚĂ -
Reguli principale de siguranță
Obligații subsecvente ale trăgătorilor
Măsuri de siguranță pentru antrenamentul “la rece”
Arma și siguranța copiilor
27
CAPITOLUL 1.3. POZIȚIA DE TRAGERE - POZIȚIA CORPULUI
Poziția isoscel: descrierea poziției, avantaje, dezavantaje
Poziția weaver: descrierea poziției, avantaje, dezavantaje
Pozițiile de tragere din genunchi, culcat (pe burtă, pe spate)
Deplasarea cu arma. Tragerea din deplasare
33
CAPITOLUL 1.4. MANIPULAREA PISTOLULUI
Manipularea manșonului (două variante)
Încărcarea pistolului - administrativă, tactică, de urgență
Verificarea încărcării camerei cartușului. Reîncărcarea pistolului
Remedierea incidentelor de tragere
Nivelurile de pericol
Transportarea pistolului (in toc, administrativă)
Predarea armei către o altă persoană
Manipularea armei cu o mână
Transferul armei din mâna dominantă în mâna suport
43
CAPITOLUL 1.5. TEHNICA DE ANGAJARE A ȚINTELOR
Detectarea țintei
Tehnica double shot
Tehnica focului de precizie
Tehnica de reluare a focului
Tehnica de angajare a țintelor multiple
Tehnica de angajare a țintelor mobile
Tehnica de angajare a țintelor in regim de lumină redusă sau
întuneric
Tragerea folosind acoperirea și mascarea
67
Tehnicile de curățare (felierea, ochi rapid, penetrarea limitată)
CAPITOLUL 1.6. TRAGEREA INSTINCTIVĂ 81
PARTEA a II a
CAPITOLUL 2.1. DEFINIȚIA ARMAMENTULUI, ROLUL SI DESCRIEIREA
PRINCIPALELOR PIESE ȘI MECANISME
Definiția
Categorii de armament și muniție
Rolul și descierea sumară a principalelor piese și mecanisme ale
armamentului de infanterie
87
CAPITOLUL 2.2. MUNIȚIA
Structura unui cartuș. Părți componente: glonțul, tubul, pulberea
de inițiere, pulberea de azvârlire.
Muniția pentru pistol
Muniția pentru revolver
Muniția pentru arma de asalt
Muniția pentru shotgun
Muniția cu subcalibru și săgeți
Balistica de rană - subdomeniu al balisticii terminale care
studiază fenomenele și efectele glonțului in interiorul țintei.
Proiectile pentru armele de asalt
Glonțul cu cămașa completă (FMJ) și cele solide
Proiectile deformabile și frangibile
Săgeți
Proiectile pentru pistol
Glonțul cu cămașa completă (FMJ) și cele solide
Proiectile deformabile și frangibile
Proiectile instabile
Cavitatea temporară a rănii. Efectul densității transversale a
glonțului asupra cavității temporare. Designul glonțului și
influența asupra comportamentului
94
CAPITOLUL 2.3. LANTERNA -
Folosirea armamentului in condiții de lumină redusă. Utilizarea
lanternei.
Dezvoltarea tehnicilor de folosire simultană a armei și a lanternei
128
CAPITOLUL 2.4. VESTA ANTIGLONȚ –VESTA ANTITRAUMĂ
Istoric
Riscul potențial: armele de foc - armele albe
Construirea vestei antiglonț. Principiul de funcționare.
Materialele folosite la crearea vestelor
Nivelurile de protecție
142
CAPITOLUL 2.5. AMORTIZORUL DE ZGOMOT
Design și construcție
Componentele zgomotului produs de armă și principiul de
funcționare
Avantajele folosirii amortizorului
150
PARTEA a III a
CAPITOLUL 3.1. FOLOSIREA GRADUALĂ A FORȚEI
Piramida pericolului
Condițiile apărării
Folosirea graduală a forței
Nivelurile de rezistență ale subiectului/suspectului
Nivelurile de reacție/apărare ale polițistului: primar, intermediar,
letal
Poziționarea, verbalizarea
Tactici cu mâna liberă
Încătușarea. Folosirea cătușelor metalice, de plastic (de
unică folosință) și pentru imobilizarea picioarelor
Folosirea armelor de impact
Folosirea spray- ului iritant- lacrimogen
Ștrangularea (ca procedeu de luptă)
Folosirea aparatelor cu șocuri electrice
Folosirea câinilor
Ramarea. Oprirea forțată a autovehiculului
subiectului/suspectului
Blocajul rutier. Blocajul static
Blocajul rutier. Blocajul din deplasare
Coborârea și creșterea nivelului de folosire a forței
157
CAPITOLUL 3.2. UZUL DE ARMĂ
Restricțiile in folosirea armei:
1. Legea
2. Standardele și procedurile interne ale structurii
190
CAPITOLUL 3.3. LIMITELE NEUROMOTORII ȘI BIOMECANICE ALE
OMULUI (PERSOANEI CARE FOLOSESC ARMA)
Experiența celui care reacţionează
Nivelul de pregătire în manipularea armei
Cunoaşterea, stăpânirea la nivel teoretic a normelor legale
privitoare la uzul de armă
Zona unde are loc incidentul armat
Persoană care desfăşoară atacul
218
CAPITOLUL 3.4. EFECTUL HOLLYWOOD
1. Poziţia de tragere - HOLLYWOOD HIGH GUARD
2. Tragerea în pneurile unei maşini aflată în deplasare
3. Efectuarea tragerii cu un pistol ce conţine un încărcător cu 6
cartuşe ori 15, timp de 15 minute
4. Folosirea amortizorului de zgomot
5. Executarea şedinţelor de tragere în poligon
6. Tragerea în apă, asupra unei persoane aflată în scufundare
7. Puterea, eficiența unui singur glonţ
8. CODUL ONOAREI
“băieţii buni” niciodată nu trebuie să fie în avantaj
“băieţii buni” sunt întotdeauna înconjuraţi de mult mai
235
mulţi “băieţi răi”
“băieţii buni” niciodată nu iniţiază luptă, conflictul
“băieţii buni” nu lovesc o persoană căzută la sol
“băieţii buni” nu împuşca un suspect în spate
“băieţii buni” întotdeauna înving
CAPITOLUL 3.5. PREGĂTIREA POLIȚIȘTILOR DIN ROMÂNIA
Pregătirea, antrenamentul polițiștilor
Coerența pregătirii cu formarea
Infrastructura pregătirii continue
Perfecționarea corpului de instructori
Metodele de pregătire
Conținutul pregătirii
244
PARTEA a IV a
CAPITOLUL 4.1. BALISTICA TERMINALĂ
Ciclul balistic
Balistica interioară
Balistica intermediară
Balistica exterioară
Balistica terminală (de rană)
Ținta umană
Rănirea, penetrarea țesuturilor moi. Mecanica rănii produse de
glonț:
1. Penetrarea
2. Canalul de intrare
3. Cavitatea temporară
4. Fragmentarea
Algoritmul unei răni provocate de glonț unor oase ale corpului
Algoritmul unei răni provocate de glonț cutiei craniene
Algoritmul unei răni provocate de glonț la nivelul pieptului
Algoritmul unei răni provocate de glonț la nivelul abdomenului
Cauzele care provoacă moartea sau incapacitarea
Temperatura glonțului
Eficacitatea glonțului. Eficacitate versus efect
Selectarea muniției
Gloanțe cu proprietăți bune de penetrare
Gloanțe construite pentru atingerea eficacității maxime
Gloanțe cu design neconvențional
Balistica terminală pentru muniția pentru arma de asalt
Balistica terminală pentru shotgun, arme de vânătoare. Alice și
slug
Balistica terminală în situația rănilor provocate de fragmente de
proiectil (de schije)
Proiectilele NON LETALE
Balistica de rană a proiectilelor non letale
Construcția glonțului și influența asupra comportamentului
262
în țintă
Proiectilele LESS LETHAL (traumatice)
Armamentul pentru autoapărare